45Fundamentele civile ale contractului de transport [602669]

45Fundamentele civile ale contractului de transport

Lect. univ. dr. Cristina Stanciu
Lect. univ. dr. Manuela Istrătoaie*
The transport action contract can be an alyzed as a contract which presents
various characteristics, which are exce ptions from the “classical” rules and
structure of the civil contract. The analysis aims to the idea that, in a general view,
the transport contract has a strong juridi cal basis in the civil contract, the of
which's structure serve as a lawful base, base on which grows – with
particularities and specific features – th e autonomous transport contract. The
autonomy of the two contracts is sustained by a sum of arguments: the two contracts have different sides; the signin g and accomplishment of the transport
action contract is realized unaffected by the existence of other agreements between
the sender and the third party; in order to take cargos from the carrier, it is
necessary to prove the invo lvement as a part of the contract without having to
prove the ownership papers of the good s in transport. Moreover, practically,
market economy imposed a breakup between the transport action activity and the commercial trade, as a separate activity, performed as a profession. Therefore, the
transport action contract is a contract fo r which the civil contract represents a
starting point, a legal base, as it does for many other private law contracts, but the
transport action contract still remains an autonomous and distinct contract
1.
Key words : transportation contract, civil contract, autonomous, juridical
base, expeditor, transporter, receiver .
Cuvinte cheie : contractul de transport, contractul civil, autonom, bază
juridică, expeditor, transportator, receptor.
1. Preliminarii. Formarea dreptului transporturilor ca ramură distinctă a avut
loc în timp, în concordanță cu dezvoltar ea economică și, implicit, a mijloacelor de

* Cristina Stanciu și Manuela Istrătoaie sunt cadre didactice la Facultatea de Drept și Științe
Administrative din cadrul Universității din Craiova ; The juridical basis of the transportation contract;
Cuvinte-cheie: contract de transport, contract ci vil, autonom, fundament juridic, expeditor, cărăuș,
destinatar
1 Contractul de transport poate fi analizat și ca un contract ce prezintă particularități, excepții față de
structura și regulile „clasice” ale unui contract civil. Analiza vizează ideea că, în ansamblu, și
contractul de transport are ca fundament juridic contractul civil a cărui st ructură îi servește drept
„bază” juridică, bază pe care se dezvoltă – cu particularitățile și specificitățile de rigoare – contractul autonom de transport. Autonomia celor două cont racte este susținută de o serie de argumente:
contractele în discuție au părți diferite; încheierea și executarea contractului de transport se realizează
indiferent de existența unor altor convenții între expe ditor și terți; pentru a se reclama daune de la
cărăuș este necesară numai dovada calității de part e în contractul de transp ort și nu de titlu de
proprietate asupra mărfurilor aflate la transport. Mai mult, din punct de ve dere practic, economia de
piață a impus desprinderea activității de transport din ansamblul comerțului de mărfuri ca activitate
distinctă, executată cu titlu profesional. Așadar, c ontractul de transport este un contract pentru care
contractul civil asigură un punct de pornire și un f undamentul juridic, așa cum o face și pentru alte
contracte din sfera dreptului privat , dar contractul de transport rămâ ne, totuși, un contract autonom,
distict.

45Fundamentele civile ale contractului de transport

Lect. univ. dr. Cristina Stanciu
Lect. univ. dr. Manuela Istrătoaie*
The transport action contract can be an alyzed as a contract which presents
various characteristics, which are exce ptions from the “classical” rules and
structure of the civil contract. The analysis aims to the idea that, in a general view,
the transport contract has a strong juridi cal basis in the civil contract, the of
which's structure serve as a lawful base, base on which grows – with
particularities and specific features – the autonomous transport contract. The
autonomy of the two contracts is sustained by a sum of arguments: the two contracts have different sides; the signin g and accomplishment of the transport
action contract is realized unaffected by the existence of other agreements between
the sender and the third party; in order to take cargos from the carrier, it is
necessary to prove the invo lvement as a part of the contract without having to
prove the ownership papers of the good s in transport. Moreover, practically,
market economy imposed a breakup between the transport action activity and the commercial trade, as a separate activity, performed as a profession. Therefore, the
transport action contract is a contract fo r which the civil contract represents a
starting point, a legal base, as it does for many other private law contracts, but the
transport action contract still remains an autonomous and distinct contract
1.
Key words : transportation contract, civil contract, autonomous, juridical
base, expeditor, transporter, receiver .
Cuvinte cheie : contractul de transport, contractul civil, autonom, bază
juridică, expeditor, transportator, receptor.
1. Preliminarii. Formarea dreptului transporturilor ca ramură distinctă a avut
loc în timp, în concordanță cu dezvoltar ea economică și, implicit, a mijloacelor de

* Cristina Stanciu și Manuela Istrătoaie sunt cadre didactice la Facultatea de Drept și Științe
Administrative din cadrul Universității din Craiova ; The juridical basis of the transportation contract;
Cuvinte-cheie: contract de transport, contract ci vil, autonom, fundament juridic, expeditor, cărăuș,
destinatar
1 Contractul de transport poate fi analizat și ca un contract ce prezintă particularități, excepții față de
structura și regulile „clasice” ale unui contract civil. Analiza vizează ideea că, în ansamblu, și
contractul de transport are ca fundament juridic contractul civil a cărui st ructură îi servește drept
„bază” juridică, bază pe care se dezvoltă – cu particularitățile și specificitățile de rigoare – contractul autonom de transport. Autonomia celor două cont racte este susținută de o serie de argumente:
contractele în discuție au părți diferite; încheierea și executarea contractului de transport se realizează
indiferent de existența unor altor convenții între expe ditor și terți; pentru a se reclama daune de la
cărăuș este necesară numai dovada calității de part e în contractul de transp ort și nu de titlu de
proprietate asupra mărfurilor aflate la transport. Mai mult, din punct de ve dere practic, economia de
piață a impus desprinderea activității de transport din ansamblul comerțului de mărfuri ca activitate
distinctă, executată cu titlu profesional. Așadar, c ontractul de transport este un contract pentru care
contractul civil asigură un punct de pornire și un f undamentul juridic, așa cum o face și pentru alte
contracte din sfera dreptului privat , dar contractul de transport rămâ ne, totuși, un contract autonom,
distict.

46transport. Dreptul transporturilo r este o ramură de drept autonomă2, distinctă, cu
un cadrul legal special dar, în lipsă de no rme proprii, pentru unele aspecte ale unor
instituții juridice, ea își completează posibilele lacune cu dreptul comun,
interacționând în același timp cu disciplinel e înrudite prin conținut. Astfel, doctrina
a statuat că dreptul transporturilor interacționează3 cu dreptul comercial4, cu dreptul
civil5, cu dreptul administrativ și cu dreptul penal6, cu dreptul procesual civil și cu
dreptul procesual penal7, cu dreptul internațional privat8, cu dreptul internațional
public9 și chiar cu dreptul constituțional10.

2. Reglementarea transporturilor în dreptul român. Normele juridice
care reglementează transporturile au fost clasificate în două categorii: norme
generale, aplicabile transporturilor în gene ral și norme speciale, care reglementează
fiecare categorie, fiecare tip de transport în parte. Din categoria normelor generale

2 În ceea ce privește locul pe care-l ocupă dreptul tr ansporturilor în sistemul dreptului, în doctrină
întâlnim două opinii: o teorie care consideră dreptu l transporturilor o subramură a dreptului comercial
și o altă teorie care consideră dreptul transporturilor ca fiind ramură de drept distinctă. În ceea ce ne
privește, ne raliem celei de-a doua opinii, consid erând dreptul transporturilor o ramură de sine
stătătoare, iar dreptul comercial având funcția de drept comun pentru această ramură de drept.
3 Dreptul transporturilor prezintă conexiuni și cu dr eptul mediului. Astfel, în domeniul transporturilor,
se discută de o insuficientă preocupare legată de mediu. Cu toate acestea, au fost luate o serie de
măsuri legate de transport și mediu la nivelu l UE: Directiva din 19 de cembrie 1984 care limitează
greutatea mașinilor; Directiva din 17 februarie 1975 ce favorizează emergența unui sistem multimodal
de transporturi etc. A se vedea, în acest sens, A. Dușcă, P. Drăghici , Dreptul intern și comunitar al
mediului, Editura Universitaria, Craiova, 2003, p. 297.
4 Calificarea activității de transport ca act obiectiv de comerț își găsește justificarea în art. 3 pct. 13
C.com., articol care enumeră la faptele pe care legea le consideră a fi „de comerț” și întreprinderile de
transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat.
Dreptul comercial constituie izvor de drept comun al contractului de transport. De asemenea,
legătura cu dreptul comercial rezultă și din faptul că prestarea de servicii de transport se realizează, de
regulă, cu titlu oneros. Cu toate a cestea, contractul de transport es te un contract autonom ce prezintă o
serie de particularități ce-l delimitează de contractul civil sau cel comercial.
5 În măsura în care Codul comercial este lipsit de reglementările necesare, dreptul comun în materie
pentru dreptul transportului este dreptul civil, conf orm art. 1 alin. (2) C.com. Se apelează la dreptul
civil în special în probleme de drept ce vizează: actul juridic, răspunderea civilă delictuală sau
contractuală. De asemenea, dacă transportul este executat ocazional de către un particular, contractul
de transport este de natură civilă.
6 Latura sancționatoare a dreptului transporturilor presupune referiri obligatorii în completare la
dreptul administrativ, în materie de contravenții și la dreptul penal referitor la infracțiunile imputabile
cărăușului, pasagerilor și terților; de asemenea, s unt prevăzute sancțiuni penale pentru aceea care nu
respectă prevederile instituite pentru organizarea și executarea transporturilor, cât și protecția
infrastructurilor sale în funcție de gravitatea faptei.
7 Demersurile de natură contencioasă, inerente activ ității de transporturi sunt guvernate cu titlu de
drept comun de dreptul procedural civil sau penal, după caz.
8 În ceea ce privește conflictul de legi în spațiu, care ia naștere datorită caracterului extrateritorial al
activității de transport.
9 În ceea ce privește regimul juridic al mării libe re sau al spațului aerian de deasupra mării libere.
10 Principiile ce guvernează dreptul transporturilor sunt rezultate din norme specifice acestuia, dar
regăsim printre acestea și o serie de principii preluate din Constituție, așa cum sunt: asigurarea liberei
circulații a persoanelor și a mărfur ilor sau aplicarea prevederilor din convențiile și acordurile la care
România este parte. În acest se ns este art. 148 alin. (2) din C onstituția României revizuită.
46transport. Dreptul transporturilo r este o ramură de drept autonomă2, distinctă, cu
un cadrul legal special dar, în lipsă de no rme proprii, pentru unele aspecte ale unor
instituții juridice, ea își completează po sibilele lacune cu dreptul comun,
interacționând în același timp cu disciplinel e înrudite prin conținut. Astfel, doctrina
a statuat că dreptul transp orturilor interacționează3 cu dreptul comercial4, cu dreptul
civil5, cu dreptul administrativ și cu dreptul penal6, cu dreptul procesual civil și cu
dreptul procesual penal7, cu dreptul internațional privat8, cu dreptul internațional
public9 și chiar cu dreptul constituțional10.

2. Reglementarea transporturilor în dreptul român. Normele juridice
care reglementează transporturile au fost clasificate în două categorii: norme
generale, aplicabile transporturilor în gene ral și norme speciale, care reglementează
fiecare categorie, fiecare tip de transport în parte. Din categoria normelor generale

2 În ceea ce privește locul pe care-l ocupă dreptul tr ansporturilor în sistemul dreptului, în doctrină
întâlnim două opinii: o teorie care consideră dreptu l transporturilor o subramură a dreptului comercial
și o altă teorie care consideră dreptul transporturilor ca fiind ramură de drept distinctă. În ceea ce ne
privește, ne raliem celei de-a doua opinii, consid erând dreptul transporturilor o ramură de sine
stătătoare, iar dreptul comercial având funcția de drept comun pentru această ramură de drept.
3 Dreptul transporturilor prezintă conexiuni și cu dr eptul mediului. Astfel, în domeniul transporturilor,
se discută de o insuficientă preocupare legată de mediu. Cu toate acestea, au fost luate o serie de
măsuri legate de transport și mediu la nivelu l UE: Directiva din 19 de cembrie 1984 care limitează
greutatea mașinilor; Directiva din 17 februarie 1975 ce favorizează emergența unui sistem multimodal
de transporturi etc. A se vedea, în acest sens, A. Dușcă, P. Drăghici , Dreptul intern și comunitar al
mediului, Editura Universitaria, Craiova, 2003, p. 297.
4 Calificarea activității de transport ca act obiectiv de comerț își găsește justificarea în art. 3 pct. 13
C.com., articol care enumeră la faptele pe care legea le consideră a fi „de comerț” și întreprinderile de
transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat.
Dreptul comercial constituie izvor de drept comun al contractului de transport. De asemenea,
legătura cu dreptul comercial rezultă și din faptul că prestarea de servicii de transport se realizează, de
regulă, cu titlu oneros. Cu toate a cestea, contractul de transport es te un contract autonom ce prezintă o
serie de particularități ce-l delimitează de contractul civil sau cel comercial.
5 În măsura în care Codul comercial este lipsit de reglementările necesare, dreptul comun în materie
pentru dreptul transportului este dreptul civil, conf orm art. 1 alin. (2) C.com. Se apelează la dreptul
civil în special în probleme de drept ce vizează: actul juridic, răspunderea civilă delictuală sau
contractuală. De asemenea, dacă transportul este executat ocazional de către un particular, contractul
de transport este de natură civilă.
6 Latura sancționatoare a dreptului transporturilor presupune referiri obligatorii în completare la
dreptul administrativ, în materie de contravenții și la dreptul penal referitor la infracțiunile imputabile
cărăușului, pasagerilor și terților; de asemenea, s unt prevăzute sancțiuni penale pentru aceea care nu
respectă prevederile instituite pentru organizarea și executarea transporturilor, cât și protecția
infrastructurilor sale în funcție de gravitatea faptei.
7 Demersurile de natură contencioasă, inerente activ ității de transporturi sunt guvernate cu titlu de
drept comun de dreptul procedural civil sau penal, după caz.
8 În ceea ce privește conflictul de legi în spațiu, care ia naștere datorită caracterului extrateritorial al
activității de transport.
9 În ceea ce privește regimul juridic al mării libe re sau al spațului aerian de deasupra mării libere.
10 Principiile ce guvernează dreptul transporturilor sunt rezultate din norme specifice acestuia, dar
regăsim printre acestea și o serie de principii preluate din Constituție, așa cum sunt: asigurarea liberei
circulații a persoanelor și a mărfur ilor sau aplicarea prevederilor din convențiile și acordurile la care
România este parte. În acest se ns este art. 148 alin. (2) din C onstituția României revizuită.

47fac parte: normele juridice cuprinse în O.G. nr. 19/1997 privind transporturile,
ordonanță ce stabilește cadrul general de orga nizare și funcționare a transporturilor;
norme juridice cuprinse în Codul civil – art. 1470 pct. 2 și art. 1473-1477 și norme
juridice din Codul comercial român, Codul comercial asigurâ nd o reglementare
detaliată a contractului de transport terest ru de lucruri (prin art. 413 – 441) și a
contractului maritim de mărfuri și călători (prin art. 557 – 600).
Dispozițiile Codului civil referitoare la dreptul transportului se aplică numai
în situația în care legislația comercială este lacunară; această regulă fiind instituită
de art. 1 alin. (1) C.com.: „În comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune se
aplică Codul civil.” Reglementările juridice aplicabil e dreptului transporturilor din
Codul civil sunt următoarele: – art. 1470 pct. 2 C.civ., prin care se realizează o
clasificare a contractului de transport; – art. 1473-1475 C.civ. care reglementează responsabilitatea cărăușului; – art. 1476 C.civ. care precizează că: „întreprinzătorii
de transporturi publice pe uscat și pe ap ă trebuie să țină un registru de bani, de
efectele și pachetele cu care se însărcinează”; – art. 1477 C.civ. care face o trimitere la regulamentele specifice ale diferitelor ramuri ale transporturilor,
precizând faptul că acestea sunt aplicabile.
11
Așadar, Codul civil și Codul comerc ial constituie drept comun pentru
transporturile comerciale și se aplică transportului rutier, fluvial, feroviar, maritim
și aerian în situația în care aceste categorii de transporturi nu beneficiază de
reglementare juridică specială.
În art. 1470 pct. 2 C.civ. se dă o definiție a contractului de transport. Astfel,
contractul de transport este calificat ca o locațiune de lucrări.
Potrivit art. 1470 C.civ. român: „există trei feluri de locațiuni a lucrurilor:
a) aceea prin care persoanele se obligă a p une lucrările lor în serviciul altora;
b) aceea a cărăușilor și a căpitanilor de corăbii, care se însărcinează cu
transportul persoanelor sau a lucrurilor (s.n.);
c) aceea a întreprinzătorilor de lucrări.” În realitate, contractul de transport este o prestare de servicii, obligația
cărăușului este aceea de a deplasa bunur i sau persoane, sub paza sa, ca un
depozitar. Spre deosebire de antreprenor care execută o lucrare determinată, în schimbul unui preț și predă beneficiarului rezultatul material al activității sale,
prestatorul de servicii nu confecționează un obiect, beneficiarul profitând de însuși
serviciul specific pe care-l execută prestatorul.
12
Așa cum am precizat, art. 1470 pct. 2 C.civ. încadrează contractul de
transport în cadrul locațiunilor de lucrări. În pofida acestei calificări a contractului
de transport drept locațiune de lucrări, se consideră în doctrină că acesta nu este o
simplă locație de antrepriză, ci este o prestare de servicii. Calificarea contractului
de transport drept prestare de servicii este susținută de o serie de argumente:
a) dacă antreprenorul execută o lucrar e determinată în schimbul unui preț și
predă beneficiarului rezultatul material al acestei activități; prestatorul de servicii

11 Întreprinzătorii de transporturi și trăsuri publice, precum și patronii bastimentelor mai sunt supuși și
la regulamentele particulare, care au putere de lege între dânșii și ceilalți cetățeni.
12 Gh. Piperea, Dreptul transporturilor , Editura All Beck, Bu curești, 2003, p. 22.
47fac parte: normele juridice cuprinse în O.G. nr. 19/1997 privind transporturile,
ordonanță ce stabilește cadrul general de orga nizare și funcționare a transporturilor;
norme juridice cuprinse în Codul civil – art. 1470 pct. 2 și art. 1473-1477 și norme
juridice din Codul comercial român, Codul comercial asigurâ nd o reglementare
detaliată a contractului de transport terest ru de lucruri (prin art. 413 – 441) și a
contractului maritim de mărfuri și călători (prin art. 557 – 600).
Dispozițiile Codului civil referitoare la dreptul transportului se aplică numai
în situația în care legislația comercială este lacunară; această regulă fiind instituită
de art. 1 alin. (1) C.com.: „În comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune se
aplică Codul civil.” Reglementările juridice aplicabil e dreptului transporturilor din
Codul civil sunt următoarele: – art. 1470 pct. 2 C.civ., prin care se realizează o
clasificare a contractului de transport; – art. 1473-1475 C.civ. care reglementează responsabilitatea cărăușului; – art. 1476 C.ci v. care precizează că: „întreprinzătorii
de transporturi publice pe uscat și pe ap ă trebuie să țină un registru de bani, de
efectele și pachetele cu care se însărcinează”; – art. 1477 C.civ. care face o trimitere la regulamentele specifice ale diferitelor ramuri ale transporturilor,
precizând faptul că acestea sunt aplicabile.
11
Așadar, Codul civil și Codul comerc ial constituie drept comun pentru
transporturile comerciale și se aplică tran sportului rutier, fluvial, feroviar, maritim
și aerian în situația în care aceste categorii de transporturi nu beneficiază de
reglementare juridică specială.
În art. 1470 pct. 2 C.civ. se dă o definiție a contractului de transport. Astfel,
contractul de transport este calificat ca o locațiune de lucrări.
Potrivit art. 1470 C.civ. român: „există trei feluri de locațiuni a lucrurilor:
a) aceea prin care persoanele se obligă a p une lucrările lor în serviciul altora;
b) aceea a cărăușilor și a căpitanilor de corăbii, care se însărcinează cu
transportul persoanelor sau a lucrurilor (s.n.);
c) aceea a întreprinzătorilor de lucrări.” În realitate, contractul de transport este o prestare de servicii, obligația
cărăușului este aceea de a deplasa bunur i sau persoane, sub paza sa, ca un
depozitar. Spre deosebire de antreprenor care execută o lucrare determinată, în schimbul unui preț și predă beneficiarului rezultatul material al activității sale,
prestatorul de servicii nu confecționează un obiect, beneficiarul profitând de însuși
serviciul specific pe care-l execută prestatorul.
12
Așa cum am precizat, art. 1470 pct. 2 C.civ. încadrează contractul de
transport în cadrul locațiunilor de lucrări. În pofida acestei calificări a contractului
de transport drept locațiune de lucrări, se consideră în doctrină că acesta nu este o
simplă locație de antrepriză, ci este o prestare de servicii. Calificarea contractului
de transport drept prestare de servicii este susținută de o serie de argumente:
a) dacă antreprenorul execută o lucrar e determinată în schimbul unui preț și
predă beneficiarului rezultatul material al acestei activități; prestatorul de servicii

11 Întreprinzătorii de transporturi și trăsuri publice, precum și patronii bastimentelor mai sunt supuși și
la regulamentele particulare, care au putere de lege între dânșii și ceilalți cetățeni.
12 Gh. Piperea, Dreptul transporturilor , Editura All Beck, Bu curești, 2003, p. 22.

48nu realizează un obiect, beneficiarul folosindu-se de serviciul specific pe care îl
execută prestatorul; în cazul transportului, serviciul specific constă în strămutarea
persoanelor sau a mărfurilor;
b) cărăușul este considerat prestator de servicii și datorită faptului că el
beneficiază de independență juridică față de cealaltă parte contractantă, el nefiind
prepusul clientului său și îndeplinindu-și obligațiile rezultate di n contract în baza
propriului său program, fiind exclusă ori ce ingerință din partea expeditorului sau
călătorului, care nu pot să dea indicații privind efectuarea transportului13;
c) cărăușul aduce la îndeplinire contract ul de transport pe propriul său risc;
d) caracterul oneros și natura consensu ală, precum și caracterul comercial și
autonom sunt trăsături juridice comune atât ale contractului de prestări servicii, cât și ale contractului de transport;
e) titlul profesional cu care execută contractul cărăușul și activitatea de
transport organizată sub formă de întrep rindere sunt elemente care susțin teza
calificării contractului de transport ca prestare de servicii.
Potrivit Codului comercial, contractul de transport este supus dispozițiilor
sale, așadar are caracter comercial, numai dacă transportul este exercitat sub formă
de întreprindere, în dreptul comercia l prin „întreprindere” înțelegându-se o
activitate organizată și desfășurată în anum ite condiții. În doctrină, este consacrată
opinia că activitatea de transport are caracter comercial dacă transportul se
efectuează sub formă de „întreprindere de transport” de o societate comercială ce are ca obiect de activitate transportu l de bunuri sau de o persoană fizică ce
desfășoară această activitate în mod obișnuit, ca profesie. De asemenea, transportul
are caracter comercial și în cazul în care are legătură cu activitatea unui
comerciant
14.
Celelalte contracte de transport, cum sunt contractele în care nici una dintre
părți nu are calitate de comerciant, contractele gratuite sau transporturile
întâmplătoare, ocazionale sunt su puse dispozițiilor de drept civil.
Cadrul legislativ general, adică re glementările din Codul civil și Codul
comercial, au oferit practicii judiciare posibilitatea de a exprima soluții diferite
referitor la contractul de transport, ceea ce a condus la conturarea în literatura de
specialitate a unor opinii diferite referitoar e la asemănarea contractului de transport
cu contractul de antrepriză sau cu cont racte ca cel de locațiune sau de depozit15.
Concluziile la care s-a ajuns au vizat ideea că asemănările sunt de ordin formal, în sensul că tuturor acestor cont racte le sunt aplicabile prin cipiile generale referitoare
la capacitatea părților, libertatea contr actuală, la plata prețului, dar executarea
fiecărui contract presupune activități specifice, iar contractul de transport, sub acest aspect, are o natură juridică specială.

3. Contractul civil și contractul de transport. Contractul de transport

13 A. Cotuțiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor , Editura All Beck, București, 2005, p. 27.
14 Șt. Scurtu, Contracte de transport de mărfuri în trafic intern și internațional , Editura Themis,
Craiova, 2001, p. 8.
15 A. Călin, Dreptul transporturilor , Editura Evrika, Brăila, 1999, p. 146-152.
48nu realizează un obiect, beneficiarul folosindu-se de serviciul specific pe care îl
execută prestatorul; în cazul transportului, serviciul specific constă în strămutarea
persoanelor sau a mărfurilor;
b) cărăușul este considerat prestator de servicii și datorită faptului că el
beneficiază de independență juridică față de cealaltă parte contractantă, el nefiind
prepusul clientului său și îndeplinindu-și obligațiile rezultate di n contract în baza
propriului său program, fiind exclusă ori ce ingerință din partea expeditorului sau
călătorului, care nu pot să dea indicații privind efectuarea transportului13;
c) cărăușul aduce la îndeplinire contract ul de transport pe propriul său risc;
d) caracterul oneros și natura consensu ală, precum și caracterul comercial și
autonom sunt trăsături juridice comune atât ale contractului de prestări servicii, cât și ale contractului de transport;
e) titlul profesional cu care execută contractul cărăușul și activitatea de
transport organizată sub formă de întrep rindere sunt elemente care susțin teza
calificării contractului de transport ca prestare de servicii.
Potrivit Codului comercial, contractul de transport este supus dispozițiilor
sale, așadar are caracter comercial, numai dacă transportul este exercitat sub formă
de întreprindere, în dreptul comercia l prin „întreprindere” înțelegându-se o
activitate organizată și desfășurată în anum ite condiții. În doctrină, este consacrată
opinia că activitatea de transport are caracter comercial dacă transportul se
efectuează sub formă de „întreprindere de transport” de o societate comercială ce are ca obiect de activitate transportu l de bunuri sau de o persoană fizică ce
desfășoară această activitate în mod obișnuit, ca profesie. De asemenea, transportul
are caracter comercial și în cazul în care are legătură cu activitatea unui
comerciant
14.
Celelalte contracte de transport, cum sunt contractele în care nici una dintre
părți nu are calitate de comerciant, contractele gratuite sau transporturile
întâmplătoare, ocazionale sunt su puse dispozițiilor de drept civil.
Cadrul legislativ general, adică re glementările din Codul civil și Codul
comercial, au oferit practicii judiciare posibilitatea de a exprima soluții diferite
referitor la contractul de transport, ceea ce a condus la conturarea în literatura de
specialitate a unor opinii diferite referitoar e la asemănarea contractului de transport
cu contractul de antrepriză sau cu cont racte ca cel de locațiune sau de depozit15.
Concluziile la care s-a ajuns au vizat ideea că asemănările sunt de ordin formal, în
sensul că tuturor acestor cont racte le sunt aplicabile prin cipiile generale referitoare
la capacitatea părților, libertatea contr actuală, la plata prețului, dar executarea
fiecărui contract presupune activități specifice, iar contractul de transport, sub acest aspect, are o natură juridică specială.

3. Contractul civil și contractul de transport. Contractul de transport

13 A. Cotuțiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor , Editura All Beck, București, 2005, p. 27.
14 Șt. Scurtu, Contracte de transport de mărfuri în trafic intern și internațional , Editura Themis,
Craiova, 2001, p. 8.
15 A. Călin, Dreptul transporturilor , Editura Evrika, Brăila, 1999, p. 146-152.

49poate fi analizat „lato sensu” ca un contract ce prezintă particularități, excepții față
de structura și regulile „clasice” ale unui contract civil. Analiza vizează ideea că,
în ansamblu, și contractul de transport are ca fundament juridic, ca punct de pornire
contractul civil a cărui structură îi serv ește drept „bază” juridică, un „schelet”
juridic pe care se dezvoltă – cu particul aritățile și specificitățile de rigoare –
contractul autonom de transport. Dreptul civil este considerat în doctrină un adevărat „centru” al sistemului juridic
16 și el constituie și pentru dreptul
transportului, ca și pentru celelal te ramuri ale dreptului privat, drept comun , adică
acea ramură de drept care, atunci când o altă ramură de drept nu conține norme
proprii care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic asigură norma
de drept corespunzătoare.
Putem porni analiza celor două contr acte chiar de la discuțiile privind
nașterea contractului de transport , considerată a fi generată, de regulă, de
existența altui contract sau de o obligație asumată în alt contract. Din perspectivă
economică, circulația mărfurilor, în gene ral, este generată de încheierea unor
contracte ca vânzare-cumpărare, închiriere , depozit, etc – așadar, contracte civile;
iar contractul de transport este consider at o consecință a executării unor obligații
asumate în aceste contracte. Cu toate acestea, contractul de transport – ca figură
juridică – este un contract independent, cu o structură juridică proprie, un rezultat al
complexității obligațiilor civile și comerc iale ce rezultă din raporturile economice
ale părților. Din această perspectivă, avem de analizat două tipuri de raporturi: un
raport juridic fundamental, cel inițial, care creează primele re lații juridice ce vor
duce mai târziu la asumarea unor obligații pentru a căror onorare va fi nevoie de
încheierea unui alt contract, contractul de transport și un raport juridic derivat –
reprezentat de contractul de transport în suși. Deși conexe relațional, cele două
raporturi, practic cele două contracte, sunt independente. Autonomia celor două contracte este susținută de o serie de argumente:
contractele în discuție au părți diferite; încheierea și executarea contractului de
transport se realizează indiferent de exis tența unor altor convenții între expeditor și
terți; pentru a se reclama daune de la căr ăuș este necesară numai dovada calității de
parte în contractul de transport și nu de titlu de proprietate asupra mărfurilor aflate
la transport
17. Mai mult, din punct de vedere practic, economia de piață a impus
desprinderea activității de transport din ansamblul comerțului de mărfuri ca activitate distinctă, executată cu titlu profesional.
O excepție față de regulile de drept civil ale unui contract vizează sfera
persoanelor cărora contractul, în cazul no stru contractul de transport, le este
opozabil .
Părțile în contractul de transport de mărfu ri sunt expeditorul și cărăușul .
Beneficiarul contractului este însă destinatar ul care, deși nu ia parte la încheierea
contractului, este (dacă aderă la contract) dobânditor de drepturi și obligații care își
au originea în contractul de transport. Contractul de transport este considerat,
așadar, o excepție de la principiul relativității efectelor actului juridic ( res inter

16 I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Partea generală , Editura C.H. Beck, București, 2007, p. 15-16.
17 O. Căpățînă , Dreptul transporturilor. Partea generală , Editura Lumina Lex, București, p. 54.
49poate fi analizat „lato sensu” ca un contract ce prezintă particularități, excepții față
de structura și regulile „clasice” ale unui contract civil. Analiza vizează ideea că,
în ansamblu, și contractul de transport are ca fundament juridic, ca punct de pornire
contractul civil a cărui structură îi serv ește drept „bază” juridică, un „schelet”
juridic pe care se dezvoltă – cu particular itățile și specificitățile de rigoare –
contractul autonom de transport. Dreptul civil este considerat în doctrină un adevărat „centru” al sistemului juridic
16 și el constituie și pentru dreptul
transportului, ca și pentru celelal te ramuri ale dreptului privat, drept comun , adică
acea ramură de drept care, atunci când o altă ramură de drept nu conține norme
proprii care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic asigură norma
de drept corespunzătoare.
Putem porni analiza celor două contr acte chiar de la discuțiile privind
nașterea contractului de transport , considerată a fi generată, de regulă, de
existența altui contract sau de o obligație asumată în alt contract. Din perspectivă
economică, circulația mărfurilor, în gene ral, este generată de încheierea unor
contracte ca vânzare-cumpărare, închiriere , depozit, etc – așadar, contracte civile;
iar contractul de transport este consider at o consecință a executării unor obligații
asumate în aceste contracte. Cu toate acestea, contractul de transport – ca figură
juridică – este un contract independent, cu o structură juridică proprie, un rezultat al
complexității obligațiilor civile și comerc iale ce rezultă din raporturile economice
ale părților. Din această perspectivă, avem de analizat două tipuri de raporturi: un
raport juridic fundamental, cel inițial, care creează primele re lații juridice ce vor
duce mai târziu la asumarea unor obligații pentru a căror onorare va fi nevoie de
încheierea unui alt contract, contractul de transport și un raport juridic derivat –
reprezentat de contractul de transport în suși. Deși conexe relațional, cele două
raporturi, practic cele două contracte, sunt independente. Autonomia celor două contracte este susținută de o serie de argumente:
contractele în discuție au părți diferite; încheierea și executarea contractului de
transport se realizează indiferent de exis tența unor altor convenții între expeditor și
terți; pentru a se reclama daune de la căr ăuș este necesară numai dovada calității de
parte în contractul de transport și nu de titlu de proprietate asupra mărfurilor aflate
la transport
17. Mai mult, din punct de vedere practic, economia de piață a impus
desprinderea activității de transport din ansamblul comerțului de mărfuri ca activitate distinctă, executată cu titlu profesional.
O excepție față de regulile de drept civil ale unui contract vizează sfera
persoanelor cărora contractul, în cazul no stru contractul de transport, le este
opozabil .
Părțile în contractul de transport de mărfu ri sunt expeditorul și cărăușul .
Beneficiarul contractului este însă destinatar ul care, deși nu ia parte la încheierea
contractului, este (dacă aderă la contract) dobânditor de drepturi și obligații care își
au originea în contractul de transport. Contractul de transport este considerat,
așadar, o excepție de la principiul relativității efectelor actului juridic ( res inter

16 I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Partea generală , Editura C.H. Beck, București, 2007, p. 15-16.
17 O. Căpățînă , Dreptul transporturilor. Partea generală , Editura Lumina Lex, București, p. 54.

50alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest ) și este analizat de unii autori
din literatura de specialitate ca o stipulație pentru altul cu anumite particularități.
Stipulația pentru altul este contractul prin care o parte (stipulant) dispune
ca partea cealaltă (promitent) să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei
terțe persoane (beneficiar) care nu participă și nici nu este reprezentat la încheierea contractului. Este considerată singura ex cepție veritabilă de la principiul
relativității efectelor contractului
18. Numită și contractul în folosul altuia, stipulația
pentru altul naște în favoarea terțului benefi ciar direct și nemijlocit dreptul creat în
folosul său încă de la data încheierii cont ractului între stipulant și promitent.
Dreptul se naște în patrimoniul beneficiarului din momentul încheierii contractului, indiferent de acceptarea sau renunțarea beneficiarului la acest drept
19. Dacă
beneficiarul-donatar acceptă dreptul născut din încheierea stipulației, își
consolidează dreptul său cu efect retroactiv de la data nașterii lui, adică de la data
încheierii stipulației. Dacă beneficiarul a decedat după încheierea contractului, dar
anterior acceptării, dreptul aflându-se deja în patrimoniul său, el se va transmite moștenitorilor săi și, tot astfel, aceștia vor putea accepta dreptul creat în folosul
autorului lor.
Contractul de transport apare, prin urmare, ca un contract încheiat în
favoarea unui terț, adică un contract încheiat între expeditor ce are calitatea de
stipulant și cărăuș cu calitatea de promitent, în favoarea destinatarului transportului
– terțul beneficiar, care capătă astfel un dr ept propriu față de că răuș. Există, însă, și
deosebiri față de stipulația față de altu l și ele vizează faptul că în cazul stipulației
pentru altul terțul beneficiar poate deveni numai titular de drepturi, pe când în cazul
contractului de transport destinatarul dobândește și obligații. Concluzia este că
între poziția terțului beneficiar din stipula ția pentru altul și poziția destinatarului
din contractul de transport există asemănări, nu, însă și identitate. Potrivit unor altor opinii
20, la care ne raliem, se susține că destinatarul este
titular de drepturi autonome, născute di rect din contractul de transport.
Așadar, chiar dacă contractul de transp ort nu este reductibil la o construcție
juridică ca stipulația pentru altul, natura ju ridică a drepturilor destinatarului poate fi
explicată prin raportare la aceasta și stipul ația pentru altul poate fi considerată un
fundament juridic pentru definirea poziției juridice a destinatarului în contractul de transport.
În ceea ce privește condițiile de fond, condițiile esențiale pentru
valabilitatea contractului de transport ele sunt aceleeași cu cele ale oricărei
convenții și anume: capacitatea de a contract a, consimțământul valabil al părții care
se obligă, un obiect determinat și o cauză lic ită și de asemenea, în situația în care
legea prevede expres, și forma contractului . Referitor la condițiile esențiale pentru
valabilitatea actelor juridice în care o parte este persoană juridică, se are în vedere
principiul specialității capacității de folo sință, conform căruia persoana juridică

18 V. Niță , Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 50.
19 C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura All, București, 1995, p.
70, 71.
20 Șt. Scurtu, op. cit. , p. 26- 30.
50alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest ) și este analizat de unii autori
din literatura de specialitate ca o stipulație pentru altul cu anumite particularități.
Stipulația pentru altul este contractul prin care o parte (stipulant) dispune
ca partea cealaltă (promitent) să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei
terțe persoane (beneficiar) care nu participă și nici nu este reprezentat la încheierea contractului. Este considerată singura ex cepție veritabilă de la principiul
relativității efectelor contractului
18. Numită și contractul în folosul altuia, stipulația
pentru altul naște în favoarea terțului benefi ciar direct și nemijlocit dreptul creat în
folosul său încă de la data încheierii cont ractului între stipulant și promitent.
Dreptul se naște în patrimoniul beneficiarului din momentul încheierii contractului, indiferent de acceptarea sau renunțarea beneficiarului la acest drept
19. Dacă
beneficiarul-donatar acceptă dreptul născut din încheierea stipulației, își
consolidează dreptul său cu efect retroactiv de la data nașterii lui, adică de la data
încheierii stipulației. Dacă beneficiarul a decedat după încheierea contractului, dar
anterior acceptării, dreptul aflându-se deja în patrimoniul său, el se va transmite moștenitorilor săi și, tot astfel, aceștia vor putea accepta dreptul creat în folosul
autorului lor.
Contractul de transport apare, prin urmare, ca un contract încheiat în
favoarea unui terț, adică un contract încheiat între expeditor ce are calitatea de
stipulant și cărăuș cu calitatea de promitent, în favoarea destinatarului transportului
– terțul beneficiar, care capătă astfel un dr ept propriu față de că răuș. Există, însă, și
deosebiri față de stipulația față de altu l și ele vizează faptul că în cazul stipulației
pentru altul terțul beneficiar poate deveni numai titular de drepturi, pe când în cazul
contractului de transport destinatarul dobândește și obligații. Concluzia este că
între poziția terțului beneficiar din stipula ția pentru altul și poziția destinatarului
din contractul de transport există asemănări, nu, însă și identitate. Potrivit unor altor opinii
20, la care ne raliem, se susține că destinatarul este
titular de drepturi autonome, născute di rect din contractul de transport.
Așadar, chiar dacă contractul de transp ort nu este reductibil la o construcție
juridică ca stipulația pentru altul, natura ju ridică a drepturilor destinatarului poate fi
explicată prin raportare la aceasta și stipul ația pentru altul poate fi considerată un
fundament juridic pentru definirea poziției juridice a destinatarului în contractul de transport.
În ceea ce privește condițiile de fond, condițiile esențiale pentru
valabilitatea contractului de transport ele sunt aceleeași cu cele ale oricărei
convenții și anume: capacitatea de a contract a, consimțământul valabil al părții care
se obligă, un obiect determinat și o cauză lic ită și de asemenea, în situația în care
legea prevede expres, și forma contractului . Referitor la condițiile esențiale pentru
valabilitatea actelor juridice în care o parte este persoană juridică, se are în vedere
principiul specialității capacității de folo sință, conform căruia persoana juridică

18 V. Niță , Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 50.
19 C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura All, București, 1995, p.
70, 71.
20 Șt. Scurtu, op. cit. , p. 26- 30.

51poate intra în raporturi juridice numai în măsura în care acestea corespund scopului
pentru care a fost înființată, astfel cum acesta este stabilit prin lege, actul de
înființare sau statut21.
Particularitățile pentru contractul de transport privesc doar anumite aspecte
privind consimțământul. Astfel, potrivit disp ozițiilor legale în materie, cărăușul se
află în stare de ofertă permanentă față de public și el nu are dreptul, cu excepția
cazurilor prevăzute expres de lege, să refuze efectuarea transportului. Mai mult, în
cazul transporturilor de linie22, unde condițiile sunt stabilite de cărăuș și aduse la
cunoștința publicului, acceptarea din pa rtea expeditorului sau, după caz, a
călătorului constă practic într-o adeziune. În privința capacitatății cărăușului, i se
cere acestuia să aibă capacitatea de a fi comerciant23 și referitor la obiect, cărăușul
poate refuza un transport dacă nu deține mijl oacele de transport adecvate pentru a
transporta acele tipuri de bunuri. În prin cipiu, obiectul material trebuie să fie
posibil a se transporta cu mijloacele de tr ansport aflate în dotarea cărăușului. Cauza
nu prezintă particularități față de regulile de drept civil deja abordate, în sensul că îi
sunt aplicabile dispozițiile art. 966-968 C. Civ. astfel: pentru cărăuș scopul în vederea căruia s-a încheiat contractul de transport este obținerea prețului transportului în care este introdus profitu l său, iar pentru expeditor și călător,
scopul este reprezentat de deplasarea în spațiu a mărfurilor sau a propriei persoane.
Și în privința efectelor contractuale, contractul de transport diferă de contractul
civil. Potrivit art. 969 C. Civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între
părțle contractante” ; așadar, forța obligator ie a contractului derivă din ”puterea de
lege” pe care însăși legea o recunoaște contr actului în raporturile dintre părți. Din
această valoare recunoscută contractului decurg două efecte majore pentru
domeniul contractual: irevocabilitatea cont ractelor și principiul relativității
efectelor contractului.
24 Principiul obligativității contractului exprimă ideea că un
contract, încheiat prin acordul de voință al părților mutuus consensus , nu poate fi
revocat decât prin acordul acelorași părți mutuus dissensus .25 Art. 969 alin. 2 C.
Civ. care consacră la rang de principiu necesitatea consimțământului ambelor părți
pentru a pune capăt contractului încheiat inițial, prevede însă în partea a doua, cu

21 Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persdoanele fizice și persoanele juridice,
„persoana juridică nu poate avea de cât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege,
actul de înființare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este
nul”.
22 Transporturi efectuate după un itinerariu prestabilit, cu un caracter regulat și de permanență, cu un
orar fix ce este adus la cunoștința publicului.
23 Art. 7 Cod comercial prevede: „sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca
o profesiune obișnuită și societățile comerciale.”
24 Potrivit art. 973 Cod civil: „convențiile n-au efect decât între părțile contract ante”. Asadar,
contractul își produce efecte numai înlăuntrul cercului contractual, numai între părțile care l-au
încheiat. Puterea obligatorie a contractului privește și alte persoane, cum sunt avânzii-cauză ai
părților, acestora fiindu- le opozabil contractul.
25 Ion Dogaru, Teodor Sâmbrian, Pompil Drăghi ci, Adi Oroveanu-Hanțiu, Sorin Ionescu, Drept civil
român . Tratat , Vol. III, Editura Europa, Craiova, 1997, p. 121-123.
51poate intra în raporturi juridice numai în măsura în care acestea corespund scopului
pentru care a fost înființată, astfel cum acesta este stabilit prin lege, actul de
înființare sau statut21.
Particularitățile pentru contractul de transport privesc doar anumite aspecte
privind consimțământul. Astfel, potrivit disp ozițiilor legale în materie, cărăușul se
află în stare de ofertă permanentă față de public și el nu are dreptul, cu excepția
cazurilor prevăzute expres de lege, să refuze efectuarea transportului. Mai mult, în
cazul transporturilor de linie22, unde condițiile sunt stabilite de cărăuș și aduse la
cunoștința publicului, acceptarea din pa rtea expeditorului sau, după caz, a
călătorului constă practic într-o adeziune. În privința capacitatății cărăușului, i se
cere acestuia să aibă capacitatea de a fi comerciant23 și referitor la obiect, cărăușul
poate refuza un transport dacă nu deține mi jloacele de transport adecvate pentru a
transporta acele tipuri de bunuri. În prin cipiu, obiectul material trebuie să fie
posibil a se transporta cu mijloacele de tr ansport aflate în dotarea cărăușului. Cauza
nu prezintă particularități față de regulile de drept civil deja abordate, în sensul că îi
sunt aplicabile dispozițiile art. 966-968 C. Civ. astfel: pentru cărăuș scopul în vederea căruia s-a încheiat contractul de transport este obținerea prețului transportului în care este introdus profitu l său, iar pentru expeditor și călător,
scopul este reprezentat de deplasarea în spațiu a mărfurilor sau a propriei persoane.
Și în privința efectelor contractuale, contractul de transport diferă de contractul
civil. Potrivit art. 969 C. Civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între
părțle contractante” ; așadar, forța obligato rie a contractului derivă din ”puterea de
lege” pe care însăși legea o recunoaște contr actului în raporturile dintre părți. Din
această valoare recunoscută contractului decurg două efecte majore pentru
domeniul contractual: irevocabilitatea c ontractelor și principiul relativității
efectelor contractului.
24 Principiul obligativității contractului exprimă ideea că un
contract, încheiat prin acordul de voință al părților mutuus consensus , nu poate fi
revocat decât prin acordul acelorași părți mutuus dissensus .25 Art. 969 alin. 2 C.
Civ. care consacră la rang de principiu necesitatea consimțământului ambelor părți
pentru a pune capăt contractului încheiat inițial, prevede însă în partea a doua, cu

21 Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persdoanele fizice și persoanele juridice,
„persoana juridică nu poate avea de cât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege,
actul de înființare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este
nul”.
22 Transporturi efectuate după un itinerariu prestabilit, cu un caracter regulat și de permanență, cu un
orar fix ce este adus la cunoștința publicului.
23 Art. 7 Cod comercial prevede: „sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca
o profesiune obișnuită și societățile comerciale.”
24 Potrivit art. 973 Cod civil: „convențiile n-au efect decât între părțile contract ante”. Asadar,
contractul își produce efecte numai înlăuntrul cercului contractual, numai între părțile care l-au
încheiat. Puterea obligatorie a contractului privește și alte persoane, cum sunt avânzii-cauză ai
părților, acestora fiindu- le opozabil contractul.
25 Ion Dogaru, Teodor Sâmbrian, Pompil Drăghi ci, Adi Oroveanu-Hanțiu, Sorin Ionescu, Drept civil
român . Tratat , Vol. III, Editura Europa, Craiova, 1997, p. 121-123.

52caracter excepțional, și posibilitatea denunțării unilaterale a contractului atunci
când prevede că revocarea convențiilor se poate realiza « și din ca uze autorizate de
lege ». Fiind vorba de o excepție de la regula consimțământățântului ambelor părți,
posibilitatea denunțării unilaterale a contractului trebuie prevăzută expres în lege
sau contract26. Sistemul nostru de drept civil cunoaște cazuri în care este permisă
denunțarea unilaterală a contractului : 1. Potrivit art. 937 alin. 1 C. Civ., « orice
donațiune făcută între soți în timpul marita giului este revocabilă ». Donațiile între
soți reprezintă o excepție de la principi ul irevocabilității donațiilor, principiu care
privește nu numai efectele contractului dar și esența acestuia (fiind considerat o
condiție de validitate pentru formarea lui) și care nu permite părților contractante
inserarea în contract a unor clauze sau c ondiții a căror îndeplinire ar depinde chiar
și într-o mică măsură de voința donato rului, permitându-i acestuia să micșoreze
sau chiar să înlăture foloasele gratuite pe care donația le creează pentru donatar;
cum s-a precizat în doctrină, irevocabilitatea donației are un caracter special,
particular, care acționează mai puternic decât forța obligatorie a oricărui contract,
motiv pentru care a fost denumită irevocabilitate de gradul II27. În acest context,
donațiile între soți, care permit soțului donator să își revoce donația oricând în
timpul vieții sale28, fără a fi obligat măcar să-și motiveze decizia, ci doar prin
simpla sa voință, reprezintă o excepție nu numai de la irevocabilitatea donației dar
și de la forța obligatorie a oricărui c ontract. Dreptul soțului donator de a revoca
unilateral donația este de esența acestui cont ract fiind conferit chiar de lege, prin
norme imperative, de ordine publică. D onatorul nu poate renunța la dreptul de
revocare nici prin contractul de donație, ni ci printr-o convenție ulterioară. Această
facultate va exista indiferent de stipularea vreunei clauze contrare. 2. art. 1436 alin.
2 C. Civ. permite de asemenea oricărei părți contractante să denunțe unilateral
contractul de locațiune încheiat pe o durată nedeterminată, cu condiția respectării termenului de preaviz. Manifestarea de voinț ă de a pune capăt contractului este un

26 C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit. , p. 59
27 Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale , vol. III, ediția a IV-a actualizată de Lucian
Mihai și Romeo Popescu, Editura Univer sul Juridic, București 2007, p. 205-206.
28 Donatorul poate revoca oricând donați a: în timpul căsătoriei, după desf acerea căsătoriei prin divorț,
chiar și după moartea donatarului, caz în care revocarea se îndreaptă împotriva moștenitorilor
acestuia. Dreptul donatorului încetând o dată cu moartea, donația devine irevocabilă la moartea
acestuia. Bunurile ce pot face obiectul donației între soți sunt bunurile proprii ale soțului donator, nu
și bunurile comune dobândite în ti mpul căsătoriei, orice convenție pr in care s-ar micșora comunitatea
de bunuri fiind nulă absolut (art. 30 alin. (2) C. fam.). Dreptul de a revoca donația este un drept
personal al soțului donator și nu va putea fi exercita t nici de moștenitorii, ni ci de creditorii săi. Cât
privește forma revocării, aceasta poate fi atât expresă, cât și tacită. Revocarea expresă are loc atunci
când soțul donator își manifestă voința sa neîndoielnică printr-un act oarecare, fie act autentic, fie act
sub semnătură privată. Revocarea ta cită rezultă din orice fapt sau act al donatorului care exprimă în
mod neechivoc voința acestuia de a revoca donația. Constituie, spre exemplu, revocare tacită:
înstrăinarea ulterioară, cu titlu oneros a bunului – obiect al donați ei, o altă donație sau legat prin care
se gratifică ulterior o altă pers oană cu același bun, cererea de restituire a bunului donat etc. Din
momentul încheierii contractului de donație, soțul donatar devine proprietar sub condiție rezolutorie a
bunului donat. Refuzul donatorului de a preda bunul echivalează însă cu revoc area tacită a donației.

52caracter excepțional, și posibilitatea denunțării unilaterale a contractului atunci
când prevede că revocarea convențiilor se poate realiza « și din ca uze autorizate de
lege ». Fiind vorba de o excepție de la regula consimțământățântului ambelor părți,
posibilitatea denunțării unilaterale a contract ului trebuie prevăzută expres în lege
sau contract26. Sistemul nostru de drept civil cunoaște cazuri în care este permisă
denunțarea unilaterală a contractului : 1. Potrivit art. 937 alin. 1 C. Civ., « orice
donațiune făcută între soți în timpul marita giului este revocabilă ». Donațiile între
soți reprezintă o excepție de la principi ul irevocabilității donațiilor, principiu care
privește nu numai efectele contractului dar și esența acestuia (fiind considerat o
condiție de validitate pentru formarea lui) și care nu permite părților contractante
inserarea în contract a unor clauze sau c ondiții a căror îndeplinire ar depinde chiar
și într-o mică măsură de voința donato rului, permitându-i acestuia să micșoreze
sau chiar să înlăture foloasele gratuite pe care donația le creează pentru donatar;
cum s-a precizat în doctrină, irevocabilitatea donației are un caracter special,
particular, care acționează mai puternic decât forța obligatorie a oricărui contract,
motiv pentru care a fost denumită irevocabilitate de gradul II27. În acest context,
donațiile între soți, care permit soțului donator să își revoce donația oricând în
timpul vieții sale28, fără a fi obligat măcar să-și motiveze decizia, ci doar prin
simpla sa voință, reprezintă o excepție nu numai de la irevocabilitatea donației dar
și de la forța obligatorie a oricărui c ontract. Dreptul soțului donator de a revoca
unilateral donația este de esența acestui cont ract fiind conferit chiar de lege, prin
norme imperative, de ordine publică. D onatorul nu poate renunța la dreptul de
revocare nici prin contractul de donație, ni ci printr-o convenție ulterioară. Această
facultate va exista indiferent de stipularea vreunei clauze contrare. 2. art. 1436 alin.
2 C. Civ. permite de asemenea oricărei părți contractante să denunțe unilateral
contractul de locațiune încheiat pe o durată nedeterminată, cu condiția respectării termenului de preaviz. Manifestarea de voinț ă de a pune capăt contractului este un

26 C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit. , p. 59
27 Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale , vol. III, ediția a IV-a actualizată de Lucian
Mihai și Romeo Popescu, Editura Univer sul Juridic, București 2007, p. 205-206.
28 Donatorul poate revoca oricând donați a: în timpul căsătoriei, după de sfacerea căsătoriei prin divorț,
chiar și după moartea donatarului, caz în care revocarea se îndreaptă împotriva moștenitorilor
acestuia. Dreptul donatorului încetând o dată cu moartea, donația devine irevocabilă la moartea
acestuia. Bunurile ce pot face obiectul donației între soți sunt bunurile proprii ale soțului donator, nu
și bunurile comune dobândite în ti mpul căsătoriei, orice convenție pr in care s-ar micșora comunitatea
de bunuri fiind nulă absolut (art. 30 alin. (2) C. fam.). Dreptul de a revoca donația este un drept
personal al soțului donator și nu va putea fi exercita t nici de moștenitorii, ni ci de creditorii săi. Cât
privește forma revocării, aceasta poate fi atât expresă, cât și tacită. Revocarea expresă are loc atunci
când soțul donator își manifestă voința sa neîndoielnică printr-un act oarecare, fie act autentic, fie act
sub semnătură privată. Revocarea ta cită rezultă din orice fapt sau act al donatorului care exprimă în
mod neechivoc voința acestuia de a revoca donația. Constituie, spre exemplu, revocare tacită:
înstrăinarea ulterioară, cu titlu oneros a bunului – obiect al donați ei, o altă donație sau legat prin care
se gratifică ulterior o altă pers oană cu același bun, cererea de restituire a bunului donat etc. Din
momentul încheierii contractului de donație, soțul donatar devine proprietar sub condiție rezolutorie a
bunului donat. Refuzul donatorului de a preda bunul ec hivalează însă cu revocar ea tacită a donației.

53act unilateral de voință și produce efecte chiar dacă cealaltă parte s-ar opune
încetării contractului29. În ceea ce privește contractul de închiriere a locuinței, care
este o formă a locațiunii, dreptul de denunț are unilaterală a contractului aparține
numai chiriașului nu și proprietarului locuinței (locatorului). Art. 24 lit. a din Legea locuinței nr. 114/1996 stipulează dreptul chiriașului la rezilierea contractului anterior împlinirii termenului contractual, cu condiția notificării prealabile în termen de minimum 60 de zile. 3. Un alt contract în care legea prevede expres
posibilitatea denunțării unilaterale este c ontractul de mandat în care mandantul
poate oricând revoca mandatul, având în vedere caracterul intuitu persoanae al
contractului. Revocarea poate interveni i ndiferent că mandatul este cu titlu oneros
sau cu titlu gratuit; în cazul mandatului în interes comun precum și în cazul în care
în contract s-a stipulat o clauză de ire vocabilitate, va subzista dreptul mandantului
la denunțarea unilaterală însă acesta va fi ob ligat la despăgubiri, dacă nu justifică o
cauză străină exoneratoare sau culpa mandatarului
30. Art. 1556 C. Civ. Permite și
mandatarului să renunța la mandat, notifi când mandantului renunțarea sa ; această
renunțare poate naște în dauna sa un drept la despăgubiri față de mandant, dacă renunțarea a produs vreo daună mandantului, în afară de cazul în care continuarea
îndeplinirii mandantului i-ar fi provocat lui însuși o daună. 4. Și în contractul de
depozit, art. 1616 C. civ. prevede că deponentul poate cere oricând restituirea
bunului aflat în depozit, chiard acă în contract s-ar fi stipulat un termen al
restituirii. Depozitarul poate refuza restitui rea bunului numai în cazul în care a fost
notificat că asupra bunului s-a instituit sech estru sau poprire sau că există opoziție
la restituire din partea unei terțe pe rsoane ce se pretinde proprietar. 5. Un alt caz de
denunțare unilaterală a contractului este prevăzut și pentru contractul de societate
încheiat pe o durată nedeterminată de timp, denunțarea urmând să se facă cu
respectarea notificării prealabile a celorlalți asociați (art. 1527 C. civ.). Apreciem că în cazul unei pluralități de asociați, păr țile pot stipula în contract continuarea
societății cu asociații rămași, după re tragerea unui sau unora dintre asociați.
Dacă în contractul civil, regula este ir evocabilitatea prin voința unilaterală,
în contractul de transport este posibilă revocarea unilaterală prin facultatea
conferită de lege expeditorului de a renunț a la contract sau de a-l modifica în mod
unilateral, cu obligația de a plăti cărăușului cheltuielile făcute și pagubele directe și
imediate ce ar rezulta din executarea dispoz ițiilor sale. Astfel, potrivit art. 421, alin.
1 Cod comercial “expeditorul are dreptul de a suspenda transportul și de a cere
restituirea lucrurilor transportate sau pred area lor unei alte persoane decât aceea
arătată în scrisoarea de cărat, ori de a dispune cum va crede de cuviință , dar este
dator a plăti cărăușului cheltuielile făcute și pagubele directe și imediate rezultând
din executarea acestui contraordin”. Prin urmare, expeditorului i se acordă: dreptul
de a renunța la contract
31 în mod unilateral, și dreptul de a modifica unele clauze

29 Fr. Deak, op. cit. , vol. II, p. 40.
30 Ibidem , p. 243.
31 Revocarea poate să intervină înainte de a fi început executarea contractului, dar și în timpul
transportului, deci după o executare parțială.
53act unilateral de voință și produce efecte chiar dacă cealaltă parte s-ar opune
încetării contractului29. În ceea ce privește contractul de închiriere a locuinței, care
este o formă a locațiunii, dreptul de denunț are unilaterală a contractului aparține
numai chiriașului nu și proprietarului locuinței (locatorului). Art. 24 lit. a din Legea locuinței nr. 114/1996 stipulează dreptul chiriașului la rezilierea contractului anterior împlinirii termenului contractual, cu condiția notificării prealabile în termen de minimum 60 de zile. 3. Un alt contract în care legea prevede expres
posibilitatea denunțării unilaterale este c ontractul de mandat în care mandantul
poate oricând revoca mandatul, având în vedere caracterul intuitu persoanae al
contractului. Revocarea poate interveni i ndiferent că mandatul este cu titlu oneros
sau cu titlu gratuit; în cazul mandatului în interes comun precum și în cazul în care
în contract s-a stipulat o clauză de ire vocabilitate, va subzista dreptul mandantului
la denunțarea unilaterală însă acesta va fi ob ligat la despăgubiri, dacă nu justifică o
cauză străină exoneratoare sau culpa mandatarului
30. Art. 1556 C. Civ. Permite și
mandatarului să renunța la mandat, notifi când mandantului renunțarea sa ; această
renunțare poate naște în dauna sa un drept la despăgubiri față de mandant, dacă renunțarea a produs vreo daună mandantului, în afară de cazul în care continuarea
îndeplinirii mandantului i-ar fi provocat lui însuși o daună. 4. Și în contractul de
depozit, art. 1616 C. civ. prevede că deponentul poate cere oricând restituirea
bunului aflat în depozit, chiard acă în contract s-ar fi stipulat un termen al
restituirii. Depozitarul poate refuza restitui rea bunului numai în cazul în care a fost
notificat că asupra bunului s-a instituit s echestru sau poprire sau că există opoziție
la restituire din partea unei terțe pe rsoane ce se pretinde proprietar. 5. Un alt caz de
denunțare unilaterală a contractului este prevăzut și pentru contractul de societate
încheiat pe o durată nedeterminată de timp, denunțarea urmând să se facă cu
respectarea notificării prealabile a celorlalți asociați (art. 1527 C. civ.). Apreciem că în cazul unei pluralități de asociați, păr țile pot stipula în contract continuarea
societății cu asociații rămași, după re tragerea unui sau unora dintre asociați.
Dacă în contractul civil, regula este ir evocabilitatea prin voința unilaterală,
în contractul de transport este posibilă revocarea unilaterală prin facultatea
conferită de lege expeditorului de a renunț a la contract sau de a-l modifica în mod
unilateral, cu obligația de a plăti cărăușului cheltuielile făcute și pagubele directe și
imediate ce ar rezulta din executarea dispoz ițiilor sale. Astfel, potrivit art. 421, alin.
1 Cod comercial “expeditorul are dreptul de a suspenda transportul și de a cere
restituirea lucrurilor transportate sau pred area lor unei alte persoane decât aceea
arătată în scrisoarea de cărat, ori de a dispune cum va crede de cuviință , dar este
dator a plăti cărăușului cheltuielile făcute și pagubele directe și imediate rezultând
din executarea acestui contraordin”. Prin urmare, expeditorului i se acordă: dreptul
de a renunța la contract
31 în mod unilateral, și dreptul de a modifica unele clauze

29 Fr. Deak, op. cit. , vol. II, p. 40.
30 Ibidem , p. 243.
31 Revocarea poate să intervină înainte de a fi început executarea contractului, dar și în timpul
transportului, deci după o executare parțială.

54ale contractului de transport32, dând contraordin, adică acel act juridic prin care
expeditorul modifică, în mod unilateral, c ontractul de transport. Mai mult, i se
acordă expeditorului, în caz de împiedicar e sau întârziere a transportului din motive
de forță majoră sau caz fortuit, dreptul de a desființa contractul. În acest sens, art.
420 Cod comercial precizează: “Dacă, din caz fortuit sau forță majoră, transportul
este împiedicat sau peste m ăsură întârziat, cărăușul tr ebuie să încunoștințeze îndată
pe expeditor, care are facultatea de a rez ilia contractul plăti nd numai cheltuielile
făcute de cărăuș și dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului,
cărăușul are încă dreptul la plata portului în proporție cu drumul făcut. În
amândouă cazurile se va înapoia cărăușului exemplarul scrisorii de cărat la ordin
sau la purtător, pe care l-a subscris”.
Răspundere civilă. Interferențe. Nerespectarea obligațiilor asumate în
contractul de transport dă naștere la răsp underea civilă, atât pentru cărăuș, cât și
pentru expeditor.
În ceea ce privește răspunderea expedito rului și a destinatarului, regulile ce
se aplică sunt cele din dreptul comun; dar, în privința cărăușului, avem de-a face cu
aspecte deosebite de regulile dreptului co mun. De asemenea, referitor la cărăuș,
sunt de analizat două aspecte: răspunder ea contractuală a cărăușului și răspunderea
delictuală a cărăușului. Regimul juridi c al răspunderii cărăușului este dat de
dispozițiile Codului civil: art. 1073-1090 reglementează răspunderea contractuală,
iar art. 998-1000, răspunderea delictuală a cărăușului. Răspunderea cărăușului în
transportul de mărfuri este reglementată și de Codul comercial. Reglementările din
Codul civil și Codul comercial sunt apli cabile numai în măsura în care anumite
aspecte ale contractului de transport nu beneficiază de reglementări speciale.33
Răspunderea civilă delictuală este o sancțiune specifică dreptului civil aplicată
pentru săvârșirea faptei ilicite cauzato are de prejudicii, având un caracter
reparator.34
Cărăușul, prin executarea contractului de transport, își angajează răspunderea
atât față de cocontractantul său, dar își poate angaja răspunderea și față de terțe
persoane; în sensul că în situația în care au fost prejudiciați terți prin fapte săvârșite
de cărăuș în cadrul activității desfășurate în afara contractului de transport,
răspunderea cărăușului va fi o răspundere civ ilă delictuală. Cadrul legal în această
situație este dat de art. 998 C.civ. care precizează că „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara” și din art. 999 C.civ. care preciz ează că „omul este responsabil nu numai de
prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau
imprudența sa”.
Cărăușul profesionist este un comerciant ceea ce imprimă și acțiunii
extracontractuale – în situația în care fapt a a fost săvârșită în executarea profesiei –

32 De exemplu, dreptul expeditorului de a desemna un alt destinatar.
33 Gh. Filip, Dreptul transporturilor , Editura Junimea, Iași, 2002, p. 44-45.
34 V.I. Niță, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 112-
115.
54ale contractului de transport32, dând contraordin, adică acel act juridic prin care
expeditorul modifică, în mod unilateral, c ontractul de transport. Mai mult, i se
acordă expeditorului, în caz de împiedicar e sau întârziere a transportului din motive
de forță majoră sau caz fortuit, dreptul de a desființa contractul. În acest sens, art.
420 Cod comercial precizează: “Dacă, din caz fortuit sau forță majoră, transportul
este împiedicat sau peste m ăsură întârziat, cărăușul tr ebuie să încunoștințeze îndată
pe expeditor, care are facultatea de a rez ilia contractul plătind numai cheltuielile
făcute de cărăuș și dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului,
cărăușul are încă dreptul la plata portului în proporție cu drumul făcut. În
amândouă cazurile se va înapoia cărăușului exemplarul scrisorii de cărat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris”.
Răspundere civilă. Interferențe. Nerespectarea obligațiilor asumate în
contractul de transport dă naștere la răsp underea civilă, atât pentru cărăuș, cât și
pentru expeditor.
În ceea ce privește răspunderea expedito rului și a destinatarului, regulile ce
se aplică sunt cele din dreptul comun; dar, în privința cărăușului, avem de-a face cu
aspecte deosebite de regulile dreptului co mun. De asemenea, referitor la cărăuș,
sunt de analizat două aspecte: răspunder ea contractuală a cărăușului și răspunderea
delictuală a cărăușului. Regimul juridi c al răspunderii cărăușului este dat de
dispozițiile Codului civil: art. 1073-1090 reglementează răspunderea contractuală,
iar art. 998-1000, răspunderea delictuală a cărăușului. Răspunderea cărăușului în
transportul de mărfuri este reglementată și de Codul comercial. Reglementările din
Codul civil și Codul comercial sunt aplic abile numai în măsura în care anumite
aspecte ale contractului de transport nu beneficiază de reglementări speciale.
33
Răspunderea civilă delictuală este o sancțiune specifică dreptului civil aplicată
pentru săvârșirea faptei ilicite cauzato are de prejudicii, având un caracter
reparator.34
Cărăușul, prin executarea contractului de transport, își angajează răspunderea
atât față de cocontractantul său, dar își poate angaja răspunderea și față de terțe
persoane; în sensul că în situația în care au fost prejudiciați terți prin fapte săvârșite
de cărăuș în cadrul activității desfășurate în afara contractului de transport,
răspunderea cărăușului va fi o răspundere civ ilă delictuală. Cadrul legal în această
situație este dat de art. 998 C.civ. care precizează că „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara” și din art. 999 C.civ. care preciz ează că „omul este responsabil nu numai de
prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau
imprudența sa”.
Cărăușul profesionist este un comerciant ceea ce imprimă și acțiunii
extracontractuale – în situația în care fapt a a fost săvârșită în executarea profesiei –

32 De exemplu, dreptul expeditorului de a desemna un alt destinatar.
33 Gh. Filip, Dreptul transporturilor , Editura Junimea, Iași, 2002, p. 44-45.
34 V.I. Niță, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 112-
115.

55un caracter comercial35, în această situație operând pr ezumția de comercialitate așa
cum este ea instituită de art. 4 C.com.36
Condiția esențială pentru angajarea ră spunderii contractuale a cărăușului o
constituie existența contractului de tr ansport. Pentru angajarea răspunderii
contractuale a transportatorului, contr actul de transport trebuie să întrunească,
cumulativ, următoarele condiții: să fie un c ontract valabil din punct de vedere
juridic; în baza contractului de tran sport să se stabilească raporturi juridice
nemijlocite între cărăuș și expeditor/d estinatar – între păgubit și autorul
prejudiciului și prejudiciul să rezulte din neexecutarea totală sau parțială a unei
obligații născute din chiar contractul de tran sport, respectiv din contractul ce leagă
pe păgubit de autorul prejudiciului respectiv37. Dacă ne referim însă la o
„întreprindere de transport”, vom avea de-a face cu o persoană juridică și
răspunderea nu va mai fi una directă, ci o răspundere contractuală pentru altul.
Condițiile generale ale răspunderii cont ractuale a cărăușului sunt cele din
dreptul comun: fapta ilicită cauzatoare de pr ejudiciu, vinovăția autorului, existența
prejudiciului și existența legăturii de cau zalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.
Regimul juridic al cărăușului este considerat de doctrină ca fiind mai agravat decât răspunderea contractuală din dreptu l comun. Acest fapt se datorează
angajamentului asumat de cărăuș, anume acel a de a preda mărfurile transportate în
mâinile destinatarului. Prin urmare, obligația cărăușului este una de rezultat și
orice deficiență în executare poate fi asimilată cu o faptă ilicită.
În dreptul transporturilor, răspunderea contractuală a cărăușului prezintă
elemente de specificitate față de dreptul comun .
Răspunderea contractuală a cărăușului în ceea ce privește reglementarea
juridică are următoarele reguli de aplicab ilitate: se aplică cu precădere dispozițiile
din legile speciale
38 și numai în cazul în care acestea nu există se aplică regulile
dreptului comun39.
În raport de regulile dreptului com un, elementele de specificitate ale
răspunderii contractuale ale cărăușul ui privesc cu precădere două aspecte
importante: sarcina admiterii prob ei și întinderea despăgubirilor.40 Potrivit Codului
comercial41, cărăușul răspunde de pierderea sau stricăciunea lucrur ilor ce i-au fost
încredințate pe toată durata contractului de transport, dacă nu probează că
pierderea, respectiv stricăciunea lucrurilor , au provenit din caz fortuit sau de forță
majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau cel al destinatarului. Prin urmare, art. 425 C.com. instituie o

35 O. Căpățînă, op. cit. , p. 169.
36 Articolul 3 C.com.: „Legea consideră ca fapte de comerț: (…) Întreprinderile de transporturi de
persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat” și art. 4 C.com.: „Se socotesc, afară de acestea, ca fapte
de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă
contrariul nu rezultă din însuși actul.”
37 O. Căpățînă, op. cit. , p. 171.
38 Legi specifice anumitor tipuri de transport, reglementări ale C odului comercial, regulamente de
transport.
39 Șt. Scurtu, op. cit. , p. 81-83.
40 Ibidem, p. 84.
41 Articolul 425 C.com.
55un caracter comercial35, în această situație operând pr ezumția de comercialitate așa
cum este ea instituită de art. 4 C.com.36
Condiția esențială pentru angajarea ră spunderii contractuale a cărăușului o
constituie existența contractului de transport. Pentru angajarea răspunderii contractuale a transportatorului, contr actul de transport trebuie să întrunească,
cumulativ, următoarele condiții: să fie un contract valabil din punct de vedere
juridic; în baza contractului de tran sport să se stabilească raporturi juridice
nemijlocite între cărăuș și expeditor/d estinatar – între păgubit și autorul
prejudiciului și prejudiciul să rezulte din neexecutarea totală sau parțială a unei
obligații născute din chiar contractul de tran sport, respectiv din contractul ce leagă
pe păgubit de autorul prejudiciului respectiv
37. Dacă ne referim însă la o
„întreprindere de transport”, vom avea de-a face cu o persoană juridică și
răspunderea nu va mai fi una directă, ci o răspundere contractuală pentru altul.
Condițiile generale ale răspunderii cont ractuale a cărăușului sunt cele din
dreptul comun: fapta ilicită cauzatoare de pr ejudiciu, vinovăția autorului, existența
prejudiciului și existența legăturii de cau zalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.
Regimul juridic al cărăușului este considerat de doctrină ca fiind mai agravat decât răspunderea contractuală din dreptu l comun. Acest fapt se datorează
angajamentului asumat de cărăuș, anume acel a de a preda mărfurile transportate în
mâinile destinatarului. Prin urmare, obligația cărăușului este una de rezultat și
orice deficiență în executare poate fi asimilată cu o faptă ilicită.
În dreptul transporturilor, răspunderea contractuală a cărăușului prezintă
elemente de specificitate față de dreptul comun .
Răspunderea contractuală a cărăușului în ceea ce privește reglementarea
juridică are următoarele reguli de aplicab ilitate: se aplică cu precădere dispozițiile
din legile speciale
38 și numai în cazul în care acestea nu există se aplică regulile
dreptului comun39.
În raport de regulile dreptului com un, elementele de specificitate ale
răspunderii contractuale ale cărăușul ui privesc cu precădere două aspecte
importante: sarcina admiterii prob ei și întinderea despăgubirilor.40 Potrivit Codului
comercial41, cărăușul răspunde de pierderea sau stricăciunea lucrur ilor ce i-au fost
încredințate pe toată durata contractului de transport, dacă nu probează că
pierderea, respectiv stricăciunea lucrurilor , au provenit din caz fortuit sau de forță
majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau cel al destinatarului. Prin urmare, art. 425 C.com. instituie o

35 O. Căpățînă, op. cit. , p. 169.
36 Articolul 3 C.com.: „Legea consideră ca fapte de comerț: (…) Întreprinderile de transporturi de
persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat” și art. 4 C.com.: „Se socotesc, afară de acestea, ca fapte
de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă
contrariul nu rezultă din însuși actul.”
37 O. Căpățînă, op. cit. , p. 171.
38 Legi specifice anumitor tipuri de transport, reglementări ale C odului comercial, regulamente de
transport.
39 Șt. Scurtu, op. cit. , p. 81-83.
40 Ibidem, p. 84.
41 Articolul 425 C.com.

56prezumție relativă de culpă în neîndep linirea obligațiilor contractuale de către
cărăuș. Această prezumție legală relati vă nu înăsprește regimul responsabilității
cărăușului, ci nu face altceva decât să-l ob lige pe cărăuș să administreze proba. În
ceea ce privește întinderea răspunderii cărăușului, conform art. 430 alin. (1) C.com., în caz de pierdere sau avariere a mărfii încredințate spre transport,
despăgubirea se stabilește având în vedere numai paguba efectivă ( damnum
emergens ), nu și beneficiul nerealizat ( lucrum cessans ). Aceasta înseamnă că
răspunderea cărăușului stabilită potrivit dr eptului comercial este mai redusă decât
dacă ar fi stabilită potrivit dreptului comun (conform art. 1084-1086 C.civ.), unde
prejudiciul total cuprinde atât prejudiciul efectiv, cât și câștigul nerealizat. Codul
civil și Codul comercial consideră respon sabilitatea cărăușului culpabil de dol sau
culpă gravă tot contractuală și o agravează în ce privește calcularea daunelor; deci
dolul și culpa gravă nu sunt asimilate fraudei, caz în care ar trebui să atragă o
răspundere delictuală.
42
Concluzii. Așa cum rezultă din analiza efectuată, contractul de transport este
un contract pentru care contractul civil asigură un punct de pornire și fundamentul
juridic, așa cum o face și pentru alte contracte din sfera dreptului privat, dar
contractul de transport rămâne, totuși , un contract autonom, distinct, a cărui
fizionomie juridică complexă se conturează dintr-o serie de elemente esențiale. Mai
întâi, părțile contractului: cărăuș profesioni st și expeditor, iar obligațiile părților:
obligația cărăușului de a deplasa mărfurile sau persoanele (în cazul contractului de transport de mărfuri, obligația de pază a bunu rilor și de a le preda destinatarului) și
obligația expeditorului (sau a destinatarului) de a plăti prețul transportului. Pe de
altă parte, un termen de executare a tr ansportului și un mijloc de transport
corespunzător. În fine, parcurgerea unui itiner ar, dar și ideea că destinatarului, care
nu este parte în contract, dar care este beneficiarul acestuia și căruia, uneori, îi pot reveni și obligații (de exemplu, obligația de plată a prețului transportului).
Așadar, contractul de transport este o convenție între cărăușul profesionist și
expeditor, convenție prin care cărăușul se obligă ca, în schimbul unei remunerații,
să transporte cu un mijloc de transport ad ecvat și într-un anumit termen mărfuri sau
persoane. În cazul transporturilor de mă rfuri, cărăușul se obligă să predea bunurile
în mâinile destinatarului.
Caracterul unitar al sistemului național de drept român este asigurat, între
altele, prin corelarea și interferențele dintre componente (ramuri), pe de o parte, iar,
pe de altă parte, prin considerarea juridică a unei ramuri de drept ca fiind drept
comun pentru una sau mai multe ramuri. În cazul dreptului transportului, drept
comun este considerat, alături de dreptul comercial, dreptul civil.
În acest context, se impune o ultimă precizare: dreptul civil este drept
comun pentru dreptul transportului în ultimă instanță și prin mijlocirea dreptului comercial, pentru că, la rândul său, drep tul comercial apelează la dreptul civil
pentru norme juridice, principii de ramură ori instituții juridice și reguli generale,
ceea ce înseamnă că dreptul civil este cons iderat drept comun pentru dreptul
comercial. Astfel spus, dreptul civil este drept comun în mod nemijlocit pentru

42 Șt. Scurtu, op. cit., p. 84.
56prezumție relativă de culpă în neîndep linirea obligațiilor contractuale de către
cărăuș. Această prezumție legală relati vă nu înăsprește regimul responsabilității
cărăușului, ci nu face altceva decât să-l ob lige pe cărăuș să administreze proba. În
ceea ce privește întinderea răspunderii cărăușului, conform art. 430 alin. (1) C.com., în caz de pierdere sau avariere a mărfii încredințate spre transport,
despăgubirea se stabilește având în vedere numai paguba efectivă ( damnum
emergens ), nu și beneficiul nerealizat ( lucrum cessans ). Aceasta înseamnă că
răspunderea cărăușului stabilită potrivit dr eptului comercial este mai redusă decât
dacă ar fi stabilită potrivit dreptului comun (conform art. 1084-1086 C.civ.), unde
prejudiciul total cuprinde atât prejudiciul efectiv, cât și câștigul nerealizat. Codul
civil și Codul comercial consideră respon sabilitatea cărăușului culpabil de dol sau
culpă gravă tot contractuală și o agravează în ce privește calcularea daunelor; deci
dolul și culpa gravă nu sunt asimilate fraudei, caz în care ar trebui să atragă o
răspundere delictuală.
42
Concluzii. Așa cum rezultă din analiza efectuată, contractul de transport este
un contract pentru care contractul civil asigură un punct de pornire și fundamentul
juridic, așa cum o face și pentru alte contracte din sfera dreptului privat, dar
contractul de transport rămâne, totuși , un contract autonom, distinct, a cărui
fizionomie juridică complexă se conturează dintr-o serie de elemente esențiale. Mai
întâi, părțile contractului: cărăuș profesioni st și expeditor, iar obligațiile părților:
obligația cărăușului de a deplasa mărfurile sau persoanele (în cazul contractului de transport de mărfuri, obligația de pază a bunu rilor și de a le preda destinatarului) și
obligația expeditorului (sau a destinatarului ) de a plăti prețul transportului. Pe de
altă parte, un termen de executare a tr ansportului și un mijloc de transport
corespunzător. În fine, parcurgerea unui itiner ar, dar și ideea că destinatarului, care
nu este parte în contract, dar care este beneficiarul acestuia și căruia, uneori, îi pot reveni și obligații (de exemplu, obligația de plată a prețului transportului).
Așadar, contractul de transport este o convenție între cărăușul profesionist și
expeditor, convenție prin care cărăușul se obligă ca, în schimbul unei remunerații,
să transporte cu un mijloc de transport ad ecvat și într-un anumit termen mărfuri sau
persoane. În cazul transporturilor de mă rfuri, cărăușul se obligă să predea bunurile
în mâinile destinatarului.
Caracterul unitar al sistemului național de drept român este asigurat, între
altele, prin corelarea și interferențele dintre componente (ramuri), pe de o parte, iar,
pe de altă parte, prin considerarea juridică a unei ramuri de drept ca fiind drept
comun pentru una sau mai multe ramuri. În cazul dreptului transportului, drept
comun este considerat, alături de dreptul comercial, dreptul civil.
În acest context, se impune o ultimă precizare: dreptul civil este drept
comun pentru dreptul transportului în ultimă instanță și prin mijlocirea dreptului comercial, pentru că, la rândul său, drep tul comercial apelează la dreptul civil
pentru norme juridice, principii de ramură ori instituții juridice și reguli generale,
ceea ce înseamnă că dreptul civil este cons iderat drept comun pentru dreptul
comercial. Astfel spus, dreptul civil este drept comun în mod nemijlocit pentru

42 Șt. Scurtu, op. cit., p. 84.

57dreptul transportului ori de câte ori acesta din urmă apelează la normele, principiile
și regulile generale aparținătoare primul ui; este însă drept comun pentru dreptul
transportului și în mod mijlocit (derivat), datorită faptului că dreptul civil este drept
comun pentru dreptul comercial care, la rândul lui, este drept comun pentru dreptul transportului.
Aspecte juridice care reclamă noi abordări. Așa cum am mai arătat,
dispozițiile Codului Civil în domeniul transporturilor nu asigură cadrul juridic necesar pentru activitatea de transport, ac tivitate considerată foarte importantă
pentru economia națională. Potrivit doctrinei
43, este necesară o reglementare mai
cuprinzătoare a problemelor privitoare la contractul de transport pentru a nu se
ajunge la situația ca lacunele de reglem entare să fie completate de practica
judiciară și de doctrină și, în acest sens, est e necesară o reglementare sistematică și
completă a contractului de transport și a materiei transporturilor, în general.
Astfel, o serie de probleme de drept reclamă o nouă abordare sau modificări
în concordanță cu activitatea de transpor t modernă a zilelor noastre. Mai întâi,
adaptarea reglementărilor la limbajul tehnic al domeniului transporturilor și actualizarea limbajului folosit în vechile regl ementări. Pe de altă parte, punerea în
concordanță a dispozițiilor legale cu realitățile și fenomenele economice
contemporane, precum și tratarea mai de taliată a unor probleme de drept ca:
evaluarea legală a despăgubirilor datorate de cărăuș pentru întârziere, elaborarea de
norme speciale în materia prescripției acțiunilor ce izvorăsc din contractul de transport, cu scopul de a f ace ca soluționarea litigiilor să fie mai operativă și mai
aproape de ritmul de viață actual. În fine, departajarea contractului de transport,
prin reglementări speciale, de alte operați uni înrudite ca, de exemplu, contractul de
livrare de mărfuri la domiciliul clientului , locațiunea unui mijloc de transport,
contractul de remorcare etc.
44

43 Șt. Scurtu, D. Cornoiu, Contractul de transport de mărfuri în Codul civil și Proi ectul Codului civil ,
Revista de Științe Juridice nr. 2/2 006, Editura Themis, Craiova, p. 35-42.
44 O. Căpățînă, op. cit. , p. 243-246.
57dreptul transportului ori de câte ori acesta din urmă apelează la normele, principiile
și regulile generale aparținătoare primului; este însă drept comun pentru dreptul
transportului și în mod mijlocit (derivat), datorită faptului că dreptul civil este drept
comun pentru dreptul comercial care, la rândul lui, este drept comun pentru dreptul transportului.
Aspecte juridice care reclamă noi abordări. Așa cum am mai arătat,
dispozițiile Codului Civil în domeniul transporturilor nu asigură cadrul juridic necesar pentru activitatea de transport, ac tivitate considerată foarte importantă
pentru economia națională. Potrivit doctrinei
43, este necesară o reglementare mai
cuprinzătoare a problemelor privitoare la contractul de transport pentru a nu se
ajunge la situația ca lacunele de reglem entare să fie completate de practica
judiciară și de doctrină și, în acest sens, est e necesară o reglementare sistematică și
completă a contractului de transport și a materiei transporturilor, în general.
Astfel, o serie de probleme de drept reclamă o nouă abordare sau modificări
în concordanță cu activitatea de transpor t modernă a zilelor noastre. Mai întâi,
adaptarea reglementărilor la limbajul tehnic al domeniului transporturilor și actualizarea limbajului folosit în vechile regl ementări. Pe de altă parte, punerea în
concordanță a dispozițiilor legale cu realitățile și fenomenele economice
contemporane, precum și tratarea mai de taliată a unor probleme de drept ca:
evaluarea legală a despăgubirilor datorate de cărăuș pentru întârziere, elaborarea de
norme speciale în materia prescripției acțiunilor ce izvorăsc din contractul de transport, cu scopul de a f ace ca soluționarea litigiilor să fie mai operativă și mai
aproape de ritmul de viață actual. În fine, departajarea contractului de transport,
prin reglementări speciale, de alte operați uni înrudite ca, de exemplu, contractul de
livrare de mărfuri la domiciliul clientului , locațiunea unui mijloc de transport,
contractul de remorcare etc.
44

43 Șt. Scurtu, D. Cornoiu, Contractul de transport de mărfuri în Codul civil și Proi ectul Codului civil ,
Revista de Științe Juridice nr. 2/2 006, Editura Themis, Craiova, p. 35-42.
44 O. Căpățînă, op. cit. , p. 243-246.