89Eugenism și ontologie etnică [613870]

89Eugenism și ontologie etnică
Alina BAKO
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte
“Lucian Blaga” University of Sibiu, Faculty of Letters and Arts
Personal e-mail: [anonimizat]
Fenomenele istorice legate de eugenism, ras pură,
construirea unui stat ideal bazat pe o monocromie rasială
au fost surse de cercetare mai ales în ultimele decenii, iar în
România de puțin timp. Cartea istoricului Marius T urda
prezintă cu acribie un peisaj european al eugenismului,
în care România are un rol important. Marius T urda
este profesor la Oxford Brookes University, membru
al Societății Regale Britanice a Istoricilor, director al
Departamentului Medical Humanities al Oxford Brookes
University, unde predă cursuri de Biopolitică, Modernism
și eugenism, Istoria biomedicinei, fiind implicat în mai
multe proiecte de cercetare. A publicat mai multe studii
despre istoria eugenismului în Europa centrală și de sud-
est, înființând o rețea internațională de cercetare a istoriei
eugenismului și a rasismului în Europa Centrală, și de
Est. În 2014 i-au apărut două cărți în limba engleză, una
privind situația Ungariei , Eugenics and Nation in Early
Twentieth Century Hungary (Editura Palgrave) și Latin
Eugenics in Comparative Perspective (Editura Bloomsbury)
care au beneficiat de recenzii favorabile.
T extul de față, Eugenism și modernitate. Națiune,
rasă și biopolitică în Europa (1870-1950) din 2014, apărut la editura Polirom,  este o traducere făcută de Răzvan
Pârâianu a cărții  Modernism and Eugenics , scrisă în limba
engleză și publicată la editura Palgrave Macmillan, cu
completări. Folosirea diverselor documente, multe dintre
ele inedite, se dovedește utilă pentru construirea unei
impresii unitare asupra existenței teoriilor eugeniste și a
asociațiilor care le promovau în perioada 1870-1950.
Subiect controversat, eugenismul este lămurit cu
argumente convingătoare prin aducerea in discuție a unor
momente importante din   evoluția socială și politică a
țărilor europene cum ar fi Marea Britanie, Germania,
Norvegia, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Uniunea
Sovietică, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria și
Grecia, și a modului cum acesta a influențat dezvoltarea
ulterioară a statelor naționale. Cercetătorul Marius T urda
își propune să elucideze felul în care era definit conceptul
de națiune și dacă există o platformă comună pentru
„mișcările eugenice de regenerare națională din aceste
țări” . Este remarcat plusul de valoare pe care studiul țărilor
est-europene îl poate aduce la întregirea teoriei privind
eugenismul. Identificarea unui specific social și economic
local și a unei clase sociale care în Europa de V est dispăruse, Eugenics and Ethnic Ontology
Historical phenomena related to eugenics, race, building an ideal state based on a racial monotone were sources of
research, especially in recent decades, and in Romania for a very short time. Marius T urda book’s presents with scientific
accuracy, a view of European eugenics, in which Romania has also an important role. The use of the various documents,
a part of them unpublished, proves useful for building a unified impressions about the eugenics theories and associations
from 1870 to1950. The book analyzes the transfer of scientific instruments in the definition of cultural landmarks and
the creation of an ethnic ontology. The completeness depends on the comparative method applied, which give birth to
a dense text with information designed to exhaust and clarify this scientific approach.
Keywords: European eugenics, race, Marius T urda, Romania, ethnic ontology

transilvania 2/2015
90țărănimea, determină introducerea în acest context
european a spațiului cultural românesc, cartea explicând
relevanța eugenismului românesc.
T recând în revistă teorii fundamentale din 1940 cum
ar fi cea a lui Gheorghe Banu privind „eugenismul rural”
sau recente – cea de „eugenism arhaic” , propusă de Irena
Rožman (2012), autorul demonstrează o tratare exhaustivă
a subiectului, cuprinzând deci multiple direcții și viziuni.
Alăturarea celor doi termeni, de eugenism și
modernitate se face în contextul redefinirii și restructurării
conceptului de „corp colectiv al națiunii” . Scopul acestei
abordări este clar definit, căci, în viziunea profesorului
Marius T urda „eugenismul nu numai că a oferit o nouă
interpretare a corpului național și social, dar a influențat
și tehnicile de igienă și patologie medicală fără de care
națiunile moderne ar fi degenerat și, fiind astfel slăbite
biologic și social, ar fi pierdut teritorii și resurse naturale.”1
Cartea este structurată în patru capitole, fiecare
anticipând circulația ideilor culturale la care lua și Romania
parte în secolul trecut și explicând „ontologia eugenică
a națiunii” , evidențiată prin mai multe studii de caz, care
fac înțelegerea conceptelor accesibilă mai multor categorii
de cititori și din spații culturale diverse. Cultura română
este asociată celorlalte latine, făcând astfel cunoscut rolul
adiacent pe care l-a avut, în ansamblu, intelectualitatea
românească. Conceptul de „specific național”2 face parte
din definiția propusă de eugeniști, chiar în contextul unei
generalizări europene. Meritul eugenismului, dacă avem
în vedere situația socio-politică de la sfârșitul secolului al
XIX-lea, constată autorul, este cel de a fi o „soluție” și un
sistem de protecție pentru „trecutul glorios al națiunii de
un prezent nesatisfăcător și de a-l transforma într-un viitor
mai bun.”3
Perioada interbelică este caracterizată, scrie Marius
T urda, de o „biologizare a identității naționale” , iar,
spre deosebire de fascism și comunism, eugenismul a
„combinat finitudinea biologică a individului uman cu
existența eternă a națiunii.” Remarcăm grija permanentă
pentru definirea termenilor și încadrarea lor în niște limite
conceptuale științifice, cu o mare exactitate. Schema de
analiză este clar formulată, fiind stabilite niște repere și
chei de semnificații.
Cele două obiective propuse încă de la început, cel
de a „examina metodologiile prin care corpul uman a
fost definit eugenic” și analiza reprezentării în discursul
eugenic și biopolitic a „corpului colectiv al națiunii” sunt
urmărite și concretizate pe măsură ce discursul evoluează,
pătrunzând în examinarea atentă, cu o fundamentare
științifică de înaltă ținută, a problemelor menționate
anterior.
Primul capitol, intitulat Etosul științific , este situat sub
semnul unei „polifonii terminologice” , pentru că, pornind
de la teoria lui Francis Galton, părintele eugenismului,
sunt urmărite ecourile și prelucrările pe care eseurile
acestuia le-au determinat în statele europene. Problemele
importante pe care le ridică profesorul de la Universitatea Oxford Brookes sunt legate de necesitatea și stabilirea unui
spectru larg de analiză, ceea ce corespunde unei viziuni
globalizante asupra paradigmei științifice a eugenismului.
T recând prin diferite exemple oferite de națiunile
europene, susținute de un volum vast de studii teoretice,
conceptul de eugenism este văzut drept un „conglomerat
de idei sociale, biologice și culturale” , care se baza pe „legile
științifice ale selecției naturale și ale eredității.”4 Având ca
punct de plecare teoriile științifice, pe parcursul evoluției
și integrării acestuia în politica de stat, eugenismul își
atribuie un rol esențial, cel legat de conservarea trăsăturilor
corpului națiunii.
În capitolul Războiul: singurul igienist al lumii5,
este acreditată teoria conform căreia prima conflagrație
mondială a fost privită din punctul de vedere al
eugeniștilor dintr-o dubl ă perspectivă: cea prin care
războiul a contribuit la reducerea populației din Europa,
și deci la un proces de igienizare a societății și cea prin care
calitatea celor trimiși pe front ducea la o diminuarea a
celor cu virtuți și caracteristici fizice puternice. Perioada
interbelică face trecerea de la așa numita universalitate
a eugenismului, spre o direcționare a acestuia spre
constituirea și redefinirea statelor naționale. Eugenismul
național propunea un „răspuns al societăților respective
la nevoia unor noi fundamente identitare pe care să se
dezvolte atât individul, cât și națiunea din care acesta făcea
parte.”6 Din acest punct de vedere, concluzia care apare
este că „războiul era un instrument pentru producerea
unui catharsis colectiv, cel mai mare test al sănătății și
moralității rasiale a națiunii și, ca atare, putea fi imaginat
ca un educator al spiritului național.”7 Ideea dominantă
și subliniată cu acuratețe de autor este cea prin care
eugenismul a ajutat și determinat un context ideal pentru
formularea și coagularea „ideii renașterii naționale.”
Accentul se pune deci pe componenta identitară, în
contextul fundamentării statelor naționale.
Cel de-al treilea capitol, T ehnologiile eugenice ale
perfecționării naționale, pune accent pe aspectele practice
ale teoriilor conturate până în acel moment. Discuțiile pe
care le suscită eugenismul nu rămân în stadiu teoretic, ci
capătă un caracter instituționalizat, fiind concretizate prin
apariția unor legi în diferite state europene. Din punct
de vedere doctrinar, spectrul specialiștilor, la început
constituit de medici și biologi, se extinde la alte categorii
profesionale. „în principal lideri religioși, experți în științe
juridice, antropologi, sociologi și statisticieni.” Formele
extreme ale eugenismului au dus la fenomene extreme ca
rasismul și antisemitismul.
Este interesantă punerea în practică a teoriilor
eugeniste, cu atât mai mult cu cât acestea privesc „sinteza
statului – națiune.” Istoricul Marius T urda identifică ideea
forte care se naște din îmbinarea „determinismului ereditar
cu revoluția politică modernistă” , aceea de salvare a „națiunii
din criza de identitate.”8 Aceasta se face prin îndepărtarea
celor care aveau o „identitate socială și biologică
deteriorată.” Numind acest proces „stigmatizare eugenică” ,

91autorul înregistrează diferite exemple și teorii aparținând
unor cercetători europeni și subliniază existența paralelă a
reconstrucției naționale. „Statul- grădinar” , se precizează,
este noua construcție a secolului al XX-lea. Introducându-
se în această ecuația și componenta religioasă, este citat
eugenistul român Ioan Manliu care „încuraja Biserica
să se implice activ în transformarea eugenică a societății
românești.”9 Sunt menționate scrierile unor eugeniști, cum
ar fi profesorul Iuliu Moldovan și Ioan Hațieganu. Prin
întâlnirile avute, Secția medicală și biopolitică din cadrul
ASTRA a propus mai multe măsuri menite să asigure o
mai bună funcționare a societății, înregistrate și publicate
în revista T ransilvania din 1924. Se precizează că au fost
reglementate aspecte privind protecția familiei, a mamei, a
copilului, reducerea amestecului interrasial, îmbunătățirea
stării de sănătate a populației.
Capitolul al patrulea, „Biopolitică și rasism” propune
o lămurire a relației pe care eugenismul a avut-o cu
biopolitica, cu nazismul, identitatea rasială. Anii 1930-
1940 servesc drept cadru pentru explicarea ideii de
perfecționare biologică și „noua viziune de guvernare a
societății, numită biopolitică.”10
Elocvent este studiul citat aparținând
eugenistului român Gheorghe Banu, care în 1939
publica Igiena rasei. Se pune accent pe circulația ideilor
în spațiul european, inclusiv cea de „stat biopolitic,
stat văzut ca singura autoritate capabilă de proiecte de
anvergură coordonate cu succes în scopul reînnoirii
naționale.”11 Acesta este un prilej pentru autor pentru
a lămuri convingător ideea de națiune. Astfel, folosește
ca exemple teoriile lui Corneliu Zelea Codreanu, a lui
Nechifor Crainic și „revoluția sa antropologică” , a grecului
Ioannis Koumaris, Iordache Făcăoaru sau alții, din alte
state europene. În subcapitolul dedicat statului biopolitic,
cu multiple argumente științifice și aducând în discuție
mai multe texte de specialitate, este acoperită o vastă arie
geografică printr-un studiu comparatist eficient. Este
menționată și vizita lui Eugen Fischer în T ransilvania, în
noiembrie 1941 și susținerea conferinței „Rasa ca forță
în istorie” , la Universitatea din Cluj-Sibiu. Mai multe
evenimente din istoria României servesc drept fundal
pentru analiza unor opinii, texte, publicații eugeniste din
perioada de după 1940. Conceptul de „rasă carpatică” și
descrierea indivizilor aparținând acesteia, în viziunea lui
Făcăoaru, sunt văzute drept o încercare de a contura o
„identitate națională românească.”
Concluziile importante ale cărții și contribuția
valoroasă ni se pare a fi validate din următoarele puncte
de vedere: primul este legat de clarificarea unor concepte
cheie care nu pot fi eliminate din perioada temporală
precizată și care sunt menite a oferi o viziune de ansamblu
asupra fenomenelor istorice și asupra eugenismului, cel de-
al doilea privește tratarea și identificarea modului în care
știința se raportează la formarea identității individuale și
naționale, existența unei interdependențe între evoluția
unei societăți și crearea unui ideal uman și statal, pe baza unor concepte care țin de biologie și, implicit de ereditate,
cel de-al treilea analizează transferul unor instrumente
științifice în definirea unor repere culturale și crearea unei
ontologii etnice, iar al patrulea se referă exhaustivitatea ce
reiese din metoda comparatistă pe care o aplică autorul,
care determină un text dens, cu informații menite a epuiza
și clarifica întregul demers științific.
Note:
1. Marius T urda, Eugenism și modernitate. Națiune, rasă
și biopolitică în Europa (1870-1950) traducere de Răzvan
Pârâianu, Iași, Editura Polirom, 2014, p.15
2. George Călinescu, în faimoasa Istorie a literaturii române
de la origini până în prezent , în capitolul dedicat „Specificului
național” definește conceptul și identifică trăsăturile spiritului
românesc: „Deși este foarte firesc ca un popor așa de unitar și
de vechi să aibă trăsătura lui diferențială, care se și intuiește
în latura ei inefabilă, punerea problemei specifice e primită
de mulți cu mare inimiciție. Cei care știu că francezii sunt
raționaliști, germanii idealiști, englezii pragmatici, rușii
mistici, orientalii fataliști nu vor să admită că sufletește, deci
și culturalicește, trebuie cu necesitate să ne deosebim unii de
alții.” Și „Specificul nu e un dat care se capătă cu vremea, ca să
se poată afirma că suntem “pe cale de determinare” , el este un
cadru congenital.” Sau „Specificitatea nu e o notă unică, ci o
notă cu precădere. Românii fiind oameni înainte de toate, deci
generici, sunt naționaliști, mistici, raționaliști, fataliști și toate
celelalte.” p.973-976, București, Editura Minerva, 1988.
3. Ibidem , p.16
4. Ibidem , p.35.
5. Titlul, ne anunță autorul, este preluat de la Filippo T ommaso
Marinetti, creatorul futurismului. Sloganul a apărut în 20
februarie 1909, la punctul 9 din Manifestul futurismului ,
într-un număr din „Figaro” , în original fiind „Nous voulons
glorifier la guerre seule hygiène du monde (…). ”
6. Ibidem , p.15
7. Ibidem , p.51.
8. Ibidem , p.70.
9. Ibidem , p.90.
10. Ibidem , p.96.
11. Ibidem .102.
Bibliography:
T urda, Marius, Eugenism și modernitate. Națiune, rasă și
biopolitică în Europa (1870-1950)/ Modernism and
Eugenics. Nation, race and biopolitics in Europe (1870-
1950) , traducere de Răzvan Pârâianu, Iași, Editura
Polirom, 2014.
T urda, Marius, Latin Eugenics in Comparative Perspective,
Bloomsbury, 2014.
T urda, Marius , Modernism and Eugenics , London, Palgrave
Macmillan, 2010.