Politica de Coeziune a Uniunii Europene

Capitolul 1. Politica de coeziune a Uniunii Europene

La nivelul Uniunii Europene sunt adoptate diverse politici cu scopul de a crea un mediu prosper, competitiv, predictibil și transparent.

Politica de Coeziune, din punct de vedere investițional, este principala politică a Uniunii Europene care vizează toate regiunile și orașele uniunii. Această politică a fost dezvoltată cu scopul de a crea locuri de muncă, crește competitivitatea actorilor economici, sprijini dezvoltarea durabilă și elimina discrepanțele economico-sociale dintre statele membre.

Scurt istoric al Politicii de Coeziune

Tratatul fondator al Comunității Europene (Roma, 1957), nu menționează Politica de Coeziune ca punct distinct pe agenda comunității, subliniind mai degrabă doar nevoia de uniformizare a mediului economic și social între state. Astfel preambulul Tratatului de la Roma face referire la necesitatea de „a consolida unitatea economiilor lor și de a asigura dezvoltarea lor armonioasă prin reducerea diferențelor existente între diversele regiuni și a decalajelor cu care se confruntă regiunile mai puțin favorizate”.

În anul 1958 sunt înființate Fondul Social European (FSE) și Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), fonduri de solidaritate, cunoscute în prezent ca și fonduri structurale. Abia în 1975, la 18 ani de la formarea CE (Comunitatea Europeană), Politica de Coeziune este specific menționată pe agenda CE din cauza unor evenimente precum prima extindere a comunității și criza petrolieră din anii ’70. Anul 1975 marchează și contituirea Fondului European de dezvoltare Regională (FEDR).

Unul dintre cele mai importante momente în dezvoltarea Politicii de Coeziune îl reprezintă Actul Unic European (1986) care își propune eliminarea constrângerilor pieței pentru țările defavorizate, fiind o etapă concretă în definirea unei reale politici de coeziune.

Prin Tratatul de la Maastricht (1993) îi este acordat coeziunii, alături de uniunea economică și monetară și piața unică un loc prioritar între obiectivele Uniunii. Urmează ca în urma Consiliului European de la Edinburgh (decembrie 1993) să se aloce Politicii de Coeziune aproximativ o treime din bugetul comunitar.

Strategia de la Lisabona precum și Consiliul european de la Gothenburg (2000-2001) integrează Politica de Coeziune ca parte fundamentală a dezvoltării Uniunii și subliniază dezvoltarea durabilă ca principal obiectiv al acesteia.

Pentru perioada 2007-2013, s-au stabilit în conformitate cu Liniile Strategice Integrate pentru Creștere și Ocupare cele trei priorități ale UE: „Europa-un loc mai atractiv pentru investiții și muncă, îmbunătățirea cunoașterii și inovării pentru creștere, locuri de muncă mai multe și mai bune”

Din cauza extinderii Uniunii precum și a evenimentelor apărute la nivel global, anul 2007 a venit cu o reformă a Politicii de Coeziune, în urma căreia a intrat în vigoare un Cadru Legal Nou al Politicii de Coeziune și s-au efectuat modificări la nivelul obiectivelor de intervenție pentru instrumentele financiare.

Prin urmare, „Politica de Coeziune trebuie să încorporeze obiectivele de la Lisabona și Gothenburg , să răspundă strategiei de creștere și ocupare și să devină un vector-cheie pentru realizarea lor prin intermediul programelor naționale și regionale de dezvoltare”.

1.2.Obiective ale Politicii de Coeziune

Politica de Coeziune evidențiază foarte clar faptul că fiecare stat, oriunde s-ar afla în Uniune, are oportunitatea de a participa și de a beneficia de avantajele pieței comune. Această politică poate fi considerată „mâna vizibilă a pieței” care își propune o dezvoltare echilibrată și sustenabilă, promovând integrarea economică la nivelul Uniunii Europene, văzută ca un întreg. Este o politică orientată pe poziționarea geografică, atribuind câte un rol specific fiecărui teritoriu al Uniunii urmărind a nu fi un obstacol în calea unei alocări optime a activității economice, totodată fiind o sursă de creștere economică de sine stătătoare. Recente teorii economice confirmă prin studiile de caz analizate că geografia contează motiv pentru care politica regională poate fi cea care face diferența.

Uniunea Europeană a dezvoltat o impresionantă convergență economică și socială din 1988 până în prezent. La nivel național, Grecia, Spania, Irlanda și Portugalia, cei mai mari beneficiari de pe urma Politicii de Coeziune, au cunoscut o creștere semnificativă. Între 1995 și 2005, Grecia a redus diferența față de celelalte state EU 27 în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, ajungând de la o valoare de 74% din media UE, la 88% din aceasta. În aceeași perioadă, Spania a ajuns de la 91% la 102% din media UE, iar Irlanda a atins valoarea de 145%, pornind de la 102%. Rezultate similare au fost așteptate în toate statele membre care se aflau la începutul implementării Politicii de Coeziune.

La nivelul regiunilor, creșterea economică relativ puternică a acelor regiuni cu un nivel scăzut al PIB-ului pe cap de locuitor, a indicat convergența teritorială. Între 1995 și 2004, numărul regiunilor cu valori sub 75% din media UE a scăzut de la 78 de regiuni la 70, și numărul celor aflate sub 50% din media UE s-a redus de la 39 la 32.

Reușitele acestei politici au fost de asemenea observate de către alte state. Ca semn de recunoaștere față de interesul acordat, Comisia Europeană a înființat un Memorandum al Înțelegerii (Memoranda of Understanding-MOU) asupra politicii regionale în cooperare cu China, Rusia și Brazilia, fiecare dintre acestea confruntându-se cu o creștere a disparităților regionale și provocări majore în termeni de guvernare. Multe alte state și organizații (Africa de Sud, Ucraina, MERCOSUR, Uniunea Economică și Monetară a Africii de Vest) au exprimat un interes ridicat pentru Politica de Coeziune a UE, deoarece aceasta este considerată un mecanism deosebit de eficient. Prin cooperarea internațională, Politica de Coeziune proiectează valorile europene dincolo de granițele UE.

1.2.1 Politica de Coeziune între 1989 și 1993

Reforma din 1988 a introdus o serie de principii noi în elaborarea Politicii de Coeziune și a instrumentelor acesteia. Aceste principii sunt:

Concentrarea pe un număr limitat de obiective axate pe regiunile cele mai slab dezvoltate;

Planificare multi-anuală bazată pe analize concrete, organizare strategică și evaluare;

Mai bună asigurare că statele membre nu își substituie cheltuielile naționale cu cele ale UE;

Parteneriatul în design-ul și implementarea programelor cu actori naționali și subnaționali , incluzând parteneri sociali si Organizații Non Guvernamentale, asigurând ownership și transparență în implementare;

Cinci obiective prioritare au fost agreate în 1988:

Obiectivul 1: Promovarea dezvoltării și a ajustării structurale a regiunilor cu o situație precară;

Obiectivul 2: Susținerea regiunilor serios afectate de declinul industrial;

Obiectivul 3: Combaterea somajului pe termen lung;

Obiectivul 4: Facilitarea integrării tinerilor pe piața muncii;

Obiectivul 5: a) Accelerarea ajustării structurilor agricole; b) promovarea dezvoltării zonelor rurale;

Puncte Cheie:

Bugetul total al Fondurilor Structurale: 69 miliarde ECU, reprezentând 25% din întregul buget al UE și 0,3% din PIB-ul total al UE.

Principalii beneficiari: Spania (14,2 miliarde ECU), Italia (11,4 miliarde ECU), Portugalia (9.2 miliarde ECU), Grecia (8.2 miliarde ECU)

Rezultate:

Regiunile vizate de Obiectivul 1 reduc discrepanțele față de media UE privind PIB-ul pe cap de locuitor cu o medie de 3 puncte procentuale;

600.000 locuri de muncă au fost create prin Fondurile Structurale în Grecia, Irlanda, Portugalia și Spania, iar media PIB-ului pe cap de locuitor a acestor state a crescut de la 68,3% la 74,5% din media Comunității;

917.000 indivizi au urmat programe de training susținute prin Fondul Social European;

470.000 IMM-uri din regiunile vizate de Obiectivul 2 au primit asistență;

1.2.2 Politica de Coeziune între 1994 și 1999

Reforma din 1993 a lăsat obiectivele existente în perioada 1994-1999 mai mult sau mai puțin neschimbate:

Obiectivul 1: Promovarea dezvoltării și a ajustării structurale a regiunilor cu o situație precară;

Obiectivul 2: Susținerea regiunilor sau a părților din regiunile serios afectate de declinul industrial;

Obiectivul 3: Combaterea somajului pe termen lung și facilitarea integrării tinerilor și a persoanelor supuse excluderii sociale pe piața muncii; promovarea șanselor egale de angajare atât pentru femei cât și pentru bărbați;

Obiectivul 4: Facilitarea adaptării muncitorilor la schimbările industriale precum și la schimbările apărute în procesele de producție;

Obiectivul 5: Promovarea dezvoltării rurale prin: a) accelerarea ajustărilor structurale în agricultură pe fondul dezvoltării Politicii Agricole Comune (PAC) și promovarea modernizării în domeniul piscicol; b) facilitarea dezvoltării zonelor rurale;

Obiectivul 6: Dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor cu o densitatea a populației extrem de redusă (la 1 ianuarie 1995);

Puncte cheie:

Bugetul total al fondurilor structurale și de coeziune: 168 miliarde ECU, reprezentând aproximativ o treime din bugetul UE și 0,4% din PIB-ul total al UE;

Principalii beneficiari: Spania (42,4 miliarde ECU), Germania (21,8 miliarde ECU), Italia (21,7 miliarde ECU), Portugalia (18,2 miliarde ECU), Grecia (17,7 miliarde ECU), Franța (14,9 miliarde ECU);

Rezultate:

Efectele intervenției Fondurilor Structurale între 1994 și 1999 s-au materializat într-o creștere a PIB-ului cu: Portugalia – 4,7%, Germania – 3.9%, Irlanda – 2,8%, Grecia – 2,2%, Spania – 1,4%, Irlanda de Nord – 1,3%;

In regiunile vizate de Obiectivul 1 s-au creat 700.000 locuri de muncă, fapt ce a condus la creșterea ratei de ocupare a forței de muncă cu aproape 4% în Portugalia, 2,5% în Grecia, între 1% și 2% în Germania, sudul Italiei și Spania;

800.000 IMM-uri, dintre care 500.000 provenind din zonele vizate de Obiectivul 1, au primit ajutoare investiționale directe;

4.104 km de autostradă au fost construiți sau recondiționați, la fel ca alți 31.844 km de drumuri.

In regiunile vizate de Obiectivul 2 s-au creat aproximativ 567.000 locuri de muncă suplimentare, rata șomajului a scăzut de la 11,3% la 8,7%, iar un total de 3,2 miliarde ECU din FEDR (Fondul European pentru Dezvoltare Regională) au fost investiți în dezvoltarea a 115.1 milioane metri pătrați de site-uri și sedii noi;

1.2.3 Politica de Coeziune între 2000 și 2006

Prin îmbinarea Obiectivelor 2 și 5 anterioare, precum și a Obiectivelor 3 și 4, reforma din 1999 reduce numărul Obiectivelor Fondului Structural de la 5 obiective la 3 și numărul Inițiativelor Comunitare de la 13 la 4. Cele 3 obiective rămase sunt:

Promovarea dezvoltării și a ajustării structurale a regiunilor cu o situație precară;

Sprijinirea dezvoltării economice și sociale a teritoriilor car se confruntă cu dificultăți structurale;

Sprijinirea adaptării și modernizării politicilor și sistemelor de educație, formare și ocupare a forței de muncă;

Conform Eur Lex, cele 4 inițiative comunitare pot fi rezumate după cum urmează:

Interreg III- urmărește să fortifice coeziunea economică și socială în interiorul UE, promovând o dezvoltare echilibrată a continentului prin cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională

Aceasta a fost implementată pe următoarele direcții operaționale fiecare având priorități specifice:

-Direcția A: cooperarea transfrontalieră

-Direcția B: cooperarea transnațională

-Direcția C: cooperarea interregională

Urban II- urmărește stabilirea liniilor directoare ale Comisiei privind regenerarea economică și socială a orașelor și a zonelor în criză, în vederea unei dezvoltări urbane durabile.

Aceasta oferă valoare adăugată programelor principale. Este important să se sublinieze caracterul inovator al operațiunilor implicate, care iau naștere ca demonstrații, acțiuni emblematice, înainte de a fi treptat încorporate în programele principale.

Equal- urmărește promovarea de noi modalități de combatere a tuturor formelor de discriminare și a inegalităților pe piața muncii pe fondul cooperării transnaționale și pentru a facilita integrarea socială și profesională a solicitanților de azil.

Această inițiativă prevede elaborarea unei strategii de ocupare a forței de muncă și a orientărilor caracteristice pe care statele membre sunt invitate să le ia în considerare în politicile lor naționale. Aceste orientări principale axate pe forța de muncă trebuie transpuse de către statele membre în planul național de acțiune (National Action Plan-NAP) și sunt bazate pe 4 piloni: angajare, antreprenoriat, adaptabilitate și egalitate de șanse.

Leader + – urmărește diversificarea activității economice în zonele rurale, prin aplicarea unor strategii de dezvoltare teritorială inovatoare, integrate și participative. Liniile directoare ale Comisiei pentru Leader + se concentrează pe cooperarea între teritorii și crearea de rețele.

Această inițiativă este o parte a politicii de dezvoltare rurală a UE, al doilea pilon al Politicii Agricole Comune. Modificările în sectorul agricol ca urmare a reformei PAC și pretențiile tot mai mari ale consumatorilor, presiunea asupra mediului înconjurător, răspândirea rapidă a noilor tehnologii , îmbătrânirea populației și depopularea zonelor rurale sunt toți factori care afectează mediul rural de astăzi. În cadrul politicii comunitare inovatoare de dezvoltare rurală, prin intermediul inițiativei Leader +, zonele rurale s-au angajat într-o dezbatere cu privire la rolul lor socio-economic cu scopul de a răspunde eficient acestor provocări importante.

Puncte cheie:

Totalul Fondurilor structurale și de coeziunie disponibile: 213 miliarde EUR pentru UE-15 între 2000 și 2006 și 21,7 miliarde EUR pentru cele 10 state membre noi, alocate între 2004-2006, reprezentând aproximativ o treime din bugetul UE și 0,4% din PIB-ul total al UE.

Principalii beneficiari: Spania (56,3 miliarde EUR), Germania (29,8 miliarde EUR), Italia (29,6 miliarde EUR), Grecia (24,9 miliarde EUR), Portugalia (22,8 miliarde EUR), Regatul Unit (16,6 miliarde EUR), Franța (15,7 miliarde EUR).

Rezultate:

Între 2000 și 2006, banii investiți în atingerea Obiectivului 1 se estimează să fi creat 570.000 locuri de muncă, dintre care 160.000 în noile state membre.

În Spania, 4 miliarde EUR din Fondurile Structurale au fost investite în dezvoltarea tehnologică , inovare și informare a peste 13.000 proiecte de cercetare, care au presupun participarea a peste 100.000 cercetători și s-a asigurat co-finanțarea a 64 de parcuri industriale spaniole.

În Spania, investițiile în infrastructură, au redus timpul petrecut în congestiile în trafic cu 1.2 milioane de ore pe an.

Pentru regiunile vizate prin Obiectivul 2, chestionarele adresate companiilor arată că în perioada 2000-2006 s-au creat aproximativ 730.000 locuri de muncă.

În Regatul Unit , peste 250.000 IMM-uri din regiunile vizate de obiectivele 1 și 2, au primit sprijin, iar peste 16.000 dintre acestea s-au bucurat de sprijin financiar direct.

1.2.4 Politica de Coeziune între 2007 și 2013

Prin îmbinarea Obiectivelor 2 și 3 anterioare, reforma din 2006 a transformat inițiativa Interreg integrând alte inițiative comunitare în programele principale. Obiectivele priotitare pot fi enunțate după cum urmează:

Convergență – urmărește accelerarea convergenței țărilor membre mai puțin dezvoltate, țările vizate fiind alese prin perspectiva unui PIB pe cap de locuitor aflat la un nivel de sub 75% din media UE.

Ocuparea forței de muncă și competitivitate regională – vizează toate regiunile UE, urmărind întărirea competitivității regiunilor precum și gradul de atractivitate pe piața forței de muncă.

Cooperare teritorială europeană – bazată pe inițiativa Interreg, urmărește oferirea de sprijin în cooperarea trans-națională, inter-regională și trans-frontalieră.

Puncte cheie:

Fondurile Structurale și de Coeziune disponibile: 347 miliarde euro, reprezentând 35,7% din bugetul UE și 0,38% din PIB-ul total al uniunii.

Principalii beneficiari: Polonia (63,7 miliarde EUR), Spania (35.2 miliarde EUR), Italia (28.8 miliarde EUR), Cehia (26,7 miliarde EUR), Germania (26,3 miliarde EUR), Ungaria (25.3 miliarde EUR), Portugalia (21.5 miliarde EUR) și Grecia (20,4 miliarde EUR)

Rezultate:

Investițiile realizate prin intermediul Politicii de Coeziune, arată modelele macro-economice, au adăugat în medie 6 puncte procentuale la PIB-ul noilor state membre.

Până în anul 2015, s-a aproximat un număr de 2 milioane de locuri de muncă create.

25.000 km de drumuri noi sau recondiționate, precum și 7700km de căi feroviare.

1.2.4 Politica de Coeziune între 2014 și 2020

După abordarea pe scurt a celorlalte exerciții siminale, în continuare este prezentată Politica de Coeziune 2014-2020, aflată în desfășurare. Aceasta va fi abordată într-o manieră mai detaliată, pentru a înțelege prioritățile UE stabilite în funcție de contextul socio-economic actual.

Articolul 174 din Tratatul de la Lisabona (2010) precizează faptul că pentru a promova o dezvoltare armonioasă, Uniunea trebuie să întreprindă acțiuni care să vizeze întărirea coeziunii atât pe plan social, economic cât și teritorial. Mai exact, Uniunea trebuie să țintească reducerea disparităților între nivelele de dezvoltare ale regiunilor și accelerarea ritmului de dezvoltare ale regiunilor mai puțin prospere.

Regiunile luate în calcul în elaborarea politicii de Coeziune, fac referire la clasificarea NUTS stabilită de către Eurostat. Politica de Coeziune consideră regiunile încadrate în categoria NUTS 2, aceasta însemnând de la 800.000 la 3.000.000 locuitori. La momentul elaborării PC 2014-2020 în UE existau 274 regiuni NUTS 2.

Pentru PC 2014-2020 au fost alocate 351,8 miliarde EUR, reprezentând 32.5% din bugetul UE în valoare de 1082 miliarde EUR. Restul de 67.5% se îndreaptă către celelalte politici UE (Agricultura, Cercetare etc.)

Obiectivele PC 2014-2020 se împart în 3 categorii de obiective tematice având ca și scop final creșterea, dezvoltarea UE.

Figura 1 Obiective tematice PC 2014-2020

Cele 3 categorii stau la baza a 11 obiective finale pentru PC 2014-2020:

Figura 2 Obiective detaliate PC 2014-2020

După cum precizează Comisia Europeană, Politica de Coeziune investește în toate tipurile de regiuni ale UE, bugetul total fiind alocat pe cele 3 categorii de regiuni: slab dezvoltate, în tranziție și dezvoltate. Pentru realizarea principalului obiectiv, și anume eliminarea disparităților dintre gradul de dezvoltare al regiunilor, cea mai mare sumă 182 miliarde EUR se îndreaptă spre regiunile slab dezvoltate, 35 miliarde spre regiunile aflate în tranziție, iar 54 miliarde spre regiunile dezvoltate.

Tabel 1 Alocarea bugetului PC 2014-2020 în funcție de regiuni

În ceea ce privește implementarea PC există 3 autorități care se ocupă de acest proces:

Autoritatea de Management – implementează programele operaționale și are un comitet de monitorizare care veghează asupra bunei funcționări.

Corpul de Certificare – verifică situația cheltuielilor și cererile de plată înainte ca acestea să fie trimise către comisie.

Corpul pentru Audit – pentru fiecare program operațional supervizează desfășurarea eficientă a managementului și monitorizării acestuia.

Reforma PC 2014-2020 aduce un acord de parteneriat în ceea ce privește Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FSI). Așadar cele 5 FSI, Fondul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FADR), Fondul de Coeziune (FC), Fondul Social European (FSE), Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM), își propun reglementări comune precum:

Opțiuni simplificate în materie de costuri

E-guvernare

Condiții de eligibilitate

Instrumente financiare

CLLD – dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității

În concluzie, elementele cheie ale reformei PC 2014-2020 sunt următoarele:

Figura 3 Elementele reformei PC 2014-2020

1.3. Instrumente de finanțare

Comisia Europeană consideră instrumentele de finanțare precum o modalitate eficientă de gestionare a resurselor în vederea unei eficiente implementări ale strategiei UE. Țintind către proiecte cu o potențială viabilitate economică, instrumentele financiare oferă sprijin pentru investiții prin împrumuturi, garanții, capital propriu și alte mecanisme purtătoare de risc, la care se adaugă suportul tehnic, subvenții la dobândă sau la comisioanele de garantare în cadrul aceleiași operațiuni.

Figura 4 Finanțarea PC

Finanțarea PC se realizează prin intermediul a 3 instrumente financiare și anume FEDR, FSE, FC. De remarcat este faptul că toate regiunile UE pot beneficia de pe urma FEDR și FSE, însă doar regiunile slab dezvoltate pot primi sprijin prin intermediul FC.

1.3.1 FEDR – Fondul European pentru Dezvoltare regională

Comisia Europeană susține faptul că FEDR urmărește consolidarea coeziunii economice și sociale în UE prin corectarea dezechilibrelor dintre regiunile sale. În ceea ce privește PC 2014-2020, resursele provenite din acest fond se concentrează pe investiții în domeniile prioritare cheie. Acest lucru este cunoscut sub numele de „concentrare tematică”. Astfel domeniile de interes sunt:

Inovare și cercetare

Agenda digitală

Sprijin pentru IMM-uri

Economia cu emisii scăzute de carbon

Resursele FEDR vor fi alocate depinzând de categoria de regiune. Astfel, în regiunile mai dezvoltate cel puțin 80% dintre aceste resurse trebuie să se concentreze pe cel puțin două dintre aceste priorități; în regiunile aflate în tranziție 60% dintre fonduri trebuie orientate în această direcție, iar în regiunile slab dezvoltate doar 50% din resurse. Mai mult decât atât, unele resurse ale FEDR trebuie să fie direcționate în mod specific spre proiecte de investiții cu emisii scăzute de carbon (regiuni dezvoltate- 20%, regiuni în tranziție 15%, regiuni slab dezvoltate 12%).

În cadrul Programelor de Cooperare Teritorială Europeană, cel puțin 80% dintre aceste fonduri vor fi concentrate pe cele 4 domenii prioritare menționate mai sus.

FEDR acordă, de asemenea, o atenție deosebită caracteristicilor teritoriale specifice. Acest fond este proiectat pentru a reduce problemele economice, sociale și de mediu din zonele urbane, concentrându-se în mod special pe dezvoltarea urbană durabilă. Cel puțin 5% din resursele FEDR sunt destinate exprex dezvoltării durabile prin intermediul unor acțiuni integrate gestionate direct de mediul urban.

Zonele care sunt dezavantajate în mod natural din punct de vedere geografic (zone muntoase sau slab populate) beneficiază de un tratament special. În cele din urmă, zonele ultraperiferice beneficiază, de asemenea, de un tratament special din partea FEDR pentru a compensa dezavantajele determinate de localizarea lor.

1.3.2 FSE – Fondul Social European

Conform site-ului Comisiei Europene, FSE este principalul instrument al UE pentru susținerea locurilor de muncă, ajutând oamenii să se angajeze și asigurând oportunități echitabile pentru toți cetățenii UE. Acest fond funcționează prin investiții în capitalul uman al uniunii, muncitorii săi, tinerii săi și toți cei care sunt în căutarea unui loc de muncă. Cele 10 miliarde EUR care finanțează FSE în fiecare an ajută la îmbunătățirea perspectivelor de locuri de muncă pentru miliarde de cetățeni ai UE, în special pentru cei care întâmpină probleme în găsirea unui job.

UE se angajează să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune urmărind totodată dezvoltarea unei societăți care facilitează integrarea cetățenilor. Aceste obiective sunt în centrul Strategiei Europa 2020, urmărind să genereze o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale.

Comisia Europeană împreună cu țările membre stabilesc prioritățile FSE și modul în care resursele fondului sunt cheltuite. O prioritate este de a stimula adaptabilitatea muncitorilor prin intermediul a noi aptitudini, iar pe cea a întreprinderilor prin intermediul a noi modalități de lucru. De asemenea, se concentrează pe îmbunătățirea accesului către locurile de muncă prin : facilitarea tranziției școală-loc de muncă pentru tineri, oferirea de training-uri pentru cei mai puțini dotați pentru a mări șansele acestora de angajare. FSE ajută oamenii proveniți din grupuri dezavantajate să își găsească locuri de muncă, aceasta fiind o modalitate de consolidare a „incluziunii sociale”. Se semnalează rolul pe care ocuparea forței de muncă îl joacă în a ajuta oamenii să se integreze în societate și în viața de zi cu zi. Criza financiară a dus la o intensificare a eforturilor de a menține oamenii în câmpul muncii.

FSE nu trebuie privit ca o agenție pentru ocuparea forței de muncă; acesta nu face publicitate pentru locurile de muncă. Mai degrabă, prin FSE sunt finanțate zeci de mii de proiecte legate de forța de muncă locală, regională și națională în întreaga UE: de la proiecte conduse de organizații caritabile cu scopul de a integra persoanele cu dizabilități, până la proiecte naționale de amploare axate pe formarea profesională a întregii populații.

Investițiile FSE acoperă toate regiunile UE. Pe perioada 2014-2020 mai mult de 80 miliarde EUR sunt alocate pentru investiții în capitalul uman în statele membre, la care se adaugă 3.2 miliarde destinate pentru inițiativa Ocuparea Forței de muncă Tinere.

Pentru perioada 2014-2020, FSE se va concentra pe 4 dintre obiectivele tematice ale PC:

Promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității acesteia.

Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei.

Investiții în educație, competențe și perfecționare pe parcursul întregii vieți.

Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă.

În plus, 20% din investițiile FSE sunt destinate pentru activități de îmbunătățire a incluziunii sociale și combatere a sărăciei.

1.3.3 FC – Fondul de Coeziune

Conform Comisiei Europene, Fondul de Coeziune se adresează doar statelor membre ale căror VNB (Venit Național Brut) este mai mic decât 90% din media UE a aceluiași indicator. FC are drept scop reducerea disparităților economice și sociale, precum și promovarea dezvoltării durabile.

În prezent, FC este supus acelorași reguli de planificare, gestionare și monitorizare ca și FEDR și FSE prin Regulamentul privind dispozițiile comune.

Pentru perioada 2014-2020, FC are ca rază de acțiune următoarele state: Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Slovenia.

FC alocă un total de 63,4 miliarde EUR pentru activități care vizează următoarele:

Rețelele transeuropene de transport, în special proiectele prioritare de interes european identificate de către UE. FC va sprijini proiectele de infrastructură din cadrul mecanismului Conectarea Europei.

Mediul Înconjurător: FC poate sprijini și proiecte legate de energie sau transport , atâta timp cât acestea generează beneficii evidente pentru mediul înconjurător în ceea ce privește eficiența energetică, utilizarea energiei regenerabile, dezvoltarea transportului feroviar, sprijinirea intermodalității, consolidarea transportului public etc.

Majoritatea calificată a consiliului poate suspenda asistența financiară acordată de FC în cazul în care statul membru în cauză prezintă o datorie publică excesivă sau în cazul în care statul nu adoptă măsurile necesare pentru remedierea problemei.