2020 Coordonatorul volumului. Toate drepturile rezer [629074]

Student: [anonimizat]  
50 de povești despre  viața 
în izolare  socială
Coordonator:  
Bogdan Nadolu 
Presa Universitar ă Clujeană 
2020

Referenți științi
fici: 
Prof.  univ. dr. Dan Chiribuc ă 
Prof.  univ. dr. Alin Gavreliuc  
ISB
N 978-606-37-0789-6  
© 2020  Coordonatorul  volumului.  Toate drepturile  rezer‐
vate. Reproducerea  integrală sau parțială a textului,  prin  orice 
mijloace,  fără acordul coordonatorului,  este interzisă și se pedep‐
sește conform  legii. 
Universitatea  Babeș‐Bolyai  
Presa Universitară  Clujeană 
Director:  Codruța Săcelean 
Str. Hasdeu nr. 51 
400371 Cluj‐Napoca, România  
Tel./Fax:  (+40)‐264‐597.401 
E‐mail: [anonimizat]  
http://www.editura.ubbcluj.ro/

3 Cuprins
Introducere 5
Și așa a fost tr ăită pandemia – Delia Nadolu 8
1. To t cu pandemia, tot cu dorul. Joi, 19 martie 2020, Ionela-P etronela Spăta ru 17
2. 2. 26 martie – a 12-a zi de carantină, Ștefania Lazăr 19
3. Dragă j urnalule…, Adina Lup u 20
4. O zi di n viața mea, Adina Trușcă 22
5. Jurnal de activ ități – 29.03.2020 , Ana-Mar ia Fetti 24
6. Jurnal de carantină – 29.03.2020, Renta T rofin 26
7. Jurnal ul unui student: [anonimizat] 2020 , Lia Moraru 27
8. Jurnal – ziua 8, Flavius R us 31
9. O zi in (au to)izolare – 31.03.2020, Ștefana B aicu 33
10. Pagini prăfuite, Alexandra Putanu 35
11. Student: [anonimizat] 2 aprilie 2020 , And reea Pantiș 38
12. O zi în izolare – 3 aprilie 2020, Gabriela Iliescu 40
13. Student: [anonimizat] – 03 aprilie 2020, Bianca Radi c 41
14. Încă o nouă zi de auto-izola re – 3 aprilie 2 020, Sorana Dia na Bla j 43
15.Student: [anonimizat] – 4 aprilie 2020, Daniela Șuțu 44
16. Student: [anonimizat], Lorena Vul pe 45
17. Sâmbătă, 4/4/2020, Iasmina Tren do 47
18. O zi d e carantina 5 aprilie 2020 , Denis Aresan 49
19. Cum este acasă?, Patricia Lun gu 50
20. Student: [anonimizat], Claudia Fl oarei 51
21. Dragă jurnalule, Patricia Mihailon i 53
22. Student: [anonimizat], Elena Onu 55
23. Ziua 21 de carantină, Roxa na Baciu 57
24. Student: [anonimizat], Luciana Tiug an 58
25. Student: [anonimizat] – 6 aprilie 2020, Lorena Țo lea 59
26. Pagini de jurnal 6.04.2020, Amadeea L azăr 61
27. Student: [anonimizat], Cornelia P avăl 62
28. Jurnal de carantină, 7 aprilie 2020 , Ioana Cristel Ciob anu 63
29. Jurnal de carantină, Dem Anastas ia 64
30. Jurnal de pandemie – 8 aprilie 2020 , Andreea- Maria Tătaru 67
31.Student: [anonimizat], Julia Lăpușan 68
32. Student: [anonimizat], Alexandra Lăpă dat 69
33. O zi d e apr ilie…, R .U. 71
34. Student: [anonimizat], Oana Nisto r 73
35. O simplă zi – 13 aprilie 2020, Cătălin Marius Moș 74
36. Jurnal de carantina “dig itala”, Ioana Dirleci 75
37. CORINA – o zi din viata unui student: [anonimizat] 14 aprilie
202
0, Ștefan Soptelea 77
38. Ce zi e azi? Vasile-Lucian Drin c 79
39. Jurnal de izolare, Diana Becheru 81

4 40.,,
Fost-a ziua cea dintâi”, Claudiu L upei
83
41. Student: [anonimizat], Lavinia – Roxana Pădurean 84
42. Jurnal de carantină, Daniela Tofan 85
43. Jurnal de pandemie, Alina-Elena Burd a 86
44. Carantină = un mod de dezvo ltare altfel!, Darius-Ovidiu Bur lacu 90
45. Cum s-a oprit o planetă întreagă în loc… Santuctalis 92
46. Hello everyone who’s reading my story! Șahika Betül Çalık 93
47. Student: [anonimizat], Valentina-Carmen Do nner 96
48. My day of isolation, Ainhoa Raya Monte s 99
49. Student During the Crisis Time, Adil Berk Küçükaltun 101
50. After party, M aria Lupu 103
Post scriptum – o analiz ă reflexivă despre via ța în timpul pandemiei din
2020, Bogdan Nadolu 105

5 Introducere
Inițiativa acestui volum este inspirat ă din ideea Asocia ției Europene de Sociologie de a publica un
număr special al jurnalului propriu cu tema „Sociolog în timp de criz ă”. Dincolo de valoarea istoric ă
a unor astfel de m ărturii, se poate intui și valoarea lor științifică, fiind practic ni ște relată ri din miezul
evenimentului, nu printr-o observa ție detașată, ci prin tr ăirea lui ca atare. Lucrarea de fa ță este o
colecție de file de jurnal oferite cu generozitate de 50 de studen ți talentați de la mai multe specializ ări
(sociologie, resurse umane, științe economice, arhitectur ă, drept, arte, litere, psihologie etc.) care au
trăit din plin criza pandemiei globale generate de Covid19 în prim ăvara anului 2020. Contribu țiile lor
sunt distribuite cronologic, acoperind un interval de aproximativ o lun ă și jumătate, din 15 martie până
spre sfârșitul lui aprilie.
Pandemia generat ă de virusul Covid19 este fă ră îndoială prilejul unui experiment social natural f ără
precedent, generat de modul global de abordare a situa ției prin reducerea expunerii sociale.
Distanțarea social ă, izolarea la domiciliu și evitarea apropierii de alte persoane nu ne vindec ă propriu-
zis ci doar diminueaz ă semnificativ riscul contamin ării și implicit reduc presiunea asupra sistemului de
sănătate. Aceast ă abordare a salvat cu siguran ță vieți (conform tuturor scenariilor prin care a fost
modelat matematic procesul de r ăspândire) dar totodată a și afectat masiv o mare parte din popula ție,
atât din punct de vedere psihologic (incertitudinea, abunden ța de știri alarmante, aspectul în general
sumbru al situa ției și perspectivele pesimiste pr ivind recuperarea general ă de după pandemie) dar și
societal pentru c ă durata întregului fenomen a fost totu și una semnificativ ă (peste două luni de zile).
Privind retrospectiv, dup ă aproape șase săptămâni de izolare la domiciliu și două luni de la primul caz
confirmat pozitiv în România fenomenul Covid 19 se contureaz ă ca un moment de cotitură în viața
noastră, a tuturor. Dac ă facem un foarte mic efort de memorie ș i încercăm să ne aducem aminte cam
ce făceam pe la sfâr șitul lui februarie – începutul lui martie o sa constat ăm cât de diferit ă este viața
noastră în prezent și cât de multe lucruri banale, firești pentru cotidianul acelui moment sunt ast ăzi cu
totul imposibile. Umblam peste tot, ne întâln eam cu oameni pe care îi puteam atinge f ără nicio rezerv ă,
de la obișnuitul salut cu strânsul mâinii pân ă la o îmbr ățișare amical ă, avem o toleran ță nelimitat ă
când auzeam pe cineva tușind, ne doream s ă mai apucă m să zăbovim prin cas ă după multitudinea de
drumuri pe care le aveam de f ăcut în fiecare zi, în toate direc țiile, cu tot felul de treburi. Ne sp ălam și
pe mâini înainte de a ne pune la mas ă sau când reveneam acas ă după o zi de munc ă. În prezent, ie șim
mult mai rar din cas ă, doar după ce ne-am preg ătit temeinic, nu oriunde, nu oricând, nu oricum, iar
spălatul pe mâini a devenit de-a dreptul o obsesie. Iar dac ă reușim să ne comand ăm de pe Internet cele
de trebuință nu mai ie șim aproape deloc. Iar atunci când o facem ne uit ăm circumspec ți la oamenii de
pe stradă, păstrăm o distan ță corespunz ăt oare, cei care poat ă mască au devenit un standard de
normalitate, cei f ără mască îți atrag involuntar privirea – ignoran ți care nu în țeleg gravitatea situa ției.
După o ieșire prin cartier revenirea în spa țiul securizat al propriei locuin țe urmeaz ă un ritual
prestabilit: dezinfectare, haine „de oraș ” lăsate la decontaminat al ături de eventualele cumpă rături. În
iureșul primelor s ăptămâni tot ce comandam de pe Internet (mâncare neperisabil ă, apă îmbuteliat ă,
cărți, țigări, cadouri de Paște) l ăsam pentru 2-3 zile în portbagajul ma șinii la decontaminat… 
Dacă încercăm să facem o analiz ă sociologic ă interpretativ ă (și nu factual ă, bazată pe date formale
care practic acuma se produc) a acestei situa ții se pot eviden ția mai multe aspecte distincte, deosebit
de importante pentru în țelegerea întregului proces și pentru formularea de înv ățăminte pentru eventuale

6 situații viitoare (un al doilea val al pandemiei este es timat pentru perioada t oamnei). În primul rând
este cât se poate de limpede c ă reziliența sistemului social a șa cum este el configurat și dezvoltat în
prezent este totu și limitată. Unele domenii au fost masiv afectate (industria ospitalit ății, HoReCa,
domeniul cultural, pia ța imobiliar ă, transportul aerian etc.) cu zeci de mii de firme închise și milioane
de persoane trimise în șomaj (în toat ă lumea). Consumul s-a pr ăbușit realmente focusându-se strict pe
trebuințele de baz ă. Datele oficiale privind ace ști indicatori economici o sa apară spre sfârșitul anului
și vor reflecta cu siguran ță o astfel de fluctua ție.
În al doilea rând, se cuvine precizat faptul c ă suportul digital oferit de implementarea noilor tehnologii
informatice a preluat într-o destul de mare m ăsură restricțiile de via ță socială. Nicicând în istoria
umanității nu a existat o infrastructur ă de comunicare mediată mai dezvoltat ă decât o avem în prezent
și putem spune cu certitudine c ă aceasta a contribuit semnificativ la diminuarea efectelor crizei.
Imaginaț i-vă cum ar fi ar ătat viața noastră în izolare f ără acces la Internet, f ără a putea schimba vreo
idee p
e video-chat cu cei apropia ți, fără a putea face cump ărături online, f ără a putea realiza diverse
activități online. Evident c ă la nivel global peste trei miliarde de locuitori nu au acces la Internet, dar
în același timp patru miliarde și jumătate au, și o mare parte dintre ei au contribuit la pă strarea unui
status-quo social minimal func țional. În domeniul înv ățământului superior aproape toate universit ățile
au făcut pasul spre on-line și cu un efort mai mare sau mai mic, activit ățile au putut s ă se desfășoare
fără probleme în continuare.
În al treilea rând ar fi bine de tras totu și o serie de înv ățăminte: ce vom face altfel dup ă criză? Este cât
se poate de limpede c ă plasarea profesioni știlor în poziț ii decidente cheie nu este un moft ci o obliga ție
fundamental ă. Va ră mâne de trist ă amintire presta ția unor personaje aduse de valul politic pe func ții
de conducere direct implicate în gestionarea situa ției de criz ă, total incompetente pentru cerin țele
postului dar care se avântau în decizii aberante extrem de p ăguboase pentru spa țiul social (un director
de spital din Suceava, o șefă de direcție d e să nătate public ă din Timiș, un distins expert virusolog care
anunț a la sfârșitul lunii ianuarie c ă virusul nu poate ajunge în România iar dou ă luni mai târziu c ă toți
vârstnicii de peste 65 de ani ar trebui izola ți în centre special amenajate ș amd). Oamenii competen ți
puși în pozi ții de conducere f ără nicio condi ționare politic ă sunt cheia pentru gestionarea unei astfel de
situații extreme. Iar maturitatea și responsabilitatea politicului sunt decisive pentru acceptarea f ără
rezerve a prezen ței profesioni știlor pe aceste posturi cheie.
În fine, consider c ă este foarte important ca întregul fenomen s ă fie pus în contextul realit ății sale. Dac ă
am fi știut ce știm acum cu trei luni în urm ă lucrurile ar fi evoluat diferit. Dar în decembrie 2019 abia
dacă apăreau săptămânal una-dou ă referințe la noul virus în China. În februarie a început s ă se
manifeste în Europa, inclusiv în România (25 februarie). Nimeni nu știa exact ce este: o grip ă ușoară,
un virus mutant sc ăpat din laborator sau preluat de la animalele s ălbatice, adus la via ță de dezghețarea
permafrost sau activat de tehnologia 5G, care atacă doar persoanele vârstnice dar și bebeluși de la
câteva luni (cea mai tân ără victimă în România este o tân ără de 21 de ani care a decedat chiar ast ăzi),
care afecteaz ă doar anumite profiluri genetice asociate cu anumite grupe rasiale, dar de fapt s-a întins
pe toate continentele, care nu rezist ă la soare, dar se manifest ă și în Australia la 40 de grade, care nu
este îndep ărtat de alcoolul sanitar (A.S.C.) dar de fapt este îndep ărtat și, în fine, care poate fi eradicat
prin injectarea de dezinfectant (Trump ) care de fapt a fost o ironie neîn țeleasă de publicul american.
Pentru cineva care urm ărea la un nivel moderat fluxul de știri a fost absolut imposibil s ă rămână într-
o zonă de înțelegere limpede și coerent ă. Dincolo de detaliile tehnice ale în țelegerii acestui virus (cu

7 
 sau fără spirt, clor, dezinfectant, ultraviolete, aer condi ționat etc.) mesajul general formulat de
autorități sub tutela Organiza ției Mondiale a S ănătății este totu și unul structural contradictoriu: virusul
este extrem de contagios (sta ți acasă, evitați contactele, sp ălați-vă cât mai des pe mâini, proteja ți-vă)
iar daca ave ți simptome NU suna ți la urgen țe, tratați-vă singuri! Oricât de ra ționale ar fi substraturile
celor dou ă mesaje este foarte greu s ă nu creeze o confuzie în mintea popula ției.
În fine, pentru a duce critica și mai sus, toate statisticile legate de num ărul de cazuri confirmate, tratate,
decese și contacți sunt în leg ătură cu numărul de teste efectuate. Dac ă am testa întreaga popula ție de
două-trei ori pe s ăptămână am avea o situa ție mult mai aproape de valoarea real ă a contamin ării unei
comunități. Este absolut imposibil s ă facem acest lucru, dar este absolut aberant s ă facem compara
ții,
atât cu valorile anterioare ale comunit ății respective cât mai ales compara ții cu alte țări. Dacă nu știm
câte persoane au fost testate, câte au ie șit negativ și cum au fost selectate persoanele testate practic
vorbim de marea întâmplare sau cel mult de testarea unor persoane aflate în zo na de risc. Mai mult, ar
fi foarte util de testat prezen ța anticorpilor, pentru c ă virusul acesta poate genera și patologii
asimptomatice, fapt care determin ă păstrarea distan țării sociale și pentru persoane care practic au un
risc de recidiv ă extrem de redus.

În acest context de ambi guitate, de incertitudine și de persisten ță a unor perspective destul de sumbre
asupra viitorului apropiat (reconfigurare vacan țe, concedii, concerte, deplas ări etc.) am început s ă
ținem cursuri on-line (11 martie). Nu a fost deloc u șor, nici pentru cadrele didactice și nici pentru
studenți, în pofida unui acces aproape nelimitat la tehnologie. Fa ță de ce făceam online înainte de criz ă
a trebuit doar s ă ne obișnuim cu câteva platforme pentru video-conferin țe (Zoom, Google Meet), lucru
foarte ușor de asimilat. A trebuit îns ă, totodată să regândim con ținuturile disciplinelor și, poate cel mai
important, a trebuit s ă ne adapt ăm la o activitate didactic ă lipsită de interac țiunea face-to-face. În ce
măsură am reușit să facem acest lucru se poate distinge, direct sau indirect și din paginile urm ătoare.

Timișoara, 25 aprilie 2020

8 Și așa a fost trăită pandemia…
Delia NADOLU
Întreg volumul prezint ă fragmente din via ța cotidian ă trăite în condi ții atipice, limit ă chiar, de studen ții
noștri ce au avut disponibilitatea s ă se deschid ă și să povesteasc ă experiențele lor personale. În acest
capitol am adunat mici piese de puzzle de la participan ții la volum ș i le-am reunit într-un desen coerent,
un adevărat tablou al studentului în vremea pandemiei.
1.Rituri a
bandonate
O strângere de mân ă. Nu credeam că voi ajunge să trăiesc ziua în care o simplă strâ ngere de mână sau
o si
mplă îmbrățișare ar putea deveni un mod de a răni pe cineva . (1)
Daca ar fi fo
st o zi normala. Dacă aceasta ar fi fost o zi normală m-aș fi trezit la ora 5 p entru a pleca
spre facultate, m-aș fi plâns tot drumul că sunt obosită, că es te prea frig afară, că nu am găsit hainele
potrivite sau chiar de faptul că machiajul meu nu este unul reu șit. (13)
Departe de ora ș și birou. Amuzant este faptul că îmi luasem home office cu o săptămână î nainte de
instaurarea stării de urgență. Simțeam parcă nevoia de a sta pu țin departe de oraș și de birou. (25)
Și nu l-am îmbr ățișat! De la vamă m-a luat tata. M-am așezat pe bancheta din spate și nu l-am îmbrățișat.
Aveam mască. Pe drum am vorbit că se mută la bunica, care e vec ină cu noi și eu rămân singură în casă
pentru 14 zile. (29)
Oferă cu o mân ă și ia cu dou ă. Dar tot ea, realitatea asta nu e, de fapt, deloc drăguță. Oferă cu o mână
și ia cu două. Îmi ia prietenii și-i ține departe, îmi ia rudel e și nu mă lasă să mă întâlnesc cu ele. Nici
până în oraș nu pot să ies fără vreun motiv serios. (35) Tot la ce nu am, visez. Tot cu gândul la Timișoara sunt, tot la ce nu am, visez. Și ch iar dacă ceea ce am
e mai util pentru mine, mai de valoare, nu conștientizez, nu șt iu să mă bucur, parcă tot la gălăgia din
că
min mă duce dorul și la ritmul alert în care îmi trăiam stude nția. (29)
Acum eu sunt baba. Îmi amintesc când eram copii și ne jucam pe afară în timp ce b abele stăteau la
geam și priveau; gata să se ia de noi că făceam gălăgie. Ei bin e, acum sunt și eu babă. (37)
Trezirea de diminea ță. M-am trezit mai obosită ca ieri… mă trezesc tot mai greu pe zi ce trece deși mă
pun la culcare aproximativ la ac eeași oră (12 noaptea). (26)
2.Emo
ții noi, redescoperirea emoție i
Învăț
ăm ce este dorul. Cred că perioada asta de pandemie și izolare e de fapt o perio adă în care învățăm
ce e dorul, învățăm că ar trebui să apreciem mai mult prezentul , fiindcă oricând ne putem pierde
libertatea. (1)

9 
 
Panică și compasiune. În aceste zile, mai mult ca oricând, am conștientizat că panic a, disperarea și
nepăsarea pentru semeni, sunt cele mai des folosite, că dragost ea, compasiunea și bunătatea sunt cam
rare sau pe cale de dispariție. (4) Situația e din ce în ce mai grava. Deschizi televizorul, afli ca situația e din ce in ce mai grav a. Dai un
scroll pe Facebook, un search pe Google, ti se confirma toate a cestea. (9)
Redescoperiri. Nu mai știm ce înseamnă răgazul, ce înseamnă bucuria clipei, d ar avem șansa să le
redescoperim. (11) Mi-aș dori să fiu acum lâng ă ei. M ă d o a r e s u f l e t u l s ă ș t i u c ă î n m o m e n t e l e a s t e a d e c r i z ă e i s unt
vulnerabili, iar eu sunt atât de departe de ei și nu pot să îi protejez. Mi-aș dori să f iu acum lângă ei să îi
țin în brațe și să povestim. Nu a ș putea să mă iert daca li s-a r întâmpla ceva atât timp cât eu sunt blocată
aici, în loc să fiu acolo alături de ei. (16)

Emoții literare. Mă simt ca o operă literară, o combinație între poeziile lui E minescu și ale lui Bacovia.
Paravanul este dat de culori vii, de un peisaj viu, dar după pa ravan totul este predominant de tonuri de
gri. (17) Tot răul este spre bine. Sunt optimistă pentru că știu că orice început are și un sfârș it și că tot răul este
spre bine. (20) Mă ascund în mine. Nu mă sperie situația în sine cât echilibrul meu personal care e tot mai greu de
menținut. Încerc să ascund toatea astea pentru că nu pot vorbi cu nimeni, nu vreau să vorbesc cu nimeni.
Mă simt îngrădită și asta mă determină să mă ascund în mine pân ă se gată toată nebunia, în ideea că
zilele astea zor trece pe lângă mine. (26) Îmi vine s ă plâng. Mă doare capul, vreau să dorm și am în continuare foarte mult de lucru pentru
facultate. Îmi vine să plâng din c auza asta, pentru că…serios ? De ce unora li se pare că toți suntem într-
o situație în care stăm pe canap ea plictisiți toată ziua? (29)
Experimentarea emo ției. Am experimentat insomnii, stări anxioase și depresive, lipsa p oftei de mâncare
sau, din contra, mâncatul pe baza emoțională, dar am avut și zi le productive. (39)
Prea triști. Suntem prea închiși în casă. Suntem prea triști. Suntem prea plictisiți. Suntem prea oropsiți
de soartă. Suntem prea pedepsiți… prea bolnavi, prea îngrădiț i, prea nemulțumiți, și din nou, prea stresați.
(45) Carantina din mintea mea. Cumva sunt recunoscătoare pentru luxul de a fi capabilă să îmi petrec
carantina în mintea mea, putea fi mai rău și tot ce e posibil s ă devină mai rău, la o adică orice atac în
perioada asta ar fi colosal, dacă noi toți suntem închiși, nu n umai în case, dar și în mințile noaste. (50)

10 
 
3. Noi dimensiuni ale timpului

Accelerarea timpului. Spre dimineață simțeam cum mi se așterne o greutate deasupra p leoapelor, așa
că am mers spre pat, cu gândul că mâine este o nouă zi provocat oare de a găsi soluții pentru a accelera
timpul. (2) Se pare c ă timpul zboar ă. Zilele în izolare sunt parcă din ce în ce mai scurte și asemăn ătoare, încă un
pic și nu mai știu ce zi e…mi se pare că timpul zboară…îmi dau seama că e târziu doar după ceața
graduală care îmi acoperă ochii și încep să nu mai văd pe ecran . (3)
Prea mult timp . Atunci, am conștientizat că aveam prea mult timp, că trebuia să găsim activități comune
care să ne mulțumească pe toți, așa am început prin a ne juca u nele jocuri de care uitasem că le mai
avem. (4)

Adormitul de diminea ță. În ultima săptămână, am reușit să adorm la ore deloc rezonabi le, 6 dimineața
mai exact. (6)
Avem timp pentru toate. Plictisitor. Plictisitor și fără inspirație, nu îmi aduce nici o satisfacție această
perioadă în care nu mai sunt la fel de productivă ca în perioad a când “nu aveam timp” și totuși îmi
organizam mai bine activitățile și aveam timp pentru toate. (5)
Am obliga ția să mă bucur de timp. Am timpul pe care nu l-am avut în urmă cu o lună, pe care sper că
nu îl voi avea peste alte trei sa u patru luni, dar de care am o bligația să mă bucur acum. (11)
Încă 30 de zile ! Pot sa mai tai o zi din calendar (la care se mai adaugă 30 de zile). (26)
Timpul și sentimentul de lini ște. Timpul trece mai încet decât de obicei. Reușesc să lucrez mai mult
timp pe proiectul comun cu colega mea. Ritmul în care trece tim pul îmi aduce un sentiment de liniște și
pace. (31) Toate zilele sunt la fel. După ce mă pun în pat să dorm, urmează să mă trezesc și cel mai probabil să o
iau de la capăt, pentru că aproa pe toate zilele s e desfășoară l a fel. (32)

4. Între ecrane, cursuri online

Termin cu un ecran si m ă lipesc de altul. Seara termin cu un ecran și mă lipesc de altul. Dau drumul la
TV…să văd cum au evoluat lucrurile și să mă informez despre cel e mai noi ordonanțe militare. Apoi
îmi văd familia pe alt ecran. (3) În lumea virtuala. Odată cu atâta timp liber, a venit și mai mult timp petrecut î n fața laptopului sau
telefonului. Fie că port o conve rsație, rezolv o problemă, sau citesc noutățile, știu că petrec mult prea
mult timp în lumea virtuală… Ce ar fi dacă nu am avea Internet? Dacă Netflixul ar fi ceva de care poate
nici nu am auzit? Sau dacă tele fonul ar putea fi folosit doar p entru apeluri și mesaje? (9)

11 
 M-am mutat în mediul online. După masă încep cursurile de la facultate, așa că următoarele două, trei
ore le petrec în fața laptopului. Se pare ca m-am muta t cu totul în mediul online în această perioadă. (11)
Mă plictisesc cursurile sub forma unui ecran. Nu mă pot adapta nicidecum predării online, mă
plictisesc enorm cursurile sub for ma unui ecran cu sunet (unde deseori sunetul e doar textul de pe ecran
citit) și posibilitatea de a bea un ceai cu biscuiți în timp ce stai la ,,curs” nu mă ajută deloc. (29)
Mănânc și ascult. M-am grăbit, apoi, la biroul improvizat pentru mine în living, cu tot cu micul-dejun,
pentru a participa la cursurile online. Ascult cursul în timp c e mănânc. (29)
Timpul trece greu. Timpul trece mul mai greu în cazul desfășurării unui curs onli ne, decât în cazul în
care acesta ar fi fost desfășurat normal. (31) Reprezenta ți de un avatar . La un moment dat, profesorul ne întrebă dacă ne vom mai vedea in sala
fizică de curs în acest semestru, noi nu răspundem, nimeni nu v rea să spună răspunsul, pentru a nu fi
considerat cel pesimist, dar până la urmă și liniștea este un r ăspuns. Cu toții credem că nu. Acum colegii
mei sunt reprezentați de un avatar. Și până în toamnă, cel mai probabil așa va rămâne. (33)
Pe youtube. Mă hotărăsc să iau puțină pauză de la a “atinge” digitalul, aș a că intru în casă, ascult muzică,
însă de această dată la televizor. Evident, tot pe youtube. (36 )
O societate obsedat ă de vizual . După ce îmi stric ochii în telefon 1 ora, știu că urmează să îi stric încă
10 ore în laptop. Trăim într-o societate obsedată de vizual, ju decăm totul în funcție de aspect, vrem să
se vadă totul cât mai clar (720p, 1080p, FULL HD, 4K). (37)
5. Rituri noi, comportamentul anticovid

Atenție la virus! Am ajuns noi cu plasele de cumpărături în casă și am realizat că trebuie dezinfectate,
clar, că doar nu poți pune alimentele așa contaminate în frigid er. Am lăsat cofragul cu ouă pe care îl
aveam în mână pe blatul din bucătărie și plec să mă spăl pe mâi ni. Mă întorc de la baie și iubitul meu
mă întreabă ușor exasperat de ce am pus ouăle pe masă? Eu: “da unde trebuia să le pun?” El:“Nu pe
masă! Acolo mâncăm! Tu nu ești deloc atentă cu virusul asta! (3 )
Viața la fereastr ă. De câteva zile, fereastra mea a devenit cel mai bun prieten. A proape spionez vecinii.
Uneori îi văd precum niște marionete. Scriu având un zâmbet per fid, am început să-i cunosc mai bine.
Cine respectă legea, cine se lasă în voia naturii. (10) Nimic interesant. Este aproape ora 12 si iau prima masa a zilei. Nimic interesan t. Cand esti singur te
gandesti la tot felul de fleacuri. Am avut timp sa imi pregates c doua feluri de mancare. (13)
Acum se scrie istorie. Consider că acum se scrie istoria, iar peste ani, generațiile viitoare vor citii, se
vor informa sau poate că vor auzi întâmplător despre ceea ce tr ăim noi și unii vor râde, alții poate vor fi
surprinși, iar altora poate li se va părea ceva normal. (20)

12 De ce ne sunt luate drepturile? Ca să fim responsabili, recomand să ne punem mereu întrebarea “DE
CE?”, pentru ca așa putem să înțelegem corect de ce ne este lim itat dreptul la educație, la deplasare
ș.a.m.d, ca într-un final să ș tim CE trebuie să facem. (22)
Se închid u și. S-au închis școli, s-au închis Biserici, s-au închis drumuri și se închid uși. Oamenii sunt
blocați în casă precum animalele la zoo. (23)
Pe bază de adeverin ță. E trist sa stai numai in casa, uneori ma simt intr-un arest do miciliar, doar ca imi
lipseste bratara. Nu avem voie sa iesim afara decat daca avem o urgenta, dar si atunci pe baza de
adeverinta. (24) Să aveți mereu ceva de f ăcut. Poate este prea mult spus, să dau un sfat pentru cineva, dat fiind starea de
urgență ȋn care ne aflăm, ȋnsă recomandarea mea este să aveți m ereu ceva de făcut. (27)
Încă o livrare . Ah, și azi am primit o livrare de produse cosmetice pe care l e-am comandat acum trei
zile, adică pe vremea când încă credeam că pandemia e o bună oc azie să încerc lucruri noi, să am grijă
de mine, să fac introspecție și să învăț să fac Yoga…nu, acum a ajuns pandemia la mine. (29)
Acele declara ții…Știu că în momentul în care vom putea ieși și fără acele declar ații, tot va fi acea stare
de grijă, pentru că totuși acest virus nu va dispărea dintr-o d ată. (30)
Prietenul nostru dezinfectantul . E s t e o r a 1 0 a m , t a t a s – a î n t o r s d e l a s u p e r m a r k e t , e l s e o c u p ă de
cumpărăturile pentru casă, alimente și apă. Eu și mama stăm pre gătite cu soluții de dezinfectat și cu
șervețele pentru a dezinfecta produsele și ai oferi tatălui ajutor pentru a-și curăță cheile, telefonul,
portofelul. Curățăm ușa și dulap ul mic pe care a lăsat plasele de cumpărături. (33)
Precum chirurgul . După sesiunea de menținere a i gienei precum o face chirurgul înainte de intervenția
chirurgicală, e timpul pentru un alt tip de intervenție: cea cu linară…Până una, alta, merg să mă spăl pe
mâini, cu speranța că momentul în care o voi face doar din obiș nuință, nu și din frică, va veni cât mai
curând. (38)
Să ascultăm sfaturile doctorilor. Îmi e și teamă să iasă din casă. Îi dau masca, mănușile, dezin fectantul,
declarația și îi pun și spirt înt r-o sticluță să șteargă mâneru l ușii de la mașină… Nu am mai ieșit din casă
de o săptămână… Ne este teamă să ieșim și până în fața blocul ui. Este ceva nou, nu am mai întâlnit un
asemenea sentiment, nu știm ce să facem. Alegem să ascultăm sfa turile doctorilor și încercăm să ne
protejăm cât mai mult. (43)
6.
Cum a început?
Ultima sâm
bătă. Era o zi frumoasă de sâmbătă, ultima sâmbătă din luna martie, un martie cum nu am
mai trăit vreodată. (4) Suspin dup ă trecut. Nu sunt o persoană ancorată în prezent, mai degrabă suspin dup ă trecutul foarte
îndepărtat, pe care nu l-am cunoscut și pe care l-am aflat din povestirile altora. (10)

13 
 O diminea ță de miercuri . Totul a început intr-o dimineat a de miercuri in care m-am tre zit sa ma duc la
facultate iar pe grupul anului se spama cu multe mesaje despre f a p t u l c a v a u r m a s a s e s u s p e n d e
cursurile…. M-am simtit atat de energica si de bine in acea z i libera… eram atat de bucuroasa ca in
sfarsit am timp pentru mine, ins a nu m-am gandit la ce va urma. (16)
După vacanța din Italia . Totul a început pentru mine în urmă cu aproximativ două luni și ceva, în
momentul în care am ajuns acasă din vacanța petrecută în Italia . (20)
Antrenament de via ță. Sincera sa fiu, ideea ca o sa trebuiasca sa petrecem cateva sa ptamani bune inchisi
in casa n-a reprezentat un soc imens pentru mine. Ma antrenez p entru asta de aproape 21 de ani. (39)
Vorbesc cu to ți ai mei . În acele prime zile o mare parte din timpul meu mi–l petrecea m dezordonat pe
telefon, mi se părea că nu–mi mai ajunge timpul să vorbesc cu t oți ai mei, care trăiesc în altă țară și
pentru care până atunci nu prea aveam timp, pe aplicații, ascul tând muzică. (42)

Virus „din ăla” chinezesc. Aud diverse conversații privind noul virus apărut, Coronavirus . Lumea pare
destul de relaxată, îl numesc virus „dinăla” chinezesc. 🈚 Aleg să nu îmi mai încarc memoria cu
banalități și mă gândesc la job…(43)
Concediu for țat. Prima săptămână a trecut ca un concediu forțat, presărată cu f ilmeserialeonline.org și
netflix, zile care începeau la 6 pm și se încheiau la o oră ne determinată. O primă schimbare pe care am
remarcat-o în comportamentul meu a fost schimbarea unei perspet ive care îmi influența viața mai mult
decât puteam să recunosc, din fericire pot să o rezum într-o pr opoziție: “Dimineața este cea mai urâtă
parte a vieții mele.”. (50)

7. Salvarea divină, împăcare, resemnare

Relația cu El. Dar pe de altă parte dacă ai o credință într-un Creator, te la și în voia Lui, nu ești fatalist,
dar ai siguranța că totul se întâmplă conform planului Său. Așa dar, este important să îți dedici din acest
timp și relației cu El. (4) Totul se întâmpl ă cu un motiv. Sunt convinsă că totul se întâmplă cu un motiv, iar în momentu l în care
mă voi putea întoarce la viața mea obișnuită, cu siguranță o vo i aprecia mai mult. (7)
O mare lec ție. Poate că tot ce a adus acest virus, pe lângă cele evidente, es te cea mai mare lecție pe care
o puteam primi noi ca oameni, cea de a fi recunoscători. (23) Îmi place acest ă pauză. Cred însă că cu toții aveam nev oie de această pauză de care av em parte în tot
haosul care se întâmpla zilnic î n viețile noastre. Îmi place că s-a întâmplat nebunia aceasta. (5)
Nu-mi displace. Spre rușinea mea, nu-mi displace acest mod de a face timpul să treacă. (6)

Să zâmbim . Sa apreciem ce avem. Sa zambim. Nu stim cum e sa nu avem acce s la tehnologie, dar ne-
am putea gandi cum ar fi daca… (9)

14 
 Vreau să aflu vești bune . Vreau să știu ce se întâmplă, vreau să aflu vești bune, vreau să știu cum ajută
fiecare, vreau să știu că lumea e bine, fiindcă sunt o optimist ă convinsă. (11)
Există și o parte bun ă. Cred ca in toate aceste lucruri care se intampla exista si o p arte buna, aceea ca
ne putem petrece mai mult timp cu ai nostri, mie chiar imi era dor sa stau cu ei ore in sir. (24)
Respir ușurată. Așa de relaxată și pe pace nu am fost de mult timp. Deși e pan ică în lume din cauza
virusului, eu în sfârșit am oc azia să respir ușurată. (31)
Liniște. Nu am niciun program. Pare a fi dimineața perfectă. Grijile co tidiene ce până mai ieri îmi apăsau
umerii, atăzi m-au părăsit. E din nou liniște. (35) Mă bucur și mă rog. Zambesc, si in adancul sufeltului ma bucur si ma rog in conti nuare sa scapam cu
bine. (36)

8. Cu gândul la sănătatea pământului

Orașul gol. Am realizat că îmi place să văd orașul gol. Gol și însorit. Nu l-am mai văzut nici măcar o
dată așa. Era liniște. (6) Planeta respir ă. Un motiv care îmi umple inima de fericire îl reprezintă faptul că, pandemia deși pune
în pericol viețile oamenilor, ea contribuie la viața planetei făcând-o să respire mai ușurată ca niciodată
datorită scăderii poluării. (7) Lecție de viață. Sper și imi doresc ca tot ceea ce e mai bun în lume să vină od ată cu trecerea acestei
pandemii, si totodată, aceasta să reprezinte o lecție de viață pentru întreaga omenire. (7)
Se aud păsărele vorbind. Într-un oraș așa aglomerat destul de rar se aud păsărele vorbi nd în graiul lor,
acum mă bucur că le pot auzi în fiecare dimineață. (14) Drumeție prin pădure . L-am întrebat pe tata dacă dore ște să pornim mai târziu la o drumeție prin pădure.
Cu zâmbetul pe buze și cu o descrețire a frunții mi-a acceptat provocarea. Mi-am dat seama că voi avea
o zi pe placul meu, chiar dacă situația în țară e întunecată. ( 21)
Primăvara la sat. Daca cu cateva luni in urma cineva mi-ar fi spus ca urmeaza sa imi petrec primavara
acasa, la sat, departe de agitatia din oras, sa ma bucur iar de culorile deosebite ale florilor si copacilor
infloriti, refuzam cu desavarsire sa cred acele cuvinte. (34) Câț
iva brăduți. Plantez câțiva brăduți. Nici nu știam că sunt așa harnic. Și n ici că mă descurc să fac
astfel de treburi gospodărești. Toată nebunia din zilele astea mă face să fiu un alt eu. Sau doar să mă
descopăr. Oricum, mă lasă uimit. (35)

15 
 
9. O altă abordare: mișcare continuă, probleme financiare, mate riale, job

Extrovertit pe timp de criz ă. E greu să fi în pielea unui extrovertit în asemenea situații. V iața mea de
adolescent pe parcursul acestei pandemii este compusă din 90% v oluntariat și 10% timp liber. (7)
Mă simt antreprenor. In cap aveam doar rata de la bancă, cardul de cumpărături, chel tuielile cu telefonul
și ce o să mai apară…Ceva îmi dădea o stare de bine, de sigur anță, simțeam că am o responsabilitate, mă
simțeam antreprenor, îmi analizam obiectivele. Am intrat in izo lare fără un job dar ies din izolare
antreprenor. (8) Fiecare are cel pu țin o rată de plătit. Profesional vorbind, această situație m-a afectat în mod direc t și
din păcate mi-am pierdut locul de muncă (ca însoțitor de bord). Mi-a fost destul de greu să accept acest
lucru, având în vedere faptul că mă întrețin singură și aproape fiecare dintre noi are cel puțin o rată de
plătit la bancă în ziua de astăzi. (15)

Viața cu obiective. Scrieti-vă 5, 10, 20 de obiective pe care le-ați dori să le în depliniți în această
perioadă, bazându-vă pe situația actuală și, luând în calcul re stricțiile impuse. Dacă nu știți să formulați
corect un obiectiv, dar sunt sigur ca știți, explic doar pentru cei care au fost ca și mine la început: acesta
trebuie să fie clar, să se stabilească când se dorește să fie a tins și să fie cât mai precis. (44)

10. Nimeni nu vrea să fie următo rul – despre moarte și lucruri grave

Nu poți pune stop vie ții. Sunt de părere că orice s-ar întâmpla, nimic nu ne poate opri să ne trăim viața,
nu poți pune stop vieții. De ce ne temem de ceva inevitabil? Fi e că e acum, fie că va fi mâine, tot va fi…
nu suntem pregătiți să ne aruncăm într-o mare de necunoscut. (1 0)
Virusul nu te iart ă. Toți ziceau că e doar o răceală și uite că ziua de mâine nu-ți m a i a d u c e n i c i o
siguranță. Poți oricând să fii următorul infectat. N-ai de unde să știi. Virusul nu te iartă, iar dacă norocul
nu este de partea ta… te ucide. (23) Sfârșitul lumii . Un om care nu s-ar fi gândit vreodată că va trăi aceste momen te la vârsta de 22 de ani,
ci cu mult în viitor sau poate niciodată. Prin aceste momente, mă refer nu neapărat la o epidemie, ci mai
degrabă la sfârșitul lumii. (32)

Îi simt panica în glas. O prietena imi spune ca matusa ei a fost depistata ca fiind po zitiv cu noul
Coronavirus… Nu stiu ce sa zic, ce sa fac. As vrea sa-i spun ce va, dar nu stiu ce. Ii simt panica in glas.
(36) Să ne izolăm cât mai mult . Primesc recomandarea de a evita și mai intens contactul fizic d a t o r i t ă
imunității scăzute. Îmi sun părinții și le dau vestea. Încep să plângă și se gândesc cum pot face să ne fie
bine. Ajungem la concluzia că în acest moment suntem în mâinile lui Dumnezeu și ne rămâne doar
încercarea de a ne izola cât mai mult. (43)

16 
 
11. Acasă, mereu acasă – lucrurile mici de acasă

Mirosul copil ăriei. La cină, mama a copt pâine de casă, mirosul căreia înainte mă făcea să mă simt
pentru câteva minute din nou copil, a prăjit ochiuri de ou cu c ârnați de casă și salată de roșii cu castraveți,
dar nici de această cină nu m-am putut bucura ca altădată. (12)
Cocoșul din grădina bunicii. Ma bucur ca dimineata nu mai sunt trezita de catre o alarma, c i adevarata
alarma este cocosul din gradina bunicii. (17) Acasă la mine, acas ă la tine. Toata chestiunea cu temele tine maxim 2 ore, dupa care mananc ceva si
plec la prietena mea (mi-am furat putin caciula singur, pentru ca n u am s t a t in c as a m e a pe t im p u l
perioadei de carantina, am stat mai mult pe la prietena mea, pe timpul zilei, dupa care pe la ora 5 ma duc
acasa). (18)

Iubesc să gătesc. Nu știu cum sunt alte persoane, dar eu iubesc să gătesc. Prin prisma unor preparate
internaționale mă simt într-o va canță gastronomică în jurul lum ii. (25)
Yoga înainte de culcare . O altă alternativă este și yoga , pe care o practic înainte de culcare, pentru un
somn liniștit și pentru a sc ăpa de anxietate. (25)
Mă reprofilez. Mai spre seară, deoarece a trebuit să mă reprofilez deoarece s aloanele sunt închise, mi-
am comandat cu câteva zile înainte un kit pentru unghii. (30) Nu vreau s ă evadez. Eu mă bucur de timpul petrecut în casă, nu simt că vreau să ev adez, pur și simplu
fac tot ce nu puteam să fac acum o lună. (31) O rețetă nouă. Și pentru ca imi place sa gatesc, propun o reteta noua, iar pe ntru realizarea acesteia ma
inspir de pe diverse canale de gastronomie online. (34)
Nu am chef azi! Asa ca, desi in mod normal acum trebuia sa am chef de cursuri si seminare, pentru
simplul fapt ca sunt aca sa….NU AM CHEF! (37)
Există mereu câte ceva de f ăcut. Stând la casă, mereu există câte ceva de făcut, iar asta este bine. După
ce am terminat, încerc să pictez, să scriu, să citesc. (41)

17 1.
Tot cu pandemia, tot cu dorul – Joi, 19 martie 2020
Ionela-Petronela Spătaru
E o nouă zi de autoizolare, cu același vibe de quarantine mood , cum i s-ar spune. O nouă
zi de stat între 4 pereți. O nouă zi de stat captiv cu gânduril e tale. O nouă zi de găsit ceva nou de ascultat
de la o trupă pe care nu ai mai ascultat-o de mult, dar acum e momentul prielnic să-ți amintești de ea. E
o
nouă zi de a fi homo interneticus sau digitalis sau cum îi spun eu omul virtual . M-am trezit cu jumăt ate
de
oră mai repede astăzi, înainte de a începe primul curs onlin e (de obicei mă trezesc cu câteva minute
înainte de cursul de la 9:40 dimineața); măcar acum nu mai sunt întârziata care intră mereu cu 10-15
minute mai târziu la curs (partea benefică a digitalizării curs urilor universitare). Între timp, cât ascult
cursul pot face multitasking- cee a ce poate fi atât bine dacă m ă gândesc că-mi pot bea cafeaua și pot să
mănânc ceva în timp ce ascult cursul de la facultate, dar cumva toată treaba asta are și o parte nu chiar
pozitivă, fiindcă atenția mea cumva e mai limitată la curs și n u mai sunt atât de atentă pe cât aș fi fost
dacă eram în amfiteat rul din facultate.
Sincer, nu știu dacă la mine e o problemă în toată digitalizare a asta, ori chiar nu mă pot
adapta deloc la cursurile astea online, care sunt atât de căuta te și lăudate de toate instituțiile educaționale.
Ori cred că sunt eu de modă veche și prefer ca totul să fie rea l, face-to-face. Am așa un sentiment că
totul în perioada asta de pandemie e o realitate virtuală, și nu mai e o realitate așa cum am tot citit prin
cursuri, construită social de contacte între oameni. Pentru min e, socialul e egal cu realul, cu viața
cotidiană pe care o trăiam toți înainte de pandemie, cu liberta tea pe care o aveam. Realitatea asta virtuală
mi se pare mai mult a fi pentru roboți. Activitățile mele sunt aceleași zi de zi, monotonia își pune prezența
din ce în ce mai mult în perioada asta.
Mă trezesc, beau o cafea, intru la cursul online (dacă am unul) , gătesc ceva, mai scriu o
temă, mai un proiect pentru mama, mai citesc câte un articol și neapărat cele 100 de pagini zilnice dintr-
o carte pe care mi le-am setat ca obiectiv atât pentru perioada asta de carantină, cât și după ce trece.
Scriu, întotdeauna am simțit că dacă nu scriu, uit (îmi răsună în minte acum ora de latină din clasa a 9-
a când am auzit prima oară de proverbul latinesc „verba volant, scripta manent” ). Consider că în
perioada asta e ideal să ținem un jurnal, indiferent de vârsta pe care o avem sau activitatea pe care o
desfășurăm. E o perioadă grea, mai ales dacă ești student. Fiin d student, implicit ai o poftă de viață care
e infinită, dorești să ai libertate, să poți să călătorești, să ieși cu prietenii în oraș, să ieși la o plimbare;
pur și simplu vrei să fii liber. Vrei să simți că trăiești. Car antina asta îți taie toată libertatea. Cred că
cumva îți omoară și visele. Acum toate activitățile tale de tân ăr, de om cu poftă de viață se limitează la
4 pereți, sau cazul fericit la 4 pereți și o grădină cu un leag ăn într-un sat îndepărtat de oraș.
A ține un jurnal acum în perioada de pandemie, unde să-ți scrii gândurile și ceea ce faci
e tot ce poți face mai bine pentru sufletul tău. În perioada as ta, îmi aud gândurile prin casă cum mă
urmăresc prin fiecare cameră prin care trec. Îmi răsună acum în căști „mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor de
toată lumea” ( piesa e Vița de vie – 84-85/ Muzica nu moare niciodat ă) și-mi amintesc cât de dor îmi e
de oamenii care intrau în contact cu noi zilnic când ieșeam aca să. Acum îmi pot da seama că niciunul
dintre noi nu aprecia îndeajuns de mult faptul că ieșeam afară și ne întâlneam cu un prieten, cu un amic,
o
cunoștință sau pur și simplu un om random pe care îl întâlnea i în drumul tău spre facultate, job sau
spre
casă. Noi ca indivizi animam fiecare loc prin care ne purt au pașii. Acum când ieși din casă strict
pentru a-ți procura alimente sau medicamente sau ceva ce necesi tă să-l ai în momentul ăsta, strada e

18 
 pustie, am impresia că trăiesc într-un film cu Vestul Sălbatic. Chiar mi-e dor de toată lumea și de fiecare
activitate pe care o făceam înaint e de pandemie, chiar dacă atu nci nu-i dădeam atât de mare importanță.
Cine ar fi crezut că nu o să mai ai voie să ieși la o plimbare pe malul Begăi? Mi-e dor să-
mi văd familia, chiar dacă oricum eram obișnuită să-i văd rar f iindcă sunt departe de ei, doar că atunci
știam că oricând mă ia un dor nebun de acasă pot să iau trenul și să plec la Bacău să-i revăd pe ai mei.
Mi-e dor să-mi văd prietenii. Mi-e dor să merg la facultate, ce ea ce nu am crezut că o voi spune vreodată,
dar da, chiar îmi este dor să nu ajung la timp pentru cursuri ș i să-mi petrec jumătate de zi în incinta
universității. Mi-e dor să ies în oraș și să-mi petrec câteva o re bune pe malul Begăi citind ceva sau
auzindu-l pe prietenul cum îmi cântă la chitară pe ponton. Mi-e dor de toți și toate! Cred că perioada
asta de pandemie și izolare e de fapt o perioadă în care învăță m ce e dorul, învățăm că ar trebui să
apreciem mai mult prezentul, fiindcă oricând ne putem pierde li bertatea.
Astăzi, nici nu știu a câta zi de autoizolare e, nici nu vreau să știu, fiindcă dacă încep să
numerotez zilele de stat acasă am impresia că nu mai trece timp ul. Am decis în urmă cu câte zile să
renunț la a mai citi în exces noutăți legate de acest virus car e unii ar zice că ne-a furat viața (și la propriu
și la figurat; da, ne-a cam furat din vieți), dar cred că de fa pt nu a venit în viața noastră cu scopul să ne
omoare sau să ne fure ceva, ci mai degrabă să ne învețe să preț uim mai mult ceea ce avem și ceea ce ne
înconjoară. Nu mă mai interesează cât de prezent e acest virus în viețile noastre, fiindcă știu că e în
lumea noastră, dar așa cum a venit de nicăieri, așa va și pleca . Panica creată de „imaginea” lui, cred că
ne înspăimântă pe toți, însă cred că nu ar trebui să-i hrănim a ceastă teamă care s-a instalat în mintea
noastră, fiindcă am putea să o luăm razna (asta dacă nu deja am făcut-o, de când suntem în casă, nici nu
știu dacă mai suntem sau nu întregi la minte). Nu credeam că am să ajung vreo dată să trăiesc într-o realitate atât de lipsită de vlagă și
de viață. Parcă totul e așa necolorat, în alb și negru, iar lum ea așteaptă să-și primească din nou creioanele
colorate să poată începe a colo ra realitatea asta care s-a prod us în ultima lună. Nu credeam că voi ajunge
să trăiesc ziua în care o simplă strângere de mână sau o simplă îmbrățișare ar putea deveni un mod de a
răni pe cineva. Încă sper că am adormit și că trăiesc într-un a șa-numit coșmar, iar mâine totul va reveni
la normal.

19 
 

2. 26 martie – a 12-a zi de carantină
Ștefania Lazăr
Ziua 12 de stat în carantină…evident că tot programul și toat e obiceiurile îmi sunt date
peste cap, trebuie să mă obișnuiesc și să mă adaptez acestei si tuații…spun să mă adaptez faptului că nu
pot ieși afară, am întrerupt r elațiile sociale de tipul face to face și le-am mutat în spațiul virtual. În ceea
ce privește modul de desfășurare a cursurilor, m-am adaptat rap id, ar doar acestor moduri de predare,
nu și volumului de teme și proi ecte care a năvă lit peste noi în această perioadă.
Ce poți face stând în casă atât timp…și nu se știe cât va mai dura; obiceiurile generale se
rezumă la gătit, teme și proiecte pentru facultate, curățenie ș i dezinfectare, vizualizare de filme, citit,
petrecerea timpului cu familia…
Ziua de astăzi pare că a trecut mai repede decât toate celelalt e…evident că atunci când ai
ceva de făcut timpul capătă o altă viteză…M-am trezit cam târ ziu (asta a devenit o obișnuință, sper să
mă adaptez repede la progra m când vom fi din nou liberi  ), am început să fac puțină ordine prin casă,
să pun lucrurile la locul lor… cu atâta activitate de dimineaț ă simțeam că mi se face foame, așa că am
mers să ajut la pregătirea mesei. După ce am terminat de mâncat , am zis să aprind puțin laptopul, sa văd
ce se mai întâmplă în mediul virtual (mai ales că urma să avem un curs online), descoperind cu stupoare
noi teme, noi proiecte cu termene limită…în sfârșit se apropi e ora de începere a cursului, m-am conectat
pe Google Meet și așteptam prezența profesorului. După terminar ea acestui curs, am simțit nevoia de
puțin aer curat, proastăt…așa că am petrecut puțin timp în cu rtea casei…la soare, singură cu gândurile
mele și speranța de a reveni totul la normal în cât mai scurt t imp.
Am revenit în casă după ceva timp și am observat laptopul de pe masă care mă striga să
îi rezolv câteva teme…așa că m-am apucat de noi teme și proie cte care, cu toate că aveau un termen
limită mai îndelungat, am preferat să le rezolv din timp…cum reușeam să trimit o serie de teme, cum
primeam alta nouă, era un fel de schimb .
Am terminat într-un final și o p arte din teme, restul le lăsase m pe ziua următoare, pentru
că un gând pofticios mă cuprinsese, ci anume niște clătite deli cioase , așa că m-am apucat de treabă
(noroc că avem provizii de făină ). După ce mi-am satisfăcut această poftă alături de familie, m -am
alăturat tentației de a transforma acea seară obișnuită într-o seară de Netflix, cu popcorn și suc (să îmi
amintesc de Cinema). Spre dimineață simțeam cum mi se așterne o greutate deasupra pleoapelor, așa că
am mers spre pat, cu gândul că mâine este o nouă zi provocatoar e de a găsi soluții pentru a accelera
timpului și, implicit, a acestei perioade.
Consider că în această perioadă grea prin care trecem cu toții, unii mai afectați decât alții,
unii cu servici, alții în șomaj sau dați afară, unii cu dreptul de a părăsi încăperea cu motive bine
întemeiate, alții în carantină t otală, unii cu provizii, alții fără…există totuși și o parte pozitivă pe care ar
trebui să o sesizăm…faptul că planeta și-a redus din poluare, că suntem sănătoși și nu ni se cere decât să
stăm în casă…și nu în ultimul timp, cred că oamenii ar trebui să învețe ceva din această întâmplare, și
anume de a aprecia maxim libertatea, de a petrece cât mai mult timp cu prietenii și persoanele apropiate
de fiecare dată când au ocazia, mulți elevi probabil o să iubea scă să meargă la școală deoarece cursurile
online pot părea mult mai dificile și solicitante decât cele ob ișnuite.

20 
 

3. Dragă jurnalule…
Adina Lupu
Astăzi m-am trezit cu greu la ora 8. M-am spălat in graba pe fa ta si pe dinti, mi-am aruncat geaca peste
pijamale si am plecat cu cainele la plimbare. Nu are sens sa ma preocup de ce o sa zica ceilalti ca am
iesit in pijamale pentru ca rareori ma intalnesc cu cineva, iar atunci cand o fac este o alta persoana in
pijamale care isi plimba cainele…saaau un varstnic ce incalca ordonanta militara si nici nu are curajul
sa ma priveasca. 😊

Dupa plimbare am pregatit micul dejun pt mine si iubitul meu, d upa ce m-am spalat riguros pe maini,
evident. Apoi am dat drumul la masina de spalat haine, daca spa l duminica ma simte soacra-mea ca
pacatuiesc si ma suna de la capatul lumii …mi-e mai frica de mo rala ei decat de ce zice Dumnezeu.

M-am decis sa ma schimb totusi in haine de “afara” doar ca sa i mi ridic spiritul un pic si sa nu ma simt
ca un “couch potato” toata ziua. Ies din baie mandra de hainele mele si ma intalnesc cu privirea surprinsa
a iubitului meu “DA UNDE MERGI?!? !?” Eu:“Pe canapea” …si plec p lictisita sa imi deschid laptopul.
Deschid cosmarul si BLING BLING BING POP BEEP POP ( a s t a e s un etu l a n – s h pem i i d e t em e s i
requesturi de facut).

E ok…nu, chiar e ok…poate ca stresul si anxietatea pe care mi l e provoaca facultatea sunt menite sa ma
faca sa uit de haosul de afara. Da, sunt sigura ca asa e, vorba aia…daca te doare cap ul, taie-ti o mana si
BAM! ai si uitat ca te durea capul, nu?
Cand m-am apucat si eu mai bine de eseurile de la teorii sociol ogice contemporane (daca jobul meu din
viitor ar depinde exclusiv de materia asta as renunta in ACEAST A secunda la facultate… cam atat de
tare urasc chinuiala aia de materie) 😐, chiar atunci il apuca pe boyfriend-ul meu cheful de cumparatu ri.
Pentru ca a mers cu 110 in localitate si nu mai are permis, l-a m dus eu la market si am asteptat in masina
(sunt racita). Zis si facut!

Am ajuns noi cu plasele de cumparturi in casa si am realizat ca trebuie dezinfectate, clar, ca doar nu poti
pune alimentele asa contaminate in frigider. Am lasat cofragul cu oua pe care il aveam in mana pe blatul
din bucatarie si plec sa ma spal pe maini. Ma intorc de la baie si iubitul meu ma intreaba usor exasperat
de ce am pus ouale pe masa? Eu: “da unde trebuia sa le pun?” El :“Nu pe masa! Acolo mancam! Tu nu
esti deloc atenta cu virusul asta! Nu iti pasa!” Eu: “da unde t rebuia sa le pun??? Putem sterge oricand
masa cu dezinfectant” El: “Nu! Mai bine le pui pe jos” Eu: “dec i o sa stergi podeaua mai apoi? “
Oricum…ca sa rezum totul: am urlat unu la altu, am aruncat cu t oate plasele pe jos, am fost foarte
aproape sa arunc cu cofragul de o u a p e j o s ( n u a m f a c u t – o ! 😊), am lasat cofragul frumos pe
podea…apoi m-am abtinut sa nu il calc in picioare cand am iesit nervoasa din bucatarie (nici un ou nu
a fost ranit in aceasta cearta).

21 
 Dupa 5 minute m-am intors totusi in bucatarie sa curat alimente le ce stateau acum pe podea. Iau un
prosopel, il umezesc bine cu spirt si incep sa curat. BEEEP BEE E BEEEE BEEE BEEE BEEE BEEEE
incepe si urla alarma de gaz (probabil din cauza vaporilor de a lcool) si nuuu seeee maaaai
oprea!!! …efectiv simteam ca pot sa tai cablul cu dintii numai sa o fac sa taca. M-am dus si am dat cu
sigurantele jos. S-a facut liniste si s-a ars si sistemul audio . 😐

Este o perioada dificila pentru viata de cuplu…DA-MI DOAMNE R ABDARE…
Cursurile au inceput la ora 13:00, dar eu eram deja cu ochii in calculator de la 11:00 si bateria telefonului
era deja pe moarte. M-am cocosat deja de atatea zile de cand imi fac veacul pe cana pea cu nasul in laptop. Simt cum spatele
imi cedeaza, dioptriile imi cresc, cearcanele prind culoare si motivatia mea se duce cat vede ea cu ochiul
ala bun… Cel mai misto e cand ma chinui sa inteleg ceva la curs (online) si latra cainele…ca de…il aude pe al
vecinului. Sau bate vecinul la usa ca vrea recomadari, nu e sig ur ce router sa isi cumpere 😐. Cand nu
mi gasesc castile si vecina s-a apucat de snitele sau renovat ( nu sunt sigura).
AAAAAAAAAAHHHHHH! (urlet pe interior) Printre cursuri am facut cam totul pe graba…am mancat repede o ciorba, am aspirat superficial …cateva
ore mai tarziu am reusit sa dau si cu mopul repejor, am program at cainele la veterinar (ca acu’ il apuca
si pe el). Pe la 20:00 mi-am pus iar pijamalele si am plimbat c ainele, pe la 21:00 am reusit sa mancam
cina si dupa ce m-am mai cocosat un pic la laptop si am mai ter minat din teme am inchis nenorocirea.
Zilele in izolare sunt parca din ce in ce mai scurte si asemana toare, inca un pic si nu mai stiu ce zi e…mi
se pare ca timpul zboara…imi dau seama ca e tarziu doar dupa ce ata graduala care imi acopera ochii si
incep sa nu mai vad pe ecran. Distanta sociala se resimte si in casa. Desi iubitul meu lucre aza de acasa abia avem timp sa ne vorbim,
fiecare sta in camera lui cu laptopul lui. Daca am ceva sa ii s pun ii dau mesaj 😊Vine seara si suntem
atat de obositi psihic…de parca ne-am intors de pe camp.
Seara termin cu un ecran si ma lipesc de altul. Dau drumul la T v…sa vad cum au evoluat lucrurile si sa
ma informez despre cele mai noi ordonante militare. Apoi imi v ad familia pe alt ecran. Vorbesc si cu
bunica, este important sa ii ream intesc zilnic ca daca a trecut prin comunism nu este imuna la virus, dar
cel mai bine functioneaza teama de amenda 😉 Dupa tot acest ritual ma pun s i eu in pat si incep sa ma
relaxez …si atunci imi aduc amint e ca am uitat sa scot hainele din masina de spalat 😐 F””K
Sper sa nu o iau razna! 😊

PS: Spala-te pe maini si nu uita sa platesti factura la Netflix !

22 4. O
zi din viața mea
Adriana Trușcă (Crișan)
Era o zi frumoasă de sâmbătă, ultima sâmbătă din luna martie, un martie cum nu am mai
trăit vreodată. Dacă până acum doream să petrec mai mult timp a casă, cu familia mea, iată că acest lucru
s-a îndeplinit, dar nu cum aș fi dorit eu, ci în felul în care a dorit Dumnezeu.
Sâmbetele, de obicei aveam treburi gospodărești, nu prea mai a veam timp de joacă cu
fetița mea, de dimineața începeam făcând cumpărături, mașina de spălat era și ea ocupată cu treaba ei,
apoi în bucătărie, călcat și curățenie, baie și tot ce era necesar pentru a debuta încă o săptămână în care
fiecare eram ancorați în lucrul nostru.
Ei bine, această sâmbătă a fost una deosebită, nimic din celelalte, nu s-a mai regăsit, cele
gospodărești erau deja terminate, cumpărăturile făcute, dar noi , cei trei, eram altfel, fiecare trist pentru
că nu aveau cum să se îndeplinească planurile făcute cu ceva ti mp în urmă, nici măcar afară să ne jucăm
nu puteam, deși vremea era minuna tă, cerul senin, soarele lucin d frumos parcă îmbiindu-ne să ieșim
afară, pomii plini de flori, grădinița din spatele blocului râd ea de frumusețea și parfumul florilor, iar noi
ursuzi și necăjiți, fiecare de ale lui. După ce am servit micul dejun, am început să dezbatem cum am
putea să ne petrecem timpul în așa fel încât să ne ridicăm mora lul, să ne bucurăm de tot ceea ce era așa
de minunat. Atunci, am conștientizat că aveam prea mult timp, c ă trebuia să găsim activități comune
care să ne mulțumească pe toți, așa am început prin a ne juca unele jocuri de care uitasem că le mai avem, apoi a urmat un timp dedicat picturii pentru mine și feti ța mea, apoi iarăși joacă și astfel am
descoperit că venind seara, timpu l a trecut prea repede și noi adulții eram mai copii decât fiica noastră.
Consider că a fost o lecție frumoasă. Dacă, timp de două săptă mâni, fiecare am avut doar
activități online, soțul cu luc rul de acasă, fetița cu lecții o nline de acasă, eu online de acasă, deja fiecare
aveam un anumit spațiu, bătând la ușă pentru a nu deranja, parc ă eram niște străini, niște colegi de
apartament, fără să mai simțim bucuria de a fi acasă.
Tehnologia, a fost la mare înălțime, totul online, cursuri onl ine, teme cu grămada, parcă
noi nu am mai avea nevoie de nimic altceva decât să lucrăm non- stop, să acumulăm atâta informație, pe
de o parte bucurie, aveam suport de curs așa cum mi-am dorit, d ar am constatat că anumite foruri au
considerat că dacă ne vor ține cât mai ocupați, poate nu vom ob serva ce se întâmplă în aceste zile, cu
care generația noastră nu s-a ma i întâlnit până acum, un virus care face prăpăd pe pământ.
Cu o săptămână în urmă am vizionat un film, despre o epidemie, un anumit virus, care
producea febra hemoragică, un film mai vechi, față de perioada în care s-a manifestat într-o anumită
parte a lumii, apoi am vizionat alt film, tot vechi, dar care v orbea tot despre un virus, în care concluzia
era că oamenii în dorința de putere, uită să mai aibă compasiun e pentru semeni, uită că și ei sunt făcuți
tot din același aluat. Am rămas uimită pentru că asemenea filme s-au produs cu mulți ani în urmă, înainte
de a trece noi prin această experiență, dar că, tratau de fapt, probleme care pentru noi sunt fierbinți.
Realizăm că tot prin ceea ce trecem este o situație destul de gravă la nivel mondial și dacă
te lași purtat de mass-media în permanență ajungi să deznădăjdu iești, să disperi și să te sperii. Dar pe de
altă parte dacă ai o credință într-un Creator, te lași în voia Lui, nu ești fatalist, dar ai siguranța că totul
se întâmplă conform planului Său. Așadar, este important să îți dedici din acest timp și relației cu El.
Timpul acesta, este un timp în care ne putem cunoaște mai bine noi între noi, familia
noastră, noi cei trei, fetița noastră aflată la vârsta adolesce nței, cât și noi cei doi, care avem fiecare alte

23 
 probleme legate de servici, facultate. Indiferent de tipul nost ru de caracter, am învățat cu toții în aceste
zile că trebuie să fim maleabili, calmi, temperați și mai uniți .
Nu știm care și cum va fi povestea despre această perioadă, da r am ajuns cumva la vorbele
bunicului nostru care spunea că: „Viața este frumoasă, dacă ști i să o trăiești!”. Probabil, ca mulți alții,
am lăsat să se depună praful peste aceste vorbe și amintiri ale bunicului nostru, dar acum ne-au revenit
vii în minte. Dacă vom trece cu bine peste această perioadă, do rim să știm să ne trăim viața, fără să
uităm să fim uniți și buc uroși că suntem vii.
Chiar dacă totul este diferit față de tot ce am trăit până acu m, am descoperit că lucrurile
mărunte sunt cele care dau valoare. Am avut timp în fiecare zi, în această perioadă de stat acasă, să
privesc și să mă bucur de fiecare rază de soare, de fiecare flo are nouă care a apărut în copacii din spatele
blocului, fiecare frunzuliță verde, fiecare tril al păsărelelor și să fiu plină de mulțumire pentru toate
acestea. Am recunoscut, eu în discuția m ea cu mine, că am uitat să mă b ucur de tot ce mă
înconjoară, de tot ce am și am r eușit, am uitat să văd zorii di mineții, strălucirea soarelui, a florilor,
liniștea aceasta pe care nu am mai avut-o și să îmi scalez din nou totul, să le pun într-o ordine care acum
este cu totul alta decât înainte de această perioadă. Mi-am adu s aminte, că e important să nu uităm că
încă putem să fim copii, că nu trebuie să ne lăsăm duși de valu l haotic al rutinelor noastre zilnice, că
trebuie să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară, că trebuie să ne facem mai mult timp unii pentru
alții, să vedem că timpul trece și că nimic nu este mai valoros decât ceea ce semănăm în jurul nostru,
aceasta se transmite mai departe. În aceste zile, mai mult ca oricând, am conștientizat că panic a, disperarea și nepăsarea
pentru semeni, sunt cele mai des folosite, că dragostea, compas iunea și bunătatea sunt cam rare sau pe
cale de dispariție, că omul se lasă purtat de val sau de frică acționând fără să gândească, dacă nu la alții
în general, măcar la cei dragi ai lui. Sunt tristă pentru situația în care suntem ca omenire, nu pute m știi răspunsuri la multe
din întrebările care ne vin în minte, probabil nu le vom afla n ici după această perioadă, dar rămân
pozitivă și indiferent de finalul acestei perioade, sunt mulțum ită că pot vedea altfel toate lucrurile.
M-am bucurat să șiu că poate într-o zi, aceste relatări ale no astre, vor fi citite de cineva
mai tânăr, care nu a trecut prin această perioadă de criză…. În încheierea povestirii mele, aș vrea să concluzionez, spunân d că viața este frumoasă,
dacă ști să o trăiești, deci merită a fi tr ăită și nu irosită.

24 
 

5. Jurnal de activități – 29.03.2020
Ana-Maria Fetti
Data de 29 Martie nu am ales-o la întâmplare, am ales ziua acea sta deoarece a fost o zi mai controversată,
d-abia acum am simțit că mă simt izolată și fără scăpare, chiar dacă am stat deja “izolată” de 10 zile.
Ce fac într-o zi oarecare de când a început toată nebunia? Nu cred că fac ceva nou, sau într-un mod diferit. Cred însă că cu toții aveam nevoie de această pauză de
care avem parte în tot haosul care se întâmpla zilnic în viețil e noastre. Îmi place că s-a întâmplat nebunia
aceasta, eu îi spun nebunie pentru că, sincer nu credeam că o s ă apuc să văd provocarea aceasta cu ochii
mei, și chiar să o simt. Totuși, în zilele acestea am stat mai mult cu mine, cu imaginația mea și cu visurile
mele.

Citesc poate mai mult, sau îmi doresc asta de la mine dacă tot am acest timp liber, citeam și înainte de
toată nebunia, pentru că mi-am p ropus asta să fac zilnic, să mă dezvolt zilnic și să scot tot ce e mai bun
din mine. Scriu, am un jurnal, cred că îl pot numi jurnal, acolo îmi prop un să-mi scriu recunoștințele din fiecare
zi, dorințele pe termen scurt, ce îmi doresc să îmbunătățesc la mine, dar cu zilele acestea în care mai
mult meditez și gândesc mai profu nd problemele mele, am făcut o pauză și din a scrie în jurnal.
În zilele acestea parcă am devenit puțin mai melancolică și am prea mult timp să mă gândesc și parcă
nu e bine, ajung să aprofundez prea mult în imaginația mea dar și în dorințele mele încât mă panichez
deseori. Acum, fac lucrurile puțin mai relaxată deoarece nu sun t presată de timp și deoarece nu mai am
toate activitățile de când a început nebunia, eu fiind o persoa nă căreia nu-I ajunge niciodată timpul.
Oamenii spun în general că viața de student e ușoară, credeam ș i eu asta până să devin student, acum o
văd din altă perspectivă. Sunt o persoană foarte organizată, de acea îmi place să-mi organizez foarte
bine și timpul, așadar timpul meu este împărțit între job part- time(6 ore), facultate( proiecte, teme,
practică, etc.) și dezvoltare p ersonală( citit cărți, vizionat documentare, filme, seriale), ieșit cu prietenii(
ieșit în natură, party-uri, plimbări cu bicicleta), sport(dacă mai am timp).
Lucrurile care îmi lipsesc cel mai mult în această perioadă sun t ieșirile în aer liber, dar cel mai mult cred
e nevoie aceea de libertate cu care eram obișnuiți care ireal n i s-a luat brusc. Sincer, pentru mine pare
ireal ce se întâmplă, am vizionat foarte multe filme care arăta u așa cum arată perioada asta din viața
noastră, dar cred că e foarte benefică pauza aceasta pentru toț i.
Cum arată timpul meu în această perioadă și cum îl gestionez? Plictisitor. Plictisitor și fără inspirație, nu îmi aduce nici o satisfacție această perioadă în care nu mai
sunt la fel de productivă ca în perioada când “nu aveam timp” ș i totuși îmi organizam mai bine
activitățile și aveam timp pentru toate. Acum, am prea mult tim p și nu știu să-l gestionez. Pauza aceasta
mi-a plăcut la început, trebuie să recunosc că voiam să stau și să nu fac nimic. Nimic însemnând să nu
merg la job și la facultate, credeam că aceste sarcini mă obose sc teribil, dar cred acum, că mă obosește

25 
 mai tare perioada aceasta în care stau și nu am nici o dorință sau nici o inițiativă să fac ceva mai mult
decât făceam. Timpul, ce să zic de timp, trece mult mai repede în unele zile, iar în altele parcă o zi
durează 3 zile, ciudat știu. Aș vrea să știu cum e pentru alții, dar pentru mine nu e la fel de plăcut așa cum mă așteptam. Am nevoie
de activitățile mele și de rutin a mea, mă simțeam mai bine.
Cam atât am de spus despre o zi oarecare din viața mea de când a început nebunia, sper să treacă curând
și să ne întoarcem înapoi la viața noastră și activitățile noas tre de rutină. Chiar cred că avem nevoie de
o rutină, de fapt, eu aș numi o disciplină.

26 
 

6. Jurnal de carantină – 29.03.2020
Renata Trofin

Ziua 9 de stat în casă… M-am trezit la ora 15, pentru că, for some reasons, programul meu de
somn a fost afectat în ultima perioadă. Nu doar al meu, din cât e am observat. Se pare că toată lumea se
întreabă „ce episod din Black Mirror e ăsta?”. În ultima săptă mână, am reușit să adorm la ore deloc
rezonabile, 6 dimineața mai exact.
Practic tot ceea ce fac toată ziua și toată noaptea este să măn ânc și să mă uit la seriale, filme,
anime-ur, ted talks și numere de stand up comedy. De asemenea î mi umplu timpul și jucându-mă pe
calculator. Jocul meu cel de toate zilele, League of Legends, c el mai enervant și adictiv joc, cu cei mai
toxici jucători.
Spre rușinea mea, nu-mi displace acest mod de a face timpul să treacă. Dar sunt conștientă că
după o perioadă, acest lifestyle nu va mai fi confortabil. Deja devine plictisitor. Bineînțeles, mă ocup
aproape zilnic și de școală, teme și proiecte. Sunt prioritare. Îmi place să realizez temele pe care ni le
dau profesorii în ultimul timp. S au.. o mare parte din ele. Cre d că sunt printre puțin ele persoane care nu
se plâng legat de modul în care ne realizăm activitatea școlară . La urma urmei…ce altceva ar trebui să
facem? Toată lumea se plânge, dar nu am auzit să se vină cu ide i noi și briliante.
Astăzi am rugat-o pe mama să mă lase să merg eu la magazin în l ocul ei. Dar nu înainte să-mi
pun echipamentul: mănuși în mâini, mască pe față plus haina mea de ploaie care mă făcea să arăt ca un
mad scientist. După ce a râs de mine 10 minute, mi-a dat să sem nez repede o declarație și am ieșit afară.
M-am simțit ca atunci când eram co pil și mă lăsa în sfârșit să ies afară după ce îmi terminam temele.
Era frumos și soare. Am mers agale până la magazin pentru a mă mai bucura puțin de raze. „The sun
hits different when it`s illegal” , m-am gândit. Venind vorba de asta, o mașină de poliție tocmai trecea
pe stradă. Pentru o secundă m-am gândit că m-ar putea opri, whi ch is fine, pentru că aveam hârtia chiar
în buzunar . Însă nu s-a întâmpla t. Domnii păreau cam ocupați, fredonând manele cu geamul mașinii
larg deschis. That`s the spirit… I guess. Am râs și am scos r epede telefonul să le povestesc și prietenilor
mei, după care am continuat spre magazin.
După ce am luat tot ce îmi trebuie, m-am gândit că dacă tot sun t afară, aș putea să-i fac o vizită
prietenului meu, să văd el cum face față statului în casă. Bănu iesc că faptul că plângea pe o melodie de
a lui Vali Vijelie nu este tocmai un semn bun.
Mă întorc acasă într-un final. Tot mergând, mi-au trecut prin c ap 1000 de lucruri. Am realizat
că îmi place să văd orașul gol. Gol și însorit. Nu l-am mai văz ut nici măcar o dată așa. Era liniște. Nu-
mi lipsesc copiii gălăgioși din cartier, să fiu sinceră. De ase menea m-am gândit că mă bucur nespus să
petrec timp cu ai mei. Parcă suntem mai apropiați ca niciodată iar apartamentul nostru se simte mai
confortabil ca niciodată. Ciudat. În fiecare zi am stat împreun ă uitându-ne la filme, gătind și ignorând
știrile alarmante de la tel evizor. Liniște și pace.
Ajung acasă și îmi reiau noua și nesănătoasa rutină, așteptând ora 6 dimineața pentru a putea
dormi.

27 7.
Jurnalul unui student care trăiește vremurile pandemiei 2020
Lia Moraru
Dragă jurnalule,
Este duminică, 29.03.2020. O zi frumoasă cu mult soare și famil ie.
Fiind sfârșit de săptămână m-am trezit destul de târziu, la or a 10:30 mai exact. Mi-am
început ziua cu o cafea pe care am savurat-o în curte pe șezlon g alături de părinții mei,
sora mea și cățelușa Lady. În ti mp ce povesteam cu familia, pr iveam în jur cum natura
a început să prindă viață. Am văzut copacii înmuguriți, rânduni cile care se învigorau în
apa din fântână.
Întrucât părinții mei s-au pregătit din timp cu amenajarea curț ii pentru sezonul de vară am și uitat pentru
câteva minute situația cu care ne confruntam peste tot în lume și de hastag ul „stăm acasă” care, deși la
început era folosit tocmai pentru a ne constrânge involuntar să stăm acasă, acum totul era cât se poate
de voluntar.
În această situație, în care statul acasă în permanență
ne-a schimbat total viețile, timpul trece altfel, motiv pentru care încerc să fiu eficientă în ceea ce privește studiul pentru facultate, dar în același timp încerc să apreciez ceea ce înainte am subestimat și anume, timpul calitativ petrecut în familie. Așadar, după ce am petrecut acest minunat timp, am decis să învăț câteva ore pentru a fi la zi cu lecțiile pentru săptămâna ce va urma deoarece a fi student la drept implică lectură zi de zi.
În momentul în care am observat că materia Obligații.
Partea generală 1 s-a instalat rezonabil în memoria mea, iar sancțiunile aplicate persoanei juridice din cadrul materiei Penal. Parte generală 2 mi-au clarificat diferențele dintre ele si persoana fizică, am simțit că e momentul să mă reîntorc la familie. În momentul în care am mers în curte, părinții mei pregăteau cina, iar eu, pentru a îndulcii situația am pornit muzica pentru a da zilei puțin mai multă culoare. Am început să dansăm cu toții și am râs neîntrerupt până la finalul cinei. După ce mi-am luat rămas bun de la cei dragi, m-am pregătit pentru somn și am început să vorbesc cu prietenii mei, să văd dacă sunt bine cu toții și bineînțeles, să văd cum se descurcă. Fiecare are un stil
divers și fiecare caută alte modalități de acomodare la

28 
 noua viață. Eu am decis să prezint o zi liniștită care e astfel nu doar acum pe timp de pandemie, ci
aproape mai mereu. Familia mea susține statul în casă și izolarea pentru a fi în s iguranță și am acest stil de viață de mai bine
de trei săptămâni, iar deși la început mă deranja profund, acum lucrurile stau altfel întrucât mă bucur de
ceea ce era cu adevărat important, învăț relaxată și fără a fi sub presiunea de a mă încadra în timp și nu
în ultimul rând, mă odihnesc considerabil. Zilele din timpul să ptămânii sunt relaxante conform
programului întrucât am timp să mă pun la zi cu tot ceea ce am de făcut, de la învățat, până la curățenie
și odihnă. Bineînțeles că îmi este dor de prietenii mei, de con dusul mașinii, de mediul formal din cadrul
facultății, dar încerc să-mi fac carantina cât mai plăcută pent ru a valorifica fiecare moment petrecut în
această viață deoarece sunt convinsă că totul se întâmplă cu un motiv, iar în momentul în care mă voi
putea întoarce la viața mea obișnuită, cu siguranță o voi aprec ia mai mult. Vremurile pe care noi astăzi
le trăim sunt rare și consider că noi, cei care nu putem fi în prima linie putem totuși să nu-i încurcăm pe
aceștia din urmă dându-le și mai mult de lucru.

Un motiv care îmi umple inima de fericire îl reprezintă faptul că, pandemia deși pune în pericol viețile
oamenilor, ea contribuie la viața planetei făcând-o să respire mai ușurată ca niciodată datorită scăderii
poluării. Un alt motiv de bucurie îl constituie prietenii mei c are tratează situația ca atare, unii dintre ei
contribuind considerabil la această perioadă dificilă. Unul din tre ei căruia îi merită ascultată povestea
este un proaspăt student la facultatea de Drept care încerca și înainte de pandemie să-și gestioneze timpul
într-o manieră cât mai eficientă, dar în urma convorbirilor cu el seara, înainte de culcare, am rămas
profund surprinsă motiv pentru care i-am cerut să-și povesteasc ă și el viața pe timp de criză în câteva
rânduri deoarece este un bun exemplu de urmat. Așadar, “Bună ziua ! Numele meu este Briciu Matteo-Luca, iar ast ăzi vă voi descrie o zi din via ța în
carantină. Această pandemie a virusului COVID-19 a pus întreaga popula ție la pământ, iar cele mai
afectate persoane sunt, din punctul meu de vedere, persoanele extrovertite. E greu s ă fi în pielea unui
extrovertit în asemenea situa ții. Deși la începutul st ării de urgen ță aveam impresia c ă voi putea gestiona

29 
 foarte bine situa ția, ei bine, m-am în șelat amarnic deoarece în ciuda faptului c ă locuiesc la cas ă (deci
am atât o curte spa țioasă cât și o grădină pe care o pot cultiva pentru a-mi ocupa timpul), nu reu șesc
totuși să-mi satisfac îndeajuns nevoile pe plan social. Astfel c ă după lungi seri de reorganizare a
programului personal am reu șit în sfârșit să îmbin via ța de student cu cea de adolescent.
Trebuie s ă mărturisesc faptul c ă până să ajung să-mi creez programul dorit, carantina m-a ajutat s ă
mă pot apropia mai mult de fratele meu de 11 ani cu care am reu șit să am o rela ție mult mai bun ă, dar
și să mă bucur de mai multe momente al ături de familie.
Acestea fiind spuse, o zi din via ța mea în carantin ă arată cam așa:
Dimineața mă trezesc, servesc micul dejun al ături de o cafea și mă pregătesc pentru cursurile /
seminarele din ziua respectiv ă la care urmeaz
ă să particip. În cazul în care orele încep dup ă-masa, de
obicei o ajut pe bunica mea la muncile câmpului, dar în unele zile fac și curățenie prin cas ă, în curte,
în grădină, cât să arate totul cât mai ordonat. În mare parte tr ăiesc din plin via ța la sat. Dup ă ce
finalizez orele din cadrul facult ății, las la o parte via ța de student și revin la via ța de adolescent.

Viața mea de adolescent pe parcursul acestei pandemii este compus ă din 90% voluntariat și 10% timp
liber. La începutul instaur ării stării de urgen ță, m-am oferit voluntar de a le asigura cump ărăturile
persoanelor care se afl ă în imposibilitate de a se deplasa la un magazin alimentar. Dar acest plan nu a
dat roade a șa că l-am schimbat radical: am ini țiat o strângere de fonduri / alimente pentru b ătrânii
neajutora ți și pentru p ărinții care nu au venituri stabile pentru a le asigura copiilor un trai decent. A șa
că de atunci, în fiecare zi m ă deplasez cu bicicleta la persoanele din comuna Mo șnița Nouă, în care
locuiesc, pentru a le asigura traiul necesar pe timpul carantinei. Acțiunile mele cu scop umanitar au început s ă ia amploare în momentul în care într-o zi am primit un
telefon din partea unei prietene care mi-a adus aminte faptul c ă avem o sum ă mare de bani aduna ți în
Fondul de Dona ții al Grupului de Duba și din Moșnița Nouă. În acea zi i-am convocat pe to ți membrii
Grupului de Duba și într-o video-conferin ță în care am venit cu urm ătoarea propunere: suma de bani
să fie împărțită în două jumătăți egale, urmând ca o jum ătate să fie donat ă Spitalului Victor Babe ș, iar
cu cealalt ă jumătate să le asigur ăm în continuare un trai decent persoanelor din sat care au nevoie de
ajutor. Cu to ții au fost de acord a șa că m-am pus pe treab ă.
După depunerea sumei donare în contul Spitalului Victor Babe ș, am luat leg ătura cu o persoan ă din
cadrul prim ăriei comunei cerându-i lista cu persoanele asistate social pe care le aveau în baza lor de
date. Persoana respectiv ă mi-a dat multe nume înso țite și de adrese, iar din acea zi continui s ă mă
deplasez cu bicicleta zilnic pentru a le asigura hrana necesar ă persoanelor care au nevoie.
În urma tuturor deplas ărilor și kilometrilor parcur și ajung într-un final acas ă, de obicei în jur de orele
21:00-22:00 și mă întorc la cititul materiei pent ru examenele din cadrul facult
ății.
În concluzie, pe perioada acestei pandemii și a carantinei, am reu șit să pot am activitate fizic ă și contact
social respectând prevederile ordonan ței militare, ba chiar mai mult, am reu șit să fac un bine
comunității din care fac parte și sper ca pân ă la finalul acestei pandemii s ă-mi pot ajuta to ți consătenii
care sufer ă din cauza acestui virus.”

30 
 În final, observ cum pandemia ne determină pe fiecare să ne reg ăsim și să ne organizăm viețile în așa
fel încât să depășim acest moment într-o manieră cât mai benefi că pentru fiecare dintre noi. Mai mult,
bănuiesc că majoritatea încercăm lucruri noi la care este posib il să și excelăm cum ar fi gătitul, pictura,
activități pe care eu personal le -am îmbrățișat cu drag. Este u til ca în această perioadă să ne acordăm
mai mult timp nouă pentru a ne cunoaște pe noi înșine și pentru a ne dezvolta. Cu toate acestea, trebuie
să fim mereu alături, măcar psihic, de toți cei care nu sunt at ât de norocoși ca și noi și care se luptă cu
virusul. Sper și îmi doresc ca tot ceea ce e mai bun în lume să vină odată cu trecerea acestei pandemii,
si totodată, aceasta să reprezinte o lecție de viață pentru înt reaga omenire, pentru a aprecia mai mult
ceea ce se întâmplă în cadrul ei, căci un artist a spus cândva, ” fi schimbarea pe care vrei s-o vezi în
lume.”

31 
 

8. Jurnal – ziua 8

Flavius Rus
30.03.2020, o zi de Luni Sunt trezit de telefon care a sunat la ora 08
41, am răspuns dezorientat, creierul meu încă nu putea realiza
ce se petrece în acele momente. Îmi aduc aminte doar ultimele c ifre din acel număr de telefon pe care
nu îl aveam memorat, ”te apelează …396”.
‐ Aloo! – Zic eu cu o voce somnoroasă, nedumerită.
‐ Bună ziua, am de transportat o va nă și un lavoar până la Nojag, sunt 15 kilometri. Cât ma costă?
– se aude din difuzorul telefonului pe un ton grăbit.
‐ Ăăăa, transport, da. Vă sun în 2 minute că nu pot vorbi acum.
Și închid telefonul, mă ridic din pat, merg spre living, caut r epede distanța dintre Deva și Nojag, fac
repede un calcul și apelez numărul care mă apelase.
‐ Bună ziua, am revenit cu telefonul. Vă costă 60 de lei. Sunt 20 de km.
‐ Și puteți ajunge la 9 în fața magazinului?
‐ Da, fac 15 – 20 de minute, nu sunt în Deva momentan dar ajung.
‐ Da e perfect vă aștept acolo, zise omul.
‐ Ok, va sun când intru în Deva.

Doar după ce am închis telefonul îmi pusesem întrebarea la ce m agazin? Zic ”blană” să vezi că după
discuția asta mă duc la Deva doar ca să am de unde veni. A fost o discuție foarte simplă și scurtă dar nu
știam unde să ajung. Minunat mod de a începe o zi de Luni. Mă schimb repede de hainele de casă, îmi caut portofelul și che ile de la dubă și plec grăbit spre Deva.
Pe mașină mă gândeam la lucrurile și problemele pe care mi le-a m analizat cu mare grijă de 2 zile
încoace. Ceva îmi dădea o stare de bine, de siguranță, simțeam că am o responsabilitate, mă simțeam
antreprenor, îmi analizam obiectivele, știam ce am de făcut cu banii, mă gândeam la denumirea firmei,
la felul cum voi proceda cu deschiderea ei, mă gândeam să apele z la o persoană sa-mi deschidă firma
de transport, mă gândeam la contabil, deja aveam în cap câteva cunoștințe, asta am făcut tot drumul de
la Lăpugiu de Jos până la Deva.
Cu 2 zile în urmă
După 6 zile de izolare fără prea mult contact cu alte persoane decât cu familia am început să fiu frământat
de unele gânduri. Era spre seară eram foarte obosit și îngrijor at, faptul că nu mai lucram și nu aveam o
sursă constantă de venit începea să-și spună cuvântul, efectiv îmi pierdusem cheful de orice activitate.
In cap aveam doar rata de la bancă, cardul de cumpărături, chel tuielile cu telefonul și ce o să mai apară…
stând în pat și încercând să adorm, – era trecut cu mult de ora 01
00 – mă gândeam la modalități de a
produce bani, m-am gândit de la cele mai necurate lucruri – înș elat, furt, efectiv luam în calcul orice

32 posibilitate – până la a începe să cer bani împrumut, lucru pe care nu l-aș face pentru nimic în lume. În
acea noapte nu am putut să dorm decât spre dimineață.
În următoarea dimineață m-am trezit liniștit și ușurat, tocmai mi-am dat seama că aveam în casă lucruri
pe care nu le utilizez și le pot valorifica decât să aștept să treacă timpul și să-și piardă din valoare. Mi-
am pozat kitul de la Nikon, obiectivele, blițul, grip-ul și le -am urcat pe OLX, apoi am văzut că aveam
anunțul cu transport de marfă dezactivat. L-am retușat să arate prezentabil, am schimbat locul de
activitate de la Timișoara la Deva și l-am activat. În prima parte a zilei mă simțeam foarte împăcat cu alegerile f ăcute, urma doar să aștept să sune telefonul
așa că a urmat o zi relaxantă. Restul zilei am citit, mi-am ter minat 2 proiecte și am vizionat Asia Express,
noroc cu izolarea.
Revenind la ale noastre
Am ajuns în Deva, m-am întâlnit cu persoana respectivă la gară. Am avut un moment de ”facepalm” mă
gândeam unde Doamne iartă-mă își ține omul asta vana acolo în g ară, pe urmă să aflu ca el dorea să
meargă cu mine să-și ridice acea marfă. Atunci am simțit pentru prima dată o teamă că o persoană
necunoscută se urcă in mașină cu mine, simțeam teama pentru ca acel om să nu fie infectat. Ee,
aparențele înșală, omul respectiv era la fel de speriat ca mine .
În cele din urmă am plecat sper acel magazin, am încărcat marfa după care am plecat spre adresa de
livrare. Pe drum povesteam despre bănci, bani, datorii. Omul re spectiv avea o rată de 1800 de lei pe o
durată de 15 ani. Își luase bani din bancă pentru a-și construi o casă de vacanță, acolo unde trebuia sa-i
livrez și marfa. Gândul că oame nii se îndatorează pe atâția ani cu o rată destul de mare mă înspăimântă.
Mi-am dat seama ca pentru a nu ajunge în asemenea situație treb uie să fac ceva pentru a produce bani
fără a munci pentru acei bani, îmi doream ca cineva să lucreze pentru mine. Astfel gândul de a fi
antreprenor mă încântă la maxim.
Pe când am ajuns acasă, mi-am rezervat denumirea firmei pe ONRC . Urmează sa-mi finalizez si restul
documentelor. Am intrat in izolare fără un job dar ies din izol are antreprenor. Până la finalul zilei am
mai primit doua solicitări de tran sport pe care le voi onora în zilele următoare.
Timpul petrecut în casă, citind, documentându-mă mi-a prins de minune. Pentru mine această carantină
m-a ajutat să-mi aranjez gândurile, să-mi fac un plan de viitor , mi-am atribuit obiectivele pe care vreau
să le ating.

33 
 

9. O zi in (auto)izolare – 31.03.2020
Ștefana Baicu
Deja am pierdut notiunea timpului. De cand am renuntat la obice iuri, cum ar fi trezitul la 7:00 in fiecare
dimineata, sa plec la sala, la munca ori la cursuri, m-am cam p ierdut. Ce zi e astazi? E marti sau joi? Nu
mai stiu ca cata zi de izolare este, insa stiu ca vor urma mai multe, dupa cum situatia a evoluat destul de
drastic. Incerc sa nu las ́ ́noutatile’’ diferitelor programe de televiziune sa ma afecteze prea mult, dar,
in acelasi timp, imi dau seama ca nu pot sta nici prea departe de acestea. Deschizi televizorul, afli ca
situatia e din ce in ce mai grava. Dai un scroll pe Facebook, u n search pe Google, ti se confirma toate
acestea.
Ziua de astazi m-a facut sa ma gandesc la toate acele momente i n care noi, studentii, oamenii, ne doream
zile libere. Ne doream timp pentru noi, timp pentru hobby-urile noastre, cateva zile libere de la job,
cateva zile de stat in casa, de vizionat filme sau de citit o c arte…lucruri pe care, poate, ne doream sa le
facem, dar consideram ca nu avem destul timp. Ei bine, astazi avem timp. Si ma ine va fi timp, dar azi trebuie pretuit. De ce sa nu incercam sa vedem
partea buna a lucrurilor ? Sa consideram ca aceasta este o pauz a bine meritata, pe care de mult ne-o
doream. Sa ne bucuram ca suntem acasa, poate. Sa petrecem mai m ult timp facand ce ne place,
relaxandu-ne si bucurandu-ne de fiecare moment mai mult ca oric and. Chiar si asa, ma gandesc la cei
dragi mie, la cei mai vulnerabili, si ma rog sa fie totul bine. Astazi, la fel ca in fiecare dimineata, am luat
micul dejun impreuna cu o cafea tare, asa cum obisnuiam sa fac alaturi de prietena mea. Nici acum nu
ne-am pierdut, insa, obiceiul, doar ca acum folosim apelurile v ideo. Urmeaza cateva ore petrecute in
fata laptopului. Am profitat de aceasta ‘’pauza’’ si mi-am achi zitionat un curs online la care particip
aproape zilnic. Dupa studiu, e bine venit putin sport. Chiar da ca nu mai pot ajunge la sala, apelez la
exercitiile care pot fi facute ac asa. Si asa se d uce jumatate d in zi.
In cealalta jumatate, profitand de faptul ca am venit acasa, un de am curte, ies cateva minute sa iau o
gura de aer ori sa ii ajut pe parinti la cele necesare. Spre se ara, particip la cursuri le online al e facultatii.
Nu am uitat nici de lectura, care ma ajuta in fiecare zi sa tre c mai usor peste aceasta situatie. Fie ele de
dezvoltare personala, povesti sa u experiente, invat cate ceva d e fiecare data. Dar…oricat de confortabile
ar fi pijamalele, mi-e dor sa mai ies din ele. Odata cu atata t imp liber, a venit si mai mult timp petrecut
in fata laptopului sau telefonului. Fie ca port o conversatie, rezolv o problema, sau citesc noutatile, stiu
ca petrec mult prea mult timp in lumea virtuala. Ce am face, oare, daca n-am avea acces la toate acestea? Probab il am experimenta ceea ce au trait ai
nostri parinti/bunici in vremea comunismului. Sau poate ar fi m ai bine? Ce ar fi daca nu am avea
Internet? Daca Netflixul ar fi ceva de care poate nici nu am au zit? Sau daca telefonul ar putea fi folosit
doar pentru apeluri si mesaje? Cred ca am aprecia mai mult pers oanele pe care le avem aproape. Poate
ca atunci cand stau la povesti cu mama, nu as mai intrerupe-o p entru a-i arata o chestie pe care am vazut-
o pe Facebook…fie ea interesanta sau nu. Sau poate ca atunci cand e un film/documentar la televizor m-
as putea uita atent, fara ca no tificarile, mesajele sau e-mailu rile sa imi distraga atentia. Dar cum i-am
mai vedea pe cei dragi ai nostri , plecati peste hotare? Sau cum am mai descoperi profilului unui prieten

34 de mult pierdut? Ori cum ne-am m ai organiza intalnirile de 5/10 /15 ani de la terminarea liceului, daca
nu identificandu-ne cu totii pe retelele de socializare?
Fireste, sunt plusuri si minusuri. Parintilor nostri nu cred ca le-ar fi greu sa se detaseze de tehnologie.
Dar noua? Dar intr-o zi de izola re? Cu siguranta, usor n-ar fi. Dar nici imposibil. Am citi mai mult. Ne-
am bucura mai mult de natura. Am avea mai mult timp de grija pe ntru cei care au avut, la randul lor,
grija sa ne facem ‘’mari’’. Am avea mai mult timp sa ne rugam s eara, inainte de culcare. Sa apreciem
ce avem. Sa zambim. Nu stim cum e sa nu avem acces la tehnologi e, dar ne-am putea gandi cum ar fi
daca…
Sa avem grija de noi! Sa fim responsabili! Sa ne pretuim!

35 
 

10. Pagini prăfuite
Alexandra Putanu

Cum arată zilele acestea? Nu sunt o persoană ancorată în prezen t, mai degrabă suspin
după trecutul foarte îndepărtat, pe care nu l-am cunoscut și pe care l-am aflat din p ovestirile altora. Din
nefericire, nu trăiesc continuu în lumea eului interior, evenim entele actuale având un impact asupra mea.
Cu bucurie în suflet, văd natura care prinde culoare, porumbeii sunt aceiași lacomi, care
privesc atent la fiecare geam și năvălesc fără milă asupra pâin ii aruncate. Apoi, zăresc o vrabie pe
creanga unui copac, puțin mai reținută. Corpul ei mic, care pul sează viața privește cu teamă de a se
apropria de mulțimea de porumbei nesătui, care se îndoapă fără jenă. Luându-și inim a-n dinți se aruncă
în necunoscut, răpește o bucată de pită și zboară glorios către un loc ascuns pentru a savura prada. Ici-
colo, se ivește câte o figură ușor melancolică, iar apoi se aud e un glas plăpând de la un oarecare geam
afirmând ,,corona’’. Ne încurajăm reciproc, pe scurt. Ieri, pri veam cu indiferență parcul din fața blocului,
un tablou normal: un tată își însoțește fiul la joacă. Tatăl a vea o atitudine de bișnițar, purta un trening
de culoare închisă, gluga bine pusă pe cap și niște șlapi. Era cuprins total de telefonul său. Când
realizează că e momentul să plece acasă își strigă fiul ,,Bulan giule, hai acasă!’’. Lumea din jur chiar e
plină de umor, iar dialogul la colț de bloc e de-a dreptul savu ros. Cu siguranță, bărbatul plin de haz și
personalitate, ar fi putut trece u șor în operele l ui Ion Luca C aragiale.
Sunt de părere că orice s-ar întâmpla, nimic nu ne poate opri s ă ne trăim viața, nu poți
pune stop vieții. Omenirea a avut pe umeri războaie grele, foam et e ș i a l t e n e n o ro c i r i . Î m i e d o r d e
zgomot, aștept cu nerăbdare să aud glasurile pe tonuri diferite ale copiilor sau discuțiile în fugă ale
vecinilor. Îmi lipsește aglomerația din autobuz, bătrânii cu po veștile neobosite și revoltele legate de
locurile ocupate de tineri. O înt rebare învechită mă face să zâ mbesc ,,Nu aveți bănci la școala?’’. Cum
să te superi pe ei? La amurgul v ieții vor respect de la noi și admirație.
Ce pot adăuga? Mă uit la o reluare a unui serial și observ că m ereu e ceva nou, o secvență
care mi-a scăpat în trecut. Îmi e oarecum teamă să încerc altce va. Teama de necunoscut pornește de la
obiceiuri mărunte. Îmi găsesc liniștea în cunoscut. Cu siguranț ă, ne sperie situația actuală pentru că este
nouă. Nu știm cât va dura și care sunt urmările.
În această perioadă am cunoscut un om speriat, speriat de moart ea care se apropie. De ce
ne temem de ceva inevitabil? Fie că e acum, fie că va fi mâine, tot va fi… nu suntem pregătiți să ne
aruncăm într-o mare de necunoscut. Vecinii mei s-au înarmat cu alimente, îmi era teamă ca nu voi avea
ce să cumpăr, că voi muri de foame în final. Priveam cu ochii î n ceață mulțimea care abuza rafturile.
Am cumpărat în limita bunului simț și am plecat spre casă cu in ima aproape dezgolită. Omul nu poate
să fie rațional în fața întunericului. Nimeni nu vrea să fie ur mătorul. Ne e teamă să vorbim despre sfârșit.
Când eram mică și obișnuiam să-mi petrec timpul cu bunica, dese ori mergeam la
înmormântări. Acestea erau un eveniment principal în sat, uneor i dacă aveai puțin noroc te întâlneai cu
o rudă îndepărtată. Evident, bâr fa era la ordinea zilei. Am înt ipărite în minte părți din fraze abuzive ,,Nu
e cam aranjată fiica lui? Nu prea suferă după răposatul…’’, l a care bunica adăuga, prefăcându-se că nu
a auzit ,,A murit de tânăr!’’, când cel în cauza avea peste 90 de ani. De altfel, acestea erau cuvintele
rostite de bunica pentru orice ev eniment nefericit. Ușor am înc eput să pierd sensul natural al respectivei
vorbe. Presupuneam că toți oamenii au o parte a lor tânără, pe care de cele mai multe ori o ascund atât
de bine, încât stai și te gândești că au fost mereu bătrâni și morocănoși. Nu vedeam tragicul prezent,

36 
 omul decedat îmi era mereu străin. Era un prilej de veselie să fiu prezentă dintr-un anume motiv: un
oarecare individ avea o pungă cu monede sau, în termenii bunici i ,,creițari’’ și trebuia să-i arunce.
Aveam un țel, trebuia să identific omul, să câștig cât mai mult și ulterior să-mi văd de viață. În momentul
în care, tot circul se finaliza, plecam acasă. Bunicul ne aștep ta fiind de cele mai multe ușor adormit.
Însă, nimic nu-l putea să-l oprească să o ispitească pe bunica. Aceeași propoziție o m urmura veșnic ,,A
fost multă lume?’’, iar draga mea bunică rostea detaliat cele p etrecute: cine a fost, c ine nu a fost, cine a
plâns mai tare, pe scurt ochii ei erau asemenea unei oglinzi me nite să plăsmuiască o lume în propriul
declin. Lumea aceea era mai vie și mai plină de umor ca oricare alta.
Nu știu cum a fost copilăria voastră, dar știu cum a fost a mea . Toate secvențele copilăriei
mele se petrec între un sat cu oameni gălăgioși și plini de săn ătate având zâmbetul pe buze, pe de altă
parte viața la bloc includea asfaltul încins, jucatul cu păpuși le afară și răutățile fetițelor. Toată acțiunea
s-a petrecut într-un oraș de lâng ă Dunăre, loc care îmi provoac ă o melancolie sublimă. Dacă aș fi un
pictor, aș contura miracolul care se înfăptuia atunci când ceru l se interpătrunde cu Dunărea. De ce atribui
cuvinte mari unui fapt firesc? Pentru că sunt două cuvinte cu s ensuri total diferite. Dunărea a fost mereu
misterioasă în ochii mei, iar zilele în care o găseam liniștită , erau rare, dar memorabile. Recunosc, cerul
l-am analizat totdeauna, jocul norilor poartă cu ei trecerea ti mpului. Îmi petreceam ore întregi privindu-
i. Deseori, poți să zărești un nor cu o formă asemenea unei ghi citori, speri că ai descoperit ce ascunde și
fix atunci se schimbă. Oare să fie oamenii asemenea lor?
De câteva zile, fereastra mea a devenit cel mai bun prieten. Ap roape spionez vecinii.
Uneori îi văd precum niște marionete. Scriu având un zâmbet per fid, am început să-i cunosc mai bine.
Cine respectă legea, cine se lasă în voia naturii. Chiar azi a devenit irascibilă o vecină pentru că erau
fete în parc, nu știu câți dintre noi își vor pierde complet mi nțile după această încercare.
O singura întrebare îmi macină ființa… Care ar fi sfatul cel mai de preț acum? Ce ne mai
poate salva? Sper să ne salvăm reciproc. Merg să fac cumpărătur ile aproape zilnic și constat că lumea
nu respectă absolut deloc distanța pe care trebuie să o avem în tre noi, parcă suntem mai apropiați ca
niciodată. În plus, îi văd pe aceiași oameni zilnic, parcă avem o mini ieșire la supermarket. Aș putea să
mă angajez cu ușurință acolo pentru că în perioada asta am anal izat toate produsele pe care le au, fiecare
colț îmi e cunoscut, uneori pot să îmi dau cu părerea despre ve chimea unor alimente. Disperarea și
disprețul pe care îl găsesc uneori în camera mea, mă fac să ple c fără un scop la magazin. Apoi, mă
trezesc printre rafturile pline, oamenii obosiți și același paz nic interesat ca lucrurile să meargă. În zilele
acestea, paznicul a fost precum o călăuză către un tărâm ferme cat. Nu mă simt deloc confortabil să am
același drum zilnic, aceleași minute care se pierd pe o cale pu stie.
M-am gândit mai mult la perioada asta: ce e bun de aici, ce aș arunca la gunoi și mai ales
lucrurile pe care aș putea să le dăruiesc celor din jur. Mă gân deam să ofer mai multe zâmbete. Da, pot
spune că sunt si lucruri bune pe care le văd limpede, în urma t ristului eveniment. Mi-am dat seama că
iubesc oamenii și că îmi plac e să fiu în preajma lor.
De abia mai rezist între zidurile apartamentului meu, încerc să -mi țin mintea ocupată și
călătoresc adesea cu ajutorul imaginației. Mai precis: ieri am fost în grădina bunici și am început să
culeg flori, am ales multe lalele, cu toate că ele mă rugau să nu le dezrădăcinez de lângă cei dragi. Pe un
ton aproape morocănos le-am spus ,,Vreau să mă bucur de mirosul și prospețimea voastră în intimitatea
camerei mele!’’, am afirmat plină de o ambiție îngrozitoare de a poseda frumosul. Toate au început să
verse lacrimi amare și le spuneau vorbe dulci florilor din grăd ină. Mi-am dat seama că am făcut o faptă
de neimaginat. Am revenit la un ton mai prietenos, încercând să le înveselesc ,,Sunt foarte supărată în
perioada asta, nu-mi mai văd pri etenii, aproape că zilele s-au contopit și urmez mereu un singur fir
existențial… M-aș fi bucurat să am pe cineva care să-mi colorez e timpul, cineva care să aibă un râs
gingaș, o culoare ademenitoare și multă voie bună. Eu v-am ales pe voi.’’, am adăugat multe zâmbete

37 
 calde auditoriului. După cele spuse, mi-am lăsat privirea în jo s. Nu a durat mult și au început, rând pe
rând să mă complimenteze. Una din tre ele stătea mai retrasă și mi-a spus zâmbind ,,Pot să-ți fiu alături?
Însă, aș avea o condiție …’’, mi-a tresărit inima auzind glasu l acela plăpând, totodată era de o frumusețe
orbitoare. I-am răspuns îndată ,,Îți voi îndeplini dorința, pr omit!’’. Știam că fericirea are un preț și
voiam să zâmbească în continuare. Apoi, a adăugat ,,Sunt cea mi că de aici și m-am săturat de bârfele
din jur, dar să trec la subiect: vreau să-mi citești proză siro poasă, iar în zilele însorite vreau să fiu în
apropierea razelor calde ale soa relui și aș mai vrea să-mi spui uneori că sunt frumoasă, chiar dacă știu
asta.’’, toate acestea erau rostite cu delicatețe. Am îmbrățișa t-o îndelungat și am pornit spre camera mea
goală. S-a acomodat repede, încercam să-i citesc zilnic. Mi-a s pus că și-ar dori să facă parte din jurnalul
meu. Multe zile am fost fericite împreună.

38 11. Student pe timp de criză – 2 aprilie 2020
Andreea Pantiș
A mai trecut o zi a acestei perioade nedefinite. Nu este una u șoară, dar este cu siguranță
pentru mulți dintre noi una cu totul nouă. O perioadă care nece sită adaptare și răbdare din partea noastră.
Este o perioadă în care nu ieșim din casă decât pentru cele cu adevărat necesare, o perioadă în care
lucrurile sunt puțin altfel decât cum eram obișnuiți: unii dint re noi încă lucrează, mergând zilnic la
serviciu, alții o fac de acasă, alții speră că firma lor nu va da faliment sau că fabrica unde lucrează nu va
opri producția. Școlile și universitățile s-au închis de ceva v reme, iar cursurile, lecțiile, verificarea
temelor, a proiectelor și a alto r sarcini s-a transpus cu totul în mediul online.
În același timp ni se reamintesc periodic măsurile de protecți e indiferent dacă este vorba
de o reclamă la televizor, de un add pe Youtube, de o postare normală care se finalizează cu un îndemn sau doar de o vorbă pe care o auzi de la un apropiat care își f ace griji.
Este dimineață acum. Îmi deschid cu mare greutate ochii, ațipe sc tot la câteva minute fără
să vreau, dar cele șapte alarme par încet-încet să se facă auzi te și să-și facă treaba într-un final. Se pare
că proiectul terminat aseară târziu mă încetinește puțin în ace astă dimineață, dar mereu mi s-a părut că
ideile vin într-un număr mai mare noaptea decât ziua.
Mă motivez și mă ridic din pat. Îmi petrec dimineața cu o ceaș că de cafea în mână, cu
multe brioșe pe farfurie (a urmat și un mic dejun real după, si mțeam doar nevoia să mă răsfăț puțin întâi)
și cu nelipsitul telefon în fața ochilor. Adevărul e că în aces te câteva săptămâni de când stau acasă,
telefonul meu a suferit, cred, m ai mult decât mine, căci s-a al es cu multe crăpături. Dacă de-a lungul
timpului a avut cele trei crăpături simbolice aș putea zice, da torită numărului lor care s-a păstrat pentru
o
durată atât de lungă de timp, acum sunt nu mai puțin de douăz eci și șapte de noi crăpături. Mai exact
treizeci în final, un număr simbolic de altfel, bine clădit în doar trei săptămâni. Poate că am abuzat puțin
de folosința telefonului în aceas tă perioadă, dar totul este pe rfect justificabil (sau cel puțin așa îmi repet
eu mie).
Sunt curioasă din fire, iar în aceste momente mai mult ca nici odată. Vreau să știu ce se
întâmplă, vreau să aflu vești bune, vreau să știu cum ajută fie care, vreau să știu că lumea e bine, fiindcă
sunt o optimistă convinsă. Așa că derulez, pentru a vedea noută țile de pe Facebook.
Îmi sare în ochi o glumă interesantă pe seama acestui subiect, o glumă pe care pariez că
mulți dintre noi au citit-o deja, fiindcă s-a postat și reposta t pe diferite conturi de Facebook, Instagram
etc, ceea ce mă face să nu-i cunosc autorul sau autoarea din pă cate. Dar gluma spunea cam așa ceva: „și
poate totul este o mare păcăleală… vom ieși peste două luni d in case și vom avea spitale, autostrăzi,
școli, drumuri asfaltate”. Mă face să zâmbesc totuși, deși în s patele glumei stă un adevăr trist și totodată
o d
orință arzătoare a fiecăruia dintre noi.
Derulez mai departe pentru a vedea și alte noutăți. Văd și veș ti bune. Multe suflete fac
donații, susțin campanii, fiecare ajută cum poate, lumea se mob ilizează pentru tot felul de achiziții. Cu
toate că suntem nepregătiți în fa ța unei astfel de crize, oamen ii demonstrează că pot fi totuși umani și
ajută, nu doar blamează. Un articol despre niște suflete din Focșani, puțin mai tinere decât cele amintite anterior, m-a bucurat enorm. Niște elevi produc viziere pentru spitale din bănuții strânși pentru un
concurs de robotică care firește s-a amânat. Ce tineri frumo și îmi ziceam în minte, cu siguran ță vor
ajunge cineva ; mi-aș dori eu, pentru noi toți, ca ei să fie acei cineva în țara noastră, dar la urma urmei,
sper doar să aleagă ceea ce îi va face de fapt pe ei fericiți.

39 
  După ce finalizez micul dejun, încep să lucrez la proiecte, fi indcă am într-adevăr multe.
Cam pentru fiecare materie, de pe o săptămână pe alta. Se pare că deși universitatea e închisă fizic, tot
reușim să ajungem la ea. Mai apoi lucrez câteva ore și ulterior iau prânzul împreună cu sora mea, un
moment perfect pentru a mai povesti cu ea. După masă mă relaxez cu puțin Nietzsche în micuța noastră curt e înflorită, fiindcă am
nevoie de o scurtă evadare. Apoi mă reapuc de lucru, până la pa uza de pe la ora șaisprezece, pe care o
petrec împreună cu sora mea, cu o gustare bună și cu un episod din serialul nostru (serial la care ajungem
aproape la zi, datorită acestor săptămâni de izolare; și nu e v orba că serialul nu ar fi extraordinar, dar
locuim în orașe diferite din cauza universităților și ne-am pro mis una alteia că ne uităm doar împreună).
După masă încep cursurile de la facultate, așa că următoarele d ouă, trei ore le petrec în fața laptopului.
Se pare ca m-am muta t cu totul în mediul online în această perioadă.
Cina se ia în familie și se finalizează cu povești îndelungate . Mereu mi-am făcut timp să
povestesc cu ai mei, chiar dacă st udiez într-un alt oraș decât unde locuiesc ei, dar parcă aceste zile
împreună sunt un mic dar pentru noi toți. După, urc în camera m ea și fac o videoconferință cu câțiva
prieteni. Azi nu este o zi pentru proiecte, fiindcă sunt puțin obosită și mă liniștesc știind că vine
weekendul și cum oricum nu am unde să merg, voi avea timp sufic ient pentru ele.
Așadar în tot răul e și un bine. Mă organizez și firește reorg anizez cum îmi e mie mai
benefic și fac o grămadă dintre lucrurile acelea pe care tot ti mpul eram prea ocupată pentru a le face sau
începe vreodată. Săptămâna aceasta, luni de exemplu, am avut do uă ore libere pentru a mi le dedica unui
vechi hobby de al meu și anume pictatul, iar în weekend îmi pro pun să mă înscriu la un nou curs online.
Sfaturi sunt sigură că am auzit cu toții, nu cred că acest luc ru ne m ai dorim să ni se
evidențieze. În schimb ce ar trebui subliniat ar fi să vedem și părțile bune, oricât de infime și neînsemnate
ar putea părea. Unii dintre noi fugim de-a lungul anului dintr- o parte în alta, ne salutăm membrii familiei
în fugă și poate apucăm să îi mai întrebăm doar cum le merge. A cum luăm mesele împreună, învățăm
să prețuim momente care din păcat e nu tuturor ne sunt date în v iața normală de zi cu zi. Nu mai știm ce
înseamnă răgazul, ce înseamnă buc uria clipei, dar avem șansa să le redescoperim. Nu cu toții din păcate.
Unii nu mai sunt printre noi, iar alții luptă pentru ca nimeni să nu ne mai părăsească. Dar va veni și
momentul lor de răgaz. Ar trebui să mă bucur de momentele pe care le am cu mine însăm i și cu cei dragi mie.
Am tot timpul necesar să redescopăr pasiuni, să citesc mai mult , să sortez fotografii vechi, să fac
curățenie printre obiecte și haine vechi, pentru ca mai apoi să le pot dona. Acum am timp să stau, să
închid ochii nu pentru că mă pișcă din cauza ecranului, ci pent ru că pur și simplu vreau eu. Am timp să
râd, să spun o vorbă bună, să mă bucur de grădina familiei, să îngrijesc pomii sau să ud plantele, să învăț
o limbă străină nouă. Acum am timp să fac ce nu făceam, și să n u fac ce făceam când nu aveam timp.
Am timpul pe care nu l-am avut în urmă cu o lună, pe care sper că nu îl voi avea peste
alte trei sau patru luni, dar de care am obligația să mă bucur acum, fructificându-l la a devărata sa valoare.

40 
 

12. O zi în izolare – 3 aprilie 2020
Gabriela Iliescu
03. 04. 2020. – o nouă zi de stat în casă, o nouă zi în care n u îmi pot desfășura programul
normal. Acum aproape o lună era o zi obișnuită de vineri cu: me rs la Facultate, participare la cursuri,
luat notițe, mers cu colegele la un suc etc., ieri însă a fost o altă zi izolată în cas ă. M-am trezit la ora 10
dimineața ( dacă nu am ce face, acum dorm mai mult ) tot cu ace eași tristețe în suflet, dar și pe față de
tot ceea ce trăim. Am servit micu l dejun, un croissant cu cioco lată ( parcă sătulă și de atâta mâncare cât
am consumat zilele acestea ), apoi mi-am verificat Mail-ul și G oogle Classroom-ul cu „teama”, ca nu
cumva să fi primit o altă temă, la grămada primită deja. La ora 13 : 00 a început ora de aerobic, care a
durat până la ora 14 : 00. Prânzul nu l-am servit, deoarece am considerat că nu făcusem nimic până la
acea oră, încât să-l merit. La ora 16 : 00 am avut ora de Limba Engleză, care s-a desfășurat într-un haos,
pe Meet, față de acum o lună, în sală: unora nu le mergea micro fonul, altora nu le mergea camera, pe
scurt o nebunie. Ora s-a terminat la 18 : 00, după care m-am ui tat la serialul meu preferat, pe Netflix,
Lista neagră, că doar el mă mai scoate din starea în care mă af lu în această perioadă. La cină, mama a
copt pâine de casă, mirosul căreia înainte mă făcea să mă simt pentru câteva minute din nou copil, a
prăjit ochiuri de ou cu cârnați de casă și salată de roșii cu c astraveți, dar nici de această cină nu m-am
putut bucura ca altădată. După ce am servit cina, eu împreună c u părinții mei ne-am așezat pe colțar să
vizionăm împreună un film. Am adormit târziu, pe la 04 : 00 dim ineața ( cel puțin eu, deoarece tati s-a
culcat mai devreme, fiind nevoit ca a doua zi să meargă la lucr u ) după mai multe emisiuni în reluare la
care m-am uitat, pentru a trece timpul. Așa s-a desfășurat pentru mine, ziua de ieri, o altă zi în car e m-am simțit: iritată, tulburată,
de toată situația care se petrece în țară.

41 
 

13. Student in Timp de criza – 03 aprilie 2020
Bianca Radic
Este ora 7 dimineata, ma trezesc cu ajutorul alarmei si incep s a ma imbrac. In gandul meu apare
amintirea zilelor normale, zilele in care aceasta pandemie nici nu era prezenta in mintea noastra. Nu
eram constienti de libertatea pe care o avem , de libertatea of erita de obligatiile zilni ce. La ce ma refer?
Daca aceasta ar fi fost o zi norm ala m-as fi trezit la ora 5 pe ntru a pleca spre faculta te, m-as fi plans tot
drumul ca sunt obosita, ca este prea frig afara, ca nu am gasit hainele potrivite sau chiar de faptul ca
machiajul meu nu este unul reusit. Poate totusi as fi fost mai fericita.. Revenind la dimineata aceasta,
izolarea ma afecteaza in mod negativ. Sunt o persoana introvert ita insa nu as fi crezut ca stand singura
pot sa fiu atat de plictisita, d e trista, de neinteresata. Imi doresc doar sa dorm.

La ora 8 am inceput cursul, este singurul pe ziua de astazi si singurul motiv care m-a facut sa ma trezesc
la ora 7 dimineata. In doar cateva momente pe fata mea apare pr imul zambet pe ziua de astazi. Ciudat,
nu ? Credeam ca voi avea mai multe motive sa zambesc in aceasta zi…Cel putin asa s peram. Profesoara
mea preferata imi face ziua mai buna discutand despre aceasta s ituatie de criza si, linistindu-ne in astfel
de momente, ne spune ca totul va trece in curand si ne promite o cafea cu prima ocazie in care ne vom
intalni din nou. Este trist sa vezi ca unii oameni ofera atata iubire fara nici o obligatie. Ea este o
profesoara al carui nume nu il voi da, cei care o cunosc probab il deja si-au dat seama despre cine este
vorba. O cafea. Atat a fost nevoie. Mentionand aceasta promisiu ne ma face sa imi dau seama ca ea se
considera datoare. Pentru ce? Ea este profesoara! Profunzimea g estului poate fi intele asa de oricine asa
ca nu voi mai explica. Ora trece repede, la 9 soarele este deja pe cer. Inchid laptop- ul si ma grabesc la fereastra. Nu este cald
insa nu asta ma deranjeaza, cel putin 10 batrani sunt in centru l Timisoarei. Ei nu sunt obligati sa respecte
regulile ? Mentionez ca politia a trecut pe langa cel putin 4 d intre ei si, observand ca acestia se relaxeaza
pe banca, si-a continuat misiunea de a aplica legea trecand cu vederea neregulile batranilor respectivi.
Mi-as dori sa fi fost o zi normala, centrul aglomerat, targul d e paste si sa aud cantecul domnului batran
care sta in fiecare zi in coltul blocului meu si canta muzica v eche. Se pare ca el a inteles importanta
statului in casa. Am vrut sa trec peste acest moment si m-am intors la laptop. Il deschid si caut un film. Sper sa gasesec
o comedie buna! In ultimul timp simt ca am terminat toate film ele care merita vazute. Am ales sa
urmaresc un film vechi, din anii 80. Am ramas impresionata de e l. Macar asta sa ma inveseleasca.
Timpul a trecut repede. Este aproape ora 12 si iau prima masa a zilei. Nimic interesant . Cand esti singur te gandesti la tot felul
de fleacuri. Am avut timp sa imi pregatesc doua feluri de manca re. Daca tot sarbatoresc ziua mea m-am
gandit ca este momentul perfect. Pe la ora 2 primesc un apel de la parintii mei (singurul lucru care ma trezeste la realitate dupa ce am
pierdut notiunea timpului la masa). Zambetul mamei ma face sa i mi aduc aminte de casa.. Nu cred ca
exista cineva care sa nu se gandeasca la parinti sau la persoan a iubita in aceste vremuri. Ne aducem

42 
 aminte de ceea ce este cu adevarat important, lucruri pe care p ana acum poate nu le constientizam. Stiti
cum se spune! Nu iti dai seama de valoarea unui lucru pana nu i l pierzi.
Sentimentele parintilor mei sunt usor vizibile in timpul apelul ui, nu ne-am mai vazut de 2 luni si ceva si
dorul este mare. Parintii mei sunt mereu bucurosi de orice real izare a mea, oricat de mica. Poate din
cauza faptului ca sunt singurul lor copil. Stam la telefon de c eva timp si simt o presiune tot mai mare.
Mi-as dori sa fiu alaturi de ei, sa mananc ceva dulce, sa prime sc un cadou si o imbratisare dimineata.
Inchid apelul si incep sa plang. Nu stiu de ce sunt atat de afe ctata de aceasta perioada insa astazi simt ca
am atins apogeul singuratatii. Aleg sa citesc ceva. Continuand lecturarea cartii ,,Poti cumpar a fericirea ( si nu e scumpa ),, a lui Tammy
Strobel. In aceste momente ma gandesc doar la cat de neadevarat a este aceasta afirmatie. Poate in zilele
normale da insa in perioada pandemiei, cand nu pot cumpara nici macar mancare sau alte necesitati,
simt ca nu pot cumpara nimic care sa ma faca fericita. Cred ca vorba ,,Banii nu aduc fericirea!,, se aplica
pentru prima data (in opinia mea).

La ora 8 aleg sa iau a doua m asa pe ziua de astazi, stopand lec tura. In timp ce mananc urmaresc o
emisiune pe care in mod normal nu as alege sa o vizionez. Daca tot traim vremuri ciudate macar sa
facem ,,haz de necaz,,! Va intrebati ce emisiune am ales? Acces direct. Falsitatea situatiei ma amuza
insa lipsa unor informatii mai serioase, mai ales in aceasta pe rioada, ma infurie groaznic!
Dupa aproape doua ore in care simt ca mi-am pierdut timpul aleg sa inchei ziua si sa dorm. Ma pun in
pat si ma gandesc ca poate ar trebui sa mai profit de ultimele momente ale zilei insa, daca pana acum nu
s-a intamplat nimic, nu voi sper a prosteste la vre-o minune. Po ate maine va fi mai bine.

43 14. În
că o nouă zi de auto-izolare – 3 aprilie 2020
Sorana Diana Blaj
Este 8 dimineața, într-o nouă zi de primăvară, și anume 3 april ie 2020. Era o dimineață foarte
plăcută, un cer senin și păsărel ele ciripeau, deschid geamul și las aerul proaspăt și razele soarelui care
era puțin timid să îmi pătrundă camera. Am stat câteva minute î n fața geamului și am meditat la ce se
întâmplă în aceste timpuri și am ajuns la concluzia că planeta avea nevoie de un repaus. Într-un oraș așa
aglomerat destul de rar se aud păsărele vorbind în graiul lor, acum mă bucur că le pot auzi în fiecare
dimineață. Am fugit repede la baie, mi-am făcut toaleta de dimi neață apoi m-am pregătit de timpul meu
devoțional din fiecare dimineață.
S-a apropiat timpul să intru pe google meet, astăzi era o zi le jeră, aveam doar un singur curs
care era foarte lejer. La curs am vorbit despre afacerii, cum r eușesc antreprenorii să supraviețuiască în
aceste vremuri de criză și cum am proceda noi în aceste vremuri dacă am avea propria afacere. Cele 90
de minute au trecut repede.
Este 10 și am mers să îmi pregătesc micul dejun, între timp am lăsat muzică pe fundal, deoarece
mă relaxează foarte mult, muzică îmi merge pe fundal în majorit atea timpului. Termin de terminat cu
micul dejun și mă pun să citesc câteva pagini din Povestea mea de Michele Obama, această carte este o
biografie a vieții ei.
Este deja ora 12, nepoțica mea Ruth a venit la mine și am pus-o la somnul de prânz, a dormit
vreo 2h. S-a trezit, apoi am început să facem diferite activită ți, de exemplu la cei 3 ani ai iei a făcut o
“obsesie” pentru puzzle-uri așa că am început să facem puzzle-u ri, datorită lor am ținut-o ocupată. Am
luat prânzul amândouă. Apoi am în ceput să desenăm, apoi am făcu t diverse forme cu ajutorul nisipului
kinetic, ne-am mai jucat cu jucăriile ei preferate. Timpul s-a scurs destul de repede, se făcuse ora 18, am
luat cina împreună cu familia, este unul dintre momentele cele mai frumoase ale zilei, stând toți la masă
povestind despre ziua ce a fost, despre evenimentele petrecute și despre ceea ce ne propunem pentru
ziua următoare. Am rămas să strâng masa și să pun vasele în maș ina de spălat.
Este deja ora 20, am ieșit pe terasă unde am continuat să mai c itesc puțin, apoi am luat laptopul
în brațe și am început să mai sc riu câte ceva pentru lucrarea m ea de licență, am verificat mail-ul să văd
dacă s-au mai postat materiale de curs pe classroom. Deja se în serase bine afară așa că am mers să fac
un dus apoi am decis să continui să mă uit pe Netflix la 100 hu mans, este un fel de serial/documentar în
care 100 de persoane participa la diferite experimente pentru a determina cauzele anumitor factori, de
exemplu cum reacționează femeile și bărbații în situații de pan ică, sau la ce vârstă este omul cel mai
capabil de a face lucruri. Am vizionat vreo 3 episoade apoi am decis să mă pun la somn. Că o concluzie
la ziua de 3 aprilie 2020, ar fi că trebuie să ne bucurăm de ac este momente, când putem petrece mai mult
timp cu cei dragi și să facem ceea ce nu făceam din cauza că nu aveam timp. Eu în aceste vremuri de
criză încerc să îmi păstrez optimismul și știu că toate aceste lucruri se întâmplă cu un scop și că noi
trebuie să ne bucurăm de fiecare moment.

44 
 

15. Student în timp de criză – 4 aprilie 2020
Daniela Șuțu
Este ciudat…ciudat cum tot ce ne doream cu puțin timp în urmă e ra sa avem mai mult timp. Ne
plângeam ca nu avem destul timp de iubire, de visare, timp pent ru noi înșine, timp să alergăm în dreapta
și-n stânga, timp pentru credință sau pentru a citi cartea pref erată. Acum tot ceea ce avem este nimic
altceva decât… timp .
Deși circumstanțele și situația î n care ne aflăm nu sunt deloc plăcute, putem profita de această
“pauză” de la rutina zilnică și s ă ne focusăm atenția și pe alt e lucruri.
Profesional vorbind, această situație m-a afectat în mod direct și din păcate mi-am pierdut locul
de muncă (ca înso țitor de bord).
Mi-a fost destul de greu să accept acest lucru, având în vedere faptul că mă întrețin singură și
aproape fiecare dintre noi are c el puțin o rată de plătit la ba ncă în ziua de astăzi.
Am avut norocul de a-mi găsi un job de birou destul de rapid, î n domeniul aviației private, unde
pot lucra de acasă în această perioadă.
Așa că în loc să “mă plâng” desp re cât este de greu să stau înc hisă în propria locuință când alții ar
da orice să dețină una, am decis să profit de acest timp și să fac ceva constructiv.
Fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil și să ajute în mă sura în care poate. Pe mine m-a
binecuvântat Dumnezeu cu un part ener inventiv și cu o inimă mar e. Inginer de meserie a venit cu ideea
să confecționăm viziere cu ajuto rul imprimantelor 3D și să le d onăm medicilor și spitalelor pentru a-i
ajuta să se protejeze acum când nu se găsesc suficiente materia le de protecție.
În acest proiect s-au alăturat și alți oameni frumoși, reușind să distribuie sute de viziere în
Timișoara și alte orașe din apropiere.
Pe lângă turele de lucru pe care le am, cursurile online în cad rul facultății și temele aferente, îmi
petrec timpul ajutând la asamblarea acestor viziere care au aju tat și ajută în continuare mulți medici în
lupta contra acestui virus.
Putem face lucruri minunate împreună. Așa că în loc să ne plângem de toate neajunsurile și de gânduri le negre pe care le avem, putem
alege să profităm de timpul liber și să reflectăm asupra noastr ă, asupra a ceea ce putem face , a ceea ce
putem schimba și îmbunătăți.
Să rămânem optimiști căci toate trec, și în curând ne vom putea relua vechile obiceiuri și să îi
îmbrățișăm pe cei dragi nouă , dar poate de această dată vom ap recia lucrurile înzecit știind cât de fragilă
poate fi viața.

45 
 

16. Student în timp de criză
Lorena Vulpe

Totul a început intr-o dimineata de miercuri in care m-am trezi t sa ma duc la facultate iar pe
grupul anului se spama cu multe mesaje despre faptul ca va urma sa se suspende cursurile. M-am interest
daca in ziua respectiva se fac cursuri, am auzit ca da, m-am im bracat si am plecat catre facultate. Dar
ghici ce, dupa doua colturi, in care nici macar nu ajunsesem in statia de tramvai primesc doua mailuri si
zecile de mesaje pe grupuri ca s-au suspendat cursurile, asa ca am facut stanga imprejur si m-am intors
acasa destul de fericita ca am in sfarsit o zi libera din multe saptamani extenuante. M-am simtit atat de
energica si de bine in acea zi libera… eram atat de bucuroasa c a in sfarsit am timp pentru mine, insa nu
m-am gandit la ce va urma.
I n a c e e a s i s a p t a m a n a a m a v u t u l t i m e l e s e d i n t e d e l a l u c r u i n c a re se stabilea suspendarea
activitatii profesionale timp de doua saptamani. Eram cu adevar at in extaz cand am vazut cat timp liber
aveam. Astfel, fara facultate si fara munca, pot spune sincer c a doua zile am stat degeaba uitandu-ma la
filme, jucandu-ma si desigur dor mind. Dandu-mi seama ca devin o leguma si usor usor ma plictisesc,
m-am apucat sa fac curatenia in apartament demult dorita, am in ceput sa gatesc (lucru de care nu a mai
avut timp din vara) si desigur am inceput sa citesc cartile pri mate de-a lungul timpului de care nu ma
atinsesem pana atunci. In aceste momente m-am simtit atat de fe ricita ca in sfarsit am timp sa fac ceea
ce imi place, incat si prietenul meu se mira cata energie aveam , cat de bucuroasa si cu zambetul pe buze
eram mereu. Pot spune ca acea saptamana a fost una din vacantel e pe care mi le doream atat de mult si
de care m-am bucurat la maxim. Tot in aceast perioada mi-am dat seama ca timpul meu in general
vorbind, este ocupat in mare parte cu facultate si lucru: o zi obisnuita- ma trezesc, plec la facultate, de
la facultate merg la lucru si ajung acasa dupa 20:30, moment in care fac un dus, ma uit la un film, si
dupa adorm, iar ziua urmatoare de la capat. Acum mi-am dat seam a ca de fapt exista atat timp pierdut
in care ai putea sa faci o multimer de lucruri.
Va spun sigur, in acea saptamana trupul meu era imbatat de feri cire, intr-o zi nu am facut nimic
altceva decat sa citesc o carte de la prima pagina la ultima, i ar acest lucru mi-a adus o satisfactie enorma.
Insa, dupa aeasta minunata saptamana, a venit una cu nervi, str es, confuzie si asa mai departe. De ce?
Pentru ca am inceput sa primesc mailuri de la facultate despre cursuri online- despre care la inceput nu
intelegeam nimic ce sa fac, unde sa intru, ce link sa accesez e tc. Dar pe langa aceatea am inceput sa
primesc telefoane de la sefa mea care imi spune ca vom face sed inte online de test cu copii, pentru a
vedea daca se descurca. Asta a insemnat sa facem sedinta cu ang ajatii, sa trimit peste 300 de mailuri si
mesaje la parinti, sa dau sutele de telefoane etc. O munca de t itan tinand cont ca plaf ormele online luau
amploare pe piata si eu trebuia sa anunt toti parintii intr-un termen atat de scurt. Au fost cateva zile in
care in afara sa trimit mesaje si sa raspund la apeluri nu am f acut altceva, m-am simtit o centralista- ca
la call center, ca sa nu mai zic ca trebuia sa fiu in call-uril e cu copii si instructor ii, – am fost secata de
puteri pana la finalul zilelor. Cu toate acestea, dupa cateva z ile de stres au venit alte zile de relaxare de
care am profitat maxim.
Urmatoarele doua saptamani au fost decente si acceptabile. O da ta fiindca s-au pus la punct
orele de facultate si ne-am aco modat cu acest stil de viata onl ine, si a doua oara fiindca la lucru evoluau
lucrurile din ce in ce mai bine a stfel incat sa ramanem cu sala riu in continuare si cu o stabilitate in ceea
ce priveste sedintele online cu copii. Sa nu mai spunem ca avea m si destul timp pentru mine. Acest timp
a fost perfect echilibrat in ceea ce inseamna facultate, job si viata personala. Pot spune ca am fost
productiva din toate punctele de vedere.

46 
 Am ajuns si in a treia saptamana de stat acasa, nu am iesit de 4 zile din casa si lucrurile au
inceput sa o ia razna… sa nu mai putem iesi afara fara declarat ie, sa existe amenzi daca nu respecti
ordonanta, rafturi de faina, zahar, ulei si hartie igineinca go ale la market, mult mai putine persoane pe
strada, orasul plin de politie si janarmerie, imnul romaniei au zit de la masini de politie care patruleaza
pe strazi… o anarhie si un haos extraordinar. Ma interesez puti n de situatie, vad ca ia amploare numarul
infectatilor, mortilor si incep sa ma simt agitata. La faculta te lucrurile devin serio ase, fiecare profesor
ne da teme in parte, dar avand un nivel de lucrum ai mult cant itativ decat calitativ. Am inceput sa facem
sport online, temele ne fura mult timp ca sa le realizam, in fi ecare zi avem cel putin un call de la facultate,
lucruri care incep sa ma deranjeze. La munca, lucrurile devin s tabile din punctul de vedere al sedintelor
cu copii, dar pe parte de organizare este un haos total. Astfel incep sa revin la stilul de viata pe care il
aveam inainte, neavand timp sa im i gatesc… M-am enervat destul de tare, am inceput sa ma pronunt in
fata colegilor, le-am spus profe sorilor in mod subtil, la lucru nu mai dadeam randament maxim si aveam
discutii contradictorii cu sefa mea in care ii explicam ca nu p ot sa indeplinesc atatea task-uri deoadata,
eu fiind una, sarcinile fiind 20 la numar. Mi se pare ca toata lumea exagereaza si ca toata lumea a
innebunit din cauza acestei crize.
Acum 3 zile mi-am dat seama ca pana nu o sa se termine aceasta nebunie nu o sa pot ajunge
acasa. Este un risc prea mare atat pentru mine cat si pentru pa rintii si bunicii mei sa plec din Timisoara
si sa merg in Calarasi in contextul in car eu fac 16 ore cu tre nul pana acasa si trec prin multe locuri
infectate cu Covid 19. In aceste momente il apreciez extrem de mult pe prietenul meu pentru simplul
fapt ca prefera sa stea cu mine blocat in Timisoara din solidar itate decat sa plece acasa la el in
Hunedoara.
Suntem in 4 aprilie si peste doua saptamani este Pastele pe car e il voi petrece cu prietenul meu
blocati in Timisoara. Ma simt at at de trista si cand ma gandesc ca de Paste nu voi f i acasa langa familia
mea ma face sa lacrimez… Imi este dor de familia mea, nu am mai vazut-o de la Craciun. Imi este frica
pentru ei fiindca mama mea e asistenta si bunicii sunt la o var sta vulnerabila. Chiar daca vorbim aproape
zilnic la telefon si uneori ne si vedem pe WhatsApp, imi este f oarte greu stiind ca fix astazi cand am
vorbit cu mama, mi-a spus ca s-ar putea sa intre in izolare dat fiind numarul mare de pacineti infectati
din Calarasi si posibilitatea ca se va infecta si ea. Ma doare sufletul sa stiu ca in momentele astea de
criza ei sunt vulnerabili, iar eu sunt atat de departe de ei si nu pot sa ii protejez. Este foarte greu sa te
gandesti ca majoritatea oamenilor sunt acasa si petrec acest ti mp cu familia in timp ce eu sunt in
Timisoara unde lucrez, sunt la facultate online si incerc sa fi u bine pentru familia mea ca sa nu isi faca
atatea griji pentru mine ca sa se protejeze pe ei. Mi-as dori s a fiu acum langa ei sa ii tin in brate si sa
povestim. Nu as putea sa ma iert daca li s-ar intampla ceva ata t timp cat eu sunt blocata aici, in loc sa
fiu acolo alaturi de ei.
Incerc sa nu ma mai gandesc la as tfel de lucuri si sa fiu pozit iva, vazand partea plina a
paharului: acest timp pot sa il fructific pentru mine, sa fac c eea ce imi place si sa refelectez asupra mea
si a ceea ce voi face pe viitor. Pana la urma, aceasta pandemie are si partile ei bune: intreaga lume a luat
o pauza din tot ceea ce facea, acum e momentul perfect sa fim m ai atenti asupra propriei persoane si
asupra pamantului care in sfarsit rasufla usurat de la atata po luare. Ca sa nu mai zic ca imi pare rau pe
de o parte ca se fac restructurari aproape peste tot, dar pe de alta parte imi pare bine ca voi avea noi
oportunitati de angajare care sa imi ofere un viitor mai bun.
Sunt multe de spus si de explicat in aceasta perioada de criza, dar tot ce pot spune in momentul
acesta este ca imi doresc sa revina totul la normal, sa pot ple ca acasa, sa imi vad f amilia sanatoasa si sa
pot reveni la facultate si la munca in mod fizic.

47 
 
17. Sambata, 4/4/2020
Iasmina Trendo
Draga jurnalule, Am venit de 2 zile acasa. Acasa la tara, la aproximativ 100km d e Timisoara. Acasa, unde oamenii s-au
conformat si au inteles in ce situatie ne aflam, unde se respec ta regulile intr-un mod in care nu ma
asteptam. Sunt surprinsa placut. E cald si bine! Doar ca de ace asta data nu mai este nimeni pe strada sa
se bucure de razele calde ce mangaie asfaltul. E u n s a t m i c , i n t o t a l 3 s t r a z i p u t i n m a i l u n g i , c u aproximativ 300 de locuitori. Aici locuiesc oameni minunati care stiu sa creeze amintiri si scene frumoase.
Vara vezi trecand oameni imbra cati frumos, colorat, viu,
pregatiti pentru a ajunge la lac si a face o baie racoroasa.
Iarna, fac bob-ul zeci de sanii si se dau de-a lungul unei
strazi. E momentul in care auzi cele mai multe rasete si tipete de bucurie, ale unor persoane de toate varstele. Acum este primavara. Copacii sunt infloriti deja de mult, iar la fiecare adiere de vant cerul se umple de petale mici si parfumate. Cel mai frumos peisaj! O imagine mirifica, de-a dreptul! Doar ca acum privim aceasta “ninsoare” de petale pe un patrat mic, pe un geam. Si totusi, ma bucur ca am o curte. Ma bucur ca dimineata nu mai sunt trezita de catre o alarma, ci
adevarata alarma este cocosul din gradina bunicii. El da tonul, dupa care vreo 10 gaini incep ziua
productiv. E galagie, dar iubesc aceasta galagie. La Timisoara oricum la 7 dimineata auzeam tramvaiul
care trece prin lateralul blocului meu. E totul atat de frumos, dar atat de trist. Este pustiu, ceva no u decat in alte dati cand veneam si toti erau
la banci in fata caselor, pregatiti sa mai zvoneasca ceva. Este pustiu… E atat de pustiu ca iti e dor sa
auzi si barfele batranelor, care altadata te suparau. Amuzant. Stiu.
M-am trezit cu dorinta de a scri e aceste lucruri. Eu oricum iti impartasesc lucrui mereu, jurnalul meu.
Imi tremura inima si nu stiu dac a de bucurie ca sunt acasa sau de tristete ca Ocna mea draga nu mai e la
fel. Imi beau cafeaua. Langa mine il am pe porcusorul meu de Guineea , ScoobyDoo. El duce aceeasi viata
buna indiferent de zi. Mananca, se joaca si doarme. Daca ar sti ce se intampla de fapt in realitate…ca
lumea se duce de rapa usor, usor… E acel moment cand ar trebui sa se auda toaca, sa prevesteasca venirea Sarbatorilor Pascale. Nici macar
atat nu se mai aude.

48 Mai tarziu.
Nu trece mult timp insa, si se aude o masina de politie claxona nd la vecinii mei. Cu doua case mai jos.
Urmand sa vina si o ambulanta care a intors tocmai in parcarea din fata casei mele si care s-a oprit tot
acolo. Ce se intampla? Apoi o aud pe mama “Au venit la Mira. A nascut saptamana trecuta, iar ieri a
venit acasa. Nu stiu totusi cum a venit acasa pentru ca a nascu t la spitalul Odobescu, din Timisoara,
spital care se afla in carantina.”
Mi se parea ca nu e adevarat. Am iesit sa vad desi stiu ca nu a m voie. Era ceva ingrozitor…erau oameni
imbracati in alb, urati, ca in filmele de groaza. Nu iti venea sa mai crezi ca sub acele costume se afla
niste oameni normali. Am ramas cu o imagine pe care nu o voi ui ta usor. Am plans. Nu stiu daca am
plans de teama ca i-am vazut sau de ce se intampla de fapt. Dar, stiu ca mi-e teama de ce urmeaza sa se
intample. I-au luat, atat pe mamica, dar si pe bebelus. Mi s-a dat lumea peste cap. Acum sigur vor incepe
sa se auda tot felul de zvonuri, intr-un sat atat de mic se imp rastie vestea mai repede decat a ajuns
ambulanta.
Am aflat ca mamica era infectata cu noul virus ce ne distruge lumea, dar bebelusul ce e cu bebelusul?
Toata familia lor este in carantina. Vine politia din doua in d oua ore sa ii verifice.
Mi se face pielea de gaina de cate ori aud sunetul acela ce ii atentioneaza sa iasa la fereastra. E groaznic.
In acel moment ma gandesc ca tati este in Germania. Si…ca isi d oreste sa fie acasa langa noi. Este
speriat. Suntem speriati. E in varsta si are probleme cu inima. Nu poate veni pentru ca s-a declarat zona
rosie, si chiar daca vine nu va putea sa stea in carantina la d omiciliu. L-ar trimite in alt loc, de unde nu
este exclus sa se infecteze de la altii. Asa ca, dupa lungi con versatii l-am convins sa stea acolo, pentru
ca este in siguranta momentan. S i oricum sistemul lor medical e ste mai bun…Incerc sa ma consolez cu
asta. Te macina si te doare cand stii ca e plecat acolo pentru tine, sa iti ofere un trai bun, sa te tina in
chirie, sa iti faca toate poftele si dorintele. Si singurul “mu ltumesc” pentru tot ce face pentru tine sa fie
un 10 la examen. Atunci e cel mai bucuros! Cand vede ca suntem ambitiosi si eu si fratele meu.
Aceasta e o zi “normala” de autoizolare. Asta simt eu, astazi, 4/4/2020. O batalie intre ura si iubire, intre
rautate si bunatate, intre zambete si lacrimi. Nu e o zi usoara, intr-adevar. Sunt multe stari care se
schimba de la o zi la alta. Ma simt ca o opera literara, o comb inatie intre poeziile lui Eminescu si ale lui
Bacovia. Paravanul este dat de culori vii, de un peisaj viu, da r dupa paravan totul este predominant de
tonuri de gri.
Mi-e dor de zilele bune.
Ajuta-ne , Doamne ! Sper sa treaca repede totul si sa revenim la normal.

49 
 

18. O zi de carantina 5 aprilie 2020
Denis Aresan
Ora 9 dimineata: Dupa ce ma trezesc, ma duc la baie sa ma spal pe dinti/fata, ulterior imi fac si o cafea
si verific mail-urile in timp ce o beau (intr-o zi buna) sau ma joc pe telefon pana o termin.
Ora:10 Incep sa ma simt putin stresat cand stiu ca am multe tem e de facut si caut una de care sa ma apuc
(una care pare mai usoara si pe care o pot termina mai repede. Toata chestiunea cu temele tine maxim 2
ore, dupa care mananc ceva si plec la prietena mea(mi-am furat putin caciula singur, pentru ca nu am
stat in casa mea pe timpul perioadei de carantina, am stat mai mult pe la prietena mea, pe timpul zilei,
dupa care pe la ora 5 ma duc acasa).

Ora 12 aprox: De obicei la priet ena mea, stam, gatim, ne uitam de obicei la seriale/filme sa mai treaca
timpul. In ultimul timp am inceput sa coloram(o carte de colora t care a fost vanduta la Bastion in timpul
unei expozitii) si chia r este relaxant si mai scapi de stres, p rima data cand am colorat din acea carte am
stat 3 ore si pareau ca au trecut 3 minute ca sa spun asa. Ora 17 aprox: Cand ajung acasa, stau putin in pat, ascult o muz ica sau ma joc pe telefon in speranta ca
o sa se faca temele singure. Incep sa ma simt stresat, mai ales daca in ziua respectiva nu am facut prea
multe teme si incerc iar sa ma apuc pe seara, dar fara reusita pentru ca nu mai pot sa ma concentrez. De
obicei ma trezesc pe un site care nu are vreo legatura cu tema si nici eu nu stiu cum ajung pe acele site-
uri sau pe newsfeed-u de la Facebook si dupa ma intreb cum am a juns aici. 😊 Dupa asta, ori ma pun
sa mananc ceva ori mai nou, ma pun sa ma joc un shooter pe tele fon cu prietena si inca un prieten,
fiecare de la casa lui, macar acuma sa respectam distantierea s ociala.
Ora 19: Daca mai am timp, ies si putin la alergat pentru ca zil ele de stat in casa isi spun cuvantul asupra
kg mele , dau o tura de zona scurta, de vreo 15-20 de minute ca nu mai am antrenament. Vin acasa fac
un dus si dupa mai stau putin si cu parintii mei, mai ales acum a realizez, cat de importanta este familia
in aceste timpuri grele. Macar pot spune ca, acuma vedem ce con teaza cu adevarat pentru fiecare.
Ora 21-22: Ma pun in pat, mai stau pe Facebook, ma mai joc pe t elefon sau pornesc PlayStation-u sa ma
joc Fifa pana tarziu, sau altele dupa caz.
Cam asa arata o zi in carantina cu mine!

50 
 

19. Cum este acasă?
Patricia Lungu

Poate că niciodată nu m-am gândit la zilele în care o să trebui ască să stau doar în casă,
posibil am luat asta în râs.
În prima zi când am aflat că o să trebuiască să îmi petrec urmă toarele săptămâni (ce sper
să nu devină luni) în casă eram chiar entuziasmată de idee, cu ce putea să mă afecteze? Ei bine, acum
îmi lipsesc plimbările, socializarea cu prietenii, totul.
Aceste zile am încercat să le petrec cu gândul că ar trebui să fac ceva folositor, care să
îmi alunge plictiseala și să îmi distragă atenția de la faceboo k, știri, instagram, telefon. Astfel am început
să fac curat prin casă, am găsit lucruri ce, deși la prima vede re păreau inutile și nefo lositoare, am reușit
să le organizez astfel încât să mă ajute să schimb într-un fel sau altul aspectul încăperii.
Desigur că nu puteam să mă ocup de toată casa într-o singură zi , curățenia a durat cam 4
zile, după m-am reîntors la statul pe telefon.
Încerc să îmi ocup timpul cu gătitul, butonatul telefonului, vi zionarea de seriale/filme pe
Netflix, comunicarea cu părinții mei și pe lângă astea încep pr in a-mi așeza gândurile pe foi, fie ele în
versuri fie în proză. Mă liniștește.
Am obosit să văd aceleași știri pe rețelele de socializare, în care la fiecare minut
precizează câte un dezastru, la fel și la televiziune.
Deși mă gândeam că mai bine stau fără telefon și fără internet, a fost o zi în care aceste
lucruri s-au întâmplat, pe scurt, un scurtcircuit la un stâlp a reușit să ne oprească atât televizorul cât și
internetul.
Ce am făcut? Deși pare haios, simțeam că o iau razna, ca mai ap oi să îmi dau seama cât
de dependentă pot fi de aceste device-uri.
Am câteva jocuri pe telefon ce nu necesită conexiune la interne t, doar că au devenit
plictisitoare, așa că am ales o carte de Agatha Christie – „Uci gașul ABC” și am început să citesc. Eram
atât de prinsă de acțiunea acesteia încât am uitat să verific d acă defecțiunea s-a reparat.
La un moment dat mi-am simțit ochii obosiți așa că am lăsat car tea deoparte și am mers
în curte pentru a mă recrea. Recu nosc faptul că, o dată cu reve nirea internetului nu am mai continuat să
citesc în acea zi, însă am reluat următoarea zi, reușind să ter min cartea.
Deci, pot spune da, există viață și fără internet. Am experimen tat pe pielea mea. Ai nevoie
doar de o carte pe gustul tău și garantez faptul că o să uiți d e internet și posibil de ceea ce se întâmplă în
timpul respectiv în jurul tău.
Statul acasă are atât părți bune cât și rele. Totuși, sper să se termine cât mai repede această pandemie, pen tru a-mi putea relua
activitățile.

51 
 

20. Student în timp de criză
Claudia Floarei

Ehh… am făcut-o și pe asta. Am acceptat provocarea așa că voi lăsa aici o parte din
gândurile, sentimentele și trăir ile mele despre o zi oarecare d e izolare socială din viața mea, așa cum
este menționat și în titlu. Pot fi multe de spus și dezbătută chiar o discuție amplă și de lungă durată pe
această temă, dar eu o să mă rezum mai pe scurt, deoarece nu vr eau să devin fooooarte eee plictisitoare.
Totul a început pentru mine în urmă cu aproximativ două luni și ceva, în momentul în
care am ajuns acasă din vacanța petrecută în Italia. Exista și la acea vreme acest coronavirus, dar nu
luase atât de mult amploare răspândindu-se cu pași repezi pe to t globul. Și până la urmă cine ar fi crezut
că acest virus cu coroniță o să schimbe atât de mult și într-un timp atât de scurt viețile tuturor ??? Nimeni.
După acea vacanță mi-am reluat activitățile, am început faculta tea după o lungă sesiune în care stresul
era mai prezent în viața mea decât propria familie; am reintrat în rutina mea normală de zi cu zi fără să
dau importanță lucrurilor spuse în mass-media, fiind ferm convi nsă că la noi nu are cum să ajungă și că
dacă chiar o fi atât de adevărat și atât de puternic se exagere ază foarte mult pe acest subiect. Ușor, ușor
lucrurile nu au rămas așa, dar nici nu s-au îmbunătățit, mergân d din ce în ce mai rău. După aproximativ
trei săptămâni de facultate, în care încetul cu încetul institu țiile începeau să se înc hidă, această nebunie
luând amploare tot mai rapid, am venit acasă, în Severin, deoar ece și școlile s-au închis, astfel evitând
extinderea acestui coșmar.
De pe 12 martie pot spune că viața mea s-a schimbat cu totul. L ucrurile pe care le făceam
înainte acum nu puteam să le mai fac, nemaifiind nimic din ceea ce cândva era… Și mă doare pentru că
de multe ori trăiesc cu regret ul că puteam să fac mai mult decâ t am făcut până atunci, puteam să trăiesc
mai mult clipa prezentului și să m ă bucur de lucrurile mici și neînsemnate fără de care această lume nu
ar fi funcționat în mod normal. Îmi este dor de plimbările în a er liber, ieșirile în oraș cu prietenii și
colegii, activitățile pe care le făceam și problemele pe care l e aveam de rezolvat, chiar și după mersul la
facultate, zgomotul și aglomerația holurilor ceea ce înainte mi se păreau lucruri banale și normale. Cu
toate astea, aceste lucruri ”banale” nu mai fac parte din viața mea, timpul oprindu-se-n loc pentru noi
toți; dar pentru câtă vreme ? nimeni nu știe sigur. În prezent, singura metodă de a comunica cu cei dragi
sunt rețelele de socializare, aceasta tehnologie care ne ajută cât de cât să mai interacționăm. Consider că
acum se scrie istoria, iar peste ani, generațiile viitoare vor citii, se vor informa sau poate că vor auzi
întâmplător despre ceea ce trăim noi și unii vor râde, alții po ate vor fi surprinși, iar altora poate li se va
părea ceva normal. Mai devreme sau mai târziu se va termina toa tă povestea asta, lucrurile vor reintra
pe făgașul normalului, poate că vom da uitării acestui episod s au nu, asta depinde de fiecare persoană,
dar trăgând linia la final, singurul lucru dureros pe care îl v om constata va fi acela că foarte multe
persoane și-au sacrificat viața într-un mod mai mult sau mai pu țin conștient.
Personal, această experiență m-a făcut să iubesc mai mult viața , acele lucruri care mi se
păreau monotone și normale în rutina mea zilnică, să mă bucur m ai mult de fiecare clipă și moment
petrecut alături de cei dragi, d ar și să fac toate lucrurile la timpul lor (poate sună a clișeu, un lucru ce de
multe ori este pus în teorie, dar nu și în practică, poate că și eu voi uita multe episoade din această
perioadă, dar știu sigur că după toate cele trăite în momentul de față, de acum înainte viața și gândirea
mea se vor schimba foarte mult).
O zi din viața mea se rezumă într-un apartament și cu foarte mu lte restricții… Nu am
foarte multe de povestit pentru c ă, fiecare zi este aceeași de când mă trezesc și până când adorm;

52 cursurile de la facultate le continui ca și până acum, doar că ne-am mutat într-un mediu online care din
punctul meu de vedere are atât avantaje, cât și dezavantaje. Du pă ce particip la aceste cursuri virtuale,
încerc să-mi rezolv cerințele primite de la profesori (pentru c ă Slavă Cerului acum nu mă mai pot plânge
sau să găsesc vreo scuză credibilă că nu am temele făcute sau c ă nu am timp pentru ele, cum de altfel ar
face orice student). Într-un final, după ce îmi termin tot ceea ce ține de facultate (sau mă rog, o parte din
ele), mă apuc să citesc pentru că îmi plac foarte mult cărțile de dezvoltare personală, încerc să fac
mișcare, să ascult muzică și chiar să dansez prin casă, să fac curățenie tot mai des chiar dacă știu că am
făcut în urmă cu trei zile ”până la urmă nu se știe niciodată c e musafiri pot venii pe la noi” sau mă uit la
diverse filme/seriale pe Netflix (ohh… noroc cu el că pot să mai evadez din realitate că altfel o luam
razna la propriu..). Nimic interesant, cu aceste activități ”îm i pierd vremea” și eu pentru că ”între patru
pereți” nu prea ai multe variante. Efectiv stau și văd cum se s curge timpul pe lângă mine, timp pe care
știu că nu-l mai pot da înapoi, timp pe care l-aș fi petrecut a ltfel, uneori simțindu-mă foarte inutilă, dar
revin cu picioarele pe pământ pentru că sunt conștientă că stân d acasă am atât grijă de mine, cât și de
cei din jurul meu, sănătatea fiin d pe primul loc în astfel de m omente.
Sunt optimistă pentru că știu că orice început are și un sfârși t și că tot răul este spre bine.
Toată povestea asta mai devreme sau mai târziu se va termina, v om reveni la v iețile noastre de dinainte
și sper ca din tot haosul ăsta să fi învățat o lecție fiecare d intre noi. Este un drum greu pe care trebuie
să-l parcurgem cu toții, dar până la urmă fără durere nu am ști i să ne bucurăm cu adevărat de momentele
și surprizele frumoase ce ni le oferă această călătorie . Fieca re etapă a vieții ne întăr ește și mai mult, iar
pentru mine, fiind și prima experiență pentru că nu am mai trec ut prin astfel de obstacole sunt
încrezătoare și cu răbdare și timp am convingerea că totul va fi bine pentru că, cineva, acolo Sus ne
iubește necondiționat.

53 21. Dragă jurnalule,
Patricia Mihailoni
Îți voi înșirui totul, căci s-au întâmplat atât de multe în ac eastă zi…
E dimineața de duminică, 05.04.2020, iar în camera mea întunec ată se aude voinicul ceas
ce sună atât de puternic la ora 09:50. Aceeași melodie stupidă , care mă enervează de fiecare dată. Din
nou, eu cu ochii pe jumătate deschiși opresc alarma și pun gean ă pe geană. Urmează câteva secunde de
ațipire, iar apoi dintr-o dată tresar: ,, Cât e ceasul?? Pasti lele mele (vitamine pentru imunitate) !!! ’’
Mă ridic cu greu, îmi admir freza mea retro în oglindă, dar nu plec în baie până nu îmi aștern
patul, căci așa m-a învățat bunica de când eram o copiliță. Am ajuns în baie, m-am spălat pe față, pe
dinți. Urmează să iau micul dejun cu părinții, pentru a putea l ua vitaminele. La masă, îmi trece o idee
genială. O pun în practică. L-am întrebat pe tata dacă dorește să pornim mai târziu la o drumeție prin
pădure. Cu zâmbetul pe buze și cu o descrețire a frunții mi-a a cceptat provocarea. Mi-am dat seama că
voi avea o zi pe placul meu, chi ar dacă situația în țară e înt unecată…din cauza inamicului COVID 19.
Am luat vitaminele și mai erau câteva ore pana la ora 13:00 când ne luam tălpășița spre,, tărâmul
cel verde ’’. Până atunci, am fotografiat niște flori de primăvară din grădină, un fluturaș rătăcit, un
bondar neastâmpărat, dar și cei 9 pisici ai bunicii mele. Pe ur mă, am intrat până la bunica mea și ce să
vezi? Stătea pe un scaun în mijloc ul camerei, palmă în palmă și asculta slujba de duminică la telelvizor.
I-am aruncat un zâmbet șiret și-am lăsat-o liniștită cu Duhul.
Între timp, mi-am făcut o limona d ă ș i – a m s a v u r a t – o a f a r ă , l a f o ișor, printre raze de soare
plăpânde. Priveam uimită,dar t otodată și pierdută spre ulița c are era mai pustie ca niciodată, niciun
sătean, niciun nenea care merge cu bicicleta în zig-zag, făcând mai apoi un popas în șanț, chiar și lavițele
din fața caselor stăteau triste, abandonate, nu mai erau înc alzite de poalele babelor. Mi-am dat seama
că în satul meu, oamenii chiar s unt conștienți de pericol și respectă normele, ceea ce m-a îmbucurat.
M-am retras în casă ca să mă îmbrac corespunzător pentru mult a șteptata mini-călătorie prin
pădurea din apropiere. Tata ieșise afară, era deja pregătit, mă aștepta. Am ieșit și eu, am luat dulăii după
noi și-am plecat atât de entuzia smați acolo unde mi-am dorit. P limbările la pas pe dealuri, prin pădure,
chiar și până la munte sunt obiceiurile noastre de mulți ani; noroc cu tata, căci mama preferă să stea în
casă, niciodată n-am reușit să o conving… Odoarea pădurii îmi î mbata simțurile. Ne apropiam cu grijă
de ea, pentru a nu o deranja. Mă încearca un sentiment de nosta lgie. Atât de tăcută și liniștită era, atât
de tainică, așa cum o știu din totdeauna, atât de prezentă în viața mea. Fragilă, dar rezistentă în același
timp, neștiind să se supere. Știe doar să viețuiască. Indifere nt de cât rău îi fac alții , îi tăie copacii, îi rup
crengile și frunzele, ea tot se încăpățânează să reziste. Dar n u orice fel de rezistență, ci una demnă și
falnică, precum copacii seculari care cresc în ea.
Zi după zi, pădurea a așteptat nerăbdătoare venirea primăverii. A sperat cu fiecare crenguță și
rădăcină, că mai prinde o primăva ră. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare
blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei vești mult a șteptate, pădurea și-a pus straie verzi și
a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ținut să anunț e în cele patru zări că este bine și că a
trecut iarna. În semn de mulțumire pentru mândrul soare, care i -a mângâiat călduros crengile în
vremurile grele, pădurea a înflo rit. Iar florile au răspândit î n jur miresme boga te și amețitoare.
Ca un copil zburdam prin bălți, uitam pericolele ce ne-ncolțesc țara, uitam de toată răutatea de
pe bătrânul Pământ. Am fotografiat un pârâiaș limpede și crista lin care curgea din inima muntelui,
mușchii verzi și proaspeți, tot felul de musculițe, dar și pe t ata și devotații dulăi. Ne-am întors acasă
mulțumiți sufletește, deoarece ne-am dus la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. Eram roșii în obraji ca

54 
 două mere coapte și stropiți de noroi din cap până în picioare. Ne-am ales și cu o mulțime de fotografii
pe care le voi păstra alături de celelalte și cărora le dau o importanță majoră, căci fac parte din viața
mea. Peste ani, îmi vor trezi sentimente unice. I-am mulțumit t atălui, pe urmă am fugit să mă spăl și să
mă schimb. După aceea, m-am retras în odaia bunicii, am mâncat, am băut un pahar de apă cu sirop de
zmeură (zmeură din grădina mea) și i-am arătat pozele făcute. C u atât drag le privea, încât nu se mai
sătura. După o zi cu a devarat reușită, începea să se lase sear a peste întregul sat. Am luat cina în familie,
am mai povestit, pe urmă fiecare ne-am retras în camerele noas tre.
Am avut câteva minuțele de meditare asupra a tot ce se întâmpl ă, asupra a tot ce ne umbrește
traiul – Covid 19. Pentru mine este de folos acest timp petrec ut acasă, deoarece mă ocup cu seriozitate
de lucrarea de Licență, de temele pentru respectivele materii, chiar sunt de ajutor și pentru familie, la
treburile gospodărești. Să fiu izolată nu mă sperie, nu mă demo ralizează, pur și simplu fac ceea ce
trebuie, ceea ce mi se cere, pentru binele pe care îl așteptăm cu toții. De ceea ce avem parte poate fi
perceput și ca o lecție de viață pentru întreaga omenire. Am ui tat să fim noi inșine de mult timp, să fim
autentici. Omului îi trebuie atât de puțin pentru a fi împăcat și liniștit. Am uitat să prețuim ceea ce aveam
deja…mereu ne-am dorit altceva… Cred că acum plătim prețul…

Anti Covid 19

Întindeți arcul chiar pe loc Să doborâm orice intrus, Și cu săgețile de foc Să omorâm acest virus! COVID nouășpe se cheamă, Unii SARS îl denumesc, Nu contează, n-avem teamă De virusul cel chinezesc! Tot ce-atingem de acum, Cu grijă vom dezinfecta, Și-ntorcându-ne din drum, Mâinile le vom spăla. Iar dacă în oraș plecăm Ca să cumpărăm ceva, Distanțierul nu-l uităm, Că-i lung de-n metru și juma’ ! Și dacă cumva mai uităm De machiaj, nu e scofală, Că nu se vede când umblăm Cu mască medicinală! O purtăm așa-n neștire,
Până ne pierdem extazul, O purtăm la întâlnire, Și mai ales când nu e cazul. Și stăm acasă, că-i blocat, Nu mergem nici la prăvălie! Chiar dacă ni s-a terminat Cea igenică hârtie. Speranța nu o pierdem, zău, E lucrul cel adevărat Că și la bine si la rău L-avem domnul Arafat Și dacă nu ne descurcăm Așa cum mintea noastră vru, Atunci nu descurajăm Ci apelăm la DSU. Că noi de la FSP Toți la treabă că ne-am pus Să veghem ce scrie, zău, pe Știrile de BREAKING NEWS

55 22. St udent în timp de criză
Elena Onu
Toți știm acum subiectul care domină media de toate tipurile, de la social media până la
mass- media, acesta fiind COVID-19. Fiecare post de televiziune vorbește acum despre acest virus nou,
fiecare ziar, canal de radio abordează acest subiect, spunându- ne de impactul acestui virus asupra omului
si a umanității, mai exact portr etizând acest virus ca “virusul ucigător”, în alte situații sărind în cealaltă
extremă: “acest virus e o simplă răceală”.
Din cauza faptului că acest subiect a devenit extrem de popula r și beneficiază de interesul
unei întregi populații, mulți oameni ajung să își exprime opini ile, cele extreme ieșind în evidență,
atrăgând atenția, unii oameni încrezându-se adesea în ce le apa re mai des pe ecran. Nu spun că opiniile
sunt greșite sau corecte, dar în momentul în care nu sunt funda mentate cu exemple, statistici și alte
informații și în același timp mediatizate agresiv, consider că este grav pentru oameni. De ce? Pentru că
în astfel de situații, opinia publică este un element ce trebui e cu atât mai mult stabilizat ca să nu ajungem
la panică și isterie. Media are datoria de a informa corect oam enii pentru a-i ajuta să își creeze acea
opinie publică sănătoasă. De ce? Pentru că dacă opinia publică este informată greșit, în maniera în care
vedem toată panica de a cumpăra măști crezând că te protejează de virus în absența dezinfectării mâinilor
cu apă și săpun sau alcool, ajungând într-un final oamenii să s e deconecteze de la situația reală, irosind
timp, energie și bani pe aceste lucruri. Aici se ajunge din cau za dezinformării, unde oamenii își fac mai
mult rău decât le poate face virusul.
Soluția este să accesăm surse de încredere și oficiale atunci când vrem să ne creăm opinii.
În loc să citim fiecare articol de pe Internet, mai bine urmări m Organizația Mondială a Sănătății,
interviurile liderilor și șefilor de state și ale altor entităț i care se ocupă cu astfel de domenii și care de-
alungul timpului au dat dovadă de încredere și imparțialitate. Așa, pe baza unui set de informații corecte,
putem decide și înțelege fenomenul COVID-19. În același timp es te și datoria noastră de cetățeni să fim
responsabili, să stăm acasă când așa ne recomandă statul, să nu intrăm în contact cu alți oameni atunci
când prezentăm simptome ale acestui virus. Ca să fim responsabi li, recomand să ne punem mereu
întrebarea “DE CE?”, pentru ca așa putem să înțelegem corect de ce ne este limitat dreptul la educație,
la deplasare ș.a.m.d, ca într-un final să știm CE trebuie să fa cem.
Astăzi mi-am dat seama cât de mult m-am pierdut prin lucrurile pe care le-am avut de
pregătit pentru facultate, uitând ce mă făcea să zâmbesc și îmi dădea energie când eram mică. M-am
reapucat să fac origami, respectiv, flori, întrucât suntem în a notimpul renașterii și, în acest haos, trebuie
să aducem și o pată de culoare 😁 Origami stimulează creativitatea și simțul frumosului, aduce m ereu
zâmbete pe fețele celor care îl încearcă, atunci când văd rezul tatul final!
Poți găsi foarte multe tutoriale pe YouTube, cum să faci marga rete, lalele, trandafiri,
zambile, pe care, mai apoi, le poți oferi într-un mic buchet divers mamei tale! 😁 De asemenea, dacă ai
foi speciale pentru quilling, o a ctivitate extraor dinară care s timulează minuțiozitatea și iubirea pentru
detalii este și aceasta o artă!
Uneori simțim că nimeni nu ne poate înțelege, că unii nu au ti mpul necesar să ne asculte,
așa că cel mai bun refugiu este chiar propria-ți persoană! Dă-ț i frâu liber emoțiilor, așterne-ți gândurile

56 
 pe o foaie de hârtie sau într-un document pe calculator! Și, he i, poate acesta va fi startul unei dorințe de
a scrie mai des! Oamenii trebuie să te audă, prin orice mijloc posibil!🗣
Deși în ultimii ani mi-am propus un reading challenge (provoca re de a citi anumite cărți),
iar acum pare momentul potrivit pentru a bifa câteva cărți pe l istă, prefer să folosesc acest timp liber
pentru a-mi structura materialele pentru materii la care recupe rez singură și pentru a-mi termina temele
pentru facultate. Dar vreau să îmi iau și timp pentru mine și să fac câteva lucr uri pe care le-am amânat în
ultimele luni, lucruri uitate pri n agendă, cum ar fi vizionarea de documentare, actualizatorul DoR – un
newsletter împărțit pe mai multe sezoane, care a abordat recent și situația COVID-19 (Jurnal de
pandemie), să ascult mai multe podcasturi sau un Ted Talk și, c hiar dacă nu pot ieși din casă, încerc să
ies din zona mea de confort învățând mai multe despre subiecte de care sunt pasionată, dar despre care
nu simt că știu atât de multe pe cât vreau. Din cărțile pe care le-aș recoma nda tuturor, Învățare (Educate d e titlul original) este una
din acestea. A fost inclusă pe listele de recomandări ale multo r oam en i pe care îi adm ir ș i a prim it
nenumărate premii. Povestea este despre Tara – o tânără femeie care luptă să scape de brutalitatea
copilăriei și familiei ei, singura armă pe care o are fiind edu cația. Cartea mi-a reamintit să fiu mai atentă
la oamenii din jurul meu, dar și la mine, m-a învățat despre co mpasiune, adevăr și greutatea de a alege
între noi înșine și oricine altcineva, despre forța legăturilor de sânge și despre cum rupem un cerc toxic.
Toată acțiunea cărții pare a fi o poveste cu 100-200 de ani în urmă dintr-un sat uitat de lume, fără metode
d e a c o m u n i c a s a u r e ț e l e e l e c t r i ce, însă povestea Tarei Westove r este reală și se desfășoară în
contemporaneitate. In concluzie sunt atât de multe metode de a interacționa cu co munitatea de la facultate,
însă, pe oricare o vei alege, nu uita să ai grijă de sănătatea ta, să te speli pe mâini și, cel mai important,
să #staiacasă.

57 
 
23. Ziua 21 de carantină,
Roxana Baciu
Liniște. O liniște asurzitoare dacă e să mă-ntrebi. Cam asta se aude înc ă de când a avansat starea virusului. Se
mai aud câteodată semnalele sonore intonând imnul țării. Ca un semn să nu ne pierdem speranța. Că,
doar am trecut prin atâtea și atâtea provocări. De ce nu i-am f ace față unui virus? Am trecut prin războaie,
am răzbit pentru pământul nostru românesc, a curs atât de mult sânge și mereu ne-am luptat pentru
supraviețuire. De ce n-am învinge acum?
Panică. S-au închis școli, s-au închis B iserici, s-au închis drumuri și se închid uși. Oamenii sunt blocați în casă
precum animalele la zoo. Sunt cap tivi în propriul lor cămin. Ec onomia e posibil să pice. E ca și cum
ne-am afla într-o cameră întunecată așteptând luminița de la ca pătul tunelului.
La început nu s-a panicat nimeni. Toți ziceau că e doar o răcea lă și uite că ziua de mâine nu-ți mai aduce
nicio siguranță. Poți oricând să fii următorul infectat. N-ai d e unde să știi. Virusul nu te iartă, iar dacă
norocul nu este de partea ta… te ucide. Timp. Vă aduceți aminte când ne plângeam toți că nu avem timp? Nu ave m timp pentru familie, nu avem timp
pentru a termina cartea aia cumpărată pe care s-a pus și praful , nu avem destul timp pentru hobby-urile
noastre, nu avem timp să terminăm lista aia de filme/seriale pe care ne-am făcut-o la începutul anului,
nu avem timp pentru lucruri pe care ni le doream deși nu aveam neapărat nevoie de ele. Nu avem timp
și nu avem timp. Acum avem tot timpul din lume. Observ pe rețelele de socializar e că fiecare își ocupă timpul c u diferite activități și asta încerc să fac și
eu. Citesc, particip la seminar ii și cursuri online, plimbări p rin natură, găsesc fel de fel de metode
pentru a-mi ocupa timpul liber. Poate că tot ce a adus acest virus, pe lângă cele evidente, est e cea mai mare lecție pe care o puteam
primi noi ca oameni, cea de a fi recunoscători. Am o listă pentru care sunt recunoscătoare, iată câteva exemple : pentru faptul că am un acoperiș
deasupra capului, pentru că am o familie iubitoare, pentru prie teni adevărați, pentru înțelepciune,
pentru că sunt sănătoasă și pentru că și persoanele pe care le iubesc sunt la fel.
Ne-am pierdut în jungla urbană și am uitat să apreciem lucruril e ce ne înconjoară.
Am uitat să prețuim ce avem. Mi-aș dori ca aceea ce va urma să aibă un impact benefic pentru toți.

58 24. St
udent în timp de criză
Luciana Tiugan
De cateva saptamani Romania trece printr-o perioada foarte difi cila din pricina acestei
pandemii care s-a napustit asupra ei. Din cauza acestui virus, facultatile au fost inchise, continuandu-si
activitatile in mediul online. Sincera sa fiu, nu ma asteptam s a traiesc asta, sa fiu nevoita sa stau in casa,
sa nu pot merge la facultate. Im i e dor sa ma plang ca trebuie sa plec cu o ora mai repede de acasa ca sa
ajung la timp la cursuri, ca e frig si ninge sau ca e prea cald . Acum mi-as dori sa fiu fizic la facultate, sa
imi vad colegii, profesorii si sa putem discuta face-to-face, n u prin intermediul unei platforme online.
E trist sa stai numai in casa, uneori ma simt intr-un arest do miciliar, doar ca imi lipseste
bratara. Nu avem voie sa iesim afara decat daca avem o urgenta, dar si atunci pe baza de adeverinta, nu
avem voie sa iesim din casa sa luam o gura de aer fara sa ne op reasca politia. Dar consid er ca totul raul
o
sa mearga inspre bine, totul se va rezolva si lucrurile vor i ntra in fagasul lor normal. Cum bunicii si
pari
ntii nostri ne povesteau despre razboi, revolutie si crize economice, asa le vom povesti si noi copiilor
si nepotilor nostri despre aceas ta pandemie care ne-a imobiliza t in casa.
O sa va povestesc o zi din viata mea de cand stau in casa…nu c red ca o sa fie foarte
captivant ce o sa va povestesc, dar promit sa ma straduiesc. Pa i, deschid ochii de obicei in jurul orei 8-
9 dimineata, mananc ceva si ma apuc de exercitiile zilnice pe care le fac pentru a avea un stil de viata
mai sanatos si pentru a nu ajunge la 100 de kilograme. Imi term in antrenamentul, fac o baie si mai
mananc ceva inainte de a intra la cursurile online. Imi iau lap topul in brate si ma instalez comod in varful
patului (cred ca este si o parte frumoasa in aceste cursuri onl ine) si astept inceperea cursurilor. Dupa
cateva ore de amorteala buna, termin cursurile si incep sa ma p lang parintilor ca primim prea multe
teme, ca suntem mult mai solicitati decat eram cand mergeam fiz ic la facultate, fiind foarte nemultumita
de acest lucru.
Pe la ora 17:00 de obicei merg mereu la bunica mea. Nu va gand iti ca scap din casa si
trebuie sa ma deplasez la ea, mi-as fi dorit asta…haha, daca nu am fi stat in acelasi bloc. Merg la buni,
mai stau cu ea de povesti, o aju t cu treburile prin casa si o s un pe mami sa vina si ea sa ne jucam remi,
altceva mai interesant nu stiu ce am fi putut face in casa. Cre d ca in toate aceste lucruri care se intampla
exista si o parte buna, aceea ca ne putem petrece mai mult timp cu ai nostri, mie chiar imi era dor sa stau cu ei ore in sir la povesti sau sa ma joc remi, deoarece inaint e eram tot pe fuga, veneam acasa la 2-3
saptamani si atunci nu stiu daca apucam sa stau 2 ore adunate c u ei.
Dupa ce vin de la bunica, ma pun din nou in pat, imi iau lapto pu si ma uit la serial pana
ma fura somnu, iar a doua zi o iau de la capat.
Sincer, nu-mi place viata mea de acum, nu mai pot face ce face am cand eram in
Timisoara, imi e dor sa ies cu fetele la un suc, sa ies afara s i sa nu ma opreasca nimeni pe strada sa imi
ceara socoteala, sa merg la facultate, sa merg la lucru. Din pa cate, sunt multe activitati pe care nu le mai
pot face, dar cum am spus si mai sus, consider ca tot raul se v a transforma in bine cat de curand. Consider
totul o experienta din care avem cu totii de invatat, vom invat a sa ii apreciem mai mul pe cei dragi noua
si sa nu ii neglijam, vom invata ca viata e frumoasa si trebuie traita din plin, iar tot ce este rau trebuie
privit dintr-o latura cat mai pozitiva.
Sper ca nu v-am plictisit foarte tare, dar asta e cam ce face eu intr- zi de stat in casa. O
imbratisare mare virtuala……semnat LUCIANA.

59 
 
25. Student în timp de criză – 6 aprilie 2020
Lorena Țolea

În momentul în care scriu aceste rânduri, azi, 6 Aprilie 2020, a trecut aproape o lună de când
sunt în autoizolare. O lună în care mi-am părăsit locuința doar pentru câteva cumpărături. Încă îmi vine
greu să cred că aceasta este realitatea pe care o trăim.
Dar parcă totuși nu îmi este atât de greu pe cat pare. De mică am fost o persoana introvertită,
fără prea mulți prieteni și în niciun caz dornică să petreacă c ât mai mult timp afara, interacționând cu
alte persoane. Poate tocmai din acest motiv nu mă simt privată de libertate, pentru că viața mea nu s-a
schimbat atât de mult, comparativ cu a altor persoane.
Natura jobului mi-a permis să lucrez de acasă. Amuzant este fap tul că îmi luasem home office
cu o săptămână înainte de instaurarea stării de urgență. Simțea m parcă nevoia de a sta puțin departe de
oraș și de birou. La câteva zile după, am primit înștiințarea c ă activitatea noastră se va desfășura din
confortul propriilor locuințe. Nu m-am supărat, chiar m-am bucu rat că mă pot proteja mai bine de acest
virus, care lua din ce în ce mai multă amploare. Însă nu puteam să nu mă gândesc la persoanele care nu
aveau acest privilegiu, și erau expuse la riscul îmbolnăvirii. Mi-am dat seama că sunt una dintre
persoanele norocoase în aceste momente.
Totuși, ziua are tot 24 de ore și în autoizolare, care par greu de umplut, mai ales când se termina
programul de muncă sau chiar mai rău, atunci când nici măcar ta sk-urile de la job nu se întind pe cele 8
ore. Am ajuns să fiu mult mai productivă în această perioadă, d eoarece „scutesc” câteva ore cu deplasare
până în oraș și înapoi spre casă, timp pe care îl folosesc pent ru a face activități pe care înainte nu aș fi
reușit, oricât de mult mi-aș fi dorit.
În primul rând am început să gătesc mai des. Nu știu cum sunt a lte persoane, dar eu iubesc să
gătesc. Prin prisma unor preparate internaționale mă simt într- o vacanță gastronomică în jurul lumii.
Astăzi sunt într-un mic restaurant din Cinque Terre, savurând o porție de paste, mâine în inima Hong
Kongului, bucurând-mă de preparatele tradiționale din bucătăria chinezească. Și așa în fiecare zi mă
bucur de un mic colțișor de lume, pe care sper să îl pot și viz ita odată cu reîntoarcerea la viața pe care o
aveam.
Un alt lucru pe care îl fac în fiecare zi este sportul. Înainte de această pandemie eram nevoită
să merg foarte mult pe jos, ceea ce mă ajuta să mă mențin în fo rmă. Acum însă, toata activitatea fizică
se rezumă la plimbatul dintr-o cameră în alta, în cazul celor m ai puțin norocoși care locuiesc la bloc.
Internetul este plin de antrenamente accesibile tuturor, fie că dispunem sau nu de un echipament specific.
Tot ce ne lipsește este puțină voință.
O altă alternativă este și yoga, pe care o practic înainte de c ulcare, pentru un somn liniștit și
pentru a scăpa de anxietate. Chiar dacă situația în sine nu mă afectează atât de mult acum, sunt conștientă
că vor exista repercusiuni, atunci când această situație va lua sfârșit.
Faptul că trăim într-o lume atât de puternic digitalizată și in terconectată a mutat pana și
procesul educațional în online. Și chiar îmi place mai mult dec ât în formatul clasic. Poate pentru că nu
mai resimt oboseala de peste zi și mă pot concentra mai bine la cursuri, poate pentru că e mai comod să
urmăresc un curs de pe canapea decât dintr-o banca, nu pot să s pun cu certitudine din ce motiv. Sigur,
și faptul că sunt la facultate simplifică radical lucrurile. Co municarea se realizează altfel, materia se
predă altfel, tot procesul educațional este altfel. Probabil, d acă mă aflam în postura celor din școala
generală sau a celor care urmează să susțină examene precum bac alaureatul, lucrurile s-ar fi complicat.
Sper doar că totul se va termina cu bine pentru toată lumea.

60 Tot faptul că trăim în această lume digitalizată ne ajută să co municăm cu cei dragi și face
distanța mai ușor de suportat. Nu am mai fost acasă de mai bine de două luni, dar toată tehnologia pe
care o am la îndemână îmi permite să îmi văd familia și prieten ii zilnic. Evident, nu este același lucru,
online nu-mi pot îmbrățișa mama sau bunica, nu-mi pot mângâia p isicile de acasă și n u pot simți multe
alte lucruri. Dar tot este mai bine decât nimic. Știu sigur că primul lucru pe care îl voi face atunci când
va trece această situație fără precedent va fi să merg acasă și să mă bucur de tot ce mi-a lipsit în acest
timp.
Era să uit de câteva lucruri mici care îmi fac viața puțin mai frumoasă în autoizolare: cărțile și
serialele. Ori de cate ori îmi permite timpul, devorez câteva p agini sau câteva episoade. Coincidența
face că toate serialele pe care le urmăresc au lansat un sezon nou chiar în această perioadă. Oare Netflix
a știut ceva? Prefer să nu cred în conspirații și să mă bucur d e fiecare poveste în parte.
Viața în autoizolare nu este un coșmar, în condițiile în care i nternetul ne pune la dispoziție atât
de multe informații și activități cu care să ne ocupăm timpul. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost
această perioadă fără toată te hnologia și device-urile de care dispunem. Probabil ne-am fi rezumat doar
la cărți și televiziune. Dar orice am face, nimic nu se compară cu viața pe care am avut-o înainte de
instaurarea Stării de Urgență. Mi-e dor să pot să merg acasă or icând, mi-e dor să pot să ies din casa
oricând, mi-e dor să călătoresc, mi-e dor de tot ce consideram înainte atât de banal.
Sunt convinsă că atunci când totul va lua sfârșit vom aprecia o rice lucru mărunt, orice
interacțiune, orice ieșire în lu me și cu siguranță vom vedea vi ața cu alți ochi. Abia aștept acel moment.

61 26. Pagini de jurnal 6.04.2020
Amadeea Lazar
M-am trezit mai obosita ca ieri…m a trezesc tot mai greu pe zi c e trece desi ma pun la culcare
aproximativ la aceeasi ora (12 noaptea). Primul lucru e sa imi iau telefonul in mana sa verific ora…e
ceasul 6 dimineata, casa inca doarme, dar mie mi-a zburat orice somn. Continui cu serialul inceput aseara
desi mi lehamite inclusiv de el. Verific data si si calculez ca t mai e pana finalul starii de urgenta. Verific
din nou bilantul si sper ca descreste, ca o speranta ca vom rev eni la normal curand. Mai pierd vremea in
pat pana vine mama sa imi dea oficial desteptarea. La ora 9 apa re (cam 3 episoade mai tarziu) impreuna
cu cainii sa ma trezeasca.
Cobor sa salut restul membrilor familiei, sunt intrebata ce vre au sa mananc si oficial pot spune
ca ziua a inceput. Apetitul de mancare e in scadere si el, nu p rea mai am chef de nimic. Simt cum creste
nivelul de anxietate si ma compleseste tot mai tare.
Ma blochez in fata televizorului, evident e pe canalul de stiri ca sa fim la curent cu tot ce se mai
decide la nivel national. Aud despre discutiile preungirii star ii de urgenta si simt cum ma cuprinde o
satre de neliniste pe care o ascund. Nu ma sperie situatia in s ine cat echilibrul meu personal care e tot
mai greu de mentinut. Incerc sa ascund toatea astea pentru ca n u pot vorbi cu nimeni, nu vreau sa
vorbesc cu nimeni. Ma simt ingradita si asta ma determina sa ma ascund in mine pana se gata toata
nebunia, in ideea ca zilele astea zor trece pe langa mine.
Incerc sa dau randament la facultate, dar mediul online nu e de loc pentru mine. In afara de
aplicatile de socializare nu am nicio idee despre cum functione aza nimic legat de calculatoare si incerc
din rasputeri sa tin pasul. Pe langa ca mi-e greu sa ma concent rez, ma pierd in platforme si in dicutii
care vin sit trec la fel de repede. Netul merge greu, mai si ca de din cand in cand, si atunci ma enervez si
imi vine sa renut la ziua asta si sa ma ascund sub pat ( in lip sa de o pestera prin apropiere). Pana acum
ziua nu o ia deloc intr-o directive buna.
Mama insista sa iesim afara, ne da de lucru zilnic in curte ca si pretext sa nu stam in casa desi
nu ma mai incanta nici gandul de a iesi la soare pentru o ora. Astazi cica aranjam terasa, dar nici ea nu
mai stie ce si unde vrea. Ne certam, ne contrazicem..nu ne mai intelegem. Mut tot ce e de mutat cat mai
repede sa scap sis a ma refugiez inapoi in casa pe canapea (un fel “casa” din prinsa, nimic nu ma mai
atinge acolo). Intr o pauza de arat primesc instiintare pe tele fon (care a devenit extensie a corpului meu)
despre noul decret al zilei. Si anume prelungirea cu inca 30 de zile ale starii de urgenta. Asta a fost
apogeul meu. Am simtit cum cedez si ma cuprinde plansul. Atunci am simtit care este adevaratul nivel
de oboseala acumulat si de srtes, si oricat as fi incercat sa i l ascund, am cedat. Primavara paleste tot mai
tare in ochii mei in ciuda faptului ca e tot mai placut afara. E liniste, mult prea liniste (in afara
momentelor cand se nasc discutii in casa, chiar si fara motiv), iar faptul ca stam in a fara orasului e bine
dar e rau…ma simt mai izolata de oameni prin aceasta distanta p restabilita.
Reusesc sa ajung in zona sigura (canapeaua). Ma chinui sa gases c un film pentru ca ba l-am
vazut…sau nu ne intelegem cu privire la genul lui. Pana la urma se alege unul doar ca pretext sa nu mai
vorbim intre noi , prefacandu-ne ca ne intereseaza subiectul. I ntr-un final cel putin unul adoarme, se lasa
linistea si in casa, continui cu serialul si ma cufund si mai m ult in propria-mi inchisoare. Mai tarziu, in
jurul orei 23 vine tata de la lucru…cainii il intampina latrand , si pentru cateva secunde se rupe linistea
si toata lumea pare treaza. Asta e semnalul sa ma retrag in cam era mea spunand ca ma duc la somn.
Practic vizionez alte cateva episoade pana adorm.
Pot sa mai tai o zi din calendar (la care se mai adauga 30 de z ile) lucru ce ma duce mai aproape
de momentul in care ma voi simti libera din nou.

62 27. St
udent ȋn timp de criză
Cornelia Pavăl
Ȋn primul an de facultate, navigam pe o rețea de socializare, c ăutȃnd
cursurile. Cu toții eram la ȋnceput, și nu aveam stabilită o pl atformă anume.
„Răsfoind” printre atȃtea postăr i mi-a atras atenția un artico l scris de o
studentă care tocmai terminase anul III la UVT. Era un articol emoționant scris cu un entuziasm
fantastic, despre experiența trăită ca student.
Mult timp după ce am citit acel material, mă tot gȃndeam: „ce f rumos! mi-ar plăcea ca ȋntr-o
zi să scriu și eu cȃteva gȃnduri cel puțin la fel de frumoase”.
Acel moment a venit acum, neașteptat, și nedorit, prin prisma s ituației de urgență ȋn care ne
aflăm toți. Sunt ȋnsă fericită și bucuroasă că pot ȋmpărtăși cu cititorii acestor rȃnduri, o zi din viața de
student.
Perioada aceasta din viața mea, se ȋmparte egal ȋntre facultate și locul de muncă. Acest ultim
aspect face ca izolarea socială să fie doar parțială. Sunt noro coasă, dacă nu este cam mult spus, avȃnd
ȋn vedere această pandemie care a venit peste noi, să pot ieși din casă și să merg la job-ul actual. Ȋn
această perioadă, lucrez cȃte doua zile 12 ore și doua zile lib ere.
Cele doua zile libere, sunt alocate integral temelor și sesiuni lor online, care, ȋn anumite zile
sunt de la ora 11.00 pȃnă la 18.00. Aproape la fiecare materie avem cȃte o temă săptămȃnal, cu termen
de predare. Nu știu dacă este mult sau puțin; sunt perseverentă și consecventă ȋn fiecare zi, iar pȃnă
acum am reușit să finalizez la timp toate temele.
Ce-mi lipsește ȋn această perioadă, este mersul pe jos pȃnă la facultate, acea trăire unică și
irepetabilă, cum a numit-o d-nul Bogdan Nadolu, profesorul meu de Sociologie. Ȋntȃlnirea cu colegii la
prima oră a dimineții, orele de curs și profesorii absolut minu nați.
Este bine că putem fi ȋmpreună online. Sunt sigură
că fiecare profesor face un efort uriaș ca materialele să ajung ă
la noi ȋn timp optim.
O zi din viața mea de student? Este o zi ȋn care ȋnvăț
lucruri noi. Sunt mereu alte teme și alte provocări, iar la finalul zilei am satisfacția lucrului bine făcut. Gestionarea timpului este esențială pentru mi ne: nu pot lăsa garda jos nici
măcar un minut.
Poate este prea mult spus, să dau un sfat pentru
cineva, dat fiind starea de urgență ȋn care ne aflăm, ȋnsă recomandarea mea este să aveți mereu ceva de făcut. Să găndiți pozitiv, și să ”visați” la lucruri frumoase.
Să ne revedem cu bine!

63 28.
Jurnal de carantină – 7 Aprilie 2020
Ioana Cristel Ciobanu
Am venit acasă pentr u prima data!
Casa în care am crescut, în care am fost fiică, soră, prietenă, acum mă primește pentru prima data ca
studentă.
Iată-mă!… cursuri, seminarii, teme… Aici nu a fost niciodată loc pentru mine așa. A fost foarte gre u să găsesc un loc unde să așez grijile
obișnuite Timișoarei.
Închisă între patru pereți, fiecare element obișnuit: lumină, f lori, perdele, aparțin acum altei lumi în care
ele sunt personajele principale , printre care, eu, îmi duc trai ul subordonat lor.
Cameleon fiind, caut SĂ ADUC, nu să fiu în echilibru, așa că, d in cauza liniștii din exterior, în mintea
mea este foarte multă agitație. Fiecare gând, până acum doar cu scopul de a fi, acum își intră în drepturi.
Gânduri ușor de ignorat, în lumea asta pun stăpânire pe mine zi le în șir. În aceeași lume fac slalom dintr-
o stare în alta într-o paleta foarte, chiar prea variata, în ma i puțin de 24 de ore.
Ca un joc al Universului, cele două lumi se întrepătrund. Mă gă sesc în fiecare colt al camerei cu alte
gânduri și alte simțirii, iar în cazul de față nu am altceva de făcut decât să mi le însușesc și să le confrunt,
pe rând, de fiecare data când este nevoie.
Peste toate astea este și facult atea, care vine și îngheață tot acest joc, doar pentru a trezi alte fantome cu
alte frici. Înconjurată de prea mult EU, proiectele pe care tre buie să le tratez obiectiv sunt încețoșate si
din ce în ce mai multe. Cu atâtea iele mi-e dor de oamen i; mi-e dor de liniștea mea în zgomotul lor…
Până atunci mă abandonez print re cursuri și litere, desene și l inii, gânduri și… muzică!

64 29.
Jurnal de carantină
Dem Anastasia
Studentă basarabeancă la Timișoa ra/studentă la arhitectură
Unu aprilie
(aceste rânduri le scriu după o înregistrare video în care vorbesc, pentru că eram prea obosită să scriu pe
moment de mână)
Astăzi a fost cea mai grea zi de când a început pandemia. A înc eput bine ziua, am avut un seminar online
la care am discutat pe baza unor schițe scanate, după care s-a anunțat că transportul nostru spre Moldova,
pe care îl solicitasem, a fost găsit și asigurat printr-un auto car până la vamă și după vamă, granița o
trecem pe jos, pentru că nici un șofer nu poate trece vama într -o direcție și înapoi, pentru că ar rămâne
blocat/carantinizat în una din țări. Am rămas la Timișoara fără griji până să îmi dau seama că această
pandemie va dura mult mai mult decât mă așteptam și acest autoc ar ar fi ultima șansă de a pleca acasă
până la sfârșitul ei (când am văzut lista cu cei 50 de moldoven i prioritizați care pleacă, mi-am amintit
involuntar de lista lui Schindler). Eram aproape sigură că nu v reau să risc cu acest drum și vreau să
rămân, când am fost anunțată că trebuie să mă mut din căminul î n care stau, pentru ca acesta să fie folosit
de stat în regim spitalicesc. Am avut cel puțin o oră în care n u știam ce să fac. UPT a decis că lucrurile
noastre vor fi mutate din camera A în camera B a aceluiași modu l, așa că mi-am anunțat colegele care
au plecat deja acasă ce li se întâmplă cu lucrurile. De ce tot timpul mă simt responsabilă pentru alții?
Colega din Craiova a făcut rost de un curier care să vină până la cămin și să îi ia toate lucrurile, cea din
Ardeal mi-a spus ce lucruri de valoare să îi împachetez și să v ină iubitul ei din Timișoara să i le ia, în
principiu bocancii Dr. Martens, haine cu valoare emoțională și aparatul foto. Poate e vorba de prejudecăți
la mijloc, dar mi se pare interesant cum își pune amprenta medi ul în care am crescut asupra felului nostru
de a reacționa în situații de criză.
Căci eu…după ce m-am ocupat de liniștea sufletească a colegel or mele, mi-am sortat toate lucrurile în
lucruri pe care le las să fie mutate, că nu îmi prea pasă, oricum le țin pentru că nu am caracter să le arunc;
lucruri pe care nu le pot lua cu mine, dar chiar mi-ar părea ră u să li se întâmple ceva și valorează, nu îmi
pot permite să rămân fără ele, pe astea le-am împachetat și le- am lăsat pe la cunoscuți; lucruri pe care le
iau cu mine pentru tot parcursul pandemiei, aici a fost interes ant, a fost ca atunci când te întreabă cineva
,, ce ai lua cu tine pe o insulă, dacă ar fi un singur obiect?” – o prioritizare a lucrur ilor extraordinară. Și
mi-au ajuns vreo două genți pentru haine, toate produsele de ig ienă și toate materialele pentru facultate.
Adică viața mea fără interacțiune socială încape în două genți, iar pentru restul, adică tot ce ține de
poziția și imaginea mea în societate mi-au trebuit minim cinci, căci acolo au intrat cerceii de seară,
hainele frumoase, gentuțele, cosmetica decorativă, cartea ,,Com unicarea cu oameni complicați” etc.
Încă nu îmi dau seama dacă reacția mea se leagă în vreun fel de originea mea basarabeană, dar concluzia
mea după opt ore de împachetat continuu e că sunt foarte motiva tă să devin minimalistă după această
pandemie.
Ah, și azi am primit o livrare de produse cosmetice pe care le- am comandat acum trei zile, adică pe
vremea când încă credeam că pandemia e o bună ocazie să încerc lucruri noi, să am grijă de mine, să fac

65 
 introspecție și să învăț să fac Yoga…nu, acum a ajuns pandemi a la mine. Într-un final am decis că merg
acasă, m-a ajutat starea de panică pe care mi-a dat-o închidere a căminului. Am acționat instinctiv, am
ales fuga dintre cele trei reacții la frică sau câte erau..
Doi aprilie
Azi a început să mă doară capul de oboseală. Am dormit doar vre o cinci ore. De dimineață tot mut și
împachetez, iar. Simt oboseală psihologică pentru că m-am trezi t indecisă, iar. Nu știu cum e mai bine,
mă expun riscului dacă rămân în Timișoara, în proximitatea unei zone destinate infectaților, probabil,
mă expun și dacă merg acasă, iar acasă îl am pe tata de 60 de a ni și dacă cumva mă infectez pe drum și
îl infectez pe el? Îmi imaginez tot felul de scenarii. Poate su ntem internați amândoi și eu rezist, dar el?
Îmi mai expiră și pașaportul în două luni, dacă rămân aici și d urează mai mult pandemia, ce fac? Mă
doare capul, vreau să dorm și am în continuare foarte mult de l ucru pentru facultate. Îmi vine să plâng
din cauza asta, pentru că…serios? De ce unora li se pare că t oți suntem într-o situație în care stăm pe
canapea plictisiți toată ziua? Nu mai pot. Și acasă nu am condi ții să stau, pentru mine Timișoara a devenit
mai acasă… Vreau să mă odihnesc.

Mă frustrează că mă simt victimă și nu pot să decid autonom ce e mai bine și nu depind lucrurile de
mine. Nu îmi place sentimentul de neajutorare și neputință. Iar ce am făcut azi, mutatul din tr-un cămin în altul, plimbatul prin complex și nu doar, numai distanțare
socială nu poate fi numită. Am râs și când am văzut covorul de la intrarea în căminul nou stropit
superficial cu clor. Iar dezinfectantul care stă la ușă e spirt diluat, nu știu cât de mult, dar nici nu mai
miroase a alcool. Se pare că se fac aceste lucruri pentru liniș tea sufletească a celui care le fac, nu pentru
siguranța noastră.
Cinci aprilie
Nu mă gândeam să ajung să trec vreodată Prutul pe jos.(ce drama tic sună scos din context)
Am ajuns acasă și da, am trecut Prutul pe jos, cu bagajele după mine, într-un rând cu alți 43 de oameni,
majoritatea studenți, unul după a ltul, cu grăniceri pe ici – co lo, care ne spuneau să mergem în rând
organizat și să nu ne aglomerăm și stăteau la distanță, desigur (încerc să nu dramatizez lucrurile, dar
Holocaustul chiar e singura imagine cu care pot să asociez ceea ce am văzut). Eram priviți ca niște
infectați. Poate că nu eram pri viți așa, dacă nu se adeverea la vamă că avem printre noi o doamnă venită
din Austria, de fapt, și care în loc să se izoleze, a stat trei zile în Timișoara și după s-a strecurat în
autocarul nostru, pentru că ,,nu avea cum altfel să ajungă acas ă”. Am înjurat-o în mintea mea, evident.
Toți au înjurat-o. Cei de la vamă au tot mormăit câte ceva, cum că bagă autocarul în carantină, cum că
ne izolează pe toți, dar așa de mult le-a păsat, încât ne-au lă sat să trecem într-un final și au luat-o pe
doamnă într-o parte să îi explice cu ce a greșit. După controlu l de pașapoarte la punctul vamal din
România am mai așteptat ceva, nu știu exact ce, dar dintr-o dis cuție a grănicerilor am prins un ,,- îți pui
mască, păstrezi doi metri distanță și mergi să îi conduci, ești polițist, până la urmă” și m-am prins că le
era frică să ne conducă până la celălalt punct vamal. De la vamă m-a luat tata. M-am așezat pe bancheta din spate și nu l-am îmbrățișat. Aveam mască. Pe
drum am vorbit că se mută la bunica, care e vecină cu noi și eu rămân singură în casă pentru 14 zile. Îmi
aduce la prag mâncare și lemne pentru foc. Tușesc un pic și sun t un pic tristă. Mă dor mușchii. Aș putea
admite că am primele simptome, dar am cărat bagaje 1,7 km pe jo s, îmi era cald și bătea vântul, am tot
dreptul la o răceală. Îmi măsor febra la fiecare două-trei ore și e în regulă. Mă rog să nu am nimic.

66 Opt aprilie
Încă nu am febră. Am gânduri mari azi, în schimb.
Mă gândeam ce populară a devenit ideea că trebuie să ne trăim i ntens viața, de când cu pandemia. Că
ne e dor de ieșirile în oraș, că nu am mai prefera să ne întoar cem acasă ca să stăm, că merită să ne
bucurăm de ce avem la dispoziție s ă trăim pe moment, că poate î ntr-o zi nu o să avem posibilitatea de a
face o banală plimbare prin parc. Frumoase gânduri, dar tot tim pul apar paralel cu altele, care zic cât de
greu e să stai închis în casă, cât de plictisitor e (sărmanii). Și mă gândeam, dar cât de ipocriți suntem,
dacă tot am învățat să ne bucurăm de moment, pentru că fiecare trăire e unică ș.a.m.d., de ce nu ne
bucurăm de momentul acesta? Aveam așa mare nevoie de o pauză în care să recuperez tot ce am pierdut
la facultate în ultima perioadă și nu am mai fost acasă pentru atât de mult timp de trei ani de zile, pe tata
nu l-am văzut din decembrie, de atâtea ori mi-a fost dor de cas ă, de atâtea ori am visat la liniște, când
stăteam la cămin.
Și ce fac acum? Tot cu gândul la Timișoara sunt, tot la ce nu a m visez. Și chiar dacă ceea ce am e mai
util pentru mine, mai de valoare, nu conștientizez, nu știu să mă bucur, parcă tot la gălăgia din cămin
mă duce dorul și la ritmul alert în care îmi trăiam studenția. De ce? Nu ne convine schimbarea? Nu ne
place să fim scoși din zona noastră de confort? Sau poate lipsa de liniște și timp a fost doar o scuză să
nu fac ceea ce îmi părea complicat sau mi-ar fi solicitat un pi c mai multă energie? Cred că îmi caut doar
scuze tot timpul, ca să nu mă simt vinovată pentru lene, lipsă de chef și poate pentru că mi-i frică să
recunosc că ceea ce fac nu îmi pl ace chiar așa mult cum mi-aș f i dorit. Pentru că uite, pusă în față cu tot
de ce am nevoie, tot nu stau să muncesc pentru așa-zisa pasiune a mea. Am timp, am o masă liberă, am
liniște (și afară, și în suflet), de ce nu mă trage să muncesc? Nu mă pot adapta nicidecum predării online,
mă plictisesc enorm cursurile sub forma unui ecran cu sunet (un de deseori sunetul e doar textul de pe
ecran citit) și posibilitatea de a bea un ceai cu biscuiți în timp ce stai la ,,curs” nu mă ajută deloc. Am temperatura corpului sub normă. A dică am un metabolism lent, gr ație inactivității, iar creierul se mișcă
la fel de lent. Suntem predispuși la depresie în aceste condiți i cică. Încerc să mă adaptez. Dar e natural
să nu îmi iasă încă. Iată, m-am plâns iar, în paralel cu critic a pentru cei care se plâng. Câtă ipocrizie pe
timp de pandemie.

67 30.
Jurnal de pandemie – 8 aprilie 2020
Andreea- Maria Tătaru
Și a mai început încă o zi, sunt de aproape 4 săptămâni în auto izolare. Am ieșit doar de
două ori pentru a merge până la bunica pentru a duce cele neces are. E greu să știi că nu poți ieși. E greu
sa știi ca nu ai voie sa te întâ lnești cu prietenii sau să faci orice lucru pe care puteai sa îl faci înainte.
Astăzi e miercuri, 08.04.2020. M-am trezit pe la ora 12 după-masa, deoarece în aceste
zile ajung să adorm și la ora 03 :00 dimineața. Astăzi a fost o zi care m-a ajutat să nu mă mai gândesc la
nimic, deoarece m-am pus și am făcut curățenie în tot apartamen tul; am și uitat de câte ori am făcut curat
doar pentru a face ceva ca să treacă timpul. Mi-am pus muzică ș i am încercat să mă simt liberă, să nu
mă mai gândesc la ceea ce este afară și la oamenii care se lupt ă pentru ca noi restul să putem ieși afară
într-o zi. Și astfel, astăzi, alături de mama mea, am făcut cur ățenie și am gătit; pot spune că a fost un
moment de răsfăț, deoarece am râs, făcând glume cu mama din dif erite motive. Aceste lucruri le făceam
și înainte, dar acum apreciezi mai mult aceste lucruri. Mai spr e seară, deoarece a trebuit să mă reprofilez
deoarece saloanele sunt închise, mi-am comandat cu câteva zile înainte un kit pentru unghii. Și astfel,
mi-am făcut unghiile după instrucțiunile primite și după câteva lucruri pe care mi le-am adus aminte de
la manichiurista unde mergeam înainte de acest virus. Seara, mă uit pe Netflix la diferite seriale și filme,
mă joc rummy online cu o prietena și așa a mai trecut o zi.
Ziua de azi, să spunem, că a fost o zi mai relaxantă, mai sunt zile pline când am cursuri
de dimineața până după-masa și astfel îmi ocupă jumătate din zi ; zile când, de când mă trezesc până
seara stau pe laptop scriind la licența și făcând teme, dar și zile când pur și simplu nu am starea de a face
ceva, când stau si mă gândesc la faptul ca aceste momente nu vo r trece atât de repede, când totul devine
negativ și când o mica depresie își spune cuvântul.
În această perioadă, mă trec o sumedenie de stări; de la ferici re că sunt sănătoasă și sunt
împreună cu familia, până la gânduri triste că nu știu când se va termina această sta re de urgență și pot
măcar să ies. Știu că în momentul în care vom putea ieși și făr ă acele declarații, tot va fi acea stare de
grijă, pentru că totuși acest virus nu va dispărea dintr-o dată . Această pandemie, m-a făcut să apreciez
mai multe lucruri, să mă gândesc mult mai bine la viitorul meu, mi-a schimbat și modul de a gândi și de
a vedea într-un anume fel anumite lucruri.
Nu am crezut niciodată că o să se întâmple ceea ce se întâmplă acum; că un virus poate
să schimbe lumea, că poate aduce atâta panică între oameni. Ace st virus, a schimbat percepția oamenilor,
ne-a învățat să prețuim mult mai mult ceea ce avem acum și ceea ce o să avem. Îmi este dor de prietenii
mei, îmi este dor să pot ieși afară, îmi este dor să ies cu pri etenii mei, chiar îmi este dor să merg la
facultate și nu credeam vreodată că o să spun asta. În această perioadă vedem cum să apreciem libertatea.
Parcă suntem în filmul World War Z și acum vedem cu adevărat pe p ro p r ia p i e l e c um e s ă t ră ie ș t i
asemenea clipe. Încerc să fiu pozitivă în aceste momente, numai citesc atâtea lucruri despre acest virus
pentru a nu mă mai încărca cu informații si pentru ca să nu mai îmi stea gândul tot la acest subiect. Da,
e grea această perioadă, poate mai mult pentru cei care stau la bloc ca și mine, care nu au unde ieși ca și
cei care stau la curte. Dar va trece această perioadă și încet, încet totul o să revină la normal.
Be strong and stay home!

68 
 

31. Student în timp de criză
Julia Lăpușan
Dimineața m-a trezit alarma telefonului, amintindu-mi că nu sun t în vacanță, ci doar consemnată la
domiciliu din cauze cunoscute de toată lumea. Azi a trecut o lu nă de când rutina mea zilnică s-a schimbat
complet. După un duș fugar pentru care nu a trebuit să mă depla sez până la capătul holului, cum făceam
de obicei la cămin, mi-am pregă tit liniștită un mi c-dejun sățio s: fulgi de ovăz cu banane și kiwi. M-am
grăbit, apoi, la biroul improvizat pentru mine în living, cu to t cu micul-dejun, pentru a participa la
cursurile online. Ascult cursul în timp ce mănânc. Mă bucur de mirosul florilor din v aza care stă pe raft
lângă mine. Aici găsești mereu cate o vază sau un ghiveci cu fl ori. Simt că sunt plină de viață în casa în
care am crescut. Mă simt mult ma i fericită aici decât în camera mea de cămin din Timișoara, o cameră
de 22 de metrii pătrați, în care stateam eu și colega mea de fa cultate.

Am încercat din greu să țin ritmul, să lucrez, să fiu autodidac t. Timpul trece mai încet decât de obicei.
Reușesc să lucrez mai mult timp pe proiectul comun cu colega me a. Ritmul în care trece timpul îmi
aduce un sentiment de liniște ș i pace. Mă calmează faptul că nu mai e nevoie să fug constant la cursuri,
la cantină, înapoi la cămin și la sala de sport. Nu mai sunt ob osită la finalul zilei, așa cum eram acum o
lună. Mă gândesc cât de norocoasă sunt că n-am probleme de sănă tate și că pot să continui să fac ceea
ce imi place. Ba mai mult, odata cu izolarea petrec mai mult ti m p c u f a m i l i a , m e r e u l u ă m p r â n z u l
împreună, în fiecare zi, și mâncăm ceva gustos făcut de mama. D upă masă jucăm de obicei Rummy,
Activity sau Catan. După am ieșit pe balcon unde mama a așezat un șezlong și am sta t cu ochii închiși savurând razele călde
ale soarelui pe pielea mea. Nu am stat la soare în felul acesta de mult timp. Pur și simplu să stau și să nu
fac nimic. Fără stres, fără telefon, fără povara rutinei dinami ce pe care o aveam în Timișoara. Așa de
relaxată și pe pace nu am fost de mult timp. Deși e panică în l ume din cauza virusului, eu în sfârșit am
ocazia să respir ușurată. E para doxal. Mintea îmi fuge la copil ărie, pe vremea când aveam 12 ani. Mă
simt ca și atunci: timpul trecea mai încet, stăteam acasă și st ăteam mai mult cu familia. Următorul lucru
pe care il fac când intru în casă este să caut ceva dulce în că mară. Simt nevoia să ronțăi ceva din ce în
ce mai des: pufuleți, ciocolată, orice care să umple momentele de pauză.
Sinceră să fiu, nu simt nevoia să ies să socializez. Mă simt aș a de liniștită și așa de bine în casă. Mai
scriu câte un mesaj ici colo la cate un prieten și sunt destul de mulțumită cu atât. Mai intru pe rețelele
de socializare ce bubuie cu glume și imagini ironice la adresa situației existente. Simt că încet, încet
intru într-o stare de comoditate care, în momentul de față îmi place. Însă nu știu dacă îmi va aduce
beneficii pe viitor. Când ajung din nou acasă mă arunc pe canapeaua care îmi serveșt e drept pat în timpul nopții, și citesc o
carte pe telefon. Mă bucur de lectură până târziu. Pe la ora un u dimineața mă culc și înainte să adorm
mă uit în sus și urmăresc lumina care se proiectează pe tavan c are provin de la girofarurile mașinilor de
poliție. Mai aud câte un claxon de la ei dar nu mă deranjează ș i în următoarea secundă adorm cu ușurință.

69 32. St
udent în timp de criză
Alexandra Lăpădat
Un student în timp de criză, dar în primul rând, un om în timp de criză, un om care nu s-ar fi gândit
vreodată că va trăi aceste momente la vârsta de 22 de ani, ci cu mult în viitor sau poate niciodată. Prin
aceste momente, mă refer nu neapărat la o epidemie, ci mai degr abă la sfârșitul lumii, așa mi-am
imaginat eu, din cauza filmelor pe care le-am vizionat pe aceas tă temă. Înainte de a fi lovită izbitor de
realitate, o realitate căreia nu i -am dat importanță până în zi ua în care facultatea la care studiez a fost
închisă. Odată cu închiderea fa cultății, automat tot ce făceam până în acel moment s-a oprit, m-am întors
acasă până la noi „ordine”, cu o oarecare bucurie că voi sta câ teva zile acasă, însă, azi, când scriu despre
această situație a trecut deja o lună și mi-e teamă că va mai d ura mult până ne vom reintra în normalitate.
Acasă, acolo unde am încercat pe cât de mult posibil să stau iz olată, fără a intra în contact cu alte
persoane, inclusiv cu persoanele apropiate, precum familia și p rietenii. Singurele ieșiri în societate sunt
reprezentate de mersul la magazin și cam atât, însă nu pot să m ă plâng, pentru că locuiesc la casă și pot
ieși în propria curte pentru a lua o gură de aer proaspăt de fi ecare dată când mă simt copleșită de această
situație, de izolare. De fapt, fiecare zi în această perioadă s e desfășoară aproape la fel, cu mici plusuri
sau minusuri. O zi din viața mea în această perioadă începe, bi neînțeles cu trezitul, nu am o anumită oră
la care mă trezesc, pur și simplu mă bazez pe ceasul biologic.
Primul lucru pe care îl fac după ce m-am trezit este să îmi ver ific telefonul, iar apoi să iau micul dejun.
Un lucru pe care îl fac aproape în fiecare zi este să gătesc. G ătitul este o activitate pe care o desfășuram
și înainte de această criză și este una dintre activitățile mele preferate. Deci, după ce am luat micul dejun,
mă pun să gătesc, menționez că sunt foarte organizată, pentru c ă hotărăsc mereu cu o zi înainte meniul.
În timp ce gătesc mai vorbesc cu persoanele, care, din păcate s unt departe de mine, mai dau un scroll pe
Instagram sau mă joc la jocul preferat.
După ce am terminat de gătit, eu împreună cu sora mea și cu bun ica noastră, pentru că ele sunt persoanele
cu care stau în izolare în această perioadă, ne așezăm la masă și servim prânzul. Din păcate, la masă
trebuiau să fie patru persoane, nu doar trei, iar persoana care lipsește este mama mea, care a rămas
blocată într-o altă țară din cauza Pandemiei și pe care nu am m ai văzut-o în carne și oase de trei luni și
jumătate, spun în carne și oase pentru că ne vedem destul de de s prin video-call, lucru care ajută la
diminuarea distanței și a dorului dintre noi. În continuare mai desfășor activități ce țin de îngrijirea anim alelor de companie, iar acest lucru îmi ia
ceva timp, pentru că mă bucur de o companie numeroasă de șase c ăței și un motan, un număr prea mare
de animale de companie, ar spune unii, dar am suficientă iubire de oferit pentru fiecare dintre ei. După
hrănirea animalelor de companie și petrecerea timpului cu ei, p rin joacă, îmi verific toate notificările
legate de cursurile online, la care particip în fiecare seară d e la ora șase.
Dar, înainte de a sosi ora de în cepere a cursurilor, îmi fac te mele pe care trebuia să le termin și lucrez la
proiectele pe care va trebui să le predau până la sfârșitul sem estrului. În ceea ce privește participarea la

70 
 cursuri în mediul online, pot spune că au aproape același grad de înțelegere ca și în cazul celor
desfășurate la facultate, însă, eu una le consider mult mai obo sitoare decât cele în format clasic. Timpul
trece mul mai greu în cazul desfășurării unui curs online, decâ t în cazul în care acesta ar fi fost desfășurat
normal. După ce am participat la cursul online, care de cele m ai multe ori mă obosește, obișnuiesc să
folosesc telefonul pentru a citi sau pentru a comunica cu perso anele care sunt departe de mine,
bineînțeles că îl folosesc și în alte scopuri, cum ar fi rețele le de socializare. Un alt lucru pe care îl mai
fac seara înainte de culcare este să mă uit la un film sau să m ai vizionez încă un episod din serialul
preferat. Deși pare că am foarte mult timp, nu e chiar așa, pentru că est e o activitate care mă relaxează foarte
mult, dar pe care nu am apucat deloc să o desfășor, și anume de senul. Deci, chiar dacă pare că timpul
trecem mult mai încet în această perioadă, pentru mine, timpul trece la fel ca și înainte. După ce mă pun
în pat să dorm, urmează să mă tr ezesc și cel mai probabil să o iau de la capăt, pentru că aproape toate
zilele se desfășoară la fel, făcând aceleași lucruri, poate pli ctisitoare sau poate mai interesante, toate
acestea depinzând de d ispoziția mea mentală și fizică. Sper ca această situație să se termine cât mai
repede și totul să revină la normal.

71 33.
O zi de aprilie…
R.U.
E
ste ora 10 am, tata s-a întors de la supermarket, el se ocupă de cumpărăturile pentru casă, alimente și
apă. Eu și mama stăm pregătite cu soluții de dezinfectat și cu șervețele pentru a dezinfecta produsele și
ai oferi tatălui ajutor pentru a-și curăță cheile, telefonul, p ortofelul. Curățăm ușa și dulapul mic pe care
a lăsat plasele de cumpărături. Este o agitație ce durează 30 d e minute, încălțămintea stă pe o bucată de
material îmbibată în clor. Haine le toate le punem repede la spă lat, nu stăm in casă cu hainele cu care am
intrat în contact cu mediul exterior.
Dezinfectez masa din bucătărie și îmi pregătesc micul dejun. Po rnesc televizorul, ascult un program de
știri, în continuare aceeași situ ație în țară, ni se cere să st ăm în casă, dar reporterul prezintă cazuri în
care oamenii nu iau în serios situația în care ne aflăm.
Termin de mâncat, strâng după mine și revin în camera mea, star ea de anxietate este mereu prezentă în
casă. Mama își face cele mai mar i griji, sună rudele și prieten ii să verifice starea lor de sănătate atât
fizică, cât și mentală.
Eu mă bucur de timpul petrecut în casă, nu simt că vreau să eva dez, pur și simplu fac tot ce nu puteam
să fac acum o lună. Viața mea era împărțită între locul de munc ă și facultate. Când ajung acasă, seara,
prefer să mă odihnesc. În week-end-urile libere de asemenea, dorm și fac curat in casă. Timp pentru
hobby-uri nu prea aveam, să fiu sinceră, nu aveam energie. Simț eam lipsa lor, dar preferam să o ignor.
Stăteam mereu în pat, mai comunicam cu câteva prietene, urmărea m niște videoclipuri pe YouTube și
cam atât.
Acum camera mea este aranjată, citesc zilnic, mă uit la cate un serial, pictez, ascult muzică și mă ocup
de plantele mele de apartament. Am reușit să mă ocup de mine, s ă fiu atentă și la nevoile sufletului meu.
Simț lipsa unei îmbrățișări, lip sa unei ceai băut la o cafenea, plimbările pe Malul Begăi, dar mă bucur
că am reușit să mă reconectez cu pasiunile mele, cu lucrurile c are îmi provoacă lin iște sufletească.
Predarea online este ceva nou în viața mea, recunosc că nu mă d eranjează, salvăm timp, este mai
eficientă, nu mai trebuie să cer aprobare pentru a pleca mai re pede de la locul de muncă pentru a ajunge
l a c u r s u r i . L a o r a 1 8 : 0 0 t o a t ă a tenția mi-o canalizez către pro fesorul pe care îl aud prin difuzorul
laptopului meu, iar pe ecran ne este prezentată subiectul acest ei ore. La un moment dat, profesorul ne
întrebă dacă ne vom mai vedea in sala fizică de curs în acest s emestru, noi nu răspundem, nimeni nu
vrea să spună răspunsul, pentru a nu fi considerat cel pesimist, dar până la urmă și liniștea este un
răspuns. Cu toții credem că nu. Acum colegii mei sunt reprezent ați de un avatar. Și până în toamnă, cel
mai probabil așa va rămâne.
Nu mă deranjează că stau acasă, mă deranjează motivul pentru ca re stau acasă, faptul că situația în viitor
este foarte incertă, că sistemul medical este șubred, cu toții urmărim cazurile de corupție și de lipsă de
respect față de medici și față de pacienți. Mă deranjează că eu pot să stau în casă, dar alții nu vor, nu iau
în serios situația noastră, consideră că totul este o glumă.

72 Seara, mereu îi trimit mesaje mătușii mele, este gravidă în 9 l uni, mai are 2 copii de 6 și respectiv 4 ani.
Panica din mesajele ei se simte și prin aplicația Whatapp, Mate rnitatea Odobescu este infestată cu noul
Corona Virus. Pe cât a fost de calmă și nerăbdătoare, pe atât d e panicată și anxioasă a devenit. Copii
sunt mereu agitați, sunt cuminți înțeleg ca este un virus puter nic in oraș, care îmbolnăvește oamenii, dar
tot cer zilnic măcar o plimbare în jurul blocului. Au jucării c ât pentru o grădiniță, dar cât să te tot joci
cu ele, după o lună, plictiseala se instalează și în jocul lor.
De când sunt acasă nu mai dorm noaptea, mă învârt prin tot patu l, stau trează până pe la 3 dimineața.
Mă gândesc la familia mea, la starea de sănătate pe care o avem și le trimit gânduri bune oamenilor care
in această perioadă sunt acum la lucru pentru noi, cei care #st ămacasa.

73 
 

34. Student in timp de criza
Oana Nistor

Daca cu cateva luni in urma cineva mi-ar fi spus ca urmeaza sa imi petrec primavara acasa, la
sat, departe de agitatia din oras, sa ma bucur iar de culorile deosebite ale florilor si copacilor infloriti,
refuzam cu desavarsire sa cred acele cuvinte. Dar aflandu-ne in tr-o situatie delicata pentru intreaga
omenire, m-am conformat si iata-ma in izolare… la inceput acest cuvant ma speria, nestiind exact tot ce
presupune acest proces si cum se va desfasura viata noastra in aceste conditii stricte, deoarece nu am
mai trecut prin asa ceva. Dar pe parcurs m-am obisnuit cu acest gand, gandul ca va trebui sa stau in casa
o perioada mai lunga, asteptand vesti bune, sperand sa trecem c u bine si asteptand sa se incheie cat mai
curand. In cele ce urmeaza va povestesc cum se desfasoara o zi din viata mea, din perioada de izolare.
Ziua incepe cam asa: ma trezesc pe la ora 10 (nu sunt o persoan a prea matinala), iar primul lucru pe care
il fac, deja instinctiv, este sa iau telefonul si sa verific Me ssengerul, e-mailul, daca am apeluri, mesaje
sau notificari si imi fac o lista de taskuri pentru ziua respec tiva. Apoi imi pregatesc o cafea, daca vremea
este frumoasa ies pe terasa si continui cu noutatile de pe Inst agram si Facebook (realizez ca petrec mai
mult timp utilizand tehnologia virtuala in aceasta perioada) si sper sa citesc niste lucruri pozitive,
deoarece simt ca acele stiri dram atice fac mai mult rau in peri oada aceasta.
In continuare, ma consult cu familia pentru alegerea meniului p entru masa de pranz si pentru
ca imi place sa gatesc, propun o reteta noua, iar pentru realiz area acesteia ma inspir de pe diverse canale
de gastronomie online. In cazul in care pregatesc si un desert si rezultatul este conform asteptarilor,
decorez frumos, fac o poza si o incarc pe InstaStory pentru a i mpartasi cu prietenii.
In timp ce gatesc ma gandesc la faptul ca trecem printr-o perio ada foarte grea, daca vreau sa
merg pana la magazin trebuie sa am asupra mea o declaratie pe p roprie raspundere, sa declar unde merg,
timpul pe care il petrec in afar a locuintei si tot felul de luc ruri cu care nu am fost obisnuita. De cele mai
multe ori ma intreb cat o sa mai dureze, cum o sa trecem peste aceasta pandemie si cum o sa fie prima
zi in care imi reiau activitatea. Cu siguranta nu o sa imi mai doresc sa petrec mult timp in casa… Apoi
ma joc cu nepotica mea, reluam i mpreuna unele activitati pe car e ea le avea la gradinita, iar in timp ce
ea se uita la desene animate sau doarme, imi pregatesc material ele si temele pentru cursurile online.
Dupa cum am mentionat si la inceput, stau la sat; datorita aces tui fapt nu ma plictisesc, ies in
c u r t e , m a o c u p d e i r i g a r e a g a z o n u l u i , a g r a d i n i i c u f l o r i s a u r ealizez decoratiuni handmade pentru
gradina. De asemenea, imi rasfat animalutele de companie. Cand se apropie ora la care ne conectam
pentru cursurile online, intru in casa si urmez cursurile. Cred eam ca nu o sa ma obisnuiesc cu acest
sistem de predare, imaginandu-mi ca cea mai grea parte va fi ce a de seminar. Dar dupa cateva ore in
care am observat ca totul decurge foarte bine, intelegem materi a poate la fel de bine ca si in sala de curs,
parerea fata de cursurile online mi s-a schimbat radical si chi ar imi place.
Dupa terminarea cursurilor, imi pun ordine in documente, imi no tez noile sarcini si teme pe
care trebuie sa le pregatesc in continuare si apoi citesc ceva sau aleg sa ma uit la un film. Inainte sa
adorm mai socializez cu priete nii care imi lipsesc tare mult in aceasta perioada, vorbim prin mesaje sau
pe video call. Mi se pare tare ciudat sa treaca asa multe zile iar noi sa nu iesim impreuna, sa mergem sa
ne plimbam, sau pur si simplu sa ne vedem la o cafea.
In concluzie, asa arata o zi din viata mea din perioada de izol are. Perioada de care intr-un fel
ma bucur pentru ca petrec mai mu lt timp cu familia, dar sunt si nerabdatoare sa treaca si totul sa revina
la normal. Momentan #stauacasa si #totulvafibine 😊

74 
 

35. O simplă zi – 13 aprilie 2020
Cătălin Marius Moș
E 9.30 dimineața. Razele soarelui îmi inundă camera. Iar cânte cul melodios și hotărât al
păsărilor din împrejurimi îmi es te astăzi alarma. Nu știu dacă încă visez sau m-am trezit. Faptul că stau
treaz până târziu în noapte mă face să dorm dimineața ca un puș ti de liceu în prima zi a vacanței de vară.
Nu am niciun program. Pare a fi dimineața perfectă. Grijile cot idiene ce până mai ieri îmi apăsau umerii,
astăzi m-au părăsit. E din nou liniște. Poate prea multă linișt e. Stau încă întins în pat. Patul din mansarda
cabanei de la munte. Exact acolo unde nu am avut ocazia până ac um să îmi petrec prea multe dimineți.
Deschid până la urmă ochii, mustrat de conștiință. Nu pot să st au așa o zi întreagă. Însă rămân încă întins
în pat. Un peisaj de-o frumsețe rară transformă geamurile mari ale încăperii într-un tablou viu. Nici nu
știam că diminețile calde de Apr ilie pot arăta așa. Ooo, da… și nucul de lângă stradă. Zăresc pe geam că
e casa a două veverițe zburdalnice și foarte matinale. Au atâta energie… Adevărate sărituri acrobatice
mi se înfățișează într-o clipită. Ăsta da spectacol! Și nici mă car nu am plătit bilet. Sunt bucuros. Liniștit.
Și fără program.
Încerc să mă dau jos din pat. Pun mâna pe telefon. Pentru mome nt, uitasem că există. Pornesc
internetul și „feed-ul” mă bombardează cu știri. Doar Breaking News-uri. Îi „mulțumesc” în gând. M-a
trezit la realitate. O realitate care acum îmi oferă lucrurile de care aveam nevoie și la care visam de mult.
Odihnă. Experiențe de trai noi. Și timp. Foarte mult timp. Nu m -aș fi așteptat vreodată la asta. Să am
timp, exact ce îmi doream. Dar tot ea, realitatea asta nu e, de fapt, deloc drăguță. Oferă cu o mână și ia
cu două. Îmi ia prietenii și-i ține departe, îmi ia rudele și n u mă lasă să mă întâlnesc cu ele. Nici până în
oraș nu pot să ies fără vreun motiv serios. De parcă până acum nu ieșeam cu motive serioase. Și planurile
pe care mi le făcusem la început de an. Unde le ține ascunse pe toate? Ohh, ce mă enervează. Mi-a stricat
pe loc starea de bine. Ce viață e aia în care ai timp dar nu ai ce face cu el? În care poți să îi vezi pe cei
dragi doar pe ecranele gadgeturilor ce ne-au năpădit viața în u ltima vreme…
Mă spăl. Mă-mbrac. Mănânc. Strâng masa. Parcă îmi e iar foame. Ies în curte. Pfuu… ce aer!
Cireșii din livadă sunt albi. Și nu e „zăpada mieilor”. Ci flor i. Sunt încărcați cu flori. Și un miros! Cel
mai plăcut parfum. De primăvară. Mai bine nu deschideam telefon ul ăla. Puteam să am o zi perfectă și
el a stricat totul. Îmi găsesc câte ceva de lucru prin curte. N u vreau să stau închis în casă pe o vreme ca
asta! Pornesc mașina și tund gazonul. Plantez câțiva brăduți. N ici nu știam că sunt așa harnic. Și nici că
mă descurc să fac astfel de treburi gospodărești. Toată nebunia din zilele astea mă face să fiu un alt eu.
Sau doar să mă descopăr. Oricum, mă lasă uimit. Mă uit la ceas. Nu pot să cred ce repede a zburat iar timpul! Treburile gospodărești m-au obosit
fizic serios. Mă simt de parcă aș fi lucrat o zi întreagă toate grupele de mușchi la GYM. Dar satisfacția
pe care o am este de nedescris. Bucuria vine din lucruri simple .
Mănânc din nou și mă așez pe terasa din fața casei. Deschid la ptopul și dau play la un film.
Încep să mă relaxez. În fața ochilor, am cel mai frumos cadru. Pun pauză la film. Iau telefonul în mână
și îl fotografiez. Nu mă pot abține și postez pe Instagram un s tory. Mi-e greu să nu împart cu cei apropiați
așa peisaj. Mi-aș fi dorit să fie și ei aici, cu mine…
Vântul adie din nou și pleoapele îmi sunt din ce în ce mai gre le. Cerul începe ușor, ușor să se
coloreze. E roșu intens acum de parcă toți norii au luat foc. L a fel ca lumea în zilele astea.

75 36.
Jurnal de carantina “digitala”
Ioana Dirleci
Acum in prag de Covid-19, z ilele tuturor arata diferit.
Ziua mea, incepe in jurul orei 09:00. Ca orice om ce traieste i n era digitalizarii, primul lucru pe care il
fac atunci cand deschid ochii, este sa iau telefonul in mana, s a verific mail-urile, rete lele de socializare…
Dupa aproximativ 15 minute petrecute pe telefon, imi fac curaj sa ma ridic din pat… Pasesc usor
adormita spre o noua zi. Incep usor usor sa imi fac tabieturile zilnice: toaleta zilnica cafeaua, mancarea…
Savurez cafeaua alaturi de micul dejun in bucatarie. Privesc in grozita la televizor: “ Romania are 1760
de oameni infectati si 40 de decese de Covid-19!” Imi indrept p rivirea catre geam; afara soarele
straluceste cu putere, imi da o stare de bine, de speranta ca t otul va fi bine intr-o zi… Cand? Nu se stie.
In acelasi timp, aud din nou la stiri ca 169 de persoane au fos t vindecate. Zambesc, si in adancul
sufeltului ma bucur si ma rog in continuare sa scapam cu bine.
Avand avantajul ca stau la curte, iar vremea tine cu mine, ies afara sa imi savurez cafeua… Din nou, imi
petrec timpul pe telefon… Timpul se scurge repede, iar eu am im presia ca nu am facut nimic. Pregatesc
ceva de mancare, o ciorba, un felul doi, si ascult in continuare stirile. Ma sperie tot ce aud. Mancarea-i
gata, insa nu ma pun la masa. Decid sa ma “rup” cateva ore din lumea in care traiesc, asa ca hotarasc sa
intru in lumea Netflix pentru cateva ore bune. Imi pun serialul ce mi l-a sugerat multa lume: FREUD.
Desi si-a avut premierea acum ca teva zile, toate retelele de so cializare imi sugereaza sa ma uit la el.
Citesc comentarii si aud ca este c el mai bun serial. Incep sa-l vizionez. Personajul principal Sigmund
Freud, a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză, incepe
sa hipnotizeze cateva persoaneje ca sa afle adevarul despre anu mite lucuri.
Prinsa de film, nu imi dau seama cat de repede a trecut timpul si cat s-a facut ceasul. Ma gandesc sa
merg sa mananc, sa iau o pauza si sa imi odihnesc ochii. Mananc , iar apoi decid sa ies din nou in curte…
evident, cu telefonul dupa mine. De aceasta data, “ignor” tot c e se intampla langa mine, prin faptul ca
imi castile in urechi si incep sa ascult muzica. Orice melodie ascult, ma face sa ma simt mai bine.
Ma hotaresc sa iau putina pauza de la a “atinge” digitalul, asa ca intru in casa, ascult muzica, insa de
aceasta data la televizor. Evident, tot pe youtube. Fac o prajitura, ascult muzica buna, insa mai trag uneori cu ochii la TV pt ca vreau sa vad unde a ajuns lupta imp otriva Covid. MA sperie din nou ce vad:
Romania aproape de stadiul 4… Cad pe ganduri si imi aduc aminte de clipele cand stateam alaturi de
parintii mei, iar ei imi povesteau despre perioada comunista… C and nu aveai voie sa faci prea multe
lucruri, tot ce cumparai, cumparai cu masura. Ma gandesc “ Oare o sa ajung sa traiesc si eu ceea ce ei
au trait candva?” Singura si inspimantata imi raspund ca nu imi doresc, deoarece ma sprie gandul ca
trebuie sa ies din casa cu o adeverinta, pot sa ies numai daca nu pot amana anumite lucruri, insa toata
treaba trebuie s-o fac repede, ca sa ajung acasa. Sa nu ma infectez si eu…
Imi suna telefonul… O prietena imi spune ca matusa ei a fost de pistata ca fiind pozitiv cu noul
Coronavirus… Nu stiu ce sa zic, ce sa fac. As vrea sa-i spun ce va, dar nu stiu ce. Ii simt panica in glas
si imi spune ca a anuntat ea ca a avut contact cu matusa ei. S- a autoizolat si ca asteapta sa vada ce
urmeaza. Ii spun sa se linisteasca, si ca totul va fi bine.

76 E seara… Ma uit la stiri din nou… Insa nimic nu mai e la fel. Nu stiu ce s-a pus pe ganduri, modul in
care virusul s-a raspandit atat de repede, sau faptul ca matusa prietenei mele e bolnava? Ma pun in pat
in cele din urma pe la ora 22:00, citesc cateva pagini din “Car tea despre fericire” s i imi dau seama inca
o
data ca fericirea nu conta in bani, ci in lucruri marunte: iu bire, afectiune, petrecerea timpului c u
pers
oane dragi. Inchid cartea, i mi mai arunc ochii putin pe ret ele de socializare, iar in cele din urma ma
bag la somn… Ma gandesc cat de fr umos si plina de spranta am inceput aceasta zi, si cum o inchei…
Ma sperie tot, dar ma rog sa fie totul bine!

77 37. C
ORINA – o zi din viata unui student petrecuta in carantina – 14 aprilie 202 0
Ștefan S
optelea
Coronavirus, COVID-19, focar de infectie, Suceava, guvid (cum i i place decanului sa zica), prostia aia
ce nu exista, ‘’ne manipuleaza rusii’’ sau chiar Corina (dupa c um imi sugereaza autocorrectul de la
tastatura telefonului).
Suna cunoscut? Si mie. Cam asa incepe o zi obisnuita din viata mea, a ta, a vecinei ve nita din Italia care efectiv nu poate sta
locului in casa. Spun ca e o zi ‘’obisnuita ’’ deoarece se intam pla de prea mult timp ca sa mai pot spune
ca e o anomalie sociala.
‘’Stai in casa!’’, ‘’Stai cu usa inchisa ca vin astia si fura!’ ’. Stau, stau si iar stau. Dar ce sa fac cat timp
stau? Probabil asta e momentul in care trebuie sa ma bucur ca sunt student si am cu ce sa imi ocup
timpul. Dar nu e asa. Nu stiu de alti studenti dar eu vin foart e rar acasa (si prin rar ma refer strict la
vacante, si nici atunci de fiecare data). Asa ca toata ideea asta de scoala/facultate online nu e chiar pe gustul meu. Asociez venitul acasa cu relaxarea, cu ‘’actiunea’’ de a face nimic. Asa ca, desi in mod normal acum trebuia sa am chef de cursuri si seminare, pentru simplul fapt ca sunt acasa….NU AM CHEF! Si pe langa faptul ca nu am chef, nu am nici drojdie sau faina, ca au cumparat-o pe toata cei pe
care ii vezi la TV calcandu-se in picioare.
Ati vazut filme sau ati citit carti in care actiunea cuprinde m ersul protagonistului la baie? Nu, asa
credeam si eu. De ce? Pentru ca sunt prea multe lucruri mult ma i importante si complexe de prezentat.
Ei bine, de cand cu CORINA, activitatle mele s-au redus ca numa r, incat as putea include pe ‘lista de
activitati’’ mersul la baie, mancatul, clipitul, respiratul. Macar un lucru a ramas la fel: modul meu toxic de a-mi incepe z iua. Ma trezesc, ma dau jos din pat si
apoi iau telefonul pentru a verifica retelele ‘’sociale’’. Insa acum vine partea care se schimba. Dupa ce
imi stric ochii in telefon 1 ora, stiu ca urmeaza sa ii stric i nca 10 ore in laptop. Traim intr-o societate
obsedata de vizual, judecam totul in functie de aspect, vrem sa se vada totul cat mai clar (720p, 1080p,
FULL HD, 4K) dar simt ca din cauza CORINEI, oamenii o sa vada 4 80p sau mai putin. Pentru mine un
curs/seminar in plus reprezinta mai putini pixeli pentru vedere a mea.
Imi place? Nu.
Vreau sa se inghete anul s i sa-l facem altcandva? Nu.
Ce e de facut? Nu stiu.
Facultatea ocupa deci o buna parte din viata mea de acum. Ma do r ochii mai tot timpul si sunt obosit.
Dar noroc ca mai am timp si de alte activitati palpitante. Imi amintesc cand eram copii si ne jucam pe
afara in timp ce babele stateau la geam si priveau; gata sa se ia de noi ca faceti galagie. Ei bine, acum
sunt si eu baba. Nu as fi crezut ca uitatul pe geam poate fi at at de…hmm…ei bine, este mai bun decat

78 
 nimic. Ma uit pe geam sa mi mai relaxez ochii si sa vad ce mai face copacul din curtea vecinului
(saptamana asta face progrese si ii cresc flori). De asemenea mai am momente cand ma loveste inspiratia (si durer ea de spate de la atat stat pe scaun)
asa ca profit de ocazie pentru a-mi dezvolta pasiunea pentru fo tografie. Brusc, apartamentul in care stau
se transforma intr-un studio profesional de fotografie unde inc erc orice prostie imi trece prin cap (partea
trista e ca le voi edita in photoshop, ADICA PE LAPTOP).
*de la laptop, nu altceva*

Dar mama vine imediat, deci trebuie sa strang studioul, ca ‘’e dezordine’’…si nu vrem sa ne certam;
mai ales ca ne vedem mai des acum. Sau vrem sa ne certam? Lucru rile pot fi atat de plictisitoare uneori,
incat o cearta te mai trezeste putin si iti pune sangele in mis care. Cred ca parintii mei sunt norocosi intr-
un fel ca nu li s-a schimbat modul de viata. Desi toti avem nev oie de o pauza cateodata.
Daca lumea asculta inainte podcasturi sau audio books, unde o v oce cu timbru placut relateaza niste
fapte oarecare, acum acele ‘’sunete de fundal’’ au fost inlocui te de vocea prezentatorilor de stiri (Digi24
e postul preferat al familei). Televizorul merge fara ca cineva sa se uite neaparat la el, important e ca
fiecare colt al apartamentului sa stie cine e CORINA, care baga in boala baietii (dar si fetele). Sper ca
si plantele noastre aud cum sta treaba, ca sa produca mai mult oxigen.
Nu sunt o persoana foarte sportiva, dar am inceput sa mai alerg dintr-o camera in
alta. Din cauza CORINEI, stau exagerat de mult pe scaun si nu e ste deloc ok. Asa
ca imi invidiez animalele de companie (pasari) deoarece asta fa c cel mai bine, unde
mai pui ca sunt invatate cu ideea de a fi inchise intr-o cusca. Ba chiar am inceput sa
vorbesc mai mult cu ele de cand cu pandemia asta. Am I crazy? Maybe. Desi fiecare zi are mici variatii, fiecare incepe si se termina la fel. Seara ma uit la un film sau stau pe
telefon in timp ce ascult muzica. Vad ca se face ora 01:00 si m a gandesc de la ce ora imi stric ochii la
cursuri ziua urmatoare. Daca nu e chiar de dimineata, mai stau pana la 02:00 .
Consider ca trecem printr-un soi de…metamorfoza. Ni s-au schimb at vietile destul de mult, insa ar trebui
sa abordam situatia asta cu calm si de ce nu, umor. Pentru ca p anica si stresul nu rezolva nimic, iar daca
respectam niste norme minime de igiena (atat a corpului cat a r elatiei dintre oameni), totul este bine.
Dar probabil ca dupa ce CORINA pleaca, la scurt timp societatea va reveni la proastele obiceiuri si va
gandi din nou ca: Eh, nu are cum sa mi se intample tocmai mie!

79 38. C
e zi e azi?
Vasile-L
ucian Drinc, student Erasmus+
Latvia University of Life Sciences and Technologies
Ce zi e azi? O întrebare al cărei răspuns devine din ce în ce mai confuz, ori, luându-i în
calcul utilitatea, din ce în ce mai neinteresant. Un optimist ar spune că e o nouă șansă, altcineva ar spune
că ziua de azi e aceeași cu cea de ieri și cu cea de mâine, iar eu aș spune, fără a fi pesimist, că e o zi mai
rea decât cea de ieri, și mai bună decât cea de mâine. Cel puți n așa spun cifrele, dacă e să ne luăm după
statisticile care inu ndă mass-media în această perioadă.
Am oportunitatea, prefer să o numesc așa, totuși, de a fi plec at într-o mobilitate Erasmus+
pentru studii în Letonia, în același timp în care pandemia COVI D-19 a ales și ea să plece în mobilitate
prin toată lumea. Universitatea mea gazdă, Latvia University of Life Sciences and Technologies, s-a
închis acum o lună, concomitent cu restul instituțiilor de învă țământ din celelalte țări, iar cursurile față
în față au fost anulate și înlocuite cu cele online. Revenind l a întrebarea de la care am pornit, faptul că
e marți sau sâmbătă a devenit un lucru irelevant pentru mine: m ă simt la fel de liber și, totodată, la fel
de ”în gardă”, din toate punctele de vedere… Cât despre azi, ea începe cu un update. Să verific situația
cazurilor de Coronavirus în diverse țări a intrat în cotidianul meu, la fel de firesc precum… spălatul pe
mâini? Avem cu 9 cazuri de infectare mai mult decât ieri, mai exact 675, totuși nu atât de drastic precum în țară, unde cifrele trec de 7700. După sesiunea de menținere a igienei precum o fac e chirurgul înainte
de intervenția chirurgicală, e timpul pentru un alt tip de inte rvenție: cea culinară. Am rămas fără provizii,
așa că încep prima mea expediție din zi, spre magazin. Peisajul bacovian cu oameni stând printre rafturile
goale, la doi metri unii de alții, c u măști pe față, cu priviri suspicioase, mă face să mă simt într-un film:
unul greu de digerat, însă unul demn de Oscar…
Faptul că locuiesc într-un cămin studențesc alături de colegii mei internaționali, sau cum
ne numim noi, colegi de carantină, face din această experiență una diferită de cea pe care o știu a exista
în țară. Aici, vrând, nevrând, suntem cu toții împreună, ceea c e transformă și ziua de azi într-una mai
ușor de suportat. Suntem supuși aceluiași risc, da, unul mai ma re decât dacă am fi fost fiecare acasă.
Împărțim aceleași spații și, uneori, aceleași obiecte, inevitab il. Toate acestea sunt combinate cu șansa de
a reduce anxietatea, fiind în prezența prietenilor permanent. Î n loc să ies în oraș, ies în bucătărie, unde
schimb idei (sau mâncare) cu ce ilalți despre ce urmează să fac, despre ce vor face ei, despre ce am putea
face NOI, în afară de cursuri online și task-uri zilnice. Profe sorii se gândesc mult la noi și se asigură că
nu ne plictisim în vreun fel. Azi am o video-conferință care, l a fel ca celelalte, durează în medie 3 ore.
Nu toți lectorii preferă această variantă, unii trimițând mater ialele și sarcinile fără a avea vreun contact
vizual cu noi, dar, cei care o p referă, nu ezită din a se bucur a de zâmbetele noastre sau din a ne prezenta,
printre fraze, câte-un membru de familie, fie el partener, copi l sau animal de companie. Așa, ne vine și
nouă dorul de familiile noastre, fapt pentru care după cursul a cesta am să îi sun pe ai mei, neapărat cu
varianta video, pentru că mă și îi ajută mult. De obicei vorbim despre virus, despre ordonanțe de urgență,
despre plictiseala din izolare. Acum vorbim și despre Paști, e Săptămâna Patimilor, iar pentru noi,
această sărbătoare este cu totul altfel față de altele. Cum int erpretează colegii mei de aici: ”so it’s a big
thing”. Este foarte greu să nu poți fi cu cei dragi de Paști, i ar bucuria mea de a avea o frumoasă biserică
aproape de cămin este acum înlocuită de tristețea de a o privi doar de la fereastră, accesul publicului
fiind restricționat. Facebook-u l tocmai mă notifică: parohia me a tocmai transmite live Vecernia din

80 
 această seară. Astea sunt momentele ce te fac să observi oameni i care sunt interesați de slujbe chiar dacă
situația nu permite etalarea ha inelor ”de duminică” sau povești le cu seamănul din stânga… Coronavirus
ne învață și ne arată multe săptămânile acestea. Descoperim vul nerabilități, posibilități și, mai ales,
limite. Între timp, mai fac o călătorie de 4 etaje până la subsolul că minului pentru a-mi lua rufele
care, probabil, s-au uscat, la fel ca palmele mele de la prea m ult săpun și dezinfectant. Apelând la
salvatoarea cremă de mâini, mă pregătesc psihic, încet, încet, pentru a termina sarcina pentru cursul de
mâine, una care nu mă lasă să uit de contextul în care viața me a se află acum, intitulată: ”COVID-19 ca
factor global cu impact major în planificarea și controlul afac erilor”. Mi-am luat porția de pesimism și
pe ziua de azi, așa că mi-o caut pe cea de optimism în serialul meu preferat, cu care sunt la zi de 10 ani
încoace: ”Anatomia lui Grey”. Colegii de carantină nu mă lasă s ă îmi savurez porția de optimism până
nu mi-o însușesc pe cea de mâncare: pentru cină facem pizza! 8, mai exact, să fie de ajuns, aducându-
n e a m i n t e d e v r e m u r i l e b u n e c â n d r e s t a u r a n t e l e e r a u d e s c h i s e . B ineînțeles, le postăm la story pe
Instagram, de unde conturile Erasmus le preiau și le distribuie pentru a păstra vie legătura dintre studenții
internaționali din toată lumea. Ei bine… altfel mă răsfăț acu m, urmărindu-mi serialul cu stomacul
mulțumit. Planific ce voi face în noua zi care urmează, în timp ce un mail mă anunță că mi-au fost virați
înapoi banii pentru excursiile anulate la începutul stării de i zolare: e, totuși, o veste bună…
Așa trece o zi, poate mai rea decât ieri și mai bună decât mâi ne, poate la fel de monotonă
și lipsită de oportunități precum zilele de dinainte sau din vi itor. Totul depinde de cum aleg să privesc
lucrurile, de cât de mult fructific șansele pe care le am chiar și în condițiile de față, și de capacitatea mea
de a învăța ceva din toată această experiență, care, cu siguran ță, este pentru toată lumea un test. Până
una, alta, merg să mă spăl pe mâi ni, cu speranța că momentul în care o voi face doar din obișnuință, nu
și din frică, va veni cât mai curând. Și, totuși… ce zi e azi ?

81 39. J
urnal de izola re
Dian
a Becheru
Sincera sa fiu, ideea ca o sa trebuiasca sa petrecem cateva sa ptamani bune inchisi in casa
n-a reprezentat un soc imens pentru mine. Ma antrenez pentru as ta de aproape 21 de ani. Insa nu pot sa
spun ca n-a avut niciun impact asupra mea.
In prima faza, m-am folosit de primele zile din timpul liber pentru a ma odihni putin. Mai
apoi, mi-am reluat bucuroasa hobby-urile care fusesera date put in la o parte din cauza facultatii (in
special pictura). Am lucrat la cateva tablouri, am meditat mult mai mult, m-am reconectat cu sinele. Pot
sa spun ca perioada aceasta a avut
un impact pozitiv si asupra creativitatii mele, deoarece,
studiind fotografia, sunt obisnuita
sa lucrez cu modele, cu diferite locatii, insa acum…ma aveam doar pe mine si cateva camere drept locatie. Iar lucratul pentru temele de la facultate nu putea fi amanat, asa ca a trebuit sa improvizez, sa explorez idei intr-un cadru restrans cu posibilitati mai putine si sa ma adaptez, sa-mi fiu propriul model. Am reusit sa-mi schimb putin rutina zilnica, sa ma reconectez cu emotiile mele, cu spiritualitatea, sa mai lucrez la mine, sa incep acum sa mai fac din lucrurile care au ramas de ceva timp nemarcate pe o lista de "To do".
Dar totusi…suntem fiinte sociale, asa ca, mai devreme sau ma i tarziu, lipsa socializarii
tot isi face simtita prezenta intr-un fel sau altul. Insa, cred ca cel mai mult m-a afectat faptul ca nu am
schimbat mediul de saptamani bune. Rutina casa -> curte -> mark et -> casa devine apasatoare dupa ceva
timp si-ti doresti sa mai explorezi si alte locatii, cu alti oa meni pe langa cei cu care locuiesti (in cazul in
care nu locuiesti singur). Pe langa problema cu mediul, a mai i ntervenit ceva ce inevitabil a reprezentat
o
problema pentru cea mai mare parte a oamenilor din izolare: i ntrospectia. Asa cum ai acum timp sa
faci tot ce n-ai putut inainte de izolare, asa ai si mult mai m ult timp de contemplare si lasare in voia
gandurilor. Poti folosi oportunitatea asta fie intr-un fel pozitiv (sa incepi sa te cunosti mai bine, sa devi mai constient de calitati si defecte, traume si probleme si rez olvarile lor), fie nativ (sa fi absorbit de

82 
 starile anxioase si depresive). In timpul acesta, am incercat s a nu cad in vreo extrema, sa ma tin pe linia
de plutire si sa cer ajutor atunci cand simt ca unele stari dev in apasatoare. Am experimentat insomnii,
stari anxioase si depresive, lip sa poftei de mancare sau, din c ontra, mancatul pe baza emotionala, dar
am avut si zile productive, momente in care m-am pierdut intr-u n tablou cu un podcast pe fundal, sesiuni
de autoportrete cu muzica preferata alaturi. Cred ca nimeni n-ar trebui sa u ite ca distanta fizica dintre n oi nu inseamna ca nu ne putem
sustine cu ascultare si o vorba buna, ca sa putem iesi toti cu bine din situatia aceasta care ne incearca pe
mai multe planuri. Pentru ca e normal sa ai ganduri anxioase, s a te simti rau, sa stai prost cu moralul, si
trebuie sa nu uiti ca nu esti tot usi singur, nu emotional cel p utin.

83 40. ,,
Fost-a ziua cea dintâi”
Claudiu Lupei
Totul a început cu o superbă zi de miercuri. Soarele își ,,înti ndea” razele sale splendide, precum
o
,,măiastră” acvilă își întinde ale sale aripi prin ,,nărăvașu l” curent de aer de prin munte, în timp ce
aerul ,,aducea cu sine” minunatele miresme provenite de la ging așele flori; acestea creând la un loc o
minunată armonie, atât pentru societatea umană cât și pentru ,, societatea celor necuvântătoare”. Precum
celelalte persoane din jurul meu, îmi desfășuram liniștit activ itatea în decursul acelei dimineți. Intrasem
pe ușa Universității și așteptam să mă întâlnesc cu colegii pen tru a discuta despre anumite teme de
seminar. Ca de obicei, datorită faptului că primul curs era de la ora 8 a.m. ne adunam mai ,,cu greu”,
însă am reușit să ne alcătuim într-un grup de 11 persoane. În ultimele 10 minute înainte de începere
discutam, anticipativ, despre ce tema de seminar al cursului re spectiv (precum și cum să procurăm
respectivele cărți) și în mod special unde să ne întâlnim după ce vom încheia activitatea pe ziua
respectivă. Domnul profesor, ca de obicei cu amabilitate ne des chide sala de clasă, ne întreabă cum mai
suntem și apoi ,,strigă” numele fiecăruia de pe listă. În timpu l orei care se desfășura cu o stare
,,netensionată” (mai ales datorită stilului de dictare pe un to n rar), se auzi brusc o bătaie în ușă urmată
de o voce ,,nesigură” care îi cerea domnului profesor să iasă p entru câteva minute pentru a discuta o
,,chestiune importantă”. Cam peste 2 minute dânsul revine cu ve stea că în jurul orei 11:00 se va înfăptui
o
ședință, în care se va discuta despre situația pandemiei prov ocată de COVID-19 și ce măsuri se vor
lua
pentru a putea să se țină anul universitar ,,neînghețat”. D upă încheierea cursului am mers cu toții la
cantină și am început să discutăm despre cum să ne procurăm cărți (măcar în număr de două maxim la fiecare materie) în caz că acesta situație se va prelungi. După aproape o oră petrecută acolo am ieșit și
așteptam să primim înștiințare cu măsurile luate. La ceva vreme din Amfiteatrul de lângă AULA
Facultății cadrele didactice ies, printre care și domnul profes or. Acesta a înștiința t șeful de clasă cu
măsurile ce s-au luat. Din acel moment mi-am luat la revedere d e la colegi și de la dânsul și am pornit
în grabă spre Biblioteca Facultății, pentru a-mi procura cărțil e necesare perioadei, neștiind că cursurile
la un loc cu seminarele aveau să se desfășoare în mediul on-lin e (sau că se va putea face cere tot în acest
mediu virtual pentru a procura c ărți). De acolo am mers direct la gară pentru a pleca acasă. Ajuns acolo
am rămas uimit de mulțimea care în incintă și cea care urma să vină.
Pe tren a fost o atmosferă liniștită. Auzeam cum unii oameni vâ rstnici mulțumeau lui
Dumnezeu că au reușit să prindă loc pentru a pleca din oraș și unii adulți care discutau despre cum vor
mai munci și cum vor primi plata pentru serviciul prestat. Pe c ei de o vârstă cu mine sau mai mari ca
mine îi vedeam într-o stare de spirit calmă, cu căștile în urec hi sau discutând despre anumiți artiști din
Occident. Ajuns în gară orașului Arad se observa aceiași imagin e precum în Timișoara, la casele de
bilete și mai ales înafara gării (lume multă și cam agitată). D upă aproape două ore și jumătate de
așteptare pentru următorul tren oamenii se înghesuiau ca pentru pâinea proaspătă pentru a prinde loc.
Erau niște imagini în ambele orașe precum cele din unele filme, în care populația căută cu orice metodă
sau mijloc de transport să scape din mijlocul unei conflagrații. Ajuns acasă după un ,,șir de 3 ore și jumătate” am ieșit pe centrul l ocalității pentru a mă vedea cu unii prieteni (care și aceștia primiseră liber
datorită pandemiei). Am făcut o scurtă plimbare și ne-am înțele s ca ne întâlnim mai mult în mediul
virtual, pe Facebook, pentru a nu nesocoti măsurile luate. Zile le care au urmat au fost foarte
,,moleșitoare’’ datorită faptului că nu ne mai puteam întâlni c a de obicei, de la ora 6 p.m. până la ora 12
a.m.-1 a.m. Însă ceea ce m-a scos din această stare a fost reîn ceperea cursurilor online și conversația
cu
un
ii amici din cadrul universității și în mod special voluntari atul cerut pentru împărțirea Sfintelor Paști
și a sfintei Lumini care sunt simbolului Învierii.

84 
 

41. Student în timp de criză

Lavinia – Roxana Pădurean
Am avut norocul de a avea curte î n perioada aceasta. Bineînțele s, acest lucru m-a salvat pentru că timpul
trece mai ușor când ai un câine în curte, iarbă pe care să calc i desculț sau o terasă în care poți să-ți bei
cafeaua. Totuși, situația cu care m-am confruntat nu a fost del oc ușoară, fiind obișnuită să am mereu
oameni lângă mine, să mă plimb, să ies călătoresc o dată pe lun ă undeva unde nu am mai fost.
Cumva, am învățat să adaptez ceea ce făceam înaintea pandemiei la timpurile acestea. Ziua mea, în
calitate de student în timp de criză începe cu o cafea/fresh de portocale. Pentru ca lucrurile se
funcționeze, îmi beau cafeaua/fre shul în terasa din curte, apoi , îmi aduc laptop-ul și încep să lucrez,
deoarece pot lucra online, de acasă.

Lucrul îmi ia aproximativ 4 ore, după care încep să fac puțină mișcare – fie prin grădină, fie în casă,
urmărind un canal de sport de pe YouTube. Este foarte benefic p entru mine să fac sport, mai mult decât
înainte pandemiei, mă simt mult mai fresh, mai liberă psihic. După un duș, încerc să-mi fac ,,de lucru”. Stând la casă, mereu există câte ceva de făcut, iar asta este
bine. După ce am terminat, încerc să pictez, să scriu, să cites c. Citesc cărți sau articole care au legătură
cu domeniul în care activez profesional. Îmi place să fac acest e lucruri afară, în curte sau grădină, mai
ales că unele din ele necesită i nspirație de afară, de pildă, p ictatul. Cam așa arată o mini-vază pictată de
mine: Seara, încerc să intru în c ontact cu persoanele dragi –
familie, colege, prietene, ca să văd cum sunt, ce au făcut și cum se descurcă. Mi se pare important să vedem cum se simt cei dragi mereu, mai ales în t i m p u r i l e î n c a r e t r ă i m . D e a s e m e n e a , s e a r a e s t e dedicată și cursurilor online, de la facultate, iar mai apoi, relaxării, așa că fie fac o baie lungă, fie mă uit două ore la un film/serial. Somnul nu întârzie să apară, întrucât încerc pe parcursul zilei să fac cât mai multe
lucruri ca să mă obosesc, ca să pot adormi normal.
Este o
perioadă grea, dar o vom depăsi învățând
să ne adaptăm undei lumi adaptate.

85 
 

42. Jurnal de carantină
Daniela Tofan

Când s–a declarat starea de urgență și ascultam/urmăream toate măsurile care urmau a fi
impuse, deja o luasem razna la fel și gândurile mele care se co ntraziceau: pentru început eram – „vai ce
bine… o să am mai mult timp pentr u mine și persoanele cu care c onviețuiesc (dându–mi la scurt timp
seama că de fapt aceasta persoană este prietenul meu), de aseme nea și pentru rude cu care puteam
comunica doar prin intermediul internetului, și după aia „vai… și când oare se va termina totul să putem
ieși din nou?” În primele zile nu percepeam gravitatea situație i și mă gândeam doar la ideea care pentru
binele meu părea a fi soluția perfectă (aici cu riscul de a păr ea un pic cam egoistă) să fi continuat lucrurile
cum erau și până atunci cu singura mențiune ca persoanele diagn osticate să fie vindecate. După ce au
mai trecut câteva zile mi –am da t seama că de fapt acea idee nu era nici pe departe cea mai bună soluție
deoarece pe zi ce trecea era mai rău și mai rău.
În acele prime zile o mare din timpul meu mi–l petreceam dezord onat pe telefon, mi se părea că
nu–mi mai ajunge timpul să vorbesc cu toți ai mei, care trăiesc în altă țară și pentru care până atunci nu
prea aveam timp, pe aplicații, ascultând muzică. Peste câteva z ile mi–am dat seama că nu e tocmai ok
să îmi petrec atâta timp pe telefon și am început să îmi găsesc activități care să mă ajute să trec mai ușor
peste această perioadă și de asemenea să urmăresc un oarecare r egim care includea: ora trezirii și a
somnului aceeași, exerciții fizice cât mai multe, mâncatul la a ceeași oră, citit de articole, cărți, publicații,
desenat, karaoke, jocuri, privitu l televizorului în locul telef onului sau a calculatoru lui dar toat e astea se
petreceau în 30–40 m
2 ceea ce devenea un pic deprimant dar nefiind singură în această perioadă, sunt
bine astăzi.
Într–o oarecare măsură pot spune că această perioadă e benefică pentru mai mulți mai ales pentru
părinții ce au copii… este momentul când aceștia pot să-și petr eacă cu ei, timpul pe care l–au avut dar
l–au pierdut muncind. Până acum toți , inclusiv eu mă plângeam că nu îmi ajunge timp să le fac pe toate
și cred că odată cu această perioadă a sosit și momentul în car e planeta noastră să își poată da un re-
start, să respire aer curat, fiind oprite o mare parte din fabr icile care emanau atâtea gaze nocive. În
această perioadă omenirea și–a dat seama că este nevoie de o sc himbare și că planeta noastră este viitorul
nostru iar ca acest viitor să poată exista este nevoie să între prindem ceva deoarece în această perioadă
au avut loc schimbări climatice spre beneficiul nostru, scăzând gradul de poluare și încălzire globală.
Revenind la mine pot spune că în această perioadă este una minu nată, mi–am descoperit și unele
abilități în domeniul culinar făcând diverse experimente împreu nă cu prietenul meu, cred eu.. reușite de
altfel, l–am supus și la un concert live „by me”. Am început să privim și un serial de care tot auzeam că
e foarte fain dar niciodată nu aveam timp să îl vizionez. Este foarte interesant cum această perioadă ne
afectează, în sensul pozitiv al cu vântului, cum ne schimbă perc epțiile asupra vieții. Izolarea e timpul în
care adulții se pot simți din nou copii în care singura grijă e ste să se distreze împreună cu persoanele pe
care le au alături, timpul în car e să apreciem ființele uman în detrimentul tehnologiilor.

86 43.
Jurnal de pandemie
Alina Elena Burda
Joi, 5 martie 2020, pu țin înainte de a începe pandemia
E ora 06.30. Mă trezesc cu greu și încerc să mă dau jos din pat , chiar dacă aseară m-am culcat în jurul
orei 22.30😪😴 E din nou joi, din nou aceeași zi plină. ⏳ Mă ridic rapid, mă gândesc din nou cu ce să
mă îmbrac… Pare a fi o zi însorită.. 🌞Iau rapid o cămașă, o pereche de blugi, geaca și teneșii, îmi p un
un sandwich în geantă, îmi pun caietul și badge-ul și încerc să ajung rapid la stația de tramvai pentru a
ajunge la facultate. E deja 7.01. La 7.05 ar trebui să vină tramvaiul de pe linia 7, dacă nu întârzie ori el
ori eu. În drumul spre stația de tramvai mă gândesc dacă am înc uiat ușa. Ahh…urăsc această stare, mereu
pățesc la fel când mă grăbesc. 🤯 Aleg să merg pe gândul că am încuiat sigur. Ajung în stație, r eușesc
să-l prind. În timp ce mă înghe sui printre zecii de oameni care își doresc la fel de mult ca mine un loc
pe scaun, mă gândesc că trebuie să fac cumva să ajung astăzi și la lucru, e foarte mult de muncă și au
nevoie de mine. Aud diverse conversații privind noul virus apăr ut, Coronavirus. Lumea pare destul de
relaxată, îl numesc virus „dinăla” chinezesc. 🈚 Aleg să nu îmi mai încarc m emoria cu banalități și mă
gândesc la job… Dar totuși, am cursuri până la ora 18… Cum să fac, cum să fac? 😒
Ora 07.45 Cobor din stația de tramvai de lângă Catedrală, alerg către facultate, măcar să apuc să-mi iau și o cafea. O sun pe Teo. „- Alo, Teo? – Daa, ai ajuns? -Nu, im ediat, în 5 minute, a ajuns profa? -Încă
nu, îți țin loc? -Daa, vrei cafea? Iau și urc. -Daa, hai repede , byeee! -Byee!”. Bun, perfect, loc- ✅, cafea-
✅, tot ce mai am nevoie e puțină energie 😴 și o rezolvare a situației: job/cursuri.
Ora 8.15 Profa începe cursul, pune diverse întrebări legate de cursul de data trecută, încerc să-mi
amintesc, caut prin caiet.. Mai notez câte o idee 2, deschid te lefonul, intru pe Facebook. Mesaj nou: liber
de la ora 13. Perfeeect, o să ajung la lucru. 🤩 Mai stau puțin pe facebook, mai notez câteva idei, răspund
la întrebări, vine pauza. Următoarele 2 cursuri au trecut extre m de greu. E ora 12.30 și deja simt că sunt
obosită.🥱 Urăsc ziua de joi. 🤬
Ora 12.50 Mă grăbesc să-mi iau geanta și să ies cât mai repede din sală pentru a ajunge la autobuz. Alerg
să prind Express-ul să reușesc să ajung la lucru, să-mi fac măc ar 4 ore din norma de 6 zilnică. Recuperez
eu mâine. Noroc cu programul flexibil. Deseori mă gândesc ce ge nerație norocoasă suntem, chiar dacă
avem activități mult mai diversif icate decât părinții noștri, f aptul că pot să-mi programul după
disponibilitatea mea întrece orice avantaj. Urc în Express; bin eînțeles, plin de persoane în vârstă care se
bat pe loc pentru o stație… ce ador transportul public… Mer eu îmi pun întrebarea unde merg atât de mulți
o
dată, și de ce sunt așa mulți bătrâni mai ales în zona comple xului studențesc. Aud din nou aceleași
discuții despre Coronavirus. Ciuda t, lumea vorbește despre viru s, morți, dar totuși aleg să mă înghesuie
la geam. De ce? Apoi îmi dau seama că nu o să primesc niciodată răspunsuri la întrebările mele. 😯🤐
Ora 13:05 Ajung în sfârșit la lucru. Măresc din nou viteza cătr e intrare, scanez badge-ul, intru, urc
scările. Ajung la birou, salut colegele, îmi pornesc telefonul de pe birou, pornesc calculatorul și fug să-

87 
 mi mai fac o cafea. Alexandra, colega mea vine cu mine la bucăt ărie. Ne facem cafea, mai stăm, mă
pune la curent cu ce s-a întâmplat de dimineață. Ne întoarcem î n birou și ne apucăm de lucru. Angajații
sună întruna, diverse solicitări, întrebări. E nevoie să merg l a Admin pentru o adeverință. Ies cu o colegă
pe terasă să fumeze o țigară. Mai povestim, ne bucurăm de soare , căldură. Îmi povestește că vrea să
meargă în Grecia anul acesta. Râdem împreună și ne gândim că în curând va veni concediul și vom sta
la plajă.

Ora 16.25 După o zi plină la birou mă gândesc că mai am puțin ș i se termină programul. ⏳În drum spre
casă trebuie să intru și la Carrefour să iau pâine și suc. Totu și cred că ar fi ok dacă aș da o fugă și la
bibliotecă să-mi iau 2 cărți pentru licență. Ora 17.30 Se termină ziua de lucru, îmi strâng lucrurile și ies din firmă, îndreptându-mă spre stația de
tramvai. Ajung în stație, din nou vreo 30 persoane cel puțin ca re așteaptă tramvaiul. Aștept vreo 20
minute să vină tramvaiul și surpriză… se retrage în depou. Di n nou, urăsc transportul public. 🤬😡 Vine
alt tramvai, mă îndrept spre facultate pentru a merge la biblio tecă. Ajunsă la bibliotecă, observ că totuși
e destul de plin pentru ora aceasta. Iau ce am nevoie și merg s pre Catedrală să iau tramvaiul să merg
spre casă. E o zi frumoasă, văd că e plin în centru, ahh.. ce a ș sta la o înghețată.

Ora 19.00 Ajung la Carrefour, iau ce am nevoie și merg spre cas ă. Primesc notificare de la Mi Band că
am deja 10000 pași, pf.. o zi plină. 🏃♀ ♀Ajung acasă după o zi destul de obositoare și aleg să
merg totuși o oră la sală. Ne pregătim și ajungem rapid la sală . Încerc să mă țin cât pot, dacă tot am
început cu greu… Se termină și ziua asta…
Joi, 23 aprilie Ora 08.40 Sună alarma și mă ridic să pornesc calculatorul. Încă o zi în care lucrez de acasă. Deja am
aproape o lună de când lucrez from home. 🏠💻 Am început să mă obișnuiesc mai ales că acum suntem
în situația de a lucra 8 ore minim zilnic pentru a face față so licitărilor angajaților și de a procesa toate
documentele necesare pentru miile de dosare pentru șomajul tehn ic impus.. Merg să-mi fac o cafea între
timp.☕ La ora 9 trebuie să încep lucru. Pornesc și laptopul între tim p pentru a mă conecta la Google
Meet. Da, cursuri online… Noroc că le pot face concomitent. M ă schimb în haine comode, de casă,
deschid facebook.. Cazurile de Co ronavirus se înmulțesc peste n oapte, crește numărul de decedați.
Teama mă cuprinde din nou…. 😟😩

Ora 10.00 Îl ascult pe profu de pe laptop și în același timp îm i realizez sarcinile de la job. Telefonul sună
constant, oamenii sună să întrebe când se vor întoarce la lucru , șomajul tehnic se extinde până la sfârșitul
lunii. Oamenii sunt speriați, suspendarea cursurilor se extinde până la jumătatea lui Mai… Oare cât o să
mai continue toată nebunia asta? 😭😭

Ora 12.00 Avem meeting. Suntem anunțați că se extinde perioada de home-office. 💻🏠 S-a înrăutățit
situația. Am ajuns deja la 10000 de confirmați. 🆘🆘 Nu mai știm cine e infectat și cine nu. Prietenul
meu are programare la oftalmologie. Îmi e și teamă să iasă din casă. Îi dau masca, mănușile,
dezinfectantul, declarația și îi pun și spirt într-o sticluță s ă șteargă mânerul ușii de la mașină… Nu am
mai ieșit din casă de o săptămână…
⛔❌Ne este teamă să ieșim și până în fața blocului. Este ceva nou,

88 nu am mai întâlnit un asemenea sentiment, nu știm ce să facem. Alegem să ascultăm sfaturile doctorilor
și încercăm să ne protejăm cât mai mult.
Dacă acum o lună și ceva uram zilele pline, în care trebuia să alerg din colo-ncoace și alegeam să mă
plâng că nu apuc să stau acasă, acum aș da orice să pot ieși li niștită și fără teamă din casă… 😳😱
Stau și mă gândesc la familia mea, ei sunt în Germania…. Plan ul era să merg anul acesta de Paște să îi
văd. Nu am reușit să ajung la ei de un an deja… Faptul că a a părut această pandemie m-a pus să aleg
între propria sănătate și dorința de a-mi vedea familia. Sunt d istrusă psihic, dorul, frica, izolarea, panica
simt că mă doboară. E primul an când am stat atât de ziua mea c ât și de Sărbătorile Pascale singuri, fără
familie, fără tradiții…
Ora 13.00 Îmi pregătesc ceva de mâncare și pornesc televizorul. . Mă cuprinde din nou o stare de teamă,
spitalele sunt pline, doctorii nu mai fac față cazurilor. Pe or ice canal TV aș da, aceleași știri, oamenii nu
mai fac față izolării, ies în stradă, protestează… Mă gândesc la bunicii mei, sunt la Hunedoara, județul
cu locul 3 în persoane confirmate de Coronavirus. Spitalele se închid, sunt contaminate. Instant mă
cuprinde din nou acea stare de panică, diverse scenarii mi se închipuie în minte… dacă… dacă… Îmi
reamintesc scenele de acum o lună jumate, când lumea lua în râs acest virus, când nimănui nu-i păsa de
virusul chinezesc, când nimeni nu se gândea că tocmai lui i se poate întâmpla…
Ora 14.35 Se întoarce prietenul meu, a fost oprit de 2 echipaje de poliție, verificat și îndemnat către
domiciliu de urgență. Deja s-a c reat o rutină, încălțămintea ră mâne în același loc, primul lucru
dezinfectat pe mâini, aruncat masca și mănușile, hainele luate și băgate la spălat la 90 grade cu speranța
că nici azi nu am fost contaminați, Începem să conștientizăm că această situație va continua și ne gândim
dacă vom avea din nou viața de dinainte de pandemie.
Toate cursurile le ținem online, pentru a nu pierde din materie… Anul 3, licență, banchet, absolvire, 3
ani de muncă trebuiau să se termine memorabil. Toate planurile pe care le-am făcut s-au spulberat într-
o secundă. Tot ce trebuia sa fie f rumos s-a transformat într-un coșmar…. 🖤 Acum trăim cu speranța că
vom avea posibilitatea de a ne su sține lucrarea de licență într -un mediu safe. ☹
Ora 16.40 Se apropie sfârșitul programului. Suntem nevoiți să i eșim pentru a merge la magazin pentru
a face din nou cumpărăturile nece sare pentru următoarea săptămâ nă și pentru a merge la ORL pentru a
stabili data operației. De când a s-a instituit starea de urgen ță mergem doar cu mașina personală pentru
a evita contactul cu ceilalți. S- a stabilit ca orele 11-13 să f ie destinate persoanelor cu vârsta peste 65 ani
pentru a evita infectarea. Ora 17.25 Ajung la ORL, efectuez consultul și aflu că operația nu se poate face decât după ce trece
perioada de izolare. Singura soluție de salvare acum e de a con tinua încă o lună cu tratament intens
pentru a evita complicațiile. Primesc recomandarea de a evita și mai intens contactul fizic datorită
imunității scăzute. Îmi sun părinții și le dau vestea. Încep să plângă și se gândesc cum pot face să ne fie
bine. Ajungem la concluzia că în acest moment suntem în mâinile lui Dumnezeu și ne rămâne doar
încercarea de a ne izola cât mai mult.
Ora 18.00 Aleg să mă întorc acasă și să meargă prietenul meu si ngur la cumpărături.. Încep să plâng și
mă rog ca viața mea să fie din nou la fel cu promisiunea că nu mă voi mai plânge de zilele pline, de

89 transportul public. Îmi doresc să-mi revăd prietenii, familia.. . îmi doresc să mă plimb prin parc, să pot
să ies dimineața să alerg. Oboseala psihică ajunge să ne contro leze cu totul. După această perioadă mi-
am dat seama că izolarea și distanțarea socială e o boală mai g ravă decât o boală fizică.
Ora 19.15 Ajunge acasă cu cumpărăturile, iau spirtul, laveta de zinfectată și încep să dezinfectez
produsele înainte de a le pune la locul lor. Unde am ajuns..? 😯😔 Dacă înainte alegeam să-mi cumpăr
un corn de pe drum sau un fruct fără a-mi face prea multe griji asupra siguranței și igienizării acestora,
acum am ajuns să-mi fie teamă să mai cumpăr o sticlă de apă făr ă a fi igienizată.
Scriu acest jurnal pentru a evidenția aceeași zi de joi, la dif erență de o lună și jumătate. Această perioadă
mi-a demonstrat că orice plan bine clădit
se poate dărâma înt r-o clipită. După ce
va trece pandemia sunt conștientă că nu va mai fi nimic la fel. Oamenii vor trăi cu frică, teamă, vor încerca în continuare să se izoleze, încrederea în cei apropiați va fi din ce în ce mai scăzută datorită lipsei de siguranță și control asupra situ ației. Ultimul meu
gând pe această zi e ca totul să fie doar un vis din care să ne trezim cât de curând…..

90 
 

44. Carantină = un mod de dezvoltare altfel!

Hey, bună!
Mă bucur că citești acest eseu și sper să te ajute. Numele meu este Burlacu Darius-Ovidiu
și sunt student la FEAA, anul 2 Master. Dacă m-aș întreba ce în seamnă această carantină pentru mine,
aș răspunde: O șansă de a mă dezv olta altfel. Situația creată d e carantină nu trebuie privită ca și un lucru
negativ, ca și un lucru care a creat disconfort, ca și ceva car e ne-a bulversat pe toți si ne-a dezechilibrat.
Eu o privesc ca pe o oportunitate de a mă dezvolta, ca o oportu nitate de a face ceva pentru propria
evoluție si pentru propria mea creștere, atât profesională cât și personală. Sunt o persoană care vede
partea plină a paharului, care e adeptul ideii că, indiferent d e situație, lucrurile care ți se întâmplă, trebuie
privite și acceptate așa cum su nt. Cineva a spus: „dacă ești în tr-o situație dificilă și există soluții, începe
să acționezi și nu te stresa. Da că ești într-o situație pentru care nu ai soluții, atunc i, nu te stresa, pentru
că oricum nu vei face nimic altceva, decât să-ți agravezi stare a de sănătate”.
Ai știut că stresul este una din tre cele mai mari probleme de m ult timp, ai știut că stresul
este una dintre cele mai mari cauze de apariție a bolilor grave și a multor persoane care mor? De aceea,
sfatul meu este să nu te stresezi, privește partea bună a lucru rilor, încearcă să crești și să te dezvolți în
această situație mai altfel. Acest lucru încerc să-l fac și eu. Și mie îmi este dor să merg la cursuri, să
particip la training-urile offline la care mergeam înainte, să joc fotbal cu prietenii, sa ies în oraș la o
terasă, sa mă plimb în parc, etc . Acest lucru nu este posibil, momentan, așa că, fiind o persoană calculată,
și zic eu, destul de organizată, am făcut următoarele lucruri, deoarece atunci când se va termina toată
această nebunie să nu ies” mai prost” din casă. Scriu acest ese u nu pentru că-l am ca și temă de casă, ci
pentru că cred și sper, că varianta pe care o să v-o propun, vă va ajuta și pe voi în această perioadă.
În continuare, eseul meu va arăta mai mult ca un bilanț contabi l, pentru că îmi place
organizarea, ador ca totul să fie pus cap la cap și să fie stru cturat. Pentru început, vă recomand să luați
o foaie de hârtie. Să vă așezați pe scaun, nu în pat, să nu scr ieți în telefon. Este important să faceți acest
lucru așezați pe un scaun, la o masă, cu un pix și cu o foaie. Scrieți-vă 5, 10, 20 de obiective pe care le-
ați dori să le îndepliniți în acea stă perioadă, bazându-vă pe s ituația actuală și, luând în calcul restricțiile
impuse. Dacă nu știți să formulați corect un obiectiv, dar sunt sigur ca știți, explic doar pentru cei care
au fost ca și mine la început : acesta trebuie să fie clar, să se stabilească când se dorește să fie atins și să
fie cât mai precis. După ce ați făcut acest lucru, încercați să vă stabiliți ce acțiuni ar trebui să faceți
pentru a ajunge la obiectivul dorit și de ce resurse aveți nevo ie. În final, după toată această organizare,
TRECEȚI LA ACȚIUNE.
Eu am făcut același lucru pe car e vă sfătuiesc să-l faceți și v oi. Mi-am creat 8 obiective,
le-am structurat pe domenii și i ată ce fac eu în aceasta perioa dă :
 În fiecare dimineață mă trezesc la ora 6:30, deoarece cred în p roverbul” cine se trezește de
dimineață, ajunge mai departe”. Fac sport și încerc să mă convi ng că am mai slăbit puțin.
 Servesc micul dejun și încep să fac lucrurile la ore bine stab ilite. Din păcate, nu am tot timpul
la dispoziție pentru a mă dezvolta, fiindcă lucrez de acasă. De aceea până la ora 17:00 mă dezvolt
din punct de vedere profesional.
 După ora 17:00, îmi dedic timpul pentru a evolua și pentru a fa ce ceva interactiv cu prietena
mea. Întotdeauna încep cu o mică relaxare și anume cu o cană de ceai și ceva dulce la bucătăria
de vară improvizată de ea. Ulterior, când simt că sunt gata să absorb informații și creierul îmi
este odihnit și pregătit 100% și mă simt destul de motivat, iau în mână o carte și încep să o

91 s t u d i e z , a t e n ț i e n u s ă o c i t e s c , c i s ă o s t u d i e z , f i i n d a t e n t l a detalii, făcându-mi notițe și
memorând cele mai importante idei. Studiez cam între 25-50 de p agini pe zi. O să vă spun un
secret, știți câte cărți am citit până în anul I de facultate? 4 cărți, dintre care una este “Guguță și
prietenii săi”, autor Spiridon Vangheli – o carte pentru copii. Știți câte cărți am citit și studiat în
perioada carantinei? 4 cărți, doar în această perioadă scurtă d e 6 săptămâni. Și mai am de citit
încă 6 până îmi voi atinge obiectivul. Pe la ora 19:20 încerc să o fac pe “spaniolul”, învățând
zilnic câte 5 cuvinte. Cred că acum vă întrebați, 5 cuvinte? do ar atât?, însă eu o sa vă spun că în
6 săptămâni am învățat 150 de cuvinte în spaniolă. Știu că nu e ste prea mult, de aceea mai am
cam vreo 500 de cuvinte de învățat pentru a-mi atinge obiectivu l.
După ora 20:00, îmi acord timp p entru a mă gândi și reflecta as upra zilei ce a trecut, încep s a
ana
lizez și sa fac însemnări cum am putut să-mi optimizez timpul, cum aș fi putut să ma i citesc
v
reo 10 pagini sau să mai învăț câte ceva. Bineînțeles, nu fac în fiecare zi același lucru, uneori
mai ies din casă pentru a lua o gură de aer, pentru a face un p ic de sport în aer liber, mai urmăre sc
inter
viuri cu oameni de succes sau mai particip la unele traing -uri din diferite domenii, în special
cele de educație financiară.
Eu, personal, mă conduc după o rețetă veche: pentru a te mențin e în formă și a arăta bine,
5 zile în săptămână fac totul bine organizat, iar 2 zile mă rel axez, învăț să gătesc ceva nou, privesc un
film, uneori, o zi întreagă – un serial, mai joc diverse jocuri interactive, comunic cu prietenii prin rețelele
de socializare.
Deci, sunt convins că pot să merg cu pași mici, dar siguri, în fiece zi spre succes. Începeți
azi și, vă garantez, că peste un an veți spune : Ce bine că am început și fac asta deja de un an. Haideți,
ca atunci când vom ieși din carantină, să ne întâlnim pe stradă și să vedem cine a citit mai multe cărți,
cine a învățat mai multe cuvinte dintr-o limbă străină, cine cunoaște mai multe lucruri ca să nu ne
plângem cât de plictisitor a fost și cât de greu a trecut timpu l acesta.
Scriindu-vă planul meu zilnic, am realizat că nu am lucrat dest ul la disertație, de aceea,
imediat, voi mai adăuga un obiectiv și voi stabili ce am de făcut: VOI ÎNCEPE SĂ ACȚIONEZ
IMEDIAT PENTRU A-L ATINGE.
În final, sper ca acest eseu să vă fi motivat, să vă fi trezit dorința de a schimba ceva în
viața voastră, să vă fi condus la acțiuni zilnice pentru a evol ua.
Burlacu Darius-Ovidiu,
Omul care a citit până la 20 ani 4 cărți și până la 23 – 43 de cărți.

92 
 

45. Cum s-a oprit o planetă întreagă în loc…
Santuctalis
Și uite că în sfârșit am intrat cu toții în vacanță. O vacanță mai neobișnuită. Întreaga
planetă s-a pus pe pauză. S-a săturat probabil să aștepte după noi sa o facem… Ne-a dat liber la toți.
Liber de la orice activitate desfășurată în afara casei. Liber de la stres, de la programul cotidian mult
prea încărcat pe care îl aveam cei mai mulți dintre noi. Liber de la munca prea multă, care nu își mai
găsea sfârșitul niciodată… Liber de la autodistrugere… și l iber de la distrugerea naturii, mama care se
chinuie să ne țină și să ne crească… S-a gândit planeta noast ră să ne dea liber la toți.
Și… ce să vezi? Nu e bine nici așa. Nu e bine că a ales tocm ai metoda aceasta de a ne
oferi o vacanță prelungită. Nu ne e bine nici așa… Suntem pre a închiși în casă. Suntem prea triști. Suntem
prea plictisiți. Suntem prea oropsiți de soartă. Suntem prea pe depsiți… prea bolnavi, prea îngrădiți, prea
nemulțumiți, și din nou, prea stresați. De această dată din cau za lipsei de activitate apărute din senin…
În loc să savurăm pe îndelete șansa ce ni s-a oferit. În loc să ne petrecem timpul mai veseli, împreună
cu cei dragi… în loc să ne bucurăm de clipele de stat în casă , fără grija serviciului, a traficului, a alergării
zilnice, a zilelor prea aglome rate… Suntem prea mohorâți.
Suntem îngrijorați. Poate prea îngrijorați de ziua de mâine, în loc să ne bucurăm de clipa prezentului. De vacanța ce ni s-a oferit. Chiar dacă e ea puțin mai ciudată… Într- adevăr… zilele
au ieșit din modul lor normal de desfășurare. Ne-au dezorientat puțin… Dar poate acesta e semnul că ar trebui să ne regândim modul de a trăi. Să fim mai atenți cu noi înșine. Mai atenți cu sănătatea noastră. Mai atenți cu cei din jur. Mai atenți cu natura… Mai iubitori. De oameni… De natură… De noi înșine. Poate acesta e semnul că ar trebui să începem să trăim cu adevărat. Nu doar să existăm… Hai să ne relaxăm, să ne bucurăm, să fim mai veseli, să avem speranță la mai bine… Hai să fim mulțumitori planetei pentru vacanța ce ne-a oferit-o tuturor… Și hai să trăim mai frumos!… Hai să trăim!

93 46. Hello everyone who’s reading my story!
Șahika Betül Çalık
First of all, I would like to introduce myself a little bit to make my story and emotions more clearly. My
name is Șahika. I was born in Turkey in 1998. The small town wh ere I was born is in the east part of
Turkey. The east part of Turkey has a conservative culture and traditions. Depending on the society, as
a woman, living there, trying to have your own life and dreamin g another life is a really hard thing.
Because there are some stereotypes of woman which society expec ts you to be one of them. I was lucky
compared to the other eastern women because of my family. They are more open mind than the others.
So, I have had a chance to dream another life for myself and ma ke it real. I was studying in Izmir which
Izmir is one of the modern citie s in Turkey. After I moved to I zmir, I have changed my life depends on
my dreams.
My biggest dream was being abroad and studying there since my c hildhood. So last year I have learned
that I gained the exam of Erasmus. It was unbelievable that I was about to be in abroad. I always thought
that ‘I won’t believe that I am going to abroad until I take a step in the streets of Rom ania.’ b ut it
happened and now, I am here in Romania :). The thing is nobody was knowing that we are going to be
in a State of Emergency. I have heard that there is a virus in China but I couldn't even imagine that the
virus would spread all around th e world. After two weeks that I arrived in Romania, the measures started
and the pubs, the coffee shops, the restaurants become closed i n the next two weeks. That was the first
time that I felt nervous about the Coronavirus. During this tim e, we have seen the situation of Italy and
it was scary. Suddenly, we found ourselves in the middle of the State of Emergency.
State of Emergency because of a health danger is something new in my life. At the beginning of the
period our dormitory became almost empty. Every student from Ro mania who was staying in the same
dormitory with me, decided to stay with their families. According to the measures of the State of Emergency, the administrator of the dormitory made some changes to the rules of the dormitory. For
example, we are not able to stay more than three people in the same room or we are not able to bring
our friends as a guest. In Turkey, the rules of the dormitories a r e r e a l l y s t r i c t s o t h e f i r s t t i m e , t h e
dormitory seemed like a home for me. Because compared to the do rmitories in Turkey, normally we
would have felt like a home while we were staying our dormitory in Romania. When it changed I felt
stuck in a building. Fortunately, I am in the same dorm with my friends from Turkey and one of them is
my roommate. I didn’t feel alone but still, in the beginning, w e all were lost in the new lifestyle.
I am not a person who likes to hang up in pubs or cafes. I woul d prefer being in nature or having a walk
in the streets. So honestly, I didn’t care about being not able to go to cafes or pubs in the beginning. It
made sense for me because I thought that if we keep in touch wi th others in a physical way, then the
virus would spread faster so I was having walks in nature by my self but as soon as the government
decided that we are not able to go out except for emergency, I literally stuck. Since then I decided to
find new indoor activities. While I was trying to find a new way to get used to the situation with the new individual activities, there was (sometimes there is still) a f ew thought in my mind about my dream-like
‘’ I was planning to discover Romania and other European countr ies. I was going to improve my
language through university. I was about to achieve my dream. ‘ ’

94 I have trying not to think that I am the only one who has this frustration. I know that we all are having
the same frustration and it is all around the world. This way o f thinking made me ‘feel’ that we are living
on the same planet and this is ours, all of our’s planet! I hav e known that but I never felt it until this
pandemic. Almost, all societies of the world have started to qu ery the system that we live in until now.
We have recognized that we are not the owner of the planet, we are just part of it and we would be weak
over against the life! We have seen that if there are no health y humans then the money has no value. As
far as I know about Italy and the other countries which have th e State of Emergency, the environment
got cleaner. Nature is healing itself during this time which we hurt it a lot. We have destroyed our sole
planet and now, it is time to see what we have done, who are we in life, and what we need to do for the
future.
That way of thinking makes me feel more positive about the crisis over against to pandemic. Of course,
there are times that I am still feeling stress and depressed ab out it but at least I ha ve a perspective of an
observer. I believe that we should try to see a more universal perspective, and because of that one of my
new activities is observing and trying to feel and listen the n ature. I always enjoy being in nature and
discover it and I always need to feel that I am part of nature. Now, this hobby is helping me to get better during that crisis. I am trying not to check the bad news about the infected people because it is obvious
that they are having hard times. Also, I have seen that the infected people or the hospital workers are not the only ones who are having hard times. Because of Coronav irus there is a big economic crisis for
the small businesses and poor people’s lives right now. We all are bearing it and that is a big pressure
on us.
To get the pressure off, I have searching and reading the ideas of modern philosophers-like Zizek- about
the crisis to get new perspectives. I believe that we should cr iticize our situation by thinking and
discussing. Especially, during this time that we are in, that p ushes us to be away from each other, we
had more free time than before. I am feeling that I have enough time to improve myself, so I am trying
to evaluate my time. I am spending more time with myself. I am reading books almost every day. Which
it wasn’t a habit for me before. I have never finished a 700 pa ges book in my life until now 🙂 I have
started to do morning exercise w hich was one of the things that I would like to have as a habit. I always
like cooking but during this time I have started to cook almost every day. I planted a few new flowers
and I am taking care of them. I also want to plant some vegetab les in the garden of the dormitory and I
bought the seeds already 🙂 I am trying to write w hat I feel an d what I think about all this chaos, almost
every day like a diary. I am meditating sometimes and of course I am listening to music like every time.
I still have some questions about how dangerous is the pandemic. Because I also have read some writing
which says, the contagious is not that dangerous as much as we are afraid. Even so, the paranoia came
up and I should organize my life according to the pandemic. Tha t is what I am trying to do right now. I
am eating well, I am exercising, I am sitting under a tree in t he garden of the dormitory most of the time.
The State of Emergency showed me that some of the people might be really selfish and unresponsible
under the hard situations. They still try to find a way to have fun, like a party. It made me angry in the
beginning and I argued with them but then I understand that we really need to have fun to get this stress
because what makes us looking for more fun than before is actua lly the pressure that we have right now.
So, I am also trying to change my wording while I am talking to explain the responsibilities for me. It
means to me that I am also trying to fix my relations with the people who are around me. It is hard to

95 
 stay in a calm way sometimes but I believe that we can change t he effect of hard times, in a way that
might be useful for us. For me, being in a social isolation is teaching us, how importa nt it is; to hug, to touch, to be together
with someone that we love. Thanks to technology, it is helping us to keep in touch with our friends or
families during this time but honestly, I believe that, especia lly social media, -like Instagram or Tiktok-
has been put some walls between us. We were into our smartphone s and face to face relations were
losing their values. I hope, the pandemic will remind us how im portant being free and together.
I hope everything is going to be alright and we will have some really important lessons through to
pandemic. I am definitely wishing to make our sole planet bette r and feel part of it after this crisis. I am
hoping for us to learn how to live all together by sharing, wit hout discrimination, racism, and economic
inequality because the virus is not separating us.

96 
 
47. Student în timp de criză
Valentina-Carmen Donner
Bună ziua! sau Bună seara! Voi începe prin a mă prezenta: mă numesc Valentina-Carmen Donn er, cadru didactic în
învățământul preuniversitar și studentă în anul al II-lea la Fa c. de Sociologie și Psihologie,
Departamentul Sociologie. Am ales să încep astfel scrierea aces tor rânduri pentru următoarele motive
care, cred eu, creionează mai bine momentele trăite în această perioadă de criză datorată pandemiei de
coronavirus sau COVID-19. Cum se desfășoară o zi din viața mea în această perioadă? Voi alege ziua de miercuri. De ce?
Pentru că e foarte încărcată când e săptămână impară. Semnalul sonor… începe o nouă zi cu acest sunet
împletit cu trilurile păsării din copacul din fața casei. Câtev a exerciții de înviorare, respectarea regulilor
de igienă, stropitul micii mele grădinițe de plante, micul deju n și… la muncă! Deschid laptop-ul, verific
corespondența și caut câteva știri „proaspete”. Vizualizez imag ini pitorești din România și îmi aduc
aminte de zilele când îmi vizitam rudele, vremurile când urcam pe munte și încercam să aflu de la
localnici și din ghiduri turistice care sunt obiectivele turist ice care merită să fie vizitate în acea zonă.
Îmi amintesc de pregătirile imag inare și de înscrierile de la a genția de turism pentru sejurul de la mare.
Nu erau prea îndepărtate momentele când mă plimbam cu vaporetto până aproape de facultate, după-
amiaza, cu ultima cursă. Ce romantic! Ce bine-venite erau plimb ările, de fapt drum urile de întoarcere
acasă de la facultate, seara, după ultimul seminar sau curs… Ce relaxant, benefic și ,,în ton cu cerințele
pentru o viață sănătoasă” au fost aceste momente de antrenare a tuturor grupelor de mușchi. Puneam în
aplicare sfaturile medicilor în ceea ce privește o viață sănăto asă: să practicăm un sport ușor înainte de
culcare, să servim cina cel târziu la ora 18. Dar acum? Privesc imagini de la geamul camerei mele,
găsesc pe NET colțuri de natură i mortalizate ca fotografii, pic turi ori desfășurându-se în videoclipuri
chiar de câteva minute. Totul e artificial, fără o legătură ne mijlocită a mea cu natura.
Și știrile! Acum citesc că viru sul în discuție a mai făcut noi victime. Îmi reamintesc planul meu
de luptă cu virusul. Până acum l-am ținut departe cu ajutorul s faturilor specialiștilor și a lui Dumnezeu.
À propos: nu mai avem voie să frecventăm bisericile, nici să pa rticipăm la slujbele religioase. Corect!
Sunt de acord cu noile condiții, dar nu uit să fac mici rugăciu ni acasă și mă gândesc că, poate și preoții
slujesc de acolo, din locuința lor și se roagă la moaștele și l a sfinții din sufletele lor pentru români și
pentru tot neamul omenesc. Erau frumoase cântecele din biserică ! Acum le aud cu ajutorul tehnologiei
moderne. Nu este la fel, nu trezesc aceleași emoții ca și aieve a. Asta este… Noi oamenii am dorit să ne
ușurăm traiul și am produs prin acțiunile noastre efecte dezast ruoase asupra naturii. Acum reparăm
pentru noi și pentru generațiile viitoare. Vom avea din nou un aer bogat în oxigen așa cum era el când
eram copil? Vor circula mai puține mașini și mai multe biciclet e, poate și trăsuri, d ar mai moderne, sub
forma vehiculelor ECO, pe străzi? M-aș bucura să folosim și mul te trotinete electrice care îmi amintesc
de copilărie, când vecina mea avea două trotinete simple aduse din Germania și ni le împrumuta pentru
plimbarea cu ele, mie și celeilalte prietene a noastră. Acum nu mai văd pe stradă copii alergând după
fluturi așa cum fugeam noi la vârsta copilăriei. Copiii de azi stau în casă și pictează curcubeie pe care le
afișează la geamuri cu îndemnul: ,,Stați acasă!” Ce neîncăpătoa re erau străzile dimineața pentru oamenii
care mergeau la muncă! În zilele acestea de restriște, doar maș inile mai mișună pe șosele și locuințele
cu oameni cu tot cred că încă mai dorm la acea oră, pentru că, de la geam eu nu zăresc niciun om trecând
pe trotuar.

97 Încerc să mă informez din sursele scrise pentru a mă feri de u n impact emoțional prea mare în
cazul unor știri. Am auzit că unii au suferit atacuri de panică după ce s-au informat direct de la TV!
Noroc cu „Pastila de psihologie” recomandată de psihologi ai UV T pe email-urile de UVT! Iar ,,Pastila
de râs” administrată de către unele cadre didactice universitare ne mai descrețește frunțile, mai facem
haz de necaz și, prin râs ne înt ărim imunitatea și ținem viruși i la distanță.
Astfel de gânduri îmi străbat conexiunile neurologice, dar nu toate într-o zi, ci în mai multe zile
de miercuri și nu numai, și mă fac să mă gândesc că noi, oameni i, trebuie să găsim cu toții soluții la ceea
ce acum avem de rezolvat pentru a ne bucura de o natură prieten oasă cu noi, pentru a avea parte de relații
umane sănătoase, de sănătate fizică și mentală.
Verific și dau feedback online școlarilor mei care mi-au trimis deja temele efectuate. Mă
conectez pe platformă pentru primul curs. Acolo, pe platformă, oare va funcționa microfonul ca și ieri?
Surpriză! Nu! De ce? De ce? Din nou va trebui să iau legătura c u un IT-st de la UVT, ori cu un
informatician coleg de școală, ori cu un consultant de pe site- ul ,,Ora de NET”. A început cursul! Notițe,
explicații, temă, prezență și….s-a terminat cursul. Verific din nou pe NET care elevi mi-au mai trimis
temele rezolvate. Verific temele unui elev, îi dau feedback pân ă începe seminarul. Ce emoții! Oare au
pregătit colegii mei expunerile p pt? Răspunsul este: da! Acum, pe GOOGLEMEET, sunt em atenți toți
la expunerile colegei/colegului noastre/nostru, ne notăm și-i a dresăm întrebări. Nu-i vedem trăirile
acesteia/acestuia, dar le bănuim. Pe grup, în culise, se fac un ele schimburi de replici mai mult sau mai
puțin în legătură cu subiectul dezbătut. Profit de micile pauze din timpul prezentării ppt și servesc un
mic dejun cu ochii la slide-uri, cu atenția ațintită la explica ții. Gata! Urmează altcineva care va susține
lucrarea… și minutele trec odată cu prezentările desfășurate după același algoritm. Concluziile
profesorului indică terminarea orei de seminar. Alte prezentări de ppt… peste două săptămâni! Nu vom
uita să răspundem „Prezent!” în timpul verificării prezenței.
Pauză 10 minute! Din nou verific email-ul, corectez teme ale unui elev al meu, un nou curs. De
data aceasta cursul solicită mu lt abilitățile fizice. A început ora de sport. E xerciții de încălzire, de forță,
tot ce trebuie pentru ca studenții să se dezvolte armonios! Abi a răsuflând din cauza lipsei de mișcare de
acasă (de când cu starea de urgență) ne anunțăm prezența și…. . liberi spre alte activități! Pauză… Nu și
pentru mine! Gust puțin dintr-un sandviș, și din nou (deja știț i probabil algoritmul muncii mele: email,
temele elevilor mei) un nou curs! De data aceasta un curs trans versal. E bine acum, pentru că ne revin
forțele fizice deja solicitate în ora anterioară. Parcă putem d eja gândi mai repede, mai înțelept. Foarte
binevenită ora de sport, nu-i așa? O scurtă recapitulare, preze ntarea materialului nou de învățat de către
și cu ajutorul studenților, tema de casă (iar?). Nu vă agitați! E doar o recomandare pentru acasă!……
prezența și ne vom revedea pe platformă săptămâna viitoare!
Obosită, îmi reiau, după o scurtă pauză, îndatoririle mele faț ă de elevii mei. Le verific ,le
corectez lucrări, le transmit recomandări și felicitări, unele de încurajare, altele pentru prestația bună și
foarte bună legată de efectuarea temelor. E timpul să pregătesc temele de mâine ale școlarilor mei:
sarcinile de lucru, materialul intuitiv (important la clasele m ici!), partea teoreti că, să le distribui pe
email-uri, apoi pe platformă și să rog un părinte să încarce și pe Whatsapp materialele pentru ca toți
elevii (teoretic) să aibă acces la informație.
Am reușit și astăzi (una dintre cele mai dense zile cu activit ăți școlare) să mă încadrez în timp.
E ora 20! Știrile, sau un film? Aleg vizionarea unui film, sau ce a mai rămas din el, decât să mă încarc
cu știrile negative, alarmante de la TV. Nu, nu voi rămâne rupt ă de realitate, de ceea ce apare mereu
nou, de la o zi la alta! Cum voi face aceasta? Mâine dimineață voi citi știrile pe NET sau din Revista
presei UVT. Îmi amintesc de cât eva exerciții fizice de la ora d e sport și încep să le efectuez. Fac bine și
spatelui deja suprasolicitat de munca începută de dimineață la laptop.

98 
  Deja e mai bine! Dormitorul și visele sunt aproape! Dar oare p ot adormi? Cine îmi va spune
mâine cum să remediez accesul la microfonul de pe platformă? Mâ ine trebuie să fac comandă online
pentru diferite produse alimentare necesare în casă. Avem și te me date pe CLASSROOM. Am promis
că voi încărca creațiile proprii ale elevilor mei pe blogul meu și pe platformă (pentru a le suscita interesul
pentru munca pe platformă ) și pentru a le pune în valoare tale ntele artistice. Mâine mai am de efectuat
și treburi gospodărești, teme, cursuri, va fi weekend, și gându rile se amestecă și visez la ceva ce poate
va deveni realitate: că putem din nou călători fără restricții în țară și nu numai, că ne putem revedea
prietenii, rudele, semenii, față în față sănătoși, bucuroși că rezultatele științei au dat roade și
recunoscători lui Dumnezeu că am trecut cu toții cu bine și din această încercare!
Vă doresc sănătate tuturor!

99 48. My day of isolation
Ainhoa Raya Montes (Es)
When I arrived to Timisoara in February, I would never have ima gined that my erasmus would be like
this. At that time, we were already hearing a lot about coronav irus, but we were not too worried about
it, because we thought that it would only affect China, and the idea that it could become a pandemic on
such a large scale did not cross our minds.
We saw the number of people inf ected rapidly increasing in almo st every country in the world. But the
surprise came when, at the end of March, the Romanian governmen t declared a state of alarm throughout
the territory, which would mean being confined, and therefore c hanging our way of life for as long as it
lasted. How long would that be? Today we still do not know, be cause the evolution of this virus is an
uncertainty for all of us.
We could no longer attend face-to -face classes at the universit y, go to the mall, have a coffee in a bar,
go out to party or something as simple as walking around the city centre or sitting on a bench by the
river enjoying a sunny day.
This has forced us to seek new entertainment, expand our knowledge, perform those tasks for which we
previously "had no time" and dedicate more to ourselves.
Living in a student residence facilitates this situation and makes you feel much better about yourself,
because you are surrounded by your friends all day long.
In the quarantine period there are no fixed times, every day I wake up at a different time and prepare my
breakfast: a cup of milk with cocoa, cookies and cereals, yoghu rt with fruit, or my favourite, pancakes
with chocolate. Then I exercise, sometimes inside the room with more people whi le watching video tutorials on the
internet, or I go for a run in the river, because individual ph ysical activity outdoors is allowed.
Sometimes I also do it in the park, where there are machines fo r physical exercise
On Mondays and Wednesdays, I attend online classes for some sub jects, then I do my homework if I
have any pending. At noon, I prepare lunch. Having plenty of time, I like to inve nt new recipes and learn how to make
dishes of different nationalities, I love Mexican food. And wh en I do not feel like cooking, I order food
from home, usually a pizza or a hamburger. I am lucky to have a Romanian friend who teaches me his languag e after lunch, while we rest. I have
not learned everything I would like to, but I've learned enough to get by in an everyday situation.

100 
 In the afternoons, I like to play cards or read some book. The last one is a habit that I had left and I am
taking up again, I like reading a lot, especially didactic book s that teach me a lot of new interesting
things. Some days a week, I go to the supermarket, usually the closest to my house, unless I need something
that is not there. I try to buy for several days because they r ecommend going out as little as possible. I
also go to other places to buy basic necessities, like the phar macy, if I need it.
On sunny days, I sit on the balcony and enjoy myself. The sun f ills me with happiness and positivity.
Two days a week, usually Friday evening and Sunday throughout t he day, we celebrate a small party at
the residence. We gather all the group of friends, we play musi c, we dance… I love those days, they are
the ones I wait for the most during the whole week. It is even better than going to a pub!

The rest of the nights are usually quieter. I cook a nice meal for dinner, we do karaoke, watch a series
or a movie, play games…

During this period, I also take the opportunity to take care of myself, once a week, with my friends, we
apply facial masks and cosmetic products. I have discovered my hairdresser facet and I cut the hair of pe ople in my residence and I also comb my
friends' hair. At some point during the day, I always call my family and frien ds, sometimes by video call, to tell us
what is new, although there are not too many because we cannot do too many things.
From time to time I inform myself about the evolution of the co vid and the new measures applied.
Although I try not to look too much on the internet or televisi on, because I think that there are many
fake news that generate disinformation, and also that the media contribute to the spread of fear in society,
and at this time we must remain calm, but always complying with the precautionary measures
recommended by experts. Confinement can be overwhelming; no one likes to be locked up i n one place. But we must look on the
bright side and take this opportunity to do things we could not do before due to lack of time, like
discovering new hobbies, learning, and also, why not, getting s ome rest.

101 49. Student During
the Crisis Time
Adil Berk Küçükaltun
Experiencing a world-wide pandemic period and experiencing the ban on going out in this
process is perhaps one of the rarest case you can experience. A nd especially it is a very different
experience to live this case in a different country, far away f rom your country and city, during your
Erasmus period. I will try to express the impact of this period has on me by sharing sections from my
daily life. I will try to explain how this crisis period affect ed my emotions and what I think about this
crisis period.
I have to say this at first; the reason I can tell my thoughts about this crisis day right now is to
make a decision to stay here in Romania. This decision process was a process that got me thinking and
affect my mind. This decision pushed me to think about whole si tuation. I thought about the risks of
going back and how things could change if I stay here. The risk of returning to my country and passing
through several major airports pushed me to have this decision. I d i d n o t w a n t t o t a k e t h e r i s k o f
contaminating this virus to my f amily. That's why I chose to stay here.
When I think of my daily routines during the crisis, what I not iced at the beginning was that my
sleep hours were slightly disturbed. I normally get up early an d start my day with meditation and
stretching, but it was hard to do that at the beginning. Being on the curfew and more precisely because
of the rules of curfew, I lost my motivation at the first place and this has driven me away from my
normal daily routines. I was in a situation where I could not p redict the probable outcomes and I could
come across a different decision of State of Romania at any mom ent. This made me unable to focus on
my academic assignments and I could not focus on my other works as well. I got used to the situation
with the advancement of time. And now I have restored my sleep schedule. I wake up early in the
morning and after doing my med itation and stretching, I start t he day by reading and thinking calmly. I
think about how can I make my day productive again. I think about what I can do to get a little bit more
organized. I usually use my time until 12 o'clock to spend a pe aceful morning. While I spend this time,
I prefer to draw something, read a book. Or I prefer to drink c offee while I listen to music. All of these
three activities make me feel peaceful and help me clear my min d . A n d s o m e t i m e s I f o c u s o n t h e
academic work I have to do at these hours. I think it is a big priority to stay calm and free my mind at a time when we are not allowed to go out. After all of this, I ha ve my breakfast.
In the afternoon I spend some time with my friends who stay in the dorm or I have conversations
with my friends in Turkey on online program. I think this is th e biggest reason why I am still so happy
and comfortable under curfew. Having many different people who I can talk to in the dormitory and also
having a chance to talk with my close friends who live in my co untry at any time reduces the feeling of
loneliness. And being in sharing some information with people p rovides social satisfaction. With some
of these people, we talk about everyday things such as what we do and what changes. And with some
of these people, we discuss the corona virus and the situation we are in. We are talking about the effect
of this virus in our lives and on the world. Under this situati on, it makes me feel bad to think about
people with limited economic opportunities and difficulties. Ta lking about these issues make me feel
like I can't help anyone at any time. It makes me feel that I c an't change anything. And getting into the
influence of this psychology can make me feel depressed sometim es. However, I think it is necessary to
talk about these issues. But the conversations I enjoy more are on deeper topics. I think this period of
pandemic pushes people to think about their lives, themselves, their relationships and what is more
important in life. Talking about these topics, discussing and sharing ideas on these issues creates stronger

102 connections between us. We get to know each other better and we get closer. Although these issues are
the subjects which I think about in general, th e questioning of people is increasing in a period like this.
This kind of periods push people to search. They try to find th emselves. A period when person looks for
a solution to get rid of the diff icult situation he/she is in.
After spending a few hours with conversations like these, I spe nd a little time in the grass area
in front of the dorm, around 4pm. While doing this, sometimes I read something and sometimes I talk
with people who spend time at outside. Another reason I can eas ily stand the prohibition of going out is
this freedom that I have. Spending some time at outside is a gr eat chance to be with nature and get fresh
air at outside. After spending this time at outside, I prefer to do sports. Most of the time I do sports in
the dormitory but I have the opportunity to do it outside too. Again, it is a great opportunity to do my
sport at outside. It fills me with energy. Normally, going to t he gym and spending time in gym was a
kind of sociability. Although I am not able to do this right no w, it makes me happy that there are people
who see me doing sports in the dorm and want to join me. I feel like I am affecting them positively.
They are trying a new activity and trying to get out of their c omfort zone. After I do my sport, we start
preparing dinner with my friend in the dorm. Thanks to the extr a time we have, we have a chance to try
new recipes. After dinner, I prefer to come together with a few people and listen to music and having
conversation with them. Or if I need to spend some time alone, I go to my room and listen to music by
myself. On some evenings, I talk with a friend about different topics on benches in front of the dorm.
We share our feelings and though ts about the situation we are i n. When I completely finish my day and
stay alone in my room, I turn off all electronic appliances. Wh en I turn off all electronic appliances, I
think about how I spent my day, furthermore I plan what I can d o the next day. Sometimes I write diary-
like article.
I must say that, I realized that my daily routines under curfew have not changed much. The time
I spent on cooking increased. I speak more with my family. I ha ve more time to make research about
new things and watch new things. However, I can no longer go ou t and take long walks to the city center.
My favorite activity in Timisoara was to watch the historical s tructure of the city and observing people
while drinking my coffee in a place that I can see the city cen ter. I no longer have the opportunity to do
this. Other things that have changed are that Erasmus Student N etwork's activities are not happening
anymore. I cannot meet new people. I cannot travel to other cities and countries. I feel like I am not living my Erasmus semester fully due to such situations resulti ng from the quarantine. Not being able
to go out and experience different things reducing my motivation and desire to work. Sometimes, thoughts like this make me feel restricted. And being unable to go out making me feel like I'm not free
in some days. But I must say, despite all that, I think I am ha ving a lucky curfew. There are many people
from different countries that I can talk to in my dorm. Having conversation with these people, sharing
and having a chance to connect with them makes me feel I am luc ky. Thanks to them, I do not feel alone.
The fact that the possibilities are good in my dorm is another factor that makes me comfortable. My
opportunity to sit in the grass area in front of my dorm and sp end a little time at there is another
comforting thing for me. And when I compare Romania to my count ry, the number of cases are less in
Romania. And this make me feel more secure.
When I look at the how I spent my days, my feelings, my thought s and what I wrote, I see that
different conditions have different effects on me. This retrosp ective look helps me to get to know myself
better. Despite of everything, I try to use this situation I li ve, in the best way. And in general, when I
look at everything, I am grateful for how lucky I am. I think t he most effective thing I can do right now
is to accept the situation I am in and to look positive to the future.

103 
 

50. After party
Maria Lupu
Îmi place să cred că într-un univers paralel, viața mea și com edia, sunt prietene de nedespărțit.
Cu puțin timp înaintea izolării sociale impuse prin ordonanță , nu eram de găsit de către nimeni. Nu mă
simțeam în apele mele și nu ieșeam din camera de cămin, de bună voie și nesilită de nimeni. Privesc
acum acel fost “eu”, prin prizma unei amintiri apropiate și mă regăsesc într-o situație pe cât de
asemănătoare pe atât de diferită, cu alte cuvinte acum nu ies d in apartamentul părinților mei, de bună
voie și silită de circumstanțe. Prin ochii mei, această stare de urgență nu se resimte atât de aspru pe cum ar putea, o văd ca pe
o țigară lite, suntem practic condamnați să dormim așa cum ne-a m așternut, în confortul pe care am
reușit să ni-l creăm, lângă problemele pe care le-am ignorat di n prizma lipsei timpului liber, în pericol
de a mânca prea mult și de a dormi în timpul zilei. Bănuiesc că există și alte perspective, însă acest
narator a fost născut și crescut sub privilegiul unei clase mij locii care, încă, nu duc e grija zile de mâine.
Prima săptămână a trecut ca un concediu forțat, presărată cu f ilmeserialeonline.org și netflix,
zile care începeau la 6 pm și se încheiau la o oră nedeterminat ă. O primă schimbare pe care am remarcat-
o în comportamentul meu a fost schimbarea unei perspective care îmi influența viața mai mult decât
puteam să recunosc, din fericire pot să o rezum într-o propoziț ie: “Dimineața este cea mai urâtă parte a
vieții mele.”, odată ce am fost obligată să renun ț la unele ta bieturi am realizat că dimineața, în sine, nu
e atât de deranjantă, iar trezitul pentru cursurile de la 8 nu e atât de dificil dacă nu dormi până atunci.
Cursurile nu mai sunt plictisitoare când devin una din puținele interacțiuni cu alte persoane, decât cele
cu care îți petreci timpul în izo lare. După această primă săptă mână am încetat să mai număr zilele până
când voi “revenii la realitate”, din moment ce nu sunt sigură c ă o voi percepe la fel. Momentan realitatea
mea constă în cursuri online, locul 1 în arena Plants vs Zombie 2 , N e t f l i x , î n c e r c a r e a d e a n u m ă
transforma în versiunea mea care nu încape pe ușă, la finalul c arantinei și în mare…being trapped in my
mind never felt so real. Ideea de facultate online mi se pare briliantă, nu e un lucru nou, primele cursuri online datează
din ani ’90, dar trebuie să recunosc că , această implementare forțată a scos la iveală un nou subiect care
trebuie îmbunătățit. Trebuie să r ecunosc că opiniile sunt împăr țite, as usual, între cunoscători,
miserupiști amatori de rutină și “pe vremea mea”, dar supus fii nd unei perspective generale, ochii
privitorului văd o reflexie asupra sinelui, aceștia pot să găse ască frumusețe, utilitate , urâțenie sau trădare
în funcție de perspectiva sinelui , pe scurt ochii vor vedea do ar ce doresc să vadă, punând aceasta în
balanță cu părerea proprie asupra acestui subiect, ochii mei vă d că deși nu era un secret pentru mine
însumi faptul că procentul meu de conștiinciozitate este extre m de scăzut, am reușit să fiu prezentă la
80% din cursuri și seminarii, mai mult decât atât să fiu atentă și chiar să particip. Mă gândesc că acest
tip de învățământ poate da roade pentru un număr restrâns de oa meni, dar chiar și așa self-five. Faptul
că am reușit acestea doar în situ ația asta, mă făcut să mă într eb dacă aparțin mediulu i universitar, iar eu
nu sunt singurul individ care își pune această întrebare în per ioada asta. Am încercat să aflu câți dintre
cunoscuții mei trăiesc cu acest semn al întrebării tatuat pe pl eoape, iar răspunsurile de până acum mă
duc cu gândul spre experimentul cu câini al lui Pavlov. Trecând puțin peste idea de facultate, imediat ce ies puțin di n bula mea, la doi pași și un hol
distanță mă așteaptă tatăl meu, plin de idei definite de o viaț ă întreagă, pe care le pot cataloga drept
rasiste și comuniste. Îmi povestește despre țiganii care s-au l uat la bătaie cu poliția și despre ce ar fi pățit

104 
 dacă făceau asta “ pe vremea lui”, sau mai degrabă cum nu ar fi îndrăznit să facă asta. Vorbește cu
nostalgie și mândrie, parcă, despre niște vremuri despre care e u am învățat atât de multe aspecte negative
încât nu le pot privii decât cu rușine. Rușine față de cei care au fost sacrificați la trecerea de la un regim
la altul. Rușine față de faptul că am fost a doua țară după Ger mania în genocidul din Transnistria și fără
să îmi dau seama, la un hol distanță de bula mea, realizez că o rice activitate aș avea mă întorc în mintea
mea la fiecare mișcare din jurul meu. Cumva sunt recunoscătoare pentru luxul de a fi capabilă să îmi
petrec carantina în mintea mea, putea fi mai rău și tot ce e po sibil să devină mai rău, la o adică orice atac
în perioada asta ar fi colosal, dacă noi toți suntem închiși, n u numai în case, dar și în mințile noaste.
Pustiul din centrul orașului nu-mi mai sună a epitet, cum îmi suna prima dată când l-am folosit,
acum e mai degrabă o realitate. O realitate care ne-a găsit nep regătiți pentru vreo calamitate. Nu știm să
ne apărăm, nu știm să ne purtăm de grijă, dar cel mai amuzant e ste că nu luăm măcar în considerare
ideea “ I’m not just me, I’m also a we”.

105 Post scriptum – o analiză reflexi vă despre viața în timpul pand emiei din 2020
Bogdan Nadolu
Criza globală generată de virusul Covid19 în primele luni ale a nului 2020 va rămâne cu siguranță în
memoria tuturor celor care au trăit-o ca un episod sumbru din v iața noastră prin care am putut constata
fragilitatea existenței de până acum și cât de rapid ni se pot reconfigura aproape toate comportamentele
cotidiene. Principiul sub care a fost gestionată această criză a vizat distanțarea socială pentru reducerea
contaminării și implicit menținerea unui volum redus de cazuri severe pentru evitarea blocării sistemului
medical. Doar câteva țări au adoptat principiul imunizării natu rale a populației și nu au impus restricții
de distanțare socială, ci doar recomandări de tratare a simptom elor (Suedia). Întrucât este unanim
acceptat faptul că pot exista un procent însemnat de cazuri (în jur de 30%) fără nicio manifestare
specifică și un alt procent sim ilar de cazuri ușoare spre medii (sub forma unui răceli sau gripe) nivelul
real de contaminare este imposibil de cunoscut. Cu alte cuvinte , s-ar putea ca statisticile oficiale cu
cazurile de contaminare cu Covid19 să fie doar vârful unui iceb erg, partea care se vede deasupra apei.
Măsura distanțării sociale nu a făcut altceva decât să reducă ( poate) viteza de împrăștiere a virusului și
implicit dinamica apariției cazurilor severe, care să pună o pr esiune majoră asupra sistemului sanitar.
Și aici se ridică o altă problemă, performanța sistemului medic al în fiecare țară și la nivel global. Este
limpede că acest virus dă în continuare bătăi de cap virusologi lor din lumea întreagă. Nu există un
tratament garantat, nu există un vaccin validat. Doar încercări , teste, protocoale medicale care dau
rezultate excelente în anumite cazuri și rateuri totale în altele. După mai bine de două luni de la agravarea
situației elita științei medicale are încă de luptă cu această moleculă buclucașă. Nu este rea intenție și
nici lipsă de resurse, este o problemă prea complexă și prea complicată, cu totul nouă față de ce se cunoștea până în prezent. Următoarea moleculă buclucașă oare cu m o sa arate? O să ne dăm seama din
timp de existența ei, sau o să ne lovească pur și simplu fără a ne mai acorda timp de reacție?
Tot în legătură cu performanța sistemului medical nu putem să n u ridicăm problema diferențelor dintre
țări. Există situații fericite (Germania) unde medicii parcă er au în block-start-uri, gata să înceapă cursa
pentru salvarea a cât mai multor vieți, fapt confirmat de stati stici publice. Dar există și țări cu potențial
enorm, cum este SUA în care rata de mortalitate este halucinant de mare. Nu pentru că sistemul medical
nu ar putea face față ci pentru că în anumite ghetouri cu imigr anți ilegali apelarea la serviciile de
specialitate este urmată inevita bil de expulzarea în țara de or igine. Cu o săptămână în urmă în New York
murea câte o persoană la fiecare două minute. Și mai există și țări cu un sistem medical precar, datorită
condițiilor generale de viață, un de raportările pe acest subiec t sunt cât se poate de aproximative sau chiar
lipsesc cu desăvârșire. Pur și simplu nu are cine să îi numere. Dacă ne gândim că state ca Italia, Marea
Britanie sau SUA s-au confruntat c u probleme serioase legate de ultima verigă a lanțului medical,
serviciile funerare (stocarea corpurilor în vederea înhumării), oare cum stau lucrurile în țări din Africa,
America de Sud sau din Asia Centrală?
Într-ajutorarea și colaborarea globală pe orice subiect, cunoaș tere, resursă privind pandemia este
fundamentală. Și într-o lume a noastră, super dezvoltată, educa tă, civilizată și înțeleaptă am văzut, din
păcate, nu doar acte caritabile e xemplare ci și exemple de tică loșie pură, desprinse din negura
meschinității umane de cea mai joasă speță: avioane cu material e medicale (măști, mânuși,
combinezoane) deturnate la propriu de pe pista de decolare din China prin oferirea unui preț triplu de

106 către SUA în detrimentul Franței, oferirea de materiale medical e alterate și nefuncționale de către Rusia
Italiei, blocarea transporturilo r de alimente, materiale medica le și alte resurse în țările de tranzit
(Ungaria), transformarea pandemiei într-un subiect de dispută p olitică (Trump), aroganța declarațiilor
unor lideri însemnați privind gravitatea situației (Trump, Jons on, Putin) și așa mai departe.
Lumea aceasta, așa cum o avem în prezent poate avea grijă de to ți locuitorii planetei. Nu am ajuns
aproape la 8 miliarde coborând din stele, este o evoluție demog rafică firească direct corelabilă cu nivelul
de trai, condițiile de viață, accesul la educație etc. În condi țiile crizei globale e firesc să strângem
rândurile, să ne preocupăm și de cel de lângă noi, mai aproape sau mai departe, să ne regândim stilul de
viață, să consumăm mai cumpătat să susținem pe cât este cu puti nță economia locală. Sunt doar câteva
idei care țin de cel mai elementar bun simț, aproape intuitive, revenirea economică de după criză nu va
fi deloc ușoară.
Mai este însă un aspect pe care trebuie să îl subliniem. Societatea contemporană a atins cel mai înalt
nivel de digitalizare din istoria sa. Niciodată nu am trăit înt r-o lume „mai mică” decât cea din prezent.
Toate dispozitivele ICT și accesul nelimitat la Internet ne adu c la un click/touch distanță aproape orice
conținut încărcat în rețea, de oriunde de pe glob și mai ales n e plasează într-o vecinătate virtuală de alți
aproape patru miliarde și jumătate de utilizatori. Desigur, răm ân alte trei miliarde de pământeni fără
acces la Internet, dar ponderea atât de ridicat a primilor a pă strat funcțională o mar e parte din activități.
Fără Internet nu am fi putut să fim în legătură cu atât de mult ă lume, nu făceam cumpărături online (de
orice fel), nu am fi făcut activ ități bancare și administrative de acasă, nu accesam gratuit cărți, filme,
concerte și jocuri în rețea și, poate cel mai important, nu se mai făcea deloc școală . Deși la începuturile
acestei perioade a fost vehicula tă posibilitatea înghețării anu lui școlar din fericire nu s-a dat curs acestei
alternative în pofida vocilor ca re atrăgeau aten ția asupra disc riminării generate de excluderea digitală a
celor fără resurse sau cunoașter e (elevi și profesori). Fără a nega importanța acestei probleme trebuie să
înțelegem totuși faptul că varianta înghețării anului școlar ar fi creat mult mai multe probleme
comparativ cu discrepanțele create în prezent prin lipsa accesu lui la resursele digitale.
Ce ar fi însemnat, tehnic vorbind înghețarea anului școlar? Îns e m n a o d u b l a r e a p r i m u l u i a n d e
învățământ (clasa zero) și lipsa aproape totală a studenților d in anul întâi. Pentru că dacă școala ar fi
putut sta pe loc un an de zile d atorită unei decizii centrale, viața nu stă pe loc, și inevitabil la intrarea în
sistem s-ar fi dublat efectivul de elevi. Era dificil de gestio nat o clasă zero cu un volum aproape dublu
de elevi? Probabil că nu era chiar imposibil, dar această cohor tă dublă s-ar fi propagat an după an în tot
sistemul. Peste cinci ani ar fi început gimnaziu un număr aproa pe dublu de elevi iar peste nouă ani
aceeași situație ar fi fost și la liceu. Ce s-ar fi întâmplat c u învățământul superior fără anul I de studiu?
Ar fi fost date peste cap norme, orare, state de funcțiuni, iar peste trei-patru ani acest gol s-ar fi resimțit
la nivelul de master iar peste încă doi la admiterea la doctora t . D e s i g u r , p a re o p r o b l em ă d e s t u l d e
particulară, dar ținând cont de faptul că aceasta ar fi afectat întregul sistem de învățământ superior din
România nu este deloc o problemă minoră. Cum de nu s-a ajuns la înghețarea anului școlar? Pur și simplu pentru că o marte dintre elevi și cadre
didactice au putut să se întâlnească în continuare online și să realizeze mai performant sau mai puțin
performant activitățile didactice. Aceștia sunt cei care au sal vat anul școlar 2019-2020. Dacă nu aveam
deloc Internet sau dacă ponder ea lor era mult mai redusă nu se putea face învățământ online. În cazul în
care în toamnă se va porni un al doilea val al pandemiei vom fi mai pregătiți să facem școală online?

107 Aproape sigur, da! Am învățat foarte multe din aceste săptămâni și cred că impulsul spre digitalizarea
activităților educaționa le va conserva inter esul pentru aceste resurse și după revenirea în amfiteatre.
În final, în loc de concluzii, c âteva observații și constatări legate de activitatea desfășurată online cu
aproape toți autorii paginilor anterioare:
(i). comunicarea mediată de computer se poate desfășura atât în tr-o manieră sincronică (de tip chat,
convorbiri live) cât și asincronică (emailuri, postări pe forum uri). Ambele forme se pretează pentru
activitățile didactice. Dacă dorim să avem o întâlnire live cu studenții folosim deja popularele platforme
răspândite prin toate universitățile (Zoom și Google Meet). Dac ă dorim să păstrăm o discuție deschisă,
pentru mai multe zile sau săptămâni putem folosi Google Classro om, Moodle, pagini de Facebook
dedicate, grupuri de WhatsApp sau orice alte aplicații. Ce este important de subliniat aici este faptul că
la întâlnirile sincronice timpul în mediul virtual este similar cu cel din realitatea efectivă (o oră de curs are tot șaizeci de minute, indiferent unde se desfășoară în onl ine sau în offline). În schimb, la întâlnirile
asincronice, timpul se poate prelungi oricât de mult, putem înc epe ora de curs/seminar astăzi și să o
terminăm peste două săptămâni. La ce ne poate ajuta o astfel de dilatare a timpului virtual? Spre exemplu
la inserarea în cadrul orei a unor teme specifice, conspectarea unei cărți, vizionarea unui film etc care
fizic nu se pot realiza în șaizeci de minute dar sunt perfect f ezabile pentru o activitate pe care o închidem
abia peste două săptămâni, tim p în care studenții/elevii pot ev ident să își realizeze tema.
(ii). comunicarea mediată de computer se poate desfășura pe baz ă de text sau pe bază audio/video. În
primul caz intensitatea comunicării este semnificativ mai ridic ată, se pot discuta mai multe subiecte în
același timp cu participarea conc omitentă a mai multor subiecți pentru că nu există zgomot, iar tot ce se
discută rămâne înregistrat sub forma unui flux de mesaje. Un bu n exemplu în acest sens sunt
evenimentele private de Facebook. Dacă realizăm interacțiunea p e o platformă audio-video sunt mai
aproape de spiritul întâlnirilor de la clasă dar aici apar mai multe probleme. Dacă toată lumea are
deschisă și camera web există posibilitatea să apară întreruper i datorită consumului de resurse. Dacă stă
cu camera deschisă doar cel care vorbește, restul și dacă pleac ă de pe planetă vor apărea ca fiind tot
online. Cu alte cuvinte, pentru a evita situația penibilă de a vorbi singur cu o listă de nume aparent online
trebuie cumva monitorizată con tinuu prezența studenților. Mai m ult, discuțiile sunt foarte clar delimitate
într-o succesiune de mesaje, orice intervenție peste altcineva nu face altceva decât să bruieze.
(iii). Multe platforme pentru video-conferințe oferă și posibilitatea înregistrării întâlnirilor online. Deși este o facilitate de apreciat în multe situații în cazul cursurilor online se ridică două probleme distincte: protecția datelor personale și utilitatea didactică. Nu este foarte comod, nici pentru cadre didactice și nici pentru studenți sau elevi să participe la cursuri care se înregistrează. Iar în absența unui acord scris riscă și să intre sub incidența GDPR-ului. De asemenea, expunerea principalelor idei dintr-o prezentare de tip PowerPoint poate fi amestecată printre discuțiile iscate în cadrul cursului și astfel s-ar obține un film de 60, 90 sau 120 de minute care conține multă dezbatere și mai
puțin conținut de învățat pentru examen. O variantă
mult mai eficientă ar fi utilizarea unor software gratuite

108 și destul de intuitive (cum ar fi OBS Studio) pentru înregistra rea ecranului și a vocii cadrului didactic.
Astfel, se parcurge PowerPoint-ul și se explică ca atare ce est e de detaliat din cadrul său după care
rezulta un film condensat de 10-20 de minute exact cu materia d e pregătit pentru examen, mult mai la
îndemână și pentru studenți.
(iv). Evaluarea activității didactice va fi fără îndoială o mar e provocare dacă va trebui realizată tot online.
Pentru situațiile în care se pot formula subiecte sub formă de probleme sau se pot da teme creative acest
lucru nu este neapărat o problemă. Dar pentru verificarea ca at are a însușirii cunoștințelor sau a formării
unor deprinderi practice este aproape imposibile de realizat on line fără a pierde de s ub control tentația
copiatului, a plagiatului sau a mimării însușirii materiei. În situația în care școlile vor rămâne închise și
după 15 mai 2020 se vor experimenta mai multe variante de evalu are și, fără îndoială, se vor putea
evidenția și cele mai eficiente soluții.
Referințe bibliografice  
Codoban, A. (2001) Semn și inter pretare. Cluj-Napoca: Atheneum.  
Gadamer H.G., 2006. Truth and method. London: Continuum.  
Iluț, P. (1997) Abordarea calitativ ă a socioumanului . Iași: Polirom.  
Nadolu B. (2014) Despre comunicare . Timișoara: Editura de Vest  
*** Guvernul României – Declarații de presă, disponibil la https://gov.ro/ro/informatii‐de‐presa