3.1 PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR Murul se înmulțește prin: semințe, marcote, drajoni, butași de rădăcină, butași de tulpină, despărțirea tufelor,… [624913]

CAP. 3 TEHNOLOGIA DE CULTURĂ
3.1 PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR
Murul se înmulțește prin: semințe, marcote, drajoni,
butași de rădăcină, butași de tulpină, despărțirea tufelor,
altoire etc.
Înmulțirea prin drajoni .Spre deosebire de zmeur,
murul are capacitate redusă de drajonare. Numărul soiurilor
care drajonează este mic. Drajonii se recoltează toamna sau
primăvăra foarte timpuriu din plantațiile de producție sau din
plantațiile specializate. Materialul rezultat se fasonează și se
stratifica în nisi p umed, în pachete de câte 10 -20 plante.
Înmulțirea prin marcote este caracteristică mai multor
specii de mur din flora spontană. Vârfurile tulpinilor venind
în contact cu solul se înrădăcinează și dau naștere la o altă
planta. În cultură se recurge la a cest procedeu cu deosebire
la soiurile târâtoare. În acest scop se lasă vârful tulpinilor pe
pământ la sfârșitul lui August, care înrădăcinează până la
stagnarea vegetației. Toamna sau primăvara, vârfurile
înrădăcinate se scot cu cazmaua sau sapa cu o porț iune de
tulpină de 30 -40cm. Se obține material săditor cu un sistem
radicular foarte bogat, care se poate planta.

Marcotele slab înrădăcinate se trec în câmpul de
fructificare.
În mod curent se folosește marcotajul orizontal, care
constă în aplic area tulpinilor în direcția rândului și acoperirea
lor cu un strat de 5 -6cm pământ, cu excepția vârfului care
se dirijează în poziție verticală. Operațiunea se efectuează la
sfârșitul verii.
Primăvara, tulpinile se dezgroapă cu atenție și se
fragmentează în funcție de rădăcinile care au apărut,
obținându -se în medie 5 -7 plante.
Înmulțirea prin butași de rădăcină .Rădăcinile destinate
obținerii de butași se scot toamna cu cazmaua sau cu plugul.
Rădăcinile mai groase de 4mm se fasonează sub formă
de butași cu lungimea de 10cm, se leagă în pachete și se
stratifică în nisip umed. Butașii se plantează primăvăra în
spații protejate, în ghiveci sau lădițe, într -un amestec de
turbă și nisip în proporții egale sau chiar în câmp direct.

Pentru plantarea în câmp se deschid rigole cu
adâncimea de 6 -8cm, distanțate la un metru între ele, în
care se așează butașii de rădăcina în poziție oblică, câte 10 –
12 la un metru liniar. Peste butași se pune un strat subțire
de mranița după care se acoperă cu pământ. După 20 -25
zile de la plantare apar primii lăstari. Pe parcursul perioadei
de vegetație, se aplică lucrările obișnuite de întreținere.
Înmulțirea prin butașii de tulpină, se practică în special
pentru obținerea materialului săditor la soiurile de mur fără
ghimpi. Buta șii se obțin prin fasonarea creșterilor anuale.
Înmulțirea prin butași verzi ,se face în prima jumătate
a lunii Iunie și necesită spații protejate (sere, răsadnițe,
solari) pentru înrădăcinare. Butașii verzi se obțin prin tăierea
vârfurilor de crește re. Lungimea unui butaș trebuie se fie de
6-7cm, recoltarea, păstrarea și manipularea lui să se facă cu

mare atenție pentru a nu -și pierde turgescenta. După ce se
îndepărtează toate frunzele cu excepția celei din vârf, se
plantează la adâncimea de 2 -3cm și la distanța de 8/4cm,
revenind la mp în jur de 300 butași. Ca substrat de
înrădăcinare se folosește turba, nisipul, perlitul, singure sau
în amestec. Se va avea grijă ca după plantare să se asigure
o umiditate atmosferică ridicată (95 -98%), iar după apari ția
rădăcinilor se reduce treptat umiditatea atmosferică. După
ce lăstarii au ajuns la 15 -20cm, plantele se călesc 2 -3
săptămâni după care se scot în aer liber până toamna.
Înmulțirea prin butași lignificați .Tulpinile recoltate
toamna, se fasonează la 50 -70cm, și se stratifica în nisip
umed sau se păstrează în pungi duble de polietilena, în
încăperi cu temperaturi de 1 -2°C. Pe timpul iernii, din
tulpinile stratificate se confecționează butași de 1 -2 ochi,
care se pun din nou la păstrare fie în nisip, fie în camere
frigorifice, în poziție verticală pentru a ușura calusarea.
Plantarea butașilor se face în spații protejate, în lădițe într –
un amestec de turbă și nisip (proporții egale).
Primăvara, după încălzirea vremii și alungirea lăstarilor,
lădițele se s cot afară, iar în momentul când rădăcinile au
crescut și au ocupat tot spațial din lădițe, plantele se
transplantează afară pe un pat de fortificare fertilizat cu
mraniță.
Pe timpul verii se fac lucrările curente de udare, plivire,
tratamente fitosanitare iar lăstarii se scurtează la 40 -50cm.

Înmulțirea prin butași semilignificati, se efectuează în
mod asemănător ca și cea prin butași verzi, cu deosebirea că
lucrarea se execută în August -Septembrie, iar ramurile nu
trebuie să fie mai groase de 7 -10mm.
Înmulțirea prin altoire se practică destul de rar și se
execută în triangulație, cu ramură detașată cu 1 -2 ochi, pe
fragmente de rădăcină de 10 cm.
În cazuri cu totul speciale, pentru înmulțirea unui soi
valoros se poate executa despărțirea tufelor. (Botez M., Gh.
Bădescu, A. Botar 1984).
3.2 PLANTAREA MURULUI
Pentru cultura murului sunt corespunzătoare terenurile
adăpostite natural de păduri, dealuri, perdele de protecție,
ferite de curenții reci și vânturi puternice.
Pregătirea terenului înainte de p lantare se va face după
aceleași criterii folosite și la celelalte specii pomicole.
Rândurile vor fi orientate pe direcția N -S, pentru ca
plantele să beneficieze de cât mai multă lumină, iar pe
terenurile în pantă vor fi orientate pe curbele de nivel.
Distanța cea mai potrivită de plantare este de 2,5m
între rânduri și de 1,8 -2m pe rând.
Plantarea se efectuează primăvara, după ce pericolul de
îngheț a trecut, în gropi de 40/40/40cm sau de 60/60/40cm,

dacă solul a fost arat superficial. În ziua plantarii, materialul
săditor se fasonează, se mocirlesc rădăcinile și se distribuie
la groapă. La fiecare groapa se vor administra 5kg mranița
sau gunoi de grajd bine fermentat, 20 -30g superfosfat, 10 –
15g, sare potasica și 20g azotat de amoniu. Plantarea se
face la fel ca și la celelalte specii pomicole. (Botez M., Gh.
Bădescu, A. Botar 1984).
3.3 AGROTEHNICA ÎN PLANTAȚII
Murul este o specie precoce, cu un mare potențial de
producție. În plină perioada de rodire se pot obține în mod
curent 16 -20 t/ha fructe. Pent ru a susține și simplifica
aceasta mare capacitate de rodire a murului, trebuie ca de la
înființarea plantației să se aplice în întregime și corect toate
verigile agrotehnice.
3.4 SISTEME DE CONDUCERE
Majoritatea soiurilor de mur au tulpini lungi și foa rte
lungi care, sub propria lor greutate sau datorită rodului, se
apleacă și în lipsa unui sistem de susținere, se culcă pe
pământ. Sistemele de conducere au evoluat, iar printre
factorii care au contribuit la diversificarea lor au fost:
habitusul diferit al soiurilor, extinderea suprafețelor
cultivate, posibilitățile materiale și inventivitatea

cultivatorilor. Indiferent de formele de conducere, toate se
bazează pe principiul separării tulpinilor fructifere de cele de
înlocuire.
Conducerea pe un singur tu tore.Sistemul presupune
prezența unui tutore înalt de 2,3 -2,4m, gros de 7 -10cm,
fixat în pământ la adâncimea de 35 -40cm, la distanța de 25 –
30cm de plantă în lungul rândului și în jurul căruia se conduc
tulpinile de doi ani, în formă de spirală, până în vâ rful
tutorelui, unde se scurtează. Creșterile ce apar de la baza
tufelor, respectiv tulpinile de un an, se conduc pe pământ în
lungul rândurilor, toate în aceeași direcție. Sistemul prezintă
dezavantajul ca prin aglomerarea tulpinilor pe tutore, lăstarii
fructiferi vor fi și ei înghesuiți, favorizând atacul de Botrytis
cinerea.
Conducerea murului pe doi tutori. Tehnologia de lucru
este asemănătoare cu precedentă, cu deosebirea că se
folosesc doi tutori plasați de o parte și alta a tufei, la
distanța de 25 -30cm în direcția randului. Pe unul se conduc
tulpinile de 2 ani, iar pe celalt tulpinile de un an. În această
situație, lucrările solului se execută mai ușor.
Conducerea murului pe spalier cu 2 sârme. Sârmele se
fixează de spalier la înălțimea de 1m și 1 ,7m. Tulpinile de 1
și 2 ani se palisează la nivele diferite și se dirijează în una
sau în amândouă părțile.
Conducerea pe spalier cu ondularea tulpinilor se
folosește mai rar și numai la soiurile de mur cu număr redus

de tulpini, însă foarte lungi. Pentr u a se asigura numărul
necesar de muguri de rod, tulpinile se taie mai lungi și se
conduc între 2 sârme, sub formă de curbe sinusoidale,
ondulându -se într -o singură direcție sau în două.
Conducerea pe spalier sub formă de evantai este
sistemul adoptat to t mai mult în producție și care răspunde
mai bine cerințelor biologice ale murului. Plantele sunt mai
bine laminate, aerisite, iar lucrările ce se execută pe planta
se fac mult mai ușor. La acest sistem se folosesc 3 sârme la
0,6m, 1,1m și 1,7m, fixate pe stâlpi (h=1,8m), amplasați
din 10 în 10 metri. Tulpinile de rod se palisează în poziție
oblică în ambele direcții, fixându -se una câte una de sârmele
spalierului. Lăstarii se conduc în poziție verticală, palisându –
se cu legături largi de cele 3 sârme. În m omentul când
creșterile au depășit și ultima sârmă, se dirijează în lungul ei
cu direcția sud.
Cultura murului în benzi se folosește foarte rar. Se
aseamănă foarte mult cu aceea a zmeurului. Soiurile de mur
fiind mai viguroase și cu țepi, întreținerea un ui asemenea
gard fructifer se face foarte greu. (Botez M., Gh. Bădescu,
A. Botar 1984).
3.5 ÎNTREȚINEREA ȘI LUCRĂRILE SOLULUI
Tendința murului spre o rodire abundentă trebuie
susținută și printr -un sistem de fertilizare rațională a solului,

alături de o bună lucrare a lui. Nevoile murului în elemente
nutritive sunt mari și trebuie asigurate încă de la plantare.
De aceea, fertilizarea solului începe cu planta
premergătoare, se face apoi la pregătirea terenului și se
continuă în toată perioada de producție , până la defrișare.
Cantitățile de îngrășăminte ce trebuie încorporate în sol
depind de fertilitatea lui naturală, vârsta plantației, starea
fiziologică a plantelor. Aplicarea îngrășămintelor este
condiționată de consumul elementelor NPK din sol în
perioa da de vegetație, consum care crește pe măsură ce
rezervele existente în plantă scad și care la mur corespund
lunii Iunie, când începe dezvoltarea fructelor la soiurile
timpurii și primei decade a lunii Iulie la soiurile tardive.
Prima fertilizare de bază s e face la 2 ani de la înființarea
plantației, apoi se repetă din 2 în 2 ani sau din 3 în 3 ani,
după starea de vegetație și fructificare a plantelor. Ea
cuprinde 30 -40 to/ha îngrășământ organic fermentat, plus
300-400 kg/ha sare potasică și 300 kg/ha super fosfat.
Împrăștierea îngrășămintelor se face pe toată suprafața și se
incorporează la 12 -14 cm adâncime cu plugul pe interval și
la 6-8 cm pe rând cu sapa. Între fertilizările de bază, anual
se aplică îngrășăminte azotoase sub formă de azotat de
amoniu, 12 0 kg/ha administrat pe toată suprafața în două
reprize, din care 2/3 primăvara timpuriu și 1/3 din timpul
înfloritului. Deși cere foarte mult azot, fertilizarea cu acest
element trebuie făcută cu prudență. Administrarea unor

cantități prea mari sau incorpo rarea târzie a cestora (după 1
August) prelungește vegetația mult spre toamnă, ceea ce
micșorează rezistența la ger. Pentru fertilizarea suplimentară
se pot folosi și îngrășămintele lichide de la complexele de
păsări și animale care se diluează cu 3 -4 părț i apă și se
împrăștie pe toată suprafața sau de o parte și de alta a
rândurilor.
3.6 TĂIERILE DE FORMARE ȘI FRUCTIFICARE
Tăierea este o lucrare ce acționează direct asupra
murului de la plantare la formarea coroanei și apoi pe toată
durata de exist ență a plantației. Prin tăieri se urmărește
formarea în timp scurt a unei tufe viguroase, care să dea
producții mari de fructe încă din anul II de la plantare și să
asigure în fiecare an un număr suficient de tulpini de
înlocuire.
Pentru executarea corect ă a tăierilor trebuie să se aibă
în vedere câteva din particularitățile biologice ale murului:
capacitatea acestei specii de a emite în fiecare an lăstari de
la baza plantei, precocitatea de producție a murului care
poate da fructe din anul II de vegetație , predispoziția

mugurilor de a se dezvolta în creșteri laterale chiar din anul
formării lor, formarea celor mai multe și mai mari fructe pe
creșterile laterale.
După scopul ce se urmărește, se disting două feluri de
tăieri: de formare și de rodire.
Tăierea de formare la mur începe imediat după
plantare, prin scurtarea tulpinilor la înălțimea de 15 -20 cm.
În cursul verii toate creșterile se conduc și se palisează cu
grijă. În anul II se efectuează o tăiere de formare, iar la
plantele foarte viguroase, tă ieri de formare și rodire.
Lucrarea se execută primăvara, după ce pericolul înghețului
a trecut, când se aleg 2 rar 3 tulpini din cele mai bune, care
se scurtează la 1,20 -1,30 m. Creșterile laterale se răresc la
maximum 3 pentru fiecare tulpină, se taie la 20-25 cm
lungime, pentru ca pe fiecare rămurică să rămână 2 -3
muguri normal dezvoltați. Restul creșterilor, inclusiv cele
rămase de la plantare, se suprimă de la suprafața solului.
Tăierea de rodire urmărește asigurarea în permanență
a echilibrului între procesele de creștere și rodire. Prima
operație se execută în cursul verii, când tulpinile ajung la
înălțimea de 60 -70 cm și când se aleg maximum 6 -7 lăstari
uniform dezvoltați, convenabil amplasați și care se conduc
pe spalier sau se dirijează pe pământ, în funcție de sistemul
de susținere practicat. Restul lăstarilor se suprimă. În anul
III, din tulpinile destinate încă din perioada de vegetație a
anului precedent, se aleg patru creșteri acum în vârstă de

doi ani, care se reduc la înălțimea impusă de sis temul de
conducere. În acest mod se procedează în fiecare an, cu
deosebirea că începând din anul IV de la plantare, în funcție
și de dezvoltarea tufelor, numărul de tulpini poate fi și mai
mare (6 -8). De altfel trebuie să existe o strânsă corelare
între ca pacitatea plantei de a forma noi tulpini și numărul de
tulpini destinate pentru rod. Spre a evita intrarea în declin
prematur a plantelor este de preferat ca potențialul plantei
de a forma noi tulpini să fie mai mare cu 20 -25% față de
numărul tulpinilor op rite pentru rod.
În primul an de creștere a tulpinilor (tulpini vegetative),
o parte din mugurii formați pe acestea dezvoltă creșteri
laterale, care trebuie considerate formațiuni fructifere. Sunt
soiuri care generic au o capacitate mai redusă de a dezvo lta
asemenea creșteri anticipate și produc fructe în anul următor
numai lăstarii ce cresc din mugurii situați direct pe tulpini de
doi ani. Pentru a stimula apariția de creșteri laterale chiar în
anul formării mugurilor, vârfurile tulpinilor se ciupesc cân d
acestea ajung la înălțimea de 1,0 -1,2 m. În cursul
vegetației, aceste creșteri sunt tratate și conduse ca și
tulpinile pe care s -au format. Primăvara, concomitent cu
determinarea numărului de tulpini rămase pentru rod și
delimitarea lungimii lor, se fac intervenții și asupra
creșterilor laterale, în sensul că acestea se răresc prin tăieri
la 25-30 cm și se scurtează la 3 -4 ochi pa treimea mediană

și superioară. Sub această înălțime, creșterile laterale se
elimină complet.
Spre deosebire de zmeur, la mur tulpinile de doi ani se
lasă și peste iarnă pe tufă, ca să formeze pentru tulpinile de
un an un adăpost împotriva înghețului. În primăvara anului
următor se elimină.
La mur apar foarte des situații când, chiar la plantele în
perioada de rodire, numărul tu lpinilor de un an este mic, de
2-3 la tufă și obișnuit foarte groase. Acestea, din cauza
țesutului spongios, au scăzută rezistența la ger. În
asemenea situații, încă din faza erbacee, vârful de creștere
se înlătură la înălțimea de 20 -25 cm. Din mugurii abi a
formații se dezvoltă creșteri laterale, câte 2 -4 de fiecare
lăstar, astfel că până în toamnă se realizează în medie 6 -8
creșteri uniforme ca grosime, cu țesuturile bine coapte și
care îndeplinesc cu succes rolul de tulpini. (Botez M., Gh.
Bădescu, A. Bot ar 1984).
3.7 IRIGAREA PLANTAȚIILOR

Cerințele pentru apă ale murului sunt deosebit de mari,
de aceea irigarea este indispensabilă în zonele deficitare în
precipitații sau când acestea sunt neuniform repartizate.
Murul are nevoie de apă de la plant are, în tot timpul
vegetației și culminează cu perioada de maturare a fructelor.
Deficitul de apă din sol în perioada de fructificare poate
compromite producția. În lipsa ei, polenizarea se face
defectuos, fructele sunt diforme, mici, acre, iar o parte nu
ajung la maturitate și se usucă. Lipsa de apă influențează
negativ și producția anului următor. Tulpinile vegetează slab,
sunt subțiri, la fel și creșterile laterale, care, de cele mai
multe ori, nu se mai dezvoltă.
Data irigării și cantitatea de apă nece sară sunt
determinate de faza de vegetație, apa existentă în sol,
natura solului etc. Obișnuit, toamnele sunt suficient de
ploioase și asigură cu prisosință nevoia de apă. Dacă totuși,
în unii ani lipsa apei din sol persistă până după căderea
frunzelor sau uscarea lor, se execută o irigare de
aprovizionare cu 700 -800 mc/ha. De obicei, prima irigare se
face primăvara, când se constată lipsa de umiditate și se
continuă la intervale de 2 -3 săptămâni dacă precipitațiile nu
satisfac necesarul de apă. Irigarea se execută în toată
perioada de vegetație cu o normă de udare de 300 -400
mc/ha. După jumătatea lunii Septembrie nu se mai
recomandă irigarea, cu scopul de a încetini creșterile
vegetative și a favoriza coacerea lemnului.

Că tehnică, udarea se realizează la fel ca la celelalte
specii pomicole: pe brazde, prin aspersiune, prin picurare.
Irigarea prin picurare (în doză de 60 -80 mm/lună) este o
metodă modernă și economică în care apa este foarte
judicios folosită, consumul specific la hectar fiind foarte mic,
iar plantele având asigurată apa necesară în permanență.
3.8 PROTEJAREA MURULUI ÎMPOTRIVA ÎNGHEȚULUI
În zonele temperate cu climat continental, unde
frecvent în cursul iernii temperatura scade sub -12°… –
15°C, cultura murului devine nesigură dacă nu se iau măsuri
de protejare a plantelor. Prin această lucrare, cultura
murului se poate extinde în toată partea de sud a țării,
unde, pe fond irigat, singurul factor limitativ este
temperatura scăzută din timpul iernii (sub -15°C).
Cercetările întreprinse la ICDP Mărăcineni -Pitești,
începand cu anii 1981 -1982, au scos în evidență că
protejarea murului este o lucrare necesară și în același timp
economică. Ea se execută prin dirijarea tulpinilor de rod în
direcția rândurilor și acoperirea lor cu paie și alte re sturi
vegetale sau cu pământ. Se poate întâmpla ca tulpinile la
unele soiuri ( Thornfree, Smoothstem etc. ) să fie prea groase
și să se desprindă de la punctul de inserție. Acest
inconvenient se poate preveni prin măsuri ce se iau încă din
cursul vegetației. Intervenția se face asupra lăstarilor ce

cresc de la baza plantei. Dintre aceștia se aleg numai 3 -4
lăstari în loc de 6 -8, cât se lasă în mod obișnuit și când
ajung la înălțimea de 25 -30 cm, se înlătură vârful de
creștere. Pe fiecare lăstar vor apărea 2 -3creșteri laterale,
care din acest moment sunt tratate ca viitoare tulpini de rod.
Formate și apoi conduse în acest fel, tulpinile vor avea o
grosime convenabilă și un unghi de inserție mare, condiții în
care dirijarea lor pe sol se va face fără nici un fe l de
dificultate.
În situația când protejarea tulpinilor se face cu paie,
este bine ca tot în toamnă să se execute și tăierile de rodire,
iar ramurile ce rezultă de la tăieri să se așeze peste paie, în
lungul rândurilor.
Protejarea murului prin acoperire cu pământ dă
rezultate bune, însă primăvara la decopertare se rănesc
multe tulpini, iar în anii ploioși o parte din muguri putrezesc
(clocesc). (Mladin Gh., P. Mladin 2008).
PLANTAREA MURULUI
Pentru cultura murului sunt corespunzătoare
terenu rile adăpostite natural de păduri, dealuri, perdele de
protecție, ferite de curenții reci și vânturi puternice.
Pregătirea terenului înainte de plantare se va face
după aceleași criterii folosite și la celelalte specii pomicole.

Rândurile vor fi orientate pe direcția N -S, pentru ca
plantele să beneficieze de cât mai multă lumină, iar pe
terenurile în pantă vor fi orientate pe curbele de nivel.
Distanța cea mai potrivită de plantare este de 2,5m
între rânduri și de 1,5 -2mpe rând.
Plantarea se efectuează primăvara, după ce
pericolul de îngheț a trecut, în gropi de 30/30/30cm sau de
50/50/50cm, dacă solul a fost arat superficial. În ziua
plantarii, materialul săditor se fasonează, se mocirlesc
rădăcinile și se di stribuie la groapă. La fiecare groapa se pot
administra 5kg mranița sau gunoi de grajd bine fermentat,
20-30g superfosfat, 10 -15g, sare potasica și 20g azotat de
amoniu. Plantarea se face la fel ca și la celelalte specii
pomicole. (Botez M., Gh. Bădescu, A . Botar 1984).
3.3 AGROTEHNICA ÎN PLANTAȚII
Murul este o specie precoce, cu un mare potențial de
producție. În plină perioada de rodire se pot obține în mod
curent 16 -20 t/ha fructe. Pentru a susține și simplifica
aceasta mare capacitate de rodire a mu rului, trebuie ca de la
înființarea plantației să se aplice în întregime și corect toate
verigile agrotehnice.
3.4 SISTEME DE CONDUCERE
Majoritatea soiurilor de mur au tulpini lungi și foarte
lungi care, sub propria lor greutate sau datorită ro dului, se
apleacă și în lipsa unui sistem de susținere, se culcă pe
pământ. Sistemele de conducere au evoluat, iar printre

factorii care au contribuit la diversificarea lor au fost:
habitusul diferit al soiurilor, extinderea suprafețelor
cultivate, posibil itățile materiale și inventivitatea
cultivatorilor. Indiferent de formele de conducere, toate se
bazează pe principiul separării tulpinilor fructifere de cele de
înlocuire.
Conducerea pe un singur tutore .Sistemul presupune
prezența unui tutore înalt de 2, 3-2,4m, gros de 7 -10cm,
fixat în pământ la adâncimea de 35 -40cm, la distanța de 25 –
30cm de plantă în lungul rândului și în jurul căruia se conduc
tulpinile de doi ani, în formă de spirală, până în vârful
tutorelui, unde se scurtează. Creșterile ce apar de la baza
tufelor, respectiv tulpinile de un an, se conduc pe pământ în
lungul rândurilor, toate în aceeași direcție. Sistemul prezintă
dezavantajul ca prin aglomerarea tulpinilor pe tutore, lăstarii
fructiferi vor fi și ei înghesuiți, favorizând atacul de Botrytis
cinerea.
Conducerea murului pe doi tutori. Tehnologia de lucru este
asemănătoare cu precedentă, cu deosebirea că se folosesc
doi tutori plasați de o parte și alta a tufei, la distanța de 25 –
30cm în direcția randului. Pe unul se conduc tulpinile de 2
ani, iar pe celalt tulpinile de un an. În această situație,
lucrările solului se execută mai ușor.
Conducerea murului pe spalier cu 2 sârme. Sârmele
se fixează de spalier la înălțimea de 1m și 1,7m. Tulpinile de
1 și 2 ani se palisează la niv ele diferite și se dirijează în una
sau în amândouă părțile.
Conducerea pe spalier cu ondularea tulpinilor se
folosește mai rar și numai la soiurile de mur cu număr redus
de tulpini, însă foarte lungi. Pentru a se asigura numărul
necesar de mug uri de rod, tulpinile se taie mai lungi și se

conduc între 2 sârme, sub formă de curbe sinusoidale,
ondulându -se într -o singură direcție sau în două.
Conducerea pe spalier sub formă de evantai este
sistemul adoptat tot mai mult în producție și care răspunde
mai bine cerințelor biologice ale murului. Plantele sunt mai
bine laminate, aerisite, iar lucrările ce se execută pe planta
se fac mult mai ușor. La acest sistem se folosesc 3 sârme la
0,6m, 1,1m și 1,7m, fixate pe stâlpi (h=1,8m), amplasați
din 10 în 10 metri. Tulpinile de rod se palisează în poziție
oblică în ambele direcții, fixându -se una câte una de sârmele
spalierului. Lăstarii se conduc în poziție verticală, palisându –
se cu legături largi de cele 3 sârme. În momentul când
creșterile au depășit și ultima sârmă, se dirijează în lungul ei
cu direcția sud.
Cultura murului în benzi se folosește foarte rar. Se
aseamănă foarte mult cu aceea a zmeurului. Soiurile de mur
fiind mai viguroase și cu țepi, întreținerea unui asemenea
gardfructifer se face foarte greu. (Botez M., Gh. Bădescu, A.
Botar 1984).