Profiluri Psihodiagnostice în Exprimarea Depresiei Clinice

Profiluri psihodiagnostice în exprimarea depresiei clinice

Cap.1

Depresia

1. Generalități

Depresia afectează modul în care o persoană mănâncă și doarme sau modul în care persoana se vede pe sine și în care se gândește la diverse lucruri. Oamenii care au depresie se simt lipsiți de energie și nu se pot concentra. Depresia este o tulburare emoțională foarte des întâlnită.

Simptomele variază de la o persoană la alta, dar dacă vă simțiți deprimat(a) pentru mai mult de două săptămâni și această stare vă afectează viața de zi cu zi, atunci s-ar putea să aveți depresie clinică. Alții sunt des irascibili, fără un motiv clar.

Depresia nu este același lucru cu o stare de tristețe trecătoare. Nu este un semn de slăbiciune și nici o stare care va dispărea ca rezultat al propriei voințe sau dorințe. Fără tratament, simptomele se pot prelungi la săptămâni, luni sau ani. Un tratament adecvat însă îi poate ajuta pe majoritatea oamenilor care suferă de depresie. Tratarea depresiei este importantă în special pentru că vă afectează nu doar pe dumneavoastră, ci și familia și locul de muncă.

Depresia poate afecta pe oricine, de la tânăr la bătrân și este una dintre cele mai răspândite boli în întreaga lume.

Depresia poate duce la suicid. Depresia este o boală care debutează frecvent în anii tinereții, având un risc mare de recurentă. Vârsta medie de debut a depresiei este în jur de 40 de ani, 50% dintre persoanele afectate având debutul bolii între 20 și 50 de ani. Depresia poate apărea încă din copilărie și până la vârste înaintate.

Indiferent de tară, cultură, standard socio-economic s-a observat că numărul femeilor care suferă de depresie este mai mare decât cel al bărbaților. Este de 2 ori mai frecventă la femei decât la bărbați. Conform OMS, 1 până la 2 mame din 10 fac depresie după naștere, fiind afectată capacitatea mamei de a avea grijă de copil, implicit creșterea și dezvoltarea ulterioară a copilului.

1.1. Cauze

Experții consideră că predispoziția genetică, împreună cu evenimentele de viață stresante, afecțiuni medicale, administrarea de medicamente sau alți factori, pot determina un dezechilibru al anumitor substanțe chimice din creier, denumite neurotransmițători, ducând la apariția depresiei.

Situațiile care pot declanșa un episod de depresie sunt:

unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru îndepărtarea durerii sau steroizii; de obicei simptomele depresive dispar odată ce medicamentul este oprit;

tulburări ale secreției hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau suprarenale;

dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau nivelurile scăzute ale fierului (anemia);

afecțiunile îndelungate (cronice), precum artrita, bolile cardiace sau cancerul;

infecțiile, cum ar fi infecțiile virale sau infecțiile ficatului sau ale creierului;

factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi;

factorii de stres cronici, precum sărăcia, dificultățile familiale, probleme medicale grave proprii sau ale unei persoane apropiate;

vârstnicii care trec de la o viață independentă la o viață în care depind de ceilalți au adeseori depresie;

presiuni asupra copiilor și adolescenților, din partea societății sau a celor de aceeași vârstă;

consumul de alcool, de substanțe ilegale sau probleme în legătură cu abuzul de o substanță;

sindromul premenstrual cronic;

menopauza;

durerea cronică;

stresul;

oboseala;

nașterea recentă.

1.2. Factori de risc

Anumiți factori cresc riscul de depresie. Dacă o persoană are o rudă de gradul întâi, cum ar fi tatăl sau mama, cu depresie, riscul de apariție a depresiei la persoana respectivă este de până la trei ori mai mare decât în general.

Dacă a existat în trecut un episod de depresie, probabilitatea de a face din nou depresie este mult mai mare.

Alți factori de risc pentru depresie sunt:

afecțiuni cardiace în trecut, precum boala arterelor coronare;

o afecțiune severă, continua (cronică), cum ar fi diabetul zaharat, cancerul și durerea cronică;

probleme maritale;

consumul de alcool sau de droguri;

administrarea unor medicamente ce pot provoca simptome depresive, cum ar fi narcoticele pentru îndepărtarea durerii sau steroizii;

un eveniment de viata stresant, ca de exemplu pierderea unei persoane dragi sau intrarea în șomaj ;

anumite condiții medicale generale, precum anemia sau afecțiunile tiroidiene;

o afecțiune severă descoperita recent;

o intervenție chirurgicală recenta;

un istoric de abuz sexual sau fizic în copilărie;

o îngrijorare excesivă, constanta sau o anxietate excesivă;

o tulburare de alimentație;

o tulburare anxioasă.

Factori de risc suplimentari pentru depresie la femei sunt:

nașterea recenta;

folosirea de anticoncepționale orale;

un istoric de tulburare disforica premenstruala (sindrom premenstrual sever).

1.3. Simptome. Natura depresiei.

Depresia ne afectează pe diferite căi, simptomele fiind răspândite în diferite domenii ale funcționării umane, printre care se numără :

nivelul motivațional: apatie, lipsa de energie și de interes. Lucrurile par lipsite de sens, iar viitorul-fara speranță ;

nivelul emoțional: capacitatea de a manifesta diferite tipuri de emoții pozitive este redusă, iar o persoană cu o depresie moderată înspre severă poate fi anhedonica-ceea ce înseamnă că îi lipsește capacitatea de a simți orice plăcere. Trăirile negative pot spori și se pot înregistra creșteri ale sentimentelor de furie sau resentiment, anxietate, rușine, invidie și vină ;

nivelul cognitiv: funcția cognitivă se poate deteriora, iar persoană poate avea probleme legate de menținerea atenției și a concentrării. Memoria poate fi de asemenea afectată, iar uneori într-atât încât oamenii ajung să își pună întrebarea dacă nu cumva au ajuns în stadiul de dementă ;

nivelul comportamental : persoanele deprimate nu se implică în comportamente pe care în trecut le considerau agreabile și plăcute. Ei se pot retrage din activitățile sociale, pot înceta să iasă împreună cu prietenii sau să se întâlnească cu aceștia ori să caute ajutor din partea celorlalți. Anumite persoane deprimate, pe de altă parte, pot deveni mai solicitante și se agăță de ceilalți căutând cu disperare pe cineva care să-l încurajeze. În situații mai severe, indivizii pot suferi de agitație psihomorie, de neliniște, de retard ;

nivelul biologic: persoanele deprimate pot avea probleme cu somnul: trezitul prea devreme sau somnul prea ușor. Ele își pot pierde apetitul și interesul pentru sex. Intervin, multe schimbări fiziologice, în ceea ce privește hormonii de stres (de exemplu: hidrocortizonul) și neurotransmițătorii importanți, precum serotonină și noradrenalină.

Simptomul principal al depresiei este anhedonismul. Anhedonia are diferite semnificații. Se poate referi la pierderea interesului și a motivației sau poate idica faptul că oamenii ar putea fi motivați/interesați să afaca anumite lucruri, dar nu simt nici o plăcere. Se pot întâlni în mod obișnuit în cazul unei depresii numeroase alte probleme de natură emoțională, îndeosebi cele legate de anxietate sau de furie neexprimată. Pe de altă parte, cerceatrea sugerează faptul că atât emoțiile pozitive, cât și cele negative se pot atenua în cazul depresiei. Structura exactă și patternurile emoționale variază de la o persoană la alta.

Cele mai semnificative două simptome ale depresiei sunt:

tristețea sau lipsă de speranță;

pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea majorității activităților din viața de zi cu zi.

Alte simptome pot fi:

pierderea său luarea în greutate din cauză modificărilor în apetitul alimentar;

creșterea său diminuarea nevoii de somn;

sentiment de neliniște și incapacitatea de a putea sta liniștit său din contră, sentimentul că orice mișcare necesită un mare efort;

senzație de oboseală permanentă;

sentimente de vinovăție său de devalorizare fără un motiv aparent;

gânduri recurente de moarte său de suicid.

În cazul în care o persoană prezintă cel puțin cinci din aceste simptome, pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni și dacă unul din aceste simptome este fie tristețea, fie pierderea interesului, persoana respectivă este diagnosticată cu depresie majoră. Totuși, chiar dacă sunt prezente mai puțin de cinci simptome, poate fi vorba de o depresie și este nevoie de administrarea unui tratament.

În cazul în care sunt prezente 2 până la 4 simptome pe o perioadă de cel puțin 2 ani (la copii – 1 an), poate fi vorba de o formă de depresie pe termen îndelungat, numită tulburarea distimica (distimia). Numeroase femei pot avea modificări ale dispoziției înainte de menstruație. Simptome premenstruale fizice și emoționale care interferă cu relațiile interpersonale său cu responsabilitățile cotidiene sunt cunoscute sub denumirea de sindrom premenstrual (SPM). Totuși, femeile care prezintă simptome premenstruale fizice și emoționale care interferă serios cu viața cotidiană pot avea o formă de depresie, denumită tulburare premenstruală disforică.

Mulți medici, de obicei generaliști, consultă persoane care prezintă simptome generale care pot fi dificil de atribuit unei depresii. Aceste simptome, care apar în mod frecvent în depresie, pot fi:

dureri de cap și alte dureri cu diferite localizări;

probleme digestive, inclusiv constipație și diaree;

pierderea interesului în activitatea sexuală său incapacitatea de a mai avea o viață sexuală activă;

sentimente de anxietate său de îngrijorare fără un motiv evident;

autoacuzarea său acuzarea altora pentru starea de depresie;

lipsa mișcării său a vorbirii timp de ore întregi.

Alte simptome de depresie pot fi:

mâncatul excesiv și câștigul în greutate, care apar mai frecvent decât pierderea poftei de mâncare;

creșterea duratei de somn, mai frecventă decât insomnia;

plâns facil, mânie, stare generală proastă, împreună cu anxietate și stare de tensiune interioară;

senzație de îngreunare a brațelor său a picioarelor;

sensibilitate excesivă la rejecție (respingere).

Depresia este o afecțiune serioasă la persoanele de orice vârstă, dar persoanele în vârsta care prezintă simptome de depresie trebuie să înceapă un tratament cât mai curând posibil. Depresia la vârstnici poate duce la apariția unei stări de confuzie său a uitării.
La copii și la adolescenți simptomele depresiei sunt uneori diferite față de cele apărute la adulți, ceea că face ca diagnosticarea și începerea unui tratament să fie mai dificilă.

Depresia poate duce la suicid. Semnele prevestitoare ale unei tentative de suicid se modifică cu vârsta:

semnele prevestitoare ale suicidului la copii și adolescenți pot fi: preocuparea în legătură cu moartea său suicidul său ruperea recentă a unei relații;

semnele prevestitoare ale suicidului la adulți pot include: abuzul de alcool său de altă substanță, pierderea recentă a slujbei său divorțul;

semnele prevestitoare ale suicidului la vârstnici pot cuprinde: moartea recentă a partenerului de viață său diagnosticarea de curând cu o boală severă, care îi poate scurtă durată de viață.

1.4. Mecanism fiziopatologic

Depresia poate debuta cu simptome de anxietate sau cu simptome precum tristețea sau lipsă de energie, care durează de mai multe zile său luni, înainte de instalarea completă a depresiei.

Evoluția depresiei variază de la o persoană la alta. Pot fi prezente simptome ușoare său severe de depresie, pentru o perioadă îndelungată de timp său pentru o perioadă scurtă. Un procent mic de persoane se simt depresive în marea majoritate a vieții lor; acestea necesită un tratament de întreținere.

Majoritatea pesoanelor cu depresie pot fi tratate cu succes cu medicamente, consiliere profesională său o combinație a celor două.

Tulburările depresive sunt clasificate în funcție de severitatea și de durata lor. Depresia poate fi ușoară, moderată său severă.

Ea poate debuta brusc (depresie acută) său poate dura o perioadă îndelungată (depresie cronică). De exemplu, tulburarea distimica, este o depresie cronică ușoară. Unii oameni pot avea un episod de depresie majoră care se poate suprapune peste o tulburare distimica. În cazul unei depresii severe, poate fi necesară o internare într-un spital pentru o perioadă scurtă de timp, în special dacă sunt prezente gânduri de sinucidere. Deoarece depresia crește riscul de tentativă de suicid, persoana respectivă trebuie să urmeze imediat un tratament dacă sunt prezente idei de autodistrugere.

Tulburarea recurentă

Adeseori depresia reapare. Dacă o persoană are un episod de depresie, probabilitatea că depresia să revină la un anumit moment al vieții acelei persoane, este mai mare decât la restul oamenilor care nu au avut niciodată depresie. Riscul de apariție a unui nou episod de depresie crește cu fiecare episod.

2.Tipuri de depresie

2.1. Tulburare afectivă bipolară

Tulburarea bipolară său boala maniaco-depresiva reprezintă o tulburare psihică ce constă în modificarea anormală și de lungă durată a:

dispoziției afective;

energiei;

abilității de funcționare a unei persoane.

Această tulburare presupune succesiunea a trei stări afective :

depresie;

stări de tranziție, în care dispoziția afectivă este neafectată;

manie său hipomanie (varianta mai “ușoară” a mâniei).

Cauze. Factorul genetic joacă un rol foarte important.

În etapa depresivă, scade concentrația serotoninei în sânge și în lichidul cefalorahidian. Serotonina este un neuromediator responsabil de experiența bucuriei, așadar, în cantitate mai mică de normal, apare un deficit de vitalitate. Serotonina se sintetizează, apoi este transportată de o proteină prin diferite lichide ale organismului și apoi se leagă de celule prin receptori. Mecanismul de scădere a serotoninei este ori prin sinteză scăzută de serotonină, ori prin scăderea numărului de transportori, ori prin numărul scăzut de receptori.

În etapa de mânie său hipomanie, apar creșteri ale concentrațiilor de dopamină, glutamină și noradrenalină, neuromediatori responsabili de simptomele euforice din această etapă.

Simptome. Simptomele sunt tipice fiecărei stări afective. Sunt absente în stările de tranziție, iar în episodul depresiv și în cel maniacal/hipomaniacal sunt opuse.

Este important să se identifice simptomele care afectează atât fizicul cât și psihicul și ca urmare comportamentul, și să fie acceptate ca fiind prezente până la inițierea tratamentului.

În cazul unei suspiciuni de boală neconfirmată prin diagnostic, este foarte important să se apelez la un specialist cu experiență medicală.

În episodul depresiv, simptomele care apar sunt:

schimbări de dispoziție:

sentimente de tristețe, apatie, anxietate (frică fără motiv obiectiv, stare de tensiune permanentă), anhedonie (lipsa de a experimenta plăcere);

stări de iritabilitate, agitație său letargie;

senzația de neputință pe toate planurile;

schimbări ale nivelului energetic– oboseală cronică;

de gândire și de comportament:

pierderea sensului vital – adoptă un mod de gândire pesimist, lipsit de speranță, axat pe negativism, de tipul “ce rost are”;

atitudine negativă față de sine:

autoblamare;

nu se angajează în activitățile din trecut care le ofereau plăcere;

distorsiune cognitivă:

se consideră un eșec;

ipohondrie (teama excesivă de a dobândi diferite boli, său convingerea că deja este bolnav de acestea; în special cancer, boli venerice, boli letale infecto-contagioase său altele cu final dramatic);

deziluzii:

nihilism (negare absolută a unui aspect fundamental din sistemul de valori în general acceptat de societate);

persecutor (are impresia că cei din jur îl vorbește pe la spate, plănuiește împotriva lui datorită eșecului care „este”);

de vinovăție – sentimente de vină care este evaluată din exterior ca fiind ireală;

idei de eșec personal în viitor, improbabile în realitate, cum ar fi pierderea activității profesionale, sărăcie materială, sănătate precară.

Un semn de gravitate al depresiei îl reprezintă somatizarea, adică manifestarea unor senzații reale în corp:

tulburări de somn:

insomnii: – adoarme greu;

se trezește din somn în timpul nopții și nu reușește să adoarmă înapoi;

se trezește mai devreme decât ora uzuală plănuită dimineața;

chiar dacă doarme destul, se trezește obosit;

tulburări de apetit – alimentele devin fără gust; mănâncă mai mult său mai puțin decât înainte;

scade capacitatea de concentrare și de memorare;

devine inactiv;

scăderea libidoului;

depersonalizare.

Episodul de mânie său hipomanie poate fi considerat reversul depresiei, și sunt afectate:

nivelul energetic și comportamentul:

hiperactivitate care duce la epuizare fizică;

energie în exces și tulburări de somn – doarme puțin, 3-4 ore pe noapte și se trezește odihnit;

este ușor de distras, se angajează în activități pe care nu le finalizează;

provoacă un deranj social celor din jur – se angajează excesiv în activități care le oferă plăcere – cântat, dans;

are un apetit foarte crescut, mănâncă mult și nemanierat;

creșterea libidoului;

face cumpărături iraționale;

vorbește repede;

cuvintele lui reflectă gânduri care se succed accelerat și este dificil de urmărit;

folosește cuvinte nepotrivite situațiilor sociale în care se află;

gândirea:

prezintă originalitate în gânduri, este foarte creativ;

consideră că opiniile lui sunt deosebit de importante, unice, calitatea muncii lui e ieșită din comun, aceste lucruri fiind discutabile obiectiv;

este exagerat de optimist, are planuri mărețe imposibile obiectiv;

nu simte pericolul (de exemplu, poate renunța la un serviciu bun în schimbul unei idei de moment);

prezintă idei de persecuție – crede că oamenii conspiră împotriva lui din invidie față de capacitatea lui ieșită din comun;

incapacitate de introspecție reală – nu observă schimbările în propriul comportament și stil de viață, nu vede nevoia unui tratament, nu crede că planurile lui putea eșua.

Ca aparențe, în episodul maniacal pacientul se prezintă în general cu vestimentație colorată excesiv, dezordonată, extravaganță, și este zgomotos și deranjant, aparențele nefiind un criteriu de diagnostic, doar o observație clinică.

Tipuri de boală bipolară

S-au identificat mai multe tipuri de tulburare bipolară:

Tip 1 – în care variabilitatea stării afective este mare, dispoziția schimbându-se de la depresie majoră la stări de tranziție și stări de mânie.

Tip 2 – în care variabilitatea stării afective este mai scăzută, dispoziția schimbându-se de la depresie majoră la stări de tranziție și stări de hipomanie.

Mixed-state – în care apare depresia concomitent cu mânia său la perioade foarte scurte , manifestându-se deodată sentimentele de vinovăție, agitația, ideația suicidară și rapiditatea în vorbire.

Riscuri și tratament pentru boala bipolară

Bolnavii prezintă un risc crescut de suicid în faza de depresie majoră, și de utilizare a substanțelor de abuz pentru maximizarea euforiei – droguri, în special halucinogene – în faza maniacală/hipomaniacala. Aceste riscuri trebuie evaluate de un specialist cât mai devreme.

Tipul corect de psihoterapie recomandat, susținerea socială și alte metode prescrise de specialiști pot întreține și preveni schimbările de dispoziție și simptomele menționate mai sus. Tratamentul recomandat de un psihiatru crește calitatea vieții, și transformă o tulburare afectivă care pare la prima vedere o nenorocire pentru un bolnav, într-o sensibilitate psihică a unei personalități interesante și valoroase.

2.2. Episod depresiv.

2.2.1. Episod depresiv ușor.

Se caracterizează printr-o intensitate mică a simptomelor depresive. Tabloul clinic poate trece uneori neobservat, pacientul reușind cu un anumit efort să facă față cerințelor profesionale și familiale.

Simptomul dominant este inhibiția psihomotorie nu foarte intensă, exprimată prin lentoare, tulburări ale instinctelor: scade pofta de mâncare și scade libidoul.
Apar tulburări de ritm somn-veghe: apare insomnia matinală, pacientul se trezește cu cel puțin 2 ore înainte de ora obișnuită de trezire. Depresia este mai accentuată dimineața. Nu apar idei delirante și nici stupor.

2.2.2. Episod depresiv mediu .

Se caracterizează prin :

dispoziție afectivă depresivă mai intensă decât în cazul episodului depresiv ușor;

Inhibiția psihomotorie este mai importantă;

Bradilalie sesizabilă de către anturaj;

Tulburări ale instinctelor și inapetentă accentuată, iar scăderea libidoului poate fi însoțită de frigiditate la femei și impotență la bărbați;

Ideația are un conținut centrat pe neputință, autodevalorizare și incurabilitate;

Hipobulie său abulie;

Tulburări de somn și trezire matinală care este acompaniată de un maximum al depresie în acel moment .

2.2.3. Episod depresiv sever fără simptome psihotice

Episodul depresiv sever fără simptome psihotice are următoarele caracteristici:

dispoziție afectivă depresivă intensă;

puternică inhibiție psihomotorie, lentoare care poate merge până la stupor (așa numitul stupor depresiv și absența oricărei activități, pacientul fiind nemișcat, necomunicativ, nu se alimentează (anorexie);

tulburări de ritm somn-veghe severe, apar trezirile matinale devreme când intensitatea depresiei este maximă;

riscul suicidar este crescut. Este posibil suicidul în manieră de raptus suicidal;

se poate asocia cu anxietate de intensitate mare. Această asociere se numește episod anxios-depresiv sever și va conține simptome de serie depresivă și anxioasă de mare intensitate.

2.2.4. Episod depresiv sever cu simptome psihotice

Episodul depresiv sever cu simptome psihotice are următoarele caracteristici:

simptomul psihotic este delirul: de vinovăție, de inutilitate, de depreciere, de incurabilitate, delir hipocondriac;

sindromul depresic este sever ;

riscul suicidar este important.

2.3. Tulburare recurentă depresivă

Tulburarea depresivă recurentă, cunoscută și drept tulburarea depresivă majoră, depresia clinică, depresia majoră, depresia unipolară său tulburarea unipolară, este o tulburare mentală caracterizată prin tristețe și diminuarea respectului de sine, lipsa interesului său plăcerii în activitățile normale. Este o condiție debilitantă care afectează familia persoanei, interesul pentru serviciu său școală, somnul și obiceiurile alimentare și în general sănătatea. 3,4 % dintre persoanele afectate comit suicid iar 60 % dintre cei care s-au sinucis au avut depresie său o altă tulburare a stării afective.

Diagnosticul tulburării depresive majore este bazat pe experiențele relatate de către pacienți, comportamentul relatat de către rude său prieteni și o examinare a statusului mental. Nu există teste de laborator pentru tulburare, deși medicii cer în general teste pentru condițiile medicale care pot cauză simptome similare. Debutul tulburării este între 20 – 30 de ani cu un maxim tardiv între 30 – 40 de ani.

Înțelegerea naturii și a cauzelor depresiei a evoluat, deși este încă incompletă și lasă multe aspecte ale depresiei subiecte de discuție și cercetare. Cauzele propuse cuprind factori biologici, psihologici, ereditari și psihosociali. Unele droguri folosite pentru lungă durată pot cauză său agrava simptomele. Tratamentele psihologice se bazează pe teoriile personalității, comunicării interpersonale și învățării, cele mai multe teorii biologice țintesc serotonină, norepinefrina și dopamină care sunt în mod natural prezente în creier și asistă comunicarea dintre celulele nervoase.

De obicei pacienții sunt tratați cu medicație antidepresivă iar în majoritatea cazurilor psihoterapie său consiliere deși eficacitatea medicației pentru cazurile moderate este pusă sub semnul întrebării. Spitalizarea poate fi necesară în cazurile asociate cu auto-neglijare și risc semnificativ de autovătămare. Evoluția tulburării variază larg, de la un episod cu durată de câteva săptămâni până la o tulburare manifestă pentru toată viața, datorită succeptibilitatii pentru afecțiunile medicale și suicid.

Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezența unuia său mai multor episoade depresive. Dacă sunt cel puțin două diagnosticul va fi de tulburare depresivă majoră recurentă. Din această cauză criteriile de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră le includ pe cele ale episodului depresiv. Cu toate acestea cei doi termeni nu sunt identici deoarece episodul depresiv, atunci când este însoțit și de alte simptome, poate să facă parte din manifestările unei alte boli (tulburare bipolară).

Criterii de diagnostic:

cel puțin unul din următoarele simptome:

dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi ;

diminuarea marcată a interesului său plăcerii pentru aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi.

cel puțin patru din următoarele simptome:

insomnie său somn prea mult;

scăderea său creșterea apetitului;

agitație său lentoare ( pacientul nu poate stă liniștit său opusul – se mișcă și vorbește mai lent decât de obicei; lucruri ce pot fi remarcate și de cei apropiați );

stare de oboseală său lipsă de energie aproape în fiecare zi;

sentimente de inutilitate său de vină excesivă aproape în fiecare zi;

diminuarea capacității de a gândi, de a se concentra, de a lua o decizie;

gânduri frecvente la moarte.

simptomele durează de cel puțin două săptămâni;

simptomele cauzează o scădere a funcționalității pacientului pe plan profesional său social .

Episoadele depresive se împart în funcție de gravitate în ușoare, moderate și severe. La stabilirea tipului episodului actual se ține cont de numărul de simptome caracteristice bolii și de severitatea acestora, precum și de gradul în care pacientul poate să funcționeze.

Dacă depresia este însoțită de halucinații său idei delirante, episodul va fi considerat că fiind sever cu elemente psihotice.

Există unele episoade în care dispoziția depresivă are o notă distinctă față de ce a trăit pacientul până atunci. Este mai intensă și nu se îmbunătățește la evenimente pozitive. Pacientul se simte mai rău dimineața, se trezește mult prea devreme, nu are poftă de mâncare iar persoanele apropiate pot remarca o stare de neliniște. Aceste simptome poartă numele de episod depresiv cu elemente melancolice. Oarecum opus acestuia este episodul cu elemente atipice. Acesta se caracterizează printr-o îmbunătățire a dispoziției în cazul unor evenimente plăcute. Pacientul are apetit alimentar crescut, doarme mai mult decât de obicei și prezintă o sensibilitate mai accentuată în cazul în care se simte respins.

În depresie pot apărea și elemente catatonice, care nu sunt caracteristice acestei boli. Catatonia este starea în care pacientul se mobilizează cu greu sau prezintă o stare de agitație extremă, nu răspunde la stimuli din exterior, poate refuza să se alimenteze sau poate menține posturi bizare pentru perioade lungi de timp. Stresul la care este supus organismul într-o asemenea situație, precum și posibilitatea unei boli severe nepsihiatrice fac din catatonie un motiv foarte serios de prezentare urgentă la spital.

Episoadele depresive pot apărea și imediat după naștere. Ele sunt mai frecvente la femeile aflate la prima naștere și sunt considerate că fiind postpartum doar în măsura în care debutează în primele 4 săptămâni de la naștere. Aceste paciente prezintă labilitate afectivă; unele dintre ele au o preocupare excesivă față de bunăstarea copilului, pe când altele manifestă dezinteres și frică atunci când rămân singure cu nou născutul. O mică parte dintre depresiile postartum pot fi severe și pot fi însoțite de elemente psihotice (pacienta are halucinații său convingeri bizare). În primele 10 zile de la naștere este foarte frecventă o stare de tristețe tranzitorie, care nu îndeplinește criteriile unui episod depresiv și care nu trebuie interpretată ca fiind depresie postpartum.

2.4. Tulburare persistentă afectivă.

2.4.1. Ciclotimie

Ciclotimia, denumită și tulburare ciclotimică, este o formă ușoară de tulburare bipolară. La fel ca și tulburarea bipolară, ciclotimia este o afecțiune cronică a dispoziției. În cazul ciclotimiei, pacientul prezintă scurte perioade de euforie emoțională, urmate de perioade de timp în care se poate simți fără speranță și poate avea idei suicidare. Între aceste perioade ciclice de creșteri și scăderi ale dispoziției, pacientul poate avea o dispoziție stabilă, în care se simte bine. Diferenta intre ciclotimie si tulburarea bipolară este intensitatea redusă a modificărilor de dispoziție. Deși aceste modificări pot deranja pacientul, nu sunt foarte dificil de controlat de către acesta. Opțiunile principale de tratament pentru ciclotimie includ medicația și psihoterapia. Anumite strategii de medicină alternativă pot fi de folos.

Simptomele ciclotimiei sunt reprezentate de un pattern alternant de creșteri și scăderi ale dispoziției. Creșterile din ciclotimie se numesc hipomanie, o formă ușoară a mâniei. Scăderile sunt reprezentate de forme ușoare sau moderate de depresie. În cazul ciclotimiei, pacientul nu pierde contactul cu realitatea, așa cum se întâmplă în tulburarea bipolară.

Simptomele ciclotimiei sunt în general similare cu cele ale tulburării bipolare, dar sunt de intensitate mai mică și au o durată mai scurtă.

Faza hipomaniacala a tulburării ciclotimice

Semnele și simptomele episodului hipomaniacal includ:

dispoziție neobișnuit de bună și euforie;

optimism extrem;

încredere crescută în sine;

judecată greșită;

vorbire rapidă;

fuga de idei;

comportament agresiv sau ostil;

nu ține seama de cei din jur;

agitație;

activitate fizică crescută;

comportamente riscante;

cheltuieli exagerate;

impulsuri exagerate pentru performanță și atingerea scopurilor;

dorință sexuală crescută;

scăderea nevoii de somn;

atenție cu tendința la distractibilitate;

inabilitatea de a se concentra.

Faza depresivă a tulburării ciclotimice

Semnele și simptomele episodului depresiv includ:

tristețe;

lipsa de speranță;

idei și comportament suicidar;

anxietate;

vinovăție;

probleme de somn;

creșterea sau scăderea apetitului;

oboseală;

pierderea interesului pentru activitățile zilnice;

probleme de concentrare a atenției;

iritabilitate;

durere cronică fără o cauză cunoscută.

Pacientul cu ciclotimie poate funcționa în sarcinile zilnice, deși nu întotdeauna bine. Natura imprevizibilă a modificărilor de dispoziție poate deranja în mod semnificativ viața pacientului deoarece acesta nu știe cum se va simți.

Uneori pacientul se poate simți în același timp și hipomaniacal și depresiv, acestea se numesc episoade mixte. Uneori se poate simți extravagant, făcând oamenilor multe cadouri; alteori se poate angaja în argumentații fără sens, sau poate fi atât de trist încât se gândește la suicid.

Nu se știe exact ce determină ciclotimia, ca și în cazul altor afecțiuni mentale, cercetătorii arată că poate rezulta dintr-o combinație a mai multor factori:

genetici;

procese biochimice ale corpului, cum ar fi modificări în neurotransmițătorii creierului;

factori de mediu.

Factorii care pot crește riscul de apariție a ciclotimiei sunt:

rude biologice cu ciclotimie sau tulburare bipolară;

perioade de stres major;

abuz de substanțe;

modificări majore în viață, cum ar fi moartea unei persoane dragi.

Se recomandă ca pacienții care prezintă simptome de ciclotimie să solicite ajutor medical cât mai precoce. De obicei, tulburarea ciclotima nu se ameliorează de la sine. Deși pacientul se poate bucura de momentele de euforie și de perioadele în care este mai productiv, acestea pot duce la comportamente impulsive, riscante, cu consecințe serioase. Aceste creșteri emoționale vor fi sigur urmate de căderi care îl pot lăsa pe pacient deprimat, epuizat, sau chiar cu probleme financiare sau legale.

Dacă este solicitat consultul medicului de familie acesta va îndruma pacientul la un psihiatru cu experiență în ciclotimie și tulburare bipolară.

În cazul în care membrii familiei sau prietenii observă simptomele pacientului, e bine ca aceștia să aibă o discuție cu pacientul. Nimeni nu poate fi forțat să solicite ajutor medical, dar i se poate oferi încurajare și suport și poate fi ajutat să găsească un profesionist în sănătate mintală.

Pacientul cu ciclotimie poate avea gânduri de suicid.

Pentru precizarea diagnosticului sunt necesare câteva teste și examene. Medicul trebuie să determine dacă pacientul are ciclotimie, tulburare bipolară, depresie sau alte afecțiuni care pot determina simptomele.

În general aceste teste și examinări includ:

– examinarea fizică: cuprinde măsurarea înălțimii și a greutății, verificarea semnelor vitale cum ar fi pulsul, tensiunea arterială și temperatura, ascultatia plămânilor și a inimii, examinarea abdomenului;

– teste de laborator: includ hemoleucograma completă, teste pentru funcția tiroidei și alte teste de sânge; se pot face și teste urinare pentru abuzul de alcool sau droguri;
– evaluarea psihologică: medicul sau psihologul, va discuta cu pacientul despre gânduri, emoții și comportamentul acestuia. De asemeni poate fi solicitat să completeze chestionare de autoevaluare. Poate fi întrebat de consumul de alcool sau folosirea drogurilor. Cu acordul pacientului, membrii familiei și prietenii pot fi solicitați să ofere informații despre simptome și posibilele episoade de mânie sau depresie.

Criterii de diagnostic pentru ciclotimie

prezența a numeroase episoade de simptome de hipomanie sau depresie care durează de cel puțin doi ani;

perioadele de dispoziție stabile durează mai puțin de 2 luni;

pacientul nu prezintă tulburare maniacală, depresie severă sau tulburare schizoafectiva;

simptomele nu sunt determinate de abuzul de substanțe sau alte condiții medicale ;

simptomele afectează semnificativ funcționarea socială, profesională, școlară.

2.4.2. Distimie

Elementul esențial al tulburării distimice îl constituie dispoziția depresivă cronică, survenind în cea mai mare parte a zilei, în majoritatea zilelor, pentru o perioadă de timp de cel puțin 2 ani. 

Persoanele cu distimie  își descriu dispoziția de fond ca fiind tristă ori abătută, iar viața ca lipsită de orice satisfacție. Își amintesc cu greu de vreun moment în care să fi fost cu adevărat fericite. Din ceea ce spun, îți creează senzația că întreaga existență a fost o lungă depresie și cam atât.

    Prin structura lor, sunt parcă special construiți pentru a fi pesimiști.  Cu siguranță este mai mult decât pesimism  în acesta tulburare. Nu mai simt gustul vieții, se gândesc frecvent la eșecul lor și al altora, aproape orice este sortit pieirii și de aceea nu mai dau mare importanță planurilor de viitor. Și nu este doar o preocupare filozofică legată de sfârșitul inevitabil a toate câte există, ci o suferință vizibilă de care nu pot să mai scape.

   Adesea vorbesc doar strictul necesar, vocea sună stins iar conținutul comunicării este relativ sărac în idei.

   Unii vorbesc despre moartea fizică a rudelor și cunoscuților cu detașare, de parcă ar fi o preocupare cotidiană și banală în existența lor. Totuși, numai în rare cazuri se asociază cu ideația suicidară.

 Pot fi prezente  simptome ca:

stima de sine scăzută;

neîncrederea în forțele proprii;

sentimente de inadecvare, pesimism, disperare sau lipsă de speranță ;

sentimente de vină și ruminații referitoare la trecut ;

autocritică exagerată;

excesiv de critici cu alții;

pierderea generalizată a interesului pentru activități, inclusiv pentru cele destinate recreerii;

scăderea activității și a randamentului;

evitarea interacțiunilor sociale și izolare;

oboseală accentuată;

uneori iritabilitate sau furie;

diminuarea capacității de concentrare, a celei de memorare ;

indecizie;

apetit redus sau mâncat excesiv;

insomnie sau hipersomnie.

     Diversele moduri în care se combină aceste simptome reprezintă o schimbare evidentă atât pentru pacient cât și pentru cei din jur. Pe lângă suferința emoțională apare și o deteriorarea semnificativă clinic în  domenii importante de funcționare: personal, social, școlar sau profesional.

    Când este prezentă tulburarea distimică fără tulburare depresivă majoră anterioară, acest fapt constituie un factor de risc pentru apariția depresiei majore. Persoanele cu tulburare distimică au de regulă suprapusă depresie majoră– adesea motivul pentru solicitarea ajutorului specializat (psihoterapie, tratament biologic).

O altă problemă care agravează distimia este consumul excesiv de alcool și eventual sedative, o încercare întotdeauna ineficientă de automedicație.

    Depresia majoră constă dintr-unul sau mai multe episoade depresive majore. Distimia este caracterizată prin simptome depresive mai puțin severe și cornice, care sunt prezente de mai mulți ani (de accea se mai numește și tulburare depresivă persistentă).

   Distimia trebuie să fie distinsă de o tulburare afectivă datorată unei condiții medicale generale, în care perturbarea afectivă este consecința fiziologică directă a unei anumite boli somatice, de regulă cronică (de ex.:  diabet zaharat, boli cardiace, scleroza multiplă, afecțiuni tiroidiene).

    Trăsături distimice de personalitate au și foarte mulți din cei afectați de afecțiuni din spectrul schizofreniei, situație în care acest diagnostic nu mai este pus.

   Tipic, distimia este o tulburare compatibilă cu o funcționare socială relativ stabilă. Totuși, această stabilitate este deficitară, întrucât majoritatea persoanelor afectate învestesc aproape toată energia lor în activitățile profesionale. În consecință,  neglijează activitățile de recreere, interacțiunile sociale dar și viațăa de familie.

       Ajung să aibă dificultăți maritale mari precum și un cerc restrâns de prieteni, observându-se o anumită tendința la izolare.

      Distimicii au în mod cert multe resurse și calități care trebuiesc apreciate.  Aceste lucruri sunt cel mai evidente în modul în care se dedică profesiei, ei evidențiindu-se prin dedicație, o mare capacitate de efort și o atenție crescută pentru detalii (lucru valabil în afara episoadelor de depresie). Sunt atât de implicați în carieră încât obțin rezultate foarte bune, motiv pentru care au fost denumiți “coloana vertebrală a societății”.

      Suferința acestora provinde din faptul că nu se și bucură de rezultatele muncii lor. Trăiesc cu sentimente  persitente de gol interior,  lipsa bucuriei de a funcționa în afara serviciului și chiar de lipsa unui sens al propriei existențe.

      Există riscul ca după mai multe încercări de a construi relații de cuplu și sociale, soldate cu rezultate nemulțumitoare, să  apare tendința de abandon și retragere.

      Se tratează la fel că depresia: aceleași medicamente și aceleași intervenții psihoterapice.

     În lipsa asocierii cu alte patologii, antidepresivele sunt eficiente de regulă în dozele terapeutice minime.

     Aceste personae au o nevoie persitenta de a fi asistate în:

 luarea decizilor importante;

dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare; foarte importantă este capacitatea de a cere ajutorul celor apropiați ;

eforturile de a face față negativismului, lipsei de speranță.

      Distimia este mai puțin gravă ca altele și mai ușor de ameliorat. Nu este un diagnostic major pe care să-l ai tot timpul în vedere și adesea este considerată depresie sau vreo tulburare de personalitate, dar oricum ar fi important este să se inițieze măcar un minim de măsuri.

Cap. 2

1. Evaluarea depresiei

În afară de evaluarea simptomelor, se va axa pe zonele fundamentale enumerate mai jos.

Evaluarea psihologică

Ce anume crede sau simte clientul despre el însuși/despre ea însăși? Foarte importante sunt maniera de atribuire, rușinea și comparația socială.

Ce crede sau simte clientulin legătura cu viitorul ?

În ce măsură anumite tipuri decomportament, precum evitarea sau ruminațiile, contribuie la depresie ?

Care sunt circumstanțele vieții obișnuite ale clientului ? Se simte înfrânt în privința scopurilor în viață ?

De cât timp e clientul deprimat ?

Reprezintă depresia o schimbare în starea sa normală sau o accentuare a unei stări negative cronice ?

Este vorba despre o pierdere a satisfacției în privința unor activități care anterior aduceau bucurie?

Clientul își percepe depresia dintr-o perspectivă psihologică și/sau relaționala sau este încredințat că e vorba despre o boală fizică?

Cât de încătușat se simte clientul și ce consideră în această privință ?

Cum își percep clienții resursele de adaptare ? Ce surse externe de ajutor există și cum ar putea fi acestea utilizate în consiliere ?

Evaluarea socială

Există evenimente majore în viață sau supărări care ar fi putut declanșa depresia, accentuând-o sau menținând-o?

Care sunt percepțiile clienților asupra relațiilor sociale? Au existat pierderi majore? Mediul familial este agresiv săi îi neglijează ? Există conflicte cu membrii familiei – părinți, rude prin alianță, soți/parteneri sau copii ? Are clientul sentimentul de ostilitate față de ceilalți, de situație fără ieșire și/sau sentimente de dezamăgire ?

Care sunt sursele sociale de sprijin, prieteni și relații de familie ? Poate clientul să le folosească dacă are nevoie sau a încetat treptat contactul social ?

Are vreun rol mediul social nestimulativ și marginalizator din punct de vedere social?

Există probleme practice majore care să necesite alte mijloace de sprijin?

Problemele lor țin de serviciu ?

1.3. Evaluarea biologică

Există tulburări ale somnului ?

Există schimbări majore în privința poftei de mâncare și a greutății ?

Cât de grave sunt oboseala și lipsa de energie ?

Schimbările psihomotorii trebuie luate în calcul, îndeosebi agitația și reatrdul psihomotor. Dacă un client prezintă retard psihomotor și îi este greu să se concentreze, acest lucru poate stânjeni consilierea. Retardul psihomotor sever și concentrarea scăzută pot fi un indicator simptomatic redus în a numite tipuri de consiliere.

Poate administrarea de medicamente antidepresive să rupă un pattern depresiv ? Studiile recente sugerează că antidepresivele nu influențează consilierea.

Cap. 3

1. Tehnici de psihodiagnostic

1.1. Definiție

Testul psihologic este, alături de alte instrumente, o sursă de informații utilă în evaluarea comportamentului uman și în formularea de predicții asupra conduitelor viitoare. Testul psihologic constă dintr-o probă, sau mai frecvent dintr-o serie de probe, construite în scopul stabilirii prezenței (sau absenței) unui aspect psihic, a particularităților de comportare sau a gradului de dezvoltare psihică. Este o procedură standardizată prin care se formează un eșantion de comportamente care va fi descris prin categorii sau scoruri. În pus, multe teste au norme sau standarde care fac posibilă utilizarea rezultatelor la predicția altor comportamente, mai importante.

1.2. Caracteristici ale testelor psihologice

Evidențierea diferențelor dintre oameni, unul dintre obiectivele importante în măsurarea psihologică.

Pentru măsurarea acestor diferențe e necesară traducerea lor în termini cantitativi care să permită atribuirea pentru nivelul de dezvoltare a fiecărei caracteristici personale (performanța mnezică, nivelul extroversiei etc.) a unei valori și numai una din mulțimea în care funcția se regăsește prin intermediul unei scale de măsură.

Caracteristica scalei nominale este împărțirea în clase de elemente echivalente (Ex. categorii sociopreofesionale : repartiția în categorii socio-profesionale : tâmplari, croitori, instalatori etc.)

Scala ordinală impune ierarhizarea claselor, există între acestea atât relații de echivalență cât și de ordine. (Ex. elevii dintr-o clasă pot fi ierarhizați în funcție de randamentul lor la aritmetică, de la cel mai performant la cel mai puțin eficient).

Scala interval presupune o relație de echivalentă, de ordine precum și existența între clase a unor unități comune și constante (determinarea IQ, măsurarea temperaturii prin grade Celsius).

Scală de raport posedă proprietățile scalelor de interval, în plus au un punct zero nonarbitrar, acest lucru face ca ele să nu fie pretabile măsurătorilor în psihologie.

Fiecare test psihologic realizează observații pe un eșantion de comportamente ale unui subiect. În crearea unui test, una din principalele probleme este legată de selecția, din totalitatea comportamentelor disponibile, a celor câteva reprezentative pentru obiectivul formulat (coordonarea ochi-mână, organizarea câmpului grafic etc.). Așa se ajunge la fundamentarea teoretică a probei.

Afilierea testelor la o procedură înțeleasă ca un proces de obiectivare și uniformitate a unui test, în principal sub raportul modalității de aplicare, cotare și interpretare (raportare la norme/etaloane).

Organizarea tuturor testelor sub forma unor colecții de itemi. Principala caracteristică a unui item o reprezintă individualitatea sa, care îi conferă calitatea de unitate structurală a testului.

1.3. Domenii de utilizare

Diagnostic psihologic (ca și prima etapă) în programele de intervenție educativă;

Diagnostic psihologic (ca și prima etapă) în programele de consiliere ;

Diagnostic psihologic (ca și prima etapă) în programele de evaluare clinică ;

Diagnostic psihologic, ca și evaluare a progreselor obținute prin consiliere, traininguri, intervenții psihoterapeutice specifice.

Orientare școlară și profesională, pe baza informațiilor oferite de rezultatele la probe asupra dezvoltării sistemului aptitudinal și a particularităților de personalitate.

Selecție de personal că și parte importantă, cel mai adesea obligatorie, la concursurile organizate.

Diagnostic clinic în formularea concluziilor finale la examinări complexe (aviz permis auto, port armă, muncă în condiții deosebite : pe timp de noapte, la înălțime etc.).

Autocunoaștere, din dorința personală de evaluare sau în sccopul ameliorării unor performanțe.

Instrument de cercetare științifică (verificarea unor ipoteze de lucru, implementarea unor strategii, studii prospective etc.).

1.4. Evaluarea testelor

Se au în vedere patru mari domenii:

1. Fidelitatea testelor – se referă la două aspecte:

a)      Consistența internă – se referă la măsura în care toți itemii testului măsoară aceeași variabilă.

b)      Stabilitatea în timp a rezultatelor testării – ne indică în ce măsură la aplicări diferite în timp un subiect obține aceleași rezultate la un test psihologic.

2. Validitatea testelor .

Se pornește de la următoarele întrebări:

testul măsoară cu adevărat ceea ce dorim noi să măsurăm ?

eșantioanele de comportament incluse în test sunt reprezentative pentru constructul vizat ?

Rezultă definirea validității ca fiind măsura în care acesta își îndeplinește funcția. Un test nu este valid pentru orice scop, în orice context sau pentru orice categorie de subiecți. Astfel validitatea unui test devine procesul prin care se investighează gradul de adecvare a interpretării propuse de test.

3. Sensibilitatea unui test psihologic – este dată de capacitatea acestuia de a face distincție între persoanele examinate în privința trăsăturii de personalitate sau a aptitudinii măsurate, respectiv de a produce scoruri diferite pentru subiecții care se deosebesc la caracteristica măsurată de test.

Un test discriminează cu atât mai bine în cadrul unui întreg lot de subiecți cu cât permite un număr mai mare de valori de scor și cu cât repartiția acestora este mai uniformă.

4. Dificultatea testului – atunci când repartiția de frecvențe a scorurilor obținute are o asimetrie puternică, dificultatea și sensibilitatea testului pot fi analizate identificând scorurile care apar mai frecvent. În celelalte cazuri, însă, pentru a putea aprecia corect aceste proprietăți ale testului este necesar să se calculeze principalii indicatori statistici ai scorurilor și să se compare valorile lor cu cele înregistrate în manualul testului sau obținute în alte ocazii.

Media rezultatelor aduce informații despre nivelul general al variabilei măsurate de test.

Dacă media grupului examinat este semnificativ mai scăzută respectiv mai ridicată decât cea a populației care a servit la etalonarea testului, se deduce că testul e prea dificil (respectiv prea ușor) pentru lotul respectiv și interpretarea scorului unei persoane prin raportare la etalonul din manual ar putea conduce la concluzii greșite.

Abaterea standard servește la aprecierea omogenității grupului examinat, o valoare mică a abaterii standard este caracteristică unui lot de subiecți foarte asemănători între ei.

1.5 Criterii de clasificare a testelor psihologice

1. În funcție de conținutul testului:

a). după modul de executare a sarcinii de către subiect:

Teste orale;

Teste scrise;

Teste de performanță;

Teste cu manipulare de aparate și piese;

Teste administrate pe calculator.

b). după utilizarea limbajului în rezolvarea sarcinii:

Teste verbale;

Teste nonverbale.

c). după modul de procesare implicat:

Teste de eficientă;

Teste de aptitudini;

Teste de dezvoltare intelectuală;

Teste de cunoștințe;

Probe de lucru;

Teste situaționale;

Teste de personalitate;

Chestionare de personalitate;

Tehnici (teste) proiective;

Teste obiective de personalitate (folosesc stimuli mai structurați).

2. În funcție de tipul administrării testului:

a). după numărul persoanelor care pot fi examinate simultan:

Teste individuale;

Teste de grup.

b). după timpul de execuție:

Teste de viteză;

Teste de randament;

Cu limită de timp;

Cu timp de lucru nelimitat.

3. Clasificări în funcție de modul de cotare a testului și de interpretare a scorului:

teste normative utilizează în interpretare comparații cu rezultatele unui eșantion reprezentativ);

teste centrate pe criteriu (admis/respins);

teste idiografice (interesează evoluția în timp a scorurilor, ca în situația programelor terapeutice);

teste ipsative (interpretarea se face prin compararea între ele a scorurilor obținute la scalele sau itemii testului).

4. După criteriul procesului psihic implicat:

de memorie;

de atenție;

personalitate (stima de sine, temperament etc.).

5. După scopul urmărit:

de performanță;

de predicție;

6. După vârsta cronologică:

pentru vârsta mică – 1/3 ani (încă de la naștere: testul APGAR);

pentru 3-6 ani: teste de achiziții (Binet-Simon);

peste 6 ani: teste de predicție;

teste școlare/ până la 18 ani: teste de cunoștințe, rezultatele din foaia matricolă;

pentru 18 ani: teste de orientare profesională: BT-PAC.

Din varietatea de chestionare, am ales pentru această lucrare, să fac o prezentare a CHESTIONARUL H. SCHMIESCHEK.

Chestionarul de tendințe accentuate Schmiescheck are la bază teoria lui Leonhard privind normalitatea și condiția de anormalitate.

Din perspectiva psihologică a personalității mature vs. imature, putem vorbi despre personalități accentuate, personalități destructurate și personalități patologice.

Categoria personalității accentuate prezintă o serie de caracterisitici care ies din comun, din „media” de manifestare în cadrul populației generale, care manifestă tendința de a aluneca în anormal fără a deveni propriu zis tulburări de personalitate.

Tendința spre patologie există la nivelul structurilor de personalitate accentuate.

Individul are conștiința perturbării dar, spre deosebire de condiția nevrotică, are tendința de a justifica acest lucru în favoarea sa și în defavoarea lumii.

Tipurile se formează în viață prin faptul că o anumită condiție socială își pune amprenta, modelează o înclinație naturală care merge în aceeași direcție, individul tinzând să-și aleagă o profesie pentru că aceasta permite înclinațiilor sale naturale să se exprime, să se realizeze în mod complet.

Clasificarea cuprinde ca trăsături accentuate ale firii:

tipul hiperperseverent (susceptibilitatea și ambiția);

tipul hiperexact (conștiinciozitatea și seriozitatea sunt exagerate);

tipul demonstrativ (teatral, se autolaudă și autocompătimește);

tipul nestăpânit (irascibil, indispoziție cronică, devieri în direcția alcoolismului sau sexuale).

Combinații ale trăsăturilor de caracter accentuate ce conduc spre:

tipul hipertimic (locvace, cu o constantă bună dispoziție);

tipul distimic (posomorât, seriozitate exagerată);

tipul labil (oscilații între veselie și tăcere, hiper și distimie);

tipul emotiv (trăiri afective puternice, determinate atât de eveni-mente triste, cât și fericite);

tipul exaltat (excesivă oscilație a afectelor între euforie și depresie);

tipul anxios.

Combinații ale trăsăturilor de caracter și temperament accentuate:

tipul introvertit (trăiește preponderent în lumea imaginației);

tipul extravertit (trăiește preponderent în lumea percepției);

tipul introvertit – hipertimic.

Chestionarul își propune evidențierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuată. Există 10 scale, fiecare cu un număr de 12 itemi, 8 sau 4 itemi corespunzând celor 10 tipuri de trăsături accentuate: demonstrativitate, hiperexactitate, hiperperseverenta, nestăpânire, hipertimie, distimie, ciclotimie, exaltare, anxietate, emotivitate.

Subiectul răspunde prin da sau nu majoritatea itemilor având cheia în nu. În ordine descendenta interpretarea indica severitatea tendinței pentru valoarea 18, iar valoarea 12 indică, conform autorului, limita de la care putem diagnostica o tendință spre accentuare în comportament. Instrumentul este constituit din 88 de întrebări, nefiind nici o restricție în privința timpului de lucru.

Chestionarul este alcătuit din 88 de întrebări, prezentate amestecat, formând 10 grupe (I  –IX), fiecare grupă urmărind exploatarea și evidențierea unor ,,trăsături accentuate”.

Grupa I  –cu 12 întrebări, se referă la demonstrativitate;

Grupa II  –cu 12 întrebări, se referă la hiperreactivitate;

Grupa III – cu 12 întrebări, se referă la hiperperseverență;

Grupa IV – cu 8 întrebări, se referă la nestăpânire/neînfrânare;

Grupa V – cu 8 întrebări, se referă la hipertimie;

Grupa VI – cu 8 întrebări, se referă la distimie;

Grupa VII – cu 8 întrebări, se referă la ciclotimie;

Grupa VIII – cu 4 întrebări, se referă la exaltare;

Grupa IX – cu 8 întrebări, se referă la anxietate;

Grupa X – cu 8  întrebări, se referă la emotivitate.

Chestionarul poate fi aplicat în 4 variante metodologice:

1. dacă sunt posibilități de tipărire, fiecare subiect își primește exemplarul său, urmând să lucreze după indicațiile psihometricianului;

2. dacă nu este posibilă tipărirea, subiectul primește întrebările, dar răspunsurile sunt consemnate pe o foaie de protocol;

3. dacă nici protocolul nu poate fi multiplicat, datele se înscriu simplu pe o foaie, subiectul își scrie, deci, singur protocolul;

4. experimentatorul citește el însuși întrebările, subiectul sau subiecții (pentru varianta colectivă) consemnând răspunsurile.

 Indiferent de formă de aplicare,sarcina principală a subiectului este aceeași – răspunde scris sau verbal prin Da sau Nu..

Indiferent dacă utilizarea chestionarului este individuală sau are loc în colectiv, este necesară o încăpere adecvată fără presiuni fonice; pe ușă, în exterior, se agață un placaj cu “Nu intrați, se examinează”. În cazul unei examinări colective, subiecții vor fi plasați distanțat. Experimentatorul atrage atenția subiectului să nu lase nici o întrebare fără răspuns, că poate cere lămuriri suplimentare; se lucrează pe rând nu pe sărite. Subiecții nu sunt presați de timp. Se recomandă ca subiectul să fie făcut atent că la acest chestionar nu se determină aptitudini ci comportamente.

Timpul de lucru este nelimitat, fără presiuni, fără constrângeri. În linii mari, timpul de lucru variază între 30 –60 min. Că perioadă a zilei, chestionarul poate fi aplicat oricând, numai dacă subiectul nu se află  într-o stare de oboseală, tensiune sau grabă, acestea falsificând răspunsurile.

Pentru facilitarea realizării acestei secvențe, redăm mai întâi, după H.Schmieschek, în tabelul de mai jos, cheia răspunsurilor simptomatice pentru fiecare dintre cele 10 grupe. Numerele din tabel se referă la numărul  întrebărilor din chestionar.

Așadar, dacă la întrebările 5, 12, 25, 31, 36, 46, 51, 53, 59 și 65 subiectul subliniază NU, răspunsul este simptomatic și va fi socotit drept DA.

  Corectarea propriu-zisă a chestionarului se operează prin examinarea cu atenție a răspunsurilor DA în care se înglobează și NU – urile socotite drept DA.

Se face un calcul simplu al frecvenței simptomelor pentru fiecare dintre cele 10 grupe, calcul care este ușurat prin marcarea prealabilă cu +. Semnele se adună, apoi se verifică din nou corectitudinea cotării, pentru a evita sărirea peste un răspuns, fapt care ar duce la modificarea rezultatului.

INSTRUCȚIUNI 

Citiți cu multă atenție, fiecare întrebare și răspundeți bifând cu un „X” pe DA sau pe NU în foaia de răspuns pe care ați primit-o.

În general, sunteți un om voios și fără griji?

Sunteți sensibil (ă) la jigniri?

Vă dau, uneori, repede lacrimile?

După ce ați terminat cu bine o treabă oarecare, vi se întâmplă, câteodată, să vă îndoiți, totuși, că ați făcut bine și nu aveți liniște până când nu vă convingeți încă o dată?

În copilărie, ați fost atât de îndrăzneț (îndrăzneață) ca și ceilalți (celelalte) de o vârstă cu dv.?

Dispoziția dv. este schimbătoare – de la mare voioșie la mare deprimare?

De obicei, într-o reuniune amicală, sunteți în centrul atenției celorlalți?

Sunt zile în care, fără motiv aparent, sunteți îmbufnat (ă) și iritat (ă),  încât este mai bine să nu vi se adreseze nimeni?

Credeți că sunteți o persoană serioasă?

Sunteți în stare să vă entuziasmați puternic?

Sunteți foarte întreprinzător (întreprinzătoare)?

Uitați ușor când cineva v-a jignit?

Sunteți foarte milos (miloasă) ?

Atunci când puneți o scrisoare la cutie, obișnuiți să controlați, cu mâna, dacă scrisoarea a intrat cu adevărat?

Aveți ambiția ca, la locul de muncă, să faceți parte din cei mai buni?

Vă este  frică (sau v-a fost, când erați copil) de furtună și de câini?

Cred despre dv., unii oameni, că sunteți puțin pedant (ă)?

Dispoziția dv. depinde, ea, de întâmplările prin care treceți?

Sunteți totdeauna agreat (ă), simpatizat (ă) de către toți cunoscuții dv.?

Aveți, uneori, stări de neliniște și de tensiune (încordare) puternice?

De obicei, vă simțiți apăsat (ă) de ceva, deprimat (ă)?

Ați avut, până acum, crize de plâns, sau crize nervoase (șoc nervos)?

Vă vine greu să stați pe scaun timp mai îndelungat?

Când cineva v-a făcut o nedreptate, luptați energic pentru interesele dv.?

Sunteți în stare să tăiați un animal?

Vă supără faptul că, acasă, perdeaua sau fața de masă sunt puțin cam strâmbe și le îndreptați imediat?

Când erați copil, vă era frică să rămâneți seară singur (ă) acasă?

Vi se schimbă des dispoziția fără motiv?

În activitatea dv. profesională, sunteți totdeauna printre cei mai capabili?

Vă înfuriați repede?

Puteți fi, câteodată, cu adevărat exuberant (ă), voios (voioasă)?

Puteți uneori să trăiți un sentiment de fericire deplină?

Ați fi de acord să fiți invitat (ă) la o reuniune veselă?

De obicei, spuneți oamenilor în mod deschis părerea dv.?

Vă impresionează cumva dacă vedeți sânge?

Vă place o activitate cu mare răspundere personală?

Sunteți înclinat (ă) să interveniți pentru oameni cărora li s-a făcut o nedreptate?

Vă simțiți prost când vă duceți în pivnița (cămara) întunecoasă?

Vă plac mult activitățile care trebuie făcute încet și foarte exact  –  în locul celor care pot fi făcute repede și fără migală?

Sunteți o persoană sociabilă?

La școală, vă plăcea (vă place) să spuneți (să recitați) poezii?

Ați fugit vreodată de acasă, când erați copil?

Vi se pare grea viața?

Vi s-a întâmplat să fiți tulburat (ă) de conflicte sau de supărări,  încât v-a fost imposibil să vă mai duceți la lucru?

S-ar putea spune despre dv. că, în general, nu vă pierdeți prea repede bună dispoziție atunci când aveți un insucces (când nu vă reușește ceva)?

Dacă v -a jignit cineva, faceți dv. primul pas spre împăcare?

Vă plac mult animalele?

Vă întoarceți, uneori, din drum ca să vă convingeți că, acasă sau la locul de muncă, totul este în regulă și că nimic nu se poate  întâmpla?

Sunteți câteodată chinuit (ă) de o frică nelămurită că dv. sau rudelor dv., li s-ar putea întâmpla ceva rău?

Credeți că dispoziția dv. depinde de starea vremii?

V-ar displăcea cumva să vă urcați pe o scenă și să vorbiți în fața publicului?

Când cineva vă necăjește rău de tot și cu intenție, ați fi în stare să vă ieșiți din fire și să vă încăierați?

Vă plac mult petrecerile?

Vă simțiți adânc descurajat (ă) când aveți decepții?

Vă place o muncă unde dv. trebuie să organizați mult?

În mod obișnuit, urmăriți cu tărie scopul pe care vi l-ați propus, chiar dacă întâmpinași multă rezistență?

Poate să vă influențeze într-atât un film tragic, încât să vă dea lacrimile?

Vi se întâmplă să adormiți cu greutate, pentru că vă gândiți la problemele zilei sau ale viitorului?

Ca școlar, ați suflat colegilor, sau i-ați lăsat să copieze după dv.?

V-ar displăcea să treceți prin cimitir, în întuneric?

Sunteți peste măsură de grijuliu (grijulie)ca, acasă la dv., fiecare lucru să aibă un loc al lui?

Vi se întâmplă, câteodată, să mergeți seara la culcare și dimineața să vă sculați prost dispus (ă) și apăsat (ă), stare care să dureze câteva ore?

Puteți să vă adaptați ușor la situațiile noi?

Aveți uneori dureri de cap?

Râdeți des?

Față de oamenii pentru care nu aveți considerație, vă puteți purta foarte prietenos, încât ei să nu observe adevărata dv. părere despre ei?

Sunteți o persoană vioaie, plină de viață?

Suferiți mult din pricina nedreptății?

Sunteți un categoric prieten al naturii?

Întrucât nu sunteți chiar atât de sigur (ă) –aveți obiceiul ca, atunci când plecați de acasă, sau mergeți la culcare, să controlați totdeauna  încă o dată starea unor lucruri (de pildă: dacă gazul este  închis, dacă aparatele electrice sunt scoase din priză, dacă ușile sunt  încuiate etc.)?

Sunteți sperios (sperioasă)?

Vi se poate schimba dispoziția în urma consumării alcoolului?

Colaborați, sau ați colaborat, cu plăcere, în tinerețea dv., la cercuri teatrale de amatori?

Vă este câteodată foarte dor de depărtări?

În mod obișnuit, priviți viitorul cu pesimism?

Vi se poate schimba atât de puternic dispoziția, încât să aveți, uneori, un mare sentiment de bucurie, pentru ca, apoi, să cădeți într -o stare grea de amărăciune?

Vă vine ușor să creați bună dispoziție într -o societate, într-o reuniune?

De obicei, rămâneți multă vreme supărat (ă)?

Sunteți foarte puternic impresionat ( ă) de suferința altor oameni?

În mod obișnuit, în caietele de școală, scrieți încă o dată o pagină dacă se întâmplă să faceți o pată de cerneală?

Se poate spune că, în general, vă arătați față de oameni, mai mult prudent (ă) și bănuitor (bănuitoare), decât încrezător (încrezătoare)?

Aveți des vise cu spaime?

Sunteți, câteodată, terorizat (ă) de gândul că, fiind pe peronul unei gări, să vă aruncați înaintea trenului împotriva voinței dv.? Sau, când priviți la o fereastră, la etaj, să vă aruncați în gol?

În mod obișnuit, deveniți vesel (ă) într  -un loc plăcut?

În general, vă debarasați (vă scăpați) ușor de problemele apăsătoare și nu vă mai gândiți la ele?

Când consumați alcool, deveniți, de obicei, impulsiv (ă)?

În discuții, sunteți mai degrabă zgârcit (ă) la vorbă, decât vorbăreț/vorbăreață?

Atunci când trebuie să colaborați la o reprezentație teatrală, ați putea să vă însușiți atât de bine și cu atâta dăruire rolul, încât pe scenă să uitați complet că sunteți un altul?

DACĂ AȚI TERMINAT, NU REVENIȚI ASUPRA ÎNTREBĂRILOR, CI PREDAȚI IMEDIAT CAIETUL.

CHESTIONAR SCHLMIESCHEK

Numele _____________________ Prenumele  ______________________ Vârsta _______ Data examinării ___________

INTERPRETARE FACTORI.

I. FIREA DEMONSTRATIVĂ- grade înalte: isterică, capacitate anormală de refulare.

Trăsături caracteristici firii demonstrative sunt :

lauda; se poate lăuda singură .Această dorință de a fi cu orice preț în centrul atenției se încadrează în nevoia de recunoaștere socială.

tendința de autocompătimire. Istericul își refuză inhibițiile privitoare la lamentările sale și își joacă nestingherit rolul de martir.

găsesc în boală atât satisfacția directă, cât și pe cea indirectă.

o bună capacitate de adaptare la alți oameni. Persoanele având o trăsătură isterică au adesea succes în acele profesiuni în care este necesară empatia.

Personalitățile demonstrative ar fi caracterizate prin: laudă de sine, însoțită de obicei de un comportament specific cu scop de afirmare, tendință de autocompătimire, pripeală în decizii, capacitate de a se face iubite.

Egocentrismul acestui tip de individ, veritabilă „sugativă afectivă", își află rădăcinile în inadecvarea aprecierii valorilor umane și în incapacitatea de a-și reprezenta trăirile și dorințele celuilalt.

II. FIREA HIPEREXACTĂ- este contrariul firii demonstrative și se distinge prin lipsa capacității de refulare.

Se manifestă gradual, de la tendințe de hieprexactitate la psihopatia anancasta (nevroza obsesivă). Apare tendința de a chibzui totul pentru a înlătura orice posibilitate de greșeală, sau pentru că nu pot înlătura din conduita ideea că poate exista o soluție mai bună. Nu sunt în stare să refuleze teama, se inhibă și au greutăți în activitate. Chestiunile de mică importantă nu îl determină însă să ia hotărâri. La anancaști nu se poate lua hotărâri nici când există toate premisele de a le lua.

Mod de manifestare:

Hiperexactitatea (când doar este accentuate) prezintă avantaje:

hiperconstiinciozitate, meticulozitate, spirit de ordine, trăsături ale personanei valoroase, poate ajunge la unele exagerări care îi complică viața, are – sens altruist, sens egoist (grijă exagerată pentru propria-i bunăstare), care în limite moderate este pozitiv, manifestându-se prin: evitarea primejdiilor inutile, evitarea exceselor la băutură și fumat.

Psihopatia anancastă (hiperexactitatea are o intensitate mare, psihopatică) prezintă dezavantaje:

Capacitaea de decizie este prejudiciată;

Munca nu se mai desfășoară fluent (îndoieli continue, verificări permanente, rămâneri în urmă);

Îi vine greu să plece de la lucru;

Întoarceri pentru verificări;

Neliniștea persistă și în timpul liber, al odihnei (nu se odihnește);

Minuțiozitate exagerată;

Grija excesivă de a evita accidentele;

Pierde mult timp;

O muncă de răspundere îi crează multe motive de teamă.

Pe fondul psihopatiei anancaste se poate dezvolta nevroza obsesivă.

Nevroza anancasta (nevroza obsesivă) se caracterizează prin:

Luarea hotărârilor este o problemă chiar în lipsă pericolului.

Primejdia minimă pare amenințătoare datorită nehotărârii permanente asupra existenței sau nu a motivului de teamă. Oscilarea între cei doi poli ai frământării dă naștere fricii patologice a nevroticilor obsesivi, fricii pe care ei o consideră neîntemeiată fără a o putea învinge.

Încearcă să lupte împotriva obsesiei încă din perioada dezvoltării afectului, dar deoarece capacitatea de refulare este insuficientă chiar luptă împotriva obsesiei creează obsesia, căci alternanța sporește frica. Dezvoltarea obsesivă pornește de la prima ezitare atunci când ar fi necesară o hotărâre. Următoarele ezitări în împrejurări similare fac să crească inhibiția mult peste punctual de plecare.

Se produc fixații, în unele domenii subiectul nu se mai comportă normal (nu face ceea ce ar trebui să facă). Prin dezvoltări obsesia se fixează unilateral. Cu cât nevroza obsesivă este mai înaintată cu atât e mai clară limitarea la un domeniu (individual nu mai are timp să stea în cumpănă la celelalte domenii).

Exemple de nevroze anancaste (obsesivă):

Nevroza hipohondrica (teama patologică de a avea o boală serioasă).

E determinată de împrejurări ca examene medicale care țin omul în indecizie. Nevrozele hipocondrice nu se pot delimita precis de nevrozele obsesive și se pot însoți una pe alta..

Exemple de nevroze hipocondrice:

Cardiofobia – teama obsesivă de a avea o boală de inimă

Nosofobia – teama de a fi bolnav

Ablutomania – tendința obsesivă de a se spăla pe mâini pentru a înlătura urmele infime de murdărie, microbi.

La copii dezvoltarea anancasta presupune persistenta afectului (ori copiii nu prea au afecte persistente) și ca urmare ea nu are loc în copilărie. Doar în împrejurări prea persistente, ca nevroza obsesivă a părinților, are loc și la copii.

TERAPIE : Prin terapie se înlătură nevroza obsesivă, nu și hiperexactitatea. Terapia constă în sfătuirea persoanei de a lua măsurile cerute de impuls și să nu mai lupte împotriva impulsului. Să nu mediteze prea mult când are îndoieli, ci să treacă la acțiune sau la un alt gând. Cu timpul persoana anancasta renunța singură la măsurile exagerate.

III. FIREA HIPERPERSEVERENTĂ- se manifestă gradual de la hiperperseverenta la firea paranoida. În general după ce a provocat reacții ( actul comportamental), sau când gândul se îndreaptă în alte direcții, după ce actul nu este posibil, afectul descrește lent, dispărând după un timp. La hiperperseverent, estomparea are loc mai lent. Când se gândește la cele întâmplate afectele reapar, putând și să nu dispară săptămâni, luni în șir, deși a fost alimentat de noi evenimente. Se manifestă în mod anormal în special afectele egoiste, datorită intensității proprii. Firea hiperperseverenta se manifestă întotdeauna când sunt atinse interesele personale. Se formează afecte contra unor prejudicii sau acte de opresiune, chiar dacă obiectiv sunt neînsemnate. La prejudicii însemnate nu iartă poate niciodată, sunt ranchiunoși.

Mod de manifestare:

Susceptibili, tendința de a se simți jigniți ușor;

Setoși de prestigiu, resimt acut sentimental onoarei (de aceea se simt ușor jigniți);

Sentimente egoiste mai intense;

Au sentiment mai pronunțat al propriei valori;

Ranchiunoși, nu iartă, nu uită jignirile;

Sensibilitatea mai puțin lezată în cazul sentimentului de dreptate (acest sentiment fiind mai puțin profound decât sentimentele egoiste). Sub masca luptei pentru dreptate ei revendică de fapt un drept al lor, pe care îl generalizează pentru a-i da mai multă forță, evoluează în sens pozitiv sau negativ, în general nu ajung să se bucure de stimă, ambițioși- ambiția îi îndeamnă la realizări pozitive, dar și pentru realizări prin discreditarea altora, a eventualilor concurenți, pentru combaterea a tot ce i se împotrivește.

perseverare anormală a afectului;

susceptibilitate;

nu acceptă critica;

procentul subestimat al propriei valori;

gelozie;

ipohondrie;

îndărătnic;

dezvoltare paranoică în urma alternanței succes – eșec.

 Firea paranoida. Perseverant, bănuitor, neîncrezător, neîncredere generalizată, fără motiv exterior, izvorând din psihicul lor se simte mereu nedreptățit își pierde încrederea în oameni, idei fixe obsesive, vrea să aibă intotodeauna dreptate, încăpățânare, teama este prezentă ca și la anancaști (nu atât de frecvent apare și dezvoltarea hipocondrica), afectul stă pe primul plan. Aruncat din succese în insuccese, țelul devine izvor de desfătare, încât rațiunea critică nu mai ține piept afectelor. Dorințele sunt luate drept realități, pierde din vedere alte țeluri și se formează ideile prevalente, cu influență dominantă, se explică nu prin repetarea și însumarea experiențelor de viață neplăcute, ci prin alternanța dintre succes și insucces. În aceste condiții poate apărea și la cel care nu este hiperperseverent. Afectele care ating o intensitate mare persista timp îndelungat, subjugă gândirea, ducând la idei prevalente, chiar idei fixe, obsesive (paranoid înseamnă tendința spre idei fixe). Pot apărea dezvoltări paranoice cu caracter delirant.

IV. FIREA NESTĂPÂNITĂ- se manifestă gradual de la firea nestăpânită la psihopatia epileptoida (fără o adevărată legătură cu epilepsia).

Pentru comportament sunt hotărâtoare impulsurile, instinctele, sentimentele și nu considerentele raționale. Rațiunea e mai puțin luată în seamă. Se manifestă dorințe de descărcare nervoasă, resimțită mai mult fizic decât psihic.

Când nu le convine ceva, își arată nemulțumirea prin mimică, cuvinte, formulează pretenții sau se retrag supărați. Se ceartă pentru nimicuri cu șefii și colaboratorii, devin agresivi, trântesc lucrarea pe birou, își dau demisia, nu se gândesc la urmări. Au încăierări cu oamenii pentru că dacă mânia lor crește, cuvintele sunt urmate de fapte. Sunt mai iuți la fapte decât la vorbe. Nu se poate spune că acțiunile lor sunt pripite, ci mai degrabă ca iritația lor crește așa de mult în intensitate, încât presupune o descărcare. Dominarea de către impulsuri se manifestă prin faptul că:

Mănâncă și beau ce le place. Devin alcoolici, nestăpâniți în domeniile sexuale (au raporturi sexuale foarte frecvente; psihopatele epileptoide în tinerețe cedează ușor, unele devin prostituate).

Înclinație deosebită pentru muncă fizică, care nu li se pare grea și în acest domeniu obțin rezultate mult mai bune decât alții. Îi supăra mai degrabă perturbările din activitatea lor. Nestatornicia în viața profesională se datorează stării de proastă dispoziție și iratibilitate. Își schimbă des serviciul.

Nu prea au tendința de a vorbi, căci a vorbi înseamnă a gândi, ceea ce nu le e caracteristic.

Fire greoaie, care nu permite o dezvoltare în ritm rapid a reacțiilor afective. Afectele se umflă excesiv, în loc de a se intensifica exploziv. Au o predispoziție spre ample manifestări de mânie și mai puțin pentru explozii bruște cum au colericii.

În timpul examenelor medicale sunt tăcuți, morocănoși și nu răspund decât la strictul necesar. Examenele medicale sunt dezagreabile.

Nu prea au scrupul moral. Comit în împrejurări favorabile cu ușurință, acte necinstite, furturi. Crima premeditată nu le este caracteristică, ci numai cea sub forma violenței fizice. Adolescenții atacă fetele. Nu au înțelegere pentru cerințele sociale pentru că acestea reclamă o judecată mai profundă. Ei nu se gândesc decât prea puțin la ceea ce depășește prezentul.

Manifestă fugă impulsivă, din dorința de a se depărta de locul supărării. Manifestă fugă nemotivată (la adolescenți), fără motiv de moment.

Au afecte. Când sunt liniștiți sunt grijulii cu copii lor, iubitori de animale, gata să ajute.

Violența lor se datorează marii tensiuni afective și nu a lipsei de afecte.

Conformație atletică a corpului. Sunt foarte puternici (element de înrudire cu psihopatia epileptoida și epilepsia). Nu întotdeauna există o astfel de conformație a corpului.

Gândire greoaie și lentă. În unele cazuri capacitatea de înțelegere este mai scăzută (în special la psihopatii epileptoizi).

Nu reușesc la testul de productivitate.

Mobilitate lăuntrică mică dovedită de gândirea lentă și greoaie și dezvoltarea în ritm lent a afectelor.

Pedanterie (ordonați, conștiincioși, meticuloși, exacți). La epileptici este mai pronunțată.

Amănunțire exagerată a narației, dau detalii multe și nu reușesc decât cu greu să spună esențialul.

Stările depressive apar la unele personalități nestăpânite și pot duce la sinucideri. Epileptoizii față de actele săvârșite de ei manifestă insensibilitate pentru că nu le e specifică reflecția. O bună inteligență mai poate să mai atenueze câte ceva, dar nu mult atunci când vine în contact cu pornirile impulsive.

Ceea ce își propun în clipa de rațiune este răsturnat prin exploziile afective. Influențarea prin educație este dificilă pentru că educația se adresează personalității conștiente, și nu sferei impulsurilor. Cu maturizarea personalității apare o ameliorare în autocontrolul impulsurilor și tentațiilor. Cele trei trăsături: comportament greoi, insuficiența stăpânirii de sine și exagerată detaliere a gândirii pot să nu fie prezente concomitent. La nestăpâniți și epileptoizi trăsăturile caracteristice se reliefează deosebit de puternic în copilărie.

 V. FIREA HIPERTIMICĂ -se manifestă gradual de la hipertimie la hipomanie.

Combinație între veselie – viața privită sub latura plăcută, ca fiind plăcută, trecându-se ușor peste necazuri;

Dorința de acțiune – care poate duce la realizări de valoare, invenții, inovații;

Nevoia de a vorbi – sociabili, de aceea înclinația de a bea ca urmare a numărului mare de prieteni. În reuniuni sunt antrenanți, cu umor, nu plictisesc, au teme noi de discuție;

Digresiune în gândire – însoțite de bogăția de idei, stimulatoare pentru munca productive, dar care pot duce și la fugă de idei.

Componentele comportamentului hipertimic care se referă la afectivitate, gândire și voința nu coexistă întotdeauna în același grad. În general sunt egale ca și în cazul hipomaniei.

HIPOMANIACII:

Combinație între veselie  – care constituie în acest caz o primejdie, căci lucrurile sunt tratate cu ușurință, cu superficialitate. Lipsește simțul datoriei, lipsesc remușcările, apar ușor abateri de la estetică.

Își periclitează reputația și situația materială.

Veselia se transformă frecvent în iritabilitate, nevoia de acțiune  – în măsură excesivă duce la activitate febrile dar sterile, indivizii sunt împrăștiați.

Digresiune în gândire  – care conduce la fantezi cu idei nerealiste. 

VI. FIREA DISTIMICĂ (TEMPERAMENT DEPRESIV) – se manifestă în grad înalt ca temperament subdepresiv. Gravitatea depresiunii psihice nu merge în paralel cu gravitatea evenimentului, fiind accentuate firea distimica.

Evenimentele zguduitoare pot adânci condiția obișnuită de seriozitate gravă până la o depresie reactivă, ceea ce se întâmplă mai ales atunci când starea de depresie este foarte accentuată și de lungă durată;

Temperamentul distimic devine, la un grad mai ridicat, temperament subdepresiv. Oamenii de acest tip, serioși din fire, sunt în mai mare măsură afectați de evenimentele triste ale vieții decât de cele vesele;

La oamenii cu temperament distimic, imboldul spre acțiune este diminuat, iar gândirea este mai lentă decât la ceilalți oameni;

La reuniuni, personalitățile distimice nu participă decât puțin la conversație. Se poate afirma că participarea la viața grupului este redusă;

Aceste personalități sunt altruiste, sobre și lipsite de egoism;

Relația temperamentului distimic cu depresia endogenă nu se bazează pe o legitate precisă, acest tip de personalitate reprezentând una dintre variațiile normalității, deși indivizii din această categorie le apar celorlalți lipsiți de veselie, dominați de o oarecare deprimare, inerție și încetineală, impunerea pe plan social făcându-se, de obicei, cu oarecare dificultate.

  Firea distimica este mai accentuată la adulți.

VII. FIREA CICLOTIMICĂ

  Leonhard vorbește de personalități labile afectiv, constatând că atunci când această labilitate afectivă este foarte pronunțată, predomină exclusiv oscilațiile provocate de o cauză lăuntrică, caz în care este vorba de ciclotimie în sensul unei psihopații.

Sunt gata să treacă de la un elan de entuziasm, la apatie și tristețe în momentul următor. Adesea este greu de specificat în ce măsură oscilațiile sunt determinate de împrejurări exterioare sau interioare;

Dispoziția afectivă a persoanei oscilează între extreme; ciclotimicii sunt ciclic depresivi și hipertimici;

Această instabilitate a dispoziției afectează puternic persoana; afectiv, un astfel de om trece prin perioade în care se simte bine, este productiv, activ, vesel, perioadă când își asumă și sarcini sau responsabilități profesionale sau în viața socială; apoi dispoziția se schimbă fără ca această schimbare să poată fi controlată, iar locul optimismului este luat brusc de pesimism, viața psihică este invadată de o viziune sumbră, defensivă în raport cu viața, iar persoana manifestă o energie dramatic scăzută față de care toate angajamentele din faza anterioară devin o povară insurmontabilă, care provoacă suferință.

 VIII. FIREA EXALTATĂ- se manifestă gradual de la firea exaltată la temperamental anxios  – fericit (psihopatie). Exaltații reacționează intens la evenimente. Evenimentele îmbucurătoare provoacă repede extazul, cele triste conduc la disperare.

Firea lor se asociază mai puțin cu egoismul și mai mult cu altruismul;

Manifestă dragoste față de oameni, bucurie pentru prosperitatea lor, care pot atinge intensitate mare. Au sentimente nobile;

Sunt mai puternice impulsurile din sfera aspirații  – înclinații (dragoste pentru muzică, artă, natură, sport, filozofie, religie). Se emoționează pentru ele până la extaz. Din rândul lor fac parte în mare măsură artiștii, poeții, căci raportul afectiv dintre indivizi și artă e mai puternic, fiind prezența sensibilitatea afectivă. Firile artistice se descurcă greu în viață pentru că nu sunt înarmate pentru a face față cerințelor brutale ale vieții;

Reacția la celălalt pol e provocată de cauze banale. Pot fi profund nefericiți din cauza unor banalități. Frica și frica pentru propria persoană pot deveni excesive.

Disperarea profundă poate duce la sinucidere.

IX. FIREA ANXIOASĂ

LA COPII: frica se manifestă atât de intens încât domină întreaga personalitate. Copiilor anxioși :

Le este frică seara singuri în pat;

Le este frică de întuneric;

Le este frică de câini;

Le este frică de furtună;

Le este frică de alți copii și de aceea sunt persecutați de aceștia;

Le este frică de profesori.

LA ADULȚI: frica este mai puțin vizibilă, sunt incapabili de a se afirma în cazul divergenței de opinii cu alte persoane, când întâmpină atitudini mai energice dau înapoi, devin timizi, manifestă docilitate și timiditate, determinate de observarea anxioasă a mediului (teama), manifestă timiditate anancasta, derivă din nesiguranța lăuntrică, provenită din faptul că propriul lor comportament și-l știu sub observație, manifestă supracompensatie prin atitudine sigură de sine sau aroganță, dar acestea sunt voite, artificiale. Din timiditatea anxioasă poate să apară atitudinea de încredere în ceilalți, prin care se încearcă obținerea comportamentului lor favorabil.

LA FEMEI: timidității i se adăugă tendința spre spaimă, ori ca reflectare a ceva ori ca frică resimțită subit. Tendința spre spaimă, pe măsură ce e mai clară, conduce la certitudinea unei hiperiritabilitati a sistemului nervos vegetative, și care prin intermediul sistemului nervos al inimii poate să intensifice și frica.

X. FIREA EMOTIVĂ

Apar reacții de mare sensibilitate, cu prag scăzut de declanșare și profunzime în sfera sentimentelor subtile. Numai evenimentul ca atare exercită influența asupra sentimentelor. Intensitatea sentimentelor merge mâna în mână cu gravitatea evenimentelor exterioare.

MANIFESTĂRI:

Sunt impresionați de sentimentele din domeniul spiritual, nu și de cele grosolane;

Reacțiile afective nu sunt exagerate și nu progresează atât de rapid ca la exaltați;

Reacționează mai puțin vehement, mai sentimental;

Cauze minore duc la sentimente profunde, sentimentele altruiste sunt mai puternice decât cele egoiste;

Simt milă mai repede, se înduioșează mai repede, sunt mai accesibile bucuriile produse de artă și natură;

Mimica lor trădează firea afectivă;

Le dau lacrimile ușor la filme, la povestiri triste, le dau ușor lacrimile de bucurie sau înduioșare. O traumă psihică poate duce la tentative de sinucidere.