Portofoliu Didactic

PORTOFOLIU DIDACTIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

Prof. univ. dr.

SPECIALIZAREA:…E.F.S……

NIVELUL DE CERTIFICARE…II…..

BACĂU

2014

Cuprins

Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților

Proiect de cercetare:,,Personalitatea educatorului”

Proiectarea și managementul programelor educaționale

Proiect educațional: “Școala românească în continuă schimbare”

Metodologia cercetǎrii educaționale

Proiect de cercetare educaționala: ,,Stretchingul și eficiența acestuia în dezvoltarea mobilității articulare și elasticității musculare în gimnastică”

Didactica domeniului și dezvoltări în didactica specialității

Proiectarea unității de învățare: „Aruncarea greutății”, clasa a IX-a

Referat: “Comunicarea în educație fizică și sport”

Practică pedagogică

Proiect de lecție 1

Proiect de lecție 2

Managementul organizației școlare

Referat: “Managementul școlar”

Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților

TEMA : Personalitatea educatorului

PORTOFOLIUL PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCENȚILOR, TINERILOR ȘI ADULȚILOR

Personalitatea educatorului

Motto

„A iubi copilul pentru el insuși si pentru ca el este copil, a-l iubi de asemenea pentru tot ceea ce este in sine și pentru ca el va deveni om, iată doua aspecte strâns legate ale acestei iubiri care este fondul vocației pedagogice ”

V. Prelie

Educația este un proces de formare și transformare a constiinței și implicit a personalității individului. Acest proces se realizează prin activitatea didactică, un rol hotărator în formarea personalității revenind relațiilor dintre educator-educat, dar și educat-educator. Ca profesor este necesar să ne intereseze TOT ce vine dinspre OM și merge către OM, așa cum spune V. Gheorghiu in “Viețile după Vasari”: “veșnicia stă în cateva amanunte, le zicem noi amănunte, care ne subjugă pe rând, întai înfiorându-ne, apoi ințeleptindu-ne un amanunt oarecare ne inunda cugetul cu luminiscența lui creativă”.

Atmosfera din școala, din clasa, ce spune și cum spune educatorul, care este ținuta sa, sunt amanunte deseori private ca insignifiante, dar în realitate sunt semnificative, la fel ceea ce transmitem și încercam să-i învățăm pe educați. Așadar, atat noi, ca educatori, cât și semenii noștrii, acționăm pentru sau împotriva educatului, a omului potențial, reunind naturalul cu psihicul, cu socialul, instinctivul cu raționalul. Dacă acestea nu funcționează, nu va deveni educatul ceea ce scontăm noi-om.

Teoriile personalității, preocupate de explicarea miracolului pe care-l reprezintă întregul,unicul, nerepetabilul, au ignorat uneori sau au minimalizat importanța unor factori exteriori persoanei, precum contextul psihosocial, ambianța culturală în continuă schimbare, capacitatea de învățare socială stimulată de mediu etc. Echipamentul informațional al omului, contextul socio-cultural în care acesta s-a format, mentalitățile, aspirațiile, credințele ce i-au marcat anii de început, au stat mai puțin în atenția psihologilor care au studiat personalitatea. Astfel, climatul,stilul educativ al familiei, tot ceea ce alcătuieste pattern-ul cultural al familiei au o importantă hotărâtoare pentru personalitatea viitorului adult.

1.1. Rolul educatorului

Rolul ecucatorului a fost și va fi mereu covârșitor. Activitatea să nu poate fi limitată doar la procesul de predare-învățare a lecțiilor, fiecare generație de educați trebuie îndrumată spre a fi socializată atât prin predarea-învățarea materiilor de bază, cât și a valorilor și normelor grupului social de apartenența. Nu sunt necesare numai cunoștințe, ci și deprinderi ce sunt fixate și repetate in timp. Așa cum se întrebă T. Arghezi “CE INSEAMNA A STI? Nu este altceva decât a repeta, a învăța – dupa ce ai perceput, priceput și cunoscut – încă o data și încă de o mie de ori”.

Educatorul are menirea să învețe educatul să învețe, ajutându-se de cunoștințele dobândite pe parcurs și puse în practică cu ajutorul a diferite metode de predare, pe care el le consider a fi utile pentru o învățare nu numai mecanică ci și logică. Ideal ar fi omul autodidact = “self made man”, lucru la care educatul poate ajunge numai prin educator, cunoștințele acestuia fiind luate de educat direct sau indirect.

Relația educator-educați începe, devine și se consolidează în cadrul lecțiilor, prilej cu care se comunică, se realizează legături interumane bazate pe încredere și ajutor reciproc. Astfel cadrul didactic reprezintă factorul central în procesul de învățamant și nu mijloacele tehnice implicate. Acesta are decizia finala prin faptul ca poate decide cat din ce prevede programa și cum o va face, ce mijloace auxiliare va folosi pentru o mai bună predare-învățare a educatului. Metodele și procedeele sale trebuie să devină diacronic și ale educatului, fapt ce implică o mai buna cunoaștere a clasei de elevi în ansamblu și a fiecărui individ în parte pentru o buna desfășurare a activităților didactice și pentru preantâmpinarea, atenuarea sau chiar înlăturarea anumitor stări conflictuale ce se pot genera la un moment dat, între educator-educat sau între educat-educat. Aceasta depinde de atitudinea sa față de sine (respectul ce și-l acordă față de pregatirea lecțiilor, conștiinciozitate, ținuta morala și comportamentală), față de educați, de viață si societate.

Un rol important revine comportamentului educatorului, care trebuie sa aibă abilitatea de a gasi modalități pentru a reduce tensiunile și pentru a satisface trebuințele individului. Este important să gasească resurse pentru ințelegere, fapt ce implică o mare capacitate adaptativă → Saint Exubery “întelegerea interumana nu consta în a privi unul la celălalt, ci a privi împreuna în aceeași direcție”.

Educatorul este un model cultural, omul ce-și cunoaște misiunea și vocația. Pentru el binele, adevarul si frumosul chiar există și trebuie să gasească modalitățile cele mai propice pentru a-i învața și pe educați, prin atitudinea sa, prin modul de a transmite informația, să privească în direcția dorită de el. El trebuie să reușească să le canalizeze cunoștințele și energia într-o direcție bine definită, ce le va fi utilă în viață.

O altă situație ce poate apărea la nivelul clasei, și ce pune la încercare veleitățile de educator și formator de caractere este aceea când educatorul își ține lecția, când predarea-învățarea decurg firesc, iar o parte din educați sunt neatenți, inactivi, nu participă cu mintea și inima la desfăsurarea lecției. În această situație este important ca educatorul să lupte împotriva rutinei, al limbajului aplatizat, a formalismului din organizarea și desfășurarea procesului de învățământ, a predării monolog – fără a atrage in discuții clasa – și să folosească un limbaj concis, concret, propriu și natural, relevând în tot ceea ce face inițiativă, inovații si invenții, folosindu-se de mijloace de invățământ auxiliare – experimente audio-vizuale (planșe, proiecții, jocuri interactive).

1.2. Modelul personalității educatorului

Modelul personalității educatorului cultural sau simbolic, va fi întotdeauna un mijloc de educație. Întâlnindu-se in diferite ipostaze, personalitățile educatorului pot contura o serie de comportamente, cum ar fi:

a) autoritar → aici întâlnim educatorul inflexibil, ce conduce lecția rigid. În acest caz, educații sunt pasivi, stresați, tac și ascultă, nu manifestă inițiativă. Atmosfera din clasa este apăsatoare, putând apărea sentimental de frică, antipatie, ura de constrângere și amenințare. Relația educator – educat este încordată, educatorul apare în postura de “ ex cathedra ” și tot ceea ce spune este de necontestat, indiscutabil.

Acest comportament autoritar poate să atingă o mare eficacitate reflectat prin obținerea unor note mari, dar produce insatisfacții cu repercursiuni asupra moralului educabililor.

b) democrat → la acest comportament apare întelegerea reciproca educator – educat. Ceea ce face educatorul este bine studiat și motivat antrenează educabilul, captează atenția, dându-i sentimentul de încredere. Cadrul didactic stimulează inițiativă si cooperarea între educabili și între educator – educabil.

Atmosfera din clasa este lucrativă, imperativă, educații sunt gata sa se implice în desfășurarea lecției, fapt cu impact pozitiv asupra dezvoltării personalității lor.

c) laissez faire → în acest caz se întâlnește o toleranță exagerată. Educatorul se caracterizează prin directivitate minimă și îngăduința maximă, ceea ce va duce la un comportament oscilatoriu al educabilului.

Aptitudinile manageriale, de bun organizator, sunt alte calități necesare unui bun educator. Conducerea clasei, buna sa funcționare, rezidă din capacitatea de bun organizator al cadrului didactic. Acesta din urma trebuie sa fie competent, hotărât. Pe lângă calitățile fizice – charismă, ținută, sunt importante și cele intelectuale, atitudinale, care conferă un ascendent asupra educabililor și un exemplu de urmat.

Educatorul se definește atat prin calitățile sale personale, cât în special prin funcția sa didactica; în sensul ca el realizează ambientul → printr-o buna organizare, de la clasa până la planul de lecție în detaliu, asigurând transmiterea și însușirea cunoștințelor. El trebuie să colaboreze, să se adapteze și să conducă activitatea didactică în așa fel încât „să cultive în raport cu idealul.”

1.3. Structura personalității.

Temperamentul

În abordarea problematicii temperamentului există mai multă concordanță între autori,

cel puțin într-o privință: strânsa legătură a acestui grup de însusiri cu proprietățile biologice ale persoanei, în special legătura temperamentului cu sistemul nervos si cel al glandelor endocrine (prin urmare, temperamentul este într-o mare măsură, expresia unui sistem de însusiri congenitale). Sistem dinamico-energetic al personalităŃii, temperamentul, bazându-se pe tipul de activitate nervoasă superioară, asigură acesteia energia necesară, echilibrul si mobilitatea proceselor nervoase de excitație si inhibiție, punându-si amprenta pe întreaga viață bio-psihică si comportamentală a omului.

Literatura psihologică descrie patru portrete temperamentale de bază:

Colericul este o persoană foarte emotivă, irascibilă, năvalnică, îsi stăpâneste greu stările afective. Oscilează între entuziasm si temeritate, stare de abandon, decepție. Sunt oameni nelinistiți, predispusi spre violență, extravertiți, orientați spre prezent si viitor;

Flegmaticul este contrariul colericului: imperturbabil, lent si neobisnuit de calm. Dispune de un fel de răbdare naturală si de aceea, prin educatie, atinge performante în perseverență voluntară, meticulozitate, temeinicie în munca de lungă durată. Introvertiți, puțin comunicativi, orientaŃi mai mult spre trecut;

Sangvinicul seamănă cu colericul prin faptul că este o persoană mobilă, vioaie, expresivă, dar viața sa afectivă este mai puțin intensă, fiind un om echilibrat;

Melancolicul seamănă la prima vedere cu flegmaticul. Ca si acesta, melancolicul este lent si inexpresiv. În schimb are o viață agitată, vădeste un tonus scăzut si reduse disponibilități energetice de unde, pe de o parte, sensibilitatea, emotivitatea deosebită, iar pe de altă parte, înclinarea spre depresiune în condiŃii de solicitări crescute.

b) Aptitudinile

Aptitudinile reprezintă componenta executivă a personalității, latura instrumentaloperatională. Aptitudinile sunt sisteme operaționale superior dezvoltate, care mijlocesc performanțe supramedii în activitate. Orice însusire sau proces psihic privit sub unghiul eficienței devine aptitudine. Noțiunea de aptitudine a apărut în procesul comparării performanțelor obținute de diferite persoane într-o anumită activitate. Unii psihologi consideră necesară relevarea distincției dintre “aptitudine” si “capacitate”, ultima constând în posibilitatea actuală efectivă pe care o are o anumită persoană de a înfăptui o anumită activitate, în timp ce aptitudinea este doar o condiție a formării uneia sau mai multor capacități. De ezemplu, (în urma aplicării unui test) se constată direct si imediat nivelul unei anumite capacități, dar dacă ea are la bază o aptitudine mai bine sau mai slab dezvoltată este mai greu de precizat. De aceea, trebuie aplicate mai multe probe si trebuie cunoscută experiența anterioară a individului.

c) Talentul este o combinare specifică de aptitudini care asigura posibilitatea unei execuții superioare într-o activitate complexă. El este atributul unei minoritați. O aptitudine este un element al talentului, ea poate figura ca o componentă a unor variate talente: o memorie bine dezvoltată o găsim si în talentul unui actor, dar si al unui profesor sau al unui medic.

d) Caracterul

Ca formațiune relațională a personalității, „responsabilă” de felul în care oamenii interacționează unii cu alții în cadrul societății, caracterul a fost definit în multe feluri. Cel mai ades ca o „pecete” sau „amprentă” ce se imprimă în comportament, ca un mod de a fi a omului, ca o structură psihică complexă, prin intermediul căreia se filtrează cerințele externe si în funcție de care se elaborează reacțiile de răspuns. Întrucât caracterul exprimă valoarea morală personală a omului, a mai fost denumit si profilul psihomoral al acesteia, evaluat, în principal, după criterii de unitate, consistență si stabilitate.

Caracterul este o structură complexă de atitudini, motive si însușiri care pune în lumină conținutul reacțiilor persoanei, ce urmăreste ea, ce va face într-o anumită situație. Constituie trăsături de caracter, însuțiri ca: onestitatea, modestia, spiritul colectiv, solicitudinea, simțul de răspundere, sârguința etc., care figurează si în limbajul curent.

BIBLIOGRAFIE

1.   Dragnea,I., Petroman, P., 1998, Psihologie educațională, Ed. Mirton

2. Dumitriu,Gh., (2004), Consiliere psihopedagogică, DPPD, Bacău.

3. Dumitriu,Gh., (2001), Psihologia Educației, DPPD, Bacău.

4.Dumitriu, Gh., Dumitriu, C. (2004). Psihopedagogie. București: Editura Didactică și Pedagogică

5. Gheorghiu, V., 1980, Viețile după Vasari, Ed, Junimea, Iași

6. http://www.scribd.com/doc/77960061/Referat-Profesorul-Model

Titlul proiectului

Simpozion interjudețean:

,,Școala românească în continuă schimbare”

Categoria în care se încadrează proiectul:

Cultural- artistic

Perioada de derulare:

1 februarie – 20 iulie, 2013

Nivelul propus: preșcolar – primar – gimnazial.

FORMULAR DE APLICAȚIE

A. INFORMAȚII DESPRE APLICANT:

Numele instituției aplicante: Școala Gimnazială „Nicolae Bǎlcescu”

Adresa completă: Loc. Nicolae Bălcescu, jud. Bacău, cod poștal 607355

Nr. de telefon/fax: 0234/ 214570

Adresă poștă electronică: [anonimizat]

Persoane de contact:

– Antip Crina, profesor, director, e-mail: [anonimizat], tel.: 0740127172;

– Sǎndulache Daniela-Maria, învățătoare, e-mail- sǎ[anonimizat], tel: 0749377049;

– Andrei Mihaela-Iuliana, profesor, coordonator de structură( Școala Gimnazială „Martin Benedict”, Galbeni), e-mail- mihaela_andrei128, tel.: 0758868295;

– Timoșenco Voichița, profesor, e-mail voica_timoș[anonimizat], tel.: 0751028363

– Crupenschi George-Alexandru, profesor, e-mail [anonimizat], tel.: 0743742064

B. INFORMAȚII DESPRE PROIECT

Titlul proiectului: „Simpozion interjudețean: Școala românească în continuă schimbare.

` 2. Categoria în care se încadrează proiectul:

Cultural-artistic

C. REZUMATUL PROIECTULUI

Tipul activităților din cadrul proiectului :

Proiectul de față își propune prin acțiunile pe care le conține să găzduiască o serie de activități dedicate sărbătoririi a 90 de ani de la înființarea școlii noastre:

– Sesiune de referate și comunicări științifice: ,,Creativitate și inovație în învățământul românesc”

– Expoziție: „Școala, fereastră deschisă către lume”/

Acestea oferă posibilitatea și altor instituții de învățământ să împărtășească din experiența proprie, privind exemple de bună practică, în școala de ieri și de azi.

Număr de elevi implicați direct: 300 elevi și preșcolari; 100 cadre didactice din cele 30 școli care au semnat acordul de colaborare și școala gazdă.

Activitati propuse, în ordinea în care se vor desfășura:

Sesiune de referate și comunicări – ,,Creativitate și inovație în învățământul

românesc”

În cadrul acestei sesiuni, cadrele didactice și elevii vor putea participa direct sau

indirect cu materiale proprii la una dintre secțiunile cuprinse în regulamentul simpozionului.

Expoziție – „Școala, fereastră deschisă către lume”

Se adresează elevilor din clasele primare și gimnaziale, dar și preșcolarilor cuprinși în

școlile partenere.

Parteneri:

PRIMĂRIA COMUNEI NICOLAE BĂLCESCU;

CENTRUL DE ZI “CASA YANA”, COM. NICOLAE BĂLCESCU;

COMITETUL DE PǍRINȚI AL ȘCOLII GIMNAZIALE “ NICOLAE BǍLCESCU”;

CONSILIUL ȘCOLAR AL ELEVILOR;

…………SCOLI PARTICIPANTE ( …….din județul Bacău și ………..din alte ……..județe

alte țării

D. PREZENTAREA PROIECTULUI

1. ARGUMENT:

Învățământul românesc este marcat de profunde schimbări în domeniul educațional, de aceea se impune un efort al tuturor partenerilor educaționali. Pe lângă unele tehnici tradiționale care se mențin pentru că sunt bune și altele care persistă datorită unei detestabile rutine, școala modernă oferă o înfățișare diferită în anumite aspecte față de cea din trecut. Asistăm la o mișcare complexă de o amploare extraordinară, prea puternică pentru a fi o modă trecătoare. Ceea ce exprimăm curent prin expresiile: „ școala activă”, „școli noi”, ,,educația progresivă”, arată în mod global această mișcare.

Simpozionul interjudețean ,,Școala românească în continuă schimbare” va reuni exemple de bune practici, prin care se accentuează rolul complex al școlii actuale, care nu este doar unul de transmitere de cunoștințe, ci de orientare activă spre formarea de atitudini și comportamente, spre dezvoltarea de capacități creatoare. De asemenea, participarea cu creații originale la amenajarea expoziției contribuie la stimularea creativității, care constituie un parametru fundamental al existenței și mai ales al dezvoltării sociale.

Obiectivul general /scopul

Scopul organizării acestui simpozion este împărtășirea unor experiențe personale în domeniul managementului educațional pentru promovarea valorilor și tradițiilor învățământului românesc, într-un demers continuu de îmbunătățire, acomodare, schimbare, adecvare la timpul pe care îl trăim și cel care vine.

3. Obiectivele specifice ale proiectului

Valorificarea experienței pozitive a cadrelor didactice privind aplicarea în practică a

metodelor și noilor tehnologii folosite în promovarea noilor educații;

Îmbunătățirea relațiilor de colaborare, cooperare între toți factorii implicați în formarea

și dezvoltarea tinerei generații, prin implicarea comunității în problemele educative ale școlii românești;

Valorificarea valențelor creative ale elevilor și preșcolarilor;

Sensibilizarea copiilor față de valorile cultural – spirituale ale orizontului natal.

Descrierea grupului țintă căruia i se adresează proiectul

Grup țintă:

Beneficiari direcți – minim 300 elevi și preșcolari (participare indirectă), 100 de cadre

didactice din învățământul preuniversitar din minim 3 județe( participare directă);

Beneficiari indirecți: 100 cadre didactice din cele 30 școli partenere, 20 părinți, 2

reprezentanți ai comunității locale.

5. Durata proiectului :

Perioada de derulare a proiectului: 1 februarie – 20 iulie 2013

6. Descrierea activităților din cadrul proiectului

Activitatea nr. 1

b. Titlul activității: Lansarea proiectului ,,Școala românească în continuă schimbare”

c. Data/perioada de desfășurare: 1 -15 februarie 2013

d. Locul desfășurării: la nivelul fiecărei școli partenere din proiect, la nivel local.

e. Participanți: manageri școlar (director, coordonator de proiecte și programe educative), reprezentanți ai elevilor din CE pe școală, învățători, diriginți.

f. Descrierea activității:

Activitatea se va baza pe informare și dezbatere a activităților din cadrul proiectului. Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Bacău organizează lansarea proiectului simpozionului în regim on-line. Coordonatorii școlilor participante vor organiza dezbateri la nivelul unității, invitând reprezentanți ai elevilor și comitetelor de părinți, membri ai comunității locale referitoare la: scopul și obiectivele simpozionului, formarea grupului țintă, prezentarea condițiilor de participare prevăzute în acordul de colaborare. ( Anexa 1)

Ulterior, pentru stimularea interesului elevilor și al cadrelor didactice, echipa de proiect din fiecare școală desfășoară o campanie de informare prin intermediul urmatoarelor acțiuni: distribuire de pliante elevilor și cadrelor didactice, părinților, distribuirea afișului proiectului de promovare în fiecare școală, postarea de informații utile pentru promovarea acțiunlor din proiect pe site-ul școlii.

g. Responsabili:

– pentru școala inițiatoare – directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”, prof. Crina

Antip; coordonatorii de proiect, prof. Andrei Mihaela, prof. Voichița Timoșenco, înv. Săndulache Daniela, educ. Romelia Caciuc;

– pentru școlile colaboratoare – managerii școlari și cordonatorul echipei de proiect din

fiecare unitate.

h. Beneficiari: elevii, părinții, cadrele didactice din școlile partenere

i. Modalități de evaluare: prin distribuirea unui număr cât mai mare de pliante informative și cunoașterea proiectului de către un număr cât mai mare de elevi și cadre didactice din fiecare școală.

a.Activitatea nr. 2:

b. Titlul activității: Expoziția „Școala, fereastră deschisă către lume”

c. Data/perioada de desfășurare: 1 martie – 15 aprilie 2013

d. Locul desfășurării: la fiecare școală pentru expoziția locală; la Căminul Cultural din Nicolae

Bălcescu, pentru expoziția finală.

e. Participanți: elevii (nivel preșcolar, învățământ primar, învățământ gimnazial din școlile

partenere din județul Bacău și celelalte județe, cadrele didactice (educatori, învățători, diriginți) din județul Bacău și celelalte județe, reprezentanți mass-media.

f. Descrierea activității:

În cadrul fiecărei școli, responsabilii din echipa de proiect vor coordona realizarea unei

expoziții locale pe tema dată. Din fiecare școală se vor selecta câte maxim douăzeci de lucrări pentru fiecare din cele trei secțiuni: a) Creație plastică; b) Colaje; c) Creație literară- compunere / poezie.

Data limită de trimitere a lucrărilor este 15 aprilie 2012, pe adresa școlii inițiatoare.

Toate lucrările participante la expoziția finală vor fi cuprinse într-un material PPS, care

urmează să se posteze pe site-ul fiecărei unități școlare partenere și în volumul cu ISBN.

Precizări minimale privind realizarea lucrărilor:

Creațiile plastice vor ilustra tema propusă și vor avea un titlu, vor fi realizate în tehnica

de lucru la alegere (acuarelă, carioca, creion etc), pe suport A4. În colțul din dreapta, jos, se va lipi o etichetă, unde se vor regăsi titlul lucrării, numele, prenumele elevului, clasa, numele și prenumele cadrului didactic îndrumător, școala, localitatea, județul.

Colajele oferă posibilitatea individuală sau colectivă de exprimare liberă prin

creativitate și imaginație a mesajelor transmise de copii. Acestea pot fi realizate din diferite materiale (hârtie colorată, hârtie glace, materiale textile, materiale din natură, materiale reciclabile etc.).

Creațiile literare vor respecta anumite cerințe de redactare: scriere în Microsoft Word

1997-2003, maxim o pagină; setări de pagină – format A4 –margini 2 cm; titlul lucrării va fi scris cu Times New Roman 14, bold, centrat; numele autorului, coordonatorului, școala, localitatea se vor scrie în dreapta cu Times New Roman 12 , distanța între rânduri 1, justify cu diacritice; se vor trimite și pe adresa de e- mail a unuia dintre organizatori. (Anexa 2)

g. Responsabil: membrii echipei de proiect din școlile partenere din județul Bacău și celelalte județe.

h. Beneficiari: elevii, cadrele didactice, vizitatorii expoziției.

i. Modalități de evaluare: numărul de lucrări selectate pentru expoziția finală, numărul de școli participante cu lucrări, impactul expoziției în articolele reflectate în presa locală și națională.

Activitatea 3:

b. Titlul activității: Sesiune de referate și comunicări -,,Creativitate și inovație în învățământul românesc”

c. Data/perioada de desfășurare: 11 mai 2013

d. Locul desfășurării: Căminul Cultural al comunei Nicolae Bălcescu, jud. Bacău

e. Participanți: cadre didactice, elevi, reprezentanti ai comunității locale, invitați de la ISJ Bacău

f. Descrierea activității:

Pentru cadrele didactice din județul Bacău se dorește participarea directă. Indirect, se poate participa prin trimiterea de lucrări ale elevilor și cadrelor didactice pe adresa școlii inițiatoare.

Participarea la simpozion se va face pe trei secțiuni:

1. Școala, principalul factor de educație, de-a lungul timpulu;

2. Modalități creative de abordare interdisciplinară a curriculumului;

3. Parteneriatul educațional, modalitate de stimulare a creativității.

Precizările privind modalitatea de tehnoredactare a lucrărilor se vor găsi în Regulamentul Simpozionului care va fi trimis în școli în luna martie 2013; (Anexa 3)

g. Responsabili: coordonatorii principali, cadre didactice de la școala organizatoare, coordonatorii școlilor din celelalte unități școlare

h. Beneficiari: elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai comunității

i. Modalități de evaluare: prin numărul de participanți direcți și indirecți

Activitatea 4:

b. Titlul activității: „ Ghid de bune practici”

c. Data/perioada de desfășurare: 1 mai- 20 iulie 2013

d. Locul desfășurării: Cabinetul AEL al Scolii Gimnaziale „ Nicolae Bălcescu”

e. Participanți la acțiune:cadrele didactice organizatoare, prof. coordonator al cabinetului AEL al

Școlii Gimnaziale „ Nicolae Bălcescu”, reprezentanți ai Editurii Docucenter Bacău

f. Descrierea activității:

Lucrările elevilor și ale cadrelor didactice vor fi cuprinse într-un CD cu ISBN, care

va avea două părți: una destinată lucrărilor participante la sesiunea de referate și comunicări; a doua va cuprinde lucrările participante la expoziția finală. Sperăm ca acesta poate fi considerat un ghid de bune practici pentru un învățământ de calitate, atât în prezent cât și în viitor.

Fiecare participant direct sau indirect va beneficia de un astfel de volum, în format

electronic, pe CD; cine dorește cartea și în volum printat, se va realiza contra cost, prin Editura Docucenter Bacău.

g. Responsabili: coordonatorii proiectului

h. Beneficiari: elevi, cadre diactice din școlile partenere

i. Modalități de evaluare: calitatea tehnoredactării conținutului volumului

7. Descrierea rezultatelor așteptate ca urmare a implementării proiectului, precum și metodele de evaluare a acestor rezultate:

Rezultate așteptate:

comunicare deschisă între elevii și cadrele didactice din Școla Gimnazială „Nicolae

Bălcescu” și membrii comunității locale;

dezvoltarea orizontului de cunoaștere al elevilor prin vizitarea atât a expozițiilor

amenajate în fiecare școală cât și a expoziției finale;

asigurarea condițiilor de participare la activități extracurriculare a elevilor: ambientale,

financiare, de îndrumare în elaborarea creațiilor;

participarea la simpozion a cel puțin 30 instituții de învățământ din județul Bacău și

din țară;

editarea măcar a unui ghid de bune practici, sub formă de volum printat, pentru fiecare

școală participantă la proiect.

8. Modalitatea de evaluare și indicatorii de evaluare ai proiectului:

Evaluarea finală se va realiza pe baza unor chestionare de evaluare ale proiectului pentru elevi la sfârșitul anului școlar (iunie 2013) și a unor sondaje de opinie pentru cadrele didactice.

9. Beneficiarii direcți și indirecți ai proiectului

Beneficiarii direcți: preșcolarii și elevii Scolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”, Bacău

minim 100 cadre didactice cu participare directă

Beneficiari indirecți: cel putin 200 elevi și preșcolari din alte școli, cel putin 50 părinți,

cel putin 100 cadre didactice ; 30 manageri din unitățile școlare cuprinse în proiect, membrii ai comunității locale.

Asigurarea continuițății/sustenabilității proiectului

Dorim continuarea proiectului și în anul viitor, astfel:

prin organizarea Programului Zilele Școlii ,,Nicolae Bălcescu”, în cadrul căruia vom

organiza ediția a II-a a simpozionului;

prin lansarea unui nou parteneriat, în vederea derulării unor activitati din cadrul Proiectului

„Tradiții și continuitate în spațiul românesc”;

11. Activitățile de promovare/mediatizare și de diseminare realizate în timpul implementării proiectului și după încheierea acestuia.

Activitățile de promovare/mediatizare și diseminarea proiectului se vor realiza:

prin realizarea și editarea în paginile revistelor școlare a unor articole de prezentare ale

acțiunilor din cadrul proiectului, dar și al unor aspecte teoretico-practice legate de tema proiectului;

prin diseminarea activităților derulate în cadrul cercurilor pedagogice, în scopul valorificării

ghidului de bune practici;

– prin popularizarea acțiunilor din proiect în mass/media locală, pe site-ul școlii organizatoare;

– prin realizarea mapei proiectului (conținut informativ, fotografii, CD, chestionare, xerox ale

articole reviste și ziare, rapoarte parțiale și finale ale activităților realizate la nivel local sau județean/interjudețean);

– prin afișarea produselor activităților din proiect în mediul școlar și mediul virtual.

12. Partenerii implicați în proiect și în ce constă parteneriatul cu comunitatea locală, cu altă

școală și/sau cu o firmă/companie locală sau organizație

Alte instituții implicate în proiect:

Inspectoratul Școlar Județean Bacău

a. Adresa completă : str. Oituz, nr. 24;

b. Nr. de telefon/fax :571038;

c. Adresă poștă electronică /Site: email: web: http://www.isjbacau.ro

d. Persoană de contact (nume și prenume, funcție, date de contact): – inspector școlar general, prof. Theodora Șotcan, prof. Camelia Râncu, inspector educație permanentă și mentorat;

Primăria Comunei Nicolae Bălcescu

a. Adresa completă : str. Eroilor, nr. 380, cod poștal: 607355

b. Nr. de telefon/fax: 0234-214071, 214596

c. Adresă poștă electronică /Site: email: http://www.primaria-nicolae-balcescu.ro

d. Persoană de contact:

Centrul de Zi „Casa Yana”, com. Nicolae Bălcescu, Str.Trandafirilor, Nr. 380,

loc. Nicolae Balcescu, jud. Bacău;

b. Nr. de telefon/fax: 0234 21874;

c. Adresă poștă electronică /Site: [anonimizat], http://www.yana.;

d. Persoană de contact: Gabriela Matei, director; tel: 0730 457212; e-mail [anonimizat]

E. ALTE INFORMAȚII DESPRE APLICANT

a. Tipul unității de învățământ : Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”

b. Număr total cadre didactice: ……..

c. Numărul elevilor înmatriculați:………..

d. Numărul cadrelor didactice din Școala Gimnazială „ Nicolae Bălcescu” participante la proiect: ..

e. Numărul elevilor participanți la proiect: ….

f. Numărul claselor/ cercurilor participante la proiect și tipul/profilul acestora: Total…….., din care : 2 grupe preșcolari, …….clase învățământ primar, 1………clase învățământ gimnazial

g. Participări anterioare la alte programe/proiecte (dacă au existat alte participări, enumerați mai jos titlurile proiectelor, perioada de desfășurare și finanțatorul)

F. Unitățile școlare partenere (ANEXA 4)

ANEXA 4

DATE DE CONTACT COORDONATORI LOCALI DIN SCOLILE PARTENERE

ÎN PROIECTUL ,,Școala românească în continuă schimbare”

2012 – 2013

Coordonatori la nivel național ai proiectului:

Director, prof. Crina – Ramona Antip

Coordonator structura Galbeni, prof. Andrei Mihaela – Iuliana

Înv. Săndulache Daniela- Maria

Educatoare Caciuc Romelia

Bibliografie

1. Androniceanu, A. (coord). (2004). Managementul proiectelor cu finanțare externă.București:Editura Universitară

2.Cojocariu, V.M. (2004). Introducere în managementul educației. București: Editura Didactică și Pedagogică

PORTOFOLIUL METODOLOGIA CERCETĂRII EDUCAȚIONALE

TEMA : Stretchingul și eficiența acestuia în dezvoltarea mobilității articulare și a elasticității musculare în gimnastică

PORTOFOLIUL METODOLOGIA CERCETĂRII EDUCAȚIONALE.

Tema: Stretchingul și eficiența acestuia în dezvoltarea mobilității articulare și a elasticității musculare în gimnastică

Introducere

Termenul de „gimanstică” ne-a parvenit din palestrele antice grecești și desemna modul în care erau executate exercițiile în aceste spații, „gymno” în limba greacă însemnând gol, dezbrăcat, fapt ce sublinia perfecțiunea umană evidențiindu-i frumusețea în mișcare. Greciii considerau că gimnastica era arta care înfrumuseța corpul și înnobila sufletul uman.

Specialiștii domeniului apreciază că gimnastica este folosită ca bază a exercițiilor cu caracter educativ și sportiv. Gimnastica folosește exerciții naturale și inventate, alese și realizate științific respectând normele igienice, structurile anatomice, procesele fiziologice și principiile biomecanice ce au ca obiectiv o dezvoltare fizică normală și armonioasă a individului, o educație fizică corespunzătoare, o stare de sănătate bună.

Mijloacele care susțin gimnastica în realizarea obiectivelor sale sunt exercițiile de gimnastică.

Gimnastica, prin mijloacele sale, poate de asemenea elimina sau ameliora diferite carențe fizice sau disfuncționalități locomotorii, fapt foarte greu de realizat prin alte ramuri sportive. Nici un alt domeniu de activitate nu este așa bogat în mijloace, acest fapt permițând ca acestea să fie alese în funcție de vârsta executantului, de experiența lui motrică, de particularitățile morfo-funcționale ale fiecăruia.

Practicarea gimansticii după o programare judicioasă, abordată continuu și sistematic, pe lângă fortificarea organismului, realizează și perfecționarea unor calități moral-volitive (voință, perseverență, încredere în propriile puteri, curaj, hotărâre, dârzenie etc.) și formează unele deprinderi aplicative sănătoase, necesare în viața de zi cu zi.

Valoare indiscutabilă a gimansticii este dată și de faptul că ea dispune de mijloacele ce pot fi executate oriunde și se poate prelucra fiecare segment corporal în parte și face o gradare riguroasă a efortului.

ASPECTE GENERALE PRIVIND EXERCIȚIILE DE TIP STRETCHING

Întinderea musculară a apărut din cele mai vechi timpuri, cu ajutorul gimnasticii. Există diferite statui, care au o vechime de peste 2000 de ani, în care omul apare în diferite poziții de extensie. Întinderea în stretching are la bază diferite faze din Yoga, practicat mai ales în India.

În ultimii ani s-au elaborat diferite metode pentru îmbunătățirea mobilității articulațiilor. Printre cei care au cercetat aceste metode pentru creșterea mobilității articulare se numără și Kabas, a cărui tehnică s-a numit antrenamentul neuromuscular proprioceptiv. Această tehnică se referă la stările musculare de hipercontracție prin „contract-relax”, ceea ce înseamnă contracția și relaxarea mușchilor. Tehnica de facilitate proprioceptivă neuromusculară și-a găsit o răspândire în fizioterapie, iar în anul 1971 a fost adoptată la sportivi sub denumirea de metoda stretching.

O deosebită importanță și-a adus și profesorul de gimnastică Robert Bob ANDERSON, care poate fi considerat ca unul dintre părinții stretchingului. El a răspândit metoda „întinderilor forțate” și a introdus această metodă la numeroase echipe profesioniste de baschet și fotbal american. Așadar în literatura de specialitate creatorul stretchingului este considerat a fi profesorul de educație fizică din California (S.U.A.) Bob ANDERSON.

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI

Consider că această temă este de actualitate deoarece întotdeauna metodologia procesul de antrenament, la aproape toate disciplinele și ramurile sportive, și implicit în gimnastică, se află într-un continuu proces de perfecționare și standardizare.

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Ceea ce m-a determinat sa aleg aceasta temă și acest domeniu de cercetare este faptul că îndrăgesc acestă disciplină sportivă, gimnastica, pe care am practicat-o și eu câțiva ani în copilărie, iar prin realizarea acestei lucrări adaug o "pagina" de experiență și informare pentru o viitoare meserie de antrenor.

De asemenea în cadrul facultății, pe parcursul anilor III și IV, am avut ca specializare această disciplină sportivă.

SCOPUL ȘI SARCINILE LUCRĂRII

Prin elaborarea acestei lucrări, încerc să aduc o modestă contribuție în procesul de dezvoltare a mobilității articulare și a elasticității musculare a tinerilor gimnaste de la Clubul Sportiv Școlar din Bârlad, folosind ca mijloc de bază exercițiile de stretching.

Sarcinile lucrării sunt:

alegerea unor gimnaste juniore, care să devină subiecți ai acestei lucrări și determinarea nivelului de dezvoltare motrică generală necesară la această vârstă;

stabilirea grupelor martor și experimentală;

selecționarea celor mai eficiente metode și mijloace specifice antrenamentului de tip stretching, care credem noi, că folosite corect îmbunătățesc gradul de mobilitate articulară și elasticitate musculară a tinerilor gimnaste, din grupa experimentală;

testarea tinerilor gimnaste, înainte și după folosirea acestor mijloace de antrenament specifice stretchingului, pentru a vedea dacă aceste exerciții de stretching au determinat o îmbunătățire a gradului de mobilitate articulară și elasticitate musculară;

înregistrarea datelor rezultate din testările aplicate;

analiza și interpretarea rezultatelor obținute din cercetare.

IPOTEZA DE LUCRU

Presupunem că prin folosirea exercițiilor de tip stretching vom dezvolta mai mult decât prin mijloacele obișnuite mobilitatea articulară și elasticitea musculară a gimnastelor de la Clubul Sportiv Școlar din Bârlad.

Vrem să demonstrăm prin această ipoteză că dezvoltarea mobilității articulare și a elasticității musculare, se poate realiza foarte bine folosind mijloace, exerciții de tip stretching.

De aici rezultă și faptul că antrenamentul de tip stretching este important pentru întreaga disciplină sportivă numită gimnastică.

METODE DE CERCETARE UTILIZAT

Pentru a realiza această lucrare eu am studiat și folosit mai multe metode care m-au ajutat în rezolvarea sarcinilor propuse și în verificarea corectitudinii ipotezei. Aceste metode sunt specifice Metodologiei Cercetării Activităților Corporale, și anume:

metoda istorică;

studierea literaturii de specialitate;

observația pedagogică;

metoda experimentală;

metoda statistico-matematică.

SUBIECȚII CERCETĂRII

Subiecții acestei cercetări sunt reprezentați de gimnaste junioare, cu vârsta de 11-12 ani, legitimate la Clubul Sportiv Școlar din Bârlad (grupa experimentală) și la Sport Club Bacău (grupa martor). Am fost nevoiți să realizăm grupa experimentală la Bârlad și grupa martor la Bacău, deoarece numărul gimnastelor de aceeași vârstă (11-12 ani) legitimate la un singur club nu este mai mare de 12. Și pentru a realiza un experiment concludent trebuie să avem în fiecare grupa minimum 10 subiecți.

Subiecții cercetării sunt prezentați în anexa nr. 1

SUBIECȚII CERCETĂRII ANENA nr. 1

ORGANIZAREA CERCETĂRII

Cercetarea de față s-a desfășurat pe o perioadă de zece luni, mai exact începând din 15 iulie 2006 și până la mijlocul lunii mai, a anului 2007.

Având în vedere că tema lucrării mele de licență este reprezentată de antrenamentul de tip stretching și eficiența acestuia în dezvoltarea mobilității articulare și a elasticității musculare, în gimnastică, noi am intervenit în desfășurarea antrenamentelor tinerelor gimnaste de la C.S.S. Bârlad, numai cu acele mijloace care le voi prezenta în continuare la variabila independență (exerciții de tip stretching) și care considerăm noi atrag după sine creșterea gradului de mobilitate articulară și de elasticitate musculară.

Locul de desfășurare a cercetării a fost în ceea mai mare parte în orașul Bârlad, în sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar, situat pe strada Aleea Parc, în incinta școlii generale nr. 9.

Intervenția noastră, prin folosirea exercițiilor de tip stretching, în timpul ședinței de antrenament s-a realizat în partea de început și în cea de încheiere a antrenamentului.

De asemenea, în timpul perioadei pregătitoare au fost desfășurate antrenamente specifice pentru dezvoltarea mobilității articulare și a elasticității musculare, unde noi am aplicat, metodele și mijloacele selectate, și anume stretchingul.

VARIABILA INDEPENDENTĂ

Mijloace de stretching pentru musculatura gâtului și regiunea cervicală;

Mijloace de stretching pentru musculatura și articulațiile membrelor superioare;

Mijloace de stretching pentru musculatura trunchiului și articulațiile coloanei vertebrale;

Mijloace de stretching pentru musculatura și articulațiile membrelor inferioare.

Exercițiile au fost executate individual sau cu partener și sunt prezentate detaliat în lucrare la capitolu III, subcapitolul IV.

TESTE / PROBE DE CONTROL UTILIZATE ÎN CERCETARE

Pentru a putea realiza o anumită comparație între nivelul performanței la care se situau sportivele înainte de începerea experimentului și după terminarea experimentului și de asemenea pentru a putea compara grupele (experimentală și martor) între ele, a fost nevoie să stabilim un anumit număr de probe specifice antrenamentului de tip stretching, pe care să le folosim ca norme de control inițiale și finale.

Aceste probe și norme de control sunt:

Din stând pe o lădiță, îndoirea trunchiului către înainte, cu brațele întinse în jos (în această poziție picioarele sunt perfect întinse din articulația genunchiului).

Se măsoară, în centimetri, cu cât este depășit (cu măinile) planul picioarelor (lădița).

Din stând ducerea (ridicarea) piciorului îndemânatic în sus și atingerea unui obiect suspendat în aer.

Obiectul suspendat se află la o înălțime față de sol egală cu talia sportivului executant. Dacă se atinge obiectul la această înălțime el este ridicat, după fiecare încercare reușită, cu încă doi centimetri până nu mai este atins.

Sfoara în plan sagital (depărtarea picioarelor înainte-înapoi), executată cu picioarele pe banca de gimnastică, care are o înălțime de 30 cm;

TESTAREA INIȚIALĂ

Grupa martor / de control ANEXA nr. 2

Grupa experimentală ANEXA nr. 3

TESTAREA FINALĂ

Grupa martor / de control ANEXA nr. 4

Grupa martor / de control ANEXA nr. 5

INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA CERCETĂRII

La proba de control nr. 1 grupa experimentală, formată din gimnaste de la C.S.S. Bârlad, la testarea inițială avea un ușor avantaj de 0,8 cm, față de grupa martor, formată din gimnaste de la Sport Club Bacău. Considerăm că această diferență este destul de mică petru a influența rezultatele cercetării, lucru dovedit și valorile obținute la testarea finală, unde grupa experimentală are un progres al mediei aritmetice de 3,1 cm față de grupa martor.

Noi considerăm că acestă diferență în favoarea grupei experiemntale este determinată de variabila independentă și anume de exercițiile de stretching, folosite în pregătirea gimnastelor de la C.S.S. Bârlad.

De asemenea, se poate observa că la începutul cercetării ambele grupe aveau omogenitatea mică (valoarea coeficientului de variabilitate fiind de 34,09% pentru grupa martor și de 28,27% pentru grupa experimentală). La finalul cercetării grupa martor avea omogenitatea medie cu valoarea coeficientului de variabilitate de 17,35% și grupa experiemntală omogenitate mare cu o valoare de 13,7% a coeficientului de variabilitate.

Reprezentarea grafică – proba de control nr. 1

La proba de control nr. 2 se poate observa că atât la testarea inițială, cât și la cea finală, ambele grupe, se aflau la același nivel.

Putem spune că din toate probele de control, această probă, a fost cea la care gimnastele au realizat cel mai mic progres. În schimb, gradul de omogenitate al grupelor a fost mare de la începutul cercetării și până la finalul ei.

Reprezentarea grafică – proba de control nr. 2

La proba de control nr. 3 la testarea inițială, diferența dintre cele două grupe era la fel ca la proba nr.1, respectiv de 0,8 cm în favoarea grupei experimentale. La testarea finală această diferență a crescut fiind de 3,4 cm. Considerăm că acest progres nu poate fi pus pe baza întâmplării, ci el este determinat de mijloacele și metodele de stretching folosite în pregătirea gimnastelor de la Clubul Sportiv Școlar din Bârlad, pe care noi le-am selectat și aplicat.

La această probă de control omogenitatea grupelor a fost mai mare la începutul cercetării, decât la finalul ei, chiar dacă valorile coeficientului de varabilitate sunt, pentru ambele grupe, la ambele testări, în plaja 0-15%, care determină grad de omogenitate mare.

Reprezentarea grafică – proba de control nr. 3

Concluzii si recomandari

Putem afirma, fără a greși că: mijloacele de antrenamet de tip stretching, prezentate în această lucrare și nu numai, realizează o dezvoltare a gradului de mobilitatea articulară și elasticitate musculară, necesar atingerii formei sportive și implicit a performanței sportive.

Consider că rezultatele mai bune obținute de sportivele din grupa experimentală, legitimate la C.S.S. Bârlad, se datorează mijloacelor de antrenament de tip stretching, folosite numai în cadrul acestei grupe.

Această afirmație este argumentată în primul rând prin calcularea indicatorilor statistico-matematici, mai precis prin intermediul mediei aritmetice, care a fost calculată pentru fiecare grupă în parte, la fiecare probă de control și care, cu ajutorul reprezentării grafice, dovedește progresul realizat de grupa experimentală comparativ cu cea martor. De asemenea prin intermediul coeficientului de variabilitate am determinat gradul de omogenitate al fiecărei grupe în parte pentru toate cele cinci probe / norme de control.

Antrenamentul de tip stretching trebuie să fie prezent în pregătirea fiecărui sportiv/sportive indiferent de sportul pe care-l practică sau de vârsta pe care o are, deoarece exercițiile de stretching sunt mijloacele cele mai facile și adecvate pentru dezvoltarea mobilității articulare și a elasticității musculare.

Este adevărat că în România, la nivelul copiilor și juniorilor, această metodă de antrenament este folosită mai mult „superficial” și empiric, dar credem, și putem dovedi prin această lucrare, că după o fundamentare științifică și un plan de antrenament bine pus la punct se pot obține rezultate deosebite.

După realizarea acestei lucrări putem afirma că antrenamentul de tip stretching își are un loc destul de important în pregătirea tinerilor gimnaste, și nu numai.

Propunem tuturor antrenorilor din ramura sportivă gimnastică, și nu numai, să folosească exercițiile de stretching în procesul de antrenament a sportivilor pe care îi pregătesc, atât pentru partea de „încălzire” și refacere a organismului după efort, cât, mai ales pentru îmbunătățirea mobilității articulare și elasticității musculare, aspecte foarte importante în performanța sportivă.

Bibliografie

ALEXE NICU, , 2002 – Teoria și Metodica Antrenamentului Sportiv Modern, Ed. Fundației “România de Mâine”, București;

ANDERSON BOB, 1988 – Stretching, C.N.E.F.S., București;

BĂIAȘU GH. , 1985 – Gimnastica, Ed. Sport-Turism, București;

BĂIAȘU GH. și colab. , 1974 – Lecții de gimnastică, Ed. Stadion, București;

BOROGA L., 1984 – Educarea calităților motrice, Ed. Sport-Turism, București;

DAMIAN ȘERBAN, 2003 – Stretcing secretul flexibilității, Ed. Corint, București;

7. Dumitriu, C. (2013). Metodologia cercetarii educationale (curs). Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacau.

PORTOFOLIUL DIDACTICA DOMENIULUI ȘI DEZVOLTĂRII ÎN DIDACTICA SPECIALITĂȚII

TEMA : Comunicarea în educație fizică șI sport

Disciplina: EDUCAȚIE FIZICĂ

PROIECTAREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE

Unitate de învățământ:………………

Anul Școlar: 2013-2014

Cadrul didactic: …………………………

CLASA a IX-a Număr de lecții alocate: 4 lecții

Unitatea de de învățare: Atletism-Aruncarea greutății Săptămâna de aplicare: 25-28

Comunicarea în educație fizică și sport

Profesorul de educație fizică, pentru a preda în condiții avantajoase, trebuie să creeze în clasa o atmosferă pozitivă care să favorizeze:

-relațiile sociale echilibrate;

-comportarea civilizată a elevilor în situații diferite apărute în realizarea mișcărilor;

-respectarea tipului de autoritate exercitat;

-formarea unui anumit grad de încredere și apreciere între cadrul didactic și elev.

Comunicarea umană este un fenomen complex și dinamic ce se definește ca fiind relația prin care interlocutorii se pot întelege și influența reciproc prin intermediul schimbului continuu de informații, divers codificate. Eficiența procesului de comunicare a cunoștințelor . în formarea deprinderilor și priceperilor, se realizează de către profesorul bun în situațiile în care:

-îi face plăcere să predea;

-tratează elevii în mod egal;

-face aprecieri permanente asupra execuției elevilor, încurajează reușitele și inițiativele pozitive ale elevilor;

-stârnește interesul pentru practicarea unor ramuri, discipline sau probbe sportive;

-este înțelegator cu elevii la problemele lor (elevi socotiți răzvrătiți, neascultători, obraznici) ;

-are răbdare și acordă timpul necesar fiecărui elev pentru a asigura o cât mai clară întelegere și a crea o motivație solidă.

Comportamentul și comunicarea sunt forme esențiale de interrelaționare și exprimare a personalității umane. Mijloacele utilizate sunt extrem de diverse și nuanțate în funcție de mesajul care se dorește a fi peceput și de caracteristicile individuale. Menționam că există următoarele tipuri de comunicare:

-comunicare verbală realizată prin cuvânt;

-comunicare paraverbală realizată prin caracteristicile vorbirii: voce, pronunție, intensitate, ritm, debit, intonație etc.

-comunicare a nonverbală realizată prin gesturi mimică.

Se consideră că 60-80 % din comunicarea umană este nonverbală si 20-40 % verbală. Comnunicarea prin care o persoană (emițător) trimite un mesaj unei alte persoane (receptor) este rezultatul înlănțuirii obligatorie a 6 elemente:

-decizia de a trimite un mesaj;

-codificarea mesajului de către emițător;

-trimiterea mesajului către receptor;

-canalul prin care este transmis mesajul;

-decodificarea mesajului de către receptor;

-răspunsul receptorului la mesaj.

Rezultatul unei comunicări poate fi influențat negativ, de o serie de aspecte printre care putem aminti:

bagajul și experiența al emițătorului – concepțiile, atitudinile și personalitatea ce formează un cadru de referință în trimiterea mesajului și poate constitui o sursă de distorsionare a acestuia;

deficiențe ale emițătorul manifeste în codificarea mesajului ( cum ar fi dificultății în transpunerea gândirii în cuvinte, sau dificultăți în pronunția corectă) ;

canalul de comunicare este bruiat de diferite zgomote inclusiv cele ale emițătorului sau receptorului;

la nivelul repectorului, unde se produce decodificarea mesajului există un bagaj de experiență redus și chiar abil;

Pentru ca acțiunea de predare să-și atingă scopul este necesar ca „cel ce transmite informații” să aibă anumite calități și anume:

să fie pozitiv,adică gândurile și sentimentele exprimate în activitatea de predare să fie pozitive;

să încurajeze permanent elevii;

să folosească bine spațiul și resursele materiale;

să țină cont de diferențierile între execuția fetelor și a băieților, dar și de predispozițiile, plăcerile și motivațiile elevilor;

să imprime o anumită disciplină impusă dar și acceptată;

să realizeze o evaluare permanentă a muncii elevilor.

Pentru ca trimiterea mesajelor să se bucure de reușită, acestea trebuie să respecte următoarele cerințe:

să fie directe (transmise cât mai direct, fără intermediari);

să fie recepționate de emițător;

să fie clare și să prezinte o compatibilitate internă (între trasmițător și receptor);

să exprime clar nevoile și trăirile;

să facă diferențieri clare între faptele reale și păreri;

să se axeze pe o singură problemă;

să fie transmise imediat;

să nu ascundă și alte motive;

să fie încurajatoare;

să coincidă ca sens cu cele nonverbale;

să fie repetat;

să țină seama de cursul de referință al receptorului;

să facă o verificare a receptării concrete a mesajelor.

Eficacitatea comunicării depinde de nivelul dezvoltării psihice a receptorului, de participarea lui activa (esențiala în educația fizică și sport), de nivelul său lingvistic, motiv ce presupune formarea unei vocabular adecvat educației fizice. Momentul optim al învățării / instruirii se produce atunci când elevii sesizează sensul unei comunicării. În absența cunoașterii sensului cuvintelor pot apărea diferențe de percepere, întelegere și reprezentare din partea elevilor, și anume, execuții incorecte.

În același timp, specifică educației fizice și sportului este comunicarea prin limbaj corporal pe care A. Dragnea, în 2000, o evidențiază prin următoarele aspecte didactice:

– „educarea expresivității corporale,utilizarea limbajului nonverbal are reguli la fel de stricte ca cele ale comunicării verbale;

– prin mijloace specifice se dobândește competența de execușie și competența de creație”.

Competența de execuție presupune:

-„parametrizarea exactă a mișcării;

-amplitudine și suplețe;

-economicitate și corectitudine în repartizarea energiei pe parcursul desfășurării mișcării;

-ritmicitatea și fluența mișcărilor;

-coordonarea sau disocierea mișărilor;

-lipsa greșelilor”.

Cu toate că majoritatea studiilor s-au făcut în domeniul dansului și a teatrului, Dragnea A. 2000, scoate în evidență că „o condiție esențială a formării expresivității comparate o reprezintă existența a 15 variabile responsabile de diversitatea acțiunilor motrice în sfera exprimării corporale ce sunt grupate în patru clase astfel:

corp-spațiu-timp:

pozițiile corpului;

utilizarea segmentelor;

orientarea în spațiu și ambilaterilitatea;

moduri de deplasare;

dinamica mișcărilor.

accente:

ritmul;

scoaterea în relief a anumitor aspecte ale mișcării;

realizarea grupurilor expresive.

mijloace de expresie:

sunete;

obiecte;

senzații, emoții degajate de mișcare;

personaje, situații;

dans, teatru, pantomimă.

elemente de prezentare:

efecte scenice;

montarea unei manifestări artistico-motrice”.

Profesorul de educație fizică, pe parcursul studiilor și activității, trebuie să se formeze pentru a stăpâni tehnicile de comunicare prin limbaj verbal și nonverbal, pe care să le folosească în diferite situații, pentru a trasmite elevilor sau sportivilor cunoștințe, motivațiile și interesele necesare formării deprinderilor și priceperilor motrice.

Practică pedagogică

Proiect didactic

Unitate de învătământ-Școala…………………………… Profesor……………………..

Data …………… , Clasa a IX-a

Efectivul =… , B-…, F-…,… scutit

Locul de desfășurare – teren de sport în aer liber

Spațiu, materiale sportive: -pistă de alergare improvizată, cu 3 culoare de 40 m;

teren de handbal cu 2 porți;

3 mingi de handbal;

ceas cu cronometru;

Temele și obiectivele lecției:

Perfecționarea pasului lansat de viteză;

Consolidarea driblingului pentru jocul de handbal;

Obiectivele operaționale:

Psihomotrice : T1 – să execute pasul lansat de viteză cu rapiditate maximă;

T2 – să execute driblingul pentru jocul de handbal;

Cognitive : T1 – să descrie pasul lansat de viteză;

T2 – să spună cum se protejează mingea;

Afective : T1 – să se bucure când reușește să alerge mai repede decât colegii;

T2 – să fie satisfăcut când a reușit driblingul pe un spațiu determinat;

Sociale : T1, 2, 3 – să coopereze cu colegii;

Proiect didactic

Unitate de învătământ-Școala…………………………… Profesor……………………..

Data …………… , Clasa a X-a

Efectivul =… , B-…, F-…,… scutit

Locul de desfășurare – teren de sport în aer liber

Spațiu, materiale sportive: -pistă de alergare improvizată, cu 3 culoare de 40 m;

teren de handbal cu 2 porți;

3 mingi de handbal;

ceas cu cronometru;

Temele și obiectivele lecției:

Consolidarea aruncării la poartă din săritură;

Dezvoltarea rezistenței aerobe;

Obiectivele operaționale:

Psihomotrice : T1 – să execute corect pasul de săritură;

T2 – să execute corect aruncarea la poartă din săritură;

Cognitive : T1 – să descrie pasul de săritură;

T2 – să etapele aruncării;

Afective : T1 – să se bucure când reușește să execută corect;

T2 – să fie satisfăcut când a reușit să-si depășească propriile limite;

Sociale : T1, 2 – să coopereze cu colegii;

PORTOFOLIU MAGAGEMENTUL ORGANIZAȚIEI ȘCOLARE

TEMA : “Managementul școlar”

Rolul profesorului – manager, de la învatamantul traditional la invatamantul modern.

Managementul poate fi abordat într-o triplă ipostază:

ca știință;

ca activitate;

ca artă.

Managementul ca știință este în plin proces de constituire, fapt demonstrat și de E. Mihuleac; autor care, în lucrarea „Bazele managementului” (1999, București, Ed. Tempus), reușește să identifice peste 140 de definiții înregistrate date domeniului său de studiu. În sinteză, termenul desemnează un sistem de concepte, principii, metode, și tehnici prin care se explică în mod sistematic fenomenele și procesele ce au loc în conducerea organizațiilor (12, p.407) sau un sistem de concepte, metode, instrumente de orientare și conducere, coordonare, care se pot utiliza în procesul de realizare a obiectivelor (13, p.17). Ca știință, managementul indică, normativ, cum trebuie acționat pentru a atinge standardele stabilite.

Managementul ca activitate, ca proces, ca aplicație în practică a științei cu același nume, este „ansamblul proceselor prin care toate elementele teoretico-metodologice furnizate de știința managementului sunt operaționalizate în practica socială" (16, p.52), sau, după alți autori (8, p.144), „reprezintă conducerea formală a unei organizații/instituții sau a unei părți din aceasta prin coordonarea activității indivizilor și grupurilor umane pentru îndeplinirea obiectivelor”. În aceiași termeni, E. Joița face precizarea că poate fi vorba de activitatea unei persoane care determină și direcționează activitatea celorlalți, prin urmărirea realizării de acțiuni în cele mai bune condiții, prin conștientizarea și asumarea de responsabilități asupra realizărilor și insucceselor. Sau poate fi vorba de procesul de ghidare a unui grup spre realizarea unor obiective organizaționale, cu tehnici anume, prin utilizarea și coordonarea activităților, printr-un ansamblu de decizii, prin utilizarea rațională a resurselor (13, p. 17).

3. Abordarea managementului ca artă este la fel de controversată ca și cea a educației în același sens. Opiniile specialiștilor în domeniu pot fi sistematizate în 3 categorii (18, p.24):

a) cele care formulează rețineri chiar în ceea ce privește folosirea cuvântului artă cu referire la acest domeniu, în măsura în care termenul este antagonic cu cel de știință iar folosirea lui ar însemna concesii făcute empirismului și spontaneității în activitatea managerială;

b) cele care susțin dubla dimensiune a managementului: știință și artă. Domeniul științei l-ar reprezenta principiile și metodele, iar cel al artei ar avea în vedere, în principal, individualitatea managerilor, intuiția, experiența, priceperea, curajul și modul de activitate al acestora;

c) cele care susțin dubla dimensiune a managementului: știință și artă, cu precizarea că în perspectivă, pe măsură ce societatea informatizată se va extinde asupra tuturor domeniile de activitate, implicit asupra managementului, vom asista la o diminuare din ce în ce mai pronunțată a dimensiunii artistice

În societatea tradițională, valorile promovate de școală erau ascultarea, disciplina, supunerea față de profesor. Cadrul didactic avea o poziție privilegiată în câmpul școlar, spre deosebire de elev, văzut drept obiect pasiv al procesului de învățământ. Aceste coordonate se modifică însă în școala modernă, care pune accent pe alte valori, cum ar fi cooperarea, competiția pozitivă și inițiativa proprie. Acțiunea definitorie a școlii rămâne educația, considerată un proces destinat exclusiv omului și care vizează disciplinarea și civilizarea acestuia, din perspectiva unui ideal de personalitate umană, propus și dorit chiar de societate. Ioan Cerghit definea educația din mai multe unghiuri, ca proces, prin care ființa umană

este supusă unei transformări îndelungate, ca acțiune de conducere, omul devenind o ființă formată și autonomă, dar și ca acțiune socială sau ca relație desfășurată între doi poli, educatorul și cel care este educat.

Funcțiile educației sunt diverse și se referă la transmiterea valorilor pe care societatea le posedă, la pregătirea și la formarea oamenilor sau la valorizarea creațiilor culturale. Educația trebuie să țină cont de particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor, folosind metode și strategii optime de dezvoltare ale acestora. Ea trebuie, de asemenea, să stimuleze imaginația și exprimarea elevilor, oferindu-le un cadru favorabil creșterii, fără a le impune un cadru rigid, prestabilit.

Dacă altădată metoda predominantă de desfășurare a lecției era expunerea, pentru că oferea posibilitatea profesorului să-și etaleze bagajul de cunoștințe, astăzi se pune accent pe metode moderne, care să transforme profesorul în manager al învățării, iar elevului să i se creeze cadrul unei manifestări proprii, pentru a-și putea forma puncte de vedere personale.

Însuși procesul de învățământ se îmbogățește cu o nouă latură, evaluarea, care vine să completeze predarea și învățarea, astfel încât cadrul didactic își sporește atribuțiile, dar, pe de altă parte, dă posibilitatea elevului să ia parte la instruirea proprie, profesorul coordonând acest proces. Lecția, ca formă de bază a desfășurării instrucției și educației, devine o suită de evenimente care pot fi segmentate, fiecare având coerență și conducând elevii spre realizarea obiectivelor. Acest demers se află sub incidența unor principii didactice, care îl orientează și care vizează alegerea unor metode specifice, selectarea celor mai utile strategii. Astfel, principiul caracterului educativ al instruirii ține cont nu de cunoștintele pe care elevul le va fi asimilat la sfârșitul procesului educativ, ci de modul în care aceste cunoștințe vor fi aplicate. Tot acest principiu insistă asupra formării unor princeperi și deprinderi de muncă individuală și intelectuală, mutând accentul de pe informativ pe formativ.

Un alt principiu este cel al însușirii conștiente și active. Învățământul tradițional se axa pe respectarea intervalului de timp alocat orei, în dauna elevilor, care nu asimilau în mod corect informațiile transmise. Acest principiu, însă, insistă asupra unei apropieri între elevi și conținutul curricular și cere ca ambii parteneri să se implice în procesul didactic. Efortul este dublu. Pe de o parte, profesorul trebuie să cedeze o parte din atribuții, renunțând la poziția centrală care i se atribuia în învățământul tradițional. De cealaltă parte, elevul este stimulat să aibă încredere în posibilitățile proprii și să-și depășească pasivismul. Câmpul școlar educativ modern se desfășoară, așadar, între două elemente care trebuie să participe în egală măsură.

Profesorul, manager și formator al procesului instructiv-educativ, și elevul, obiect și subiect al acestui proces, dobândind autonomie și formându-se în spiritul responsabilității și al culturii civice.

Învățământul tradițional

Axat pe transmiterea de informații și excluzând rolul elevului ca partener al procesului instructiv – educativ, învățământul tradițional promova o învățare de menținere, așa cum o definea J.W.Botkin1. Acest tip de învățare, caracteristic unei societăți tradiționale, se baza pe o simplă transmitere de cunoștințe, necesare elevilor pentru a face față unui sistem de viață cunoscut, recurent, din care inovația lipsea cu desăvârșire. Profesorul avea rolul de a facilita acest transfer de informații, neglijând funcția formativă a învățării și neacceptând intervenții ale elevilor. De altfel, se dorea cultivarea unui spirit obedient din partea acestora din urmă, care excludea imaginația și inițiativa. “Prejudecata profesorului, notează Emil Stan, de cele mai multe ori neconștientizată ca atare, era aceea că elevul nu trebuie să se miște decât în cadrele fixate și că nu are nici un cuvânt de spus în ceea ce privește cadrele ca atare sau activitatea de fixare a lor. … În acest context, autoritatea profesorului se întemeia pe câteva elemente: statut, experiență, volum mai mare de cunoștințe.” 2

Secolul 21 a modificat însă poziția pe care școala trebuie să o aibă.

Societățile multiculturale, care pun accentul pe diversitate și pe acceptare, se lovesc de un sistem educativ rigid, în care predomină o viziune monoculturală și care nu este pregătit să se înnoiască. Strategiile didactice rămân învechite, promovând o cultură etnocentristă și ignorând valori precum toleranța, egalitatea, respectul, valori recunoscute deja de

societățile democratice.

În paradigma tradiționalistă, educatorul era cel care transmitea informații, mereu aceleași, având o poziție ce se baza pe autoritate. O autoritate ce nu putea fi contestată și care domina elevul. Profesorul avea inițiativa și tot el decidea catitatea de informații pe care trebuia să o ofere elevilor, fără a ține cont de particularitățile acestora. Instrucția era aceeași pentru toți și aceleași informații erau solicitate tuturor elevilor. Lecția, demersul educativ de bază, nu era altceva decât o succesiune monotonă de secvențe, în care elevul își asuma rolul pasiv de a recepta informații, pe care trebuia apoi să le reproducă întocmai, fără a le îmbogăți.

Doctrina comunistă cerea un “om nou”, dar se dorea obediență totală față de sistem, astfel încât cei care aveau curajul unei opinii proprii, contrare părerii impuse, trebuiau reduși la tăcere. Această situație a fost dominantă, și cu atât mai regretabilă, în învățământ, care a devenit pentru partidul comunist un mijloc la îndemână pentru a controla masele. Din păcate, îndoctrinarea se păstrează în învățământul țărilor ex-comuniste și mulți profesori le refuză elevilor șansa de a deveni parte egală a procesului educativ, menținându-i în aceeași stare de obediență. Dincolo de latura informativă a educației, trebuie să se pună accent pe formativ, astfel încât elevii să poată face față unor situații noi, care necesită nu numai cunoștinte solide, ci și aptitudini și abilități.

Învățământul modern

Pedagogia activă, caracteristică învățământului modern, face posibilă trecerea de la transmiterea de cunoștințe la formarea de deprinderi și de abilități, accentuând astfel latura formativă a educației. Modelul magistricentric, al dascălului aflat în centrul procesului instructiv – educativ, este considerat depășit și este înlocuit de o viziune pedagogică nouă, în care elevul joacă rolul cel mai important, devenind parte activă a instruirii sale.

După 1989, școala românească s-a văzut în situația ingrată de a se confrunta cu o societate a cărei dezvoltarea era mult mai rapidă. Mentalitatea, încătușată și îndoctrinată de sistemul comunist, a fost influențată de schimbările economice și sociale. Paradoxal, școala a cunoscut o schimbare mai lentă, mai ales în planul actorilor educaționali, care au găsit un refugiu în paradigma tradiționalistă a educației. “Pragul psihologic cel mai greu de trecut este acceptarea autentică a elevilor ca factori reali în derularea evenimentelor proprii câmpului educativ școlar. … Se pare că indiferența este caracteristica dominantă atât a elevilor, cât și a profesorului: lipsa de entuziasm a primilor, dar și neputința corpului profesoral de a declanșa o reacție controlată și eficientă în raport cu factorii care îi erodează statutul sunt semnul crizei profunde din sistemul nostru de învățământ.

Total diferită de pedagogia tradițională, pedagogia modernă modifică

rolul jucat de polii educaționali, mutând accentul pe elev. Abandonarea limbii de lemn, folosirea unui discurs nou, mobilizarea elevilor în procesul educativ sunt numai câteva dintre caracteristicile acestei pedagogii. Întrebarea dominantă a învățământului modern este ce rol alege școala să joace în societatea actuală și cât de pregatită este ea să facă față schimbărilor provocate de globalizare. Idealul educațional este legat de valorile culturale ce trebuie asimilate, de tipul de personalitate impus de societate, dar și de nevoile elevului. Nu mai este vorba de un model educațional standard, ci de unul dinamic, în concordanță cu noile realități și capabil să reziste la schimbări.

Dacă învățământul tradițional era privit ca un proces de transmitere de informații, în cadrul căruia profesorii reprezentau poziția dominantă, învățământul modern primește alte trăsături. Cadrul didactic nu mai este transmițător, ci facilitator de cunoștințe, folosind dialogul și cooperarea în relația cu elevii. Acest profesor va ști să coordoneze procesul educativ, astfel

încât toți elevii să atingă obiectivele stabilite și va fi capabil, de asemenea, să-l ajute pe elev să-și formeze capacități de muncă individuală și să folosească ceea ce a dobândit.

Din perspectiva pedagogiei moderne, a preda devine un demers educativ în cadrul căruia sunt mobilizate resursele clasei de elevi, aceasta fiind motivată permanent să parcurgă procesul instructiv. A altă componentă a învățării este evaluarea, modalitate prin care profesorul stabilește măsura în care obiectivele au fost atinse și prin care va pune la punct o strategie

didactică mai eficientă pentru următorul proces instructiv. Activitatea independentă desfășurată de elevi devine, astfel, concludentă și necesară, ea dând dovada utilității metodelor abordate. Profesorul va organiza și va coordona acest demers instructiv, exercitând funcții diverse, de organizare a activității, de impunere a unor metode, de dezvoltare a unor capacități și de personalizare a activității didactice.

Învățământul modern nu caută să scoată în evidență rolul profesorului, ci vine în întâmpinarea cerințelor societății, propunând strategii didactice potrivite pentru formarea elevilor. Experiența tradiției și capacitatea de inovare și de creativitate sunt noile repere ale școlii, care propune educații noi, în acord cu societatea globală: educația pentru pace, educația ecologică ori educația pentru o societate multiculturală. De asemenea, metoda predominantă de desfășurare a instrucției este metoda euristică, deoarece învățarea prin descoperire asigură elevilor o dobândire conștientă a conținutului curricular, acesta fiind ușor de reactualizat, o dată trecut prin filtrul propriu. Școala trebuie să încurajeze formarea unui spirit critic, a unor atitudini pozitive și a studiului individual, antrenând elevii în activități diverse și diversificate, pentru a-i face să renunțe la rolul pasiv.

Profesorul – dictator sau partener?

Profesorul, ca organizator al procesului instructiv-educativ, trebuie să dea dovada unor capacități psihopedagogice, alegând materialul didactic pe care îl va prezenta copiilor într-o formă cât mai accesibilă. De asemenea, el trebuie să adopte o cale eficientă de comunicare, exercitând influențe constructive asupra copiilor și să utilizeze moderat autoritatea și puterea.

Stilul managerial pe care profesorul îl adoptă este demersul realizat de acesta, constând în identificarea și valorizarea resurselor umane și tehnice ale clasei de elevi. Kenneth Moore menționeză trei stiluri manageriale, fiecare având caracteristici proprii.

1.Stilul autocratic vizează un cadru didactic ale cărui acțiuni se caracterizează prin dominație, presiune și putere. Elevii nu au posibilitatea de a-și spune punctul de vedere, desfășurându-și activitatea într-o atmosferă stresantă, a cărei dominantă este frica.

2.Stilul democratic presupune o împărțire a sarcinilor și a responsabilităților din cadrul clasei, elevii formându-și deprinderi și abilități. Ei sunt astfel încurajați să ia decizii, să-și asume responsabilități.

3.Stilul laissez-faire este caracteristic unui profesor care nu se implică în organizarea clasei, transferând responsabilitatea numai asupra elevilor și intervenind numai când este solicitat. De aici, o atmosferă de dezordine și de haos, improprie desfășurării unui proces educativ eficient.

Se poate stabili portretul profesorului ideal? M. Saunders2 creionează câteva trăsături ale acestuia, insistând asupra influenței pe care acesta o are în clasa de elevi și asupra rolului său formativ. Astfel, un profesor modern își coordonează cu atenție predarea, insistând asupra funcției evaluative și asigurându-se că elevii și-au însușit în mod corect și conștient cunoștințele prezentate. El va lua cele mai bune măsuri pentru optimizarea procesului instructiv și va adopta un comportament adecvat cu reacțiile copiilor. Le va înțelege și accepta punctul de vedere, preocupându-se de toți în aceeași măsură.

“Ca personalitate eficientă sau optimală, profesorul este exponentul unor calități esențiale care contribuie la realizarea unui proces instructiv-educativ de calitate: flexibilitate, sociabilitate, stabilitate afectivă, capacitate empatică (de tip cognitiv, motivațional, afectiv), spirit de echipă și de prietenie, capacitate de înțelegere superioară a realităților pedagogice aflate în permanentă transformare.”, notează Gabriela Cristea.

Acest tip de profesor contrazice învățământul tradițional, care promova un cadru didactic inflexibil, distanțat de elevii săi și de nevoile acestora. El vine să răspundă noilor provocări ale societății, propunând un model uman al profesorului, surprins în multiplă ipostază: organizator, inițiator, formator și evaluator al procesului de învățământ. Astfel, prin actorii săi

educaționali, școala propune un model de comportament și de inițiativă, axându-se pe valori, cum ar fi respectul, munca individuală, tradiția, imaginația creatoare.

Elevii – obiecți sau subiecți?

În procesul de învățământ, elevii trebuie să părăsească poziția dereceptori pasivi și să devină parte creativă, activă și cooperantă a acestui proces. Ei trebuie ajutați să-și asume nu numai drepturi, ci și responsabilități, întrucât acestea din urmă îi vor ajuta să-și formeze un spirit civic. În învățământul modern, se promovează un rol nou al elevilor, aceștia fiind stimulați să dobândească abilități și capacități. De asemenea, se pune mare accent pe studiul individual, pentru ca elevii, odată ieșiți din câmpul școlar, să fie capabili să-și continue educația, abordând latura informală a acesteia.

Societatea actuală, aflată în plin proces de globalizare, propune modele îndoielnice, pe care tinerii și le asumă neținând cont de faptul că acestea nu sunt decât imagini care se vând și care nu însumează trăsături puternice de caracter. Coordonatele vremii, simplu, repede, facil,

influențează și modul de a gândi și de a se comporta al tinerilor, care visează cariere de succes, modalități cât mai rapide de a face bani, munca pierzându-și din importanță. Discursul școlii, învechit și bombastic, nu reușește să atragă, deși elevii își petrec o mare parte din timp în acest spațiu. Valorile vehiculate de școală nu își găsesc un corespondent viabil pentru tineri, aceștia îndepărtându-se și mai mult de educația propusă de școală. Cartea, altădată cel mai important mijloc de informare și de divertisment, este astăzi abandonată, în favoarea imaginii, care nu necesită un efort atât de mare. Televizorul, calculatorul, iată modalități mult mai plăcute pentru tineri de petrecere a timpului liber. Totul în detrimentul lecturii, a cărții cu valențe formative: dezvoltarea imaginației, îmbogățirea vocabularului.

Din păcate, școala încă nu și-a reformulat discursul și nu și-a diversificat metodele didactice, pentru ca acestea să răspundă nevoilor elevilor. Confruntați cu situații conflictuale noi, profesorii răspund cu soluții vechi, ce nu duc la rezolvarea conflictelor, ci la agravarea lor.

Discursul teribilist, atitudinea nonconformistă, toate acestea creionează o generație aflată sub semnul confuziei și al nehotărârii. O generație care nu-și poate găsi identitatea, pentru că nici societatea nu mai știe care îi sunt trăsăturile caracteristice. Școala ar trebui să propună o variantă în fața acestei nehotărâri generalizate și să identifice strategii

optime în desfășurarea procesului instructiv-educativ, astfel încât să atragă atenția elevilor și să le formeze acestora abilități și aptitudini. Influențele negative exercitate de televizor, în fața căruia mulți elevi își petrec timpul liber, se reflectă în clasă, pe stradă ori în mediul familial.

Sărăcită prin imagine, prin strategiile didactice plictisitoare, pe care destui profesori le mai utilizează, școala nu poate ține pasul cu schimbările societății, de aceea elevii nu își vor căuta refugiul într-un spațiu care nu le înțelege nevoile și care nu îi ajută să-și găsească identitatea. Pe de altă parte, chiar școala promovează modele culturale nespecifice spațiului propriu și în concordanță cu identitatea acestuia. De exemplu, Valentine’s Day sau Halloween, care se impun și în cadrul școlii, fiind o atracție pentru elevi.

Limbajul elevilor este primul care trage un semnal de alarmă.

Împestrițat cu termeni proveniți din limba engleză, el reflectă preocupările acestora. Cool, trendy, fresh, full. Iată caracteristicile unei generații care trăiește numai la prezent, nepunând preț pe experiența trecutului, care caută senzaționalul, pentru că se opune plictiselii, și care iubește viteza și schimbarea. Obișnuiți cu rolul pe care școala li-l rezervă, și anume acela deobiecți ai educației, nesolicitați să răspundă în clasă ori să dea dovadă de creativitate, de imaginație, elevii se vor elibera de prejudecăți într-un spațiu care nu este supus constrângerii și în care se simt liberi, cum ar fi strada, un spațiu ieșit de sub incidența normelor și a regulilor. Școala trebuie să-și asume un rol activ și responsabil în formarea și educația copiilor, propunându-le acestora să se implice și să participe la propriul proces de formare și educare, astfel încât să-și găsească identitatea.

Bibliografie

1. Cojocariu, V.M., , 2004, Introducere in managementul educației, București, EDP

2. Cucoș, Constantin , 1996 – “Pedagogie”, Polirom

2. Popa, H.L., Simionescu, Gh.s.a., 2002, Management general, Managementul schimbărilor,Cluj-Napoca, Ed Dacia

3. Stan, Emil , 2003- – “Managementul clasei”, Aramis