3. Noțiuni introductive privind măsurile preventive 3.1. Secțiunea 1. Abordare istorică asupra măsurilor p rivative 3.2. Secțiunea 2. Ev oluția… [605754]

1
CUPRINS
1. Abrevieri
2. Introducere
3. Noțiuni introductive privind măsurile preventive
3.1. Secțiunea 1. Abordare istorică asupra măsurilor p rivative
3.2. Secțiunea 2. Ev oluția reglementărilor privind măsurilor preventive
3.3. Secțiunea 3. Importanța măsurilor preventive
4. Măsurile preventive privative de libertate
4.1. Secțiunea 1. Reținerea
4.2. Secțiunea 2. Arestul preventiv
4.3. Secțiunea 3. Arestul la domiciliu
4.4. Secțiunea 4. Caracteristicile comune și deosebirile măsurilor preventive privative
de liberatate
5. Executarea măsurilor preventive privative de liberatate
5.1. Secțiunea 1. Aspecte particulare ale măsurilor preventive privative de liberatate
5.1.1. Subs ecțiunea 1.1. Luarea măsurilor preventive privative de liberatate
5.1.2. Subsecțiunea 1.2. Prelungirea măsurilor preventive privative de liberatate
5.1.3. Subsecțiunea 1.3. Înlocuirea măsurilor preventive privative de liberatate
5.1.4. Subsecțiunea 1.4. Î ncetarea măsurilor preventive privative de liberatate
5.1.5. Subsecțiunea 1.5. Revocarea măsurilor preventive privative de liberatate
5. 2. Secțiunea 2. Rolul și caracterul social al măsurilor preventive privative de
liberatate
6. Principiile formulate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și aspectele jur isprudențiale
ale acesteia cu p rivire la măsurile preventive privative de liberatate
6.1. Secțiunea 1. Importanță, scop ( art. 5 al Convenției pentru apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale )
6.2. Secțiunea 2. Caracterele noțiunii de privare de libertate în lumina Convenției pentru
apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale
6.3. Secțiunea 3. Exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la
aplicarea măsurilor privative de liberatate

2
7. Concluzii
8. Bibliografie

3

1. ABREVIERI

alin. alineat(ul)
apud citat după
art. articol(ul)
c. contra
CtEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Convenție Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale – (Convenția europeană a drepturilor omului)
C. pen. Noul Cod penal
C. pen. anterior Codul penal din 1969
C. pr. pen. Noul Cod de procedură penală
C. pr. pen. anterior Codul de procedură penală din 1969
dec. decizia
dec. pen. decizia penală
ed. ediția
Ed. editura
etc. et caetera („și celelal te”)
H.G. Hotărârea Guvernului României
ibidem în același loc
idem același autor
M. Of. Monitorul Oficial al României
O.G. Ordonanța G uvernului
O.U.G. Ordonanța de urgența a Guvernului
op. cit. opera citată
p. pagina
pp. paginile
urm. următoarele
vol. volumul

4

2. INTRODUCERE

Măsurile preve ntive privat ive de liber tate, ce sunt formulate pentru asigurarea unei bune
administrări a probelor, pentru realizarea scopului procesului penal precum și pentru
împiedicarea comiterii de noi infrac țiuni au un caracter special.
Aceste măsuri, datorită conținutului l or, precum și a modului de aplicare, aduc , în proporții
variate, a tingeri drept ului la libertate , fiind astfel văzute atât c a măsuri de co ercitive limitative
de drep turi precum și m ăsuri de intruziune în drepturile personale ale individului , precum
dreptul la viață privată, domiciliu și alte asemenea .
Prezenta lucrare își propune să analizeze e xecutarea măsurilor prevent ive privative de
libera tate, plecând de la abordare a istorică asupra măsurilor privative și concluzionând cu unele
reglementări și aspecte jurispruden țiale ale Curții Europene a D repturilor Omulu i.
Validitatea temei este dată de analiza doctr inei releva nte în materie, atât națională cât și
internațională.
Principalul scop al cercetării este reprezentat de analiza și cercetarea modului de aplicare și
executare a acest ei instituții juridice, identificarea bune lor practici în materi e, precum și a
hotărârilor potrivnice României în mater ia măsurilor preventiv e privative de liberate .
Obiectivele specifice ale cercetării docto rale sunt următoarele:
– Consolidarea domeniului cunoașterii aspectelor generale privind drepturile și libertățile
fundamentale ale persoanelor și privarea de libertate în contextul procesului penal,
– Analiza comparativă a instituțiilor juridice ale reținerii, arest ului preventiv și arestului la
domicili u,
– Cunoașterea modului de regle mentare și aplicare a măsurilor preventive în practica
judiciară .
Metodele de cercetare utilizate pe parcursul elaborării lucrării au constat în:
a) Analiza documentară, materializată prin studiul și cercetar ea actelor normative
internaționale, europene și naționale circumscrise măsurilor preventive privative de libertate , a
materialelor bibliografice sub forma monografiilor, cursurilor, articolelor și materiale lor de
specialitate publicate în diferite reviste și publicații, precum și analiza jurisprudenței
internaționale, europene și naționale în materi e.

5
b) Analiza comparativă a sistemelor de drept existente în acest domeniu, a legislație i
internaționale, europene și naționale, precum și a instituțiilor juridice precum arestarea
preventivă, arestul la domiciliu ori a reținerii .
c) Analiza comparativă a deciziilor , recomandărilor și hotărârilor dispuse de Curtea Euro peană
a Drepturilor Omului cu privire la aspectele legale și practice în domeniul măsurilor preventive
privative de libertate .
Lucr area este structurată în 5 ( cinci ) capitole, ultimul fiind rezervat concluziilor lucrării
precum și a formulărilor de opinii personale î n privința măsurilo r preventive privative de
libertate.
În cadrul primului capitol, denumit Noțiuni introduct ive privind măsurile preventive ,
dorim să creăm imaginea de ansamblu a măsurilor preventive. A stfel, amintim important ele
momente istorice din materie și continu ăm cu e voluția reglementărilor măsurilor preventive.
Cel de al doilea capitol este consacrat Măsurilor preventive privative de li bertate și este
împărțit în modul în care există 4 (patru ) subcapitole. Trei dintre acestea trat ează individual
fiecare tip de măsur ă preventivă provativă de l iberate – reținere, arestul la domici liu și arestarea
preventiv ă. Nu în ultimul rând, cel de al patrulea subcapitol este menit să concluzioneze cele
tratate în acest capitol arătând astfel care sunt cara cteristicile comun e ale tutu ror acestor măsuri.
Al treilea capitol , cel al Execut ării măsurilor preventive privative de liber tate, își
propune s ă dezbată modalit ățile de luare, pr elungire, înlocuire, încetare și revocare a măsurilor
preventive privative de liberatate . Se vor t rata, comparativ diferitele reglementări în materia
executării acestor măsuri pentru o mai bună imagine de ansamblu .
În pen ultimul rând, al patrulea capitol trat ează Principiile formulate de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului și aspectele jurisprudențiale ale acesteia cu privire la
măsurile preventive privative de liberatate , deoarece, a șa cum este de noto rietate, precum și
vom vede a în prezenta lucrare, România este deseori trasă la r ăspundere pentru modalitatea de
aplicare și pentru modul de executare al măsurilor preventive privative de liber tate.
Concluziile prezentei teze nu fac decât s ă reamintea scă că, începând cu an ul 2014 , avem
reglementată o măsură preventiv ă privativă de liberate de noutate în sis temul r omânesc, pe care
o analizăm în cadrul ace stei lucr ări, anume arestul la dom iciliu. Totodată, aceste con cluzii ,
fiind suma tuturor ideilor și analizelor făcute în cadrul temei, vor să militeze pentru aplicarea
reglementărilor în materie în modalitatea lor legala, individualizată și neabuzivă.

6

3. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND MĂSURILE PREVENTIVE

3.1. Secțiunea 1. Abordare istorică asupra măsurilor pr ivative

Fiecare om are, la începutul vieții, nevoie de sprijinul și protecția adulților, pentru a
supraviețui. În toate etapele traiului uma n, fiecare este vulnerabil la agresiunea fizică, furt,
precum și distrugerea proprietății. Fragilitatea a tot ce ține de viața oamenilor este minimalizată
prin respectarea de norme cărora umanitatea le -a dat sens prin religie, morală, drept1.
Problema pede psei este foarte controversată, este dificil a susține o idee legată de
pedeapsă care să fie coerentă, consistentă și neatinsă de problematizare morală. Regulile dau
cadrul de asistență reciprocă și cooperare, sprijină definirea a ceea ce este permis și ce ea ce este
interzis, iar dacă nu sunt aplicate, legile nu pot restabili ordinea și, astfel, cooperarea devine
mai dificilă sau poate chiar imposibilă. În astfel de împrejurări, un rol firesc îl are pedeapsa. Ea
răspunde la sentimentul de nedre ptate pe care cei care încalcă regulile de bază îl generează
pentru că, trăind liberi, oamenii trebuie împiedicați să -și folosească dreptul fundamental la
libertate pentru a -și face rău.2
Termenul de pedeapsă, avându -și rădăcinile în greacă ( paideusis , neogreacă epédep sa –
pedévo) însea mnă a sancționa pe cel ce a greșit printr -o învățătură menită a îndrepta și a
cuminți. Pedeapsă provine din grecescul paideusis , ce înseamnă instrucție: educație, chin fizic
sau moral aplicat cuiva pentru o crimă, un del ict, o greșeală, o neglijență sau ch iar pentru lene.
Istoria pedepsei coincide cu istoria dreptului penal, Hugo Grotius considera că pedeapsa
este răul suferinței pedepsei care are loc pentru răul faptei3.
Din punct de vedere cronologic, una din primele l ocuri de detenție o întâlnim în 1900
înainte de Christos în Egiptul Antic numită „Marea Închisoare”. Cu 500 de ani înainte Christos,
Eschil vorbește de existența unui „Loc al Lanțurilor” ( desmoterion ) în Grecia, iar Platon în anul
399 face referiri la înch isoarea în care a s tat Socrate așteptând sentința4. În urmă cu câteva mii

1 Hannah Arendt, Condition de l’homme moderne , Clemann -Levy, 1983, pp.276 – 277.
2 Zygmunt Bau man, Etica postmodernă , Editura Amarcor d, Timișoara, 2000, p.11.
3 Leontin Coraș, Sancțiuni alternative la pedeapsa închisorii , Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 8.
4 Platon, Apărarea lui Socrate , Editura Humanitas, București, 1997, p. 27.

7
de ani, în Babilon se utilizau anumite locuri de detenție ( bit kili) pentru cei care aveau datorii
neplătite, cei care au săvârșit infracțiuni mărunte, sclavi ori străini. În Grecia și în Roma se
utilizau închisori privat e (carcer privatus ) create pentru datornici sau cei care erau în așteptarea
judecății ori execuției. În „Legea celor XII Table” sunt prezentate date referitoare la o
închisoare intitulată ergastalum la Roma.
În Antic hitate și în Evul Me diu timpuriu, pușcăr ia era locul în care indivizii erau ținuți
până la executarea sentinței, având funcția pe care o au mai târziu casele de arest preventiv.
Detenția era de scurtă durată – câteva zile, deseori doar câteva ore – până câ nd avea loc
judecata .5
Interesant este că, în secolul al VI -lea termenul latin carcer era folosit în legătură cu
sancțiunea ce presupunea detenția în forma ei incipientă, iar în Evul mediu carceres
reprezentau încăperile create special în mănăstiri pentru clericii care săvârș eau fapte împotriva
comunității. Ca evenimente marcante în istori a universală a culturii și a închisorilor
menționăm: în anul 428 Codul Teodosian prevede separarea deținuților pe sexe, în 1370 se pun
bazele Bastiliei în Paris, în 1575 Cervantes este luat s clav pentru 5 ani de către barbari.
Penitenciarul format din celu le pare a -și avea originea din zona unde se află Italia.
Camerele care au fost considerate celule erau create pentru ca sancțiunea să -și atingă țelul, și
anume, reformarea morală și corectare a comportamentului.
În 1677 lângă Florența este prezentă în însc risuri o instituție numită Hospice de San
Filippo, iar lângă Roma, în San Michele Hospice, deținuții erau lăsați ziua împreună și noaptea
separat, fiecare în camera sa, în celula sa. În timp, cu scopul de a separa infractorii periculoși de
comunitate, pent ru a împiedica evadarea din sistemul penitenciar și pentru a avea certitudinea
lipsei de primejdie pentru societate, au fost folosite spații izolate precum insulele Alcatraz în
Statele Unite ale Americii, Lipari în Italia ori continentul Australia.6
În jurul anului 1800, condamnaților din închisori, ținuți separat în general, li se impunea
regula tăcerii depline, la începutul secolului al XIX -lea deținuților li se dădea posibilitatea să
facă m ișcare în spațiul penitenciarului și să muncească pe grupuri. În a doua parte a secolului al

5 Bruno Ștefan, Istoria și reforma închisorilor Române ști, „Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XVII,
nr. 5–6, p. 485 –512, București, 2006, p.p. 486 și urm.
6 Mitchel P. Roth, Prison and Prison Systems , Greenwood Press, Connecticut -London, 2006, pp. 25 -27.

8
XIX-lea, închisorile se specializează, sunt create penitenciare anume pentru femei, pentru
minori și sunt înființate penitenciare spital pentru cei afectați de bol i psihice7.
În vechiul drept românesc, reacția socială contra criminalității a avut un parcurs
asemănător celei din spațiul european. La început, în cazul unei fapte antisociale, clanurile
foloseau răzbunarea ca modalitate de contracarare a criminalității. Legea talionului este
specificată la romani în „Legea celor XII table” și constituie un remarcabil progres întrucât a
reprezentat prima formă de cenzurare a utilizării revanșei și implica apelul la niște autorități ce
aveau puterea de a obliga victima și agresorul să respecte un anumit nivel de răzbunare.
Revanșa privată a fost urmată de sancțiunea religioasă, apoi de pedeapsa de stat sau publică.8
Din timpul lui Mihai Viteazul datează un înscris grecesc care atestă o primă închisoare
pe teritoriul românes c, închisoare sub formă de temniță, situată în Cetatea Bistriței, iar din anul
1640 este consemnată înființarea unui spațiu de detenție în București9.
Judecătorii judecau după obiceiurile pământului, păstrate din generație în generație,
pedepsele fiind la buna chibzuință la lor. Judecata se făcea fără multe formalități. Se asculta
pâra ridicată contra acuzatului, iar dacă acesta nu avea nimic de spus pentru dezvinovățirea
lui, se pronunța pedeapsa, care se executa fără întârziere.
Doar domnitorul avea drep tul să judece infracțiunile grave, asistat de boierii din Sfatul
sau Divanul Domnesc.
În timpul războaielor, arestații erau adesea trimiși să lupte. Pedepsele judecate de domn
erau foarte aspre, pedeapsa cu moartea înlocuind orice altă formă de pedeapsă gr ea. De aceea,
detenția era premergătoare morți i, indivizii aruncați în închisoare scăpând greu cu viață.10
Pedeapsa privativă de libertate era în dreptul feudal sub o multitudine de forme cu
diverse denumiri date în funcție de fapta antisocială săvârșită, l ipsirea de libertate era ispășită în
închisor i sub formă de ocnă, temniță, gros, varta, surghiunul, izgonirea. Ocna pe viață sau pe o
anumită perioadă de timp era sancțiunea ce presupunea munca silnică, executarea sa era
efectuată de condamnați în salină, tăind sare. Pedeapsa cu moartea era sancțiune a penală cea

7 N. Morris, Michael H.Tonry, Between Prison and Probation , Oxford University Press, 1991, p. 7 .
8 I. Băla, Evoluția sistemului de executare a pedepselor privative de libertate în dreptul românesc , Editura
Universul Juridic, București, 2011, p. 16.
9 I. Băla, op. cit ., p. 9.
10 G. I. Dianu, Istoria închisorilor din România. Studiu comparativ. Legi și obiceiuri , București, Editura
Tipografia Curții Regale, 1901, p. 2..

9
mai grea, iar după aceasta urma trimiterea la muncă în ocnă care era utilizată pentru infracțiuni
ca: bigamia, tâlhăria, „răpirea de femei sau de fecioare” ori viol.
Surghiunul (în limba turcă surgu n înseamnă deportare, azil) consta în alungar ea
făptuitorului din localitatea și din casa lui, din sat, târg, oraș, moșie, pentru toată viața sau
pentru o perioadă determinată de timp și forțarea sa să se stabilească într -un anumit loc, în
special la mănăs tire.
Pentru infracțiunea de omor săvârșită d e clerici sau copii se apela la o serie de sancțiuni
precum „izgonirea din sat” ori „izgonirea de pe moșie”, pedepse care se aplicau până în secolul
al XVII -lea. Ca pedeapsă neobișnuită era raderea bărbii, barba fiind podoabă masculină și semn
de cinste, r aderea ei zilnică era socotită „ocară mare” și aplicată pentru infracțiuni precum
„jurământul mincinos” și „neascultarea”.
Pedeapsa privativă de libertate nu reprezenta inițial o sancțiune în sine, nu era
cunosc ută ca măsură de tragere la răspundere, ci er a utilizată ca măsură preventivă, de izolare
pe parcursul procesului. Făptuitorii actelor antisociale erau închiși în acest timp în mine, gropi
sau canale. Nu existau închisori propriu -zise, ci locuri de pază și siguranță pentru datornicii
neglijenți sau p entru cei în curs de urmărire și judecată care -și așteptau sentința. Asemenea
locuri de privare de libertate erau situate în turnuri vechi, în cetăți ruinate, în pivnițele caselor,
în zidurile de fortificație al e cetăților, în canale uscate ori în mine par asite.11
Adevăratul întemeietor al închisorilor românești moderne este Ferdinand Dodun de
Perrières , un francez adus de Grigore Ghica Vodă în Moldova în 1855, la recomandarea lui
Anastasie Panu, și numit inspecto r general al închisorilor, funcție pe care a deținut -o și după
unirea Principatelor, până în 1876. El este ctitorul celor mai multe penitenciare existente până
astăzi, elaborând cele mai importante legi și regulamente penitenciare. Reforma inițiată în
Mold ova a fost extinsă și în Muntenia, el fiind artizanul unificării serviciilor închisorilor și al
Codului Penal român (a lucrat la elaborarea lui sub coordonarea lui Mihail Kogălniceanu),
înlocuind „condicele criminalicești” domnești și trecând administrația penitenciarelor în
subordinea Ministerului de Interne.
În timpul mandatului lui, s -au construit noi închisori și s -au reclădit din temelii toate
celelalte vechi. La 1874, când a fost aprobată legea de executare a pedepselor (propusă tot de

11 O-R. Rusu , Etica pedepsei, Privative de libertate, Teză de doctorat , Universitatea „Alexandru I oan Cuza” din
Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice, 2018, pp. 18 și urm.

10
Ferdinand Dodun de Perrières), în Vechiul Regat existau 15 închisori ce ntrale: Bisericani
(Neamț), Bucovăț (Dolj), Craiova (Dolj), Dobrovăț (Vaslui), Focșani (Vrancea), Iași,
Mărgineni (Prahova), Pângărați (Neamț), Plătărești (Ilfov), Reni (Ismail – înlocuită după
cedare a Basarabiei de Mislea -Prahova), Ocnele Mari (Vâlcea), T elega (Prahova), Târgu Ocna
(Bacău), Văcărești (Ilfov), Răchitoasa (Galați). În fiecare județ s -au înființat case de arest
preventiv pe lângă prefecturi, desființându -se aresturile de pe lângă judecăt orii.12
Cu Legea din 1874, se încheie formarea sistemulu i carceral românesc. Cu ajutorul lui
Ferdinand Dodun de Perrières, hotarele dintre dezordinea socială și infracțiune s -au șters
definitive.13
Organizarea penitenciarelor prin Legea din 1929 a produs mod ificări semnificative,
astfel apărând numeroase grade ale sistenului penitenciar: penitenciare pentru muncă zilnică,
penitenciare de temniță grea pe viață, penitenciare de temniță grea, penitenciare de recluziune,
penitenciare de detenție ca pedeapsă pentr u crime, penitenciare corecționale, colonii
penitencia re agricole, colonii pentru vagabonzi, case de sănătate.
Regimul comunist instituit în România a adus multe schimbări. Așadar, s -au înființat
noi colonii și unități de muncă pentru efectivele de arestaț i, care, în realitate erau reprezentate
de barăci impr ovizate ce erau împrejmuite de sârmă ghimpată (ex. Canalul Dunăre -Marea
Neagră, complexul de la Bicaz, sistemele de irigații din Dobrogea, minele din Oltenia etc.), iar
închisorile și -au lărgit spațiile de cazare în unele cazuri și de 4 –6 ori.
Cu privire l a ultima perioadă, Consiliului Europei, face unele recomandări prin anexa la
Recomandarea Rec(2000)22 a Comitetului de Mini -ștri că tre statele membre privind
optimizarea aplică rii normelor europene re feritoare la sancțiunile -și mă surile comunitare
(Ado ptată de Comitetul de Miniștri la 29 noiembrie 2000 la cea de -a 731 -a întrunire a
Miniștrilor adjunc ți), în cadrul principiilor directoare pentru obținerea unei utilizări mai mari și
eficiente a sancți unilor și măsurilor comunitare, următoarele exemple:
1. alternative la arestul preventiv, cum ar fi obligația unui bănuit de a locui la o anume
adresă, de a fi supravegheat și asistat de o instituție indicată de o autoritate judecătorească;
2. probațiune a, ca sancțiu ne independentă impusă în lipsa pronunțării unei pedepse cu
închisoarea;

12 B. Ștefan, op. cit., p. 496.
13 B. Ștefan, op. cit , apud. Nikolai Berdiaev, Un nou Ev Mediu, București, Editura Pai deia, 2001, p. 16

11
3. suspendarea executării pedepsei cu închisoarea în anumite condiții;
4. muncă neremunerată în folosul comunității;
5. compensații/despăgubiri plătite victimei și med iere victimă – infractor; etc.
Conservatorismul judecătorilor, bazat pe convingerea că măsurile alternative nu au nici
pe departe efectul de intimidare pe care îl au închisorile, a ținut și va mai ține multă vreme
administrația publică locală departe de si stemul juridic, deși parteneriatul lor trebuia demult să
devină firesc, dacă ne gândim numai la p edeapsa muncii în serviciul comunității. Refuzul
aplicării ace stei pedepse ține în primul rând de lipsa controlului juridic asupra altor instituții
publice.14

3.2. Secțiunea 2. Evoluția reglementărilor privind măsurilor preventive

Prin legea pentru organizarea penitenciarelor și institutelor de prevenție din 30 iuli e
1929 se instituire prin art. 1 faptul că pedepsele și măsurile de prevenție se execută în așezăr ile
anume create spre acest scop.15
La momentul apariției Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, s‑a subliniat și
mai mult autonomizarea problematicii într‑o ramură distinctă, denumită de drept execuțional
penal (executarea sancțiunii de drept pen al). Pe aceeași linie s‑au înscris și dispozițiile cuprinse
în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsuril or dispu se de organele
judiciare în cursul procesului penal, care a făcut un pas major către armonizarea legislației
românești în ma terie cu cea europeană.16
Înscriindu‑se pe această linie a europenizării legislației, legiuitorul român a adoptat și
Legea nr. 254/2 013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului pe nal17, Legea nr. 253/2013 privind executarea
pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse d e organele

14 B. Ștefan, op. c it.,p. 509
15 I. Chiș, A .B Chiș, Executarea sancțiunilor penale , Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 168;
16 I. M. Rusu, Drept execuțional penal , ed. Hamangiu, București, 2015;
17 Legea nr . 254/2013 privind executarea pedepselo r și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013;

12
judiciare în cursul procesului penal18 și Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea
sistemului de proba țiune19.
Totodată, prin Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate dispuse de organel e judiciare în cursul procesului penal se reglementează
și instituția arestului la domiciliu .
În anul 2004, prin Hotărârea Guver nului nr. 1849 din 28 octombrie 20 04, privind
organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelo r se stabilește și
sistemul unităților subordonate acestei Administra ții, ce cuprind Penitenciare pentru
continuarea executării de măsuri educative privative de libertate , Centre de arest preventiv20,
Centre educative; Centre de detenție.
Ca urmare a reformelor începute în anii 2000, în România s -au făcut, și se fac, eforturi
susținute pentru a se uniformiza politica penală și execu țională, națională cu cea europeană,
astfel, în doctrină apare următoarea opinie: „Ideea principală care răzba te din politica statului
în ceea ce privește executarea sancțiunilor de drept penal este aceea a accentuării laturii de
reeducare a infractorilor și, implicit, de realizare a unei prevenții generale și speciale mai
eiciente în detrimentul laturii sancționa torii”21.
Legislația Uniunii Europene și cea internațională cu privire la protecția și tratamentul
persoanelor private de libertate sau aflate sub măsuri procedurale penale , au ca punct de
pornire anii 1948, odată cu Declarația Universală a Drepturilor Om ului, adoptată la 10
decembrie 1948. Ulterior, prin Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din
1966 se aduc noi reglement ări internaționale.
Cu privire la modalitatea de tratare a delicvenților, vom găsi reglementări în Principiil e
directoare pentru tratamentul delincvenților, adoptate de O.N.U. în 1990 .

18 Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsuri lor educative și a altor măsuri nepriva tive de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal , publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 14
august 2013;
19 Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune , publicată în Monitorul Oficial
nr. 51 2 din 14 august 2013;
20 Art. 3 din Legea nr. 254/2003 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal , Scopul executării pedepselor și a măs urilor privative de libertate, (1)
Scop ul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi
infracțiuni.
21 I. M. Rusu, Drept execuțional penal , Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 12.

13
Cu o mare importanță în domeniul apărării și protecției persoanelor, in diferent de
statutul lor, o are Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii și a altor tratamente crude,
inumane sau degradante .
Primele reguli comunitare pentru penitenciare se regăsesc în Recomandarea R(87)3,
adoptată de Comitetul de Miniștri al Consil iului Europei la 12 februarie 1987, în cea de‑a
404‑a ședință a miniștrilor deputați ; versiunea europeană rev izuită a Ansamblului de reguli
minime privind tratamentul deținuților;
Cu privire la minori, trebuie amintite: Regulile Națiunilor Unite pentru pro tecția
minorilor privați de libertat e – Rezoluția nr. 45/113 din 14 decembrie 1990; precum și
Recomandarea Co nsiliului de Miniștri REC(2008)11 din 5 noiembrie referitoare la regulile
europene pentru minorii care fac obiectul unor sancțiuni sau măsuri dispu se de organele
judiciare.

3.3. Secțiunea 3. Importanța măsurilor preventive

Măsurile preventive sunt reprezentate de măsurile procesuale, ce sunt prevăzute de lege,
având un carcater de constrângere, prin luarea cărora organele judiciare urmăresc restrân gerea
libertății de mișcare a învinuitului sau a inculpatului ori privarea acestuia de libertate, cu sc opul
de a asigura o bună desfășurare a procesului penal și de a împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
Unul dintre raționamentele pentru care sunt luate aceste măsuri poate fi consider at și
faptul că, ca urmare a acestei măsuri aplicate, învinuitul sau inculpatul să nu mai dețină intenții
de a săvârșii infracțiuni, ci să își dorească o schimbare a atitudinii față de societate, de regulile
de drept și să poată manifesta aprecierea și res pectul față de corectitudine.
Reglementarea măsurilor preventive este atent și amănunțit făcută deoarece, atunci când
ea este posibilă privarea de liber tate să se facă potrivit normelor legale în vigoare, reprezentând
astfel, o garanție împotriva uzanțelo r excesive sau neconforme ale privării de libertate .
Distrugerea bunei desfășurări a procesului penal poate fi făcută prin ascunderea ori fuga
infractor ului, ori prin acte de zădărnicire a aflării adevărului.

14
În această modalitate, prin luarea măsurilor preventive, se prefigurează realizarea
scopului de prevenire, prin minime atingeri aduse libertății individuale a învinuitului sau
inculpatului, ori prin privarea de libertate temporar sau chiar pe toată durata procesului penal.
Deoarece aceste măsuri sunt luate în vederea asigur ării unei desf ășurari normale a
procesului penal, aceste sunt, fără dubiu, măsuri de natur ă procesual ă.

15

4. MĂSURILE PREVEN TIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE

Codul de procedură penală statuează, prin articolul 20222, măsurile preventive:
a) reținerea;
b) controlul judiciar;
c) controlul judiciar pe cauțiune;
d) arestul la domiciliu;
e) arestarea preventivă.
În doctrină, se formulează ideea că măsurile de prev enție sunt instituții de drept
procesual penal cu caracter de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat
să întreprindă anumite activită ți care s -ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal
sau asupra atingerii scopului acestuia23.
Alegerea măsurii preventive ce se impune, se face ținându -se cont, în primul rând, de
gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată măsura.
Codul de procedură penală cuprinde un anume sistem al măsurilor preventive de
gravitate diferențiată, oferind organelor judici are, opți unea alegerii măsurii preventive celei mai
adecvate cazului în discuție.
În vederea respectării unui cadrul legal ce garantează ocrotirea drepturilor și intereselor
fundamentale ale pe rsoanelor, măsurile preventive pot fi dispuse numai ca urmare a parcurge rii
unei proceduri legale, prin respectarea condițiilor și termenelor reglementate legal.
Cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii preventive trebuie să prevadă fapta
care face obiectul învinuirii, textul de lege în care se încadrează, pedeap sa prevăzută de lege
pentru infracțiunea săvârșită și temeiul concret care a dus la luarea măsurii preventive.

22 Art. 202, Cod procedură penală , Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive (1)
Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă
că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesar e în scopul asigurări i bunei desfășurări a procesului
penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al
prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. (2) Nicio măsură prevent ivă nu poate fi di spusă, confirmată, pr elungită
sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. (3) Orice
măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de ca re este luată și
necesară pentru realiz area scopului urmărit prin dispunerea acesteia. (4) Măsurile preventive sunt: a) reținerea; b)
controlul judiciar; c) controlul judiciar pe cauțiune; d) arestul la domiciliu; e) arestarea preventive.
23 Gr. Theodoru, Tratat de drept pr ocesual penal, Ediția Hamangiu, București, 2007, p. 359.

16
De asemenea, ca urmare a luării unei măsuri, acesta se poate înlocui cu o altă măsură
preventivă, atunci când se schimbă temeiurile care au deter minat luarea măsurii. Totodată, dacă
nu mai există vreun temei pentru menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din
oficiu sau la cerere.
Ca urmare a dispunerii începerii urmăririi penale, pe tot parcursul acesteia, dar și în
cursul proceduri i de cameră preliminară, al judecății, până la pronunțarea unei hotărâri
judecătorești definitive se pot lua m ăsuri preventive.
Toate măsurile enumerate anterior pot fi luate după ce a fost pusă în mișcare acțiunea
penală iar cel ce era pân ă în acel moment suspect, capătă calitatea de inculpat. Ca excepție,
măsura reținerii este cea ce poate fi aplicată și suspectului.
În situația în care urmărirea penală se desfășoară in rem , nefiind cunoscută persoana ce
a săvârșit infracțiunea, nu se poate lua nici o măsură preventivă. Însă, atunci când este aflat
autorul și, sub condiția probelor sau indiciilor temeinice din care să rezulte sus piciunea
rezonabilă se poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive reglementate de lege.
Din cele 5 măsuri preventive enunțate de art. 202 Cod de procedură penală, vom trata în
prezenta lucrare numai 3 măsuri, respectiv cele care privesc privarea de liberatate.

4.1. Secțiunea 1. Reținerea

Art. 209 Cod de procedură penală reglementează în concret măsura reținerii, a
modalității de aplicare și regulile procedurale, împreună cu art. 210 Cod proc. pen. Grija pe
care o arată sistemul de drept românesc dar și concepția acesteia reiese din stricta și espr esa
reglementarea a reținerii pentrru asigurarea libertății persoanei.
Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală sau de către procuror în
cursul urmăririi penale, prin ordonanță, dacă există probe sau indicii temeinice că suspe ctul a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Durata măsurii poate fi de cel mult 24 de ore. În durata reținerii nu intră timpul cât
persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul
poliției.24

24 Art. 209 Cod.proc.pen. – Reținerea (1) Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, dacă
sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 202. (2) Persoanei re ținute i se aduc la cunoștință, de înda tă, în limba pe

17
Organul de urmărire penală ca re dispune reținerea suspectului are obligația să -i aducă la
cunoștință de îndată infracțiunea de care este suspectat și motivele reținerii25.
Oportunitatea luării măsurii reținerii fiind lăsată la aprecierea organului judiciar care o
dispune, cu e xcepția situației în care urmărirea penală se efectuează pentru o i nfracțiune
flagrantă , atunci când ea este obligatorie.
Măsura reținerii va fi luată numai după audierea suspectului sau in culpatului, în
prezența unui avocat ales sau din oficiu.
În ordonan ța prin care se dispune reținerea, organul de urmărire penală trebuie să
menționeze ziua și ora la care reținerea a început, ziua și ora la care se sfârșește, precum și
motivele care au imp us luarea acestei măsuri.
În perioada de 24 de ore a reținerii, sus pectul poate fi fotografiat și i se pot l ua
amprentele.
În situația în care procurorul apreciază că față de suspectul reținut este nevoie de luarea
măsurii preventive a arestării, el va ses iza judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 6 ore
înainte de a expira măsura reținerii.
Imediat după reținere, suspectul are dreptul de a -și încunoștința familia ori o altă
persoană, personal sau prin intermediul organului judiciar despre luarea măsurii. Această
încunoștințare poate fi amânată justificat cel mul t 4 ore26.

care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele reținerii. (3) Reținerea se poate dispune pentru cel
mult 24 de ore. Î n durata reținerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la
sediul organului judiciar, conform legii. (4) Dacă suspectul sau inculpatul a fost adus în fața organului de cercetare
penală sau a procurorului pentru a fi a udiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prev ăzut la
alin. (3) nu se include perioad a cât suspeactul sau inculpatul s -a aflat sub puterea acelui mandat. (5) Măsura
reținerii poate fi luată numai după audierea suspectului sau inculpatul ui, în prezența avocatului ales ori numit din
oficiu. (6) Înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la cunoștința
suspectului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu și dreptul de a nu
face nicio declarație, cu excepția furnizării d e informații referitoare la identitatea sa, atrăgându -i atenția că ceea ce
declară poate fi folosit împotriva sa.
25 Art. 210 Cod. proc.pen. Încunoștințarea despre reținere (1) Imediat după r eținere, persoana reținută are dreptul
de a încunoștința personal sau de a solicita organului judiciar ca re a dispus măsura să încunoștințeze un membru al
familiei sale ori o altă persoană desemnată de aceasta despre luarea măsurii reținerii și despre locu l unde este
reținută. (2) Dacă persoana reținută nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încu noștința sau de a solicita
încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei
organiz ații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de a sistența autorităților din țara sa de o rigine,
ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub
protecția unei astfel de organizații. Inspectoratul General pentru Imigrări este informat î n toate situațiile cu privire
la dispun erea măsurii preventive față de această categorie de persoane.
26 Idem supra.

18
Cu privire la durata măsurii, doctrina a formulate numeroase opinii și propuneri de lege
ferenda. Astfel, c adrul legal privind reținerea, în mod expres termenul de cel mult 24 de ore, a
constituit și constituie subiect de dezbateri intense atât î n mass -media națională, cât și la nivelul
Consiliului Superior a Mag istraturii sau al unor structuri din subordinea Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casație și Justiție (ex. Direcți a Națională Anticorupție).
În ceea ce privește suficiența celor 24 d e ore, prin raportare la situațiile din practica
judiciară, comparând legislația din țările membre ale Uniunii Europene, constatăm că aceasta
corespunde cu cea din 15 state, cu mențiunea c ă perioada poate fi extinsă fie până la 48 de ore
(ex. Portugalia), fie până la 96 de ore (ex. Italia, Franța, Marea Britanie) ori chiar până la 7 zile
(cazul Irlandei). În țări precum Ungaria și Estonia termenul maxim prevăzut este de 72 de ore.
Desigur, în multe din aceste țări, procedura este diferită de cea a României. Spre
exemplu, în Franța, organele jandarmeriei pot dispune reținere a pentru maxim 24 de ore,
prelungirea perioadei până la cel mult 48 de ore fiind atributul exclusiv al procurorului, pes te
acest ultim termen (pana la 96 de ore) putând dispune doar judecă torul de libertăți și detenție –
însă numai în situația comiterii vr eunei infracțiuni circumscrise terorismului, traficului de
stupefiante, criminalității organizate, omor comis de două sa u mai multe persoane, etc.
Unele propunerii de lege ferenda cu privi re la reținere își doresc ca „termenul general
de 24 de ore șă fie păstrat și includerea posibilității prelungirii la cel mult 48 de ore, aplicabilă
însă doar în cazul comiterii unor infracțiuni deosebit de grave (din categoria celor al căror
maxim special al pedepsei este de 5 ani sau mai mare), cu luarea în considerare a
circumstanțelor personale ale autorului, a modalităților de comitere a faptei și a efectelor
acesteia27”.
Măsura p reventivă a arestării se mai poate lua de către procuror și în situația să vârșirii
infracțiunilor de audiență28.
Procedura de ducere la îndeplinire a măsurii reținerii de către organele judiciare se face
fără acte de violență, și arătând un comportament c ivilizat față de cel supus măsurii.

27 M. C. Bogea, Considerații critice ale unor dispoziții referitoare la măsurile preventive , Acta Universitatis
George Bacovia. Juridica – Volume 4. Issue 1/2015 – http://juridica. ugb.ro/, vizitat la data de 13.04.2020, ora:
14:41.
28 Art. 360 Cod proc.pen. – Constatarea infracțiunilor de audiență (1) Dacă în cur sul ședinței se săvârșește o faptă
prevăzută de legea penală, președintele completul ui de judecată constată acea faptă și î l identifică pe făptuitor.
Încheierea de ședință se trimite procurorului competent. (2) În cazul în care procurorul participă la jude cată, poate
declara că începe urmărirea penală, pune în mișcare acțiunea penală și î l poate reține pe suspect sau pe inculp at

19
Învinuiții sau inculpații reținuți de către organele judiciare din Români a au depus
plângeri cu privire la tratamentul violent folosit de către organe con tra lor.
Din acest motiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România , în
cauza Pantea c. România, pentru utilizarea excesivă a forței la punerea în practică a măsurii
preventive. În cauză, s-a decis că, „atunci când o persoană este privată de libertate, folosirea
împotriva sa a forței fizice, dacă aceasta nu este determinată de însuși comportamentul
victimei, aduce atingere demn ității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului
garantat de articolul 3 ”.
Cu titlu comparativ, Constituția elvețiană prin art. 31, oferă garanț ii de bază contra
eventualelor abuzuri, în special dreptul la un judecător imparțial care se va expune asupra
detenției, fără însă a preciza perioada admisibilă de detenție .
În ceea ce privește înlocuirea, încetarea de drept și revocarea măsurii preventive , în
doctrină se formulează ideea că acestea se aplică numai la nivel teoretic, întrucât înlocu irea
trebuie să se dispună în timpul reținerii și având în vedere că durata maximă a reținerii este de
maxim 24 de ore, este destul de greu de imaginat în practi că o schimbare sesizabilă a
temeiurilor care au fost avute în vedere la dispunerea măsurii.
Și în materia revocării reținerii, durata scurtă a acesteia pune în imposibilitate
funcțională aplicarea în practică a revocării. Încetarea de drept a reținerii are loc la împlinirea
termenului de reținere de 24 de ore sau dacă organul judiciar a stabilit un termen mai scurt, la
împlinirea acestuia dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală sau î ncetarea urmăririi
penale.29

4.2. Secțiunea 2. Arestul preventiv

Deoarece arestarea preventivă constă în lipsirea totală de libertate a învinuitului sau
inculp atului în cazurile dar cu respectarea procedurii prevăzută de lege, doctrina consideră
această măsura ca fiind cea mai aprigă30.

29 A. G. Bucurenciu – Măsurile preventive în legislația românească și unele aspecte comparative cu legislația
europeană, Teză de do ctorat, Universitatea “Nicolae Titulescu” București, Școala doctorală – Drept proces ual
penal, București, 2011, p. 16.
30 M. Olariu, Procedură penală, Partea generală, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 237

20
Codul de procedură pen ală, prin articolele 218 – 240 reglementează arestul preventiv.
Această măsură se poate dispune de către:
– judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale;
– judecătorul de cameră preliminară în procedura camerei preliminare sau
– instanța de judecată în cursul judecării cauzei ;
dacă sunt probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatu l a săvârșit o infracțiune și
dacă există vreuna din următoarele sit uații:
▪ inculpatul a fugit ori s -a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de
la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
În vederea reți nerii acestui c az, se impune ca din probele existente la dosarul cauzei să
rezulte că inculpatul s -a sustras în mod efectiv procedurilor, în co ndițiile în care avea
cunoștință de existența unui proces penal în care era cercetată o faptă săvârșită de către acesta.
Tot astfel, va putea fi reținut acest caz și în ipoteza în care există un risc semnificativ cu privire
la sustragerea inculpatului , și are în vedere toate circumstanțele cauzei și îndeosebi: natura și
gravitatea infracțiunii ce este imputată inculp atului; vârsta, starea de sănătate, personalitatea,
profesia; pedeapsa ce i s -ar putea aplica în ipoteza pronunță rii unei hotărâri de condamnar e;
conduita pe care a avut -o anterior în cadrul procedurii cu referire la obligațiile pe care trebuie
să le respe cte.31
▪ inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la săvârșirea faptei, un martor sau un
expert sau să distrugă, să altereze, să asc undă ori să sustragă mijloacelor materiale de
probă, direct sau indirect;
În vederea reținerii acestui caz, se imp une reținerea existenței unui risc semni ficativ în
privința obstrucționării cursului justiției, ceea ce justifică privarea de libertate pentru garantarea
integrității sistemului justiției penale.32
Influențarea unui participant la săvârșirea infracțiunii, a unui martor sau expert poate să
vizeze exercitarea unor am enințări asupra acestor persoane sau a familiilor lor, încercarea de a
realiza înț elegeri frauduloase între inculpați, rugăminți, îndemnuri adresate acestor persoane,
coruperea lor etc. Nu prezintă importanță dacă participanții, martorul sau expertul pe care

31 C. Marin, Aspecte privind luarea mǎsurii arestului preventiv în lumina dispozițiilor noului Cod de procedurǎ
penalǎ, ftp.rep ec.org › opt › ReDIF › RePEc › rau › cl ieui › CLI -SP14 -A14.pdf, p.4, vizitat la data de 13.04.2020,
ora 15:12 .
32 M. Udroiu, Procedură penală . Partea generală , Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 410.

21
inculpatul încearcă să îi influențeze au fost asculta ți sau urmau să fie audiaț i în cauza penală,
după cum, este irelevant dacă aceste persoane au relevat sau urmau a releva fapte sau
împrejurăr i referitoare la inculpatul care încearcă să le influențeze ori dacă urmau a da
declarații în privința situației un ui coinculpat din aceeași cauză penală.33
▪ inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă o înțelegere
frauduloasă cu acea sta;
Dacă, din dosarul cauzei se reliefează probe cu privire la faptul că inculpatul exercită
presiuni fizice sau psihice asupra persoanei vătămate ori că încearcă o înțelegere frauduloasă cu
aceasta, în vederea determinării acesteia de a înceta să mai sus țină acuzațiile penale formulate
împotriva sa, în scopul împiedicării aflării adevărului în cauza penală , se dispune măsura
arest ului preventiv .
▪ există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa,
inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi
infracțiuni;
În această situație se reține acest temei dacă subzistă riscul repetării săvârșirii unei
infracțiuni sau al continuării actelor de executare rămase în faza tentativei ori a comi terii unei
infracțiuni pe care inculpatul a amenințat că o va săvârși .34
▪ din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s -a cauzat vătămarea
corporală sau moartea unei pers oane, o infracțiune contra securității naționale, trafic de
stupefiante, de arme, de persoane, acte de terorism, spălare de bani , falsificare de
monede sau alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj
judiciar, o infrac țiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare
electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prev ede pedeapsa închisorii de 5 ani
ori mai mare și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și circumstanțelor de
comitere, a anturajului, a mediului din care provine inculpatul, a anetceddentelor sale
penale și a altor împrejurări privitoare la persoa na acestuia, se apreciază că privarea de
libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică .35

33 C. Marin, op. cit. p.5.
34 M. Udroiu, op.cit. p.412.
35 Art. 223 Cod proc.pen. – Condițiile și ca zurile de aplicare a măsurii arestării preventive ;

22
Conform legislației noastre, în cursul judecății în prima instanță durata totală a arestării
preventive nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului
special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea cu care a fost sesizată instanța. În toate
cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani36.
În situația particulară a anumitor persoane, pe lângă condițiile amintite mai sus, legea
solicită întrunirea și unor condiții suplimentare pentru a se putea dispune măsur a arestării
preventive , anume :
– în lipsa încuviințării Camerei din care fac parte, deputații și senatorii nu pot fi arestați;
– Avocatul Poporului nu poate fi arestat preventiv decât cu încuviințarea președinților
celor două camere ale Parlamentului; De asemenea, adjuncții Avocatului Poporului nu pot fi
arestați preventiv fără înștiințarea prealabilă a Avocatului Poporului;
– judecătorii, procurorii și magistrații -asistenți pot fi are stați preventiv numai în urma
încuviințării secției Consiliului Superior al Magistratu rii corespunzătoare funcției.
În cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive a inculpatului se ia la propunerea
motivată a procurorului, iar în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecăr ii
cauzei, măsura se dispune din oficiu sau la propunerea motivată a procurorului.37
La propunerea motivată a procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea
penală, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența de
soluționare în primă instanță (sau de la instanța co respunzătoare în grad celei în a cărei rază
teritorială se află locul de reținere, ori sediul parchetului, locul unde s -a constatat infracțiunea)
poate dispune luarea acestei măsuri preventive în cursu l urmăririi penale, pe o durată de cel
mult 30 de zile.
Soluționarea propunerii se face în camera de consiliu, cu citarea inculpatului care
trebuie asistat de apărător și cu participarea obligatorie a procurorului. Judecătorul de drepturi
și libertăți admi te sau respinge propunerea prin încheiere motivată care poate fi atacată de

36 Idem 35.
37 Art. 224 Cod proc.pen. – Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale (1)
Procu rorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare
a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept. (2) Propunerea prevăzută la alin.
(1), împreună cu do sarul cauz ei, se prezintă judecătorului de dreptu ri și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni
competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripție se află locul de reținere, locul u nde s -a constatat săvârșirea infracțiunii ori sed iul parchetului din
care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

23
inculpat sau de către procuror cu contestație, în termen de 48 de la pronunțare sau de la
comunicare pentru cei lipsă.38
Dura ta arestării inculpatului în timpul urmăririi penale se poate lua pe o durată de cel
mult 30 de zile, însă ea po ate fi prelungită în condițiile legii39.
Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăși 180 de
zile. Măsura se execută în baza mandatului de arestare emis de instanță c are trebuie înmânat
persoanei arestate și organului de po liție.
În cursul procedurii de cameră preliminară 40 și în cursul judecării cauzei41, măsura
arestării preventive se ia de către judecătorul d e cameră preliminară sau de completul de
judecată în fața c ăruia se află cauza pe o durată de cel mult 30 de zile. Cu cel puțin 5 zile
înainte de expirarea duratei, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată verifică
din oficiu dacă subzist ă temeiurile care au determinat luarea măsurii și în caz af irmativ va
dispune menținerea măsurii preventive.
În timpul urmăririi penale, măsura se poate dispune pentru învinuit și pentru inculpat,
persoană fizică.

38 Art. 225 Cod proc.pen. – Soluționarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale ;
39 Art. 233 Cod. proc.pen. – Durata ar estării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale (1) În cursul
urmăririi penale, durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăși 30 de zile, în afară de cazul când este
prelungită în c ondițiile legii. (2) Termenul prevăzut la alin. ( 1) curge de la data punerii în executare a măsurii față
de inculpatul arestat preventiv. (3) Când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de
urmărire la altul, arestarea preve ntivă disp usă sau prelungită anterior rămâne vala bilă. Durata arestării preventive
se calculează potrivit dispozițiilor alin. (1) și (2).
40 Art. 238 Cod proc. pen. – Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară și în cursul
judecății (1) Ar estarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară și în cursul
judecății, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza,
din oficiu ori la propu nerea motivată a procurorului, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, pentru aceleași
temeiuri și în aceleași condiții ca și arestarea preventivă dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți în
cursul urmăririi penale. Dispozițiile art. 225 -232 se aplică în mo d corespunzător. (2) În cursul judecăți i, măsura
prevăzută la alin. (1) se poate dispune de către instanța de judecată în compunerea prevăzută de lege. În acest caz,
mandatul de arestare preventivă este emis de către președintele completulu i. (3) Față de i nculpatul care a mai fost
anterior ares tat preventiv în aceeași cauză, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al
judecății, se poate dispune din nou această măsură numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privare a
sa de libertate.
41 Art. 239 Cod proc. pen. – Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă
instanță (1) În cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși
un terme n rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea
care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu
poate depăși 5 a ni. (2) Termenel e prevăzute la alin. (1) curg de la dat a sesizării instanței de judecată, în cazul în
care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față
de acesta s -a dispus arestarea pr eventivă în proc edura de cameră preliminară sau în curs ul judecății sau în lipsă. (3)
La expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri
preventive, în condițiile legii.

24
Cu titlu de excepție, în faza de judecată poate fi arestat și învinuitul atunci când se
constată co miterea unei infrac țiuni de audiență, regula constând în faptul că poate fi supus
măsurii arestului preventiv numai inculpatul.
Când se constată că se mențin temeiurile care au determinat privarea de libertate ori
apar temeiuri noi care justifică privarea în continuare de libertate, judecătorul sau instanța va
menține arestarea preventivă prin încheiere motivată. Dacă însă se constată că arestarea
preventivă e ste nelegală, ori temeiurile care au determinat arestarea au încetat și nu au mai
apărut temeiuri n oi, instanța va dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în
libertate a inculpat ului.
Propunem spre analiză, unele noțiuni de drept compar at în materia arest ului preventiv .

Germania
În cazul arestării cu scopul de a evita pericolul de e schivare de la urmărirea penală sau
de la procesul de judecată , în calitate de restricții alternative arestării, ce pot fi impuse
învinuitului, se iau în con siderare următoarele:
• obligația învinuitului de a raporta, la anumite intervale de timp, judecăto rului, organului de
urmărire penală sau unuia din comisariatele de poliție cu privire la adresa domiciliul său (în
practică este o măsură standard);
• obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau o anumită regiune, fără permisiunea
judecătorului s au a organului de urmărire penală (relevanță scăzută în practică, pentru că nu
poate fi controlată eficie nt respectarea ei);
• obligația de a părăsi lo cuința doar sub supravegherea unei anumite persoane (aplicabilă în
cazul adolescenților/minorilor, care s unt supravegheați de părinții lor);
• depunerea de către învinuit sau de către o altă persoană a unei cauțiuni corespunzătoare;
• obligația de a preda pașaportul de călătorie, buletinul de identitate sau permisul de conducere
a mijloacelor de transport;
• obligația de a -și găsi o anumită locuință sau de a se interna într -o instituție care prestează
terapii de tratament antidrog. Oricare din aceste măsuri pot fi aplicate cumulativ.
În cazul arestării, cu scopul de a elimina pericolul împiedicării stabilirii adevărului în
procesul penal, în calitate de măsură preventivă alternativă arestării se ia în considerare, în
special, obligația să nu intre în legătu ră cu învinuiții complici, cu martorii sau cu experții

25
(relevanță scăzută în practică, pentru că nu poate fi controlată eficient respectarea ei), sau
depunerea unei cauțiuni.
În cazul arestării, cu scopul prevenirii pericolului săvârșirii unei alte infracț iuni, pentru
infracțiunile privind viața sexuală, este posibilă obligarea învinuitului să urmeze un trata ment
medical sau să se interneze într -o instituție medico – sanitară specializată; în cazul altor
infracțiuni, se dispune depunerea unei cauțiuni (fără relevanță practică, deoarece, de regulă, nu
motivează suficient făptuitorul de a nu săvârși alte infracți uni).
Aplicarea măsurilor enumerate mai sus, la cererea procurorului sau a părții apărării, are,
ex oficio , efect suspensiv asupra executării mandatulu i de arestare. Acest lucru se poate
întâmpla imediat după emiterea mandatului de arestare.42

Norvegia
În Norvegia, durata arestului , este exprimată în practica judiciară ca fiind în un ități de
măsură , aceste fiind zile și s ăptămâni. Conform Secțiun ii 185, a Codului de procedură penală
norvegian , termenul trebuie să fie pe câ t de scurt posibil.
Temenul arestu lui aplicat ori ce este prelungi t, nu poate să fie mai mare ca durată de 4
săptămâni . Durata acestuia este străns legată și de ritmul invest igațiilor rea lizate, de
comple xitatea cazului ori de faptă , dacă este grav ă ori mai pu țin gravă. Atunci când procuro rul
solicită prelungirea termenului de arestare preventivă, i se pot cere, de către instan ță, informații
cu privire la acțiunile de urmărire penală care s -au realizat de la ultima aplicare a arestului sau
care alte acțiuni de investigație se mai preconizea ză sa u cam cât timp se estimează că va mai
dura urmărirea penală .
Ca urmare a furnizătii acestor inf ormații, instan ța de judecată poate a plica o măsură de
arest ce poate depă șii limita de 4 săptămân i.
Măsur a are stului se bazează de principiul proporționa lității și rezonabilității termenelor
și duratei acest eia, procedura nelimitând prelungirea ace stui termen
În situația în care judecătorul are credin ța că aplicarea sau prelungirea arestului în
vederea urmăririi p enale nu se desf ășoară în modalit atea corectă și ritmul pe care ar trebui să îl
aibă, acesta poate dispune eliberarea persoan ei din arest. 43

42 A. Fühling , M. Vidaic u, N. Roșca, Măsurile a lternative pentru arestarea preventivă – O analiză empirică și
teoretică a cadrului legal în domeniu , Ed. Cartier, Chișinău, 2016, p. 20.

26

În Anglia , după reținere persoana trebuie imediat adusă la poliție, unde se va decide
luarea sa în custodie. Detenția în lipsa unei învinuiri oficiale este posibilă pe un termen, de
regulă, nu mai mare de 24 de ore (în situația când sunt suficiente bănuieli, acest termen poate fi
prelungit cu încă 12 ore). Referitor la alte prelungiri decizia va f i luată de către magistrat. Din
momentul aducerii la oficiul po liției, reținerea, în ansamblu, nu poate depăși 96 de ore. În
această perioadă persoanei trebuie să i se aducă la cunoștință acuzația și să se ia decizia cu
privire la continuarea detenției sau liberarea pe cauțiune. Temeiurile de aplicare a arestării sunt
aceleași. Termenul detenției poate fi diferit. Termenul este s tabilit de către instanțele regionale
sau superioare (crown court). De regulă, în instanțele de prim nivel examinarea în fond înce pe
nu mai târziu de 70 de zile din momentul înaintării acuzării , iar în cele superioare termenul nu
poate fi mai mare de 182 d e zile. În cazuri excepționale poate fi prelungit termenul în
conformitate cu Prosecution of Offences Act 1985. Condiția principia lă pentru prelungire este
faptul că procesul se va desfășura în continuare pe cât se poate de rapid.44

4.3. Secțiunea 3. Arestul la domiciliu

Măsura prev entivă a arestului la domiciliu este o instituție de relativă noutate,
reglementată în dreptul procesual penal românesc o dată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de

43 Secțiunea 185 , Cod. proc. pen al Norvegiei , trad. din engleză, În cazul în care instanța decide să păstreze
persoana acuzată în custodi e, aceasta va stabili în același timp u n termen specif ic pentru o astfel de custodie dacă
audierea principală nu a început deja. Termenul trebuie să fie cât mai scurt și nu trebuie să depășească patru
săptămâni. Poate fi extins prin solicitare, pentru încă patru săptămâni la fiecare solicitare. În cazul în ca re natura
anchetei sau a altor circumstanțele speciale indică faptul că o revizuire a ordinului după patru săptămâni va fi
inutilă, instanța poate fixa un termen mai lung. Dacă audierea principală a înc eput atunci când persoana acuzată
este retinut în ares t sau când expiră termenul pentru custodie, persoana acuzată poate să fie păstrat în arest până la
pronunțarea hotărârii. Dacă se depune o cerere de prelungire a arestării, autoritatea de urmărire penal ă va prezenta
când se preconizează fina lizarea anchete i în acest caz. Data se introduce cazierul judiciar. Persoana acuzată are
dreptul să fie prezentă în instanță atunci când se pune problema unei prelungiri a termenului de arestare. Dacă
instanța conside ră că este necesar, persoana acuzată va fi adusă înain tea acesteia chiar dacă nu dorește să participe.
Autoritatea de urmărire penală depune o cerere de extindere suficient de devreme pentru ca persoana acuzată și
avocatul său pentru a fi anunțați cu cel t ârziu cu o zi înainte de ziua în care ș edința de judec ată are loc. Autoritatea
de urmărire penală va notifica părțile cu privire la ședința din cadrul căruia este supusă măsura prelungirii
termenului. Autoritatea de urmărire penală ar trebui să participe, cu excepția cazului în care se consider ă inutil deci
în circumstanțe. Dacă instanța constată în orice moment că ancheta nu se desfășoară pe cât de repede ar trebui, și
că o arestare preventivă continuă nu este rezonabilă, instanța va elibera persoană acuza tă.
44 I. Dolea, S . Ursu, B . Larsen, D . Arcuș a, Arestarea preventivă în Republica Moldova și în țările europene –
Cercetare comparativă Ed. Cartier, ed. I, 2014 , pp. 38 – 39;

27
procedură penală la data de 01 februarie 2014 și a fost adoptată în vederea alinierii normelor
procesual penale din țara noastră cu cele din statele moderne.
Arestarea la domiciliu, după arestarea preventivă, este cea mai restrictivă măsură
prevăzută în C odul de Procedură Penală în ceea ce privește limitarea libertății persoanei și
presupune izolarea învinuitului de societate la domiciliul său, cu impunerea unor restricții.
Dispozițiile cu privire la arestul la domiciliu se regăsesc în Codul de Procedură p enală,
la titlul V, capitolul I, sectiunea 5 : Arestul la domiciliu , art. 218 – art. 222.
Măsura arestării la domiciliu se poate dispune de către45:
• judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale;
• judecătorul de cameră preliminară în proce dura camerei preliminare
• instanța de judecată în cursul judecării cauzei,
la propunerea motivată a procurorului, dacă sunt probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă
că inculpatul a săvârșit o infracțiune și dacă există vreuna din urmă toarele situații :
o inculpatul a fugit ori s -a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de
la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
o inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la săvârșirea faptei, un martor sa u
un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloacelor materiale
de probă, direct sau indirect;
o inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă o înțelegere
frauduloasă cu aceasta;
o exist ă suspiciunea rezonabilă că după punerea în mișc are a acțiunii penale împotriva sa,
inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi
infracțiuni;
o din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o i nfracțiune
intenționată co ntra vieții, o infracțiune prin care s -a cauzat vătămsarea corporală sau
moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale, trafic de stupefiante,

45 Art. 220 , C.proc.pen. Luarea măsu rii arestului la domiciliu de către jud ecătorul de cameră preliminară sau
instanța de judecată (1) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza
poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.
(2) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, sesizată conform alin. (1), dispune citarea
inculpatului. Audierea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat. (3) Asistența juridică
a inculpatului și participa rea procurorului sunt obligatorii. (4) Dispozițiile art. 219 alin. (4), (7) și (9) se aplică în
mod corespunzător.

28
de arme, de persoane, acte de terorism, spălare de bani, falsificar e de monede sau alte
valor i, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o
infracțiune de corupție, o infracțiune săvțrșită prin mijloace de comunicare electronică
sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori m ai
mare și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și circumstanțelor de comitere, a
anturajului, a mediului din care provine inculpatul, a anetceddentelor sale penale și a
altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se apreciază că privarea de libertate
este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În opinia do ctrinarilor, opinie la care accede m, intervenția CCR asupra disp ozițiilor
art. 220 Cod pro c.pen . și nu numai, a contribui t, la corectarea unor erori de redactare a textelor
normative, precum și la eficientizarea dispunerii și punerii în aplicare a măsurii, prin luarea în
considerare a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor46.

Această măsură preventivă nu poate fi luată față de inculpatul asupr a căruia planează
suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune a supra unui membru de familie sau față de un
inculpat condamnat anterior pentru evadare.47
La propunerea motivată a procurorului care efectue ază ori supraveghează urmărirea
penală, judecătoru l de drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența de

46 Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate și constată că este necons tituțională soluția
legislativă regleme ntată de dispozițiile art. 220 alin. (1), care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în
condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu în aceeași cauză, în lipsa unor temeiur i
noi care fac necesară privarea sa de libertate .
47 Art. 218, C. pr. pen. Condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu (1) Arestul la domiciliu se
dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră prelim inară sau de către instanța
de judecată , dacă sunt î ndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă
pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1). (2) Aprecierea îndeplinirii condi țiilor
prevăzute la alin. (1) se face ț inându -se sea ma de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea,
vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura . (3) Măsura nu poate fi
dispusă cu privi re la inculpatul față de care există su spiciunea rez onabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui
membru de familie și cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de
evadare. (4) Persoanei față de care s -a dispus măsura arestului la domiciliu i se com unică, sub se mnătură, în scris,
drepturile prevăzute la art. 83, dreptul prevăzut la art. 210 alin. (1) și (2), dreptul de acces la asistență medicală de
urgență, dreptul de a contesta măsura și dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă
măsură preventivă, iar în cazul în care persoana nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces -verbal.

29
soluționare în primă instanță poate dispune luarea acestei măsuri preventive în c ursul urmăririi
penale, pe o durată de cel mult 30 de zile.48
Soluționarea propunerii se face în camera de consiliu, cu citarea inculpatului care
trebuie asistat de apărător și cu participarea obligatorie a procurorului. Judecătorul de drepturi
și libertăți admite sau respinge propunerea prin încheiere motivată care poate fi atacată de
inculpat sau de către procuror cu contestație, în termen de 48 de la pronunțare sau de la
comunicare pentru cei lipsă.
În cursul procedurii de cameră preliminară sau în cursul judecării cauzei măsura se
dispune de către ju decătorul corespunzător, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.
Măsura arestului la domiciliu are drept conținut, obligația inculpatului de a nu părăsi
imobilul în care locuiește, fără a avea permis iunea orga nului judiciar care a dispus măsura și de
a se supune anumitor restricții impuse.
Astfel, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:
➢ să se prezinte la organul de urmărire penală sau la judecător (de drepturi și lib erăți, de
cameră preliminară ori cel care judecă acea cauză) corespunzător ori de câte ori este
chemat;
➢ să nu comunice cu parsoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți
participanți la comiterea faptei, cu martorii ori experții, precum și c u alte persoane
stabilite de organul judiciar;
➢ dacă judecătorul consideră necesar, ca inculpatul să poarte un sistem electronic de
supraveghere.
Pe durata acestei măsuri, inculpatului i se poate permite la cererea sa scrisă și motivată,
să pără sească imo bilul pentru a se prezenta la locul de muncă, la cursuri de învățământ, de
pregătire profesională ori la alte activități similare, pentru a -și procura mijloacele esențiale de
existență ori pentru alte motive întemeiate, în vederea realizării unor drepturi și interese
legitime ale inculpatului.
Dacă pe durata arestului la domiciliu, se ivesc situații urgente care îi impun
inculpatului părăsirea imobilului, fără a avea încuviințarea judecătorului, acesta poate lipsi doar

48 Art. 222, C.pr.pen. Durata arestului la domiciliu (1) În cursul urmăririi penale, arestul l a domiciliu poate fi luat
pe o durată d e cel mult 3 0 de zile. (2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale, numai în
caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecar e
prelungire neputând să depășească 30 de zile.

30
pe durata de t imp strict necesară rezo lvării situației, cu obligația de a informa imediat
autoritatea însărcinată cu suravegherea sa, precum și organul judiciar care a dispus măsura
preventivă.
Atunci când inculpatul încalcă cu rea -credință obligațiile impuse cu ocazia luării măsurii
arestului la domiciliu sau există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis cu intenție o nouă
infracțiune pentru care s -a pus în mișcare acțiunea penală, această măsurăpreventivă se poate
înlocui cu măsura arestării preventive , din oficiu sau la cererea motivat ă a procurorului.49
În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi prelungit, fiecare prelungire
neputând depăși 30 de zile, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile anterioare ori
au apărut temeiuri noi.

49 Art. 221 C.pr.pen. Conținutul măsurii arestului la domiciliu (1) Măsura arestului la domiciliu constă în obligația
impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, făr ă permisiunea organului
judiciar care a dispus măs ura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta. (2)
Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire
penală, a judecătorului de dr epturi și l ibertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori
de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți
participanți la co miterea infracțiunii, cu martorii ori e xperții, pr ecum și cu alte persoane stabilite de organul
judiciar. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate
dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sist em electron ic de supraveghere.
(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres obligațiile pe care inculpatul
trebuie să le respecte și i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea -credință a măsurii sau a obligaț iilor care îi
revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. (5) Pe durata măsurii,
inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea
acestora. (6) La cererea sc risă și motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru
preze ntarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare
sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o
perioadă determinată de tim p, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale
inculpatului. (7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea
judecătorului de drepturi și libertăți, a judecător ului de cameră preliminară sau a instan ței de jude cată, pe durata de
timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnată cu
supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în fața căruia se află cauza. (8)
Copia încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de
judecată prin care s -a luat măsura arestului la domiciliu se comunică, de îndată, inculpatului și instituție i, organului
sau autorității desemnate cu supraveg herea sa, organului de poliție în a cărei circumscripție locuiește acesta,
serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră. (9) Instituția, organul sau
autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus ares tul la domi ciliu verifică periodic respectarea măsurii și
a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în
cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră pre liminară, sau instanța de
judecată, în cursul judecății. (10) Pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor
impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliție po ate pătrunde în imobilul unde se execut ă măsura, f ără
învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. (11) În cazul în care inculpatul încalcă cu
rea-credință măsura arestului la domiciliu sau obligațiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit
cu intenție o nouă infracțiune pentru care s -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul
de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată, la cererea motiv ată a
procurorului sau din oficiu, poat e dispune î nlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în
condițiile prevăzute de lege.

31
Pe parcursul urmărirrii penal e durata totală a măsurii arestului la domiciliu nu poate
depăși 180 de zile. Această durată a arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru
calculul duratei maxime a arestării preventive a inculp atului în cursul urmăririi penale.
În cursul procedu rii de cameră preliminară, măsura arestului la domiciliu se verifică
periodic, din 30 în 30 de zile, iar în cursul judecării cauzei din 60 în 60 de zile.50
Respectarea principiilor care asigură realizare a drepturilor persoanelor suspectate
sau acuzate de infracțiuni presupune printre altele și respectarea dreptului la libertate, a
dreptului la un proces echitabil și a prezumției de nevinovăție.
În contextul a precierii oportunității dispunerii măsurilor preventive pe parcursul
procesului penal, acestea trebuie analizate, evaluate și aplicate de la simplu la complex, iar
arestarea preventivă trebuie să constituie excepția, și nu regula51.
O scurt ă analiză comparată a instituției arestului la domicil iu, precizăm că, î n
Germania, instituția arestării la domiciliu nu se aplică în calitate de alternativă a arestării
preventive; nu există nici inițiative privind introducerea unei atare instituții. Dat fiind faptul că
procesul p enal în Germania decurge cu succ es și fără instituția arestării la domiciliu, unii
doctri nari din alte țări, precum cei din Republic a Mold ova52, propun elim inarea a ceste i măsuri
datorită f recvenței mici cu care e ste ap licată, a lipsei mijloacelor tehnice de supra veghere
(brățări electroni ce de picior ).
În doctrin a națională se încurajează utilizarea măsurilo r alternative arestării
preventive din gama măsurilor de supraveghere judiciară, inclusiv prin intermediul
dispozitivelor de monitorizare electronică prin inter mediul actelor de regle mentare, existând
însă deficiențe și bariere de ordin subiectiv în implementarea lor de către organele specializate
în activitatea judiciară. Acest lucru presupune că arestarea preventivă nu trebuie să fie o măsură
de primă linie, ci una excepțională, ce a r trebui luată doar în situațiile în care celelalte măsuri de
supraveghere judiciară, alternative celor custodiale, nu și -au dovedit utilitatea.

50 Art. 222, C. pr. pen. Durata arestului la domiciliu (1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu p oate fi luat
pe o durată de cel mult 30 de zi le. (2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale, numai în
caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare
prelungire neputând să depășească 30 de zile. (… ..) (9 ) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul
urmăririi penale, este de 180 de zile. (10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu se
ia în considerare pentru calculu l duratei maxime a măsurii arestării pr eventi ve a inculpatului în cursul urmăririi
penale.
51 A. L. Petrescu, Abordări teoretice și practice privind arestul la domiciliu , Teză de doctor, Rezumat, Academia
de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București, 2017, p . 16;
52 A. Fühling, M. Vidaicu, N. Roșc a, op.cit. pp. 22 – 23;

32
În cazul majorității statelor care se confruntă cu suprapopularea penitenciară,
măsurile alternative la execut area pedepsei în regim privativ de libertate sunt percepute ca o
soluție viabilă, în acest context fiind implementată și măsura arestului la domiciliu. Presiunea
reducerii suprapopulării penitenciare este imediată, iar reglementarea arestului la domiciliu ca
modalitate alternativă de executare a pedepsei poate fi o măs ură eficientă.
În plan legislativ, la nivelul UE au fost adoptate măsuri menite să confere cadrul
transferării măsurii de supraveghere fără detenție dintr -un stat membru în altul (cel pe teri toriul
căruia a fost comisă fapta și cel care reprezintă stat de origine al autorului infracțiunii).53

4.4. Secțiunea 4. Caracteristicile comune și deosebirile măsurilor preventive
privative de liberatate

Așa cum am v ăzut anterio r, aceste măsuri se pot d ispune numai, dacă, există probe sau
indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o
infracțiune și dacă aceste măsuri preventive sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări
a procesulu i penal.
Pentru dispun erea acestor măsuri preven tive pr ivatice de liberat ate trebuie îndeplinite
unele condiții generale. Anume :
• să exist e probe/indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o
persoană a săvârșit o infracțiune;
• necesitatea asigurării bunei desfăș urări a procesului penal;
• împiedicarea sustragerii suspectului/inculpatului de la desfășurare a procedurilor;
• prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni;
• să nu existe nici o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale .
Având în vedere că lua rea acestor măsuri este ținută de existen ța unor situa ții de fapt ori
împrejurări, măsurile au caracter provizoriu, putând fi revocate și putând încet a de drept .
Acestea pot înceta la expirarea termenelor prevăzute în lege sau stabilite de organele judicia re.
Aparte, dacă, procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată sau când instanța de
judecată pronunță o soluție de de achit are, de încetare a procesului penal, de renunțare la

53 A. L. Petrescu, op.cit. , p. 1 7;

33
aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare a executătii pedepsei sub
supraveghere, chiar nedefinitivă , aceste măsuri încetează .
Asemenea majorilor, și față de suspecții și incu lpații minori, în cursul procesului penal
se pot lua aceleași măsuri preventive.
Însă, cu titlu de excepție, reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse pentru un minor
și numai dacă efectele privării de libertate nu po t fi disproporționate față de sc opul urmărit prin
luarea măsurii.
În vederea individualizării duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se va
avea în vedere și vârsta inculpatului la data luării acelei măsurii preventive.
Din analiza dispozițiilor constituționale, a Codului de procedură penală, precum și a
definițiilor doctrinare, rezultă câteva trăsături ale măsurilor preventive:
1) sunt măsuri care pot fi luate numai în cursul procesului penal și numai împotriva
învinuitului sau inculpatului;
2) vizează starea de libertate, având ca efecte fie privarea de libertate, fie restrângerea
libertă ții de mișcare;
3) având în vedere că restrâng dreptul fundamental la libertate al persoanei, măsurile
preventive trebuie dispuse numai în cazuri de excepționale ;
4) cazurile de limitare a libertă ții învinuitului sau inculpatului sunt determinate de lege
expres, în vederea nepermiteri luării lor în mod abuziv;
5) scopul pentru care pot fi dispuse este bine determinat, și anume buna desfășurare a
procesului penal ș i nesustragerea de la urmărirea penală sau de la judecată ori în vederea
prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni;
6) măsura preventivă dispusă tre buie să fie proporțională cu nevoile concrete ale
procesului penal care au impus luarea ei54;
7) conform Constituției României, precum și Codului de procedură penală, măsurile
preventive au caracter provizoriu, astfel, ele încetează de drept sau pot fi înlocuite sau
revocate55;

54 Art. 53, Constituția României – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (1) Exercițiul unor
drepturi sau al unor libertăți poate fi res trâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea
securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor;
desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calam ități naturale, ale unui dezastru ori a le unui
sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într -o societate democratică.
Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat -o, să fie aplicată în mod n ediscriminatoriu și fără
a aduce atinge re existenței dreptului sau a libertății.

34
8) legea fundamentală prevede tratamentul nediscriminatoriu, astfel măsuri le preventive
trebuie aplicate în mod egal tuturor cetățenilor56.
Natura juridică a măsurilor preventive a dat naștere la exprimarea unor idei și formulări
difer ite sau chiar diametral opuse.
Într-o primă concep ție, bazată pe o viziune idealist -naturalistă, nu se recunoaște nici o
legitimitate luării măsurilor de preven ție, exagerându -se, într -un mod abstract, principiul
prezumției de nevinovăție. Privarea de libe rtate, în această concep ție, nu poate deriva decât
dintr -o condamnare defin itivă.
A doua mare opinie a exagerat concep ția despre măsurile preventive în sens tocmai
invers, sus ținând necesitatea acestora în lupta antiinfrac țională ca o manifestare de sacrif icare a
libertă ții persoanei în favoarea unor interese sociale superioare57.
Recunoașterea prezum ției de nevinovă ție nu exclude luarea măsurilor preventive, chiar
a celor privative de libertate, ci garantează (sau ar trebui să garanteze) că acestea nu vor f i luate
decât în cadrul și în condi țiile riguros prevăzute de normele constitu ționale și de dispozițiile
procedurii penale, adică numai în situa ția în care vinovă ția rezultă58.
Pentru garantarea prerogativelor legale trebuie avute mereu în vizor integritate a,
imparțialitatea și obiectivitatea. Anume de ce? Pentru că orice ființă vie este pasibilă de
greșeală, așa încât cercetările faptei precum și actele întreprinse trebuie să dețină aceste
caracteristici.
„Desigur că eventualitatea unei erori este posibilă (…) legile, judecătorii și instanțele de
control sunt d esigur datoare să lucreze cu nespusă prudență pentru a preîntâmpina orice eroare
și orice nedreptate și dacă totuși eventualitatea unei greșeli încă ae rămâne posibilă, aceasta nu
poate micșora și cu atât mai puțin înlătura legitimitatea și ulitiliatea deține rii preventive”. 59
Măsurile preventive privati ve de liberat ate au în comun și posibilitatea verific ării
legali tății acestora , din ofici u, precum și căile de atac împotriva măsurilor preventive .

55 Art. 23, Constituția României – Libertatea individuală (9) Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este
obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precu m și în alte situații prevăzute de lege .
56 Art. 16, Constituția României – Egalitatea în drepturi (1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților
publice, fără privilegii și fără discriminări.
57 N. Iliescu Libertatea persoanei în lumina dispoziți ilor din Codul de procedură penală . Stu dii și cercetări
juridice, nr.3/197L, pag. 428.
58 Gh. Radu , Măsurile preventive în procesul penal român , Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 8 apud . D. Ciucă,
B. Constantinescu, Apărătorul în procesul penal , în R.D.P. n r. 4/1998, p. 100.
59 I. Tanoviceanu, Tratat de drept și procedură penală , ed. a 2 -a, vol. IV, Ed. Curierul judiciar, București, 1924, p.
701-702., http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/67725, vizitat la data de 13.04.2020, ora: 14:54

35
Căile de atac împotriva măsurilor preventive luate în procedura de cameră preliminară :
– Încheierile prin care judecătorul de cameră preliminară dispun asupra măsurilor
preventive pot fi atacate cu contestație de către inculpat sau procuror, în termen de 48
de ore de la pronunțare sau comunicare, după caz.
– Contestația se soluționează de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța
ierarhic superioară, în ședință publică.
– Soluționarea contestației se face în prezența inculpatului, exceptând cazurile î n care
acesta lipsește nejustificat, este di spărut, se sustrage ori nu poate fi adus din pricina
stării de sănătate, forței majore sau unei stări de necesitate.
– Sunt obligatorii participarea procurorului și asistarea inculpatului de către apărător.
Căile d e atac împotriva măsurilor preventive luate în cursul judecării cauzei.
– Încheierea dată în primă instanță prin care se dispune asupra unei măsuri preventive,
poate fi atacată cu contestație, de către procuror sau inculpat, în termen de 48 de ore de
la pron unțare pentru cei prezenți sau de la comuni care pentru cei lipsă.
– Contestația se soluționează de către instanța ierarhic superioară.
– Participarea procurorului la soluționarea contestației este obligatorie.
– Încheierea prin care prima instanță sau instanța d e apel respinge cererea de revocare,
înlocu ire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
Verificarea din oficiu a măsurilor preventive
– După trimiterea în judecată a inculpatului, legea prevede obligația judecătorului de
cameră preliminară ori a instanței inve stite cu soluționarea cauzei, de a verifica periodic
legalitatea măsurilor preventive luate față de inculpat.
– Procurorul va trimite dosarul judecătorului de cameră preliminară cu cel puțin 5 zile
înainte de expirar ea măsurii preventive, iar judecătorul va verifica legalitatea și
temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
– Judecătorul poate dispune menținerea măsurii preventive dacă temeiurile care au
determinat luarea măsurii se mențin ori a u apărut temeiuri noi care justifică măsur a.
– Dacă aceste temeiuri au încetat, judecătorul va dispune revocarea măsurii preventive.60
Încheierea pronunțată în prima instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea,
înlocuirea sau încetarea de drep t a măsurii preventive, poate fi atacat ă separat, cu recurs, de

60 E. Boțian, Drept procesual penal. Note de curs , Editura BURG, Sibiu, 2016, p. 109 ;

36
procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți, și de la
comunicare, pentru cei lipsă. 61
Dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. ce statuează că “ prin garantare a unei căi de recurs
persoanelor arestare sau dețin ute, articolul 5, alineat 4 consacră, deasemenea, dreptul
acestora de a obține, în termen scurt, o hotărâre judecătorească prin care să se statueze
asupra legalității măsurii arestării preventive și care s ă pună capăt privării de libertate, dacă
aceasta es te declarată ilegală ”, sunt respectate în această situație .

61 A. G. Bucurenciu – op.cit., p. 1 2;

37

5. EXECUTAREA MĂSURILOR PREVENTIVE PRIVATIVE DE
LIBERATATE

Dreptul execuțional penal se caract erizează prin:
a) Caracterul unita r – Normele juridice c e reglementează această ramură de drept sunt parte a
Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ; Legii nr. 253/2013 privind
executare a pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ; Legii nr. 252/2013 privind
organ izarea și funcționarea sistemului de probațiune, în Codul penal și în Codul de
procedur ă penală, precum și în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești – Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 (M. Of. nr. 958 din 28 octombrie 2005) și
Regulamen tele de ordine interioară din penitenciare ;
b) Caracterul autonom – Ca urmare a eveniment elor petrecute în anul 1989, în doctrină s -a
tratat problema desprinderii normelor de d rept execu țional penal din dreptul penal și din
dreptul procesual penal, deoarece, până în această perioadă ele era cuprinde global în
dreptul pro cesual pena l.
c) Caracter ul de drept public – Dreptul execu țional penal normează relațiile soci ale ale
punerii în executare a sancțiunilor și măsurilor de drept penal, astfel, creează raporturi
juridic e între stat , organe specializate și indivizi.
d) Caracterul derivat – Așa cum am amintit și anterior, dre ptul penal a conținut și
reglementări de procedură penală, ce ulterior s -au desprins producând o diferențiere . Se
poate desprinde astfel caracterul derivat, fiind rezultatul procesului evolutiv.

5.1. Secțiunea 1. Aspecte particulare ale măsurilor preventive privativ e de liberatate

Legea nr. 254/2013 reglementează normele și procedurile cărora se supun centrele de
reținere și arestarea preventivă. Aceasta reglementatre vizează reguli separate pentru cei reținuti
și arestați preventiv față de persoanele care se află î n alte scopuri în aceste centre.

38
Centrele de reținere ș i arestare preventivă funcționează în legătură cu arondarea la unitățile
penitenciare, centrele de arestare preventivă, centrele educative și centrele de detenție.62
Măsura arestării preventive, după f inalizarea urmăririi penale se va e xecuta în centrele de
arestare preventivă aflate în penitenciare.
Arestul la domiciliu, așa cum este reglementat de Codul de procedură penală, prevede că
această măsură constă în obligația impusă inculpatului, pe o perio adă determinată, de a nu
părăsi imobilul unde locuiește, fără perm isiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în
fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.
Doctrina formulează ideile directoare ce caracterizeaz ă privarea de libertate. Astfel,
presupun:
– limitarea posibiliății de mișcare în timp și spațiu;
– limitarea sau interzicerea exercitării drepturilor cetățenești;
– obligarea celui condamnat să urmeze un anumit regim de viață și de muncă;
– separarea de c omunitate, familie și limitarea relațiilor interumane în raport cu măsurile de
siguranță;
– cazarea pe timp de zi și de noapte în comun cu alte persoane care au săvărșit infracțiuni,
sporind comunicarea și experineța infracțională;
– supunerea la controale asupra lucrurilor și percheziției corporale;
– supunerea la tratamente și proceduri care sunt neplăcute și care pot fi considerate
intruziuni în viața privată;
– hrănirea, igienizarea, reali zarea activităților sportive, culturale, religioase într -un mod
colectiv și organizat;
– parcurgerea unor programe de resocializare stabilite prin politici statale ce nu pot fi
personalizate și individualizate;
– stimularea conduitei pentru liberarea condi ționată prin îndeplinirea unor condiții și a unei
perioade obliga torii de deținere;
– parcurgerea unor programe educative, de asistență psihologică și socială;
– recompensarea și sancționarea condamnaților în raport cu îndeplinirea sau neîndeplinirea
param etrilor de conduită și muncă, prin credite ce pot fi câștigate sa u pierdute;

62 I. Chiș, A . B. Chiș, op.cit. , p. 296;

39
– realizarea unei stări de sănătate compatibile cu nivelul de acordare a acesteia în
comunitatea liberă.63

5.1.1. Subs ecțiunea 1.1. Luarea măsurilor preventive privative de liberatate

Am enun țat anterior, pentru fiecare măsur ă în pa rte, care e ste procedura în vederea
dispune rii lor.
Astfel, măsura reținerii fiind singura m ăsură preventiv ă privativă de libera tate pe care o
poate lua organul de cercetare penală sau de către procuror în cursul urmăririi penale, prin
ordonanță, dacă există probe s au indicii temeinice că suspectul a săvârșit o faptă prevăzută de
legea penală . Oportunitatea luării măsurii reținerii fiind lăsată la aprecierea organului judiciar
care o dispune, cu excepția situației în care urmărirea penală se efectuează pentru o infra cțiune
flagrantă, atunci când ea este obligatorie. Aceasta va fi luată numai după audierea suspectului
sau inculpatului, în prezența unui avocat ales sau din oficiu.
Măsura arestului preventiv și a celui la domiciliu sunt măsuri ce pot fi dispuse de c ătre
judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale; judecăt orul de cameră preliminară
în procedura camerei preliminare ; instanța de judecată în cursul judecării cauzei, la propunerea
motivată a procurorului .
Putem concluziona că, măsurile pr eventive se di spun de regulă de către instan ță, iar m ăsura
reținerii de poate dispune de către organul de cercetare penală sau de către procuror în cursul
urmăririi penale .

5.1.2. Subsecțiunea 1.2. Prelungirea măsurilor preventive privative de liberatate

Măsura rețineri i este singura măsură ce nu poate fi prelungită . Ast fel, durata ei este de 24
de ore.
Însă, î n cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi prelungit, fiecare prelungire
neputând depăși 30 de zile, numai în caz de necesitate, da că se mențin temeiurile anterioare ori
au apărut temeiuri noi.

63 I. Chiș, Al. B. Chiș, op. ci t., p. 312;

40
Pe parcursul urmări rii penale durata totală a măsurii arestului la domiciliu nu poate depăși
180 de zile. Această durată a arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul
durate i maxime a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.
Durata arestării preventive a inculpatului în timpul urmăririi penale se poate lua pe o durată
de cel mult 30 de zile, însă ea poate fi prelungită în condițiile legii.
Durata tot ală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu po ate depăși 180 de zile.
Măsura se execută în baza mandatului de arestare emis de instanță care trebuie înmânat
persoanei arestate și organului de poliție.
În cursul procedurii de cameră preliminar ă și în cursul judecării cauzei, măsura a restării
preventive se ia de către judecătorul de cameră preliminară sau de completul de judecată în fața
căruia se află cauza pe o durată de cel mult 30 de zile. Cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea
duratei, ju decătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată ver ifică din oficiu dacă
subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii și în caz afirmativ va dispune menținerea
măsurii preventive.
În cursul judecății în prima instanță durata totală a are stării preventive nu poate depăși un
termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special al pedepsei prevăzute
de lege pentru infracțiunea cu care a fost sesizată instanța. În toate cazurile, durata arestării
preventive în primă instanț ă nu poate depăși 5 ani.64

5.1.3. Subsecțiunea 1.3. Înlocuir ea măsurilor preventive privative de liberatate

Măsurile preventive privative de liber tate – reținerea, arestul la domiciliu și arestarea
preventiv ă, se dispu s pe o anumită perioadă de timp și pe ntru an umite considere nte. Însă, pot
exista situații în care nu mai subzistă motivele pentru c are a fo st dispusă măsura.
De aceea, se poate dispune î nlocuirea măsurii preventive anterioare.
Așa cum putem observa, legiuitorul a prezentat în cadrul Codului de Procedură Penală
normele cu privire la măsurile preventive într -o anumită ord ine. Astfel, măsu ra reținerii fiind
prima, continuând cu controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și,
nu în ultimul rând , arestarea preve ntivă . Se poate trage concluzia unei an umite structuri ce o
impune legea, plecând de la cea mai ușoară măsură preventivă și finalizând cu cea mai grava.

64 E. Boțian, op.cit ., pp. 110 – 115;

41
Cu privire la înlocuire a măsuril or preventive privative aceast ă structură are u rmătoarea
aplicabilitate : fiecare m ăsură mai gra vă poate fi înlocuită cu una mai u șoară.
Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai
ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma
evaluării împr ejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază
că măsura preventivă mai ușoară este s uficientă pentru realizarea scopului .
Măsura arestului la domiciliu, dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți sau de
către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată , poate fi înlocuită cu una dintre
măsurile prevăzu te de art. 220, li t. b) și c). – controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune.
Pentru a nu crea situația unei dezi luzii în privin ța ace stei î nlocuiri, Codul de P rocedură
Penală prevede situația în care inculpatul încalcă cu rea -credință măsura arestului la domiciliu
sau obligațiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă
infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa . În această
situați e, se poate dispune înlocuirea măsura ares tului la domicili u cu măsura arestării
preventive. Astfel, m ăsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură
preven tivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și,
în urma eval uării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se
apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru real izarea scopului , con form art.
242 C .pr.pen.
În tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere revocarea măsurii sau
înlocuirea ei cu o măsura preventivă mai ușoară (control judiciarul, controlul judiciar pe
cauțiune ori arestul la domiciliu).
Cu privire la înlocuirea m ăsurii preventive, în doctrină s -a apreciat că înlocuirea măsurii
preventive existentă cu una mai grea este facultativă, pe când înlocuirea cu o altă măsur ă
preventivă mai blândă este obligatorie65.
Dacă cererea formulată de inculpa t are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau
a măsurii arestului la domiciliu cu măsur a controlului judiciar pe cauțiune, dacă găsește cererea
întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de
judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea și stabilește
valoarea cauțiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.

65 A. G. Bucurenciu – op.cit., p. 1 0;

42
Dacă se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi și li bertă ți, judecătorul
de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu,
admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune,
stabilește obligațiile ce vor reveni inculpatului p e dur ata măsurii și dispune punerea de îndată în
libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Dacă nu se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi și libertăți,
judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judec ată, prin încheiere dată în camera de
consiliu, în lipsa inculpatului și a procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de
inculpat.
În vederea operării unei astfel de în locuiri, inculpatul formulează o c ererea de revocare sau
înlocuire a măsurii preve ntive, adres ată, în scris, procurorului, judecătorului de drepturi și
libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, după caz.

5.1.4. Subsecțiunea 1.4. Î ncetarea măsurilor preventive privative de liberatate

Măsurile preventive se dispun pentru perioa de de timp ș i din anumite motive. Astfel,
acestea încetează de drept:
a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul
urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță, la împli nirea duratei maxime
prevăzu te de lege;
b) în cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de
judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la
aplicarea pedepsei sau de amân are a aplicării pedepsei ori o pedeapsă cu amendă, care nu
însoțește pedeapsa închisorii, chiar nedefinitivă;
c) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s -a dispus condamnarea inculpatului;
d) în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Cu titlu de ex cepție, măsura arestului preventiv și a celi la domiciliu, m ăsurile încetează și
la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare cu suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere sau la o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durat a reținerii,
arestu lui la domiciliu și arestării preventive ori, după caz, a unei hotărâri prin care s -a aplicat o

43
măsură educativă neprivativă de libertate; ori în apel, dacă durata măsurii a atins durata
pedepsei pronunțate în hotărârea de condamnare.
Pentru a fi respectate drepturile și libertățile persoanei, și pentru a nu supune unei măsuri
privative de liberatate o persoană care nu îndepl inește condițiile legale, organul judiciar care a
dispus această măsură sau, după caz, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul
de cameră preliminară ori instanța de judecată în fa ța căreia se află cauza constată, prin
ordonanță sau încheier e, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administrației locului de deținere,
încetarea de drept a măsurii p reventive, dispunând, în cazul celui reținut sau arestat preventiv,
punerea de îndată în libertate, dacă nu este reținut ori arestat în altă cauză.
Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de
judecată se pronunț ă, prin încheiere motivată, asupra încetării de drept a măsurii preventive
chiar și în lipsa inculpatului. Asistența juridică a inculpatului și p articiparea procurorului sunt
obligatorii. 66

5.1.5. Subsecțiunea 1.5. Revocarea măsurilor preventive privative de liberatate

Măsura preventivă se revocă, conform art. 242 C . pr.pen. din oficiu sau la cerere, în cazul în
care au încetat temeiurile care au determinat -o ori au apărut împrejurări noi d in care rezultă
nelegalitatea măsurii, dispunându -se, în cazul reț inerii și arestării preventive, punerea în
libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În materia revocării rețin erii, durata scurtă a acesteia pune în imposibilitate funcțională
aplicarea în practică a revocării. Înceta rea de drept a reținerii are loc la împlinirea termenului de
reținere de 24 de ore sau dacă organul judicia r a stabilit un termen mai scurt, la împli nirea
acestuia dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.67
În cazul î n care măsura preventivă a fost luată în cu rsul urmăririi penale de către procuror
sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, organul de cercetare penală are obligația să îl
informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care a r putea conduce la
revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate
justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, după caz,

66 Art. 241 , C. pr. pen. Încetarea de drept a măsurilor preventive ;
67 A. G. Bucurenciu – op.cit., p. 1 6;

44
sesizează judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, în termen de 24 de ore de la
primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze și din oficiu judecătorul de drepturi și
libertăți, când constată el însuși existența vreunei împrejurări care justifică revocarea sau
înlocuirea măsurii preventive luate de acesta.
Cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preve ntive formulată de inculpat se adresează,
în scris, procurorului, judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră p reliminară
sau instanței de judecată, după caz.
În cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul
cauzei sau copie de pe acesta certificată de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la
solicitarea acestu ia de către judecător.
În vederea soluți onării cererii, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară sau instanța de judecată fixează data de soluționare a acesteia și dispune citarea
inculpatului.
Când inculpatul este prezent, s oluționarea cererii se face numai du pă ascultarea acestuia
asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit
din oficiu. Cererea se soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă,
deși a fost legal citat sau când, din cau za stării de sănătate, din cauză de forță majoră ori stare
de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu,
căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

5. 2. Secțiunea 2 . Rolul și caracterul social al măsurilor preventive privative de
liberatate

În realizarea scopului său, dreptul execuțional penal este chemat să înd eplinească anumite
sarcini sau funcț ii în calitate de instrument al politici i penale. Anume :
a) Realizarea scopului procesului penal . Fiecare grupă de sancțiuni de drept penal ( măsuri
preventi ve, pedepse principale, comp lementare, accesorii, măsuri educative, măsuri de
siguranță etc.) prezintă un anumit speci fic privind ordinul de punere în executare, organul
competent, condițiile executării etc.

45
b) Conform area la principiile fundamentale ale dreptului execuțional penal, adică
„pedepsele și măsurile privative de libertate se execută în condiții care să asigure respectarea
demnității umane” (art. 4 din Legea nr. 254/2013).
c) Reeducarea celor condamnați prin forma și modurile de executare a sancțiunilor.
Executarea sancțiu nilor trebuie să f ormeze trăsături moral e pentru condamnat, menite să îl
determine să nu mai intre în câmp ul infracțional în viitor, să îl determine să respecte ordinea de
drept în societate și relațiile de conviețuire socială.
d) Pregătirea pentru reinteg rare în muncă și societate a celor conda mnați și liberați
definitiv. Valențele educative ale executării sa ncțiunii, ce rezidă din modul în care aceasta se
desfășoară , prin efectuarea unei activități utile de muncă, cu respectarea drepturilor și cu
recompen sarea muncii, pot crea condiții pentru condamnat să se readapteze ușor la viața liberă,
la munca cinstită și corectă în societate.
Aceste componente pot forma modalitatea de reinserție socială a celui obligat la executarea
măsurilor sau sancțiun ilor dispuse și pot duce la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către
cei condamnați care au executat o pedeapsă sau o altă măsură dispusă de organul judiciar în
cursul procesului penal.

46

6. PRINCIPIILE FORMULATE DE CURTEA EUROPEANĂ A
DREPTURILOR OMULUI ȘI ASPECTELE JURISPRUDENȚIALE ALE
ACESTEIA CU P RIVIRE LA MĂSURILE PREVENTIVE PRIVATIVE DE
LIBERATATE

„Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de articolul 5 § 1 c) din
prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat
împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un
termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată
unei garanții a prezentării persoanei în cauză la audiere.”68

6.1. Secțiunea 1. Importanță, scop ( art. 5 al Convenției pentru apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale )

Unul dintre drepturile fundamentale de o importanță deosebită consacra te de Convenția
Europeană a Drepturilor Omului la art.5 este dreptul la libertate și la siguranță. Este vorba
despre un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate
persoanele, i nclusiv cele ce se află în stare de detenție.
Curtea Europeană a Drepturilor O mului a afirmat frecvent în jurisprudența sa că orice
privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond ș i de procedură
prevăzute de legislația națională, dar, în același timp, ea tre buie să respecte scopul esențial al
art.5 – protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale.
De aceea, art.5 §1 prevede lista exhaustivă a circumstanțelor în care o persoana poate fi în
mod legal privată de libertatea sa, iar §3 preved e garanțiile de care beneficiază persoana în
situația în care este supusă arestului preventiv.
Aceste circumstanțe trebuie să primească o interpretare restrictivă, deoarece ele r eprezintă
excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individu ale. Orice detenție nelegală a

68 Art. 5 § 3, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamen tale, semnată la
04.11.1950, la Roma, intrată în vigoare la 03.09.1953 ,

47
unei persoane constituie o negare totală a dreptului ei la libertate și la siguranță garantat de
textul Convenției. 69
Curtea a menționa t că, în cazul privării de libertate, este deosebit de important ca principiul
general al certitudinii legale să fie respectat. Un standard care presupune că legea în cauză
trebuie să fie suficient de exactă pentru a permite persoanei – cu sfaturi adecvate, în caz de
necesitate – să prevadă, la un nivel rezonabil în circumstanțele respective, consecințele pe care
le-ar putea genera. Măsura arestului preventiv, deși se consideră a fi una excepțională,
statisti cile la nivel național în țările europene reflectă un procentaj înalt de arest ați preventiv din
numărul total de deținuți. 70
Curtea, a c onstituit un centralizator cu statele mem bere ce au avut încălcări ale drepturilor
garanta te pr in Comvenție, și astfel s -a constatat c ă circa 14% din num ărul total al abaterilor
vizează î ncălcarea art. 5, anume arestul preventi v. Ca răspuns la a ceast ă centralizare , se i nsistă
asupra reducerii num ărului de arestări preventive și al respectării garanțiilor edicatate prin
Comvenție.

6.2. Secțiunea 2. Caracterele noțiunii de privare de libertate în lumina Convenției
pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale

Art. 5, para. 1, lit. c) din CEDO consacră dreptul la libertate și siguranț ă al persoanei,
dar permite restrângerea acestui drept prin reținere numai în anumite condiții: dacă e necesară
aducerea persoanei reținute în fața autorității judiciare competente atunci când există motive
verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ; respectiv, când există motive temeinice de a
crede în necesitatea de a împiedica o persoană să săvârșească o infracțiune sau să fugă după
comiterea acesteia.
Trebuie făcută o delimitare între privarea de libertate și simplele restricții ale libertății
de mișcare, ceea ce ține mai degrabă de intensitatea măsurii decât de natura sau esența ei
(CtEDO, Amuur c. Franței, hot. 25.06.1996, para. 42). Există privare de libertate chiar dacă
persoana nu este într -un loc închis – de exemplu, dacă este pe o insulă su b supravegherea
autorităților statale și are posibilități limitate de contact cu restul populației (CtEDO, Guzzardi

69 V. Soltan, Garanțiile speciale în cazul arestării preventive și diligența autorităților publice pentru asigurarea
acestora , Studia Universitatis Moldaviae, nr. 3 (103), 2017, p. 222;
70 Ibide m;

48
c. Italiei, hot. 6.11.1980, para. 36 – 39) sau dacă este dusă de organele de poliție la un hotel,
instalată într -o cameră cu fereastra barată cu scânduri, sub supravegherea unui membru al
familiei (CtEDO, Riera Blume c. Spaniei, hot. 14.11.1999, para. 13 -26).
Art. 5, para. 1, lit. c) din CEDO vizează exclusiv privarea de libertate în cadrul unei
proceduri penale (CtEDO, Cinlla c. Italiei, hot. 22.02.1989, para. 38). Scopul articolului 5 al
CEDO este de a asigura că nimeni nu este lipsit de libertate în mod arbitrar (CtEDO, Lawless c.
Irlandei, hot. 1.07.1961, para. 14).
Pentru a dispune reținerea pe acest motiv, trebuie să existe suspiciuni rez onabile că acea
persoană a comis infracțiunea, altfel reținerea este arbitrară (CtEDO, Lukanov c. Bulgariei, hot.
20.03.1997, para. 41). Suspiciunea este rezonabilă atunci când există fapte, date sau informații
care ar convinge un terț – observator obiecti v – că acea persoană a comis acea infracțiune
(CtEDO, Fox, Campbell și Hartley c. UK, hot. 30.08.1990, para. 31 -36). Aceste fapte sau date
au un grad de certitudine mai mic decât cel necesar în cazul probelor cerute pentru a fi
formulată învinuirea (CtEDO, Musuc c. Moldovei, hot. 6.11.2007, para. 31). Totuși, o persoană
nu poate fi reținută numai pe baza declarației unei pretinse victime sau atunci când există
motive de a pune la îndoială credibilitatea martorilor (CtEDO, Stepuleac c. Moldovei, hot.
6.11.20 07, para. 68 -81). Nu este necesar ca, în faza reținerii, persoana să fie prezentată unui
judecător (CtEDO, Brogan c. UK, hot. 29.11.1988, para. 53).71

6.3. Secțiunea 3. Exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la
aplicarea măsurilor privative de liberatate

CtEDO, consideră arestul preventiv o atingere gravă adusă drepturilor fundamentale ale
omului, care urmează a fi aplicată în mod excepțional în situația în care alte măsuri nu ar fi
eficiente. Cu toate acestea, u tilizarea ares tului preventiv se folosește aproape sistematic într -o
serie de state europene. Astfel, s -a creat o situație în care aproape unul din patru deținuți din
Europa este arestat preventiv. Cu privire la state, am observat că cifrele variază de la 8% până
la 40% .

71 C. Danileț , Gh. Malic , E. Bulat , M. Vidaicu, Reținerea în procesul penal , Îndrumar pentru pra cticieni , Ed.
Cartier Juridic, Chișinău, 2014, p.23 și urm. ;

49
Exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului vizează și anumite garanții pe care i le
asigura persoane i ce a fost arestat ă preventiv. Atfel, în timpul aces tei măsuri pr eventive
privative de liber tate se aplică o garanție instituită de art.5 §3 CEDO, anume: ca persoana astfel
deținută să fie judecată „într -un termen r ezonabil” sau să fie pusă în libertate, dacă nu se mai
justifică menținerea ei în detenție. Vom trata punctual garan țiile ce se reliefează din acest
articol, anume: durata măsurii are stului preventiv , soluționarea cu celeritate și cu pre căderea a
cauzelor cu persoane supuse unor măsuri preventive pr ivative de liberate și analiza oportunității
de apl icare respectiv de prelungire a măsurii preventive privative de liberate.
a) Durata măsurii arestul ui preventiv
Perioada de timp în care o persoană poate să rămână în detenți e înainte de a fi judecată în
instanță și în timpul procedurilor judiciare variază foarte mult de la un stat la altul. În ța ra
noastră, așa cum am v ăzut anterior, arestarea inițială pentru 30 de zile cu posibilitatea
prelungirii cu 30 de zile de fiecare dată. Însă, d urata totală a arestului preventiv a inculpatului
în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180
de zile. Conform C.proc. pen . în toate cazurile, durata arest arii preventive în primă instanță nu
poate depăși 5 ani.
În Franța , în conformitate cu s ecțiunea 144 -1 a Codului de procedură penală, perioada de
arest preventiv nu poate depăși un termen rezonabil, avându -se în vedere gravitatea acuzațiilor
aduse persoanei și complexitatea investigațiilor necesare pentru descoperirea adevărului.
Arestul preventiv variază de la 2 luni până la 4 ani. Termenul maxim de patru ani poate fi
aplicat în cazul în care persoana este acuzată de infracțiuni precum traficul de droguri,
terorismul, proxenetismul, șantajul sau pentru o crimă c omisă de către un grup organizat 72.
b) Soluționarea cu celeritate și cu pre căderea a cauzelor cu persoane supuse unor măsuri
preventive pr ivative de liberate
Codul de procedură pena lă prevede că rezolvarea cauzelor în care sunt ar estați se fac e de
urgență și cu precădere73. Un criteri u important este reprezentat de caracterului rezonabil al
termenului de soluționare pentru cel interesat .

72 V. Soltan, op.cit. apu d. Codul de procedură penală al Franței, https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.
do?cidTexte=LEGITEXT000006071154&dateTexte=20051213 ;
73 Art. 355 C.pr.pen. Judecata de urgență în cauzele cu arestați preventiv sau aflați în arest la domiciliu (1) Dacă
în cauză sunt inculpați arestați preventiv sau aflați în arest la domiciliu, j udecata se face de urgență și cu precădere,
termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile. (2) Pentru motive temeinic justificate, instanța poate acorda
termene mai scurte sau mai lungi.

50
CtEDO se arată a fi mai exigentă, dacă evaluează rapiditatea procedurilor penale în cazul în
care acuzatul se află în arest preventiv74.
c) Analiza oportunității de apl icare respectiv de prelungire a măsurii preventive privative
de liberate
Conform Codului de procedură penală , la art. 242, se normează situa ția în care dacă
judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt întrun ite condițiil e prevăzute de lege
pentru prelungirea arestării preventive a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată,
propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei
acesteia, dacă nu este arestat în altă c auză, sau poa te dispune înlocuirea arestării preventive cu o
altă măsură.
Totodată se nor mează și situațiile în care această măsură du ră se poate dispune numai cu
îndeplinirea unor criterii general valabile pentr u toate cauzele, dar care se lasă la aprecierea
organelor jurisdicționale. Oricum, pentru a fi justificată o perioadă mai mare de timp pentru
care este dispus ă una dintre m ăsurile preventive privative d e liberate, judecătorul trebuie să
aibă credin ța că nu se aplic ă discreționa r și nelegal o măsură de asemenea gr avitate, atunci când
se poate dispune o măsur ă preventivă neprivati vă de libertate precum eliberarea sub control
judiciar sau control judiciar pe cauțiune.
În practica Curții Europene a Drepturilor O mului, prin de cizia a cesteia , s-a reliefat o
încălcare a art. 5 paragraful 1 lit.c a Convenției, atunci când s -a menținut reclamantul în stare
de deținere după data la care mandatul de arestare a expirat, această privare de liberate fiind
declarată ilegală chiar și de către instanța națională, în lipsa prelungirii măsurii preventive de
către tribunalul competent a se pronunța asupra legalității acesteia. 75
Totodată, în ca uza Calmanovici împotriva României Curtea a reținut că menținerea stării de
arest preventiv a reclamantulu i nu a fost justificată prin motive suficiente și pertinente . Pentru
că, în încheiere a instanței din 12 august 2002 , încheiere ulterior casată, nu erau precizat e
motivele concrete ale luării măsurii și nici probele pe care se întemeia; niciun indiciu privind
faptul că lăsarea în libertate ar fi prezentat pericol pentru ordinea publică; instanța a subliniat că
acest pericol nu trebuie confundat cu pericolul social al faptei; s -au subliniat buna conduită a

74 V. Soltan , op. cit . p. 228;
75 CEDO – Pantea c/ României, 03.06.2003 , https://jurisprudentacedo.com/Pantea -c.-Romania.html , vizitat la data
de 24.04.2020, ora 09.2 3;

51
reclamantului, lipsa antecedentelor penale, aspecte ce țineau de situația sa personală și
familială .
Curtea , prin hotărârea din 1 .07.2008, a reținut că instanțele naționale nu și -au îndeplinit
obligația de a justifica în mod concret necesitatea menținerii reclamant ului în arest preventiv ,
și, totodată, nu au explicat în ce a constat pericolul pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea
sa în libertate .
Aceste situ ații prezentate succint pentru exemplificare fac parte din num ărul mare de a stfel
de cauz e pentru care țara n oastr ă a fost condamnată. Deși, a șa cum am prezentat și analizat în
cadrul acestei lucrări se înce arcă respectarea în toc mai a măsurilor impuse de Ct EDO și
uniformizarea legislației națio nale pentru ajungerea la un consens legislati v cu reglementările
internațion ale, acest parcurs se face prin pași mici, iar o schimbare de perspectivă bru scă nu
poate fi executată.

52

7. CONCLUZII

Societatea în ca re trăi m este formată din nu meroase tipuri de indivizi, printre ei fiind și cele
care au co mis infrac țiuni. Acestea trebuie să se întoarcă în mediile din care provin după
executarea m ăsuril or penale luate asupra lor. Individualizarea măsurii preventive și a modului
de executare a acesteia conturează fe nomenul recidivei dar consti tuie și o modalitate de
utilizare a resurselor .
Respectarea reglementărilor, a principiilor care g arantează realizarea drepturilor personale a
celor ca su nt suspecți ori acuzați de comi terea unor infracțiuni , cuprind și dreptul la un proces
echitabil precum și dreptul la li bertate.
Așa cum am văzut și anterior, din pă cate, regula este dictată de arestul preve ntiv și nu sunt
des luate în calcul măsurile a lternative, precum arestul la domici liu. În România, la mo mentul
actual, nu este posibilă utilizarea a restului la domiciliu în alte situații decât cel al dispunerii
unei măsuri preventi ve pe parcursul pr ocesului penal.
Pentru acest consi derent, ne raliem idei lor formulate în doctri nă, cum că este nevoie urgentă
de operaționalizarea la nivel național a sistemelor de supraveghere electronică prevăzute de
actualul Cod de Procedură Penală în contextul dispunerii și punerii în aplicare a măsurii
arestului la domiciliu. Plecând de la experiența altor state care au implementat sisteme tehnice
de monitorizare a respectării măsurii arestului la domiciliu, autoritățile din țara noastră au la
dispoziție două principale căi de realizare a acestui obiectiv – implementarea unor astfel de
soluț ii tehnice la nivelul unităților operative ale Ministerului Afacerilor Interne (aceste sisteme
putând fi conectate inclusiv prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112) sau
externalizarea serviciului de supraveghere a persoanelor față de care a fost dispusă măsura
preventivă a arestului la domiciliu către societăți specializate în domeniul asigurării pazei,
securității bunurilor și a persoanelor.
Implementarea acestui sistem de monitorizare, prin aplicarea sa corectă și prin luarea în
consider are a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, ar putea asigura
eficientizarea sistemului de monitorizare a executării arestului la domiciliu, inclusiv prin
degrevarea polițiștilor de la structurile de supraveghere judiciară cu pri vire la efectuarea
vizitelor periodice și inopinate la locuințele în care se execută măsura arestului la domiciliu.

53
Implementarea sistemelor de supraveghere electronică poate constitui o metodă de
eficientizare a executării arestului la domiciliu, care nu presupune deplasarea organului de
supraveghere în mijlocul nopții la locuința arestatului la domiciliu, pentru efectuarea unei vizite
inopinate de verificare a prezenței sale în locuință.
Această metodă poate aduce și beneficiile confortului psihologic are staților la domiciliu și
membrilor de familie ai acestora, care în ipoteza respectării cernțelor monitorizării electronice,
nu mai sunt verificați prin deplasarea fizică a organului de supraveghere la locuința arestaților
la domiciliu.76

76 A. L. Petrescu, op.cit. , pp. 19-20;