3Lect. dr. univ. Tudor Marin [621771]

3Lect. dr. univ. Tudor Marin
FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
*
TEORIA ȘI METODOLOGIA
CURRICULUMULUI
*
PROBLEMATICA EDUCAȚIEI
CONTEMPORANE

4
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei edi ții aparțin
Editurii Pro Universitaria

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiat ă fără acordul scris al
Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
MARIN, TUDOR
Fundamentele pedagogiei : teoria și metodologia
curriculumului : problematica educa ției contemporane /
Tudor Marin. – Bucure ști : Pro Universitaria, 2012
Bibliogr. ISBN 978-606-647-450-4 371

9CURSUL I
Fundamentele pedagogiei
I.1.Ce este pedagogia?
Fenomenul educativ, respectiv ac țiunea educativă a oamenilor,
în primă instan ță, a avut un caracter empiric, neexistând no rme,
metode științifice de lucru, sistem educa țional. Cuvântul pedagogie
are etimologie greceasc ă „paidagogos “care înseamnă conducător
de copii. Componentele cuvântului sunt: pais, paidos care
înseamnă copilșiagogecu sens de îndrumare/de a conduce .
Originea cuvântului (paidagogos) ne arată că știința educa ției
presupune întotdeauna o direc ție în dezvoltarea individului și ea
s-a născut ca o interoga ție asupra fenomenului educa țional. Într -o
accepțiune mai largă, literatura de specialitate utilizează ter menul
tot de origine grecească -paideia. Cuvântul are un sens larg „cultură
a spiritului “darși sensul de educație.
Actul de instaurare a umanului în lume nu este un dat, ci se
construie ște. Această construc ție este realizată prin educa ție, iar
știința acesteia se nume ște pedagogie. Pedagogia putem spune fără
tăgadă că esteștiința educa țieiși reprezintă o reflectare teoretică a
acțiunilor practice ce vizează în general formarea/transformarea
generațiilor, dezvoltarea individului uman de toate vârstele.
Din perspectivă epistemologică, pedagogia este o știință
umană, o știință socială, dar și oștiință a comunicării.
Termenul de pedagogie se utilizează în mod frecvent începând
cu a doua jumătate a secolului al XIX -lea. În această perioadă, se
constituie știința pedagogie. Legătura dintre pedagogie și educație
trebuie interpretată din perspectiva a două planuri, si anume:
–raportul știință (pedagogia) –obiect de studiu (educa ția)
–relația teorie (pedagogie) –practică (procesul educa ției)
Trebuie să men ționăm că de multe ori apare chiar sinonimia
dintre ele (pedagogie = educa ție),aceasta dato rându-se faptulu i că în
limba engleză termenul „ education “reprezintă atât teoria cât și
practica formativă. Planchard E. define ște pedagogia ca științăși artă
a educației, iar Cezar Bârzea accentuează că știința educa ției trebuie
văzută ca știința modelelor ,dar eviden țiazăși statutul epistemologic
al pedagogiei, ca știință quasi-experimentală, știință a acțiunii,știință
constructivistă, știință consensuală șiștiință critică1.
1Bârzea C., 1998, Arta șiștiința educa ției, EDP, Bucure ști.

10Trebuie să subliniem că „sensul etimologic al cuvântului
pedagogie precizat anterior trebuie reconsiderat în direc ția luării în
atenție a faptului că demersul formativ pe cale îl poate suporta
ființa umană se întinde pe durata întregii sale vieți; ca atare,
educația nu se adresează doar copiilor, ci oricărei persoane umane,
naturii umane în ceea ce are general și comun, dincolo de orice
deosebiri particulare dintre indivizi”2.
În concluzie ,pedagogia este știința educa țieiși ea studiază
„legile, esen ța, idealul, con ținutul, metodele, mijloacele și formele
educației“.
Având în vedere particularită țile acțiunii educa ționale se poate
estima că pedagogia este o știință în esen ță pozitivă, filosofică și în
același timp și praxiologică. Pedagogia, caștiință a educa ției,
vizează două coordonate fundamentale, complementare și anume:
–coordonate ale finalită ții acțiunii educative;
–coordonate ale tehnologiei realizării sale.
Din perspectiva primei coordonate, pedagogia vizează
transpunerea comenzii sociale într -un sistem de norme și principii
pedagogice, în timp ce coordonata tehnologiei indică modalită țile
concrete de transpunere în practică a ceea ce este implicat în
normele și principiile pedagogice elaborate.
I.2.Domenii ale pedagogiei
Teoria pedagogică actuală nu este expresia unui demers
monodisciplinar; dacă s -ar limita la monodisciplinaritate
demersurile sale explicative nu ar fi nici complete, nici corecte.
Cu cât pedagogia s -a consolidat/s -a dezvoltat ca știință de sine
stătătoare, au apărut noi ra muri care ulterior au devenit di scipline
pedagogice. Pentru a putea vorbi de disciplinele educa ționaleși de
sistemul științelor educa ției este necesar să ne raportăm atât la
evoluțiile externe cât și la cele interne.
Evoluțiile externe ale pedagogiei sunt determinate atât de
factori sociali -istorici, cât și de factori de conjunctură. Deschiderea
pedagogiei spre noi fronturi de cercetare asupra educa ției a condus
la apari ția așa ziselor „noi educa ții“ce au dat na ștere„noilor
pedagogii“ .
Evoluțiile externe ale pedagogiei au fost atent surprinse într -un
tablou dinamic și fluid de Dan Potolea (2001).
2Cojocariu V.M.; 2008; Fundamentele pedagogiei; V&I Integral; Bucure ști.

11Evoluția externă a pedagogiei
Evoluțiile interne ale pedagogiei sunt, pe de o parte,
consecin țele evolu țiilor externe, dar și noi sinteze apărute la nivelul
teoriei educa ției. În acest context, a fost nevoie de o reconstruc ție
logică a pedagogiei generale. Dan Potolea (2001) a structurat
evoluțiile interne ale pedagogiei pe patru științeși anume3:
-fundamentele pedagogiei/int roducere în pedagogie (FP/IP)
-teoriași metodologia curriculumului (TMC)
-teoriași metodologia instruirii ( TMI)
-teoriași metodologia evaluării (TME)
Sintetic evolu țiile interne și externe ale pedagogiei apar în
următoarea schemă:
3Potolea D. (2001), Fundamentele educa ției-curs, Universitatea Bucure știPEDAGOGIE
COMPARATĂPEDAGOGIE
GENERALĂPEDAGOGIE
PREȘCOLARĂPEDAGOGIE
ȘCOLARĂISTORIA
PEDAGOGIE I
PEDAGOGIE
ÎNVĂȚĂMÂNT
SUPERIOR
PEDAGOGIE
EXPERIM ENTALĂPEDAGOGIE
SPECIALĂ
MANAGEMENT
EDUCAȚIONAL
DIDACTICILE SPECIALITĂ ȚILOR
(METODICILE)SOCIOLOGIA
EDUCAȚIEI

12
Evoluțiile interne și externe ale pedagogiei
Panțuru S. (2002) prezintă evolu ția pedagogiei la nivelul a
patru etape distincte:
a)„etapa desprinderii pedagogiei de filosofie plasată
convențional la sfâr șitul secolului al XIX -leași începutul secolului
al XX-lea, marcată prin două tendin țe distincte:
-autonomizarea discursului în termen de filosofia educa ției;
-științificizarea discursului autonom în termen de
experimentare a educa ției;
b) etapa consolidării pedagogiei ca știință a educa ției plasată în
prima jumătate a secolul ui al XX -lea marcată și ea prin două
tendințe opuse:
-tendința psihologizării;
-tendința sociologizării.
c)etapa afirmării pe dagogiei plasată mai mult în cea de -adoua
jumătate a secolului al X X-lea caracterizată prin extinderea
cercetărilor interdiscip linareși transdisciplinare
d) etapa aprofundării discursului pedagogic specifică mai mult
sfârșitului secolului al XX -leași începutului de secol XXI “4.
Dan Potolea folosind drept criteriu de structurare al științelor
educației-criteriul epistemologic -constată că disciplinele
sistemului științelor educa ției se pot grupa în patru categorii,
conform figurii de mai jos:
4Panțuru S. (2002), Elemente de teoria și metodologia instruirii, Ed.
Universită ții Transilvania Bra șov.

13Sistemul științelor educa ției conform criteriului epistemologic (D. Potolea)
I.3.Delimitări conceptuale. Educa ția obiect de studiu al
pedagogiei.
I.3.1.Ce este educa ția?
În conformitate cu epistemologia filosofică orice știință, deciși
pedagogia trebuie să aibă:
a)domeniul propriu;
b)metode și procedee specific e pentru cercetarea domeniului;
c)să descopere leg ități proprii domeniului de cercetare
(regularită ți privind faptele și fenomenele sociale și nu numai).
Rezultă că fiecare știință încorporează atât valoare de cunoa ștere
gnoseologică cât și praxiologică (cele constatate să fie folosite în
avantajul omului ).P.preșcolară; P. școlară; P. Înv. sup.
P. specială, Metodicile (did. spec); P.
socială
Istoria învățământului și istoria doctr.
ed;P.comparată; Meto. cerc.ed.;
O.Ș.P
Psih.Educațională;Sociologia;filozofia
educației
Antropologia cult. a ed.Managementul
ed.A.Științele
pedagogice
fundamentaleF.P.T.M.C
T.M.I.
T.M.E.
B. Discipline
pedagogice particulare
C.Științe specializate
ale educa ției
D.Științe ale educa ției
intermediare

14Nicola I. eviden țiază că „ pedagogia este știința care studiază
fenomenul educa țional cu toate implica țiile sale asupra formării
personalită ții umane în vederea integrării sale în via ța socială5“.
Fenomenul educa țional este abordat și de alte științe (filosofie,
sociologie, psihologie) dar nu în mod holistic întrucât acestea nu
au metodele, procedeele, modelele și paradigmele specifice
domeniului. Abordarea holistică a educa ției este realizată numai de
pedagogie întrucât nu se limitează numai la aspecte constatative.
Domeniul propriu/de studiu al pedagogei este educa ția.
Educațiavine din latinescu leduco-educere care avea sensul de
a scoate din…, a ridica, a în ălța, a modela într -un sens determinat, a
dirija pe cineva de la o stare spre alta.
Dicționarulde pedagogie (1979) clarifică: „ educația este un
ansamblu de ac țiuni desfă șurate în mod deliberat într -o societate
în vederea transmiterii și formării la noile genera ții, a experien ței
de muncă și de viață, a cuno ștințelor, deprinderilor, componentel or
și valorilor acumulate de oameni până în acel moment .“
Considerăm necesar să analizăm te rmenul de educa ție din
perspectiva a două puncte de vedere:
-al accep țiunilor oferite termenului din perspectivă istorică;
-al perspectivei date de unghiurile de i nterpretare ale procesu –
lui educa țional.
Din perspectiva istorică ,enumerăm câteva „ meditații“filosofice
cu tenta pedagogică :
-Democrit: „ Cel mai rău lucru către care poate fi educat tinere –
tul este superficialitatea, căci ea produce acele plăceri din c are
crește răutatea“ .
-Platon: „ Educația este arta de a forma bunele deprinderi sau
de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute al acelora care
dispun de ele “6.
-Socrate: „ Cunoaște-te pe tine îns uți. Viața trăită în virtute
este dezideratul său, iar virtutea vine din știință. Nimeni nu este
rău de buna voie, nimeni nu face rău cu inten ție, ci numai fiindcă
nu se cunoa ște pe sine și nuștie ce vrea. Realizarea binelui duce la
fericirea personală și la propă șirea comunită ții“.
5Nicola, I.; 2000; Tratat de pedagogie școlară,Ed. Aramis, Bucure ști.
6apud Planchard, E; 1992; Pedagogie școlară contem porană; EDP;
București.

15-Aristotel: „Trebuie să ne căznim atâta cât putem, să fim
nemuritori și să facem totul în scopul de a trăi după ce este mai
bun în noi “7.
-Pestalozzi: „Educația este dezvoltarea naturală progresivă și
sistematică a tuturor facultă ților“.
-Comenius: „Arta artelor este să -l formezi pe om , cea mai
instabilă și mai complicată fiin ță dintre vie țuitoare. Acesta este
rostul educa ției: acela de a -l ajuta pe om să se întoarcă la
perfecțiunea ve șnică din care a purces și pe care și-a alterat -o prin
păcatul originar “8.
-Pascal: „ Morala t rece înaintea științei, contează mai mult să
fii om onest decât geometru sau fizician “.
-Kant:„Scopul educa ției este de a dezvolta în individ toată
perfecțiunea de care este susceptibil, aceasta înseamnă cucerirea
moralită ții prin disciplină și cultură “9.
-Hugo: „Fiecare copil pe care îl educăm este un om pe care îl
câștigăm“.
-Spencer: „Rolul educa ției este pregătirea pentru o via ță
completă “.
-Dewey:„Educația este acea reconstruc ție sau reorganizare a
experien ței, nu înseamnă pregătirea pentru via ță, este via ța
însăși“10.
Remarcăm că punctele de vedere prezentate aduc în prim -plan
atât rostul cât și importan ța fenomenului educa țional. Defini țiile
date de marii oameni ai timpurilor lor țin de perspectiva filosofică
având o puternică reverbera ție culturalăși în zilele noastre.
Din punctul de vedere al pedagogilor/educatorilor educa ția se
restrânge la defini ții clare si unanim acceptate precum:
-Bârsănescu St: „educația este activitatea con știentă de a -l
influenta pe om printr -o triplă ac țiune: de îng rijire, de îndrumare și
de cultivare în direc ția creării valorilor culturale și a sensibilizării
individului fa ță de acestea “11.
7apud Cojocariu V.M.;2008; Fundamentele pedagogiei; V&I Integral;
București.
8Komensky A.; 1958; Texte alese; EDP; Bucure ști.
9Kant I.;1992; Tratat de pedagogie. Religia în limitele ra țiunii; Ed. Agora,
Iași.
10apud Cuco șC.; 1996; Pedagogie;Ed. Polirom; Ia și.
11Bârsănescu Șt.; 1935; Curs de pedagogie generală, Lit. C. Ionescu, Ed. a
II-a Bucure ști.

16-Țârcovnicu V.: „educația este activitatea depusă de societate
spre a-l pregăti pe om pentru via ța socială “12.
-Planchard E.: „educația constă într -o activitate sistematică,
exercitată de adul ți, mai ales asupra copiilor și a adolescen ților, cu
scopul de a -i pregăti pentru via ța pe care vor trebui și vor putea să
o trăiască la un moment dat “13.
-Cristea S.: „educația este o act ivitate psihosocială cu func ție
generală de formare -dezvoltare permanentă a personalită ții umane
pentru integrare socială optimă “14.
-Păun E. lansează „O lectură a educa ției prin grila
postmodernită ții“centrată pe paradigma existen țial-umanistă în
care efortul formativ este revalorizat din perspectiva dimensiunii
subiective a actului educa țional, act care să reconcilieze dialogul
dintre individ și societate15.
-Cerghit I.: „educația este expresia unei dirijă ri a dezvoltării
individului într -o direcție dorită, a unei modelări a omului în
conformitate cu anumite scopuri dinainte stabilite, po trivit unei
voințe sociale16.
-Văideanu G. consideră „ educația subsistem social care
însoțeșteși alimentează dezvoltarea tuturor celorlalte
subsisteme “17.
Din perspecti va dată de unghiurile de interpretare ale
fenomenului educa țional ni se dezvăluie următoarele abordări:
a–educația ca proces . Procesul trebuie văzut în desfă șurarea
sa temporală care va produce efectele proiectate asupra copilului.
În această friză temp orală elevul este condus prin achizi ționarea de
cunoștințe, abilită ți, capacită ți, competen țe spre formarea unei
personalită ți obiectivată la nivel de valori, atitudini și
comportamente. Perspectiva procesuală reprezintă în fapt
transformarea în sens pozit iv pe care o preconizează educa țiași se
realizează în acela și timp pe două coordonate/ planuri: coordonată
12apud Cojocariu V.M. 2008;Fundamentele pedagogiei; Ed. V&I Integral;
București.
13Planchard E.; 1992; Pedagogie școlară contemporană , EDP, Bucure ști.
14Cristea S.; 2003; Fundamentele științelor educa ției. Teoria generală a
educației, Ed. Litera Interna țional Chi șinău
15Păun E., Potolea D.;2002; Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri
educative; Ed. Polirom, Ia și
16Cerghit I. ;1 988; Curs de pedagogie; TU Bucure ști
17Văideanu G. 1988; Educa ția la frontiera dintre milenii, Ed. Politică,
București