.2. Caracteristici Ale Aşezărilor Medievale [305602]

3.2. CARACTERISTICI ALE AȘEZĂRILOR MEDIEVALE

3.2.1. Influența Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei

Cavalerii teutoni au constituit al treilea val de coloniști aduși de regii Ungariei în Transilvania. [anonimizat]-lea î.e.n. [anonimizat], [anonimizat] 102 î.e.n.

[anonimizat] ,,[anonimizat]” și vor adopta ca semn distinctiv o pelerină albă cu o cruce neagră în partea stângă a pieptului.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] a Transilvaniei. Pentru a-[anonimizat]-au acordat o [anonimizat]. [anonimizat] a încasa de la credincioși dările bisericești.

[anonimizat]-lea i-a [anonimizat] 1211, în Țara Bârsei. [anonimizat].

[anonimizat], cavalerii teutoni au ajuns în scurt timp, o [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]-uri.

Cu privire la numărul exact al acestor cetăți clădite în timpul celor 14 [anonimizat]. N. Pop susține că teutonii ar fi clădit cinci cetăți : Brassoviaburg – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat]

– la Codlea și Törzburg – la Bran.

[anonimizat], [anonimizat] “Kreuburg” – cetatea cruciaților, “Törzburg” – cetatea fratelui Theodoricus, “Marienburg” – cetatea pentru cultul Mariei, “Schwarzburg” – cetatea neagră ( aluzie la crucea neagră de pe pelerine ), în schimb cetatea “Brassoviaburg” nu are nici o [anonimizat].

[anonimizat] “Popasuri la vetrele istoriei”, când vorbește de Brașov susține că a [anonimizat] a fost clădit pe o [anonimizat].

Sașii au denumit ținutul unde s-[anonimizat]- lea, “Siebenbürgen” – [anonimizat].

De aici probabil s-a [anonimizat] 14 ani.

[anonimizat] n-au rămas în Transilvania decât 14 ani, [anonimizat] 1211 și 1225. [anonimizat], și chiar asupra statului maghiar. La un moment dat s-au gândit să-și întemeieze un stat propriu.

Statul maghiar sesizează planul acestora și le dă ordin cavalerilor să părăsească țara. Vor părăsi țara adoptivă numai când armata regală, folosind presiunea armelor îi scoate din țară.

3.2.2. Ansambluri fortificale tipice șesului Țării Bârsei

Bisericile protestante din Țara Bârsei se remarcă prin particularitatea lor arhitecturală. Este vorba despre biserici fortificate, care dincolo de fortificarea clădirii bisericești, dispun de cel puțin o curtină și sunt adesea ansambluri fortificate, cu caracter de adevărate cetăți, denumite și biserici-cetate. Acest tip de construcție s-a dezvoltat după primele năvălri ale trupelor otomane din secolul al XlV-lea. Curtinele și turnurile acestor cetăți au fost mereu înnoite, pentru a proteja membrii comunității în fața otomanilor și a aliaților acestora. Aproximativ 150 de biserici-cetate respectiv biserici fortificate s-au păstrat până astăzi. Șapte dintre acestea au fost înscrise pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Bisericile fortiticate sunt cetăți țărănești săsești construite de comunități inițial în jurul bisericilor catolice și ulterior devenite evanghelice după Luther, de la jumătatea sec. al XVI-lea.

Arhitectura tradițională a acestor ansambluri constructive a conferit zonelor geografice aparținătoare perenitatea spațiilor istorice. Acestea sunt zone construite protejate, situri istorice care condiționează evoluția comunităților umane. Faptul că aceste modele arhitecturale aparținând siturilor istorice au rezistat peste 800 de ani factorilor de risc, umani și naturali, reprezintă o moștenire excepțională care trebuie salvată și conservată în substanța sa istorică.

Cetățile țărănești săsești care au adăpostit spațiul sacru al bisericilor de-a lungul timpului cu o arhitectură unitară sunt unice în peisajul arhitecturii europene. Ele reprezintă un concept integrat al arhitecturii ecleziastice cu arhitectura civilă a fortificațiilor, o sursă a geniului creator local. Această sinteză constructivă a sacrului cu spiritual pragmatic, defensiv, a apărut, s-a dezvoltat și s-a specializat ca efect al invaziilor și asediilor succesive ale turcilor și tătarilor.

Primul eveniment demolator pentru toate comunitățile locale o fost invazia tătarilor din 1241-1242. Regii Ungariei au încurajat fortificarea bisericilor pentru ca locuitorii să aibă unde să se refugieze. Colonizarea populației germanice în teritoriile transilvănene după sec. al Xll-lea până la începutul sec. al XlV-lea, de către regalitatea ungară precum și a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei în 1211 au determinat apariția localităților cu o populație sedentară, creerea premizelor de promovare și răspândire a religiei catolice, a ordinelor religioase, în special al ordinului cistercienilor, care au realizat un program edilitar specific perioadei respective. Invaziile turcești din sec. al XV-lea: 1420, 1421, 1432, 1436, 1438, 1442,1444 și 1491 au antrenat fortificarea amplă a bisericilor în sec. al XVI-lea și în cursul sec. al XVII-lea. Bisericile erau înconjurate de ziduri masive întărite cu turnuri, bastioane, Zwingere, diferite tipuri de guri de tragere etc. În perimetrul zidurilor funcționau construcții pentru școli, grajduri pentru animale, cămări pentru provizii, cuptoare de pâine, turnuri pentru afumători și păstrarea cărnurilor, slăninilor, tot ce era nevoie pentru o economie rurală închisă. Aceste opere excepționale de arhitectură au devenit simbolurile comunităților și o spiritului pragmatic de adaptare la mediul natural și la acela al vicisitudinilor.

Programul edilitar al ansamblurilor are câteva tipologii:

Ansambluri fortificalc tipice șesului Țării Bârsei cu biserici relativ mari și fortificații ample, complexe (Prejmer, Sânpetru, Hărman, Codlea, Cristian, Hălchiu etc.) care depindeau administrativ și se aflau în zona de influență culturală și economică a cetății orașului Brașovului.

Ansambluri fortificate din zonele colinare Zona Rupea și zona de nord o Făgărașului cu elementele constructive de apărare, turnuri, bastioane repartizate egal atât la nivelul bisericii cât și cel al incintei. Planul incintelor era rotund, oval, poligonal, pătrat, dreptunghiular în raport de epocă și zonă geografică.

În timp, bisericile au fost restructurate, colateralele au fost demolate și la nivelul

superior, corul a devenit bastion, turnurile de vest au fost transformate în redute cu

funcții de apărare și observație. Ele se profilau de la distanțe mari și marcau zona ca

spațiu construit. Aceste zone erau influențate cultural de orașul Sighișoara.

Bisericile fortărețe de tip edificiu au apărut la sfârșitul sec. al XV-lea. Cetățile își semnalau pericolele prin fumuri iar cele din zona Țării Bârsei semnalau pericolul comunităților din zona Făgăraș, Rupea prin fumul ridicat în cetatea amplasată pe Măgura Codlei sau cetatea Crizbav amplasată pe un munte cu vizibilitate din ambele părți.

La sfârșitul sec. al XVIII-lea bisericile fortificate au pierdut funcția lor defensivă și au primit funcții domestice proprii comunităților. În proximitatea zidurilor au fost construite școli, case parohiale, de rugăciuni, în general spații cu utilitate publică. Arhitectura vernaculara săsească se dezvoltă în sec. XVIII-lea și sec. al XlX-lea în jurul bisericilor fortificate, gospodăriile se parcelează ordonat pe adâncime cu frontul caselor așezat de-a lungul drumului principal. Arhitectura s-a dezvoltat în conformitate cu nivelul și specificul ocupațiilor tradiționale ale comunității respectiv, locuința și dependințele.

Ca expresie a acestor valori arhitecturale atât de bine păstrate, unice în felul lor, expresia unei medievalități viu transmise, bisericile fortificate săsești din Viscri și Prejmer, alături de alte capodopere ale arhitecturii transilvănene din aceeași filiație au primit o importanță universală prin înscrierea lor în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cercetările prezente și ulterioare efectuate pe aceste monumente istorice în scopul restaurii, conservării și reabilitării lor vor scoate la lumină importante și valoroase vestigii cultural istorice, cum sunt registrele cu pictură murală din perioada catolicismului, martelate în perioada Reformei, vestigii arheologice și componente arhitecturale deosebit de valoroase.

Astfel, aceste obiective istorice vor deveni mai bogate, mai interesante și mai atractive, cultural, istoric, artistic, documentar și turistic. Arhitectura istorică o bisericii fortificate, rezistența unică în fața timpului și a vicisitudinilor nu ar fi fost posibilă fără amintirea și conștiința preoților sași, apostoli ai comunităților, legați istoric de spiritul și valoarea acestor edificii sacre.

3.2.3. Câte biserici fortificate există astăzi, câte erau înainte?

Bisericile fortificate sunt în prezent în plină expansiune, fiind lăudate de diverse instituții ca monumente de arhitectură valoroase, în special pentru turism, dar și pentru știință. Recent a existat chiar un „ambasador cultural al castelelor bisericii”, care are scopul de a promova moștenirea valoroasă ca parte a proiectului „Descoperiți sufletul Transilvaniei” (ADZ din 29 august 2013, p. 6)). Informațiile, definițiile și cifrele utilizate sunt adesea foarte diferite, în funcție de seriozitatea instituției, a grupului țintă vizat și a presei publice. Mai ales când vine vorba de numărul de biserici fortificate care încă există sau existau în Evul Mediu, este întotdeauna un număr foarte diferit. Potrivit lui Hermann Phleps, într-o hartă din articolul „Arta militară rurală a sașilor transilvăneni” (în Heinrich Zillich, „Transilvania, o soartă occidentală”, Königstein im Taunus, 1957, p. 112), rezultă următoarele figuri: 74 de biserici păstrate, 46 pentru biserici păstrate parțial – în total 120 -, 83 de biserici demolate, 74 de munți cu un nume care indică protecție sau castel.

În cartea sa „Istoria arhitecturii în România” (București 1981, p. 172) Gheorghe Curinschi Vorona afirmă 300 ca număr total de castele bisericești. Acest număr îl găsim și în George Oprescu („Bisericile Cetăților ale Sașilor din Ardeal”, București 1957, p. 6). El scrie: „Astăzi numărul monumentelor demne de nume a scăzut la maximum două sute”. În articolul menționat „Castelele bisericii primesc ambasadori culturali” de la ADZ, acesta spune: „Ideea de bază în varianta transilvăneană este păstrarea și menținerea moștenirii culturale a sașilor ardeleni, care cuprinde peste 180 de biserici și castele bisericești.” Un site web afirmă că aproximativ 300 de castele bisericești au fost construite în zona de așezare a sașilor, dintre care aproximativ 140 sunt în stare de conservare diferită (www.kirchenburgen.ro ).

În introducerea cărții „Weirhaft Sachsenland” a lui Arne Franke, aceste două numere sunt menționate și în introducere (Arne Franke, „Das wehrhaft Sachsenland, Kirchenburgen im south Siebenbürgen”, Potsdam 2007). Pe pagina de.wikipedia.org. Castelele bisericești din Transilvania spun: „În Transilvania (România), au fost păstrate în condiții foarte bune aproximativ 150 de castele bisericești și biserici fortificate, care au fost construite la vremea respectivă pentru a se apăra de incursiunile turcilor și ale tătarilor”. O altă informație este disponibilă la castelele bisericii din Transilvania România www.rumaenien-info.at. Acolo se spune: „Astfel, au fost create peste 200 de castele bisericești, dintre care 100 au fost păstrate până în zilele noastre. Fiecare este unic în sine ”. Pe www.weltkulturerbe.com găsim citatul: „provincia română Transilvania găzduiește un număr unic de castele bisericești fortificate. Un total de 150 de astfel de lăcașuri de cult au fost construite acolo ”.

O listă poate fi găsită la http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista castelelor bisericești și a bisericilor fortificate din Transilvania , unde sunt listate 126 sate săsești și 22 de secui.

Harta „Transilvania de Sud, Țara Castelelor Bisericii”, care a fost publicată de proprietarul media și editor SC Schubert & Franzke SRL în colaborare cu Institutul pentru Umanități din Sibiu în 2013, enumeră 123 de localități care au legătură cu subiectul castelelor bisericești, dintre care 24 cu o stea, 13 cu două stele și 6 cu trei stele – orașele Sighisoara (Schäßburg), Sibiu (Hermannstadt) și castelele bisericii din Biertan (Bierthäim) , Wurmloch (Valea Viilor), Deutsch Weißkirch (Viscri) și Tartlau (Prejmer) sunt evidențiate în funcție de valoarea lor istorică turistică și artă. Lista cu informații diferite poate fi continuată după dorință. Ar trebui deja să fie clar aici că a devenit evidentă necesitatea unei examinări mai amănunțite, după clarificarea termenilor relevanți.

Cercetarea arhitecturii medievale de apărare în zonele locuite de sașii transilvăneni permite o primă subdiviziune a clădirilor din zonele urbane și rurale. Structurile de apărare urbană din cele șapte orașe transilvănene sunt în primul rând ziduri de oraș cu turnuri defensive și reprezintă zona de cercetare proprie. Dacă aruncăm o privire mai atentă asupra părții rurale, găsim în Transilvania o primă structură de fortificații care au fost construite în interiorul și în afara orașelor rurale .

Primul grup, cu un număr mult mai mare în exemplele obținute astăzi, sunt castelele bisericii, bisericile fortificate și castelele. În cel de-al doilea grup, diferențiem în afara orașelor, mai ales pe dealuri favorabile strategic, castelele fermierilor, castelele regale, castelele de graniță și castelele nobililor. Dacă presupunem că în multe locuri un munte de lângă oraș poartă numele de câmp al unui castel, numărul său ar fi putut fi semnificativ mai mare în Evul Mediu decât se poate vedea astăzi. Întrucât probabil au fost simple fortificații lemn-pământ, în special pe vremea imigrării sașilor, acestea pot fi cel mai bine documentate arheologic astăzi.

Să revenim la întrebarea pusă la început: Câte biserici fortificate există astăzi și câte puteți presupune că au existat în Evul Mediu? Conform investigațiilor noastre, răspunsul este: astăzi putem vorbi de 149 de monumente care merită acest nume, 82 dintre ele sunt în stare relativ bună. În momentul în care au servit pentru apărarea populației, numărul lor poate fi de 195. Dacă vorbim despre castele bisericești ardelene și săsești conservate și bisericile medievale, se poate presupune că există 201 clădiri. Dacă adăugăm clădirile care au fost eliminate și înlocuite de-a lungul timpului, vorbim despre 241 de obiecte.

Dacă dorim să includem toate clădirile sacre din Saxonia, trebuie să luăm în considerare și bisericile satelor pierdute (de exemplu, Underten, Wordt, Fettendorf, Furkeschdorf, Weißdorf etc.) și bisericile din orașele a căror populație săsească a murit în Evul Mediu sau mai târziu (de ex. Ziegenthal, Eulenbach, Untergesäß, Cracovia, Krapundorf, Großlogdes, Reichau etc.). În acest caz, primiți un număr care este aproape de 300, numărul care apare frecvent în textele citate la început. Cu toate acestea, este posibil să nu fie utilizat pentru castelele bisericii existente.

Cifrele de mai sus se pot schimba cu siguranță datorită studiilor arheologice, istorice și arhitecturale viitoare, dar suntem de părere că acest studiu, precum studiul lui Hermann Phleps pentru acea vreme, oferă un cadru solid pentru situația actuală.

Bisericile fortificate și castelele bisericești sunt un patrimoniu cultural deosebit. Acest lucru nu se datorează numai proiectării, care în același timp le-a identificat drept biserici, precum și o clădire de retragere sau de apărare. Castelele bisericii sunt, de asemenea, o mărturie specială pentru o istorie comună de peste 800 de ani .

3.2.4. Zeiden – Codlea – Biserica evanghelică fortificată Sf. Gheorghe și Mihail

p.m.d. 1215,1419 – statut de târg cu bresle de meseriași (rotari, dogari. fierari, țesători, cizmari )

Pe dealul Măgura Codlei a fost fondată Cetatea Neagră (Schwarzberg) de către Ordinul cavalerilor teutoni pe amplasamentul fostei cetăți dacice, sec. I i.e.n. -I e.n. care a fost folosită de sași până la începutul secolului al XV-lea.

Cod LMI BV-II-a-A-11643 Ansamblul bisericii evanghelice fortificate

Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea și este un edificiu de origine romanică, refăcut în cea mai mare parte în stil gotic din Transilvania, în secolul al XV-lea, ca biserică- sală fără turn. Posedă un celebru plafon casetat din 1702, care cuprinde 252 de câmpuri pictate.

Are o dublă incintă fortificată, cu turnuri, din veacurile XV-XVI (Drăguț, 2000, p. 146). Mai precis, cetatea săsească din Codlea, fortificația bisericii, a fost începută la 1432, după însemnările lui Joseph Duck.

În secolul al XIII-lea se construiește o biserică de structură romanică. La început, biserica-sala a fost apărată de un val de pământ cu palisade, până la edificarea fotificațiilor, în urma celui de-al doilea atac al tătarilor în Țara Bârsei (Crăciun, 1998-2000, p. 375). V. Vătășianu spune că la Codlea a fost vorba de„prefacerea unei vechi biserici romanice.

Noul cor, având lungimea de 16,5 metri (cel mai lung din Țara Bârsei) și lățimea de 7 metri, este pentagonal și „a primit o boltă în plasă", motiv pentru care nu poate fi datat în funcție de „martelarea" edificiului sacral în 1432, ci abia în primul sfert al veacului al XVI-lea.

Încăperea corului datează probabil de la mijlocul secolului al XIV-lea, din perioada de înflorire din vremea regelui Ungariei, Ludovic I (Crăciun, 1998-2000, p. 375). Portalul de sud al navei e gotic târziu, deși încheiat încă în arc frânt. Actualul tavan al navei este mult mai recent (Vătășianu, 1959, p.545). Portalul de vest este în prezent acoperit parțial de o „construcție-intrare" (un edificiu de acces) lipsită de stil (Crăciun, 1998-2000, p. 375). În secolul al XV-lea biserica romanică este transformată într-o biserică – sală de tip gotic. Biserica nu are nici un turn de vest, fiind singura din Țara Bârsei de acest gen (Crăciun, 1998- 2000, p. 375).

Corul primește o închidere de 5/8 dintr-un octogon și o boltă cu nervuri în ton.

Nervurile se sprijină pe console cilindrice diferite, de zid, cu decorațiuni (Fabini, 1998, p. 829). În nordul corului se află o sacristie cu două caturi. Ambele etaje au boltă cilindrică dreaptă, decorată cu romburi umede ale nervurilor tonuri. La etajul superior este un pervaz de ușă cu apăsate arcuri trilobate de trifoi ( Fabini, 1998, p. 829 & Machat, 2002, p.46). Sacristia are deasupra un acoperiș în pantă sprijinit pe peretele bisericii (Fabritius-Dancu, 1980, p. 45). Sala are lungimea de 35 metri și lățimea de 13 metri și este astăzi plată, acoperită orizontal, nefiind niciodată boltită. (Fabritius-Dancu, 1980, p. 45).

Figura 3.2.2. Codlea – Biserica evanghelică fortificată

Sursa ː 1998 – Burzenländer Heimatkalender ;

Tavanul casetat este o piesă originală, care mai respiră încă aerul mirific al Renașterii, dar care n-a putut să se ivească sub această formă decât în timpul barocului (Crăciun, 1998- 2000, p. 375). Tavanul constă în 252 de casete pătrate, reprezentând fiecare altă variantă a trandafirului lui Martin Luther sau Luther- rose, ritmul vioi al fantezistelor flori multicolore ce împodobesc fiecare câmp este temperat de riguroasa împărțire, în stil nemțesc, în casete, și de mărimea casetei centrale (Crăciun, 1998- 2000, p. 375 & Fabritius-Dancu, 1980, p.45). Fiecare câmp este decorat cu motive înflorate, aranjate în jurul unui fus. Medalionul octogonal din mijloc se întinde pe suprafața a 12 casete, unde, printre capete de îngeri înaripați, apare o coroană de raze și următoarea inscripție în germană: „Es werden nicht alle, die zu Dir sagen: Herr, Herr, ins Himmelreich kommen, Johannes Stolz ane istre Anno 1702 die 5 august Tomas Groß, Simon Playger – Mitt Meister. Renovatum 1959“, ceea ce s-ar putea traduce astfel: „Nu toți cei care spun Doamne, Doamne vor ajunge în Împărăția Cerului, Johannes Stolz anul 1702, 5 august Thomas Groß, Simon Playger – meșteri ajutători. Renovat 1959“. Un portret al pictorului Thomas Groß, într-o manieră naivă, se află păstrat în partea de vest a plafonului casetat (Fabritius-Dancu, 1980, p.45 & Fabini, 1998, p. 829 & Machat, 2002, p. 46). După cum se poate deduce din inscripție, tavanul a fost consolidat în anul 1959, pictura fiind împrospătată, reînnoită de artistul plastic Eduard Morres, domiciliat în Codlea (Fabritius-Dancu, 1980, p. 45 & Crăciun, 1998-2000, p. 375). Pictorul tavanului casetat și-a făcut un autoportret encomiastic într-una din casetele de pe latura de sud, cu un desen care trădează stângăcia și care este copilăresc din cale afară (Crăciun, 1998- 2000, p. 375). Culorile predominante ale picturii pe lemn fiind roșu, albastru, alb, gri și negru.

Sala este luminată prin geamuri înalte , cu arcade rotunde din ciment, edificate pe latura de sud în secolul ai XVIII – lea, pe locul fostelor ferestre ogivale (Crăciun, 1998- 2000, p. 375).

Vechiul altar al bisericii din Codlea a fost vândut bisericii evanghelice maghiare din Crizbav. În 1720, sub conducerea pastorului Simon Drauth, este realizat un nou altar. În 1783, pictorul brașovean Johann Oelhan primește însărcinarea de a picta altarul. În 1801 altarul capătă un loc pentru orgă îndărătul său (Fabini, 1998, p.829 & Machat, 2002, p. 47). Altarul de astăzi a fost donat de Asociația Evanghelică a femeilor în 1903. Creatorul lui a fost tânărul artist din Vulcan, Johann Bartel, care la 1904 îl sculptează din lemn de stejar, în stil neogotic (Crăciun, 1998- 2000, p. 376). În centru, se află o sculptură de lemn în care este înfățișat Iisus Christos, ea fiind flancată de mici statui ale sfinților Paul și Petru. Ancadramentul constă din ornamente gotice, fleuroane și arc butant (Fabini, 1998, p. 829).

Amvonul este opera lui Andreas și Johann Plajer, doi tineri meșteri codleni, a fost realizat din lemn, fiind amplasat în capătul de est al naosului, pe latura de sud. A fost terminat în anul 1841 (Fabini, 1998, p. 830 & Machat, 2002, p. 47).

Cristelnița este din lemn, având formă de potir, a fost realizată în același timp cu altarul, în 1904, fiind creația lui Johann Barthel din Brașov. Un epitaf din zinc se află pe zidul de nord al corului, amintind de pastorul Georg Drauth, în 1798 (Fabini, 1998, p. 830).

În 1709 pastorul Drauth cumpără de la văduva lui Johann Sachs von Harțeneck o orgă, moștenită în 1698 de la constructorul de orgi Johann Vest. Orga este așezată îndărătul altarului. La 1783 constructorul Prause din Silezia realizează o nouă orgă. O parte din vechea orgă este zidită înăuntru. Orga conservă un valoros înveliș din lemn, de tip baroc târziu, bogat împodobit, cumpărat pe la 1709 de văduva judelui regal von Harteneck, din Sibiu, cu suma de 360 de florini (Crăciun, 1998-2000, p. 376). În 1833 orga este mutată în galeria de vest a bisericii, unde se află și în prezent. Orga are o deosebită valoare artistică și muzicală, timbrul ei fiind foarte apreciat de experți (Crăciun, 1998-2000, p. 376). Ea are în prezent 2000 de tuburi, două claviaturi, pedală și 24 de registre. Orga de la biserica evanghelică din Codlea, alături de câteva piese de la Biserica Neagă din Brașov este „singura de mari dimensiuni", de acest tip, din Țara Bârsei (Crăciun, 1998-2000, p.376).

Figura 3.2.3. Altarul Bisericii evanghelice Figura 3.2.4. Amvonul Bisericii evanghelice

Sursa ː 1996 – Burzenländer Heimatkalender Sursa ː 2000 – Burzenländer Heimatkalender

În 1498 se realizează un clopot mic, iar în 1892 se face altul. La 1612 se realizează clopotul mijlociu, care, după canonada trupelor mișelnice ale lui Gabriel Báthory, este distrus. în 1725 iese la iveală clopotul cel mare, care a fost întrebuințat timp de 295 de ani. Se realizează în acel an unul asemănător. Un clopot mai mic situat deasupra corului bisericii este datat 1769. În 1892, toate cele patru clopote au fost, din păcate, topite. În 1923 firma Seltenhofer din Ődenburg (localitatea Șopron din Ungaria) livrează trei clopote noi iar în anul 1967 exista un clopot mijlociu din 1892. Mai erau: un clopot mare, unul mijlociu și altul mic, datate 1922 (Fabini, 1998, p. 830).

Figura 3.2.5. Orga Bisericii evanghelice

Sursa ː 2006 – Burzenländer Heimatkalender

Orologiul de turn este menționat pentru prima oară în anul 1744, când un meșter tăbăcar l-a reparat. În 1906 firma Fuchs din Berndorf realizează un ceasornic cu cadran luminos (Fabini, 1998, p. 830).

În sud-estul bisericii din Codlea se află turnul-clopotniță, care este un masiv donjon. Turnul a primit o mantelare, astfel încât grosimea riduluii sau ecartamentul dintre spațiul interior și un alt zid s-a făcut de cinci metri (Fabini, 1998, p. 829 & Machat, 2002, p. 48). Turnul are un plan pătrat și are acces din curte printr-un „portal tip arc frânt“, iar la interior nu posedă planșee din lemn, numai niște scări din lemn susținute în pereți, care urcă până la clopote (Machat, 2002, p. 48). În 1793 turnul este înzestrat cu un nou acoperiș (Fabini, 1998, p. 829). Cutremurul din 1802 produce fisuri în turnul-clopotniță. În 1803 înaltul turn este înconjurat cu o bandă de oțel, iar în 1820 se realizează acoperișul turnului, din cositor (Fabini, 1998, p.829). Turnul bisericii se numește „Turnul Fierarului" și are o înălțime de 65 de metri.

În 1432 se menționează decizia construirii cetății bisericii din Codlea, ca urmare a invaziei osmanliilor, pentru a doua oară, invazie care a devastat pur și simplu Țara Bârsei; Cetatea a preluat implicit și funcția defensivă a bisericii codlene. Lucrările au avut loc în mai multe faze, până prin veacul al XVII-lea (Fabini, 1998, p. 830 & Machat, 2002, p. 47). împrejmuirea are o formă neregulată și un plan aproximativ oval, măsurând în partea cea mai groasă lungimea (diametru longitudinal) de 85 de metri. Zidul inelar avea între 8-10 metri înălțime și 1-2 metri lățime. Zidul de incintă închidea „cea mai mare curte interioară de secțiune ovală" din Țara Bîrsei (Crăciun, 1998-2000, p. 375 & Machat, 2002, p. 47). Sub coronamentul zidului sunt creneluri sau ambrazuri și „gurile de păcură" (Fabini, 1998, p.830).

Turnurile erau atribuite breslelor, spre întreținere și apărare. Între ele, turnul țesătorilor prezintă „frumoase creneluri treptate", iar în fațada îndreptată spre inamic are o cornișă susținută de mici arcade, în care sunt ascunse gurile de păcură, în jurul acestor curtine s-a adăugat mai târziu o incintă exterioară (Vâtășianu, 1959, p. 282). Actualmente se mai conservă „Turnul Țesătorilor", către nord, „Turnul Dogarilor" către nord-est și „Turnul Fierarilor" spre sud, care a fost metamorfozat într-o clopotniță înaltă de 63 de metri.

T.O. Gheorghiu precizează, la rându-i, că incinta de la Codlea este „puternică". fiind dotată cu turnuri prismatice, din care „unele în pupitru", și o clopotniță masivă transformată ulterior în zwinger (Gheorghiu, 1985, p. 128). În partea de est a cetății codlene se află colosul Turnului Dogarilor sau Butnarilor, de plan dreptunghiular, posedând planșee din lemn interioare. (Fabritius-Dancu, 1980, p. 45). În partea de sud-vest se ridicâ Turnul Țesătorilor cu patru caruri sau niveluri și un acoperiș cu pupitru sau cu un versant înclinat spre curtea cetății.

3.2.5. Heldsdorf- – Hălchiu – Biserica evanghelică fortificată Sf. Andrei

p.m.d. 1335, „ castrum heltwen",1377,1378, 1417,1420,1421,1422,1427, regele Sigismund.

Cod. LMI – BV-II-m-B-11709 Ansamblul bisericii evanghelice fortificate.

Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea și a suferit refaceri succesive în secolul al XV-lea, în stil gotic, și în anul 1807. Ea purta hramul Sf. Andrei. Actuala biserică este o clădire modernă, nemaipăstrând din faza inițială, medievală, decât portalul vestic, bogat articulat cu profile și toruri. În 1590 i s-a adăugat un turn. Altarul bisericii este unicat, datând din anul 1520 sau 1530, conținând un valoros poliptic cu picturi în stilul Renașterii. Are cele mai vechi clopote din Țara Bârsei. Zidul inelar a fost ridicat în 1435 și în incintăse află și o capelă.

În secolul al XIII-lea s-a construit o biserică în stilul goticului timpuriu. H. Fabini precizează că un cadru de ușă din piatră, cu arc trilobat, rezistă în casa parohială din 1874 (Fabini, 1998, p. 280). G. Oprescu spune că

sub forma ei actuală bisericii „nu i-a mai rămas

decât foarte puțin din vechea clădire romanică", tot restul căzând pradă unui cutremur pârdalnic. S-au mai păstrat numai un portal vestic romanic, cu patru arcuri simple căzând pe patru coloane, prevăzute cu „capiteluri decorate cu împletituri, corul, altarul pictat, renumit în tot Ardealul” (Oprescu, 1957, p. 68), închis azi de un adaos sub turnul vestic. În secolul al XV-lea se construiește o hală de biserică în stil gotic de unde s-a păstrat o cheie de boltă cu un însemn de cioplitor de piatră (Jekehus, 1929, IV .1 p.183). La 1498 biserica este zugrăvită (Fabini, 1998, p. 280). În 1802 un cutremur teribil distruge vechea biserică din Hălchiu. Corul rămâne, fiind însă crăpat puternic (Fabini, 1998, p. 280). La 1807, noua și marea hală de biserică din Hălchiu este sfințită. Corul măsoară 10,8 metri lungime și 8 metri lățime, în timp ce hala are 24 de metri lungime și 16,5 metri lățime. Zidurile, pereții arcului triumfal au 1,5 metri grosime. La construire este folosit, parțial, vechiul zid de fundație. Trei perechi de pilaștri susțin bolta cilindrică dreaptă ogivală cu lunetă . Pe trei laturi se zidesc înăuntru galerii de lemn. Deasupra intrării din sud se aplică blazonul, stema Hălchiului, un erou cu glob și buzdugan (Fabini, 1998, p. 280). În 1926 au loc reparații generale și zugrăveli, pictări ale bisericii prin intermediul pictorului Martin Mendgen (Fabini, 1998, p.280).

La începutul secolului al XlV-lea se zidește turnul de vest. La parterul acestuia se păstrează un portal cu profil în formă de pară în stilul goticului timpuriu, cu muluri concave și muluri rotunde (astragaluri). Partea stângă a frizei capitelului indică mici scene figurale: capul unui bărbat bătrân cu barbă sau chipuri, figuri răsturnate, bărbați șezând ori zăcând într-o pădure. În secolul al XV-lea, turnul-clopotniță este fortificat, primind guri de tragere și un coridor de apărare din lemn (Vătășianu, 1959, p. 113 & Fabini, 1998, p. 280). La 1802 turnul suferă pagube de pe urma cutremurului, dar poate fi consolidat cu tiranți de fier (Jekelius, 1929, IV. 1, p.127). În 1838 un nou și mare cutremur distruge acoperișul turnului (Fabini, 1998, p. 281).

Figura 3.2.8. Hălchiu – Biserica evanghelică fortificată

Sursa ː 1998 – Burzenländer Heimatkalender ;

Altarul Bisericii din Hălchiu se poate făli pentru totdeauna cu un altar monumental, care are 8 metri înălțime și 7,5 metri lungime, fiind prevăzut cu două aripi care se închid, dar și cu faptul că posedă un valoros poliptic cu picturi în stilul Renașterii. G. Oprescu apreciază că altarul este o operă importantă, nu numai prin dimensiunile lui monumentale, el având opt panouri, cu scene din Patimile lui Iisus, fiecare având 1,5 metri pătrați, dar și prin calitatea sa artistică, fiind plasat de cei care l-au studiat la același nivel estetic ridicat, cu cel din Sebeș, de pildă” (Oprescu, 1957, p. 68). Acesta precizează că altarul din Hălchiu, „posedă încă resturi de sensibilitate gotică cu toată data înaintată, înecate însă în ceva care are mult mai puțin a face cu Renașterea, decât cu Barocul rubensian, care-i va urma"( Oprescu, 1957, p. 68). Tipurile personajelor sunt germanice, unele amintind de eroii marelui pictor și gravor german Lucas Cranach, zis și cel Bătrân (1472-1553) .

Figura 3.2.9. Altarul Bisericii evanghelice Figura 3.2.10. Amvonul Bisericii evanghelice

Sursa ː 1996 – Burzenländer Heimatkalender Sursa ː 2000 – Burzenländer Heimatkalender

Dacă-1 deschidem, altarul are în centru pe Iisus Hristos sculptat de mari dimensiuni, la dreapta și la stângă cu câte doi evangheliști, în total patru. Pe celelalte panouri, tot patru, sunt scenele martiriului apostolilor Petru, Andrei și Iacob, moartea întru credință a primilor ucenici, sfinții și frații Petru și Andrei, și moartea pentru credință a lui Iacob (Oprescu, 1957, p.68 & Richter, 1992, p.214 & Farmer, 1999, p. 266). Sf. Andrei, care este patronul și protectorul localității Hălchiu, este reprezentat în altar, în două scene, din stânga imaginilor cu Matei și Luca. Gisela și Otmar Richter afirmă că pe altarul de la Hălchiu „reprezentarea grafică a sfirșitului crunt, terifiant al celor trei personaje legendare, marcante, corespunde demnității". Cei doi spun că și atunci când altarul se închide, capetele și trăsăturile au tendința spre monumentalitate, care corespunde acestor personalități solide și este valabilă în aceeași măsură pentru martiri, martori și executanți (Richter, 1992, p. 217). Trăsăturile lor nu arată ură, indignare, dispreț, ci seriozitate, chiar o anume compasiune, ceea ce este de observat și la purtătorul de turban ce se repetă, inspirat, evident, din evenimentele timpului, respectiv luptele cu turcii (Richter, 1992, p. 217).

În anul 1599, statuetele, altarului au fost furate, din păcate, de soldații mercenari ai voievodului Țării Românești, Mihai Viteazul! (Fabini, 1998, p. 281). Statuile din nișa altarului au fost puse în același timp cu panourile altarului. Ele suntː Hristos cu glob pământesc și o cruce în mână, în patru nișe la stânga sus și jos și la dreapta, înconjurindu-1 pe Iisus, cei patru evangheliști Matei, Luca, Marcu și Ioan, în cinci nișe dedesubtul altarului, în predelă, Abraham, Moise, Aaron, Petru și Pavel (Richter, 1992 p. 214).

Amvonul este construit în stil Biedermeier și a fost gata în anul 1807 (Fabini, 1998, p. 281).

Orga bisericii realizată de Johann Prause, a fost cumpărată în 1785, însă în 1802 a fost distrusă și refăcută din piese vechi în 1808. În anul 1835 orga a fost împodobită și poleită cu aur de pictorul Ion Pop, iar în 1839 , fost refăcută din nou (Fabini, 1998, p. 281-282).

Clopotele bisericii din Hălchiu sunt, în opinia multor istorici, cele mai vechi din Țara Bârsei, datând din 1434, conform inscripției de pe ele. De exemplu, clopotul cel mare are o inscripție latinească. Pe lângă acesta, se află la Hălchiu clopote din anii 1527, 1577, 1674 și 1864. La 1900 se primește un nou set de clopote, iar în 1928 se achiziționează trei noi clopote (Fabini, 1998, p. 282).

T.O. Gheorghiu afirmă că la Hălchiu, „se ridică prin secolul al XV-lea prima centură de ziduri, ulterior completată de o a doua, ambele dărâmate total în anul 1897“ (Gheorghiu, 1985, p. 177). Din curtea bisericii pornea un coridor cu guri de tragere, lung, care a fost prelungit până în zwinger (în spațiul dintre ziduri). Deasupra acestui coridor era vechea primărie (Jekelius, 1929, IV 1, p. 127).

Zidul interior avea 9 metri, iar cel exterior, împrejmuitor, 6 metri înălțime. înainte de demolare, biserica a fost pictată de Friedrich Mieß (Fabini, 1998, p. 282). în sudul bisericii, se spune că ar fi existat o capelă împodobită (Jekelius, 1929, IV 1, p. 127).

Stema Hălchiului reprezenta „un bărbat cu barbă având un buzdugan". El este legendarul întemeietor al acestei localități ( Nussbächer în, „NW", 23.03.1982). Un turn izolat, stingher, este, din păcate, tot ce a mai rămas din vechea incintă de la Hălchiu.

Figura 3.2.12. Clopotele Bisericii evanghelice

Sursa ː 2006 – Burzenländer Heimatkalender

Figura 3.2.11. Orga Bisericii evanghelice

Sursa ː 2009 – Burzenländer Heimatkalender

3.2.6. Weidenbach – Ghimbav – Biserica evanghelică fortificată Sf. Petru

p.m.d. 1224 – Regele Andrei al ll-lea

„Diploma de Aur" , 1342- Conrad de Weidenbach

Ludovic, 1392 și 1395- regele Sigismund.

Cod. LMI – BV-II -a-A-11702 Ansamblul bisericii evanghelice fortificate

Biserica a fost construită în secolele XIII –XIV în stilul goticului timpuriu. Corul bisericii e flancat de doua capele, iar în partea de vest se află turnul-clopotnițăPosedă un arc triumfal in stilul goticului timpuriu. Altarul este pictat în 1848 după planurile artistului plastic Heinrich Pop din Brașov. Fortificația este din secolul al XV-lea, incinta fiind poligonală, cu turnuri ieșite în afara aliniamentului zidului inelar.

Edificiul „primitiv" al Bisericii evanghelice din Ghimbav, atribuit primei jumătăți a secolului al XlV-lea, a fost „întregit și înfrumusețat" abia în ultima etapă a stilului gotic, goticul matur (Vătășianu, 1959, p.237). Portalul de sud, care dă în pridvorul torului, „pare a data de la începutul reactivării șantierului, iar formele lui sunt simple, în arc frânt, avînd o zonă de capiteluri delimitată printr-o cornișă cu două baghete". V. Vătășianu precizează că s-au sculptat mulurile ferestrelor, compuse din trilobi simpli, circulari sau „în arc ascuțit", precum și cele ale ferestrelor, compuse

din trilobi simpli, circulari sau în arc ascuțit, pre-

cum și cele ale ferestrei împodobite cu „un ochi mare cu șase lobi". Aceste forme pot aparține, după Vătășianu, sfârșitului veacului al XIV –lea și sunt probabil ulterioare anului 1375, crestat pe o bârnă din clopotniță (Vătășianu, 1959, p. 237).

În prima jumătate a secolului al XV-lea, lucrările, însă, se intensifică; acum se modifică probabil complet deschiderea arcadelor dintre nava centrală și cele laterale prin deplasarea stâlpilor. Arcadele în arc frânt devin largi și turtite și se obțin travee foarte alungite în navele laterale, acoperite cu bolți în cruci; dar nava centrală rămâne „tăvănită" (Vătășianu, 1959, p. 237). Actualele bolți pe console, de o factură pseudogotică", având capiteluri în stil baroc, au fost construite abia in anul 1775, deci ar putea fi neoclasice.(Vătășianu, 1959, p. 237).

În secolul al XIII – lea se edifică o bazilica în stil gotic timpuriu. Corul bisericii este flancat de două capele. în partea de vest se află un turn- clopotniță. Cele două capele, alături de cor, „aduc aminte de cele din Brașov Bartolomeu, Prejmer, Hălmeag și Cârța" (Fabini, 1998, p.787). În această primă perioadă de construire a bisericii se găseau încă zidul corului, o parte a capelei, turnu de vest și nava laterală. Hala bisericii avea două bolți în cruce întinse deasupra ei și un portal în stil romanic târziu. Un indiciu asemănător, stilistic vorbind, există și la portalul sacristie, al paraclisului (Fabini, 1998, p.787). În 1375 este semnalat un stâlp de lemn în turn, iar în 1400 conform unei scrisori de indulgență vizibile, Biserica din Ghimbav este sfințită cu hramul Apostolului Petru (Fabini, 1998, p.787). În secolul al XV-lea, bazilica romanică e modificată în stil gotic; corul bisericii păstrează bolta în cruce pătrată. Are următoarele dimensiuni: 13,5 x 8 metri. Bolta corului indică o influență a „șantierului de la Biserica Neagră – Brașov" (Fabini, 1998, p.787). V. Vătășianu spune că sistemul este originar din șantierul din Cașovia. Absida păstrează bolta „pleoștită "sprijinită pe grinda transversală.

Figura 3.2.14. Ghimbav – Biserica evanghelică fortificată

Sursa ː 1998 – Burzenländer Heimatkalender ;

Corul posedă cinci ferestre-danteluri de ornamente cu arc trilobat și ornamente în formă de tufiș cu patru foi stilizate și străpunse și cu motive în formă de pește, din sticlă (Vătășianu, 1959, p. 237). Sacristia conservă două etaje superioare. Arcul triumfal este în stil gotic târziu. Nava centrală e întinsă, plată ca plan și măsoară 20,5 x 8 metri; nava laterală are 28 metri lungime și 4 metri lățime. Este dotată cu boltă cu nervuri în cruce. Capul, vârful și nava laterală formau odată trei mari arcuri gotice cu tăieturi oblice, muchii și muluri concave. Bolta cu nervuri mergea de la consola cu planuri în colț, colțuroase, unghiulare ale acestei piramide inferioare triunghiulare, cu arcuri trilobate împodobite cu ornamente. Pe fațada de vest, ieșită în relief, se afla un portal vestic în stil gotic. Acesta se situa printre trei muluri rotunde cu secțiuni circulare întărite, puternice, și „un toiag din păr cu intermediare caneluri goale, scobite, articulate" (Fabini, 1998, p.787-788 & Konst, 1999, p. 262). Profilarea se întinde fără capiteluri de la peretele lateral la arcul portalului. Pe timpan se află un trilob orb. Portalul este flancat de ornamente ieșite în afară sau fiale (Fabini, 1998, p.788 & Konst, 1999, p. 262). Hala de sub turn posedă o boltă în cruce, din hală deschizându-se trei arcuri în ogivă spre cele trei nave ale bisericii, iar corul este zugrăvit în interior (Fabini, 1998, p.788).

Turul-clopotniță primește ziduri de apărare „tehnice", turnul măsurând până la șarpanta acoperișului 19 metri. Este dotat cu firide de tragere pentru arcași. La parter zidurile măsoara în grosime 2,6 metri. La închiderea superioară a turnului-clopotniță s-a construit un trunchi de piramidă, pe deasupra o „galerie-sunet" din lemn, totul fiind încununat cu o fleșă sau turlă (Fabritius-Dancu, 1980, p. 44).

Altarul este în stil clasic ori neoclasic și are in centru gura lui Hristos, cu raze în jurul său, dominând globul pământesc. La închiderea superioară s-a construit o cornișă principală lată. Partea de mijloc este flancată de șase coloane corintice. Coronamentul altarului s-a format cu două figuri de îngeri și cu raze ce ocupă un oval. Altarul este pictat în 1848 după planurile lui Heinrich Pop, pictor brașovean (Fabini, 1998, p.788 & Konst, 1999, p. 272). Din vechiul altar se păstrează cinci statuete de lemn: un crucifix, Maria, Ioan și doi apostoli. Ele aparțin artei Renascentiste de pe la 1550 (Fabini, 1998, p.788). În corul bisericii se află disponibilă o masă de altar gotică, cu trei panouri. Cele trei panouri sunt separate de coloane, pe deasupra în fiecare panou sunt trei ornamente trilobate (Fabini, 1998, p.789).

Clasicul sau neoclasicul amvon aflat în colțul de nord-est al navei centrale este din 1812 și a fost confecționat și în stil Biedermeier, după unii arhitecți și istorici de artă, sau baroc după alții, deci am avea trei stiluri. Partea centrală, principală, a amvonului, are căptușeli de lemn cu stucaturi. Pe baldachin este o statuetă din lemn reprezentând un pelican. Pelicanul simbolizează în limbaj religios „Euharistia" (Fabini, 1998, p. 789 & Konst, 1999, p. 274).

Cristelnița este în stil baroc și, conform inscripției, reprezintă ctitoria curatorului Johann Dick (Fabini, 1998, p.789).

Potirul a fost realizat în stil gotic târziu, făcând parte din grupul celor cu ornamente de filigran emailat. Executat în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, prezintă talpa lobată, netedă, ușor convexă, piciorul fiind piramidal, cu șase fețe tot netede, evazate spre bază, având lobii ornamentați cu „o galerie ajur de motive geometrice, entrelacs, care formează romburi cu ogive cvadrilobe" (Mitran, 2003, p.165).

Figura 3.2.15. Altarul Bisericii evanghelice Figura 3.2.16. Amvonul Bisericii evanghelice

Sursa ː 1996 – Burzenländer Heimatkalender Sursa ː 2000 – Burzenländer Heimatkalender

În 1786 primește o orgă cu claviatură și 16 registre, construită de către Johann Prause în Prusia. Ea se află în corul bisericii și este unită cu altarul. În 1842, Karl Schneider din Brașov fixează acestei orgi o pedală. În 1848, orga este reparată și adusă în galeria de vest. Orga are o claviatură, 11registre și o pedală și cu cinci sunătoare registre. Prospectul orgii indică un stil clasic/neoclasic al acesteia (Fabini, 1998, p.789).

În 1870 se primesc următoarele clopote masiveː un clopot mare din 1668, unul mijlociu din 1656, un al treilea datat 1591, un al patrulea fără inscripție, un al cincilea din 1823 ,potrivit lui Philippi, deci erau cinci clopote la un moment dat. Toate clopotele au fost rechiziționate pentru primul război mondial în afară de cel din 1591 (Fabini, 1998, p.789). În 1923 se primește noul clopot din oțel, livrat de la Apoldu (Fabini, 1998, p.789).

Figura 3.2.17. Orga Bisericii evanghelice

Sursa ː 2009 – Burzenländer Heimatkalender

Fortificația de astăzi a bisericii din Ghimbav arată trăsături, stiluri ale construcțiilor

de apărare din secolul al XV-lea. O veche fortificare a zidului inelar a fost mărită, atestarea acestui lucru putându-se totuși face numai prin săpături arheologice (Fabini, 1998, p.789). Incinta poligonală cu turnuri ieșite în afara aliniamentului zidului era înconjurată de un șanț de apă, care în prezent nu mai există. În partea de sud-est se află poarta turnului cu pod mobil sau „Turnul Porții" . Accesul avea loc printr-o clădire lunguiață, având la parter o boltă lungă cilindrică dreaptă, printr-o „barieră-ghilotină" și o trapă care se închidea cu cheia sau printr-o ușă-ghilotină, pe deasupra fiind două etaje de apărare cu numeroase guri de smoală sau de aruncare și guri de tragere (creneluri). Două turnulețe în formă de Jumătate de cilindru" flanchează intrarea (Jekelius, 1929, IV, 1, p.139 & Fabritius-Dancu, 1980, p.44). Zidul inelar – din care, în partea superioară, s-a făcut loc pentru un coridor de apărare – are o grosime de 1,5-2 metri, precizează W. Horwath (Jekelius, 1929, IV. 1, p.139). Zidul de incintă are guri de aruncare/tragere și guri de smoală duble ieșite în afară ca un fel de dulap. Cinci turnuri cu patru-cinci etaje și acoperiș cu un singur versant întăresc împrejmuirea. Un turn mic în partea de nord este construit din cărămidă. Toate turnurile ies, „țâșnesc" în afara aliniamentului zidului. Între un al doilea zid de incintă și cel dintâi așezat mai înainte s-a construit un zwinger; resturi din acest zid se află păstrate în nordul bisericii fortificate (Fabini, 1998, p.789). Între 1666-1684 se menționează lucrări de reparare a fortificației bisericii din Ghimbav (Fabini, 1998, p.789). În 1876 se fac lucrări de întărire, de fortificare a turnurilor uzate, ruinate, pentru ca în locul lor să fie construită noua primărie. Accesul în biserica fortificată se mută în partea de sud a zidului (Fabini, 1998, p.789). În 1940, cea mai mare parte a depozitelor, magaziilor din curtea bisericii fortificate sunt demolate (Fabritius-Dancu, 1980, p.44).

În partea de sud a așezării este un loc care se cheamă Af de Marja Kirch („La biserica Mariei" ). Aici s-au găsit, în 1898, urme de ziduri cu ocazia amenajării drumului județean, (Fabini, 1598 p.789). După C. Popa, capela din Ghimbav care acum nu mai există, ar fi fost construită la 1413 lângă biserica Sf. Petru și era dedicata „Corpului lui Christos" (Corporis Christi). Documentul referitor la această capela cuprinde o înșirare, litanie detaliată a daniilor făcute de preotul Michael din Weidenbach și soția lui, pe de o parte pentru edificarea capelei, pe de alt parte pentru celebrarea unor foarte multe slujbe funerare, dar mai ales o precisă distribuție a donațiilor pentru ajutorarea săracilor și bolnavilor din leprozeriile din Brașov și Râșnov (Popa, 2002, p. 44).

Țara Bârsei este tărâmul istoriei și al legendelor presărat cu biserici fortificate. Aceste biserici, unele de o frumusețe deosebită , parcă oprite în timp , își așteaptă credincioșii să vină la slujbe , credincioși ce în negura timpului au dispărut odată cu trecerea lui .