7Revista Român ă de Bioetic ă, vol. 6, nr. 3, iulie septembrie 2008 [610073]

7Revista Român ă de Bioetic ă, vol. 6, nr. 3, iulie – septembrie 2008

BIOETICA
TRANSPLANTULUI DE ORGANE:
ATITUDINI EUROPENE

Harald Jung*, László Hecser**

* Medic primar medicin ă legală, Institutul de Medicin ă Legală Tg. Mure ș. e-mail: [anonimizat]
** Conferen țiar universitar, Institutul de Medicin ă Legală Tg. Mure ș
Rezumat
Transplantul de organe recoltate de la donatori vii sau deceda ți ridică o multitudine de
probleme etice. Sc opul acestei lucr ări este de a analiza oportunita tea introducerii în legisla ția
româneasc ă a consim țământului prezumat cu scopul de a maximiza num ărul de organe recoltate
de la persoane în stare de moarte cerebral ă. Autorii iau în considera ție sentimentele na ționale
față de donarea de organe, a șa cum reies din sondajul european de opinie publicat în anul 2006.
Convenția privind protec ția drepturilor omului și demnitatea fiin ței umane cu privire la
aplicațiile biologiei și medicinei (Oviedo, 1997) con ține prevederi privind consim țământul
informat numai pentru donatorii vii. Aceasta a fost completat ă cu protocolul adi țional privind
transplantul de organe și țesuturi de origine uman ă (Strasbourg, 2002). Acest document
prohibește recoltarea de organe de la pe rsoane care s-au opus în timpul vie ții dar permite
fiecărui stat să hotărască modul de ob ținere a consim țământului și autorizarea. În compara ție cu
alte state europene, autorii remarc ă o preocupare mult mai sc ăzută față de donarea de organe în
România: 16% dintre familii discut ă acest subiect, în compara ție cu 75% în Olanda și 66% în
Suedia; disponibilitate sc ăzută de a dona dup ă moarte (27%) sau de a fi de acord cu donarea de
la un membru al familiei (32%). Biserica Ortodox ă Română și-a exprimat recent (martie 2008)
opinia împotriva introducerii consim țământului prezumat în Rom ânia. Ratele de transplant
variază între limite largi în Europa, între 0,8 și 35 la 1 milion de locuitori și nu par a fi în
legătură cu un anumit tip de consim țământ – prezumat sau informat. Autorii consider ă că
metodele educa ționale și tehnicile adecvate de comunicare sunt cruciale în acest moment pentru
a responsabiliza popula ția față de problematica don ării de organe și reprezint ă cele mai bune
alternative fa ță de introducerea consim țământului prezumat.

Cuvinte cheie : consimțământ, transplant, etic ă, comunicare.

8Transplantul reprezint ă extragerea
unui organ, în totalitate sau în parte, din corpul unui donator și implantarea
acestuia în corpul paci entului primitor, în
scop terapeutic. Organele care se pot transplanta sunt: cor dul, rinichii, ficatul,
plămânii, pancreasul și intestin.
Țesuturile care se pot transplanta sunt:
oase, tendoane, corneea, valvele cardiace,
venele, pielea [1,7,10].
Clasificarea transplantului în func ție
de donor și primitor cuprinde:
• Autotransplantul: la aceea și persoană.
• Allotransplantul: de la un alt membru
(diferit genetic) al aceleia și specii.
• Izotransplantul: de la un alt membru
identic genetic al speciei (gemeni).
• Xenotransplantul: de la alt ă specie. De
exemplu, transplantul de valve cardiace de la porci la oameni.
Forme speciale de transplant:
– Transplant splitat: un donator – doi
primitori (de exemplu ficatulpoate fi
împărțit între doi pacien ți, de regul ă un
adult și un copil);
– Transplant în domino: în cazul
fibrozei chistice pulmonare cu transplant de complex cardiopulmonar – cordul
funcțional al primitorului se trans-
plantează la un alt primitor [3,7, 11].
Principalele momente din istoria
transplantului uman sunt redate în cele ce
urmează [6,7,8,]:
• 1905: Eduard Zirm (Austria) – primul
transplant de cornee la om
(keratoplastie);
• 1954: Joseph Murray (Boston, SUA)
– primul transplant de rinichi;
• 1966: Richard Lillehei, William Kelly
(Minnesota, SUA) – primul transplant
de pancreas;
• 1967: Thomas Starzl (Denver, SUA) –
primul transplant de ficat;
• 1967: Christian Barnard (Africa de
Sud) – primul transplant de cord; • 1981: Bruce Reitz (Stanford, U.S.A.)
– primul transplant de complex cardio-pulmonar;
• 1986: Joel Cooper (Toronto, Canada)
– primul transplant de pl ămâni;
• 1998: David Sutherland (Minnesota,
S.U.A.) – primul transplant par țial de
pancreas de la donator viu;
• 1998: Lyon, Fran ța – primul
transplant de mân ă (succes par țial,
necomplian ță la tratament
postoperator a pacientului);
• 2005: B. Devauchelle (Amiens,
Franța) – primul transplant facial;
• 2005: China – primul transplant de
penis (succes par țial, datorit ă
respingerii psihologice de c ătre
pacient).

Studierea motiva ției pentru care un
donator viu accept ă renunțarea la un
organ propriu ridic ă probleme etice
controversate iar în unele cazuri plaseaz ă
actul dincolo de limita legii [2, 3, 10]. Redăm mai jos câteva situa ții:
– Salvarea vie ții unei rude apropiate
cu care exist ă o relație emoțională;
– Schimbul de perechi – transplant
încrucișat: de exemplu so ț-soție care
acceptă donarea dar fiind incompatibili se
apelează la o altă pereche aflat ă în aceeaș
i
situație. Pe aceast ă temă s-a inițiat un
proiect pilot în 1997, iar primul transplant de acest fel s-a efectuat în 2001 [3, 8];
– Donarea altruist ă, conform princi-
piul bunului samaritean. Donatorul alege un primitor din lista de a șteptare, dup ă
criterii proprii. Evaluarea psihologic ă și
psihiatrică a donatorului este esen țială,
mai ales la tineri; exist ă membri ai unor
culte religioase (ex. Jesus Christians ,
Australia) care au ca preocupare donarea
unui rinichi în modul descris, îns ă nu
întotdeauna familia (p ărinții) este (sunt)
de acord;

9– Donarea compensat ă material –
turismul medical. De și ilegală (Marea
Britanie din 1961, SUA din 1984, China
din 1994, India din 1995 etc) în aproape
toate țările, vânzarea de organe continu ă.
Iranul permite legal acordarea de c ătre
primitor de cadouri materiale
compensatorii donatorului [4,5];
– Donarea for țată – împotriva voin ței
donatorului. Condamna ții din
penitenciare sunt viza ți pentru astfel de
practici. În China 95% din organele
transplantate provin de la persoane executate. În 2007 China a acceptat un
moratoriu privind prelevarea de organe de
la condamna ți.
Alocarea organelor pentru transplant
se face dup ă diverse criterii sau
combinații ale acestora [13]:
• Timpul de a șteptare (rinichi) –
“longest on the list first ”
• Scoring de stadiu al bolii “ sickest
first” (de ex., pentru transplantul de
ficat, MELD – Model of End Stage
Liver Disease). Una din întreb ările la
care bioetica trebuie s ă răspundă este
dacă “din punct de vedere etic, se
poate accepta ca un pacient cu ficat
alcoolic s ă primeasc ă un indice de
prioritate mai mic decât unul cu patologie non-alcoolic ă, în acela și
stadiu?” [12]
• Poziția geografic ă apropiată (“closest
to the location first ”)
• Alocare țintită, în care familia unui
donator decedat (de multe ori, pentru a onora dorin ța acestuia) cere ca un
organ să fie dat unui anumit prmitor..
Acest tip de dona ție se practic ă
limitat, și nu în toate țările.
Din cele expuse mai sus rezult ă că
există pe plan mondial un dezechilibru
major între cererea și oferta de organe
pentru transplant (peste 3:1). Astfel, în
SUA au fost circa 95000 persoane pe lista
de așteptare (2007) iar num ărul de transplante efectuate a fost de doar
29,000 (2006). Lipsa acordului pentru transplant din partea familiei este
principalul factor care determin ă o
scădere la jum ătate a donatorilor reali fa ță
de numărul potențial al donatorilor afla ți
în moarte cerebral ă [9]. Principalele
acorduri care stabilesc principiile de abordare a problemei în țările Uniunii
Europene sînt [14,16]:
• Convenția european ă pentru
protecția drepturilor omului și a
demnității ființei umane fa ță de aplica țiile
biologiei și medicinei (Oviedo 1997),
ratificată în România prin Legea nr. 17
din 2001, prevede c ă prelevarea de
organe și ț
esuturi de la o persoan ă în viață
în scopul transplant ării se poate face
numai în interesul terapeutic al primitorului și numai atunci când nu
există țesuturi sau organe adecvate
disponibile de la o persoan ă decedată și
nici altă metodă terapeutic ă alternativ ă de
o eficacitate comparabil ă. Consim ță-
mântul necesar, astfel cum se prevede la art. 5, trebuie s ă se fi dat expres și
specific, fie în scris, fie în fa ța unei
instanțe oficiale. Observ ăm că nu se fac
precizări în acest act referitor la
consimțământul în cazul prelev ării de
organe de la cadavre.
• Protocolul Adi țional la
Convenție privind transplantul de organe
și țesuturi de origine uman ă (Strasbourg
2002) prevede c ă organele sau țesuturile
nu vor fi prelevate de la o persoan ă
decedată până în momentul ob ținerii
consimțământului sau autoriza ției con-
form legisla ției, iar prelevarea nu va fi
efectuată dac
ă persoana decedat ă a avut
obiecții împotriva acestui fapt. De
asemenea, p ărțile vor întreprinde toate
măsurile necesare pentru promovarea
donării de organe și țesuturi.
Practica privind ob ținerea
consimțământului explicit (I = informat)
din partea rudelor apropiate sau respectiv

10prezumarea (P) acestuia prin acte
normative este de o mare varietate în țările europene iar a șa cum rezult ă și din
tabelul nr. 1, exist ă multe forme de
tranziție ce deriv ă din obligativitatea
consultării sub diverse forme a familiei și
a importan ței atitudinii acesteia chiar în
țările în care consim țământul este
prezumat.
Anumite aspecte sunt abordate în
mod diferit în statele membre ale UE în
funcție de contextul cultural, juridic,
administrativ și organiza țional. Rata
donatorilor variaz ă în mod considerabil în
diferite state europene: între 0,8 și 35,1 la
un milion de locuitori. Aceste diferen țe se
datorează probabil unui ansamblu
complex de factori culturali, istorici și
sociali, combinat cu aspecte privind
caracteristicile serviciilor medicale și
organizarea sistemului de donare [1, 4, 9].
În România, prevederile din Legea
nr. 2/1998 (în prezent abrogat ă)
menționează că este necesar
consimțământul informat al membrilor
familiei pentru a se putea preleva organe
pentru transplant de la deceda ți, aceste
prevederi fiind p ăstrate și în actuala
legislație (Legea 95/2006, Titlul VI).
Astfel:
• Prelevarea de organe, țesuturi și/sau
celule de la persoanele decedate se
face numai cu consim ță
mântul scris a
cel puțin unuia dintre membrii majori
ai familiei sau al rudelor, în
următoarea ordine: so ț, părinte, copil,
frate, soră.
• Prelevarea se poate face f ără
consimțământul membrilor familiei
dacă, în timpul vie ții, persoana
decedată și-a exprimat deja op țiunea
în favoarea don ării, printr-un act
notarial de consim țământ pentru
prelevare sau înscrierea în Registrul
Național al donatorilor de organe,
țesuturi și celule. • Prelevarea nu se poate face sub nici o
formă dacă, în timpul vie ții, persoana
decedată și-a exprimat deja op țiunea
împotriva don ării, prin act de refuz al
donării avizat de c ătre medicul de
familie sau prin înscrierea în Registrul
Național al celor care refuz ă să
doneze organe, țesuturi și celule.
• Transplantul efectuat f ără
consimțământul dat conform Legii,
constituie infrac țiune și se pedepse ște
cu închisoare de la 5 la 7 ani.
Alte infrac țiuni prev ăzute de Legea
susmenționată:
• Donarea de organe/ țesuturi/celule cu
scopul ob ținerii de foloase materiale
(pedeapsa cu închisoare între 3-5 ani)
• Constrângerea de a dona (pedeapsa cu
închisoare între 3-10 ani);
• Publicitatea privind donarea cu scop
material (pedeapsa cu închisoare între
2-7 ani);
• Traficul de organe (pedeapsa cu
închisoare între 3-10 ani);
• Trecerea prin frontier ă a organelor
fără autoriza ție din partea Agen ției
Naționale de Transplant (pedeapsa cu
închisoare între 3-10 ani) [18].
În anul 2006 a fost dat publicit ății un
sondaj de opinie de tip eurobarometru [17] realizat în toate țările UE (de atunci)
și candidate la aderare (România și
Bulgaria). Au fost urm ărite următoarele
aspecte:
a. Discutarea în familie a problemelor
legate de donarea și transplantul de organe.
Rezultate:
• 41% media UE
• Peste 65% în Olanda și Suedia
• Sub 25% țările est-europene,
Austria
• România: 16%
b. Disponibilitatea de a- și dona
propriile organe în caz de deces:
• 56% media UE

11• Peste 69% în Olanda, Suedia,
Finlanda, Belgia, Olanda
• Cehia (44%), Austria (33%),
Letonia (29%)
• România: 27%
c. Disponibilitatea de a consim ți la
donarea de organe în caz de deces al unei rude apropiate:
• 54% media UE
• Peste 65% în Olanda, Suedia,
Finlanda
• Cehia (40%), Austria (35%),
Letonia (38%)
• România: 32%
d. Necesitatea de ținerii unui card de
donator:
• Media UE: 81%
• România: 49%
Biserica Ortodox ă Român ă și-a
exprimat dezacordul fa ță de introducerea
noțiunii de "consim țământ prezumat",
deoarece contravine principiilor morale
creștin-ortodoxe, anuleaz ă principiul
dăruirii de sine și al dragostei fr ățești
cuprins în consim țământul explicit și
exclude rolul familiei în cazul
persoanelor aflate în moarte cerebral ă sau
decedate, dac ă acestea nu și-au exprimat
clar acordul în timpul vie ții. Apreciaz ă că
actul prelev ării de organe, ca și acceptul
donării organelor, are valoare moral ă

numai când este f ăcut conștient, informat
și cu altruism. Consim țământul/ acordul
prezumat reprezint ă o lipsă de respect
față de ființa umană și poate deschide
calea abuzurilor și satisfacerii intereselor
profesionale. În plus, acceptarea consim-
țământului prezumat ar putea duce la
știrbirea încrederii pacien ților în medici,
în condițiile în care pacien ții vor crede c ă,
odată ajunși în stare critic ă, viața lor nu
mai are valoare decât ca surs ă de organe
și țesuturi. Alternativa moral ă ar putea fi
încurajarea voluntariatului și introducerea
cardului de donator, care reflect ă opțiunea persoanei fa ță de donarea de
țesuturi și organe [15].
Credem c ă este necesar ă crearea unui
sistem eficient de identificare a poten țialilor
donatori de organe post-mortem, dup ă
îndeplinirea tuturor cerin țelor obligatorii
referitoare la consim țământ, împreun ă cu
formarea și angajarea unor speciali ști din
domeniul s ănătății însărcinați cu detectarea
persoanelor care ar putea deveni donatori de
organe post-mortem. Popula ția ar trebui
încurajată să discute despre donarea de
organe și să-și facă cunoscute rudelor
intențiile. Exist ă o important ă corelare
pozitivă între faptul de a fi discutat despre
donarea de organe în cadrul familiei și
disponibilitatea de a dona organe. Având în
vedere că atât mesajele pozitive, cât și cele
negative pot afecta consim țământul
populației privind donarea, se impune
adoptarea unei atitudini profesioniste în
ceea ce prive ște donarea, cu sprijinul
experților din domeniul comunic ării.
Sensibilizarea permanent ă a
populației ar trebui s ă fie elementul-cheie
al oricărei strategii de comunicare.

Față de problemele etice ridicate de
transplantul de organe în România,
formulăm câteva concluzii :
1. Donarea și transplantul de organe
sunt chestiuni delicate și complexe, cu o
important ă dimensiune etic ă, ce necesit ă
deplina participare a societ ății pentru a se
putea dezvolta.
2. Este nevoie de o strategie
educativă și de senzibilizare a popula ției
ca soluție alternativ ă mai potrivit ă în
prezent pentru România, fa ță de
legiferarea imediat ă a consim țământului
prezumat.
3. Încurajarea exprim ării opțiunii
privind donarea înc ă din timpul vie ții ar
evita dilemele familiei, care se confrunt ă
oricum cu un stress deosebit provocat de moartea cuiva apropiat.

12
Bibliografie
[1] Bosch X., Spain leads world in organ do nation and transplantation , JAMA, 1999; 282:17-
18;
[2] DeJong W, Franz HG, Wolfe SM, et al. Requesting organ donation , Am J Crit Care. 1998;
7:13-23;
[3] Delmonico FL., Exchanging kidneys – advances in living-donor transplantation . N Engl J
Med 2004; 350:1812-1814;
[4] Ghods AJ., Organ transplantation in Iran , Saudi J Kidney Dis Transpl 2007; 18(4): 648-
655.
[5] Ghods AJ., Transplantation tourism and the Iran ian model of renal transplantation
program: Ethical considerations , Exp Clin Transplant , 2005; 2:351-354;
[6] Lansman SL, Ergin MA, Griepp RB. The history of heart and heart-lung
transplantation , Cardiovasc Clin . 1990; 20(2):3-19;
[7] Muller-Ruchholtz W., Glances at the history of transplantation immunology , Transplant
Proc . 1999;31(3):1443-51;
[8] Park K, Moon JI, Kim SI, Kim YS., Exchange donor program in kidney transplantation ,
Transplantation 1999; 67:336-338;
[9] Sheehy E, Conrad SL, Brigham LE, Luskin R, Weber P, Eakin M, Sc hkade L, Hunsicker L.,
Estimating the Number of Potential Or gan Donors in the United States, N. Engl. J. Med .,
2003; 349(7): 667 – 674;
[10] Stanley JR ., Ethical aspects of organ allocation , Texas Heart Institute Journal 1987;
14.284-288;
[11] Starzl TE., The birth of clinical organ transplantation , J Am Coll Surg . 2001; 192(4):431-
46;
[12] Ubel PA., Transplantation in alcoholics: separa ting prognosis and responsibility from
social biases , Liver Transplantation & Surgery , 1997; 3(3):343-6;
[13] Zucker A., Allocation. (allocation of drugs and organ transplants) , Death Studies . 1994;
18(3):305;
[14] *** Additional Protocol to the Conventi on on Human Rights and Biomedicine
concerning Transplantation of Organs and Tissues of Human Origin. Strasbourg, 2002.
http://www.who.int/ethics/en/ETH_E C_Protocole_transplantation.pdf ;
[15]*** Comunicat al Patriarhiei Române prin Mediafax din 07.03.2008.
http://www.mediafax.ro/socia l/bor-explica-motivele-pentru -care-nu-este-de-acord-cu-
modificarea-legii-transplantului.html?1688;2438814 ;
[16] *** Convention for the Protection of Human Rights and Dignity of the Human Being
with regard to the Application of Biology and Medicine. Oviedo, 1997.
http://conventions.coe.int/tre aty/en/treaties/html/164.htm ;
[17]*** Europeans and organ donation. Eurobarometer 2006.
http://ec.europa.eu/public_opini on/archives/ebs/ebs_272d_en.pdf ;
[18] *** Parlamentul României. Legea nr. 95 di n 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul
sănătății. Monitorul Oficial nr. 37 2 p. I-a din 28.04.2006.

13

Tabelul nr. 1
Situația formelor de consim țământ la donarea de organe
în câteva țări din Europa

Țara Tipul
cons. Din anul Registru de
donatori Observații
Austria P 1982 1995
Belgia P 1986 1987 Familia
Bulgaria P 1996
Croația P 1989 nu Familia
Danemarca I 1990 1990
Elveția I 1996 Exist ă cantoane cu „P” !
Estonia P
Finlanda P 1985
Franța P 1976 1990 Familia
Germania I 1997
Italia P 1967 2000 Consultarea familiei
Letonia P
Lituania I
Luxemburg P 1982
Olanda I 1996 1998 Acordul familiei la
neînregistra ți
Marea Britanie I 1961 1994 În schimbare – introducere
„P”
Spania P 1979 Acordul familiei
Suedia P 1996 1996 Veto al familiei

* I – consimțământ informat (explicit)
*P – consimțământ prezumat.

z Resurse Internet z Resurse Internet z Resurse Internet z Resurse Internet z

http://www. bccla. org/positio ns/privoff/endlife.html
http:/religioustolerance. org/eutanas.htm