Psihologia Personalității

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FPSE și DID

STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

DOMENIUL: ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar

ANUL I

Nume și Prenume: Nuță (Popescu) Valentina

PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

Prof. univ. dr. Tinca CREȚU

Căi de stimulare a creativității elevilor

Definirea și caracterizarea generală a creativității;

Termenul de creativitate a fost introdus în anul 1937 de către G. Allport, pentru a înlocuii tremenii de talent și geniu. Psihologia contemporană adoptă însă pentru termenul de creativitate o altă semnificație: de a atribui termenul de talent și geniu unei mici categorii de persoane iar creativitatea este atributul oricărei persoane.

„Creativitatea constă într-o structură caracteristică a psihicului, care face posibilă realizarea unor producții, opere noi.

Definițiile creativității pun accent pe caracteristicile produsului creator: noutate și originalitate, valoare, utilitate socială, aplicabilitate vastă.

Școlile psihologice au formulat mai multe teorii asupra creativității:

teoria transferului concepută de J.P Guilford care concepe creativitatea ca o atapă a învățării, transferabilă și în alte domenii de activitate.

teoria gestaltistă sau configuraționistă -definește creativitatea ca produs al imaginației cu ajutorul căreia sesizăm brusc lacunele din configurația întregului, completându-le;

teoria transferului concepută de Nednik care considera creativitatea un proces de organizare și transformare a unor elemente asociative în combinații noi, pe baza  gândirii.

După M. Zlate, 1994, creativitatea este definită sub forma a patru accepțiuni:

Creativitatea ca proces: „reflectă caracterul procesual, fazic al creativității”.

Creativitatea ca produs ansamblul factorilor subiectivi și obiectivi care duc la realizarea, de către indivizi sau grupuri, a unui produs original și de valoare”

Creativitatea ca potențialitate general umană: „Ereditatea nu are rol principal în creativitate, este o capacitate general umană, existând diverse grade și proporții la fiecare individ, punct de vedere care permite stimularea, educarea, antrenarea creativității”

Creativitatea ca dimensiune complexă a personalității: „latura transformativ-constructivă a personalității integrează întreaga activitate psihică și personalitatea individului și este în același timp una din cele mai complexe dimensiuni ale personalității”

Implicarea creativității în învățarea școlară

Dezvoltarea creativității presupune stimularea la elevi a curajului de a emite ipoteze chiar hazardate, dar nu absurde, capacitatea de a aprecia în ce măsură este plauzibilă o anumită ipoteză de a elabora o strategie de lucru și de a nu aștepta de-a gata o soluție.

Activitatea de învățare scoate în evidență următoarele tipuri creative:

tipul necreativ se poate asocia o capacitate combinatori mică pe un fond energetic stimulatoriu scăzut.

tipul necreativ-volitiv : în cazul fondului energetic stimulatoriu relativ ridicat s-ar putea să avem de-a face cu copii/elevi care vor să realizeze ceva, cheltuiesc energie, se frământă dar rezultatele nu sunt pe măsura cantității de energie cheltuită. Este vorba de energia neproductivă, ineficientă, ce trebuie canalizată spre alte activități decât cele creative

tipul cumulativ avem în acestă categorie copii/elevi care stochează multe cunoștințe din domenii variate dar care se găsesc în imposibilitatea de a le combina într-o manieră nouă și originală spre a crea ceva.

tipul combinativ-volitiv: are o cantitate relativ mică de informații

tipul combinativ-nevolitiv: întruneste toate calitățile de ordin combinativ dar mai puțin disponibilități volitive.

tipul cumulativ-combinativ-volitiv: dispune de o mare cantitate de informații, cunoștințe profunde și variate; se pot asocia cu o mare capacitate combinatorie pe un fond energetic stimulatoriu ridicat.

tipul combinativ-imaginativ: funcția critică operează în deficit, funcția combinatorie lucrează în exces de aceea imaginația sa este foarte bogată și iese din sfera posibilului trecând în domeniul visului irealizabil. Sunt elevi/copii cu idei fanteziste, irealiste.

tipul combinativ-hipercritic: la acest tip funcția critică se realizează în exces. Fantezia și inteligența lui pot produce idei noi și originale, dar majoritatea lor sunt „ucise în embrion” deci creativitatea lor este nulă.

tipul ideativ: elevi/copii la care predomină latura ideativă, având la bază scheme de acumulare-comprehesiune și asociativ-combinatorie. Sunt indicați pentru activități de concepție, deoarece găsesc soluții ingenioase în situații variate.

tipul ideativ-imaginativ: ideia și capacitatea de vizualizare sunt în echilibru și îi permite să vizualizeze orice idee.

tipul imaginativ: este dominat de vizualizarea ideii și are mai puțin capacitatea de a elabora idei noi și originale.Asemenea elevi au vocația pentru transpunerea originală a ideilor altora.

tipul ideativ-imaginativ-obiectual: are ca notă specifică armonia ideativă imaginativă și obiectuală, elaborează idei noi și originale, lepot vizualiza și transpune în practică exemplu- muzică (compozitor-dirijor-interpret)

Nivelurile generale ale creativității și identificarea celor specifice elevilor din ciclul primar

Irwing Taylor (1959), cercetator în domeniul psihologiei sociale , a evidențiat cinci nivele de creativitate explicând că „variația creativității se produce în adâncime și amploare mai degrabă decât ca tip, ar fi eronat să facem deosebiri (din punct de vedere psihologic) între creația științifică și cea artistică, deoarece creativitatea implică o abordare a problemei sub aspect mai mult fundamental, decât cel accidental.”

Produsul creator este un element nou în raport cu experiența socială anterioară sau experiența de viața a individului. Validitatea produsului creator are două criterii complementare:originalitatea și relevanța, care permite autoevaluarea performanței. Acestea acopera cinci niveluri ierarhice:

Nivelul expresiv- care vizează comportamentul unei persoane cu anumite caracteristici creative demonstrată în termeni de spontaneitate. Creativitatea expresivă ce poate fi exemplificată și de desenele spontane ale elevilor

Nivelul productiv- care vizează realizarea unor produse, care exprimă originalitatea individului. Creativitatea productivă la care există o tendință de a restrânge și a controla jocul liber al imaginației, de a îmbunătăți tehnica de execuție astfel încât produsele să nu fie cu totul diferite de acelea ale celorlalți oameni.

Nivelul inventiv-care vizează reordonarea însușirilor specifice obiectelor, fenomenelor, studiate anterior în vederea transformării calitative a acestora la o limită situată practic între originali și creativi. În creativitatea inventivă caracteristicile cele mai importante sunt invenția și descoperirea care implică flexibilitatea în perceperea unor relații noi și neobișnuite între părțile care înainte erau separate.

Nivelul inovator -care vizează elaborarea unor produse noi și originale în plan teoretic și aplicativ care asigură restructurarea obiectelor, fenomenelor studiate în cadrul unui anumit domeniu. Creativitatea inovatoare este nivelul care se întâlnește la puțini subiecți și care înseamnă o modificare semnificativă a fundamentelor și principiilor care stau la baza unui întreg domeniu de arta sau stiință.

Nivelul emergent-care vizează realizarea unor produse creative superioare, care restructurează nu numai domeniul de activitate ci și evoluția societății. Forma cea mai înaltă a puterii creatoare este creativitatea emergentă, în care un principiu total, nou sau o ipoteză nouă emerge la nivelul cel mai profund sau abstract.

Căi de stimulare a creativității la elevii din ciclul primar

Mihaela Roco (1985) a identificat trei categorii de metode destinate stimulării creativității „metode de abordare logică a problemei, euristice și de imaginare creativă” care pot fi abordate cu succes în organizații

tehnici de definire a problemei

Presupune o redefinire riguroasă a acesteiaînaite de a se trece la la rezolvarea propriuzisă. Etapele ce sunt parcurse în definirea problemei:

-analiza datelor prin care s-a ajuns la prima formulare a problemei

-abordarea analogică a problemei (analogii și inversarea scopului inițial al problemei)

-enunțarea subproblemelor

-tratarea analogică a subproblemelor

-căutarea faptelor semnificative (păstrarea uneia din metodele de soluționare obținută prin analogii, eleminarea soluțiilor neadecvate.

-definirea subproblemelor rămase

-ierarhizarea subproblemelor

-stabilirea unei ierarhii a subproblemelor ca importanță pentru pentru problema inițială.

metode de analiză a problemei

Este foarte importantă pentru înțelegerea și raionalizarea problemei, pentru relevarea acelor subprobleme ce sunt ușor de manipulat și care vor fi abordate prin tehnici creative:

-analiza funcțională

-analiza morfologică

-analiza grafică (tehnica drumului critic, tehnica arborelui de decizie, tehnica tabelelor de decizie).

metode căutare și evaluare a soluțiilor prin analiză

După terminarea subproblemelor se caută idei de soluționare prin aplicarea tehnicilor de creativitate pentru fiecare subproblemă în parte pentru a putea obține cât mai multe soluții la subprobleme și problema în ansamblu. Selecția ideilor se face ținând cont de limitele de competență și de execuție. Se poate realiza prin analiză factorială, teoria jocurilor, eleborare de tipologii.

Bibliografia:

1. Ausubel, Robinson (1981). Învățarea în școală, EDP, pag. 624-623, 633-637;

2. Roco M. (2001) Creativitatea și inteligența emoțională, Ed. Polirom, pag.

200 – 210;

3. Stoica A. (1983), Creativitatea elevilor, EDP, pag. 44-59.