2.2. Sărăcie și spațialitate în România 7 2.3. Consecințe 9 3. Studiu de caz: Ferentari 12 3.1. Istoricul cartierului 12 3.2. Fizionomie urbană 14… [618558]

1
Plan de idei 2
1. Introducere 3
1.1. Argument 3
1.2. Metodologie 4
2. Sărăcia 4
2.1. Aspecte generale 5
2.2. Sărăcie și spațialitate în România 7
2.3. Consecințe 9
3. Studiu de caz: Ferentari 12
3.1. Istoricul cartierului 12
3.2. Fizionomie urbană 14
3.3. Fizionomie socială 18
3.4. Probleme specifice 20
3.5. Tinerii din Ferentari 22
4. Căi de acțiune 23
4.1. Asistență socială 23
4.2. Strategii pentru combaterea sărăciei și incluziune socială: UE, Ungaria, România 25
4.3. Strategii locale și organizații civice 28
4.4. Arhitectura cu sens social 30
5. Centru de zi pentru copii 32
5.1. Legislația în vigoare 32
5.2. Conformare arhitecturală 34
5.3. Studii de caz 36
6. Concluzii pentru elaborarea proiectului de diplomă 41
Bibliografie si Webografie 43
Surse imagini 45

2

Plan de idei

1. Introducere
Acest capitol are rol de a motiva alegerea subiectului și de a prezenta pe scurt conținutul și
structura disertației . Argumentul parcurge problematica copiilor ca re provin din zone urbane
defavorizate: de la cauzele istorice ale sărăciei urbane și modurile în care aceasta se manifesta , la
felul în care cei mai afectați sunt copiii. Un răspuns la aceasta problema trebuie formulat de către
toți actorii implicați : stat, autorități locale, ONG -uri, comunitate și, bineînțeles , arhitecți .
2. Sărăcia
Acesta este un capitol preponderent teoretic, în care sunt definite conceptul sărăciei și categoriile
acesteia. Este explicat fenomenul ghetoiz ării: de la originile istorice ale termenului, până la ce
definește la nivel global și, mai specific, în Europa de Est și România . Sunt identificate și aspecte
legate de spațialitatea sărăciei în România , principala soluție pe care autoritățile au aplicat -o fiind
excluziunea spațială a populațiilor sărace . Este evidențiat și faptul că romii sunt categoria sociala
cea mai expusa sărăciei extreme, în special din cauze istorice și de discriminare etnica .
Consecințele sărăciei și planurile pe care sunt afectate persoanele care se confruntă cu aceasta
sunt enumerate la finalul capitolului.
3. Studiu de caz: Ferentari
Acest capitol detaliază felul în care această zonă din București se confruntă în prezent cu efectele
ghetoizării. Este explicat contextul urban și social ce a favorizat formarea unor adevărate pungi
de sărăcie . Populația cartierului este una preponderent tânără, copiii din Ferentari fiind cei mai
afectați de acest fapt. La final este detaliată situația copiilor din cartier în scopul identificării
planurilor pe care trebuie să se acționeze .
4. Căi de acțiune
Acest capitol detaliază felul în care această zonă din București se confruntă în prezent cu efectele
ghetoizării. Este explicat contextul urban și social ce a favorizat formarea unor adevărate pungi
de sărăcie . Populația cartierului este una preponderent tânără , copiii din Ferentari fiind cei mai
afectați de acest fapt. La final este detaliată situația copiilor din cartier în scopul identificării
planurilor pe care trebuie să se acționeze .
5. Centru de zi pentru copii
Este identificată oportunitatea construirii unui centru cu program de zi pentru copiii defavorizați
din cartier. La început este prezentat cadrul legislativ care reglementează , în mare , proiectarea
centrelor destinate copiilor. În al doilea subcapitol sunt prezent ate criteriile specifice pe care
conformarea arhitecturală a acestor centre trebuie să se bazeze: forma și spațiul , traseele,
materialitățile, culorile, lumina și raportarea la oraș și comunitate. Studiile de caz a trei abordări
arhitecturale în domeniul asistenței sociale arată concret felul în care arhitecții s-au raportat atât
la comunitate și context, cât și la crearea unui mediu protejat pentru cei mici.
6. Concluzii pentru proiectul de diplomă
Lucrarea se încheie prin sublinierea informațiilor relev ante pentru proiectul de diplomă extrase
din această disertație . Sunt prezentate și date generale despre sit, context și programul
arhitectural propus.

3

1. Introducere
1.1. Argument
Contextul în care se află societatea românească de azi este unul de d ezechilibru economic
și social, acesta dând naștere unor grave disfunctionalități la nivelul orașelor mari, în special în
periferii. Una din problemele majore ale acestor zone sunt enclavele de tip ,,gheto” sau
,,mahala ”, care concentrează o societate de subzistență . Rădăcinile acestor dezechilibre se află în
evoluția fostelor orașe industriale și felul în care acestea au înglobat treptat zone puternic
ruralizate, fără a fi însă aplicate strategii pentru integrarea populației în mediul urban. Astfel,
perife riile se află la interferența celor două ,,lumi” , celor două stiluri de viață , celor două feluri
de expresie urbanistică . În perioada post-comunistă , dezindustrializarea orașelor nu a fost însoțit ă
de o integrare socio -economică eficientă . Lipsa locurilor de munc ă, dezafectarea numeroaselor
situri industriale, dar și asimilarea locuințelor pentru muncitori și funcționari de către grupuri
sociale vulnerabile au adâncit problemele existente .
Aceste comunități sunt alcătuite în general din romi și non-romi săraci , statisticile arătând
o populație preponderent tânără , aptă de muncă , dar neinstruită . Întreagă lor existență stă sub
semnul excluziunii sociale, din cauza stigmatelor care planează asupra acestor grupuri
vulnerabile. Factorii de risc care predispun la sărăcie și excludere social ă sunt: veniturile mici pe
termen lung, șomajul pe termen lung, abandonul școlar , creșterea în familii vulnerabile la
excluziunea socială , locuirea în zone sărace , dizabilitățile și consumul de droguri. Pericolul cel
mai mare este transmiterea intergenerațională a acestor stări, ceea ce duce la permanentizarea
sărăciei .
Copiii sunt cei mai afectați de acești factori, iar slaba adresare a acestor probleme de către
autorități face ca problemele părinților să fie perpetuate. Pri ntr-o îndrumare corespunzătoare ,
tinerii defavorizați ar putea activa în multe domenii, ei reprezentând o resursă umană
nevalorificată . Însă doar direcționarea acestora din punct de vedere profesional nu este de ajuns,
copiii trebuind să înfrunte numeroase le probleme familiale: mediile insalubre, lipsa facilitaților
medicale și lipsa unor surse de venit constante . Acestea conduc la probleme majore
comportamentale sau de sănătate , dar și la pericole fatale precum mortalitatea infantilă .
Fenomenul este compl ex, iar intervențiile punctuale tratează doar efectele, nu și cauzele.
De aici rezultă necesitatea elaborării unor politici și strategii pentru incluziune socială și

4
combaterea sărăciei. Familiile aflate în aceste situații trebuie integrate în societate și învățate să
se auto întretină. Căile eficiente de acțiune sunt asistența socială , educația compensatorie pentru
copii defavorizați, programe de consiliere a familiilor sărace, sprijinul material și terapia în grup
Studiile au arătat că intervenind asupra situației tinerilor se îmbunătățește și situația familială sau
a celor apropiați. Prin urmare, consider că strategiile de inter venție ar trebui construite în jurul
educației, îndrumării și susținerii copiilor, rezultatele fiind unele pe termen lung.
Arhite ctura românească, ieșind de sub cenzura regimului comunist, s -a orientat mai
degrabă spre recuperarea și întărir ea patrimoniului arhitectural sa u spre o arhitectură -spectacol,
care să consolideze reputația arhitectului. În statele occidentale și nu numai, arhitectura cu sens
social este o preocupare frecventă, iar proiectele de tip comunitar sunt numeroase. Statul trebuie
să fie partenerul arhitecților în acest sens, pentru că elaborarea unor politici clare de întărire a
comunităților și finanțarea acestora sunt condiții esențiale pentru formularea unu i răspuns
arhitectural adecvat.
Un răspuns unilateral nu este de ajuns și este timpul ca toți actorii implicați – guvernul,
administrația locală , serviciile de asistența socială și, nu în ultimul rând, arhitec ții – să își
coordoneze acțiunile pentru obținerea unui răspuns coerent. Propun astfel o incursiune care se va
concretiza în elaborarea unor strategii de ameliorare a situației periferiilor sărace , concentrate pe
problematica tinerilor defavorizați .

1.2. Metodologie
Pornind de la general spre particular, lucrarea începe printr -o parte teoretică ce are rol
introductiv și continuă prin expunerea problemelor cu care se confruntă tinerii din Ferentari.
Scopul este acela de a identifica tipurile de intervenții necesare în formularea unui răspuns
pluridisciplinar. În acest sens, au fost consultate cărți, reviste și diverse documente de
specialitate. Metodele utilizate au fost cea a cercetării bibliografice și a analizei comparative a
datelor. Obiectivele cercetă rii au fost înțelegerea termenilor de specialitate, prezentarea succint ă
a strategiilor formulate în sensul combaterii sărăciei, relatarea situației atât istorice, cât și actuale
a cartierului Ferentari și definirea rolului pe care arhitectura îl joac ă în rezolvarea problemelor
comunităților defavorizate.

2. Sărăcia

5
2.1. Aspecte generale
Sărăcia este un fenomen social întâlnit pe tot globul, iar cauzele ei sunt de natură istorică,
variabile de la context la context. Intervențiile asupra efectelor s -au do vedit de -a lungul timpului
ineficiente, sărăcia reproducându -se. Mai mult succes pot avea intervențiile asupra cauzelor care
mențin starea de sărăcie, dar strategiile de combatere trebuie dozate în funcție de severitatea
acesteia. Există două forme de sără cie: cea standard (insuficiența veniturilor) și cea extrem ă
(sărăcie standard care se extinde și acaparează toate planurile vieții)1.
Sărăcia extremă se găsește preponderent în mediul urban și are următoarele caracteristici :
– Lipsa securității locuirii;
– Veniturile și cheltuielile sunt sub pragul național de sărăcie ;
– Concentrarea în cartiere din centrul sau periferia orașului ;
– Infracționalitate și violență ridicată ;
– Deficit educa țional ;
– Acces redus la sănătate .
Capitalismul, ca sistem economic care guvernea ză lumea, creează și locuri prospere, dar
lasă în urmă și comunități defavorizate; pe lângă creștere economică, produce și sărăcie, șomaj
sau excluziune socială. Orașele, prin oportunitățile oferite, au atras dintotdeauna populațiile
sărace care, de cele m ai multe ori, nu reușesc să se integreze și ajung să trăiască în periferie, în
condiții de trai neadecvate. În timp, în acele cartiere se formează o cultură diferită, dezaprobată
de ma joritate, formându -se cartiere ,,bune” și cartiere ,,rău famate” . Astfel se creează adevărate
„pungi de sărăcie”2, legându -se automat stigma ideii de ghetou sau mahala. Pe același tipar, dar
la nivel teritorial mai mare, se formeaz ă și țările civilizate și cele ,,necivilizate” .
Sociologii analizează sărăcia ca pe o problemă l egată de redistribuția resurselor și re lația
cu societatatea majoritar ă. Psihologii sociali, pe de altă parte, aduc în discuție imaginea de sine și
apartenența la grup. Jamie Gough susține că excluziunea socială ia naștere în cadrul relațiilor și
influențe lor reciproce între economie, politică, domeniul social și cultură 3. La nivel teritorial,
apartenența la un anumit spațiu (țară, oraș, cartier) și raportul lui cu cele din jur influențează
șansele individului de a depăși excluziunea socială 4.

1 STĂNCULESCU, Manuela Sofia, BEREVOESCU, Ionica, Sărac lipit, caut altă viață !, 2004, pag. 37
2 Sărăcie comunitară, ușor de definit spațial (un cartier, o stradă, un grup mare de case)
3 GOUGH, Jamie, Spaces of social exclusion , 2006, pag 23
4 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 2011, pag. 27

6

Fenomenu l ghetoiz ării
Ghetoul reprezintă o zonă de locuire a comunităților marginale care există în conștiința
publică (inclusiv cea românească), dar nu este recunoscut ca problemă la nivel administrativ –
politic. Această noțiune a avut diverse semnificații de -a lungul timpului, originea sa fiind veche
și controversată 5. Termenul ,,gietto” denumea cartierele unde evreii erau obligați să locuiască în
Italia. În Evul Mediu, evreilor li se atribuiau cartiere pentru a îndeplini funcții cheie în oraș, însă
în timp priv ilegiul s -a transformat în coerciție, aceștia fiind obligați să trăiască în perimetre
teritoriale bine definite. În prima jumătate a secolului XIX -lea, ghetoul desemna cartierele de
evrei din estul Statelor Unite, în timp ajungând să desemneze imigranții, clasa de jos a societății.
Mai târziu, termenul definea comunitățile de tip ,,slum” – zone de locuire defavorizată și de
patologie socială, afectate si de segregarea etnică. În prezent, ghetoul desemnează enclavele de
origine africană, după emingrarea aces tora în orașele industriale din nordul Statelor Unite 6.
Ghetoul contemporan are un înțeles larg. Termenul este atribuit unui teritoriu caracterizat
de preponderența locuințelor sociale, sărăcie, accesul redus la resurse și servicii, infrastructur ă
urbană degradată, criminalitatea crescută, nivelul scăzut de educație al populației, șomaj ridicat,
segregare socială 7. Alți teoreticieni din domeniu consideră că aceste zone ar fi caracterizate de o
dezordine socială, inexistența unor rețele sociale și de o sl abă implicare civică 8. În țările foste
comuniste, ghetoul desemnează ,, cartiere de blocuri comuniste, în special cele aflate la periferia
orașelor, foarte sărace, deseori cu un specific rural, respectiv cartierele din orașele
monoindustriale ” 9.
Procesu l de ghetoizare se dezvoltă în șase etape 10: 1. Discriminarea pe piața muncii; 2.
Devalorizarea economică a zonei; 3. Discriminarea pe piața imobiliară; 4. Discriminarea în
privința accesului la servicii; 5. Deteriorarea spațiului arhitectural; 6. Izolarea și autoizolarea.
Aceste etape formează un sistem numit ‘ciclul dezavantajelor’ și încurajează marginalizarea și
sărăcia extremă. Ghetoul poate fi, așadar, considerat o consecință a sărăciei extreme și a altor
cauze ce însoțesc acest proces.

5 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghetoul_venețian
6 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 2011, pag . 34
7 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 2011, pag. 61
8 https://news.cornell.edu/stories/1996/10/sociologist -discusses -consequence s-ghetto -joblessness
9 ZAMFIR, Cătălin, STĂNESCU, Simona, Enciclopedia dezvoltării sociale, 2007, pag. 279
10 HENDERSON, William, LEDEBUR, Larry, Urban economics: processes and problems , 1972, pag. 180 -189

7
Conform stati sticilor UE, România se află pe primul loc din punct de vedere al riscului de
sărăcie pentru populația de până la 17 ani și pe locul doi în ceea ce privește riscul general de
sărăcie, în Europa11. Acest lucru demonstrează că statul nu aplică strategii urban e incluzive și nu
realizează o redistribuție a averii eficientă. Astfel are loc formarea unor pungi de sărăcie, care
încurajează fenomene sociale indezirabile și, în timp, formarea ghetourilor sau a mahalalelor 12.

2.2. Sărăcie și spațialitate în România
Spațiul de locuire are o mare importanță în dezbaterea despre sărăcie și excluziune
socială, în contextul capitalismului și globalizării. Evoluția economică la nivel mondial a produs
schimbări majore în politica socială în România. Consecințele se simt în m od special la nivelul
dezvoltării comunităților locale, numărul săracilor fiind așteptat să crească. Pe acest fond, ei vor
ajunge să locuiască în spații care vor pune piedici incluziuni i sociale și integrării pe piața muncii.
Există o strânsă corelație înt re excluziunea socială și spatiu în context românesc, acestea
influentându -se reciproc. De -a lungul vremii a existat tendința majorității de a aloca un anumit
teritoriu minorităților indezirabile (religioase, etnice, economice). Aglomerările de săraci
cerșetori (,, calici ”) au fost atestate pentru prima dată în orașele Iași, Roman și Câmpulung
Muscel, în secolul al XVII -lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII -lea apar primele
documente care interzic cerșetoria în locurile publice. Prezența lor în spațiul public devine
supărătoare pentru domnitorii din acea vreme. Biserica și poliția erau principalele instituții
împuternicite să se ocupe de problema săracilor. Implicarea poliției arată percepția conducerii
față de spațiul public, în care prezența săracilor era interzisă.
Obișnuința de a ascunde sărăcia se propagă. În trecutul recent (după 1989), au existat
multe inițiative a primarilor de a muta populația romă a localităților la marginea orașului sau în
teritorii bine determinate, de multe ori mărginite de tot feluri de bariere (naturale sau construite).
Aceste măsuri demonstrează intenția autorităților locale de a izola aceste comunități, nicidecum
să le integreze din punct de vedere social . Dezbaterea publică constructivă este aproape
inexistentă, majoritatea discuțiilor centrându -se în jurul sărăciei și infracționalității, fără să se
țină cont că aceste ghetouri și spațiul de locuire afectează în mod direct generație după generație.

11 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLI C/3‐18012010‐AP/EN/3‐18012010AP‐EN.PDF
12 Cuvântul mahala, de origine turcă, desemna un cartier, fără a diferenția o amplasare anume. Abia după 1830, când
în București au fost luate primele măsuri de urbanizare care urmau modele occidentale, termenul a căpă tat sensul de
cartier sărac periferic. În prezent, acesta desemnează zone de locuire individuală defavorizată din marile orașe.

8
Astfel se crează un cerc vicios: blamarea cvasiunanimă a locuitorilor din ghetouri și lipsa de
intervenție duc la perpetuarea problemelor acelor comunități.
Starea de conflict dintre populația săracă și autoritățile locale are o dimensiune spațială
evidentă, dar prea puțin dezbătută de specialiști. Comunitățil e sărace sunt alungate către periferii,
în special dacă locuiesc în centrul orașului, pe un teren râvnit de o companie privată sau un
dezvoltator. O altă problemă este faptul că mulți dintre locuitorii săraci nu au acte de proprietate
asupra proprietăților în care locuiesc sau o formă legală de locuire. Crește astfel dificultatea
săracilor de a se integra din punct de vedere social și de a avea acces la utilitățile minime
necesare unui trai decent.
Există teritorii locuite majoritar de categorii defavorizat e, fapt ce reprezintă un
inconvenient pentru întreaga comunitate locală. Aceste locuri au culturi și valori diferite și feluri
proprii de a urca pe scara socială, fiind medii favorabile dezvoltării infracționalității. Aceste
medii sunt caracterizate de o a cumulare de mai multe tipuri de neajunsuri, având drept cauza
excluziunea, cea teritoriala în mod special. Spațiul este important și în sensul în care un spa țiu
defavorizat determină formarea oamenilor săraci, nu doar invers. Motivele pot fi lipsa
investițiilor din zonă, accesul la instituțiile publice, educație sau sănătate.
Pe baza cercetărilor din teren, Manuela Stănculescu identifică șapte tipuri de co munități
sărace urbane 13:
– Zonele de tip semirural – zone de case, aflate la periferie, de multe ori fără acces la
utilități ;
– Comunitățile în jurul gropilor de gunoi – apărute după 1990, cu locuințe improvizate,
Locuitorii trăiesc de pe urma deșeurilor colectate. Există pericole de sănătate imense ;
– Zone de tip ‘Cotorga’ – o combinație dintre cele două anterioare. Cotorga este un cartier
vechi de case din Roșiorii de Vede, aflat în apropierea gropii de gunoi, în care s -au întors tinerii
care și -au pier dut serviciul, după 1990 ;
– Zone de tip ‘centru vechi’ – case naționalizate, transformate în locuințe sociale, aflate
într-o stare avansată de degradare ;
– Zone de tip ‘ghetou’ – foste cămine muncitorești sau de nefamiliști, ocupate de populații
sărace far ă forme legale de locuire;

13 STĂNCULESCU, Manuela Sofia, BEREVOESCU, Ionica, Sărac lipit, caut altă viață! , 2004, pag. 187

9
– Zone industriale dezafectate – foste blocuri construite pentru muncitori – specifice
orașelor mici;
– Zonele de blocuri cu datorii mari la întreținere – în general fac parte din cartiere
construite în perioada comunistă.
Un studiu realizat de Manuela Stănculescu și Ionica Berevoescu în 2004 arată tendința de
subdeclarare a romilor. În cadrul eșantionului numai 18.9% dintre săracii din mediul urban și
17.3% din mediul rural s -au autoidentificat că romi. Dintre aceștia, romii re prezintă:
– 32% dintre locuitorii zonelor sărace aflate în sate mari, dezvoltate ;
– 6% dintre locuitorii zonelor industriale dezafectate;
– 26% dintre locuitorii zonelor sărace aflate în centre istorice ;
– 11% din populația zonelor denumite gheto u;
– 38% din populația care trăiește pe lângă gropile de gunoi ;
– 30% în zonele de tip semirural din apropierea gropilor de gunoi ;
– 12% în zone de tip semirural.

2.3. Consecințe
Sărăcia și excluziunea socială din mediul urban încurajează gheto izarea zonelor cu
vulnerabilitate ridicată, cum ar fi blocurile de calitate inferioară pentru muncitori și zonele de
case tip adăpost. Fenomenul de ghetoizare se manifestă pe mai multe paliere, efectele negative
potentându -se reciproc. Acestea sunt: 1. Pre caritatea locuinței; 2. Sărăcia comunitară și
degradarea spațiului public; 3. Accesul redus la învățământ și slaba calitate a acestuia; 4.
Șomajul și dificultatea integrării pe piața muncii; 5. Viciile, (care la rândul lor încurajează)
criminalitatea și vi olența; 6. Slaba coeziune a comunității 14.
1. Precaritatea locuinței
România se află, conform cercetărilor I.C.C.V., în plin proces de adâncire a inegalității
economice. În termeni de consum, sărăcia este temporară, însă îngrijorătoare este situația sără ciei
locative. Aceasta este și tipul de sărăcie cel mai dificil de ameliorat, în sensul în care din ea nu se
poate ieși prin acțiuni sezoniere sau temporare. Efectele pe care le produce prin deficiența
spațiului, dotărilor și utilităților minimale sunt mai grave decât cele provocate de sărăcia de
consum. În mod particular, sărăcia locativă extremă este starea de criză a locuinței. Locuințele

14 HENDERSON, William, LEDEBUR, L arry, Urban economics: processes and problems , 1972, pag. 180 -189

10
aflate în acest stadiu sunt instabile structural, nesigure ca regim de proprietate și cu o igienă
precară. Cei care t răiesc în aceste condiții sunt în pericol de a -și pierde adăpostul, obiectele aflate
în proprietate și sănătatea 15.
Dimensiunea psihică a problemei este importantă, locatarii devenind apatici și
demotivati, concentrați fiind pe supraviețuirea de pe o zi pe alta. Mediul de trai insalubru
afectează și rezultatele școlare ale copilului, acesta fiind privat de liniștea și suportul material
necesar unor performanțe școlare satisfăcătoare. Lipsa utilităților minime, a unui spațiu de lucru
intim și a unui comput er personal se traduc în dificultatea de a învăța și, mai târziu, dezinteresul
sau abandonul școlar.
2. Sărăcia comunitară și degradarea spațiului comunitar
În comunitățile sărace precaritatea locuinței este asociată și cu precaritatea mediului
comunitar . Sărăcia comunitară reprezintă starea de excluziune a unei comunități de la bunăstarea
comună. Aceasta se manifestă prin plasarea comunității la marginea sau în afara teritoriului,
accesul redus la utilități publice si lipsa securității publice. Sărăcia comunitară poate fi asociată
conceptului de ‘noua sărăcie’ – una profundă, cronică, care nu trece de la sine odată cu creșterea
economică. Este caracterizată de fragilizarea relațiilor de familie, slăbirea coeziunii s ociale,
,,cultura de cartier ” și tendințe de concentrare a săracilor în zone segregate teritorial. Spre
deosebire de sărăcia de consum, sărăcia comunitară/ ,, noua sărăcie ” poate fi depășită doar prin
intervenție din exterior. Aceasta este concentrată în medi ul urban, fiind experimentată de
migratori rurali sau orășeni sărăciți16.

15 BERESCU, Cătălin, Locuirea și sărăcia extremă. Cazul romilor , 2006, pag. 10
16 BERESCU, Cătălin, Locuirea și sărăcia extremă. Cazul romilor , 2006, pag. 11
Foto 1: Casa sc ării dintr -un bloc din Aleea Livezilor

11
Degradarea spațiului comunitar rezultă, în general, din abandonul autorităților, după o
lungă neplată a utilităților sau contribuțiilor locuitorilor dintr -o zonă. La nivelul clădiril or se
resimte prin fațadele murdare și precaritatea structurală a acestora, iar la nivelul spațiului p ublic
prin abundența gunoaielor și degradare a avansată a spațiilor comune. Acest lucru afectează grav
relațiile comunitare, persoanele retrăgându -se din ce în ce mai mult în spațiul personal.
3. Accesul redus la învățământ și slaba calitate a acestuia
Există o legătură strânsă între calitatea redusă a învățământului și zonele sărace. Educația
este extrem de importantă în comunitățile defavorizate și reprezentă singura șansă a copiilor de a
rupe cercul vicios al sărăciei, însă implicarea ei în viață comunității este destul de redusă. Este
recunoscută necesitatea menținerii legăturii cu comunitatea d e către școli și sprijinirea elevilor în
continuarea studiilor.
Există trei mari factori care influențează performanțele școlare ale copiilor din ghetou:
profesorii, părinții și mediul 17. Deficitul și slaba calificare a personalului, veniturile mici și, d e
multe ori, neimplicarea părinților în viață școlară a copiilor, dar și mediul nefavorabil învățării de
acasă influențează negativ performanțele școlare ale copiilor care provin din familii sărace.
Cheltuielile costisitoare reprezintă amenințări asupra pa rcursului academic al copiilor săraci,
ceea ce duce la creșterea ratei absenteismului și abandonului școlar.
4. Șomajul și dificultatea integrării pe piața muncii
Locuirea în ghetou influențează negativ procesul de inserție pe piața muncii. Problemele
cu care se confruntă locuitorii (condiții insalubre de locuire, accesul redus la sănătate, nivelul
scăzut de educație) scad șansele de a găsi un loc de muncă și fac grea păstrarea acestuia.
Excluziunea spațială influențează acest plan, stigmatul atașat unor zone de loc uire sau
apartenența la unele etnii influențând adesea angajatorul. Din aceasta cauză, șomajul, respectiv
ajutorul de șomaj sunt foarte ră spândite în comunitățile sărace. Categoria socială cea mai
predispusă este populația feminină romă, din cau za maternității timpurii și numărului mare de
copii .
Economia informală și munca ‘la negru’ sunt preferate de populația săracă aptă de
muncă, în special de către tinerii bărbați romi, care trebuie să contribuie la veniturile gospodăriei
încă de mici. Pers oanele sărace angajate legal lucrează preponderent ca muncitori necalificați sau

17 BOTONOGU, Florin, Comunități asc unse- Ferentari , 2011, pag. 216

12
zilieri. Lipsa calificării și educației superioare împiedică accederea la niște posturi cu avantaje
substanțiale și protecție socială.
5. Viciile, (care la rândul lor încuraj ează) criminalitatea și violența
Sărăcia încurajează criminalitatea și violența, cu precădere în zonele de tip ghetou.
Comunitățile sărace combinate cu locuire etnică generează criminalitate, violență și alte forme de
patologie socială. Degradarea spațiul ui public încurajează la rândul său perpetuarea așa zisei
‘culturi’ a drogurilor. Prezența constantă a gunoiului în spațiul public îl face nefrecventabil,
acesta devenind magnet pentru găști și clanuri care se ocupa cu traficul de droguri18. De
asemenea, în zonele sărace este frecventă și chiar dorită asocierea cu liderii criminali informali,
iar locuitorii și bandele infracționale conviețuiesc fără mari probleme în aceste zone.
Lipsa de calificare și dificultatea de a găsi un loc de muncă sunt consecințele resurselor
educaționale limitate și abandonului școlar, oamenii refugiindu -se de multe ori în consumul de
alcool și droguri. Acestea din urm ă antrenează comiterea de agresiuni sau infracțiuni pentru a -și
putea asigura mijloacele de existență.
6. Slaba co eziune a comunității
Pe plan social, comunitățile defavorizate sunt caracterizate de o slabă organizare internă
din cauza lipsei informării și de inexistența relațiilor cu actori sociali din administrația publică.
Se observă tendința comunităților sărace de a se organiza în scopul rezolvării problemelor de
urgență maximă, cum ar fi repararea unor instalații sau curățenia atunci când mizeria devine de
nesuportat. ‘Liderii din comunitate’ se bucură de un respect deosebit în cadrul acesteia, ei având
ocazion al inițiative de organizare cu scop comun. În general, ei se ‘ajută singuri’, dezvoltând o
aversiune la adresa autorităților publice care par că își amintesc de lo cuitorii săraci doar în
campania electorală 19.

3. Studiu de caz: Ferentari
3.1. Istoricul cartierului
Istoria formării cartierului Ferentari este legată de câteva legende, neatestate documentar.
Prima legendă susține faptul că originea numelui se leagă de soldații ,,ferentari" ai lui Mihai
Viteazul, împroprietăriți de domnitor după bătălia de la Călugăreni (1595). O a doua legendă

18 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 2011, pag. 42
19 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari 2011, pag. 66 -68

13
relatează că numele de ,,Calea Ferentarilor" a apărut în cinstea soldaților olteni ai domnitorului
Alexandru Ioan Cuza , ferentarii, care au fost împroprietăriți cu pământ pentru vitejia de care au
dat dovadă. Unii istorici susțin teoria că numele ar avea originea în termenul latin ‘Ferentarius’ –
soldat din infanteria ușoară a legiunilor romane 20.
Cartierul Ferentari este perceput în ansamblul său ca fiind o zonă de ghetou, din cauza
stigmatului asupra mai multor zone ale acestuia. Este văzut ca o zonă de ‘refugiu’ pentru diferite
categorii defavorizate, de multe ori caracterizate de infracționalitate. Din punct de vedere istoric,
sărăcia extremă a zonei poate fi explicată prin fenomenul excluziune spațială a săracilor și
romilor. De -a lungul secolelor, a avut loc migrarea Mahalalei Calicilor și a Țigăniei Mitropoliei
în zona de astăzi a cartierelor Ferentari -Rahova, alunga te către periferie în timpul procesului de
dezvoltare a orașului 21.
Ferentariul de astăzi cuprinde mai multe mahalale, foste sate înglobate în timp în oraș și
parcel ări din secolul al XX -lea care fac legătură dintre acestea. Există și câteva intervenții
urbanistice ale modernismului in terbelic și de factură socialistă, care sunt puternic contrastante
față de restul teritoriului. Structura rețelei stradale indică felul în care s -a format cartierul:
parcelări succesive ale terenurilor într -un timp relativ s curt. Suprafețele parcelelor sunt în general
mici, fiind diminuate în urma lotizărilor succesive . Aspectul general al cartierului este de
aglomerare de case tipice Bucurestiului interbelic de per iferie, cu case mici, așezate pe una din
laturile proprietății și cu zonă vegetală consistentă. De asemenea, zona cu locuințe individuale
prezintă un accentuat caracter rural (case izolate, multe anexe, lipsa alinierilor stradale).
Zona Ferentari este de limitată geografic de câteva artere de circulație importante:
Șoseaua Giurgiului, Șoseaua Salaj, Calea Rahovei și Prelungirea Ferentari. Cartierul este format
preponderent din locuințe individuale, în cadrul căruia se pot observa inserții de locuințe
colec tive sub forma de micro -raioane și zone industriale dezafectate. Cartierul s -a dezvoltat în
mai multe etape, și anume:
a) În perioada interbelică , o parte din populația Bucureștiului și cei care au luptat în
Primul Război Mondial beneficiază de efectele u nor reforme sociale. Acestora li se oferă terenuri
la marginea orașului București. Pe aceste terenuri, atunci libere, au fost construite actualele zone

20 http://www.sector5.ro/media/27 63/ruf -cld.pdf
21 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 2011, pag. 41

14
de străzi cu locuințe individuale (case cu curte). Populația din aceste zone este alcătuită din romi
și non-romi în ponderi aproximativ egale.
b) În perioada anilor 1970 – 1980 , în contextul industrializării economiei, au fost
construite pentru tinerii muncitori anumite tipuri de locuințe pe care aceștia să le utilizeze pentru
o perioada limitată de timp – cămine de nefamiliști cu apartamente cu grad de confort inferior.
Acest tip de locuință era conceput pentru o rezidență individuală sau pentru maxim 2 persoane,
obligatoriu tineri fără copii, dar cu statut de muncitor într -o unitate industrială.
c) În perioada post -comunistă , modelul acesta de locuință își pierde treptat utilitatea
economică și socială pentru care a fost gândit. În perioada anilor 1990 -1994, contruirea acestora
încetează, ceea ce acutizează criza de locuințe. În acel context este elabora t un nou cadru
legislativ pentru mai multe măsuri de tip reparator, printre care unele vizau și fondul locativ.

3.2. Fizionomie urban ă
Cartierul Ferentari aparține administrativ sectorului 5, considerat cel mai puțin
performant dintre cele șase ale capit alei. Administrația publica a sectorului nu deține date
oficiale despre statutul cartierului, acest fapt denotând o guvernare locală deficitară, care poate
adânci efectele ghetoizării în zonele vulnerabile. Sectorul 5 concentrează în cartierele Ferentari ș i
Rahova cele mai defavorizate categorii sociale, alcătuite într -o proporție mare din romi.
Foto 2: Harta tipurilor de locuire din Ferentari

15
De-a lungul timpului, cartierul Ferentari a fost bine deservit de transportul public. Înainte
de 1987 existau tramvaie care asigurau legătura cu centrul, însă acel e trasee au fost modificate
radical și ocolesc centrul până în ziua de azi. În prezent, legătura directa cu centrul o face o
singura linie de autobuz. Privarea locuitorilor cartierului de o legătură facila cu centrul duce la
intensificarea sentimentului de izolare în cadrul orașului, sentimentul de apartenență la oraș
diminuându -se. De asemenea, este nevoie de rute ocolitoare pentru a ajunge la linia de centură a
orașului, fapt ce îngreunează transportul de mărfuri.
Din punct de vedere urbanistic, zona de sud a sectorului este compusă din locuințe de tip
semi -rural, zone cu funcțiuni industriale și de depozitare, zone pentru activități comerciale, zone
de locuințe colective, teren agricol intravilan și o mare zon ă destructurat ă. Fenomenele punctuale
de ghe toizare nu definesc întreg cartierul. În cartierul Ferentari există și case tradiționale, vile,
blocuri cu asociații de proprietari sau blocuri locuite exclusiv de chiriași. Definitorie este totuși
lipsa de interacțiune între cele două lumi: zonele de locu ire îngrijită și blocurile sau gospodăriile
într-o stare avansata de degradare.
Foto 3 : Blocurile ,,rosii", construite in perioada interbelica
Percepția cartierului Ferentari ca fiind un ghetou vine din calitatea spațiului public din
anumite zone, caracterizat prin degradare și abandon, de multe ori preluat de „găștile” locale.
Pierderea acestui spațiu, care ar trebui să fie al tuturor, este admisă cu resemnare de locuitorii
zonei . De cele mai multe ori, spatiile dintre blocuri, parcurile și parcările au devenit depozite de
gunoaie. Faptul că zona este locuită de categorii sociale marginale întărește această percepție
comună.

16
În general, 70% din populația de romi se concentrează în orașe. Se poate face o
clasificare 22 a formelor comunitare urbane în care locuiesc din punct de vedere spațial și al
comportamentului rezidențial, fiecăreia putându -i-se asocia un set de intervenții adecvate.
Acestea sunt: 1. Comunități ‘de centru’, 2. Comunități ‘de bloc’, 3. Comunități periurbane. În
cartierul Ferentari observăm formarea ultimelor două tipologii urbane de locuire săracă, cu
caracteristici de ghetou:
– Comunitățile ‘de bloc’ se concentrează în zone de locuințe colective de calitate
inferioară, construite înainte de 1990 pentru muncitorii din industrie . În cazul comunităților ‘de
bloc’ vorbim de eterogenitate etnica, acestea fiind generate doar de un eveniment recent și de
natură administrativă, respectiv migrarea muncitorilor din blocuri le de nefamiliști după căderea
comunismului. Prognosticul de dezvoltare este negativ, locatarii încetând plata întreținerii din
cauza lipsei de venituri. Furnizarea de utilități este întreruptă, iar spațiul comunitar este
abandonat de autoritățile locale. Condițiile de locuit variază atât între apartamente, cât și între
blocuri. Alte caracteristici ale locuirii sunt degradarea avansată a spatiilor comune, retragerea în
spațiul personal și comunitatea lipsit ă de coeziune și inițiativă.
Studiu de caz: Aleea Livezilor 23
Aleea Livezilor este o zonă de tip microraio n, dezvoltată adiacent Prelungirii Ferentari, în
spatele unui prim rând de locuințe joase și dense, tipice pentru mahalaua bucureșteană. Aleea
Livezilor și Aleea Iacob Andrei, o altă zonă de locuire col ectivă de calitate inferioară, se află
lângă o fostă zonă industrială, în prezent aproape complet abandonată. Compoziția ansamblului
se bazează pe urbanismul liber 24 și conține 46 de blocuri, un parc și o școală. După căderea
regimului comunist și dispariț ia indus triei, mare parte din muncitori s -au mutat, apartamentele
fiind ocupate fără acte de către migranți rurali sau familii fără locuință.
Blocurile sunt realizate pe baza unui proiect tip din anii 1970, din panouri prefabricate
mari. Regimul de înălți me este P+4 cu subsol tehnic. În prezent, subsolurile tuturor blocurilor din
ansamblul Aleea Livezilor sunt inundate, constituind un adevărat pericol biologic pentru
locuitori. Principalele probleme țin de spațiul insuficient, șobolani și gândaci, degrad area

22 BERESCU, Cătălin, Locuirea și sărăcia extremă. Cazul romilor , 2006, pag. 35 -38
23 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 2011, pag. 38
24 Acesta se baza pe faptul că țesutul urban tradițional, reprezentat prin sistemul "stradă, piață, insulă" nu mai este
eficient și trebuie înlocuit cu o noua forma de organizare a orașului. De asemenea, era considerată ca fiind necesară
o împărțire strictă a funcțiunilor orașului (l ocuirea, munca, loisir -ul și circulația).

17
avansată a scării blocului și a spațiului public exterior și de utilitățile inexistente sau de proastă
calitate (din cauza debranșării, mulți locuitori improvizează instalații periculoase).
– Comunitățile periurbane sunt cunoscute și ca zone de ,,mahala ". Acestea sunt
reprezentate de zonele sărace de locuire individuală din Ferentari, de factură rurală, care s‐au
extins după 1990, locuite de populații extrem de sărace (rome, dar nu numai). Deși au o structură
predominant rurală, fiind rezultatul unor rel ocări succesive, ocupațiile tradiționale și acel grad de
independență caracteristic zonelor rurale lipsesc.
Principalele probleme țin de urbanism, mai exact de densificarea necontrolată, de supra –
aglomerarea gospodăriilor și de calitatea slabă a locuirii . Casele sunt amplasate haotic, una lângă
alta, f ără a respecta distan țele minime. Din cauza calității proaste a materialelor de construcție și
a proximității locuințelor, un inc endiu cât de mic dintr -o gospodărie se poate extinde rapid.
Locuirea predominantă este de tip adăpost și ilegală, fiind caracterizată de un grad mare
de vulnerabilitate 25. Pe lângă casele de proastă calitate (din chirpici), au fost ridic ate numeroase
cocioabe și adăposturi improvizate (din plastic și cartoane , cu o oarecare structură din lemn) în
curțile vechilor case. Condițiile de trai sunt precare: un nivel mare de înghesuire (minim 3
persoane pe cameră), lipsa unor utilități sau precar itatea acestora și insalubritatea.
În funcție de relația comunităților sărace cu așezarea principală, Catalin Berescu
identifică opt tipuri de așezări 26: izolate, satelite, tangente, periferic integrate, înglobat
neintegrate, diseminate, și enclave. Nucleele de sărăcie din Ferentari precum Zăbrăuți, Aleea
Livezilor, Andrei Iacob și Pângărați se încadrează în tipologia enclavelor deoarece, deși cartierul
este caracterizat de o calitate mai slaba a vieții, acestea reprezintă adevărate pungi de sărăcie.
Deși integrate spațial în oraș, creează o locuire de tip ghetou. Sunt comunități destructurate,
aflate în criză din cauze administrative. Valoarea pe piață a c lădirilor sau terenurilor depășește cu
mult veniturile locatarilor, fiind indicată relocarea comunității.
Foto 4: Tipuri de relație a comunităților sărace cu așezarea principală

25 BERESCU, Cătălin, Locuirea și sărăcia extremă . Cazul romilor , 2006, pag . 39
26 BERESCU, Cătălin, Locuirea și sărăcia extremă . Cazul romilor , 2006, pag . 30-33

18
3.3. Fizionomie social ă
a) Structura etnica
Contrar prejudecăților, popula ția este, în ansamblu, diversă, fiind compusă din non -romi
și romi în proporții aproximativ egale. Cartierul fiind din punct de vedere imobiliar cel mai ieftin
din București, reprezintă o oportunitate pentru cei care doresc să locuiască „la casa” și cu chi rie
mică. Devalorizarea pe piața imobiliară este efectul stigmatului atașat anumitor pungi de sărăcie
din cartier. Se observă că, în zonele defavorizate ale cartierului, procentul romilor este mai
ridicat decât cel al non -romilor.
Deși nu există date ofi ciale sigure, în școlile și grădinițele din zonele sărace din Ferentari
se observă un număr ridicat de copii romi. Datele la nivel național cu privire la numărul romilor
și structura socio -demografică a acestui segment de populație sunt puține și inconsist ente,
cunoscută fiind tendința de sub -declarare a romilor. Recensământul național al populației din
2011 arată că numărul romilor autoidentificati este subestimat, însă studiile sectoriale care
tratează aspecte precum participarea școlară, participarea pe piață muncii sau excluziunea sociala
conturează mai clar profilul comunităților de romi.
Procentul ridicat al romilor și non -romilor săraci din cartier față de alte zone din
București are explicații ce țin de formarea sa istorică și de fenomenul excluziune spațială a
săracilor și romilor. De -a lungul secolelor, a avut loc migrarea Mahalalei Calicilor și a Țigăniei
Mitropoliei în zona de astăzi a cartierelor Ferentari -Rahova, alungate către periferie în timpul
procesului de dezvoltare a orașului 27. De asemen ea, după perioada de puternică industrializare a
orașelor din perioada comunistă, a avut loc o migrare masivă de la rural la urban, oamenii fiind
în căutarea unui trai mai bun .
Densitatea populației este neobișnuită pentru o zon ă de locuire preponderent i ndividuală,
ceea ce demonstrează supra -aglomerarea gospodăr iilor, veniturile mici împiedicând tinerele
familii să își permită propria locuință. Mai multe generații trăiesc în aceeași gospodărie, uneori
tinerii ridic ându-și adăposturi separate pe același teren. În ZUM (zona urbană marginalizată),
dimensiunea medie a gospodăriei este de 3,2 persoane comparativ cu media național ă la nivel
urban de 2,53 persoane. În cele mai multe cazuri, doar un membru muncește (tatăl sau un fiu mai
mare), dar în sec torul informal, câștigând mai puțin decât alocațiile copiilor însumate 28.

27 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 201 1, pag. 43
28 http://www.sector5.ro/media/2763/ruf -cld.pdf , pag 71

19
b) Vârsta
Cartierul Ferentari are o populație tânără, o proporție ridicata a debutanților de pe piața
muncii provenind din familiile rome. Populația de romi este tânără, cca 2/3 (67 %) având vârsta
până în 30 de ani, desi speranța de viață la naștere este semnificativ redusă față de cea a non –
romilor. Populația considerată activă și apta de muncă (15 -64 ani) reprezint ă 60% din totalul
romilor, ceea ce demonstrează un potenț ial crescut de participare a acestora pe piața muncii.
Tineretul de etnie romă este în contrast față de populația generală îmbătrânită a
României. În funcție de estimările populației rome, între 6% și 20% dintre debutanții de pe piața
muncii din țară sunt, în prezen t, romi. În timp ce se estimează că populația generala cu vârstă de
muncă din România va scădea cu 30% până în 2050, se preconizează că acest segment al
populației rome va creste. Copiii și tinerii sub 14 ani reprezintă circa 40% din totalul populației
rome, comparativ cu 15% din populația țării.29.
c) Romii – structura ocupațională
Numeroși cercetători, politicieni și reprezentanți ai romilor estimează că romii sunt cea
mai numeroasă minoritate din România, reprezentând aproximativ 10% din totalul populației 30.
În studiul PROROMI (2005) este subliniată o caracteristică importantă a comunităților rome: mai
mult de 60% din populația de etnie romă este localizată compact, în comunități mai mari de 500
de persoane. În general, dimensiunea comunităților crește de la mediul rural la cel urban 31.
Șomajul este o problemă atât pentru romi, cât și pentru non -romi, dar la populația de romi
șomajul este de cca. 2 ori mai mare, atât la nivelul întregii populații active cât mai ales la nivelul
tinerilor de 15 -24 ani. În rân dul femeilor, șomajul este și mai accentuat, grupul cel mai vulnerabil
fiind tinerele rome de 15 -24 ani, unde șomajul atingea în 2011 o pondere de 62%.
În cadrul populației rome, cca. 7 din 10 persoane lucrează în economia informală față de
2 din 10 în caz ul non -romilor, iar diferențele se accentuează în cazul populației de 15 -24 de ani
ocupate în economia informală. Doar 8% dintre non -romii de 15 -24 ani se încadrează în această
categorie, în timp ce la populația de romi procentul este de 77% 32.
La nivelul anului 2011, datele studiilor UNDP/Banca Mondială/CE arată că, din totalul
populației rome angajate (15 -64 ani), 43% erau muncitori necalificați, 9% erau semi -calificați,

29 http://www.sector5.ro/media/2763/ruf -cld.pdf , pag 7
30 https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra -2014 -roma -survey -dif-employment_ro.pdf
31 www.anr.gov.ro/docs/statistici/PROROMI__Comunitatile_de_ Romi_din_Romania_187.pdf
32 http://www.sector5.ro/media/2763/ruf -cld.pdf , pag 20 -21

20
18% erau muncitori calificați, 16% erau zilieri, și doar 2% persoane angajate în pos turi care
necesită educație superioară, iar numai 1% erau funcționari publici și 3% aveau o afacere
proprie. Raportat la populația de non -romi diferențele sunt de 2 -3 ori mai mari 33.

3.4. Probleme specifice
Cel mai relevant exemplu pentru felul în care e xcluziunea socială și spațiul de locuire
amplifică efectele sărăciei extreme este ansamblul de blocuri Aleea Livezilor. Acesta prezintă
multiple semne ale ghetoizarii și este reprezentativ pentru ghetourile din Europa de Est, formate
în zone de blocuri pen tru muncitori din perioada comunistă.
Degradarea spațiului comunitar este cea mai vizibilă problemă a zonei și este strâns
legată de cea a traficului și consumului de droguri. Zona este paradisul drogurilor, violenței și
prostituției în București, însă ace stea sunt mai degrabă doar epifenomene ale activității unor
grupuri de crimă organizată. Deoarece există probleme grave de insalubritate, degradarea
spațiului public este ușor de remarcat de la prima vedere: fațade murdare, pline cu antene de
satelit, lips a vegetației și prezența constantă a gunoiului. Zona nu a fost niciodată curată, dar
locuitorii zonei susțin că situația era mai bună înainte de 1994, înainte să apară primii traficanți și
consumatori ai zonei. Acestora le convine să mențină gunoiul în spa țiul public ,,pentru a defini o
zona de securitate pe care să o poată controla mai ușor". Putem vorbi despre o politică
inconștientă a consumatorilor: conservarea mizeriei face că zona să fie nefrecventabila și, astfel,
se asigură supraviețuirea culturii d rogurilor 34.
Foto 5: Spațiul public din ansamblul de blocuri Aleea Livezilor

33 BRICIU, Cosmin, Economia socială și comunitățile de romi – provocări și oportunități , 2011, pag 19
34 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari , 2011, pag. 66

21
Relația dintre comunitatea din Aleea Livezilor și actorii sociali implicați denotă ruptura
dintre aceștia și autorități. Ei au tendința de a se ajuta singuri, fară a ma i face apel la resursele și
autoritățile publice. Organizarea acestora se restrânge la un singur bloc sau la o singură alee,
neavand acces la procesul formal de luare a deciziilor publice (primărie, consiliu local). Așadar,
ei se strâng să rezolve periodic doar problemele ce țin de curățenia pe scara blocului, diverse
reparații de interes comun sau problema gunoiului în spațiul public, f ără a aborda probleme mai
complexe ale zonei: drogurile și lipsa locurilor de muncă.
Actorii sociali care au importanță pe ntru comunitate sunt, în ordinea lor: poliția antidrog,
liderii din comunitate, intermediarii de ajutor social, școală, ONG -urile, poliția comunitară,
oamenii de legătură cu partidele politice (datorită interacțiunilor din anii electorali), consilierii
locali, primăria și senatorii și deputații aleși în colegiile electorale.
,,Liderii din comunitate” sunt cei care încearcă să îmbunătățească viața în cartier, prin
inițiative periodice de rezolvare a problemelor comune, fiind percepuți ca niște actori pozitiv i.
Tot niște lideri ai comunității sunt considerați și intermediarii de ajutor social, adică cei care îi
ajută ‘să facă dosarul’, contra unui procent din suma încasată. Locuitorii apelează la aceste surse
deoarece nu au încredere în funcționarii din primăr ie.
Școala și ONG -urile se situează la mijlocul clasamentului. Școala este percepută ca fiind
importantă, dar că nu se implică îndeajuns în comunitate. Acesta ar putea fi mai pr ezentă prin
programe care să refacă legăturile între structurile formale și oameni. Percepția asupra
organizațiilor nonguvernamentale este împărțită: unii cred că aceștia au interese personale în
ajutarea lor, alții consider ă că îi pot ajuta la rezolvarea problemelor comunității35.
Accesul redus la învățământ și slaba calitate a acestuia sunt generalizate la nivelul
comunităților sărace. Deficitul și slaba calificare a personalului, numărul mare al copiilor care
depășesc grupele oficiale de vârstă și abandon ul școlar sunt probleme care afectează educația
românească în general, populația săracă fiind cea mai afectată. Comunitățile preponderent rome
au cel mai redus acces la educație de calitate, problemele ținând de dotările materiale ale școlii,
calitatea res urselor umane, lipsa unor programe anti -discriminare, abandonul școlar, repetenția.
În același timp, cultura civica a profesorilor – cunoștințele lor despre rasism, discriminare sau
intoleranță – sunt minime, ei neavand o pregătire special ă pentru a prezen ta și contrac ara
fenomenele în fața copiilor . (ISMB, MECTS, 2010)

35 BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse , 2011, pag. 67 -70

22

3.5. Tinerii din Ferentari
Datele statistice despre vârstă locuitorilor din cartier arată o populație preponderent
tânără, ceea ce demonstrează un potențial de forță de muncă. Din nefericir e, factori precum
condițiile inadecvate de trai, veniturile mici familiale, lipsa de susținere din partea părinților, dar
și slaba calitate a personalului didactic împiedică tinerii romi să -și continue studiile, abandonul
școlar fiind la cote mari în școli le cu copii preponderent romi.
Pentru cifrele din statisticile oficiale despre rezultatele școlare slabe ale copiilor din
comunitățile preponderent rome se dă ca motiv incapacitatea acestora. Însă aceste explicații țin
cont doar de factori intrinseci, ceea ce este mult mai convenabil pentru autorități și societate, în
general. Adevărul este că factorii extrinseci, precum condițiile de locuit, resursele financiare mici
și lipsa posibilităților de petrecere a timpului liber, influențează decisiv performantele școlare și
cresc riscul abandonului școlar, principalul pericol care planează asupra elevilor săraci . În ceea
ce privește învățământul primar și gimn azial, principalele dificultăți cărora trebuie să le facă față
elevii din zonele sărace sunt 36:
– Costurile educaționale ridicate (rechizite, manuale, fondul clasei);
– Condiții de locuire precare (supraaglomerare, dotări precare, lipsa utilităților minimale) ;
– Hrana zilnică deficitară și dificultăți în asigurarea pachețelului pentru școală ;
– Lipsa de îmbrăcăminte și încălțăminte ;
– Lipsa ajutorului la învățătură din partea părinților ;
– Lipsa controlului asupra activității copiilor în timpul liber – anturaje nepotriv ite (motiv
invocat în mod special de profesori );
– Dezorganizarea familială și migrația temporară pentru muncă a părinților ;
În cadrul învățământului secundar, costurile educaționale ridicate sunt motivele cele mai
des invocate de părinți și profesori, iar a cestora li se asociază și motivația scăzută pentru
continuarea studiilor. De fapt, fenomenul se datorează și lipsei de oportunități de angajare și
riscului de a nu termina ciclul secundar de învățământ din cauza carențelor anterioare din
pregătirea școlară . Școala profesională pare cel mai realist vis pentru multe familii sărace,
asigurând un loc sigur pe piață muncii, loc ce poate fi obținut încă de la vârste mici 37.

36 STĂNCULESCU, Manuela Sofia, BEREVOESCU, Ionica, Sărac lipit, caut altă viață! , 2004, pag. 300 -304
37 STĂNCULESCU, Manuela Sofia, BEREVOESCU, Ion ica, Sărac lipit, caut altă viață! , 2004, pag. 305

23
Cercul vicios al sărăciei intergeneraționale poate fi rupt doar prin asigurarea unei educa ții
temeinice, dar aceasta nu se poate realiza fără suportul moral și material necesar. De asemenea,
copiii trebuie îndrumați pentru a -și descoperi pasiunile și abilitățile, iar după studiile liceale
ajutați să își continue studiile sau să se integreze pe piața muncii .

4. Căi de acțiune
4.1. Asistența socială
Asistența socială reprezintă totalitatea instituțiilor și organizațiilor cu funcții sociale, a
legislației în domeniu, a programelor și serviciilor de natură socială și a prestațiilor sociale
acord ate persoanelor aflate în dificultate. Aceasta a apărut ca răspuns la vulnerabilitățile umane,
nevoile sociale existând dintotdeauna. În prezent, beneficiarii serviciilor de asistență socială sunt:
copii aflați în dificultate, copiii cu dizabilități, perso ane care se confruntă cu sărăcia, dizabilitatea
sau lipsurile materiale, șomerii, tinerii instituționalizați, familiile monoparentale, consumatorii de
droguri, persoanele infectate cu HIV/SIDA, vârstnicii.
Sistemului de asistență socială din România a cun oscut mai multe etape în evoluția sa 38:
– 1800 -1920 – bazele structurării sistemului de asistență socială. Majoritatea inițiativelor
de organizare a instituțiilor de asistență socială din această perioadă sunt de tip privat
(filantropic );
– 1920 -1945 – diversificarea instituțională și maturizarea sistemului de asistență socială.
Această etapă marchează creșterea implicării statului în organizarea serviciilor de asistență
socială și un prim efort de profesionalizare a domeniului. Primele încercări de legif erare a
activităților din domeniu apar în Regulamentele Organice ;
– 1945 -1989 – declinul sistemului de asistență socială. Ideologia comunistă contrazicea
conceptul de asistență socială, deoarece existența persoanelor aflate în dificultate era în contrast
cu principiul egalității și bunăstării asigurate de regim. Sistemul a mai funcționat, din inerție,
până în anii ’70 ;
– 1989 -2000 – restructurarea și modernizarea sistemului de asistența socială. A avut loc o
reformă în legislație cu scopul înnoirii cadrul ui juridic, dar și o reformă managerială, ce viza
modalități noi „de a face” asistență socială, modernizarea normelor și procedurilor și pregătirea
celor ce lucrează în domeniu .

38 LIVADĂ -CADESCHI, Ligia, Sărăcie și asistență în spațiul rom ânesc (sec. XVIII -XX), 2002, pag. 61 -64

24
Protecția copilului este cel mai important program social, copiii fiind segme ntul cel mai
expus la situații de risc 39. Printre funcțiile serviciului public de asistență socială în domeniul
protecției copilului în România se numără :
– monitorizarea situației copiilor la nivelul comunității ;
– identificarea copiilor aflați în dificul tate;
– prevenirea abandonului copilului;
– organizarea și dezvoltarea serviciilor de tip familial ;
– identificarea și sprijinirea materială a familiilor care au copii în întreținere ;
– organizarea activităților de prevenire a consumului de alcool și drogu ri și a
comportamentului delicvent ;
– realizarea de parteneriate cu reprezentanți ai societății civile ce dezvoltă programe în
domeniul protecției copilului.
Cele mai importante aspecte cu care se confruntă copii care provin din familii
defavorizate sunt a bandonul familial și abandonul școlar. Serviciile de asistență socială din țară
tratează aceste doua probleme prin două căi de acțiune. Prima constă în instituționalizarea
copiilor – o metodă deficitară din cauza efectelor psihologice negative. Cea de -a dou a cale este
prevenirea abandonului, bazată pe servicii de sprijin și consiliere pe ntru familie și/sau copilul
aflat în dificultate. În ambele cazuri este fundamentală monitorizarea situației copilului, cu
servicii suplimentare de sprijin pentru reintegrarea în familie a copiilor dezinstituționalizați .
Instituții de stat abilitate la niv elul sectorului 5 40
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 asigură, la nivel de
sector, aplicarea politicilor și măsurilor de asistență socială în domeniul protecției copilului,
familiei, persoanelor singure, persoanelor vâr stnice, persoanelor cu dizabilități, persoanelor
aflate în dificultate, fiind o instituție de interes public local. În prezent, în subordinea Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 sunt Ansambluri Rezidențiale de
Tip Famili al formate din 5 apartamente sociale și Complexul de servicii pentru protecția
copilului, care are în componență 4 apartamente sociale de tip familial .
Serviciul asistență maternală asigura protecția copilului ce impune creșterea, îngrijirea și
educarea co pilului de către asistentul maternal profesionist la domiciliul acestuia. Pentru

39 http://www.dgaspchr.ro/ protectia -copilului -prezentare -generala/
40 http://www.sector5.ro/media/2763/ruf -cld.pdf , pag 52

25
prevenirea abandonul școlar, în centrele de zi sunt prestate servicii sociale copiilor ce provin din
familii din Sectorul 5 care întâmpină mari dificultăți materiale.

Tendinț e actuale
Reforma serviciilor de protecție a copilului s -a transformat într -o prioritate odată cu
aderarea României la Uniunea Europeană, după negocierile diferitelor condiții. În timpul
regimului comunist și a unei scurte perioade de după, problema copiil or săraci era „m ăturată sub
preș” prin instituționalizarea acestora, din motive ce ținea de propagandă și menținerea unei
imagini bune internaționale. Însă odată cu presiunile exercitate de UE, noi direcții reformatoare
de acțiune au fost formulate. La baz a lor au stat studiile efectuate asupra familiilor sărace cu
copii aflați în dificultate, care au arătat că instituționalizarea minorilor are efecte grave asupra
psihicului copilului și relațiilor familiale. În plus, în centrele de plasament în care sunt t rimiși
copiii au fost raportate abuzuri fizice și psihologice .
Tendințele actuale în materie de asistență socială presupun evitarea internării minorilor în
centre de plasament și, pe cât posibil, dezinstitu ționalizarea celor internați deja. Acest lucru a d us
la dezvoltarea a două noi tipuri de centre destinate copiilor 41:
– Primul tip de centru este satul de copii, care are în responsabilitate copii abandonați ce
nu mai pot fi retrimiși familiei originare. Aici se simulează o viață de familie mai apropiată de
cea normală, prin crearea unor familii promate din 3 -4 copii și patru asistenți sociali .
– Al doilea tip de instituție o constituie centrele de zi, destinate copiilor a căror familii se
află într -o situație economică precară, dar care sunt apți pentru creșterea unui copil. Copiii sunt
cazați în regim de zi sau săptămânal și se pot întoarce seara sau în weekend la familiile lor.
Astfel, copiii păstrează contactul cu afecțiunea părintească și abandonul școlar este prevenit mai
eficient.

4.2. Strategii pe ntru combaterea sărăciei și incluziune socială: UE, Ungaria, România
a) Strategia Uniunii Europene privind incluziunea socia lă (2010 -2020)
În 2010 Uniunea Europeană a formulat Strategia Europeană 2020 42, care reprezintă
strategia de creștere economică pe ntru următorii 10 ani. Până în 2020 UE și -a propus să obțină o
economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale.

41 http://www.dgaspchr.ro/plas amente -de-tip-rezidential/

26
Obiectivele UE sunt interconectate și esențiale pentru implementarea cu succes a
strategiei și ilustrează cele trei priorități cu privire la dezvoltarea inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii. Obiectivele principale ale Comisiei Europene sunt următoarele:
– creșterea procentului populației cu vârstă de 20 -64 ani și care are un loc de muncă până
la 75% ;
– investirea a 3 % din PIB -ul UE în cercetare -dezvoltare ;
– reducerea sub 10% a ratei abandonului școlar, precum și creșterea la peste 40% a
absolvenților de studii superioare, în rândul populației cu vârstă cuprinsă între 30 -34 de ani ;
– reducerea cu cel puțin 20 de mil ioane a numărului de persoane afectate de sărăcie și
excluziune socială .
b) Strategia Na țional ă a Ungariei (2009 -2024 )43
În Ungaria o treime din populație trăiește sub limita sărăciei, situație care afectează în
mod special copiii și persoanele care prov in din zone defavorizate. Îmbunătățirea situației
copiilor aflații în medii dăunătoare se poate realiza numai prin programe adecvate care presupun
luarea acestora într -o custodie protectiv ă provizorie. În caz contrar, riscul abandonului școlar va
crește, i ar problemele comportamentale și starea de sănătate ale acestora se vor agrava. Cele mai
importante principii de intervenție ce vizează bunăstarea copiilor sunt:
– scăderea ratei de șomaj prin promovarea angajării părinților ;
– intervenția cât mai timpur ie asupra copiilor aflați în dificultate (până la vârstă de 3 ani) ;
– înființarea de case pentru sprijinirea copiilor săraci în cel puțin 2/3 din zonele
defavorizate identificate în țară ;
– inițierea unor proiecte de lege prin care profesorilor li se va oferi pregătire specială
pentru a ajuta copiii cu probleme de dezvoltare ;
– introducerea unor materii vocaționale în cadrul învățământului liceal pentru a încuraja
introducerea tinerilor pe piața muncii ;
– susținerea copiilor de etnie romă proveniți din medii sărace pentru a -și continua
parcursul academic ;
– inițierea unor programe extra -curiculare de învățare oferite copiilor defavorizați pentru
dezvoltarea laturilor artistice și sportive, astfel încât să fie diminuată segregarea psihologică .

42 https://www.mae.ro/sites/default/files/file/Europa2021/Strategia_Europa_2020.pdf
43 https://pjp -eu.coe.int/documents/42128013/47261647/nis_eng.pdf/

27
c) Strategia României privind incluziunea socială și reducerea sărăciei (2015 -2020)44
O treime din copiii României sunt expuși sărăciei relative și tot o treime din tineri se află
în pragul sărăciei, în special din cauza dificultății accesării pieței muncii. Rata sărăciei extreme
în cazul populației rome este de aproape zece ori mai mare decât în cazul populației non -rome:
37,7% dintre copiii de etnie romă se confruntă cu sărăcia, în comparație cu 4,3% dintre copiii
populației majoritare.
Viziunea strategiei se b azează pe garantarea oportunităților tuturor cetățenilor,
îndeplinirea nevoilor elementare și respectarea diferențelor de orice natură a cetățenilor. În acest
sens, guvernul României și -a propus implementarea următoarelor masuri :
– elaborarea unor politic i pentru ocuparea forței de muncă ;
– promovarea politicilor de reconversie profesională pentru creșterea angajabilită ții;
– aplicarea Planului de Implementare a Garanției pentru Tineret – o inițiativă care
urmărește scăderea ratei șomajului în rândul tine rilor. Orice persoană cu vârsta sub 25 de ani
primește o ofertă de angajare, în termen de 4 luni de la terminarea studiilor sau de la pierderea
locului de muncă ;
– finanțarea unui program național de formare profesională a personalului din domeniul
asiste nței sociale ;
– înființarea unor centre comunitare mulți -funcționale care să ofere servicii familiilor care
se confruntă cu sărăcia extremă ;
– elaborarea unui sistem de monitorizare a copiilor cu risc mare de abandonului școlar ;
– dezvoltarea unor progr ame de asistență, educație parentală și sprijin gospodăriilor unde
cresc copii cu vârste școlare care nu frecventează școala .
Analiza comparativa a strategiilor Ungariei si Romaniei
Ambele strategii naționale se raportează la Strategia Europa 2020 și în cearcă să
îndeplinească anumite obiective ale acesteia. Analiza comparativă constă în observații despre
felul în care cele două strategii tratează problema combaterii sărăciei și a excluziunii sociale.
Din punct de vedere al creșterii numărului de persoan e apte de muncă angajate, atât
strategia Ungariei, cât și a României preconizează scăderea numărului șomerilor cu peste
100.000 de oameni, baz ându-se pe îmbunătățirea serviciilor care au că scop favorizarea integrării
pe piața muncii a persoanelor defavori zate.

44 http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/2016/Strate gyVol1RO_web.pdf

28
Din punct de vedere al reducerii abandonului școlar și încurajarea absolvirii de studii
superioare, strategia Ungariei le prezintă ca consecințe ale obiectivelor privind îmbunătățirea
serviciilor din instituțiile de învățământ și pe instruirea profe sorilor axată pe nevoi. În cazul
României, alinierea la obiectivele europene se face prin implementarea unor măsuri clare,
precum elaborarea unor sisteme pentru monitorizarea celor aflați în pragul abandonului școlar și
instituirea unor centre comunitare p entru consiliere psihologică și educație alternativă.

4.3. Strategii locale și organizații civice
Actorii relevanți pentru dezvoltarea economiei sociale se înscriu în categoria factorilor de
decizie: autorități naționale și locale. ONG -urile și sectorul p rivat au un rol important în
dezvoltarea proiectelor de economie socială în comunitățile de romi. Măsurile sociale care pot
determina schimbări pozitive în situația socio -economică a acestor comunități sunt integrarea pe
piața muncii, furnizarea de servici i sociale, dezvoltarea comunității și prevenirea discriminării.
Principalele probleme care pot fi întâmpinate în implementarea unor măsuri socio –
economice în comunitățile sărace preponderent rome sunt orientarea individuală pe termen scurt
(mijloace de tr ai pentru supraviețuire), gradul scăzut de coeziune din unele comunități (conflicte,
mobilitatea spațială ridicată) și încrederea scăzută în inițiativele sociale. Reaplicarea unor modele
de întreprinderi sociale (inclusiv prin francizare socială) care și -au dovedit durabilitatea în alte
locuri ar îmbunătăți situația actuală a comunităților urbane preponderent rome45.
Pentru o bună guvernare a cartierului este nevoie de o intervenție integrată și coordonată
atât a instituțiilor responsabile de rezolvarea div erselor probleme ale zonei: Agenția Municipală a
Ocupării Forțelor de Muncă, Consiliul Local, Administrația Drumurilor și Parcurilor, Direcția de
Urbanism din Primărie și Politia Comunitară, Poliția Antidrog, cât și din partea ONG -urilor.

a) Strategii l ocale: RUF (Proiectul de Regenerare Urbană Ferentari )
ZUM Ferentari46 este o pungă de sărăcie locuită de persoane cu nivel scăzut de capital
uman, iar stigmatul asociat acesteia scade șansele de reabilitare a persoanelor sărace. Incluziunea
socială și econo mică a romilor fac parte din țintele Europa 2020 pe care România trebuie să le
atingă. RUF își propune să fie ,, un proiect pilot pentru implementarea unui nou model de

45 BRICIU, Cosmin, Economia socială și comunitățile de romi – provocări și oportunități , 2011, pag. 38
46 Zonă urbană marginalizată ce concentrează dezavantaje sociale, ale locuirii și ale ocupării forței de muncă.

29

Foto 6: Harta cu intervențiile urbanistice propuse de proiectul RUF dezvoltare urbană integrată în România ”47, cu accent pe componenta socială. Se va realiza prin
prin fonduri de la bugetul local, bugetul de stat și alte fonduri pe perioada 2014 -2020 .
Principalele direcții de dezvoltare ale propunerii pentru proiectul de regenerare urbană :
– Creionarea unor potențiale spații publice vii, suficient de flexibil e astfel încât modul de
utilizare să nu fie îngrădit de constrângeri fizice care nu sunt necesare ;
– Implementarea unor programe precum Centre de Cartier, Centre Sociale sau Centre
Culturale, cu scopul de a genera schimbări la nivelul sferei sociale a cart ierului Ferentari ;
– Potențarea unor spații precum platforma Rocar, baza R.A.T.B. sau platforma Tricolorul.
Sunt propuse zone de lucru pentru start -up-uri din in dustrii creative, cu efecte bene fice:
integrarea pe piața muncii în mod special a tinerilor și specializarea într -o activitate economică
cu cerere mare la nivel global ;
– Conversia siturilor industriale și integrarea acestora în țesutul urban, prin adaptarea
funcțiunilor și caracterului noilor dezvoltări la nevoile comunității.

b) Organizații a le societății civile
Există mai multe ONG -uri care oferă servicii în zona Ferentari. Copiii înscriși în
programele lor au rezultate (nu mai abandonează școala, au rezultate școlare mai bune). Vor fi

47 http://www.sector5.ro/media/2763/ruf -cld.pdf , pag 4

30
prezentate activitățile fundației Policy Center for Roma and Minorities în vederea stabilirii unor
direcții de acțiune în problematica copiilor din comunități sărace.
Funda ția Policy Center for Roma and Minorities (PCRM)48
Este o organizație non -guvernamentală fondată în 2008, ale carei acțiuni vizează
problemati ca incluziunii sociale a minorităților etnice, în special cea romă și care dezvoltă
programe educaționale sustenabile împotriva prejudecăților. Printre programele fundației se
numără :
– Clubul Mamelor încurajează cetățenii, în special mamele, să identifi ce
problemele din comunitatea lor și să caute soluții pentru acestea pe cont propriu.
Proiectul antrenează aceste femei într -un mod productiv, prin organizarea de întâlniri
săptămânale pentru a identifica provocările și pentru a lucra împreună la implement area
celor mai potrivite soluții .
Niveluri de acțiune: organizarea comunității – implicarea femeilor în problemele
comunității; integrarea pe piața muncii – identificarea sau crearea oportunităților pe piața
muncii; creșterea și educarea copiilor în mod re sponsabil – cursuri de educație parentală,
prin colaborarea cu un psiholog .
– Clubul de Educație Alternativă (CEA) este un program de educație non -formala
început în 2010 și implementat în prezent în trei școli. Sunt oferite diverse cursuri pentru
dezvolta rea abilitaților copiilor (teatru, dans, fotbal, lucru manual) și ajutor la temele de
la scoală. Copiii participă și la tabere de creație organizate de Muzeul Satului pentru a
petrece timpul liber și în afara ghetoului. Este nevoie ca aceștia să cunoască e xemple de
succes bazate pe educație, aproape inexistente în mediul din care provin. Se pune
accentul și pe implicarea părinților în activitățile organizației. În CEA părinții primesc
sfaturi pentru educarea copiilor și pentru integrarea acestora în viața ș colară a acestora.
Tipuri de activități organizate: educație remedială – susținerea copiilor pentru a
ajunge la nivelul educațional potrivit vârstei lor; educație non -formală – activități
sportive, artistice, culturale; mentorat – are că scop definirea obiect ivelor de dezvoltare
personală; organizare comunitară – întâlniri de lucru cu mamele din comunitate .

4.4. Arhitectura cu sens social

48 http://policycenter.eu/ro/

31
Rolul arhitecturii este esențial în intervențiile integrate ce vizează zonele defavorizate și
în procesul de implementare a noilor programe destinate comunităților supuse segregării și
marginalizării sociale. Programele cu caracter social sunt necesare în aceste cartiere, lipsa
acestora contribuind la dificultatea depășirii situației. Segregarea etnică și socială și -a pus
puternic amprenta asupra acestor zone, favorizând dezvoltarea unor comportamente inadecvate.
În perioada comunistă, clădirile atribuite asistenței sociale erau la fel de ignorate și
anonime precum programul pe care îl adăposteau49. Chiar și în prezent, modul în care aceste
programe au fost implementate la nivel național arată interesul redus al statului pentru aceasta
direcție arhitecturală și socială. De cele mai multe ori asistența socială are loc în clădiri improprii
sau în clădiri gândite pentru alte func țiuni, care nu răspund în totalitate nevoilor copilului,
spațiile neputand fi adaptate corespunzător.
Un prim răspuns pe care arhitectura îl poate formula constă în implementarea unor
programe menite să amelioreze cauzele sărăciei comunitare și segregări i sociale, și nu efectele.
Cercetările sociologice arata că intervențiile sociale și educative care vizează tinerii produc
efecte pe termen lung asupra familiei sau comunității din care fac parte, prin ruperea cercului
vicios al sărăciei. Atât strategia ma ghiară de combatere a sărăciei, cât și cea a României propun
obiective strategice ce vizează educația și susținerea materială și psihologică a copilului.
O direcție importantă a arhitecturii sociale constă în preocupările pentru categoriile
sociale cu vul nerabilitate ridicată: vârstnicii și copiii. Cele două grupe de vârstă au necesitați
fiziologice, psihice și intelectuale specifice. Sprijinul oferit acestora cuprinde o serie de
programe, de la asistența socială până la asigurarea unei locuințe adaptate n evoilor fiecărei grupe
de vârstă. Programele de arhitectură destinate copiilor se împart în programe preșcolare,
programe școlare și programe de arhitectură destinate serviciilor de asistență socială.
Oportunitatea construirii unui centru de zi pentru co pii care provin din medii defavorizate
în Ferentari se sprijină pe premisa necesitații construirii unui centru comunitar social. Această
idee este prezentă atât în strategia națională de combatere a sărăciei, cât și în proiectul de
regenerare urbană a cart ierului (RUF) al sectorul 5. Atât faptul că în jur de 60% din populația
cartierului Ferentari este reprezentată de copii, cât și ratele ridicate ale mortalității infantile și a
abandonului școlar întăresc ideea necesității unui pol al serviciilor sociale a l zonei.

49 LIVAD Ă-CADESCHI, Ligia, Saracie si asistenta in spatiul rom ânesc (sec. XVIII -XX), 2002 , pag. 61-64

32
În privința amplasamentului unui program de arhitectură ce vizează bunăstarea copiilor la
nivel de cartier, este important să se mențină contactul cu comunitatea, dar și cu familia. A
amplasa aceste centre în alte zone, unde comunitățile dezvoltă alte comportamente și alte valori,
nu este o soluție; este recomandat ca aceste centre să fie amplasate în comunitățile pe care le
vizează. De asemenea, arhitectul trebuie să cunoască psihologia acestor copii și să acționeze în
consecință, pentru dezvolta rea armonioasă a acestora.

5. Centru de zi pentru copii
5.1. Legislația în vigoare
În prezent, conformarea arhitecturală a centrelor pentru copii trebuie să respecte
standardele minime obligatorii prevăzute în legislație. Acestea să fie deschise către c omunitate și
să aibă caracteristici de tip familial. Legea nr. 272/2004 50, privind protecția și promovarea
drepturilor copilului este elementul central al pachetului legislativ actual. Ea reglementează
cadrul legal al respectării drepturilor copilului gara ntate de Constituție, în concordanta cu
prevederile Convenției ONU ratificate prin Legea nr. 18/1990. Aceasta cuprinde în sfera sa de
influență toți copiii, indiferent dacă se află în familie sau în sistemul juridic, în scoală sau pe
piața muncii. Legea nr 272/2004 descrie principiile de bază ale organizării funcțiunilor și
spatiilor interioare în centrele pentru copii.
Modulul este elementul principal al schemei organizatorice caracteristice unui centru
pentru copii defavorizați. Acesta este împărțit în subunități, în funcție de vârstă, cu o capacitate
maxima de 20 -30 de copii. Modulul cuprinde funcțiile principale ale serviciului oferit în centru:
îngrijire, educare, socializare, etc. Spațiul aferent fiecărui modul cuprinde toate elementele unei
locuințe (dormitoare, camera de zi, bucătărie, grupuri sanitare , etc), pentru a sugera cât mai
eficient atmosfera unui cămin. Prezența acestor spații asigură procesul de învățare și de
dezvoltare umană a copiilor, într -un climat care imită atmosfera de acasă, fiin d astfel eliminate
pasivitatea și preluarea sarcinilor de zi cu zi doar de către îngrijitori.
Copiii se grupează în camere în funcție de vârstă, pe verticală (de la preșcolari la elevi de
liceu), ținând cont de relațiile de rudenie/ prietenie. Metoda de l ucru a îngrijitorilor și
educatorilor trebuie schimbată – acum un educator se ocupă doar de 6 -7 copii, nu de 15, restul
fiind la cursuri. Acest aspect a produs efecte pozitive: între educatori și copii s -au format relații

50 http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/L272 -2004 -R.pdf

33
bazate pe cooperare și încredere r eciprocă, iar copiii au devenit mai responsabili în ceea ce
privește pregătirea profesională și organizarea personală.
Dormitorul trebuie să aibă o suprafață minimă de 6 mp destinată fiecărui copil. În funcție
de vârsta acestora, poate găzdui maxim: 4 cop ii între 0 -2 ani, 3 -5 copii între 2 -14 ani, 3 copii
între 14 -18 ani. În momentul împlinirii vârstei de 3 ani este necesară împărțirea pe sexe a
dormitoarelor. Dormitorul se aseamănă cu cel dintr -un cămin normal, îndeplinind rolurile de
spațiu de odihnă, de joacă sau de învățat. Spatiile pentru studiu se amenajează în dormitor sau în
camera de zi, dotate cu câte un birou, cu scaun și etajere pentru fiecare copil. La nivelul unității,
în modulele cu copii școlari, se va organiza o bibliotecă cu sală de lectur ă și laborator informatic.
Fiecare modul este dotat cu grupuri sanitare, cuprinzând toaleta, chiuveta și cabina de
duș. În spațiile comune trebuie să existe grup sanitar cu WC și chiuvetă, pentru fiecare sex.
Personalul de serviciu are alocat un spațiu i gienico -sanitar distinct. De asemenea, fiecare modul
trebuie prevăzut și cu dotările necesare igienizării obiectelor personale ale copiilor, dar și cu
spații de depozitare.
Bucătăria se amenajează de obicei într -un spațiu distinct, însă se poate organiza câte un
mic oficiu la fiecare 2 -3 module, destinat pregătirii și servirii de gustări sau organizării unor mici
evenimente. Sala de mese se compartimentează, iar în cazul copiilor de peste 7 ani este
recomandată instituirea unui sistem de autoservire. Deco rațiunile în acest spațiu trebuie să fie
vesele și diverse, specifice vârstei copiilor cărora li se adresează.
Spațiile pentru petrecerii timpului liber se amenajează în interior, atât la nivelul zonelor
comune (club, bibliotecă, arte plastice), cât și în dormitoare. În module există jucării și jocuri atât
individuale, cât și comune, iar camerele de zi vor avea televizor, calculator sau alte aparate ce
pot reda muzica, filme, etc. În exterior se amenajează spații de joacă, terenuri pentru sport, spa ții
verzi cu aparate pentru jocuri (leagăne, tobogane, groapă cu nisip, teren pentru practicarea unor
sporturi cu mingea, în funcție de spațiul disponibil). Se va evita, pe cât posibil, betonarea extinsă
a curților destinate jocului.
Spațiile organizate pentru î ntâlniri cu persoane din afara unității sunt necesare datorită
atenției ce se acordă integrării în familie și societate. Ambientul este unul de tip familial și intim,
spațiul fiind dotat cu mobilier specific (canapele, fotolii, scaune, măsuțe, etc) și deco rațiuni
vesele și colorate. Stabilirea unui program regulat de vizite pentru membrii familiei, prieteni sau

34
colegi de școală este recomandată. Pe cât posibil, întâlnirile trebuie să aibă loc fară
supravegherea îngrijitorilor din cadrul centrului, pentru a fi respectată intimitatea copilului.

5.2. Conformare arhitecturală
Arhitectura pentru copiii defavorizați implică o analiză atentă a nevoilor speciale ale
acestora. Spațiul reprezintă pentru cei mici un câmp de cunoaștere și cercetare, arhitectura
putând declanșa un întreg repertoriu de experiențe senzoriale. Materialele, formele, culorile și
dozajul adecvat lumină/umbră sunt instrumentele pe care arhitectul le utilizează cu scopul
proiectării cu discernământ și în beneficiul copiilor.

1. Forma și spa țiul
Adecvarea formei și spațiului este esențială în procesul de proiectare a unui centru
destinat copiilor, iar proporțiile influențează modul în care spațiul va fi utilizat și pus în valoare.
Scara construcțiilor este foarte importantă în procesul de pr oiectare în beneficiul copiilor. Talia
copilului evoluează până ajunge la cea a unui adult, așadar scara copilului în raport cu spațiul
este într -o continuă schimbare.
Ocupațiile și modul de desfășurare al activităților zilnice sunt diferite în funcție de stadiul
de dezvoltare al copilului. Cei mici se joacă, aleargă și sunt într -o stare generală de agitație, iar
adolescenții sunt implicați mai mult în procese statice, de gândire și socializare. De aceea spațiile
adaptabile și flexibile sunt mai potrivite pentru copiii mai mici, în timp ce pentru cei de vârste
mai mari spațiile trebuie să fie mai organizate. Pereții mobili sau compartimentarea prin mobilier
sunt soluții pentru nevoia de adaptabilitate a spațiilor.

2. Traseele si ierarhizarea spațiilor
Un studiu a arătat că traseele cu bucle și traseele ierarhizate permit explorarea spațiului și
luarea de decizii de către cei mici. Traseele au caracteristici diferite, în funcție de timpul necesar
pargurgerii acestora – o exporare mai înceată sau mai rapida a spațiilor presupun atribute diferite
ale acestora. Rețeaua de trasee formează noduri, care trebuie tratate ca spatii de sine stătătoare.
Aceste noduri trebuie să incorporeze centre de interes, ele semnificând sfârșitul unor rute sau
niște elemente cheie ale unei secvențe.

35
Diferența de percepție interior/exterior a copiilor este relevantă în perceperea traseelor. În
interior, în lipsa informațiilor senzoriale bogate, traseele par mai lungi. Culoarele care nu sunt
drepte restrictioneaza câmpul vizual, stim ulând curiozitatea copilului. Dozajul de lumină/umbră
poate diversifica cu succes un traseu lung, marcând totodată locurile unde se poate staționa și
unde au loc activități dinamice.
Pardoselile cu tipare non -direcționale și diferențe de înălțimi dau senz ația de liniște. În
cazul culoarelor lungi este recomandată împărțirea pe tronsoane diferite ca stil și iluminare, ele
fiind mai interesant de parcurs. Pentru a evita ierarhizarea spațiilor, multe unități școlare folosesc
în locul holurilor lungi atrium -uri care leagă toate spațiile aferente.

3. Materialitate si culori51
Procesul proiectării unui centru pentru copii aflați în dificultate presupune o deosebită
atenție la modul în care materialele și culorile le influențează psihicul. Cei mici ajung aici în
urma unor perioade pline de lipsuri sau în urma unor experiențe traumatizante, iar adaptarea la
noul mediu presupune liniște și vindecare.
Utilizarea materialelor reci și rigide precum oțelul sau suprafețele mari de sticlă nu este
recomandată deoarece con feră clădirii un aer neprimitor. Lemnul, pe de altă parte, este cald și
flexibil, putând fi pus în operă în multe moduri – de la închideri intime la deschideri largi și
luminoase. De asemenea, folosirea extensivă a vegetației este o bună metodă de a atenua
rigiditatea mediului construit și de a -l transforma într -unul accesibil și mai puțin amenințător.
Destinația încăperii și activitățile ce se vor desfășură vor determina forma și atributele
estetice ale acestuia, inclusiv culorile folosite. Roșu și portoca liul au efect stimulator și dau
senzația vizuală de apropiere puternică. Galbenul este o culoare dinamică și este adecvată
saloanelor, bucătăriilor, camerelor de zi și, în general, pentru zone unde se petrece mai mult timp
ziua. Albul poate deveni obositor prin strălucirea totală datorată reflexiei totale a luminii.
Albastrul exprimă liniște și introspecție, fiind potrivit pentru sălile de așteptare, birouri și spații
pentru studiu. Verdele este recomandat pentru dormitoarele copiilor.

51 https://www.archdaily.com/935067/how -colors -change -the-perception -of-interior –
spaces?ad_me dium=widget&ad_name=most -visited -article -show

36
Lumina naturală are, alături de culori, un impact puternic în dezvoltarea echilibrului
psihic. În cadrul așezării geografice a României, orientarea ideală a spațiilor cu necesar crescut
de lumina naturală este sud sau sud -est.

4. Raportul cu orașul și comunitatea locală
Mod ul în care centrul de plasament se raportează la contextul urban contribuie decisiv la
succesul implementării strategiilor sociale. Acesta determină felul în care evoluează relațiile între
copiii protejați și comunitatea din care fac parte. Este de prefera t ca comunitatea să participe într –
o anumită măsură la organizarea și întreținerea instituției.
În cazul amplasării în cadrul localității există două posibilități opuse, care presupun grade
diferite de interconectare și integrare în contextul urban. În ca zul programelor de tip satul
copiilor tendința este cea de izolare față de oraș, urm ărindu -se un teren cât mai vast, care să ofere
spații de joacă și de recreere mari și sigure. Cea mai populară este încă opțiunea inserării
centrelor sociale în zonele de l ocuințe cărora le sunt destinate.
În ceea ce privește limitele dint re domeniul public și cel al instituției există, din nou, dou ă
abordări. Cea curent ă este limita fizică, rigidă (de tipul gardurilor), care nu permite comunicarea
dintre lumea urbană și ce a ludică, decât la nivel vizual. Viziunea față de acest aspect este în
schimbare, variante mai flexibile începând să fie preferate. Acestea permit o continuare și
comunicare fireasc ă între anumite spații ale centrului (de joacă, de așteptare, de primire, e tc.) și
vecinătățile urbane. Limita, constituita din zone tampon, devine una simbolică și permite
dialogul cu comunitățile învecinate. Aceste spatii generatoare de interacțiune socială pot fi
biblioteca, spațiile de joacă și de recreere, spațiile multifunc ționale și cele educaționale.

5.3. Studii de caz
Abordările arhitecturale în domeniul asistenței sociale pentru copiii defavorizați sunt
diverse, în funcție de perioada, tendințele din domeniu sau statul unde au fost dezvoltate. Toate
proiectele, însă , au un numitor comun: intenția de a oferi copiilor un spațiu ocrotitor, dar nu
restrictiv, în care să se poată forma armonios pentru viață de adult. Următoarele studii de caz se
încadrează în tipologia locuințelor sociale pentru categorii vulnerabile.
Unul dintre motivele pentru care ultimul exemplu este un centru de îngrijire pentru
vârstnici este acela că proiectul reușește să combine cu succes zonele private de locuire cu zone

37
de interes public, astfel încât clădirea se deschide într -o anumită măsură și către comunitate, fără
a afecta intimitatea și viața de zi cu zi a rezidenților. Ansamblul devine, astfel, un pol de interes
pentru comunitate, caracteristică ce reprezintă un deziderat pentru proiectele sociale de
arhitectură.

1. Orfelinatul Municipal din Amsterdam, Olanda52 (1960)
A fost proiectat de arhitectul Aldo von Eyck între 1957 și 1960. Cam în aceeași perioadă,
Olanda adoptase sistemul de plasament familial, în favoarea ocrotirii rezidențiale, în scurt timp
clădirea fiind abandonată. Rămâne în să un exemplu arhitectural marcant, ce poate inspira
proiectele contemporane din acest domeniu. Directorul instituției, Fran van Meurs, susținea că
scopul acestui centru social era mutarea copiilor departe de aglomerația orașului, într -o mică
luma ideală, bogată în aer proaspăt, lumină naturală și vegetație. Organizarea cu discernământ a
spațiilor din cadrul centrului era prioritară pentru acesta, scopul fiind îmbunătățirea condițiilor de
viață ale celor peste 120 de copii găzduiți acolo.
Principiile compo ziționale ale construcției se bazează pe reinterpretarea ordinelor clasice,
spații variate, precum camere de zi, curți interioare, sala de festivități, sala de sport și curtea
centrală fiind separate de serii de coloane și pereți. Clădirea este gândită ca o rețea de corpuri
distincte, legate prin coridoare ce funcționează ca niste străzi interioare. Corpurile au un perete
vitrat, ce permite iluminarea naturală și accesarea curților interioare aferente fiecărei camere.
Orfelinatul este, prin compoziție, o ca să și un oraș, compact și policentric, clar și complex.
Sistemul de pavilioane cu două module de dimensiuni diferite este transformat într -un
volum continuu, dar perforat, în interiorul căruia sunt identificate atât pavilioanele, cât și blocul
principal . Modulele mai mici în forma de L au fost utilizate pentru reședințe, iar cele mai mari
pentru spațiile comune. Planul se bazează pe conceptul multiplicării de module: modulele de
locuit sunt dispuse de -a lungul a două diagonale. Această formulă de organiz are facilitează
împărțirea copiilor în funcție de vârstă. Modulele de locuit sunt gândite ca niște case de sine
stătătoare, incluzând spații de dormit, bucătării, săli de luat masa și zone de studiu. Forma de L
permite formearea unei curți interioare pentr u fiecare modul de locuit. Acestea asigură legătura
între interior și exterior, funcționând ca puncte de întâlnire de -a lungul aleilor diagonale.

52 STRAUVEN, Francis, Aldo van Eyck ’s Orphanage: a Modern Monument , 1996

38

Foto 7 : Imagine aerian a a Orfelinatului din Amst erdam

Lumina naturală contribuie pozitiv la o dezvoltare fizică și psihică armonioasă a copiilor.
Acoperișul este dotat cu luminatoare ce permit pătrunderea abundentă a luminii naturale. Există
și zone vitrate de dimensiuni generoase, care facilitează o legătură vizuala între spațiul interior și
zonele de curți. De asemenea se poate observa că orfelinatul conține dotări destinate comfortului
celor mici (curțile interioare au fost prevăzute cu piscine și gropi de nisip, iar la interior există
elemente de design special create pentru copii, etc.).
În proiectarea u nui centru pentru copii trebuie luate în considerare materialitatea și forma.
Arhitectura rigidă a perioadei postbelice nu oferă copilului oportunitatea stimulării și jocului
senzorial, deoarece betonul creează un mediu steril și rece. Copiii au nevoie de culori calde,
variații de texturi și spații adaptate la scara lor, care invită să fie descoperite.

2. SOS Children’s Village – Tadjourah, Djibouti, Africa53 (2014)
Tadjourah este cel mai vechi oraș al statului Djibouti și se confruntă cu secete și cu un
climat arid în mare parte a anului. Din punct de vedere economic, are o mare problemă cu
datoriile externe și primește ajutor economic din partea altor tari. Condițiile nefaste cu care se
confruntă zona au afectat în mod special copiii și situația lor fami lială, astfel încât organizația
non-guvernamentală SOS Satele Copiilor a hotărât construirea unui centru pentru orfani sau
copii cu probleme grave în familie. La construirea centrului au participat și oamenii din
comunitate, oferindu -le ocazia de a se soli dariza cu noul ansamblu.

53 https://www.archdaily.com/7733 19/sos -childrens -village -in-djibouti -urko-sanchez -architects Foto 8: Schema funcțională a Orfelinatului din
Amsterdam

39
Arhitecții au căutat referințe ale unor programe din domeniu aflate în contexte climatice
și culturare asemănătoare și au ajuns la concluzia că cea mai propice variantă ar fi aplicarea
conceptului de ‘Medina’ (zonă specifică a uno r orașe nord -africane, înconjurată de ziduri și care
conține străzi înguste într -o rețea labirintică). Astfel, ansamblul este alcătuit din străzi înguste
care descarcă în piațete mici destinate unor activități distincte. Programul instituțional își pierde
în acest fel caracterul rigid, devenind un mare loc de joacă, care stimulează curiozitatea copiilor.
Vegetația este și ea prezentă, locuitorii fiind îndemnați să planteze și să aibă grijă de plante. Li se
oferă, astfel, o alternativă a petrecerii timpului liber și ocazia de a se bucura de roadele muncii.
Conformarea volumetrică s -a bazat pe elaborarea unui modul dispus pe două niveluri,
multiplicat și dispus în feluri diferite. Un modul conține toate funcțiunile pe care un astfel de
program le impune. Disp unerea lor generează alei și facilitează umbrirea reciprocă.
Sustenabilitatea proiectului este asigurată prin panourile solare amplasate pe terasele volumelor
și prin ventilația naturală generată de micii curenți de aer formați din dispunerea modulelor. Au
fost realizate, de asemenea, și coșuri de fum experimentale care elimină aerul cald din camere.
Prin modul alcătuirii volumetrice și prin organizarea avantajoasă a funcțiunilor, proiectul
constituie un precedent arhitectural în domeniul arhitecturii p entru copii, potrivit zonelor cu
climat și cultură similare.

3. Centru de îngrijire a vârstnicilor, Valladolid, Spania 54 (2016)

54 https://www.archdaily.com/800971/residencia -personas -mayores -scar-miguel -ares-alvarez
Foto 10: Imagine din una din curțile interioare ale ansamblului
Foto 9: Planul pa rterului al Satului de Copii din Djibouti

40

Foto 11: Planul parterului al centrului pentru vârstnici
Ansamblul rezidențial pentru persoane în vârstă proiectat de Óscar Miguel Ares nu poate
fi înțeles fără contextul său. Acest a este situat la limita unei zone umede ascunse saline
(Salgüeros de Aldeamayor). Ariditatea terenului domină peisajul, condiționând implementarea
oricărei structuri noi. Unul dintre principiile directoare este facilitarea formării relațiilor dintre
locuit orii centrului și comunitatea exterioară.
Exteriorul este abstract și dur, precum mediul înconjurător. Acesta funcționează
ca un înveliș pentru a proteja interiorul primitor, cald și complex. Geometria severă exterioară
contrastează cu complexitatea inte rioară. Camerele de locuit sunt niște module mici care se
aglomerează organic în jurul curții, creând interstiții atât în curtea, cât și în interior. Coridorul
perimetral devine un loc bogat în nuanțe și spații în maniera unui oraș mic, unde oamenii pot
socializa în fața locuințelor lor, arhitectura distanțându -se de configurația clasică a unui astfel de
centru, asemănătoare mai degrabă unor spitale reci.
Proiectul se remarcă în mod special prin felul în care funcțiunile de interes public sunt
deschise c omunității, fără a afecta intimitatea locuințelor sociale. Desi în aparență un volum
rigid, pe măsură ce îl parcurgi spre interior te lasă să descoperi felul în care s -a jucat cu modulele
de locuire, coridoarele și spațiile exterioare. Conceptul de străzi interioare este reluat și în acest
proiect, doar că de data aceasta la nivel de coridoare. Zonele cu vegetație din interiorul incintei
asigură contactul permanent cu natura al beneficiarilor.

41
6. Concluzii pentru elaborarea proiectului de diplomă
Pentru a putea elabora un proiect realizabil care să producă efecte pozitive pe termen lung
în zonă și la nivelul cartierului trebuie să se țină cont de următoarele principii :
– utilizarea eficientă a resurselor și a spațiului ;
– alegerea unui amplasament adecva t, astfel încât serviciile și programele de interes
public să se adreseze corespunzător zonei ;
– asigurarea unui grad sporit de siguranță ;
– colaborarea cu ONG -urile ce își desfășoară activitățile în zonă sau pentru aceleași
categorii sociale ;
– contact ul permanent cu comunitatea și integrarea acesteia în procesul dezvoltării
programului.
Amplasamentul idenftificat ca fiind oportun pentru un centru social pentru tineri, dar care
să deservească și comunitatea din Ferentari, se află la intersecția dintre strada Humulești și strada
Bacău și are 9000 mp. Poziția este una strategică datorită proximității sale față de unități de
învățământ (o scoală și o grădiniță) și de zone cu tendințe de ghetoizare, dar și prin dimensiuni și
vizibilitatea crescută (are desc hidere la trei străzi).

Foto 12: Imagine satelit a sitului proiectului de diplom ă
Problema copiilor defavorizați, dar și cea a comunității lipsite de coeziune și oportunități
fac obiectul formulării programului de arhitectură. Acesta utilizea ză conceptul de „stradă
interioară”, după modelul ansamblurilor din Amsterdam și Djibouti: una de care să beneficieze
copii cazați, caracterizată de intimitate și care permite jocul, și un spațiu public exterior organizat
precum o stradă, caracterizat de d inamicitate și cu rol de pol de atracție pentru comunitate. Va fi

42
aplicat și principiul gradării public/privat a funcțiunilor și spațiilor exterioare, concept utilizat în
proiectarea centrului pentru vârstnici din Spania. Centrul va avea, astfel, trei tipu ri de zone:
– zona privată , care va funcționa ca centru de zi pentru copii și va fi ferită prin
amplasament, arhitectură și măsurile restrictive. Zona va conține module de cazare separate pe
sexe pentru următoarele grupe de vârstă: 5 -9 ani, 10 -14 ani, 15 -19 ani. Un modul conține
dormitoare pentru copii, unul pentru îngrijitor (pentru copii până în 14 ani), o sală de mese și o
camera de zi . Spațiile comune constau în sala de studiu și săli pentru educație alternativă
(împărțite pe aceleași grupe de vârstă ș i cu o compartimentare flexibila, prin pereți mobili și
mobilier despărțitor). Copiii vor beneficia și de o curte privată , cu acces restricționat, amenajată
cu locuri de joacă. Va exista și o zonă pentru întâlnirile dintre copii și părinți, rude sau
priete ni, cu acces din strada cu cea mai puțină circulație
– zona semi -public ă, care este amplasată ca un paravan între zona publică și cea privată.
Aceasta conține dotări care au ca scop ameliorarea vieții de zi cu zi a oamenilor din cartier, dar și
oferirea unor alternative pentru un viitor sigur prin programe educaționale sau de asistență
socială. Este formată dintr -un centru medical (dotat cu săli pentru consiliere/terapie, săli pentru
examinare și săli pentru cursuri de educație parentală) și ateliere pent ru dezvoltare
aptitudinilor (arte plastice, muzică, educație compensatorie, consiliere pentru căutarea unui loc
de muncă).
– zona public ă conține principalii poli de atracție, amplasați în puncte -cheie din sit:
cantina socială (pe strada principală), teren de sport interior (în proximitatea școlii) și sala
multifuncțională comunitară (în intersecție). În apropierea școlii se află și biblioteca cu sala
de lectură și laboratorul de informatică . Colaborarea îndeaproape cu ONG -uri ce își
desfășoară activitate a în zonă este încurajată prin punerea la dispoziție unor sedii pentru
acestea , în legătură directa cu zona privată a centrului de zi .
În zonă lipsește funcțiunea de loisir, singurele locuri unde populația se adună fiind în fata
scărilor de bloc sau la po artă. În acest sens am propus o piațetă pe colț , care are și rolul de a
atrage oamenii către ansamblu, și o gradina comunitară , unde oamenii își pot cultiva plante și
se pot bucura de roadele lor. În proximitatea terenului de sport este amenajat și un spatiu verde
cu locuri de joacă , în directă legătură cu zona pentru copii și părinți.
Sărăcia și problemele sociale din zonele de periferie cu populație preponderent romă sunt
un fenomene complexe cu rădăcini istorice. Din acest motiv, răspunsul dat trebuie s ă fie unul

43
complex și pluridisciplinar, participarea arhitecturii fiind esențială. O arhitectură centrată pe
nevoile comunității are puterea de a modela atât spațiul, cât și viețile oamenilor, facilitând
procesul de incluziune socială a comunităților defav orizate.

Bibliografie:
– BERESCU , Cătălin, Locuirea și sărăcia extremă . Cazul romilor , Bucure ști, Ed. Universitară
Ion Mincu, 2006, ISBN: 9789737999559;
– BERZA, Cătălin , Repere pentru o epistemologie a spa țiului arhitectural, Bucure ști, ed.
Universitar ă Ion Mincu, 2008, ISBN: 978 -973-1884 -05-9;
– BOTONOGU, Florin, Comunități ascunse – Ferentari, Bucure ști, ed. Expert, 2011, ISBN:
978‐973‐618‐279‐2;
– BRICIU, Cosmin, Economia socială și comunitățile de romi – provocări și oportunități ,
Bucure ști, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, 2011, ISBN 978 -973-0-12889 -5;
– CACE, Sorin, Politici de incluziune a romilor în statele membre ale Uniunii Europene,
Bucure ști, Institutul European din România , 2014, ISBN: 978 -606-8202 -39-6;
– DUDEK, Mark, Children’s Spaces , Londra, Architectural Press, 2001, ISBN: 9780750654265;
– HENDERSON, William, LEDEBUR, Larry, Urban economics: processes and problems ,
Madison, 1972, ISBN: 978 -0471370444;
– LIVAD Ă-CADESCHI, Ligia, Sărăcie și asistență în spațiul românesc (sec. XVI II-XX),
București , ed. Colegiul Europa Nou ă, 2002, ISBN: 973 -85697 -1-0;
– MAJURU, Adrian, Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, București , ed.
Compania, 2003, ISBN: 973 -8119 -78-2;
– STĂNCULESCU, Manuela Sofia, BEREVOESCU, Ionica, Sărac lipit, caut altă viață !,
Bucure ști, ed. Nemira, 2004, ISBN: 973 -569-630-4;
– STRAUVEN, Francis, Aldo van Eyck’s Orphanage: a Modern Monument’ , New York, Nai
Publishers, 1996, ISBN: 9789072469502.
Articole, rapoarte si studii de specialitate:
– Comisia Eur opean ă, Strategia Europa 2020: O strategie european ă pentru o cre ștere
inteligent ă, ecologic ă și favorabil ă incluziunii , Bruxelles, 2010;

44
– Guvernul Rom âniei, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei
pentru perioada 2015 -2020 , Bucure ști, 2014;
– Ministerul Administrației Publice și Secretariatul de Stat pentru Incluziune Socială , National
Social Inclusion Strategy – Extreme Poverty, Child Poverty, The Roma (2011 -2020) , Budapesta,
2010;
– NICOLAE, Valeriu, Racism and Discriminatio n in Roma nia, în ENRAR Shadow Report 2009 –
2010, Policy Center for Roma and Minorities, Bucure ști, 2010;
– Primăria Sectorului 5 al Municipiului București , Regenerare Urban ă Ferent ari, 2013;
– STĂNCULESCU, Manuela Sofia, APRAHAMIAN, Arabela, Financial Liter acy in Roma nia,
raport Banca Mondial ă, Bucure ști, 2010.
Webografie:
https://ad evarul.ro/news/eveniment/povestea -cartieruluiferentari -sperietoarea -bucurestiului -zic-
autoritatile -ca-l-vor-asana -1_59b280f35ab6550cb8ea4551/index.html – articol despre istoria
cartierului Ferentari;
https://www.archdaily.com/773319/sos -childrens -village -in-djibouti -urko-sanchez -architects –
proiectul SOS Satul Copiilor din Djibouti, Africa;
https://www.archdaily.com/800971/residencia -personas -mayores -scar-miguel -ares-alvarez –
proiectul de centru pentru persoanele vârstnice , Valladolid, Spania;
https://www.archdaily.com/151566/ad -classics -amsterdam -orphanage -aldo-van-eyck –
orfelinatul din Amsterdam, Olanda;
https://www.archdaily.com/935067/how -colors -change -the-perception -of-interior –
spaces?ad_medium=widget&ad_name=most -visited -article -show – articol despre perceperea
spațiului interior în funcție de culori, l umină și formă ;
http://www.dgaspchr.ro/protectia -copilului -prezentare -generala/ – pagina oficială a DGASPC,
prezentarea generală a serviciului de Protecție a Copilului ;
https://www.expressen.se/nyheter/longread/darfor -kommer -tiggarna/ro/livezilor -bukarest –en-
plats -for-de-levande -doda/ – articol d espre situația din Aleea Livezilor, Ferentari ;
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/L272 -2004 -R.pdf – legea nr.272/2004;
http://policycenter.eu/ro/ – pagina oficial ă a ONG -ului Policy Center for Roma and Minorities;
http://punctedefuga.ro/2011/09/fetele -saraciei/ – articol despre arhitectura din carti erul Ferentari;

45
http://theprotocity.com/ferentari -bucharests -post-socialist -ghetto/ – articol despre cartierele de
blocuri comuniste din Ferentari.

Surse imagini :
foto 1. https://www.expressen.se/nyheter/longread/darfor -kommer -tiggarna/ro/livezilor -bukarest –
-en-plats -for-de-levande -doda/
foto 2. http://www.simplybucharest.ro/?p=35886
foto 3. https://www.google.ro/maps , imagine editata
foto 4. BERESCU, Cătălin, Locuirea și sărăcia extremă. Cazul romilor , 2006, pag. 30 -33
foto 5. https://www.expressen.se/nyheter/longread/darfor -kommer -tiggarna/ro/livezilor -bukarest –
-en-plats -for-de-levande -doda/
foto 6. http://www.sector5.ro/media/2763/ruf -cld.pdf , pag 4
foto 7. http://archit ectuul.com/architecture/amsterdam -municipal -orphanage
foto 8. https://ro.pinterest.com/pin/152559506108107694/
foto 9. si 10. https://www.archdaily.com/773319/sos -childrens -village -in-djibouti -urko-sanchez –
architects
foto 11. https://www.archdaily.com/800 971/residencia -personas -mayores -scar-miguel -ares-
alvarez
foto 12. https://www.google.ro/maps