2005LIMBA ROMÂNĂForma de învățământ ID – semestrul IProgram universitar de formare a profesorilor [620664]

2005LIMBA ROMÂNĂForma de învățământ ID – semestrul IProgram universitar de formare a profesorilor
pentru învățământul primar
din mediul rural adresat cadrelor didactice
Maria BIZDUNĂ

Ministerul Educa ției și Cercetării
Proiectul pentru Înv ățământul Rural

ÎNVĂȚĂ MÂNT PRIMAR

Limba Român ă

Maria BIZDUN Ă

2005

© 2005 Ministerul Educației
țși Cercetării
Proiectul pentru Învă ământul Rural
Nici o parte a acestei lucrări
nu poate fi reprodusă fărăacordul scris al ui Ministerul Educației și Cercetării

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural i
Cuprinsul modulului

Cuprins pagina
I. Unitatea de înv ățare Nr.1 – Fonetica
1.1. Obiectivele unit ății de învățare 2
1.2. Elemente componente (sunet, liter ă, alfabet) 3
1.3. Sistemul vocalic 4
1.4. Sistemul consonantic 6
1.5. Accentul și intonația 8
1.5.1. Dubletele accentuale literare 8
1.5.2. Intona ția 9
1.5.3 Alternan țele fonetice 10
1.6. Ortografie, ortoepie, semne de punctua ție 15
1.6.1 Principalele reguli de ortografie și ortoepie 18
1.6.2 Semnele ortografice 19
1.6.3 Semnele de punctua ție 21
1.6.4 Scrierea cu litere majuscule 27
1.7. Silaba – desp ărțirea în silabe 34
1.7.1 Reguli bazate pe pronun ție 34
1.7.2 Reguli bazate pe analiz ă morfologic ă 36
1.7.3.Situa ții în care nu se face desp ărțirea în silabe la cap ăt de
rând 36 1.8. Lucrarea de verificare 1 39
1.9. Răspunsuri la testele de autoevaluare 42
II. Unitatea de înv ățare Nr.2 – Vocabularul 44

2.1. Obiectivele unit ății de învățare 45
2.2. Vocabularul. Defini ție. Componentele vocabularului 46
2.2.1 Componentele vocabularului 46
2.3. Cuvântul – Unitatea de baz ă a vocabularului 50
2.4. Categorii semantice 56 2.5. Sensurile cuvintelor 61
2.5.1 Monosemie și polisemie 64
2.6. Îmbog ățirea vocabularului – mijloace interne și externe 67
2.6.1 Mijloacele interne 67
2.6.2 Mijloacele externe 70
2.7. Lucrarea de verificare 2 79 2.8. Răspunsuri la testele de autoevaluare 81
Bibliografie selectiv ă 83

Fonetica
ii Proiectul pentru Înv ățământul Rural Introducere

“Modulul de Limba român ă” adoptă modelul comunicativ func țional care
concepe comunicarea ca pe un domeniu complex. Lucrarea urm ărește
prezentarea comunic ării în calitatea sa de competen ță umană fundamental ă
și este centrat pe crearea de capacit ăți proprii folosirii limbii române în mod
corect, coerent, logic, în cele mai diverse contexte.

Modulul cuprinde dou ă segmente importante ale gramaticii: “Fonetica”
și “Vocabularul”, st ructurate în dou ă unități de înv ățare, care vizeaz ă
însușirea de c ătre studen ți a informa țiilor prev ăzute în programa școlară,
formarea priceperilor și a deprinderilor de folosire și creare prin efort propriu a
unei situa ții de limb ă, concomitent cu exersarea opera țiilor logice ale gândirii.
Predarea – înv ățarea este fragmentat ă pe sarcini de lucru care
respectă competen țele vizate de fiec are unitate de înv ățare în parte. Aceste
sarcini sunt structurate în func ție de logica parcurgerii con ținuturilor și de
progresia de la simplu la comp lex în rezolvarea unor exerci ții diverse.

Conținuturile au fost struct urate astfel încât informa țiile noi de la fiecare
unitate de con ținut să fie raționale, echilibrat și riguros distribuite și ușor de
asimilat pentru studen ții “Educa ției la distan ță în mediul rural”. No țiunile,
regulile și definițiile sunt clar explicate și argumentate prin numeroase
exemplific ări.

Testele de evaluare și de autoevaluare con țin cerințe care ajut ă la
consolidarea cuno ștințelor însu șite, fiind concepute în concordan ță cu
obiectivele prev ăzute în program ă. Sarcinile de lucru s unt formulate astfel
încât studen ții să aplice practic, prin rezolvarea de exerci ții diverse, ceea ce
au însușit teoretic. Cel mai eficient model de sarcin ă de lucru pentru însu șirea
noțiunilor fundamentale de fonetic ă și de vocabular, îl constituie exerci țiile de
recunoaștere, analiz ă și creație. Ele solicit ă o gândire logic ă și creativă,
ajutând la formarea și consolidarea unor deprinderi diverse (rezolvare de
probleme, investigare, explorare, etc. ), punându-se accentul pe înv ățarea
procedural ă. Rezolvările, răspunsurile, comentariile și precizările la testele de
autoevaluare se reg ăsesc în paginile la care se face trimitere în cadrul
fiecărui test.

Evaluarea continu ă se va realiza prin participarea la forum și
rezolvarea testelor de autoevaluare, iar evaluarea final ă va consta într-o
probă scrisă (examen).
Prin raportare la unit ățile de con ținut, competen țele urmărite vor fi:
– identificarea specificului fonetic al limbii române;

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural iii – analiza rela ției dintre sunet și literă;
– aplicarea regulilor limbii, manifestate în sistemul fonetic;
– interpretarea rela ției dintre Fonetic ă și Vocabular;
– aplicarea no țiunilor de semantic ă în analiza vocabularului;
– interpretarea corect ă a conceptului de vocabular;
– utilizarea mijloacelor interne și a celor externe de îmbog ățire a
vocabularului;
– identificarea valorilor semantice și gramaticale ale afixelor;
– utilizarea corect ă a elementelor de construc ție a comunic ării orale și
scrise;
– aplicarea regulilor limbii în analiza morfologic ă a cuvântului;
– interpretarea și folosirea corect ă a categoriilor semantice.

Corectitudinea științifică a conținuturilor, sus ținută de exemplific ări
multiple, claritatea și rigurozitatea formul ării regulilor și definițiilor, asigur ă
acestui curs o indiscutabil ă valoare practic ă.
Lucrările de verificare se g ăsesc la sfâr șitul unităților de înv ățare
(paginile 47, respectiv 90), și vor fi transmise tutore lui pe suport de hârtie.
Fiecare test de evaluare are men ționate criteriile de evaluare. Lucr ările de
verificare au o pondere de 25% din nota final ă, iar examenul o pondere de 75%.
Dacă studentul nu reu șește să obțină punctajul stabilit pentru fiecare
test, se impune un studiu mai aten t al subcapitolului, respectiv, s ă revadă
regulile fonetice, categoriile se mantice, mijloacele de îmbog ățire a
vocabularului.
Lucrarea con ține și rezolvări ale testelor de autoevaluare prin care li se
dă studenților posibilitatea autoverific ării.
Parcurgând pas cu pas îndrum ările menționate, exerci țiile propuse, se
va realiza o însu șire corect ă a conținutului acestui curs.

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 1 Unitatea de înv ățare Nr. 1

FONETICA

Cuprins

1.1. Obiectivele unit ății de învățare 2
1.2. Fonetica – elemente componente (sunet, liter ă, alfabet) 3
1.3. Sistemul vocalic 4 1.4. Sistemul consonantic 6
1.5. Accentul și intonația 8
1.5.1Dubletele accentuale literare 8 1.5.2.Intona ția 9
1.5.3.Alternan țele fonetice 10
1.6. Ortografie, ortoepie, semne de punctua ție 15
1.6.1 Principalele reguli de ortografie și ortoepie 18
1.6.2 Semnele ortografice 19
1.6.3 Semnele de punctua ție 21
1.6.4 Scrierea cu litere majuscule 27 1.7. Silaba – desp ărțirea în silabe 34
1.7.1 Reguli bazate pe pronun ție 34
1.7.2 Reguli bazate pe analiz ă morfologic ă 36
1.7.3 Situa ții în care nu se face desp ărțirea în silabe la cap ăt de rând 36
1.8. Lucrarea de verificare 1 39
1.9. Răspunsuri la testele de autoevaluare 42

Fonetica
2 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
1.1. Obiectivele unit ății de învățare nr. 1:

La sfârșitul unității de învățare, studen ții vor fi capabili:
• să identifice elementele componente ale foneticii
• să recunoasc ă vocalele și consoanele
• să identifice diftongii, triftongii și hiatul
• să explice importan ța semnelor de punctua ție dintr-un text dat
• să despartă corect în silabe, respectând regulile de desp ărțire
• să precizeze rolul accentului și al intona ției într-un text dat.

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 3
1.2. Fonetica- Elemente componente

Fonetica este disciplina lingvistic ă care studiaz ă producerea,
transmiterea și receptarea sunetelor vorbirii, adic ă ale limbajului
articulat specific omului, urm ărind structura acustic ă a sunetelor,
modul cum iau na ștere, se combin ă sau se modific ă sunetele.
Sunetele limbii române – cores pondentele lor grafice, adic ă
literele, sunt cele mai mici unit ăți ale limbii.
Litera este semnul grafic prin care sunt reprezentate
sunetele.
Alfabetul limbii române este alc ătuit din 31 de litere, a c ăror
ordine este urm ătoarea: a, ă, â, b, c, d, e, f, g, h, i, î, j, k, l, m, n, o,
p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z.
Totalitatea literelor formeaz ă alfabetul.
În general exist ă o coresponden ță între sunet și literă:
„carte” (cinci litere, cinci sunete). În abrevieri și simboluri, unele litere au variante de citire
consacrate în uz, de obicei dup ă model str ăin: f (ef), g (ge), h (haș),
l (el), m (em), n (en), r (er), s (es), z (zet).
Unele litere pot reda dou ǎ sunete:
x – [ks]: ex
cursie , box;
x – [gz]: examen , exemplu .
În câteva cuvinte grupul de foneme ks este notat prin literele
cs: cocs, îmbâ csit, rucsac.
Sunt cazuri în care un sunet este redat prin literele al ăturate:

• grupurile ch, gh, înainte de vocalele e, i notează un
singur sunet, și anume – k’, g’ :
chibrit
(șapte litere și 6 sunete);
ghețar (șase litere și cinci sunete);
ghimpe (șase litere și cinci sunete).

• sunetele c, g urmate de vocalele e, i notează sunetul č,
ğ, ca în urm ǎtoarele exemple:
cer (trei litere și două sunete);
cireș (cinci litere și patru sunete);
gingaș (șase litere și cinci sunete).

• același fenomen se petrece când c, g, apar în grupurile:
che, chi, ghe, ghi care formeaz ă un singur sunet, când
h, i, e sunt litere ajut ătoare:
unchi (cinci litere și 3 sunete);
gheață (șase litere și patru sunete). Definiție
Litera
!Observa ții

Fonetica
4 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Același sunet poate fi redat prin litere diferite.
Sunetul k este redat:
-prin c în cuvintele: carte
, ac ;
-prin k în cuvinte cum ar fi: kaki, kaliu precum și în unele
nume de familie: Kogǎlniceanu ;
-prin q în Quatar .
Sunetului v îi corespund literele v și w în ele v
, watt, Weber.
Sunetului i îi corespunde litera i și respectiv, y: iaz
, yancheu .

1.3. Sistemul vocalic

În limba român ă sunetele se împart în vocale și consoane.

Vocalele sunt sunete propriu-zise, c ontinue care se pot rosti
fără ajutorul altor sunete. Ele s unt produse de coloana de aer vibrant
(voce) prin trecerea ei nestânjenit și continu ǎ prin traiectul vocal.
Pentru a pronun ța o vocal ǎ, este necesar ca nici o piedic ǎ sǎ nu
intervină în scurgerea curentului de aer prin diverse canale ale
aparatului fonator.
În limba român ǎ existǎ 7 vocale , și anume: a, ǎ, î(â), e, i, o,
u, dintre care numai trei: a, ă , î/â sunt întotdeauna întregi,
plenisone, putând s ă formeze silabe: a-pă, a-dân-că, ar-tă.
Semivocalele : celelalte patru vocale: e, i, o, u
-pot fi și vocale plenisone formând singure silabe:
e-lev, ide- e, po-et;
-în anumite împrejur ări fonetice nu pot constitui singure
silabe: s ea-ra, s oa-re, sti-lo u, ci numai împreun ă cu altă vocală.

Atunci când formeaz ă o silab
ă împreun ă cu o alt ă vocală au
valoare de semivocal ă .

Semivocalele sunt mai slab pronun țate față de vocalele
( plenisone) cu care formeaz ă silaba și pe care cade accentul:
téa-mă,
cre-íon,
sti-lo ú,
sóa-re.
Definiție

Semivocalele

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 5 Vocale
Deschise Închise
a ă, î, â a, ǎ, î ,â – vocale întotdeauna
e i e, i, o, u – vocale și semivocale
o u

În calitate de semivocale ele î și modifică aspectul sonor fiind de
fapt instrumente de sus ținere a vocalelor.

Diftongii – grupul de dou ǎ sunete diferite format dintr-o
vocalǎ și o semivocal ǎ care sunt pronun țate în aceea și silabǎ. După
poziția vocalei și a semivocalei, diftongii se clasific ă astfel:

• diftongi ascenden ți (urcători) sunt compu și dintr-o
semivocal ǎ + vocalǎ:
ia Æ iar-bă ( i-semivocal ă + a-vocal ă );
ea Æ sea-ră ( e-semivocal ă + a-vocal ă );
ie Æ ie-pu-re ( i-semivocal ă + e-vocal ă );
iu Æ iu-bi ( i-semivocal ă + u-vocal ă );
ua Æ ro-ua ( u-semivocal ă + a-vocal ă ).

• diftongii descenden ți(coborâtori) sunt forma ți din
vocalǎ + semivocal ǎ:
ai Æ mai ( a-vocal ă + i-semivocal ă );
ei Æ tei ( e-vocal ă + i-semivocal ă );
âi Æ că-pă-tâi ( â-vocal ă + i-semivocal ă );
oi Æ no-roi ( o-vocal ă + i-semivocal ă );
ui Æ pui ( u-vocal ă + i-semivocal ă ).

Triftongii – grupul de trei sunete di ferite format dintr-o vocal ǎ
și douǎ semivocale care alc ătuiesc o singur ă silabă, având
structura:

• semivocal ǎ + semivocal ǎ + vocalǎ (leoarcǎ, inim ioarǎ)
eoa Æ leoar-că ( e-sv. + o-sv. + a-v.);
ioa Æ i-ni-m ioa-ră ( i-sv. + o-sv. + a-v.);

• semivocal ǎ + vocalǎ + semivocal ǎ (vreau, lupoaicǎ)
eau Æ vreau(e-sv. + a-v. + a-v.);
oai Æ lu-poai-că(o-sv. + a-sv. + i-v.);
iai Æ bi-ru- iai(i-sv. + a-sv. + i-v.).
*)Literele îngro șate reprezint ă semivocalele.
!Observa ție

Clasificarea
diftongilor

Clasificarea
triftongilor

Fonetica
6 Proiectul pentru Înv ățământul Rural

Hiatul reprezint ă grupul de dou ă vocale din interiorul aceluia și
cuvânt care fac parte din silabe diferite:

co – o – perare, cu – v i – in – cios , ști – in – ță.
v.+ v. v.+ v. v. + v.
| ___| hiat |____|hia t |___|hiat

Vocalele în hiat

e-e Æ nu „eie” în al ee, idee, agreez (nu aleie, ideie, agreiez) ;
a-e Æ nu „aie” în cuvântul aer și în derivatele sale: aerian, aerisi,
aerodrom, etc.;
oe Æ nu „oie” în p oem, poet (nu poiem, poiet);
uoÆrespect uos, nu respectos.

1.4. Sistemul consonantic

Consoanele sunt sunete ale vorbirii produse de coloana de
aer fonator care întâlne ște în calea sa diferite obstacole.
Locul în care se formeaz ă consoana se nume ște loc de
articulare .
Locurile de articulare pot fi: -buzele ( consoane bilabiale: b, p, m );
-buza inferioar ǎ și dinții superiori (consoane labiodentale: v,
f);
-dinții ( consoane dentale: d, t, z, s, ts, n, l, r );
-palatul anterior ( consoane prepalatale: ž, š, ğ, č);
-palatul mediu ( consoanele palatale: g’, k’ );
-palatul moale ( consoanele velare: g, k);
-laringele ( consoana laringal ă h).
De asemenea, în func ție de diverse situa ții, aceste consoane
mai pot fi:
-nazale – m, n;
-oclusive – b, p, m, d, t, n, g’, k’, g, k;
-fricative – v, f, z, s, ž, š.
Consoanele sunt sunete nesilabice , ele sunt dependente de
vocalǎ, ca în cuvintele:
han, ham, bar, par, dac, zac, jale, șale, garǎ, cară, ger, tel etc.
În limba român ă sunt 22 de consoane: m, n, r, l, b, p, v, f, c,
c[ cer ], d, t, ț, z, s, ș, j, g, g [ ger ], g[ ghem ], k, k[ chem ].
Hiatul
Vocalele
în hiat
Definiția
consoanelor

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 7

• Se scrie și se pronun ță b, nu v în numele lunilor: fe bruarie,
septembrie, octom brie ( nu fevruarie, septemvrie, octomvrie );
• Se scrie și se pronun ță s, nu z în cuvintele:
cherme să, premi să, sesiune ( nu chermez ă, premiză, seziune);
• Se scrie și se pronun ță s, nu ș în cuvintele: de schis, scenă,
stofă ( nu deșchis, șcenă, șchimbă, ștofă).

Consoanele duble.
Se scrie și se pronun ță nn în derivatele formate cu prefixul în:
înnoda, î nnopta, î nnoi.
În cuvintele de forma „a a ccelera”, „a a ccentua” primul „ c”
noteaz
ă sunetul „ k”, iar al doilea sunetul „ c”

• Se scrie cu un singur „ n” în: î neca, î nota, î nalt, deoarece nu
sunt cuvinte derivate;
• Se scrie și se pronun ță „rr” în cuvinte formate cu prefixul inter
când cuvântul de baz ă începe cu „ r”: inte rregn;
• Se scrie și se pronun ță „ss” în derivate cu prefixul trans :
transsiberian.

Atenție !
Atenție !

Fonetica
8 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
1.5. Accentul și intonația

Accentul pune în eviden ță pronunțarea mai intens ǎ a unei
silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-o propozi ție.
În limba român ă accentul nu are un loc fix. Silaba
accentuat ă este în contrast cu silabele neaccentuate.
Accentul st ă în mod frecvent pe una din ultimele dou ă
silabe ale cuvântului:
• pe ultima silab ă ( ca- féa, car- tóf, mo-sór, pa-zéa,
po-pór);
• pe penultima silab ă ( a-lú-nǎ, cá-să, ca-té-dră, fe-mé-ie,
pă-dú-re, ter-mo- mé-tru );
• pe antepenultima silab ă ( cá-me-ră, már-gi-ne, pá-pu-
rǎ, ré-pe-de).

Cuvintele accentuate pe silaba antepenultima sunt mai pu țin
frecvente, iar cele accentuate pe cea de-a patra silab ă, numărând
de la sfâr șit, sunt extrem de rare:
fér-fe-li-țǎ, gắr-gă-ri-ță, gó-go-ri-ță, dó-uǎ-spre-ze-ce.
Într-un cuvânt silabele se num ără de la dreapta spre stânga:
re – pe – de (trei silabe)
3 2 1

1.5.1 Dubletele accentuale literare

Uneori accentul poate avea și o funcție de diferen țiere a
cuvintelor alc ătuite din acelea și sunete ( prin modul de pronun țare
se deosebesc în țelesurile ):

á-ce-le (substantiv),
a-cé-le (pronume);
ve-sé-lă (adjectiv),
ve-se-lă (substantiv).
sau diferen țierea unor forme gramaticale:

cân-tă (timpul prezent),
cân-tă (perfectul simplu).

Până acum ne-am putut da seama cât de fluctuant este
accentul românesc mai ales în cazul neologismelor; urm ătoarele
exemple sunt semnificative:
anóst și ánost;
apéndice și apend íce;
calcár și cálcar;
cratér și cráter; Definiție
Atenție !

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 9 íntim și intím;
néutru și neútru;
profésor și profes ór.
Există situații (destul de rare) în care chiar și pentru cuvintele
din fondul vechi al limbii sunt admise dou ă accentu ări diferite:
hátman și hatm án;
míjloc și mijlóc.

Este aici un nou tip de variante literare libere.
Astfel de dublete fonetice a ccentuale nu trebuie confundate
cu acele perechi care constituie unit ăți lexicale distincte, întrucât s-
au diferen țiat din punctul de vedere al sensului. Și în asemenea
cazuri sunt admise tot dou ă accentu ări, dar de data aceasta exist ă
în plus ra țiuni de ordin semantic care ne oblig ă să accentu ăm o
dată comp ánie (termen militar) și altă dată
compan íe (“societate
economic ă” sau “tov ărășie”).

Tot dublete lexicale care au aceea și etimologie sunt și
perechile:
-diréctor (subst.) – “persoan ă care conduce”;
-direct ór (adj.) – “care indic ă direcția”;
-dómino (numele unui joc de societate);
-domin ó (mantie neagr ă cu glugă la un bal mascat);
-coréctor (persoan ă), subst. masc. cu pl. coréctori;
-corect ór (aparat), subst. neutru cu pl. corectoáre .
Forme duble de accentuare exist ă și la numele proprii
(geografice sau de persoane):
Búdapesta / Budap ésta;
Cópenhaga / Copenh ága;
Monáco / Monac ó;
Ștéfan / Ștefán.

1.5.2 Intona ția

Prin intonație se înțelege o modula ție a vocii (varia ție de ton
în timpul vorbirii). În limba român ǎ intonația nu are rol fonologic.
Intonația apare ca o marc ă a :
• vocativului ( Lunǎ tu, stăpân-a nop ții …– M. Eminescu);
• imperativului ( Zdrobiți orânduiala cea crud ǎ… – M.
Eminescu);
• intonația neutrǎ – caracterizeaz ă enunțurile neutre (ton
descendent);
• intonație interogativ ǎ – caracterizeaz ă enunțurile
interogative, având ton ascendent ( Ce profesie î ți vei alege?, Dup ă
toate astea nimeni nu știe unde este cartea ?);
• intonație exclamativ ǎ – cu lungirea ultimei vocale din
ultimul cuvânt al enun țului ( „ O, te admir, progenitur ă de origine

Dubletele
accentuale
Definiție

Fonetica
10 Proiectul pentru Înv ățământul Rural romană!” – M. Eminescu); tonul este u șor urcat în enun țuri înaintea
pauzelor mici:
“La-nceput, pe când fiin ță nu era, nici nefiin ță,
Pe când totul era lips ă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, de și tot era ascuns…”
(M. Eminescu, “Scrisoarea I”) iar un ton mai jos decât al enun țului în care sunt introduse
caracterizeaz ă segmentele incidente:
“De-oi muri – î și zice-n sine – al meu nume o s ă-l poarte
Secolii din gur ă-n gură… […]”
(M. Eminescu )

1.5.3 Alternan țele fonetice

Una dintre tr ăsăturile sistemului fonetic românesc în
compara ție cu celelalte limbi romanice o constituie alternan țele
fonetice.

Alternan țele fonetice sunt substituiri r egulate ale anumitor
sunete:
-în diferite forme ale aceluia și cuvânt:
țeavǎ / țevi;
carte / cărți;
verde / ver zi;
joc / joci / joacǎ / jucǎm.
-în radicalul cuvintelor din aceea și familie:
vânǎt / învineți;
vitea z / vite jie;
pas / pășișor.
Ele apar în cursul flexiuni i cuvintelor ( declinare sau
conjugare) și în derivare.

Alternan țele pot fi:

• vocalice
-alterneaz ă vocalele: a
Æ ă : țarǎ / țǎri;
ă Æ e : văr / veri;
a Æ e : vară / veri.
-alterneaz ă vocale cu diftongi:
ea Æ e : searǎ / seri;
oa Æ o : coalǎ / coli.

• consonantice
-alterneaz ă consoane: d Æ z : bra d / bra zi, stra dă / străzi,
cred / cre zi;
t Æ ț : frate / frați, băiat / băieți;
sÆ ș : frumo s / frumoși; Definiție
Clasificarea
alternanțelor
fonetice

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 11
t Æ č : castrave te / castrave cior;
g Æ gi: fag / fagi
-alterneaz ă grupuri de consoane:
sc Æ ș : cuno sc / cunoști;
st Æ ș : pove ste / povești.

Fonetica
12 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 1

I) Alege ți prin subliniere forma corect ă :
1. Sunetele a, ă, î sunt totdeauna:

a) vocale b) semivocale c) vocale și semivocale

2. Sunetele e, i, o, u pot fi:

a) vocale b) semivocale c) vocale și semivocale

3. Grupul de sunete o, u din cuvântul stilou reprezint ă:

a) hiat b) diftong c) triftong
4. Sunetele e, i din cuvântul creion reprezint ă:

a) triftong b) hiat c) diftong
II) Identifica ți vocalele și semivocalele din cuvintele : carte, birou, penar, gum ă, școală,
liceu, ora ș, gutuie, ecou, p ădure, releu.

Model
: carte Æ “a” = vocal ă , „e” = semivocal ă;
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …..
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …..
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …..
……………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….
……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….
……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 13 ………………………………………………………………………………………………..
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….
……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….

III) Dați exemple de cuvinte care s ă conțină triftongi.
Revede ți pentru o rezolvare corect ă pagina 5 !
Model: inimioar ă Æ triftongul este „ioa”, i-ni-m ioa-ră;

……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ……
………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….
……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….

IV) Da ți exemple de cuvinte care s ă conțină diftongi.

Model: moar ă Æ diftongul este „oa”, m oa-ră;
……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….
……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………….
….
……………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. ….
………………………………………………………………………………………………..
! Verificați-vă, consultând r ăspunsurile de la pagina 42.

Fonetica
14 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 2

1. Înlocui ți punctele cu diftongii corespunz ători:

Model de rezolvare : m___ ra Æ moa ra

d ____ mna ; gutu____ ;

m ____re; ____rna;

p ____me; s____re;

2. Înlocui ți punctele cu triftongii corespunz ători. Aten ție la silab ă ! :

Model de rezolvare : lăcrăm__ră Æ lăcrămioa ră

m ___ ră ; cre __ ne ; ved ___ ;

ven ___ ; le____ca.

3. Rescrie ți din cuvintele date, di ftongii sau triftongii dup ă modelul dat. Nota ți
apoi vocala din fiecare grup de sunete ( litere ):

Cuvânt dat Diftongi/
triftongi vocala
soare oa a
băi
buhai
ploaie
cimpoi
coastă
înapoiam
veneau
aripioară

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 15 4. Noteaz ă cu “X” caseta corespunz ătoare a fiec ărui cuvânt care con ține un
hiat:

fiica poleiasc ă nea

ființa poet zoologie

poiană noian podea

5. Alc ătuiți câte dou ă cuvinte cu fiecare dintre diftongii și triftongii da ți:

ia ……………………………………………………………….
…………………………………. ……… …………… …………….
ea ……………………………………………………………….. ……………………………………………………….. …………..
oa ……………………………………………………………….. ……………………………………………………….. …………..
iai .……………………………………………………………….. ……………………………………………………….. …………..
ioa ……………………………………………………………….. ……………………………………………………….. ……………
oai ……………………………………………………………….. ………… ……………. ……………….. ………….. ………….. …………

! Verificați-vă, consultând r ăspunsurile de la pagina 42.

1.6. Ortografia, ortoepia și semnele de punctua ție

Ortografia – înseamn ă „scriere corect ă” (provine din cuvintele
grecești orthos- „drept”, „corect” și graph – „ a scrie”). Ea cuprinde
ansamblul regulilor de scriere corect ǎ.
Forma de exprimare (vorbire uman ă) reprodus ă prn ortografie
se nume ște limbă literară. Limba literar ă este varianta îngrijit ă,
cultivată a unei limbi na ționale.
Ortografia limbi i române se bazeaz ă pe principiul fonetic,
adică scriem a șa cum pronun țăm, sau notarea grafic ă corespunde
realizării fonemelor în rostirea literar ă contemporan ă. În stabilirea
normelor au fost luate în considera ție și alte principii: Definiție

Principii
ortografice

Fonetica
16 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
• principiul fonetic (tradițional-istoric).
Cuvintele se scriu a șa cum se pronun ță: ecou, epic, epopee,
ierarhie, împ ăturit.
Se aplică și la scrierea neologismelor p ătrunse mai demult în
românește sau se bucur ă de o circula ție mai larg ă; se scriu a șa cum
se pronun ța la noi ( angro, aisberg, lider, miti ng, vizavi, meci, fotbal,
gol, ofsaid , etc.)

• principiul silabic .
Unele litere ( c, g, k) în contexte silabice diferite noteaz ă
foneme diferite:
k (cap, clar, kaizer );
g (galben, glob );
č (cireș, ceațǎ );
ğ (chetǎ, chimir );
ģ (ghearǎ, ghioc ).

• principiul morfologic.
Regulile ortogr afice reliefeaz ă anumite tr ǎsǎturi ale structurii
morfematice a cuvintelor (radical, sufix, desinen țǎ) și ale modific ării
lor în cursul flexiunii.

Exemple: Scriem cu ea și nu cu ia după ch, gh atunci când
există forme alternante cu e:
cheamă / chem, înch eagă / înch eg;
gheară / gheruță, gheată / ghete/, gh eață / ghețuri.
Principiul fonetic este în mod fe ricit împletit cu cel morfologic:
aceeași – fem. sing. și aceiași – masc. pl.;
aceea – fem. sg. și aceia – masc. pl.
Se scriu cu ă: birjă, ușă, mătușă, îngroa șă sau
creez/creeaz ă/creăm.
Scrierea cuvintelor compuse se face astfel: floarea-soarelui,
buna-credint ă, bunăstare, bun ăvoință, miazănoapte, untdelemn .

• principiul sintactic .
Se impune delimitarea cuvintelor dup ă sensul lor lexical și
după valorile lor gramaticale:
-vorbește-mi, rugându -vă;
„Vorbește-mi despre tine!” ;
-odată („cândva”) – adverb;
„A fost odat ă ca niciodat ă…”;
-o dată („o singura dat ă”) – numeral;
„A repetat o dat ă și a reușit la examen.”;
-altădată („odinioar ă”) – adverb;
„Altădată era mai bine…”;
-altă dată („în alt moment”) – substantiv + adjectiv nehot ărât;
„Ne vedem alt ă dată, pentru c ă acum e târziu.”;

-deloc
(„nicidecum”) – adverb; Principiile:
fonetic,
silabic,
morfologic

Principiile: sintactic,
etimologic
simbolic

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 17 „Filmul nu mi-a pl ăcut deloc.”;
-de loc („originar”) – substantiv + prepozi ție;
„Andrei este de loc din Suceava.”.

• principiul etimologic.
Conform acestui principiu unele cuvinte sunt scrise în
conformitate cu:
-tradiția literarǎ: obște;
-forma originar ǎ din limba de împrumut: kaki, kaliu;
-se păstrează grafia numelor unor personalit ăți așa cum au
semnat acestea: Kogălniceanu, Alecsandri, Tonitza ;
-se păstrează numele proprii str ăine (dacǎ sunt scrise cu litere
latine): Baudelaire, Bordeaux, Munchen , Shakespeare, Goethe
(scrise și pronunțate ca în limba de origine);
-s-a revenit la scrierea cu u în loc de î:
sunt / s untem în loc de s înt / s întem;
-scriem cu x în cuvintele fi x, comple x, ortodo x, și scriem cu cș
la plural: fi cși, ortodo cși, comple cși;
-scriem cu cs în cuvintele: mi csandră, îmbâ csi, catadi csi,
rucsac.

• principiul simbolic .
Un cuvânt poate fi scris diferit (cu ini țialǎ mare sau nu) în
funcție de împrejurare:
-decembrie / Decembrie:
„M-am n ăscut la 1 decembrie ” ;
„1 Decembrie este sărbătoare națională”;
-Poartă / poartă:
„Boierii români se închinau Porții otomane.” ;
„Vântul deschisese poarta .”;

-Semilună / semilună:
„Armatele Semilunei aveau toate steagurile însemnate cu o
semilună.”;
-Capitală / capitală:
„În Capitală au loc repara ții capitale ale sistemelor de ap ă și
gaze.”.
-Radio / radio:
“Lucreaz ă la Radio .” (institu ția);
“Repară un radio .” (aparat de radio);
Alte exemple
: Revoluție / revoluție,
răsărit / Răsărit, apus / Apus, unire / Unire.

• principiul tradi țional – istoric
În multe cazuri, norma ortografic ă nu mai corespunde celei
ortoepice sau chiar o contrazice pe aceasta din urm ă. Astfel, multe

Fonetica
18 Proiectul pentru Înv ățământul Rural cuvinte și forme gramaticale cum ar fi: oaie, oaste, oare, oase,
oameni, etc. sunt scrise cu o numai în virtutea tradi ției și datorită
originii lor latine, îns ă ele sunt pronun țate, în realitate, cu un u
semivocalic ( uaie, uaste, uare, uase, uameni ).

De asemenea, scriem eu sau el și rostim, în realitate, ieu și
iel (cu un i semivocalic la ini țială). Pluralele ei și ele se supun
aceleiași norme de pronun țare ca și unele forme gramaticale ale
verbului a fi: iești, ieste, ie, ieram, ierai, iera, ierau . Rostirile eu, el,
este, eram sunt cu totul nefire ști.
Cât prive ște pronumele de genul feminin ea, acesta se scrie
întotdeauna cu e, dar se roste ște la nominativ și la acuzativ cu ia.
Despre o influen ță a grafiei asupra pronun țării se mai poate
vorbi și în alte cazuri în care articolul hot ărât –l se rostește făr
ă a fi
și necesar în vorbirea curent ă. Putem s ă rostim în mod normal:
omu, copilu, elevu , etc., nu omul, copilul, elevul , care constituie
pronunțări pedante.
Scrierea cu x a unui num ăr apreciabil de neologisme se leag ă
de aplicarea acestui important principiu, care ne recomand ă, printre
altele, să scriem în acela și fel, dou ă grupuri consonantice cum sunt
cs și gz, prin urmare:
excepție, expediție, etc., exact, e xamina .
O precizare care se impune în leg ătură cu scrierea lui x este
că această literă nu redă decât grupurile consonantice amintite,
adică pe cs și gz, dar nu și pe cș. Prin urmare, pluralul unor
substantive și adjective masculine care se termin ă în cs: fix,
complex, ortodox , etc., trebuie scris și pronun
țat cu cș: ficși,
complecși, ortodoc și, nu cu x.
Pe de alt ă parte, nu trebuie pierdut din vedere c ă există unele
cuvinte în care grupul consonantic cs nu poate fi redat prin x,
întrucât acestea apar țin fondului vechi al limbii:
micsandr ă, ticsi, îmbâcsi.

1.6.1 Principalele reguli de ortografie și ortoepie

• După j, ș, în rădăcina cuvintelor se pronun ță și se scrie numai
cu a (nu ea): dojană, deja, șagă, șase, jale.
Se pronun ță și se scrie ea după consoanele j, ș din sufixele
–ea (frumușea) ,-eală (greșeală), cluj ean, ieșean, obloj eală.
• Substantivele și adjectivele feminine se scriu cu:
-ă la nominativ, acuzativ, vocativ: plaj ă, coajă, cămașă, ojă,
avalanșă, gureșă, păpușă;
-e/i la genitiv și plural: plaj e, gureșe, cămăși;
• Se scriu cu ee neologismele: al ee, creez, licee, orhid ee;
• Se scriu cu ie neologismele: ierarhie, pro iect, atribu ie;
• Se scrie cu b în cuvintele: a bces, o bcină, subtil;
• Se scriu f ără h cuvintele: arap, alandala, angara, și se scriu
cu h cuvintele : heleșteu, huța;

Reguli de
ortografie și
ortoepie

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 19 • Înainte de b și p se scrie cu m: ambulanță, amplasa, dar
regula nu se aplic ă neologismelor compuse: ava npost,
avanpremieră
• La început de cuvânt se scrie întotdeauna cu oa(nu ua):
oameni (nu uameni), oaste, oare;
• Prefixul des- se scrie:
dez- înainte de m, n, l : dezlega, deznoda
des- înaintea consoanei sonore z: deszăpezi, deszavorî;
• Se scriu cu uu cuvintele: ambig uu, asid uu, rezid uu, contin uu
• Se scrie cu cks cuvântul sti cksuri și cu cz substantivul
eczemă

„Sistemul de scriere reproduce vorbirea uman ă în
conformitate cu anumite reguli de func ționare a acesteia stabilite în
mod explicit prin gramatici și dicționare.”(Th. Hristea).

a) Ortografia se înva ță în școală odată cu însu șirea
deprinderii de a scrie și devine un automatism propriu oric ărui om
instruit;
b) Ortografia este explicat ă în lucr ări speciale numite
îndreptare ortografice ;
c) Ca sistem grafic ex plicit, ortografia const ă dintr-un
inventar de semne (litere) și de reguli de coresponden ță și de
combinare a acestora;
d) Orice limb ă scrisă are ortografie.
e) Cu ajutorul or tografiei se fixeaz ă, în primul rând, regulile
de pronun țare corect ă, adic ă regulile ortoepice
(ortoepia >grec.orthos și eipein >„a pronun ța” ).

1.6.2 Semnele ortografice

Ortografia se bazeaz ă, în afarǎ de litere, și pe anumite semne
auxiliare, numite semne ortografice . Aceste semne sunt: pauza
albǎ, cratima, punctul, apostrof ul, bara, linia de pauz ǎ.

• Pauza alb ǎ (graficǎ) este un mijloc de a delimita cuvintele
după sensul lor lexical și după valorile lor gramaticale:
„A fost odată ca niciodat ă” / „Mai spune o datǎ”.

• Cratima [ – ] este folosit ǎ în:

-scrierea cuvintelor disjuncte :
te-am, mi-a dat, într-o , te-am, i-am, s-a dus, a luat-o, dându-le-o,
de-a lungul, haina-i, împotriv ă-i, facă-i, rabde-o, de a-i spune,
pentru a-i ar ăta, n-are, parc-aud, mul ți-s, etc.;
Utilizarea
cratimei Atenție !

Precizări:

Fonetica
20 Proiectul pentru Înv ățământul Rural -a unor cuvinte compuse: floarea-soarelui , câine-lup,
redactor- șef, nord-est, rea-voin ță, bună-credință, prim-ministru,
dublu-decalitru, triplu-salt, gur ă-cască, nu-mă-uita, pap ă-lapte,
trei-frați-pătați, albastru-azuriu, anglo-francez, nou-n ăscut,
sud-african, Bistri ța-Năsăud, Cara ș-Severin, Cluj-Napoca,
Iezer-Păpușa, Popești-Leordeni, Ana-Maria, Micu-Clain,
Rădulescu-Motru, Ali-Baba, Aleodor-Împ ărat, Baba-Cloan ța,
Mircea-Vod ă, Rilă-Iepurilă, Zâna-Zânelor, Harap-Alb,
Sfarmă-Piatră, Strâmb ă-Lemne, Statu-Palm ă-Barba-Cot ;

-în abrevieri: d-ta, d-na, D-sa ;
-la despărțirea în silabe: a-le-e, u-ri-a ș, pom-pi-er, al-co-ol, po-lu-
a-re, du-et, a-fec-tu-os, con-ti-nu-u, lu-n ă, ic-ni, tic-sit, în-ger, sculp-
tor, punc- ți-e, somp-tu-os, arc-tic, vâr-st ă, Co-dlea, A-fri-ca;

-în scrierea unor deriv ate cu prefixe: ex-director, ultra-progresist,
super-market și sufixe: voltaire-ian, shakespeare- ian, rousseau-ism ;

-în legarea desinen ței sau a articolului hot ărât postpus de un
cuvânt cu aspect neobi șnuit ca rostire ori ca scriere: show-uri,
O.N.U.-ul, pH-ul .

• Punctul [ . ] ca semn ortografic se întrebuin țează numai în
abrevieri: vol., pag. , etc., dr., nr., prof., dl. ;
Nu se pune punct: 1. când abrevierea este format ă din inițiala unui cuvânt și
finala lui vocalic ă: cca Æcirca, d-ta
Æ dumneata;
2. după anumite abrevieri oficiale și simboluri din domeniul
tehnico-științific: C Æ carbon, Cl Æ clor, cm Æ centimetru, E Æ est,
N=nord).
Substantivele compuse din ini țiale se pot scrie cu sau f ără
punct dup ă fiecare abreviere literal ă ( CEC , ONU, S.N.C.F.R. ).
Separarea literelor prin puncte este gre șită atunci când este vorba
de compuse în alc ătuirea c ărora intr ă fragmente de cuvinte
(ADAS =Administra ția Asigur ărilor de Stat) .

• Apostroful [ ’ ] marcheaz ă:

-pierderi de sunete din corpul unui cuvânt:
„Las’ cǎ v-am găsit ac de cojoc”, „ ’mneța!.”, „scoal’”, „dom’ le”;

-căderea cifrelor, în spec ial cele care indic ǎ anul: „Revolu ția din ’48”;

• Bara [ / ] este folosit ǎ în abrevieri:
„Mașina mergea cu 70 km /h”;

• Linia de pauz ǎ [ – ] se folose ște la scrierea unor cuvinte
compuse formate din termeni în care cel pu țin unul este termen
compus: „Alizeele din emisfera boreal ǎ au direc ția constant ǎ
nord-est – sud-vest .”

Semnele de
ortografie
sunt:
[ ] [ – ] [ . ]

[ ‘ ] [ / ] [–]

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 21

1.6.3 Semnele de punctua ție

Semnele de punctua ție sunt: virgula, punctul și virgula, dou ă
puncte, ghilimelele, linia de pauz ă, semnul întreb ării, semnul
exclamării, punctele de suspensie.

• Virgula [ , ] este folosit ă atât în interiorul propozi ției cât și în
interiorul frazei. În propozi ție se pune:

-între dou ă sau mai multe p ărți de propozi ție de acela și fel, între
(două substantive sau între dou ă atribute sau între dou ă
complemente):
„Merele , perele și cireșele sunt fructele mele preferate.”;

-între părțile de propozi ție coordonate prin jonc țiune copulativ ă
sau disjunctiv ă:
„Era nu numai interesat , dar și obligat s ă vină.”;

-desparte adverbele de nega ție sau de afirma ție când sunt
echivalente cu o propozi ție:

„Da, ai dreptate”, „Nu , n-am auzit.”;

-izolează
de restul propozi ției cuvintele în vocativ:
„Elena , du-te la școală!”;

-izolează cuvintele incidente de restul propozi ției:
„Ar fi vrut , desigur, s ă plece.”;

-desparte o interjec ție de restul propozi ției:
„Hei, vin-o aici!”;
În frază desparte mai multe propozi ții de acela și fel sau
diferite subordonate de regentele lor:
„A venit ca s ă vadă, să evalueze și să propună soluții.”;

• Punctul și virgula [ ; ] marcheaz ă o pauză mai mare decât
cea redat ă de virgul ă, indicând o semiizolare a elementelor pe care
le desparte:
„Se simțea în aer cum se apropia furtuna ; pădurea aștepta
înfricoșată; cerul se n ăpustea asupra ei cu fulgere și tunete. ”
(Calistrat Hoga ș)

• Două
puncte [ : ] semn de punctua ție prin care se anun ță o
enumerare sau vorbirea indirect ă sau o not ă explicativ ă:
Rolul
virgulei

Fonetica
22 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
„În coș avea de toate : mere, pere, nuci și struguri.” ;
„Mi-a spus foarte conving ător: Eu am mai fost pe aici!”.

• Ghilimelele [ „ ”, << >> ] se mai numesc și semnele cit ării și
au rolul de a încadra reproducerea unui text sau titlul unei opere
literare sau științifice:

„Am recitit cu pl ăcere „La Medeleni ”.”

• Linia de pauz ă [ – ] este semnul care preia rolul virgulei,
delimitând cuvintele și construc țiile incidente:

„El nu este – explica Ilie Moromete -fratele meu[…]”.
( M a r i n P r e d a )
• Semnul întreb ării [ ? ] este semnul folosit în scriere pentru a
marca intona ția unei propozi ții sau a unei fraze interogative, directe:

„- Mă, ce e cu tine ? De ce tremuri ? ”
(Marin Preda, „Morome ții”).

• Semnul exclam ării [ ! ] marcheaz ă în scris intona ția unei
propoziț
ii sau a unei fraze exclamativ e sau imperative (care exprim ă
o chemare, o strigare, o mirare, o porunc ă, un îndemn, un salut):

„Radule ! Radule ! Unde te-ai ascuns?”;
„Hai ! Bine a-ți venit !”.

Astfel, semnul exclam ării este folosit în intona ția unor fraze
care exprim ă stări suflete ști sau dup ă un cuvânt sau grupuri de
cuvinte care imit ă zgomote din natur ă:

„Cum răsare soarele, coco șul cântă: cucurigu ! ”.

Există situații când starea exprimat ă este din ce în ce mai
intensă sau strigarea din ce în ce mai tare și atunci se folosesc „ !!”
sau chiar „ !!!”:

„Ionel ! Ionel !! Ionel !!! Du-te dincolo, mam ă, spargi urechile
dumnealui !”
(Ion Luca Caragiale – „Vizit ă”)
În alte situa ții unele întreb ări pot exprima și mirarea celui care
întreabă și acest lucru se exprim ă prin „ ?!”
:

„Cum de-ai îndr ăznit, jivin ă ?!”
(Emil Gârleanu – „Ibrahim”) Semnele de
punctua ție
sunt:

[ , ] [ ; ] [ : ]

[“ ”] [<< >>]

[ – ] [ ? ] [ ! ]

[ – ]

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 23
• Linia de dialog [ – ] indică începutul vorbirii fiec ărei
persoane care ia parte la o convorbire. Se scrie întotdeauna la cap ătul rândului:

„ – Mamițico, nu ți-am spus c ă nu se zice marinel?
– Da’ cum?
– Marinal…”
(Ion Luca Caragiale, „D-l Goe”)

Fonetica
24 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 3

1. Explica ți semnele de punctua ție și de ortografie din textul urm ător:
,, Apropiindu-se de Alexandru-vod ă , se închinar ă până la pământ , fără a-i săruta
poala , dup ă obicei.
– Bine-ați venit ,boieri ! Zise ac esta, silindu-se a zâmbi.
– Să fii Măria–ta sănătos, răspunseră boierii.
– Am auzit ,urm ă Alexandru, de bântuirile țării și am venit s-o mântui ; știu că țara
m-așteaptă cu bucurie. ”

(Costache Negruzzi – „Alexandru L ăpușneanul ”)

Model
: Prima virgul ă izolează o construc ție circumstan țială temporar ă “apropiindu-
se de Alexandru-Vod ă” de verbul regent.
!Revedeți pentru rezolvarea corect ă capitolul „Ortografia, ortoepia și semnele de
punctuație” și verificați-vă răspunsurile consultând pagina 43.
Răspunsul se va încadra în spa țiul delimitat de chenar.

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 25

Fonetica
26 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 4

1. Rescrie ți textele de mai jos, aplicând semnele de ortografie și de punctua ție
necesare:
a) Ce faci domle
Te privesc te ascult și atât

b) Hai cu mine copile
c) Ce binear fi dac ă aș putea

2. Înlocui ți semnele de punctua ție din enun țurile de mai jos cu altele pe care le
considera ți mai potrivite:

Se-aude urarea – „Vin colind ătorii”
Îi așteptăm, copii, spune tata.

3. Construi ți enunțuri în care cratima, punctul și linia de pauz ă să fie – pe rând –
semne de ortografie și semne de punctua ție:
(Revede ți subcapitolele “Semne de ortografie ”, respectiv “Semne de punctua ție”)
Răspunsul se va încadra în spa țiul delimitat de chenar.
a) …………………………………………………………………………
……………………………………………………………………
b) ………………………………………………………………………

c) ………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 27

! Verificați-vă, consultând r ăspunsurile de la pagina 43.

1.6.4 Scrierea cu litere majuscule

I) Se scriu cu ini țială majuscul ă:

1. primul cuvânt al oric ărui text și primul cuvânt care
urmează după un semn de punctua ție care marcheaz ă sfârșitul unei
comunicări (punct, semnul întreb ării, semnul exclam ării, puncte de
suspensie sau dou ă puncte, dup ă care începe vorbirea direct ă
marcată prin ghilimele sau prin linie de dialog):

Fonetica
28 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
“Vin imediat. Te rog s ă mă aștepți.
Strig: “Bubico! Bubico! Unde e b ăiatul?” Alerg… Mi-l aducea
dobitoaca pe bra țe…” ;
(I. L. Caragiale – “Bubico”)
2. numele de persoane (prenume și nume de familie),
pseudonimele și poreclele:
Mihai Eminescu, Ion Barbu, Ion Torc ălău, etc.;
3. numele proprii mitologice și religioase, numele (simple sau
compuse) ale personajelor din povestiri sau basme:
Allah, Budha, Dumnezeu, Zeus, P ăcală, Făt-Frumos,
Baba-Cloan ța, Strâmb ă-Lemne, etc.;
4. numele proprii date animalelor:
Azor, Ursei, Lupu, Du țulache (câini), Puiu, Zefir, Breazu
(cai), Rilă (iepure), etc.;
5. numele a ștrilor și ale constela țiilor:
Venus, Ursa-Mare, Steaua Polar ă, Terra , Uranus,
Soare, Pluto , etc.;
6. denumirile organelor și organiza țiilor de stat și politice
naționale și internaționale, ale întreprinderilor și instituțiilor de tot
felul (cu excep ția cuvintelor ajut ătoare):
Guvernul României;
Organiza ț
ia Națiunilor Unite;
Ministerul Înv ățământului;
Editura Didactic ă și Pedegogic ă;
Facultatea de Litere;
Institutul de Lingvistic ă, etc.;
7. denumirile evenimentelor cu excep ția cuvintelor ajut ătoare
neașezate pe primul loc:
Renașterea;
Al X-lea Congres Interna țional al Lingvi știlor;
Unirea Principatelor;
Lupta de la Podul Înalt, etc.;
8. numele geografice și teritorial administrative (cu excep ția
cuvintelor de leg ătură):
Țara Oașului, America de Nord, Pite ști, Timișul de Sus , etc.;
9. numele punctelor cardinale care constituie al doilea
termen al unui toponim compus:
Ploiești-Sud, Bucure ști-Est, Suceava-Vest, Buz ău-Nord ,
etc. sau sunt folosite ca toponime:
“Tu te lauzi c ă Apusul înainte ți s-a pus?… / Ce-i mâna pe
ei în lupt ă, ce-au voit acel Apus?” ;
(M. Eminescu – “Scrisoarea a III-a”)
Situații în
care
cuvintele se
scriu cu
inițială
majuscul ă

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 29
10. primul cuvânt din titlurile publica țiilor periodice, ale
operelor literare, științifice, artistice, precum și primul cuvânt din
denumirile documentelor de importan ță națională și internațională:
Tineretul liber;
România literar ă;
Amintiri din copil ărie (de Ion Creang ă );
Istoria literaturii române de la origini pân ă în prezent (de G.
Călinescu);
Carul cu boi ( de N. Grigorescu);
Regulamentul organic , etc.;
11. denumirile s ărbătorilor (cu excep ția cuvintelor
ajutătoare):
Crăciun, Pa ște, 1 Decembrie, Anul Nou, 24 Ianuarie ,
etc.;
12. numele m ărcilor de produse industriale:
Sony, Panasonic, Colgate, Fuji , etc.;
13. numele proprii ale raselor, speciilor, variet ăților de
animale sau de plante; când numele este alc ătuit din mai mul ți
termeni, majuscula este obligatorie numai la primul dintre ace știa:
Bazna, York, Marele alb (rase de porci),
Napoleon (mere, pere, struguri, cire șe),
Aurora, Record ( floarea-soarelui), etc.;
14. unele simboluri și abrevieri pentru cuvinte comune ca:
-simbolurile element elor chimice: C = carbon,
Cl = clor,
Ag = argint, etc.;
-simbolurile punctelor cardinale: N = nord, , V = vest,
S-E = sud-est, etc;
-simbolurile unor unit ăți de măsură: CP sau HP ( =cal-putere),
MW (=megawatt), GB (=gigabyte);
-abrevierile unor cuvinte s au ale unor expresii din limbi
străine: Co. sau Comp . (=lat. compania, engl. company ),
N.B (=lat. nota bene ),
O.K. (=engl. all correct , “în regul ă”), etc.

II) Se scriu cu ini țială mică:

1. cuvântul care urmeaz ă după un semn de punctua ție care
nu este plasat la sfâr șitul unei comunic ări (semnul întreb ării, semnul
exclamării, două puncte, puncte de suspensie):

“Și… zic: haide s ă văz… o fi plecat Pricupescu? dac ă o fi
plecat, bine; dac ă nu, merg cu el pân ă-n târg… Azi o s ă fie o
căldură… mai teribil ă ca ieri… “ ;
(I. L. Caragiale – “Dasc ăl prost”)

Fonetica
30 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 2. cuvintele de declara ție care urmeaz ă după o comunicare
reprodus ă (vorbire direct ă):

“ – Te pomene ști că se găsește! zice omul meu.”
(I. L. Caragiale – “Cadou”) 3. numele unor pers onaje literare folosite pentru denumirea
de tipuri omene ști corespunz ătoare:

donjuan, harpagon, hercule , etc.;
4. numele unor personaje mitice , când sunt folosite ca nume
comune: iele, nimfe, rusalce, etc.;
5. numele unor obiecte denumite dup ă orașul sau țara de
origine:
havan ă ( țigară de foi fabricat ă din tutun adus din Cuba),
oland ă ( țesătură de în de bun ă calitate, folosit ă la
confecționarea lenjeriei), etc.;
6. numele unor obiecte, unit ăți de măsură care au fost
denumite cu numele inventatorului:
ford (limuzină), ohm, amper (unități de măsură), etc.;
7. denumirile func țiilor de stat, politice și militare:
deputat, general, ministru, pre
ședinte, rege, senator, prim-
ministru, șah, voievod, vod ă, etc.;
8. denumirile epocilor istorice și geologice care n-au
semnifica ția unor evenimente:
paleolitic, feudalism, capitalism , etc.;
9. numele de popoare: albanez, bulgar, italian, roman , etc.;
10. numele punctelor cardinale:
nord, sud, est, vest, miaz ăzi, miază-noapte, r ăsărit,
apus, orient, occident, etc.;
11. numele lunilor și zilelor s ăptămânii:
martie, aprilie, joi, vineri , etc.;
12. numele obiectelor de înv ățământ:
istorie, geografie, geol ogie, limba român ă, etc.;
13. numele raselor, speciilor, variet ăților de animale sau de
plante exprimate prin adjective sau prin substantive comune:
crețesc, ionatan (mere), buldog, cani ș (câine), astrahan,
merinos, țigaie (oi), etc.;

Situații în
care
cuvintele se
scriu cu
inițială mică

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 31 14. pronumele de polite țe:
dumneata, dumnealui, dumneavoastr ă, etc.;
15. termenii generici urma ți de un substantiv simplu sau
compus, în form ă de nominativ – acuzativ, neinclu și în denumirea
oficială a unui stat și care nu fac parte din numele geografice și
teritorial-administrative, fiind atribui ți unei realit ăți corespunz ătoare
sensului lor:
strada Spiru Haret, râul Arge ș, pasul Oituz, fluvial Volga,
județul Teleorman, comuna Lere ști, parcul Her ăstrău, etc.

III) Situații facultative:

1. de obicei, cuvântul de început al unui vers se scrie cu
inițială majuscul ă. Este permis ă scrierea și cu literă mică, dar trebuie
respectate acela și reguli de scriere cu litere majuscule ca și în
proză:

“O armură-n care s ă ne-ascundem,
tu în dreptul unui ochi, eu în dreptul unui ochi,
tu în inima mea, inima mea de fier.”
(Nichita St ănescu – “O armur ă”)
2. pentru a sugera anumite sentimente, atitudini ( și în special
politețea), orice cuvânt poate fi pus în eviden ță prin scrierea în
context cu ini țială majuscul ă:
Domnule Director, Subsemnatul […] V ă rog să binevoiți a-mi
da acordul Dumneavoastr ă […] ;

“Nenea Acul, țața Ața
Își pierduser ă diminea ța
pe un cot De postav sau șeviot.”
(Tudor Arghezi – “Acul și Ața”)

Fonetica
32 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 5

Motivați scrierea cu majuscul ă în fiecare caz întâlnit:

a) „- Hai, Ilinco, nu te mai uita, a șterne o trean ță de pătură pe prisp ă, că mi-a
rupt mâinile, se r ăsti Moromete, l ăsându-l jos pe b ăiat.”
(Marin Preda, „Morome ții”)

b) „Cu Patrocle lâng ă dânsa, n-avea de ce se teme. ”
(Mihail Sadoveanu, „Dumbrava minunat ă”)

c) Copiii s-au preg ătit din timp pentru Cr ăciun. Au înv ățat colinde tradi ționale.
Ei vestesc na șterea lui Isus Hristos.
d) Am citit cartea „România pitoreasc ă” de Alexandru Vlahu ță.
e) „Cele nou ă planete ale Sistemului nostr u solar sunt: Mercur, Venus,
Pământ (Terra), Marte, Jupi ter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto.”
(Manual de geografie, 1992)
Răspunsul se va încadra în spa țiul delimitat de chenar.

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 33

! Verificați-vă, consultând r ăspunsurile de la pagina 43.

Fonetica
34 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
1.7. Silaba – Desp ărțirea în silabe

Silaba este o grupare de sunete în care exist ă o vocal ă și
care se pronun ță în acela și moment, cu o singur ă deschiz ătură a
gurii.
Cuvintele se clasific ă în:
• monosilabice ( ac, port, dac);
• plurisilabice ( a-cum , mun-că, li-te-ră, u-ni-ver-si-ta-te ).
Silaba poate fi format ă:
• dintr-un singur sunet (vocal ă!): a-ca-să, a-proa-pe;
• mai multe sunete al ăturate: ba-ie ;
• două cuvinte rostite împreun ă: mi-ai dat;
• sfârșitul unui cuvânt împreun ă cu începutul altuia:
mi-aduc aminte .

Cuvintele se despart în silabe prin cratim ǎ fie la sfâr șitul
rândului, când spa țiul nu permite scrierea lor întreag ǎ, fie în anumite
scopuri expresive:
“Eu sunt Bi-bi-cul, ne-ne Ian-cu-le!” (I.L.Caragiale).
Despărțirea în silabe se face ț
inându-se seama de
următoarele reguli:

1.7.1 Reguli bazate pe pronun ție

1. vocalele în hiat (succesiune a dou ǎ vocale propriu-zise)
fac parte din silabe diferite:
a-er, po-et, fi-in-țǎ, a-ici, a-or-tǎ, a-u-zi, bo-r e-al, be-hǎ-it,
a-le-e, du-et, hâ-r â-it ;

2. diftongii și triftongii r ămân în interiorul aceleia și silabe:
cre-d eam, le- oai-cǎ, spai-mǎ, ploa-ie, tǎ-iat, du- ios, ro- uǎ, gǎ-oa-
ce, no- uǎ, vo-iau ;

3. o semivocal ǎ între dou ǎ vocale formeaz ă silabǎ cu
vocala urm ătoare:
oa-ie, po- ia-nǎ, plo- uǎ;

4. o consoan ǎ intre dou ǎ vocale formeaz ă silabǎ cu vocala
următoare:
vi-lǎ, su-nǎ, a-pǎ, a-bil, re- ce, ve- cin, po- diș, a-fiș, le-ge,
lu-nǎ, soa- re, ca- sǎ, ra-zǎ;

5. douǎ consoane intervocalice se repartizeaz ă astfel:
prima trece la silaba precedent ǎ, iar a doua la silaba urm ătoare:
ar-mǎ, braz-dǎ, mul- te, în-ger, un-gher, mu n-te, ca p-să, Definiție

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 35 as-cet, as-tăzi;

6. dacǎ în grupul consonantic prima consoan ă este una
dintre: b, c, d, f, g, h, p, t, v , iar a doua consoan ă este l sau r,
atunci desp ărțirea se face înaintea întregului grup consonantic:
li-brar, a- cru, a-tlet, do- vleac, co-dru, a- fla, a- gro-nom, cu-
pru, co- vrig);

7. dacǎ trei sau mai multe consoane intervocalice con țin r
sau l se respect ǎ regula precedent ǎ : com-plot, mo n-stru;

8. dacǎ grupul de trei sau mai multe consoane nu con ține
litera r sau l prima consoan ǎ face silab ǎ cu prima vocal ǎ iar cealalt ă
cu vocala urm ătoare;

9. dacă în cuvânt se afl ǎ grupurile lpt, mpt, ncș, nct, ncț,
ncv, rct, rtf, stm, primele dou ǎ consoane fac silab ǎ cu prima
vocalǎ, iar a treia consoan ǎ face silab ǎ cu vocala urm ătoare:
sculp-tu-ră, func-ți-e, so mp-tu-os, pu nc-taj, a rc-tic, je rt-fă,
ast-ma-tic;

10. la cuvintele scrise cu cratim ǎ nu se accept ǎ despărțirea
la capăt de rând, îns ă cratima se p ăstrează atunci când cuvântul se
desparte în interiorul rândului;
11. consoanele duble se comport ă ca un singur sunet, prin
urmare desp ărțirea se face dup ă regula general ă de desp ărțire a
consoanelor:
Exemplu:
Bo – lliac, Ne – gru – zzi, Ru – sso.

Fonetica
36 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
1.7.2 Reguli bazate pe analiz ă morfologic ă

În cuvintele compuse din cuvinte întregi, elemente de
compunere sau fragmente de cuvinte, în derivatele cu prefixe și în
unele derivate cu sufixe se prefer ă despărțirea în silabe care ține
seama de elementele constitutive , atunci când cuvântul este
analizabil:
1.7.3 compuse:
alt-un-de-va, ast-fel, de-spre, port-a-vi-on, feld-ma-re- șal.

1.7.4 derivate cu prefixe:
an-or-ga-nic, dez-e-chi-li-bru, in-e- gal, într-a-ju-to-ra-re, ne-spri-ji-nit,
ne-sta-bil, sub-li-ni-a.
1.7.5 derivate cu sufixe:
sa-vant-lâc, târg- șor, vârst-nic.

În măsura în care nu se poate evita desp ărțirea, se prefer ă
despărțirea dup ă elementele constitutive la grupurile ortografice în
care cratima leag ă două sau mai multe cuvinte:
dintr-un (față de din-tr-un ), fir-ar (față de fi-r-ar ).

1.7.3 Situa ții în care nu se face desp ărțirea în silabe la cap ăt de
rând

1. cuvinte compuse din abrevieri literale:
IRTA (nu: IR-TA ) ;
UNESCO (nu: U-NES-CO );

2. numeralele ordinale notate prin cifre urmate de formatul
specific:
al XVI-lea, a 5-a;

3. abrevierile unor formule curente: a.c. , î.e.n. , ș.a.m.d .;

4. abrevierile literale care reprezint ă primii termeni ai unor
nume proprii compuse:
I. Popescu, F.C.Arge ș;

5. cuvintele compuse și grupurile ortografice scrise cu
cratimă, când locul desp ărțirii ar coincide cu locul cratimii:
bun-gust, du-te ;
6. notațiile abreviate ca:
10 km, art. 2 .

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 37
7. cuvintele și grupurile monosilabice:
om, pom, trunchi .

Atât segmentul l ăsat la sfâr șitul primului rând, cât și cel
trecut în rândul urm ător trebuie s ă conțină cel puțin o silab ă.

Observa ție !

Fonetica
38 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 6

1. Despărțiți în silabe cuvintele de mai jos și indicați regula folosit ă:
aprilie, aspru, astru, biblioraft, conjunc ție, dreptunghi, desfac, inflamabil, impetuos,
înnobilat, untdelemn, vitejie.

Model: a – pri – li – e
| | |
(1) (2) (3)
(1) două consoane între dou ă vocale trec ambele în silaba urm ătoare, când a doua
consoan ă este “l” sau “r”;
(2) o consoan ă între dou ă vocale trece în silaba urm ătoare

(3) vocalele în hiat fac silabe diferite Răspunsul se va încadra în spa țiul delimitat de chenar.

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 39

Lucrarea de verificare Nr. 1

1. Scrie ți cinci cuvinte în care „ x” să aibă cele cinci pronun ții corecte. 1p

Exemplu
: axă (cs); examen (gz)

2. Punctul [ .] ca semn ortografic se folose ște (alege ți varianta corect ă) : 0.5p

a) numai la abrevieri b) la sfâr șitul unui enun ț
c) în fragmentarea unui enun ț

3. Despărțiți în silabe urm ătoarele cuvinte: 0.5p
alimenta ție, somptuos, prim ăvară, interacțiune, lingvistic ă.

4.Scrieți câte trei cuvinte monosilabice care s ă înceapă cu literele: 1p
I, u, o, p, c, d, s, ș, t, m.

Exemplu:
lac, tel, dac, etc.
5. Explica ți sensurile pe care le poate avea acela și cuvânt accentuat diferit:
ácele / acéle, c ằi / căí , fúgi / , fugí, có lonie / colónie, háin ă / hainá, vésel ă / vesélă,
répede / repéde, tórturi / tortúri. 1.60p

Exemplu
: á-ce-le Æ substantiv – „ace de cusut” și
a-c é-le Æ pronume demonstrativ – „ele”,

! Pentru rezolvarea acestui exerci țiu, revede ți subcapitolul „Accentul”, pagina 14.
6. Semnele de punctua ție se pot clasifica astfel:
a) cele care marcheaz ă pauze : virgula, punctul și virgula,
punctul, punctele de suspensie; b) cele de tonalitate
: semnul exclam ării și semnul întreb ării;
c) semne de declara ție și ale dialogului : două puncte și linia
de dialog;
d) semne ale delimit ării: ghilimelele, linia de pauz ă, cratima, parantezele.

Explicați semnele de punctua ție și de ortografie din textele urm ătoare: 2.40p

Fonetica
40 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
i)„Astăzi chiar de m-a ș întoarce
A-nțelege n-o mai pot
Unde ești, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?”
(Mihai Eminescu)

ii) „- Ce este aceasta? Strig ă Sobieski… Ce sunte ți voi?
– Străjerii din cetate, r ăspunse b ătrânul rănit, din spatele fiului s ău…
– Cum, atâ ția sunteți?”.
(Costache Negruzzi)
7. Alcătuiți un text în care s ă folosiți următoarele semne de punctua ție: semnul
exclamării, semnul întreb ării, cratima, dou ă puncte și linia de dialog. 2p

! Pentru rezolvarea acestor exerci ții revede ți capitolul „Semnele de punctua ție”,
pagina 28.

Se acord ă 1 punct din oficiu. Total 10p

Ce punctaj a ți obținut, dup ă rezolvarea testului? Mai ave ți cerințe nerezolvate?
În situația aceasta trebuie s ă recitiți, pentru aprofundare, c apitolul din care face
parte cerin ța exercițiului nerezolvat. Nu renun țați, trebuie s ă aveți încredere în capacitatea
voastră de receptare și sigur ve ți rezolva exerci țiul în momentul imediat urm ător, după
consultarea materialului respectiv.

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 41
Criterii de evaluare

1. Identificarea cuvintelor scrise cu „x” și pronunțarea corect ă a acestora – 0.20p
pentru fiecare cuvânt; 0.20 X 5 = 1p
2. Identificarea variantei core cte de folosirea a „punctului” ca semn ortografic. 0.5p
3. Desp ărțirea corect ă a fiecărui cuvânt cerut – 0.10p 0.10 X 5 =
0.50p
4. Identificarea cuvintelor monos ilabice – 0.10p; 0.10 X 10 = 1p
5. Sesizarea diferen țelor semantice dintre cuvintel e accentuate diferit – 0.20p
0.20 X 8 =
1.60p
6. Cunoa șterea și folosirea corect ă a semnelor de punctua ție și de ortografie
1.20 X 2 =
2.40p
7. Conștientizarea importan ței semnelor de punctua ție și de ortografie
2p

Fonetica
42 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
1.9. Răspunsuri la testele de autoevaluare :

Test de autoevaluare 1

I) 1. a; 2. c; 3. b; 4.c;
II) birou Æ „i” = vocal ă, „o” = vocal ă, „u” = semivocal ă;
penar Æ „e” = vocal ă, „a” = vocal ă;
gumă Æ „u” = vocal ă, „ă” = vocal ă;
școală Æ „o” = semivocal ă, „a” = vocal ă, „ă” = vocal ă;
liceu Æ „i” = vocal ă, „e” = semivocal ă, „u” = vocal ă;
oraș Æ „o” = vocal ă, „a” = vocal ă;
gutuie Æ „u” = vocal ă, „u” = vocal ă, „i” = semivocal ă, „e” = vocal ă;
ecou Æ „e” = vocal ă, „o” = vocal ă, „u” = semivocal ă;
pădure Æ „ă” = vocal ă, „u” = vocal ă, „e” = vocal ă;
releu Æ „e” = vocal ă
, „e” = semivocal ă, „u” = vocal ă.

Test de autoevaluare 2

1. doa mna, gutuie, miere, cio rnă, poa me, soa re.
2. mioa ră, creioa ne, vedeau , veneau , leoai că.
3.
Cuvânt dat Diftongi/
triftongi vocala
soare oa a
băi ăi ă
buhai ai a
ploaie oa
ie a
e
cimpoi oi o
coastă oa a
înapoiam ia a
veneau eau a
aripioară ioa a
4.
fiica X poleiasc ă nea

ființa X poet X zoologie X

poiană noian podea

5. ia Æ iarnă, iarbă, etc.
ea Æ vedea, nea, etc.
oa Æ oală, oarbă, etc.
iai Æ tăiai, etc.
ioa Æ aripioară, inimioar ă, etc.
oai Æ leoaică, vulpoaic ă, etc.

Fonetica
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 43 Test de autoevaluare 3

1. apropiindu-se Æ liniuța de unire leag ă pronumele reflexiv „se” de forma de gerunziu a
verbului; Alexandru-Vod ă Æ liniuța de unire ajut ă la formarea unui substantiv compus;
fără a-i săruta poala Æ construc ție circumstan țială de mod izolat ă prin virgule;
– Æ linia de dialog semnificând vorbirea direct ă;
, Æ separă salutul „bine-a ți venit” de substantivul în vocativ „boieri”;
! Æ exprimă un salut;
, Æ izolează construc ția circumstan țială de mod „silindu-se a zâmbi”;
urmă Alexandru Æ precizare a autorului izolat ă de restul comunic ării prin virgule;
s-o mântui Æ cratimă care marcheaz ă căderea vocalei „a” din construc ția „să o mântui” și
rostirea celor dou ă cuvinte „s ă”
și „o” într-o singur ă silabă ușurând pronun ția;
m-așteaptă Æ cratimă care leag ă un cuvânt de prima silab ă a cuvântului urm ător, prin
căderea unei vocale „a”, înlocuind construc ția „mă așteaptă”.

Test de autoevaluare 4

1.a) – Ce faci, dom’le?
–Te privesc, te ascult și atât.
b) – Hai cu mine, copile! c) Ce bine-ar fi dac-a ș putea!
2. S-aude urarea : Vin colind ătorii!
– Îi așteptăm, copii! spune tata.
3. Exemple: cratima: S ă-mi spune ți numai adev ărul!
punctul-semn de ortografie: O.N.U. punctul-semn de punctua ție: Nu știu când s ă vin.
linia de pauz ă: A sosit la timp, zise unul- f ără să-l ajute.

Test de autoevaluare 5

a) Hai Æ începutul frazei;
Ilinca Æ nume propriu;
Moromete Æ nume propriu;
b) Cu Æ începutul unui enun
ț;
Patrocle Æ nume propriu;
c) Copii Æ începutul enun țului;
Crăciun Æ numele unei s ărbători religioase;
Au Æ începutul enun țului;
Ei Æ începutul enun țului;
Isus Hristos Æ nume propriu compus;
d) Am Æ începutul enun țului;
„România pitoreasc ă” Æ titlul unei c ărți;
Alexandru Vlahu ță Æ nume propriu;
e) Cele Æ începutul enun țului;
Mercur, Venus, P ământ, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto Æ
numele planetelor.

Test de autoevaluare 6
1. a-pri-li-e, as-pru, as-tru, bi-bli-o-raft, con-junc- ți-e, drept-unghi, des-fac, in-fla-ma-bil,
im-pe-tu-os, în-no-bi-la t, unt-de-lemn, vi-je-li-e.

Vocabularul
44 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Unitatea de înv ățare Nr. 2

VOCABULARUL

Cuprins

2.1. Obiectivele unit ății de învățare 45
2.2. Vocabularul. Defini ție. Componentele vocabularului 46
2.2.1 Componentele vocabularului 46
2.3. Cuvântul – Unitatea de baz ă a vocabularului. 50
Structura unui cuvânt. Familia lexical ă
2.4. Categorii semantice 56
2.5. Sensurile cuvintelor 61
2.5.1 Monosemie și polisemie 64
2.6. Îmbog ățirea vocabularului – mijloace interne și externe 67
2.6.1 Mijloacele interne 67
2.6.2 Mijloacele externe 70
2.7. Lucrarea de verificare 2 79 2.8. Răspunsuri 81

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 45

2.1. Obiectivele unit ății de învățare 2

La sfârșitul unității de învățare, studen ții vor fi capabili:

• să defineasc ă noțiunea de “cuvânt” și “familie lexical ă”
• să identifice procedeul care a stat la baza form ării cuvintelor
• să distingă afixele: sufixe, prefixe, desinen țe
• să enumere modalit ățile de îmbog ățire a vocabularului
• să defineasc ă și să identifice categoriile semantice
• să distingă între sensul de baz ă și sensurile secundare ale
cuvintelor

Vocabularul
46 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
2.2. Vocabularul (Lexicul)

Vocabularul sau lexicul unei limbi este alc ătuit din totalitatea
cuvintelor acesteia. Nu toate cuvintele limbii noastre au îns ă o
circulație la fel de mare. Unel e sunt folosite de to ți vorbitorii iar altele
de un num ǎr mai restrâns de oameni ce tr ăiesc într-o anumit ǎ
regiune sau practic ǎ o anumit ǎ profesiune; exist ǎ și cuvinte vechi,
mai puțin sau deloc utilizate ast ǎzi, ori cuvinte noi, înc ă insuficient
cunoscute de majoritatea vorbitorilor.
Bogăția unei limbi este dat ă, în primul rând, de bog ăția și de
varietatea vocabularului ei, tez ă unanim
acceptat ă atât în lingvistica
generală cât și în cea româneasc ă. În al doilea rând, se admite c ă
schimbările care au loc în societate, precum și spectaculoasele
progrese ale științei și tehnicii contemporane se reflect ă în primul
rând în vocabular, considerat pe bun ă dreptate, ca fiind
compartimentul limbii cel mai labil și mai deschis influen țelor din
afară.
Legătura dintre istoria lexicului și istoria societ ății atât de
strânsă și de evident ă este reflectat ă de afirma ția celebrului lingvist
francez Antoine Meillet: „orice vocabular exprim ă, de fapt, o
civilizație”.

2.2.1 Componentele vocabularului

Vocabularul cuprinde totalit atea cuvintelor unei limbi,
repartizate în dou ă compartimente: vocabularul fundamental (fondul
principal lexical sau vocabularul de baz ă sau fond principal de
cuvinte , vocabular esen țial, fond lexical uzual ) și masa
vocabularului.

Fondul principal lexical conține cuvinte în țelese de to ți
vorbitorii adic ă de largǎ întrebuin țare, denumind:
-obiecte (casă, masă, scaun, pat, etc.);
-ființe (cal, vacă, porc, găină, etc.);
-acțiuni sau st ări (a mânca, a tr ăi, a sta, etc.);
-însușiri ale obiectelor și ființelor (înțelept, cuminte,
frumos, nou, vechi);
-culori (alb, negru, ro șu, verde, etc.);
-numeralele pân ă la 10 ;
-zilele săptămânii ;
-numele unor p ărți ale corpului omenesc (nas, gur ă, cap,
mână, picior, etc.);
-numele membrilor familiei (tată, mamă, frate, sor ă, etc.) ;
-prepoziții sau conjunc ții, cele mai multe dintre acestea
stând la baza form ǎrii altor cuvinte (de , la, spre, pe).
Definiție
Importan ța
vocabularului

Fondul
principal
lexical

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 47 După cum se vede, vocabularul fundamental con ține
cuvintele cele mai uzuale ale unei limbi. Aceste cuvinte sunt acelea care au și cele mai multe derivate sau compuse și care intr ă în
numeroase locu țiuni și expresii.
De exemplu, pornind de la cuvântul cap se formeaz ă: a-și
bate capul, a- și pierde capul, a se da peste cap, din cap pân ă-n
picioare, cu noaptea-n cap, în ruptul capului, a-l duce capul, a avea
scaun la cap, a i se urca la cap , etc.
Fiind cunoscute și folosite de c ătre absolut to ți vorbitorii unei
limbi, cuvintele din fondul princi pal lexical cunosc cea mai mare
frecvență în procesul vorbirii. De obicei, ele sunt și foarte vechi și
trăiesc mult ă vreme.
Caracterizându-se prin frecven ță mare în vorbire, prin
polisemantism, prin stabilitate și prin capacitatea de a da na ștere la
derivate și cuvinte compuse sau de a intra în combina ții
frazeologice, cuvintele din vocabularul de baz ă prezintă o important ă
mai mare decât celelalte unit ăți lexicale ale limbii.
Vocabularul fundamental totalizeaz ă „cel mult 1500 de
cuvinte, fa ță de 120.000 cât are limba noastr ă în total (…) aproape
60% dintre cuvintele vocabularului de baz ă al limbii române sunt de
origine latin ă și numai 40% de diverse alte origini.” Aceast ă
constatare împreun ă cu faptul c ă structura gramatical
ă a limbii
române este aproape în întregime de origine latin ă, dovede ște
caracterul romanic al limbii noastre (vezi, „Sinteze de limba român ă”,
Th. Hristea).
Masa vocabularului reprezint ă circa 90% din totalul
cuvintelor limbii române, majo ritatea fiind de origine latin ă (popular ă
și literară), acestora ad ăugându-se și cuvinte de alte origini:
slavă: glas, horn, cof ă;
greacă: hârtie, c ărămidă;
germană: șurub, blat;
maghiară: vamă, a bănui;
turcă: cafea, halva, geam;
franceză: misiune, a epuiza;
engleză: container, lider, computer, manager.
Pe lângă acestea exist ă și cuvinte de origine geto-dac ă,
aproximativ 100 de cuvinte atestate: brad, murg, strugure, viezure,
vatră, femeie, balt ă.
Masa vocabularului cuprinde:
• arhaisme –cuvinte vechi ie șite din uzul curent al limbii
(hatman, flint ă, logofăt), pentru c ă nu mai exist ă obiectul
de referin ță
. Altele au fost înlocuite de sinonimele lor ( herb
a devenit stemă, buche a devenit literă, pizmă a devenit
invidie, slobozenie a devenit libertate ). Există arhaisme
lexicale (grămătic, pârcălab, stolnic), fonetice (a îmbla, a
rumpe, p ărete, sam ă, sară), morfologice (inime,
greșeale, aripe, ruinuri) și sintactice (dativul cu func ția de
Masa
vocabularului

Vocabularul
48 Proiectul pentru Înv ățământul Rural atribut – „ Eu să fiu a ta st ăpână, tu stăpân vieții mele ”
(Mihai Eminescu)) .

• Regionalisme – cuvinte folosite în anumite zone ale țării
și care pot fi fonetice (bisearec ă = biserică, hier = fier,
hire = fire, chiatră = piatră, ghine = bine), lexicale (
păpușoi = porumb ; barabule = cartofi ; colb = praf; omăt
= zăpadă; pâclă = ceață; copârșeu = sicriu), gramaticale
(oi merge = voi merge; a face = va face; lucră = lucreaz ă;
mâncă = mănâncă; ăsta = acesta; ăștia = ace știa; aia =
aceea) sau semantice (sensuri diferite ale aceluia și
cuvânt, repartizate pe arii dialectale; de exemplu ginere
are, în aria nordic ă, sensul „ ginere ”, pe când în sud are și
sensul „ mire”) ;

• Neologisme – cuvinte nou intrate în limb ă, fie prin
împrumut dintr-o alt ă limbă, fie create prin mijloace proprii
ale limbii (derivar e, compunere).
Astfel, cuvântul apoetic e alcătuit în limba noastr ă
din prefixul neologic „ a-” și cuvântul „ poetic” , împrumutat
din francez ă. Cuvântul sămănătorism este derivat de la
numele revistei Sămănătorul, la rădăcina căruia s-a
adăugat sufixul interna țional „ –ism”.
Cele mai multe neologism e sunt provenite din
franceză: avion, automobil, bacalaureat, balon, bluz ă,
cablu, a developa, economie, fantezie, gar ă.
Din italian ă am împrumutat cuvinte ca: basoreliaf,
capodoper ă, campion; din german ă: rucsac, blitz,
bomfaier, borma șină, fasung, ștecăr; din englez ă:
computer, star, manager, design, lider, dispecer, second
hand, talk-show, crocant ;

• termeni tehnico- științifici din diferite domenii ( hidrogen ,
biosferă, ipotenuz ă, molecul ă);

• termeni argotici –folosiți de unele categorii de vorbitori
pentru a nu în țeleși de ceilal ți ( șmen, sticlete, a gini,
diriga, profa, pârnaie, șase, vocale( absențe);

• elemente de jargon –cuvinte preluate din alte limbi,
neasimilate ( a se spreia, arevoar, bonsoar ).
Un alt motiv pentru care este necesar s ǎ acordǎm mai mult ǎ
atenție studierii vocabularului este faptul c ǎ îmbogățirea și
perfecționarea acestuia constituie un lu cru mult mai dificil de realizat
decât însu șirea regulilor gramaticale ale limbii.
Încă de la vârsta pre școlarǎ copilul st ăpânește în linii mari
sistemul gramatical al limbii pe care o vorbe ște, dar achizi ționarea
de noi cuvinte și folosirea acestora în mod corect ar trebui s ǎ
ră
mână un obiectiv permanent de-a lungul întregii vie ți.

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 49 Și un ultim motiv ar fi multitudinea de gre șeli de ordin lexical
care în ultima perioad ǎ au devenit mult mai gr ave decât cele de
naturǎ gramatical ǎ.
Din toate aceste puncte de vede re studiul vocabularului ar
trebui sǎ fie mult mai activ și mai aprofundat.

Vocabularul
50 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
2.3. Cuvântul – Unitatea de baz ă a vocabularului

Cuvântul este unitatea de baz ă a vocabularului. Conform
celor mai cunoscute dintre numeroasele defini ții care s-au dat
acestui concept, el reprezint ă “asocierea unuia sau mai multor
sensuri cu un complex sau înveli ș sonor susceptibil de o
întrebuin țare gramatical ǎ în procesul comunic ării”.
Cuvântul se caracterizeaz ă prin:
-formă – structura fonic ă (sonoră); învelișul material (sonor),
grafic reprezentarea f ăcându-se prin liter ă
-sens lexical adică înțelesul atribuit cuvântului de c ătre
vorbitori.
Forma poate suferi modific ări fără sǎ se modifice sensul
lexical. Din acest punct de veder e cuvintele se împart în:
-cuvinte flexibile: om – oameni; a scrie – scriu – scriam –
scrisesem – voi scrie ) ;
-cuvintele neflexibile – cuvinte a c ăror form ǎ rǎmâne
neschimbat ǎ: pe, cum, fiindc ă, vai.
Din punctul de vedere al sensului cuvintele de clasific ă în:
-monosemantice – cuvinte care au un sigur sens:
săpt
ămână, ipotenuz ă, catetă, cosmos, atmosfer ă;
-polisemantice – cuvintele care au mai multe sensuri ( și care
în contexte diferite realizeaz ă mai multe sensuri): carte poate sǎ
însemne:

volum – „A m citit o carte” ;
învățătura – „A i carte, ai parte”;
carnet – „M i-am ridicat cartea de munc ǎ”;
scrisoare – „A m primit o carte de pe front” .
Cuvântul este caracterizat prin: -sensul de baz ă – sensul frecvent, sensul mai cunoscut de
vorbitori;
-sensul secundar , derivat, care apare în contexte diferite.
Exemplu:
gură: sensul de baz ă al cuvântului gură este cel
care desemneaz ă o parte a corpului unei fiin țe –
„Deschise gura ca să înfulece.”
-sensurile secundare sunt date de contextul în care apare
cuvântul gur ă:
gură de rai ;
gură de canal ;
gură de apă și înseamn ă un anumit loc cu o anumit ă însușire
sau o cantitate. Definiție

Clasificarea
cuvintelor

Sensurile cuvintelor

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 51
Sensurile unui cuvânt pot fi îmbog ățite prin diferite procedee
stilistice (metafor ǎ, hiperbol ǎ, metonimie, sinecdoc ǎ, eufemism,
ironie). Acestea sunt sensurile figurate ale cuvântului.
Când aceluia și înveliș sau complex sonor i se asociaz ă douǎ
sau mai multe sensuri avem de a face cu polisemantism sau
polisemie . Un astfel de cuvânt este cel dat la exemplul anterior,
cuvântul carte .
Când num ărul sensurilor pe care le are un cuvânt
polisemantic este exagerat de ma re, avem de-a face cu fenomenul
numit pletorǎ semantic ǎ. Este cazul verbului “ a face ” care apare în
DEX cu mai mult de 20 de sensuri importante.
Un alt exemplu de cuvânt polisemantic este cuvântul cap:
• capul omului – parte a corpului;
• om cu cap – minte, inteligent ǎ;
• capul familiei – persoan ă influentă în familie;
• capul șurubului – extremitate proeminent ǎ a unui obiect;
• cap – șeful unei institu ții, țări, organiza ții.

Un cuvânt este format din radical, afixe și desinen ță.
Radicalul(r ădăcina) este grupul de sunete (litere) care se
repetă
într-o familie lexical ă, este comun tuturor cuvintelor care
alcătuiesc o familie lexical ă (pentru pădure, pădurar, îm pădurire
radicalul este pădur-).
Desinen ța este acea parte a cuvântului de baz ă (pădure)
care se modific ă în timpul flexiunii (declin ării sau conjug ării):
pădurea, pădurii.
Afixele se împart în:
sufixe – grupul de litere ad ăugat dup ă radical pentru a ob ține
cuvinte noi:
pădur + ar = pădurar, sufixul este –ar;
trecător, format cu sufixul –or;
pietroi, format cu sufixul -oi ;
prefixe – grupul de litere ad ăugat înaintea radicalului pentru
a obține cuvinte noi:
in + egal = inegal, prefixul este in-;
a
preface, format cu prefixul pre- ;
încurajat, format cu prefixul în-.
Structura
unui cuvânt

Vocabularul
52 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Derivatele diminutivale se obțin prin folosirea sufixelor
diminutivale, ar ătând că ființele sau lucrurile denumite sunt
considerate de vorbitor mai mici dec ât cele exprimat e prin cuvintele
de bază. Printre cele mai frecvente sunt:
-aș Æ covor aș, scăunaș, topor aș;
-ic, -ică Æ tătic, mămică ;
-ior, -ioară Æ dulăpior, felioară, frățior;
-uș, -ușă, -ușcă Æ găletușă;
-ică Æ bătrânică, mătuș
ică;
-icică Æ floricică;
-iță Æ foiță, ușiță;
-uță Æ căsuță, băsmăluță, măsuță;
-el Æ copăcel, mititel, scăunel;
-uț, -uță Æ brăduț, răruț, mașinuță;
-uleț Æ ursuleț, brăduleț.

Derivatele augmentative se obțin prin folosirea sufixelor
augmentative, ar ătând că ființele sau lucrurile denumite sunt
considerate de vorbitor mai mari decât cele exprimate de cuvintele de bază.
Printre cele mai frecvente sunt: -an Æ băietan;
-andru Æ băiețandru , copil andru ;
-oi Æ băiețoi, măturoi, căsoi, țărănoi;
-oaie Æ căsoaie, băsmăloaie;
-ană Æ fetișcană.

Familia lexical ă a unui cuvânt

O familie lexical ă înglobeaz ă totalitatea cuvintelor formate
prin derivare (obținerea de cuvinte noi cu aj utorul afixelor), prin
compunere și prin schimbarea valorii gramaticale pornind de la
același cuvânt de baz ă.
Astfel de la cuvântul de baz ă sau primitiv a face
se formeaz ă
familia lexical ă cuprinzând:
făcător, făcătură, etc.(prin derivarea cu sufixe);
desface, reface , preface , etc. (prin derivarea cu prefixe);
prefăcător, pref ăcătorie (prin derivarea concomitent ă cu
sufixe și prefixe sau derivare parasintetic ă);
bine face, binef ăcător, răufăcător, contraface (prin
compunere), etc.

Formarea
familiei
lexicale

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 53 Partea care se repet ă se nume ște radical , astfel c ă putem
alcătui familia lexical ă pornind de la cuvântul de baz ă pădure și
radicalul pădur-, de la floare și flor- / floar- , etc:
pădure Æ cuvânt de baz ă;
pădur- Æ radical ;
familia lexical ă cuprinde: pădurar, împ ădurit, pădurice , etc.

floare Æ cuvânt de baz ă;
flor- / floar- Æ radical;
familia lexical ă cuprinde: florar, floricic ă, înflorit, flor ărie,
înflorire, reînflorire, flor ăreasă, etc.

Vocabularul
54 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 1

1. Completa ți tabelul de mai jos dup ă model:

Cuvântul
Cuvântul de baz ă
Prefixul
Radicalul
Sufixul
împădurire

trecătoare
împietrire omenește
inegalitate neștiutor
retransformat relansat străbunic
învățăcel
dezamăgit
pădure
îm-
pădur-
-re

! Pentru rezolvarea acestui exerci țiu consulta ți pagina 81.

2. Alcătuiți familia lexical ă a următoarelor cuvinte dup ă modelul dat:
alb: a albi, albit, în ălbi, înălbire, înălbitor, albea ță, alburiu, albicios, etc.

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 55
a bea………………. ……………… ……………… ……………… ……………. …………… …………..
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………….
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………….
a culege………….. ……………… ……………… ……………… ……………. …………… …………..
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………….
carte……………….. ……………… ……………… ……………… ……………. …………… …………..
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………….
grădină……………… ……………… ……………… ……………. ……………. …………… …………..
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………….
om……………… ……………… ……………. …………… ……………. ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………….
rod……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………

! Verificați-vă, consultând r ăspunsurile de la pagina 81.

Vocabularul
56 Proiectul pentru Înv ățământul Rural

2.4. Categorii semantice

Din aceast ă categorie fac parte: omonimele, antonimele,
paronimele și sinonimele.

Omonimele

Sunt cuvintele care au aceea și formă, dar sunt diferite ca
sens. Astfel, omonimia înseamn ă identitate perfect ǎ în planul
expresiei și diferen țǎ totalǎ în planul con ținutului semantic.
Deoarece ele se pronun țǎ la fel, omonimele mai poart ă și denumirea
de omofone . Dǎm mai jos câteva ex emple de omonime:
lac – apǎ stătătoare ;
lac – preparat lichid folosit pentru protejarea suprafe țelor unor
obiecte; varǎ – anotimp ;
varǎ – grad de rudenie;
bancǎ – scaun mai lung cu sp ătar ;
bancǎ – denumirea unei institu ții financiare;
leu – animal ;
leu – unitate monetar ǎ la noi în țarǎ;

liliac – animal mamifer insectivor;
liliac – arbust cu flori liliachii, albe.
Omonimia poate fi total ǎ sau parțialǎ.
Omonimele totale sunt cuvintele identice la toate formele (de
exemplu leu / lei coincide la singular și plural pentru oricare din
sensurile diferite pe care le de ține).
Omonimele parțiale sunt cele care au plurale diferite.
Exemplu
:
masǎ – mobilǎ, la plural mese ;
masǎ – mulțime, la plural mase .
lin – specie de pe ște, la plural lini;
lin – vas de lemn în form ă de jgheab, la plural linuri ;
Pe lângă omonimele propriu-zise ca re sunt numeroase, mai
existǎ și omonime lexico-gramaticale
. Acestea sunt cuvinte care au
forme identice și sunt pǎrți de vorbire cu totul diferite.
De exemplu: cer (subst.) – cer (ind. prez., pers. I, sg. de la verbul “a cere”);
tare (adj.) – tare (adv.);
muncitor (adj.) – muncitor (subst.)

Omonimia
totală și
parțială
Categorii semantice:
-Omonimele
-Antonimele -Paronimele
-Sinonimele

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 57 Un lucru important de re ținut este faptul c ǎ omonimele trebuie
sǎ aibă și același accent, altfel ar fi numai omografe (accentul
diferențiază sensul) :
tortúri – prăjituri aniversare ;
tórturi– acte de violen ță;
zóri – etapă a dimine ții;
zorí – a grăbi pe cineva.
Omofonele sunt cuvinte cu sensuri diferite ( și valori
morfologice diferite), dar cu pronun ție identic ă:
vie – substantiv – „Se dusese la vie”;
vie – adjectiv – „fiin ță vie”;
vie – verb – “El s ă vie” (forma popular ă);
a semăna (semințe) – verb;
a semăna (cu cineva) – verb;
cer – substantiv – „Prive ște spre cer !”;
cer – verb – „M-am dus sa-i cer cartea.” .

Antonimele sunt cuvinte al c ăror sens este diametral opus
(bun / rău, mic / mare, scund / înalt, ac um / atunci, aici / acolo,
adevăr / minciun ă) și care fac parte din aceea și categorie
gramatical ă
(perechile de antonime sunt fie verbe, fie adjective,
etc.).
Opoziția poate fi:
• calitativ ǎ: tânăr / bătrân;
• cantitativ ǎ:puțin / mult ;
• temporal ǎ: ieri / azi, azi / mâine ;
• spațialǎ: jos / sus, departe / aproape .
Este important s ǎ menționǎm cǎ antonimia se stabile ște
pentru fiecare dintre sensurile cuvântului polisemantic.
De exemplu cuvântul drept are trei antonime diferite (câte
unul pentru fiecare sens important în parte):

– drept / nedrept (om drept / om nedrept );
– drept / stâng (picior drept / picior stâng );
– drept / strâmb (copac drept / copac strâmb ).
Antonimia se poate dezvolta și în perifraze:
a ascunde / a da pe fa țǎ;
a dormi / a fi treaz .
Antonimia se poate dezvolta și cu ajutorul pref ixelor care se
adaugă la cuvinte preexistente în scopul de a se forma alte cuvinte
cu sens opus ( poetic / apoetic, cinstit / necinstit ).

Antonimele

Vocabularul
58 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Se pot forma antonime și prin înlocuirea prefixului – în cu -des
(împăduri / despăduri, încreți / descreți). Foarte multe cuvinte nu pot
avea antonime, ca de exemplu:
masǎ, casǎ, carte, creion.

Și antonimele pot avea valoare stilistic ă. Alăturarea unor
termeni cu sens opus m ărește uneori expresivitatea imaginii:
„Când ura cea mai crud ă mi s-a p ărut amor …
Poate-oi uita durerea și voi putea s ă mor.”
(M. Eminescu – „Rug ăciunea unui dac”)

Paronimele așa cum arat ă însuși numele lor de origine
greceasc ă (format din para-„lângă”, „aproape de” + onoma – „nume”)
sunt cvasi-omonime, adic ă cuvinte foarte asem ănătoare sau
aproape identice din punct de vedere formal, îns ă deosebite (într-o
mǎsurǎ mai mic ǎ sau mai mare) în ceea ce prive ște sensul sau
conținutul lor semantic.

Putem men ționa urm ǎtoarele exemple:
albastru (culoare) / alabastru (varietate de ghips);
atlas (geografic) / atlaz (țesătură);
releva (a scoate în relief) / revela (a dezvălui);
adagi u (sentință, aforism) / adagi o (termen muzical);
eminent (merituos) / iminent (pe cale de a se produce);
enerva (a irita) / inerva (termen medical);
flagrant (ilegal) / fragrant (parfumat, frumos mirositor);
familia l (privitor la familie) / familia r (intim);
litera l (privitor la liter ă) / litera r (privitor la literatur ă);
ordina l (arată ordinea) / ordina r (de r ând, comun) .

Paronimele se pot diferen ția între ele:
• printr-un fonem (liter ă): evalua / ev olua, ca litate /
caritate;
• prin dou ǎ foneme, atunci când avem cuvinte cu un corp
fonetic mai lung: inveterat / învederat.
Paronimele pot avea aceea și origine, mai apropiat ǎ sau mai
îndepărtată (stradǎ / estrad ǎ, scalǎ / scarǎ / escalǎ), ori pot avea
origini complet diferite atât din punct de vedere al etimologiei lor
imediate, cât și al celei mai îndep ărtate ( complement / compliment,
geantǎ / jantǎ).
Paronimele pot fi formate din acelea și litere (foneme), îns ă
modul lor de combinare este diferit ( releva / revela, cazual / cauzal ).
În mod obi șnuit paronimele apar țin aceleia și categorii lexico-
gramaticale. Astfel ele pot fi:
• adjective ( iminent / eminent );
• substantive ( campanie / companie );
• verbe ( a enerva / a inerva ).
Paronimele pot s ă
difere din punct de vedere al categoriei

Paronimele

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 59 lexico-gramaticale astfel:
adagiu – substantiv / adagio – adverb;
miner – substantiv / minier – adjectiv.
Unele paronime difer ă numai prin:
• sufixe ( familial / familiar, numeral / numerar );
• prefixe ( emigra / imigra, prenume / pronume ).

Existǎ și paronime excep ționale care difer ă prin rădăcină și
prin afixul ad ăugat acesteia, a șa cum ar fi:
orar (orǎ + sufixul ar) și
oral (împrumut din limba francez ǎ format din oris = gurǎ +
sufixul – al).

Sinonimele sunt cuvinte cu forme diferite dar care au acela și
sens. Sinonimele sunt folosite pentru a nuan ța și a preciza ideea
expusǎ în cadrul unei comunic ări.
Sinonimele au diferite grade de echivalen țǎ între ele.
În general nu exist ǎ echivalen țǎ perfect ǎ a cuvintelor
existente într-o limb ǎ. Din acest punct de vedere se poate vorbi
despre trei categorii de sinonime:

• sinonimele totale sunt acelea care corespund semantic în
toatǎ sfera lor de în țelesuri. Sinonimia se stabile ște între un cuvânt
vechi, popular, regional sau familiar și un cuvânt literar sau uzual din
limba standard contemporan ǎ. Acest tip de sinonimie se poate
realiza și între un termen tehnic și unul uzual, cunoscut:
cupru / aram ǎ;
dalac / antrax; lexic / vocabular;
fontă / tuci .

• sinonime par țiale, adică cele ale c ăror sensuri nu se
suprapun în mod absolut, se întâlnesc în special la cuvintele vechi și
polisemantice:
a uni = a lega; a împreuna;
priceput = destoinic;
scrisoare = carte, r ăvaș;
drum = cale, traseu, curs ă, deplasare.

• sinonime aproximative sunt comune în stilul scriitorilor
stabilind apropieri sau coinciden țe de termeni, atribuind valori
semantice figurate, metaforice cuvintelor uzuale m ă
rind sfera
semantic ǎ a cuvintelor prin conota ții imprevizibile cu o mare
expresivitate:
cuibar rotind de ape = vârtejul unei ape;
iubire = arșițǎ, lavǎ;
mulțime = potop, p ădure de suli țe;
vatră de jăratec = luna;

Sinonimele

Clasificarea
sinonimelor

Vocabularul
60 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Exemple de sinonime substantivale (perechile sunt formate
dintr-un cuvânt mai vechi de origine latin ă, slavă, turcă, etc. și unul
neologic de origine latino-romanic ă sau germanic ă):
baie / min ă ceas / or ă
burlac / celibatar glas / voce chemare / apel cin ă / dineu
cutremur / seism izvor / surs ă
nărav/ viciu noroc / șansă
răsunet / ecou stih / vers
urmaș/ succesor tain ă / mister
Exemple de sinonime adjectivale :

adânc / profund cenu șiu / gri
ceresc / celest de ștept / inteligent
nesigur / incert lacom / avid obosit / surmenat lini știt / calm
însemnat / important obraznic / insolent
ușor / facil ve șnic / etern
zgârcit / avar sigur / cert Exemple de sinonime verbale :
folosi / utiliza drege / repara cere / solicita c ăi / regreta
dărâma / demola n ăzui / aspira
îngropa / înhuma începe / debuta muri / deceda povesti / nara sfârși / termina strica / altera
oglindi / reflecta pl ăti / achita

Pleonasmul

Pleonasmul este o gre șeală de exprimare care const ă în
folosirea al ăturată a unor cuvinte sau construc ții cu acela și înțeles;
în general, cel de-al doilea cuvânt este cuprins în în țelesul celui
dintâi.
Exemple: a rezuma pe scurt ;
a avansa înainte ;
a colabora împreună;
a coexista alături;
firesc și natural ;
a revedea din nou;
a fi reprimi ți iarăși;
a conviețui împreună, etc.

Sinonime:
-substantivale
-adjectivale
-verbale

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 61
2.5. Sensurile cuvintelor

Sensul lexical este înțelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui
cuvânt indiferent de form ă.

Semnifica ția actualizeaz ă sensul în context. Pu ține cuvinte
au un singur sens (monos emantice): zilele s ăptămânii, numele
lunilor, termenii de specialitate , numeralele, etc. Majoritatea
cuvintelor sunt plurisemantice.

Sensul este o constant ă semantic ă (sens de baz ă),
semnifica ția este ansamblul variațiilor semantice (sensuri
secundare, derivate, figurate ).
Când un cuvânt treze ște imaginea obi șnuită a unui obiect se
spune că denoteaz ă (denume ște) acel obiect, are sens propriu, de
bază: „Avionul zboar ă.”

Sensurile derivate se bazeaz ă pe o modificare a sensului de
bază, dar înțelesul este deja în uz ( avion utilitar, avion de hârtie ), iar
cuvântul sugereaz ă imaginea artistic ă, conota ția. Valoarea
conotativ ă este pus ă în eviden ță de context.
Când un cuvânt are alt în ț
eles decât cel firesc este folosit cu
sensul figurat . Pe baza sensului figurat se formeaz ă figurile de stil.

Figurile de stil sunt: hiperbola, metafora, epitetul,
metonimia, eufemismul, sine cdoca, ironia, antonomaza,
personificarea.

• Hiperbola constă în mărirea sau mic șorarea inten ționată a
trăsăturilor unei fiin țe, ale unui lucru, fenom en sau eveniment pentru
a-i impresiona pe cititori. Apare întotdeauna combinat ă cu o alt ă
figură de stil.
Exemple :
i s-a făcut inima cât un purice;
arde de ner ăbdare;
plouă cu găleata;

„Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Și vorba-i tunet , răsufletul ger
Iar barda din stânga-i ajunge la cer
Și vodă-i un munte .”
(George Co șbuc – „Pa șa Hassan”)

• Metafora este o compara ție din care lipse ște termenul de
comparat. Sensul metaforei se dezv ăluie doar în și prin context:

„Mircea însu și mână-n luptă vijelia -ngrozitoare”
(Mihai Eminescu – „Scrisoarea a III-a”)

Sensul propriu
||
sens de baz ă

Sensul derivat

Sensul figurat

Vocabularul
62 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Ghicitorile sunt construite pe baza unei metafore, termenul
prim, care s-a eliminat:
„Curelușă verde prin iarb ă se pierde” și răspunsul este
șopârlă.
Astfel în urm ătorul exemplu:
„ A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva”
(Nichita St ănescu, „Emo ție de toamn ă”)
Sensul verbului a acoperi se modific ă sub presiunea
complementului direct inima , care nu poate fi tratat ă ca o parte
separată a corpului. Verbul ar putea însemna protejeaz ă-mă, minte-
mă, alintă-mă, acceptă dispariția iubiri , etc.
Concluzia este c ă metafora poate avea mai multe
semnifica ții, interpretarea depinzând de receptor.

• Epitetul este figura de stil care const ă în determinarea unui
substantiv sau a unui verb prin tr-un adjectiv sau adverb, eviden țiind
însușiri deosebite ale obiectului sau ale ac țiunii:

„S-a dus z ăpada albă de pe întinsul țării”
(Vasile Alecsandri)
„Intr-o toamn ă
aurie am auzit multe pove ști la Hanu Ancu ței”
(Miha il Sadoveanu, „Hanu Ancu ței”)

„…răzbătea o chemare nedeslu șită, moale, stâns ă”
(Mihail Sadoveanu, „În p ădurea Petri șorului”)
Epitetul poate fi ca parte de vorbire: -adjectiv ( șuiet adânc) ;
-adverb ( Domol se duce la vale…);
-substantiv (codrii de aramă).
În funcție de num ărul de termeni din care este alc ătuit,
epitetul este:
-simplu
: aripi ascuțite;
-dublu : vesela, verde câmpie;
-triplu : întindere măreață, tăcută, stearpă;
-în cumul :

„Rece, fragil ă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poal ă.” (Tudor Arghezi)
Dup ă figurile de stil cu care se combin ă, epitetul se mai
numește: personificator, meta foric, hiperbolic,etc.

• Metonimia reprezint ă exprimarea cauzei prin efect,
efectului prin cauz ă, abstractului prin concret, autorului în locul
operei, pluralului prin singular:

„Am găsit de vânzare un Eminescu .”
„Stadionul s-a ridicat în picioare și a aplaudat.”
Clasificări ale
epitetelor

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 63 „A scos fierul din priză.”

• Eufemismul reprezint ă modalitatea prin care cuvântul sau
expresia care ascunde adev ărul la care se refer ă: un om laș, fricos
este descris ca fricos ; bădărănia este prezentat ă ca o lips ă de
maniere; omul murdar este neîngrijit .

• Sinecdoca asemănătoare metonimiei, înlocuie ște un
cuvânt prin altul, partea prin într eg, specia prin gen, pluralul prin
singular:

„Omul a cucerit planeta”;
„Și-a pierdut urma .”;
„…ca să adune noi avu ții din sudoarea țăranului ”
(C. Negruzzi)
“Bolliac cânta iobagul…! ”
(Mihai Eminescu)

• Ironia este dat ă de cuvinte care exprim ă contrariul:
„Din dep ărtare părea deosebit de înalt ”

• Antonomaza constă în înlocuirea unui nume propriu prin
epitetul care l-a înso țit frecvent, sau a unui nume comun printr-unul
propriu ori invers:

„Luceafărul poeziei române ști” = Mihai Eminescu;
„Poetul țărănimii ” = George Co șbuc;
„Bardul de la Mirce ști” = Vasile Alecsandri;
„Banul Craiovei ”= Mihai Viteazul;

• Personificarea este figura de stil pr in care se atribuie
însușiri omene ști unor fiin țe necuvânt ătoare, unor lucruri, fenomene
ale naturii:

„Primăvara, mama noastr ă
Suflă bruma de pe coast ă”
(Versuri populare)
„Singuratice izvoare fac cu valurile larm ă”
( Mihai Eminescu)
„Din văzduh cumplita iarn ă cerne norii de z ăpadă”
(Vasil e Alecsandri, „Iarna”)

“- Codrule, codru țule,
Ce mai faci , drăguțule ?” (Mihai Eminescu, “Revedere”)

Vocabularul
64 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 2.5.1 Monosemie și polisemie

Însușirea pe care o au unele cuvinte de a avea un singur
înțeles se nume ște monosemie , iar aceea de a avea mai multe
înțelesuri se nume ște polisemie .

Cuvintele monosemantice sunt, în primul rând, cele din
domeniul științelor și al tehnicii.
De pildă, cuvântul actinie are un singur în țeles, nu poate fi
confundat cu altceva, înseamn ă „animal de mare din încreng ătura
celenteratelor, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de
tentacule”.
De asemenea, cuvântul poloniu are tot un singur în țeles:
„element chimic, radioactiv ob ținut prin dezintegrarea radioactiv ă a
uraniului”.

Cuvintele polisemantice au capacitatea de a exprima mai
multe sensuri. Unele cuvinte pot dobândi, în timp, noi sensuri,
păstrând în general și sensul ini țial: a ține, a face , etc.
De exemplu: a (se) ține de bara = a se sprijini;
a ține (pe cineva ) = a se c ăsători;
a ține (oi) = a crește;
a ține (de la o activitate ) = a opri;
a ține (o activitate )= a desf ășura;
a ț
ine (la cineva) = a iubi, a adora.
De pildă, cuvântul cărbune , cu sensul originar de „roc ă
combustibil ă amorfă; mangal”, a denumit mai târziu și un fel de
creion negru obținut prin carbonizarea unui lemn de esen ță foarte
moale și folosit la desen, crochiuri, schi țe. Cuvântul cărbune a intrat
și ca element constitutiv în componen ța unor expresii ca:
a se face c ărbune (despre alimente) = a se arde;
a sta ca pe c ărbuni aprin și = a fi foarte ner ăbdător.

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 65
Test de autoevaluare 2

Identifica ți figurile de stil din te xtele de mai jos:

1) „Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de ghea ță pe ai țării umeri dalbi”

(Vasile Alecsandri)

2) „Ele sar în bulg ări fluizi peste prundul din
răstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace”

(Mihai Eminescu)

3) „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”
(Mihai Eminescu)

4) „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid
cu mintea tainele ce le-întâlnesc în calea mea în flori, în oc hi, pe buze ori morminte”
(Lucian Blaga)

Vocabularul
66 Proiectul pentru Înv ățământul Rural

5) „Stăpâne codru, crai b ătrân!
Mai ții-le tu minte, oare?…”

(Mihai Eminescu)

6) „Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerara ve șmânt”
(George Bacovia)

7) „… și pe oasele lor s-a a șezat și stă tot pământul
Moldovei, ca pe umerii unor uria și.”
(B. Șt. Delavrancea)

8) „Intrase solie în țară…”
(George Co șbuc)

! Verificați-vă consultând r ăspunsurile de la pagina 81.

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 67
2.6. Mijloace de îmbog ățire a vocabularului

După cum am afirmat la începutul acestui capitol, vocabularul
unei limbi, în cursul evolu ției acesteia, se modific ǎ, se îmbog ățește
și se perfec ționează.
Îmbogățirea vocabularului se realizeaz ă prin mijloace interne
și externe.

2.6.1 Mijloacele interne

• Derivarea
Derivarea este procedeul de ob ținere a unor cuvinte noi,
păstrând senul cuvântului de baz ă la care se adaug ă sufixele sau
prefixele.

a) Derivarea cu prefixe:
con- : consfătui Æ con + sfătui ,
| |
prefix + cuvânt de baz ă
Alte exemple: produce, propǎși, propune, strǎvechi, străbun, strămoș,
înnopta, dezmoșteni, desprinde, inadaptabil, îndulci, îndrăgosti,
apoetic, contra indicat, extrăda, conlocuitor, etc.

b) Derivarea cu sufixe:
Este o derivare foarte productiv ă (sunt circa 500 de prefixe în
limba român ă).
-uț: brăduț Æ
brad + uț
| |
cuvânt de baz ă + sufix

• După înțelesul derivatelor, sufixele sunt:

– augmentative (formeaz ă substantive și adjective care m ăresc
obiectele, însu șirile):
-an (băietan);
-andru (băiețandru);
-oi (măturoi, pietroi);
– diminutivale
(formeaz ă substantive, adjective și uneori adverbe,
care mic șorează obiectele sau însu șirile):
-aș (copilaș);
-el, -ea, -ic ă (cojocel, r ămurea, frumu șică);
– ioară, -cioară, -ușoară (aripioar ă, mescioar ă, cepușoară);
– uș, -elușă (purceluș, vițelușă);
-uț, -uță (căruț, căsuță);
-uleț (coșuleț, vântule ț);
Mijloace
interne

Vocabularul
68 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
– sufixe pentru denumirea agentului (care efectueaz ă o lucrare):
-ar (morar);
-aș (căruțaș);
– easă (croitoreas ă);
– agiu (camionagiu);
– ist (tractorist);
-tor (muncitor);

– sufixe pentru denumirea însu șirii unor obiecte :
-esc (tineresc);
-iu (auriu);
– ar (inelar);
– aș (fruntaș);
– al (poporal);
– bil (iremediabil);

– sufixe pentru denumiri abstracte :
-ătate (singurătate);
-eal ă (cicăleală);
-ie (omenie);
– anță, -ință (cutezan ță, stăruință);
– ime (istetime);
-ism (moldovenism);

– sufixe pentru denumirea unei colectivit ăți:
-ărie (viespărie);
-et (făget);
– ime (muncitorime);
– iș (stejăriș);
-iște (porumbi ște);

– sufixe pentru indicarea modalit ății:
-ește (iepurește);
-iș, -âș (pieptiș, coborâș);

• După rezultatul morfologic al ata șării sufixului la tem ă, sufixele
sunt:
– substantivale :
-ar (bucătar);
-eas ă (lenjereas ă);
-ime (studențime);
-iță (lădiță);
-uș (albuș);

– adjectivale :
-esc (tineresc);
-iu (portocaliu);
-os (stâncos);

Felul
sufixelor

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 69 – verbale:
-a (brăzda);
-i (înflori);
-iza (româniza);
-ui (biciui);

– adverbiale:
-ește (vulturește, române ște);
-iș (furiș).

Alte sufixe sunt moționale , adică se formeaz ă sustantive
masculine de la feminine și invers:
prietenă – prieten;
iubită – iubit;
rățoi – rață;
curcă – curcan .
Derivatele formate atât cu prefixe cât și cu sufixe se numesc
parasintetice:
îmbătrâni, dezonorat, dezmoștenit, nerușinat neblagoslov it,
nebinecuvânt at.

• Compunerea

Este procedeul lexical care const ă în unirea dou ă sau mai
multe cuvinte pentru alc ătuirea unui cuvânt nou.

Se realizeaz ă prin:

– contopirea componentelor:
untdelemn, cumsecade, nemaiauzit, Câmpulung, binecunoscut,
bunăcuviință, răuvoitor, atot știutor;

-alăturarea unor sintagme, scrise cu sau f ără cratimǎ:
floarea-soarelui, du-te-vino, câine-lup , gura-leului, bloc-turn, rochi ța-
rândunicii, nou -născut, Delta Dun ǎrii, floare de col ț, mașină de
cusut, cale ferat ă, inginer șef ;

-abreviere – se realizeaz ă prin izolarea primel or litere sau a unor
fragmente de cuvinte. Acest procedeu este frecvent întâln it în unele limbi cum ar fi
engleza, franceza, rusa, el având dezavantajul de a crea cuvinte pe care nu le în țeleg toți vorbitorii.
Ca exemple avem: TAROM, BANCOREX, OZN, SRL, ORL,
CFR, CEC, PRONOSPORT, NATO.
Noile cuvinte se scriu cu majuscule, se pot articula și pot
forma derivate: OZN-uri, orelist .
Alte cuvinte s-au format prin compunere parasintetic ǎ (se
folosesc simultan compunerea și derivarea): camilpetrescian ,
a înlătura = în lǎturi + sufixul a.

Vocabularul
70 Proiectul pentru Înv ățământul Rural De remarcat sunt elementele de compunere savante, foarte
productive în limba român ǎ contemporan ǎ: auto-, bio-, pseudo-,
demo-, micro-, psiho-, kilo-, -tron, -vor ;

• Schimbarea valorii gramaticale
Spre deosebire de compunere sau derivare, acest nou
procedeu este unul prin excelen țǎ gramatical. În acest caz, formarea
unui nou cuvânt se face prin simpla trecere de la o parte de vorbire la alta, altfel spus, prin schim barea categoriei lexico-gramaticale
(substantivizare, adjecti vare, adverbializare).
De exemplu: băiat frumos (adj.) Æ frumosul (substantiv);
Frumosul din artă ne încânt ă privirea .
bine (adv.) Æ binele (substantiv);
Am învățat bine.
Binele cu bine se pl ătește.

eu (pronume) Æ eul (substantiv);
Eu am venit s ă învăț.
Eul este v ăzut ca fiind nucleul personalit ății, după unii
specialiști în psihologie.

tremurând (verb) Æ tremurând (adjectiv);
A venit tremurând de frig.
Cu o mân ă tremurând ă a început s ă
mănânce.
a mânca (verb) Æ mâncare (substantiv);
El a mâncat tot.
Era mâncare suficient ă.
noapte (substantiv) Æ noaptea (adverb).
Noaptea este senin ă.
Am lucrat noaptea .

2.6.2 Mijloacele externe

• Împrumutul din alte limbi. Acest lu cru are cauze multiple
(vecinătatea, amestecul de popula ții, convie țuirea, bilingvismul).
Împrumuturile mai vechi au forma t deja dublete sau derivate.
Împrumuturile moderne – neolog ismele – provin din limbile
romanice, din neogreac ǎ, din englez ǎ, francez ǎ, german ǎ, etc.
Neologismele se pot recunoa ște după asemănarea lor cu
limba din care provin, dup ă desinen țe și după faptul c ǎ nu au
derivate și nici familii lexicale.

Mijloace
externe

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 71
Exemple de cuvinte împrumutate: – din slav ǎ
(cofǎ, babă, milă, ceas, munc ă, veste, bogat, slab,
vesel, hain ǎ, pripon, horn, prisp ǎ, samovar);

– din maghiar ǎ :belșug, chip, gazd ă, neam, ora ș, uriaș, vamǎ,
meșteșug, viclean, bai ( necaz ), imaș, aldămaș, sămădău, sabău
(croitor ), alean ( dor), făgădău (han), bolând ( nebun );

– din greac ǎ : cais, ieftin, prisos, urgie, acatist , agonisi ,
arvună, catapeteasm ă, mătase, folos, flamur ă, stol, traist ă, arhiereu,
ctitor, egumen, icoan ă, osana, politicos, tacticos, molipsi ;
– din turc ǎ
: iaurt, ciulama, cataif, ciorb ǎ, agă, pașă, caimacan,
haraci, acadea, sarma, belea, chef, chirie, moft, musaca, baclava,
halva, chiftea, cafea, geremea (amendă);

– din limbile romanice : abis, azil, canal, erou, funda ție,
societate, cascad ă, algă, amfibie, abdomen .
Îmbogățirea și modernizarea lexicului românesc începute în a
doua jum ătate a secolului al XVIII-lea continu ă și în zilele noastre.
Împrumuturile lexicale neologice sunt, în special,
latino-romanice și germanice. Ele au creat dublete, au înlocuit
arhaisme, au sincroniza t lexicul cu realit ățile socio-istorice, au sporit
bogăția sinonimic ă și varietatea limbii, au marcat treptele civiliza ției
românești.
Exemple:
a băga de seam ă – a observa;
a-i p ărea rău – a regreta;
a da sfaturi – a consilia;
a ține isoul – a secunda;
asupri – exploata;
linguși – adula;
năzui – aspira;
făgădui – promite.

Influențe moderne asupra lexicului românesc provin din: latina
savantă italiană, francez ă, german ă, rusă, engleză
, american ă:

– latina savant ă: familie, biblie, veteran, fabul ă, bacalaureat,
tezaur, virtute, rege, liter ă, jurisdicție;

– italiană: adagio, allegro, contabil, chitar ă, solo, capodoper ă,
traumă, stagiune;

– german ǎ: șurub, șopron, lag ǎr, blitz, boiler, cocs, diesel,
wolfram, ab țibild, bildungsroman, crenvur ști, laimotiv, glaspapir,
tișlaifăr, șpilhosen, rucsac ;

Cuvinte
împrumutate
din alte limbi

Influențe
moderne

Vocabularul
72 Proiectul pentru Înv ățământul Rural – englez ǎ: dumping, lider, ofsaid, , speacker,aut, bridge,
dribla;

– american ă: blugi, jazz, mass-medi a, tobogan, fair-play,
hobby, management,marketing, cow boy, show, speech, stress,
week-end;

– francez ǎ: cartuș, piesǎ, afiș, metabolism, monolog, parez ă,
restaurant, automobil, recamier, infatigabil ;
– rusă
: dezinformat, exponat, procuratur ă, fotoreportaj.

• Calcul lingvistic – neologismele au p ătruns în limba
românǎ și prin calcul lingvistic ( calc = copie, imita ție, reproducere).
Se imitǎ deci structura intern ǎ a cuvântului str ăin și se formeaz ă din
material autohton, un nou cuvânt. Cu alte cuvinte, este calchiat ǎ
structura unei expresii sau locu țiuni.

Exemplu: a întrezări , din francez ǎ – entrevoir.
Calcul poate fi lexico-gramatical și semantic, total sau
parțial.
Nu întotdeauna se poate face o demarca ție între împrumut
și calc și traducere:

futurologie – împrumut;
viitolorogie – calc;
știința viitorului – traducere.
Astfel calcul este un mijloc extern de îmbog ățire a
vocabularului, dar și unul intern.
Alte exemple: a menține, Calea Lactee, oal ă-minune,
autoservire, cal-putere, nou-n ăscut, a maltrata, decret-lege, loc țiitor,
locotenent, patruped, OZN, coregraf, demers, pre școlar.

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 73
Test de autoevaluare 3

1. Găsiți substantivele derivate cu sufixele -eală, -ime, -ur ă, din aceea și familie
cu:
a arde, abur, acru, ager, adânc, a alerga, a ame ți, a apuca, a ara, aspru, candidat,
cald, a cosi, crud.

Model de rezolvare : a arde – ars ură
abur – abur eală

……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………… …………….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………… …………….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………… …………….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………… …………….
……………………………………………………………………………. ……………… …………….

2. Forma ți substantive, nume de locuitor i din cuvintele care denumesc
țările de mai jos și explicați formarea:
Albania, Anglia, Australia, Belgia, Elve ția, Franța,Olanda, Polonia.

Vocabularul
74 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Model de rezolvare : Albania – albanez (radicalul “ alban ” + sufixul “- ez”);
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. …………….

3. Forma ți substantive, nume de locuitori din cuvintele care denumesc ora șele de mai
jos. Explica ți formarea.
– Paris, Londra, Vene ția;
– Arad, Bac ău, Constan ța, Craiova.
Model de rezolvare
: Berlin – berlinez (radicalul “ berlin ” + sufixul “- ez”);
Arad – ar ădean (radicalul “ arăd” + sufixul “- ean”).

…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………… …………… ……………. ……………. ……………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. …………… ……………. …………… ……………. …………….

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 75 4. Căutați un nume propriu feminin cu aceea și rădăcină:
Adrian, Alexandru, Aurel, Dan, Eugen, Florin, Ion, Mihai, George, Cosmin.
Model de rezolvare:
Adrian – Adriana
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………. …………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………… …………… ……………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

! Pentru verificare consulta ți pagina 82.

Vocabularul
76 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Test de autoevaluare 4

1. Găsiți cuvinte alc ătuite cu prefixele: des-, dez-, r ăs-, ne-.

……………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………..
……………. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………
………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………..

2. Arătați cum s-au format cuvintele: bilunar, coordonare, deformare, descuraja,
împerecheat, inexact, înnegri, str ăvechi, transformare .
Exemplu: bilunar
– bi- + lun ă + -ar
↓ ↓ ↓
(prefix) (cuvânt de baz ă) (sufix)

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 77

3. Dați exemple de cuvinte derivate cu sufixe diminutivale, dup ă modelul:
covor – covora ș.

………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………. ……………
……………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………..

4. Cum s-au format cuvintele: inginer-șef, bună-voință ?
………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………..

Vocabularul
78 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
5. Exemplifica ți procedeul compunerii prin trei cuvinte provenite prin:

a) contopire Æ………………………………………………………………….
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………
b) alăturare fără cratimă Æ ……………………………………………………….
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………
c) alăturare cu cratim ă Æ ……………………………………………….……..
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. …………….
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………
d) abreviere cu fragmente de cuvânt Æ……………………………………..
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. …………….
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………

e) abreviere cu ini țiale Æ……………………………………………………….

……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………
……………… ……………… ……………… ……………. ……………. ……………. ……………

Atenție ! Pentru o rezolvare corect ă consulta ți capitolul
“Mijloace de îmbog ățire a vocabularului” . Pentru a verifica
corectitudinea r ăspunsurilor consulta ți pagina 82.

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 79

2.7. Lucrarea de verificare 2

1. Alcătuiți enunțuri în care cuvintele – ochi, toc, inim ă să aibă sensuri diferite.
0.60p

2. Alcătuiți familia lexical ă a următoarelor cuvinte: 0.80p
a citi, floare, a gândi, tân ăr.

3. Cuvintele: exil – surghiun, lexic – vocabular, apus – vest sunt (alege ți varianta
corectă prin subliniere): 0.20p
a. sinonime b. antonime c. paronime
4. Cum s-au format cuvintele: binevoitor, r ăzbate, copila ș, Curtea de Arge ș, O.N.U. ,
rochița-rândunicii, b ăiețandru. 1.40p
5. Construi ți enunțuri în care s ă existe cuvinte formate prin derivare, prin compunere și
prin schimbarea valorii gramaticale. 1.50p
6. Alcătuiți două enunțuri, în care cuvântul sânge să aibă, pe rând, sens propriu și
sens figurat. 1p
7. Introduce ți în contexte potrivite urm ătoarele perechi de paronime:
anual / anuar, eminent / iminen t, mortal / mortar, penar / penal , pă
stor / pastor.
2.50p

8. Explica ți sursele omonimiei în urm ătoarele situa ții: 0.50p
cer, lin, celular, lun ă, acru.

Model de rezolvare : mai (subst.) = lun ă calendaristic ă;
mai (subst.) = par;
mai (adv.) – „A venit mai devreme.”
9. Menționați zece locu țiuni / expresii având ca nucleu cuvântul inimă.
Exemplu
: după voia inimii = după plac; 1,50p

Total 10p

În vederea ob ținerii punctajului stabilit, revede ți din capitolul „Vocabularul”
următoarele subcapitole: Categoriile semantice, Mijloace de îmbog ățire a vocabularului .

Vocabularul
80 Proiectul pentru Înv ățământul Rural
Criterii de evaluare

1. Exemplificarea în enun țuri a sensurilor diferite ale unui cuvânt: 0.30 X 3=0.60p
2. Formarea de cuvinte noi în vederea îmbog ățirii vocabularului, pentru fiecare
familie câte 0.20p: 0.20 X 4 = 0.80p
3. Recunoa șterea variantei corecte: 0.20p
4. Identificarea modului prin care s-au format cuvintele compuse: 0.20 X 7 = 1.4p
5. Cunoa șterea mijloacelor interne de îmbog ățire a vocabularului: 0.50 X 3 = 1.5p
6. Cunoa șterea sensului propriu și sensului figurat: 0.50 X 2 = 1p
7. Identificarea sensului cu vintelor care se diferen țiază printr-un singur sunet/liter ă:
0.50 X 5 = 2.5p
8. Explicarea surselor omonimiei: 0.10 X 5 = 0.5p
9. Stabilirea, în contexte diferite a sensului cuvintelor (sensul propriu și sensurile
secundare): 0.15 X 10 =1.5p

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 81

2.8. Răspunsuri la testele de autoevaluare

Test de autoevaluare 1
1.

Cuvântul
Cuvântul de baz ă
Prefixul
Radicalul
Sufixul
împădurire
trecătoare
împietrire omenește
inegalitate neștiutor
retransformat relansat străbunic
învățăcel
dezamăgit pădure
trecător
piatră
om
egal
(a) ști
(a) transforma
(a) lansa
bunic
(a) învăța
(a) amăgi îm-
–
îm-
–
in-
ne-
re- re-
stră-
în-
dez- pădur-
trecăt-
pietr-
oameni-
egal-
ști-
transfor-
lans-
bun-
învăț-
amăgi-
-re
-oare
-re
-ește
-itate
-(u)tor
-at -at
-ic
-cel
-it

2. a bea Æ băutură, băut, îmbătat, nebăut, etc.
a culege Æ cules, culegere, culeg ător, necules, recules, reculegere, etc.
carte Æ cărticică, cartonat, c ărțulie, cărturar, etc.
grădină Æ grădinar, grădinărit, grădinărie, grădinăresc, etc.
om Æ omenie, omenos, omenes c, neom, neomenos, omene ște, omenit, supraom,
omușor, omule ț, etc
rod Æ rodit, nerodit, rodito r, rodnicie, etc.

Test de autoevaluare 2

1) „ca un roi de fluturi albi” Æ compara ție;
„fiori de ghea ță” Æ metaforă;
„pe ai țării umeri dalbi” Æ personificare;
2) „cuibar rotind de ape” Æ metaforă;
„luna zace” Æ personificare;
3) „dulce” Æ epitet;
4) „corola de minuni a lumii” Æ metaforă;
„în flori, în ochi, pe buze…” Æ enumera ție;

Vocabularul
82 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 5) „Stăpâne codru, crai b ătrân” Æ personificare;
6) „de plumb” Æ repetiție;
7) „pe umerii unor uria și” Æ hiperbola (figura de stil care exagereaz ă pentru a-i
impresiona pe cititori);
8) „solie” Æ sinecdot ă (figura de stil care exprim ă întregul prin parte, pluralul prin
singular, obiectul prin însu șirea sa, etc.)

Test de autoevaluare 3
1) acru – acr eală; ager – ager ime, adânc – adânc ime, a alerga – alerg ătură, a ameți –
amețeală, a apuca – apuc ătură, a ara – ar ătură, aspru – aspr ime, candidat –
candidat ură, cald – c ăldură, a ciupi – ciup eală, crud – cruz ime, a urzi – urz eală.
2) Albania – alban ez (sufixul – ez), Anglia – engl ez, Belgia – belgi an (sufixul -an), Elveția-
elvețian, Polonia – polon ez, Franța – franc ez, Olanda – oland ez;
3) Berlin – berlin ez (sufixul -ez), Paris – parizi an (sufixul -an), Londra – london ez, Arad –
arădean (sufixul -ean), Constan ța – const ănțean, Craiova – craiov ean.
4) Adrian – Adriana, Alexandr u – Alexandra, Aurel – Aurelia, Dan – Dana, Eugen –
Eugenia, Florin – Florina, Ion – Ioana, George – Geor giana, Cosmin – Cosmina.

Test de autoevaluare 4
1) desperechea, desprinde, desz ăpezi;
dezlega, dezmo șteni, dezmin ți, deznoda;
răscumpăra, răscopt;
neclar, neprev ăzut, nevăzut, neastâmp ăr.
2) co + ordona + re, de + forma + re, des + curaj + a, str ă + vechi, trans + forma + re,
în + negri, in + exact. 3) tată – tătic, dulap – dul ăpioară, urs – ursule ț, găleată – găletușă, bătrână – bătrânică,
floare – floricic ă, basma – b ăsmăluță.
4) S-au format prin compunere, prin al ăturare cu cratim ă.

Vocabularul
Proiectul pentru Înv ățământul Rural 83

BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

1. AVRAM, MIOARA, Locul foneticii în înv ățământul limbii române, în vol.
Lectura modern ă a textului literar n arativ. Didactica modern ă, pag. 8-
50. Cursuri de var ă (Piatra-Neam ț, 1978).
2. BELDESCU, G., Ortografie, ortoepie, punctua ție, pag. 3-50, S.S.F.,
București, 1982.
3. BULG ĂR, GH., Dicționar de sinonime, București, 1972.
4. BULG ĂR, GH., Sinonimia lexical ă în limba român ă, în volumul Studii de
lingvistic ă și limbă literară, București, 1971.
5. CAZACU, B., Studii de dialectologie român ă, București, 1966.
6. COTEANU, I., Sistemul de formare a cuvintelor, în LRC (vol. II).
7. COTEANU, I. și A. BIDU-VR ĂNCEANU, Limba român ă contemporan ă
(vol. II Vocabularul) , București, 1975.
8. DIACONESCU, PAULA, Omonimia și polisemia, în PLG,
vol. I (1959).
9. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române , Editura
Academiei, Bucure ști, 1986.
10. DIMITRESCU, FLORICA, Tendințe ale form ării cuvintelor în limba
română actuală, în LL X (1965).
11. GRAUR, AL., Încercare asupra fondului princ ipal lexical al limbii
române, București, 1954.
12. GRAUR, AL., Tendințele actuale ale limbii române, București, 1968.
13. GRAUR, A., Mic tratat de ortografie, Editura Științifică, Bucure ști,
1974.
14. GUȚU, V. ROMALO, Corectitudine și greșeală, pag. 2-12, Editura
Științifică, București, 1972.
15. HRISTEA, THEODOR, Paronimia și atracția paronimic ă în limba
română, în LL, 1978, nr. 1.
16. HRISTEA, THEODOR, Sinteze de limba română, pag. 30-68, Editura
Albatros, Bucure ști, 1984.
17. HRISTEA, THEODOR, Împrumuturi și creații lexicale neologice în
limba român ă contemporan ă, pag. 30-68, în LR XXI , 1972, nr. 3.
18. IONESCU, CRISTINA și CERKEZ MATEI, Exerciții de gramatic ă a
limbii române, pag. 5-11, Editura Diacon Coressi, Bucure ști, 1992.
19. IORDAN, IORGU, Limba român ă contemporan ă(ediția a II-a ),
București, 1956.
20. IORDAN, IORGU, Limba român ă contemporan ă. O gramatic ă a
„greșelilor” ( ediția a II-a ), București, 1948.
21. Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctua ție, ediția a III-a, Editura
Academiei, Bucure ști, 1971.

Vocabularul
84 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 22. LUPU, FLORI, Gramatica limbii române în exerci ții recapitulative,
Editura All Educational, Bucure ști, 1995.
23. PETROVICI, EMIL, Sistemul fonematic al limbii române, în SCL,
an VII, 1956.
24. PUȘCARIU, SEXTIL, Limba român ă ( vol. I, Privire general ă),
București, 1940.
25. PUȘCARIU, SEXTIL, Limba român ă, vol. II ( Rostirea ), Bucure ști,
1959.
26. ROSETTI, AL., Istoria limbii române, București, 1978.
27. ROSETTI, AL., Recherchez sur le diphtongues roumaines,
București-Copenhaga, 1959.
28. ȘERBAN, VASILE și IVAN EVSEEV, Vocabularul românesc
contemporan, Timișoara, 1978.
29. TABARCEA, CEZAR, Gramatica limbii române, Editura Constela ții,
București, 1996.
30. VASILIU, EMANUEL, Fonologia limbii române, Editura Științifică,
București, 1975.