77Creșterea cheltuielilor colectivit ăților locale și [600329]

77Creșterea cheltuielilor colectivit ăților locale și
problematica determin ării resurselor lor reprezint ă
la ora actual ă o preocupare major ă a tuturor țărilor.
Oricare ar fi gradul de descentralizare al unei țări,
relațiile financiare dintre stat și colectivit ățile locale
sunt multiple și complexe. Ele reflect ă caracterul
conflictual al aspectelor financiare ale descentraliz ării
(sau ale regionaliz ării). Chiar dac ă, la prima vedere,
descentralizarea este înso țită de numeroase avantaje
(ea ia mai bine în considerare nevoile cet ățenilor,
satisface mai bine exigen țele democra ției locale,
permite respectarea identit ăților locale, contribuie la
îmbunătățirea eficacit ății acțiunii publice), trebuie s ă
recunoaștem că dimensiunea sa financiar ă impune
numeroase nuan țări, în sensul c ă aceste transferuri
de competen țe pot să nu fie înso țite de transferul
concomitent și echivalent de resurse financiare,
și în plus ar putea exista pericolul ca anumite
colectivit ăți mai sărace din punct de vedere financiar
să nu fie capabile s ă furnizeze un minim de servicii
descentralizate.
Problematica referitoare la finan țele publice
locale se afl ă în centrul dezbaterilor politice actuale,
deoarece toate statele membre ale Consiliului
Europei se confrunt ă cu problema armoniz ării a
două tendințe divergente: pe de o parte controlul și AUTONOMIA FINANCIAR Ă
A COLECTIVIT ĂȚILOR LOCALE
DIN ROMÂNIA – PREMIS Ă A SUCCESULUI
DESCENTRALIZ ĂRII
Alina PROFIROIU
Lect. univ. dr., Catedra de Administra ție
și Management public, Academia de
Studii Economice, Bucure ști
Marius PROFIROIU
Conf. univ. dr., Catedra de Administra ție
și Management public, Academia de
Studii Economice, Bucure ști
After a long period of time when they have
been considered as collateral of the State finances,
the local finances have become an economic and
a political stake in all the countries. Whatever
the decentralization degree of a country may
be, the financial relationships between the State
and the local collectivities are multiple and
complex. Even tough it is usually agreed that
administrative decentralization is accompanied
by numerous advantages, one has to acknowledge
that its financial dimension requires multiple and
subtle differentiations. The major problem to be considered steams from a lack of resources that local public administration is confronted with in
the context of an increasing set of competences
and responsibilities that are decentralized to
them. At this point, the local collectivities have
financial resources unadjusted to the tasks they are confronted with; the broader context can be
described in terms of budgetary constrains and
an increased global fiscal pressure that reached a considerable excessive level for the tax payers
from all the countries. For this reason, the central
governments must give to the local collectivities a
larger autonomy and financial responsibility.
Transylvanian Review
of Administrative Sciences,
19/2007, pp. 77-85

78reducerea cheltuielilor publice și, pe de alt ă parte, necesitatea de a acorda o cât mai mare autonomie
financiar ă a colectivit ăților locale.
În toate aceste state se caut ă soluții de asigurare a unei repartiz ări cât mai echilibrate a resurselor
financiare între diferitele niveluri de organizare administrativ ă, ținând cont de rigoarea bugetar ă care
se impune la toate nivelurile administra ției publice.
Așa cum afirma un autor francez “Autonomia financiar ă reprezint ă condiția sine qua non a
descentraliz ării administrative”1.
Pentru a se realiza autonomia financiar ă, colectivit ățile locale trebuie:
– să dispună de resurse proprii suficiente pentru a face fa ță responsabilit ăților ce le revin;
– să-și poată determina în mod liber veniturile și cheltuielile;
– să nu fie supuse decât unui control a posteriori privind deciziile lor financiare.2
Ca urmare, autonomia financiar ă a colectivit ății locale implic ă crearea unor sisteme ale finan țelor
publice locale eficace, echitabile și corelate cu necesit ățile și politicile statelor na ționale. Obiectivul
oricărui sistem de finan țare a colectivit ăților locale este de a le ajuta s ă se achite de obliga țiile ce le
revin ca puteri publice. Nici un sistem al finan țelor publice locale nu este perfect. De altfel, la nivel
local, nici un impozit, nici un sistem de tarifare sau de transferuri financiare nu este perfect. Mai mult
decât atât, un sistem care este eficace într-o țară nu este în mod necesar adaptabil și în altă țară.
Totuși, deși nu exist ă un sistem universal sau ideal de finan țare a colectivit ăților locale, exist ă,
cu siguran ță, anumite principii de care responsabilii politici trebuie s ă țină cont în deciziile pe care
le iau. Aceste principii sunt enun țate în articolul 9 al Cartei Europene a Autonomiei Locale3.
O autonomie financiar ă eficace implic ă un anumit grad de control al fluxurilor financiare de
către colectivit ățile locale. Ea se referă la mărirea controlului autorit ăților locale asupra resurselor
financiare, fie în termeni de repartizare a cheltuielilor, fie de generare a veniturilor.
Înzestrate cu competen țe descentralizate, colectivit ățile locale trebuie s ă fie în măsură să arbitreze
opțiunile lor financiare, f ără să fie însă supuse unui control a priori de stat sau tehnic din partea altei
autorități, ci doar unui control a posteriori în ceea ce prive ște legalitatea. Colectivit ățile descentralizate
trebuie s ă fie capabile s ă decidă, în mod liber, nivelul cheltuielilor lor f ără a fi constrânse în mod
exagerat în ceea ce prive ște nivelul resurselor. Pentru aceasta, veniturile și cheltuielile trebuie s ă fie
adaptate unor exigen țe proprii care s ă nu ducă la încălcarea libert ății de administrare.
În ceea ce prive ște cheltuielile, dihotomia clasic ă între competen țele delegate de c ătre stat și
competen țele exclusive influen țează puternic realitatea autonomiei financiare. Este indispensabil
ca aceste competen țe delegate de c ătre stat să fie în mod sistematic finan țate, ceea ce n-ar afecta îns ă
libertatea de administrare a colectivit ăților locale
Ținând cont de întinderea competen țelor lor (educa ție, acțiuni sociale, mediu, transport, dezvoltarea
economic ă, amenajarea teritoriului etc.), colectivit ățile locale europene contribuie din ce în ce mai
activ la dezvoltarea teritoriilor și la creșterea economic ă. La nivel european, colectivit ățile locale
constituie veritabili actori economici, cheltuielile lor ridicându-se în 2001 între 1037 miliarde Euro,
ceea ce reprezint ă 11,2% din PIB și 2300 Euro pe locuitor . Având în vedere diferen țele dintre țările
„nou intrate” și cele din Europa celor 15, în ceea ce prive ște cheltuielile locale pe locuitor (cu o medie
ce variaz ă între 540 Euro în țările nou intrate și 2650 Euro în vechile state membre), putem îns ă să
1 B. Neel, Dotation globale de fonctionnement des collectivités locale, ED. AJDA, 1988, p. 187
2 P. Lalumiere – Finan țele publice, Ed. A. Colin, 1976, p. 153
3 vezi Carta European ă a Autonomiei Locale a fost adoptat ă de Consiliul Europei de la Strasbourg la data de 15
octombrie 1985 și ratificat ă de România prin Legea nr. 199/17. 11. 1997 (republicat ă în M.O. nr. 331/26. 11.
1997).

79constatăm că ponderea cheltuielilor publice locale în cadrul economiei este relativ comparabil ă în
cele dou ă grupuri de țări: respectiv 10% și 11,2% din PIB.4
Analizând evolu ția bugetelor locale centralizate pe ansamblul unit ăților administrativ teritoriale
din România în perioada 1991-2003 în lei, se constat ă o creștere determinat ă de inflația înregistrat ă
în aceast ă perioad ă, dar și de transferarea c ătre autorit ățile administra ției publice locale de noi
competen țe. Analizând evolu ția ponderii cheltuielilor bugetelor locale în total cheltuieli buget
consolidat, în perioada 1998-2003, se constat ă o creștere a acestui indicator de la 10,4% în 1998 la
20,1% în 2003.5 Analizând acest indicator cu media înregistrat ă în țările din Europa Central ă și de
Est, putem îns ă observa pe de o parte, r ămânerea în urm ă a țării noastre, la nivelul anului 1998 (când
media țărilor din CEE era de 19,9% la nivelul anului 1996), dar pe de alt ă parte progresul remarcabil
în aceast ă perioadă, prin ajungerea din urm ă a acestor țări (media în țările din CEE fiind de 20,5%
în anul 2001).
La nivel european , ponderea sectorului public local în PIB variaz ă între 0,8% în Malta și 30,2% în
Danemarca. Aceste diferen țe se explic ă prin mai multe aspecte6:
– întinderea compe țentelor locale , care este foarte redus ă în țări precum Malta și Cipru (fiind
singurele țări care nu au nici o competen ță în materie de educa ție), sau mult mai extins ă în
țările nordice ( țări în care ponderea cheltuielilor în PIB este foarte ridicat ă, datorită în principal
competen țelor pe care colectivit ățile locale le au în materie de remunerarea personalului din
învățământ sau gestiunea spitalelor).
– modurile de gestiune și finanțarea serviciilor publice locale , care face ca în țările în care s-a
recurs la deleg ări de servicii publice sau la punerea în practic ă de parteneriate public-privat
pentru finan țarea proiectelor, acest fapt a influen țat puternic nivelul cheltuielilor locale (de
exemplu în Regatul-Unit al Marii Britanii).
– structura de stat, prin care în țelegem natura federal ă sau unitar ă a statului: astfel, în statele
federale, anumite competen țe exercitate în statele unitare de c ătre colectivit ățile locale
sunt exercitate de c ătre statele federate, și ca urmare cheltuielile locale sunt mai pu țin
importante.
În ceea ce prive ște cheltuielile publice locale de investi ții, ele ating 139 miliarde Euro, adic ă 1,5%
din PIB-ul european. Ele reprezint ă aproape dou ă treimi din cheltuielile publice de investi ții (61%),
ceea ce arat ă în mod concludent rolul central pe care îl joac ă colectivit ățile locale în materie de
infrastructuri publice. Fiind realizate în principal în sectorul construc țiilor și al lucrărilor publice
(drumuri, școli, transport public local), investi țiile locale reprezint ă o garanție a dezvolt ării economice
locale și implicit a cre șterii ocup ării la nivel local. În țările nou intrate, ponderea cheltuielilor locale
de investi ții în PIB (2%) este superioar ă celei întâlnite în vechile state membre UE (1,5%), ceea ce
atestă importan ța eforturilor lor de investi ții.
În cursul ultimului deceniu, investi țiile publice locale au progresat de o manier ă dinamic ă atât
în vechile state membre (+4, 8%), cât și în noile intrate (+11%).7 Această creștere spectaculoas ă a
cheltuielilor din țările nou intrate se explic ă prin nevoile mari de investi ții ale colectivit ăților locale
din aceste țări, în materie de amenajarea teritoriului (transport în comun, drumuri, echipamente
4 Studiul “Les finances locales dans vingt-cinq pays de l”Union européenne”, condus de Département des Etudes
et de la Documentation de Dexia Credit Local de c ătre M. Falzon, M-P Perretti, A. Verdier sub responsabilitatea
lui D. Hoorens, Dexia Editions, mai 2004, p 119
5 pentru mai multe detalii vezi studiul “Stadiul descentraliz ării financiare în România“, realizat de c ătre Uniunea
Națională a Consiliilor Jude țene din România și Asociația Directorilor din cadrul Consiliilor Jude țene din
România, 2003
6 idem, p. 120-121
7 idem, p. 122

80culturale și de petrecere a timpului liber, punerea în valoare a patrimoniului, amenaj ări urbane etc.),
în sectorul educa ției (construc ția și întreținerea institu țiilor de înv ățământ) și al mediului. Aceste
nevoi de investi ții sunt cu atât mai mari, cu cât aceste țări trebuie s ă aplice normele stabilite de
directivele comunitare în materie de mediu. (vezi Directiva 2000/76/CE privind incinerarea de șeurilor
care impune valori limit ă de emisii de substan țe poluante în aer, Directiva 91/271/CE privind apele
reziduale urbane, care impune ora șelor punerea în practic ă a unor sisteme de tratare a apelor uzate
în aglomera țiile care r ăspund unor criterii definite de c ătre directiv ă.8
Colectivit ățile locale trebuie s ă fie în măsură să-și îndeplineasc ă obligațiile ce le revin în calitate
de puteri publice, f ără a fi împiedicate prin constrângeri financiare care nu le sunt imputabile.
Astfel orice transfer de responsabilit ăți de la stat c ătre colectivit ățile locale trebuie s ă fie însoțit de
transferul echivalent și concomitent de resurse financiare. A șadar acest transfer de resurse trebuie
să corespund ă costului real al exercit ării noilor competen țe transferate. Colectivit ățile trebuie astfel
să beneficieze de o marj ă de manevr ă suficient ă, deci de o real ă autonomie financiar ă pentru aceste
cheltuieli, ceea ce devine miza adev ărată a unei descentraliz ări reușite.
Ratificarea de c ătre Parlamentul României a Cartei Europene a Autonomiei Locale9 impune
obligativitatea respect ării prevederilor ei și, în mod special, a celor care se refer ă la realizarea
autonomiei locale a colectivit ăților teritoriale. Conform articolului 3, alin.1 din Legea 215/2001 a
administra ției locale, „prin autonomie local ă se înțeleg dreptul și capacitatea efectiv ă a autorit ăților
administra ției publice locale de a solu ționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivit ăților
locale pe care le reprezint ă, treburile publice“ .
Trebuie remarcat ă precizarea pe care noua lege o face cu privire la caracterul autonomiei locale,
aceasta fiind numai administrativ ă și financiar ă10, exercitându-se pe baza și în limitele prev ăzute de
lege. Ea privește organizarea, func ționarea, competen țele, atribu țiile, precum și gestionarea resurselor
care, potrivit legii, apar țin comunei, ora șului sau jude țului (articolul 4).
Autonomia local ă are drept fundament economic sfera patrimonial ă proprie pe care autorit ățile
locale o gestioneaz ă ca un autentic proprietar. Astfel, autorit ățile administra ției publice locale
au dreptul la resurse proprii, pe care trebuie s ă le gestioneze potrivit atribu țiilor ce le revin. În
conformitate cu acest principiu, ele administreaz ă sau dispun de resursele financiare, precum și de
bunurile proprietate public ă sau privat ă ale comunelor, ora șelor și județelor. În scopul asigur ării
autonomiei locale, ele au dreptul s ă instituie și să perceap ă impozite și taxe locale, s ă elaboreze și să
aprobe bugetele de venituri și cheltuieli ale comunelor, ora șelor sau jude țelor.
Este de remarcat introducerea în cadrul Legii administra ției locale a altor dou ă prevederi cu caracter
imperativ :
• Autorit ățile administra ției publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilit ăți
autorităților administra ției publice locale în procesul de descentralizare a unor servicii publice
ori al cre ării de noi servicii publice, f ără asigurarea mijloacelor financiare corespunz ătoare pentru
realizarea respectivelor responsabilit ăți. Aceast ă prevedere este reluat ă și în articolul 6 al OUG
45/2003 privind finan țele publice locale care stipuleaz ă următoarele:”Trecerea de c ătre Guvern,
în administrarea și finanțarea autorit ăților administra ției publice locale, a unor cheltuieli publice,
ca urmare a descentraliz ării unor activit ăți, precum și a altor cheltuieli publice noi se face prin
lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realiz ării acestora, dup ă cum urmeaz ă:
8 idem, p. 123
9 Carta European ă a Autonomiei Locale a fost adoptat ă de Consiliul Europei de la Strasbourg la data de 15
octombrie 1985 și ratificat ă de România prin Legea nr. 199/17. 11. 1997 (republicat ă în M.O. nr. 331/26. 11.
1997).
10 Legea 69/1991 men ționa că autonomia local ă este doar administrativ ă, nu și financiar ă.

81– în primul an, prin cuprinderea distinct ă, în anex ă la legea bugetului de stat, a resurselor
necesare finan țării cheltuielilor publice transferate sau noilor cheltuieli publice, precum și a
criteriilor de repartizare;
– în anii urm ători, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor alocate unit ăților
administrativ-teritoriale , cu excep ția celor nominalizate distinct prin anex ă la legea bugetului
de stat.”
• Autorit ățile administra ției publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oric ărei decizii,
structurile asociative ale autorit ăților administra ției publice locale, în toate problemele care le
privesc în mod direct potrivit legii.
Legea finan țelor publice locale11 acordă următoarele garan ții: unitățile administrativ-teritoriale au
dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autorit ățile administra ției publice locale le pot utiliza
în exercitarea atribu țiilor lor, pe baza și în limitele prev ăzute de lege. Autorit ățile administra ției
publice locale au competen ța stabilirii nivelurilor impozitelor și taxelor locale, în condi țiile legii.
Alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie s ă afecteze aplicarea
politicilor bugetare ale autorit ăților administra ției publice locale în domeniul lor de competen ță.
Sumele defalcate cu destina ție special ă se utilizeaz ă de către autorit ățile administra ției publice locale
în conformitate cu prevederile legale.
Multe din lucr ările de specialitate privind descentralizarea fiscal ă se concentreaz ă asupra naturii
transferurilor inter-guvernamentale și asupra diferen țelor în ceea ce prive ște capacitatea de generare
a veniturilor a diferitelor tipuri de autorit ăți.
Un aspect primar în analiza descentraliz ării fiscale este reprezentat de echilibrul între competen țele
autorităților locale și resursele financiare necesare exercit ării acestor competen țe. Din cercetarea12
efectuată pe teren, rezult ă că cea mai mare parte (peste 60%) din cei intervieva ți consider ă că pașii
facuți până în prezent în descentralizarea fiscal ă nu sunt suficien ți și, în unele cazuri adecva ți, pentru
a susține o finan țare corespunz ătoare a serviciilor publice oferite cet ățenilor. Conform analizelor
efectuate de exper ți străini și români în ceea ce prive ște descentralizarea și deconcentrarea serviciilor
publice din România, “acest proces nu a fost dus pân ă la capăt, în sensul c ă nu s-au transferat
resursele financiare corespunz ătoare și nu s-au stabilit clar competen țele transferate și nivelurile de
descentralizare” (Strategia de reform ă a administra ției publice – 2004).
deloc; 7,5
într-o micã
mãsurã; 61,7într-o mãsurã
rezonabilã; 28,1în foarte mare
mãsurã; 0,8non rãspuns; 2,0
În ce măsură actualul sistem de finan țare a serviciilor
publice locale coincide cu nevoile dumneavoastr ă?
11 Legea nr. 273 privind finan țele publice locale, din 29 iunie 2006 publicat ă în Monitorul Oficial nr. 618 din 18
iulie 2006
12 M. Profiroiu, T. Andrei, D. Dinca, Radu Carp – Studiul privind reforma administra ției publice în perpectiv ă
integrării României în Uniunea European ă, PAIS III, Institutul European din România-2005

82De aici putem trage o alt ă concluzie în ceea ce prive ște autonomia financiar ă acordată colectivit ăților
locale: și anume c ă aceasta poate fi înso țită și de riscul agrav ării diferen țelor existente între colectivit ățile
sărace și cele bogate din ansamblul teritoriului sau chiar din cadrul aceleia și regiuni, care ar putea
conduce la situa ția în care colectivit ățile locale mai s ărace să nu poată să asigure nici un minim de
servicii descentralizate, vitale. Pentru aceasta este absolut indispensabil s ă facem apel la diferite
mecanisme precum echilibrare, care reprezint ă un mecanism indispensabil, primordial, care are
drept obiectiv redistribuirea bog ăției și reducerea inegalit ăților între colectivit ățile locale.
În România, fiscalitatea exclusiv local ă, asupra c ăreia autorit ățile locale au marja de manevr ă și
pe care o încaseaz ă prin intermediul compartimentelor proprii de taxe și impozite și a căror cotă
de impozitare o pot modifica cu +50%, este prezentat ă de impozitele pe proprietate: impozitul pe
clădiri, impozitul pe teren și taxa pe mijloace de transport. Dar aceste taxe și impozite exclusiv
locale nu acoper ă decât în mic ă măsură nevoia de cheltuieli locale. Ca urmare, cea mai mare parte
a veniturilor autorit ăților locale provin din transferuri din partea statului, sub forma impozitelor
partajate (cote defalcate din impozitul pe venit), aloca țiilor (sume de echilibrare sub forma sumelor
defalcate din Impozitul pe venit, din TVA), subven țiilor sau transferurilor consolidabile la bugetele
locale (transferuri pentru investi ții).
Astfel, începând cu 2004, în cadrul clasifica ției bugetare, la venituri proprii au fost incluse și
cotele defalcate din impozitul pe salarii, pe venit. Scopul acestei modific ări a constat în a ob ține o
pondere mai mare a veniturilor proprii ale colectivit ăților locale. Aceast ă corecție este una numai
formală, deoarece în realitate, un venit propriu este acela asupra c ăruia autorit ățile locale ar trebui
să aibă marjă de manevr ă, ele putând s ă stabileasc ă cota sau baza de impozitare, ceea ce nu putem
să spunem c ă este cazul pentru impozitul pe venit sau pe salarii. Ini țial, cotele defalcate se stabileau
prin legea bugetar ă anuală, putând fi modificate anual, ceea ce afecta în mod considerabil autonomia
colectivit ăților locale. Ulterior, statul, încercând s ă ofere o garan ție colectivit ăților locale în sensul
că resursele acestora nu vor fi deteriorate, a inclus în legea finan țelor locale o prevedere conform
căreia aceste cote atribuite colectivit ăților locale din impozitul pe venit nu pot fi modificate, decât
în mod excep țional, și atunci doar în favoarea colectivit ăților locale. Acest lucru s-a întâmplat chiar
începând cu anul 2005, când, datorit ă introducerii cotei unice de 16% la impozitul pe venit, aceste
cote atribuite colectivit ăților locale au trebuit s ă se mărească. La nivelul anului 2004, aceste cote
defalcate din impozitul pe salarii și pe venit de țineau o pondere de 53,87% din veniturile proprii și
circa 21,76% din veniturile totale. Ponderea lor a crescut la 59,22% din veniturile proprii în cazul anului 2005, adic ă 26,43% din veniturile totale.
În ceea ce prive ște transferurile sub form ă de aloca ții, denumite sume de echilibrare sau mai
precis sume defalcate din TVA, acestea de țineau, în 2004, o pondere de 59,59% din veniturile totale
ale colectivit ăților locale, pondere care a sc ăzut în 2005 la circa 48,85%, trendul fiind descresc ător
și la nivelul anului 2006 (48,25% din veniturile totale). A șadar, dac ă ar fi să cuantific ăm totalul
transferurilor primite din partea statului, adic ă veniturile asupra c ărora autorit ățile locale nu prea
au cu adev ărat marjă de manevr ă, putem observa c ă acestea de țin, în realitate, o pondere de 81,35%
la nivelul anului 2004, respectiv 75,28% în anul 2005 și de 80,16% în 2006.
În ceea ce prive ște sistemul de atribuire al aloca țiilor, pân ă în 2006 a fost preferat sistemul potrivit
căruia, toate colectivit ățile primeau astfel de aloca ții din partea statului, dar în mod diferen țiat în
funcție de anumite criterii.
Criteriile de repartizare a aloca țiilor s-au modificat de-a lungul timpului, chiar si dup ă apariția
Legii nr. 189/1998 privind finan țele locale. La început au fost folosite mai multe criterii dar care îns ă
avantajau colectivit ățile care aveau deja o infrastructur ă dezvoltat ă (în 1999 – criteriile erau num ărul
populației, lungimea de re țele străzi orășenești, lungimea drumurilor, lungimea re țelelor de canalizare
și apă, numărul de elevi din înv ățământul preuniversitar, num ărul de copii din centre de plasament,

83numărul unităților administrativ – teritoriale și capacitatea financiar ă care avea o pondere de 30%).
În anii 2000 și 2003, a fost folosit ca unic criteriu capacitatea financiar ă a județelor, iar la nivelul
județelor, în 2003 jum ătate din sume au fost distribuite dup ă acest criteriu, iar restul de 50% din sume
au fost repartizate dup ă alte criterii aprobate de c ătre consiliile jude țene, sporind astfel rolul politic al
consiliilor jude țene în asigurarea echilibr ării financiare a colectivit ăților locale din cadrul jude țului.
În 2004, conform Ordonan ței de Urgen ță a Guvernului nr. 45/2003 privind finan țele locale, criteriile
de repartizare a sumelor pe jude țe au fost: pentru 70% din sume – capacitatea financiar ă calculat ă în
funcție de impozitul pe venit pe cap de locuitor și 30% din sume – în func ție de suprafa ța județului.
În cadrul jude țelor, repartizarea s-a f ăcut 30% în func ție de capacitatea financiar ă, 30% în func ție
de suprafa ță, 25% în func ție de popula ție, și pentru 5% din sume în func ție de alte criterii stabilite
prin hotărâri ale consiliilor jude țene (cu prioritate pentru sus ținerea programelor de finan țare extern ă
care necesit ă cofinanțare local ă).
Problema echilibr ării bugetelor locale este o problem ă important ă care impune respectarea principiului
solidarității, dar și al stimul ării colectivit ăților locale care produc venituri mai mari. În 2006, Guvernul
actual al României propune ca echilibrarea s ă se facă de către Direc ția județeană a Finanțelor publice
din cadrul fiec ărui județ, după consultarea primarilor în cadrul unei comisii special constituite în acest
scop. De asemenea, se propune ca echilibrarea s ă se facă într-o prim ă etapă doar către colectivit ățile
locale care au cu adev ărat nevoie, adic ă numai c ătre unitățile administrativ-teritoriale al c ăror impozit
pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorial ă în anul anterior anului de
calcul, este mai mic decât impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul jude țului în
anul anterior anului de calcul. Astfel, noua lege-cadru a descentraliz ării: Legea–cadru nr. 195/22 mai
2006 a descentraliz ării13 introduce ca element de noutate, conceptul de descentralizare asimetric ă, după
modelul existent și în Ungaria, prin posibilitatea acordat ă ministerelor sau organelor de specialitate
ale administra ției publice centrale de a clasifica unit ățile administrativ-teritoriale în dou ă categorii, în
funcție de capacitatea administrativ ă a acestora14, în unități administrativ-teritoriale care au sau nu au
capacitatea administrativ ă necesară realizării competen țelor transferate , altfel spus care pot sau nu pot
exercita competen țele transferate în condi ții de eficien ță.
Criteriile de evaluare a capacit ății administrative, încadrarea unit ăților administrativ-teritoriale și
condițiile prin care se realizeaz ă transferul de competen țe se stabilesc de c ătre ministere, respectiv
de către celelalte organe de specialitate ale administra ției publice centrale, dup ă caz, împreun ă cu
Ministerul Administra ției și Internelor și structurile asociative ale autorit ăților administra ției publice
locale.
Totodată legea stabile ște faptul c ă, în situa țiile în care ministerele, respectiv celelalte organe de
specialitate ale administra ției publice centrale, dup ă caz, împreun ă cu Ministerul Administra ției și
Internelor, constat ă lipsa capacit ății administrative a unei unit ăți administrativ-teritoriale pentru
exercitarea în condi ții de eficien ță a competen țelor transferate, competen țele respective se transfer ă,
pe perioad ă determinat ă, autorităților locale de la nivelul jude țului pe a c ărui rază se află unitatea
administrativ-teritorial ă în cauză, până în momentul realiz ării capacit ății administrative necesare.
Nu au fost îns ă deocamdat ă norme de aplicare ale acestei legi.
În vederea exercit ării competen țelor, în condi ții de eficien ță, unitățile administrativ-teritoriale se
pot organiza în asocia ții de dezvoltare comunitar ă. Ministerul Administra ției și Internelor va stimula
asocierea acestora și creșterea capacit ății lor administrative prin programe na ționale de dezvoltare,
finanțate din bugetul de stat.
13 Legea-cadru nr. 195 din 22 mai 2006 a descentraliz ării, M. O. 453 din 25 mai 2006
14 capacitatea administrativ ă, în înțelesul legii-cadru a descentraliz ării nr. 195/22 mai 2006, reprezint ă ansamblul
resurselor materiale, institu ționale și umane de care dispune o unitate administrativ-teritorial ă, precum și
acțiunile pe care le desf ășoară aceasta pentru exercitarea competen țelor stabilite prin lege.

84Totodată prin legea finan țelor locale, s-a constituit Comitetul pentru finan țe publice locale , ca
structură de tip partenerial, f ără personalitate juridic ă, cu rol consultativ în elaborarea și implementarea
politicilor de descentralizare financiar ă și fiscală.
Noua lege face de asemenea referiri și la finan țarea autorit ăților administra ției publice locale,
indicând faptul c ă bugetele locale se vor compune din dou ă secțiuni: una de func ționare și alta de
dezvoltare.
Pentru asigurarea echilibr ării verticale15 și orizontale16 a bugetelor locale , unităților administrativ-
teritoriale, li se vor aloca, din unele venituri ale bugetului de stat, pe de o parte sume defalcate cu destinație special ă, și pe de alt ă parte sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale.
Acest mecanism prezint ă însă și anumite riscuri, în sensul c ă se vor cunoa ște foarte clar care sunt
unitățile administrativ-teritoriale beneficiare și care sunt cele donatoare. Cre șterea eficien ței modului
de echilibrare bugetar ă s-ar putea realiza prin luarea în considerare a efortului fiscal propriu, prin
existența unei baze de date care s ă cuprind ă toate informa țiile privind impozitele și taxele locale.
Alocarea sumelor pentru bugetul de func ționare ar trebui realizat ă prin stabilirea unor normative de
cheltuieli, și nu pe baz ă de cheltuieli istorice. În ceea ce prive ște sursele de finan țare a competen țelor,
acestea ar trebui s ă fie diferen țiate în func ție de responsabilit ățile asumate. Astfel, competen țele
delegate ar trebui s ă se finanțeze prin intermediul granturilor condi ționate, cele partajate prin granturi
generale (f ără o destina ție prestabilit ă), iar cele exclusive prin venituri proprii, cote defalcate din
impozitul pe venit și sume de echilibrare. Alocarea granturilor condi ționate pe baz ă de normative de
cheltuieli ar trebui s ă asigure niveluri minimale de servicii, în special în ceea ce prive ște serviciile
publice de importan ță națională (educație, sănătate, asisten ță socială etc.).
Putem îns ă să concepem și mecanisme noi, la care România nu a f ăcut încă apel precum:
– procedurile contractuale între stat și colectivit ățile locale sau între colectivit ățile locale, care
au drept obiectiv de a prevedea o determinare, în mod concertat, a ac țiunilor financiare și chiar
a mijloacelor financiare și poate dezvoltarea unei anumite solidarit ăți între colectivit ăți.
– mecanisme de garan ții plurianuale a transferurilor acordate de c ătre stat, în sensul acord ării
unei garan ții prin care aceste transferuri s ă progreseze cu rata infla ției și cu rata de cre ștere
economic ă, care ar permite colectivit ăților locale s ă se fereasc ă de imprevizibilitatea anumitor
acțiuni și decizii ale Statului. 17
În viitor, pentru continuarea descentraliz ării se impune elaborarea unui inventar al responsabilit ăților
și al surselor de finan țare pe unit ăți administrativ-teritoriale și propuneri de delimitare a acestora pe
niveluri administrative în func ție de strategia de descentralizare a fiec ărui domeniu, prin implicarea
ministerelor de resort și a structurilor asociative. Exist ă deci o serie de posibilit ăți, care ne pot oferi o
perspectiv ă asupra procedurilor necesare a fi puse în practic ă, pentru a asigura o autonomie financiar ă
necontestat ă și care nu produc efecte contrare unei descentraliz ări reușite.
15 Echilibrarea orizontal ă a bugetelor locale reprezint ă transferul de resurse financiare din unele venituri ale
bugetului de stat c ătre bugetele locale pentru acoperirea diferen țelor de capacitate financiar ă dintre unit ățile
administrativ teritoriale (Legea cadru a descentraliz ării nr. 195/22 mai 2006)
16 Echilibrarea vertical ă a bugetelor locale reprezint ă transferul de resurse financiare din unele venituri ale
bugetului de stat c ătre bugetele locale pentru completarea sau asigurarea în totalitate, dup ă caz, a necesarului
de finan țare pentru furnizarea serviciilor publice și de utilitate public ă descentralizate. (Legea cadru a
descentraliz ării nr 195/22mai 2006)
17 vezi Sauviat Agnes –“ L’autonomie financière et fiscale des collectivités locales en Europe. Approche théorique ”
in «L’autonomie des collectivités territoriales en Europe –une source potentielle de conflits?”- texte reunite de Hélène Pauliat cu ocazia «Entretiens Universitaires Réguliers pour l’Administration en Europe», Editura Pulim, Presses Universitaires de Limoges, p.178

85Bibliografie
1. D. Hoorens (coord), M. Falzon, M-P. Perretti, A. Verdier, Studiul “Les finances locales dans vingt-cinq pays
de l”Union européenne”, Département des Etudes et de la Documentation de Dexia Crédit Local, Dexia
Editions, mai 2004
2. Sauviat Agnes –“L’autonomie financière et fiscale des collectivités locales en Europe. Approche théorique ”
in «L’autonomie des collectivités territoriales en Europe –une source potentielle de conflits? ”- texte reunite de Helene Pauliat cu ocazia «Entretiens Universitaires Reguliers pour l’Administration en Europe», Editura Pulim, Presses Universitaires de Limoges
3. Studiul “Stadiul descentraliz ării financiare în România“, realizat de c ătre Uniunea Na țională a Consiliilor
Județene din Romania și Asociația Directorilor din cadrul Consiliilor Jude țene din România, 2003
4. M. Profiroiu, T. Andrei, D. Dinc ă, Radu Carp – Studiul privind reforma administra ției publice în perpectiva
integrării României în Uniunea European ă, PAIS III, Institutul European din România-2005
5. Carta European ă a Autonomiei Locale a fost adoptat ă de Consiliul Europei de la Strasbourg la data de 15
octombrie 1985 și ratificat ă de România prin Legea nr. 199/17. 11. 1997 (republicat ă în M.O. nr. 331/26. 11.
1997).
6. Legea-cadru nr. 195 din 22 mai 2006 a descentralizarii, M.O. 453 din 25 mai 2006
7. Situa ția privind execu ția veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale pe total țară și pe unit ăți administrativ
teritoriale în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2004, respectiv 1 ianuarie – 31 decembrie 2005
8. World Bank – Procesul de descentralizare în România, Experien țe comparative, Bucure ști, februarie 2006