3Lect. univ. dr. Horațiu Blidaru [605220]

3Lect. univ. dr. Horațiu Blidaru
ELEMENTE DE PSIHOLOGIE
POLITICĂ
EDIȚIA A II -A REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ

4
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei edi ții aparțin
Editurii Pro Universitaria

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiat ă fără acordul scris al
Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
BLIDARU, HORA ȚIU
Elemente de psihologie politic ă / Virgil-Hora țiu Blidaru. –
Ed. a 2-a, rev. și adăugită. – Bucure ști : Pro Universitaria, 2012
Bibliogr. ISBN 978-606-647-381-1 159.9:32.01(075.8)

7INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA POLITICĂ
În prefața unei recente lucrări dedicate psihologiei politice ,editată la New
York, autorii, cadre didactice la Universit ățilede Stat din Washington și Miami,
mărturiseau că, atunci când colegi i de la alte discipline îi întrebau în ce sunt
specializați, la răspunsul „în psihologie politică” cei mai mulți dintre interlocutori
aveau reacții de genul „Ce este asta?” sau „Nu știam că există o astfel de știință”1.
Încercând să explice situația descri să anterior, universitarii americani au
identificat mai mulți factori, care, în mod cumulativ, conduc la un astfel de
rezultat.
În primul rând, domeniul psihologiei politice este profund interdisciplinar iar
denumirea disciplinei induce în eroare, nefiind vorba doar de sintetizarea unor
cunoștințe de psihologie și știință politică, ci și de noțiuni de sociologie și
filozofie politică , administrație publică, antropologie , istorieșialte domenii.
În al doilea rând, asemenea altor domenii ale științelor soc iale, psihologia
politică apelează la metode și tehnici de cercetare variate, de la experimente și
anchetede teren, la studii de caz și analize calitative.
Din aceste considerente , o lungă perioadă de timp psihologia politică a fost
percepută drepto ramură apsihologiei sociale, iar probleme din domeniul său de
studiu recunoscut astăziau fost atribuite în mod curent altor științe.
În prezent, psihologia politică constituie un domeniu de studiu important al
cercetării academice. Înțelegerea cauzelor psiho logice ale comportamentului
politic(political behaviour )este esențială într -o lume în care violența politică
dusă la extrem a determinat națiunile civilizate să se angajeze într -un război
mondial împotriva terorismului, constituind un instrument esențial al decidenților
1Cottam Martha, Dietz -Uhler Beth, Mastors Elena, Thomas Preston, Introduction to political
psychology , Lawrence Erlbaum Associates, New York, 2004 .

8politici în înlăturarea modelelor comportamentale dăunătoare umanității și
promovarea celor benefice.
Psihologia politică este un domeniu interdisciplinar aflat la confluența dintre
psihologie și știința politică, având drept obiect de stu diuidentificarea și
explicarea mecanismelor psihologice ale comportamentului politic .
Dacă sintagma „psihologie politică” ( political psychology ) pune accentul pe
psihologie, sugerând că acesteia îi revine rolul central în cadrul obiectului de
studiu al d isciplinei, există și autori care utilizează sintagma „psihologia
politicului” (psychology of politics ), pentru a evidenția mai bine natura
interdisciplinară a domeniului .
Adepții abordării tradiționale au considerat, o lungă perioadă, că în politică
indivizii acționează rațional, pentru satisfacerea propriilor interese iar
comportamentul politic este predictibil.
Psihologia a oferit însă cercetătorilor instrumentele necesare pentru o
cunoaștere mai aprofundată a ființelor umane ca actori politici, evidenț iind faptul
căindivizii sunt motivați să acționeze în concordanță cu trăsăturile de
personalitate, valori și credințe. În realitate, oamenii procesează i ncomplet
informațiile pe care le obțin în procesul de cunoaștere a lumii în care trăiesc.
Uneori, indivizii acționează contrar propriilor lor interese și valori, ignorând
consecințele po sibileale comportamentelor lor. Astfel de comportamente sunt
mult mai frecvente decât ar părea la prima vedere.
O opinie larg răspândită, spre exemplu, leagă votul indiviz ilor de satisfacerea
propriilor interese. Se presupune ,astfel,că oamenii cu venituri ridicate vor vota
pentru partidele cu orientare de dreapta, iar cei cu venituri scăzute vor vota cu
partidele de stânga. În realitate, atât în rândul alegătorilor care ș i-au exprimat
opțiunea pentru partidele de dreapta, cât și în cadrul celor care au votat cu
partidele de stânga se numără persoane cu venituri și poziții sociale din cele mai
diverse. În aceste condiții, se poate afirma că unii se comportă rațional, și alț ii nu?

9Sau mai degrabă trebuie acceptată explicația că, dincolo de interesul economic,
cetățenii care au îmbrățișat o anumită opțiune politică împărtășesc și altevalori și
credințe comune?
Cercetările tradiționale ale comportamentului politic nu au reușit să explice
decizii și acțiuni politice dintrecele mai importante . Psihologia politică a apărut
ca urmare a eforturilor de a explica cele mai diverse comportamente politice,
acțiuni politice sau decizii politice care în unele situații dau rezultate, iar î n altele
eșuează.
Obiectivul principal al psihologiei politice îl constituie identificarea unor
legitățiale comportamentului politiccare să permită explicare a și predicția
unor evenimente , folosind metode științifice, care presupun o succesiunea de
etape, de la observarea sistematică a unor comportamente și eveni mente,
identificarea factorilor (variabilelor) care influențează comportamentele și
evenimentele observate, la formularea de explicații posibile (ipoteze), efectuarea
de noi observații, pentru a stabili în ce măsură ipotezele exprimate sunt validate,
definitivarea explicațiilor și retestarea acestora.
Îmbinarea domeniilor de studiu ale psihologiei și aleștiinței politice nu este o
întreprindere ușoară. Condițiile experimentale, care permit psihol ogilor să
controleze diferitele variabile care influențează un fenomen, sunt practic imposibil
de realizat în lumea reală a politicii, unde comportamentul este influențat de
numeroși factori externi.
Să analizăm câteva exemple . Dacă psihologii au demonstra tcă trăsăturile de
personalitate influențează comportamentul, psihologii politici trebuie să identifice
trăsăturilede personalitate importante în politică. Există astfel de trăsături? D acă
da, care sunt acestea și de ce sunt importante din perspectiva po liticii?Dintre
trăsăturilede personalitate importante în influențarea comportamentului politic,
amintimcomplexitatea procesului cognitiv, modul în care o persoană gestion ează
o situație conflictuală ș.a .

10Dacă psihologii susțincă, în anumite circumstan țe, atitudinile afectează
comportamentul, psihologii politici trebuie să stabilească cum se aplică această
legitate opțiunii de vot, altfel spus, să ofere răspunsul la întrebarea: ce atitudini cu
privire la politică și în ce condiții afectează opțiunea de vot? Cercetările au
evidențiat faptul că opțiunea de vot este influențată atât de atitudinile cu privire la
problemele politice, cât și de cele referitoare la candidați, partide și grupări
politice.
Apropierea dintre celedouă științe este reciproc benefică. Pe de o parte,
experții în psihologie politică apelează la teoriile psihologice pentru a înțelege
comportamentul politic, iar pe de altă parte psihologii se folosesc de rezultatele
aplicării teoriilor psihologice în politică pentru a -și reconsidera teor iile.
Psihologia politic ă este știința care explică cum, de ce gândesc și cum
acționează oamenii în domeniul politic. Oamenii sunt motivați să se implice în
politică sub acțiunea unor factori interni, cum ar fi personalitatea, atitudinile și
auto-identitatea; apoi, evaluează mediul și pe ceilalți prin procese cognitive care
produc imagini cu privire la ceilalți; ulterior, prin combinarea factorilor
menționați, decid cum să acționeze. În politică, indivizii acționează adesea ca
parte a grupului iar comportam entul lor în această situație poate sădifereradical
de comportamentul individual.
Sintagma „psihologie politică” a apărut pentru prima dată într -un editorial
anonim al publicației „London Times” din 10 februarie 1860, intitulat The great
objection to th e ballot(„Marea obiecție față de vot”) și într -o recenzie din ediția
din 20 decembrie 1861 a cotidianului „New York Times”, sub titlul Statecraft:
Political science and constitutional law („Arta guvernării: știința politică și legea
constituțională”).
Prima menționare a psihologiei politice ca domeniu de studiu academic îi
aparține antropologului german Adolf Bastian (1826–1905), considerat
„părintele etnografiei”, fiind menționată în volumul trei al lucrăriiDer Mensch in

11der Geschichte („Omul în istori e”), publicat la editura Wigand din Leipzig în
1860, sub titlul Politische Psychologie („Psihologie politică”).
Politologul și jurnalistul francez Emile Boutmy (1835–1906) este autorul
mai multor lucrăriîn titlul cărora a apărut sintagma „ psihologie pol itică”, cu mult
timp înainte ca aceasta să devină o disciplină universitară în sistemul de
învățământ anglo –saxon: :Essai d'une psychologie politique du peuple anglais
au XIXe siècle („Eseu despre psihologia politică a poporului englez în secolul
XIX”,1901);Eléments d'une psychologie politique du peuple américain: la
nation, la patrie, l'Etat, la religion („Elemente pentru o psihologie politică a
poporului american: națiune, patrie, stat, religie”, 1902) șiThe English people: A
study of their politic al psychology („Poporul englez: un studiu al psihologiei sale
politice”, 1904).
O contribuție mai puțin cunoscută la fundamentarea psihologiei politice îi
aparține britanicului George Beardoe Grundy (1861–1948),profesor de istorie
antică, specializat în istoria militară a Greciei și Romei, la Colegiul Corpus
ChristidinOxford, unde și-a desfășurat întreaga carieră academică.
În luna ianuarie 1917, în plin război mondial, Grundy a propus înființarea
unei ramuri a istoriei purtând titulatura de „psihologi e politică”. În opinia
autorului, o astfel de știință ar fi fost deosebit de utilă în prevenirea conflictelor
internaționale declanșate de concepțiile eronatecu privire la ceilalțibazate pe
opiniiledeformate ale oamenilor cu privire la ei înșiși2.
În deschiderea eseului intitulat Political psychology: A science which has yet
to be created („Psihologia politică. O știință c e trebuie creată”), publicat în
numărul 8 (155) al revistei Nineteenth Century (p. 155-170), autorul afirma:
„Cei familiarizați cu ist oria, și în special cei care, prin profesie, predau
această materie, vor recunoaște că prezentul război și circumstanțele care l -au
2Floyd W. Rudmin, G. B. Grundy’s 1917 proposal for political psychology: “ A science
which has yet to be created” , ISPP News, 2005,16(2),pp. 6-7.

12precedat și însoțit, au adus în prim plan un nou d omeniual științei istorice,
psihologia politică ;o psihologie care, trebu ie să spunem, nu este a individului, ci a
oamenilor care acționează în mas ă. Masa poate varia de la o companie de indivizi
demici dimensiuni, la milioane de oameni care alcătuiesc o națiune modernă”
(Grundy, 1917, p. 155).
Comportamentul național, a mai s usținut autorul, poate fi înțeles ca rezultat al
calităților și sentimentelor de natură umană moștenite, modelate apoi prin
politicile educative naționale și prin circumstanțele unice ale fiecărei experiențe
naționale. În opinia lui Grundy multe din traged iile moderne sunt cauzate de
guvernele care identifică psihologia politică a propriei populații și o transferă
altor națiuni. În acest mod, un guvern se poate angaja în „experimente de cea mai
teribilă natură în procesul de testare a teoriilor politice pe care le crede raționale”
(Gurndy, 1917, p. 158). De exemplu, națiunile temătoare au sentimentul fricii și
de aceea nu pot concepe frica drept mijloc pentru a-i teroriza pe alții, cu scopul de
a se supune și a accepta pacea cu orice preț.
Grundy și -a încheiat eseul cu speranța că psihologia politică va fi capabilă să
reducăfrecvența războaielor izbucnite prin ignorarea psihologiei umane:
„Psihologia politică este, după cum s -aafirmatdeja, o știință care trebuie să fie
creată. Atunci când va fi înființat ă într-o formă științifică și nu prin lucrările
filosofilor doctrinari, ci prin sintetizarea experienței celor care sunt familiarizați
cu sufletul propriei națiuni, dar și al altora, va fi mult mai probabil ca acele
războaie–și ele sunt multe –datorateignoranței naționale și internaționale să nu
mai joace în viitor rolul pe care l -au jucat în trecut ”(Grundy, 1917, p. 170).
În prefața uneia din primele lucrări de limbă română dedicate psihologiei
politice, printre contribu țiile de referin ță ale autorilo r americani sunt menționate
cele ale jurnalistului și analistului politic Walter Lippmann (1889–1974), care în
lucrarea ”A Preface to Politics” (”O prefa ță la politică”, 1913) remarca că nu se
poate vorbi de politică fără referire la fiin ța umană și respectiv ale profesorului

13deștiințe politice și politicianului Charles Merriam (1874–1953), care pleda, în
lucrarea ”New Aspects of Politics” (”Noi aspecte ale politicii”, 1925), ca științele
politice să facă apel la psihologie .
La rândul său, Harold Laswe ll(1902–1972), cunoscut teoretician al
comunicării și profesor de științe politice, eviden ția căpsihologia individului este
principalul factor cauzator al comportamentului politic .
Dincolo de aceste căutăride pionierat, p sihologia politică s-a dovedit un
domeniu de studiu care a cunoscut o extindere rapidă începând cu ultimele decenii
ale secolului trecut . Deși folosește noțiuni politice și filosofice antice, după cum
vom detalia în următoarele teme, psihologia politică ca știință are o recentă,
situație evidențiată de următoare statistică a cărților și articolelor care conțin
sintagma „psihologie politică” ,incluse în baza de date PsycINFO a Asociație
Americane de Psihologie:
Perioada 1881-
19001901-
19201921-
19401941-
19601961-
19801981-
2000
Nr.
articole/cărți 0 3 8 9 37 838
Psihologia a fost utilizată pentru explicarea comportamentului politic încă din
anii1920, odată cu studiile referitoare la personalitate și politică, îndeosebi cu
cercetările psihanalitice referitoare la liderii politi ci. Pe măsura acumulărilor
științifice înregistrat ede psihologi în înțelegerea personalității, psihologii politici
au început să analizeze caracteristici personale, precummotivațiași trăsăturil ede
personalitate, în studiile cu privire la liderii politi ci. Dacă inițial cercetările în
acest domeniu s -au bazat pe psihobiografii, ulterior s -au folosit și alte tehnici
(chestionare, interviuri, experimente, stimulări).
Adoua etapă în dezvoltarea psihologiei politice ca știință a constituit -o
perioada anilor 1940-1950, când s -a înregistrat un interes aparte pentru studierea
sistematică a opiniei publice și acomportamentului electoral în Statele Unite.

14Începând cuanul 1952, cercetătorii de la Universitatea din Michigan au culesdate
cu privire la opinia pu blică și preferințele de vot. Un moment de referință în
istoria disciplinei îl constituie public area, în anul 1960, a lucrării The American
Voter–Electoral Behaviour and the Political System (“Votul american –
comportament electoral și sistem politic”) ,ai cărei autori, Angus Campbell ,Philip
Converse ,Warren Miller șiDonald Stokes , au deschis drumul în studi ul
atitudinilor față de politică.
Printre concluziile controv ersate ale lucrării menționate, bazată pe primul
studiu comprehensiv al datelor cu privire la alegerile din Statele Unite, se numără
aceeapotrivit căreia majoritatea persoanelor care votează își exprimă opțiunea în
bazaidentificării partizane , cel mai ad esea moștenite de la părinți și că votanții
independenți sunt cel mai puțin implicați în politică.
The American Voter a generat numeroase polemici, unii cercetători
acuzându -i pe autori că au fixat un standard prea ridicat, așteptând de la votanți să
fie mai sofisticați și mai raționali decât este rezonabil să te aștepți, iar alții
argumentând că, în realitate, votanții americani sunt mai raționali decât a
evidențiat lucrarea menționată.
În anii următori, psihologia politică a fost utilizată în analize cu privire la
socializarea politică, rolul mass -media în modificarea atitudinilor politice,
politicile rasiale în Statele Unite ,ș.a..
Cu timpul , atitudinile politice și comportamentul politic au devenit obiect de
studiu și pentru cercetătorii din Europa. Referindu-se la concepția lui A.Dorna,
celmai cunoscut exponent de limbă franceză al psihologiei politice ,cu privire la
obiectul de studiu al acestei discipline, profesorul Adrian Neculau enumera,
printre subiectele de interes: „ funcționarea elitelor, pond erea mitului fondator,
presiunea prejudecăților, construirea oligarhiilor, rolul oamenilor providențiali,
supunerea maselor, gestionarea crizelor sociale, acceptarea principiului
echilibrului, ambiguitățile democrației, caracterele dictaturii, regulile