2.1.1 Prezentare generală Comuna Gârda de Sus, județul Alba Comuna Gârda de Sus a luat ființă în anul 1923, ca urmare a separării teritoriului său… [309159]

2.1.1 [anonimizat] a luat ființă în anul 1923, ca urmare a [anonimizat], sat care aparținea de comuna Scărișoara. Istoricul populației și originea acesteia sunt strâns legate de ale celorlalte localități din jur.

[anonimizat] a [anonimizat]. Vechii locuitori ai comunei fac parte din „marea familie a moților”, [anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat] s-[anonimizat] a [anonimizat] „gîrdse”.

[anonimizat], [anonimizat] (1849 m).Amplasarea satelor din comuna Gârda de Sus se încadrează în zona caracteristică a [anonimizat]. La această dată comuna are 17 sate în componența sa administrativă și o suprafață de 8.211 ha.

La ora actuală comuna Garda de Sus este formată din 17 sate : [anonimizat], [anonimizat], Dobrești, [anonimizat], Hanașești, Huzărești, Izvoarele, Munună , Ocoale, Plai, Pliști, Scoarța, Snide, Sucești.

În prezent populația comunei Gârda de Sus numără 1865 locuitori. Sporul natural negativ și migrația internă negativă au determinat în ultimul deceniu o scădere a populației cu 448 locuitori față de 1991, ceea ce reprezintă o diminuare în medie cu cca 28 locuitori/an.

[anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat] o [anonimizat], cu un mod de utilizare durabilă a resurselor și o infrastructură care sprijină dezvoltarea durabilă.

[anonimizat], [anonimizat]-se un număr de 10 peisaje declarate rezervații ale naturii precum și de numerose formațiuni carstice (peșteri). [anonimizat] (75.000 mc). [anonimizat], reprezentând prima peșteră declarată monument al naturii din România. [anonimizat] „centrul turistic” al Munților Apusenilor.

Figure 1: [anonimizat] – Gârda

Sursa 1: ***[anonimizat].turismbeius.ro/english/turism/harti accesat la adata de 12 mai 2017

Comuna Gârda de Sus este situată în partea nord-vestică a județului Alba, la confluența văii Gârda cu Arieșul Mare, la o distanță de 112 km de municipiul Alba Iulia, reședința județului și la 32 km de Câmpeni – orașul cel mai apropiat, la 128 de km de Oradea și la 136 de Cluj-Napoca.

Din punct de vedere geografic, comuna Gârda de Sus se află situată în Munții Apuseni, grupa Munților Bihor -Vlădeasa – munți ce constituie unitatea cu cele mari altitudini din Munții Apuseni (Vârful Curcubata Mare – 1848 m ). De la nord la sud această grupă este alcătuită din Munții Vlădeasa, Munții Bătrâna, Munții Biharia, Munții Găina și Munții Arieșului.

Asezată la confluența a două văi importante, în Munții Bihorului, are un relief specific de munte cu o altitudine cuprinsă între 700 (în centrul comunei) și 1400 m (cătunele izolate Ghețari și Mununa).

Gârda de Sus din punct de vedere administrativ-teritorial se învecinează cu comunele Arieșeni în partea de vest și de nord vest, comuna Scarișoara în est și Comuna Avram Iancu în partea de sud.

Figura 2: Gârda de Sus și comunele vecine

Sursa: ***Hărți regiunea Beiuș, disponibil la adresa www.turismbeius.ro/english/turism/harti accesat la adata de 12 mai 2017

Bogățiile cadrului natural au făcut ca această zonă să intre în atenția autorităților, astfel circa 1/2 din suprafața comunei este cuprinsă în Parcul Natural Apuseni, situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munților Apuseni, care se întinzânde pe o parte din masivele Bihor la sud și Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei județe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

Accesul în comună se poate face doar cu mașina, pe DN 75: Lunca – Gârda de Sus – Turda. Cu trenul se poate ajunge până în orașele Beiuș, Alba Iulia, Cluj Napoca de unde doar cu mașina se poate ajunge în Gârda de Sus, pe artera rutieră menționată mai sus. Cu avionul de asemenea se poate ajunge până în Oradea sau Cluj Napoca, orașele cele mai apropiate care dețin aeroporturi.

În continuare vom încerca să facem un scurt inventor a principalelor resurse și destinații turistice din zona Gârda de sus. Astfel, vom trecen în revistă atracțiile turistice ale comunei Gârda de Sus, județul Alba.

Din punct de vedere geografic comuna Gârda de Sus este situată în Munții Bihor-Vlădeasa, munți ce constituie unitatea cea mai masivă și cu altitudinile cele mai mari din Munții Apuseni. De la nord la sud acest masiv este alcătuit din munții Vlădeasa, Bătrâna, Biharia, Găina și Munții Arieșului.

Teritoriul comunei Gârda de Sus, stațiune turistică de interes local și parte a Parcului Natural Apuseni, reprezintă o zonă importantă cu peisaj carstic montan, cu o biodiversitate bine conservată, cu un turism specific și de calitate, cu un mod de utilizare durabilă a resurselor și o infrastructură care sprijină dezvoltarea durabilă.

Relieful este strict dependent de alcătuirea geologică observându-se deosebiri între cele două zone: în Munții Bătrâna un relief carstic dominant cu culmi domoale, platouri întinse, văi adânci prăpăstioase, iar în Biharia un relief dezvoltat pe șisturi cristaline cu forme greoaie, masive, pante înclinate uniforme.

În Biharia aspectul general al reliefului este de masivitate cu culmi largi, pante uniform înclinate, altitudini pronunțate și numeroase procese de modelare crionivală. Munții Biharia constituie un imens baraj în calea maselor de aer. Înălțimile aparținând acestui masiv și care se desfășoară spre sud sunt: Piatra Grăitoare (1.770m), Biharia (1.597 m), Curcubata Mare (1.849 m), Curcubata Mică (1.770 m).

În partea nordică relieful dominat este de platou mărginit de văi adânci care formează abrupturi puternice cu numeroase forme endo și exocarstice. Acest platou este străpuns de martori de eroziune, vârfuri muntoase ce ies în evidență precum Țapu (1.476 m), Bortig (1.342 m), Glăvoiu (1.426 m), Chicera (1.368 m), Cristeasa (1.426 m) și Bătrâna (1.579 m).

Dintre resursele reliefului întâlnite pe teritoriul comunei Garda de Sus se remarca peisajul montan deosebit de atragator, cu creste domoale sau impadurite, cu forme variate ale reliefului carstic.

Peisajul montan, tipic zonei Munților Apuseni, deosebit de atractiv pentru turiști, este compus dintr-un mozaic de macro și micro forme de relief etalate pe verticală sau la suprafată, subaeriene sau subterane. Se remarcă culmea înaltă și intens aplatizată a Bihariei, și peisajul carstic al Munților Bătrâna.

Peisajul vârfurilor montane, cu altitudini reduse și rotunjite: Bihor (Curcubăta Mare)- 1849m, Curcubăta Mică, sunt deosebit de atractive turistic, în fiecare an mii de turiști pasionați de drumeții montane străbat culmile montane pentru a ajunge pe ele. Relieful carstic, în special cel de suprafață contribuie din plin la frumusețea peisajelor, în special în zona platoului carstic Scărișoara-Ocoale.

2.1.2 Resurse turistice montane în comuna Gârda de Sus

Elementul caracteristic al reliefului exocarstic îl constituie formele depresionare, concave, ca urmare a posibilităților apei să se dreneze în subteran, fără să fie nevoită să curgă pe un substrat. O excepție de la această regulă o constituie forma exocarstică cea mai mică dimensional, lapiezul. În ordinea ascendentă a dimensiunii urmează ca forme depresionare dolinele, uvalele și poliile, la care trebuie să adăugăm bazinele de contact și văile carstice.

Lapiezurile – sunt forme de suprafață ce iau naștere prin eroziune pe rocile carstificabile, fie la suprafața lor, fie sub cuvertură pedologică.

Lapiezurile sunt fie șanturi alungite, separate de creste mai mult sau mai puțin late, fie excavații scurte, uneori chiar echilaterale. În sfârșit, se pot deosebi forme individuale sau grupări ce formează cîmpuri de lapiezuri.

Cele mai multe câmpuri de lapiezuri se află în cătunele Ocoale, Mununa si Ghețari.

Dolinele – formele exocarstice elementare cele mai frecvente, sînt pâlnii mai mult sau mai puțin rotunde săpate în calcar. Dolinele au diametre de la cîțiva metri la peste 1 km, adîncimi pînă la 100 m și suprafețe de la. 0,17 la 150000 m2.

Dolinele iau naștere prin dizolvarea treptată a calcarului, ceea ce duce la scobirea formei în rocă, la coborîrea unui strat ce acoperă calcarele sau la prăbușirea unui gol preexistent. Modul de formare poate fi dedus după formă sau după analiza situației geologice.

Din punct de vedere al aspectului în plan, ele sunt rotunde, eliptice, semicirculare, alungite, stelate.

Sursa: Realizat de autor

Uvala – este o depresiune carstică închisă, de dimensiuni mai mari decât o dolină, de formă neregulată și cu fundul inegal. Uvala este o formă mare, de sine stătătoare, un bazin închis ce poate avea de la cîteva sute de metri la cîțiva kilometri lungime, fără o apă curgătoare și a cărui fund poate prezenta denivelări sau spinări calcaroase. O astfel de formă este rezultatul unui proces similar cu al formării dolinelor, dar la o scară mai mare, putînd rezulta din întretăierea și lărgirea unui teritoriu ocupat cîndva de doline. Uvalele sînt forme relativ frecvente, termenul putînd fi aplicat tuturor depresiunilor carstice închise, neparcurse de apă, de formă oarecare și care au dimensiuni de peste cîteva sute de metri.Uvale de acest tip se întîlnesc pe platoul carstic Scarisoara – Ocoale.

Poliile – sunt formele negative carstice de cea mai mare dimensiune. Termenul înseamnă în limba slovenă „cîmpie" și cu el desemnate cîmpiile avute la dispoziție de locuitorii carstului sloven și al celui dinaric pentru a le cultiva și care nu erau decît fundurile plate ale unor imense bazine închise. Geografii au preluat numele, desemnînd cu el astfel de bazine carstice.

Se intalnesc pe teritoriul comunei, in apropierea pesterii Ghetarul de la Scarisoara pe platoul carstic Scărișoara – Ocoale

Văile carstice – sunt acele văi ce străbat terenurile calcaroase sînt variate din punct de vedere hidrologic, cu funcții diferite, morfologic însă destul de asemănătoare. Caracterul comun este dat de versanții pietroși, calcaroși, totdeauna impresionanți prin albeața lor, putând merge de la pante puternic înclinate la pereți verticali. Văile pot avea rîuri permanente sau temporare sau pot fi părăsite pentru totdeauna de apă.

Pe teritoriul comunei Gârda de Sus se remarca valea Gârda Seaca, care are un traseu subteran de la intrarea în peștera Coiba Mica (unde poarta numele de Valea Gărdișoara) pana la Izbucul Tăuz de unde ia numele de Gărda Seaca. Alte văi carstice sunt afluenții văii Gărda Seaca dintre care cele mai importante sunt pârâul Vulturului și pârâul Sohodoale.

Forme orizontale ale exocarstului apar în zone carstice și în afara poliilor, fie sub formă de platouri de mare întindere, fie sub formă de mici suprafețe ce ocupa creștetul unor masive calcaroase.

Carstoplenele – sunt platouri calcaroase plane dominînd regiunile înconjurătoare, mai deprimate. Termenul nu trebuie utilizat pentru a desemna orice platou carstic în general, echivalînd de pildă platoul Vașcău, care este o formă de relief compusă, cuprinzînd doline, văi oarbe, văi de dolină, câmpuri de lapiezuri etc., cu o carstoplenă. Aceasta este o suprafață calcaroasă netezită de coroziune, ce nu cuprinde forme secundare decît cel mult doline și cîmpuri de lapiezuri.

Una din cele mai extraordinare carstoplene se află pe platoul traversat de canionul râului Krka (Carstul Dinaric), prezentîndu-se cu o suprafață perfect netedă și orizontală, ce retează capetele de strat ale calcarelor. Este greu de admis pentru astfel de forme o nivelare datorită unui râu ce a curs cândva pe aici, căci un râu nu ar fi putut niciodată să străbată o zonă de calcare atât de întinsă, fără să dispară în adânc. De aceea, pentru astfel de suprafețe se admite în general o nivelare biochimică, datorită acizilor corozivi din solul care acoperă terenul.

Astfel de explicații sînt aplicabile carstoplenelor acoperite de pajiști cum sunt suprafețele de calcar din Munții Bătrîna,o parte din ei situați pe teritoriul comunei Arieșeni.

Dacă formele negative sunt în primul rând cele care definesc carstul, nici cele pozitive formate din calcar nu sunt mai puțin caracteristice, fiind chiar mai spectaculoase și mult mai atractive din punct de vedere turistic.

Pereții verticali – sunt semne sigure ale prezenței calcarului, tendința de desfacere verticală fiind proprie lui, ea fiind tot un rezultat al acțiunii de coroziune a apei. Calcarul, ce constituie crestele și vîrfurile, este străbătut de diaclaze ți fisuri unde pătrunde apa de ploaie. Ea corodează spațiile avute la dispoziție, le mărește și slăbește rezistența rocii, din masiv desprinzîndu-se blocuri care se prăbușesc.

Locurile de desprindere sunt fostele diaclaze verticale, dizolvate de apă, mai ales gravitațional, fapt ce face ca și amprenta să fie și ea verticală. Pereții nu sînt astfel decît o consecință a acțiunii corozive a apei de ploaie, atrasă vertical de gravitație. Desigur, ulterior agenții modelatori (apa, vântul) netezesc suprafața peretelui, reliefând adesea fețele, de stratificație și fisurile perpendiculare pe perete. Faptul că forma generală este dată de prăbușiri se atestă și prin marea îngrămădire de bolovani de la piciorul pereților, formând mari grohotișuri.

Astfel de forme ale exocarstului sunt foarte bine evidențiate în zona Cheilor Ordancuși și la intrare în peștera Poarta lui Ionele.

Crestele calcaroase – rezultă din intersectarea planurilor de ruptură (diaclaze sau falii) aflate pe doi versanți ai unui masiv. Astfel de forme ale exocarstului sunt foarte bine evidențiate în satul Casa de Piatra, care de altfel a primit acest nume datorită pereților calcarosi care se gasesc la intrarea în sat.

Pilonii, turnurile și acele, sunt vârfuri izolate de calcar ce pot fi culminații ale unei creste, porțiuni izolate de către fisuri și diaclaze dizolvate de apă mai intens. Ele pot fi și complet independente, izolate de masa de calcar din care au făcut odată parte. Astfel de formațiuni seintalnesc în zona de obârșie a văii Gardisoara si pe Valea Ordancusii.

Sectoarele de chei ale Văii Gârda Seacă si Cheile Ordancusii

În afară de faptul că Valea Ordâncușei reprezintă principala cale de acces spre Ghețarul de la Scărișoara și unica spre Poarta lui Ionele, ea constituie și în sine un interesant obiectiv turistic, îndeosebi prin cheile pe care le formează pe cursul său inferior. Înainte de vărsarea sa în Gârda Seacă, Ordâncușa curge printr-o vale adâncă dar relativ largă, pe versanții căreia pădurea de fag și molid coboară până aproape de firul apei. Apoi, după 1,5 km de la confluență, valea începe să se îngusteze cu repeziciune. În malul său drept apare o arcadă largă, adâncită în stâncă sub forma unei nișe spațioase, pe care moții o denumesc Corobana lui Gârțău, apoi, în vecinătatea acesteia, cascada de travertin din dreptul Porții lui Ioanei. Imediat după aceea începe canionul propriu-zis al Ordâncușei. Strânsă în centura puternică a calcarelor, apa și-a tăiat o albie îngustă, mărginită de pereți maiestuoși, atât de înalți și atât de apropiați încât deasupra capului abia de se mai vede un petic de cer. Sunt locuri în care versanții, perfect verticali, nu lasă loc decât strict curgerii apelor și pe care șoseaua nu le poate depăși decât prin punți de beton construite în lungul văii. Aspectul sălbatic al cheilor este întregit de puzderia de arcade, de nișe, de guri de galerii și de tancuri care frământă falezele de calcar într-o inextricabilă împletitură de forme carstice. Două dintre acestea sunt citate mai adesea în literatura turistică: Corobana Mică de la Chei, situată în versantul drept, la 5 m înălțime față de albia râului, prin care răzbate la zi un pârâiaș ce formează o cascadă de travertin ceva mai modestă decât cea de la Poarta lui Ioanel, și Corobana Mare, care își arcuiește deschiderea în capătul unei limbi de grohotiș prelinsă pe versantul drept. Dincolo de aceasta din urmă, calcarul este înlocuit cu roci cristaline și, după un parcurs de aproximativ 2 km, se ajunge în capătul dinspre amonte al Cheilor Ordâncușei, care iau sfârșit o dată cu lărgirea văii și îndepărtarea versanților. Drumul însoțește în continuare firul apei până la izvoarele acesteia, într-un peisaj devenit mai puțin spectaculos, dar care nu pierde nimic din farmecul atât de caracteristic Munților Bihor.

Un alt element de atracție turistică îl reprezintă particularitățile climatului deoarece favorizeaza desfasurarea de variate activitati turistice pe parcursul întregului an.

Zona Munților Apuseni, si implicit cea a comunei Gârda de Sus, are un climat continental moderat cu particularități determinate de pozitia sa, fiind sub directa influenta a maselor de aer umed si racoros dinspre vest, peste care se suprapun influente sudice si sud-vestice care aduc în tot timpul anului mase de aer cald de origine tropicala. Se mai resimt de asemenea influentele circulației nordice și nord-estice purtatoare a unor mase de aer rece, de origine polara si respectiv arctica.

Climatul comunei Gârda de Sus este tipic de munte, în general umed și rece pe culmile înalte cu o alterare treptată spre regiunile joase. Munții Bihorului prin masivitatea lor constituie o barieră în calea maselor de aer vestice, dar contribuie și la etajarea pe verticală a elementelor climatice. Cu toate că acești munți constituie o barieră în calea maselor de aer vestice se resimte influența maselor de aer umede de origine oceanică, care dau climatului un caracter continental moderat cu ușoare nuanțe pluviale.

Temperatura medie anuală este de +2o C cu minime în ianuarie de –7o C și maxime în iulie de +15o C la Gârda de Sus, iar pe înălțimi este mai coborâtă cu circa 3-4o C. Acest aspect climatic determină în mare măsură durata anotimpurilor: vara este mai scurtă și mai răcoroasă, iar iarna este mai lungă și geroasă.

Vânturile dominante sunt cele de vest care aduc în general multe precipitații având o viteză medie între 7-8 m/s datorată absenței obstacolelor. Pe valea Arieșului și a afluenților săi se observă fenomenul de canalizare al maselor de aer, aerul mai rece coborând în aval (briza de seara. De asemenea se pot observa fenomene de calm atmosferic, în zona de adăpost (40-50%), ca pe înălțimile Bihariei acestea să aibă valori de 5-6% anual.

Un fenomen climatic caracteristic pentru Muntii Bihorului îl reprezintă apariția diverselor forme de ceață, preponderent in zona pasului Vartop si in apropierea acestuia dar mai cu seama pe inaltimile Munților Apuseni (pe platoul Scărișoara-Ocoale in comuna Garda de Sus), care reduc durata de strălucire a soarelui și a vizibilității.

Umezeala aerului este condiționată în mare măsură de circulația vestică și de regimul nebulozității.

Precipitațiile atmosferice se caracterizează printr-un regim destul de bogat determinat de masele de aer oceanice care își descarcă în cea mai mare parte umezeala în aceste locuri, determinând o medie anuală ce depășește 1.400 mm în zonele înalte. La Gârda de Sus precipitațiile au mediile multianuale cuprinse între 1.200 mm și 1.400 mm, înregistrându-se un maxim în mai – august și un minim în perioada august – octombrie.

Acest fapt asigură condiții excelente dezvoltării sporturilor de iarnă, iar in acest scop sunt disponibile la ora actuala doar doua piste de schi, deservite de doua teleski-uri, amandouă fiind situate în Vârtop – Arieșeni, în imediata apropiere a pasului Vârtop.

Particularitățile climatului creează ambianță pentru activitatea de turism, dar constituie în acelasi timp si un important factor natural de cura (climatoterapie), se poate vorbi aici despre un bioclimat tonic – stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar în factori indispensabili practicării turismului (de exemplu zăpadă pentru sporturile de iarna) reprezentând în același timp și un important potențial turistic, interesând activitatea de turism, atât în sezon, cât și în extrasezon.

Elementele hidrografiei se constituie si ele ca resurse naturale de importanta turistică ridicată, impunându-se prin elementele estetice pe care le introduc în peisaj, prin aspectele științifice complexe ce le prezintă sau prin posibilitățile oferite pentru practicarea de activități de recreere și de agrement nautic.

Principalul râu care drenează teritoriul comunei Gârda de Sus este Arieșul Mare prin cursul său superior. Arieșul Mare izvorăște de la o altitudine de 1.295 m de sub Vârful Vârtop și are pe teritoriul comunei Arieșeni un curs de aproximativ 12 km, pe direcția NV-SE. Panta medie este de 29‰ iar bazinul hidrografic de 70 km², cu o altitudine medie de 1.166 m. Pe teritoriul comunei Arieșul primește ca afluenți Pâraurile Gârda Seacă, cu afluentul Ordâncușa, Valea Iarba Rea, pârâul Popasului și altele mai mici.

Teritoriul nord-estic al comunei este drenat de valea Gârda Seacă. În bazinul său superior se află Casa de Piatră și Hodobana, relieful carstic bine modelat prezintă numeroase obiective interesante și din punct de vedere turistic: peșterile Gura Apei, Sura Popii, Ghețarul de la Vârtop, Coiba Mică, Coiba Mare, Oilor, Huda Orbului, Hodobana și Izbucul Tăuz, iar Valea Ordâncușii prezinta un sector de chei, cu un peisaj deosebit de pitoresc.

Resursele de apă pe teritoriul comunei Gârda de Sus sunt bogate, numeroșii afluenți ai Arieșului sunt deosebit de bogați ca debit. La fel și izvoarele de la baza pantelor contituie o bună rezervă de apă potabila necesară alimentării localităților

Astfel, atat Arieșul cat si afluentii săi, prezintă vai pitoresti marcate cu sectoare de chei sau defilee spectaculoase, întrerupte de bazine sau lunci. In lungul acestor vai este o importanta retea de drumuri și poteci care asigură accesul spre versantii munților, în toate direcțiile, ele alcâtuind de altfel si principala rețea de trasee turistice.

Văile repezi din arealul comunei, în special Gârda Seacă, Iarba Rea și Ordâncușa sunt deosebit de favorabile practicarii pescuitului sau sporturilor nautice: rafting.

Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona endocarstului, reprezintă o rezervă importantă și sunt o sursă de alimentare / realimentare a rețelei de suprafață. Platoul Ocoale – Scărișoara este suspendat la peste 100-200 m față de văile din jur (Gârda și Ordâncușa) și are o suprafață de 16 km2. Apele platoului circulă pe căi subterane și apar la suprafață prin Izbucul Cotețul Dobreștilor din bazinul Văii Gârda Seacă.

Unul dintre elementele care reflectă cel mai bine variația altitudinală a reliefului este vegetația care se desfășoară pe circa 900 m. Aflându-se într-o zonă montană învelișul vegetal nu este foarte variat. Succesiunea de sus în jos este următoarea: goluri alpine, păduri de conifere, păduri de fag.

Golurile alpine ocupă vârfurile, culmile și platourile de altitudine. Cum înălțimea maximă este de 1.849 m vegetația este mai puțin tipică decât în munții mai înalți, asociațiile vegetale fiind subalpine. Pe culmile Bihariei putem întâlni: țepoșica, păiușul roșu, firuța, precum și diverse plante cu flori ca scrântitoarea, vioreaua, vulturica, cimbrișorul. Pe locurile mai pietroase apar afinul, merișorul de munte.

În bazinul superior al văii Iarba Rea apare jneapănul în asociație cu arinul de munte dar mai frecvent apare ienupărul pitic.

Al doilea etaj al vegetației este cel al coniferelor, foarte bine dezvoltat, unde domină molidul, la care se adaugă bradul alb.

Covorul vegetal al pădurilor de conifere mai cuprinde și alte plante ca macrișu, floarea șarpelui, sau arbuști ca scorușul, afinul și merișorul, diverse ciuperci ca barba caprei, gheba de brad.

Imagine 10: Pădurea de conifere

Sursa: Realizat de autor

Zona fagului reprezentată prin partea sa superioară este dominată de fag, însoțit de paltinul de munte, platan.

Poienile pădurilor de brad și stejar sau golurile rezultate din tăierea masei lemnoase sunt invadate de un bogat covor vegetal în care pe lângă ierburi, abundă merișorul de munte, afinul, fragi panseluța de munte brândușa, zmeura,etc.

Pe lângă cursurile apelor se întâlnesc plante iubitoare de apă: brusturele , bumbăcărița șopârlița sau arbori – arinul.

Tot legat de abundența apelor însă de data aceasta în exces sunt turbariile de Sphagnum, mușchiul Polytricum sau roua cerului.

Pădurile întinse care îmbracă Munții Bihorului adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice: ursul, lupul, mistrețul. În pădurile de altitudine trăiesc: cocoșul de munte, veverița, căprioara, cerbul carpatin s.a., in zonele mai joase se intalnesc: iepurele de camp, vulpea, jderul, soarecele gulerat s.a., iar în ape abundă păstrăvii care atrag pescarii amatori.

2.1.3 Resurse turistice speologice în Comuna Gârda de Sus

Turismul speologic reprezintă o atracție deosebită pentru iubitorii de peșteri, grote, avenuri și alte forme carstice deosebite, dar și un real interes pentru adepții turismului de aventură. Prin amploarea pe care a luat-o această formă de turism în ultimele două decenii, se impune cu necesitate introducerea în circuitul intern și internațional a peșterilor aflate încă în conservare și conceperea unei oferte incitante și atractive. Datorită valorii istorice deosebite pe care o au formele speologice, mai întâi se realizează o cercetare științifică de profil, și, în funcție de posibilitățile de conservare naturale, se vor amenaja corespunzător pentru introducerea în circuitul turistic. Se poate spune că peșterile din România sunt răspândite pretutindeni, ceea ce constituie un avantaj deosebit pentru amenajarea lor turistică.

Peșterile sunt adevărate „palate” subterane care pot concura adesea cu măreția templelor create de mâna omului. Ele apar în zonele calcaroase ca forme endocarstice, care au generat speoturismul.Sunt forme carstice foarte căutate de turiști, datorită atractivității determinate de forma deosebită a golului subteran, dimensiunile sale, de prezența speleotermelor, a depozitelor de gheață fosilă, de prezența unor picturi rupestre.

Principalele pesteri ce se gasesc pe teritoriul comunei Gârda de Sus:

Complexul carstic Peștera Ghețarul Scărișoara-Avenul din Șesuri-Avenul Pojarul Poliței-Izbucul Cotețul Dobreștilor

Se găsește la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Scărișoara. Lungimea totală a peșterii este de 720 m, ea având o adâncime de 105 m. Accesul se face printr-un aven de 48 de metri adâncime și 60 de metri în diametru.

Include prima peșteră declarată monument al naturii în România, în anul 1938 – Ghetarul de la Scarisoara, al doilea ca marime, ghețar subteran din Europa. Intrarea în Ghetarul de la Scarisoara, care se deschide la o altitudine de 1165 m, pe Creasta Pîrjolii, se face prin intermediul unui impresionant aven (prăpastie circulară în regiunile calcaroase, în care se scurg apele de suprafață – n.a.), a cărui gură, cu un diametru de până la 60 m, se deschide în inima pădurii care îmbraca Creasta Pîrjolii. O potecă îngustă sapată în stînca și câteva scări metalice prinse de pereți ajută la coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se află, sub forma unui impresionant portal, intrarea propriu-zisă în peștera.

Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă de fapt o încapere unica, având o dezvoltare totală de 700 m. Aproximativ în mijlocul acestei încaperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 75.000 mc, care dăinuie în peștera de peste 4000 de ani.

Ghețarul Scărișoara, cea mai mare peșteră cu gheață din țară. El cuprinde în etajul superior formațiuni de gheață cu o interesantă regenerare periodică, iar în etajul inferior, formațiuni de calcit de mari dimensiuni. În avenul de intrare se poate observa o etajare fenologică (perioada de înflorire a plantelor) corespunzătoare păturilor de aer din ce în ce mai rece spre fund.

Fața superioară a blocului formează podeaua Sălii Mari. În latura opusă intrării, acest planșeu se frînge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă într-o a doua sală, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață, întruchipate în coloane masive ale căror capete lucesc uneori în lumina razelor reflectate de zapada din fundul prăpastiei, creând impresia unor lumânari gigantice aprinse.

Biserica încheie zona turistică clasică din interiorul peșterii, restul fiind până în prezent rezervație științifică. În latura din dreapta intrării se află Rezervația Mică, ce se desfașoară la picioarele unui perete vertical de gheață înalt de 15 m. În latura din stînga se află Rezervația Mare, spre care coboară un perete alcătuit tot din gheață, dar înclinat, lung de 20 m și prelungit cu o galerie descendentă, pe a cărei podea se găsesc blocuri masive de calcar, trunchiuri de copaci căzute de la suprafață și bolovani.

În amândoua rezervațiile, la o anumită distanță de blocul de gheață din centrul peșterii reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă, iar altele – cele mai îndepărtate – se topesc în întregime în cursul verii, dar se refac în forme mai mult sau mai putin asemănătoare în lunile de iarna. Galeria Coman, o prelungire îngustată a Rezervației Mari, coboară într-o pantă accentuată până la adâncimea maximă de 105 m a peșterii, apropiindu-se în același timp la numai câtiva metri de cea de-a doua perlă a sistemului carstic Scărișoara – peștera Pojarul Poliței.

Peștera Poarta lui Ionele se înscrie printre nenumăratele forme carstice care împânzesc versanții calcaroși ai Văii Ordâncușa. Ea se deschide la 1,5 km de confluența acesteia cu Gârda Seacă, în versantul drept geografic al văii, la o altitudine de 810 m. Prezența sa este trădată de treptele succesive ale unei cascade de travertin, peste care se despletește în șuvoaie pârâul subteran ce răzbate la zi prin deschiderea peșterii.

Pentru a se ajunge aici se urmează drumul carosabil care pornește din comuna Gârda, adică principala cale de acces spre Ghețarul de la Scărișoara, în dreptul cascadei de travertin se traversează valea Ordâncușei pe o punte îngustă de beton, în marginea căreia un jgheab captează parte din apa ce iese din peșteră. O potecă urcă apoi pieptiș pe malurile pârâului, ajungând după vreo 100 m în fundal unui amfiteatru stâncos, unde se deschide intrarea în peșteră.

Numele de „Poartă” dat acestei peșteri de oamenii locului își are fără îndoială obârșia în aspectul monumental al deschiderii sale, a cărei ogivă se înalță la peste 15 m. Impresionantă prin dimensiunile și prin perfecțiunea arcuirii sale, această deschidere constituie de altfel și elementul cel mai spectacular al peșterii, deoarece restul cavității se compune dintr-o galerie modestă, de 130 m lungime, cu două coturi succesive pe stânga.

Peștera Ghețarul de sub Zgurăști, este situat cu foarte puțin în aval de Poarta lui Ioanel dar cu 100 m mai sus față de aceasta, aproximativ la jumătatea versantului abrupt al Văii Ordâncușei. Când, urmând poteca marcată, cu cruce roșie care urcă din Valea Gârda Seacă spre Cabana Scărișoara, se ajunge în creasta Dealului Mununa, pe dreapta se deschide o pitorească perspectivă asupra stâncăriilor care albesc în pereții înalți ai Cheilor Ordâncușei. Panta acum domolită a dealului este presărată cu căsuțele răzlețe ale cătunului Zgurăști, răsfirate în lungul unei văi largi care se frânge în versantul Ordâncușei, exact deasupra peșterii. Părăsind deci marcajul principalei căi turistice de acces spre Ghețarul de la Scărișoara în dreptul acestei „hoance” și urmând firul ei, se ajunge fără prea multe dificultăți la intrarea în peșteră.

Cu toate că localnicii au avut fără îndoială de mult timp cunoștință de existența peșterii, prima ei semnalare în literatura speologică nu apare decât în 1929, când R. Jeannel și E. Racoviță publică descrierea și crochiul cavității. Explorarea mai detaliată și topografierea ei completă, în 1976, sunt rodul activității Cercului „Z” al speologilor amatori din Oradea.

Denumirea de „ghețar” dată acestei peșteri este departe de a avea aceeași semnificație ca în cazul Ghețarului de la Scărișoara, deoarece aici nu este vorba decât de un aven larg deschis la suprafață, pe fundul căruia zăpada dăinuie mai mult timp decît la exterior. Dimensiunile acestui aven sunt impresionante: gura sa circulară măsoară 35-40 m iar pe panta de grohotiș care se prelinge pe latura sudică o cărare coboară până la 30 m adâncime. De cealaltă parte a lacului se desfășoară o lungă contrapantă de grohotiș, în vârful căreia apar gurile mai multor galerii greu accesibile și lipsite de interes turistic.

2.1.4 Trasee montane marcate în Comuna Gârda de Sus

Pentru pasionații de drumeții montane, există urmatoarele trasee marcate:

Gârda de Sus (centru) – cătunul Casa de Piatră – Cabana Padiș

Marcaj: triunghi albastru. Distanța: 22 km.

Până la Casa de Piatră traseul urmează Valea Gârda Seacă pe drum forestier (12km) accesibil cu mașina. După ce parcurgem 500m din comuna Gârda de Sus, drumul forestier se bifurcă, spre dreapta banda albastră urmând Valea Ordancușa iar spre stanga triunghiul albastru pe Valea Gârda Seacă. De la pitorescul cătun Casa de Piatră, cu case răsfirate pe versantul stâng al muntelui se poate ajunge în Poiana Călineasa urmând un drum de care ce urca în dreapta printre case. Tot în apropiere de Casa de Piatră se află și Ghețarul Vârtop – rezervație speologică, unde s-a descoperit o urmă placentară a omului de Neanderthal.

Gârda de Sus – Valea Ordâncușii – Cabana Padiș

Lungime: 31km, marcat cu bandă albastră. Traseul urmează drumul neasfaltat ce duce la Ghețarul Scărișoara prin satul Ocoale pe la Pasul Ursoaia, unde părăsește drumul spre Ghețar, continuă spre Poiana Călineasa, trece peste Vârful Bătrâna (1759m) oferind largi panorame spre Valea Arieșului.

Ghețarul Scarisoara, situat pe platoul Ocoale, e accesibil din Gârda de Sus din mai multe direcții:

prin Cheile Ordâncușii, fie urmând drumul forestier prin Ocoale (varianta mai lunga, ce poate fi strabatuta și cu mașina) fie urmând poteca ce urca în stânga după ieșirea din Cheile Ordancușii, și continuă până la intersecția cu cruce roșie ce vine de la Munună, apoi pe drumul forestier până în centrul satului Ghețari. De aici mai facem zece minute până la Ghețarul Scărișoara. Ghețarul se află la o altitudine de 1150m, în interiorul unei peșteri unde lipsa ventilației face ca temperatura să nu urce peste 1°C iar condensul ce se formează datorită diferenței de temperatură creează o ușoară ceață dând și mai mult farmec peisajului înghetat

pe Valea Gârda Seacă apoi spre dreapta pe drum forestier, recent amenajat, până la ghetar (6km)

traseul marcat cruce rosie, traseu ce pornește de la intersecția Văii Ordâncușa cu Valea Gârda Seaca prin cătunul Munună (5km). Pentru cei ce vor să ajungă la Casa de Piatră de la Ghețarul Scarișoara, pot urma poteca marcată cu triunghi albastru ce se continuă în stânga la ieșirea din pestera.

Tot de la Ghețarul Scărișoara se poate ajunge la Padiș prin Ocoale – Poiana Călineasa – Vf. Bătrâna (bandă albastră, 20km, aproximativ 7 ore ).

Gârda de Sus – Valea Ordancușii – cătun Preluca – capăt sat Gârda de Sus Marcaj: punct albastru.

Gârda de Sus – Arieșeni – abruptul Cornul Berbecului- Vârful Cornul Berbecului- Vf. Piatra Grăitoare (1658m) -Vârful Bihor

Trasee pitorești nemarcate prin cătunele moțesti se pot face pe culmile ce separă Valea Cobleș de Valea Gârda Seacă, pe culmile ce separă Valea Ordancușa de V. Albac prin cătunele Costești, Sfortea etc.