© – 2014 – EDITURA DE VEST – TIMIȘOARA P-ța Sf. Gheorghe nr. 1, ROMÂNIA Redactor: Ion Ilin Tehnoredactare: Alina Băluțescu Apărut: 2014 Descrierea… [601820]

BOGDAN NADOLU

DESPRE COMUNICARE
O abordare sociologică

Referenți științifici:
Prof. univ. dr. Petru Iluț
Universitatea Babeș -Bolyai, Cluj -Napoca
Prof. univ. dr. Alin Gavreliuc
Universitatea de Vest, Timișoara

© – 2014 – EDITURA DE VEST – TIMIȘOARA
P-ța Sf. Gheorghe nr. 1, ROMÂNIA

Redactor: Ion Ilin
Tehnoredactare: Alina Băluțescu
Apărut: 2014

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
NADOLU, BOGDAN
Despre comunicare : o abordare sociologică /
Bogdan Nadolu. – Timișoara : Editura de Vest, 2014
ISBN 978 -973-36-0625 -3

316.77

BOGDAN NADOLU

DESPRE COMUNICARE
O abordare sociologică

EDITURA DE VEST
Timișoara, 2014

Pentru tine, cititorule, care , lecturând aceste rânduri , desăvârșești
o comunicare plină de înțelesuri!

Cuprins:

Argument 7
1. Perspective teoretice și paradigmatice asupra comunic ării 11
2. Recomandare de lectur ă: Constantin Noica – Comunicare și
cuminecare 14
3. De la definițiile comunicării la definirea sa 18
4. Ce se înțelege în prezent prin comunicare? O micro-cercetare
sociologică 23
5. Despre exclusivitatea comunic ării umane 25
6. O nouă definiție:comunicarea – un concept multi-level 28
7. Componentele comunic ării: E-mesaj-R 30
8. Caracteristicile comunic ării 36
9. Școala de la Palo Alto și axiomele comunic ării. Adăugiri
necesare 39
10. Tipuri de comunicare 43
11. Particularit ățile comunicării nonverbale 46
12. Comunicare și informație 48
13. Analiza de con ținut 55
14. Analiza rețelelor sociale 62
15. Sociometria 66
16. Introducere în Pajek 72
17. Cuantificarea informa ției din mesaje 77
18. Recomandare de lectur ă: Nicholas Negroponte, Era digitală
– de la biți la atomi 80
19. Aspecte terminologice privind comunicarea de mas ă 85
20. Caracteristicile comunic ării de masă 89
21. Funcțiile comunicării de masă 92
22. Mijloace ale comunic ării de masă 95
23. Tiparul 97
24. Radioul 99
25. Televiziunea 101
26. Internetul 103
27. Dacă Facebook ar fi o țară 105
28. Recomandare de lectur ă: Alvin Tofler, Șocul viitorului 109
29. Teorii ale comunic ării de masă – Behaviorismul 113
30. Funcționalismul 115
31. Modelul Utiliz ării și Gratificațiilor 119

6
32. Modele alternative ale comunic ării de mas ă – Paradigma
tehnologic ă 122
33. Recomandare de lectur ă: Marshall McLuhan, Mijlocul este
mesajul 127
34. Agenda setting 131
35. Spirala t ăcerii 134
36. Delimit ări conceptuale: masa, publicul, audien ța 136
37. Studiul audien ței 139
38. Recomandare de lectur ă: Pierre Bourdieu, Despre
televiziune 144
39. Efectele comunic ării de mas ă 148
40. Recomandare de lectur ă: Giovani Sartori, Homo videns 151
41. Societatea informa țional ă 154
42. Cybersocietatea – o tendin ță , un produs sau o mod ă? 159
43. Comunicarea mediat ă de computer 163
44.Spre o sociologiea spa țiilor virtuale? 166
45. Recomandare de lectur ă: Constantin Noica, Cump ăt,
computer și cump ătul vremii 169
46. Comunicarea în organiza ții 172
47. Tipuri de comunicare organiza țional ă 176
48. Rolul comunic ării în activarea și dinamizarea grupurilor
mici 178
49. Postfa ță – Comunicarea la nivelul urm ător 180
Anex ă – Momente semnificative în dezvoltarea suportului
tehnologic al comunic ării 182
Bibliografie 189

7

ARGUMENT

Comunicarea reprezint ă un principiu definitoriu al existen ței
umane, sine-qua-non atât pentru devenirea omului ca fiin ță social ă, cât și
pentru tr ăirea al ături de ceilal ți. În absen ța comunic ării activarea
întregului nostru poten țial nativ de factur ă emo țional ă, cognitiv ă,
rela țional ă, creativ ă și spiritual ă este practic imposibil ă. Omul, în
plenitudinea func țiunilor sale se des ăvâr șește ca fiin ță social ă doar în
baza și în urma unor ample procese de comunicare. Fiecare dintre noi
suntem în orice moment al existen ței noastre și un rezultat agregat al
tuturor comunic ărilor prin care, con știen ți sau nu, am trecut de-a lungul
vie ții. Ansamblul rela țiilor pe care le derul ăm zi de zi se bazeaz ă de
asemenea pe astfel de procese de comunicare. Spa țiul social în esen ța sa
este func țional și structural legat de profilul, configura ția și
particularit ățile proceselor de comunicare derulate în cadrul s ău.
Necomunicând, noi, ca fiin țe poten țial sociale, ne-am irosi într-o
existen ță anonim ă, t ăcut ă, invizibil ă și inutil ă, într-o pseudo-convie țuire
nu sub form ă de comunitate, ci sub form ă de individualit ăți bipede,
inculte și instinctive care resimt uneori anumite pulsiuni c reative.
Iat ă de ce comunicarea merit ă toat ă aten ția noastr ă, mai ales a
celor preocupa ți de știin țele sociale. Iat ă de ce într-o lume în care
procesele de comunicare au atins intensit ăți f ără precedent tocmai
aceast ă no țiune pare din ce în ce mai confuz ă, mai volatil ă și mai
incoerent ă, fiindu-i atribuite sensuri tot mai îndep ărtate de miezul s ău
ini țial, acela de al ăturare, de punere laolalt ă a cuvintelor, a ideilor, a
sentimentelor și mai ales a noastr ă, a oamenilor. Lucrarea de fa ță se
dore ște tocmai o astfel de încercare de recuperare a con ceptului de
comunicare și de rea șezare a sa într-o matc ă propice.
Pornind de la o lucrare precedent ă, „Sociologia comunic ării de
mas ă” (publicat ă în 2004), am încercat nu doar o reeditare îmbun ătățit ă
și ad ăugit ă, ci o continuare fireasc ă a viziunii teoretice și aplicative
asupra acestui domeniu, cu o accentuare evident ă a perspectivelor
sociologice. Astfel, de și acest demers p ăstreaz ă anumite subcapitole din
prima edi ție (cu o reiterare și actualizare corespunz ătoare) el r ămâne
totu și un con ținut autonom reflectând, sper ăm, o maturitate a autorului în
aceast ă tematic ă, maturitate rezultat ă și din experien ța didactic ă
nemijlocit ă cu mai multe serii minunate de studen ți care au r ăspuns unor
provoc ări directe de analiz ă, dezbatere și interpretare în cel mai
interactiv mod cu putin ță. Mai mult, pentru a eviden ția aceast ă

8
autonomie deplin ă a demersului de fa ță, am decis și adoptarea unei
configura ții mai nonconformiste, cu o structur ă mai pu țin didactic ă dar
mai apropiat ă de sufletul unui cititor interesat de domeniu în s ine și nu
neap ărat de promovarea unui examen oarecare.
Fără a dep ăși grani țele lucr ărilor știin țifice am conceput aceast ă
carte sub forma unei colec ții de mici con ținuturi relativ autonome și
independente care abordând o tem ă sau alta specific ă sociologiei
comunic ării, să o trateze într-o manier ă complet ă și pe cât este cu putin ță
total ă, dar f ără leg ături evidente cu capitolele anterioare sau ulterioa re.
Au existat mai multe ra țiuni care au determinat alegerea acestei
configura ții. În primul rând, exist ă deja un num ăr considerabil de tratate
despre sociologia comunic ării care abordeaz ă o suit ă extins ă de
probleme și subiecte luând în considerare majoritatea teoriil or formulate.
Înc ă o lucrare de aceast ă natur ă ar fi fost f ără îndoial ă în mare m ăsur ă
redundant ă și prea pu țin folositoare. În al doilea rând, universul digita l
în care ne-am afundat de ceva vreme ne împinge tot mai mult spre o
cursivitate nonliniar ă, spre parcurgerea textelor în stil hyper-link, s ărind
dintr-o parte în alta, înainte și înapoi f ără emo ții, f ără probleme și mai
ales f ără a pierde din coeren ța discursului. De și aceast ă carte fiind
tip ărit ă are inevitabil un început, un sfâr șit și un sens de parcurgere,
sacadarea sa într-o suit ă de mici capitole autonome permite evident
lecturarea acestora dup ă bunul plac al cititorului. Consider ăm c ă o astfel
de fragmentare a discursului nu aduce nici un fel d e prejudiciu coeren ței
știin țifice, ci mai mult, va atrage mai mul ți cititori interesa ți de ansamblul
subiectului sau de diversele aspecte tratate.
Nu în ultimul rând, legat tot de aceste deprinderi digitale, exist ă
deja o obi șnuin ță tot mai r ăspândit ă de a ac ționa multi-tasking, adic ă de
a nu r ămâne prea mult timp focusat pe o singur ă activitate. De și aceasta
reprezint ă mai degrab ă o problem ă serioas ă a tinerei genera ții am
considerat-o ca fiind un argument suplimentar pentr u a construi un
discurs ambalat în „por ții” mici și u șor digerabile. A șa cum am
men ționat deja, aceasta f ără a face îns ă rabat de la coeren ța și rigoarea
știin țific ă. În consecin ță, de și volumul de fa ță poate fi u șor confundat cu o
colec ție post-factum de eseuri sau articole, el este în e sen ță un construct
unitar care încearc ă s ă acopere într-o manier ă suficient ă fiecare din
temele abordate. Iar aceast ă încercare de rezolvare, pas cu pas, a tuturor
componentelor relevante pentru o în țelegere sociologic ă a comunic ării
este de altfel și o confirmare a titlului, care, urmând pilda unor mari
înv ățați celebri (Socrate și Platon), încearc ă s ă a șeze aceast ă minunat ă
no țiune la un loc de cinste în binecunoscuta lume a id eilor.

9
În continuarea acestor rânduri introductive se în șiruie un num ăr
de 49 mici povestiri nonfic ționale care, una lâng ă alta, în orice ordine ar
fi parcurse vor genera o imagine de ansamblu detali at ă și consistent ă
asupra comunic ării ca proces social: Perspective teoretice și
paradigmatice asupra comunic ării; De la defini țiile comunic ării la
definirea sa; Ce se în țelege în prezent prin comunicare? Despre
exclusivitatea comunic ării umane; O nou ă defini ție. Comunicarea – un
concept multi-level; Școala de Palo Alto și axiomele comunic ării; Tipuri
de comunicare; Particularit ățile comunic ării nonverbale; Comunicare și
informa ție; Caracteristicile comunic ării de mas ă; Func țiile comunic ării
de mas ă; Mijloace ale comunic ării de mas ă; Tiparul; Radioul;
Televiziunea; Internetul; Dac ă Facebook ar fi o țar ă; Teorii ale
comunic ării de mas ă – Behaviorismul; Func ționalismul; Modelul
utiliz ării și gratifica țiilor; Modele alternative ale comunic ării de mas ă –
Paradigma tehnologic ă; Agenda settings; Spirala t ăcerii; Delimit ări
conceptuale: masa, publicul, audien ța; Studiul audien ței; Efectele
comunic ării de mas ă; Societatea informa țional ă; Cyber-societatea – o
tendin ță , un produs sau o mod ă?; Comunicarea mediat ă de computer;
Spre o sociologie a spa țiilor virtuale?Comunicarea în organiza ții; Rolul
comunic ării în activarea și dinamizarea grupurilor mici. La aceast ă suit ă
se mai adaug ă o mic ă serie de capitole dedicate cercet ării comunic ării:
Analiza de con ținut, Analiza re țelelor sociale, Sociometria; Introducere
în Pajek; Cuantificarea informa ției din mesaje.
Pe lâng ă toate acestea, am decis și inserarea unor a șa-numite
recomand ări de lectur ă sub forma unor citate extinse comentate
corespunz ător din câteva lucr ări deosebit de relevante pentru acest areal
tematic: Constantin Noica – Comunicare și cuminecare , Nicholas
Negroponte, Era digital ă, Alvin Tofler, Șocul viitorului, Marshall
McLuhan, Mijlocul este mesajul, Pierre Bourdieu, Despre televiziune,
Giovani Sartori, Homo videns.

Asumându-ne apriori toate limitele acestui demers, nădăjduim c ă
prin lecturarea paginilor urm ătoare se va realiza mai degrab ă o
cuminecare decât o simpl ă vehiculare de con ținuturi, iar utilitatea acestui
gest va fi cel pu țin într-o măsur ă rezonabil ă și una socializatoare, nu
doar informativ ă.

Dixi et salvavi animam meam!
Autorul

10

11

1. Perspectiveteoretice și paradigmatice asupra comunic ării

Omul ca fiin ță social ă, tr ăind al ături de semeni este esen țialmente
condi ționat de angajarea de interferen țe simbolice sub forma unor
comunic ări. Ceea ce suntem, fiecare dintre noi la un moment dat
reprezint ă o consecin ță cumulativ ă a tuturor proceselor de comunicare
prin care am trecut de-a lungul vie ții. De la cele mai simple intersect ări cu
ceilal ți pe strad ă sau în alte locuri publice, sub forma unor simple
vizion ări (comunic ări nonverbale), pân ă la cele mai profunde discu ții și
dezbateri la care am luat parte, toate au contribui t într-o mai mare sau mai
mic ă m ăsur ă la ceea ce suntem în prezent. Mai mult, acest univ ers unic și
deosebit de complex care este omul și, implicit, fiecare dintre noi se va
modela mai departe în urma viitoarelor procese de c omunicare în care ne
vom angaja. Importan ța covâr șitoare a comunic ării pentru fiin ța uman ă
poate fi eviden țiat ă și prin consecin țele dezastroase pe care le genereaz ă
absen ța sau alterarea sa. În acest sens, cazurile dramati ce ale copiilor
traumatiza ți printr-o socializare inadecvat ă acordat ă de ni ște p ărin ți total
iresponsabili au demonstrat mai mult decât era nece sar cât de important ă
poate fi banala vorbire de zi cu zi. Exemplele la c are facem referire sunt
cazul Genie din SUA care pân ă la aproape 14 ani a fost crescut ă într-o
izolare aproape complet ă și cazul Oxana din Ukraina care pentru câ țiva
ani a fost adoptat ă de câinii din gospod ărie 1.
Este evident faptul c ă no țiunea comunicare nu putea s ă scape
interesului știin țific și astfel o multitudine de discipline i-au acordat o
aten ție aparte: lingvistic ă, matematic ă, informatic ă, filozofie, sociologie,
psihologie, jurnalism, rela ții publice, marketing și altele. În consecin ță ,
abordarea teoretic ă a domeniului de ține o gam ă variat ă de perspective
alternative, mai mult sau mai pu țin complementare, reflectate și în
num ărul mare de defini ții conturate în jurul acestei no țiuni.În noiembrie
2014 o c ăutare dup ă cuvântul „communication” (=comunicare în englez ă)
pe Google returna 1 miliard de rezultate (mai exact 1.080.000.000 pagini
web con ținând aceast ă no țiune). Prin compara ție, o c ăutare similar ă dup ă
sociology ob ținea 85,1 milioane de rezultate, dup ă mass-media 167

1 Mai multe informa ții despre aceste cazuri dramatice pot fi g ăsite accesând:
https://www.youtube.com/watch?v=hmdycJQi4QA pentru Genie, respectiv
https://www.youtube.com/watch?v=PR-cWZ4CChI pentru Oxana (link-uri
func ționale în noiembrie 2014).

12
milioane de rezultate iar despre internet 521 milioane de rezultate (adic ă
un pic peste jum ătate din volumul paginilor web con ținând cuvântul
communication !).

Pentru a putea s ă îi surprindem profunzimile este necesar ă o
sumar ă trecere în revist ă a etimologiei no țiunii de comunicare (Dr ăgan,
1996, p.10 și Peters, 1999, p. 7): termenul comunicare are la origine
grecescul koinoo care înseamn ă a face comun , a face profan (în opozi ție
cu sacrul), a spurca, a face s ă nu fie sfin țit. Din acesta a ajuns în latin ă sub
forma de communis / communicatio care înseamn ă „a pune în comun”, „a
fi în rela ție” sau „a stabili o comunitate cu cineva”.Utilizar ea sa propriu-
zis ă este consacrat ă abia la nivelul secolului al XIV-lea cu sensul ini țialde
„a împ ărt ăș i”, „a împ ărți mai multora”.Începând cu secolul al XVI-lea, o
dat ă cu dezvoltarea po ștei și a drumurilor, termenului i se adaug ă un
în țeles nou: „a transmite”.Din secolul al XIX-lea, ace st sens ( a transmite )
devine prioritar ajungând în prezent s ă aspire la acoperirea semantic ă
cvasi-total ă a no țiunii de comunicare.În limba român ă r ădăcina latin ă
communicare a generat și termenul cuminecare cu sensul de împ ărt ăș ire
(cu prec ădere în sens religios) și deci cu o puternic ă ancorare în con ținutul
ini țial cu inflexiuni asociative, dar asupra acestor as pecte vom reveni.
Inconsisten țele terminologice întâlnite în prezent sunt generat e
practic de transformarea con ținutului semantic de la accep țiunea ini țial ă,
aceea de punere în comun, la o secven ță a procesului, și anume, la
momentul transmiterii de mesaje. Comunicarea, în de plin ătatea și
complexitatea sa a fost progresiv redus ă la simpla vehicularea de
con ținuturi (adic ă la transmitere), o restrângere simplificatoare lar g
promovat ă în prezent. Cu toate acestea, diluarea excesiv ă a termenului
într-o simpl ă dimensiune a sa nu poate fi acceptat ă, nici în mediul
academic dar nici în realitatea de zi cu zi.
Ignorând dimensiunea asociativ ă a comunic ării risc ăm s ă
promov ăm și s ă adopt ăm un model social mecanicist, adic ă un stil de
via ță redus la un schimb extins de mesaje simple, seci, punctuale, reci și
insipide, dezgolite de orice emo ție a apropierii, a împ ărt ăș irii, a flec ărelii,
a socializ ării al ături de ceilal ți. Dac ă reducem totul la vehicularea de
mesaje f ără a acorda nicio importan ță contextului asociativ în care se
realizează sau implica țiilor resim țite, ajungem la o perspectiv ă ca cea a
scriitorului SF Isaac Asimov,foarte detaliat descri s ă în romanul „Robo ții
de pe Aurora” (1983). El imagineaz ă o societate care adopt ă un stil de
via ță în care contactele fizice între persoane sunt redu se aproape cu totul,
fiind înlocuite de „vizion ări” (adic ă de comunic ări mediate tehnologic). În

13
pofida unui nivel de trai foarte ridicat, asigurat de o armat ă de robo țiși a
unei speran țe de via ță semnificativ crescute, acest stil de societate nu se
dovede ște a fi unul fiabil tocmai datorit ă cultiv ării unei fobii fa ță de
apropierea de ceilal ți. Revenind la realitatea contemporan ă nu putem s ă
nu remarc ăm faptul c ă reducerea comunic ării la simpla vehiculare de
mesaje este totu și intens sus ținut ă de extinderea f ără precedent a
tehnologiei de profil. Asupra acestor aspecte vom r eveni îns ă în mai multe
rânduri în capitolele urm ătoare.
Fără a respinge pertinen ța și valabilitatea celorlalte perspective
teoretice (jurnalistic ă, filozofic ă, lingvistic ă, informatic ă, psihologică etc.),
sociologia comunic ării urm ăre ște totu și formularea unei imagini
extensive, cuprinz ătoare și integratoare atât a elementelor de prim plan,
recunoscute și analizate în marea majoritate a demersurilor de p rofil (cum
ar fi mesajul, canalul, emi ță torul-receptorul etc.), cât și a unor elemente
mai subtile, complementare vehicul ării stricte a mesajelor, dar cel pu țin la
fel de importante cum ar fi, spre exemplu, comuniun ea realizat ă între
participan ți, experien ța asociativ ă, contextul socio-cultural de manifestare,
devenirea uman ă în urma unui proces de comunicare etc.

14

2. Recomandare de lectur ă: Constantin Noica, Comunicare și
cuminecare

Pentru o mai bun ă detaliere a celor dou ă dimensiuni ale
comunic ării (vehiculare și asociere) consider ăm oportun s ă facem apel la
un text clasic, și anume „Cuvânt împreun ă despre rostirea româneasc ă” al
maestrului Constantin Noica, ap ărut ă la Editura Humanitas în 1996. Am
ales pentru acest subiect doar un pasaj din aceast ă lucrare, capitolul
Comunicare și cuminecare (paginile 227-231). Am inclus între paranteze
drepte comentariile pe care le-am considerat absolu t necesare.

Comunicare și cuminecare

Cînd un vorbitor de limb ă român ă comunic ă unui lingvist str ăin
că în limba noastr ă „complet” a sfîr șit prin a fi „cumplit”, sau c ădere
poate însemna și urcare, savantul respectiv î și face o fi șă . Eventual, la
unul din congresele urm ătoare de romanistic ă, folose ște fi șa pentru o
comunicare. Savantul, a șadar, a primit o comunicare – dar nu e sigur c ă a
și cuminecat. Toat ă via ța și toat ă societatea laolalt ă cu toat ă cultura sînt
o chestiune de comunicare; dar sînt totodat ă și una de cuminecare.
Progres ăm printr-un spor de comunicare, dar nu progres ăm cu adev ărat
dac ă nu ob ținem și un spor de cuminecare.

[Cuminecarea, adic ă împ ărt ăș irea de sensuri, de semnifica ții și de emo ții
al ături de mesaje reprezint ă o condi ție sine-qua-non pentru existen ța
social ă. Vehicularea mecanic ă de mesaje este doar prima etap ă a
procesului de comunicare, dar dac ă lipse ște cuminecarea inclusiv
sensurile pot fi puternic afectate sau chiar irosit e.]

Progresul extraordinar din ultimii patru sute de an i este în parte
datorat comunic ării, scrie Norbert Wiener, în cartea sa despre
„Cibernetic ă și Societate” din 1954. Limbajul, precizeaz ă el, este în fond
comunicare – ceea ce se știa, dar și organismul poate fi privit ca un mesaj,
ceea nu se știa întotdeauna; ba limbajul, adaug ă autorul, poate fi și al
ma șinilor, iar acest lucru nu se știa defel. Și cînd acela și Wiener spunea
că legea îns ăș i, din lucruri, poate fi privit ă ca una de comunicare – ca o
unitate ori structur ă sigur ă de sine, comandînd diversit ății exemplarelor
ei -, atunci în țelegi bine cît de vast și adînc, nu numai de rodnic, a devenit
gîndul comunic ării în zilele noastre.

15
[Remarc ăm doar faptul c ă aceast ă idee despre vastitatea, adâncimea și
rodnicia procesului de comunicarea fost elaborat ă înainte de generalizarea
internetului, a telefoniei mobile și a televiziunii prin cablu.]

Și totu și comunicarea nu e totul; poate nici la ma șini, cu
siguran ță nu la oameni. Comunicarea este de ceva, cuminecare a e în sînul
a ceva, întru ceva. Comunicarea trebuie s ă fie, și în orice caz, tinde s ă fie
fără rest; cuminecarea nu se petrece decît dac ă exist ă un rest, și cu atît
mai bine cu cît zona de rest e mai mare. Comunicare a e de date, de
semnale sau chiar de semnifica ții și în țelesuri; cuminecarea e de
subîn țelesuri. Via ța și societatea nu ar fi nimic f ără în țelegere și în țelesuri,
dar ar fi totdeodat ă prea pu țin f ără subîn țelegere și subîn țelesuri. Chiar
în tov ărăș ia omului cu cîte un animal mai ales, cum e cîinele , sînt în joc,
al ături de în țelesuri, subîn țelesuri. Cu cîinele t ău te subîn țelegi. Cu cîinele
tău cumineci, nu doar comunici.

[Se constat ă aici eviden țierea consecin țelor comunic ării, adic ă „restul”
cuminec ării. Într-un schimb banal de mesaje (=comunicarea d e ceva) ce
se codific ă și se transmite este în principiu egal cu ceea ce se
recep ționeaz ă și se decodific ă. Nu acela și lucru se poate spune și despre
împ ărt ăș irea de sensuri subtile, unde sunt implicate proces e psiho-sociale
profunde, cu efecte pe termen mediu și lung, toate acestea în țelese ca un
rest al cuminec ării (adic ă tot ceea ce r ămâne în urma derul ării procesului.]

Cu atît mai mult între oameni încape cuminecare. În sat se
cumineca, în universul închis pe care-l crea femeia se cumineca; dar și în
societ ățile oricît de deschise încape cuminecarea. Socialis mul, acest lucru
îl cere tuturor: o cuminecare mai larg ă. Au fost multe feluri de a
cumineca în trecut, ba totul a ținut mai degrab ă de cuminecare decît de
comunicare, în societ ățile trecutului; tocmai de aceea cuminecarea
devenea o strîmb ătate, cum se întîmpla în îngustimea claselor sau a
credin țelor oarbe, spre a nu mai vorbi de cea a intereselo r. Acum, într-o
lume de comunicare l ărgit ă se cere omului cuminecarea în largul
societ ății și al omenescului.

[În acest paragraf se eviden țiaz ă caracterul asociativ al comunic ării prin
exemplificarea unor comuniuni consolidate prin dime nsiunea asociativ ă a
comunic ării: comunitate rural ă tradi țional ă și familia extins ă.]

Extraordinarele noastre mijloace de comunicare, înc epînd cu
tiparul și, acum, cu radioul și televiziunea, tind s ă fie tot atîtea feluri de a
cumineca. Umanitatea a cuminecat, în clipa cînd a a flat de inundarea

16
Floren ței, iar oameni care nu au v ăzut-o și nu o vor vedea niciodat ă au
vibrat sub emo ția pierderii a ceva din „restul fiin ței lor”. Arta, oricît de
abstract ă, în țelege s ă fie cuminecare. Limbajul însu și al acelei literaturi
exasperate, de ast ăzi, un limbaj care ne spune adesea c ă nu se poate
comunica nimic, transmite totu și ceva care e uneori mai adînc decît
comunicarea. Cuminec ăm chiar întru neputin ța de a comunica.
Cuminec ăm întru fericire și nefericire, iar societ ățile în care partea de
comunicare e mai întins ă decît cea de cuminecare nu- și pot împiedica
tineretul lor – ca recent prin Apus – s ă se r ăzvr ăteasc ă sau s ă se plece pe
sub poduri. De-ar putea g ăsi scris pe vreunul din ele: cuminecare! poate
ar reg ăsi atunci, dac ă nu de-a dreptul comunitatea uman ă, m ăcar
binefacerea culturii ei.

[Aici este cel mai bine explicat sensul cuminec ării, ca schimb de emo ții,
tr ăiri, reprezent ări într-o rela ție social ă bazat ă pe un proces de comunicare.
Beneficiile culturii umane nu pot fi resim țite dac ă sunt transmise mecanic,
rece, depersonalizat, adic ă f ără a fi cuminecate. ]

Cuvîntul acesta „cuminecare”, purt ător de atîtea afirm ări, nu este
numai al limbii noastre. Vine de la latinescul comm unicare și, prin latina
ecleziastic ă, a c ăpătat în toate limbile romanice acela și sens, de a se
împ ărt ăș i de la, a se împ ărt ăș i întru ceva. Cuminec ăm cu limbile
romanice în spiritul acestui cuvînt. Ast ăzi îns ă nu mai este obligator s ă-i
păstr ăm în țelesul originar și s ă spunem cu traduc ătorul maramure șean, în
limba lui rotacizant ă: „s ă ne cumerec ăm cu sfînta peli ța Lui (cu trupul
Lui) și curatul sîngele Lui.” Ne e de ajuns s ă ne oprim o clip ă la cîte un
loc frumos, ca acesta din Dosoftei: „Te-ai cumeneca t de dulcea ță ”, și s ă
prelu ăm cuvîntul în vorbirea obi șnuit ă. C ăci cuvîntul cuminecare nu
numai c ă poate fi al limbii obi șnuite, pentru situa țiile de tot felul,
obi șnuite și neobi șnuite, ale vie ții noastre ca oameni, da exprim ă cel mai
bine ce este o limb ă ea îns ăș i: o form ă de cuminecare. Înv ățatul str ăin,
oricît de multe ar fi știut despre limbile romanice, nu putea cumineca, la
comunicarea cîte unui în țeles, dac ă nu-i avea toate subîn țelesurile.
Am încercat în cîteva capitole, comunicînd în țelesuri adesea uitate
ale unor cuvinte române ști, s ă sporim cuminecarea în spiritul limbii
noastre, adic ă împ ărt ăș irea de la trupul și sîngele ei – dac ă e adev ărat c ă
tot ce e via ță și societate, limb ă și cultur ă, sînt deopotriv ă comunicare și
cuminecare.
Am început prin cuminecarea în limb ă ca atare, anume în felul ei
de a dulce spure . Cumineci, pîn ă la a sim ți toat ă pendularea stranie a lui
cumplit , atunci cînd ți se vorbe ște de vie țuire lin ă și cumplit ă; te
împărt ăș ești și visezi, cu expresii c ă mă pa ște gîndul ; te pun pe gînduri
folosin țe ca aceea a lui a da drumul sau c ăile deosebite ale legii noastre,
care în acela și timp leag ă și dezleag ă; te mir ă, dar î ți sînt apropiate c ăile

17
căderii noastre , care de cele mai multe ori este c ădere din rost și lege, dar
uneori este îns ăș i c ăderea în rost și lege. Iar tocmai de la c ădere vine un
în țeles pentru rînduielile noastre, cu se cade și nu se cade , aceste rînduieli
în care p ăstr ăm o larg ă parte pentru în țelepciune și minte , dar unde
lăsăm o margine și pentru smintire ; c ăci î și are și aceasta ceasul ei, și,
atunci cînd știe s ă fie dreapt ă, scoate omul și crea țiile lui de sub lespedea
obi șnuitului.
Cuminec ăm astfel în spiritul limbii noastre, cînd vedem par tea
mare pe care o iau nega țiile la facerea lucrurilor, lec ția pozitiv ă ce ne
dau cuvinte ca nebun și netot, sau cum se a șeaz ă ba peste nu și vine s ă
dea mai mult decît da , cu ba nu . Iar cînd ajungi la lucr ările lui ba ,
aproape c ă-ți pare r ău de to ți gînditorii din alte limbi, care nu se pot juca
atît de liberi ca noi cu n ăzdr ăvăniile dialecticii.
(…) Toate acestea le comunic ă limba noastr ă despre o lume care
s-a f ăcut o dat ă cu ea și care se poate oglindi în ea, ca în partea ei de c er.
Cînd îns ă te întrebi dac ă lumea aceasta româneasc ă, a șa cum s-a împlinit
ea, poate pluti pe apele atît de repezi ale istorie i de ast ăzi, cuvintele ei vin
să-ți r ăspund ă: nu numai c ă poate pluti – vîsle ște.

Constantin NOICA – „ Cuvînt împreun ă despre rostirea româneasc ă”
Bucure ști, Editura Humanitas, 1996, p227-231

Acest scurt pasaj eviden țiaz ă pe deplin importan ța împ ărt ăș irii
(cuminec ării) în orice proces de comunicare. Schimbul de sub în țelesuri
al ături de schimbul de mesaje, cu producerea de efecte asupra
participan ților, care r ămân cu ceva (cu un „rest”) în urma emisiei-
recep țion ării de con ținuturi codificate corespunz ător sus ține o consistent ă
perspectiv ă pro-social ă a acestui proces. Vehicularea de mesaje este un
stadiu primar al comunic ării care se des ăvâr șește la adev ăratul s ău
poten țial doar prin implica țiile sociale pe care le genereaz ă (rela ții,
asocieri, comunit ăți etc.). În spiritul acestei comunic ări complete,
vehiculatoare de con ținuturi și al ătur ătoare de oameni este conceput
întregul demers de fa ță .

18

3. De la defini țiile comunic ării la definirea sa

Definirea comunic ării reprezint ă fără îndoial ă o provocare înc ă
deschis ă, îndelung interpretat ă de o serie extins ă de teorii, paradigme și
studii provenind din mai multe areale știin țifice. Cu toate c ă în limbajul
comun această no țiune este foarte bine a șezat ă, în planul știin țific sunt în
continuare vehiculate foarte multe definiri paralel e, de și nu neap ărat
opozabile. Acest fapt reflect ă fie o imaturitate știin țific ă privind
identificarea unui enun ț atotcuprinz ător pentru no țiunea de comunicare,
fie interesul sc ăzut pentru a ajunge la o defini ție unic ă. Întrucât în știin țe
defini țiile sunt totu și valorizate și în general nu sunt promovate enun țuri
alternative, consider ăm c ă și în privin ța comunic ării lucrurile ar trebui s ă
stea la fel.
În aproape toate lucr ările știin țifice dedicate comunic ării exist ă un
spa țiu mai extins sau mai restrâns cu definirea acestei a unde aproape în
mod cutumiar se face referire la un studiu celebru realizat cu patru decenii
în urm ă de c ătre Frank E.X. Dance. Astfel, la începutul anilor ’ 70, în plin
avânt al televiziunii, dar cu 2 decenii înainte de popularizarea Internetului,
profesorul american F.E.X. Dance a realizat o foart e interesant ă analiz ă
de con ținut asupra unui volum de 95 de defini ții 2, cumulând 4560 de
cuvinte din care au fost extrase 15 componente conc eptuale distincte care
definesc comunicarea. Conform analizei efectuate, f oarte pu ține defini ții
con țin o singur ă clas ă conceptual ă, aproape toate con ținând dou ă sau mai
multe astfel de clase. Prezent ăm în continuare aceste 15 clase distincte
împreun ă cu câte o defini ție considerat ă de autor ca fiind mai elocvent ă
pentru dimensiunea respectiv ă (Dance, 1970: pp.204-208):

(1). simboluri, verbaliz ări, vorbire („symbols/verbal/speach”) :
Comunicarea este un schimb verbal de gânduri sau id ei (John B. Hoben,
„English Communication at Colgate Re-Examined”, Journal of
Communication 4: 76-86, 1954, p.77);
(2). în țelegere (understanding) : Comunicarea este procesul prin
care îi în țelegem pe al ții și ne facem în țele și de ei. Este dinamic ă, într-o

2 În articolul publicat în Journal of Communication în 1970 au fost analizate 95 de
defini ții, iar în cartea publicat ă în 1976 împreun ă cu Carl E. Larson, The
Functions of Human Communication , New York, au fost analizate 126 de
defini ții.

19
continu ă schimbare și adaptare la situa ția de ansamblu. (Martin P.
Andersen, What is communiction în „Journal of Communication” 9:5,
1959);
(3). interac țiune, rela ție, proces social (interaction, relationship,
social process) : Interac țiunea, chiar și la nivel biologic, este un proces de
comunicare; altfel, actele și procesele comune nu pot avea loc. (George
Herbet Mead, Mind, Self and Society , în „Sociology”, 3rd Ed., New York,
Harper and Row, 1963, p.107);
(4). reducerea incertitudinii (reduction of uncerta inity) :
Comunicarea apare din nevoia de reducere a incertit udinii, de a ac ționa
eficient, de a ap ăra sau înt ări Eu-l. (Dean C. Barnlund, „Toward a
Meaning-Centered Philosopy of Communication”, în Journal of
Communication 12:197-211, 1964, p.200);
(5). proces (process) : Comunicarea: transmiterea de informa ții,
idei, emo ții, abilit ăți etc. prin utilizarea de simboluri – cuvinte, imag ini,
figuri, grafice etc. Este actul sau procesul de tra nsmitere care este de
obicei numit comunicare . (Bernand Berelson and Gary Stainer, Human
Behavior , New York: Harcourt, Brace and World, 1964, p.254) ;
(6). transfer, transmitere, schimb (transfer/-trans mis-
sion/interchange) : Firul de leg ătur ă pare a fi ideea de a transfera ceva
de la un lucru sau o persoan ă la altul/alta. Uneori folosim cuvântul
comunicare pentru a ne referi la ceea ce este trans ferat, alteori pentru a
ne referi la mijloacele prin care se transfer ă, iar în alte situa ții pentru a
ne referi la întregul proces. În multe cazuri ceea ce este astfel transferat
continu ă s ă fie împ ărțit; dac ă transmit informa ții c ătre o alt ă persoan ă,
eu nu r ămân f ără ele, amândoi vom de ține acele informa ții. Astfel,
no țiunea de comunicare cap ătă și sensul de participare. Este sensul în
care persoanele religioase spun s ă comunic ăm (s ă împ ărt ăș im n.n.).
(A.J.Ayer, „What is Communication”, în Studies in Communication ,
Communication Research Centre, University College, London: Martin
Secker and Warburg, 1955, 11-28, p.12);
(7). leg ătur ă, uniune (linking/binding) : Comunicarea este
procesul care leag ă între ele p ărțile discontinue ale lumii vii. (Jurgen
Ruesch, „Technology and Social Communication”, în Communication
Theory and Research , Spring Field Ill, Charles C. Thomas, 1957, 452-81 ,
p.462);
(8). tr ăsătur ă comun ă (commonality) : Comunicarea este
procesul care face s ă fie comun pentru dou ă sau mai multe persoane ceea
ce a apar ținut unei singure persoane sau câtorva. (Alex Gode, „What is
Communication?”, Journal of Communication 9:5, 1959);

20
(9). canal, purt ător, mijloace, rut ă (channel, carrier, means,
route) :Mijloacele de a transmite mesajele militare, ordine le, ca telefonul,
telegraful, radio, curierul . (The American College Dictionary, New York,
Random House, 1964, p.244);
(10). replicarea amintirilor (replicating memories) :
Comunicarea este procesul de a atrage aten ția unei alte persoane cu
scopul de a replica amintiri. (F.A. Kartier and K.A. Harwood, „On
Definition of Communication” , Journal of Communication 3:71, 75, 1953,
p.73);
(11). r ăspuns discriminatoriu, modificarea comportamentului ,
răspuns, schimbare (discriminative response / behavio r modifying /
response / change) : Comunicarea este r ăspunsul discriminatoriu al unui
organism la un stimul. (S.S.Stevnes, „A Definition of Communication”,
Journal of Acoustical Society of America , 22: 689-90, 1950, p.689). Deci
spunem c ă are loc o comunicare între dou ă animale atunci când unul
dintre ele produce o schimbare chimic ă sau fizic ă în mediul înconjur ător
(=semnal) prin care influen țeaz ă comportamentul celuilalt animal .
(Hubert Frings, „Animal Communication” în Communication: Concepts
and Perspective , Washington D.C.: Spartan Books, 1967, 297-329,
p.297);
(12).stimul (stimuli) : Orice act de comunicare reprezint ă o
transmitere de informa ții sub forma unor stimuli discriminatorii, de la o
surs ă la un receptor . (Theodore M. Newcomb, „An Approach to the
Study of Communicative Acts” în Communication and Culture , New
York: Holt, Rinehart and Winston, 1966, 66-79, p.66 );
(13). inten ționalitate (intentional) : În general, comunicarea
vizeaz ă acele situa ții comportamentale în care o surs ă transmite un mesaj
către un receptor cu inten ția con știent ă de a-i influen ța comportamentul
acestuia. (Gerald A. Miller, „On Definig Communication: Anot her Stab”
în Journal of Communication, 16: 88-98, 1966, p.92);
(14). moment/situa ție (time/situation) : Procesul de comunicare
este unul de tranzi ție de la o situa ție structurat ă ca un întreg la alta,
urmând un model preferat. (Bess Sondel, „Toward a field theory of
communication” în Journal of Communication 6:147-53, 1956, p.148);
(15). putere (power) : comunicarea este mecanismul prin care este
exercitat ă puterea . (S. Schacter „Deviation, Rejection, and
Communication” in Journal of Abnormal and Social Psychology 46: 190-
207, 1951, p.191).

21
Dac ă am încerca s ă cumul ăm toate aceste clase conceptuale, am
ob ține o reprezentare generalizat ă asupra comunic ării, cum ar fi: o
interac țiune, rela ție (3), leg ătur ă, uniune, conector (5), procesualitate (6),
stimulare (12), inten țional ă (13) de transfer, transmitere (7), printr-un
canal, mijloc, rut ă (9) a unor simboluri, verbaliz ări (1) destinate
în țelegerii, recept ării (2), memor ării, stoc ării (10), pentru reducerea
incertitudinii (4), ob ținerea unui r ăspuns discriminatoriu (11), realizarea
unei comuniuni (8), exercitarea unei rela ții de putere (15) în timp și
spa țiu (14) .O astfel de concatenare contureaz ă o imagine descriptiv ă
foarte general ă asupra comunic ării îns ă cu o func ționalitate destul de
limitat ă (spre exemplu, din punct de vedere sociologic, dis tinc ția dintre
interac țiune și rela ție este una deosebit de complex ă).
Dintre cele mai întâlnite defini ții ale comunic ării red ăm în
continuare, selectiv, câteva exemple, pe care le co nsider ăm a fi mai
elocvente pentru o abordare sociologic ă a acestei no țiuni:
„În sensul cel mai general se vorbe ște de comunicare de fiecare
dat ă când un sistem, respectiv o surs ă influen țeaz ă un alt sistem, în spe ță
un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alterna tive, care pot fi
transmise prin canalul care le leag ă.” (C.E.Osgood, A vocabulary for
Talking about Communication , în Dr ăgan 1993, p.12).
„Comunicarea reprezint ă transferul de informa ții prin intermediul
mesajelor ” (Guiraud, Pierre, Langage et théorie de la communication , în
Haine ș, 1998, p.9).
„Un proces de emitere a unui mesaj și de transmitere a acestuia
într-o manier ă codificat ă, cu ajutorul unui canal c ătre un destinatar în
vederea recept ării ” (Vl ăsceanu, Mihaela, Comunicarea , în Zamfir,
Vl ăsceanu, 1993).
„Actul de comunicare se constituie ca un proces de t ransmitere a
informa țiilor, ideilor și sentimentelor, atitudinilor, opiniilor de la un
individ la altul, de la un individ c ătre un grup social și de la acesta la
altul. ” (Haine ș, 1998, p.8).
„Orice structur ă cultural ă, orice act individual care ține de
comportamentul social implic ă, într-un sens explicit sau implicit,
comunicare. ” (Sapir, Edward, 1930, Communication , în McQuail, 1999,
p.18).
„Schimbul de informa ții, de idei, intercomprehensiunea sunt
pentru societate tot a șa de importante ca și respira ția pentru organism. A
tr ăi în societate înseamn ă a comunica. ” (Voyenne, Bernard, 1962, La
presse dans la société contemporaine , în Haine ș, 1998, p.8).

22
„Nucleul semantic (primar al comunic ării) este reprezentat de
ideea de a reuni ceea ce este separat. Prin a comun ica și comunicare vom
în țelege (…) punerea în rela ție a spiritelor umane, sau altfel spus, a
creierelor umane. ” (Baylon, Mignot, 2000, p.10).
„Mecanismul prin care rela țiile umane exist ă și se dezvolt ă, adic ă
deopotriv ă toate simbolurile spiritului și mijloacele de a le transmite în
spa țiu și a le conserva în timp. ” (Charles Cooley, în Dr ăgan, 1993, p.12).
„Procesul stabilirii unei comuniuni sau identit ăți de reflec ții, idei,
concep ții între emi ță torul și receptorul mesajului prin intermediul unui
canal de comunica ții ” (Schram, Wilbur, 1995, Process and Effects of
Mass-Comunication , în Dobrescu, 1998, p.9).
„A comunica nu înseamn ă numai a emite și a primi, ci a participa
la toate nivelurile, la o infinitate de schimburi f elurite care se
încruci șeaz ă și interfereaz ă unele cu altele ” (Escarpit,1980, p.128)

Aceast ă prezentare de sintez ă este elocvent ă pentru o aproximare a
extensiunii volumului teoretic conturat în jurul no țiunii de comunicare.
Complementar, multitudinea disciplinelor angajate î n definirea și
interpretarea acestui subiect îi confirm ă importan ța sa intrinsec ă pentru
existen ța și manifestarea social ă a oamenilor. Dificult ățile întâmpinate în
consacrarea unui enun ț descriptiv exhaustiv (cu valen țe specifice
defini ției) nu influen țeaz ă îns ă derularea ca atare a acestui proces. Cu
toate acestea, este de dorit ca mai devreme sau mai târziu s ă fie elaborat ă
o definire unanim acceptat ă a comunic ării, integrând a ștept ările specifice
diverselor discipline interesate de acest subiect. Într-un capitol ulterior
vom încerca s ă complet ăm aceast ă serie extensiv ă de enun țuri cu o nou ă
propunere de definire, poate nu neap ărat mai complex ă, dar sigur mai
apropiat ă de spiritul sociologic.

23

4. Ce se în țelege în prezent prin comunicare? O micro-
cercetare sociologic ă

Pornind de la aceste interferen țe semantice privind în țelesul
termenului de comunicare am ini țiat un mic studiu sociologic în rândul
studen ților de la specializ ările sociologie, resurse umane și arhitectur ă atât
la nivelul licen ță , cât și master. Astfel, în perioada 15-30 octombrie 2014
am aplicat unui num ăr de 92 de subiec ți urm ătoarea întrebare: „Care sunt
primele 10 cuvinte sau idei care v ă vin în minte când v ă gândi ți la
cuvântul comunicare ?”. Am ob ținut astfel o baz ă de date cu 871
răspunsuri,între care se disting:verbal, verbalizare, vorbire (15,3%),
rela ție (7,7%), limbaj (4,9%), interac țiune (4%), în țelegere (3,4%), non-
verbal (3,2%), prietenie (3,2%), cunoa ștere (3,1%), informative (3%),
emi țător (2,3%), mesaj (2,3%), socializare (2,3%), empat ie (2,1%), IT
(2,1%), mass-media (2,1%), para-verbal (2%), grup ( 1,7%), receptor
(1,4%).

Răspunsurile înregistrate pot fi regrupate în 3 categ orii distincte,
definitorii pentru conceptul de comunicare: (i). co municarea ca vehiculare
de con ținuturi; (ii). comunicarea ca interac țiune social ă și (iii). r ăspunsuri
abstracte, metaforice. Din aceast ă perspectiv ă, la nivelul e șantionului
investigat comunicarea este definit ă astfel:

Comunicarea
vehiculare
comuniune
abstractizare

24

Se constat ă astfel, cum era de a șteptat, acordarea unei importan țe
semnificativ mai ridicate vehicul ării de mesaje în cadrul comunic ării fa ță
de punerea laolalt ă a fiin țelor sociale. Aceast ă situa ție poate fi explicat ă și
prin faptul c ă partea de vehiculare de mesaje este cea mai vizibi l ă, cu
rezultate concrete, punctuale și imediate. Partea de socializare pe care o
aduce implicit orice proces de comunicare este mult mai subtil ă, mai
discret ă și cu efecte pe termen mediu și lung. Astfel, într-un timp al
digitaliz ării vie ții cotidiene este cumva firesc ca vehicularea de me saje s ă
rămân ă în continuare cea mai spectaculoas ă, de și, în spatele scenei, tot
mai multe voci vorbesc de o înstr ăinare accentuat ă și de o alienare
profund ă generate tocmai de aceste minunate tehnologii de c omunicare.
Aceast ă distribu ție semantic ă o reg ăsim în majoritatea
discursurilor dedicate subiectului, poate chiar cu o orientare și mai
accentuat ă pe ideea de „vehiculare de informa ții”. A șa cum vom
demonstra în paginile urm ătoare, este o perspectiv ă nu doar eronat ă, ci și
foarte limitativ ă pentru complexitatea și profunzimea procesului în
deplin ătatea manifest ării sale.

25

5. Despre exclusivitatea comunic ării umane…

În rândurile urm ătoare vom încerca s ă facem un pas spre reducerea
incertitudinii în privin ța utiliz ării mult prea generalizat ă a conceptului de
comunicare. Din cele 15 clase de defini ții elaborate de Dance și
prezentate mai sus se poate promova omniprezen ța comunic ării în
realitatea înconjur ătoare. Practic, cel mai mic stimul din mediu poate fi
considerat comunicare, chiar dac ă este vorba de o reac ție de fotosintez ă
sau de lectura unui tratat într-o limb ă str ăin ă: „ Comunicarea nu este doar
apanajul oamenilor. Totul în Univers interac ționeaz ă. La fiin țe procesul
comunic ării este evident, în special când se face con știent – datorit ă
inteligen ței. ” (Grosseck, 2006: 3).Asumându-ne apriori limitele unei
viziuni particulare și particularizante, vom ini ția în acest capitol, pe baza
unor argumente ra ționale, un mod optim de în țelegere a comunic ării, prin
extinderea con ținutului acestui concept (adic ă a tr ăsăturilor specifice) și,
implicit, prin reducerea sferei sale (adic ă a ariei de acoperire sau, cu alte
cuvinte, restrângerea utiliz ării sale). Aceast ă în țelegere particularizat ă are
menirea de a genera o viziune distinct ă asupra comunic ării, oferind
totodat ă un cadru de analiz ă pertinent pentru demersul de fa ță .
Vom porni în analiza urm ătoare de la o premis ă arhicunoscut ă, pe
care o vom adopta pe baza unui ra ționament cât se poate de coerent și de
argumentat. Este vorba de extensiunea aplic ării no țiunii de comunicare în
realitatea înconjur ătoare. Pân ă la ce nivel se poate vorbi de comunicare în
universul ontic, în realitatea înconjur ătoare? Cât de mult se comunic ă în
afara speciei umane? Suntem îndrept ățiți s ă limit ăm comunicarea strict la
manifest ările umane? Avem, din punct de vedere logic, dou ă r ăspunsuri
posibile: da sau nu, adev ărat sau fals, 1 sau 0, exist ă sau nu exist ă
comunicare și în afara speciei umane. Vom opta, la început, pen tru a
doua variant ă: să presupunem c ă exist ă comunicare și în afara speciei
umane . Adic ă, s ă admitem c ă avem de-a face cu procese de comunicare,
similare cu cele desf ăș urate între oameni și în alte planuri ale existen ței.
Etologia aduce foarte multe exemple de comunic ări în cadrul diverselor
specii de vie țuitoare. Tot la nivelul anilor 1970, Serenco și Mortensen
elaborau o defini ție de aceast ă natur ă: „Comunicarea reprezint ă
răspunsul diferen țiat al unui organism la un stimul ”3 În știin ța
informatic ă, de asemenea, cuvântul comunicare este poate unul dintre cele

3Sereno, K.K. și Mortensen, C.D., 1970, Foundations of communication theory , în
Van Cuilenburg et al. 1998, p.25

26
mai banale și mai uzitate: comunicarea dintre computer și modem,
comunicarea wireless, comunicarea dintre un server și o sta ție în re țea etc.
Matematica a dezvoltat la rândul s ău modele ample de reprezentare a
comunic ării, ca vehiculare de mesaje, perfect cuantificabil e, între
terminale strict delimitabile cu feedback-uri predi ctibile ș.a.m.d.
Am putea considera c ă aceast ă perspectiv ă este perfect legitim ă. Se
formuleaz ă îns ă inevitabil o a doua întrebare: pân ă unde avem de-a face
cu procese de comunicare în realitatea înconjur ătoare? Exist ă vreo limit ă
în manifestarea viului pân ă la care avem comunicare și dup ă care avem
altceva (spre exemplu, transmitere)? Exist ă specii de vie țuitoare care
comunic ă și altele care doar transmit semnale sau stimuli? Se comunică
pân ă la nivelul primatelor? Sau al vertebratelor?Sau al plantelor?Sau al
organismelor pluricelulare? Evident, pe baza a ceea ce se cunoa ște în
prezent despre diversele specii de animale, o astfe l de born ă este
imposibil de a șezat, fapt ce extinde, inevitabil comunicarea în to t
universul ontic. Dac ă semnalele mai mult sau mai pu țin complexe
vehiculate între animale și între plante sunt comunicare, de ce nu ar fi și
cele din regnul mineral? Reac țiile substan țelor chimice (asocieri sau
disocieri), în diverse medii specifice nu ar trebui s ă se numeasc ă tot
comunicare? Experimentele recente realizate de Masa ru Emoto 4 au ar ătat
că apa cristalizeaz ă diferit în func ție de stimulii auditivi la care este
expus ă, generând cristale de ghea ță perfecte în urma „audierii” unor
melodii armonioase, cum ar fi Bach, în timp ce expu nerea la sunete mai
„agresive”, destructurante, gen heavy-metal generea z ă cristale imperfecte,
urâte. De și experimentele sale au fost contestate de savan ți pozitivi ști, în
esen ță fenomenul poate fi asociat cu vehicularea unor mes aje.
Mai mult, dac ă deplasarea unui semnal electric între dou ă
dispozitive circumscrie procesul de comunicare (s ă zicem informatic ă),
de ce deplasarea unui tren de c ălători între dou ă localit ăți nu poate fi
considerat ă un proces similar? Oare ploaia nu poate fi de asem enea
considerat ă o comunicare transmis ă de nori solului? Avem emi ță tori
(norii), mesaje (picuri de ploaie), destinatar (sol ul), canal (atmosfera) și
chiar feedback (cea ța care se ridic ă dup ă ploaie). Se ajunge astfel dincolo
de orice limit ă acceptabil ă, chiar dincolo de limita ridicolului, iar no țiunea
analizat ă practic se dilueaz ă și se desfiin țeaz ă. Comunicarea înseamn ă și
vehiculare sau transmitere, dar nu orice vehiculare sau transmitere este
comunicare. În viziunea unei comunic ări cvasi-generalizate în mediul
ambiant se renun ță practic tocmai la miracolul pe care îl produce asu pra

4Mai multe detalii pot fi consultate la: http://www. masaru-
emoto.net/english/index.html

27
omului prin transformarea sa dintr-o fiin ță biologic ă într-o atât de
spectaculoas ă și complex ă fiin ță social ă.
Uniunile realizate la nivelul speciei umane pe baza și în timpul
proceselor de comunicare sunt total incomparabile c u diversele forme de
simbioze întâlnite la alte specii de vie țuitoare. Complexitatea procesului
în sine și a con ținuturilor implicate la nivelul oamenilor (resurse
psihologice, experien ță asociativ ă, capacit ăți de abstractizare, de gândire,
de con știentizare, inten ționalitate, modelare socio-cultural ă, utilizarea de
coduri și simboluri, condi ționarea comportamental ă pe termen scurt sau
lung, feedback etc.) sunt cu mult mai avansate fa ță de alte specii.
Comunicarea implic ă un transfer și acest lucru este identificabil și în alte
planuri ale realit ății, dar sub nicio form ă nu poate fi redus la acesta. Exist ă
în realitatea înconjur ătoare manifest ări asem ănătoare comunic ării umane,
dar mult mai pu țin consistente și, mai ales, fundamentate pe instincte și pe
comportamente înv ățate mecanic.
Pe baza a ceea ce se cunoa ște pân ă în prezent, factorul care poate
legitima o astfel de disjunc ție categoric ă (vehiculare de mesaje în
universul non-uman vs. comunicare deplin ă la om) este con știin ța.
Aceasta, în țeleas ă ca o capacitate de autoactualizare , adic ă de a ști în
permanen ță cine sunt și încotro doresc s ă m ă îndrept, nu a fost pus ă în
eviden ță la celelalte vie țuitoare. Astfel, schimburile de mesaje derulate
între acestea se bazeaz ă exclusiv pe manifestarea unor stimuli, totul
desf ăș urându-se aici și acum. La nivelul speciei umane, factorul con știin ță
împov ăreaz ă fiecare existen ță cu o multitudine de amintiri, de
resentimente, de nostalgii, dar și de ambi ții, de aspira ții, de vise care
modeleaz ă în mod evident o comunicare eliberat ă de o schem ă liniar ă
simplificatoare de gen stimul-r ăspuns sau cauz ă-efect.Afirmând
astfelexplicit deta șarea de orice abordare antropocentric ă și asumându-ne
apriori toate criticile unei astfel de distinc ții, sus ținem restrângerea
no țiunii de comunicare la specia uman ă, dac ă nu a întregului proces, cel
pu țin a formei maxime posibile a acestuia. Comunicarea în deplin ătatea sa
nu se poate realiza decât la nivelul speciei umane, în afara acesteia
putându-se vorbi doar de vehiculare de mesaje. O as tfel de precizare are
meritul de a accentua rigurozitatea con ținutului semantic și implicit de a
restrânge utilizarea excesiv ă a acestei no țiuni. Comunicarea nu poate fi
redus ă la o simpl ă vehiculare sau la o rela ție de tip stimul-r ăspuns, ci este
un proces amplu, profund, eminamente uman, modelat socio-cultural,
generat pe baza unui exerci țiu de voin ță , con știin ță , ra țiune și cu
implica ții complexe asupra receptorului.

28

6. O nou ă defini ție: comunicarea – un concept multi-level

Pe baza tuturor acestor considerente se poate form ula explicit
necesitatea elabor ării unei noi defini ții a comunic ării care, pe de o parte,
să ofere un con ținut acoperitor pentru esen ța procesului, dar, în acela și
timp, s ă rezolve și dilema raportului între vehiculare și comuniune. Este
evident faptul c ă multitudinea de definiri paralele existente în pre zent
exprim ă tocmai o insuficient ă maturitate în teoretizarea no țiunii de
comunicare. De asemenea, discrepan ța între vehicularea mecanic ă și
automat ă de mesaje pe care o reg ăsim și în regnul animal și în aria
obiectelor și profunzimea extraordinar ă a implica țiilor pe care
comunicarea o genereaz ă la nivelul omului ridic ă o serie întreag ă de
întreb ări privind aria de acoperire a conceptului.
Plecând de la aceste considerente și subscriind viziunii lui Niklas
Luhmann privind rolul de baz ă al comunic ării în existen ța și manifestarea
sistemelor sociale,propunemurm ătoarea defini ție:

COMUNICAREA este un proces multi-level care (i). po rne ște
de la vehicularea mecanic ă de con ținuturide diferite
complexit ăți, verbale sau nonverbale între dou ă terminale
interconectate printr-un canal și utilizând un sistem de
codificare compatibil, (ii) se dezvolt ă prin împ ărt ășirea de
sensuri, cogni ții și emo ții asociate explicit sau implicit cu
mesajele vehiculate, și(iii) ajunge s ă se des ăvâr șeasc ă prin
generarea de experien țe sociale comune, bazate tocmai pe
aceste al ătur ări, cu efecte socializatoare pentru cei implica ți.

O prim ă noutate pe care o aduce aceast ă defini ție este ideea de
concept multi-level (multi nivel). Aceasta înseamn ă c ă exist ă mai multe
planuri succesive de realizare a procesului de comu nicare, planuri
structurate ierarhic de la simplu la complex. Cu al te cuvinte, comunicarea
începe ca o simpl ă vehiculare de mesaje între dou ă terminale
interconectate printr-un canal și capabile s ă codifice și s ă decodifice
corespunz ător con ținuturile transmise și recep ționate. La acest nivel (s ă
spunem, mecanic ) schimbul de mesaje se poate realiza între oameni, între
animale și chiar între obiecte (tehnologice sau nu). Este un nivel foarte
apropiat de ideea de vehiculare, de punere în circu la ție a oric ărui tip de
mesaj, indiferent de con ținut și de implica ții.

29
La urm ătorul nivel apar semnifica țiile, sensurile, cogni țiile și
emo țiile împ ărt ășite, de data aceasta doar între organisme vii. Aces t al
doilea nivel îl presupune pe primul, dar aduce în p lus o palet ă de
reprezent ări simbolice asociate con ținuturilor vehiculate pe palierul
mecanic. Mesajul nu mai este relevant în sine, prin simpla sa prezen ță, ci
devine definitoriu ceea ce con ține acesta, atât din punct de vedere
informa țional, câtmai ales emo țional. Acest al doilea nivel poate fi
denumit simbolic .
În fine, un al treilea palier pe care func ționeaz ă comunicarea în
deplin ătatea sa este cel asociativ, cel prin care se gener eaz ă experien țele
comune rezultate din primele dou ă etape. Acest al treilea nivel apar ține
exclusiv speciei umane și puncteaz ă o component ă deosebit de complex ă
și de important ă a comunic ării: generarea de resurse sociale. Ceea ce
rezult ă prin împ ărt ășirea de sensuri și semnifica ții, ca experien ță
socializant ă comun ă nu poate fi deta șat de procesul de comunicare prin
care s-a realizat. Vom denumi acest al treilea nive l conceptual.

Aceast ă defini ție are meritul de a plasa comunicarea pe un spectru
de realizare extins, cu includerea atât a nivelului nonuman unde ia forme
preponderent mecanice și neelaborate, cât și a nivelului uman,unde se
des ăvâr șește în deplin ătatea complexit ății sale. Punerea laolalt ă a tuturor
celor trei paliere de realizare – mecanic, simbolic și conceptual – sub
forma unui concept multi-nivel reprezint ă o solu ție fiabil ă și eficient ă
pentru dep ășirea dificult ăților paradigmatice resim țite în leg ătur ă cu acest
concept. Vorbim astfel de o form ă incipient ă de comunicare unde se pot
include și vehicularea de semnale între obiecte, urmat ă de un schimb de
simboluri, cogni ții și emo ții unde sunt incluse și manifest ările nonumane
lipsite de con știin ță, dintre animale, pentru a ajunge la manifestarea
deplin ă a acestui concept în toat ă complexitatea sa.

30

7. Componentele comunic ării: E-mesaj-R

Din defini țiile prezentate mai sus, putem eviden ția o serie de
particularit ăți specifice procesului de comunicare. În primul rân d toate
aceste formul ări promoveaz ă, presupun sau implic ă existen ța a trei
componente fundamentale:

emi ță tor – Autorul (generatorul) unui con ținut simbolic, elaborat pe baza
unui cod specific și transmiscu ajutorul unui canal c ătre unul sau mai
mul ți receptori, în vederea inform ării și/sau ob ținerii unei reac ții
comportamentale din partea acestuia/acestora.

mesaj – Un ansamblu de con ținuturi simbolice, uneori cu valen țe de
informa ție, vehiculat printr-un proces de vehiculare între dou ă repere
capabile s ă utilizeze un sistem compatibil de coduri.

receptor – Reperul final în desf ăș urarea transferului de con ținuturi
simbolice, care prin descifrarea mesajului realizea z ă o „des ăvâr șire” a
procesului de comunicare, adoptând o reac ție comportamental ă adecvat ă
elementelor receptate.

Astfel, vorbim de comunicare ori de câte ori emiter ea de c ătre un
actor social a unui mesaj codificat corespunz ător și vehiculat printr-un
canal specific este receptat ă de c ătre un destinatar capabil s ă decodifice și
să interiorizeze par țial sau total con ținutul recep ționat. Remarc ăm faptul
că emiterea unui mesaj este independent ă de recep ționarea sa și astfel nu
orice emisie devine automat comunicare. Practic uni versul emiterilor
noastre este semnificativ mai mare decât universul comunic ărilor în care
suntem implica ți. De asemenea, remarc ăm faptul c ă interiorizarea unui
mesaj este o variabil ă continu ă, adic ă în țelegerea mesajului receptat se
poate realiza în grade diferite.
Manifestarea concomitent ă a acestor trei elemente principale
(emi țător, mesaj și receptor) genereaz ă și urm ătoarele componente
structurale care condi ționeaz ă existen ța comunic ării (Silbermann, A.,
1981, Communication de masse , în Dr ăgan, 1996, p. 11):

rela ție între cel pu țin dou ă entit ăți sociale – indivizi, grupuri etc.;

capacitatea de a emite semnale;

capacitatea de a recepta semnale;

construirea mesajelor prin utilizarea de semnale, s emne și simboluri;

accesul la un canal (mijloc sau suport al comunic ării);

31

asigurarea unui izomorfism al semnifica țiilor (necesar pentru
recep ționarea corect ă a mesajelor).

La acest nivel se pot formula dou ă condi ții sine-qua-non pentru
existen ța oric ărui proces de comunicare (Zamfir, Vl ăsceanu, 1993):

existen ța mesajului – acesta se afl ă la baza procesului
comunica țional și reprezint ă un ansamblu elaborat de semne și semnale
structurate într-o form ă simbolic ă. Ca precizare suplimentar ă, nu este
vorba îns ă de orice con ținut abstract menit s ă fie recep ționat la un termen
neprecizat. Pentru a deveni mesaj , un astfel de con ținut trebuie s ă fi fost
deja recep ționat și interiorizat de c ătre receptor. Transformarea unui
con ținut abstract într-un mesaj este condi ționat ă de coparticiparea
emi ță torului și receptorului, afla ți într-o proximitate interac țional ă (având
posibilitatea de a dezvolta o interac țiune social ă direct ă sau mediat ă). Este
vorba astfel de o condi ție complex ă care presupune implicit conectarea
celor dou ă terminale (emi ță tor și receptor) cu ajutorul unui canal și
manifestarea actului inten țional de emitere a unui con ținut în vederea
recept ării.

compatibilitatea codurilor folosite de emi ță tor și receptor.
Aceasta este invers propor țional ă cu alterarea (distorsionarea) mesajului și
poate lua valori de la un minim absolut (0%) pân ă la un maxim absolut
(100%). Compatibilitatea codurilor este o condi ție sine-qua-non pentru ca
acel con ținut simbolic s ă nu r ămân ă un simplu semnal din mediul
înconjur ător.
Pe de alt ă parte, atingerea celor dou ă valori extreme ale
compatibilit ății codurilor deschide un alt subiect de analiz ă. În primul caz,
dac ă avem de-a face (teoretic) cu o compatibilitate de 0% practic nu se
poate realiza comunicarea, receptorul neavând nicio abilitate de a recepta
mesajul respectiv (nici m ăcar ca simpl ă prezen ță a acestuia). Este cazul
ini țierii unei transmiteri care nu poate fi recep ționat ă de un destinatar
(spre exemplu, verbalizarea unui mesaj c ătre o persoan ă f ără sensibilit ăți
auditive și vizuale minimale necesare pentru sesizarea ini țierii
comunic ării). La cealalt ă extrem ă, atingerea unei compatibilit ăți depline a
codurilor implic ă existen ța unei identit ăți depline între cei doi actori
sociali implica ți (profil de personalitate, experien ță asociativ ă, un model
socio-cultural absolut identice). Acest lucru este evident imposibil,
unicitatea individului fiind un fapt de necontestat . Singura situa ție în care
s-ar putea formula premisa unei identit ăți depline între emi ță tor și
receptor este cea aferent ă comunic ării intrapersonale. De și avem de-a face
cu aceea și persoan ă și acela și set de parametri psiho-socio-culturali și, în

32
acest caz, devenirea suportat ă de individul respectiv, pe parcursul
derul ării procesului de comunicare din forul s ău interior permite
estimarea unei modific ări, chiar și minimale (sau „microscopice”) în
sistemul de coduri de ținute înainte de formularea mesajului și dup ă
recep ționarea (sau con știentizarea) sa ca atare. Spre exemplu, exist ă o
diferen ță semnificativ ă între starea ini țial ă și cea final ă, atunci când într-o
comunicare intrapersonal ă apare o tr ăire intens ă sau o emo ție de genul
„am pierdut actele” sau „am câ știgat la loto”.
Concluzionând, procesul de comunicare este substan țial legat de
existen ța unui mesaj care nu doar este vehiculat între cele dou ă
terminale,ci este și în țeles ca atare. Acesta poate fi considerat nivelul d e
baz ă pentru derularea oric ărui proces de comunicare, indiferent de planul
universului ontic.Pe lâng ă emi țător, mesaj și receptor în orice proces de
comunicare mai reg ăsim:

– codificarea/decodificarea : reprezint ă procesul de „împachetare”
respectiv „despachetare” a con ținutului destinat vehicul ării într-un
ansamblu de semne specifice unui limbaj predefinit. Rezultatul codific ării
este mesajul preg ătit pentru a fi transmis și recep ționat. Utilizarea
neadecvat ă a codurilor (fie din necunoa ștere, fie din neaten ție, fie din
întâmplare) poate determina o perturbare a recept ării mesajului respectiv,
cu consecin țe imediate asupra celor implica ți.

– canal: reprezint ă suportul fizic de vehiculare a mesajului (aerul
pentru vibra ția sonor ă, hârtia pentru textul tip ărit etc.). Exist ă o dezbatere
extins ă privind distinc ția între canal, mediu, medium, dar cert este c ă toate
fac referire la suportul mesajului într-un proces d e comunicare. Urmând
paradigma tehnologic ă a lui Marshal McLuhan cu celebra sintagm ă
mediumul este mesajul practic, ceea ce con ține și ceea ce este con ținut nu
pot fi separate. Cu alte cuvinte, un mesaj alc ătuit și difuzat în format
tip ărit va genera un altfel de comunicare și alte efecte fa ță de un suport
audio-video. Asupra acestor aspecte vom reveni.

– feedback : reprezint ă reac ția sau conexiunea invers ă, reprezint ă o
continuare fireasc ă a oric ărui proces de comunicare și este evident generat
de modul în care este recep ționat mesajul. Practic, feedback-ul poate s ă
fie un alt proces de comunicare (verbal ă sau nonverbal ă), un
comportament sau chiar absen ța oric ărui gest exterior. Orice proces de
comunicare presupune cu necesitate și existen ța unui feedback, indiferent
de forma acestuia. O exemplificare elocvent ă în acest sens este situa ția de

33
comunicare interpersonal ă direct ă în care receptorul nu schi țeaz ă nici un
gest în urma recep țion ării mesajului. Dac ă emi țătorul prevede o posibil ă
astfel de reac ție, atunci lucrurile r ămân a șa. Dac ă dimpotriv ă, emi țătorul
așteapt ă o form ă de manifestare, atunci absen ța reac ției din partea
receptorului îl va face s ă considere c ă acesta nu a auzit mesajul și îl va
repeta. De aici rezult ă și o alt ă caracteristic ă a feedback-ului într-un
proces de comunicare: reac țiile receptorului reprezint ă o confirmare a
primirii în condi ții optime a mesajului transmis.

– bruiaj tehnic :reprezint ă o alterare fizic ă a mesajului datorit ă unor
interferen țe de aceea și natur ă cu profilul canalului utilizat: zgomotul
pentru vorbire, lumina pentru textul tip ărit, pierderea semnalului pentru
telefonia mobil ă ș.a.m.d. Bruiajul tehnic apare ca o interven ție extern ă
asupra procesului de comunicare afectând fidelitate a recept ării mesajelor
(pân ă la pierderea lor total ă).

– bruiaj semantic :reprezint ă o alterare a sensului aferent mesajului
vehiculat, fie datorit ă unei disonan țe cognitive a receptorului, fie datorit ă
unor comunic ări alternative. Practic, este vorba de a refuza con știent, total
sau par țial, un mesaj datorit ă contradic ției acestuia cu un set de cuno știn țe
anterioare sau datorit ă recep țion ării mai multor mesaje concurente din
procese de comunicare paralele. Bruiajul semantic g enereaz ă și un efect
de diminuare a credibilit ății asupra sursei.

– context :reprezint ă o variabil ă în general ignorat ă în modelarea
comunic ării,dar deosebit de important ă pentru acurate țea și
particularitatea procesului. Contextul socio-cultur al în care se desf ășoar ă
comunicarea amprenteaz ă într-o manier ă covâr șitoare alc ătuirea mesajului,
lansarea interac țiunii, tipurile de coduri utilizate, modalitatea de r ăspuns
și consecin țele întregului proces. Pentru a exemplifica relevan ța
contextului este suficient s ă ne gândim la dou ă situa ții de comunicare de
grup, una în timpul unui conflict armat (r ăzboi) și una de colegi de munc ă.
Este evident faptul c ă în primul caz lucrurile absolut banale pot c ăpăta
intensit ăți neb ănuite cu profunde consecin țe pe parcursul întregii vie ți, în
timp ce în al doilea caz comunicarea de grup poate fi limitat ă la elemente
superficiale, depersonalizate și f ără efecte remarcabile.

Pentru o mai bun ă eviden țiere a acestor componente prezent ăm în
continuare dou ă modele ale comunic ării pe care le consider ăm mai
elocvente, modelul matematic generalizat și modelul Hulett

34
(interac ționismul simbolic). La nivelul anilor ’80 reprezent area
matematic ă a fost elaborat ă prin integrarea unor componente specifice
disciplinelor socio-umane (elementele de factur ă semantic ă: codificare,
decodificare și bruiaj), corectând astfel par țial caren țele variantelor
ini țiale. Un exemplu în acest sens este oferit de modelul matematic
generalizat (sau avansat) realizat de William Leiss (Dr ăgan, 1996, p.17).

Aceasta este o reprezentare clasic ă a comunic ării, bazat ă pe modelul
Shannon&Weaver și incluzând într-o manier ă explicit ă toate
componentele precizate mai sus. Din gama modelelor mai complexe am
re ținut Modelul Hulett , elaborat sub auspiciile interac ționalismului
simbolic, centrat pe eviden țierea proceselor de codificare-emisie și
receptare-decodificare . În viziunea acestui model, un mesaj nu are o
semnifica ție intrinsec ă, ci reprezint ă doar un model de semnale codificate
(Dr ăgan, 1996, 35). Cu alte cuvinte, sensul nu este vehiculat între
participan ții la un act de comunicare, el de ținând o dubl ă dimensiune: (i.)
condi ționare a alc ătuirii mesajului și (ii.) indicator final al eficien ței
acesteia, ob ținut prin în țelegerea (comprehensiunea) mesajului recep ționat.
Într-o prezentare schematic ă acest model poate fi reprodus astfel:

Destinatar
Surs ă de
informare emi ță tor receptor bruiaj tehnic codificator semantic
decodificator semantic bruiaj semantic feedback

35

Astfel, manifestarea unui stimul sau activarea unui element
motiva țional determin ă o evaluare a reac țiilor posibile pentru ini țierea
unei ac țiuni (comunica ționale). Aceasta se constituie la rândul s ău într-un
stimul sau o motiva ție pentru receptor (alter) care se angajeaz ă, de
asemenea, într-o ac țiune instrumental ă reflectat ă în sau printr-un
eveniment în mediul ambiant. În modelul lui Hulett, un element foarte
important este reprezentat de feedback, manifestat la nivelul intrapersonal
în estimarea reac țiilor posibile (atât ale emi ță torului, cât și ale
comunicatorului), cât și la nivel interpersonal.

feedback
intrapersonal feedback
intrapersonal
Alter feedback interpersonal stimul – motiva ție
estimarea intrapersonal ă
a reac țiilor posibile
stimul – motiva ție ac țiune
instrumental ă Ego
eveniment în
mediul ambiant estimarea intrapersonal ă
a reac țiilor posibile
ac țiune
instrumental ă

36

8. Caracteristicile comunic ării

Comunicarea reprezint ă o no țiune intens analizat ă de disciplinele
socio-umane. Pân ă în prezent au fost dezvoltate mai multe perspectiv e de
abordare, de la arealul psihologic, aferent procese lor și reac țiilor
desf ăș urate, la nivelul personalit ății pân ă la arealul sociologic și
antropologic al structur ării asociative și al devenirii umane (Dobrescu,
1998, p.9):

Psihologic procesul prin care individualit ățile percep stimuli și
reac ționeaz ă diferen țiat, în func ție de con ținutul și
consisten ța lor;
simbolurile gândirii și modalit ățile aferente de difuzare și
conservare;
raporturile interpersonale implicând o comuniune sa u
fuziune a con știin țelor;
mecanismul prin care rela țiile umane exist ă și se dezvolt ă;
Sociologic formele de rela ționare social ă în care exist ă o participare
con știent ă a indivizilor și grupurilor;

Într-o prezentare de sintez ă, teoriile aferente procesului
comunic ării se pot grupa în func ție de urm ătoarele întreb ări (McQuail,
1999, 68):

Psihologic
Sociologic De ce comunic ăm? Care este
semnifica ția situa ției
de comunicare? Care este rela ția
dintre participan ți?
behaviorismul
extrem condi ționare; instinct reac ție determinat ă
de sistem par țial ă; mecanic ă
socio-psihologia reducere a tensiunii;
orientare c ătre mediu experien ța tensiunii
disconfortului func țional ă;
instrumental ă
holistic ă
sistemul social atingerea unor obiective
recunoscute prin
mijloace acceptate o situa ție de alegere
între scopuri și
mijloace complementaritate
definit ă institu țional
interac ționismul
fenomenologic exprimarea liberei
alegeri; ac țiunea asupra
mediului ocazie de inovare și
crea ție inter-subiectiv ă,
negociabil ă

37
Toate aceste r ăspunsuri paradigmatice relev ă complexitatea și
varietatea proceselor și con ținuturilor angajate între actori sociali (indivizi
sau grupuri) afla ți într-o secven ță de comunicare.

În direct ă corelare cu cele prezentate mai sus, Thomas Luckma nn
elaboreaz ă dimensiunile comunic ării, adic ă un set de caracteristici care se
întâlnesc la orice proces de comunicare (Dr ăgan, 1996: p. 38):

socialitatea – comunicarea este o manifestare eminamente
asociativ ă. Implicarea în comunicare presupune sine-qua-non o rientarea
către cel ălalt. Este imposibil de imaginat un proces de comun icare non-
asociativ ă.Inclusiv în cazul comunic ării intrapersonale este prezent ă
modelarea socio-cultural ă prin intermediul codurilor achizi ționate (f ără
achizi ția unui limbaj și a unui sistem de reprezent ări și simboluri, printr-
un proces de socializare, este dificil de identific at procese veritabile de
comunic ări intrapersonale);

reciprocitatea – reprezint ă alternan ța reac țiilor. Rolul de emi ță tor
și cel de receptor sunt interschimbabile, în general f ără un efort deosebit.
Dac ă o persoan ă poate emite un mesaj în mod necesar îl poate și
recep ționa (exceptând evident cazurile patologice). Dac ă putem s ă citim
într-o limb ă str ăin ă, atunci în mod necesar vom putea și s ă scriem. Mai
mult, în mod necesar, în orice proces de comunicare exist ă și un feed-
back, mai mult sau mai pu țin vizibil, mai consistent sau mai inconsistent,
direct sau indirect. Emiterea unui mesaj se face vi zând receptarea sa de
către un destinatar pre-definit. În extremis, feedbac k-ul minimal
eviden țiabil în orice proces de comunicare este reprezenta t de
convingerea emi ță torului c ă mesajul transmis a fost recep ționat . Aceast ă
convingere se poate baza atât pe o confirmare direct ă, exprimat ă ca atare
de c ătre receptor (verbal sau nonverbal), cât și prin adoptarea unei
anumite conduite sau, în anumite situa ții, chiar prin absen ța oric ărei
modific ări comportamentale, numai pe simpla supozi ție a compatibilit ății
codurilor și a existen ței unei capacit ății receptive (din partea emi ță torului).
Evident, dac ă mesajul respectiv nu ajunge la destinatar, practic nu se
realizeaz ă procesul de comunicare (r ămâne o simpl ă emisie). Alternan ța
rolurilor de emi țător-receptor între participan ții la un act de comunicare îi
confer ă acestuia cursivitate, continuitate și coeren ță transformându-l într-
o veritabil ă procesualitate.

38

abstrac ția – capacitatea de a implica elemente abstracte,
simbolice, transcendente, elaborate f ără o raportare direct ă la realitatea
înconjur ătoare. Este o dimensiune care accentueaz ă deta șarea între forma
complet ă de comunicare realizat ă la nivel uman și celelalte tipuri de
vehicul ări de mesaje de la nivelul nonuman. Abstractizarea vizeaz ă
includerea în procesul de comunicare a unor con ținuturi care fac referire
la un alt timp și la un alt orizont ontic, construit pe baz ă de simboluri si de
modele culturale uneori semnificativ îndep ărtate de realitatea
înconjur ătoare. Aceast ă dimensiune înt ăre ște ideea c ă un proces de
comunicare deplin ă nu poate fi redus la o schem ă liniar ă de stimul-
răspuns sau cauz ă-efect specific ă lumii animale sau sistemelor nonvii.

inten ționalitatea – reprezint ă angajarea motivat ă, con știent ă, pe
baza unei decizii personale privind mai multe varia bile: destinatar/i,
momentul realiz ării, con ținuturile incluse în mesaj, codurile utilizate,
canalul folosit etc. Fiind un proces inten ționat, comunicarea transcende
orizontul manifest ărilor instinctive sau al reac țiilor mecanice la un stimul
specific. Fiind o fiin ță con știent ă, omul se implic ă inten ționat în diverse
procese de comunicare, în func ție de activitatea specific ă, de contextul
social de realizare de diverse alte particularit ăți ale stilului propriu de
via ță.

39
9.Școala de la Palo Alto ș i axiomele comunic ării. Adăugiri
necesare
De asemenea, o alt ă perspectivă deosebit de util ă, necesară a fi
abordată la acest nivel prive ște contribuția adusă în domeniu de Școala de
la Palo Alto, binecunoscutele axiome ale comunic ării elaborate de Paul
Watzlawick, J.Helmick Beavin și Don D. Jackson (Dinu, 1997: 99-108):
A1. Noncomunicarea este imposibil ă. – Acest prim enun ț vizează
omniprezența comunicării în orice context asociativ, cel pu țin sub forma
comunicării nonverbale. Constatând prezen ța celorlalți, recepționăm în
mod inevitabil și diverse caracteristici ale acestora, de la parametrii socio-
demografici pân ă la atitudini, vestimenta ție, starea psihic ă și cea de
sănătate. Axioma are valabilitate doar în raport direct cu acest context
social, în absen ța unor receptori poten țiali fiind vorba doar de emisii de
mesaje nonverbale. Într-un mediu cu totul izolat, nu putem vorbi totu și de
comunicare pentru că practic nu are cine să ne recepționeze. Ceea ce
formulează însă tacit acest enunț vizeaz ă comunicarea neplanificat ă și
poate chiar neinten ționată la care ajungem la un moment dat prin
interiorizarea unor jocuri de rol și poate chiar cu ajutorul rutinei. De multe
ori nu conștientizăm sau nu acord ăm prea mare aten ție la ceea ce
transmitem celor din jur prin limbajul trupului, prin vestimenta ție și prin
gestică. Cu toate acestea, prezen ța celorlalți ca receptori confirm ă
angrenarea noastr ă într-un proces de comunicare permanent chiar f ără a
verbaliza nimic. Cu alte cuvinte, în preajma celorlal ți nu putem s ă
devenim invizibili.
A2. Comunicarea se desf ășoară la două niveluri: informa țional
și relațional – mesajul pus în circula ție la nivel informa țional este
decodificat și în funcție de „indicațiile de interpretare” pe care le con ține.
Acestea reprezint ă practic semnale adaptate la secven ța respectivă prin
care sunt puse în eviden ță și anumite conota ții afective, emo ționale și
valorice, adică tonalitatea discursului.Indica țiile de interpretare reprezint ă
elemente de metalimbaj și interferează direct cu contextul comunic ării.
Astfel, în orice proces de comunicare este important și ce se spune și cum
se spune, dimensiunea social ă fiind considerat ă la fel de relevant ă ca
dimensiunea informa țională. Această axiom ă retrage procesul de
comunicare din zona nonviului. Este imposibil de imaginat o rela ție între
două computere sau între un computer și o imprimantă. Deși vorbim de

40
un foarte extins și complex univers al tehnologiei informatice și de
comunicare, aceasta se constituie exclusiv ca un su port mediator între
utilizatori umani. Expresiile de genul „porturi de comunicarea”,
„comunicare client-server”, „comunicarea cu router- ul” sunt doar câteva
exemple de utilizare abuziv ă a termenului comunicare printr-o echivalare
arbitrar ă cu cel de vehiculare .

A3. Comunicarea este un proces continuu ce nu poate fi tratat în
termeni de cauz ă-efect sau stimul-r ăspuns . Orice încercare de a
descompune o situa ție de comunicare în secven țe distincte și clar
delimitabile are doar un caracter artificial și analitic. Procesul în sine
prezint ă o continuitate natural ă, o fluen ță și o cursivitate implicite.
Schimbul de mesaje între participan ți se desf ășoar ă pân ă la epuizarea
subiectului sau atâta timp cât este necesar. Extr ăgând o singur ă secven ță
E-msj-R dintr-un astfel de schimb nu o putem în țelege pe deplin f ără s ă
ne raport ăm la ansamblul din care face parte. Aceast ă axiom ă mai aduce o
înt ărire a no țiunii de comunicare prin separarea acesteia de mani fest ările
instinctive și comportamentele mecanice. De și uneori comunic ăm ca
reac ție la un stimul sau ca o manifestare cauzat ă de un impuls, procesul
îns ă nu este sub nicio form ă simplificabil atât de mult. Devenirea
individului ca fiin ță social ă este rezultatul de sintez ă al tuturor secven țelor
de comunicare în care a fost antrenat. Parafrazându -l pe Bergson,
comunic ăm implicând întregul nostru trecut, inclusiv zestre a sufleteasc ă
originar ă.5

A4. Comunicarea îmbrac ă fie o form ă digital ă, fie una analogic ă.
Cele dou ă no țiuni, dezvoltate în teoria matematic ă, delimiteaz ă dou ă
tipuri majore de mesaje: cu distribu ție dihotomic ă, implicând exclusivist
dou ă variante posibile (corespunz ătoare versiunii digitale, 0 sau 1) sau cu
o distribu ție extins ă de variante (forma analogic ă). Aceast ă nuan țare
eviden țiaz ă distinc ția dintre: (i) situa țiile univoce – majoritatea cuvintelor
dintr-o limb ă de țin acela și sens pentru utilizatorii s ăi, spre exemplu
prieten , ploaie , conflict și (ii) situa țiile echivoce – obiectele atitudinale ,
tonalit ățile, mimica, gestica și alte elemente variabile în func ție de context,
spre exemplu fac bine , afar ă este cald . Mesajele de tip digital (care au un
sens clar) implic ă o decodificare mai u șoar ă, în timp ce con ținuturile

5Henri Bergson (1914) L'évolution créatrice . Paris: Alcan, p.5-6, apud Dinu,
1997: 101 – „gândim numai cu o mic ă parte din trecutul nostru, dar cu întregul
nostru trecut, inclusiv cu zestrea sufleteasc ă originar ă, dorim și ac țion ăm”.

41
analogice presupun apelarea la un context specific pentru a nu altera
sensul vizat.

A5. Comunicarea este ireversibil ă. Realizarea ca atare a unei
secven țe de comunicare nu poate fi revocat ă, efectele produse, oricât de
minimale ar fi acestea, sunt ireversibile. O persoa n ă angajat ă în calitate de
receptor într-un proces de comunicare nu mai poate reveni la profilul și
parametrii ini țiali, de ținu ți anteriori (adic ă, mesajul odat ă interiorizat nu
mai poate fi șters din memoria receptorului). Aceast ă axiom ă genereaz ă o
serie de implica ții extrem de complexe. În primul rând este accentua t
caracterul procesual și ideea devenirii umane în timpul și în urma
proceselor de comunicare. Acestea nu sunt simple sc himburi de pachete
de date care pot fi oricând revocate (dezinstalate) , ci reprezint ă o evolu ție
continu ă, constant ă și cât se poate de vie. În al doilea rând, aceast ă
axiom ă eviden țiaz ă faptul c ă no țiunea de comunicare nu are antonim, nu
poate fi plasat ă într-o rela ție de tipul facere-desfacere. Sub nicio
circumstan ță nu putem s ă „des-comunic ăm” . Și de aici, se ridic ă
întrebarea: ce înseamn ă dezinformarea? Evident, nu un proces prin care
extragem informa țiile din mintea cuiva, ci dimpotriv ă, procesul prin care
supra-informăm persoana respectiv ă, dar într-o direc ție gre șit ă sau în
diferen ță explicit ă cu realitatea. În țelesul s ău standard este în general
asociat cu ac țiunea de inducere a unei atitudini, opinii sau cuno știn țe
false prin vehicularea inten ționat ă a unor mesaje care denatureaz ă
realitatea . O persoan ă dezinformat ă este fie o persoan ă care nu știe
suficiente lucruri despre un subiect, fie una care știe lucruri eronate.
Dac ă,în general, utilizarea prefixului de- sau dez- ref lect ă opera țiunea
invers ă (facere și desfacere, fiin țare și desfiin țare; legare și dezlegare etc.),
în cazul de fa ță situa ția este sensibil diferit ă și, aceasta, deoarece
dezinformarea nu înseamn ă o încetare a inform ării, ci doar a inform ării
corecte . Cu alte cuvinte, dac ă renun țarea la un obicei (o uzan ță ) atrage
dup ă sine și des-obi șnuin ța, prin absen ța inform ării se ob ține în primul
rând o stagnare a cunoa șterii și, implicit, o dezinformare relativ ă la
evenimente sau aspecte ulterioare și nicidecum la cele actuale. Informa ția
o dat ă dobândit ă r ămâne activ ă pentru o perioad ă determinat ă și nimeni
nu o poate eradica printr-o ac țiune efectiv ă de de-structurare sau de
ștergere. Procesul în sine de dezinformare nu este î ns ă un proces tăcut, ci
din contr ă, un proces de agresare a receptorului cu ni țte con ținuturi
neadev ărate. În fine, într-o rela ție interpersonal ă pentru a corecta un mesaj
transmis din gre șeal ă este necesar ă o accentuare a comunic ării pentru a
lămuri situa ția și pentru a-l convinge pe cel ălalt despre circumstan țele
apari ției acestui mesaj sau despre sensul ini țial avut în vedere.Modificarea

42
atitudinilor, opiniilor sau cuno știn țelor nu se realizeaz ă deci prin
retragerea din mentalul individual a informa țiilor deja vehiculate, ci,
dimpotriv ă, prin accentuarea transmiterii de mesaje con ținând date
aferente unei viziuni alternative asupra realit ății. Dac ă informarea este
direct dependent ă de nivelul de cuno știn țe de ținut de receptor,
dezinformarea este condi ționat ă de diferen ța fa ță de realitate. Inducerea
unei imagini alterate asupra realit ății apar ține unei ac țiuni de
dezinformare doar în m ăsura în care este inten ționat ă.

A6. Comunicarea presupune raporturi de for ță și ea implic ă
tranzac ții simetrice sau complementare . La baza oric ărui proces de
comunicare se afl ă o interac țiune social ă care implic ă în mod necesar o
distribu ție inegal ă a participan ților, ace știa ocupând pozi ții sociale mai
mult sau mai pu țin dep ărtate. În func ție de statusurile de ținute
comunicarea se poate desf ășura pe vertical ă sau pe orizontal ă cu
implica ții evidente asupra codific ării, atitudinii, implica țiilor și
contextului. Dac ă ne implic ăm într-un proces de comunicare cu o
persoan ă ocupant ă a unui status social superior (prin vârst ă, profesie,
experien ță sau orice alt ă resurs ă de putere), subiectul abordat, modalitatea
de adresare, elementele nonverbale adiacente vor fi calibrate
corespunz ător. În schimb, dac ă ne implic ăm într-un proces de comunicare
orizontal, cu ocupan ți de pozi ții sociale relativ echivalente, atunci întregul
proces poate deveni mai pu țin formalizat, mai pu țin riguros și mai amical.

A7. Comunicarea presupune procese de ajustare și acomodare .
Implicarea într-un proces de comunicare și mai ales continuarea sa în
timp implic ă adaptarea codurilor utilizate pentru cre șterea compatibilit ății
acestora și pentru dep ăș irea situa țiilor incerte și confuze. Dup ă un timp
suficient de lung petrecut într-o rela ție social ă cei doi ajung s ă se
cunoasc ă atât de bine încât schimburile de mesaje se vor pu tea efectua cu
mult mai pu ține semne și semnale. Un simplu gest, o tonalitate sau doar o
privire vor fi suficiente pentru a transmite un con ținut care, altfel, ar
trebui exprimat într-un num ăr semnificativ de cuvinte.

Toate aceste axiome de țin un pronun țat caracter pro-social
accentuând profilul comunic ării ca manifestare exclusiv uman ă. De și au
fost formulate și o serie de critici la adresa lor privind coeren ța și
consisten ța al ătur ării lor într-un demers teoretic de sine st ătător
consider ăm c ă toate aceste enun țuri sunt cât se poate de consistente și
perfect compatibile cu ideea unei comunic ări totale exclusiv umane,
promovat ă în aceste pagini.

43

10. Tipuri de comunicare

Abord ările multidisciplinare ale comunic ării se reflect ă și în
num ărul mare de tipologii conturate în jurul acestei no țiuni. Dintre cele
mai cunoscute se pot re ține urm ătoarele (Dinu, 1999, Haine ș, 1998,
Dr ăgan, 1996, Ștef ănescu , 2010):

1. În func ție de num ărul celor implica ți– aceasta reprezint ă
probabil una dintre cele mai cunoscutetipologii ale comunic ării. Se
distinge astfel, între comunicarea…
1.1.intrapersonal ă – derulat ă în forul interior al unui individ,
acesta devenind succesiv emi ță tor și receptor în formularea unei suite de
idei (gânduri). De și se pot ridica anumite obiec ții în acceptarea acestui tip
aparte de comunicare, este incontestabil faptul c ă orice individ
verbalizeaz ă mental, în mod curent, diverse probleme în forul s ău interior,
formulând cu ajutorul unui limbaj elaborat enun țuri și interoga ții auto-
adresate. În mod evident, aceast ă manifestare nu este o simpl ă emisie sau
o vehiculare de mesaje, ci chiar un proces de comun icare;
1.2.interpersonal ă- se realizeaz ă printr-un schimb de mesaje între
dou ă persoane. Poate fi direct ă ( face-to-face ) sau indirect ă (mediat ă). Se
realizeaz ă prin vorbire, gesturi, scriere etc., iar feedback- ul func ționeaz ă
imediat și continuu;
1.3. de grup – se deruleaz ă, în general, sub forma dezbaterii în
cadrul reuniunii unui grup. Const ă într-o elaborare a unei suite de
comunica ții interpersonale, desf ăș urate între indivizi și grupuri sau între
grupuri. O form ă aparte este reprezentat ă de comunicarea din cadrul
organiza țiilor. Poate fi derulat ă într-o manier ă direct ă sau mediat ă (în
prezent, internetul ofer ă modalit ăți alternative fiabile pentru derularea
acestor forme de comunic ări);
1.4. de mas ă- reprezint ă producerea și difuzarea unor mesaje de
către un sistem mediatic institu ționalizat c ătre un public eterogen și
numeros. Constituie o not ă definitorie a societ ății contemporane datorit ă
extensiunii și complexit ății implica țiilor sale.

44

2. O alt ă tipologie intens uzitat ă este în func ție de contextul
interac țiunii , adic ă de rela ția care se afl ă între cei doi actori sociali în
momentul ini țierii procesului de comunicare. În acest caz distin gem între
comunicare…
2.1. direct ă – se deruleaz ă pe baza existen ței unui contact
nemijlocit între emi ță tor și receptor;
2.2. indirect ă- presupune medierea interac țiunii dintre cele dou ă
entit ăți implicate. Substituirea proximit ății spa țiale se poate realiza
prin: scrisori, telefon, radio, televiziune, intern et. De și participanții
nu se afl ă într-un contact direct imediat, aceast ă comunicare nu
este cu nimic mai prejos decât forma direct ă.

3. În fine, cea mai des întâlnit ă tipologie este cea realizat ă în
func ție de natura mesajului (tipul de coduri utilizate). În acest caz
distingem între comunicare…
3.1. verbal ă- de ține o importan ță prioritar ă, fiind o variant ă cu aria
extins ă de manifestare. Se constituie în model de elaborar e pentru
celelalte tipuri. Presupune transmiterea unor stimu li comunicativi cu
ajutorul limbajului;
3.2. paraverbal ă- se realizeaz ă prin transmiterea unei informa ții
codificate prin elemente prozodice, accente, punctu a ție, rim ă, tonalitate,
expresivitate etc.;
3.3. nonverbal ă- contribuie la stabilirea dimensiunii rela ționale a
comunic ării. Se realizeaz ă prin componente specifice (gesturi, mimic ă,
orientarea corpului etc.) și de ține un loc important în controlul
interac țiunii. Include repere socio-demografice și psihologice despre
comunicator, precum și repere aferente dimensiunii axiologice a
con ținutului informa țional transmis (importan ța, relevan ța și
comprehensiunea mesajului de c ătre emi ță tor).

4. Dintr-o alt ă perspectiv ă, în func ție de feedback distingem între
comunicare…
4.1. sincronic ă – const ă în schimburi succesive de mesaje emise și
recep ționate în timp real (comunicarea direct ă, prin telefon, prin
internet etc.);

45
4.2. asincronic ă – se realizeaz ă prin transmiterea unor mesaje
complexe desf ăș urate cu o alternan ță mai lent ă (scrisori,
comunicare în mas ă, e-mail).

5. Nu în ultimul rând, g ăsim și în cazul comunic ării un criteriu
folosit și pentru grupuri, pentru rela ții și alte procese sociale: în func ție de
rigurozitate. În acest caz distingem între comunicare…
5.1. formal ă- este condi ționat ă de respectarea unor cadre
referen țiale care determin ă o manier ă aparte de construire și transmitere a
mesajelor. Exprim ă specificitatea unor domenii distincte de activitat e
uman ă ( știin țific, juridic, economic etc.);
5.2. informal ă – prezint ă o dimensiune adaptativ ă mult mai
consistent ă printr-o raportare direct ă la contextul în care se desf ăș oar ă; ea
reflect ă specificul cultural al unui grup sau comunit ăți de apartenen ță .

Aceast ă suit ă de tipologii nu epuizeaz ă arealul comunic ării. Ele
reflect ă doar câteva direc ții de abordare prin accentuarea anumitor aspecte
considerate mai relevante. Între diferitele clasifi c ări exist ă o rela ție de
complementaritate (o comunicare nu este doar interpersonal ă sau doar
direct ă, ci în acela și timp și sub acela și raport, ea poate fi, de exemplu,
interpersonal ă, direct ă, verbal ă, sincronic ă și informal ă). P ăstrând
rigurozit ățile logice ale clasific ării, în func ție de perspectiva știin țific ă de
abordare și de natura demersului analitic sau investigativ, s e pot configura
și alte tipologii particulare ale comunic ării.

46

11. Particularit ățile comunic ării nonverbale

Comunicarea nonverbal ă s-a bucurat de-a lungul teoretiz ării
domeniului de o aten ție aparte. Fie pentru a înv ăța s ă decodific ăm diverse
st ări interioare ale interlocutorului, fie pentru a în v ăța diverse abilit ăți de
persuadare, fie chiar pentru a evalua starea de ade v ăr a unui enun ț, planul
nonverbal a reprezentat subiect central pentru nume roase studii și
cercet ări de profil. F ără a intra acum în detalii privind aceast ă form ă
distinct ă de comunicare, vom încerca în rândurile urm ătoare s ă punct ăm
doar câteva aspecte de factur ă social ă în leg ătur ă cu aceasta.
În primul rând se cuvine precizat faptul c ă prin comunicarea non-
verbal ă în țelegem orice situa ție de comunicare unde nu se folosesc coduri
abstracte specifice unui limbaj (adic ă nu se folosesc cuvinte scrise sau
rostite și nici alte semne echivalente). În principiu, în ac est areal intr ă
suita de gesturi care înso țesc comunicarea verbal ă, dar și limbajul trupului,
imaginile, culorile, mirosurile, atingerile etc. Fi ind nonverbal ă, presupune
că nu depinde de utilizarea unui anumit cod, prestabi lit, promovat și
sus ținut de un model cultural specific. În aceast ă situa ție, practic, orice
mesaj nonverbal poate fi recep ționat de oricine, indiferent de unde
provine, dar nu acela și lucru se poate spune despre în țelegerea sa. De și
comunicarea nonverbal ă este foarte aproape de o manifestare natural ă, în
multe situa ții ea poart ă în sine o modelare cultural ă.
Exist ă gesturi de baz ă, micro-expresii faciale, acte compor-
tamentale care au o arie de acoperire universal ă, însemnând peste tot pe
glob acela și lucru, cum ar fi: zâmbetul, înclinarea capului (c a o etalare a
respectului), mâinile în jurul pieptului (rug ăminte, smerenie), pumnul
ridicat (agresiune), încruntarea fe ței (sup ărare), mâinile în șold (atitudine
conflictual ă) ș.a.m.d. Dac ă mergem un pic mai în detaliu o s ă ajungem
inevitabil la relativitatea cultural ă și la semnifica ții diametral opuse în
func ție de spa țiul social de referin ță. F ără a intra în prea multe detalii,
amintim aici doar distan ța social ă care are o coresponden ță metric ă
diferit ă în cultura occidental ă, în cea arab ă sau în cea oriental ă. De
asemenea, semnifica ția culorilor (hainelor) prezint ă o varia țiune cultural ă
consistent ă, dificil de interpretat corect în absen ța unei cunoa șteri
adecvate. Pe lâng ă acestea se mai adaug ă și gesturile incon știente,
mecanice, ticuri și alte manifest ări reflexive de care de multe ori nici
emi țătorul nu î și d ă seama.

47
În acest context, se pune în mod firesc întrebarea: este posibil un
ghid universal pentru decodificarea comunic ării nonverbale? Oricât de
mult am argumenta cu lucr ări deja elaborate, r ăspunsul pare s ă fie totu și
nu.Prin aceasta nu încerc ăm s ă desfiin țăm importan ța și relevan ța
comunic ării nonverbale sau, mai ales, importan ța utiliz ării sale
corespunz ătoare, ci doar s ă atragem aten ția c ă aceasta se desf ășoar ă într-o
corelare direct ă cu mediul cultural de provenien ță al emi țătorului.
Revenind la gesturile cu tent ă universal ă, exist ă o serie extins ă de
recomand ări privind modul în care ne prezent ăm pe nonverbal în diverse
situa ții, cum ar fi interviul de angajare, medierea unui conflict, ini țierea
unui rela ții, autoritatea unui discurs ș.a.m.d. Toate aceste recomand ări pot
completa într-un mod eficient ceea ce transmitem pe cale verbal ă,
accentuând (dac ă sunt respectate) impactul mesajul și eficien ța
comunic ării (sau dimpotriv ă, alternându-le în cazul în care sunt ignorate).
De la ținuta corpului și pân ă la vestimenta ție, de la mimic ă, amploarea
gesturilor și rela ționarea spa țială cu ceilal ți toate elementele de
comunicare nonverbal ă sunt al ături de noi în orice interac țiune social ă
nemediat ă. Este firesc deci s ă le acord ăm toat ă importan ța cuvenit ă și s ă
încerc ăm s ă le integr ăm în modul nostru natural și personal de a fi.
În continuarea acestor idei privind relevan ța particularizant ă a
comunic ării nonverbale am dori s ă aducem un exemplu spectaculos dintr-
un alt registru al acestui subiect, și anume filmul nonverbal Baraka . Este
vorba despre o capodoper ă a antropologiei vizuale regizate de Ron Fricke
în 1992 și r ămas în continuare un titlu de referin ță. Baraka în dialectul
sufi înseamn ă esen ța vie ții, respira ție și autorii au reu șit s ă
conceptualizeze aceast ă idee doar cu ajutorul imaginilor și a unui sunet
dedicat. Aceast ă capodoper ă a fost elaborat ă f ără nici un script, f ără actori,
fără a urm ări un plan de filmare. Beneficiind de un buget gene ros, de 2
milioane de dolari, realizatorii au filmat timp de 14 luni în 25 de țări de pe
6 continente. Filmul rezultat în urma montajului re flect ă, în esen ță, rela ția
omului cu mediul natural, efemeritatea civiliza ției umane și importan ța
orient ării spre valorile cu adev ărat consistente. Filmul poate fi vizionat de
orice persoan ă, din orice cultur ă și cu orice background educa țional. Mai
mult, decodificarea sa este influen țat ă și de starea de spirit a receptorului,
astfel c ă mai multe vizion ări pot genera decodific ări sensibil diferite.

48

12. Comunicare și informa ție

Între cele dou ă no țiuni exist ă o leg ătur ă semnificativ ă, în general
acceptat ă și recunoscut ă. Delimitarea unui subcapitol dedicat acestui
subiect se întemeiaz ă pe existen ța unor aspecte insuficient clarificate care
perpetueaz ă o relativ ă confuzie în jurul acestuia. Exist ă o tenta ție cvasi-
generalizat ă de a considera aproape instinctiv comunicarea ca f iind un
schimb de informa ții, iar aceasta reprezint ă evident o regretabil ă eroare.
Fără a ridica preten țiile solu țion ării aspectelor controversate, vom încerca
în rândurile urm ătoare s ă argument ăm o direc ție de abordare pertinent ă și
adecvat ă discursului sociologic. Pentru început este necesa r ă realizarea
unei delimit ări terminologice între semn, semnal și simbol. Într-o scurt ă
sintez ă orientat ă de semiologia saussurian ă*, se distinge între:

semnal Orice element purt ător de informa ție (de noutate), orice
eveniment (manifestare) derulat într-un areal perce ptibil.
Sunetele produse de o vorbire pe care urmeaz ă s ă o
în țelegem, literele pe care le distingem pe o hârtie c hiar
înainte de a le citi, indicatorul de circula ție pe care îl z ărim
în dep ărtare pe marginea autostr ăzii reprezint ă doar câteva
exemple de semnale pe care le recep țion ăm din mediu,
premerg ătoare unor procese de comunicare specifice.
semn Un construct complex ob ținut prin asocierea unui sens la
un semnal . Se contureaz ă pe baza unui semnificant
aferent planului perceptiv (cuvânt, text, imagine), a unui
semnificat (conceptul abstract, sensul corespunz ător) și a
unui referent (obiectul concret sau imaginar la care se
raporteaz ă). Semnul A reprezint ă o gravare a unui sunet
specific pe când semnul  nu are nicio semnifica ție pentru
un necunosc ător al culturii arabe.
mesaj Ansamblu articulat de semne , elaborat pe baza regulilor
specifice unui limbaj prin combinarea unor sensuri în
leg ătur ă cu anumite semnale. Astfel, și STOP, și 停止, și
стоп , și  reprezint ă mesaje diferite, dar cu aceea și
semnifica ție.

*Ferdinand de Saussure, este considerat întemeietoru l lingvisticii moderne și al
semioticii („Cours de linguistique générale”, Paris : Payot, 1916)

49

De și aceste formul ări sunt acceptate și promovate în majoritatea
lucr ărilor de profil, exist ă o tendin ță larg r ăspândit ă de a utiliza echivoc
no țiunile de semnal și semn , în baza unei asocieri de echivalen ță . Printr-o
raportare exclusiv ă la limbajele umane, referin țele ulterioare la ace ști
termeni se vor face ținând cont de urm ătoarele preciz ări:
 semnalul apar ține exclusiv universului evenimen țial din
realitatea înconjur ătoare perceptibil ă prin sim țuri. Semnalele sunt
văzute, auzite, citite, sesizate în mediul înconjur ător.
 semnul presupune cu necesitate existen ța unei
semnifica ții , a unei reprezent ări abstracte atribuite semnalului. Dac ă
semnalul recep ționat este inteligibil, atunci el devine semn (altf el este
doar un zgomot, o mâzg ăleal ă sau un bruiaj).
 mesajul se construie ște doar prin angrenarea semnelor ,
a semnifica țiilor relative la anumite semnale. Mesajul este pra ctic un
buchet de sensuri al ăturate pe baza unor semnale.
 transmiterea efectiv ă a unui mesaj presupune și
generarea unui semnal reprezentat de modificarea st ării ini țiale a
emi ță torului într-o manier ă perceptibil ă de c ătre receptor. Indiferent
de ce se spune, cum se spune sau despre ce se spune, faptul c ă se
spune corespunde unui semnal (spre exemplu, vibra ția corzilor
vocale) care atrage aten ția receptorului (prin sensibilitatea auditiv ă)
asupra ini țierii procesului de comunicare.

Pentru o mai bun ă în țelegere, consider ăm a fi util ă apelarea la un
exemplu concret. S ă presupunem urm ătorul mesaj derulat în cadrul unui
proces de comunicare interindividual ă: „Afar ă ninge!” Semnalul
corespunz ător este reprezentat de desf ăș urarea unui eveniment
(ninsoarea ) direct perceptibil de c ătre emi ță tor. Acest mesaj con ține trei
grupe de semne: afar ă, ninge și asocierea dintre ele (evident c ă o
combina ție de genul „ninge afar ă” poate c ăpăta o form ă interogativ ă, iar
una de genul „afar ă” și „ninge” poate apar ține la dou ă secven țe de
comunicare diferite și îndep ărtate în timp). Referentul mesajului este
reprezentat de fenomenul meteorologic desf ăș urat în proximitatea spa țial ă.
Semnifican ții sunt reprezenta ți de cuvintele „afar ă” și „ninge”, iar
semnifica ții de c ătre sensul implicit al acestora: „afar ă”, adic ă în
exteriorul loca ției prezente și „ninge”, adic ă o form ă de precipita ție. Dac ă
nu ar exista unul din ace ști semnifican ți, pentru derularea procesului de
comunicare ar fi necesar ă utilizarea altor combina ții care s ă reflecte în

50
mod cât mai pertinent semnalul (de exemplu: „în gr ădină” în loc de afar ă
și „se a șterne z ăpad ă” în loc de ninge ).
În ceea ce prive ște abordarea teoretic ă a no țiunii de informa ție , o
contribu ție deosebit de consistent ă apar ține semioticianului italian
Umberto Eco 6. Acesta delimiteaz ă dou ă tipuri (forme) distincte de
informa ție corespunzând la dou ă elemente de baz ă ale procesului de
comunicare: emi ță torul și mesajul , dup ă cum urmeaz ă:
(1). informa ția ca o proprietate statistic ă a sursei (=) cantitatea de
noutate (informa ții) ce poate fi transmis ă într-un proces de
comunicare. Prezint ă dou ă variante:
1.1. informa ția de ținut ă în mod implicit de c ătre o surs ă distinct ă;
1.2. informa ția generat ă de utilizarea unui sistem de codificare.
(2). informa ția ca o cuantificare la nivelul mesajului (=) cantitatea de
noutate care a fost deja transmis ă și receptat ă în procesul de
comunicare. Se exprim ă prin dou ă forme:
2.1. transmiterea de semnale „non-semnificante” (necodificate pe
baza unui sistem de simboluri) printr-un proces de comunicare
„natural ă” (mesajul în sine ca stimul);
2.2. transmiterea unor semne generate în mod inten ționat prin
codificarea simbolic ă a con ținuturilor informa ționale în cadrul
unui proces de comunicare.

Cu alte cuvinte, informa ția este o variabil ă direct cuantificabil ă a
procesului de comunicare și se manifest ă sub forma a patru tipuri distincte,
prezente simultan (ca poten țialitate) în orice comunicare uman ă:
(a). informa ția de ținut ă de surs ă (evenimen țial ă) – ansamblul nout ăților
(fa ță de cuno știn țele receptorului) pe care le poate emite o surs ă;
(b). informa ția generat ă de sistemul de codificare (aferent ă limbajului) –
ansamblul nout ăților (tot fa ță de receptor) care se pot contura prin
utilizarea unor coduri în tratarea unor evenimente (semnale din mediu);
(c). informa ția transmis ă „mecanic” (stimuli), – prezen ța efectiv ă a
mesajului ca atare (sunetul unei exprim ări, reflec ția cromatic ă a unei
imagini etc.) – existen ța implicit ă a semnalului (relativ la modificarea
st ării emi ță torului) în orice proces de comunicare (a șa cum am precizat
mai sus);

6 Eco, Umberto, 1982, Tratat de semiotic ă general ă, Bucure ști, Editura Știin țific ă
și Enciclopedic ă, p. 57-64

51
(d). informa ția transmis ă prin traducerea (în semne) a unui semnal
(eveniment) – con ținutul informa țional de ținut de un mesaj elaborat în
mod inten ționat.

Dac ă primele dou ă forme vizeaz ă mai ales dimensiunea poten țial ă
(ceea ce poate fi transmis, datorit ă realiz ării evenimen țiale sau
combina ției de coduri), ultimele dou ă sunt aferente transmiterii efective a
mesajului (ceea ce este sau a fost transmis și semnifica țiile incluse). Pe
baza acestor considerente, în cadrul unui proces de comunicare exist ă
patru tipuri de „nout ăți” posibile, definite ca atare, în raport cu ansamb lul
cuno știn țelor ini țiale (anterioare) ale receptorului: „nout ățile” sursei , ale
codific ării , prezen ța mesajului și con ținutul acestuia. Dintre acestea, în
mod necesar, cel pu țin una este și realizabil ă (nu doar poten țial ă):
prezen ța mesajului .
Astfel, putem vorbi de situa ții în care un eveniment este cunoscut
anterior comunic ării (datorit ă unui contact direct sau a unor comunic ări
alternative), formulat într-o manier ă care nu aduce nimic nou receptorului
și transmis ca atare, adic ă redundant. Pân ă aici, informa ția vehiculat ă este
nul ă, în sensul c ă nu contribuie cu nimic la extinderea cuno știn țelor
de ținute deja de receptor. În schimb, prezen ța mesajului reflect ă ini țierea
unui proces de comunicare de c ătre emi ță tor, ceea ce înseamn ă o
modificare în starea sa ini țial ă și implicit o noutate pentru receptor – adic ă
o informa ție non-nul ă. În realitate îns ă sunt destul de pu ține situa ții în
care modul de codificare a unui semnal (de exemplu, îmbinarea
cuvintelor) și de transmitere a acestuia (de exemplu, tonalitate , formulare,
mimic ă, gesturi, moment și context) nu con țin informa ții, adic ă elemente
noi (chiar și minimale) despre evenimentul respectiv și perceperea sa de
către emi ță tor. Cu toate acestea, este recomandabil a se evita echivalarea
eronat ă dintre comunicare și transmitere de informa ții. A șa cum am mai
precizat deja, comunicarea vizeaz ă vehicularea unui mesaj, indiferent cât ă
noutate con ține sau nu acesta pentru receptor. Dac ă doar transmiterea
unor con ținuturi purt ătoare de noutate ar fi comunicare, atunci ar trebui
elaborat un nou concept, complementar, despre situa țiile în care mesajele
emise sunt redundante. Mai mult, dac ă ini țierea unui proces de
comunicare ar implica și evaluarea gradului de noutate pe care îl
transmitem, atunci probabil am tr ăi într-o lume mult mai t ăcut ă.
Caracterul cuantificabil al informa ției îi confer ă acesteia o prezen ță
implicit ă distribuit ă între un minim și un maxim în cadrul fiec ărui mesaj
pe de o parte, dar și în cadrul fiec ărui proces de comunicare, pe de alt ă
parte. Dac ă, în general, aceast ă prezen ță a informa ției în mesaj este un

52
fapt relativ u șor de acceptat, anumite dificult ăți pot fi conturate în leg ătur ă
cu limitele (maxime și minime) ale acesteia. Gradul de noutate al unui
mesaj se determin ă în func ție de nivelul cognitiv al receptorului. În
situa ția în care aceast ă noutate tinde spre o valoare maxim ă absolut ă
(100%), procesul de comunicare risc ă s ă fie întrerupt datorit ă
incompatibilit ății codurilor. Dac ă un mesaj este în totalitate nou, atunci el
este practic imposibil de decodificat datorit ă transmiterii de semne ale
căror în țeles nu este cunoscut de c ătre receptor, dar și datorit ă gener ării
unor semnale imperceptibile sau total necunoscute p entru destinatar.
Necesitatea utiliz ării unor semne comune cunoscute și de receptor, incluse
în mesaj îi diminueaz ă acestuia caracterul de noutate total ă.
La polul opus, nu se poate identifica un proces de comunicare f ără
un minim informa țional, in extremis , chiar aferent st ării specifice
emi ță torului (adic ă emiterii mesajului). În condi țiile în care participan ții la
un proces de comunicare se afl ă într-un areal evenimen țial comun
(observ ă în mod direct desf ăș urarea unui eveniment), reluarea unui
semnal și transpunerea sa într-un mesaj con ține o informa ție implicit ă în
leg ătur ă cu autorul s ău, care devine din coparticipant (sau observator) u n
emi ță tor al secven ței respective de comunicare. Aceast ă transformare
(modificarea st ării ini țiale a emi ță torului), apari ția unui act de emitere și
implicit a unui mesaj, reprezint ă indubitabil o noutate pentru receptorul
vizat, o modificare în proximitatea sa spa țial ă și rela țional ă, o ini țiere a
unei ac țiuni sociale care îl vizeaz ă și pe care nu o putea cunoa ște înaintea
manifest ării sale (decât, poate cel mult intui).
Astfel, considera țiile de genul „ comunicarea nu are sens f ără
informa ție ” (Haine ș, 1998: 19) trebuie în țelese sub forma orice
comunicare de ține în mod necesar o valoare informa țional ă mai mare
decât zero (aten ție, nu acela și lucru se poate spune despre con ținutul
mesajului!). La acest nivel putem formula dou ă concluzii:
(1) În orice proces de comunicare este pus în circula ție un mesaj
de un anumit nivel informa țional, de la 0% la 100% (valoarea
maxim ă fiind îns ă doar teoretic ă).
(2). Orice proces de comunicare de ține un nivel informa țional
diferit de zero.

Informa ția prezint ă mai mul ți parametri, putându-se distinge între
(Haine ș, 1998:19)informa ție actual ă sau poten țial ă, informa ție original ă
sau reprodus ă, informa ție durabil ă sau trec ătoare, informa ție condensat ă
sau rarefiat ă, informa ție util ă sau inutil ă, informa ție profund ă sau
superficial ă, informa ție veche sau nou ă, informa ție direct ă sau indirect ă.

53
Informa ția, „ ca o combina ție de semnale și simboluri ” (Van
Cuilenburg et al., 1998, p.28) este astfel o compon ent ă implicit ă în
derularea oric ărui proces de comunicare (cuantificabil ă între un minim și
un maxim) și de ține trei dimensiuni distincte:
 dimensiunea sintactic ă – succesiunea impus ă de c ătre emi ță tor
semnelor angrenate în cadrul mesajului;
 dimensiunea semantic ă – aferent ă semnifica țiilor mesajului
construite pe baza conven țiilor sociale. Se poate delimita între
informa ția semantic ă inten țional ă (pe care emi ță torul dore ște s ă o
transmit ă) și informa ția semantic ă realizat ă (desprins ă de receptor din
mesajul receptat);
 dimensiunea pragmatic ă – efectul con ținutului informativ (al
mesajului) asupra receptorului.

Din cele patru tipuri de informa ții specifice unui proces de
comunicare, cele aferente codific ării și vehicul ării mesajului sunt
independente de natura evenimen țial ă de raportare. Un exemplu în acest
sens poate clarifica eventualele nel ămuriri: s ă presupunem apari ția în
presa scris ă contemporan ă a unui mesaj de genul „ În localitatea X a
aterizat un extraterestru ”. Acest mesaj, de și este fals, con ține urm ătoarele
informa ții:
1. „Informa ția” sursei (semnalele) – manifestarea evenimentului
(aterizarea extraterestrului) care este îns ă pentru acest caz în diferen ță
explicit ă fa ță de realitate, fiind construit ă prin improviza ții. Din punctul
de vedere al receptorului, aceasta contureaz ă totu și cu certitudine un
element informa țional întrucât, indiferent de cuno știn țele sale, el nu poate
de ține apriori datele respective (inventate de surs ă) și cu siguran ță nu se
afl ă în aria de manifestare a evenimentului respectiv ( care în acest caz nici
nu exist ă în planul concret, ci doar în imagina ția emi ță torului).
2. „Informa ția” aferent ă utiliz ării unui sistem de coduri – în cazul
de fa ță transpunerea a șa-zisului eveniment (n ăscocit) într-un limbaj
accesibil publicului vizat (utilizarea unor semne g rafice accesibile
acestuia). La acest nivel se contureaz ă îns ă o prim ă informa ție veritabil ă:
în ansamblul de coduri se poate realiza o asociere (chiar și utopic ă) între
<localitatea X> și <aterizarea extraterestrului>. Printre multe fapt e care se
pot petrece în aceast ă localitate, apare a șadar și formularea evenimentului
promovat.
3. Transmiterea efectiv ă a mesajului prin difuzarea ziarului
con ținând un astfel de articol ofer ă o a doua informa ție veritabil ă definit ă
de prezen ța sa. Indiferent de con ținut, mesajul (articolul) respectiv exist ă

54
și atrage aten ția receptorului asupra ini țierii unui proces de comunicare.
Este o modificare a st ării ini țiale a emi ță torului („a început s ă spun ă
ceva!”) și evident c ă nu este eronat ă.
4. În fine, sensurile incluse în mesaj, modalit ățile de reflectare și
interpretare reprezint ă o a patra form ă de „informa ții” care, de și exist ă
(aduce, într-o manier ă specific ă o noutate pentru receptor) nu este valid ă,
ci artificial construit ă.

Din punct de vedere al raportului cu realitatea, în situa ția (1) și (4)
avem o „informa ție” nevalid ă (eronat ă) care contribuie nemijlocit la
inducerea falsului sau a percep ției gre șite. În situa țiile (2) și (3) avem de-
a face cu informa ții valabile care sunt îns ă exterioare (sau contextuale)
evenimentului propriu-zis. Finalitatea acestui proc es comunica țional este
dezinformarea și se ob ține prin vehicularea unor informa ții de un anumit
tip. Paradoxul astfel ob ținut – dezinformarea prin informa ții – este doar
aparent, întrucât ideea de informa ție se define ște doar în raport cu nivelul
cunoa șterii sau, cu alte cuvinte, în raport cu ceea ce este no u și nicidecum
în raport cu ceea ce este adev ărat. Altfel, ar fi necesar ă o întoarcere
continu ă la una din principalele probleme ale filosofiei: certitudinea
cunoa șterii absolute a realit ății .
Pe baza acestei prezent ări se poate evita astfel tenta ția unei
confuzii cvasi-generalizate și în comunicarea de mas ă, relativ ă la
„informa ția aferent ă sursei” (prima variant ă din modelul lui Umberto
Eco) ca reper unic în stabilirea indicelui de noutate al unui mesaj. De și
acest indice este determinat prin raportarea direct ă la nivelul cognitiv al
receptorului, în procesul de comunicare informa ția de ține mai multe
variante (nu doar pe aceea de știre). Echivalarea caracterului
informa țional din cadrul unei comunic ări cu con ținutul de noutate al
mesajului este astfel cel pu țin reduc ționist ă și inadecvat ă. Fragmentul de
texte clasice selectat pentru acest capitol va oferi o clarifica re
suplimentar ă și o consolidare a viziunii adoptate și argumentate în aceste
pagini.

55

13. Analiza de con ținut

O metod ă dedicat ă în exclusivitate comunic ării este reprezentat ă
de analiza de con ținut. Aceasta poate fi definit ă ca un ansamblu de tehnici
de cercetare cantiativ ă-calitativ ă a comunic ării verbale/nonverbale
constând în identificarea și descrierea obiectiv ă și sistematic ă a
con ținutului manifest sau latent al unor documente soci ale (Zamfir,
Vl ăsceanu 1993). Prin analiza de con ținut se urm ăre ște eviden țierea unor
teme, tendin țe, atitudini, valori sau pattern-uri formulate într -un proces de
comunicare, indiferent de forma și natura acesteia, dar numai în condi țiile
înregistr ării mesajului/mesajelor. Analiza de con ținut ofer ă detalii despre
natura și con ținutul mesajului, a sensurilor incluse, a orient ării pozitive
/negative a discursului sau a modului de asociere ( întâmpl ătoare/
neîntâmpl ătoare) între dou ă sau mai multe idei. Analiza de con ținut ofer ă
îns ă mult mai pu ține informa ții ( și doar indirecte) despre caracteristicile
emi ță torului și receptorului (condi țion ările gener ării mesajului, respectiv,
impactul și interiorizarea sa). Analiza de con ținut p ăstreaz ă un profil
metodologic cantitativ, implicând urm ătoarele etape (cele similare,
prezentate mai sus, nu vor mai fi reluate):

Stabilirea temei, formulare obiectivelor și a ipotezelor – în mod
similar cu demersul specific anchetei și interviului sociologic, obiectivele
fixeaz ă (în func ție de tema aleas ă) arealul problematic investigat, prin
delimitarea unor probleme distincte asupra c ărora se va focaliza întreaga
cercetare. Ipotezele, ca afirma ții logice angajând cauzalit ăți sau
propor ționalit ăți, realizeaz ă o specificare (particularizare) suplimentar ă a
investiga ției. Se p ăstreaz ă recomandarea de a construi ipoteze îndr ăzne țe,
vizând anumite corela ții discrete între concepte.

Construirea grilei de categorii – reprezint ă etapa fundamental ă
pentru realizarea analizei de con ținut. Pe baza acestor categorii urmeaz ă
practic a fi parcurs întreg materialul de analiz ă pentru o m ăsurare și
cuantificare în concordan ță cu obiectivele prestabilite. Particularitatea
analizei de con ținut const ă în des ăvâr șirea grilei de categorii (a „filtrelor”
de analiz ă) odat ă cu derularea analizei propriu-zise. Practic, pe ba za
ipotezelor construite (sau, în absen ța lor, pornind de la obiectivele de
lucru) se realizeaz ă o opera ționalizare a conceptelor implicate ob ținându-
se ni ște categorii de analiz ă pentru prelucrarea documentelor. Forma

56
ini țial ă (preliminar ă) a acestor categorii urmeaz ă s ă fie corectat ă, adaptat ă,
ajustat ă (dac ă este cazul) și verificat ă prin aplicarea lor propriu-zis ă. În
stabilirea grilei de categorii se impune respectare a urm ătoarelor cerin țe
(Rotariu, 1991, Curs de metode și tehnici de cercetare sociologic ă, Cluj-
Napoca, apud Ilu ț, 1997, p.137):
(i). exhaustivitatea – surprinderea tuturor variantelor de apari ție a
caracteristicii sau temei;
(ii). exclusivitatea – cuprinderea fiec ărei unit ăți înregistrate într-o
singur ă categorie;
(iii). obiectivitatea – implicarea cât mai redus ă a profilului
cercet ătorului;
(iv). pertinen ța – adecvarea la obiectivul cercet ării și la con ținutul
documentelor.

Selectarea materialului documentar și stabilirea unit ăților de
analiz ă. În func ție de volumul și natura materialului documentar existent,
acesta se poate analiza integral (exhaustiv) sau se lectiv (pe baza unei
eșantion ări prealabile). În general, în cazul unui demers se lectiv se poate
aplica o tehnic ă de e șantionare simpl ă aleatoare, eventual cu un pas de
selec ție (a treia sau a cincea apari ție editorial ă etc.). Pentru o mai bun ă
reprezentativitate se recomand ă îns ă raportarea și la natura fluctua țiilor
prezen ței temei – identificarea ritmului de apari ție a subiectului urm ărit
(Mintz, 1965, apud Chelcea, 2001, p.532).
În leg ătur ă direct ă cu stabilirea materialului documentar care
urmeaz ă a fi analizat se fixeaz ă și unit ățile analizei de con ținut:
unitatea de înregistrare : acea parte din comunicare ce
urmeaz ă a fi caracterizat ă și introdus ă în una din categoriile
schemei de analiz ă;
unitatea de context : segmentul comunic ării ce permite
stabilirea orient ării unit ăților de înregistrare (unitatea de context
este mai mare sau cel pu țin egal ă cu unitatea de înregistrare);
unitatea de num ărare : cu ajutorul c ăreia se exprim ă
cantitativ unit ățile de înregistrare și de context (cuvinte, fraze,
paragrafe, articole, cm 2, secunde, minute etc.).
Prin aceste trei unit ăți stabilim practic ce anume analiz ăm,
la ce context ne raport ăm și cum num ărăm, toate având un impact
semnificativ asupra acurate ței și fidelit ății analizei în ansamblu.

Analiza propriu-zis ă a documentelor presupune parcurgerea
integral ă a materialului documentar stabilit și cuantificarea sa cantitativ ă

57
și calitativ ă pe baza categoriilor formulate. În aceast ă etap ă se verific ă și
pertinen ța și valabilitatea acestor categorii, cercet ătorul putând oricând s ă
opereze ajust ări, corec ții sau chiar înlocuirea lor (evident, cu re-analiza rea
întregului material documentar). Propriu-zis, dup ă parcurgerea acestei
etape se ob țin atât setul de categorii de analiz ă în form ă final ă, cât și
rezultatele primare ale cercet ării.

Analiza de con ținut prezint ă patru tipuri distincte de realizare
(Chelcea, 2001: pp. 533-539):

1. Analiza frecven ței – const ă în determinarea num ărului de
apari ții ale unit ăților de înregistrare în materialul documentar anali zat.
Practic. se m ăsoar ă frecven ța unei idei, a unor cuvinte dificile (analiza
lizibilit ății), unor simboluri etc. într-un set de mesaje. Rez ultatele ob ținute
reflect ă frecven ța de apari ție a temei, preocuparea fa ță de subiectul
respectiv în documentele respective f ără detalii relative la conota ții
valorice sau asocieri cu alte idei (adic ă de câte ori apare un cuvânt, o idee,
un subiect în num ărul total de unit ăți analizate).

2. Analiza tendin ței – realizeaz ă o îmbun ătățire a analizei
frecven țelor, introducând o nou ă variabil ă calitativ ă: atitudinea fa ță de
tem ă. Astfel, pe lâng ă apari ția temei se cuantific ă și orientarea favorabil ă-
neutr ă-nefavorabil ă fa ță de aceasta. Odat ă cu identificarea unit ăților de
înregistrare (frecven ța apari ției temei) se realizeaz ă și o evaluare a unit ății
de context aferente pentru stabilirea orient ării atitudinale. Demersul ofer ă
astfel o imagine mai pertinent ă asupra sensurilor mesajului, eviden țiind
nu doar preocuparea pentru subiectul respectiv, ci și promovarea sa
pozitiv ă, neutr ă sau negativ ă. Pentru ob ținerea indicelui de analiz ă a
tendin ței se calculeaz ă diferen ța dintre unit ățile favorabile și cele
nefavorabile și se raporteaz ă fie la num ărul de unit ăți în care apare tema,
fie la num ărul total de unit ăți analizate. Pentru aceasta folosim
urm ătoarele formule: At = (F-D)/L și At = (F-D)/T, unde At reprezint ă
indicele de analiz ă a tendin ței, F și D reprezint ă num ărul de unit ăți
favorabile, respectiv nefavorabile, iar L și T num ărul de unit ăți în leg ătur ă
cu tema respectiv num ărul total de unit ăți analizate.

3. Analiza evaluativ ă – aduce o mai mare rigurozitate prin
introducerea unor repere noi, privind intensitatea atitudinii. A fost
elaborat ă de Charles Osgood în 1959 și urm ăre ște ca pe lâng ă orientarea
favorabil ă sau nefavorabil ă s ă cuantifice și distribu ția gradual ă a atitudinii
(spre exemplu, de la foarte favorabil la foarte nef avorabil). Ca procedur ă

58
aceasta presupune delimitarea a dou ă componente distincte: obiectul
atitudinii (O) și evaluarea obiectului (E). Obiectele atitudinale (persoane,
grupuri, evenimente, reprezent ări abstracte etc.) reprezint ă o categorie
aparte de cuvinte (prezente în orice limb ă) a c ăror orientare valoric ă (sau
conotare) este variabil ă – putând lua sensuri diferite, în func ție de context
(spre exemplu, str ăin , tân ăr, politician , consum etc.). Al ături de acestea,
mai exist ă înc ă 2 categorii, reprezentate de cuvintele cu în țeles comun
(spre exemplu, prieten , pace sau du șman , război ) și cuvintele de leg ătur ă
(sau conectori verbali ). Unit ățile de înregistrare sunt analizate prin
raportare la unit ățile de context și sunt evaluate ca:
prezen ță (exist ă/nu exist ă, adic ă frecven ța lor);
orientare (favorabile/neutre/nefavorabile);
intensitate (de la total favorabil la total nefavorabil).
În urma unei astfel de abord ări se poate eviden ția deci și gradul de
sus ținere sau respingere a unei idei, eveniment, situa ții etc. Analiza
evaluativ ă se realizeaz ă printr-o sistematizare a materialului documentar
pe un șablon sintactic de tipul: Subiect-Predicat-Compleme nt. Toate
unit ățile de înregistrare selectate (adic ă aser țiunilor din text referitoare la
obiectul studiului) sunt transformate în expresii s intactice simple de tipul
S-P-C. Astfel, despre subiectul S, predicatul P evi den țiaz ă direc ția
atitudinii (asocierea sau disocierea), iar compleme ntul C intensitatea și
orientarea pozitiv ă sau negativ ă a acesteia . Ulterior, pentru toate aceste
expresii se realizeaz ă o evaluare a predicatelor și a complementelor în
func ție de intensitatea orient ării, acordându-se punctaje corespunz ătoare
(de la +3 la –3 sau de la +2 la –2, în func ție de cât de extins ă este scala pe
care dorim s ă lucr ăm). Aceast ă procedur ă are avantajul de a permite o
măsur ătoare mai fin ă a tendin țelor valorice, ob ținute fie prin asocierea, fie
prin disocierea atât de aspecte pozitive, cât și de aspecte negative.
Distribu ția cazurilor posibile pentru o scal ă de 5 trepte pentru complement
(de la puternic negativ ă la puternic pozitiv ă) și o scal ă de 3 trepte pentru
predicat (asociere, neutru și disociere) se prezint ă astfel:

S P C (PxC) intensitatea orient ării
α -1 -2 +2 – puternic pozitiv ă
α +1 -2 -2 – puternic negativ ă
α -1 -1 +1 – pozitiv ă
α +1 -1 -1 – negativ ă
α -1 +1 -1 – negativ ă
α +1 +1 +1 – pozitiv ă
α -1 +2 -2 – puternic negativ ă
α +1 +2 +2 – puternic pozitiv ă

59

Primul caz reprezint ă disocierea (predicat = -1) unor elemente
intens negative (-2), rezultatul, pe baza unei simple opera țiuni de
înmul țire, fiind puternic pozitiv: (-1) x (-2) = (2). O a stfel de situa ție este
echivalent ă cu o afirma ție de genul: „persoana α nu are nicio leg ătur ă cu
vreun act de corup ție”. În al doilea caz avem îns ă de-a face cu asocierea
(predicat =1) unor elemente intens negative , rezultatul fiind de data
aceasta puternic negativ: (+1) x (-2) = (-2). Aceas t ă situa ție corespunde
unor exprim ări de tipul: „persoana α este implicat ă în acte de corup ție”.
Toate interpret ările ulterioare se realizeaz ă în aceea și manier ă.
Se remarc ă deci că, pentru a ob ține un efect puternic negativ (-2),
fie asociem subiectului un element puternic negativ , fie disociem de la
subiect un element puternic pozitiv (adic ă, simplificând, ob ținem o
imagine cu tent ă negativ dac ă afirm ăm despre cineva c ă a f ăcut un lucru
rău sau dac ă afirm ăm despre cineva c ă nu a f ăcut un lucru bun). Acest tip
de analiz ă de con ținut a stat la baza elabor ării metodei NET – Network
Analysis of Evaluative Texts (elaborat ă de Universitatea Liber ă din
Amsterdam) destinat ă investig ării structurilor discursive ale unui text. Se
cuvine precizat faptul c ă datorit ă acestor ambivalen țe în utilizarea unor
cuvinte (care pot induce o tendin ță pozitiv ă sau negativ ă în func ție de cum
sunt asociate sau disociate de la un subiect) este în continuare dificil de
realizat astfel de analize de con ținut doar cu ajutorul software-urilor
dedicate. Factorul uman și capacitatea sa de discern ământ privind
sensurile explicite și implicite vizate de o comunicare r ămâne în
continuare singurul garant pentru acurate țea și fidelitatea unui astfel de
demers.

4. Analiza contingen ței – este o tehnic ă de analiz ă distinct ă,
centrat ă pe identificarea con ținutului latent al comunic ării. Principiul s ău
de baz ă const ă în eviden țierea structurilor de asociere a termenilor dintr-
un text, pe baza compara ției dintre frecven ța de apari ție a dou ă „cuvinte
cheie” asociate și probabilitatea teoretic ă de al ăturare a lor. Presupune
mai întâi realizarea unei matrice de contingen ță cu frecven țele relative de
apari ție a fiec ărei categorii în unit ățile de înregistrare, pe baza c ărora se
calculeaz ă valoarea probabil ă de asociere. Aceast ă matrice de asociere
este un tabel de tipul celui din exemplul urm ător:

60

Unit ăți (articole, capitole) categorii
A B C D
1 + – + –
2 + + + –
3 – + + +
4 – + + –
5 – – + +
100% 40 60 100 40

Pe ultima linie se calculeaz ă valoarea relativ ă a apari ției fiec ărei
categorii în parte. În exemplul de mai sus, categor ia A apare în 2 cazuri
din 5, categoria B apare în 3 cazuri din 5, categor ia C în 5 cazuri din 5 iar
categoria D în 2 cazuri din 5. Transformarea în pro cente ne duce la
valorile din tabelul de mai sus (40, 60, 100, respe ctiv 40). Dup ă aceasta se
calculeaz ăvaloarea probabil ă de asociere ca fiind raportul subunitar între
valorile relative de apari ție:
Pab = Fa x Fb = 0,4×0,6=0,24 (valoarea probabil ă de apari ție împreun ă a
categoriilor A și B);
Pac = Fa x Fc = 0,4 x 1 = 0,4 (valoarea probabil ă de apari ție împreun ă a
categoriilor A și C);
Pad = Fa x Fd = 0,4 x 0,4 = 0,16 ș.a.m.d.

Dup ă aceasta se realizeaz ă un tabel de contingen ță : în partea
superioar ă a diagonalei sunt trecute valorile probabilistice de asociere, iar
în partea inferioar ă frecven țele relative de apari ție concomitent ă a
termenilor în textul analizat (de câte ori au ap ărut împreun ă cele dou ă
teme). Dac ă diferen țele înregistrate sunt semnificativ mai mari sau mai
mici (conform tabelelor statistice de semnifica ții), atunci exist ă o asociere
între elementele luate în calcul ( al ăturarea lor nu este întâmpl ătoare ).
Păstrând exemplul de mai sus, tabelul de contingen ță arat ă astfel:

A B C D
A //// 0,24 0,4 0.16
B 0,2 //// 0.6 0.24
C 0,4 0.6 //// 0.4
D 0 0.2 0.4 ////

61

Analiza de con ținut reprezint ă un demers deosebit de important și
consistent pentru investigarea mesajelor comunic ării. Cu toate acestea,
popularitatea sa în studiile sociologice este destu l de limitat ă, printre
altele și datorit ă unei reticen țe în asumarea volumului de munc ă deosebit
de ridicat pe care îl implic ă pentru ob ținerea unor date extrem de restrânse
ca întindere (comparativ cu alte metode unde preluc r ările secundare pot
spori semnificativ volumul rezultatelor). Analiza d e con ținut solicit ă îns ă
mult mai pu ține resurse materiale și aduce (cu fiecare desf ăș urare) un
considerabil plus de experien ță profesional ă. De asemenea, exist ă o serie
întreag ă de subiecte și de teme de cercetare abordabile doar printr-un
astfel de procedeu.

62

14. Analiza re țelelor sociale

Reprezint ă un procedeu de prelucrare și interpretare a unor date de
teren, urm ărind dimensiunea lor rela țional ă (inclusiv a subiec ților
intervieva ți). Teoria re țelelor sociale a fost elaborat ă relativ recent prin
contribu ția colectiv ă a mai multor speciali ști contemporani, cum ar fi
Mark Granovetter, Barry Wellman, Ronald Burt, James Scott ș.a.
Preocup ări pentru analiza re țelelor de comunicare exist ă înc ă de la nivelul
anilor 1950 (la prestigiosul institut MIT). Abordar ea manifest ărilor
sociale din prisma re țelelor în care este angrenat actorul respectiv ofer ă o
imagine complementar ă de ansamblu, deosebit de coerent ă și complex ă,
cu un bogat poten țial teoretic, înc ă insuficient valorificat. Conturat ă și ca
o replic ă la perspectiva atomist ă (care trateaz ă indivizii f ără a acorda o
importan ță deosebit ă contextelor sociale), teoria re țelelor urm ăre ște
studierea regularit ăților din comportamentul efectiv al oamenilor și
colectivit ăților, dincolo de credin țele și opiniile acestora (Barry Wellman
apud Ritzer, 2000: p. 429). O alt ă particularitate distinct ă a acestei direc ții
este reprezentat ă de abordarea unor niveluri diferen țiate de generalizare,
actorii unei re țele putând fi atât indivizi cât și grupuri, comunit ăți sau
corpora ții. Într-o prezentare sintetic ă, Wellman delimiteaz ă urm ătoarele
principii de baz ă ale teoriei re țelelor (Ritzer, 2000: p. 429):
 leg ăturile dintre actorii sociali sunt în general simet rice, atât în
con ținut, cât și în intensitate;
 în analiza leg ăturilor dintre actori trebuie luat în considerare și
contextul structural în care acestea se desf ăș oar ă;
 structurarea leg ăturilor sociale determin ă apari ția unor diferite
tipuri de re țele neîntâmpl ătoare, care se grupeaz ă pe seturi distincte
în func ție de con ținut și context;
 între aceste seturi de re țele se pot angaja diverse rela țion ări, atât
la nivel individual cât și supraindividual;
 distribu ția neuniform ă a resurselor sociale determin ă apari ția
unor leg ături asimetrice între diferitele componente ale unu i sistem
social (re țele sau indivizi) și implicit angajarea unor procese de
colaborare sau competi ție.

Accentuarea importan ței contextului rela țional pentru analiza și
interpretarea manifest ărilor individuale este perfect integrabil ă într-o
tendin ță actual ă de focalizare pe determinantele sociogene ale

63
comportamentului uman (al ături de interac ționismul simbolic, de cogni ția
social ă, de teoria schimbului social sau de ac țiunea comunicativ ă).
Analiza re țelelor sociale vizeaz ă orice manifestare de aceast ă natur ă în
spa țiul social: empatie, tranzac ție, putere, comunicare, rudenie etc. Sunt
consacrate dou ă planuri de reprezentare a manifest ărilor de tip re țea și
implicit, de analizare a acestora 7:
 planul interac țiunii se define ște prin: multiplicitatea actorului
(capacitatea de a dezvolta mai multe tipuri de rela ții), con ținutul
rela țional (tipul rela ției dezvoltate) și forma rela țional ă (relativ ă la
sensul și intensitatea leg ăturii);
 planul structurii re țelei se delimiteaz ă prin: dimensiunea re țelei
(totalitatea rela țiilor directe și indirecte), densitatea re țelei (un
indicator al intensit ății rela țion ărilor), centralitatea (accesibilitatea
unui membru în raport cu ceilal ți) și existen ța nucleelor
(substructuri asociative).

Re țeaua social ă reprezint ă un mediu distinct în care se desf ășoar ă
atât comunicarea de grup, cât și cea interpersonal ă. Analiza de re țea
reprezint ă astfel o procedur ă prin care poate fi eviden țiat ă modalitatea și
intensitatea comunic ării fie ca o hart ă a grupului, fie ca un flux de mesaje
într-o situa ție interindividual ă. Una din cele mai întâlnite aplica ții ale
analizei de re țea este sociometria (este tratat ă separat în capitolul urm ător).
Analiza de re țea se opera ționalizeaz ă în termeni de noduri și rela ții ,
existând o serie extins ă de parametri și indicatori care se pot calcula în
leg ătur ă cu (1) pozi ția de ținut ă de un individ în cadrul structurii, (2)
activitatea desf ăș urat ă de acesta, (3) performan ța și profilul structurii în
ansamblu. În analiza comunic ării de re țea, cele mai relevante cuantific ări
sunt reprezentate de (Ilu ț, 1997: pp.119-125):

matricea rela țional ă – reprezentarea matricial ă a rela țiilor
(comunic ărilor) dintre membrii (nodurile) unei re țele. Pe linii, pentru
fiecare actor în parte se trec leg ăturile ini țiate de el c ătre ceilal ți, fie doar
ca simpl ă prezen ță (valori 1 = exist ă și 0 = nu exist ă), fie sub forma unor
măsur ători (num ăr de rela ții, sau valoarea procentual ă a implic ării în
rela ții, cantitatea de mesaje formulat ă etc.):

7Boissevain, J. (1989) Networks in „The Social Science Encyclopedia” (ed.
A.Kuper, J.Kuper), London: Routledge apud Ilu ț 1997, pp. 114-115

64

S1 S2 S3 S4 S5
S1 0 1 1 0 1
S2 0 0 0 1 0
S3 0 1 0 0 1
S4 1 0 0 0 0
S5 1 0 0 1 0

În acest caz, subiectul 1 a ini țiat leg ături cu S2, S3 și S5, subiectul
2 cu S4, subiectul 3 cu S2 și S5, subiectul 4 cu S1 și subiectul 5 cu S1 și
S4. O astfel de distribu ție matriceal ă poate fi reprezentat ă și sub forma
unui graf (similar cu sociograma aferent ă sociomatricei).

densitatea re țelei – este dat ă de raportul dintre totalul rela țiilor
poten țiale și totalul rela țiilor realizate. În privin ța unui singur nod se poate
calcula densitatea de re țea egocentric ă ca raportul dintre totalul rela țiilor
în care este angajat un individ și totalul rela țiilor posibile;

re țeaua egocentric ă – vizeaz ă ansamblul rela țiilor care afecteaz ă
un nod (indiferent de orientarea sau ini țierea lor);

gradul exterior al individului – reprezint ă num ărul de rela ții
stabilite de un actor c ătre ceilal ți participan ți;

indicele de centralitate – reprezint ă pozi ția unui individ în cadrul
unei re țele și se calculeaz ă prin raportul dintre total rela ții în care este
implicat subiectul respectiv și total rela ții desf ăș urate în re țeaua de
referin ță . Indicele de centralitate m ăsoar ă apropierea/dep ărtarea unui actor
fa ță de to ți ceilal ți (sub forma num ărului de leg ături necesare pentru a
ajunge la ace știa);

prestigiul – reflect ă „importan ța” unui individ în cadrul re țelei,
putând fi cuantificat prin raportul dintre leg ăturile ini țiate de al ții c ătre el
și cele ini țiate de el c ătre al ții (sau și total leg ături posibile).

În func ție de tipul, natura și complexitatea datelor înregistrate
pentru analiza comunic ării mai pot fi elabora ți și al ți indicatori specifici
(tangibilitate, coeziune, structuralitate etc.). In terpretarea datelor
rela ționale se face în leg ătur ă direct ă cu profilul grupului investigat și cu
specificul manifest ărilor înregistrate.

65

Într-o abordare sintetic ă, principalele tipuri de re țele sunt:

i). Re țea în lan ț

A B C D E
A
B
C D E
ii). Re țea în cerc A B
C D E
iii). Re țea stea
A
B
C D E
iv). Re țea total ă

66

15. Sociometria

Sociometria reprezint ă o tehnic ă de analiză a climatului de grup
elaborat ă de psihoterapeutul de sorginte evreiasc ă Jakob Moreno, n ăscut
la Bucure ști și consacrat în SUA. Analiza sociometric ă a grupului mic
permite identificarea ierarhiei interne a grupului, eviden țierea pozi țiilor
centrale, ale celor marginale, existen ța unor schisme în cadrul grupului și
a unor zone posibil conflictuale. Este o procedur ă foarte simpl ă și pe
deplin recomandabil ă în orice demers de cunoa ștere a grupului.
Combinarea sociometriei cu observa ția direct ă și cu autobiografia de grup,
precum și cu tehnicile de activare și dinamizare a grupului reprezint ă o
re țet ă de succes în lucrul cu grupul mic, indiferent de n atura activit ății
sale. Sociometria presupune existen ța unui experien țe comune în cadrul
grupului și a unei minime intercunoa șteri între membri (adic ă s ă nu fie o
suit ă de indivizi care înc ă nu se știu între ei și înc ă nu constituie un grup).
Aplicarea analizei sociometrice presupune 3 ac țiuni distincte:
aplicarea testului sociometric, elaborarea sociomat ricei și desenarea
sociogramei. În continuare le vom prezenta în sinte z ă pe fiecare în parte:

Testul sociometric – reprezint ă un chestionar cu patru întreb ări
complementare destinat înregistr ării preferin țelor, respingerilor, precum și
estim ării preferin țelor și respingerilor celorlal ți. Este un test neanonim,
dar confiden țial. Este foarte important s ă se asigure to ți participan ții de
garantarea confiden țialit ății, adic ă de faptul c ă nici un coleg nu va afla
cine l-a ales sau cine l-a respins. Nu este anonim pentru c ă în etapa a doua
se realizeaz ă o sociomatrice unde este necesar a se ști cine pe cine a ales
sau a respins. Cerin ța de confiden țialitate este foarte strict ă în cadrul
sociometriei pentru c ă divulgarea nominal ă a rezultatelor poate duce la
destr ămarea grupului (fiecare membru ajunge s ă fie pus fa ță în fa ță cu o
realitate pe care de cele mai multe ori el o percep e u șor cosmetizat ă). În
ceea ce prive ște configura ția acestui test, exist ă câteva nuan țe. În formatul
original testul se aplica pentru o activitate speci fic ă: fiind dezvoltat ă mai
ales în leg ătur ă cu grupul de studiu întreb ările vizau activit ăți de genul Cu
cine vrei s ă înve ți? sau Cu cine vrei s ă mergi în tab ără? sau Cu cine vrei
să stai în pauz ă?Sunt întreb ări care eviden țiaz ă pe deplin o anumit ă
activitate specific ă grupului respectiv, dar care pot s ă exclud ă anumite
variabile externe, cum ar fi mediul de provenien ță, venitul p ărin ților,
timpul petrecut la școal ă de c ătre studen ți etc.

67
O alternativ ă la aceast ă abordare ar fi m ăsurarea preferin ței în
general , f ără o referire direct ă la pauz ă, la studiu sau la tabere. Personal
am aplicat numeroase m ăsur ători sociometrice în ultimul deceniu și
niciodat ă nu au fost reticen țe la nivelul responden ților în a în țelege
semnifica ția întreb ărilor astfel formulate. Mai ales în grupurile de ti neri și
adul ți, activit ățile comune pot s ă dep ășeasc ă programul oficial, formal (pe
lâng ă cursuri sau activit ățile lucrative pot s ă mearg ă împreun ă la petreceri,
la spectacole ș.a.m.d.). Este evident astfel c ă preferin ța unui coleg sau a
altuia vizeaz ă tocmai intensitatea afectelor dezvoltate în struct ura de grup.
Un alt aspect discutabil în leg ătur ă cu testul sociometric vizeaz ă
num ărul de r ăspunsuri solicitate. În varianta original ă acesta era
neprecizat, fiecare respondent putând s ă indice un num ăr nelimitat de
răspunsuri (de la nimic pân ă la to ți ceilal ți membri ai grupului). Avantajul
acestei abord ări este acela de a l ăsa o libertate deplin ă responden ților, cu
diferen țierea clar ă între cei mai ata șați de grup (care implicit vor indica
mai multe preferin țe) și cei mai retra și, f ără prea mare implicare în grup
(care vor indica mai pu ține preferin țe). Principalul dezavantaj este
reprezentat de faptul c ă nu se pot face nici un fel de diferen țe între
op țiunile exprimate, toate având aceea și valoare, indiferent dac ă au fost
indicate pe primul loc sau pe ultimul loc.
Alternativa la aceast ă chestiune este reprezentat ă de impunerea
unui num ăr fix de trei r ăspunsuri, în ordinea importan ței. În acest caz,
principalul avantaj este acela de a putea da scorur i și de a face diferen ța
între op țiuni (locul I, II și III). Dezavantajul este acela de a for ța
responden ții s ă indice trei r ăspunsuri și atunci când ar dori s ă ofere mai
multe, dar și atunci când ar dori s ă indice mai pu ține. Din experien ța
numeroaselor aplic ări practice, aceast ă variant ă este pe deplin func țional ă
și plusul de informa ții pe care le aduce o recomand ă pe deplin.
În concluzie, versiunea de test sociometric pe care o recomand ăm
este urm ătoarea:
Q1. Care sunt primii 3 colegi pe care îi prefera ți? (preferin țe în
general, în ordinea importan ței)?
Q2. Care sunt primii 3 colegi pe care nu îi prefera ți?
Q3. Care sunt primii 3 colegi care crede ți c ă v ă preferă?
Q4. Care sunt primii 3 colegi care crede ți c ă nu v ă prefer ă?

Sociomatricea – reprezint ă a doua secven ță în analiza sociometric ă
și const ă din realizarea unor calcule specifice pe baza r ăspunsurilor
înregistrate. Pentru aceasta se realizeaz ă 2 tabele distincte, unul dedicat
primelor dou ă întreb ări cu distribu ția afectelor în grup iar cel ălalt dedicat

68
gradului de intercunoa ștere. Pentru primul tabel se genereaz ă o prim ă
coloan ă cu numele responden ților, dup ă care se face câte o coloan ă pentru
fiecare membru al grupului. Fiecare chestionar se t rece pe câte o linie,
notând +3 pentru colegul ales pe primul loc, +2 pen tru cel de-al doilea
respectiv +1 pentru cel de pe ultimul loc și -3 pentru cel respins pe primul
loc, -2 pentru a doua respingere și -1 pentru cel respins pe ultimul loc.
Practic, o astfel de sociomatrice arat ă a șa:

George
Alina
Vlad
Ionel
Teo
Anca
Larisa
Vio
Alex
Mihai
Mihai +3 +2 +1 -3 -2 -1
Anca +2 -2 +3 -1 +1 -3
Larisa -3 +1 -2 -1 +3 +2
George +2 -3 -2 -1 +1 +3
Vlad +2 +3 +1 -3 -2 -1
….

În acest exemplu, avem un grup cu 10 membri, iar pe ntru fiecare în
parte este generat ă o coloan ă distinct ă (cu numele lor). Fiecare chestionar
se trece pe câte un rând, începând cu precizarea nu melui celui care l-a
completat și acordând scorurile respective, pozitive sau negat ive, în
func ție de locul ocupat în preferin țe (prima întrebare), respectiv în
respingeri (a doua întrebare). Pentru a evita posib ilitatea identific ării este
recomandabil a nu se grupa subiec ții în ordine alfabetic ă. De și este de
dorit să ob ținem r ăspunsuri de la to ți membrii grupului, din practic ă se
dovede ște c ă de cele mai multe ori nu ajung s ă r ăspund ă to ți. De și acest
lucru afecteaz ă claritatea m ăsur ătorii, în general nu r ăspund cei care sunt
mai în afara grupului, cu interac țiuni foarte restrânse și care nu schimb ă
semnificativ starea înregistrat ă. Astfel, num ărul coloanelor (= num ărul
membrilor la care se face referire) va fi mai mare decât num ărul liniilor (=
num ărul membrilor care au completat testul). Dup ă ce sunt trecute toate
chestionarele în baza de date, se realizeaz ă o serie de calcule specifice
pentru fiecare membru în parte: scorul general, com pozi ția sa, num ărul de
referin țe, structura acestora, indice de centralitate etc. Toate aceste valori
se completeaz ă ca linii distincte în partea de jos a tabelului și au un rol
determinant în desenarea sociogramei.

69

George
Alina
Vlad
Ionel
Teo
Anca
Larisa
Vio
Alex
Mihai
Mihai -3 +2 +1 +3 -2 -1
Anca +2 -2 +3 -1 +1 -3
Larisa -3 +1 -2 -1 +3 +2
George +2 -3 -2 -1 +1 +3
Vlad +2 +3 +1 -3 -2 -1
Alina +2 +3 +1 -1 -2 -3
Ionel +3 -2 +1 -3 +2 -1
SCOR 0 +5 -1 +12 -8 -2 -7 +4 -6 +3
Scor + +6 +5 +4 +12 +1 +2 +1 +4 +2 +5
Scor – -6 0 -5 0 -9 -4 -8 0 -5 -2
Rang 5 2 6 1 10 7 9 3 8 4
Referin țe 5 3 4 4 6 6 4 2 4 4
Referin țe + 3 3 2 4 1 2 1 2 1 2
Referin țe – 2 0 2 0 5 4 3 0 3 2
Scor relativ % 50 64 47 83 28 44 31 61 33 58

Rangul vizeaz ă locul de ținut de fiecare membru al grupului într-un
clasament general pe baza popularit ății. Referin țele reprezint ă num ărul
total de nominaliz ări ale fiec ărui membru în parte în chestionarele
celorlal ți. Referin țele + reprezint ă num ărul de alegeri, iar referin țele –
num ărul de respingeri. Scorul relativ reprezint ă o valoare procentual ă
raportat ă la un maxim teoretic (în cazul de fa ță, dac ă to ți responden ții ar fi
indicat aceea și persoan ă pe primul loc acesta ar fi cumulat +18 puncte) și
cu o transformare în valori pozitive – în mod simi lar, minimul teoretic
este de -18 puncte; pentru a putea calcula în proce nte la toate scorurile se
adaug ă +18 (limitele intervalului devenind 0 și +36). Tot în aceast ă
sociomatrice se mai pot eviden ția rela țiile simetrice, reprezentate de
alegeri sau respingeri reciproce. Acestea pot avea o form ă perfect ă
(aceea și orientare cu aceea și intensitate) sau aproximativ ă (cu intensit ăți
diferite). Cu cât sunt mai multe astfel de diade (f ie pozitive, fie negative),
cu atât grupul este mai echilibrat și mai stabil. Pe lâng ă acestea se mai
eviden țiaz ă rela țiile oarbe (doar unul îl nominalizeaz ă pe cel ălalt, ca
alegere sau ca respingere, dar f ără ca acesta s ă fac ă vreo referin ță la
primul), dar și rela țiile opozabile, în care unul alege și cel ălalt respinge.

70
Acestea din urm ă reprezint ă veritabile situa ții patologice pentru
func ționarea grupului, deoarece reflect ă un blocaj comunica țional și
emo țional major între cei doi membri implica ți. Este recomandabil ă
acordarea unei aten ții deosebite acestor diade și încercarea de a rezolva
conflictele latente.
În mod similar se realizeaz ă înc ă un tabel cu ultimele 2 întreb ări
(privind expecta ția alegerii și respingerii). Prin suprapunerea peste primul
tabel se verific ă dac ă estim ările se adeveresc sau nu. Cu cât sunt mai
multe suprapuneri, cu atât gradul de intercunoa ștere este mai consistent.
Dup ă ce se realizeaz ă toate aceste analize, în mod obligatoriu se
înlocuiesc numele membrilor cu coduri (spre exemplu , S1, S2, S3 etc.).

Sociograma – reprezint ă harta grupului, un graf cu noduri și linii
reprezentând distribu ția membrilor grupului de la o zon ă central ă, de
lideran ță pân ă la zona marginal ă în func ție de popularitatea acestora. Ca
principiu de realizare prezint ă o distribu ție de 3 cercuri concentrice: în
centru a șez ăm pe cei care au scorul cel mai mare (cei cu poten țial de
lider). Pe urm ătorul nivel a șez ăm membrii obi șnui ți, iar pe ultimul nivel
cei cu scorurile cele mai mici, adic ă marginalii. Pe lâng ă nodurile re țelei
se deseneaz ă și leg ăturile dintre ace știa. Pentru a evita o supraînc ărcare a
sociogramei se recomand ă s ă se deseneze doar alegerile (nu și
respingerile). Acestea se traseaz ă sub forma unor s ăge ți, de la cel care a
ales spre cel ales, eventual cu grosimi diferite, d e la alegeri de pe primul
loc pân ă la alegeri de pe ultimul loc. Partea cea mai dific il ă în desenarea
sociogramei este g ăsirea unei reprezent ări cât mai clare, mai „limpezi”, cu
cât mai pu ține suprapuneri. Practic, membrii grupului trebuie al ătura ți în
func ție de nucleul din care fac parte. Sociograma se poa te desena direct
pe hârtie sau se pot utiliza diverse software-uri s pecializate. În capitolul
urm ătorul o s ă prezent ăm un scurt tutorial de la un astfel de software
dedicat analizei de re țea, Pajek care permite o procesare foarte eficient ă a
nodurilor grafului sociogramei, tocmai pentru a ob ține o imagine cât mai
clară cu putin ță.Sociograma se realizeaz ă cu coduri în loc de nume și se
prezint ă grupului. În general, dintr-o sociogram ă se desprind liderii
informali (cei cu adev ărat urma ți de grup), existen ța frac țiunilor (a unor
nuclee care se pot enclaviza), zonele poten țial conflictuale, marginalii și
intensitatea respingerii lor. În func ție de natura activit ății se poate
interveni în cuno știn ță de cauz ă pentru remedierea oric ăror aspecte
disfunc ționale sau pentru orientarea grupului spre o direc ție sau alta. Este
vital îns ă s ă nu se divulge sub nicio form ă locul unui membru în cadrul
sociogramei (pentru c ă de la o singur ă pozi ție dezv ăluit ă se pot afla toate

71
celelalte). Mai jos red ăm un exemplu de sociogram ă a unui grup de
studen ți analizat cu pu țin timp în urm ă:

Se observ ă cu u șurin ță existen ța unui lider puternic, S23, care cumuleaz ă
un scor de +23 de puncte în preferin țele colegilor, fiind implicat și într-un
num ăr de 23 de referin țe. Se observ ă, de asemenea, existen ța unui num ăr
însemnat de diade reciproce de intensitate mare (al egeri reciproce de pe
primul loc), fapt ce reflect ă o foarte bun ă echilibrare a rela țiilor interne.
De asemenea, se observ ă în partea din stânga sus un nucleu foarte bine
delimitat cu 7 membri care s-au ales aproape exclus iv între ei. În fine, un
alt aspect deosebit de important, se constat ă existen ța a dou ă subgrupuri
relativ autonome, în partea stâng ă și în partea dreapt ă fa ță de lider, între
care exist ă o singur ă leg ătur ă, de la S10 la S21. Practic, doar liderul ține
laolalt ă tot grupul, în absen ța sa fiind dou ă grupule țe total independente.
Aceast ă sociogram ă a fost desenat ă cu ajutorul programului Pajek, pe care
îl vom prezenta în capitolul urm ător.

72

16. Introducere în Pajek

Pajek (= p ăianjen) reprezint ă un progr am informatic (sof
dedicat analizei de re țele extinse. Acesta a fost elaborat de Facultatea de
Știin țe Sociale din cadrul Universit ății din Ljubljana. Este un software
relativ u șor de utilizat și cu foarte multe facilit ăți specifice lucrului cu
re țele. Autorii s ăi Vladimir Batagelj și Andrej Mrvar au elaborat
wiki dedicat (http://pajek/imfm.si/doku.php), de unde se poate desc
gratuit ultima variant ă a acestui software, toat ă documenta ția disponibil
baze de date și exemple de utilizare (toa te în limba englez ă
acest software împreun ă cu documenta ția aferent ă este tradus
chinez ă, fapt care confirm ă sustenabilitatea perspectivelor sale de utilizare.
Pentru cineva mai pu țin interesat de analiza de re țea, Pajek –
instrument foarte fiabil pentru sociometrie, mai al es în privin
sociogramei. În continuare vom încerca redactarea u nui foarte sumar ghid
de utilizare a acestui program strict în perspectiv a proces ă
sociometrice și gener ării unei sociograme cât mai lizibile.
Pentru început este necesar ă download- area kitului de instalare de
la adresa precizat ă mai sus, sec țiunea download. Programul este oferit atât
pentru sistemele care opereaz ă sub Windows, dar și pentru cele sub Linux
și pentru Mac-uri. Instalarea este foarte simpl ă și nu necesit
speciale. Odat ă instalat, programul poate fi lansat oricând în execu
un consum minim de resurse.

Pentru a utiliza efectiv acest software este nevoie de generarea
unor fi șiere de tip text pentru fiecare analiz ă pe care inten
efectu ăm. În principiu, este vorba despre a defini noduril e re

am informatic (sof tware)
fost elaborat de Facultatea de
Este un software
ți specifice lucrului cu
au elaborat și un
de unde se poate desc ărca
ția disponibil ă,
te în limba englez ă). În prezent
este tradus și în limba
sustenabilitatea perspectivelor sale de utilizare.
-ul r ămâne un
instrument foarte fiabil pentru sociometrie, mai al es în privin ța desen ării
sociogramei. În continuare vom încerca redactarea u nui foarte sumar ghid
de utilizare a acestui program strict în perspectiv a proces ării datelor
area kitului de instalare de
iunea download. Programul este oferit atât
i pentru cele sub Linux
și nu necesit ă condi ții
programul poate fi lansat oricând în execu ție cu
Pentru a utiliza efectiv acest software este nevoie de generarea
pe care inten țion ăm s ă o
m. În principiu, este vorba despre a defini noduril e re țelei

73
(vertices) și a rela țiilor dintre acestea (arcs). Aceasta reprezint ă practic
partea cea mai arid ă a procesului, pentru c ă nu este chiar user-friendly și
necesit ă aten ție la detalii, dar o dat ă realizate fi șierele respective, acestea
se pot refolosi (prin rescriere) la orice alte stud ii ulterioare.
Atunci când realiz ăm o m ăsur ătoare sociometric ă ajungem la un
moment dat s ă avem o sociomatrice cu grupul investigat. În cadru l
acesteia, pentru fiecare membru se calculeaz ă un scor prin adunarea
tuturor punctelor primite (cu plus și cu minus) în alegerile și în
respingerile celorlal ți. Acesta reprezint ă practic rangul s ău și pe baza sa se
face diferen ța între pozi țiile centrale, de lideri și cele marginale. Aceste
date sunt suficiente pentru a defini nodurile re țelei pentru prelucrarea
ulterioar ă în Pajek. Cu alte cuvinte, pentru fiecare membru d in grupul
investigat, S1, S2, S3… este necesar s ă îi cunoa ștem rangul, adic ă scorul
cumulat ob ținut din referin țele colegilor. Pentru a ajunge cu aceste date în
Pajek este necesar s ă gener ăm un fi șier de tip TXT (aten ție, nu Word!)
care s ă aib ă extensia .vec. Oricât de încâlcit ar p ărea, acest lucru se
realizeaz ă sub windows în 10 secunde, astfel: deschidem progr amul Note
Pad din Accesories (cel mai simplu editor de texte) și din meniul File
alegem op țiune Save As unde stabilim numele fi șierului (de regul ă un
indicativ legat de grupul pe care îl analiz ăm), locul unde s ă îl salv ăm pe
hard-disk și, FOARTE IMPORTANT îi punem extensia .net (de la
network). Spre exemplu, dac ă am aplicat un test sociometric pe o grup ă
de studen ți de la sociologie anul 1, în NotePad vom merge în File, SaveAs
și la nume vom zice Socio1.net (pentru a stabili extensia fi șierului imediat
dup ă nume punem punct și net ). Acesta este un detaliu foarte important
pentru a putea ob ține un fi șier pe care Pajek-ul s ă recunoasc ă profilul de
re țea din acest fi șier (de și este de tip text, inclusiv windows-ul îl vede ca
fiind net file ).Urm ătoarea etap ă const ă în a completa con ținutul acestui
fi șier. A șa cum am precizat deja, este vorba de a defini nodu rile re țelei
(membrii grupului) și arcele (rela țiile dintre ace știa). Folosind editorul
NotePad în care am generat fi șierul respectiv, scriem urm ătoarele date (s ă
presupunem c ă avem un grup cu 30 de persoane):

*Vertices 30
1 „S1 6”
2 „S2 4”
3 „S3 -2”
4 „S4 0”
5 „S5 10”
……….
30 „S30 -8”

74
*Arcs
1 29 3
1 4 2
1 10 1
2 6 3
2 8 2
2 24 1
3 10 3
3 29 2
3 8 1
……
30 15 3
30 23 2
30 9 1

Aceasta este partea mai dificil ă, fiind apropiat ă cumva de zona de
programare. În primul rând, este foarte important s ă nu mai apar ă nimic în
plus (nici un rând liber, un spa țiu, o virgul ă sau s ă lipseasc ă ghilimele de
undeva). Fi șierul con ține dou ă p ărți, în prima definim nodurile re țelei și în
a doua leg ăturile dintre ele. Practic, în prima parte vom trec e to ți membrii
grupului la care s-a f ăcut referire în toate chestionarele analizate. Fiec are
membru prime ște un num ăr unic, de la 1 la num ărul maxim de membri
din grup (în exemplul nostru, 30). Pentru a putea i dentifica fiecare
membru în parte le vom ad ăuga și câte o etichet ă cu un cod prestabilit și
eventual cu scorul ob ținut în sociomatrice. Astfel, pe lâng ă num ărul
propriu (1, 2, 3…) vom mai scrie între ghilimele, l a un spa țiu distan ță ce
dorim s ă apar ă în sociogram ă, lâng ă fiecare nod al re țelei în parte. În
exemplul folosit în sociogram ă o s ă apar ă un cod unic (S1, S2, S3…) și
scorul de popularitate ob ținut în sociomatrice (pozitiv sau negativ).
Programul Pajek va afi șa orice g ăse ște între ghilimele în dreptul fiec ărui
vertice din fi șierul surs ă pe care îl gener ăm.
În partea a doua, f ără a l ăsa îns ă nici un rând liber, se declar ă
leg ăturile între nodurile re țelei. Acestea se introduc prin comanda *Arcs și
con țin urm ătoarele elemente: persoana care alege – persoana ca re este
aleas ă – intensitatea leg ăturii. În exemplul de mai sus, subiectul 1 alege pe
subiectul 29 cu intensitate 3 (adic ă în primul rând), tot subiectul 1 alege
pe subiectul 4 cu intensitate 2 (în al doilea rând) și tot subiectul 1 alege pe
subiectul 10 cu intensitate 1 (al treilea rând). În aceast ă sec țiune pot fi
trecute doar persoanele care au r ăspuns la testul sociometric la prima
întrebare (pe cine prefera ți?). Pentru toate aceste leg ături programul Pajek
va desena s ăge ți între cele dou ă noduri, îndreptate spre cel ales și cu

75
grosimi diferite în func ție de intensit ățile declarate. Aceasta este partea
cea mai dificil ă în utilizarea programului Pajek. Odat ă generat un astfel de
fi șier el poate fi folosit în orice alte studii ulteri oare cu ajutorul func ției de
Save As și cu modificarea corespunz ătoare a con ținutului. Suplimentar se
mai pot defini pentru nodurile re țelei diferite culori, forme, m ărimi sau
linii de contur.
Dup ă generarea acestui fi șier acces ăm programul Pajek și din
meniul File alegem Network si mai departe Read, dup ă care select ăm
fi șierul pe care tocmai l-am generat. Dac ă nu apare nicio eroare, la rubrica
Networks din pagina central ă va ap ărea fi șierul înc ărcat, cu tot cu calea
specific ă unde este salvat. Dup ă aceasta, din meniul Draw alegem
op țiunea Draw și se genereaz ă astfel o prim ă form ă circular ă a
sociogramei noastre. De aici, mutând fiecare nod al re țelei se vor muta
toate leg ăturile sale (atât cele ini țiate de el, cât și cele care vin spre el).
Pentru facilitarea procesului de „limpezire” a re țeleieste recomandabil ca
în fereastra nou deschis ă, cu sociograma, s ă alegem din meniul Layot
submeniul Energy, mai departe Fruchterman Reingold și op țiunea 2D.
Pajek-ul va executa o reordonare a re țelei dup ă un algoritm legat de
consisten ța re țelei. De la aceast ă variant ă practic urmeaz ă finisarea
sociogramei, prin pozi ționarea în zonei centrale a nodurilor cu poten țial
de lideri, care au scorurile cele mai mari și cele mai multe leg ături.
Complementar, marginalii cu scorurile cele mai mici se pun în afara
grupului. Se încearc ă gruparea membrilor pe nuclee („bisericu țe”) și de
asemenea s ă urm ăre ște o diminuare maxim posibil ă a suprapunerilor de
linii (pentru a avea o reprezentare cât mai limpede ). Forma final ă la care
ajungem poate fi exportat ă într-un fi șier de tip JPG care se poate integra
ulterior în orice document sau pagin ă web.
Acesta reprezint ă un nivel minim de utilizare a Pajek-ului pentru a
putea beneficia de facilit ățile sale de desenare (semnificativ mai avansate
decât alte software-uri). Dac ă dorim s ă p ăstr ăm forma la care am ajuns cu
desenarea sociogramei, putem salva întregul proiect aflat în desf ășurare.
Dac ă am în țeles ace ști pa și și dorim s ă îmbun ătățim pu țin calitatea
sociogramei, mai putem include o reprezentare difer en țiat ă a nodurilor
re țelei, în func ție de scorul primit (subiec ții cu un scor mai mare, adic ă
mai populari este firesc s ă îi reg ăsim în graful re țelei sub forma unui cerc
mai mare decât subiec ții mai pu țini populari). Pentru aceasta, va trebui
generat înc ă un fi șier text în NodPad la care îi punem îns ă extensia .vec
(de la vector). Structura sa este similar ă cu prima parte de la fi șierul re țea,
adic ă sunt trecute toate nodurile re țelei și m ărimea acestora:

76
*Vertices 30
1 16
2 24
3 10
….
30 4

Similar cu fi șierul re țelei, nodurile sunt trecute numeric 1, 2, 3…
urmate de o valoare normalizat ă. Unele persoane din grup ob țin un scor
negativ și acesta nu poate fi desenat (nu exist ă fizic un cerc cu raza -4).
Atunci, va trebui s ă „mut ăm” toat ă seria în sus, astfel ca și cel mai mic
scor s ă devin ă desenabil, adic ă s ă fie m ăcar cu o raz ă egal ă cu 1. Pentru
aceasta, vom c ăuta cea mai mic ă valoare din serie, adic ă marginalul cu cel
mai mare scor negativ, s ă presupunem -16. Pentru ca acesta s ă devin ă +1
va trebui s ă îi ad ăug ăm un +17. Pentru a nu perturba restul seriei, aceea și
valoare o vom ad ăuga tuturor membrilor. Astfel, întreaga serie va de veni
pozitiv ă și implicit desenabil ă. Preciz ăm faptul c ă aceast ă procesare este
necesar ă doar pentru a desena cu dimensiuni diferite noduri le re țelei, nu
este afectat ă distribu ția nivelului de popularitate în grup.
Dup ă generarea și acestui al doilea fi șier (scor.vec), ne întoarcem
în Pajek, și pe lâng ă fi șierul ini țial de tip .net vom înc ărca și fi șierul de tip
vector (din File – Vector – Read). Dup ă ce avem ambele fi șiere înc ărcate
din meniul Draw alegem Draw Vector . Dac ă ad ăug ăm și culori diferite în
definirea vertices-urilor (în fi șierul .net), rezultatul poate ar ăta astfel:

77

17. Cuantificarea informa ției din mesaje

Vom încerca în continuare s ă prezent ăm ( și pentru un exerci țiu
comparativ) o procedur ă de analiz ă a comunic ării din perspectiva teoriei
informatice: modelul Shannon&Weaver de cuantificare a informa ției .
Pentru o mai bun ă în țelegere a sa este necesar ă o scurt ă detaliere a
componentelor teoretice pe care se bazeaz ă. Astfel, în aceast ă perspectiv ă,
informa ția este definit ă ca o valoare matematic ă (implicit cuantificabil ă),
fiind invers propor țional ă cu probabilitatea unui semnal . Cantitatea de
informa ție este deci o m ăsur ă a imprevizibilit ății, adic ă a „efectului de
surpriz ă” aferent unui mesaj (Baylon, Mignot, 2000, 45). În acest sens,
„cu cât incertitudinea receptorului privind mesajul despre situa ția X este
mai mare, înainte ca situa ția s ă se fi produs, cu atât mai mare este
valoarea informativ ă a mesajului care reu șește, ulterior, s ă elimine
incertitudinea ini țial ă” (Van Cuilenburg et al., 1998, 30). Se estimeaz ă c ă
volumul tuturor cuvintelor rostite vreodat ă de fiin țele umane cumuleaz ă
aproximativ 5 exabytes de informa ție (conform How much information?
(2003) http://www2.sims.berkeley.edu/research/proje cts/how-much-info-
2003/execsum.htm).
Shanon și Weaver elaboreaz ă pe baza acestei definiri o unitate de
măsur ă a informa ției denumit ă bit (eng. „binary digit”), care poate lua
doar dou ă valori: „0” sau „1”, „adev ărat” sau „fals”, „da” sau „nu”.
Pornind de la o astfel de structurare dihotomic ă, autorii au conceput (într-
o manier ă foarte ingenioas ă) o procedur ă de cuantificare a informa ției pe
baza a șa-numitelor întreb ări de înjum ătățire – enun țuri interogative prin
care se reduc succesiv, la jum ătate, variantele posibile de manifestare a
unui eveniment (referen țial pentru mesajul analizat). La aceste „întreb ări
de înjum ătățire” se poate r ăspunde cu da sau nu , iar con ținutul lor
propriu-zis, cum se poate și intui, este sub forma: evenimentul X este din
primele 50% de variante posibile? Dac ă se ob ține un r ăspuns afirmativ,
atunci se continu ă („X este din primele 25% de variante?”), dac ă se ob ține
un r ăspuns negativ, aceasta înseamn ă c ă X apar ține variantelor de la 51-
100%, iar urm ătoarea întrebare de înjum ătățire va viza dac ă X este dintre
51 și 75% ș.a.m.d. Corelând aceste repere cu probabilitatea un ui mesaj
sau, altfel spus, cu num ărul variantelor posibile de exprimare /
manifestare a sa, ob ținem astfel o cuantificare direct ă a valorii
informative a acestuia. Pentru o clarificare suplim entar ă este pertinent ă
apelarea la un exemplu (Van Cuilenburg et al., 1998 , p.31):

78

Incertitudinea privind situa ția X adic ă, „X poate fi A, sau B, sau C, sau D”

variante posibile num ărul
variantelor valoarea informativ ă
a mesajului
cazul I A sau B sau C sau D 4 (cu șanse
egale) 2 bi ți
cazul II A care este egal cu B sau
C care este egal cu D 2 (cu șanse
egale) 1 bit

„Traducerea” acestui tabel se face în modul urm ător: în primul caz
receptorul de ține o incertitudine maxim ă, el știe c ă pentru situa ția X se
poate întâmpla oricare din cele patru variante (A, B, C sau D). Ca s ă
ob țin ă informa ția complet ă el trebuie s ă aplice dou ă întreb ări de
înjum ătățire, dup ă cum urmeaz ă:

prima întrebare a doua întrebare varianta final ă

DA => X este A
DA „X este A?” NU => X este B
„X este dintre A și B?”
NU „X este C?” DA => X este C
NU => X este D

În cel de-al doilea caz, incertitudinea receptorulu i este mai mic ă, el
știe c ă în leg ătur ă cu situa ția X se pot manifesta dou ă tipuri de variante: A
care este totuna cu B (A = B) sau C care este totun a cu D (C = D). Astfel,
el va avea nevoie de o singur ă întrebare de înjum ătățire:

prima întrebare varianta final ă

DA => X este A ceea ce este echivalent cu X este B
„X este A?”
NU => X este C ceea ce este echivalent cu X este D

Întreb ările de înjum ătățire permit astfel cuantificarea valorii
informative a unui mesaj. Ele se aplic ă aposteriori și reprezint ă practic
num ărul de „pa și binari” (întreb ări la care se pot ob ține r ăspunsuri cu da
sau nu ) pe care trebuie s ă-i parcurg ă receptorul (în sens invers) pentru a

79
ajunge la enun țul complet al mesajului primit, o reconstruc ție a mesajului
respectiv, în contextul teoretic al absen ței comunic ării ini țiale (dac ă nu ar
fi primit mesajul respectiv, atunci receptorul ar f i avut de întrebat de 2, 3,
4, 5, 10… ori pân ă ar fi ajuns la varianta final ă, num ărul de întreb ări fiind
egal cu num ărul de bi ți al mesajului, sau cu cantitatea de informa ție din
mesaj). P ăstrând „registrul” meteorologic de exemplificare (f olosit și în
capitolul precedent), mesajul „Afar ă ninge” poate fi considerat ca având
2 bi ți de informa ție (în ideea c ă din multitudinea de evenimente care se
pot produce „afar ă”, receptorul este interesat doar de fenomenul mete o,
iar acesta îmbrac ă doar patru forme: f ără precipita ții – senin, înnorat și cu
precipita ții – ploaie și ninsoare). Cu alte cuvinte, el se traduce prin do u ă
componente informative: existen ța precipita țiilor și tipul acestora.
Astfel, cantitatea de informa ție a unui mesaj este dat ă de
num ărul întreb ărilor de înjum ătățire necesare pentru a afla varianta
final ă (Van Cuilenburg et al., 1998, 32). De remarcat est e faptul c ă
întreb ările de înjum ătățire se formuleaz ă (într-o manier ă simplificat ă) pe
baza tuturor variantelor posibile și nu prin „încerc ări ale norocului” (de
genul, „X este A? Nu! atunci X este B? Nu! atunci X este C? Nu! Aha,
atunci X este D” sau „Afar ă sunt precipita ții, este frig și bate vântul?”).
Cantitatea de informa ții prezent ă într-un mesaj tinde s ă reduc ă
incertitudinea receptorului în leg ătur ă cu un eveniment. Asociind aceast ă
stare de incertitudine cu entropia (degradarea, destructurarea și
dezordinea unui sistem) ca „o m ăsur ă a hazardului”, Shanon și Weaver au
formulat o finalitate explicit ă (anti-entropic ă) a informa ției: producerea
ordinii . În cadrul unui proces de comunicare, tendin ța entropic ă este
sus ținut ă și de prezen ța zgomotelor care reprezint ă orice perturbare a
transferului de mesaje. Pentru contracararea efecte lor acestora (pierdere
unor secven țe ale informa ției) este necesar ă acceptarea redundan ței chiar
și în forma sa cea mai simpl ă – repeti ția. Modelul Shannon-Weaver are o
aplicabilitate limitat ă în realitatea înconjur ătoare, func ționarea sa fiind
direct dependent ă de existen ța unor cazuri alternative cu șanse egale de
realizarea pentru evenimentul respectiv (similar ă cu extragerea unei c ărți
dintr-un pachet complet). În realitatea social ă, posibilit ățile petrecerii unui
eveniment prezint ă îns ă alternative semnificativ diferen țiate statistic,
unele chiar sc ăpând cu totul exerci țiului cognitiv al receptorului.

80

18. Recomandare de lectur ă:Nicholas Negroponte,
Era digital ă-De la bi ți la atomi

Nicholas Negroponte, fondator și coordonator al centrului MIT
Media Lab (Massachusetts Institute of Technology), este considerat un
guru în domeniul IT mai ales prin bestsellerul de nonfi c țiune Era digital ă
(Being Digital) în 1995, devenit ă o veritabil ă lucrare de referin ță în
domeniul populariz ării internetului. A finan țat peste 30 de firme de start-
up (inclusiv Skype). În 2006 renun ță la func ția de director Media Lab
MIT și se dedic ă proiectului One Laptop Per Child (OLPC) – prin car e se
urm ărea construirea unor laptopuri complet func ționale cu pre țul de
numai 100 de dolari și distribuirea lor (cu sprijin guvernamental) tutur or
copiilor de pe Glob. În continuare red ăm câteva pasaje din capitolul ADN-
ul informa ției din lucrarea „Era digital ă” deosebit de elocvente pentru
rela ția dintre bi ți și atomi:

ADN-ul informa ției

Bi ți și atomi. Cea mai bun ă modalitate de a aprecia avantajele și
consecin țele faptului de a fi digital este de a reflecta asupra diferen ței
dintre bi ți și atomi. De și tr ăim în mod indiscutabil într-o er ă a informa ției,
majoritatea informa țiilor pe care le primim se prezint ă sub form ă de
atomi: ziare, reviste și c ărți (cum este cea de fa ță ). Se prea poate ca
economica american ă s ă evolueze în direc ția unei economii
informa ționale, dar evalu ările comerciale și bilan țurile contabile se scriu
tot cu gândul la atomi. (…)
Recent am f ăcut o vizit ă la sediul unuia dintre primii cinci
fabrican ți americani de circuite integrate. Mi s-a cerut s ă m ă înregistrez
la intrare și, în acest timp am fost întrebat dac ă am la mine un laptop.
Bineîn țeles c ă aveam. Recep ționera s-a interesat cu privire la modelul,
num ărul de serie și valoarea acestuia. „Între unul și dou ă milioane de
dolari”, am zis. „Cu neputin ță , domnule”, a replicat. „Ce vre ți s ă
spune ți? A ș dori s ă-l v ăd.” I-am ar ătat vechiul meu PowerBook și ea i-a
estimat valoarea la 2000 de dolari. A notat valoare a undeva și apoi mi s-a
permis s ă intru în clădire. Morala este c ă, în timp ce atomii nu conteaz ă
chiar atât de mult, bi ții sunt aproape nepre țui ți. (…)

[Aceast ă parabol ă cu diferen ța dintre valoare tehnic ă și cea informa țional ă
a unui dispozitiv informatic reflect ă o chestiune cât se poate de actual ă și

81
pentru zilele noastre. Preocup ările pentru securizarea informa ției, nu
neap ărat în sensul de a nu fi furat ă, ci de a nu se pierde, au determinat
dezvoltarea unor sisteme de back-up, gen Cloud care permit utilizatorilor
să nu se mai preocupe de stocarea datelor pe device-u ri individuale, toate
informa țiile fiind stocate pe servere dedicate și putând fi accesate de c ătre
proprietar din orice punct al re țelei.]

În industria informa ției și a celei de valorificare a timpului liber,
bi ții și atomii sunt deseori confunda ți unii cu al ții. De exemplu, editorul
unei c ărți se afl ă în industria livr ării de informa ții (bi ți) sau în industria
manufacturier ă? R ăspunsul istoric este „în ambele”, dar aceast ă situa ție
se afl ă într-o schimbare rapid ă, deoarece instrumentele legate de
informa ție devin tot mai prezente și din ce în ce mai prietenoase cu
utilizatorul. În acest moment este dificil, dac ă nu imposibil, de a face
concuren ță calit ăților evidente ale c ărții scrise. O carte are o suprafa ță
care prezint ă un contrast puternic, este u șoar ă, simplu de parcurs și nu
foarte costisitoare. Dar sosirea unei c ărți la cititor implic ă cheltuieli
legate de transport și inventar. În cazul manualelor, 45% din cost
reprezint ă cheltuielile de inventar, transport și retururi. C ărțile digitale
nu se demodeaz ă. Întotdeauna se afl ă acolo unde este nevoie de ele. (…)

[De la scrierea acestei lucr ări cititoarele de c ărți electronice s-au dezvoltat
semnificativ. Este remarcabil ă inventareacernelii electronice (e-ink) chiar
de MIT Media Lab (în 1997), precum și a celebrului dispozitiv Kindle de
către Amazon (în 2007). Folosind tehnologia e-ink, ac esta are o
autonomie de func ționare de aproximativ o lun ă, permi țând stocarea a
peste 1000 de c ărți, marcarea de pasaje și citate, accesarea internetului și
download-area de jurnale, ascultarea de muzic ă. Ecranul are aspectul unei
pagini de ziar și nu poate fi lecturat f ără o surs ă de lumin ă (versiunile mai
noi au o func ție de night-read, similar ă dispozitivelor LCD). În acest
context, se estimeaz ă că se vor reduce substan țial c ărțile tip ărite pe hârtie,
acestea devenind implicit și mult mai pre țioase.]

Ce este un bit, la urma urmelor? Un bit nu are culoare,
dimensiuni sau greutate și poate c ălători cu viteza luminii. Bitul
reprezint ă cel mai mic element atomic în lan țul ADN al informa ției. Este o
stare de lucruri: pornit sau oprit, adev ărat sau fals, sus sau jos, în ăuntru
sau afar ă, alb sau negru. Din motive de natur ă practic ă, vom considera
un bit ca fiind 1 sau 0. Semnifica ția lui 1 sau 0 este o alt ă chestiune. În
era primar ă a calculatoarelor, un șir de bi ți reprezenta cel mai adesea
informa ție numeric ă. Încerca ți s ă num ăra ți, dar s ări ți peste toate
numerele care mai con țin și altceva în afar ă de 1 sau 0. Ve ți ajunge la

82
ceva de genul: 1, 10, 11, 100, 101, 110, 111 etc. Acestea constituie
reprezent ările binare ale valorilor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 etc.
Bi ții au reprezentat întotdeauna particulele esen țiale ale
prelucr ării digitale a datelor, dar în ultimii 25 de ani vo cabularul nostru
binar s-a dezvoltat în foarte mare m ăsur ă, incluzând cu mult mai mult
decât simple numere. Am fost capabili de a digitiza informa ție din ce în ce
mai divers ă, cum ar fi sunetul sau imaginea, transformându-le într-o
secven ță similar ă de 1 și 0. (…)

[Dac ă urm ărim aplica țiile de inteligen ță artificial ă dezvoltate în prezent în
cadrul internetului, cum ar fi agen ți inteligen ți pentru monitorizarea
utilizatorilor, Ad Sense, monitorizarea review-uril or etc., putem spune,
fără team ă de a gre și, c ă nu doar imaginea și sunetul au fost transformate
în secven țe de 1 și 0, ci și existen țe virtuale de sine st ătătoare (bo ți, agen ți
inteligen ți, avatare), autonome și cu o func ționalitate poten țial nelimitat ă.]

A fi digital înseamn ă a avea posibilitatea de a livra un semnal împreun ă
cu o informa ție suplimentar ă menit ă s ă corecte erori cum ar fi
electricitatea static ă în telefonie, bruiajele radio sau puricii de pe
ecranele televizoarelor. Acestea pot fi eliminate d in semnalul digital
folosind câ țiva bi ți în plus și tehnici de corec ție a erorilor din ce în ce mai
sofisticate car se aplic ă unei sau altei forme de zgomot, într-un mediu sau
altul. (…)Corec ția erorilor și comprimarea datelor reprezint ă cele dou ă
ra țiuni esen țiale ale televiziunii digitale. Se pot insera patru semnale de
televiziune digital ă de calitate profesional ă în aceea și l ărgime de band ă
care anterior a permis o transmisiune de televiziun e analogic ă plin ă de
perturba ții. Se transmite o imagine mai bun ă și, folosind acela și canal, se
pot m ări de patru ori cota de audien ță și veniturile rezultate din reclame.
(…)Când toate mijloacele media vor fi digitale – de oarece bi ții r ămân bi ți
– vor ap ărea dou ă consecin țe fundamentale și imediate. Mai întâi bi ții se
combin ă între ei f ără nici un fel de efort. Încep s ă se amestece unii cu al ți
și pot fi folosi ți sau refolosi ți laolalt ă sau separat. Combinarea între
sunete, imagini și date se nume ște multimedia ; sun ă complicat, dar se
reduce la combinarea unor bi ți.

[În prezent, aproape orice con ținut vehiculat în universul digital are un
profil multimedia , incluzând (direct sau indirect, prin hyperlinkuri ) text,
sunet și imagine. Con ținuturile multimedia, alt ădat ă solicitante din punct
de vedere al m ărimii și al complexit ății, nu mai ridic ă în prezent nicio
dificultate în a fi procesate de c ătre telefoanele mobile sau, mai nou, chiar
de c ătre ceasurile inteligente.]

83
Acolo unde s ălăș luie ște informa ția. Televiziunea de larg ă
audien ță reprezint ă un exemplu de medii în care totalitatea informa ției se
afl ă în punctul de origine. Transmi ță torul determin ă toate cele necesare și
receptorul se limiteaz ă la a prelua ceea ce prime ște. În realitate, raportat
la unitatea de volum, televizorul pe care îl folosi ți în prezent este probabil
cea mai retardat ă ma șin ărie de care dispune ți ( și ține ți cont c ă n-am
vorbit despre programe…). Dac ă ave ți un cuptor cu microunde, este
foarte posibil s ă aib ă mai multe microprocesoare decât televizorul. În lo c
de a considera viitoarea etap ă de progres a televiziunii ca pe o cre ștere a
rezolu ției, o culoare mai bun ă sau mai multe programe, gândi ți-vă la ea
ca la o modificare în distribu ția informa ției – sau, mai exact, deplasarea
unei por țiuni de informa ție de la transmi ță tor c ătre receptor.
Un ziar este de asemenea produs având toat ă informa ția la
transmi ță tor. Dar mediul hârtiei în format mare aduce o oare care
relaxare a „identit ății” informa ției, aceasta fiind consumat ă în mod
diferit, de persoane diferite, la momente de timp d iferite. Fiecare dintre
noi r ăsfoie ște și sare peste pagini dup ă dorin ță , orientându-se dup ă titlu
și imagini, tratând în moduri cât se poate de diferi te bi ții identici livra ți
către sute de mii de persoane. Bi ții sunt aceia și, dar experien ța de cititor
este complet diferit ă de la un cititor la altul.

[Este evident faptul c ă fa ță de 1995 televizoarele au înregistrat progrese
substan țiale dep ășind cu mult alte dispozitive din gospod ărie. Vorbim în
prezent de Smart TV (televizoare inteligente) cu re zolu ții de neimaginat
în urm ă cu 20 de ani, care se pot conecta la internet, car e se adapteaz ă la
profilul utilizatorului, care recunosc gestica aces tuia și chiar pot sesiza
câte persoane urm ăresc la un moment dat o emisiune. Lectura presei
scrise îns ă nu s-a transformat atât de mult, cel pu țin din punct de vedere al
tr ăirii cititorului.]

Una dintre modalit ățile de a privi un poten țial viitor digital este
de a ne întreba în ce m ăsur ă calit ățile unui mediu pot fi transpuse c ătre
altul. Poate fi experien ța unui telespectator cu aceea a unui cititor de
ziare? Dup ă p ărerea multora, ziarele au o profunzime superioar ă știrilor
de televiziune. Chiar trebuie s ă fie a șa? Similar, televiziunea este
considerat ă drept un furnizor de experien țe senzoriale mai bogate decât
cea furnizate de ziare. Chiar trebuie s ă fie a șa? R ăspunsul st ă în crearea
unor calculatoare care s ă filtreze, sorteze, s ă stabileasc ă priorit ăți și s ă
gestioneze multimedia în numele utilizatorului – ca lculatoare care s ă
poat ă s ă citeasc ă ziarul și s ă se uite la televizor în locul nostru sau chiar
să se transforme în editori în locul nostru. Acest ti p de informa ție poate fi
rezident în dou ă locuri.

84
Se poate afla la transmi ță tor și se poate comporta ca și cum
utilizatorul ar fi redactorul- șef al ziarului preferat, sau ca și cum „New
York Times” ar publica un singur ziar, ajustat pref erin țelor cititorului. În
acest prim exemplu, un mic subset de bi ți a fost selectat special pentru
beneficiar. Bi ții sunt filtra ți, preg ăti ți și livra ți c ătre utilizator, poate
pentru a fi tip ări ți la domiciliu acestuia sau pentru a fi urm ări ți într-un
mod mai interactiv folosind un ecran electronic.

[Remarc ăm aici o reiterare a maximei lui McLuhan, mediumul este
mesajul sau ceea ce con ține și ceea ce este con ținut nu pot fi separate.
Exist ă în continuare o ierarhizare a mediilor de comunica re în func ție de
relevan ța lor cultural ă, iar tiparul ocup ă mai departe un loc de frunte în
timp ce televiziunea, prin orientarea sa masiv ă spre industria de
entertainment este în continuare evaluat ă ca fiind de o calitate îndoielnic ă.
Evident c ă acestea sunt doar evalu ări generice, bazate atât pe ni ște
tendin țe globale, cât și pe particularitatea publicului care se expune la
fiecare în parte.]

Cel de-al doilea exemplu este unul în care sistemul propriu de
editare a știrilor se afl ă în receptor și „New York Times” difuzeaz ă un
num ăr foarte mare de bi ți, chiar 5.000 de articole diferite, din care
dispozitivul dvs. preia o cantitate selectat ă, în func ție de interesele,
obiceiurile sau planurile utilizatorului pentru ziu a respectiv ă. În acest
exemplu, informa ția se afl ă la receptor, iar transmi ță torul transmite, f ără
diferen țe, to ți bi ții c ătre to ți destinatarii posibili.Viitorul nu este al nici
uneia dintre cele dou ă variante; este al amândurora.

[Cum se poate cu u șurin ță constata, acest model este perfect func țional în
prezent, sub forma Reader-erelor care execut ă o filtrare a informa ției dup ă
preferin țe prestabilite de c ătre utilizator.]

Scris ă cu aproape dou ă decenii în urm ă, devenit ă un best-seller de non-
fic țiune, proclamat ă o veritabil ă biblie a informaticienilor și blamat ă ca
atare pentru ideile promovate (vezi G.Sartori, Homo videns, comentat ă de
asemenea într-un capitol viitor), cartea lui Nichol as Negroponte
reprezint ă f ără îndoial ă o lucrare avangardist ă de referin ță, deosebit de
valoroas ă pentru a în țelege specificul realit ății contemporane. Pasajele de
mai sus au fost extrase din Era Digital ă, Editura All, Bucure ști, 1999,
paginile 13-22.

85

19. Aspecte terminologice privind comunicarea de ma s ă

În arealul teoretic general elaborat asupra ideii d e comunicare,
problematica distinct ă aferent ă comunic ării de mas ă reprezint ă un capitol
deosebit de complex și de vast, cu multiple implica ții mai ales asupra
modelului societal din zilele noastre. Cu toate ace ste dezvolt ări teoretice
remarcabile, se constat ă îns ă existen ța și perpetuarea unor imprecizii
terminologice, aferente chiar utiliz ării și vehicul ării unor sintagme
alternative pentru îns ăș i denumirea domeniului. F ără a pretinde
solu ționarea deplin ă a acestor probleme, în rândurile urm ătoare vom
încerca s ă schi ță m o perspectiv ă sociologic ă de utilizare a principalelor
concepte implicate. În general, majoritatea lucr ărilor de profil (Dr ăgan,
1996; Coman, 1999; Baylon, Mignot, 2000 ș.a.) atrag aten ția asupra
utiliz ării echivoce a unor termeni precum: comunicare de m as ă,
comunica ție de mas ă, mass-media, mijloace ale comunic ării de mas ă,
media de comunicare sau chiar media ( și mediumuri).
De și exist ă o interferen ță direct ă (pe baza unei rela ții de
incluziune), utilizarea inter șanjabil ă a no țiunilor aferente comunic ării în
general cu cele relative la difuzare este f ără îndoial ă repudiabil ă.
Termenul de mass-media provine de pe filier ă anglosaxon ă prin al ăturarea
cuvântului englezesc mass („mas ă”, „cantitate mare”) cu cel latin media
(„mijloc, mijloace”). În aceast ă mixtur ă, sensul implicit de „mijloace
pentru / de mas ă” a fost ajustat în teoria comunic ării fiind transformat în
suporturi și mijloace tehnice de transmitere a mesajelor adic ă
instrumente ale comunic ării (Dr ăgan, 1996, p. 40). Extrapolarea acestui
sens la ansamblul procesului de comunicare este ino perant ă f ără
compromisul unei încadr ări reduc ționiste.
Comunicarea de mas ă este un proces social complex în care sunt
folosite aceste mijloace de c ătre profesioni ști în domeniu pe baza unei
practici profesionale specifice și cu o adresabilitate aferent ă unei audien țe
de mas ă. A confunda ansamblul unei manifest ări cu una din
componentele sale este astfel o imprecizie semantic ă perpetuat ă în
continuare cu insisten ță . Pentru o mai bun ă în țelegere, în perspectiva unei
încadr ări disciplinare a celor dou ă no țiuni,sociologia mass-mediei
reprezint ă o ramur ă a sociologiei comunic ării de mas ă. O ultim ă precizare
necesar ă la acest nivel vizeaz ă evitarea unui pleonasm, extrem de utilizat
în vorbirea curent ă, aferent expresiei mijloace mass-media (!!) . Pe baza
celor prezentate mai sus, aceast ă formulare reprezint ă de fapt mijloace de

86
mijloace în mas ă și, dincolo de aspectul argotic de înt ărire („b ăiat de
băiat”, „ma șin ă de ma șin ă”), marcheaz ă o regretabil ă confuzie.
În prezent, a șa cum precizeaz ă Mihai Coman, termenul media
tinde s ă fie generalizat (cel pu țin în domeniul jurnalistic) la ansamblul
procesului de comunicare:
„La ora actual ă, termenul media are tendin ța s ă se rup ă de
cel ălalt element al sintagmei (mass) și s ă acopere, singur, aria de
semnifica ții specifice acestei construc ții; mul ți speciali ști
consider ă c ă aceast ă autonomizare a cuvântului se datoreaz ă
influen ței exercitate de opera lui Marshall McLuhan, care a folosit
cuvântul media pentru a desemna simultan ansamblul tehnicilor
(inclusiv suporturilor) de comunicare și ansamblul institu țiilor și
produselor create în cadrul sistemului comunic ării de mas ă”
(Coman, 1999, p.19).

De și aceast ă tendin ță este vizibil ă și într-o oarecare m ăsur ă chiar
justificabil ă, ne exprim ăm preferin ța pentru p ăstrarea integral ă a no țiunii
de comunicare de mas ă. Aceast ă op țiune terminologic ă se bazeaz ă pe
câteva argumente distincte (excluzându-l pe cel con di ționat de profilul
specializ ării):

Din punct de vedere sociologic, elementul central al procesului
în discu ție este reprezentat de ideea de comunicare , aceasta surclasând
perspectiva difuz ării mediate ( media ). Cu alte cuvinte, avem de-a face cu
generaliz ări (sau mediatiz ări) ale unor con ținuturi formulate într-un
proces de comunicare, iar aceast ă manifestare uman ă este mult mai
complex ă decât acoperirea cuantificabil ă a unui spa țiu social. Astfel,
tematica abordat ă de sociologie vizeaz ă nu doar aspecte centrale din
jurnalistic ă, lingvistic ă, semiotic ă sau telecomunica ții, ci și elemente
specifice de factur ă societală și cultural ă aferente procesului de formare,
transmitere și recep ționare a mesajelor.

Comunicarea de mas ă de ține un rol deosebit de important în
societatea contemporan ă, prin implica țiile sale directe asupra întregului
spa țiu social. Transformarea acestui proces într-o inst itu ție social ă devine
astfel o manifestare tot mai r ăspândit ă, accentuându-se astfel implicit
complexitatea și extensiunea sa.

În fine, un alt argument vizeaz ă importan ța efectiv ă a mass-
mediei ca dimensiune instrumental ă a comunic ării de mas ă, aceasta

87
acoperind un areal problematic suficient de extins și care nu mai necesit ă
complet ări semantice. P ăstrarea unei no țiuni focalizate strict pe mijloacele
de comunicare în mas ă este astfel pertinent ă și deosebit de eficient ă.
Extrapolarea con ținutului mass-mediei sau mediei la întregul proces de
comunicare ofer ă o fluentizare a expresivit ății, dar genereaz ă implicit
dificult ăți în opera ționalizarea conceptelor.

Pe baza acestor considera ții se dovede ște astfel oportun ă utilizarea
expresiei comunicare de mas ă pentru reprezentarea procesului în
ansamblu și a celei de mass-media sau media în leg ătur ă cu mijloacele
aferente.Un alt aspect problematic este relativ la distinc ția dintre canal și
mijloc, reflectat ă printr-o echivalare sau delimitare discutabil ă a unor
no țiuni ca media (acum cu un sens restrictiv), medium , canal sau mijloc .
John Fiske face chiar o delimitare între cele dou ă no țiuni precizând
urm ătoarele: „(1) canalul reprezint ă mijlocul, suportul prin care semnalul
este transmis: undele sonore, undele hertziene, cab lul telefonic sau fibrele
optice, în timp ce (2) mediumul reprezint ă mijlocul tehnic sau fizic de
baz ă pentru convertirea mesajului într-un semnal capabi l de a fi transmis
prin canal – vocea, echipamentul tehnic al unui pos t de televiziune etc. ”
(John Fiske, 1990, Introduction to communication , London: Routledge în
Dr ăgan, 1996, 40).
Se remarc ă astfel, cel pu țin în exemplul prezentat, o suprapunere
terminologic ă între ideea de medium și cea de codificator tehnic. În
principiu, detalierea no țiunii de „canal” prin introducerea unor concepte
adiacente nu este pe deplin întemeiat ă. Între emi ță tor și receptor se
elaboreaz ă o leg ătur ă, o linie de contact în baza c ăreia se poate angaja
transferul de mesaje. Aceast ă leg ătur ă este realizat ă prin unul sau mai
multe canale și acestea pot reprezenta practic mijloace de comuni care.
Un ultim element problematic în arealul terminologi ilor vizeaz ă
conota țiile negative aferente termenului mas ă prin asocierea dintre acest
tip de comunicare și perspectivele de „masificare a societ ății” prin
„uniformizarea cultural ă”. Pentru evitarea unei astfel de percep ții a
comunic ării de mas ă au fost propuse, de-a lungul timpului, o serie de
terminologii alternative f ără a reu și îns ă s ă se impun ă (Dr ăgan, 1996, p.
41): (1) înc ă din 1944, Paul Lazarsfeld și echipa sa au promovat
denumirea de formal media of communication („mijloace formale de
comunicare”), (2) Carl Hovland a sus ținut terminologia impersonal
transmission media („mijloace impersonale de transmitere”), iar (3)
A.Moles a încercat o alt ă formulare neutr ă: „canale sau tehnici de difuzare
colectiv ă”.

88

Cu toate acestea, denumirea de comunicare de mas ă a rezistat în
timp, iar în prezent exist ă chiar o tendin ță (a șa cum am ar ătat deja) de a o
integra într-o sintagm ă generic ă de mass-media . Acest fapt reflect ă f ără
îndoial ă artificialitatea obiec țiilor formulate și slaba lor întemeiere.
Dincolo de o ac țiune relativ convergent ă asupra unui areal social extins,
comunicatorii în mas ă nu au suficiente resurse pentru a genera în mod
constant efecte unitare și echivalente asupra publicului specific
(exceptând evident, situa țiile de criz ă social ă, de instabilitate sau alte
manifest ări cu totul atipice). Astfel, efectul de masificare al comunic ării
în mas ă este doar o abordare reduc ționist ă asupra complexit ății acestui
proces și o etalare a unei delimit ări apriorice nefundamentate între cultura
înalt ă și comunicarea de mas ă.

89

20. Caracteristicile comunic ării de mas ă

Dintr-o perspectiv ă general ă, comunicarea de mas ă reprezint ă o
form ă distinct ă de transmitere a mesajelor elaborate într-o manier ă
structurat ă și orientate spre un num ăr ridicat de receptori. În cadrul acestui
areal tematic s-au formulat o serie întreag ă de perspective teoretice și
interpretative, determinate în principal de amploar ea manifest ării și
importan ța efectelor generate în societatea contemporan ă. De și în linii
generale defini țiile formulate p ăstreaz ă o abordare descriptiv ă conturat ă
pe o structur ă comun ă, voi reda în continuare câteva enun țuri de aceast ă
natur ă:
„O comunicare de mas ă poate fi deosebit ă de alte tipuri de
comunicare prin faptul c ă se adreseaz ă unei largi p ărți a popula ției, mai
curând decât uneia sau câtorva persoane. În plus, e a presupune, în mod
indispensabil, existen ța anumitor mijloace tehnice pentru vehiculare,
astfel încât comunicarea s ă poat ă atinge în acela și timp pe to ți indivizii
viza ți” (Eliot Freidson, în Dr ăgan, 1996, p.42).
„Ansamblul procedeelor prin care grupuri de speciali ști
întrebuin țeaz ă mass-media pentru a vulgariza un con ținut informativ sau
simbolic ” (Baylon, Xavier, 2000, p.183).
„Comunicarea de mas ă eman ă de la o surs ă individual ă sau
organiza țional ă, prin modalit ăți de codare și multiplicare electronice sau
mecanice, adresându-se unor audien țe relativ mari, eterogene și anonime,
care nu au decât posibilit ăți limitate de feedback ” (M. Real, 1977, „Mass-
media culture”, în Coman, 1999, p.19).
„Ansambul specific de mijloace de informare destinat e unui public
nediferen țiat, anonim și a c ărui sporire constituie unul din obiectivele
comunic ării de mas ă” (Joseph Sumpf, Michel Hugues, în Dr ăgan, 1996,
p.42).
„Comunicarea de mas ă reprezint ă difuzarea cantitativ important ă
a unor con ținuturi asem ănătoare unor indivizi sau grupuri numeroase și
eterogene ale societ ății cu ajutorul tehnicilor de difuzare colectiv ă”
(A.Silbermann, 1981, „Communication de masse”, în D r ăgan, 1996, p.42).
„Comunicarea de mas ă este orientat ă către audien țe largi,
eterogene și necunoscute de c ătre comunicator, mesajele sunt transmise
în mod public și sunt calculate astfel încât s ă ajung ă repede la receptori.
De obicei ele sunt tranziente și nu au caracter de documente înregistrate.
În sfâr șit, comunicatorul tinde s ă fie integrat și s ă ac ționeze în organiza ții

90
formale, care implic ă mari cheltuieli ” (Ch. Wright, 1964, „Functional
Analysis and Mass Communications”, în Coman, 1999, pp.18-19).
„Practica și produsul care ofer ă divertisment și informa ții unei
audien țe formate din persoane necunoscute. Aceste con ținuturi transmise
pe suporturi tip ărite, sonore și audio-vizuale au statutul de m ărfuri, sunt
produse în chip industrial cu ajutorul unor tehnolo gii complexe și sunt
consumate în mod personal (privat) de c ătre publicul lor ” (Tim
O’Sullivan et al., 1994 „Key Concepts in Communicat ion and Cultural
Studies”, în Coman, 1999, p.19).
„Ansamblul formelor institu ționalizate de produc ție și difuzare pe
scar ă larg ă a mesajelor (…) pe baza unor forme de mediere comp lexe ”
(J.Watson și A.Hill, 1989, „A Dictionary of Communication and Media
Studies”, în Coman, 1999, p.19).

Pe baza acestor defini ții se pot eviden ția și principalele
caracteristici ale comunic ării de mas ă, consacrate în majoritatea lucr ărilor
de profil (Dr ăgan, 1996, p.p 41-52; Coman 1999, pp.21-26; Baylon,
Mignot, 2000, pp.183-191; McQuail, 1999, pp.173-175 ; Haine ș, 1998,
pp.61-67):

i). Este o institu ție social ă menit ă s ă satisfac ă o serie de cerin țe
generale: informarea rapid ă și constant ă a individului, crearea unor canale
de leg ătur ă între individ și societate, producerea și distribuirea
cuno știn țelor, introducând astfel în societatea contemporan ă o industrie
puternic ă aflat ă în plin ă dezvoltare. Complementar, asigur ă structura și
func ționalitatea culturii mediatice, constituind în acel a și timp un puternic
mijloc de control social.
ii). Caracterul organiza țional al sursei care îndepline ște simultan
rolul de decodificator, interpret și codificator al evenimentelor, devenind
astfel un produc ător social de mesaje. În cazul comunic ării de mas ă
accentul se pune pe output ( și mai pu țin pe input).
iii). Mesajele sunt de natur ă public ă, orice membru al unei
colectivit ăți având dreptul principial de acces la aceste mesaj e (în m ăsur ă
accesibilit ății tehnice). Acest caracter determin ă îns ă manifestarea unor
presiuni directe vizând controlul emisiilor (cenzur ă, influen țare etc.).
iv). Se bazeaz ă pe rapiditatea transmiterii mesajelor, fapt ce
implic ă o accentuare a credibilit ății . Fiind focalizat ă pe aici și acum se
promoveaz ă consumul imediat . Aceste dou ă tr ăsături (rapiditatea
transmisiei și consumul imediat) îi determin ă un caracter efemer reflectat

91
și în tendin ța de prezentare senza țional ă a evenimentelor (pentru a atrage
aten ția publicului).
v). Destinatarii comunic ării formeaz ă audien țe vaste, eterogene și
anonime , iar extinderea lor reprezint ă chiar unul din obiectivele prioritare
ale comunicatorilor în mas ă. Se poate vorbi astfel de o asimetrie
categoric ă între emi ță tor și receptor, dezvoltat ă pe câteva criterii distincte:
extensiune, organizare, omogenitate, specificitate etc. Asupra acestei
componente sunt elaborate dou ă teme centrale din teoriile comunic ării de
mas ă, aferente func țiilor și efectelor acesteia.
vi). Prezint ă un caracter unidirec țional,indirect și mediat ,
bazându-se pe utilizarea unor tehnologii complexe, fapt ce determin ă
implicit manifestarea unui feedback foarte slab și întârziat. În acest
context, studiile de audien ță devin fundamentale și servesc ca baz ă
orientativ ă pentru estimarea con ținuturilor a șteptate de c ătre public.

Aceste câteva repere eviden țiaz ă principalele tr ăsături ale
comunic ării de mas ă, delimitând totodat ă specificitatea acesteia în raport
cu celelalte tipuri de comunicare. Pe baza lor se p oate aprecia
complexitatea deosebit ă a institu ției comunic ării de mas ă în societatea
contemporan ă.

92

21. Func țiile comunic ării de mas ă

Multitudinea abord ărilor teoretice asupra fenomenului comunic ării
de mas ă se reflect ă și în perspectivele alternative dezvoltate în leg ătur ă cu
func țiile acestui proces. Pe lâng ă ideea de informare, sunt puse în
eviden ță diferite aspecte complementare, unele chiar din ar ealului
efectelor și reprezentate de aspecte ca: integrare și stabilitate social ă,
continuitate cultural ă, controlul puterii politice, divertisment etc. Cel e mai
cunoscute tipologii ale func țiilor comunic ării de mas ă sunt urm ătoarele
(Dr ăgan, 1996, pp.167-179; Coman, 1999, pp. 70-85, Dinu , 1999, pp.95-
100):
O prim ă tipologie a fost formulat ă în contextul retoricii de c ătre
Aristotel, care a identificat 3 func ții ale comunic ării publice:
1. func ția politic ă (sau deliberativ ă) – atunci când discursul
stabile ște oportunitatea sau inoportunitatea unei ac țiuni cu caracter public;
2. func ția forensic ă (sau judiciar ă) – dovedirea juste ții sau a
imoralit ății unor fapte deja petrecute;
3. func ția epideictic ă (sau demonstrativ ă) – axat ă pe elogiere sau
blamare, pe exprimarea satisfac ției sau deplângerea unor urm ări.

Dou ă milenii mai târziu,Lasswell delimiteaz ă între:
i). supravegherea mediului înconjur ător– o func ție foarte
important ă de supraveghere și de sus ținere a sistemului de
control social;
ii). corelarea diferitelor p ărți ale societ ății – o func ție evident ă
de informare;
iii). transmiterea tradi țiilor de la o genera ție la alta – o func ție
educativ ă deosebit de important ă mai ales în societatea
contemporan ă.

Complementar, Lazarsfeld și Merton identific ă de asemenea un set
de 3 func ții:
1. Func ția care confer ă pozi ție social ă – legitimeaz ă public și
confer ă statut indivizilor și grupurilor: „…confer ă statut problemelor
publice, persoanelor, organiza țiilor și mi șcărilor sociale”.
2. Impunerea normelor sociale – demascarea abaterilor de la
profilul moral al societ ății și înt ărirea controlului social – „ …pot ini ția
ac țiuni sociale organizate, demascând condi ții care sunt în dezacord cu
morala public ă”.

93
3. Func ția (anormal ă) de narcotizare – apatizarea publicului prin
excedarea capacit ății receptive – „ Expunerea la valul de informa ții poate
să serveasc ă mai curând la narcotizarea decât la stimularea cit itorului
sau ascult ătorului. (…) doze crescânde de comunicare de mas ă ar putea
transforma inadvertent energiile oamenilor dintr-o participare activ ă
într-o cunoa ștere pasiv ă” (Dr ăgan, 1996, p.168).

Melvin L. de Fleur realizeaz ă o tipologie opera țional ă a func țiilor
și disfunc țiilor comunic ării de mas ă, delimitând între:
Func ții : 1. demascarea corup ției; 2. ap ărarea libert ăților; 3.
mediatizarea culturii; 4. divertisment; 5. informar e; 6. determinarea
conduitelor de consum.
Disfunc ții : 1. stimuleaz ă delicven ța; 2. contribuie la degradarea
moral ă; 3. limiteaz ă con știin ța politic ă; 4. inhibă activit ățile creatoare.

Comisia interna țional ă UNESCO pentru studiul problemelor
comunic ării în societatea contemporan ă a identificat urm ătoarele func ții:
(1) informare; (2) persuasiune (motiva ție și integrare); (3) educa ție
(transmitere a mo ștenirii sociale și culturale); (4) socializare; (5) loisir.

Charles R. Wright stabile ște patru func ții majore, manifeste sau
latente, aferente societ ății, indivizilor, grupurilor și sistemelor culturale:
i). func ția de supraveghere; ii). func ția de punere în rela ție a
comportamentelor; iii). func ția de transmitere cultural ă; iv). func ția de
loisir.

Sociologul belgian R.Clausse stabile ște dou ă categorii
fundamentale:
– func ții de comunicare intelectual ă: 1. informare (informa ții
generale de actualitate); 2. formare (acumularea de cuno știn țe,
formarea de opinii, atitudini, comportamente); 3. e xpresie
(produc ție de valori, idei); 4. de presiune (publicitate, p ropagand ă);
– func ții psihosociale: 1. integrare social ă; 2. – divertisment; 3.
psihoterapeutic ă.

Sociologul american Leo Thayer delimiteaz ă 7 func ții:
(i). de socializare – ofer ă material pentru discu țiile dintre oameni;
(ii).de identitate – ritmeaz ă existen ța cotidian ă, oferindu-i un contur
specific;(iii). de mitologizare – creeaz ă modele simbolice de
profunzime ale culturii;(iv) de compensare – ofer ă experien țe afective;
(v) de informare – distribuie date despre realitate;
(vi) de divertisment – transmite mesaje care ocup ă timpul liber;

94
(vii) de educa ție – contribuie la modelarea indivizilor.

Michael Real prezint ă, în sintez ă, principalele func ții ale
comunic ării de mas ă: 1. orientarea indivizilor în activit ățile zilnice; 2.
facilitarea relax ării și evaziunii; 3. înt ărirea identit ății personale; 4.
perpetuarea mo ștenirii culturale; 5. ofer ă formule comune (uzuale) de
gândire și exprimare; 6. define ște categoriile de interpretare a lumii; 7.
furnizeaz ă compensa ții pentru frustr ări; 8. contribuie la realizarea
coeziunii sociale; 9. faciliteaz ă introducerea noului în societate; 10.
valideaz ă simbolurile și miturile unui culturi.

Francis Balle promoveaz ă un model cu trei func ții: (i). inser ție
social ă; (ii). recreativ ă; (iii). purificare sufleteasc ă.

Într-o alt ă pespectiv ă asupra func țiilor comunic ării de mas ă,
M.Mathien distinge între func ția de: 1. evaziune; 2. coeziune social ă; 3.
distribuire a cuno știn țelor; 4. depozitare a actualit ății; 5. ghid al
actualit ății; 6. recreere; 7. purificare.

Malcom Wiley delimiteaz ă la rândul s ău 5 func ții principale: (a).
de a furniza informa ții; (b). de a analiza aceste informa ții; (c). de a da un
cadru general de referin ță pentru cunoa ștere; (d). de a distra; (e). de a
difuza o cunoa ștere enciclopedic ă.

Denis McQuail stabile ște dou ă mari categorii de func ții:
pentru societate: (1) de informare; (2) de corelare sau socializare; (3) de
asigurare a continuit ății; (4) de divertisment; (5) de mobilizare;
pentru indivizi: (1) de informare; (2) de stabilire a identit ății personale;
(3) de integrare în societate; (4) de divertisment.

Aceast ă prezentare succint ă a câtorva tipologii dezvoltate în
leg ătur ă cu func țiile comunic ării de mas ă reflect ă importan ța lor
intrinsec ă, precum și aten ția deosebit ă acordat ă implica țiilor sociale
aferente procesului de comunicare în sine.

95

22. Mijloace ale comunic ării de mas ă

Dintr-o perspectiv ă general ă, un mijloc de comunicare în mas ă
poate fi definit ca „ un echipament tehnic ce permite oamenilor s ă î și
comunice expresia gândirii lor, indiferent de forma final ă a acestor
expresii ” (Francis Balle, Comunicarea , în Boudon 1998, 627). În viziunea
aceluia și autor, Francis Balle, se pot delimita trei tipuri de mijloace:

mijloace autonome – cuprind toate acele suporturi care nu cer o
racordare la nici o re țea special ă: c ărțile, ziarele, discurile, casete
audio și video, programele informatice. Accesarea acestora este în
anumite cazuri strict dependent ă de utilizarea unor echipamente
tehnice specifice (casetofon, video, computer etc.) .

mijloace de difuzare – reprezentate în principal de radio și
televiziune, transmise cu ajutorul undelor hertzien e, a cablurilor
dedicate și a sateli ților. Principala lor caracteristic ă, dincolo de
arealul extins de acoperire, este reprezentat ă de func ționarea
unidirec ționat ă (de la emi ță tor spre receptor).

mijloace de comunicare – cuprind toate mijloacele de
telecomunica ții ce permit angajarea unui proces de comunicare
bidirec ționat, la distan ță , între dou ă persoane: telefonul, teletextul,
videotextul ș.a.

De și se pot formula o serie de obiec ții asupra acestor delimit ări
(cum ar fi cea legat ă de profilul interactiv al videotextului sau al
teletextului), prezentarea de mai sus eviden țiaz ă caracterul deosebit de
complex al mijloacelor actuale de comunicare în mas ă. Apari ția și
dezvoltarea internetului în paralel cu tehnologiile digitale determin ă o
schimbare substan țial ă a perspectivelor teoretice aferente acestor
componente. Ziarul electronic sau po șta electronic ă sunt în prezent noi
instrumente ale comunicatorilor de mas ă care extind practicile cotidiene
aferente consumului media.
Cu toate acestea, în general sunt acceptate trei ca tegorii de
mijloace aferente suporturilor fundamentale la care apeleaz ă: tiparul,
audio și sistemul audio-video. Astfel, prima categorie est e reprezentat ă în
primul rând de ceea ce se cunoa ște sub denumirea generic ă de „pres ă

96
scris ă” – ziare, reviste și cataloage. Tot în arealul tip ăriturilor se includ și
cărțile, bro șurile, pliantele și afi șele. Arealul suportului audio este
acoperit de c ătre radio, iar sistemul audio-video de c ătre televiziune și
cinematografie. În ultimii ani componentele mediei tradiționale au fost
completate de contribu țiile tehnologiei digitale cu a șa-numitele media
electronice . Pe lâng ă versiunile digitale de ziare, radio și televiziune
transmise în prezent în cadrul re țelelor informatice, putem vorbi îns ă și de
mijloace noi, hibride, cum ar fi telefonia celular ă ( și SMS-urile), po șta
electronic ă, blogul și alte modalit ăți de a promova user generated content
(con ținut generat de utilizatori).
Fără a subestima importan ța și relevan ța mediei tradi ționale, este
evident faptul c ă aceasta nu mai poate r ămâne func țional ă doar pe baza
apel ării la nostalgia unor obi șnuin țe deja apuse. Deschidere spre universul
digital, spre portabilitate, spre accesibilitate, s pre shring (a ar ăta și altora)
reprezint ă noi provoc ări la care într-un timp nu foarte îndep ărtat vor
trebui s ă r ăspund ă și tip ăriturile, și radioul, și televiziunea analogic ă.

În continuare vom realiza o prezentare de sintez ă a evolu ției
mijloacelor de comunicare în mas ă, și anume, presa scris ă, radioul,
televiziunea și internetul. Includerea acestuia în seria precizat ă este
determinat ă de complexitatea și implica țiile sale în societatea
contemporan ă, atât din perspectiva manifest ărilor sociale, cât și a
poten țialului de mediere pe care îl de ține.

97

23. Tiparul

În apari ția și dezvoltarea presei scrise, o contribu ție deosebit ă
apar ține culturii și civiliza ției chineze. În acest areal se înregistreaz ă în
premier ă preocup ări pentru elaborarea a dou ă componente fundamentale:
hârtia și tiparul. Primele încerc ări de a fabrica hârtia din de șeuri de m ătase
au fost înregistrate la nivelul mileniul al III-lea î.C., dar sub forma
cunoscut ă în prezent apare doar în 105 î.C. Prima carte apar e tot în cadrul
acestei culturi, în 868, iar în 953 sunt tip ărite operele lui Confucius cu
ajutorul pl ăcilor de lemn gravate în relief. Aproape un secol m ai târziu, în
1038 sunt inventate în China semnele tipografice au tonome (de c ătre Pi
Shang). Cu toate acestea primii precursori ai ziare lor pot fi repera ți în
Roma antic ă, unde se foloseau spre informare afi șe ( acta diurna ) etalate
în pie țe publice.
Un alt moment de referin ță în evolu ția presei scrise este
reprezentat de inventarea în Germania a tiparului c u caractere mobile din
metal de c ătre Johanes Gutenberg, la nivelul anului 1434, desc operire care
în decursul aceluia și secol s-a r ăspândit în toat ă Europa. În secolul al
XVI-lea la Vene ția se afla în circula ție o mic ă foaie volant ă destinat ă
inform ării publice care costa o gazet ă (moned ă local ă).
Apari ția ziarelor propriu-zise este delimitat ă la nivelul secolului al
XVII-lea și se asociaz ă cu perfec ționarea tiparului și de asemenea cu
organizarea po ștei ca serviciu regulat (Dr ăgan, 1996, p.54). Asigurarea
periodicit ății printr-un sistem de distribu ție adecvat și îmbun ătățirea
tiparului (apari ția rotativei, multiplicarea fotografiilor și policromia) va
determina treptat o extindere a tirajelor concomite nt cu o ieftinire a ofertei.
Aceste repere traseaz ă evolu ția ascendent ă constant ă și generalizarea
presei scrise, de la tip ăriturile ocazionale distribuite în urbe pân ă la
structura institu țional ă contemporan ă.
Ziarele moderne se caracterizeaz ă prin urm ătoarele elemente
(Dr ăgan, 1996, p.57): (i) apari ție regulat ă; (ii) obiective multiple –
informare, publicitate, divertisment; (iii) suport comercial (re țele de
difuzare); (iv) public larg; (v) pre țuri de vânzare accesibile. Se pot
delimita de asemenea o serie de tipologii aferente presei scrise:
în func ție de…
periodicitate : (1) publica ții care apar la intervale fixe (zilnic,
săpt ămânal, bilunar, lunar, trimestrial, semestrial sau anual); (2)
publica ții periodice care nu sunt editate la intervale fixe .

98
con ținut : de informa ție, de opinie, ilustrate, recreative etc.
editor : independente, guvernamentale, de partid sau ale u nor
organiza ții;
tiraj : publica ții cu tiraje mari (> 100.000) și mici (pt. elite,
minorit ăți culturale etc.);
arealul de difuzare : interna ționale, na ționale sau locale;
metoda de ob ținere : contra cost sau gratuite.

De și în prezent concuren ța realizat ă de comunicatorii alternativi
(în principal radio și televiziune) este deosebit de puternic ă, presa scris ă
își p ăstreaz ă o serie de particularit ăți care îi permit supravie țuirea în baza
unei adapt ări adecvate la noile contexte sociale. În acest sen s este
remarcabil ă dezvoltarea variantelor electronice atât pentru zi are, cât și
pentru c ărți. Binecunoscutele e-book readere (cititoare de c ărți
electronice) reprezint ă o solu ție fericit ă pentru a p ăstra viu universul
tiparului și bucuria lecturii într-un timp al iconografiei. Ac este dispozitive
păstreaz ă mult din caracteristicile imprim ării pe hârtie, au nevoie de
lumin ă pentru a putea fi folosite, au o durat ă de via ță considerabil ă a
bateriei (folosind cerneal ă electronic ă) și, mai ales, permit stocarea unui
num ăr considerabil de c ărți (de ordinul a câtorva mii) într-un volum mai
mic decât al unui caiet format A5. Pe lâng ă beneficiile evidente fa ță de
mediu, utilizarea e-book-readerelor, pe fondul cre șterii ofertei de c ărți în
format digital reprezint ă o șans ă real ă a societ ății contemporane atât de
profund și dramatic subjugat ă televizualului.

99

24. Radioul

Se bazeaz ă pe transmiterea de semnale prin intermediul undelo r
hertziene și reprezint ă rezultatul convergen ței mai multor descoperiri
știin țifice. Conven ția interna țional ă de telecomunica ții define ște
radiodifuziunea ca un „serviciu de radiocomunica ții ale c ărei emisiuni
sunt destinate a fi primite direct de c ătre public în general” (Dr ăgan, 1996,
p. 63). Comparativ cu presa scris ă, radioul transfer ă procesul recept ării
mesajelor din arealul sensibilit ății vizuale în cel al sensibilit ății auditive.
Prezen ța vocii umane în comunicarea de mas ă a determinat o cre ștere
substan țial ă a impactului acesteia.

Una din primele inven ții care a deschis drumul apari ției radioului
este reprezentat ă de descoperirea electricit ății în 1780 de c ătre Galvani și
dezvolt ările acesteia de c ătre Faraday și Maxwell. Etapele premerg ătoare
apari ției radioului au fost marcate succesiv de c ătre descoperirea
telegrafului (S.F.B. Morse în 1840) și a telefonului (Alexander Graham
Bell în 1876). Un alt nume de rezonan ță în acest domeniu este reprezentat
de inventatorul american Thomas Edison care brevete az ă un sistem
telegrafic multiplu (pentru transmiterea simultan ă a mesajelor),
microfonul electronic și fonograful reu șind astfel s ă înregistreze vocea
uman ă (Haine ș, 1998, p.71). Câ țiva ani mai târziu, James Maxwell
formuleaz ă o teorie a undelor electromagnetice, iar în 1887 H einrich
Hertz reu șește s ă le pun ă în eviden ță .
Prima transmisie radiotelegrafic ă (bazat ă pe codul Morse) este
realizat ă de fizicianul italian Guglielmo Marconi în 1895, a coperind o
remarcabil ă distan ță de 3 km. Aceasta este treptat extins ă, pentru ca în
1901 s ă fie realizat ă prima radiocomunica ție telegrafic ă transatlantic ă.
Abia în 1906 Reginald A. Fessenden realizeaz ă un emi ță tor capabil s ă
transmit ă vocea uman ă, marcând astfel trecerea de la radiotelegrafie la
radiofonie . În 1907 este descoperit tubul cu vid (l ămpile electrice) și astfel
dezvoltarea radioului este total deschis ă. Se înfiin țeaz ă societ ăți de
radiodifuziune, se organizeaz ă transmisii cu diferite ocazii, iar din 1922
apar programele regulate cu jurnal de știri și muzic ă (ini țial în Fran ța).

În 1925 se înfiin țeaz ă Uniunea Interna țional ă de Radiodifuziune
pentru distribuirea frecven țelor de emisie, iar în 1928 num ărul
receptoarelor radio existente în lume este estimat la aproximativ 7

100
milioane, moment în care se inaugureaz ă și postul na țional român de
radio . Un alt moment de referin ță este marcat de inventarea tranzistorului
și lansarea competi ției pentru miniaturizare (1948, SUA), fapt ce
determin ă apari ția aparatelor portabile și cre șterea semnificativ ă a
consumului de radio (în 1986 în SUA existau peste 2 000 de receptoare
radio la 1000 de locuitori).
Apari ția frecven ței modulate (înc ă din 1933), a parametrilor Hi-Fi
(high fidelity – fidelitate înalt ă), precum și tehnologia digital ă (mult mai
recent ă) ofer ă radioului o serie de argumente care îi sus țin în continuare
prezen ța sa distinct ă în societatea contemporan ă. Astfel, noile tehnologii
informatice permit dezvoltarea de posturi de radio digitale cu emisie on-
line și spa ții extinse pentru stocarea emisiunilor și audierea lor atunci
când dore ște fiecare utilizator în parte. Mai mult, exist ă programe
computerizate care genereaz ă playlisturi (liste de redare) cu melodii
selectate în func ție de anumite preferin țe exprimate ini țial.

101

25. Televiziunea

Prezint ă o evolu ție convergent ă cu cea a cinematografiei și
radioului decurgând dintr-o serie de principii comu ne. Elementele de baz ă
sunt aferente prelucr ării imaginii prin animarea acesteia și transmiterea sa
la distan ță . Astfel, de la primele fotografii realizate de Nic ephone Niepce
și Louis Daguerre în Fran ța în 1826 încerc ările de redare a mi șcării
parcurg o serie întreag ă de taton ări – thaumatrop (J.A.Paris),
phenakisticsop (J.A.F. Plateau, 1833), stroboscop (von Stampfer),
phantasmascop (P.M. Roget) etc.-, pân ă la kinetoscopul -ul lui Thomas
Edison brevetat în 1893 și considerat precursorul cinematografiei.
În 1895 fra ții Lumiere sunt primii care organizeaz ă la Paris
vizionarea cu public a unei proiec ții de câteva minute. Pân ă la sfâr șitul
secolului al XIX-lea, erau deja elaborate tehnicile de baz ă ale film ării
(travelling, panormarea, prim-planul( și o serie de artificii specifice (stop-
cadru, supradimensionarea, redarea invers ă etc.). Impactul deosebit
înregistrat înc ă de la debut a favorizat îmbun ătățirea continu ă a tehnicilor
de înregistrare și redare a imaginii animate (sonorizare, cromatic ă, efecte
speciale, expuneri tridimensionale etc.), cinematog raful devenind în scurt
timp un foarte important comunicator în mas ă.
Elaborarea acestor tehnici de redare a mi șcării, în paralel cu cele
aferente transmisiilor de radio, au reprezentat pri ncipalele componente
determinative în apari ția televiziunii. Din punct de vedere tehnic, o prim ă
contribu ție direct ă la apari ția acestui nou areal este reprezentat ă de
inventarea și inovarea continu ă a tubului catodic , un laborios drum
deschis de lampa electric ă a lui Thomas Edison (1900) și marcat de
diferitele variante de iconoscop. Prima transmisie de televiziune (cu rol
experimental) are loc în 1923 (Charles Jenkins), ia r în 1927 Vladimir
Zworykin definitiveaz ă un dispozitiv de analiz ă electronic ă a imaginii
(iconoscopul , brevetat în 1934), consacrându-se ca p ărinte al televiziunii.

În 1935 are loc prima emisiune oficial ă de televiziune în Fran ța, iar
în numai câ țiva ani emisiile de aceast ă natur ă se extind rapid în Europa și
SUA. De și în perioada celui de-al doilea r ăzboi mondial dezvoltarea
televiziunii este puternic afectat ă, mijlocul secolului XX este marcat de o
revenire categoric ă a importan ței acordate, atât din punct de vedere tehnic,
cât și al consumului. Astfel, în 1948 este elaborat în S UA sistemul de
televiziune color (introdus îns ă mai târziu datorit ă incompatibilit ății cu

102
receptoarele alb-negru), se dezvolt ă sistemul de telecomunica ții prin
satelit (Sputnik 1957, Telstar 1962, Syncom-1 1963 etc.) și cel prin cablu
terestru, iar la nivelul anilor ’90 tehnologia digi tal ă se impune și asupra
acestui domeniu.

Televiziunea de ține în prezent un rol prioritar în rândul
comunicatorilor de mas ă, oferind o deschidere fiabil ă spre tehnologiile
informatice. Tendin țele de combinare între televiziune și internet se
dovedesc a fi deosebit de consistente, iar ultimele genera ții de receptoare
îmbinând ambele areale s-au impus ca un nou standar d pe pia ță (Smart
TV). Acestea permit accesarea diverselor resurse au dio-video direct de pe
internet prin conexiuni wi-fi preluând astfel un ge n de activit ăți de loisir
care pân ă de curând apar țineau exclusiv computerelor (vizionarea de
filme on-line). Dac ă mai ad ăug ăm la acestea și func țiile 3D (atât de bine
dezvoltate în cinematografe), precum și consolele pentru jocurile TV
ajungem la dispozitiv complex,cu o diagonal ă generoas ă și cu o rezolu ție
de UHDMI, care reune ște în fa ța sa întreaga familie, pentru a viziona
orice, oricând, de oriunde de pe glob sau pentru a se juca împreun ă,
folosind joystick-uri dedicate sau simpla mi șcare a corpului (kinect).

103

26. Internetul

Debutul teoretic al re țelei este asociat cu lansarea primului satelit
artificial, Sputnik, în 1957, de c ătre sovietici, fapt care a determinat
implicarea guvernului american în finan țarea unor programe de dezvoltare
a tehnicii de calcul și a sistemelor de comunicare. În 1969 a fost creat ă
re țeaua ARPAnet, apar ținând Agen ției pentru proiecte de cercetare
avansat ă (Ministerul American al Ap ărării) alc ătuit ă din 4 computere și
fiind destinat ă pentru a asigura și proteja comunica țiile strategice în cazul
unui conflict nuclear.
Principiul de configurare bazat pe utilizarea unor linii paralele
alternative de conectare (ini țial doar linii dedicate, iar mai târziu și
telefonie terestr ă și sateli ți) permite transmiterea de date între dou ă
terminale, chiar dac ă apar întreruperi par țiale ale re țelei. În 1973 sistemul
se extinde și în afara grani țelor Statelor Unite, înfiin țând un nod în Hawaii
și dou ă în Europa (în Norvegia și în Marea Britanie) toate trei conectate
prin satelit.
În 1983, s-a decis acordarea accesului public prin împ ărțirea re țelei
în dou ă: Milnet (o re țea militar ă cu m ăsuri de securitate foarte stricte care
a preluat 68 din nodurile re țelei) și ARPAnet (care a p ăstrat 45 de noduri)
destinat ă activit ăților de cercetare și dezvoltare. În paralel, începând din
1984, National Science Foundation (Funda ția Na țional ă pentru Știin ță , o
alt ă agen ție guvernamental ă american ă) a realizat NSFNET-ul, o re țea
prin care au fost conectate între ele 5 centre de s upercomputere din
domeniul academic. În 1987, num ărul utilizatorilor și al computerelor
conectate la NSFNET a excedat poten țialul re țelei, astfel încât s-a decis
reproiectarea și înlocuirea integral ă a infrastructurii sale. Cu aceast ă
ocazie, sistemul a fost deschis pentru public, indi ferent de loca ție
geografic ă sau domenii de interes.
Fuziunea principalelor re țele informatice ARPAnet (SUA),
NSFnet (SUA), AARNet (Australian Academic Research Network),
EuroNET (Fran ța), NORDUNet (peninsula Scandinavic ă) ș.a., sau mai
exact accesul liber și compatibilitatea interconect ărilor au determinat
apari ția efectiv ă a internetului, în 1990. Internetul, ca o re țea de re țele
informatice, a ajuns treptat s ă fie accesat de un num ăr tot mai ridicat de
utilizatori de pe întreaga suprafa ță a planetei, informa țiile și datele lansate
în re țea dep ăș ind de mult arealul domeniilor academice. Dac ă în 1969,
ARPAnet-ul avea doar 4 computere și câ țiva zeci de utilizatori, internetul

104
a înregistrat în iulie 1999 un num ăr de 56.218.000 computere și 185,2
milioane de utilizatori, în septembrie 2007 s ă fie înregistrate peste
450.000.000 de computere și 1.245 milioane de utilizatori pentru ca în
iunie 2014 s ă ajung ă la 3.035 milioane utilizatori 8.
Din 2005 începe dezvoltarea aplica țiilor web2.0 și astfel se
instaureaz ă o nou ă paradigm ă în utilizarea internetului bazat ă pe
transparen ță, portabilitate și colaborare. Utilizatorii de internet nu mai
sunt ni ște prezen țe anonime plasate discret în spatele unor nick-name -uri
irelevante, ci devin perfect vizibili, cu eviden țe explicite și cu „urme”
permanente l ăsate în spa țiul virtual. Social media și exponatele sale de top,
Facebook și Twitter schimb ă efectiv modul de a utiliza și de a te
manifesta în cadrul internetului. Dispozitivele mob ile aflate într-o
continu ă dezvoltare reprezint ă, de asemenea, o modalitate de a r ămâne
permanent conectat la internet la viteze din ce în ce mai mari.

La sfâr șitul acestei lucr ări se g ăse ște o prezentare sintetic ă a
principalelor momente în evolu ția tehnologiei comunic ării de mas ă.

8 Conform “Internet World Stats” disponibil la adres a
http://www.internetworldstats.com/stats.htm , accesat ă la 28.09.2007.

105

27. Dac ă Facebook ar fi o țar ă

Facebook-ul a devenit în prezent un reper cotidian pentru mai bine
de 1.3 miliarde de utilizatori. Acest fenomen, baza t pe o re țea complex ă
dezvoltat ă în spa țiul social virtual, a fost generat cu ajutorul tehn ologiei
informatice și de comunicare (ICT) și implic ă procese extinse de
Comunicare Mediat ă de Computer (CMC). Facebook-ul r ămâne cea mai
popular ă aplica ție de social media elaborat ă în universul Web 2.0, cu o
cre ștere exponen țial ă care a început în februarie 2004. Web 2.0 este
considerat o veritabil ă schimbare de paradigm ă în privin ța
comportamentului utilizatorilor de internet. Ace știa devin contributori
activi, prezen țe transparente în spa țiul virtual cu urme distincte în timp.
Stilul Web 2.0 ( și implicit Facebook) este în principal bazat pe a
împ ărt ăși, a colabora, a ține prietenii informa ți și mai pu țin pe a explora,
a interac ționa cu anonimi necunoscu ți sau autocontrolul propriei identit ăți.
Dac ă în Web 1.0, CMC era orientat ă mai ales spre a descoperi noi rela ții,
Web 2.0 este orientat spre înt ărirea rela țiilor existente. Astfel,
dimensiunea social ă a internetului a fost transformat ă dintr-o comunitate
necunoscut ă și nev ăzut ă care a ștepta s ă fie descoperit ă într-o comunitate
clar ă și bine-cunoscut ă de prieteni care p ăstreaz ă un canal ICT pentru
propriile nevoi de comunicare (Ulmanu, 2011).
Elementul prezent în ambele tipuri de comunit ăți este termenul de
virtual . A șa cum am mai ar ătat într-un capitol anterior, comunitatea
virtual ă dezvoltat ă în cadrul internetului are o realitate social ă cât se poate
de consistent ă și este opozabil ă doar cu cea efectiv ă. Singurul lucru fals
într-o manifestare virtual ă este proximitatea spa țial ă. Aparent, utilizatorii
sunt unii lâng ă al ții, de și se pot afla și la continente distan ță. Aceast ă
apropiere este simulat ă de suportul tehnologic pe care este construit
întregul internet. Toate celelalte componente impli cate sunt îns ă cât se
poate de reale: utilizatori, tehnologie, afaceri, b ani etc.
În utilizarea internetului se pot delimita dou ă etape distincte:
Web1.0 (de la înfiin țare până la începutul anilor 2000) și Web2.0 (cu
aproxima ție din 2005 pân ă în prezent). Dac ă în primul caz avem de-a face
cu o utilizare de tipul comunic ării bazate pe text, cu useri anonimi ascun și
dup ă nick-name-uri cât mai abstracte, în cel de-al doil ea val avem o
manifestare mult mai transparent ă, mai constant ă, dar implicit mai
focalizat ă pe persoane cvasi-cunoscute. Acest al doilea stil, cunoscut sub
denumirea generic ă de Social Media, a generat modific ări substan țiale în

106
configura ția și structurarea utilizatorului de internet. Principa la aplica ție
dezvoltat ă în cadrul universului Web 2.0 este reprezentat ă de Facebook cu
o cre ștere exponen țial ă pe tot parcursul scurtei sale istorii de aproape u n
deceniu. Metafora Republica Facebook este deja o ex presie consacrat ă în
analizele de profil. În octombrie 2014 Google index a 1,02 milioane de
referin țe pentru sintagma „If Facebook were a country”. Dac ă e s ă a șez ăm
Facebook-ul în clasamentul general al țărilor (dup ă nivelul popula ției)
ob ținem urm ătoarea situa ție:

Astfel, dup ă primul an de existen ță (2004) Facebookul avea doar 1
milion de utilizatori și ocupa locul 158 în ierarhia global ă a țărilor. Un an
mai târziu, în 2005 Facebook-ul atinge 6 milioane d e utilizatori și urc ă pe
locul 103. Ritmul acesta accelerat este p ăstrat pân ă în 2014 (inclusiv)
când Facebook num ără un volum de 1.317.000.000 utilizatori, ocupând al
doilea loc pe glob, foarte aproape de China.
Dac ă facem o aritmetic ă simpl ă o s ă ob ținem o medie general ă de 4
noi utilizatori pentru fiecare secund ă de când a fost inventat Facebook-ul.
Aceasta este probabil una din cele mai virale dezvo lt ări în universul
digital. În al doilea semestru din 2014 Republica F acebook num ăra 1.317
milioane de utilizatori (din care se estima un volu m de 81 de milioane de
profiluri false), cu o u șoar ă domina ție a utilizatorilor feminini (60%) în
contextul în care platforma ofer ă posibilitatea de a alege pân ă la 10 tipuri
de gender simultan dintr-un total de 56 de tipuri d istincte.
Vârsta medie era în 2014 de 40,5 ani, cu o semnific ativ ă cre ștere în
ultimii ani datorit ă migr ării tinerilor spre alte re țele sociale, mai dificil de
supravegheat de c ătre p ărin ți. În 2014 Facebook-ul era oferit în 70 de 1.000.000
6.000.000
12.000.000
58.000.000
145.000.000
360.000.000
608.000.000
845.000.000
1.056.000.000 1.230.000.000 1.317.000.000 2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
Evolu ția comunit ății Facebook

107
limbi distincte dintre 75% erau din exteriorul SUA 9. Totodat ă se
estimeaz ă un num ăr mediu de prieteni de 130 de persoane,precum și un
volum de 170 de miliarde de conexiuni cu o distan ță medie de 4,7 grade
între oricare dou ă puncte ale re țelei (Ugander, 2011). Aceasta înseamn ă
că între oricare 2 persoane din re țea sunt mai pu țin de 5 persoane care le
separ ă (prieteni, prietenii prietenilor, prietenii priete nilor prietenilor etc.).
Fiecare utilizator petrece în medie 18 minute pe vi zit ă. Compania
Facebook are 4.619 angaja ți, iar profitul în 2013 a fost de 6,1 miliarde
USD.
Într-o statistic ă mai comercial ă se estimeaz ă c ă în prezent, în
fiecare minut pe Facebook sunt ad ăugate 500 noi conturi de utilizatori,
3.2 milioane de itemi sunt distribuite, se fac 100. 000 de cereri de prietenie
(friend request), sunt trimise 150.000 de mesaje, s unt date 3.125.000 de
like-uri și sunt înc ărcate 243.055 fotografii. Toate acestea într-un sin gur
minut! Avem astfel un preview generos asupra unui f enomen extrem de
dinamic și de dens care s-a r ăspândit deja peste tot pe glob.
În pofida unei astfel de activit ăți explozive, Facebook-ul a început
să î și piard ă utilizatorii tineri, care încearc ă s ă scape de monitorizarea
părin ților și migreaz ă spre alte platforme mai pu țin accesibile. Pornind de
la aceast ă idee a unui poten țial declin, am ini țiat un mic studiu sociologic
privind identificarea modului de raportare al utili zatorilor activi la
perspectiva închiderii Facebook-ului. Chestionarul elaborat în limba
englez ă a fost aplicat online în perioada 10-17 septembrie 2014 cumulând
un num ăr de 102 responden ți din mai multe țări (România, Germania,
Serbia, Portugalia, SUA). F ără a postula reprezentativitatea rezultatelor
prezent ăm în continuare câteva repere desprinse, ca tendin țe generale din
acest demers investigativ.
Dintr-o perspectiv ă general ă, e șantionul investigat p ăstreaz ă
profilul utilizatorilor de Facebook, cu 61% respond en ți feminin și 39%
masculini, cu o vârst ă medie de 38,8 ani și cu un nivel ridicat de educa ție
(95% universitar și post-universitar). Subiec ții investiga ți sunt utilizatori
experimenta ți, 92,2% accesând platforma zilnic și petrecând în medie 2,8
ore în fiecare zi. Majoritatea responden ților utilizeaz ă Facebook-ul din
2009 (cel mai vechi subiect este din 2006,iar cel m ai nou din 2014).

9Aceste date sunt disponibile pe diverse site-uri de dicate, cum ar
fi: http://www.statisticbrain.com/facebook-statistics/ sau
http://www.socialbakers.com/facebook-statistics/

108
Principala întrebare a chestionarului aplicat a viz at raportarea
emo țional ă la ideea închiderii Facebook-ului: Cum v-ați sim ți dac ă
Facebook-ul s-ar închide mâine? , ob ținându-se urm ătoarele rezultate:

Mai mult de jum ătate dintre subiec ți s-au declarat neutri în aceast ă
problematic ă, 10,7% s-au declarat ferici ți (cu diverse intensit ăți) și 31,3%
sup ăra ți fa ță de o astfel de perspectiv ă. În condi țiile în care 92,2%
acceseaz ă zilnic Facebook-ul, r ămânând conecta ți, în medie, 3 ore faptul
că încetarea acestei activit ăți nu este estimat ă ca o problem ă conotabil ă
negativ din perspectiv ă emo țional ă reflect ă evident un substrat mai subtil.
Foarte probabil este vorba de percep ția acestui gen de activitate ca o
adic ție, ca un timp irosit cu o eficien ță de socializare îndoielnic ă. În
subsidiar, faptul c ă încetarea subit ă a unui comportament cotidian destul
de consistent este perceput cu prec ădere neutru reflect ă și insatisfac ția
actual ă (latent ă sau manifest ă) relativ ă la accesarea și utilitatea Facebook-
ului. Dac ă facem o analiz ă comparativ ă pe variabila gen se constat ă o
diferen ță semnificativ ă statistic (t=2.771, p<0,05) între b ărba ți cu o medie
de 3,82 și femei cu o medie de 4,47 (între 1 = extrem de fer icit și 7 =
extrem de sup ărat).
Prin specificul s ău de operare, universul Web 2.0 are tot mai pu ține
șanse s ă devin ă satul planetar anun țat de McLuhan înc ă din 1962.
Facebook-ul, principala aplica ție dezvoltat ă în acest univers, este mai
degrab ă o re țea de mici re țele interpersonale, destul de închise și ermetice,
în general bine consolidate în realitatea efectiv ă. Tendin ța tinerilor de a
părăsi platforma și posibilitatea resim țirii unei nemul țumiri a celorlal ți
utilizatori fa ță de timpul petrecut pe Facebook reflect ă un posibil declin al
acestuia, fie spre a fi înlocuit de o alt ă aplica ție similar ă, fie pentru a l ăsa
loc unui posibil nou univers Web 3.0. Viitorul foar te apropiat ne va
dezv ălui spre ce variant ă ne vom îndrepta.
4,9 2,9 2,9 54,9
22,5
4,9 3,9
020 40 60
extrem de
fericit foarte
fericit fericit neutru sup ărat foarte
sup ărat
Cum v-ați sim ți dac ă Facebook-ul s-ar închide mâine?

109

28. Recomandare de lectur ă: Alvin Toffler , Șocul viitorului

O alt ă lucrare de referin ță în patrimoniul best-seller-elor de non-
fic țiune este reprezentat ă de Șocul viitorului scris ă de binecunoscutul
autor Alvin Tofler. Redactat ă în 1970,cartea grupeaz ă un set de idei și
concep ții deosebit de avangardiste, corelate cu o serie de predic ții pe
deplin confirmate de-a lungul timpului.

Mesajul elaborat tehnic

Dac ă imaginile noastre despre realitate se perind ă tot mai repede,
una din cauze ar putea fi cre șterea ritmului cu care mesajele înc ărcate cu
imagini sunt lansate asupra sim țurilor noastre. S-au depus pu ține
str ăduin țe pân ă în prezent pentru a investiga aceast ă problem ă în mod
știin țific, dar faptele arat ă c ă individul este tot mai mult expus unor
stimuli purt ători de imagini.Pentru a putea p ăș i mai departe în acest sens,
trebuie s ă vedem mai întâi care sunt sursele primare ale imag inilor. De
unde provin miile de imagini clasate în modelul nos tru mintal? Mediul
înconjur ător ne bombardeaz ă cu stimuli. Semnalele ce- și au originea în
afara noastr ă – undele sonore, lumina etc. – ne izbesc organele senzoriale.
Dup ă ce sunt percepute, aceste semnale sunt convertite, printr-un proces
înconjurat înc ă de mister, în simboluri ale realit ății, în imagini.
Aceste semnale ce ne parvin sunt de diferite tipuri . Unele ar putea
fi numite „necodificate”. Astfel, de exemplu, un om umbl ă pe strad ă și
observ ă o frunz ă pe care vântul o împinge pe trotuar. El percepe ac est
fapt prin organul s ău senzorial. Aude un fo șnet. Vede mi șcare și verdea ță .
Simte vântul. Pe baza acestor percep ții senzoriale, el î și formeaz ă într-un
fel sau altul o imagine mintal ă. Putem considera aceste semnale
senzoriale ca un mesaj. Acest mesaj nu a fost îns ă întocmit de om, în
sensul obi șnuit al termenului. Nimeni nu inten ționase s ă comunice ceva
prin intermediul lui, iar în țelegerea lui nu depinde direct de un cod social
– o serie de semne și defini ții convenite pe plan social. Suntem cu to ții
înconjura ți de astfel de întâmpl ări și particip ăm la ele. Când au loc în
raza sim țurilor noastre, putem extrage mesaje necodificate d in ele, pe
care le convertim în imagini mintale. De fapt, o an umit ă cantitate de
imagini din modelul mintal al fiec ărui individ deriv ă din asemenea mesaje
necodificate.
Primim îns ă și mesaje „codificate” din afar ă. Mesaje codificate
sunt toate care depind de conven ții sociale în ceea ce prive ște semnifica ția
lor. Toate limbajele, fie c ă sunt bazate pe cuvinte sau gesturi, pe ritmuri
de tob ă sau pa și de dans, pe hieroglife, pictografie sau noduri în șirate pe

110
o sfoar ă, sunt coduri. Toate mesajele transmise prin mijloc irea unor
asemenea limbaje sunt codificate. Putem afirma cu o arecare precizie c ă
pe m ăsur ă ce societ ățile s-au dezvoltat și au devenit mai complexe,
proliferând coduri pentru transmiterea imaginilor d e la om la om,
procentul de mesaje necodificate primite de omul ob i șnuit a sc ăzut în
favoarea mesajelor codificate. Se poate presupune, cu alte cuvinte, c ă în
prezent o parte mai mare din imagistica noastr ă provine din mesaje
întocmite de oameni decât din observarea personal ă a unor întâmpl ări
brute, „necodificate”.

[Remarc ăm că toate aceste observa ții erau făcute într-o perioad ă de plin
avânt al televiziunii, dar cu dou ă decenii înainte de generalizarea
internetului și aproape patru decenii înainte de dezvoltarea apli ca țiilor
social-media. Prezen ța imaginilor în mediul înconjur ător (atât cel efectiv,
cât și cel virtual) este semnificativ mai accentuat ă în prezent.]

În plus, se poate constata o deplasare subtil ă, dar semnificativ ă a
tipurilor de mesaje codificate. Pentru ță ranul analfabet dintr-o societate
agricol ă a trecutului, majoritatea mesajelor intrate erau d e felul
comunic ărilor întâmpl ătoare sau elementare. Ță ranul putea s ă discute
lucruri obi șnuite, legate de cas ă, s ă zeflemiseasc ă, s ă se certe sau s ă
spun ă trivialit ăți, s ă bomb ăne, s ă se lamenteze, s ă imite copiii ( și, în
acela și sens, animalele) etc. Aceasta determina natura ce lor mai multe
mesaje codificate pe care le primea și una din particularit ățile acestui fel
de comunicare este caracterul ei pu țin riguros, anarhic, flecar și inedit.
Să compar ăm aceste mesaje cu tipul de mesaje codificate pe ca re
le prime ște cet ățeanul obi șnuit din societatea industrial ă de ast ăzi. În
afar ă de toate cele de mai sus, el mai prime ște mesaje – mai ales prin
mass-media – ce au fost modelate cu pricepere de ex per ți în materie de
comunicare. El ascult ă știri; urm ăre ște filme, piese de teatru, spectacole
de televiziune, toate regizate cu mare grij ă. Ascult ă mult mai mult ă
muzic ă (o form ă de comunicare cât se poate de organizat ă); aude
numeroase discursuri. Și mai presus de toate el face un lucru pe care
str ămo șul s ău, țăranul, nu putea s ă-l fac ă: cite ște mii de cuvinte în fiecare
zi, care toate au fost redactate cu mult ă grij ă.Revolu ția industrial ă, care
aduce cu sine o cantitate enorm ă de mesaje elaborate de mass-media,
modific ă, prin urmare, în mod radical natura mesajelor prim ite de c ătre
individul obi șnuit. Pe lâng ă mesajele necodificate pe care le prime ște din
mediul înconjur ător și mesajele codificate, dar întâmpl ătoare, de la
oamenii din jurul s ău, individul începe s ă primeasc ă acum un num ăr
crescut de mesaje codificate, dar preelaborate tehn ic.

[În mod firesc, la aceast ă compara ție ar trebui s ă ad ăug ăm și utilizatorul
contemporan expus nu doar la mesajele din mass-medi a tradi țional ă, dar

111
și la con ținuturi generate de al ți internau ți. În prezent, în jurul nostru este
vehiculat un volum cople șitor de mesaje, din diverse surse, sub diverse
forme și cu un impact dificil de cuantificat.]

Aceste mesaje elaborate tehnic se deosebesc de prod usele
întâmpl ătoare sau „elementare” sub un aspect esen țial: în timp ce
acestea din urm ă sunt pu țin riguroase, produsele elaborate tehnic s ă fie
mai exacte, mai condensate, mai pu țin redundante. Sunt orientate înspre
un scop anume, fiind prelucrate dinainte pentru a s e elimina orice
repeti ție inutil ă, în vederea transmiterii unui con ținut informa țional
maxim. Ele sunt, dup ă cum spun teoreticienii comunica ției, „bogate în
informa ții”.
Acest fapt deosebit de semnificativ, dar care adese a este trecut cu
vederea, poate fi observat foarte u șor dac ă î ți daiosteneala s ă compari un
eșantion de 500 de cuvinte de conversa ție obi șnuit ă, înregistrat ă pe band ă
(adic ă codificat, dar întâmpl ător), cu 500 de cuvinte dintr-un text de ziar
sau dintr-un dialog de film (de asemenea, codificat , dar elaborat tehnic).
Conversa ția întâmpl ătoare va fi probabil plin ă de pauze și de repeti ții.
Ideile vor fi repetate de mai multe ori, adesea cu acelea și cuvinte sau cu
mici varia ții.
Dimpotriv ă, cele 500 de cuvinte de material de ziar de dialog de
film sunt redactate în prealabil cu grij ă, într-o form ă cât mai concis ă,
fără repet ări de idei. În principiu, ele sunt mai corecte din punct de
vedere gramatical decât conversa ția obi șnuit ă, iar atunci când este vorba
de un text oral ideile sunt enun țate mai clar. Materialul de prisos e
eliminat. Scriitorul, editorul, directorul – to ți cei ce sunt implica ți în
produc ția mesajului elaborat tehnic – lupt ă pentru ca „ac țiunea s ă nu stea
pe loc”, s ă aib ă o „desf ăș urare rapid ă”. Nu e întâmpl ător faptul c ă
reclamele pentru c ărți, filme, teatru de televiziune adeseori anun ță
„aventuri care nu- ți dau r ăgazul s ă respiri”, „c ărți care se citesc pe
ner ăsuflate”. Nici unui editor sau produc ător de filme nu i-ar trece prin
gând s ă fac ă reclam ă produc ției sale afirmând c ă sunt „repetitive” sau
„redundante”.

[Paradoxul la care ajungem prin extinderea acestui model la situa ția
contemporan ă este c ă,în prezent, în mediul virtual se genereaz ă mesaje
puternic elaborate tehnic, dar care, prin volumul l or exagerat, devin în
cvasi-totalitatea cazurilor redundante. În prezent, aproape despre orice
subiect se pot g ăsi în cadrul internetului atât referin țe favorabile, cât și
nefavorabile. Și acestea, indiferent de aten ția cu care au fost elaborate.]

112
Prin urmare, pe m ăsur ă ce radioul, televiziunea, ziarele, revistele
și romanele se revars ă în societate, pe m ăsur ă ce propor ția mesajelor
elaborate primite de individ cre ște (iar propor ția de mesaje necodificate
și de mesaje întâmpl ătoare codificate descre ște în mod corespunz ător),
suntem martorii unei profunde schimb ări: o continu ă accelera ție a
ritmului mediu în care mesajele produc ătoare de imagini sunt prezentate
individului. Masa de informa ții codificate care îl înconjoar ă începe s ă
asalteze sim țurile sale cu o insisten ță reînnoit ă.Aceasta explic ă în parte
frenezia vie ții cotidiene. Dac ă industrialismul se caracterizeaz ă printr-o
accelerare a comunica țiilor, tranzi ția la supra-industrialism este înso țit ă
de eforturi intense pentru a accelera și mai mult procesul. Valurile de
informa ții codificate se transform ă în talazuri furioase, care iau un avânt
din ce în ce mai mare, atacându-ne, c ăutând s ă intre în sistemul nostru
nervos. (…)

[Aceasta reprezint ă una din predic țiile pe deplin confirmate de societatea
informa țional ă a zilelor noastre. Cantitatea de mesaje la care su ntem
expu și în fiecare secund ă excede cu mult capacitatea noastr ă de receptare.
Un volum considerabil de informa ții sunt produse f ără a fi utilizate de
cineva (spre exemplu, înregistr ările camerelor de supraveghere,
multiplic ări nelimitate de filme și melodii etc.) toate cu ideea c ă poate vor
fi cândva folositoare.]

Toate acestea reprezint ă presiunea mesajelor elaborate asupra
sim țurilor sale. Și presiunea cre ște mereu. Str ăduindu-se s ă transmit ă
mesaje produc ătoare de mai multe imagini într-un ritm tot mai rap id,
oamenii care se ocup ă de comunica ții, arti știi și al ții se str ăduiesc în mod
con știincios s ă ob țin ă ca fiecare clip ă de expunere la mass-media s ă aib ă
o și mai mare înc ărc ătur ă informa țional ă și emo țional ă.Constat ăm astfel
că simbolismul e folosit în m ăsur ă tot mai mare pentru concentrarea
informa ției. În prezent, oamenii care se ocup ă de publicitate, c ăutând cu
tot dinadinsul s ă vâre cât mai multe mesaje în mintea individului, î n
cadrul unu timp limitat, se folosesc din ce în ce m ai mult de tehnica
simbolistic ă a artei.

Aceste pasaje au fost extrase din lucrarea Șocul viitorului de Alvin
TOFFLER, edi ția în limba român ă fiind publicat ă la Editura Politic ă,
Bucure ști în 1973, pp.172-175.

113

29. Teorii ale comunic ării de mas ă – Behaviorismul

Abordarea teoretic ă a comunic ării de mas ă a parcurs de-a lungul
secolului XX o serie de etape distincte, determinat e, atât de evolu ția
componentelor tehnice aferente, cât și de schimb ările de paradigm ă în
disciplinele implicate. În principal sunt delimitat e trei momente majore
reprezentate de tendin ța behaviorist ă, cea func ționalist ă și, în prezent, de
modelele alternative. De și în principiu fiecare etap ă nou ă este dezvoltat ă
în jurul unei critici explicite la adresa celei pre cedente, evolu ția teoretic ă
asupra comunic ării de mas ă prezint ă un caracter relativ continuu, sub
forma unei abord ări progresive cu accentuarea complexit ății demersului
său. În continuare vom reda în sintez ă câteva idei de referin ță pentru
teoretizarea comunic ării de mas ă.
Primele abord ări teoretice ale comunic ării de mas ă aparțin unei
viziuni psihologiste și au fost elaborate în prima parte a secolului XX,
extinzând analizele colaterale dedicate unor domeni i și teme adiacente
(cum ar fi libertatea presei sau progresul social). Modelul behaviorist
promova o leg ătur ă liniar ă unidirec ționat ă de tipul stimul-r ăspuns între un
comunicator investit cu o putere implicit ă deosebit ă asupra unui public
omogen, nestructurat și aflat în totalitate sub controlul s ău.
În cadrul acestui model, procesul de comunicare est e abordat într-o
manier ă simplificat ă ca o rela ționare univoc ă (mecanic ă) în baza c ăreia
emi ță torii exercit ă în mod eficient o ac țiune exclusiv persuasiv ă.
Resursele acestei puteri deosebite (a comunicatoril or în mas ă) sunt
conferite și de profilul atomizat al publicului „de mas ă”, compus din
indivizi pasivi, vulnerabili prin expunerea la mesa je și cu reac ții
(r ăspunsuri) uniforme și nediferen țiate. O premis ă central ă în elaborarea
acestei perspective este reprezentat ă de promovarea ideii de societate de
mas ă elaborat ă pe urm ătoarele considerente (DeFleur, Ball-Rokeach,
1999, p. 164): (1) indivizii umani se afl ă într-o situa ție de izolare
psihologic ă fa ță de ceilal ți; (2) interac țiunile dintre indivizi sunt
predominant impersonale; (3) exist ă o relativ ă libertate personal ă în raport
cu obliga țiile sociale informale;
Într-o formulare sintetic ă, societatea de mas ă poate fi rezumat ă
astfel: Societatea modern ă este alc ătuit ă din mase, în sensul c ă „a ap ărut
o mas ă uria șă de indivizi izola ți, interdependen ți în tot felul de moduri
specializate și totu și f ără s ă aib ă nici o valoare sau scop unificator”.
Sl ăbirea leg ăturilor tradi ționale, cre șterea ra ționalit ății și diviziunea

114
muncii, au creat societ ăți alc ătuite din indivizi lega ți doar precar unul de
altul. În acest sens, cuvântul „mas ă” sugereaz ă ceva mai aproape de
agregat, decât de grup social strâns împletit” (Leonard Broom și Philip
Selznick, 1959 „Sociology” în DeFleur, Ball-Rokeach , 1999, 164).
În acest context, mesajul comunicatorilor de mas ă era considerat
că de ține un impact semnificativ, ac ționând la nivelul fiec ărui individ în
parte. Absen ța oric ărui filtru social sau cultural între emi ță tori și public
favorizeaz ă un control direct și o convergen ță general ă a efectelor.
Aceast ă perspectiv ă a fost formulat ă doar sub forma unor articole
dispersate vehiculate în publica țiile vremii. Închegarea lor într-o teorie
distinct ă s-a f ăcut ulterior, retroactiv (în perioada func ționali știlor), iar
aceasta este cunoscut ă în prezent sub denumirea de „ teoria glon țului
magic ” sau „ teoria injec ției hipodermice ”.
Cele dou ă denumiri (deosebit de sugestive) relev ă eficien ța
semnificativ ă a vehicul ării mesajelor în comunicarea de mas ă, considerate
ca „atotputernice” în formarea și modelarea opiniei publice. Receptarea
unor mesaje neperturbate (de diferite surse de „zgo mot”) determin ă la
nivelul fiec ărui membru al publicului declan șarea unor reac ții similare, în
baza activ ării „mecanismelor” psihologice dobândite ereditar ( și deci
universale). De remarcat este faptul c ă aceast ă viziune era în concordan ță
cu perspectivele sociologice și psihologice existente (focalizate pe teoria
instinctului) și, mai mult, era din plin sus ținut ă de efectele propagandei
din timpul primului r ăzboi mondial.
Perspectiva behaviorist ă se încadreaz ă în rândul perspectivelor „de
cabinet”, fiind elaborat ă pe baza unor presupozi ții, prejudec ăți, specula ții
și reprezent ări personale, adic ă în absen ța unor investiga ții efective de
teren. Este ignorat astfel contextul socio-cultural inerent oric ărei
manifest ări a procesului de comunicare, precum și importan ța verific ării
practice a ipotezelor formulate. Promovarea unei as tfel de abord ări
reflect ă impactul public deosebit pe care l-a avut debutul mijloacelor de
comunicare în mas ă și caracterul lor absolut novator pentru spiritul vr emii.
Aceast ă prim ă reprezentare analitic ă deschide seria perspectivelor
teoretice elaborate asupra procesului de comunicare . De și în prezent ideea
unui r ăspuns nediferen țiat, mecanic și omogen a fost complet înlocuit ă
(de modele mult mai elaborate), în anumite situa ții (evenimente sportive,
crize sociale etc.), mesajele comunicatorilor de ma s ă pot ac ționa ca
stimuli direc ți (în maniera sus ținut ă prin modelul behaviorist) pentru o
serie de reac ții afective. Sub auspiciile consumerismului și ale globaliz ării
modelul behaviorist tinde s ă fie în prezent reconfirmat mai ales pe fondul
sc ăderii capacit ății de discern ământ a unui public abordat de o multitudine
de comunicatori de mas ă concuren țiali.

115

30. Func ționalismul

Pe m ăsura schimb ărilor de paradigm ă din știin țele socio-umane,
abordarea teoretic ă a comunic ării de mas ă a început s ă renun țe la
demersurile deductive, orientându-se spre investiga rea direct ă a realit ății.
Cercet ările sociologice realizate asupra configur ării opiniilor prin
expunerea la mesajele comunicatorilor de mas ă au eviden țiat o slab ă
corelare direct ă și implicit un impact mult diminuat al acestora
(comunicatorii) asupra publicului. Astfel, s-a cont urat o nou ă perspectiv ă
teoretic ă a acestui domeniu, bazat ă pe respingerea modelului reduc ționist
al behaviorismului și cunoscut ă sub denumirea generic ă de func ționalism .
Conturarea și dezvoltarea func ționalismului este asociat ă cu
activitatea desf ăș urat ă de câteva nume sonore ale sociologiei, ca Paul
Lazarsfeld, Robert Merton, Harold Lasswell, Charles Wright și al ții.
Aceast ă nou ă abordare a fost favorizat ă de inova țiile metodologice
specifice sociologiei (aferente în special anchetei sociologice și sondajului
de opinie), precum și de generalizarea accentuat ă a radioului. Ocupând
perioada de mijloc a secolului XX (cu aproxima ție, 1940 – 1970),
func ționalismul a contribuit la dezvoltarea teoriilor as upra comunic ării de
mas ă prin urm ătoarele elemente definitorii (Dr ăgan, 1996, p.161):
i). Func ționalismul este primul model care mut ă accentul de la
emi ță tor (și impactul acestuia asupra publicului) spre recepto ri și
conduitele aferente acestora. Abordarea comunic ării de mas ă nu mai este
focalizat ă pe ac țiunea mesajelor asupra oamenilor, ci, dimpotriv ă, pe
modul concret în care indivizii utilizeaz ă con ținuturile recep ționate. Este
formulat ă astfel ideea influen ței semnificative a publicului asupra
comunic ării de mas ă.
ii). Receptorii se transform ă din „consumatori pasivi” în
„utilizatori ai con ținuturilor comunica ționale”, devenind componente
active ale procesului de comunicare și fiind angaja ți în ac țiuni personale
și con știente de selec ție a mesajelor.
iii). Con ținuturile culturale ale comunic ării de mas ă sunt generate
de nevoile publicului. Expunerea publicului la mesa je este determinat ă de
profilul a ștept ărilor și trebuin țelor (psihologice sau sociale, individuale
sau de grup). Activitatea comunicatorilor este astf el direct determinabil ă
de c ătre receptori prin conturarea unui nou indicator al eficien ței:
audien ța.

116
iv). Comunicarea de mas ă este integrat ă mai realist în societate
prin corelarea direct ă a ac țiunilor și impactului s ău cu exigen țele
func ționale ale sistemului social.
v). Abordarea func ționalist ă permite descoperirea contextelor
imediate ale recept ării mesajelor și ale impactului comunic ării. Spa țiul
social în care se manifest ă procesul comunic ării de mas ă ob ține o
importan ță semnificativ ă.
vi) . Este promovat ă importan ța unei noi componente a procesului
de comunicare în mas ă, și anume grupul social . Acesta îndepline ște un rol
de intermediar, filtrând (prin confirm ări și respingeri) mesajele promovate
de emi ță tori.
vii). Afirmând ideea efectelor limitate , func ționalismul
interpreteaz ă teoretic expunerea selectiv ă (percep ția și efectele
diferen țiate ale comunic ării de mas ă), în baza unor diferen țe multiple
(între indivizi), de factur ă ereditar ă, educa țional ă, cognitiv ă, cultural ă și
societal ă.

Pe baza unor cercet ări de teren (derulate atât prin metode
interogative – anchete și interviuri, cât și prin experimente),
func ționalismul a identificat 4 categorii de nevoi la ca re r ăspund mesajele
comunicatorilor de mas ă:

diminuarea stresului cotidian prin oferta unei ie șiri din rutina
zilnic ă (reflectat ă în orientarea comunicatorilor în mas ă spre
divertisment);

compensarea frustr ărilor aferente rela țiilor interpersonale
deficitare;

sprijinirea efortului indivizilor de autoidentific are personal ă în
mediul lor social;

nevoia de securitate social ă și personal ă (asigurat ă de func ția de
supraveghere social ă și de denun țare public ă a înc ălc ării normelor).

În evolu ția func ționalismului pot fi delimitate câteva etape
distincte (Dr ăgan, 1996, pp.163-167):
I. O prim ă etap ă, derulat ă din 1940, timp de aproape un deceniu,
este marcat ă de cercet ările realizate în SUA de c ătre Paul Lazarsfeld și
colaboratorii s ăi (Berelson, Gaudet, ș.a.) asupra impactului de ținut de
radio și anumite publica ții în privin ța comportamentelor electorale și de
cump ărare. De și aceast ă faz ă este considerat ă ca preliminar ă (sau
preg ătitoare), în cadrul s ău sunt conturate (uneori nu în form ă explicit ă)
principiile de baz ă ale perspectivei func ționaliste asupra comunic ării de

117
mas ă: (1) efectul de confirmare constituie principalul rezultat al influen ței
comunic ării de mas ă asupra publicului; (2) rolul activ al publicului; (3)
comportamentul selectiv în receptarea informa ției și (4) existen ța unor
factori intermediari în procesul de comunicare.
II. Perioada anilor ’50 reprezint ă momentul de vârf al
func ționalismului, marcat de contribu țiile lui R.Merton, H.Lasswell,
P.Lazarsfeld ș.a., și de enun țarea primelor paradigme ale func țiilor
comunic ării de mas ă. Sunt afirmate în mod explicit și încadrate teoretic
noile concepte și principii schi țate în etapa anterioar ă (efecte limitate,
sensibilitatea publicului la mesajele de confirmare , comportament activ și
selectiv etc.). Lazarsfeld elaboreaz ă modelul comunic ării de mas ă în doi
timpi: „ideile puse în circula ție de radio și presa scris ă ajung, adesea, mai
întâi la liderii de opinie și, prin ei, la categoriile mai pu țin active ale
popula ției” (Van Cuilenburg et.al, 1998, p.242). Acest mod el se bazeaz ă
pe urm ătoarele aser țiuni: i). fundamentul generator al valorilor în via ța
social ă este reprezentat de sistemul rela țiilor interpersonale; ii). rela țiile
personale presupun comunicarea interpersonal ă, iii). mass-media
influen țeaz ă publicul prin intermediul comunic ării interpersonale. Harold
Lasswell promoveaz ă cinci direc ții fundamentale de reorientare a studiilor
comunic ării de mas ă, sintetizate prin bine cunoscutele interog ări: Cine
spune? , Ce spune? , Prin ce canal? , Cui?, Cu ce efecte?
III. La nivelul anilor ’60 este realizat ă sinteza func ționalist ă asupra
principiilor și cercet ărilor comunic ării de mas ă de c ătre sociologul
Charles R. Wright. Autorul subliniaz ă faptul c ă abordarea func țional ă a
comunic ării de mas ă se întemeiaz ă pe caracterul structurat și repetitiv al
acesteia, elemente ce îi confer ă aspectul de sistem. Wright delimiteaz ă, de
asemenea, între func ții manifeste și latente (sau neinten ționate), precum și
între valen țele pozitive (func ționale) și negative (disfunc ționale) ale
comunic ării de mas ă. Pe baza acestor componente, el a elaborat o
întrebare paradigmatic ă privind func ționalitatea unui sistem de
comunicare în mas ă:
Care sunt func țiile și disfunc țiile manifeste și latente de
supraveghere (informa ții), punere în rela ție (editorial),
transmitere cultural ă și loisir ale comunic ării de mas ă pentru
societate, subgrupurile care o compun, indivizi, su bsisteme
culturale?

În viziunea lui Wright, abordarea func ționalist ă este dezvoltat ă pe
patru probleme fundamentale:

118
1. Acceptarea comunic ării de mas ă ca un sistem social extinde
perspectiva implica țiilor resim țite la nivel individual, grupal sau societal,
impunând derularea unor studii comparative globale între diferite societ ăți.
2. Caracterul selectiv al conduitei publicului form uleaz ă o nou ă
perspectiv ă de utilizare și gratifica ții , elaborat ă pe baza unor nevoi
individuale (cunoa șterea lor devenind prioritar ă).
3. Perspectivele organiza ționale aferente institu ției comunic ării de mas ă
(redac ții, colective etc.) se constituie într-un alt areal distinct de cercetare.
4. O alt ă tematic ă a func ționalismului este relativ ă la implica țiile directe
ale comunicatorilor în mas ă asupra stabilit ății și schimb ării sociale.
IV. În fine, o ultim ă etap ă a func ționalismului conturat ă la
nivelul anilor ’70 – ‘80 este asociat ă cu modelul utiliz ării și gratifica țiilor .
Acesta este considerat o des ăvâr șire a func ționalismului comunica țional,
fiind focalizat preponderent pe cauzele comunic ării ( și mai pu țin pe
efecte): (i) condi țiile psiho-sociale ale utiliz ării comunic ării de mas ă; (ii)
motiva țiile și finalit ățile utiliz ării acestora și (iii) gratifica țiile
(satisfac țiile) aferente. Acest model va fi detaliat (separat ) în continuare.

119

31. Modelul Utiliz ării și Gratifica țiilor

Acest model de factur ă func ționalist ă a fost elaborat prin
contribu ții multiple: E.Katz, M.Gurevitch, H.Haas, K.E.Rosen gren ș.a.,
fiind focalizat pe condi țiile psiho-sociologice ale utiliz ării comunic ării de
mas ă, aferente urm ătoarelor aser țiuni (Dr ăgan, 1996, p.179):
 receptarea comunic ării de mas ă este un act de utilizare și se
define ște în func ție de a ștept ări, nevoi și posibile foloase;
 expunerea la mesajele comunic ării de mas ă este determinat ă de
aștept ările personale relative la emi ță tori, precum și de modul de
percepere al acestora;
 pe baza imaginii personale despre comunicatorii în mas ă,
indivizii opereaz ă spontan sau voluntar o selec ție a mesajelor;
 aceast ă imagine determin ă și gradul de impact al mesajelor
aferente;
 comunicatorii în mas ă răspund unor a ștept ări specifice,
generând astfel diferite tipuri satisfac ții receptorilor.

Modelul utiliz ării și gratifica țiilor include 3 tipuri de abord ări
focalizate pe urm ătoarele repere (F. Balle):
i). cercet ările relative la func țiile generale îndeplinite de
comunicatorii în mas ă;
ii). cercet ările focalizate pe receptarea mesajelor comunic ării de
mas ă ca o surs ă și un mijloc de evaziune;
iii). cercet ările care abordeaz ă func țiile comunic ării de mas ă la
nivelul unei societ ăți (global și nu individual).

Michele Martin formuleaz ă urm ătoarele postulate ale modelului
utiliz ării și gratifica țiilor (Dr ăgan, 1996, p.182):
(1). Prin alegerea comunicatorilor, informa țiilor și mesajelor, utilizatorii
particip ă activ și chiar determin ă con ținuturile, modalit ățile și
uzit ările , ceea ce reflect ă o reprezentare activ ă a publicului.
(2). Selectarea comunicatorilor este predeterminat ă ideologic și psihologic,
iar în acest context, efectele acestora sunt minima le.
(3). Comunicatorii în mas ă nu constituie sursa unic ă a satisfacerii nevoilor
sociale și psihologie ale oamenilor, ci se afl ă într-o competi ție
neîncetat ă cu alte surse de gratifica ții sociale și individuale.

120
(4). Selectivitatea expunerii este con știent ă și se bazeaz ă pe anumite
motive strict delimitatible.
(5). Raportarea con ținuturilor culturale ale mesajelor la orient ările
valorice ale publicului prezint ă o importan ță intrinsec ă.

Cea mai cuprinz ătoare sintez ă a cercet ărilor încadrabile în
paradigma utiliz ării și gratifica țiilor apar ține lui K.E. Rosengren („Uses
and Gratifications”, 1974 în Dr ăgan, 1996, p.186) și se reprezint ă grafic
astfel:

Interpretarea sintetic ă a acestui model se realizeaz ă pe urm ătoarele
secven țe:
(1) Anumite nevoi umane esen țiale, ordonate ca importan ță în
interac țiune cu (2) combina ții distinctive ale caracteristicilor
intrinseci ale persoanei, precum și cu (3) structura social ă și
structura mass-mediei antreneaz ă (4) formarea combina țiilor
distinctive de probleme personale resim țite cu mai mult ă sau mai
pu țin ă for ță și (5) percep ția modalit ăților posibile de rezolvare.
Combinarea acestor probleme și solu ții constituie (6) motive
distinctive ale modelului de c ăutare a unei satisfac ții sau de
rezolvare a unei probleme ceea ce poate provoca (7) emergen ța
comportamentelor specifice de consum al mass-mediei și (8) a
altor comportamente individuale. Aceste dou ă categorii de
comportamente afecteaz ă (9) modele de satisfac ție sau nevoi
umane
esen țiale
societatea și mass-media
percep ția
problemelor motive consumul
de media satisfac ția
sau absen ța
satisfac ției

percep ția
solu țiilor alte moduri de
comportamente
caracteristici individuale
(personalitatea, statutul social și
biografia personal ă)

121
insatisfac ție individual ă, (10) combinarea caracteristicilor
intrinseci și extrinseci ale individului, precum și (11) structura
mass-media, structurile sociale, politice, cultural e și economice
ale societ ății.

Modelul utiliz ării și gratifica țiilor a fost particularizat spre func ția
de evaziune (evadarea din realitate) pe care o pot oferi comunicatorii de
mas ă. Perspectiva func ționalist ă a comunic ării de ține o serie de limite
specifice, cum ar fi: incapacitatea de a explica sc himbarea social ă (a unei
societ ăți func ționale) și rolul comunicatorilor de mas ă în producerea
efectelor de transformare. Anumite deficien țe se pot remarca și la nivelul
explic ării unor no țiuni centrale ( nevoi , utiliz ări , evaziune ). O alt ă
exagerare este considerat ă tendin ța de generalizare (absolutizare) a
efectelor în spa țiul social (în special universalizarea caracterului
evazionist al utiliz ării comunicatorilor de mas ă). Cu toate acestea,
func ționalismul r ămâne o prim ă contribu ție de referin ță , prin a șezarea
unor baze teoretice și metodologice deosebit de riguroase în conturarea
paradigmelor comunic ării de mas ă.

122

32. Modele alternative ale comunic ării de mas ă – Paradigma
tehnologic ă

Recapitulând, în evolu ția perspectivelor teoretice asupra
comunic ării de mas ă pot fi delimitate dou ă etape majore (Elihu Katz în
"La recherche en communication depuis Lazarsfeld", în Dr ăgan, 1996,
p.237):
(i). modelul func ționalist promoveaz ă o imagine a efectelor
limitate și este asociat cu activitatea lui Lazarsfeld și a echipei sale în
perioada 1940-1960. Reprezint ă o abordare utilitarist ă a comunic ării de
mas ă, cu o participare activ ă a receptorilor, o implicare direct ă a
grupurilor mici și o ac țiune consistent ă a publicului asupra
comunicatorilor.
(ii). paradigmele alternative (sau "teoriile revirimentu lui")
reevalueaz ă impactul comunic ării de mas ă, oferind modele noi și
complexe de interpretare a acestui proces. Ele au f ost conturate la nivelul
anilor '70 – '80 și nu resping concluziile func ționalismului, ci doar le
nuan țeaz ă și le elaboreaz ă prin introducerea unor noi areale de cercetare.
Elementul central în aceast ă categorie este reprezentat de modificarea
accentului de la ac țiunea publicului asupra comunicatorilor în mas ă spre
impactul comunic ării în mas ă asupra gândirii, pe termen mediu și lung .

În categoria paradigmelor alternative ( post sau anti-func ționaliste )
sunt, în general, incluse urm ătoarele con ținuturi:
1. paradigma institu țional ă ("Agenda – Setting");
2. paradigma "Spiralei t ăcerii";
3. paradigma tehnologic ă (M. McLuhan);
4. paradigmele "critice" sau modelele "studiilor so cio-politice" –
teoria dependen ței , teoria cultiv ării ;
5. modelele "studiilor culturale";
6. paradigmele "literare".

Principalele caracteristici ale paradigmelor altern ative sunt
aferente urm ătoarelor aspecte (Dr ăgan, 1996, p.239):
 abordarea comunic ării în mas ă ca organiza ție social ă integrat ă
într-un context economic, cultural și societal;
 reiterarea efectelor semnificative de natur ă socio-cultural ă,
asociate caracterului mediatic al construc ției realit ății: "Mediile de mas ă

123
construiesc realitatea în produc ția lor, la fel cum fiecare dintre noi a
construit de la na șterea sa propria sa imagine despre lume și îi d ă un
sens potrivit cu experien țele și observa țiile sale. În schimb, când aceste
observa ții ne parvin prefabricate de media în con ținuturi de diferite
forme, putem spune c ă acestea contribuie la construc ția propriei noastre
realit ăți" (Michele Martin, "Communication et média de masse" , în
Dr ăgan, 1996, p. 240).
 promovarea unor con ținuturi noi ale efectelor puternice
reprezentate de informa ție , valori culturale , modele ideologice , tehnologii
media sau caracteristici tehnice ;
 men țin ideea rolului activ al publicului, angajat inter activ în
procese de interpretare, selec ție, negociere și intercomprehensiune;
 sunt elaborate într-o manier ă alternativ ă la modelul func ționalist
al efectelor limitate;

Paradigma tehnologic ă

A fost elaborat ă de Marshall McLuhan, un profesor canadian de
limb ă englez ă și este considerat ă o veritabil ă schimbare de perspectiv ă în
teoria comunic ării de mas ă. Paradigma tehnologic ă porne ște de la
reafirmarea importan ței studiului canalelor, tratate de predecesori ca
elemente contextuale cu un rol secundar asupra con ținutului comunic ării.
Autorul promoveaz ă ideea c ă aceste canale nu sunt doar simple
instrumente ale comunic ării, ci medium-uri care includ în mod implicit
mesaje. Natura și specificul tehnologiei aferente, precum și modul de
percep ție solicitat condi ționeaz ă receptarea mesajului și efectele imediate
ale comunic ării. Este evident faptul c ă un con ținut transmis în format text
și, separat, în format imagine poate fi recep ționat sensibil diferit. Uneori
este mult mai expresiv de transmis un mesaj ca imag ine („o fotografie
face cât o mie de cuvinte”), alteori, datorit ă complexit ății și abstractiz ării,
este mult mai eficient de transmis sub form ă de text (spre exemplu, ideea
de Om din dialogul platonician Republica).

Comunicarea de mas ă devine un fenomen de civiliza ție total ă și
îndepline ște un dublu rol: medierea și condi ționarea recept ării efective a
mesajului. Transmi țând unui public larg un anumit mesaj pe un anumit
suport tehnologic, recep ționarea mesajului se va face într-o manier ă
unitar ă care, în timp, modeleaz ă și amprenteaz ă mentalul publicului
respectiv. Paradigma tehnologic ă propune dou ă aser țiuni avangardiste:

124
(i). efectele comunic ării nu sunt determinate de con ținutul transmis,
ci de natura și structura mijlocului de comunicare – con ținuturile
transmise influen țeaz ă în mod direct cristalizarea opiniilor și discernerea
atitudinilor. Efectele propriu-zise se ob țin pe termen mediu și lung și se
manifest ă prin particularit ățile distincte ale telespectatorilor comparativ
cu cititorii presei scrise. Dac ă includem între ace știa și pe internau ți,
putem observa o extraordinar ă actualitate a acestui model pentru realitatea
contemporan ă (internau ții având un profil semnificativ diferit fa ță de
telespectatori).
(ii). mijloacele comunic ării reprezint ă o extindere a capacit ăților
(organelor) senzoriale ale omului – aceasta este o aser țiune mcluhanian ă
cu cele mai profunde și mai complexe implica ții. În esen ță, radioul
reprezint ă o extensie a urechii, tiparul o extensie a v ăzului, televizorul o
extensie a creierului. Prelungind iar ăși acest model pân ă în zilele noastre
putem spune c ă și computerul este o extensie a creierului sau, mai corect
spus, a gândirii, în timp ce internetul cu partea s a informativ ă și de date
este o extensie a memoriei, iar internetul cu parte a sa social ă este o
extensie a noastre ca fiin ță social ă. În fa ța televizorului este suficient s ă
adopt ăm o stare vegetativ ă, mesajele vin gata „mestecate”, preg ătite și
frumos ambalate pentru a fi servite a șa cum sunt, cu tot cu indica ții de
evaluare axiologic ă (pro sau contra). În fa ța computerului starea
vegetativ ă nu mai este suficient ă, trebuie ap ăsate ni ște butoane, dat click,
gândit analizat. Pe internet putem g ăsi aproape orice informa ție de care
avem nevoie. De ce s ă ne mai chinuim s ă memor ăm ceva dac ă avem
Google și Wikipedia? În Social media și pe restul dimensiunii sociale a
internetului putem interac ționa cu cine vrem noi, în ce mod vrem noi,
când vrem noi de la o distan ță securizant ă și dintr-un loc c ăldu ț, f ără a ne
expune la vreo înc ălcare a spa țiului intim. Putem s ă fim oricine dorim,
putem s ă fim oricât de dezinvol ți, putem aborda orice subiect dorim
pentru c ă, nu e a șa, sunt doar vorbe, nu fapte. Iar în acest timp nu ne mai
obosim s ă socializ ăm cu oamenii concre ți pe care îi întâlnim zi de zi pe
strad ă, la serviciu sau în alte p ărți. Excesul de mijloace de comunicare la
care suntem conecta ți în prezent nu fac altceva decât s ă ne sl ăbeasc ă
sim țurile și pe noi în șine, transformându-ne în ni ște existen țe incapabile
să mai ra ționeze, s ă memoreze, s ă decid ă, s ă ac ționeze și s ă interac ționeze
fără a apela la tehnologie și la gadgeturi dedicate. McLuhan scria aceste
aser țiuni în 1962 (Galaxia Gutenberg) cu 7 ani înainte d e inventarea
internetului și cu vreo 3 decenii înainte ca acesta s ă devin ă un fenomen de
amploare global ă. Este incredibil cât de aplicabile sunt tezele sal e la
realitatea noastr ă digital ă.

125

Pe baza raportului cauzal între structura și tehnica specific ă
fiec ărui canal, pe de o parte, și efectele comunic ării, pe de alt ă parte,
McLuhan delimiteaz ă trei ere distincte în evolu ția omenirii (Dr ăgan, 1996,
p.48):

era tribal ă (oral ă) – marcat ă de o stare natural ă a sim țurilor și
focalizat ă pe percep ția auditiv ă și tactil ă. În era oral ă mesajele aveau
întotdeauna destinatar, comunicarea era dedicat ă și când se spunea ceva
acesta era destinat explicit cuiva. Este un profil în care dimensiunea de
socialitate a comunic ării este eviden țiat ă la maxim;

era tiparului – reprezint ă faza extrem ă a culturii alfabetice și
este marcat ă de predominan ța sim țului vizual: „de îndat ă ce cuvintele sunt
scrise ele devin p ărți integrante ale lumii vizuale, ele devin obiecte”.
Tiparul mut ă accentul spre conservarea și difuzarea culturii. Nu mai
conteaz ă atât de mult rela ția primar ă între emi țător și receptor, ci
vehicularea unor con ținuturi cât mai mult în spa țiu și în timp. Tiparul
accentueaz ă sim țul v ăzului ca modalitate explicit ă de receptare a tuturor
con ținuturilor;

era electronic ă – are ca exponent reprezentativ televiziunea.
Aceasta imit ă și prelunge ște func ționarea creierului uman, diminuând
„vederea abstract ă” (specific ă tiparului). Era „electronic ă” sau a
„circuitului electronic” se caracterizeaz ă prin rapiditatea circula ției
mesajelor de-a lungul globului, conturând astfel un veritabil „sat planetar”.
Mijloacele electronice solicit ă concomitent mai multe sim țuri,
determinând astfel revenirea la starea ideal ă de echilibru senzorial într-o
societate comunicativ ă, adic ă o nou ă form ă de tribalism. Remarc ăm faptul
că McLuhan folose ște sintagma de sat planetar , gândindu-se la
generalizarea televiziunii la nivel planetar (f ără s ă anticipeze explicit
internetul). Dac ă facem distinc ția între cele dou ă tipuri de medium-uri
(televiziunea și internetul) putem constata cu u șurin ță c ă lumea digital ă se
apropie semnificativ mai mult de configura ția tribal ă cu reîntoarcerea la
starea natural ă a sim țurilor prognozat ă de autor. Cu toate acestea,
avantajele și beneficiile internetului au venit al ături de o serie întreag ă de
dezavantaje și probleme.

Prin celebra sa sintagm ă, mijlocul este mesajul , McLuhan
formuleaz ă o idee central ă a viziunii sale: „con ținutul” și „cel care con ține”
nu pot fi separate. Raportând aceste componente la sim țurile umane
aferente, realizeaz ă de asemenea o distinc ție între:

126
medii calde – care prelungesc un singur sim ț dându-i o „înalt ă
defini ție” și ofer ă mesaje complete (cu o mare cantitate de date). Ace ste
medii fac apel mai mult la abstrac ție decât la imagina ție și solicit ă o slab ă
participare activ ă. Ele sunt reprezentate de radio, cinematograf, fot ografie,
tip ărituri și alfabetul fonetic;
medii reci – ofer ă o cantitate redus ă de informa ții, fiind dedicate
concretului și spontaneit ății. Ele implic ă un nivel ridicat de participare și
angajare al interlocutorilor, dar o „slab ă defini ție a sim țului / sim țurilor
apelate. În aceast ă categorie intr ă: telefonul, televiziunea și desenele
animate.

În viziunea autorului, „mediile calde descurajeaz ă participarea sau
împlinirea, în timp de mediile reci, din contr ă, le favorizeaz ă; mediile
calde permit mai pu țin ă participare decât cele reci, la fel cum o conferin ță
permite mai pu țin ă decât un colocviu și o carte mai pu țin ă decât o
conversa ție” (McLuhan, „Pour comprendre les médias”, în Dr ăgan, 1996,
p. 254).

Prin originalitatea sa, paradigma tehnologic ă a stârnit o serie
întreag ă de critici, fiind în continuarea acceptat ă cu dificultate: „S-ar
putea aprecia – considerând marile teze ale lui McL uhan și, adesea, un
num ăr din demonstra țiile sale asupra unor puncte de detaliu – c ă
gândirea sa, dihotomic ă și abstract ă, ține mai mult de era tiparului decât
de cea a circuitului electric și s ă ne nelini știm de acest delir imperativ
care tinde s ă reduc ă dezvolt ările unei gigantice perioade a istoriei la un
singur și monoton factor care ar fi un medium tehnologic. ( …) Reducerea
sistematic ă la imprimerie, pe de o parte, la circuitul electri c, pe de alt ă
parte, nu trebuie s ă ne ascund ă existen ța unei gândiri galactice, adic ă
sfor țându-se s ă stabileasc ă mari configura ții în cadrul c ărora apropieri
nea șteptate traduc o cercetare supl ă de structur ă complex ă. Dac ă
paradigma lui McLuhan este s ărac ă, sintagma sa este bogat ă, nu numai
prin fluxul de contiguit ăți propuse, ci și printr-un sens dialectic când u șor,
când subtil.” (Edgar Morin, în Dr ăgan, 1996, p.250).
Cu toate acestea, opera sa r ămâne în continuare un izvor de
neb ănuite înv ățăminte, deosebit de complexe, de subtile și mai ales
deosebit de aplicabile într-o lume digitalizat ă substan țial și fundamental
diferit ă de cea în care a tr ăit Marshall McLuhan.

127

33. Recomandare de lectur ă: Marshal McLuhann, Mijlocul este
mesajul

O contribu ție cu totul aparte în teoretizarea comunic ării de mas ă
apar ține filosofului canadian Marshall McLuhan, consacra t prin
binecunoscutele teze mediumul este mesajul și satul global , precum și
prin previziunea asupra universului web cu aproape trei decenii înainte de
apari ția acestuia.

Dup ă trei mii de ani de explozii, mijlocite de tehnolog ii
fragmentate și mecanice, lumea occidental ă se afl ă într-un proces de
implozie. În era mecanic ă, trupul omenesc s-a extins în spa țiu. Ast ăzi,
dup ă mai mult de un secol de tehnologie electric ă, ne-am extins însu și
sistemul nervos central pân ă când a ajuns la o cuprindere global ă,
abolind atât spa țiu, cât și timp în ce prive ște planeta noastr ă. Ne
apropiem rapid de faza final ă a acestui proces – simularea tehnologic ă a
con știin ței – când cunoa șterea creatoare se va extinde colectiv și
organizat asupra întregii societ ăți omene ști, mai mult decât ni se pare c ă
ne-am amplificat deja sim țurile și nervii prin intermediul diverselor
mijloace. Dac ă extensia con știin ței, de atât vreme c ăutat ă de produc ătorii
reclamelor pentru produse specifice, va fi „un lucr u bun” este o întrebare
care acceptă o palet ă larg ă de solu ții. Practic nu este posibil s ă se dea
răspuns unor asemenea întreb ări f ără s ă fie lua ți în considerare to ți
oamenii, împreun ă. Orice extensie, fie ea a pielii, a mâinii, a pici orului,
afecteaz ă întreg complexul psihic și social. (…)

[O astfel de previziune, nu foarte îndep ărtat ă de realitatea contemporan ă
angajeaz ă ni ște consecin țe deosebit de complexe. Dac ă factorul con știin ță
este considerat un parametru exclusiv uman, replica rea sa în zona
inteligen ței artificiale deschide un areal problematic f ără precedent. Poate
fi considerat ă o astfel de manifestare ca fiind vie? Dac ă da, de ce drepturi
poate beneficia? Va fi egal ă cu omul sau va fi subordonat ă omului? Și
pentru a aduce un exemplu foarte la îndemân ă privind complexitatea
situa ției recomand ăm vizionareafilmului Bicenntenial Man (Omul
Bicentenar ), o ecranizare a c ărții Omul pozitronic din celebra serie
„Robo ții” a binecunoscutului autor Isaac Asimov.]

În era mecanic ă, aflat ă acum în plin recul, poate fi întreprins ă o
sum ă de opțiuni f ără prea multe griji. Mi șcările lente f ăceau ca reac țiile
să fie întârziate pentru perioade considerabile de ti mp. Ast ăzi, ac țiunea și

128
reac țiunea se petrec aproape simultan. În realitate tr ăim mitic și integral,
ca s ă zicem a șa, dar continu ăm s ă gândim în conformitate cu vechile
canoane ale erei preelectrice, în care timpul și spa țiul r ămâneau
fragmentate.
Occidentalul a dobândit de la tehnologia știin ței de carte for ța de
a ac ționa f ără s ă reac ționeze. Dac ă ne gândim la exemplul chirurgului,
care ar fi complet neajutorat în cazul în care s-ar l ăsa implicat emo țional
în opera ții, avantajul fragment ării individuale apare ca evident.
Dobândim m ăiestria s ă îndeplinim cele mai periculoase opera țiuni
sociale cu o deta șare absolut ă. Dar deta șarea noastr ă reprezenta una
dintre posturile lipsei de implicare. În era electr icit ății, când sistemul
nostru nervos central este extins pe cale tehnologi c ă, în a șa fel încât s ă ne
înglobeze în întreaga omenire și s ă încorporeze întreaga omenire în el,
împ ărt ăș im profund și inevitabil consecin țele fiec ăreia dintre ac țiunile
noastre. Devine imposibil s ă mai adopt ăm postura distant ă și
desolidarizat ă a știutorului de carte occidental.
Teatrul absurdului dramatizeaz ă aceast ă dilem ă recent ă a
occidentalului, omul de ac țiune care pare a nu fi implicat în ac țiune.
Aceasta este sorgintea și farmecul clovnilor lui Samuel Beckett. Dup ă trei
mii de ani de explozie a specializ ării, de alienare tot mai pronun țat ă fa ță
de extensiile tehnologice ale organismului nostru, lumea a început s ă se
comprime, având loc astfel o schimbare dramatic ă, contractat pe cale
electric ă, globul nu a r ămas mai mare decât un sat. Viteza electric ă prin
care toate func țiile sociale și politice sunt unite într-o implozie
impetuoas ă a f ăcut s ă creasc ă mult intensitatea con știin ței
responsabilit ății omene ști. Tocmai acest factor imploziv a modificat
pozi ția negrului, a adolescentului și a altor grupuri de oameni. Ei nu mai
pot fi „con ținu ți” în sensul politic de asociere limitat ă. Ei sunt „implica ți”
în vie țile noastre, la fel cum suntem și noi într-ale lor, mul țumit ă
mijloacelor electrice. (…)

[În acest pasaj este eviden țiat profilul satului global în care interactivitate a
este redefinit ă împreun ă cu o remodelarea a con știin ței în concordan ță cu
noul profil al tehnologiei electrice.]

Aspira ția vremurilor noastre spre plenitudine, empatie și
profunzime a con știin ței este un auxiliar firesc al tehnologiei electrice .
Era precedent ă, aceea a industriei mecanice, a considerat afirmar ea
vehement ă a perspectivei personale ca fiind modul natural de expresie.
Fiecare cultur ă și fiecare epoc ă are un model favorit de percep ție și de
cunoa ștere, existând tendin ța ca el s ă fie prescris oricui și în orice situa ție.
Semnul distinctiv al timpului nostru este respinger ea modelelor impuse.
Am devenit deodat ă dornici ca lucrurile și oamenii s ă-și declare existen ța
în totalitate. În noua atitudine putem s ă ghicim o credin ță profund ă – cea

129
legat ă de armonia fundamental ă a întregii existen țe. În aceast ă credin ță a
fost scris ă cartea de fa ță . Ea exploreaz ă conturul extins prin interven ția
tehnologiei al fiin țelor noastre, c ăutând s ă disting ă principiul
inteligibilit ății în fiecare dintre ele. Fiind absolut convins c ă este posibil
să ajung la o în țelegere a acestor forme în a șa fel încât ele s ă devin ă utile,
le-am cercetat din nou acceptând numai o mic ă parte din p ărerile
conven ționale. Afirma ția lui Robert Theobald despre criza economic ă se
aplic ă și la media: „exist ă un factor suplimentar care a ajutat la controlul
crizelor, și acesta este mai buna în țelegere a dezvolt ării lor.” Examinarea
originii și a dezvolt ării extensiilor individuale ale omului trebuie s ă fie
precedate de studierea unor aspecte generale ale mi jloacelor, sau ale
extensiilor omului, începând cu amor țirea inexplicabil ă pe care fiecare
extensie o provoac ă în individ și în societate.

[Acest paragraf eviden țiaz ă un aspect deosebit de important privind o
consecin ță negativ ă a tehnologiei: amor țirea indivizilor supra-
tehnologiza ți. Aceast ă idee apare și în „Galaxia Gutenberg” și postuleaz ă
pierderea abilit ăților și aptitudinilor umane prin apelarea la instrumente și
tehnologie care s ă suplineasc ă diverse func ții și activit ăți. Devenim mai
rapizi, mai dinamici, mai informa ți, mai sociabili, dar în acela și timp mai
vulnerabili în cazul în care aceast ă tehnologie suport înceteaz ă subit s ă
mai func ționeze.]

Mijlocul este mesajul. Într-o cultur ă ca a noastr ă, în care s-a
obi șnuit întotdeauna s ă se despice firul în patru și s ă se divid ă toate
lucrurile ca o m ăsur ă de control, este destul de șocant s ă se afirme c ă, de
fapt și de drept, mijlocul este mesajul. Cu alte cuvinte, consecin țele
personale și sociale ale oric ărui mijloc – adic ă ale oric ărei extensii
omene ști – rezult ă din noua configura ție a vie ții noastre creat ă de fiecare
nou ă extensie, sau de fiecare nou ă tehnologie. Astfel, odat ă cu
automatizarea, de exemplu, noile modele ale asocier ii omene ști tind, într-
adev ăr, s ă elimine locuri de munc ă. Acesta este rezultatul negativ. Pe de
alt ă parte, automatizarea creeaz ă noi roluri pentru oameni, cu alte
cuvinte o profunzime a implic ării în munc ă și un grad de asociere uman ă
pe care tehnologia mecanic ă de pân ă acum le distrusese. Mul ți oameni
vor fi dispu și s ă afirme c ă nu ma șina, ci felul cum a fost ea folosit ă
con ținea sensul sau mesajul acesteia. Din punctul de ve dere al modurilor
în care ma șina modifica rela țiile noastre reciproce și rela țiile cu noi
în șine, nu conta câtu și de pu țin dac ă ea producea floricele de porumb sau
cadillacuri. Restructurarea muncii și asocierii oamenilor a fost modelat ă
de tehnica fragment ării, ce reprezint ă esen ța tehnologiei ma șinilor. Pe
când esen ța tehnologiei automatiz ării se afl ă la polul opus. Ea este
profund integratoare și descentralizatoare, în aceea și m ăsur ă în care

130
ma șinile au avut un rol de fragmentare, de centralizar e și superficializare
în structurarea rela țiilor interumane.

[Remarc ăm distinc ția antitetic ă pe care o realizeaz ă autorul între ma șina
mecanic ă și automatul electric, echivalent ă cu distinc ția dintre era
tiparului și cea electronic ă. Reamintim faptul c ă ne afl ăm înc ă înainte de
generalizarea internetului și a noilor tehnologii informatice.]

Exemplul luminii electrice se poate dovedi l ămuritor odat ă ajun și
în acest punct. Lumina electric ă este informa ție pur ă, un mediu f ără mesaj,
cum s-ar zice, cu excep ția cazului când e folosit ă pentru a comunica un
anun ț textual sau un nume. Acest fapt, caracteristic tut uror mijloacelor,
înseamn ă c ă, în realitate, „con ținutul” oric ărui mijloc este întotdeauna
un alt mijloc. Con ținutul scrierii e vorbirea, tot a șa cum cuvântul scris e
con ținutul tiparului, iar tiparul, con ținutul telegrafului. Dac ă se pune
întrebarea: „Care poate fi con ținutul vorbirii?”, va trebui s ă r ăspundem:
„Procesul concret al gândirii, care în sine este no nverbal ă.” O pictur ă
abstract ă reprezint ă o manifestare direct ă a proceselor de gândire
creatoare, a șa cum pot ele s ă apar ă și în desenele concepute pe computer.
Îns ă ceea ce c ăut ăm noi aici sunt consecin țele psihice și sociale ale
planurilor sau modelelor, ale capacit ății lor de a amplifica sau a accelera
procesele existente, deoarece „mesajul” oric ărui mijloc sau al oric ărei
tehnologii este schimbarea de scar ă sau ritm, ori introducerea unui
structuri noi în via ța omului. (…)
Lumina electric ă scap ă aten ției în postura ei de mijloc de
comunicare tocmai fiindc ă îi lipse ște „con ținutul”. Ceea ce face din ea un
exemplu de o valoare inestimabil ă demonstrând c ă oamenii uit ă cu
des ăvâr șire s ă studieze mass-media. Deoarece lumina electric ă nu este
remarcat ă ca un mijloc decât atunci când e folosit ă pentru a scrie numele
cine știe c ărui produs, iar în acel caz se remarc ă nu lumina, ci
„con ținutul” (ceea ce reprezint ă de fapt cu totul alt mijloc). Mesajul
luminii electrice, ca și mesajul for ței electrice din industrie, este absolut
radical, p ătrunz ător și descentralizat. Cu toate c ă lumina și for ța electric ă
sunt separate de utiliz ările lor, ele elimin ă factorii timp și spa țiu din
asocia ția uman ă, la fel ca radioul, telegraful, telefonul și televizorul,
creând o implicare în profunzime.

Este evident ă fine țea analizei efectuate și consistenta argumentare a ideii
că niciodat ă ceea ce con ține și ceea ce este con ținut nu pot fi separate.
Mai mult, con ținutul unui mijloc reprezint ă un alt mijloc, toate acestea
fiind interconectate într-o structur ă ierarhic ă pornind de la gândire.
Pasajele de mai sus au fost preluate din Mass-media sau mediul invizibil ,
Marshall McLUHAN, ap ărut ă în 1997 la Editura Nemira,, Bucure ști
(pp.146-149).

131

34. Agenda-setting

Acest model se contureaz ă prin interferen ța a cinci factori distinc ți,
aferen ți unor perspective teoretice, unor evolu ții tehnice, precum și
anumitor tendin țe ale spa țiului social (Dr ăgan, 1996, pp. 260-262):
i). perspectiva sistemic ă de sorginte func ționalist ă asupra
comunic ării de mas ă. Comunicatorii sunt astfel condi ționa ți de
contextul realit ății sociale în care se manifest ă;
ii). profesionalizarea înalt ă a speciali știlor din mass-media care
încep s ă resping ă treptat teoria efectelor limitate ;
iii). schimb ările de form ă și con ținut derulate în comunicarea de
mas ă prin multiplicarea substan țial ă a ofertelor alternative;
iv). studiile realizate în continuarea perspectivei lui Lasswell
relativ ă la func ția de supraveghere aferent ă comunicatorilor în
mas ă;
v). teoriile critice ale spa țiului public (J.Habermas) în țeles ca locul
de mediere dintre stat și societatea civil ă, dintre mass-media și
individ.

Autorii acestui model, M.McCombs și D.L.Shaw au formulat înc ă
din 1972 ipoteza c ă importan ța acordat ă evenimentelor de c ătre indivizi
este generat ă de comunicatorii de mas ă. Cu alte cuvinte, „mass-media
func ționeaz ă în calitate de creatoare de agend ă, de f ăuritoare de ordine
de zi , de clasific ări și priorit ăți pentru indivizii care compun audien ța lor”
(Coman, 1999, p.121).
Componenta central ă a acestui model este deci reprezentat ă de
existen ța unei corela ții directe între ordinea ierarhic ă a evenimentelor
propus ă de comunicatorii de mas ă și importan ța atribuit ă de c ătre public
acestor evenimente . Elementele de baz ă ale agendei-setting sunt aferente
urm ătoarelor aser țiuni:
 cuprinderea și mediatizarea problemelor reflect ă o adaptare a
comunicatorilor de mas ă la evenimentele esen țiale;
 de multe ori, comunicatorii de mas ă anticipeaz ă problemele care devin
cu adev ărat importante;
 uneori, comunicatorii de mas ă creeaz ă „probleme artificiale” sau
„pseudo-evenimente” indiferent de realit ățile și priorit ățile publice;
 comunicatorii de mas ă au tendin ța de a prezenta doar p ărțile „atractive”
ale realit ății.

132

Aceste idei, sus ținute de o serie întreag ă de cercet ări sociologice,
articuleaz ă o perspectiv ă teoretic ă global ă bazat ă pe ideea c ă „presa, în
chip voit sau nu, structureaz ă temele de interes și dezbaterea public ă. Un
grup de lucru are întotdeauna o agend ă, o list ă de teme, ce urmeaz ă a fi
dezb ătute în ordinea descresc ătoare a importan ței. În mod normal, temele
care nu figureaz ă pe agend ă nu sunt dezb ătute. Modelul agendei arat ă
felul în care presa și în mod special știrile (…) au puterea de a focaliza
aten ția publicului asupra unei liste limitate de teme, i gnorând, în schimb
altele. Drept rezultat, unele teme sunt insistent d ezb ătute în spa țiul public,
iar altele sunt ignorate” (Tim O’Sullivan în Coman, 1999, p.121).
Paradigma aggenda-setting prezint ă urm ătoarele caracteristici prin
care se eviden țiaz ă și originalitatea sa:
1. focalizarea pe modul de organizare a informa țiilor transmise;
2. influen țele și efectele comunic ării de mas ă sunt reflectate și de procesul
cognitiv de înv ățare de c ătre individ a unor criterii dedicate pentru
evaluarea importan ței evenimentelor;
3. aceste schimb ări de ordin cognitiv reprezint ă efecte puternice ale
comunicatorilor în mas ă, chiar dac ă ele nu sunt directe și imediate;
4. în structura modelului sunt implicate trei compone nte fundamentale:
comunicatorul, electoratul și reprezentan ții politici.
Prin acest model sunt puse în eviden ță și dou ă fenomene specifice
care se manifest ă sub forma unor implica ții imediate (Coman, 1999,
pp.122-123):
(i). Prezentarea intens ă și generalizat ă a unor evenimente de c ătre
comunicatorii de mas ă determin ă publicul s ă le acorde (evenimentelor) o
importan ță ridicat ă. Este vorba de încrederea receptorilor în competen ța și
responsabilitatea jurnali știlor de a selecta doar evenimentele cele mai
relevante din ansamblul manifest ărilor desf ăș urate în spațiul social.
(ii). Caracterul concuren țial specific profesiei determin ă jurnali știi
să-și focalizeze aten ția preponderent asupra con ținuturilor promovate de
celelalte publica ții și posturi, în detrimentul investig ării realit ății. În
consecin ță , abordarea de c ătre un comunicator în mas ă a unui subiect ce
pare generator de succes determin ă o preluare rapid ă a acestuia și o
multiplicare sub diferite forme „pseudo-originale”. Acest fenomen este
cunoscut sub denumirea de pack journalism , adic ă „jurnalism de hait ă”.

În concluzie, paradigma agenda-setting formuleaz ă câteva
probleme fundamentale aferente comunic ării de mas ă din zilele noastre:

133
i). comunicatorii exercit ă o influen ță lent ă, afectând în mod decisiv
reprezent ările publicului despre societate;
ii). priorit ățile comunicatorilor de mas ă nu corespund întotdeauna
cu priorit ățile sociale;
iii). devenind creator al subiectelor de interes public, jurnalistul se
confrunt ă cu problemele grave ale responsabilit ății sociale.

Datorit ă manifest ării acestui model, media tradi țional ă (ziare, radio
și TV) are tendin ța de a se focaliza pe evenimentele locale, regional e și
na ționale, ignorând de foarte multe ori evenimente rel ativ echivalente dar
desf ășurate pe alte continente. De-a lungul ultimului dec eniu
comunicatorii din România au acordat o foarte mic ă aten ție evenimentelor
din Africa unde s-au înregistrat numeroase r ăzboaie civile, unele înc ă în
desf ășurare 10 . În schimb, orice eveniment local sau na țional, susceptibil în
a produce audien ță, este îndelung procesat, analizat, dezb ătut și detaliat
pân ă dincolo de orice limit ă (s ă ne amintim doar episodul „Elodia” și
epopeea generat ă de un fost canal de televiziune).

10 conform The Economist Civil Wars – the Picture in Africa , 11/2013 edi ție
disponibil ă la www.economist.com/blogs/baobab/2013/11/civil-wars accesat în
decembrie 2014.

134

35. Spirala t ăcerii

A fost elaborat ă de c ătre Elisabeth Noelle-Neuman în 1974 și
reprezint ă un model interac ționist de explicare a mecanismelor psiho-
sociale în formarea opiniei publice. Ipoteza de baz ă a acestei perspective
este reprezentat ă de ideea c ă opinia public ă se formeaz ă pe baza
observ ării și evalu ării de c ătre indivizi a mediului lor social, ac țiune ce
determin ă o delimitare între opiniile majoritare și cele minoritare .
În acest context, paradigma spiralei t ăcerii este dezvoltat ă pe
urm ătoarele aser țiuni (Coman, 1999, p.115):
 oamenii se tem de izolare, doresc s ă fie primi ți în integra ți în
grupuri și colectivit ăți;
 societatea are tendin ța de a marginaliza indivizii care au un
comportament deviant sau care au valori diferite de cele acceptate de
majoritatea membrilor s ăi. Frica de izolare îi determin ă pe oameni s ă
evalueze permanent starea, direc țiile, fluctua țiile opiniilor comune;
 aceste evalu ări afecteaz ă reac țiile în public ale indivizilor, ace știa
încercând constant s ă se conformeze liniei generale de comportament și
de gândire al colectivit ății;
 pe baza acestor procese de adecvare și renun țare la elementele
disonante se creeaz ă și se men ține opinia public ă majoritar ă.

Comunicatorii de mas ă devin un element de referin ță în
exprimarea și distribuirea opiniilor, fiind considera ți repere de referin ță în
conturarea variantei legitime. De asemenea, ei au p uterea de a defini ceea
ce este important și pertinent în judecarea diferitelor evenimente.Cei care
aprob ă punctul de vedere dominant vorbesc despre el și îl sus țin. Cei cu
opinii diferite p ăstreaz ă t ăcerea (pentru a nu deveni nepopulari) și se
retrag din spa țiul public. Cei care aprob ă insist ă îns ă în promovare și se
impun decisiv ca opinie dominant ă.
În manifestarea spiralei t ăcerii se parcurg urm ătoarele secven țe:
1. con știentizarea propriilor opinii de c ătre indivizi;
2. exprimarea acestora în m ăsura în care se simt sus ținu ți de al ții (teama
de a nu fi izola ți);
3. repereaz ă semnele de sprijin printr-un „sim ț cvasi-statistic”;
4. raportarea la viziunea comunicatorilor de mas ă, ace știa reprezentând
principala surs ă de referin ță asupra contextului de sus ținere sau de
evitare;

135
5. toate grupurile de referin ță ac ționeaz ă similar;
6. mass-media tinde spre un nivel monopolistic (gener alizarea unor
perspective asem ănătoare sau chiar identice);
7. sim țindu-se f ără sprijin grupurile cu opinii diferite (chiar dac ă sunt
majoritare) î și pierd încrederea și se retrag din dezbaterea public ă.

Sintetizând, dup ă cristalizarea opiniilor individuale oamenii caut ă
în spa țiul social înconjur ător confirmarea propriilor puncte de vedere.
Exist ă situa ții în care aceste confirm ări întârzie s ă apar ă și chiar sunt
promovate de c ătre mass-media perspective opozabile. În acest cont ext,
considerând c ă sunt adep ții unor p ăreri particulare evit ă s ă le expun ă
public pentru a nu se confrunta cu oprobiul unei ma jorit ăți intuite (nu
verificate!).Tendin ța comunicatorilor de mas ă de a impune o anumit ă
opinie fără nici un contact cu realitatea social ă de referin ță poate genera
dou ă fenomene distincte:
i). crearea unei „minorit ăți t ăcute” – grupurile care nu se reg ăsesc
în discursul mediatic reprezint ă categorii izolate. Aceasta reprezint ă
situa ția fericit ă în care mass-media promoveaz ă (întâmpl ător sau nu) chiar
punctul de vedere majoritar din cadrul comunit ății;
ii). crearea unei „majorit ăți t ăcute” – de multe ori mass-media
exprim ă puncte de vedere care nu reprezint ă opinia majoritar ă dintr-o
societate, ci doar perspective particulare ale unor lideri sau jurnali ști ( și
care monopolizeaz ă con ținutul mesajelor transmise). Aceasta este de fapt
o situa ție dramatic ă în care comunicatorii de mas ă sus țin voit sau hazardat
o perspectiv ă diametral opus ă cu cea a comunit ății, promovând voci
marginale, f ără sus ținere public ă, dar și f ără nicio eficien ță în perspectiva
unor ac țiuni viitoare.

Faptul c ă se spune prin intermediul unui comunicator de mas ă nu
este nici pe departe suficient pentru a produce și efecte concrete la nivelul
publicului. Iar faptul c ă se sus ține ceva opozabil cu a ștept ările unei
comunit ăți denot ă și un grad ridicat de amatorism din partea
comunicatorilor respectivi. În ultimii ani în Român ia s-au remarcat
comunicatori de mas ă puternic angaja ți politic carerenun țând la cele mai
elementare reglement ări deontologice s-au implicat activ în sus ținerea sau
blamarea puterii, for țând publicul s ă se plaseze într-o diferen ță explicit ă
cu ace știa în cazul în care nu le împ ărt ășeau punctele de vedere.Aceast ă
paradigm ă are meritul a explica într-o manier ă consistent ă formarea
opiniei publice descifrând totodat ă și natura acesteia. Și prin acest model
se reitereaz ă perspectiva efectelor puternice ale comunic ării de mas ă.

136

36. Delimit ări conceptuale: masa, publicul, audien ța

O tem ă central ă în teoretizarea comunic ării de mas ă o reprezint ă și
problematica audien ței. La un prim nivel analitic, aceasta se poate def ini
prin dou ă modalit ăți distincte:
 în sens larg: totalitatea receptorilor unui mesaj difuzat printr-o
anumit ă media;
 în sens restrâns: timpul total consumat de un anum it num ăr de
receptori, pentru urm ărirea unui program de radio sau televiziune.

Echivalarea no țiunilor de mas ă, public și audien ță nu este legitim ă,
chiar dac ă acestea prezint ă o serie de interferen țe, precum și câteva
caracteristici comune:
– indivizi numero și;
– dispersa ți spa țial și izola ți între ei;
– anonimi și f ără con știin ța apartenen ței la o grupare proprie;
– eterogeni și diversifica ți;
– fără un nivel ridicat de intercunoa ștere și comunicare.

Termenul de „mas ă” în acceptarea receptorilor presei a fost utilizat
înc ă în 1904 de sociologul american Robert E. Park în t eza sus ținut ă la
Heidelberg cu tema „Mas ă și public”. No țiunea de mas ă este îns ă
înc ărcat ă de conota țiile filosofice, ideologice și chiar politice care au
favorizat teoriile critice privind impactul global și efectele sociale
generale ale mass-media (ex. Școala de la Frankfurt). Aplicându-se aceste
semnifica ții negative publicului receptor al comunic ării de mas ă, s-a ajuns
ușor la concluzia „masific ării” societ ăților contemporane (la care
contribuie și efectul „masiv” al mass-media). Dup ă cum au sugerat mai
mul ți autori, no țiunile de public și audien ță desemneaz ă fenomene social-
culturale legate de ac țiunea de mas ă, dar care sunt totu și diferite prin
cauzalitatea și esen ța lor.
H. Blumer utilizeaz ă no țiunea de mas ă pentru a caracteriza
fenomene și efecte socio-culturale produse în societatea cont emporan ă
sub influen ța mai multor factori (industrializare, mobilitate și migra ție,
concentrare urban ă, dispersarea și sl ăbirea comunit ăților tradi ționale,
extinderea comunic ării de mas ă, spargerea modelelor culturale
tradi ționale). Aceste fenomene (de mas ă) au urm ătoarele tr ăsături
fundamentale:

137
1. Membrii lor au cele mai diverse origini sociale și apar țin celor
mai diferite straturi sau categorii sociale, indepe ndent de pozi ția
social ă, de statusurile lor sociale și culturale.
2. Masa desemneaz ă grupuri de indivizi anonimi, în care
personalitatea individual ă a unora fa ță de al ții se dizolv ă într-o
„magm ă” social ă în care prevaleaz ă anonimatul.
3. Este o stare social ă în care experien ța comun ă și interac țiunile
dintre indivizi aproape c ă lipsesc. Indivizii sunt separa ți unii de
al ții în sens fizic, nu ac ționeaz ă împreun ă ca în cazul mul țimilor.
4. Masa este practic neorganizat ă și deci incapabil ă de ac țiune
comun ă determinat ă (cum este cazul mul țimilor active).

Este vorba astfel de un fenomen care cap ătă propor ții în societatea
contemporan ă ca urmare a tendin țelor de estompare a structurilor
specifice și definite ale grupurilor și a faptului c ă indivizii tind s ă-și
piard ă caracteristicile lor distinctive ca membri ai unor grupuri bine
identificate și ai unor comunit ăți specifice în favoarea situa țiilor de
anonimat . S. Moscovici apreciaz ă c ă principala responsabilitate a
„masific ării” revine mass-mediei, dup ă cum reprezentan ții „ școlii critice”
atribuie aceast ă evolu ție „industriilor culturale”.
„Asist ăm la o manifestare, adic ă la un amestec și la un malaxaj de
categorii sociale. Proletari sau capitali ști, oameni cultiva ți sau ignoran ți,
originea este pu țin important ă: acelea și cauze produc acelea și efecte.
Plecând de la diverse fragmente eterogene se formea z ă un complex uman
omogen: masa compus ă din oameni-mas ă. Ace știa sunt actorii istoriei și
eroii timpului nostru. Ra țiunile acestei st ări de lucruri nu trebuie c ăutate,
cum sus ține concep ția societ ății de clas ă, în concentrarea mijloacelor de
produc ției și a schimbului, ci în mijloacele de comunicare, în mass-media
– ziare, radio etc. – și în fenomenul de influen ță ” (Serge Moscovici, L'âge
des foules , Paris, Fayard, 1981, p.41)
G. Tarde definea publicul ca o „forma ție spiritual ă” cuprinzând
oameni afla ți la distan țe mari unii de al ții, dar având în comun faptul c ă
primesc prin pres ă acelea și informa ții și ajung s ă împ ărt ăș easc ă în mod
independent unii de al ții acelea și opinii. Publicul este deci – dup ă G.
Tarde – rezultatul unei forme specifice de comunica re – comunicarea
indirect ă, care leag ă între ei oameni dispersa ți pe spa ții foarte întinse, dar
care pot fi considera ți uni ți prin similitudinea unor p ăreri și convingeri ca
urmare a simultaneit ății informa țiilor primite: „ Publicul este o mul țime
dispersat ă, în care influen ța unor spirite asupra altora a devenit o
ac țiune la distan ță , la distan țe din ce în ce mai mari. În fine, opinia,

138
rezultant ă a tuturor acestor ac țiuni la distan ță sau prin contact (prin
„conversa ție”), este pentru mul țimi și pentru publicuri cam ceea ce este
gândirea pentru corp. Iar dac ă printre aceste ac țiuni din care ea rezult ă,
se caut ă care este cea mai general ă și cea mai constant ă, se va constata
fără greutate c ă este acest raport social elementar, conversa ția, cu totul
neglijat de sociologi. ” (Gabriel Tarde, L'opinion et la foule , Paris,
F.Alcan, 1992, p.VI).
G. Tarde a elaborat prima paradigm ă asupra trinit ății opinie-pres ă-
public, având ca nucleu conversa ția, anticipând cu mul ți ani sintagma
celor „dou ă trepte ale fluxului comunic ării” (Lazarsfeld). Alternativa
public pasiv – public activ (ini țiat ă de G.Tarde) va marca pân ă în prezent
dezbaterile și cercet ările privind influen ța și mai ales receptarea
comunic ării de mas ă.
Caracteristicile diferen țiale ale publicului au fost eviden țiate de
către H.Blumer – o colec ție de indivizi caracterizat ă prin dispute de opinie
(cu dimensiuni diferen țiate în func ție de tema controversat ă la care se
raporteaz ă) și bazat ă pe considerente ra ționale: „Specificitatea publicului
vine din prezen ța dezacordului și deci a dezbaterii asupra a ceea ce
trebuie f ăcut ” (Herbert Blumer).
Publicul este deci caracterizat prin dispute și divizare, chiar prin
opinii în conflict, printr-o interac țiune care conduce indivizii la
amplificarea con știin ței de sine și a judec ății critice, la divergen țe și
opozi ție ( și nu la fuziunea și unanimitatea specifice mul țimii sau la
amalgamul anonim al masei). Publicul este alc ătuit astfel din grupuri de
interese al c ăror liant rezult ă din probleme și teme controversate, din
interac țiuni bazate pe interpret ări, dispute de opinie și judec ăți critice,
fiind astfel în opozi ție cu mul țimea.
Comparând aceste no țiuni (apropiate semantic), H.Blumer le
atribuie urm ătoarele note diferen țiale:
– comunitatea – ac ționeaz ă potrivit unor reguli prescrise;
– mul țimea – ac ționeaz ă pe baza interac țiunilor și a fuziunii;
– masa – ac ționeaz ă prin convergen ța op țiunilor individuale;
– publicul – ac ționeaz ă prin urm ărirea unit ății în contextul diviz ării.

139

37. Studiul audien ței

Necesitatea studierii audien ței se întemeiaz ă pe o serie de
caracteristici și obiective ale comunic ării de mas ă:
i). Receptorii constituie o verig ă activ ă în lan țul comunica țional
(fapt ce implic ă necesitatea cunoa șterii lor de c ătre comunicatori).
ii). În comunicarea de mas ă retroac țiunea receptorilor nu mai
poate fi observat ă nemijlocit de comunicator, audien ța având forma unui
feed-back „întârziat”. Pentru a evita acest decalaj (care diminueaz ă în
mod substan țial posibilitatea aplic ării unor m ăsuri corective în timp util)
sunt necesare metode specifice de m ăsurare și evaluare a audien ței.
iii). Activitatea oric ărui comunicator se desf ăș oar ă într-un mediu
concuren țial * în care func ționeaz ă (mai mult sau mai pu țin elaborate)
cererea și oferta de mesaje. Comunicatorii în mas ă ac ționeaz ă deci într-un
context cu oferte alternative multiple, fiecare țintind spre o audien ță cât
mai cuprinz ătoare. Oferta comunica țional ă (sursele și ini țiatorii
comunic ării) interac ționeaz ă cu cererea în m ăsura în care aceasta este
cunoscut ă și corect evaluat ă. Cunoa șterea audien ței devine astfel un
element cheie în evaluarea pie ței comunica ționale și prin aceasta a
șanselor fiec ărui comunicator de a- și cuceri și a-și p ăstra un anumit loc în
concuren ța cu ceilal ți. Astfel, fiecare comunicator în mas ă este nevoit s ă-
și cunoasc ă dimensiunile cantitative și calitative ale audien ței sale
poten țiale și efective.
iv). Conform B.Berelson, audien ța și opinia fixeaz ă limitele a
ceea ce este dezirabil s ă se comunice: „Opinia public ă fixeaz ă limitele
asupra esen ței a ceea ce este în mod tipic de comunicat. Este c lar c ă un
factor, printre al ții, care condi ționeaz ă ceea ce exprim ă mijloacele de
comunicare cu privire la problemele sociale și politice este dorin ța sau
speran ța ascult ătorilor-cititorilor-spectatorilor de a li se spune anumite
lucruri și nu altele.” Faptul c ă mass-media tinde (pentru a cuceri, a- și
forma și consolida propria audien ță ) s ă le spun ă oamenilor „ceea ce ei
doresc s ă asculte” genereaz ă posibilitatea manipul ării (pe baza
supralicit ării anumitor aspecte mai sensibile pentru auditoriu ).
v). Cunoa șterea audien ței prezint ă și ra țiuni economice.
Măsurarea riguroas ă a audien ței (pe tran șe orare) faciliteaz ă vânzarea

*În extremis, dac ă exist ă un singur comunicator în mas ă, acesta este concurat (în general) de
circuitul informal al mesajelor în grupuri (prin li derii de opinie).

140
diferen țiat ă a publicit ății comerciale (devenit ă o resurs ă financiar ă major ă
pentru existen ța și dezvoltarea mass-media).În 1984 a fost pus în evi den ță
efectul zapping, care const ă în comutarea canalelor în timpul difuz ării
spoturilor publicitare (pentru a vedea ce programe sunt pe celelalte
canale).
vi). Studiile de audien ță ofer ă și date privind a ștept ările (socio-
psihologice) ale receptorilor, permi țând astfel construirea unor indici de
satisfac ție a consumului mediatic.

Audien ța reprezint ă deci un element major în proiectarea și
desf ăș urarea activit ății mass-mediei, asigurând (într-o mai mic ă sau mai
mare m ăsur ă) compatibilitatea acesteia cu publicul receptor. M ăsurarea
audien ței vizeaz ă câteva obiective principale:
 durata și frecven ța expunerii;
 locul expunerii;
tipul de expunere (aten ție, distan țare, relaxare, ambian ță ) și
nivelul aten ției cu care sunt urm ărite comunic ările de mas ă;
 inten țiile și motiva țiile expunerii;
 profilul socio-demografic al publicului receptor;
 distribuirea atitudinilor și valorilor publicului.

Cu alte cuvinte, elementele de baz ă ale studiilor de audien ță
vizeaz ă stabilirea ponderii și a structurii socio-demografice a celor care
se expun la diferite media, precum și determinarea duratei și frecven ței
de expunere. Studierea audien ței acoper ă întreaga tematic ă a sociologiei
comunic ării de mas ă:
1. atitudinile, interesele, opiniile și comportamentele oamenilor
viza ți de media;
2. ponderea și tipurile de popula ție care constituie audien ța unui
media, spre a ști exact din cine este format ă popula ția c ăreia îi sunt
adresate mesajele;
3. nevoile social-psihologice pe care și le satisfac oamenii prin
receptarea mesajelor mass-media și gradul de compatibilitate
nevoi-mesaje;
4. func țiile sociale și psihologice ale mass-media;
5. influen țarea publicului și efectele asupra comportamentelor
acestora.

„Țelul global este de a descoperi cum comunicarea de mas ă
afecteaz ă publicurile, exact cum avem nevoie s ă știm, pe plan individual,

141
modul în care cuvintele noastre afecteaz ă alte persoane cu care
comunic ăm. Obiectivul comunic ărilor este de a ac ționa asupra
comportamentului și ac țiunilor oamenilor. Obiectivul cercet ărilor asupra
comunic ărilor este de a descoperi cum și în ce m ăsur ă acest
comportament și aceste atitudini sunt influen țate prin comunic ările de
mas ă”(Agee, K.Warren; Ault, Phillip; Emery, Edwin, Introduction aux
communications de masse , Media, Ed. Universitaires, De Boek, Bruxelles,
Paris, 1989, p. 452).

În general, sunt consacrate urm ătoarele procedee de baz ă pentru
măsurarea audien ței:
i). Tehnici interogative directe – se deruleaz ă în cadrul anchetelor
sociologice și a sondajelor de opinie (dedicate temei sau incluz ând itemi
aferen ți).
ii). Tehnici interogative indirecte: – prin autocomplet area (de c ătre
subiec ți) a unui „jurnal de audien ță ” pe o anumit ă perioad ă de timp (de
obicei o s ăpt ămân ă). Acestea permit și utilizarea unor e șantioane panel.
iii). Mediametria electronic ă – prin utilizarea unor dispozitive
electronice (audimetre) care permit transmiterea în timp real a unor
parametrii specifici (frecven ța de receptare, durata și mai nou num ărul de
persoane expuse). Datorit ă costurilor foarte ridicate, se aplic ă exclusiv pe
eșantioane panel și permit o m ăsurare imediat ă a recept ării fiec ărei emisii.

Indicatorii audien ței

Reprezint ă indicatori de frecven ță sau „cote de ascultare” –
num ărul efectiv de cititori, auditori/ascult ători sau telespectatori:
 audien ța presei scrise se evalueaz ă prin calculul ratei de
difuzare a ziarelor (la 1000 de locuitori) într-o l un ă sau la nivel
anual. Elementele de raportare: tirajul ziarelor / revistelor și
popula ția arealului acoperit prin re țeaua de distribu ție;
 frecventarea cinematografelor: s ăpt ămânal sau lunar (num ăr
total bilete vândute per popula ția localit ății respective sau prin
interogare direct ă); prezint ă o serie de dificult ăți relative la
diferen ța dintre num ărul biletelor vândute și num ărul de spectatori
unici;
 în cazul audien ței radio și TV sunt delimitate o serie de
diferen țieri:

142
– audien ța cumulat ă: num ărul (sau procentul) total de persoane
care s-au expus într-o anumit ă perioad ă (indiferent de tipul
expunerii);
– durata medie de expunere pe auditor (pe individ) – media
exprimat ă în minute a timpului de expunere zilnic ă (radio sau TV.)
rezultând astfel teleaudien ța medie zilnic ă;
 Indicatori de interes – aprecierea (evaluarea) emi siunilor (sau
tipurilor de emisiuni) urm ărite și distribu ția motiva țiilor personale
aferente.

În analiza audien ței radio-tv se opereaz ă și distinc ția:
– emisie (televiziune) oferit ă – însumarea tuturor sferturilor de or ă
consacrate de c ătre un canal fiec ărui gen de emisiuni (informative,
divertisment, culturale etc.);
– emisie (televiziune) disponibil ă – eliminarea sferturilor de or ă de
emisiuni de acela și tip care se suprapun. Indic ă gradul de concuren ță sau
de complementaritate dintre comunicatorii în mas ă (radio sau TV)
disponibili într-un anumit areal, specificându-se c eea ce spectatorii pot
realmente viziona / audia;
– emisie (televiziune) receptat ă – exprim ă ceea ce a fost efectiv
vizionat sau audiat de c ătre public, adic ă audien ța diferitelor genuri de
emisiuni m ăsurate prin „num ăr telespectatori / sferturi de or ă”.

Dup ă anii ’60 cercet ările asupra audien ței s-au focalizat pe
expunerea , receptarea și atitudinea publicului fa ță de mesaje, aceasta din
urm ă fiind distribuit ă în cazul televiziunii pe trei categorii distincte:
acceptarea – este specific ă mai ales receptorilor care atribuie o
importan ță deosebit ă comunic ării de mas ă, alocând zilnic un
anumit interval timp dedicat acestei expuneri;
critica – marcheaz ă o incertitudine relativ ă la posibile consecin țe
negative determinate de vizionarea mesajelor televi zate, precum și
o insatisfac ție fa ță de nivelul și con ținutul oferit;
acomodarea – reflect ă o expunere selectiv ă a unui public
moderat care accept ă televiziunea ca o alternativ ă de informare și
divertisment f ără a-i aloca însă un timp zilnic semnificativ.

Pentru o analiz ă pertinent ă a audien ței este necesar ă cuantificare
timpului liber disponibil la nivelul popula ției și ponderarea expunerii la
comunic ările de mas ă în func ție de acesta. De asemenea, pentru
implementarea rezultatelor cercet ării este foarte util ă realizarea unei

143
analize de con ținut asupra diferitelor tipuri de emisiuni în veder ea
identific ării componentelor specifice.

În România a fost înfiin țat ă în 2001 Asocia ția Român ă de
Măsurare a Audien ței recunoscut ă de Consiliul Na țional al
Audiovizualului și care gireaz ă colectarea datelor oficiale privind
indicatorii de audien ță TV din România. M ăsur ătorile se realizeaz ă zilnic,
iar la sfâr șitul fiec ărei luni se public ă un raport de audien ță care poate fi
consultat gratuit pe site-ul ARMA ( http://www.arma.org.ro/ro ). Acest
demers este sus ținut atât de principalii comunicatori TV din Români a (în
2014 erau monitorizate 60 de sta ții TV), 29 de agen ții de publicitate și 12
clien ți majori de publicitate (Vodafone, Coca-Cola, UPC e tc.).
Măsur ătorile se fac în prezent prin sistemul de mediametr ie electronic ă,
fapt ce permite furnizarea unor rezultate în timp r eal privind audien ța și
structura acesteia. În func ție de indicatorii de audien ță atin și (adic ă de
pozi ția pe pia ță), fiecare televiziune î și negociaz ă costul unui spot
publicitar de 30 de secunde (livrat în cele 12 minu te de publicitate
existente la fiecare or ă de emisie), precum și costul contact ării a fiec ărui
punct procentual din publicul vizat.
Serviciul de culegere a datelor sociologice de tere n este asumat
prin licita ție public ă periodic ă de c ătre o firm ă profesionist ă de studii de
pia ță care administreaz ă calibrarea e șantionului panel, amplasarea
dispozitivelor de mediametrie, colectarea datelor și elaborarea rapoartelor
de audien ță. Întregul proces implic ă un volum financiar considerabil
sus ținut îns ă și de mediul economic implicat. Pe m ăsura trecerii spre
televiziunea online aceste costuri de m ăsurare a audien ței se vor diminua
semnificativ prin utilizarea software-urilor dedica te pentru monitorizarea
comportamentului utilizatorilor de internet.

144

38. Recomandare de lectur ă: Pierre Bourdieu, Despre
televiziune

O alt ă lectur ă deosebit de util ă pentru în țelegerea anumitor detalii
din func ționarea televiziunii este cartea Despre televiziune a
binecunoscutului sociolog francez Pierre Bourdieu, o prelegere televizat ă
ținut ă la College de France în 1996.

A ascunde ar ătând

(…) Aș dori, acum, s ă vorbesc despre lucruri ceva mai pu țin
vizibile, indicând, de pild ă, modul în care televiziunea poate, paradoxal,
să ascund ă ar ătând, ar ătând altceva decât ceea ce ar trebui s ă arate dac ă
ar fi cu adev ărat preocupat ă de ceea ce pretinde c ă face, adic ă s ă
informeze; sau, dimpotriv ă, ar ătând ceea ce trebuie s ă arate, dar în a șa
fel încât, de fapt, nu-l arat ă sau îl face s ă par ă lipsit de importan ță , ori
construindu-l în a șa fel încât faptul cu pricina prime ște o semnifica ție ce
nu corespunde câtu și de pu țin realit ății.
În discutarea acestui punct, voi pleca de la dou ă exemple oferite
de Patrick Champagne. În lucrarea „La misère du mon de”, acesta a
consacrat un capitol reprezent ării pe care mediile de informare o rezerv ă
fenomenelor a șa-numite de „periferie” și a ar ătat felul în care jurnali știi,
mâna ți atât de propensiunile inerente meseriei, de viziu nea lor despre
lume, de educa ția de care au beneficiat și de dispozi țiile pe care le
manifest ă, cât și de logica proprie profesiunii lor, selecteaz ă din aceast ă
realitate cu totul aparte care este via ța periferiilor o latur ă cu totul
particular ă, în func ție de categoriile de percep ție care le sunt specifice.
Metafora cel mai curent întrebuin țat ă de profesori pentru explicarea
no țiunii de categorie, adic ă a structurilor invizibile care organizeaz ă
realitatea perceput ă, determinând ceea ce vedem și ceea ce nu vedem,
este aceea a ochelarilor. Aceste categorii reprezin t ă produsul educa ției pe
care am primit-o, a istoriei etc. Jurnali știi posed ă ni ște „ochelari” cu
totul particulari, care îi fac s ă vad ă anumite lucruri și nu altele; și, de
asemenea, s ă vad ă într-un anumit fel ceea ce v ăd. Ei selecteaz ă și
construiesc ceea ce e selectat.

[Și în cazul acestei lucr ări avem de-a face cu un moment în care internetul
se afla într-o faz ă destul de incipient ă și anume 1996. Preocuparea
jurnali știlor pentru a fixa agenda de priorit ăți zilnice este tot mai mult
contracarat ă de noile media și de con ținuturile alternative generate de
utilizatori. Astfel, spre exemplu, la alegerile pre ziden țiale din Româniadin

145
noiembrie 2014, oricât de mult s-a str ăduit o anumit ă media tradi țional ă
să pun ă ni ște veritabili „ochelari de cal” asupra situa ției din diaspora,
social media a contracarat cu succes aceast ă tendin ță reu șind chiar o
răsturnare spectaculoas ă a rezultatelor votului.]

Principiul de selec ție îl constituie c ăutarea senza ționalului, a
spectaculosului. Televiziunea îndeamn ă la dramatizare , într-un dublu
sens: ea pune în scen ă, în imagini, un anumit eveniment și, totodat ă, îi
exagereaz ă acestuia importan ța, gravitatea, caracterul dramatic, tragic.
În privin ța periferiilor, ceea ce va interesa vor fi, prin ur mare, revoltele.
Deja cuvântul este enorm… Aceea și opera țiune are loc și asupra
cuvintelor. Cu cuvinte obi șnuite nu se poate „epata” burghezul și nici
„poporul”. Este nevoie de cuvinte ie șite din comun. Ceea ce face ca,
paradoxal, lumea imaginii s ă fie dominat ă de cuvinte.

[Orice comentariu în leg ătur ă cu acest fragment este de prisos. În
continuare, senza ționalul domin ă televiziunea comercial ă, de și este tot
mai evident că o astfel de orientare nu este sustenabil ă pe termen mediu și
lung. În societatea contemporan ă vizionarea TV-ului nu este un indice de
elevare cultural ă (ba chiar din contr ă, o persoan ă elevat ă nu consum ă
produse tv de divertisment)]

Fotografia nu este nimic în absen ța legendei care ne spune ce
anume trebuie s ă citim – „legendum” – adic ă, de multe ori, ni ște legende
care ne fac s ă vedem orice. A numi, se știe, înseamn ă a face s ă fie v ăzut,
înseamn ă a crea, a aduce la existen ță . Iar cuvintele pot s ă fac ă ravagii:
islam, islamic, islamist – v ălul este islamic sau islamist? Dar dac ă nu este
vorba decât de un simplu batic și atât ? Mi se întâmpl ă s ă simt, de multe
ori, nevoia de a analiza fiecare cuvânt în parte al prezentatorilor, care
vorbesc, adesea, f ără s ă se gândeasc ă prea mult, f ără s ă aib ă nici cea mai
vag ă idee cu privire la dificultatea și gravitatea a ceea ce spun și la
responsabilit ățile ce le incumb ă spunând acele lucruri în fa ța a milioane
de telespectatori, pe care nu-i în țeleg și neîn țelegând c ă ace știa nu îi
în țeleg. Pentru c ă aceste cuvinte fac lucruri, creeaz ă fantasme, provoac ă
spaime, fobii sau, pur și simplu, reprezent ări false.

[Generarea de legende poate fi deosebit de contra-productiv ă, mai ales
atunci când acestea sunt cu totul rupte de realitat e. Responsabilitatea
comunicatorilor de mas ă și preocuparea constant ă pentru eficien ța
economic ă reprezint ă dou ă variabile care, de și antagoniste, nu ar trebui s ă
se exclud ă reciproc, ci s ă g ăseasc ă un echilibru optim.]

146
În general, a șadar, jurnali știi sunt interesa ți de ceea ce este ie șit
din comun, de ceea ce e excep țional pentru ei . Ceea ce poate s ă fie banal
pentru al ții va putea s ă fie excep țional pentru ei, și invers. Pe jurnali ști îi
intereseaz ă extraordinarul, ceea ce iese din obi șnuit, ceea ce nu e cotidian,
cotidianele trebuie s ă ofere, zilnic, fapte extra-cotidiene, treab ă deloc
ușoar ă… De unde locul pe care ei îl acord ă extraordinarului obi șnuit,
adic ă prev ăzut de a ștept ările obi șnuite: incendii, inunda ții, asasinate,
fapte diverse. Extra-ordinar este, îns ă, și ceea ce nu este obi șnuit în
compara ție cu alte jurnale. Ceea ce difer ă de obi șnuit și ceea ce difer ă de
ceea ce celelalte jurnale spun de obicei sau în mod obi șnuit. Teribil ă
constrângere, aceea impus ă de c ăutarea cu orice pre ț a scoop -ului!
(termen în limba englez ă, însemnând știre senza țional ă, oferit ă în
exclusivitate de un organ de pres ă). Pentru a fi care v ăd și care ofer ă spre
vedere ceva, jurnali știi sunt gata de aproape orice și, dat fiind c ă to ți se
copiaz ă între ei pentru a o lua înaintea celorlal ți, pentru a ac ționa
înaintea celorlal ți sau pentru a face altfel decât ceilal ți, ei sfâr șesc prin a
face cu to ții acela și lucru – s ă caute exclusivitatea, astfel încât ceea ce, în
alt ă parte, în alte câmpuri, produce originalitate, sin gularitate duce, aici,
la uniformizare și banalizare.

[Aproape dou ă decenii mai târziu, aceast ă caracteristic ă a jurnali știlor din
media tradi țional ă, de și în continuare prezent ă, are deja un antidot: reader-
digest-urile din media electronic ă. Publicul de ast ăzi, conectat la universul
digital î și poate seta inclusiv un canal de televiziune care s ă difuzeze ce
dore ște el, atunci când dore ște el, cu tematicile și arealele de interes.
Performan ța jurnalistic ă tinde s ă nu se mai bazeze atât de mult pe extra-
ordinar cât pe impact, pe profunzime, pe calitate și pe valori universale.]

Aceast ă vânare interesat ă și obstinat ă a extra-ordinarului poate
să aib ă, în aceea și m ăsur ă cu consemnele nemijlocit politice și cu auto-
cenzurile determinate de teama de concediere, efect e politice. Dispunând
de excep ționala for ță specific ă imaginii televizate, jurnali știi pot s ă
produc ă efecte f ără echivalent. Viziunea de zi cu zi a unei periferii, cu
monotonia și cenu șiul ei, nu spune nim ănui nimic, nu intereseaz ă pe
nimeni, pe jurnali ști mai pu țin decât pe oricine. Chiar și dac ă ei ar fi cu
adev ărat interesa ți de ceea ce se petrece cu adev ărat în suburbii și chiar
dac ă ei ar dori s ă arate aceste lucruri, aceasta ar fi, oricum, o tre ab ă
extrem de dificil ă.
Nu exist ă nimic mai anevoios decât s ă reu șești s ă atragi aten ția
asupra realit ății în banalitatea ei. Lui Flaubert îi pl ăcea s ă spun ă:
„Trebuie s ă zugr ăve ști bine mediocrul”. Este exact problema de care se
izbesc sociologii: transformarea extraordinarului î n obi șnuit; evocarea
obi șnuitului în a șa fel încât oamenii s ă realizeze cât este el de neobi șnuit.

147
Pericolele politice legate de practica încet ățenit ă a televiziunii
deriv ă din faptul c ă imaginii îi este specific ă producerea a ceea ce criticii
literari numesc efectul de real : imaginea ne poate face s ă vedem și s ă
credem în existen ța a ceea ce ea ne arat ă. Aceast ă putere evocatoare are
efecte de mobilizare. Ea poate face s ă existe idei și reprezent ări, dar și
grupuri. Faptele diverse, incidentele și accidentele zilnice pot fi pline de
implica ții politice, etice etc. capabile s ă declan șeze sentimente puternice,
de multe ori negative – precum rasismul, xenofobia, frica-ur ă fa ță de
str ăini -, simpla relatare, faptul de a reda, to record , ca reporter
presupunând întotdeauna o elaborare social ă a realit ății, capabil ă s ă
exercite efecte sociale de mobilizare (sau de demob ilizare). (…)
…astfel televiziunea care se pretinde un instrument de
înregistrare și de redare a realit ății, se transform ă într-un instrument de
creare a ei. Evolu ăm tot mai mult spre un univers în care lumea social ă
este descris ă – prescris ă de televiziune. Televiziunea devine, pe zi ce trec e,
arbitrul accesului la existen ța social ă și politic ă. (…)
Una dintre principalele mize ale luptelor politice o constituie, atât
la scara rela țiilor de zi cu zi cât și la scar ă global ă, capacitatea de a
impune principii de viziune asupra lumii, „ochelari ” capabili s ă-i fac ă pe
oameni s ă vad ă lumea conform anumitor împ ărțiri. (…)
În aceste lupte, televiziunea joac ă, în zilele noastre, un rol
determinant. Cei care mai continu ă, înc ă, s ă cread ă c ă este de ajuns s ă te
manife ști f ără s ă acorzi importan ță televiziunii risc ă, pur și simplu, s ă nu-
și ating ă scopul: este tot mai mult nevoie s ă produci manifest ări pentru
televiziune, adic ă manifest ări capabile s ă intereseze pe oamenii de
televiziune, ținând seama de categoriile lor de percep ție, manifest ări care
abia o dat ă difuzate și amplificate de ei î și vor dobândi deplina eficacitate.

Televiziunea este în continuare un element cu impli ca ții majore în via ța
social ă contemporan ă, accesibil ă unui ponderi foarte mari din popula ție.
Cu toate acestea, a tr ăi f ără televiziune devine tot mai mult un standard în
contextul în care toate con ținuturile informative promovate de aceasta
sunt multiplicate în cadrul internetului. Caracteru l unidirec țional al
televiziunii tradi ționale o face pe deplin vulnerabil ă în fa ța alternativelor
digitale în care utilizatorii nu doar selecteaz ă ce doresc s ă vizioneze, ci și
intervin în elaborarea acestor con ținuturi. Aceste fragmente au fost
preluate din edi ția în limba român ă a c ărții „Despre televiziune” de Pierre
BOURDIEU ap ărut ă în 1998 la Editura Meridiane, Bucure ști (pp.18-23).

148

39. Efectele comunic ării de mas ă

În leg ătur ă direct ă cu problematica audien ței, analiza efectelor
comunic ării de mas ă reprezint ă de asemenea un subiect central al acestui
domeniu. De-a lungul evolu ției teoriilor aferente, perspectivele asupra
efectelor comunic ării de mas ă au oscilat în spectrul unui continuum
definit de modul de percepere a publicului: de la u n receptor pasiv supus
unei influen țe directe a mesajelor generate de comunicatori în m as ă
„atotputernici” la un receptor activ și selectiv asupra c ăruia efectele
ac ționeaz ă doar minimal și limitat (Dr ăgan, 1996, p.200).
Complexitatea intrinsec ă a acestui subiect genereaz ă o delimitare a
câtorva repere tematice majore, consacrate în opere le de profil:
puterea de influen țare a comunicatorilor în mas ă asupra
diferitelor tipuri de publicuri (inten ționalitatea efectelor);
direc țiile de influen țare prin raportarea la profilul cognitiv al
publicului (cuno știn țe, opinii, convingeri);
clasificarea diferitelor variante de efecte pe baza unor criterii
relative la comunicatori, la receptori, la situa ția de comunicare în
sine, precum și la contextul social aferent;
mecanismele de func ționare și manifestare a efectelor;
condi țiile efective (la nivelul sursei, comunicatorului, canalului,
receptorului și contextului social) de producere a efectelor;
modalit ățile de analiz ă, investigare și interpretare.

Dintr-o perspectiv ă general ă, se pot delimita urm ătoarele
caracteristici ale efectelor comunic ării de mas ă (Dr ăgan, 1996, p.201):
1. efectele se constituie sub forma unor consecin țe, deosebindu-se
astfel de ideea de eficien ță (care se stabile ște prin atingerea unui anumit
obiectiv);
2. manifestarea efectelor se raporteaz ă la un anumit orizont
temporal (trecut, prezent sau viitor), putând lua d ou ă forme distincte:
certitudini și probabilit ăți;
3. efectele se produc concret la diferite niveluri ale realit ății
sociale (individual sau colectiv);
4. efectele ac ționeaz ă asupra unui obiect delimitabil, reprezentat
prin componente distincte: opinia sau convingerea (individual ă sau de
grup), organizarea institu țional ă, societatea sau cultura ;

149
5. în manifestarea lor, efectele prezint ă un sens (orientare) de
ac țiune , focalizându-se pe modificarea, prevenirea, facili tarea sau
înt ărirea unei opinii (convingeri);
6. prin natura lor, efectele sunt complexe (afecteaz ă un areal extins,
de la personalitatea individual ă pân ă la structura institu țional ă) și relative
(nu permit extrapol ări exhaustive).

Pe baza acestor tr ăsături, se pot delimita câteva categorii de efecte,
în func ție de diferite aspecte ale manifest ării lor (Dr ăgan, 1996; Van
Cuilenburg et al., 1998):
Momentul manifest ării:
– certitudini – aspecte concrete sesizabile în spa țiul social sub
forma unor consecin țe ale activit ății comunicatorilor în mas ă;
– probabilit ăți – aspecte poten țiale, care prezint ă o șans ă nonnul ă
de realizare într-un viitor apropiat.

Nivelul manifest ării:
– individuale – reflectate prin modific ări survenite la nivelul
opiniilor, convingerilor, atitudinilor, comportamen telor și cuno știn țelor
unui individ în urma expunerii la un mesaj comunica t în mas ă;
– de grup – constau în alterarea (modificarea) reprezent ării comune
împ ărt ăș ite de to ți membrii grupului;
– institu ționale – reprezentate de orice schimbare derulat ă în
existen ța și func ționarea unei institu ții sociale (familie, educa ție, stat etc.);
– societale – resim țite la un nivel general, în urma unei ac țiuni
mediatice de anvergur ă, cu o durat ă mai extins ă și/sau cu participarea
majorit ății comunicatorilor în mas ă.

În baza acestui criteriu mai poate fi realizat ă o delimitare între:
– microefecte (manifestate la nivel individual);
– mezoefecte (la nivelul grupurilor sau colectivit ăților);
– macroefecte (la nivelul întregii societ ăți).

Durata manifest ării permite o delimitare între urm ătoarele tipuri (reperele
temporale din paranteze sunt strict orientative):
– efecte pe termen scurt (pân ă la 6 zile);
– efecte pe termen mediu (între 6 și 30 de zile);
– efecte pe termen lung (peste o lun ă).

Modul de ac țiune :
– directe – se manifest ă în urma unei expuneri nemijlocite la
mesajele unui comunicator în mas ă;

150
– indirecte – ac ționeaz ă prin intermediul unor ter ți (lideri de opinie,
membri ai grupului de apartenen ță etc.), care preiau mesajele
comunicatorilor în mas ă și le promoveaz ă în spa țiul lor social.

Orientarea ac țiunii (Lazarsfeld): efecte de…
– activare a atitudinilor latente;
– înt ărire și confirmare a atitudinilor și op țiunilor existente
(identificat ca fiind principalul efect al comunic ării de mas ă);
-convertire sau schimbare a atitudinilor și comportamentelor.

Natura ac țiunii:
– de ordin cognitiv – modificarea unui sistem individual de
cuno știn țe în urma recep țion ării unei mesaj comunicat în mas ă;
– de ordin comportamental – influen țarea comportamentelor
(individuale sau de grup) prin alterarea percep țiilor, a
con ținuturilor valorico-normative sau prin promovarea u nor
modele alternative.

Într-o prezentare schematic ă, distribu ția efectelor delimitate pe
baza a trei criterii – nivel, durat ă și natura ac țiunii – se prezint ă astfel (Van
Cuilenburg et al., 1998, p.233):
natura efectelor
nivel termen cognitiv ă comportamental ă
micro scurt atitudinea fa ță de un
politician a acorda votul în timpul
alegerilor
micro lung orientarea politic ă participare la
activit ățile politice
macro scurt opinia public ă fa ță de
un eveniment rezultatele înregistrate
la alegeri
macro lung ideologie politic ă și
cultur ă organizarea social ă

Investigarea efectelor comunic ării de mas ă se poate realiza prin
mai multe modalit ăți: cercet ări experimentale (pentru evaluarea efectelor
directe, puternice și imediate) și cercet ări prin anchete și sondaje,
combinate cu analize de con ținut (pentru identificarea și m ăsurarea
efectelor pe termen lung).

151

40. Recomandare de lectur ă: Giovani Sartori, Homo videns

O alt ă lucrare cu totul deosebit ă pe care o supunem aten ției prin
intermediul a câtorva pasaje comentate este Homo videns . Imbecilizarea
prin televiziune și post-gândirea a celebrului sociolog italian Giovani
Sartori, prima edi ție ap ărut ă în 1997, iar traducerea în limba român ă
ap ărut ă la Editura Humanitas în 2005. Cartea este scris ă într-o manier ă
militant ă, deosebit de incisiv ă și vehement ă împotriva digitaliz ării vie ții
cotidiene. Atacând direct o alt ă lucrare comentat ă aici, Era digital ă a lui
Negroponte, sunt reliefate îns ă și o serie de prejudicii pe care noile
tehnologii informatice le-au adus cu ele:

Video-copilul

Momentul de cotitur ă l-a constituit modul de a ne informa v ăzând.
Aceasta cotitur ă începe o dat ă cu apari ția televiziunii. A șadar, încep și eu
de la tele-vedere. Oricare ar fi dup ă televiziune dezvolt ările virtuale ale
tele-vederii, televiziunea e cea care modific ă prima, și într-un mod
fundamental, natura îns ăși a comunic ării, deplasând-o din contextul
cuvântului (fie el tip ărit sau radiodifuzat) în contextul imaginii.
Deosebirea e radical ă. Cuvântul este un simbol, dizolvat în întregime în
ceea ce semnific ă, în ceea ce ne face s ă în țelegem. Iar cuvântul ne face s ă
în țelegem numai dac ă e în țeles, cu alte cuvinte dac ă cunoa ștem limba
căreia îi apar ține; altminteri este liter ă moart ă, un semn sau un sunet
oarecare. Imaginea, dimpotriv ă e pur și simplu reprezentare vizual ă.
Imaginea se vede și gata; iar pentru a o vedea e suficient ă vederea, e de
ajuns s ă nu fim orbi. Imaginea nu se vede în chinez ă, în arab ă sau în
englez ă. Repet: se vede și gata. Atunci, e limpede: cazul televiziunii nu
poate fi tratat prin analogie, cu alte cuvinte ca și când televiziunea ar fi o
continuare și o simpl ă extindere a instrumentelor care au precedat-o. O
dat ă cu televiziunea ne aventur ăm într-o noutate radical nou ă.
Televiziunea nu este un adaos; ea este mai ales o s ubstituire care
răstoarn ă raportul dintre a în țelege și a vedea.

[Este evident faptul c ă trecerea de la cuvânt la imagine reprezint ă o
veritabil ă revolu ție în cadrul comunicatorilor de mas ă. Mesajul bazat pe
imagine este mult mai u șor de accesat, poate fi difuzat la nivel global
pentru c ă receptarea sa nu este condi ționat ă cultural. Pe de alt ă parte,
complexitatea unui mesaj bazat doar pe imagine este considerabil mai
redus ă fa ță de ceea ce se poate transmite cu ajutorul textului . Implicit,
efortul decodific ării este substan țial mai mare în cazul comunic ării bazate

152
pe text, pe lâng ă cunoa șterea limbii în care este redactat mesajul fiind
necesare și anumite cuno știn țe specifice și abilit ăți de abstractizare. În
cazul mesajului bazat exclusiv pe imagine, interior izarea sa este imediat ă,
în urma expunerii ca atare la procesul comunic ării.
Remarc ăm și o u șoar ă exagerare a autorului prin plasarea
televiziunii la extrema difuz ării doar de imagini, fapt prea pu țin confirmat
de realitatea teledifuzat ă. În mod uzual, de și imaginea este covâr șitoare,
con ținuturile vehiculate de c ătre televiziune sunt înso țite și de cuvinte
scrise sau vorbite care orienteaz ă decodificarea.]

Televiziunea nu este doar un instrument de comunica re, ea este, în
acela și timp, și paideia, un instrument „antropogenetic”, un mediu care
genereaz ă un anthropos nou, un tip nou de fiin ță uman ă. Aceasta este teza,
sau dac ă dori ți,ipoteza care str ăbate întreaga carte și asupra c ăreia în
mod evident voi reveni în mai multe rânduri. O tez ă care se bazeaz ă, în
chip de premis ă, pe simplul fapt constatat c ă micu ții no ștri privesc la
televizor, ore și ore în șir, înainte de a înv ăța s ă citeasc ă și s ă scrie. (…)
Problema este c ă copilul e un burete care înregistreaz ă și absoarbe f ără
discern ământ (dat fiind c ă el înc ă nu are capacitatea de a discerne) tot ce
vede. Dimpotriv ă, și prin cealalt ă perspectiv ă, copilul format de vedere se
mărgine ște la a fi un om care nu cite ște, și deci, de cele mai multe ori un
„ramolit de ecran” înrobit pe via ță de videogames. (…) Copilul acesta
(educat pe video-vedere ) nu devine oare niciodat ă matur? Devine, în
oarecare m ăsur ă, prin for ța lucrurilor. Dar e vorba întotdeauna de un
adult care r ămâne surd pe via ță la stimulii cititului și ai cunoa șterii
transmis ă de cultura scris ă. Stimulii la care continu ă s ă r ăspund ă, ca om
mare, sunt aproape exclusiv audio-vizuali. Prin urm are, video-copilul nu
cre ște mai mult de atât.

[În acest pasaj reg ăsim esen ța lucr ării de fa ță, ideea c ă supra-expunerea la
mesajele bazate pe imagine genereaz ă modific ări structurale în procesul
de socializare a viitorilor adul ți. Asimilarea de con ținuturi facile, u șor de
interiorizat determin ă inevitabil o atrofiere a capacit ăților intelectuale de
ra ționare, de abstractizare și de operare cu coduri avansate. Se ajunge,
astfel, la un individ matur incoerent, inconsistent și foarte limitat în
ini țierea de procese complexe non-iconografice. Semnalu l de alarm ă
ridicat de Sartori înc ă din 1997 este în continuare extrem de pertinent.
Dezvoltarea constant ă a tehnologiilor digitale destinate lui homo ludens
(console portabile, dispozitive controlabile prin m i șcarea corpului sau
prin gesturi faciale etc.) pun o presiune real ă asupra conduitei tinerei
genera ții, asupra deprinderilor pe care și le formeaz ă, asupra valorilor
specifice și mai ales asupra tipului de activit ăți cotidiene. Marele risc este

153
acela c ă odat ă ob ținute dou ă-trei genera ții de adul ți iconografici (educa ți
prin video-vedere) ace știa vor tinde s ă perpetueze modelul, prin ignorarea
total ă a lecturii, atât pentru ei, cât mai ales pentru ce i pe care urmeaz ă s ă
îi educe la rândul lor.]

Internetul și „navigarea cibernetic ă”

Oare televiziunea este, sau va fi, dep ășit ă? La pu țin peste
cincizeci de ani de la apari ția sa, televiziunea este deja declarat ă vetust ă.
Noile frontiere sunt internetul și ciberspa țiul, iar noul cuvânt de ordine
este „s ă devenim digitali”. Saltul este substan țial, iar diferen ța este c ă
televizorul este un instrument monovalent care prim e ște imagini pentru un
spectator pasiv care le prive ște, în timp ce lumea multimedial ă este o lume
interactiv ă ( și deci de utilizatori activi) și polivalent ă (cu utilizare
multipl ă) a c ărei ma șin ă este un calculator care prime ște și transmite
mesaje digitalizate.(…)
Oricum, pentru muritorii de rând naviga ția cibernetic ă este doar
un soi de joc video generalizat. Și dac ă aceast ă naviga ție este luat ă prea
în serios de cibernau ții „de rând” ei risc ă s ă piard ă sim țul realului, adic ă
al grani țelor dintre adev ăr și fals, dintre real și imaginar. Pentru ei totul
devine manipulare și confuzie, totul poate fi manipulat și amestecat. Dar
întrucât realit ățile virtuale sunt doar ni ște jocuri care e pu țin probabil s ă
devin ă realit ăți actuale, negropotismul risc ă s ă genereze la o extrem ă, un
sentiment al puterii alienat și frustrat și, la cealalt ă extrem ă, un public de
eterni copii vis ători care î și petrec întreaga via ță în lumi imaginare.
Atrac ția erei digitale este atrac ția unui drog.

Acesta este de asemenea un pasaj cu foarte multe se mnifica ții. Este
tot mai clar în prezent c ă televiziunea fie devine digital ă, interactiv ă și
accesibil ă în spa țiul virtual, fie dispare cu totul. Internetul este deja
cuvântul de ordine al zilelor noastre și sunt șanse reduse s ă se produc ă
schimb ări substan țiale în acest areal. Pe de alt ă parte, a șa cum am mai
ar ătat, spa țiul social virtual este o pref ăcătorie doar în privin ța distan țelor
fizice, în rest este cât se poate de consistent și de real . Iar simularea
proximit ății spa țiale nu este sub nicio form ă imputabil ă unui sistem care a
ajuns să al ăture peste trei miliarde de utilizatori de pe între aga planet ă.
Este adev ărat că multe activit ăți din cadrul internetului au un caracter
ludic și pot genera dependen ță, dar este la fel de adev ărat c ă aplica țiile
dezvoltate în acest univers digital contribuie la e duca ție, la dezvoltare
cultural ă, economic ă și știin țific ă într-o manier ă greu de imaginat cu doar
câteva decenii în urm ă. Pasajele comentate mai sus au fost extrase din
Giovani Sartori (2005) Homo videns. Imbecilizarea și post-gândirea ,
Bucure ști: Humanitas, pp. 25-27 și 44-45.

154

41. Societatea informa țional ă

Comunicarea mediat ă electronic a devenit un fenomen global
reprezentativ pentru începutul acestui mileniu. Gen eralizarea și
accentuarea complexit ății în utilizarea informa ției pe fondul unei
dezvolt ări exponen țiale a tehnologiei de profil au marcat în mod
ireversibil societatea și civiliza ția zilelor noastre.Elementul central în
desf ăș urarea acestui fenomen este reprezentat de re țeaua informatic ă
global ă consacrat ă sub numele de INTERNET . Evolu ția sa acoper ă cu
pu țin peste patru decenii de cre ștere exponen țial ă. Destinat ini țial pentru a
asigura stabilitatea și protec ția comunica țiilor militare în cazul unui atac
nuclear, internetul a devenit în prezent o re țea global ă de computere care
poate asigura accesul în timp real între oricine și oricând , emi țând orice
de aproape oriunde 11 . Internetul a fost dezvoltat de guvernul Statelor
Unite la începutul anilor ‘70. Ulterior s-a extins și la domeniul academic
ajungând în final un simbol public al zilelor noast re, adic ă un „10,5°
Richter în schimbarea social ă” (Negroponte, 1997 în Wilson Dizard jr.,
„Meganet”, Oxford: Westview Press).
No țiunea de societate informa țional ă reprezint ă o formulare
alternativ ă la titulaturile acordate contemporaneit ății, al ături de societate
comunica țional ă, post-industrial ă sau post-modernist ă. A șa cum remarca
John Naisbitt, „totdeauna când nu știm cum s ă numim o epoc ă îi
ad ăug ăm înainte un post sau neo” (1989, „Megatendin țe”, Bucure ști,
Editura Politic ă), și p ăstrând viziunea acestuia, voi încerca s ă argumentez
pertinen ța variantei selectate. Societatea informa țional ă este deja o
expresie consacrat ă, dezvoltat ă în jurul no țiunilor de informa ție și
informatic ă, abordate într-o manier ă complex ă. De și asist ăm în prezent la
o generalizare continu ă a tehnologiei digitale, aceasta este totu și
surclasat ă de ideea accesului la informa ție: „electronica și
telecomunica ția particip ă la na șterea unei societ ăți în interiorul c ăreia
cantitatea de informa ție cre ște enorm: informa ția poate fi folosit ă din ce
în ce mai rapid și este difuzat ă pe canale din ce în ce mai numeroase.

11 Este vorba despre promisiunea Internetului: AAA(A) Anyone, Anything, Anytime
(Anywere) = oricine, orice, oricând (oriunde). Al patrulea A (echivalentul caracteristicii
oriunde) înc ă nu este perfect valabil întrucât acoperirea în tot alitate a suprafe ței globului cu
telefonia mobil ă sau clasic ă r ămâne deocamdat ă un deziderat (chiar dac ă tehnic nu mai este
nici un impediment și avem de a face doar cu o chestiune de timp).

155
Motiv pentru unii gânditori s ă afirme c ă aceast ă societate informa țional ă
s-a n ăscut deja” (Van Cuilenburg et al., 1998, p.57).
Cu alte cuvinte, dac ă tehnologia informatic ă prezint ă o cursivitate
evolutiv ă fireasc ă (decurgând din premisele tehnologice aferente
civiliza ției industriale), accesul la informa ție este indiscutabil o tr ăsătur ă
novatoare absolut definitorie pentru societatea con temporan ă. Pe lâng ă
cele dou ă dimensiuni implicite (informa ția și tehnologia de profil),
„societatea informa țional ă” se bazeaz ă și pe extinderea proceselor de
comunicare, atât interpersonal ă, cât și de mas ă. În acest context, dac ă
expresia de societate comunica țional ă este condi ționat ă de un anumit tip
de manifestare uman ă, cea de societatea informa țional ă este aferent ă unei
realit ăți prezente – accesibilitatea unui volum impresionan t de informa ții -,
iar promovarea sa se dovede ște a fi astfel perfect întemeiat ă.
Dinamica extraordinar ă a tehnologiei informatice și comunic ării
precum și generalizarea deosebit de rapid ă într-un spa țiu social obi șnuit
deja cu asimilarea noilor componente au reprezentat o provocare pentru
comunit ățile știin țifice din domeniul socio-uman. Dezvoltarea
exponen țial ă a internetului și multiplicarea dimensiunilor sale aplicative
au contribuit, de asemenea, la manifestarea unui fe nomen complex și
anume, computerizarea vie ții cotidiene .Importan ța și complexitatea
acestei probleme au determinat formularea unui num ăr considerabil de
perspective teoretice alternative, relative la con ținutul și întemeierea ideii
de societate informa țional ă. Astfel, înc ă de la nivelul anului 1989 a fost
elaborat ă o antologie de studii dedicate acestei teme în car e sunt
delimitate cinci tipuri distincte de abordare a soc iet ății informa ționale
(Steinfeld, C și Salvaggio J.L, 1989, „Towards a definition of the
information society”, în Van Cuilenburg et al., 199 8, p.58):
structura economic ă – accentuarea modific ărilor structura
sectoarelor de activitate prin deplasarea accentulu i de la industrie
(secundar) la servicii (ter țiar);
consumul de informa ții – elaborat ă și promovat ă preponderent
în arhipelagul nipon (Japonia) este focalizat ă atât pe utilizarea informa ției,
cât și pe serviciile informa ționale. Aceste perspective abordeaz ă și
problema gradului de informatizare a unei societ ăți, în acest sens fiind
elabora ți doi indici specifici: (1) Joho Keishu – reflect ă ponderea
cheltuielilor legate de informa ție în bugetul unei familii și (2) Johoka –
elaborat pe trei dimensiuni distincte, și anume cantitatea de informa ții,
gradul de penetra ție al mijloacelor de comunicare și calitatea activit ăților
informa ționale;

156
infrastructura tehnologic ă – se focalizeaz ă preponderent pe
anumi ți indicatori tehnici (cum ar fi amploarea re țelelor digitale) pentru
stabilirea capacit ății de configurare a unei societ ăți informa ționale;
demersurile critice – sunt elaborate pe respingerea legitim ării
no țiunii de societate informa ționl ă, considerând-o doar un slogan
publicitar sau cel mult o etap ă a tehnologiei f ără implica ții directe asupra
spa țiului social: „ prin apelul la viitorul spectaculos se încearc ă o
înfrumuse țare a imaginii pe care o are societatea contemporan ă”;
demersurile multidimensionale – urm ăresc dep ășirea
caracterului unilateral specific perspectivelor ant erioare, promovând o
abordare complex ă elaborat ă prin implicarea unor dimensiuni economice,
sociale, politice, culturale și tehnologice: „ mai degrab ă tehnologiile sunt
un produs cultural și ideologic decât invers ”. În acest context, societatea
informa țional ă de ține o manifestare multiplicat ă sub diferite forme
specifice spa țiilor sociale de referin ță : „dac ă utilizarea tehnologiei
informa ționale poate conduce într-o anumit ă țar ă sau societate la
înt ărirea mecanismelor coercitive, aceea și tehnologie, într-o alt ă
societate, poate avea numai și numai avantaje comerciale ”. Cu alte
cuvinte, „tehnologii similare nu trebuie s ă aib ă acelea și consecin țe în
societ ăți diferite ”.

Elementele teoretice pe baza c ărora tinde s ă se configureze în
prezent ideea de societate informa țional ă provin din perspectiva elaborat ă
de Daniel Bell asupra societ ății postindustriale . Aceasta de ține cinci
caracteristici distincte (Van Cuilenburg et al., 19 98, p.63):
i). trecerea de la o activitate economic ă axat ă pe producerea de bunuri
materiale la o economie orientat ă spre servicii;
ii). preponderen ța, în structura popula ției active, a clasei profesionale și
tehnice;
iii). importan ța decisiv ă a cuno știn țelor teoretice ca surs ă de inova ție și
management;
iv). orientarea spre implementarea și deprinderea tehnologiei;
v). apari ția unei noi tehnologii intelectuale.
În modelul s ău, Bell formuleaz ă ca element central ideea c ă în
contrast fa ță de societatea industrial ă, societatea postindustrial ă se
bazeaz ă pe cunoa ștere și nu pe munc ă. Diferen țele specifice dintre
tipurile majore de societ ăți pot fi surprinse și prin intermediul tabelului
urm ător (Daniel Bell, 1989, „Communication tehnology: f or better or for
worse?”, în Van Cuilenburg, 1998, p.65):

157
Caracteristici Societatea
agrar ă Societatea
industrial ă Societatea
postindustrial ă
mod de
produc ție cultivare fabrica ție servicii
sector
economic primar
(agricultur ă,
minerit pescuit,
forestier, petrol și
gaz) secundar (produc ție
de bunuri materiale
de consum,
industrie grea) ter țiar
(transport, servicii
civile, comer ț, finan țe,
asigur ări, educa ție etc.
motorul
inovator energiile naturale descoperirea de noi
surse de energie
(petrol, gaz,
cărbune, nuclear ă) informa ție* –
computere și sisteme
de transmitere a
informa țiilor
mijloace
strategice materie
neprelucrat ă capital cunoa ștere**
tehnologie artizanat tehnologie ma șinal ă tehnologie
intelectual ă
ocupa ția de
baz ă muncitor agricol
sau manufacturier muncitor
semicalificat,
tehnician om de știin ță ,
profesiuni tehnice de
înalt ă calificare
metoda de
lucru bun sim ț, înv ățare
din încerc ări și
erori, experien ță empirism,
experimente teorii și abstrac țiuni,
modele, simul ări,
teoria deciziilor,
analiza de sisteme
orizont
temporal orientarea spre
trecut adapt ările ad-hoc orientarea spre viitor,
scenarii și planuri de
viitor
finalitate lupta cu natura lupta cu natura
modificat ă lupta între persoane
principiul
director tradi ționalism cre ștere economic ă codificarea
cuno știn țelor teoretice

* „în sens larg, procesarea datelor – înmagazinarea , reg ăsirea și
procesarea datelor devin resursa esen țial ă a tuturor schimburilor
economice și sociale”;
** „un set organizat de afirma ții sau de ac țiuni ale liderilor,
prezentând o analiz ă ra țional ă a rezultatelor experimentale, care este
transmis printr-un mijloc de comunicare într-o form ă sistematic ă”.

Majoritatea perspectivelor aferente societ ății informa ționale
promoveaz ă ideea c ă, în prezent, informa ția a devenit o surs ă de existen ță
comparabil ă cu materiile prime sau cu energia. Cu toate aceste a, ea nu

158
poate fi încadrat ă în categoria bunurilor economice și asta cel pu țin din
dou ă motive. Pe de o parte, disponibilitatea limitat ă a acestora (a
bunurilor economice) și epuizarea lor prin consumare nu sunt valabile și
în cazul informa țiilor. A șa cum sesiza John Naisbitt înc ă din 1984 în
celebra lucrare Megatendin țe: „o dat ă cu dezvoltarea societ ății
informa ționale, suntem pentru prima dat ă în istorie confrunta ți cu o
economie care se axeaz ă pe o surs ă care nu numai c ă nu se epuizeaz ă, ci,
mai mult decât atât, se amplific ă”. Pe de alt ă parte, caracterul privat al
bunurilor economice nu este opera țional în cazul informa țiilor care sunt,
așa cum preciza și Bell, bunuri colective: „ odat ă creat ă, informa ția este
prin natura sa accesibil ă tuturor ”.
Perspectivele economice relative la informa ție reflect ă o serie de
tr ăsături distincte ale acesteia ce nu pot fi ignorate î n elaborarea oric ărui
demers investigativ (Van Cuilenburg et al., 1998, p.64):
– informa ția poate circula între oameni dar ea nu poate fi
preschimbat ă (oferirea de – informa ții nu înseamn ă pierderea
lor);
– informa ția poate fi multiplicat ă;
– consumul poate duce la cre șterea cantit ății de informa ții;
– informa ția nu necesit ă materii prime sau surse de energie;
– informa ția poate fi transportat ă relativ simplu;
– informa ția pretinde un alt tip de administrare decât bunuri le
materiale întrucât ea nu poate fi monopolizat ă.

159

42. Cybersocietatea – o tendin ță , un produs sau o mod ă?

Evolu ția exponen țial ă a internetului a dep ăș it cu mult toate
previziunile ini țiale, surclasând dimensiunea teoretic ă relativ ă la controlul
și implica țiile sale. În prezent sunt conturate dou ă perspective specifice de
abordare care delimiteaz ă între (1) tratarea internetului ca un mijloc de
comunicare și (2) considerarea acestuia un suport pentru manife st ări
sociale. În primul caz, aferent unei evolu ții tehnologice a mass-mediei
electronice, internetul reprezint ă doar o etap ă recent ă în dezvoltarea
comunic ării digitale, iar contribu țiile sale novatoare (atât în medierea
comunic ării interpersonale,cât și în domeniul comunic ării de mas ă) sunt
în general unanim recunoscute.
Nu acela și lucru se poate spune despre a doua perspectiv ă, care
avanseaz ă imaginea internetului ca generator de resurse soci ale. O astfel
de viziune a stârnit de-a lungul timpului o serie î ntreag ă de controverse,
distribuite pe un continuum de la supralicitarea op timist-utopic ă a
con ținutului și importan ței acestui fenomen pân ă la refuzul și negarea sa
principial ă. Tendin țele majore în interpretarea teoretic ă a implica țiilor
sociale generate de internet sunt elaborate mai ale s în leg ătur ă cu no țiunea
de cybersocietate (sau societate virtual ă). O analiz ă sumar ă, dar elocvent ă
relev ă existen ța a trei tipuri distincte de astfel de abord ări: cybersocietatea
ca o tendin ță , un produs sau o mod ă.

Cybersocietatea – o mod ă?
Perspectiva globaliz ării unei re țele informatice capabile s ă
medieze interac țiuni între utilizatori afla ți la distan țe fizice considerabile
tinde s ă devin ă o certitudine cotidian ă. Dep ăș irea limitelor geografice
concrete cu ajutorul computerelor și liniilor telefonice este reprezentabil ă
ca o trecere de la un spa țiu real la unul virtual cunoscut și sub denumirea
de cyberspa țiu. Acest concept lansat de William Gibson în nuvel a (de
fic țiune) Neuromancer (London, 1998) avea ini țial sensul de:
„Reprezentare grafic ă de date abstracte receptate de la toate computerel e
conexate. O inimaginabil ă complexitate. Linii imaginare de lumin ă,
mănunchiuri și constela ții de date… Ca luminile unui ora ș aprinzându-
se… ” (William Gibson, Neuromancer , Grafton Books, London, 1989, în
Elizabeth Reid, 1994, „Cultural Formations in Text- Based Virtual
Realities” – Melbourne).

160
Cyberspa țiul a fost astfel treptat echivalat cu poten țialul ontologic
al internetului c ăruia i s-au ata șat noi dimensiuni sociale: „ Cyberspa țiul:
un nou univers, un univers paralel creat și sus ținut de lumea
computerelor și liniile de comunicare. O nou ă etap ă, o nou ă și irezistibil ă
dezvoltare în elaborarea culturii și activit ății umane sub semnul
tehnologiei ” (Michael Benedikt, Cyberspace: First Steps, Cambr idge, The
MIT Press, 1991 ).
O utopie a devenit realitate într-un timp relativ s curt. O re țea
computerizat ă global ă (compus ă îns ă din câteva mii de re țele) articuleaz ă
astfel o nou ă form ă de existen ță : cyberspa țiul. Un mediu ontologic inedit
în care se dezvolt ă treptat o nou ă form ă de a fi a societ ății:
cybersocietatea. Și toate acestea cu o putere de atrac ție irezistibil ă.
Terminalul conectat în re țea începe s ă medieze interac țiuni sociale. Este
vorba de interac țiuni umane cu o anumit ă înc ărc ătur ă afectiv ă, cu un
orizont specific de a ștept ări și cu o relativ ă continuitate.
Comunit ățile virtuale dezvoltate pe domenii de interes la ca re
oricine poate subscrie sau poate renun ța dup ă bunul lui plac sunt deja
cunoscute și incontestabile. Orice utilizator poate în prezent s ă-și caute
parteneri de discu ție interesa ți de probleme similare (profesie, stil de via ță ,
sport, muzic ă etc.), s ă stabileasc ă diferite contacte, s ă interac ționeze, s ă
dezbat ă diferite chestiuni sau s ă se informeze despre evenimente
desf ăș urate în orice col ț al lumii.
În aceast ă perspectiv ă, internetul a devenit treptat un mod de a fi
tot mai extins, cu un num ăr de utilizatori și un volum de interac țiuni în
continu ă cre ștere. Cybersocietatea aduce f ără îndoial ă un nou stil de via ță ,
oferind o alternativ ă pe care mul ți autori nu au ezitat s ă o proclame
perfect ă. Navigarea pe internet, chat-urile și coresponden ța electronic ă (e-
mail) sunt în prezent deprinderi normale, integrate perfect în cotidian. Cu
toate acestea, accesarea internet-ului de c ătre un anumit num ăr de
utilizatori (oricât de mare) determin ă totu și o nou ă form ă de organizare a
socialului? Conectarea în re țea, chiar dac ă este o obi șnuin ță specific ă
timpurilor noastre, are și semnifica ții mai profunde? În paleta mult-
utilizatelor cyberconcepte – cyberspa țiu, cybertrup, cybercultur ă, cybersex
ș.a.m.d. – cybersocietatea este mai mult decât o sim pl ă deriva ție aferent ă
unui curent al epocii noastre?

Cybersocietatea un produs?
Promovarea spa țiului social virtual ca un trend contemporan
conotat pozitiv a stârnit o serie întreag ă de reac ții critice dezvoltate pe
diverse criterii calitative și cantitative. Spa țiul virtual exist ă doar în baza

161
celui real. Interac țiunile virtuale sunt posibile numai în contextul un ei
existen țe reale concrete bazat ă pe un sistem valorico-normativ acceptat și
promovat de comunitatea real ă în care tr ăim. Cybersocietatea este un
produs în care definirea identit ății r ămâne o decizie personal ă a fiec ărui
utilizator: „ Nu exist ă o lume alternativ ă viitoare și perfect ă de tipul
Realit ății Virtuale sau Cyberspa țiului. Dezvoltarea institu țional ă exist ă
solid doar în lumea real ă și are sens doar în realitatea social ă și politic ă.
(…) În Realitatea Virtual ă coeren ța sine-lui e destructurat ă în fragmente ”
(Kevin Robins, 1996, „Cyberspace and the World We L ive In”, în Jon
Dovey (ed). „Fractal Dreams: New Media in Social Co ntext”, London:
Lawrence and Wishart).
Autodefinirea identit ății și absen ța oric ărui control exterior asupra
acesteia determin ă într-adev ăr dezvoltarea unor interac țiuni în care nimeni
nu poate fi sigur de identitatea celorlal ți. În acest context, rela ționarea
virtual ă între roluri de multe ori utopice, asumate și jucate din proprie
ini țiativ ă, în paralel cu permanentizarea incertitudinii asup ra celorlal ți este
pân ă la urm ă o form ă de degradare a umanului: „ Dematerializate și
delocalizate, subiectivit ățile devin interschimbabile și arbitrare…
Subiectul este redus la pura func ționare ”(Gerard Raulet, 1987, „The New
Utopia: Communications Technologies” Telos).
O alt ă problem ă vizeaz ă echivalarea procesului de comunicare cu
statusul comunitar. Comunicarea desf ăș urat ă între un anumit num ăr de
utilizatori interac ționând între ei exclusiv prin intermediul computere lor
din re țea nu poate genera efectiv o comunitate. Oricât de stabil ă ar fi
aceast ă conduit ă și oricât de bine s-ar cunoa ște între ei, medierea
computerizat ă nu poate atinge caracteristicile comunit ăților sociale:
sistem valorico-normativ generalizat, o anumit ă form ă identitar ă, conduite
comune, o structurare a rela țiilor de putere etc. Cybersocietatea se
prezint ă astfel ca un construct utopic artificial, un mit p uternic mediatizat
fără o acoperire concret ă: „ Cyberspa țiul este pân ă la urm ă un mediu de
simulare a modelelor rela ționale tradi ționale (clasice) adic ă, nu o
societate alternativ ă ci o alternativ ă la societatea noastr ă”(Kevin Robins
(1996), p. 21).
Scepticismul acestor abord ări este perfect valabil întrucât ele sunt
dezvoltate în exclusivitate din perspectiva organiz ării sociale tradi ționale.
Așa cum pentru familia nuclear ă din civiliza ția industrial ă modelele
alternative – monoparentalitatea, celibatul, coabit area liber ă, cuplurile
homosexuale etc. – dezvoltate în perioada postindus trial ă respingeau toate
principiile rela ționale de baz ă, cybersocietatea este în perspectiva
societ ății clasice un produs pragmatic sau cel mult o mod ă. Abordarea

162
unei noi componente a realit ății f ără sensibilizarea limitelor teoretice
(clasice) risc ă s ă piard ă esen ța problemei, iar analiza teoretic ă prost
argumentat ă (pro sau contra) nu îi afecteaz ă existen ța. Refuzarea
virtualului în baza principiilor unei realit ăți perimabile reflect ă dincolo de
un conservatorism absurd, incapacitatea de a sesiza o perspectiv ă non-
material ă.

Cybersocietatea – o tendin ță ?
Exagerarea alternativei virtuale atât în form ă, cât și în con ținut este
o mod ă care treptat va fi dep ăș it ă. Definirea acesteia ca un produs al
realului este de asemenea o limitare inacceptabil ă pentru esen ța
fenomenului. Între conotarea semnificativ pozitiv ă și refuzarea
con ținutului se afl ă îns ă și o pozi ție median ă care pare a fi mult mai
aproape de adev ăr. Analiza sociologic ă a cybersociet ății nu poate angaja
conota ții valorice, dup ă cum nu poate ignora încadrarea teoretic ă a
acesteia. Dac ă alternativ ă virtual ă este mai bun ă sau mai rea decât cea
real ă r ămâne o întrebare deschis ă la care se va r ăspunde probabil într-un
viitor mai mult sau mai pu țin îndep ărtat. Dar dac ă aceasta exist ă sau nu,
este deja o certitudine confirmat ă zilnic de realitatea social ă. Faptul c ă
zeci de milioane de oameni au ajuns s ă aib ă ni ște practici comune relative
la internet (conectarea, navigare, interac țiuni, comunicare etc.), îi confer ă
acestuia o dimensiune social ă incontestabil ă. Nu mai este vorba de o re țea
de comunicare cu caracter militar, sau cu caracter academic, ci este pur și
simplu o re țea public ă deschis ă oric ărui utilizator care îndepline ște dou ă
condi ții fundamentale: accesul la un computer conectat (în re țea).
Un anumit num ăr de utilizatori pot dezvolta astfel o structur ă de
comunicare mediat ă de computer, focalizat ă pe domenii de interes comun
și realizat ă în timp real , indiferent de distan țele dintre ei. Este o
interac țiune redus ă la textul afi șat pe ecranul monitorului, o interac țiune
între identit ăți autodefinite, o interac țiune în care nimeni nu poate fi sigur
de realitatea celorlal ți. Ei exist ă undeva la un terminal conectat în re țea,
răspund la mesaje și se autoidentific ă. Procesul de comunicare poate fi
mai mult sau mai pu țin stabil,dar toate acestea sunt evident mai mult
decât nimic. În m ăsura în care intervine continuitatea interac țiunii se
realizeaz ă treptat o trecere de la o simpl ă sum ă de utilizatori la o form ă
comunitar ă nou ă: cybercomunitatea. Nu este o form ă de organizare
social ă în în țelesul clasic, ci este pur și simplu altceva, adic ă o form ă de
organizare virtual ă a spa țiului social. Și, evident, nu este mai bun ă sau
mai rea, ci pur și simplu este . De asemenea, nu este independent ă de
spa țiul social real pentru c ă efectiv este construit ă undeva în continuarea
sa și se bazeaz ă în mod direct pe acesta, sau mai exact pe limitele acestuia.

163

43. Comunicarea mediat ă de computer

Un tip aparte de comunicare, extrem de r ăspândit ă în zilele noastre,
este cea mediat ă de computer (CMC). Am preferat s ă acord ăm o aten ție
special ă acestei forme și s ă o trat ăm în aceast ă parte a c ărții pentru c ă pe
baza ei se constituie toate manifest ările sociale virtuale. Spa țiul social
virtual elaborat în cadrul internetului se bazeaz ă exclusiv pe CMC.De și
exist ă un num ăr impresionat de lucr ări dedicate acestui subiect,unele voci
își exprim ă rezerva fa ță de consisten ța unui astfel de proces. F ără a intra
în detalii, dorim doar s ă preciz ăm faptul c ă și CMC este o comunicare
complet ă, care nu doar poate angaja schimburi de mesaje com plexe (de
tip text, audio sau multimedia), dar chiar genereaz ă resurse sociale, atât
virtuale, cât și efective. Medierea computerizat ă genereaz ă o serie de
tr ăsături specifice, dar nu îi diminueaz ă configura ția de comunicare.
Comunicarea mediat ă de computer s-a dezvoltat cu prec ădere în
era internetului și reprezint ă orice vehiculare de mesaje derulate prin
intermediul re țelelor informatice. În prezent, odat ă cu extinderea device-
urilor portabile (telefoane și tablete) care ofer ă acces la internet, implicit
și con ținutul semantic al CMC le include și pe acestea (oricum con țin
procesoare și tehnologie de calcul similar ă computerelor). Indiferent de
forma pe care o folose ște în codificarea mesajelor, CMC presupune un
minim de alfabetizare digital ă (pentru utilizarea computerului și accesarea
internetului). CMC este independent ă de loca ția geografic ă, pentru a ini ția
un astfel de proces este necesar ă accesarea internetului de oriunde de pe
glob. Exist ă câteva forme majore de CMC, cu implica ții directe asupra
subiec ților implica ți și a asocierii dintre ace știa. În primul rând, avem o
distinc ție devenit ă deja clasic ă între comunicarea sincronic ă și
comunicarea asincronic ă.

CMC asincronic ă – este echivalentul schimbului de scrisori, fiind
reprezentat ă cu predilec ție de e-mail și de forumuri. În principiu, const ă
într-un schimb de mesaje complexe și elaborate, formulate într-o manier ă
unidirec ționat ă, f ără un feedback în timp real și cu o desf ășurare relativ
îndelungat ă. Mesajele sunt stocate cel pu țin pân ă în momentul acces ării și
astfel în CMC asincronic ă nu este necesar ă prezen ța concomitent ă a
participan ților. Dispunând de suficient timp pentru elaborarea mesajelor,
acestea sunt implicit mai complexe și mai detaliate. Pentru a putea
expedia un mesaj în cazul schimbului de e-mailuri e ste necesar ă cel pu țin

164
cunoa șterea adresei destinatarului. În cazul discu țiilor de tip forum este
necesar doar accesul la zona de discu ții, dar postarea unui mesaj nu
implic ă în mod imediat și recep ționarea sa (practic, bucla de comunicare
se închide abia în momentul când alt utilizator acc eseaz ă postarea
respectiv ă). CMC asincronic ă faciliteaz ă interac țiunea pe termen lung și
generarea de grupuri și comunit ăți virtuale.

CMC sincronic ă – este echivalentul convorbirilor telefonice și se
realizeaz ă prin diverse aplica ții de chat. În principiu, constituie dintr-un
schimb interactiv de mesaje scurte, în timp real, î ntre 2 sau mai mul ți
participan ți prezen ți concomitent la discu ție. CMC sincronic ă se poate
derula și sub protec ția anonimatului (a unor nickname-uri fictive), fapt
care evident c ă nu sus ține o rela ționare de durat ă. CMC sincronic ă poate
dubla o structur ă virtual ă (spre exemplu, un grup virtual de lucru),
asigurând prin conferin țe video/audio realizarea unor sarcini comune.

CMC bazat ă pe text – reprezint ă cea mai veche form ă de
comunicare în cadrul internetului și se bazeaz ă pe schimbul de mesaje de
tip text (indiferent în ce limb ă sunt redactate). De și în prezent s-au
dezvoltat foarte mult platformele pentru videochat- uri, CMC bazat ă pe
text r ămân ă în continuare o alternativ ă intens utilizat ă, având câteva
avantaje insurmontabile. În primul rând, schimbul d e mesaje de tip text
este foarte rapid și nu necesit ă o l ățime de band ă semnificativ ă
(comparativ cu mesajele multimedia care consum ă mult din traficul
re țelei). În al doilea rând, comunicarea pe baz ă de text permite un relativ
control asupra propriei identit ăți, dar și asupra nonverbalului. În spatele
unui text postat pe o platform ă de chat nimeni nu știe cine suntem cu
adev ărat, ce facem, cum ar ătăm, cum ne sim țim ș.a.m.d. Acest miraj al
unui control cvasi-total asupra propriei identit ăți este în continuare destul
de atractiv. În al treilea rând, CMC bazat ă pe text permite implicit
salvarea comunic ării (cel pu țin pe perioada derul ării sale), putându-se
astfel oricând reveni la o replic ă anterioar ă (dac ă nu a fost bine în țeleas ă).
Pentru a contrabalansa caracterul arid, impersonal al textului, în 1979 au
fost inventate emoticoanele – combina ții de caractere pentru a reda
diverse st ări psihice (bucurie, triste țe etc.).

CMC audio-video – se poate desf ășura în form ă sincronic ă sau
asincronic ă, prin schimburi de mesaje audio, video sau foto. A cunoscut
un avânt considerabil mai ales în perioada dezvolt ării universului web 2.0.
și a aplica țiilor de social media. Principala caracteristic ă a acestei forme

165
de comunicare o reprezint ă transparen ța. Utilizatorii implica ți în astfel de
procese las ă urme digitale clare în spa țiul virtual (uneori accesibile și
dup ă mai mul ți ani). Prin astfel de comunic ări se configureaz ă mici
comunit ăți ermetice închise, mai pu țin accesibile publicului larg (sau
necunoscu ților). Mesajele acestei forme de comunicare sunt mu lt mai
detaliate și mai complexe, purtând în ele și repere identitare evidente ale
emi țătorului. Un exemplu elocvent în acest sens este com unicarea din
cadrul Facebook-ului.

Hipertextul –reprezint ă de fapt o facilitate oferit ă de tehnologia
digital ă și const ă din posibilitatea parcurgerii non-liniare a unui t ext prin
intermediul hyper-link-urilor. Acestea reprezint ă ni ște scurt ături care se
pot implementa într-un document și care pot scurtcircuita lectura
documentului în func ție de interesul cititorului. Hipertextul elimin ă
cursivitatea decodific ării unui mesaj prin inducerea acestor salturi inter ne,
spre oricare din componentele mesajului sau chiar s pre mesaje externe.
Principalul avantaj al hipertextului este reprezent at de rapiditatea lecturii
și de posibilitatea reconfigur ării unui material documentar în func ție de
profilul și cuno știn țele receptorului.

Fiecare dintre aceste forme de CMC constituie un fe l de a fi în
spa țiul virtual cu consecin țe directe asupra structurilor, re țelelor și
comuniunilor care se pot elabora aici. Pe termen lu ng, supralicitarea
proceselor de CMC se poate reflecta într-o diminuar e semnificativ ă a
comunic ării efective din via ța de zi cu zi, fapt care se reflect ă practic
printr-o alienare și o desocializare a celui afectat.

166

44. Spre o sociologie a spa țiilor virtuale?

Din punct de vedere cantitativ, dimensiunea societa l ă a internetului
este reflectat ă atât în num ărul ridicat de utilizatori, cât și în aplicabilitatea
sa extins ă. Din punct de vedere calitativ, aceasta se reflect ă în consisten ța
și rapiditatea comunic ării, în accesibilitatea informa țiilor și în importan ța
implica țiilor sale. Acceptarea internetului ca un generator de social se
bazeaz ă pe ideea unei delimit ări a utilizatorilor conecta ți în re țea ( și a
manifest ărilor acestora). Spa țiul social global, bazat pe principii general
valabile determinate de condi țion ări naturale, biologice, psihologie și
societale a fost completat la un moment dat cu o fo rm ă nou ă de
manifest ări sus ținute de tehnologia informatic ă. Dac ă în realitatea social ă
nu putem interac ționa decât cu indivizii cu care intr ăm în proximitate
spa țial ă, în cadrul unei re țele de computere se poate dep ăș i aceast ă
limitare prin angajarea unor leg ături „la distan ță ”, mediate de suportul
electronic, dar independente de loca ția geografic ă.
Principala tr ăsătur ă a acestor repere o constituie caracterul virtual,
adic ă dependen ța absolut ă de suportul oferit de tehnologia informa ției
(re țelele de computere). Majoritatea obiec țiilor relative la valabilitatea și
consisten ța spa țiului virtual sunt proiectate tocmai pe aceast ă tr ăsătur ă
(virtualitatea), perceput ă ca o finalitate a unor procese de simulare .
No țiunea de sorginte latin ă ( simulare ) reprezint ă în general ac țiunea de a
face s ă par ă adev ărat ceva ireal; a da, în mod inten ționat, o impresie
fals ă. La acest nivel se contureaz ă o problem ă de natur ă etic ă relativ ă la
activitatea de simulare, finalitatea sa fiind în di feren ță explicit ă și voit ă cu
realitatea. Iar dac ă nu este real și adev ărat poate fi altfel decât ireal și fals?
Din perspectiva planurilor valorice, evident nu. Da r avem de-a face cu un
alt cadru de configurare a problemei reprezentat de un nou plan referen țial
al realit ății. Dincolo de ideea falsului ca inten ție (adic ă de un prejudiciu
explicit adus adev ărului), simularea dezvoltat ă în arealul tehnologic este
utilizat ă pentru testarea, verificarea, m ăsurarea efectelor induse de apari ția
unor factori noi, manevra ți experimental de c ătre cercet ători. Iar aici avem
deja de-a face cu altceva, pentru c ă situa ția ob ținut ă nu mai este o
aparen ță a realului, ci are efectiv o realitate de sine st ătătoare, cunoscut ă
sub denumirea de realitate virtual ă. Dezvoltat ă în spectrul simul ărilor
pentru reproducerea unor structuri reale cu factor de risc ridicat sau cu

167
tangen țiabilitate limitat ă, Realitatea Virtual ă s-a conturat rapid ca o
alternativ ă distinct ă cu posibilit ăți deosebite de aprofundare.

Cele dou ă planuri ale realit ății, de și p ăstreaz ă o serie de
interac țiuni directe, nu se pot suprapune și cu atât mai pu țin nu se pot
orienta antitetic. Ceea ce este real într-o oarecar e m ăsur ă poate deveni
virtual, ceea ce este virtual are undeva un punct d e plecare (oricât de
îndep ărtat) de natur ă real ă și în anumite situa ții poate fi transpus în planul
real, iar cele dou ă sec țiuni sunt efectiv complementare. Realitatea virtual ă
reprezint ă, în concluzie, o form ă distinct ă de manifestare a ontologicului.
Ea nu poate fi ignorat ă și va fi treptat consacrat ă teoretic.
Pornind de la simularea proximit ății individuale, cu ajutorul
conexiunilor computerizate se genereaz ă o serie de manifest ări sociale
similare celor din planul concret al realit ății efective. Într-o perspectiv ă
general ă, acestea de ținând urm ătoarele caracteristici:
 spa țiul social virtual exist ă și se manifest ă doar în cadrul re țelelor de
computere care devin astfel un suport vital, simila r celui oferit
de mediul natural pentru spa țiul social real;
 suportul asigurat de tehnologia informa ției („mediul natural” al
spa țiului social virtual) este creat de om și mai ales se afl ă sub
controlul efectiv și exclusiv al omului;
 datorit ă suportului asigurat de tehnologia informa ției, spa țiul social
virtual este esen țialmente dependent de realitatea efectiv ă, de
evolu ția de ansamblu a societ ății, a structurii economice, a
profilului cultural și a progresului știin țific. Societatea virtual ă
nu este o alternativ ă independent ă a celei efective, ci doar o
simpl ă modalitate de manifestare a acesteia;
 anularea impedimentului geografic în interac țiunile umane determin ă o
cre ștere cel pu țin cantitativ ă a acestora, dar dependen ța de
accesul la tehnologia informatic ă structureaz ă spa țiul social
virtual pe criterii relative la resursele individua le disponibile
(de natur ă financiar ă, tehnic ă, material ă, cognitiv ă etc.);
 actorii sociali implica ți în interac țiuni de tip virtual sunt angaja ți în
rela ții de tipul individ – computer – re țea – computer – individ,
cu posibilitatea de a- și defini propria identitate, dar f ără a putea
controla sau a fi controla ți de c ătre ceilal ți.

O alt ă surs ă a reticen ței accept ării acestei perspective este
determinat ă de aspectele terminologice implicate. Dac ă acest domeniu
este virtual, înseamn ă c ă este altceva decât real și nu poate fi decât ireal.

168
Iar dac ă este ireal, înseamn ă c ă este imaginar, utopic și îndep ărtat de
realitate și astfel nu i se poate acorda o importan ță semnificativ ă. Aceast ă
interpretare se bazeaz ă îns ă pe echivalarea realului cu concretul.
Domeniul virtual nu este real în sensul de concret, material (palpabil) și
efectiv. Dar nici ideile, principiile și credin țele religioase nu sunt concrete
dup ă cum nici interac țiunile sociale nu sunt de tip material. Iar asta nu
înseamn ă c ă sunt mai pu țin importante. Distinc ția lingvistic ă plan real,
plan virtual induce pe bun ă dreptate o echivalare a virtualului cu non-
realul, dar aceasta este o fals ă problem ă sau doar o problem ă
terminologic ă pentru c ă în esen ță avem de a face cu o realitate efectiv ă și
cu o realitate virtual ă (ambele cât se poate de reale).
Dimensiunea virtual ă a spa țiului social nu este o etap ă viitoare
dezirabil ă și ideal ă, ci doar o modalitate de manifestare și de a fi a omului
și a societ ății. Și mai mult, nu este absolut deloc o amenin țare, ci efectiv o
îmbog ățire a ceea ce înseamn ă social: „comunit ățile formate prin
comunicare mediat ă de computer au fost numite comunit ăți virtuale și
definite ca spa ții sociale incontrovertibile în care oamenii contin u ă s ă se
întâlneasc ă face-to-face, dar cu o nou ă definire a no țiunilor de întâlnire
și de face ” (Steven Jones, 1995, „CyberSociety: Computer Mediate d
Communication and Community, London: Sage Publicati on ).
În concluzie, manifest ările sociale virtuale în cadrul internetului se
fac tot mai mult resim țite, iar abordarea sociologic ă a acestui domeniu se
dovede ște a fi perfect întemeiat ă.

169

45. Recomandare de lectur ă: Constantin Noica, Cump ăt,
computer și cump ătul vremii

Nu putem încheia aceast ă sec țiune dedicat ă internetului și
comunic ării mediate tehnologic f ără o scurt ă referire la un alt capitol
memorabil al maestrului Constantin Noica, Cump ăt, computer și
cump ătul vremii din lucrarea „Cuvânt împreun ă despre rostirea
româneasc ă” (ap ărut ă la Editura Eminescu în 1987):

(…) În cump ătul vremii de ast ăzi se întîlnesc, din perspectiva
noastr ă româneasc ă dou ă cuvinte: tocmai acesta de cump ăt – și cel de
computer, calculator, ma șin ă electronic ă de calculat. Ele poart ă cu ele
dou ă lumi, dou ă experien țe istorice și dou ă mentalit ăți diferite, dar au fost
cîndva înfr ățite și sînt sortite s ă se recunoasc ă unul într-altul, dac ă lumea
de azi nu vrea s ă intre în descump ănire.Amîndou ă se trag din limba latin ă.
E foarte probabil c ă și cuvîntul nostru [cump ăt – n.n. ] se trage din
computus = socoteal ă, de și unii filologi sugereaz ă c ă s-ar trage din
compitum = r ăspîntie, ce ar fi dat un verb însemnînd: a sta la r ăspîntie de
drumuri, a-și c ăuta drumul, a fi în c ăutare, în cînt ărire. Dar, pîn ă la urm ă,
chiar filologii care sus țin c ă nu s-ar trage de-a dreptul din computus
admit c ă în cuvîntul nostru s-a întip ărit înrîurirea cuvîntului latin pentru
socoteal ă. – „Computer”, în schimb, vine limpede de la a cal cula, a șa
cum multe cuvinte din limba englez ă au luat și au p ăstrat întocmai
sensurile originare. (Cînd împrumu ți, iei ce ți se d ă, cînd pleci de acas ă
cu lucrul – ca noi cu latina – el c ălătore ște și se preface o dat ă cu tine.) De
la început, astfel, de la simpla considerare a cuvi ntelor, î ți dai seama c ă
unul e b ătrîn, altul tîn ăr; c ă se vor înfrunta, o dat ă cu ele, o lume care a
îmb ătrînit în țelept, cu una a tinere ții care nu vrea s ă știe decît de geniul și
fapta ei.

[Remarc ăm faptul că aceste rânduri au fost scrise cu mult înainte ca
tehnologia digital ă s ă înv ăluie atât de profund civiliza ția contemporan ă. În
1987 computerul reprezenta un miraj interzis profan ilor, un vârf al
tehnologiei care venea cu o list ă nesfâr șit ă de promisiuni și a ștept ări.
Dup ă aproape 30 de ani computerul este ceva atât de ban al încât nimeni
nu mai a șteapt ă vreun miracol de la el, dup ă cum nici nu este de conceput
o existen ță fluent ă, pe deplin integrat ă în realitatea post-industrial ă, dar
fără computer. Cu toate acestea, al ăturarea celor dou ă cuvinte, cump ăt și
computer reprezint ă, ast ăzi poate mai mult ca oricând, o dilem ă și o
provocare. Într-adev ăr, posibilit ățile cvasi-nelimitate de utilizare a

170
computerului pot afecta echilibru și cump ătarea unei existen țe insuficient
ancorate în valorile comunitare.]

Ce altfel decît b ătrînul cump ăt, care din calcul putea sfîr și în lips ă
de calcul, este cuvîntul tîn ăr al calculatoarelor, computer! El spune un
singur lucru, ca orice f ăptur ă tîn ără, și nu vrea s ă știe de altceva. Fratele
său b ătrîn, cump ătul, de care el nu mai știe nimic, ar avea atîtea s ă-i
povesteasc ă. Dar el, tîn ărul, nu are timp de istorisiri, ci are totul de f ăcut.
Dac ă ei s-ar întîlni acum, confruntarea lor ar fi ceva straniu: unul,
cump ătul, un arbore vechi, stufos, cu r ădăcinile bine înfipte în p ămînt,
altul, o unealt ă n ăzdr ăvan ă din pove ști, alergînd peste lume și f ăcînd
minun ății.Dar nu se ofer ă astfel cugetului românesc putin ță s ă-i
confrunte? Nu e confruntat ă ast ăzi îns ăș i lumea noastr ă, în care cuvintele
au știut s ă îmb ătrîneasc ă, cu o lume în care cuvintele sînt tinere și încinse
de neastîmp ărul faptei lor celei noi?Iar ceea ce e mai straniu ca toate, în
cump ătul vremii, este c ă popoare tinere, ca al nostru, au cuvinte b ătrîne,
iar popoare pe care, într-un fel, istoria le-a îmb ătrînit poate prea repede,
au uneori cuvinte tinere. Atunci, în cump ătul vremii, filozofarea bun ă
devine dintr-o dat ă posibil ă, în col țul acesta de lume românesc.
O lume a calculului, cum va fi tot mai mult lumea d e mîine, st ă cu
incalculabilul ei în fa ța cugetelor. Ea le d ă realit ăți noi, în țelesuri noi, ba
vrea s ă le impun ă și limbaje noi. S-ar putea ca unele limbi s ă consimt ă
mai lesne preschimb ării lor cu limbajul. Altele, cum este și limba noastr ă,
nu.În cuvintele noastre, adesea prea stinse, prea î n țelepte și prea str ăine
de spiritul știin țific – cum era fire sau cum e cump ătul acesta – este totu și
o experien ță de via ță care, cu m ăsura ei tocmai, poate sta la al ături de
nem ăsuratul faptei. Computerul va putea orice; dar e o întrebare dac ă va
avea și cump ăt. Sîntem atunci datori lumii cu în țelesurile noastre.

[Se remarc ă profunzimea acestui discurs și mai ales gradul s ău de
actualitate pentru societatea contemporan ă. Problematizarea chibzuin ței
utiliz ării computerelor reprezint ă evident un subiect deosebit de complex
și de pertinent mai ales pentru o lume în care unive rsal digital și prietenii
virtuali tind s ă ocupe tot mai mult din timpul zilnic.]

Dar nu cu simple discursuri pe tema riscurilor fa ță de om ale
lumii de mîine. Am merita ca lumea noastr ă româneasc ă, cu experien ța ei
spiritual ă, s ă consimt ă și mai mult demoniei tehnice. Într-o lume a naturii
înc ă nedegradate, ca a noastr ă, și care nu a fost niciodat ă una de nisipuri
ori puste, într-o lume a concretului și m ăsurii, de care dau socoteal ă
atîtea cuvinte, este probabil c ă nu s-ar ajunge atît de lesne la mecanizarea
omului, la nevroze, la conformisme sau la o nou ă alienare, ce-a a
unilateralit ății , cum s-a spus. A șa cum universul se poate întrupa în

171
cuvîntul românesc, noutatea de azi a lumii poate fi însu șit ă de omul ce-l
roste ște.E adev ărat, prima dat ă, acolo unde a venit drum de fier au pierit
cîntecele, cum se întrista Eminescu. Dar la a doua revolu ție tehnic ă a
lumii, acolo unde vin computerele, s-ar putea s ă nu piar ă cump ătul. C ăci
totul vine s ă-l cear ă, și ferice de lumile care nu trebuie s ă-l invente, ci îl
au.

[Înc ă o dat ă se constat ă caracterul vizionar al acestei scrieri. „Totul vin e
să îl cear ă” pe el, pe computer, este o prevestire a dezvolt ării f ără
precedent a tehnologiei informatice și de comunicare în aceste decenii de
cump ănă între milenii. Se remarc ă îns ă și caracterul optimist al maestrului,
care gireaz ă cu încrederea în cump ătare o lumea supercomputerizat ă.
Avem în prezent îns ă o multitudine de exemple în care excesul de
computerizare afecteaz ă grav atât coeren ța individual ă, cât mai ales
profilul comunitar. Se vorbe ște tot mai mult de o nou ă form ă de alienare
digital ă, de o înstr ăinare prin refugiul în spa țiul virtual, în jocuri online
sau în platforme de socializare.]

Pasajele de mai sus au fost preluate din lucrarea „ Cuvînt împreun ă
despre rostirea româneasc ă” de Constantin NOICA ap ărut ă în 1996,
Bucure ști, la Editura Humanitas (pp. 121-126) și sper ăm c ă sunt un
îndemn la lectur ă suficient de consistent.

172

46. Comunicarea în organiza ții

Mediul organiza țional formal reprezint ă un cadru de referin ță
pentru desf ășurarea unor procese de comunicare deosebit de compl exe. În
esen ță, orice structur ă organiza țional ă este sine-qua-non dependent ă de
fiabilitatea și coeren ța comunic ării. Este de neimaginat o al ăturare de
oameni și de resurse materiale care s ă colaboreze și s ă coopereze în
vederea atingerii unui scop, dar excluzând orice fo rm ă de comunicare.
Dimpotriv ă, putem spune f ără a gre și c ă înainte de a ajunge la blocaje, la
colaps sau la faliment, o structur ă organiza țional ă întâmpin ă în primul
rând blocaje în fluxurile comunica țioanle, fie în plan intern și atunci apar
desincroniz ări între departamente, fie în plan extern și atunci apar
incoeren țe în rela țiile cu mediul socio-economic.
Astfel, comunicarea organiza țional ă prezint ă dou ă dimensiuni
distincte, ambele la fel de importante: comunicarea intern ă (între
componentele organiza ției) și una extern ă (cu mediul de unde provin atât
resursele prime, dar și unde se realizeaz ă desfacerea produselor și
serviciilor generate). F ără a intra în prea multe detalii privind teoretizarea
comunic ării în organiza ții (toate manualele de management aloc ă un
capitol generos acestui subiect),preciz ăm urm ătoarele:
 comunicarea în cadrul organiza țiilor prezint ă toate
componentele, caracteristicile și formele de realizare pe care le g ăsim
la comunicarea interpersonal ă și la cea de grup (mediul organiza țional
nu schimb ă fundamentale desf ășurarea acestui proces);
 indiferent de natura și activitatea organiza ției, abilit ățile de
comunicare sunt direct corelabile cu func țiile de conducere (cu cât se
urc ă în ierarhia organiza ției, cu atât comunicarea devine activitatea
principal ă, ca durat ă, consisten ță și implica ții);
 în general, în cadrul organiza țiilor se dezvolt ă dou ă planuri
paralele și complementare de comunicare, unul formal și unul
informal, ambele foarte importante pentru un manage ment eficient. De
asemenea, ultra-formalizarea comunic ării poate genera blocaje în
func ționarea organiza ției, mai ales într-un mediu dinamic.

Configura ția comunic ării în mediul organiza țional depinde în
primul rând de natura activit ății acesteia. Astfel, într-o zon ă de creativitate
este mult mai eficient ă o comunicare neformalizat ă, care se adapteaz ă
permanent la starea de spirit a echipei. Aici este mult mai important ce se

173
comunic ă și nu cum se comunic ă, targetul fiind evident asigurarea unor
condi ții optime pentru actul creator. Dac ă vorbim îns ă de o organiza ție cu
o activitate tehnic ă foarte precis ă, cum ar fi, spre exemplu, o uzin ă atomo-
electric ă, atunci partea informal ă este aproape cu totul eliminat ă din
comunicarea organiza țional ă, vehiculare mesajelor urmând un set de
proceduri foarte clare și stricte.
O distinc ție similar ă se poate realiza și între organiza țiile
centralizate și cele descentralizate. Organiza țiile centralizate sunt cele cu
o structur ă organizatoric ă elaborat ă, cu o restrângere a autorit ății în câteva
puncte cheie și cu un grad ridicat de formalizare. Organiza țiile
descentralizate sunt mai libertine, din punct de ve dere al rigorii structurale,
cu o delegare a autorit ății și cu mai mare deschidere spre input-urile
venite dinspre grup. Prezent ăm în sintez ă o scurt ă analiz ă a avantajelor și
dezavantajelor acestor tipuri de organiza ții din perspectiva comunic ării
(Eunson, 2008, p. 519-520).

Organiza țiile CENTRALIZATE prezint ă urm ătoarele avantaje:
(i). asigur ă o uniformizarea comunic ării, politicilor interne, ac țiunilor și
standardelor de referin ță;(ii). permite un control și o coordonare mai
strict ă a componentelor internet; (iii). faciliteaz ă utilizarea optim ă a
resurselor prin eliminarea redundan țelor și a suprapunerilor; (iv). anumite
servicii ale organiza ției (financiar, juridicetc.) se desf ăș oar ă mai bine într-
o manier ă centralizat ă, indiferent de natura activit ății; (v). planificarea
activit ăților este mult mai facil ă și include imaginea de ansamblu în care
își desf ășoar ă activitatea organiza ția.
Complementar, organiza țiile CENTRALIZATE prezint ă și
urm ătoarele dezavantaje : (i) .pot genera blocaje de comunicare cu
alterarea mesajelor, datorit ă rigidit ății canalelor și procedurilor; (ii). tind s ă
descurajeze comunicarea ascendent ă; (iii). se poate instaura un sentiment
de alienare (înstr ăinare) în rândul angaja ților neeliti ști (“roti țe într-un
angrenaj”); (iv). poate supraînc ărca managementul de top care trebuie s ă
decid ă în majoritatea situa țiilor; (v). managementul central poate fi
insensibil la condi ții locale (cu care intr ă mai greu în contact);
(vi). sistemul devine vulnerabil la evenimente distructiv e neprev ăzute,
putând fi afectat masiv (“toate ou ăle într-un co ș”).

În mod corespunz ător,
organiza țiile DESCENTRALIZATE prezint ă urm ătoarele avantaje: (i).
scurtarea liniilor de comunicare orizontal ă; (ii). cre șterea implic ării
angajaților în procesul decizional și implicit cre șterea încrederii în sine a

174
acestora prin reducerea alien ării; (iii). permitmanagementului de top s ă se
focalizeze pe politicile interne. (iv). genereaz ă răspunsuri flexibile și
rapide la probleme locale. (v). permit schimb ări rapide, cre ștere dinamic ă
și responsabilit ăți clare; (vi). promovează competi ții s ănătoase între
unit ăți; (vii). bazate pe creativitate organiza țional ă în reac țiile la mediu
(“ou ăle în mai multe co șuri”). În privin ța dezavantajelor organiza țiilor
DESCENTRALIZATE acestea sunt reprezentate de: (i). extensia și
supradimensionarea comunic ărilor inter-unit ăți; (ii) . generarea de
probleme de coordonare și întârzierea r ăspunsurilor; (iii). pot genera
eterogenitatea politicilor, ac țiunilor și standardelor; (iv). pot ap ărea
conflicte de jurisdic ție și de stabilire a priorit ăților; (v) . risipirea resurselor
(utilizarea lor redundant ă). (vi). competi ția intern ă poate deveni
conflictuală; (vii). ineficiente atunci când angaja ții nu sunt automotiva ți,
autodirectivi și autocontrola ți.

O alt ă tipologie organiza țional ă în care comunicarea joac ă un rol
crucial este distinc ția între organiza ții înalte (tall) și cele plate (flat).
Organiza țiile înalte sunt cele care au mai multe trepte iera rhice
intermediare având un interval de comand ă (span of control) redus (un
num ăr relativ redus de subordona ți pentru fiecare șef de echip ă,
coordonator, manager). Organiza țiile plate sunt cele f ără prea multe trepte
ierarhice și cu un interval de comand ă extins (cu foarte mul ți subordona ți
asocia ți fiec ărei func ții de conducere).Analiza avantajelor și
dezavantajelor acestor dou ă tipuri de organiza ți din perspectiva
comunic ării se prezint ă astfel (Eunson, 2008, pp. 517-518):

organiza țiile ÎNALTE prezint ă urm ătoarele avantaje: (i)
supravegherea și controlul superiorilor sunt mai suportive datorit ă unor
procese de comunicare informal ă; (ii) este favorizat ă centralizarea (cu
toate implica țiile de mai sus); (iii). sunt stabilite linii clare de comunicare
ascendent ă și descendent ă; (iv) actul decizional este transparent; (v) sunt
utile pentru activit ăți nonrutiniere, precum și când subordona ții sunt ne-
experimenta ți (în preg ătire) sau când gre șelile sunt costisitoare; (vi) este
recomandat ă pentru medii lini știte, cu sarcini clare si cu o specializare
detaliat ă. În privin ța dezavantajelor, organiza țiile ÎNALTE prezint ă
urm ătoarele aspecte: (i). supravegherea prea apropiat ă poate fi intrusiv ă
(“ șeful de pe bancheta din spate”), afectând ini țiativele; (ii).
preponderen ța comunic ării pe vertical ă poate altera acurate țea mesajelor;
(iii). luarea deciziilor se poate bloca la palierel e intermediare; (iv)
promovarea poate fi lent ă.

175

organiza țiile PLATE prezint ă urm ătoarele avantaje: (i) încurajeaz ă
descentralizarea, autocontrolul și autonomia; (ii). simplificarea
comunic ării verticale prin reducerea straturilor intermedia re; (iii).
favorizeaz ă comunic ări orizontale; (iv). foarte utile pentru activit ăți
rutiniere, cu subordona ți experimenta ți care necesit ă doar o supervizare
minimal ă; (v). util ă în medii turbulente, unde sarcinile sunt “fluide” și
specializarea nu este eficient ă. În privin ța dezavantajelor, organiza țiile
plate prezint ă urm ătoarele aspecte: (i). dificil de implementat când
angaja ții au nevoie de control și supervizare; (ii). comunicarea orizontal ă
este de multe ori mai ineficient ă decât comunicarea vertical ă; (iii).
necesitatea introducerii unor supervizori intermedi ari pentru degrevarea
superiorilor exceda ți de comunic ările interne; (iv). oportunit ăți reduse de
promovare (doar câteva trepte).

Aceste câteva considera ții privind rela ția dintre profilul
organiza țional și specificul comunic ării interne au rolul de a eviden ția
importan ța acestui proces pentru derularea activit ăților și atingerea
scopurilor specifice. În continuarea acestor idei, în capitolul urm ător o s ă
urm ărim principalele tipuri de comunicare specifice org aniza țiilor.

176

47. Tipuri de comunicare organiza țional ă

În general, pe lâng ă formele uzuale de comunicare (verbal ă sau
nonverbal ă, direct ă sau indirect ă, formal ă sau informal ă, sincronic ă sau
asincronic ă), în cadrul organiza țiilor mai întâlnim, ca forme distinctive,
comunicarea pe vertical ă, pe orizontal ă și pe diagonal ă. Acestea
reprezint ă manifest ări specifice organiza țiilor întrucât, a șa cum reiese și
din titulatura lor, vizeaz ă rela ția între pozi țiile de ținute de participan ți. Cu
alte cuvinte, în func ție de locul ocupat în organigram ă de emi țător și
respectiv de receptor putem identifica o comunicare ascendent ă,
descendent ă, pe orizontal ă sau în diagonal ă. Fiecare dintre aceste forme
prezint ă o serie de tr ăsături specifice, dup ă cum urmeaz ă(Eunson, 2008,
pp. 514-515):

Comunicarea vertical ă descendent ă,de la superiori la
subordona ți – este cea mai comun ă form ă de comunicare în organiza ții.
Prin intermediul ei se transmit de c ătre manageri toate mesajele necesare
unei bune func țion ări a organiza ției (instruc țiuni și descrieri de joburi,
proceduri, elemente de politic ă intern ă, evaluarea subalternilor și
feedbackul performan ței, anun țuri oficiale, ordine, directive, convocarea
de ședin țe etc.).Are un caracter preponderent formal. De fid elitatea sa
depinde în mod direct eficien ța organiza ției, orice bruiaje, distorsiuni sau
blocaje putând perturba într-o mare m ăsur ă atingerea obiectivelor oficiale.

Comunicarea vertical ă ascendent ă, de la subordona ți-superiori–
este deosebit de important ă pentru func ționarea organiza ției. Vizeaz ă atât
feedback-ul subordona ților, cât mai ales furnizarea datelor de intrare de la
beneficiari/clien ți, de la furnizori, de la mediul în care se desf ășoar ă
activitatea. Poate lua diverse forme, de la întâlni ri directe sau mediate,
anun țuri anonime, intranet, e-mail, telefon și alte modalit ăți de
înregistrare a feedback-ului. În acest caz receptor ul de ține o pozi ție
social ă superioar ă emi țătorului și acest fapt ac ționeaz ă ca o presiune
suplimentar ă asupra derul ării procesului, putându-se induce anumite
perturb ări (spre exemplu, re ținerea subalternului de a transmite toate
detaliile unei teme pentru a nu supraînc ărca fluxul comunic ării c ătre
superior).

177
Comunicarea orizontal ă – se desf ășoar ă între ocupan ți de pozi ții
echivalente (fie de la nivelul managementului, fie de la nivelul execu ției).
Se poate derula și în afara departamentului sau diviziei, între pozi ții aflate
pe acela și palier de autoritate. Este mult mai intens ă decât comunicarea pe
vertical ă pentru c ă în orice organiza ție sunt mai mul ți angaja ți decât
manageri ( și implicit un volum mai mare de interac țiuni între ace știa fa ță
de interac țiunile cu superiorii). De asemenea, este facilitat ă de absen ța
constrângerilor generate din diferen țele ierarhice, angaja ții comunicând
mult mai u șor cu cei de pe pozi ții similare. Absen ța rigorilor formale
poate îns ă perturba comunicarea orizontal ă prin ini țierea unor procese de
concuren ță și competi ție.

O a treia form ă în aceast ă serie este comunicarea îndiagonal ă.
Aceasta se realizeaz ă prin eludarea structuriiformale, generând
comunic ări directe între angaja ți din departamente/pozi ții ierarhice
diferite f ără includerea intermediarilor. Comunicarea în diagona l ă permite
accesarea rapid ă de informa ții și expertize complexe, f ără perturb ări și
blocaje de factur ă birocratic ă. Prezen ța acestui tip de comunicare într-o
organiza ție constituie un semn explicit de flexibilitate a s tructurii acesteia.
Exagerarea acestui tip de comunicare poate deveni î ns ă haotic ă,
perturbând coeren ța activit ăților interne.

Comunic ările pe vertical ă, pe orizontal ă și în diagonal ă se afl ă într-
o relativ ă interdependen ță în cadrul organiza țiilor, orice alterare a uneia
dintre ele afectându-le și pe celelalte.

178

48. Rolul comunic ării în activarea și dinamizarea grupurilor
mici

Dintr-o perspectiv ă sociologic ă, grupul mic reprezint ă un
ansamblu restrâns de persoane (de la 3 pân ă la 30-40), orientate spre
realizarea unor sarcini comune, interac ționând direct, potrivit unor norme
comportamentale acceptate de to ți membrii, ace știa fiind diferen ția ți dup ă
func ții sau sarcini, având con știin ța apartenen ței la grup și o via ță afectiv ă
comun ă manifestat ă printr-o unitate de opinii și atitudini, printr-un stil
propriu (Zamfir, Vl ăsceanu: 1993).
Grupul mic prezint ă o serie de structuri specifice rezultate din
configurarea anumitor resurse interne în contextul derul ării a diverse
procese de grup. Aceste structuri sunt vitale pentr u existen ța și eficien ța
grupului:

structura func țional ă – ansamblul ac țiunilor focalizate pe
atingerea scopurilor grupului;

structura status-rol – distribu ția pozi țiilor ocupate de membri în
cadrul grupului, în func ție de sarcinile atribuite și rolurile
asumate de c ătre ace știa;

structura preferen țial-afectiv ă – cuprinde totalitatea rela țiilor
interpersonale angajate între membrii grupului;

structura comunica țional ă – este generat ă de către totalitatea
proceselor de comunicare desf ăș urate în grup;

structura cognitiv ă – reflect ă gradul de cunoa ștere între membrii
grupului (transparen ța și transp ătrunderea);

structura spa țial ă- este compus ă din ansamblul raporturilor
spa țiale dintre membrii grupului mic în timpul activit ăților.

Toate aceste structuri sunt interconectate și contribuie în mod
direct la buna func ționare a grupului. F ără a supralicita importan ța
structurii comunica ționale, este evident îns ă faptul c ă aceasta joac ă un rol
vital în raport cu toate celelalte, mai ales în pro cesul de formare a
grupului. Cu ajutorul comunic ării membrii ajung s ă se cunoasc ă între ei,
să dezvolte preferin țe afective, s ă î și asume sarcini de lucru și s ă
contribuie în mod direct la buna func ționare a grupului. În absen ța
comunic ării, mai ales în fazele incipiente de formare a gru pului, toate
celelalte structuri r ămân într-o form ă poten țial ă, nedezvoltat ă. De
asemenea, și în cazul unor blocaje sau disfunc ționalit ăți, tot comunicarea

179
reprezint ă poarta de intrare în grup și de solu ționare a problemelor
respective. Evident c ă nu poate garanta dep ășirea oric ărui obstacol, dar,
cu siguran ță, este sine-qua-non pentru formularea problemei, c ăutarea de
solu ții, identificarea zonelor poten țial conflictuale ș.a.m.d. Orice blocaj în
structura de comunicare genereaz ă mai devreme sau mai târziu o
perturbare și a celorlalte structuri afectând în final întregul grup.
În formarea grupului mic au fost puse în eviden ță mai multe stagii
(etape), fiecare reprezentând o încercare pentru co nstituirea acestei
structuri. Un model clasic de formare a grupului es te cel propus de Bruce
W. Tuckman (apud Pâni șoar ă: 2008, p.290):

(1). testarea si formarea dependen ței – reprezint ă o prim ă secven ță
de punere laolalt ă a viitorilor membri de grup, de ini țiere a proceselor de
comunicare și de intercunoa ștere, de familiarizare unii cu al ții, de
acomodare cu sarcinile grupului și cu activit ățile comune. Este o etap ă
ini țial ă în care domin ă comportamentele politicoase, de tatonare în care s e
pun bazele viitorului grup. Evident, este recomanda bil ca aceast ă baz ă s ă
fie solid ă, coerent ă și închegat ă. Dac ă se dore ște interven ția în aceast ă
etap ă (pentru accelerarea procesului), se recomand ă aplicarea de tehnici
de ice-break-ing pentru reducerea distan ței sociale dintre membri;
(2). conflictul intra-grup (denumit si ,,furtuna”) –la scurt timp dup ă
închegarea superficial ă a grupului apare o perioad ă de tensiuni, când
polite țurile tind s ă fie l ăsate la o parte și se angajeaz ă mici dispute
interpersonale. Este o zon ă de reglare sau adaptare reciproc ă a
comportamentului, a ștept ărilor și reprezent ărilor asupra celorlal ți, care
îns ă se poate finaliza cu desfiin țarea grupului. În aceast ă etap ă este foarte
important ă facilitarea comunic ării pentru a se putea rezolva toate
poten țialele tensiuni și conflicte. Acum încep s ă se eviden țieze liderii;
(3). dezvoltarea coeziunii de grup (apari țianorm ării)–dup ă
dep ășirea tensiunilor ini țiale, grupul începe s ă dezvolte un climat coeziv
consistent și închegat. Membrii de țin deja o experien ță comun ă și începe
să se configureze con știin ța de noi. Și la acest nivel exist ă riscul de
dezbinare a grupului. La acest nivel se recomand ă aplicarea jocurilor de
team-building;
(4). construirea rolurilor func ționale (performarea) –reprezint ă
stagiul final, în care grupul devine complet func țional și opera țional.
Structurile sunt complet dezvoltate și adaptate specificului membrilor.

În toate aceste etape comunicarea r ămâne un proces fundamental,
deosebit de important pentru constituirea și func ționarea grupului.

180

49. Postfa ță – Comunicarea la nivelul urm ător

Dup ă ce am parcurs cu aten ție cele scrise pân ă aici, ne întreb ăm,
pe bun ă dreptate, dac ă ar mai trebui ceva ad ăugat pentru a nu distorsiona
echilibrul unei imagini sociologice, sper ăm suficient de complete despre
comunicare . Am v ăzut etimologia acestui concept și h ărțuirea la care este
supus în prezent, într-un secol supertehnologizat și obsedat de a difuza
mesaje, indiferent dac ă ajung sau nu la cineva. Am v ăzut c ă exist ă ni ște
dileme majore în în țelegerea și utilizarea termenului și în spa țiul
tehnologic, și la existen ța nonuman ă și în miraculoasa devenire social ă pe
care o provoac ă omului. Atunci, am propus o nou ă defini ție a comunic ării
ca un concept multi-level care se realizeaz ă la nivel mecanic (vehiculând),
simbolic (abstractizând) și conceptual (socializând). Am v ăzut, de
asemenea, iure șul tehnologic care ne marcheaz ă existen ța de zi cu zi în
ultimele trei decenii și subjugarea cvasi-generalizat ă sub a fi sau a nu fi…
digital . Dup ă unele statistici comerciale în 2010 se genera deja la fiecare
dou ă zile un volum de informa ție echivalent cu toat ă crea ția cultural ă a
umanit ății din toat ă existen ța sa. În 2013 se estima c ă internetul are
dimensiunea de 1 Yotta-byte (adic ă 1 urmat de 24 de zerouri sau 1 trilion
de trilioane de bi ți) 12 . O cantitate cople șitoare de informa ție, cu o utilitate
de multe ori incert ă.
Pe lâng ă toate acestea, mai este îns ă loc și de o postfa ță. Dac ă
încerc ăm s ă privim în viitor, nu peste dou ă-trei decenii când poate vom
dobândi informa ția prin injectarea ei direct în organism, cu ajutor ul nano-
tehnologiei care s ă o duc ă direct în sediul memoriei (o estimare f ăcut ă de
Nicolas Negroponte), ci peste un veac, va mai fi sa u nu comunicare? Va
mai exista cineva care s ă și asculte, nu doar s ă emit ă? Evident c ă atâta
timp cât va exista specia uman ă în mod necesar va trebui s ă existe și
comunicare. Oricât de tehnologizat ă, de informatizat ă și de mediat ă
comunicarea conceptual ă, total ă, deplin ă, generatoare de asociere și de
socializare este sine-qua-non legat ă de existen ța noastr ă ca fiin țe sociale.
Ideea de societate nu poate fi conceput ă în absen ța unor veritabile procese
de comunicare.
Încercând s ă creion ăm un scenariu de evolu ție, remarc ăm mai întâi
faptul c ă universul digital, internetul, tinde s ă devin ă incomensurabil,

12 Conform Facts Hunt – disponibil la http://www.factshunt.com/2014/01/total-
number-of-websites-size-of.html accesat la 10 decembrie 2014

181
cumuleaz ă atât de multe con ținuturi, încât poate fi considerat ca având
deja o existen ță de sine st ătătoare, independent ă de utilizatorii s ăi.
Generarea de con ținuturi de tip text, audio sau video este atât de
meticulos organizat ă, valorizat ă și promovat ă încât se va ajunge s ă se
acorde o importan ță tot mai sc ăzut ă recep țion ării acestora. Aceasta se va
cumula cu o accentuare a dependen ței de tehnologia informatic ă, fapt care
va sl ăbi considerabil fiin ța uman ă (în sensul luhanian) atrofiindu-i
gândirea abstract ă, memoria, precum și abilitățile de rela ționare. Între noi
și ceilal ți vom a șeza, tot mai mult, o tehnologie care nici m ăcar nu era
inventat ă cu câteva decenii în urm ă.
Toate aceste premise configureaz ă o situa ție de criz ă, în care
umanitateasupratehnologizat ă se va confrunta cu propria sl ăbiciune și cu
propriile excese. Și cum de la Aristotel știm c ă virtutea reprezint ă urmarea
unei c ăi de mijloc între dou ă extreme, ambele d ăun ătoare, putem estima
că atingerea unei astfel de extreme va genera un efec t de recul, o
respingere a excesului tehnologic și o încercare de redescoperire a
mirajului ținerii de mân ă, a comunic ării directe, fa ță în fa ță, cu toate
emo țiile, tr ăirile și speran țele relevate din plin, aici și acum, celuilalt.
Peste o sut ă de ani, dac ă va mai exista, omenirea va ști s ă
foloseasc ă mai chibzuit tehnologia, f ără a-și periclita la fel de mult
abilit ățile individuale și f ără a-și mai încorseta atât de rigid sim țurile.
Comunicarea direct ă și netehnologizat ă î și va rec ăpăta ponderea sa
fireasc ă într-un cotidian digitalizat, dar nu habotnic, ci cump ătat, dup ă
firea și necesit ățile fiec ăruia. Dar pân ă atunci…

182

Anex ă
Momente semnificative în dezvoltarea suportului teh nologic al
comunic ării

În continuare, vom reda o prezentare comun ă a principalelor
momente care au marcat evolu ția presei scrise, radioului, televiziunii și
internetului, pentru a eviden ția câteva aspecte comparative dintre acestea,
dar mai ales pentru a eviden ția progresul exponen țial înregistrat în ultimul
secol (Dr ăgan, 1996, 54-67; DeFleur, Ball-Rokeach, 1999, 34-1 29;
Haine ș, 1998, 55-76, Zakon, 2007):

3700 î.H. – Utilizarea PAPIRUSULUI in Egiptul Antic .
2500 î.H. – Primele încerc ări de a produce hârtie din de șeuri de
mătase, China Antica.
131 î.H. – Acta Diurna – o t ăbli ță de piatr ă sau metal cu însemn ări despre
evenimentele de interes general din Imperiu Roman. Reprezint ă
prima form ă de ziar – Roma Antic ă.
105 î.H. – Apari ția hârtiei – China.
600 – Apari ția tiparului cu pl ăci de lemn gravate în relief – China.
868 – Prima carte din lume apare în China – Diamond Sutra (Wang
Chieh).
1038 – Inventarea tiparului cu semne mobile din lem n – China.
1434 – Inventarea tiparului cu semne mobile din met al – Johanes
Gutenberg (Germania).
1455 – Prima versiune tip ărit ă a Bibliei.
1556 – NOTIZIE SCRITTE – publica ție lunar ă vene țian ă cu pre țul de 1
GAZETA.
1605 – Primul periodic – Nout ățile din Anvers (Ță rile de Jos).
1660 – Primul cotidian – Leipziger Zeitung (Germani a).
1780 – Descoperirea undelor electrice – Galvani, Fa raday, Maxwell.
1826 – Primele fotografii de c ătre Nicephone Niepce și Louis Daguerre în
Fran ța.
1833 – Prima revist ă ilustrat ă.
1837 – Descoperirea telegrafului – Samuel Morse.
1858 – Primul cablu de telecomunica ții transatlantic.
1863 – Începutul presei populare – Le petit journal.
1876 – Descoperirea telefonului – Alexander Graham Bell.
1877 – Brevetarea fonografului și primele înregistr ări ale vocii umane –
Thomas Edison.

183
1884 – Prima ma șin ă mecanic ă de cules – Linotipul (SUA).
1887 – Descoperirea undelor hertziene – Heinrich He rtz.
1893-Thomas Edison inventeaz ă kinetoscopul (precursorul cinemato-
grafului).
1895 – Prima proiec ție cinematografic ă la Paris – fra ții Lumiere.
1896 – Brevetarea telefonului f ără fir în urma primelor transmisii
radiotelegrafice (1895) – Marconi.
1901 – Prima radiocomunica ție transatlantic ă – Marconi.
1906 – Primele transmisii ale vocii umane – început ul radiofoniei
(Reginald Fessenden).
1907 – Descoperirea tubului „radio-electric” (tubul cu vid) – Lee Forest.
1910 – Primele transmisii radio de la Metropolitan Opera pe o distan ță de
20 km.
1911 – Prima telecomand ă prin unde hertziene (realizat ă de Wirth).
1918 – Înfiin țarea „Companiei generale de telegrafie f ără fir” (CFS) –
Fran ța.
1921 – Prima emisiune de radiodifuziune (CFS).
1923 – Primul magazin s ăpt ămânal de informare general ă – Times (SUA).
1924 – Apare compania IBM (International Business M achine).
1925 – Primul jurnal radio regulat (Fran ța).
1927 – Elaborarea în SUA unui nou model de iconoscop de c ătre Vladimir
Zworykin – recunoscut ca întemeietorul televiziunii .
1928 – În lume exist ă deja circa 7 milioane de receptoare radio.
1935 – Prima emisiune oficial ă de televiziune (Fran ța).
1945 – Prima genera ție de computere (bazate pe tuburi electrice) – Mark I
și ENIAC (con ținând câteva zeci de mii de componente, ocupau
140m2 și cânt ăreau aproximativ 30 de tone).
1948 -Inventarea tranzistorului (SUA). Elaborarea s istemului de
televiziune color (SUA).
1953 -IBM lanseaz ă ma șinile de calcul din seria 700 (cu cartele perforate ),
oferind o reducere de 60% pentru utiliz ări educa ționale.
1954 – Primul aparat de radio mobil.
1956 – A doua genera ție de computere, bazate pe tranzistoare, formuleaz ă
tendin ța de reducere a dimensiunii, în paralel cu accentua rea
performan țelor.
1957 – Primul satelit artificial al P ământului – Sputnik, lansat de URSS.
1958 – Primul circuit integrat (cinci piese într-un a singur ă de 1cm 2)
deshide era microprocesoarelor.
1961 – Este formulat ă teoria schimbului de pachete informa ționale
(Leonard Kleinrock). IBM lanseaz ă “Sistemul de distribuire în

184
timp real” care permite dou ă terminale diferite (dintr-un birou) s ă
utilizeze acelea și resurse.
1962 – Apare conceptul de re țea galactic ă (John Licklider).
1964 – A treia genera ție de computere, bazate pe circuite integrate.
1965 – Primul satelit opera țional de telecomunica ții, Early Bird , la 35.786
km deasupra Ecuatorului.
1967 – Publicarea primei reprezent ări teoretice a viitoarei re țele de
computere (Larry Robers – “Re țele multiple de computere și
comunicarea dintre ele”.
1969 – Crearea re țelei ARPAnet (precursoarea internetului) prin conec –
tarea a patru noduri academice: UCLA, SRI, UCSB și Utah.
1971 – E-mail-ul este inventat de c ătre Ray Tomlinson. A patra genera ție
de computere, bazate pe microprocesoare și tehnica de integrare la
scar ă foarte larg ă (sute de mii de componente într-un singur cip).
1972 – Prima discu ție sincronic ă de tip chat la UCLA.
1973 – Extinderea ARPAnet-ului în afara SUA (Hawai și Europa); re țeaua
de ține 37 de noduri.
1975 – Primul serviciu de televiziune prin cablu cu plat ă – HBO (SUA).
E-mail-ul ocup ă 75% din traficul desf ăș urat în re țea. Se înfiin țeaz ă
firma MicroSoft (Bill Gates și Paul Allen).
1976 – Primul mesaj “regal” transmis prin po șta electroinc ă de Regina
Elisabeta (Marea Britanie). Bill Gates renun ță la studiile de la
Harvard.
1977 – Primele transmisii pe fibr ă optic ă – AT&T (SUA).
1979 – Inventarea emoticoanelor (Kevin McKenzie) pe ntru nuan țarea
semantic ă a comunic ării bazate pe text.
1980 – Apari ția compact-discului (Philips/Sony).
1981 – IBM lanseaz ă computerele personale (PC).
1982 – Revista Time acord ă titlul de “omul anului”… computerului.
1983 – Arpanetul este împ ărțit în 2 re țele distincte: Milnet (cu profil
militar restrictiv) și Arpanet (destinat ă mediului academic).
1984 – NSFNet – o nou ă re țea informatic ă elaborat ă în arealul academic.
Apare romanul Neuromancer de William Gibson și no țiunea de
cyberspa țiu . Apple lanseaz ă computerul Macintosh.
1985 – Philips și Sony lanseaz ă tehnologia CD-ROM.
1986 – NSFNet – o nou ă re țea informatic ă elaborat ă în arealul academic
orientat ă spre accesul public la resursele existente.
1987 – Apari ția primului laptop, în sensul contemporan al termen ului
(Toshiba T1000).

185
1988 – Prima leg ătur ă transatlantic ă prin cablu optic între Europa și SUA.
Prima aplica ție de Internet Relay Chat (IRC) creat ă de Jarkko
Oikarinen.
1990 – Constituirea internetului prin compatibiliza rea reciproc ă a
principalelor re țele existente. Debutul televiziunii digitale. Prima
aplica ție WWW este realizat ă de Tim Berners Lee.
1991 – Apari ția tehnologiei CD-Recordable.
1992 – Se înfiin țeaz ă Internet Society (ISOC). Apare no țiunea “navigare
pe Net”, formulat ă de Jean Armour Polly. Se lanseaz ă conceptul de
“netizen” – echivalentul virtual al lui “citizen” ( eng. cet ățean) de
către Michael Hauben. Primul motor de c ăutare (Veronica). Se
realizeaz ă primele emisii publice audio-video în cadrul inter netului.
1993 – “Casa Alb ă” și ONU devin accesibil ă online. România este
conectat ă la internet. Primul browser bazat pe interfe țe prietenoase
(Mosaic X). Apare domeniul .ro (conectarea României la internet).
1994 – Prima firm ă care preia comenzi prin internet (Pizza Hut) și prima
banc ă virtual ă (First Virtual). Web-ul înregistreaz ă o cre ștere
anual ă de 341,6%. Se lanseaz ă browserul Netscape Communicator
(Marc Andressen). Primul „smartphone” (cu o greutat e de jum ătate
de kilogram) lansat de IBM.
1995 – NSFNet î și retrage oferta public ă de acces la internet, dedicându-se
exclusiv cercet ării știin țifice academice. Rezolu ția care stabile ște
con ținutul no țiunii internet . Se înregistreaz ă 25 de milioane de
utilizatori (la nivel global). Primul radio comerci al exclusiv virtual
cu emisie non-stop (Radio HK). Începe dezvoltarea m ediilor
virtuale și a aplica țiilor educa ționale digitale (pentru înv ăță mânt la
distan ță ). Primul virus de tip macro descoperit într-un doc ument
Word. Sistemul GPS devine complet opera țional pentru uz militar
în SUA.
1996 – O nou ă pagin ă de web apare la fiecare 30 de secunde. Se estimeaz ă
peste 55 de milioane de utilizatori. Se elaboreaz ă tehnologii de
telefonie pe internet. Primele restric ții (na ționale) privind accesarea
și utilizarea internetului (China, Germania, Noua Ze eland ă, Arabia
Saudit ă și Singapore). Apare tehnologia USB 1.0 cu o rat ă de
transfer de pân ă la 12 Mb/s.
1997 – Apari ția tehnologiei MP3 pentru redarea fi șierelor împachetate
(audio-video). Structura internetului cuprinde pest e 26 de milioane
de computere și 74 de milioane de utilizatori. Se lanseaz ă sistemul
de mare capacitate DVD (pentru stocare și reproducere de formate
audio și video).

186
1998 – 7 septembrie, înregistrarea companiei Google , un proiect ini țiat
1995 pentru a structura informa ția vehiculat ă în cadrul internetului
(googol = 1 urmat de 100 de zerouri). Se construies c 1,5 milioane
de pagini web pe zi, existând peste 118 milioane de utilizatori.
Dezvoltarea accentuat ă a comer țului electronic și a licita țiilor on-
line. Serviciul po ștal din SUA ofer ă în premier ă posibilitatea de
achizi ționare online a timbrelor electronice (care pot fi
downloadate de pe internet și tip ărite direct pe plicuri).
1999 – Este ini țiat programul “eEurope – An Informatic Society for All”.
Se înregistreaz ă peste 185 de milioane de utilizatori internet. Apa re
no țiunea de Wi-Fi.
2000 – Structura internetului dep ăș ește 100 de milioane (crescând de la
72.398.000 computere în ianuarie 2000 la 109.574.42 9 computere
în iarnuarie 2001).
2001 – Internetul de ține aproximativ 391 milioane de utilizatori. Consil iul
European adopt ă în premier ă un tratat interna țional privind cyber-
criminalitatea (în cadrul internetului). Talibanii blocheaz ă accesul
la internet în Afganistan. Apple lanseaz ă iPod (cel mai bine vândut
player portabil). Se ini țiaz ă proiectul colaborativ Wikipedia.
2002 – Google indexeaz ă peste 2 miliarde de pagini web. Se estimeaz ă
peste 530 de milioane de utilizatori. Se inventeaz ă tehnologia Blue
Ray.
2003 – Primele alegeri publice online au loc în Sue dia (Anieres, 7
ianuarie). Academia Francez ă refuz ă oficial utilizarea cuvântului e-
mail, introducând termenul „courriel”. Cresc substa n țial spam-urile
și atacurile de viru și prin e-mail. Tehnologia HDMI (High-
Definition Multimedia Interface).
2004 – Google indexeaz ă peste 4,2 miliarde pagini web. Apare
FACEBOOK – una din cele mai virale aplica ții de social media.
2005 – Începe dezvoltarea aplica țiilor Web2.0. Apare YouTube.com ca un
serviciu destinata distribuirii de con ținuturi video înc ărcate de c ătre
utilizatori.
2006 – În acest an au fost genera ți, înregistra ți și copia ți în cadrul
internetului 161 miliarde de exabytes de informa ție digital ă (un
exabytes = 10 18 bytes sau 1.000.000.000.000.000.000 bytes) ceea
ce se estimeaz ă c ă este echivalent cu volumul de informa ții existent
în toate c ărțile scrise vreodat ă, multiplicat de 3 milioane de ori.
Aceasta reprezint ă o cre ștere exploziv ă fa ță de 1999, când au fost
genera ți doar 2 exabytes de informa ție digital ă (conform ON

187
Magazine (2007) disponibil la
http://belgium.emc.com/on/2007/q2/news_01.jsp ). Apare Twitter –
un serviciu dedicat de social media care permite ve hiculare de
mesaje de pân ă la 140 de caractere.
2007 septembrie erau 1.245 de milioane utilizatori de internet (conform
Internet World Stats ) și peste 22,81 miliarde pagini web
(cuantificate permanent de site-ul
http://www.worldwidewebsize.com/ ), structura re țelei atingând 450
milioane computere. Apare iPhone-ul dezvoltat de Ap ple și e-
reader-ul Kindle dezvoltat de Amazon.
2008 – Google lanseaz ă browserul Chrome. Facebook devine cea mai
popular ă aplica ție de social media cu 145,000,000 de utilizatori.
Supercomputerul de 133 milioane de USD, Roadrunner, construit
de IBM dep ășește bariera de 1 cvadrilion (10 15 ) de calcule pe
secund ă. Apare NEXI primul robot social cu mobilit ăți și
dexterit ăți extinse dezvoltat de MIT Media Lab.
2009 – Prima camer ă foto 3D realizat ă de Fujifilm. Microsoft lanseaz ă
Xbox-Kinect un dispozitiv care permite controlul jo curilor cu
mi șcarea corpului. Se lanseaz ă WhatsApp serviciul de mesagerie
destinat smartphone-urilor.
2010 Apare tableta iPad dezvoltat ă de Apple (500 USD) și se deschide o
competi ție acerb ă pentru cel mai bun raport
calitate/performan ță/pre ț. YouTube suport ă formatul 4K (Ultra
High Definition, adic ă 4096×2160 @1.9:1 aspect ratio). Google
testeaz ă un automobil Toyota Prius f ără șofer pe o distan ță de
140.000 de mile. Panasonic lanseaz ă prima camer ă video 3D.
Apare Microsoft Kinect care permite controlul jocur ilor prin
gesturi și prin pozi ția corpului.
2011 – 6.930.055.154 locuitori pe Terra, 2.095.006. 005 utilizatori de
internet, 9,79 miliarde pagini Web. IBM lanseaz ă tehnologia
cognitiv ă Watson , un computer care recunoa ște limbajul natural și
ra ționeaz ă pe baz ă de ipoteze și de experien ța acumulat ă. MIT
realizeaz ă prima diod ă optic ă, deschizând drumul spre includerea
fotonilor în microprocesoare. Se inventeaz ă memoria de calculator
magnetic ă (MRAM), la fel de rapid ă ca DRAM dar nevolatil ă.
2012 – Sunt inventa ți ochelarii Google Glass (f ără a fi îns ă pu și în
vânzare). Se lanseaz ă Google Cloud. Trei sferturi din popula ția
Globului avea acces la un telefon mobil, acesta fii nd tehnologia cu
cel mai mare efect pe termen scurt asupra umanit ății (conform
World Bank Report).

188
2013 – Se dezvolt ă tehnologia Smartwatch (ceasuri inteligente) – Sony ,
Samsung și Motorola, cu func ții de monitorizare a st ării de s ănătate,
a activit ății fizice, dar și eviden ța comunic ărilor. Google lanseaz ă
proiectul Loon pentru asigurarea accesului la inter net în mediul
rural și în regiunile izolate cu ajutorul unei re țele de baloane de
înalt ă altitudine care s ă asigure configurarea unei re țele wireless
3G.
2014 – Apare imprimanta 3D (pentru obiecte tridimen sionale). Internetul
dep ăș ește 3 miliarde de utilizatori, iar Facebook-ul ating e
1.350.000.000 utilizatori devenind a doua „ țar ă” de pe glob (dup ă
China). În decembrie Google indexa 1.060.000.000 de pagini web
con ținând cuvântul communication .

189

Bibliografie

Abercrombie, Nicholas, Longhurst Brian (1998), Audiences , London:
Sage.
Agabrian, Mircea (2001), Comunicarea. O abordare practic ă, Cluj-
Napoca: Editura Napocastar.
Agabrian, Mircea (2006), Analiza de con ținut , Ia și: EdituraPolirom.
Baylon, Christian și Mignot, Xavier (2000), Comunicarea , Ia și: Editura
Universit ății “Al. I. Cuza”.
Benedikt, Michael (1991), Cyberspace: First Steps , Cambridge: The MIT
Press.
Birdsall, William (1996), The Internet and the Ideology of Information
Technology , Dalhousie University.
Blumer, Herbert (1969), Symbolic Interactionism , Englewood Cliffs, N.J.:
Prentice Hall.
Boudon, Raymond [1992](1997), Tratat de sociologie , Bucure ști: Editura
Humanitas.
Bourdieu, Pierre, (1998), Despre televiziune , Bucure ști: Editura
Meridiane.
Boyer, Paul (2001), Internet and World Wide Web , versiune electronic ă
disponibil ă la http://www.encyclopedia.com/doc/1O119-
InternetandWorldWideWeb.html , accesat în februarie 2012
Buz ărnescu, Ștefan (2005), Sociologia opiniei publice , Timi șoara: Editura
de Vest.
Castells, Manuel (1999), Information Technology, Globalization and
Social Development , UNRISD Discussion Paper, Geneva.
Chelcea, Septimiu (2001), Metodologia cercet ării sociologice . Bucure ști:
Editura Economic ă.
Chenault, Brittney (1998), Developing Personal and Emotional
Relationship via Computer-Mediated Communication . In:
CMC Magazine, Vol. 5, nr. 5. Disponibil la:
http://www.december.com/cmc/mag/1998/may/chenault.h tml.
Che țan, Octavian și Sommer, Radu coord. (1978), Dic ționar de filosofie ,
Bucure ști: Editura Politic ă
Coleman, James Samuel [1990](2000), Foundations of Social Theory ,
Harvard: The Belknap Press.
Coman, Mihai (1999), Introducere în sistemul mass-media, Ia și: Editura
Polirom.

190
Coon, Alan David (1996), An investigation of #Friends Internet Relay
Chat as a Community , Southeastern Louisiana University,
articol electronic disponibil la http://www.davidco on.com
Curry, Michael (1997), Cyberspace and cyberplaces: Rethinking the
identity of individual and place , IAMCR / CTP Conference,
18-22 August 1996, Sydney, Australia.
Dance, F. (1970), The concept of communication , în „Journal of
Communication”, Vol.20, Iunie 1970
Dâncu, Vasile Sebastian (1999), Comunicarea simbolic ă, Cluj-Napoca:
Editura Dacia.
DeFleur, Melvin și Ball-Rokeach, Sandra (1999), Teorii ale comunic ării
de mas ă, Ia și:Editura Polirom.
Dinu, Mihai (1997), Comunicarea , Bucure ști: Editura Știin țific ă.
Dizard, Wilson, ed. (1997), Meganet , Oxford: Westview Press.
Dobrescu, Emilian (1998), Sociologia comunic ării , Bucure ști:Editura
Victor.
Dodge, Martin (1999), Atlas of Cyberspace , London: Centre for
Advanced Spatial Analysis.
Doheny-Farina, Stephen (1996), The Wired Neighborhood , Yale
University Press.
Dowling, Paul (1996), Cyberspace, Subjectivity and The Ascension ,
University of London.
Dr ăgan, Ioan (1996), Paradigme ale comunic ării de mas ă, Bucure ști:
Casa de Editur ă și Pres ă “ Șansa”.
Dumitrescu, Aurora (2006), Vidul lui Havel, deci , Timi șoara: Editura
Universit ății de Vest.
Durkheim, Emile (1919 [2003]), Regulile metodei sociologice ,
Bucure ști:Editura Antet
Eco, Umberto (1982), Tratat de semiotic ă general ă, Bucure ști: Editura
Știin țific ă și Enciclopedic ă.
Erickson, Thomas (1997), Social Interaction on the Net: Virtual
Community as Participatory Genre , Toronto: Computer
Society Press.
Escarpit, Robert (1980), De la sociologia literaturii la teoria comunic ării ,
Bucure ști: Editura Știin țific ă și Enciclopedic ă.
Eunson, Baden (2008), Communicating in the 21st Century , Melbourne,
John Whiley.
Feathersonte, Mike and Burrows, Roger eds, (1995), Cyberspace,
Cyberbodies, Cyberpunk , London: Sage.

191
Flichy, Patrice, (1999), O istorie a comunic ării moderne , Ia și: Editura
Polirom
Floridi Luciano (1995), The Internet as a Disinformation Superhighway? ,
Oxford University, disponibil la:
http://well.com/user/hlr/texts/disinfo.html.
Foster-Carter, Aidan (1995), The Sociology of Development in Michael
Haralambos (ed.), “Sociology – New Directions”, Oxf ord:
Alden Press.
Fren țiu, Lumini ța (2000), Strategii de comunicare în interac țiunea
verbal ă, Timi șoara: Editura Mirton.
Gantz John, (2007), The Expanding Digital Universe disponibil la
http://www.emc.com/collateral/analyst-reports/expan ding-
digital-idc-white-paper.pdf accesat în februarie 20 12
Gavreliuc, Alin (2007), De la rela țiile interpersonale la comunicarea
social ă, Ia și: Editura Polirom
Gavreliuc, Alin (2011), Psihologie intercultural ă, Ia și: Editura Polirom
Gibson, William (1984), Neuromancer , London: Harper Collins.
Global Reach ed. (2002), Global Internet Statistics (by Language) , articol
electronic disponibil la:
http://glreach.com/globstats/index.php3.
Griffiths, Richard (2001), History of the Internet, Internet for Historians
(and just about everyone else) , Leiden University, versiune
electronic ă disponibil ă la:
http://www.led.leidenuniv.nl/history/ivh/frame_theo rie.html.
Gromov, Gregory (2002), The Roads and Crossroads of Internet History ,
Articol electronic disponibil la: http://www.netval ley.com.
Grosseck, Gabriela (2006), Marketing și comunicare pe Internet , Ia și:
Editura Lumen.
Habermas, Jurgen (1984), The Theory of Communicative Action , vol.1,
Boston: Beacon Press.
Haine ș, Ion (1998), Introducere în teoria comunic ării , Bucure ști: Editura
Funda ției “România de mâine”.
Heim, Michael (1993), The Metaphysics of Virtual Reality , Oxford:
Oxford University Press.
Hine, Christine (2000), Virtual Ethnography , London: Sage Publication.
Hock, Dee (2000), The Art of Chaordic Leadership , articol electronic
disponibil la http://www.pfdf.org/leaderbooks.
Ilie Delia (2004), Socio-antropologia spa țiului , Timi șoara: Editura
Eurostampa.

192
Ilu ț, Petru (1997), Abordarea calitativ ă a socioumanului , Ia și: Editura
Polirom.
Ilu ț, Petru (2000), Iluzia localismului și localizarea iluziei , Ia și: Editura
Polirom.
Ilu ț, Petru (2001), Sinele și cunoa șterea lui , Ia și: Editura Polirom.
Ilu ț Petru (2009), Psihologie social ă și sociopsihologie , Ia și: Editura
Polirom
Ilu ț Petru (2013), În c ăutare de principii , Ia și: Editura Polirom
Jarvenpaa, Sirkka și Leidner, Dorothy (1998), Communication and Trust
in Global Virtual Teams , The University of Texas at Austin.
Jones Steven ed. (1995), Cybersociety: Computer Mediated
Communication and Community , Los Angeles: Sage
Publication.
Jones, Quentin (1997), Virtual-Communities, Virtual Settlements &
Cyber-Archaeology: A Theoretical Outline , articol electronic
disponibil la:
http://www.ascusc.org/jcmc/vol3/issue3/jones.html.
Kapferer, Jean, 1990, Căile persuasiunii , Bucure ști: Editura I.N.I
Kristula, Dave (1997), The History of the Internet , articol electronic
disponibil la:
http://www.davesite.org/webstati on/net-history5.shtml.
Le Bon, Gustave (1995), Opiniile și credin țele , Bucure ști: Editura
Știin țific ă.
Leiner, Barry; Cerf, Vinton; Clark, David; Kahn, Ro bert; Kleinrock,
Leonard; Lynch, Daniel; Postel, John; Roberts, Larr y; Wolff,
Stephen (2001), A Brief History of the Internet , Internet
Society, versiune electronic ă disponibil ă la:
http://www.isoc.org/internet/history/brief.shtml.
Lempen, Blaise (1990), Les enjeux politiques et sociaux de l’informatique ,
Paris: Les Editions d’Organisation.
Lipovetski, Gilles (2008), Ecranul global , Bucure ști: Editura Humanitas
Liska, Allan și Grune Ilana (1995), The Internet as a Post-Modern
Culture , American Sociological Association Meetings,
disponibil la http://usyd.edu.au/su/social/papers/l iska.html.
Ludlow, Peter (1996), High Noon on the Electronic Frontier: Conceptual
Issues in Cyberspace , Massachusetts: MIT Press.
Luhmann, Niklas (1995), Social Systems , Stanford University Press
McChesney, Robert (2013), Digital Disconnect , New Press
McLuhan Marshal (1962), Galaxia Gutenberg , Bucure ști: Editura Politic ă

193
MacIsaac, Dan (1996), The Critical Theory of Jurgen Habermas , articol
electronic disponibil la http://www.physics.nau.edu /~danmac.
McQuail, Denis (1999), Comunicarea , Ia și: Editura Institutul European.
Mihu, Achim (1970), Sociologia american ă a grupurilor mici , Bucure ști:
Editura Politic ă.
Nadolu, Bogdan (2004), Sociologia spa țiilor virtuale , Timi șoara: Editura
Eurostampa.
Nadolu, Bogdan (2007), Sociologia comunic ării de mas ă, Timi șoara:
Editura Excelsior Art.
Nadolu, Delia și Nadolu Bogdan (2013), The reevaluation of the social
distance into the computer mediated space în volumul
conferin ței Professional Communication and Translation
Studies, Editura Universit ății Politehnica, Timi șoara.
Nadolu Bogdan (2013), If Facebook Were A Country, A sociological
approach , în volumul conferin ței Social Media in Academia:
Research and Teaching.
Naisbitt, John (1989), Megatendin țe, Bucure ști: Editura Politic ă.
Nedelcu, Mihaela Florina (2000), Instrumentalizarea spa țiilor virtuale , în
“Sociologie Româneasc ă” nr.2, p. 83-99.
Negroponte, Nicholas (1999), Era digital ă, Bucure ști: Editura All.
Ngwnyama, Ojelanki (1997), Communication Richness in Electronic
Mail: Critical Social Theory and the Contextuality of Meaning ,
University of Minnesota.
Nielsen Media Research (1999), TV Viewing in Internet Households ,
National People Meter Data și Nielsen/Net Rating, disponibil
la http://www.nielsen.com.
Noica, Constantin (1996), Cuvânt împreun ă despre rostirea româneasc ă,
Bucure ști: Editura Humanitas.
NUA Internet Survey (2001), Internet Statistics and Demographics ,
Scope Communications Group, articol electronic disp onibil la
http://www.nua.com.
Oravec, Jo Ann (1996), Virtual Individuals, Virtual Groups , Cambridge
University Press.
Pâni șoar ă, Ion Ovidiu (2008), Comunicarea eficient ă, Ia și: Editura
Polirom
Pânzaru, Ciprian (2006), – Dimensiuni ale infrac ționalit ății în spa țiul
virtual , Revista de Informatic ă Social ă nr.5/2006, ISSN 1584-
348X.
Păș cu ță , Ioan (2001), Metodologia cercet ării sociologice , Timi șoara:
Editura Eurostampa.

194
Peters, J. (1999). Speaking into the air: A history of the idea of
communication, The University of Chicago Press, Chicago.
Rheingold, Howard (1993), Virtual Community , A William Patrick Book
Addison Wesley, versiune electronic ă disponibil ă la:
http://www.rheingold.com/vc/book.html
Ritzer, George [1983](2000), Sociological Theory , San Francisco:
McGraw Hill Book.
Ritzer, George și Smart, Barry eds. (2001), Social Theory , London: Sage.
Rotariu, Traian; Ilu ț, Petre (1997), Ancheta sociologic ă și sondajul de
opinie , Ia și: Editura Polirom.
Rughini ș Cosmina (2007), Explica ția sociologic ă, Ia și: Editura Polirom.
Ryan, Steve; Scott, Bernard; Freeman, Howard and Pa tel, Daxa (2000),
The Virtual University. The Internet and Resource-B ased
Learning , London: Kogan Page.
Sartori, Giovani (2005), Homo videns – imbecilizarea prin televiziune și
post-gândirea , Bucures ști: Editura Humanitas.
Slevin, James (2001), The Internet and Society , Cambridge: Polity Press.
Smith, Marc and Kollock, Peter eds. (1999), – Communities in
Cyberspace , London: Routledge.
Stanton, Nicki (1995), Comunicarea , Bucure ști: Editura Știin ță și tehnic ă.
Suler, John (1999), The Psychology of Cyberspace , Rider University,
carte în format hypertext, disponibil ă la:
http://www.rider.edu/users/suler/psycyber/psycyber. html
Ștef ănescu, Simona (2010), Sociologia comunic ării , Târgovi ște: Editura
Cetatea de Scaun
Toffler, Alvin (1973), Șocul viitorului , Bucure ști: Editura Politic ă.
Turkle Sherry (1996a), Virtuality and its Discontents: Searching for
Community in Cyberspace , în “The American Prospect”, no.24,
disponibil în versiune electronic ă la:
http://www.prospect.org/archives/24/24turk.html
Turkle, Sherry (1996b), Life on the Screen: Identity in the Age of the
Internet , London: Weidenfeld&Nicolson.
Ugander Johan, Karrer Brian, Backstrom Lars, Marlow Cameron (2011),
The anatomy of the Facebook Social Graph , Computer
Science, Cornell University, 2011
Uimonen, Paula (1997), The Internet as a Tool for Social Development ,
UNRISD, electronic version available at
http://www.isoc.org/inet97/proceedings/G4_1.htm
Ulmanu, Br ădu ț (2011), Cartea fe țelor , Bucure ști: Editura Humanitas

195
Underwood, Mike (2002), Communication, cultural and media studies ,
articol electronic disponibil la:
http://www.cultsock.ndirect.co.uk/MUHome/cshtml/ind ex.htm
Van Cuilenburg, J.J.; Scholten, O și Noomen, G.W. (1998), Știin ța
comunic ării , Bucure ști: Editura Humanitas.
Virilio, Paul (1995), Speed and Information: Cyberspace Alarm! , în “Le
monde diplomatique”, versiune electronic ă disponibil ă la:
www.ctheory.com/a30-cyberspace_alarm.html
Webster, Frank (1995), Theories of the Information Society , London:
Routledge.
Weinreich, F. (1997), Establishing a point of view towards virtual
communities , în Computer Mediated Comunication no.3,
articol electronic disponibil la
http://www.december.com/cmc/mag/1997/feb/wein.html
Willet, Gilles (1995), Global communication: A modern myth? , articol
electronic disponibil la:
http://www.unisa.ac.za/dept/press/comca/212/willet. html
Wray, Richard, (2009), Internet data heads 500bn gygabytes , disponibil
la http://www.guardian.co.uk/business/2009/may/18/digi tal-
content-expansion , accesat în aprilie 2012
Zakon, Rober (2007), Hobbes Internet Timeline – pagin ă web disponibil ă
la adresa:
http://www.zakon.org/robert/internet/timeline/#Grow th ,
accesat ă la 28.09.2007
Zamfir, C ătălin; Vl ăsceanu, Laz ăr coord. (1993), Dic ționar de sociologie ,
Bucure ști: Editura Babel.
Zamfir, C ătălin (2005), Spre o paradigm ă a gândirii sociologice , Ia și:
Editura Polirom.
*** Digital Information World – disponibil la:
http://www.digitalinformationworld.com/2014/06/what –
happens-in-a-facebook-minute-infographic.html , accesat în
09.2014
*** How much information? pagin ă web disponibil ă la adresa:
http://www2.sims.berkeley.edu/research/projects/how -much-
info-2003/execsum.htm , accesat ă la 27.09.2007
*** Internet World Stats pagin ă de web disponibil ă la adresa
http://www.internetworldstats.com/stats.htm , accesat ă la
09.2007.

196
*** Statista – versiune on-line disponibil la
http://www.statista.com/statistics/272014/global-so cial-
networks-ranked-by-number-of-users/ accesat în 12. 2014
*** Statistic Brain – disponibil la
http://www.statisticbrain.com/facebook-statistics/ accesat în
noiembrie 2014
*** Socialbaker – disponibil la http://www.socialbakers.com/facebook-
statistics/ , accesat în noiembrie 2014