Politica de Securitate a Uniunii Europene

Universitatea din București

Facultatea de Administrație și Afaceri

Specializarea Administrație Publică

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Prof. Univ. Dr – Marian Zulean

Absolventă: Naclad Oana

București, 2015

Universitatea din București

Facultatea de Administrație și Afaceri

Specializarea Administrație Publică

Politica de securitate a Uniunii Europene. Gestionarea crizelor

Disciplina: Știinte politice

Coordonator știintific:

Prof.Univ. Dr. – Marian Zulean

Absolventă: Naclad Oana kjj

București, 2015

CUPRINS

Partea I

Introducere………………………………………………………………………………………………. 4

Capitolul 1. UNIUNEA EUROPEANĂ-ACTOR SEMNIFICATIV AL SCENEI MONDIALE

Elemente definitorii ale Uniunii Europene, ca entitate de sine stătătoare…. 6

Paleta rolurilor îndeplinite de Uniunea Europeană………………………………… 7

Tratatul de la Lisabona despre rolurile asumate de către UE………………….. 9

Evoluția conflictelor armate internaționale dupa 1990…………………………. 11

Capitolul 2. POLITICA EUROPEANĂ DE SECURITATE SI APĂRARE (PESA):Cazul Romaniei

Procesul constituirii PESA………………………………………………………………. 13

Misiunile si obiectivele PESA………………………………………………………….. 14

Impactul PESA asupra politicilor de securitate și apărare ale statelor membre ale Uniunii Europene………………………………………………………….. 15

Viitorul PESA………………………………………………………………………………… 17

Aspecte politico militare ale aderării României la Uniunea Europeană…. 18

Participarea Armatei României la operații gestionate de Uniunea Europeană……………………………………………………………………………………… 19

Partea a II-a Gestionarea crizelor

Introducere…………………………………………………………………………………………………………. 21

Capitolul 1 : IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE IN GESTIONAREA CRIZELOR IN DOMENIUL MILITAR ȘI CIVIL

Gestionarea crizelor in domeniul militar si civil…………………………………………… 22

Perspective in gestionarea crizelor de catre Uniunea Europeană……………………. 23

Rolul României în gestionarea crizelor din domeniul militar si civil……………… 24

CAPITOLUL 2 : Gestionarea crizei din Kosovo

Contextul istoric, ideologic și cultural al conflictului…………………………………… 26

Managementul crizei din Kosovo……………………………………………………………… 27

Implicarea UE în conflict………………………………………………………………………… 28

Poziția Romanie față de provincia Kosovo…………………………………………………. 33

Concluzii………………………………………………………………………………………………………….. 35

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………. 37

Anexe………………………………………………………………………………………………………………. 40

Introducere

Am ales această tema de licentă deoarece procesele de integrare europeană din domeniul apărarii și securitații, reprezintă o prblemă de actualitate atât pentru instituțiile militare cât și pentru România.

Fenomene precum globalizarea, migrația legală si ilegală, schimbarile climatice, conflictele inghețate, integrarea regională, crizele financiare, economice, energetice,etc definite prin dinamism si complexitate au făcut ca în ultimii ani comunitatea internațională să își schimbe atitudinea față de asigurarea stabilității si păcii în lume.

Pentru evitarea dezordinii, apariției fragmentării și conflictului de orice fel, cum ar fi politic, economic, social, militar sau etnico-religios, și pentru a se realiza o legatură viabilă prin cooperare și solidaritate a căpătat contur o unitate juridică, politică, economică, de securitate și apărare.

Astfel există actori statali dar si nonstatali care se implică constant și responsabil în prevenirea sau soluționarea conflictelor ori crizelor din întreaga lume. Uniunea Europeană se află printre actorii nonstatali activi, pe scena mondială în ceea ce privește aplanarea conflictelor sau a crizelor.

Fiecare stat este interesat de apărarea și securitatea lui, deoarece mediul strategic de securitate și apărare este într-o permanentă schimbare, la fel și complexitatea și legătura proceselor și fenomenelor sociale, economice, militare, politice, ecologice și demografice din lume.Un asemenea exemplu poate fi globalizarea, un fenomen complex, omniprezent și multisimensional care poate genera atât efecte pozitive cât și negative.

În acest sens, Uniunea Europeană, entitate politico-economică interguvernamentală internatională care dispune de o politică proprie de apărare și securitate, permite pe de o parte Uniunii ca acționeze sistematic și consecvent in realizarea apărarii si securitații comune, și pe de altă parte, țărilor membre să își integreze politica natională de apărate și securitate în cea a Uniunii Europene.

Existența politicii de securitate si apărare nu înseamnă că apărarea și securitatea statelor membre revine în totalitate Uniunii Europene. Aceasta nu își propune și nici nu are cum momentan să se substituie politicii de apărare și securitate nationale, care există în continuare, și care este de competența fiecarui stat membru.

Pentru a-și pune în practică rolurile asumate, Uniunea Europeană s-a dotat cu instituții, resurse si programe ce au aptitudinile civile și militare necesare să contribuie la gestionarea eficace a conflictelor si crizelor de oriunde în lume.

Prin tratatul de la Maastricht din 1992 se pun pentru prima data bazele Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC), baze ce sunt aprofundate mai amănunțit in anul 1999 prin tratatul de la Amsterdam. Punctele comune ale PESC cu aspirațiile și voința Uniunii Europene erau de a păstra pacea și de a întări securitatea internațională, de a consolida democrația, de a ocroti drepturile omului și de a apăra interesele esențiale și independența Uniunii.

Actualul context internațional permite ca persoanele, organizațiile sau statele, care își doresc și au posibilitatea să facă apel la serviciile diverselor organizații militare private. În prezent există o mulțime de astfel de organizații private care ofera astfel de servicii de garantare a securitații, apărare sau pază, contra cost desigur.

Prin urmare, pot exista trei soluții de răspuns la problema cu riscurile și amenințarile de securitate.O prima soluție este securitatea și apărarea colectiva garantata de o organizație interguvernamentală, a doua variantă o reprezintă eforturile proprii ale fiecarei țari și în final a treia posibilitate o constituie apelul la companiile militare private. România a optat pentru prima variantă, ea având poziția de stat membru NATO și al Uniunii Europene.

Capitolul 1. Uniunea Europeană – actor semnificativ al scenei mondiale

1.1 Elemente definitorii ale Uniunii Europene, ca entitate de sine stătătoare

Uniunea Europeana reprezintă o realitate economică, politică și socială complexă, ce a fost definită în diferite moduri, în documente oficiale sau neoficiale de către diferiți autori.Una dintre aceste definiții afirmă că „Uniunea europeană este asociația voluntară a statelor europene, în domeniile economic și politic, pentru a asigura menținerea păcii în Europa și a favoriza progresul economic și social”. Uniunea Europeană are în componența sa 28 de state, printre care se află și Romania.

Denumirea de Uniune Europeană a fost consacrată prin Tratatul asupra Uniunii Europene semnat la Maastricht la data de 7 februarie 1992 și intrat în viguare pe 1 noiembrie 1993.Transformările instituționale ce au fost înregistrate prin intremediul noului tratat a permis exercitatea Politicii Externe si de Securitate Comună de către Uniunea Europeană, care includea și schita unei politici de apărare comună.

„Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial dimensiunea europeană de securitate și apărare beneficia de un cadru juridic care să-i permită dezvoltarea instituțională.Sub aceste auspicii UEO, devenea parte integrantă a dezvoltării Uniunii Europene fiind practic principalul instrument de aplicare a deciziilor și acțiunilor cu implicații in domeniul apărării”.

În anul 1997 s-au adus câteva îmbunătățiri Tratatului de la Maastricht, prin Tratatul de la Amsterdam, numit și Tratat modificator. Prin adoptarea Noului Tratat al Uniunii Europene politica externă și de securitate comună a cunoscut un nou progres.În noul tratat era mentionată crearea postului de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună iar Consiliului European i-au fost acordate competențe sporite în definirea orientărilor strategice din domeniul securității și apărării.Tratatul de la Amsterdam includea în același timp și statutul Uniunii Europene de beneficiar al capabilităților UEO.

Astfel este finalizat procesul început în anul 1951, cand a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO).

Aceiași sursă spune despre Uniunea Europeană că este un „organism unic” în sensul că aceasta nu este o confederație de state și nici o federație dar cu toate acestea ea dispune de personalitate juridică acordată prin Tratatul de la Lisabona, ceea ce îi permite să adere la convenții sau să încheie tratate. Uniunea Europeană are instituții puternice care îi permit să adopte decizii obligatorii pentru toate statele membre.

În opinia mea, Uniunea Europeaăa este într-o continuă dezvoltare și va continua să existe astfel încat actualele condiții internațioanale cum ar fi spre exemplu criza financiar-economică mondială, globalizarea, fenomene demografice, schimbarea climatică sau îmbatranirea populației să determine statele membre să creeze legături și să îsi doreasca să facă parte din Uniunea Europeană pentru a face fața cu usurință fenomenelor negative amintite. În plus cred că avanantajele apartenenței statelor la Uniunea Europeană sunt mai numeroase decât dezavantajele cedării ce țin doar de niște aspecte legate de suveranitate.

Paleta rolurilor îndeplinite de Uniunea Europeană

Fiecare actor reprezentat de o persoană, instituție de stat, organizație guvernamentală sau interguvernamentală, întreprinderi de stat sau private se definește prin statut și roluri.

Prin statut se intelege totalitatea așteptarilor unui singur actor față de ceilalți actori cu care poate avea o relație iar rolul unui actor reprezintă totalitatea așteptărilor celorlalți actori față de el. În practică fiecare actor își asumă o paletă mai largă sau mai restrânsă de roluri. Cu cât un actor are un statut mai înalt cu atât paleta sa de roluri este mai complexă, și invers.

Unul dintre acești actori este Uniunea Europeană care are un rol politic major de asigurare a păcii atât pe continent cât și în lume printr-o serie de mecanisme economice, politice și militare.

”După natura domeniului de exercitare a rolului se disting: roluri sociale, roluri politice, roluri economice, roluri militare și roluri ce țin de mediu.

După criteriul locului de manifestare a rolului unui actor se deosebesc: roluri asumate pe plan intern, roluri asumate pe plan extern. Acestea pot lua forma economică, politică, socială, sau de mediu.”

În calitatea sa de organizație regională, Uniunea Europeană are un statut recunoscut,și nu numai de statele membre ci și de cele globale, fapt pentru care își asumă o paletă largă de roluri precum cel economic, militar, social, politic și cel de mediu.

În continiuare voi prezenta pe scurt câteva din cele mai inportante roluri pe catre Uniunea Europeană le are în domenile enumerate mai sus.

Câteva din rolurile economice pe care și le asumă Uniunea Europeană sunt:

Dezvoltarea durabilă a Uniuni Europene și a statelor membre;

Creșterea calitații produselor și serviciilor pentru a fi competitive pe piața externă;

Consolidarea pieței și monedei unice în spațiul comunitar;

Rolurile militare se exercită prin prevenirea crizelor externe și interne dar și prin soluționarea și gestionarea lor adecvată. În acest scop Uniunea Europeană se folosește atât de capacități militare și civile cât și de instrumente adecvate pentru apărarea și garantarea securității statelor membre.

Rolurile sociale reprezintă totalitatea obiectivelor, drepturilor și politicilor UE în materie de protecție și asistență socială. Toate acestea sunt fundamentate în Carta drepturilor fundamentale ce are conținut juridic și cuprinde urmatoarele: libertatea profesională și dreptul de a muncă dreptul de negociere și acțiuni colective, protecția în caz de concediere nejustificată și dreptul la informare.

Rolurile politice trebuie să fie asumate atât pe plan intern cât și pe plan extern. Toată libertatea de circulație a banilor, a persoanelor sau a capitalurior de care dispune Uniunea Europeană a fost deliberată la 1 ianuarie 1993 printr-un acord juridic între toate statele membre. ”Pacea este rezultatul asumării de către UE a unui rol politic major. Este vorba atât de pacea socială din cadrul Uniunii cât și de pacea mondială și continentală.”

Rolurile ce țin de mediu se referă la protejarea mediului ambiant, și la eliminarea efectelor nedorite produse de schimbările climatice. Astfel Uniunea Europeană intervine în diferite domenii precum gestionarea deșeurilor, poluarea sonoră, a apelor, a solului, protecția biodiversității etc. Politica europeană de mediu evoluează din ce în ce mai mult trecând de la o legislație minimală la o strategie globală și integrată.

Tratatul de la Lisabona despre rolurile asumate de către UE

Prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană primește statutul de personalitate juridică de drept intrenațional public, dar nu i se oferă și angajamente în acest sens. Mai mult, “Uniunea Europeană, care până la Tratatul de la Lisabona a jucat un rol secundar în configurarea arhitecturii de securitate europeană, potrivit prevederilor noului tratat, își manifestă clar intenția de a deveni, în viitorul apropiat, principalul arhitect și actor al securității europene.”

Tratatul de la Lisabona a fost adoptat de statele member ale Uniunii Europene pe data de 13 decembrie 2007 și a intrat în viguare la 1 decembrie 2009.

Principalele modificări aduse prin adoptatarea acestui tratat au fost “trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.”

În ceea ce privește prevederile Tratatului de la Lisabona acestea au avut un impact major asupra rolurilor economice, politice, sociale și juridice asumate de Uniunea Europeană, arătând în cele ce urmează câteva din cele mai reprezentative modificări.

Acest tratat precizează urmatoarele roluri economice și anume;

“Comisia își păstraza rolul de supraveghere a implementării tratatelor în materie de control a deficitului public, în cadrul pactului de stabilitate și de creștere;

Comisia are competența de a adresa avertismente statelor membre care au un deficit excesiv;

Procedura de sancționare este, de acum înainte, adoptată de Consiliul de Miniștri, pe baza unei propuneri a Comisiei”.

În ceea ce privește rolurile sociale, Tratatul de la Lisabona prevede urmatoarele:

“Garantează drepturi sociale ale cetățenilor europeni printr-o forță juridică constrângătoare (aceste drepturi vor trebui să fie garantate prin magistrați naționali și comunitari);

Se asigură noi obiective sociale Uniunii Europene: deplina folosire a forței de muncă și progresul social; lupta împotriva excluderii sociale și a discriminărilor; promovarea dreptății si eliminarea sărăciei.”

La randul lor, și rolurile politice sunt tratate în acest document și anume:

“funcția de președinte al Consiliului European va fi transformată într-una permanentă de „Președinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani și jumătate. Drept primul președinte a fost ales belgianul Herman Van Rompuy.

va fi înființată funcția de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă și de securitate; drept prima ministru a UE a fost aleasă Catherine Ashton, Marea Britanie.

numărul de comisari va fi redus cu o treime;”.

Rolurile militare asumate de Uniunea Europeană în Tratatul de la Lisabona sunt urmatoarele:

“Clauza de solidaritate. Aceasta invit ă Uniunea și fiecare stat membru să acorde asistență,prin toate mijloacele, statului membru atins de o catastrofă de origine umană sau naturală ori de un atac terorist;

Extinderea posibilităților de acțiune ale Uniunii în lupta împotriva terorismului, la misiunile de prevenire a conflictelor, la misiunile de stabilizare post-conflicte nominalizarea unui Înalt reprezentant pentru afacerile externe și politica de securitate;”

Evoluția conflictelor armate internaționale după 1990

În perioada 1990-2000 au avut loc un numar de 56 de conflicte armate majore, pe plan mondial, in 44 de zone diferite ale lumii. Din acest total, doar 3 conflicte au avut un caracter interstatal, în restul cazurilor fiind vorba de cunflicte interne, determinate de expediții interne sau lovituri de stat.

Unele din cele mai marcante evenimente au avut loc în anul 2001, și anume atacul terorist de la New York, iar apoi în anul 2003 episodul militar al atacării preventive a Irakului.

Uniunea Europeană nu este în prezent amenințată de astfel de conflicte, însă există o serie de primejdii difuze și impredictibile care sunt și foarte greu de contracarat. Trei dintre cele mai inportante amenintari sunt: terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masa și existența unor stucturi statale slabe prin amplificarea crimei organizate.

Terorismul internațional constituie o amenințare strategică legată de mișcări religioase încă incerte. Acest nou tip de terorism este interest mai mult de producerea pierderilor masive prin utilizarea violenței nelimitate, și un interes major pentru armele de distrugere în masa. Un astfel de exemplu este rețeaua Al-Qaeda, pentru care Europa este atât o țintă cât și un mijloc de lansare a atacurilor.

Proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă o amenințare contemporană foarte periculoasă la adresa păcii și securității popoarelor. Raspândirea acestei tehnologii reprezintă un real interes pentru grupările teroriste doarece prin intermediul armelor de distrugere în masa pot povoca pagube la fel ca o armată națională.

Existența unor structuri statale slabe alături de conflictele civile și accesul la arme au determinat creșterea ratei de crimă organizată. Aceste situații duc la amenințări la adresa securității prin sprijinirea traficului de droguri și de ființe umane.

După anul 1990 prevenirea conflictelor și asigurarea păcii și protecției mondiale a fost una din prioritățile Uniunii Europene, alături de ONU, Grupul G-8 și altele.

Capitolul II : POLITICA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE (PESA)

Procesul constituirii PESA

În anul 1987, cu ocazia “programului” de la Haga, țările membre ale UEO recunoșteau că, ”de fapt construcția europeană va ramâne incompletă atâta timp cât ea nu privește securitatea și apărarea”.

Conceptul de Politică Europeană de Securitate și Aparare s-a conturat la Consiliul European de la Koln din iunie 1999, imediat dupa izbucnirea conflictulului din Kosovo, însa aceasta idee nu este nouă ea apărând pentru prima dată imediat după război. Tratatele de la Maastricht și de la Amsterdam vor constitui mai târziu un avantaj considerabil deoarece acestea deschid Uniunii Europene calea spre perspectiva construirii unei politici de apărare comună. De fapt, tratatul de la Maastricht a fost primul care facea referiri la responsabilitățile Uniunii Europene în materie de securitate și apăre, inovatțe care cuprindea misiunile de restabilire a păcii, misiunile umanitare și gestionarea crizelor.

Politica Europeană de Securitate și Apărare, reprezintă crearea unei capacități de decizie autonome, iar ”în cazul în care Alianța Nord Atlantică nu este stabilizată în lansarea și coordonarea unor situații de criză sub autoritatea Uniunii Europene.” Este important să subliniem că pe baza ultimului punct de vedere PESA reprezintă un “proces interguvernamental”, controlul politic fiind exercitat fie de șefii de stat, fie de guvernele statelor membre iar controlul financiar fiind exercitat de parlamentele naționale.

Elementele componente ale PESA care contribuie la fundamentrea și stabilizarea dimensiunii de securitate și apărare a Uniunii Europene sunt: Agenția Europeană de Apărare, Forța de Reacție Rapidă Europeană, Forța de Jandarmerie Europeană, și grupurile de luptă ale UE.

Misiunile și obiectivele PESA

Misiunile atribuite PESA sunt reprezentate de cele trei sarcini de la Petersberg, adoptate în 1992 și incluse în Tratatul UE. Aceste trei sarcini sunt :” misiuni umanitate și de evacuare a resortisanților, misiuni de menținere a păcii, misiuni de luptă pentru gestionarea crizelor și/sau operații de restabilire a păcii”.

Misiunile PESA au fost foare bine definte de-a lungul anilor, de exemplu o declarație a Consiliului European din 2002, afirma în mod expres că lupta împotriva terorismului era inclusă clar în obiectivele PESA. De atunci aceasta nu mai reprezintă doar o protecție externă ci și una internă de protejare a cetățenilor Europei.

Misiunile Petersberg au fost definite și în tratatul constituțional, astfel în Constituție era menționat că PESA trebuie să asigure “menținerea păcii, prevenirea conflictelor și asigurarea păcii naționale”. Constituția mai adaugă celor trei misiuni alte patru ce trebuie interpreate ca o punere la punct a sarcinilor deja existente la Petersberg.

“Astfel cele sapte domenii ale PESA sunt:

misiuni umanitate si de evacuare;

misiuni de mentinere a pacii;

misiuni de forte luptatoare pentru gestionarea crizelor;

misiuni de dezarmare;

misiunii de consiliere si asistenta militara;

misiuni de prevenire a conflictelor;

operatiuni de stabilizare la finele conflictelor”.

“În fine, Tratatul Constituțional precizează ca toate misiunile pot să contribuie la lupta împotriva terorismului”.

“Obiectivul principal al PESA a fost stabilit de către Consiliul European de la Helsinki din 10-11 decembrie 1999 și este reprezentat de capacitatea statelor membre de a mobiliza până în anul 2003 în termen de 60 de zile forțe militare ce pot atinge nivelul a 15 brigăzi respectiv 50-60 de mii de oameni”.

Obiectivele PESA nu se pot defini doar pe baza unor articole din tratatele europene, ele se deduc, plecand pe de-o parte de la principii generale pe care le-a adoptat UE și de la finalitățile globale oferite de PESC pe de alta parte.

Pe lângă cele menționate mai sus, Uniunea Europeană mai propune stabilirea a trei obiective importante și anume: contribuția la buna stabilitate și guvernare în vecinătatea noastră imediată, edificarea unei ordini internaționale bazate pe multirelaționism eficace și un răspuns adecvat noilor și vechilor amenințări.

Prin această abordare, Uniunea Europeană poate aduce un aport semnificativ la incheierea unui sistem de securitate multilateral care să permită dezvoltarea unei națiuni mai sigure și mai prospere.

2.3 Impactul PESA asupra politicilor de securitate și apărare ale statelor membre ale Uniunii Europene

Politica Europeană de Securitate și Aparare are un impact semnificativ și pluridimensional în cadrul politicilor naționale de apărare și securitate ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Termenul semnificativ provine de la volumul mare de influentă pe care PESA îl exercită asupra țărilor componente ale UE. Această intensitate este una majoră deoarece ptivește caracteristicile ofertei militare pe care UE le face fiecărei țări membre în parte. Deși aceasta oferta este una benevolă, ea trebuie să fie disponibilă, corectă și la standardele impuse în totalitate de Uniunea Europeană.

În ceea ce privește aspectul pluridimensional al PESA, acesta face referire la:

Dimensiunea umană- aceasta face referire atât la numarul personalului militar și civil, cât și la calitatea acestuia. O variabilă foarte importantă a acestei dimensiuni o constituie “armonizarea procesului de formare , dezvoltare și perfecționare a pregătirii profesionale, militare și civice a personalului forțelor ofertante”. Toate acestea se pot realiza cu ajutorul unei bune cooperări.

Dimensiunea materială – reiese din faptul că este foarte important ca statele membre să se pună de acord asupra producerii și folosirii mijloacelor de lupată armată. În acest sens, fiecare stat membru poate să vină cu propriile capabilități și mijloace materiale și intelectuale, cu experiența și resursele necesare.

Dimensiunea informațională – are în vredere implementarea unor tehnologii de informare și de comunicare în vederea conducerii oamenilor și operațiunilor angajate în prevenirea, soluționarea crizelor și conflictelor de către UE.

Dimensiunea temporală – politicile de securitate și apărare națională elaborate la nivelul Uniuunii Europene trebuie elaborate ataât pe termen scurt dar și pe termen mediu sau lung.

Apartenența unui stat la Uniunea Europeană presupune ca acesta să își unifice legislația, strategiile și concepțiile în materie de securitate și apărare cu cele ale Uniunii Europene. Doar în acest mod se poate crea o comunicare eficientă, iar în acest scop UE a creat capacitățile militare și civile PESA care ajută la atingerea obiectivelor propuse.

Participarea la misiunile UE a statelor membre este facută de buna voie, conștientă și responsabilă astfel implicarea statelor la misiunile menționate mai sus se face pe de o parte corespunzator cu interesele fiecărui stat în parte și în concordanță cu interesele Uniunii Europene ca entitate, pe de alta parte. Altfel spus “impactul PESA asupra politicilor naționale de securitate și apărare nu aduce atingere în vreun fel, intreselor naționale, ci din potrivă ajută la realizarea lor”.

Viitorul PESA

PESA a facut progrese importante, dar și neasteptate de-a lungul procesului de integrare europeană, încă de la crearea sa în anul 1999, chiar daca drumul pe care l-a parcurs este unul nelimitat și întortocheat.

Dezvoltarea viitoare a PESA are in vedere urmatoarele probleme, și anume: relația dintre PESA și NATO, chestiunea finanțării PESA, problema capacităților militare a UE și bugetele naționale pentru apărare. Cele mai semnificative sunt capacitatea militară și civilă a Uniunii Europene și relațiile PESA cu NATO.

Odată cu crearea PESA au apărut și poblemele sale cu NATO, printre care: “definirea clară a cadrului intervenției statelor europene și anume sub egida NATO sau înafara alianței Nord-Atlantice; stabilirea riguroasă a valorii adăugate a PESA în raport cu NATO”. Din această cauză, pentru evitarea funcțiilor duble, s-a impus conceperea unui accord între PESA și NATO, acordul “Berlin Plus”, în decembrie 2002. Acesa avea scopul de a clarifica relațiile dintre cele două țări cu privire la maniera în care UE poate sa folosească capacitățile NATO în materie de planificare și comandament a misiunilor.

PESA își propune pe tremen lung să promoveze complementaritatea și o bună coordonare între diferitele politici de securitate a statelor membre pentru a evita dublarea funcțiilor la nivel European. Printre aceste propuneri se numară și promovarea unei restrucrurări a bugetelor militare, raționalizarea resurselor existente și o mai bună cooperare în materie de echipamente între statele membre. “Statele membre cheltuiesc în medie 1,9% din PNB pentru apărare în timp ce, pe durata Razboiului Rece, aceasta medie era mai mult de 3,5%”. Dorința statelor membre de a crește bugetul alocat forțelor militare, apărării și securității a fost adus în discuții de mai multe ori în fața decidenților europeni.

Progresele înregistrate de PESA de la înființarea sa și pâna în prezent rămân circumscrise strict unei demensiuni interguvernamentale. Dacă în viitor Uniunea Europeană ar crește bugetele militare ale fiecărui stat acestea ar fi mai bine pregatite, mai înarmate și mai sigure, ceea ce ar duce în mod cert la o interdependență, adică fiecare stat va avea mai putină nevoie de celălalt pentru a fi influent în lume.

2.5 Aspecte politico militare ale aderării României la Uniunea Europeană

La data de 15 februarie 2000 au început primele negocieri de aderare ale României cu Uniunea Europeană, iar printre primele subiecte aduse în discuție au fost Capitolul 26 (Relatiile internaționale) si Capitolul 27 (Poitica externă și de securitate comună).

Referitor la Politica de Securitate și Aparare Comună se evidenția că: “România este pregatită să accepte și să aplice acquis-ul în domeniul PESC a Uniunii Europene. Politica externă și de securitate a României se bazeaza pe aceleași principia și are aceeași orientare ca cea promovată de Uniunea Europeană”.

Primul angajament concret al României in cadrul PESA datează din noiembrie 2000, atunci când pune la dispoziția Uniunii Europene o serie de capacitați militare si o ofertă de forțe. Mai târziu oferta romaneascâ a fost îmbunătățită in ceea ce privește abordarea convergentă a angajamentelor militare. “Romănia a contribuit si la si la dezvoltarea dimensiunii civile a PESA prin punerea la dispoziția Uniunii Europene a unui numar important de experti in domeniul poliției, a statului de drept, administrației și protectiei civile, parte din ei fiind in prezent angajați in difetite operații derulate de Uniunea Europeană”.

România a fost impilicată in dezvoltarea politicilor de securitate și apărare ale Uniunii Europene in toate etapele importante ale ascensiunii aceseteia, iar unul din cele mai importante elemente este reprezentat in prezent prin contribuția la operaționalizarea capacitatilor de reacție rapidă, în special a Grupurilor de Luptă ale Uniunii Europene. România a fost deasemenea o prezență constant și în operațiunile de managementul crizelor, derulate de Uniunea Europeană în special în Balcani, dar si în alte regiuni, atât pe componenta militară cat si pe cea civilă.

Mijloacele utilizate de România pentru implicarea în PESA sunt: consultări periodice pe probleme europene, participarea la sesiunile adunării UEO, implicarea în activitațile UE cu atribuții în sfera securitații, participarea la operațiunile și exercițiile de gestionare a crizelor din UE, etc.

Din punct de vedere militar România poate reprezenta un pilon important în dezvoltarea PESA mai ales în partea centală și sud-estică a continentului, fapt ce a fost demonstrat și prin participarea sa la Forta Multinațională de Pace din Sud-estul Europei (MPSEE), la Grupul de cooperare navală în Marea Neagră (BLACKSEAFOR), sau la construirea unei brigăzi de menținere a păcii a țarilor din centrul Europei (CENCOOP), dar și a unor unitați militare mixte precum batalionul româno-ungar sau cel româno-moldovean.

Calitatea României de stat membru al Uniunii Europene începand cu data de 1 ianuarie 2007, oferă atât oportunitați pentru valorificarea propriei mareții dar oferă și foarte multe provocări. Implicarea ca stat cu drepturi depline în gestionarea noilor riscuri și amenințări reprezintă “o oportunitate majoră de dezvoltare a rolului si profilului strategic pe care România poate și trebuie sa îl aibă in dublă calitate de stat membru al Uniunii Europene, respective al alianței Nord Atlantice”.

Trebuie să subliniem faptul ca toate aceste elemente reprezintă un valoros acquis pe care România l-a obținut in relația cu Uniunea Europeană, pe tot parcursul procesului de aderare, care îngăduie dezvoltarea profilului si contribuției noasre de-a lungul anilor, in cadrul procesului de stabilizare a dimensiunii de securitate si apărare a Uniunii Europene.

Participarea Armatei României la operații gestionate de Uniunea Europeană

“România ca stat membru al NATO și al UE este și va fi un pilon al stabilității zonale și regionale, un participant activ la asigurarea și dezvoltarea mediului de securitate , deci, implicit un actor activ al costrucției arhitecturii europene și euro-atlantice.”

Încă de la semnarea Tratatului de Aderare la UE, de către România, in aprilie 2005, aceasta a căpatat rolul de observator al activitaților politico-militare ale UE oferindu-i-se astfel numeroase oportunități pentru familiarizarea cu filozofia și procedurile de lucru ale UE. Eforturile României au fost recunoscute demomonstrând astfel că este un participant activ în cadrul structurilor politico-militare ale UE.

Efortul României în cadrul procesului de angajare în politica europeană de apărare și securitate a fost concentrat în trei direcții și anume: dezvoltarea dimensiunii politico-strategice și institutionale, dezvoltarea capacităților de apărare ale UE și dezvoltarea dimensiunii operaționale atât la nivel regional cât și la nivel global.

România a participat la urmatoarele operații și misiuni conduse de UE:

“-Misiunea de Poliție a UE (EUMP) din Bosnia-Herțegovina, declanșată în anul 2003. În prezent, contribuim cu șase ofițeri de poliție;

– Operațiunea ALTHEA din Bosnia-Herțegovina, lansată în decembrie 2004. În perioada ianuarie-octombrie 2006 a continuat participarea cu un contingent de 82 de militari.

– În contextul pregătirii observatorilor militari pentru misiunea de sprijin a UE pentru Uniunea Africană – AMIS II în Darfur/ Sudan, SMG a pus la dispoziție, în cursul anului 2006, un instructor pentru Școala de Menținere a Păcii din Koulikoro/Mali.”

România confirmă faptul că este într-o continuă conxiune la valorile democrației europene, un participant activ la operațiunile de menținere a păcii din Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Balcani, inclusive din yona Mării Negre. România aduce o contribuție importantă pentru dezvoltarea capacitaților de apărare ale UE, și de asemenea va continua sa participle la misiunile UE de gestionare a crizelor.

Introducere

După ce în prima parte a acestei lucrări am discutat despre politica de securitate a Uniunii Europene și componentele acesteia și anume Politica Externă de Securitate Comuna (PESC) și Politica Externă de Securitate și Aparare (PESA), în partea a doua a lucrării vom discuta despre modul Uniunii Europeane de gestionare crizelor, punând accentul pe situația provinciei Kosovo.

Studiul de caz este înparțit în două capitole, primul numit” Implicarea Uniunii Europene în gestionarea crizelor în domeniul militar și civil” iar al doilea numit „Gestionarea crizei din Kosovo”. În prima parte a lucrării am discutat despre perspectiva uniunii Europene în gestionarea crizelor din domeniul militar și civil, dar și despre implicațiile României din acest domeniu. A doua parte a studiului de caz face referire istoricul crizei, modul în care acesta s-a dezvoltat, contribuția Uniunii Europene în conflict dar și felul în care s-a implicat România în acțiunile de gestionare a crizei din Kosovo.

Obiectivul preincipal al acestei lucrări este evidențierea rolului pe care Uniunea europeană l-a avut în managementul crizelor, cu accent pe criza din Kosovo și statutul ei din acest moment în cardrul sistemului internațional.

Metoda de cercetare aplicată pentru realizarea prezentului sutdiu de caz este aceea a studiului datelor documentare, având în vedere analiza unor documente stranse sau colectate deja și disponibile în diferite forme.

“Anticipată de numeroase antecedente violente, fără a fi o excepție, criza din Kosovo se înscrie perfect în tipologia focarelor de conflict din Peninsula Balcanică individualizându-se problematic la conjuncția acelorași cauze, a căror examinare evidențiază predeterminările situației conflictuale actuale. Astfel, predeterminările aflate la originea crizei kosovare au ca numitor comun diversitatea etnică, geografică, economică și religioasă.”

Studiul de caz asupra conflictului din Kosovo, și al managementului crizelor internaționale, oferă posibilitatea înțelegerii modului în care Uniunea Europeană și-a raportat evoluțiile geopolitice din zonă, dar și cum alături de comunitatea internațională, aceasta a acționat prin instrumente proprii, la gestionarea crizei. 

Capitolul 1 : IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE ÎN GESTIONAREA CRIZELOR DIN DOMENIUL MILITAR ȘI CIVIL

Gestionarea crizelor în domeniul militar și civil

“Analiza afirmării de către UE a statutului de actor internațional important trebuie făcută luând în calcul, următoarele dimensiuni: economică, demografică, politică, militară și civilă, atitudinea statelor membre UE față de gestionarea crizelor”.

Dimensiunea politică face referire la faptul că Uniunea Europeană se impică activ, constant și responsabil in gestionarea crizelor atât pe continental European cît ți în întreaga lume. Prin treatatul de la Lisabona au fost aduse elemente de noutate în plan politic și anume: crearea funcției de Inalt Reprezentant pentru Afacerile Externe și Politica de Securitate, acordarea personalitații jurideice UE, caluza de solidaritate, și crearea Serviciului European de Asistență Externă.

Dimensiunea economică reflectă puterea economică a UE, evidențiind faptul ca europa ramâne cea mai mare putere comercială și economică la lumii înainea SUA, Chinei sau Japoniei. Având în vedere aceste considerente putem afirma ca UE este ăn masură sa asigure resursele economice, materiale și financiare solicitatea prin implicarea sa activă și directă în gestionarea crizelor din domeniul militar și civil.

Dimensiunea militară și civilă reflectă capacoitatea Uniunii Europene de a ase implica activ în gestionarea crizelor din domeniul militar și civil. În temeiul acestor capacități se dovedește nivelul înalt de ambiție dar si experiența în materie de gestionare a crizelor din lume.

Dimensiunea demografică demonstrează că din punct de vedere demografic, UE este o forță demnă de luat în seamă, fiind al treilea colos al lumii după China si India. Toate acestea demonstrază că Uniunea Europeană dispune de toate resursele umane necesare pentru a activa în structurile civile si militare in sarcini de gestionare a crizelor.

Atitudinea statelor membre UE cu privire la gestionarea crizelor din domeniul militar și civil este relevată prin faptul că statele membre participă atât cu resurse financiare, umane sau de altă natură, la actiunile conduse de Uniunea Europeană direct dar și în parteneriate cu ONU și/sau NATO pentru stabilizarea lumii.

Perspective in gestionarea crizelor de catre Uniunea Europeană

O parte importantă a politicii de securitate a Uniunii Europene o constituie gestionarea civilă a crizelor însă aceasta repreyintă o mare provocare pentru UE deoarece eficacitatea multor misiuni este limitată “ceea ce reflect ă, pe de o parte, criza actual ă de resurse pentru derularea misiunilor de construcție a statelor („state-building”) și se explic ă, pe de alt ă parte, prin deficitele UE ca absență din cadrul strategic al intervențiilor”.

Dimensiunea civilă a Politicii de Securitate și Aparare Comună a evoluat foarte mult în ultimii ani, în sensul că au fost create instituții specifice pentru realizarea sau planificarea misiunilor civile. Raza de acțiune a acestora s-a mărit continuu, acum UE realizând misiuni civile în Africa, Asia, Orientul Apropiat și Balcanii Occidentali.” Personalul destinat misiunilor civile ale UE a crescut pe de o parte: astfel, acum în Kosovo circa 1700 experți internaționali sunt în activitate pentru misiuni de poliție și justiție. Misiunile din Georgia și Afganistan num ără 300 de experți internaționali.”

“În ciuda acestei evoluții dinamice, UE se confrunt ă totuși cu provoc ări mari în domeniul gestion ării civile a crizelor. Se pot distinge deficite delicate cantitative și calitative în punerea la dispoziție a capacităților”. În ceea ce privește deficitele de competențe acestea ar putea fi urmatoarele:

Recrutarea dificilă a experților pentru sarcini în cadrul consrtucției statelor unde lipsesc mai ales funcționatii în justiție si poliție. Această problem apare deoarece sistemul de selecție al UE se bazeză in cea mai mare parte pe detașamente naționale. Funcționarii civili sunt din ce în ce mai rari și mai solicitați în statele membre ale UE, iar guvernele ezită să îi trimită în misiuni internaționale, iar în caz contrar potențialii experți renunta sa mearga în misiuni internaționale deoarece presupune un angajament dificil față de activitatea lor obișnuită.

Implicarea mai multor ministere naționale în gestionarea civilă a crizelor reprezintă un deficit deoarece Ministerele Justiției, Afacerilor Externe sau Interne, sau de Finanțe, au prioritați diferite și nu reușesc de fiecare data să se pună de accord asupra unui subiect, ceea ce reprezină o dificultate suplimentară.

Absența cadrului strategic scoate in evidență faptul ca UE a avut mereu o problemă cu dezvoltarea strategiilor de conflict. “În acest sens, EULEX Kosovo este un exemplu revelator. Lansată inițial cu scopul de a demonstra capacitatea UE de a proteja stabilitatea în Balcani, misiune ce astăzi suportă disensiunea între statele membre în ceea ce privește independența Kosovo. Constituirea unei poliții, a unei justiții și a unei administrații kosovare fără mandat pentru a promova suveranitatea se dovedește extrem de dificilă. Chiar dacă EULEX îndeplinește sarcini executive limitate, teme politice și domenii spinoase ca lupta împotriva crimei organizate sunt mult excluse în practică”.

Baza obiectivelor UE pentru a-și îmbunatați planificarea și conducerea operațiunilor de mamagementul crizelor o reprezintă celula civili-militari. Pentru conducerea și planificarea efectivă a operațiunilor militare UE are la dispoziție două variante: prin cele 5 comandamente puse la dispoziție de unele state membre (Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia și Italia) și prin recurs la mijloacele și capabilitațile NATO.

Rolul României în gestionarea crizelor din domeniul militar si civil

Fiind stat al Uniunii Europene, România se alatură celorlale state membre la gestionarea crizelor. “România este pe locul al treilea în UE în ceea ce privește contribuția la misiunile civile ale Uniunii, la care participă cu polițiști, jandarmi, militari, diplomați, judecători sau experți în drepturile omului”.

Implicarea solidă a țării noastre este confirmată prin situarea pe unul din locurile fruntașe ai membrilor UE atât din punct de verdure al experțiulor angajați sau detașați în misiunile UE, cât și prin contribuția adusă în domeniul PSAC. Contribuția adusă de România alături de celelalte state membre învăluie atât domeniul civil, dar și cel militar.

Romănia participă la misiuni sub egida PSAC pe trei continente și anume: “EUPM (misiune civilă în Bosnia și Herțegovina), EUFOR Althea (misiune militară în Bosnia și Herțegovina), EULEX Kosovo (misiune în domeniul supremației legii în Kosovo), EUPOL Afghanistan (misiune civilă în Afganistan), EUJUST LEX (misiune integrată în domeniul statului de drept pentru Irak), EUMM Georgia (misiune de monitorizare), EUPOL Afganistan (misiune civilă în Afganistan), EUPOL COPPS (misiune de poliție în Teritoriile Palestiniene), și EUNAVFOR ATALANTA (misiune navală de combatere a pirateriei în Golful Aden)”. Armata României s-a implicat în acest sens, într-un mod activ, permanent și responsabil ăn toate acțiunile UE, cu scopul de a-și dezvolta valorile civile de gestionare a crizelor.

“Se pare că, până acum, România s-a mulțumit cu rolul de executant în toate misiunile militare și civile de gestionare a crizelor conduse de UE. Prin urmare, ar fi necesar ca, pe viitor, România să contribuie în mod activ atât la elaborarea, cât și la implementarea Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC)”. . “În acest sens, ar fi necesar ca experții români să își asume responsabilități sporite prin obținerea unor funcții de conducere și coordonare, atât în teatre, cât și în structurile de planificare și conducere de la Bruxelles”.

CAPITOLUL 2 : GESTIONAREA CRIZEI DIN KOSOVO

Contextul istoric, ideologic și cultural al conflictului

De-a lungul timpului, Kosovo a fost o sursă inepuizabilă de conflicte între etniile albaneză și sârbă, conflicte apărute cu mult înaintea războiului declanșat între 1991 și 1995, dat fiind fapul că importanța acestei provincii este la fel de mare pentru ambele popoare.

Sârbii considerau provincia Kosovo, fiiind „Pământul lor sfânt”, acest teritoriu aflându-se în mijlocul imperiului lor medieval, loc unde a avut loc marea bătălie de la Kosovo Polje din anul 1389. Mai mult principalele repere religioase care au dovedit identitatea sârbilor, se află tot pe acest teritoriu, în special fiind vorba de mănastiri ridicate în perioada medievală. Un cunoscut scriitor sârb, foarte apreciat și cu o mare influență asupra opiniei publice, Dobrica Cosic, spune: „Kosovo este sursa marii poezii epice și este prețiosul incipient al identității spirituale a sârbilor. Nu este doar o bucată de pământ, reprezintă însăși identitatea sârbă. O dată cu pierderea Kosovo, poporul sârb a fost mutilat spiritual”. Însă, trebuie recunoscut și evidențiat fapul că statutul privilegiat de care are parte provincia Kosovo, este unul recent în mintea sârbilor deoarece a apărut în secolul al XIX-lea, când regiunile amestecate etnic, precum zona Balcanilor, trebuiau să își justifice istoric stăpânirea oricărui teritoriu.

Pe de altă parte pretențiile albanezilor în ceea ce privește provincia Kosovo sunt fondate pe faptul că sunt descendenți ai ilirilor, unul din cele mai vechi popoare ale Balcanilor. Drept urmare, ei consideră că erau deja stabiliți în regiunea Kosovo, când triburile slave s-au asezat pe acest teritoriu.

În 1683, când turcii ai fost nimiciți la porțile Vienei, sârbii ortodocși și albanezii catolici, au început să se revolte la fel ca toate popoarele din Balcani, pentru a scăpa de sub dominația turcă. Însă avansul habsburgilor spre Balcani a fost în zadar, turcii punând stăpânire pe provincia Kosovo. Relațiile dintre sârbi și albanezi au cedat în toamna anului 1912, odată cu începerea primului razboi balcanic, când provincia Kosovo intra sub dominația Serbiei, iar Turcia a pirdut majoritatea teritoriilor europene.

La acea vreme Joseph Swire, expert în probleme albaneze spunea: „În inima peninsulei balcanice a rămas un ulcer care otrăvește sistemul european și care face inevitabilă o operație sângeroasă.”

Managementul crizei din Kosovo

“Pentru a avea o imagine de ansamblu a situației actuale din Kosovo, este necesară o scurtă prezentare a celor mai importante evenimente care au precedat și au condus la declararea unilaterală a independenței din 17 februarie 2008.”

„ Slavii și albanezii au co-existat în Kosovo încă din secolul al VIII-lea. Regiunea a reprezentat centrul Imperiului Sârb până la mijlocul secolului al XIV-lea, iar sârbii consideră Kosovo leagănul civilizației lor. Bătălia de la Câmpia Mierlei (Kosovo Polje) din 1389, când sârbii au fost învinși de turci, a reprezentat un nou început pentru regiune, care a trecut sub dominația Imperiului Otoman. Controlul asupra provinciei Kosovo a fost recâștigat de sârbi abia în 1913 prin Tratatul de la București. “

Constituția iugoslavă din anul 1974, ofera regiunii Kosovo statutul de provincie autonomă, însă, după ce președintele iugoslav Tito a murit la începutul anilor ’80, și Slobodan Milosevic a devent președinte, Kosovo și-a pierdut statutul de stat autonom. În urma unui referendum secret ce a avut loc în anul 1992, albanezii proclamă independența provinciei Kososvo și îl aleg pe Ibrahim Rugova președinte. În 1996, mișcarea unei trupe numită Armata de Eliberare din Kosovo au pornit o serie de atacuri asupra sîrbilor și obiectivelor sîrbești. Atacurile ofensive din partea adversarilor s-au dovedit a fi extem de dure și sângeroase.

„Până în vara anului 1998, aproximativ două sute de mii de kosovari au devenit refugiați, reprezentând 10% din populația provinciei. Până în 24 martie 1999, UNHCR a estimat că mai mult de 250.00 de albanezi au fost forțați să-și părăsească locuințele din Kosovo și alți 200.000 au căutat refugiul în țările vecine. În următoarele trei luni, aproape un milion de kosovari s-au alăturat acestei mulțimi de refugiați.”

Pe data de 6 februarie 1999 se organizează conferința de pace de la castelul Rambuillet, Paris, pentru a gasi o soluție, însă delegația sîrbă decide să se retragă de la discuții și să continuie campania din Kosovo. „După săptămâni de bombardamente, forțele sârbe s-au retras din Kosovo, mai exact pe 10 iunie 1999, lăsând loc pentru o misiune internațională de stabilire a păcii, alcătuită din KFOR, forța armată NATO, și UNMIK, misiune civilă ONU, care urma să administreze provincia până când o soluție avea să fie găsită.”

Implicarea UE în conflict

Oficiul Uniunii Europene joacă un rol foarte important în realizarea agendei europene în Kosovo, cu scopul de a promova apropierea Kosovo la UE.

“Identificarea unei soluții practice și viabile pentru rezolvarea conflictului din Kosovo a determinat implicarea mai multor organizatii internaționale, deși Rusia a susținut și susține în continuare ca aceasta este o afacere internă a Belgradului.”

În aprilie 2006 a fost înființată misiunea PESA în Kosovo și anume EUPT Kosovo ce era formată dintr-o echipă de planificare a UE pentru Kosovo (EU Planning Team for Kosovo – EUPT Kosovo), însă mandatul acesteia a expirat pe data de 15 iunie 2008 odată cu intrarea în vigoare a Constituției din Kosovo.

“ Pe 16 februarie 2008, UE a aprobat desfășurarea misiunii civile EULEX în Kosovo. Aceasta are 1800 de de membri și va fi responsabilă pentru îndrumarea și consilierea instituțiilor kosovare în toate domeniile legate de instituirea unei justiții independente și multietnice precum și a unei forțe de poliție multietnice. Peter Feith a fost numit în mod oficial reprezentant special al UE în Kosovo, iar locotenentul Yves de Kermabon, fostul comandant al KFOR, va conduce misiunea.” Aceasta misiune are trei domenii de activitate prioritare și anume în domeniul justiției, poliției și în domeniul vamal. Din punct de vedere numeric, dar și al mandatului, EULEX Kosovo, reprezintă cea mai importantă și cea mai complexă misiune civilă a Uniunii Europene. Aceasta a fost concepută cu scopul de a ajuta instituțiile juridice kosovare în aplicarea corectă a legii, având puterea de a face investigații sau de a pune sub acuzare cazuri de creime de război, crimă organizată sau corupție.

Însă misiunea Uniunii Europene nu a fost agreată de Serbia, aceasta protestând official cu un document adresa ambasadorului slovean de la Belgrad, a cărui țară detinea prin rotație președinția UE la vremea respectivă. Conform acestui document decizia a fost catalogată ilegală, deoarece nu a fost adoptată în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

“În luna august, UNMIK și misiunea civilă europeană din Kosovo, EULEX au semnat un protocol care reglementează relațiile dintre cele două organizații în domeniul justiției, poliției și serviciului vamal. Protocolul definește, de asemenea, rolul EULEX în Kosovo, în contextul reconfigurării UNMIK. Comandantul EULEX și-a exprimat speranța că misiunea va fi desfășurată pe tot teritoriul Kosovo până la sfârșitul iernii și că depășirea nemulțumirii comunității sârbe kosovare față de ideea desfășurării misiunii judiciare și de poliție a UE în nordul Kosovo este totuși posibilă.”

Satele Unite și Uniune Europeană s-au unit și au semnat un acord prin care SUA putea participa la misiunea EUREX din Kosovo. Prin urmare 80 de judecători, procurori și polițiști americani, au fost trimiși pentru prima dată într-o misiune UE.

Peste 1600 de soldați americani au fost dispuși în zona estică a Kosovo, insumând aproximativ 10% din trupele NATO aflate în acea regiune. „Vom continua să ne îndeplinim obligațiile în această zonă”, a spus Gates la sfârșitul întâlnirii cu președintele Kosovo, Fatmir Sejdiu și cu premierul Hashim Thaci. De asemenea, Gates a întărit promisiunea făcută de președintele American din acea perioadă, George W. Bush făcută partenerilor NATO conform căreia „am venit împreună, și vom pleca împreună”. Totodată, acesta a promis și că țara sa va oferi statului Kosovo instruire, servicii și echipament militar. La Conferința Internațională a donatorilor, ce a avut loc in Bruxelles, Statele Unite ale Americii au promis că vor acorda peste 290 de milioane de euro pentru reconstruirea statului Kosovo.

Pe 9 octombrie, șeful Biroului de Relații cu UE, și primul ministru, Hashim Thaci, semnează un acord prin care oferă provinciei Kosovo suma de 122 de milioane de euro pentruun an.La începutul ceremoniei, Comisarul Rehn a declarat că provincial Kosovo v-a avea sprijinul Uniunii Europene față de integrarea europeană a noului stat.”Oferind peste 120 de milioane de euro, UE ajută Kosovo să se dezvolte către o societate multi-etnică, stabilă și liniștită, bazată pe un set de legi”, a declarat Rehn. El a denumit livrarea acestor bani drept „un semn clar că Uniunii Europene îi pasă”, dar în același timp a cerut „un management economic stabil” al acestora. Conform declarațiilor sale, donația UE va ajuta Kosovo să progreseze social și economic. Thaci a declarat că „56% din această sumă se va îndrepta către zona economică, 26% către cea politică, 8% către legislativ și 9% către alte scopuri”. Pentru anul 2009, UE promite 66 de milioane de euro pentru Kosovo, în timp ce pentru 2010, se vor oferi 67,3 milioane de euro.”

“Adunarea din Kosovo a aprobat declarația de independență pe 17 februarie 2008”, iar în zilele următoare, o serie de state precum Albania, Austria, Australia, Coreea de Sud, Franța, Germania, Italia, Japonia, SUA, Turcia, Regatul Unit, și altele au anunțat recunoașterea independenței, în ciuda protestelor din partea Rusiei și a altor țări din cadrul Națiunilor Unite. “Până pe 4 februarie 2011, Republica Kosovo a obținut 98 de recunoașteri diplomatice oficiale ca stat independen.” Acum 110 din 193 de state membre ale ONU, 23 din 28 de state membre ale Uniunii Europene și 24 din 28 de state membre ale NATO au recunoscut deocamdată Republica Kosovo.

În iulie 2008, Kosovo a început demersurile oficiale pentru a deveni membru al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale, două instituții financiare deosebit de importante în cadrul cărora marile puteri din Vest exercită o influență considerabilă, în primăvara lui 2009 statul Kosovo a devenit membru al Băncii Mondiale și “al 186-lea membru al FMI.”

Statul Kosovo, are o populație de aproximativ 2 milioane de locuitori, și este printre cele mai sărace țări din Europa. Banca Mondială susține că produsul intern brut pe cap de locuitor este de aproximativ 1,76 EUR. Aproximativ 45% din populație trăiește sub nivelul de sărăcie național, iar 17% dintre aceștia în sărăcie extremă, potrivit ultimelor și celor mai recente statistici din 2006. Tot prin aceste statistic se dovedește ca Kosovo are una dintre cele mai tinere populații din Europa, dar are și o diasporă foarte numeroasă.

„În iulie 2010, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind Kosovo prin care încuraja statele membre ale UE să-și intensifice abordarea comună față de această țară. Parlamentul European a subliniat că perspectiva aderării la UE constituie un puternic stimulent pentru reformele necesare în Kosovo și solicită adoptarea unor măsuri concrete pentru ca această perspectivă să devină mai tangibilă atât pentru guvern, cât și pentru cetățeni.”

Dintre cele 28 de state membre ale UE, doar 22 au recunoscut independența Kosovo, însă absența unui consens european nu împiedică UE să aibă angajamente în Kosovo. Statele membre care nu recunosc independența statului Kosovo sunt Cipru, Grecia, România, Slovacia și Spania, acestea având diferite niveluri de cooperare cu autoritățile kosovare. „Parlamentul European a adoptat rezoluția cu privire la rolul UE în Kosovo, rezoluție ce a fost adoptată cu 424 voturi pentru, 133 împotrivă și 24 abțineri. Deputații europeni salută desfășurarea cu succes a misiunii EULEX și îmbunătățirea situației de securitate în Kosovo. Dezvoltarea economică și politică din Kosovo este prin sprijinită prin oferirea unei perspective clare europene.”

EULEX își implementează mandatul prin pstru obiective operaționale. Primul obiectiv se referă la monitorizare, îndrumare și consiliere, prin care EULEX oferă asistență pentru mamagementul superior al Consiliului Judiciar din Kosovo, Consiliului Procurorilor, Poliției vamale și de frontieră. Monitorizarea se referă la respectarea metodelor de lucru, a eficienței și nevoilor partenerilor locali. Consilierea reprezintă o alta parte important a diviziei, ce constă în împartășirea experiențelor ci partenerii locali, într-un cadru de încredere și respect reciproc, iar consilierea implică o expertiză a unor probleme mult mai specifice.

Al doilea obiectiv este unul “executiv”, prin care EULEX sprijină punerea în aplicare a celor mai bune practici europene în ceea ce privește, printre aletele și respectarea drepturilor omului. În cadrul noului mandat al Misiunii, EULEX judecătorii și procurorii sunt încorporați în instituțiile kosovare și servesc în conformitate cu legislația din Kosovo.

Al treilea obiectiv al misiunii din Kosovo se numește “Nord” și are ca scop restabilirea statului de drept pe întreg teritoriul de nord al provinciei Kosovo. EULEX își menține funcțiile sale executive, ca parte a unei soluții durabile în cadrul dialogului facilitat de UE dintre Pristina și Belgrad. EULEX continuă să furnizeze sprijin structurat la conducerea statului Kosovo și pledează pentru o țară funcțională și multietnică, integrate pe deplin în UE. EULEX menține o unitate de poliție permanentă pentru a face față incidentelor limitate de ordine publică, monitorizând și asistând Poliția de Frontieră din Kosovo.

Ultimul obiectiv pe care misiunea EULEX îl are in vedere suportul pentru implementarea dialourilor prin care oferă suport tehnic pentru punerea în aplicare a acordurilor cu privire la regulile de drept, dialog facilitat de UE. Aceasta include integrarea sârbilor kosovari în structurile de securitate din Kosovo, crearea de registre civile verificate, precum și o susținere a patrimoniului religios și cultural ce funcționează în cadrul Poliției din Kosovo. 

Cea mai recentă extindere a mandatului Misiunii în iunie 2014 a adus schimbări majore. Cazul EULEX al judecătorilor și procurorilor din Kosovo este modificat prin Legea cu privire la competența și competențele EULEX judecătorilor și procurorilor în Kosovo. Misiunea nu va afecta cazurile noi și ar preda treptat competențe în sistemul judiciar din Kosovo. O excepție de la acest lucru este nordul Kosovo, unde EULEX va rămâne responsabilă de proceduri judiciare, până ce dialogul UE de facilitare între Pristina și Belgrad aduce o soluție pentru sistemul judiciar.

Dispunerea din iunie 2014 a fost susținută într-un schimb de scrisori între președintele Atifete Jahjaga și Înaltului Reprezentant al UE, Catherine Ashton, la 14 aprilie 2014. Mandatul actual al EULEX  a fost în consecință modificat și numărul de personal sa redus în continuare. EULEX a menținut structura sa de bază, și anume două divizii majore, cea "Executivă" și "Consolidarea". Misiunea a fost însărcinat în plus pentru a ajuta la punerea în aplicare a acordurilor obținute în cadrul Belgrad și încorporate în Acordul internațional care reglementează normalizarea relațiilor dintre Republica Kosovo și Republica Serbia" , semnat la 19 aprilie 2013. “Uniunea Europeana a prelungit până pe 14 iunie 2016 misiunea în Kosovo.”

“La 25 septembrie 2014, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate a propus numirea ambasadorului Gabriele Meucci în calitate de șef al misiunii EULEX Kosovo pentru perioada cuprinsă între 15 octombrie 2014 și 14 iunie 2015.”

Poziția României față de provincia Kosovo

Încă din februarie 2008 când provincia Kosovo și-a declarat independența, România a abordat un compartament reticent și ” a anunțat că ia act cu „profundă îngrijorare“ de proclamarea independenței provinciei, regretă eșecul negocierilor „în spiritul dreptului internațional“ și nu recunoaște independența provinciei.”

După întâlnirea oficială a președintelui Traian Basescu cu Boris Tadici, președintele Serbiei, statul “vecin și prieten” conform presei straine,din noiembrie 2011, ziarele din Belgrad îl citează pe președintele român după cum urmează:” România nu a recunoscut și nu recunoaște independența Kosovo și credem că o soluție negociată, în care sîrbii din Kosovo, în orice caz, trebuie să aibă sentimentul că instituțiile sîrbești îi servesc și îi protejează, trebuie să existe.“ (Traian Băsescu, președintele Romîniei, vizită de stat la Belgrad, noiembrie 2011).

Aflat în vizită la Casa Albă, Președintele Guvernului României, Victor Ponta, vorbește pentru prima dată despre posibilitatea recunoașterii provinciei Kosovo, astfel „premierul Ponta îi spune vicepreședintelui SUA, Joe Biden, că în cursul lui 2014 „nu se va întîmpla nimic“ în ceea ce privește recunoașterea Kosovo, dar că în 2015 România va avea o poziție coordonată cu partenerii internaționali.” Nerecunoașterea Kosovo de carete cele cinci state ale UE, din care face parte și România, îngreunează relașiile dintre privincie și Uniunea Europeană.

Recunașterea indepandenței statului Kosovo a pornit o serie de tensiuni între șeful statului și remierul Victor Ponta în sensul că cel din urmă optează pentru o recunoaștere rapidă, în timp ce președintele Traian Basescu manifesta o oarecare “prudență” fiind în continuare reticent în privința acestui subiect.

În prezent se pare ca noul președinte al României ar dori să optze prntru “o recunoastere tacită, cel puțin pentru o perioadă de vreme, după modelul implementat la competițiile europene de sport. Unde kosovarii participă, dar fară a-și afisa steagul propriu și fară a li se cânta imnul național.” Prin o astfel de recunoaștere tacită, România ar putea da un exemplu și celorlalte țari membre ale Uniunii Europene, fiind prima țară care sparge cercul țărilor ce nu recunosc independența provinciei Kosovo.

“Mai mult, dintre cele cinci state, România este văzută ca fiind cea mai activă susținătoare a apropierii de UE a acestei regiuni. Unul din pașii-cheie ai Bucureștiului a fost recunoașterea pașapoartelor emise de Kosovo, chestiune pe care oficialii de la Priștina au menționat-o cu recunoștință.”

CONCLUZII

Pornind de la informațiile prezentate mai sus putem concluziona că din punctul de vedere al capacităților militare și civile existente atât la nivelul Uniunii cât și la nivelul statelor membre, cât și din punct de vedere al gestionării crizelor din dimeniul militar și civil, Uniunea Europeană reprezintă cea mai inportantă entitate a scenei internaționale, iar acest luctru este pus în valoare mai ales prin paleta largă a rolurilor îndeplinite mai ales în domeniul militar, politic, social, economic și de mediu materializate peste tot în lume.

Pentru consolidarea acțiunilor din domeniul militar și civil ale Uniunii Europene, statele membre s-au alăturat unei politici externe și de securitate comună (PESC), care avea ca scop prevenirea conflictelor dar și gestionarea crizelor din domeniul militar și civil. Aceasta a fost instituită în titlul V al Tratatului Uniunii Europene, constituind al doilea pilon al Uniunii, pe langă Comunitățile Europene (CE) ce formează primul pilon și Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală (JAI), ce reprezintă al treilea pilon.

Politica Europeană de Securitate și Apărare reprezintă un “proces interguvernamental”, controlul politic fiind exercitat fie de șefii de stat, fie de guvernele statelor membre iar controlul financiar fiind exercitat de parlamentele naționale. Printre domeniile în care activează PESA se numără misiuni de stabilire a păcii, de prevenire a conflictelor și misiuni de consiliere și asistență militară.

Procesul de caracterizare și structurare a PESA este unul continuu, urmarind consolidarea capacitaților Uniunii Europene și clarificarea unor aspecte cu privire la relațiile tranatlantice dar și a relațiilor dintre instituțiile europene și cele euro-atlantice.

În ceea ce privește implicarea României în Politica Externă de Securitate Comună, aceasta este cosiderată un factor important mai ales prin prisma resurselor umane și logistice de care dispune dar și prin prisma experienței acumulate în cadrul misiunilor de menținere a păcii la care aceasta a luat parte. Participarea semnificativă a României la misiunile sub îndrumarea PESA stârnește aprecierea și admirația celorlalte state membre la adresa țării noastre.

Prin adoptarea Strategiei Europene de Securitate, Uniunea Europeană si-a asumat vehement rolul de „actor global” demonstrând astfel că este în masură sa facă față tuturor „responsabilităților globale”.

Partea a doua a lucrării am înceract să evidențiez implicarea Uniunii Europene în problemele provinciei Kosovo și succesul pe care îl are aceasta în gestionare crizelor. Satbilitatea provinciei Kosovo este foarte importantă pentru zona de securitate a Balcanilor, însă aceasta este realizabilă doar cu ajutorul comunităților internaționale, al statelor vecine, al SUA, NATO, UE și ONU de a ajunge la o soluție de conviețuire unanim acceptată.

Așa cum am arătat în conflictul din Kosovo sunt implicate mai multe organizații internaționale, însă potențialul de extindere a conflictului nu poate fi ignorat mai ales că celelalte provincii iugoslave, precum Muntenegru și-ar putea dori secesiunea.

Misiunea Uniunii Europene în Kosovo și anume EULEX, a fost una din cele mai importante misiuni pe care aceasta le-a desfașurat vreodată, având ca scop sprijinirea statului Kosovo în luarea deciziilor cu privire la domeniul justiției, vamal și polițienesc. La început Serbia s-a opus începerii misiunii pe motiv că aceasta nu a primit aprobarea din partea Consiliului de Securitate al ONU, și cu ajutorul Rusiei care avea drept de veto în Consiliul de Securitate au încercat să blocheze inițiativa UE.

În ceea ce privește recunoașterea provinciei Kosovo, România, alături de încă partu state membre UE au rămas încă reticente, fiind foarte prudentă, ințeleaptă chiar aș putea zice, trecând cu ușurință peste febra momentului, luând în calcul faptul că recunoașterea independenței Kosovo ar putea crea un pretext pentru etnicii maghiari de la noi din țară. Acum după aproximativ șapte ani, acest lucru nu mai reprezintă un pericol pentru România iar liderii țării au îneput deja demersurile pentru recunoașterea provinciei, primul pas fiind recunoașterea pașapoartelor emise de Kosovo.

BIBLIOGRAFIE

dr. Constantin MOȘTOFLEI, Politici Și Strategii În Gestionarea Conflictualității, Editura Universității Naționale De Apărare „Carol I” București, 2008

dr. Constantin MOȘTOFLEI, Sesiunea Anuală De Comunicări Științifice Cu Participare Internațională, București, 17-18 aprilie 2008

Dr Constantin MOȘTOFLEI, Exigențe ale PESA asupra securitații și apărării României, București 2007.

Comment se définit l’Union européenne?, http://www.viepublique.fr/decouverte-institutions/union-europeenne/ue-citoyennete/definiti on/qu-est-ce-que-union-europeenne.html apud TATARU Irina Capacitatea Uniunii Europene de Gestionare a Crizelor in Domeniul Militar si Civil. Prezent si Perspective, Bucuresti 2012

Dobrica Ćosić apud Tom Gallagher, Balcanii în Noul Mileniu în Umbra Războiului și a Păcii, București, Humanitas, 2006, p. 86.

Amiral prof.univ.dr. Gheorghe MARIN, Exigențe Ale Pesa Asupra Securității Și Apărării României, editura Universității Naționale de Apărare “Carol I” București, 2007

Irina TĂTARU , CAPACITATEA UNIUNII EUROPENE DE GESTIONARE A CRIZELOR ÎN DOMENIUL MILITAR ȘI CIVIL. PREZENT ȘI PERSPECTIVE, Bucuresti,2012

Liviu MURESAN , POP Adrian, BONCIU Florin, Politica europeana de securitate sii aparare, Bucuresti 2004

L’Union européenne: pourquoi?, http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_1/ index_fr.htm, p. 1. Apud TATARU Irina, Capacitatea Uniunii Europene De Gestionare A Crizelor În Domeniul Militar Și Civil. Prezent Și Perspective, Bucuresti 2012

Col.dr. Marin DĂNCĂU, CONFLICTUL DIN KOSOVO. IMPLICAȚII ASUPRA MEDIULUI DE SECURITATE REGIONAL, Buletinul Universității Naționale De Apărare „Carol I“

Petre DUȚU , ȘTEFAN Dinu, Politica europeană de securitate și aparare, București 2007

Dr. Petre Duțu Mihai-Ștefan Dinu, Politica Europeană De Securitate Și Apărare – Cadrul De Manifestare Și Dezvoltare A Intereselor De Securitate Națională APAUD Adaptat după Federico SANTOPINTO

Dr. Petre DUȚU, Cristina BOGZEANU, Priorități în arhitextura de securitate a României în noul climat al globalizării și apartenenței la tratate zonale sau regionale, Editura UNAp, București, 2012

Tom Gallagher, Balcanii în Noul Mileniu în Umbra Războiului și a Păcii, București, Humanitas, 2006

Articole-legi

Lucrarea elaborată în cadrul proiectului Phare RO-2002/000-586.03.01.04.02 – “Formare inițială în afaceri europene pentru funcționarii publici din administrația publică central”, Politica europeana de securitate si apărare, București 2005

Departamentul pentru integrare euroatlantica si politica de aparare- politica europeana de securitate si aparare

Rex/347 Rolul Societății Civile În Relațiile Ue-Kosovo, Bruxelles, 28 Martie 2012, Raportor: Dl Ionuț Sibian

Site-uri web

http://www.cmi.interculturel.org/files/No%201%20%285%29%20-%202008/buzec.stefania.societatea.civila.pdf accesat la data de 20.05.2015

http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/pozitia-romaniei-fata-kosovo accesat la data de 23.05.2015

http://www.europarl.ro/ro/stiri_evenimente/stiri/actualitatea-2009/actualitatea-2009-february/actualitatea-2009-february-12.html accesat la data de 23.05.2015

http://www.enational.ro/dezvaluiri/ce-comanda-are-de-executat-klaus-iohannis-472320.html/ accesat la data de 23.05.2015

http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2014/09/rezumat_teza_brebenel.pdf accesat la data de 20.05.2015

http://lege5.ro/Gratuit/gqydkojxgy/decizia-nr-2-2014-eulex-kosovo-privind-numirea-sefului-misiunii-uniunii-europene-de-sprijinire-a-suprematiei-legii-in-kosovo-1-eulex-kosovo-2014-707-pesc accesat la data de 23.05.2015

http://www.mapn.ro/diepa/eveniment/20060713/Brosura_PESA.pdf acceasat la data de 25.05.2015

http://www.mae.ro/node/1884, Participarea României la misiunile PSAC accesat la data de 10.05.2015

http://www.mfa-ks.net/?page=2,33 accesat pe data de 23.05.2015

http://www.mediafax.ro/externe/uniunea-europeana-a-prelungit-pana-in-2016-misiunea-in-kosovo-12746674 accesat la data de 23.05.2015

http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/7249034.stm accesat la data de 23.05.2015

http://www.realitatea.net/kosovo-obtine-aderarea-la-fmi-pas-important-spre-integrarea-internationala_513836.html accesat la data de 23.05.2015

http://ro.scribd.com/doc/260938852/Tratatul-de-La-Lisabona#scribd accesat la data de 05.02.2015

http://www.wattpad.com/3229000-30-tratatul-de-la-lisabona-2009 accesat la data de 05.02.2015.

ANEXA 1

Cronologie PESA

ƒ 19 iunie 1992 – Uniunea Europeană Occidentală (UEO) adoptă „Misiunile de la Petersberg”. ƒ

16 – 17 iunie 1997 – Tratatul de la Amsterdam încorporează „misiunile Petersberg” în cadrul PESC.

ƒ 3 – 4 decembrie 1998, Întâlnirea la înalt nivel de la SaintMalo – Franța și Regatul Unit adoptă o „declarație comună privind apărarea europeană”), numită Declarația de la Saint-Malo. Pentru prima dată în istoria integrării europene, britanicii acceptă ca UE să aibă competențe în materie de apărare. Astfel, se naște PESA. ƒ

– 4 iunie 1999, Consiliul european de la Koln – Sub președinția germană, acordul de la Saint-Malo este „europenizat”. PESA este în mod oficial lansată. ƒ

10 – 11 decembrie 1999, Consiliul european de la Helsinki – Definiția obiectivului global al PESA (headline goal). ƒ

19 – 20 iunie 2000, Consiliul european de la Feira – Gestionarea civilă a crizelor este integrată PESA. ƒ

14 – 15 decembrie 2001, Consiliul European de la Laeken – PESA este declarată operațională. ƒ

21 – 22 iunie 2002, Consiliul European de la Sevilia – Consiliul european extinde PESA cu lupta împotriva terorismului, care este, de fapt, integrată „misiunilor Petersberg”. ƒ 16 decembrie 2002 – Acordul numit «Berlin plus» între UE și NATO. ƒ

19 – 20 iunie 2003, Consiliul European de la Thesalonic – UE adoptă un plan asupra non-proliferării armelor de distrugere în masă. ƒ

12 – 13 decembrie 2003 – Adoptarea Strategiei Europene de Securitate (SES).

ƒ 12 iulie 2004 – Crearea Agenției Europene de Apărare.

ƒ 5 – 6 aprilie 2004 – Ca răspuns la Doctrina Solana (SES) și a noilor amenințări care sunt identificate aici, miniștrii Apărării adoptă inițiativa anglo-franco-germană ce vizează crearea „grupărilor tactice” (Battle Groups). Această inițiativă se inserează în noul 37 „Obiectiv global la orizontul 2010”, care trebuie să amelioreze capacitățile europene sub aspect calitativ. ƒ

29 octombrie 2004, Roma – Semnarea Constituției pentru Europa de șefii de stat și de guvern din UE

ANEXA 2

Responsabilitățile Uniunii Europene în gestionarea securității globale

ANEXA 3

Procesul de planificare strategică militară pentru o operatiune autonomă a UE