Politica Monetara

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

POLITICA MONETARĂ

STUDENT: BUDNARCIUC ADELINA

GRUPA:201

BUCUREȘTI 2016

CUPRINS

1.Ce este politica monetară

2.Caracteristicile pieței monetare

3. Principalele instrumente de politică monetară

4. Efectele politicii monetare asupra economiei

1.Ce este politica monetară

Politica monetară – reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca centrală,trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice(de stimulare a activității economice, ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor etc.).

2. Caracteristicile pieței monetare

Componentele masei monetare pot fi evidențiate cu ajutorul unor indicatori statistici numiți agregate monetare, care reflectă capacitatea de a cheltui a agenților economici și ai diferite grade de lichiditate.

Agregatul M1 este masa monetară în sens restrâns și cuprinde moneda divizionară, biletele de bancă și depozitele la vedere.

Agregatul M2 este suma dintre M1 și conturile de economii și conturile pe librete la bancă.

Agregatul M3 este suma dintre M2 și depozitele la termen și bonurile și certificatele de depozit.

Agregatul M4 este suma dintre M3 și bonurile de tezaur și titlurile comerciale emise de întreprinderi.

Viteza de circulație a monedei se caluclează raportând PIB la agregatele monetare.

Cererea de monedă depinde de:

volumul tranzacțiilor și viteza de rotație a banilor, conform teoriei monetare

preferința pentru lichiditate, conform teoriei keynesiene

procesul de optimizare a structurii averii agenților economici, conform teoriei luii M. Friedman

Factorii cei mai importanți de care depinde cererea de monedă sunt: veniturile, prețurile, rata dobânzii și randamentul acțiunilor.

În privința ofertei de monedă există trei terorii diferite:

cei care susțin că procesul de creare a monedei este endogen sistemului economic, depinzând de evoluția activității economice și de prețuri

cei care susțin că oferta de monedă este o variabilă exogenă sistemului economic, generatoare de inflație

cei care susțin că se poate determina un nivel optim la ofertei de monedă prin funcționarea liberă a mecanismelor bancare, înlăturându-se monopolul băncii centrale.

Crearea monedei are ca scop finanțarea activităților economice. Până în anul 1971, rolul cel mai important îl aveau băncile centrale. În prezent, cel mai important rol revine băncilor comerciale, care crează în proporție de 80 – 90% monedă scripturală.

Când băncile comerciale nu au suficiente disponibilități monetare se pot refinanța. Aceasta duce la reducerea ratei dobânzii.

3. Principalele instrumente de politică monetară

Politica monetară este o componentă a politicilor economice prin care se urmărește corelarea volumului mijloacelor de plată cu nevoile economiei. Un rol important îl au oferta de monedă și rata dobânzii.

Cea mai importantă instituție care pune în practică politica monetară a unei țări este banca centrală.

Instrumentele folosite de băncile centrale sunt:

taxa de rescont (scont) – se referă la tranzacțiile cu cambia comerciale sau polițe înainte de scadență; când banca centrală decide creșterea taxei scontului, băncile comerciale cresc rata dobânzii

politica de open market – se referă la tranzacțiile cu titluri de creanță, cum ar fi, de exemplu, bonurile de tezaur; când banca centrală decide creșterea achizițiilor de creanțe, va crește cantitatea de monedă aflată în circulație pe piață

operații cu devize străine – când banca centrală decide creșterea achizițiilor de devize, va crește cantitatea de monedă aflată în circulație pe piață

modificarea ratei rezervelor minime obligatorii ale băncilor – când banca centrală decide creșterea acestei rate, va scădea cantitatea de monedă aflată în circulație pe piață.

4. Efectele politicii monetare asupra economiei

În vederea realizării creșterii economice și stabilității prețurilor, autoritățile monetare pot utiliza anumite instrumente de politică ecoonmică ce influențează indirect producția și prețurile. Între acestea sunt:

– obiectivele cantitative – determianrea uneio rate optime de creștere anuală a agregatelor monetare

– obiectivul ratelor dobânzii – se urmărește modificarea într-un anumit sens determinat a ratei dobânzii

– obiectivul ratelor de schimb – stabilirea unui anumit nivel dorit al cursului de schimb valutar.

Unul dintre efectele cele mai importante ale politicii monetare este „capcana lichidităților”. În această situație, la un nivel foarte scăzut al ratei dobânzii, agenții economici sunt dispuși să dețină orice sumă de bani oferită, deci rata dobânzii este constantă indiferent de modul în care se modifică oferta de monedă. Băncile preferă să acorde împrumuturi statului, prin achiziționarea de hârtii de valoare emise de acesta.

După anul 2000, în România, principalele obiective de politică monetară au fost:

-menținerea deficitului bugetar în jurul a 3% din PIB

-remonetizarea graduală a economiei în condițiile unei creșteri neinflaționiste a bazei monetare

-asigurarea unui regim flexibil al cursului de schimb astfel încât să se evite fluctuațiile mari ale acestuia

-creșterea rezervelor valutare ale BNR.

După anul 2004, principalul obiectiv pe termen lung l-a constituit asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, prin controlul asupra bezei monetare și a agregatului M2. Instrumentele de bază ale politicii monetare ale BNR au fost rata dobânzii și cursul de schimb valutar.

Variațiile controlate ale cursului de schimb valutar au determinat creșterea intrărilor de capital în țară în special sub forma cerditelor bancare și investițiilor străine directe.

După anul 2005, s-a practicat o politică valutară mai relaxată și o politică a ratei dobânzii mai restrictivă pentru ca rata inflației și structura ratelor dobânzii să fie compatibile cu prevederile Tratatului de la Maastricht.

BNR a urmărit ca obiectiv principal și armonizarea instrumentelor de politică economică cu cele utilizate de BCE.

Ca urmare, s-a observat o modificare a comportamentului populației, s-a redus semnificativ înclinația marginală spre consum și a crescut, în paralel, înclinația marginală spre economisire, cererea reală de credite s-a redus ca procent în total, au crescut depunerile la termen ale companiilor, instituțiile de credit s-au orientat cu precădere către sectorul corporatist privat, au crescu plasamentele bancare în lei în paralel cu o creștere rapidă a crditelor în valută.

BIBLIOGRAFIE

1.https://ro.wikipedia.org/wiki/Politic%C4%83_monetar%C4%83

2.http://documents.tips/documents/subiecte-macroeconomie.html