40LVII Philologia [604993]

40LVII Philologia
2015 maI–august
Nadejda IV ANOV
Institutul de Filologie al AȘM
(Chișinău)ÎnTOARCEREA LA ORIGInI
PRIn OGLInDA ALTERITĂȚII
Abstract. Mircea Eliade restored through characters a living world of eternal
in which they are reborn. The male character, Allan, is going through a long spiritual and
mental metamorphosis, even through a physical one. And India, which he came to civilize,
charms him by her archetypal images in which he recognizes his being. The surrounding
world emphasizes the anamnesia, triggering memories of the collective unconscious flow.
Consequently, he listens to the voice inside, and discovers the absolute reality of who he tried
to escape. He finds peace in Maitreyi woman, who manages to destroy the duality of anima-
animus through an erotic – mystical ritual.
Keywords: India, archetypal images, collective unconscious, erotic – mystical ritual,
the duality of anima-animus.
Țesătura narativă a romanul Maitreyi are la origine trăirile și observațiile tânărului
Mircea Eliade aflat în India între anii 1929 și 1931. Romancierul beneficiază de o bursă
din partea statului român și a maharajahului de Kasim Bazar pentru a elabora teza
de doctorat despre yoga, sub îndrumarea profesorului de filozofie de la Universitatea din Calcutta, Surrendranath Dasgupta. Însă insolitul și profunzimea gândirii și culturii
indiene le va cunoaște, în special, datorită ospitalității dascălului ce-l va integra, imediat, în familie. Prin urmare, tânărului Eliade i se oferă chiar de la început o șansă să descopere
pe viu o lume cu totul nouă, un univers de gândire și de simțire ce-l impresionează până
în adâncul ființei. „Suportul didactic” principal devine fiica cea mai mare a profesorului, Maitreyi. Feminitatea acesteia reușește să zdruncine mândria și scepticismul europeanului.
Respectiv, dimensiunea spirituală și tainele Indiei preschimbă egotismul tânărului într-o
împlinire de sine. E o experiență a întoarcerii spre Centrul existențial, pe care tânărul
romancier hotărăște s-o imortalizeze prin romanul său Maitreyi. Evenimentele și persoanele
importante sunt transfigurate și preschimbate, păstrându-se doar numele personajului-
axă, a personajului-simbol. Opera a fost înalt apreciată de la apariție, indiscutabil, mai întâi, pentru caracterul ei exotic și nuanța erotico-mistică – o noutate, de altfel, în istoria
literaturii române. E un moment de creație decisiv pentru Mircea Eliade. Bogăția filozofiei
descoperită în valorile culturale hinduse va influența considerabil studiile științifice
și creația sa literară din viitor.
Romanul Maitreyi are, în biografia de creație a lui Mircea Eliade, două funcții
de bază: prima – anticipează și pregătește cititorii pentru înțelegerea teoriei științifice,
de mai târziu, de homo religiosus, timpul și spațiul profan, timpul și spațiul sacru, Spiritul Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei

41Philologia LVII
maI–august 2015
Suprem, erosul mistic etc., explicate artistic, de altfel, în roman. Și a doua – introduce
un eu fidel și credibil, ce sporește verosimilitatea, respectiv, interesul cititorilor, datorită
caracterului autobiografic. În același timp, textul artistic este unica posibilitate a tânărului
Eliade de a-și mărturisi povestea de dragoste, fiindcă „nu poți să-ți povestești viața, decât
dacă o transformi în prealabil într-o viață a altuia” [1, p. 179], spune Marius Lazurcă.
Chiar de la început, romanul trădează o oarecare resemnare și o „uitare de sine”
a personajului narator față de condiția sa umană, și anume, pierderea momentelor
de împlinire spirituală. Forma respectivă de scriere este ca un analgezic spiritual. Prin re-trăirea erosului, naratorul se simte protejat de timpul și spațiul profan. În explicațiile despre
lacuna de memorie cu privire la prima întâlnire cu Maitreyi, sesizăm un fior de vinovăție, o culpă în fața acestei surse de plenitudine interioară. Fata, apreciată spre finalul romanului ca Marea Zeiță a sufletului, la început apare „urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri,
cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin”. Reconsiderarea vine printr-o consecință de metanoia, prin dobândirea acelui ochi ascuns
care deschide posibilitatea de a vedea ființa umană din interior, prin ascultarea simțurilor.
Trăsătura definitorie a personajului, antitetică în raport cu Maitreyi și cu celelalte personaje
locale, se explică prin originea sa culturală și etnică de european care n-a fost niciodată
în corelație cu natura, n-a trăit după modelul cosmologic hindus și n-a știut despre
contopirea cu Marele Tot. Egolatru și suficient sieși, el are iluzia că individualitatea sa este
una de excepție în anturajul în care a nimerit și-l ridică deasupra acestor „primitivi”.
Este vorba despre inginerul englez, Allan, angajat în India pentru desen tehnic la noua
societate de canalizare în Tamluk. Aici îl cunoaște mai de aproape pe Naredra Sen, cel
dintâi laureat din Edinburgh, tatăl lui Maitreyi. Personajul se bucură de respect și încredere
din partea patronului, ceea ce-i accentuează egocentrismul și suficiența de persoană
cu un statut deosebit, excepțional.
Până la cunoașterea lui Maitreyi, Allan își trăiește viața într-o frivolitate inconști-
entă. Distracțiile cu prietenii europeni, libertățile tinereții, aventurile amoroase îl sustrag de la o eventuală meditație asupra rostului existenței. Pare că nimic nu poate să-i tulbure
echilibrul interior, ce i-ar pune la îndoială obișnuitele sale principii, cultura, religia, dar și
individualitatea sa de bărbat liber și fără probleme de conștiință. Momentul declanșator,
o intuiție a unei stări primordiale pre-conștiente se manifestă odată cu sentimentul străin
și ciudat al revenirii la origini, cu apropierea de natura primară a Indiei. Rezultă o stare care îi amintește de „ceva” puternic cu totul altfel decât sine [2, p. 66], remarcă Mircea
Eliade în Mitul eternei reîntoarceri. În adâncul ființei se produce o ruptură, în el se
trezește ceva „primordial de care se bucura înainte de Timp, înainte de Istorie. Această
despărțire s-a manifestat sub forma unei rupturi produse în el însuși și totodată în Lume”
[3, p. 204]. În acest moment Allan presimte cu acuitate frivolitatea vieții de până acum,
astfel fiindu-i afectată ignoranța (avidya ), cea care, potrivit filozofiei budiste, „produce
lucrurile compuse, multiplicitatea”, iar în consecință, cunoașterea inautentică [4, p. 19]. Cunoașterea luciferică, după cum o mai numește filozoful român Lucian Blaga, abate omul de la căutarea ființei din sine. Natura însă restabilește ruptura spirituală a personajului
lui Eliade cu o rază de lumină transcendentă din timpul arhaic, funcția căreia este
să trezească nostalgia plenitudinii. Din care cauză Allan este cuprins de o starea feerică
și insolită redată artistic astfel: „nu știu ce măreție firească și inumană trăia atunci în mine. Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei

42LVII Philologia
2015 maI–august
Aș fi făcut orice, deși nu mai doream nimic. Gustul singurătății mele în această lume
de minuni mă amețise.(…) Umblam fără să înțeleg nimic”. Aceeași chemare obscură față
de un alt fel de dragoste, din afara umanului o simte și Pavel Anicet, personajul principal
din Întoarcere din rai: „Să poți rămâne toată viața singur, să te înfrățești cu fluturii
și cu paserile, să iubești stelele și apele, să-ți satisfaci instinctul acesta care duce la moarte
(…) iubind orice altă viață, în afară de o viață umană”. Constatăm că atât Allan, cât
și Pavel au auzit „partea spirituală din om, acea pe care sufletul încătușat în trup o cheamă cu o iubire nostalgică” [6, p. 95]. Personalitatea artificială a protagonistului Allan devine
tot mai fragilă odată ce eternul spiritual îi relevă splendida sa manifestare cosmică. Altfel
spus, nu se mai poate mulțumi doar cu natura sa masculină, ci va înainta în decriptarea
misterelor abia cunoscute prin anima. Respectiva dezvăluire interioară induce omul
spre dorința de a se naște din nou.
Tot aici observăm că Cerul și Pământul, în momentul de beatitudine, nu mai erau
diferite în viziunea tânărului, ci un tot întreg desăvârșit: „Mi-aș fi pus brațele sub cap, și privind oceanul acela albastru de deasupra mea, aș fi așteptat să se scurgă minutele
… aproape fără să le simt”. Starea resimțită de personaj indică o comuniune a spiritului
individual cu cel cosmic (purtând în filozofia indiană denumirea de Brahman) într-un tot
întreg indivizibil. În același timp, dacă e să facem o referință la gândirea chineză veche,
există două forțe primordiale yin – yang, datorită cărora descoperim în metamorfozele
personajului lui Eliade încă o schimbare semnificativă. Forțele masculinului și femini-
nului (yin – yang) se relevă într-o mișcare orientată spre Cer. Este o șansă pentru personaj de a accede către Sinele arhetipal, până atunci necunoscut de el. Trezit în interiorul
său, Sinele transcende trăirile personale după modelul cosmic.
Este un moment ontologic, de altfel, întâlnit și în altă operă literară a lui Mircea
Eliade, Ivan. Narațiunea se structurează pe mai multe planuri narative, realizate artistic
prin treceri periodice ale personajului Darie din vis în vis. Atât drumul real anevoios spre casă, cât și visele îl ajută să i se reveleze propria condiție umană. Itinerarul nocturn
simbolizează coborârea în inconștientul colectiv, întoarcerea la primordial: „După aceea ne înfundăm din nou în porumbiște…”, „…greierii se împuținaseră, (…) se întunecase,
chiar nu pătrundea de nicăieri nicio adiere și văzduhul era încă închis. (…) Și uneori
bocancul îi rămânea prins în vreo buruiană (…) și smucindu-și piciorul smulgea buruiana
din rădăcini”. La acest itinerar simbolic se adaugă și imaginea unui alter ego, necunos-
cutul mort și îngropat, care apare în vis. Acest prizonier eliberat am putea spune
că reprezintă sufletul Universului sau în terminologia gândirii indiene Brahman-ul
care explică rostul existenței lui Darie: „Să trezim spiritul care zace alienat în orice
viață”. În felul acesta lui Darie i se relevă importanța alterității ca Spiritul Suprem
îngropat în trup. Aceeași intuiție o are și Allan în citatul de mai sus, dar el trece peste ea fără să-i dea, la început, importanța cuvenită, întorcându-se la activitățile de rutină
și mediocre. Important este totuși faptul că impactul spiritual al experienței mistice
nu se pierde definitiv. Un exemplu în acest sens ar fi meditațiile sale: „Mă gândeam
la Norinne, la Harold, la ceilalți toți, și mă întrebam cum au intrat în viața mea, ce rost
am eu printre existențele lor atât de tihnite și de mediocre”. În susținerea acestei idei vine
și profesorul Sen: „Dumneata, Allan, ai alte drumuri înainte. Viața anglo-indienilor ăștia
nu e demnă de dumneata. (…) n-ai să iubești niciodată India alături de ei”.Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei

43Philologia LVII
maI–august 2015
În consecință, sentimentul împlinirii în sensurile sale ontologice, de care Allan
fusese privat până în acel moment, se descoperă plenar cu alte imperative de viață, de tră-
ire și de comportament. În felul acesta, el tinde să respingă tot ce este meschin: fetele „ieftine”, prietenii neadevărați, încercând să depășească și haosul emoțional. Și în lo- cul lor vine doar Maitreyi. Fata care, la prima vedere, i se pare urâtă, o ființă primară, prezența căreia însă îl tulbură neașteptat: „…iar după el, cu ezitări și pași moi, Maitreyi.
Am simțit cum mi se oprește inima…”, „Mă întrebam atunci, puțin mâniat de stângăcia
mea, ce mă turbură în prezența acestei fete, pe care n-aș iubi-o niciodată, cu care
mă voi întâlni sporadic și inutil”. O explicație a comportamentului lui Allan o găsim
la psihanalistul C. G. Jung, care susține că „în inconștientul bărbatului există o imagine colectivă moștenită a femeii, cu ajutorul căreia el sesizează esența femeii” [7, p. 218]. Tulburarea personajului semnifică, de fapt, un început de dragoste. Forțele erosului răbufnind din adâncurile inconștientului pun stăpânire pe întreaga sa ființă masculină.
Allan este însă și un european, în el se dă acerbă o luptă interioară. El încearcă
să minimalizeze sentimentele sale și interesul real pentru Maitreyi. În fața prietenilor
el mimează cu ironie indiferența: „Începui să bârfesc și pe inginer, și pe Maitreyi, fără
să cred un cuvânt din cele ce spuneam”, spune naratorul.
Cu timpul, simte în interior o dedublare a personalității. La eul său cotidian,
profan, de european frivol și raționalist, se adaugă o anima, tot atât de vie și înflăcărată:
„Mi-aduc aminte că strigau în mine două suflete: unul mă îndemna către viața nouă,
pe care niciun alb, după știința mea, nu o cunoscuse de-a dreptul din izvor, (…) pe care prezența Maitreyiei o făcea mai tainică și mai fascinantă ca o legendă”. Observăm
că în Allan s-a născut un altul, străin și enigmatic. E Sinele care are nevoie de un spațiu
și un timp sacru. De aici și acceptul său de a locui în familia inginerului Sen. Decizia are un sens adânc. Casa va sluji drept uter din care el va trebui să renască.
Imaginea artistică a personajului Maitreyi variază pe parcursul romanului în fun-
cție de emoțiile și sentimentele naratorului, dat fiindcă nararea este una subiectivă. Allan,
după cum am menționat mai sus, nu observă nimic deosebit în această fată. Însă treptat,
animus-ul este tot mai mult afectat de anima secretă a tinerei indiene, fiind, pe parcurs,
toată ființa sa, absorbită de admirație pentru Maitreyi, începând cu personalitatea secretă
a tinerei ce nu i se dezvăluie în mod obișnuit. Astfel că toată ființa sa e cuprinsă
de admirație pentru Maitreyi: „nu mă săturam privind-o, iar acele câteva minute
mi s-au părut nesfârșite. Nu știu ce spectacol sacru îmi părea mie râsul ei și sălbăticia
acelui trup aprins. Aveam sentimentul că săvârșesc un sacrilegiu privind-o”. Acest necunoscut greu de descifrat nu este decât alteritatea sa. Prin femeie, Allan își proiec-
tează visele, în încercarea de a se regăsi, așa după cum susține și Simone de Beauvoir
„…femeia apare în același timp ca o plenitudine de a fi în opoziție cu această existență
al cărei neant bărbatul îl simte în sine. (…) În femeie se întruchipează în mod pozitiv
absența pe care orice creatură o poartă în suflet și, căutând să se regăsească prin ea,
bărbatul speră să se împlinească pe sine” [8, p. 9]. Prin urmare, în Maitreyi, personajul narator găsește prilejul descoperirii de Sine, imposibilă până atunci. Atracția, doar
energetică la început, crește fulgerător într-un sentiment de reînviere interioară, cople-
șindu-l și eliberându-i inconștientul însetat de Lumină. Dragostea, afirmă Mircea Eliade,
îl scoate pe om din sine, „proiectându-l în persoana iubită, tinzând să se identifice Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei

44LVII Philologia
2015 maI–august
cu ea și anihilează astfel individualitatea, și cu o expresie tehnică, are loc deplasarea
centrului de greutate al ființei omenești din sine în celălalt, în ființa iubită” [9, p. 72].
Romanul Maitreyi ne înfățișează misterul erosului ce împreunează doi tineri necu-
noscuți, dar, cel mai important, din două emisfere culturale diferite, care, la prima vedere,
par incompatibile. De aceea, jocul devenirii androginice „dezactivează” rațiunea
europeanului și abordează doar sufletele lor separate. Erosul mistic mai prevede ca tot
ce este lumesc să rămână în afara ritului de inițiere, fiindcă „sufletul nu ia cu sine
mulțimea de amintiri pământene, (…) puține amintiri de aici îl însoțesc în lumea inte-
ligibilă” [10, p. 68], afirmă Jean Bruno.
De menționat că însuși personajul Maitreyi nu este o simplă zămislire naratologică,
ea mai este și o Mare Zeiță a personajului narator. Prin intermediul ei, Allan va descoperi
și se va uni cu ființa născută din sine. Astfel că întoarcerea la modelul existenței arhetipale
începe cu trecerea de la interesul banal la etapa de studiere a complexului inconștient anima reflectat în tânăra indiancă, fiindcă nimeni, spune C. G. Jung „nu se poate deba- rasa de sine în favoarea unei personalități artificiale” [6, p. 221]. De la început orice
presupunere despre personalitatea lui Maitreyi este eronată, lui Allan, nu-i reușește
să o aprecieze definitiv. Nu se potrivește niciunui tip de fete cunoscute până acum: proaste
sau simple. Timp în care prezența ei, fără să înțeleagă de ce, îl face fericit. Ființa ei
se aseamănă unui Univers ce-i deschide noi viziuni și cunoașteri. Cel mai important este
însă libertatea și noutatea descifrată din trupul și comportamentul lui Maitreyi prin care
își simte celălalt eu: „trupul aproape descoperit (…), cu părul în ochi, cu brațele pe sâni
și o văd mișcând din picioare, cutremurându-se de râs, repezindu-și papucii, cu o arun- cătură de gleznă, tocmai în celălalt capăt al zidului”, „mă atrăgeau vorbele ei, mă încântau gândirea ei incoherentă, naivitățile ei, și multă vreme, mai târziu, mi-a plăcut să mă con- sider om întreg alături de această barbară”. Observăm că această nouă latură anima
îl orientează spre o unire mistică, care-l va ferici, dar și șoca în același timp. Astfel
că pasul următor în regăsirea Sinelui îl reprezintă confruntarea gândirilor celor doi tineri în timpul primelor discuții. Allan este plăcut surprins de gândirea primară, apreciază
lipsa de „orgoliu al originalității” [12, p. 12], dar și siguranța de sine a fetei, imaginea verso a europeanului, de altfel. Sunt calitățile fără de care unirea lor ar fi imposibilă .
Ele îmblânzesc egocentrismul pronunțat al tânărului și armonizează diferențele
de mentalitate.
Climaxul discuțiilor dintre cei doi tineri se descoperă în momentul când sora
mai mică a lui Maitreyi, Chabu, îl întreabă pe Allan ce a zis pomul din povestea narată
de dânsul. Discuție, de altfel, ce l-a introdus pe europeanul Allan în filozofia și cultura indiană. Reieșind din adevărul indic că toți pomii au suflet, Allan descoperă în Chabu
și în Maitreyi un suflet panteist: „E arbustul din curte, povestește Maitreyi, acela
cu ramurile pe balustrada verandei. Chabu îi dă în fiecare zi mâncare: turtă și prăjituri,
și firimituri din tot ce mănâncă ea”. Conversația l-a impresionat nespus. Mai mult, i se pare o descoperire științifică despre cultura indiană. Iar fetele reprezintă documentele rare,
care, de altfel, după închipuirea europeanului, au citit prea multe povești. Însă primiti-
vismul remarcat se explică altfel. C. G. Jung susține că primitivii posedă „o conștiință nesigură, fragilă, abia desprinsă din apele originare ale inconștientului” [13, p. 15]. Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei

45Philologia LVII
maI–august 2015
De aceea, pentru ei, lumea înconjurătoare este doar o reflecție a lumii arhetipale.
Iar lipsa barierei raționale favorizează deplasarea necontrolată de la un nivel la altul.
Existența deci este mereu alimentată de fluviul inconștientului.
Referindu-ne la simbolul arborelui, amintim că la cei vechi acesta, conform
spuselor lui Mircea Eliade, avea un sens exclusiv religios. Pe lângă semnificația inițială de fertilitate, mai este văzut și ca o reprezentare a Cosmosului. Elementul sacru exprimă „formula iconografică a realității absolute”, dar și Creația [14, p. 113]. Datorită rădă- cinii spirituale și culturale a lui Maitreyi și Chabu, realitatea absolută se conturează
foarte simplu prin relația femeie – arbore. O relație specifică culturii indiene, precizează
Mircea Eliade, în care dispar dubletele simbolice, devenind unio – sufletul femeie-
arbore. De aceea Chabu și Maitreyi sunt convinse că natura trăiește prin ele și fericirea
lăuntrică nu poate fi atinsă decât prin taina universului, deschisă singură din interiorul omului [15, p. 50]. Sufletul pomului și al lui Chabu s-au unit în unul din momentul
alegerii acestuia, drept argument fiind și răspunsul copilei la provocarea lui Allan:
„Bine, Chabu, dar pomul nu mănâncă turte. – Dar eu mănânc! răspunse ea foarte mirată
de observația mea”. Pornind de aici, omul și pomul împărtășesc orice sentiment, se bucură
și suferă împreună. Se completează reciproc emoțional și energetic. Ba mai mult, starea spirituală și orizontul de gândire se ridică de la nivelul interior spre cel exterior. Pentru
că „lumea exterioară se desprinde la nesfârșit în spațiu și în timp, precum și întregul complex al percepțiilor din interior” [15, p. 50]. Iată de ce, regăsirea fetei în pom pornește
de la o alegere hotărâtă și, intuitiv, foarte responsabilă. Cu el urmează să împartă toate
dulciurile, secretele, emoțiile inocente. Observăm că jocul copilăresc, de la prima vedere, este, de fapt, un joc al existenței. Iar dacă nu-l respecți, umbli căutând toată viața
să răspunzi la întrebarea: cine sunt eu? În consecință, fata ajunsă la maturitate își pri-
mește soțul drept o binecuvântare, pe care trebuie să-l completeze, iar bărbatul își va re- găsi în ea partea sa obscură, anima, orientându-i pe ambii spre Cer.
Aceeași încărcătură simbolică poartă și arborele lui Maitreyi, numit „șapte
frunze”. Prin intermediul lui, ea trăiește primul fior al dragostei platonice și erotice. Fata
se îndrăgostește de cel mai frumos și mai voinic copac, pe care îl alege să-i fie comple-
tare spirituală și emoțională. Din punct de vedere psihologic, ea regăsește virilitatea –
animus, ce o va împlini în frumos și sensibil. Ramurile copacului le asociază cu brațele
bărbatului, la atingerea cărora simțea o fericire supraumană: „O fericire atât de dulce,
mărturisește personajul, încât îmi pierdeam răsuflarea”. Erosul și atmosfera nocturnă
sporesc realitatea să se strecoare încet într-o stare de vis. Din cauză că „tocmai noaptea
se produce în noi toți o schimbare de stare, trecerea conștiinței în sediul inimii, astfel
încât, chiar când rămânem treji, noaptea se păstrează tendința acestei deplasări care
integrează tot ce poate da erosul” [16, p. 135]. Prin dizolvarea dualității, Maitreyi tinde
să evadeze din lumea limitativă și să restabilească starea primordială. Astfel că scenariul
inițierii cosmice a lui Maitreyi începe pe timp de noapte, când „dispar granițele dintre lumea reală și cea a misterelor” [17, p. 103]. Și continuă cu evadarea din realitatea
istorică în cea spirituală, prin depărtarea de casă, dezgolirea și ridicarea la cer cu ajutorul brațelor copacului ce mai simbolizează, scrie Mircea Eliade în Nașteri Mistice , „axa
cosmosului, Arborele Lumii” [18, p. 69].Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei

46LVII Philologia
2015 maI–august
Intima purificare va continua printr-o ascensiune extatică, menținută cu recitaluri
de versuri, ce exprimă starea de extaz. Este momentul ce reprezintă efortul de contopire
cu celălalt, sentiment al emoției panteiste [19, p. 32]: „Îi vorbeam, îl sărutam, plângeam.
Îi făceam versuri, fără să le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi înțeles”? Prin eros, pe care Platon l-a numit „daimon puternic” ce „umple golul dintre o natură și cealaltă” [20, p. 90], Maitreyi tinde să abolească Cosmosul. Și panteismul hindus
ori contopirea eului feminin cu cel masculin, precizează Mircea Eliade, pregătește fata
să-și asume modul specific de existență, adică de a deveni creatoare. În același timp,
ea este instruită în privința responsabilităților ei în societate și în cosmos. Julius Evola
consideră că femeile care s-au apropiat cel mai mult de imaginea femeii absolute sunt
cele ce aparțin civilizației din valea Indului. Unele din trăsăturile definitorii erotico-
estetice sunt: „talie foarte subțire, șolduri foarte largi, (…) coapse puternice, glezne fine, (…) ochi mari, gură cărnoasă și senzuală, nas mic, păr foarte lung” [16, p. 7]. Astfel
că Maitreyi este un etalon al frumuseții interioare și al celei exterioare. Drept argu-
ment vine observația lui Allan: „Nu are o frumusețe regulată. Ci, dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului”, „ochii prea
mari și negri, buzele cărnoase și răsfrânte, sânii puternici de fecioară bengaleză”, „șolduri mari, mijloc prea subțire”.
În concluzie, susținem că Mircea Eliade a redat prin intermediul personajelor sale
o lume vie a eternului în care protagoniștii romanului își regăsesc Sinele. Allan, personajul
masculin orgolios de descendența sa continentală, vine în India s-o civilizeze. Însă, după
cum am observat, acest tărâm exotic îl vrăjește prin imaginile sale arhetipale, astfel
încât natura indică îi descoperă unitatea sa primordială. În mod special, un rol important
în procesul de anamneză joacă vegetația cu manifestările ei de sacralitate ascunsă.
Prin urmare, personalitatea artificială a protagonistului Allan se vădește tot mai fragilă.
Pe lângă eul său cotidian, profan, frivol și raționalist se adaugă o anima – partea fe-
minină ce-l orientează spre androginizare. Alteritatea ca Ființă Supremă, abia redo-
bândită, tinde să cucerească întreaga ființă a europeanului, de aceea, Maitreyi, fiica
inginerului Naredra Sen, îl ajută să depășească fisura anamneziei și să se împlinească
printr-o simbioză cosmică. Ca urmare, Allan trece printr-o îndelungată metamorfoză
psihologică, spirituală și chiar fizică. Frica de necunoscut îl îndeamnă să respingă
contopirea cu celălalt eu. Însă, mai târziu, găsește liniștea în femeia din Maitreyi, care,
în romanul lui Mircea Eliade, are funcția să anihileze dualitatea yin – yang într-un ritual
erotico-mistic.
Referințe bibliografice
1. Lazurcă Marius. Zeul absent. Literatură și inițiere la Mircea Eliade. Ediția a II-a.
Chișinău: Ed. Cartier, 2015.
2. Eliade Mircea. Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri. Mituri, vise și mistere. București:
Ed. Humanitas, 1991, p. 66.Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei

47Philologia LVII
maI–august 2015
3. Eliade Mircea. Mefistofel și androginul. Traducere de Alexandru Cuniță. București:
Ed. Humanitas, 1995.
4. Tofan Ștefan. De la arhaic la liturgic. Lecții de filozofie. Editura Alter Ego Cristian,
Algorithm, 1996.
5. Neagoș Ion. Mircea Eliade. Mitul iubirii . https://ru.scribd.com/doc/203865331/Ion-
Neagos-Mircea-Eliade-Mitul-Iubiri i, (accesat pe 16.01.2015)
6. Rougemont de Denis. Iubirea și Occidentul . Traducere în română de Ioana
Cândea – Marinescu. București: Ed. Univers 1987.
7. Jung Carl Gustav. Opere complete 7. Două scrieri despre psihologia analitică.
Colecție coordonată de Vasile Dem. Zamfirescu. București: Ed. Trei, 2003.
8. Beauvoir de Simone. Al doilea sex. Ediția a III-a, vol. II. Trad. de Diana Crupenschi.
București: Ed. Univers, 2006.
9. Eliade Mircea. Insula lui Euthanasius. București: Ed. Fundația regală pentru lite-
ratură și artă, 1943.
10. Bruno Jean. Neoplatonismul. Trad. de Cătălin Anghelina. Editura Universitas,
2000.
11. Panainte Isabela Alina. Eros mistic la Plotin . Rezumat la teză de doctor.
Universitatea din București. Facultatea de Filozofie,2010 http://www.unibuc.ro/studies/ Docto
rate2011Februarie/Panainte%20Isabela%20Alina%20-%20Eros%20Mistic%20la% 20Plotin/
PANAINTE%20ISABELA%20ALINA%20EROS%20MISTIC%20LA% 20PLOTIN%20
REZUMAT.pdf(vizitat pe 21.02.2015)
12. Blaga Lucian. Religie și spirit . Sibiu: Ed. Dacia Traiană S.A., 1942.
13. Jung Carl Gustav, apud: Mureșean Vlad. Jung și inconștientul transcendental //
Sens Giratoriu, anul 4, nr. 60, 1-15 mai, 2009.
14. Eliade Mircea. Insula lui Euthanasius. București: Ed. Fundația regală pentru
literatură și artă, 1943.
15. Deussen Paul. Filosofia Upanișadelor. Trad. De Corneliu Sterian. București: Ed.
Herald, 2000.
16. Evola Julius. Metafizica sexului . Cu un eseu introductiv de Fausto Antonini. Trad.
de Sorin Mărculescu. București: Ed. Humanitas, 1994.
17. http://ru.scribd.com/doc/25222159/Dictionar-de-Motive-Si-Simboluri-Literare (ac
cesat pe 06.01.2015 ).
18. Eliade Mircea. Nașteri Mistice . Traducere de Mihaela Grigore Paraschivescu.
București: Ed. Humanitas, 2013.
19. Eliade Mircea. Yoga. Problematica filozofiei indiene . Prefață de Constantin
Noica. Ediție îngrijită de Constantin Barbu și Mircea Handoca. Craiova: Ed. Mariana, 1991.
20. Platon, apud: Evola Julius. Metafizica sexului . Cu un eseu introductiv de Fausto
Antonini. Trad. de Sorin Mărculescu. București: Ed. Humanitas, 1994.
21. Eliade Mircea. Jurnal, vol. I. București: Ed. Humanitas, 1993.
22. Jung, Carl Gustav. Opere complete. Arhetipurile și inconștientul colectiv , vol. I.
Colecție coordonată de Vasile Dem. Zamfirescu. Trad. din limba germană de Dana Verescu, Vasile Dem. Zamfirescu. București: Ed. Trei, 2003.Provided by Diacronia.ro for IP 82.76.179.170 (2019-06-17 09:17:38 UTC)BDD-A20056 © 2015 Academia de Științe a Moldovei
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)