39 REGIMUL JURIDIC AL TITLURILOR DE CREDIT. CAMBIA, BILETUL LA ORDIN, CECUL Dumitru AMBROCI , Facultatea de Drept This article aims to familiarize… [631566]

39 REGIMUL JURIDIC AL TITLURILOR DE CREDIT.
CAMBIA, BILETUL LA ORDIN, CECUL

Dumitru AMBROCI , Facultatea de Drept

This article aims to familiarize with the nature and legal regime of the
negotiable instruments, the mechanism of their functioning, their practical
importance and issues that may be encountered in their application. There
also should not be neglected the forms of the transmission and warrant of
these instruments. Of an outstanding importance are the conditions of
validity and effects of their non -compliance. Last but not least, bills of
exchange, promissory note and the check will be subject to comparative
analysis for a better understanding of the features of eac h of these titles.

În practica comercială există numeroase forme de circulație a
bunurilor de la un subiect al raportului juridic comercial la un altul.
Una din aceste forme o reprezintă circulația înscrisurilor, care
incorporează anumite valori patrimoni ale. Aceste înscrisuri poartă
denumirea generică de ,,titluri de valoare” sau ,,titluri de credit”. În
categoria titlurilor de credit sunt incluse cambia , biletul la ordin și
cecul , titluri care fac obiectul acestei cercetări. Există o opinie potrivit
căreia cecul nu ar trebui încadrat în categoria titlurilor de credit,
alături de cambie și bilet la ordin, deoarece acesta nu ar implica o
creditare, însă datorită faptului că majoritatea regulilor aplicabile
cambiei și biletului la ordin sunt valabile și pent ru cec, acesta tot poate
fi categorisit titlurilor de credit [3]. În contextul celor enunțate, titlurile
de credit pot fi definite ca fiind înscrisuri în temeiul cărora posesorul
lor legitim este înrudit să exercite la o anumită dată, numită scadență,
dreptul menționat în înscris [4]. În continuare, vom supune analizei
acele titluri la care am facut referire supra, fiind vorba de cambie,
bilet la ordin și cec.
Noțiunea de cambie provine din latinescul cambio , care înseamnă
,,schimb ”. De fapt, la originile ei, una din funcțiile primordiale ale
cambiei era cea de in strument de schimb în materie monetară. Prin
intermediul acestei funcții, negustorii medievali evitau necesitatea de a
purta cu ei, dintr -o țară în alta, sume mari de bani în numerar, acest
lucru f iind, de asemenea, și destul de periculos.
Ajungând în țara de destinație, negustorii puteau schimba cambia
contra unei sume de bani. Astfel au apărut și primii bancheri, fiind cei

40 care nemijlocit se ocupau de schimbul acelor cambii [8]. Astăzi
funcția de schimb monetar a devenit caducă pentru cambie. Cambia
poate fi folosită preponderent ca instrument de plată, fiind utilizată în
locul banilor pentru stingerea unei creanțe. De asemenea, cambia are
și funcția de instrument de credit, prin intermediul ei fi ind instituită o
creditare debitorului care în momentul procurării bunurilor nu dispune
de suma necesară [7]. Articolul 1 din Legea cambiei, nr. 1527 din
22.06.1993, definește cambia ca fiind un titlu de credit care cuprinde
ordinul necondiționat dat de tr ăgător către plătitor (tras) de a plăti o
anumită sumă de bani prezentatorului cambiei sau persoanelor
menționate în cambie [2].
Din definiția enunțată poate fi dedus cu ușurință mecanismul
funcționării cambiei. Pentru început, este evident că în cadrul
raportului juridic cambial participă trei subiecți: trăgătorul – persoana
care emite cambia, trasul – cel care este obligat să efectueze plata
cambială și beneficiarul acestei plăți. Chiar dacă din definiție rezultă
că mecanismul cambiei începe de la ordin ul trăgătorului, este foarte
important de menționat că acest ordin trebuie să aibă la bază un raport
juridic ale carui părți sunt trăgătorul și beneficiarul, or nu poate fi
emisă o cambie fără o cauză. Acest raport juridic anterior raportului
cambial poart ă denumirea de raport juridic fundamental. În cadrul
raportului fundamental, beneficiarul este creditor al trăgătorului.
Trasul, la rândul său, este debitor al trăgătorului. Astfel, pentru a
stinge două creanțe în același timp, trăgătorul dispune ca plata pe care
i-o datorează trasul să fie efectuată beneficiarului. Datorită acestui
mecanism, se evită efectuarea a două plăți în loc de una, ceea ce poate
duce la economisirea timpului, dar și a altor resurse.
Pentru ca o cambie să fie valabilă, aceasta urmea ză să întrunească
cu strictețe condițiile prevăzute de lege. De altfel, formalismului
excesiv sunt supuse și celelalte titluri, nu doar cambia. Astfel,
conform articolului 4 din Legea cambiei, pentru a fi valabilă, cambia
trebuie să conțină următoarele men țiuni obligatorii: denumirea de
cambie, ordinul de a plăti o sumă de bani, denumirea sau numele
trasului, scadența, numele sau denumirea beneficiarului, data și locul
emiterii, semnătura trăgătorului.
Omiterea doar a unei singure mențiuni are ca efect nul itatea
cambiei. Excepție face cambia în alb, care este emisă fără indicarea
tuturor mențiunilor obligatorii, dare care urmează să fie completată

41 ulterior. Biletul la ordin, conform articolului 1279 din Codul civil, este
un titlu de credit, întocmit conform prevederilor legii, prin care
trăgătorul se obligă să plătească la scadență o anumită sumă de bani
prezentatorului titlului sau persoanei indicate în acesta [1].
Spre deosebire de cambie, biletul la ordin implică doar doi
subiecți: trăgătorul și beneficia rul. O altă deosebire este că obligația de
a plăti o sumă de bani este materializată sub forma unui ordin în cazul
cambiei, în timp ce biletul la ordin este de fapt o promisiune.
Ca și cambia, biletul la ordin trebuie să întrunească mențiunile
obligatorii prevăzute de lege: denumirea de bilet la ordin, promisiunea
necondiționată de a plăti o sumă de bani, scadența, locul plății, numele
beneficiarului, data și locul emiterii, semnătura emitentului.
Precum alte drepturi patrimoniale, drepturile ce derivă di n
raporturile cambiale sunt susceptibile de a fi transmise altor persoane,
iar executarea acestor titluri poate fi asigurată cu garanții. Mecanismul
de transmitere a cambiei și biletului la ordin poartă denumirea de gir.
Girul este o declarație scrisă și s emnată pe titlu prin care se transmit
drepturile ce izvorăsc din titlul respectiv [5]. Avalul, la rândul său,
poate fi definit ca fiind obligația cambială prin care se garantează plata
titlului în întregime sau în parte [6]. Cecul este un titlu negociabil
reprezentând o creanță scrisă, care cuprinde ordinul necondiționat dat
de emitent către plătitor de a plăti la vedere o sumă de bani
prezentatorului cecului sau persoanei menționate în titlu [1].
Emiterea cecului este condiționată de existența unor premise
juridice. Astfel, cecul poate fi emis doar dacă trăgătorul are un
disponibil la tras, iar între trăgător și tras există o convenție privind
emiterea de cecuri. De regulă, în calitate de tras figurează o bancă
comercială, la care trăgătorul deține fonduri bănești. Aceste fonduri
poartă denumirea de provizion . Provizionul trebuie să fie prealabil
cecului și de o valoare corespunzatoare [4].
Mecanismele de transmitere și garantare a cecului sunt aceleași ca
și în cazul cambiei și al biletului la ordin, fiind vorba de gir și aval.
Avalizarea cecului și efectele garantării acestuia sunt practic la fel ca
și în cazul cambiei sau biletului la ordin. Transmiterea cecului însă
diferă în funcție de natura cecului [6]. Astfel, cecul la ordin se
transmite prin gir, cec ul nominativ – în conformitate cu regulile
cesiunii simple, iar cecul la purtător se transmite prin simpla tradițiune
a titlului. În concluzie, putem remarca eficiența care derivă din

42 folosirea în practica comercială a titlurilor de credit. De asemenea,
datorită formalităților riguroase la care sunt supuse cambia, biletul la
ordin și cecul, acestea oferă o siguranță destul de sporită raporturilor
ce derivă din ele. Și mecanismele de transmitere a acestor titluri,
specifice și destul de formalizate, le oferă un plus de credibilitate. Din
păcate însă inexistența unei practici judiciare bogate și a unui cadru
legislativ bine definit, atât material cât și procesual, duce la apariția
unei doze de scepticism când vine vorba de aplicarea titlurilor de
credit în pra ctică. De asemenea, nu poate fi exclusă posibilitatea
comiterii unor infracțiuni de sustragere sau înșelăciune prin inter me-
diul acestor titluri.
Referințe :
1. Codul civil al Republicii Moldova, nr.1107 din 06.06.2002. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 82 -86 la 22.06.2002.
2. Legea cambiei, nr.1527 din 22.06.1993. În: Monitorul Parlamentului al
Republicii Moldova, nr. 10 la 01.10.1993.
3. CĂPĂȚÎNĂ, O., ȘTEFĂNESCU, Br. Tratat de Drept al Comerțului
Internațional . Buc urești: Ed. Academiei, 1987.
4. CĂRPENARU STANCIU, D. Drept comercial român . Ed. III. București:
All Beck, 2000.
5. GHEORGHE, C. Drept comercial . București: Universul Juridic, 2010.
6. GRIBINCEA, L. Dreptul Comerțului Internațional . Chișinău: Reclama
SA, 2014.
7. TURC U, I. Operațiuni și contracte bancare. Introducere în teoria și
practica dreptului bancar . Ed. II, București: C.H. Beck, 1995.
8. ШЕРШИНЕВИЧ, Г.Ф. Учебник торгового права (по изданию 1914
года) . Москва, 1994.