2019 UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și… [603427]

IULIE
2019 UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Simona BUTNARU
ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

MODALITĂȚI DE DISCIPLINARE A COPIILOR
PREȘCOLARI PRIN ACTIVITĂȚI LUDICE

COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Simona BUTNARU
ABSOLVENT: [anonimizat]

3
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 4
CAPITOLUL I. DISCIPLINA -ABORDĂRI PSIHOPEDAGOGICE ………………………… 5
1.1 Delimitări conceptuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
1.2 Disciplinarea copilului de vârstă preșcolară ………………………….. ………………………….. .. 6
1.3 Strategii de disciplinare aplicabile în copilăria timpurie ………………………….. …………… 9
1.3.1 Rolul regulilor în activitatea zilnică din grădiniță ………………………….. ……………. 10
1.3.2 Oferirea de alternative comportamentale indezirabile ………………………….. ………. 12
1.3.3 Strategii behavioriste de discipli nare ………………………….. ………………………….. … 12
1.3.4 Disciplinarea pozitivă ………………………….. ………………………….. …………………….. 17
1.3.5 Modelul disciplinării bazat pe dragoste ………………………….. ………………………….. 18
CAPITOLUL II. MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A JOCULUI ÎN
DISCIPLINAREA COPIILOR PREȘCOLARI ………………………….. ………………………… 19
2.1 Noțiunea de joc ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 19
2.2 Caracteristici ale jocului ………………………….. ………………………….. ……………………….. 20
2.3 Funcțiile jocului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 21
2.4 Clasificarea jocurilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 22
2.4.1 Jocul de rol ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 23
2.4.2 Jocul cu reguli ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 24
2.5 Modalități de dezvoltare a atașamentului prin joc în familie și în grădiniță …………….. 26
CAPITOLUL III – SUGESTII METODICE PRIVIND APLICABILITATEA
JOCULUI ÎN DISCIPLINAREA COPIILOR PREȘCOLARI ………………………….. ……. 29
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 44
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 46
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 48

4
INTRODUCERE
Disciplinarea copilului înseamnă a -l învăța să aibă un comportament resp onsabil și să
se autocontroleze . Disciplina este foarte importantă, este baza asigurării atenției în
sala de grupă sau în clasă. Există multe metode și tehnici de disciplinare folosite de
părinți și educatori însă multe dintre probleme le comportamentale ale copiilor se pot
rezolva prin activități ludice/ joc.
Consider că jocurile au un rol important în dezvoltarea fizică, intelectuală, morală și
estetică a copilului. Am pornit de la ideea că prin joc s e poate educa fără constrângeri,
introducând elemente de joc, cum ar fi: surpriza, aplauzele, încurajarea . Copilul va fi
mai motivat să respecte r egulile impuse de joc , iar, în această manieră , preșcolarul v a
dobândi un comportament soci o-moral dezirabil , acceptat de societate. Am ales
această tema, deoarece prin intermediul jocului se măresc ariile de înțelegere și
percepție ale lumii, se fixează deprinderile, obișnuința pentru mu ncă, pentru
corectitudine . Jocurile care sunt inspirate di n viața de toate zilele îi arată copilului
regulile mari ale vieții civilizate și contri buie la disciplinarea acestuia. Lucrarea este
structurată în trei capitole.
În primul capitol, am precizat aspecte generale privind conceptul de discipl ină, cât de
importantă este aceasta în formarea copilului pentru viața de adult . Am descris succint
nevoia copilului de libertate și limite , program și reguli, apelând la experiența
pedagogilor ș i psihologilor renumiți . În finalul acestui capitol, am abordat metodele și
tehnicile de disciplinare folosite de părinți/educator în context actual. În al doilea
capitol, am prezentat aspecte generale ale jocului, definiții ale acestuia din perspective
variate , rolul, funcțiile ș i clasificările jocului. Legătura dintre cele două capitole este
dată de caracteristica jocului de a crea un mediu propice experimentării și punerii în
practică a anumitor reguli ce trebuie să și le însușească copilul de vârstă mică . În
ultimul capitol, am realizat o serie de jocuri pentru dis ciplinarea co piilor preș colari iar
cinci dintre jocuri le-am aplicat la grupa mică și grupa mare având ca scop
fundamental conștientizarea și respectar ea regulilor societății. În concluzie, folosirea
jocului în practica educațion ală ca mijloc de formare a unei conduite dezirabile
constituie premisa pentru adaptarea copilului mic în societatea din care el face parte.

5
CAPITOLUL I . DISCIPLINA -ABORDĂRI PSIHOPEDAGOGICE

1.1 Delimitări conceptuale

Termenul de “disciplin ă” face trimitere la ide ea discipolatului cu înțelesul de a fi
“discipol” cuiva. “Discipolul este o persoan ă care urmează învățăturile și stilul de viață a altei
persoane, urmând modelul comportamentului său în diferite situații. În același fel,
disciplinarea reprezintă o experiență de învățare, care deseori e ste percepută de către copil ca
fiind dificilă, incomodă sau chiar dureroasă. Rolul adultului este să îl încurajeze pe copil să
persevereze în acest proces de învățare a unor comportamente specifice vârstei și asumării
responsabilității ” (Botiș Matanie, Axente, 2009 , p. 21-22).
Disciplina este rezultatul acțiu nii de disciplinare; disciplina desemnează ansamblul
regulilor de conduită ce trebuie adoptate de o persoană. De asemenea, disciplina reprezintă
totalitatea cerințelor, solicitărilor, ordinelor ce se adresează membrilor unei comunități. După
cum se observă, termenul de disciplină etalează un conținut precis, respectiv ,, regulile” sau ,,
normele” (Stan, 2014, p. 117) .
În concepția lui Immanuel Kant, “c el ce nu e cultivat e brut (neciopli t), cel ce nu e
disciplinat e să lbatic. N eglijarea disciplinei este un ră u mai ma re decât neglijarea culturii,
căci aceasta se m ai poate completa mai târziu; sălbăticia însă nu se poate șterge – și o
greșeală în disciplină nu poate fi îndreptată niciodată”(I. Kant, 2002 , p. 18). Disciplina este
foarte important ă, iar neglijarea acesteia poate fi denumită ca fiind cea mai mare eroare în
formarea unei persoane.
A disciplina înseamnă a învăța iar a utocontrolul este una dintre cele mai importante
lecții pe care tr ebuie să le învețe copiii mici. A ceastă lecție se învață doar printr -o disciplinare
eficientă. Disciplina înseamnă să formăm copilul în direcția în care trebuie dar înainte de
toate, el trebuie să simtă că este iubit ca mai apoi să poată fi format din punct de vedere al
caracterului, minții. În concepția lui Kay Kuzma, î n disciplinare, obiectivul cel mai înalt este
ca, în cele din urmă, copilul să învețe cum să -și controleze singur comportamentul, astfel
încât să nu mai fie nevoit să se bazeze pe discipli narea venită din partea altora (Kuzma, 2003,
p. 92).
Disciplinarea este un act de iubire iar p entru copilul de vârstă mică, nevoia primară
este încredințarea că părinții îi acordă o iubire necondiționată. Pe baza acestui sentiment,
părintele construiește fundamentul un ei bune disciplinări. Părinții au rolul de a deține

6
controlul comportamentului copilului. Se recomandă ca procesul disciplinării să înceapă
atunci când copilul este încă mic, deorece comportamentul indezirabil se va accentua cu
timpul (Chapman & Campbell, 2011, p. 129).
Unele trăsături sau caracteristici ale copiilor pot fi înnăscute, însă atunci când ne
gândim la impactul “caracterelor înnăscute ”, exist ă pericolul să folosim această idee ca scuză
pentru toate problemele pe care le pot dezvolta copiii. Mulți oameni atribuie un rol important
eredității , firii copilului însă, în realitate, caracterul unui copil își are rădăcinile în modul în
care este crescut (J.G. Miller, K.G. Miller, 2013, p.13).
Un alt as pect de care trebuie să ținem cont când avem în vede re disciplina este
autoritatea. Acest concept nu trebuie înțeles greșit deoarece majoritatea consideră că o
„autoritate” este cineva care are putere în mână și impune reguli cu strictețe. Dar un alt
înțeles al autorității este și acela de “specialist”. Pri n urmare, în disciplin area copilului de
vârstă mică, adultul trebuie să de vină specialist , să-i înțeleagă pe copii și să îi trateze astfel
încât să le câștige respectul. Pentru ca disciplina să fie eficientă, copiii trebuie să învețe că
adultul este serios și sigur de ce spune, astfel încât ei să poată urma întru totul îndrumările .
Când lecția aceasta este învățată, copilul va fi „cruțat ” de confuzia testării și a îndoielii cu
privire la orice îi cere sau îi spune adultul (Kuzma, 2003).

1.2 Discip linarea copilului de vârstă preșcolară

Discip linarea copilului de vârstă preșcolară devine o responsabilitate fundamental ă în
primul rând pentru părinți iar mai apoi pentru educatori. Disciplinarea mai poate fi privită și
ca stare în care persoana dovedește că ar e control al voinței, autostăpânire și autocontrol. Prin
efort și mai ales voință , persoana ajunge să elimine sau să corecteze purtările urâte.
Disciplinarea mai face referire și la ascultarea unei persoane de către alta, acest mod de
înțelegere având sens deplin mai mult în primii ani de viață ai copilului, adultul având o mare
responsabilitate în disciplinarea minorului (Stan, 2014).
Irina Petrea (2007, p. 130) afirmă că disciplinarea copilului începe chiar din primele
zile de viață, cu un program de masă, cu orele de somn prestabilite, cu cântecul de leagăn, cu
plimbări în aer liber, cu prezența părintelui. De fapt, disciplinarea crează reflexe ce îl vor
ajuta pe copil să se obișnuiască cu cerințele mediului în care trăiește. Copilul învață ce trebuie
să facă, cum să se comporte, cum să devină parte a grupului.

7
Pentru a se realiza disciplinarea copilului de vârstă mică, Liliana Stan (2014, p. 121)
aduce în discuție competențele pe care trebuie să le dobândească părintele sau educatorul.
Acesta trebuie să își clarifice răspunsul la câteva întrebări : Când este momentul potrivit să fie
inițiate acțiunile disciplinare în relația cu copilul de vârstă mică? Ce fel de pregătire trebuie
să dețină agentul disciplinării? Ce fel de comportament este necesar să ma terializeze agentul
disciplinării?
Pentru prima întrebare specialiștii (cf. Stan, 2014, p. 121) sunt de acord că momentul
potrivit pentru a iniția acțiunile de disciplinare este întreaga copilărie (numită generic ,, cei
șapte ani de acasa ”), începând chiar cu prima lună de viață. Nu numai că disciplinarea trebuie
să fie timpurie, dar ea necesită o permanentă concretizare prin activare continuă, constantă,
neobosită a comportamentelor ,,corecte ” în legătură cu toate lucrurile mediului ambiant
proxim și cu to ate persoanele apropiate copilului.
Pregătirea pe care trebuie să o dețină agentul specializat în formarea copiilor de vârstă
mică are de cele mai multe ori caracter intuitiv, bazat pe experiențe personale, din situații
existențiale . Pentru ca acțiunea de disciplinare să devină o intervenție orientată, fundamentată
teoretic/științific, ea ar trebui să activeze informații veridice legate de cel puțin patru aspecte:
 Caracteristicile procesului învățării în etapa copilăr iei, în general, și
particularitățile as imilării regulilor, în special, cu accent pe primii ani ai vieții unei
persoane;
 Conținutul disciplinei ce este vizat spre asimilare;
 Căile oportune pentru realizarea disciplinării;
 Tendințele actuale legate de alegerile valorice din societate, din viața adulților și
din însăși lumea copiilor și care au incidență directă sau indirectă asupra
disciplinării ca atare.
După cum s -a precizat mai sus, adulții din preajma copiilor sunt singurii responsabili
pentru disciplinarea celor mici. Demersul realizat de ce l dintâi va purta amprenta modului lor
de a fi, disciplinați sau indisciplinați. Este de la sine înțeles că adultul indisciplinat nu poate
să devină o sursă de învățare a disciplinei pentru copil, mai ales în condițiile în care minorii
activează prin imita ție și asociere (Livingstone, 2009, pp. 29 -39 apud Stan, 2014, p. 122). În
condițiile descrise, comportamentul pe care îl adoptă agentul disciplinării trebuie să constituie
un model dezirabil de învățare pentru copil.
Aproape orice copil poate prezenta la un moment dat un comportament inadecvat iar
aproximativ 15% dintre copiii de vârstă preșcolară prezintă probleme comportamentale la un

8
nivel mode rat (Botiș Matanie, Axente, 2009 ). Prin urmare, motivele pentru care este
important să discutăm despre discipl inarea copilului de vârstă mică sunt variate. Disciplina îi
ajută pe copii să se adapteze la cerințele ulterioare ale vieții de adult, îi învață să își asume
responsabilitatea și să rezolve anumite probleme cu care s -ar putea confrunta.
Becky A. Bailey (2011, p. 238) prezintă patru stadii ale dezvoltării copiilor : frageda
pruncie, copil ăria de la 1 la 2 ani, perioada preșcolară și vârsta școlară. El oferă câteva
informații în legătură cu fiecare stadiu, însă descrie și punctele nevralgice tipice pentru
fiecare stadiu.
În primii ani de viață a copilului, părinții s e confruntă cu plânsul acestuia. Sarcina
adultului este de a percepe semnalul și de a răspunde. Atunci când părinții răspund la
semnalul copilului, ei construiesc fundația pentru propriul simț de responsabilitate al
copilului. Răspunzând la semnalele copilului, acesta învață că mediul înconjurător
reacționează la acțiunile și se ntimentele pe care le transmite. Experiența aceasta creează un
tipar ce este fundația pentru învățătura cauză -efect iar ma i târziu, acest tipar îl va ajuta pe
copil să înțeleagă regulile și consecințele sau să poată face legătura înt re lovitură și durere (B.
Bailey, 2011, p. 238) .
În cel de -al doilea an de viață, cei mai mulți copii spun nu mai degrabă decât da , mai
degrabă aruncă lucrurile decât să le ridice . În acest stadiu, copiii fac un salt cognitiv în
abilitatea lor de a memora lucruri, adoră ușile sertarelor, întrerupătoarele de la lumină,
butoanele de la telecomandă cât și alte obiecte pe care le pot manipula. Tot în această
perioadă, copiii investighează, testează realitatea și învață modalități prin care își pot exprima
mânia și alte sentimente, încep să urmeze comenzi simple și să -și dezvolte simțul autonomiei.
O sarcină extrem de importantă cu care toți preșcolar ii (cu vârsta cuprinsă între 3 și 5
ani) se confruntă este dobândirea autorității ș i a unei identități, afirmă B. Bailey (2011, p.
241). Preșcolarii învață despre mediul în care trăiesc, despre ei înșiși, își dezvoltă simțul
separării de alții. Tot în acea stă perioadă înțeleg mai bine conceptul de cauză și efect, că orice
comportament ar avea, nu este lipsit de consecință. Își definesc propriul loc într -un grup și
învață să își dea seama unde au sau nu putere. Preșcolarii se pot comporta în moduri prin care
îi afectează pe ceilalți cu scopul de a studia consecințele. Pot folosi tot felul de tactici, în
efortul lor de a învăța despre autoritate și control.
Disciplinarea include echilibrarea a două nevoi fundamentale a copilului : nevoia de a
se putea manifest a liber conform gândirii sale și nevoia de limite , de a -și încadra
comportamentul în anumite limite.

9
Pentru copil, orice situație reprezintă o experiență de învățare. El are nevoie să se
joace, să exploreze, să experimenteze, să -și exprime liber sentiment ele, dorințele, să fie el
însuși și pentru aceasta el are n evoie să se simtă degajat, să fie liber. Pe de altă parte,
copilului nu trebuie să i se permită să facă tot ce -i trece prin cap, să -și impună mereu voința
în fața părinților. Întrebarea la care a m edita t Irina Petrea (2007, p. 29) este direcționată în
acest context: ,, Câtă libertate îi acordăm copilului? Ce limite trebuie să -i impună
educatorul? ”Libertatea copilului este deplină între trei limite . Copilul are voie să facă orice
câtă vreme nu-și fac e rău lui, persoanelor din jurul său și lucrurilor din mediul înconjurător.
Pentru prima limită, să nu -și facă rău lui , părintele are datoria de a -l supraveghea pe
copil astfel încât să se păzească, să nu -și producă vreo suferință fizică, un traumatism, o
îmbolnăvire sau să se pună într -o situație dificilă. Să nu facă rău celor din jur înseamnă să nu
lovească, să nu îmbrâncească, împingă, scuipe, muște, insulte, să fie nepoliticos. Tot aici
includem și grija pentru animale, pentru orice vietate, pe care cop iii trebuie să învețe de mici
să le ocrotească și să le îngrijească. A treia limită se referă la grija pentru lucruri în care cel
mic nu trebuie lăsat să distrugă în mod voit un obiect, o plantă, o vietate. Distrugerea voită
trebuie interzisă și sancționat ă ca o încălcare gravă a limitelor impuse copilului, ca un
comportament intolerabil, similar cu a -și face rău lui și celorlalți.
A lăsa copilul să facă orice este o greșeală în educație, fiindcă el devine răsfățat,
nerespectuos, răutăcios, agresiv, distru gător și indisciplinat. A nu -i permite copilului să nu
facă nimic este la fel de grav, numai că efectele sunt altele: devine timort, dezinteresat,
frustrat, temător, neîndemânatic, nesigur pe el. Limitele impuse copilului nu sunt un moft, ci
îl pregătesc s ă trăiască în societate (Petrea, 2007, pp. 29 -35).

1.3 Strategii de disciplinare aplicabile în copilăria timpurie

În aplicarea strategiilor de disciplinare, copilul nu recunoaște cuvântul abstract. Pentru
a înțelege ceea ce îi transmitem, trebuie să îi arătăm, să îi povestim și s ă punem totul sub
formă de joc. Pentru a învăța, copiii trebuie să experimenteze ei înșiși viața. Ei trebuie să se
miște, să exploreze, să se joace, să fie ei înșiși.
Copiii trebuie să fie liberi să se implice în mod activ în pro cesul învățării. „Pentru ei,
a învăța nu înseamnă să stea în bancă și doar să asculte și să pr ivească; pentru copii, a învăța,
înseamnă să se miște, să exploreze, să creeze, să se exprime și să se joace. Însă acest tip de
învățare poate să aibă loc numai î ntr-un mediu în care copilul se simte relativ liber. Ca să

10
dezvolte acest simțământ de libertate (acea libertate care conduce la învățare), un copil foarte
mic are nevoie nu doar de un mediu care să -i ofere siguranță fizică, în care să nu -i fie teamă
că, d acă va alerga, va sări, se va cățăra sau va explora, va fi în pericol să se rănească, ci și de
un mediu care să -i ofere, în același timp, siguranță psihică – un mediu în care să nu -i fie
teamă că va fi criticat și mustrat” (K. Huzma, 2003, pp. 19 -20). Dacă îi spunem copilului “Nu
pune mâna”, sau dacă ii luăm toate obiectele pe care el vrea să le cerceteze, copilul se va
simți frustrat, fiind împiedicat să -și dezvolte sistemul mental necesar gândirii abstracte, de
mai târziu.
Copiii au nevoie să se joace iar timpul de joacă este deos ebit de folositor pentru copii
deaorece ei învață cel mai bine prin joc. “ Prin joc, copilul învață despre lumea din jurul său.
El învață cum să se raporteze la oameni, cum să intre în relație cu prietenii de joacă și cu
adulții de lângă el. Învață despre rolurile adulților ( mamă, tată, educatoare etc.) și are
posibilitatea să -și testeze ideile și să -și încerce metodele, într -un mediu lipsit de orice
amenințare. Copiii obișnuiesc, de asemenea, să folosească jocul pentru a pune în sc enă
experiențele pe care le -au trăit și pentru a interioriza sau pentru a înțelege aceste experiențe. ”
(K. Kuzma, 2003, p. 25).

1.3.1 Rolul regulilor în activitatea zilnică din grădiniță

„O regulă poate fi definită în câteva moduri : așteptări comportamentale hotărâte
dinainte ; o limită care trasează un horat între un comportament adecvat și unul inadecvat ; o
structur ă internă care îndrumă înspre comportamentul adecvat. Stabilirea și implementarea
regulilor este o tehnică eficientă de rezolvare a problemelor. Copiii se vor comporta mai
adecvat și se vor simți mai siguri pe ei atunci lumea din jurul lor are limite clar stabilite și
atunci când pot anticipa consecințele comportamentului lor. O regulă se transformă într -o
structură internă care se c omportă ca îndrumător al copilului în absența adultului. De
asemenea, spunându -i copilului Regula este X , îl vom ajuta să înțeleagă faptul că respectarea
regulilor este importantă. Iar respectarea regulilor este o abilitate pe care ne dorim să o învețe
copilul acum și să o practice de -a lungul întregii lui vieți” ( Wyckoff, 2018, p. 54).
În grădiniță, cadrele didactice, atunci când se confruntă cu anumite comportamente la
preșcolari, ar putea schimba acel comportament inacceptabil prin modificarea mediului . Orice
educator știe că o măsură eficientă de a opri sau a preveni comportamentul inacceptabil este
de a -i furniza copilului o mulțime de lucruri interesante de făcut, activități, jocuri –

11
îmbogățindu -i mediul prin material de joacă, material de citit, joc uri, plastilină, păpuși,
puzzle -uri și altele. Toate acestea pot reduce considerabil comportamentul agresiv, neliniștit
sau problematic al copilului ( Kuzma, 2003, p. 97).
O plănuire atentă a programului și a organizării sălii de grupă îi va ajuta pe copii să-și
controleze și să -și adapteze comportamentul, în timp ce un program neregulat și dezorganizat
nu va face altceva decât să genereze num eroase probleme de disciplinare.
Atunci când sală de grupă este bine organizată copiii vor putea învăța cum să găs ească
jucăria pe care o vor și cum să o pună la loc. Aceasta nu numai că -i va încuraja să devină
independenți, dar îi va și învăța cum să se descurce singuri. De exemplu: l ângă rafturile cu
jucării mici trebuie să fie așezată o masă, m aterialele necesare d esenului (culori și acuarele)
trebuie să fie așezate pe o suprafață ușor de curățat , pentru cuburi să fie rezervat un raft
special, iar jucăriile să fie așezate într -un loc unde copiii să poată să ajungă cu ușurință ca să
le ia și să le pună la loc, și nu într-o cutie mare, care încurajează la dezordine.
Dintr -un program bine planificat face parte și rutina zilnică. Ea reprezintă o metodă foarte
eficientă de a -i ajuta pe preșcolari să dea dovadă de stăpânire de sine în situațiile în care nu au
de ales. În același timp, r utina zilnică îi ajută pe preșcolari să se simtă în siguranță și să
anticipeze activitățile sau schimbările planificate în mod regulat. Limitele trebuie să fie
precizate clar și respectate. Copilul care știe ce anume îi este îngăduit și ce n u, se simte mai în
siguranță și va fi ma i capabil să se autocontroleze (Kuzma, 2003, pp. 96 -97).
Sarcinile trebuie prezentate copiilor într -un mod restrâns, accesibil și simplificat
pentru a înțelege copilul ce are de făcut. În primul rând, adultul ar treb ui să decidă dacă vrea
să dea comanda și dacă vrea să vadă sarcina finalizată. Comanda trebuie exprimată într -o
formă de enunț direct și nu sub forma unei favori sau a unei întrebări. De asemenea, comanda
nu trebuie spusă pe un ton negativ, însă trebuie să îi dea copilului de înțeles că adultul ia
sarcina în serios. Adultul trebuie să dea mai degrabă comenzi simple, decât comenzi
complexe și trebuie alocată o perioadă destul de lungă pentru a vedea dacă a făcut ceea ce i s –
a cerut, înainte să i se dea copil ului cea de -a doua comandă (Barkley, 2011, p. 115) .
Copilul, de la o anumită vârstă poate să își evalueze singur comportamentul și să -și dea
seama de situațiile în care nu a respectat anumite reguli sau când a reușit să le respecte.
Această implicare acti vă va duce la autodisciplinarea sa, ajutându -l să facă față cu succes
cerințelor sociale. Copilul interiorizează regulile stabilite cu adultul și nu este nevoie să fie
impuse prin constrângeri. Doar în primii ani (până în jurul vârstei de 3 ani) copilul nu poate
să interiorize singur aceste reguli dar este important ca adultul să facă în așa fel încât copilul
să aibă o imagine pozitivă despre disciplinare.

12
1.3.2 Oferirea de alternative comportamentale indezirabile

Orice limită pe care o stabilim se poate baza pe una dintre cele trei reguli foarte ușor
de reținut: (1) Să nu -ți faci rău ție, (2) să nu le faci rău altora și (3) să nu faci rău lucrurilor (să
nu le strici) .
Atunci când copilul aleargă și iese în stradă, îi poți spune: „Nu ai voie să ieș i în
stradă, pentru că nu ai voie să -ți faci rău, punându -te în pericol. Te poți juca în curte.” De
exemplu, dacă lovește un alt copil este bine să îi spunem : „Nu ai voie să -l lovești, pentru că
nu ai voie să le faci rău celorlalți. Îți poți fol osi mânuțel e pentru a ajuta.” Sau dacă începe să
mâzgălească masa : „Nu ai voie să mâzgălești masa, pentru că nu ai voie să strici lucrurile.
Poți să mâzgălești pe hârtia aceasta.” Aceste reguli reprezintă temelia autodiscip linării
preșcolarului . Când nu este sigur da că are sau nu voie să facă un anumit lucru, el se poate
întreba singur: „Îmi va face rău mie, celor din jur sau lucrurilor?” Dacă răspunsul este „nu”,
cel mai probabi l că îi este îngăduit să -l facă ” (Kuzma, 2003 , p. 98 ).
1.3.3 Strategii behavioriste de dis ciplinare

Studiile privind dezvoltarea copilului au fost profund influențate de un punct de
vedere total diferit al psihanalizei și anume teoria behavioristă. Au fost efectuate diferite
cercetări de către psihologi, între care este importantă contribuția inițială a lui John B.
Watson. Acesta susține știința obiectivă a psihologiei, că orice studiu trebuie să se
concentreze direct pe evenimente observabile – stimuli și răspunsuri comportamentale.
Watson consideră mediul ca fiind forța supremă în dezvoltarea copilului și crede că orice
copil poate fi modelat de adult dacă sunt controlate atent asociațiile stimul – răspuns. În opinia
sa, copiii trebuie tratați ca tineri adulți iar comportamentul părinților trebuie să f ie obiectiv și
ferm, dar blând (Sion, 2003, pp. 19 -20).
O altă direcție a orientării behavioriste este a condiționării operante a lui Skinner. O
aplicație importantă a principiilor condiționării operante o constituie modificările de
comportament. Skinner a oferit o primă ilustrare a acestui tip de a plicație prin ceea ce s -a
numit tehnica modelării sau mărirea frecvenței de manifestare a unui comportament, potrivit
unui model predeterminat, prin recompensarea sau întărirea comportamentului dorit atunci
când el se produce. Tehnicile utilizate pentru mo dificarea comportamentelor deviante au la
bază ignorarea comportamentului indezirabil, determinând stingerea lui și întărirea
comportamentului dezirabil (Sălăvăstru, 2004, p. 28). După Skinner, comportamentul unui
copil poate fi îmbunătățit dacă este urmat de orice fel de întărire (lauda, zâmbetul), dar

13
comportamentul poate fi eliminat prin pedepse, cum ar fi retragerea de privilegii, dezaprobare
parentală. Opera lui Skinner privind condiționarea operantă a început să fie larg aplicată ca o
paradigmă de înv ățare behavioristă în psihologia copilului.
În literatura de specialitate au fost prezentate o seri e de tehnici de disciplinare.
Analizând caracteristicile acestor st rategii, putem concluziona faptul că ele se încadrează la
curentul behaviorism. Aceste t ehnici de modificare comportamentală sunt : pedeapsa,
recompensa, extincția, excluderea, metoda consecințele logice și naturale.

Pedeapsa
Ross Campbell (2007, p.68) atrage atenția asupra faptului că disciplina nu este
sinonimă cu pedeapsa. Aceasta poate fi o formă de disc iplină, dar una de tip negativ și trebuie
să reprezinte doar o mică parte din disciplină.
Disciplina presupune formare, iar o disciplină efici entă folosește diferite tipuri de
comunicare. În viziunea lui Ross Cambell (Cambell, 2007, p. 68) o parte dintre acestea sunt :
puterea exemplului, modelul de urmat, instruc țiunile verbale, cererile scrise, pregătirea și
asigurarea unor situații din care să învețe și să i se pară instin ctiv în același timp. Călăuzirea
copilului spre ce e bine în viață este un lucru mult mai important decât pedepsirea acestuia
pentru greșeli. Pedeapsa face și ea parte din disciplină, are locul său în formarea copilului,
însă nu trebuie folosită niciodată ca principal mijloc.
Pedeapsa sugerează de fapt durere sau chiar suferință. Ea este administrată drept
consecință pentru o faptă rea. Adeseori, amenințarea cu pedeapsa îi sperie pe copii și îi
determină să asculte dar nu îi învață neapărat cum să -și cont roleze propriile acțiuni și după
ce amenințarea pedepsei a fost îndepărtată. De multe ori, un adult pedepsește copilul pentru
a-și descărca mânia. Iar pedeapsa aplicată la mânie nu este n iciodată o disciplină eficientă
(Kuzma, 2003).
Dacă ne gândim la cum era disciplinarea în trecut, am putea spune că aceasta se baza
pe frică și culpabilizare, făcându -l pe copil să -i fie teamă că ar putea pierde iubirea părintelui
sau anumite privilegii. De multe ori disciplinarea a fost confundată cu pedeapsa și anume
exercitarea unui control exterior asupra copiilor, având drept scop, modificarea
comportamentului problematic. Unii adulți aleg să disciplineze în acest fel însă efectele de
lungă durată sunt neplăcute și chiar devastatoare. “De exemplu, copilul : va avea o ima gine de
sine negativă , va învăța să răspundă cu agresivitate în situațiile frustrante , s-ar putea să aibă
resentimente față de părinți sau să îi fie teamă de ei , va putea dezvolta ulterior tulburări
emoționale ” (Botiș Matanie, Axente, 2009 , p. 21) .

14
Bătaia ca pedeapsă
Bătaia este o formă de pedeapsă, una foarte controversată, ce trebuie analizată separat.
Autorul Ross Campbell anunță aspectele pozitive ale pedepsei, dar și limitele acesteia.
Redăm opinia au torului în această privință: ,, Ca aspect pozitiv, bă taia are un efect de obicei
instantaneu… De asemenea, bătaia este la îndemână pentru că nu presupune un plan dinainte
stabilit și nici prea multă gândire. Poate fi utilizată imediat, pe loc ” (Campbell, 2007, p. 79 –
80). Ca limite ale aplicării acestei form e de pedeapsă, bătaia, regăsim: p ierderea efectului pe
măsură ce copilul crește; utilizarea deasă a pedepsei are ca urmare diminuarea eficienței
acesteia; dacă se exagerează, bătaia duce la resentimente, mânie și revoltă împotriva
părinților; apariția cicatricelor e moționale în sufletul copilului.
După cum se observă, există anumite avantaje ale folosirii pedepsei în procesul
disciplinării. Se alege calea cea mai ușoară atunci când se apelează la bătaie. Copilul se vede
supus autorității părintești, fap t pentru care el nu poate să -și exprime punctul de vedere, să se
afirme. Dezavantajele, însă sunt ceva mai numeroase, fiindcă implică partea psihologică,
emoțională a copilului. Pe lângă faptul că este posibil ca cel mic să rămână cu amintiri
nefaste din c opilărie, există riscul ca acesta să se îndepărteze câ t mai mult de părinți. Totuși,
utilizarea cu măsură a pedepsei corporale, ca ultimă resursă, se poate dovedi utilă. Există
contexte speciale în care apelarea la bătaie este necesară. Unul dintre ele ar fi atunci când este
vorba de viață și de moarte.

Recompensa
Recompensa este o consecință a comportamentului, care crește probabilitatea ca
acesta să se repete. C ând dorim să creștem frecvența sau durata unui comportament, putem
folosi metoda bazată pe recompensă.
Există mai multe tipuri de recompense (Botiș Matanie, Axente, 2009 , p.68 -69 ):
– materiale: alimente preferate, cadouri, dulciuri, obiecte etc.;
– sociale : lauda, încurajarea, aprecierea, acceptarea de către ceilalți;
– activități preferate : jocul pe calculator, vizionarea de filme sau desene animate,
activități sportive.
Recompensa este o funcție pe care o are un anumit lucru la un moment dat. Nu putem
fi siguri că o situație este o recompensă, decât după ce am aplicat -o și vedem efectul ei, dacă
produce sau nu repetarea comportamentului . Totodată un lucru poate fi o recompensă pentru
o anumită persoană, într -o anumită situație, dar poate să nu mai funcționeze ca recompensă
într-o altă situație sau în cazul altei persoane. Mulți educatori au încercat să înlocuiască

15
laudele și încurajarea cu recompense palpabile, cum ar fi abțipildurile sau dulciurile. În cele
mai multe cazuri, a dărui aceste obiecte înseamnă a înlocui dăruirea afecțiunii și încurajării.
Recompensele materiale devin nesemnificative sau îi învață pe copii că valoarea lor depinde
de lucrurile pe care le dobândesc . Atunci când adultul se bazează pe recompense materiale, îi
învață pe copii să prețuiască mai mult lucrurile decât relațiile (B. Bailey, 2011, p. 151 )
Dacă vom oferi cadouri unui copil de fiecare dată când el realizează un comportament
dorit, în viața reală, el se va întâlni rar cu astfel de situații. Recompensele pe care le utilizăm
ar trebui să fie cât mai naturale (laude, aprobări, acordarea atenției, o atingere pe umăr, o
strângere de mână, un zâmbet). Cu cât folosim mai des astfel de recompense, cu atât e mai
mare șansa consolidării și a persistenței comportamentului dorit . Fie că suntem adulți sau
copii, avem nevoie de încurajare pe parcursul vieții iar de cele mai multe ori, acestea apar sub
formă de laudă. Ace asta este constructivă în relația dintre adult și copil doar atunci când are
valoare de încurajare.

Extincția
Când dorim să eliminăm sau să reducem frecvența, durata ori intensitatea unui
comportament al copilului (să facem să apară mai rar, mai puțin intens sau să dureze mai
puțin timp) metoda cea mai eficientă pe care o putem aplica este extincția. De exemplu,
atunci când copilul se bucură deoarece primește atenție când aruncă jucării pe jos, extincția
înseamnă a ig nora și a nu -i da atenție copilului când se comportă astfel. Atunci când aplicăm
această metodă, trebuie să ne așteptăm ca lucrurile să meargă prost înainte de a merge bine.
S-ar putea să observăm o reacție puțin agresivă din partea copilului (să trânteasc ă tot mai
zgomotos sau mai frecvent jucăriile, după care, treptat, va înceta să se comporte astfel).
Pentru a aplica cu succes metoda, trebuie să ținem cont de următoarele recomandări
(Botiș Matanie, Axente, 2009) : să alegem un singur comportament pe car e vrem să -l
modificăm și să identificăm cu precizie recompensele care încurajează acel comportament ;
trebuie să eliminăm recompensele atunci c ând apare comportamentul nedorit; e xtincția
trebuie aplicată în mod consecvent ; alegerea unui mediu favorabil real izării extincției ;
utilizarea extincției în paral el cu tehnicile utilizate pentru stimularea comportamentului dorit .

Excluderea (engl. “ time-out”)
Sunt momente, în viața copilului, în care acesta uită cum trebuie să se comporte,
devine nepoliticos, necivilizat, agresiv și violent. În această situație, este de prisos orice

16
discuție, iar reproșurile și cicăleala nu rezolvă nimic. Camera aducerii aminte poate fi o cale
de a calma trimițând copilul într -un loc în care să se liniștească și să reflecteze la ceea ce a
făcut. Timpul de izolare pentru un copil mic trebuie să fie cam cinci minute. Excluderea
presupune următoarele etape : îndepărtarea copilului d e locul în care a avut loc accesul de
furie, alegerea unui loc liniștit pentru copil, explicarea copilului de ce am procedat astfel,
discutarea despre situația problematică, identificarea momentelor în care copilul este pe
punctul de a izbucni și aplicarea metodei în acel moment (Botiș Matanie, Axente, 2009).

Metoda consecințelor logice și naturale
Un autor reprezentativ care descrie metoda este Backy Bailey. O recompensă sau o
pedeapsă se bazează pe judecata unui adult despre comportamentul copilului, pe care-l
interpretează ca fiind ,,bun” sau ,, rău”. Când adulții se bazează în mod obișnuit pe
recompense sau pedepse, copiii ajung să depindă de judecățile altora (care devin baza
deciziilor lor morale). Copiii cresc pe sistemul de cerințe impus de adulți și nu au
posibilitatea să -și evalueze propriul comportament. Uneori, consecințele altele decât
recompensele și pedepsele pot îmbrăca și alte forme decât cele clasice.
Consecințele îl ajută pe copil să conștientizeze efectele alegerilor lui și să tragă
conclu zii referitor la cât de înțelepte sunt alegerile respective. Această abordare construiește
responsabilitatea înțeleasă ca abilitatea de a răspunde în mod adecvat în diferite situații.
Consecințele pot îmbrăca forma unor consecințe naturale sau impuse. Copi ii care sunt lăsați
să experimenteze modelul disciplinării bazat pe consecințe își dezvoltă propria busolă
interioară de viețuire morală. Câteodată, consecințele se petrec natural (mergi în ploaie fără
pelerină și te uzi, atingi soba și te arzi). Acestea s e ivesc fără vreo intervenție aranjată de la
început de părinte sau educator. Greșelile reprezintă oportunități de învățare. Prin acest mod
de a gândi, copiii învață să -și examineze propriul comportament și să facă schimbări până își
ating adevăratele scop uri. Ei simt că au autoritate, dobândesc mai multă inteligență
emoțională și învață din greșeli. Pentru a putea aplica cu succes acest model de disciplinare,
trebuie să vedem cu ce intenție s -a realizat fapta. Accentul poate cădea pe ceea ce gândește
copil ul (în cazul acesta scopul este de a controla) sau putem să ne axăm pe ceea ce s -a
întâmplat de fapt. Pentru a fi oportunități de învățare eficiente, copiilor trebuie să li se permit
să simtă consecințele alegerilor lor (Bailey, 2011, pp. 204 -216).

17

1.3.4 Disciplinarea pozitivă

Deoarece disciplinarea nu are de -a face doar cu comportamente problematice ci și cu
învățarea celor dezirabile, o metodă pe care am putea să o folosim este disciplinarea pozitivă .
Disciplinarea pozitivă exprimă o realitate a ordinii sociale, o urmare firească a
comportamentului inadecvat. Implică drepturi egale dar și respect reciproc deoarece i se oferă
copilului posibilitatea de a lua decizii și de a alege modul în care dorește să se deruleze
acțiunea. Prin urmare, el devine responsabil de propriu l comportament dar și d e consecințele
acestuia. O astfel de metodă îl ajută pe copil să învețe ce trebuie să facă într -o anumită
situație, fără să se simtă umilit pentru ceea ce nu a reușit să facă . Aceasta îi permite copilului
accep tarea ideii că s -a comportat inadecvat și dorința de a se schimba (Botiș Matanie, Axente,
2009 , p. 24 ). Un aspect important de care trebuie să ținem cont când aplicăm această metodă
este faptul că trebuie să fim controlați la tot ceea ce înseamnă expresia feței, postura corpului,
gesturi deoarece această metodă urmărește să îl facă pe copil responsabil pentru propriile
decizii, învățând din consecințele care apar atunci când ia decizii greșite. Furia, averti zarea
sau amenințarea pot influ ența copilul, induc ându -i sentimente de vinovăție.
Disciplina pozitivă se axează pe a precierea preponderentă a aspectelor pozitive nu a
celor negative . Lauda este pentru copil un semnal că ceea ce a făcut el este bine și valoros
pentru ceilalți. Orice gest de a realiza ceva presupune efort și un act de voință din partea
acestuia. Atunci când părintele remarcă ceea ce a făcut copilul, acesta din urmă se simte
apreciat și în același timp este motivat să persevereze în direcția respectivă. Orice copil
tânjește după atenția părin telui. Reproșurile sunt o greșeală frecvent făcută de părinți din
prisma faptului că îl fac pe copil să se simtă prost, umil, distrug încrederea în sine, îl fac
timid, ezitant, temător.
Copiii, mai ales când sunt mici, asociază plăcerea jocului cu aceea de a câștiga. Dacă
pierd, se supără și încep să schimbe regulile din mers în favoarea lor, să arunce jucării, să se
certe și să -i lovească pe ceilalți parteneri. Jocul este mediul unde cop ilul învață să relaționeze
cu cei de o vârstă cu el. Respectând regula jocului, el învață să respecte regulile sociale,
legile, voința celorlalți, pe cei din jurul său și, nu în ultimul rând, să fie cinstit. Dacă părintele
încearcă să -i facă pe plac copilu lui, trecând cu vederea respectarea regulilor, copilul se
transformă într -un partener de joacă tiranic, dificil, necinstit, nesuferit și evitat de ceilalți
copii. Pentru început, se recomandă evitarea jocurilor de competiție și încurajarea celor de

18
coopera re. Există situații când regulile jocului se încalcă și atunci părintele are
responsabilitatea de a -l avertiza pe copil (,,O dată dacă mai faci așa și ieși din joc ”) apoi îl
sancționează (o tură stă pe tușă). La următoarea abatere copilul este scos din joc , fără niciun
comentariu. Disciplina nu trebuie să fie neapărat serioasă, solicitantă și apăsătoare iar multe
dintre problemele comportamentale ale copiilor se pot rezolva și prin ac tivități ludice.
Acestea vor diminua stresul, vor consolida atașamentul, r ezolvă problemele de
comportament, oferind în același timp râsete și bucurie. Prin tipuri specifice de activități
ludice/ jocuri, putem câștiga copiii și rezolva problemele de disciplină (A. Solter, 2016 ).

1.3.5 Modelul disciplinării bazat pe dragoste

Modelul oferit de către adulți are un impact foarte mare asupra copilului, decât orice
alte metode folosite pentru disciplinarea lui deoarece copilul învață imitând, uneori chiar
inconștient, exemplul care îi este oferit. Punctul de plecare în disciplinarea copiilor îl
constituie iubirea. Pentru o disciplină eficientă este necesară o înțelegere fină a felului în care
iubesc copiii. Iubirea adultului este total diferită față de cea a copilului. Cum copiii sunt mici,
neformați și iubirea lor este neformată, mic ă. Pentru adulți, dragostea poate atinge două
niveluri: dragoste reciprocă și necondiționată. Un copil însă nu este capabil să iubească la
niciunul dintre aceste niveluri. Fiind încă neinițiat în tainele iubirii, copilul se iubește axându –
se pe sine. El iu bește instinctiv și tot instinct iv își cunoaște propria nevoie de a fi iubit.
Cel mai important lucru în privința unei bune discipline este ca părinții să -i facă pe
copii să se simtă iubiți. Motivul este că acel copil trebuie să se identifice cu părinții l ui pentru
a le accepta sfaturile fără resentimente. Se observă că disciplina înseamnă formare și părinții
au datoria ca mai întâi să -și iubească sincer copiii și apoi să le asigure toate datele necesare
formării de -a lungul multor ani (Campbell, 2007, p. 6 8).
Îndrumarea cu dragoste îi învață pe copii să se exprime cu sinceritate și în același
timp să se comporte cu responsabilitate într -un mediu protejat. Dragostea sporește siguranța
și conferă mai multă protecție; aceasta vede ce e mai bun în orice situați e, în comparație cu
teama care se axează pe ceea ce lipsește; dragostea acceptă lucrurile așa cum sunt căutând
mereu soluții de rezolvare (Bailey, 2011, pp. 20 -21).
Aletha Solter (2016, pp. 73 -77) aduce în discuție faptul că mulți părinți ezită să
foloseas că jocul pentru a rezolva conflictele dintre ei și copii, fiindcă consideră disciplina un
subiect serios iar o abordare jucăușă ar consolida comportamentul indezirabil. Aceștia își

19
imaginează că datoria lor este să impună reguli, să aplice cons ecințele. St udiile au arătat că
pedepsele fizice, dăunează copiilor, stimulează comportamentul agresiv și poate genera stări
de depresie. O abordare în joacă a disciplinei este unul dintre multele componente pe care le
presupune perspectiva nonpunitivă și democratică. Disciplina nonpunitivă este o abordare
centrată pe copil și nu este prin nimic permisivă. Având în vedere scopul disciplinei și anume
acela de a oferi siguranța copiilor, informații de care au nevoie pentru a face alegeri înțelepte
în viață, de a învăța s ă analizeze singuri consecințele pe termen lung al propriului
comportament, trebuie să acordăm o atenție deosebită în alegerea metodei folosite în
disciplinarea copiilor. Nu trebuie uitat faptul că disciplina eficientă se bazează pe o puternică
relație de apropiere între adult și copil, dorința intrinsecă a copilului de a se integra și de a
învăța. Disciplina nonpunitivă cere mai multă răbdare și stăruință decât folosirea altor
metode. Dacă copii sunt tratați cu iubire și respect, atu nci ei vor colabora de bunăvoie.

CAPITOLUL II . MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A JOCULUI ÎN
DISCIPLINAREA COPIILOR PREȘCOLARI

2.1 Noțiunea de joc

Etimologic, termenul ludic provine din latinescul “ludo” care înseamnă bucurie,
veselie. Traducerea în limba engleză a acestui cuvânt este game sau play, în germană –
spielen , iar în franceză – jeu, desemnând o mișcare lină care produce satisfacție (Butnaru,
2017).
În Rusia, cea mai veche descriere sistematică a j ocurilor de copii aparține lui E. A.
Pokrovski. În lucrarea sa, dedicată jocurilor, prezintă anumite particularități la diferite
popoare. Astfel, la vechii greci, cuvântul joc desemna acțiuni proprii copiilor, exprimând ceea
ce numim noi astăzi “a face cop ilării”. La evrei, cuvântul joc corespunde noțiunii de glumă,
haz iar la romani “ludo” însemna veselie, bucurie. Ulterior, în toate limbile europene,
cuvântul “joc” s-a extin s asupra unei largi sfere de acț iuni umane, care nu presupun o muncă
grea, oferind oamenilor satisfacție și veselie. ,,În această sferă, noțiune a modernă de joc a
început să cuprindă totul, de la jocul copilului de -a soldații, până la interpretarea eroilor
tragici pe scena teatrului ș.a.m.d” (Elkonin, 1980, pp. 13 -14).

20
„Atribut al copilăriei, dar și activitate general umană, jocul se distinge de alte tipuri
de activitate precum munca, învățarea, creația și experiențele estetice, dar totodată reprezintă
o dimensiune a acestor activități sociale neludice. Precedând la scară ontogeneti că munca,
învățarea și creația, jocul este purtătorul principalelor elemente psihologice ale oricărei
ocupații specific umane și o pregătire pentru viața adultă” (Butnaru, 2017).
2.2 Caracteristici ale jocului

Johan Huizinga (cf. Huizinga, 2003) prezintă cele mai importante caracetristici ale
jocului. Toate jocurile su nt însoțite de o concentrare de spirit și, jucîndu -se, orice ființă dă o
raită prin lumea libertății, fie aceasta ș i libertatea exersată în gol a destinderii,
amuzamentului . În primul rând, j ocul este o acțiune liberă . Jocul din ordin nu mai este joc.
Copilul și animalul se joacă pentru că le face plăcere și în asta rezidă libertatea lor. Pentru
omul adult și responsabil, jocul este de prisos. Nevoia de joc devine puternică în măsura în
care este generată de plăcerea de a juca. Jocul nu este dictat de o nevoie fizică sau de o
îndatorire morală, ci este supus voinței noastre. El nu este impus de o nevoie fizică, ș i mai
puțin de o îndatorire morală. Nu este o sarcină. Se efectuează în „timpul li ber". Prin faptul că
devine o funcție de cultură, noțiunile de obligativitate, sarcină, îndatorire ajung să se asocieze
cu el. Prin urmare o primă caracteristică a jocului este libertatea. O altă caracteristi că se
referă la faptul că jocul nu este viața „o bișnuită" sau „propriu -zisă", ci o ieșire din ea, într -o
sferă temporară de activitate cu tendință proprie. Chiar și copilul mic știe perfect de bine că
ceea ce face el „nu e de -adevărat", că e „numai în glumă". Jocul se poate înălța pe culmi de
frumusețe si sfințenie, unde lasă în urmă seriozitatea .
A treia trăsătură importantă pentru joc este caracterul lui închis și limitat deoarece se
defășoară în anumite limite de spațiu și timp. Jocul înce pe și, la un moment dat, s -a
,,încheiat”. A fost ,, jucat”. Atâ t timp cât este în curs de desfășurare, vedem mișcare și un
neîncetat dute -vino. In interiorul spațiului de joc are loc, deci, o delimitare care constă fie în
îngrădirea unui spațiu fizic, fie al unui imaginar. De la această idee, pornește următoarea
carac teristică aceea a instaurării ordinei și a disciplinei.
Ordinea pe care o impune j ocul este absolută. Cea mai mică abatere de la acea ordine
strică jocul, îi denaturează caracterul și îi suprimă valoarea. Jocul are o înclinare: să fie
frumos. Termenii cu c are putem desemna elementele jocului se află în mare parte în sfera
esteticului. Sunt termenii cu care încercăm să exprimăm și efectele frumuseții: încordare,
echilibru, oscilație, alternanță, contrast, variație, legare și detașare, rezolvare.. Prin aceste

21
calități ale jocului, unde își face apariția cu pregnanță ordinea și încordarea putem spune că
ele duc la studierea regulilor jocului. Orice joc își are regulile lui, astfel încât ele determină ce
va fi valabil în cadrul lumii trecătoare pe care el a cont urat-o. Regulile unui joc sunt sunt
absolu t obligatorii și incontestabile .
O însușire specială i se atribuie jocului din prisma legăturii puternice care se crează între
membrii jucători. În timpul jocului, copiii primesc anumite sarcini, se ghidează după anumite
reguli, ceea ce îi determină fie la competiție, fie la colaborare. A ceastă colaborare ajută la
formarea și închegarea relațiilor ce se stabilesc între participanții la joc. Deci, putem afirma
că jocul continuă și după terminarea lui, adică se observă o permanentizare a jocului dincolo
de timpul și spațiul determinat în joc (Huizinga, 2003, pp. 15 -17). Alte trăsături specifice
jocului, menționate de Huizinga în lucrarea sa sunt: caracter gratuit, activitate care se
constituie într -un scop în sine, repetabilitate, destindere, caracter de luptă pentru ceva,
sacralitate, numito r comun al lumii copilăriei.
Prin caracteristicile expuse mai sus, putem concluziona că jocul poate fi numit o acțiune
liberă, conștientă că este ,, neintenționată” și situată în afara vieții obișnuite, o acțiune care îl
poate absorbi cu totul pe jucător, o acțiune de care nu este legat niciun interes material direct
și care nu urmărește niciun folos, o acțiune care se desfășoară în limitele unui timp determinat
anume și ale unui spațiu determinat, o acțiune care se petrece în ordine, după anumite reguli
și care dă naștere la relații comunitare dornice să se înconjoare de secret sau să se accentueze,
prin deghizare, ca fiind altfel decât lumea obișnuită (Huizinga, 2003 , pp. 38 -51).
Solomon Marcus (2003, p . 18), prezintă patru trăsături esențiale regăsite în activitățile de
joc: caracterul agreabil , natura imprevizibilă , aspectul problematic și cel strategic. Ponderea
fiecăreia dintre cele patru trăsături diferă de la un joc la altul, depinde de persoană dar și de
împrejurare. Agreabilul este o categorie psih ologică însă imprevizibilul, problematicul și
strategicul fac obiectul unor discipline științifice ca teoria informației , inteligența artificială și
teoria matema tică a jocurilor.

2.3 Funcțiile jocului

Funcțiile jocului au fost studiate cu mult interes î n sfera psihologiei și a pedagogiei
datorită faptului că ele ne arată importanța și rolul jocului începând cu primele luni din viața
copilului și continuând până la maturitate. Diverse studii efectuate asupra jocului au
evidențiat multiplele funcții ale a cestora. Ursula Șchiopu (1970) prezintă câteva dintre

22
funcțiile jocului. Acestea sunt: funcția de cunoaștere, funcția adaptati vă, funcția formativ –
educativă, funcția de socializare, funcția de echilibrare tonificare și funcția terapeutică.
Funcția de soci alizare presupune exersarea prin joc a comportamentelor și a exigențelor
vieții sociale. Unele tipuri de jocuri condiționează prin însăși natura lor un anumit
comportament din partea celui implicat, astfel încât atunci când suntem în competiție sau
colabor are implicit intrăm în dialog cu partenerul de joc, ne adaptăm acțiunile proprii la
regulile ce guvernează activitatea și învățăm să ne asumăm responsabilitatea în acord cu
convențiile comportamentale impuse de situație. Copilul învață corecția socială și de la
colegii de grup, nu doar de la adulți. Important este ca adultul să fie atent la tendințele
negative, distructive și egoiste care pot apărea la copil și să încurajeze respectul pentru
mediu, pentru sine și pentru ceilalți.
Sociabilitatea este o adaptare socială, complexă și extrem de activă în prima copilărie. Încă de
la 2 ani încep să se manifeste forme de relații sociale în jocul cu parteneri. În colectivități de
copii de 2 -3 ani încep să se manifeste nuanțări ale relații lor interindividuale, preferențiale.
Unii copii devin simpatizați mai mult, alții sunt antipatizanți de unul sau mai mulți copii iar
alții rămân indiferenți pentru ceilalți. Funcția de socializare a jocului este foarte importantă
deoarece jocul este o acti vitate ce canalizează și facilitează (prin relațiile sociale) contactul cu
valorile morale și sociale.
Jocul presupune pe lângă relațiile impuse de conținutul său, relații directe între copii,
determinate de necesitatea organizarii ac estuia. Jocul în grupe mici are o existență
îndelungată la vârsta mică preșcolară și creează copiilor o ocazie de experiență pozitivă din
punctul de vedere al vieții în colectiv. Preșcolarii de 6 ani dovedesc că posedă în joc ușurința
de a acționa în confo rmitate cu un ansamblu de acțiuni individuale, își armonizează propria
activitate cu aceea a grupului din care face parte. V ârsta preșcolară este una dintre cele mai
intense perioade de dezvoltare în procesul de sociabilizare a omului și nu numai o simplă
etapă presocială. De aceea funcția de socializare este foarte importantă în exersarea și
asimilarea în plan comportamental a cerințelor vieții sociale (Șchiopu, 1970, pp. 88 -117).

2.4 Clasificarea jocurilor

Există scheme de clasificare a jocurilor mai si mple și mai complexe , după un criteriu
sau mai multe. Jean Cheat eau (1970) amintește faptul că jocurile diferă în funcție de vârstele
copiilor. În urma rezultatelor făcute de psihologi, între șase și opt ani gustul copilului pentru

23
cuburi atinge nivelul ma xim, în timp ce desenul are o importanță redusă. Jocurile cu cuburile
apare în al doilea an de viață, urmează modelajul și, în sfârșit, desenul și pictura.
Primele jocuri, jocurile sugarului sunt jocuri fără nici o regulă. Regula apare odată cu
primele im itații, sub o formă latentă și inferioară, în cursul celui de -al doilea an al vieții
copilului. Daniels și Maudry (cf. Chateau, 1967) au arătat că aceste jocuri antrenează la
început mâna, apoi antebrațul iar apoi întregul braț. Mai târziu apar jocurile h edonistice , în
care copilul caută să -și procure o plăcere, de exemplu provocând un zgomot sau obținând o
senzație tactilă. Jocurile cu noul, de explorare și de mânuire, explorarea propriului corp și al
altuia, jocuri cu nisip, cu animale etc. Jocurile de distrugere, de dezordine fac parte dintr -un
gen deosebit de jocuri, aici intervine dorința de a arăta îndemânarea – spargerea unui obiect,
aruncarea cu pietre în geamuri, răsturnarea unei căpițe cu fân. Alături de aceste jocuri sunt și
jocurile de dezlănțui re- să te împingi cât poți de tare, să strigi cât te țin puterile sau să te
învârți în jurul tău cât poți de repede până te prăbușești.
Printre primele jocuri cu reguli, se pot deosebi jocurile de imitație și jocurile de construcție .
Jocurile de imitație apar de la vârsta de doi ani. Inițial ele se referă la mediul familial și
social( de -a mama și fetița, de -a școala), acestea fiind preferate între doi și patru ani.
Imitațiile vor apărea mai târziu, dar vor avea un alt caracter. Modelele imitate de băieți de
șapte -opt ani nu mai sunt, în general umane. Ei imită ursul, lupul, trenul, automobilul,
motocicleta. Jocurile de construcție apar foarte devreme, aproape tot atât de devreme ca și
primele imitații. Jocurile de regulă arbitrară care se dezvoltă mai târz iu la sfârșitul vârstei
preșcolare și la începutul vârstei școlare, păstrează din jocurile de construcție noțiunea de
regulă. Copilul crează reguli noi, aceste reguli sunt prilejuite adesea de existența unor obiecte
particulare: ziduri, scări, trotuare. (Chateau , 1967, pp. 164 -189).

2.4.1 Jocul de rol

“Rolul oglindește o mare diversitate de conduite umane în care vădește o atenție
deosebită față de unele caracteristici privind meseriile și profesiile pe care copii i le redau în
joc. Rolul constituie modelul pe care copilul și -l selecționează pentru a -l reproduce într -un
anumit joc. Importanța rolului în constituirea subiectului este de n econtestat. De multe ori,
însăși tema jocului se suprapune pe unul din rolurile p rincipale din joc. O mare parte din
copii i din grupa mică afirmă la solicitarea adultului că se joacă de -a doctorul, de -a polițistul ,
de-a gospodina etc. La grupele mari, se observă un proces destul de evident de detașare a

24
rolului de temă. Copii i preferă să spună că se joacă de -a școala, de -a gradinița, de -a spitalul.
Importante în desfășurarea jocului sunt însă alte aspecte ca : numărul de roluri în joc,
stabilitatea copiilor în rol, criteriile de selecționare a rolului, relațiile ce se stabilesc între cop ii
în funcție de rolurile alese” (U. Șchiopu, 1970, p. 104 ).
Copiii de 3 -4 ani preferă jocuri cu roluri puține dar cu acțiune bogată și nu acceptă
decât cu greu un rol mai puțin important, cum ar fi rolul de spectator. Un criteriu în alegerea
rolului îl r eprezintă materialul, costumația. De exemplu rolul de medic atrage prin halat,
siringă, stetoscop, pansament. Foarte greu copii i mici acceptă rolul de bolnav. De cele mai
multe ori, aceste roluri, mai puțin active sunt atribuite păpușilor. La grupa mare ex istă noi
elemente de progres. Ei preferă rolurile cu o bogată încărcătură de acțiune iar ei înșiși reușesc
să îmbogățească un rol mai puțin important și atrăgător la prima vedere ( U. Șchiopu, 1970 , p.
105).

2.4.2 Jocul cu reguli

Psihologul J. Chate au (1967) a meditat asupra provenienței regulilor jocului și
identifică patru surse ale activității ludice. Ea poate fi inventată, poate preveni dintr -o
imitație, poate fi învățată prin tradiție sau poate rezulta pu r și simplu din structura și din
instinctele noastre.
Tendința extrem de puternică a copilului de a imita este un fapt binecunoscut. El poate imi ta
orice. La început, din frageda copilărie, îi imită pe cei din jurul său (părinții, educatoarea).
Mai târziu, orice eveniment puțin ma i aparte îi va pril ejui un nou joc ( aratul, nunta,
înmormântarea, vizita medicală). Pentru a înțelege originea regulilor jocurilor trebuie să
apelăm la tendința copilului de a -i imita pe adulți. Aici regăsim acea atracție a celui mai în
vârstă, a cărei semnificație ca princi piu esențial al activității in fantile nu va putea fi niciodată
apreciată îndeajuns. Tot ceea ce îi apare prețios adultului, este cu atât mai de preț în ochii
copilului (Chateau, 1967 , pp.118 -144).
Jocurile bazate pe reguli sunt jocuri cu o mare putere de socializare, permițându -i
copilului să -și cunoască mai bine pulsiunile și impulsurile. Prin intermediul jocurilor cu
reguli, copiii învață să se controleze, să -și impună limite. Un aspect important c are trebuie
avut în vedere este faptul că acestea sun t jocuri în care riscul de conflict este mare deoarece
copilul este încă mic ca să accepte cu ușurință regulile și ideea de a pierde. Riscă să râdă

25
copiii de el, să -și piardă identitatea și privirea admi rativă a celor care îl iubesc
(Marinopoulos, 2014).
Jocurile cu reguli apar și se dezvoltă din jocul cu subiect și cu roluri. Se constituie
începând cu perioada preșcolară și capătă amploare în perioada școlară mică. Se pot
diferenția în cadrul acestui tip de joc două categorii de reguli : reguli spontane și reguli
transmise de la o generație la alta. Pentru copii, jocurile cu reguli sunt simple iar cele
spontane sunt mult mai interesante pentru ei. Se constituie plecând de la jocuri de exerciții
sau de la j ocuri simbolice. După Piaget, jocurile cu reguli pot fi senzoriale (cu mingea, bile),
intelectuale (cărți, table), cu competiții și reguli incluse în coduri complicate abstracte.
Regulile jocului sunt reglementări de natură internă sau externă prin care a cțiunile copiilor
sunt organizate și co relate unele cu altele. Important este faptul că preșcolarul nu numai că ia
parte la aceste reguli impuse de joc sau de cel care îl conduce dar începe să li se supună din
ce în ce mai conștient. Copiii de 5 -6 ani stab ilesc și crează ei reguli ce contribuie la
organizarea și desfășurarea jocului. Există reguli care decurg din însuși conținutul jocului, din
acțiunea acestuia. Regulile decurgând din conținutul jocului au un caracter intern și au la bază
cerința generală a oricărui joc reușit și anume concordanța cu viața reală, alegerea unor
acțiuni verosimile. Problema regulilor de folosire a juc ăriilor este un aspect foarte delicat din
punct de vedere educativ. Acest gen de reguli copiii nu reușesc să și le stabilească s inguri. La
preșcolari, primează în genere dorința de a folosi cu exclusivi tate jucăria aleasă sau dorită.
În jocurile cu subiect și cu roluri, regulile sunt implicite , partenerii le iau în considerație prin
însăși asumarea și desfășurarea rolului. În jocul cu reguli, acestea sunt explicite , implicite
fiind doar situația imaginară și rolurile. În cadrul regulilor cu caracter extern, trebuie amintite
acele care reglement ează conduita copiilor în joc, relațiile dintre aceștia în realizarea scopului
propus. La vârsta preșcolară este un intens proces de elaborare a regulilor și de dezvoltare a
unei atitud ini de intransigență față de respectarea regulilor. Pe când la vârsta d e 6 ani întâlnim
atitudinea de protest față de orice abatere de la regulile de comportare civilizată în joc
(Șchiopu, 1970, pp. 106 -108).
Conduita în jocul cu reguli este un mijloc important de apreciere a copilului. Este mai
puțin condamnabil un copil ca re nu se joacă bine decât unul care trișează. Se constituie un
teren al eticii de joc, ce se referă la gradul de adaptare a fiecărui copil la regulile și condițiile
respectării acestora. Corectitudinea, onestitatea sunt conduite implicate în sportivitate d e
exemplu iar lipsa acestora împiedică buna desfășurare a jocului și crează conflicte ce
afectează relațiile extra joc (Șchiopu, 1970).

26
Dintre jocurile bazate pe reguli, printre cele mai potrivite pentru preșcolari sunt
jocurile cooperative deoarece toată lumea câștigă sau pierde împreună. De exemplu un joc
interesant, propus de psihologul Sophie Marinopoulos este jocul fructelor în care toți jucătorii
dau cu zarul și au ca scop să culeagă cât mai multe fructe din patru tipuri de pomi fructiferi,
evitând a numite pericole. Acest joc evită drama individuală a celui care pierde. Copilul învață
spiritul de echipă și constată că împreună cu alții este mai puternic. Să se joace împreună cu
ceilalți și nu împotriva lor este o experiență din care va avea mult de câ știgat și pe care o va
putea reproduce în alte circumstanțe. În jocurile de competiție adversarii își caută punctele
slabe, se pun în dificultate iar fiecare este într -o anumită măsură vulnerabil în ceea ce privește
stima de sine. Jocurile de competiție nu sunt rele însă ar trebui ca adultul să -l propună la
vârsta potrivită. Odată ce copilul trece în etapa școlară mică, pe la 7, 8 sau 9 ani, va fi mai
bine pregătit pentru a semenea jocuri (Marinopoulos, 2014, p. 136).
Jocul cu reguli are importante infuențe educative. În primul rând, stabilirea scopului,
sarcinilor, regulilor, cât și subordonarea față de reguli antrenează o serie de capacități
intelectuale care, pe parcursul jocului, sunt dublate de antrenarea conduitei voluntare,
motivaționale și de cerința de corectitudine. În al doilea rând, jocul cu reguli este important în
dezvoltarea personalității copilului, a trăsăturilor lor de caracter, a atitudinii corecte față de
comportarea proprie dar și a celor din jur. J. Piaget consideră că acceptarea și respectarea
regulilor jocului îl determină pe copil să participe la societatea din care face parte, îl
pregătesc pentru activitățile viitoare și îl conduc spre morala socială a grupului căruia îi
aparține. Transpunerea corectă a regulilor influențează atitudin ea față de normele de
conduită. Regula constituie unul dintre mijloacele cu ajutorul căruia copiii își controlează și
își corectează comportarea (Șchiopu, 1970, p. 132 -133).

2.5 Modalități de dezvoltare a atașamentului prin joc în familie și în grădiniță

Atașamentul este foarte important pentru sănătatea emoțională a copiilor.
Interacțiunea socială părinte -copil joacă un rol fundamental în stabilirea unor relații solide de
atașament. Jocul atașamentului este un factor important de vindecare în m omente dificile din
viața copilului. Râsul este o componentă deosebit de benefică a jocului iar studiile au arătat
că acesta reduce tensiunea, anxietatea și furia. Multe probleme de disciplină pot fi rezolvate
dacă ne jucăm cu preșcolarii. Jocul atașamentu lui se definește printr -o serie de caracteristici
ce sunt diferite față de alte jocuri tradiționale. Jocul atașamentului este joaca interactivă care

27
consolidează relația părinte -copil, adesea însoțit de râsete , poate fi inițiat de copil sau de
adult, nu ne cesită niciun fel de instrumentar specific, se poate desfășura oriunde și oricând,
include multe activități obișnuite (Solter, 2016).
Aletha Solter (2016), propune nouă forme de joc al atașamentului ce se pot realiza cu
preșcolarii în familie sau în grădin iță.
Jocul nondirectiv centrat pe copil reprezintă cea mai bună modalitate de a -l cunoaște
pe copil. De cele mai multe ori, copiii aduc în joc, încă din primele zece minute, ceea ce îi
supără. Pentru a lansa jocul nondirectiv centrat pe copil, putem începe prin a oferi copiilor
materiale care să le stârnească imaginația, creativitatea, cum ar fi piese de construit, păpuși,
creioane colorate, figurine, animale și mașinuțe. Nu trebuie apoi decât să permitem copilului
să direcționeze activitatea.
Jocurile sim bolice susținute prin materiale și tematici specifice sunt foarte eficiente
pentru a ajuta copiii să se vindece în urma unei traume. Se pot oferi anumite jucării sau
sugerând o temă care să facă trimitere la o experiență traumatică a copilului. Jocul simbo lic
se po ate folosi mai ales în familie pentru a rezolva probleme comportamentale cum ar fi
antrenamentul la oliță, rivalitatea dintre frați, minciuna sau lipsa cooperării. Folosind jocurile
de rol ce redau anumite conflicte cu ajutorul animalelor de pluș sau al al tor materiale, putem
schimba comportamentul copilului.
Jocurile interdependente pot fi folosite cu succes în familie cât și în grădiniță. Jocul
interdependent poate fi orice activitate în care comportamentul adultului se repetă în mod
previzibil în funcți e de comportamentul copilului. Aceste jocuri sunt excelente pentru a
stabili o legătură călduroasă cu un copil, susțin conectarea, consolidează încrederea, transmit
o atitudine de acceptare, le dă copiilor sentimentul că sunt în control. Râsul prezent în a ceste
jocuri ajută copiii să elibereze tensiunile generate de angoase, sentimentele de neputință și
lipsă de control acumulate în timpul experiențelor traumatice anterioare. Jocurile de imitație
sunt o formă de joc interdependent. Acestea pot fi folosite a tunci când copilul începe pentru
prima oară să verbalizeze sunete.
Jocurile absurde sunt orice jocuri în care adultul sau copilul are un comportament
absurd, face greșeli evidente sau exagerează în joacă emoții și conflicte. Acestea se pot numi
joc al ata șamentului atunci când au loc în interacțiunea dintre părinte și copil. Exagerarea
este o altă formă de joc absurd și se poate folosi cu succes în grădiniță atunci când dorim să
rezolvăm probleme disciplinare, exagerăm în joacă unele conflicte până într -acolo încât devin
ridicole sau prin inventarea unui joc caraghios. Cu ajutorul exagerărilor, copiii pot descărca
prin râs furia sau frustrarea.

28
Jocurile de separare sunt activități în care creezi o scurtă separare vizuală sau spațială
între adult și copil. Jocurile de separare ajută copiii să proceseze prin joacă separările zilnice,
cum ar fi grădinița sau școala. Pot ajuta copiii să depășească teama generată de momente de
separarea sau pierderi traumatice din trecut, reprezentând o formă de joc simbolic a c ărui
temă este trauma. Aceste jocuri sunt la fel de utile pentru copiii care nu au trecut niciodată
prin separări traumatice sau pierderi, însă au o teamă imaginată de abandon sau separare.
Jocurile de inversare a raporturilor de putere sunt acele activit ăți în care adulții se
prefac a fi slabi, speriați, neajutorați, prostuți sau furioși. Se aseamănă cu jocurile
interdependente, dar merg dicolo de simpla imitare sau respectare a comenzilor
copilului.Aceste jocuri sunt active și se pot face cu ușurință aca să sau la grădiniță. Râsul are
un rol foarte important în timpul acestui joc deoarece este terapeutic, ajutând copilul să
depășească starea de anxietate generată de sentimentul de neputință. Majoritatea copiilor se
simt neputincioși uneori pur și simplu pe ntru că sunt mai mici și mai puțin puternici decât
adulții. Aceste jocuri îi mai ajută pe copii să se vindece de traumele cauzate de adulți în
situații cum ar fi disciplina autoritară sau chiar abuzul. După acest tip de activități, copiii
devin mult mai pu țin agresivi și mult mai cooperanți deoarece li se dă ocazia să se descarce
de sentimentele dureroase de frustrare, furie sau neputință.
Jocurile de regresie sunt jocurile în care copilul este implicat în activități potrivite în
mod natural pentru un copil mai mic. Acestea sunt importante atât pentru conectare, cât și
pentru vindecare. Copiii chicotesc în timpul acestor jocuri de regresie, însă jocurile sunt
terapeutice și atunci când copilul nu râde. Aceste jocuri sunt utile și în momente de stres
familial , când adulții dispun de foarte puțin timp sau atenție pentru copii. Când oferim
copiilor experiența de a fi îngrijiți cu iubire, asemenea unui bebeluș, putem vindeca în joacă
traume timpurii provocate de abuz, neglijare sau separare.
Activițățile de cont act fizic sunt importante deoarece una dintre funcțiile jocului este
aceea că ajută copiii să relaționeze cu alte peroane la nivel fizic. Bucuria împărtășită a jocului
și a atingerilor este un factor puternic de consolidare a relației de atașament și aprop iere.
Când copiii relaționează fizic, prin joc capătă sentimentul inert de apreciere, siguranță,
apartenență.
Activitățile și jocurile de cooperare consolidează legătura dintre părinte și copil.
Copiilor cu imaginație bogată le place să spună povești în co operare. Și jocurile competitive
pot fi distractive uneori, iar aceste activități motivează copiii să dea ce au mai bun, să își
măsoare puterile cu ceilalți și să își evalueze evoluția. Există multe jocuri de societate ce pot

29
fi jucate în cooperare și pute m modifica regulile jocurilor de societate competitive, astfel
încât nimeni s ă nu câștige sau să fie învins (A. Solter, 2016, pp. 29 -48).

CAPITOLUL III – SUGESTII METODICE PRIVIND APLICABILITATEA
JOCULUI ÎN DISCIPLINAREA COPIILOR PREȘCOLARI

Jocuri pentru domeniul Om și societate :
“Cum ne comport ăm?”
Scopul activității: Consolidarea cunoștințelor cu privire la modele dezirabile de comportare
în societate.
Sarcina didactică: Recunoa șterea comportamentelor dezirabile și indezirabile.
Reguli : Fiecare copil extrage din co șuleț un jeton ce conține o imagine cu bunele maniere sau
igiena personală. Copilul analizează imaginea după care trebuie să o așeze în coloana
potrivită, motivând alegerea făcută.
Derularea jocului: Se împarte grupul în două echipe egale. Într -un coșuleț se află jetoane ce
conțin imagini cu bunele maniere și reguli de igienă personală. Se explică și se demonstrează
jocul. Fiecare copil din echipă își alege o imagine pe care trebuie să o așeze pe un panou : în
partea albă dacă r egula este respectată, iar în cealaltă parte (neagră) dacă regula a fost
încălcată (motivând alegerea făcută).
Sugestii : Consider că acest joc ar putea fi complicat. Cadrul didactic poate prezenta anumite
situa ții (respectarea regulilor acasă, la intrarea în grădiniță, când primim un cadou, când
greșim față de o persoană etc) iar preșcolarii trebuie să interpreteze rolurile date de adult. Se
exersează astfel limbajul copiilor, activizând vocabularul și vorbirea expresivă. Punctajul se
dă de către cealaltă echipă în funcție de cum interpretează rolul. Se declară echipa
câștigătoare cu cele mai multe puncte.
Criteriile de evaluare surprind aspecte de vocabular (nivel lexical, fonologic), de dramatizare
(expresia facială, mimică, gestică, comunicare paraverba lă) și cel mai important se evaluează
respectarea regulilor de conviețuire în societate (reguli rutiere, bunele maniere la masă, în
familie, la grădiniță). Se va urmări respectarea regulilor jocului, participarea tuturor copiilor
la joc, încurajarea copiil or timizi și corectarea mișcărilor greșite.

30

“La restaurant”
Scopul activității: Formarea deprinderii de a folosi corect instrumentele de lucru.
Sarcina didactic ă: Folosirea corectă a instrumentelor de lucru pentru a obține salata de
fructe.
Reguli: Copiii vor fi împărțiți în echipe iar fiecare echipă va avea câte o sarcină în ceea ce
privește pregătirea fructelor pentru salată. După ce fructele au fost spălate și taiate în boluri
iar salata este gata, copiii se așează la măsuțe și își imaginează că sunt la restaurant. Se
exemplifică regulile de comportar e în restaurant, se accentuează vorbirea politicoasă și
respectarea regulilor de igienă și mânuire a furculiței, a cuțitului la masă.
Derularea jocului :
Copiii vor extrage c âte un jeton ce conține imaginea unui fruct (portocală, cireșe, kiwi). În
felul ace sta se vor realiza echipele. Se explică copiilor și se demonstrează tehnica de lucru :

31
înainte de a prepara salata trebuie să ne punem băsmăluțele pe cap și șorțurile pentru a nu ne
murdări și a lucra cât mai curat. Copiii spală fructele apoi un grup va ave a de tăiat portocale,
un grup de copii vor rupe codițele de la cireșe și căpșuni, iar un grup va decoji fructele de
kiwi cu ajutorul cuțitelor de plastic. După ce termină de taiat fructele, le vor pune în bolul
pentru salată. La sfârșit copiii vor adăuga z ahăr și frișcă. Apoi copiii își imaginează că sunt la
restaurant. Trebuie să vorbească politicos, respectă regulile de igienă și folosesc corect
furculița și cuțitul.
Sugestii : Prin acest joc, preșcolarii învață că trebuie să mănânce sănătos, că trebuie s ă
consume cât mai multe fructe ce conțin vitamine importante în alimentația sănătoasă. Înainte
de a începe lucrul, se vor realiza câteva exerciții pentru încălzirea mâinilor.

Cum treci strada?
Scopul activității: însușirea cunoștințelor despre regulile d e circulație
Sarcina didactică: respectarea regulilor de circulație (traversarea corectă a străzii prin locuri
special amenajate)
Regulile jocului: Preșcolarii vor fi împărțiți în trei g rupe (copii și adulți care vor fi pietoni
cât și șoferi). Cadrul didactic va fi polițistul și va coordona întreaga activitate. Preșcolarii
trebuie să respecte regulile de circulație și să traverseze strada prin locul special amenajat
având grijă la semafor, mașini dar și la alte semne de circulație.
Material didactic: silueta unui semafor, mașinuțe, semne de circulație, macheta unei străzi
(din hartie albă și neagră), caschetă de polițist, fluier, saci de menaj negri (mici), foi colorate
(roșii, galbene, v erzi), carton negru.
Desfășurarea jocului: Sala de grupă va fi amenajată astfel încât să pară o stradă. După ce s -a
prezentat strada și modul de comportare atunci când se traversează o stradă, preșcolarii vor fi
împărțiți în trei grupe (copii și adulți car e vor fi pietonii dar și șoferi de mașini). Li se va
spune preșcolarilor că atunci când traversează strada, întotdeauna trebuie să fie însoțiți de
către un adult. Se explică și se demonstrează jocul. Cei din grupa adulților vor lua din cealaltă
grupă câte un copil de mână reprezentând pietonii. Ceilalți copii vor fi șoferii și vor avea câte
o mașinuță fiind poziționați pe stada amenajată. Cadrul didactic în ipostaza de polițist le va
arăta copiilor ce culoare indică semaforul (atât pentru mașini cât și pent ru pietoni) iar aceștia
vor decide când au voie să treacă strada.
La finalul activității putem realiza un joc distractiv pentru copii. Aceștia vor primi costume
de semafor (realizate din saci și cercuri colorate specifice culorilor semaforului) și vor dans a

32
pe ritmul cântecelului „Semaforul”. Astfel se crează o atmosferă plăcută pentru preșcolari
fixându -se totodată și regulile de circulație care trebuie respectate.
Sugestii: Rolurile se pot schimba între copii iar jocul poate continua până când preșcolarii au
înțeles regulile de circulație.

„Salutul”
Scopul activității: Cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate.
Sarcina didactică : Folosirea formulelor de polite țe în situații diverse.
Reguli: Se împart copiii în două grupe. O parte dintre copii vor fi cumpărători iar ceilalți
vânzători. Copii vor veni la magazin și vor cumpăra ce jucărie le place mai mult. Copilul –
cumpărător trebuie să salute politicos, să privească atent marfa expusă, să cear ă informații cu
un ton adecvat, să întrebe cât costă produsul respectiv, să plătească produsul (se vor folosi
bani din hârtie de 1 leu, 5 lei și 10 lei), să mulțumească și să salute politicos la plecare. Dacă
unul dintre ei (vânzător \ cump ărător) nu îndepl inește regulile, nu se mai face cumpărarea.
Derularea jocului: În fața copiilor se aduce o masă pe care se află jucării. Copiilor li se
spune că acesta este un magazin de jucarii, iar ei vor merge să cumpere ce jucării doresc.
Trebuie să fie atenți cum sa lută, cum cer jucăria, cum achită produsul, cum își iau la revedere
de la vânzător. Se va face o demonstrație pentru a se putea observa modul în care copii

33
trebuie să lucreze. Un copil va fi vânzătorul, iar ceilalți copii vor veni la magazin. Când ajung
la masă vor saluta (,,Bună ziua!’’ sau Bună dimineața!’’), vor cere jucăria dorită (,,Vă rog să –
mi dați…”) după care vor mulțumi și salută (,,Multumesc!”, “La revedere!”). În acest fel vor
proceda toți copiii care vor veni la magazin.
Sugestii: Înainte de a începe jocul putem avea o discuție cu preșcolarii prezentând
comportamentul pe care trebuie să îl avem atunci când mergem la cumpărături. La final le
putem cere copiilor să aleagă cel mai politicos vânzător și cel mai politicos compărător,
motivându -și alegerea.

Cutiuța cu surprize
Scop : consolidarea cunoștințelor despre personajele din poveștile învățate.
Sarcina didactică : Recunoa șterea personajului din poveste, stabilirea caracteristicilor morale
și încadrarea personajului ca fiind pozitiv sau negativ.
Regulile jocului : Alegerea personajului se realizează cu ajutorul unui cub. Copilul care a
descoperit personajul care are același număr ca cel de pe cub r ecunoaște personajul,
precizează trăsăturile morale, îl încadrează la personajele pozitive sau negative și povestește

34
o întâmplare despre acesta, ce fapte bune sau rele a făcut personajul respectiv și ce învățătură
desprindem din poveste sau ce anume învăț ăm noi de la personaj (Antovici, Ș., 2009).
Desfășurarea jocului : Copiii stau pe scăunele în semicerc. În fața lor se află o cutie în care
sunt personaje din povești. Pe spatele acestora copiii vor descoperi o cifră. Un copil aruncă
zarul, vede la ce număr s -a oprit, apoi caută personajul care are același număr. Copilul
recunoaște personajul, precizează trăsăturile pozitive, apoi povestește o întâmplare în care
personajul respectiv a făcut o faptă bună.

Să primim musafiri
Scopul activității: reactualizarea regulilor de comportare în timpul primirii unor musafiri,
însușirea formulelor de politețe, educarea spiritului de ospitalitate și sociabilitate.
Sarcina didactică : interpretarea corectă a rolului de musafir și de gazdă, elabor area
răspunsurilor adecvate rolului asumat (gazdă sau musafir).

35
Reguli : Copiii (musafiri) vin în vizită la familiile prietene aducând flori. Gazdele îi vor primi
pe musafiri cu multă placere și îi vor servi cu bunătăți. Atât gazdele cât și musafirii trebuie să
folosească cuvintele potrivite situației date. Se vor repartiza rol uri de adul ți și de copii pentru
a justifica diferențierea atribuțiilor în cadrul celor două categorii (musafiri și gazde).
Material didactic: câte un buchet de flori (naturale sau confecționate) pentru copiii care vor
interpreta rolul de musafiri, veselă pentru servitul biscuiților sau bomboanelor, șervețele,
pahare cu apă, tăvi.
Desfășurare : Înainte de începerea jocului se vor aranja împreună cu copi ii două, trei mese
pentru musafiri și gazde. Se vor pune la îndemână materialele necesare pentru servit. Grupa
se va împărți în 4 -6 subgrupe formate din 3 sau 4 copii. Jumatate din subgrupe vor fi gazde
iar cealaltă jumătate musafiri. Gazdele vor aștepta m usafirii. Subgrupa de musafiri pleacă în
vizită. Copiii sunt îndemnați să -și reactualizeze impresiile avute cu ocazia unor vizite sau să
țină cont de momente precum : sunatul la ușă sau ciocănitul, salutul și strângerea mâinii,
oferirea florilor de către mu safiri, adresarea mulțumirilor de către gazdă, poftirea musafirilor
să ia loc, discuții și informarea reciprocă cu privire la evenimentele recente, servirea
musafirilor, despărțirea musafirilor de gazdă.
Sugestii : Consider că vizita s -ar putea face și cu prilejul zilei onomastice unuia dintre
membrii familiilor gazdă iar în acest caz se duce un dar potrivit persoanei care își sărbătorește
ziua. Dialogul va conține urările adecvate.

Alege -ți partenerul!
Scopul activității: stimularea dorinței de a găsi un tovarăș și educarea atenției față de ceilalți
copii.
Sarcina didactică : găsirea unei perechi (dintre copiii din grupă), motivarea alegerii
prietenului.
Regulile jocului : copilul care a primit de la educatoare o jucărie o oferă unui alt copil și se
așează împreună. Fiecare copil are dreptul să aleagă și să fie ales numai o singură dată.
Desfășurarea jocului : Jocul se poate desfășura în sala de grupă sau în curte. Jucăriile vor fi
pregătite pe o masă și acoperite sau puse într -un sac pentru ca prezentarea fi ecăreia să
constituie o surpriză pentru copii. Aceștia vor sta în cerc în jurul mesei. Se explică și se
demonstrează jocul. Educatoarea va scoate câte o jucărie și o va oferi unui copil, care la
rândul lui va alerga o dată în interiorul cercului cu jucăria în timp ce copiii vor striga numele
lui. La semnalul educatoarei : “Alege -ți partenerul! ”, copilul se va opri în dreptul unui copil și
îi va oferi jucăria spunându -i: “Vrei s ă ne jucăm împreună? ”. Totodată vor fi consultați și

36
copiii aleși dacă acceptă să se joace cu copilul care l -a solicitat. Luându -se de mână, cei doi
copii se vor îndrepta spre un loc fixat dinainte în acest scop, urmând să se joace în liniște cu
jucăria. Jocul se termină atunci când fiecare copil și -a ales o pereche.
Sugestii : Consider că acest joc se poate realiza mai ales la grupele mici, înaintea jocurilor de
dimineață cu scopul de a stimula copiii să se joace între ei. În acest caz nu se va mai limita
numărul tovarășilor de joacă.

Jocuri pentru disciplinarea preșcolarilor realizate la Activitățile liber alese (centre de
interes)
Centrul ART E:

Plicul cu fapte bune
Scopul activității : valorizarea faptelor bune, creșterea stimei de sine și evidențierea
calităților personale.
Sarcina didactică : realizarea unui plic cu desene prin care să fie repr ezentate faptele bune
ale copiilor.
Regulile jocului: Preșcolarii se vor gândi la faptele bune pe care le -au făcut în ultimul timp.
Vor alege o faptă bună care li se pare lor mai importantă. Următoarea etapă este să realizeze
un desen în care să reprezinte fapta bună pe care au povestit -o. La final fiecare tr ebuie să aibă
un “plic cu fapte bune ” în care să pună lucrările realizate.

37
Desfășurarea jocului : Preșcolarii sunt îndemnați să se gândească la un lucru bun pe care l –
au făcut în ultima vreme. După un scurt timp, fiecare va prezenta grupei, pe rând, fapta bună.
Chiar dacă vor exista mai multe fapte bune la un copil, el va trebui să prezinte doar o singură
faptă, cea care i se pare lui mai importantă. După această etapă, li se cere preșcolarilor să
realizeze un desen în care vor reprezenta fapta bună pe car e au povestit -o. Preșcolarii vor
primi de la educatoare coli A4, și vor folosi creioane colorate. Apoi, fiecare copil va primi
câte un plic în care să își pună desenul. Plicul e bine să fie personalizat și va reprezenta
"plicul cu fapte bune al copilului X ". Ei vor fi îndemnați ca de acum înainte, pentru fiecare
faptă bună să realizeze un desen care se va păstra în plicul fiecăruia ( Avramescu, C., 2010).
Sugestii: îndemnați fiecare copil să deseneze câte o faptă bună, chiar dacă e vorba despre un
lucru măru nt, care pentru unii par neimportante ; accentuați că nu trebuie sa fie lucruri/fapte
deosebite – astfel ca fiecare copil sa aibă ceva de împărtășit, cereți -le ca periodic să își
completeze plicul cu fapte bune; la sfârșit de semestru putem cere preșcolaril or să prezinte
plicul și îi putem lăuda pe cei care au completat plicul, eventual se poate acorda și o diploma
celui care a realizat cele mai multe fapte bune.

Jocul ajutorului
Scopul activității : dezvoltarea abilităților sociale, dezvoltarea comportame ntelor prosociale.
Sarcina didactică : realizarea unui desen și oferirea acestuia unui coleg din grupă.
Regulile jocului: copiii realizează un desen cu ceea ce doresc ei după care se formează
perechile de copii de către educatoarea cu ajutorul unor bilețe le cu diferite imagini. Perechile
vin pe rând în față și pun în scenă un moment prin care își oferă ajutorul. După care fac
schimb de desene, în schimb de mulțumire.
Desfășurarea jocului : preșcolarii desenează pe o foaie albă A4 o inimă, iar în interiorul
acesteia pot desena ce doresc. Între timp, educatoarea scrie pe fiecare foaie prenumele
copilului. Educatoarea are pregătite bilețele cu diferite imagini simple (soare, față zâmbitoare,
floare, lună, fundiță, etc.), câte două de același fel, numărul total al bilețelelor fiind egal cu
numărul copiilor din grupă. Bilețelele se îndoaie, se pun într -o cutie și sunt extrase de fiecare
copil. Copiii desfac bilețelele și educatoarea identifică perechile de preșcolari care au acelaș i
simbol (aceștia ridică mâna când aud numele simbolului pe care l -au extras și își privesc
perechea). Prima pereche (“soare” de exemplu) vine în față sau în centru, în funcție de cum
sunt distribuiți preșcolarii în sală. Copiii au cu ei desenele realizat e la începutul jocului. Unul
dintre copii se așează în genunchi (pe mochetă sau pe un ziar) în fața celuilalt copil, care apoi
îi dă mâna pentru a -l ajuta să se ridice. Copilul ajutat mulțumește, iat celălalt îi spune „cu

38
plăcere”. La fel se procedează și în cazul celuilalt preșcolar din pereche. La final, micuții fac
schimb de desene, în schimb de mulțumire și își dau mâna, privindu -se în ochi, iar apoi merg
la loc. Toate perechile fac pe rând același lucru (Avramescu, C., 2010).
Sugestii: La finalul jocu lui se discută despre ajutor, colegialitate și prietenie, care au rolul de
a ne face să ne simțim bine, ne aduc bucurie și exclud manifestările violente. Copiii sunt
rugați să păstreze desenele primite cel puțin o săptămână, deoarece acestea sunt o bucățic ă
din sufletul copilului care a desenat.

Centrul JOC DE ROL :
Șoapte
Scopul activității : formarea deprinderii de a defășura activitățile din grădiniță în liniște.
Sarcina jocului : Copiii trebuie s ă vorbească încet și să se comporte astfel încât să respect e
munca sau odihna (nevoia de liniște) celor din jur.
Regulile jocului : Copiii trebuie s ă se joace în liniște și să vorbească în șoaptă fără să
trântească sau să arunce jucăriile. În cazul în care un copil încalcă această regulă, va fi așezat
pe un scăunel și va fi atent la colegii lui.
Desfășurarea jocului : În acest joc există un personaj ( mama, tata, bunica) reprezentat de o
păpușă sau un ursuleț care se odihnește pe un pat. Copiii trebuie să se joace în liniște, să se
deplaseze pe vârfuri, să vorbească în șoaptă fără să trântească ușa sau alte obiecte. Dacă unul
din ei încalcă la un moment dat această regulă, va fi așezat pe un scăunel și va fi atent la
ceilalți copii. Prezența adultului în rolul de conducător al jocului este absolut necesară. El va
observa care dintre copii nu respectă regula jocului, se va apropia de el, îi va atrage aten ția în
șoaptă că a greșit și îi va spune să se retragă pe scăunel. Această pedeapsă îl va determina ca,
în viitor, când va mai participa la acest joc să facă un efort mai mare pentru a nu fi eliminat
(Lovinescu, A., L., 2007).
Finalul jocului va consta în anunțarea sfârșitului situației pentru care a trebuit să se păstreze
liniștea : Mama s -a trezit sau Tata a terminat de citit. Cu timpul, prin exersarea acestui mod
de comportare în activitatea zilnică din grădiniță, deprinderea se va transforma treptat în
obișnuință.
Sugestii: Copilul care a r ămas în joc și nu a încălcat regula va fi recompensat de ceilalți copii
și educatoarea (se va stabili împreună o recompensă).

De-a grădinița
Scopul : conștientizarea principalelor norme de comportare în grădiniță.

39
Sarcina didactică : recunoașterea acțiunii din ilustrații și enunțarea regulilor de comportare
implicate în situația respectivă.
Regulile jocului : copiii trebuie să execute acțiunea din ilustrație în grup sau individual după
cum o cere conducătorul jocului .
Materiale didactice : ilustrații reprezentând diferite momente semnificative din viața în
grădiniță : sosirea la grădiniță, salutarea educatoarei, dezbrăcarea, așezarea îmbrăcămintei la
vestiar, spălarea la chiuvetă, participarea la jocuri, participarea la activități, îndeplinirea unor
munci gospodărești, masa de prânz în grădiniță, jocuri în curte, audierea (vizionarea) unor
programe distractive.
Desfășurarea jocului : materialul ilustrativ va fi pus într -o cutie. Aceasta va sta la masa
educatoarei. Un co pil va fi solicitat să scoată o ilustrație din “cutia cu surpriz e”. Acesta va
arăta sau afișa ilustrația, apoi împreună cu întreaga grupă va imita acțiunea redată în imagine,
dirijând și stimulând pe copii în folosirea dialogului, a diferitelor formule de politețe, de
adresare. După ce s -a executat acțiunea, copilul întinează ilustrația. Copilul care a primit
ilustrația va spune ce acțiune este redată, ce trebuie să facă și ce nu au voie să facă copiii în
situația respectivă. De exemplu, dacă se oferă ilus trația reprezentând sosirea copiilor la
grădiniță, copiii vor imita acțiunea de ștergere a papucilor înainte de a intra în sala de grupă,
apoi copilul care primește ilustrația, face precizări în legătură cu conținutul ilustrației precum :
Când ajungem în gr ădiniță, înainte de a intra în sala de grupă, ne ștergem bine papuceii.
Conducătorul jocului (copilul care înmânează ilustrația) poate să intervină cu întrebări ( De ce
ne ștergem papucii? sau Ce se întâmplă dacă un copil intră în grădiniță fără să se șteargă pe
papuci?.
Sugestii: La finalul jocului se pot așeză ilustrațiile în succesiunea în care au loc acțiunile, în
cursul unei zile pentru fixarea informa țiilor care s -au discutat.

Scaunul
Scopul activității: fixarea normelor de comportare civilizat ă și înțelegerea necesității de a le
folosi în societate.
Sarcina didactică: imaginarea unor situații date de educatoare.
Regulile jocului: Copiii împreună cu cadrul didactic examinează câte un scaun. Apoi li se
cere să se pună în locul unui scaun și se d iscută cu preșcolarii despre ceea ce ar simți ei în
anumite situații dacă ar fi un astfel de obiect.
Desfășurarea jocului: Atunci când ne imaginăm că suntem o altă ființă vie, ne punem în
locul ei. Încercăm să simțim și să ne purtăm în felul în care crede m că ar face ființa

40
respectivă. Dar dacă te -ai pune în locul unui obiect neînsuflețit? Ce -ar fi să vă puneți în locul
unui scaun? (Copiii sunt îndemnați să examineze câte un scaun).
“Corpul tău ia forma unui scaun. Picioarele și mâinile tale au devenit pi cioarele scaunului, iar
spatele este scaunul pe care se așează oamenii. Ești un scaun! Spune ce simte mijlocul
corpului tău în timp ce pe el se așează un om mare și voinic? Dar un copil neastâmpărat? Ce
simt picioarele tale când copilul se leagănă cu scaun ul? Dar când aruncă scaunul? ”. (Stoica –
Costantin, 2004).

Centrul CONSTRUCȚII :
Construcții din turnuri
Scopul activității : eliberarea tensiunii fizice și psihice prin construirea și dărâmarea unui
turn.
Sarcina didactică : construirea și dărâmarea turnului construit din cuburi.
Regulile jocului: Copiilor le sunt împărțite cuburi iar fiecare copil arede construit un turn
după ce educatoarea le demonstrează cum trebuie să procedeze. După ce îl contruiesc, copiii
trebie să dărâme turnul.
Desfășurarea jocului : Preșcolarii vor primi de la educatoare câte 6 – 10 cuburi de lemn sau
plastic. Educatoarea le va demonstra copiilor modul de construire a unui turn. După
construire, educatoarea dărâmă turnul. Copiii sunt încurajați să procedeze la fel (să
constr uiască, apoi să dărâme). Activitatea se repetă până copilul își va pierde interesul pentru
aceasta.
Sugestii: Se încurajează participarea tuturor copiilor la această activitate fiind supravegheați
în permanență de către cadrul didactic pentru a nu se acci denta.

Jocuri pentru activit itățile de dezvoltare personală
Salutul
"Salutul" – are un rol important în cadrul "Întâlnirii de dimineață", deoarece ajută la crearea
unei conexiuni autentice între copii sau între copil și educatoare. Modalitatea de salut aleasă
trebuie să fie una modernă și placută copiilor, care așteaptă cu drag să intre în această
conexiune cu cadrul didactic, indiferent de forma de salut pe care o aleg.
Salutul se desfășoară astfel: pe ușa grupei sunt lipite cele cinci forme de salut, respectiv:
"bate palma", "îmbrățișare", "salut cu mâna", "pumn în pumn" și "noroc ”, urmând ca fiecare
copil, pe rând, să aleagă una din aceste forme de salut și să o realizeze împreună cu
educatoarea.

41
Joc cu text și cânt pentru rutine
Întâlnirea de dimineață : Diminea ța a sosit,/ Toți copiii au venit/ În cerc să ne adunăm/Cu
toții să ne salutăm.
Soarele de dimineață/ Ce frumos a răsărit/ Luminează grădinița/ Locul unde am venit!
Fericiți din palme batem/ Veseli, bucuroși cântăm/ C -a sosit la noi în grupă/ Sanătate să
avem! (Berbeceanu, G., Danc, M., 2011) Recitând aceste versu ri, preșcolarii execută
mișcările corespunzătoare : bat din palme, gesticuleaz ă și cântă bucuroși.
Pregătirea pentru masă: Jucăriile adunăm, mâinile ni le spălăm,/ Vasele le aranjăm, La
masă ne așezăm./ Sala noi o pregătim,/ Poftă bună!/ Mulțumim!/ Și la ma să noi pornim,/
Mâncarea să o servim (versurile se pot cânta pe melodia cântecului „Bate vântul frunzele”).
Când la masă ne -așezăm,/ Să mâncăm frumos noi știm/ Din farfurie terminăm,/ Și pe jos nu
murdărim.
Servirea mesei : Rândul iute să -l formăm/ Lângă ușă ne -așezăm/ Pe mâini noi să ne spălăm/
Este timpul să mâncăm.
Pregătirea pentru somn : Ora 1 a sosit, noi ne punem la dormit,/ Pijamaua o îmbrăcăm,/
Hainele le ordonăm,/ Capul pe pernă -l culcăm,/ Pe Moș Ene îl chemăm.
Sunt mereu curat (Joc cu text și cân t)
Curățel eu mă numesc/ Pentru că mă îngrijesc./ Hainuțele -mi sunt curate/ Și mereu bine
călcate.
Ochișorii și gurița,/ Obrăjorii, urechiușa,/ Cu mânuța mea cea mică,/ Îi spăl toată ziulica.
Eu la masă nu m -așez/ Până nu mă dezinfectez./ Cu apă și cu săpu n,/ Și sunt curățel acum
(Berbeceanu, G., Danc, M., 2011). Acest joc se poate realiza prin mișcări stabilite de cadrul
didactic și realizat cu preșcolarii ori de câte ori credem că este necesar să le amintim cât de
importantă este igiena.
Zicere moralizat oare
Când e curat și aranjat,/ Faci din colibă un palat,/ Învățătura e mai bună/ Când gunoiul se
adună./ Nu se lasă nici sub masă, nici pe masă,/ Ci se adună ca acasă./ Și de -o faceți cu inima/
Grupa se va lumina,/ Sufletul va fi voios/ Trupul și mai sănăt os! (Berbeceanu, G., Danc, M.,
2011) Această zicere moralizatoare poate lua forma unui joc prin care să îi motivăm pe copii
să strângă jucăriile, să strângă gunoiul și să păstreze curățenia în grupă.

42
OBSERVA ȚII DIN PARTEA PROFESORILOR DE LA GRUPE (grupa mică, grupa
mare), PRIVIND IMPACTUL APLICĂRII JOCURILOR PENTRU DISCIPLINAREA
COPIILOR PREȘCOLARI
JOCUL REACȚ IILE ȘI
INTERESUL
COPIILOR MATERIALE
FOLOSITE ÎN
APLICAREA
JOCURILOR ÎNȚELEGEREA
ȘI
RESPECTAREA
REGULILOR
JOCULUI CONTRIBUȚIA
JOCURILOR LA
DISCIPLINARE
A COPIILOR SUGESTII ȘI
RECOMANDĂRI

1.Alege -ți
parteneru ! Copiii au fost
foarte atenți,
au participat cu
plăcere la joc,
au învățat și au
înțeles cât de
important este
să împarți
jucăria cu
partenerul de
joacă. Materialele
folosite au
fost variate
(jucării,
puzzle, cărți,
măști pentru
copii) iar
acest lucru i -a
antrenat pe
copii să
participle la
acest joc cu
mult interes. Copiii au înțeles
și respectat
regulile jocului
deoarece au fost
simple și
explicate pe
înțelesul lor.
(Anexa 1) Aces t joc
contribuie la
disciplinarea
preșcolarilor
deoarece sunt
stimulați să se
joace între ei,
fără a se limita
numărul
tovarășilor de
joacă. Recomand at ar fi
ca jucăriile să
facă parte din 3
categorii (puzzle,
cărți, măști)
pentru a se putea
realiza jocul pe
centre de interes.
(Anexa 1)
2.Cum
treci
strada? La acest joc,
preșcolarii au
fost foarte
uimiți de faptul
că în grupa lor
a apărut o
“stradă”. Încă
de la început
au fost foarte
nerăbdători să
afle lucruri noi
prin
intermediul
acestui joc. Materialele
folosite la
acest joc i -a
captivat cel
mai mult pe
copiii din
grupa mică
(cascheta de
polițist,
semaforul cât
și trecerea de
pietoni). Au
fost materiale
atractive,
creative,
variate și
adaptate
particularitățil
or de vârstă.
(Anexa 1) Regulile au fost
respectate în
mare parte iar
dificultăți au
existat în
momentul în care
le-au fost
împărțite rolurile
cât și atunci când
aveau de ales
mașina cu care
trebuie să treacă
strada. Însă, în
cele din urmă au
înțeles că mai
mult contează
modul în care
trecem strada
decât culoarea
mașinii. Prin realizarea
acestui joc,
preșcolarii au
învățat cât de
important este
să cunoaștem și
să respectăm
regulile de
circulație. Au
învățat ce
atitudine trebuie
să aibă când
trec stada, au
înțeles și au pus
în practică
faptul că la
această vârstă
trebuie să treacă
strada însoțiți
de un adult.
Toate acestea
contribuie la
disciplinarea
copiilor
preșcolari. O atenție
deosebită trebuie
acordată
spațiului ales
pentru
desfășurarea
jocului.

43
3.Cum ne
comportăm
? Reacțiile
copiilor au fost
pozitive, au
fost atenți și au
așteptat
nerăbdători să
le vină rândul
pentru a așeza
jetonul în
coloana
potrivită. În realizarea
acestui joc s –
au folosit
materiale
diverse
(jetoane,
coșuleț,
imagini,
planșe). Au
fost materiale
atractive și
creative. Regulile acestui
joc au fost
simple și pe
înțelesul tuturor
copiilor astfel
încât și cel mai
mic copil din
grupă s -a
descurcat, fară a
avea nev oie de
ajutor sau de
indicații.
(Anexa 2) Acest joc
contribuie la
disciplinarea
copiilor prin
faptul că sunt
fixate informații
în ceea ce
privește
comportamentel
e dezirabile și
indezirabile. Acest joc ar
putea fi
complicat.
Preșcolarii ar
putea da
exemple de
situații în care au
avut un
comportament
dezirabil sau
indezirabil.
4.Cutiu ța
cu surprize Pe parcursul
acestui joc,
copiii au fost
forte curioși de
ceea ce se află
în cutiuță și
nerăbdători să
descopere
personajele din
poveștile
preferate.
(Anexa 2) Copiii au fost
atrași de
cubul colorat
dar mai ales
de siluetele cu
personajele
din poveștile
preferate,
reamint indu-
și despre
faptele
fiecărui
personaj. În cadrul acestui
joc au fost
înțelese regulile.
Mai dificil a fost
pentru copii să
își amintească
faptele unor
personaje din
poveștile
învățate în
semestrul I
având nevoie de
câteva indicații
pentru a -și putea
aminti. Copilăria este
perioada în care
preșcolarii își
aleg un model
(fie că este
vorba de o
persoană sau un
personaj).
Personajele sunt
cele care îi
fascinează și îi
învață (prin
faptele lor) să
diferențieze
binele de rău,
adevărul de
minciună. La finalul
jocului, copiii ar
putea fi întrebați
cu ce personaj ar
vrea să semene și
să argumenteze
alegerea făcută.
5.Salutul
În cadrul
acestui joc,
preșcolarii din
grupa mare au
fost dornici să
fie vânzători
sau
cumpărători la
magazinul din
grupa lor.
Reacțiile au
fost pozitive
iar copiii au
participat cu
mare interes la
activitate.
(Anexa 2) Materialele au
fost diverse,
atract ive și
variate. De la
șorțul pe care
îl poartă
vânzătorul,
obiecte de tot
felul, cărți,
rechizite și
până la banii
cu care
trebuiau să
achite
produsul. Copiii din grupa
mare au înțeles
regulile acestui
joc. Dificultăți
au apărut la
câțiva copii din
grupă , care au
avut nevoie de
ajutor în
folosirea
formulelor de
politețe. S pre
final, când jocul
a fost repetat, au
reușit să își
însușească
formulele de
politețe. Acest joc
contribuie la
disciplinarea
copiilor
preșcolari
deoarece sunt
puși în situația
de a respe cta
normele de
comportare în
societate.
Copiii au înțeles
că este
important să
respectăm ș i să
ne adresăm
politicos
indiferent de
situație. Recomandat ar fi
ca acest joc să se
repete la un
anumit interval
de timp, copiii
facând schimb
de roluri (copiii
care au fost
vânzători vor fi
cumparători și
invers).

44
CONCLUZII

Jocul și disciplinarea reprezintă unele dintre cele mai discutate subiecte în plan pedagogic,
dar și psihologic. În plan pedagogic, jocul constituie activitatea specific umană în vederea
dobândirii achizițiilor fundamentale pentru copilul de vârstă mică. Disciplinarea reprezintă
finalitatea educației alături de socializare, autonomizare, culturalizare etc. Din punct de
vedere psihologic, jocul și disciplinarea influențează dezvoltarea norm ală a copilului prin
îmbinarea funcțiilor jocului cu necesitatea adaptării la cerințele societății.
Jocurile contribuie intens l a educarea generală a copilului . Prin joc, copilul este dispus să
accepte împrejurările, să acționeze autonom, să interiorizeze cu ușurință regulile. Nicio altă
activitate nu pune în evidență așa de mult precum o face jocul, regulile mari de viață
civilizată, actuale, specifice mediului apropiat copilului.
Lucrarea practică a evidențiat legătura dintre joc și disciplinare în cadrul formării unei
conduite dezirabile pentru cei mici. Jocul creează contextul în care copilul ia contact într -un
mod plăcut cu regulile acestuia. Jocurile pe care le -am aplicat au vizat dezvoltarea atenției,
folosirea expresiilor politicoase, respectarea regulilor de circulație, educarea atenției față de
ceilalți copii. Pe baza aplicării jocurilor la cele două grupe (grupa mică, grupa mare) și a
feedback -ului primit din partea cadrelor didactice, putem concluziona următoarele : reac țiile
copiilor au fost în general pozitive, copiii au participat cu plă cere, au respectat regulile
jocurilor, au fost încântați de materiale iar unele jocuri au fost repeta te la cererea copiilor.
Se știe că fiecare joc are în centru rezolvarea unei sarcini prin respectarea unor convenții
stabilite de la început. În mod cert, disciplinarea este asociată cu familiarizarea și respectarea
regulilor mediului înconjurător. Pentru copilul de vârstă mică, regulile sunt noțiuni abstracte
și nu pot fi aplicate fără sprijin venit din partea adulților .
Pe parcursul desfășurării jocurilor și a discuțiilor, am dat feedback copiilor și am fixat unele
informații atunci când a fost cazul. După cum spuneam și în teorie, feedback -ul este foarte
important în întărirea comportamentului pozitiv. Atât adulții cât și copiii își schimbă
comportamentul când li se oferă un feedback pozitiv. Când vrem să -l învățăm pe copil un
comportament este bine să începem cu ce știe deja copilul, care sunt resursele lui mentale,
sociale sau emoționale în acel moment. Dezvoltarea încrederii în sine, a copilului este baza
oricărui proces de învățare și mai ales a învățării de comportamente. Copiii au nevoie de
foarte multă repetiție și exercițiu pentru a învăța un comportament. Primul mod în care
copilul învață un comportament este imitarea și observarea celorlalți. Comportamentele se

45
învață prin exercițiu iar jocurile pe care le -am aplicat, consider că î i ajută pe co pii în însușirea
și respectarea normelor de comportare în societate.
Prin urmare, ipoteza de la care am pornit inițial s -a dovedit adevărată, întrucât s -a demonstrat
că jocul este o metodă eficientă de învățare a regulilor într -o manieră liberă, plăcută l a vârsta
preșcolarității.

46
BIBLIOGRAFIE :
1. Antonovici, Ș., (2009), Jocuri -exercițiu pentru activități alese , Editura Aramis,
București.
2. Avramescu, C., (2010), Tulburările de comportament la vârsta preșcolară , Proiectul
„Educație timpurie pentru toți ”, Editorul materialului: Casa Corpului Didactic
„Alexandru Gavra” Arad
3. Bailey, B.A., (2011 ), Ușor de iubit, greu de disciplinat, Editura Aramis Print,
București .
4. Barkley R. A., (2011), Copilul dificil . Manualul terapeutului pentru evaluare si
pentru trainingul parintilor , Editura ASCR, Cluj -Napoca.
5. Berbeceanu, G., Danc, M., (2011), Activități de dezvoltare personală prin jocuri –
exerciții și tranziții , Editura Didactica Publishing house .
6. Botiș, M. A., Axente, A., (2009), Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără
să rănești, (Ed. a 2 -a, rev.), Editura A.S.C.R, Cluj -Napoca.
7. Butnaru, S., (2017 ), Psihopedagogia jocului (Manual pentru PIPP, Învățământ la
distanță), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
8. Campbell, R., (2007 ), Educația prin iubire, Editura Curtea Veche, București.
9. Chateau,J., (1967 ), Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București.
10. Chapman, G., Campbell, R., (2011 ), Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor , Editura
Curtea Veche, București.
11. Elkonin, D., (1980) , Psihologia jocului , Editura Didactică și Pedagogică, București.
12. Gary Chapman & Ross Campbell, ( 2011), Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor,
Editura Curtea Veche, București.
13. Huizinga, J., (2003), Homo ludens , Editura Humanitas, București.
14. Kant, I., (2002), Despre pedagogie , Editura Paideia, București.
15. Kuzma, K., (2003), Înțelege -ți copilul, Editura Viață și sănătate, București.
16. Lovinescu, A., L., (2007), Jocuri mici pentru pitici, Editura Aramis, București.
17. Marcus, S. (2003), Jocul ca libe rtate , Editura Scripta, București.
18. Marinopoulos, S., (2014), Copilul tău cum se joacă?Interpretări psihologice ale
jocului, Editura Philobia, București.
19. Miller, J.G, Miller, K.G., (2013), Cum să formezi caracterul copiilor, Editura
Polirom, Iași.
20. Petrea, I ., (2007), Și tu poți fi Supernanny – cum să -ți crești bine copilul , Editura Trei,
București.

47
21. Sălăvăstru, D., (2004), Psihologia educației, Editura Polirom, Iași.
22. Sion, G., (2003), Psihologia vârstelor , Editura Fundației România de mâine,
București.
23. Solter, A., (2016 ), Jocul atașamentului , Editura Herald, București.
24. Stan, L., (2014 ), Pedagogia preșcolarității și a școlarității mici, Editura Polirom, Iași.
25. Stoica -Constantin, A., (2004), Creativitatea pentru studenți și profesori , Editura
Institutul European, Iași.
26. Șchiopu, U., (1970), Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor , Editura
Didactică și Pedagogică, București.
27. Wyckoff, J., (2018), Disciplină cu dragoste și limite, Editura Herald, București.

48
ANEXE

Anexa 1
OBSERVA ȚII profesor învățământ preșcolar – grupa mică

1. Care au fost reacțiile copiilor în timpul desfășurării jocurilor?
“Copiii au fost foarte atenți, dornici să participe la joc respectând regulile jocurilor. ”
2. Ce ați observat în timpul aplicării jocurilor și ce v -a atras atenția?
„Ambele jocuri propuse ( Alege -ți partenerul! ; Cum treci strada?) au fost pe placul copiilor
iar aceștia au participat cu plăcere și interes având în vedere nivelul de vârstă al copiilor (3 -4
ani).”
3. Au vrut/ și-au dorit copiii să repete unul din jocuri?
“Da, ambele jocuri au fost repetate.”
4. Care joc considerați că le -a plăcut mai mult?
“Jocul Cum treci strada le-a plăcut cel mai mult deoarece a fost foarte atractiv. Materialele
sugestive și rolurile pe care trebuiau să le joace i -a motivat pe copii și i -a antrenat în joc. ”
5. Ce părere aveți în legătură cu materialele folosite în aplicarea jocurilor? Au fost
adecvate conținutului, variate și atractive?
“Materialele folosite au fost variate și foarte atractive, adecvate conținutului da r și foarte
creative iar acest lucru i -a motivat foarte mult pe copii să participe la activitățile propuse. ”
6. Contrubuie aceste jocuri la disciplinarea copiilor preșcolari?
“Cu siguran ță contribuie la disciplinarea copiilor, la dezvoltarea personală a fiecăruia. ”
7. Interesul copiilor a fost stimulat prin atractivitatea conținutului și a acțiunii?
„Jocurile au fost foarte bine adaptate nivelului de vârstă, explicate pe înțelesul copiilor și
susținute pe tot parcursul lor de către propunătoare. ”
8. Preșcolarii au înțeles regulile jocurilor?
“Regulile jocurilor au fost înțelese foarte repede de către copii deoarece au fost simple și
adaptate particularităților de vârstă ”.
9. Cum s -au comportat preșcolarii cu “partenerul” ales? S-au jucat împreună cu jucăria
primită sau au existat neînțelegeri? (pentru jocul Alege -ți partenerul )
„Copiii s -au înțeles și s -au jucat împreună cu jucăria primită. Cei care s -au plictisit de jucărie
au schimbat -o cu a altui copil, fără a interveni propunătoarea. S -au schimbat și partenerii de
joc fără a exista neînțelegeri. ”

49
10. Câți copii au respectat regulile de circulație în funcție de rolul pe care l -au avut?
(pentru jocul Cum treci strada? )
“Toți copiii s -au implicat în egală măsură în rolul care li s -a dat. ”
11. Sugestii și recomandări privind jocurile realizate la grupa dumneavoastră :
“Primul joc ( Alege -ți partenerul ) poate fi folosit cu succes la activitățile liber alese (ALA 1).
Recomand ca jucăriile alese să facă parte din trei categorii de jocuri (pentru joc de rol, pentru
joc de ma să, pentru joc de construcții) iar copiii s ă meargă cu partenerul ales și jucăria
primită la unul dintre centre (în funcție de jucăria primită) pentru a se juca împreună. Pentru
realizarea celui de -al doilea joc ( Cum treci strada? ) recomand alegerea unui s pațiu cât mai
mare din grupă pentru o mai bună desfășurare a jocului. Prin desfășurarea celor două jocuri,
propunătoarea a dat dovadă de măiestrie și o bună stăpânire a grupului educat, materialele
folosite au fost interesante și foarte creative în concepr ea jocurilor. ”

Anexa 2
OBSERVA ȚII profesor învățământ preșcolar – grupa mare

1. Care au fost reacțiile copiilor în timpul desfășurării jocurilor?
„Copiii au fost foarte atenți, au respectat regulile jocului, au fost activi, dinamici și curioși, au
răspuns corect și repede. ”
2. Ce ați observat în timpul aplicării jocurilor și ce v -a atras atenția?
“Cele trei jocuri ( Cum ne comportăm?; Cutiuța cu surprize ; Salutul ) au fost bine alese,
desfășurate corect cu un aspect dinamic, unde toți copiii au participat cu plă cere. ”
3. Au vrut copiii (și -au dorit) să repete unul din jocuri?
“Jocul Salutul a fost repetat deoarece i -a captivat foarte mult pe copii.”
4. Care joc considerați că le -a plăcut mai mult? De ce?
„Cel mai mult le -a plăcut copiilor jocul Salutul deoarece a fost un joc în care s -au folosit
multe materiale iar preșcolarii au fost puși în situația de a -și reaminti informațiile învățate la
mai multe domenii (au avut bani, au făcut calcule simple pentru a putea da rest, au folosit
formulele de politeț e și s -au jucat cu produsul cumpărat de la magazin). Însă au fost foarte
încântați și de celelalte jocuri care la fel au avut materiale ce le -au captat atenția.”
5. Ce părere aveți în legătură cu materialele folosite în aplicarea jocurilor? Au fost
adecvate c onținutului, variate și atractive?
“Da, materialele didactice au fot adecvate conținutului, în ton cu activitățile desfășurate,
copiii participând la joc cu plăcere. ”

50
6. Contrubuie aceste jocuri la disciplinarea copiilor preșcolari?
“ Din punctul meu de veder e aceste jocuri contribuie la disciplinarea copiilor pre școlari. Fiind
grupa mare, copiii au cunoștințe despre normele de comportare în mare parte dar aceste jocuri
i-a pus în situația de a -și reactualiza informațiile dar și de a completa cu alte informați i și
situații noi. Au știut să răspundă cerințelor, au participat cu entuziasm la discuții și au dat
exemple din activitatea lor din familie și grădiniță. ”
7. Interesul copiilor a fost stimulat prin atractivitatea conținutului și a acțiunii?
„Interesul copiilor a fost stimulat prin prezentarea materialului didactic bogat, variat și
adecvat, prin explicarea desfășurării jocului de către propunătoare, prin implicarea tuturor
copiilor în desfășurarea activităților. ”
8. Câți copii au reușit să spună formulele de politețe? (pentru jocul Salutul )
“Din cei 16 copii prezenți, 14 au formulat corect formulele de politețe, s -au adresat corect și
au cerut politicos jucăria. Doi dintre copii au fost ajutați de către propunătoare în formularea
întrebărilor și răspunsuril or.”
9. Câți copii au așezat jetoanele în coloana potrivită? (pentru jocul Cum ne comportăm)
“Pentru acest joc s -au înțeles regulile încă de la început iar toții copiii au înțeles ce trebuie să
facă astfel încât cu toții au așezat jetonul în coloana potrivită (fața veselă, fața tristă). Chiar și
cel mai mic copil din grupă a așezat la locul potrivit imaginea pe care a luat -o din coșuleț.”
10. Câți copii au încadrat corect personajul primit? Câți copii au dat exemple de situații în
care personajele au făcut fapte b une sau rele? (pentru jocul Cutiuța cu surprize)
“În acest joc copiii s -au implicat și i -a captivat fiecare personaj (silueta de personaj) pe care
au extras -o din cutiuța cu surprize . Au recunoscut personajul, au povestit despre el, au
prezentat fapte bune , fapte rele. Câțiva dintre copii au avut nevoie de ajutor în formularea
răspunsurilor în ceea ce privește povestirea detaliată a faptelor. ”
11. Sugestii și recomandări privind jocurile realizate la grupa dumneavoastră :
“ Cele trei jocuri au fost alese și desfășurate corect, propunătoarea impicându -se activ în
desfășurarea jocului, antrenând toți copiii din grupă fiind și foarte apropiată de aceștia.
Materialele alese au fost potrivite și pline de creativitate pentru fiecare joc în parte. ”