Profesionistul Comerciant Persoană Fizică ÎN Reglementarea Actuală

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

C. civ. – Codul civil

C. proc. civ – Codul de procedură civilă

C. com. – Codul comercial

lit. – litera

LPA – Legea de punere în aplicare a Codului civil

M. Of. – Monitorul Oficial

nr. – numărul

op. cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctul

R.R.D. – Revista română de drept

R.D.C. – Revista de drept comercial

P.R. – Pandectele Române

S.D.R. – Studii de drept românesc

O.U.G. – Ordonanța de urgență a Guvernului

R.R.D.A. – Revista română de dreptul afacerilor

vol. – volumul

CAPITOLUL I

PROFESIONISTUL ȘI ÎNTREPRINDEREA ÎN DREPTUL AFACERILOR

Secțiunea I

Întreprinderea – forma juridică de desfășurare

a activității cu caracter profesional

Codul civil nu cuprinde dispoziții care să consacre în mod direct un sistem de reglementare al dreptului comercial, noțiunea de „acte sau fapte de comerț” fiind înlocuită, la nivel terminologic, cu sintagma „activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.

Același act normativ definește profesioniștii ca fiind „toți cei care exploatează o întreprindere”, având o arie de aplicare mult mai largă decât cea a „comerciantului” din reglementarea anterioară. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (denumită în continuare „LPA”) prevede expres faptul că noțiunea de „profesionist” va include „categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale”. Prin urmare și profesiile liberale (avocați, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că LPA substituie noțiunea de „comerciant” cu cea de persoane fizice sau, după caz, juridice, supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

În doctrină, s-au făcut considerații pe marginea acestei formulări, în sensul că noțiunea de „comerciant” nu dispare, ci doar este înlocuită prin termenul „profesionist”, de la data intrării în vigoare a Codului civil.

Astfel, noțiunea de „comerciant” va supraviețui în sistemul juridic românesc în măsura în care ea este menționată în norme speciale care conțin un sens propriu al acestei noțiuni, precum și într-o serie de acte normative menționate expres în LPA.

§1. Noțiunea și formele întreprinderii

Codul civil nu definește întreprinderea, ci exploatarea acesteia. Elementele esențiale ale activității desfășurate de o întreprindere se regăsesc în art. 3 alin (3) C. civ. unde este prezentată sintagma „exploatarea unei întreprinderi”.

În viziunea Codului civil „exploatarea unei întreprinderi” este definită ca fiind exercitarea sistematică, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, având scop lucrativ sau nu, indiferent dacă este desfășurată de una sau mai multe persoane.

Dezvoltând cadrul legal, întreprinderea este definită ca fiind o activitate sistematic organizată, autonomă, concepută de o persoană, pe riscul său, constând în producerea de bunuri, executarea de lucrări și prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ.

Într-o concepție inspirată din științele economice, întreprinderea este considerată o organizație de bunuri și a capitalului uman, care vizează satisfacerea nevoilor umane prin producerea, distribuția sau vânzarea de bunuri economice și servicii către clienți, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ, structurate în conformitate cu o anumită organizație și administrată conform unor anumite criterii de administrare, de către conducerea întreprinderii.

Întreprinderea, prin definiția ei, are un caracter general. Ea privește orice activitate economică realizată cu caracter profesional, indiferent de obiectul și scopul acesteia. Se pot identifica mai multe acte normative în care se regăsesc definiții ale întreprinderii, spre exemplu Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prevede în art. 2: „În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți cooperative, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent și asociații familiale autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare.”.

Din definiția dată mai sus, rezultă următoarele caractere ale întreprinderii:

Noțiunea de întreprindere desemnează o activitate care vizează satisfacerea nevoilor umane. Această activitate se desfășoară cu caracter permanent și potrivit unor reguli proprii. Ea este caracteristică operațiunii profesionale, prin opoziție cu actele întâmplătoare.

Organizarea activității are un caracter autonom. Cel care desfășoară afacerea este independent în luarea deciziilor.

Activitatea este realizată de una sau mai multe persoane, pe riscul lor, dobândind astfel calitatea de profesioniști.

Obiectul activității organizate este producția, distribuția sau vânzarea de bunuri și prestarea de servicii.

Scopul realizării profesiei poate fi lucrativ sau nelucrativ, adică obținerea unui câștig sau fără un atare scop.

1.1. Formele întreprinderii

În definirea întreprinderii, sunt esențiale obiectul activității și scopul urmărit de persoana sau persoanele care organizează activitatea.

Desfășurarea unei activități economice cu caracter profesional, în scopul obținerii unui profit, este proprie activității comerciale. Așadar, o întreprindere având ca obiect o activitate economică și al cărei scop este obținerea unui profit este o întreprindere economică (comercială) și, dimpotrivă, o întreprindere cu un obiect non economic și având un scop non profit este o întreprindere civilă (necomercială).

§2. Întreprinderea comercială (de afaceri)

Întreprinderii comerciale i se aplică definiția generală a întreprinderii.

Potrivit doctrinei de specialitate, desfășurarea unei activități comerciale (economice) impune încheierea unor acte juridice, săvârșirea unor fapte juridice și operațiuni economice.

Întreprinderea comercială se poate defini pe baza definiției generale a întreprinderii și dispozițiilor art. 2 lit f) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. Astfel, întreprinderea comercială este o activitate economică desfășurată de una sau mai multe persoane (profesioniști comercianți), constând în producerea și circulația mărfurilor, executarea de lucrări și prestarea de servicii, în scopul obținerii de profit.

Din definiție rezultă următoarele caractere ale întreprinderii economice (comerciale):

Activitatea întreprinderii este o activitate economică.

Potrivit art. 2 lit a) O.U.G. nr. 44/2008, constituie activitate economică „activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit”.

Activitatea este realizată în mod sistematic și organizat, de către una sau mai multe persoane ce își asumă riscul acesteia.

Obiectul activității economice desfășurate constă în fabricarea și transmiterea mărfurilor sau executarea de lucrări și prestarea de servicii. LPA denumește aceste activități „activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.

Scopul desfășurării activității economice este obținerea unui profit în urma activității (animus lucri).

§ Secțiunea a II-a

Profesionistul comerciant-titular al întreprinderii comerciale

§1. Noțiunea de profesionist-comerciant

Definirea noțiunii de comerciant este în strânsă legătură cu sistemul de reglementare al dreptului comercial. În consecință, această noțiune trebuie analizată în lumina Codului comercial (sistemul autonomiei dreptului comercial) și a Codului civil (sistemul unității dreptului privat).

1.1. Concepția Codului comercial

Codul comercial român a fost bazat pe principii obiective, completat cu un principiu subiectiv.

În concepția sa, erau considerați comercianți, cei care săvârșeau fapte de comerț, însă era precizat că desfășurarea comerțului trebuie să fie o profesie obișnuită, iar faptele de comerț erau prevăzute în art. 3 al aceluiași act normativ. Odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele juridice și operațiunile economice ale comerciantului erau considerate fapte de comerț și, prin urmare, supuse legilor comerciale.

1.2. Concepția Codului civil

Codul civil, deși confirmă o reglementare unitară a raporturilor patrimoniale, în privința participanților la aceste raporturi juridice, distinge între simpli particulari și profesioniști. Așa cum prevede art. 3 alin. (1) C. civ., „dispozițiile se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil”.

Prin profesionist, Codul civil înțelege „orice persoană care exploatează o întreprindere” [art. 3 alin. (2)]. După cum se poate observa, pentru definirea conceptului de profesionist, Codul civil face trimitere la conceptul de întreprindere definit de art. 3 alin. (3) C. civ.

Potrivit art. 8 alin. (1) LPA noțiunea de „profesionist” prevăzută la art. 3 C. civ., „include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale”.

Art. 6 din aceeași lege prevede că referirile la profesioniștii comercianți din actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit art. 1 Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului. Așadar, în condițiile Codului civil, calitatea de profesionist comerciant se raportează la forma de organizare și desfășurare a activității (întreprinderea economică) și la criteriul formal al înregistrării în registrul comerțului.

Calitatea de profesionist comerciant implică un anumit statut juridic, diferit de cel al necomercianților sau al profesioniștilor necomercianți.

În scopul bunei desfășurări a activității comerciale și al protejării intereselor participanților la această activitate, legea instituie anumite obligații pentru profesioniștii comercianți, considerate obligații profesionale ale acestora. Astfel, înainte de începerea activității comerciale, profesionistul comerciant este obligat să ceară înmatricularea în registrul comerțului, iar în cursul executării activității să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele si faptele prevăzute de lege. După înscrierea în registrul comerțului, orice profesionist comerciant are obligația să țină o evidență a activității comerciale, prin registrele comerciale (Legea contabilității nr. 82/1991). De asemenea, profesionistul comerciant este obligat să desfășoare activitatea comercială în condițiile unei concurențe licite (Legea nr. 21/1996 asupra concurenței; Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale).

În cele din urmă, în activitatea lor, profesioniștii comercianți trebuie să respecte obligațiile prevăzute de lege care asigură protecția consumatorilor (O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor; Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului).

Actele juridice comerciale încheiate de profesioniștii comercianți sunt supuse unor dispoziții derogatorii de la regimul juridic al actelor civile. Sunt prezentate în acest sens, dispozițiile privind reprezentarea – art. 1297 alin. (2); solidaritatea codebitorilor – art. 1446; întârzierea de drept a debitorului – art. 1523 alin. (2) lit. d) etc.

Profesioniștii comercianți pot participa la constituirea unor camere de comerț și industrie, ca organizații profesionale, destinate să promoveze și să apere interesele lor. De asemenea, profesioniștii comercianți sunt supuși impozitului pe profitul realizat în activitatea comercială.

§2. Delimitarea noțiunii de profesionist-comerciant

Codul civil, deși consacră o reglementare unitară a raporturilor juridice patrimoniale, totuși distinge în privința participanților la aceste raporturi juridice, între profesioniști și neprofesioniști.

În timp ce Codul comercial consfințea autonomia dreptului comercial bazat pe fapte de comerț si pe noțiunea de comerciant, Codul civil se întemeiază mai mult pe sistemul unității dreptului privat, fundamentat pe noțiunea de profesionist și de întreprindere.

Prima delimitare privește noțiunea de profesionist comerciant având ca domeniu de activitate operațiuni din sfera producției de bunuri, comerțului sau prestării de servicii.

Potrivit art. 8 alin. (1) Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, „noțiunea de „profesionist” include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale”.

Prin urmare, Codul civil construiește instituția juridică a profesioniștilor comercianți din mai multe categorii de persoane, dintre care unele se identifică noțiunii de profesionist comerciant, iar alte categorii se situează în afara acesteia. Comercianții, întreprinzători, operatorii economici și persoanele autorizate să realizeze activități economice se identifică în conceptul noțiunii de profesionist comerciant, iar celelalte categorii de persoane care se situează în afara noțiunii sunt persoanele autorizate să desfășoare activități profesionale, altele decât cele menționate mai sus, cum ar fi avocații, medicii, contabilii autorizați etc. Potrivit Codului civil, întreprinderile civile nu dobândesc personalitate juridică, decât dacă asociații doresc acest lucru.

Cea de-a doua delimitare se referă la identificarea noțiunii de profesionist comerciant și a celei de neprofesionist. Activitățile din domeniul profesiei comerciantului (producerea de bunuri, circulația de mărfuri și prestările de servicii), pot face obiectul activității și pentru persoanele care nu dispun de un statut profesionist, nici măcar de abilitatea de a exploata o întreprindere.

Este vorba de agricultorii individuali, de meșteșugari, de vânzători ambulanți, de persoanele care efectuează activități de producere a unor bunuri, circulația lor sau prestări de servicii, în mod întâmplător sau fără caracter organizat.

Persoanele fizice care desfășoară activități ca meseriași, agricultori sau execută profesii liberale au un statut juridic diferit. Meseriașii și agricultorii pot desfășura aceste activități economice în toate „domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă”, aceste dispoziții fiind cuprinse în art. 3 alin. (2) O.U.G. nr. 44/2008.

Din dispozițiile citate, rezultă că meseriașii și agricultorii, în calitate de persoane fizice, pot desfășura activități economice în una din formele prevăzute de ordonanță ca: persoană fizică autorizată; întreprinzător, titular al unei întreprinderi individuale; membrii ai unei întreprinderi familiale.

În cazul în care aceste persoane își organizează activitatea în forma întreprinderii, în condițiile art. 3 C. civ. și sunt înregistrate în registrul comerțului, ele au calitate de profesioniști comercianți. Având în vedere caracterul economic al activității, înseamnă că meseriașii și agricultorii exploatează o întreprindere comercială (economică) și drept urmare ei au calitatea de profesioniști comercianți.

Persoanele care exercită profesii liberale (avocații, medicii, notarii etc.) nu sunt supuși dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008, ci reglementărilor din legile speciale. Activitatea desfășurată de aceste persoane are un caracter civil, cu particularitățile fiecărei profesii.

În cazul în care aceste persoane își organizează activitatea sub forma întreprinderilor comerciale, în condițiile art. 3 C. civ. și sunt înregistrate în registrul comerțului, ele au calitatea de profesioniști comercianți.

Există însă și cazuri în care persoanele fizice desfășoară profesii liberale în regim independent, exercitându-și profesia prin întreprinderi civile, iar aceștia nu au calitatea de profesioniști comercianți. Întreprinderile civile nu dobândesc personalitate juridică, decât dacă asociații doresc acest lucru. Dobândirea personalității juridice are loc printr-un act de modificare a contracului de societate, indicând în mod expres forma juridică a societății nou-înființate.

În concluzie, persoanele fizice care își exercită profesia prin intermediul întreprinderilor civile nu au calitatea de profesioniști comercianți. Însă dacă statutul de întreprindere civilă se dorește a fi modificat în întreprindere comercială, este clar că activitatea va fi înregistrată în registrul comerțului, și prin urmare, persoanele fizice vor dobândi calitatea de profesioniști comercianți.

O discuție asemănătoare este și în cazul asociațiilor și fundațiilor. Asociațiile și fundațiile se constituie din trei sau mai multe persoane, în vederea realizării unor activități de interes general sau, după caz, personal nepatrimonial.

Persoanele se pot asocia fără a dobândi personalitate juridică, atunci când realizarea scopului propus permite aceasta. Astfel, fără dobândirea statului de persoană juridică a asociației sau fundației, aceste persoane nu au calitatea de profesioniști comercianți.

§3. Categoriile de profesioniști comercianți

Potrivit art. 6 din Legea nr.71/2011, în condițiile Codului civil, profesioniștii comercianți sunt persoanele fizice sau după caz, persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

Art. 1 din Legea nr. 26/1990, în forma modificată prin Legea nr. 71/2011, prevede că au obligația să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerțului următoarele persoane fizice și juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile de interes economic cu sediul principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege.

Având în vedere reglementările legale în vigoare, se disting două categorii de profesioniști comercianți: profesioniștii comercianți persoane fizice și profesioniștii comercianți persoane juridice.

Regimul juridic al profesioniștilor comercianți persoane fizice este reglementat de O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activității economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Așa cum rezultă din ordonanță, persoanele fizice își desfășoară activitatea în următoarele forme: persoană fizică autorizată, întreprindere individuală și întreprindere familială. Persoanele fizice care desfășoară activități specifice profesiilor liberale, nu pot fi profesioniști comercianți.

Regimul juridic al profesioniștilor comercianți persoane juridice este reglementat de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

Profesioniștii comercianți persoane juridice pot desfășura activități în următoarele forme: societăți comerciale, companii naționale și societăți naționale, regii autonome, grupuri de interes economiv, societăți cooperative, organizații cooperatiste, societăți europene, societăți cooperative europene și grupuri europene de interes economic.

Pentru a putea desfășura activitatea economică, profesioniștii comercianți persoane juridice trebuie să ceară înregistrarea în registrul comerțului înaintea începerii activității, iar sediul principal trebuie să se afle pe teritoriul României.

§ Secțiunea a III-a

Profesionistul-comerciant persoană fizică

§1. Noțiunea de profesionist-comerciant persoană fizică

Potrivit reglementărilor în vigoare, profesionistul comerciant este persoana care efectuează orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța de muncă.

Activitatea profesioniștilor comercianți-persoane fizice este reglementată de O.U.G. nr. 44/2008. Potrivit aceluiași act normativ, activitatea economică reprezintă acțiunile care implică producția, distribuția și consumul de bunuri și servicii la toate nivelurile din cadrul unei întreprinderi.

Potrivit art. 3 O.U.G. nr. 44/2008, poate desfășura activități economice pe teritoriul României, orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean aparținând unui stat al Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, în condițiile prevăzute de lege.

Această reglementare se aplică pentru activitățile prevăzute în Codul CAEN (clasificarea activităților din economia națională) desfășurate în condițiile stabilite de ordonanță.

Profesioniștii comercianți persoane fizice, întreprinderile familiale și întreprinderile individuale desfășoară o formă de activitate căreia îi corespunde un cod CAEN. Acesta este prevăzut în actul constitutiv și apare în certificatul de înregistrare sau de înmatriculare, după caz.

Prin stabilirea codului CAEN, profesioniștii comercianți desfășoară numai activitatea corespunzătoare acestuia, prin urmare aceștia trebuie să fie hotărâți din timp asupra activității pe care doresc să o desfășoare.

§2. Cadrul legal incident în materia profesionistului-comerciant persoană fizică. Aspecte inovatoare în raport de reglementarea juridică anterioară

Realizarea unor activități economice de către persoanele fizice este reglementată prin O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Persoanele fizice pot desfășura activități economice, în formele menționate, cu îndeplinirea condițiilor stabilite de ordonanță. Astfel, persoanele fizice care solicită autorizarea pentru desfășurarea activității individuale sau ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, precum și reprezentantul întreprinderii familiale trebuie să aibă vârsta de 18 ani, iar membrii familiei vârsta de 16 ani. În plus, ordonanța cere ca aceste persoane să nu fi săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc materia financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal.

Apoi, pentru desfășurarea activității economice, profesioniștii comercianți persoane fizice trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României.

În sfârșit, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale care desfășoară activități economice permanent, ocazional sau temporar în România, trebuie să fie înregistrate și autorizate, în condițiile stabilite de O.U.G. nr. 44/2008 , de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului și Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice.

Contabilitatea persoanelor fizice autorizate, a titularului întreprinderii individuale și reprezentantului întreprinderii familiale trebuie să se țină în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Indiferent de forma de desfășurare a activității economice de către profesionistul comerciant persoană fizică, pentru dobândirea calității de profesionist comerciant, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de ordonanță, precum și pe cele prevăzute de lege pentru obținerea acestei calități.

§3. Categoriile de profesioniști-comercianți persoană fizică

Persoanele fizice pot desfășura activități economice în următoarele forme prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008, și anume:

individual și independent, ca persoane fizice autorizate;

ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale;

ca membru al unei întreprinderi familiale.

3.1. Persoana fizică autorizată

Persoana fizică poate desfășura o activitate economică, individual și independent, folosind, în principiu, forța de muncă și aptitudinile sale profesionale. Potrivit ordonanței, persoana fizică autorizată are calitatea de profesionist comerciant, dacă îndeplinește condițiile art. 1 C. com. În prezent această dispoziție trebuie interpretată ca făcând trimitere la art. 3 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 71/2011.

Persoana fizică autorizată își poate constitui un patrimoniu de afectațiune destinat realizării activității autorizate. Acest patrimoniu este distinct de patrimoniul personal al persoanei fizice.

Conform art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 44/2008, patrimoniul de afectațiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor și obligațiilor persoanei fizice autorizate, afectate scopului practicării unei activități economice, El constituie ca o fragmentare distinctă a patrimoniului profesioniștilor comercianți persoane fizice autorizate, care este separată de gajul general a creditorilor personali ai acestora.

Pentru obligațiile asumate, persoana fizică autorizată răspunde cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost înființat, și în completare cu întreg patrimoniul său. În absența patrimoniului de afectațiune, persoana fizică autorizată răspunde cu întregul patrimoniu.

În caz de insolvență, persoana fizică autorizată va fi supusă procedurii insolvenței, dacă are calitatea de profesionist comerciant.

3.2. Persoana fizică, în calitate de întreprinzător, titular al unei întreprinderi individuale

Persoana fizică poate desfășura o activitate economică, în calitate de întreprinzător, titular al unei întreprinderi individuale. Prin întreprinzător, ordonanța înțelege persoana fizică care organizează o întreprindere economică.

Întreprinderea individuală este întreprinderea organizată de un întreprinzător persoană fizică. Potrivit ordonanței, întreprinderea individuală este lipsită de personalitate juridică, iar întreprinzătorul, titular al întreprinderii individuale, are calitatea de profesionist comerciant persoană fizică.

Pentru organizarea și exploatarea întreprinderii, întreprinzătorul, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă.

Asemenea persoanei fizice autorizate, persoana fizică, titulara întreprinderii individuale, răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost înființat, și, în completare, cu întreg patrimoniul. În absența patrimoniului de afectațiune, persoana fizică, titulara întreprinderii individuale, răspunde cu întregul său patrimoniu. În caz de insolvență, ea va fi supusă procedurii insolvenței.

În practica judecătorească, s-a decis că persoana fizică are aptitudinea de a fi subiect al procedurii insolvenței, însă se dorește o reglementare explicită a situațiilor speciale, în care debitorul înregistrează atât datorii din activități economice, cât și datorii fără legătură cu astfel de activități.

Întreprinzătorul persoană fizică, titular al întreprinderii individuale, își încetează activitatea prin propria sa voință, deces și în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990. În cazul decesului, în termen de 6 luni de la data debaterii succesiunii, moștenitorii pot continua întreprinderea, dacă își manifestă voința în acest sens, printr-o declarație în formă autentică.

3.3. Persoana fizică în calitate de membru al unei întreprinderi familiale

Persoana fizică poate desfășura o activitate economică în cadrul unei întreprinderi familiale, în condițiile ordonanței. Întreprinderea familială este o întreprindere economică constituită din cel puțin doi membri ai unei familii.

Prin familie, în sensul ordonanței, se înțelege soțul, soția, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele și afinii până la gradul al patrulea inclusiv. Întreprinderea familială este o întreprindere economică organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.

Potrivit ordonanței, întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat între membrii familiei, în formă scrisă. Condiția formei scrise este cerută pentru validitatea acestuia.

Acordul de constituire va cuprinde: numele și prenumele membrilor, reprezentantul întreprinderii familiale, data întocmirii acordului, participarea fiecărui membru la întreprindere, condițiile participării, cotele procentuale în care vor împărți veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale și condițiile de retragere din întreprinderea familială. Lipsa elementelor menționate atrage nulitatea absolută a acordului de constituire.

Potrivit ordonanței, întreprinderea familială nu beneficiază de personalitate juridică, iar membrii întreprinderii familiale au calitatea de profesionist comerciant persoană fizică. Astfel, fiind lipsită de personalitate juridică, întreprinderea familială nu are un patrimoniu propriu.

În momentul în care se realizează acordul de constituire, membrii întreprinderii familiale pot prevedea alcătuirea unui patrimoniu de afectațiune. Într-un atare caz, prin acordul de constituire sau printr-un act adițional, trebuie precizat cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectațiune.

Interesele întreprinderii familiale sunt administrate de reprezentantul desemnat prin acordul de constituire. Acesta acționează în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată, semnat de toți membrii întreprinderii, în condițiile legii.

În privința actelor juridice încheiate de reprezentantul întreprinderii familiale, ordonanța face o distincție (art. 32 din ordonanță). Astfel, actele juridice privind administrarea curentă se încheie de către reprezentant, fără să fie necesară autorizării de către membrii familiei. Actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității economice a întreprinderii familiale se încheie cu acordul majorității simple a membrilor întreprinderii, cu condiția ca această majoritate să includă și acordul proprietarului bunului care face obiectul actului juridic.

Potrivit art. 32 alin. (3) O.U.G. nr. 44/2008, actele juridice prin care se obțin bunuri pentru activitatea economică a întreprinderii familiale se încheie de către reprezentant, fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului obținut nu depășește 50% din valoarea bunurilor și a sumelor de bani, care au fost afectate întreprinderii familiale. Bunurile obținute aparțin membrilor în coproprietate, potrivit cotelor stabilite în acordul de constituire.

Pentru obligațiile asumate prin actele juridice încheiate de reprezentant în exploatarea întreprinderii, răspunderea aparține tuturor membrilor întreprinderii familiale. Aceștia răspund împreună și impartajabil cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare la împărțirea veniturilor stabilite în acordul de constituire. În absența patrimoniului de afectațiune, membrii întreprinderii familiale răspund cu întregul lor patrimoniu.

Conform art. 33 O.U.G. nr. 44/2008, întreprinderea familială își încetează activitatea în cazul în care mai mult de jumătate din membrii acesteia se retrag sau doresc încetarea activității, în cazul în care mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat, prin propria voință sau prin radierea din registrul comerțului.

CAPITOLUL II

EXERCITAREA ACTIVITĂȚII ECONOMICE DE CĂTRE PROFESIONISTUL-COMERCIANT PERSOANĂ FIZICĂ

§ Secțiunea I

Condițiile de exercitare a activității economice

Prin Constituția României se stabilește accesul liber al persoanei de a desfășura o activitate economică, bazată pe libera inițiativă și concurență. Așadar, economia se dezvoltă prin acțiunea cererii și a ofertei. În aceste condiții, statul își asumă faptul că trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Stabilind că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, Constituția decide că alegerea profesiei este liberă, iar exercițiul acestei libertăți poate fi redus numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor.

Clarificând faptul că alegerea profesiei este liberă, rezultă că orice persoană are libertatea să desfășoare o profesie comercială, alegând după dorințele și interesele sale. De asemenea, legea stabilește că accesul liber la profesiile comerciale cunoaște anumite limite, care au un temei diferit. De exemplu, este clar că în desfășurarea profesiei comerciale, nu sunt permise activități menite să încalce ordinea publică sau siguranța națională.

De remarcat că, spre deosebire de Codul comercial, care cerea în mod expres împlinirea vârstei de 18 ani a minorului pentru a desfășura o activitate comercială, să aibă în scris autorizarea tatălui, a mamei sau în lipsa lor, autorizația tutorelui cu avizul consiliului de familie, omologat de tribunalul civil, în prezent legea nu impune condiții speciale de capacitate pentru profesionistul comerciant persoană fizică.

În prezent, legea stabilește anumite incompatibilități, decăderi și interdicții din dreptul de a realiza comerț, precum și anumite autorizații pentru a putea desfășura o activitate comercială, ele urmărind protecția interesului general, respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri.

§1. Capacitatea juridică a profesionistului-comerciant persoană fizică

Codul civil nu cuprinde dispoziții speciale care să facă referire la capacitatea cerută persoanei fizice pentru a fi profesionist comerciant, ci numai reguli privitoare la capacitatea civilă a persoanei fizice de a încheia acte juridice. Aceste reguli se pot aplica și pentru stabilirea capacității persoanei fizice de a fi profesionist comerciant.

Fiecare persoană fizică beneficiază de capacitate de folosință și capacitate de exercițiu, în condițiile legii. Capacitatea de folosință constă în aptitudinea de a avea drepuri și obligații civile, este dobândită la nașterea unei persoanei și încetează odată cu decesul acesteia.

Capacitatea de exercițiu constă în aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile și este reglementată diferit față de capacitatea de folosință, ținând cont de vârsta persoanei.

Potrivit art. 38 C. civ., capacitatea de exercițiu deplină începe la data când persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani. Plecând de la această dispoziție a Codului civil este evident că persoanele fizice care au capacitate de exercițiu restrânsă (minorul între 14-18 ani) sau sunt incapabile (interzisul judecătoresc sau minorul sub 14 ani), nu pot dobândi capacitatea deplină de exercițiu.

În practica judecătorească s-a decis că pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercițiu.

În prezent, o problemă de drept este cea privitoare la dobândirea capacității de exercițiu depline de către minor, prin căsătorie. În acest sens, este avut în vede minorul care a împlinit vârsta de 16 ani. Până la adoptarea actualului Cod civil, capacitatea de exercițiu deplină era recunoscută numai femeii care se căsătorea înainte de a împlini vârsta de 18 ani.

În acest moment, Codul civil nu mai face referire doar la femeia care se căsătorește înaintea împlinirii vârstei de 18 ani, ci folosește termenul de „minor” fără a mai face deosebire între femeie sau bărbat.

Legislația în vigoare prevede că minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, poate încheia acte juridice, cu încuviințarea părinților sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege și cu autorizația instanței de tutelă. De asemenea, un atare minor poate să încheie singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor (art. 41 alin. (3) C. civ.).

Anumite acte juridice ale minorului beneficiază de un regim special. Potrivit art. 42 C. civ., minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și cu respectarea dispozițiilor legii speciale, dacă este cazul.

Potrivit Codului civil, minorul poate exercita singur drepturile și tot astfel, execută obligațiile izvorâte din aceste acte și poate dispune singur de veniturile obținute.

Având în vedere dispozițiile Codului civil privind capacitatea de exercițiu a persoanei, de asemenea și exigențele desfășurării activității economice se impune concluzia că persoana fizică are capacitatea de a fi profesionist comerciant, dacă are capacitatea de exercițiu deplină, dobândită la împlinirea vârstei de 18 ani sau în cazurile prevăzute de lege.

Concluzia se întemeiază și pe dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008. Astfel, persoana fizică care solicită autorizarea pentru desfășurarea activității individual și independent sau ca întreprinzător titular al întreprinderii individuale, precum și reprezentantul întreprinderii familiale trebuie să aibă vârsta de 18 ani (art. 8 din ordonanță).

Potrivit ordonanței, persoana fizică autorizată și întreprinzătorul titular al întreprinderii individuale au calitatea de profesionist comerciant, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 3 din C. civ. și art. 1 din Legea nr. 26/1990.

În privința membrilor întreprinderii familiale, ordonanța prevede că aceștia trebuie să fi împlinit vârsta de 16 ani. Tot prin prisma aceluiași act normativ, membrii întreprinderii familiale au calitatea de profesionist comerciant.

Cum se poate observa, dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 coincid cu dispozițiile Codului civil, care consacră regula generală, potrivit căreia are capacitatea de a fi comerciant persoana fizică majoră (împlinirea vârstei de 18 ani), cu excepțiile în privința minorului cu vârsta de 16 ani căsătorit, ori care este membru al unei întreprinderi familiale.

§2. Cetățenia profesionistului-comerciant persoană fizică

Potrivit O.U.G. 44/2008 art. 3 alin (1) poate desfășura activități economice pe teritoriul României, orice persoană fizică cetățean român sau cetățean aparținând unui stat al Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, în condițiile prevăzute de lege.

Problema de drept care se cere este legată de aplicarea ordonanței de urgență și altor persoane care nu au cetățenie română și nici nu sunt membre ale unui stat din Uniunea Europeană sau din Spațiul Economic European sau dacă actul normativ se aplică și apatrizilor.

Prin urmare, față de exprimarea legiuitorului, O.U.G. 44/2008 nu se poate aplica direct persoanelor care nu au cetățenie română sau nu aparțin statelor membre Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, ci, eventual, actul normativ s-ar putea pune în practică în mod indirect, ca efect al unor tratate, acorduri sau convenții internaționale la care România este parte.

Tratatul de la Maastricht din anul 1993 a introdus noțiunea de „cetățenie europeană” prin care se acordă dreptul la libera circulație a persoanelor, și rezidență pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. De asemenea, Consiliul European de la Nisa din anul 2000 prezintă dreptul oricărei persoane aparținând unei țări membre a Uniunii Europene, de a lucra, a căuta un loc de muncă sau de a se stabili în orice stat membru al Uniunii.

Prin urmare, România se supune acestor dispoziții ale tratatelor din cadrul Uniunii Europene și astfel, pe teritoriul țării, pot desfășura activități persoanele care aparțin oricărui stat membru al Uniunii Europene.

§3. Restricții privind exercitarea activității economice

3.1. Incapacități

Potrivit art. 43 C.civ. în principal, nu au capacitate de exercițiu minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și interzisul judecătoresc (persoana care nu are discernământ, din cauza alienației ori debilității mintale).

Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanții lor legali, în condițiile prevăzute de lege. Aceștia pot încheia actele juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia lor, în condițiile art. 42 din Codul civil.

Sub imperiul Codului comercial, persoanele incapabile aveau un regim diferit, în privința desfășurării activității comerciale: minorul, indiferent de vârstă, nu putea începe un comerț, dar putea să continue un comerț; interzisul judecătoresc nu putea fi profesionist comerciant și nici nu putea continua comerțul. În actuala reglementare legală, capacitatea de a fi profesionist comerciant a persoanelor incapabile se pune în alte condiții.

Cât privește pe minor, în lipsa capacității de exercițiu nu poate avea capacitatea de a fi profesionist comerciant. Minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, care a împlinit vârsta de 16 ani, ar putea dobândi capacitatea de a fi profesionist comerciant, prin căsătorie, prin hotărârea instanței sau prin desfășurarea unei activități, ca membru al unei întreprinderi familiale (art. 8 din O.U.G. nr. 44/2008).

Totuși, situația minorului căsătorit sau a celui care a dobândit capacitate de exercițiu anticipată este controversată în doctrină, majoritatea autorilor afirmând că, din cauza gravității consecințelor activității economice, aceștia trebuie să aștepte împlinirea vârstei de 18 ani pentru a dobândi capacitatea de a fi profesionist comerciant, chiar dacă au capacitate deplină de exercițiu pe planul dreptului civil.

Conform dispozițiilor legale, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate încheia contract de muncă având calitatea de angajat, însă acest fapt nu înseamnă că el are capacitatea de a fi profesionist comerciant, deoarece între capacitatea juridică a angajatului și cea a profesionistului comerciant există deosebiri considerabile. Plecând de la aceste argumente, doctrina a stabilit pentru protecția minorului și a patrimoniului său, că este incapabil de a desfășura o activitate economică.

În privința interzisului judecătoresc, acesta fiind o persoană lipsită de discernământ, din cauza alienației ori debilității mintale, nu poate avea capacitatea de a fi profesionist comerciant.

Actele încheiate de persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cu excepția celor prevăzute de art. 44 C. civ, sunt anulabile, chiar dacă nu se dovedește prezența unui prejudiciu.

O persoană poate fi pusă sub curatelă prin hotărârea instanței de tutelă, în cazurile prevăzute de art. 178 din C. civ. Astfel, o persoană poate fi pusă sub curatelă, dacă, deși este capabilă, din cauza bătrâneții, unei boli sau a unei infirmități fizice, nu poate, personal, să își folosească bunurile sau să își protejeze interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.

Tot astfel, poate fi pusă sub curatelă o persoană, deși capabilă, din cauza bolii sau din alte motive, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazurile a căror rezolvare nu suferă amânare.

Instituirea curatelei constă în numirea de către instanța de tutelă a unei persoane în calitate de curator, cu sarcina de a reprezenta interesele persoanei în cauză.

La cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanța de tutelă va putea hotărî că se impune învestirea curatorului cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.

Așa cum prevede art. 181 din C. civ., prin instituirea curatelei în cazurile prevăzute de art. 178 din C. civ. nu se aduce nicio atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă. Aceasta înseamnă că, persoana pusă sub curatelă, având capacitate de exercițiu, are și capacitatea de a fi profesionist comerciant.

Deși, teoretic, persoana pusă sub curatelă beneficiază de capacitate de exercițiu, totuși, practic, exercitarea comerțului, în calitate de profesionist comerciant este dificil de realizat, deoarece implică participarea curatorului, ceea ce nu este de natură să satisfacă exigențele profesiei de comerciant.

Din această rațiune, se afirmă în doctrină, punerea sub curatelă a unei persoane, în condițiile Codului civil, apare, dacă nu de lege lata, cel puțin de lege ferenda, ca o incapacitate a persoanei fizice de a fi profesionist comerciant.

3.2. Incompatibilități

Activitatea comercială are, prin definiție, un caracter speculativ, în sensul că ea urmărește obținerea unui profit. Acest caracter face ca activitatea comercială să nu poată fi exercitată de persoanele care au anumite funcții sau profesii legate de interesele generale ale societății.

Existând o incompatibilitate de interese, legea interzice persoanelor care au asemenea funcții sau profesii să exercite activități comerciale cu caracter profesional. Scopul urmărit prin instituirea acestor incompatibilități este să asigure demnitatea și prestigiul funcției sau profesiei în cauză.

Constituția României prevede că funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactic din învățământul superior (dispoziție prevăzută de art. 125). O prevedere identică există și în privința procurorilor și judecătorilor Curții Constituționale (dispoziții prevăzute de art. 132 și art. 144 din Constituția României). Așadar, prin prisma dispozițiilor constituționale, nu pot exercita profesia de comerciant persoanele care dețin funcțiile de procuror, judecător sau judecător al Curții Constituționale, parlamentarii, notarii publici, aleșii locali, polițiștii, militarii, consilierii juridici.

Prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției Cartea I, Titlul IV au fost reglementate conflictul de interese și regimul juridic al incompatibilităților în executarea demnităților publice a funcțiilor publice.

Astfel, calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu calitatea de profesionist comerciant persoană fizică și cu funcțiile de administrator sau cenzor în societățile comerciale (art. 81 din lege). Aceleași incompatibilități există și pentru funcționarii publici, neputând desfășura activități comerciale, în calitate de profesionist comerciant persoană fizică ori în cadrul unei întreprinderi familiale (art. 94 din lege).

Pentru funcționarii publici există anumite incompatibilități reglementate prin Legea nr. 188/1999 privind Statului funcționarilor publici.

Cât timp o persoană are calitatea de funcționar public, ea nu poate desfășura o activitate comercială în calitate de profesionist comerciant. Soluția este impusă de necesitatea protejării prestigiului funcției publice. În virtutea acelorași considerente nu pot realiza profesiunea de comerciant ofițerii și diplomații.

În mod tradițional, se consideră că incompatibilitatea de a fi profesionist comerciant există și în privința celor care exercită profesii liberale (avocații, notarii publici, medicii etc.).

Trebuie observat însă că în actele normative ce reglementează aceste profesii, problema este reglementată mai nuanțat. Așadar, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu „exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț”; (art. 12 lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat). Apoi, exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu „desfășurarea unor activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse”; (art. 35 lit. b) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale).

Din aceste dispoziții legale rezultă că profesia de notar public este incompatibilă, în toate cazurile, cu calitatea de profesionist comerciant.

În sfârșit, exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu calitatea de profesionist comerciant, dispoziție reglementată de art. 14 lit. b) din Legea nr. 306/2004 pentru exercitarea profesiei de medic.

Sancțiunea încălcării incompatibilităților instituite de lege nu poate fi decât profesională și disciplinară. Persoana care nu respectă dispozițiile legale privind incompatibilitatea și exercită o profesiune comercială urmează să fie destituită din funcția ce o deține ori, după caz, să fie exclusă din organizația profesională din care face parte.

3.3. Decăderi

Desfășurarea activității comerciale cere respectarea de către profesioniștii comercianți a dispozițiilor legale care privesc ordinea publică și bunele moravuri. În cazul încălcării acestor dispoziții legale, profesioniștii comercianți trebuie să suporte rigorile legii.

Prin Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, s-au prevăzut faptele care constituie activități comerciale ilicite, precum și sancțiunile contravenționale sau penale care se aplică pentru săvârșirea acestor fapte.

Asigurarea legalității și moralității activității comerciale, precum și protejarea demnității profesiunii comerciale, impun ca, în cazul săvârșirii unor fapte grave, profesioniștii comercianți să fie decăzuți din dreptul de a desfășura o profesie comercială.

Întrucât sancțiunea decăderii din dreptul de a desfășura o profesie comercială constituie o decădere din drepturile unei persoane, ea nu poate interveni decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

De remarcat că Legea nr. 12/1990, deși stabilește sancțiuni penale pentru anumite fapte ilicite săvârșite de profesionistul comerciant, totuși, ea nu reglementează sancționarea acestuia cu decăderea din dreptul de a desfășura profesia de comerciant. Articolul 5 din lege dispune că hotărârile de condamnare penală privind pe profesioniștii comercianți se comunică la oficiul registrului comerțului. Desigur, se are în vedere efectuarea în registrul comerțului a unei consemnări despre condamnarea profesionistului comerciant.

Într-adevăr, potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 26/1990, în registrul comerțului trebuie să se înregistreze consemnări referitoare la ”hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a desfășura această profesie”.

Efectuarea unei atare înregistrări este asigurată prin obligația instanței judecătorești care a emis hotărârea de condamnare penală a profesionistului comerciant de a trimite oficiului registrului comerțului o copie legalizată de pe hotărârea definitivă de condamnare. Hotărârea de condamnare trebuie să facă referire la efectuarea înregistrării în registrul comerțului (art. 7 din Legea nr. 26/1990).

Pentru săvârșirea de către profesionistul comerciant a uneia dintre faptele prevăzute de art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990, nedemnitatea de a exercita o profesie comercială nu poate rezulta numai din faptul aplicării unei sancțiuni penale. Este necesar ca hotărârea penală să prevadă expres sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita respectiva profesie comercială. În absența unei reglementări exprese în acest sens în Legea nr. 12/1990, se prezumă că instanța judecătorească ar putea hotărî decăderea din dreptul de a exercita profesia comercială ca o pedeapsă complementară, în condițiile Codului penal.

Cu acest caracter de pedeapsă complementară, sancțiunea decăderii din dreptul de a realiza o profesie comercială se poate aplica, în condițiile legii penale, și în cazurile în care profesionistul comerciantul ar fi sancționat pentru alte fapte prevăzute de legea penală.

3.4. Interdicții

În anumite cazuri, exercitarea activității comerciale este supusă unor interdicții. Pentru ocrotirea unor interese generale ale societății, de ordin economic, social sau moral, anumite activități sunt interzise inițiativei private, fiind rezervate monopolului de stat. Aceste activități interzise sunt: fabricrea și comercializarea de narcotice și a substanțelor stupefiante; fabricarea și comercializarea de echipament militar, de muniții și armament; imprimarea hărților cu caracter militar etc.

Aceste operațiuni sunt exercitate în mod expres de către anumite companii naționale sau de entități ale statului constituite ca regii autonome etc.

Orice încălcare a legii privind organizarea și desfășurarea activităților economice pe baza liberei inițiative se sancționează în condițiile legii.

3.5. Licențe

Prin Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat este reglementat monopolul de stat asupra unor activități economice.

Constituie monopol de stat activitățile economice enumerate de lege și anume: fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor; confecționarea și comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante; extracția, producerea și prelucrarea în scopuri industriale a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase; producerea și emisiunea de mărci poștale și timbre fiscale; fabricarea și importul, în vederea comercializării în condiții de calitate, a alcoolului și a băuturilor spirtoase distilate; fabricarea și importul, învederea comercializării în condiții de calitate, a produselor din tutun și a hârtiei pentru țigarete; organizarea și valorificarea sistemelor de joc cu miză directe sau disimulate; organizarea și valorificarea pronosticurilor sportive.

Exploatarea activităților care constituie monopol de stat de către agenții economici (profesioniștii comercianți) se poate realiza pe baza unei licențe eliberate de Ministerul Finanțelor Publice.

Licența este o autorizație acordată de stat pe o perioadă determinată, în baza careia o persoană fizică sau juridică poate să producă, să prelucreze ori să comercializeze în cantitatea solicitată și de o anumită calitate, un anume produs sau serviciu, care face obiectul monopolului de stat, în schimbul unui tarif de licență.

Potrivit legii, licența este nominală; ea nu poate fi cedată, direct sau indirect.

Titularul licenței are obligația să respecte condițiile din licență referitoare la exploatarea activității pentru care a fost acordată și la plata tarifului de licență.

3.6. Avizele și autorizațiile

Pentru desfășurarea unor activități comerciale, reglementarea legală impune existența unor avize sau autorizații. Desfășurarea de către profesioniștii comercianți persoane fizice, în mod independent ori în cadrul unei întreprinderi familiale, a unor activități comerciale, este condiționată de existența unei autorizații administrative.

Autorizația se eliberează de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului București în a căror rază teritorială solicitanții își au domiciliul sau vor dori desfășurarea activității, potrivit O.U.G. nr. 44/2008.

§ Secțiunea a II-a

Obligațiile profesionistului-comerciant persoană fizică

Realizarea unei activități comerciale creează în sarcina profesioniștilor comercianți anumite condiții care să asigure cadrul juridic adecvat. Deoarece aceste obligații sunt în strânsă legătură cu practicarea profesiunii comerciale, ele au fost denumite obligații profesionale ale profesioniștilor comercianți.

Prin organizarea obligațiilor profesioniștilor comercianți se instituie apărarea intereselor publice, dar și protejarea intereselor terților și ale profesioniștilor comercianți înșiși.

Prin urmare, profesioniștii comercianții au obligația să respecte anumite formalități de publicitate, în vederea înștiințării celor interesați a existenței unui nou profesionist comerciant, precum și a unor acte și fapte juridice din activitatea profesioniștilor comercianți. În continuare, pentru a avea o oglindă a întregii activități și pentru a oferi o bună organizare a activității comerciale, profesioniștii comercianți au obligația de a ține anumite registre contabile. Totodată, pentru realizarea activității în condiții normale și legale, profesioniștii comercianți sunt obligați să lucreze în condițiile unei concurențe loiale.

§1. Publicitatea prin registrul comerțului

Obligația publicității prin registrul comerțului este reglementată prin Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

Registrul comerțului este instituția publică, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Justiției, a cărei activitate este reglementată de prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului. Registrul comerțului se ține de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, care este organizat la nivelul fiecărui județ, precum și în Municipiul București.

Scopul publicității prin registrul comerțului îl constituie opozabilitatea față de terți a mențiunilor înregistrate și constituirea unei evidențe a profesioniștilor comercianți cu privire la principalele aspecte ce țin de persoana profesionistului comerciant și de activitatea ce o desfășoară.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990, profesioniștii comercianți au obligația înainte de începerea activității, să ceară înmatricularea în registrul comerțului și de asemenea în cursul desfășurării activității, să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. La încheierea activității desfășurate, profesionistul comerciant trebuie să solicite radierea din registrul comerțului.

Art. 4 din Legea nr. 26/1990 prevede că registrul comerțului este public. Caracterul public al registrului comerțului se materializează prin obligația registrului de a elibera persoanelor interesate date și informații ce privesc profesioniștii comercianți și mențiunile înregistrate. În acest scop, legea prevede că oficiul registrului comerțului este obligat să elibereze, pe cheltuiala solicitantului, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registrul comerțului, ca și de pe actele prezentate la efectuarea înregistrărilor. De asemenea, oficiul registrului comerțului are obligația să elibereze certificate care să ateste că un anumit act sau fapt este sau nu înregistrat.

1.1. Rolul publicității prin registrul comerțului

Importanța economică și socială pe care o are activitatea economică impune alcătuirea unui cadru juridic corespunzător, care să asigure buna desfășurare a acestei activități. Recunoscând libertatea de a face comerț, statul stabilește, în interesul societății, anumite reguli după care se desfășoară activitatea economică. Printre aceste reguli sunt și cele care fac referire la înregistrarea profesioniștilor comercianți într-o evidență oficială, cuprinzând datele esențiale necesare cunoașterii profesioniștilor comercianți și a unor acte și fapte ale acestora, cu implicații pentru activitatea economică desfășurată.

Publicitatea prin registrul comerțului este stabilită prin Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

În scopul înlesnirii operațiunilor legate de începerea unei activități comerciale, a fost adoptată Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, întreprinderilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice.

În practica judecătorească s-a decis că profesioniștii comercianți au obligația să se înregistreze în registrul comerțului și, totodată, să ceară înscrierea în același registru a unor mențiuni privind actele și faptele prevăzute de lege.

Înregistrările impuse de lege au drept scop asigurarea, prin intermediul registrului comerțului, a unei evidențe privind existența și activitatea profesioniștilor comercianți. Această evidență are un caracter strict profesional și este sistematizată pentru ocrotirea intereselor generale ale societății, ale terțelor persoane și intereselor profesioniștilor comercianți înșiși.

Prin strângerea acestor date, registrul comerțului alcătuiește o bancă de date oficială privitoare la profesioniștii comercianți, la care poate apela orice persoană interesată.

Pentru terțele persoane care doresc să stabilească raporturi de afaceri cu un anumit profesionist comerciant, registrul comerțului reprezintă o sursă de informații sigură asupra solvabilității respectivului profesionist comerciant.

Prin înregistrarea și înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute de lege se asigură opozabilitatea acestora față de terți. Sub acest aspect, registrul comerțului reprezintă instrumentul publicității legale a activității economice. Pentru profesioniștii comercianți, datele cuprinse în registrul comerțului pot juca un anumit rol în alegerea clientelei. Totodată, prin înregistrările menționate în registrul comerțului se asigură protecția firmei, a emblemei și a altor drepturi ale profesionistului comerciant.

În concluzie, registrul comerțului îndeplinește două funcții principale:

Funcția de înregistrare a profesioniștilor comercianți, precum și a persoanelor pentru care legi speciale hotărăsc în acest sens. Această funcție se desfășoară prin activități anterioare înregistrării, activității specifice înregistrării și activității următoare înregistrării;

Funcția de efectuare a publicității legale a persoanelor fizice înregistrate, precum și a actelor lor. Această funcție se desfășoră prin efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului, publicarea actelor în condițiile legii, transmiterea actelor prevăzute de lege spre publicare în Monitorul Oficial al României și, după, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice au obligația ca, înainte de începerea activității economice, să solicite înmatricularea în registrul comerțului și autorizarea funcționării ca persoane fizice autorizate, respectiv ca întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale. Aceeași obligație revine și reprezentantului întreprinderii familiale.

Pentru a desfășura activitate economică și, implicit, pentru a cere înmatricularea și autorizarea funcționării, persoanele fizice trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de art. 8 din ordonanță (vârstă, onorabilitate și sediu profesional).

Persoanele fizice care solicită înmatricularea trebuie să declare pe propria răspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar veterinar, protecția mediului și al protecției muncii.

Pentru îndeplinirea acestor condiții trebuie respectate dispozițiile art. 5, 15 și urm. din Legea nr. 359/2004.

Radierea comerciantului persoană fizică din registrul comerțului în condițiile O.U.G. nr. 44/2008, ca urmare a încetării comerțului, pe lângă efectul juridic principal constând în încetarea statutului juridic de persoană fizică autorizată, de întreprindere individuală sau întreprindere individuală sau întreprindere familială, poate da naștere și unor efecte juridice secundare.

În cazul persoanei fizice autorizate, radierea sa va fi urmată de înregistrarea ca profesionist comerciant persoană fizică, în condițiile legii, atunci când respectiva persoană fizică a solicitat schimbarea statutului juridic inițial și autorizarea noului statut juridic. În mod asemănător și întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale își poate schimba statutul juridic astfel dobândit și autorizat, solicitând după radiere autorizarea sa ca persoană fizică autorizată.

1.2. Sancțiunile nerespectării obligațiilor privind publicitatea prin registrul comerțului

Profesionistul comerciant care nu respectă obligațiile legale privind înmatricularea și înscrierea mențiunilor în registrul comerțului atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 26/1990. Aceste sancțiuni sunt amenzile judiciare, amenzile contravenționale și sancțiunile penale.

Amenda judiciară se stabilește în funcție de nerespectarea obligațiilor și a termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea înregistrării sau a mențiunilor în registrul comerțului.

Se sancționează cu amendă contravențională profesioniștii comercianți care nu respectă obligația privind menționarea pe facturi, oferte, comenzi, tarife și orice alte documente folosite în activitatea comercială a elementelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 26/1990: numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare etc.

Sancțiunile penale se aplică persoanelor care cu rea-credință au făcut declarații mincinoase, în baza cărora s-au făcut înregistrări sau mențiuni în registrul comerțului. Acestea se aplică de către organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice.

§2. Obligația organizării și ținerii contabilității

O altă obligație a profesioniștilor comercianți este aceea de a avea o evidență a activității comerciale pe care o desfășoară. Această evidență se realizează prin organizarea și ținerea contabilității activității economice.

Potrivit legii, fiecare profesionist comerciant este obligat să țină anumite registre de contabilitate, în care să noteze operațiunile cu caracter patrimonial realizate în cursul desfășurării activității de comerț și să facă recapitularea lor periodică prin întocmirea inventarului și a situației financiare anuale. Această obligație este prevăzută de Legea contabilității nr. 82/1991.

Principalele registre de contabilitate care se folosesc sunt registrul-inventar, registrul-jurnal și registrul cartea mare.

Registrele de contabilitate reprezintă principalul instrument de cunoaștere, de gestiune și de control al patrimoniului profesionistului comerciant și al rezultatelor obținute în activitatea comercială desfășurată.

Prin înregistrările cuprinse în registre, ca și prin recapitulările periodice realizate prin inventar și situația financiară anuală, profesionistul comerciantul poate fi la curent cu mersul activității sale și poate lua măsurile corespunzătoare la timpul potrivit. Registrele de contabilitate prezintă interes și în raporturile profesioniștilor comercianți cu terții.

În practica judecătorească s-a decis că instanța de drept poate aprecia că trebuie să se renunțe la proba făcută de registrele contabile dacă registrele părților nu coincid sau poate atribui o credibilitate mai mare uneia dintre părți.

Prin intermediul registrelor de contabilitate se poate realiza un control asupra corectitudinii desfășurării activității profesioniștilor comercianți. Totodată, pe baza înscrierilor din aceste registre, organele fiscale stabilesc impozitele ce urmează a fi plătite de către profesioniștii comercianți.

În sfârșit, registrele de contabilitate asigură furnizarea informațiilor necesare stabilirii patrimoniului național, precum și întocmirii balanțelor financiare și a bilanțului pe ansamblul economiei naționale. Obligațiile care le revin profesioniștilor comercianți privind exercitarea activității comerciale sunt stabilite în Legea contabilității nr. 82/1991.

Prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1725/2005 au fost aprobate reglementările contabile conforme cu directivele europene, înlocuit ulterior cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009.

2.1. Obligația organizării și conducerii contabilității

Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991, obligația de a organiza și ține contabiliatea proprie revine regiilor autonome, societăților privind activitatea comercială, instituțiilor publice, organizațiilor cooperatiste, asociaților și celorlalte persoane juridice, precum și persoanelor fizice care au calitatea de profesionist comerciant.

Așadar, cu privire la activitatea comercială, organizarea și ținerea contabilității constituie o obligație a profesioniștilor comercianți. Aceștia sunt persoanele fizice și persoanele juridice care au calitatea de profesionist comerciant.

2.2. Organizarea și conducerea contabilității

Potrivit art. 5 din Legea nr. 82/1991, profesioniștii comercianți au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale. Ministerul Finanțelor Publice stabilește categoriile de persoane care pot deține contabilitatea în partidă simplă.

Ca regulă generală, contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională. Contabilitatea operațiunilor efectuate în valută, se ține atât în moneda națională, cât și în valută. Înregistrările contabile se fac cronologic și sistematic, potrivit planurilor de conturi și normelor emise în condițiile legii. Orice operațiune economică se înregistrează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor contabile, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Potrivit Legii nr. 82/1991, în timp ce creanțele și datoriile se înregistrează la valoarea lor nominală, înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile și imobile se face la valoarea de achiziție, de producție sau la prețul pieței, după caz.

Profesioniștii comercianți sunt obligați să efectueze inventarierea generală a patrimoniului: la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării sale, în cazul fuziunii sau încetării activității comerciale. Ministerul Finanțelor Publice poate să scutească de obligația inventarierii anuale.

Prin lege se stabilește obiectul contabilității patrimoniului profesioniștilor comercianți și de asemenea, modul de ținere a contabilității.

Obiectul contabilității patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile profesionistului comerciant, precum și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acesta. Modul de ținere a contabilității este diferit, în funcție de categoria bunurilor.

Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității îi revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării patrimoniului profesionistului comerciant. În cazul în care contabilitatea nu se ține de persoane autorizate, răspunderea îi revine profesionistului comerciant.

2.3. Situația financiară

Pe lângă oganizarea și ținerea contabilității prin registrele menționate mai sus, legea obligă profesioniștii comercianți și la întocmirea unei situații financiare anuale. Situația financiară anuală cuprinde totalitatea elementelor esențiale ale activității desfășurate în cursul exercițiului financiar.

Situația financiară constituie o imagine clară a rezultatelor obținute de profesionitul comerciant. Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie al fiecărui an. Singura excepție prevăzută de lege este la începerea activității profesionistului comerciant, exercițiul financiar începând de la data înregistrării acestuia în registrul comerțului.

Situațiile financiare anuale trebuie să se depună, de către profesionistul comerciant, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. În cazul în care aceste documente nu se depun la registrul comerțului, în termen de 6 luni de la expirarea termenului de depunere, întreprinderea va fi dizolvată.

Nerespectarea de către profesionistul comerciant a obligațiilor care îi revin cu privire la organizarea și conducerea contabilității se sancționează, în funcție de gravitatea faptei, cu răspunderea contravențională sau penală, în condițiile Legii nr. 82/1991.

Pentru neținerea sau ținerea necorespunzătoare a registrelor contabile, profesionistul comerciant poate fi acuzat de săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă.

Pot fi contravenții săvârșite de profesionistul comerciant-persoană fizică, nerespectarea dispozițiilor privitoare la: utilizarea și ținerea registrelor contabile, efectuarea inventarierii patrimoniului, arhivarea și păstrarea documentelor justificative și a documenelor de contabilitate, întocmirea, verificarea și depunerea bilanțului contabil. Aceste nerespectări ale legii se sancționează cu amendă, legea prevăzând valoarea amenzii pentru fiecare nerespectare în cauză.

§3. Exercitarea comerțului în limitele concurenței ilicite

În economia de piață, formă modernă de organizare a activității economice, așa cum prevede Constituția României, profesioniștii comercianți acționează în mod liber, pe baza proprietății private și cu privire la legea cererii și ofertei.

Între profesioniștii comercianți care produc aceleași mărfuri sau servicii există o confruntare permanentă pentru atragerea clientelei pentru mărfurile și serviciile oferite pe piață. Prin urmare, o componentă intrinsecă a economiei de piață o constituie libera competiție, concurența dintre profesioniștii comercianți.

Concurența este definită ca o confruntare între profesioniștii comercianți pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei activități.

Având în vedere rolul pozitiv, stimulativ, pe care îl are concurența în activitatea economică, legea trebuie să instituie cadrul juridic necesar pentru manifestarea acesteia. În acest sens, însăși Constituția României prevede că statul trebuie să asigure ”libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție” (art. 135).

Prin legi speciale sunt stabilite limitele în care trebuie să se manifeste libera concurență, și de asemenea, și consecințele pe care le au încălcările acestor limite legale. În economia de piață, exercitarea concurenței constituie un drept al oricărui profesionist comerciant.

Ca orice drept recunoscut și protejat de lege, dreptulului la concurență nu îi este permis să încalce drepturile și libertățile celorlalți profesioniști comercianți, el trebuie să se desfășoare cu respectarea legii și a bunelor moravuri.

În cazul nerespectării celor menționate mai sus, concurența este ilicită, și în consecință, este interzisă. Deoarece exercitarea concurenței ilicite este dăunătoare pentru ceilalți profesioniști comercianți, legea instituie anumite măsuri menite să înlăture asemenea consecințe.

Concurența este protejată de lege sub un dublu aspect. Pe de o parte, legea reprimă înțelegerile și practicile anticoncurențiale, monopoliste, care periclitează existența concurenței. Această protecție este asigurată prin Legea nr. 21/1996 asupra concurenței.

Pe de altă parte, legea are în vedere sancționarea folosirii unor mijloace nelicite de atragere a clientelei (concurența neloială). Această protecție face obiectul Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

În sfârșit, legea garantează combaterea practicilor incorecte ale profesioniștilor comercianți în relația cu consumatorii. Această reglementare face obiectul Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.

Ansamblul normelor legale care urmăresc protecția împotriva practicilor anticoncurențiale și împotriva comportamentului abuziv al profesioniștilor comercianți în atragerea clientelei formează dreptul concurenței comerciale.

3.1. Protecția împotriva practicilor anticoncurențiale și concentrărilor economice interdicția practicilor anticoncurențiale

Legea interzice înțelegerile anticoncurențiale și abuzul de poziție dominantă. Articolul 5 din Legea nr. 21/1996 interzice înțelegeri, exprese ori tacite, între profesioniștii comercianți sau asociații de profesioniști comercianți, precum și orice decizii de asociere sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau o parte a acesteia.

Prin art. 6 din Legea nr. 21/1996 este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți profesioniști comercianți pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerțului ori prejudicierea consumatorilor.

Tot prin prisma Legii nr. 21/1996, sunt evidențiate practicile abuzive, care pot consta în aceea că:

Se impun, în mod direct sau indirect, a prețurile de vânzare sau cumpărare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile și refuzul de a trata cu anumiți furnizori sau beneficiari;

Se limitează producția, distribuția sau dezvoltarea tehnologică în dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor;

Se aplică în privința partenerilor comerciali, anumite condiții inegale la prestații echivalente provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;

Se condiționează încheierea unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

Se realizează importuri fără competiție de oferte și tratative tehnico-comerciale uzuale, în cazul produselor și serviciilor care determină nivelul general al prețurilor și tarifelor în economie;

Se practică unele prețuri excesive sau se practică unele prețuri de ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenților sau vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni;

Se exploatează starea de dependență economică în care se găsește un client sau furnizor față de un asemenea profesionist comerciant și care nu dispune de o altă soluție alternativă în condiții echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.

3.2. Protecția împotriva concurenței neloiale

Activitățile care stau la baza lezării loialității în afaceri au fost clasificate de doctrină în trei categorii, și anume: confuzia, denigrarea și dezorganizarea.

a. Confuzia. Este probabil cel mai întâlnit act de concurență neloială și se caracterizează prin aceea că un profesionist comerciant exploatează pe piață reputația unui concurent, urmărind să se confunde cu acesta, fie prin utilizarea denumirii ori semnelor distinctive, fie prin imitația servilă a produselor rivalului sau prin orice alt act destinat să creeze confuzie cu produsele sau activitatea acestuia.

b. Denigrarea. Este acea formă de concurență neloială prin care un profesionist comerciant afirmă sau răspândește anumite informații răuvoitoare pentru a prejudicia reputația unui concurent. Prin actul denigrării se urmărește diminuarea forței concurentului, și în paralel cu aceasta, creșterea propriului prestigiu.

c. Dezorganizarea. Prin acest fapt se urmărește fragilizarea activității unui profesionist comerciant concurent, prin sustragerea comenzilor, înlăturarea publicității acestuia, prin utilizarea personalului concurentului sau prin obținerea de informații în condiții neobișnuite.

3.3. Supravegherea concurenței. Consiliul concurenței

Scopul Consiliului concurenței este acela de a proteja, a menține și a simula concurența, de a asigura un climat concurențial în limite normale, și de asemenea promovarea intereselor consumatorilor.

Potrivit legii, Consiliul concurenței este autoritatea autonomă, cu personalitate juridică, care pune în aplicare și administrează Legea concurenței.

3.4. Sancționarea practicilor anticoncurențiale și a încălcării limitelor legale stabilite concentrării economice

Este lesne de înțeles că nerespectarea regulilor privind concurența loială va fi pedepsită, conform legii. Așadar, încălcarea regulilor atrage după caz, răspunderea civilă, contravențională sau penală.

În principal, profesionistul comerciant va fi obligat la repararea tuturor daunelor patrimoniale sau morale cauzate persoanei păgubite, însă anumite fapte pot fi clasificate ca fiind infracțiuni și prin urmare, atrag răspunderea penală a profesionistului comerciant care le-a săvârșit.

§4. Respectarea regulilor privind protecția consumatorului

În societatea modernă, o componentă importantă a protecției sociale a cetățenilor o reprezintă protecția acestora în calitate de consumatori.

Dezvoltarea și diversificarea pieței produselor și serviciilor, ca și condițiile noi în care se perfectează raporturile juridice, în care predomină contractele de adeziune, reclamă măsuri adecvate de protejare a consumatorilor, în privința obținerii de produse și servicii de calitate.

În acest scop, consumatorilor trebuie să li se asigure o informare corectă, dreptul de alegere și o apărare corespunzătoare în cazul încălcării acestora. Această cerință și-a găsit expresia în Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Reglementarea cuprinde elementele esențiale ale protecției, prin specificarea drepturilor consumatorilor și obligațiilor profesioniștilor comercianți care oferă produsele și serviciile.

Prin Legea nr. 296/2004 a fost adoptat Codul consumului care reglementează raporturile juridice create între agenții economici consumatori, cu privire la achiziționarea de produse și servicii, inclusiv a serviciilor financiare.

Obiectul protecției este consumatorul, care este definit ca orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, obține, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara activității sale profesionale.

4.1. Obligațiile profesioniștilor comercianți privind protecția consumatorului

Potrivit legii, profesioniștii comercianți trebuie să ofere pe piață produse și servicii de calitate, cu proprietățile și caracteristicile care le conferă acestora aptitudinea de a satisface necesitățile exprimate sau implicite. De asemenea, consumatorii trebuie să primească informațiile necesare pentru utilizarea corespunzătoare a bunurilor achiziționate.

Prin același act normativ, se stabilesc căile și mijloacele prin care se garantează protecția vieții, sănătății și securității consumatorilor, protecția intereselor economice ale consumatorilor, precum și informarea și educarea consumatorilor.

Profesioniștii comercianți au obligația de a comercializa alimente însoțite de documente care le atestă originea, proveniența și securitatea. De asemenea, trebuie să fie manipulate și comercializate în așa fel încât să nu pună în pericol sănătatea și viața consumatorilor. Pentru îndeplinirea acestor cerințe, este necesar ca profesioniștii comercianți să respecte normele sanitare si condițiile de igienă prevăzute de lege.

Legea nr. 296/2004 prevede expres că profesioniștii comercianți sunt obligați:

a) să comercializeze doar produse sigure, aflate în cadrul termenului de valabiliate, care să nu prezinte riscuri pentru viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor;

b) să nu comercializeze în spații necorespunzătoare, produse alimentare ambalate sau preambalate, din cauza acestor spații putându-se altera starea inițială a produselor.

c) să nu importe, pentru a distribui, produse aflate în afara termenului de valabilitate sau produse periculoase care pot afecta viața, sănătatea și securitatea consumatorilor prin utilizarea acestora.

Îndatoririle statului în domeniul protecției consumatorilor se realizează de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care este organ de specialitate al administrației publice centrale, subordonat guvernului (art. 27 din ordonanță din O.G. nr. 21/1992).

Nerespectarea obligațiilor privind protecția consumatorilor atrage răspunderea profesioniștilor comercianți în culpă.

În primul rând, profesioniștii comercianți trebuie să răspundă față de consumatori pentru prejudiciul actual și viitor cauzat de produsele cu deficient privind calitatea produselor și serviciilor, în cadrul termenului de garanție și pentru eventualele vicii ascunse constatate în cursul duratei medii de utilizare. În al doilea rând, încălcarea obligațiilor stabilite de ordonanță, atrage răspunderea civilă și contravențională sau penală, după caz.

§ Secțiunea a III-a

Răspunderea profesionistului-comerciant persoană fizică

Răspunderea profesioniștilor comercianți este privită prin prisma regulii generale și este reglementată art. 2324 alin. (1) din Codul civil, „cel care este îndatorat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi”.

Evident, se stabilește principiul răspunderii nelimitate pentru datorii, patrimoniul general reprezentând asigurarea comună, gajul general al creditorilor, principiu regăsit și în Codul civil de la 1864.

Una dintre excepțiile de la regulă o reprezintă potrivit art. 2324, alin. (3) C. civ., creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă aceste bunuri nu sunt suficiente pentru îndeplinirea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului.

În aceste condiții, patrimoniul de afectațiune va constitui gaj general doar pentru creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu acest patrimoniu, profesionistul comerciant trebuind să răspundă față de aceștia cu bunurile din respectivul patrimoniu.

În urma celor prezentate, se creează o ordine de întâietate a controlării bunurilor din patrimoniile speciale ale profesionistului comerciant de către creditorii profesionali, și anume mai întâi sunt urmărite bunurile care există în patrimoniul afectat desfășurării activității profesionale și, dacă acestea nu sunt suficiente, urmează a fi urmărite și bunurile din patrimoniul personal.

A doua excepție de la regulă o constituie faptul că, dacă fragmentarea patrimoniului este generată de practicarea unei profesii autorizate, respectivii creditorii, ale căror creanțe s-au născut în legătură cu acel patrimoniu de afectațiune sau în legătură cu acea profesie, au dreptul de a urmări numai bunurile patrimoniului de afectațiune.

Ca o ultimă precizare, fie că este vorba de prima sau a doua excepție menționată, creditorii personali ai întreprinzătorului nu au acces la bunurile din patrimoniul de afectațiune, fiind exclusă confruntarea creditorilor personali ai debitorului asupra patrimoniului de afectațiune al acestuia. În acest sens, debitorii și creditorii pot conveni să limiteze dreptul creditorilor de a supraveghea bunurile care nu îi sunt ipotecate, conform art. 2325 C. civ.

În concluzie, patrimoniul de afectațiune este autonom față de patrimoniul personal care își menține accesibilitatea raportată la urmăririle creditorilor profesionali ai profesionistului comerciant persoană fizică, și de asemenea este inaccesibil dinspre exterior.

CAPITOLUL III

REGIMUL JURIDIC AL PROFESIONISTULUI-COMERCIANT PERSOANĂ FIZICĂ

După încercarea de a prezenta cât mai clar noțiunea de profesionist comerciant-persoană fizică –prin precizarea unei definiții a ei și totodată stabilind categoriile de profesioniști comercianți în sistemul de drept românesc, urmează stabilirea regimului juridic propriu al profesioniștilor comercianți-persoană fizică , ținând cont atât de normele de drept din Codul comercial, cât și de noile norme introduse de Codul civil.

Pentru a putea vorbi de un regim juridic distinct al profesionistului comerciant-persoană fizică trebuie vizualizate drepturile pe care le dobândește și obligațiile ce îi revin în urma desfășurării activității economice, precum și existența unor sisteme specifice acestei categorii.

În primul rând, un loc important în sistemul român de drept, în ceea ce privește vechea reglementare îl ocupă Codul comercial care a fost promulgat prin decret la 10 mai 1887 și a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887. Acesta a suferit modificări substanțiale în cursul anilor, multe dintre articolele pe care le conținea fiind abrogate. Prin aceste schimbări produse în Codul comercial român, acesta nu a făcut decât să răspundă nevoilor societății, normele și conținutul fiind mereu de actualitate și ținând pasul cu realitatea juridică contemporană.

În al doilea rând, este reprezentativă pentru conturarea regimului juridic, în ceea de privește noua reglementare a profesionistului comerciant, ordonanța de urgență nr. 44/2008. Conform art. 1 din O.U.G. 44/2008 alin. (1), aceasta „reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale”. În temeiul articolului 3 alin. (1) din O.U.G. 44/2008 este prezentat că desfășurarea activității economice pe teritoriul României în condițiile prevăzute de lege, se poate face de orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean aparținând unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European.

În vederea realizării unei activități economice eficiente, se impune existența unor instrumente de identificare a profesioniștilor comercianți, care să facă deosebirea dintre un profesionist comerciant și altul de același gen. Acestea instrumente pot fi: firma, clientela și vadul comercial, emblema, invenții, brevete, mărci etc.

Dintre instrumentele enumerate, cele care interesează în special profesionistul comerciant persoană fizică sunt firma și emblema.

Firma reprezintă numele sub care un profesionist comerciant își desfășoară activitatea economică. Are ca principală funcție identificarea profesionistului comerciant, diferențierea lui față de alți profesioniști comercianți și joacă un rol foarte important în atragerea clientelei. Conținutul firmei diferă, în principal, de calitatea de profesionist comerciant persoană fizică sau societate.

Firma profesionistului comerciant-persoană fizică este compusă din numele profesionistului comerciant-persoană fizică scris în întregime sau din numele și inițiala prenumelui, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

În cazul întreprinderii familiale, este necesar ca firma să cuprindă numele membrului de familie a cărui inițiativă a fost înființarea întreprinderii familiale, cuprinzând mențiunea de întreprindere familială, scrisă în întregime.

Sunt interzise adăugarea de alte mențiuni care ar putea creea o confuzie asupra naturii sau întinderii comerțului sau situației profesionistului comerciant. Însă sunt acceptate mențiuni care pot arăta cu o precizie mai mare profesionistul comerciant sau felul activității pe care o desfășoară.

Pentru a face posibilă individualizarea profesionistului comerciant, firma trebuie să se caracterizeze prin noutate, adică să fie diferită decât cele care există deja, și prin disponibilitate, adică firma trebuie să fie disponibilă pentru a putea fi înregistrată în registrul comerțului.

Emblema reprezintă celălalt instrument de identificare a profesionistului comerciant. Trebuie reținut că emblema este facultativă și nu obligatorie, cum este firma profesionistului comerciant.

Emblema este definită de lege ca fiind semnul esențial sau denumirea care face deosebirea între un profesionist comerciant și altul de același gen.

Spre deosebire de firmă, legea nu stabilește un conținut diferit al emblemei în raport de calitatea de persoană fizică a profesionistului comerciant sau de entitate juridică, sub forma societății. Astfel, emblema va fi stabilită fără să se țină cont de calitatea profesionistului comerciant, de forma sub care își organizează activitatea comercială sau de vreo altă condiție de acest gen.

Astfel, emblema se cere a fi mai sugestivă decât firma și poate consta în: un animal, un semn, o figură geometrică etc., rămânând la aprecierea fiecărui profesionist comerciant alegerea a ceea ce crede de cuviință că ar putea atrage clientela sa. Dacă se dorește ca emblema să cuprindă și o denumire, firma va fi scrisă cu litere având marimea de cel puțin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema (art. 43 alin. (3) din Legea nr. 26/1990).

Asemenea firmei, pentru a face posibilă individualizarea profesionistului comerciant, emblema trebuie să se caracterizeze prin noutate și disponibilitate. Noutatea dorește deosebirea de celelalte embleme înscrise în registrul comerțului, precum și deosebirea de emblemele altor profesioniști comercianți care își desfășoară activitatea economică pe aceeași piață, iar disponibilitatea se referă la faptul că respectiva emblemă aleasă de profesionistul comerciant trebuie să fie liberă pentru a fi înscrisă în registrul comerțului.

§ Secțiunea I

Regimul juridic al persoanei fizice autorizate

Abordarea privind reglementarea juridică a profesionistului comerciant-persoană fizică a fost tratată din unghiuri diferite, fapt redat în acte normative decalate în timp cum ar fi Codul comercial.

Dintre acestea, O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizare, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale este ultima din punct de vedere cronologic, însă cea mai detaliată sub aspectul elementelor abordate în materia acestei categorii de profesioniști comercianți.

În dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 este prevăzut în mod expres că în cadrul procedurii insolvenței sau separat, orice persoană interesată poate face dovada calității de profesionist comerciant a unei persoane fizice autorizate ca titular al întreprinderii individuale, prin acțiune în constatare, dacă menționează un interes legitim.

Persoanele fizice autorizate pot să desfășoare în mod independent și individual activități economice ca persoane fizice autorizate. Ei au calitatea de profesionist comerciant numai dacă o dobândesc conform legii, moment care poate fi simultan sau ulterior înregistrării lor în registrul comerțului.

Sunt condiții comune, în sensul că trebuie îndeplinite de orice persoană fizică, indiferent de statutul legal permis de O.U.G. nr. 44/2008 sub care dorește să-și desfășoare activitatea economică și indiferent de tipul acestei activități, următoarele:

să aibă capacitate deplină de exercițiu, cu excepția membrilor întreprinderilor familiale, care nu au calitatea de reprezentanți, pentru care este suficientă vârsta de 16 ani la data autorizării;

să nu aibă cazier fiscal, adică să nu fi săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc materia financiar-fiscală;

să dețină un sediu profesional pe teritoriul României, în condițiile legii;

să declare pe propria răspundere că îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și al protecției muncii;

să solicite și să obțină înregistrarea în registrul comerțului competent, înregistrarea fiscală și autorizarea funcționării.

În raport de modul în care profesionistul comerciant persoană fizică a obținut calitatea de profesionist comerciant, încetarea acesteia se va produce la momente și în modalități diferite.

Pentru profesionistul comerciant-persoană fizică care acționează independent se impune o delimitare după cum respectiva persoană fizică a fost sau nu autorizată ca persoană fizică autorizată.

Dacă profesionistul comerciant-persoană fizică își realizează comerțul în mod clandestin (adică nu îndeplinește obligația legală de a cere înmatricularea în registrul comerțului înainte de începerea activității, neoptând pentru desfășurarea acesteia într-o formă legală reglementată de O.U.G. nr. 44/2008), pierderea calității de profesionist comerciant se face în mod paralel față de dobândire, adică în momentul în care profesionistul comerciant, după caz:

1) încetează efectiv exercitarea activităților de producție, comerț și prestări de servicii, indiferent care este motivul acestei situații de fapt;

2) nu-și mai desfășoară activitatea cu respectarea condițiilor cumulative ce conferă calitatea de profesionist comerciant;

3) pierde capacitatea deplină de exercițiu, fiind pus sub interdicție judecătorească. În situația dată, pentru că persoana fizică nu dobândește statutul legal de persoană fizică autorizată prin înregistrare în registrul comerțului, nu se pune problema radierii și pierderii calității de profesionist comerciant în acest mod.

Dacă profesionistul comerciant persoană fizică s-a înregistrat în registrul comerțului, fiind un profesionist comerciant de tipul persoanei fizice autorizate, încetarea acestei calități prezintă un caracter nuanțat. Prin radierea din registrul comerțului a unui astfel de profesionist comerciant, respectiva persoană fizică își pierde doar statutul legal de persoană fizică autorizată.

În acest caz, dacă, după momentul radierii, persoana fizică continuă să realizeze activități economice și în nume propriu, aceasta continuă să aibă calitatea de profesionist comerciant persoană fizică, însă exercițiul activității în această calitate se face în mod clandestin (în sensul deja menționat), pierderea calității intervenind în condițiile situației expuse mai sus.

Ori de câte ori încetarea calității de profesionist comerciant-persoană fizică este consecința radierii sale din registrul comerțului, cauza care determină acest efect este încetarea activității economice indiferent de forma legală în care aceasta era desfășurată (titular al întreprinderii individuale, întreprindere individuală sau întreprindere familială). Prin urmare, în baza dispozițiilor conținute de anumite acte normative, reprezintă cauze care conduc la încetarea activității unui profesionist comerciant-persoană fizică:

Decesul persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale. Există însă și excepții, astfel, la întreprinderea individuală, decesul titularului acesteia nu va duce la radiere dacă moștenitorii își manifestă voința de a continua activitatea economică, printr-o declarație autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. În cazul în care defunctul are mai mulți moștenitori, aceștia își vor stabili un reprezentant în vederea continuării activității economice ca întreprindere familială. Activitatea va putea fi continuată sub aceeași firmă, cu obligația de menționare în cuprinsul acelei firme a calității de succesor;

Voința persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale;

Îndeplinirea condițiilor dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990. Acestea vizează situația în care orice persoană fizică sau juridică prejudiciată, ca efect al unei înmatriculări ori printr-o consemnare în registrul comerțului, solicită radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate total sau parțial ori modificarea actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, însă prin respectiva hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului;

Apariția unor restricții privind exercitarea de activități comerciale sau deținerea calității de profesionist comerciant (spre exemplu de tipul incompatibilităților, a interdicțiilor sau a decăderilor în condițiile consacrate de numeroase legi speciale);

Aplicarea procedurii simplificate în baza Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenței. Sub acest aspect, O.U.G. nr. 44/2008, în mod inexplicabil, conține dispoziții care reglementeză posibilitatea aplicării procedurii simplificate numai pentru insolvența persoanei fizice autorizată și a titularului întreprinderii individuale, întreprinderea familială fiind ignorată sub acest aspect. În cazurile reglementate de O.U.G. nr. 44/2008, radierea profesionistului comerciant persoană fizică poate fi solicitată de orice persoană interesată. În acest sens, aceasta va depunde la oficiul registrului comerțului de la sediul profesional al comerciantului persoană fizică o cerere de radiere, însoțită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz. De asemenea, radierea poate fi efectuată și din oficiu, în baza rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului teritorial ori, după ca, în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile. Aceste dispoziții sunt reglementate în art. 21 din O.U.G. nr. 44/2008.

Pentru celelalte cazuri, radierea este dispusă și se efectuează în condițiile stabilite de legile speciale incidente.

§1. Forța de muncă a persoanei fizice autorizate

Persoana fizică autorizată își desfășoară activitatea, în principal, prin forța de muncă și aptitudinile sale profesionale, însă poate angaja și terțe persoane cu contract de muncă. În același timp, persoana fizică autorizată poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terțe persoane, indiferent dacă funcționează în același domeniu sau în alt domeniu, decât cel pentru care persoana fizică autorizată a primit autorizația.

Dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 44/2008, evidențiază că persoana fizică autorizată poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, titulari ai unei întreprinderi individuale sau reprezentanții unor întreprinderi familiale, fără ca aceasta să-i afecteze calitatea de profesionist comerciant, înregistrată ca persoană fizică autorizată. De asemenea, ordonanța prevede că persoana fizică autorizată nu va fi considerată angajat al terțelor persoane cu care ea colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

Persoana fizică autorizată poate schimba, în condițiile în care se dorește aceasta, statutul juridic ca titular al unei întreprinderi individuale, dar nu poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu aceea de titular al întreprinderii individuale.

În calitate de persoană fizică autorizată, câștigă drepturile instituite de legislația muncii, adică este asigurată în sistemul public de pensii, având și drepturi de asigurări sociale, de șomaj și de sănătate.

În scopul obținerii unui profit sau numai în scopul obținerii unor venituri, persoana fizică autorizată își desfășoară activitatea pe riscul său. Riscul este specific oricărei forme de afacere, iar profesionistul comerciant trebuie să acționeze cu toată diligența pentru înlăturarea sau diminuarea efectelor riscurilor.

§ Secțiunea a II-a

Regimul juridic al întreprinderii individuale

În cazul celorlalte două forme legale în care o persoană fizică își poate realiza activitatea economică în calitate de profesionist comerciant, O.U.G. nr. 44/2008 recunoaște această calitate titularului întreprinderii individuale (la întreprinderea individuală), respectiv fiecărui membru al întreprinderii familiale (la întreprinderea familială).

Cele două entități juridice nu dobândesc personalitate juridică, iar cel care le organizează este numit întreprinzător. Spre deosebire de întreprinderea individuală ce presupune doar existența întreprinzătorului, întreprinderea familială este constituită din întreprinzător și membrii familiei sale.

Raportat la realitatea legislativă, înmatricularea în registrul comerțului conferă întotdeauna calitatea de profesionist comerciant persoanelor fizice care sunt titulare ale întreprinderilor individuale și membrilor întreprinderilor familiale.

Un profesionist comerciant persoană fizică își va putea realiza activitatea economică în oricare dintre cele trei forme legale (de persoană fizică autorizată, de întreprindere individuală sau de întreprindere familială) numai dacă îndeplinește condițiile obligatorii impuse de O.U.G. nr. 44/2008, care au un caracter comun sau particular, după caz.

Condițiile comune, referitoare la îndeplinirea anumitor obligații pentru dobândirea calității de profesionist comerciant și prin urmare pentru a putea desfășura activitatea economică sunt enumerate mai sus.

Sunt condiții particulare, în sensul că trebuie îndeplinite (în mod cumulativ cu cele comune) doar de persoanele fizice care vor să dobândească calitatea de profesionist comerciant pentru a-și desfășura activitatea și care doresc să desfășoare anumite activități economice, următoarele:

dovedirea îndeplinirii unor condiții de pregătire profesională și de atestare a pregătirii profesionale considerate a fi necesare pentru desfășurarea acelor activități economice dorite, potrivit unor legi speciale;

obținerea autorizațiilor, avizelor, licențelor și acordurilor, prevăzute în legi speciale, dacă este cazul, pentru desfășurarea anumitor activități economice.

Referitor la minori, pot fi acceptate ca excepții situația ”minorului cu un comportament doloziv” și situația „comerciantului minor aparent”. În contextul legislativ actual, excepția obținerii calității de profesionist comerciant de către un minor (titularul unui fond de comerț obținut pe cale succesorală), ca efect al continuării comerțului în numele său de către reprezentanții legali autorizați în condițiile legii, ar trebui să fie interpretată nuanțat.

În considerarea Codului civil, comerciantul persoană fizică din reglementarea anterioară va aparține categoriei profesioniștilor comercianți. Asemenea doctrinei, dacă orice comerciant este un profesionist, nu orice profesionist este și comerciant.

Persoana fizică, titular al unei întreprinderi individuale, obține calitatea de comerciant dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

organizează o întreprindere individuală prin combinarea factorilor de producție, a capitalului și a muncii;

obiectul întreprinderii individuale este realizarea de activități comerciale;

întreprinderea individuală este înregistrată în registrul comerțului și are autorizație de funcționare.

În cazul acestora, radierea din registrul comerțului, efectuată în cazurile și condițiile legii, cauzează pierderea statutului juridic de titular al unei întreprinderi individuale, respectiv de membri ai unei întreprinderi familiale și, implicit a calității de profesionist comerciant persoană fizică. Totuși, dacă fostul titular al întreprinderii individuale sau foștii membri ai întreprinderii familiale, după momentul radierii, continuă să realizeze activități de producție, comerț sau prestări de servicii obiective în nume propriu și în regim de profesie, aceștia au în continuare calitatea de profesioniști comercianți.

Încetarea activității comerciale desfășurată de întreprinderea individuală are loc în aceleași condiții ca și încetarea activității desfășurate de către persoana fizică autorizată.

§1. Forța de muncă a întreprinderii individuale

Asemenea persoanei fizice autorizate, întreprinderea individuală își desfășoară activitatea comercială bazându-se pe forță de muncă și aptitudinile profesionale. Titularului întreprinderii individuale îi este permis să angajeze terțe persoane pe baza unui contract de muncă și, de asemenea, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alți profesioniști comercianți, titulari ai unor înreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale, pentru realizarea unei activități economice. Acest lucru nu îi va afecta statutul juridic dobândit.

Titularul unei întreprinderi individuale nu va avea calitatea de angajat al profesioniștilor comercianți cu care el colaborează. Dacă se dorește, poate cumula calitatea de salariat al unei terțe persoane, indiferent dacă aceasta din urmă desfășoară activitatea în același domeniu sau în altul diferit, decât cel în care titularul întreprinderii individuale și-a organizat întreprinderea.

Ca oricare alți profesioniști comercianți, și titularul întreprinderii individuale are acces la drepturi de asigurări sociale, de sănătate și șomaj, precum și asigurarea în sistemul public de pensii.

§ Secțiunea a III-a

Regimul juridic al întreprinderii familiale

Un profesionist comerciant-persoană fizică își va putea realiza activitatea economică sub formă de întreprindere familială numai dacă îndeplinește condițiile obligatorii impuse de O.U.G. nr. 44/2008, care au un caracter comun sau particular, după caz.

Pentru a se putea înființa o întreprindere individuală este necesar ca ea să fie alcătuită în mod necesar, din cel puțin două persoane. Trebuie precizat că prin înregistrarea în registrul comerțului, întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică.

Persoana fizică, membru al unei întreprinderi familiale, obține calitatea de profesionist comerciant dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

existența unui acord de constituire încheiat de către membrii familiei, în formă scrisă, ca o condiție de validitate pentru construirea fiecărei întreprinderi familiale.

are calitatea de membru într-o întreprindere familială organizată prin combinarea forței de muncă, a capitalului, a factorilor de producție;

întreprinderea familială este înregistrată în registrul comerțului și are autorizație de funcționare.

În cazul persoanelor fizice care au fost autorizate să funcționeze ca titulari ai unor întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale, având în vedere că O.U.G. nr. 44/2008 prevede în mod expres obținerea calității de profesionist comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului, rezultă că pentru dovedirea acestei calități este necesară prezentarea certificatului de înregistrare, precum și a oricărui mijloc de probă admis de lege.

În cazul încetării activității întreprinderii familiale, dacă membrii acesteia au înființat un patrimoniu de afectațiune prin acordul de constituire sau au fost obținute bunuri prin activitatea întreprinderii, bunurile se împart conform cotelor stabilite după regulile deja analizate. Dacă nu a fost înființat un patrimoniu de afectațiune, bunurile obținute din activitatea întreprinderii familiale se împart conform cotelor prevăzute în acordul de constituire.

Spre deosebire de întreprinderea individuală și a persoanei fizice autorizate, încetarea activității economice a întreprinderii familiale are loc prin:

a) Decesul a cel puțin jumătate dintre membrii acesteia;

b) Voința reprezentantului sau a cel puțin jumătate dintre membrii acesteia care cer încetarea activității sau se retrag din întreprindere;

c) În condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, cu privire la cererea radierii din registrul comerțului;

d) Apariția unor restricții privind exercitarea de activități comerciale sau deținerea calității de profesionist comerciant (aceste restricții apar sub forma incompatibilităților, incapacităților, decăderilor, interdicțiilor etc.);

e) Aplicarea procedurii simplificate în baza Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenței; În privința întreprinderii familiale, atunci când profesioniștii comercianții persoane fizice, alcătuiți în această formă legală, au calitatea de debitori aflați în stare de insolvență, li se va aplica procedura simplificată în considerarea dispozițiilor exprese ale Legii nr. 85/2014.

§1. Forța de muncă a membrilor întreprinderii familiale

Întreprinderile familiale își desfășoară activitatea folosind, în principal, forța de muncă și aptitudinile profesionale. O.U.G. nr. 44/2008 arată că membrii întreprinderii familiale pot fi simultan titulari ai unor întreprinderi individuale sau persoane fizice autorizate. Noutatea este că aceștia pot cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane, indiferent dacă respectiva persoană funcționează în același domeniu sau într-un alt domeniu de activitate decât cel organizat de întreprinderea familială.

Spre deosebire de persoana fizică autorizată și de întreprinderea individuală, întreprinderea familială nu poate angaja terțe persoane. Însă asemenea persoanei fizice autorizate și întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale beneficiază de drepturile asigurate de dreptul muncii, adică sunt asigurați în sistemul public de pensii, având de asemenea și alte drepturi de asigurări sociale, de sănătate și de șomaj.

§ Secțiunea a IV-a

Elemente de drept comparat

§1. Profesionistul comerciant-persoană fizică în dreptul francez

Protejarea profesioniștilor comercianți persoane fizice în Franța reprezintă o preocupare permanentă și un prim pas pentru aceasta a fost făcut prin reglementarea posibilității ca reședința principală a oricăror profesioniști comercianți persoane fizice să devină insesizabilă.

În baza legii franceze din 1 august 2003 pentru inițiativă economică și a declarației profesionistului comerciant, întreprinzător individual, privind insesizabilitatea locuinței cu caracter de reședință principală, creditorii profesionali ai acestuia pierd, temporar și parțial, dreptul de a urmări reședința principală a profesionistului comerciant pentru realizarea creanțelor lor profesionale.

Elementul esențial l-a reprezentat adoptarea Legii franceze nr. 658 din anul 2010, cu privire la profesioniștii comercianți cu răspundere limitată. Prin această lege se stabilește că toți profesioniștii comercianți pot alcătui, în vederea desfășurării unei activități comerciale, un patrimoniu separat de patrimoniul lor personal. Acest lucru nu generează crearea unei persoane juridice, iar răspunderea profesioniștilor comercianți pentru obligațiile profesionale se limitează la bunurile din patrimoniul de afectațiune, fără a fi atins în vreun fel patrimoniul personal al profesionistului comerciant.

§2. Profesionistul comerciant-persoană fizică în dreptul italian

În Italia, întreprinderea familială s-a constituit în anul 1975, iar motivul constituirii a fost protejarea familiei de exploatarea antreprenorilor, a forței de muncă în familie, fără a forța capul familiei în formarea unei întreprinderi sau de a angaja, în calitate de salariați, membrii familiei. Potrivit legii italiene, întreprinderea familială este o formă de afaceri care provine de la situația reală (faptul că membrii familiei prestează activități în folosul lor prin constituirea întreprinderii familiale).

Membrii familiei beneficiază de drepturi patrimoniale și administrative, cum ar fi: participarea la împărțirea profitului (proporțional cu munca prestată), drepturi asupra bunurilor achiziționate din profituri, pot lua parte la unele decizii administrative, însă întreprinderea familială rămâne totuși o proprietate exclusivă în care numai titularul întreprinderii familiale are dreptul de gestionare și tot el tratează deciziile de rutină.

§3. Profesionistul comerciant-persoană fizică în dreptul german

În Germania, statutul profesionistului comerciant persoană fizică menționează că separarea patrimoniului – denumită zweckvermogen – îi permite unei persoane fizice autorizate să aibă mai multe patrimonii.

Legislația germană prevede că fragmentarea patrimoniului este pe deplin autonomă. Creditorii unui patrimoniu pot controla doar bunurile din patrimoniul afectat lor. De asemenea, persoana care are un interes în divizarea patrimoniilor sau care a dorit a fi protejată prin împărțirea acestora, poate interveni dacă creditorii încearcă să forțeze limitele patrimoniului împărțit, prin respingerea pretențiilor acestora și canalizând atenția asupra altor bunuri din alte patrimonii.

§4. Profesionistul comerciant-persoană fizică în Marea Britanie

În legislația comercială a Marii Britanii, cea mai simplă formă sub care se poate deschide o mică afacere, echivalentul persoanei fizice autorizate din România, este ”self employed individual”.

Spre deosebire de procedura anevoioasă din România, unde pentru a deschide o întreprindere individuală sunt necesare câteva zile, deoarece se depune un dosar cu cel puțin opt documente la registrul comerțului, în Marea Britanie, tocmai pentru că ”self employed individual” este forma cea mai simplă de a avea afacere pe cont propriu, este necesară completarea unui singur formular, care poate fi depus online sau la sediul HMRC(pentru evidența fiscală).

După aceea persoana fizică poate începe activitatea, întrucât nu este necesară și înregistrarea la Companies House – corespondentul registrului comerțului din legislația noastră internă.

§5. Profesionistul comerciant-persoană fizică în dreptul spaniol

În legislația spaniolă, pentru exercitarea unei activități comerciale de către titularul întreprinderii individuale, nu sunt necesare cerințe speciale pentru înregistrare. Astfel, titularul întreprinderii individuale trebuie să fi împlinit vârsta de 18 ani, având libera disponibilitate asupra bunurilor sale.

Nu pot dobândi statutul de întreprinzători persoanele minore și persoanele cu handicap. O excepție de la această regulă este prevăzută în art. 5 din Codul comercial spaniol, care autorizează minorii și persoanele cu handicap la a continua, prin reprezentanții legali, activitatea comercială care a fost exercitată de părinții acestora.

Se admite, atunci, că persoana minoră sau cu handicap, care moștenește o afacere, poate continua activitatea comercială, însă lipsa de capacitate a deținătorilor afacerii, trebuie suplinită de către reprezentanții lor legali.

În acest scop, înregistrarea în RM (corespondentul registrului comerțului) este permisă minorului și persoanei cu handicap care moștenește o afacere, precum și a reprezentanților legali ai acestora.

6. Profesionistul comerciant-persoană fizică în Mexic

În legislația mexicană, se vorbește despre profesionistul comerciant în general. Codul comercial mexican folosește termenul de comerciant ca echivalent al celui de antreprenor. Prin urmare, se dorește și se crede că ar fi corect dacă s-ar înlocui termenul de comerciant cu cel de antreprenor.

Codul comercial cuprinde o noțiune unitară de a defini afacerea, astfel nu se face distincția dintre întreprinderile mici și cele mari, impunându-se aceleași obligații și același statut juridic pentru cele două, ceea ce înseamnă ca proprietarul unui mic chioșc are aceleași obligații ca și un întreprinzător al unei mari companii.

În 2007 în Mexic, se introduce Legea nr. 20 care se aplică persoanelor fizice care desfășoară activități independente și personale și, de asemenea, persoanelor care desfășoară activități familiale.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

De-a lungul timpului, Codul comercial a suferit modificări cruciale încercând să-și mențină specificitatea în comparație cu alte ramuri de drept. În această încercare de a rămâne prezent în sistemul de drept românesc, Codul comercial a fost practic absorbit de Codul civil.

Astfel că, la data intrării în vigoare a noului Cod civil, dispozițiile Codului comercial au dispărut, iar majoritatea au fost preluate de Codul civil. Prin urmare, termenii și expresiile din legislația comercială în vigoare până la acea dată au fost înlocuite cu termenii și expresiile corespondente Codului civil.

Termenul „comerciant” prevăzut de art. 7 al Codului comercial este eliminat și se introduce astfel termenul „profesionist” prin art. 3 al Codului civil, eliminându-se de asemenea și distincția dintre comercianți și necomercianți. De asemenea, expresia „acte sau fapte de comerț” este înlocuită cu cea de „activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.

Bineînțeles că termenul „profesionist” este clarificat de Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, prin art. 8. Însă cu toate acestea, noțiunea de profesionist este o noțiune generală care include atât profesioniștii care „exploatează o întreprindere”, cât și o întreprindere civilă, iar pentru acest motiv ar trebui stabilite punctele de vedere care să asigure distincția între profesioniști.

Codul civil nu face această distincție între profesioniștii comercianți și profesioniștii necomercianți, deși această separare prezintă un interes practic.

Asemenea noțiunii de „profesionist”, pentru „întreprindere” Codul civil folosește o exprimare generală, fără a face distincția între formele de întreprinderi. Astfel că, pe baza celor prezentate, se deduce că doar aceia care desfășoară activitate economică dobândesc calitatea de profesionist comerciant.

Noțiunea de „comerciant” va supraviețui în sistemul de drept românesc doar în măsura în care mai este menționată în anumite acte normative, menționate de asemenea în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil. În afara acestor acte, din momentul intrării în vigoare a Codului civil se folosește în mod expres noțiunea de „profesionist”.

În concluzie, profesionistul comerciant reprezintă o specie mai vastă care cuprinde și comerciantul. Altfel spus, nu înseamnă că termenul de „comerciant” nu mai există, ci doar că de la data intrării în vigoare a Codului civil, categoriile la care „comerciantul” se referea se vor include în noțiunea de „profesionist”.

Având în vedere noutățile pe care Codul civil le aduce în materia profesioniștilor comercianți, în urma analizării acestui subiect, formulez următoarele propuneri de lege ferenda:

1. Delimitarea expresă a profesioniștilor comercianți de profesioniștii necomercianți, fără să mai existe astfel confuzii în acest sens;

2. Este foarte important că introducerea termenului de „profesionist” are un sens mai larg, însă ar fi de dorit ca sensul termenului să fie explicat, fără a arăta numai pe cine include acesta;

3. Introducerea în legislația română a explicației noțiunii de „întreprindere” și nu doar noțiunea de „exploatarea unei întreprinderi”; Nefiind explicată această noțiune se poate crea ideea că întreprinderea este „activitatea organizată ce constă în producerea, administrarea, ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii”, sau nu, deoarece în prezentarea altor articole, apare cu un sens diferit de acesta.

4. Pe lângă explicarea termenului de „întreprindere” s-ar dori și introducerea formelor întreprinderii.

5. Înlocuirea termenului „comerciant” cu termenul „profesionist”, în conținutul tuturor actelor normative în care acestă noțiune mai este prezentă, această înlocuire având menirea să clarifice confuziile care se pot crea prin folosirea termenului înlocuit în actuala reglementare.

6. Limitarea răspunderii profesioniștilor comercianți în vederea protejării intereselor creditorilor patrimoniilor de afectațiune. În vederea limitării răspunderii sale, profesionistul comerciant ar trebui să aibă scris pe toate actele emise sau semnate de el, numele său, urmat de sintagma „persoană fizică autorizată cu răspundere limitată”, de exemplu: Ionescu Vasile, persoană fizică autorizată cu răspundere limitată.

7. În sensul familiei prevăzută în O.U.G. nr. 44/2008, să se renunțe la rude și afini de până la gradul IV, inclusiv. În sensul constituirii unei întreprinderi familiale, familia ar trebui să fie alcătuită din soț, soție și copiii acestora, în acest fel, activitatea desfășurată de aceștia devenind mai eficientă.

8. În afara dispozițiilor în vigoare, despre cetățenia profesionistului comerciant-persoană fizică, este necesară adăugarea unor noi dispoziții privind apatrizii sau persoanele care nu dețin „cetățenie europeană”.

9. Sub nici o formă și în nici o condiție, minorul cu vârsta de 16 ani, nu ar trebui să dobândească calitatea de profesionist comerciant. Pentru protejarea patrimoniului minorului, calitatea de profesionist comerciant ar trebui să se dobândească în orice formă, la împlinirea vârstei de 18 ani.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, monografii, cursuri universitare și alte lucrări de specialitate

ANGHENI, Smaranda, Drept comercial. Profesioniștii-comercianți, Editura C.H. Beck, București, 2013;

BÉNABENT, Alain, Droit civil. Les contrats spéciaux civils el commerciaux, 5e édition, Paris, 2001;

CĂRPENARU, Stanciu. D, Tratat de drept comercial, ediția a IV-a, Editura Universul Juridic, București, 2014;

CĂRPENARU, Stanciu, NEMEȘ, Vasile, SITARU, Dragoș-Alexandru, Drept comercial român, Editura Universității „Nicolae Titulescu”, București, 2014;

FLORESCU, Grigore, BAMBERGER, Zaria-Andra, FLORESCU, Cristina, Curs de dreptul societăților comerciale, Editura Universul Juridic, București, 2010;

MITRACHE, Constantin, Drept penal. Partea generală., Casa de Editură și Presă ”Șansa”, București, 1994;

NEMEȘ, Vasile, Drept comercial, Editura Hamangiu, București, 2012;

OPREA, Răducanu, OPREA, Ramona-Mihaela, Drept comercial-note de curs, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2012;

SANCHEZ RUIZ, Mercedes, Derecho Mercantil, Universidad de Murcia, Murcia, 2013;

SITARU, Dragoș-Alexandru, Dreptul comerțului internațional, Editura Universul Juridic, București, 2014;

TRANQUILLO, Ilaria, Dirritto Commerciale, Università degli Studi di Genova, Genova, 2013.

Articole și studii de specialitate

ANGHENI, Smaranda, Dreptul comercial-între tradiționalism și modernism, în ”Curierul judiciar”, nr. 9/2010;

CĂPĂȚÂNĂ, Octavian, Noțiunea concurenței comerciale, în ”R.D.C.”, nr. 1/1992;

CĂRPENARU, Stanciu. D., Dreptul comercial în condițiile Noului Cod civil, în ”Curierul judiciar”, nr. 10/2010;

DAGHIE, Dragoș-Mihai, MUNTEANU, Cornelia, Considerații privind dobândirea calității de comerciant persoană fizică în lumina prevederilor O.U.G. nr. 44/2008, în ”R.D.C”, nr. 11/2010;

Decizia nr. 1072/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Comercială, Pandectele Române, nr. 8/2009;

LIPCANU, Emilian, Considerații în legătură cu O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoana fizică autorizată, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în ”Dreptul”, nr. 10/2008;

PIPEREA, Gheorghe, Concepția monistă a noului Cod civil între intenție și realitate, în ”R.R.D.A”, nr. 6/2011;

PIPEREA, Gheorghe, Diviziunile patrimoniale și confuzia de patrimonii-noi motive de contestație la executare, în Curierul Judiciar, nr. 9/2012;

REHAHN, Johannes, GRIMM, Alexander, Country Report: Germany, în „The Columbia Journal of European Law”, vol. 18/2012;

STĂNESCU, Andreea-Teodora, Compatibilitatea calității de comerciant a persoanei fizice autorizate cu dispozițiile noului Cod civil, în ”R.R.D.A.”, nr. 1/2010;

STĂNESCU, Andreea-Teodora, Considerații privind dobândirea calității de comerciant de către persoana fizică autorizată, în ”R.R.D.A”, nr. 4/2010;

TUFAN, Constantin, Profesiile liberale, în ”R.D.C”, nr. 10/1997.

Acte normative

*** Constituția României

Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite (republicată în M. Of. nr. 121/18.02.2014);

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului (republicată în M. Of. nr. 49/4.02.1998);

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale (publicată în M. Of. nr. 24/30.01.1991);

Legea nr. 82/1991 legea contabilității (republicată în M. Of. nr. 454/18.06.2008);

Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (republicată în M. Of. nr. 208/28.03.2007);

Legea nr. 36/1995 legea notarilor publici și a activității notariale (republicată în M. Of. nr. 444/18.06.2014);

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (republicată în M. Of. nr. 98/7.02.2011);

Legea nr. 21/1996 legea concurenței (republicată în M. Of. nr. 153/29.02.2016);

Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat (publicată în M. Of. nr. 96/13.05.1996);

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007);

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (publicată în M. Of. nr. 927/23.12.2003);

Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului (republicată în M. Of. nr. 224/24.03.2008);

Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România (publicată în M. Of. nr. 578/30.06.2004);

Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice (publicată în M. Of. nr. 839/13.09.2004);

Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor (publicată în M.Of. nr. 899/28.12.2007);

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale (publicată în M. Of. nr. 328/25.04.2008);

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (republicată în M. Of. nr. 505/15.07.2011);

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (publicată în M. Of. nr. 409/10.06.2011);

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (publicată în M. Of. nr. 466/25.06.2014);

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (publicată în M. Of. nr. 688/10.09.2015).

Surse Internet

www.consiliulconcurentei.ro;

www.ipyme.org;

www.jurisprudenta.com;

www.legeaz.net;

www.onrc.ro;

www.portal.just.ro;

www.static.anaf.ro.