35EDUCAȚIA FIZIC Ă ȘI SPORTUL: DE LA DISCIPLINARITATE [603529]

35EDUCAȚIA FIZIC Ă ȘI SPORTUL: DE LA DISCIPLINARITATE
LA INTERDISCIPLINARITATE ÎN CONTEXTUL ACTUAL

Asist. univ. drd. IONESCU Cecilia Liliana
Universitatea Tehnic ă de Construc ții,
București

Cuvinte cheie: educație fizică și sport, înv ățământ superior de neprofil, scop, obiective
Abstract
The science of sport is also a result of the relations that are set between different known disciplines as:
pedagogy, psychology, sociology, anatomy, physiology of effort, kinetolo gy, social philosophy, history,
biomechanics, computer science, elements of ethics and professi onal deontology, the theory of
argumentation, the axiology etc. In general, interd isciplinary approach is the understanding of the fact
that no discipline is formed from a closed domain and there is the po ssibility of establishing various
connections between disciplines.
The inventory of knowledge assimilated from the fie lds of physiology, psychology and other areas of
knowledge, causes those who practice kinetic activities of an y type, to understand th e scientific aspects
raised by this type of activity.

Educația fizică este o “activitate care valorific ă sistematic ansamblul formelor de practicare a
exercițiilor fizice în scopul m ăririi în principal a poten țialului biologic al omului în concordan ță cu
cerințele sociale” (Cârstea, 2000, p.19). Este un model fundamental de activitate motric ă, care se
realizează pe baza unor legi, norme, prescrip ții metodice, având ca scop realizarea unor obiective
instructiv-educative. Asemenea oric ărui domeniu al educa ției, Educa ția Fizică și Sportul are
următoarele caracteristici:
™ are un ideal care se integreaz ă în idealul educa țional caracterizat prin cele trei
dimensiuni social ă, psihologic ă și pedagogic ă; idealul Educa ției fizice și sportive
este “mens sana in corpore sano ”;
™ dispune de func ții care sunt destina ții constante ale unui fenomen și ele deriv ă
din ideal, având ca finalitate atingerea idealului;
™ are scopuri materializate în rezulate le realizate în diferite niveluri și tipuri de
școlarizare;
™ prezintă obiective generale, specifice și operaționale;
™ dispune de principii de instruire.
“Știința educației fizice însumeaz ă valorile spirituale și materiale dobândite prin intermediul
tuturor științelor ce-și propun s ă cerceteze și să cunoască legile cre șterii și dezvoltării, ale form ării și
perfecționării omului.” (Ceaușescu, 1976, p.11)
“Sportul desemneaz ă toate formele de exerci ții fizice și jocuri de mi șcare cu caracter mai mult
sau mai pu țin spontan și competitiv, cu originea în jocurile tradi ționale și în marile mituri fondatoare
ale civiliza ției moderne, iar diversificarea lui se leag ă de faptul c ă vehiculeaz ă valori ce provin din
modurile de via ță contemporan ă.” (Dragnea, Mate-Teodorescu, 2002, p.12)
Abordarea interdisciplinar ă constă în înțelegerea faptului c ă nicio disciplin ă nu se constituie
într-un domeniu închis, existînd posibiltatea stabilirii diverselor conexiuni între discipline.
„Interdisciplinarit atea este o form ă a cooper ării între discipline diferite cu privire la o
problematic ă a cărei complexitate nu poate fi surprins ă decât printr-o convergen ță și o combinare
prudentă a mai multor puncte de vedere." (Cucoș, 1996, p. 77)

36Becleanu Iancu (9) sus ține următoarea idee: "intedisciplinaritatea este un proces de cooperare,
unificarea și codificarea unitar ă a disciplinelor științifice contemporane, caracter itic actualei etape de
dezvoltare a cunoa șterii științifice, în care fiecare disciplin ă își păstrează autonomia gnoseologic ă,
specializarea și independen ța relativă și în același timp se integreaz ă în sistemul global de cuno ștințe".
Studiul mi șcării fizice poate reprezenta domeniu de investigare pentru științele educa ției, dar și
pentru alte științe. Știința sportului, în viziunea speciali știlor, este un rezultat al conexiunilor
interdisciplinare între paradigmele promovate de domeniile cunoscute ca: pedagogie, psihologie,
sociologie, anatomie, fiziologia efortului, kinetologie, filozofie social ă, istorie, biomecanic ă,
informatic ă, elemente de etic ă și deontologie profesional ă, de teoria argument ării, de axiologie ș.a.
Domeniul științei sportului include, de asemenea, teoria și metodica educa ției fizice și sportului, teoria
activităților motrice, practica și metodica activit ăților motrice, didactica sportului adaptat, teoria
expresiei corporale și comunicarea motric ă, teoria educa ției fizice și sportului, educa ția fizică și sport
ca teorie și didactică, teoria activit ăților sportive și a competi ției.
Se poate pune întrebarea, legitim ă desigur, de ce activitatea de educa ție fizică și sport are
nevoie de aceste discipline?
Este acceptat faptul c ă unele din aceste disc ipline fac parte din științele educa ției, educa ția fiind
o activitate con știentă și sistematic ă, orientată spre un anumit scop, pentru formarea și dezvoltarea
omului. Ea este o func ție important ă a societății umane prin care transmitem tinerei genera ții valori de
cultură și civilizație consacrate.
Pe tot parcursul vie ții sale omul se educ ă, perioadele copil ăriei și ale tinere ții fiind cele mai
importante în aceast ă activitate. Prin informa țiile dobândite în familie, în institu țiile școlare la toate
nivelurile și tipurile, omul se formeaz ă și se perfec ționeză potrivit idealurilor educa ționale cerute de
societate.
Interdisciplinaritatea, dup ă cum afirm ă Mircea Alexei (2006), este o concep ție, o paradigm ă ce
răspunde în cel mai înalt grad unor probl eme de interes major, reunind cercet ători și specialiști din cele
mai diverse specializ ări, angajați într-un efort continuu pentru a dep ăși limitele cunoa șterii umane.
Pedagogia, ca știință a educa ției, fundamenteaz ă teoretic și practic ac țiunea de formare și
perfecționare a personalit ății omului și are ca arie de cercetare un proces caracteristic societ ății umane,
anume procesul educa țional.
Vințanu consider ă că “pedagogia sportului cuprinde si reflec ta, totodata, acele actiuni in care
se rezolva contradictii dintre om si mediu si implic it dintre om si propria activitate, iar rolul ei major
se manifesta prin aceea ca indeamna pe individ, gene ratii intregi la o comportare valoroasa, prin care
interesele sale se inscriu pe lin ia dezvoltarii umane ascendente” (1998, p.11).
Studiul pedagogiei educa ției fizice și al pedagogiei sportului pun în lumin ă noi valen țe
formative ale activit ăților corporale de mas ă și de performan ță, contureaz ă idealurile și obiectivele
educației, conținutul instruirii și al educa ției în activit ățile sportive, rolul peda gogului- profesor de
educație fizică-în contextul contemporan.
În opinia lui Anton Muraru pedagogia sportului „cuprinde în con ținut componentele educa ției,
trăsăturile caracteristice, metodele de cercetare, elementele constitutive lae procesului educa ției, cît și
principiile metodico-oraganizatori ce ale procesului educativ” (2005, p.12).
Didactica, considerat ă component ă a pedagogiei generale, este știința și teoria procesului de
învățământ, reprezint ă baza teoretic ă generală a metodicii și are ca obiect de studiu procesul de
învățământ.
Similar celorlalte discipline, didactica educa ției fizice orienteaz ă și fundamenteaz ă valorile
metodice ale educa ției fizice, asigurând perfec ționarea continu ă a problemelor specifice corelate
predării, învățării și evaluării.

37
Psihologia ca știință cu conexiuni majoreare în științele educa ției, are urm ătoarea defini ție în
DEX al limbii române:
“(1). știință care studiaz ă psihicul, legitatea proceselor și ale însușirilor psihice ale persoanei.
(2). totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifest ă într-o comunitatea social ă
dată; disciplin ă care studiaz ă fenomenele de con știință socială; psihosociologie.”
Psihologia activit ăților corporale (Epuran, Ho rghidan, 1994, p.8) desprins ă ca subdomeniu
interdsciplinar de cercetare al științei psihologiei și EFS, se ocup ă cu studierea proces elor intelectuale
și educaționale ale omului angrenat într-o activitate fizic ă și sportivă, a comportamentului acestuia și a
modului de manifestare a motricit ății sportivului.
”Psihologia activit ăților corporale este, în acela și timp, studiu al subiectivit ății omului în
mișcare, al omului care se joac ă și se întrececu al ții și cu sine, și studiu prospectiv al c ăilor de
optimizare a comportamentului, de des ăvârșire a personalit ății individului și de creștere a nivelului
integrării lui sociale” , consider ă Mihai Epuran și Valentina Horgidan (1994, p.8). Speciali știi își
focalizeaz ă atenția pe dimensiunile cognitiv, afectiv-emo țional și senzorio-motor, considerând c ă
activitatea fizic ă se poate realiza pe palierele competi țional , recreațional , recuperator și prevențional .
Corespunz ător celor cinci tipuri de activit ăți corporale-educa ție fizică, joc, activitate sportiv ă,
activitate recreativ ă, activitate compensatorie, Mihai Epuran (1994) consider ă că există cinci psihologii
ale sportului concretizate în:
™ Psihologia educa ției fizice care studiaz ă activitățile sportive corporale gimnice, acele
activități de educa ție fizică ce se desf ășoară în context școlar;
™ Psihologia jocurilor sau a activit ăților corporale ludice, în care jocurile sunt considerate
a fi mijloace ce satisfac nevoile de mi șcare ale oamenilor, fiind caracterizate prin
spontaneitate, liberta te, atractivitate și dezinteres material;
™ Psihologia sportului sau a activit ăților corporale agonistice, v ăzută ca încorporând
activități de competi ție și obținere de performan ță;
™ Psihologia activit ăților recreative abordeaz ă activitățile recreative cu func ții de
divertisment, refacere;
™ Psihologia activit ăților compensatorii , vizează activitățile de recuperare și compensare a
capacităților fizice, psihice, sociale ale persoanei indiferent de contex tul în care ele au
fost afectate.
Domeniul preg ătirii fizice și creșterii capacita ții de efort are corela ții multi- și interdisciplinare,
în mod special cu fiziologia, din care s-a desp rins ca subdomeniu fiziologia efortului fizic. În țelegerea
legilor fiziologiei are ca finalitate în țelegerea unit ății organismului și a rolului de conduc ător al
sistemului nervos central, creând baza cunoa șterii și explicării științifice a practic ării exercițiilor fizice.
Biochimia pune la dispozi ție științei sportului diverse informa ții privind sursele energetice etc., cu
farmacologia care realizeaz ă o medica ție de efort și refacere într-o gam ă largă de produse, cu
informatica care, prin tehnicile de calcul, ofer ă posibilitatea de a ra ționaliza programele de pregatire,
eleborându-le pe calculator.
Domeniul preg ătirii tehnice și tactice presupune existen ța unor raporturi între biomecanic ă, prin
care se încearc ă toate demersurile pentru m ărirea randamentului de practicare a ac țiunii motrice,
matematic ă, prin calcule statistico-matematice, preg ătirea teoretic ă și psihologic ă complex ă prin
implicarea psihologiei în activitatea sportiv ă, aparatur ă multimedia pentru o analiz ă, tip imagine sunet,
biectivă a competi țiilor sportive.
Domeniul recuper ării și al refacerii implic ă relații cu cuno ștințe și tehnici din medicin ă,
farmacologie și psihologie.

38Zestrea de cuno ștințe asimilate din domeniile fiziologiei, psihologiei și al celorlalte arii de
cunoaștere, îi determin ă pe cei care practic ă activități motrice de orice tip, s ă înțeleagă științific
aspectele pe care le ridic ă acest tip de activitate.
Concluzionând, putem afirma c ă educația fizică nu se constituie într-un domeniu închis, ci se
află, împreun ă cu alte discipline ale științelor educa ției în strâns ă relație, având ca finalitate dezvoltarea
multilateral ă a personalit ătii umane. Nicolae N. Ceau șescu (1976, p.17) consider ă că ființa umană este
expresia sintetic ă a fizicului, intelectului, afectivit ății și motricității. Astfel încât, pe lâng ă cultura fizic ă
și cea intelectual ă, sunt necesare cunoa șterea și realizarea obiectivelor educa ționale, care se refer ă la
educatia intelectul ă, educația morală, educația sportiv ă, educația estetică, educația motrică etc. Valorile
umane de ordin estetic, moral, inte lectual, fizic, igienico-sanitar et c. sunt integrat e din anii copil ăriei
procesului de instruire și educație, implicit procesului de informare și formare. Instruirea și educația
trebuie transformate într-un autentic act de cultur ă și de civiliza ție.
BIBLIOGRAFIE:

1. ALEXE, M. (2006). Abordarea interdisciplinar ă în sport . Cluj- Napoca: Editura Napoca Star.
2. CÂRSTEA, GH. (1997). Educația fizică. Teoria și bazele metodicii . București: Editura ANEFS.
3. CEAUȘESCU, N., N. (1976). Pedagogia educa ției fizice și sportului. București: Editura Sport-
Turism
4. DRAGNEA, C., A., MATE-TEODORESCU, S. (2002). Teoria Sportului. Bucure ști: Editura
FEST.
5. EPURAN, M., HORGHIDAN, V (1994). Psihologia educa ției fizice . Bucure ști: Editura
ANEFS.
6. MURARU, A. (2005). Pedagogia sportului . București: Editura Proxima.
7. VIN
ȚANU, N., (1998). Prelegeri despre educa ție fízică și sport . București: Editura Pro
Transilvania.