3. DE LA CERCETARE LA INTELLIGENCE. 3.1 Evoluția și transformarea cercetării și a culegerii de informații în noul mileniu Evenimentele din 1989 își… [302507]

3. DE LA CERCETARE LA INTELLIGENCE.

3.1 Evoluția și transformarea cercetării și a culegerii de informații în noul mileniu

Evenimentele din 1989 își pun amprenta asupra structurilor de informații atât din punct de vedere conceptual unde „cultura secretului” [anonimizat], cât și din punct de vedere organizatoric.

La 30 decembrie 1989, Ministerul Apărării Naționale avea ca structuri interne de informații: Direcția Informațiilor militare (DIM), Direcția de Protecție și Siguranță (DPSM) și Secția pentru Protecția Informațiilor (SPI), integrată ulterior în DPSM. Atât DIM cât și DPSM sunt constituite în aceeași bază legală (Legea nr.41/1990), cu obiectiv principal descoperirea amenințărilor la adresa României și contracararea acestora fapt ce a dus datorită evoluției rapide a mediului de securitate la constituirea în 1999 a Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), ca structură centrală a [anonimizat].

[anonimizat] 1990 aduce înființarea Direcției Speciale de Informații (DSI), transformată în 1998 în Direcția Generală de Informații și Protecție (DGIP), ce capătă statut civil în 2002. În 2013 înființarea Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), aduce o nouă organizare serviciului care însă este desființat de guvernul Cioloș care optează pentru Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), structură specializată a [anonimizat].

[anonimizat], în domeniul informațiilor au fost făcuți de Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe, a căror misiune a fost integrarea țării în rândul statelor dezvoltate.

Ulterior, aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Uniunea Europeană (UE) a presupus transformări conceptuale și metodologice precum și remodelarea structurală și acțională a [anonimizat]:

– [anonimizat];

– [anonimizat], [anonimizat];

– [anonimizat], SIGINT, [anonimizat].

Apartenența la NATO a adus numeroase provocări și schimbări la nivelul “cercetării la trupe”, [anonimizat] a crescut considerabil concomitent cu capacitatea de reacție a comandanților militari. Astfel 2016 [anonimizat](ISR-Intelligence Surveillance Reconnaissance), [anonimizat], comunicații, computere, informații, supraveghere și recunoaștere (C4ISR). Din punct de vedere al informațiilor

noul sistem, C4ISR este în măsură să asigure atât transmiterea lor în ambele condiții, staționare și mobilitate, cât și protecția lor garantând că “informația adecvată poate fi furnizată celor care au nevoie de ea, la momentul potrivit și că această informație este credibilă și veridică”. Totodată prin măsurile de securitate aplicate distribuirii informațiilor noul concept garantează accesul la informații doar utilizatorilor autorizați armonizând abordarea principiului „datoriei de a distribui cu cel al nevoii de cunoaștere”

Era globalizării informației, trecerea de la “efectul secretizării” la o multiplicare continuă și accelerată a datelor și informațiilor precum și creșterea gradului de disponibilitate și accesibilitate a acestora, a impus transformarea serviciilor de informații și redefinirea lor prin intermediul conceptului intelligence-unul dintre conceptele complexe, în sensul utilizării din perspectiva procesului, organizației și produsului:

– intelligence-ul din perspectiva procesului poate reprezenta „ansamblul operațiilor de culegere, filtrare, analiză a datelor și informațiilor și de diseminare a produselor de intelligence cu valoare acționabilă pentru a satisface necesitățile unui consumator specific“.

– intelligence-ul ca organizație definește structurile, unitățile, agențiile care pun în practică procesul respectiv și elaborează produsul final.
– intelligence-ul ca produs (figura 3.1), reprezintă acel produs realizat la nivelul structurilor de informații rezultat din culegerea, selectarea, evaluarea, analiza, integrarea și interpretarea informațiilor, unele secrete, altele nu, ce oferă liderilor politici sau militari informațiile necesare luării unor decizii de interes național.

În esență intelligence poate fi definit ca: produsul rezultat în urma procesului prin care informațiile importante pentru securitatea națională sunt solicitate, colectate, analizate și diseminate factorilor de decizie din stat, utilizat pentru susținerea intereselor și obiectivelor naționale. Totodată intelligence include forma de organizare pentru desfășurarea întregului proces cât și măsurile de protecție prin activitățile de contrainformații (counterintelligence).

3.2 Rolul informațiilor curente în era informațională. Funcționarea procesului de avertizare timpurie și provocările acestuia

„Angajarea în prevenirea conflictelor, fără un sistem de avertizare timpurie, este ca intrarea într-o peșteră fără o torță”. (William G. Nhara)

Era informațională reprezintă începutul unei schimbări fundamentale a modului de gândire și acțiune la nivel statal, o revoluție a cunoașterii care influențează toate formele de manifestare a individului și societăților contemporane. Dacă la nivelul forțelor armate a fost adoptat modelul operațiunilor de rețea (Network Centric), iar la nivelul diplomației se încearcă noi abordări în relații cu actori non-statali relevanți, tot astfel domeniul intelligence trebuie să se adapteze actualelor transformări printr-o dublă abordare:

– investiția în tehnologie ca resursă de modelare a sistemului instituțional concomitent cu pregătirea și formarea continuă a personalului propriu;

– adaptarea proceselor și procedurilor la necesitatea reacției rapide și emiterii avertizărilor.

La nivelul activităților de intelligence avertizarea timpurie -Early Warning – EW- reprezintă un “proces de alertare a factorilor de decizie cu privire la o potențială izbucnire, escaladare sau reactivare a conflictelor violente și de promovare a înțelegerii dintre factorii de decizie relativ la natura și impactul acestora”.

La nivelul țării avertizarea timpurie a fost un proces mai greoi datorită reorganizării sistemului de informații prin înființarea după 1990 a mai multor organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței și securității naționale. După trasarea misiunilor fiecărui serviciu, avertizarea timpurie la nivel național a devenit eficientă reușind să dejoace o serie de atentate teroriste asupra obiectivelor occidentale și israeliene în România în 2003, a reușit să preîntâmpine un atentat terorist-cazul Lesch în 2006 și a participat intens în prevenirea spionajului economic și amenințărilor cibernetice.

Dinamica și complexitatea mediului de securitate global, reducerea termenelor de emitere a unor predicții sau reconfigurările geopolitice și geostrategice au contribuit la transformarea avertizării timpurii într-un proces amplu, profilat pe două mari provocări: identificarea constantelor și anticiparea posibilelor evoluții sau fenomene securitare de natură internă, regională, globală.

Cu o arhitectură bine închegată (figura 3.2) avertizarea timpurie este încununarea muncii informaționale inițiată de nevoia de cunoaștere ce generează culegerea de date și informații, care asociate sunt în măsură să prezinte realitatea actuală. Capacitatea de înțelegere a acestei realități generează cunoașterea ca resursă a conștientizării problemelor și urgentarea soluționării lor. Cu un set de bune practici și o stare de spirit comună, deontologia în acest amplu proces dă calitatea produsului de intelligence ce este în măsură, după evaluarea riscurilor să finalizeze întreg procesul cu emiterea unei avetizări timpurii în măsură să genereze luarea unei decizii cu aplicabilitate.

Proces analitic amplu profilat pe identificarea constantelor și anticiparea posibilelor evoluții ale mediului de securitate, îmbinând elementul uman cu tehnologia și OSINT cu informațiile emiterea unei avertizări necesită pentru eficientizarea rezultatelor și proces de feed back.

Atât avertizarea de nivel strategic- avertizarea oportună cu privire la inițierea de către un stat sau organizație a unui act ostil cât și avertizarea de nivel tactic-operativ- avertizarea după inițierea unei amenințări sau act de ostilitate, bazată pe date și informații din toate sursele posibile contribuie la beneficiul ciclului decizional

Condiție de sine qua nona procesului de prevenire a situațiilor de criză și adoptare de măsuri pentru reducerea costurilor politice, diplomatice ori economice ce ar putea apărea în urma declanșării acestora”, avertizarea timpurie națională rămâne sarcina de bază a Comunității Naționale de Informații (CNI). Aceasta urmărește menținerea coeziunii părților componente cu respectarea misiunilor specifice fiecăruia, coordonarea și eliminarea redundanțelor în procesul de analiză finalizat cu o avertizare high level. În calitate de structură executivă permanentă a CNI, Oficiul pentru Informații Integrate (OII) este în măsură să răspundă preventiv la provocările actualului mediu de securitate și să susțină decizia strategică în stat.

La nivelul Uniunii Europene sistemul de avertizare timpurie nu are scop predictibil ci mai degrabă de identificarea a riscurilor ce pot escalada și care necesită acțiuni timpurii menite să protejeze cetățenii și interesele UE.

Crearea Serviciului de Acțiune Externă al UE (European External Action Service – EEAS) în urma Tratatului de la Lisabona din 2011, a dus la dezvoltarea sistemului de avertizare timpurie ca avea la bază răspunsul la trei cerințe strategice:

– “identificarea riscurilor cu potențial ridicat și a conflictelor în curs de agravare la nivel global;

– comunicarea acestor riscuri într-un format standardizat decidenților din cadrul Uniunii Europene;

– generarea unor recomandări pentru acțiuni preventive realizate în mod timpuriu (early actions) –realizate la nivelul fiecărei țări în situație de risc sau criză pentru a fi transmise PSC (Political and Security Commitee din cadrul Consiliului UE) care să decidă – la nivelul statelor membre – ce măsuri pot fi luate”.

Experiența evenimentelor trecute a scos la suprafață și o parte dintre provocările avertizării timpurii. Printre acestea cele mai importante au fost reprezentate de lipsa conexării informațiilor, lipsa colaborării serviciilor de informații și lipsa luării deciziilor la nivel politic fapt ce a dus la eșecul acțional din 11 septembrie 2001. Toate acestea au motivat dezvoltarea sistemului de avertizare al Alianței –NATO Intelligence Warning System (NIWS) conceput pentru a fi mult mai cuprinzător și mai ușor de utilizat decât predecesorul său, fiind în măsură să avertizeze asupra oricărei instabilități în curs de dezvoltare, oricărei crize, amenințări la nivel NATO, riscuri sau preocupări care ar putea avea un impact asupra intereselor de securitate ale statelor membre și implicit asupra NATO. Pentru a-și îndeplinii misiunea de avertizare timpurie, NIWS se bazează pe procese analitice calitative, ce au la bază indicatori de risc militar și non-militar reușind astfel să acopere și amenințările din și din jurul zonei euro-atlantice dată de crizele regionale de la periferia Alianței.

3.3 Trecerea de la "need to know" la "need to share"

În activitatea de informații, asigurarea secretului este esențială, iar principiul „Need-to- Know” este unul dintre gardienii acestei cerințe, al cărui exces poate genera fenomenul „stovepipe”, care periclitează însuși obiectivul esențial al informațiilor militare. Experiența combaterii terorismului arată că războiul hibrid și amenințările asimetrice pot fi contracarate numai prin “acțiunea conjugată a serviciilor de informații, prin cooperarea în rețea de capacități de intelligence”, fapt ce impune extinderea distribuției informațiilor conform viziunii flexibile a conceptului „Need-to-Share”, atât în operațiile multinaționale cât și în cadrul comunității naționale de intelligence, aflată într-un continuu proces de adaptare la realitățile curente.

La nivel național accesul la informația clasificată este permis doar în baza necesității de a cunoaște completată de certificatul de securitate sau autorizația de acces, astfel că dreptul de a ști implică obligația de a proteja. Caracterul atipic al provocărilor actuale combinat cu tehnologizarea societăților au impus o reacție la nivelul serviciilor de informații, care pentru a rămâne proactive au alternat schimbul de informații cu dezvoltarea unei baze de date comune cu scopul de a elimina dublarea muncii și de a genera avertizări. Această comunicare la nivelul serviciilor intelligence raportată la necesitatea de a răspunde cerințelor securității naționale în condițiile apartenenței la NATO și UE, a adus cu sine completarea și chiar substituirea

nevoii de a cunoaște/ need to know cu nevoia de a împărtăși/ need to share, formând astfel un “mediu integrat de intelligence – în care informația circulă rapid.”

Principiile care au ajutat la această transformare la nivelul activității de intelligence pe plan național s-au bazat pe: profesionalism – un management eficient al resurselor umane, capabilitate – ansamblu de procese interne de transformare pe diferite paliere, flexibilitate- capacitate sporită de reacție la cerințele mediului de securitate, cooperare-dezvoltarea relațiilor bi/multilaterale cu accent pe schimburi de informații și operațiuni în comun,

cultură de securitate – consolidarea perceptiei asupra serviciilor de informații, promovarea și consolidarea valorilor democratice.

Pentru menținerea unui echilibru la nivelul celor două principii și utilizarea lor eficientă, fără a compromite secretul și fără a limita numărul benficiarilor, a fost necesar „găsirea punctului forte între diseminarea informațiilor și protejarea acestora”, iar soluția a fost ca informațiile sensibile să fie puse numai la dispoziția acelor persoane autorizate corespunzător, cu respectarea principiului „need to know”.

Aplicarea principiului „Need-to-Share” trebuie privit ca o evoluție benefică pentru sprijinul informativ, care să fie capabilă să asigure produsele informative necesare și suficiente pentru luarea oricărei decizii.

La nivel european, în urma atacului din 2004 de la Madrid a fost simțită nevoia unui CIA pentru Europa, ca o cerere de creștere a cooperării printr-o agenție de intelligence. Un număr mare de state au cerut atunci crearea unei astfel de instituții. După atacurile din Paris, Dimitris Avramopoulos a fost de părere că “trebuie creată cât mai urgent o agenție de intelligence”, pentru că în prezent nu se poate vorbi de o securitate comună fără a avea o colaborare și la nivelul serviciilor de intelligence. Astfel, la reuniunea la nivel înalt a UE din 18 decembrie 2017, liderii au promis continuare luptei împotriva terorismului în paralel cu crearea unui program de propuneri pentru îmbunătățirea coordonării la nivel intelligence, dar se poate dovedi o luptă dificilă, dacă la nivelul UE nu se produce “fie o armonizare mult mai europeană, fie o reducere a menajerii naționale și bilaterale".

Prin natura lor, serviciile de securitate și de informații sunt organizații secrete intrinseci, strâns legate de puterea și prioritățile naționale, și vor împărtăși secretele lor – dar numai cu cei în care se încred, de obicei pe principiul reciprocității. Cel mai bun exemplu în această direcție este dat de alianța "Five eyes" al țărilor vorbitoare de limbă engleză, deși planurile privind schimbul de date cu toate celelalte țări din UE este un obiectiv mult mai ambițios. Multe servicii de securitate se vor teme că secretele lor nu vor fi păstrate întotdeauna când sunt implicați atât de mulți beneficiari.

Despre trecerea de la “need to know” la “need to share” la nivel NATO, s-a vorbit încă din noiembrie 2006, la conferință de securitate, când reprezentantul SHAPE a recunoscut că “sunt câteva goluri care trebuie umplute și neajunsuri care trebuie depășite”, așadar, dacă principiul “need to know” a fost stabilit ca o cerință fundamentală pentru a avea un flux securizat de informații, “need to share” a fost identificat ca o soluție care, folosită într-un mod corect, depășește provocările la care sunt supuse conceptele de securitate NATO de către noul mediu strategic și operațional definit și reconturat în mod deosebit după evenimentele din 11 septembrie.

Fenomenul 11 septembrie a generat de asemenea o solidaritate aparte între state dar și o competiție, fapt pentru care o distribuire de informații reprezintă un proces complex ce implică majoritatea domeniilor în condițiile în care capabilitățile, nivelul de pregătire, procedurile, bazele de date dar mai ales limba vorbită și asimilarea amenințărilor sunt foarte diferite. Cu toate acestea, având la bază principiul solidarității pentru securitate, NATO a reușit să adune sub aceeași cupolă statele ce aveau interese comune în cooperare pentru menținerea păcii și securității, susținerea valorilor comune și partajare intelligence. Având la bază această reușită, la 14 iunie 2016, NATO a lansat “Viziunea Unificată „ un "proces" gestionat de ACT, cu accent pe dezvoltarea "Capaciății Alianței de a împărți și de a procesa intelligence "

3.4 Cooperarea în cadrul comunității de informații

Rivalitatea serviciilor de informații existentă în perioada comunismului, soldate de multe ori cu grave prejudicii aduse sistemului de apărare, a fost stopată de legislația elaborată după 1989 care a prevăzut obligativitatea cooperării în domeniul informativ și coordonării acțiunilor cu caracter preventiv. Transformarea mediului de securitate pune accent pe acest principiu al cooperării și colaborării dintre serviciile și structurile de informații pentru evitarea paralelismelor, concurenței și interpunerii. Pentru realizarea unor analize și sinteze obiective, finalizate cu punerea la dispoziția factorilor decizionali, a unui produs informativ complet și concret, în 2005 se înființează Comunitatea Națională de Informații (CNI)(figura 3.3) în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), structură coordonată de consilierul de stat pentru siguranța națională.

Pentru a reduce numărul sincopelor și pentru a emite produse analitice de destinație high-level, la nivelul țării, Comunitatea Națională de Informații a urmărit dezvoltarea unui parteneriat instituționalizat între structurile componente, caracterizat de respectarea identității de misiuni și atribuții specifice, coordonarea și eliminarea redundanțelor în activitățile specifice, precum și de susținerea în comun a unei capacități de analiză integrată de nivel strategic a informațiilor de securitate, reprezentată de singura structură executivă permanentă din cadrul comunității – Oficiul pentru Informații Integrate (OII).

De altfel, noțiunea “comunitate de informații” este definită în doctrina națională a informațiilor ca “noțiune generică prin care se desemnează funcționarea coordonată a sistemului securității naționale, în care sens la nivelul acestuia sunt create și dezvoltate utilități și facilități comune privind coordonarea planificării informative și elaborarea integrată a estimărilor informative de interes național, inițierea și dezvoltarea de programe, proiecte sau operațiuni informative circumscrise susținerii politicilor și/sau strategiilor de securitate națională”

Cooperarea raportată de cele mai multe ori la schimburile de informații cât și coordonarea eforturilor informative este realizată prin protocoale, programe, proiecte ori operațiuni informative.

Sub coordonarea Consiliului Național de Apărarea Țării CNI reprezintă rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securității naționale bazată pe unitatea de scop, obiective și strategie, asigurată prin informațiile furnizate de următoarele structuri, denumite și componente ale Comunității Naționale de Informații: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării și Direcția Generală de Protecție Internă din Ministerul Afacerilor Interne.

Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale concură, potrivit competențelor proprii în calitate de servicii de securitate, la activitatea CNI.

Cooperarea multinațională în materie de informații este caracterizată de probleme cum ar fi lipsa percepției comune a amenințărilor, interesul național, cultura și (dezinteresul politic) și, prin urmare, este puțin probabil ca serviciile naționale să împartă cu NATO în ansamblu și preferă aranjamentele bilaterale. Orice stat membru este mai întâi un stat și apoi un membru. Atâta timp cât națiunile nu sunt în măsură să împărtășească în mod multilateral intelligence secret, asupra grupurilor și amenințărilor teroriste (de origine), NATO, fără un pericol clar și prezent, nu va asista la schimbul de informații structurat și transparent; schimbul de surse deschise fiind excepția.

Noile tipuri de amenințări au determinat statele din spațiul euro-atlantic să realizeze “reforme de amploare în domeniul intelligence, materializate prin strategii, politici de securitate, planuri de acțiuni și reglementări,”devenind astfel necesară colaborarea și conjugarea eforturilor și experienței structurilor de intelligence ale statelor comunității euro-atlantice cu cele ale altor servicii de informații partenere și stabilirea unor mecanisme eficiente de gestionare și evaluare colectivă a intelligence la nivelul celor două organizații. Avantajele unei cooperări a instituțiilor în cadrul comunității informative sunt multiple pornind de la completarea și verificarea informațiilor, la previnerea dezinformării, la suprapuneri și rivalități disfuncționale până la eficientizarea timpului și calitatea produsului final având mult mai multe piese de puzzle la îndemână, însă la fel de numeroase sunt și limitările, fie că sunt legate de rațiunea obiectivă a compartimentării și secretizării activității serviciilor specializate, de diferențe internaționale (în unele țări, serviciile de securitate sunt mai puțin resursate și mai puțin experimentate), sau de faptul că lumea intelligence-ului este caracterizată mai degrabă de competiție decât de coeziune. De aceea, abordarea problematicii cooperării în domeniul intelligence-ului trebuie să urmeze relația simplu-complex, în baza căreia se impune o coordonare reală a activității serviciilor în plan intern, regional și internațional. În prezent SUA și UK sunt lideri în procesul de transformare a intelligence, poziție susținută atât prin comunitățile de informații existente cât și prin tehnologia deținută. Înțelegere comună și instituțiile comune în interiorul NATO trimit intelligence ca prima linie în lupta împotriva terorismului: articolul 4 al Tratatului Washington, din aprilie 1949 susține: consultare împreună ori de câte ori…”integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”…., oportunitate pentru partajarea informațiilor, convergența ideilor, acțiuni în plan diplomatic, transformând treptat NATO de la o “Alianță pur militară într-o Alianță a dialogului și cooperării”.

Structurile de intelligence nu mai au o organizare și comandă fixe, ci devin mai flexibile, adaptabile oricărui tip de misiune, cu o resursă umană calitativă, adaptabilă, inteligentă și inovativă a cărei activitate impune o gândire rapidă, independentă și inovativă astfel încât să-și poată ajusta raționamentele odată cu modificările survenite în teren.

Toate aceste modificări la nivelul instituțiilor de intelligence în contextul diversității amenințărilor actuale fac necesară o cooperare cât mai amplă și mai bine pusă la punct la nivelul transferului produselor de intelligence, cooperare care ține de disponibilitatea fiecărei națiuni, de resursele avute la dispoziție dar și de voința proprie. Cu toate acesteaa crearea de comunități tot mai integrate de intelligence reprezintă o provocare, în condițiile în care dihotomiile need to know versus need to share, rămân aspecte critice cu impact major asupra schimbării în domeniul intelligence.

3.5 Fluxul informațional și produsul de intelligence

Doctrina națională a informațiilor pentru securitate propune definirea informației ca “ produs analitic, rezultat al activității specializate de căutare, identificare, obținere, prelucrare/procesare a datelor referitoare la disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol la adresa principiilor și normelor politico-sociale statornicite prin Constituție”, astfel informația ca armă imaterială extrem de valoroasă trebuie să sigure îndeplinirea celor trei funcții ale securității: cunoașterea, prevenirea și contracararea oricărei amenințări.

Cu rol major în definirea informației este analistul de intelligence (figura 3.4) ca o condiție de sine qua non a întregii activități de intelligence generând “plusvaloare în planul cunoșterii și utilitate în plan decizional”, fapt pentru care acesta trebuie privit ca interfață între culegători și consumatori.

În contextul securității naționale, informațiile aflate în flux informativ, constitue: factori de avertizare, suport al deciziilor, resursă de putere națională privind apărarea și securitatea statului și pot asigura suportul cunoașterii nevoilor de siguranță ale societății. Comunicarea informațiilor din domeniul securității se face cu aprobarea organelor abilitate și respectarea regimului informațiior clasificate.

Fluxul informațional reprezintă “un ciclu care începe cu nevoia de o anumită informație, continuă cu obținerea informației primare, prelucrarea acesteia pentru a deveni intelligence și se finalizează cu valorificarea ei la beneficiar, iar calitatea produsului de intelligence va fi fundamental determinată de abilitatea de integrare a informațiilor obținute din toate categoriile de surse, HUMINT, SIGINT, IMINT, OSINT etc., prin exploatarea progresului tehnologic ca multiplicator al eficienței sau liant al metodelor de acțiune clasice și moderne.

Activitatea serviciilor de informații s-a adaptat continuu modificărilor din mediul de securitate, procesul de intelligence traversând de asemenea o perioadă de continuă schimbare, astfel încât produsul de intelligence raportat la comprimarea timpului de reacție respectiv de prelucrare a datelor, să fie disponibil și util în fundamentarea unor politici ori strategii naționale pe termen mediu și lung.

Finalitatea activităților serviciilor de informații este dată de regulă de produsele de intelligence, acele informații noi de securitate națională în raport cu cele preexistente, referitoare la situații, fenomene, fapte ori stări de fapt care reprezintă sau pot deveni amenințări sau surse de risc la adresa securității naționale.

Produsele de intelligence pot fi împărțite în produse punctuale, cu relevanță pentru securitatea națională- precise, concise, directe, focalizate pe un singur eveniment, aspect relevant, de noutate care să avertizeze asupra riscurilor grave, iminente sau care necesită o atenție deosebită și produse evaluative sau strategice ce cuprind toate detaliile despre o anumită situație de maximă importanță, acestea mergând „dincolo de ceea ce este evident. Astfel ținta analistului de nivel strategic este furnizarea produsului informațional necesar factorilor de decizie în stat pentru identificarea și formularea unei strategii în domeniile securității naționale, respectiv planificarea direcțiilor de acțiune în scopul reducerii potențialului perturbator al unor factori de risc, astfel importanța unui asemenea produs este dată de reacția și măsurile generate în conturarea unei decizii.

De asemenea, în emiterea unui produs de intelligence trebuie să se țină cont atât de exprimarea simplă, directă, obiectivă și concretă cât și despre evitarea erorilor date de utilizarea șabloanelor, absența coeziunii sau exprimarea eronată când un cuvânt folosit greșit schimbă întreg înțelesul contextului.