––––––––––– ––––––––––– – [619740]

––––––––––– ––––––––––– –

UNIVERSITATEA ’’AVRAM IANCU’’ CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA KINET OTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR I: ABSOLVENT: [anonimizat]. univ. Dr. SICOE BOGDAN DANIEL NICULAI LAVINIA
MANUELA
Lect. Univ. Dr. NEGREA VOICU

CRAIOVA
2017

––––––––––– ––––––––––– –

UNIVERSITATEA ’’AVRAM IANCU’’ CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

TRATAMENTUL KINETOTERAPEUTIC
POSTOPERATOR AL PLATOULUI
TIBIAL

COORDONATOR: ABSOLVENT: [anonimizat]. Univ. D r. SICOE BOGDAN DANIEL NICULAI LAVINIA MANUELA
Lect. Univ. Dr NEGREA VOICU

CRAIOVA
2017

––––––––––– ––––––––––– –

CUPRINS
PARTEA GENERALĂ
Introducere ……………………………… ………………. ……………………….. ………………………….. 1
CAPITOLUL I
1.ANATOMIA GENUNCHIULUI …………………………………………………. ………………….. …2
1.1Scheletul genunchiului ………………….. …………………………….. …………………………. …2
1.2 Aspectele platoului tibial …………………………………………………………………… ………3
1.3 Articulația genunchiul ………………………………………………………………………. ………..12
1.4 Musculatura genunchiului …………………………………………………………………. ………12
1.5 Vascularizația și i nervația genunchiului……………………………………………… ………..18
CAPITOLUL II
2.BIOMECANICA GENUNCHIULUI …………………………………………… …………………….20
2.1 Goniometria normală……………………………………………………………………….. ………20
2.2 Mișcarea de flexie -extensie …………………………………… ………………………….. ……….20
2.3 Fiziologia meniscurilor …………………………………………………………………….. ………21
2.4 Articulația femuro -patelară ……………………………………………………………….. ……….21
2.5 Statica genunch iului ………………………………………………………………………… ……..22
CAPITOLUL II I
3.NOȚIUNI GENERALE ÎN FRACTURA DE PLATOU TIBIAL …….. ……………………….. 23
3.1 Fracturile de platou tibial ………………………………………………………………….. ………. 23
3.2 Etiopatogenie ………………………………………………………………………………….. ……… 25
3.3 Simptomatologie …………….. ………………………………………………………………. ……… 25
3.4 Tratamentul ortopedic și chirurgical …………………………………………………… …………26
CAPITOLUL IV
4. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC ……………………………………………………………… ………… 27
4.1 Indicații terapeutice ………………………………………………………………………….. ……….27
4.2 Complicații ……………………………………………………………………………………… ………28
PARTEA SPECIALĂ
Ipoteza cercetării ………………….. ………………………………………………………… …………….29
CAPITOLUL V
5.REZULTATE ȘI DISCUȚII …………………………………………………………………… ……….30
5.1 Structura cazuisticii …………………………………………………………………………… ………30
5.2 Mijloace de recuperare………………………………………………………………………. ……….30
5.3 Rezultate …………………………………………………………………………………. ………. …….41
CONCLUZII ………………………………………… ………………………. ……………………..42
BIBLIOGRAFIE ……………………………………. …………………………. …………………..43

––––––––––– ––––––––––– –
1
PARTEA GENERALA

INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei
Am dorit să cercetez această temă, deoarece fracturile tibiale sunt din ce în ce mai
frecvente, pe măsura creșterii accidentelor de circulație , și îmi do resc să aduc un plus de
informații la î ndemâ na celor care au nevoie de recuperare post operatorie.
Mi-am structurat lucrarea în cinci capitole, în care am caracterizat ‘’Fractura de platou
tibial’’ din punct de vedere general, detaliind pentru acest caz, und e am prezentat formele
clinice , diagnosticul diferențial, tratamentul și complicațiile acestei fracturi, punând accentul
pe tratamentul kinetoterapeutic postoperator al fracturii de platou tibial.

Importanța lucrării
Având în vedere faptul că accidentele sau traumatismele sportive constituie o mare
parte a cazurilor în care este nevoie de recuperare, am decis să tratez această temă din punctul
de vedere al recuperării kinetice post operatorii.
Obiecti vul principal se îndreaptă spre următorul scop : să facilite ze vindecarea printr -un
tratamen t complex și activ, conștientizat prin:
1. Păstrarea integrității funcționale la valori normale a părților neafectate după traumatism
și după eventualele int ervenții ortopedico – chirurgicale;
2. Facilitarea regenerării țesuturilor afectate de traumatism (osos, muscular, cutanat,
ligamentar, tendinos, capsular, vascular etc);
3. Reîntoarcerea la funcționarea globală a corpului, a membrelor afectate;
4. Reînceperea antrenamentelor și competițiilor pe baza următoarelor criterii: să revină cu
seria com pletă de mișcări după leziunile vertebrele cervicale și lombare, respectiv 80% din
seria de mișcări în leziunile membrelor; forța musculară de cel puț in 80% din forța musculară
a membrului opus sănătos, absența proceselor inflamatorii, a durerii fără c onsum de
medicamente antialgice și antiinflamatoare; să nu prezinte instabilitate articulară; abilitatea de
a alerga fără dureri și ciclic; examen neurolo gic normal.

Actualitatea temei
Foarte mulți sportivi trec prin acest gen de recuperare, mai ales în sporturile de alergare,
cum ar fi: fotbal, handbal, baschet, rugby.
Această temă este actuală, mai ales pentru cluburile sportive care se confruntă frecvent
cu aceste tipuri de accidentări, fiind nevoite să scoată sportivul în cauză în afara terenului de
joc pe o perioadă mai îndelungată.

––––––––––– ––––––––––– –
2

CAPITOLUL I

1. ANATOMIA GENUNCHIULUI

1.1 SCHELETUL GENUNCHIULUI

Articulația genunchiului este una dintre principalele articulații ale membrului inferior,
care preia greutatea întregului corp. Din acest motiv, dar și datorită faptului că este mai
puțin protejată decât alte articulații, are de suferit mai mult iar ca și consecință, procentul
fracturilor la acest n ivel este mult mai mare. Această articulație poate fi definită ca și
sediul a numeroase traumatisme, procese inflamatorii chiar și tumorale.

––––––––––– ––––––––––– –
3
(fig1)

http://www.ymed.ro/articulatia -genunchiului/

1.2 ASPECTELE PLATOULUI TIBIAL

Platoul tibial se împarte în: hemiplatoul medial și lateral. Hemiplatoul medial
este mai mare, concav și acoperit de cartilaj hialin. Hemiplatoul lateral este mai mic,
convex și de asemenea acoperit de cartilaj hialin. Platoul tibial este acoperit de
meniscul intern și meniscul extern, ancorate de platou prin ligamentele coronare.
Proximal și anterior se găsește tuberozitatea tibială -locul de inserție al tendonului
patelar. Lateral de acesta se găsește tuberculul lui Gerdy unde se inseră fascia
iliotibială.
Supra fețele articu lare aparțin epifizei inferioare a femurului, epifizei superioare
a tibiei și patelei (os sesamoid care se articulează doar cu femurul). Epifiza superioară
intră în contact și cu epifiza superioară a fibulei.
Oasele reprezintă structuri rigide care, alătur i de mu șchi și nervi, ajută întregul corp să
efectueze mișcările, în cel mai mic detaliu, iar articulațiile permit și ghidează
mișcările.

1.2.1 Epifiza distală a femurului

Este un os masiv voluminos, mai întins în sens transversal, decât în sens antero –
posterior. Este formată din două proeminențe articulare puternice, numite condili.
Anterior , cei doi condili converg spre o suprafață articulară numită față pateară, în
timp ce posterior condilii sunt separați printr -o fosă adâncă, nu mită fosa
intercondiliană.
Fața patelară are forma unei trohee, cu un șanț anteroposterior ce separă două
pante. După cum îi arată numele, ea se articulează cu fața posterioară a patelei.
Condilii sunt în număr de doi, unul medial și celălalt lateral. Ei se opun antero –
posterior, delimitând astfel fosa intercondiliană. Condilul medial este mai îngust ca
cel lateral și are originea mai jos ca aceasta ; datorită acestei particularități, coapsa
formează cu gamba un unghi obtuz de 170 -175 g rade deschis lateral. Unghiul este mai
accentuat la femei decât la bărbați. Când condilul medial descinde prea mult, rezultă o
deformare numită Genu valgum , caracterizată printr -o oblicitate mai mare a
femurului, proiecția mediala a genunchiului si diminua rea unghiului lateral sub 145

––––––––––– ––––––––––– –
4
grade. Situația inversă când unghiul dintre coapsă și gambă este deschis medial,
constituie Genu varum .
Fiecare condil prezint ă trei fețe: articulară, intercondiliană ș i cutanată.
Fețele articulare continuă înapoi cele doua pante ale feței patelare și descriu o
curbă anteroposterioară, cu raza descrescândă de la 43mm , în partea anterioară și la
16 mm, în partea posterioară.
Fețele intercondiliene se privesc între ele și delimitează fosa intercondiliană . Pe
fețele intercondiliene se inseră ligamentele încr ucișate ale articulației genun chiului.
Deasupra fos ei se găsește o proeminență transversa lă, care unește cei doi condili – este
linia intercondiliană .
Fețele cutanate sunt accide ntate. Prezintă câte o proeminență, numită epicondi l
medial respectiv epicondil lateral pe care se inseră ligamentele colaterale ale
articulației genunchiului, cel tibial pe epicondilul medial și cel fibular pe epicondilul
lateral. Deasupra și înapoia epicondilului medial se găsește o altă proeminență,
tuberculul adducto rului pe care se inseră mușchiul adduct or mare . Lângă acest
tubercul se inseră capul medial al mușchiului gastrocnemian. Fața cutanată a
condilului lateral dă inserție capului lateral al mușchiului ga strocnemian și mușchiului
popli teu; acesta din urm ă se inseră în șanțul popliteu aflat înaintea epicondilului
lateral. Condilii și epicondilii femurali se pot palpa cu ușurință de o parte și de alta a
patelei. De asemenea, se poate palpa tuberculul adductorului, im ediat deasupra și
înapoia epic ondilului medial.

(fig2)

http://www.wikiwand. com/en/Lateral_condyle_of_femur

1.2.2 Epifiza proximală a tibiei

Tibia e ste un os lung și pereche, cu direcție verticală. Tibia are un corp și două
epifize.
Epifiza superioară sau proximală e ste o masă voluminoasă, alungită în sens
transveral. Este constituită din doi condili: condilul medial și condilul lat eral
Condilii prezintă o față superioară comună și o circumferință .
1.Fața articulară superioară este alcătuită din două suprafețe articulare ce răspund
condililor femurali. Suprafața medială este ovală și mai adâncită, iar suprafața
laterală, mai lărgită în sens transversal și are o formă ovală.

––––––––––– ––––––––––– –
5
2. Eminența intercondiliană sau spina tibiei este un os masiv ce separ ă cele două
suprafețe articulare. Ea este formată din doi tuberculi intercondilien i, unul medial,
altul lateral, în care se găsește o mică incizura. Anterior și posterior față de eminența
intercondilian ă, se află două suprafețe nere gulate și rugoase, numi te aria
intercondili ană anterioară pe care se inseră ligamentul încrucișat anterior și ar ia
intercondiliană posterioară care se inseră ligamentul încrucișat posterior ale
articulației genunchiului. Ci rcumferința – are o înălțime de 2 cm, e ste întreruptă
posterior de aria intercondiliană posterioară. Pe porțiunea laterală a circumferinței se
află o fețișoară articulară pentru capul fibulei. Pe porțiunea anterioară a circumferinței
se găsește o suprafață triunghiulară, limitată de bifurcarea marginii anterioar e a
corpului, în această suprafață se găsește tuberozitatea tibiei care dă inserție
ligamentului patelei.
La nivelul epifizei superioare se pot explora prin palpare cei doi condili și
tuberozitatea tibiei.

(fig3)

http://www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior/Oasele -gambei -tibia-si-peroneu23115.php

1.2.3 Epifiza proximală a fibulei

Epifiza superioară sau proximală este reprezentată de capul fibulei palpabilă
sub piele. Acesta prezintă pe fața sa medială , o fețișoară articulară pentru tibie. Capul
se prelungește în sus cu un vârf pe care se inseră mușchiul biceps femural. Capul este
legat de corp printr -un col, înconjurat lateral de nervul peronier comun, raport
important în fracturile osului la acest nivel.

(fig4)

http://www.patientedlibrary.com/generateexhibit.php?ID=13737

––––––––––– ––––––––––– –
6

1.2.4 Rotula

Patela sau rotula este un os scurt, turtit și pereche, situat în tendonul mușchiului
cvadriceps femural. Prezintă de studiat baza, vârful, două fețe și două margini.
Orientare – se pune în sus baza, posterior fața articulară și lateral panta cea mai largă a
acestei fețe. Fața anterioară este convexă și rugoasă. Fața articulară sau fața
posterioară este destinată articulației cu fața patelară a femurului. Prezintă o creastă
verticală și două pante. Dintre aceste două pante, cea laterală este mai întinsă. Baz a
privește în sus, iar vârful privește în jos. Marginile sunt în număr de două: medială și
laterală. Patela proemină în regiunea anterioară a genunchiului poate fi explorată atât
prin inspecție, cât și prin palpare. Fracturile patelei, relativ frecvente, s unt produse fie
de traumatisme, fie în mod indirect, prin contracția violentă a mușchiului cvadriceps
femural.

(fig4)

http://dicciomed.eusal.es/palabra/rotula

1.2.5 Capsula

Aceasta este în esența sa un manșon care unește: femurul, tibia și patela. În
partea anterioară capsula este perforată de patelă pe marginile căreia se și inseră.
Inserția femurală are următorul traiect: pleacă din depresiunea de deasupra feței
patelare la circa 10 -20 mm de sup rafața articulară și descinde pe laturile condililor
până sub epicondili, care rămân extracapsulari. De acolo, capsula se afundă în fosa
intercondiliană, unde se unește cu ligamentele încrucișate. După unii autori,
ligamentele încrucișate reprezintă porțiu nea profundă de invaginare intercondiliană a
capsulei.
Inserția tibială urmărește conturul condililor tibiali, începând de la aria intercondiliană
anterioară și terminându -se în ar ia intercondiliană posterioară pe ligamentele
încrucișate.

––––––––––– ––––––––––– –
7

Linia de inserție capsulară se află la o distanță de aproximativ 2 -5 mm sub
cartilajul articular. Ea nu cuprinde articulația tibio -fibulară. Stratul fibros al capsulei
genunchiului prezintă do uă orificii mari: unul anterior pentru patelă pe ale cărei
margini se și inseră, și altul posterior, la nivelul scobiturii intercondiliene, unde se află
acea porțiune a capsulei ce se contopește cu ligamentele încrucișate. Există și alte
orificii mai mici care dau trecere unor prelungiri ale stratului sinov ial al capsulei.
Capsula articulară mai prezintă o particularitate importantă: ea aderă de baza
meniscurilor și astfel este împărțită în două porțiuni: suprameniscală și submeniscală
și este constituită din fibre longitudinale, mai evidente pe pă rțile marginale, din care
unele merg de la femur până la tibie, iar altele sunt întrerupte de meniscuri. De
asemenea, pe lângă fibrele longitudinale mai există și fibre transversale și oblice.
Capsula este rara înainte și pe fețele marginale, și este mai d ensă pe partea
posterioară, unde este întărită de două calote fibroase, care se mulează pe condilii
femurali.
(fig5)

https://herghelia.org/articole/pagina -dr-morosan/abc -ul-bolilor -reumatice/

1.2.6 Formațiuni aponevrotice de întărire ale capsulei.

În partea anterioară, capsula articulară este întărită de trei formațiuni
aponevrotice care se succed dinainte înapoi astfel: fascia genunchiului, expansiunea
cvadricipitală cu retinaculele patelei și aripioarele patelei.

1.2.7 Liga mentele
A) Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian
Acesta este o formațiune fibroasă, puternică, cu lungimea variabilă intre 5 -6 cm și
cu lățimea de 2 -3 cm. Este poziționat înaintea articulației, având formă triunghiulară
și se inseră prin baza sa pe vârful patelei, iar prin vâ rf pe partea inferioară a
tuber ozității tibiei. Deoarece este considerat ca tendon terminal al mușchiului
cvadriceps, patela ar fi în acest caz un os sesamoid. Ligamentul patelei prezintă două
fețe și două margini. Prin fața sa anterioară răspunde fasciei femurale, iar prin cea
posterioară, unei mase celulo –adipoase, numită corpul adipos infrapatelar, și mai în
jos unei burse sinoviale, numită bursa infrapatelară profundă. Marginile ligamentului
vin în rapor t cu formațiunile de întărire ale capsulei. Ligamentul patelei se poate
vedea și palpa sub piele.

––––––––––– ––––––––––– –
8
B) Ligamentele posterioare
În partea po sterioară a articulației se află un plan fibros având diferite
proveniențe. Este așezat ca o punte peste scobitura intercondiliană și este format din
trei părți: una mijlocie și două laterale. Cel e laterale sunt calote de natură fibroasă. De
asemenea se mai întâlnesc și ligamentul poplit eu oblic și ligamentul popliteu scurt.
Ligamentul popliteu oblic (Lig. Politeum obliquum) -reprezintă o expansiune
largă și sidefoasă care pornește din tendonul mușchiului semimembra nos, care se
îndreaptă spre afară, având finalitatea pe calota fibroasă corespunzătoare condilului
latera l. Este cunoscut ca tendonul recurent al mușchiului semimembranos.
Ligamentul popliteu a rcuat (Lig. Popliteum arcuatum) -este caracterizat și
perceput diferit, prezentând dispuneri individuale variate. De obicei, se prezintă ca o
bandă fibroasă cu concavitatea superioară, plecând de pe condilul lateral și având
direcție de mers în sens medial spre fosa intercondiliană, trecând pe sub ligamentul
popliteu oblic, pentru ca în final să se piardă în capsulă. Prezintă o margine superioară
concavă și una inferioară convexă. De la marginea inferioară pleacă o bandă fibroasă
numită retinaculul ligamentului arcuat, inserat pe capul fibulei.
Ligamentul colateral fibula r (Lig. Collaterale fibulare) -se inseră în partea
superioară pe epicondilul lateral al femurului, iar în cea inferioară pe partea antero –
laterală a capului fibulei, înaintea vârfului capului. În extensie, acest ligament este
întins; în flexie, relaxat. Ligamentul n u aderă de capsulă.
Ligamentul colateral tibi al (Lig. Collaterale tibiale) – comparativ cu
precedentul, acesta se prezintă ca o formațiune fibroasă mai aplatizată, care în mare
măsură se confundă cu capsula. El se inseră în partea superioară pe epicondilul medial
al femurului, iar în cea inferioară pe fața medială a tibiei. În grosimea acestui ligament
se deosebesc trei feluri de fibre:
(a) verticale, situate în partea cea mai anterioară și întinse de la femur la tibie;
(b) oblice descendente, care plecate de la femu r se îndreaptă în jos răsfirându -se pe
meniscul medial;
(c) oblice ascendente, îndreptate de la tibie înspre meniscul medial.
Acest ligament se confundă în partea posterioară cu capsula articulară, pe când
în cea anterioară este bine indi vidual izat. Fața lui superficială este acoperită de fascia
femurală și de tendoanele ce participă la formarea complexului aponevrotic numit
„piciorul gâștei” (Peș anserinus). Ligamentele colaterale, fibular și tibial au rolul de a
asigura stabilitatea articulară în extensia genunchiului.

C) Ligamentele încrucișate

Sunt în număr de două și se găsesc posterior în fosa intercond iliană. Se inseră
pe de o parte pe fețele intercondiliene ale femurului, iar pe de alta, pe ariile
intercondiliene ale tibiei. Deși profund situate, aceste ligamente se găsesc în realitate
în afara articulației deoarece sunt în afara membranei sinoviale. După situația lor, dar
mai ales după inserția lor tibială au fost denumite unul anterior și altul posterior.
Ligamentul încrucișat anterior (Lig. Cruciatum anterius). Se inseră prin
extremitatea inferioară pe aria intercondiliană anterioară a tibiei, iar prin cel superior
pe fața intercondiliană a condilului lateral (partea posterioară). Are o d irecție oblică în
sus, înapoi și în afară.
Ligamentul încrucișat posterior (Lig. Cruciatus posterius). Se inseră pe aria
intercondiliană posterioară a tibiei (posterior de inserțiile meniscurilor). De aici se
îndreaptă în sus, înainte și înăuntru, pen tru a se fixa pe fața intercondiliană a
condilului medial (partea ei anterioară).

––––––––––– ––––––––––– –
9
Pe partea anterioară și pe cea posterioară a acestui ligament se distinge câte un
fascicul numit Ligament menisco –femural anterior respectiv posterior (Lig.
Meniscofemorale anterius et Lig. Meniscofemorale posterius). Ambele se desprind de
pe cornul posterior al meniscului lateral, se alătură ligamentului posterior și după un
traiect variabil se confundă cu el. Adeseori, ele rămân izolate (independente ),
mergând să se insere pe fața laterală a condilului medial.

(fig6)

http://www.newhealthadvisor.com/Ligaments -of-the-Knee.html

1.2.8 Raporturile ligamentelor încrucișate între ele

Cele două ligamente prezintă o dublă încrucișare; una în sens antero -posterior
și alta în sens frontal. Într -adevăr, ligamentul „anterior” este anterior prin inserția
tibială și „extern” (lateral) prin cea femurală, iar cel „posterior” este posterior prin
inserția tibială și „intern” (medial) prin cea femurală ( formula mnemotehnică AE -PI).
Ligamentele încrucișate se ating prin marginile lor axiale, pe când prin cele
marginale dau inserție capsulei. Din cele două fețe pe care le prezintă (anterioară și
posterioară) numai cea anterioară este tapetată de sinovială, pe când cea posterioară
este extrarticula ră și vine în raport cu corpul a dipos posterior al genunchiului.
Pentru considerentul că ligamentele încrucișate împing stratul sinovial înaintea lor, ele
apar ca fiind porțiunea cea mai profundă a capsu lei și sunt de fapt formațiuni
extraarticulare. Totodată, ligamentele încrucișate sunt părți îngroșate ale porțiunii
învecinate, intercondiliene a capsulei.

1.2.9 Meni scurile intraarticulare

Meniscurile sunt niște cartilaje fibroase interpuse între segmentele osoase ale
unei articulații, care măresc suprafața contactului între oase, distribuie mai bine
greutatea și limitează mișcările extreme. Există meniscuri în diverse articulații , dar
cele mai importante sunt cele două prezente la nivelul genunchiului.

––––––––––– ––––––––––– –
10

Meniscurile intraarticulare sunt două fibrocartilaje ce s -au dezvoltat la periferia
fiecăreia din fosele articulare tibiale. Rolul lor este de a contribui la o mai bună
concordanță între suprafețele condiliene femurale și fosele articulare ale tibiei,
insuficient excavate. Pe secțiune verticală, fiecare menisc prezintă:
(a) două fețe, dintre care una superioară concavă ca re răspunde condilului femural
și alta inferioară plană, aplicată pe f osa articulară corespunzătoare tibiei;
(b) o față (circumferința) laterală ce răspunde capsulei articulare de care aderă;
(c) o creastă (circumferința) medială cu mult mai subțire și întinsă înspre centrul
articulației, de care rămâne s eparată printr -o distanță de 6 -8 mm;
(d) câte două extremități una anterioară și alta posterioară, numite coarne.
Meniscurile se inseră pe platoul tibiei exclusiv prin intermediul coarnelor. Ele sunt
solidare cu platoul tibial în timpul mișcărilor.
Meniscul lateral (Meniscus lateralis) are forma unui cerc aproape complet; el este
întrerupt doar pe o mică întindere la nivelul eminenței intercondiliene. Se inseră prin
conul anterior și cel posterior la nivelu l eminenței intercondiliene.
Meni scul medial (Meniscus medialis) are forma unei semilune, deci cu o
întrerupere medială mult mai mare. El prezintă inserții mai îndepărtate, și anume: prin
cornul anterior, pe marginea anterioară a platoului tibial, iar prin cel posterior, pe aria
intercond iliană posterioară.
Cele două meniscuri sunt unite în partea anterioară printr -o bandeletă transversală,
numită ligamentul transvers al genunchiului (Lig. Transversum genus).

1.2.10 Sinoviala

Articulația genunchiului prezintă o sinovială vastă și complicată. Prin marea ei
întindere, oferă o suprafață apreciabilă pentru resorbția de toxine în infecții. În mod
schematic, se admite că are aceeași dispoziție ca pretutindeni; adică, după ce acoperă
fața profundă a stratului fibros se inseră la nivelul cartilajelor articulare de pe femur,
patelă și tibie. Sinoviala este întreruptă la nivelul meniscurilor articulare; cu alte
cuvinte, ea se inseră pe fața superioară și inferioară a acestor fibrocartila je.
Bursa supra patelară (Bursa suprapatellaris), fundul de sac sau recesul
subcvadricipital, este o prelungire pe care sinoviala genunchiului o trimite sub
mușchiul cvadriceps între fața profundă a acestui mușchi și femur. Pe acest fund de
sac se prind câteva fascicule musculare ce formează mușchiul subcrural sau tensorul
sinovialei genunchiului (M. Articularis genus).
Raporturile acestui fund de sac cu sinoviala se prezin tă după cum urmează:
(a) fundul de sac comunică cu sinoviala;
(b) rămâne independent, formând bursa sinovială destinată să favorizeze
alunecarea mușchiului cvadriceps.

––––––––––– ––––––––––– –
11
(fig7)

http://www.romedic.ro/condromatoza -sinoviala

1.2.11 Raporturile dintre sinov ială și ligamentele încrucișate

Sinoviala pleacă de pe partea posterioară a capsulei, se reflectă înăuntru pe
laturile ligamentelor încrucișate, formând două foițe cu direcție sagitală: una pe partea
medială, iar cealaltă pe partea laterală a acestor ligamente. Înaintea ligamentelor
încrucișate, cele două foițe se unesc, restabilind continuitatea sinovială. De aici
rezultă că sinoviala nu se interpune între aceste ligamente ci le aplică unul pe celălalt
și că ele sunt în re alitate în afara sinovialei și a cavității articulare. Tot în afara
articulației rămâne și eminența intercondiliană a tibiei.

1.2.12 Prelungirile sinovialei

În afară de bursa supra patelară sinoviala trimite în partea posterioară
prelungiri analoge: una sub mușchiul popliteu (Recessus subpopliteus), una sub capul
medial al mușchiului gastrocnemian (Bursa subtendinea m. gastrocnemii medialis) și
alta sub mușchiul semimembranos (Bursa m. semimembranosi). De obicei toate trei
comunică cu cavitatea sinov ială. În plus, sinoviala mai prezintă o mulțime de apendici
sau ciucuri care au rolul de a umple spațiile ce s -ar forma în interiorul articulației prin
diferitele mișcări.

1.2.13 Bursele sinoviale ale genunchiului

A. Bursele prepatelare:
(a) Bursa subcutanată prepatelară (Bursa subcutanea praepatellaris) se găsește
între piele și fascia genunchiului;
(b) Bursa subfascială prepatelară (Bursa subfascialis praepatellaris) se găsește
între fascie și tendonul mușchiului cvadriceps (inconstant);
(c) Bursa subtendinoasă prepatelară (Bursa subtendinea praepatellaris) este
așezată sub tendonul terminal al cvadricepsului, între el și patelă (inconstant).

B. Bursele pretibiale:

––––––––––– ––––––––––– –
12
(a) Bursa subcutanată infrapatelară (Bursa subcutanea infrapatellaris) se găsește
înaintea tendonului patelei, în țesutul subcelular subbcutanat;
(b) Bursa subcutanată a tuberozității tibiale (Bursa subcutanea tuberositatis
tibiae) este situată la nivelul tuberozității tibiei, în țesutul celular subcutanat;
(c) Bursa infrapatelară profundă (Bursa infrapatellaris profundă) se află între
ligamentul patelei și tibie.

1.2.14 Corpurile adipoase ale genunchiului

În partea anterioară a articulației se găsește o masă grăsoasă dispusă ca un colț
între condilii femurali și platoul tibial; ea poartă numele de corpul adipos infrapatelar
(Corpus adiposum infrapatellare). Pe o secțiune sagitală, acest corp adipos apare c a un
triunghi cu baza la ligamentul patelar și cu vârful în spațiul intercondilian. Sinoviala
acoperă corpul adipos anterior și apoi formează trei cute. De la vârful corpului adipos
pornește o cută mediană, liberă în cavitatea articulară, plica sinovială i nfrapatelară
(Plica synovialis inpatelllaris) care merge înapoi și se fixează pe ligamentul încrucișat
anterior. De pe ea se desprind plicele alare (Plicae alares) una în dreapta, alta în
stânga, care se fixează pe marginile laterale corespunzătoare ale pa telei. Plica
sinovială infrapatelară, împreună cu ligamentele încrucișate formează un sept, care
împarte articulația în două jumătăți. Fiecare jumătate este subdivizată în două etaje,
unul suprameniscal, altul submeniscal. Acestor patru compartimente li se adaugă un al
cincilea, delimitat în jos de plicele alare. Înapoia ligamentelor încrucișate, deci
înapoia sinovialei, într e ea și ligamentele posterioare există o altă masă grăsoasă
numită corpul adipos posterior al genunchiului. Ambele corpuri adipoase s unt niște
formațiuni de umplutură. În flexiune corpul adipos anterior ocupă spațiul cuprins între
condili și platoul tibial. În extensie el este împins înainte formând o proeminență
bilobată de fiecare parte a tendonului patelei.

1.3 ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI
Este cea mai mare articulație a corpului omenesc. Atenția mai deosebită ce i
se acordă datorită următoarelor aspecte: este mai puțin acoperită și protejată de
țesuturile moi; este solicitată foarte mult în statică și locomoție, determinând uzura
mai accentuată a elementelor sale; are numeroase implicații în patologie, fiind
sediul unor traumatisme:procese inflamatorii sau tumorale.

1.4 MUSCULATURA
Mișcările genunchiului sunt flexia, extensia și când genunchiul este flectat, și
rotația.
Flexia este executată de mușchii posteriori ai coapsei (biceps, semitendinos,
semimembranos) apoi de gastrocnemian, popliteu, croitor și gracilis.
Extensia , în care intervine în primul rând cvadricepsul, iar în mod secundar
tensorul fasciei.
Rotația externă este realizată în special de biceps și în mod accesor de gemenul
lateral.
Rotația internă este îndeplinită de semimembranos, complexul muscular al
piciorului de gâscă (semitendinos, gracilis, croitor) apoi popliteul și gemenul medial.

––––––––––– ––––––––––– –
13
Piciorul de gâscă (peș anserinus) este o formațiune tendoaponevrotica situată pe
partea supero -medială a tibiei și rezultă din inserția comună a trei mușchi: croitor,
gracilis și semitendinos.
El este compus din două planuri:
(a) planul superficial e format din expansiunea croitorului ce fuzionează cu fascia
crurală;
(b) planul profund e format de gracilis ș i de semitendinos, uniți între ei printr -o
lamă aponevrotică.

(fig8) (fig9)

Mușchiul croitor (M. sartorius) este cel mai lung mușchi al corpului (aprox. 50
cm). El se întinde de la pelvis la gambă, străbate în diagonală regiunea anterioară a
coapsei și trece peste două articulații.
Inserții. Are originea pe spina iliacă antero -superioară. Fasciculele sunt așezate
paralel, merg în jos și medial, apoi ocolesc vastul medial și condi lul medial al
femurului. Tendonul se termină printr -o expansiune aponevrotică pe fața medială a
tibiei, sub condilul ei medial, alcătuind aici planul superficial al „piciorului gâștei”.

––––––––––– ––––––––––– –
14
Raporturi. Mușchiul este cuprins într -o dedublare a fasciei lată. Prin intermediul
tecii, fața lui superficială vine în raport cu pielea și cu elemente superficiale, iar fața
profundă cu dreptul femural, vastul medial și adductorii. Porțiunea inferioară e în
raport cu articulația genunchiului. Mai sus, marginea lui inter nă delimitează împreună
cu adductorul lung triunghiul femural Scarpă (Trigonum femorale). Este mușchiul
satelit al arterei femurale: în porțiunea superioară a coapsei este situat lateral față de
arteră, apoi trece înaintea ei, pentru ca în porțiunea inferi oară să se afle situat medial.
Mușchiul este perforat de ramuri cutanate ale nervului femural.
Acțiune. Este un mușchi biarticular. Acțiunea lui principală este flexiunea coapsei
pe bazin, ajutând dreptul femural și iliopsoasul. Din cauza traiectului particular din
partea inferioară, este și flexor al gambei pe coapsă, deși porțiunea lui principală e
așezat ă în regiunea anterioară a coapsei. Mai este și un slab rotator în afară și slab
adductor al coapsei; rotește gamba înăuntru.
Inervație. O ramură din nervul femural.

Mușchiul cvadriceps femural (M. cvadriceps femoris) poartă numele după cele
patru cap ete de origine, dintre care trei sunt uniarticulare (vastul medial, vastul lateral
și vastul intermediar); al patrulea, dreptul femural, depășește în sus articulația coxo –
femurală fixându -se pe coxal. În jos cele patru porțiuni se unesc într -un singur tend on,
care înglobează patela și se fixează prin intermediul ligamentului patelar pe
tuberozitatea tibiei. Cei trei vaști înconjoară complet corpul femurului, lăsând liber
numai interstițiul linei aspre, pentru inserția adductorilor și a scurtei porțiuni a
bicepsului femural. Cvadricepsul este cel mai puternic și mai voluminos mușchi al
corpului (greutate medie de 2 kg).

(a) Dreptul femural (M. rectus femoris). Tendonul de origine are două capete
fixate pe coxal: unul vertical, tendonul direct (Căput rectum) se prinde pe spina iliacă
antero -inferioară și altul orizontal, tendonul reflectat (Căput reflexum) se prinde
deasupra și înapoia sprân cenei acetabulare. Este un mușchi bipenat cu constituție
complexă datorită căreia se mărește secțiunea fiziologică și deci și forța musculară.
Fasciculele musculare merg în jos și se termină printr -o lamă aponevrotică ce intră în
constituția tendonului ter minal.
(b) Vastul lateral (M. vastus lateralis) este cel mai voluminos dintre vaști și cu
situația cea mai înaltă. În sus urcă până la trohanterul mare și pe buza laterală a liniei
aspre. Tendonul superior se continuă cu o lamă aponevrotică așezată su perficial.
Corpul muscular nu coboară până la patelă ci se termină pe tendonul comun al vaștilor
și pe tendonul dreptului femural.
(c) Vastul medial (M. medialis) se prinde pe toată întinderea liniei aspre.
Porțiunea lui inferioară, care este mai volu minoasă coboară până la marginea medială
a patelei. Această porțiune globuloasă a vastului are importanță plastică formând o
proeminență situată deasupra și medial de genunchi, când mușchiul este relaxat.
(d) Vastul intermediar (M. vastus intermedius) este porțiunea profundă a
cvadricepsului fiind situat direct pe corpul femurului, unde se inseră în cele două
treimi superioare ale fețelor laterală și anterioară. Fața superficială a vastului
intermediar împreună cu ceilalți doi vaști formează un jgheab p entru alunecarea
dreptului femural.
Tendoanele terminale ale celor patru porțiuni ale cvadricepsului se alipesc și formează
un tendon unic care se îndreaptă spre bază și marginile patelei. Aici, o parte se
fixează, o altă parte se continuă prin fascicule t endinoase verticale așezate pe
marginile patelei, iar altele, încrucișate, trec peste fața ei anterioară. După ce acestea

––––––––––– ––––––––––– –
15
au înglobat patela, o depășesc în jos și formează ligamentul patelar. (Ligamentum
patellae) care se inseră pe tuberozitatea tibiei. Li gamentul patelar este considerat ca
tendon de inserție a întregului cvadriceps, iar patela un os sesamoid foarte mare.
Raporturi. Dreptul femural în partea inferioară este subcutanat; în partea superioară
este acoperit de tensorul faciei lată și de croi tor; fața posterioară repauzează în
jgheabul format de cei trei vaști. Vastul medial și dreptul femural formează împreună
cu adductorii un șanț oblic în care se așează croitorul și pe unde trec vasele femurale.
Vastul medial este solidarizat prin intermedi ul membranei vasto -adductorii cu
porțiunea inferioară a adductorului mare.
Acțiune. Cvadricepsul în întregime acționează asupra articulației genunchiului;
dreptul femural singur, fiind biarticular are acțiune și asupra articulației coxofemurale.
Articulația genunchiului acționează, cu forța tuturor componentelor sale, ca extensor
al gamb ei pe coapsă. Forța lui de extensie este de trei ori mare decât a tuturor
flexorilor la un loc. Efectul contracției diferă, după cum ia punct fix pe gambă sau pe
coapsă.

Mușchiul gracilis (M. gracilis) este o panglică musculară așezată pe partea
medială a coapsei. Este cel mai medial și mai lung din grupul adductorilor și singurul
ce depășește articulația genunchiului.
Inserții. Are originea pe marginea inferioară a pubelui; merge în jos pe partea
medială a coapsei, iar în treimea ei inferioară se con tinuă cu un tendon subțire și lung,
ce se termină pe partea superioară a feței medială a tibiei. Aici formează împreună cu
expansiuni fibroase ale tendoanelor croitorului și semitendinosului complexul fibros
numit „piciorul gâștei”.
Raporturi. Mușchiul este în întregime superficial; poate fi palpat sub piele și
formează, când este contractat, un relief apreciabil, mai ales la indivizii slabi. În
partea inferioară este încrucișat de croitor; fața profundă răspunde adductorilor și
articulației ge nunchiului.
Acțiune. Este un mușchi biarticular. Când genunchiul se află în extensie, gracilisul
este adductor al coapsei. Când membrul inferior este flectat, mușchiul acționează
asupra gambei completând flexiunea și rotind gamba înăuntru.
Inervație. Din ramura anterioară a nervului obturator.

Mușchiul biceps femural (M. biceps femoris) este situat în partea postero –
laterală a coapsei. Este format din două poțiuni: una lungă cu origine pelviană și alta
scurtă cu origine femurală.
Inserții. Porțiu nea lungă (Căput longum) ia naștere pe tuberozitatea ischiatică
împreună cu semitendinosul. Porțiunea scurtă (Căput breve) are originea pe interstițiul
liniei aspre. Între tendonul de inserție al porțiunii lungi a bicepsului și cel al
semitendinosului se d ezvoltă bursa superioară a bicepsului femural (Bursa musculi
bicipitis femoris superior). Cele două porțiuni merg în jos și lateral și se termină
printr -un tendon foarte puternic ce se palpează cu ușurință pe capul fibulei; mai
trimite două expansiuni fibr oase, una la condilul lateral al tibiei și alta pe fascia
crurală.
Raporturi. Bicepsul este acoperit în partea superioară de gluteul mare, iese însă
imediat de sub marginea lui inferioară și devine superficial. El acoperă adductorul
mare, de care este separat prin nervul sciatic. Medial vine în raport cu
semimembranosul și semitend inosul, de care se desparte în treimea inferioară,

––––––––––– ––––––––––– –
16
limitând împreună triunghiul superior al fosei poplitee. Anterior este separat prin
septul intermuscular lateral de mușchiul vast lateral, formându -se la acest nivel șanțul
lateral al coapsei. Tendonul ter minal este în raport cu ligamentul colateral lateral al
genunchiului, de care e separat printr -o bursă sinovială (Bursa subtendinea musculi
bicipitis femoris inferior). Nervul peronier comun coboară din fosa poplitee, alipit de
tendonul bicepsului. Anterio r inserției tendonului bicepsului se fixează tractul ilio –
tibial.
Acțiune. Prin porțiunea lungă bicepsul este extensor al coapsei pe pelvis, dar cu rol
principal în fixarea acestuia din urmă și în bascularea lui înapoi. Ambele porțiuni ale
bicepsului ac ționează împreună ca flexori ai genunchiului. Când gamba e flectată,
mușchiul mai are și rol în rotația externă.
Inervație. Cele două capete au inervație diferită; porțiunea lungă din nervul sciatic
și cea scurtă din nervul peronier comun.

Mușchiul se mitendinos (M. semitendinosus) este situat superficial în partea
postero -medială a coapsei, întinzându -se între tuberozitatea ischiatică și tibie.
Jumătatea lui inferioară este formată de un lung tendon terminal de la care mușchiul
își trage de altfel nume le.
Inserții. Are originea pe tuberozitatea ischiatică printr -un tendon comun cu cel al
porțiunii lungi al bicepsului. Corpul lui muscular este turtit și subîmpărțit de o
intersecție tendinoasă oblică. În jumătatea inferioară a coapsei se continuă cu te ndonul
său terminal, care se inseră pe fața medială a tibiei, intrând în constituția „piciorului
gâștei”.
Raporturi. În sus este acoperit de fesierul mare; apoi devine superficial, acoperă
adductorul mare și semimembranosul, de care este alipit și așeza t chiar într -un șanț
format de corpul acestuia. Lateral răspunde bicepsului; mai jos, tendonul lui limitează
cu mușchiul semimembranos fosa poplitee (marginea supero -medială).
Acțiune. Ca și bicepsul, dar cu putere mai mare, este extensor al coapsei și flexor al
gambei. Mai este și adductor al coapsei și slab rotator intern al gambei.
Inervație. Prin două ramuri subțiri și lungi din nervul tibial (componenta tibială a
sciaticului). Ele trec separat la fiecare din cele două porțiuni ale corpului muscul ar.

Mușchiul semimembranos (M. semimembranosus) este situat pe un plan mai
profund decât precedentul. Se întinde ca și acesta între ischion și tibie. Își ia numele
de la tendonul lui de origine, care e turtit ca o membrană și reprezintă aproape
jumătate din lungimea mușchiului.
Inserții. Se prinde în sus pe tuberozitatea ischiatică și se continuă cu un corp
muscular rombic, format din fascicule paralele. Tendonul terminal se împarte în trei
ramuri:
(a) una (tendonul direct) merge în jos și se inser ă pe fața posterioară a condilului
medial al tibiei;
(b) alta (tendonul recurent) merge în sus și lateral, formând ligamentul popliteu
oblic al articulației genunchiului;
(c) a treia ramură (tendonul orizontal) merge orizontal, dinapoi înainte și se
termină pe partea anterioară a condilului medial al tibiei.
La nivelul trifurcării tendonului terminal, între el și condilul medial al tibiei, se
găsește în mod constant bursa semimembranosului (Bursa m. semimembranosi).

––––––––––– ––––––––––– –
17
Raporturi și acțiune . Ca și a le semimembranosului, fiind însă cel mai puternic din
grupul posterior.
Inervație. Din componența tibială a sciaticului.

Mușchiul gastrocnemian (M. gastrocnemius) este format din doi mușchi
voluminoși care, izolați la origine, fuzionează mai jos într-un singur corp muscular,
pentru a se însera printr -un tendon comun cu solearul pe calcaneu.
Inserții. Porțiunea medială (Căput mediale) sau gemenul medial este mai lungă și
este mai puternică decât cea laterală (Căput laterale) sau gemenul lateral. Ele au
fiecare originea pe fața cutanată a condilului femural corespunzător. Inserția se face
atât direct cu ajutorul unor fascicule musculare cât și prin intermediul câte unui
tendon. Fiecare tendon se continuă cu o lamă aponevrotică așezată superficial pe fața
posterioară a corpurilor musculare; pe fața profundă, dar mai jos, se află, de
asemenea, câte o lamă aponevrotică; între cele două lame ce întind toate fasciculele
musculare folosindu -le ca suprafață de origine și de terminație. Corpul muscular se
termină brusc cu un contur foarte caracteristic, continuându -se apoi cu tendonul lui
Ahile.
Tendonul calcanean al lui Ahile (Tendo calcaneus Achillis) este tendonul comun
al gastrocnemianului și al solearului; este cel mai voluminos tendon al corpul ui și se
inseră pe tuberozitatea calcaneului.
Între tendonul de origine al capului medial al gastrocnemianului și fața cutanată a
condilului femural medial se află bursa subtendinoasă a gastrocnemianului medial
(Bursa subtendinea musculi gastrocnemii medialis). În mod similar se formează bursa
subtendinoasă a gastrocnemianului lateral (Burs subtendinea musculi gastrocnemii
lateralis).
Cele două capete ale gastrocnemianului delimitează împreună cu porțiunile
terminale ale mușchilor ischio -crurali , fosa poplitee (spațiul popliteu).
Gastrocnemianul este acoperit superficial de fascie și de piele și acoperă popliteul,
plantarul și mai jos solearul.

Mușchiul popliteu (M. popliteus) este scurt, de formă triunghiulară, situat în
profunzimea fosei poplitee.
Inserții. Are originea pe condilul lateral al femurului, merge apoi în jos și medial și
se termină pe fața posterioară a tibiei (pe buza superioară a liniei solear ului și pe
câmpul osos de deasupra ei).
Raporturi. Are o situație profundă, în fosa poplitee, acoperind fața posterioară a
articulației genunchiului. Între fața profundă a mușchiului și capsula articulară se
dezvoltă o bursă sinovială, recesul subpoplit eu (Recessus subpopliteus), care
comunică în mod constant cu cavitatea articulară. Fața superficială a mușchiului vine
în raport cu gastrocnemianul, plantarul, cu vasele poplitee și cu nervul tibial.
Acțiune. Rotește înăuntru gamba flectată; acțiunea de flexie a gambei pe coapsă e
neînsemnată.
Inervație. O ramură din nervul tibial.

Mușchiul tensor la fasciei lată (M. tensor fasciae latae) are o formă patrulateră
și este situat la unirea părții laterale a fesei cu fața anterioară a coapsei. Topografi c
aparține mai mult coapsei; totuși este situat aici, fiind o dependință a mușchiului

––––––––––– ––––––––––– –
18
gluteu mijlociu (embriologic se desprinde din același blastem și este inervat din
același nerv).
Inserții. Are originea pe spina iliacă antero -superioară. Merge în jos și înapoi, trece
peste trohanterul mare și apoi se fixează pe tractul iliotibial. Corpul muscular e
cuprins într -o dedublare a fasciei femurale.
Raporturi. Răspunde superficial fasciei și pi elii, înaintea croitorului și dreptului
femural, iar apoi gluteului mijlociu.
Acțiune. Prin intermediul tractului iliotibial acționează la distanță asupra întregului
complex aponevrotic și fascial al coapsei asupra articulației genunchiului și asupra
gambei. El are un traiect paralel cu al psoasului fiind și el flexor al coapsei; este de
asemenea abductor al coapsei. Acțiunea asupra genunchiului este mai slabă: el fixează
genunchiul extins și continuă flexiunea lui dacă în prealabil a fost flectat de al ți
mușchi.
Inervație. Din nervul gluteu superior.

Mușchiul plantar (M. pantaris) este fusiform și foarte subțire.
Inserții. Se prinde în sus pe condilul lateral al femurului, în porțiunea lui
superioară. Corpul muscular e scurt și se continuă cu un tendon foarte subțire și lung,
care coboară între gastrocnemian și solear; mai jos, el se așează pe marginea medială
a tendonului calcanean și se termină fie pe el, fie pe calcaneu.
Raporturi. Este acoperit de gastrocnemian și acoperă articulația genunchiului și
mușchiul popliteu.
Acțiune. Fiind un mușchi rudimentar, acțiunea lui de auxiliar al tricepsului este
neînsemnată sa u inexistentă. Luând punct fix distal, este tensor al capsulei articulației
genunchiului.
Inervație. Din nervul tibial.

1.4 VASCULARIZAȚI A ȘI INERVAȚIA PLATOULUI TIBIAL

ARTERA POPLITEE – este continuarea arterei femurale, situată în spațiul popliteu între
hiatul tendinos și arcada mușchiului solear. Se bifurcă în două artere tibiale.
Străbate mijlocul spațiului popliteu, îndreptându -se oblic inferior și lateral. Este
formațiunea cea mai anterioară a mănunchiului vasculo -nervos popliteu, așezată pe fața
posterioară a articulației genunchi ului și pe mușchiul popliteu

RAMURI COLATERALE – emite pentru genunchi ramuri care participă la formarea unei
vaste rețele arteriale (Rete articul are genus):
(a) artera geniculară supero -medială (A. superior medialis genus) ia naștere deasupra
condilului femural medial, pe care îl înconjoară trecând dedesubtul mușchilor
semimembranos și semitendinos pe fața anterioară a genunchiului;
(b) artera geniculară supero -laterală (A. superior lateralis genus) ocolește condilul
lateral al femurului, dedesubtul tendonului bicepsului și trece anterior pe genunchi;
(c) artera geniculară mijlocie (A. media genus), pătrunde în articulația genunchiului și
se distribuie ligamentelor și corpului adipos din spațiul intercondilian;
(d) artera geniculară infero -medială (A. inferior medialis genus) de desprinde la
înălțimea interliniei articulare; ocolește condilul medial al tibiei dedesubtul ligamentului
colateral și trece pe fața anterioară a genunchiului;

––––––––––– ––––––––––– –
19
(e) artera geniculară infero -laterală (A. inferior lateralis genus) trece anterior pe sub
capul lateral al mușchiului gastrocnemian și tendonul bicepsului.

ARTERA TIBIALA ANTERIOARA – ramură anterioară de bifurcație a arterei
poplitee, se întinde de la arcada mușchiului solear la marginea inferioară a retinaculului
inferior al extensorilor, unde devine artera dorsală a piciorului. Unele ramuri colaterale ale ei
participă la vasculariz ația genunchiului:
(a) artera recurentă tibială posterioară (A. recurrens tibialis posterior) ia naștere înainte
ca artera tibială anterioară să treacă anterior membranei interosoase;
(b) artera recurentă tibială anterioară (A. recurrens tibialis anterior) ia naștere după ce
artera tibială anterioară a traversat spațiul interosos; se îndreaptă, acoperită fiind de mușchiul
tibial anterior, la rețeaua perirotuliană.

VENA POPLITEE (Vena poplitea) se formează prin unirea venelor tibiale posterioare cu
cele anterioare, la nivelul arcului tendinos al solearului. Se situează în mijlocul spațiului
popliteu, postero -lateral de arteră, într -o teacă conjunctivă comună cu aceasta. Colectează
vena safenă externă, venele musculare și venele corespunzătoare art erelor articulare ale
genunchiului.

NERVUL TIBIAL – este ramura medială de diviziune a nervului sciatic, destinată părții
posterioare a gambei și plantei. Ia naștere în unghiul superior al spațiului popliteu. În spațiul
popliteu coboară în mijlocul spațiului popliteu, situat postero -lateral de vena poplite e, care -l
separă de artera poplitee. În spațiul popliteu se ramifică și dă ramuri musculare pentru
mușchii posteriori ai gambei și nervul cutanat sural medial.

NERVUL FIBULAR COMUN – are originea în partea superioară a spațiului popliteu. Emite
ramuri colaterale la nivelul genunchiului – nervul cutanat sural lateral; prin ramura să
comunicantă fuzionează cu nervul cutanat sural medial pentru a forma nervul sural.
(fig10)

http://bonea ndspine.com/popliteal -artery -anatomy -and-course/

––––––––––– ––––––––––– –
20
CAPITOLUL II

2. BIOMECANICA GENUNCHIULUI

2.1 GONIOMETRIA NORMALĂ

Mișcarea se execută în plan sagital,î n jurul unui ax transveral care trece prin cele
două tuberozităț i condiliene ale femurului. Clinic, axul biomecanic transversal este repetat
pe fața laterală a genunchiului, la 1,5 cm deasupra interliniei articulare, la unirea celor
două treimi a nterioare cu treimea posterioară a condilului femural extern.
Pacientul este culcat pe masă î n decubit ventral, cu piciorul atârnând î n afara
planului mesei (pentru a se obține extensia totală a genunchiului). Goniometrul se așează
în plan sa gital, cu baza pe planul mesei și î n lungul axei coapsa – gamba, cu acul
indicatorului î n dreptul axei biomecanice transversale și cu indicatorul culcat î n dreptul
axului lung al gambei.
Amplitudinea medie normală a mișcă rii active de flexie – extensie este de 135°, iar
a celei pasive de 150°, deci diferenț a dintre mobi litatea pasivă și cea activă este de 15°.

2.2MIȘCAREA DE FLEXIE -EXTENSIE
Mișcarea principală este cea de flexie -extensie, la care se adaugă mișcări secundare de
rotație internă, externă și poate apare o foarte redusă înclinare laterală.
Genunchiul în flexie de 70 grade asociază o mișcare de rotație internă cuprinsă între 0 –
20 grade. Extensia este asociată cu rotația externă a gambei datorită bicepsului femural. Forța
de acțiune totală a extensorilor este mai mare decât cea a flex orilor datorită faptului că
extensorii sunt mușchi antigravitaționali . În extensie completă se obține poziția de înzăvorâre
în care forța musculara nu mai este necesară. Rotațiileinternă și externă se datorează înălțimii
diferite a condililor femurali și l igamentelor încrucișate. Rotația normală maximă activă este
de 15 -20 grade, iar cea pasivă 35 -40 grade. Musculatura rotatoare internă este mult mai bine
reprezentată decât cea externă deoarece rotația internă este o mișcare obișnuită asociată
flexiei. În c ursul rotașiei externe ligamentele laterale se întind, iar cele încrucișate se
relaxează. La rotația internă fenomenele sunt inverse. Înclinarea laterală este limitată de
ligamentele laterale care sunt tensionate la maxim în extensie în mers, în semiflexie
ligamentele colaterale sunt complet relaxate.
Articulația genunchiului este o articulație cu un singur grad de libertate. Pentru
mișcările de flexie -extensie (efectuate în plan sagital și ax frontal) axul trece prin condilii
femurali. Pentru go niometrie poziția 0 este în decubit lateral cu partea de testat deasupra,
goniometrul se plasează astfel: axul în dreptul axului biomecanic al articulației genunchiului
pe proiecția cutanată a axei mișcării la aproximativ 1 cm jumate deasupra interliniei
articulației, brațul fix pe linia mediană a feței laterale a coapsei, brațul mobil pe linia
mediană a feței laterale a gambei.
Flexia este mișcarea prin care fața posterioară a gambei se apropie de fața posterioară a
coapsei. Amplitudinea mișcării active este de 120 -140 grade, pasiv 160 grade.
Extensia este mișcarea prin care fața posterioară a gambei se îndepărtează de fața
posterioară a coapsei, este revenirea la 0, cu gamba în prelungirea coapsei. Extensia este
limitată de ligamentele p osterioare (Winslow) și încrucișat anterior și secundar de ligamentul

––––––––––– ––––––––––– –
21
încrucișat posterior, mușchii ischiogambieri, ligamentele colaterale. Datorită inegalității
condililor femurali și ligamentelor încrucișate, mișcările de flexie -extensie nu sunt pure.
Flexia peste 70 grade se asociază cu rotația internă prin care vârful piciorului este orientat
medial. Extensia maximă se însoțește de rotația externă, prin care vârful piciorului este
orientat lateral.
În articulația genunchiului se poate constata prezența unor mișcări patologice: de sertar
care se depistează cu genunchiul în semiflexie și reprezintă alunecări anteroposterioare ale
tibiei față de condilii femurali și sunt consecința laxității ligamentelor încrucișate. Există un
sertar anterior și unul posterior ; de lateralitate care se depis tează cu genunchiul în extensie
completă și evidențiază laxitatea ligamentelor colaterale.

2.3 FIZIOLOGIA MENISCURILOR

Meniscurile, deși solidare la tibie, se deplasează în flexie dinainte -înapoi pe platoul
tibial și se apropie ușor între ele prin extremitățile lor posterioare în flexia completă,
meniscul extern ajunge la 1cm și cel intern la 0,8cm de marginea anterioară a platoului. În
extensie, meniscurile se deplasează în sens invers, adică dinapoi -înainte, ating marginile
anterioare ale platoului tibial și se depărtează ușor unul de altul.
Alunecările meniscurilor pe platoul tibial se fac prin modificarea formei lor, dat fiind
că extremitățile lor sunt fixate.
În timpul mișcărilor, afară de aceste alunecări pe platoul tibial, meniscurile se
deplasează și împreună cu platoul față de condilii femurali, situându -se mereu pe acea
parte a platoului care suportă presiunea condililor.
În extensie, condilii alunecă înainte, împingând meniscurile înaintea lor, iar în flexie,
condilii alunecă înapoi, împingând meniscurile înapoia lor.
Rolul meniscurilor în biomecanica articulației genunchiului este co mplex. R Bouillet
și Ph Van Graver afirmă că aceste formațiuni fibrocartilaginoase au cinci funcții
biomecanice importante:
1) Completează spațiul liber dintre suprafața curbă a femurului și suprafața plană a tibiei
și împiedică astfel protruzia sinovialei și a capsulei în cavitatea articulară, în cursul
mișcărilor;
2) Centrează sprijinul femurului pe tibie în cursul mișcărilor. Importantă din acest punct
de vedere este, în special, periferia meniscurilor, care este mai rezistentă (Trillat);
3) Participă la lubrifiere a suprafețelor articulare, asigurând repartizarea uniformă a
sinoviei pe suprafața cartilajelor (Smillie și Mc Connil);
4) Joacă rolul unui amortizor de șoc între extremitățile osoase, mai ales în mișcările de
hiperextensie și hiperflexie (Fairbank);
5) Reduc î n mod important fiecare dintre extremitățile osoase.

2.4 ARTICULAȚIEI FEMURO -PATELARĂ

În sens vertical, rotula este fixată între tendonul rotulian și tendonul cvadricipital (între
ele ia naștere un unghi deschis înafară), singurul element motor care acționează asupra rotulei
(ridică rotula și o trage înafară).
Rolul rotulei este de a depărta tendonul cvadricepsului de trohlee la extensie maximă;
astfel brațul de părghie al cvadricepsului crește cu 50%. În flexie, forței reprezentată de

––––––––––– ––––––––––– –
22
greutatea corpului i se opune o rezistență reprezentată de cvadriceps și aparatul rotulian,
rotula ușurând activitatea cvadricepsului.

2.5 STATICA GENUNCHIULUI
Apecte:
Axul biomecanic al femurului face cu axul anatomic un unghi de 6 – 9o deschis în sus;
Condilul femural intern este mai jos ( în medie cu 4 mm ) decât condilul extern, deci
fiecare cavitate glenoidă primește forțele în plan sagital dar la nivele diferite;
Axele anatomice ale tibiei și femurului fac între ele un unghi de 170 -177o , deschis
înafară , numit genu valg fiziologic;
Greutatea corpului se repartizează în două forțe egale și paralele cu punct de aplicare în
centrul cavităților glenoide; devierea centrului de greutate duce la încărcarea uneia din
cavitățile glenoide, fenomenului de dislocare opunându -se ligamentul colateral de partea
opusă.

––––––––––– ––––––––––– –
23

CAPITOLUL III
3. NOȚIUNI GENERALE ÎN FRACTURA DE
PLATOU TIBIAL

3.1 FRACTURILE PLATOULUI TIBIAL

Prezentare generală
Sunt cunoscute și sub numele de fracturi ale condililor tibiali. Interesând cavitățile
glenoide ridica dificile probleme terapeutice, deoarece denivelarea suprafețelor articulare
afectează grav funcția genunchiului și duce la leziuni de artroza po sttraumatică.
Mecanism de producere
Fracturile platoului tibial sunt produse printr -un me canism indirect de compresiune.
Forța vulnerantă se poate exercita fie longitudinal în axul membrului, ca în căderea de la
înălțime, fie lateral, printr -un șo c pe fața laterală a genunchiului. Mecanismul de producere al
fracturilor de platou tibial prin șoc lateral în sprijin monopodal. Acesta din urmă este
mecanismul cel mai frecvent, produs de exemplu de parașocul automobilului care surprinde
pietonul în spri jin monopodal (bumper lesion al anglo – saxonilor). Mecanismul se mai
numește în valgus sprijinit și se explică prin tensionarea ligamentului colateral lateral care
antrenează înfundarea condilului femural extern ce fracturează platoul tibial lateral
Mecani smul de valgus (varus) forțat cu membrul în sprijin monopodal asociază deci
compresia axială cu forța vulnerantă transversală dezvoltată de parașoc.
Clasificarea Schatzker este cea mai folosită în prezent pentru fracturile de platou tibial.
Acesta împarte fracturile în șase tipuri:

3.1.1 Fracturile Schatzker tip I
Pot fi de obicei sa fie reduse fără a fi deschise prin tracțiune via liga mentotaxie cu
ajutorul unei cleme. Dacă nu se reușeșete o reducere anatomică, se ia în considerare un
menisc încarcerat. Odată redusă, fractura se stabilizează prin șuruburi de os spongios de 6,5 –
7,3 mm împreună cu șaibe pentru a obține o adeziune strânsă. Se poate folosi artroscopia
pentru vizualizarea directă a meniscului și a reducerii articulare. Dacă nu se poate obține o
reducere anatomică, se practică reducerea deschisă cu explorarea meniscului. Studii recente
au arătat că nu există nici un avantaj în montarea unei plăci sau a unui șurub care să
împiedice deplasarea fragmentului, la pacienții cu os sănătos. La pacienții cu osteoporoză se
poate folosi o placă subțire, dar și un fixator extern circular. La alegere pot fi folosite și olive
pentru a ajuta adeziunea.

3.1.2 Fracturile Schatzker tip II
Fracturile de acest tip au în plus față de fragmentul deplasat și un fragment cu
înfundare. De obicei aceste fragmente centrale înfundate nu sunt atașate de capsulă și de
aceea nu pot fi reduse indirect. De aceea de obicei ele sunt reduse deschis. Se abord ează
median sau parapatelar iar meniscul este ridicat. Reducerea și ridicarea fragmentului înfundat
se poate face prin dreptul fragmentului deplasat. Se folosește un distractor pentru a îndepărta
fragmentul detașat și a vizualiza fragmentul înfundat. Acest a va fi ridicat folosind o cantitate
mare de os spongios. Se utilizează o grefă osoasă pentru a susține fragmentele elevate. Se
folosesc șuruburi pentru a reduce fractura cu deplasare. S -a arătat că poziționarea subcondrală

––––––––––– ––––––––––– –
24
a unor broșe Kirschner crește sa rcina ce poate fi suportată de suprafața articulară. Mai mult,
se introduc 3 -4 șuruburi de 3,5 mm în regiunea subcondrală, dispuse radiar dinspre anterior
spre posterior, spre a acționa ca suport. Acest aranjament se pare că e cel mai rezistent la
recădere a fragmentelor ridicate. Având în vedere că acest tip de fracturi apar mai des la
pacienții în vârstă, e utilă și instalarea unei plăci subțiri.
Sunt și chirurgi care preferă reducerea închisă a acestor fracturi, ridicarea fragmentelor
și preci zia manevrei făcându -se sub control artroscopic sau fluoroscopic. De aceea se practică
ferestre în corticala osoasă.

3.1.3 Fracturile Schatzker tip III
Sunt fracturi cu înfundare, produse prin energie joasă și care apar mai des la pacienți
în vârstă. Sunt tratate prin elevarea fragmentelor prin practicarea unei ferestre corticale și care
sunt susținute cu șuruburi subcondrale și grefă osoasă. Atâta timp cât articulația genunchiului
rămâne stabilă și nu deviază în varus sau valgus, fractura poa te fi tratată ortopedic.
Înfundarea poate fi la periferia sau în centrul platoului. Reducerea articulară poate fi
vizualizată prin artroscopie sau fluoroscopie. Artroscopia este mai puțin eficientă în cazul
fracturilor în periferie deoarece fractura este a coperită de menisc. Doar arareori fractura este
deschisă și tratată cu vizualizare directă. De obicei se practică o fereastră corticală de partea
opusă în tibia proximală. Se folosesc fragmente osoase curbate pentru a ridica fragmentele
deplasate, toate ac estea sub control fluoroscopic. Materialul cu care se umple golul, de obicei
alogrefă de os spongios, se introduce în golul rămas și pentru susținere se introduc șuruburi
canulate. Acestea din urmă pot fi de dimensiuni mari (de 6,5 mm, 7 mm sau 7,3 mm) sau mai
mici (de 3,5 mm, pentru a putea fi poziționate mai aproape de suprafața articulară).

3.1.4 Fracturi Schatzker tip IV

Tipul IVa (prin separare) se reduc direct sau cu ajutorul unui distractor. Tipul IVb (cu
înfundare) se reduc de obicei deschis. Fracturile de tip IV au nevoie de o placă medială
pentru a contracara forțele care acționează pe platoul medial. Sunt produse prin energii înalte
și sunt asociate cu leziuni ale țesuturilor moi. Deseori fractura platoului medial este cu
interesar e posterioară, ceea ce necesită un abord postero -medial, acesta fiind total extra –
articular și de aceea permite folosirea plăcilor. Datorită forțelor foarte mari care acționează pe
platoul medial, șuruburile nu sunt suficiente pentru a stabiliza fracturile .

3.1.5 Fracturile Schatzker tip V (bicondiliene)

De obicei au nevoie de două distractoare folosite intraoperator. Anterior, acest tip de
fracturi erau stabilizate folosind câte o placă medial și lateral sau printr -o combinație de
fixatoare i nterne și externe. Dar mai nou se folosesc plăci de tip „locking “, plăci laterale cu
șuruburi care se fixează pe placă alcătuind un sistem cu unghi fix care furnizează suficientă
stabilitate pentru a contracara forțele care acționează pe platoul medial. A stfel scade
amplitudinea intervenției chirurgicale și scade incidența complicațiilor țesuturilor moi. Se
mai practică și reducerea indirectă a celor doi condili, fixându -i unul de celălalt cu șuruburi și
apoi atașând fragmentul de pilonul tibial cu ajutoru l unei plăci.

3.1.6 Fractura Schatzker tip VI

Acestea presupun disjuncție metafizo -diafizară. În majoritatea cazurilor este prezentă și
o fractură cu deplasare a platoului tibial lateral. Se poate asocia și o fractură de partea

––––––––––– ––––––––––– –
25
medială, care p oate fi cu intersare posterioară sau a întregul condil. În reconstruirea articulară
fragmentul se atașează de pilonul tibial prin folosirea unei plăci, a două plăci, a unei plăci și a
unui fixator extern contralateral sau un fixator cu sârmă subțire. Dacă fractura este
transversală este suficientă o placă. Fracturile oblice care ajung în corticala de partea opusă
au nevoie de o a doua placă sau de un fixator extern pentru a rezista forțelor. Dacă se
folosește și a doua placă, va fi una subțire care se va in troduce percutan printr -o incizie
separată.
Pentru fracturile cu energii înalte cu țesuturile moi înconjurătoare compromise, se
preferă fixatoarele externe temporare de tracțiune. Acestea pot fi folosite pentru a temporiza
intervenția chirurgicală până la vindecarea țesuturilor moi. Se poate trece ulterior la fixatoare
interne sau un cadru hibrid atât cât permit țesuturile moi sau se mențin acestea până la
aplicarea tratamentului definitiv.
În ceea ce privește administrarea antibioticelor post -operator, nu s -a ajuns la un
consens dar de obicei se administrează timp de 48 de ore după ultima debridare și închiderea
plăgii operatorii.

Frecventa:
Sunt semnalate di n ce în ce mai des, ocupând primul loc între fractur ile extremității
superioare a tibiei. Se observă la toate vârstele dar mai ales la bărba ții între 30 -60 de ani, care
din cauza profesiunii lor sunt mai expuși traumatismelor.

2.2 ETIOPATOGENIE
Foarte rar aceste fracturi survin după o lovitură directă. Într -un procentaj relativ mic
(cam 10% din cazuri) ele se produc printr -un șoc vertical care antrenează o fractură
bituberozitara sau o tasare a platoului tibial extern. Lezarea predomina ntă a acestui platou se
datorează faptului că, prin cădere în picioare cu membrul inferior în extensie, valgusul
fiziologic se accentuează, astfel încât violenta traumatică se transmite mai ales pe cavitatea
glenoidă externă. În plus, suprafața de contact a condilului femural extern cu glezna
respectivă fiind mai mică decât cea realizată de condil -glezna internă, rezulta că forța
traumatica va fi suportată de o zonă mică, aceasta cedând ușor la bătrânii cu osteoporoza
suferind o înfundare în sens verical. V algusul forțat este rareori incriminat, explicând
frecventa redusă a fracturilor tuberozitare interne (10% din cazuri).
Mecanismul obișnuit este valgusul forțat (75% din cazuri) care face posibilă înfundarea
condilului femural în tuberozitatea ext ernă a tibiei.

3.3 SIMPTOMATOLOGIE

Principalele simptome ce vor fi prezentate în toate cele trei tipuri de fracturi ale
platoului tibial sunt: căldura, roșeața și tumefacție datorită hemartrozei prezente la locul de
fractură, precum și impotenta funcțională a membrului afectat

3.3.1 Diagnostic diferențial
Când genunchiul prezintă o hemartroză enormă se poate face și un diagnostic
diferențiat cu celelalte leziuni ale genunchiului.

––––––––––– ––––––––––– –
26
În cazul fracturii tuberozității anterioare a tibiei, diagnosticul diferențiat tr ebuie făcut cu
ruptura tendonului rotulian, la care găsim o întrerupere a continuității acestuia și este mai sus
situată. De asemenea, cu fractura rotulei la care găsim hemartroza, iar sediul durerii e mai sus
situat, prezența unui șanț transversal interfr agmentar înlătura prezenta diagnosticului de
fractură a tuberozitaii anterioare. La copii, apofiza tibială anterioară (boala Osgood -Schlatter)
poate stimula o smulgere a apofizei tibiale. În acest caz afecțiunea este uneori bilaterală, iar
nucleul apofizar prezintă tulburări de osificare care se disting bine pe clișeul radiografic.

3.4 TRATAMENTUL ORTOPEDIC ȘI CHIRURGICAL
Tratamentul ortopedic se va face la fracturile fără deplasare sau la cele cu mică
deplasare. „Imo bilizarea se face pentru trei săptămâni în aparatul gipsat femuro -pedios, urmat
de mobilizare articulară și de recuperare musculară; mersul cu sprijin este permis după două –
trei luni de la accident, în funcție de vârsta bolnavului și de aspectul radiologic; tot
tratamentul ortope dic se face la fract urile grave sau la bolnavi trataț i, la care tratamentul
chirurgical este contraindicat”, spune medicul consultat de Jurnalul Național.
Tratamentul chirurgical este indicat la fracturile cu deplasare, la care trebuie să se
realizeze o refacere cât mai a natomică a supra feței articulare. Osteosinteza (procesul de
reasamblare a fragmentelor osoase ale unei fracturi cu ajutorul șuruburilor, agrafelor, plăcilor
cu șuruburi, cuielor, broșelor sau oricărui alt mijloc mecanic) trebuie să fie cât mai fermă
pentru a scurta imobilizarea gipsată postoperatorie (preferabil sub 2 -3 săptămâni) și să
permită o mobilizare și o recuperare cât mai precoce. „Sprijinul pe membrul respectiv va fi
după aproximativ trei luni de la operație”.

––––––––––– ––––––––––– –
27

CAPITOLUL IV

4. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Ca în toate fracturile articulare, consolidarea se face destul de lent, necesitând în
principiu 3 -4 luni de zile. Reducerea lor anatomică și mobilizarea precoce a genunchiului
asigura o vindecare de bună calitate. De multe ori acest deziderat nu poate fii obținut decât
printr -o osteosinteză perfectă, de unde tendința de extindere a indicațiilor tratamentului
chirurgical în rezolvarea acestor fr acturi. Dificultățile de refacere a suprafeței articulare și
numeroasele complicații tardive fac ca prognosticul să rămână totuși rezervat.
„Consolidarea acestei fracturi intraarticulare se face lent, în 3 -4 luni. Se impune
refacerea anatomică a su prafețelor articulare și osteosinteza cât mai fermă”. Medicul
avertizează însă că, chiar cu tratament corect efectuat, prognosticul acestor fracturi rămâne
rezervat. În cazul acestor fracturi se pot produce o serie de complicații , atât imediate cât și
tardive.
Complicațiile imediate sunt cele vasculare sau leziuni de nerv peronier, mai rar artrita
septică. Printre complicațiile tardive se numără: calusul vicios (in varus sau in valgus),
redoarea articulară (mai frecventă după perioadele de imobili zare prelungită și când au fost
deficiențe de recuperare arti­culară), pseudartroza (cu totul excepțională), instabilitatea
articulară provocată de înfundari de platou tibial.
Artroza posttraumatică de genunchi este destul de frecvent întâlnită, da r mai puțin
invalidantă ca alte artroze.
Recuperarea medicală are rolul de a obține cât mai rapid posibil câștigarea progresivă a
unor unghiuri de flexie din ce în ce mai mari. De asemenea, se acordă o atenție deosebită
ameliorării cât mai rapide a forței musculare a stabilizatorilor genunchiului, în special a
cvadricepsului.

4.1 INDICAȚII TERAPEUTICE
Tratamentul presupune aplicarea terapiei combinate (kinetoterapie, el ectroterapie,
masaj terapeutic ș i laserterapia) cu scopul de a grăbi procesul de vindecare și de a creș te
randamentul terapeutic.
Kinetoterapia urmărește refacerea mobilității articulare și a forț ei musculare prin
mobiliz ări, manipulări, exerciț ii izometri ce, active, active cu rezistență, cu scripeți, la ap aratul
de forță, stepper, bicicletă și altele.
Electroterapia reduce durerea, inflamația, stimulează și decontracturează musculatura.
Masajul terapeutic îmbunătățeș te ca litatea fizică a pielii, consistența, elasticitatea și
mobilitatea, tonific ă musculatura, este relaxant și calmant.
Laserterapia îmbunătățește circulația sanguină și grăbeș te procesul de vindecarea a
osului și a ț esuturilor.

––––––––––– ––––––––––– –
28
4.2 COMPLICAȚII
Complicațiile precoce sunt comune fracturilor articulare ale membrului inferior:
tromboembolia, leziunea nervului sciatic popliteu extern, infecția urmată de osteo -artrita,
fiind complicația cea mai de tem ut.
PARTEA SPECIALĂ

––––––––––– ––––––––––– –
29
IPOTEZA CERCETĂRII

Pentru e fectuarea cercetării propuse am plecat de la dorința de a evalua un caz cât
mai complex și mai urgent.
Fractura de platou tibial este o afecțiune des întalnită în ultimul timp, datorită
numărului tot mai mare de oameni care practică sporturi extreme, care sunt implicați în
accidente rutiere sau care fac activități fizice tot mai riscante. Vict imele acestor fracturi sunt
atât persoanele de sex feminin cât și de sex masculin.
Obiectivele recuperă rii fracturii de platou tibial urmă resc: reducerea dure rii, refacerea
mobilității articulare, refacerea forței musculare, refacerea stabilit ății, mișcării controlate și
abilității, corectarea poziți ilor vicioase .
Tratamentul presupune aplicarea terapiei combinate (kinetoterapie, el ectroterapie,
masaj terapeutic ș i laserterapia) cu scopul de a grăbi procesul de vindecare și de a creș te
randamentu l terapeutic. Kinetoterapia urmărește refacerea mobilităț ii articula re și a forței
musculare prin mobilizări, manipulări, exerciț ii izometri ce, active, active cu rezistență, cu
scripeți, la aparatul de forță, stepper, bicicletă și a ltele. Elec troterapia reduce durerea,
inflamația, stimulează și decontracturează musculatura . Masajul terapeutic îmbunătățește
calitatea fizică a pielii, consistența, elasticitatea și mobilitatea, tonifică musculatura, este
relaxant și calmant. Laserterapia îmbunătăț ește circulația sanguină și grăbeș te procesul de
vindecare a osului și a ț esuturilor.
Programul recuperator care este constituit din mijlo acele descrise anterior vizează
urmatoarele obiective generale:
> păstrarea calităților fiziologice ale tuturor grupelor musculare și articulaț iilor
netraumatizate;
> stimularea procesului de vindecare a elementelor anatomice, prin diferite proceduri
(datorită intensificării irigă rii sanguine);
> combaterea/prevenirea contractu rilor și refracțiilor musculare;
> rezolvarea procesului inflamator;
> prevenirea instalării tulbură rilor secundare;
> prevenirea instalării/înlăturării unor deprinderi greșite datorate încercării de
suplinire a funcț iei deteriorate;
> recuperarea mobilității și a forț ei musculare ale segmentului traumatizat;
> îmbunătățirea stării fizice ș i psihice generale;
> restabilirea ș i dezvoltar ea deprinderilor motrice de bază ș i specifice;
> îmbunătățirea caliăț ii de efort;
> read aptarea la efort maximal local ș i general;
> perfecț ionarea desprinderilor specifice sportului practicat sau a profesiei (meseriei);
> reluarea treptată a activităț ii sportive;
> îndepă rtarea e xcesului ponderal (care solicită în mod deosebit articulaț iile membru lui
inferior
în general, ș i cea a genunchiului traumatizat î n general).

––––––––––– ––––––––––– –
30
CAPITOLUL V

5.REZULTATE ȘI DISCUȚII

Evaluarea personală complexă a fost efectuată pe o perioa dă de cca 4 luni, mai exact 10
Februarie 2017 -30 Mai 2017. Studiul s -a realizat la Clinica de recuperare Physiokinetic din
Năsăud. Sala de kinetoterapie este dotată cu: aparate de gimnastică , spaliere, b ănci de
gimnastică, scripeți, planșe de melacart pentr u ușurarea mișcărilor, bicicletă ergometrică ,
mingi medicinale, gantere, haltere, saci cu nisip, tapii metalice, suluri de corecție, plăci cu
rotile și alte aparate.
Pentru documentarea lucrării am ales un număr de 5 dintr -un lot de 30 pacienți , la care
am avut acces la foile de observație, la buletinele de analize ș i am participat la examin area
lor. Pe baza acestor date și din interviul cu pacienții și aparțină torii aces tora, am putut realiza
o analiză statistică privind incidența bolii ca: vârs tă, sex, mediu de proveniență, forme clinice,
zile de spi talizare, probleme de dependență ș i diagnostice secundare la externare. Aceștia au
avut parte de tratament atât ortopedic cât și chirurgical.
Prin această lucrare îmi doresc să îmbunătățesc starea de sănătate a pacienților prin
ameliorarea durerilor , creșterea mobilității articulare și încetinirea considerabilă a procesului
degenerativ.

5.1 STRUCTURA CAZUISTICII

Nume Varstă Sex Caz Mediu Tip fractură Tip de tratament Leziuni asociate
1 L.E. 55 F ACCIDENT
MAȘINĂ URBAN Schatzker
II CHIRURGICAL CAP PERONEU
2 S.A. 27 M ACCIDENT
CONSTRUCȚII URBAN Schatzker
I ORTOPEDIC MENISC
3 A.D. 71 M PARAȘUTISM RURAL Schatzker
V ORTOPEDIC ȘI
CHIRURGICAL MENISC ȘI
LIGAMENT
4 A.A. 69 F ACCIDENT
MAȘINĂ URBAN Schatzker
II CHIRURGICAL CAP PERONEU
5 C.I. 64 M ACCIDENT
MAȘINĂ RURAL Schatzker
IV ORTOPEDIC ȘI
CHIRURGICAL LIGAMENTELE
ÎNCRUCIȘATE

5.2 MIJLOACE DE RECUPERARE
Tratamentul ortopedic – fracturile fără deplasare și î nfundare se pot trata ortopedic cu
ajutor ul unei orteze de genunchi, fără a călca pe piciorul lovit 3 luni și cu mobilizarea pasivă
a genunchiului câ t mai repede, adică după 14-21 de zile. Urmeaza apoi o perioadă de 8 -12
săptămâ ni de sprijin p arțial pe picior cu încărcare progresivă ulterioară. Imobilizarea
prelungită a genunchiului poate duce la redoare articulară ș i atrofia musculaturii coapsei.
Tratamentul chirurgical constă în principal din fixare internă cu șuruburi sau cu
plăcuță î n func ție de gradul de stabilitate a fracturii.

––––––––––– ––––––––––– –
31

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
Antiinflamatorii:
• steroide: Prednison 15 -20 mg/zi timp de 3 -4 săptămâni apoi se scade progresiv doza;
• nesteroide: Indometacin – 1 capsula de 25 mg de 3 ori/zi;
• Diclofenac – 1-2 drajeuri/zi tamponat 50 mg;
• Fenilbutazona – 1 drajeu de 4 ori/zi timp de 7 -10 zile;
• Paduden – 2 drajeuri de 3 -4 ori/zi timp de 6 zile;
• Acid acetil salicilic simplu sau tamponat în funcți e de toleranța 1 -3 g la 24 ore.
Analgezice (la nevoie):
• Antinevralgic P – câte un comprimat la nevoie, repetat de 3 -4 ori/zi;
• Paracetamol – 3-4 comrimate/zi nu mai mult de 10 zile;
• Algocalmin 2 -3 comprimate/zi
Anxiolitice:
• Hidroxizin;
• Meprobamat
Vasodilatatoare:
• Hidergin;
• Xantinol -Nicotinat.

Pot fi aplicate local prin fricțiune insistenta unele unguente antiinflamatoare ca: Boicil,
Rumein.
În cadrul terapiei medicamentoase s -a administrat uneori cu mult succes Calcitonina nu
numai pentru a bloca activitatea osteoclastelor prevenind osteoporoza locală ci și pentru
efectul antistaza la nivel osos. Aceasta trebuie începuta cât mai pre coce, în doze de 150 -200
U/săptămână în trei prize timp de 4 -5 săptămâni.
Vitaminoterapie – cu diferite preparate ce conțin un complex de vitamine și minerale
necesare organismului mai ales în faza de refacere în care se afla. Se poate administra
Extravit -M de 3 ori/zi câte 1 -2 comprimate în timpul meselor.

ELECTROTERAPIA
Diadinamic:
Pacientul se așează pe pat în decubit homolateral cu tegumentul genunchiului afecta t
liber. Electrozii se împăturesc bine într -un strat hidrofil bine umezit, fiecare separat. Se
așează cu circuitele de o parte și de alta a genunchiului, intern și extern. Peste electrozii aflați
pe partea internă se pune un săculeț cu nisip, apoi se așează genunchiul celălalt deasupra și se
învelește cu un cearșaf regiunea. I se va comunica paci entului ca în momentul funcționă rii
aparatului vor apărea senzații de urzicături ce trebuie suportate fără însă a produce durere. Se
dă drumul comutatorului și se efectuează succesiv fazele prescrise.
Se po ate prescrie formula: DF 2’; PL 3’; PS 3’ cu inversarea polarității.

DF (difazat) = ridica pragul sensibilității la durere.
PL (perioadă lungă) = prezintă un efect analgetic și miorelaxant evident și persistent,
anticongestiv. Este prefe rat în stările dureroase pronunțate și persistente.
PS (perioada scurtă) = are efect excitator, componenta vasoconstrictoare îi oferă un
efect resorbtiv, acțiune rapidă în hematoamele postraumatice, în stazele circulatorii periferice.
După mai mul te minute produce o analgezie secundară cu o durată destul de lungă. Se vor
aplica 10 ședințe, în ritmul de 1/zi.

––––––––––– ––––––––––– –
32

Magnetodiaflux:
Sub influența câmpului magnetic se accelerează formarea calusului, crescând depunerea
calciului în os. Tratamentul se aplică cât mai precoce după realizarea contenției. Cea mai
stimulatorie formă pentru procesul de calusa re s -a dovedit a fi cea continuă la
magnetodiaflux. Se utilizează bobinele localizatoare la focarul de fractură, așezate de o parte
și de alta a genunchiului, corespunzător colilor însemnate cu simbolurile N -S. Pacientul este
așezat pe pat în decubit dorsal, în tr-o poziție lejeră și relaxantă . Durata ședințelor aplicate va
fi de 40 -60 minute. Se efectuează serii inițiale de 20 -40 ședințe aplicate zilnic, apoi ședințe de
întreținere în ritm de 2 -3 ședințe/săptămână până la degipsare.
Medie frecvență :
Se așează electrozii ș i pacientul la fel ca la aplicarea procedu rii de diadinamic. I se
comunică pacientului că în momentul aplicării tratamentului va simți niște furnicături, ca un
fel de masaj în profunzime, pe care va trebui să le suporte cât mai puternic, dar fără ca
acest ea să îi producă senzația de durere. Se va aplica formula:
M (manual) 100 Hz – 5 min M 90 Hz – 2 min
S (spectru) 0 -100 Hz – 10 min sau S 0 -100 Hz – 4 min
M (manual) 100 Hz – 5 min M 30 Hz – 3 min

Frecventa rapidă de 100 Hz aplicată manual, adică cu frecvența constantă, are efect
analgetic.
Spectrul de 0 -100 Hz produce o alternantă ritmică de efecte inhibitorii cu efecte
excitatorii, adică stări de relaxare alternate ritmic cu stăr i de stimulare tisulară. Consecințele
acestei acțiuni sunt: activarea funcțiilor celulare, reglarea tonusului modificat patologic al
țesuturilor, inclusiv al pereților vasculari, o hiperemie activă a vaselor profunde, o
hiperlimfemie, resorbție rapidă și e videntă a edemelor și exudatelor perineurale, mai ales
posttraumatice, realizând și un micromasaj activ de profunzime al musculaturii striate, cu
efecte benefice în contracturi și retracturi musculare.
Frecvența mijlocie constantă (manual) de 30 Hz are efecte decontracturante,
vasomotorii, vasculotrofice și un efect de reglare neurovegetativă în sensul reglării
hipertoniei simpaticului și a stimulării sistemului vag.

HIDRO KINETO TERAPIE

Se înț elege prin hidroterapie aplicarea în scop profilactic și curativ a unui numă r vari at de
proceduri, care au la bază apa la diferite tem peraturi și sub diferite stări de agregație, ca și
unele tehnici strâ ns legate de aceasta.

MASAJUL GENUNCHIULUI

Manevrele executate cu ambele mâin i urcă simultan sau alternativ până peste genunchi.
Se începe prin încălzirea zonelor alăturate. Asupra acestor regiuni se aplică manevrele de
masaj care au un rol tonifiant major prin creșter ea circulației sancvine locale. Aceste manevre
se execută poster ior asupra musculaturi gambei și coapsei după care se execută neteziri cu
partea cubitală în spațiul popliteu și fricțiuni în fosa popl itee cu gamba ușor flectată. Partea
anterioară a genunchiului se masează mai întâi coapsa după care se trece la masarea propriu –
zisă a articulației genu nchiului așezată în semiflexie. Se execută netezirea articulației cu cele
2 police, ținând contrapriză în fosa poplitee cu celelalte degete. Fricțiunea se aplică policele

––––––––––– ––––––––––– –
33
pe ambele margini ale sacrului capsular fricționând articulația de jur împrejur. Se înconjoară
rotula și condili femurali. Fricțiunea se poate combina cu vibrația.

Tehnici speciale de masaj

METODA CIRIAX – Se face pe regiunea gambei post erior, tendonul trece pe sub vârful
maleolei interne și se îndreaptă spre tubercul, durerea poate să apară la contracția izometica
inversiei abducției a piciorului sau flexia dorsală inflexia dorsală a piciorului. Fricțiunea se
execută cu 3 degete în timp ce cealaltă susține piciorul.

METODA RABE – constă în boltirea părți anterioare a piciorului prin presiuni executate cu
cele 2 police (pacient în decubit dorsal). Boltirea părții inferioare a piciorului cu tracțiune
axială asupra marginilor internă și externă a piciorului.
Se pune picio rul pacientului pe pieptul maseorului care imprimă cu sternul de dors i-flexie,
piciorul pacientului în timp ce întinde degetele sau cu eminentele te nare printr -o presiune
alunecată profundă bilaterală, tendonul lui ahile.

METODA VOGLER – constă într-o presiune profundă a lunecată pe o porțiune a periostului
accesibilă. Se execută presiuni și relaxări alternative în stea la călcâi. Presiunea pe 3 puncte
pe exteriorul piciorului la maleola, (1 punct jos și 2 laterale)

EXERCIȚII DE STRETCHING
A.Poziția inițială – în picioare, tălpile paralel, depărtate la lăț imea umerilor .
Pregă tire – sprijiniți -vă cu mana dreaptă de un perete sau o bară fixă. Ridicați piciorul drept
la o înălț ime de aproximativ 30 cm de la sol.
Execuție și postura finală – rotiți laba piciorului spre interior, astfel încât talpa dreaptă să se
orienteze spre gamba stângă. Întindeți laba piciorului în prelungirea gambei. Mențineți
poziț ia 20 de secunde. Executați exercițiul și cu celălalt picior. Repetați mișcarea de 5 ori.
Relaxați -vă câteva secunde î ntre repetă ri.
Grupele musculare vizate – tibial anterior

B. Poziția inițială – în genunchi
Pregă tire – așezați -vă în genunchi cu călcâiele sub fese și tălpile î n prelungirea gambe lor
(extensie plantara maximă).
Exeuție ș i postura finală – coborâți uș or corpu l spre călcâie. Nu lăsați gleznele să se
deplaseze în lateral. Nu vă așezați între glezne. Mențineți poziția 20 de secunde. Executați
exercițiul și cu celălalt picior. Repetați mișcarea de 5 ori. Relaxați -vă câteva secunde între
repetări.
Grupele musc ulare vizate – tibial anterior (+ cvadriceps)

C.Poziția inițială – așezat pe o bancă
Pregă tire – așezați o gambă peste coapsa opusă. Cu o mână apucați î ncheietura, iar cu
cealaltă mână vâ rful degetelor
Execuție și postura finală – trageți de vârful piciorului pentru a întinde musculatura
anterioară a gambei. Mențineți poziția 20 de secunde. Executați exerciț iul și cu cel ălalt picior.
Repeta ți mișcarea de 5 ori. Relaxa ți-vă câteva secunde între repetă ri.
Grupa musculară vizată – tibial anterior

D.Poziția inițială – în picioare

––––––––––– ––––––––––– –
34
Pregă tire – cu faț a la perete și ambii genunchi ușor îndoiți.Sprijiniți piciorul din față cu vârful
de perete și călcâ iul de podea.
Execuție și postură finală – întindeț i genunchiu l piciorului din spate și aplecați corpul spr e
perete. Mențineți poziția 20 de secunde. Executați exercițiul și cu celălalt picior. Repetați
mișcarea de 5 ori. Relaxați -vă câteva secunde între repetă ri.
Grupa musculara vizata – solear

E.Poziția inițială – în picioare
Pregă tire – sprijiniți -vă cu ambele mâini de perete, cu brațele întinse. Aplecați -vă spre perete
îndoind piciorul din față; piciorul din spate trebuie să rămână întins, cu genunchiul în
extensie și vâ rfurile degetelor orientate î nainte.
Exec uție și postură finală – împingeți călcâiul piciorului din spate în podea și mișcați
șoldurile spre î nainte. Mențineți poziția 20 de secunde. Executați exercițiul și cu celălalt
picior. Repetați mișcarea de 5 ori. Relaxați -vă câteva secunde între repetă ri.
Grupa musculara vizată – gastrocnemieni

F.Poziția inițială – ghemuit
Pregă tire – în poziț ia ghemuit (genuflexiune completă) introduceț i un picior s ub corp, cu
genunchiul la podea.
Execuție și postura finală – aplecați -vă ușor în față astfel încât genunchiul să depășească
vârfurile degetelor. Mențineți poziția 20 de secunde. Executați exercițiul și cu celălalt picior.
Repetați mișcarea de 5 ori. Relaxați -vă câteva secunde î ntre repet ări.
Grupa musculara vizat ă – solear

TEHNICI DE MOBILIZARE
Schema kinetologică contribuie substanțial la recuperare și are următoarele obiective:
• Refacerea și întreținerea mișcărilor în articulațiile învecinate fracturii;
• Refacerea tonicității și troficității musculare;
• Refacerea stabilității, mișcării controlate și abilității

Recuperarea prin kinetoterapie cuprinde două etape :
a) Etapa de imobilizare la pat (primele două săptămîni de la operație), în care va trebui
să se facă :
• Posturări antideclive pen tru ameliorarea circulației de întoarcere și evitarea edemului, a
escarelor, redorii articulare;
• Mobilizări active sau activo -pasive ;
• Mobilizarea articulațiilor învecinat e (dacă imobilizarea o permite);
• Menținerea tonusului musculaturii de sub gips prin exerciții izometrice;
• Antrenarea forțe i musculare a celorlalte membre;
• Perioada de imobilizare variază de la 3 —4 săptămîni la 2 —3 luni în funcție de sediul și
tipul fracturii.

b) Etapa care urmează imobilizării, cu următoarele obiective :
• Refacerea mobilității articulare ; uneori, mobilitatea trebuie asigurată prin posturări pe atele
gipsate;
• Refacerea forței musculare, a stabilității și controlului motor ;

––––––––––– ––––––––––– –
35
• Reluarea mersului – la început, după degipsare, în cîrje, apoi în baston; mo mentul începerii
încărcării este variabil ; cel mai indicat pentru început ar fi mersul în bazine cu apă (nivelul
apei scăzîndu -se treptat), în fin al reluîndu -se mersul pe uscat;
• Considerînd că în general consolidarea fracturii se produce după 4 —5 luni, rnersul cu
sprijin total se va începe după trecerea acestui interval.

În linii generale, kinetoterapia trebuie să determine m enținerea activității generale ș i
regionale cît mai aproape de normal, dar respectînd cu strictețe repausul în focarul de
fractură. Se poate începe chiar de a doua zi după aplicarea aparatului gipsat cu exerciții care
se adresează atît segmentului afectat, cît și întregului organism.
În fracturile deschise, segmentul le zat va fi menajat la început, el fiind solicitat numai
după cicatrizare.
O importanță deosebită o au contracțiile izometrice ce angrenează principalele grupe
musculare ale segmentului imobilizat. Ele constau în contracții repetate ale mușchilor
respectivi de 5 -6” cu pauză de 5-6” între ele. Se pot repeta 5’-10’, din oră în oră.
Mișcările pasive se încep după terminarea imobilizării și după începerea mișcărilor
active.
Mișcările active se execută după un program special, în funcție de particularitățile
segmentului imobilizat. Acestea se continuă asociindu -se cu mișcări de rezistență (de obicei
după ce s -a obținut un tonus muscular corespunzător prin mișcări pasive și active).
Perio ada de remobilizare va consta în adaptarea la poziția șezînd, poziție din care se
vor efectua mișcările, apoi ridicarea de cîteva ori pe zi în ortostatism, cu sprijin pentru o
scurtă perioadă de timp.
Utilizarea corectă a bastonului este esenți ală pentru a evita dezvoltarea unor tensiuni
musculare anormale. Mersul cu bastonul are o secvență în doi timpi – bastonul și membrul
inferior operat și apoi membrul inferior sănătos.
Cele mai importante exerciții în gimnastica medicală sunt ex ercitiile izometrice. Ele
se vor face după consolidarea fracturii. Sunt recomandate mai ales în recuperarea fracturilor
membrului inferior.
Exercițiile indicate în recuperarea după fracturi ale membrului inferior sunt exercițiile
executate la:
• Covorul rulant;
• Bicicleta ergometrică;
• Spalier.

REFACEREA MOBILITĂȚII ARTICULARE

Reeducarea flexiei:
– Prin postură ri:-Subiectul în decubit ve ntral prinde glezna cu mâna și ține gamba în flexie.
– Prin mobilizări pasive :- Subiectul în șezând, asistentul face priză pe 1/3 distala coapsei și a
gambei efectuând flexia.
– Prin mobilizări auto pasive : -Cea mai simplă mobilizare este presarea pe fata anterioară a
gambei cu gamba membrului opus, sănătos, pacientul fiind în șezân d sau decubit ventral
– Prin mobilizări activ e:-Din decubit dorsal cu sau fără o patină cu rotila pe picior pacientul
aluneca pe o placă în flexie -extensie sau pedalează în aer.

Reeducarea extensiei
– Prin posturari :-Subiectul în decubit ventral cu gamba în afara mesei și coapsa fixată într -o
chingă; de gamba se atârnă o greu tate sau se recurge la scripeți

––––––––––– ––––––––––– –
36
– Prin mobilizări pasive :-Pacientul în șezând cu trunchiul aplecat în față, asistentul executa
extensia făcând doua prize: una pe fata anterioară a coapsei fixând -o la scaun și alta pe gamba
distal. Exercițiul urmărește întinderea ischiogambierilor.
– Prin mobilizări auto pasive :-Pacientul în decubit ventral cu coapsa fixată: gamba și piciorul
controlateral împing spre exterior membrul inferior afectat.
– Prin mobilizări active :-Se poate folosi exercițiul de la flexie căci reprezintă de fapt
exercițiul și pentru extensia genunchiului.
Reeducarea mișcării de rotație
În redorile de cauză strict articulara, mobilizarea de rotații degajează această importantă
componenta ce participa la flexie -extensie. Exercițiile sunt pasive și iau caracter de
manipulare.
Se pot execu ta auto mobilizări prin abducție și adducție de șold realizându -se rotații
interne și externe ale genunchiului, pacientul fiind în pozi ție șezândă cu piciorul fixat.

REFACEREA FORȚEI MUSCU LARE

Este un obiectiv deosebit de important pentru genunchi, căci atât extensorii cât și flexorii
acestuia fac parte din musculatura antigravitațională și în plus sunt indispensabili stabilității
lui active.

Tonifierea musculaturii extensoare
Cvadricepsul cu toate cele patru componente este extensorul genunchiului. Principiul ce
stă la baza exercițiilor de tonifiere a cvadricepsului este acela de a se menține articulația
coxofemurală la 90 grade, din această poziție executându -se extensia genunc hiului; pe
ultimele grade de extensie se opune și rezistența. Exemplu: pacientul în șezând la marginea
patului executa extensia genunchiului având aplicat de gamba un săculeț cu nisip sau
kinetoterapeutul opune rezistență pe ultimele grade de extensie la m ișcarea făcută de pacient.

Tonifierea musculaturii flexoare
Reprezintă o organizare complexă fiind în majoritate o musculatură biarticulara fie cu
șoldul fie cu piciorul, asupra cărora are și alte acțiuni. În plus acești mușchi au și rolul de
rotatori ai genunchiului, asigurând și stabilitatea laterală și mediala a acestuia. Exemplu:
subiectul în decubit dorsal cu coapsa la marginea mesei. Kinetoterapeutul face priză pe fata
dorsală a coapsei și pe talpa. Pacientul executa o extensie de coapsa c ontrată de asistent, apoi
o extensie de picior, de asemenea contrata, în continuare făcând flexia genunchiului.

Plan de recuperare în fractura de platou tibial
Obiectivele tratamentului recuperator sunt menținerea indoloritatii, stabilității, mobilității.
Indoloritatea – este esențială pentru bună desfășurare a prog ramului de recuperare și
încercăm obț inerea ei prin:
– Tratament antiinflamator nesteroid sau steroid
– Gheața de 3 -5 ori pe zi
– În unele cazuri puncție evacuatorie, infiltrații articulare, electroterapie

Stabilitatea – la membrul inferior câștigarea stabilității este pasul primordial permițând
pacientului să se deplaseze folosind membrul inferior ca pilon de sprijin. Posibilitățil e noastre
sunt rezervate stabilității active musculare
Mobilitatea – este important de recuperat unghiurile utile activităților obișnuite:

––––––––––– ––––––––––– –
37
– Mersul pe teren plat, minim 65 grade flexie
– Urcatul și coborâtul scărilor 80 -90 grade
– Stat pe scaun 90 -100 grade
– Înnodarea șiretului în poziție șezând 100 -110 grade
– Aplecarea pentru ridicarea unui obiect de jos cu protejarea coloanei lombare 110 –
130 grade sau fără protejarea coloanei lombare 70 -100 grade

Se ține seama că indivizii înalți au nevoie de unghiuri de flexie pentru gen unchi mai
mari pentru aceeași mișcare fata de cei scunzi. Programul de recuperare al genunchiului
consta în:
1) Posturarea alternantă a trunchiului pentru asigurarea drenajului bronșic, evitarea
escarelor, a stazei pulmonare și menținerea adaptabil ității circulației cerebrale. Posturarea
membrului inferior afectat pentru prevenirea și corectarea atitudinii vicioase (flexumul),
pentru asigurarea drenajului limfatic prin:
– Poziție antideclivă a membrului inferior
– Mișcări ritmice de flexie -extensie ale picioarelor
– Gimnastică respiratorie abdominala care asigura aspirația toracică venoasa
– Angiomat cât e posibil

2) Masa jul pe mușchii retracturati cu efecte antialgice, vasculotrofice, decontracturante.
Masajul la nivelul mușchilor hipotoni (cvadricepsul) urmărește menținerea tonusului prin:
– Contracții izometrice de 6” în număr de 3 -5 pe oră
– Stimulări electrice cu aplicații bipolare la capetele mușchiului.
– Curenți de medie frecvența pentru menținerea circulației și troficității
musculare

3) Mobilizarea articulațiilor vecine. Pe ntru prevenirea redorilor articulare sau a pozițiilor
vicioase se repeta de câteva ori pe zi exercițiile active libere. Ortostatismul solicita în
principal activitatea musculaturii antigravitaționale a corpului și anume marele dorsal,
fesierul mare și mijl ociu, tensorul fasciei lată, cvadricepsul, ischiogambierii și tricepsul sural.
Totodată este necesară corectarea poziției trunchiului și bazinului prin exerciții pentru
musculatura paravertebrală și abdominala care reglează brațele de pârghie ale mușchilor
stabilizatori ai genunchiului pentru mers și sprijin. Tonifierea acestor mușchi va determina
atât creșterea forței membrului superior necesară sprijinului în cadru sau cârje, cât și creșterea
forței musculaturii membrului inferior sănătos precum și asigur area unei ventilații pulmonare
și a unei circulații generale normale.
4) Mobilizările pasive ale rotulei în sens transversal și longitudinal au rol în eliberarea
rotulei de aderentele care limitează mișcarea și vor asigura o creștere a amplitudinii de flexie
a genunchiului. Mobilizările pasive ale genunchiului propriu -zis pe flexie și extensie, cea din
urmă putându -se transforma și în întindere prin menținerea extensiei cât mai mult timp prin
posturari și orteze.
5) Mobilizările auto pasive și pasivo active până la 80 -90 grade din poziție șezând,
folosind membrul inferior sănătos sau prin încărcare progresivă cu greutate la nivelul gleznei.
Peste 90 grade din decubit ventral se folosește sistemul scripete -greutate care în funcție de
valoarea gr eutății permite mobilizarea pasivă pe flexie dar și exerciții active cu încărcare pe
extensie. Hidrokinetoterapia în bazine individuale (trefla sau Hubbard) sau colective
facilitează mișcările de flexie -extensie. În cursul exercițiilor se vor intercala și rotațiile
gambei, respectând lanțul fiziologic în timpul flexiei se asociază rotația internă iar în timpul
extensiei se asociază rotația externă.

––––––––––– ––––––––––– –
38
6) Stimuli senzitivi de scădere a mușchilor retracturati.
– Întindere prelungită
– Atingerea ușo ară cu un calup de gheață
– Vibrație, fie pe mușchii retracturati, fie pe cei hipotoni
– Comandă verbală, inițial blândă apoi fermă
– Semnalul vizual pentru refacerea imaginii kinestezice

7) Reluarea mersului. Exercițiile de reluare a mersului încep cu perioade de adaptare la
ortostatism mai ales la vârstnici. În momentul în care stațiunea în picioare e posibila fără
tulburări de echilibru, se începe mersul.
Utilizare cârjelor și bastonului. Un traumatizat la membrul inferior v a fi obligat pentru o
perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, cu sau fără aparat gipsat, să utilizeze un ajutor de
sprijin la mers. Deși nimic nu pare mai banal decât utilizarea unui baston sau a unei cârje,
totuși rareori se poate constata că aceasta u tilizare este și corectă.

Cârjele

Dimensiunea lor e foarte importantă. În cazul cârjelor obișnuite, sub axila, se calculează
lungimea lor astfel:
– Cel puțin 3 -4 cm. sub pliul axial
– Piciorul cârjei la 5 -8 cm. lateral și înaintea piciorului
– Mână în dorso -flexie
– Cotul în flexie de 30 grade
Calculul se face cu pacien tul încălțat cu încălțămintea sa obișnuită sau fără încălțăminte,
adăugând apoi 2 -3 cm pentru băr bați și 4 -5 cm pentru femei.
Sprijinul de forță se face numai în mână (podul palmei), axila rămânând complet liberă.
Sprijinul în axila poate compresa pachetul vasculo nervos axilar cu instalarea unei paralizii
homolaterale. Sprijinul în mâna dins pre zona tenara și hipotenara poate duce la compresia
ramului tenar al medianului sau la neuropatia ulnara a pumnului cu tulburări paretice și de
sensibilitate caracteristice.
Există unii pacienți care preferă sprijinul pe mână având cotul perfect extins. În acest
caz cârjele vor fi mai îndepărtate de corp. Există mai multe scheme de mers cu cârjele, dar
pentru un posttraumatic cu leziuni ale unui membru inferior , scheme de mers este 1 -3-1-3
adică: – sprijin pe piciorul sănătos
– Sprijin pe ambele cârje cu piciorul traumatizat între ele cu sau fără
încărcare
– Sprijin pe piciorul sănătos, etc.

Ca variantă, cârjele se duc înainte singure, apoi se duce și piciorul bolnav î ntre ele.
Cârjele de tip canadian (cu semibretara pe antebraț) nu ridica alte aspecte particulare.

Bastonul

Utilizarea lui ca sprijin ridica și ea unele probleme. Întrebarea cea mai obișnuită este în
ce mâna se ține bastonul. În majoritatea cazurilor bastonul se ține în mâna opusă membrului
inferior afectat, sprijinul făcându -se simultan pe baston și pe membrul pelvin traumatizat,
centrul de greutate al corpului căzând cât mai la mijlocul liniei dintre ele. Există situații când
bastonul se ține pe aceeași parte, centrul de greutate în mers deplasându -se mult spre

––––––––––– ––––––––––– –
39
membrul inferior afectat și baston, care se afla l ângă el. Această poziție se preferă când
invaliditatea membrului inferior este accentuata dintr -o cauză sau alta și nu ar putea susține
corpul cu bastonul în mâna opusă. Mersul în baston se începe când pacientul a ajuns la o
încărcare de aprox. 50% din gr eutatea corpului și pelvisul nu mai basculează datorită
insuficienței adductorilor. Încărcarea cu greutate se gradează slăbind sprijinul mâinii pe
baston. Înălțimea bastonului este și ea deosebit de importantă pentru a asigura un real sprijin.
Cu bastonul lângă corp, cotul trebuie să aibă o flexie ușoară (cca. 30 grade) respectiv
bastonul să ajungă la marginea superioară a marelui trohanter. Vârful bastonului pe sol va fi
totdeauna pe aceeași linie cu piciorul traumatizat. Refacerea completă a mersului soli cita o
serie de exerciții care să refacă coordonarea senzitivo -motorie. În funcție de tipul lezionar sau
sechele, mersul se va relua progresiv cu sprijin intre bare paralele sau în cadru de mers, cârje,
baston. Aceasta e o etapă obligatorie pentru readapta rea la mersul cu sprijin pe ambele
membre inferioare. În această etapă nu se urmărește refacerea echilibrului muscular, deși se
realizează, ci mersul în sine ca mijloc de adaptare. Se urmărește apoi:
– Antrenarea încărcării alternative pe fiecare membru inferior în rectitudine și moderata
tripla flexie.
– Învățarea balansului (echilibrului) prin trecerile de încărcare succesivă de pe un picior
pe altul cu schimbarea poziției acestuia, angrenandu -se întregul corp.
– Mersul ghida t de 1 -2 linii paralele în care se urmărește așezarea piciorului cu călcâiul
de o parte și de alta a liniei, iar vârful rotat în afară.
– Se introduc grade de dificultate cum ar fi mersul înainte, înapoi, lateral, mersul cu
pașii încrucișați, pe vârfuri, pe călcâie, pe margine internă sau externă a piciorului, pe panta
de înclinare ascendenta, descendenta, laterală, pe teren accidentat. Variind toți acești
parametrii (înălțime, lățime) tipul pășitului și structura solului după dorința se pot obțin e
exerciții de diferite dificultăți care să corespundă stadiului de afectare a membrului inferior.
Mobilitatea controlată în mers trebuie obținută și prin rotația capului și trunchiului spre
înapoi (încercarea de a privi în spate în timpul mersului). Aceas ta e performanta maximă
pentru un mers normal în echilibru complet.

Refacerea stabilității, miș cării controlate și abilității.
În piscină se realizează o suită de exerciții de promovare a flexiei sau extensiei din
poziție de ortostatism sau șezând, utilizând flotoare sau palete prinse de gleznă, ridicând sau
coborând segmentul gambier și realizând astfel facilitări sau rezistenț e pentru miș cările
respective. Exercițiile pe bicicletă ergonomică, prin pedalaj normal cu axul pedalier înaintea
șeii, antrenează musculatura extensoare a coxofemuralei sau genunchiului în retropedalaj, cu
axul pedalier înapoia șeii activitatea extensorilor coxofemur alei este mult diminuată,
solicitându -se mai mult extensorii genunchiului ca și flexorii coxofemuralei și genunchiului.
Exercițiile pe placa prevăzută cu rotile sunt mult utilizate pentru simplitatea și valoarea lor.

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

Noțiunea de „ocupație” nu trebuie înțeleasă ca referindu -se strict la munca propriu –
zisă la serviciul pe care îl are un individ.
Termenul de „ocupație” ca aplelativ al acestei terapii se referă la „o sumă de
activități din cele mai variat e domenii pe care individul le realizează în cursul zile și care dau
înțeles vieții lui”.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:
• Mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;
• Dezvol tarea forței musculare;

––––––––––– ––––––––––– –
40
• Restabilirea echilibrului psihic.
Activitățiile ocupaționale sunt:

• Autoîngrijirea zilnică (igiena personală, hrana, îmbrăcatul, mobilizarea, transportul);
• Munca ca angajat sau munca organizată de el;
• Activitățile educaț ionale (școlarizarea)
• Activități de divertisment în timpul liber (jocuri, sporturi, excursi);
• Hobby -uri diverse;
• Alte activității.

BALNEOFIZIOTERAPIA
Poate fi foarte utilă dacă în alegerea stațiunilor ne vom orienta după reactivitatea
bolnavului și bolii asociate. În sensul acesta vom indica băile sărate, iodate de tip Bazna și
Govora, b ăi sulfuroase de tip Herculane. Tratamentul banear se face toată viața.
În funcție de substanțele chimice pe care le conțin apele minerale amintim următoarele
stațiuni:
• Băile Felix – băi oligometalice, slab mineralizate și radio -ionice;
• Băile Herculane, Pucioasa, Vulcana – băi termale și sulfuroase;
• Govora – băi sulfuroase, iodate și sărate;
• Bazna – băi iodate și sărate
• Sovata, Amara, Litoralul (Eforie, Terchirghiol) – băi sărate și cu nămoluri.

––––––––––– ––––––––––– –
41
5.3 REZULTATE

La sfârșitul tratamentului s-a făcut o testare finală pentru a evidenția îmbunătățirea sau
lipsa ei în starea pacientului.

EVALUARE ARTICULAR Ă

Pacient 1: L.E.
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ DIFERENȚĂ
Flexie -activă 45 ș
-pasivă 65 -70ș Flexie -activă 80 ș
-pasivă 110ș 35ș
40-45ș
Extensie 70 ș Extensie 75ș 5ș
Rotație internă –activă 10 ș
-pasivă 15 ș Rotație internă –activă 15ș
-pasivă 20 ș 5 ș
5 ș
Rotație externă 5 ș Rotație externă 15 ș 10 ș

Pacient 2: S.A.
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ DIFERENȚĂ
Flexie –activă 50 ș
-pasivă 75 ș Flexie –activă 80 ș
-pasivă 125 ș 30 ș
50 ș
Extensie 25 ș Extensie 45 ș 20 ș
Rotație internă -activă 15 ș
-pasivă 30 ș Rotație internă -activă 25 ș
-pasivă 45 ș 10 ș
15 ș
Rotație externă 15 ș Rotație externă 25 ș 10 ș

Pacient 3: A.D.
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ DIFERENȚĂ
Flexie -activă 25 ș
-pasivă 40 ș Flexie –activă 50 ș
-pasivă 75 ș 25 ș
35 ș
Extensie 55 ș Extensie 70 ș 15 ș
Rotație internă -activă 5 ș
-pasivă 10 ș Rotație internă -activă 15 ș
-pasivă 20 ș 10 ș
10 ș
Rotație externă 5 ș Rotație externă 10 ș 5ș

Pacient 4: A.A.
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ DIFERENȚĂ
Flexie –activă 50 ș
-pasivă 75 ș Flexie –activă 85 ș
-pasivă 115
ș 35 ș
40 ș
Extensie 80 ș Extensie 100 20 ș
Rotație internă -activă 10 ș
-pasivă 15 ș Rotație internă -activă 20
ș
-pasivă 20 ș 10 ș
5 ș
Rotație externă 10 ș Rotație externă 15 ș 5 ș

––––––––––– ––––––––––– –
42
Pacient 5: C.I.
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ DIFERENȚĂ
Flexie -activă 70 ș
-pasivă 90 ș Flexie -activă 95 ș
-pasivă 125 ș 25 ș
35 ș
Extensie 60 ș Extensie 85 ș 25 ș
Rotație internă -activă 5 ș
-pasivă 15 ș Rotație internă –activă 10 ș
-pasivă 20 ș 5 ș
5 ș
Rotație externă 10 ș Rotație externă 15 ș 5 ș

CONCLUZII

Având în vedere studiul făcut pe cei cinci pacienți, am observat faptul că o oper ație
chirurgicală la membrele in ferioare, aduc consecințe negative pe mai multe planuri, începând
de la aspecte de ordin fiziologic, material, social și psihologic.
Unul dintre cei mai importanți parametrii în tratamentul acestei afecț iuni, d upă
aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical, este repr ezentat de recuperarea medicală .
Recuperarea este de durată și costisitoare, constând în proceduri chirurgicale,
ortopedice, kinetice, balneologice, electroterapice și mult e ședințe de masaj.
Încălzirea înainte de orice efort major, joacă un rol important. Toți pacienții asupra
cărora am făcut studiul, au declarat că nu obișnuiesc să facă încălzire înainte de efort, doar
dacă merg la sală, pentru că acolo, oric e antrenament începe cu efort.
Privind rezultatele după tratamentul kinetoterapeutic se observă o îmbunătățire a
amplitudinii de mișcare și a forței musculare.
Programul compus de mine în asociere cu alte proceduri (precu m electro terapie,
masajul, HKT etc ) au ajutat ca rezultatele să fie mai bune.
Comunicarea cu pacienții a fost foart e bună, deoarece au avut dorință foarte mare să
își îmbunătățească sănătatea. Exercițiile explicate de mine le -au memorat cu ușurință și au
înțeles că au un set de exerciții pe care îl pot efectua cu ușurință și la domiciliu.
Rezultatele obținute într -un timp foarte s curt au reușit să ii facă să înț eleagă cât de
important este exercițiul fizic in viața lor.

––––––––––– ––––––––––– –
43

BIBLIOGRAFIE

1. BOTEZ Paul – ORTOPEDIE – Colecția Caduceus
2. Comănescu Ivona -Suport de curs ‘’Kinetologie generală’’ și ‘’Kinetologie specială’’
3. Comănescu Ivona – Suport de curs ‘’Hidrokinetoterapie’’
4. Cordun Mariana -“Kinetologie Medicală”, Editura AXA, București, 1999
5. Drapé JL, D Godefroy, AM Dupont, A Chevrot –„ Radio -anatomie du genou”
6. Gornea F. – Ortopedie și traumatologie. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
Nicolae Testemiț anu. Chișinău 2010
7. Iagnov Z., Repciuc E., Russu I. G.. Anatomia omului. Aparatul locomotor. Editura
Medicală. București
8. Jacobsenk Klaus “Department Of Orthopaedic Suirgerv T -3, The Gentofte Hospital”
,Copenhagren,Dennmar
9. Negrea Voicu – Suport de curs ‘’Kinetoterapia în afecțiuni orto -traumă cu aplicații’ ’
10. Papilian Victor – „Anatomia omului” Volumul I – Aparatul locomotor. Ediția a XI -a,
revizuită integral de prof. univ. dr. Ion Albu. Editura ALL, 2006
11. Parsons F. G., F.R.C.S – „ Observations on the head of the tibia”
12. Popescu Irinel – Tratat de chirurgie Vol. X. Ortopedie – Traumatologie, Editura
Academiei Române • București, 2009
13. Proca E. – Tratat de patologie chirurgicală Vol. III – Ortopedia, Editura Medicală •
București, 1988
14. Ranga Viorel. Anatomia omului, vol. 2 – Membrele. Editu ra: CERMA. 2002
15. Sbenghe Tudor – „Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”,
Editura Medicală, 1981
16. Sbenghe Tudor – „Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare ” Editura
Medicală, București 1987
17. Sicoe B, Cârligelu V. –’’Kinetoterapia in tratamentul deficientelor fizice ’’
18. Tomoaia Gheorghe. Traumatologie osteoarticulară. Ediția a III -a. Editura Medicală
Universitară "Iuliu Hațieganu", Cluj -Napoca 2008curești. 1962
19. L’Anatomie du membre inférieur -Le tibia.pdf
20. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tibia (19Mai 2017 -20:30)
21.http://documents.tips/documents/557201954979599169a1e653.html (2 Aprilie 2017 –
13:45)
22. https://biblioteca.regielive.ro/licente/medicina/fractura -de-platou -tibial -241834.html (13
Aprilie2017 -19:20)
23.http://www.scrigroup.com/sanatate/Sistemul -articular -al-genunchiului.php
(13Aprilie2017 -21:50)
24.http://www.referatele.com/refe rate/medicina/online4/Fracturile -platoului -tibial -referatele –
com.php (15 Mai2017 -12:15)
25.https://rdz.ro/referat/referat -medicina -farmacie/cadrul -general -de-recuperare -a-
genunchiului.html (23Mai2017 -23:47)
26. http://www.cursurimedicina.ro/node/698 (1Iunie 2017 -00:55)
27. http://documents.tips/documents/kinesiologia -11.html (1 Iunie2017 -22:25)
28. http://docslide.net/documents/piciorul -uman.html (10 Iunie2017 -23:30)
29.http://documents.tips/documents/lucrare -de-licenta -5602e41c54b73.html (11Iunie2017 –
01:10)
30.http://documents.tips/documents/recuperarea -postoperatorie -in-cazul -rupturilor -lia-
2.html (12Iunie2017 -23:15)

––––––––––– ––––––––––– –
44
31.http://documentslide.com/documents/54505189 -anatomia -omului -papilian -vol-ipdf.html
(15Iunie2017 -00:23)
32.http://www.pansportmedical.ro/recupera re/articole/structura_biomecanica_articulatie_gen
unchi.html (15Iunie2017 -02:35)
33.http://cis01 .central.ucv.ro/educatie_fizica kineto/pdf/studenti/cursuri%20 master/Curs_III.p
df (pag 14 -15) (16Iunie2017 -12:00)
34.http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica –
(kineto/pdf/studenti/cursuri%20licenta/carte_anatomie_LP.pdf (16Iunie2017 -12:56)
35.http://jurnalul.ro/viata -sanatoasa/trup -minte -suflet/fracturi le-de-platou -tibial -562633.html
(17Iunie2017 -21:50)
36. http://anatomie.rome dic.ro/articulatia -genunchiului (17Iunie2017 -23:40)
37.http://www.lectiadeortopedie.ro/traumatologia -membrului -inferior/fractura -de-platou –
tibial/ (18Iunie2017 -23:21)
38.http://arthroscopy.com/injuries -ailments/knee -surgery -information/tibial -tubercle -fracture/
(19Iunie2017 -00:25)
39.http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1289097/pdf/janatphys00037 -0090.pdf
(19Iunie2017 -12:30)
40.http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1231465/pdf/janat00386 -0154.pdf
(19Iunie2017 -15:40)
41.http://www.em -consulte.com/showarticlefile/122742/index.pdf (20Iunie2017 -23:45)
42.http://pierre.turf.free.fr/K1/Poisson/le%20tibia.doc (22Iunie2017 -00:05)