2 Căror aspecte li se adresează tratamentul psihanalitic? 3 Inovațiile și descoperirile majore ale lui Freud 3 • Inconștientul 3 • Experiențele din… [614467]

DESPRE PSIHANALIZĂ

1 Ce este psihanaliza?
2 Căror aspecte li se adresează tratamentul psihanalitic?
3 Inovațiile și descoperirile majore ale lui Freud
3 • Inconștientul
3 • Experiențele din copilăria mică
3 • Dezvoltarea psihosexuală
3 • Complexul Oedip
3 • Refularea
3 • Visele reprezintă forme de împlinire a dorințelor
3 • Transferul
3 • Asociația liberă
3 • Eul, Se -ul și Supraeul
4 Importante descoperiri și adăugiri la teoria psihanalitică după Freud: diferitele
curente și școli din cadrul psihanalizei contem porane
4 • Freudienii clasici și contemporani
4 • Sándor Ferenczi
4 • Psihologia Eului
4 • Kleinienii clasici și contemporani
4 • Ramura bioniană a școlii kleiniene
4 • Ramura winnicottiană a teoriei relației de obiect
4 • Psihanaliza franceză

4 • Psihologia Sinel ui
4 • Psihanaliza relațională
5 Nucleul cadrului și metodei psihanalitice
5 • Metoda
5 • Cadrul
6 Diverse metode de tratament psihanalitic (psihanaliza adultului, psihanaliza
copilului, psihanaliza de grup etc.)
6 • Psihanaliza
6 • Psihoterapia psihanalit ică sau psihodinamică
6 • Copiii și adolescenții
6 • Psihodrama psihanalitică
6 • Psihoterapia psihanalitică de cuplu și familie
6 • Grupurile de psihanaliză
7 Formarea în psihanaliză
8 Psihanaliza aplicată
9 AIP (Asociația Internațională de Psihanaliză), modul său de organizare și
regulamentul etic
10 Unde ne putem întâlni cu psihanaliza?

Ce este psihanaliza?
Psihanaliza este atât o teorie asupra minții umane, cât și o metodă de terapie. Ea a fost
fondată de către Sigmund Freud între anii 1885 și 1939 și continuă să fie dezvoltată de
către psihanaliști din întreaga lume. Psihanaliza are patru arii majore de aplicabilitate:
• în calitate de teorie privind felul în care funcționează mintea
• ca metodă de tratament pentru probleme psihice
• ca metodă de cercetare și
• ca modalitate de înțelegere a fenomenelor culturale și sociale precum literatura,
arta, cinematografia, reprezentațiile în general, politica și dinamica grupurilor.

Căror aspecte li se adresează tratamentul psihanalitic?
Psihanaliza și psihoterapia psihanalitică se adresează celor care se simt prinși în probleme
psihice recurente ce le blochează, pe de o parte, potențialul de a trăi experiența fericirii
alături de partenerii, familiile și prietenii lor, și pe de altă parte le împiedică succesul și împlinirea în cadrul activității lor profesionale și al sarcinilor normale ale vieții de zi cu zi.
Stările de anxietate, de inhibiție și depresia sunt adesea semne ale unor conflicte interne. Acestea au ca rezultat dificultăți relaționale și, dacă rămân net ratate, pot avea un impact
considerabil asupra alegerilor personale și profesionale. Rădăcinile acestor probleme
coboară adesea în adâncimi mai mari decât capacitatea de conștientizare a persoanei,
acesta fiind motivul pentru care ele se dovedesc a fi nere zolvabile în absența unei
psihoterapii.
Ajutorul unui analist specializat este cel care îi permite pacientului să înțeleagă în moduri diferite părțile inconștiente ale acestor tulburări. Comunicarea cu un psihanalist într- o
atmosferă sigură îl va determin a pe pacient: [anonimizat] (gânduri și sentimente, amintiri și vise); acest proces alină durerea psihică, susține dezvoltarea personalității și oferă posibilitatea unei auto -cunoașteri care îi va întări pacientului încrederea de a -și urma scopurile în viață.
Aceste efecte pozitive ale psihanalizei vor fi de durată și vor susține dezvoltarea chiar și la un timp îndelungat după ce analiza s -a încheiat.

Inovațiile și desco peririle majore ale lui Freud
Freud, care a lucrat cu pacienți diagnosticați cu isterie, a ajuns să înțeleagă faptul că
simptomele de care aceștia sufereau conțineau o semnificație care era simultan ascunsă și

vizibilă. De -a lungul timpului, el a descoperi t că toate simptomele nevrotice erau mesageri
care purtau un conținut psihic refulat – de aici și natura lui inconștientă. Aceasta l- a
determinat să dezvolte metoda “terapiei prin vorbire”, care a revoluționat interacțiunea
dintre pacient și terapeut. Freu d își vedea pacienții de șase ori pe săptămână, ascultând și
răspunzând la ceea ce ei îi spuneau în timp ce stăteau întinși pe canapea. Invitați să spună orice lucru care le venea în minte, pacienții i- au prezentat lui Freud asociații care
conduceau către experiențe, dorințe și fantasme refulate din copilărie, ce se
transformaseră în conflicte inconștiente; odată aduse în plan conștient, aceste conflicte
puteau fi analizate, iar simptomele puteau fi ulterior dizolvate. Această procedură a
devenit nu doar o metodă puternică de tratament, ci și un instrument util de studiere a
psihicului uman; acest aspect a condus către dezvoltarea unei teorii psihanalitice și mai complexă a felului în care funcționează mintea și, în ultimii ani, a condus și către studii comu ne și comparate în noul domeniu al neuropsihanalizei.
Descoperirile timpurii ale lui Freud l -au condus către stabilirea unor noi concepte
revoluționare:
• Inconștientul : viața psihică merge dincolo de lucrurile de care suntem conștienți, și de
asemenea ea m erge dincolo și de ceea ce este preconștient (adică lucrurile de care am
putea deveni conștienți în momentul în care încercăm să ne gândim la ele). O parte considerabilă din mintea noastră este inconștientă, iar această parte este accesibilă doar
prin psih analiză.
• Experiențele din copilăria mică reprezintă un amestec de fantasmă și realitate; aceste
experiențe sunt caracterizate de dorințe pasionale, impulsuri neîmblânzite și angoase infantile. De exemplu, foamea stârnește dorința de a înghiți totul, dar ș i teama de a fi
înghițit de o altă persoană; dorința de a fi stăpân pe situație și independent este corelată cu fricile de a fi manipulat sau abandonat; separarea de o persoană care oferă îngrijire poate conduce către sentimente de fi rămas singur, expus ș i neajutorat; iubirea pentru un
părinte poate impune riscul pierderii iubirii celuilalt părinte. Astfel, dorințele și fricile
timpurii au ca rezultat conflicte care, atunci când nu pot fi rezolvate, sunt refulate și devin
inconștiente.
• Dezvoltarea psihose xuală : Freud a observat că maturizarea progresivă a funcțiilor
corpului, concentrate asupra zonelor erogene (gură, anus, organe genitale), este însoțită de plăceri și temeri, care sunt trăite în relația cu persoanele (“obiectele”) care oferă îngrijire, și că aceste trăiri structurează dezvoltarea minții copilului.
• Complexul Oedip reprezintă complexul central al tuturor nevrozelor. La vârsta de 4 -6
ani, copilul devine conștient de natura sexuală a relației părinților lui, din care el este exclus. Se nasc se ntimente de gelozie și de rivalitate, care trebuie organizate, dar și
întrebări precum “cine este bărbat și cine este femeie”, “cine poate să iubească pe cine și cine se poate căsători cu cine”, “cum se fac copiii și cum se nasc ei” și “ce anume poate face copilul, comparativ cu adultul, și ce anume nu poate face”. Felul în care sunt

soluționate aceste întrebări provocatoare va modela caracterul minții adulte și Supraeul (a
se vedea mai jos detalii privind Eul, Se-ul și Supraeul ).
• Refularea este forța care păstrează la un nivel inconștient fantasmele periculoase
asociate cu porțiunile nerezolvate ale conflictelor copilăriei.
• Visele reprezintă forme de împlinire a dorințelor . Cel mai adesea, ele exprimă
împlinirea dorințelor sau fantasmelor sexuale infantile . Din moment ce apar într- o formă
deghizată (scene absurde, bizare sau incoerente), ele au nevoie să fie analizate pentru a li se putea dezvălui semnificația inconștientă. Freud spunea că interpretarea viselor este calea regală către inconștient.
• Transfer ul este tendința ubicuitară a minții umane de a privi și de a regăsi situațiile noi
în tiparele experiențelor anterioare. În psihanaliză, transferul apare atunci când un pacient își vede analistul asemenea unei figuri parentale, împreună cu care să poată retrăi traumele sau conflictele infantile majore ca și cum s -ar petrece în relația inițială părinte -copil.
• Asociația liberă se referă la ieșirea la suprafață a gândurilor, sentimentelor și
fantasmelor, atunci când ele nu sunt inhibate de restricții precum frica, sentimentele de
vinovăție sau rușinea (a se vedea mai jos secțiunea Nucleul cadrului și metodei
psihanalitice )
• Eul, Se -ul și Supraeul :
• Eul reprezintă sediul principal al conștientului, fiind instanța minții care
operează procesele de refulare; de a semenea, integrează și consolidează
diversele impulsuri și tendințe înainte ca acestea să fie traduse în act.
• Se-ul este partea inconștientă a minții; reprezintă locul în care se află refulatul și
urmele mnezice incognoscibile ale vieții timpurii.
• Supraeul reprezintă ghidul și conștiința minții; el este un conținător al
interdicțiilor care trebuie respectate și al idealurilor care trebuie urmate.

Importante descoperiri și adăugiri la teoria psihanalitică după Freud: diferitele curente și
școli din cadr ul psihanalizei contemporane
• Freudienii clasici și contemporani. Sigmund Freud (1856 -1939) a creat un model al
minții pornind de la câteva ipoteze teoretice de bază: viața psihică este activată de energia a două pulsiuni primare (în prima lui teorie a pulsiunilor, acestea erau pulsiunea sexuală și
pulsiunea de auto -conservare ; în cea de -a doua teorie freudiană a pulsiunilor, acestea erau
pulsiunea de viață și pulsiunea de moarte – sau sexualitatea și agresivitatea). Aceste
pulsiuni reprezintă cerințele org anismului asupra minții și se fac cunoscute prin provocarea

dorințelor și nevoilor care caută obiectul specific pentru a obține satisfacția . Urmele
mnezice ale acestor interacțiuni (inclusiv ale reprezentărilor obiectelor și ale relațiilor
importante) structurează întreaga minte, construind formațiuni din ce în ce mai complexe, care ajung în cele din urmă să se împartă în trei secțiuni majore. În cadrul primului său model topografic, Freud a dat acestor trei sisteme numele de Inconștient , Preconștient și
Conștient ; cel de- al doilea model a fost unul de natură structurală, conținând trei instanțe
purtând numele de Eu, Se și Supraeu. Aceste structuri ale minții modulează energiile
pulsionale în concordanță cu principiul (homeostatic) al plăcerii . Metapsihologi a este acea
teorie asupra minții care conceptualizează funcțiile psihice în raport cu aspectele lor de natură dinamică (pulsiunile ), economică (energiile ) și topică (structuralitatea).
• Sándor Ferenczi (1873 -1933) și școala de psihanaliză de la Budapesta a u subliniat
necesitatea abordării și recunoașterii traumelor reale din copilărie, specificitatea relației mamă- copil și impactul pe care îl are așa- numita “confuzie a limbilor” (o confuzie între
atașamentul tandru al copilului și nevoile sexuale ale adultu lui), care afectează într -o
manieră hotărâtoare dezvoltarea psihică și psihopatologia de mai târziu. Ferenczi s-a
concentrat asupra proceselor reciproce, inter- subiective dintre pacient și analist, precum și
asupra rolului deosebit al onestității analistul ui și al travaliului intern (auto -analiza) în
cadrul întâlnirii analitice. În ultimii ani, opera lui a fost reevaluată și a devenit un nou obiectiv al psihanalizei franceze, precum și al școlii relaționale (a se vedea mai jos Psihanaliza franceză și Psihan aliza relațională ).
• Psihologia Eului. Anna Freud (1895 -1982), Heinz Hartmann (1884 -1970) și alți autori și –
au orientat atenția către rolul special al aspectelor conștiente și inconștiente ale Eului –
adică rolul deosebit al Eului în cadrul mecanismelor inc onștiente de apărare și efectul
inhibitor al acestor mecanisme asupra proceselor psihice. Hartmann a postulat existența unei arii a Eului lipsite de conflict care îndeplinește sarcini majore precum starea de a fi
conștient, controlul motor, gândirea logică, vorbirea, percepția senzorială și testarea realității – toate acestea fiind funcții vitale, care pot fi secundar implicate în conflictul
nevrotic. Prin analiza sistematică a mecanismelor de apărare ale pacientului, psihanaliza încearcă să consolideze Eul , pentru a spori controlul asupra impulsurilor, capacitatea de
soluționare a conflictului și capacitatea de a tolera frustrarea și afectele dureroase. La cele patru puncte de vedere metapsihologice ale lui Freud, Hartmann a adăugat aspectele genetic și adaptativ .
• Kleinienii clasici și contemporani. Melanie Klein (1882 -1960) a conceptualizat perioada
de sugar ca debutând cu impulsuri primitive ce sunt trăite în experiențele relațiilor cu obiectele. Pulsiunea de moarte îndreptată către interior (a se vedea mai sus) este resimțită
ca fiind o forță atacatoare, provocând angoase de persecuție și frica de anihilare , care este
plasată (proiectată) în afara Sinelui și generează impulsuri distructive față de obiectul
frustrant ( sânul rău), urmate de o frică de răzbunare . Prin contrast, obiectul gratificant
(sânul bun ) este idealizat și clivat de obiectul rău, într -o manieră protectivă. Prima fază
poartă numele de poziție paranoid- schizoidă , “PS”, ce se caracterizează prin clivaj,
(de)negare, omnipotență și idealizare , precum și prin proiecție și introiecție . Capacitatea din

ce în ce mai mare de integrare a Eului va conduce către anxietăți depresive , caracterizate
de teama că impulsurile distructive au vătămat obiectul / sânul bun și de dorința de
reparație . Această a doua fază poartă numele de poziție depresivă , “D”. Kleinienii
contemporani sunt de părere că aceste faze nu se limitează la perioada de sugar, ci că ele formează o dinamică permanentă în interiorul minții, alternanța PS -D.
• Ramura bioniană a școlii kleinien e. Wilfred Bion (1897 -1979) s -a raportat la Freud și la
Klein, desprinzându -se de aceștia și dezvoltând un nou limbaj pentru teoria gândirii pe care
a elaborat -o. El a emis ipoteza că mintea sugarului trăiește la început experiența unui asalt
de emoții și impresii senzoriale rudimentare, numite elemente beta , care nu poartă o
semnificație și care trebuie să fie evacuate. Este esențial ca obiectul care îngrijește copilul (conținătorul ) să accepte aceste elemente beta ( conținutul ), să le metabolizeze și să le
transforme în elemente alfa , pentru ca în final să le dea înapoi bebelușului în această
formă. Mintea bebelușului le introiectează pe acestea împreună cu funcția alfa care le transformase, construindu- și în această manieră propria funcție alfa – un aparat capabil de
a simboliza, memora, visa și gândi gândurile. De asemenea, funcția alfa dezvoltă conceptele de timp și spațiu și totodată permite diferențierea dintre conștient și inconștient. În accepțiunea lui Bion, tulburările psihice sunt legate de aceste funcții fundamentale ale
aparatului gândirii.
• Ramura winnicottiană a teoriei relației de obiect . Donald Winnicott (1896 -1971) a
arătat felul în care mediul de susținere oferit de mama suficient de bună va ajuta mintea
copilului să creeze reprezentări ale Sinelui și ale celuilalt . În spațiul intermediar dintre
mamă și copil, acesta găsește și creează ceea ce Winnicott a numit obiectul tranzițional (de
exemplu, păturica securizantă), care este și în același timp nu este mama. Tocmai acest
spațiu intermediar sau potențial dintre realitatea internă (subiectiv înțeleasă) și realitatea
externă (obiectiv percepută) este cel care va rămâne disponibil în calitate de spațiu intern pentru trăirea experiențelor vieții, pentru crearea de noi idei și imagini, pentru fant ezii și
artă, precum și pentru formarea numeroaselor aspecte ale culturii. Dacă mama poate să
răspundă într -o manieră empatică la gesturile spontane ale bebelușului, acesta va construi
reprezentarea unui Sine adevărat care are capacitatea de a se juca și d e a fi creativ. Dacă
însă mama interpretează continuu în mod eronat gesturile copilului, raportându- le la
nevoile ei, Sinele adevărat al copilului va rămâne ascuns sub scutul unui Sine fals , care este
ridicat în scopurile supraviețuirii și care mai târziu în viață ar putea duce către sentimentul
de a nu fi capabil de a fi real.
• Psihanaliza franceză a înflorit în raport cu disputa cu Jacques Lacan (1901 -1981) și prin
îndepărtarea de acesta și de ideile lui (semnificația limbajului , a falusului , a dorinței și a
celuilalt , precum și conceptele de imaginar , simbolic și real [inaccesibil]). Apelul lui către o
întoarcere la Freud a inițiat o elaborare și o dezbatere serioasă a conceptelor centrale ale
acestuia, stabilind în cele din urmă rolul primordial al metap sihologiei freudiene în
înțelegerea psihicului uman. La rândul său, aceasta a avut un rol productiv în special în ceea ce privește devoltarea unei noi concepții asupra teoriei seducției , în ceea ce privește
accentul pus pe pulsiunile de viață sau de moarte și în privința teoriei narcisismului în

diferitele sale aspecte. Recunoașterea importanței teoriei pulsiunilor a încurajat
concentrarea atenției asupra sexualității, a subiectivității, a limbajului dorinței și a funcției
structuralizatoare a complexului Oedip, în special în ceea ce privește poziția celui de -al
treilea și triangularea. Ulterior, acestea au condus către ideea unui proces terțiar, în cadrul
căruia procesele inconștiente (primare) și cele conștiente (secundare) coexistă și se îmbină într-o man ieră creativă.
• Psihologia Sinelui a fost fondată în Statele Unite de către Heinz Kohut (1913 -1981),
care s -a concentrat asupra sentimentului de Sine al individului, în special în ceea ce privește
dezvoltarea și modularea narcisismului. Kohut a subliniat rolul necesar al părintelui care oferă îngrijire (și, mai târziu, al analistului) de a oglindi într- o manieră empatică stările
Sinelui copilului și de a permite transferurile idealizante de tip alter -ego / gemelare ,
sprijinind în acest fel copilul (pacientu l de mai târziu) în calitate de obiect al Sinelui , până în
momentul în care copilul va fi internalizat funcțiile sale reglatoare. În timp, Kohut a ajuns să respingă modelul structural freudian al Eului, Se -ului și Supraeului, precum și teoria
freudiană a p ulsiunilor, indicând în loc de acestea către modelul Sinelui tripartit .
• Psihanaliza relațională, fondată de Steven Mitchell (1946 -2000) în Statele Unite,
respinge teoria freudiană a pulsiunilor cu rădăcini biologice, indicând în locul acesteia către o teorie a conflictului relațional , care îmbină interacțiuni reale , internalizate și imaginate cu
persoanele semnificative pentru individ. Personalitatea se naște și este construită din structuri care reflectă expectațiile și interacțiunile învățate cu principa lele persoane care
cresc copilul. Din moment ce motivația primară a individului este de a fi în relație cu ceilalți ,
el va avea tendința să recreeze și să pună în scenă aceste tipare relaționale pe parcursul
întregii vieți. În acești termeni, psihanaliza c onstă în explorarea acestor tipare și
confruntarea lor cu ceea ce este creat în comun, în mod spontan și autentic , între analist și
pacient, în situația analitică.

Nucleul cadrului și metodei psihanalitice
• Metoda . Psihanaliza este o terapie prin vorbire , bazată pe asociația liberă . Această
regulă fundamentală presupune că pacientul este încurajat să spună orice îi vine în minte
fără a -și impune restricții, cum ar fi respectarea contextului, politețea, sentimentele de
rușine sau de vinovăție, sau oricare alte obiecții. Urmând această regulă, procesele de
gândire ale pacientului vor face legături surprinzătoare, vor dezvălui conexiuni cu dorințe și
sisteme defensive inaccesibile conștientului și vor conduce către rădăcinile inconștiente ale conflictelor până atunci nerezolvabile care modelează forma în care apare transferul .
Ascultând aceste asociații, analistul se va abandona unui proces mental similar, numit atenție liber flotantă, prin intermediul căruia pe de o parte urmărește mesajele pacientului, iar pe de altă parte își observă – uneori la fel ca într- un vis treaz – propriile asociații pe
măsură ce ele apar în contratransfer . Integrarea acestor diverse tipuri de informație este în
cea mai mare parte un travaliu intern al analistului de a crea o imagine a fenomenelor
transfer -contratransfer care într -un final se vor uni într- un întreg emergent (o fantasmă

inconștientă) ce poate fi trăit atât de analist cât și de pacient. Cu ajutorul intervențiilor
terapeutului – care adesea sunt interpretări de transfer a ceea ce ajunge în situația de aici
și acum a ședinței – suferința pacientului va fi înțeleasă într -o manieră nouă. Procesul de
perlaborare reprezintă a plicarea în mod repetat a acestor noi modalități de înțelegere
profundă la mai multe situații similare ce se caracterizează prin același tip de conflicte ;
astfel, pacientul devine din ce în ce mai capabil să recunoască procesele de gândire care
stimulează conflictele. Soluționarea acestor conflicte și recontext ualizarea sau dizolvarea
lor vor elibera mintea pacientului de vechile inhibiții și vor face loc unor noi alegeri.
• Cadrul . Metoda descrisă mai sus este cel mai bine aplicată în cadrul clasic: pacientul stă
confortabil întins pe canapea, spune tot ceea ce îi vine în minte , fără să fie distras de
imaginea analistului, care de regulă stă în spatele canapelei. Aceasta va permite ambilor
parteneri implicați în travaliul psihanalitic să asculte deplin și să reflecteze asupra a ceea ce ajunge în ședință: pacientul se va simți cufundat în lumea sa internă, va re aduce la viață
amintiri, se va întoarce la experiențele importante din trecutul lui, va vorbi despre vise și va da naștere fanteziilor – toate acestea fiind parte din călătoria analitică ce va pune într -o
nouă lumină viața și povestea pacientului, precum ș i procesele din interiorul minții lui.
Ședința de analiză durează de regulă 45 sau 50 de minute. Pentru a aprofunda permanent
procesul analitic, este de preferat ca ședințele să aibă loc de trei, patru sau de cinci ori pe
săptămână. Uneori este necesar un număr mai scăzut de ședințe pe săptămână, sau
utilizarea fotoliului în loc ul canapelei. Toate acordurile între pacient și analist legate de
cadru (inclusiv programul , costul fiecărei ședințe și politica de anulare ) devin obligatorii
pentru amândoi, ele tre buind să fie renegociate în situația în care se dorește o modificare a
lor. Durata unei analize este dificil de estimat; se poate anticipa o durată medie de trei
până la cinci ani , deși fiecare caz în parte poate necesita mai mult sau mai puțin timp
pentru a fi finalizat. Cu toate acestea, pacientul și analistul sunt liberi în orice moment să
decidă întreruperea sau încheierea analizei.

Diverse metode de tratament psihanalitic (psihanaliza adultului, psihanaliza copilului,
psihanaliza de grup etc.)
• Psihan aliza este aplicată în diverse forme. Tratamentul psihanalitic clasic ( a se vedea
mai sus ) a fost proiectat pentru a întâmpina cel mai bine capacitățile unui pacient nevrotic
adult care este bine adaptat la cerințele vieții și la cerințele profesionale. De asemenea,
tratamentul psihanalitic cu o frecvență mare a ședințelor pe săptămână este folosit într-o
gamă amplă de psihopatologii (lărgirea aplicabilității), cum ar fi tulburările de personalitate
narcisică și borderline.
• Psihoterapia psihanalitică sau p sihodinamică a adulților este aplicată de regulă cu o
frecvență mai redusă (una sau două ședințe pe săptămână), într- un cadru în care
terapeutul și pacientul stau față în față. Adesea, scopurile acestui tip de tratament se concentrează asupra soluționării unei anumite probleme (cum ar fi dificultăți le relaționale
sau profesionale), sau asupra simptomatologiei depresiei sau ale tulburărilor anxioase. Cu

toate că, la fel ca într -o psihanaliză, apar transferul și contratransferul, acestea rămân de
regulă în fu ndal și nu sunt interpretate, lăsând loc pentru abordarea și soluționarea într -o
manieră mai directă a problemelor din viața pacientului. Uneori se poate întâmpla ca ambii
participanți la psihoterapia psihanalitică să decidă, la un moment dat în timpul tratamentului, să aprofundeze acest proces și să demareze o psihanaliză cu o frecvență mai ridicată a întâlnirilor.
• Copiii (începând cu perioada de sugar) și adolescenții pot să trăiască probleme
constante (depresie, anxietate, insomnie, cruzime și agresivit ate extremă, gândire de tip
obsesional, comportament compulsiv, dificultăți de învățare, tulburări alimentare etc.) care pot să reprezinte un risc pentru dezvoltarea lor psihică și să îi îngrijoreze pe părinții, profesorii sau prietenii lor. În cazul lor, au fost dezvoltate metode de tratament psihanalitic
specifice vârstei (incluzând aici jocul cu figurine, jucăriile și desenul) pentru a permite copilului sau adolescentului să exprime ceea ce îl frământă. Analiștii specializați în psihanaliza copilului ses izează porțiunile inconștiente ale mesajelor pacientului lor și
răspund la acestea într -o manie ră adecvată, ajutându -l astfel p e copil să își soluționeze
conflictele și problemele emoționale care se ascund în spatele simptomelor manifeste și
care interfere ază cu dezvoltarea mentală.
• Psihodrama psihanalitică a fost dezvoltată (în general în Statele Unite și în Franța)
pentru pacienții cu inhibiții majore , care aveau nevoie de sprijin pent ru a-și reprezenta,
exprima și perlabora dificultățile, în scopul de a -și structura lumea internă. Cadrul include
un conducător de grup sau regizor, care îl ajută pe pacient să sugereze o scenă , să se
implice în ea și să o dezvolte (de exemplu, o amintire, un sentiment, o situație reală), scenă
care reprezintă materialul travaliului terapeutic. Pacientul joacă în această scenă împreună cu mai mulți co-terapeuți sau actori care își asumă rolurile ce li se atribuie de către pacient.
Funcția co -terapeuților este de a înțelege într- o manieră empatică aceste roluri ca
reprezentând părți ale pacientului (adică diferite părți ale conflictului), sau ca reprezentând
obiectele importante din viața pacientului; o altă funcție a co -terapeuților este de a
traduce semnificația latentă a acestor roluri prin reprezentarea proceselor lor incon știente
subiacente (în general defensive). Conducătorul de grup poate să întrerupă și să interpreteze această scenă în orice moment. Scena permite desfășurarea problemelor
complexe sub ochii pacientului și facilitează integrarea și internalizarea lor. Scop ul este ca
pacientul să -și înțeleagă într -o manieră mai profundă viața internă (gânduri, sentimente,
fantasme, vise și conflicte) și să susțină activarea acesteia; în acest fel, el va putea să își
extindă spațiul (teatrul intern) psihic (intermediar) în ca re pot fi abordate și înțelese
diversele sale componente.
• Psihoterapia psihanalitică de cuplu și familie aplică ideile psihanalizei la dinamica ce
urmează să fie descoperită între partenerii unui c uplu sau în cadrul familiilor, care sunt
blocați în confli cte recurente. Cu ajutorul unui psihanalist, aspecte ale pozițiilor și
transferurilor incompatibile, proiecțiile reciproce și punerile repetate în scenă ale fantasmelor inconștiente pot fi interpretate și analizate în raport cu ideile inconștiente

despre ceea ce căsnicia și familia ar putea sau ar trebui să însemne, temperând astfel
tensiunile și deschizând căi pentru noi alegeri auto -determinate.
• Grupurile de psihanaliză (de regulă cu 6 -9 membri) folosesc tendința universală
conform căreia indivizii care s e adună într -o manieră nestructurată în grupuri mici sau mari,
fără să aibă o sarcină precisă, trăiesc experiența regresiilor la niveluri primitive de
funcționare psihică – cum ar fi dependența de un conducător de grup idealizat sau
frustrant sau supunerea în fața acestuia, reacții agresive de tipul „luptă sau fugă”, formarea
de perechi și divizarea în subgrupuri – precum și mecanisme de apărare împotriva acestor
procese. Dacă unele grupuri se concentrează asupra participării individului în dinamica grupului din aici și acum și asupra interacțiunii care se naște din această participare, altele
abordează procesele globale de grup și cultura particulară care se creează din discuțiile
liber flotante (echivalentul asociației libere). Travaliul grupului de psihan aliză poate servi
unor scopuri diverse ; există grupuri de psihoterapie, altele care sprijină dezvoltarea
personală, grupuri de discuții clinice pentru profesiile medicale (grupurile Balint, conferința Tavistock), precum și grupuri care încurajează auto -reflecția și rezolvarea problemelor în
organizații mai mari.

Formarea în psihanaliză
Formarea în psihanaliză intră sub incidența regulamentului Asociației Internaționale de
Psihanaliză (AIP) și al organizațiilor care o compun. În multe țări, orice persoană care are
aptitudinile și experiența necesare se poate forma pentru a deveni psihanalist; însă în unele
țări această practică este permisă numai unor profesioniști titrați, cum ar fi medicii, psihologii și asistenții sociali. Există trei modele de formare d iferite (denumite modelul
Eitingon, modelul francez și modelul Uruguay); toate aceste modele cer candidatului o analiză personală, frecventarea seminariilor teoretice, tehnice și clinice , precum și
supervizarea activității. Formarea în psihanaliză necesită o durată medie de cinci până la
zece ani și se finalizează cu absolvirea sau acceptarea în calitate de membru (pentru mai multe informații, a se vedea în acest website secțiunea privind formarea).

Cercetarea în psihanaliză
Freud a descoperit că cea mai b ună metodă de a descoperi cum funcționează mintea este
să studieze succesiunile manifestărilor acesteia, și anume gândurile și sentimentele, visele
și fantasmele, așa cum apar ele într -un anumit context. Metoda asociației libere (a se
vedea mai sus) s -a do vedit a fi instrumentul central al cercetării psihanalitice. Un pacient
care permite unui analist ( într-o manieră cât mai nerestricționat ă cu putință) să urmărească
emergența ideilor sale va prezenta următoarele: versiunea sa particulară a principiilor operante generale ale minții (de exemplu, impulsuri și dorințe care nasc teamă, cele din
urmă ridicând sisteme defensive împotriva primelor); interpretarea idiosincrasică a

percepțiilor prezente aflate sub influența conflictelor inconștiente nerezolvate ale
trecutului; sau modalități de gestionare a fantasmelor și sentimentelor, cu scopul de a
menține un sentiment bazal de siguranță și de echilibru interior. Astfel, înțelegerea funcționării minții unui individ reprezintă o metodă de tratament, și în același timp o metodă de cercetare psihanalitică.
Cercetarea în psihanaliză, urmând calea descrisă mai sus, a generat de -a lungul multor ani
o multitudine de modalități de înțelegere a funcționării mentale, acestea structurându -se
în diversele curente și școli de p sihanaliză (a se vedea mai sus). Mai mult, cercetarea
științifică a descris și a reușit să demonstreze (prin studii comparate, prin studii pe termen
lung și prin studii de monitorizare ) eficiența psihanalizei și a psihoterapiei psihanalitice. Au
fost studi ate științific diferite elemente ale curei psihanalitice, precum stilul intervențiilor,
frecvența ședințelor, relația dintre pacient și analist / terapeut, sau aplicabilitatea tratamentului psihanalitic la diferite tipuri de patologie mental ă; toate aceste studii au
condus către modificări și ajustări în ceea ce privește planurile de tratament, precum și (în unele locuri) la acceptarea formelor de tratament psihanalitic în politicile de compensare
ale caselor de asigurări de sănătate. De asemenea, s -au prop us proiecte care au ca scop
înțelegerea interacțiunii dintre funcționa rea minții și cea a creierului și înțelegerea
interdependenței acestora.
AIP sprijină cercetarea în psihanaliză prin formarea psihanaliștilor în metodologia cercetării, prin alcătuirea bazelor de date cu rezultatele cercetărilor, inițiind grupuri de lucru și de
discuții, oferind granturi pentru proiectele de cercetare asupra unei game largi de subiecte clinice, experimentale și teoretice , precum și prin susținerea, în întreaga lume, a re lațiilor
cu universitățile și cu institutele de cercetare (pentru mai multe informații, a se vedea pe acest website secțiunea dedicată Cercetării).

Psihanaliza aplicată
Freud a observat că ințelegerea psihanalitică a minții atrage după sine o înțelegere mai
adâncă a culturii și societății. Cele mai cunoscute lucrări ale sale în acest sens sunt analiza tragediei “Oedip rege” (de Sofocle) și a piesei “Hamlet” (de Shakespeare). Freud a analizat lucrări de literatură și artă, dar și manifestări sociale precum anecdotele, umorul, erorile de
vorbire și actele ratate; și, mai general, el a analizat fenomene precum civilizațiile, dinamica maselor, războiul și religia. Succesul abordării lui a stimulat un interes amplu în aplicarea gândirii psihanalitice în literatu ră, artă și cinematografie (și analiza lor critică), precum și în
antropologie și științe politice.

AIP (Asociația Internațională de Psihanaliză), modul său de organizare și regulamentul
etic

Asociația Internațională de Psihanaliză (AIP) a fost fondată î n 1910 de către Sigmund
Freud. Sub umbrela sa există 72 de organizații ce numără mai mult de 12.000 de membri
titulari în 63 de țări. Misiunea sa este de a promova psihanaliza la un nivel mondial (de exemplu, prin încurajarea schimburilor interregionale și prin organizarea de congrese
internaționale) și de a asigura vitalitatea constantă și dezvoltarea științei sale. AIP este organismul mondial primar de acreditare și reglementare pentru psihanaliști (pentru informații suplimentare, a se vedea secțiunea “ About us ” de pe website -ul AIP).
Comitetul Etic al AIP a formulat regulile etice fundamentale care sunt obligatorii pentru
toate organizațiile componente și pentru toți membrii și candidații acestora. Ele reflectă
valori umane, principii psihanalitice și ob ligații profesionale. Cel mai important, ele cer ca
tot ceea ce pacientul spune analistului să rămână strict confidențial, și totodată ca analistul
să nu se implice în relații sexuale sau în afaceri financiare private cu pacientul. În cazul unor nereguli s au al unor transgresări ale acestor reguli, pacientul are dreptul să se plângă la
Comitetul de Etică al societății analistului. Fiecare societate componentă a AIP a instituit reguli și proceduri pentru a asigura un standard etic înalt al tratamentelor realizate de membrii săi și pentru a regla măsurile prin care sunt procesate plângerile formale.

Unde ne putem întâlni cu psihanaliza?
Evenimentele psihanalitice au depășit de mult timp granițele institutelor și sunt acum
deschise publicului larg. Întâlnirile și congresele de psihanali ză au invitat ca participanți
membri ai comunității generale a sănătății mentale, incluzând totodată în programele lor
non-analiști precum cercetători, oameni de știință, politicieni, scriitori și artiști. Societățile
de psihana liză organizează prelegeri și mese rotunde accesibile întregului public, ținute în
institutele de psihanaliză, în universități, biblioteci și librării. În unele locuri, expoziții de
artă, producții de teatru și proiecții de filme sunt precedate sau urmate de discuții cu
auditoriul ce sunt moderate de către psihanaliști. Există multe oportunități de a obține o
primă imagine a conceptelor psihanalitice și de a întâlni un psihanalist. Toate institutele de
psihanaliză oferă la cerere informații, permițând oricu i este interesat să găsească o
oportunitate de a intra în contact cu psihanaliza.

Translated By Alexandra Timofte
Institute of the Romanian Society of Psychoanalysis