2 ADELA ELENA POPA. Lector în cadrul catedrei de Sociologie a Universit ății „Lucian Blaga” din Sibiu, director adjunct al Centrului de Studii și… [600945]

Licență

2 ADELA ELENA POPA. Lector în cadrul catedrei de Sociologie a Universit ății „Lucian Blaga” din Sibiu, director adjunct al Centrului de Studii și… [600945]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1 Colecția

ACADEMICA

98

Seria
Sociologie

2 ADELA ELENA POPA. Lector în cadrul catedrei de Sociologie a Universit ății „Lucian
Blaga” din Sibiu, director adjunct al Centrului de Studii și Diagnoz ă Socială, din cadrul
aceleiași universit ăți. A publicat: Sociologie Medical ă (2005); Sociologia Comunic ării,
(2006), precum și numeroase articole și studii în cadrul unor publica ții de specialitate. Este
membru al International Sociology Association (ISA) și al asocia ției interna ționale de
științe sociale Network of Young European Social Scientists (NYESS).

Adela Elena Popa, Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul
românesc © 2010 Institutul European, Ia și

INSTITUTUL EUROPEAN
Iași, str. Lasc ăr Catargi nr. 43, 700107
[anonimizat]; www.euroinst.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
POPA, ADELA ELENA
Sat bogat, sat s ărac: comunitate, identitate, pr oprietate în ruralul românesc /
Adela Elena Popa. – Ia și : Institutul European, 2010
Bibliogr. ISBN 978-973-611-674-2
316.334.55(498)

Reproducerea (par țială sau total ă) a prezentei c ărți, fără acordul Editurii, constituie
infracțiune și se pedepse ște în conformitate cu Legea nr. 8/1996.

Printed in ROMANIA

3 ADELA ELENA POPA

SAT BOGAT, SAT S ĂRAC
Comunitate, identitate, proprietate
în ruralul românesc

INSTITUTUL EUROPEAN
2010

4

5

CUPRINS

Introducere / 9

Capitolul 1. Tălmăcel și Ludoș – cele dou ă comunități rurale studiate / 17
1. Aspecte preliminare / 19
2. Tălmăcel și Ludoș – cele dou ă comunități rurale studiate / 19
2.1 Tălmăcelul / 21
2.1.1. Așezare, relief, date generale / 21
2.1.2 Istorie local ă / 22
2.1.3 Popula ția / 25
2.1.4 Infrastructura / 27
2.1.5 Economia / 27
2.1.6 Arhitectura / 30
2.1.7 Cultur ă, obiceiuri, tradi ții / 33
2.2 Ludoșul / 37
2.2.1 Așezare, relief, date generale / 37
2.2.2 Istorie local ă / 38
2.2.3 Popula ția / 39
2.2.4 Infrastructura / 41
2.2.5 Economia / 42
2.2.6 Arhitectura / 43
2.2.7 Cultur ă, obiceiuri, tradi ții / 44
2.3 Tablou comparativ în cifre / 46
3. Aspecte metodologice / 49
4. Tălmăcelul și Ludoșul în contextul ruralului românesc / 50

Capitolul 2. Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea
rurală / 53
1. Aspecte preliminare / 55
2. Schimbarea social ă – teorii și paradigme explicative / 56
3. Factori și mecanisme ale schimb ării sociale / 61
4. Tranziție și postcomunism / 64
5. Schimbarea social ă în rural – date concrete / 72
5.1. Schimb ări demografice / 72
5.2. Schimb ări socio-economice / 74
5.3 Percep ția schimb ărilor din rural / 75
6. Percepția schimb ării sociale în T ălmăcel și Ludoș / 79
7. Concluzii / 83

6
Capitolul 3. Tradiție, Modernitate și postmodernitate în via ța socială și
culturală a comunit ății rurale / 85
1. Aspecte preliminare / 87
2. Modernitate, tradi ție, postmodernitate – aspecte teoretice / 87
2.1 Tradiție și tradiționalism / 87
2.2 Modernitate și modernizare / 90
2.3. Postmodernitate / 96
3. Tradiționalism, modernitate, postmodernitate în ruralul românesc / 99
3.1. Analiza modernit ății satului românesc actual în studiile de
specialitate / 99
3.2. Indicatori ai tradi ției, modernit ății și postmodernit ății în ruralul
românesc– analiz ă secundar ă / 101
3.2.1 Tradi ționalism-modernitate / 102
3.2.2 Postmodernitate / 110
3.3. Tradi ție, modernitate, postmodernitate în T ălmăcel și Ludoș / 117
4. Concluzii / 121

Capitolul 4. Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării / 123
1. Aspecte preliminare / 125
2. Comunitatea – abord ări teoretice și empirice / 127
2.1. Defini ții ale comunit ății / 127
2.2. Istoricul conceptului și ideii de comunitate / 129
2.2.1. Contribu ții clasice la în țelegerea și analiza termenului de
comunitate / 130
2.2.2. Perspective teoretice ac tuale în cercetarea comunit ății / 131
2.2.3 Istoricul românesc al termenului de comunitate / 135
3. Moduri de raportare la comunitate în T ălmăcel și Ludoș /136
4. Moduri de raportare la comunitate în ruralul românesc / 145
4.1 Comunitatea din perspectiva locuitorilor ei / 146
4.2 Comunitatea din perspectiva administra ției locale / 160
5. Comunitatea în contextul globaliz ării / 162
5.1. Semnifica ții ale globaliz ării / 162
5.2.Implica ții ale globaliz ării în cele dou ă sate studiate / 166
6. Concluzii / 174

Capitolul 5. Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă / 179
1. Aspecte preliminare / 181
2. abordări teoretice ale identit ății / 182
3. Identitate colectiv ă / 184
3.1 Identitate colectiv ă în satul românesc / 186

7 3.2. Identitate colectiv ă în cele dou ă comunități studiate / 188
4. Identitate cultural ă și identitate etnic ă / 196
4.1. Identitate cultural ă / 196
4.2. Identitate etnic ă și națională / 199
4.3. Aspecte empirice ale identit ății culturale și etnice în cele dou ă
comunități / 205
4.3.1. Criterii obiective / 207
4.3.2 Criterii subiective / 211
4.3.3. Identitate etnic ă și culturală – analiză factorială / 219
4.4. Aspecte empirice ale identit ății culturale și etnice la nivel
național / 220
5. Concluzii / 227

Capitolul 6. Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în
comunitatea rural ă / 229
1. Aspecte preliminare / 231
2. Considera ții teoretice asupra propriet ății funciare. Definirea propriet ății / 232
3. Istoricul evolu ției propriet ății funciare în mediul rural românesc pân ă în
1989 / 234
3.1. Forme arhaice ale propriet ății funciare – satul dev ălmaș / 235
3.2. Reformele agrare și transformarea regimului propriet ății / 238
4.Transform ări în agricultura României în perioada postcomunist ă / 240
4.1. Agricultura de subzisten ță / 245
4.2. Antreprenoriat în agricultur ă / 249
4.3. Arenda / 252
5. Aspecte empirice legate de proprietatea funciar ă și tipurile de activitate
economic ă în ruralul românesc / 255
5.1 Activit ăți economice și surse de venit în rural / 256
5.1.1 Activit ăți economice în domeniul agricol / 256
5.1.2 Activit ăți economice ne-agricole / 261
5.2. Proprietate funciar ă în ruralul românesc între 1990 și 2007 / 262
5.3. Tălmăcel și Ludoș – studiu de caz / 267
5.3.1 Proprietate funciar ă și alte tipuri de propriet ăți în cele dou ă
sate studiate / 268
5.3.2 Tipuri de activitate și surse de venit în cele dou ă sate / 271
6. Concluzii / 272

Concluzii / 273
Anexe / 281 Bibliografie / 317

8

Introducere
9
INTRODUCERE
Sat bogat, sat s ărac… Am putea ad ăuga: sat cu popula ție tânără, sat cu
populație îmbătrânită, sat apropiat de ora ș, sat izolat, sat cu infrastructur ă dez-
voltată, sat nemodernizat și enumerarea ar putea continua. Toate acestea
reprezintă diverse ipostaze ale satului românesc de ast ăzi care, dincolo de știrile
și analizele din mass-media, dincolo de studiile sociologice, economice,
demografice sau de alt ă factură ce le sunt dedicate, se reflect ă în cele din urm ă
în calitatea vie ții locuitorilor lor. Lucrarea de fa ță își propune s ă surprindă, ca
într-un caleidoscop, toate aceste ipostaze și să le integreze într-un demers de
factură interdisciplinar ă, de analiz ă a satului românesc actual din perspectiva a
trei concepte-cheie – comunitate, identitate și proprietate. Toate ipostazele
enumerate mai sus fac obiectul de interes al studiului de fa ță, dar am optat
pentru sintagma din titlu pentru c ă aceste caracteristici, diferite de la un sat la
altul, legate de popula ție, infrastructur ă, izolare, sunt reflectate, determinate și
influențate în ultim ă instanță de aspectul economic.
Interdisciplinaritatea este caracteristica principal ă a studiului de fa ță.
Cele două mari perspective de abordare ale temei au fost cea sociologic ă și cea
etnologică. Acolo unde problematica a cerut-o, am apelat și la moduri de analiz ă
specifice unor domenii interdisciplinare sau conexe celor dou ă: istorie, psiho-
logie social ă, sociologie economic ă, sociologie politic ă. Consider c ă nu puteam
concepe o lucrare despre ceea ce se întâmpl ă azi în satul românesc din punct de
vedere social, cultural și identitar, f ără a asocia aceste dou ă discipline, socio-
logie și etnologie, și fără a face un excurs de factur ă istorică în analiza celor
două sate. Abordarea este a șadar una interdisciplinar ă, cerută în mod necesar de
natura temei studiate.
Studiul de fa ță își propune a șadar să analizeze aspecte legate de comu-
nitate, identitate și proprietate (în spe ță proprietate funciar ă) în satul românesc
de astăzi. Cele trei sunt intim legate: nu putem vorbi despre comunitate – o tem ă
extrem de actual ă pentru satul românesc de ast ăzi – fără a face referire la

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
10 proprietate funciar ă, iar problematica propriet ății activeaz ă tema identitar ă,
pământul constituind pentru oamenii din rural, de azi și dintotdeauna, un
element esen țial în construirea identit ății lor. Consider c ă cele trei concepte
(cărora le sunt dedicate trei capitole) desemneaz ă trei realit ăți fundamentale ale
satului românesc ast ăzi. Contextul mai larg în care plasez analizele dedicate
comunității, identității și propriet ății este unul conturat pe de o parte de schim-
barea social ă și pe de alt ă parte de triada tradi ție-modernitate-postmodernitate,
cele două fiind analizate în dou ă capitole separate.
Demersul de cercetare se plaseaz ă în două registre distincte de analiz ă.
Primul registru este cel al ruralului românesc în general, a șa cum este el
surprins de studiile disponibile, realizate pe e șantioane reprezentative la nivel
național. Luând ca punct de pornire fiecare din temele generale prezentate mai
sus – schimbare social ă, tradiție/modernitate/postmodernitate, comunitate, iden-
titate, sau proprietate, studiul de fa ță a încercat, în cadrul fiec ărui capitol, s ă
construiasc ă o imagine a satului românesc în general. Metoda principal ă utili-
zată în acest scop a fost analiza secundar ă, pe date provenind din cercet ări pe
eșantioane na ționale (prezentate în Anexa 7).
Al doilea registru de analiz ă este unul mai restrâns ca generalitate, dar
infinit mai nuan țat și mai policrom: este cel oferit de studiul de caz a dou ă co-
munități rurale din jude țul Sibiu, satul T ălmăcel, din M ărginimea Sibiului și
satul Ludo ș din zona Ocna-Miercurea, jude țul Sibiu. Cele dou ă comunități nu
au fost alese în mod întâmpl ător, ci în urma unei analize atente, astfel încât s ă
prezinte o serie de diferen țe de ordin economic, social, cultural și religios. Moti-
vul acestei alegeri a fost realizarea unor compara ții și posibilitatea formul ării
unor ipoteze care s ă aibă ca variabile independente aceste diferen țe.
Am considerat c ă nici unul din cele dou ă registre de analiz ă n-ar fi
oferit o imagine complet ă despre satul românesc, în lipsa celuilalt: astfel,
analiza doar a celor dou ă comunități rurale, ar fi conturat o imagine incomplet ă,
trunchiată asupra ruralului și ar fi fost lipsit ă de posibilitatea de extrapolare și
generalizare a rezultatelor, fiind realizat ă cu mijloacele studiului de caz. Pe de
altă parte, o analiz ă a întregului rural românesc, doar pe date generale provenind
din chestionar, ar fi oferit o perspectiv ă de ansamblu extrem de util ă, dar în
același timp lipsit ă de profunzime și de bogăția informa țiilor disponibile prin
metoda calitativ ă a interviului. Rezultatul ar fi fost o analiz ă neutră, rece, căreia
i-ar fi lipsit fine țea detaliilor, care nuan țează întregul. Iat ă de ce, op țiunea
studiului de fa ță a fost pendularea permanent ă între cele dou ă nivele de analiz ă.
O particularitate a acestui studiu este lipsa unei încadr ări într-o para-
digmă teoretică unică a demersului de cercetare, sau mai precis, multitudinea de
încadrări teoretice. Motivul este acela c ă schimbările din ariile rurale sunt de a șa
natură încât este dificil a identifica un cadru teoretic unic, care s ă se adapteze
acestui dinamism accentuat al schimb ărilor din rural. De asemenea varietatea

Introducere
11 temelor abordate a dictat aceast ă opțiune de explorare a universului temei.
Practic, era imposibil s ă optez pentru o singur ă teorie, ca și cadru de cir-
cumscriere a analizelor, atâta timp cât temele abordate au variat de la schimbare
socială la identitate cultural ă, de la tranzi ție la proprietate funciar ă, de la co-
munitate la globalizare. Din acest motiv, în partea de început a fiec ărui capitol
sunt prezentate teoriile relevante pentru acea tem ă și acolo unde a fost necesar,
opțiunea teoretic ă a autoarei acestor rânduri. Câteva exemple: capitolul pe
schimbare social ă face o prezentare a teoriilor structural-func ționaliste, conflic-
tualiste, evolu ționiste și ciclice ale schimb ării sociale, expunând totodat ă și
teoriile moderniz ării, ca și teoriile mai noi în acest domeniu, ce contest ă ideea
schimbării sociale ca fiind surs ă a dezvolt ării și progresului social. Subcapitolul
legat de tranzi ție debuteaz ă și el cu o discu ție asupra teoriilor sociologice ale
tranziției, atât de dezb ătute și controversate ast ăzi. Similar, toate celelalte
capitole se opresc asupra paradigmelor teoretice majore relevante pentru acele
teme: paradigma primordialist ă (esențialistă) versus paradigma constructivist ă
în analiza identit ății; analizele teoretice clasice ale comunit ății, dar și teoriile
moderne edificate pentru în țelegerea acesteia (ecologia uman ă, perspectiva
funcționalistă, a psihologiei sociale, analiza de re țea); sau teoriile clasice și cele
mai noi ale analizei modernit ății și postmodernit ății (teoria diferen țierii
structurale, func ționalistă, culturalist ă).
Obiectivele ce au ghidat cercetarea au urm ărit cele trei teme analizate și
contextul de analiz ă a acestora. Comunitatea rural ă după 1989 a suferit schimb ări
importante, în toate planurile vie ții sociale. Modific ările produse au determinat
efecte variabile asupra spiritului comunitar, fie slabindu-l, în satele marcate de con-
flicte pe teme de restituire a propriet ății, conflicte politice sau de alt ă natură, fie au
întărit acest spirit comunitar și au contribuit la conturarea unor comunit ăți locale
unite, puternice. Capitolul patru exploreaz ă fenomenul comunitar, luând în consi-
derare diverse criterii, printre care și cel economic și încercând s ă răspundă la între-
barea legat ă de variabilele ce influen țează forța unei comunit ăți. Din punct de ve-
dere al identit ății, în aceast ă perioadă au fost puse sub semnul întreb ării toate ca-
drele care constituiau baza procesului identitar. Problema pe care am urm ărit-o aici
a fost de a determina mecanismele actuale de construire a identit ății în condi țiile
insecurității sociale si economice create de problemele tranzi ției. M-a interesat de
asemenea care din modalit ățile tradiționale de autodefinire a individului (aparte-
nența la o comunitate social ă, de limbă, de cultur ă, religia, proprietatea asupra p ă-
mântului) mai sunt ast ăzi valabile. Problematica identitar ă a fost analizat ă având în
minte aceea și compara ție, între satul bogat și cel sărac. În sfera temei modernit ății,
studiul și-a propus o radiografiere a tr ăsăturilor noului spa țiu social ap ărut prin inte-
racțiunea dintre elementele de civiliza ție specifice urbanului și ruralului precum si
descrierea și analiza practicilor sociale și culturale pe care satul le adopt ă ca răspuns
la invazia elementelor modernit ății. Obiectivele studiului au fost urm ătoarele:

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
12  Explorarea și analiza tipurilor de schimb ări relevante pentru ruralul
românesc actual și a efectelor acestora în plan social
 Identificarea specificului identit ății colective, etnice și culturale și a me-
canismelor identitare predomin ante în comunitatea rural ă, în contextul
destructur ării sistemului comunitar tradi țional, și a integrării elementelor de
modernitate cultural ă.
 Surprinderea semnifica țiilor comunit ății rurale la nivelul locuitorilor aces-
teia și determinarea modului în care comunitatea ca realitate este experi-
mentată de către membrii ei.
 Analiza efectelor pe care le-a indus restituirea propriet ății funciare dup ă
1989, în plan comunitar, social, identitar, cultural, valoric și în planul exis-
tenței materiale.
 Realizarea unor compara ții între cele dou ă comunități abordate prin studiu
de caz și ruralul românesc în general.
Metodologia utilizat ă a fost una triangulat ă, fiind axat ă p e t r e i m a r i
metode specifice sociologiei și pe o abordare metodologic ă specifică analizei
etnologice. Astfel, am utilizat analiza secundar ă pentru pe bazele de date na țio-
nale disponibile în scopul explor ării ruralului românesc în general și analiza pe
bază de chestionar și pe bază de interviu semistructurat, pentru studiul de caz pe
cele două sate. Valorificarea bog ăției de informa ții și de date din cele dou ă sate
a impus în acela și timp și recurgerea la o metod ă de analiz ă specifică etnologiei:
stabilirea unei rela ții directe cu informatori-cheie din cele dou ă localități în
scopul înțelegerii și descrierii cât mai exacte a universului lor de via ță. Aceasta
a permis observarea comportamentelor specifice și culegerea de date brute
privind activitatea oamenilor, luarea în considerare a materialului artistic și
literar, a celui legat de obiceiuri și tradiții specifice, observarea și descrierea
specificului arhitectural și al cadrului normativ al vie ții de zi cu zi. Toate aceste
demersuri metodologice au fost posibile datorit ă ieșirilor pe teren în cele dou ă
sate, în aprilie-martie 2003 cu operatori de teren, dar și ulterior pentru analize
de teren de mai mic ă amploare. Prelucrarea datelor s-a f ăcut atât cantitativ –
utilizând analize simple ca cele de frecven ță sau de corelare a variabilelor, dar și
instrumente statistice mai complexe ca Anova, analiza de coresponden ță, ana-
liza factorial ă. Datele de interviu au fost prelucrate prin analiz ă de conținut și
adesea am procedat la redarea explicit ă a cuvintelor și opiniilor subiec ților,
considerând c ă acest mod de prezentare ilustreaz ă cel mai bine tema în discu ție.
O altă opțiune a acestui studiu a fost aceea de a nu prezenta cadrul
teoretic și analizele pe date concrete în mod separat și distinct, pentru c ă acest
lucru ar fi creat o aparent ă ruptură în discurs. Am preferat în schimb ca fiecare
capitol să aibă o component ă de analiz ă teoretică și una de explorare empiric ă a
datelor relevante, ceea ce a f ăcut ca fiecare tem ă analizată să aibă parte de o
tratare global ă și unitară.

Introducere
13 Primul capitol al lucr ării este destinat unei prezent ări generale a celor
două comunități studiate, T ălmăcelul și Ludoșul, aspectele vizate fiind urm ă-
toarele: date generale, a șezare și detalii geografice despre localitate, istoricul
acesteia, popula ția, infrastructura, economia, arhitectura, cultura, obiceiurile și
tradițiile. După indicarea localiz ării celor dou ă comunități, capitolul face – atât
pentru Tălmăcel, cât și pentru Ludo ș – o prezentare a istoriei locale. Trebuie
spus că aceasta este în mare m ăsură comună cu istoria sudului Transilvaniei, o
istorie extrem de complex ă și de zbuciumat ă de-a lungul secolelor. Am optat
pentru o analiz ă sumară a datelor istorice, dar suficient ă pentru a contura
trecutul celor dou ă localități. Am continuat apoi cu analiza datelor legate de
populația celor dou ă sate – din punct de vedere numeric, ca structur ă pe vârste
și structur ă etnică și urmărind și evoluția ei în timp. Partea legat ă de infra-
structură vizează dotările și utilitățile de care se bucur ă locuitorii T ălmăcelului
și Ludoșului, iar partea arhitectural ă face referire atât la stilul, cât și la mate-
rialele și tehnicile de construc ție. Subcapitolul legat de economie analizeaz ă
ocupațiile de baz ă ale localnicilor, fiind ilustrat de date numerice gr ăitoare. În
final, paragrafele legate de cultur ă, obiceiuri, tradi ții readuc discu ția pe tărâmul
socioculturalului și al identit ății și umanizeaz ă portretul celor dou ă localități.
Capitolul mai con ține și o detaliere a metodologiei utilizate, precum și o încer-
care de încadrare a celor dou ă sate în tipologiile ruralului vehiculate în literatura
de specialitate. Abordarea în acest capitol face apel la analize extrem de variate,
istorice, demografice, geografice, economice, sociale și culturale. În plus, datele
prezentate sunt atât de factur ă cantitativ ă, cât și calitativă.
Al doilea capitol, de contextualizare a analizei, dedicat schimb ării so-
ciale, tranzi ției și postcomunismului, debuteaz ă cu analiza teoretic ă a celor trei
concepte și cu prezentarea teoriilor despre acestea. Sunt analiza ți factorii,
agenții și mecanismele schimb ării, cu referire direct ă la rural. Cu aceast ă ocazie,
sunt prezentate în mod succint, sub form ă de tabel, tipurile de schimbare social ă
vizate de studiul de fa ță și aspectele relevante pentru rural, care fac obiectul
analizei pe parcursul capitolelor ce urmeaz ă. Analiza în date concrete a ruralului
românesc urm ărește chestiuni demografice, economice și sociale, dar și – foarte
important – modul în care aceste schimb ări au fost și sunt percepute de
populație. Capitolul se încheie cu date cantitative și calitative despre schimbarea
socială în Tălmăcel și Ludoș.
Al treilea capitol se focalizeaz ă asupra triadei tradi ție-modernitate-
postmodernitate, și această temă fiind abordat ă ca și context pentru analizele din
capitolele urm ătoare. Modalitatea de lucru este aceea și: o discu ție teoretic ă
asupra celor trei, prezentând atât defini țiile mai importante, cât și perspectivele
de abordare curente din literatura de specialitate, urmat ă de analiza empiric ă,
cantitativă și calitativ ă a datelor disponibile relevante pentru cele trei concepte.
Am încercat aici s ă surprind ce înseamn ă a fi modern sau tradi ționalist din

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
14 punctul de vedere al locuitorilor a dou ă comunități rurale din Ardeal, în ce
măsură putem găsi în realitatea social ă a două sate române ști de astăzi, elemente
ce țin de postmodernitate, și în ce m ăsură întreg ruralul românesc prezint ă o
orientare tradi ționalistă, modernă sau postmodern ă.
Capitolul patru se focalizeaz ă asupra acelui cadru, în acela și timp
spațial, temporal, social și cultural, care este comunitatea. Într-o lume în care se
vorbește tot mai mult despre declinul comunit ății, analizele legate de acest
cadru de convie țuire social ă, mai ales în contextul unei teme despre rural, nu pot
fi eludate. Am analizat din acest motiv istoricul conceptului și ideii de comu-
nitate, oprindu-m ă inclusiv la contribu țiile române ști, pentru ca ulterior ima-
ginea acesteia s ă fie întregit ă de date empirice. Întreb ările care au ghidat demer-
sul de cercetare pentru aceast ă temă au fost urm ătoarele: care sunt semnifica țiile
sociale ale conceptului de comunitate pentru locuitorii celor dou ă sate; în ce
măsură regimul comunist a produs aici o destructurare a modului de a în țelege
comunitatea și de raportare la ea; care este leg ătura dintre modul de reprezentare
a comunit ății și aspectele economice și funciare ale vie ții în sat – având în
vedere că doar unul din cele dou ă sate a fost colectivizat, iar diferen ța dintre
nivelul lor economic este semnificativ ă; care este diferen ța dintre semnifica țiile
sociale ale comunit ății în spațiile sociale supuse globaliz ării și în spațiul social
al celor dou ă sate, aflat la grani ța dintre tradi ție și modernitate. Tot în acest
capitol am optat pentru tratarea unei alte teme majore, intim legat ă de cea de
comunitate, dar și de cea a identit ății, tema globaliz ării. După o discuție refe-
ritoare la adecvarea utiliz ării conceptului de globalizare în contextul ruralului
românesc, am încercat s ă răspund la dou ă întrebări: care sunt efectele globa-
lizării asupra ruralului românesc actual și care din dimensiunile globaliz ării sunt
vizibile în planul realit ății sociale a satului.
Capitolul cinci are în centru al doilea mare concept – nucleu al acestei
cercetări, cel de identitate. Multitudinea de fa țete ale fenomenului – individual ă,
socială / colectiv ă, etnică / națională, culturală – obligă la o analiz ă din diferite
unghiuri de abordare. De și sunt con știentă că toate aceste fa țete ale identit ății nu
se manifest ă în mod distinct, f ără legătură între ele în via ța socială, am optat
totuși pentru tratarea lor sistematic ă, ca tipuri diferite, din considerente
analitice. Fiecare tip de identitate a beneficiat și de o analiz ă pe date concrete,
acolo unde acestea au fost disponibile. Trebuie spus c ă tema identit ății a făcut
obiectul unui num ăr redus de studii de teren în cercetarea sociologic ă româ-
nească actuală, și mai puține tratând problematica identitar ă la nivelului rura-
lului luat în mod global. Din acest motiv, generalizarea anumitor concluzii a
fost dificil ă și uneori chiar imposibil ă. Întrebările la care am încercat s ă ofer un
răspuns în acest capitol au fost: care sunt elementele culturale pe care cele dou ă
comunități rurale studiate le promoveaz ă pentru a- și afirma identitatea colectiv ă,
etnică și culturală (în cazul în care exist ă)? Care sunt strategiile identitare uti-

Introducere
15 lizate cu prec ădere, cu alte cuvinte ce fac locuitorii acestor comunit ăți pentru a-
și menține sentimentul identit ății lor colective, etnice și culturale? Exist ă dife-
rențe în identitatea celor dou ă comunități și dacă da, cărui fapt se datoreaz ă ele?
Și în final, se poate contura o imagine a identit ății în rural la nivel na țional, și
dacă da, care este aceasta?
În final, dup ă tratarea acestor teme care reprezint ă în acela și timp
concepte de anvergur ă în sociologie, ultimul capitol este dedicat analizei unei
probleme mai restrânse, dar cu leg ături intime cu lumea s ătească și cu temele
analizate anterior – problema propriet ății funciare. Împ ărtășesc punctul de
vedere conform c ăruia multe, dac ă nu aproape toate schimb ările, dificult ățile și
blocajele cu care se confrunt ă azi satul românesc, se datoreaz ă modului în care
s-a făcut schimbarea regimului de proprietate în România în 1991. Fenomene
precum agricultura de subzisten ță, debutul și dezvoltarea anevoioas ă a antre-
prenoriatului agricol și ne-agricol în rural, dificult ățile arendei, nu pot fi în țelese
decât în contextul a ceea ce a însemnat Legea Fondului Funciar. Ultimul capitol
analizează toate aceste aspecte, precum și activitățile economice și sursele de
venit în rural și în cele dou ă sate.
Lucrarea se încheie cu sec țiunea destinat ă anexelor, ce detaliaz ă instru-
mentele de lucru folosite în cercetarea de teren din cele dou ă sate, și precizeaz ă
bazele de date din care au fost prelucrate, prin analiz ă secundar ă, informa țiile
despre rural în general.

*
* *
Realizarea acestei lucr ări a fost facilitat ă de participarea în echipele de
cercetare ale câtorva granturi, pe care le amintesc mai jos și care mi-au prilejuit
acumularea de informa ții relevante pentru studiul de fa ță, explorarea anumitor
teme prin cercetare de teren și contactul direct cu locuitorii zonei M ărginimii
Sibiului, vizat ă de analizele acestei lucr ări:
 Grantul CNCSIS 33953/08.07.2003, Capital social și dezvoltare sociala
coordonat de Bogdan Voicu;
 Grantul CNCSIS 33336/29.06.2004, Identitatea etno-cultural ă la români în
contextul procesului de integrare european ă. Studiu de caz rural urban în
județul Sibiu , coordonat de profesorul Corneliu Bucur;
 Grantul finan țat de Uniunea European ă prin programul Fondul Europa
(EUR 2004-09 / 108965), Cum să devii european?, coordonat de Hora țiu Rusu.

*
* *
Acest proiect de cercetare și analiză precum și materializarea lui sub
forma unei c ărți datoreaz ă foarte mult îndrum ării permanente, sugestiilor și
sprijinului oferite pe parcursul diverselor etape ale cercet ării de către profesorul

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
16 Corneliu Ioan Bucur, cel care a coordonat activitatea mea doctoral ă și căruia îi
aduc mulțumirile mele. Îi m ărturisesc pe aceast ă cale aprecierea mea și faptul că
reprezintă pentru mine un model de tenacitate, efort neobosit în numele unui
scop, și de stăruință în a rămâne pe calea aleas ă chiar și atunci când împre-
jurările sunt potrivnice.
Le mulțumesc de asemenea colegilor mei, pentru încurajare și pentru
comentariile și sugestiile f ăcute pe anumite capitole în cadrul discu țiilor din
catedră. Le mulțumesc în mod special colegilor mei de catedr ă Dorel Morând ău,
cel care mi-a fost profesor și mentor și Horațiu Rusu, pentru observa țiile făcute
pe diverse versiuni ale textului și pentru sfaturile valoroase oferite.
Efortul necesar pentru finalizarea acestui proiect nu ar fi fost posibil f ără
sprijinul permanent al familiei mele și părinților mei c ărora le mul țumesc.
Această carte s-a n ăscut și a crescut odat ă cu copiii mei, Tudor și Mara, cărora
le sunt recunosc ătoare că au acceptat s ă împartă cu acest proiect timpul și aten-
ția primite din partea mea. Nu în ultimul rând îi mul țumesc soțului meu Cosmin,
pentru intui țiile valoroase legate de text, pentru lectura atent ă și ideile cu care a
contribuit la conceperea și redactarea textului, precum și pentru sprijinul și
încurajarea oferite în momentele dificile.

Introducere
17
Capitolul 1
TĂLMĂCEL ȘI LUDOȘ
cele două comunități rurale studiate

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
18

Tălmăcel și Ludoș
19 1. ASPECTE PRELIMINARE
Spuneam în introducere c ă una din op țiunile acestei lucr ări a fost aceea
de a analiza toate temele abordate din dou ă unghiuri de abordare diferite: ruralul
în general și realitatea social ă a două sate române ști din Transilvania.
Încep așadar lucrarea de fa ță cu un capitol dedicat celor dou ă sate,
nucleul în jurul c ăruia se organizeaz ă întregul material. Aceste dou ă comunități
nu au fost alese în mod întâmpl ător. Ele întruchipeaz ă două imagini diferite ale
satului românesc actual și prezintă o serie de diferen țe de natur ă economic ă,
istorică, demografic ă, socială. Motivul acestei alegeri a dou ă comunități ce se
plasează la poluri opuse din mai multe puncte de vedere, este, pe de o parte, de
a realiza o serie de compara ții între ele, și pe de alt ă parte, pentru a surprinde
varietatea ruralului și policromia lui.
Campania de teren în cele dou ă sate s-a realizat în martie-aprilie 2003,
dar a fost precedat ă și urmată de multe luni de documentare și analize. O parte
din rezultatele acestui efort sunt redate în capitolul de fa ță, urmând ca, sec țiunile
ce urmeaz ă să întregeasc ă imaginea celor dou ă comunități, pornind de la temele
studiului – schimbare social ă, identitate, proprietate, comunitate, moderni-
tate/tradiție. Fiecare din capitolele ce vor urma, vor cuprinde o analiz ă teoretică,
o explorare empiric ă a temei respective în cele dou ă sate și o a treia legat ă de
analiza temei în cadrul ruralului românesc în general. Ceea ce rezult ă din acest
demers, este o fotografie a dou ă sate din Transilvania, într-un anumit moment
de timp, în peisajul mai larg al satului românesc actual.

2. TĂLMĂCEL ȘI LUDOȘ –
CELE DOU Ă COMUNIT ĂȚI RURALE STUDIATE

Cele două sate au prezentat – cu câteva excep ții – până la începutul
secolului în caracteristicile satului arhaic:
 Populație restrâns ă, formând aproape un „izolat demografic”, f ără prea
multe rela ții cu alte grupuri biologice; popula ția satului era organizat ă pe
familii legate prin rudenie.
 Deținerea în proprietate și exploatarea dev ălmașă a unui trup de mo șie
comun (în cele dou ă sate doar p ășunile și pădurile mai erau exploatate în
devălmășie la începutul secolului).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
20  Economie autarhic ă, având prea pu ține legături cu o pia ță deschisă.
Satisfacerea nevoilor ale comunit ății se realiza în interiorul satului.
 Cultură proprie, extrem de original ă, de înalt nivel artistic (Stahl, 1969)

O dată cu primul r ăzboi mondial, procesul accentuându-se ulterior, pe
măsură ce semnele industrializ ării devin vizibile, aceste patru caracteristici nu
se mai reg ăsesc aproape nic ăieri în ruralul românesc, iar cele dou ă sate studiate
nu fac excep ție.

Figura 1.1 Localizarea celor dou ă comunități studiate

orașul Tălmaciu (înglobeaz ă și Tălmăcelul)
comuna Ludo ș

Tălmăcelul, ca și Ludoșul de altfel și zonele din care fac parte, se
caracterizeaz ă printr-o complex ă și complicat ă istorie local ă. Nu este scopul
meu să detaliez aici aceast ă istorie, lucrarea de fa ță nefiind o monografie. Mai
degrabă îmi propun s ă punctez câteva momente semnificative, care au schimbat
de-a lungul timpului aceste locuri. De altfel, istoria celor dou ă comunități se
confundă de fapt cu istoria sudului Transilvaniei. De aceea, mi-am propus doar
o sumară trecere în revist ă a istoriei acestei zone, și doar acolo unde T ălmăcelul
sau Ludo șul s-au eviden țiat prin evenimente istorice aparte, acestea au fost
amintite.
Tratarea separat ă a celor dou ă comunități urmărește, pe lâng ă istoria lor
și aspecte legate de popula ție, economie, infrastructur ă, arhitectur ă și cultură,
obiceiuri, tradi ții. Am inten ționat, în acest fel, s ă conturez o imagine cât mai
completă a celor dou ă comunități, imagine pe care capitolele ulterioare o îmbo-
gățesc cu date referitoare la identitate, percep ția comunit ății, proprietate sau
tradiție/modernitate.

Tălmăcel și Ludoș
21 2.1 Tălmăcelul

2.1.1. Așezare, relief, date generale

Satul Tălmăcel se afl ă în administra ția orașului Tălmaciu, la fel ca și
satul Boi ța și face parte din M ărginimea Sibiului, una din cele patru zone
etnografice ale jude țului Sibiu (Pavelescu, 1978). Aflat la 3 km de T ălmaciu și
la 21 de km de Sibiu, accesul aici este relativ u șor, deși nu exist ă un mijloc de
transport regulat Sibiu-T ălmăcel. La Tălmăcel se ajunge pe drumul comunal 61,
desprins din E81, ce leag ă Sibiul de Râmnicu Vâlcea. T ălmăcelul este situat pe
trei râuri: Râul (se vars ă în Cibin), T ălmăcuțul și Râușorul (ce se vars ă în Râu).
Casele sunt dispuse pe aceste trei v ăi, Tălmăcelul fiind un sat de tip adunat
(îngrămădit) din punct de vedere al dispunerii gospod ăriilor în teritoriu (vezi
Giurcăneanu, 1988). Altitudinea variaz ă între 435 m și 2142 m (Vârful Sterpu),
dacă luăm în considerare și munții ce fac parte din hotarul satului și nu doar
vatra acestuia.

Figura 1.2 Uliță din Tălmăcel

Relieful satului este extrem de variat, predominând muntele și dealul. În
1996, apar țineau satului T ălmăcel, șapte mun ți: Muntele Boilor, Dealul Cerbu-
lui sau Con țul, Iaru, Pologa șul, Sterpu, Zimbru și Clăbucetul (Stroil ă, 1996).
Toponimicul tălmăcel reprezint ă diminutivarea numelui localit ății
Tălmaciu, al c ărei sens deriv ă probabil din rolul pe care îl aveau în trecut local-
nicii, dată fiind pozi ția localității la grani ța dintre Transilvania și Țara Româ-
nească. Asupra toponimiei regiunii au existat de-a lungul timpului controverse,
unii lingvi ști sugerând c ă toponimicul „m ărginime” are origini și conotații
politice, implicând ideea de frontier ă, de grani ță de stat. Ion Conea contrazice
însă acest lucru și consider ă că toponimicul apare ori de câte ori este vorba

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
22 despre așezări unde muntele vine în contact cu regiuni joase. Cu alte cuvinte, el
exprimă ideea de margine a unei regiuni naturale, sau de contact între dou ă
astfel de regiuni. Reputatul specialist în geografie istoric ă și toponimie argu-
mentează această idee prin faptul c ă toponimicul „margine”, „m ărgineni” apare
în multe alte zone ale României (Mun ții Retezatului, Țara Hațegului, Banat,
Munții Sebeșului, ș.a.) și nu doar în zonele unde în trecut a existat o frontier ă
politică (Conea, 1984: 192-202).

2.1.2 Istorie local ă

După unele surse, T ălmăcelul este atestat documentar din 14521, sub
numele de Kystholmach. Alte surse dau ca prim ă dată a atestării documentare,
anul 1488 și îl mai amintesc și sub denumirile de Kistalmács, Kleintalmesch,
Kli-Talmesch2. Istoria lui este a șadar una îndelungat ă. Vestigiile descoperite pe
teritoriul satului (topor de piatr ă) atestă locuirea în acest spa țiu încă din neolitic
sau epoca bronzului (Luca, Pinter, Georgescu, 2003). Exist ă de asemenea do-
vezi ce atest ă locuirea în aceast ă zonă (sudul Transilvaniei) în perioada daco-
romană și permanen ța populației autohtone și după retragerea aurelian ă –
cetatea roman ă de la Boi ța (Caput Stenarum) a fost prima întemeiat ă din
Transilvania și ultima p ărăsită de administra ția romană în timpul retragerii.
Continuitatea popula ției române ști după retragerea aurelian ă este demonstrat ă
prin nenum ărate argumente istorice (vezi de exemplu Iorga, 1989), și prin

1 Atestarea documentar ă a localității Tălmaciu este mai timpurie, datând din 1318, el fiind
centrul grupului de sate române ști Tălmăcel, Boița, Turnu-Ro șu, Racovi ța, Sebeșul de Jos și
Plopi (disp ărut în secolul XVI) (Dumitrescu-Jippa, Nistor, 1976).
2 În Dicționarul istoric al localit ăților din Transilvania , vol.II (Suciu Coriolan, 1968), sunt
date urm ătoarele atest ări documentare ale satului T ălmăcel:
 1488 sub numele de Kleyn Talmacz;
 1508 Cleynn Tholmacz, în Berger Albert – Volkszählung in den 7 und 2 Stühlen, im
Bistritzer und Kronstädter Distrikte vom Ende des XV und Anfang des XVI . Jahrhunderts,
in Korrespondenzblatt des Vereins f ür Siebenb ürglische Landeskunde, Sibiu, 1894, nr. 5-6.
 1539 Kis Talmasch, în Veress Endre , Báthory István fejedelen és lengyel király
levelezése (Coresponden ța lui Ștefan Báthory, principe al Transilvaniei și rege al
poloniei), vol. I (1556-1575), Cluj, 1944.
 1733 Kis-Talmács, în conscrip ția Klein;
 1750 Telmecsel, în conscrip ția Aron;
 1760-1762 Talmacsel, în conscrip ția Buccow;
 1805 Talmatsel, în conscrip ția Dósa;
 1850 Kis Talmács, Klein Talmatsch, T ălmăcel, în Buletinul Guberniului Provinciale
pentru Marele Principat Transilvania , cursul anului 1854, în colec ția Mike Sandor,
Arhiva istoric ă a Academiei RSR, Filiala Cluj.

Tălmăcel și Ludoș
23 dovezi etno-lingvistice: unelte întâlnite aici, precum coașta3 – care, prin ve-
chime, apar ține lumii antice – sau construc ții specifice cum ar fi staulul, atest ă
continuitatea românilor pe acest teritoriu (Bucur, 1977a).
Istoria local ă este ulterior marcat ă de migra țiile intense din epoca pre-
feudală (avari, huni, go ți, gepizi) și ulterior pecenegi, în secolele X-XII
(Madgearu, 2005). Secolul dintre retragerea roman ă și pătrunderea maghiarilor
este un secol întunecat și datorită faptului c ă în aceast ă perioadă, populația
autohtonă a înregistrat un regres în dezvoltarea ei. Explica ția constă în faptul c ă
popoarele nomade aveau un nivel de civiliza ție inferior daco-romanilor b ăști-
nași și un mod de produc ție tributal, bazat pe un impozit în natur ă, pus pe toate
produsele pe care ace știa le cultivau sau le exploatau. Din aceste motive popu-
lația autohton ă a regresat în acest secol al migra țiilor barbare (Bucur, 2004).
Dovezile arheologice arat ă însă că aceste năvăliri barbare nu au modificat în
mod esen țial viața autohtonilor (Dr ăgan, 1993). Studiile istorice bazate pe des-
coperiri arheologice arat ă că în perioada dinaintea invaziei regatului ungar,
populația autohton ă din sudul Transilvaniei era organizat ă în puternice comu-
nități obștești, ce dispuneau de suficient ă putere pentru a opune rezisten ță aces-
tei invazii. Popula ția ce locuia aici era o popula ție sedentar ă, ce se ocupa în
principal cu cultivarea p ământului (Nägler, 1969).
Începând cu secolul IX p ătrund pe teritoriul Transilvaniei ungurii.
Apoi, în secolele XII-XIII, se produce un fenomen masiv de emigrare al sa șilor
din Germania apusean ă, ce își avea cauzele în specificul feudalismului german.
Aceștia sunt coloniza ți de regii maghiari, mai ales în sudul Transilvaniei, cu
scopul de a ap ăra Fundus Regius4 de atacuri și de a-și consolida st ăpânirea în
zonă. Sașii coloniza ți s-au organizat mai întâi în unit ăți administrative numite
comitate, pentru ca ulterior acestea s ă poarte numele de scaune (Badea,
Caloianu, Dragu, 1971). Dup ă acest moment, sudul Transilvaniei, deci și zona
care face subiectul acestui studiu, a trecut prin multe schimb ări politico-admi-
nistrative. Ini țial, începând cu 1224, Sibiul a fost comitat apoi, odat ă cu înfiin-
țarea scaunelor și provinciilor, ca organisme administrative și teritoriale, pro-
vincia Sibiu a cuprins în 1355 zece scaune (ini țial șapte și apoi încă trei), pentru
ca ulterior, din 1487, Sibiul s ă facă parte din universitatea sa șilor (Universitas
Saxonum), unitatea administrativ ă, juridică și politică ce va guverna toate co-
munitățile săsești din fundus regius , din 1486 și până în 1876 (Nistor,
Racovițan, 1985, Avram, Cri șan, 1983). În aceea și perioad ă (secolul XV),
Tălmăcelul, deși considerat sat liber, avea statut de domeniu al Sibiului, cu obli-

3 Unealtă asemănătoare sapei, cu doi sau trei col ți, specific ă agriculturii în zonele colinare și
premontane.
4 Fundus Regius (pământul crăiesc), adic ă fâșia de teritoriu dintre Or ăștie și Baraolt, colonizat ă de
regalitatea maghiar ă cu sași în veacurile XII-XII). Satele din M ărginime au f ăcut parte din acest
Fundus Regius, iar locuitorii lui erau excepta ți de la obliga țiile feudale de c ătre nobili.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
24 gații de natur ă feudală în muncă, natură și bani. Acestea se ad ăugau obliga ției
de pază a granițelor. Situa ția de dependen ță față de Sibiu se men ține și în
secolul XVI. (Dumitrescu-Jippa, Nistor, 1976: 61).
Deși Tălmăcelul este foarte aproape de zona intens colonizat ă cu sași de
către regalitatea maghiar ă, documentele arat ă o așezare a sa șilor preponderent
între Cibin și Râul Sadului, zona dintre Râul Sadului și pârâul T ălmăcel fiind lo-
cuită de români. A șadar Tălmăcelul avea înc ă de atunci o popula ție prepon-
derent româneasc ă, acest lucru fiind dovedit și de denumirile care se vehiculau,
de Tălmaciu săsesc și Tălmăcelul românesc ( Stroilă, 1996). Este perioada în
care Tălmăcelul are statut de sat subordonat scaunului T ălmaciu.
Urmează apoi, începând cu secolul XIV și până în secolul XVII, pe-
rioada în care popula ția din aceast ă zonă încearcă să-și mențină independen ța în
fața ofensivei Imperiului Otoman. Perioada este marcat ă de o puternic ă insta-
bilitate politic ă. În 1526, dup ă înfrângerea ungurilor la Mohács, regatul maghiar
se prăbușește, iar Transilvania devine principat autonom, aflat sub suveranitatea
Porții Otomane. În 1688, Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic.
După dizolvarea Universit ății Săsești, scaunul T ălmaciului, din care f ăcea parte
și Tălmăcelul, este scos de sub administra ția magistra ților sibieni (1784), situ-
ație care va stimula o deosebit ă dezvoltare economic ă și socială a zonei. Tot
acum încep s ă apară semnele dezvolt ării capitalismului timpuriu și apar sau se
dezvoltă meserii și industrii ce permit cre șterea produc ției casnice textile și
obținerea unor noi surse de venit – cum ar fi pivele, ștezele, vâltorile, sau dintre
meserii cărbunăritul (Bucur, 1985, 2003).
Momente cu o mare relevan ță pentru istoria acestor locuri sunt cel de la
1859 (Unirea țărilor române), reforma agrar ă a lui Cuza (1864) – prin care
țăranii sunt împropriet ăriți și se înfiin țează comuna ca form ă administrativ ă – și
anul 1867, în care ia na ștere Imperiul Austro-Ungar, consecin ța fiind că auto-
nomia Transilvaniei este anulat ă, ea fiind anexat ă Ungariei. Se adaug ă ulterior
momentul 1918, ce marcheaz ă unirea Transilvaniei cu România și care aduce cu
sine apari ția unei pie țe naționale unice, ridicarea barierelor administrative și
deci, dezvoltarea puternic ă a economiei m ărginenilor. În tot acest timp românii
din zona T ălmaciului se remarc ă prin actele de eroism, de împotrivire f ățișă la
măsurile luate de cei ce îi dominau și care le lezau interesele5, și prin persona-
litățile de importan ță națională pe care le-a dat aceast ă zonă.
Perioada ce urmeaz ă nu este nici pe departe una lini ștită, zona înre-
gistrând când perioade de regres (datorate evenimentelor politice și economice,
cum ar fi de exemplu primul r ăzboi mondial, reforma agrar ă de la 1921 și criza

5 A rămas astfel în istoria local ă momentul 1731, când un munte al comunei T ălmăcel a fost
trecut abuziv comunei T ălmaciu. Țăranii din T ălmăcel s-au împotrivit astfel c ă măsurile
luate împotriva lor au fost foarte dure (Dumitrescu-Jippa, Nistor, 1976: 159) .

Tălmăcel și Ludoș
25 politică din 1929-1933), când perioade de dezvoltare accentuat ă. În 1948 are loc
o reorganizare teritorial ă, în urma c ăreia comuna T ălmăcel este desfiin țată și
trecută în subordinea comunei T ălmaciu ca sat (situa ție ce a rămas valabil ă până
astăzi), iar pădurea trecea în proprietatea statului. În 2004, a fost înaintat ă o
propunere de transformare a T ălmăcelului în comun ă, neaprobat ă însă. „Păi
înainte, pân ă către 1950 o fost prim ăria în sat. Aveam 450 de numere, la care
aveam notar, primar din sat și ne gospod ăream pe plan local. Și cu bugetul
satului s-au f ăcut multe lucruri bune în sat: s-au f ăcut ziduri de sprijin, fântâni
cu apă potabilă, dispensar. Datorit ă faptului c ă ne-au comasat cu T ălmaciu nu
ne mai gospod ărim singuri. Și atunci trebuie s ă rămânem la cheremul ora șului
Tălmaciu. Nu-i pl ăcut da’ n-avem ce face. Ar fi bine s ă ne gospod ărim aicea în
sat, cu pământul nostru, cu terenurile noastre. C ă noi n-avem p ădure proprie, e
pădurea satului. Ce se va întâmpla, cum va mai merge nu știu. Că-i bine, că
nu-i bine, cum îi, a șa e.” (O.I., 75 de ani, T ălmăcel)
În anii comunismului, un mare avantaj l-a constituit faptul c ă
Tălmăcelul a scăpat flagelului colectiviz ării.

2.1.3 Populația

Datele timpurii despre popula ția satului T ălmăcel sunt s ărace, datorit ă
faptului c ă rareori se face referire la T ălmăcel în mod independent de T ălmaciu.
Populația satului fluctueaz ă foarte mult. O imagine diacronic ă a mărimii popula ției
ne-o oferă lucrarea M ărginenii Sibiului: astfel, în s ecolele XV-XVII se înregistreaz ă
o spectaculoas ă creștere demografic ă, în ciuda perioadei extrem de fr ământate și în
ciuda molimelor (de la 10 familii în 1488, la 232 de familii în 1722).
La începutul secolului XIX, T ălmăcelul avea o popula ție de aproxima-
tiv 1200 de oameni, iar între 1900 și 1975, popula ția Tălmăcelului scade de la
1571 locuitori la 1504 locuitori. La 1900, structura etnic ă a populației era majo-
ritar româneasc ă: 1453 de locuitori din cei 1571 erau de etnie român ă, nu exis-
tau germani și unguri în sat, iar 28 de locuitori aveau alt ă naționalitate decât ro-
mână, maghiar ă sau german ă (Nistor, Marinescu-Fr ăsinei, 1990, vol. II). În
1975, din totalul popula ției din Tălmăcel, 1254 erau români, iar categoria „alt ă
naționalitate” (în afar ă de român, german sau maghiar) crescuse la 250.
În 1957, num ărul de gospod ării cu familii extinse (bunici, p ărinți, copii)
era scăzut în Tălmăcel față de celelalte sate ale M ărginimii, doar 5,7%. Expli-
cația oferită de T. Herseni consta în ocupa ția preponderent pastoral ă a locuito-
rilor, spre deosebire de localit ățile agrare, unde era nevoie de a men ține familia
unită, în scopul de a p ăstra pământul întreg, neparcelat. Turmele îns ă nu își pier-
deau vitalitatea prin împ ărțire (Herseni, 1985a: 167). În 1975, structura
familiilor din T ălmăcel era urm ătoarea:

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
26 Tabel 1.1 Structura familiilor din T ălmăcel, 1975

O
persoană Fără
copii Un copil 2 copii 3-4
copii 5-10
copii Peste 10
copii
9,8% 28,6% 22,3% 21,3% 15,8% 1,96 –
Sursa datelor: Herseni, 1985a: 169 Notă: procente din totalul de 510 familii

La ultimul recens ământ (2002), popula ția satului era de 1224 locuitori,
în scădere față de 1992, când popula ția era de 1381 de locuitori. Din total, 594
erau femei și 630 bărbați (în 2002). Cifrele privind popula ția pe grupe de vârst ă
nu sunt disponibile în urma recens ământului independent pentru T ălmăcel, ci
doar pentru ora șul Tălmaciu.
După structura etnic ă, Tălmăcelul are un num ăr de 1218 români și 6
rromi (recens ământul popula ției, 2002). Din campania de teren efectuat ă știm
însă că numărul rromilor din sat este mult mai mare, diferen ța fiind explicabil ă
prin faptul c ă etnia a fost înregistrat ă în cadrul recens ământului pe baza
declarației proprii. Din cei 1224 de locuitori, 1218 declar ă religia ortodox ă, 5 se
declară creștini după evanghelie, iar unul declar ă altă religie. T ălmăcelul face
parte dintr-o zon ă cu o densitate a popula ției între 30-60 locuitori / km2,
densitate specific ă zonelor rurale ale jude țului.
În ce prive ște migrația, Tălmăcelul are o tradi ție de sat închis. O împ ăr-
țire a localit ăților Mărginimii pe zone de imigrare (în func ție de num ărul celor
ce au venit din alte p ărți și s-au stabilit aici prin c ăsătorie), între 1860 și 1960,
arată că Tălmăcelul făcea parte din grupa localit ăților în care nu s-a înregistrat
nici o persoan ă venită din afară (Caramelea, 1961). Situa ția s-a schimbat îns ă în
contemporaneitate. T ălmăcelul a cunoscut în anii comunismului o puternic ă
migrație iterativ ă, pendulatorie (Ciobănel, 1995, 1996), prin cei ce au f ăcut
naveta spre T ălmaciu sau spre Sibiu, ca lucr ători în industrie. Terenul agricol
puțin și accidentat, a f ăcut ca o mare parte din popula ția tânără să se orienteze
spre naveta în industrie, ca surs ă alternativ ă de venit. Astfel, timp de mul ți ani,
tinerii lucrau în ora ș în timpul s ăptămânii – mai ales în T ălmaciu la Firul Ro șu
și fabrica de cherestea – iar vârstnicii r ămâneau în sat s ă lucreze p ământul.
După 1989, a existat o migra ție definitiv ă spre ora ș, dovadă fiind faptul c ă
populația satului s-a redus cu 11,7 % din 1992 pân ă în 2002. T ălmăcelul nu este
însă unul din satele p ărăsite de tineri, în care s ă fi rămas doar vârstnicii.
Vecinătatea cu T ălmaciul și distanța mică față de acesta, le permite celor de aici
să aibă locuri de munc ă la oraș, dar păstrându-și gospodăria din sat. Popula ția
satului este echilibrat ă pe grupe de vârst ă, iar media de vârst ă este de 49,3 ani,
foarte apropiat ă de media de vârst ă pe rural a țării.

Tălmăcel și Ludoș
27 2.1.4 Infrastructura

Infrastructura este modernizat ă, Tălmăcelul dispunând de re țea de gaz,
apă menajeră (nu și potabilă), telefonie (245 de abona ți) și cablu tv. Problemele
locuitorilor sunt legate de drumul de acces spre sat, de calitatea apei potabile, și
de poluarea râului T ălmăcuț cu deșeuri menajere și resturi vegetale. T ălmăcelul
nu dispune de canalizare. În sat exist ă o școală cu clasele I-VIII, c ămin cultural,
dar nu exist ă dispensar. Cel mai apropiat punct de cale ferat ă este Tălmaciu, la 3 km.
Prima școală a fost înfiin țată în Tălmăcel în 1833. Școala func ționează
până în 1871, când se ia decizia construirii uneia noi. În 1877, școala cea nou ă,
cu trei clase, este dat ă în folosin ță, iar în 1887 construc ția a fost extins ă.
Modificări și extinderi s-au mai realizat în 1930 și 1972-1974. Prim ăria – până
în 1948, anul desfiin țării ei – a func ționat în acela și spațiu cu școala.

2.1.5 Economia

Dezvoltarea economic ă a zonei din care face parte și Tălmăcelul a fost
extrem de fluctuant ă de-a lungul timpului, urmând evenimentele istoriei locale,
care fie au impulsionat-o, fie au f ăcut-o să stagneze. Ocupa țiile de baz ă în
Tălmăcel sunt acelea și ca și acum câteva sute de ani, neintervenind schimb ări
importante în acest domeniu. Astfel t ălmăcenii își procură veniturile atât din
agricultur ă și creșterea animalelor, cât și din ocupa ții complementare cum ar fi
prelucrarea lemnului, sau me șteșuguri.
După revoluția de la 1848, via ța economic ă a Sibiului se intensific ă.
Însă între 1875 și 1891, via ța economic ă a întregului jude ț intră într-o perioad ă
de criză, datorită războiului vamal purtat de Austro-Ungaria cu România, cu
urmări mai ales asupra industriei, comer țului și meșteșugurilor (Nistor,
Marinescu-Fr ăsinei, 1990, vol. II). Fluctua ții mari în ce prive ște numărul celor
ce realizeaz ă diverse ocupa ții de bază, se înregistreaz ă și în secolul trecut și mai
ales în anii comunismului. Astfel, întreaga zon ă devine preponderent agricol ă,
iar după colectivizare, num ărul celor ce lucreaz ă în industrie cre ște foarte mult.
În Tălmăcel, în 1975, în structura ocupa țională a popula ției satului predominau
muncitorii agricoli (479) și cei industriali (301). În acela și an în sat erau 13
funcționari și 4 meseria și (Herseni, 1985b: 181).

Agricultura . Este ocupa ția de baz ă a tălmăcenilor. T ălmăcelul a fost unul din
satele Mărginimii care a fost nevoit s ă practice agricultura pe teren accidentat.
Terenul arabil fiind foarte pu țin, el a fost extins pe terenuri care nu erau ini țial
destinate agriculturii iar toponimia local ă – aruncuri, tei ș – dovede ște acest
lucru (Popa, 1985). Solul este slab productiv, locuitorii f ăcând un efort

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
28 substanțial în fiecare an pentru îngr ășarea natural ă a acestuia. („… că aicea în sat
se lucreaz ă pământul acesta de munte, ori poate f ără nici un rost…. ăăă…toată
vara merg și lucră, stau acolo în ar șița aia și toamna merg s ă cumpere porumb
și grâu din pia ță. Pământul nostru e un p ământ destul de s ărac. Fâne țele sunt
la o distan ță de 2-3 km, drumuri greu accesibile…deci oamenii tr ăiesc prin
eforturi mari ”, O.I, 35 de ani T ălmăcel).
În ce prive ște suprafe țele agricole, o statistic ă din 1941 eviden țiază
faptul că Tălmăcelul face parte din categoria localit ăților dezvoltate din
Mărginime, în ce prive ște suprafa ța hotarului, având o suprafa ță totală de 1425
ha, din care 57,6% sunt p ăduri, 20,2% fâna țe, 15,2% p ășuni, 6,8% reprezint ă
teren arabil și 0,2% livezi (Bucur, 1985). În 1975, T ălmăcelul deținea 420 ha de
teren arabil (2,6% din totalul localit ăților mărginene), 577 ha (3,6%) fâna țe,
teren pentru livezi inexistent, 12514 ha (78,3%) mun ți și păduri și 2455 (15,4%)
pășuni (Herseni, 1985b: 177).
În Tălmăcel se cultiv ă grâu, porumb, orz, ov ăz, cartof, dovleac, legume
și zarzavaturi. Cea mai mare parte a produselor este destinat ă consumului în
gospodăriile proprii. Culturile cele mai de succes sunt porumbul și cartofii.
Munca la câmp este într-o foarte mic ă măsură mecanizat ă datorită reliefului
accidentat și costului mare al unor astfel de lucr ări. Un loc important îl ocup ă și
pomicultura, aceasta dezvoltându-se foarte mult dup ă primul război mondial (în
1968 a ap ărut primul alambic în sat – Stroil ă, 1996). Agricultura devine ocu-
pație principal ă după al doilea r ăzboi mondial. Astfel, în 1957, În T ălmăcel,
numărul plugarilor fa ță de cel al oierilor era de 427 la 156. Întreaga zon ă a
Mărginimii devenise preponderent agricol ă (4020 de oieri la 7290 agricultori).
În același an, horticultura era slab dezvoltat ă (doar 34 de persoane se declarau
horticultori), iar pomicultura aproape inexistent ă (2 pomicultori) (Herseni,
1985b: 172). Cifrele trebuie luate în considerare cu mare precau ție, existând
posibilitatea unor declara ții false din partea locuitorilor, perioada fiind cea a
colectiviz ării.

Păstoritul . Cealaltă ocupație, a creșterii oilor și vitelor, reprezint ă o a doua
sursă important ă de venit, având de asemenea o tradi ție îndelungat ă, dar
ocupând un rol secundar începând cu secolul XIX. În trecut, oieritul în T ălmăcel
era ocupa ție de bază și de asemenea oamenii cre șteau și vite. În aceast ă zonă se
consideră a fi tradițional păstoritul de tip pendulator, doar în interiorul hotarului
satului (dup ă unii autori se mai nume ște și păstorit agricol local (Vuia, 1964),
sau păstorit local (Dun ăre și colaboratorii, 1984). Transhuman ța s-a dezvoltat
abia începând cu secolul XIV6, ca urmare a dezvolt ării breslelor de postav și

6 Primul document ce atest ă începutul transhuman ței pastorale române ști în sudul
Transilvaniei, pe Fundus Regius, dateaz ă d e l a s f â r șitul secolului XIV, provenind din

Tălmăcel și Ludoș
29 piele, ceea ce a creat o cerere mare de materie prim ă, tot timpul anului (Bucur,
1977b). Specificul T ălmăcelului este dat tocmai de acest lucru: faptul c ă și în
ziua de azi, practic ă păstoritul de tip pendulator, p ășunile de pe mun ții ce fac
parte din hotarul satului fiind suficiente pentru hrana oilor. Transhuman ța s-a
dezvoltat târziu, în deceniul cinci al secolului trecut (Stroil ă, 1996). Datorit ă
faptului c ă în Tălmăcel, transhuman ța nu a constituit modalitatea principal ă de
păstorit, num ărul de oi pe care îl de ținea o familie de-a lungul timpului nu a
ajuns la efectivele impresionante din Poiana Sibiului, Jina sau Tili șca. În 1959,
existau șase stâne, cu un num ăr de 4547 de oi, proprietarilor revenindu-le între
1-30 de oi. În 1974 erau opt stâne cu 4600 de oi (Irimie, Popa, 1985).
În 1985, T ălmăcelul se plasa pe locul cinci, dup ă Poiana, Jina, Tili șca și
Rășinari, în privin ța numărului total de oi (89,8% din totalul de animale). Chiar
și astăzi, tălmăcenii nu au mai mult de o sut ă de oi (cu câteva excep ții). Moda-
litatea în care se utilizeaz ă munții ce apar țin satului pentru p ășunatul oilor, este
strict reglementat ă prin tradiție, regulile fiind mo ștenite din vechime (Herseni, 1985b).

Lemnăritul. Cu o suprafa ță totală a pădurilor mai mare decât multe alte sate din
Mărginime (în 1941 era de 57,6 % din totalul suprafe ței agricole), T ălmăcelul
își bazează o parte important ă a economiei pe activit ățile legate de prelucrarea
lemnului (br ădărit – exploatarea bradului și realizarea unor construc ții din lemn
de brad, lemn ărit – tăierea și fasonarea lemnelor de foc, c ărbunărit – preg ătirea
mangalului). Înainte de anii 1950, toate acestea activit ăți aduceau venituri
substanțiale sătenilor, pentru c ă exista o cerere considerabil ă la oraș pentru
lemnele de foc. Astfel, în prima parte a secolului trecut, c ărbunarii dep ășiseră
numărul oierilor. În 1912, un c ălător prin sat este impresionat de num ărul celor
ce făceau cărbuni pe care îi vindeau apoi la pia ță în Sibiu (Însemnare în
Telegraful Român, 1912). Ast ăzi, această meserie a disp ărut în totalitate. Dup ă
1950, o dat ă cu apariția rețelelor de gaz metan, au disp ărut și celelalte activit ăți
legate de exploatarea lemnului, ele realizându-se în continuare doar pentru uzul
familiilor. Doar în br ădărit mai exist ă meșteri ce lucreaz ă și astăzi.

Industria tradi țională. A fost una din ramurile cele mai bine reprezentate în
Mărginime, începând cu secolele XIV-XV. Morile hidraulice, pivele și dârstele,
uleinițele, alambicurile și joagărele reprezint ă modalități tehnice esen țiale în
economia s ătească și care aduceau venituri importante (Bucur, 1985: 108). În
Tălmăcel, primul joag ăr a fost construit în 1780, prima moar ă în 1875, iar în
perioada interbelic ă existau cinci fabrici de ulei și postav, nou ă varnițe și șase
măcelării. Fabricarea uleiului se dezvolt ă încă din secolul XVI-XVII (Bucur,

cancelaria lui Mircea cel B ătrân, domn al Țării Române ști și reînnoit în anul 1418 de Mihai
al II-lea, fiul lui. (Bucur, 2 004)

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
30 2006: 56). Comer țul era de asemenea dezvoltat, iar o parte din s ăteni se înde-
letniceau cu diverse me șteșuguri (brutari, cojocari, confec ționeri de c ăciuli). În
anii comunismului, toate aceste ocupa ții tradiționale, cu o dezvoltare deosebit ă
nu doar în M ărginime, ci în întreaga Țară a Oltului, au disp ărut treptat, cauzele
fiind multiple: interzicerea practic ării lor de c ătre autorit ăți, lipsa de materie
primă, lipsa cererii (Irimie, 1981). Cei mai mul ți locuitori au devenit lucr ători în
industrie, renun țând astfel la aceste ocupa ții tradiționale.

2.1.6 Arhitectura

Consider îndrept ățită ideea că arhitectura gospod ăriilor rurale și toate
celelalte elemente care țin de ea (materiale de construc ții, obiceiuri legate de
construirea casei, etc), este semnificativ ă nu doar într-un sens strict, arhitectural,
ci este relevant ă pentru întregul univers de gândire și de acțiune sătesc. Ideea
apare și în literatura de specialitate: mentalitatea popular ă se reflect ă în tipul de
case și de curți și în toate celelalte elemente legate de construirea unei case
(Budiș, 1996). Curtea are și ea o form ă care nu este niciodat ă întâmplătoare.
„Curtea este expresia economic ă a regiunii” considera Romulus Vuia, extinzând
termenul de „curte” la întreaga gospod ărie (Budiș, 1992). Re ședința este, ca în
toate zonele rurale ale României, virilocal ă (Ciobănel, 1995)
Tendința în Transilvania a fost aceea a organiz ării gospod ăriei cu fron-
turi închise spre strad ă, iar construc țiile, erau realizate independent, de și adesea
erau lipite și comasate. Tipul de arhitectur ă nu este întâmpl ător, el fiind intim
legat de tipul a șezării și de ocupa țiile principale ale localnicilor. Satele adunate,
din care face parte și Tălmăcelul, au predispus la ordonarea gospod ăriilor și
închiderea fronturilor, locuin ța fiind situat ă la stradă (Pătrașcu, 1984).
Tălmăcelul, ca sat apar ținător Mărginimii, reflect ă tipul de a șezare,
stilul arhitectonic și specificul tehnicilor de construc ție din aceast ă zonă. Astfel,
așezarea este de tip îngr ămădit (sau sat adunat de-a lungul v ăii – Vuia, 1975), cu
case construite de-a lungul celor trei v ăi. Satul adunat din sudul Transilvaniei,
specific atât T ălmăcelului, cât și Ludoșului, trebuie deosebit de cel adunat de
câmpie. Aici casele sunt ordonate la drum, spa țiul fiecăreia este restrâns, cur țile
sunt pavate, ele formând un front unic, legat, la uli ță. Satul are un aspect
compact (Ionescu, 1971). Exist ă și un al doilea nivel de construc ții, specializate
și sezoniere, în zona fâna țelor, așa-numitele colibe . Existen ța colibelor, ce
constituie o prelungire absolut necesar ă a gospod ăriilor din vatr ă, având utilitate
pastorală, reprezint ă un element de specificitate local ă. Tălmăcelul avea în 1985
aproximativ 300 astfel de colibe (Zderciuc, 1985). Colibele au o istorie îndelungat ă fiind amintite înc ă din 1364, sub numele de specialiter loco estivali
(Bucur, 2003: 44).

Tălmăcel și Ludoș
31 În ce prive ște gospod ăriile din vatra satului, acestea reflect ă într-un grad
înalt specificul economic și ocupațional al zonei. Aici se întâlnesc – de și tot mai
puțin astăzi – gospod ăriile cu ocol înt ărit, specifice zonelor de munte și vieții
pastorale. Aceste gospod ării constituie – considera Paul Stahl – „forma cea mai
potrivită pentru ap ărarea vieții și avutului locuitorilor, cresc ători de animale.”
(Stahl, 2005: 10). Gospod ăriile sunt a șezate pe un spa țiu restrâns, dat fiind spe-
cificul reliefului, acest lucru fiind vizibil în economia cu care este utilizat spa-
țiul, pentru diferitele construc ții ce alc ătuiesc gospod ăria. Diferen țierile în
funcție de avere apar în propor ția construc țiilor și în calitatea materialelor folo-
site. Gospod ăria este alc ătuită din casă, șura cu grajd (grajduri), cote țe, bucă-
tăria de var ă și (sau) cuptoare de pâine (Zderciuc, 1985). Curtea gospod ăriilor
din Tălmăcel este îngust ă, specifică satelor pozi ționate de-a lungul drumului.
Din punct de vedere arhitectural, T ălmăcelul se încadreaz ă în tipul
construcțiilor cu cununi orizontale de bârne. Elementele tradi ționale se reg ăsesc
în toate detaliile privind tehnica de construc ție a caselor din aceast ă zonă.
Astfel, temelia casei o reprezint ă acea „talp ă” de stejar, groas ă de 0,60 m și care
denotă faptul că influențele săsești în construirea caselor de aici au fost foarte
reduse.
În ce prive ște vechimea locuin țelor, situa ția din țară arată că 11,7% din
locuințele din rural au fost construite la începutul secolului, 20,3% în 1940 și
21,8% în 1970. În 1990 s-au construit case noi în propor ție de 1,04% (Sârbu,
Florian, 1995). În ora șul Tălmaciu (pentru T ălmăcel nu dispunem de date de
acest fel), în 2002, 7,61% din locuin țe erau construite dinainte de 1900, cele mai
multe locuin țe datând din perioada 1945-1970.
În ce prive ște materialele de construc ție, la recens ământul din 1910, în
Tălmăcel, 12,9% din case erau din piatr ă sau cărămidă, 0,5% erau din piatr ă și
pământ, 2,2% erau din chirpici sau p ământ și 85,8% din lemn. În acela și an,
22,7% din locuin țe aveau acoperi ș de țiglă și 77,3% acoperi ș de șiță (Stahl,
2005: 40). A șadar, în trecut, materialul tradi țional de construc ție preferat era
lemnul, îns ă începând cu perioada comunist ă casele au început s ă fie construite
din cărămidă. Acoperi șurile tradi ționale erau din șiță (un tip de șindrilă mai
lungă și mai îngust ă). Astăzi, acoperi șurile sunt majoritatea din țiglă. Alte
elemente de tradi ționalitate în construc ția caselor de aici sunt podmolul (tipul
specific de prisp ă joasă, de pământ) și privariul , asemănător unui balcon, ca
element de l ărgire a spa țiului casei, cu func ție utilitară, de odihn ă și care pune în
evidență intrarea în cas ă (Ionescu, 1971). Acest privariu, deosebe ște unele case
din Tălmăcel de modelul tradi țional, cu prisp ă (podmol). Poarta caselor din
Mărginime, care ofer ă ocazia realiz ării unui decor deosebit în lemn, nu are doar
funcție de apărare și de barier ă, ci este implicat ă și în obiceiurile legate de
căsătorie sau înmormântare, sau în alte s ărbători tradiționale (Stahl, 2005: 78).
Casele au cel pu țin două încăperi (tinda și încăperea de locuit, la care se poate

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
32 adăuga cămara) (Petrescu, 1985). Caracteristic ă interiorului tradi țional este o
mare varietate de țesături din lân ă, bumbac, cânep ă, mobilier pictat, obiecte din
ceramică și icoane (Capesius, 1985). Ast ăzi însă, acest interior tradi țional mai
poate fi reg ăsit cu greu, modernizarea schimbând fundamental, atât inventarul
de obiecte utilizate în gospod ărie, cât și modul de organizare a interiorului.

Figura 1.3 Biserica din T ălmăcel
Biserica . Actuala biseric ă a satului7 a fost construit ă între 1776 și 1784, pe locul
unei foste bisericu țe din lemn și pictată atât în interior, cât și în exterior. De-a
lungul timpului i s-au adus diverse îmbun ătățiri. Cele mai recente lucr ări
(refacerea picturii interioare) au fost realizate între 1978 și 1983. Biserica din
Tălmăcel este a treia ca vechime în satele din M ărginimea Sibiului.

2.1.7 Cultură, obiceiuri, tradi ții

Tălmăcelul oglinde ște pe de o parte specificul culturii spirituale din
Mărginime, dar are în acela și timp elemente de unicitate, ce nu mai pot fi
regăsite în alte sate. În cadrul cercet ării de teren realizate noi 97,3% din
responden ți afirmă că mai exist ă în satul lor tradi ții și obiceiuri din str ămoși, pe
care oamenii le p ăstrează în continuare, amintind:
 obiceiul de Sf. Ion – 54,6%
 cetele de feciori – 15,7%

7 Legenda bisericii din T ălmăcel spune c ă banii pentru construc ția bisericii s-au terminat
înainte ca s ă fie făcute acoperi șul și turnul și nu existau posibilit ăți de strângere a unor sume
suplimentare, astfel c ă exista pericolul s ă se prăbușească și ceea ce a fost construit deja. Îns ă
odată cu prima ploaie de prim ăvară, o parte din coasta unui deal din apropierea bisericii s-a
surpat și a dat la iveal ă un butoia ș plin cu monede de aur, ce a permis finalizarea întregii
construcții (Părean, 2005: 63-65).

Tălmăcel și Ludoș
33  colindele de Cr ăciun – 11,4%
 dansul și cântecul popular – 5%
 obiceiurile de Boboteaz ă – 4,3%
 portul popular – 1,3%
Cea mai cunoscut ă sărbătoare a T ălmăcelului (Udatul Ionilor) se
păstrează și astăzi, dar locuitorii evoc ă nostalgic și tradiții, obiceiuri care ast ăzi
nu mai exist ă în sat. Astfel, din cei 29,2% responden ți care sunt de acord c ă au
existat în trecut obiceiuri care azi nu mai exist ă în sat, amintesc printre acestea:
 Șezătorile – 14,7%
 Hora de duminic ă – 4,0%
 Obiceiurile de nunt ă – 1,3%
 Portul popular – 1,3%
Oamenii din T ălmăcel sunt con știenți de caracterul de unicitate al s ărbă-
torilor de iarn ă din satul lor. La întrebarea „Prin ce este satul dumneavoastr ă
renumit fa ță de alte sate?”, 41,9% r ăspund „prin obiceiurile de iarn ă, în special
cel de Sfântul Ion”. 89,9% din responden ți sunt de p ărere că tradițiile și obiceiu-
rile sunt respectate de to ți oamenii din sat ( și tineri și bătrâni), 9,1% spun c ă
doar bătrânii mai respect ă aceste obiceiuri. Doar 1,3% (spre deosebire de 23,9%
în Ludoș) consider ă că tinerii și copiii nu mai sunt deloc interesa ți de acestea.
25,5% dintre cei ce au r ăspuns au f ăcut sau fac parte dintr-un grup artistic al sa-
tului, și 82,9% spun c ă în satul lor se mai organizeaz ă manifest ări, cu ocazia
sărbătorilor mari, la care particip ă tot satul. 67,7% din responden ți cunosc cân-
tece populare specifice satului, 82,9% cunosc jocuri populare, 36,2% cunosc
poezii populare, iar 66,8% cunosc strig ături specifice folclorului local. Toate
acestea arat ă că oamenii din T ălmăcel trăiesc încă în universul fascinant al
exprimării prin tradi ții, acestea fiind un mod de interrela ționare și comunicare în sat.

Sărbătorile de iarn ă. Ineditul și unicitatea culturii populare a T ălmăcelului se
manifestă cu precădere în cadrul s ărbătorilor de iarn ă. Ele debuteaz ă la Sfântul
Nicolae, cu constituirea celor dou ă cete de feciori (cei ce au f ăcut și cei ce n-au
făcut armata) și a stelarilor (copiii din clasa a șaptea). Obicei extins în toat ă
Țara Oltului și nu numai (Herseni, 1997), cetele de feciori au o organizare pu țin
diferită în satele M ărginimii. Mai mult, cetele din Transilvania prezint ă o ase-
mănare etno-cultural ă puternică cu cele din Moldova. Ceata nu este doar un fe-
nomen cultural, ci ea reprezint ă, în opinia lui Herseni, afirmarea unor valori so-
ciale, culturale și pedagogice, a coeziunii comunitare, a comunic ării și compor-
tamentului moral. Fenomen cultural aflat în disolu ție azi, dup ă unii autori
(Gangolea, 1995), el reprezint ă totuși una din manifest ările complexe din sfera
socialului și etnograficului și poate unul din ultimele obiceiuri, care presupun
manifestarea întregii comunit ăți, sau a unei p ărți a acesteia, p ăstrate.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
34 În Tălmăcel, până în ajunul Cr ăciunului, cetele î și definitiveaz ă organi-
zarea și își stabilesc rolurile și repetă repertoriul de colinde. În Ajunul Cr ăciu-
nului, merg la colindat. Stelarii încep colindatul în diminea ța zilei de Cr ăciun.
Cea mai cunoscut ă însă prin unicitatea și originalitatea ei, este Sărbă-
toarea Ionilor (Udatul Ionilor ), al cărei renume a dep ășit de mult timp grani țele
Mărginimii. Ea constituie și un prilej de reîntâlnire a fiilor satului. Preg ătirile
încep din a doua zi de Cr ăciun. Feciorii din ceat ă se pregătesc pentru a deveni
călărași în ziua de 7 ianuarie. În diminea ța acestei zile se împodobesc caii și
carul (carele) cu „ țoale și chindeie” și de asemenea c ălărașii și fetele ce par-
ticipă și ele la ritual. Dup ă terminarea slujbei, carele (mare și mic) și călărașii pe
cai se deplaseaz ă spre locul de udare a Ionilor. Udarea propriu-zis ă – care presu-
pune ca cel udat s ă fie ridicat pe bra țe astfel încât s ă atingă cu vârful picioarelor
apa – începe cu oficialit ățile satului, chiar dac ă nu poart ă numele de Ion, și
continuă cu călărașii și alți oameni din sat. Ulterior, în fa ța bisericii are loc
„jocul călărașilor”. Descrierea de mai sus este una extrem de sumar ă, literatura
de specialitate prezentând obiceiul mult mai pe larg. Iat ă cum descrie o femeie
din Tălmăcel pregătirile pentru aceast ă sărbătoare: „ De Sf. Ion sunt ni ște haine
românești care numa-n ziua aia se pun. Se pun pe cai, pe boi……diminea ța se
merge si se potcovesc caii, li se înro șesc potcoavele. Dup ă aia se coase chin-
deul, roșu’ numa, care se pune pe cal. Fetele și băieții se îmbrac ă în costum
popular și merg și fac parada portului. Ias ă-n uliță și toți apoi merg spre r âu,
pe lângă biserică, cobori în jos. No acolo se duce și se udă toți Ionii. Îi ia pe
sus, îi duce și-i înmoaie cu picioarele în ap ă. După aia merg la c ămin și
continuă până târziu, fac jocul cetei . ” (A.M., 56 ani T ălmăcel). “ La Sf. Ion
depinde de la an la an. Nu în fiecare an e la fel. Depinde și de leat, de ambi ția
băieților. Anul ăsta (n.n. 2003) o fost numa’ un car. Mai demult erau dou ă care,
câte zece cai.. .” (C. B., 45 de ani, T ălmăcel)

Șezătorile . În lunile de iarn ă, începând cu postul Cr ăciunului se organizau
șezători, prilej de petrecere a timpului împreun ă, de a reasculta repertoriul
specific satului. Ast ăzi obiceiul s-a pierdut în mare parte. Cercetarea noastr ă a
relevat faptul c ă, dintre cei chestiona ți, doar 9,4% consider ă că în satul lor se
mai organizeaz ă șezători. Motivele pentru care acestea nu se mai organizeaz ă
sunt diverse – r ăspunsurile de mai jos sunt date la o întrebare deschis ă):
 Nu mai este timp – 11,7%
 Au apărut discotecile, barurile, televizorul – 10,4%
 S-a pierdut obiceiul – 9,06%
 Nu mai e nevoie de produsele realizate de oameni (acestea sunt cump ărate) – 5,3%
 Nu mai vor oamenii s ă se întâlneasc ă (stă fiecare la casa lui) – 3,2%
 Oamenii sunt mai ocupa ți, au serviciu, alte preocup ări – 2,34
 Nu știu – 13,4%

Tălmăcel și Ludoș
35 Femeile din sat evoc ă nostalgic vremea când participau la astfel de șe-
zători: „Ș-apăi atunci, de când începea postul Cr ăciunului se f ăceau șezători, se
strângeau fetele și femeile și lucrau lucru de mân ă….da’ acum-i cu totul
altceva .” (O.I., 75 de ani, T ălmăcel). „… acum au ap ărut discotecile. Era frumos
pe vremea noastr ă la șezătoare, iarna. Ne adunam cu s ăptămâna, o s ăptămână
la mine, veneau fetele, b ăieții și fiecare aducea ce are de lucru și după aia la
altcineva. Și eram curioase s ă vedem, vin b ăieții, nu vin, pe la u și, pe la
ferestre. No, ș-apăi începeam lucru, cântam, spuneam pove ști, ne distram .”
(D.M., 75 de ani, T ălmăcel).

Portul popular . Până la începutul secolului XX, atât portul popular cât și
țesăturile pentru cas ă (ștergare, p ăsturi, traiste, desagi, etc) erau confec ționate în
sat, în întregime. Ulterior încep s ă apară materialele fabricate și să dispară astfel
nevoia pentru țesăturile realizate în cas ă. Piesele costumului popular din aceast ă
zonă sunt, la femei: cârpa, pahiolul sau velitura pentru cap, cămașa femeiasc ă
ornamentat ă doar cu negru, cu urme discrete de galben, ro șu și albastru,
pieptarul , cu acela și colorit sobru și peste care iarna se poart ă cojocul cu
mâneci , poalele albe încrețite și simple, f ără ornamenta ție, șorțul de culoare
închisă, cu margine din ciucuri, iar mijlocul încins cu brâu tricolor. La b ărbați
sunt tradi ționale cămașa cu un croi special, ornamentat ă cu negru și foarte pu țin
galben, pălăria de fetru negru cu boruri mici, cunoscut ă în toată țara, și
împodobit ă la tineri cu flori, m ărgele și pene în partea dreapt ă, pieptarul cu
ornamenta ție bogată, mai ales pe piept (vara se poart ă o vestă din postav),
cioarecii strânși pe picior, cu un croi ce a r ămas neschimbat din secolul XVIII și
cureaua de piele , care se încinge peste c ămașă (Moise, Klusch, 1980).
Arta ornamental ă a acestor obiecte nu prezint ă interes doar din punct de
vedere strict estetic, ea fiind „una din cele mai veridice modalit ăți de comu-
nicare etnocultural ă”, sau „depozitara tainelor colective ale fiec ărei etnii”
(Blaga). Ornamentica sudului Transilvaniei se încadreaz ă în stilul zonei mai
largi a răsăritului Europei, p ăstrând elemente comune – ornamente geomorfe,
cosmomorfe, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe sau sociale –, dar este în același timp și de o mare originalitate și unicitate (Dun ăre, 1979). Ornamentele
țesăturilor din T ălmăcel sunt în mare parte specifice M ărginimii, dar satul
prezint
ă însă și elemente nespecifice, prin contactul cu Vâlcea – elemente
negeometrice cu tematic ă fitomorfă și figurativ ă (Focșa, Wiener, 1985). Portul
popular al zonei se caracterizeaz ă printr-o bog ăție deosebit ă și prin originalitate,
portul Mărginimii fiind recunoscut ca unic în țară (Bănescu, 1985). Din p ăcate,
astăzi tot mai pu țini localnici, de obicei cei în vârst ă mai poart ă acest costum.
Concret, cercetarea noastr ă arată că în Tălmăcel, 76,5% dintre responden ți au
costum popular specific satului, iar 62,8% mai îmbrac ă acest costum. Dintre
aceștia, 33,6% îl îmbrac ă doar de 2-3 ori pe an, la ocazii speciale, 28,5% îl

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
36 poartă doar la s ărbătorile mari și doar 3,4% în fiecare duminic ă sau mai des.
16,8% din t ălmăceni afirm ă că se ocupă cineva din familia lor de realizarea
costumelor populare, iar 77,9% r ăspund cu „nu”. La întrebarea „Cine din fami-
lia dumneavoastr ă mai poart ă costum popular?” (întrebare deschis ă), prelu-
crarea calitativ ă a răspunsurilor arat ă că în 29,8% din familii, doar un singur
membru al familiei mai poart ă costumul, în 17,4% din familii, to ți membrii
familiei îl mai poart ă și în 16,1% din familii îl poart ă mai mulți membri.
Datele din interviuri reflect ă aceeași realitate: „ Nu se mai p ăstrează
tradițiile ca înainte….Nu mai torc femeile; înainte totul se f ăcea de mâna femeii.
Și numai în costum na țional umblau îmbr ăcați. Acum-s alte mode. De țesut cred
că mai țes, dar foarte pu ține femei….Acuma le fac la ma șină, altădată le
torceau cu mâna, trebuia s ă torci, să faci cioareci, sfet ăre, acum nu se mai
poartă….Și nu era televizor, nu era…Acuma st ă și se uită la televizor și se
hodinesc. ” (D.M.., 38 de ani, T ălmăcel). „ Înainte se purta haine române ști.
Acum mai sunt 2-3 b ătrâni care mai poart ă, restul nu. Cu i țari din ăia largi, cu
căciulă și cămașă, tot timpu’. Zi de lucru, zi de s ărbătoare, nu conteaz ă. Tot
timpul poart ă.” (A. N, 66 ani, T ălmăcel)

2.2 Ludoșul

2.2.1 Așezare, relief, date generale

Ludoșul8 este reședința comunei cu acela și nume, din care mai face
parte și satul Gusu, situat la 2 km. Comuna este situat ă în vestul jude țului, la 12

8 Ludoșul, mai este cunoscut și cu denumirile Ludo șul Mare, Ludu ș, sau Nagyludos (ma-
ghiară), Logdes, Grossludosch (german ă) (Dicționarul istoric al localit ăților din
Transilvania , vol.I – Suciu Coriolan, 1967). Atest ările documentare ale comunei sunt, în
ordine cronologic ă:
 1330 plebanus de Ludas;
 1333 decime de Ludas Regis în Documente privind istoria României , seria C,
Transilvania, vol I-VI (1075- 1350), Bucure ști, 1951-1955;
 1382 Lwdas, în Zimmermann, Urkundenbuch zur Geschi chte der Deutschen in
Siebenbürgen , vol II (1325-1390), editor Gündisch Gustav, Sibiu, 1892;
 1481 Lwdasz;
 1532 Ludes, ambele în Scheiner Walter, Die Ortsnamen in mittleren Theile des südliche
Siebenbürgens, Leipzig, 1926;
 1733 Ludos, în conscrip ția Klein (1733);
 1750 Nagyludos, în conscrip ția Aron (1750);
 1805 Nagyludus, în conscrip ția Dósa (1805);
 1854 Nagy Ludas, Logdes, Ludo ș, în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele
Principat Transilvania , cursul anului 1854, în colec ția Mike Sandor, Arhiva istoric ă a
Academiei RSR, Filiala Cluj.

Tălmăcel și Ludoș
37 de km de comuna Miercurea. Ora șele cele mai apropiate sunt Miercurea, Ocna
Sibiului, la 15 km, iar distan ța față de Sibiu este de 45 km. Suprafa ța comunei
este de 43,3 kmp. Drumul de acces este DJ Miercurea Sibiului – Ludo ș , derivat
din DN1 Sebe ș-Alba. Comuna se afl ă într-o zon ă de podi ș deluros, în
depresiunea Miercurea, drenat ă d e r â u l S e c a ș, afluent al Sebe șului. Culmile
dealurilor din zon ă nu depășesc 550 m. Satul este de tip adunat (îngr ămădit).

Figura 1.4 Intrarea în Ludo ș
Toponimicul Ludoș (înrudit cu Ludeasa, Luda ș, Ludești, Ludeasca,
Ludișor) este un toponimic maghiar din Ardeal, ce provine de la adjectivul
maghiar ludas , însemnând „bogat în gâ ște, locul unde sunt gâ ște (sălbatice)
(Iordan, 1963: 518).
Ludoșul face parte din zona etnografic ă Ocna-Miercurea. Unii autori afir-
mă că este îndrept ățit ca zona dintre Mure ș și Târnave (la nord și nord-vest), valea
Visei (la est), Sebe șelul (la vest) și Munții Cindrelului (la sud), s ă fie considerat ă o
zonă etnografic ă specifică, pe care o numesc Țara Secașelor. Ludo șul face parte din
aceasta, mai precis din subzona Seca șului Mare, învecinat ă cu Mărginimea, de la
care împrumut ă elemente de cultur ă populară (Popa, 1996).

2.2.2 Istorie local ă

Comuna Ludo ș are o istorie comun ă, în parte, cu cea a T ălmăcelului.
Făcând parte din acela și Fundus Regius , multe din reglement ările și eveni-
mentele ce au marcat zona, au avut ecouri și aici. Astfel, Ludo șul a fost cuprins
și el în zona de colonizare a sa șilor care a început în secolul XII. Nu mai reiau
detaliile legate de aceast ă colonizare, istoria localit ății fiind comun ă cu istoria
întregii zone de sud a Transilvaniei. Voi puncta doar evenimentele istorice prin care Ludo șul a ieșit în eviden ță de-a lungul timpului.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
38 Spre deosebire de alte zone ale sudului Transilvaniei, colonizate cu sa și
– de exemplu T ălmăcelul – Ludo șul a cunoscut aceast ă colonizare într-un mod
foarte intens. Colonizarea efectiv ă a satului a avut loc în secolul XIII, imediat
după invazia t ătară din 1241. Și spre deosebire de satele din M ărginime, în
această zonă colonizarea sa șilor a însemnat deposedarea localnicilor de p ământ,
de bunurile și de drepturile lor, prin Bula Andreian ă. Dovezi ale caracterului
majoritar al popula ției săsești sunt multe de-a lungul timpului. Toponimice ca
„Brinchini” (p ădure), sau „Muler” (p ășunat), sau „Blehanes” (o parte a viilor)
constituie astfel de dovezi. Mult timp, popula ția Ludoșului a fost majoritar
săsească. Nu este cunoscut cu exactitate când au devenit românii majoritari în
Ludoș, unele surse indic ă anii 1600 (Stanciu, 1938). Biserica evanghelic ă și
casele parohiale au disp ărut din sat înc ă din 1864-1870, pe locul lor aflându-se
astăzi gospod ării.
Între 1224 și 1784 Ludo șul face parte din scaunul Miercurea, acest
statut administrativ fiind reluat apoi între 1876 și 1950, de data asta unitatea
administrativ ă numindu-se plasa Miercurea. Începând cu 1918, administra ția
devine româneasc ă. Din 1950 Ludo șul este înglobat în raionul Sebe ș, regiunea
Hunedoara. Ast ăzi Ludoșul aparține județului Sibiu.
În 1438, turcii prad ă voievodatul Transilvaniei, iar scaunul Miercurea
(inclusiv Ludo șul) nu scap ă nici el urgiei otomane. Locuitorii comunei au fost
mult timp împov ărați de datorii de tip feudal. Atât statul, cât și biserica catolic ă
au constituit instrumente ale subjug ării economice. Se pl ăteau dijma din pro-
duse animale, cereale și vin și decima, pentru biserica catolic ă (începând din
secolul XV și până în secolul XVIII, printr-un edict al lui Matei Corvin), în
satele cu popula ție mixtă și cu parohii catolice (Dumitrescu-Jippa, Nistor, 1976:
58). De-a lungul timpului, al ături de aceste obliga ții de tip feudal, se adaug ă și
alte evenimente de natur ă să creeze mari dificult ăți ludoșenilor. În 1599 de
exemplu, Mihai Viteazul aflat dup ă bătălia de la Șelimbăr, rechiziționa de la
populația săsească alimente pentru armata sa. În acel an, sa șii din Ludo ș s-au
opus acestor rechizi ții, urmarea fiind faptul c ă Mihai Viteazul îi ordon ă Banului
Udrea să prade și să ardă Ludoșul. O mare parte din popula ția satului (mai ales
cea săsească), s-a refugiat în satele din jur. Chiar și astăzi, se poate întâlni
numele de Logdescher la localnici din satele învecinate Ludo șului. Popula ția sa-
tului a fost pus ă la încercare nu numai în urma r ăzboaielor, ci și a epidemiilor de
ciumă (1531, 1554, 1573, 1577). Obliga țiile față de stat, epidemiile și războaiele
au înăsprit foarte mult situa ția Ludoșului, care în 1690 face plângere s ă i se
reducă dările, plângere refuzat ă însă. În 1784, românii sunt repu și în drepturi de
egalitate cu sa șii, prin edictul de toleran ță al lui Iosif al II-lea.
Începând cu 1914, popula ția satului începe s ă sufere mari pierderi: în
1914, o mare parte din popula ția masculin ă adultă a satului este concentrat ă pe
front, 73 ludo șeni fiind victime ale r ăzboiului; apoi seceta din 1916-1917 și

Tălmăcel și Ludoș
39 epidemia de grip ă spaniolă au decimat la rândul lor o alt ă parte a popula ției;
exceptând o perioad ă scurtă, după 1918, de dezvoltare economic ă, populația
Ludoșului are din nou de suferit prin criza economic ă din 1929-1933. Localnicii
răspund prin înfiin țarea unor asocia ții și instituții financiare (b ănci populare), ce
canalizeaz ă efortul tuturor localnicilor pentru ie șirea din criz ă. Efortul lor
asociativ este deosebit, iar rezultatele se v ăd în dezvoltarea satului.
Din păcate, Ludo șul nu a reu șit să scape de acea schimbare major ă ce a
determinat ulterior regresul profund al comunit ății și scăderea dramatic ă a
populației acestuia: astfel, între anii 1948 și 1962, Ludo șul este ultima comun ă
din regiunea Hunedoara, determinat ă să se colectivizeze. Efectele colectiviz ării
sunt vizibile și astăzi. Din 1968, Ludo șul face parte din jude țul Sibiu (Comuna
Ludoș, județul Sibiu, colec ția Micromonografii Locale).
Dintre evenimentele culturale , trebuie amintit în 1932 înfiin țarea unei
biblioteci s ătești de către Astra, prima astfel de bibliotec ă din ruralul jude țului Sibiu.

2.2.3 Populația

Diverse surse istorice – mai mult sau mai pu țin precise – arat ă evoluția
populației Ludoșului de-a lungul timpului. Astfel, în conscrip ția de la sfâr șitul
secolului XV și începutul secolului XVI, se men ționează 153 de a șezări sătești
în sudul Transilvaniei, printre care și Luduș, în grupa satelor cu 50-60 de familii
și cu o medie de 250-300 de locuitori pe sat (Pascu, 1979). În 1733, o statistic ă
întocmită de episcopul Inocen țiu Micu-Klein arat ă că în Ludo ș erau 140 de
familii; în 1750, o alt ă statistică apreciază că Ludoșul are 800 de români. În
1900, Ludo șul (împreun ă cu Gusu) avea 2007 locuitori, din care 1985 români,
10 maghiari și 12 sași. Între 1900 și 1930 popula ția este în cre ștere, ajungând
până la 2335, iar între 1930 și 1977 este în sc ădere, ajungând la 896 (Muntean,
1993). În 1910, densitatea popula ției în zona Ludo șului era de 60-80 locui-
tori/km2, pentru ca pân ă în 1970, s ă scadă la 40-60 de locuitori/km2 (Badea,
Caloianu, Dragu, 1971).
Astăzi, Ludoșul face parte dintr-o zon ă cu o densitate a popula ției sub
20 locuitori/km2, densitate mai mic ă decât media zonelor rurale ale jude țului (în
1999 densitatea popula ției Ludoșului era de 17,2 locuitori/km2 – Anuarul Statis-
tic al Jude țului Sibiu, 2000) . La recens ământul din 2002, comuna Ludo ș avea o
populație de 794 de locuitori, din care în satul Ludo ș, erau 531. Popula ția
Ludoșului este în sc ădere, trendul descresc ător înregistrându-se înc ă de la înce-
putul secolului trecut. Astfel, sc ăderea popula ției din Ludo ș față de 1930 este de
23,3 % (de la 3406 locuitori la 794 de locuitori). Cea mai mare sc ădere s-a
înregistrat între anii 1966-1977, de 32,7% și între 1977-1992, de 36,1%, aceste

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
40 cifre confirmând impactul negativ pe care l-a avut colectivizarea și comunismul
în sat.
Populația satului și a comunei nu este doar în sc ădere, ci și îmbătrânită.
Populația de 65 de ani și peste reprezint ă 35,5% din totalul popula ției comunei,
iar 69,4% din totalul gospod ăriilor din comun ă sunt alcătuite din una sau dou ă
persoane. În 1999, rata de natalitate a comunei Ludo ș era de 5,4, cea de
mortalitate era de 29,5, astfel c ă sporul natural al popula ției era negativ, de –
24,1 (Anuarul Statistic al Jude țului Sibiu, 2000). De altfel, cercetarea realizat ă
de noi în sat a surprins cât se poate de bine dificultatea cu care oamenii de aici
acceptă această realitate a satului depopulat și îmbătrânit. Prognozele nu sunt
nici ele încurajatoare: între 2003-2025 se preconizeaz ă o scădere accentuat ă a
populației în Ludo ș, cu 41% (Strategia și planul de dezvoltare a jude țului Sibiu
pentru perioada 2006-2007-2013).

Tabel 1.2 Populația comunei Ludo ș, pe grupe de vârst ă

Total 0-14 ani 15-29
ani 30-44
ani 45-59
ani 60-74
ani Peste 75 de
ani
794 107 118 109 107 240 113
Sursa datelor: Recens ământul popula ției, 2002

În ce prive ște structura etnic ă, se remarc ă o creștere a popula ției de
rromi și o scădere a popula ției germane, acesta constituind de altfel un alt motiv
de nemul țumire al celor intervieva ți. Între 1930 și 1992 popula ția rromă a
crescut cu 36,6%, în timp ce popula ția german ă a scăzut cu 83,3%. În 2002, în
Ludoș (satul) mai existau doar dou ă persoane de etnie german ă.
Din cei 531 de locuitori ai satului Ludo ș în 2002, 521 erau ortodoc și, 2
romano-catolici, 2 se declarau de religie evanghelic ă lutherană sinodo-presbi-
teriană, iar 6 erau adventi ști de ziua a șaptea (conform Recens ământului
Populației 2002).
În ce prive ște educația, din totalul popula ției de peste 10 ani, 3,3% erau
fără școală absolvită (2,6% analfabe ți), 36,8% aveau studii primare, 36,7%
aveau studii gimnaziale, 12,4% nivel de educa ție profesional și de ucenici,
8,03% studii liceale și postliceale și 2,49% studii superioare (Recens ământul
Populației 2002).
Ludoșul a înregistrat fluxuri de migra țiune însemnate înc ă din anii
comunismului, datorit ă colectiviz ării. După 1990, plec ări masive din sat s-au
înregistrat între 1990-1991, în timp ce stabilirile cu domiciliul în comun ă au fost
tot timpul la un nivel foarte sc ăzut.

Tălmăcel și Ludoș
41 2.2.4 Infrastructura

Ludoșul nu are re țea de apă, canalizare sau gaz. Locuitorii se aprovizionea-
ză cu apă de la cele patru izvoare existente în sat. În 1992, 11 gospod ării au insta-
lație de alimentare cu ap ă, 9 gospod ării beneficiaz ă de canalizare și 150 folosesc
butelii de gaz (Comuna Ludo ș, județul Sibiu, colec ția Micromonografii Locale) .
Ludoșul suferă prin lipsa unor leg ături de transport regulate cu comu-
nele și orașele înconjur ătoare. Astfel, cel mai apropiat nod de cale ferat ă este la
Apoldu de Jos, la 8 km. Singura leg ătură cu Sibiul este cursa Sibiu-Bro șteni și
retur, care pleac ă vineri din Sibiu și duminica (o dat ă pe săptămână) din Ludo ș
spre Sibiu. Aceast ă frecvență este total nesatisf ăcătoare pentru locuitorii
Ludoșului. Exist ă și o hotărâre a Consiliului Jude țean Sibiu, pentru intrarea în
exploatare a unei curse Sibiu-Gusu, în zilele s ăptămânii, dar ea nu a fost pus ă în
aplicare (Comuna Ludo ș, județul Sibiu, colec ția Micromonografii Locale ).
Ludoșul este electrificat din 1938 când, prin eforturile oamenilor din sat
acest lucru a fost realizat înaintea celorlalte sate din zon ă. Electrificarea al ături
de centrala telefonic ă analogic ă sunt astăzi singurele facilit ăți legate de infra-
structură care exist ă în sat.
Școala din Ludo ș a fost înfiin țată probabil la sfâr șitul secolului al XVII-
lea, când popula ția a început s ă fie majoritar ă. La 1839 func ționa o școală nouă,
cea veche devenind nesatisf ăcătoare pentru nevoile localit ății. Aceasta a func-
ționat pân ă în 1900, când pe locul ei s-a construit actuala școală. În 1938, pre-
dau în școală șapte învățători, ceea ce arat ă numărul mare de copii din comun ă
(Stanciu, 1938). Ast ăzi școala mai educ ă foarte pu țini copii, popula ția fiind în
continuă scădere. Astfel, în 1999, în Ludo ș, erau 17 copii înscri și în grădinițe și
49 de copii înscri și la școală, iar în cele dou ă unități de învățământ își desfă-
șurau activitatea 7 cadre didactice (Anuarul Statistic al Jude țului Sibiu, 2000).
Comuna are dispensar uman și veterinar și punct farmaceutic, cel mai apro-
piat spital fiind la Miercu rea Sibiului. Din 1930 dateaz ă și clădirea Prim ăriei.

2.2.5 Economia

Ludoșul este o comun ă cu economie mixt ă. Agricultura și creșterea
animalelor reprezint ă cele două activități principale ale economiei Ludo șului. În
2002, 70,3% din totalul popula ției ocupate lucra în agricultur ă. Din totalul
populației ocupate, 56,6% reprezentau lucr ători familiali în gospod ăria proprie.
Însă efectele depopul ării comunei și îmbătrânirii popula ției ei, sunt vizibile și în
economie. Astfel, Ludo șul are un procent al popula ției ocupate de 28,4% și un
număr de pensionari în cre ștere (48,7%), astfel c ă forța de munc ă în agricultur ă
este scăzută în Ludoș.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
42 Agricultura . Ludoșul are o economie preponderent agrar ă. În sat s-a practicat
agricultura, prin rota ție trienal ă, culturile principale fiind cele de grâu și
porumb, dar și cartof, orz, ov ăz, floarea soarelui, sfecla furajer ă, cânepa, vi ța-
de-vie și legumele și zarzavaturile. Din 1930, începe s ă se dezvolte cultura
zarzavaturilor, ludo șenii devenind cunoscu ți pentru calitatea deosebit ă a castra-
veților obținuți de pe terenurile lor. Și astăzi, Ludoșul este cunoscut în împre-
jurimi mai ales prin aceast ă specializare a agriculturii.
În 1996, hotarul comunei, cu o suprafa ță totală de 4337 ha, era împ ărțit
după cum urmeaz ă: 48,5% teren arabil, 28,4% fâne țe, 18,9% p ășuni, 16,6% p ăduri,
3,8% vii și 0,12% livezi (sursa datelor: Direc ția Județeană de Statistic ă Sibiu, 1999).
Agricultura Ludo șului are și astăzi de suferit din cauza colectiviz ării
agriculturii din perioada comunist ă. Ludoșul a fost unul din satele în care retro-
cedarea p ământului s-a f ăcut extrem de dificil și a iscat conflicte între s ăteni
(vezi capitolul 6). Efectele acestei st ări de lucruri sunt vizibile și astăzi, multe
terenuri rămânând nelucrate.

Creșterea animalelor . Este a doua activitate ca importan ță în sat, dar care nu are
amploarea agriculturii. Practica r ăspândită în sat era și este înc ă aceea a
comercializ ării produselor din agricultur ă în scopul cre șterii animalelor. Situa ția
efectivelor de animale în 1996, era urm ătoarea: 27,7% ovine și caprine, 56,4
păsări, 4,8% bovine, 6,2% porcine, 4,6% cabaline (Anuarul Statistic al Jude țului
Sibiu, 2000).

Comerțul și industria tradi țională locală. Față de celelalte dou ă ocupații de
bază, comerțul s-a dezvoltat destul de târziu. Pân ă în 1958 când comer țul se
naționalizeaz ă și apar coopera țiile de consum, comer țul se dezvolt ă foarte mult,
astfel că la un moment dat, în Ludo ș sunt nu mai pu țin de nouă prăvălii. În plus,
în comun ă se organizau s ăptămânal târguri la care veneau oameni din toate
satele din jur. Pozi ția central ă a Ludoșului față de celelalte sate din regiune i-a
permis s ă-și construiasc ă o întreag ă rețea comercial ă și meșteșugărească
(Muntean, 1993).
În Ludoș au existat de asemenea dou ă mori, ateliere de fier ărie, de scăr-
mănat lâna, cazane de fiert rachiu și tâmplari, m ăcelari, pantofari, cojocari.

2.2.6 Arhitectura

Până la începutul secolului trecut casele erau construite din bârne și
pământ amestecat cu paie, acoperi șul fiind de asemenea din paie. În func ție de
perioada construirii lor, se disting trei tipuri de case: casa țărănească veche, cu
două încăperi, realizat ă din lut și acoperit ă cu paie, specific ă până la începutul

Tălmăcel și Ludoș
43 secolului trecut, casa cu dou ă camere, pivni ță și cămară, din cărămidă și aco-
perită cu țiglă, casa cu trei camere, pivni ță și cămară, construit ă din cărămidă, și
acoperită cu țiglă, care se întâlne ște azi (Popa, 1996).

Figura 1.5 Biserica Sf. Ioan Botez ătorul, Ludo ș
Recensământul Popula ției (2002) pune la dispozi ție și date privind cl ă-
dirile și locuințele. Astfel, din totalul de 361 de cl ădiri din satul Ludo ș, 63,7%
erau gospod ării. Cele mai multe din aceste cl ădiri au fost construite între anii
1945-1960 și 1915-1929. 10,7% erau construc ții ce datau dinainte de 1900.
Mersul descendent al comunit ății este ilustrat și de faptul c ă după 1990 în
comuna Ludo ș s-au construit foarte pu ține case (10, adic ă 1,89 % din totalul
locuințelor existente).
Ludoșul are dou ă biserici ortodoxe, biserica Sf.Gheorghe ce dateaz ă din
1819 și biserica Sf. Ioan Botez ătorul, construit ă în 1934. Prima este realizat ă din
piatră și cărămidă și este acoperit ă cu țiglă, fiind construit ă în stil roman. A
doua, sau biserica mic ă, construit ă din cărămidă și acoperit ă cu sticlă, stilul
arhitectural fiind de asemenea romanic.

2.2.7 Cultură, obiceiuri, tradi ții

Ludoșul este satul natal al câtorva oameni de cultur ă ce s-au afirmat la
nivel național sau chiar interna țional: Mois ă Fulea (1787-1863) și Vasile
Glodariu (1832-1899), personalit ăți ale învățământului românesc, Ghi ță Pop
(1861-1915) profesor universitar și specialist în germanistic ă, Octavian
Smighelschi (1866-1912) și Aurel Pop (1893-1960), pictori, Ilie Micu (1916-
1973), profesor și compozitor, Ion Muntean (1903-1991), avocat, ziarist și om
politic.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
44 Port popular, obiceiuri, tradi ții. În zona Ludo șului costumul popular este de
asemenea bazat pe contrastul alb-negru, sugerând acea not ă de sobrietate spe-
cifică zonei de sud a Transilvaniei. La femei se purta învelitoarea pentru cap,
iar de la începutul secolului trecut cârpa , ia din pânză de bumbac țesută în casă
cu dunguli țe roșii, ornamentat ă cu cromatic ă sobră, în negru și roșu, pieptarul
din piele alb ă, deschis în fa ță, poalele din pânz ă albă lungi pân ă la glezne,
catrința numită șurț, de culoare vine ție în față și roșie în spate, cojocul muieresc ,
iarna, lung pân ă la genunchi, din piei de oaie și cingătoare tricolor. La b ărbați
pălăria de pâslă neagră cu o panglic ă cu dunguli țe albe ce înf ășura calota la
bază, cămașa din pânză albă cu dunguli țe roșii sau albastre, lung ă până aproape
de genunchi, pieptarul de tip poien ăresc, din piele alb ă, iarna cojoace sau
țundre , cioarecii din pânză strânși pe picior, f ără ornamenta ție și mijlocul încins
cu șerpar (Moise, Klusch, 1980).
Ornamentica obiectelor textile folose ște însă o gamă coloristic ă mai
bogată – roșu, albastru, verde. Aici, ca de altfel în tot ruralul românesc, în
trecut, toate obiectele textile necesare uzului domestic, erau realizate de c ătre
fiecare femeie în gospod ăria proprie. Cercetarea noastr ă însă a relevat aici o
realitate trist ă: doar 45,7% din localnici mai au costum popular specific satului
lor, și dintre ace știa, doar 16,5% obi șnuiesc să-l mai îmbrace. 11,2% îl îmbrac ă
doar la sărbătorile mari, 9,6% îl îmbrac ă o dată la câțiva ani, 2,7% de 2-3 ori pe
an, la ocazii speciale. În Ludo ș, doar 1,1% dintre responden ți spun că se mai
ocupă cineva din familia lor cu realizarea costumelor populare (iar 85,5%
răspund „nu”). În 17% din familii, costumul popular mai este îmbr ăcat de un
singur membru al familiei, și doar în 1,5% din familii, acesta este îmbr ăcat de
toți membrii familiei.
În ce prive ște tradițiile specifice s ărbătorilor de iarn ă, și în Ludoș, ca în
toată zona de sud a Transilvaniei, a existat obiceiul cetelor de feciori, care se
pregăteau pe tot parcursul lunii decembrie pentru a colinda casele în Ajunul
Crăciunului. În sat sunt înc ă cunoscute – de și mai puțin practicate – obiceiurile
de căsătorie: tocmeala între p ărinți pentru a stabili zestrea, hora din curtea
bisericii, petrecerea ce dura de obicei dou ă zile, cinstea mirelui și a miresei,
obiceiurile legate de na și (Ciobănel, 2002: 267). Șezătorile, foarte apreciate în
sat, erau atât un prilej de munc ă pentru femei, cât și unul de distrac ție.
Astăzi, prea pu ține din aceste obiceiuri s-au p ăstrat, motivele fiind
complexe și nelegate de voin ța oamenilor de aici. Cercetarea noastr ă, realizată
în sat în 2003 surprinde regretul oamenilor pentru dispari ția acestor obiceiuri.
Astfel, 45,1% dintre cei ce au r ăspuns consider ă că în Ludoș există tradiții din
strămoși și pe care oameni le p ăstrează în continuare, amintind printre acestea:
 Colindele de Cr ăciun – 21,2%
 Cetele de feciori – 10,1%
 Dansul și cântecul popular – 6,3%

Tălmăcel și Ludoș
45  Obiceiurile de nunt ă – 3,7%
 Portul popular – 1,5%
La întrebarea „Cine mai respect ă aceste tradi ții?” răspunsurile sunt: to ți
oamenii ( și bătrânii și tinerii) – 47,3%, doar b ătrânii – 29,3%. 31,9% din
responden ți afirmă că tinerii și copii sunt interesa ți și particip ă la aceste
obiceiuri, 23,9% c ă doar unii din tineri sunt interesa ți de acestea și 23,9% c ă
tinerii nu sunt deloc interesa ți de aceste obiceiuri (vezi și anexele, ce surprind
răspunsurile la aceste întreb ări în mod comparativ pe cele dou ă sate, relevând
diferențe mari între acestea). 52,1% din ludo șeni spun c ă au existat în satul lor
tradiții care azi nu mai exist ă (30,9% nu știu), amintind printre acestea: șeză-
torile (10,6%), hora de duminic ă (5,8%) și cetele (care nu mai sunt cum erau)
(5,8%), obiceiurile de nunt ă (5,3%), cântecele și jocurile populare (2,6%). Doar
8% din ludo șeni afirmă că există în satul lor obiceiuri care nu mai exist ă în alte
sate, cum ar fi c ălărașii sau balul castrave ților.
În ce prive ște folclorul, 61,2% din ludo șeni cunosc cântece populare
specifice satului, 68,6% cunosc jocuri populare, 41,5% cunosc poezii populare,
iar 50,2% cunosc strig ături specifice satului. 72,3% din responden ți afirmă că în
satul lor nu se organizeaz ă manifest ări la care s ă participe tot satul, cu ocazia
sărbătorilor mari. De asemenea 81,4% spun c ă nu fac și nu au făcut parte dintr-
un grup artistic al satului.
În ce prive ște șezătorile, 89,4% din responden ți spun că acestea nu se mai
organizeaz ă în sat, motivele fiind legate în principal de lipsa popula ției tinere:
 Nu mai are cine s ă le organizeze (oamenii sunt prea b ătrâni, nu mai sunt
tineri în sat) – 30,8%.
 Pentru că s-a pierdut obiceiul – 9,5%.
 Pentru că nu mai este nevoie de produsele lucrate de mân ă – 3,72%.
 11,7% spun c ă nu cunosc motivul pentru care nu se mai organizeaz ă
șezători.

2.3 Tablou comparativ în cifre
Pentru a surprinde o imagine mai succint ă și care permite compara ții a
celor dou ă localități, am figurat în tabelul de mai jos principalele date despre
Tălmăcel și Ludoș, organizate pe câteva dimensiuni mari, oferind acolo unde a
fost posibil și datele corespunz ătoare pentru popula ția rurală a României.
Se pot observa o serie de diferen țieri între cele dou ă sate, care plaseaz ă
Tălmăcelul pe o pozi ție mai favorabil ă, din urm ătoarele puncte de vedere:
structurii pe vârste și mișcarea popula ției (popula ție mai tân ără, spor natural
pozitiv); infrastructura (mai multe dot ări comunitare); accesibilitatea (fiind mai

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
46 apropiat de ora ș); aspectele economice (sat necolectivizat, cu turism rural, cu o
modernitate a gospod ăriilor mai ridicat ă, cu venituri medii mai mari); oportu-
nitățile de dezvoltare (naveta mai u șoară, mai multe posibile surse de venit ale
populației. Cele dou ă comunități au o situa ție similar ă în ce prive ște nivelul de
educație (măsurat prin num ărul de ani de școală) . Î n c e p r i v e ște modernitatea
gospodăriei, Tălmăcelul dispune de o modernitate mai ridicat ă. Toate acestea
indică o superioritate net ă a Tălmăcelului fa ță de Ludo ș din punct de vedere
economic, demografic, social și chiar geografic. Principalele diferen țe între cele
două comunități rurale sunt sintetizate în tabelul 1.3.
Tabel 1.3 Tălmăcelul și Ludoșul – câteva repere numerice *
Dimensiuni Criterii Tălmăcel Ludoș Date la nivelul
țării (rural)
Populația (în
2002) 1224 locuitori 531 locuitori Media de
locuitori în
rural:
811,95 locuitori
Proporția
populației de 60
de ani și peste 16% (în întreg
orașul
Tălmaciu) 45,8% 22,1%
Sporul natural al
populației 2,4 – 24,1 -2,1 Demografie
Densitatea
populației 30,9 loc /km2 17,2 loc /km2 47,8 loc /km2
Distanța față de
cel mai apropiat oraș 3km
(Tălmaciu) 12 km
(Miercurea) 21,1 km
(distanța medie
în rural)
Distanța față de
orașul reședință
de județ 21km 45 km –
Distanța față de
drumul na țional 3 km 12 km –
Accesibilitate
Transport Nu există
cursă regulată
Tălmaciu –
Tălmăcel. Nu
este cale
ferată în sat. Nu există cursă
regula Ludo ș-
Sibiu. Doar un
autobuz ce face
legătura între cele
două o dată pe
săptămână.
Ludoșul nu are
cale ferată. –

Tălmăcel și Ludoș
47 Dimensiuni Criterii Tălmăcel Ludoș Date la nivelul
țării (rural)
Infra-
structură Dotări Rețea de apă
menajeră, gaz,
telefonie,
cablu tv. Este
complet
electrificat
Drum de
acces în sat
nemodernizat,
drum pietruit
în sat. Nu există rețea de
apă, canalizare
sau gaz. Exist ă
cablu și rețea
telefonică
analogică. Satul
este complet
electrificat. Drum
de acces în sat
modernizat, drum
asfaltat în sat. Procentul mediu
al locuințelor
din rural cu ap ă
curentă în regim
public sau privat este de
11,7%
Pondere popula ție
ocupată în
agricultur ă 56,2% în 1975 70,3% (în 2002) 34,7% (în 2003)
Pondere teren
arabil din total
teren agricol Între 2-6%
(în funcție de
sursă) 48,5% (în 1999) 63,9% (în 2003)
Venitul mediu al
familiei în 2003** 3 636 816 lei 1 949 119 lei 3 492 900 lei
Colectivizare Nu Da –
Agroturism Da Nu – Economie
Modernitatea
gospodăriei*** 2,06 1,89 1,66
Număr mediu de
ani de școală 8,81 8,40 8,30
Stoc de educa ție – 6,95 6,86 Educație****
Pondere popula ție
analfabetă (2002) 5,3% (în
întreg ora șul
Tălmaciu) 2,6% –
Dezvoltare
a satului Indice de
dezvoltare al
satului
LEVEL98***** – -0,95968 3,6 (media pe
țară a
indicelui)

Sursa datelor : cercetare proprie, Recens ământul popula ției 2002 (date brute sau calcule ale
autoarei dup ă datele acestuia), Anuarul Statistic al Jude țului Sibiu, 2000; Baza de date Herseni
1985b;

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
48 Note :
* la unele criterii în tabel apar date despre T ălmaciu și nu Tălmăcel, motivul fiind faptul c ă
Tălmăcelul este arondat administrativ ora șului Tălmaciu, astfel c ă o parte din datele
statistice sunt colectate global, pentru întregul ora ș și nu și separat, pentru T ălmăcel. De
asemenea, unele date nu sunt disponibile și la nivel na țional. O parte din datele despre
cele două sate au fost ob ținute din cercetarea proprie.
** cele dou ă cifre pentru T ălmăcel și Ludoș sunt rezultate din cercetarea proprie, a șadar trebuie
luate în considerare cu precau ție. Diferen țele între venitul mediu ale celor dou ă comu-
nități sunt semnificative la nivelul de 0.05.
*** Cifrele din tabel reprezint ă media indicelui de dotare modern ă a gospod ăriei, calculat prin
însumarea unor variabile referitoare la existen ța în cadrul gospod ăriei a unor obiecte de
uz casnic specifice stilului de via ță modern (televizor, radio, frigider, autoturism,
telefon fix și mobil, aspirator, computer, congelator, ma șină de spălat). Pentru cifra pe
țară s-au folosit datele din BOP 2003.
**** Num ăr mediu de ani de școală – Cele dou ă cifre pentru T ălmăcel și Ludoș au rezultat din
cercetarea proprie realizat ă în 2003. Cifra pentru țară este obținută din BOP 2003.
Stocul de educa ție – obținut din baza de date Indicatori de dezvoltare a satelor
românești – 1998 (D. Sandu, 1999), în care T ălmăcelul nu figureaz ă; pentru modul de
calcul al stocului de educa ție vezi Sandu, 2003: 259.
***** Indicele de dezvoltare a satului LEVEL98 este un scor factorial calculat în func ție de
capitalul uman al satului, indicele calit ății locuințelor, rata general ă de fertilitate,
indicele dezvolt ării comunit ății și potențialul demografic, toate aceste variabile
regăsindu-se în b aza de date Indicatori de dezvoltare a satelor române ști – 1998 (D.
Sandu, 1999); Indicele variaz ă între -5,3 și 3,9 în ruralul românesc. Pentru T ălmăcel
datele sunt indisponibile, T ălmăcelul nefiind cuprins în baza de date men ționată.

3. ASPECTE METODOLOGICE

Campania de cercetare în cele dou ă sate s-a desf ășurat în martie-aprilie
2003, înglobând mai multe ie șiri în teren, pentru informare, contactarea autori-
tăților și colectarea datelor. Metodologia triangulat ă folosită a permis ob ținerea
unor date cantitative și calitative. Opera ționalizarea conceptelor, și instrumen-
tele utilizate sunt prezentate în Anexele 2-4. Metodele folosite au fost ancheta
pe bază de chestionar și interviul semifocalizat, aplicat unor persoane aflate în
poziții cheie în elita satelor (primar, preot, consilieri, directori de școală, dar și
săteni). S-a lucrat cu aproximativ 30 de operatori de teren. Datele au fost prelu-
crate în SPSS – cele din chestionar – și prin analiz ă de conținut calitativ ă – cele
din interviu.
În ce prive ște eșantioanele utilizate în cele dou ă sate, datele mai impor-
tante despre acestea sunt surprinse în tabelul 1.4. Calculul concordan ței între
eșantioane și populația totală arată că acestea respect ă caracteristicile popula ției

Tălmăcel și Ludoș
49 totale, și nu exist ă diferențe semnificative fa ță de aceasta, în raport cu satul și
sexul subiec ților.
Mărimea eșantioanelor a fost stabilit ă pornind de la num ărul de gospo-
dării și nu de la num ărul de locuitori, din fiecare sat, urm ărindu-se astfel redu-
cerea costurilor e șantionului. E șantionul utilizat pentru fiecare din cele dou ă
sate a fost de tip bi-stadial, în primul stadiu realizându-se o selec ție aleatoare a
gospodăriilor, iar în al doilea stadiu fiind selecta ți subiecții în func ție de dou ă
cote: sex și vârstă. Astfel, cele dou ă eșantioane respect ă distribuțiile în func ție
de sex și de vârstă ale popula ției totale.

Tabel 1.4 Eșantionul utilizat în cercetarea proprie și concordan ța acestuia
cu popula ția totală din cele dou ă sate.

Populația satului în 2002 E șantion
Localități
Total B ărbați Femei Total Testul hi-
pătrat de
concordan ță Bărbați Femei Testul hi-p ătrat
de concordan ță
Hi-pătrat
0,025 Tălmăcel 1224 594 630 300 Hi-pătrat
0,047 148 152 Asymp.sig.
0,875*
Hi-pătrat
0,753 Ludoș 531 265 266 129 Asymp.sig
0,829* 63 66 Asymp.sig
0,386*
Sursa datelor: Recens ământul popula ției 2002; calcule realizate pe date din cercetarea proprie
* Toate cele trei valori ale lui Hi-p ătrat sunt nesemnificative la pragul de 0,05, ceea ce înseamn ă
că ipoteza de nul este acceptat ă, asta însemnând c ă nu sunt diferen țe semnificative între
eșantionul utilizat și populația totală. Acest lucru este valabil atât pentru e șantioanele pe cele
două sate, cât și pentru cele dou ă componenta masculin/feminin a fiec ăruia.

4. TĂLMĂCELUL ȘI LUDOȘUL
ÎN CONTEXTUL RURALULUI ROMÂNESC

Subcapitolul de fa ță urmărește încadrarea celor dou ă sate în tipologiile
referitoare la comunit ățile rurale vehiculate ast ăzi în literatura sociologic ă, în
scopul înțelegerii mai complete a realit ăților pe care le prezint ă și a poziției lor
în ruralul românesc.
O primă discuție se refer ă la întrebarea dac ă cele două sunt sate s ărace
sau nu. Judecând dup ă câteva aspecte relevante cum ar fi, infrastructura, posi-
bilitățile de angajare și de obținere a veniturilor, dup ă venitul familiei ob ținut în
medie de fiecare dintre ele, se poate concluziona c ă Tălmăcelul este mai pu țin
sărac decât Ludo șul. Totuși, nu răspundem la întrebarea ini țială. Studiile socio-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
50 logice actuale abordeaz ă problematica s ărăciei comunitare într-un mod foarte
riguros, utilizând criterii bine delimitate de determinare a ei. Dificultatea deter-
minării sărăciei comunitare const ă în relativitatea ei și în faptul c ă nu se pot
folosi acelea și criterii ca pentru s ărăcia individual ă. Astfel, Dumitru Sandu
(2003: 136-137) spune c ă
La nivel individual sau la nivelul unei gospod ării se poate determina s ărăcia
absolută prin raportare la nevoile de baz ă referitoare la consum. Pentru s ărăcia
comunitar ă nu există nici o astfel de linie absolut ă de referin ță, deoarece bunuri
publice foarte diferite sunt implicate în consumul comunitar.
Una din metodele folosite pentru decelarea s ărăciei unei comunit ăți este
aceea a evalu ării diferitelor forme de capital ale acesteia – uman, material,
demografic, simbolic și regional. Astfel, utilizând o astfel de abordare, realiz ăm
din nou pozi ția defavorizat ă a Ludoșului: sat cu poten țial demografic sc ăzut, cu
o infrastructur ă nemodernizat ă, izolat nu atât prin distan ță cât prin absen ța mij-
loacelor regulate de transport, cu posibilit ăți scăzute de dezvoltare economic ă.
Mergând mai departe și evaluând s ărăcia comunitar ă într-un mod și mai
riguros, grila FRDS (Fondul Român pentru Dezvoltare Social ă) pentru iden-
tificarea satelor s ărace, din 2003, propune opt criterii. Pentru ca un sat s ă fie
considerat s ărac, el trebuie s ă îndeplineasc ă cel puțin trei din criteriile de mai
jos (Sandu, 2003: 142-143):
1. Mai pu țin de 50% din gospod ării au acces la ap ă potabilă în curte sau la poart ă.
2. Mai mult de 60% din gospod ării nu sunt conectate la re țeaua de electricitate.
3. Mai mult de 50% dintre copiii din clasele I-IV și/sau V-VIII fac mai mult
de o oră până la școală, folosind mijlocul de transport obi șnuit.
4. Pentru a ajunge la un doctor, majoritatea locuitorilor au nevoie de mai mult
de două ore.
5. Distan ța față de cel mai apropiat ora ș cu mai mult de 50 000 de locuitori
este mai mare de 25 km.
6. Nu exist ă nici un mijloc de transport în comun (privat sau de stat), care s ă
treacă cel puțin o dată pe zi prin sat, sau care are sta ție la o distan ță mai
mică de 2 km de sat.
7. Mai pu țin de 5% dintre gospod ării au telefon func țional.
8. Singurii agen ți economici din sat activeaz ă în domeniul comer țului sau al
alimentației publice.
Ludoșul îndepline ște patru din cele opt criterii, mai precis, itemii 1, 5, 6 și
8, în timp ce T ălmăcelul bifeaz ă doar itemul 6, cel mai apropiat mijloc de transport
regulat fiind în T ălmaciu, la 3 km de sat. Un alt dezavantaj și în același timp un
argument în plus pentru s ărăcia unui sat este și mărimea lui. Aceasta este o variabil ă
deosebit de important ă a dezvoltării satului. D. Sandu consider ă că

Tălmăcel și Ludoș
51 Variația de mărime este varia ție a capitalului uman. În prezent în România, în
termeni de sate, a fi mic, cu num ăr redus de locuitori, înseamn ă a fi în mare
măsură sărac. (D. Sandu, 1999)
Ludoșul, cu o popula ție de 531 de locuitori în 2002, în continu ă
scădere, prezint ă încă un criteriu pentru luarea lui în considerare ca sat s ărac.
Putem încadra Ludo șul și Tălmăcelul și în alt tip de tipologie, care s ă
nu aibă legătură cu sărăcia? Literatura de specialitate pune la dispozi ție o altă
modalitate de clasificare a satelor, în func ție de alte variabile, cum ar fi: stocul
de educa ție, ponderea imigran ților interni în localitate, ponderea grupurilor
minoritare de tip religios, ponderea minorit ăților etnice în sat și gradul de
izolare al acestuia (Sandu, 2004). Pe baza acestor criterii, acela și autor
construiește tipologia din tabelul de mai jos:
Tabel 1.5 Distribuția satelor pe tipuri culturale
Tipuri culturale
de sate Caracteristica definitorie Procent
populație din
rural
Tradiționale Stoc de educa ție redus 14,7
Asociate cu
izolarea Sate periferice, dep ărtate de ora ș și
de drumuri europene 13,7
Cu minorit ăți
religioase Cu pondere de minorit ăți religioase
mai mare decât pe total mediu rural 29,2
Minoritar-etnice Cu pondere mare de maghiari 7,0
Moderne Cu stoc sporit de educa ție 18,8
De imigrare Cu pondere mare de imigran ți
veniți din alte localit ăți ale țării 16,6
Sursa: Voicu și Voicu, 2006.
Încercând s ă identific criterii în plus pentru compararea celor dou ă
comunități cu alte sate din România și pentru pozi ționarea acestora în spa țiul social
al comunit ăților rurale române ști, am încercat s ă obțin acele informa ții necesare
pentru încadrarea celor dou ă în tipologia de mai sus. Din p ăcate, nu am reu șit să
încadrez decât Ludo șul într-unul din tipurile men ționate, pentru c ă în ce prive ște
Tălmăcelul m-am lovit de aceea și dificultate: lipsa unor date statistice extrem de
relevante pentru popula ția, economia, migra ția acestuia. Recens ămintele popula ției
– care constituie cea mai credibil ă sursă de date – nu ofer ă informații la nivel de sat,
pentru multe din aspectele relevante pentru via ța satului. Baza de date Indicatori de
dezvoltare a satelor române ști – 1998, o baz ă completă ce cuprinde toate cele
aproximativ 12000 de sate ale României și oferă informații detaliate despre acestea,
nu conține Tălmăcelul, datorit ă faptului c ă acesta este arondat administrativ
orașului Tălmaciu. Din acest motiv, nu am putut evalua în nici un fel stocul de

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
52 educație al Tălmăcelului și proporția de imigran ți, astfel c ă n-a fost posibil ă
încadrarea satului într-unul din tipurile de mai sus.
În ce prive ște Ludoșul, aici datele fiind disponibile, atât din recen-
săminte cât și din baza de date anterior men ționată, putem afirma c ă acesta se
încadreaz ă în tipul 2, fiind un sat izolat, fiind singurul tip în care se justific ă
încadrarea lui. Indicele de izolare a satului (ISOLATED – din baza Indicatori
de dezvoltare a satelor române ști – 1998) este de 0,75287, fiind mai apropiat de
valoarea minim ă care se înregistreaz ă pe țară de -2,29051 (valoarea maxim ă
este 10,99903). La nici unul din celelalte tipuri Ludo șul nu înregistreaz ă medii
mai ridicate decât media pe țară, care să justifice încadrarea lui în vreunul din ele.

Tălmăcel și Ludoș
53
Capitolul 2

SCHIMBARE SOCIAL Ă, TRANZI ȚIE ȘI
POSTCOMUNISM
ÎN COMUNITATEA RURAL Ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
54

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
55 1. ASPECTE PRELIMINARE
Despre schimbare social ă în general și particularizând pe diverse domenii
ale vieții sociale, se pot spune foarte multe lu cruri, domeniul fiind unul extrem de
complex. Plasându-se la un nivel foarte general, macrosocial, Neil Smelser (1998)
spunea că patru mari transform ări sau schimb ări sociale modific ă astăzi lumea în
care trăim: revolu ția continu ă a creșterii economice – deziderat al tuturor țărilor, de
la cele sărace până la cele bogate; revolu ția continu ă a democratiz ării, care este o
forță a timpului nostru; revolu ția solidarit ății și a identit ății – ce presupune reafir-
marea minorit ăților sau grupurilor na ționale bazate pe religie, ras ă, etnicitate, limb ă,
gen și stil de via ță; și revoluția mediului ecologic – cu cele dou ă fațete ale sale: pe
de o parte deteriorarea continu ă a mediului înso țită de conștientizarea, mobilizarea
și eforturile care se fac pentru stoparea acestei deterior ări. Acestea sunt schimb ările
sociale de anvergur ă, ce afecteaz ă lumea de ast ăzi. România a experimentat la rân-
dul ei câte ceva din toate cele patru, dup ă 1989, și cu unele dintre ele se mai con-
fruntă și azi. Totu și, analiza schimb ării sociale în studiul de fa ță nu se refer ă decât
tangențial la cele patru. În schimb, capitolul și de altfel întreaga lucrare, î și fixează
ca obiectiv schimb ările produse în planul mai pu țin vizibil și mai nuan țat al percep-
țiilor, mentalit ăților, atitudinilor, culturii, valorilor și normelor, a șadar schimbarea la
nivele sociale de mai mic ă generalitate și care țin mai degrab ă de social decât de
economic. Mai precis, sunt interesat ă de schimb ările produse de procesul de tran-
ziție de la societatea comunist ă la cea democratic ă, în special de efectele la nivel
social al aspectelor manifeste ale tranzi ției, adică cele de mografice și economice,
dar și de cele latente, legate de percep ție, practici sociale.
Literatura de specialitate actual ă pe tema schimb ării sociale în rural
înregistreaz ă o serie de noi abord ări, construite pe mo ștenirea studiilor anteri-
oare în domeniu, dar care propun concepte și metodologii noi pentru explicarea
a ceea ce se întâmpl ă azi în rural.
Întrebările la care încearc ă să ofere răspuns acest capitol, ar fi: care sunt
teoriile și paradigmele explicative ale schimb ării sociale? Care sunt meca-
nismele, factorii și agenții schimbării? Care sunt tipurile schimb ării sociale ce
au loc în ruralul românesc actual și cum se manifest ă acestea? Care este leg ă-
tura între schimbare social ă, tranziție și postcomunism și care sunt abord ările
curente de analiz ă a ultimelor dou ă? Care sunt schimb ările demografice și
socioeconomice din rural dup ă 1989 și cum sunt percepute aceste schimb ări? Și
în final, ce se poate spune despre schimbarea social ă în Tălmăcel și Ludoș?

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
56 Tabel 2.1. Abordări contemporane în studiul schimb ării sociale în ariile rurale

Abordare Caracteristici
Socio-economic ă Studii ale schimb ărilor din sfera demografic ă și/sau
a implicațiilor schimb ărilor economice asupra noilor
și vechilor reziden ți ai zonelor rurale.
Capital social/cultural Studii asupra aspectelor sociale și culturale, a
valorilor și relațiilor ce sunt erodate sau intensificate
prin schimbare social ă
Cultural-economic Studii legate de modul în care comunit ățile sau
zonele rurale pot mobiliza resurse culturale prin
economiile locale.
Rețele Studii legate de modul în care re țelele (inclusiv cele
politice și economice) sunt mobilizate pe m ăsură ce
comunitățile rurale și sectoarele economice sunt
reorganizate.
Sursa: The Handbook of Rural Studies, 2006 .

Tratarea aspectelor legate de economic și politic nu este una extins ă,
literatura de specialitate fiind abundent ă în analize economice și politice ale
tranziției. Dar pentru c ă aceste transform ări nu fac obiectul studiului de fa ță
decât în mod indirect, m-am rezumat la o trecere în revist ă a principalelor teorii
și puncte de vedere legate de tranzi ție în general. În plus, problema tranzi ției în
agricultura româneasc ă, cu toate implica țiile ei la nivel social și cultural, sunt
tratate în capitolul legat de proprietatea funciar ă.

2. SCHIMBAREA SOCIAL Ă –
TEORII ȘI PARADIGME EXPLICATIVE

Definițiile schimb ării sociale sunt de o mare varietate pentru c ă au ca
obiect un fenomen social ce poate avea fa țete foarte diverse și se poate des-
fășura la diverse nivele de generalitate. Vorbim de schimbare social ă și atunci
când ne referim la comportamentele sau atitudinile unui grup de oameni, dar și
atunci când ne referim la urbanizare, modernizare, globalizare. Aceast ă plajă
largă a fenomenelor ce pot deveni obiecte ale schimb ării sociale determin ă și
varietatea defini țiilor.
Consider c ă cel mai potrivit mod de în țelegere a schimb ării sociale este
acela de fenomen social total. Schimbarea social ă nu este un fenomen discon-
tinuu, ce afecteaz ă doar intermitent oameni, clase sociale, societ
ăți, moduri de a
gândi și de a face. Ea are loc permanent, este continu ă, adesea invizibil ă, sau cu

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
57 efecte ce pot fi observate mai târziu, este uneori neuniform ă, sau se realizeaz ă
după ritmuri diferite, dar este totu și un proces și un fenomen ubicuu și continuu.
Maria Cobianu-B ăcanu (1993) spunea c ă trăsătura principal ă a procesului de
tranziție este schimbarea în ritmuri diferite și pe toate planurile. Poate c ă cea
mai general ă definiție este cea a schimb ării sociale ca trecere a unui sistem
social, sau component ă a acestuia de la o stare la alta, diferit ă cantitativ și
calitativ. Schimbarea social ă comportă de asemenea o not ă de relativitate, din
următorul motiv: ea este judecat ă în funcție de diferen ța prezentului fa ță de
trecut, ori trecutul este de fapt o construc ție socială, modelat în func ție de
nevoile și cerințele prezentului (Schwartz, 1991). Actorii sociali eviden țiază
acele aspecte ale trecutului care servesc interesele lor și le legitimeaz ă acțiunile.
Ori, o schimbare social ă judecată în funcție de un trecut conceptualizat în mod
relativ, este ea îns ăși relativă.
Trebuie clarificat faptul c ă termenul de schimbare social ă desemneaz ă o
realitate social ă foarte vast ă, el putând face referire la o schimbare de anvergur ă,
la scară largă a unei societ ăți sau părți ale acesteia, dar și la o schimb ări ce
afectează grupuri mai mici. De asemenea putem vorbi de o schimb ări în plan
real, vizibil, adic ă a comportamentului, institu țiilor, a modurilor de a face într-o
societate dat ă, dar și de schimb ări în planul mai pu țin vizibil al atitudinilor,
normelor, simbolurilor și valorilor. Aceea și varietate o reg ăsim și legat de
factorii ce determin ă schimbarea și mecanismele ei. Sau legat de unghiul de
abordare a schimb ării, fie prin prisma legilor acesteia, a formelor ei, a cauzelor
sau agenților ce o determin ă. Această diversitate social ă pe care o presupune
termenul de schimbare social ă face ca acesta s ă nu poată fi analizat complet f ără
a face referire la alte concepte sociologice cum ar fi ac țiune colectiv ă, mobi-
litate social ă, reprezentare și percepție socială, sau concepte din sfera moder-
nității. O altă consecin ță a complexit ății domeniului schimb ării sociale – subli-
niată de Ferréol, 1998 – este aceea a necesit ății de a-l explica prin teorii de rang
mediu și nu teorii generale ce au preten ția de a explica întregul fenomen.
Teoriile schimb ării sociale sunt și ele de o mare varietate, asemenea
definițiilor. Exist ă două mari curente teoretice, cel al schimb ării unidirec ționale
(care poate lua forma progresului sau regresului) și cel al schimb ării ciclice.
Dacă luăm ca și criteriu de clasificare paradigmele sociologice mari, putem dis-
tinge între teorii structural-func ționaliste, tributare concep ției organiciste: aici
încadrăm toate teoriile sistemice care afirm ă că o schimbare într-o anumit ă parte
a societății determin ă schimbări și în alte segmente ale ei, scopul fiind acela al
realizării echilibrului; sau contribu ția lui Parsons care vorbe ște despre trei
procese aflate la baza oric ărui sistem social, procesele integrative, de control și
de schimbare structural ă. Schimbările structurale se realizeaz ă după un model
evoluționist: fiecare nou ă faze se distinge de cele precedente printr-o comple-
xitate și diferențiere mai ridicate. Cele patru mecanisme de baz ă ale evolu ției

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
58 sunt diferen țierea, adic ă creșterea complexit ății vieții sociale, adaptarea, prin
care institu țiile sociale devin din ce în ce mai specializate, includerea, adic ă
acceptarea în societate a unor grupuri discriminate și generarea valorilor sau
emergența lor. Modelul sistemic vede schimbarea ca o succesiune de st ări
diferite ale aceluia și sistem (Sztompka, 1993).
De cealalt ă parte teoriile conflictualiste sunt cele ce consider ă că schim-
barea social ă are o importan ță crucială în evoluția unei societ ăți, pentru c ă ea
corecteaz ă inegalitatea. Cele mai cunoscute sunt teoriile lui Marx și Engels și
ale discipolilor lor, ce pun la baza schimb ării sociale capacitatea maselor de a
conduce lupta de clas ă și a-și schimba destinul. Teoriile conflictualiste sunt
incluse de Piotr Sztompka în curentul ma terialismului istoric, pe care îl trateaz ă
separat în lucrarea lui The Sociology of Social Change , deși concepția lui Marx
este în acela și timp una evolu ționistă.
O altă categorie o formeaz ă teoriile evolu ționiste, care la rândul lor sunt
uniliniare – toate societ ățile trec prin acelea și stadii și ajung în acela și punct
final – și multiliniare – stadiile nu sunt acelea și pentru orice societate, iar
punctul final poate fi diferit. Cele mai multe dintre teoriile evolu ționiste apar țin
unor gânditori clasici ai sociologiei. Dintre evolu ționiștii uniliniari, trebuie
amintiți: Auguste Comte, care – prin legea celor trei st ări – afirm ă că orice soie-
tate, urmând progresul cunoa șterii, trece prin starea teologic ă (fictivă), starea
metafizică (abstract ă) și starea pozitiv ă (științifică). El considera c ă progresul
este acela și pentru toate societ ățile, diferind doar ritmul, iar schimbarea este
continuă în spațiu și timp; Herbert Spencer – ce consider ă că schimbarea
urmează calea de la omogen la eterogen, de la simplu la complex, și orice
societate parcurge o faz ă militară și una industrial ă; Ferdinand Tönnies ce vor-
bește despre trecerea de la comunitate la societate, avansând astfel ideea evo-
luției lipsite de progres; Emile Durkhiem, ce explic ă mecanismele schimb ării
sociale prin solidaritatea mecanic ă și organică și care consider ă că schimbarea
are un caracter natural, implacabil (Durkheim, 2001); Karl Marx ce vorbe ște
despre cele cinci stadii – comuna primitiv ă, orânduirea sclavagist ă, feudală,
capitalistă și socialist ă; Max Weber – autorul unei teorii de asemenea clasice,
dar care respinge evolu ționismul – pune la baza schimb ării sociale fenomenul
raționalizării (Ungureanu, 1990, Ungureanu, Constantinescu, 1985, Nisbet,
1967). Tot de sorginte evolu ționistă sunt și teoriile antropologice ale schimb ării
sociale, dou ă din ele fiind mai cunoscute: cea a lui Henry Morgan, ce consider ă
că evoluția înseamn ă trecerea de la s ălbatic, la barbar și la civilizat, și cea a lui
E.B. Taylor, ce vorbe ște despre trecerea de la animism spre politeism și
monoteism.
Neoevolu ționismul, ap ărut între 1950-1970, nuan țează o serie din ideile
inițiale, considerând c ă schimbarea nu este predeterminat ă și inevitabil ă, ci are

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
59 mai degrab ă caracter de probabilitate, iar progresul nu este o lege universal ă9.
Noul curent derivat din evolu ționism încearc ă să-și argumenteze punctul de
vedere prin rezultate concrete, empirice, nu numai din sociologie, ci și din
domenii conexe acesteia. Astfel antropologia, prin doi reprezentan ți își aduce
aportul la în țelegerea neo-evolu ționismului. Etnologul american Leslie White î și
concentreaz ă atenția pe modul în care evolueaz ă cultura, ca și creștere a domi-
nației naturii de c ătre om. Cultura are o anumit ă autonomie fa ță de celelalte
aspecte ale vie ții sociale – are o via ță proprie și evolueaz ă după mecanismele și
regularitățile ei specifice. Julian Steward, antropolog american, este mai
interesat de evolu ția culturilor particulare, de ni șă, pe care le vede evoluând
diferit, nu uniliniar. Evolu ția se produce diferit atât între diferitele culturi și so-
cietăți, cât și în interiorul aceleia și culturi sau societ ăți. Din domeniul socio-
logiei, Gerhard Lenski leag ă viziunea sa asupra schimb ării sociale de biologie și
construiește o concep ție multiliniar ă asupra evolu ției, la baza c ăreia pune ca
factor de prim ă importan ță dezvoltarea tehnologic ă (Sztompka, 1994).
De asemenea putem face distinc ție între teoriile deterministe versus cele
voluntariste, primele sus ținând că oamenii nu au nici un rol în schimbarea
socială, aceasta fiind produs ă de forțe ce acționează la nivel macrosocial. În
acest caz, agen ții schimb ării sunt dezvoltarea tehnologiei, sistemul economic,
structura claselor sociale, etc. Este o teorie slab sus ținută, contraargumentul
principal fiind acela, c ă tot oamenii se afl ă și în spatele acestor schimb ări de
anvergură ale unei societ ăți. De cealalt ă parte, teoriile voluntariste consider ă că
omul, prin ac țiunea și voința lui este motorul schimb ării sociale.
Într-o altă categorie trebuie s ă amintim teoriile ciclice ale schimb ării so-
ciale, care contest ă schimbarea social ă ca sursă de progres. Ele sunt a șadar
esențialmente diferite de teoriile ciclice, evolu ția nefiind considerat ă întotdea-
una liniar ă și ascendent ă. Cu originea în lucr ările lui Oswald Spengler (1996),
teoriile ciclice spun c ă orice societate are perioade de cre ștere și înflorire, dar și
perioade de regres. Pentru c ă nu este posibil ca societ ățile să întinereasc ă,
schimbarea social ă nu duce întotdeauna la progres. O alt ă teorie ciclic ă clasică a
schimbării sociale este cea a istoricului Arnold Toynbee (1997) asupra ciclului
de viață al civiliza țiilor. Între teoriile ciclice formulate în cadrul sociologiei se
încadreaz ă: teoria circula ției elitelor a lui Vilfredo Pareto, v ăzută ca motor al
schimbării sociale; și teoria lui Pitirim Sorokin care vede schimbarea social ă ca
o succesiune ciclic ă între cele trei tipuri de cultur ă, senzorial ă (ce privilegiaz ă
valorile materiale, empirice, senzoriale), ideatic ă (ce pleac ă de la premiza c ă

9 Noile concep ții legate de progresul social îl consider ă ca fiind mai degrab ă o potențialitate
și nu realizarea ultim ă, ca fiind dinamic, evolutiv, relativ și nu absolut, universal, ca o
posibilitate, oportunitate istoric ă istorică și nu o tendin ță necesară, inevitabil ă și inexorabil ă,
ca un produs, adesea neinten ționat, al ac țiunii umane colective și nu ca un rezultat al voin ței
divine sau al unor oameni excep ționali (Sztompka, 1993: 37).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
60 natura realit ății este spiritual ă, imaterial ă și se centreaz ă pe valori ce pot fi
întâlnite în diverse religii și filosofii spirituale) și cultura idealist ă (care este
intermediar ă între primele dou ă și face tranzi ția între ele, și care vede realitatea
ca fiind atât de natur ă spirituală, cât și material ă) (Sztompka, 1994, Biesanz și
Biesanz, 1978, Schaefer, Lamm, 1994)
Teoriile moderniz ării pornesc de la ideea schimb ării sociale ca fiind
determinat ă de contactul între societ ățile modernizate și cele nemodernizate. Ele
pun în prim plan schimb ările realizate ca urmare a ra ționalizării vieții econo-
mice și sociale și se axeaz ă cu precădere în plan cultural. Teoriile moderniz ării
evidențiază transform ările care au loc în structura social ă (scăderea importan ței
statusului prescris, r ăsturnarea ierarhiilor constituite pe baze tradi ționale), în
instituțiile sociale (sc ăderea importan ței religiei și explicației religioase, deci
secularizarea, schimb ările în structura familiei, transform ările fundamentale în
domeniul economic și politic), dar și în mentalitate, ierarhie valoric ă, strategii
individuale de ac țiune. Unele din teoriile clasice ale sociologiei amintite mai sus
– Comte și Spencer, Marx și Weber, Durkheim și Tönnies – sunt în acela și timp
teorii ale moderniz ării. Teoriile moderniz ării se bazeaz ă pe următoarele idei:
schimbarea societ ății este uniliniar ă, societățile mai pu țin avansate trebuind s ă
urmeze calea impus ă de cele mai avansate; schimb ările sunt ireversibile și merg
inevitabil în direc ția modernit ății, adică a societăților industrializate, capitaliste,
democratice ale vestului Europei; schimb ările sunt graduale, incrementale;
există o secvență regulată de stadii dup ă care se realizeaz ă aceste schimb ări, nici
unul din acestea neputând fi eludat – vezi Daniel Bell cu societ ăți preindustriale,
industriale, postindustriale, Apter – tradi țional, tranzi țional, modern; cauzele
schimbării sunt endogene și modernizarea aduce întotdeauna cu sine îmbu-
nătățirea vieții sociale și a condiției umane, deci progresul (Sztompka, 1994)
Teoria diferen țierii structurale a lui Niel Smelser. Prin intermediul moderniz ării,
se produce o diferen țiere a unei structuri cu func ții multiple, în substructuri
specializate. Pentru a- și ilustra teoria Smelser d ă ca exemplu institu ția familiei,
opunând familia tradi țională cu funcții multiple familiei moderne care a pierdut
o serie din func țiile inițiale (Bădescu, 2004)
Toate teoriile prezentate mai sus sunt tributare ideii de dezvoltare,
creștere, și sunt cunoscute sub numele de teorii ale dezvolt ării. Ele au în comun
o viziune asupra schimb ării sociale ca un proces ce are un sens, o direc ție și o
logică internă. Însă această idee că istoria își urmează cursul ei, predestinat,
către niște scopuri prestabilite, a stârnit critici vehemente, care au dus la
impunerea unui nou mod de conceptualizare a schimb ării sociale, bazat pe ideea
că schimbarea nu înseamn ă în mod obligatoriu dezvoltare și progres. Patru mari
critici ai perspectivei dezvolt ării asupra schimb ării sociale sunt Karl Popper
(1996), Robert Nisbet (1967), Charles Tilly și Immanuel Walerstein .

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
61 3. FACTORI ȘI MECANISME ALE SCHIMB ĂRII SOCIALE

Gândirea uman ă parcurs o serie de etape distincte în modul de explicare a
agenților schimb ării sociale. Dac ă la început schimbarea social ă era gândit ă ca fiind
extrasocial ă și suprauman ă (fiind atribuit ă divinității sau soartei), explicarea facto-
rilor ce determin ă schimbarea a trecut apoi prin determinarea natural ă (fizică, bio-
logică, geografic ă, climatică, etc), a ajuns s ă fie în sfâr șit apanajul fiin țelor umane,
dar numai al celor deosebite – eroi, profe ți, lideri, persoane charismatice etc. –, apoi
o dată cu apariția sociologiei ca știință, sursa principal ă a schimb ării sociale a de-
venit societatea îns ăși (din nou rolul oamenilor de rând fiind trecut cu vederea), și în
final, a început s ă fie recunoscut rolul tu turor oamenilor la înf ăptuirea schimb ării
sociale. Noul mod de în țelegere a schimb ării sociale pleac ă de la premisa c ă istoria
este făcută de oameni, de oamenii de rând și nu de agen ți supraumani și supra-
sociali. Au ap ărut astfel conceptualiz ări cum sunt cea a lui Walter Buckley, de
morfogenez ă, sau societatea activ ă a lui Amitai Etzioni, sau conceptul de
structurare al lui Anthony Giddens (Sztompka, 1994).
Câțiva din factorii schimb ării sociale sunt analiza ți, pe scurt, în continuare:
mediul natural (resursele naturale), popula ția (schimb ări în mărimea, densitatea,
compoziția acesteia), știința și tehnologia, inegalitatea social ă, mișcările sociale,
politica, economia. Desigur c ă în spațiul social ace ști factori nu ac ționează în mod
singular, întotdeauna schimbarea social ă fiind rezultatul combin ării lor. Tratarea lor
sumară în mod separat are doar o justificare analitic ă.
Schimbările sociale pot avea ca surs ă mediul natural, în țelegând prin acesta
factori ca relieful, clima, distribu ția anumitor boli. Aceste schimb ări de mediu pot fi
dependente sau nu de ac țiunea factorului uman. Defri șările, poluarea pot antrena
schimbări la nivel social. Procesele demografice sunt și ele o surs ă important ă a
schimbării: creșteri sau sc ăderi ale popula ției, ale densit ății acesteia determin ă
schimbări sociale sau culturale cum ar fi diferen țiere social ă, diviziune a muncii, sti-
mularea inova țiilor, urbanizare. Particularizând discu ția, unul din cele dou ă sate
analizate în cadrul studiului de caz, Ludo șul, trece prin transform ări majore ast ăzi
datorită scăderii și îmbătrânirii popula ției sale. Inova țiile tehnologice sunt con-
siderate o alt ă sursă important ă de schimbare social ă.
Viața în rural a fost puternic modelat ă de inven ții legate de agricultur ă, de
meșteșuguri sau de prelucrarea materiilor prime, care au schimbat și au ușurat viața
oamenilor. Economicul a impus și el anumite legit ăți și a transformat treptat via ța în
rural. Aspecte cum ar fi rela țiile de proprietate – modelate de istoria specific ă a
locului –, existen ța și accesibilitatea pie țelor de desfacere a produselor sau pentru
procurarea lor, modul de organizare a muncii, sau impactul covâr șitor al industria-
lizării, toate acestea au determinat de-a lungul timpului schimb ări majore. Și nu în
ultimul rând, factorul politic a fost unul dintre determinan ții importan ți – sau în
unele momente, cel mai important – ai schimb ării sociale. Începând cu epoca
feudală și cu relațiile de subordonare de tip feudal impuse de regatul ungar și
sfârșind cu colectivizarea și cu transform ările în structura propriet ății din perioada

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
62 postcomunist ă, viața celor dou ă sate analizate și de altfel via ța întregului rural nu
poate fi desprins ă de factorul politic.
Tabel 2.2 Aspecte relevante pent ru schimbarea social ă în ruralul românesc actual

Tipuri de
schimbare Aspecte relevante pentru rural
Schimbarea
politică  Schimbarea regimului politic
 Măsurile legislative luate de noul regim (legile funciare, cele legate de
reglementarea tipurilor de asociere în agricultur ă, sau de circula ția
proprietății)
 Reforma politic ă: apariția unor noi institu ții politice și deci, necesitatea
dezvoltării de actorii sociali a unor noi strategii de rela ționare cu aceste
instituții
 Însușirea regulilor democra ției
Schimbarea
economic ă  Apariția sau, dup ă caz, dezvoltarea pie țelor rurale
 Reapariția agriculturii de subzisten ță
 Fărâmițarea propriet ății
 Lipsa mijloacelor tehnice de realizare a unei agriculturi performante
 Apariția antreprenoriatului în agricultur ă
 Impunerea unor noi modalit ăți de exploatare a animalelor și de
producție în agricultur ă, ca urmare a ader ării la organisme europene
 Apariția unor noi categorii ocupa ționale în rural
 Apariția unor noi surse de venituri
Schimbarea
demografic ă  Îmbătrânirea popula ției din rural (o parte a acestuia)
 Migrația circulatorie temporar ă sau permanent ă
 Schimbări în indicatori demografici ca natalitatea, mortalitatea general ă
și infantilă, fertilitatea, sporul natural al popula ției, speran ța de viață.
 Fenomenul reîntoarcerii în rural
 Navetismul
Schimbarea
infrastructurii  Dezvoltarea infrastructurii unor sate concomitent cu deteriorarea
acesteia în alte sate
 Dotarea cu utilit ăți moderne a gospod ăriei
 Deteriorarea sau dispari ția unor cl ădiri de utilitate public ă în rural
(școli, dispensare, c ămine culturale)
 Diversificarea materialelor de construc ție
Schimbarea
psihosocial ă  Schimbări în relațiile interumane
 Schimbări în structura valoric ă și normativ ă a unor grupuri sociale
 Modalități de petrecere a timpului liber
 Aspecte atitudinale legate de încredere, cooperare, competi ție, asociere
 Trăsături de personalitate specifice omului modern
 Interes pentru via ța politică și socială
 Consum mediatic
 Modificarea consumului
 Schimbări în identitatea social ă și colectivă a oamenilor
 Apariția unor orient ări postmoderne
Schimbarea
culturală  Deteriorarea sau dispari ția unor obiceiuri, cutume și tradiții locale și
apariția altora noi
 Înlocuirea culturii populare cu cea de mas ă
 Schimbări în identitatea cultural ă a oamenilor
 Noi modalit ăți de raportare la comunitate

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
63 În ce prive ște mecanismele schimb ării sociale, acestea sunt abordate di-
ferit în func ție de paradigma teoretic ă de explicare a acesteia. Chiar dac ă sunt
conceptualizate diferit, mecanismele schimb ării sociale, prezentate pe scurt mai
jos nu se exclud reciproc, ci dimpotriv ă, acționează în mod concertat în via ța
socială. Astfel, pentru evolu ționiști și pentru func ționaliști, mecanismele schim-
bării constau în procese ca acumulare, diferen țiere, specializare, cooperare
(Bădescu, 2002, Buz ărnescu, 1995). Omenirea acumuleaz ă cunoaștere, idei, ca-
pital de multiple feluri, moduri de a face și în urma acestei acumul ări se spe-
cializează și se diferen țiază. Pe de alt ă parte, pentru conflictuali ști, mecanismul
schimbării este mai degrab ă legat de competi ție și de conflict, acestea dou ă fiind
motoarele ce impulsioneaz ă acțiunea uman ă (Dahrendorf, 1996, pentru Marx
vezi Ungureanu, 1985, Buz ărnescu, 1995). Structural-func ționaliștii în schimb
consideră schimbarea social ă ca un răspuns adaptativ la o anumit ă tensiune,
considerând cuplul tensiune-adaptare ca un mecanism esen țial al schimb ării
sociale (Levi-Strauss, 1978, Ionescu, 1998). Alte mecanisme ale schimb ării so-
ciale sunt considerate a fi difuziunea cultural ă (a inovațiilor, a modelelor cultu-
rale și de comportament), planificarea și instituționalizarea schimb ării (comu-
nismul, ca și reforma postcomunist ă au reprezentat schimb ări sociale de anver-
gură, planificate și instituționalizate), precum și mișcările sociale (de genul
protestelor, grevelor, mitingurilor, revoltelor, revolu țiilor): schimb ările sociale
majore din ultimii ani nu ar fi fost posibile f ără mișcarea social ă de anvergur ă
din 1989 (violen ța acesteia i-a m ărit șansele de reu șită și potențialul spre
schimbare – a șa cum arat ă studiile (Giugni, 1998))
Revenind la rural, dincolo de to ți acești factori ai schimb ării sociale, care
acționează cumulat și în același timp diferen țiat pentru fiecare comunitate, se pune
întrebarea dac ă agentul activ al schimb ării este individul sau întreaga comunitate
prin eforturile ei concertate. Sau altfel spus, e mai potrivit s ă tratăm schimbarea
socială abordând-o în mod holist sau în mod individualist (vezi și Mihăilescu,
1996). Consider c ă răspunsul este calea de mijloc, în sensul în care schimb ările sunt
inițiate atât la nivel comunitar, dar ele vin și din interior, din nevoile, dorin țele,
planurile și scopurile celor ce formeaz ă comunitatea. În plus, schimbarea este
adesea ini țiată de structuri supracomunitare (jude ț, regiune, stat, etc), sau de istorie.
Problematica agen ților ce constituie motorul schimb ării în rural și a
factorilor care o determin ă, este una foarte complex ă. Tabelul 2.1 încearc ă să
organizeze și să prezinte succint tipurile principale ale schimb ării sociale în ru-
ralul românesc contemporan, care nu pot lipsi dintr-o tratare exhaustiv ă a pro-
blematicii și detaliat, modul de manifestare al acestor tipuri. Desigur c ă în
realitatea social ă, aceste tipuri de schimb ări se întrep ătrund, ca și efectele
acestora. Aspectele prezentate de tabelul de mai sus au constituit toate obiectul studiului de fa ță, fiind tratate în capitolele care urmeaz ă. Astfel schimb ările
politice, economice și demografice sunt abordate de capitolul de fa ță și de cel

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
64 legat de proprietatea funciar ă, aspectele legate de schimbarea social ă și culturală
sunt tratate în capitolele legate de identitate, comunitate și globalizare și
modernitate / tradi ție, iar schimb ările legate de infrastructur ă sunt analizate în
capitolul de prezentare al celor dou ă sate, și parțial și în celelalte.

4. TRANZI ȚIE ȘI POSTCOMUNISM

Nu putem trata problema schimb ării sociale, f ără a ne referi la tranzi ția
româneasc ă spre postcomunism. Ca proces ce produce dezvoltare, în teorie cel
puțin, tranziția aparține paradigmei schimb ărilor sociale și deci trebuie abordat ă
în orice discu ție a schimb ării sociale.
Referindu-se la acei ani de dup ă răsturnarea regimului comunist ce au
adus schimb ări majore în toate sferele vie ții sociale, termenul de „tranzi ție”
desemneaz ă etapa de trecere de la comunism la postcomunism. Termenul a fost
și este înc ă foarte criticat în literatura de specialitate, repro șându-i-se lipsa de
exactitate, ambiguitatea, și dificultatea de a delimita clar între tranzi ție și
postcomunism. David Stark spunea c ă „cel mai mare obstacol în în țelegerea
transform ărilor actuale din țările Europei de Est este conceptul de tranzi ție”
(Stark, 1994). Este greu de spus unde sau când se termin ă tranziția și începe
postcomunismul. Termenul este totu și folosit, studiile asupra acestuia fiind
foarte numeroase. Mare parte a acestora vorbesc despre tranzi ția dublă: cele
două mari schimb ări produse de tranzi ția unei țări foste comuniste spre capi-
talism sunt schimbarea regimului politic și transformarea acestuia într-unul
descentralizat, multipartinic, democratic și schimbările din sfera economicului,
care conduc la crearea economiei de pia ță. Ambele presupun atât o schimbare
instituțională, cât și una a mentalit ăților. Studii actuale (Voicu, 2005) merg pe
ideea unei tranzi ții cvadruple: economic ă, instituțional-politic ă, a politicii
externe și a structurii sociale, la care se adaug ă și schimbările culturale, mai
puțin vizibile la început, dar care sunt mai profunde. Sau, dintr-un alt punct de
vedere, tranzi ția înseamn ă trei provoc ări: construc ția (transformarea) institu-
țională, recuperarea (cre șterea) economic ă și asigurarea stabilit ății sociale
(Dăianu, 1999). C ătălin Zamfir vorbe ște de asemenea despre trei straturi ale
tranziției: primul strat, care este dat de direc ția globală a schimb ărilor în sfera
economiei, politicii, politicilor sociale și juridicului; al doilea strat, care se
referă la actorii occidentali ai tranzi ției și la strategiile impuse sau sugerate de
aceștia, de schimbare în economie, politic ă sau domeniul social; al treilea strat,
specific fiec ărei țări, și care cuprinde op țiunile de ac țiune ale actorilor na ționali.
Acest ultim strat rezult ă prin interac țiunea dintre actorii interni ai tranzi ției și cei
externi (Zamfir, 2004: 29-30)

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
65 Ceea ce rezult ă după tranziție nu este o democra ție așa cum se întâl-
nește ea în țările vestice – ea constituind modelul spre care se tinde – ci una cu
trăsături autohtone care o diferen țiază de alte țări. Unii autori critici consider ă
că rezultatul este „ceva ce încearc ă să fie sau pretinde c ă este o democra ție”
(Nodia, 1996). Oricum ar fi, dou ă lucruri sunt clare și precizate în întreaga
literatură de specialitate legat ă de tranzi ție: în primul rând, faptul c ă tranziția
este un proces îndelungat, c ă transform ările cele mai dificile sunt cele din sfera
socialului, sau altfel spus c ă „trebuie s ă treacă câteva genera ții printr-un nou tip
de organizare social ă sau politic ă, pentru ca efectele acesteia s ă devină vizibile
la nivelul culturii și comportamentului” (Weiner, 1997). În al doilea rând, este
clar că tranziția nu este aceea și în toate țările foste comuniste, tot a șa cum
rezultatul nu este acela și, fiecare țară prezentând elemente proprii ce țin de
istoria sa, de mentalit ăți sau de vechiul regim. Studii actuale arat ă că diferențele
mari între țările din centrul Europei și cele din estul Europei în ce prive ște
rezultatele tranzi ției, nu se pot pune în exclusivitate pe seama dezvolt ării lor din
punctul de plecare, ele fiind explicate mai degrab ă de circumstan țe culturale și
istorice ce au modelat tranzi țiile fiecărei țări.
Înțelegerea procesului tranzi ției și a transform ărilor care au loc în cadrul
acesteia este complex ă. Se arată că o teorie a tranzi ției trebuie s ă îndeplineasc ă
o serie de condi ții pentru a oferi o imagine complet ă a fenomenului: ea trebuie
să se preocupe atât de formal cât și de informal, mai precis de regulile și institu-
țiile formale și de constrângerile informale, acestea din urm ă ținând de istorie,
social, cultural. Doar în acest fel, se poate explica de ce dou ă țări cu un nivel de
dezvoltare similar ajung, trecând prin tranzi ție, la rezultate atât de diferite; de
asemenea o teorie a tranzi ției trebuie s ă abordeze cultura nu ca pe un factor
rezidual al dezvolt ării economice, ci ca o parte integrant ă și o variabil ă expla-
natorie în acela și timp a transform ărilor; și asta pentru c ă schimbările institu-
ționale sunt intim legate de contextul cultural (Zweynert, Goldschmidt, 2005)
Teoria tranzi ției și conceptul de tranzi ție în sine a fost criticat datorit ă
premisei teleologice de la care porne ște. Conform paradigmei tranzi ției, nu sunt
importante cauzele schimb ării, ci punctul final. Ceea ce anim ă țările să parcurgă
această tranziție nu este trecutul lor, ci ideea unui viitor înc ă inexistent (Róna-
Tas, 1996). Abordarea tranzi ției ca o trecere relativ neproblematic ă, aceeași
pentru toate țările, de la economia de stat la cea capitalist ă și de la comunism la
democrație, a fost de asemenea criticat ă de diver și analiști ai fenomenului.
Criticile aduse se refer ă la trei aspecte: în primul rând, aceast ă conceptualizare a
tranziției nu a luat în considerare faptul c ă transform ările sunt complexe și
vizează atât economicul și politicul, cât și socialul și culturalul. De obicei se
acordă atenție doar schimb ărilor politico-economice, iar cele culturale mai ales
rămân pe un plan secund. În al doilea rând, abordarea ignor ă variabilitatea
geografic ă a transform ărilor și se concentreaz ă pe Europa Central ă și de Est ca

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
66 întreg, sau la nivel na țional, și mai puțin pe nivelul local, în condi țiile în care
există diferențe notabile chiar și între regiunile unei țări, în ce prive ște tranziția.
În al treilea rând, se generalizeaz ă transform ările fără a lua în considerare
procesele concrete ce au loc în spa ții geografice concrete, influen țate de istoria
și geografia lor. Abordarea pleac ă de la premisa c ă există o cale unic ă de trecere
de la comunism la democra ție și capitalism (Pavlinek, 2003)
Există o serie de abord ări alternative ale tranzi ției, ce întregesc cunoa ș-
terea acestui proces. Spre deosebire de abordarea clasic ă, acestea accentueaz ă
ideea că transform ările postcomuniste au rezultate multiple și foarte variate.
Astfel, David Stark consider ă că fiecare țară trece printr-o pluralitate a tranzi-
țiilor, acestea având loc în diverse domenii – economie, politic ă, social, cultural –,
că aceste tranzi ții se desfășoară după multiple strategii, iar timpul în care au ele
loc este adesea asincron. În plus, ele se articuleaz ă adesea în mod nearmonios,
ceea ce d ă naștere dificult ăților sociale binecunoscute (Pavlinek, 2003). Tot din
categoria abord ărilor alternative face parte și conceptul de dependen ță de cale ,
ce se refer ă la faptul c ă tranziția cu are loc într-un spa țiu tabula rasa , ci într-o
societate care e legat ă prin nenum ărate modalit ăți de trecutul ei, prin institu ții
care supravie țuiesc, prin strategii la nivel macro și microsocial, dar și prin
mentalități, atitudini, anumite ata șamente și patternuri comportamentale. Toate
acestea s-au conturat în decursul a zeci de ani, astfel c ă este naiv de crezut c ă
ele pot disp ărea dintr-o dat ă. Așadar, modul în care se desf ășoară tranziția și
rezultatele ei, depind în mod esen țial de trecutul societ ății respective. O alt ă
abordare alternativ ă a tranziției derivă din analiza de re țea, curent relativ tân ăr
în sociologie. Analiza de re țea încearc ă să explice comportamentele actorilor
sociali prin apartenen ța acestora la diversele re țele sociale. Aplicând la procesul
tranziției aceast ă teorie, s-au constatat trei modalit ăți de evolu ție a rețelelor
economice, sociale și politice existente în timpul comunismului. Astfel, o parte
din acestea au disp ărut, ca urmare a sistemului politic centralizat (ca de exemplu
cooperativele agricole de produc ție), o parte din ele au fost reconfigurate și și-
au însușit noi modalit ăți de acțiune, astfel încât au r ămas funcționale, iar o alt ă
parte au încercat s ă reziste cât mai mult timp transform ărilor tranzi ției și
impunerii unei noi ra ționalități economice (în cazul României, marile combinate
industriale falimentare și fără șansă de redresare economic ă) (Pavlinek, 2003).
Câțiva cercet ători ce s-au aplecat asupra fenomenului tranzi ției spre
postcomunism și asupra analizei comunismului ca sistem politic, sunt: David
Stark, cu no țiunea lui de proprietate recombinant ă (recombinant property ), un
tip de proprietate ce presupune acumularea diferitelor tipuri de capital și de
resurse și care este caracteristic ă societăților în tranzi ție; Janos Kornai ce
analizează partidul ideologic unic ca surs ă a puterii comuniste, ce st ă la baza
controlului birocratic, a economiei s ărace, a problemelor institu ționale; Jadwiga
Staniszkis care consider ă că motivul pentru care statul socialist a fost incapabil

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
67 de schimbare și nu a putut face fa ță crizelor din interiorul lui a fost faptul c ă era
mai degrab ă interesat de autoperpetuarea lui și de extinderea prerogativelor sale;
Ivan Szelenyi ce studiaz ă problema stratific ării în societ ățile socialiste și
postsocialiste, aplecându-se mai ales asupra rolului intelectualilor (Kennedy,
Galtz, 1996).
Legat de tipurile de tranzi ție, Nodia (1996) distinge între tranzi ții
organice și ideologice. Primele presupun schimb ări societale graduale, urmate
de schimbarea regimului politic. În acest caz, o societate modernizat ă de-a
lungul unei perioade considerabile de timp, face trecerea lent ă spre un regim
politic care s ă reflecte aceast ă democratizare și modernizare. Tranzi ția organic ă
este deci natural ă, firească, neforțată. Tranziția ideologic ă se produce pornind
de la elite, f ără însă ca societatea s ă fi trecut prin schimb ări instituționale sau de
structură. Acestea urmeaz ă să se întâmple dup ă sau concomitent cu schimbarea
regimului politic. Tranzi ția României a fost din acest punct de vedere una
ideologică, pentru ca toate transform ările sociale, economice, structurale, au
venit după schimbarea regimului politic.
Termenul de tranzi ție este adesea folosit ca sinonim sau alternativ
pentru cel de reform ă – sau reform ă crucială la unii autori (Gabrisch, 1989) – ,
definit ca
schimbare societal ă sau sectorial ă realizată în baza unui proiect, elaborat de elite
și adoptat de mase ca rezultat al unor procese de persuasiune, contagiune social ă
sau constrângere (Sandu, 2000)
Același autor remarc ă, la începutul perioadei tranzi ției, faptul c ă anti-
cipațiile și așteptările oamenilor legate de reform ă nu erau foarte bine clari-
ficate, iar aspectul lor contradictoriu indica mai degrab ă un reformism de ne-
gație, adică de respingere a comunismului (Sandu, 1997). Atât tranzi ția cât și
reforma presupun schimb ări multiple: economice (privatizare, liberalizarea
pieței), politice (democratizare, pluripartitism, integrarea în structuri globale),
sociale (dezvoltarea societ ății civile, apari ția organiza țiilor neguvernamentale,
combaterea corup ției, consolidarea clasei de mijloc, politici sociale eficiente) și
schimbări culturale (în educa ție, presă) (Sandu, 2000). Nee și Matthews (1996)
organizeaz ă schimbările înglobate de tranzi ție pe trei nivele: na țional, regional
și local. La nivel na țional se plaseaz ă schimbările ce țin de decizii politice la
nivel de stat (decolectivizare, descentralizare fiscal ă, reforma întreprinderilor,
reforma legal ă, etc). La nivel regional, se face referire la disparit ățile interregio-
nale. Iar la nivel local se plaseaz ă schimbările în normele și practicile comu-
nitare, transformarea structurii re țelelor sociale, rela țiile informale.
Problemele României în tranzi ția spre postcomunism, ca de altfel ale
tuturor celorlalte țări aflate pe aceea și cale, au fost (Schöpflin, 1993): reforma
constituțională și a institu țiilor politice, dezvoltarea societ ății civile, deblocarea

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
68 mobilității sociale (descurajarea recompensei meritocratice, condamnarea dife-
rențierii sociale ca fiind amorale – to ți trebuiau s ă fie egali – , impunerea unei
societăți egalitare, dep ășirea problemelor institu ționale (ineficien ță, birocrație,
încredere sc ăzută în institu ții), importan ța dimensiunii personale în politic ă –
care a dus la un nivel sc ăzut de respect pentru lege, la fragmentarea partidelor
politice și la instabilitatea acestora, ob ținerea puterii pe c ăi personale și nu insti-
tuționale, etc –, cre șterea importan ței și rolului statului, ca protector al oame-
nilor, în detrimentul descentraliz ării și al societ ății civile și dezvoltarea urm ă-
toarelor domenii – bun ăstare social ă, economie și mediu, cultur ă, comerț și
telecomunica ții.

Tabel 2.3. Indicatori ai performan ței economice, ai liberaliz ării și democratiz ării în
țările în tranzi ție

Indexul liberaliz ării* Indexul
democratiz ării **
Țara Creștere
economic ă
1990-1998 1990-1993 1994-
1998 1990-1993 1994-
1998
România -2,77 0,40 0,65 0,396 0.717
Bulgaria -4,37 0,58 0,63 0,729 0,783
Croația -2,43 0,69 0,75 0,500 0,500
Republica
Cehă -0,36 0,68 0,83 0,854 0,917
Slovacia 0,22 0,66 0,79 0,771 0,733
Slovenia 0,57 0,73 0,79 0,729 0,917
Polonia 1,98 0,76 0,81 0,833 0,900
Estonia -2,68 0,49 0,80 0,646 0,867
Letonia -4,67 0,40 0,72 0,625 0,850
Lituania -4,08 0,45 0,74 0,686 0,900
Moldova -10,98 0,26 0,62 0,375 0,567
Rusia -6,14 0,31 0,67 0,563 0,567
Ungaria -0,41 0,73 0,84 0,854 0,917
Albania -0,77 0,40 0,63 0,479 0,517
Sursa datelor: Fidrmuc, 2000
Note: * Indexul liberaliz ării variază între 0 (lipsa liberaliz ării) și 1 (liberalizare complet ă)
** Indexul democratiz ării variază între 0 (lipsa democra ției) și 1 (democra ție complet ă).

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
69 Revenind la cele trei elemente esen țiale ale tranzi ției, între ele, deci
între democratizare, liberalizare și creșterea economic ă, există relații strânse.
Studiile realizate pe toate țările aflate în tranzi ție (Fidrmuc, 2000) arat ă că:
 Liberalizarea pie ței are un efect pozitiv puternic asupra cre șterii economice;
 Progresul democratic coreleaz ă negativ cu performan ța economic ă anterioară;
 Democratizarea faciliteaz ă liberalizarea, astfel c ă, democratizarea are un
efect global pozitiv asupra cre șterii economice.
Reforma economic ă presupune realizarea a patru transform ări: libera-
lizarea pre țurilor, stabilizare, și privatizare, care trebuie realizate rapid, la
începutul reformei, și restructurarea economic ă, proces mai lent și cu mai multe
costuri, ce poate dura chiar un deceniu sau mai mult. Reforma institu țională
poate dura și ea aproximativ zece ani, spun speciali știi.
La aceasta se adaug ă o altă dificultate: faptul c ă diferitele componente
ale reformei sunt adesea realizate în mod dezarticulat, dup ă o logică care e mai
puțin economic ă și mai degrab ă politică sau populist ă. Anumite reforme
necesare sunt amânate datorit ă impactului lor asupra popula ției, mișcărilor de
protest, sau din motive ce țin de atragerea electoratului (Blanchard, Dornbusch,
Krugman, Layard și Summers, 1991, Tanzi, 1993). Este ceea ce s-a întâmplat și
în România, unde tranzi ția a fost mai degrab ă un proces dezorganizat și haotic10
(Poznanski, 1999). Obstacolele reformei pot fi a șadar de natur ă politică, socială,
ideologică sau economic ă aceste trei aspecte ac ționând de obicei cumulat.
Obstacole pot fi legate și de particularit ățile țării respective – m ărime, etero-
genitate regional ă, dezvoltare economic ă scăzută, condiții climatice chiar. Toate
aceste aspecte au influen țat și reforma în România, și au făcut ca situa ția
acesteia în perioada tranzi ției spre postcomunism, s ă nu fie una u șoară. Creș-
terea economic ă negativă, cumulată cu un index al liberaliz ării și democratiz ării
scăzut în compara ție cu alte țări în tranzi ție, reflect ă această situație (vezi
tabelul 2.2). Primii ani ai tranzi ției a însemnat un regres în unele domenii, iar
efectele întregului proces au fost analizate extrem de critic de speciali ști (vezi
de exemplu Pasti, Miroiu, Codi ță, 1997).
Procesul de reform ă a însemnat de asemenea și transformare a elitelor,
în două direcții principale: de la ierarhia centralizat ă a elitelor din comunism la
o paletă a elitelor mult mai diferen țiată politic, economic, militar, administrativ,
acestea reprezentând grupuri puternice, competitive; și de la uniformitatea
ideologică a comunismului la o politic ă mult mai deschis ă reglementat ă prin

10 Poznanski realizeaz ă o tipologie a tranzi ției în func ție de dou ă criterii: nivelul de
radicalism al reformelor și continuitatea politic ă pe de o parte și caracterul organizat sau
dezorganizat al procesului, pe de alt ă parte. Rezult ă astfel patru tipuri, România, încadrându-
se alături de Bulgaria în tipul mai pu țin radical, cu continuitate politic ă, dar dezorganizat,
haotic, de tranzi ție.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
70 norme și reguli democratice. Conform tipologiei prezentate în tabelul 2.4, elita
comunistă a fost una de tip ideocratic, ea fiind singura în m ăsură să defineasc ă
scopurile sociale, s ă legitimeze sistemul politic cu un singur partid și economia
centralizat ă, toate acestea, din perspectiva ideologiei comuniste.
Tabel 2.4. Configura ția elitelor na ționale și regimurile politice asociate
Unitatea elitei
Puternic ă Slab ă
Largă Elită consensual ă
(democra ția stabilă) Elită fragmentat ă
(democra ția instabil ă)

Diferențierea elitei
(eterogenitate,
diversitate) Restrânsă Elită ideocratic ă
(regim totalitar) Elită divizată
(regim autoritarian)
Sursa: Higley, Pakulski, Wesolowski, 1998: 5
Comunismul a însemnat printre altele distrugerea elitelor anterioare (ame-
nințare, descurajare, subminare și chiar teroare) și construirea unei noi elite prin
îndoctrinare și educație specific ă la școala de partid a regimului. Sistemul s-a îmbu-
nătățit permanent și a devenit din ce în ce mai eficient, astfel c ă practic, întreaga
populație era supus ă propagandei (Neculau, 2004). Elita comunist ă a reușit să
supraviețuiască, chiar și în momentul în care unitatea ei a început s ă slăbească, prin
mișcările și acțiunile dizidente și dezaprobarea venit ă din partea regimurilor politice
vestice. Dezideratul României era ca la sfâr șitul tranzi ției, odată cu celelalte
transformări necesare, s ă fie condus ă de o elită consensual ă, specifică democrației
stabile. Îns ă anii parcur și până acum, au dovedit cât de dificil este acest lucru. Dup ă
ce în primii ani ai tranzi ției, elita (elitele) României au fost divizate pe marginea
unor probleme fundamentale legate de reforma economic ă sau democra ție, politica
româneasc ă continuă să fie dominat ă de o elită fragmentat ă. În rural, s-a produs de
asemenea o schimbare în componen ța și modul de raportare la elite. Înainte de
1989, existau elitele oficiale provenite din structurile de stat și elite neoficiale ale
satului, iar respectul pentru primele dintre acestea era sc ăzut. Astăzi alături de
elitele administrative ale satului, s-a ridicat și un nou strat, cel al elitelor economice,
antreprenoriale.
Dificultățile trecerii spre postcomunism s-au reflectat și în modul în
care popula ția a evaluat de-a lungul timpului rezultatele tranzi ției, succesul
democrației și legitimitatea și suportul pentru m ăsurile de reform ă. Scăderea
înregistrat ă între 1991 și 1998 în ce prive ște suportul pentru regimul actual, de
14%, de la 69% la 55%, arat ă că dificultățile prin care trecea popula ția au
deziluzionat-o. Astfel de sc ăderi nu s-au întâmplat doar la noi, ele fiind prezente
în majoritatea țărilor din centrul și estul Europei ce treceau prin tranzi ție. În

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
71 același timp, suportul pentru regimul comunist anterior a crescut de la 26% în
1991 la 33% în 1998, ar ătând acela și lucru (Diamond, 2001)
O altă schimbare social ă impusă de tranzi ția spre postcomunism este
cea a structurii sociale. Comunismul a debutat cu încercarea de distrugere a
elitelor postbelice. Ulterior a încercat s ă impună ideea unei societ ăți fără clase
(sau cu doar dou ă clase sociale, țăranii și muncitorii – Nee, 1989) și în care
poporul reprezenta elita conduc ătoare. Modelul a fost îns ă unul aparent, doar
ideologic, pentru c ă realitatea social ă era alta, existând o diferen țiere în func ție
de venituri, accesul la putere și un mare decalaj între nomenclatur ă și restul
populației. Diferen țierile s-au produs și pentru anumite categorii profesionale,
care au exploatat penuria de resurse a popula ției și au oferit servicii de tip clien-
telar. Dup ă 1989, inegalitatea social ă se amplific ă foarte mult datorit ă transfor-
mărilor economice (privatizare, liberalizare), restructur ărilor din industrie și
pauperizării unui segment semnificativ de popula ție. Katherine Verdery consi-
deră că în rural, inegalitatea social ă este intim legat ă de factorul timp, prin
încercarea de reconstituire a situa ției propriet ății din trecut, dar și prin capitalul
de timp necesar poten țialilor proprietari pentru clarificarea aspectelor adminis-
trative și juridice ale propriet ății (Verdery, 2001). Tranzi ția aduce o diversifi-
care a structurii sociale prin apari ția unor noi categorii sociale inexistente pân ă
acum – patroni, mici întreprinz ători, antreprenori agricoli, lucr ători agricoli
neremunera ți, liber profesioni ști, etc. Aceast ă diferențiere a claselor se face îns ă
concomitent cu perpetuarea vechilor elite politice, care au acumulat capital în regimul anterior și devin elite politico-economice (Voicu, 2005). Structura de
clasă actuală din România cuprinde clasa de sus – cea mai bine conturat ă –,
clasa de mijloc – cea mai nou ă, în formare –, clasa muncitoare, țărănimea și
clasa de jos – cea mai slab conturat ă datorită sărăciei generalizate. În rural,
apariția – întârziat ă și greoaie – a antreprenorilor agricoli și neagricoli a dus la
reconfigurarea clasei de mijloc, aceasta cuprinzând salaria ții cu studii superioare
și studii medii – profesori, medici, ingineri, tehnicieni, func ționari, al c ăror
număr a scăzut semnificativ dup ă 1989 –, comercian ții și meseriașii – categorie
ce s-a dezvoltat foarte mult –, proprietarii agricoli și întreprinz ă
torii ne-agricoli
(Urse, 2004, 2005). Aceste schimb ări în structura de clas ă sunt similare cu
schimbările apărute în alte țări europene, în perioada tranzi ției (Ziólkowski, 1998).
Un alt aspect de discutat aici este acela al societ ății civile și rolului ei în
realizarea trecerii spre postcomunism. Este cunoscut faptul c ă societățile
postcomuniste au o societate civil ă slab conturat ă – fapt eviden țiat pe deplin de
cercetări extensive, realizate pe toate țările Europei. Acest lucru se datoreaz ă în
principal unui cumul de trei factori: neîncrederea în organiza țiile comuniste,
care continu ă să submineze încrederea în orice fel de organiza ții și în ideea de
apartenen ță și de voluntariat în sine în perioada postcomunist ă; persisten ța
rețelelor informale (de prietenie, rudenie) în perioada comunist ă, care continu ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
72 să fie și astăzi puternice, astfel c ă nevoia de apartenen ță a oamenilor este par țial
satisfăcută; dezamăgirii și deziluzion ării produse de transform ările tranzi ției; și
nu în ultimul rând, precarit ății resurselor, deoarece voluntariatul și apartenen ța
în organiza ții și asociații este intim legat ă de resursele personale ale individului –
educație, religie, re țele sociale, venit și vârstă (Voicu, 2003, Howard, 2002).
Totuși, comunismul nu a în ăbușit total societatea civil ă, expresii ale acesteia
fiind cele câteva acte de împotrivire f ățișă, individual ă sau colectiv ă, în fața
regimului, sau construirea unei sfere civile alternative prin biserica ortodox ă,
sau actele de diziden ță și susținerea celor din interiorul sistemului de c ătre cei
din afară. Toate aceste forme de expresie al societ ății civile, s-au întâlnit în toate
țările fost comuniste și au între ținut dincolo de suprafa ță, de nivelul vizibil,
societatea civil ă (Schöpflin, 1993). La acestea, un antropolog str ăin ce a studiat
impactul comunismului și al revolu ției în Țara Oltului, remarc ă alte câteva
forme de rezisten ță indirectă a oamenilor fa ță de stat: deturnarea aten ției inte-
resului și preocup ării spre familie și prieteni apropia ți în detrimentul rela țiilor
sociale mai largi, manipularea rela țiilor în munc ă, instituții, economie secun-
dară, disimularea discursului social și închiderea fa ță de ceilalți determinat ă de
teamă, rezistența la colectivizare (Kideckel, 1993).

5. SCHIMBAREA SOCIAL Ă ÎN RURAL – DATE CONCRETE
Subcapitolul de fa ță se concentreaz ă asupra schimb ărilor survenite în
aspectele demografice și socioeconomice ale ruralului românesc, perioada de
referință luată în considerare fiind cea dinainte și după 1989. De asemenea voi
încerca și o analiz ă a schimb ările survenite dup ă 1989 în ce prive ște percepția
populației în legătură cu tranzi
ția, reforma și schimbarea social ă în general.

5.1. Schimbări demografice

România postcomunist ă este martora și, în acela și timp, victima unui
declin demografic substan țial, pe care Ilie B ădescu îl nume ște fenomenul
convulsiei demografice (Bădescu, 2005). De și ruralul este mai pu țin expus la
acest fenomen, și în acest segment se înregistreaz ă schimbări semnificative.
Urmărind datele din Recens ămintele popula ției și Anuarele Statistice ale
României, se pot observa urm ătoarele schimb ări în structura socio-demografic ă
a populației rurale (Fulea, 1994a, 1994b, M ărginean, B ălașa, 2005, B ădescu, 2005):
 Tranziția a însemnat o deteriorare a tuturor indicatorilor demografici, f ără a
exista pân ă în prezent semnele unei redres ări. Scăderea fertilit ății este
comună tuturor țărilor europene dezvoltate și ține de emanciparea social ă și

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
73 economic ă a femeii, cre șterea nivelului educa ției, slăbirea normativit ății
religioase, mobilitatea social ă în creștere, apari ția mijloacelor contraceptive
moderne. În ce prive ște mortalitatea, o cre ștere reală a ei a avut loc între
1992-1996 și deși este un indicator care continu ă să se mențină la cote îngri-
jorătoare, se anticipeaz ă o scădere a nivelului lui în viitor (Ghe țău, 2004).
 Rata de ruralizare (ponderea popula ției rurale) a sc ăzut mult în perioada comu-
nismului, de la 76,6% în 1948, la 63,1% în 1970 și 45,7% în 1992. Explica ția
constă în politica regimului comunist defavorabil ă ruralului și manifestat ă prin
colectivizare și prin sistematizarea satelor. Acestea au fost motivele pentru care
populația rurală a optat în num ăr mare pentru migra ția spre ora ș.
 Vârsta medie în rural a crescut de la 32,6 ani în 1973, la 38,2 ani în 1992.
 Scăderi semnificative s-au înregistrat în ce prive ște rata natalit ății, de la
26,2‰ în 1948 la 22,6‰ în 1970 și la 12,9‰ în 1992. Exist ă o creștere
semnificativ ă între 1966-1967 când practic rata natalit ății s-a dublat, da-
torită politicii pronataliste a statului. Dup ă 1992, rata natalit ății s-a men ținut
cam la acela și nivel.
 Efectul acestei politici pronataliste a fost de asemenea și creșterea morta-
lității materne, care în 2000 continu ă să fie una destul de ridicat ă.
 Sporul natural al popula ției a înregistrat fluctua ții foarte mari: de și a înre-
gistrat o cre ștere între 1966-1970, trendul între 1948 și 1992 a fost descres-
cător. Interesant este c ă până în 1989 sporul natural, de și în scădere a rămas
pozitiv, iar din 1989 acesta a devenit negativ (desigur cu varia ții între ju-
dețe; Sibiul avea în 1992 un spor natural pozitiv, de 1,1‰). Acest spor
natural negativ se datoreaz ă mai degrab ă mortalității generale și mai puțin
scăderii natalit ății, pentru c ă în rural, rata de fertilitate a femeilor a r ămas tot
timpul superioar ă celei din urban.
 Rata mortalit ății populației a înregistrat valori ridicate în perioada 1948-
1970, cea mai îngrijor ătoare fiind rata mortalit ății infantile, care în 1948 era
de 148‰ și a scăzut la 25,7‰ în 1992 și la 18,6‰ în 2000.
 Consecința acestor modific ări amintite mai sus a fost un proces continuu de
îmbătrânire a popula ției din rural, propor ția celor de 60 de ani și peste
crescând de la 13,2% în 1966 la 22,1% în 1992 (Sârbu, Florian, 1995).
 Tot în aceast ă perioadă s-a amplificat și numărul gospod ăriilor cu un singur
nucleu familial.
 Rata căsătoriilor a înregistrat și ea o scădere între 1948 și 1970, explica ția fiind
probabil îmb ătrânirea popula ției prin migra ția tinerilor la ora ș, dar pe ansamblu
rata căsătoriilor în rural r ămâne tot timpul mai ridicat ă decât cea din urban.
 În ce prive ște nivelul educa țional în rural, pe ansamblu, acesta s-a îmbu-
nătățit, crescând num ărul celor cu educa ție liceală, profesional ă și gimna-
zială, de la 1,31% în 1966 la 58% în 1992. Num ărul celor cu nivel de
educație primar a sc ăzut, la fel și numărul persoanelor analfabete (s-a redus
cu 27%) (Sârbu, Florian, 1996).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
74 5.2. Schimbări socio-economice

Din punct de vedere economic, la începutul tranzi ției, popula ția rurală
are o situa ție mai bun ă față de perioada comunist ă, datorită faptului c ă a intrat în
posesia p ământului, ceea ce constituia totu și un capital. Îns ă satisfacția
instinctului p ământului nu garanteaz ă de la sine tranzi ția la o agricultur ă
modernă, așa cum anticipa Ioan Dr ăgan în 1991. A șa se face c ă această situație
de la începutul tranzi ției, nu a putut fi men ținută de-a lungul primilor zece ani
de tranziție, dimpotriv ă, ea s-a deteriorat progresiv, motivele fiind complexe
(legate în principal de modul de retrocedare a p ământului, de absen ța uneltelor,
toate acestea fiind analizate în capitolul legat de proprietate). Deteriorarea con-
dițiilor de via ță este reflectat ă și de percep ția celor din rural. În 1991, 33,8%
considerau c ă acestea sunt „mai proaste și mult mai proaste” decât în 1989, iar
în 1999, procentul celor ce credeau acest lucru crescuse la 75,5% (date pro-
venind din baza Diagnoza calit ății vieții). Câteva date:
 În 1998 produc ția agricolă reprezenta 94,5% din produc ția anului 1989.
 Forța de munc ă salariată în agricultur ă a crescut cu 36,6% între 1970-1990
 Creșterea num ărului de gospod ării fără persoane active, de la 7,3% în 1966
la 30,6% în 1992.
 După 1989 s-a produs o diversificare accentuat ă a categoriilor ocupa ționale
din rural
Încă de la începutul cooperativiz ării, migra ția în rural s-a intensificat.
Acest proces a fost favorizat de pierderea p ământului propriu prin colectivizare,
diferențierile semnificative în structura social ă a satului, sistematizarea brutal ă a
unora din localit ăți, deținerea integral ă a inventarului agricol de c ătre stat, sub-
minarea de c ătre autorit ăți a legăturile simbolice din interiorul comunit ății (tra-
diții, obiceiuri, religie). Al ți autori explic ă pauperizarea satului românesc prin
alți factori, cum ar fi: prelevarea la buget a unei importante valori din pluspro-
dusul creat, sus ținerea unui imens aparat birocratic și interzicerea ini țiativelor
locale (Fulea, 1993). Al ături de cei ce au p ărăsit definitiv satul, s-au ad ăugat și
cei ce au optat pentru naveta rural-urban, provenind mai ales din satele s ărace,
cu resurse sc ăzute de venit. Astfel, indicele navetismului rural-urban a crescut
de la 1,05 în 1950, la 1,42 în 1980 (Sandu, 1984: 94).
În toată perioada comunist ă, fluxurile de migra ție în rural au fost supe-
rioare celor din urban, iar volumul plec ărilor din rural l-a întrecut permanent pe
cel al venirilor. Doar dup ă 1989, fluxul migrator și-a schimbat sensul.
O altă mare categorie de schimb ări sunt cele din domeniul educa ției.
Acest domeniu a înregistrat – a șa cum arat ă studiile – un regres în perioada de
după 1989. Astfel, pe lâng ă deteriorarea progresiv ă a infrastructurii înv ățămân-
tului, între ținută și de susținerea financiar ă deficitar ă de la bugetul de stat,

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
75 învățământul românesc din rural se confrunt ă cu scăderea nivelului de școla-
rizare, cu accesul sc ăzut al absolven ților la înv ățământul superior, cre șterea ratei
abandonului școlar și a analfabetismului (mai ales în zonele rurale izolate), lipsa
disponibilit ății mijloacelor moderne de educa ție și comunica ție (Mihăilescu,
2005). Calitatea de mijloc și – în anumite aspecte – chiar sc ăzută a învăță-
mântului românesc primar și gimnazial este demonstrat ă de o serie de studii
comparative pe țările din Europa, ce arat ă că România se plaseaz ă sub media
internațională în ce prive ște cunoștințele elevilor din domeniile cele mai impor-
tante și capacitatea de a opera cu ele (Voicu, 2005: 85-89).
Cauzele acestui declin al înv ățământului românesc sunt, conform pri-
mului autor men ționat în acest paragraf (Mih ăilescu, 2005):
 Declinul demografic, în special declinul natalit ății, care a f ăcut ca num ărul
copiilor de vârst ă școlară să scadă dramatic;
 Sărăcia, manifestat ă prin resurse pu ține la bugetul local al comunit ăților și
prin dificultatea familiilor de a face fa ță costurilor școlarizării;
 Scăderea motiva ției pentru înv ățarea – proces prezent în majoritatea țărilor lumii;
 Revenirea la agricultura tradi țională, care determinat familiile s ă utilizeze
întreaga for ță de munc ă de care dispun, inclusiv copiii de vârst ă școlară.
Acea categorie de lucr ător familial neremunerat î și recruteaz ă membrii –
din păcate – și din rândul copiilor;
 Degradarea infrastructurii școlare și lipsa sau insuficien ța personalului
didactic calificat în înv ățământ, precum și politici sociale educa ționale defi-
citare pentru mediul rural;
 Dispariția mecenatului rural.

5.3 Percepția schimb ărilor din rural

Schimbarea realizat ă în domenii concrete cum sunt cele de mai sus (de-
mografie, economie, politic ă) se reflect ă fidel în percep ția oamenilor și în
mentalitatea lor11, acestea devenind un indicator al transform ărilor din societate
și al efectelor acestora. M ă refer aici la aspecte legate de percep ția asupra
schimbării în general, asupra democra ției, performan ței instituționale, asupra
corupției, și la suportul social pentru democra ție și pentru transform ările spe-
cifice ei. Voi trata în continuare aceste teme, folosind în special datele din
Barometrele de Opinie Public ă, care au avantajul c ă oferă o imagine asupra evo-
luției opiniilor despre democra ție, în acești ani ai tranzi ției.

11 Studii de teren realizate în vestul țării sugereaz ă ideea că mentalitatea colectiv ă a
comunităților rurale se contureaz ă și se schimb ă nu doar în func ție economic, politic,
cultural, ci ea p ăstrează o amprent ă puternică a tipului de colectivitate (închis ă, apropiat ă de
oraș, multicultural ă) (Bulzan, 2005).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
76 În toată perioada 1995-2005, evaluarea subiec ților asupra vie ții lor în
general se men ține în jur de media 3 (aproximativ la fel). Cre șteri ale mediei
(deci înrăutățiri ale evalu ării) se remarc ă în 1999 și 2000, iar evalu ările cele mai
pozitive sunt în 2001, 2004 și 2005.
Tot ca o evaluare general ă a schimbării societății românești, în 1996, opinia
subiecților din rural privind ritmul schimb ărilor era foarte echilibrat ă: 29%
considerau c ă acestea sunt prea rapide sau rapide, acela și procent considerau c ă sunt
lente sau prea lente, iar 37% considerau c ă sunt potrivite (BOP 1996). În 1997,
românii din rural erau mai degrab ă optimiști în legătură cu reușita programului de
reformă, considerând în propor ție de 38,5% c ă acesta va reu și și în propor ție de
31,9% că nu va reu și. Iar 29,6% nu puteau s ă ofere o apreciere.
În ce prive ște opiniile legate de economia de pia ță, în 2003 se distin-
geau trei mari grupuri de popula ție (Stănculescu, 2003): grupul pro-economie
de piață (28% din total), format din „gulerele albe”, din subiec ți cu venit
suficient, cu num ăr relativ mic de membrii în gospod ărie și preponderent din
mediul urban. Ace știa manifestau optimism și așteptări pozitive fa ță de econo-
mia româneasc ă, dar în acela și timp erau foarte critici fa ță de guvern; grupul
contra-economie de pia ță (23%), ce se recruteaz ă din popula ția săracă a țării,
rurală, cu venituri sc ăzute și dependent ă de ajutor financiar din partea statului.
Este o popula ție caracterizat ă de lipsa de resurse (materiale, umane, culturale și
sociale), cu o concep ție paternalist ă asupra statului și lipsită de competitivitate.
Tranziția, din punctul de vedere al acestui grup, n-a însemnat decât un regres
față de perioada comunist ă; grupul de tranzi ție economic ă (36%), ce consider ă
că firmele ar trebui s ă fie în egal ă măsură private și de stat, este format mai ales
din salaria ți, funcționari, din ora șele mici și mijlocii, cu venitul suficient doar
pentru strictul necesar, și cu o atitudine mai îng ăduitoare fa ță de cea a celorlalte
două grupuri în ce prive ște activitatea guvernului. Grupul de tranzi ție se
caracterizeaz ă prin incertitudinea opiniei fa ță de economia de pia ță și prin ideea
că proprietatea privat ă este un „r ău necesar”. La aceste trei grupuri se adaug ă
grupul celor ce nu au nici o opinie fa ță de aceast ă problemă, acesta fiind alc ătuit
preponderent din persoane vârstnice, de etnie rrom ă, cu nivel sc ăzut de educa ție,
pensionari, casnice și cu localizare în mediul rural.
Probabil c ă această tipologie explic ă și opinia negativ ă pe care o au
românii din rural despre beneficiarii economiei de pia ță. Graficul 2.1 arat ă că
trecerea la economia de pia ță a fost mai pu țin benefic ă pentru oamenii obi șnuiți,
întreprinz ători, cu ini țiative și pentru români. Percep ția asupra beneficiarilor
economiei de pia ță este deci defavorabil ă. Inechitatea schimb ărilor de dup ă
1989 este pus ă în eviden ță și în alte cercet ări (Mărginean, 2005). Categoria
socială cea mai defavorizat ă este considerat ă a fi cea a muncitorilor, urmat ă de
cea a țăranilor. Despre intelectuali se consider ă că nu au fost afecta ți în mod

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
77 semnificativ de schimb ări. În schimb, foarte favoriza ți de schimb ări sunt consi-
derați a fi politicienii și personalul de conducere în general, și întreprinz ătorii.

Grafic 2.1 Cine a beneficiat pân ă în prezent de trecerea la economia de pia ță?
(date din rural, procente)

Sursa datelor: Bop 1999.
În ce prive ște evaluarea subiectiv ă a procesului de democratizare din
țară, Dumitru Sandu arat ă, utilizând date din aceea și sursă, că satisfacția față de
democratizarea societ ății este o combina ție de mai mul ți factori, la nivelul
mentalului colectiv, cum ar fi: performan ța instituțională (fiind urm ărite mai
ales presta țiile guvernului, justi ției, președinției și partidelor politice, dar și
problema corup ției), satisfac țiile materiale, localizarea și resursele (vezi tabelul
2.1). În ce prive ște corupția, o trăsătură caracteristic ă a fenomenului la noi,
impulsionat ă de tranziție, este multiplicarea unor noi forme de corup ție și faptul 4,485,934,954,92722,6
66,3
46,6
0 20 40 60 80 100Cetățeni
obișnuițiCei cu func ții
de conducereRomâniiStrăiniiFoștii activiști de partid Oamenii întreprinz ători,
indiferent de
apartenen ța politică
Oameni necinsti țiOameni harnici,
cu inițiative

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
78 că aceasta tinde s ă devină un fenomen organizat, specializat și profesionalizat
(Banciu, R ădulescu, 1996). Oamenii tind s ă considere c ă există două tipuri de
corupție, cea a gulerelor albe și „corupția mică”, a funcționarilor și a persoa-
nelor ce lucreaz ă în servicii. Pentru c ă afectează toate straturile sociale, corup ția
este un fenomen social generalizat, iar acest lucru este reflectat și de opiniile
subiecților (în 2003, fenomenul ap ărea pe locul trei, în lista principalelor
probleme cu care se confrunt ă România, în BOP 2003) (Bratu, 2005).

Tabel 2.5 Factori ce influen țează satisfacția față de democra ție în România .

Categorii de
factori Favorizare a satisfac ției față de
democrație Favorizare a insatisfac ției
față de democra ție
Calitatea
instituțiilor încrederea în parlament, guvern,
președinție, justiție;
satisfacția față de activitatea
guvernului în domeniul ordinii publice; percepția corupției locale și
centrale
Satisfacții
materiale satisfacție de viață SV;
consideră că trăiește mai bine decât
cu un an înainte;
mulțumit de activitatea guvernului
în domeniul nivelului de trai; deprivare relativ ă
Resurse consum mediatic ridicat;
are încredere în oameni; nivel ridicat de educa ție
tânăr
Localizare locuiește în regiunile sudice
(Dobrogea, Muntenia, Oltenia). locuiește în Banat
Sursa datelor: Sandu, 2003.
Notă: Tabelul prezint ă sintetic rezultatele unui model de regresie multipl ă în care variabila
dependent ă este satisfac ția față de democra ția din România (scal ă de cinci trepte) iar predictorii
sunt variabilele men ționate în tabel.

Interesant ă pentru conturarea imaginii pe care românii o au despre
democrație este și o cercetare realizat ă cu instrumentele psihologiei sociale în
Banat, vizând reprezent ările sociale ale tinerilor asupra democra ției. Rezultatele
arată că în mentalul colectiv al românilor din vestul țării, democra ția înseamn ă
libertate, libertate de exprimare, drepturi și bunăstare. Acela și studiu arat ă o
asociere între democra ție și disciplin ă și o dificultate a subiec ților de a plasa
democrația de partea unuia din polii colectiv-individual, r ăspunsurile aici
plasându-se la mijlocul scalei (Predescu, 2002)
O altă analiză, de data asta a suportului pentru democra ție, este realizat ă
de Mălina Voicu (2004), comparativ pentru țările Europei Centrale și de Est.
Autoarea arat ă că suportul social pentru democra ție scade de la vest la est, în

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
79 Europa. Suportul social pentru democra ție este dependent de performan țele eco-
nomice ale ultimilor zece ani, și de modul în care era evaluat regimul politic la
începutul tranzi ției, comparativ cu cel actual (mai precis, evaluarea negativ ă a
regimului comunist și evaluarea pozitiv ă a regimului actual), iar orientarea poli-
tică stânga-dreapta nu influen țează nivelul de suport social pentru democra ție.
În ce prive ște situația personal ă, cei mai mul ți subiecți se consider ă dez-
avantajați de schimb ările de dup ă 1989 și de asemenea subiec ții se declar ă mai
degrabă nemulțumiți în viața de zi cu zi (în iunie 2003). 57% din subiec ții din
rural considerau în iunie 2003 c ă în România, condi țiile de via ță erau mai proas-
te decât în 1989. La fel în privin ța condițiilor de via ță personale. Evalu ările su-
biective se situeaz ă așadar preponderent în extrema negativ ă (Mărginean, 2005)

6. PERCEP ȚIA SCHIMB ĂRII SOCIALE ÎN T ĂLMĂCEL ȘI LUDOȘ

Campania de teren în T ălmăcel și Ludoș a urmărit și problematica schim-
bării sociale, a modului în care aceasta este perceput ă și definită de oameni.
Unul din itemii chestionarului ne-au permis s ă conturez un portret al celor ce se
tem de schimbare și o resping și al celor ce agreeaz ă schimbarea și o doresc.
Am realizat acest portret comparativ pentru cele dou ă sate, rezultând astfel patru
profiluri12.
Ipoteza de lucru pe care am avansat-o aici este aceea c ă teama de
schimbare ca orientare atitudinal ă apare cu prec ădere la cei ce au un status
socioeconomic mai sc ăzut, pentru c ă în aceast ă categorie de oameni schimb ă-
rile, chiar și de mică amploare, sunt de natur ă să bulverseze echilibrul material
și social. Cei cu un status socioeconomic mai ridicat fac fa ță mai ușor
schimbărilor, având mai multe resurse (materiale, de capital social) pe care se
pot baza.
Să examinăm profilurile rezultate din analiz ă:

Profilul celor ce se tem de schimbare din T ălmăcel
 fac parte din gospod ării cu mai pu țini membri (1-3);
 preponderent vârstnici (65 de ani și peste) și văduvi;
 au cel mult școală primară;
 au ocupație de agricultor;
 principalul venit este pensia de la stat;

12 Trăsăturile ce alc ătuiesc cele patru profiluri rezultate sunt ob ținute prin corelarea întreb ării
legate de schimbare cu al ți itemi relevan ți din chestionar și reținerea doar a celor pentru care
valoarea rezidual ă ajustată (VRA) a avut valori semnificative.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
80  fac parte din gospod ării de subzisten ță (nu vând nimic din produsele
obținute în gospod ăria proprie);
 nu au locuit niciodat ă la oraș;
 se consider ă mai degrab ă săraci;
 au un consum mediatic sc ăzut;
 sunt fatali ști (consider ă că nu pot schimba ceea ce le este scris);
 au o atitudine de evitare a riscului;
 sunt pesimi ști în legătură cu viitorul;
 sunt neinteresa ți în legătură cu viața politică;
 nu sunt la curent cu ceea ce se întâmpl ă în țară și în lume;
 nu au avut (au) inten ția de a pleca din țară.

Profilul celor ce se tem de schimbare din Ludo ș
 preponderent femei;
 cei ce fac parte din gospod ării cu mai mul ți membri (7-9 membri);
 preponderent vârstnici (65 de ani și peste) și văduvi;
 preponderent pensionari;
 cei ce spun c ă au un trai confortabil și pot face economii;
 sunt fatali ști;
 neinteresa ți de viața politică;
 nu sunt la curent cu ce se întâmpl ă în țară și în lume.

Profilul celor ce agreeaz ă schimbarea din T ălmăcel
 au vârsta cuprins ă între 26-33 de ani;
 cu studii medii;
 necăsătoriți;
 principalele surse de venit sunt salariul de la stat sau particular și veniturile
din propria produc ție agricolă;
 cei ce consider ă că satul este o mândrie pentru ei;
 cei cu o modernitate ridicat ă a gospod ărie (evaluat ă prin dotarea acesteia cu
aparatură casnică);
 sunt persoane care cred ca pot s ă-și controleze via ța;
 au o atitudine pro-risc;
 sunt interesa ți de viața politică;
 sunt la curent cu ce se întâmpl ă în țară și în lume;
 se consider ă mai degrab ă bogați;
 au avut (au) dorin ța de a pleca din sat;
 au avut (au) dorin ța de a pleca din țară;
 cred ca pământul poate fi lucrat mai bine în asocia ție;
 vând produse ob ținute în gospod ăria proprie;
 au locuit mai mult timp la ora ș.

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
81 Profilul celor ce agreeaz ă schimbarea din Ludo ș
 sunt preponderent b ărbați;
 cu studii medii;
 căsătoriți, cu copii;
 cu ocupație de agricultor;
 sunt persoane care cred ca pot s ă-și controleze via ța;
 optimiști în legătură cu viitorul;
 cei ce consider ă că nivelul de via ță al țăranului este mai bun acum decât pe
vremea colectiviz ării.

Urmărind cele patru profiluri, se poate concluziona c ă ipoteza enun țată
se confirm ă. Mai mult, observa ția ce se impune, este aceea c ă cei ce agreeaz ă
schimbarea manifest ă în același timp și alte atitudini / comportamente / tipuri de
strategii care țin de modernitate (sentimentul controlului asupra propriei vie ți,
acceptarea riscului, optimismul, acceptarea ideii de asociere pentru exploatarea
pământului, interes pentru via ța politică și socială). Aceste persoane se disting
de asemenea prin capitalul material, uman, simbolic mai bogat decât al celor ce se tem de schimbare (sunt mai tineri, au o educa ție mai bun ă, resurse financiare
mai mari).
Cei ce se tem de schimbare și o evită manifestă atitudini mai tradi ționa-
liste (fatalism, pesimism în leg ătură cu viitorul, consum mediatic sc ăzut, evita-
rea riscului, lipsa de interes pentru via ța politică și socială). Capitalul lor este
mai sărac (sunt preponderent vârstnici, v ăduvi, agricultori, cu surse de venit
dependente de ajutorul statului și cu o educa ție mai scăzută). De asemenea au
tr
ăit mai pu țin experien ța vieții în afara satului lor, fiind persoane care nu au
locuit niciodat ă mai mult timp la ora ș sau în alt ă țară.
Propensiunea pentru schimbare, ca tr ăsătură de personalitate, pare a fi,
așadar, în conexiune cu un set întreg de alte tr ăsături ce caracterizeaz ă moderni-
tatea individual ă și nu apare în mod izolat. În acela și timp, orientarea spre
schimbare se asociaz ă cu statusul socioeconomic ridicat.
Datele ob ținute prin interviu relev ă alte fațete ale schimb ării. Unul din
domeniile în care oamenii, mai ales cei mai în vârst ă, resimt schimbarea în mod
acut este cel cultural, mai precis al obiceiurilor și tradițiilor care existau în trecut
și astăzi s-au pierdut. Oamenii evoc ă cu nostalgie aceste obiceiuri și consider ă
că sursa schimb ării este una profund ă: „… Fie tânăr, fie bătrân, toat ă lumea
purta portul na țional. Acum s-o schimbat. Nu datorit ă satului nostru…. S-o
schimbat mersul omenirii .” (O.I., 75 de ani, T ălmăcel)
O altă schimbare este perceput ă în legătură cu nivelul de trai al
oamenilor în prezent fa ță de perioada comunismului. Exist ă în ambele sate atât
oameni care tr ăiesc mai bine, cât și oameni care tr ăiesc mai r ău. Cauzele sunt
diferite: pentru cei ce tr ăiesc mai bine – „ au apucat s ă se privatizeze ”, „au

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
82 plecat în str ăinătate și mai muncesc, dar nu mul ți ca-n alte sate ” (n. n.
Tălmăcel), „ care și-or deschis un butic…s-or îmbog ățit. Se descurc ă foarte,
foarte bine .” (I.F., Ludo ș); „După Ceaușescu o fost grajduri pline cu vite,
saivane pline cu oi. Cine le-o luat s-o îmbog ățit”. Pentru cei ce tr ăiesc azi mai
rău, oamenii invoc ă alte cauze – „ care n-au lucrat la fabric ă și n-au avut din ce
să-și facă o pensie ”, „oameni care nu mai au unde lucra c ă s-au închis
fabricile ”, „unii au mai s ărăcit pentru c ă au îmbătrânit și nu mai pot s ă lucreze,
iar pensiile sunt foarte mici ” (I. F., Ludo ș); „unii din ei care-s familii mai
numeroase, cu copii mul ți…n-au să plătească taxele astea care vin dup ă apă,
după gaz, dup ă curent .”; „cei care au venit în sat sunt tot mai s ăraci. Ei n-au
pământ, și chiar dac ă le dă lumea nu vor s ă lucreze, c ă sunt lene și. Aicea la noi
n-ar fi rău dacă ar munci toat ă lumea, dar nu vor. ”(T. I. Ludo ș)
Legat de modul în care s-a schimbat satul fa ță de trecut, oamenii se
referă la schimb ările survenite în aspectul satului (arhitectura și tehnica de
construcție a caselor), în dezvoltarea infrastructurii ce ofer ă azi o serie de faci-
lități: „Este diferit (n.n. satul) din aproape toate punctele de vedere. Și-n bine a
evoluat mult. V ă spuneam, înainte oamenii se ocupau numai cu agricultura, cu
animalele, tr ăiau mai r ău, cred ca niciodat ă n-ar fi visat b ătrânii să aibă apă.
Astea erau visuri. Și dezvoltarea asta….au început fabricile la T ălmaciu, la
Sibiu. Într-un timp era un autobuz care f ăcea zilnic naveta la Sibiu .”; dar
locuitorii ambelor sate se raporteaz ă mai ales la schimb ările în felul de a fi și în
mentalitatea oamenilor: „ Oamenii s-au mai schimbat…dar ca aspect e la fel de
când mă știu eu. Oamenii sunt mai reci, mai stresa ți, nu mai suntem chiar atât
de apropia ți.” (D.M., T ălmăcel); „… oamenii sunt foarte conservatori. Adic ă
zice ‚vreau schimbare, da s ă văd dacă îmi aduce un profit’. De exemplu doresc
apă potabilă, dar zic c ă ‘dacă apa curge de ce trebuie s ă mai dau și bani?’ Eu
am crezut c ă după ’90 facem ni ște schimb ări extraordinare…dar trebuie s ă
depunem ni ște efort .” (R. H., T ălmăcel)
Schimbările în bine în nivelul de trai al oamenilor se datoreaz ă așadar
inițiativelor antreprenoriale, migra ției circulatorii în str ăinătate, dar și unor
mijloace mai pu țin ortodoxe (intrarea în posesia unor animale, terenuri dup ă
1989, specula cu produse, etc.). Deteriorarea nivelului de trai se datoreaz ă
închiderii fabricilor și deci dispari ției uneia din sursele principale de venit,
capitalului material sc ăzut al celor ce au imigrat în sat și îmbătrânirii popula ției.
Ruralul românesc prezint ă o varietate larg ă de moduri de conceptua-
lizare a schimb ării și de mentalit ăți legate de schimbare, alte cercet ări de teren
calitative (de exemplu St ăvărache, 2005) ar ătând aceast ă diversitate. Consider
că unele din concluziile oferite de acestea sunt valabile și pentru cele dou ă sate
studiate: resim țirea restituirii propriet ății ca problematic ă, datorită efectelor le-
gate de f ărâmițarea propriet ății, absenței capitalului financiar și a utilajelor,

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
83 respingerea structurilor asociative, sau considerarea migra ției în străinătate ca
una din principalele c ăi de ieșire din impasul economic.

7. CONCLUZII

După o tratare a principalelor teorii sociologice ale schimb ării sociale –
atât cele tributare ideii de dezvoltare, cât și cele ce contrazic aceast ă idee –
precum și a principalilor factori și mecanisme ale acesteia, capitolul de fa ță
trece la analiza altor dou ă noțiuni înrudite, cele de tranzi ție și postcomunism,
aplicând analiza la rural. De și face referire la procesele economice și politice ale
tranziției, demersul nu insist ă asupra acestora dou ă, preferând s ă se focalizeze
pe aspecte sociale și culturale, cum ar fi: caracteristicile societ ății civile în
România postdecembrist ă, reconfigurarea elitelor și schimbările produse în
structura social ă. Menționez de asemenea și alternativele avansate în literatura
de specialitate la teoria clasic ă a tranziției, tipurile de tranzi ție și relația între
conceptele de tranzi ție și reformă.
Cele două subcapitole ce utilizeaz ă date empirice – cel axat pe ruralul
românesc în general și cel ce analizeaz ă schimbarea social ă în Tălmăcel și
Ludoș – întregesc imaginea conturat ă de demersul teoretic. Sunt tratate schim-
bările semnificative în domeniile demografic, social și economic, precum și
modul în care popula ția rurală a perceput aceste schimb ări de-a lungul anilor de
tranziție. În final, subcapitolul despre cele dou ă comunit ăți ce fac obiectul
studiului de caz valorific ă atât date cantitative provenite din chestionar, cât și
date calitative rezultate din interviuri. Prin analiza acestora rezult ă patru
profiluri ale subiec ților din cele dou ă sate, în ce prive ște modul de raportare la
schimbarea social ă, nuanțate de datele de interviu.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
84

Schimbare social ă, tranziție și postcomunism în comunitatea rural ă
85
Capitolul 3

TRADIȚIE, MODERNITATE ȘI
POSTMODERNITATE
ÎN VIAȚA SOCIAL Ă ȘI CULTURAL Ă A
COMUNIT ĂȚII RURALE

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
86

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
87 1. ASPECTE PRELIMINARE

A fi modern este o sintagm ă ce a intrat demult în limbajul cotidian și care
nu mai pune probleme de sens la nivelul sim țului comun. Ce înseamn ă însă a fi
modern din punct de vedere sociologic și mai ales care este sensul termenului de
modern când el este raportat la dou ă comunități rurale din Ardeal? Ce înseamn ă a fi
tradiționalist în acela și context? În ce m ăsură putem găsi în realitatea social ă a două
sate române ști de astăzi, elemente ce țin de postmodernitate? Și în ce măsură întreg
ruralul românesc prezint ă o orientare tradi ționalistă, modernă sau postmodern ă?
Acesta este punctul de pornire al acestui studiu.
Desigur problematica moderniz ării – și implicit cea a tradi ției – este una
complexă prin faptul c ă teoretic, toate aspectele vie ții umane i se circumscriu –
se poate vorbi de o modernitate social ă, politică, religioas ă, etc. Studiul de fa ță
abordează însă un segment restrâns al acestei problematici, cantonându-se în
rural și urmărind preponderent elemente de modernitate social ă și culturală.
Studiul abordeaz ă așadar trei dimensiuni – a tradi ției, modernit ății și
postmodernit ății – în contextul oferit de dou ă comunități rurale din jude țul
Sibiu, Tălmăcel și Ludoș, două sate diferite din punct de vedere demografic,
economic, istoric, cultural și care au fost alese în mod inten ționat astfel, pentru a
putea infera o serie de concluzii pornind de la disparit ățile pe care acestea le
prezintă. Din dorin ța de a compara rezultatele ob ținute cu date similare de la
nivel național, studiul de fa ță cuprinde și o analiz ă secundar ă pe baze de date
reprezentative pentru popula ția rurală a țării. Toate acestea sunt precedate de o
analiză teoretică a celor trei termeni.

2. MODERNITATE, TRADI ȚIE, POSTMODERNITATE
– ASPECTE TEORETICE

2.1 Tradiție și tradiționalism

Dihotomia tradi ție-modernitate nu a implicat niciodat ă o opoziție perfectă și
o relație de excluziune, dimpotriv ă regula este cea amalgam ării elementelor ce
aparțin celor dou ă, într-o societate sau o cultur ă dată. De aceea, tratarea separat ă a
acestora are doar o logic ă explicativ ă, altfel putând p ărea un demers artificial.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
88 Termenul de tradi ție – cu sensul originar de transmitere , transfer , dar și
trădare – este utilizat în multiple sensuri. Sensul de baz ă este cel de transmitere
(provenind de la latinescul trans dare ). Amintesc aici doar câteva dintre cele mai
relevante pentru scopul studiului de fa ță. În accep țiunea cea mai larg ă, tradiția se
referă la acele date pe care individul trebuie s ă și le asume, începând cu limba
maternă, istoria lumii în care tr ăiește, obiceiurile și moravurile, ideologia și mani-
festările religioase. O alt ă definiție este aceea a tradi ției ca ansamblu de elemente
ale culturii materiale și spirituale care se constituie în cadrul unor grupuri sociale, și
care se transmit de la o genera ție la alta, în principal prin viu grai. În alt sens,
tradiția indică un tip distinct de institu ții sociale, obiceiuri, moduri de a ac ționa, a
simți și a gândi, care sunt “mo ștenite din trecut”. Al ături de sensul de transmitere
culturală, tradiția mai trimite și la ideea de respingere a noului, și la o
conceptualizare dificil ă a schimbării (Niculescu, 2004)
Teoria sociologic ă ce își propune s ă explice și să înțeleagă termenul de tra-
diție este bogat ă, și voi aminti aici doar câteva contribu ții mai importante. Pe linia
clasicilor, ar trebui a șadar amintit – într-un mod foarte succint – Emile Durkheim
ce consider ă că specific societ ăților tradiționale, arhaice este solidaritatea meca-
nică. Aceste societ ăți sunt alcătuite din indivizi asem ănători, cu roluri similare, cu o
specializare a ocupa țiilor scăzută, cu o con știință colectivă mai puternic ă decât cea
individual ă (Durkheim, 2001). Ar trebui de asemenea amintit Ferdinand Tonnies cu
analiza sa clasic ă asupra comunit ății (Gemeinschaft), opus ă societății
(Gesellschaft), în țeleasă de asemenea ca implicând tradi ția. În comunitate, via ța
socială este guvernat ă de înțelegere în cadrul familiei extinse, de tradi ții și obiceiuri
în cadrul satului și de religie în ora ș (Tonnies, 1887). La Max Weber tradi ția este
considerat ă ca fiind prereflexiv ă și este opus ă raționalității sociale. Max Weber
consideră ca există trei tipuri de legitimare a autorit ății într-o societate: autoritate
tradițională, autoritate legal ă, autoritate charismatic ă. Autoritatea tradi țională se
legitimeaz ă prin referire la trecut (Weber, 1992: 9). Tradi ția constituie și motivul
pentru care oamenii se supun unei ordini sociale.
De asemenea înscriindu-se între autorii clasici, Henri Mendras explic ă
societățile tradiționale (în spe ță țărănești) prin cinci tr ăsături:
 Un sistem economic de autosubzisten ță și care nu face distinc ția între
producție și consum
 Familia este o întreprindere economic ă, iar grupul domestic are un rol
central
 Tradiția guverneaz ă toate actele sociale
 Colectivitatea local ă, inclusă într-o societate care o înglobeaz ă, are o
autonomie relativ ă în raport cu aceasta
 Funcțiile de mediere cu exteriorul sunt foarte importante (Mendras, 1989)
Contribuțiile mai actuale la studiul tradi ției se caracterizeaz ă printr-o
abordare diferit ă și original ă față de cele anterioare, una din acestea fiind de

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
89 exemplu ideea c ă tradiția este o no țiune antropologic ă (Jacques de Visscher,
1995), pentru c ă tradiția implică o
sumă de date pe care individul trebuie s ă și le asume, începând cu limba
maternă, istoria lumii în care tr ăiește, obiceiurile și moravurile, ideologiile și
manifestările religioase.
Astfel, ceea ce oamenii sunt, sunt prin tradi ție. A gândi omul concret,
înseamnă a-l gândi ca pe o fiin ță plasată în lume, iar a-l plasa în lume înseamn ă
a-l plasa în tradi ție.
Dintre autorii români, trebuie aminti ți Traian Herseni, ce define ște
tradiția ca fiind o baz ă a civiliza ției, ca o
predare de la o genera ție la alta a unei experien țe și deprinderi de via ță, a unor
modele de trai dobândite de genera țiile succesive de oameni și care formeaz ă
temelia oric ărei civiliza ții și a oricărei culturi (Herseni, 1982: 528)
H. H. Stahl considera c ă tradiția este
un fenomen de durat ă, de statornicie a structurilor sociale, materiale și spirituale
și de repeti ție a acțiunilor umane (Stahl, 1983: 251).
Concepția lui H. H. Stahl legat ă de tradiție este mai elaborat ă, el distin-
gând dou ă forme ale tradi ției, în func ție de caracterul con știent al implic ării
oamenilor în transmiterea acesteia. Exist ă, spune el, o form ă mecanică, ce se
transmite f ără interven ția conștientă a oamenilor, de exemplu, transmiterea
structurilor biologice sau teritoriale, și o formă conștientă, ce are loc cu parti-
ciparea deliberat ă a oamenilor, este vorba de tradi ția bunurilor spirituale (Stahl,
1983: 251). Pentru a explica procesul transmiterii acesteia din urm ă în comu-
nitatea rural ă româneasc ă, Stahl introduce conceptul de obște pe bază de tradiție
difuză, el explicând c ă tradiția nu se transmite doar de la vârstnici la tineri,
membrii ob ștei învățând de la to ți ceilalți, continuu, atâta timp cât acel grup
social exist ă. Este posibil ca și cei în vârst ă să învețe din experien ța celor mai
tineri. Ob ștea pe baz ă de tradiție difuză dăinuie așadar printr-un proces de
contaminare social ă. Transmiterea tradi ției nu mai are loc atunci când ob ștea se
dizolvă (Stahl, 1983: 266-271).
În analizele actuale, tradi ția apare ca un proces complex, care are nu
numai elemente reproductive, ci și elemente de varia ție, de recreare a trecutului,
conform nevoilor prezentului. Se vorbe ște de reinventarea tradi ției, sau printr-o
exprimare paradoxal ă, chiar de modernizarea ei. Inova ția nu este opus ă tradiției,
ci complementar ă ei, iar cele dou ă reflectă dialectica vechiului și a noului
(Cobianu-B ăcanu, 1988).
Ceea ce se poate remarca în literatura sociologic ă ce trateaz ă această
problemă este că, pentru a analiza conota țiile atitudinale și comportamentale se
utilizează termenul de tradiționalism , el având de asemenea și conotații legate
de măsurare – adic ă se identific ă și se măsoară prin instrumente specifice indi-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
90 catori și variabile ale tradi ționalismului și nu ale tradi ției (vezi de exemplu,
Bogdan Voicu, 1999). Tradi ționalismul poate fi definit ca un comportament
manifestat prin ata șament puternic fa ță de familie și înaintași, față de obiceiuri
și cutume, prin respectul pentru autoritate și prin respingerea unor principii
(cum ar fi drepturile individuale și libertatea), care submineaz ă autoritatea tradi-
țională și normele (Kamano, 1999). Sau, a șa cum îl define ște Bădescu, citându-l
pe Weber, „tradi ționalismul reprezint ă acel etos contrastant cu etica achizitiv ă”
(Bădescu, 2002: 538). Al ți autori (Horowitz, 1992, apud Kamano) consider ă că
există 3 aspecte ale tradi ționalismului:
 Comportament de înapoiere – ma nifestat prin comunicare slab ă și parohialism
 Menținerea religiozit ății
 Identificare cultural ă intensă cu limba, cu p ământul aflat în proprietate, cu
anumite atitudini legate de sex, ras ă și etnie.
Inedit aici este acest ultim aspect al identit ății culturale, știut fiind c ă
alți autori plaseaz ă revigorarea comportamentelor identitare în modernitatea
târzie (globalizare) și chiar în postmodernitate și nu în tradi ție.
Tradiționalismul mai este asociat cu ordinea social ă bazată pe status
dobândit, credin ța în autoritatea explica ției religioase și respingerea experimen-
tării modurilor noi de a face, legitimarea obi șnuinței și obiceiului ca solu ții la
provocarea mediului exterior (Voicu B și Voicu M., 2002)
Fiind un concept cu sensuri multiple, este utilizat și în contexte cu mize
politice. Astfel, G. Balandier distinge între mai multe tipuri de tradi ționalism
(Balandier, 1998: 200-206):
1. tradiționalism fundamental – ce asigur ă protecția valorilor, a organiza țiilor
sociale și culturale garantate de trecut
2. tradiționalism formal – sunt men ținute doar cadrele sociale și culturale al
căror conținut s-a modificat.
3. tradiționalism de rezisten ță – tradițiile reînviate sau modificate ascund
manifestări de opozi ție față de prezent și inițiative ce vizeaz ă ruperea leg ă-
turilor de dependen ță
4. pseudotradi ționalism – tradiția manipulat ă devine mijlocul prin care se
exprimă o revendicare, se marcheaz ă o diziden ță față de conduc ătorii mo-
derniști. Tradiționalismul rena ște pentru a realiza scopuri contrare tradi ției.

2.2 Modernitate și modernizare

Conceptul de modernitate beneficiaz ă de asemenea de o mul țime de
analize, datorit ă multitudinii de sensuri și de utiliz ări ale conceptului. Chiar și
definițiile acestuia sunt numeroase, construite fiind in func ție de domeniul în
care se utilizeaz ă termenul. În general, modernitatea se define ște prin opozi ție

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
91 cu tradiția. În func ție de punctul de referin ță din care privim, putem vorbi de o
modernitate a individului, a societ ății la nivel macro, a grupurilor sociale,
fiecare din aceste paliere, având defini ții diferite. Evident, c ă, pentru demersul
de față, interesante sunt toate formele modernit ății, pentru c ă putem analiza o
comunitate rural ă din punct de vedere al modernit ății comportamentale și atitu-
dinale a indivizilor ei, dar și prin prisma modific ărilor produse în cadrul acesteia
în urma proceselor de industrializare și urbanizare, cu care este asociat ă moder-
nitatea la nivel macrosocial. A șa încât le voi analiza în linii generale pe fiecare.
Dacă abordăm modernitatea în sens larg, macrosocial și diacronic, prin-
cipalele dimensiuni ale acesteia sunt industrializarea, urbanizarea, dezvoltarea modului capitalist de via ță, constituirea statelor na ționale, ra ționalizarea acti-
vităților prin organiz ări birocratice și secularizare. Defini țiile date modernit ății
sunt nenum ărate, dar pentru a evoca aici doar una din cele clasice – cea a lui
Weber –, putem spune c ă aceasta are câteva caracteristici: calculul ra țional,
dezvrăjirea lumii (adic ă eliberarea acesteia de puterea religiei), ra ționalitatea
instrumental ă și organizarea birocratic ă. Etica protestant ă, ca sistem materialist
ce permite acumularea de capital și o încurajeaz ă ca fiind l ăudabilă
și dezirabil ă,
a creat premisele unei schimb ări culturale ce a dus la apari ția capitalismului și a
industrializ ării (Weber, 1993).
Într-un articol pe tema modernit ății, M. Larionescu, trecea în revist ă
caracteristicile definitorii ale modernit ății, așa cum apar ele în analizele socio-
logilor români și străini:
 raționalizarea societ ății prin capitalism, știință, industrie (Weber, Marx,
Comte, Sombart, Zeletin, Manoilescu, Madgearu, Lovinescu);
 raționalizarea societ ății prin democra ție și egalitatea șanselor (Alexis de
Tocqueville);
 industrialism, capital, stat na țional, desprinderea de practici arhaice (C ătălin
Zamfir, Laz ăr Vlăsceanu, Ilie B ădescu);
 cultul pentru nou, original, progres științific și tehnologie (Giani Vatimo)
(Larionescu, 1998).
În abordările române ști actuale ale modernit ății, sunt diferen țiate câteva
sensuri ale acesteia (Sandu, 1999a: 23-24), astfel:  modernitatea de termen lung, asociat ă cu trecerea societ ăților de la stadiul
agricol la cel industrial și, ulterior postindustrial sau postmodern;

modernitatea ca mecanism peren al schimb ării, ca opozi ție dintre ata șament
pentru rutin ă și ceea ce este constituit, versus ata șament pentru noutate și
ceea ce este în curs de constituire;
 modernitatea ca și caracteristic ă a zonelor centrale versus tradi ționalismul
zonelor periferice.
Alți autori, diferen țiază între trei niveluri ale modernit ății: cel structural,
modernitatea fiind în acest caz un termen sintetic pentru urbanizare, industria-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
92 lizare, nivel de educa ție, dezvoltare economic ă, nivelul cultural, modernitatea
referindu-se în acest caz la un set de valori și orientări generale, mai degrab ă
universaliste, decât particulariste, în terminologia lui Parsons; și nivelul indivi-
dual, referitor la o orientare psihosociologic ă caracterizat ă printr-o anumit ă
flexibilitate în rezolvarea situa țiilor noi și prin comportamente specifice socie-
tăților urbanizate (Portes, 1973).
În general se repro șează definițiilor modernit ății faptul c ă sunt eurocen-
triste, în sensul c ă absolutizeaz ă modelele occidentale de schimbare social ă, ca
fiind singurele c ăi de realizare a moderniz ării. Sociologii clasici deja (cum ar fi
Parsons, Giddens) consider ă că singurele forme de modernizare sunt cele
impuse de Occident – capitalism, industrializare – și ignoră alte posibile forme.
Giddens, de exemplu, spune c ă
modernitatea se refer ă la modurile vie ții sociale sau de organizare, ce au ap ărut în
Europa începând, aproximativ, cu secolul al XVII-lea și care, dup ă aceea, s-au
răspândit mai mult sau mai pu țin la nivel mondial. (Giddens, 2000: 9)
Ca reacție la aceste abord ări există și definiri care încearc ă să evite
eurocentrismul, și încearcă să defineasc ă modernitatea independent de modelul
urmat de Europa în ultimele secole, ca de exemplu:
tip de organizare social ă, caracterizat printr-un nivel f ără precedent al mobilit ății
sociale și al diferen țierii institu ționale. Acest tip de diferen țiere și de mobilizare
duce la distrugerea localismului și la crearea unor spa ții sociale, economice,
politice și culturale mai largi, ale c ăror practici sunt guvernate prin institu ții
complexe ca statul-na țiune, piețele naționale, sistemele de asisten ță și protecție
socială a populației, educa ția de mas ă, etc. (Mouzelis, 1999: 156)
Considerat ă la un nivel general, modernitatea este astfel, cel mai adesea
văzută ca un proces de individualizare, diferen țiere, specializare și abstractizare.
Structurile societ ății moderne iau ca unitate de baz ă individul – și raporteaz ă
totul la acesta – și nu grupul sau comunitatea, a șa cum se întâmpl ă în societățile
tradiționale. Succint, modernitatea presupune o serie de schimb ări în câteva
domenii distincte ale vie ții sociale care pot fi urm ărite în tabelul de mai jos.
Andrei Roth sintetizeaz ă într-o altă modalitate caracteristicile principale
ale modernit ății: industrialism, generalizarea economiei de pia ță, capitaliste,
constituirea unei structuri sociale macrogrupale mai complexe, democra ția
politică și constituirea și generalizarea mentalit ății și spiritualit ății moderne
(Roth, 2002: 20).
Cu referire la modernitate, trebuie analizat și conceptul de reflexivitate ,
introdus de Giddens, pentru c ă prin acesta devin evidente o serie de caracte-
ristici ale modernit ății. El consider ă că în societ ățile tradiționale, ac țiunile
individuale sunt prescrise prin tradi ții și obiceiuri, astfel c ă indivizii nu trebuie
să gândeasc ă prea mult asupra lor. În societ ățile moderne îns ă, tradițiile și
obiceiurile nu mai au aceea și putere normativ ă, astfel încât indivizii au liber-

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
93 tatea de a gândi asupra ac țiunilor lor, și de a decide modul concret de a le pune
în practic ă. În acest fel, societatea devine mai reflexiv ă în toate aspectele ei, de
la modul de guvernare și până la relațiile intime (Giddens, 2000).
Tabel 3.1. Dimensiuni ale modernit ății.

Schimbări economice Modernitatea înseamn ă în primul rând cre ștere economic ă
constantă, prin industrializare, inova ții tehnologice, ra ționa-
lizarea aloc ării resurselor, etc.
Schimbări la nivelul
populației O dată cu Revolu ția Industrial ă populația globului s-a dublat
de mai multe ori, la cre șterea acesteia contribuind progresul
în îngrijirea s ănătății, în asigurarea hranei, sc ăderea ratei de
mortalitate. De asemenea mobilitate a popula ției ridicat ă.
Urbanizarea Creșterea num ărului de ora șe. În 1980, 70% din Europa
continental ă era urbanizat ă.
Schimbări sociale Schimbări în natura muncii, în structura familiei, în frec-
vența și calitatea rela țiilor umane.
Schimbări în
structura social ă Universalizarea criteriului economic în stabilirea pozi ției
indivizilor în ierarhia social ă, toate celelalte criterii (educa-
ție, rasă, religie, etc.) sunt subordonate criteriului economic.
Secularizare și
raționalizare Impune ca unic mod de în țelegere a lumii pe cel produs de
știință. Instituțiile, credin țele, practicile religioase sunt înlo-
cuite cu cele ale ra țiunii și științei. Birocratizarea institu-
țiilor sociale.
Schimbări la nivelul
problemelor sociale Emergența unei noi patologii sociale – intensificarea delinc-
venței, acutizarea problemelor legate de foamete, aglome-
rare urban ă, poluare, deteriorarea mediului, anomie.
Critic față de conceptul de modernitate reflexiv ă, Ulrich Beck propune
dihotomia prima epoc ă a modernit ății și a doua epoc ă a modernit ății, vrând
prin aceasta s ă arate că între cele dou ă există schimbări majore, de esen ță și nu
de suprafa ță:
Există o ruptură structural ă, o schimbare de paradigm ă, și nu doar o intensificare
a cunoașterii și a reflecției, așa cum sugereaz ă conceptul de modernitate reflexiv ă
(Beck, 2000).
Nici una din cele dou ă epoci ale modernit ății nu se confund ă cu globa-
lizarea, aceasta intervenind în ambele și fiind distinct ă de acestea; îns ă în a doua
epocă a modernit ății, globalizarea pune sub semnul întreb ării principiile terito-
rialității, al colectivit ății și al frontierei, care erau esen țiale în prima vârst ă a
modernității. În prima epoc ă a modernit ății, țările neoccidentale erau catalogate
drept tradi ționale, premoderne sau extra-moderne. Ast ăzi însă fiecare trebuie
să-și găsească un loc în spa țiul global și fiecare este confruntat ă cu acelea și pro-
vocări. Câteva din schimb ările subsumate celei de-a doua epoci a modernit ății,
ar fi, după Beck:

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
94  Mișcările globale de popula ție, ceea ce duce la intensificarea inegalit ății la
scară globală și a diferen țelor între state;
 Migrația forței de munc ă;
 Schimbul transna țional de locuri de munc ă între statele bogate și sărace;
 Apariția unui nou tip de comunitate, nelegat de teritoriu, bazat ă pe valori și
percepții cultural divergente, care creeaz ă un spațiu moral ce se desf ășoară
dincolo de frontiere;
 Circulația bunurilor culturale, transna ționalizarea acestora, schimbarea pro-
porției între bunurile culturale locale și străine;
 Intensificarea schimburilor comunica ționale, acoperirea global ă cu știri de
ultimă oră și informații utile;
 Apartenen ța la organiza ții și asociații transnaționale;
 Terorismul global;
 Crizele ecologice.
Se poate vorbi și de o modernizare politic ă, care presupune trei eleente
(Angelescu, 2006): egalitatea (un num ăr mare de participan ți activi la via ța po-
litică, a căror activitate presupune nu doar exercitarea dreptului la vot), capaci-
tatea (capacitatea celor ce guverneaz ă de a conduce, de a controla tensiunile
sociale și a gestiona solicit ările membrilor sistemului) și specializarea (speciali-
zarea structural ă și integrarea institu țiilor și organiza țiilor în sistem). Analiza
chiar și de suprafa ță a situației României din perspectiva celor trei criterii, arat ă
că aceasta a realizat o modernizare social ă incomplet ă.
La nivel societal, modernizarea implic ă nu doar implementarea unor
principii și instituții economice și politice moderne (pluripartitism, drepturi ale
minorităților, conștientizarea rolului decisiv al pie ței în economie), ci și o struc-
tură socială specifică, cu o clas ă de mijloc consistent ă, cu diferen țe atenuate
între diversele clase sociale, din punct de vedere ale condi țiilor de via ță și cu o
mobilitate social ă intensă (Šljukić, 2003: 172)
Mai important ă însă pentru studiul de fa ță este noțiunea de modernitate
culturală și valorică, și mai ales modul în care aceasta se articuleaz ă la nivelul
individului. No țiunea de modernitate valoric ă se confund ă adesea cu cea de
modernitate cultural ă, sau cele dou ă sunt utilizate alternativ. Studii legate de
modernitatea nu ca fenomen sociologic, ci la nivel individual reg ăsim la to ți
marii sociologi. G. Simmel de exempl u, are o viziune oarecum psihologizant ă,
când analizeaz ă viața individului din metropol ă, pe care o consider ă spațiul mo-
ernității prin excelen ță, locul unde evolu țiile majore ale acesteia – psihologice,
economice, sociale – devin vizibile. În „Metropol ă și viață mentală”, el conider ă
că efectele modernit ății asupra indivizilor sunt individualizarea, ra ționalizarea,
preponderen ța intelectului și nu a sentimentului asupra vie ții psihice, blazarea,
indiferența, antipatia (S. Dungaciu, 2003: 153-175).
Începând cu anii ’70, studiile au început s ă se centreze pe aceast ă pro-
blematică, și pe conceptualizarea unei modalit ăți de măsurare a gradului de

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
95 modernitate individual ă. Dintre toate studiile, a reu șit să se impun ă în literatur ă
cel al lui Alex Inkeles, care face o sintez ă a caracteristicilor omului modern. El
este în special interesat de caracteristicile psihocomportamentale ale omului
modern (Inkeles, 1969). Inkeles consider ă că următoarele atitudini și valori
formează un complex ce constituie nucleul modernit ății individuale:
 deschidere la noi experien țe, la inova ție și schimbare;
 preocuparea de a avea opinii, nu doar despre problemele ce formeaz ă me-
diul său imediat;
 orientare spre prezent și viitor, mai degrab ă decât spre trecut;
 credința în eficacitatea sa de a domina mediul înconjur ător, mai degrab ă
decât de a se l ăsa dominat de el;
 încredere în oameni și în institu ții;
 tendința spre planificare și organizare;
 credința în justiție distributiv ă (meritocra ție);
 aspirații educaționale și ocupaționale;
 respect și demnitate în comportamentul fa ță de ceilalți.
Modernizarea, concept diferit de cel de modernitate, desemneaz ă pro-
cesul prin care se ajunge la cel de al doilea. Mai precis, modernizarea este pro-
cesul de cre ștere a complexit ății structurale și a diferen țierii interne a societ ății.
Este un proces de deschidere și de punere în mi șcare (transferuri geografice și
sociale) ce a distrus particularismele familiare și locale; un proces de redistribuire
socială…și de laicizare” (Boudon, 1997: 360)
O serie de teorii au ca și concept central modernizarea. Dintre cele
clasice, ar trebui aici amintite cel pu țin două opinii: cea a lui Marx, ce consider ă
că schimbarea social ă este liniar ă și economicul influen țează socialul și cultu-
ralul, și concepția weberian ă ce susține dimpotriv ă, că factorul cultural este cel
ce impune schimbarea și în celelalte domenii, social și economic.
Nuanțând abordarea, trebuie amintite și alte teorii (B ădescu, 2004):
teoria diferen țierii structurale a lui N. Smelser, care spune c ă prin modernizare,
o structur ă socială cu funcții multiple este divizat ă în mai multe structuri specia-
lizate ce îndeplinesc, în mod mai eficient, doar o func ție; teoriile func ționaliste – ce
abordează modernizarea dintr-o tripl ă perspectiv ă, ca proces sistematic, trans-
formator și imanent (o schimbare produs ă într-un anumit domeniu produce
schimbări similare și în alte domenii); teoria modernizării ca fenomen de criz ă
multiplă – pe planul identit ăților naționale, al legitimit ății politice, al parti-
cipării, al integr ării, al distribuirii ); teorii culturaliste (McClelland) – la baza
moderniz ării stă nevoia de reu șită (need for achievement ) a indivizilor.
Contribuțiile din sociologia româneasc ă ce trebuie amintite la teoria
moderniz ării sunt (Larionescu, 2004): proiectul pa șoptist ce își propunea schim-
bări structurale bazate pe valori sociale moderne; concep ția lui Zeletin ce afirm ă
rolul burgheziei și al statului în modernizarea societ ății române ști; concep ția lui

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
96 C. Dobrogeanu-Gherea asupra neoiob ăgiei ca „invariant structural al societ ății
românești după 1864”.
Studiile de teren mai recente, efectuate comparativ pe mai multe țări
(vezi Inglehart) au impus câteva concluzii în raport cu problema moderniz ării și
au infirmat, în acela și timp, o serie de presupozi ții legate de aceasta. Astfel, mo-
dernizarea nu se realizeaz ă în mod linear, a șa cum a sus ținut una din abord ările
la modă (Rostow, Lenski), c ăile de dezvoltare fiind multiple, și putând exista
înapoieri sau întoarceri la stadii anterioare de dezvoltare; societ ățile nu devin
mai raționale, mai secularizate, pe m ăsură ce se industrializeaz ă (credințele și
practicile religioase persist ă în ciuda industrializ ării și moderniz ării intense);
schimbarea cultural ă produsă prin modernizare nu înseamn ă neapărat america-
nizarea societ ății (de fapt Statele Unite prezint ă tabloul unei societ ăți mai tra-
diționaliste decât țări la fel de prospere din Nordul Europei). Iar ipoteza c ă dez-
voltarea economic ă produce schimb ăr i m a j o r e î n s i s t e m u l d e v a l o r i și în
mentalitatea unei societ ăți, se confirm ă prin studiile cele mai recente.

2.3. Postmodernitate

Conceptul de postmodernitate – utilizat fie în sens de stadiul cel mai
înalt de dezvoltare a modernit ății, fie cu sens de proces distinct de cel al moder-
nității – este înc ă unul controversat. Ceea ce se afl ă dincolo de modernitate, este
denumit în diverse feluri de diver șii autori: postindustrialism la Daniel Bell,
postmaterialism la Ronald Inglehart, modernitate târzie la Anthony Giddens –
care consider ă că nici măcar societatea occidental ă nu a dep ășit încă moder-
nitatea pentru a trece într-o alt ă eră –, societate postfordist ă la Ash Amin, Scott
Lash, sau societate a informa ției la Alvin Toffler și John Naisbitt.
Dacă în societățile tradiționale (preindustriale) accentul era pus pe agri-
cultură și exploatarea resurselor naturale, iar în societ ățile moderne (industriale)
accentul este pus pe tehnologie și producție de serie, în societ ățile postmoderne
(postindustriale) accentul este pus pe informa ție, telecomunica ții, computere.
Inglehart consider ă că modernit ății îi este caracteristic ă maximizarea cre șterii
economice și autoritatea ra țional-legal ă, iar postmodernit ății maximizarea bun ă-
stării și autoritatea atât legal ă cât și religioas ă (a se observa diferen ța față de
conceptele utilizate de Weber). Autoexprimarea, calitatea experien țelor de via ță,
preocuparea pentru mediu devin mai importante o dat ă cu postmodernitatea
decât câștigul material și creșterea profitului (Inglehart, 1997: 76). Toate acestea
sunt valori postmaterialiste, adoptarea acestora fiind efectul cre șterii economice
și al securit ății oferite de statul bun ăstării. În țările în care supravie țuirea
economic ă nu mai este o problem ă, apare aceast ă trecere spre valori
postmaterialiste, iar studiile extensive realizate de Inglehart demonstreaz ă acest

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
97 lucru. Alte studii arat ă că pe lângă creșterea economic ă, alte variabile de nivel
național care influen țează mutația spre valori postmaterialiste, sunt nivelul de
inflație și șomajul (Castels, 2000).
Pe scurt, caracterul controversat al conceptelor postmodernism /
postmodernitate se refer ă la multitudinea de sensuri pe care le incumb ă, astfel
că – paradoxal – a devenit aproape golit de sens. El trimite la o sum ă de „con-
cepte contestate, de idei disparate, sensuri obtuze și chiar interese politice”
(Jarvis, 1998). Al ți autori îl consider ă o non-idee (Newman C.), afirmând c ă e
din ce în ce mai dificil s ă înțelegem la ce anume se refer ă termenul.
Totuși, o încercare de circumscriere a conceptului și de descriere a lui
arată că postmodernitatea a devenit sinonim ă cu o serie de schimb ări sociale,
cum ar fi: preocuparea indivizilor pentru nevoi ca autoexprimarea și autoreali-
zarea, ei tr ăind în medii sociale în care nevoile de baz ă sunt satisf ăcute; ser-
viciile iau locul industriei, ca sector economic dominant; relativizarea cunoa ș-
terii și a ideii de progres; apari ția unor noi ideologii, cum ar fi de exemplu
ecologismul; mobilitate extins ă în timp și spațiu; postmodernit ății i se asociaz ă
și mobilitatea rapid ă în spațiu, și ubicuitatea mass-media. Dezvoltarea unor noi
tehnologii și implementarea acestora în toate domeniile, de la munc ă și educație
și până la război, este considerat un alt aspect esen țial al postmodernit ății și
chiar o cauz ă a celorlalte transform ări specifice ei (Kellner, 1999).
Într-o abordare mai sintetic ă și mai cuprinz ătoare, Darryl Jarvis con-
sideră că există trei curente în postmodernism, sau c ă schimbările, teoriile,
discursurile subsumate acestuia pot fi încadrate în trei categorii (1998):
 postmodernismul tehnologic – care pune accent pe schimb ările obiective
din tehnologie, cultur ă, societate, politic ă, informa ție. Se refer ă de ase-
menea la aspectele ontologice (transform ările asupra spa țiului și timpului),
modificările în patternurile de produc ție și consum. Acest tip de postmo-
dernism echivalat cu sfârșitul erei produc ției sau sfârșitul erei muncii
(Baudrillard) este considerat a fi consecin ța capitalismului târziu.
 Postmodernismul critic – preocupat mai degrab ă de relația între estetic ă,
formele culturale și modurile de produc ție și care în acela și timp își propune
să analizeze aspecte metodologice, în cadrul disciplinei.
 Postmodernismul subversiv-deconstructiv – care se focalizeaz ă asupra
modului în care orice cunoa ștere este mediat ă de limbaj și modul în care
„referenții realității sunt construi ți socio-lingvistic și acționează ca meca-
nisme ale controlului social și individual”. În cadrul acestui curent, tot ceea
ce era considerat anterior de la sine în țeles, cunoa ștere necontroversat ă, este
acum pus sub semnul întreb ării. Chiar și științele sociale și umaniste sunt
considerate ca „fic țiuni”, ce au devenit de-a lungul timpului practici.
Criticii sunt de acord cu faptul c ă lucrarea ce surprinde cel mai bine
caracteristicile sociologice ale postmodernit ății este „ The condition of postmo-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
98 dernity: an enquiry into the origins af cultural change ” a lui David Harvey.
Trebuie men ționate aici asump țiile principale ale c ărții: 1. cele mai multe din
manifestările postmodernit ății par să aibă la bază capitalul și modul în care se
operează cu acesta. El consider ă că postmodernitatea marcheaz ă trecerea de la
fordism (pe care îl explic ă prin produc ție de mas ă, standardizare, stabilitatea
pieței muncii) la acumularea flexibil ă de capital. 2. principala caracteristic ă a
postmodernit ății este schimbarea modului în care oamenii experimenteaz ă azi
spațiul și timpul, prin compresia acestora dou ă. Creșterea vitezei cu care oame-
nii călătoresc (de la viteza calului la cea a avionului cu reac ție) a fost elementul
principal ce a dus la schimbarea modului în care oamenii se raporteaz ă la spațiul
global, și prin acesta la timpul global (Harvey, 1990).
Aceeași schimbare a categoriilor ontologice de spa țiu și timp este consi-
derată și de Z. Bauman a fi caracteristica principal ă a modernității lichide , cum
o numește el. În ce prive ște psihologia omului postmodern, Bauman face portre-
tul acestuia, utilizând metafora turistului și atinge în acela și timp problematica
identității teritoriale:
Dar mai exist ă o metafor ă care se potrive ște vieții postmoderne: cea a turis-
tului….Turistul e extrateritorial, dar el î și trăiește extrateritorialitatea ca pe un
privilegiu, ca independen ță, ca dreptul de a fi liber, liber s ă aleagă, ca o per-
misiune de a restructura lumea. Tocmai capacitatea estetic ă a turistului – curio-
zitatea, nevoia de amuzament, dorin ța și abilitatea de a tr ăi prin experien țe noi,
plăcute și plăcut de noi – e ceea ce pare a avea o libertate aproape total ă de
organizare a spa țiului din lumea turistului. (Bauman, 2000: 262)
Din punct de vedere cultural, schimbarea caracteristic ă postmodernit ății
este cunoscut ă în literatura sociologic ă sub numele de postmaterialism , adică o
orientare atitudinal-valoric ă căreia îi este caracteristic ă preocuparea pentru
autoexprimare și calitatea vie ții, toleran ța și acceptarea diferen țelor (Inglehart,
1997: 4). Cercet ări de teren extinse, realizate pe aproape toate țările Europei,
arată că începând cu deceniile ’70-’80, se înregistreaz ă o schimbare valoric ă
intergenera țională, care presupune trecerea de la valori materialiste, la valori
post-materialiste. Aceast ă schimbare valoric ă are ca și cauze înnoirea gene-
rațiilor ca proces demografic firesc ( generational replacement ), dar și creșterea
bunăstării și a securit ății economice (Inglehart, Abramson, 1986, Inglehart,
Flanagan, 1987, Inglehart, Abramson, 1994). Din punct de vedere religios, în
țările în care se poate vorbi de postmodernitate nu doar la modul teoretic, se
observă nu un declin al preocup ărilor religioase, ci mai degrab ă o redirec ționare
a acestora (Inglehart, 2000: 221). O tez ă alternativ ă celei a postmaterialismului
este cea formulat ă în anii ’60 de Daniel Bell, aceea a sfâr șitului ideologiei și
care se refer ă la un set de schimb ări sociale ce au transformat democra țiile
vestice. Mai precis, modernizarea social ă transform ă sistemul social de credin țe,
adică ideologia. Studii empirice realizate pe datele din WVS, arat ă că, deși nu se

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
99 poate vorbi de un sfâr șit al ideologiei, atâta timp cât un num ăr mare de oameni
folosesc ideologii politice sau de alt ă natură pentru a- și legitima identitatea, se
poate vorbi totu și de o schimbare a con ținutului ideologiilor (Dalton, 2005).

3. TRADI ȚIONALISM, MODERNITATE, POSTMODERNITATE ÎN
RURALUL ROMÂNESC

3.1. Analiza modernit ății satului românesc actual în studiile de
specialitate

Teoria sociologic ă pare a fi constant ă în a aprecia faptul c ă, dezvoltarea
economic ă și socială produsă de modernizare duce la o atenuare a comporta-
mentelor din sfera tradi ționalismului. M ăsurările de teren îns ă sunt contra-
dictorii. Unii autori, cum ar fi Inglehart, consider ă că în societ ățile avansate
industrial se produce un declin în normele religioase și sociale tradi ționale, din
trei motive, și anume: 1) sc ăderea sentimentului securit ății care diminueaz ă
nevoia pentru norme absolute; 2) sl ăbirea ideii c ă pentru bunul mers al societ ății
sunt necesare norme și valori tradi ționale și 3) relativizarea și ajustarea nor-
melor, astfel încât acestea sunt mai consistente cu experien țele cotidiene ale
oamenilor (Inglehart, 1997). Al ți autori în schimb, concluzioneaz ă în urma unor
cercetări de teren c ă normele tradi ționale rămân neschimbate în perioadele de
dezvoltare economic ă și socială accelerat ă.
Ce se poate spune despre tradi ționalism, modernitate și postmodernitate
la nivel individual și la nivel socio-cultural în spa țiul românesc? Produce
modernizarea intr-adev ăr o scădere a importan ței normelor tradi ționale la sat,
sau acestea r ămân o instan ță important ă de regularizare a comportamentului
cotidian? O s ă încerc să răspund în continuare la aceste întreb ări, realizând o
serie de analize secundare pe baze de date reprezentative la nivel na țional și
urmărind și studiile existente deja în literatura de specialitate.
Modernitatea social ă, individual ă sau de alt ă natură pe care o experi-
mentăm azi cu to ții a fost modelat ă într-un mod unic de anii de comunism.
Dumitru Sandu consider ă că, deși comunismul și-a propus s ă fie un proiect de
modernizare, el nu a reu șit decât o anti-modernizare, datorit ă crizei economice
pe care a creat-o, a cultiv ării lipsei de transparen ță, a neîncrederii. Revolu ția din
1989 a însemnat reluarea, de data asta în mod real, a procesului de modernizare, câteva din țelurile acesteia fiind liberalizarea economic ă, democratizarea
politică și dezvoltarea societ ății civile (Sandu, 1999: 23).
Aceeași idee apare și la alți autori: Claude Karnoouh de exemplu ple-
dează pentru în țelegerea comunismului ca un sistem politic creator de moder-
nitate. O modernitate haotic ă, retardată și decalată față de Occident, dar totu și o
modernitate. Printr-o serie de schimb ări sociale, economice sau culturale pe care

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
100 le-a impus, comunismul a favorizat – spune autorul – procesul de modernizare
al României:
 a dezvoltat masiv industria grea, de și ulterior aceasta s-a dezvoltat f ără a
ține seama de cerin țele pieței. Acest lucru a dus la r ăsturnarea raportului
demografic sat-ora ș și la o mobilitate social ă masivă.
 a realizat electrificarea și alfabetizarea, a modernizat infrastructura multor
comunități rurale, de și uneori cu pre țul deterior ării elementelor tradi ționale.
 a dezvoltat nivelul consumului.
Deși a înfăptuit o modernitate real ă, comunismul ca sistem nu a putut
evolua așa cum ar fi fost firesc spre postmodernitate, datorit ă resurselor finan-
ciare limitate, și a incapacit ății puterii comuniste de a gestiona o dinamic ă
tehnico-economic ă pe care ea a ini țiat-o (Karnoouh, 2000: 37-42).
În ce măsură se mai poate vorbi ast ăzi, după anii de comunism, de
modernitate în România? Dar de postmodernitate? Urmând modelul lui R.
Inglehart (realizat pentru a m ăsura tradi ționalismul, modernitatea și postmo-
dernitatea la nivel de societate) și adaptându-l la realitatea româneasc ă și la
bazele de date disponibile (European Values Survey13, aplicat pe popula ția
româneasc ă în 1999), Bogdan Voicu stabile ște în ce m ăsură cele trei au rele-
vanță pentru spa țiul valoric românesc, dar la nivel individual (Voicu, 1999). El
observă astfel o ax ă puternică a tradiționalismului / modernit ății (caracterizat ă
prin evitarea riscului, intoleran ță, acceptarea autorit ății religiei și respon-
sabilizarea statului, precum și prin participare civic ă, toleranță familială și
sexuală) dar și o axă a postmodernit ății (creșterea importan ței tehnologiei,
orientarea c ătre nevoi superioare, participare civic ă și asumarea riscului), care
însă e mai puțin important ă (explică mai puțin din varia ția totală a factorilor).
Într-un alt studiu Bogdan Voicu vorbe ște despre pseudomodernitate în
raport cu spa țiul valoric românesc, în țelegând prin societate pseudomodern ă
o societate (par țial) modernizat ă din punct de vedere cultural, aflat ă însă într-o
criză economic ă cronicizat ă, dar și în contact cu culturi postmoderne. Societatea
pseudo-modern ă este o societate a unei modernit ăți tensionate, dilematice,
infirme, oscilând între tradi ție și postmodernitate (Voicu, 2004: 228).
În mod similar, Traian Vedina ș consideră că ruralul românesc înclin ă
clar spre modernitate, dar o modernitate rudimentar ă, și care este mai mult a
societății și mai pu țin a individului (Vedina ș, 2001: 152). O modernizare
incomplet ă și incoerent ă consideră și Vladimir Pasti c ă a avut loc în România

13 Datele provin din varianta româneasc ă a European Values Survey, cercetare realizat ă în
1999, de c ătre Institutul de Cercetare a Calit ății Vieții, pe un e șantion de 1146 de persoane,
probabilist, pe cote, re prezentativ pentru popula ția adultă a României. Autoarea studiului de
față are acceptul membrilo r echipei ce coordoneaz ă proiectul pentru a realiza prelucr ări
pornind de la aceast ă bază de date și a le publica.

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
101 după 1989, datorit ă faptului c ă a existat o concep ție limitată asupra moderni-
zării, nu unitar ă, care a vizat mai mult elitele și straturile superficiale ale
societății (Pasti, 1997: 20-27).
Alte studii opteaz ă pentru o abordare empiric ă a modernit ății, ca varia-
bilă explicativ ă pentru o serie de strategii ac ționale. Astfel, modernitatea socio-
economic ă poate fi considerat ă variabilă independent ă pentru comportamente ce
presupun asumarea unui risc, cum ar fi realizarea unor investi ții, demararea
unor afaceri. Într-un astfel de studiu, Sebastian L ăzăroiu concluzioneaz ă că
cu cât un individ este mai tân ăr, cu cât are o atitudine mai favorabil ă față de
reforma economic ă, cu cât are o modernitate socio-economic ă mai ridicat ă și
posibilitatea de a accesa rela ții sociale utile și în condi țiile în care are experien țe
de reușită în afaceri în mediul apropiat (familie), cu atât cre ște șansa ca acest
individ să investeasc ă în afaceri (Sandu, 1999b: 53).
În fine, ar trebui amintit ă și o altă abordare a modernit ății rezultat ă de
asemenea dintr-un demers empiric, cea a lui Dumitru Sandu, ce accentueaz ă
dimensiunea demografic ă în definirea acesteia și distinge pe de o parte între mo-
dernitate grupal ă, prin care în țelege modernitatea unui segment social mare (de
exemplu jude ț), cu un stoc puternic de educa ție, urbanizare puternic ă, și grad
ridicat de ocupare a popula ției în sectoarele salariale; și pe de alt ă parte moder-
nitatea demo-cultural ă dată de niveluri sc ăzute ale mortalit ății infantile, ferti-
lității și emigrării și un nivel mediu ridicat al vârstei popula ției. Județele cu mo-
dernitate demo-cultural ă ridicată sunt cele din Ardeal și mai puțin cele din afara
arcului carpatic, excep ție făcând Bucure știul și Dobrogea (Sandu, 1996: 243).

3.2. Indicatori ai tradi ției, modernit ății și postmodernit ății în ruralul
românesc– analiz ă secundar ă

Pentru a putea analiza la modul specific care este relevan ța celor trei
concepte în spa țiul social românesc actual, voi stabili indicatorii relevan ți pentru
fiecare din cele trei și îi voi urm ări în datele disponibile la nivel na țional,
precum și în datele rezultate din chestionarul pe cele dou ă comunități rurale.
Indicatorii nota ți cu asterisc din lista de mai jos sunt disponibili în baze de date
reprezentative la nivel na țional (am lucrat în special cu bazele de date EVS
1999, Eurobarometrul Rural 2002 și 2005); ceilal ți indicatori au fost aborda ți
doar în studiul de caz pe cele dou ă comunități rurale. Analizele care urmeaz ă au
mai fost realizate par țial și de alți cercetători (Voicu, 1999, 2005), dar f ără o
particularizare pe ruralul românesc și fără a face compara ții pe diferitele regiuni
din România. Pentru unii din indicatorii de mai jos, reiau analizele realizate în
alte cercet ări, cu scopul de a surprinde imaginea ruralului comparativ pe diver-
sele regiuni sau arii culturale ale României. Voi urm ări așadar următorii indi-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
102 catori pentru tradi ționalism, modernitate și postmodernitate, ace știa apărând ca
relevanți pentru cele trei în diverse surse din literatura de specialitate. Precizez
că aceștia surprind atât atitudini cât și comportamente sau strategii ac ționale.

Tradiționalism – modernitate:
 atitudinea fa ță de risc și schimbare*;
 optimism/pesimism în leg ătură cu viitorul*;
 tendința spre economisire/confort* ;
 importanța normelor sociale informale;
 atitudinea fa ță de rolul femeii în societate*;
 obediență (supunere), respectul pentru autoritate*;
 importanța credinței religioase, participare religioas ă*;
 importanța educației*;
 interes pentru via ța politică*;
 participare politic ă și civică*;
 fatalism vs. sentiment de control asupra propriei vie ți*;
 imitarea comportamentelor celorlal ți vs a acționa după voința proprie;
 planificare/decizie de moment*;
 modernitatea gospod ăriei*.

Postmodernitate:
 toleranța (față de noile modele familiale, fa ță de anumite comportamente,
față de persoanele diferite ca ras ă, etnie, comportament, etc.)*;
 ecologism – protejarea mediului chiar cu costuri ridicate*;
 orientări postmoderne (valorizarea dezvolt ării personale, accentuarea consu-
mului, accentuarea laturii hedoniste a vie ții)*.

3.2.1 Tradiționalism-modernitate

În ce prive ște atitudinea fa ță de schimbare ( datele de mai jos provin
din baza de date European Values Survey, 1999), surprins ă pe o scal ă de 10
trepte ( Oamenii ar trebui s ă fie mai precau ți înainte de a face schimb ări
importante / Niciodat ă nu vei realiza ceva important în via ță dacă nu
reacționezi cu îndr ăzneală), datele sunt conform a șteptărilor: ruralul este mult
mai precaut la schimbare decât urbanul (VRA=5,1), b ărbații sunt mai înclina ți
spre schimbare decât femeile, ca și grupa de vârst ă 18-25 de ani, spre deosebire
de cei peste 66 de ani, care sunt precau ți. Atitudinea pozitiv ă față de schimbare
crește cu nivelul de educa ție. În ce prive ște ariile culturale, cele mai defavo-
rabile schimb ării sunt Buz ău-Brăila, Cluj-Mure ș, Arad-Bihor, în timp ce Alba-
Hunedoara și Brașov-Sibiu sunt cele mai înclinate spre schimbare.
Interesant este c ă față de al doilea val al cercet ării, realizat în 1997,
tendința este de a opta mai mult pentru precau ție în 1999 și mai puțin pentru

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
103 îndrăzneală, ceea ce indic ă o concentrare mai mult spre polul tradi ționalist. În
cele două sate analizate în cadrul studiului de caz, deschiderea la schimbare este
mai mare decât la nivelul popula ției rurale a României (de și rezultatele trebuie
interpretate cu precau ție, pentru c ă itemii utiliza ți în cercetarea noastr ă și în
EVS nu sunt similari).
Pentru măsurarea atitudinii fa ță de risc , având în vedere c ă aceasta nu
este surprins ă ca atare, într-un singur item, am identificat o variabil ă latentă prin
analiza factorial ă a patru itemi din EVS 1999 (vezi variabila ANTIRISC, dup ă
modelul oferit în Voicu, 1999)14. Pentru a afla dac ă există diferențe semni-
ficative între mediile pe diferite arii culturale ale scorurilor factoriale ale acestei variabile, am rulat o analiz ă Anova (F=2,90). Cele mai orientate spre risc sunt
ariile Bucure ști-Ilfov, și Alba-Hunedoara, mediile acestora fiind semnificativ
diferite fa ță de zone din Moldova și Muntenia ca Boto șani-Vaslui, Buz ău-Brăila
sau Giurgiu-Teleorman-Ialomi ța-Călărași, care au o atitudine defavorabil ă ris-
cului. Atitudinea favorabil ă riscului cre ște o dată cu nivelul de educa ție și cu
venitul. Anova arat ă de asemenea și diferențe semnificative între urban și rural,
în sensul c ă cei din rural sunt mult mai refractari la risc.
Spiritul de economie indică de asemenea concentrare atitudinal ă a
populației din rural spre tradi ționalism, ea r ămânând o valoare important ă a
oamenilor, probabil cu originea în regimul comunist unde era intens valorizat ă,
oamenii ar ătând în diverse moduri faptul c ă o apreciaz ă. Importan ța acestei
valori scade în timp, spiritul de economie ocupând locul doi (dup ă bunele
maniere) în 1997 și locul 6 în 1999, în ierarhia valorilor care ar trebui transmise
de părinț
i copiilor. De asemenea 89,4% din popula ția rurală consider ă că
oamenii ar trebui s ă planifice modul de cheltuire a banilor și doar 7% consider ă
că banii ar trebui cheltui ți în mod neplanificat. Conform datelor pe rural din
EVS 1999, ierarhia valorilor pe care copiii le pot înv ăța acasă și care sunt
considerate importante, (în ordine descresc ătoare), sunt:
 hărnicia – 81,4 % (procentul men ționărilor);
 bunele maniere – 69,1 %;
 credința religioas ă – 65,3 %;
 toleranța și respectul pentru oameni – 51,9 %;
 sentimentul de responsabilitate – 51,1 %;
 spiritul de economie – 30,9 %;
 independen ța – 26,5 %;
 supunerea – 25,7 %;
 perseveren ța – 10,8 %;
 imaginația – 9,4 %;
 altruismul – 3,0 %.

14 Variabila latent ă ANTIRISC, calculat ă din itemii s6, s7, s8, o22. KMO= 0,632, factorul
explică 41,09% din varia ția variabilei.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
104 În aceeași cercetare, valul 1999, 74,3% din popula ția din rural consider ă
că creșterea respectului pentru autoritate este o schimbare bun ă, 4,4% că e o
schimbare negativ ă și 8,6% opteaz ă pentru „Nu-mi pas ă”. Din aceast ă ultimă
întrebare reiese mult mai bine propensiunea românilor pentru obedien ță, ceea ce
indică tradiționalismul atitudinal al popula ției rurale (vezi graficele 3.1 și 3.2)
Tendința spre planificare este surprins ă printr-un singur item în baza
EVS 1999 (cel referitor la modul de cheltuire a banilor). Atât ruralul românesc,
cât și urbanul sunt înclinate majoritar spre planificare (cu procente de peste
80%), cu precizarea c ă cei din urban au și înclinația de a cheltui bani f ără nici
un plan (semnificativ fa ță de rural).
Relevant pentru înclina ția spre tradi ționalism / modernitate este și pesimis-
mul vs. optimismul pentru viitor . Cele dou ă atitudini pot fi evaluate satisf ăcător
prin întrebarea „Cum crede ți că veți trăi peste un an?”, prezent ă în Barometrele de
Opinie Public ă. Astfel varianta BOP octombrie 200415 arată că răspunsurile tind s ă
se concentreze spre extrema optimist ă a scalei utilizate (media fiind 3,66, unde 1
reprezintă „mult mai prost”, iar 5 reprezint ă „mult mai bine”). 28,1% din subiec ții
din rural opteaz ă pentru „mult mai bine” și „bine”, 21,1% pentru „prost” și „mult
mai prost” și 32,7 pentru „aproximativ la fel”. Luând regiunile României în
considerare (doar popula ția rurală), se poate observa c ă sectorul agricol Ilfov și
Dobrogea, tind s ă fie regiuni mai optimiste, Oltenia este neutr ă, iar Moldova și
Transilvania – surprinz ător – sunt mai înclinate spre pesimism (pentru celelalte
zone cifrele nu sunt semnificative). Mai optimi ști tind să fie cei cu studii medii și
superioare, mai pesimi ști cei fără școală și cu studii primare.
În ce prive ște credința și participarea religioas ă, este deja un lucru
cunoscut faptul c ă românii sunt un popor religios în atitudine și comportament.
O prelucrare a itemilor relevan ți pentru aceast ă temă din EVS 1999, arat ă că
92,8% din românii din rural cred c ă există un Dumnezeu, 58,7% consider ă că
Dumnezeu este foarte important în via ța lor și de asemenea 57,7% afirm ă că
religia este foarte important ă în viața lor.
În ierarhia valorilor pe care copiii le pot înv ăța de la părinți, credința
religioasă apare pe locul 3. Propor țiile celor ce merg la biseric ă o dată pe săptă-
mână, o dată pe lună și de Crăciun și Paști sunt aproximativ egale (24,6%,
24,4% și respectiv 26,9), și majoritatea românilor consider ă că biserica ofer ă
răspunsuri potrivite pentru problemele morale și nevoile individului, pentru pro-
blemele vie ții de familie, pentru nevoile spirituale ale oamenilor și pentru pro-
blemele sociale din țară. Alte studii (Voicu, 2005), arat ă că România este țara cu
nivelul cel mai ridicat de încredere în autoritatea bisericii și în religie în general.

15 Barometrul de Opinie Public ă octombrie 2004 a fost realizat de Funda ția pentru o
Societate Deschis ă, pe un e șantion de 1800 de persoane, stratificat probabilist tristadial,
reprezentativ pentru popula ția adultă a României, cu o eroare de +/- 2,3%.

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
105 Religiozitatea românilor a fost recunoscut ă unanim în studiile de spe-
cialitate, ca un caz excep țional printre țările Europei și care contrasteaz ă cu
patternul din Europa de Vest. S-a afirmat c ă teza seculariz ării – ce afirm ă
declinul importan ței valorilor religioase în via ța socială – nu este aplicabil ă și la
țările din sud-estul Europei, România în special, teza fiind construit ă și deci
explicativ ă, doar pentru Europa de Vest. Religiozitatea României se explic ă în
schimb prin caracterul specific al ortodoxiei ca religie, prin faptul c ă aceasta a
fost un suport permanent pentru identitatea na țională și inclusiv prin faptul c ă
instituțiile statului au avut dup ă 1989 o rela ție activă, nu doar formal ă cu
instituția religioas ă (Dungaciu, 2004, Heintz, 2004). Concluzionând, am putea
spune că românii se plaseaz ă la polul tradi ționalist în ce prive ște credința și
participarea religioas ă.
Atitudinea fa ță de rolul femeii în societate este tratat ă pe larg în EVS
1999, printr-o serie de itemi ce pot fi v ăzuți în graficul și tabelul de mai jos.
Pentru a ob ține o imagine mai detaliat ă a profilului celor ce au o atitudine mai
mult sau mai pu țin flexibil ă asupra rolului femeii în societate, am corelat
variabilele ce surprind rolul femeii cu diver și predictori, ca sexul, vârsta,
venitul, educa ția, etnia, regiunea, statusul marital. Am re ținut doar corela țiile
semnificative și doar celulele din tabele ce con țineau asocieri semnificative,
rezultând tabelul 3.2 . Datele sunt doar pentru rural (EVS 1999). R ăspunsurile
subiecților compun o imagine a femeii care e împlinit ă mai ales prin familie și
copii, dar care î și câștigă independen ța prin faptul c ă lucrează. Calculul
valorilor reziduale ajustate arat ă că femeile tind s ă fie semnificativ mai pu țin de
acord decât b ărbații cu afirma țiile 1, 5, si înclin ă să fie de acord cu afirma țiile 6
și 8. Acela și tip de prelucr ări arată că subiecții mai vârstnici consider ă că femeia
este împlinit ă dacă are copii și familie, și copiii sufer ă dacă mama lucreaz ă.
Subiecții mai tineri – a șa cum era de a șteptat – atribuie un rol mai independent
femeii, mai pu țin legat de familie. În plus, 83,2% din subiec ți sunt de p ărere că,
pentru a fi realizat ă, o femeie trebuie s ă aibe copii. Femeile sunt semnificativ
mai înclinate s ă fie de acord cu aceast ă afirmație și de asemenea cei mai în
vârstă. Ruralul este mai conservator în leg ătură cu rolul femeii în societate, și
femeile din rural sunt mai conservatoare decât b ărbații.
Legat de importan ța educației în rural se pot face o serie de aprecieri,
pornind de la datele oferite de Barometrul de Opinie Public ă mai 2004, ce
dedică o secțiune întreag ă acestui aspect. Astfel, aplicând analiza secundar ă
pentru popula ția rurală, observăm că 49,9% din subiec ți consider ă că, pentru a
avea bani este important s ă ai școală, față de 44,2% ce opteaz ă pentru contrariu.
Cei mai mul ți subiecți, 39,2% sunt de p ărere că învățământul obligatoriu în
România ar trebui s ă fie de 12 clase. Majoritatea subiec ților, 80,4% și-ar sfătui
copilul – dup ă terminarea înv ățământului obligatoriu – s ă-și continue studiile
(11,9% l-ar sf ătui să munceasc ă). Eurobarometrul rural 2005 arat ă că 75,7% și-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
106 ar sfătui copilul s ă meargă la liceu (cei cu etnie român ă și cei cu studii medii și
universitare sunt semnificativ înclina ți să opteze pentru acest r ăspuns), 13,1%
și-ar sfătui copilul s ă continue cu școala profesional ă (subiecții cu gimnaziu și
cei de etnie maghiar ă), iar 7,8% și-ar sfătui copilul s ă înceapă să munceasc ă
(rromii, maghiarii și cei fără școală).
Tabel 3.2: Profilul sociodemografic al celor ce î și exprimă acordul/dezacordul cu
următoarele afirma ții

O mamă care
lucrează
poate fi la fel
de grijulie
față de copii
săi ca și una
care nu
lucrează Un copil
preșcolar
probabil va suferi
dacă
mama sa lucrează. A avea o
slujbă este
un lucru
foarte
bun, dar
ceea ce își
doresc cu
adevărat
femeile
este să
aibă
familie și
copii O soție
care nu
lucrează
este tot
atât de
realizată
ca și una
care are o
slujbă
plătită Cea mai
bună
modalitate
ca o
femeie să
fie
indepen-
dentă este
să aibă o
slujbă Ambii so ți
trebuie să
câștige
bani
pentru
întreținere
a familiei. În
general,
tații pot
avea
grijă de
copii la
fel de
bine ca
și
mamele. Medii 1,9 2,5 1,8 2,4 2,0 1,8 2,4 Acord  studii medii
 26-41 de ani
 Cei ce au o
relație stabilă
 Cei căsătoriți
 Români
 Venit ridicat  Banat
 Muntenia
 Venit
scăzut  Peste 65 de
ani  34-41 de
ani
 Venit
mediu  Bărbații
 Căsătoriți
 Românii
 Venit
ridicat
 Oltenia  Moldova
 Cei cu
relații
stabile
 Cei că-
sătoriți
 Românii  Dobro-
gea Dezacord  studii primare
 Peste 65 de ani
 Transilvania,
Banat,
București
 Văduvi,
separați
 Maghiari
 Venit scăzut  Liceu
 Transilva-
nia
 Crișana-
Maramu-
reș
 Căsătoriți
 Venit
mediu și
ridicat  26-33 de
ani
 Dobrogea
 Necăsătorit  Liceu
 26-33 de
ani
 Venit
ridicat  Crișana-
Maramu-
reș
 Necăsă-
toriți
 Maghiarii  Bărbații
 Crișana-
Maramu-
reș
 București
 Maghiarii
 Venit
mediu  42-49 de
ani
 Bucu-
rești
 Venit
mediu
Sursa datelor: prelucrare dup ă EVS 1999
* Notă: Media fiec ărui item (surprins ă numai pe rural), variaz ă între 1 și 4, 1 însemnând „În foarte
mare măsură”, iar 4 „În foarte mic ă măsură”.

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
107 Cifrele arat ă de asemenea c ă oamenii consider ă că învățământul
românesc este mai bun decât cel din Occident (54,1%) și de asemenea, c ă
învățământul din perioada socialist ă era mai bun decât cel de acum (51%). Sunt
răspunsuri surprinz ătoare pentru subiec ții din rural, de la care ne-am a ștepta să
valorizeze mai degrab ă munca decât educa ția. Totuși, analizând nivelul relativ
scăzut al educa ției în rural se poate spune c ă ele reflect ă mai degrab ă atitudini
declarative. În graficul de mai jos (3.1) se poate remarca faptul c ă cei mai mul ți
subiecți au un nivel de educa ție gimnazial și primar; și de asemenea, dintre toate
motivele de emigrare, continuarea studiilor este cel mai neînsemnat, doar 1,7%
din subiec ții din rural ar emigra ca s ă își continue studiile în str ăinătate.
Eurobarometrul rural 2005 arat ă că 60,4% din subiec ții din rural con-
sideră că, atunci când un om î și caută un loc de munc ă, este mai important ă
școala și ce știe să facă (semnificativ mai înclina ți să dea acest r ăspuns sunt cei
din Moldova, Covasna-Harghita, Banat, cei de etnie român ă și cei cu studii
primare), iar 33,3% consider ă că sunt mai importante rela țiile (subiec ții din
Muntenia; Arad-Bihor, și cei cu școală profesional ă).

Grafic 3.1: Nivelul de educa ție în rural în anul 2005 (procente)

Sursa: Eurobarometrul Rural 2005
2,517,327,22,89,515,216,81,42,21,22,60,3
0 5 10 15 20 25 30Fără școalăPrimarGimnazialȘcoală de uceniciTreapta I de liceuProfesionalaLiceuȘcoală maiștriȘcoala post-liceal ăUniversitar de scurta durata, colegiuUniversitar de lunga durat aStudii postuniversitare

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
108 Totuși, analizând nivelul de educa ție al țărilor din Europa – baza de
date EVS 1999 –, se remarc ă faptul că nivelul de educa ție al popula ției rurale
din România este comparabil cu cel al celorlalte țări. Am selectat din baza de
date EVS 1999 doar localit ățile sub 10 000 de locuitori, încercând în acest fel s ă
obțin doar date din rural16. Graficul 1 din Anexa 3 arat ă rezultatele: vârsta
medie la care subiec ții din România î și încheie studiile este de 16,2 ani, aceast ă
medie fiind semnificativ mai mic ă17 decât media Fran ței (17,6) și a Rusiei
(18,3) și semnificativ mai mare decât media Portugaliei (13,5) și a Turciei
(13,8). Diferen țele față de mediile celorlalte țări nu sunt semnificative. Datele
trebuie îns ă luate în considerare cu precau ție, pentru c ă vârsta la care subiec ții
și-au încheiat studiile, nu este cea mai relevant ă măsură pentru nivelul lor de
educație, ea depinzând de sistemul educa țional al țării sau de alte variabile.
Interesul pentru via ța politică și pentru participarea politic ă este un
alt indicator ce arat ă gradul de modernitate. Datele provenite din diverse baze
de date, legate de acest item, sunt contradictorii. Astfel cele din EVS 1999 arat ă
un interes mediu al popula ției rurale pentru evenimentele politice – 29,6 % din
populația rurală urmărește evenimentele politice din mass media zilnic, iar 23,7
% de câteva ori pe s ăptămână. Doar pentru un sfert dintre subiec ți politica este
important ă sau foarte important ă (Voicu, 2005: 189-190). Mai ales dac ă ne
referim la rural, subiec ții de aici sunt semnificativ mai înclina ți să afirme c ă
politica nu este important ă. În schimb datele ob ținute în BOP 2002 arat ă un
interes sc ăzut – 46% din popula ția rurală nu citește deloc articolele politice din
ziare, 37% rar și 17% des. De asemenea 44% nu discut ă deloc politic ă cu alte
persoane, 39% rar și 17% des. Contradic ția se explic ă – cred – prin faptul c ă
întrebarea din EVS face trimitere la urm ărirea evenimentelor politice la tele-
vizor, în timp ce în întrebarea din BOP este vorba despre presa scris ă, ori este
știut faptul c ă este mult mai ridicat consumul mediatic prin televizor decât prin
presa scris ă. De aceea cred c ă se poate vorbi de un interes mai degrab ă pasiv,
adică receptare f ără implicare, de informa ții transmise prin canalele audio-
vizuale, și nu unul activ, care presupune c ăutarea de informa ții în presă și impli-
carea în ac țiunea de a fi informat. Ceea ce, din nou, trimite spre tradi ționalism
mai degrab ă decât spre modernitate.

16 Baza de date EVS 1999 nu are o variabil ă care să discrimineze între urban și rural, astfel
că pentru a face compara ții pe acestea dou ă și în absen ța unei astfel de variabile dihotomice,
am optat pentru selectarea din mul țimea de localit ăți ale Europei investigate doar a celor cu
mai puțin de 10 000 de locuitori. Banca Mondial ă și Uniunea European ă operează cu cifrele
de 20 000 și respectiv 30 000, ca fiind pragul de trecere între rural și urban, îns ă pentru
România aceste cifre ar fi fost neadecvate, atâta timp cât 98,8% din satele României au o
populație sub 10 000 de locuitori (conform bazei de date Indicatori de dezvoltare a satelor
românești – 1998 , bază ce cuprinde date despre toate satele României)
17 conform Anova, F = 27,2, semnificativ la pragul de 0,1.

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
109 Participarea comunitar ă și civică este relativ sc ăzută în rural. Datele
din EVS indic ă faptul că românii se caracterizeaz ă prin pasivitate și nu au
cultura particip ării. Doar 4,8% din popula ția rurală sunt membrii de sindicat, și
doar 1,6% apar țin unor partide sau grup ări politice. În plus, 48,3% din români
nu ar participa la o peti ție, 58,5% nu ar participa la un boicot și nici măcar la de-
monstrații legale (49,1% nu ar participa la acestea). Munca voluntar ă în orga-
nizații politice sau sindicate este și mai scăzută. Legat de participarea comu-
nitară, lucrurile nu sunt mult diferite: doar 0,6% din românii din rural au par-
ticipat la ac țiuni ale comunit ății privind s ărăcia, șomajul, locuirea, inegalitatea
etnică. Cei mai mul ți (34,3%) declar ă că nu își petrec deloc timpul liber în
cadrul unor cluburi și asociații voluntare (sportive, culturale din comunitatea
locală), iar 59,1% nu cunosc nici un astfel de club. Doar 2,4% î și petrec timpul
liber în astfel de cluburi, de câteva ori pe an.
Urmărind itemii lega ți de petrecerea timpului cu prietenii, cu oamenii
de la biseric ă și la cluburi și asociații, și calculând o variabil ă latentă18 (ce sur-
prinde via ța socială a subiecților) din ace ști trei itemi, observ ăm diferen țe mari
în funcție de regiunile țării. Astfel subiec ții din Transilvania și Crișana-Mara-
mureș tind să fie mai pu țin activi sociali, pe când cei din Banat, Muntenia,
Oltenia și Dobrogea sunt mai activi, petrec mai mult timp cu prietenii, oamenii
de la biseric ă sau în cadrul unor asocia ții (diferen țele între cele dou ă categorii
sunt semnificative). Femeile din rural și desigur cei mai tineri tind s ă fie mai activi.
Participarea civic ă manifestat ă prin acțiuni cum ar fi semnarea unei
petiții, participarea la un boicot, la greve ilegale sau la demonstra ții legale (pe
care de asemenea am surprins-o printr-o variabil ă latentă prin analiz ă facto-
rială19) este mai intens ă la popula ția rurală masculin ă și de vârst ă tânără și de
asemenea în regiuni precum Bucure ști, Muntenia, Cri șana-Maramure ș.
Apartenen ța la asocia ții este în general sc ăzută în România, ruralul
având, așa cum ne a șteptam valori mai sc ăzute decât în urban. Astfel, media
participării în asocia ții este de 0,17 pentru întreg ruralul (în urban ea este de
0,42), iar Transilvania și Crișana-Maramure ș au mediile cele mai ridicate.
Față de celelalte țări ale Europei, România are o pozi ție mai dezavan-
tajoasă atât în ceea ce prive ște viața socială, cât și în privin ța particip ării la
mișcări sociale și apartenen ța în asocia ții (Voicu, 2005: 190).
În ce prive ște fatalismul (credința în predestinare ca opus ă liberului
arbitru), prelucrarea întreb ării din EVS pe aceast ă temă (întrebare ce presupune
autoplasarea pe o scal ă de zece trepte, în care 1 reprezint ă „Nu am control deloc
asupra propriei mele vie ți”, iar 10 reprezint ă „Am libertate deplin ă”), prelu-
crarea acesteia deci, a relevat o medie de 6,58, altfel spus o înclina ție spre polul

18 KMO = 0,617, factorul unic explic ă 56,8% din varia ția variabilei latente
19 KMO = 0,841, factorul unic explic ă 76,6% din varia ția variabilei latente

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
110 liberului arbitru, diferen ța între urban și rural fiind foarte mic ă (media în urban
este de 6, 83). De asemenea diferen țele între diferitele regiuni ale României sunt
nesemnificative. Femeile tind s ă fie mai fataliste decât b ărbații, iar sentimentul
controlului asupra propriei vie ți crește odată cu educa ția și venitul și scade cu
vârsta. Ruralul românesc este a șadar mai orientat spre polul modernist în ce
privește unul din indicii psihosociali cei mai importan ți ai modernit ății –
respingerea fatalismului.
Modernitatea gospod ăriei20 este scăzută în țară, în mediul rural este
ridicată pentru bunuri ca frigiderul (80,1% din cei intervieva ți în rural posed ă un
asemenea aparat), sau televizorul color (78,5%), dar este sc ăzută pentru alte
bunuri precum telefonul mobil (36%), telefonul fix (31%), autoturism (24,4%),
computer (9,7%). Particularizând pe regiuni și arii culturale, ob ținem o imagine
mult diferen țiată. Astfel, se disting Banatul și Bucureștiul, cu o modernitate a
gospodăriei ridicat ă și care contrasteaz ă semnificativ21 cu regiuni ca Moldova,
Muntenia, Oltenia, Dobrogea. Aprofundând analiza pe arii culturale ies în
evidență ariile Bra șov-Sibiu, Cluj-Mure ș, Covasna-Harghita și Banatul care au
o modernitate a gospod ăriei mult mai ridicat ă decât multe alte zone din
Moldova, Muntenia, Oltenia sau Dobrogea.

3.2.2 Postmodernitate

Unul din indicatorii cei mai relevan ți pentru postmodernitate este tole-
ranța ca atitudine general ă. Particularizând, putem vorbi de toleran ță față de
noile modele familiale, fa ță de comportamente cum ar fi avortul sau homo-
sexualitatea, sau toleran ța ca acceptare a diferen țelor între oameni.
Noile modele familiale (familia monoparental ă și cuplul consensual)
sunt surprinse în EVS 1999 prin itemii v148, v150 și v151 (vezi Anexa 3,
punctul 2). Popula ția din rural este îns ă extrem de conservatoare, în privin ța
ambelor probleme: 93,4% din subiec ți consider ă că un copil nu poate cre ște
fericit decât cu ambii p ărinți, iar 73,3% nu sunt de acord c ă instituția căsătoriei
ar fi demodat ă. 63,9 % prefer ă să-și petreacă timpul liber cu familia, 26,5% cu
familia și prietenii și doar 7,2% cu prietenii. 57,9% consider ă că familia și
munca sunt importante și 37,3% c ă familia e mai important ă decât munca. De
asemenea, 73,3% din subiec ți consider ă adulterul ca nefiind niciodat ă accepta-
bil. 42,3% au aceea și părere despre divor ț (aici opiniile sunt nuan țate, fiind
relativ mul ți subiecți – 15,8% – ce se plaseaz ă pe mijlocul scalei).

20 Modernitatea gospod ăriei, calculat ă ca scor factorial din to ți itemii lega ți de aparatura
casnică, din Eurobarometrul Rural 2005. KMO=0,948, factorul unic explic ă 70,8% din
totalul varia ției.
21 Anova, F=3,408 semnificativ la p=0,1.

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
111 Regiunile cu opinii mai favorabile acestor noi modele familiale, deci
regiunile mai moderne din acest punct de vedere sunt Cri șana-Maramure ș
(copilul poate cre ște și fără ambii părinți), Oltenia (c ăsătoria este demodat ă), și
Dobrogea și București Ilfov (femeile pot cre ște copii în absen ța unei rela ții
stabile). De altfel, comparând op țiunea României cu cea a țărilor din Europa, se
observă că în toate țările opinia c ă un copil are nevoie de ambii p ărinți este
majoritară, iar în țările Europei de Est se înregistreaz ă procente foarte mari în
favoarea acestei afirma ții (peste 90%). Acelea și tendințe sunt valabile și pentru
afirmația că instituția căsătoriei ar fi demodat ă. În ce prive ște situația ca o
femeie să aibă copii în absen ța unei rela ții stabile, România se aliniaz ă tendinței
celor mai multe țări Europene de a fi favorabile acestei situa ții, cu precizarea c ă
doar urbanul este de acord, în timp ce ruralul respinge aceast ă idee.
Toleranța pentru homosexualitate și avort este de asemenea sc ăzută, în
România în general, fa ță de alte țări europene, și în rural mai sc ăzută decât în
urban. România este cea mai intolerant ă dintre țările Europei fa ță de homose-
xualitate (Voicu, 2005: 185). Analizele efectuate (în principal prin Anova) arat ă
că nu există diferențe semnificative între mediile pe care le ia variabila latent ă a
toleranței față de avort, divor ț, homosexualitate și relații extraconjugale în
funcție de sex, venit, educa ție, mediu, status marital sau regiuni. Cu alte cuvinte,
ruralul românesc este unanim în a respinge astfel de comportamente, asemenea
urbanului de altfel. Toleran ța față de acestea este deci peste tot, în toate mediile
sociale, sc ăzută.
Acceptarea diferen țelor între oameni ca m ăsură a toleran ței, este de
asemenea sc ăzută. În graficul de mai jos, se poate observa c ă românii sunt
foarte intoleran ți cu persoanele cu probleme comportamentale și psihice și de
asemenea fa ță de persoanele cu SIDA și țigani. Pentru a putea evalua gradul de
toleranță este necesar ă însă compararea cifrelor ob ținute în România cu cele din
Europa. Aceast ă compara ție arată că în România, nivelele de intoleran ță sunt
mai ridicate la to ți itemii analiza ți.
Aceasta este situa ția general ă. Dacă particulariz ăm și încercăm să con-
turăm un tablou specific pentru diversele variabile socio-demografice, ob ținem
date extrem de interesante. O analiz ă factorială realizată pe itemii din graficul
de mai sus, arat ă că în cadrul toleran ței față de alte persoane, sunt cuprin și de
fapt trei factori (vezi tabelul 3.3), pe care i-am numit toleran ță etnică și rasială,
toleranță comportamental ă și toleranță politică. Se poate observa c ă în cadrul
toleranței relaționale, ponderea cea mai mare în explicarea varia ției totale o are
toleranța etnică și rasială. Explica ția plasării bolnavilor de SIDA în cadrul
toleranței comportamentale este legat ă probabil de faptul c ă aceste persoane
sunt puternic supuse stereotipului și stigmatiz ării în România, iar responsa-
bilitatea pentru infectarea cu HIV/SIDA este în general pus ă doar în seama
subiectului, datorit ă unui presupus comportament deviant.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
112 Grafic 3.2 : Persoane pe care subiec ții nu i-ar dori ca vecini (procente)
00152430,133,133,335,537,352,553,759,768,371,771,773,9
3,417,415,710,913,935,240,461,953,6
12,539,551
Persoane cu familii numeroaseImigranți/muncitori din str ăinătateEvreiPersoane de ras ă diferită de a dvs.Extremiști de dreaptaExtremiști de stângaMusulmaniPersoane cu probleme psihiceȚiganiPersoane care au SIDAHomosexualiPersoane dependente de droguriPersoane cu dosar penalAlcoolici înr ăiți
Europa România (rural)

Sursa datelor: EVS 1999
Notă: pentru musulmani si evrei nu exista date comune pentru toate țările din Europa, de
aceea ele nu au fost figurate pe grafic.

Cum se comport ă românii din perspectiva celor trei tipuri de toleran ță
relațională? Există diferențe semnificative în func ție de variabilele sociodemo-
grafice? Acestea sunt întreb ările la care am încercat s ă răspund în continuare,
testând media celor trei factori în func ție de diferite variabile, prin Anova.
Diferențieri interesante apar în func ție de aproape toate variabilele
sociodemografice luate în calcul, astfel (datele sunt valabile doar pentru mediul
rural):
Pentru toleran ța etnică și rasială (mai jos sunt trecute doar aspectele
între care Anova a relevat diferen țe semnificative):
 Toleranța crește odată cu venitul și nivelul de educa ție
 Cei din mediul urban sunt mai toleran ți decât cei din rural
 Românii sunt mai intoleran ți decât maghiarii
 Cele mai tolerante regiuni sunt Dobrogea, Cri șana-Maramure ș, Transilvania
(probabil nu întâmpl ător, aici amestecul etnic fiind foarte pronun țat) și ariile
culturale Constan ța-Tulcea, Bra șov-Sibiu și Cluj-Mure ș.
 Cele mai intolerante regiuni sunt Moldova, Muntenia și Oltenia (vezi
graficul 3.3)

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
113 Tabel 3.3: Tipuri de toleran ță relațională (analiză factorială)

KMO = 0,876 (analiza este adecvat ă datelor empirice)
Variația totală explicată de cei doi factori: 58,5 %, din care
Primul factor
Al doilea factor
Al treilea factor 37,9 %
12,1 %
8,5 %
Factorul Indicatori (satura ții) Descrierea factorului
Evrei (0,756)
Maghiari (0,702)
Străini, imigran ți (0,678)
Persoane de alt ă rasă (0,661)
Musulmani (0,660) Factorul 1
Țigani (0,424) Toleranță etnică și rasială
Consumatori de droguri (0,796)
Homosexuali (0,682)
Alcoolici (0,622)
Persoane cu dosar penal (0,504)
Bolnavi de SIDA (0,468) Factorul 2
Persoane instabile emo țional
(0,421) Toleranță
comportamental ă
Extremiști de dreapta (0,848) Factorul 3 Extremiști de stânga (0,846) Toleranță politică
Sursa datelor: prelucr ări ale autoarei pe baza datelor din EVS 1999 (date pe România)

Pentru toleran ța comportamental ă:
 Crește odată cu nivelul de educa ție
 Românii sunt mai intoleran ți decât țiganii
 Regiunile cele mai intolerante sunt Muntenia, Moldova, Oltenia
 Regiunile cele mai tolerante: Transilvania și Bucureștiul
 Arii puternic tolerante sunt Bra șov-Sibiu și București-Ilfov
Pentru toleran ța politică:
 Bărbații sunt mai intoleran ți decât femeile
 Regiunile cele mai intolerante: Bucure ști și Crișana-Maramure ș
 Regiunile cele mai tolerante: Transilvania, Muntenia, Dobrogea
 Se remarc ă ariile culturale Gorj-Vâlcea și Cluj-Mure ș, printr-o puternic ă
intoleranță politică (lucru explicabil probabil prin politica local ă)
O atitudine ecologist ă activă, ce presupune implicare în protejarea
mediului înconjur ător, reprezint ă unul din aspectele cele mai relevante ale
postmodernit ății. Românii au o opinie mai moderat ă decât celelalte țări euro-
pene față de perspectiva de a sprijini protejarea mediului cu bani personali.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
114 Grafic 3.3: (In-)Toleran ța relațională în funcție de regiunile României

-0,5 -0,4 -0,3 -0,2 -0,1 0,0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,512345678

Preocupările ecologiste sunt mai pu țin prioritare pentru românii din
rural față de cei din urban. Cei din rural consider ă că mediul înconjur ător
trebuie protejat, dar cu cât mai pu ține costuri personale (vezi graficul 3.4).
Astfel, cei mai mul ți sunt de p ărere că guvernul ar trebui s ă se ocupe de acest
lucru, astfel încât s ă nu existe costuri personale; iar varianta cre șterii taxelor
este cea mai pu țin agreată.
Oricum, ideea protej ării mediului este prezent ă mai mult la nivel
declarativ decât practic, pentru c ă nici unul din subiec ții din rural intervieva ți nu
face parte dintr-o organiza ție ce se ocup ă cu mediul înconjur ător, ecologia și
protejarea drepturilor animalelor. În rural, atitudinea pro-ecologist ă crește odată
cu venitul și scade odat ă cu vârsta. Dintre regiuni se remarc ă O l t e n i a , c u o
atitudine semnificativ mai pro-ecologist ă decât alte regiuni și Dobrogea, aflat ă
la polul opus, adic ă cu o propor ție semnificativ mai mare de subiec ți ce opteaz ă
pentru un dezacord puternic cu afirma țiile legate de protejarea mediului (aceste
rezultate au reie șit identificând cu Anova regiunile ce au medii semnificativ
diferite ale variabilei latente ob ținute din v8, v9, v10). Muntenia Oltenia
Partea negativ ă a graficului = toleran ță; Partea pozitiv ă a graficului = intoleran ță

Sursa datelor: prelucr ări după EVS 1999 (baza pe România) Dobrogea
Crișana-Maramure ș
Banat
Transilvania București-Ilfov
Moldova

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
115 Există deja în literatura de specialitate prelucr ări pe baza de date EVS
1999 în ce prive ște orientările postmoderne (Voicu, 2005: 185-188), inclusiv în
privința orientării spre nevoi superioare. Astfel, România apare a fi mai pu țin
interesată de astfel de nevoi, explica ția fiind aceea c ă, o mare parte a popula ției
nu și-a satisfăcut încă nevoi de baz ă legate de securitatea material ă mai ales.
Ceea ce îmi propun, în sec țiunea care urmeaz ă este să determin în ce m ăsură
există diferențieri în ruralul României, fa ță de urban, în privin ța interesului
pentru aceste nevoi superioare și diferențieri date de al ți predictori.

Grafic 3.4: Atitudinea popula ției rurale fa ță de protejarea mediului înconjur ător
17,84236
57,83037,1
Guvernul trebuie s ă acționeze pentru a reduce
gradul de poluare a mediului, dar aceast ă
acțiune nu ar trebui s ă mă coste pe mine nici
un ban.Aș fi de acord cu o cre ștere a taxelor, dac ă
banii rezulta ți ar fi folosi ți pentru prevenirea
poluării.Aș da o parte din venituri dac ă aș fi sigur că
acești bani vor fi folosi ți pentru a preveni
poluarea de c ătre diferite organiza ții.
Dezacord și dezacord puternic Acord și acord puternic
Sursa datelor: EVS 1999

O măsură a înclina ției spre hedonism ca valoare a postmodernismului
(deși indirectă) este dat ă de itemii lega ți de importan ța muncii și a timpului
liber. Astfel, în leg ătură cu toți itemii lega ți de munc ă din tabelul de mai jos,
opinia majoritar ă conduce la ideea c ă aceasta este important ă și că este valo-
rizată într-un mod consistent, mai ales de c ătre subiec ții din rural. Desigur c ă
există și nuanțări ale acestei opinii, caracteristice anumitor categorii sociode-
mografice (vezi tabelul de mai jos; în tabel au fost trecute doar categoriile
sociodemografice ce au avut valori reziduale ajustate semnificative). Conclu-zionând, România este pu țin înclinat ă să îmbrățișeze valori de tip hedonist.
În ce prive ște dezvoltarea personal ă, una din nevoile superioare amintite
de obicei în discu ția despre postmodernitate, aceasta este valorizat ă chiar și în
rural: 67,7 % consider ă că e bine „S ă se pună mai mult accent pe dezvoltarea
fiecăruia”. Semnificativ mai înclina ți să opteze pentru aceast ă afirmaț
ie sunt
persoanele de sex masculin, cei din urban, cei din Bucure ști, tinerii (18-25 de

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
116 ani), cei cu venit ridicat și cei cu studii medii și superioare. Consider îns ă că
itemul trebuie interpretat cu precau ție, pentru c ă formularea este interpretabil ă.
Tabel 3.4: Importanța muncii în func ție de variabilele socio-demografice
Cu totul de acord / Acord Mai mult împotriv ă / Cu totul
împotrivă
62,9% 16,1% V91: Este umilitor s ă
primești bani fără să
muncești pentru ei.  Bărbații
 Cei cu venit ridicat  femeile
73,7% 5,9%
V93: Munca este o
datorie către
societate  ruralul  Cei cu studii medii și superioare
 Bucureștiul ca regiune
 urbanul
77,1 % 6,4 % V95: Munca trebuie
să fie întotdeauna pe
primul loc, chiar
dacă înseamnă mai
puțin timp liber  cei din rural
 cei în vârst ă  Bărbații
 Cei din Bucure ști
 Tinerii (18-25 de ani)
 Cei din urban
Rău Bine
68,2% 17,0% V193: Importan ța
muncii în via ța
noastră să scadă  femeile  Tinerii (18-25 de ani)
 bărbații
Nu prea important /
Deloc important Foarte important /
Destul de important
55,3% 41,4% V4: Importan ța
timpului liber în via ță  Cei din rural
 Femeile
 Cei cu vârsta 50-57 de ani  Cei din urban
 Bărbații
 Cei tineri (18-25 de ani)
Sursa datelor: prelucr ări după EVS 1999 (baza pe România)

Un alt item relevant aici este cel referitor la „Banii și bunurile materiale
să aibă mai mică importan ță”. 56,4 % din subiec ții din rural consider ă că acest
lucru este bun, iar 23,6% c ă este rău. Mai înclina ți să răspundă cu „Bine” sunt
din nou cei din urban, cei cu vârsta între 26-41 de ani, cu venit ridicat, cu studii
medii și ca regiune, cei din Oltenia. Muntenia și Moldova sunt semnificativ mai
înclinate s ă opteze pentru „R ău” (calculul valorilor reziduale ajustate). Totu și
deși interpretarea primar ă a acestor doi itemi arat ă o opinie favorabil ă, nu putem
concluziona c ă ruralul românesc este înclinat majoritar spre nevoi superioare.
Analize mai aprofundate, arat ă că populația României în general, atât urbanul
cât și ruralul este pu țin preocupat ă de astfel de nevoi (Voicu, 2005: 187).

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
117 3.3. Tradiție, modernitate, postmodernitate în T ălmăcel și Ludoș

Cercetarea de teren realizat ă în cele dou ă sate, Tălmăcel și Ludoș, a
prilejuit printre altele și măsurarea atitudinilor, comportamentelor și strategiilor
de viață care corespund tradi ționalismului, modernit ății și postmodernit ății.
Itemii urm ăriți în cadrul chestionarului și interviului au fost cei aminti ți
anterior (nu to ți itemii prezenta ți acolo au fost surprin și în cercetarea proprie,
astfel că, pentru unele aspecte ale tradi ției, modernit ății și postmodernit ății nu
putem face o compara ție). Prelucrarea rezultatelor a demonstrat c ă, legat de cea
mai mare parte a atitudinilor și comportamentelor, opinia în cele dou ă sate este
similară, neexistând diferen țe majore. Locuitorii celor dou ă sate sunt tradi țio-
naliști prin faptul c ă au o atitudine fatalist ă față de viață (vezi Anexa 3, punctul
3), valorizeaz ă economisirea în detrimentul consumului, nu î și planific ă
acțiunile, prefer ă o atitudine minimalist ă în ce prive ște autorealizarea și
apreciază cinstea.
În același timp, sunt înclina ți spre modernitate prin faptul c ă acceptă și
doresc schimbarea, ac ționează mai degrab ă după voința proprie ( și nu imitând
comportamentul celorlal ți), preferă familia mic ă și să pună interesele proprii pe
primul loc și de asemenea prefer ă o atitudine mai individualist ă. Diferențele
între cele dou ă sate nu sunt – pentru cea mai mare parte a itemilor – semni-
ficative statistic, ceea ce înseamn ă că locuitorii celor dou ă sate sunt la fel de
tradiționaliști (moderni). Singurele diferen țe semnificative statistic, cu alte
cuvinte singurele atitudini sau comportamente care difer ă, sunt: cele legate de
imitație (tălmăcenii au un comportament mai imitativ pe când cei din Ludo ș
acționează mai degrab ă orientându-se dup ă voința proprie); și cele legate de
familie (ludo șenii de data aceasta sunt mai tradi ționaliști, preferând o familie
mare, pe când cei din T ălmăcel prefer ă mai degrab ă o familie mic ă);
Chestionarul a m ăsurat de asemenea tradi ționalismul / modernitatea
locuitorilor printr-o serie de afirma ții plasate pe o scal ă în cinci trepte. Graficul
3.5 arată mediile rezultate pentru cele zece afirma ții.
Se observ ă din nou cifre apropiate pentru cele dou ă sate, arătând
tendințe similare. Exist ă și o serie de diferen țe, care sunt semnificative pentru:
intoleranța religioas ă – cei din T ălmăcel sunt mai intoleran ți, s-ar sim ți mai
deranjați decât cei din Ludo ș, dacă ar locui al ături de ei oameni de alt ă religie.
Oricum, nivelul de intoleran ță în ambele sate este sc ăzut. Diferen țele
sunt semnificative și pentru obedien ță – ludoșenii sunt mai obedien ți (la nivel
declarativ, cel pu țin) decât t ălmăcenii –, de asemenea pentru întrajutorare și
pentru gradul de informare – cei din T ălmăcel se ajut ă mai mult între ei și sunt
mai la curent cu ce se întâmpl ă în țară și în lume.
În ce prive ște tradiționalismul și modernitatea valoric ă, locuitorii celor
două sate au profile și mai apropiate, neexistând diferen țe semnificative între

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
118 opțiunea pentru diverse valori. Se poate observa c ă oamenii apreciaz ă în mare
măsură credința, familia, educa ția, munca, respectul pentru b ătrâni, hărnicia,
economisirea și mai puțin succesul, via ța interesant ă, averea, distrac ția, cu alte
cuvinte apreciaz ă valorile tradi ționaliste și mai puțin pe cele moderne.

Grafic 3.5: Modernitate atitudinal ă și comportamental ă în Tălmăcel și Ludoș (medii)

Sursa datelor: cercetare proprie (vezi Anexa 3, punctul 3, cu itemii utiliza ți în realizarea acestui grafic)

Pentru a în țelege într-o manier ă sintetică în ce măsură se poate vorbi de
tradiționalism, modernitate și postmodernitate în cele dou ă sate, am rulat o
analiză factorial ă comparativ ă (vezi tabelul 3.6). Am ales aceast ă metodă
statistică, datorită faptului c ă ea deceleaz ă dimensiunile subiacente unui set de
indicatori, astfel încât introducând indicatori relevan ți pentru cele trei
dimensiuni, analiza identific ă – la nivel practic – dimensiunile ce stau la baza
acelui set de indicatori. Rezultatele analizei sunt prezentate în cele dou ă tabele
de mai jos. Se poate observa c ă analiza a relevat pentru ambele sate doar dou ă
dimensiuni, a tradi ționalismului și a modernit ății, dimensiunea postmodernit ății
nefiind detectat ă, deși au existat în chestionar indicatori lega ți de aceasta. Îns ă
răspunsurile subiec ților au ar ătat că ea nu e semnificativ ă. În schimb au ap ărut
câte o dimensiune a tradi ționalismului și a modernit ății, ce se bazeaz ă însă pe
indicatori diferi ți. Dimensiunea tradi ționalismului are doi indicatori comuni –
opțiunea pentru familie mare și fatalism (nu po ți schimba ceea ce î ți este dat).
Este interesant îns ă faptul că, în timp ce în T ălmăcel este eviden țiat comporta-
mentul imitativ și ideea de comunitate, în Ludo ș se pune accent pe cinste și pe
cultivarea de rela ții cât mai apropiate cu cei din sat. Dimensiunea modernit ății
este similar ă în cele dou ă sate, ea construindu-se prin trei indicatori – deschi-
derea la schimbare, consumul mediatic ridicat și un grad ridicat de informare
asupra a ceea ce se întâmpl ă în țară și în lume.
Cele două instrumente aplicate în sate au urm ărit și gradul de moder-
nitate a infrastructurii și a gospod ăriilor, considerând c ă și acestea sunt un indi-
1 2 3 4 5
Risc Optimism Importanța
normelor
informaleIntoleranță
religioasăIntoleranță
etnicăObediențăÎncredere în
oameniInteres
pentru
politicăÎntrajutorare Informare
Tălmăcel Ludoș 1= Deloc; 5 = În foarte mare m ăsură.

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
119 cator a modernit ății generale. Astfel, în ce prive ște modernitatea infrastructurii,
Tălmăcelul are o situa ție superioar ă Ludoșului, fiind dotat cu ap ă potabilă –
doar 14,3 % din satele României au aceast ă facilitate (Neagu, Stanciu, 1996)-,
rețea de gaz, telefon și cablu tv, pe când Ludo șul are doar re țea de telefonie fix ă.
Modernitatea gospod ăriei a fost evaluat ă printr-un item ce viza dotarea cu
aparatură modernă a locuinței.

Tabel 3.5: Analiză factorială – tradiționalism și modernitate în T ălmăcel și Ludoș

Tălmăcel
KMO = 0,710 (analiza este adecvat ă datelor empirice)
Variația totală explicată de cei doi factori: 47,4%, din care
Primul factor
Al doilea factor 30,7%
16,7%
Factorul Indicatori (satura ții) Descrierea factorului
Comportament imitativ (0,58)
Preferința pentru familie mare cu mul ți
copii (0,54)
Plasarea interesele satului înaintea
celor proprii (0,45) Factorul 1
Fatalism (0,44) Dimensiunea tradi ționalismului
Deschidere la schimbare (0,53)
Consum mediatic (reviste, ziare) ridicat
(0,39) Factorul 2 Informare ridicat ă asupra
evenimentelor din țară și din lume
(0,38) Dimensiunea modernit ății

Ludoș
KMO = 708 (analiza este adecvat ă datelor empirice)
Variația totală explicată de cei doi factori: 44,0%, din care
Primul factor
Al doilea factor 26,0%
18,0%
Factorul Indicatori (satura ții) Descriere posibil ă a factorului
Cinste –chiar cu pre țul sărăciei (0,58)
Preferința pentru familie mare cu mul ți
copii (0,46)
Fatalism (0,41) Factorul 1
Individualism (-0,56) Dimensiunea tradi ționalismului
Deschidere la schimbare (0,45)
Consum mediatic (reviste, ziare) ridicat
(0,47) Factorul 2
Informare ridicat ă asupra eveni-
mentelor din țară și din lume (0,43) Dimensiunea modernit ății
Sursa datelor: cercetare proprie (vezi Anexa 3, punctul 4 pentru lista detaliat ă a indicatorilor
utilizați în analiz ă.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
120 Grafic 3.6: Dotarea cu aparatur ă modernă a gospod ăriilor din T ălmăcel și Ludoș,
comparativ cu cele din țară

90,367,929,5073,115,723,56,740,754,577,2
82,464,217,644,811,521,24,228,562,473,9
89,626,721,433,662,3
2,6
20,513,7
02 5 5 0 7 5 1 0 0TelevizorRadioAutoturismTelefon fixTelefon mobilAspiratorComputerCongelatorMașină de spălatFrigider
Tălmăcel LudoșÎn țară

Sursa datelor: cercetare proprie și date din Eurobarometrul Rural 2002
Rezultatele acestei întreb ări, prezentate comparativ cu situa ția gospod ă-
riilor din țară, sunt exprimate în graficul nr. 3.6. Se poate observa o modernitate
mai ridicat ă a gospod ăriilor din T ălmăcel, acestea fiind mai bine dotate cu
aparatură modernă decât cele din Ludo ș. Putem concluziona a șadar, cel pu țin
din aceste dou ă puncte de vedere, o modernitate mai ridicat ă a Tălmăcelului. De
asemenea, la aproape to ți itemii ce se refer ă la aparatura modern ă, modernitatea
gospodăriei este mai ridicat ă în cele dou ă sate față de gospod ăriile din țară.
În ce prive ște consumul mediatic , prelucrarea datelor ob ținute în cele
două sate și compararea acestora cu cele disponibile la nivel na țional (din
Eurobarometrul rural, 2002-200322) arată următoarea situa ție: subiec ții celor

22 Eurobarometrul Rural a fost realizat în septembrie 2002-ianuarie 2003, de c ătre Funda ția
pentru o Societate Deschis ă, pe un e șantion de 1963 de persoane, reprezentativ pentru
populația rurală adultă a României, cu o eroare de 2,6%. E șantionul a fost stratificat,
probabilist, tristadial

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
121 două sate citesc mai des ziare și reviste decât subiec ții din țară, din mediul rural
și se uită mai mult la televizor; în ce prive ște ascultarea radioului și lectura
cărților, cifrele arat ă situații oarecum similare.
Datele calitative rezultate din interviuri relev ă o altă fațetă a problemei
tradiționalismului și modernit ății. Dacă la nivel cantitativ lucrurile par simple
legat de definirea și identificarea atitudinilor și comportamentelor moderne, la
nivel calitativ apar o serie de probleme. Dac ă tradiționalul este raportat inva-
riabil la obiceiuri, cutume, tradi ții, se poate observa c ă subiecții (mai ales cei
mai în vârst ă) întâmpin ă probleme în leg ătură cu definirea a ceea ce înseamn ă
pentru ei sat modern sau om modern. Cuvintele celor intervieva ți sunt ilustrative
pentru aceast ă dificultate: „ Om modern? No…nu știu cum îi !” (G.F., 64,
Tălmăcel); Alții identific ă modernitatea cu tinerii și cu vestimenta ția –
„…Îmbrăcat la mod ă, haine mai bune pe el, se vede care-i modern.. ..”. Intere-
sant este faptul c ă tot timpul, modernitatea este exterioar ă. Nici unul din subiec ți
nu face referire la atitudini sau comportamente moderne, deci la o modernitate
individual ă și interioar ă, ci doar la însemne exterioare, vizibile.
Modernitatea satului este corelat ă cu dotările și infrastructura moderne
(gaz, apă, dispensar, școală, industrie). De aceea, cei din T ălmăcel consider ă că
se poate spune despre satul lor c ă are elemente de modernitate pentru c ă are apă
curentă, rețea de gaz, etc. În Ludo ș, sat cu popula ție îmbătrânită, în scădere,
cineva spunea c ă un sat modern e cel care are mul ți copii. Din nou îns ă, indi-
ferent de r ăspunsuri, se remarc ă definirea exterioar ă a modernit ății. Toate aces-
tea sunt lucruri exterioare, vizibile și, mai important, sunt create, oferite,
construite de stat. Oamenii nu fac referire la ei, la personalitatea lor, atunci când
vorbesc de modernitatea satului. „ Ce e modern în sat? Avem dou ă xerox-uri și
buticurile în care sunt de toate. ..” (F.I., Ludo ș); „Să fie asfaltat, s ă aibe liceu,
școală profesional ă, o fabrică..” (A.M., T ălmăcel).

4. CONCLUZII

Prelucrarea datelor prin analiz ă secundar ă arată că, din punct de vedere
atitudinal, popula ția rurală a țării este preponderent înclinat ă spre tradi ționalism,
iar modernitatea este vizibil ă mai ales în ce prive ște exterioritatea vie ții
cotidiene, adic ă dotarea gospod ăriei, vestimenta ție, etc. Orient ările postmoderne
sunt, la nivelul anului 1999, vizibile mai ales la nivelul popula ției urbane. În
rural, acestea fie nu apar, fie au o intensitate sc ăzută.
Cele dou ă sate studiate sunt extrem de asem ănătoare din punct de
vedere al gradului de tradi ție, modernitate și postmodernitate – elementele care
o indică pe aceasta din urm ă fiind aproape inexistente. Cu greu se pot face
diferențieri între ele din acest punct de vedere. De asemenea este dificil de

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
122 concluzionat, c ă un sat este mai modern sau mai tradi țional decât cel ălalt,
întrucât ambele au atât elemente de tradi ționalism, cât și de modernitate. Cel
mult, am putea spune c ă în Tălmăcel întâlnim un tradi ționalism mai apropiat de
sensul său comunitar, adic ă mai înclinat spre comportament imitativ, coeziune,
comportament de întrajutorare.
Urmărind itemii relevan ți pentru cele trei, tradi ționalism, modernitate și
postmodernitate, se poate concluziona faptul c ă tradiționalismului este mult mai
bine reprezentat, decât celelalte dou ă. Modernitatea î și face sim țită prezența mai
ales la nivelul dot ării gospod ăriei și mai puțin la nivel atitudinal. Iar menta-
litățile, atitudinile, valorile, comportamentele și strategiile de via ță caracteristice
postmodernit ății sunt slab sau deloc reprezentate în cele dou ă comunități.

Tradiție, modernitate și postmodernitate în via ța socială și culturală …
123
Capitolul 4

SEMNIFICA ȚII SOCIALE ALE COMUNIT ĂȚII
ÎN CONTEXTUL GLOBALIZ ĂRII

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
124

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
125 1. ASPECTE PRELIMINARE

Capitolul de fa ță merge mai departe în analiza ruralului românesc,
abordând problema comunit ății și problema schimb ărilor produse de globalizare
în diferitele planuri ale vie ții sociale. Consider c ă nu putem analiza implica țiile
globalizării la nivelul a dou ă comunități rurale, f ără a face referire și la con-
ceptele de comunitate și identitate cultural ă. În ce prive ște comunitatea, autorii
de azi de literatur ă de specialitate pe aceast ă temă împărtășesc majoritatea
punctul de vedere conform c ăruia comunitatea, ca modalitate tradi țională de
existență umană, pierde tot mai mult teren. Este vorba despre acea comunitate
definită ca un “agregat de fiin țe umane, alc ătuită din biografiile împ ărtășite într-
o lungă istorie și cu o speran ță de viață și mai lung ă a interacțiunilor frecvente și
intense” (Bauman, 2001: 36). Analizele actuale ale fenomenului comunitar sunt
din ce în ce mai interesate de semnele care înso țesc declinul comunit ății, de
evoluția acesteia într-o lume globalizat ă și de modalit ăți de reînviere a acesteia.
În ce prive ște identitatea cultural ă, aceasta este plasat ă cel mai adesea în lite-
ratura de specialitate într-o rela ție dialectic ă față de globalizare. Discursul
preferat în analiza globaliz ării diferă oarecum de cel referitor la identitate, de și
cele două sunt fațete ale aceluia și fenomen. Astfel, interpret ările și analizele
fenomenului globaliz ării favorizeaz ă perspectiva global ă și termenii ce transmit
sensul de general, cosmopolit, în timp ce în registrul identitar, predomin ă mai
degrabă sensul de local, specific, unic. Pe un alt palier, rela ția globalizare-
identitate este în țeleasă î n s e n s u l c ă globalizarea oblig ă întotdeauna la o
reconstruc ție identitar ă (Vasiliu, 2005: 33).
În spațiul rural, conceptele de comunitate și globalizare îmbrac ă carac-
teristici specifice. Ca prim pas în analiz ă, consider c ă este necesar ă în primul
rând stabilirea relevan ței utilizării celor dou ă concepte în cadrul sociocultural al
satului românesc de ast ăzi. Pentru c ă dacă utilizarea conceptului de comunitate,
cu referire la sat pare adecvat ă, utilizarea celui de globalizare pare cu siguran ță
mai problematic ă. Având în vedere c ă ruralul reprezint ă un segment important
al societății române ști actuale, analiza acestor probleme în acest cadru este
justificată.
În ce prive ște problematica globaliz ării întrebările ce ghideaz ă studiul
de față ar fi: cât de relevant este s ă vorbim despre globalizare în contextul rura-
lului românesc actual? Care din dimensiunile globaliz ării – economic ă, infor-
mațională, sociocultural ă – se regăsesc în mod vizibil în sat? Și în final, care
sunt efectele globaliz ării asupra comunit ății rurale române ști actuale?

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
126 La rândul lui, conceptul de comunitate este unul dintre cele mai pro-
lifice concepte ale sociologiei. Numeroase analize au fost realizate de-a lungul
timpului de c ătre gânditori apar ținând unor școli diferite, analize care dep ășesc
granițele sociologiei – pentru c ă ideea s-a bucurat de mult succes și în filosofie
sau istorie. Conceptul a cunoscut numeroase registre de interpretare, fiind abor-dat atât teoretic cât și empiric. Datorit ă seductivit ății sale, conceptul a împ ărtășit
soarta ideilor și conceptelor la mod ă: a dobândit o sfer ă foarte larg ă de cuprin-
dere a unor experien țe extrem de variate, și a devenit astfel, prea extins și opac.
Astăzi, în epoca modernității lichide , comunitatea reprezint ă încă o idee și o
realitate extrem de seduc ătoare, pentru c ă ea diminueaz ă sau chiar anuleaz ă
dezechilibrul dintre libertatea individual ă și sentimentul siguran ței. Într-o lume
în care tr ăsătura caracteristic ă a devenit superficialitatea leg ăturilor umane,
comunitatea vine cu o promisiune de recuperare a afectivului, a umanului, a
atașamentului fa ță de valori comune și a unei în țelegeri reciproce implicite între
oameni. Nesiguran ței și caracterului profund schimb ător al lumii comunitatea îi
opune o lume plin
ă de substan ță, de relații umane profunde și autentice.
Ca o serie de alte aspecte sociale, și comunitatea dobânde ște semni-
ficații sociale noi în contextul procesului de globalizare. În spa țiile sociale
moderne, acolo unde globalizarea este un proces activ, vizibil, comunitatea este
supusă unei redefiniri profunde. Exist ă însă spații sociale în care globalizarea nu
a pătruns cu drepturi depline, fiind mai degrab ă un construct teoretic, cu mic ă
aplicabilitate în practic ă. Aici, transform ările produse de globalizare sunt
extrem de subtile și greu de decelat.
Așadar, relativ la a doua dimensiune, cea a comunit ății, studiul de fa ță
își propune s ă exploreze modul în care comunitatea este conceptualizat ă și
experimentat ă de către actorii sociali din cele dou ă comunități rurale ale jude-
țului Sibiu. Întreb ările ce ghideaz ă analiza în cadrul acestei dimensiuni sunt
următoarele: care sunt semnifica țiile sociale ale conceptului de comunitate
pentru locuitorii celor dou ă sate; în ce m ăsură regimul comunist a produs aici
o destructurare a modului de a în țelege comunitatea și de raportare la ea; care
este legătura dintre modul de reprezentare a comunit ății și aspectele economice
și funciare ale vie ții în sat – având în vedere c ă doar unul din cele dou ă sate a
fost colectivizat, iar diferen ța dintre nivelul lor economic este notabil ă; care
este diferen ța dintre semnifica țiile sociale ale comunit ății în spațiile sociale
supuse globaliz ării și în spațiul social al celor dou ă sate, aflat la grani ța dintre
tradiție și modernitate ;
Utilizând un demers comparativ, studiul analizeaz ă de asemenea mo-
dele de interac țiune și tradiții și obiceiuri care stau la baza comunit ății. Prin
analiză factorială sunt decelate principalele dimensiuni pe care se construie ște
comunitatea în mentalitatea oamenilor din cele dou ă sate.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
127 2. COMUNITATEA – ABORD ĂRI TEORETICE ȘI EMPIRICE

2.1. Definiții ale comunit ății

Conceptul de comunitate î și are originea în Romantismul german și
semnifică o „entitate social ă globală în care leg ăturile între membrii sunt foarte
strânse, o entitate supraindividual ă ce primeaz ă în raport cu individul” (Zani,
Palmonari, 2003). Aceasta este una din numeroasele defini ții date comunit ății.
Cercetători din diverse domenii au elaborat de-a lungul timpului altele, astfel c ă
astăzi conceptul de comunitate a devenit un termen omnibus. Poate de aceea
Peter Burke spune c ă termenul de comunitate este în acela și timp util și
problematic (Burke, 1999: 72). Conrad Arensberg sugereaz ă de asemenea c ă
definițiile date comunit ății sunt „prea superficiale și prea pline de capcane
verbale” (Arensberg, 1955 apud Stoneall). Eric Hobsbawm (1994), la rândul lui,
afirmă că noțiunea de comunitate „n-a fost folosit ă niciodată cu atâta lips ă de
discernământ și atât de inutil decât în deceniile în care comunit ățile în sens
sociologic au devenit mai greu de g ăsit în viața reală” (Hobsbawm, 1994, apud
Bauman, 2000: 13). De și toate acestea arat ă complexitatea no țiunii discutate
aici, este cert c ă o definiție unică a comunit ății este inadecvat ă, pentru c ă este
inevitabil incomplet ă. Definițiile singulare î și îndeplinesc rolul doar în contextul
unei anumite teorii, pentru c ă acestea explic ă doar o anumit ă parte a realit ății.
Teorii relevante în domeniul comunit ății au fost oferite de teoreticienii clasici ai
sociologiei și continuate apoi de discipolii lor. Ulterior aceste teorii au fost
dezvoltate în domenii foarte variate ale științei sociale.
În ciuda variet ății și numărului mare de studii despre comunitate, socio-
logii întâmpin ă încă dificultăți în definirea acesteia. Aceasta și pentru c ă au fost
puse sub semnul comunit ății multe fenomene sociale, l ărgindu-se astfel extrem
de mult sfera de cuprindere a conceptului (ora șul, diverse institu ții ca peniten-
ciarele, m ănăstirile, grupurile minoritare, organiza țiile religioase, sindicatele,
sunt doar câteva dintre ele). Din acest motiv exist ă numeroase și uneori contra-
dictorii defini ții ale comunit ății.
Examinând doar câteva defini ții clasice, voi ar ăta faptul c ă definiția
comunității s-a conturat treptat, de-a lungul timpului, prin contribu ția diverșilor
sociologi. Punctul de pornire a fost ideea de localizare (a șezare), comunitatea,
cel puțin în sensul ei „ortodox”, presupunând înr ădăcinarea indivizilor într-un
spațiu fizic și social. Astfel, fiecare om produce cele necesare supravie țuirii, se
integrează în institu țiile sociale, experimenteaz ă expresia religioas ă specifică,
își socializeaz ă urmașii și trăiește anumite tipuri de expresie artistic ă pornind de
la o anumit ă apartenen ță la un grup și de la o anumit ă localizare spa țială și
temporală. Comunitatea local ă reprezint ă locul de întâlnire dintre individ și
societate. Ea este a șadar „acel aspect al structurii sistemului social care se refer ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
128 la localizarea teritorial ă a oamenilor și a activit ăților lor” (Parsons, apud
Stoneall, 1983). Esen ța comunit ății – așa cum apare ea sintetizat ă în primele
scrieri sociologice despre comunitate – este locuirea împreun ă a unui grup de
oameni, într-un spa țiu dat, comun . De aici, de la aceast ă idee porne ște studiul
sistematic al comunit ății, care adaug ă apoi și alte variabile relevante pentru
construcția acestei idei.
R. Nisbet adaug ă alte elemente la ideea de localizare, considerând c ă
prin comunitate se în țelege ceva ce merge cu mult dincolo de simpla comunitate
locală. Termenul cuprinde
toate formele de rela ționare care sunt caracterizate printr-un grad înalt de
intimitate personal ă, profunzime emo țională, angajare moral ă, coeziune social ă și
continuitate în timp. Comunitatea este fondat ă pe om conceput în unitatea sa, mai
degrabă decât în raport cu unul sau altul din rolurile sale, luate separat, pe care el
le poate de ține într-o ordine social ă (Nisbet, 1967:47).
La teritoriu și populație – pe care Parsons le consider ă importante în
definirea comunit ății – Robert Park adaug ă comunalitatea , care se refer ă la
comportamente ce se bazeaz ă pe similarit ăți sociale ale oamenilor ce locuiesc în
același spațiu. Ca un al patrulea element al defini ției comunit ății, Leo Schnore
adaugă existența instituțiilor locale, iar al ți autori adaug ă alte trăsături cum ar fi
intimitatea leg ăturilor (closeness of bond) sau tipuri particulare de rela ții umane
(Stoneall, 1983: 3-6).
P. Burke (Burke, 1999: 159), care a sistematizat informa țiile legate de
conceptualizarea comunit ății, consider ă că fenomenul comunitar „este caracte-
ristic societ ății tradiționale, comunitatea fiind un grup de mici dimensiuni, în
care fiecare cunoa ște pe fiecare”, dar nu împ ărtășește opinia continuit ății
îndelungate în timp a acesteia. Comunitatea, spune el, „trebuie construit ă și
reconstruit ă”, pentru c ă nu orice “comunitate se eviden țiază prin solidaritate, nu
este omogen ă în atitudini sau eliberat ă de conflicte”. În acest fel Burke rela-
tivizează opinia lui Durkheim care a impus un model consensual al comunit ății.
Aceasta este o viziune nu doar mai actual ă, ci și mai realist ă a comunit ății.
Același autor consider ă că sistemul comunitar are patru caracteristici de baz ă: o
atitudine refractar ă a oamenilor fa ță de schimbare, ierarhie social ă tradițională
bazată pe naștere, mobilitate sc ăzută și cultură tradițională magică, religioas ă,
irațională (Burke, 1999: 69-72).
Concluzionând, trebuie s ă remarcăm multiplele sensuri ale termenului
de comunitate (au fost identificate peste 90 de utiliz ări distincte ale acestuia).
Realizând un inventar al defini țiilor date comunit ății în literatura de specialitate
între 1954 și 1973, Sutton și Munson au ar ătat că aproximativ 70% din aceste
definiții abordau comunitatea ca o entitate structural ă – o popula ție și un spațiu
specific – , în timp ce doar 12% includeau și interacțiunea, ca și component ă

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
129 esențială a acesteia (Stoneall, 1983: 4). Putem remarca de asemenea contra-
dicțiile în conceptualizarea comunit ății: pentru unii autori comunitatea nu poate
exista în absen ța oricăruia dintre elementele care o compun (mediul înconju-
rător, relațiile de prietenie, etc); pentru al ții comunitatea este un anacronism, ea
neputând exista într-o societate modern ă.

2.2. Istoricul conceptului și ideii de comunitate

Deși este un concept de larg ă extensiune în sociologie și cu multiple
semnifica ții, ideii de comunitate nu i-a fost acordat ă aceeași atenție de-a lungul
timpului.
Mulți teoreticieni leag ă creșterea interesului pentru acest concept de
ideile vehiculate în timpul Revolu ției Franceze și Industriale, pentru c ă transfor-
mările sociale din timpul acestora au f ăcut fenomenul comunit ății să fie mult
mai evident prin dezagregarea lui. Transform ările provocate de aceste dou ă
mari evenimente au intervenit într-un context social caracterizat prin via ță
pastorală, familie l ărgită, existență dusă în cadrul unor comunit ăți stabile.
Ulterior, inova țiile tehnice, mobilitatea social ă ridicată determinat ă de nece-
sitatea găsirii unui loc de munc ă, apariția industriilor, dezbinarea familiei, toate
acestea au dus la destr ămarea comunit ăților și punerea lor sub semnul întreb ării.
După revoluții viața socială a început s ă fie sinonim ă tot mai mult cu urba-
nizarea, na țiunea-stat, democra ția, proprietatea privat ă, acumularea de capital,
ceea ce punea tot mai mult sub semnul întreb ării existen ța comunit ăților. Astfel,
în perioada Iluminismului conceptul de comunitate a trecut într-un con de
umbră, datorită atenției exclusive care era acordat ă societății. Voința și con-
tractul erau termenii cheie care guvernau gândirea iluminist ă și tot ce nu se
încadra în ace ști termeni era considerat neimportant. De aceea, pu ține noțiuni
înrudite cu cea de comunitate, au atras interesul filosofilor (familia de exemplu).
Societatea ra țională – cea care constituia idealul gândirii iluministe – era
concepută ca fiind opus ă societății tradiționale, adic ă oricăror forme de asociere
comunitar ă.
Ulterior, odat ă cu acceptarea și integrarea transform ărilor produse de
Revoluția Industrial ă, ideea de comunitate începe s ă câștige teren în gândirea
politică, în cea religioas ă și filosofic ă și tot mai mult și în gândirea sociologic ă.
Încep astfel s ă apară contribuțiile sociologilor clasici la în țelegerea no țiunii de
comunitate. De asemenea se remarc ă o redescoperire a ideii de comunitate și în
istoriografia secolului XIX: apar nenum ărate studii despre formele tradi ționale
(comunitare) de asociere – comunitatea s ătească, breasla, ora șele mici, etc.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
130 2.2.1. Contribuții clasice la în țelegerea și analiza termenului de comunitate
Analizele clasice ale ideii de comunitate, extrem de fecunde și de va-
riate, comport ă perspective de abordare diferite. R. Nisbet identific ă 5 regimuri
funcționale ale ideii de comunitate, sau cinci modalit ăți de analiz ă și de utilizare
a conceptului de comunitate (Nisbet, 1967: 47-106):
1. comunitatea moral ă (La Comte);
2. comunitatea empiric ă (Le Play);
3. comunitatea ca tipologie (Tönnies și Weber);
4. comunitatea ca metodologie (cadru de analiz ă, la Durkheim);
5. comunitatea molecular ă (Simmel).
Comunitatea nu poate fi cunoscut ă în absen ța acestor unghiuri de
vedere, care surprind fiecare o fa țetă a ei. Pornind de la aceste 5 modalit ăți de
analiză a comunit ății din literatura sociologic ă, Ilie Bădescu dă o defini ție
globală termenului:
Comunitatea este o realitate moral ă, delimitat ă empiric, având o semnifica ție
tipologică și reprezentând un cadru metodologic adecvat pentru studiul unor
chestiuni precum: moralitate, lege, contract, religie, spirit uman, etc. Comunitatea
mijlocește accesul nostru la nivelul molecular al societ ății. (Bădescu, 2002: 140)
Comte și Le Play se disting de ceilal ți gânditori asupra fenomenului
comunității prin aceea c ă nu abordeaz ă comunitatea în manier ă tipologic ă.
Astfel, la Comte, comunitatea are sens de „comunitate moral ă”, bazată pe
puterea puterea spiritual ă (inițial definit ă de Comte ca inteligen ță, apoi ca
iubire), pe coeziune. Principiul pe care se bazeaz ă comunitatea în viziunea lui
Comte este for ța morală și afectul. La Le Play, comunitatea este întâi de toate
un fenomen empiric, de la care trebuie s ă porneasc ă studiul societ ății.
Ceilalți teoreticieni clasici abordeaz ă problematica comunit ății mai ales
în maniera opozi țiilor polare: ceea ce realizeaz ă Tönnies este continuat apoi de
Max Weber, Karl Marx, Emil Durkheim, și mai târziu Robert Redfield, care
deși au accentuat alte aspecte esen țiale ale realit ății sociale (precum autoritatea,
diviziunea muncii sau modurile de produc ție), au surprins prin acestea esen ța
vieții comunitare. Printre teoreticienii clasici ce abordeaz ă problema în manier ă
tipologică, la F. Tönnies termenul de comunitate prime ște una din cele mai fine
analize sociologice. Astfel comunitatea presupune rela ții stabile și intime,
înțelegere, întrajutorare, înrudire, vecin ătate. Comunitatea se bazeaz ă pe trei
principii: leg ătura de sânge (rudenia), leg ătura spațială (vecinătatea) și legătura
spirituală (prietenia). La baza comunit ății stă voința organic ă, ale cărei forme
psihologice sunt plăcerea, obiceiul și memoria. “Omul comunitar este un om de
suflet, sentimentele sale sunt modelate de cutum ă (fel tradi țional de a fi și de a
acționa), afectul lui e predominant religios, starea mental ă e impregnat ă de trăiri

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
131 de conștiință și nu de intelectualizare. Via ța lui se desf ășoară în familie, în sat și
în mediul burgului, al spiritului corporatist.”(B ădescu, 2002: 235) Tönnies a
construit cele dou ă concepte având în minte opozi ția între zonele rurale și cele
urbane și considerând cele dou ă ideal tipuri ca extreme, realitatea social ă
situându-se adesea undeva între acestea.
Continuând opera lui Tönnies, ceilal ți sociologi au analizat schimb ările
radicale din comunit ăți și elementul esen țial care st ă la baza acestora. Astfel
Max Weber a considerat c ă esența schimb ărilor sociale este fenomenul de
raționalizare. Societatea uman ă premodern ă se baza pe autoritate tradi țională, în
timp ce societatea modern ă recunoaște autoritatea ra țională (legală). Odată cu
Tönnies și Weber imaginea comunit ății se contureaz ă clar, aceasta bazându-se
pe o serie de elemente esen țiale (Zani, Palmonari, 2003):
 interdependen ța sistemelor de rela ții între persoane;
 grad ridicat de omogenitate în raport cu valorile și normele împ ărtășite de
comunitate;
 valorile și normele sunt interiorizate și mai puțin exprimate;
 sentiment puternic de ingroup.
În timp ce Weber se refer ă în principal la tipul de autoritate pentru a
esențializa realitatea social ă și a o încadra într-o tipologie, Durkheim este atras
de diviziunea muncii, diferen țiind între solidaritatea organic ă și cea mecanic ă.
În aceeași manieră tipologic ă, Marx vede diferen ța între societatea premodern ă
și cea modern ă bazându-se pe opozi ția între feudalism –capitalism și cea între
țărănime-nobilime și proletariat-burghezie.
Mai apropiat de actualitate, Robert Redfield pune sub semnul întreb ării
încercările clasicilor de a opune comunitatea de societate, ruralul de urban și
concluzioneaz ă că între cele dou ă tipuri polare sunt alte tipuri intermediare, în
loc de opozi ție existând mai degrab ă un continuum.
2.2.2. Perspective teoretice actuale în cercetarea comunit ății
După ce au debutat cu metode caracteristice monografiei (realizate de
antropologi ca R. Redfield și M. Gluckman), studiile comunitare au devenit
începând cu anii 1920-1930 foarte frecvente în antropologie și sociologie. Co-
munitatea a devenit un concept foarte seductiv, datorit ă valorii lui simbolice și
aspiraționale, datorate faptului c ă face referire la calit ăți umane extrem de dezi-
rabile. Continuând analiza fenomenului comunitar și lăsând în urm ă contri-
buțiile sociologilor clasici, trebuie amintite alte cinci paradigme și discipline
care au oferit un cadru și instrumente specifice pentru analiza comunit ății,
paradigme care au fost conturate începând cu 1920: ecologia uman ă, perspec-
tiva funcționalistă, perspectiva conflictualist ă, abordarea psihologiei sociale și
analiza de re țea (network-exchange) (vezi tabelul 4.1).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
132 Interesați de problema comunit ății, Robert Park și elevii săi au dezvoltat în
cadrul Școlii de la Chicago ecologia uman ă. Conceptul de ecologie uman ă – mai
vechi decât mi șcarea ecologist ă așa cum o cunoa ștem astăzi – este interesat de
modul în care se realizeaz ă interacțiunea social ă în relație cu spațiul, mediul și cu
resursele materiale. Este cea mai veche paradigm ă în cadrul c ăreia a fost analizat ă
comunitatea, una din tr ăsăturile care o eviden țiază față de celelalte fiindc ă ea
apelează nu doar la explica ții specifice sociologiei, ci și din domeniul biologiei,
geologiei, sau fizicii. Spre deosebire de celelalte patru perspective, care sunt
construite pornind de la contribu țiile teoretice europene din sociologie, ecologia
umană este de sorginte american ă. Referințe tangențiale sunt făcute doar la ideile lui
Darwin și Spencer, în încercarea de a explica problema competi ției (și cooperării)
comunitare. Ecologia uman ă a debutat prin studiul zonelor rurale, extinzându-se
ulterior, prin contribu ția lui R. Park, și la studiul comunit ăților urbane.
Ecologia uman ă vede comunitatea ca fiind structurat ă pe două nivele:
unul biotic, ce cuprinde for țe subsociale și se referă la aspecte ce țin de clim ă
sau mediu și un nivel social . O definiție a comunit ății specific ă ecologiei umane
și care eviden țiază trăsăturile esen țiale ale comunit ății ar fi:
o populație, organizat ă teritorial, mai mult sau mai pu țin înrădăcinată în spațiul
pe care îl ocup ă și ai cărei indivizi tr ăiesc în rela ție de interdependen ță reciprocă,
care este simbiotic ă, mai degrab ă decât societal ă.(Robert Park 1952, apud Linda
Stoneall, 1983: 67).
Ecologia uman ă își extrage multe din ideile ei din compara ția între
comunitățile umane și cele subumane (plante și animale) și privilegiaz ă aspec-
tele legate de interdependen ță, simbioz ă, de competi ție pentru supravie țuire,
fiind interesat ă de colectivit ăți și nu de indivizi lua ți separat. De asemenea eco-
logia uman ă pune accent pe aspecte legate de distribu ția resurselor naturale, pe
caracteristicile spa țiale ale comunit ăților, preferând metaforele de factur ă biolo-
gică pentru a explica procesele specifice din cadrul comunit ăților. Comunitatea
este văzută ca un agregat uman supus unor cicluri de evolu ții graduale, care
constau în alternarea fazelor de echilibru cu cele de competi ție (Stoneall, 1983: 90)
Funcționalismul a fost de asemenea interesat s ă ofere explica ții asupra
comunității – văzută ca un sistem de institu ții sociale fondate pe valori comune
și pe consens. Întrebarea care anim ă studiul func ționalist al comunit ății se refer ă
la liantul comunit ății.
Studiile func ționaliste, cum ar fi Middletown al so ților Lynd, sau stu-
diul despre Yankee City al lui Lloyd Warner, sunt realizate dintr-o perspectiv ă
instituțională și holistă și apelează uneori la compara ția cu organismul uman.
Fideli tradi ției lor de cercetare, teoreticienii conflictului au încercat în
schimb să explice ce anume duce la dezagregarea unei comunit ăți. Studiile co-
munitare realizate de conflictuali ști se refer ă la modul în care elitele controleaz ă

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
133 resursele și puterea în cadrul comunit ății, sau la conflicte determinate de
distribuția resurselor (Floyd Hunter, 1953, Harvey Molotch, 1976, Robert
Schulze, 1958, Manuel Castells, 1977). Studiile mai recente, de și realizate
asupra unor comunit ăți, evită chiar să utilizeze termenul de comunitate , datorită
conotației acestuia de integrare și solidaritate.
Ultimele dou ă paradigme se situeaz ă la nivel microsocial, dar ofer ă
explicații extrem de utile pentru în țelegerea comunit ății. Psihologia social ă,
curentele și paradigmele integrate ei sau înrudite cu ea – interac ționism simbo-
lic, fenomenologie, etnometodologia – analizeaz ă simbolurile comunitare, atitu-
dinile, percep țiile, modelele de interac țiune și se axeaz ă mai ales asupra proce-
selor de comunicare, negociere, interac țiune. Aplica țiile asupra comunit ății
încadrate în paradigma psihologiei sociale, sunt interesate fie de modele de inte-
racțiune și simboluri, fie de percep ții (psihologie cognitiv ă).
Studiile de factur ă interacționistă încep să pună și problema identit ății,
ca mod de diferen țiere a comunit ății de alte popula ții. În Construcția socială a
comunităților (1972) Gerald Suttles î și propune s ă arate „cum folosesc oamenii
teritoriul, locuirea, distan ța, spațiul și mișcarea pentru a construi reprezent ări
colective cu valoare comunicativ ă” (apud Stoneall, 1983). Sau, pentru a da un
alt exemplu Albert Hunter în Comunități Simbolice (1974), afirm ă că una din
caracteristicile esen țiale ale membrilor unei comunit ăți este aceea de “a schimba
semnifica ții cu ajutorul unui set comun de simboluri”(p. 67). Devine evident
așadar, cum odat ă cu abordarea interac ționistă a comunit ății, accentul se pune
tot mai mult, pe aspectele soft ale vieții comunitare – comunicare, simboluri,
construcție socială a comunit ății, identitate.
Dacă analizele interac ționiste se axeaz ă cu precădere asupra individului,
analiza de re țea analizeaz ă în plus și natura leg ăturilor între oameni și modul în
care conexiunile între ace știa construiesc unit ăți sociale mari, cum ar fi comu-
nitățile. Cea mai nou ă dintre abord ările asupra comunit ății, cu influen țe din
teoria schimbului social, analiza de re țea define ște comunitatea în termeni de
legături sociale, ca o structur ă de relații prin care oamenii fac schimb de bunuri
materiale și simbolice. Teritorialitatea nu mai este o dimensiune esen țială a
comunității, aceasta putând exista și în absen ța unui spa țiu fizic: „oamenii pot
avea legături și pot forma o comunitate, f ără a locui în acela și spațiu.” (apud
Stoneall, 1983: 221)
Pentru a m ă referi la câteva contribu ții importante din cadrul analizei de
rețea, trebuie amintit ă lucrarea lui Clyde Mitchell, Rețele sociale în situa ții
urbane (1969), în care autorul define ște o serie de concepte care instrumen-
talizează analiza de re țea: ancorarea, densitatea, con ținutul, durabilitatea, inten-
sitatea, frecven ța.. Alte studii importante, bazate pe experimente de teren, au
fost realizate de Stanley Milgram și Mark Granovetter. Barry Wellman (1979)

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
134 propune sintagma de comunitate eliberat ă, adică comunitatea liber ă de legături
teritoriale și de solidaritate.

Tabel 4.1. Perspective teoretice ac tuale asupra comunit ății
Ecologia
umană Funcționalis
mul Perspectiva
conflictului Abordarea psi-
hologiei sociale Analiza de
rețea
Nivel de
analiză Macro Macro Macro Micro Micro
Concept
cheie Competiție Consens Conflict Comunicare Conexiuni
Metode de
studiu
specifice Recensamint
e,
chestionare,
analize statistice Observație
participativ ă,
analiză com-
parativă Observație par-
ticipativă, date
despre venit,
mod de locuire, componen ța
claselor sociale Observație par-
ticipativă, bio-
grafii, etnografie,
analize calitative Studii bazate
pe interviuri,
chestionare,
observații;
date privind
forma și
numărul
conexiunilor
sociale.
Interacțiune Mediată de
mediu Bazată pe
roluri
guvernate de
norme Conflict,
ideologie,
alienare Bazată pe sim-
boluri, negociere
de semnifica ții,
definirea situa ției Relații
sociale ce
formează
rețele de
interacțiune.
Concepția
asupra
comunității Agregat de
indivizi, pla-
sați într-o
anu-mită nișă
eco-logică, și
aflați în
competiție
pentru supra-viețuire Indivizi
integrați, ce
împărtășesc
valori și
norme
comune și
trăiesc în
consens, ca
membrii ai
unor institu ții Divizată,
supusă
schimbărilor
bruște, bazată
pe inegalitate și
lupte de putere. Comunitatea este
o construc ție
socială care se
schimbă pe
măsură ce
oamenii își
schimbă
percepțiile și
definițiile asupra
realității. Comunitatea
este o
structură de
relații sociale
prin care oamenii fac
schimb de
bunuri materiale și
simbolice.
Sursa: Stoneall, 1983.
Depășind paradigmele teoretice de analiz ă a comunit ății, studiile prac-
tice legate pe aceast ă temă au relevat câteva dimensiuni esen țiale ale con-
ceptului (Brint, 2001), cu precizarea c ă nu toate comunit ățile sunt caracterizate
de toate aceste dimensiuni:
 relații sociale dense – idee care apare înc ă de la Durkheim, în analiza pe
care o face sinuciderii egoiste (Durkheim, 2005);
 atașamentul pentru, și implicarea în institu ții (școală, biserică, asociații pe bază
de voluntariat, sindicat e) – efectul fiind cre șterea gradului de încredere în
ceilalți și asupra dezvolt ării comportamentelor civice (Almond, Verba, 1996).
Absența acestei implic ări este asociat ă cu delincven ța, abuzul de substan țe;

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
135  Numărul redus de membri ai comunit ății, care permite familiaritatea acestora;
 Ritualuri, ceremonii, obiceiuri comune – care au rolul de a reafirma iden-
titatea colectiv ă a comunit ății și de a reîmprosp ăta vitalitatea indivizilor;
 Percepția similarit ății cu trăsăturile fizice, stilul de via ță, experien ța celor-
lalți – ceea ce faciliteaz ă identificarea cu comunitatea și astfel duce la o
intensificare a sentimentelor de securitate și confort;
 Credința comună într-o ordine moral ă, un sistem de idei, o institu ție, un grup –
acesta fiind un factor al implic ării în organiza ții sociale, culturale sau politice.
Credința în validitatea sistemului social este și ea o măsură a forței comunit ății.
O analiză atentă a conceptului de comunitate și a modului în care este el
operaționalizat în literatura actual ă sugereaz ă ideea unei înrudiri a acestuia cu
un alt concept extrem de studiat ast ăzi, cel de capital social. Defini țiile date
capitalului social, care accentueaz ă fie relațiile sociale și încrederea în institu ții
(Putnam, 2001), fie capitalul social guvernamental și civil (Collier, 1998), fie
capitalul social de tip bridging sau bonding (Narayan, 1999) fac referire în
același timp la diverse fa țete ale vie ții comunitare. Parcurgând literatura de spe-
cialitate dedicat ă capitalului social, devine evident c ă o parte din semnifica țiile
celor dou ă concepte se intersecteaz ă și mai mult decât atât, o parte consistent ă a
conceptului de comunitate, anume aceea legat ă de aspectele soft ale comunit ății,
poate fi explicat ă și operaționalizată utilizând conceptul de capital social.
Dezvoltarea celor dou ă concepte în științele sociale a fost inegal ă, studiile pe
tema comunit ății rămânând în mare m ăsură la nivel descriptiv și eșuând în a
oferi un set de generaliz ări de care sociologia s ă se poată folosi, spre deosebire
de studiile dedicate capitalului social, care au permis conturarea unui cadru
teoretic consistent al acestui concept.
Totuși, studiile pe tema comunit ății au rămas în mare m ăsură la nivel
descriptiv și au eșuat în a oferi un set de generaliz ări de care sociologia s ă se
poată folosi. Din acest motiv, conceptul de comunitate a și rămas într-un con de
umbră, studiile concentrându-se asupra altor concepte alternative, mai pline de
succes, ca cele men ționate mai sus (capital social, re țele sociale, etc).
2.2.3 Istoricul românesc al termenului de comunitate
Sociologia româneasc ă are o tradi ție îndelungat ă în studiul comunit ății,
cu precădere a celei rurale. Cauze extrem de complexe ce țin de evolu ția istorică
și de viața economic ă, socială și politică au făcut ca popula ția rurală să repre-
zinte mereu o pondere însemnat ă, mai mare decât în alte țări cu o istorie asem ă-
nătoare cu a României. Din acest motiv a existat întotdeauna un mare interes
pentru studiul civiliza ției sătești.
Sociologia rural ă româneasc ă, interesat ă de problema comunit ății se va
contura cel mai bine în opera lui Dimitrie Gusti și a discipolilor lui, care au pus

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
136 bazele unui sistem sociologic complex și global pentru în țelegerea satului ro-
mânesc. F ără a intra în prea multe detalii, voi aminti pe scurt c ă există patru
cadre de organizare a vie ții sociale – cosmologic, istoric, biologic și psihologic – ,
viața socială având de asemenea patru categorii de manifest ări: economice, spi-
rituale, politice și juridice. Gusti a aplicat aceste categorii la comunitatea rural ă,
încercând s ă descrie și să analizeze cât mai profund satul românesc (Gusti,
1969: 116). Campaniile monografice realizate de echipe de speciali ști într-o
serie de sate, au avut ca scop nu doar cunoa șterea ampl ă a comunit ății rurale
românești, ci mai mult, inten ția – utopic ă, poate – de a întemeia o sociologie a
națiunii care s ă stea la baza unei reforme sociale de propor ții.
Munca lui Gusti a fost continuat ă și îmbogățită de discipolii s ăi, dintre
care cel mai de seam ă ce trebuie amintit aici, datorit ă analizelor sale relevante
pentru problema comunit ății, este H. Stahl. El a aprofundat problematica satului
devălmaș specific pentru ruralul românesc arhaic (pân ă în secolul XIX și înce-
putul sec. XX). A reconstituit cu mult ă precizie comunitatea rural ă tradițională
româneasc ă caracterizat ă prin reglement ări sociale, juridice și morale stricte,
printr-o organizare social ă și economic ă autarhică ce descuraja p ătrunderea
străinilor în sistemul comunitar și printr-o identificare puternic ă cu comunitatea.
Așadar, o comunitate care, datorit ă caracterului ei închis la elemente materiale
și culturale din afar ă, era extrem de apropiat ă de acel ideal tip teoretizat de
Tonnies.

3. MODURI DE RAPORTARE LA COMUNITATE
ÎN TĂLMĂCEL ȘI LUDOȘ

Ideea că lumea întreag ă ar putea fi o comunitate, un sat global
(McLuhan) î și are originea în analiza de re țea. Aceast ă paradigm ă pornește –
așa cum am v ăzut – de la ideea c ă legăturile între oameni nu sunt condi ționate
de spațiu, percep ție, sau mod de trai. Ele se bazeaz ă doar pe valori și interese
comune. Vom analiza îns ă în continuare dou ă comunități tradiționale, în care
relațiile între oameni, teritoriul, timpul, istoria, toate sunt indispensabile ideii de
comunitate și formeaz
ă o unitate. Aspecte pe care le vom trata ulterior, cum ar fi
atașamentul pentru munc ă și teritorialitate, cunoa șterea și înțelegerea reciproc ă
a membrilor sau intimitatea rela țiilor și sentimentul coeziunii comunitare, fac ca
cele două comunit ăți să se plaseze la grani ța dintre tradi ționalism și acea
modernitate solid ă de care vorbe ște Bauman.
Ipoteza de lucru de la care pornim este c ă oamenii se raporteaz ă diferit –
din punct de vedere interac țional, valoric, normativ – la ideea de comunitate în
cele dou ă sate, datorit ă diferențelor economice, demografice și sociale
determinate de istoria diferit ă a celor dou ă comunități. Mai precis, în Ludo ș, sat

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
137 mai dezavantajat decât T ălmăcelul – vezi aspectele amintite mai sus –, ideea de
comunitate ca realitate simbolic ă nu are aceea și forță.
Pentru a ne referi la ceea ce ne-am propus în cadrul acestui studiu, și
anume la semnifica țiile sociale ale ideii de comunitate la nivelul mentalului
oamenilor din cele dou ă comunități, vom începe cu o analiz ă a imaginii de
ansamblu pe care o au oamenii despre ce anume înseamn ă satul pentru ei. Prelu-
crarea datelor a relevat o prim ă observație, și anume dificultatea întâmpinat ă de
oameni în a releva semnifica ția globală a satului. La întrebarea „Ce semnific ă
satul pentru dumneavoastr ă?”, adesea r ăspunsurile nu mergeau mai departe de
„locul în care m-am n ăscut”, sintagm ă care surprinde probabil esen ța tuturor
semnifica țiilor termenului de comunitate (a șa se explic ă frecvența foarte ridicat ă
a acestui r ăspuns).

Tabel 4.2. R ăspunsuri ob ținute la întrebarea Ce înseamn ă satul pentru dumneavoastr ă?

Tălmăcel Ludoș
Semnifica ția satului % Semnifica ția satului %
Locul natal 32.8 Locul natal 25.5
Alte răspunsuri* 10.8 Alte răspunsuri* 12.7
Înseamnă totul pentru mine 6.7 Înseamnă totul pentru mine 8.5
Locul unde tr ăiesc 6.7 Locul unde tr ăiesc 7.9
Locul unde am copil ărit 4.1 Nu înseamn ă nimic pentru mine 4.8
Casa (locul unde m ă simt acas ă) 3.4 Casa (locul unde m ă simt acas ă) 4.2
Liniște, relaxare, siguran ță 3.4 Este o mândrie pentru mine 4.2
Loc frumos 3.0 Locul unde am copil ărit 3.6
Nu înseamn ă nimic pentru mine 2.6 Îmi iubesc satul 3.6
Familia (este ca o familie) 2.6 Liniște, relaxare, siguran ță 3.0
Este o mândrie pentru mine 2.2 O comunitate 2.4
Părinții 2.2 Familia (este ca o familie) 1.8
Îmi iubesc satul 1.9 Părinții 1.8
Pământul 1.5 Locul în care muncesc 1.2
O comunitate 1.1 Loc frumos 0.6
Locul unde muncesc 0.4 Locul unde vreau sa mor 0.6
Total 86.2 Total 87.3
Sursa: cercetare proprie
Notă: În categoria Alte Răspunsuri am grupat r ăspunsuri ale subiec ților care apar cu o frecven ță
mică (sub 0.5%) – satul este: fericirea mea, ve șnicia, natura, o comoar ă, bucurie, ș.a.
Alte prelucr ări relevă de asemenea informa ții interesante: cei ce tind s ă
asocieze satul cu p ământul sunt mai degrab ă cei fără studii sau cu un nivel de
educație scăzut, tot ace știa considerând și că satul înseamn ă muncă, înainte de

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
138 orice (probabil datorit ă faptului c ă munca p ământului reprezint ă singura surs ă
de existen ță). Cei mai tineri (elevi, studen ți), din ambele sate sunt mai înclina ți
să afirme c ă satul nu înseamn ă nimic pentru ei (de asemenea cei cu consum
mediatic sc ăzut), sau s ă îl asocieze cu familia. Interesant ă este asocierea satului
cu o comunitate, datorit ă faptului c ă se produce o inversare între cele dou ă sate:
astfel, cei din T ălmăcel ce consider ă satul o comunitate de oameni care se ajut ă
între ei sunt cei cu studii superioare, pe când în Ludo ș cei ce consider ă satul o
comunitate sunt cei f ără studii. Cei cu consum mediatic foarte ridicat asociaz ă
satul cu o mândrie.
Ludoșul se eviden țiază printr-o migra ție accentuat ă. Într-o prim ă fază, a
existat o migra ție rural-urban puternic ă, după colectivizare și mai ales dup ă
1989, când o mare parte din popula ția satului, în special tinerii, au plecat spre
oraș. Ca urmare, multe din gospod ăriile satului au r ămas nelocuite. Într-o a doua
fază, mișcarea migratorie s-a inversat, astfel c ă în ultimii ani, unele gospod ării
au fost repopulate fie cu rromi, fie cu cei care nu au reu șit să-și asigure un nivel
de trai satisf ăcător la oraș. Această populație, care a locuit mai mult timp la ora ș
și a revenit ulterior în comun ă este mai înclinat ă să asocieze comunitatea cu
munca și cu liniștea și poate tot aici, prin aceast ă populație, găsim explica ția
faptului c ă în Ludoș oamenii v ăd mai des satul ca o comunitate de oameni care
se ajută între ei (comparativ cu ora șul, satul este mai apropiat de ideea de
comunitate).
În încercarea de a surprinde cât mai complet problematica comunit ății
studiul nostru a urm ărit o serie de itemi care pot fi încadra ți în câteva
dimensiuni. De altfel, literatura de specialitate pe aceast ă problemă evidențiază
aceleași dimensiuni, care nu pot lipsi din discu ția despre comunitate:
 Strategii comportamentale și opțiuni de via ță: itemii relevan ți pentru
analiza comunit ății sunt: urm ărirea intereselor satului înaintea intereselor
proprii, respectul pentru norme informale, op țiunea pentru o familie mare
vs. familie mic ă, valorizarea și imitarea comportamentului celorlal ți oameni
din sat vs. comportament propriu;
 Tradiții și obiceiuri: am considerat c ă dimensiunea tradi ției este extrem de
relevantă în studiul semnifica țiilor comunit ății și de aceea am urm ărit care
sunt punctele de intersec ție între cele dou ă;
 Interacțiunea: relațiile cu oamenii din sat, încredere, comportamente pro-
sociale (de într-ajutorare), apropiere sufleteasc ă de oamenii din sat, coezi-
une comunitar ă;
 Teritoriu, p ământ, munc ă: în toate referirile la comunitate apare ca
extrem de relevant ă discuția privind teritorialitatea, de aceea am urm ărit,
mai ales prin datele calitative, importan ța pământului și a muncii în modul
în care oamenii se raporteaz ă la comunitate;

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
139  Semnifica ția subiectiv ă a comunit ății: dacă oamenii percep satul ca fiind
diferit de alte sate, sau ca fiind renumit prin ceva, semnifica țiile subiective
ale satului și imaginea viitorului acestuia;
 Relația simbolic ă cu satul: sentimente fa ță de sat (comun ă), apropierea
sufleteasc ă de sat, dorin ța de a părăsi satul.
Prelucrarea datelor a relevat îns ă o structur ă a dimensiunilor relevante
pentru comunitate diferit ă de ceea ce ne a șteptam. Astfel pentru a determina
care sunt dimensiunile cele mai importante în analiza comunit ății, am realizat o
analiză factorială, separat pe cele dou ă sate studiate, care a relevat pentru fiecare
din acestea trei factori (vezi tabelele 4.3 și 4.4). Se observ ă cu ușurință diferența
între cele dou ă comunit ăți vizate: dac ă dimensiunile referitoare la rela ția
afectivă a subiecților cu satul din care fac parte și cea referitoare la interac țiune
se păstrează cu mici schimb ări, dimensiunea caracterului special al satului care
apare în cazul T ălmăcelului este înlocuit ă cu aceea a rela ției afective negative
cu satul (a șa cum am numit-o noi) în cazul comunei Ludo ș. Acest lucru este
semnificativ pentru ipoteza de la care am pornit, fiind evident acum c ă un punct
important în discu ția despre comunitate, în ce prive ște comuna Ludo ș, este dat
de relația neutră (indiferen ță) sau chiar negativ ă (rușine) a oamenilor cu satul.
Datele calitative ne permit s ă punem aceast ă indiferen ță și rușine a
oamenilor din Ludo ș față de sat pe seama unui complex de factori: oamenii
asistă la depopularea și îmbătrânirea satului lor, astfel c ă cei în vârst ă care
rămân în sat nu mai au puterea de a asigura for ța comunit ății.
Nemulțumirea fa ță de modul în care au fost retrocedate terenurile dup ă
revoluție, lipsa unor mijloace eficiente de realizare a agriculturii, ca și nemulțu-
mirea față de modul în care satul este gos pod ărit slăbesc tot mai mult motiva ția
oamenilor de a se implica în bunul mers al satului. Cel mai important este îns ă
faptul că oamenii asist ă neputincio și la degradarea material ă și morală a satului
lor. Voi examina în continuare alte variabile relevante pentru a completa
imaginea celor dou ă comunități.

Pământ, munc ă, teritorialitate
Poate că nici una din problematicile globaliz ării nu este atât de
relevantă în discuția despre comunitate ca aceea a teritorialit ății, a relației cu
pământul. Globalizarea aduce cu ea extrateritorialitatea, lipsa nevoii de a mai fi
atașat, legat de un spa țiu. Locul în care se dezvolt ă noua cultur ă globală, este,
spune Bauman (2001: 43), o „zon ă liberă de comunitate”, în care nu mai exist ă
nimic din ceea ce o f ăcea pe aceasta. Iat ă că, în acest context al globaliz ării, în
care speciali știi vorbesc despre extrateritorialitate, exist ă încă comunități foarte
legate de tot ceea ce înseamn ă pământ și cu oameni care nu pot concepe
comunitatea din care fac parte în alt spa țiu. Și în aceast ă privință, cele dou ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
140 Tabel 4.3 și 4.4. Rezultatele analizei factoriale pentru decelarea dimensiunilor
comunității în Tălmăcel și Ludoș

4.3 Tălmăcel
KMO = 0,734 (analiza este adecvat ă datelor empirice)
Variația totală explicată de cei trei factori: 39,3%, din care
Primul factor
Al doilea factor
Al treilea factor 18%
12%
9%
Factorul Indicatori (satura ții) Descriere posibil ă a
factorului
Atașament (apropiere sufleteasc ă) față de
comunitate (0,6)
Mândrie în raport cu satul (0,5) Factorul 1
Indiferență față de sat (-0,5) Dimensiunea rela ției
afective subiective cu
satul
Comportament prosocial (întrajutorare)
(0,7)
Încredere în oamenii din sat (0,5) Factorul 2
Apropiere sufleteasc ă de oamenii din sat
(0,4) Dimensiunea
interacțională (relații
sociale)
Sat diferit de alte sate (0,6)
Factorul 3 Sat renumit (0,6) Dimensiunea
caracterului special al
satului

4.4 Ludo ș
KMO = 0,822 (analiza este adecvat ă datelor empirice)
Variația totală explicată de cei trei factori: 55,4%, din care
Primul factor
Al doilea factor Al treilea factor 25%
7% 13%
Factorul Indicatori (satura ții) Descriere posibil ă a
factorului
Atașament (apropiere sufleteasc ă) față de
comunitate (0,6) Factorul 1
Mândrie în raport cu satul (0,5) Dimensiunea rela ției
afective pozitive cu satul
Indiferență față de sat (0,7) Factorul 2 Sentiment de ru șine în raport cu satul (0,6) Dimensiunea rela ției
afective negative cu satul
Încredere în oamenii din sat (0,6)
Factorul 3 Apropiere sufleteasc ă de oamenii din sat
(0,4) Dimensiunea
interacțională
Sursa: cercetare proprie

comunități studiate sunt diferite: ludo șenii sunt semnificativ mai înclina ți decât
cei din T ălmăcel să spună că pământul nu e deloc important pentru ei si de
asemenea sunt mai pu țin legați de pământul lor, afirmând ca ar fi dispu și să îl
vândă în viitorul apropiat (ceea ce poate fi explicat prin colectivizare care a

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
141 deteriorat atitudinea oamenilor fa ță de pământ). Pentru ambele comunit ăți însă
procentul celor ce nu ar p ărăsi niciodat ă satul este covâr șitor, ceea ce semnific ă
o legătură foarte puternic ă a oamenilor cu locul lor. Ei se simt „acas ă” doar în
satul lor. Semnificativ este de asemenea faptul c ă oamenii din T ălmăcel doresc
pentru copiii lor ca ace știa să rămână în sat, în timp ce ludo șenii doresc pentru
copiii lor s ă plece la ora ș. Reținem așadar încă un detaliu care d ă mai mult ă
consistență comunității din Tălmăcel față de cea din Ludo ș.
Este evident faptul c ă ruralul românesc este terenul unor procese de
natură diferită și care la noi au ac ționat într-un interval de timp mult mai mic
decât în alte p ărți. Colectivizarea a coincis cu o dezvoltare puternic ă a
industriei, ambele angrenând un num ăr mare de oameni din agricultur ă în secto-
rul secundar. Acesta a fost și momentul în care dezagregarea comunit ății tradi-
ționale române ști a început s ă ia forme dramatice. Efectele sociale ale acestor
două procese sunt înc ă prezente și acționează simultan cu cele produse de
globalizare – care îns ă se manifest ă mult mai discret în spa țiul rural românesc.
O dată cu colectivizarea, ce a antrenat modific ări profunde în modul de
a percepe și a experimenta comunitatea, s-a schimbat tipul și conținutul muncii
realizate de țărani, pe de o parte prin înstr ăinarea acestora de p ământ, și pe de
altă parte prin trecerea unei propor ții mari a popula ției rurale de la munca agri-
colă la cea industrial ă. „Angrenarea în disciplina fabricii” a semnificat trecerea
de la o munc ă care înainte de orice avea un sens, era unitar ă, era integrat ă în
modul de via ță al țăranului și era legat ă de valoare, de demnitate, la o munc ă
specifică întreprinderii. Aceasta din urm ă era repetitiv ă, monoton ă și dezuma-
nizantă și supusă unui ritm str ăin față de ritmurile naturale ale muncii tradi-
ționale a țăranului. Permanenta pendulare între sat (locuin ță) și locul de munc ă
plasat în afara acestuia, a dus la dezmembrarea comunit ății și deteriorarea uni-
tății acesteia. Comunitatea î și pierde unitatea atunci când leg ăturile cu exteriorul
sunt mai numeroase și mai pline de substan ță decât cele dintre membrii ei. Prin
aceeași modalitate comunitatea și-a pierdut o parte din semnifica ția ei tradi țio-
nală, iar legăturile între membrii ei au devenit mai superficiale prin extinderea
universului vie ții și muncii celor ce locuiau în sat.
Ce loc mai ocup ă munca în universul de via ță al oamenilor din cele
două sate? Datele calitative ob ținute în cele dou ă sate arată două elemente esen-
țiale: o raportare puternic ă a oamenilor la munc ă, aceasta fiind o fa țetă impor-
tantă a vieții lor și opinia c ă munca în industrie constituie un avantaj, o șansă
considerabil ă pe care nici unul din ei nu ar refuza-o, pentru c ă reprezint ă o sursă
de venit net superioar ă agriculturii. Prelucrarea interviurilor realizate în
Tălmăcel arată că universul comunitar al satului graviteaz ă în jurul a trei
elemente esen țiale, care revin în toate discursurile: munca, religia și obiceiurile
unice. Ceea ce îi diferen țiază pe tălmăceni de oamenii din alte sate este faptul c ă
„muncesc de dou ă ori” – cum spune un s ătean – datorit ă faptului c ă pământul

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
142 satului nu este foarte fertil și oamenii depun eforturi foarte mari pentru a avea
un folos de pe urma lui. În ce prive ște munca în industrie oamenii se consider ă
norocoși că există fabrici destul de aproape de sat (în T ălmaciu, la 2 km) și
consideră că atâta timp cât au de lucru în aceste fabrici pot men ține un nivel de
trai acceptabil. De altfel nivelul de trai peste medie al unora dintre oamenii din sat se datoreaz ă faptului c ă au lucrat atât în industrie, cât și în agricultur ă, în
timpul liber.

Strategii comportamentale și opțiuni de via ță
Prelucrarea statistic ă a datelor arat ă că în ambele sate oamenii tind s ă
considere c ă „Omul trebuie s ă pună interesele sale înaintea intereselor satului”,
cu precizarea c ă în Ludo ș cei cu studii superioare și cei mai în vârst ă sunt
semnificativ mai în dezacord cu aceast ă afirmație decât alte categorii de
populație. Un aspect interesant este relevat de r ăspunsurile la afirma ția „E bine
ca oamenii s ă facă lucrurile a șa cum le fac și ceilalți oameni din sat”, care întru-
nește semnificativ mai multe acorduri din partea subiec ților din T ălmăcel fa
ță
de cei din Ludo ș. E util să reamintim în acest punct una din tr ăsăturile esen țiale
ale omului comunitar, în viziunea lui F. Tönnies, și anume faptul c ă acesta are
un comportament modelat de cutum ă, un fel tradi țional de a fi și de a acționa;
ceea ce am surprins prin acest indicator este tocmai op țiunea pentru tradi țio-
nalism în comportament a oamenilor din T ălmăcel. Iar acest lucru este un prim
semn care ne arat ă că aici ne afl ăm într-un spa țiu apropiat înc ă de ideea de
comunitate tradi țională. Ceea ce surprinde îns ă este opțiunea celor din T ălmăcel
pentru familia mic ă (cu unul sau doi copii), știut fiind c ă acesta este un indicator
al modernit ății, specific mai degrab ă formelor comunitare tradi ționale degradate
(Inglehart, 1997: 40). Op țiunea pentru familia mic ă crește o dată cu educa ția și
venitul și scade, evident, o dat ă cu vârsta. Astfel ceea ce este interesant în
Tălmăcel este c ă se păstrează încă caracteristicile unei comunit ăți cu trăsături
tradiționale, dar pe fondul unui context social ce are și elemente de modernitate –
opțiunea pentru familie mic ă și pentru valori individualiste, antreprenoriatul.

Modele interac ționale
Ceea ce diferen țiază comunitatea de societate – consider ă Bauman – și
îi conferă primeia o calitate esen țială, unică, este înțelegerea împ ărtășită de toți
membrii. În țelegerea de tip comunitar „nu trebuie c ăutată, nu trebuie s ă lupți
pentru ea, ea este acolo, în a șa fel încât ne în țelegem unii pe al ții fără cuvinte…
Mulțumită ei, în comunitate oamenii rămân esențialmente uni ți, în ciuda tuturor
factorilor separatori ” (Bauman, 2001: 9). Prin „spargerea” comunit ății – conti-
nuă Bauman –, prin p ătrunderea tot mai puternic ă a elementelor de modernitate
în universul rural, prin individualizarea produs ă de modernizare, s-a deteriorat
tocmai acest sentiment de în țelegere reciproc ă care formeaz ă esența comunit ății.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
143 Ce se întâmpl ă în comunit ățile studiate în lucrarea de fa ță? Întâi de toate
trebuie spus c ă, deși o înțelegere împ ărtășită de toți membrii exist ă încă, ea tre-
buie delimitat ă de trăsăturile celei ideale de care vorbe ște Bauman. S ătenii afir-
mă cu toții că oamenii se în țeleg bine, c ă nu au existat conflicte în sat, c ă se
ajută între ei atunci când e nevoie, dar pân ă la un punct. Comportamentul pro-
social și interacțional este într-adev ăr mai accentuat decât la ora ș, dar oamenii
admit că nu mai exist ă acea într-ajutorare dezinteresat ă care exista odat ă și care
era una din tr ăsăturile de baz ă ale comunit ății. Individualizarea produs ă de
modernizare a devenit evident ă. Oamenii sunt preocupa ți de interesele proprii în
detrimentul intereselor comunit ății. Și relativ la acest aspect sunt diferen țe între
cele două comunități studiate: în T ălmăcel oamenii au un comportament interac-
țional mai accentuat, în sensul c ă își vizitează semnificativ mai des (în compa-
rație cu cei din Ludo ș) rudele și prietenii, î și oferă ajutorul mai des, coeziunea
comunitar ă este mai puternic ă (atunci când e nevoie oamenii din întreaga comu-
nitate pot s ă-și unească forțele pentru a realiza ceva) spre deosebire de Ludo ș și
declară că se simt mai apropia ți sufletește de oamenii din sat.
Să fie oare acest comportament interac țional mai s ărac al celor din
Ludoș o tară a regimului comunist, care a înlocuit comunitatea cu colectivitatea,
adică cu o „mul țime ce nu are nimic în comun: nici un scop și nici un anga-
jament moral”? (Markova, Moodie, ș.a., apud Neculau și Ferreol, 1998: 180)
Probabil c ă da, pentru c ă subminarea încrederii între oameni a fost principalul
efect la nivel social care a ap ărut în perioada comunist ă, pe fondul unei preca-
rități economice și insecurit ăți politice. Este de presupus c ă în Ludoș, tot ceea ce
a însemnat comunism a p ătruns mai profund și mai vizibil decât în T ălmăcel
unde nu a existat colectivizare și deci nici o elit ă administrativ ă și politică care
să se ocupe de „bunul mers” al comunei. Interesant este c ă în ciuda anilor de
comunism, caracteriza ți prin lipsuri, prin absen ța motivației muncii, s ătenii din
Ludoș afirmă că nivelul de via ță al țăranului era mai bun pe vremea
colectiviz ării; de altfel aceast ă tendință este raportat ă și de alte cercet ări care au
atins aceast ă problematic ă și poate fi explicat ă prin modul defectuos în care s-a
făcut retrocedarea p ământurilor, și prin lipsa unor mijloace adecvate de
practicare a unei agriculturi profitabile.

Relația simbolic ă cu satul
Vorbind despre comunitate, un autor român spunea c ă aceasta „cultiv ă
unitatea membrilor, vocea colectiv ă, identificarea simbolic ă” (Neculau, 2003).
Peter Burke (1999: 69-72) afirm ă și el că studiile de azi recunosc importan ța în
construcția comunit ăților a for ței memoriei, a imagina ției și a simbolului,
precum și rolul identit ății colective. Aceast ă dimensiune simbolic ă a comunit ății
a fost și una din preocup ările acestui studiu. Cum se raporteaz ă oamenii la satul
lor, cum percep ei rela ția cu satul (comunitatea) la nivel simbolic, acestea au

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
144 fost întreb ările la care am încercat s ă răspundem. Pentru aceasta am luat în
analiză itemi cum ar fi: apropierea sufleteasc ă de sat și sentimentele fa ță de sat
(atașament, mândrie, indiferen ță, rușine, dorin ță de implicare). M ă voi referi pe
scurt la ace ști itemi, respectând demersul comparativ urmat pân ă acum.
Răspunsurile subiec ților la ace ști itemi se încadreaz ă și ele în patternul care s-a
conturat pân ă acum, acela c ă în Tălmăcel ideea de comunitate are mai mult ă
consistență, este o realitate mai vie și mai actual ă decât în Ludo ș. Astfel,
ludoșenii sunt semnificativ mai înclina ți să admită că simt indiferen ță sau rușine
față de satul lor (concluzie evident ă și în urma analizei factoriale). Ei sunt mai
puțin mândrii de satul lor și afirmă într-o propor ție semnificativ mai mare decât
tălmăcenii că nu simt ata șament pentru sat (de asemenea apropiere sufleteasc ă
mai mică). Oamenii mai în vârst ă însă, cu prec ădere cei din T ălmăcel, sunt
legați în mod indestructibil de satul lor: „ Ăsta-i satul meu, aici m-am n ăscut,
aici am tr ăit și aici îmi place. S ă-mi dea cineva orice și n-aș pleca din
Tălmăcel”. (O. I., 75 de ani)

Semnifica ția subiectiv ă a comunit ății
Am inclus aici analiza unor itemi referitori la semnifica ția subiectiv ă a
comunității (care au fost deja analiza ți mai sus) și itemi despre percep ția caracte-
rului special al satului, al comunit ății din care respondentul face parte. T ălmăcenii
sunt mai înclina ți să considere c ă satul lor este un sat special, în sensul c ă îl
consideră diferit de alte sate și renumit datorit ă tradițiilor și obiceiurilor specifice
care se mai p ăstrează încă. Oamenii invoc ă permanent în discursurile lor credin ța
puternică, munca, obiceiurile și portul specific ca strategii de legitimare a
caracterului special al oamenilor și al satului T ălmăcel. Ideea de coeziune apare și
ea, sătenii considerând c ă oamenii din T ălmăcel sunt mai uni ți decât în alte sate.

Tradiții și obiceiuri
O comunitate tradi țională se legitimeaz ă întâi de toate prin tradi ție, prin
cutumă, prin participarea emo țională la un ritual care une ște oamenii. Cultura
tradițională este așadar un aspect esen țial în raport cu comunitatea. Referindu-se
la cultura tradi țională, Robert Redfield consider ă că există două condiții,
indispensabile pentru existen ța unei comunit ăți: separarea cultural ă, izolarea
acesteia de alte culturi cu care ar putea veni în contact și reducerea comu-
nicațiilor interculturale. (Stoneall, 1983). De și Ludoșul a fost supus într-o mai
mare măsură decât Tălmăcelul unei separ ări culturale (datorit ă poziției sale
geografice și distanței de oraș), a păstrat o cultur ă tradițională mai săracă și care
a pierdut mult din bog ăție în perioada comunist ă. Tălmăcenii vorbesc mult și cu
plăcere despre obiceiurile din satul lor, despre care sunt con știenți că sunt unice.
Deși o parte din ele s-au pierdut (cauzele invocate fiind numeroase), se
păstrează încă cele cu semnifica ție religioas ă.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
145 O component ă esențială a culturii tradi ționale este comportamentul reli-
gios. Deși în ambele comunit ăți au pătruns elemente de modernitate, ambele se
caracterizeaz ă printr-o religiozitate puternic ă (mai accentuat ă în Tălmăcel decât
în Ludoș). Se pare c ă în ciuda acestor elemente de modernitate nu s-a produs
acea trezire a lumii din vraj ă de care vorbea Weber, referindu-se la procesul de
secularizare a culturii. Cultura celor dou ă comunități este una profund reli-
gioasă. În plus, în T ălmăcel toleran ța religioas ă este mai sc ăzută decât în Ludo ș
(alt semn al tradi ționalismului), oamenii declarându-se semnificativ mai deran-
jați decât cei din Ludo ș, dacă ar locui lâng ă ei oameni de alt ă religie. Probabil
unul din motivele pentru care exist ă încă un puternic ata șament față de valorile
religioase este gradul ridicat de insecuritate al vie ții cotidiene. Cum afirm ă R.
Inglehart, „Indivizi ce tr ăiesc într-un mediu stresant și marcat de insecuritate au
nevoie de reguli rigide, predictibile, cum sunt cele oferite de sanc țiunile reli-
gioase” (Inglehart, 1997: 40)
În ambele comunit ăți oamenii identific ă cu ușurință elementele-cheie
care susțin comunitatea. În Ludo ș oamenii m ărturisesc c ă ceea ce i-a ajutat s ă
treacă peste anii comunismului, care a distrus profund valorile comunitare, a
fost credin ța și atașamentul pentru comunitatea lor. În mod similar, în T ălmăcel,
forța comunit ății și unicitatea ei, este dat ă de asemenea de religie și de tradițiile
specifice. Într-o lume care a trecut prin testul dur al comunismului și care acum
trebuie să facă față exigențelor globaliz ării, două sate își legitimeaz ă identitatea
și existența ca și comunit ăți, prin cultur ă tradițională și religie.

4. MODURI DE RAPORTARE LA COMUNITATE
ÎN RURALUL ROMÂNESC

După ce am analizat modurile de raportare la comunitate în cele dou ă sate
(un demers limitat, oricât de profund ă ar fi analiza), îmi propun s ă fac acela și
lucru, dar la nivelul întregului rural românesc, intervalul luat în analiz ă fiind
2002-2007. Întreb ările relevante aici ar fi urm ătoarele: în ce măsură există în
barometrele rurale date relevante pentru comunitate; care sunt indicatorii, disponibili în cercet ările empirice recente, care ilustreaz ă percepția asupra
comunității, forța și consisten ța comunit ății; și dacă se pot face compara ții
între regiunile și ariile culturale ale României legat de via ța comunitar ă. Pentru
a răspunde la aceste întreb ări, am realizat o serie de analize secundare pe
Eurobarometrul rural 2002 și 2005 și 2007
23 (vezi și anexa 7). În cel de-al doilea

23 Eurobarometrul Rural 2002 a fost realizat pe un e șantion stratificat, probabilist, tri-stadial
(eroare ±2,6 %), cu un volum de 1963 de persoane din popula ția rurală adultă a României.
Eurobarometrul rural 2005, (intitulat ă Valori europene în sate române ști), realizat pe un

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
146 dintre ele este surprins ă imaginea comunit ății prin prisma locuitorilor ei, iar în
primul imaginea comunit ății din perspectiva administra ției locale.

4.1. Comunitatea din perspectiva locuitorilor ei

Opțiunea teoretic ă a secțiunii de fa ță este derivat ă din abordarea interac-
ționistă a comunit ății, ce afirm ă că esența acesteia este interac țiunea social ă a
membrilor ei. Unul din teoreticienii acestei abord ări, Kenneth Wilkinson,
definește comunitatea ca fiind caracterizat ă de trei atribute: spa țiu sau teritoriu,
organizare social ă sau institu ții sociale ce permit interac țiunea regulat ă a rezi-
denților și interacțiune social ă pe probleme de interes comun (Wilkinson, 1991).
O altă definiție a comunit ății afirmă că atributele principale ale comunit ății sunt
teritorialitatea și interese comune împ ărtășite de membrii acesteia (Hillery,
1955). Analiza de fa ță, pornește de la aceste dou ă definiții și își asumă opinia
conform c ăreia forța și consisten ța unei comunit ăți – în spe ță rurale – este dat ă
de două elemente: i. frecven ța și calitatea interac țiunilor sociale angajate între
membrii acelei comunit ăți precum și între ace știa și administra ția locală și ii.
frecvența comportamentelor individuale și acțiunilor colective comunitare reali-
zate fie cu scopul de a rezolva probleme comunitare, fie cu alte scopuri (p ăs-
trarea tradi țiilor, scop consumatoriu, etc), și iii. existen ța unor interese comune
împărtășite de membrii comunit ății.
Intenția acestei analize este a șadar aceea de a explora ini țial inte-
racțiunea social ă comunitar ă, ca o prim ă dimensiune a for ței unei comunit ăți,
printr-o sumar ă analiză a capitalului social rela țional în ruralul românesc (vor fi
analizați aici itemi lega ți de încredere interpersonal ă și apartenen ță în diverse
tipuri de re țele sociale), de a analiza ulterior ac țiunea colectiv ă pe probleme de
interes public comunitar, ca o a doua dimensiune a for ței comunit ății rurale
(aspectele vizate aici vor fi realizarea unor proiecte comunitare comune și
implicarea locuitorilor în problemele comunit ății), iar în final voi analiza
informarea și interesul fa ță de problemele comunit ății și inițiativele autorit ății
locale, ca o m ăsură a interesului comun împ ărtășit de membrii comunit ății.
Legat de prima și a doua dimensiune, pe care mi-o propun, exist ă studii în
literatura româneasc ă de specialitate ce argumenteaz ă existența unei leg ături
între capitalul social rela țional și nivelul de dezvoltare comunitar ă (Sandu,
2003) sau între capitalul social și acțiunea colectiv ă (Pop, Rughini ș, 2000).

eșantion de 1516 persoane de vârst ă adultă, preponderent din mediul rural (e șantion
stratificat, probabilist, bi-stadial, eroare de ±2,5%). Datele au fost culese de Metro Media
Transilvania, în noiembrie-decembrie 2005. Baro metrul Rural 2007 a fost realizat pe un
eșantion probabilist, multistadial stratificat (eroare 2,5%), cu un volum de 1511 persoane din
populația adultă a României. Datele au fost culese de Totem Communication.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
147 Legat de cea de a doua dimensiune, exist ă studii recente care arat ă că parti-
ciparea social ă (acțiunea local ă) și sentimentul apartenen ței la comunitate sunt
corelate, cele dou ă influențându-se reciproc: pe de o parte sim țul comunitar este
un catalizator pentru ac țiunea local ă din comunitate (Chavis și Wandersman,
1990), pe de alt ă parte participarea social ă întărește sentimentul comunitar
(Cicognani, Pirini, Keyes, Joshanloo, Rostami și Nosratabadi, 2008).
Voi analiza a șadar indicatorii disponibili din baza Eurobarometrului
Rural 2002, 2005 și 2007 care reflect ă modul de raportare al oamenilor la
comunitatea din care fac parte. Sunt interesat ă mai degrab ă de aspectele soft ale
raportării la comunitate, mai precis de trei dimensiuni: rela țiile sociale comu-
nitare, implicarea în problemele comunit ății și informarea și interesul oamenilor
față de problemele comunit ății și inițiativele Prim ăriei. Indicatorii pentru fiecare
din cele trei dimensiuni (disponibili în baza 2005) sunt prezenta ți în Anexa 4.1.
Am utilizat în plus o serie de variabile independente pentru analiza
celor de mai sus: sat3 (dacă satul a fost cooperativizat sau nu), codarie (ariile
culturale ale României24) și tip-loc (gradul de dezvoltare al comunit ății –
comune s ărace, mediu dezvoltate și dezvoltate) din Eurobarometrul Rural 2005
și sat1 (sat periferic/centru de comun ă), sat3 (dacă satul a fost cooperativizat
sau nu) și județ25 din Barometrul Rural 2007. Am utilizat de asemenea din
ambele baze de date variabile independente cum ar fi vârsta, sexul, ocupa ția,
educația, pentru testarea unor ipoteze de lucru.
Din păcate cercetarea nu con ține itemi relevan ți pentru alte aspecte
comunitare, în special cele culturale (credin țe comune, ritualuri, obiceiuri, etc),
astfel că imaginea asupra comunit ății pe care o voi surprinde prin analiza
variabilelor de mai sus, va fi inevitabil una fragmentar ă. De altfel, acest risc –
de a nu reg ăsi în bazele de date folosite to ți itemii de care are nevoie – este unul
cunoscut și acceptat pentru cercet ătorul ce folose ște metoda analizei secundare.

Capital social rela țional în rural
Există multe studii în literatura sociologic ă româneasc ă ce exploreaz ă
direct sau indirect aceast ă temă (Mihăilescu, 1997, Pop, Rughini ș, 2000, Sandu,
2003, Voicu, 2005a, etc). Nu îmi propun aici reluarea exhaustiv ă a acestei teme,
dar consider c ă o analiză a capitalul social rela țional în mediul rural permite
înțelegerea acelui al treilea aspect din defini ția lui Wilkinson dat ă comunității,
anume cel de interac țiune social ă pe probleme de interes comun. De aceea voi

24 Pentru detalii despre ariile culturale, vezi articolul lui Dumitru Sandu, 2002.
25 Din păcate Barometrul Rural 2007 nu permite testarea unor itemi în func ție de regiunea
istorică și aria cultural ă, datorită faptului c ă eșantionul utilizat nu acoper ă toate jude țele și
toate regiunile.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
148 încerca să completez analizele deja existente în domeniu cu date provenind din
cele trei Eurobarometre Rurale.
Una din componentele capitalului social este încrederea (Putnam,
1993). În România mai ales încrederea în oameni, sau încrederea generalizat ă,
utilizând terminologia lui Uslaner (2002), înregistreaz ă nivele sc ăzute, compa-
rativ cu alte țări ex-comuniste (o argumentare a acestei idei în Voicu, 2005a, p.
118; pp. 141-147 și Bădescu, 2003). Ruralul românesc nu face excep ție din
acest punct de vedere: Eurobarometrul Rural 2005 arat ă că locuitorii satelor
românești investesc cea mai mult ă încredere în cei din familia lor, iar nivelul
încrederii în oamenii de pe strad ă, de alte religii, sau alt ă etnie este mai sc ăzut,
având o valoare medie (între Puțin și Mult ). Corelațiile între itemul legat de
încrederea în oamenii de pe strad ă (disponibil în EBR 2005), care este un
indicator al încrederii generalizate, și itemii lega ți de cooperativizarea satului și
de aria cultural ă, nu sunt semnificative. În schimb corela ția cu tipul localit ății în
funcție de dezvoltare este semnificativ ă, arătând că încrederea în oamenii de alt ă
religie sau na ționalitate cre ște o dată cu gradul de dezvoltare al comunei.
În ce prive ște satisfac ția față de viața socială personal ă, există o
asociere semnificativ ă între aceasta și cooperativizare, aria cultural ă și gradul de
dezvoltare al localit ății. Astfel, tind s ă fie foarte mul țumiți și mulțumiți de viața
lor social ă cei din comunele care nu au fost cooperativizate în trecut, cei din
ariile culturale Boto șani-Vaslui, Arge ș-Dâmbovi ța-Prahova, Covasna-Harghita,
Bistrița Năsăud- Sălaj și Banat și cei din comunele dezvoltate26. În schimb cei
din ariile Buz ău-Brăila, Alba-Hunedoara și Galați-Teleorman-Ialomi ța-Călărași
și cei din comunele s ărace sunt mai degrab ă puțin sau deloc mul țumiți de viața
lor socială.
Barometrul Rural 2007 are doar doi itemi lega ți de încredere și anume
încrederea în persoane din elita local ă și încrederea în asocia țiile agricole din
sat. Am considerat c ă acesta din urm ă poate fi un indicator al for ței comunit ății
locale, pentru c ă apartenen ța la asocia ții este una din formele capitalului social
relațional. Tind s ă aibă încredere pu țină, foarte pu țină sau deloc în asocia țiile
agricole din sat cei ce locuiesc în centre de comun ă, în sate care au fost
cooperativizate, și locuitori ai jude țelor din afara Transilvaniei (Olt, Neam ț,
Buzău, Galați, Dolj, Prahova). În schimb cei din satele periferice, care nu au
fost cooperativizate în trecut și cei cu studii medii și superioare, au mult ă sau
foarte mult ă încredere în asocia țiile agricole din sat.
O conceptualizare relevant ă pentru tema articolului de fa ță este cea între
capital social de tip bridging și bonding , respectiv capitalul social de men ținere
a coeziunii grupului de apartenen ță și capitalul social de conectare între grupuri.
Asociaționismul, ca apartenen ță în diverse tipuri de asocia ții/rețele sociale și

26 Rezultate pe baza calculului valorii reziduale ajustate (VRA)

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
149 deci de participare comunitar ă, este efectul capitalului social de tip bridging.
Țările ex-comuniste înregistreaz ă niveluri sc ăzute ale capitalului social rela-
țional formalizat (Voicu, 2005a) și mă aștept ca în rural apartenen ța în rețele
sociale să fie și mai scăzută. Analiza de mai jos vine în continuarea unor studii
existente deja în acest domeniu (vezi pe cel men ționat mai sus) și le adaug ă
informații noi, mai recente, și focalizate pe ruralul românesc. Pentru a agrega
toți acești itemi lega ți de participare (din Barometrul Rural 2007, itemul E5)
într-un singur factor27, care reflect ă asociaționismul, am rulat o analiz ă
factorială (vezi tabelul 4.5). Existen ța unui singur factor permite calculul unui
indice sumativ din cei opt itemi ai apartenen ței (de la E 5-1 la E 5-8), pentru a
putea obține o evaluare global ă a apartenen ței pe fiecare individ, într-o prim ă
etapă, și ulterior pe întregul e șantion, prin gruparea valorilor indicelui în trei
categorii (lipsa apartenen ței, apartenen ță într-o asocia ție/rețea, apartenen ță în
două sau mai multe asocia ții/rețele). Se observ ă că asocierea cu al ții pentru un
scop comun (oricare ar fi acela) este un comportament ce înregistreaz ă valori
extrem de sc ăzute în ruralul românesc în 2007. Astfel, 88,2% din e șantion se
caracterizeaz ă prin lipsa complet ă a apartenen ței, 7,7% apar țin unei singure
rețele/asocia ții, și doar 4% sunt membri în dou ă sau mai multe asocia ții/rețele.

Tabel 4.5. Analiza factorial ă a apartenen ței locuitorilor ruralului
în diverse tipuri de re țele sociale

E5. Dvs. sau cineva din gospod ărie este membru al
unui/unei… APARTENEN Ă
(saturații) Comunalit ăți
1. Asocia ții agricole? 0,603 0,364
2. Consiliu/comitet parohial sau administra ția
bisericii ? 0,646 0,409
3. Comitet de p ărinți la școală? 0,708 0,501
4. Comitet de ini țiativă sătesc/comunal? 0,720 0,518
5. Asocia ții sportive / artistice? 0,717 0,515
6. Partid politic? 0,756 0,572
7. Roată (de bani)? 0,721 0,520
8. Asocia ții a produc ătorilor agricoli? 0,731 0,534
Variația explicat ă de factor 49,15%
Sursa: prelucr ări pe date din Barometrul Rural 2007; Modelul este adecvat datelor: KMO=0,764.
O posibil ă explicație poate fi persisten ța modelului de comportament
imprimat în anii comunismului, când angajarea civic ă era descurajat ă, la fel ca

27 Metoda de extrac ție: Principal Axis Factoring. Medota de rotire: Equamax. Testul
grohotișului indic ă existența unui factor unic, argumentat de altfel de cadrul teoretic legat de
capitalul social rela țional formalizat (de exemplu Woolcock, Narayan, 2000)

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
150 și apartenen ța în diverse forme de asociere (Rose, 1999). Un argument în
favoarea ideii c ă persistă și azi modelele de comportament asociativ imprimate
în anii comunismului este acela c ă satele care au fost cooperativizate se caracte-
rizează prin nivele mai sc ăzute ale apartenen ței în diverse tipuri de re țele, spre
deosebire de satele care nu au fost cooperativizate, a șa cum arat ă tabelul 4.6.
Care este profilul celor ce au o apartenen ță scăzută, ridicată sau a celor
ce nu apar țin nici unei forme de asociere? Tabelul 4.6 sintetizeaz ă acest profil.
Se observ ă că apartenen ța în două sau mai multe forme de asociere este speci-
fică celor cu un status ocupa țional ridicat (ocupa ții intelectuale, tehnicieni și
maiștrii), elevilor/studen ților, celor din satele care nu au fost cooperativizate,
celor ce lucreaz ă cu carte de munc ă și celor cu venit ridicat. Apartenen ța într-o
singură formă de asociere este specific ă celor din centrele de comun ă, ele-
vilor/studen ților, patronilor ce au angaja ți, celor ce lucreaz ă cu carte de munc ă,
celor căsătoriți și cu venit ridicat.
Apartenen ța în rețele sociale ca form ă de participare comunitar ă este așadar
atributul celor cu status socio-economic ridicat, deci a membrilor elitei satelor.
Subiecții cu educa ție, venit, status ocupa țional scăzut sunt mai pu țin implica ți
comunitar prin apartenen ță la diverse tipuri de asociere. De ce se întâmpl ă așa?
Consider c ă explicația constă în legătura dintre propensiunea c ătre asociere și
încrederea generalizat ă pe de o parte și pe de alt ă parte legătura între cele dou ă și
educație, vârstă și statusul ocupa țional. Exist ă studii ce demonstreaz ă faptul că
stocul de educa ție ridicat, vârsta sc ăzută și statusul ocupa țional înalt produc o
creștere a încrederii generalizate și a propensiunii c ătre asociere (Paxton, 2007). În
plus, a fi elev/student, a avea un loc de munc ă, a fi patron sau a avea o ocupa ție
intelectual ă, presupune deja apartenen ța într-o serie de re țele (școala, mediul profe-
sional, asocia țiile profesionale), ceea ce favorizeaz ă și intensific ă și apartenen ța în
alte tipuri de re țele, cum ar fi cele din cadrul comunit ății.
Aceste rezultate ce indic ă un asocia ționism sc ăzut al popula ției din
rural, sunt conforme cu ceea ce se întâmpl ă în alte țări din blocul ex-comunist –
Paxton (2007) demonstreaz ă cum Europa de Est, ca predictor agregat într-un
model de regresie, are efect asupra nivelului de încredere generalizat ă și de aso-
ciaționism. A șadar țările ex-comuniste urmeaz ă un model al asocia ționismului
similar între ele, dar diferit de cel al altor țări (vezi o demonstrare a acestui fapt
și în Voicu, 2005b).
Putem avea o imagine a apartenen ței în rețele sociale și pentru anul
2002 (itemul ASOC A-M din Eurobarometrul Rural 2002), și o compara ție între
apartenen ța în rețele în anii 2002 și 2007, arat ă o apartenen ță cu puțin mai
scăzută pentru anul 2007. Putem avea o imagine a apartenen ței în rețele sociale
și pentru anul 2002 (itemul ASOC A-M din Eurobarometrul Rural 2002), și o
comparație între apartenen ța în rețele în anii 2002 și 2007, arat ă o apartenen ță
cu puțin mai scăzută pentru anul 2007.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
151 Tabel 4.6: Profilul socio-demografic al celor trei tipuri de apartenen ță
a locuitorilor din rural în re țele sociale

Lipsa
aparte-
nenței Apartenen ță
într-o singur ă
asociație/rețea Apartenen ță în două
sau mai multe
asociații/rețele
da 2,1 -2,1 Sat
cooperativ
izat nu -2,1 2,1
centru de comun ă -2,6 2,4 Sat… periferic 2,6 -2,4
elev/student -3,4 3,0 6,7
pensionar 2,5 -2,4 -2,7
lucrează cu carte de munc ă,
autorizație sau contract -3,7 2,2 3,0 Status
principal
patron cu angaja ți 2,1
gimnaziu 2,4 Ultima
școală
absolvită liceu -2,3
ocupații intelectuale -2,8 2,1
tehnicieni sau mai ștri -2,1 2,1
zilieri în agricultur ă 2,3 Ocupația
inactivi 2,5 -2,7
Vârstă vârstnici 2,3 -2,4
căsătorit(ă) -2,0 2,5 Stare
civilă văduv (ă) 2,7 -3,2
sub 2 milioane ROL 2,8 -2,7 -2,4 Venit* peste 6 milioane ROL -4,6 3,0 3,6
Sursa: Barometru Rural 2007. Cifrele reprezint ă valori reziduale ajustate standardizate (VRA).
Sunt trecute cu caractere distincte cifrele ce reprezint ă asocieri pozitive, semnificative pentru
p<0,05. Mod de citire: subiec ții din satele care nu au fost cooperativizate sunt semnificativ mai
înclinați să aibă o apartenen ță ridicată în rețelele sociale din comunitatea lor (în dou ă sau mai
multe astfel de re țele).
* este vorba despre venitu l personal în ultima lun ă (octombrie 2007)

Scade cel mai mult procentul celor ce sunt membrii în asocia ții agricole,
asociații ale produc ătorilor agricoli, în consilii/comitete parohiale și partide politice
(cu mai mult de dou ă procente în intervalul considerat), în schimb pentru comitetele
de părinți, comitetele de ini țiativă din sat și asociațiile sportive, participarea r ămâne
aproximativ la fel (oricum la un nivel extrem de sc ăzut, aproximativ 1-2% din
responden ți afirmând c ă fac parte din astfel de re țele sociale).

Acțiune colectiv ă comunitar ă
În ce prive ște implicarea comunitar ă și eficiența acțiunilor comunitare,
Eurobarometrul Rural 2005 arat ă că locuitorii ruralului consider ă în majoritate

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
152 că localitatea lor ar putea finaliza un proiect comunitar (69,8% sunt pentru „da”
și 18,8% r ăspund cu „nu”). Motivele pentru care acesta ar putea fi dus la cap ăt,
sunt în ordinea descresc ătoare a frecven ței:
 Pentru că oamenii ar munci – 21,4%;
 Pentru că ar fi în interesul tuturor – 11,9%;
 Datorită unei organiz ări și coordon ări bune ale proiectului – 9,1%;
 Pentru că au mai finalizat și alte proiecte – 7,6%;
 Datorită competen ței oamenilor de la prim ărie – 4,4%;
 Pentru că există bunăvoință / interes din partea autorit ăților – 4,0%;
 Ar reuși datorită resurselor financiare – 3,6%;
 Pentru că oamenii ar da bani / bunuri – 2,6%.
Cei ce sunt sceptici în privin ța reușitei unui proiect comunitar, amintesc
ca motive pentru e șecul acestuia:
 Din cauza unei organiz ări/coordon ări proaste – 3,9%;
 Pentru că primarul nu este bun – 2,5%;
 Datorită neseriozit ății autorităților implicate – 2,5%;
 Pentru că au lăsat nefinalizate și alte proiecte – 2,4%.
Oamenii cu ini țiativă din ruralul românesc sunt, în ordinea descresc ă-
toare a op țiunilor responden ților: primarul sau viceprimarul (68.4%), preotul
(7,1%), consilierul local din partea satului (4,4%), vecinii sau al ți oameni din sat
(2,3%) și directorul școlii, profesorii sau înv ățătorii (2,1%). Primarul pare s ă
aibă mai mult ă inițiativă în satele foste cooperativizate, și în cele mediu dez-
voltate, iar consilierii în satele necooperativizate. Vecinii și oamenii din sat au
mai multă inițiativă în județele din Transilvania și Banat – ceea ce ar fi un prim
indicator al unui spirit comunitar mai puternic în aceast ă zonă. În comunele
sărace personalul din înv ățământ are mai mult ă inițiativă, iar în comunele
dezvoltate – asocia țiile agricole.
În eventualitatea unor probleme ce ar afecta grav o parte a gospod ă-
riilor, cele mai multe m ăsuri s-ar lua din partea (în ordine descresc ătoare a frec-
venței) primăriei, primarului, pre ședintelui, guvernului, persoanelor afectate,
instituțiilor administrative ale jude țului, consiliului local, vecinilor și în final,
din partea persoanelor neafectate de aceste probleme. Se remarc ă, așteptările
ridicate pe care le au oamenii de la institu țiile statului și ale administra ției locale
și implicarea sc ăzută a membrilor comunit ății. Instituțiile statului sunt a șteptate
să se implice mai mult în satele foste c ooperativizate, în comunele dezvoltate și
în ariile de sud ale României; o implicare mai mare din partea membrilor comu-
nității este prezumat ă în satele necooperativizate în trecut, în Transilvania și
Banat, și în comunele mediu dezvoltate și sărace. Oamenii afirm ă că s-ar
implica ei în șiși în rezolvarea acestor probleme, în comunele dezvoltate. Tabelul
de mai sus arat ă situația pe regiuni.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
153
Tabel 4.7: Instituții implicate în rezolvarea problemelor grave ale comunit ății

Cine s-ar implica în rezolvarea problemelor ce ar afecta o
mare parte a satului Regiunea
În primul rând În al doilea rând
Transilvania Primăria Guvernul, Consiliul Local,
persoanele afectate
Moldova Primăria Consiliul Local, pre ședintele
Muntenia Primăria și primarul Prim ăria, președintele
Oltenia Primăria Guvernul, pre ședintele
Dobrogea Primăria Guvernul
Crișana-Maramure ș Primăria și primarul Consiliul Local, Prim ăria
Banat Primăria Guvernul
Sursa: prelucr ări după Eurobarometrul Rural 2005

Toate aceste rezultate sus țin ideea c ă se menține încă în ruralul românesc
mentalitatea specific ă anilor de comunism, aceea de a vedea statul, institu țiile și
reprezentan ții acestuia (în spe ță primăria și primarul) ca entit ăți protectoare, care
trebuie să se implice în via ța socială a comunit ăților, respectiv s ă inițieze, coordo-
neze și să ducă la îndeplinire proiectele acestor comunit ăți. Datele de mai sus sus țin
această idee: faptul c ă ruralul ce a experimentat cooperativizarea în comunism,
investește primarul cu putere și responsabilitate pentru rezolvarea problemelor
comunității, și abia apoi alte entit ăți, și faptul că vecinătatea, comunitatea pare s ă
aibă mai mult ă forță în ruralul necooperativizat. Aceste rezultate nu fac decât s ă se
alăture altor studii ce arat ă orientarea spre colectivism, conformism și reprezentarea
statului și a institu țiilor lui ca având un rol paternalist (Frunz ă, Voicu, 1997).
Aceeași idee este confirmat ă și de datele de mai jos.
Implicarea în problemele comunit ății măsurată prin indicatorul E2 din
Barometrul Rural 2007 ( lucrul împreun ă cu alți oameni din sat pentru a face
ceva în beneficiul comunit ății – vezi Anexa 4.1) este sc ăzută în ruralul româ-
nesc, doar 17,9% din subiec ții intervieva ți afirmând c ă, în ultimul an, au lucrat
împreună cu alți oameni din sat pentru a face ceva în beneficiul comunit ății, iar
82,1%, răspund negativ la aceast ă întrebare. Valorile reziduale ajustate ne arat ă
o implicare semnificativ mai mare în satele care nu au fost cooperativizate, și
din partea celor cu vârsta cuprins ă între 35 și 65 de ani. O compara ție pe regiuni
arată că oamenii din Cri șana-Maramure ș28 și Transilvania au lucrat împreun ă în
ultimul an în beneficiul comunit ății, pe când în Ilfov exist ă o tendință semni-
ficativă spre neimplicare, datele nefiind semnificative pentru celelalte regiuni.

28 Datele culese în Barometrul Rural 2007 nu asigur ă o acoperire complet ă a regiunilor României:
astfel, au fost culese date doar pentru trei-cinci jude țe din fiecare regiune, Cri șana-Maramure ș este
reprezentat ă doar de Arad, iar pentru regiunile Banat și Dobrogea nu au fost culese date deloc.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
154 Disponibilitatea implic ării în via ța comunitar ă a locuitorilor ruralului
românesc este mai mare atunci când participarea se m ăsoară în timp/munc ă
(53,1% afirm ă că au intenția de a participa cu timp/munc ă într-un proiect comu-
nitar fără beneficii personale directe, dar care ar aduce beneficii multora dintre
locuitorii satului, iar 46,9% afirm ă că nu au aceast ă intenție) și este considerabil
mai redus ă, atunci când se pune problema particip ării cu bani (doar 34,6% ar
participa cu bani într-un proiect comunitar f ără beneficii personale directe).
Sunt mai dispu și să participe cu timp sau munc ă subiecții din Moldova și
Transilvania (VRA = 4,2), tinerii, adul ții și șomerii. Participarea de tip munc ă
voluntară este puternic respins ă în Ilfov și Olt (VRA = 5), și de către cei cu
status socio-economic precar (vârstnici, persoane f ără școală, cu venit sc ăzut).
Disponibilitatea particip ării cu bani la un proiect comunitar f ără
beneficii personale directe este mai ridicat ă în Transilvania și Muntenia și din
partea celor cu venit ridicat, studii superioare și a celor cu status ocupa țional
privilegiat (patroni, cei ce lucreaz ă pe cont propriu, angaja ți cu carte de munc ă).
Ideea particip ării cu bani este puternic respins ă în Oltenia (VRA = 6,3) și de
către cei cu status educa țional scăzut.

Informare și interes fa ță de problemele comunit ății și inițiativele
Primăriei
Aprecierea global ă a cantității de informa ție pe care o au locuitorii rura-
lului românesc (f ără a particulariza în func ție de variabilele demografice), arat ă
că aceștia știu puține lucruri despre activitatea Prim ăriei și Consiliului Local.
Dacă însă urmărim datele în func ție de modul în care se informeaz ă oamenii, în
funcție de ariile culturale sau de gradul de dezvoltare al localit ății, apar câteva
diferențe notabile.
În primul rând, cum se informeaz ă oamenii, ce modalit ăți preferă pentru
a fi la curent cu proiectele administra ției locale? Pentru a r ăspunde la aceast ă
întrebare, am rulat o analiz ă factorială pe pachetul de itemi F13 din Eurobaro-
metrul Rural 2005, legat de frecven ța și tipul inform ării cetățe nilor. Analiza
arată că există două tipuri de informare în leg ătură cu activitatea administra ției
locale, una direct ă și care presupune o implicare activ ă din partea locuitorilor și
una indirect ă și preponderent pasiv ă (vezi tabelul 4.8).
Lucrurile devin interesante atunci când compar ăm mediile celor doi fac-
tori în func ție de ariile culturale, pentru a vedea dac ă sunt diferen țe în ce pri-
vește modalit ățile de informare între jude țele și regiunile țării. Datele sunt pre-
zentate în graficul 4.1. Anova29 a arătat ariile culturale între care exist ă diferențe

29 Anova a ar ătat că există o corela ție semnificativ ă între cei doi factori (informare
activă/directă și informare pasiv ă/indirectă), testul F având valorile 8,269 pentru primul
factor și 7,108 pentru al doilea, ambele valori fiind semnificative la pragul de 0,01.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
155 semnificative între mediile celor doi factori laten ți. Cine sunt cei ce prefer ă să se
informeze activ și direct? Datele arat ă diferențe semnificative fa ță de celelalte
arii culturale în Banat și aria Bra șov-Sibiu, locuitorii acestora preferând semni-
ficativ mai mult decât cei din alte arii s ă se informeze activ și direct. Banatul are
valori semnificativ diferite fa ță de Bacău-Neamț, Galați-Iași, și Argeș-Dâmbo-
vița-Prahova, unde informarea activ ă nu este agreat ă, iar aria Sibiu-Bra șov con-
trastează cu Buzău-Brăila și Arad-Bihor. Cine sunt cei ce prefer ă să se infor-
meze indirect și pasiv? Locuitorii rurali din Covasna-Harghita, Buz ău-Brăila,
Gorj-Vâlcea și Arad-Bihor apeleaz ă mult mai frecvent la o informare pasiv ă
decât locuitorii din alte arii culturale. În schimb locuitorii din Bra șov-Sibiu și
Bistrița-Năsăud-Sălaj resping puternic modalit ățile indirecte, pasive de infor-
mare în leg ătură cu activitatea Prim ăriei și Consiliului Local.

Tabel 4.8. Modelul factorial al tipurilor de informare în leg ătură cu activitatea
Primăriei și Consiliului Local, în rural.

KMO = 0,764 (analiza este adecvat ă datelor empirice)
Variația totală explicată de cei trei factori: 55,4%, din care
Primul factor
Al doilea factor 35,3%
23,5%
Factorul Indicatori (satura ții) Descrierea
factorului
Anunțurile verbale ale Prim ăriei, Consiliului Local
(0,750)
Panourile de informare ale Prim ăriei, Consiliului Local
(0,731)
Afișe, fluturași ai Primăriei, Consiliului Local (0,676)
Discuții cu primarul, consilierii locali (0,508) Factorul 1
Participarea la ședințele Primăriei și Consiliului local
(0,518) Informare
directă, activă
Ascultarea posturilor de radio locale (0,796)
Urmărirea emisiunilor posturilor tv locale (0,793) Factorul 2
Lectura ziarelor locale (0,586) Informare
indirectă,
pasivă
Sursa: prelucrare prin analiz ă factorială după Eurobarometrul Rural 2005

Concluzionând, și acceptând premiza c ă o informare mai activ ă și
directă înseamnă în același timp o implicare mai intens ă în viața comunitar ă, se
poate afirma c ă Banatul și zona central ă a Transilvaniei, manifest ă o astfel de
implicare intens ă, în contrast cu zona etnic ă a Transilvaniei (Covasna-Harghita),
cu Muntenia, anumite arii culturale din Moldova și zona Arad-Bihor, unde
implicarea comunitar ă este mai sc ăzută.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
156
Grafic 4. 1. Mediile factorilor laten ți legați de informarea în leg ătură cu activitatea
Primăriei și Consiliului Local, în func ție de ariile culturale

Sursa : calcule ale autoarei pornind de la datele cuprinse în Eurobarometrul Rural 2005
Notă: mod de citire a tabelului: valorile din partea pozitiv ă a graficului arat ă că ariile culturale respective
preferă acel factor în mai mare m ăsură decât media, în timp ce valorile din partea negativ ă a graficului, arat ă
că acele arii culturale utilizeaz ă factorul respectiv într-o m ăsură mai mic ă decât media. Media în valoare
absolută arată intensitatea preferin ței pentru acel factor. Exemplu: Locuitorii din Banat prefer ă să se informeze
direct, activ în leg ătură cu activitatea Prim ăriei și Consiliului Local (iar valoarea de 1,04 a mediei arat ă cât de
puternică este aceast ă preferință) și nu agreeaz ă informarea indirect ă, pasivă (-0.02) -0,05-0,180,340,000,33-0,33-0,23-0,470,380,90-0,390,16 0,26-0,02-0,21
-0,12-0,05-0,230,150,010,15-0,170,190,73-0,05-0,27-0,14-0,19-0,341,04-0,21
-0,17
-0,16
0,15
-0,160,14
-0,60 -0,40 -0,20 0,00 0,20 0,40 0,60 0,80 1,00 1,20Bacău Neamț Suceava Vrancea Galați, Iași Botoșani, Vaslui Argeș, Dâmbovi ța, Prahova Buzău, Brăila Giurgiu, Tulcea, Ialomi ța, Călărași Dolj, Mehedin ți, Olt Gorj, Valcea Dobrogea Alba Hunedoara Brașov Sibiu Cluj Mure șCovasna, Harghita Bistrița Năsăud, Sălaj Maramure ș, Satu Mare Arad, Bihor Banat Ilfov
Factor 2: informare indirect ă, pasivă Factor1: informare direct ă, activă

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
157 Pentru a evalua și mai profund implicarea în comunitate, am analizat în
același mod (analiz ă factorial ă urmată de calculul mediilor factorilor laten ți
rezultați, în func ție de aria cultural ă și stabilirea valorilor semnificative prin
Anova) și pentru alte dou ă seturi de itemi din Eurobarometrul Rural 2005:
interesul pentru rela ția cetățenilor cu Prim ăria și Consiliul Local și utilitatea
relației între ace știa pentru buna gospod ărire a unei localit ăți30. În ce prive ște
primul dintre ei, analiza factorial ă a arătat că există o variabil ă latentă a intere-
sului cetățenilor pentru rela ția cu Prim ăria și Consiliul Local, iar calculul me-
diilor acestei variabile latente în func ție de ariile culturale este prezentat în
graficul 4.231.
Se observ ă din grafic c ă aria Boto șani-Vaslui este mult mai interesat ă
decât media de rela ția cu Prim ăria și Consiliul Local, spre deosebire de aria
Buzău-Brăila și Arad-Bihor. Și ariile Gorj-Vâlcea, Bra șov-Sibiu și București
manifestă un interes mult mai ridicat decât media pentru rela ția cu cele dou ă. Se
păstrează așadar în mare paternul de la itemul anterior, dar se adaug ă și ele-
mente noi. Oltenii și cei din nord-estul Moldovei se declar ă interesați să men-
țină o relație activă cu administra ția locală, dar în ce prive ște comportamentele
efective de informare mediile au valori modeste.
Al treilea item analizat – relevant pentru implicarea în comunitate –
analizat se refer ă la opinia subiec ților privind utilitatea rela ției cu administra ția
pentru buna gospod ărire a unei localit ăți. Același tip de analiz ă32, a dus la
rezultatele prezentate în graficul 4.3.
Cei mai convin și de utilitatea unei rela ții active cu prim ăria par a fi
locuitorii din Covasna-Harghita, Bra șov-Sibiu, Cluj-Mure ș și Galați-Iași, aflați
în opoziție cu locuitorii din Alba-Hunedoara, Dobrogea și Maramure ș-Satu
Mare, mai pu țin convinși de utilitatea acestei rela ții. Se remarc ă de departe zona
Alba-Hunedoara, care contrasteaz ă puternic cu aproape toate celelalte prin
intensitatea neg ării acestei utilit ăți. Din nou, zonele cu opinii mai pozitive decât
media sunt cele din Transilvania, plus zona de est a Moldovei. Interesant de
data aceasta este c ă cei cu opinii în extrema negativ ă a graficului sunt tot
locuitori ai Transilvaniei și Crișanei-Maramure șului.

30 Este vorba de setul de itemi F14 din chestionar, legat de m ăsura în care locuitorii sunt
interesați să se informeze despre proiectele și hotărârile Prim ăriei / Consiliului local, s ă
participe la ședințele publice ale Prim ăriei / Consiliului local și să facă recomand ări
Primăriei / Consiliului local; și setul de itemi F16, referitor la cât de folositor este pentru
gospodărirea unei localit ăți ca locuitorii ei s ă se informeze despre proiectele și hotărârile
Primăriei / Consiliului local, s ă participe la ședințele publice ale Prim ăriei / Consiliului local
și să facă recomand ări Primăriei / Consiliului local.
31 F Anova = 3,071, semnificativ la nivelul 0,01.
32 KMO = 0,728, iar factorul latent explic ă 78,29 % din varia ția totală, FAnova = 6, 373
semnificativ la nivelul 0,01.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
158
Grafic 4.2. Mediile factorului latent legat de interesul pentru rela ția cu administra ția
locală, în funcție de ariile culturale

Sursa: calcule ale autoarei pornind de la datele cuprinse în Eurobarometrul Rural 2005

O altă măsură a implicării comunitare, am considerat-o a fi ultima întâl-
nire public ă ce a avut loc în localitate (dac ă a avut loc o astfel de întâlnire în
ultimii doi ani). Cei mai mul ți (44,6%) au r ăspuns că nu a participat nimeni din
gospodărie la astfel de întâlniri, 26,6% precizeaz ă că a avut loc o astfel de -0,070,090,33-0,090,11-0,060,22-0,13-0,180,200,170,16-0,08-0,120,090,23
-0,23-0,29
-0,40 -0,30 -0,20 -0,10 0,00 0,10 0,20 0,30 0,40Bacau Neamt Suceava Vrancea Galati, Iasi Botosani, Vaslui Arges, Dambovita, Prahova Buzau, Braila Giurgiu, Tulcea, Ialomi ța, Calarasi Dolj, Mehedinti, Olt Gorj, Valcea Dobroge a Alba Hunedoara Brasov Sibiu Cluj Mures Covasna, Harghita Bistrita Nasaud, Salaj Maramures, Satu Mare Arad, Bihor Banat Ilfov
Interesul pentru rela ția cu Prim ăria (informare despre proiecte, participare ședințe, recomandari)

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
159 întâlnire în ultimii doi ani, iar 22,3% afirm ă că nu au avut loc astfel de întâlniri
în localitatea lor în ultimii doi ani.
Grafic 4.3. Mediile factorului latent legat de utilitatea rela ția între cet ățeni și admi-
nistrația locală pentru buna gospod ărire a unei localit ăți, în funcție de ariile culturale
Sursa: calcule ale autoarei pornind de la datele cuprinse în Eurobarometrul Rural 2005

Satele cooperativizate au avut o astfel de întâlnire într-o m ăsură semni-
ficativ mai mare decât cele necooperativizate. În schimb, la astfel de întâlniri,
cei din satele foste cooperativizate au vorbit despre o problem ă personală și nu
una a satului, pe când în satele care nu au fost cooperativizate, s-a discutat mai
degrabă despre o problem ă a satului. 0,010,300,06-0,170,050,060,090,19-0,450,370,370,43-0,07-0,38-0,060,060,10
-0,56
-0,8 -0,6 -0,4 -0,2 0,0 0,2 0,4 0,6 Bacău, Neamț, Suceava, Vrancea Galați, Iași Botoșani, Vaslui Argeș, Dâmbovi ța, Prahova Buzău, Brăila Giurgiu, Tulcea, Ialomi ța, Calarași Dolj, Mehedin ți, Olt Gorj, Valcea Dobrogea Alba, Hunedoara Brașov, Sibiu Cluj, Mure șCovasna, Harghita Bistrița Năsăud, Sălaj Maramure ș, Satu Mare Arad, Bihor Banat Ilfov
Utilitatea rela ției între cet ățeni și Primărie pentru gospod ărirea unei localit ăți

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
160 În concluzie, harta modurilor de informare (activ ă/pasivă) a locuitorilor
din rural în leg ătură cu activitatea Prim ăriei și Consiliului Local se suprapune
doar parțial peste harta interesului pentru rela ția sătenilor cu administra ția
locală. Astfel, exist ă arii culturale în care cele dou ă aspecte converg (existând
atât o informare pasiv ă cât și un interes sc ăzut pentru rela ția cu administra ția,
așa cum se întâmpl ă în Buzău-Brăila, Arad Bihor, ori dimpotriv ă, o informare
activă și un interes ridicat, ca în aria Bra șov-Sibiu).
Există însă și arii culturale în care cele dou ă nu sunt convergente: apare
un interes declarat ridicat pentru rela ția cu administra ția locală, dar nu și o infor-
mare activ ă față de activit ățile acesteia sau o implicare concret ă în problemele
comunității (ca de exemplu în Gorj-Vâlcea, Boto șani-Vaslui sau Ilfov). Este ca
și cum, în aceste zone, la nivel declarativ, oamenii î și afirmă disponibilitatea
pentru implicarea în comunitate și colaborarea cu autorit ățile locale pentru
dezvoltarea comunit ății, dar aceast ă disponibilitate nu se mai reg ăsește și la
nivel comportamental. Consider c ă această distincție între ceea ce se reg ăsește
la nivel declarativ și comportamental este extrem de relevant ă pentru for ța unei
comunități și spiritul comunitar al locuitorilor ei. Comunit ățile în care oamenii
reușesc să depășească nivelul declarativ (”suntem interesa ți de relația cu autori-
tățile locale…”) și să extindă la nivel comportamental dorin ța de implicare con-
cretă în rezolvarea problemelor comunit ății și în dezvoltarea acesteia, sunt
comunități puternice, ce func ționează ca atare. Ambele aspecte sunt importante
pentru via ța comunitar ă autentică: atât cel al mentalit ăților și reprezent ărilor
(oamenii s ă aibă o reprezentare pozitiv ă a comunit ății din care fac parte, și o
motivație spre a se implica), cât și cel comportamental, adic ă al particip ării
comunitare efective. În ruralul românesc al anului 2005 îns ă, există puține zone
în care ideea comunitar ă se construie ște pornind de la ambele premise (Banatul,
zone al Transilvaniei).

4.2. Comunitatea din perspectiva administra ției locale

Eurobarometrul Rural 2002 pune la dispozi ție și date culese în prim ă-
riile din rural, astfel încât este posibil ă surprinderea unor fa țete ale comunit ății
și din perspectiva administra țiilor locale, indicatorii folosi ți fiind relevan ți
pentru acțiunea colectiv ă comunitar ă (vezi Anexa 4.2).
Marea majoritate a prim ăriilor (73,5%) afirm ă că nu există un comitet
de inițiativă în sat, sau o alt ă formă de organiza ție, care să se ocupe cu rezol-
varea problemelor satului. Compara ția pe regiuni arat ă că Transilvania este
semnificativ mai înclinat ă să aibă astfel de comitete de ini țiativă. La întrebarea
legată de ajutorul oamenilor din sat acordat acestor comitete de ini țiativă se
înregistreaz ă un număr foarte mare de nonr ăspunsuri, ceea ce desigur nu este

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
161 lipsit de semnifica ție, Dintre cei ce r ăspund, 6% opteaz ă pentru „nu” (oamenii
nu ajută aceste comitete de ini țiativă), 8,6% r ăspund cu „da, pu țin” și 11,9%
răspund cu „da, mult”. Compara ția cu regiunile nu este semnificativ ă în acest
caz. În privin ța intensit ății cu care se implic ă obștea sătească în rezolvarea
problemelor satului, 37,1% spun c ă nu există obște în satul lor (prim ăriile din
Muntenia sunt semnificativ mai înclinate s ă dea acest r ăspuns), 31,8% consider ă
că obștea nu este prea activ ă (mai ales cei din Banat aleg acest r ăspuns), 24,5%
consideră că obștea din satul lor este activ ă (aici Transilvania este înclinat ă să
dea acest r ăspuns semnificativ mai mult decât alte regiuni), iar 2,0% afirm ă că
obștea este foarte activ ă.
Datele arat ă de asemenea c ă în Transilvania (73,9%), Cri șana-
Maramure ș (68,8%) și Moldova (57,7%) s ătenii fac cel mai mult munc ă
voluntară, iar în Bucure ști și Dobrogea nu se face deloc. Prim ăriile au o opinie
echilibrat ă privind prestarea de munc ă voluntară de către membrii comunit ății
(55% spun c ă „da”, se face munc ă voluntară, 45%, nu).
Legat de frecven ța întâlnirilor s ătenilor în ultimul an pentru sprijinirea unor
proiecte ale Prim ăriei, cele mai multe prim ării afirmă că astfel de întâlniri nu au
avut loc niciodat ă (35,8%), 33,8% spun c ă „de mai multe ori”, 16,6% – „de dou ă
ori” – și 13,9% – „o dat ă”. Se disting Oltenia, Banatul, Moldova (42%), Oltenia
(35%), Transilvania (34%), Muntenia (34%) unde responden ții afirmă că au fost
mai multe astfel de întâlniri în ultimul an, sau Ilfov și Dobrogea, unde membrii
comunității afirmă că nu s-au întâlnit deloc (66,7% și respectiv 100%).
În privința particip ării membrilor comunit ății la rezolvarea diverselor
probleme din sat, asocierea cu regiunile nu este semnificativ ă, astfel încât nu se
poate infera nici o concluzie în acest sens. Reprezentan ții administra țiilor locale
consideră că ariile în care membrii comunit ăților particip ă cel mai ”mult” sunt:
rezolvarea problemelor privind drumurile/accesul în diverse locuri (37,7%) și
rezolvarea problemelor școlii (29,1%). Urm ătoarele probleme se remarc ă prin
lipsa particip ării locuitorilor la rezolvarea lor: problemele dispensarului (35,1%
din reprezentan ții primăriilor afirm ă că membrii comunit ăților nu se implic ă
deloc în rezolvarea problemelor din aceast ă zonă), colectarea gunoiului (34,4%)
și problemele oamenilor nevoia și din sat (33,8%).
Se confirm ă așadar încă o dată și prin răspunsurile reprezentan ților
administra ției locale, nivelul ridicat de implicare comunitar ă din anumite zone
ale Transilvaniei (mai ales aria Bra șov-Sibiu) și din Banat și nivelul aproape
inexistent de participare comunitar ă din Ilfov și Dobrogea. În anumite regiuni,
doar comunit ățile din unele arii culturale sunt mai active în opinia administra ției
locale, ca de exemplu aria Gorj-Vâlcea din Oltenia.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
162 5. COMUNITATEA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZ ĂRII

5.1. Semnifica ții ale globaliz ării

Conceptul de globalizare a intrat de câ țiva ani cu drepturi depline în
vocabularul științelor sociale. De o mare diversitate semantic ă, termenul de glo-
balizare a devenit un soi de umbrel ă încăpătoare pentru o mul țime de fenomene
din sfera economicului, politicului, socialului sau culturalului, ce au loc azi. În
accepțiunea cea mai simpl ă, globalizarea este procesul apari ției unui sistem
economic și socio-cultural global. Am putea în țelege globalizarea ca interco-
nexiunea global ă a mai multor economii-univers, recurgând astfel la un concept
braudelian. Economia univers este
O sumă de spații individualizate, economice și neeconomice, regrupate de ea; ea
reprezintă o suprafa ță uriașă (ea este cea mai vast ă zonă de coeren ță într-o epoc ă
anumită, într-o parte dat ă a globului); economia-univers este o parte a planetei,
economic autonom ă, capabilă să se satisfac ă pe sine îns ăși și căreia legăturile și
schimburile interne îi confer ă o anumit ă unitate organic ă (Braudel, 1989: 14-16)
Atât defini țiile teoretice, cât și studiile empirice asupra fenomenului
semnalizeaz ă însă o golire de sens a termenului, concomitent cu o generalizare a
lui, în sensul cuprinderii în sfera sa a unor arii tot mai largi ale realit ății și cu-
noașterii. Dificult ățile definirii termenului deriv ă și din controversa legat ă de
efectele procesului: în timp ce unii sus țin că ea produce o omogenizare și o uni-
formizare a stilurilor de via ță, a culturilor, a identit ăților, alții sunt de p ărere că
dimpotriv ă, aceasta duce la cre șterea diversit ății și eterogenit ății în toate aspec-
tele menționate mai sus.
Interesant este deci, faptul c ă un astfel de fenomen, ce suscit ă o varie-
tate atât de mare de analize, nu a reu șit să fie exprimat printr-o defini ție unică,
larg acceptat ă. Există însă diverse defini ții, care accentueaz ă fiecare anumite
fațete ale fenomenului. Astfel, globalizarea este în țeleasă ca
proces social în care constrângerile geografice asupra orânduirilor sociale și
culturale î și pierd din importan ță, simultan cu con știentizarea de c ătre oameni a
acestei situa ții” (Waters, 1995 apud Guillen, 2001)
sau, accentuând rela țiile între state și implicațiile globale ale diferitelor eveni-
mente locale, ca
un proces extrem de dinamic de cre ștere a interdependen ței între statele na țiune,
consecința fiind faptul c ă problematica social ă devine mai degrab ă globală decât
națională, solicitând o aten ție globală mai degrab ă decât na țională” (Robinson,
apud Guillen, 2001).
sau în opinia lui Sztompka (1993)

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
163 procesul ce duce la o structur ă globală de relații politice, economice și culturale,
ce se extinde dincolo de orice grani țe tradiționale și care leag ă societăți separate
într-un sistem unic.
Diverși analiști au argumentat dezavantajele folosirii termenului și
neajunsurile lui. Alasuutari (2000) consider ă că globalizarea nu este decât un
nume ce se refer ă la o pletor ă de fenomene recente ale lumii care nu sunt înc ă
îndeajuns explicate. Wallerstein (2000) – unul din autorii extrem de critici ai
conceptului – arat ă că noutatea procesului globaliz ării este o idee în șelătoare,
din moment ce procesele pe care le subsum ăm termenului, au loc de cinci sute
de ani încoace, și propune în schimb termenul de epocă a tranziției (age of
transition). Autorul susține astfel, c ă nu ne afl ăm în mijlocul unui proces bine
stabilit și cu reguli clare, ci ne afl ăm în plin ă perioadă de tranzi ție, la finalul
căreia întregul sistem-global se va schimba în altceva .
Alte defini ții pun accent pe leg ătura și influența reciproc ă între puncte
aflate la distan țe mari pe glob
Globalizarea presupune intensificarea rela țiilor sociale mondiale, care leag ă
locuri distincte de pe glob, astfel încât evenimentele locale sunt influen țate de
evenimente ce au loc la mii de mile dep ărtare și invers (Giddens, 2000)
Nota comun ă care se distinge din defini țiile date globaliz ării este aceea
a dialecticii local-global, apropiat-îndep ărtat și a influen țelor reciproce dintre
acestea. Implicite sunt și ideea că procesul globaliz ării se adânce ște progresiv și
ideea că distincția între centru și periferie se estompeaz ă (Kearny, 1995).
Complexitatea fenomenului globaliz ării reiese și din faptul c ă există cel puțin
patru arii de analiz ă a acestuia, a șa cum reiese din literatura sociologic ă: siste-
mul mondial global, cultura global ă, societatea global ă și capitalismul global
(Connel, Wood, 2002). Cele patru arii de analiz ă a globaliz ării sunt în acela și
timp utile, pentru c ă organizeaz ă și sistematizeaz ă marea diversitate a feno-
menelor legate de globalizare, dar în acela și timp, impun și o anumit ă confuzie.
Despre conceptul de cultura global ă, de exemplu, se pune întrebarea dac ă este o
salvare pentru științele sociale, o amenin țare, sau un mit (Wallerstein, 2001)
tocmai datorit ă dificultății acestuia de a surprinde esen ța termenului.
Cel puțin cinci semnifica ții ale conceptului de globalizare s-au consa-
crat prin literatura de specialitate (Farazmand, 1999)
 Globalizarea ca deschidere sau estompare a frontierelor statului – se pune
accent pe rela țiile transfrontaliere între state și organiza ții, renunțarea de
către state la barierele și măsurile protec ționiste și facilitarea în acest fel a
comunica țiilor, comer țului, migra ției, circula ției banilor și relațiilor cultu-
rale. Tot aici încadr ăm și apariția unor comunit ăți și identități ce se extind
dincolo de grani țele statelor sau regiunilor.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
164  Globalizarea ca proces – adic ă un proces continuu de acumulare de capital,
informații, tehnologie și care are loc de secole (debutul lui fiind plasat in sec
XVIII-XIX). În ultimele decenii acest proces s-a intensificat și mai mult.
 Globalizarea ca fenomen – acest mod de în țelegere pune accent pe rela ția
cauză-efect, încercând s ă deceleze cauzele, respectiv consecin țele globali-
zării. Globalizarea este astfel considerat ă – într-o exprimare foarte succint ă –
ca fiind o cauz ă a efortului capitalismului mondial de a dobândi pie țe glo-
bale. Efectele sunt atât pozitive cât și negative și îndelung studiate.
 Globalizarea ca ideologie – se exprim ă prin bogăția de informa ții și prin pro-
paganda transmis ă prin media, computere, sisteme de comunica ții satelitare, ce
oferă o imagine ideal ă a procesului globaliz ării și a sistemului politic ce rezult ă
prin aceasta. For ța globaliz ării constă și în utilizarea în discursul public a unor
cuvinte ca libertate, individualism, democra ție plurală, etc.
 Globalizarea ca schimbare a percep ției asupra categoriilor ontologice de
spațiu-timp – câteva din temele globaliz ării sunt disjunc ția spațiu-timp,
deteritorializarea, percep ția schimbat ă a timpului. Ea înseamn ă printre altele
trecerea de la spa țiul euclidian bidimensional, cu centru, periferii și granițe
clare, la un spa țiu multidimensional, în care conceptele amintite devin
superflui. Astfel, timpurile moderne au desprins produc ția, consumul, iden-
titățile, politica, simbolurile culturale, sau chiar comunit ățile, de leg ătura lor
cu spațiul. Toate acestea se pot desf ășura, manifesta, exprima într-un spa țiu
virtual sau f ără legătură cu un spa țiu anume. Deteritorializarea este intim
legată de compresia, schimbarea percep ției și experimentarea într-un alt
mod a timpului (mai multe în subcapitolul urm ător). Exist ă și o deteritoriali-
zare a oamenilor, atâta timp cât mase de oameni mai mari decât oricând,
sunt antrena ți în fluxuri de migra ție (datorat ă războaielor, șomajului, s ără-
ciei), de lung ă sau scurt ă durată, la distan țe variabile de țările lor natale.
Acești oameni, dezr ădăcinați, nu mai au decât leg ături simbolice cu locul
lor natal, ceea ce pune acut problema definirii identit ății lor.
Caracteristicile procesului globaliz ării – care se decanteaz ă parcurgând
literatura de specialitate pe aceast ă temă – sunt urm ătoarele: faptul c ă procesul
este considerat a fi ireversibil, efectele lui nu mai pot fi deturnate, rezultatul fiind o alt ă ordine economic ă și socială globală. O altă caracteristic ă se referă la
faptul că globalizarea afecteaz ă inegal na țiunile și zonele geografice, nefiind un
proces ce se desf ășoară în acela și ritm și cu acelea și efecte peste tot. De
asemenea se eviden țiază ca și caracteristic fenomenului globaliz ării faptul de a
fi de necontrolat, el sc ăpând de sub controlul guvernelor, al elitelor politice sau
al diferitelor organisme sociale.
Procesul globaliz ării este deopotriv ă criticat și analizat la modul pozitiv,
în funcție de curentul de analiz ă. Astfel, anali știi de sorginte marxist ă (con-

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
165 flictualist ă), sunt deosebit de critici asupra termenului în sine și asupra conota-
țiilor acestuia, accentuând procesele de distrugere a culturilor locale, de omoge-
nizare, de deteriorare a mediului înconjur ător, de subordonare tot mai accen-
tuată a țărilor și zonelor defavorizate celor mai puternice. Ei consider ă că efec-
tele negative ale globaliz ării sunt vizibile mai ales în țările în curs de dezvoltare,
unde aceasta a adâncit foarte mult decalajul economic și cultural, f ără a aduce
beneficii notabile. Tot în curentul critic se încadreaz ă și cei ce consider ă că
globalizarea nu este un fenomen atât de generalizat cum reiese din scrierile pe
această temă: există încă multe țări care au pie țe de capital și de bunuri distincte
și își plasează investițiile intern, tot a șa cum exist ă multe companii care î și
localizeaz ă bunurile în țările de origine și comercializeaz ă produsele în regiune
(Hirst, Thompson, 2000). Cei ce v ăd în schimb în globalizare un proces de
modernizare în esen ță (Giddens spre exemplu), au o atitudine mai favorabil ă
fenomenului și tind să-i ascundă părțile negative. Adep ții acestui punct de ve-
dere argumenteaz ă faptul că globalizarea a produs o reducere semnificativ ă a
sărăciei în țările ce au ales calea integr ării în economia mondial ă (cum ar fi
China, Vietnam, India sau Uganda).
O altă întrebare ce merit ă a fi formulat ă se referă la momentul în care
trebuie să plasăm începutul procesului de globalizare. O pozi ție extrem ă, ar fi
aceea de a considera întreaga istorie ca un proces de globalizare. Dac ă înțe-
legem istoria ca un proces amplu prin care societ ățile mai înapoiate preiau
modele politice, structuri sociale, stiluri de via ță, inovații tehnologice și modele
culturale de la na țiunile (regiunile) mai dezvoltate, deci dac ă conceptualiz ăm
istoria ca un continuu proces de difuziune cultural ă, și de uniformizare, atunci,
într-adevăr, ea pare a fi sinonim ă cu globalizarea. Dar aceasta este totu și o opi-
nie extrem ă și generalizant ă. După cum am v ăzut mai sus, Wallerstein consider ă
că schimbările specifice acestui proces au loc înc ă de acum o jum ătate de mi-
leniu. Alții consider ă că globalizarea este rezultatul ascendentului pe care l-a
câștigat Europa, începând cu epoca Iluminismului, în domeniul științei, tehno-
logiei, și a economiei politice (Apel, 2000). Exist ă și autori, care plaseaz ă de-
butul globaliz ării mult mai recent, fie în deceniul 1950, referindu-se la lansarea
primului satelit de telecomunica ții (Naisbitt, și Aburdene, 1993, McLuhan), fie
chiar mai recent, în deceniile 80-90 ale secolului trecut.
În ce prive ște cauzele globaliz ării, și aici discu țiile de specialitate sunt
extrem de laborioase. Câteva din cauzele amintite ale procesului de globalizare
sunt (Farazmand, 1999):
 Acumularea de profit, ca și caracteristic ă esențială a capitalismului, ceea ce
a dus la o expansiune continu ă, cu orice cost, a organiza țiilor economice și
corporațiilor;
 Apariția piețelor globale de bunuri și forță de munc ă, ceea ce a dus la o
producție globală, consumerism global;

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
166  Reorganizarea structurii corpora țiilor – expansiunea corpora țiilor a dus la
necesitatea de a concentra puterea acestora la nivel global;
 Guvernarea global ă – de către guvernele unor state puternice sau de c ătre
organizații suprastatale;
 Inovațiile, dezvoltarea tehnologiei, mai ales a celei informa ționale.
Dintre teoriile clasice ce explic ă globalizarea trebuie amintite teoria impe-
rialismului (Lenin, Bukharin), teoria dependen ței (Prebisch, Frank, Cardoso,
Faletto) și teoria sistemului mondial (Wallerstein). Prima consider ă că impe-
rialismul este ultimul stadiu în evolu ția capitalismului. Datorit ă supraproduc ției și
scăderii ratelor profitului, sistemele capitaliste tind s ă adopte strategii defensive, și o
fac prin expansiunea spre alte pie țe. Scopurile sunt acelea de a dobândi for ță de
muncă ieftină, materii prime ieftine și deschiderea de noi pie țe pentru surplusul de
produse. Rezultatul este c ă lumea devine asimetric ă din punct de vedere al r ăspân-
dirii centrelor de putere: un num ăr limitat de centre (state metropole) capitaliste
exploateaz ă vasta majoritate a statelor subdezv oltate. Astfel, decalajul între cele
două zone crește progresiv. Teoria dependen ței își are originea în America latin ă și
are ca premis ă ideea că subdezvoltarea nu se datoreaz ă doar unor cauze interne, ci și
unor constrângeri externe. În economia mondial ă există un centru care domin ă (țări
dezvoltate industrial) și o periferie (state preponderent agricole), care se afl ă în re-
lații de dependen ță față de centru. Teoria sistemului mondial avanseaz ă ideea că
epoca sistemului mondial este a treia în ordine cronologic ă după epoca mini-siste-
melor (în societ ățile de vân ători-culegători) și cea a imperiilor lumii (Imperiul
Roman de exemplu, Egiptul Antic, Imperiul otoman). Aceast ă a treia epoc ă apare la
începutul secolului al XVI-lea, moment în care se na ște și capitalismul. Rezultatul
expansiunii sistemului mondial este împ ărțirea lumii în centru (societ ățile Europei
de Vest), periferie (societ ățile sărace) și tipul intermediar al societ ăților semi-peri-
ferice. Astfel, întreaga lume este încorporat ă într-un sistem economic unic
(Sztompka, 1993: 88-91)

5.2. Implicații ale globaliz ării în cele dou ă sate studiate

Înainte de a aborda problematica – aparent paradoxal ă – a manifest ă-
rilor globaliz ării în dou ă sate din Transilvania, am încercat s ă stabilesc pozi ția
României în Europa și în lume, din punctul de vedere al unui din indicatorii ce
dau o măsură a globaliz ării – sentimentul de apartenen ță la lume, ca întreg.
Întrebarea ce surprinde acest indicator este formulat ă atât în EVS 1999, cât și în
WVS 1999-2000 (vezi anexa 7), și am considerat-o relevant ă pentru una din
dimensiunile globaliz ării, aceea legat ă de semnifica țiile și ecoul individual și
subiectiv al fenomenului: „C ăreia din urm ătoarele, sim țiți că îi aparțineți în
primul rând? Dar în al doilea rând? Dar în al treilea rând? Localitatea în care

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
167 locuiți, regiunea în care locui ți, țara ca întreg, Europa, lumea ca întreg.” Am
acordat scorul 3 dac ă subiectul a ales ultima variant ă (lumea ca întreg) pe
primul loc, scorul 2 dac ă a ales-o pe al doilea loc și scorul 1 dac ă a ales-o pe
ultimul loc. Figura 4.1 este realizat ă în funcție de media acestor trei scoruri
pentru țările din Europa. Figura 4.2 prezint ă același lucru pentru întreaga lume.
Se observ ă că țările cu cel mai intens sentiment al apartenen ței la lume
ca întreg sunt cele din vestul Europei (Fran ța, Austria, Italia, Belgia, Olanda),
dar și Rusia, Ukraina și uimitor, Republica Moldova. România are o medie
destul de sc ăzută, plasându-se în penultimul e șalon. Dintre continentele lumii,
America Central ă și de Nord și țările arabe au mediile cele mai mari, deci
sentimentul apartenen ței la lume ca întreg cel mai intens.

Figura 4.1. Sentimentul apartenen ței la lume ca întreg în țările din Europa

Sursa: prelucrare dup ă EVS 1999
Notă (pentru ambele grafice): cu cât media țării/continentului este mai mare, cu atât sentimentul
apartenen ței locuitorilor ei la lume ca întreg este mai intens.
Revenind la cele dou ă sate, ipoteza de lucru pe care o avansez în acest
moment se refer ă la faptul c ă dintre toate dimensiunile relevante pentru pro-
cesul de globalizare – economic ă, informa țională, sociocultural ă – doar cea
din urmă, dimensiunea sociocultural ă, are efecte vizibile, directe asupra comu-
nităților rurale studiate.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
168 Figura 4.2. Sentimentul apartenen ței la lume ca întreg, pe continentele lumii

Sursa: prelucrare dup ă WVS 1999
Teoria globaliz ării pornește de la premisa transna ționalizării piețelor de
bunuri, a pie țelor financiare și a celor culturale. De aceea, consider c ă întrebarea
legată de cum anume se comport ă două sate din România în acest context al
emergenței unui sistem economic și cultural global devine extrem de
semnificativ ă. Putem în țelege mai u șor efectele globaliz ării asupra celor dou ă
amintite mai sus dac ă ne referim la principalele schimb ări produse de feno-
menul globaliz ării. O serie de dimensiuni – care sunt în acela și timp și schim-
bări produse de globalizare – au fost relevate de analizele sociologice, geopo-
litice sau de alt ă natură și mă voi referi la acestea în continuare. Se poate face o
distincție în ce prive ște aceste dimensiuni, în dou ă categorii: schimb ări structu-
rale produse de globalizare și care se refer ă la aspecte materiale și schimbări
culturale , legate de comportamente, atitudini, modele de via ță (Halman, 1997).
Există în primul rând schimbări plasate în planul economic –
integrarea pie țelor, apari ția economiei f ără greutate (Giddens) adic ă economia
științei, dezvoltarea corpora țiilor multina ționale și transnaționale și apariția unei
interconexiuni la nivel mondial între pie țe de munc ă, capital, produc ție de
bunuri materiale. Mai este amintit ă și o diviziune global ă a muncii, în care țările
mai sărace ofer ă forță de munc ă ieftină țărilor bogate, ce monopolizeaz ă
cercetarea și dezvoltarea tehnologiei (Stryker, 1998). Castells (1996, apud

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
169 Guillen, 2001) spune c ă economia global ă este o economie capabil ă să
funcționeze unitar, în timp real, la scar ă planetară.
Însă aspectele economice relevante pentru cele dou ă comunități vizate,
nu se discut ă în acești termeni. Toate aceste fa țete economice ale globaliz ării
enumerate mai sus, nu fac parte din via ța de zi cu zi acelor dou ă sate investi-
gate. Ele sunt doar simple informa ții despre care, poate, oamenii au auzit la
televizor. Ei tr ăiesc o via ță simplă, cu probleme economice „simple”, legate de
găsirea modalit ăților celor mai eficiente de cultivare a p ământului sau cre șterea
animalelor, de naveta pân ă la cel mai apropiat punct industrial, sau de comer ț.
Bunurile economice nu circul ă la fel de u șor ca cele culturale. Dac ă ne plasăm
în contextul ruralului, discu ția aspectelor economice se face în registru local,
mai degrab ă decât global. Pie țele și târgurile care ocazioneaz ă schimburile co-
merciale de produse au și ele un răsunet local, apar țin unui anume sat, cel mult
unei regiuni. Mai ales în ce prive ște bunurile alimentare, oamenii de la sat – cu
precădere cei din sate s ărace – sunt orienta ți preponderent spre autoconsum,
preferând bunurile produse în gospod ăria proprie, în defavoarea celor achi-
ziționate. Probabil singura amprent ă a globaliz ării asupra vie ții din cele dou ă
comunități este căutarea unor pie țe în care for ța de munc ă este mult mai bine
remunerat ă decât în cea autohton ă (mă refer la migra ția circulatorie în str ăi-
nătate pentru c ăutarea unui loc de munc ă). Este hazardat s ă considerăm că nu
există efecte economice produse de globalizare în spa țiul rural – acest lucru ar fi
poate valabil pentru localit ățile cu o autarhie aproape total ă, de negăsit astăzi în
realitatea social ă româneasc ă. Însă toate aspectele enumerate mai sus conduc
spre concluzia c ă, din punct de vedere economic, globalizarea are efecte pu țin
vizibile, mai degrab ă indirecte, asupra celor dou ă comunități și consider c ă
acesta este cazul multor altor comunit ăți rurale din România.
În al doilea rând, o alt ă mare categorie de schimb ări produse de globa-
lizare se refer ă la schimbarea semnifica ției timpului și spațiului : „când timpul
comunicării a scăzut până la dimensiunile unei clipe, spa țiul și elementele sale
distinctive nu mai conteaz ă” (Bauman, (f.a): 18). Aceast ă schimbare de semni-
ficație este rezultatul a dou ă procese caracteristice globaliz ării: circula ția rapidă
și neproblematic ă a informa ției și a oamenilor.
Circulația informa ției, pe de o parte, se refer ă la accesul oamenilor la in-
formații provenind din orice punct al globului într -un timp foarte scurt, prin dezvol-
tarea tehnologiilor informa ționale. Bauman spune c ă acele comunit ăți de odinioar ă
au fost create și menținute în via ță cu ajutorul discrepan ței dintre comunicarea
aproape instantanee din ăuntrul comunit ății și imensa cantitate de timp și energie
necesară transmiterii informa ției dintr-o localitate în alta (Bauman, (f.a): 18).
Astăzi însă, opoziția între aproape-departe , aici-acolo tinde să se anu-
leze. Este o alt ă realitate caracteristic ă globalizării, dar care este nespecific ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
170 pentru cele dou ă comunități. Deși discrepan ța între comunicarea în interiorul
comunității și în afara ei, s-a atenuat considerabil (oamenii au re țea telefonic ă,
televiziune prin cablu, c ălătoresc mai u șor ca în trecut în afara satului), totu și
acest lucru nu a dus la sc ăderea în importan ță a relațiilor comunitare. Universul
de viață al oamenilor continu ă să fie mult mai centrat pe comunitate, pe ce se
întâmplă în interiorul ei, pe oamenii care o formeaz ă, decât pe ceea ce se
întâmplă în afara acesteia. În cele dou ă sate aproape continuă să însemne
aproape , adică ceva cu semnifica ții mult mai adânci și mai vitale pentru exis-
tența lor, decât ceea ce se întâmpl ă departe .
Transportul rapid și neproblematic, pe de alt ă parte, are și el ca efect, în
spațiile sociale globalizate schimbarea semnifica țiilor spațiului prin reducerea
distanțelor. Teritorialitatea devine un concept superfluu și neesențial în analiza
unui spațiu supus globaliz ării. Astăzi se vorbe ște chiar de identit ăți deterito-
rializate (Berking, 2003), în sensul c ă spațiul nu mai este conceptualizat și
înțeles în termen de teritoriu, iar identitatea nu mai are ca baz ă de construc ție
teritoriul. Comunit ățile de care am vorbit – și care deși nu au fost selectate
reprezentativ pentru popula ția rurală a României, sunt la fel cu multe alte comu-
nități românești –, nu prezint ă nici acest element esen țiale al procesului de glo-
balizare (sau nu într-o m ăsură semnificativ ă). Transportul se realizeaz ă deficitar
și singura leg ătură informațională cu exteriorul îndep ărtat (în afara oamenilor în
sine) este televiziunea prin cablu (nu exist ă conexiune la Internet). Timpul se
măsoară altfel aici la sat: în func ție de activit ățile zilnice, de muncile la câmp
sau cu animalele. Este un sim ț al timpului ciclic și local. Pentru c ă sunt depen-
denți de agricultur ă ca mod de subzisten ță, oamenii ce populeaz ă spațiul rural
sunt dependen ți de fapt de teritoriu (spa țiu) și anotimpuri (timp). Pentru oamenii
care locuiesc aici, spa țiul continu ă să fie spațiu și încă unul încărcat de istorie,
simboluri, semnifica ție. El continu ă să fie o miz ă important ă, iar teritorialitatea
este încă o bază de construire a identit ății (poate de aceea conflictele produse de
modul de împ ărțire a pământului prin reîmpropriet ărire sunt înc ă atât de vii). Se
simt acas ă doar în satul lor, orice alt loc le este str ăin, adică un comportament
opus față de cel al omului global, care se simte în largul s ău oriunde. Cultura lor
este o cultur ă a acestor locuri, specific ă celor dou ă comunități și doar lor, nu
este o cultur ă a prezentului, cosmopolit ă, ca cea din spa țiile supuse într-un mod
mai direct globaliz ării. Iar schimb ările se realizeaz ă mult mai greu și cu mai
multe sacrificii. Fa ță de spațiile globalizate, cele dou ă sate sunt prinse parc ă
într-un fel de materialitate atemporal ă.
În al treilea rând, schimb ările produse de globalizare care între țin în cea
mai mare m ăsură interesul sociologilor sunt cele legate de aspectul cultural și
social . Tot aici vom putea identifica efectele cele mai importante și în cadrul
celor dou ă comunități. Globalizarea înseamn ă din acest punct de vedere, emer-
gența unei culturi globale ce transcende grani țele culturilor locale. Bunurile

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
171 culturale circul ă peste tot în lume, iar fluxul lor nu mai ține seama de grani țe
între state, de diferen țele rasiale, etnice sau de alt ă natură. Oamenii, indiferent
de țară, încep tot mai mult s ă-și dorească aceleași lucruri în materie de consum
cultural sau consum de bunuri. Aceast ă circulație a bunurilor culturale duce la o
permanent ă reconfigurare a stilului de via ță. Se eviden țiază faptul că influența
globalizării pe tărâmul culturii se materializeaz ă în uniformizarea și standar-
dizarea bunurilor și modelelor culturale, proces cunoscut sub numele de Coca-
colonizare sau McDonaldizare. Globalizarea accentueaz ă de asemenea valorile
multiculturalismului, pe care le experiment ăm peste tot, în vestimenta ție, în
modul de petrecere a timpului liber, în consumul cultural. Prin globalizare și
multiculturalism trecem grani țele, sau uit ăm de grani țe..
În comunitate indivizii sunt anima ți de interese comune, de resurse
folosite în comun, de respect și înțelegere reciproc ă. Apropierea în rela țiile
umane și sprijinul sunt extrem de valorizate. Scopurile personale sunt subordo-
nate cooper ării și obligației comunitare. Culturile comunitare sunt culturi colec-
tiviste, sau culturi „noi”, caracterizate de cadre sociale rigide. Oamenii se ba-
zează pe in-grupul lor (familie, neam, clan, rudenie) pentru ajutor, suport, acesta
devenind principala surs ă de identitate. Interesele colective predomin ă față de
cele individuale, identitatea se bazeaz ă pe rețele sociale. Copiii înva ță să gân-
dească în termeni de „noi”, de grup. Individul e dependent emo țional de orga-
nizațiile și grupurile din care face parte.
Globalizarea pune sub semnul întreb ării acești parametri culturali și so-
ciali specifici culturilor comunitare. Ea sl ăbește puterea valorilor colectiviste
prin impunerea altor valori cum ar fi c ăutarea neîncetat ă a câștigului material și
a libertății personale (Stevens, 2002:12). Globalizarea tensioneaz ă la extrem
relația dintre individ și comunitate, prin aceea c ă submineaz ă forța unor unit ăți
sociale coezive ca familia, neamul, asocierea voluntar ă, vecinătatea. Exist ă însă
și autori ce afirm ă că nu întotdeauna globalizarea are ca rezultat dezvoltarea
unor societ ăți omogene, uniformizate și că în unele p ărți ale lumii globalizarea
produce mai degrab ă efecte de fragmentare și dezintegrare (Held, 2003). Este de
notat și efortul pe care organiza ții suprana ționale cum ar fi Uniunea European ă,
Banca Mondial ă și Organiza ția Națiunilor Unite îl fac pentru a propune și a
implementa politici menite s ă întărească comunitățile locale.
Din aceste motive, aici, în acest registru socio-cultural, g ăsim cele mai
multe semne ale globaliz ării în cele dou ă comunități (vezi tabelul de mai jos):
oamenii recunosc c ă astăzi satul nu mai este la fel de unit ca alt ădată, comporta-
mentele de întrajutorare dezinteresate s-au transformat azi cel mai adesea în
forma unor servicii contra cost, iar implicarea civic ă a oamenilor a sc ăzut. (“ E o
dorință de a acapara tot mai mult: dac ă poate să ia de la sat pentru el ”). (O.I.,
35 ani). Oamenii opteaz ă tot mai mult pentru o familie mic ă, cu unul sau doi
copii.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
172 Tabel 4.9. Schimbări produse de globalizare în cele dou ă sate

Schimbări produse de
globalizare Realitatea din cele dou ă sate
Schimbarea semnifica țiilor
spațiului și timpului Oamenii din cele dou ă sate sunt bine ancora ți într-un timp și
spațiu înțelese și experimentate la fel ca odinioar ă, pentru c ă
cea mai important ă sursă de venit este agricultura și creștere
animalelor, ambele fiind ocupa ții profund legate de p ământ și
sezoniere (realizate dup ă ritmuri naturale). Din acest motiv, în
ambele sate apare un ata șament puternic fa ță de pământ și un
sentiment al timpului ciclic și local.
Schimbări de status Statusul locuitorilor celor dou ă sate este în cea mai mare parte
a cazurilor, atribuit prin na ștere, puțini fiind cei ce reu șesc să-
și transceand ă condiția prin mobilitate vertical ă sau orizontal ă.
Schimbări ale mobilit ății Aici se înregistreaz ă schimbări specifice globaliz ării. Au
existat perioade – cum ar fi pe timpul regimului comunist, sau
imediat dup ă 1989 – când s-au înregistrat cre șteri deosebite ale
mobilității, oamenii mutându-se la ora ș. Astăzi, se înregis-
trează o mobilitate a for ței de munc ă tinere în țări ale Europei.
Totuși, pentru o anumit ă parte a popula ției, mai ales cea
vârstnică, mobilitatea este sc ăzută. Pentru ace știa, spațiul este
experimentat diferit: ei c ălătoresc rar și pe distan țe mici, nu și-
au părăsit niciodat ă județul, sau n-au mai plecat din satul lor de
ani buni.
Schimbări economice Schimbările economice nu sunt foarte vizibile în cele dou ă
sate, atâta timp cât oamenii practic ă în mare parte o agricultur ă
de subzisten ță și cumpără foarte pu ține din bunurile necesare.
O mică parte din locuitori, mai ales în T ălmăcel, au produc ții
agricole mai însemnate, pe care le comercializeaz ă în județ,
sau chiar în afara acestuia. Doar ace știa, puțini, sunt angrena ți
într-o piață a bunurilor local ă sau națională.
Locuitorii celor dou ă sate sunt îns ă afectați de schimb ările
produse de globalizare în mod indirect, a șa cum sunt afecta ți
locuitorii din orice alt sat al României (fluctua țiile valutei, al
prețului combustibililor, etc.)
Schimbări sociale și
culturale În această sferă se plaseaz ă cele mai multe din schimb ările
produse de globalizare, în cele dou ă sate. Prin consumul me-
dia, oamenii intr ă în contact cu stiluri de via ță și modele cultu-
rale diferite de ale lor, ceea ce duce, inevitabil, la împrumuturi culturale. Cele mai vizibile schimb ări și care afecteaz ă în cea
mai mare m ăsură tinerii, se refer ă la vestimenta ție, la modul de
petrecere a timpului liber, și la dorin țe similare legate de
bunăstare și confort material.
Sursa: cercetare proprie

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
173 Asociațiile voluntare, care existau acum câteva zeci de ani, mai ales în
scopuri artistice (forma ții de dans, cântec) nu mai exist ă. Uniformizarea stilului
de viață și al gusturilor produs ă de globalizare a p ătruns și aici: oamenii, mai
ales tinerii, poart ă haine la mod ă, adolescen ții au acelea și preferințe muzicale ca
și adolescen ții din orice alt col ț al lumii, oamenii apreciaz ă confortul material în
funcție de aceea și parametri cu semenii lor din alte p ărți și au acelea și dorințe în
ce privește bunăstarea, iar gospod ăriile au în mare parte dot ări moderne.
Localnicii au o viziune asupra lumii bazat ă într-o mai mare m ăsură pe compe-
tiție, pe realizarea intereselor private, decât aveau p ărinții și bunicii lor acum
câteva zeci de ani. Se datoreaz ă toate acestea procesului de globalizare? Nu îmi
propun aici s ă demonstrez o cauzalitate direct ă între procesul de globalizare și
toate aceste schimb ări care au loc în sat..
Într-un demers mai degrab ă descriptiv, cum este cel de fa ță, scopul este
de a înregistra toate aceste schimb ări față de modelul comunitar tradi țional și pe
cât posibil de a le supune interpret ării.
Cum se comport ă deci două sate din România în acest context al emer-
genței unei culturi globale? Dac ă ar fi să căutăm strategiile posibile în teoria
sociologic ă actuală, punctul de vedere al lui I. Wallerstein ar fi extrem de
relevant aici. Exist ă două variante – spune acesta – s ă asimilăm, să copiem ele-
mentele culturii globale, s ă adoptăm seturi de idei, de modele culturale, etc, sau
să ne afirmăm propria cultur ă, propriile valori, s ă arătăm lucrurile prin care ne
distingem de ceilal ți, să ne afirmăm identitatea cultural ă (Kumar, Weltz, 2001).
Trebuie g ăsită o cale de mijloc, pentru c ă nici una din acestea considerate în
mod exclusiv nu func ționează ca strategie de “supravie țuire” într-o lume
globalizat ă.
Care este calea urmat ă de cele dou ă comunități? Răspunsul este diferit
în funcție de comunitatea la care ne raport ăm. Deși în ambele sate oamenii au
preluat valori socioculturale și modele de comportament caracteristice stilului
de viață modern, în T ălmăcel se păstrează încă – prin for ța oamenilor – acele
elemente identitare prin care comunitatea se distinge de alte sate. Aici oamenii
păstrează și afirmă simțul identității individuale ca apar ținători ai comunit ății și
al identității sociale și culturale oferit ă de comunitatea ca întreg. În Ludo ș însă
mărcile identitare fie au disp ărut, fie se reduc la aspecte negative, în condi țiile
în care preluarea elementelor culturale din afar ă este incomplet ă și devalorizat ă.
Adică în plan declarativ, atitudinal, oamenii opteaz ă pentru păstrarea tradi ției, a
valorilor specifice satului, în timp ce în plan comportamental, real, tradi țiile
lipsesc iar valorile sunt împrumutate. Aici se manifest ă un vid valoric și iden-
titar, care de altfel este par țial responsabil de nemul țumirea și dezorientarea
oamenilor.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
174 6. CONCLUZII

Comunitatea înseamn ă înainte de toate angajare și atașament: angajare
în sensul de implicare în construirea comunit ății și menținerea for ței ei coezive
și atașament pentru membrii ei, pentru valorile, normele și cultura ei. Din acest
motiv, trebuie amintit efectul regimului comunist asupra comunit ății. Acesta a
subminat comunitatea din ambele puncte de vedere. Demersul comparativ al
lucrării de față a arătat o diferen ță netă între modul în care oamenii percep ideea
de comunitate și experimenteaz ă această realitate în cele dou ă comunități rurale
vizate. Este de presupus c ă această diferență se datoreaz ă, cel puțin parțial,
anilor de comunism în care cele dou ă comunități au avut o istorie diferit ă.
Astfel, în T ălmăcel, oamenii investesc p ământul cu valoare mai mare decât cei
din Ludo ș, văd viitorul copiilor lor ca fiind legat de sat și optează într-o mai
mare măsură pentru tradi ționalism în comportament. De asemenea, în T ălmăcel
oamenii au un comportament interac țional mai intens decât în Ludo ș, se rapor-
tează la comunitate invocând – mai des decât ludo șenii – sentimente pozitive
(atașament, dorin ță de implicare, mândrie) și sunt mai ata șați de tradi țiile și
obiceiurile specifice satului.
Cea mai surprinz ătoare concluzie a studiului de fa ță este aceea c ă o
comunitate puternic ă, coezivă poate coexista într-un context social cu elemente
clare de modernitate – antreprenoriat, infrastructur ă modernă, atitudini și valori
moderne (op țiunea pentru familie mic ă, pentru plasarea intereselor personale
înaintea celor ale satului, etc). Ne-am fi a șteptat – ghida ți și de literatura de spe-
cialitate – ca într-un spa țiu social cu elemente de modernitate, comunitatea ca
realitate simbolic ă să aibe de suferit. În schimb, pentru oamenii de aici ( și ne
referim la T ălmăcel) comunitatea nu este un nume lipsit de con ținut, ci o reali-
tate plină de substan ță, față de care au atitudini predominant pozitive și care
constituie o baz ă solidă de legitimare a identit ății lor. Diferen țele cu care oame-
nii din cele dou ă sate percep și se raporteaz ă la ideea de comunitate sugereaz ă
faptul că, variabilele care determin ă existența și persisten ța în timp a unei
comunități nu sunt legate doar de valori și modele de interac țiune tradi ționaliste,
de colectivit ăți închise și izolate, ci pot fi și de altă natură.
Se poate face presupunerea c ă pot exista comunit ăți puternice și vii într-o
lume marcat ă de modernitate atâta timp cât sunt fondate pe un nivel economic care
să asigure bun ăstarea și pe elemente care s ă asigure o identitate puternic ă a oame-
nilor (așa cum sunt în T ălmăcel tradițiile specifice care nu se mai întâlnesc în alte
sate). Aceast ă afirmație este o posibil ă ipoteză de verificat în studii viitoare.
Datele de la nivel na țional, arat ă pentru ruralul românesc, o via ță comu-
nitară diferit nuan țată. Astfel, am analizat itemi ce pot fi încadra ți în trei di-
mensiuni: capitalul social rela țional, acțiunea colectiv ă comunitar ă și infor-
marea și interesul acestora în leg ătură cu proiectele ce se desf ășoară în sat. Dac ă

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
175 analizăm o prim ă dimensiune a vie ții comunitare, cea legat ă de capitalul social
relațional (încredere generalizat ă, satisfac ția față de viața socială și asocia-
ționism), remarc ăm un nivel sc ăzut de încredere generalizat ă, și un asocia țio-
nism de asemenea sc ăzut. Ambele variaz ă semnificativ cu gradul de dezvoltare
a comunit ății și cu apartenen ța la o comunitate care nu a fost cooperativizat ă.
Această observație legată de capitalul social rela țional scăzut în rural confirm ă
rezultate similare provenind din alte studii legate de spa țiul românesc sau legate
de țările ex-comuniste. Se nasc o serie de întreb ări aici: poate o comunitate s ă
aibă forță și consisten ță, cu alte cuvinte s ă putem vorbi de comunitate în adev ă-
ratul sens al cuvântului, dac ă în cadrul ei întâlnim un comportament interac-
țional scăzut? Putem vorbi despre comunitate dac ă încrederea oamenilor în
ceilalți membri ai comunit ății (exceptând familia lor) este sc ăzută? Sau dac ă
oamenii au o apartenen ță scăzută la rețele sociale? Luând în considerare mul ți-
mea de studii ce arat ă importan ța interacțiunii și încrederii în via ța unei comu-
nități, cred că răspunsul este negativ. Imaginea nu se poate desigur generaliza
pentru întregul spa țiu rural românesc. Exist ă comunități sau arii/zone în care
aspectele men ționate mai sus au un nivel suficient de ridicat pentru a putea
vorbi despre comunit ăți puternice.
Analizând via ța comunitar ă sub aspectul celei de-a doua dimensiuni,
cea a acțiunii colective (realizarea de proiecte comunitare și implicarea în pro-
blemele comunit ății) remarc ăm o nuan țare a rezultatelor. Toate analizele arat ă
așteptările ridicate pe care le au oamenii de la institu țiile statului și ale admi-
nistrației locale și implicarea sc ăzută a membrilor comunit ății. Astfel, oamenii
cu inițiativă în satul românesc r ămân, în cea mai mare parte a cazurilor, pri-
marul și viceprimarul, cei doi având mai mult ă inițiativă în satele foste coopera-
tivizate, și în cele mediu dezvoltate. Oamenii r ăspund într-o propor ție foarte
mică (2,3%) c ă în rezolvarea problemelor din sat s-ar implica vecinii sau al ți
oameni din sat (semnificativ mai mult în Transilvania și Banat). Institu țiile sta-
tului sunt a șteptate să se implice mai mult în satele foste cooperativizate, în
comunele dezvoltate și în ariile de sud ale României; oamenii afirm ă că s-ar
implica ei în șiși în rezolvarea acestor probleme, în comunele dezvoltate. Con-
sider că aceste rezultate contureaz ă o imagine în tu șe pesimiste a prezentului și
viitorului comunit ății din zonele cu o implicare și o participare comunitar ă scă-
zută. Nu cred ca se poate vorbi de comunitate acolo unde oamenii a șteaptă ca
doar primarul sau consilierul local s ă aibă inițiativa unor proiecte legate de acea
comunitate, sau unde oamenii nu au nici un interes de a desf ășura activit ăți de
voluntariat în astfel de proiecte. Autorit ățile locale pot constitui un catalizator al
dezvoltării comunitare prin asumarea ini țiativei unor proiecte de anvergur ă
locală, cu condi ția ca aceste proiecte s ă fie ulterior sus ținute și de membrii
comunității. În satele în care acest lucru se întâmpl ă putem vorbi de comunit ăți
bine închegate.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
176 În ce prive ște a treia dimensiune, informarea și interesul fa ță de proble-
mele comunit ății și inițiativele Prim ăriei, datele globale arat ă un interes sc ăzut
al locuitorilor din rural pentru aceste dou ă aspecte. Particularizând în func ție de
aria cultural ă, de modul de informare (direct sau indirect) și de gradul de
dezvoltare al comunei, apar o serie de diferen țe. Se disting ariile culturale Banat
și Sibiu-Bra șov ai căror locuitori prefer ă într-o măsură semnificativ mai mare s ă
se informeze direct și activ, decât cei din alte zone, sau Ilfovul și Dobrogea
unde informarea este pasiv ă. Exista și zone in care datele sunt contradictorii, în
sensul că oamenii isi declara interesul dar nu participa activ.
Răspunsurile reprezentan ților administra ției locale din rural ilustreaz ă
din nou pozi ția privilegiat ă a Transilvaniei fa ță de celelalte regiuni: aici exist ă
într-o măsură semnificativ mai mare comitete de ini țiativă sătești, iar obștea este
percepută ca fiind mai activ ă decât în celelalte regiuni. De asemenea, în
Transilvania reg ăsim procentul cel mai mare al celor ce afirm ă că sătenii fac
muncă voluntară pentru comunitate (urmat ă de Crișana-Maramure ș).
Explicația pentru rezultatele de mai sus este desigur complex ă și trebuie
să ia în calcul atât aspecte legate de istoria acestor regiuni, de existen ța coope-
rativizării în perioada comunist ă, sau de existen ța minorităților etnice în zonele
respective. Astfel, pentru Transilvania, Banat sau Cri șana-Maramure ș explicația
vieții comunitare mai intense st ă parțial în apartenen ța de-a lungul timpului a
acestor zone la imperii care au impus un anumit model occidental de convie țuire
comunitar ă, și o anumit ă mentalitate a locuitorilor în leg ătură cu necesitatea
participării pentru buna func ționare a comunit ății. De asemenea, aceste zone se
caracterizeaz ă prin num ărul mare de etnici germani și maghiari, care au impus
în rural un anumit model comunitar. Faptul c ă în Transilvania reg ăsim cele mai
multe sate necooperativizate reprezint ă o altă parte de explica ție, aici nefiind
pervertit sensul asocierii pentru promovarea intereselor comunitare. Ilfovul, ca zonă puternic marcat ă de apropierea Bucure știului se caracterizeaz
ă prin nivele
ridicate de migra ție circulatorie în str ăinătate și de navetism în Bucure ști, ceea
ce este de natur ă să slăbească participarea comunitar ă. O altă direcție expli-
cativă își are sursa în tipologia conturat ă de Dumitru Sandu (2004) ce dife-
rențiază șase tipuri de sate. Conform acestei tipologii, în Dobrogea reg ăsim co-
munități izolate și de imigran ți, ambele situa ții ducând la o sl ăbire a comunit ății.
Rezultatele de mai sus nu permit inferarea unor concluzii unitare, care s ă
ia în calcul toate cele trei dimensiuni, de tip: regiunea/aria cultural ă respectiv ă are
comunități rurale mai puternice, mai consistente. Un alt motiv ar fi acela c ă cele
trei dimensiuni au fost analizate pornind de la trei baze de date independente,
realizate pe trei e șantioane diferite și cu instrumente diferite, ce au urm ărit fiecare
aspecte distincte. Un alt motiv ține de modul de culegere a datelor, în e șantionul
Barometrului Rural 2007 nefiind acoperite toate jude țele (spre deosebire de
celelalte dou ă). De aceea analiza de fa ță rămâne una cu valen țe descriptive.

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
177 În ce prive ște analiza dimensiunilor relevante pentru globalizare , cu
precădere datele calitative arat ă că cea mai mare parte din aceste dimensiuni au
mai degrab ă efecte indirecte, implicite, pu țin vizibile în planul realit ății sociale
cotidiene, pentru cele dou ă comunit ăți studiate. Dintre toate dimensiunile
amintite de obicei în literatura de specialitate ce trateaz ă tema globaliz ării, doar
cea referitoare la aspectele socio-culturale are efecte în plan concret, decelabile
în mod direct în via ța socială. Celelalte aspecte, cum ar fi schimbarea
semnifica ției și utilizărilor sociale ale categoriilor spa țiu-timp, transform ări
economice, mobilitate, sau aspecte legate de circula ția informa ției, încep s ă își
facă simțită prezența, dar se impun într-un mod mult mai subtil. Cele dou ă
comunități studiate sunt a șadar străine de cele mai multe din consecin țele pe
care le aduce globalizarea în spa țiile sociale supuse acesteia. Oamenii sunt înc ă
tributari spa țiului și timpului a șa cum le-au experimentat dintotdeauna, sunt
atașați de satul lor, de p ământ, și sunt dependen ți de o economie local ă, care le
asigură traiul cu pu țin peste nivelul subzisten ței.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
178

Semnifica ții sociale ale comunit ății în contextul globaliz ării
179
Capitolul 5

IDENTITATE COLECTIV Ă, ETNICĂ ȘI
CULTURAL Ă ÎN COMUNITATEA RURAL Ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
180

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
181
1. ASPECTE PRELIMINARE
Capitolul de fa ță își propune s ă analizeze un concept extrem de prolific
în sociologia actual ă și anume acela de identitate, cu toate tipurile (fa țetele) ei.
Demersul urm ărit este atât teoretic, cât și empiric, acesta din urm ă concretizând
date cantitative și calitative, provenite atât din studiul de caz pe cele dou ă
localități, cât și din analize secundare pe diverse baze de date, reprezentative la
nivel național și european (vezi anexa 7).
Tema identit ății este o tem ă extrem de actual ă astăzi, în discursurile de
factură socială sau politic ă. Cu prec ădere raportul identitate etnic ă/culturală –
globalizare este supus analizelor, interpret ărilor și dezbaterilor în contexte din
ce în ce mai variate. De și ambele sunt concepte relativ noi în sociologie și utili-
zate adesea într-un mod necritic și ambiguu, fascina ția pe care o exercit ă, mai
ales în științele sociale este extrem de mare. Tema identit ății – sociale, culturale,
etnice – este readus ă în discuțiile academice sau publice (politice), cu prec ădere
în țările central și est europene, angajate într-un proces de schimbare social ă
profundă la nivel social, politic, cultural. Ca și celelalte țări în care au loc astfel
de schimb ări, România este supus ă unui dublu proces de redefinire a identit ății,
pe de o parte, de recuperare a acesteia dup ă perioada comunist ă (reafirmarea
valorilor na ționale, a tradi țiilor) și pe de alt ă parte de reconstruire a unei iden-
tități conforme cu exigen țele noii societ ăți, toate acestea în contextul procesului
tot mai evident de globalizare.
În spațiul rural, conceptul îmbrac ă caracteristici specifice. Aici, proble-
mele identit ății culturale, a identit ății etnice, a identit ății colective, sunt ast ăzi
mai actuale și mai pline de semnifica ții ca oricând. În condi țiile în care se pune
tot mai acut problema satului românesc, a viitorului acestuia în condi țiile inte-
grării în structuri cu rol globalizator, și problema modului în care poate fi
păstrat, perpetuat și revitalizat spiritul satului românesc, recursul la un concept
cum este identitatea este inevitabil. Integrarea în structurile europene înseamn ă
printre altele, sau poate în primul rând, o regândire a modalit ăților prin care ne
putem face cunoscut ă identitatea etno-cultural ă, proces care trebuie s ă înceapă –
consideră Corneliu Bucur – cu
redefinirea identit ății etnoculturale a românilor, într-un proces științific modern,
printr-o cercetare comparatist-european ă, de o manier ă interdisciplinar ă și printr-
o reevaluare obiectiv ă a componentelor multiculturale, din perspectiv ă endogenă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
182 (pe structura sa intern ă, săvârșită în procesul de convie țuire multicultural ă și
interferare efervescent ă și creatoare, a valorilor interetnice) și exogenă (decelând
valorile receptate din afara cuprinsului spa țiului românesc, prin dialogul cultural
al popoarelor și etniilor care s-au întâlnit – vremelnic sau durabil, timp de secole,
influențându-se reciproc – sau exercitarea, prin efectele unei domina ții politice
ori economice, unei semnificative penetra ții culturale) (Bucur, 2006: 11-12)
Capitolul de fa ță își propune s ă răspundă la un set de întreb ări – care,
implicit, sunt și obiective ale cercet ării de față –, corespunz ător problematicii
puse în discu ție, și plasată în contextul ruralului românesc:
 Care sunt elementele culturale pe care cele dou ă comunități rurale studiate
le promoveaz ă pentru a- și afirma identitatea colectiv ă, etnică și culturală (în
cazul în care exist ă)?
 Care sunt strategiile identitare33 utilizate cu prec ădere, cu alte cuvinte ce fac
aceste comunit ăți pentru a- și menține sentimentul identit ății lor colective,
etnice și culturale?
 Există diferențe în identitatea celor dou ă comunități și dacă da, cărui fapt se
datorează ele?
 Se poate contura o imagine a identit ății în rural la nivel na țional, și dacă da,
care este aceasta?

2. ABORD ĂRI TEORETICE ALE IDENTIT ĂȚII

Identitate individual ă, socială, colectiv ă, etnică, culturală … Un feno-
men social cu multe fa țete, controversat, discutat, definit și abordat în moduri
variate. Distinc ția între tipurile de identitate amintite mai sus nu este una foarte
clară. Atât în literatura de specialitate, cât și în viața socială, granița între ele
este destul de estompat ă: identitatea social ă și cea colectiv ă sunt uneori definite
și utilizate ca fiind sinonime, iar identitatea etnic ă și cea cultural ă sunt adesea
astfel explicate încât par s ă fie unul și același fenomen. Realitatea social ă este și
ea atât de complex ă încât e greu s ă surprinzi m ărci identitare și manifest ări
caracteristice doar unui tip sau altul. De obicei, acela și comportament, aceea și
atitudine sau strategie de via ță, poate fi factor explicativ pentru mai multe din
tipurile de identitate amintite mai sus. Și în final, practic tot ce ține de via ța unei
comunități rurale este semnificativ și pentru problematica identit ății. Esențial
este faptul c ă diversele specii ale identit ății – identitatea individual ă, socială,

33 Pentru conceptul de strategie identitar ă, optez pentru defini ția dată de Taboada-
Leonetti,: „strategia identitar ă este rezultatul elabor ării individuale și colective a actorilor
și exprimă, în mișcarea lor, corec țiile operate de la o zi la alta, în func ție de varia țiile
situațiilor și mizelor pe care le suscit ă – adică a finalităților exprimate de actori – și a
resurselor acestora”( în Badrus, 2005: 230).

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
183 culturală, etnică, profesional ă nu sunt opuse, nu sunt realit ăți diferite și inde-
pendente una de cealalt ă, ci ele reprezint ă diferite fa țete ce întregesc procesul de
construcție a identit ății.
În acest articol pornesc de la premisa c ă identitatea este acel ansamblu
de elemente ce permite individului s ă-și construiasc ă și să mențină o imagine a
propriei persoane, cu o oarecare constan ță în timp, dar în acela și timp ajustabil ă
prin raportare la el însu și și la grupurile din care face parte, imagine care d ă sens
și coerență experienței individului ca actor social.
Similaritatea diferitelor tipuri de identitate este complex ă: identitatea
socială și cea colectiv ă sunt uneori definite și utilizate ca fiind sinonime, iar
identitatea etnic ă și cea cultural ă sunt adesea astfel explicate încât par s ă fie
unul și același fenomen. Realitatea social ă este și ea atât de complex ă încât e
greu să surprinzi m ărci identitare și manifest ări caracteristice doar unui tip sau
altul. De obicei, acela și comportament, aceea și atitudine sau strategie de via ță,
poate fi factor explicativ pentru mai multe din tipurile de identitate amintite mai
sus. Și în final, practic tot ce ține de via ța unei comunit ăți rurale este semni-
ficativ și pentru problematica identit ății.
Actorul social nu se poate sustrage nici unuia din aceste niveluri ale
identității, pentru c ă trăind și integrându-se în grupuri cu diverse nivele de gene-
ralitate (familie, comunitate, regiune, societate, structuri suprana ționale) este
obligat să-și asume diverse identit ăți, și să le armonizeze în structura perso-
nalității sale. Cu atât mai mult în colectivit ăți multiculturale, problema asum ării
unor identit ăți multiple se pune și mai pregnant (Vasiliu, 2005: 299-306).
Esențial este faptul c ă diversele specii ale identit ății – identitatea indi-
viduală, socială, culturală, etnică, profesional ă, instituțională în ultimă instanță
(Jurcan, 2005) – nu sunt opuse, nu sunt realit ăți diferite și independente una de
cealaltă, ci ele reprezint ă diferite fa țete ce întregesc procesul de construc ție a
identității. Totuși, în cele ce urmeaz ă, voi analiza separat tipurile de identitate
relevante pentru discu ția de față, din considerente explicative și de expunere
sistematic ă a ideilor. În acest demers pornesc de la premisa c ă identitatea este
acel mecanism, proces ce permite individului s ă-și construiasc ă și să mențină o
imagine a propriei persoane, prin raportare la el însu și și la grupurile din care
face parte, imagine ale c ărei elemente de baz ă rămân relativ constante, în ciuda
diversității evenimentelor și grupurilor din care face parte. Aceast ă definiție o
extrapolez și la identitatea unei comunit ăți, păstrând elementele ei esen țiale.
Este un punct de vedere sugerat și îmbrățișat și de alți autori
Identitatea este un proces continuu ce d ă coerență experienței individului și plasează
rutina biografiei lui particulare în fluxul timpului istoric (Horváth, 2003).
Cele trei tipuri de identitate analizate mai jos sunt ilustrate și prin date
obținute în cele dou ă comunit ăți studiate, T ălmăcel și Ludoș. Din păcate,

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
184 comparația cu date de nivel regional sau na țional este dificil ă și adesea chiar
imposibil ă, datorită faptului c ă lipsesc cercet ări pe problematica identit ății, care
să fie actuale și realizate pe popula ția rurală a României.

3. IDENTITATE COLECTIV Ă

Prefer să accentuez în lucrarea de fa ță termenul de identitate colectiv ă,
utilizat alternativ și uneori în mod substitutiv cu cel de identitate social ă, dintr-
un motiv pe care îl voi explica în cele ce urmeaz ă: identitatea social ă (concept
de factură psihosociologic ă, vezi Tajfel și Turner, 1979, Chelcea, Ilu ț, 2003)
este acea parte a identit ății individului care se formeaz ă prin referin ța la social.
Orice individ face parte din anumite grupuri, care au o importan ță pentru el, și
conștientizeaz ă această apartenen ță, adăugându-i și o semnifica ție afectiv ă și
una valoric ă. Identitatea social ă este așadar un tip de identitate ce are relevan ță
mai degrab ă la nivel individual, de și se formeaz ă prin raportarea la social.
Identitatea colectiv ă în schimb, de și este similar ă primeia prin aceea c ă și ea se
construiește în raport cu grupul, pune accent pe comunitate, colectivitate,
comportamente și practici colective, și nu poate fi în țeleasă în absența acestora.
Identitatea social ă este așadar un mod de autodefinire a individului prin rapor-
tare la grupurile din care face parte, pe când identitatea colectiv ă este reprezen-
tarea a ceea ce este comun membrilor unui grup și îi diferen țiază de alte grupuri.
Ambele sunt modificate și ajustate permanent prin interac țiune social ă. Ambele
sunt rezult ă din socializ ări succesive. Atât una cât și cealaltă nu sunt niciodat ă
construite, ci întotdeauna în curs de construire (Dubar, 1998). Dar în timp ce
punctul de plecare (sau de referin ță) al identit ății sociale este individul, punctul
de plecare al identit ății colective este grupul, comunitatea. Diferen ța între cele
două rezidă în esență în diferen ța durkheimian ă între con știință individual ă și
conștiință colectivă. Identitatea colectiv ă este așadar „capacitatea unei colecti-
vități de a se recunoa ște ca grup, este atribut al principiului coeziunii”
(Segrestin, 1996).
Sensul conceptului de identitate colectiv ă de la care acest articol por-
nește este acela de con știința împărtășită a acelui ”noi” dat de apartenen ța la
grup și care își are originea într-o serie de tr ăsături și experien țe comune reale
sau imaginate ale celor ce compun acea colectivitate. Este o accep țiune ce își
are originea în conceptele de ”con ștință colectivă” a lui Durkheim și ”conștiință
de clasă” a lui Marx, și care este vehiculat ă în literatura de specialitate actual ă
ce trateaz ă acest concept (vezi Snow 2001, Eisenstadt, S.N., Giesen B 1995,
Melucci, A. 1995) .
Mecanismul form ării identității colective este explicat prin interven ția a
două procese aflate în rela ție dialectic ă: identificarea cu propriul grup (proces

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
185 orientat spre interior) și categorizarea celor din afara grupului (proces orientat
spre exterior). Constituirea social ă a identit ății colective este astfel bidirec țio-
nală, iar identificarea de grup și categorizarea sunt interdependente – pe de o
parte mă identific cu grupul din care fac parte, pe de alt ă parte mă diferențiez de
cei din afara grupului meu, plasându-i în diverse categorii (Jenkins, 1996). Di-mensiunea extern ă a identific ării, categorizarea, este esen țială pentru formarea
identității colectiv ă, și adesea rolul ei este minimizat de teoria identit ății
(Jenkins, 2000: 9). Alte dou ă aspecte implicate sunt similaritatea și diferența.
Identitatea, de orice fel ar fi ea nu poate fi exista în absen ța nici unuia din aceste
aspecte, din cauza c ărora capătă o conota ție paradoxal ă (Jurcan, 2005). Identi-
ficarea presupune invocarea similarit ății dintre membrii unei categorii, aceasta stând
la baza diferen țierii acestora de cei ce nu fac parte din categoria respectiv ă. Din nou
este vorba de un proces dialectic între similaritate/diferen țiere. Jenkins (2000: 22)
afirmă că identitatea nu poate fi conceput ă unui element din aceast ă relație, tot așa
cum identitatea individual ă nu poate fi conceput ă în absența apartenen ței la un grup
sau comunitate, deci în absen ța identității colective.
În încercarea de a explica fenomenul identit ății de grup, au fost
construite dou ă mari tipuri de abord ări: pe de o parte este viziunea obiectivist ă
(sau primordialist ă, esențialistă), care analizeaz ă identitatea pornind de la
criterii „obiective” amintite mai sus – rudenia, etnia, limba, religia, leg ăturile cu
un anumit teritoriu. Promotorii acestui curent – printre care Eduard Shils și
Clifford Geertz (1972) – sus țin că aceste date au o „influen ță covârșitoare și
coercitivă” asupra membrilor unei comunit ăți și că identitatea este dobândit ă o
dată pentru totdeauna în urma acestor criterii. Exist ă pe de altă parte viziunea și
modul de analiz ă subiectivist (modernist sau constructivist) ce respinge abor-
darea static ă și determinist ă a obiectivismului și pune la baza identit ății, ca
element esen țial în formarea acesteia, reprezent ările pe care și le fac actorii
sociali despre realitatea social ă, simbolurile pe care ace știa le utilizeaz ă în rela-
țiile sociale. În aceast ă viziune, identitatea se construie ște permanent de c ătre
indivizi sau grupuri pornind de la identific ările pe care ace știa le fac. Identitatea
nu mai este astfel un fenomen static, ci unul în permanent ă reconfigurare, o
chestiune de op țiune personal ă (Anderson, 1991).
Conceptele de esen țialism și constructivism au obâr șii mult mai vechi decât
sociologia modern ă. Astfel, se poate face distinc ția între un esen țialism clasic, care
își are originea în lucr ările lui Platon și este apoi preluat de filosofii Evului mediu –
și care se refer ă la forme, esen țe, constante, ce stau la baza existen ței – și un
esențialism modern, specific științelor sociale actuale, care face trimitere la faptul c ă
anumite fenomene sunt naturale, inevitabile, universale și determinate biologic.
Constructivismul la rândul s ău își are originea în scrierile lui Mannheim și Schutz,
și apoi în cele ale lui Mead și Parsons. Paradigma constructivist ă este însă cel mai
bine dezvoltat ă de câtre Berger și Luckmann (1999).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
186 Paralel cu cele dou ă perspective de analiz ă a identității, există teorii de
mai mică amploare ce abordeaz ă identitatea, dintre care o amintim pe cea a lui
Fredrik Barth, ce propune o viziune rela țională și situațională asupra identit ății.
Astfel, „ceea ce conteaz ă pentru definirea identit ății unui grup nu este inventa-
rierea ansamblului tr ăsăturilor lui culturale distinctive, ci reperarea în rândul
acestuia a celor utilizate de membrii grupului pentru afirmarea și menținerea
unei distinc ții culturale… Nu exist ă identitate în sine, nici m ăcar pentru sine. Ea
constituie întotdeauna o rela ție cu altă identitate” (Cuche, 2003: 127)
Această ultimă abordare este a șadar una de factur ă interacționistă.
Aspectele obiective ce construiesc identitatea pierd din importan ță în fața aspec-
telor legate de interac țiunea cu al ți indivizi și alte grupuri, prin aceast ă interac-
țiune formându-se identitatea. Identitatea devine astfel, „o neîncetat ă construcție
și negociere socio-cultural ă” și mai puțin un dat organic, stabil (Gavreliuc, 2003: 21)
Un alt aspect esen țial ce trebuie amintit referitor la acest concept este
acela că identitatea colectiv ă este adesea conceptualizat ă în termeni de ac țiune.
Ea este cea care motiveaz ă actorii sociali s ă acționeze ca o singur ă entitate, în
numele intereselor colectivit ății (Melucci, 1995: 46) Acesta este și motivul
pentru care conceptul este adesea utilizat cu referire la și pentru a explica
acțiunea colectiv ă.

3.1. Identitate colectiv ă în satul românesc

Care ar fi componentele, relative la satul românesc, f ără de care identi-
tatea nu poate fi în țeleasă și explicată?
Un prim aspect, esen țial, este cel al propriet ății, în cazul de fa ță pro-
prietatea funciar ă. O serie de autori eviden țiază similitudinea care exist ă între
relațiile de proprietate și alte tipuri de rela ții sociale (proprietatea fiind în țeleasă
și ea ca rela ție socială). Se merge chiar pân ă la a face afirma ția că identitatea
colectivă, relațiile de proprietate și sistemul legal specifice unui grup alc ătuiesc
o singură arie de cercetare și nu trei arii distincte (Schlee, 2000: 6) Într-adev ăr,
pentru că viața celor din rural este atât de îngem ănată cu tot ceea ce ține de
pământ, identitatea colectivit ăților din rural, are un puternic substrat care este
proprietatea funciar ă. Din acest motiv, întreb ările legate de rela ția cu pământul
nu au lipsit din studiul de caz pe care l-am realizat pe cele dou ă localități,
Tălmăcel și Ludoș. Din aceast ă zonă, a relației identitate-proprietate provin o
parte din explica țiile legate de deriva, dezorientarea și golirea de sens a vie ții ță-
ranilor, pe care le-a produs comunismul, prin deposedarea țăranilor de p ământ.
O altă legătură între identitate și proprietate este faptul c ă acceptarea și respec-
tarea propriet ății cuiva este o chestiune local ă, care face diferen ța între membrii
comunității și cei din afar ă. Viața în comun într-o comunitatea legitimeaz ă

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
187 posesia asupra anumitor bunuri și respectul celorlal ți față de aceast ă posesie
(Kaneff, 2000: 2). Proprietatea într-o comunitate rural ă este de asemenea într-o
mai mare m ăsură legitimat ă prin munc ă, prin rela țiile de munc ă ce se stabilesc
între membrii colectivit ății, decât prin prevederi legale impuse din afar ă.
Munca este și ea esențială în construirea și menținerea identit ății în rural,
pentru că prin munc ă membrii comunit ății interacționează în scopul producerii de
bunuri. Munca este un ingredient care stabilizeaz ă identitatea unei comunit ăți
(Kaneff, 2000), prin aceea c ă leagă rudele, vecinii în rela ții prosociale de încredere,
familiaritate, întrajutorare. În comunit ățile în care au loc frecvent ac țiuni colective,
în care se desf ășoară proiecte comune de dezvoltarea a infrastructurii satului sau de
implementare a unor proiecte culturale, localnicii se simt mai ata șați de comunitatea
lor, mai mândri, ceea ce faciliteaz ă identificarea cu aceasta. Ac țiunea colectiv ă stă
așadar la baza identit ății colective. De altfel, rela ția relevant ă aici este cea dintre
muncă – pământ – identitate, primele dou ă elemente fiind esen țiale pentru cel de-al
treilea. Munca sezonier ă a omului de la țară, realizată după ritmuri ancestrale,
respectând obiceiuri bine înr ădăcinate, pe un p ământ care îi apar ține și de pe urma
căruia culege roadele, constituie unul din substraturile identit ății sale. Subminând
fiecare din aceste elemente, comunismul a subminat de fapt identitatea oamenilor
din rural: a deposedat țăranii de pământ, i-a f ăcut incapabili s ă se bucure de roadele
muncii lor și i-a îndemnat s ă sustragă din aceste bunuri pentru a putea supravie țui,
le-a răpit bucuria muncii care respect ă tradițiile și obiceiurile legate de p ământ, de
lucrările agricole. Munca pe terenul agricol și-a pierdut astfel valen țele simbolice
legate de colectivitate, comunitate, vecin ătate.
Un alt aspect important în construirea și menținerea identit ății colective,
este memoria individului și a colectivit ății din care face parte. Memoria colec-
tivă îi oferă acestuia r ăspunsul la câteva întreb ări esențiale cum ar fi: cine este,
de unde vine, încotro se îndreapt ă. Oarecum diferit ă de ideea de mai sus este
poziția școlii comportamentului colectiv, care face referire la faptul c ă, pentru
ca o identitate colectiv ă să apară, este nevoie de o estompare a sinelui și de o
slăbire a constrângerilor memoriei. Memoria este a șadar esen țială în emergen ța
unei identit ăți, dar în sens opus: ea trebuie eludat ă (Eyerman, 2004: 161).
Există alături de cele amintite mai sus, o serie de alte aspecte f ără de
care identitatea colectiv ă nu poate fi definit ă: istoria comunit ății respective,
miturile și legendele întemeietoare, rudenia, specificul muncii, limba, tradi țiile
și obiceiurile prin care comunitatea transmite genera țiilor următoare aceast ă
zestre colectiv ă. Identitatea etnic ă și identitatea na țională sunt forme ale iden-
tității colective, al ături de identitatea de gen sau cea religioas ă.
A devenit cunoscut în ultimii ani, conceptul de traumă cultural ă
(Sztompka, 2000, Eyerman, 2001), care ofer ă un cadru explicativ pentru emer-
gența unor noi identit ăți colective în perioade de criz ă socială. Consider c ă
schimbările antrenate în cadrul comunit ăților rurale române ști de colectivizarea

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
188 agriculturii și tot ceea ce a urmat dup ă aceea, se încadreaz ă în acest cadru expli-
cativ al traumei culturale, pentru c ă au avut un impact atât de puternic încât sunt
imposibil de șters din memoria colectiv ă. Aplicând defini ția lui Sztompka,
trauma cultural ă apare când
Contextul normativ și cognitiv al vie ții umane și al acțiunilor sociale î și pierde
omogenitatea, coeren ța și stabilitatea (Sztompka, 2000)
Sau, după un alt autor, atunci când
membri unei comunit ăți sunt supu și unui eveniment cu conota ții istorice deose-
bite, care las ă urme adânci în con știința acelui grup și în memoria lui și care îi
schimbă identitatea într-un mod fundamental și irevocabil (Alexander, 2004 în
Eyerman, 2004)
Caracteristicile generale ale conceptului (Eyerman, 2004: 160) sunt
aplicabile situa ției României: a determinat o pierdere dramatic ă a sensului și a
identității, o ruptur ă în țesutul social. Trauma nu trebuie neap ărat resimțită de
către toți membrii comunit ății respective, sau în mod direct de c ătre ei. Comu-
nismul a creat în România o astfel de destructurare a contextului normativ și
cultural. Reg ăsim, de asemenea și alte caracteristici ale traumei culturale, în anii
comunismului și cei imediat urm ători: climatul de anxietate, insecuritate și nesi-
guranță; sindromul de neîncredere în oameni și în institu ții, dezorienatrea
privind identitatea colectiv ă (din acei ani dateaz ă grava deteriorare a identit ății
colective țărănești); generalizarea sentimentelor de pesimism, apatie, pasivitate
și neajutorare și ancorarea în imagini nostalgice ale trecutului (Sztompka, 2000)
Invoc aici conceptul de traum ă colectivă datorită eficacității lui în expli-
carea vidului de identitate pe care l-a experimentat popula ția din ruralul româ-
nesc după 1989 și dificultăților pe care le-a întâmpinat în conturarea altei iden-
tități. Prin deposedarea țăranilor de p ământ, comunismul a deteriorat îns ăși baza
de construire a identit ății individuale și colective, pentru c ă alături de limb ă,
tradiții și obiceiuri, istorie, con știință de grup, rela ția fiecărui țăran cu pământul
era un element fundamental pentru formarea identit ății. Deriva produs ă de
structurile comuniste are efecte înc ă și astăzi.

3.2. Identitate colectiv ă în cele dou ă comunități studiate

După excursul teoretic în semnifica țiile identit ății colective, îmi propun
să stabilesc și să analizez empiric indicatorii relevan ți pentru aceasta, cu referire
în primul rând la cele dou ă sate ce au f ăcut obiectul studiului de caz și în măsura
datelor disponibile, și la nivel na țional. Identitatea colectiv ă, ca identificare,
atașament, cu colectivitatea în care actorul social tr ăiește – înțelegând prin

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
189 aceasta familia, vecinii, neamul, satul în întregime – poate fi urm ărită la nivel
empiric prin urm ătoarea list ă de indicatori34:
 Identificarea cu familia, cu satul
 Relația simbolic ă cu comunitatea
 Calități și defecte ale oamenilor din sat (auto-percep ție de grup, stereotip)
 Credința că satul în care locuie ște este diferit de alte sate
 Credința că satul este renumit (prin ce?)
 Opinia asupra viitorului satului
 Proiecte de viitor pentru copiii s ăi legate de r ămânerea în sat
 Problemele satului
 Măsuri pentru îmbun ătățirea vieții în sat (care sunt, cine trebuie s ă le ia)
 Solidaritatea, coeziunea oamenilor din sat
 Relațiile cu vecinii
 Dorința de a părăsi satul
Legătura acestor indicatori cu identitatea colectiv ă nu este întotdeauna
una direct ă, intuitivă, de aceea voi argumenta la fiecare tem ă în parte, în ce fel
indicatorii respectivi sunt relevan ți pentru problematica identit ății colective.
Ipoteza de lucru pe care o avansez este aceea c ă o identificare mai intens ă cu
colectivitatea satului se asociaz ă pozitiv cu o opinie pozitiv ă asupra viitorului
satului, cu percep ția solidarit ății și coeziunii între oamenii din sat, cu o impli-
care mai mare în problemele satului și considerarea acestora ca fiind gestio-
nabile în interiorul satului și nu în afara lui, și cu o dorin ță mai scăzută sau
inexistent ă de a părăsi satul.
În capitolul anterior legat de semnifica țiile sociale ale comunit ății am
analizat primii doi indicatori din lista de mai sus, prelucr ările (cantitative și
calitative) relevând faptul c ă Tălmăcelul are o pozi ție privilegiat ă față de Ludoș
în ce prive ște identificarea locuitorilor s ăi cu comunitatea satului, credin ța că
satul lor este diferit de alte sate, și credința în bunul renume al satului lor.
Astfel, în T ălmăcel ideea de comunitate are mai mult ă consisten ță, este o
realitate mai vie și mai actual ă decât în Ludo ș. Ludoșenii sunt semnificativ mai
înclinați să admită că simt indiferen ță sau rușine față de satul lor35. Ei sunt mai
puțin mândri de satul lor și afirmă într-o propor ție semnificativ mai mare decât
tălmăcenii că nu simt ata șament pentru sat (de asemenea apropiere sufleteasc ă
mai mică). Oamenii mai în vârst ă însă, cu prec ădere cei din T ălmăcel, sunt
legați în mod indestructibil de satul lor: „ Ăsta-i satul meu, aici m-am n ăscut,

34 Stabiliți prin opera ționalizare de autoarea studiului (a se vedea anexa 1 pentru lista
completă a indicatorilor folosi ți în analiz ă)
35 Concluzii rezultate din analiz ă factorială, calcul de corela ții, dar și din analiza de con ținut
a interviurilor.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
190 aici am tr ăit și aici îmi place. S ă-mi dea cineva orice și n-aș pleca din
Tălmăcel”. (O. I., 75 de ani). Voi analiza în continuare ceilal ți indicatori pe care
i-am propus pentru analiza identit ății colective în cele dou ă sate.

Opinia asupra viitorului satului
Măsura identific ării cu satul este dat ă și de modul în care locuitorii lui se
proiecteaz ă în viitor și își reprezint ă soarta viitoare a acestuia. M ă aștept ca cei care
se identific ă mai puțin cu satul s ă aibă concomitent și o opinie negativ ă în raport cu
viitorul acestuia. Acest indicator a fost su rprins în chestionar prin întrebarea
deschisă „Ce crede ți că se va întâmpla în viitor cu satul dumneavoastr ă?”, cu
răspunsuri ce sunt extrem de diferite între cele dou ă sate. Este de remarcat, întâi de
toate, num ărul mare al subiec ților din Tălmăcel, cărora li se pare foarte dificil s ă se
proiecteze în viitor pentru a oferi un r ăspuns. Dincolo de acest aspect îns ă,
întrebarea de mai sus, poate mai mult decât oricare alta, dezv ăluie opinia intim ă a
oamenilor în leg ătură cu starea actual ă a satului și cu soarta lui viitoare. Tabelul de
mai jos arat ă această diferență între Tălmăcel și Ludoș: astfel, o mare parte a
populației din Ludo ș este speriat ă de spectrul dispari ției viitoare a satului, pe când în
Tălmăcel aceast ă problemă apare doar marginal. În plus, cei din Ludo ș sunt
nemulțumiți de creșterea popula ției de țigani și de faptul c ă aceștia au venit și din
afara satului stabilindu-se aici și continuă să vină.
Tabel 5.1: „Ce crede ți că se va întâmpla în viitor cu satul dumneavoastr ă?”36
Tălmăcel Ludoș
1. Nu știu („numai Dumnezeu știe”,
„asta nu se poate ști”) 25,8 % 1. Va dispărea („va fi p ărăsit”, „se va
șterge de pe hart ă”, „va rămâne
pustiu”, „moare toat ă lumea”) 43,0 %
2. Va rămâne la fel („nu se va schimba
nimic”, va fi tot a șa”) 22,8 % 2. Nu știu („numai Dumnezeu știe”,
„asta nu se poate ști”) 14,3 %
3. Va fi mai prosper („se va dezvolta”,
„se va moderniza”, „va fi mai
curat”, „mai frumos”, etc.) 15,7 % 3. Va fi populat de țigani („rămân
țiganii”, va fi un sat plin de țigani”) 9,5 %
4. Va regresa ( „ v a f i m a i r ău”, „va
decădea”) 4,3 % 4. Va fi mai prosper („se va dezvolta”,
„se va moderniza”, „va fi mai
curat”, „mai frumos”, etc.) 8,5 %
5. Va dispărea („va fi p ărăsit”, „nu va
rămâne nimic”) 2,3 % 5. Va regresa („va fi mai r ău”, „va
decădea”) 4,7 %
6. Va avea popula ție îmbătrânită
(„vor fi mul ți bătrâni”, „vor fi
puțini copii”, „vor pleca tinerii”) 1,6 % 6. Va rămâne la fel („nu se va schimba
nimic”, va fi tot a șa”) 4,2 %
7. Va fi un sat turistic 1,6 % 7. Va avea popula ție îmbătrânită („vor
fi mulți bătrâni”, „vor fi pu țini
copii”, „vor pleca tinerii”) 3,1 %
Sursa: cercetare proprie

36 Întrebările deschise au fost prelucrate prin analiz ă de conținut calitativ ă.

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
191 Acest aspect – al nemul țumirii în raport cu etnia conlocuitoare a
rromilor – reiese de altfel și din interviuri. În ambele sate, dar mai pregnant în
Ludoș, locuitorii î și manifest ă îngrijorarea în raport cu îmb ătrânirea popula ției
(tendință care de altfel este caracteristic ă întregului rural românesc, într-o
măsură mult mai mare ca în urban (Alexandrescu, Postelnicu, Apostol, 2005:
213-227)

Coeziune, solidaritate, rela ții cu vecinii
În acest caz este evident ă legătura între identitatea colectiv ă și coezi-
unea și solidaritatea oamenilor din sat. M ă aștept ca cele dou ă să varieze în
același fel, în sensul c ă cei care simt o identificare mai puternic ă cu satul (se
simt mai apropia ți sufletește de el, mai ata șați, mai mândri) s ă perceapă relațiile
din sat ca fiind mai solidare, mai coezive și să aibe rela ții mai cordiale cu cei
din jur. Într-adev ăr, calculul asocierii între variabilele identitare pe de o parte și
variabilele legate de solidaritate, coeziune, în țelegere cu vecinii, arat ă relații
semnificative statistic între acestea (hi p ătrat semnificativ). Atât cei din T ălmă-
cel, cât și cei din Ludo ș, în condi țiile în care se simt pu țin sau foarte pu țin
apropiați de sat și mândri de el, afirm ă că se înțeleg rău sau foarte r ău cu vecinii
și că oamenii din sat sunt dezbina ți. Iar cei ce se simt ata șați de satul lor și
mândri apreciaz ă că se înțeleg bine cu vecinii și că oamenii sunt uni ți (la nevoie
pot sa-și unească forțele pentru a duce la cap ăt un proiect comun). Datele
calitative sugereaz ă aceeași polarizare a opiniei în func ție de gradul identific ării
cu satul – subiec ți ce cred în unitatea satului („ Da, se ajut ă, de exemplu când
trebuie să facă o casă sau o șură, toate rudeniile, toate neamurile, to ți vecinii,
toți cunoscu ții vin de ajut ă. Zidarul lucreaz ă pe bani și restul vin a șa benevol,
cum zic ei «clacă»”, H.R, T ălmăcel) precum și subiecți ce consider ă că
întrajutorarea s ătenilor nu mai este la fel ca în trecut („ Oamenii sunt mai
stresați, mai reci, nu mai suntem chiar atât de apropia ți. Înainte dac ă se apuca
un om să-și facă casă sau șură, săreau toți vecinii la ajutor…F ără bani. Și când
era vorba de mâncare la amiaz’ sau seara, disp ăreau toți. Acum nu mai po ți
face de-ăstea. Acum dac ă vin și te ajută…cu bani .”, D. M., 38 de ani, T ălmăcel).
Desigur c ă tot dintre cei ce au o rela ție mai pu țin bună cu colectivitatea se aleg
și cei ce ar dori s ă părăsească definitiv satul. Rela ția dintre variabilele refe-
ritoare la coeziune, solidaritate în sat și variabile ca sexul, vârsta sau educa ția nu
este semnificativ ă.

Problemele satului
Ce legătură este între problemele percepute ale satului, m ăsurile care ar
trebui luate pentru rezolvarea acestora și identitatea colectiv ă a oamenilor din
sat? Consider c ă o identificare mai puternic ă cu colectivitatea aduce cu sine

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
192 percepția că problemele satului nu țin de exterior, ci se pot remedia prin for țele
proprii ale comunit ății. Precum și opinia c ă predomin ă problemele ce sunt
rezolvabile, cu alte cuvinte, o identificare mai puternic ă determin ă o atitudine
mai puțin fatalist ă în aceast ă problem ă. Problemele celor dou ă sate au fost
inventariate cu ajutorul întreb ării „Care crede ți că este cea mai important ă
problemă a satului în care locui ți?”
Concret, problemele cu care se confrunt ă Tălmăcelul sunt 37:
 Apa potabil ă – 35,2%;
 Probleme de infrastructur ă – 15,1%, și anume:
 Starea proast ă a drumurilor din sat, drumul neasfaltat pân ă în Tălmaciu –
57,7%;
 Lipsa gazului – 11.1%;
 Lipsa zidurilor de sus ținere pe v ăile celor trei râuri – 11,1%;
 Lipsa unor diguri – 4,4%;
 Lipsa canaliz ării – 4,4%;
 Starea deteriorat ă a podurilor – 4,4%;
 Lipsa iluminatului – 2,2%.
 Probleme de administra ție locală – faptul c ă nu există o primărie în sat și
Tălmăcelul este arondat prim ăriei din T ălmaciu, și nemulțumiri legate de
prestația Consiliului Local – 6,8%;
 Curățenia deficitar ă în sat și pe văile râurilor – 4,9%;
 Probleme rela ționale (lipsa unit ății și a înțelegerii între oamenii din sat,
comportamentul agresiv al unora) – 3,4%;
 Lipsa locurilor de munc ă – 3,0%;
 Serviciile oferite locuitorilor, lipsa dispensarului, starea școlii, transportul
deficitar, lipsa unei b ăi populare – 2,6%;
 Conflictele legate de împ ărțirea și exploatarea p ădurilor și inexisten ța pășu-
nilor – 2,2%;
 Problemele financiare (lipsa banilor, pensiile mici) – 1,5%;
 Țiganii din sat – 1,5%.
La acestea se adaug ă numărul mare de subiec ți care spun c ă nu cunosc
problemele satului în care tr ăiesc (16% din cei ce au r ăspuns). Ludo șul vine cu
o agendă oarecum diferit ă de probleme, dintre care se remarc ă prezența nemul-
țumirilor în leg ătură cu situația agricolă a satului și cu depopularea acestuia:
 Probleme de infrastructur ă (21,8%), din care cel mai des amintite sunt
drumurile (21,4 %) și lipsa gazului (78,6%);
 Serviciile oferite cet ățenilor (16,9%), dintre care, cele ce creeaz ă cele mai
multe probleme sunt: mijloacele de transport extrem de nesatisf ăcătoare

37 Răspunsuri prelucrate prin analiz ă de conținut

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
193 care leag ă Ludoșul de localit ățile apropiate și de oraș (70,8), lipsa unui
medic în sat (20,8%), starea școlii (8,3%);
 Probleme de natur ă agricolă (8,4%), din care: nedistribuirea titlurilor de
proprietate (50%), lipsa unor m ăsurători cadastrale precise, lipsa utilajelor
agricole;
 Apa potabil ă – 5,6%;
 Depopularea satului (lipsa for ței de munc ă, plecarea tinerilor din sat,
îmbătrânirea popula ției) – 4,2%;
 Insatisfac ția față de presta ția primăriei și a primarului – 4,2%;
 Problemele financiare (pensiile mici, lipsa investi țiilor în sat, s ărăcia) – 2,8%;
 Lipsa locurilor de munc ă și naveta deficitar ă – 1,9%;
 Probleme rela ționale – 1,1%.
Având în vedere faptul c ă cercetările realizate pe e șantioane na ționale
arată că cele mai intense temeri în rural sunt teama de pre țuri și teama de boal ă
(Cucu-Oancea, 2005) nu este surprinz ătoare apari ția în ierarhiile de mai sus a
nemulțumirilor privind lipsa banilor și lipsa unei asisten țe medicale adecvate în
sat. În ce prive ște atitudinea fa ță de rezolvarea acestor probleme ale satului, lu-
crurile sunt cât se poate de clare (diferen ța între cele dou ă sate fiind semnifi-
cativă statistic): cei din T ălmăcel consider ă că problemele satului pot fi rezol-
vate prin implicarea locuitorilor satului, pe când cei din Ludo ș, consider ă că cel
ce ar trebui s ă le rezolve problemele este Consiliul Jude țean.
Întrebați concret despre m ăsurile care ar trebui luate pentru îmbun ă-
tățirea vieții în sat, în ambele localit ăți sunt enumerate m ăsuri care sunt la
îndemâna statului, administra ției locale sau jude țene și mai puțin sau deloc,
măsuri care pot fi concretizate chiar de locuitori. Predomin ă așadar un discurs
de tip „(ei) s ă ne facă, să ne ofere…” și mai puțin „(noi) s ă facem”. Singurele
măsuri care necesit ă o implicare din partea locuitorilor sunt cea referitoare la
intensificarea muncii acestora și cea referitoare la rela țiile dintre s ăteni.
Mărturiile orale arat ă același lucru: „ Până în ’90 erau constrân și să facă zile de
prestație în folosul comunit ății, pentru orice era nevoie, chiar și aducțiunea
asta de ap ă, contribu ție atât bănească, cât și mână de lucru. Erau șase zile de
persoană pe an, care trebuiau lucrate în folosul comunit ății, ei, acum o disp ărut
asta. Drumurile de hotar, pe câmp, se între țineau din munca oamenilor; ei,
acum nu mai pot fi obliga ți. Și toată lumea se plânge c ă e rău. Efectiv nu- și
astupă groapa de la poart ă de la el .” (O.I., 35 de ani, T ălmăcel)
Un procent mare de locuitori din T ălmăcel (30,9%) și din Ludo ș
(18,7%), spun c ă nu știu ce măsuri ar trebui luate pentru rezolvarea problemelor
satului, fiind și aceasta o m ăsură a neimplic ării sătenilor în via ța comunitar ă.
Astfel, în T ălmăcel, sunt amintite urm ătoarele măsuri:
 Să existe apă potabilă (să fie alocate fonduri, s ă e facă conducta de ap ă) – 11,1%;

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
194  Să existe o separare administrativ ă de Tălmaciu (prim ărie proprie) – 10,7%;
 Să fie refăcută, îmbunătățită infrastructura satului (dintre care cea mai
important ă este refacerea drumurilor -79,1%) – 9,9%;
 Să muncim mai mult – 5,3%;
 Măsuri financiare (satul s ă primeasc ă ajutoare în bani, s ă crească pensiile,
să se ieftineasc ă produsele) –4,5%;
 Să crească calitatea serviciilor oferite cet ățenilor (să se deschid ă un
dispensar, s ă se îmbun ătățească transportul) – 4,5%;
 Îmbunătățirea calității relațiilor între cet ățeni (mai mult ă înțelegere, unitate,
cinste) – 4,5%;
 Să fie oferite locuri de munc ă cetățenilor (de exemplu prin construirea unei
fabrici) – 4,1%;
 Să se facă pășune pentru vite – 1,2%.
În Ludoș, măsurile se refer ă la:
 îmbunătățirea serviciilor oferite cet ățenilor (aducerea unui medic în sat,
apariția unor noi modalit ăți de transport) – 11,6%;
 Schimbarea primarului sau o mai bun ă prestație a acestuia – 7,7%;
 Stoparea depopul ării satului (prin m ăsuri care s ă împiedice plecarea
tinerilor, cre șterea natalit ății) – 7,7%;
 Înființarea unei asocia ții agricole sau o nou ă colectivizare – 7,7%;
 Îmbunătățirea infrastructurii satului (ap ă, gaz, drumuri, telefon) – 6,4%;
 Apariția unor noi locuri de munc ă (înființarea unor puncte industriale în sat)
– 5,8%;
 Oamenii s ă munceasc ă mai mult – 5,1%;
 Măsuri de natur ă financiar ă (mărirea pensiilor) – 4,5%;
 Să se rezolve problema apei potabile – 3,8%;
 Să fie clarificat ă situația agricol ă a satului (titlurile de proprietate, s ă se facă
investiții în utilajele agricole) – 3,8%;
 Îmbunătățirea calit ății relațiilor între cet ățeni (mai mult ă implicare din
partea acestora, unitate, cinste) – 3,2%;
 Implicarea statului în rezolvarea problemelor (statul s ă ofere ajutoare, statul
să găsească măsurile necesare) – 2,5%.

Dorința de a părăsi satul
Asocierea între dorin ța de a părăsi satul și identificarea cu acesta și cu
comunitatea este de asemenea evident ă. Cei ce se simt mai pu țin apropia ți de sat
și de oamenii din el, doresc într-o m ăsură mai mare s ă plece. Chestionarul a
investigat aceast ă problemă, cu ajutorul a trei itemi: o întrebare închis ă „Ați
dorit vreodat ă să plecați definitiv din sat?”, o întrebare deschis ă legată de

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
195 destinația posibilă și o întrebare deschis ă ce viza motivele pentru care a dorit s ă
părăsească satul.
Prelucrarea rezultatelor38 arată că 21,5% din t ălmăceni și 28,2% din
ludoșeni au dorit s ă părăsească satul (neexistând o diferen ță semnificativ ă între
cele două sate). Cel mai mult î și doresc s ă plece din sat tinerii (18-33 de ani),
cei cu studii medii și superioare și cei cu ocupa ții tehnice sau ocupa ții cu studii
superioare. În Ludo ș, muncitorii î și doresc s ă plece semnificativ mai mult decât
alte grupe ocupa ționale. Cele mai multe r ăspunsuri la interviuri, legat de aceast ă
problemă, sunt în genul urm ător: „ Definitiv eu n-a ș pleca. Acuma-i ca și la oraș
aici: gazul este, apa este, telefonul este, cablu este, nu v ăd cu ce e mai avan-
tajos la ora ș”, T. M., 40 de ani, T ălmăcel; dar și opinii ca urm ătoarea „ Păi noi…
până sunt mama și tata, nu ne ducem nic ăieri. Dar dup ă aia, dacă scade popu-
lația, ne-om duce și noi. Acum sunt în Ludo ș vreo 820 și ceva. Dar dac ă mai
scade mult….Viitorul meseriei mele atârn ă de numărul de copii și dacă ei nu
mai sunt, normal c ă trebuie s ă-mi caut alt loc de munc ă”, T.I., 35 de ani,
Ludoș)
Legat de destina ția posibilă în cazul p ărăsirii satului, apar diferen țe între sate.
Întrebarea ne permite de fapt s ă surprindem o imagine asupra inten ției de migra ție.
Tabel 5.2 Destinația posibil ă în cazul p ărăsirii definitive a satului
Tălmăcel Ludo ș
1. În străinătate
din care:
în Spania
în America 48,3 %

20 %
16,6 % 1. La oraș,
din care:
la Sibiu
la S ăliște 62,7 %

53,1 %
15,6 %
în Germania
în Canada 13,3 %
6,6 % (alte orașe menționate:
Brașov, Hunedoara)
2. La oraș 38,7 % 2. În alt sat 15,6 %
din care:
la T ălmaciu
la Sibiu
50 % 25 % 3. În străinătate 11,7 %
3. În alt sat 6,45 %
Sursa: cercetare proprie
Motivele dorin ței de a părăsi satul sunt, în T ălmăcel: dorin ța de a avea
un nivel de trai mai bun (21,8%), motivele financiare (s ărăcia, dorin ța de câștiga
mai mult – 20,3%), lipsa locurilor de munc ă din sat sau naveta (17,1%),
motivele rela ționale (cearta cu soacra, cu rudele, o parte din familie e plecat ă
deja – 14,0%) și precaritatea transportului (4,6%).
În Ludoș, motivele dorin ței de a părăsi satul sunt: motivele rela ționale
(în primul rând faptul dorul de copii care sunt pleca ți la oraș, dar și faptul c ă

38 prin calculul valorii reziduale ajustate

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
196 oamenii din sat nu sunt pe m ăsura așteptărilor – 24,4%), pentru a avea un nivel
de trai mai bun (16,3%), lipsa locurilor de munc ă în sat (14,2%), lipsa de
perspectiv ă în sat (lipsa de viitor, depopularea satului – 12,2%) și motivele
financiare (6,1%).

4. IDENTITATE CULTURAL Ă ȘI IDENTITATE ETNIC Ă

4.1 Identitate cultural ă

De ce este factorul cultural – și implicit identitatea cultural ă – atât de
important ă în perspectiv ă actuală? Care este motivul pentru care analizele socio-
logice moderne dedicate schimb ărilor sociale actuale acord ă un statut privilegiat
culturii și manifest ărilor ei? În primul rând, pentru c ă realitatea este întotdeauna
percepută printr-un filtru cultural. F ără a fi factorul unic ce modeleaz ă expe-
riența umană, cultura este codul prin care descifr ăm sensul experien țelor
noastre. Identitatea este și ea un construct cultural. Ea define ște individul, dar
nu este definit ă doar de individ (Reicher, 2004). În al doilea rând, cultura con-
turează și apără identitățile, prin aceea c ă satisface nevoia de apartenen ță a
omului. Mircea Mali ța spunea în acest sens c ă

principala nevoie la care r ăspunde cultura este identitatea individual ă și de grup.
Suntem cine suntem prin limba pe care o vorbim, mo ștenirea istoric ă, valorile,
tradițiile și obiceiurile pe care le împ ărtășim, prin crea ția literară, artistică și
filosofică în care ne-am format. (Mali ța, M. 2001: 37)
În al treilea rând, cultura ofer ă o bază de legitimitate pentru sistemul
politic.
Ar fi naiv s ă credem în neutralitatea culturii. În toate societ ățile ea legitimeaz ă
ordinea social ă existentă, pentru c ă elita încearc ă să o modeleze astfel încât s ă
perpetueze regulile proprii. (Inglehart, 1997: 26)
De aceea, dac ă vrem să înțelegem mecanismele dup ă care actorii sociali
acționează în cotidian – mai ales dac ă ne referim la procesele de schimbare
actuale – trebuie s ă ne raport ăm la valorile culturale pe care ace știa le îmbr ă-
țișează. Tot așa, pentru a în țelege resorturile procesului de tranzi ție din România
de astăzi, în rural sau urban, pentru a aprecia modul în care oamenii în țeleg și
acceptă deciziile politice și schimbările sociale, trebuie s ă ne raport ăm la
factorul cultural.
Necesară pentru o complet ă înțelegere a fenomenului identitar în rural,
este și plasarea și analiza acestuia în contextul procesului de globalizare.
Preocuparea pentru în țelegerea raportului între identitate cultural ă și globalizare
se reduce de fapt la în țelegerea modului în care vor fi afectate culturile locale și

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
197 naționale de procesul de globalizare. În condi țiile în care cei ce analizeaz ă
fenomenul afirmă tranșant forța uniformizatoare a globaliz ării, problema care se
pune este de a evalua care sunt șansele unei culturi locale de a se men ține vie,
de a-și afirma unicitatea în raport cu alte culturi. Întrebarea devine cu atât mai
incitantă, cu cât contextul în care ne plas ăm este cel al comunit ății rurale, în
speță, satul românesc de ast ăzi. Realitățile de aici sunt diferite de cele de la ora ș,
iar procesului de globalizare îi lipsesc dimensiunile esen țiale ale spa țiilor urba-
nizate. Pe de alt ă parte ruralul, m ă refer aici în special la cel românesc, este spa-
țiul în care se mai p ăstrează încă elementele specifice culturii populare, astfel
încât problema culturii locale, a identit ății culturale cap ătă aici valen țe intere-
sante din perspectiva procesului de globalizare.
Tema identit ății culturale devine deci cu adev ărat problematic ă și inci-
tantă prin plasarea ei în contextul globaliz ării. De altfel, nici nu putem vorbi de
globalizare f ără să aducem implicit în discu ție identitatea, și invers. Efectele
globale ale primeia sunt în m ăsură să inducă efecte extrem de locale pentru cea
de a doua. Toate aceste probleme au fost analizate într-un capitol separat,
destinat comunit ății și globalizării (capitolul 4).
Azi toată lumea este de acord c ă transformarea sistemului interna țional și
procesele de globalizare au dus la un puternic curent de revitalizare a diferen-țelor, la o nou ă percepție a identit ăților…De fapt globalizarea redeschide pro-
blema identit ăților. Interdependen ța economic ă genereaz ă o reacție de frag-
mentare. (Georgiu, 2001: 151)
Cele dou ă procese ac ționează în sens invers: în timp ce globalizarea
presupune integrare, cre șterea interdependen ței economice între diferite puncte
ale lumii, identitatea cultural ă – sau mai ales modul în care este utilizat ast ăzi
acest concept în discursurile sociologice, politice sau de alt ă natură – implic ă
ideea de diferen țiere, specificitate, unicitate.
Pentru a ajunge îns ă la tema identit ății culturale, relevant ă pentru stu-
diul de fa ță, este necesar ă circumscrierea cât mai clar ă a problematicii culturii.
Din multitudinea de defini ții ale culturii, voi opta pentru una care serve ște
obiectivele acestui studiu enun țate în introducere. Astfel, o posibil ă definiție ar
fi aceea a culturii ca set de practici simbolice, publice, modelate social și
reproduse istoric ale unui grup sau societ ăți (Geertz, 1973) Aceste practici ce
țin de cultur ă sunt publice pentru c ă sunt împ ărtășite de mai mul ți oameni, sunt
modelate social în sensul c ă sunt organizate și utilizate sistematic, pentru a fi
inteligibile pentru grup și sunt reproduse istoric în sensul c ă generațiile noi sunt
socializate s ă reproduc ă și să promoveze aceste practici – de și se consider ă că
elementele culturii nu se reproduc integral de la o genera ție la alta, de fapt prin
transmitere intergenera țională cultura se reînnoie ște și se îmbog ățește perma-
nent, tot a șa cum pierde unele elemente. Și în final, practicile culturale sunt

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
198 simbolice pentru c ă ele vehiculeaz ă semnifica ții, simboluri. Studiul de fa ță
urmărește surprinderea practicilor simbolice, modelate social și reproduse
istoric a celor dou ă sate men ționate în introducere, în scopul circumscrierii
aspectelor relevante ale identit ății culturale a acestora.
Deși foarte frecvent utilizat și foarte fertil în analizele actuale, termenul
de identitate cultural ă, este unul problematic. Repro șurile conceptuale și meto-
dologice care i se aduc se refer ă, fie la faptul c ă termenul de identitate cultural ă
este unul pleonastic, sau circular (Orchard, 2002) – dat ă fiind definirea
identității pornind de la cultur ă –, fie la polisemia și fluiditatea lui (Cuche,
2003: 123), sau la conceptualizarea inadecvat ă, ceea ce duce la utiliz ări adesea
lipsite de rigoare. Ambiguitatea termenului deriv ă și din utilizarea lui sinonim ă
cu concepte cum ar fi identitate na țională, identitate etnic ă. Dacă depășim
aceste neajunsuri, trebuie remarcat c ă termenul de identitate cultural ă se referă
la relația pe care un actor social, sau mai degrab ă un grup o are cu elementele
culturii specifice grupului respectiv, la identificarea cu acestea. Sim țul aparte-
nenței la o cultur ă comună este dat de o serie de simboluri culturale recunoscute
de toți (tradiții comune, ritualuri, simboluri vestimentare, etc.). Promovarea
acestora are un rol esen țial în men ținerea vie, în “hr ănirea” identit ății culturale.
Identitatea este o modalitate de distinc ție noi / ei , pornind de la diferen țele de
natură culturală.
Din momentul lans ării termenului – prin anii ’50, în Statele Unite, în
studiile de psihologie social ă ce vizau modul de integrare a imigran ților – con-
ceptul de identitate cultural ă a cunoscut și el cele dou ă mari tipuri de abord ări,
amintite în subcapitolul anterior, viziunea primordialist ă (ce pune accent pe
aspecte mo ștenite de grupul social, cum ar fi limba, religia, etnia) vs. viziunea
constructivist ă (conform c ăreia identitatea colectiv ă circumscrie aspecte cum ar
fi cultura înalt ă, expresia artistic ă, simboluri, mituri, aici rolul intelectualilor
fiind unul esen țial, ca fiind cei care promoveaz ă cultura înalt ă; acestei viziuni i
se reproșează că reduce identitatea la o elaborare efemer ă, instabilă.)
Luând în considerare toate aceste informa ții conceptuale, studiul de fa ță
optează pentru definirea identit ății culturale ca fiind modul în care o comunitate
integrează obiceiuri și tradiții, simboluri, valori, comportamente și atitudini
colective și își construie ște o imagine despre propriul grup pornind de la
acestea . De asemenea optez pentru concep ția relațională (situațională) a
identității, pentru c ă îmi propun s ă determin care sunt elementele utilizate de
membrii celor dou ă comunități studiate pentru men ținerea distinc ției culturale
față de alte comunit ăți (grupuri). Mai precis vom analiza –într-un demers
comparativ – variabile cum ar fi comportamentul religios, modul de identificare
cu statusul de “s ătean”, aspecte legate de p ăstrarea tradi țiilor și perpetuarea lor,
percepția asupra caracterului special al satului, f ără a avea preten ția că realizăm
o analiză exhaustiv ă a aspectelor ce circumscriu identitatea cultural ă.

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
199 Înainte de a trece la analiza propriu-zis ă, este util ă o scurtă analiză a
proceselor de construire și menținere a identit ății culturale a diverselor segmen-
te ale popula ției în contextul regimului comunist. Fidel tradi ției marxiste, acesta
transform ă cultura în ideologie și în instrument de propagand ă. O parte din va-
lorile și manifest ările culturale sunt ignorate, altele în ăbușite, altele chiar inter-
zise (de exemplu religia și manifest ările acesteia). Valorile culturale tradi țio-
nale, cu prec ădere cele din rural, sunt pervertite și ca o consecin ță în mare parte
abandonate. Este momentul în care încep s ă apară reacții mai mult sau mai pu țin
disimulate de opozi ție la politica regimului. În termeni de identitate, conceptele
care surprind probabil cel mai bine discrepan ța între clasa politic ă și populație sunt
cele introduse de Castells, de identitate legitimizant ă și identitate de rezisten ță
(Heiskala, 2003). La nivelul stru cturilor puterii se vehiculeaz ă și se construie ște o
identitate legitimizant ă, în scopul extinderii și raționalizării influen ței și puterii
asupra maselor, și care este asumat ă doar de cei ce ocup ă funcții în cadrul siste-
mului politic, în timp ce la nivelul popula ției, sau a unei p ărți a acesteia cel pu țin, se
construiește o identitate de supravie țuire, pe baza unor valori opuse celor domi-
nante, sau, în termenii lui Castells, o identitate de rezisten ță.
Ulterior, procesul tranzi ției a însemnat printre multe alte schimb ări so-
ciale și construirea de c ătre o mare parte a popula ției a unei identități-proiect –
pentru a ne exprima tot în termenii lui Castells – adic ă o identitate nou ă, care să
le redefineasc ă poziția în societate, care este dobândit ă pornind de la schimb ă-
rile sociale, culturale și valorice aduse de momentul 1989. Opinia mea este c ă,
dacă ne referim la rural, o mare parte din acesta înc ă își construie ște identitatea-
proiect, căutând strategiile identitare cele mai eficiente pentru legitimarea ac țiu-
nilor lor, a op țiunilor de via ță și uneori a calit ății vieții în mediul rural.

4.2 Identitate etnic ă și națională

O altă fațetă a identit ății, relevant ă pentru lucrarea de fa ță, este iden-
titatea etnic ă. Conceptualizând identitatea în mod multinivelar, identitatea etnic ă
este un alt nivel al identit ății, alături de cea individual ă, socială, culturală, etc.
Definirea identit ății etnice se face tot prin referin ța la grupul social39, de data
aceasta îns ă adăugându-se elementul etnicit ății. Identitatea etnic ă este așadar
identitatea ce se formeaz ă prin raportare la grupul etnic, prin con știentizarea va-
lorilor, culturii, tipurilor de ac țiune, a mentalit ăților, a religiei grupului res-

39 Dincolo îns ă de aceast ă definiție, identitatea etnic ă poate fi conceptualizat ă și în termeni
de grup minoritar / grup majoritar, grup colec ție / grup agregat (Doise, Deschamp, Mugny,
1996; Lorenzi-Cioldi, Doise, 1996: 373), conceptele de mai sus f ăcând apel la m ărimea
categoriei de indivizi, la pozi ția grupurilor în societate și la dominare.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
200 pectiv, prin con știentizarea și afirmarea a ceea ce îl face diferit de alte grupuri
etnice. Trebuie spus c ă există și concepția conform c ăreia nu se face o dife-
rențiere clară între identitate și etnicitate, cele dou ă fiind considerate sinonime
(de exemplu Ferreol, 2000). Mai ales cercet ătorii preocupa ți de explicarea
identității naționale, echivaleaz ă cei doi termeni. Concep ția este îns ă criticată,
atâta timp cât exist ă mărci identitare separate, distincte care sunt utilizate de
actorii sociali pentru afirmarea identit ății în general și a celei etnice și naționale.
Dacă urmărim arheologia construc ției identitare etnice, vom reg ăsi și
aici mecanismele amintite mai sus, la celelalte tipuri de identitate: mecanismul
autoidentific ării, ce are o component ă cognitivă (cunoștințele despre grupul din
care fac parte, despre istoria lui, obiceiurile lui, etc.), o component ă afectivă
(sentimente de apartenen ță la acel grup, de mândrie sau dimpotriv ă respingere,
de atașament față de grup) și o component ă valorică (colectivism vs. Indivi-
dualism, îmbr ățișarea valorilor grupului respectiv) (Chelcea, Ilu ț, 2003: 172);
mecanismul categoriz ării, ce presupune tipologizarea celor din afara grupului
etnic și astfel diferen țierea de ace știa. J. Coggeshall (1986) propune un model
cognitiv pentru în țelegerea construc ției identit ății colective, care sintetizeaz ă în
același timp, principalele tr ăsături ale acesteia:
 Un set comun de elemente culturale obiective (limb ă, dialect, grai popular, obi-
ceiuri, tradi ții), prin care membrii grupului etnic se distan țează de alte grupuri;
 Un set comun de valori culturale subiective (credin țe, mituri, stereotipuri
despre propriul grup), prin care membrii grupului etnic se distan țează de
alte grupuri;
 Un set de interac țiuni sociale idealizate și care formeaz ă un cod ce ghideaz ă
relațiile intra- și interetnice între indivizi.
Și în definirea identit ății etnice intervin acelea și două puncte de vedere:
pe de o parte primordialismul ce sus ține că identitatea etnic ă este înnăscută, sta-
bilă de-a lungul timpului și care accentueaz ă criterii cum ar fi limba, na ționa-
litatea, caracteristicile fizice, religia pe care le consider ă prescrise indivizilor; pe
de altă parte modernismul sau constructivismul, ce sus ține că etnicitatea nu este
atât un dat obiectiv, cât o construc ție cu baze culturale și sociale (Smith, 1999a,
Cohen, 1999, Gellner, 1999). Consider c ă ambele tipuri de explica ții oferă argu-
mente valide: identitatea etnic ă este neîndoielnic prescris ă prin elemente obiec-
tive, cum ar fi rasa sau limba. Exist ă de asemenea presiuni exogene, dar care
sunt de asemenea de factur ă determinist ă și obligă la asumarea unei anumite
identități etnice, și nu a alteia, cum ar fi presiunile din partea statului exercitate
uneori și sub forma violen ței, statutul de emigrant c ăruia i se aloc ă în mod
politic, obliga ții și drepturi diferite de ale celor din afara grupului etnic, și nu în
ultimul rând, caracteristicile exterioare ale individului, cum ar fi limba, accen-tul, trăsăturile fizice. Pe de alt ă parte, identitatea este într-o anumit ă măsură și o

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
201 chestiune de op țiune personal ă. Dincolo de datul obiectiv, exist ă un întreg dis-
curs, ce se construie ște în mod interac țional între indivizi, grupuri sau na țiuni, și
care e de factur ă subiectiv ă, ținând de percep ție și reprezentare. „A fi român” se
definește, dincolo de datele obiective, și la intersec ția unor factori subiectivi
cum ar fi imaginea de sine, reprezentarea unui destin istoric particular, sau me-moria colectiv ă (Gavreliuc, 2003). Aceast ă abordare interac ționistă, relațională
a identității permite explicarea faptului c ă, în anumite contexte, adoptând stra-
tegii identitare specifice, actorii sociali î și pot redefini identitatea, inclusiv pe
cea etnică, în funcție de o anumit ă finalitate urm ărită (Badrus, 2005: 227-234)
Analiza identit ății etnice ar trebui desigur s ă porneasc ă de la definirea
grupului etnic, na țiunii și etnicității. Grupul etnic este acea entitate social ă ce
are de obicei o anume localizare geografic ă și care este alc ătuit din indivizi ce
împărtășesc caracteristici de ras ă, de religie, de comportament, de cultur ă co-
mune. Toate aceste criterii nu sunt absolute, pentru c
ă un grup etnic poate fi
dispersat geografic, poate cuprinde indivizi de diferite rase, sau religii, sau cu
manifestări culturale diferite. Aceste caracteristici îi diferen țiază de alte grupuri
etnice. Este necesar ă distincția între grupul etnic și rasă sau clasă socială. O altă
precizare important ă este aceea c ă grupurile etnice sunt într-o permanent ă
schimbare, ele formându-se foarte u șor sau fiind supuse disolu ției.
Fredrik Barth – un clasic al literaturii pe teme etnice – define ște în mod
ideal-tipic grupul etnic prin 4 tr ăsături:
 Este un grup ce se perpetueaz ă biologic;
 Împărtășește valori culturale fundamentale comune și care se manifest ă în
forme culturale specifice;
 Construie ște un câmp comun de comunicare și interacțiune;
 Constituie o categorie distinct ă de alte categorii etnice similare (Barth, 1976).
Concepția lui Barth este una interac ționistă, el delimitându-se de con-
cepțiile ce sus țin ideea grupurilor etnice statice. Dimpotriv ă acestea trebuie în țe-
lese ca fiind mobile, existând o mobilitate a indivizilor ce le compun, dar chiar
și o mobilitate geografic ă. Există de asemenea o varia ție a cestora în timp. Con-
ceptul esen țial în teoria lui Barth este cel de grani ță, el accentuând dualitatea
acestuia: pe de o parte grani ța permite identificarea comun ă a membrilor gru-
pului și diferențierea acestora de alte grupuri etnice (Voiculescu, 2002), pe de
altă parte el accentueaz ă permeabilitatea grani țelor grupurilor etnice. Aceast ă
zonă a frontierei grupului etnic permite a șadar atât o separare fa ță de altă
grupuri, cât și o articulare cu acestea. Grani ța, în termenii lui Barth, trebuie
înțeleasă ca fiind de factur ă socială si nu neap ărat teritorial ă. Concep ția lui
Barth a deschis calea multor altor teoretiz ări ale semnifica țiilor conceptului de
graniță40, astăzi vorbindu-se chiar de o antropologie a grani ței.

40 vezi și Wilson și Donnan, 1998, pentru o trecere în revist ă a acestor lucr ări.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
202 Mai aproape de noi, Anthony Smith, caracterizeaz ă grupurile etnice
prin combinarea a șase trăsături (Smith, 1999a):
 Un nume sau o emblem ă specifice;
 Existența unui mit al unei descenden țe comune;
 Memorie colectiv ă și tradiții comune;
 Unul sau mai multe elemente ale unei culturi comune;
 Legătura cu un teritoriu istoric ( ținut de ba ștină);
 O anume solidaritate.
Până la un punct, conceptul de națiune, înțeles ca o categorie sociala
fundamental ă, are o definire comun ă cu cel de grup etnic. Similar cu acesta,
națiunea este un grup de indivizi ce împ ărtășesc o origine si elemente culturale
comune, un grup definit prin raportarea de tip contractual a indivizilor, ce
locuiesc pe un anumit teritoriu, la un set de valori si principii (Jivan, Rus,
Vultur, 2000). Sau într-o alt ă definire,
o populație cu acela și nume, ce tr ăiește pe un teritoriu istoric, ce împ ărtășește
mituri și o memorie colectiv ă comună, ce are o cultur ă unitară și o singur ă
economie și drepturi și îndatoriri comune pentru to ți membrii ei (Smith, 1999b)
Diferențierile între cele dou ă apar atunci când se invoc ă numărul de
indivizi ce alc ătuiesc națiunea față de grupul etnic (de și acest criteriu este unul
relativ), sau criteriul politic, națiunea având conota ții legate de stat, organizare
politică, autodeterminare. În acela și timp, trebuie f ăcută distincția între na țiune
și stat, atâta timp cât statul este un concept legal și politic și el nu formeaz ă o
comunitate (Smith, 1999b). Nu voi insista asupra conceptului de na ționalism,
deoarece acesta nu face obiectul studiului de fa ță. Plasarea în perimetrul
comunităților rurale române ști, face ca mai degrab ă termenii de identitate
etnică, grup etnic și etnicitate s ă fie mai relevan ți.
În ce prive ște identitatea etnic ă și cea națională, în teorie cel pu țin,
există o diferen ță între ele, ce rezid ă în punctul de referin ță al identit ății, grupul
etnic în cazul primeia și respectiv na țiunea. Și diferențierea se men ține atâta
timp cât grupul etnic în discu ție este mai pu țin numeros decât na țiunea din care
face parte (adic ă vorbim de minoritate), sau atâta timp cât intervine criteriul
geografic sau cel regional (noi românii din satul acesta / regiunea aceasta ne
diferențiem de românii din alte sate / alte regiuni). O alt ă diferență între cele
două concepte este aceea c ă grupul etnic este mai pu țin motivat spre ac țiune
politică în sensul autodetermin ării, în compara ție cu națiunea (Mentzel, 2000).
Etnia este considerat ă pre-politic ă, în timp ce na țiunea are atribute specifice,
cum ar fi: teritoriu consolidat, economie unificat ă, importan ță acordată dreptu-
rilor cetățenilor (Cărăuș, 2003). Dac ă înțelegem în schimb grupul etnic în sens
de națiune, atunci distinc ția între identitatea etnic ă și cea națională își pierde
substanța, iar cele dou ă devin sinonime. A șa se explic ă similaritatea celor doi

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
203 termeni întâlnit ă adesea în literatura de specialitate. Identitatea na țională, pre-
supune în plus trei dimensiuni: existen ța unei comunit ăți politice, modul în care
această comunitate politic ă se percepe pe ea îns ăși și capacitatea membrilor unei
națiuni de a se identifica cu aceasta (Parekh, 1999)
Alt concept esen țial în discu ția de față este cel de etnicitate , înțeleasă
ca fiind condi ția apartenen ței la un grup etnic, este analizat ă în general prin
invocarea unor instan țe legate de biologic (rasa), geografic (localizarea geogra-
fică), social (clasa social ă) sau politic (na țiunea) (Smolina, 2003: 259-261). O
definiție mai complex ă spune că etnicitatea este acea stare perceput ă și perpe-
tuată prin interac țiune social ă de către un grup de oameni ce împ ărtășesc același
model cognitiv etnic (Coggeshall, 1986). O alt ă definiție din sfera antropologiei
sociale, explic ă etnicitatea ca fiind
acel aspect rela țional caracteristic unor grupuri ce consider ă că le este specific ă o
anumită diferență din punct de vedere cultural, iar aceast ă diferență este
recunoscut ă și de alte grupuri. (Eriksen, T, 2002)
Diferențele culturale nu constituie îns ă întotdeauna tr ăsătura definitorie
a etnicității. Există grupuri ce pot fi cvasi-similare din punct de vedere cultural,
și totuși să constituie entit ăți etnice diferite. A șadar nu diferen ța culturală în sine
este nota distinctiv ă a etnicității, ci percep ția unei diferen țe culturale în raport cu
un alt grup. Doar atunci când diferen țele culturale sunt percepute ca importante
și sunt considerate distinctive, chiar dac ă nu sunt în realitate, doar atunci inter-
vine elementul etnic. Important este deci c ă etnicitatea nu cap ătă sens decât la
nivel rela țional41, ea nu este proprietatea unui grup. Prin interac țiune social ă,
oamenii î și actualizeaz ă inclusiv m ărcile identitare legate de etnie. De ase-
menea, etnicitatea este legat ă de context, actorii sociali f ăcând evidente sau
dimpotriv ă, ascunzând elemente ale comportamentului sau înf ățișării lor care
afirmă etnia. Termenul de etnicitate are de obicei conota ții ce trimit la mino-
ritate, dar termenul se aplic ă în aceea și măsură și grupurilor dominante, fiind
relevant și pentru acestea. Etnicitatea poate fi în țeleasă și ca o form ă de
organizare social ă, atunci când în virtutea ei se mobilizeaz ă mase de oameni ce
urmăresc scopuri sociale sau politice.
A. Smith consider ă că nucleul etnicit ății este alc ătuit din patru elemente
care modeleaz ă experien ța indivizilor: mituri, memorie colectiv ă, valori și
simboluri (Smith, 1986) Miturile sunt încadrabile în mai multe tipuri, putem
avea mituri ale originii etniei respective în timp și spațiu, mituri ale descen-
denței, ale migra ției, ale timpurilor și faptelor eroice, ale eliber ării, ale decli-
nului și renașterii (Smith, 1986). Miturile, de oricare tip ar fi ele, au o mare con-
tinuitate în timp, ceea ce explic ă și continuitatea anumitor grupuri etnice.

41 „E nevoie de cel pu țin doi, pentru a crea o diferen ță” (Gregory Bateson, 1979, în Eriksen, 2004)

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
204 De reținut pentru lucrarea de fa ță este faptul c ă, putem invoca conceptul
de etnicitate și grup etnic și când este vorba despre grupuri etnice care ocup ă
același teritoriu și care au practici culturale asem ănătoare (cum se întâmpl ă, de
exemplu, în cazul românilor și rromilor). Atâta timp cât între aceste grupuri
persistă o problem ă de percep ție, o diferen țiere între noi/ei, o afirmare a dife-
rențelor culturale, invocarea etniei devine necesar ă.
Încă o precizare: datorit ă controverselor din ultimul timp legate de ter-
menii de etnie, etnicitate, na țiune, și datorită conotațiilor esențialiste ale acestor
concepte, unii autori prefer ă utilizarea termenilor de cultur ă și interculturalitate.
Diferențierea între diverse grupuri și comunit ăți, se face astfel, nu accentuând
etnicul, ci culturalul (Poledna, Ruegg, Rus, 2002)
Revenind la conceptul de identitate etnic ă, câteva preciz ări legate de
mecanismele ei de ac țiune și de efectele ei sociale, sunt necesare. Astfel, trebuie
precizată mai întâi natura dual ă a identit ății etnice din punctul de vedere al
efectelor ei sociale. Identitatea unui anumit grup etnic poate fi atât un stigmat,
cât și o resurs ă. În anumite contexte sociale sau temporale, ea poate reprezenta
un handicap pentru acel grup so cial, sau poate fi, dimpotriv ă, un avantaj.
Originea ideii de identitate etnic ă văzută ca stigmat o reg ăsim desigur la E.
Goffman (1963) și ulterior la H. Eidham – When ethnic identity is a social
stigma (în Barth, 1976). Pentru a contracara efectele sociale ale identit ății ca
stigmat, grupurile etnice recurg adesea la manipul ări ale imaginii lor publice în
cadrul societ ății din care fac parte, mecanism pe care îl putem lega din nou de
un concept al lui Goffman, cel de management al impresiei (2003). Un alt
mecanism prin care ac ționează identitatea etnic ă în relație cu societatea din care
face parte este cel al reprezent ărilor sociale (Moscovici, 1997, Neculau, 1997) și
stereotipurilor (Kohler, 2002). Societatea construie ște anumite reprezent ări
sociale asupra grupurilor etnice care o formeaz ă, în care intervin adesea stereo-
tipuri și prejudec ăți, iar grupul etnic încearc ă să controleze și să manipuleze
aceste reprezent ări.
Sunt necesare câteva preciz ări legate de diferen ța/similaritatea între
identitatea cultural ă și cea etnic ă. Există o întreag ă dezbatere privind rela ția
între cele dou ă (de exemplu Eriksen, 1993, Dorais, 1995). Exist ă autori ce argu-
mentează faptul că cele două sunt acela și lucru și prin urmare utilizeaz ă cei doi
termeni ca sinonime, pe când al ții consider ă că cele două sunt concepte diferite,
ce desemneaz ă realități diferite și care sunt analizabile prin indicatori diferi ți.
Cei din a doua categorie argumenteaz ă prin faptul c ă întâlnim modalit ăți de
manifestare ale identit ății culturale în orice societate, chiar și în cele mai simple,
în cele arhaice, tradi ționale, nediferen țiate, atâta timp cât identitatea cultural ă
este înțeleasă ca și conștientizarea de c ătre un individ a specificit ății grupului
din care fapte parte, în raport cu alte grupuri cu care intr ă în contact, privind
stilul său de viață, obiceiurile, limba, valorile (Dorais, 1995) Orice comunitate

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
205 ce intră în contact cu alta, indiferent de gradul lor de dezvoltare și de dife-
rențiere, conștientizeaz ă această diferență dată de aspecte culturale, diferen ță
care este de fapt esen ța identității. Identitatea etnic ă în schimb, nu poate ap ărea
decât în societ ăți complexe, cu un anumit grad de diferen țiere, cu o anumit ă
structură socială și cu un aparat politic. Este evident c ă cele dou ă au elemente
comune și, până la un punct, desemneaz ă aceeași realitate social ă. Ele sunt îns ă
și fundamental diferite. O alt ă diferență constă în faptul c ă identitatea etnic ă este
exprimată prin mărci identitare ce nu țin de cultur ă, cum ar fi rasa sau fizio-
nomia. Identitatea etnic ă este mai frecvent folosit ă ca și capital, sau ca miz ă în
scopul ob ținerii unor avantaje sociale, politice, sau în scopul ob ținerii puterii.
Ori de câte ori o comunitate dore ște o formă de acțiune colectiv ă organizat ă, sau
o exprimare institu ționalizată a dezideratelor ei, este invocat ă identitatea etnic ă
ca bază legitimizant ă.
În cadrul studiului de fa ță, optez pentru o în țelegere culturalist ă a identității
etnice, adic ă accentuez aspectele culturale, rela ționale, subiective și mai puțin pe
cele obiective, esen țialiste (de și voi face o analiz ă și asupra acestora). Plasându-m ă
în aria sociocultural ă a două comunități rurale din Transilvania, problema etnicit ății
se pune în cadrul acestora mai degrab ă sub aspectul identit ății naționale (suntem
români) și sub aspectul rela țiilor între diferitele etnii (români și rromi în spe ță) în
interiorul comunit ății. Datorită faptului c ă grupurile etnice din cele dou ă comunități,
împărtășesc un teritoriu, o limb ă și elemente culturale comune, gestionarea aspec-
telor etnice se face prin apelul la cultural, la elemente subiective cum ar fi reprezen-
tări percepții, stereotipuri, etc, și rareori, sau deloc, prin apelul la elemente obiective
ale etnicit ății cum ar fi teritorialitatea, sau as pecte administrativ-politice. În acest
caz multe din m ărcile identitare culturale sunt în acela și timp și etnice: astfel limba,
religia, portul cultural, modul de locuir e, obiceiurile, ritualurile de trecere sunt
semne distinctive la nivel cultural, dar ele deosebesc în acela și timp diferitele etnii
din cadrul comunit ății.

4.3 Aspecte empirice ale identit ății culturale și etnice
în cele dou ă comunități

Motivația acestui subcapitol este de a determina leg ătura între identi-
tatea etnic ă și culturală și apartenen ța la cele dou ă comunități culturale locale
specifice. Altfel spus, care sunt implica țiile faptului de a fi membru al unei co-
munități cu un specific cultural bine delimitat, cu modele culturale stabile
(eventual unice) asupra fenomenului identitar. Care sunt simbolurile culturale
(vestimenta ție, muzic ă, obiceiuri, valori, tradi ții, etc.) pe care membrii acelei
comunități le promoveaz ă afirmându- și astfel identitatea cultural ă și etnică.
Care sunt comportamentele ce pot fi circumscrise în categoria strategiilor iden-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
206 titare, adic ă a unor „planuri” coerente, mai mult sau mai pu țin voluntare de atin-
gere a anumitor scopuri, sau mai precis care sunt modurile de utilizare strategic ă
a resurselor identit ății. Toate aceste întreb ări au fost adresate din perspectiva ce-
lor două comunități studiate, utilizând datele cantitative și calitative disponibile.
Pentru analiza empiric ă a identit ății etnice și culturale, datorit ă ariei
comune de acoperire a celor dou ă concepte, am optat pentru o abordare comun ă,
care nu delimiteaz ă tranșant între cele dou ă. Astfel, am identificat o serie de
criterii obiective și subiective, care sunt necesare a fi evaluate (vezi tabelul de
mai jos), în scopul în țelegerii modului în care se articuleaz ă la nivelul realit ății
sociale cele dou ă tipuri de identitate. O parte din aceste criterii sunt specifice
doar pentru aspectul etnic sau pentru cel cultural. Îns ă cea mai mare parte din
criterii sunt comune și relevante pentru ambele tipuri de identitate. Limba, de
exemplu, este în acela și timp un fenomen etnic și unul cultural, la fel și tradițiile
și obiceiurile specifice, miturile întemeietoare ale comunit ății, etc.

Tabel 5.3: C riterii obiective și subiective pentru analiza empiric ă a identității etnice și
culturale
Criterii obiective Criterii subiective
Identitate etnic ă
și cultural ă  Limba
 Religie
 Norme comportamentale
 Mod / stil de via ță
 Organizare politic ă,
adminis-trativ ă,
instituțională
 Tradiții, obiceiuri și
simboluri culturale (port popular, obiecte, stil arhitectonic, muzic ă)  Mituri, legende locale
 Credința în strămoșul comun
 Autoportretul locuitorilor
(reprezent ări, stereotipuri legate
de propriul grup, calit ăți și
defecte ale membrilor
comunității)
 Percepția caracterului special al
satului și al oamenilor
 Reprezent ări, stereotipuri despre
români
Identitate etnic ă  Ocuparea unui anumit
teritoriu
 Istorie local ă
 Mituri ale etnogenezei
 Sentimentele fa ță de comunitatea
etnică, sat, regiune, na țiune
 Modalități de relaționare cu
alteritatea etnic ă (percepția și
comportamentul fa ță de alte etnii
din sat)

Din acest motiv, dup ă inventarierea acestor criterii, voi trece la o
analiză empirică a lor – pe baza studiului de caz în cele dou ă comunități rurale
analizate, T ălmăcel și Ludoș, și în măsura existen ței unor date disponibile voi
face și o analiz ă pe date de nivel na țional – care va oferi informa ții în acela și
timp despre identitatea etnic ă și cea cultural ă.

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
207 Ipotezele pe care le avansez sunt urm ătoarele:
1. identitatea unei comunit ăți în general (în spe ță etnică și cultural ă) core-
lează pozitiv cu aspectul economic, în sensul c ă o comunitate dezvoltat ă din
punct de vedere economic (cu un nivel de via ță ridicat, infrastructur ă adec-
vată, venituri ridicate, propor ție mare a popula ției active) va avea o iden-
titate etnic ă și cultural ă mai puternic ă, cu manifest ări în plan social și
cultural mai vizibile. Nu susțin ideea c ă între cele dou ă aspecte exist ă o
relație de tip cauz ă-efect (cu alte cuvinte c ă economicul determin ă iden-
titatea), ci doar c ă ele variaz ă în același sens. De altfel R. Inglehart verific ă
în lucrarea lui Modernization and Postmodernization – Cultural, Economic
and Political Change în 43 Societies o ipotez ă asemănătoare, pe care o
confirmă prin analiza datelor provenite din World Values Survey, și anume
că patternurile culturale sunt legate de dezvoltarea economic ă și tehnologic ă
a unei societ ăți.
2. Identificarea unei comunit ăți cu cultura și cu etnicitatea sa se asociaz ă
pozitiv cu urm ătorii factori: existen ța și afirmarea deschis ă a tradițiilor și
obiceiurilor și simbolurilor, specifice acelei comunit ăți, predominarea re-
prezentărilor pozitive asupra propriei colectivit ăți și nu a celor negative, și
credința în caracterul special al satului.

4.3.1. Criterii obiective

Limbă, istorie local ă, teritoriu
Cele trei elemente men ționate mai sus reprezint ă repere obiective esen-
țiale ale identit ății. Convie țuirea într-un anumit grup etnic și socializarea oferit ă
de acesta, determin ă individul s ă achiziționeze întâi de toate limba acelei
comunități, să cunoasc ă reperele geografice ale teritoriului ocupat de acea
comunitate și să internalizeze informa ții mai mult sau mai pu țin complete sau
exacte despre istoria comunit ății și a locului respectiv. Toate acestea construiesc
diverse fa țete ale sentimentului identitar. Rolul limbii este covâr șitor, inclusiv
prin faptul c ă este unul din primele elemente, legate de identitate, care sunt
interiorizate de-a lungul vie ții:
„Limba matern ă, cultura comunit ății etnice și valorile ei, transmise nu pe cale
genetică, ci însușite în procesul complex al socializ ării, constituie elementele
fundamentale ale identific ării individului cu etnia sa, marcându-i pentru toat ă
viața, mentalitatea și comportamentul” (Roth, 1999: 120)
Limba este rezultat al devenirii istorice a unei comunit ăți și imagine a
mentalității acesteia (Popescu, 2000: 37). În ce prive ște graiul specific de zi cu
zi, locuitorii celor dou ă sate studiate, consider ă că acesta este înc ă păstrat, mai

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
208 ales de cei b ătrâni, tinerii fiind mai receptivi la elemente noi ale limbii, datorit ă
faptului c ă sunt mai expu și mass-mediei, educa ției formale și informale. De
altfel este și normal ca acest grai s ă sufere schimb ări, având în vedere faptul c ă
limba este un fenomen viu, ce se înnoie ște permanent. S ătenii din ambele sate
consideră că graiul lor este cel specific M ărginimii Sibiului. În ce prive ște lim-
bajul specific anumitor ocazii ceremoniale (cântece, strig ături, poezii populare)
și limbajul ritual din utilizat în actele religioase și magice – menit s ă distingă și
mai mult sacrul de profan (Bernea, 2004: 412) –, din nou cei în vârst ă sunt
păstrătorii de drept ai acestor elemente, tinerii declarându-se necunosc ători
(există o mare discrepan ță, semnificativ ă statistic, mai ales între grupele de
vârstă 18-25 și 58-65 de ani, în ce prive ște cunoașterea cântecelor, jocurilor, a
poeziilor populare și a strigăturilor). Dintre variabilele dependente, doar etnia
mai produce date semnificative, rromii declarând în mod semnificativ c ă nu
cunosc jocuri populare. Analiza comparativ ă pe cele dou ă sate dă la iveală
faptul că tălmăcenii cunosc semnificativ mai multe cântece și jocuri populare
sau strigături specifice, pe care le-au înv ățat de la al ți oameni din sat decât
ludoșenii (transmisie cultural ă mai eficient ă).
În ambele sate exist ă o conștiință a unei istorii locale îndelungate –
chiar dac ă oamenii nu au cuno ștințe detaliate legat de aceasta – cu care
localnicii se mândresc. T ălmăcelul, amintit pentru prima dat ă în documente în
anul 1488, î și afirmă identitatea și legătura cu acele locuri și prin existen ța
bisericii ce dateaz ă de la 1784, a unui muzeu al satului propriu, prin ini țiativele
prin care locuitorii T ălmăcelului au sprijinit înfiin țarea ASTREI, prin toponimia
locului care este specific ă acestuia și unică în parte în M ărginime dovedind
vechimea a șezării, dar și creativitatea oamenilor și nevoia lor de a eviden ția
acele locuri cu semnifica ție în istoria lor42 prin evenimente memorabile sau dra-
matice ale istoriei locale, care persist ă și azi în memoria colectiv ă a oamenilor.
Etnicitatea oamenilor se construie ște și prin rela ția acestora cu teritoriul satului,
cele trei râuri pe care este situat T ălmăcelul (Râul, Râu șorul și Tălmăcuțul)
făcând parte integrant ă din conștiința lor și din viața lor. Tălmăcelul intră în
categoria satelor „adunate de-a lungul v ăii”43 (Vuia, 1975: 194)
Ludoșul, a cărui apariție este documentat ă istoric înc ă din secolul al
XIII-lea, î și întemeiaz ă identitatea pe fapte istorice ce au r ămas în legend ă:
colonizarea sa șilor și conviețuirea cu ace știa – ale c ărei efecte sunt vizibile și

42 Toponimia M ărginimii Sibiului, din care face parte și Tălmăcelul, cuprinzând un inventar
de aproximativ dou ă mii de nume, eviden țiază și legătura oamenilor cu locul în care tr ăiesc,
și pentru modul în care s-a f ăcut popularea și înstăpânirea teritoriului (Irimie, Dun ăre,
Petrescu, 1985)
43 Mărginimea Sibiului este alc ătuită din sate de tip aglomerat, formate prin evolu ție
naturală. Există însă mari diferen țe între localit ățile Mărginimii, datorit ă relieful extrem de
variat.

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
209 astăzi în sat, de și în prezent popula ția de etnie german ă este foarte redus ă;
arderea și prădarea satului de c ătre banul Udrea în 1599, ca pedeaps ă pentru
refuzul sa șilor de a oferi animale și alimente pentru armata lui Mihai Viteazul,
ce fusese victorioas ă la Șelimbăr; molimele, secetele, incendiile și războaiele ce
au devastat satul de-a lungul timpului și au determinat popula ția să găsească
resurse pentru a revitaliza via ța comunitar ă; sau tragedia produs ă asupra satului
prin colectivizarea încheiat ă în 1962 și care a umbrit tot trecutul acestuia.
Spațiul fizic, geografic al satului și identitatea teritorial ă sunt intim
legate. Cele dou ă nu pot fi concepute decât prin referire la a șezarea specific ă, la
relief, la frontierele naturale ale satului. Astfel, frontierele satului func ționează
nu doar ca bariere geografice, ci și ca bariere sociale, spirituale și etnice, care
separă pe „noi” de „ei”.
Satele române ști sunt spa ții aproape închise, ancorate în local și izolate nu doar
prin distan țe, ci și prin păduri sau coline greu de str ăbătut (Groza, 2003).
Harta fizic ă a satului corespunde unei h ărți mentale a locuitorii lui, în
interiorul c ăreia se construiesc interior, intim, rela ția cu satul, cu oamenii, cu
comunitatea.

Religie, credin ță, comportament religios
Un alt criteriu al identit ății etno-culturale este reprezentat de mani-
festările și comportamentele religioase, ce fac leg ătura între „lumea sensibil ă,
supusă timpului, și cea suprasensibil ă a veșniciei” (Bernea, 2004: 164) Nu
există comunitate etnic ă sau cultural ă care să nu-și revendice identitatea pornind
de la aspectul religios. Cele dou ă sate nu fac excep ție. Locuitorii lor afirm ă
printre valorile lor cele mai importante credin ța, se comport ă ținând cont de
preceptele religioase, î și socializeaz ă copiii în spiritul credin ței. Totuși, există o
serie de diferen țe între Tălmăcel și Ludoș.
Astfel, în ce prive ște comportamentul religios , tabelele de corela ție și
calculul valorii reziduale ajustate arat ă diferențe semnificative între T ălmăcel și
Ludoș: astfel, obiceiuri religioase, cum ar fi postul, mersul la biseric ă și spove-
ditul sunt semnificativ mai frecvente la s ătenii din T ălmăcel, decât la cei din
Ludoș; aceștia din urm ă sunt semnificativ mai înclina ți decât tălmăcenii să
spună că nu se simt deloc apropia ți de religia lor, lucru foarte interesant pentru o
colectivitate rural ă. De altfel și interviurile relev ă într-un mod mult mai nuan țat
legătura strâns ă dintre oamenii din T ălmăcel și religia lor: “ Credința e primu’
lucru pentru mine. Din credin ță orice se dobânde ște. Cel mai corect lucru și cel
mai bun lucru e credin ța. Cu gândul la Dumnezeu toate le-am dobândit. ” (O. I.,
75 ani, Tălmăcel).
Diferența între ata șamentul pentru religie al locuitorilor T ălmăcelului
față d e c e i a i L u d o șului se explic ă probabil și prin absen ța din Tălmăcel a

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
210 constrângerilor impuse de regimul comunist (aici neexistând colectivizare),
astfel că sentimentul religios a putut s ă-și găsească expresia în comportament
într-un mod neîngr ădit, în timp ce în Ludo ș această dimensiune a identit ății
culturale a fost sistematic descurajat ă. Este de remarcat îns ă faptul c ă în
Tălmăcel, acest ata șament pentru religie și această frecvență ridicată a compor-
tamentelor religioase coexist ă cu un mediu socio-economic caracterizat printr-
un grad ridicat de dezvoltare, în timp ce, literatura de specialitate caracterizeaz ă
de obicei colectivit ățile profund religioase ca având un grad mai sc ăzut de dez-
voltare economic ă. Este o tr ăsătură inedită a Tălmăcelului, diferit ă față de ceea
ce ne așteptam să întâlnim în teren, dac ă ne raport ăm la informa țiile teoretice
consultate – și nu este singura de acest fel.
Analizând identificarea cu religia proprie din perspectiva unor variabile
independente cum ar fi educa ția, ocupația, etnia și vârsta, se remarc ă atașamen-
tul ridicat al vârstei a treia și, atașamentul sc ăzut al celor cu studii superioare
(vezi tabelul de mai jos).

Tabel 5.4 Identificarea cu religia proprie în func ție de vârst ă, educație, etnie, ocupa ție
Foarte mult /
Mult Puțin / Foarte
puțin Deloc
Apropiere
sufleteasc ă de
religia proprie 58-65 de ani (2,8)
Pensionarii (2, 0) Facultate (6,3)
18-25 de ani (6,3)
Ocupații cu studii
superioare (7,4) Facultate (3,5)
Ocupații cu studii
superioare (4,2)
Mândrie fa ță de
faptul că e
ortodox Fără școală (3,2)
Ocupații cu studii
superioare (4,1)
Rromi (5,2) Facultate (3,4)
Școală postliceal ă
(3,1) Ocupații cu studii
superioare (4,1)
Sursa: cercetare proprie
Notă: tabelul prezint ă doar valori semnificative ale VRA

Tradiții, obiceiuri și simboluri culturale
Este unul din criteriile cele mai relevante discu ția despre identitate etno-
culturală. Din nou se poate remarca acela și pattern schi țat și până acum.
Tălmăcenii se comport ă mult mai mult în sensul respectului pentru tradi ții și
obiceiuri, al p ăstrării acestora, în sensul transmiterii lor c ătre genera țiile
următoare. De asemenea simbolurile culturale sunt invocate mai des, afi șate,
oamenii se raporteaz ă la ele atunci când vorbesc despre ei. Este acela și lucru cu
a spune, c ă și din punctul de vedere al acestei dimensiuni, identitatea cultural ă a
tălmăcenilor este mai puternic ă. Iată câteva din aspectele concrete – abordate
comparativ – ale comportamentului fa ță de tradiții și obiceiuri:

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
211 ▪ Oamenii din T ălmăcel sunt semnificativ mai înclina ți să spună că în satul lor
există tradiții care s-au p ăstrat din str ămoși și care se respect ă în continuare (în
timp ce în Ludo ș au existat obiceiuri și tradiții care astăzi s-au pierdut);
▪ În Tălmăcel toți respectă aceste tradi ții, în Ludo ș doar bătrânii;
▪ Tălmăcelul are obiceiuri unice, care nu mai exist ă în alte sate;
▪ Tălmăcenii cunosc semnificativ mai multe cântece și jocuri populare sau
strigături specifice, pe care le-au înv ățat de la al ți oameni din sat decât
ludoșenii (transmisie cultural ă mai eficient ă);
▪ Costumul popular (simbol cultural) este mult mai frecvent în T ălmăcel,
locuitorii acestuia spunând c ă îl îmbrac ă de două trei ori la ocazii speciale,
în timp ce în Ludo ș acesta, în cazul în care exist ă, este îmbr ăcat doar o dat ă
la câțiva ani;
▪ Meșteșugul realiz ării de costume populare s-a p ăstrat mult mai bine în
Tălmăcel decât în Ludo ș;
▪ În Tălmăcel se organizeaz ă mult mai frecvent manifest ări la care particip ă
tot satul cu ocazia s ărbătorilor (comportamente identitare colective).
Cum se explic ă această scădere în importan ță a tradițiilor (în ambele sate)
sau chiar dispari ția lor (în Ludo ș)? Dacă urmărim explica țiile oamenilor observ ăm
că acest fenomen este v ăzut pe de o parte ca o consecin ță firească a curgerii
timpului (istoriei) și pe de altă parte ca o consecin ță a regimului și a modului în care
a fost condus ă țara: „ Înainte, fie tân ăr, fie bătrân purta portul na țional. Acum s-o
schimbat. Nu datorit ă satului nostru…S-o schimbat mersul omenirii. …Atunci
stăteau copiii acas ă. Acuma cu atâta școală, pleacă de acasă și au alte gânduri,
alte idei, nu mai sunt supu și.” (O.T., 65 ani, Ludo ș) „Nu se mai p ăstrează tradițiile
ca înainte. Acuma îs copiii pleca ți la școli, oamenii sunt în vârst ă.… Nu mai torc
femeile; înainte totul se f ăcea de mâna femeii. Și numa’ în costum na țional umblau
îmbrăcați. Acuma-s alte mode .” (V. A,. 54 de ani, Ludo ș) Oamenii par s ă sesizeze
esențialul. Dispari ția tradițiilor și obiceiurilor este cu siguran ță o consecin ță a unor
procese ce nu afecteaz ă doar cele dou ă sate, ci sunt procese de anvergur ă, cu efecte
la scara unor colectivit ăți largi de oameni: modernitatea, urbanizarea, industriali-
zarea, globalizarea, toate acestea semnificând schimbarea stilului de via ță, a siste-
melor de valori, a mentalit ăților.

4.3.2 Criterii subiective

Autoportretul locuitorilor (calit ăți și defecte ale membrilor celor
două comunități)
Am stabilit un astfel de autoportret în scopul de a detecta în ce m ăsură
intervin în configurarea imaginii oamenilor despre ei în șiși mărci identitare

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
212 culturale sau etnice. Astfel, una din întreb ările din chestionar invita subiec ții să
spună două lucruri care le plac și două lucruri care nu le plac la oamenii din sat.
Prelucrarea acestor dou ă întrebări deschise a prilejuit surprinderea unui portret
al tălmăceanului, respectiv al ludo șanului (vezi tabelul de mai jos).

Tabel 5.5 Autoportret – tr ăsături pozitive și negative ale locuitorilor
celor dou ă comunități rurale

Tălmăcel
Spuneți ce vă place la oamenii din satul
dumneavoastr ă? Spuneți ce nu vă place la oamenii din satul
dumneavoastr ă?
1. Harnici, gospodari 54,9 % 1. Bârfitori 21,3 %
2. Credincio și 13,8 % 2. Invidio și 18 %
3. Buni, cumsecade, în țelegători 9.3 % 3. Răi, dușmănoși 14,9 %
4. Cinstiți 8,6 % 4. Egoiști, zgârciți, avari, lacomi 9,3 %
5. Săritori, oameni de ajutor 6,7 % 5. Consumul de alcool 4,1 %
6. Respectuo și, politico și 5,2 % 6. Dezbina ți 3,7 %
7. Uniți 3,4 % 7. Necinsti ți (fură) 3,0 %
8. Omeno și, primitori 3,3 % 8. Mândri, încrezu ți 2,6 %
9. Respect ă tradițiile 1,9 % 9. Leneși 2,2 %

Ludoș
Spuneți ce vă place la oamenii din satul
dumneavoastr ă? Spuneți ce nu vă place la oamenii din satul
dumneavoastr ă?
1. Harnici, gospodari 41,8 % 1. Egoiști, zgârciți, avari, lacomi 17 %
2. Buni, cumsecade, în țelegători 9,7 % 2. Bârfitori 15,7 %
3. Săritori, oameni de ajutor 7,9 % 3. Răi, dușmănoși 11,6 %
4. Cinstiți 7,8 % 4. Consumul de alcool 8,5 %
5. Respectuo și, politico și 6,6 % 5. Invidio și 7,2 %
5. Omeno și, primitori 6,6 % 6. Necinsti ți (fură) 6,6 %
6. Credincio și 2,4 % 7. Mincino și 6,0 %
8. Leneși, nu (mai) muncesc 4,2%
Sursa: cercetare proprie
Examinând tabelul, o prim ă observație care se impune este diferen ța
mare de rang de la un sat la altul, pe care o înregistreaz ă răspunsul referitor la
credință. În Tălmăcel acest r ăspuns este pe locul doi în ierarhia total ă a răspun-
surilor (13,8 %), pe când în Ludo ș ocupă locul 6, cu un procent de r ăspunsuri de
doar 2,4 %. Acest lucru confirm ă importan ța religiei în sistemul de valori al
tălmăcenilor, aceasta constituind o baz ă important ă de construire a identit ății. În
rest, diferen țele între r ăspunsurile subiec ților din cele dou ă sate nu sunt foarte
mari, în ambele fiind pe primul loc r ăspunsurile legate de munc ă („harnici”,
„muncitori”, „gospodari”) și apoi răspunsuri ce se încadreaz ă în registrul valori-
lor ce amintesc de spiritul comunitar și umanitar („omenie”, „respect”, „întraju-
torare”, „cinste”, „unitate”, etc.)

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
213 În ce prive ște trăsăturile negative, se înregistreaz ă și aici o serie de dife-
rențe între cele dou ă sate: astfel, „egoismul, avari ția, lăcomia” sunt plasate pe
primul loc în Ludo ș (17 %) și doar pe locul patru în T ălmăcel (9,3 %), ceea ce
ar putea fi un simptom pentru o comunitate mai pu țin unită în Ludoș, unde
fiecare își urmărește mai degrab ă propriile interese, ceea ce e perceput de cei
din jur ca egoism. „Invidia” ocup ă în Tălmăcel locul 2 (18% din totalul r ăspun-
surilor), iar în Ludo ș doar locul 5 (7,2%). Un sentiment cum este acela al invi-
diei este cel mai probabil s ă apară acolo unde exist ă diferențe mari de status
economic sau social ( mai pu țin acolo unde toat ă lumea este la acela și nivel din
punct de vedere economic și social). Probabil c ă aceasta este explica ția frec-
venței atât de ridicate a acestui r ăspuns în T ălmăcel.

Percepția caracterului special al satului
De data aceasta scopul a fost acela de a determina dac ă membrii celor
două colectivit ăți se raporteaz ă la valori ce țin de tradi ție și cultură în perce-
perea acestui caracter. Și aici se remarc ă o diferen ță netă între cele dou ă comu-
nități. Tălmăcenii sunt semnificativ mai înclina ți decât ludo șenii44 să spună că
satul lor este renumit prin ceva și când sunt solicita ți să spună ce înseamn ă acel
“ceva”, cei mai mul ți dintre ei se refer ă la tradiții și obiceiuri (cu prec ădere la
obiceiul de Sfântul Ion) și la faptul c ă este un sat de oameni boga ți. În schimb,
în Ludoș, caracterul special al satului este dat de cultura castrave ților – o acti-
vitate cu specific agricol extrem de frecvent ă aici. Interesant și grăitor de ase-
menea este faptul c ă ludoșenii consider ă că satul lor este diferit de alte sate și
prin faptul c ă are o popula ție scăzută, îmbătrânită, prin izolare și acces dificil la
mijloacele de transport și prin faptul c ă este un sat s ărac.
Concluzia ar fi c ă oamenii din cele dou ă sate utilizeaz ă strategii diferite
de legitimare a caracterului special al satului în care locuiesc: dac ă în Tălmăcel
mărcile identitare sunt pozitive și apelează la factorul cultural (tradi ții, obiceiuri
specifice, religiozitatea ridicat ă, munca), în Ludo ș predomin ă mărcile identitare
negative (suntem „altfel” pentru c ă suntem s ăraci, bătrâni, izola ți).

Reprezent ări, stereotipuri despre români
Accesând în continuare o perspectiv ă mai largă, cea a percep ției pe care
o au subiec ții din cele dou ă sate despre români în general, este nevoie s ă intro-
ducem în discu ție conceptele de reprezentare, imagine ideal ă, stereotip
(Neculau, 1997).
Și aceasta pentru c ă, în momentul în care formul ăm o solicitare de
genul „Descrie ți în câteva cuvinte românii, a șa cum îi vede ți dumneavoastr ă”
(întrebare deschis ă), răspunsurile primite vor construi fie o imagine ideal ă a

44 VRA Tălmăcel = 2,6, fa ță de VRA Ludo ș = -2,6

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
214 românilor, fie una stereotipic ă. Pentru subiec ții din cele dou ă sate, răspunsurile
la această solicitare se ordoneaz ă în ierarhia din tabelul 5.6, ele fiind în primul
rând pozitive și, la distan ță mare (din punct de vedere procentual), ad ăugându-
se și răspunsurile ce se refer ă la defecte ale românilor. Se poate remarca
similitudinea cu lista de r ăspunsuri rezultat ă la o întrebare asem ănătoare, dar la
nivel național (subcapitolul 4.4)

Tabel 5.6 Reprezent ări, stereotipuri despre români

Prima alegere A doua alegere
1. Harnici, gospodari 20,7 % 1. Harnici, gospodari 7,2 %
2. Buni, cumsecade 17,0 % 2. Cinstiți 2,4 %
3. Hoți, ticăloși, parșivi 5,3 % 3. Buni, cumsecade 2,0 %
4. Răi, dușmănoși 5,1 % 4. Deștepți, inteligen ți 1,2 %
5. Necăjiți, amărâți 4,5 % 4. Egoiști, avari, zgârci ți 1,2 %
6. Deștepți, inteligen ți 3,9 % 4. Ospitalieri, primitori 1,2 %
7. Săraci
8. Deschi și, calzi, prieteno și 3,7 %
3,4 % 4. Hoți, ticăloși, parșivi
5. Deschi și, calzi, prieteno și 1,2 %
1,0 %
9. Egoiști, avari, zgârci ți 2,2 %
10. Cinsti ți 2,0 %
Sursa: cercetare proprie
Alte răspunsuri oferite de subiec ți, care reprezint ă procentual sub 1%
din totalul r ăspunsurilor, au fost: ambi țioși, culți, patrioți, fără noroc, lini știți,
dezbinați, sau răspunsuri memorabile cum ar fi „buni fa ță de unguri”, „români
la suprafa ță dar ruși în interior”, „demni de originea lor latin ă”, „trebuie du și de
nas ca vitele”, etc.

Atașamentul, mândria fa ță de comunitatea etnic ă,
sat, regiune, na țiune
Printre criteriile subiective ce contureaz ă imaginea identit ății etno-cul-
turale a unei comunit ăți se numără și cele de mai sus. M ăsura în care membrii
comunității se identific ă cu aceasta, cu cultura ei și cu oamenii din ea, este dat ă
de măsura în care oamenii simt ata șament, apropiere sufleteasca și mândrie fa ță
de comunitate și oameni. Variabilele utilizate în aceast ă analiză (toate construite
pe o scală în cinci trepte) sunt vizibile în Anexa 5, punctul 1, și ele vizeaz ă sen-
timentele fa ță de satul din care face parte respondentul (apropiere sufleteasc ă,
mândrie, indiferen ță, rușine, atașament, dorin ță de implicare), identificare cu
regiunea (apropiere sufleteasc ă de Transilvania) și cu națiunea (de România),
identificare religioas ă (apropiere sufleteasc ă și mândrie fa ță de religia proprie),
identitate personal ă și socială (mândrie fa ță de propria persoan ă și apropiere
sufleteasc ă de oamenii din sat). Am analizat aceste variabile folosind tabele de
contingen ță, calculul corela ției și calculul valorii reziduale ajustate.

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
215 Tabel 5.7 Identificare cu propria persoan ă (identitate personal ă) și cu oamenii din sat
(identitate social ă) în funcție de educa ție, vârstă, ocupație, etnie

Foarte mult / Mult Puțin / Foarte pu țin Deloc
Mândria fa ță de
propria persoan ă Agricultori (2,3)
Muncitor(2,6) Tehnician, maistru,
funcționar (2,0) Facultate (2,3) Fără școală (4,3)
Școală postliceal ă
(2,0)
Facultate (2,3)
Apropierea
sufleteasc ă de
oamenii din sat Școală primară (2,7)
Școală gimnazial ă (2,6)
Peste 65 de ani (2,6)
Pensionari (2,7) Agricultori (2,2) 18-25 de ani (5,2) 18-25 de ani (2,8)
Rromii (2,9)
Sursa: cercetare proprie Notă: tabelul con ține valorile semnificative ale VRA

Am urmărit în primul rând gradul în care oamenii se identific ă cu propria
persoană și cu oamenii din sat. Datele rezultate (vezi tabelul 5.7) arat ă că ocupația,
educația și etnia coreleaz ă negativ cu apropierea de oamenii din sat, și cu mândria
față de propria persoan ă, în timp ce vârsta coreleaz ă pozitiv cu acestea.
Chestionarul a urm ărit și o întrebare referitoare la gradul în care subiec-
ții se simt apropia ți sufletește de satul în care tr ăiesc, de jude ț, de Transilvania și
de România. Prelucrarea frecven țelor acestei întreb ări a dus la ierarhia din
tabelul 1 vizibil în Anexa 5, punctul 2. Instan țele de identificare cele mai impor-
tante devin evidente în fiecare sat. Din nou se remarc ă dezamăgirea celor din
Ludoș în raport cu satul lor, de care se simt pu țin apropia ți sufletește.
Rezultatele referitoare la identificarea cu satul sunt afi șate în tabelul
5.8. Sintetizând datele din tabel, se remarc ă faptul că subiecții în vârst ă tind să
se simtă mai apropia ți sufletește de sat, și mai mândri de acesta, spre deosebire
de tineri, care se simt mai pu țin apropia ți, mai indiferen ți, sau simt chiar ru șine
față de satul lor. Din punct de vedere ocupa țional și educațional, se remarc ă cei
fără studii și șomerii, care se plaseaz ă de asemenea la extremele negative ale
scalelor (indiferen ță, rușine, lipsă de atașament pentru sat).
Luând în considerare ca variabil ă independent ă etnia, rromii au și ei o atitu-
dine similar ă, ceea ce denot ă deficitul de integrare în comunitate. Probabil datorit ă
marginaliz ării și stigmatiz ării lor, ei au dificult ăți în a avea sentimente pozitive fa ță
de satul din care fac parte. De precizat c ă nici una din variabilele dependente de mai
jos nu a dat rezultate semnificative în corela ția cu sexul subiec ților.
Comparând situa ția acelora și variabile de mai sus pe cele dou ă sate, se
remarcă o mai puternic ă identificare a t ălmăcenilor cu satul lor (se simt foarte
atașați de acesta, mândri de el). Cei din Ludo ș în schimb sunt semnificativ mai
înclinați să nu simtă deloc apropiere sufleteasc ă de sat, să nu fie deloc mândri
de acesta, și să fie în foarte mare m ăsură indiferen ți. Din nou reg ăsim discrepan-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
216 ța între cele dou ă sate, de data asta în ce rela ția subiecților intervieva ți cu satul
lor și cu identitatea lor etnic ă.

Tabel 5.8 Relația cu satul în func ție de educa ție, vârstă, ocupație și etnie

Foarte mult / Mult Puțin / Foarte pu țin Deloc
Apropiere
sufleteasc ă de sat 26-33 de ani (2,2)
Peste 65 de ani (2,5) Școală generală (3,1)
Agricultori (2,9)
Muncitori (2,9) 18-25 de ani (3,0)
Școală primară (2,3)
Elevi, studen ți (2,7)
Meșteșugari,
mecanici (2,4) 18-25 de ani (2,8)
Rromii (4,3) Șomeri (3,9)
Mândrie fa ță de sat 58-65 de ani (3,0)
Peste 65 de ani (2,7) Pensionarii (2,8) 18-25 de ani (4,1)
Fără școală (3,1) Facultate (2,9)
Rromii (2,3) Șomerii (2,4)
Ocupații cu studii
superioare (3,6)
Indiferen ță față de
sat 18-25 de ani (3,8)
26-33 de ani (3,2)
Șomeri (2,0)
Meșteșugari, mecanici (3,5)
Rromii (4,9) Peste 58 de ani
(2,2)
Rușine față de sat Fără școală (2,2)
Șomerii (4,0) 18-25 de ani (3,5)
26-33 de ani (2,1)
Rromii (2,9) 58-65 de ani (2,4)
Atașament față de
sat 58-65 de ani (2,7)
Pensionari (2,1) Școală generală (2,3) 18-25 de ani ( 3,7)
Dorință de impli-
care față de sat Peste 65 de ani (2,2)
Rromi (2,2) 18-25 de ani (3,2)

Sursa: cercetare proprie Notă: Tabelul prezint ă doar rezultatele semnificative la un prag de 0,05, iar în paranteze sunt
trecute valorile VRA.

În ce prive ște identificarea cu regiunea și cu națiunea, se remarc ă o
corelație pozitivă cu sexul masculin, cu vârsta a treia și cu ocupa ția de agricultor
(datele sunt afi șate în tabelul de mai jos). Identificarea sc ăzută cu regiunea și
națiunea este din nou caracteristic ă celor mai tineri și celor fără ocupație, mo-
tivația constând în dezam ăgirea acestora fa ță de precaritatea avantajelor oferite
de faptul de a fi român.
Interesant este și faptul că rromii nu se simt apropia ți sufletește de re-
giune, dar se identific ă puternic cu faptul de a fi român, ei accentuând aceast ă
identificare tocmai datorit ă dezavantajelor oferite de asumarea etniei lor. Com-
parând datele pe T ălmăcel și Ludoș, rezultă o identificare mai puternic ă a celor
din Tălmăcel cu faptul c ă sunt români.
Concluzionând se poate spune c ă: vârsta coreleaz ă pozitiv cu identifi-
carea cu satul, regiunea sau na țiunea, cu comunitatea de oameni a satului, cu re-

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
217 ligia, (în rândul tinerilor întâlnindu-se frecvent sentimente de indiferen ță, lipsă
de implicare sau chiar ru șine); ocupa ția coreleaz ă negativ cu gradul identific ării
față de sat, regiune, na țiune (cei cu ocupa ții de bază ca agricultorii sau munci-
torii se simt mai ata șați de sat, spre deosebire de cei cu ocupa ții medii sau cu
studii superioare); educa ția coreleaz ă de asemenea negativ cu identitatea etno-
culturală, religioas ă, regional ă și națională (pe măsură ce crește nivelul edu-
cației, oamenii se identific ă tot mai pu țin cu acestea); iar sexul coreleaz ă negativ
doar cu identificarea regional ă și națională (bărbații se identific ă mai puternic
cu regiunea și națiunea).

Tabel 5.9 Identificarea cu regiunea și națiunea în func ție de sex, vârst ă, ocupație, etnie

Foarte mult / Mult Puțin / Foarte pu țin Deloc
Apropiere
sufleteasc ă de
Transilvania Bărbații (3,7)
Peste 58 de ani (2,3)
Agricultor (2,8) Rromii (2,7)
18-25 de ani (2,0)
Lucrător în servicii (2,0)
Meșteșugari (2,5) 18-25 de ani (2,9)
Șomerii (5,6)
Apropiere
sufleteasc ă de
România Bărbații (3,6)
Rromii (3,0) Agricultori (2,4) 18-25 de ani (2,2)
Meșteșugari (2,6) 18-25 de ani (5,1)
Șomeri (3,1)
Mândrie fa ță de
faptul că e român Peste 65 de ani (3,0)
Agricultori (2,1) 18-25 de ani (3,1) 18-25 de ani (2,5)
Șomer (6,5)
Sursa: cercetare proprie
Notă: tabelul prezint ă doar valori semnificative ale VRA

Modalități de relaționare cu alteritatea etnic ă (percepția și
comportamentul fa ță de alte etnii din sat)
Relaționarea cu alteritatea etnic ă, adică percepțiile, atitudinile, compor-
tamentele, discursul vehiculat referitor la celelalte etnii ce fac parte din comu-
nitate, este desigur un alt criteriu al identit ății etno-culturale. Adaug și cultural,
alături de etnic, pentru c ă această relaționare este în aceea și măsură o construc-
ție cultural ă, specifică fiecărei comunit ăți în parte. În ambele sate, coexist ă doar
două etnii, românii și rromii. Cum se percep ace știa unii pe al ții, cât respect au
unii față de alții? Din date, se remarc ă intoleran ța etnică crescută a celor din
Ludoș, care declar ă că nu au respect deloc pentru maghiari, rromi, evrei.
Dacă problema respectului pentru maghiari se pune mai mult teoretic –
în virtutea faptului c ă în cele dou ă comunități nu sunt etnici maghiari –, rela ția
cu rromii din sat este o problem ă cu implica ții cotidiene. Interviurile dezv ăluie
faptul că țiganii din Ludo ș sunt pe de o parte româniza ți, aceștia fiind integra ți
perfect în comunitate, iar ei nu- și mai asum ă etnia lor, afirmând c ă sunt români.
Și există pe de altă parte țiganii cortorari, care refuz ă strategiile de via ță general
acceptate (munca, educa ția) și preferă să trăiască din cerșit. Față de aceștia,

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
218 comunitatea reac ționează prin marginalizare și ignorare: „ Oamenii nu- și fac de
lucru cu țiganii cortorari .” (T.I., 35 de ani, director școală, Ludoș)
În Tălmăcel, situația țiganilor este oarecum asem ănătoare, deși datele
cantitative nu dezv ăluie respingerea acestora. Totu și, pentru c ă în ultimul timp,
s-au stabilit mul ți țigani în comun ă, oamenii sunt reticen ți față de ei și refuză să
le permit ă integrarea total ă în comunitate. Iat ă răspunsul unui locuitor în
Tălmăcel, la întrebarea dac ă țiganii sunt integra ți în comunitate: „ Da și nu.
Lucrează la oameni, nu sunt țigani răi să facă scandal, vin la lucru, lucreaz ă în
stilul lor țigănesc, la sap ă,…. vin. Necazul cel mai mare este c ă ei fac copii
mulți și cel puțin în ultima vreme, o fost o afluen ță așa, or tot venit din alt ă
parte și s-or stabilit aici. Or mai cump ărat case de români și în felu’ acesta au
mai coborât în sat…. Integra ți nu sunt totu și… dar eu cred ca trebuie ținuți
departe. Barier ă este. Cel mai ru șinos, sau a șa mi se pare mie, țiganii când or
venit s-o a șezat în partea de sus a satului. Pe fiecare vale s-au stabilit, iar apa
curge la vale. Cum dracu’ or putut, nu știu… Ca aia fac toate nebuniile acolo
sus!” (O.I, consilier, 35 de ani, T ălmăcel)

Tabel 5.10 Respectul românilor și rromilor intervieva ți pentru alte etnii

Pentru..
Cât
respect
au… Români Maghiari Germani Rromi Evrei
Românii Deloc (2,6) Foarte mult (2,4)
Foarte pu țin (3,6) Puțin (5,4) Mult (4,1) Foarte
puțin (5,3)
Rromii Foarte mult (3,2)
Puțin (5,0) Foarte mult (4,1)
Deloc (2,8) Foarte mult
(5,4) Deloc (7,2) Deloc
(4,3)
Sursa: cercetare proprie
Notă: în tabel sunt trecute valorile semnificative ale VRA
Situația pare a fi totu și mai bun ă în Tălmăcel, față de Ludo ș, în ce
privește gradul de integrare al rromilor în comunitate și conflictele cu ceilal ți
oameni din sat. Țiganii sunt tolera ți, accepta ți atâta timp cât muncesc și nu se
amestecă în treburile românilor, dar persist ă totuși aluziile la barierele invizibile
pe care românii le traseaz ă între ei și țigani („ dacă aș avea vreodat ă nevoie de
ceva, nu m-a ș duce la un țigan să-i cer ” sau „ n-avem probleme c ă ei su nt î n
marginea satului” ) și transpare atitudinea cumva punitiv ă pe care o au fa ță de
aceștia: „Țiganii noștri vin la biseric ă, nu cerșesc, au gospod ărie, lucreaz ă, fac
mături.. . deci nu am avut conflicte. S-au integrat și ei în sat. Au p ământ la
Tălmaci, căpătat de la reforma agrar ă și unii au ajutorul acela… și primăria îi
obligă să meargă pe râu să facă curățenie, trebuie s ă presteze nu știu câte pe
lună.” (H. R., preot T ălmăcel) „Dacă am nevoie, vine și m-ajută și-l plătesc.

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
219 Altfel altă treabă n-avem cu rromii, c ă numai pagub ă din partea lor” (G.F., 53
de ani, Tălmăcel)
Dar care este atitudinea rromilor fa ță de români? Daca urm ărim tabelul
5.10, observ ăm că aceștia au atitudine ambivalent ă față de români (îi consider ă
răi, dușmănoși, bârfitori dar și harnici și cumsecade), op țiunile fiind împ ărțite în
ce privește respectul nutrit pentru ace știa. În schimb exist ă un consens puternic
în respingerea de c ătre rromi a propriei lor etnii.

Tabel 5.11 Analiză factorială pentru determinarea dimensiunilor relevante
pentru identitatea cultural ă în Tălmăcel și Ludoș

KMO = 0,782 (analiza este adecvat ă datelor empirice)
Variația totală explicată de cei trei factori: 57,7 %, din care
Primul factor
Al doilea factor
Al treilea factor 30 %
16 %
11 %
Factorul Indicatori (satura ții) Descriere posibil ă
a factorului
Cunoaște cântece populare specifice satului (0,71)
Cunoaște strigături specifice satului (0,65)
Cunoaște jocuri populare specifice satului (0,59) Factorul 1
Cunoaște poezii populare specifice satului (0,52) Dimensiunea
tradițional-
artistică
Obișnuiește să meargă la biseric ă (0,64)
Obișnuiește să postească (0,59)
Obișnuiește să se spovedeasc ă (0,56) Factorul 2
Obișnuiește să se roage (0,44) Dimensiunea
religioasă
Obișnuiește să îmbrace costumul popular (0,56) Factorul 3
Are costum popular specific satului (0,50) Dimensiunea
simbolică
Sursa: cercetare proprie

4.3.3. Identitate etnic ă și culturală – analiză factorială

Criteriile enumerate mai sus au fost stabilite ini țial, cu titlu exploratoriu, pe baza
datelor teoretice, în scopul de a surprinde cât mai fidel posibil aspectele legate
de identitatea cultural ă și etnică a celor dou ă comunități. În acela și timp am
încercat s ă surprindem și în alt mod – nu doar teoretic și ipotetic – dimensiunile
esențiale ale identit ății culturale, și anume pornind de la datele cantitative. Am
realizat astfel o analiz ă factorială asupra unor itemi relevan ți pentru identitatea
culturală – surprin și în chestionar – din care au rezultat trei factori (dimensiuni)
– vezi tabelul 5.11. Este interesant de remarcat c ă datele nu indic ă diferențe

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
220 între cele dou ă comunități referitor la dimensiunile relevante pentru identitatea
culturală. Se observ ă de asemenea c ă prima dimensiune, cea pe care am numit-o
tradițional-artistic ă, asigură ponderea cea mai important ă (30%) din varia ția
totală explicată de model. Precizez c ă acest model al identit ății, așa cum rezult ă
el din analiza factorial ă, nu este generalizabil și la alte comunit ăți rurale, ci î și
găsește funcționalitatea doar în cadrul celor dou ă comunități studiate.

4.4. Aspecte empirice ale identit ății culturale și etnice, la nivel na țional

La nivel na țional, sunt extrem de pu ține date empirice actuale legate de
identitate. În cercet ările pe eșantioane reprezentative pe România, este de obicei
surprinsă, într-o oarecare m ăsură, doar problematica identit ății etnice, prin
prisma aspectelor legate de rela ționarea etniilor între ele. Unul din pu ținele stu-
dii ce surprind problematica identit ății, accesând și identitatea na țională și, par-
țial și aspecte ale identit ății culturale este Barometrul Rela țiilor Interetnice
(BARE), realizat în cadrul Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnocultu-
rală45. Din păcate, acest barometru nu permite și o compara ție rural/urban.
Singurul aspect pe care am reu șit să-l analizez distinct la nivelul ruralului, este
cel al mândriei de a fi român, pe date din BOP (mai 2001). Analizele și inter-
pretările de mai jos sunt realizate prin analiz ă secundar ă p e d a t e c u l e s e p r i n
intermediul BARE 2001, BOP 2001 și EVS 1999 (vezi anexa 7).
În încercarea de a surprinde care primeaz ă dintre identitatea na țională,
etnică, regional ă, european ă sau balcanic ă, întrebarea „Din expresiile urm ătoare,
care sunt acelea care v ă descriu cel mai bine identitatea? M ă consider în primul
rând român, european, balcanic, ardelean, etc….” ofer ă rezultatele vizibile în
graficele de mai jos.
În cazul rromilor, dup ă identitatea de român urmeaz ă desigur ca impor-
tanță cea de rrom. Interesant este și faptul că rromii din Transilvania sunt mai
atașați de identitatea lor regional ă decât cei din alte regiuni.
Schimbând perspectiva de abordare și plasându-ne la scala Europei, o
comparație între țările Europei în ce prive ște determinarea c ărei identit ăți este
prioritară (cea local ă, regional ă, națională, european ă sau mondial ă), arată că –
la prima alegere – majoritatea locuitorilor Europei se identific ă în mod prepon-

45 Datele (disponibile la www.edrc.ro) au fost culese de Metro Media Transilvania. S-a
folosit o e șantionare de tip probabilist, bi/tri-stadial. E șantionul este alc ătuit din 4 sube șan-
tioane, astfel: e șantion reprezentativ pentru popula ția adultă din România (801 subiec ți),
eșantion reprezentativ pentru popula ția adultă din regiunile Transilvania, Banat, Cri șana-
Maramure ș (200 subiec ți), eșantion reprezentativ pentru popula ția adultă de etnie maghiar ă
din Transilvania (601 subiec ți) și un eșantion reprezentativ pentru popula ția adultă de etnie
rromă din România (602 subiec ți).

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
221 derent cu localitatea în care locuiesc, urmând apoi țara și regiunea (vezi tabelul
2 din Anexa 5). Excep ție fac Olanda și Portugalia care se identific ă în primul
rând cu țara (în cazul lor, identificarea cu țara este cea mai puternic ă) și apoi cu
localitatea și regiunea. România urmeaz ă și ea acest pattern. Germanii simt c ă
aparțin cel mai pu țin țării lor, fiind ata șați mai degrab ă de localitate.

Graficele 5.1, 5.2. Asumarea de c ătre subiec ți a diferitelor tipuri de identit ăți
5.1 Români (esantion total)
1%
1%1%
1%
1%
1%8%
13%
23%
15%
24%
39%
1%2%70%
2%1%8%4%7%98%
7%
14%
4%
4%
3%
9%
5%
4%român
balcanic
est-european
ardelean
oltean
moldovean
regățean
muntean
bucovinean
dobrogean
bihorean
bucureștean
bănățean
maramure șan
european
altceva

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
222 5.2 Rromi
1%
2%
3%
1%
1%7%
11%
32%
8%
11%
26%
50%30%1%1%46%
1%1%2%2%9%83%
6%
8%
3%
3%
3%
7%
8%
2%român
balcanic
est-european
ardelean
oltean
moldovean
regățean
muntean
bucovinean
dobrogean
bihorean
bucureștean
bănățean
maramureșan
european
rrom

Europa și lumea ca întreg primesc cele mai pu ține alegeri. Interesant
este că, deși toate sunt țări ale Europei, locuitorii lor simt c ă aparțin – cu câteva
excepții – în mai mare m ăsură lumii, decât Europei (chiar și românii, care la
momentul culgerii datelor aspirau s ă intre în Uniunea European ă). Cei mai
atașați de Europa se simt locuitorii Luxemburgului și Belgiei, și cel mai pu țin
cei ai Danemarcei, Estoniei și României. Locuitorii Greciei și ai Franței simt în
cea mai mare m ăsură că aparțin lumii ca întreg, în timp ce locuitorii Poloniei,
Danemarcei și Irlandei simt c ă aparțin lumii cel mai pu țin. Legendă: Prima alegere Trei alegeri
Sursa datelor: Barometrul Rela țiilor Interetnice, 2001

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
223 Care este haloul afectiv al faptului de a fi cet ățean român și care sunt
implicațiile acestui fapt la nivelul vie ții de zi cu zi? Tabelul 5.12 surprinde
profilul social și etnic al celor ce simt mândrie, simt ru șine, sau consider ă că au
viața grea din cauza faptului c ă sunt cetățeni români. Exist ă o diferen țiere puter-
nică în ce prive ște sentimentul de mândrie dat ă de sexul subiec ților, de etnia lor,
de vârstă. Rușinea în schimb coreleaz ă negativ cu vârsta și este și ea mai
frecventă la sexul masculin și la etnia maghiar ă. Există o oarecare suprapunere
cu datele din cele dou ă sate – Tălmăcel și Ludoș – în sensul c ă și acolo senti-
mentul de mândrie era influen țat de vârst ă și de etnie. O alt ă fațetă a senti-
mentului de mândrie resim țit în raport cu faptul de a fi român, poate fi surprins ă
prin analiza secundar ă pe date din Barometrul de Opinie Public ă mai 2001.
Aceste date ne permit s ă facem și o compara ție pe rural urban la nivel na țional,
ceea ce prin BARE nu este posibil. Astfel, datele arat ă o diferen ță semnificativ ă
între rural și urban în ce prive ște mândria de a fi român. Cei de la ora ș optează
într-o măsură semnificativ mai mare decât cei de la sat pentru r ăspunsurile „nu
prea mândru” și „oarecum mândru”, în timp ce subiec ții din rural opteaz ă mai
mult pentru r ăspunsurile „mândru” și „foarte mândru”.

Tabel 5.12 Opinia subiec ților legată de implica țiile faptului de a se fi n ăscut în România

Faptul că m-am
născut în
România… Total de acord /
Mai degrab ă de acord Nu prea sunt de acord /
Dezacord total
….mă face să
fiu mândru  Românii (în general și cei din
Transilvania)
 Femeile
 Subiecții peste 65 de ani
 Cei cu studii primare
 Cei ce nu lucreaz ă (dintre ace știa
mai ales casnicele și pensionarii)
 Cei ce lucreaz ă în sectorul de stat
non-profit  Maghiarii
 Bărbații
 Cei cu vârste între 18-33 de
ani
 Cei cu studii superioare
 Cei cu venit între dou ă și trei
milioane
…mă face să
simt rușine  Maghiarii
 Bărbații
 Cei cu vârsta între 26-33 de ani
 Cei ce lucreaz ă în administra ție
 Cei ce lucreaz ă în sectorul privat  Românii
 Cei cu vârsta peste 65 de ani
 Cei din sectorul bugetar și
privat

…îmi face via ța
mai grea  Maghiarii
 Bărbații
 Cei fără nici o ocupa ție
 Cei cu un venit de peste trei
milioane  Românii
 Pensionarii
Sursă: Barometrul Rela țiilor Interetnice, 2001
Notă: categoriile din tabel sunt rezultate prin calculul unor coeficien ți de corela ție și a valorii reziduale
ajustate. În tabel sunt trecute doar categoriile pentru care VRA a fost semnificativ, la pragul de 0,05.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
224 Urmărind și alte variabile demografice și rămânând la nivelul ruralului,
putem concluziona (în urma corel ării acestor variabile cu cea referitoare la
mândria de a fi român) c ă, tind să se declare „nu prea mândri” și „oarecum
mândri” cei foarte tineri (18-24 de ani) și cei cu studii medii, în timp ce subiec ții
peste 65 de ani, cei cu studii primare, cei din Moldova, și cei cu na ționalitate
română sunt semnificativ mai înclina ți să se declare foarte mândri de faptul c ă
sunt români.
Care sunt m ărcile identitare care, odat ă asumate, determin ă un anumit
individ să-și revendice apartenen ța la o anumit ă etnie? Cu alte cuvinte, care sunt
criteriile ce construiesc și legitimeaz ă identitatea etnic ă? Acestea pot fi de
natură obiectivă (cetățenia, locul na șterii), de natur ă afectivă (faptul de a te sim ți
român), religioas ă (a fi botezat într-o biseric ă româneasc ă), sau de natur ă
culturală (a păstra obiceiurile române ști, a simți că aparține culturii române ști).
Iată mai jos, rezultatele ob ținute în cadrul aceluia și Barometru al Rela-
țiilor Interetnice (2001), la întrebarea „Dup ă părerea dvs., care sunt cele mai
importante trei lucruri, pentru ca cineva s ă fie considerat român.” (întrebare
închisă cu listă de răspunsuri; mai jos sunt afi șate procentele cumulate pentru
toate cele trei alegeri):
 Să se fi născut în România – 67%;
 Limba matern ă să fie limba român ă – 44%;
 Să aibă cetățenie român ă – 39%;
 Să se simtă român – 32%;
 Să fie botezat într-o biseric ă româneasc ă – 31%;
 Să locuiască în România – 25%;
 Să respecte obiceiurile române ști – 16%;
 Să simtă cultura român ă ca fiind a lui – 16%.
Este evident de mai sus, c ă primează criteriile obiective, urmate de cele
afective, religioase, culturale. În e șantionul de maghiari, cel mai important cri-
teriu este cel al limbii materne, urmat de cel afectiv.
Cea mai sugestiv ă imagine a reprezent ărilor asupra poporului român –
în fapt a imaginii ideale și a stereotipurilor –, pe care le construiesc și le dețin
diferitele etnii o putem ob ține realizând o analiz ă de coresponden ță ce opune
două variabile: tr ăsăturile de caracter ale românilor și etnia. Aceast ă metodă are
avantajul c ă prezintă grafic asocierea dintre cele dou ă variabile, devenind evi-
dent ce imagine au despre români diferitele etnii. Graficul 5.3 arată rezultatele
acestei analize. Se observ ă că românii î și atribuie numai calit ăți (inteligen ți,
primitori, mode ști), maghiarii le atribuie românilor numai defecte – dezbina ți,
leneși, hoți, ipocriți – și consider ă că sunt religio și, iar rromii atribuie prepon-
derent calit ăți românilor – cumsecade, demni de încredere, cinsti ți, harnici –,
dar și câteva defecte – del ăsători, egoiști. Printre defecte acela și studiu enumer ă
duplicitatea, indisciplina, lenea, egoismul, slug ărnicia, naivitatea, dar și credu-

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
225 litatea, mitoc ănia, superficialitatea. Rezultatele sunt confirmate și de alte studii
(vezi în Vasiliu, 2005: 61-65) care prezint ă aproximativ acelea și calități și
defecte ale românilor autoatribuite – inteligen ță, hărnicie, ospitalitate, omenie,
bunătate.

Grafic 5.3 Trăsături de caracter ale românilor în func ție de etnie
Dimensiunea 11,0 ,5 0,0 -,5 -1,0 -1,5Dimensiunea 21,0
,5
0,0
-,5
-1,0Trãsãturi
ale românilor
EtnieHoti
DelasatoriDe incredereM odestiIntreprinzatori
.Dezbinati
Ipocriti
Egoisti..Religiosi
Inteligenti
HarniciPrimitori
.
Rromi M aghiariRomâni

Sursa datelor: Prelucrare pe date din Barometrul Rela țiilor Interetnice, 2001
Notă: analiză de coresponden ță, normalizare simetric ă, Hi-pătrat =190,6 semnificativ

Alte cercet ări empirice destinate surprinderii modului în care românii se
reprezintă pe ei înșiși și a modului în care sunt v ăzuți de alții, arată că altru-
ismul, elementul religios și inteligen ța sunt trăsăturile de caracter cele mai
semnificative evocate de români despre ei în șiși. Imaginile prototip pe care
românii le asociaz ă cu propria lor identitate sunt: figuri și evenimente istorice,
personalit ăți, satul, însemnele țării. Satul este astfel un element de „maxim ă
stabilitate identitar ă” (Frumos, Iacob, 2002: 133-138)
Similar, realizând acela și tip de analiz ă dar de data aceasta privind tr ăsă-
turile de caracter ale rromilor, putem observa c ă rromii își atribuie numai calit ăți
pozitive – cumsecade, primitori, inteligen ți, cinstiți, modești, harnici, de încre-
dere – fiind vorba desigur, ca și în cazul românilor, mai degrab ă de o imagine
ideală pe care o nutre ște grupul despre el însu și. Celelalte dou ă etnii în schimb,
le atribuie rromilor o tr ăsături negative: românii consider ă că sunt ostili, ipocri ți,
hoți, delăsători, iar maghiarii îi consider ă leneși, murdari și înapoiați. Se poate
observa foarte clar, modul în care în cazul auto-percep ției avem de-a face cu o Lenesi
Cinstiti
Cumsecade

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
226 reprezentări idealizate despre grup, în timp ce în cazul hetero-percep ției avem
de-a face cu stereotipuri.

Grafic 5.4 Trăsături de caracter ale rromilor în func ție de etnie
Dimensiunea11,5 1,0 ,5 0,0 -,5 -1,0Dimensiunea 21,0
,5
0,0
-,5
-1,0Trãsãturi
ale rromilor
EtniaOrg oliosi
..
M odestiEgoisti
CinstitiInteligenti..
IntreprinzatoriProstiUnitiDelasatori
Inapoiati.
.Dezbinati
Cumsecade
Mu r d a r iHoti
..
.Romani

Sursa datelor: Prelucrare pe date din Barometrul Rela țiilor Interetnice, 2001
Notă: analiză de coresponden ță, normalizare simetric ă, Hi-pătrat =190,6 semnificativ

Comparând cu țările Europei, România prezint ă o toleran ță scăzută față
de rromi, cel pu țin din perspectiva faptului ca ace știa să locuiască în proximi-
tatea responden ților. Graficul 1 din anexa 5 arat ă că România se plaseaz ă între
primele 10 țări, în ce prive ște neacceptarea acestora ca vecini.
Există – așa cum arat ă Dumitru Sandu într-un studiu – un na ționalism
agresiv, manifestat prin intoleran ță etnică și respingere, alimentat de nivelul
redus al educa ției și de percep ția unor st ări anomice în societate. Acesta se ma-
nifestă mai ales în localit ățile rurale dezvoltate, cu o diversitate etnic ă redusă.
Alături de aceast ă formă de naționalism, exist ă și un naționalism identitar
(accentuat și moderat), care presupune simpla afirmare a valorilor etnice, în
condiții de toleran ță (Sandu, 2004).
Există un consens între subiec ții celor patru e șantioane asupra clasa-
mentului legat de respectul acordat diverselor etnii. Astfel, și românii și rromii
consideră că în România, se bucur ă de cel mai mult respect românii, apoi ger-
manii, maghiarii, evreii, și pe ultimul loc, cu procente foarte mici ale alegerii –
rromii. Ipocriți
Ostili
Superstițioși
Maghiari Lenesi De încredere Rromi P rimitori
Harnici

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
227 În ce prive ște relațiile interetnice între români și rromi, ce constituie
fațeta atitudinal-comportamental ă a identității etnice asumate de cele dou ă cate-
gorii, se poate observa din analiza datelor c ă rromii au o imagine mai bun ă
asupra acestor rela ții față de români (57,2% din ei consider ă că între rromi și
români sunt rela ții de colaborare și doar 18,7% consider ă că relațiile sunt con-
flictuale). Diferen ța se datoreaz ă probabil dorin ței și nevoii rromilor de a se
integra în societate, de a li se permite accesul la o pozi ție de egalitate, iar atitu-
dinea românilor se explic ă prin dorin ța de a men ține barierele fa ță de rromi și de
a menține marginalizarea (35,9% din români consider ă că au relații conflictuale
cu rromii, iar 20,7 c ă au relații de colaborare).

5. CONCLUZII

Înțelegând faptul c ă fenomenul identitar trebuie în țeles și analizat în
mod unitar, – în sensul c ă nu se poate face o distinc ție între diferitele tipuri de
identitate, acestea fiind îngem ănate și bazate pe acelea și elemente –, capitolul
realizează o analiz ă teoretică și empiric ă a identit ății colective, culturale și
etnice. Am argumentat faptul c ă, din perspectiva studiului de fa ță ce se
focalizeaz ă pe comunitatea rural ă, am fost interesat ă de conceptul de identitate
colectivă, și mai puțin de cel de identitate social ă.
Ipoteza de lucru stabilit ă în subcapitolul legat de identitatea colectiv ă46,
se confirm ă. Locuitorii T ălmăcelului, spre deosebire de cei ai Ludo șului, se
identifică mai intens cu comunitatea lor și în același timp, au o opinie mai bun ă
asupra satului, se implic ă mai mult în rezolvarea problemelor lui, consider ă că
oamenii din sat sunt mai uni ți și au o dorin ță mai scăzută de a părăsi satul.
După o tratare teoretic ă separată a conceptelor de identitate cultural ă și
identitate etnic ă, am optat pentru analiza practic ă comună a acestora, motivul
fiind faptul c ă cele două sunt explicate de indicatori comuni. Acela și indicator,
spre exemplu limba, ofer ă explicații atât asupra identit ății etnice, cât și asupra
celei culturale. În ce prive ște identitatea etnic ă – aplicat ă la spațiul social al
celor dou ă sate –, am optat pentru în țelegerea ei dintr-o perspectiv ă culturalist ă
și interacționistă (deci constructivist ă), din urm ătorul motiv: diferen țierile între
etniile ce convie țuiesc în cele dou ă comunități se fac prin afirmarea unor ele-
mente culturale, rela ționale și simbolice, și nu prin elemente obiective, din
moment ce ele împart acela și teritoriu, istorie local ă și vorbesc aceea și limbă.

46 Ipoteza se refer ă la faptul c ă o identificare mai intens ă cu colectivitatea satului se asociaz ă
pozitiv cu o opinie pozitiv ă asupra viitorului satului, cu percep ția solidarit ății și coeziunii
între oamenii din sat, cu o implicare mai mare în problemele satului și considerarea acestora
ca fiind gestionabile în interiorul satului și nu în afara lui, și cu o dorin ță mai scăzută sau
inexistent ă de a părăsi satul

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
228 Prelucrările legate de identitatea etnic ă și culturală conduc spre o conclu-
zie evident ă: în termeni de tradi ții și obiceiuri, comportament religios, manifes-
tări de natur ă tradițional-artistic ă și simboluri culturale, oamenii din T ălmăcel
au o identitate etnic ă și culturală mai puternic ă (prin manifest ările ei mai vii,
prin mărcile identitare pe care le utilizeaz ă în comportamentul cotidian) decât
cei din Ludo ș. Explicațiile sunt multiple. Ele țin în primul rând de istoria (re-
centă) diferită a celor dou ă sate – regimul comunist nu a fost prezent prin colec-
tivizare decât în Ludo ș. În al doilea rând, o mare influen ță este exercitat ă de
poziția lor diferit ă, Ludoșul fiind mai izolat decât T ălmăcelul. Acest lucru nu a
determinat, a șa cum ne-am fi a șteptat o p ăstrare mai fidel ă a obiceiurilor și tra-
dițiilor satului, ci dimpotriv ă pierderea lor prin depopularea satului (oamenii nu
au locuri de munc ă în sat, venitul din produc ția proprie este insuficient și atunci
părăsesc satul temporar sau definitiv, astfel c ă în sat rămân doar b ătrânii).
Astfel, izolarea, de și nu împiedic ă pătrunderea elementelor de modernitate, fa-
vorizează pierderea elementelor circumscrise tradi ției. În al treilea rând, dezvol-
tarea economic ă diferită a celor dou ă sate este și ea în m ăsură să creeze dife-
rențe în ce prive ște identitatea cultural ă. Într-un sat “de oameni boga ți”, grija
zilei de mâine nu mai este un imperativ, astfel încât oamenii pot s ă-și orienteze
atenția – atunci când au r ăgaz, pentru c ă munca le ocup ă foarte mult timp – și
spre alte nevoi (spirituale, culturale). Cauzele și efectele sunt intricate – e greu
de spus care din fenomenele de mai sus sunt cauz ă și care efect. Dar toate
acestea ofer ă explicații pentru ceea ce au relevat datele cantitative și calitative –
sistemul de valori diferit al oamenilor, mentalit ățile diferite, m ărcile identitare
distincte ( noi suntem diferi ți de alții prin tradi țiile noastre versus noi suntem
diferiți de alții prin sărăcia noastr ă). Mai simplu spus, economicul explic ă
diferențele în modul de manifestare a identit ății etnice și culturale în cele dou ă
comunități, ceea ce înseamn ă confirmarea și celei de-a doua ipoteze.
Diferențele între cele dou ă sate se refer ă și la asum ări diferen țiate ale
identității religioase, regionale, sau na ționale, precum și în grade diferite de soli-
daritate, coeziune, comportament prosocial (dar acestea vor fi detaliate și în
capitolul legat de comunitate).

Identitate colectiv ă, etnică și culturală în comunitatea rural ă
229

Capitolul 6

PROPRIETATE FUNCIAR Ă ȘI
TIPURI DE ACTIVITATE ECONOMIC Ă
ÎN COMUNITATEA RURAL Ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
230

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
231
1. ASPECTE PRELIMINARE
Provocarea postcomunist ă a însemnat peste tot, în toate țările ce au
urmat calea tranzi ției, realizarea a dou ă schimbări sociale simultane: transfor-
marea regimului de proprietate si extinderea drepturilor cet ățenești. Începând cu
1989, România și-a asumat și ea responsabilitatea celor dou ă schimbări.
Referatul de fa ță urmărește îndeaproape prima dintre cele dou ă, încercând s ă
realizeze o imagine diacronic ă și sincronic ă a propriet ății funciare în România.
Discuția asupra propriet ății funciare este extrem de relevant ă în cadrul
unui demers care urm ărește identitatea etnic ă și culturală și schimbările sociale
ce schimb ă fața ruralului românesc actual. Realit ățile se întrep ătrund într-un
mod complex. Identitatea unei comunit ăți sau a unui popor se construie ște și
pornind de la rela ția cu pământul pe care îl folose ște pentru a supravie țui.
Schimbarea social ă, în cazul de fa ță cea de dup ă 1990, a afectat profund iden-
titatea oamenilor din rural, ca sentiment individual și comunitar, prin faptul c ă a
modificat sau uneori a r ăsturnat valori, modele de comportament, strategii de
viață sau tradi ții legate de p ământ. Nu putem vorbi despre identitate f ără a face
referire la schimb ările recente survenite în regimul propriet ății funciare. Pe de
altă parte, despre proprietate funciar ă putem vorbi și din perspectiv ă economic ă.
O schimbare structural ă a economiei agrare române ști, în scopul eficientiz ării
ei, nu poate eluda aspecte privind dreptul de proprietate asupra p ământului, cum
a fost acesta ob ținut, sau cât ă securitate economic ă oferă celui ce îl de ține.
Discuțiile din literatura de specialitate accept ă unanim faptul c ă drepturile de
proprietate asupra p ământului influen țează în mod covâr șitor eficien ța econo-
mică, în mai multe moduri (Deininger, 2003: 19). În primul rând securitatea
oferită de dreptul de proprietate asupra p ământului stimuleaz ă inițiativa antre-
prenorială și dorința de investire, precum și accesul la credite. În al doilea rând,
drepturile de proprietate nesigure prin modul în care au fost definite sau con-
ferite prin lege, oblig ă proprietarul la ap ărarea acestora în instan ță, ceea ce pre-
supune consum ridicat de resurse, care altfel ar fi folosite probabil și pentru
investiții agricole. În al treilea rând, drepturile funciare sigure permit tranzac țiile
cu terenuri prin vânzare sau închiriere, ceea ce asigur ă realocarea terenurilor și
comasarea lor și în acela și timp, dezvolt ă piața funciar ă. În ultimul rând,
drepturile de proprietate sigure asupra p ământului sunt o modalitate de reducere
a sărăciei.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
232 Iată de ce e atât de important de analizat ruralul românesc din
perspectiva drepturilor de proprietate asupra p ământului. Demersul este atât
unul teoretic, cât și practic. Dup ă o scurta definire a propriet ății, am încercat s ă
analizez diacronic transform ările pe care le-a înregistrat proprietatea în mediul
rural românesc, de la formele ei arhaice (satul dev ălmaș) și până astăzi.
Accentul a fost pus pe transform ările care au avut loc în regimul propriet ății
private în România, dup ă acel punct de cotitur ă care a fost Legea Fondului
Funciar, și modul în care aceste transform ări au determinat anumite forme
specifice ale mediului social agricol românesc. Astfel, agricultura de subzisten ță
și antreprenoriatul, ca modalit ăți opuse de a face agricultur ă astăzi în România,
și deopotriv ă întâlnite, au constituit de asemenea un subiect de analiz ă în cadrul
studiului de fa ță. Analizele teoretice au fost ilustrate cu rezultate al unor analize
secundare, pe date disponibile legate de mediul rural românesc, relevante pentru
întreaga popula ție a României. Și în final, am analizat aspecte legate de pro-
prietatea funciar ă, în două comunit ăți rurale din jude țul Sibiu, T ălmăcel și
Ludoș, care au constituit ținta unui studiu de caz. Ca un corolar al propriet ății
funciare și al modurilor de a face agricultur ă ca bază de creare a venitului, am
analizat – în cadrul celor dou ă comunități – și tipurile de activitate în rural.
Cum ar putea fi definit ă proprietatea? Prin ce se caracterizeaz ă
formele arhaice ale propriet ății în mediul rural? În ce fel au schimbat reformele
agrare regimul propriet ății în România? Ce a însemnat Legea Fondului
Funciar pentru agricultura româneasc ă de astăzi? Care este tabloul în cifre al
agriculturii române ști de astăzi? Cât de extins ă este agricultura de subzisten ță
și în ce măsură se poate vorbi de antreprenoriat sau de arend ă în mediul rural
românesc? Toate acestea sunt întreb ări la care studiul de fa ță încearcă să
găsească un răspuns și să-l argumenteze cu date.

2. CONSIDERA ȚII TEORETICE ASUPRA PROPRIET ĂȚII
FUNCIARE. DEFINIREA PROPRIET ĂȚII

Conceptul de proprietate este unul extrem de complex, definirea lui
nefiind una simpl ă, pentru c ă el reune ște semnifica ții nu doar juridice, ci și
istorice și sociologice. Definirea juridic ă a propriet ății – întemeiat ă în mare
parte pe reglement ările din dreptul roman – face trimitere la dreptul de a folosi
și a dispune, deplin și exclusiv, de diferite lucruri, în limitele prev ăzute de lege
(Drago, Boroli, 2003: 146).
Caracterul social al propriet ății este recunoscut chiar de defini ția
juridică a acesteia, proprietatea fiind considerat ă o relație socială de apropriere
(Bîrsa, 2001). Aspectul social al rela țiilor de proprietate este unanim recu-
noscut: astfel se consider ă că proprietatea nu este o rela ție între o persoan ă și un

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
233 obiect, ci mai degrab ă o relație între dou ă persoane cu referire la un obiect
(Hann, 2000: 2). Caracterul social al propriet ății derivă și din faptul c ă dreptul
de proprietate difer ă de la o societate la alta. În func ție de contextul social-
istoric, dreptului de proprietate i s-au adus diverse îngr ădiri, acesta nefiind deci
aplicat în acela și mod peste tot (exist ă, de exemplu, mari diferen țe între modul
în care era definit ă proprietatea în dreptul roman și în Evul Mediu).
În ce prive ște proprietatea asupra p ământului, Ghani o define ște ca (1)
un set de drepturi (2) cu forme specifice de aplicare (3) și respectând reguli ruti-
nizate, (4) care reglementeaz ă drepturi de incluziune și excluziune asupra p ă-
mântului (5) în culturi în care persoanele, obiectele, drepturile și obligațiile sunt
în mod specific definite (6) și în acest fel stabile ște modalit ăți de control și de
acces la p ământ (7) conducând la anumite forme sanc ționate de putere sau (8) la
reconstituirea puterii în noi forme (apud Verdery, 1997). Cele mai multe din
definițiile drepturilor de proprietate funciar ă pun accent pe aspectul social, ca și
exemplul urm ător: aceste drepturi sunt conven ții sociale ce regularizeaz ă distri-
buția beneficiilor rezultate din utiliz ările specifice ale p ământului (Deininger,
2003: 22)
K. Verdery consider ă că nu este adecvat s ă analizăm proprietatea doar
în termeni juridici de drepturi și obligații, discuția asupra acesteia fiind mult mai
complexă. Proprietatea – spune autoarea într-o defini ție general ă – este o rela ție
socială și temporal ă între persoane cu privire la anumite bunuri și valori . Are
un caracter social pentru c ă implică aspecte legate de persoane, comunitate,
rudenie, munc ă. Și are un caracter temporal, pentru c ă orice drept de proprietate
se exercit ă într-un anumit interval de timp. Dac ă ne referim la cazul României,
retrocedarea p ământului dup ă 1989 a implicat în diverse forme temporalitatea:
recursul la trecut pentru restabilirea grani țelor propriet ății de atunci, sau costuri
de timp însemnate pentru ob ținerea dreptului de proprietate (Verdery, f. a). În
plus, definirea propriet ății nu se poate face ignorând ideea de valoare, modul în
care aceasta se construie ște și se erodeaz ă.
Așadar, mai ales în discu ția asupra propriet ății pământului în România
post-comunist ă, nu e suficient s ă analizăm doar defini țiile de dic ționar ale pro-
prietății, sau defini țiile puterii, ci este necesar s ă luăm în considerare și compor-
tamentele și valorile oamenilor implica ți în transform ările sociale legate de pro-
prietate. Proprietatea, spune autoarea, implic ă în definirea ei rela țiile sociale,
mai degrab ă relații între persoane decât între persoane și lucruri. Nu se poate
face abstrac ție de persoana care exercit ă dreptul de proprietate, pentru c ă pro-
prietatea se refer ă la sine și la modul de definire a sinelui; se refer ă la ceea ce
proprietarul investe ște în obiectul pe care îl posed ă și la valoarea pe care o
conferă acestei investi ții.
Proprietatea se refer ă, așadar la grani ța între sine și ceea ce este în afara sinelui –
și acest sine nu este neap ărat individual, poate fi și colectiv. (Verdery, 1997)

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
234 Cei mai mul ți autori sunt de acord c ă proprietatea nu este un principiu
abstract, ea este social construit ă. Forma pe care o ia proprietatea nu e un dat
ontologic, ci parte a structurii institu ționale a societ ății și produs al construc ției
societății. Proprietatea este parte a sistemului vast de rela ții sociale și culturale.
Din acest motiv, atitudinea oamenilor fa ță de diversele aspecte ale propriet ății,
influențează într-un mod profund identitatea lor social ă. Cu atât mai mult în
rural, unde p ământul reprezint ă un element central al vie ții oamenilor, proprie-
tatea funciar ă stă la baza constituirii rela țiilor sociale. De aceea, pentru a în țe-
lege aceste rela ții este necesar s ă ne concentr ăm atenția asupra situa ției proprie-
tății funciare.
În ce prive ște caracteristicile dezirabile ale drepturilor funciare, în gene-
ral sunt amintite securitatea oferit ă de ele (dat ă de modul de definire și conferire
al lor), durata, posibilitatea schimbului.

3. ISTORICUL EVOLU ȚIEI PROPRIET ĂȚII FUNCIARE ÎN
MEDIUL RURAL ROMÂNESC PÂN Ă ÎN 1989

Istoria ruralului românesc și implicit a propriet ății funciare este intim
legată de istoria României. Nu îmi propun aici s ă parcurg toat ă această istorie,
deși ea are o mul țime de momente relevante pentru în țelegerea actualei st ări a
ruralului – acest lucru ar fi imposibil într-o lucrare de astfel de dimensiuni –, ci
doar să amintesc punctele de cotitur ă importante, care au schimbat comunitatea
rurală româneasc ă din punctul de vedere al propriet ății asupra p ământului.
Ruralul arhaic, tradi țional, reglementeaz ă proprietatea funciar ă prin
cutumă, prin legi nescrise, mo ștenite din genera ție în genera ție. Existau trei
tipuri de proprietate funciar ă domenial ă:
Domeniile regale sau statale, domeniile institu țiilor ecleziastice (episcopii,
mănăstiri, biserici) și domeniile senioriale (Vedina ș, 2001: 82).
Această structură a propriet ății, apărută în zorii Evului Mediu în
întreaga Europ ă, s-a men ținut mult timp. Acela și autor men ționează că dez-
voltarea capitalului comercial și industrial și apariția economiei de schimb, a
făcut posibil ă apariția propriet ății private asupra p ământului. Ruralul arhaic
românesc, prezint ă și el aceea și structur ă a propriet ății funciare, cu excep ția
satelor libere (mo șnenești și răzășești), în care întâlnim dev ălmășia – tratat ă în
subcapitolul urm ător.

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
235 3. 1 Forme arhaice ale propriet ății funciare – satul dev ălmaș

Una din formele cele mai vechi de organizare s ătească este satul
devălmaș, specific pentru sud-estul Europei medievale. Dou ă personalit ăți s-au
ocupat cu studierea acestei forme de proprietate, Henri H. Stahl și Vasile V.
Caramelea (2006). Teoria satului dev ălmaș a fost elaborat ă de H. H. Stahl, în
urma unor investiga ții riguroase (bazate pe analiza documentelor scrise și pe
observația participativ ă) realizate în Țara Vrancei, unde aceast ă formă de
organizare comunitar ă mai dăinuia încă, deși într-o form ă de disolu ție – după
opinia lui Stahl, satul arhaic s-a p ăstrat în aceste regiuni pân ă la al doilea r ăzboi
mondial (Stahl, 1969). Satul dev ălmaș este
o asociație de gospod ării familiale, pe baza unui teritoriu st ăpânit în comun, în
care colectivitatea ca atare are drepturi anterioare și superioare drepturilor
gospodăriilor alcătuitoare, drepturi exercitate printr-un organ de conducere numit
obște. (Stahl, 1959)
Sau, o altă definiție
O formă de convie țuire social ă, pe un trup de mo șie, a unui grup biologic închis,
deseori legat prin rudenie de ceat ă, trăind în gospod ării familiale, asociate într-o
obște, care are dreptul de a se amesteca în via ța fiecărei gospod ării, potrivit
regulilor dev ălmășiei și conform mecanismului psihic al ob ștei pe baz ă de
tradiție difuză. (Stahl, 1946)
Devălmășia semnific ă folosirea în comun de c ătre comunitatea rural ă a
diverselor categorii de p ământ, în func ție de nevoile proprii. Ca structur ă de
organizare comunitar ă, devălmășia apare în satele libere (de r ăzeși) și presupune
două principii: st ăpânirea în comun a p ământurilor și conducerea prin ob ște.
Devălmășia absolut ă este considerat ă de Stahl ca fiind cea mai veche form ă de
organizare, din care au evoluat ulterior și celelalte tipuri de dev ălmășie. Există
astfel mai multe tipuri de dev ălmășie:
 Devălmășia absolut ă – care apare în satul arhaic, un sat cu o ob ște de-
mocratic egalitar ă și cu o popula ție omogen ă alcătuită exclusiv din b ăștinași
(Iorga numea aceste sate genealogice ), formând o singur ă ceată, închisă
nebăștinașilor, cu o economie natural ă. Folosirea trupului de mo șie se face
prin “stăpânirea locureasc ă” – fiecare familie are dreptul s ă-și creeze sin-
gură terenul prin defri șări, după puterile și nevoile ei, sub supravegherea
cetei (fiecare familie are dreptul de a t ăia copaci din p ădure oricând și oricât
dorește). (Stahl, 1998: 13)
Este un sistem de proprietate arhaic, despre care Stahl spunea în deceniul 40
că nu mai exista decât în Vrancea și a funcționat atâta timp cât a existat
destul pământ pentru nevoile tuturor membrilor comunit ății.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
236  Devălmășia egalitar ă – este rezultatul cre șterii popula ției, ceea ce duce la
un control mai strict din partea ob ștei asupra modului de utilizare a
diferitelor categorii economice de p ământ. Ea presupune o “ stapânire pe
sumă de stânjeni ” – fiecare familie are o întindere de teren egal ă.
 Devălmășia inegalitar ă – apare în satul dev ălmaș umblător pe bătrâni, este
un sat cu o ob ște în care s-au produs diferen țieri de avere, alc ătuit din cete
multiple de neam și care au drepturi inegale asupra diverselor categorii de
pământ, în func ție de avere. Este un sat în care au p ătruns neb ăștinași, iar
economia este preponderent una de schimb. Dev ălmășia inegalitar ă este
rezultatul cre șterii popula ției și dezvoltării modalit ăților de exploatare a p ă-
mânturilor, care au declan șat o serie de procese sociale, ce au schimbat mo-
dul de organizare al satului. În acest tip de sat, proprietatea asupra p ămân-
tului se stabile ște în func ție de apartenen ța la neam – pentru a descuraja
intrarea neb ăștinașilor în ceat ă. “Pământul se împarte în atâtea p ărți câți
strămoși întemeietori (b ătrâni, mo și) se presupune c ă au existat” (Stahl,
2000: 145). Iar aceste p ărți de pământ sunt împ ărțite în mod egal gospod ă-
riilor alcătuitoare.
Cu alte cuvinte, în dev ălmășia absolut ă, proprietatea asupra p ământului
ia o form ă specifică, diferită de ideea de posesie – bunul este al tuturor și toată
lumea are dreptul s ă îl foloseasc ă în funcție de necesit ăți. În devălmășia ine-
galitară, proprietatea începe s ă devină tot mai mult un raport social exclusivist,
între un individ și un anumit bun, care presupune implicit a dispune de acel bun
în mod absolut.
Satul românesc, în formele lui arhaice, presupune dou ă forme de pro-
prietate: cea a ob ștei și cea a gospod ăriei. Inițial, obștea are drepturi mai puter-
nice decât gospod ăria, pentru ca, o dat ă cu trecerea spre modernitate, gospod ăria
să se dezvolte din ce în ce mai mult și să devină forma de proprietate prepon-
derentă. În secolele al XIX-lea și al XX-lea, se dezvolt ă tot mai mult, sub influ-
ența statului modern, proprietatea individual ă. Vom analiza pe rând specificul
proprietății așa cum este ea de ținută în cadrul ob ștei și respectiv al gospod ăriei.
Devălmășia nu poate fi în țeleasă fără a discuta astfel despre obștea
sătească, organul administrativ al satului, cel care coordoneaz ă toate aspectele
vieții acestuia – economice, sociale, juridice. Ob ștea și implicit tipul de pro-
prietate sufer ă transform ări de-a lungul timpului, trecându-se de la ob ștea alcă-
tuită dintr-o singur ă ceată de neam, cu drepturi depline asupra satului și care
coordona întreaga via ță a acestuia și până la forme sociale actuale, care aproape
se golesc de con ținut, ele nemaip ăstrând aproape nimic din drepturile și înda-
toririle de odinioar ă.
Obștea nu este un fenomen specific românesc, ea existând începând cu
secolele XI-XII, în principalele țări ale Europei occidentale și centrale, cu mici

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
237 diferențe legate de modul de organizare și funcționare (Rosener, 2003: 179).
Obștea – așa cum apare ea în satul arhaic – este
adunarea general ă a tuturor capilor de familie din sat, în care se ține seama de
glasul fiec ărui participant, mai ales de „oamenii buni și bătrâni”.
În satul arhaic, ob ștea are o serie de drepturi și îndatoriri ce privesc
toate aspectele vie ții satului: organizeaz ă producția agricol ă, se amestec ă în
viața publică și privată a satului, judec ă pricinile din sat, reglementeaz ă relațiile
cu alte sate și cu statul, reprezint ă comunitatea (Stahl, 1980). Proprietatea
obștească cuprinde p ădurile, apele, fâne țele, pășunile alpine. Odat ă cu pătrun-
derea în sat a neb ăștinașilor și odată cu disolu ția devălmășiei absolute, ob ștea
pierde din drepturi și din consisten ță.
Proprietatea este ap ărată în cadrul ob ștei de înstr ăinarea ei prin p ătrun-
derea străinilor, prin mai multe modalit ăți: dreptul de preem țiune – care pre-
tinde ca toate p ărțile teritoriului s ătesc devenite proprietate a unei gospod ării să
fie vândute de preferin ță gospodăriilor înrudite; dreptul de preem țiune permite
anularea vânz ării către un străin de sat, dac ă rudele apropiate nu au fost preve-
nite. O alt ă modalitate este endogamia – faptul c ă membrii comunit ății încearcă
să își găsească partener de c ăsătorie în sat. Desigur c ă se poate vorbi de endo-
gamie doar pân ă la un anumit punct în evolu ția istorică a satului românesc,
astăzi nemaifiind o modalitate frecvent ă de alegere a partenerului. În acela și
scop, de a nu înstr ăina pământului satului, fetele nu primeau ca zestre p ământ,
proprietatea gospod ăriei transmi țându-se numai prin b ăieți (Stahl, 2000: 150-151).
În ce prive ște gospod ăria, care, pe lâng ă obște, reglementeaz ă și ea pro-
prietatea, în satul dev ălmaș românesc predomin ă reședința virilocal ă – mireasa
este cea care se mut ă în gospod ăria mirelui –, datorit ă faptului c ă băieții moște-
nesc casa sau p ământul, fetele mo ștenesc doar bunuri mobiliare. Descenden ța
este patriliniar ă, pământul pe care este construit ă gospodăria tinerilor apar ținând
bărbatului (Ciob ănel, 1995). O dat ă cu trecerea spre modernitate aceste norme
se pierd: familia nuclear ă câștigă tot mai mult ă importan ță în defavoarea nea-
mului, endogamia dispare aproape complet, re ședința nu mai este neap ărat
virilocală.
Obștea ca form ă de proprietate funciar ă nu este ast ăzi dispărută. După
legea nr. 1 din ianuarie 2000, o parte din suprafa ța de pădure restituit ă redevine
proprietate dev ălmașă, aflată în posesia ob știlor și composesoratelor (vezi arti-
colele 26 și 28 din legea 1/2000, publicat ă în Monitorul Oficial nr. 8 din 12
ianuarie 2000). Realitatea dev ălmășiei redevine astfel din nou actual ă. Din pă-
cate, deși există cutume și norme la nivel local legate de aceast ă formă de pro-
prietate, precum și un limbaj specific legat de aceasta, nu exist ă și prevederi
legale clare, specifice care s ă o reglementeze. Monica Vasile consider ă că
această situație a sistemului dev ălmaș actual este un fond f ără formă (2008: 56-73).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
238 3.2. Reformele agrare și transformarea regimului propriet ății

Unul din momentele importante în istoria propriet ății funciare
românești este Regulamentul Organic (1830), prima Constitu ție a României,
care înscrie principiul dreptului de proprietate asupra p ământului, mai precis
consfințește dreptul de proprietate al boierilor asupra p ământului. Astfel regimul
proprietății se schimb ă, domeniul devenind proprietate privat ă. În ciuda
aspectului pozitiv legat de afirmarea dreptului la proprietate, Regulamentul
Organic, produce și efecte negative însemnate asupra țăranilor, ace știa devenind
lucrători pe domeniul boieresc. Ripostele țărănești, care s-au n ăscut din aceast ă
cauză, au dus la momentul 1864, când prin autoritatea lui Cuza Vod ă, are loc
prima reform ă agrară, ce duce la lichidarea iob ăgiei. Marii proprietari cedeaz ă o
parte din p ământ, astfel c ă se realizeaz ă o împropriet ărire a țăranilor – boierii
dețin acum aproximativ 70% din proprietatea funciar ă, iar țăranii 30%. Totu și o
mare parte a țărănimii continu ă să fie lipsit ă de pământ. Construind teoria sa
asupra neoiob ăgiei, C-tin Dobrogeanu Gherea consider ă că reforma din 1864
creează condițiile nu pentru evolu ția capitalist ă a agriculturii, ci pentru
conservarea într-o form ă abia modificat ă, a relațiilor de tip feudal, datorit ă
faptului c ă, deși îl elibereaz ă pe țăran din cl ăcășie, nu reu șește să-l elibereze și
de dependen ța de moșierul local (Ornea, 1983: 404-408). Ilie B ădescu adaug ă
pe lângă acestea și alte trăsături caracteristice ale lumii rurale, rezultate prin
reforma lui Cuza: existen ța marii categorii de proprietari absen ți, concentra ți în
orașe și existența proletariatului agricol (B ădescu, 1981: 11)
Un alt moment în istoria propriet ății funciare române ști este Reforma
agrară din 1921, care produce schimb ări semnificative, r ăsturnând propor țiile:
prin aceast ă reformă proprietatea țărănească devine dominant ă și marea
proprietate scade de la 47,7% la 10,4%. Din p ăcate reforma nu reu șește să
rezolve problema f ărâmițării excesive a terenului agricol, marea majoritate a
exploatațiilor (aproximativ 68%) fiind mici și mijlocii în anul 1930. În plus, se
înregistreaz ă o înapoiere tehnic ă datorată mijloacelor financiare precare și lipsa
dotărilor (Neagu, Stanciu, 1996: 40) Toate acestea au determinat s ărăcia
sătenilor, acumularea de datorii de miliarde de c ătre aceștia și descurajarea
proprietății mijlocii (Larionescu, 1992)
În 1945, o nou ă Reformă agrară expropriaz ă toate propriet ățile ce
depășesc 50 de hectare, cea mai mare parte a acestora trecând în folosin ța
statului (împreun ă cu utilajele agricole) și doar o mic ă parte fiind împ ărțită
țăranilor săraci. Efectele acestei reforme sunt desfiin țarea marii propriet ăți
funciare private, constituirea unui puternic sector de stat, și lichidarea clasei
proprietarilor funciari (mo șierii) (Rusovici, 1991:19). Înaintea celui de-al doilea
război mondial, statul de ținea puțin pământ în mediul rural. Prin Reforma agrar ă
din 1945 și prin colectivizarea care i-a urmat, statul a ajuns s ă dețină o mare

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
239 parte a terenului agricol. Mijloacele prin care s-a ajuns la acest rezultat au fost
diverse: expropriere (oferirea unor compensa ții în schimbul terenului luat,
adesea insuficiente în compara ție cu valoarea acestuia), confiscare (lipsa
oricăror compensa ții), donații voluntare (din partea bisericii mai ales, a școlilor,
a unor organiza ții sau chiar a proprietarilor priva ți, în scopul „construirii socia-
lismului”) (Cartwright, 2000: 4-10).
Începând cu 1949, colectivizarea nu numai c ă deposedeaz ă țăranii de
pământ, dar produce și o degradare material ă și spiritual ă a acestora. Procesul
colectiviz ării, desfășurat între anii 1949-1962 duce la înlocuirea mecanismelor
pieței concuren țiale și crearea cooperativelor agricole de produc ție, după mo-
delul colhozurilor sovietice. La sfâr șitul procesului, fermele de stat (IAS-urile)
dețin aproximativ 30% din terenurile agricole ale țării, cooperativele de țin cam
60-65%, iar în proprietatea privat ă rămân doar 5-9% (în zonele montane, care
nu se pretau la o agricultur ă mecanizat ă) (Fulea, 1995). Termenul de vid de pro-
prietate , lansat de Pavel Câmpeanu, este extrem de ilustrativ pentru starea pro-
prietății în România comunist ă (Borocz, 1992).
Pe lângă efectele legate de proprietate, colectivizarea înregistreaz ă și
importante efecte în plan social: s ărăcire, migra ție spre ora ș, îmbătrânirea popu-
lației de la sate, efecte vizibile înc ă și în 1989. Literatura de specialitate men țio-
nează și alte efecte negative ale procesului de colectivizare: polarizarea excesiv ă
a propriet ății funciare pe sistemul cooperatist, accentuarea etatiz ării agriculturii,
diminuarea resurselor umane ale agriculturii (exodul popula ției), îmbătrânirea și
feminizarea lucr ătorilor agricoli, abandonarea unui num ăr mare de gospod ării,
dotare tehnic ă insuficient ă a exploata țiilor agricole, lipsa cronic ă a mijloacelor
financiare, rezultate economice slabe.( Neagu, Stanciu, 1996: 41-42).
Rezultatul colectiviz ării și al politicii agricole comuniste a fost sistemul
agrar socialist care, de altfel, nu a fost unul de succes în nici una din țările foste
socialiste, speciali știi arătând câteva cauze care au f ăcut ca agricultura socialist ă
să fie una ineficient ă: planurile de produc ție stabilite la centru, constrângerile
bugetare, organizarea colectiv ă a produc ției, mărimea mare a fermelor și
cooperativelor (costuri mari pentru administrarea lor), angajarea pe perioada
nelimitată a lucrătorilor din ferme și inexisten ța sau ineficien ța propriet ății
private asupra p ământului și bunurilor (Lerman, Csaki, Feder, 2002:43).
Studiind efectele m ăsurilor luate de regimul comunist în leg ătură cu
proprietatea funciar ă, devine evident ce rol important are proprietatea în general
și proprietatea p ământului în mod special, asupra socialului, cât de intim este ea
legată de viața comunit ății. Subminând proprietatea privat ă în rural, regimul
comunist nu a f ăcut altceva decât s ă submineze poten țialul economic, demogra-
fic și cultural al satului. Iar m ăsurile în scopul distrugerii propriet ății funciare
private din rural s-au constituit într-un adev ărat război împotriva țărănimii,

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
240 război în adev ăratul sens al cuvântului, pentru c ă se estimeaz ă că aproximativ
30000 de țărani au fost uci și în timpul campaniei de colectivizare (Socol, 2003: 8)
Pe lângă aspectele ei negative, colectivizarea a însemnat și investire în
agricultur ă, îmbogățirea tehnologiilor, a activit ății manageriale, organizarea pro-
ducției.
Situația rămâne oarecum neschimbat ă – cu excep ția degradării continue
a agriculturii române ști – până în 1991, când, prin Legea Fondului Funciar
(Legea 18), proprietatea cooperatist ă asupra terenurilor și a bunurilor existente
în cooperativele agricole este desfiin țată și se reconstituie dreptul la proprietate
privată. Legea a avut un caracter retrospectiv, ea încercând s ă repare răul făcut
de regimul comunist în ce prive ște proprietatea funciar ă, și din acest motiv, unii
din autorii str ăini au numit procesul antrenat prin aplicarea Legii 18,
decolectivizare (Cartwright, f.a.). Prin reforma din 1991, România se înscrie în
seria țărilor care au parcurs un proces de tranzi ție și care au restructurat în mod
fundamental proprietatea funciar ă. Rezultatele au fost foarte diferite în aceste
țări. Dacă în țările baltice și cele din Balcani rezultatul reformelor a fost
emergența unei exploat ări de tip individual în cea mai mare parte, în țări din
Europa Central ă ca Slovacia sau Republica Ceh ă reforma a dus la apari ția și
consolidarea fermelor private de dime nsiuni mari (Rozelle, Swinnen, 2004).
Literatura de specialitate privind procesele de restructurare a vechilor
forme de proprietate funciar ă, este extrem de bogat ă. De aceea, voi analiza în
detaliu în cele ce urmeaz ă, Legea 18 și efectele ei asupra propriet ății agricole în
România, și pentru faptul c ă, analizând efectele acestei legi, devine evident ce
impact profund are proprietatea funciar ă asupra vie ții sociale.

4. TRANSFORM ĂRI ÎN AGRICULTURA ROMÂNIEI
ÎN PERIOADA POSTCOMUNIST Ă

În 1989, România avea a șadar cea mai mare parte a terenului agricol în
CAP-uri și IAS-uri (aproximativ 91%), un procent mai ridicat întâlnindu-se
doar în Cehoslovacia unde 98% din terenul agricol se afla în proprietate de stat
(Cochrane, Lundell, 1991). Ca și celelalte țări ex-comuniste, România rural ă a
trecut dup ă 1989 printr-o serie de transform ări care au modificat întru totul
modul de organizare al propriet ății funciare. Drumul pe care l-a avut de parcurs
și care este cel al tranzi ției agricole, presupune, în teorie, urm ătoarele schimb ări:
conferirea drepturilor de proprietate privat ă asupra p ământului (cea mai
important ă, din care decurg toate), restructurarea fermelor de stat, renun țarea la
planificarea centralizat ă, reducerea interven ției statului în agricultur ă, reducerea
controlului pre țurilor, dezvoltarea și funcționarea pie ței agricole, apari ția
instituțiilor de credit rural, dezvoltarea tehnologic ă, apariția unor noi modele de

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
241 investiție de capital, și ajustarea for ței de munc ă din agricultur ă (Lerman, Csaki,
Feder, 2002). În ciuda faptului c ă toate țările ex-comuniste au avut o mo ștenire
comună, același punct de pornire și aceleași aspirații la debutul tranzi ției, calea
pe care au urmat-o fiecare a fost extrem de diferit ă.
Drumul României a fost unul dintre cele mai anevoioase – de și alte
surse indic ă România ca plasându-se într-o pozi ție de mijloc între celelalte țări
în tranziție, din punctul de vedere al intensit ății reformelor de dup ă 1990, alături
de Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Albania; țările cu o reform ă mai avan-
sată fiind Ungaria, Republica Ceh ă, Slovacia, Polonia, Slovenia (De Melo,
Denizer, Gelb, 1996: 44).
Problemele specifice sectorului agrar au evoluat și pe fondul dificul-
tăților economice generale, în România înregistrându-se cea mai mare sc ădere a
PIB-ului, pân ă în 1992, dintre toate țările ex-comuniste. Aceast ă scădere a fost
de 16 procente între 1989-1992, în timp ce în Ungaria și Republica Ceh ă
scăderea a fost de 5 procente, în Bulgaria de șapte procente, iar în Polonia, PIB-
ul a crescut cu 2% (Bookman, 1995)
Pentru a putea în țelege mai bine calea urmat ă de România în tranzi ția ei
agricolă, este util s ă analizăm evoluția acesteia în compara ție cu celelalte țări
din centrul și estul Europei. Macours și Swinnen (2002) consider ă că există trei
patternuri ale tranzi ției în agricultur ă:
▪ Primul, intitulat simbolic CSH , de la ini țialele țărilor ce prezint ă acest
model cu prec ădere – Cehia, Slovacia și Ungaria – se caracterizeaz ă prin
restituirea rapid ă a pământurilor, sc ăderea produsului agricol brut, asociat ă
cu creșterea productivit ății și scăderea ocup ării în agricultur ă.
▪ Al doilea, RUB – Rusia, Ucraina, Belarus – se caracterizeaz ă prin scăderea
produsului agricol brut, sc ăderea productivit ății în agricultur ă și menținerea
la același nivel cu perioada comunist ă a gradului de ocupare. Proprietarul
principal r ămâne statul și se distribuie și acțiuni către popula ție.
▪ Al treilea pattern, CVA – China, Vietnam, Albania – se caracterizeaz ă prin
creșterea lent ă a productivit ății și creșterea produsului agricol brut,
creșterea ocup ării în agricultur ă. Pământul apar ține statului și este distribuit
fizic către locuitorii din mediul rural.
Autorii spun c ă celelalte țări din Europa central ă și de est, printre care și
România, urmeaz ă o cale hibrid ă: redistribuirea propriet ății se face ca în
modelul CSH, asem ănător cu RUB în ce prive ște productivitatea și produsul
agricol brut și cu CVA în ce prive ște modul de privatizare a p ământului și
mărimea fermelor.
Deși în teorie, legea Fondului Funciar – prin care a început tranzi ția
agricolă a României – era proiectat ă pentru a aduce o schimbare pozitiv ă în re-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
242 gimul propriet ății agrare în România, în practic ă ea a antrenat o serie de efecte
negative, în cea mai mare parte datorate f ărâmițării excesive a terenurilor agri-
cole, ceea ce a creat premisele pentru o agricultur ă de subzisten ță. Redarea tere-
nurilor agricole vechilor proprietari s-a dovedit a fi mult mai dificil de realizat
decât se preconiza, din mai multe motive. Principala problem ă a Legii 18 a fost
aceea că și-a propus nu doar s ă dea pământ țăranilor, ci s ă restaureze pro –
prietatea agricol ă, exact așa cum era ea înaintea colectiviz ării. Reconstituirea
situației dinaintea colectiviz ării s-a făcut cu câteva excep ții:
 Proprietatea maxim ă restituită putea fi de 10 ha de teren agricol și 1 ha de
pădure;
 Proprietatea minim ă restituită era de 1,5 ha;
 Cei ce de țineau teren în IAS-uri primeau nu p ământ, ci dividende de la
fermele ce au preluat proprietatea IAS-urilor;
 Deși regula era ca proprietarii s ă primeasc ă pământ pe vechile amplasa-
mente – adic ă exact acele parcele pe care le aveau înainte de colectivizare –
dacă acest lucru nu era posibil, ei primeau parcele echivalente în alt ă parte.
Datorită faptului c ă legea a urm ărit recrearea propriet ății așa cum era ea
înainte de colectivizare, aplicarea ei a creat dificult ăți majore. O prim ă difi-
cultate a constat în faptul c ă 30% din terenul agricol al României apar ținea IAS,
nu CAP-urilor, iar Legea 18 a redat vechilor proprietari doar p ământul ce apar-
ținea CAP-urilor. Legea 18 a reconstituit astfel situa ția existent ă la începutul
colectiviz ării, numai c ă relația proprietarilor de atunci cu p ământul pe care îl
dețineau s-a schimbat în mod substan țial, astfel încât acest lucru a ad ăugat o
nouă dificultate la aplicarea legii și a creat premise pentru conflicte sociale
pornind de la p ământ. Prin faptul c ă suprafața maximă ce putea fi retrocedat ă
era de 10 ha, Legea 18 a prezentat și tendințe de expropriere a celor care
dețineau înainte de cooperativizare suprafe țe mai mari de 10 ha (Fulea, 1993). O
altă dificultate a fost aceea c ă, cei ce nu au cedat p ământ în timpul colectiviz ării
pentru că nu posedau, nu au primit nimic odat ă cu Legea 18, indiferent de
numărul de ani lucra ți în cadrul CAP-ului. În plus, p ământul a fost retrocedat
fără să se țină seama de capacitatea de munc ă a noilor proprietari, și indiferent
dacă aceștia erau reziden ți ai comunit ății rurale respective, ceea ce a dus la
situația ca suprafe țe întregi de p ământ să rămână nelucrate. La acestea s-a ad ău-
gat emiterea cu întârziere a titlurilor de proprietate: în 2003 acest proces nu era
încheiat, doar 46% din proprietari având titlu de proprietate (Nahorniac). Autori
străini, dar familiariza ți cu situația reformei din România prin cercet ări de teren,
arată că în unele comunit ăți rurale, schimb ările în proprietatea p ământului s-au
realizat ignorând legea, adeseori, m ărturiile orale ale oamenilor, referitoare la
granițele pământului lor înainte de colectivizare, fiind suficiente pentru a li se
retroceda o anumit ă bucată de pământ. Titlurile de proprietate au fost mult timp

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
243 înlocuite de adeverin țe, din care lipseau îns ă informații extrem de relevante
despre proprietar și pământul aflat în posesie (în adeverin țe nu se înregistrau de
exemplu tranzac țiile cu pământ) (Cartwright, 2000).
La toate aceste obstacole care au f ăcut dificil ă, sau în unele locuri, chiar
imposibilă exploatarea eficient ă a pământului s-au ad ăugat inflația crescând ă, costu-
rile ridicate ale imputurilor agricole combinate cu pre țul scăzut al produselor
agricole, și nu în ultimul rând lipsa încrederii oamenilor în ei și în ceilalți oameni.
În toate țările excomuniste, reformarea propriet ății funciare a însemnat
găsirea răspunsului la trei provoc ări (Hanstad, 1999: 2-7): dobândirea de c ătre
proprietarii de p ământ a securit ății asupra propriet ății lor; dezvoltarea pie țelor
funciare și definirea și protecția interesului și bunăstării publice, (nu doar a
proprietarilor de p ământ). În ce prive ște prima provocare, securitatea asupra
dreptului de proprietate există când acest drept implic ă atât posesiunea, cât și
dreptul proprietarului de a exploata și de a se bucura de foloasele p ământului,
pentru o perioad ă de timp suficient de îndelungat ă pentru a recupera întreaga
valoare a investi țiilor făcute, și cu posibilitatea de a controla interven țiile din
afară asupra propriului p ământ. În România, Legea Fondului Funciar a asigurat
această securitate a proprietarilor funciari doar atunci când întreg procesul
retrocedării pământului a fost încheiat, proces care a durat ani întregi cel mai
adesea. Abia dup ă primirea titlurilor de proprietate, cei ce au primit p ământ au
dobândit drepturi depline asupra acestuia, pe o perioad ă de timp nelimitat ă.
Apariția și dezvoltarea pie țelor funciare , a doua provocare a reformei, nu se
poate realiza în absen ța securității asupra p ământului. Pia ța funciară este în
principal de dou ă tipuri – pia ța vânzării de pământ și piața închirierii (arend ării)
acestuia. În ce prive ște acest aspect, legea funciar ă româneasc ă din 1991 a avut
lipsuri majore, pentru c ă nu prevedea nimic legat de circula ția terenurilor,
vânzarea sau închirierea acestora. Pân ă în 1996, exist ă un vid legislativ în
domeniul propriet ății funciare, la care s-a ad ăugat întârzierea eliber ării titlurilor
de proprietate, lipsa ajutorului economic din partea statului și inexisten ța siste-
mului de credit agricol, astfel c ă în tot acest timp agricultura româneasc ă nu a
avut altă șansă decât pe cea a subzisten ței. Abia dup ă 1996, cadrul legislativ
privind proprietatea funciar ă s-a completat cu legea închirierii terenurilor agri-
cole, legea evalu ării terenurilor, legea circula ției acestora. (Enik, Veress,
1999:6). A treia provocare, cea a protejării interesului public prin reforma
funciară, se află în sarcina statului. Reforma trebuie s ă obțină un echilibru între
bunăstarea întregii comunit ăți și bunăstarea proprietarilor de teren, între inte-
resul public și cel privat. Statul este cel ce are responsabilitatea și puterea de a
controla acest aspect. Și din acest punct de vedere, Legea Fondului Funciar a
fost nesatisf ăcătoare, pentru c ă pachetul legislativ a dus la f ărâmițarea tere-
nurilor, la dificultatea accesului la mijloacele tehnice de realizare a agriculturii
performante și prin aceasta, productivitatea agriculturii a sc ăzut considerabil.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
244 Legea 18/1991 a avut și alte efecte negative (analizate în capitolul legat
de agricultura de subzisten ță), aceste efecte negative fiind motivul pentru care
această reformă agricolă a fost considerat ă “o soluție de reparti ție și nu de
construcție” (Bădescu, 1999: 2). Acela și autor enumer ă și alte efecte extrem de
păguboase pentru economia româneasc ă ale acestei legi:
 Creșterea popula ției rurale neremunerate, cu aproximativ 700% între 1990
și 1997, adic ă acei oameni care tr ăiesc exclusiv din veniturile produse de
gospodăria proprie. O mare parte a popula ției rurale tr ăiește astfel la limita
subzistenței, lipsită de putere de cump ărare, de aici decurgând o serie de
alte consecin țe negative. În 2000, lucr ătorii familiali neremunera ți repre-
zentau 41,2% din popula ția ocupat ă în agricultur ă (Anuarul Statistic al
României, 2000)
 Scăderea ponderii muncii salariate în rural, de la 55,6% în 1990 la 32,7% în
1997, ceea ce este un indicator al industrializ ării scăzute a agriculturii, și
deci a înapoierii economice în mediul rural. Ilie B ădescu vorbe ște aici
despre o revenire la rela țiile muncă semifeudale.
 Scăderea structurilor de produc ție din agricultur ă (Bădescu, 1999: 4-5)
Katherine Verdery spune c ă restituirea p ământului dup ă Legea 18 “a
creat o cre ștere a tensiunii în ariile rurale aproape la fel de distructiv ă ca cea
produsă de colectivizare” (Verdery, 1994). Aceea și autoare vorbe ște extrem de
sugestiv despre elasticitatea p ământului – termen prin care se refer ă la calitatea
parcelelor de a disp ărea, a se îngusta sau l ărgi (datorit ă schimbărilor de relief),
de a se muta. În momentul colectiviz ării, confiscarea p ământurilor a fost înso țită
de ștergerea semnelor ce marcau grani țele parcelelor, astfel încât a devenit
extrem de dificil ă reconstituirea acestora dup ă 1989. În plus, datorit ă modului
inconstant și neadecvat de aplicare a Legii 18 în teren, a caracterului ei
ambiguu, noii proprietari au întâlnit obstacole serioase în exercitarea drepturilor și obligațiilor conferite de aceast ă lege. Aceea și autoare lanseaz ă un alt concept
pentru a descrie aceast ă realitate, și anume cel de proprietate vag ă (fuzzy
property) .
Alt autor român consider ă că punctul slab al reformei din 1990 a fost
faptul că
aceasta s-a f ăcut strict dup ă criterii ideologice, f ără să se țină seama de
realitatea din mediul rural (Pasti, 1997: 50). Exist ă, totuși, soluții pentru redre-
sarea situa ției în mediul rural și o parte din ele au început s ă fie aplicate:
întărirea statutului economic al gospod ăriei țărănești, dezvoltarea unei game de
servicii agricole care s ă susțină toate fazele de desf ășurare a activit ății în agri-
cultură și comercializarea produselor, investi ții pentru dezvoltarea infrastructurii
în rural, sprijinirea activit ăților neagricole în rural, atragerea de speciali ști,
îmbunătățirea condi țiilor de via ță și protecția socială prin asigur ări și ajutoare
sociale (M ărginean, 1995)

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
245 În aprilie 1991 este promulgat ă Legea 36 privind Societ ățile agricole și
alte forme de asociere în agricultur ă. Deși inițial aceast ă lege nu a fost foarte
bine privit ă datorită pervertirii sensului termenului de asocia ție de către anii de
comunism47, ulterior ea a creat condi țiile apariției a 3724 de asocia ții agricole
(în anul 2000 12,7% din totalul terenului agricol), a 6836 de asocia ții agricole
familiale (5,2% din totalul terenului agricol), și 4000 de societ ăți agricole
private cu personalitate juridic ă (1%) (Dumitru, Diminescu, Lazea, 2004: 10). O
nouă lege funciar ă, Legea 1/2000 privind concentrarea terenurilor agricole,
desființează fermele de stat și redistribuie proprietatea privat ă în limitele a 50 de
hectare de teren arabil, astfel încât, se creeaz ă condițiile pentru ie șirea din
economia de subzisten ță.
Concluzionând, pân ă în 2003 a fost redat în proprietate privat ă aproxi-
mativ 74% din teritoriul agricol al țării, 96% din proprietarii de teren intrând și
în posesia titlurilor de proprietate.
Care este calea de urmat pentru a realiza reforma agriculturii române ști?
Răspunsul la aceast ă întrebare a devenit evident în anii de dup ă regimul comu-
nist, având în vedere e șecul celor mai multe din m ăsurile legislative luate în
acest timp. Un raport recent (Dumitru, Diminescu, Lazea, 2004) consider ă că
reforma ar trebui s ă aibă un dublu obiectiv: în primul rând eliberarea de teren
pentru consolidarea fermelor prin reducerea num ărului de persoane care î și
câștigă traiul din agricultur ă și în al doilea rând, sporirea eficien ței agriculturii
prin creșterea dimensiunii fermelor. Acest lucru arat ă că problema cre șterii
eficienței agriculturii române ști nu este neap ărat de natur ă agricolă, cât social ă
sau demografic ă, atâta timp cât se pune problema transferului unei p ărți impor-
tante a for ței de munc ă din agricultur ă în alte sectoare.

4.1. Agricultura de subzisten ță

Agricultura de subzisten ță face obiectul multora dintre analizele actuale
de specialitate, îns ăși definiția ei fiind obiect de controverse, datorit ă caracte-
rului relativ al conceptului. Cele mai multe defini ții pun accent pe faptul c ă gos-
podăriile de subzisten ță produc doar atât cât este necesar consumului propriu.
Aceste defini ții au fost îns ă criticate, datorit ă faptului c ă ele ilustreaz ă mai

47 Deși România are o istorie la fel de îndelungat ă în ce prive ște asociațiile agricole, ca și alte
țări din Estul Europei. Astfel, forme de asociere în mediul rural apar înc ă din ultimele dou ă
decenii ale secolului XIX, mai ales în domeniul financiar. Baza legal ă pentru acestea o
constituie Legea din 1903, ce arat ă interesul statului și sprijinul lui pentru acestea. Ulterior
apar cooperative de consum, și asociații ce au ca scop exploatarea în comun a p ământului.
Întreagă această tradiție este îns ă pervertit ă de anii comunismului și de cooperativizarea
agriculturii (Šljuki ć, 2003: 179).

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
246 degrabă un tip ideal, neexistând gospod ării de subzisten ță pură, care să nu co-
mercializeze niciodat ă, nici un fel de produse. Alte criterii de recunoa ștere a
gospodăriilor de subzisten ță fac referire la eficien ță, astfel:
 Prioritatea o reprezint ă satisfacerea nevoilor familiei, acest tip de agricultur ă
asigurând un standard de via ță scăzut pentru membrii acestor gospod ării;
 Creditele bancare și investițiile de tipul (îngr ășăminte, semin țe selecționate,
tehnologie) sunt rareori practicate. Se utilizeaz ă o tehnologie simpl ă –
adesea primitiv ă –, munca nu este specializat ă;
 Produsele sunt comercializate pe pia ță doar dac ă există un surplus (a șadar
agricultura de subzisten ță nu reprezint ă o sursă de produse continu ă pentru
piețele urbane);
 Responsivitatea gospod ăriilor de subzisten ță la politici specifice este sc ă-
zută, fiind greu de influen țat prin acestea (Heidhues, Bruntrup, 2003: 18).
Analizând cauzele agriculturii de subzisten ță a r f i ușor să afirmăm –
mai ales având în vedere cazul României dup ă 1989 – faptul c ă aceasta este o
consecință a reformelor rurale incomplete sau realizate f ără a ține seama de
logica economic ă. Până la un punct acest lucru este adev ărat, studiile ar ătând că
în toate țările în tranzi ție din centrul și estul Europei, se poate stabili o corela ție
semnificativ ă între modul în care s-a realizat reforma funciar ă și prevalen ța
agriculturii de subzisten ță (von Braun, Lohlein, 2003: 56). Cazul României este
grăitor în acest sens: prin Legea 18, România s-a întors la agricultura de subzis-
tență, caracteristic ă societăților tradiționale, datorit ă, în primul rând, dimensiunii
mici a parcelei agricole retrocedate. În 1997, suprafa ța medie a terenului agricol
în proprietate era de aproximativ 3 ha în nordul, nord-vestul și centrul României
și mai mic ă de 1,5 ha în restul țării (Recens ământul agricol din 2000 arat ă că
30,% din proprietari de țin mai pu țin de 0,10 ha de p ământ, iar 19% de țin 2,01-5
ha de pământ) (Nahorniac). Iar legat de s ărăcia în rural, statisticile au ar ătat că
riscul sărăciei descre ște cu volumul terenului agricol în proprietate și că pragul
de la care s ărăcia se reduce semnificativ este de 2 ha (Chirc ă, Tesliuc, 1999).
Chiar și în cadrul unei singure propriet ăți, pământul este divizat în mai multe
parcele: astfel, o cercetare realizat ă în 1994 pe un e șantion reprezentativ de
1004 persoane din mediul rural, a ar ătat că din totalul subiec ților intervieva ți,
41,8% au p ământul distribuit în trei parcele și 24,08% în 5 parcele. De ase-
menea, infrastructura și dotările sunt foarte reduse: 95,2% nu au tractor, 98,17%
nu au sem ănătoare mecanic ă, 99,4% nu au combin ă, 98,9% nu au cultivatori
(Sârbu, Florian, 1995). Alt sondaj realizat în mediul rural (Agricultura privat ă în
România. Sondaj în gospod ării – 1997) arat ă procentele mici de gospod ării care
apelează la mijloacele moderne de realizare a agriculturii. Astfel, doar 20% din
gospodăriile agricole familiale au achizi ționat insecticide și pesticide, și doar
32% au cump ărat îngrășăminte (Sandu, 1999).

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
247 Ar fi însă superficial s ă considerăm că doar Legea Fondului Funciar este
singura responsabil ă pentru agricultura de subzisten ță în România. Ea este doar o
component ă a complicatului angrenaj social-economic ce a f ăcut ca aceast ă realitate
să fie de neevitat pentru România postcomunist ă. Bogdan Voicu (2003: 54)
sintetizeaz ă într-un tabel principalele cauze ale agriculturii de subzisten ță.
Sistematizând în alt mod determinan ții agriculturii de subzisten ță
(Heidhues, Bruntrup, 2003:8), pe trei nivele de generalitate, avem, la un nivel
maxim de generalitate:
 Factori ecologici, naturali;
 Localizarea geografic ă;
 Factori economici na ționali și internaționali;
 Factori istorici.

Tabelul 6.1 Motive pentru expansiunea agriculturii de subzisten ță în țările CEE în tranzi ție

Situația macroeconomic ă instabil ă determin ă riscuri de mediu
ridicate, de aici o nevoie acut ă de siguran ță alimentar ă. Cauze macroeconomice
Colapsul sistemelor de securitate social ă.
Motive demografice Procesul de îmb ătrânire accelerat ă a zonelor rurale.
Ferme mici.
Lipsa piețelor de desfacere.
Lipsa unei pie țe a pământului. Cauze legate de restituirea
terenurilor
Metode rudimentare de exploatare.
Schimbarea tehnologic ă Uzura fizic ă și morală a utilajelor.
Agricultorii tind s ă producă aceleași cantități din acelea și produse în
fiecare an, indiferen ți la cererea de pe pia ță. Lipsa de reac ție la
fluctuațiile prețurilo r
Preocuparea redus ă pentru informarea privind cererea existent ă pe
piață
Crize financiare Lipsa de credite ieftine.
Natura dualist ă a
producției agricole Producția agricolă este destinat ă deopotriv ă autoconsumului și pieței.
Practicarea barterului Împiedică raționalizarea distribu ției.
Foarfecele pre țurilor Prețuri mici pentru produsele agricole, asociate pre țurilor ridicate
pentru alte produse (industriale/comerciale) necesare în procesul de
producție.
Sursa: tabel sintetizat dup ă Kostov și Lingard, 2002, în Voicu, 2005: 54

La un nivel mediu de generalitate:
 Mediul social (sistem de valori, mentalit ăți, influențe sociale);
 Piața muncii (local ă, agricolă și neagricol ă, migrație, salarii);
 Piața de capital (securitatea acesteia, acces, dobânzi);
 Piața produselor agricole (acces, pre țuri, stabilitate);
 Piața tehnologic ă (prețuri, risc, acces);

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
248  Politici guvernamentale (politici macro- și micro- sectoriale, cadrul legal și
administrativ);
 Politici sociale (ajutoare sociale, programe de suport).

La nivelul gospod ăriei:
 Pământul (calitatea acestuia, drepturile asupra lui);
 Disponibilitatea for ței de munc ă;
 Capitalul material;
 Capitalul uman (educa ție, know how);
 Capitalul tehnologic;
 Capitalul social (rela ții sociale);
 Atitudini, strategii comportamentale, valori.
Un alt autor, Vladimir Pasti, spune c ă această lege, nu a dat doar p ă-
mânt țăranilor, ci i-a separat de aproape toate componentele indispensabile unei
agriculturi profitabile: i-a separat de tehnologia și infrastructura fostelor CAP-
uri, care au r ămas în proprietatea statului, de banii necesari investi țiilor, de posi-
bilitățile de comercializare, de sprijinul de specialitate (Pasti, 1997: 50-51).
Dumitru Sandu consider ă că ineficien ța din agricultura româneasc ă este o
problemă legată și de politica agricol ă și mediul economic (de subven țiile acor-
date de stat, de credite) și de asemenea o problem ă cauzată de necorelarea resur-
selor (un procent foarte mic de gospod ării posedă toate resursele necesare prac-
ticării unei agriculturi de profit, adic ă un capital social, uman și material în
același timp).
O analiză de regresie logistic ă realizată de Bogdan Voicu (2005), care
pune în eviden ță caracteristicile practic ării agriculturii de subzisten ță în
România, arat ă că cei ce practic ă acest tip de agricultur ă locuiesc în rural sau în
orașele mici (sub 30000 de locuitori), mai degrab ă în sate periferice, au un stoc
de educație mai redus, un stoc de capital social (încredere în oameni, rela ții
utile) mai redus, un consum mediatic mai sc ăzut, deci mai pu țină modernitate
culturală. Aceste gospod ării au mai mul ți membri, suprafe țe mai mici de teren
în posesie și mai puține animale. Posed ă de asemenea mai pu ține bunuri de folo-
sință îndelungat ă și se consider ă mai săraci decât cei ce practic ă un alt fel de
agricultur ă.
Ruralul românesc actual mai prezint ă alte trei fenomene intim legate de
modul în care a fost restaurat ă proprietatea privat ă: lucrătorul familial neremu-
nerat, nivelul de instruire și vârsta popula ției ocupate în rural. Ruralul de ține
94% din totalul lucr ătorilor familiali neremunera ți, cea mai mare parte a
acestora (74,8%) fiind femei. Referitor la a doua problem ă, în rural popula ția
începe să munceasc ă cu mult înainte de 16 ani și rămâne ocupat ă mult dup ă
vârsta pension ării, iar nivelul de instruc ție este scăzut.

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
249 4. 2. Antreprenoriat în agricultur ă

Antreprenoriatul reprezint ă una dintre principalele activit ăți ce deter-
mină creșterea economic ă, datorită faptului c ă duce la dezvoltarea unor re țele
sociale și economice, creeaz ă și promoveaz ă noi modalit ăți economice, duce la
dezvoltarea pie ței și a tuturor tipurilor de capital. Antreprenoriatul favorizeaz ă
creșterea economic ă și prin aceea c ă se dezvolt ă pe ramuri de ni șă – cum ar fi
construcțiile, comer țul, serviciile, manufactura – ce erau mai mult sau mai pu țin
ignorate în anii de comunism. Antreprenorii sunt considera ți a fi „cheia pentru
succesul pie țelor”, sau „catalizatorii cre șterii economice” (Ovaska, Russell,
2004, Berkowitz, DeJong, 2001). Ei aduc de asemenea o serie de beneficii
comunității din care fac parte, prin faptul c ă creează noi locuri de munc ă, duc la
creșterea veniturilor locale și conecteaz ă comunitatea cu economia global ă
(Henderson, 2002).

Tabel 6.2 Creștere economic ă și antreprenoriat în fostele țări comuniste

Foste țări
comuniste Creșterea
anuală
medie a PIB
1995-2000
(%) Proporția
sectorului
privat în PIB
2000 Antreprenori
activi la 1000 de
persoane
1995-2000 Media anual ă a
numărului de noi
antreprenori la 1000
de persoane
1995-2000
Bulgaria 0,1 70 40,6 7,9
Rep. Cehă 1,9 80 69 9,3
Estonia 6,4 75 20 3,6
Ungaria 4,0 80 54,7 5,9
Letonia 5,0 65 10,9 2,0
Lituania 3,5 70 18,7 2,7
Polonia 5,4 70 36,6 5,8
România 0,1 60 17,1 2,7
Slovacia 4,4 80 42,5 5,5
Slovenia 4,3 65 35,6 3,6
Media
țărilor 3,5 72 34,6 4,9
Sursa: Ovaska, Russell, 2004.

Diferențele între antreprenori (fermieri) și țărani sunt fundamentale și
au fost precizate în literatura de specialitate: țăranii produc doar pentru uzul
gospodăriei proprii, se bazeaz ă pe agricultur ă ca unică sursă de venit, au o
cultură tradițională și un mod de via ță specific și sunt adesea în pozi ție de
subordonare fa ță de alte segmente ale societ ății. Fermierii în schimb produc în

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
250 principal pentru pia ță, folosind tehnologie și tehnici agricole moderne, sunt
specializa ți în ceea ce produc, iar cultura lor nu difer ă foarte mult de cultura
altor grupuri sociale (Šljuki ć, 2003: 173)
Fostele țări socialiste, aflate în tranzi ție începând cu 1989, au pornit pe
drumul antreprenoriatului cu resurse diferite și au parcurs c ăi diferite, astfel c ă
rezultatele sunt foarte diferite între ele (vezi tabelul 6.2).
În cei 15 ani de transformare a societ ății române ști după regimul comu-
nist, a devenit extrem de evident c ă, pentru alinierea României în rândul celor-
lalte țări europene și pentru a realiza o societate capitalist ă viabilă, una din
schimbările esențiale de realizat este transformarea agriculturii dintr-una de sub-
zistență într-o agricultur ă antreprenorial ă, eficientă și orientată spre profit. Iar
aceasta este în esen ță o agricultur ă în care predomin ă exploatarea prin ferme și
nu prin gospod ării. Sociologia rural ă face o distinc ție clară, ideal-tipic ă, între
cele două tipuri de agricultur ă. Punctele comune și diferențele între acestea vor
fi analizate în tabelul 6.3.
Tabel 6.3 Diferențe între agricultura fermelor și agricultura de subzisten ță

Agricultur ă de subzisten ță Agricultur ă antreprenorial ă
Gospodăria ca unitatea de baz ă a organiz ării
sociale și economice Ferma ca unitate de baz ă, organizat ă ca o
afacere ce urm ărește obținerea de profit prin
utilizarea unor mijloace și tehnologii moderne.
Produce doar pentru consumul propriu al
gospodăriei Produce în special pentru comercializarea pe
piață
Cultura tradi țională specifică a comunit ății
rurale mici Cultură ce nu difer ă foarte mult de cea a altor
grupuri sociale
Poziție inferioar ă a țărănimii în structura
socială Status comparabil cu al altor grupuri sociale,
fermierii intrând în componen ța clasei de
mijloc.
Membrii familiei sunt to ți angrenați în activit ăți cu specific agricol.
Agricultura este principala sursa de venit
Sursa: Sljukic, f.a.

Cu toate acestea, drumul României a fost unul dintre cele mai
anevoioase. Din tabelul 6.6 se observ ă că România ocup ă o poziție inferioar ă
între celelalte țări ex-comuniste, și în ceea ce prive ște creșterea economic ă și în
privința ponderii antreprenoriatului, al ături de alte țări ca Letonia, Lituania și
Estonia. Factorii ce sunt corela ți cu o activitate antreprenorial ă puternică, sunt
următorii: prezen ța motiva țiilor pentru aceast ă activitate, disponibilitatea
capitalului și creditelor, legisla ția care să favorizeze antreprenoriatul, drepturi
de proprietate bine definite, institu ții politice și economice func ționale, corup ție
scăzută, investiții străine ridicate și politici ce confer ă cetățenilor libertate
economic ă (Ovaska, Russell, 2004: 11-25). De altfel, dificult ăți legate de cre ște-

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
251 rea economic ă – reflectat ă prin PIB – au avut toate țările aflate în proces de
tranziție: astfel, în 1999, doar dou ă din cele 25 de țări ale Europei Centrale și de
Est și ale fostei Uniuni Sovietice, avea valoarea PIB mai mare decât cea din
1989 (Campos, Coricelli, 2002: 14). Cu toate acestea, celelalte țări, spre deose-
bire de România, au reu șit să încurajeze într-o mai mare m ăsură activitățile de
antreprenoriat.
În literatura român ă, într-o abordare mai degrab ă teoretică, sunt amin-
tite trei dimensiuni importante ale elitei antreprenoriale – ca grup social ce ini-țiază și dezvoltă o afacere proprie și are un comportament inovator, și anume:
dimensiunea cultural-cognitiv ă, acțională și performan țială (Zulean, 1996).
Ce se poate spune despre antreprenorii din agricultura româneasc ă? Cine sunt ei?
Cercetările actuale realizate în mediul rural sunt extrem de interesate de
problema antreprenoriatului, ele propunând mai multe modele de analiz ă. Un
astfel de model este cel al lui Dumitru Sandu care distinge 4 tipuri de gospod ării
agricole, pornind de la premisa c ă antreprenorul din agricultura româneasc ă de
tranziție nu este o realitate, ci un tip ideal, el reg ăsindu-se în realitatea social ă în
configura ții comportamentale și atitudinale diferite. Cele patru tipuri sunt
empirice, adic ă rezultate din analiza unor date de sondaj (Sandu, 1999):
 Gospodării agricole de subzisten ță integral ă – corespunde agriculturii
tradiționale
 Gospodării agricole de subzisten ță parțială – corespunde agriculturii
tradiționale
Ambele tipuri apar în cadrul gospod ăriilor cu suprafa ță redusă de teren
agricol, num ăr mic de animale, localizate departe de ora ș și cu slabă dotare de
bunuri moderne a gospod ăriei. Agricultura de subzisten ță este practicat ă mai
ales în Moldova, Subcarpa ții de Sud și Oltenia.
 Antreprenori cu orientare comercial ă – este orientat spre profit imediat și
asociat cu cre șterea animalelor. Folose ște mijloace moderne de practicare a
agriculturii. Probabilitatea lui de apari ție este cu atât mai mare cu cât terenul
aflat în proprietate este mai mare. Ca localizare geografic ă, acest tip apare
mai ales în Transilvania.
 Antreprenori cu orientare spre investi ții – orientat spre investi ții pe
termen lung și asociat cu sectorul vegetal. Folose ște mijloace moderne de
practicare a agriculturii. Ace ști antreprenori sunt mai tineri, din familii mai
numeroase. Acest tip este mai frecvent în Câmpia de Vest.
Același autor estimeaz ă că proporția de antreprenori efectivi (sau antre-
prenori „prin comportament”) din totalul popula ției active de la sate este de doar
4%. Antreprenorii „prin inten ție sau dorin ță” reprezint ă aproximativ 20%.
Studiile pe aceast ă temă arată că acest comportament antreprenorial este mai

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
252 frecvent în rândul celor care au ocupat func ții manageriale în timpul comu-
nismului și coreleaz ă pozitiv cu m ărimea lotului de p ământ aflat ă în proprietate
(Sandu, 1999). Antreprenorii se recruteaz ă mai des din rândul persoanelor cu
pregătire de specialitate în agricultur ă și cu pregătire în economie.
Să devii antreprenor este o problem ă de status și cultură. Probabilitatea de a
ajunge în această nouă poziție socio-economic ă este mai mare pentru persoanele
care o duc destul de bine, care au un nivel ridicat de educa ție în familie….
Accesibilitatea la rela țiile sociale folositoare este condi ționată semnificativ de
experiența de conducere în perioada comunist ă și de avere (Sandu, 1999)
Urmărind date mai recente (Eurobarometrul Rural 2005 – vezi Anexa
7), aflăm că doar 8,8% din responden ți ar prefera s ă lucreze într-o firm ă sau
instituție privată, în timp ce 31,0% ar prefera s ă aibă afacerea proprie (47,2% ar
dori să lucreze la stat). Doar în 11,1% din gospod ării există cineva care are o
întreprindere sau afacere proprie, sau este asociat într-una (86,5% nu au). În ce
privește antreprenoriatul de inten ție, 9,8% din responden ți au inten ția de a
dezvolta o ferm ă sau exploata ție în următorii cinci ani și 11,5% au inten ția de a
dezvolta o afacere.
4.3. Arenda
Exploatarea p ământului în regimul arendei prezint ă o serie de avantaje:
exploatarea mai eficient ă, posibilitatea utiliz ării unor tehnologii mai costi-
sitoare, posibilit ăți mai mari de ob ținere a unor credite. Țările cu o economie de
piață dezvoltat ă practică închirierea p ământului pe scar ă largă, o mare parte din
fermieri fiind lucr ători și cu proprietari ai p ământului. Astfel, în Belgia, Fran ța,
Germania, fermierii închiriaz ă mai mult de 60% din terenul pe care îl cultiv ă,
iar procentul de teren în arend ă din pământul cultivat al celor cincisprezece țări
ale Uniunii Europene este de 40% – vezi și tabelul 6.4 (Lerman, Csaki, Feder,
2002: 153) . Transferabilitatea p ământului se consider ă a fi la fel de important ă
ca proprietatea privat ă asupra acestuia, la dezvoltarea pie ței funciare.
Care este, în aceste condi ții, situația României?
În România, practica exploat ării în arend ă a pământului s-a dezvoltat
slab după 1989, din motive pe care le voi trata succint în cele ce urmeaz ă.
Înainte de a trece la analiza propriu-zis ă, trebuie f ăcute două precizări de natur ă
juridică privind termenul de arendă. Contractual, relația de arend ă este una de
durată, contractele de tip arend ă pornind de la 5 ani (Legea arendei, nr. 16 din
1994), iar orice rela ție de durat ă mai scurt ă este simpl ă închiriere. Economic,
arendașul este o persoan ă (fizică sau juridic ă) ce urm ărește să susțină o
exploatație agricol ă medie-mare (și nu de mici dimensiuni). A șadar, din punct
de vedere juridic, arenda este un fenomen economic de exploatare agricol ă

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
253 comasată, a unor suprafe țe mari de teren, pe o durat ă de cel pu țin cinci ani. Se
poate observa îns ă că în literatura de specialitate sociologic ă, rareori termenul
de arendă este utilizat ținându-se cont de aceste preciz ări.

Tabel 6.4 Arenda în câteva din țările în tranzi ție (1996)

Procentul fermelor ce
practică arenda Mărimea acestor
ferme (ha) Teren în
arendă (ha) Ferme fără
pământ în arend ă
(ha)
Armenia 14 2,6 1,0 1,3
Georgia 2 8,7 7,8 0,7
Moldova 6 16,9 13,5 2,8
România 7 4,1 1,7 3,0
Bulgaria 9 4,8 3,3 1,1
Ungaria 8 19,6 8,8 3,4
Polonia 17 25,7 11,9 7,3
Sursa: Lerman, 2002

În România, exploatarea p ământului în arend ă este scăzută. Cauzele
sunt complexe și ele țin de anumite condi ții care nu s-au realizat pân ă în 2002-
2004, astfel:
 Baza documentar ă a propriet ății – eliberarea întârziat ă a titlurilor de
proprietate, indispensabile închirierii contractelor de arend ă și reglarea
notarială a succesiunilor în familii.
 Exploatarea agricol ă abuzivă – Mai ales în primii ani dup ă 1989, incer-
titudinile legale privind proprietatea au permis exploat ări agricole abuzive,
fără consecințe legale. Dezagregarea IAS-urilor și CAP-urilor au l ăsat mili-
oane de hectare neprelucrate (în pârloag ă), iar pentru a combate neexploa-
tarea, legea a fost permisiv ă față de exploatarea abuziv ă.
 Conflictul de interese între comasarea prin achizi ții de teren și exploatarea
prin arend ă – Investitorii ce achizi ționează terenuri cunosc faptul c ă odată
începută exploatarea pe baza arend ării, micii proprietari nu vor mai vinde
niciodată terenul, fiind mul țumiți cu veniturile ob ținute din arend ă. De aceea
investitorii pe termen lung în agricultur ă preferă să achiziționeze (să cumpere)
pământul, pentru a ob ține suprafe țe de teren comasate și nu să îl ia în arend ă.
 Rentabilitatea sectorului agricol – România se afl ă în mijlocul unei pie țe
mondiale agricole caracterizat ă de supraproduc ție, subven ții, prețuri mici.
Prin mecanismele pie ței și comerțului, produc ătorii români concureaz ă cu
marile exploata ții americane și cu intens subven ționatele exploata ții euro-
pene, în timp ce în România, condi ții ce țin de clim ă, de disfunc ționalitățile
pieței române ști, de la industria de îngr ășăminte la mediul fiscal, fac ca
producția la hectar s ă fie aproximativ jum ătate din cea înregistrat ă în Vestul

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
254 Europei. A șadar, comparat ă cu Vestul Europei, exploatarea agricol ă în
România este deocamdat ă nerentabil ă economic.
 Carențele infrastructurii de desfacere – un sector agricol solid nu poate
exista în absen ța unor structuri func ționale de stocare și distribu ție a
produsului agricol. În România, silozurile de mare capacitate cu care erau dotate IAS-urile au ajuns monopoluri locale, astfel încât, orice form ă de
exploatare agricol ă mare, fie ea asociativ ă sau arendar ă, a fost strangulat ă.
Urmărind datele concrete, de și legea arendei a ap ărut încă din 1994,
luarea pământului în arend ă se făcea în propor ție redusă la nivelul anului 1998.
Astfel, aproximativ 4% din gospod ării au pământ luat în arend ă (Sandu, 1999 –
sursa datelor: Barometrul resurselor socio-umane ale reformei, 1998). Analiza
secundară pe date din Barometrul de opinie arat ă următoarea situa ție legată de
arendă (vezi graficul 6.1)

Grafic 6.1. Proporția subiecților din mediul rural care au p ământ luat în arend ă
Sursa datelor: Barometrele de opinie public ă 1998-2004

Același studiu arat ă că, în România, luarea în arend ă este rezultatul unei
inconsisten țe de status – s ărăcie a propriet ății funciare, dar o mare putere de
muncă și un important capital social (Sandu, 1999). Astfel, cei ce lucreaz ă
pământul în arend ă sunt de vârst ă relativ tân ără, și au teren pu țin în proprietate,
dar au resurse considerabile de capital social rela țional (dispun de rela ții pentru
rezolvarea diverselor probleme). În ce prive ște mărimea terenului luat în arend ă,
aceeași sursă prezintă o imagine succint ă (vezi tabelul 6.7).
O prelucrare a unor date relevante pentru fenomenul arend ării o face
Adrian Hato ș, într-un studiu din 2004. Rezultatele arat ă că luarea în arend ă este
mai puțin frecvent ă decât darea în arend ă (pentru c ă mulți proprietari dau 3,9 5,210,8 10,15,89,296,1
77,287,4 88,793,187,6
020406080100120
1998 1999 2000 2001 2002 2003Da Nu

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
255 terenul unor societ ăți sau asocia ții). Cei mai mul ți din cei ce iau p ământ în
arendă (în 2000), îl iau de la alte persoane sau de la rude. Motivele pentru a da
pământul în arend ă sunt: imposibilitatea de a-l lucra din cauza s ănătății și
vârstei, lipsa banilor pentru cultivarea p ământului, nu au timp pentru acest
lucru, sau este mai profitabil a șa. Arendarea este o solu ție specific ă gospodă-
riilor rurale cu resurse materiale și umane precare. Interesant este faptul c ă cei
ce iau teren în arend ă nu sunt persoane cu resurse materiale și cu forță de
producție, ci fac parte din familii care nu au p ământ și nu au surse alternative de
subzistență. Singurul capital de care dispun este for ța de munc ă proprie (rromii
se află în această situație în propor ție mare) (Hatos, 2004)

Tabel 6.5 Mărimea terenului agricol luat în arend ă de către subiecții din mediul rural (procente)

Cât pământ luat în
arendă aveți? 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
0-1 ha* 2,8** 80,8 96,5 61,0 56,1 72,2 –
1,1-2 ha 0,7 0,6 1,6 23,1 14,1 15,1 –
2,1-5 ha 0,4*** 1 1,3 9,8 12,3 7,6 –
5,1-10 ha – – 0,4 1,2 7 2,6 –
10,1-20 ha – – 0,2 4,9 1,7 2,5 –
Sursa datelor: Barometrele de opinie public ă 1998-2004
* Cifrele cuprind și proporția celor ce nu de țin deloc teren luat în arend ă.
** Cifra reprezint ă procentul subiec ților care au între 0,1-1 ha luate în arend ă
*** Cifra reprezint ă procentul subiec ților care au între 2-3,5 ha luate în arend ă
(pentru 2004 și 2005 nu exist ă date referitoare la arend ă nici în Bop și nici în Eurobarometrul Rural)

5. ASPECTE EMPIRICE LEGATE DE PROPRIETATEA FUNCIAR Ă
ȘI TIPURILE DE ACTIVITATE ECONOMIC Ă ÎN RURALUL
ROMÂNESC

Demersul de fa ță este empiric, de analiz ă a datelor provenite din diverse
surse și care ilustreaz ă schimbările survenite în perioada 1990-2007 în situa ția
proprietății funciare în rural. Ca un corolar al propriet ății funciare și al modu-
rilor de a face agricultur ă ca bază de creare a venitului, am analizat și tipurile de
activitate economic ă în rural, în aceast ă perioadă. Scopul acestor analize este
acela de a ob ține o imagine în cifre despre proprietatea funciar ă în România și
evoluția ei după 1989.
Metoda utilizat ă este cea a analizei secundare pe baze de date reprezen-
tative pentru ruralul românesc. Sunt utilizate în analiz ă Barometrele de Opinie
Publică (1998-2004) și Eurobarometrul Rural 2002, 2005 și 2007. Voi oferi mai
întâi date despre proprietatea funciar ă în România, comparativ pe mai mul ți ani,
și apoi voi particulariza cu datele ob ținute din T ălmăcel și Ludoș.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
256 5.1 Activități economice și surse de venit în rural

5.1.1 Activități economice în domeniul agricol

Care este ponderea popula ției rurale și a celei ocupate în agricultur ă în
România, comparativ cu celelalte țări din Europa Central ă și de Est? Ce
schimbări s-au înregistrat în productivitatea muncii dup ă 1989? Care sunt activi-
tățile economice predilecte ale popula ției din rural? Care sunt sursele principale
de venit? Acestea sunt întreb ările la care încearc ă să răspundă secțiunea de fa ță.
Este cunoscut faptul c ă România are una din cele mai ridicate ponderi
ale popula ției rurale, și în acela și timp, cea mai ridicat ă pondere a popula ției
ocupate în agricultur ă, comparativ cu țările membre sau candidate ale Uniunii
Europene (vezi tabelul 6.6), mai precis de nou ă ori mai mare decât cea din cele
15 state membre ale UE. Motivele acestei st ări de fapt sunt complexe: la lipsa
oportunităților de angajare pentru popula ția rurală se adaug ă, mărimea suprafe-
țelor agricole care oblig ă la o agricultur ă nerentabil ă și trendul migratoriu ce
antreneaz ă spre sat popula ția care își pierde sursele de venit de la ora ș.

Tabel 6.6 Ponderea popula ției rurale și a popula ției ocupate în agricultur ă în câteva
state membre și candidate ale Uniunii Europene.

Țări membre sau
candidate ale Uniunii
Europene Populație rurală în 2000
(% din totalul popula ției) Populație ocupat ă în
agricultur ă în anul 2002
(% din totalul popula ției)
UE 15* 30,9 4,3
CEEC 10** 29,8 13,4
Estonia 30,6 6,5
Ungaria 36 6,1
Letonia 33,2 15,3
Lituania 33 18,6
Polonia 38,3 19,8
Slovacia 46,8 6,6
Republica Ceh ă 25,9 4,9
Slovenia 49,2 9,7
Malta 9,1 0,5
Bulgaria 31,2 10,7
Croația 42,3 3,98
Turcia 35,3 21,2
România 45,4 36,4
Sursa: Eurostat, Earth Trends.
* Țări membre UE pân ă în 1996
** Țări membre UE din 2004

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
257 Compararea num ărului de fermieri distribui ți pe un hectar de teren,
arată că România are aproape de dou ă ori mai mul ți fermieri/hectar decât
majoritatea țărilor ex-comuniste, ceea ce sugereaz ă o exploatare ineficient ă a
pământului (Voicu, Voicu, Precupe țu, Popescu, 2005: 20). Datele arat ă de
asemenea c ă creșterea gradului de ocupare a popula ției în rural nu este înso țită
și de o cre ștere a productivit ății muncii în rural, aceasta fiind în sc ădere după
1990 – reflectat ă de scăderea propor ției din PIB realizat ă de agricultur ă (Davis,
Douglas, 2001). Rela ția între PIB și ocuparea în agricultur ă este invers propor-
țională, studiile realizate pe țările ECA48 arătând că o creștere a PIB cu 1% este
însoțită de o scădere a gradului de ocupare în agricultur ă cu 0,2% (Lerman,
Csaki, Feder, 2002: 21). România reflect ă și ea aceast ă relație, reducerea dup ă
1989 a cre șterii economice sau chiar stagnarea ei, fiind înso țită de creșterea
populației ocupate în agricultur ă.
De asemenea agricultura României contribuie cu mai pu țin de 3% la
totalul exporturilor (D ăianu, 2001). Dintre țările Europei Centrale și de Est,
România înregistreaz ă cea mai mare sc ădere a productivit ății muncii agricole
per capita, în primii 10 ani de reform ă. Iar anul cu cea mai sc ăzută producti-
vitate este 1999, spre deosebire de celelalte țări în care cea mai sc ăzută produc-
tivitate se înregistreaz ă în primii trei ani ai reformei (Rozelle, Swinnen, 2004).
Una din condi țiile principale pentru realizarea unei reforme structurale
în scopul cre șterii eficien ței sectorului agricol, este reducerea num ărului de per-
soane care î și câștigă traiul din agricultur ă și, prin aceasta, consolidarea fer-
melor și ieșirea din agricultura de subzisten ță. Reducerea popula ției ocupate în
agricultur ă de la 36% la 15% (aproape de media celor zece state care sunt
membre UE din 2004), ar însemna ca aproximativ dou ă milioane de persoane
care își desfășoară activitatea în mediul rural s ă fie direc ționate spre alte
domenii. Având în vedere c ă un procent mare din aceste persoane au vârsta de
peste 50 de ani, una din solu ții ar fi pensionarea anticipat ă a acestui segment de
populație, concomitent cu sprijinirea lor prin programe de ajutor social
(Dumitru, Diminescu, Lazea, 2004)
În anul 1990, România avea 45,7% popula ție rurală din total, procent ce
se menține până în 2000, cre ște până în 2003, iar apoi începe s ă scadă. Ponderea
populației ocupate în agricultur ă a crescut ini țial între 1990-2000, dup ă care a
început să scadă constant (vezi tabelul 6.7).
Aceste cifre reflect ă tendința de migra ție inversă a populației, de la ora ș
la sat, dup ă 1990, sectorul agricol absorbind popula ția disponibilizat ă de la oraș,
sau popula ția ce nu face fa ță costurilor traiului la ora ș. Astfel, dup ă 1989,
sectorul agricol a devenit un „angajator de ultim ă instanță”, ce absoarbe aceast ă

48 Țările ECA sunt țările din Europa și Asia Central ă, adică țările din fostul bloc sovietic, la
care se adaug ă Europa Central ă și de Est.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
258 populație și o plaseaz ă în cea mai mare parte în agricultura de subzisten ță
(Dăianu, 2001:35). Tendin ța de migra ție de la ora ș la sat nu e îns ă caracteristic ă
doar României, ci este general ă pentru majoritatea țărilor europene, inclusiv
pentru cele din Europa de Vest (Kiehl, Panebianco, 2002).

Tabel 6.7 Populație rurală și populație ocupată în agricultur ă

1990 2000 2003 2004 2005 2006
Populație rurală 45,7% 45,4% 46,6% 45,1% 45,1% 44,8%
Pondere popula ție
ocupată în
agricultur ă 29,1% 41,4% 34,7% 31,9% 31,8% 29,7%
Sursa: Anuarul Statistic al României
Situația României, pe regiuni de dezvoltare, în ce prive ște ponderea
populației din rural și a popula ției ocupate în agricultur ă este vizibil ă în figura
6.1. Se remarc ă regiunile NE și SV și regiunea Centru (dac ă nu luăm în calcul
Bucureștiul), care au cea mai ridicat ă și respectiv cea mai sc ăzută pondere a
populației ocupate în agricultur ă.
În 2003, 28% din șomerii din România și 42,5% din pensionari, se aflau
în rural. Urm ărind de asemenea ponderea popula ției ocupate în agricultur ă pe
grupe de vârst ă, în acela și an, se remarc ă faptul că procentul cel mai mare se
înregistreaz ă la grupa de vârst ă 50-64 de ani (Anuarul Statistic al României,
2003). De altfel, între 1996-2000, cre șterea cea mai mare a popula ției ocupate în
agricultur ă este pentru popula ția de peste 50 de ani. Munca în gospod ăria pro-
prie reprezint ă cea mai important ă, sau chiar singura surs ă de venit, pentru
populația aflată la vârsta pension ării, ceea ce explic ă procentul mare de vârstnici
ce lucreaz ă până la vârste înaintate. Astfel, o parte important ă a populației rurale
ce are peste vârsta de pensionare continu ă să lucreze (44% din popula ția cu
vârste situate între 65 și 69 de ani, 37% din grupul de vârst ă cuprins între 70 și
74 de ani și 22% din grupul de vârst ă de peste 75 de ani) (Dumitru, Diminescu,
Lazea, 2004).
Cu ce se ocup ă aceste aproximativ 4 milioane de persoane (în 2003), ce
își câștigă traiul în rural? Dac ă urmărim statutul lor profesional observ ăm că cea
mai mare parte a acestora sunt lucr ători pe cont propriu (52,6%), dup ă care
urmează categoria lucr ătorilor familiali neremunera ți (41,2%), adic ă acele
persoane ce lucreaz ă în gospod ăria proprie, f ără să primeasc ă salariu sau plat ă
în natură pentru munca lor și care nu au alt ă sursă de trai. O analiz ă atentă a
datelor din anii de dup ă 1989 relev ă câteva trăsături specifice unui sector agricol
marcat de ineficien ță:

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
259  procentul mic de salaria ți, în scădere între 1990-1997, și care reflect ă lipsa
oportunităților de angajare din rural în alt domeniu decât cel agricol;
 proporția mare de lucr ători familiali neremunera ți, al căror număr a crescut
exponențial după 1990.
 creșterea ponderii patronilor din mediul rural care, înso țită fiind de o sc ădere a
numărului de salaria ți, arată faptul că acest segment patronal nu este implicat în
afaceri locale care s ă ofere locuri de munc ă oamenilor, ci realizeaz ă mai degrab ă
activități de intermediere între produc ătorii agricoli și angrosiștii din mediul urban
(Institutul de Sociologie al Academiei Române, 2005).

Figura 6.1. Pondere popula ție rurală / Pondere popula ție ocupat ă în agricultur ă pe
regiuni de dezvoltare, în anul 2006 (date procentuale)

Sursa: prelucrare dup ă datele oferite de Anuarul Statistic al României 2007

Structura pe grupe ocupa ționale reflect ă o distribu ție așa cum era de
așteptat: astfel, pentru anul 2006, este majoritar ă ocupația de agricultor și lucră-
tor calificat în agricultur ă (52,5%), urmând apoi me șteșugarii și lucrătorii
calificați în meserii artizanale și tehnice (10,8%), muncitorii necalifica ți
(14,3%), lucr ătorii în servici și comerț (5,7%), tehnicienii, mai ștrii (3,5%),
specialiștii cu ocupa ții intelectuale și științifice (1,8%) și funcționarii (1,5%) ACM
TB
C
SH
GV
MM
A
S
BCHS
N
B
A
DPV
I
CBUCURE ȘTI
7,5 / 2,0 NV
46,9 / 29,3 NE
56,4 / 47,6
V
36,5 / 18,6
SV
52,4 / 46,2 S
58,4 / 35,3 Centru
40,2 / 16,7
SE
44,6 / 32,5

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
260 (Anuarul Statistic al României, 2006). Se remarc ă procentul mare de muncitori
necalifica ți și procentul mic al celor cu ocupa ții intelectuale și științifice, ceea
ce arată lipsa de speciali ști în rural.
Sursele predominante de venit în rural în 2007 sunt pensia de stat pentru
vechime în munc ă (20,9%), salariul (14,9%) și pensia CAP (17,6%), veniturile
bănești din propria produc ția agricol ă plasându-se pe locul 5 ca importan ță
(6,1%) (Eurobarometrul Rural 2007).
În ce prive ște veniturile anuale ale gospod ăriei din diverse activit ăți (co-
merciale sau de alt ă natură), graficul de mai jos arat ă că oamenii ob țin veniturile
cele mai mari din vânzarea de animale sau carne, din activit ățile ne-agricole pe
cont propriu și respectiv din vânzarea de produse agricole vegetale.

Grafic 6.2 Venituri medii ale gospod ăriei rurale, ob ținute din diverse activit ăți, în
ultimele 12 luni (ROL)
69639313158209452828222140
886041342843
709394
574219
4083811081213
02000004000006000008000001000000120000014000001600000
123456789 1 0 1 1

Sursa: Eurobarometrul Rural 2002

Pentru a vedea care sunt modalit ățile de desfacere a produselor care
aduc cele mai mari venituri, am testat diferen țele dintre veniturile medii ob ți-
nute prin activit ățile comerciale de mai sus, în cazul comercializ ării în diverse
modalități, prin Anova. Rezultatele sunt semnificative doar pentru vânzarea
produselor agricole vegetale49.

49 FANOVA = 3,312, sig.F = 0,001, semnificativ pentru p ≤0,05 1= vânzare de animale sau carne
2= vânzare de produse lactate
3= vânzare de alte produse animaliere 4= vânzare de produse agricole vegetale 5= vânzare de vin, țuică, palincă, etc.
6= arendă, închiriere, concesionarea
ăâtli7= venituri din asocia ții și societăți agricole
8= dividende, dobânzi, chirii
9= prestarea de servicii agricole 10= venituri din activit ăți neagricole pe cont
propriu
11= venituri din munca cu ziua

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
261 În acest caz veniturile sunt semnificativ mai mari pentru cei ce comer-
cializează produsele direct la ora ș, la piață, față de comercializarea lor prin
intermediari, firme private, firme prelucr ătoare, sau la ora ș în casele oamenilor.
De asemenea veniturile din comercializarea produselor agricole vegetale sunt
semnificativ mai mari pentru cei ce posed ă grădină50 și pământ în proprietate51.
Veniturile din vânzarea produselor agricole variaz ă și în funcție de sur-
sele din care au provenit banii investi ți în activit ățile agricole. Astfel, cei ce au
investit bani din surse proprii au venituri semnificativ mai mari decât cei ce au
luat credit bancar52. Analiza de varian ță arată că veniturile subiec ților cresc
odată cu educa ția, pentru cele mai multe din tipurile de activit ăți producătoare
de venit.

5.1.2 Activități economice ne-agricole

Un rol esen țial în dezvoltarea ruralului și în transformarea agriculturii
românești într-un sector eficient, îl au activit ățile economice ne-agricole
desfășurate în mediul rural. Doar sectorul agricol nu poate face fa ță în oferirea
unui trai decent întregii popula ții din rural și nu poate absorbi întreaga popula ție
activă. Sectorul ne-agricol din rural este cel ce poate oferi o alternativ ă pentru
obținerea veniturilor necesare gospod ăriei, scăzând astfel insecuritatea
financiară a membrilor acesteia. Sectorul ne-agricol din rural se refer ă la munca
salariată sau pe cont propriu în activit ăți diferite de cele agricole, dar localizate
în arii rurale (cum ar fi procesarea produselor agricole, me șteșugurile, diverse
ramuri industriale, etc.). Aceste activit ăți necesită o anumit ă dezvoltare a
capitalului uman și material și o oarecare dezvoltare a infrastructurii.
Nivelul implic ării în activit ăți ne-agricole este îns ă scăzut în România,
ponderea din 2002 fiind aceea și cu cea din 1930, de 1,9% din totalul popula ției
ocupate în agricultur ă (Bleahu, 2004). Economia autarhic ă specifică satului
românesc, f ăcea ca gospod ăria interbelic ă să-și producă aproape toate produsele
de care avea nevoie, restul fiind cump ărate sau ob ținute prin schimb cu ocazia
târgurilor. Sectorul ne-agricol cuprindea meseria și și meșteșugari. În perioada
comunistă, implicarea în sectorul ne-agricol, mai precis în industria din mediul
rural, crește, două fiind căile care duc la acest rezultat: dezvoltarea industriei
grele și prin aceasta a num ărului de naveti ști de la sat și plasarea unor industrii
ușoare în mediul rural. Dup ă 1990, sectorul ne-agricol este alc ătuit în mare parte
din angaja ți în institu țiile publice ale statului.

50 FANOVA = 3,291, semnificativ pentru p ≤0,05
51 FANOVA = 4,439, semnificativ pentru p ≤0,05
52 FANOVA = 5,480, sig.F = 0,000

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
262 Implicarea sc ăzută a popula ției în sectorul ne-agricol este explicabil ă
prin gradul sc ăzut de educa ție a popula ției din rural, prin infrastructura pu țin
nedezvoltat ă, dificultăților comunica ționale și instituționale (Davis, Douglas,
2001).
În România în 2002, popula ția rurală ne-agricol ă poate fi împ ărțită în
câteva categorii (Sandu, 2003):
 cei care lucreaz ă în munci nemanuale, cu grad de complexitate ridicat în
cadrul comunei de domiciliu (ocupa ții profesionale, manageriale, tehnice) –
între 3-5%;
 cei care lucreaz ă în munci nemanuale, în sectorul serviciilor în comuna de
domiciliu (lucr ători sau muncitori necalifica ți în servicii, func ționari) – între
4-7%;
 cei cu munci manuale, cu locul de munc ă in comuna de domiciliu – între 8-
10%;
 persoanele cu loc de munc ă în afara comunei de domiciliu, la ora ș (cel mai
adesea) sau în alt ă comună (navetiști) – între 18-23%.
Restul pân ă la 100% este reprezentat de popula ția rurală ocupată în agri-
cultură. Se observ ă că ponderea principal ă o dețin navetiștii rural-urban și mun-
citorii ne-agricoli (dintre ace știa, cei mai mul ți fiind în construc ții). Simpli-
ficând, tipurile cheie de ocupare rural-neagricol ă sunt profesorii, întreprinz ătorii
neagricoli, comercian ții și muncitorii în construc ții. Pentru toate aceste categorii
de popula ție, sursa principal ă de venit este salariul, urmat de veniturile din acti-
vități independente neagricole și de veniturile din agricultur ă.
Studiile arat ă că ponderea popula ției rurale ocupate în sectoare neagri-
cole este determinat ă în primul rând de stocul de educa ție (cu cât acesta este mai
ridicat, cu atât popula ția ocupată în afara agriculturii, este mai numeroas ă. Dar
crește și în cazul relieful de tip deal-munte, în cazul jude țelor cu o vechime mai
mare a urbaniz ării și cu localizare în regiunile mai pu țin sărace ale României
(Sandu, 2003).

5.2. Proprietate funciar ă în ruralul românesc între 1990 și 2007

Se poate observa din graficul 6.3 o cre ștere până în anul 2001 a pro-
centului celor care de țin pământ (datele sunt doar pentru cei din rural), dup ă
care, din 2002, procentul scade, probabil datorit ă creșterii tranzac țiilor (de tip
vânzare) cu p ământul aflat în proprietate de c ătre cei care nu îl pot lucra. O
influență indirectă poate exercita și scăderea popula ției din rural și deci a
numărului proprietarilor.

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
263
Grafic 6.3 Propor ția subiecților din rural care de țin pământ în proprietate
1379,7 77,2 78,57377,784,4 86,1 85,4
20,113 13,921,4 21,417,726,2
0102030405060708090
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2007%
Da Nu
Sursa datelor: Barometrele de opinie public ă 1998-2004. Pentru anul 2007 datele sunt
preluate din Eurobarometrul Rural 2007.

În ce prive ște tipurile de proprietate funciar ă în rural, majoritatea
persoanelor intervievate în cadrul Eurobarometrul Rural 2002 și 2007 au
grădină și teren agricol în proprietate sau folosin ță și un procent mult mai mic
de responden ți dețin pădure, așa cum se poate vedea în tabelul de mai jos. Se
poate observa ca pentru toate tipurile de proprietate, valorile procentelor scad
din 2002 pân ă în 2007. Am inten ționat să prezint defalcat, pentru compara ție,
tipurile de teren agricol aflat în proprietate sau folosin ță și pentru anul 2007.
Din păcate num ărul mare de nonr ăspunsuri fac aproape imposibil ă utilizarea
datelor (de exemplu pentru pământ în proprietate lucrat în gospod ărie pro-
centul de nonr ăspunsuri este de 34%, iar pentru pământ în proprietate în aso-
ciații agricole familiale se înregistreaz ă 72% nonr ăspunsuri).
Tabel 6.8 Proporția persoanelor ce de țin diverse tipuri de proprietate
funciară în rural (2003 și 2007)

Grădină Teren agricol în proprietate sau folosin ță (2003) P ădure
78,8%, din care
Pământ în proprietate lucrat in gospod ărie: 87%
Pământ în proprietate în asocia ții agricole familiale: 9% În anul 2003:

74,4%
Pământ în proprietate în societ ăți agricole: 11% În anul 2003:

15,4%

Pământ luat în folosin ță de la ne-rude: 5%
Pământ luat în folosin ță de la părinți, rude: 14%
Pământ dat în folosin ță la ne-rude: 4% În anul 2007:
59,2%
Pământ dat în folosin ță la copii, rude: 8% În anul 2007:
9,9%
Sursa: prelucrare dup ă Eurobarometrul Rural 2003 și 2007.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
264 Tabelul 6.9 prezint ă mărimea terenului aflat în proprietate între 1998 și
2007. Se poate observa c ă marea majoritate a responden ților au parcele mici de
teren, de 0-2 ha, procentul acestora sc ăzând doar pu țin până în 2004 și ceva mai
mult până în 2007. Se poate observa c ă nu se produce o redistribuire a tipurilor
de parcele, în sensul sc ăderii num ărului parcelelor mici și a creșterii procentelui
celor ce de țin parcele mari, a șa cum ar fi fost normal pentru practicarea unei
agriculturi eficiente. Interesant este faptul c ă nici după 2000 (dup ă legea care
redistribuie proprietatea funciar ă în limitele a 50 ha), nu cre ște procentul celor
ce dețin parcele mari de p ământ. Cifrele ilustreaz ă așadar parcelarea extrem ă a
terenului agricol, condi ție ce oblig ă la o agricultur ă de subzisten ță, această
situație menținându-se pân ă astăzi.

Tabel 6.9 Mărimea terenului agricol aflat în proprietatea subiec ților din mediul rural
(date procentuale)
Cât pământ
aveți în
proprietate? 199
8 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2007
0-2 ha 75,5 50,2 69,5 68,4 66,5 66,3 69 64,6
2,01-10 ha 24,5 34 28,4 30,4 29,8 33 27,9 22,3
10,01-50 ha – 1,2 2,1 1,8 1 0,7 2,6 1,2
Sursa datelor: Barometrele de opinie public ă 1998-2004. Pentru anul 2007 datele provin din
Eurobarometrul Rural 2007.
În plus, proprietarii din mediul rural, au adesea terenul agricol împ ărțit
în mai multe parcele, plasate în loca ții diferite, astfel c ă devine imposibil ă reali-
zarea unei agriculturi performante prin utilizarea unor mijloace moderne. Pentru
2003, 18,1% din responden ți afirmă că terenul lor nu este parcelat deloc, restul
având terenul agricol parcelat în medie în 3,3 parcele. Pentru anul 2007, 29% din responden ți au terenul neparcelat și restul declar ă că au în medie 3,2 par-
cele. Se observ ă așadar o ameliorare a situa ției fragment ării terenurilor.
Eurobarometrul Rural 2003 arat ă că 88% din cei intervieva ți reușesc să-și
lucreze tot p ământul și doar 10% au și pământ nelucrat, invocând ca motive
prețul ridicat al lucr ărilor agricole (29%), calitatea proast ă a pământului (20%),
depărtarea prea mare a terenului de sat (15%), sau starea de s ănătate precar ă sau
vârsta înaintat ă (11%). În 2007, 82% din responden ți afirmă că își lucrează
pământul în totalitate, cei ce au p ământ nelucrat invocând ca motive pre țurile
prea mari ale lucr ărilor agricole (44,4%), starea precar
ă a sănătății sau vârsta
(16%), dep ărtarea terenului de sat (9,1%), faptul c ă produsele ob ținute sunt
prost plătite (4,8%) și calitatea proast ă a pământului (4,3%). Se remarc ă așadar
o înrăutățire a situa ției terenurilor r ămase nelucrate, ce se datoreaz ă creșterii
prețurilor lucr ărilor agricole și îmbătrânirii popula ției de la sat și a înrăutățirii
stării de sănătate a acesteia.

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
265 Deși surprind în bun ă măsură situația actuală a propriet ății funciare în
ruralul românesc, datele de mai sus, nu sunt suficient de sintetice ca s ă ofere o
imagine global ă. Din acest motiv, am încercat construirea unui indice, pe care l-
am numit Indicele Propriet ății Funciare (IPF) , calculat atât pentru datele din
Eurobarometrul Rural 2003, cât și (parțial) pentru 2007. Meritul lui este de a
permite exprimarea datelor numerice referitoare la proprietate sub o form ă
grafică sintetică (vezi figura 6.2).

Tabel 6.10 Variabile utilizate în calcularea Indicelui Propriet ății Funciare (IPF)

Variabila Variabila recodificat ă
1. Mărimea terenului agricol aflat în
proprietate și lucrat în gospod ărie
(codificat ă HAP1 în EBR 2003 și C3.1 în
EBR 2007)
TEREN – variabil ă categorial ă, cu trei
variante:
1. sub 2 ha
2. Între 2,1 – 10 ha 3. Peste 10,1 ha
2. Numărul de parcele în care este împ ărțit
pământul aflat în proprietate
(HAP8 în EBR 2003 și C6 în EBR 2007)
PARCELE – variabil ă categorial ă, cu trei
variante:
1. în 4 sau mai multe parcele
2. în 2 sau 3 parcele 3. nu e împ ărțit
3. Pământul aflat în proprietate este lucrat în
totalitate sau par țial
(HAP9 în EBR 2003 și C7 în EBR 2007) LUCRAT – variabil ă nominal ă, cu dou ă
variante:
0. este lucrat par țial
1. este lucrat în totalitate
4. Suprafața de teren nelucrat ă
(HAP9DA1 în EBR 2003 și C8 în EBR 2007)
NELUCRAT – variabil ă categorial ă, cu trei
variante:
1. sub 2 ha
2. Între 2,1-10 ha 3. Peste 10,1 ha
IPF = TEREN + PARCELE + LUCRAT – NELUCRAT
Indicele astfel ob ținut ia valori între 1 și 7, 1 semnificând o situa ție deficitar ă a propriet ății
funciare (sub 2 ha de teren agricol aflat în proprietate, împ ărțit în 4 sau mai multe loturi, și
nelucrat în totalitate) iar 7 reprezentând o situa ție bună a propriet ății funciare (suprafa ță de
peste 10 ha de teren agricol în proprietate, neîmp ărțit în loturi și lucrat în totalitate).

Pentru calcularea indicelui am avut în vedere doar datele despre p ă-
mântul aflat în proprietate și lucrat în gospod ărie, nu și cel lucrat în asocia ții
sau societ ăți agricole. Acest indice care este unul aditiv, ia în calcul m ărimea
terenului aflat în proprietate și lucrat în gospod ărie (recodificat ă în variabila
TEREN), num ărul de parcele în care este împ ărțit terenul aflat în proprietate

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
266 (PARCELE), situa ția lucrării pământului (în totalitate sau par țial – LUCRAT) și
mărimea suprafe ței de pământ nelucrate (NELUCRAT), dac ă este cazul. Într-o
primă etapă am recodificat aceste variabile conform coloanei 2 din tabelul 6.10.
Indicele este unul aditiv, modul de calcul fiind vizibil în acela și tabel.
Ceea ce rezult ă este așadar un indice ce ia în considerare m ărimea tere-
nului, fragmentarea lui în parcele și procentul de teren lucrat. Calculând mediile
acestui indice pentru fiecare din jude țele României, se ob ține figura de mai jos.
Mediile variaz ă între 1 și 5, ceea ce înseamn ă că nici un jude ț nu are media 6
sau 7, echivalent ă cu o situa ție foarte bun ă a propriet ății funciare. Jude țele figu-
rate cu negru pe desen au o situa ție extrem de precar ă a propriet ății funciare, iar
cele figurate cu alb au o medie a IPF mare și deci o situa ție bună a propriet ății
funciare. Pentru unele jude țe a fost calculat ă valoarea IPF și pentru anul 2007
(pe datele din EBR 2007), aceasta fiind trecut ă pe acela și desen. Aradul de
exemplu, are în 2003 o medie IPF de 3,0, iar în 2007 o medie de 3,7, ceea ce
semnifică ameliorarea situa ției propriet ății funciare, fie prin comasarea terenu-
rilor, fie prin vinderea lor și valorificarea prin for ță de munc ă mai tânără. Din
păcate, baza de date a Eurobarometrului Rural 2007 nu permite calcularea me-
diei IF pentru toate jude țele.
Se remarc ă faptul că județele ce au situa ția cea mai dificil ă sunt în
special cele din zona de munte, unde relieful nu permite comasarea terenurilor
și mărimea parcelelor este inerent mai mic ă.
Cu toate acestea, relieful nu este singurul factor explicativ, pentru aceast ă
situație, dovad ă fiind faptul, c ă în 2007 situa ția propriet ății funciare se îmbu-
ătățește la unele din aceste jude țe. O altă explicație pentru fragmentarea tere-
urilor din aceste jude țe și valorificarea par țială a pământului este probabil moul
în care proprietarii de p ământ au primit titlurile de proprietate, lipsa acestora
îngreunând tranzac țiile cu pământ.
Din figura 6.2 se poate observa c ă tendința este ca în 2007 s ă se pro-
ducă o îmbunătățire a situa ției propriet ății funciare, ceea ce s-a produs probabil
prin finalizarea procesului de ob ținere a titlurilor de proprietate și prin tranzac ții
funciare ce au permis comasarea terenurilor. Exist ă totuși câteva jude țe în care
situația propriet ății funciare s-a înr ăutățit din 2002 pân ă în 2007, respectiv
Călărași, Prahova și Galați.
Indicele prezentat are o func ție exploratorie. În ciuda marelui s ău
avantaj, acela de a permite agregarea la nivel na țional a unor date eterogene și
astfel de a permite compara ții între jude țe/regiuni, în forma prezentat ă mai sus,
indicele are și o serie de neajunsuri, neîndeplinind unele condi ții cerute unor
astfel de instrumente (B ălțătescu, 2006): modul de alegere a indicatorilor care îl
formează și modul de scalare a lor nu se bazeaz ă pe o teorie testat ă empiric; de
asemenea este un indice a c ărui fidelitate nu a fost testat ă. Ne propunem ca într-

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
267 un studiu ce va urma s ă atingem aceste dou ă probleme, pentru ca indicele s ă
aibă mai mult decât func ție exploratorie și să câștige în utilitate.

Figura 6.2. Situația propriet ății funciare în jude țele României
(medii ale Indicelui Propriet ății Funciare)

Notă: La unele jude țe apar dou ă cifre și o săgeată sus-jos. Motivul este acela c ă pentru aceste
județe s-a calculat media IPF și pentru anul 2007, iar s ăgeata semnific ă creșterea sau sc ăderea
acestei cifre fa ță de 2002. Pentru jude țele ce au figurat ă o singură cifră, nu există date colectate și
pentru anul 2007.

5.3. Tălmăcel și Ludoș – studiu de caz

Prin chestionarul și interviurile realizate pe o problematic ă identitară în
cele două comunități studiate, am urm ărit și o evaluare a problemelor legate de
proprietatea asupra p ământului. Pe lâng ă aspectele obiective, cantitative legate
de proprietatea funciar ă, cele dou ă instrumente utilizate au urm ărit și aspecte SV
3,8
NT
3,6↑4,1IS
2,9BT
3,1
AG
3,7TR
2,6GR
3,1 CL
3,0 ↓2,9DJ
2,8↑3,4MH
3,3GJ
3,9
DB
3,4PH
3,5↓2,4BZ
3,5↑4,0BR
3,2
CT
3,2TL
4,2
CS
2,8HD
2,7↑3,5TM
1,9 AR
3,0 ↑ 3,7
SB
2,4↑2,5BV
2,0
VL
1,8 VN
3,5GL
3,3↓3,0VS
3,0↑3,9 CV
2,3↑2,5HR
1,8
MS
3,5CJ
2,1BH
3,7SJ
2,3↑4,0MM
3,0SM
3,0
BN
3,3↑4,1
AB
1,7
OT
3,7↑3,8IF
1,5↑2,2IL
2,8
.
Medii sub 2,5 Medii între 2,5 – 3 Medii între 3-3,5 Medii peste 3,5

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
268 subiective, respectiv importan ța pământului în via ța oamenilor din cele dou ă
sate și mulțumirea pe care o au fa ță de pământ.

5.3.1 Proprietate funciar ă și alte tipuri de propriet ăți în cele dou ă sate studiate

Proprietatea asupra p ământului . Cele dou ă comunități rurale studiate
au avut o istorie diferit ă în ce prive ște proprietatea funciar ă. Când în toat ă țara
începe procesul colectiviz ării, în Tălmăcel oamenii sunt anun țați că nu se m ai
înființează CAP, de și fuseseră deja desemna ți cei ce trebuiau s ă se ocupe cu
realizarea colectiviz ării în sat. Oamenii de azi explic ă eșecul colectiviz ării
înainte de a fi început, fie prin calitatea slab ă a pământului, fie prin interven țiile
la forurile competente din partea unor persoane influente și care își aveau ori-
inea în M ărginimea Sibiului (se spune c ă la acea dat ă, 15 din membrii Acadeiei
Române proveneau din M ărginimea Sibiului). Faptul c ă Tălmăcelul nu a fost
colectivizat a determinat o serie de avantaje, sau, mai bine spus, a prevenit apa-
iția unor probleme sociale: depopularea satului, s ărăcirea, conflictele sociale
legate de p ământ. Exist ă voci în sat care afirm ă că procesul colectiviz ării ar fi
adus și efecte pozitive pentru evolu ția acestuia: T ălmăcelul ar fi r ămas comun ă
(comuna T ălmăcel este desfiin țată în 1948 și trecută în subordinea comunei
Tălmaciu), oamenii ar fi achizi ționat cuno ștințe legate de cultura p ământului –
cum să foloseasc ă utilajele moderne, cum s ă cultive eficient p ământul (Stroil ă,
G., 1996, p. 117). În interviurile realizate pe teren, s ătenii recunosc și ei impor-
anța faptului c ă satul lor nu a fost colectivizat: „ După ‘40-’50 am sc ăpat de
necazul colectiviz ării, Tălmăcelul nu a fost colectivizat, lumea o fost liber ă, cu
toate că dădeau contracte la prim ărie, dar totu și n-au fost atin și. Și acum când
s-o recuperat p ământul mul ți au primit p ământ la T ălmaci, într-o zon ă foarte
bună, e mult mai productiv .” (O.I., masc., 35 de ani).
Efectele la nivelul mentalit ății ale faptului c ă satul nu a fost colectivizat
sunt vizibile și azi când oamenii consider ă că pământul poate fi lucrat cel mai
bine individual (75,4%) și nu în asocia ție (13,1%). Mai ales în T ălmăcel se re-
arcă tendința ca opțiunea pentru lucrul individual sau în asocia ție al pământului
să varieze în func ție de educa ție și ocupație, astfel, cei cu mai mult ă educație și
cu ocupa ții cu studii superioare, tind s ă opteze pentru lucrul în asocia ție al
pământului.
Ludoșul în schimb, nu a reu șit să scape de colectivizare, aceasta cul-
minând în 1961-1962 cu acte de h ărțuire și terorizare a s ătenilor, care au re-
nunțat foarte greu la p ământul lor. În 1962 când procesul a fost declarat înche-
iat, a început exodul popula ției, mai ales a celei tinere, spre ora ș. Colectivizarea
a însemnat de asemenea pentru Ludo ș, debutul unor conflicte sociale între
săteni, care s-au acutizat cu ocazia aplic ării Legii Fondului Funciar. Conflictele

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
269 au apărut între membrii asocia ției familiale „Ludo șana” și celelalte familii din
sat (Muntean, 1993:26). De altfel se poate observa în graficul de mai jos,
diferențele între cele dou ă comunități în ce prive ște mulțumirea oamenilor fa ță
de aplicarea Legii 18/1991.

Grafic 6.4 Modul de aplicare a Legii Fondului Funciar în T ălmăcel și Ludoș
30,2
20,1
11,918,2
15,235,8
010203040
Bine și foarte bine Nici bine, nici prost Prost și foarte prost
Tălmăcel Ludoș

Sursa datelor: cercetare proprie

În ce prive ște tipurile de proprietate asupra p ământului de ținute de
locuitorii celor dou ă sate, se poate remarca din tabelul 6.11 faptul c ă în ambele
sate, propor ția cea mai mare este reprezentat ă de cei ce au p ământ în proprietate
și îl lucreaz ă în gospod ăria proprie. Asocia țiile agricole și arendarea sunt
realități mai puțin frecvente.
Se remarc ă Ludoșul, cu un procent mai mare de subiec ți ce practic ă
arenda, dar în acela și timp, cu un procent mai ridicat de locuitori care las ă
pământul în pârloag ă. Ținând cont de preciz ările făcute la capitolul privind
arenda, dimensiunea mic ă a parcelelor arendate sugereaz ă relații ce cu greu pot
fi încadrate în termenul de arend ă, relații probabil necontractuale, în țelegeri
informale de exploatare a terenurilor proprietarilor absen ți.
În ce prive ște importan ța pământului în via ța oamenilor din cele dou ă
sate, procentele ilustreaz ă o situație similar ă, în sensul c ă majoritatea subiec ților
cuprinși în eșantionul nostru (59,3% în T ălmăcel și 54,5% în Ludo ș) afirmă că
pământul este foarte important în via ța lor. Totu și, dacă urmărim rezultatele la
întrebarea legat ă de intenția de înstr ăinare a pământului, se observ ă că ludoșenii
sunt mai dispu și să vândă pământul pe care îl posed ă. Există o diferen ță consi-
derabilă între tineri și vârstnici, semnificativ ă statistic (calculul valorilor rezi-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
270 duale ajustate arat ă acest lucru) în ce prive ște importan ța pământului în via ța lor
– pământul este mai important pentru vârstnici decât pentru cei tineri. De ase-
menea este mai important pentru cei cu mai pu țină educație.

Tabel 6.11 Tipuri de proprietate în T ălmăcel și Ludoș
(datele sunt exprimate în procente)

Ce fel de suprafa ță agricolă dețineți? T ălmăcel Ludo ș
Teren aflat în proprietatea familiei mele și lucrat în
gospodăria noastr ă 85,1 65,5
Teren aflat în proprietate și lucrat în asocia ție agricol ă 0,4 0,6
Teren aflat în proprietate și dat în folosin ță (arendă) 1,1 4,2
Teren aflat în proprietate și lucrat de copii sau rude 3,7 1,8
Teren aflat în proprietate și nelucrat 1,9 7,9
Teren luat în arend ă. 0,7 5,5
Altă situație* 5,2 9,7
* Aici se încadreaz ă subiecții ce nu de țin pământ (5,3%) și cei ce au teren concesionat (0,4%)

Aceeași categorie tinde s ă afirme că Legea Fondului Funciar nu a fost
aplicată foarte bine în satul lor (cei cu mai mult ă educație sunt mai mul țumiți de
aplicarea ei). În ce prive ște mulțumirea fa ță de cantitatea de p ământ aflat ă în
proprietate, cei din T ălmăcel opteaz ă mai degrab ă pentru “mul țumiți” (57,5%),
iar cei din Ludo ș pentru „foarte mul țumiți” (40,6%). Calitatea precar ă a pămân-
tului în T ălmăcel reiese foarte clar și din chestionarul nostru, 47% din subiec ți
declarându-se nemul țumiți și foarte nemul țumiți de aceasta (38% se declar ă
mulțumiți și foarte mul țumiți), în timp ce în Ludo ș, calitatea terenului este mult
mai bună, un procent covâr șitor (73,3%) declarându-se mul țumiți și foarte
mulțumiți. De altfel, Ludo șul este cunoscut pentru cultura castrave ților, iar
89,24% din popula ția acestuia reprezint ă ponderea popula ției ocupate în
agricultur ă (Sursa : Indicatori de dezvoltare a satelor române ști – 1998). În pri-
vința utilajelor agricole pe care le posed ă, tălmăcenii se declar ă în propor ție de
49,2% mul țumiți și foarte mul țumiți, iar în Ludo ș opinia este mai împ ărțită –
30,9% sunt nemul țumiți, 41,9% sunt mul țumiți.
Agricultura practicat ă în cele dou ă sate este preponderent una de sub-
zistență, în Tălmăcel, datorit ă reliefului și calității slabe a p ământului, iar în Ludo ș,
datorită lipsei mijloacele moderne de realizare a agriculturii. În T ălmăcel existen ța a
două pensiuni agroturistice poate fi încadrat ă în activitatea de antreprenoriat.

Alte tipuri de proprietate . Pe lângă pământ, oamenii din cele dou ă sate mai au
în proprietate casa în care locuiesc (99,3% în T ălmăcel și 96,4% în Ludo ș din

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
271 subiecții intervieva ți) și alte bunuri cum ar fi: atelier (7,5% în T ălmăcel și 3,0%
în Ludoș), unitate comercial ă (1,9% în T ălmăcel și 1,2% în Ludo ș). De aseme-
nea sunt amintite: pensiune agroturistic ă (numai în T ălmăcel), animale, stân ă,
șură, moară.

5.3.2 Tipuri de activitate și surse de venit în cele dou ă sate

Ocupațiile de baz ă în Tălmăcel sunt cre șterea animalelor (oi, vite) și
cultivarea p ământului, iar ocupa țiile complementare sunt prelucrarea lemnului
sau diversele meserii (fabricarea uleiului, brutari, cojocari, etc.). Se cultiv ă
grâul, porumbul, orzul, ov ăzul, cartoful. Uneltele oamenilor sunt rudimentare,
datorită faptului c ă nu este profitabil ă achiziționarea unor mijloace mai mo-
derne, fiind pu ține locurile în sat unde acestea ar putea fi folosite. În perioada
comunistă, o mare parte a popula ției satului, mai ales cea feminin ă era ocupat ă
în industrie – agricultura fiind o ocupa ție de timp liber – aceasta fiind o impor-
tantă sursa de venit. „ Sunt oameni destul de harnici, eu a șa îi văd, că aicea în
sat se lucreaz ă pământul ăsta de multe ori f ără rost…toat ă vara merg și lucră,
stau acolo în ar șița aia și toamna merg s ă cumpere porumb și grâu din pia ță.
Pământul nostru este un p ământ destul de s ărac. Și ei totuși îl lucră cu niște
eforturi enorme. Fâne țele sunt la o distan ță de 2-3 km, drumuri greu accesi-
bile.. .deci tr ăiesc prin eforturi mari. Practic, pân ă nu erau întreprinderile,
până n-o început s ă plece lumea la lucru, era un sat destul de s ărac.” (O. I., 35
de ani, Tălmăcel)
În Ludoș, principalele ocupa ții sunt de asemenea agricultura (grâul, po-
rumbul, legumele) și creșterea animalelor (vite, porci, oi, cai). Între 1930-1940 a
început să se dezvolte cultivarea legumelor, în special a castrave ților, ludoșenii
devenind cunoscu ți în toată țara pentru comer țul cu castrave ți (Comuna Ludo ș,
județul Sibiu, 1998:14). Cultura castrave ților reprezint ă o component ă impor-
tantă a vieții în sat ea fiind de altfel o marc ă identitară pentru locuitorii acestuia.
Probabil c ă această îndeletnicire explic ă și comportamentul de comercializare a
produselor ob ținute în gospod ăria proprie, mai frecvent în Ludo ș decât în
Tălmăcel.
În ambele comunit ăți, ponderea venitului provenit din produc ția proprie
este superioar ă celei înregistrate în țară. Principalele surse de venit r ămân însă
salariul de la stat sau particular, pensia de la stat și pensia CAP (ponderea mare
a acestora fiind dat ă de numărul mare de vârstnici).
Anexa 6, graficele 1 a și b arată în ce măsură producția proprie acoper ă
nevoile gospod ăriilor din cele dou ă sate. Se observ ă că Ludoșul are mai mul ți
subiecți ce afirm ă că produsele ob ținute în gospod ăria proprie le acoper ă ne-
voile în totalitate, probabil datorit ă faptului c ă fac o agricultur ă mai apropiat ă de

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
272 antreprenoriat: relieful permite practicarea unei agriculturi prin mijloace moder-
ne, cultiv ă cantități mai mari și comercializeaz ă o parte important ă din
producție.
În același an, o întrebare similar ă adresată subiecților din mediul rural
în cadrul Barometrului de Opinie Public ă, arată că 21,4% din subiec ți afirmă că
își pot acoperi jum ătate din consumul propriu cu produsele ob ținute în
gospodăria lor (atât T ălmăcelul, cât și Ludoșul au procente semnificativ mai
mari); 19,2% din subiec ți trebuie s ă cumpere tot ce consum ă, în timp ce în cele
două sate procentul de subiec ți ce afirm ă același lucru este mult mai mic).
Mulțumirea oamenilor fa ță de propriul venit și implicit calitatea vie ții
acestora sunt sc ăzute, cei mai mul ți subiecți, din ambele sate afirmând c ă banii
nu le ajung nici pentru strictul necesar (Ludo ș), sau le ajung doar pentru strictul
necesar (T ălmăcel). Situa ția este similar ă cu cea din țară, analiza secundar ă pe
datele Barometrului Rural ar ătând că majoritatea subiec ților din mediul rural
(51,8%) se plaseaz ă în prima categorie și 37,5% se plaseaz ă în a doua categorie.
Chestionarul aplicat în cele dou ă sate a cuprins și o întrebare legat ă de
cine anume realizeaz ă principalele munci din gospod ărie, în scopul de a con-
figura rolul so țului, al so ției și al copiilor. A rezultat o reparti ție a rolurilor ce
poate fi observat ă în Anexa 6, graficele 2 a și b, și care este una tradi țională,
membrii familiei având alocate rolurile obi șnuite – so ția ocupându-se prepon-
derent cu treburile din interiorul casei, iar so țul cu cele din exterior. De ase-
menea se poate observa c ă aceste roluri nu difer ă de la o comunitate la cealalt ă.
Există o diviziune de gen a muncii (Marinescu, 2002: 28) femeile și bărbații
având roluri bine delimitate, precise.

6. CONCLUZII

Capitolul debuteaz ă cu argumentarea necesit ății de a discuta despre pro-
prietate funciar ă într-o lucrare legat ă de schimbare social ă și identitate în rural,
urmată apoi de definirea propriet ății. O secțiune distinct ă este dedicat ă formelor
arhaice de proprietate în rural, cu accent special pe dev ălmășie. Urmeaz ă apoi
analiza reformelor agrare din ruralul românesc, începând cu cea de la 1830 și
terminând cu reforma din 1991. Aici, analiza a z ăbovit ceva mai mult, fiind dis-
cutate aspecte politice, economice, dar și efecte sociale, demografice sau chiar
culturale ale modului în care s-a f ăcut restituirea propriet ății în 1991. Agricul-
tura de subzisten ță, fenomenul antreprenoriatului și al arend ării, sunt discutate
fiecare, și ilustrate cu date semnificative, într-un capitol separat.
Subcapitolele dedicate analizelor empirice pe probleme de proprietate
funciară în România dup ă 1989, sunt extrem de bogate în date relevante. Sunt
discutate aspecte ca: propor ția subiecților din rural ce au p ământ în proprietate,

Proprietate funciar ă și tipuri de activitate economic ă în comunitatea rural ă
273 tipurile de proprietate funciar ă, mărimea terenului agricol aflat în proprietate și
situația parcelării terenurilor, atât în general, cât și comparativ pe jude țe.
Am considerat important s ă discutăm și activitățile economice și sursele
de venit în rural, dup ă 1989, cele trei aspecte fiind legate între ele. În final, am
particularizat demersul, ilustrând situa ția din cele dou ă sate, în ce prive ște pro-
prietatea funciar ă.
Concluziile în urma acestui demers extrem de laborios sunt oarecum
îngrijorătoare. Comparativ cu celelalte țări europene, situa ția României nu este
foarte satisf ăcătoare:
 România are una dintre cele mai mari ponderi ale popula ției rurale (fiind
depășită în 2000 doar de Slovenia și Slovacia
 Ponderea popula ției rurale se men ține la acela și nivel între 1990-2000,
crește ușor până în 2002, dup ă care începe s ă scadă.
 În 2002, ponderea popula ției ocupate în agricultur ă în România era de nou ă
ori mai mare decât cea din cele 15 state membre ale UE (pân ă în 1996)
 În România, ponderea popula ției ocupate în agricultur ă crește până în 2002,
după care începe s ă scadă.
 Regiunile Sud și Nord-Est au cea mai ridicat ă pondere a popula ției rurale,
iar regiunea Vest are cifra cea mai sc ăzută pentru acest indicator.
 Regiunile Nord-Est și Sud-Vest au cea mai ridicat ă pondere a popula ției
ocupate în agricultur ă, iar regiunea Centru (dac ă nu luăm în calcul Bucu-
reștiul) are cea mai sc ăzută pondere a popula ției ocupate în agricultur ă.
 Din cele 4 milioane de persoane (în 2003) ce î și câștigă traiul în rural, cea
mai mare parte sunt lucr ători pe cont propriu (52,6%), dup ă care urmeaz ă
categoria lucr ătorilor familiali neremunera ți (41,2%).
 Sursele predominante de venit în rural în 2007 sunt, în ordine descresc ă-
toare: pensia de stat pentru vechime în munc ă (20,9%), salariul (14,9%) și
pensia CAP (17,6%). Veniturile b ănești din propria produc ție agricol ă se
plasează pe locul 5 ca importan ță (6,1%).
 Oamenii ob țin veniturile cele mai mari din vânzarea de animale sau carne,
din activit ățile ne-agricole pe cont propriu și respectiv din vânzarea de pro-
duse agricole vegetale.
 Veniturile ob ținute din valorificarea propriei produc ții agricole sunt semni-
ficativ mai mari pentru cei ce comercializeaz ă produsele direct la ora ș, la
piață, față de comercializarea lor prin intermediari, firme private, firme
prelucrătoare, sau la ora ș în casele oamenilor și pentru cei ce au investit
bani din surse proprii, spre deosebire de cei ce au luat credit bancar.
 Nivelul implic ării în activit ăți ne-agricole este sc ăzut în România, ponderea
din 2002 fiind aceea și cu cea din 1930, de 1,9% din totalul popula ției
ocupate în agricultur ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
274  Până în anul 2000 cre ște procentul celor care de țin pământ dup ă care, din
2002, procentul scade.
 Terenul aflat în proprietate continu ă să fie fragmentat, marea majoritate a
responden ților având parcele mici de teren, de 0-2 ha, procentul acestora
scăzând doar pu țin până în 2004 și ceva mai mult pân ă în 2007.
 Motivele invocate de cei ce au p ământ nelucrat (18%) sunt: pre țurile prea
mari ale lucr ărilor agricole (44,4%), starea precar ă a sănătății sau vârsta
(16%), dep ărtarea terenului de sat (9,1%), faptul c ă produsele ob ținute sunt
prost plătite (4,8%) și calitatea proast ă a pământului (4,3%).
 Calculul Indicelui Propriet ății Funciare permite eviden țierea faptului c ă
marea majoritate a jude țelor României înregistreaz ă o situație deficitar ă a
proprietății funciare în 2002, în sensul posesiei unor parcele prea mici de
teren pentru a putea realiza o agricultur ă performant ă, în sensul fragment ării
excesive a terenului și a valorific ării incomplete a acestuia. Situa ția se ame-
liorează până în 2007, pentru cea mai mare parte a jude țelor.
În ce prive ște cele dou ă sate, situa ția se prezint ă astfel, din punct de
vedere al aspectelor funciare și economice: în ambele sate, cei mai mul ți locui-
tori au pământ în proprietate pe care îl lucreaz ă în gospod ăria proprie, arendarea
și asociațiile agricole sunt realit ăți puțin frecvente (mai dezvoltate totu și în
Ludoș), pământul este investit cu aceea și importan ță în ambele sate. Atât
Tălmăcelul, cât și Ludoșul fac o agricultur ă preponderent de subzisten ță – în
Tălmăcel, datorit ă reliefului și calității slabe a p ământului, iar în Ludo ș, datorită
lipsei mijloacele moderne de realizare a agriculturii. În Ludo ș însă, oamenii par
să se descurce mai bine din acest punct de vedere, ei câ știgând venituri
importante din cultura castrave ților. În ambele sate ponderea venitului provenit
din produc ția proprie este superioar ă celei din țară. Sursele de venit principale
sunt salariul de la stat sau particular, pensia de stat și pensia CAP.

Concluzii
275 CONCLUZII
Studiul de fa ță a debutat cu inten ția de a analiza comparativ, pornind de
la date actuale, dou ă sate din Transilvania proiectate pe fundalul ruralului româ-
nesc în general, din punct de vedere al comunit ății, identității și proprietății și de
a contextualiza aceast ă analiză plasând-o în cadrul discu ției legate de schim-
barea social ă și de modernitatea și tradiționalismul ruralului românesc.
Această modalitate de lucru pe care mi-o propuneam la început, aceea
de a realiza o compara ție între ruralul românesc în general și două sate din
Transilvania, deci de a pendula permanent între aceste dou ă registre de analiz ă,
s-a dovedit a fi una binevenit ă. Ea mi-a oferit posibilitatea de a descoperi
perspective noi ale comunit ății ca realitate social ă imediată, ale fenomenului
identitar și ale propriet ății în rural. Aceast ă modalitate de analiz ă a oferit acestui
studiu posibilitatea de a în țelege și explica mecanisme care altfel ar fi r ămas
criptice. Tot acest demers a fost ilustrat cu date relevante atât pentru dimen-siunea general ă, cât și pentru cele dou ă sate.
Primul capitol a fost dedicat unei prezent ări a satelor T ălmăcel și Ludoș
ce au constituit obiectul studiului de caz, prezentare ce a trecut prin aspecte cum
ar fi datele generale (localizare, relief), istoria local ă, datele demografice și eco-
nomice, infrastructura, arhitectura
și aspectele legate de cultur ă (obiceiuri, tra-
diții). Cu acest prilej, au devenit evidente, deja din aceast ă fază de început a stu-
diului, diferen țele ce exist ă între cele dou ă comunități. Aceste diferen țe erau
previzibile, pentru c ă, așa cum spuneam și în introducere, am ales inten ționat
două comunități rurale care s ă se plaseze la polul opus al dezvolt ării din punct
de vedere economic, social și al infrastructurii.
Capitolul doi, dedicat analizei schimb ării sociale, a tipurilor acesteia și
a modurilor în care schimbarea social ă afectează satul, a ar ătat că la fel de
important ca schimb ările manifeste, obiective din plan social, demografic,
economic sau politic, este modul în care oamenii percep și evalueaz ă această
schimbare. Și asta, pentru c ă aceste aspecte, de și aparent subiective, fac parte
din mentalul colectiv, din bagajul atitudinal, care ordoneaz ă, ghidează și dic-

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
276 tează comportamente și strategii de ac țiune. Nu ne putem a ștepta ca actorii so-
ciali să sprijine reformele, s ă participe activ la procesul de tranzi ție dacă eva-
luările lor față de acestea sunt preponderent negative, dac ă se tem de schimbare,
dacă preferă să nu-și asume riscuri și optează pentru men ținerea unui statu-quo
anterior schimb ărilor actuale. Prelucrarea datelor cantitative și calitative
obținute în cele dou ă sate a eviden țiat două aspecte interesante: în primul rând
faptul că atitudinea de respingere a schimb ării (manifestat ă prin team ă față de
aceasta) apare în mai mare m ăsură la cei cu un status socio-economic mai
scăzut, adică la persoanele cu un venit mai modest, cu mai pu țină educație, cu
resurse mai precare în plan social; în al doilea rând, datele au ar ătat că teama de
schimbare nu apare în mod singular, ci ea se asociaz ă cu alte orient ări atitu-
dinale din acela și registru – fatalism, pesimism în leg ătură cu viitorul, consum
mediatic sc ăzut, evitarea riscului, lipsa de interes pentru via ța politică și socială.
A fi pro sau contra schimbare presupune deci a avea un cumul unitar, cu con-
sistență internă, de atitudini, orient ări valorice și strategii de ac țiune specifice.
Prin analiza datelor de chestionar și interviu din cele dou ă comunități ce au
făcut obiectul studiului de caz rezult ă patru profiluri ale subiec ților din cele
două sate, în ce prive ște modul de raportare la schimbarea social ă.
Capitolul trei al lucr ării arată o orientare atitudinal ă preponderent
tradiționalistă a ruralului românesc, elementele de modernitate fiind vizibile mai
puțin în plan atitudinal, și mai mult în planul existen ței obiective. Orient ările
postmoderne sunt greu decelabile în acest spa țiu social, ele fiind apanajul urba-
nului. Acela și lucru se poate spune și despre cele dou ă localități. În plus, datele
nu arată diferențe majore între ele, ambele având elemente de modernitate și de
tradiționalism. Exist ă totuși o diferen ță: în Tălmăcel, tradiționalismul este mai
apropiat de sensul s ău comunitar (comportamente imitative și prosociale, coe-
ziune), pe când în Ludo ș, regăsim mai degrab ă un tradiționalism ca respingere a
modernității atitudinal-comportamentale. Izolarea Ludo șului nu a determinat o
păstrare mai fidel ă a obiceiurilor și tradițiilor satului, ci dimpotriv ă pierderea lor
prin depopularea satului. Astfel, izolarea, de și nu împiedic ă pătrunderea ele-
mentelor de modernitate, favorizeaz ă pierderea elementelor circumscrise
tradiției.
Capitolul patru, dedicat modului în care oamenii se raporteaz ă la co-
munitate în contextul proceselor de globalizare de ast ăzi, relevă și el concluzii
interesante. Din nou apar diferen țieri în conceptualizarea și experimentarea
raporturilor comunitare în cele dou ă sate. Diferen țieri care sunt de în țeles, atâta
timp cât experien ța comunismului, ce submineaz ă profund comunitatea, a
afectat Ludo șul în mod mai pregnant, în timpul anilor de colectivizare. Astfel,
locuitorii T ălmăcelului se raporteaz ă la comunitate invocând în mai mare
măsură decât cei din Ludo ș sentimente pozitive fa ță de aceasta (ata șament,
dorință de implicare, mândrie) și sunt mai ata șați de tradi țiile și obiceiurile

Concluzii
277 specifice satului. Comportamentul lor interac țional este mai intens, ceea ce
sugerează legături umane mai puternice. Dar concluzia cea mai surprinz ătoare
este aceea c ă o comunitate puternic ă, coezivă poate coexista într-un context
social cu elemente clare de modernitate – antreprenoriat, infrastructur ă moder-
nă, atitudini și valori moderne. Aceast ă concluzie este surprinz ătoare pentru c ă
literatura de specialitate sugereaz ă faptul că ideea de comunitate prinde r ădăcini
într-un sol marcat de tradi ționalism, acesta având puterea de a poten ța legăturile
intime, strânse între membrii, intercunoa șterea reciproc ă, comportamentele pro-
sociale. Nu putem explica aceast ă concluzie decât prin faptul c ă o comunitate
puternică ia naștere între indivizi care au o identitate puternic ă și cu un nivel
economic capabil s ă asigure o oarecare bun ăstare. Ast ăzi, când se vorbe ște tot
mai mult despre dezvoltare comunitar ă, când exist ă tot mai multe preocup ări la
nivel academic, politic, social, mediatic pentru acest doemniu, aceast ă concluzie
capătă semnifica ții deosebite.
Ce se poate spune despre raporturile comunitare la nivel na țional?
Datele arat ă o abordare mai degrab ă pasivă a acestei realit ăți sociale, o atitudine
de expectativ ă din partea locuitorilor, ace știa așteptând ca problemele comuni-
tății să fie rezolvate în primul rând de prim ărie, sau de alte institu ții ale adminis-
trației locale sau de c ătre stat. Se disting Banatul și zona central ă a Transilvaniei
(Brașov-Sibiu), ai c ăror locuitori prefer ă să se informeze în mod direct și activ
în legătură cu proiectele și programele desf ășurate la nivelul comunit ății lor.
În ce prive ște cea de a doua dimensiune a capitolului, cele dou ă sate
vizate trăiesc într-o lume foarte pu țin globalizat ă. Aspecte ca schimbarea semni-
ficației și utilizărilor sociale ale categoriilor spa țiu-timp, transform ările econo-
mice, mobilitate, sau circula ția informa ției, încep abia acum s ă își facă simțită
prezența, și se impun într-un mod înc ă subtil la nivelul vie ții sociale. Oamenii
trăiesc după ritmuri ancestrale (date de succesiunea anotimpurilor, de lucr ările
agricole specifice fiec ărui anotimp), și sunt înc ă dependen ți de o economie
locală, care abia dac ă le asigur ă traiul. În schimb, dimensiunea în care semnele
globalizării sunt cele mai vizibile, este cea sociocultural ă. Dacă ne raport ăm
doar la acest registru, nu putem nega schimb ările produse în vestimenta ție, în
modul de petrecere a timpului liber, în dorin ța oamenilor de a accede la un
anumit nivel de confort și bunăstare, similare oamenilor din spa țiile sociale
moderne. Consumul mediatic și mobilitatea social ă le fac cunoscute oamenilor
și dezirabile stiluri de via ță și modele culturale diferite de ale lor.
Analiza fenomenului identitar, atât teoretic ă, cât și empirică, din capito-
lul cinci al lucr ării, a prilejuit dezv ăluirea altor diferen țe între cele dou ă sate:
locuitorii T ălmăcelului se identific ă mai puternic cu comunitatea din care fac
parte, cu statutul lor de membri ai acestei comunit ăți, cu tradi țiile și obiceiurile
specifice, cu identitatea lor etnic ă. Ceea ce prezumam la începutul capitolului s-
a dovedit adev ărat: în cele dou ă sate exist ă diferențieri clare în ce prive ște

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
278 mărcile identitare utilizate în comportamentul cotidian și modalitățile prin care
oamenii î și afirmă / mențin identitatea. Noi suntem diferi ți de alții prin tradi țiile
noastre (în Tălmăcel) versus noi suntem diferi ți de alții prin sărăcia noastr ă (în
Ludoș), sunt cele dou ă modalități diferite de con știentizare a unei condi ții iden-
titare. Cauzele ce explic ă această diferență de conștientizare și afirmare a iden-
tității sunt multiple: ele țin de istoria recent ă diferită a celor dou ă comunități
(faptul că în Ludoș a existat colectivizare, iar în T ălmăcel nu), de localizarea lor
(izolarea Ludo șului), de nivelul economic al fiec ăreia și de procesele demo-
grafice diferite (depopulare și îmbătrânire în Ludo ș).
La nivel na țional, fenomenul identitar cap ătă noi valen țe. Lăsând la o
parte faptul c ă există extrem de pu ține date empirice, reprezentative la nivel na-
țional, legate de identitate, cele existente și disponibile permit totu și eviden-
țierea unor concluzii. O precizare important ă: cele mai multe din cercet ările rea-
lizate au vizat aspectul etnic și mai puțin identitatea social ă, colectivă și cultu-
rală (aceasta din urm ă nu este surprins ă deloc în studiile empirice actuale).
Astfel, la nivel na țional, identitatea prioritar ă este considerat ă a fi cea de român,
în timp ce la nivelul Europei, oamenii se identific ă în primul rând cu localitatea
și apoi cu țara. Variabilele vârst ă, etnie, gen, mediu de reziden ță influențează
sentimentul de mândrie fa ță de faptul de a fi român. Astfel, cei mai în vârst ă,
românii ( și mai puțin maghiarii), femeile și cei din rural sunt mai mândri de
faptul că sunt români. Datele arat ă că în percep ția și raportarea la celelalte
grupuri etnice (români, rromi, maghiari), regula o fac stereotipurile.
Capitolul final, dedicat chestiunilor legate de proprietate (în spe ță funci-
ară) în rural, nu putea lipsi dintr-o analiz ă a schimb ării sociale și a fenomenului
identitar în acest spa țiu social. Analiza arat ă puternica extindere a agriculturii de
subzistență în România dup ă 1989, debutul greoi al antreprenoriatului (atât
agricol, cât și ne-agricol) și exploatarea sc ăzută a pământului prin arend ă. Sunt
analizate și efectele reformei agricole – în planul agriculturii, dar și social – și
modul în care s-a f ăcut restituirea propriet ății după 1989. Situa ția României,
comparativ cu celelalte țări europene nu este foarte satisf ăcătoare: o pondere
ridicată a populației rurale și a popula ției ocupate în agricultur ă, o productivitate
scăzută, un număr de două ori mai mare de fermieri la hectar fa ță de țările ex-
comuniste, o pondere mare de pensionari și șomeri în rural și o implicare sc ă-
zută în sectorul ne-agricol.
Situația celor dou ă sate se prezint ă astfel, din punct de vedere al aspec-
telor funciare și economice: în ambele sate, cei mai mul ți locuitori au p ământ în
proprietate pe care îl lucreaz ă în gospod ăria proprie, arendarea și asociațiile
agricole sunt realit ăți puțin frecvente (mai dezvoltate totu și în Ludoș), pământul
este investit cu aceea și importan ță în ambele sate. Atât T ălmăcelul, cât și
Ludoșul fac o agricultur ă preponderent de subzisten ță – în Tălmăcel, datorit ă
reliefului și calității slabe a p ământului, iar în Ludo ș, datorită lipsei mijloacele

Concluzii
279 moderne de realizare a agriculturii. În Ludo ș însă, oamenii par s ă se descurce
mai bine din acest punct de vedere, ei câ știgând venituri importante din cultura
castraveților. În ambele sate ponderea venitului provenit din produc ția proprie
este superioar ă celei din țară. Sursele de venit principale sunt salariul de la stat
sau particular, pensia de stat și pensia CAP.
Ce se poate concluziona în urma acestei c ălătorii printre concepte și
teorii sociologice și în urma acestei diversit ăți de date empirice? Ca cele dou ă
sate trăiesc în dou ă lumi diferite. Lumea T ălmăcelului este o lume în care
oamenii, de și neferiți de dificult ățile unui trai modest și ale unei agriculturi pe
un teren dificil, sunt mai mul țumiți de condi țiile de trai, mai adapta ți lumii
economice și sociale de azi, mai satisf ăcuți de viața lor luată în ansamblu. Este o
lume în care oamenii știu încă să aprecieze valoarea unor tradi ții bine păstrate și
întrețin legături comunitare mai puternice decât în alte sate. Este o lume în care
oamenii î și afirmă identitatea cultural ă repetând ritualic, în fiecare an, un obicei
care nu mai exist ă în alte sate. Chiar dac ă semnele caracteristice ruralului sunt
evidente, locuitorii de aici se bucur ă de dotări și o infrastructur ă peste media din
țară și afirmă că ei trăiesc aici în sat ca la ora ș, din punct de vedere al dot ărilor
gospodăriilor. Chiar dac ă agricultura este una de subzisten ță, apropierea de ora ș,
oportunitatea navetei și mobilitatea circulatorie în str ăinătate, le ofer ă oamenilor
resurse alternative pentru un trai decent.
Lumea Ludo șului este, în schimb, o lume care nu reu șește să se desprin-
dă de două din efectele cele mai nefericite ale comunismului: depopularea și
îmbătrânirea progresiv ă. Este o lume din care mul ți oameni pleac ă – în căutarea
unei vieți mai bune – și nu se mai întorc. Întreaga via ță socială și culturală a
satului este dominat ă de aceast ă realitate. Și toate dificult ățile economice,
sociale, sau de alt ă natură își găsesc o explica ție și aici. Toat ă această stare de
fapt a fost indus ă de schimb ările dezastruoase din anii comunismului, mai precis
de colectivizare, responsabil ă și azi de conflictele legate de p ământ dintre s ă-
teni, de incapacitatea acestora de a se asocia (pentru c ă ideea de asociere vine
dintr-o epoc ă de care oamenii nu mai vor s ă-și aminteasc ă), de plecarea masiv ă
a tinerilor din sat. Cei tineri sunt descuraja ți de perspectivele pe care le ofer ă
satul, cei în vârst ă nu mai au cui s ă povesteasc ă despre obiceiuri și despre cum
era satul în tinere țea lor. Păstrând înc ă urmele unui stil de via ță născut din
conviețuirea cu sa șii, Ludoșul trăiește astăzi cu amintirea a ceea ce a fost odat ă.
Tălmăcelul și Ludoșul sunt dou ă lumi care se multiplic ă precum în dou ă
oglinzi paralele, în nenum ărate ipostaze, de-a lungul acestui spa țiu social
contradictoriu și complex care este ruralul românesc de azi.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
280

Anexe
281 ANEXE

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
282

Anexe
283 ANEXA 1. Operaționalizare

I. Tradiție (T) / Modernitate (M) / Postmodernitate (P)

1. Atitudini
 Deschidere (M) vs. închidere la schimbare (T);
 Asumarea riscului ridicat ă (M) vs. sc ăzută (T);
 Importanța educației în viața unui om (M – importan ță ridicată);
 Optimism (M) vs. pesimism (T) în leg ătură cu viitorul;
 Interesul pentru via ța politică ridicat (M) vs. sc ăzut (T);
 Atitudinea fa ță de muncă ;
 Necesitatea schimb ării în comunitatea proprie (caiet albastru) (M);
 Tendința spre economisire (T) vs. confort (M, P);
 Ecologism (protejarea mediului de c ătre cetățeni) (P);
 Ecologism: protejarea mediului trebuie s ă se facă chiar dac ă asta presupune costuri
ridicate (P);
 Scăderea importan ței normelor sociale informale (M, P);
 Acceptarea (P) vs. respingerea (T) diferen țelor între oameni;
 Drepturi egale pentru femei (M);
 Respect pentru autoritate (T) vs. autoexprimare (P);
 Încrederea în ceilal ți (ridicată – P, M);
 Încredere în institu ții (ridicată – M, P);
 Acceptarea concubinajului și familiei monoparentale (P);
 Acceptarea diversit ății culturale și religioase (P);
 Importanța credinței religioase (ridicat ă – T);
 Toleranța etnică (ridicată – P);
 Respectul pentru b ătrâni (T);
 Sentimentul eficacit ății personale.

2. Strategii ac ționale
 Fatalism (T) vs. sentiment de control asupra propriei vie ți (M, P);
 Evitarea e șecului și nu căutarea succesului (T) sau c ăutarea succesului și nu
evitarea e șecului (M);
 Asumarea responsabilit ății pentru situa ția actuală personală;
 Participare politic ă (ridicată – M, P);
 Participare comunitar ă (ridicată – M, P);
 Participare religioas ă (ridicată – T);
 Gradul de informare asupra evenimentelor actuale (înalt – M);
 Planificare (M) vs. decizie de moment (T);
 A acționa după voința proprie (M, P) vs. imitarea comportamentului celorlal ți (T);
 Existența unor proiecte de viitor (M) ;
 Cooperare comunitar ă (ajutor reciproc);
 Motivația muncii.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
284 3. Valori
 Importanța în viața unui om a muncii, credin ței, familiei, naturii, statului, libertate,
prietenie, iubire, cunoa ștere, succes, via ță interesant ă, sănătate, responsabilitate,
bunăstarea material ă (câștigul), ospitalitatea;
 valorile care ar trebui transmise copiilor: respectul pentru autoritate, spiritul de
economie, credin ța religioas ă, bunele maniere, imagina ția, perseveren ța (hărnicia),
hotărârea, sinceritatea, omenia;
 familie mare vs. familie mic ă ;
 să pui interesele proprii înaintea intereselor satului;
 să fii cinstit, chiar dac ă sărac, vs să încerci să te descurci pentru c ă toți cei din jur o fac;
 să ai relații cât mai apropiate cu oamenii din sat vs. fiecare trebuie s ă-și vadă de
treaba lui.

II. Identitate

1. Identitate individual ă
 identificarea cu statusul de țăran (dacă consideră că e țăran);
 dacă e mândru c ă e țăran;
 identificarea cu na ționalitatea, cu jude țul, religia, comuna (satul);
 caracterizarea țăranilor de azi;
 caracterizarea nivelului de via ță al țăranului ast ăzi;
 mândria fa ță de propria persoan ă;
 identificarea cu ocupa ția pe care o are (mândrie fa ță de ocupa ția sa);
 nivelul de via ță al țăranului (mai bun pe vremea colectiviz ării sau acum);
 măsuri pentru cre șterea calit ății vieții personale;
 aprecierea situa ției economice proprii.

2. Identitate social ă
 identificare (apropiere sufleteasc ă de) familie, comunitate, jude ț, regiune, țară;
 relația simbolic ă cu comunitatea (mândrie, indiferen ță, rușine, dorin ță de
implicare);
 caracterizarea celor din satul lui;
 credința că satul din care face parte e diferit de alte sate;
 prin ce e renumit satul din care face parte;
 opinia asupra viitorului satului;
 proiect de viitor pentru copiii s ăi;
 percepția asupra oamenilor din sat;
 problemele satului;
 măsuri pentru îmbun ătățirea vieții în sat;
 cine ar trebui s ă ia aceste m ăsuri;
 solidaritatea, coeziunea (un itatea) oamenilor din sat;
 relații cu vecinii;
 dorința de a pleca definitiv din sat.

Anexe
285 3. Identitate etnic ă și cultural ă
 identificarea cu tradi ția (apropiere de obiceiurile locale), portul popular din
comună, graiul specific comunei;
 identificarea cu religia proprie;
 respect pentru tradi ție;
 existența unor obiceiuri specifice doar în comunitatea respectiv ă;
 caracterizarea românilor de azi;
 dorința de a pleca definitiv din țară;
 delimitarea clar ă a diferen țelor etnice;
 identificarea cu oameni de alt ă naționalitate din sat;
 respectul pentru oamenii de alt ă naționalitate;
 încrederea în oamenii de alt ă naționalitate (români, maghiari, germani, rromi,
evrei);
 colaborare interetnic ă.

4. Identitate teritorial ă
 atașament față de comunitate;
 importanța pământului în via ța lui;
 tipul de suprafa ță agricolă deținută;
 mulțumirea în raport cu p ământul pe care îl de ține;
 calitatea de membru într-o asocia ție agricol ă;
 eficiența muncii individuale sau colective asupra p ământului;
 intenția de a înstr ăina pământul pe care îl posed ă;
 modul de aplicare a Legii Fondului Funciar în satul lui.

III. Practici culturale
1. Petrecerea timpului liber
 aprecierea posibilit ăților de petrecere a timpului liber;
 vizionare emisiuni TV (ce emisiuni);
 ascultare radio (ce emisiuni);
 lectură ziare și reviste (ziarul);
 lectură cărți;
 cinema;
 spectacole;
 discotecă, bar;
 întâlniri cu prietenii, rudele;
 participare la festivaluri de art ă populară;
 participare la s ărb
ători, obiceiuri specifice satului.

2. Practici culturale
 purtarea portului popular;
 apartenen ța la un grup artistic (cântec, dans, etc.);
 preferințe muzicale (popular ă, ușoară, clasică, manele, etc.);

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
286  practici religioase: postul, rug ăciunea, mersul la biseric ă (frecvența);
 opinia asupra modului în care se p ăstrează azi graiul str ămoșesc;
 păstrarea obiceiurilor str ămoșești;
 organizarea de activit ăți în sat pentru transmiterea acestor obiceiuri, tradi ții
copiilor;
 menționarea câtorva obiceiuri pe care subiectul le-a înv ăța t d e l a p ărinți și le-a
transmis copiilor s ăi;
 existența unor obiceiuri, tradi ții care s-au pierdut;
 aparatură electrocasnic ă în posesie: televizor, radio, casetofon, telefon, calculator, etc.

IV. Întreb ări de identificare

 locul unde s-a n ăscut (în satul în care locuie ște, în alt sat, la ora ș);
 dacă a locuit vreodat ă mai mult timp la ora ș (cât timp);
 ce are familia în proprietate;

număr de persoane în familie;
 vârsta;
 sexul;
 proprietăți ale familiei (p ământ, cas ă, atelier, fabric ă, unitate comercial ă, etc.);
 venit;
 nivelul de educa ție;
 ocupație;
 stare civil ă;
 religie;
 etnie.

Anexe
287 ANEXA 2.1

Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu
Catedra de Sociologie Cod chestionar
ANONIM!
CHESTIONAR

Stimate domn / Stimat ă doamnă,
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu a ini țiat un studiu prin care urm ărește să
surprindă schimbările care au ap ărut în satele din jude țul Sibiu dup ă decembrie 1989. În
acest sens am dori s ă aflăm opinia dumneavoastr ă despre satul în care tr ăiți. Pentru
aceasta v ă rugăm să răspundeți la toate întreb ările din acest chestionar, încercuind
varianta de r ăspuns care se potrive ște cu situa ția dumneavoastr ă.
1. Vă rugăm să ne spune ți cât de des…
Zilnic De câteva
ori pe
săptămână De
câteva
ori pe
lună O dată pe
lună sau
mai rar Deloc Exemple de ziare,
reviste, emisiuni radio,
tv, gen de c ărți
1. Citiți ziare și
reviste 5 4 3 2 1
2. Asculta ți radio 5 4 3 2 1
3. Vă uitați la
televizor 5 4 3 2 1
4. Citiți cărți 5 4 3 2 1

2. Care din opiniile de mai jos considera ți că
sunt adev ărate și care nu:
Este
ade-
vărat Oare-
cum
ade-
vărat Nu este
ade-
vărat Nu
știu
1. E important ca tinerii s ă facă cât mai mult ă școală, pentru
că numai așa pot reuși în viață. 1 2 3 9
2. Femeile trebuie s ă fie egale cu b ărbații. 1 2 3 9
3. Munca este cel mai important lucru în via ța mea. 1 2 3 9
4. Părinții trebuie s ă-i învețe pe copii bunele maniere. 1 2 3 9

3. Alegeți din fiecare pereche de mai jos, fraza cu care sunte ți de acord:
1. 1. Mi-e team ă de schimbare, pentru c ă
nu se știe
niciodată ce poate aduce ea. 2. Doresc schimbarea pentru c ă numai prin
ea viața poate deveni mai bun ă.
2. 1. Omul nu poate schimba ceea ce îi este
scris. 2. Omul poate s ă își controleze via ța și să
își construiasc ă propriul destin.
3. Prefer să economisesc și să cumpăr doar
lucrurile de care am nevoie cu adev ărat. 2. Nu obi șnuiesc să fac economii, prefer s ă
cumpăr toate lucrurile de care am nevoie
pentru a tr ăi cât mai bine.
4. 1. E bine ca oamenii s ă facă lucrurile
așa cum le fac și ceilalți oameni din sat. 2. E bine ca oamenii s ă facă lucrurile a șa
cum cred ei c ă e mai bine.
5. 1. Nu îmi fac planuri dinainte atunci
când trebuie s ă fac ceva. 2. Obișnuiesc să îmi fac planuri dinainte
atunci când trebuie s ă fac ceva.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
288 6. Atunci când vrei s ă faci ceva te love ști de
prea multe probleme, a șa că mai bine
renunți. 2. Dacă vrei cu adev ărat să faci ceva, po ți,
chiar dac ă trebuie s ă treci peste multe
greutăți.
7. E greu s ă reușești în viață, tot ce po ți
face este s ă te menții pe linia de plutire. 2. Trebuie s ă încerci cu orice pre ț să
reușești în viață.
8. 1. E mai bine s ă ai o familie mare, cu
mulți copii. 2. E mai bine s ă ai o familie mic ă, cu unul
sau doi copii.
9. 1. Omul trebuie s ă pună interesele
satului înaintea intereselor sale. 2. Omul trebuie s ă pună interesele sale
înaintea intereselor satului.
10. 1. Oamenii trebuie s ă fie cinsti ți, chiar
dacă săraci. 2. Oamenii trebuie s ă încerce s ă se
descurce pentru c ă toți cei din jur o fac.
11. 1. Fiecare trebuie s ă aibe rela ții cât mai
apropiate cu oamenii din sat. 2. Fiecare trebuie s ă-și vadă de treaba lui.

4. Fiecare om încearc ă să-și educe cât mai bine copiii și să le transmit ă o serie de
învățături importante. Preciza ți trei lucruri, cele mai importante, pe care a ți
încercat s ă le transmite ți copiilor dumneavoastr ă:
____________________________________________________
____________________________________________________
____________________________________________________

5. Precizați în ce măsură sunteți de acord cu urm ătoarele afirma ții:
1. Îmi place s ă risc.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

2. Cred că viitorul va aduce lucruri bune.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

3. Atunci când fac ceva, m ă preocupă ce spune “gura satului”.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

4. M-ar deranja dac ă ar locui lâng ă mine oameni de alt ă religie (catolici,
pocăiți, etc.).
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

5. M-ar deranja dac ă ar locui lâng ă mine oameni de alt ă etnie (țigani,
maghiari, etc.)
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

6. E important s ă te supui celor “mai mari” ca tine, chiar dac ă asta înseamn ă
ca uneori s ă faci altfel decât gânde ști.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

Anexe
289 7. Am încredere în oamenii din satul meu.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

8. Sunt interesat de ceea ce se întâmpl ă în viața politică româneasc ă.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

9. Oamenii din satul meu știu să se ajute unii pe al ții atunci când e nevoie.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

9. Sunt permanent la curent cu ce se întâmpl ă în țară și în lume.
5. În foarte mare
măsură 4. În mare m ăsură 3. În mic ă măsură 2. În foarte mic ă
măsură 1. Deloc

6. Dumneavoastr ă ce părere aveți, cât de important este în via ță …
Foarte
important Destul de
important Nu prea
important Deloc
important Nu știu
(nonrăspu
ns)
1. să crezi în Dumnezeu 4 3 2 1 9
2. să ai o familie 4 3 2 1 9
3. să ai cât mai mult ă
școală 4 3 2 1 9
4. să ai succes 4 3 2 1 9
5. să ai o viață interesant ă 4 3 2 1 9
6. să ai avere 4 3 2 1 9
7. să pui munca pe primul
loc 4 3 2 1 9
8. să respecți bătrânii 4 3 2 1 9
9. să fii harnic 4 3 2 1 9
10. să ai prieteni 4 3 2 1 9
11. să te distrezi 4 3 2 1 9
12. să spui adev ărul 4 3 2 1 9
13. să știi să economise ști 4 3 2 1 9

7. Cât de mult v ă simțiți apropiat
sufletește de… Foarte
mult Mult Pu țin Foarte
puțin Deloc
1. satul (comuna) în care tr ăiți 5 4 3 2 1
2. județul în care tr ăiți 5 4 3 2 1
3. Transilvania 5 4 3 2 1
4. România 5 4 3 2 1

8. Cât de mândru sunte ți de … Foarte
mult Mult Pu țin Foarte
puțin Deloc
1. propria persoan ă 5 4 3 2 1
2. ocupația pe care o ave ți 5 4 3 2 1
3. faptul c ă sunteți român* 5 4 3 2 1
4. faptul c ă sunteți ortodox* 5 4 3 2 1

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
290 *(în cazul în care subiectul are alt ă naționalitate sau alt ă religie se va men ționa naționalitatea
sau religia corespunz ătoare)

9. Vă rugăm să descrieți în câteva cuvinte țăranii din România de ast ăzi:
______________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________________________________________________

10. Considera ți că nivelul de via ță al țăranului era:
1. Mai bun pe vremea colectiviz ării
2. Este mai bun acum 9. Nu știu

11. Ce crede ți că ar trebui f ăcut pentru ca dumneavoastr ă și familia
dumneavoastr ă să o duceți mai bine?
______________________________________________________________________

12. Cum v ă considera ți față de ceilalți oameni din sat?
Mai degrab ă sărac 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Mai degrab ă bogat

13. Spune ți două lucruri care v ă plac și două lucruri care nu v ă plac la oamenii din
satul dumneavoastr ă:
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
____________________________________________________________________

14. Cine crede ți că este responsabil de nivelul dumneavoastr ă de trai? (nu se citesc
subiectului variantele)
1. Eu personal.
2. Familia sau rudele mele.
3. Statul. 4. Prim ăria.
5. Altcineva; cine?__________________________ 9. Nu știu

15. În ce măsură aveți următoarele sentimente fa ță de satul în care locui ți:
În foarte
mare
măsură În mare
măsură În mică
măsură În foarte mic ă
măsură Deloc
1. mândrie 5 4 3 2 1
2. indiferen ță 5 4 3 2 1
3. rușine 5 4 3 2 1
4. atașament 5 4 3 2 1
5. dorință de implicare în
bunul mers al satului 5 4 3 2 1
6. alt sentiment; care?
___________________ 5 4 3 2 1

Anexe
291 16. Considera ți că satul (comuna) din care face ți parte este diferit de alte sate
(comune)?
1. Da, este diferit. Prin ce?___________________________________________
2. Nu este diferit. 9. Nu știu.

17. Satul în care locui ți este renumit prin ceva?
1. Da. Prin ce? ___________________________________________________
2. Nu este renumit. 9. Nu știu.

18. Cât de mult v ă simțiți apropiat suflete ște de…
Foarte mult Mult Pu țin Foarte pu țin Deloc
1. familia dumneavoastr ă 5 4 3 2 1
2. oamenii din sat 5 4 3 2 1
3. religia dumneavoastr ă 5 4 3 2 1

19. Cât de bine v ă înțelegeți cu vecinii dumneavoastr ă?
1. Foarte bine
2. Bine
3. Nici bine, nici r ău.
4. Rău
5. Foarte rău (nu mă înțeleg deloc).

20. Uneori este nevoie ca to ți oamenii din sat s ă-și unească forțele pentru a face
ceva. Dup ă părerea dumneavoastr ă oamenii din satul în care locui ți pot face
acest lucru?
1. Da, la nevoie to ți oamenii pot fi ca unul.
2. Doar o parte din ei pot s ă se uneasc ă pentru a realiza ceva.
3. Nu, oamenii din sat sunt dezbina ți.
9. Nu știu.

21. Ați dorit vreodat ă să plecați definitiv din sat?
1. Da. Unde? ________________________
2. Nu.

22. Dacă “da”, care este motivul pentru care a ți dorit să plecați din sat?
______________________________________________________________________

23. Ce înseamn ă satul pentru dumneavoastr ă?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________

24. Care crede ți că sunt problemele cele mai importante ale satului (comunei) în
care locui ți?
______________________________________________________________________
__________________________________

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
292 25. Ce vă doriți pentru cop iii dumneavoastr ă?
1. Să rămână în satul în care locuim.
2. Să plece în alt sat.
3. Să plece la ora ș.
4. Să plece din țară.
9. Nu știu.

26. Aveți copii?
1. Da ( vezi întrebarea 27 ).
2. Nu ( vezi întrebarea 28 ).

27. Dacă “da”, ce v ă doriți pentru cop iii dumneavoastr ă?
1. Să învețe și să practice ocupa ția (meseria) dumneavoastr ă.
2. Să învețe altă ocupație (meserie)

28. Dacă “nu”, ce ocupa ție (meserie) ave ți (sau dori ți să aveți)?
1. Cea a tatălui meu (mamei mele).
2. Altă meserie fa ță de tatăl meu (mama mea).

28. Ce măsuri crede ți că ar trebui luate pentru îmbun ătățirea vieții în sat?
______________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________________________________________________

29. Cine crede ți că trebuie s ă se implice pentru rezolvarea acestor probleme? (nu
se citesc variantele)
1. Noi, locuitorii satului
2. Primăria.
3. Consiliul Local.
4. Consiliul Jude țean.
5. Prefectura.
6. Statul.
7. Altcineva. Cine? ____________________________________________

30. Ce crede ți că se va întâmpla în viitor cu satul dumneavoastr ă? (Cum crede ți că
va fi?)
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________

31. Ce crede ți că este cel mai important pentru un om pentru a reu și în viață? Dați
o notă de la 1 la 5 pentru fiecare din asp ectele de mai jos, 1 pentru cel mai
important, 5 pentru cel mai pu țin important.
1. Munca _____
2. Relațiile _____
3. Inteligen ța _____
4. Școala _____
5. Norocul _____

Anexe
293 32. Există în satul dumneavoastr ă tradiții, obiceiuri populare care s-au p ăstrat din
strămoși și pe care oamenii le respect ă în continuare?
1. Da există.
2. Nu, nu mai exist ă.
9. Nu știu.

33. Menționați câteva obiceiuri (tradi ții) pe care dumneavoastr ă le-ați învățat de
la părinții dumneavoastr ă și pe care le-a ți transmis (sau le ve ți transmite)
copiilor:
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
____________________________________________________________________

34. Cine din satul dumneavoastr ă respectă aceste obiceiuri?
1. Toți oamenii din sat respect ă aceste obiceiuri ( și bătrânii și tinerii).
2. Doar bătrânii mai respect ă aceste obiceiuri.

35. Credeți că tinerii și copiii din satul dumneavoastr ă sunt interesa ți să cunoască
aceste obiceiuri?
1. Da, toți sunt interesa ți și participă la aceste obiceiuri.
2. Doar unii din ei sunt interesa ți.
3. Nu sunt deloc intersa ți.
9. Nu știu.

36. Au existat în satul dumneavoastr ă obiceiuri, tradi ții care ast ăzi nu mai exist ă?
1. Da.
Care?__________________________________________________________
2. Nu.
9. Nu știu.

37. Există în satul dumneavoastr ă obiceiuri, tradi ții care nu mai exist ă în alte
sate?
1. Da.
Care?__________________________________________________________
2. Nu există.

38. În satul dumneavoastr ă, cu ocazia s ărbătorilor mari, se organizeaz ă
manifestări la care particip ă tot satul?
1. Da, se organizeaz ă
.
2. Nu, nu se organizeaz ă
9. Nu știu.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
294 39. Dumneavoastr ă cunoașteți cântece populare, jocu ri, poezii sau strig ături
specifice satului dumneavoastr ă, pe care le-a ți învățat d e la p ărinți sau de la
oamenii din sat?
Da, cunosc Nu cunosc
1. cântece populare 1 2
2. jocuri populare 1 2
3. poezii populare 1 2
4. strigături 1 2

40. Dumneavoastr ă aveți costum popular a șa cum se poart ă în satul în care locui ți?
1. Da, am.
2. Nu, nu am.

41. Dacă aveți obișnuiți să îmbrăcați acest costum la diferite ocazii?
1. Da, îl mai îmbrac.
2. Nu, nu îl mai îmbrac.

42. Dacă ați răspuns cu “da” la în trebarea anterioar ă, cât de des îmbr ăcați acest
costum?
1. În fiecare duminic ă sau mai des.
2. Doar la s ărbătorile mari.
3. De două-trei ori pe an, când am o ocazie special ă (nuntă, botez).
4. O dată la câțiva ani.

43. Cine din familia dumneavoastr ă mai poart ă costum popular?
______________________________________________________________________

44. Ați avut vreodat ă intenția de a pleca definitiv din țară?
1. Da.
2. Nu.

45. Descrieți în câteva cuvinte românii a șa cum îi vede ți dumneavoastr ă:
______________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________________________________________________

46. Cât respect ave ți pentru oamenii de alt ă etnie care locuiesc în satul
dumneavoastr ă?
Foarte mult Mult Pu țin Foarte pu țin Deloc/Nu e cazul
1. români 5 4 3 2 1
2. maghiari 5 4 3 2 1
3. germani 5 4 3 2 1
4. țigani 5 4 3 2 1
5. evrei 5 4 3 2 1
6. altă naționalitate;
care? __________ 5 4 3 2 1

Anexe
295 47. Dacă ar trebui s ă colabora ți cu oamenii din sat pentru a face ceva împreun ă
(de exemplu s ă reparați sau să construi ți ceva), cu oameni de ce etnie v-a ți
înțelege cel mai bine? Dar cel mai r ău?
M-aș înțelege cel mai bine cu… M-a ș înțelege cel mai r ău cu…
1. români 1. români
2. maghiari 2. maghiari
3. germani 3. germani
4. țigani 4. țigani
5. evrei 5. evrei
6. altă naționalitate; care?
________________________ 6. altă naționalitate; care?
________________________

48. Cât de mândru sunte ți de faptul c ă sunteți român (dac ă are altă etnie se va
menționa acea etnie)?
1. Foarte mândru.
2. Destul de mândru.
3. Nu prea mândru.
4. Deloc.
9. Nu știu.

49. Cât de important este p ământul în via ța dumneavoastr ă?
1. Foarte important
2. Destul de important
3. Nu prea important
4. Deloc important
9. Nu știu, nu e cazul.

50. Cât de mul țumit sunte ți de pământul pe care îl de țineți?
1. Foarte mul țumit.
2. Mulțumit.
3. Nemulțumit
4. Foarte nemul țumit.
5. Deloc mul țumit.

51. Ce fel de suprafa ță agricolă dețineți?
1. Teren aflat în proprietatea familiei mele și lucrat în gospod ăria noastr ă
2. Teren aflat în proprietate și lucrat în asocia ție agricol ă.
3. Teren aflat în proprietate și dat în folosin ță (arendă)
4. Teren aflat în proprietate și lucrat de copii sau rude.
5. Teren aflat în proprietate și nelucrat.
6. Teren luat în arend ă (nu e în proprietate)
7. Altă situație; care? ______________________________________________

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
296 52. Dacă aveți pământ în proprietate, ave ți intenția de a-l vinde în viitorul
apropiat?
1. Da.
2. Nu.
3. Nu știu, nu e cazul.

53. Cum a fost aplicat ă Legea Fondului Funciar în satul dumneavoastr ă?
1. Foarte bine
2. Bine
3. Nici bine, nici prost.
4. Prost
5. Foarte prost.
9. Nu știu.

54. Cum crede ți că poate fi lucrat cel mai bine p ământul – individual sau în
asociație?
1. Individual
2. În asociație.
9. Nu știu.

55. Care sunt muncile pe care le realiza ți dumneavoastr ă în gospod ărie? Dar
soțul(a) și copiii? (Marca ți cu un “x”)
So țul Soția Copiii So țul Soția Copiii
1. Gătit 10. Strânsul produselor –
lapte, ouă
2. Spălat vase 11. C ăratul apei (dac ă e
cazul)
3. Spălarea și întreținerea
hainelor 12. Îngrijirea și educarea
copiilor
4. Cumpărarea
alimentelor sau hainelor 13. Alimente pentru iarn ă
(murături, legume,
dulceață, etc.)
5. Hrănirea animalelor și
păsărilor 14. Repararea diferitelor
obiecte
6. Curățenia casei 15. Munca la câmp
(livadă)
7. Curățenia curții și a
dependințelor 16. Între ținerea casei
(zugrăvit, văruit, etc.)
8. Tăiatul lemnelor (dac ă
e cazul) 17. Consolid ări,
construcții
9. Curățenia grajdului,
cotețului 18. Munca în gr ădină
(dacă e cazul)

56. Ce faceți dumneavoastr ă atunci când ave ți timp liber?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________

Anexe
297 57. Ați participat vreodat ă la spectacole (de muzic ă ușoară sau popular ă, de
teatru, de divertisment) organizate la dumneavoastr ă în sat?
1. Da, de mai multe ori.
2. O singură dată.
3. Niciodată.

58. Atunci când ave ți timp liber (la sfâr șitul zilei sau al s ăptămânii) cât de des
mergeți la…
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodat ă
1. discotec ă 5 4 3 2 1
2. bar, cârcium ă 5 4 3 2 1
3. prieteni, rude,
vecini 5 4 3 2 1

59. Dumneavoastr ă faceți (sau ați făcut) parte dintr-un grup artistic (forma ție de cântece
sau dansuri populare)?
1. Da, fac (sau am f ăcut) parte.
2. Nu, nu fac(nu am f ăcut) parte.

60. În satul dumneavoastr ă se organizeaz ă șezători?
1. Da.
2. Nu

61. Obișnuiți să… DA NU
1. să postiți 1 2
2. să vă rugați 1 2
3. să mergeți la biseric ă 1 2
4. să vă spovediți 1 2

62. Dacă la întrebarea 55.3 a ți răspuns “da”, cât de des merge ți la biseric ă?
1. O dată pe săptămână sau mai des
2. O dată pe lună
3. Cu ocazia s ărbătorilor mari
4. O dată pe an
5. O dată la câțiva ani sau deloc

63. Care din urm ătoarele obiecte exist ă în gospod ăria dumneavoastr ă?
1. televizor 6. aspirator
2. radio 7. computer
3. autoturism 8. congelator (lad ă frigorific ă)
4. telefon fix 9. ma șină de spălat
5. telefon mobil 10. frigider

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
298 64. Ce fel de animale ave ți în gospod ărie?
Num ăr Num ăr
1. Bovine 4. Ovine (oi, capre)
2. Porcine 5. P ăsări de curte
3. Cabaline (cai, m ăgari) 6. Stupi de albine

65. Într-o lun ă obișnuită, cât din nevoile familiei dumneavoastr ă sunt acoperite de
produsele ob ținute în gospod ăria proprie?
1. Aproape în totalitate, nu mai trebuie s ă cumpărăm nimic.
2. Produsele din gospod ăria noastr ă ne ajung cam pentru jum ătate din consum.
3. Produsele din gospod ăria noastr ă ne ajung pentru mai pu țin de jum ătate din
consum.
4. Nu producem nimic, trebuie s ă cumpărăm tot ce consum ăm.
5. Nu știu.

66. Obișnuiți să vindeți produse ob ținute în gospod ăria proprie?
1. Da, obișnuiesc să vând.
2. Nu, păstrez totul pentru consumul familiei mele.
3. Nu e cazul.

67. Ce are familia dumneavoastr ă în proprietate? (Se pot încercui mai multe
variante dac ă e cazul)
1. casă
2. atelier
3. unitate comercial ă
4. altceva; ce? _______________________

68. Ați locuit vreodat ă mai mult timp la ora ș?
1. Da. Cât? _________________________
2. Nu.

69. Câte persoane sunt în familia dumneavoastr ă? (Care locuiesc împreun ă în
aceeași casă)

70. Ce vârstă aveți?
1. 18 – 25 de ani 5. 50 – 57 de ani
2. 26 – 33 de ani 6. 58 – 65 de ani
3. 34 – 41 de ani 7. Peste 65 de ani
4. 42 – 49 de ani

71. Sexul dumneavoastr ă:
1. Masculin 2. Feminin

Anexe
299 72. Pregătirea școlară:
1. Fără școală 5. Liceu
2. Școala primar ă (4 clase) 6. Școală postliceal ă
3. Școala general ă (7-8 clase) 7. Facultate
4. Școală profesional ă 8. Altceva. Ce? _________________________

73. Ocupația
1. Agricultor
2. Muncitor (meserias)
3. Patron, director.
4. Tehnician, maistru, functionar
5. Ocupatii cu studii superioare
6. Lucrător în servicii, comer ț.
7. Meșteșugar, mecanic reparator.
8. Alta ocupatie, care anume ? 9. Elev, student 10. Pensionar
11. Casnica
12. Șomer

74. Starea civil ă:
1. necăsătorit
2.
căsătorit cu copii; câ ți? _____________
3. căsătorit fără copii.
4. divorțat.
5. văduv

75. Care este etnia dumneavoastr ă?
1. român
2. maghiar
3. rrom
4. german
5. alta; care?________________________

76. Care este religia dumneavoastr ă? _____________

77. Care sunt sursele de venit în familia dumneavoastr ă?
1. salariu de la stat sau particular
2. activități ne-agricole pe cont propriu
3. venituri b ănești din propria produc ție agricol ă
4. pensie stat (de asigur ări sociale, de urma ș, de handicap, de boal ă și alte tipuri de
pensii) 5. pensie CAP 6. ajutor șomaj / aloca ție de sprijin
7. alocații ale copiilor, concediu de maternitate – paternitate

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
300 8. venit din investi ții, economii sau chirii de la propriet ăți
9. profit dintr-o afacere 10. am primit bani de la rudele plecate definitiv sau care muncesc temporar în străinătate
11. bani de la p ărinții / alte persoane sau pensie alimentar ă
12. Alte surse, care? _________________________________________________

78. Cât a fost venitul familiei dumneavoastr ă în luna trecut ă?
Observații:
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
____________________________________________________________________ Data:
Cod operator:

Anexe
301 ANEXA 2.2
Ghid interviu ( pentru s ăteni și membri ai elitei satului)

1. Satul are re țea de apă curentă, gaz, curent electric? Posturi telefonice?
2. Care este leg ătura de transport cu T ălmaciu? Dar cu Sibiul?
3. Există locuri de munc ă în sat?
4. Care este activitatea agricol ă principal ă a satului?
5. Care este principala surs ă de venit a oamenilor din sat?
6. Credeți că are probleme mai mari decât alte sate?
7. Care este cea mai mare problem ă a satului și cine ar trebui s ă o rezolve?
8. Credeți că există ceva ce ar trebui schimbat în comunitatea satului? Dac ă da, ce?
9. Care este situa ția satului comparativ cu 1989?

10. (A1) Cum ați caracteriza dumneavoastr ă oamenii din satul T ălmăcel? Ce fel de
oameni sunt ei?
11. (A2) (dac ă nu a răspuns anterior ) Care crede ți că sunt calit ățile și defectele cele mai
importante ale oamenilor din satul T ălmăcel?
12. (A3) Crede ți că oamenii din T ălmăcel sunt deosebi ți prin ceva fa ță de oamenii din
alte sate? Dac ă da, prin ce?
13. (A4) Crede ți că oamenii sunt mândri c ă locuiesc în satul acesta? De ce?
14. (A5) Exist ă oameni din sat care tr ăiesc mult mai bine dup ă 1989? Cărui fapt crede ți
că se datoreaz ă acest lucru?
15. (A6) Exist ă oameni din sat care tr ăiesc mult mai r ău după 1989? Cărui fapt crede ți
că se datoreaz ă acest lucru?
16. (A7) Cum se în țeleg oamenii din satul dumneavoastr ă? Sunt uni ți sau dezbina ți? Se
ajută între ei sau fiecare î și urmărește interesul propriu? Au încredere unii în al ții?
17. (A8) Crede ți că relațiile între oamenii din sat s-au schimbat fa ță de înainte de 1989?
18. (A9) Exist ă oameni marginali în sat (respin și de ceilal ți)? Dacă da, cine sunt ei și de
ce sunt respin și?
19. (A10) Crede ți că satul Tălmăcel este diferit de alte sate? Dac ă da, prin ce?
20. (A11) Dumneavoastr ă ați putea să vă părăsiți satul și să plecați altundeva (la ora ș
sau în alt sat)? Ce înseamn ă satul pentru dumneavoastr ă? Ce înseamn ă satul pentru
oamenii care locuiesc în el?
21. (A10) Este diferit satul T ălmăcel față de perioada când dumneavoastr ă erați copil?
Dacă da, cum ar ăta satul dumneavoastr ă când erați copil?
22. (A11) Cum a ți caracteriza dumneavoastr ă țăranii de azi din România?

23. (B1) Ce înseamn ă pentru dumneavoastr ă un sat modern? ( Cum trebuie s ă fie un sat
pentru a fi modern din punctul dumneavoastr ă de vedere? )
24. (B2) Crede ți că se poate spune despre satul T ălmăcel că este modern? Ce anume din
satul dumneavoastr ă este modern?
25. (B3) Ce înseamn ă pentru dumneavoastr ă un om modern? ( Cum trebuie s ă fie un om
pentru a fi modern?)
26. (B4) Crede ți că se poate spune despre oamenii din satul T ălmăcel că sunt moderni?

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
302 27. (B5) Cum se îmbin ă tradiția și modernitatea în satul dvs.?
28. (B6) Ce înseamn ă tradiția pentru locuitorii satului? Cum se p ăstrează tradițiile în
satul dumneavoastr ă?

29. (C1) Care sunt valorile dup ă care se conduc în via ță oamenii din satul T ălmăcel?
(Ce respect ă ei cel mai mult în via ță?)
30. (C2) Ce înseamn ă munca pentru oamenii din sat? Dar familia? Dar credin ța?
31. (C3) Crede ți că valorile oamenilor s-au schimbat fa ță de perioada de dinainte de
1989? În ce fel?

33. (D1) Cum se în țeleg românii din sat cu oamenii de alte etnii (rromi, maghiari, sa și)?
Au existat vreodat ă conflicte între românii din sat și rromi (maghiari, sa și)? Dacă
da, detalia ți.
34. (D2) Exist ă căsătorii mixte în sat, între oamenii de diferite etnii?
35. (D3) Povesti ți câte ceva despre tradi țiile și obiceiurile din satul dumneavoastr ă. (Ce
tradiții și obiceiuri mai importante sunt în satul dumneavoastr ă?)
36. (D4) Considera ți că oamenii din sat p ăstrează tradițiile și obiceiurile specifice
satului? Tinerii le p ăstrează la fel ca oamenii mai în vârst ă? Cum înva ță tinerii din
satul dumneavoastr ă obiceiurile și tradițiile specifice satului?
37. (D5) Povesti ți ce tradiții și obiceiuri erau în sat pe vremea când era ți dumneavoastr ă
copil. S-a schimbat (s-a pierdut) ceva ast ăzi față de atunci?
38. (D6) În satul dumneavoastr ă există creatori populari (oameni care creeaz ă
cântece, compun melodii, realizeaz ă obiecte de artizanat, etc.)?
39. (D7) Oamenii din sat se mai ocup ă cu activități tradiționale – tors, țesut, croit, etc.?

40. (E1) Ce înseamn ă pământul pentru oamenii din sat? Din ceea ce cunoa șteți
dumneavoastr ă sunt mul țumiți de pământul pe care îl au? Sunt mul țumiți de felul
în care îl lucreaz ă și de produsele pe care le ob țin?
40. (E2) Ce crede ți că reprezint ă satul pentru oamenii lui?

42. (F1) Ce manifest ări tradiționale ( șezători, horă) se organizeaz ă în sat? Cine le
organizeaz ă? Cât de des? Cine particip ă la ele?
43. (F2) Exist ă în satul dumneavoastr ă formații (ansambluri) de muzic ă sau dansuri
populare sau ateliere de crea ție popular ă?
44. (F3) Cum î și petrec timpul liber oamenii din satul dumneavoastr ă? (Femeile și
bărbații, tinerii și bătrânii)
45. (F4) Exist ă în satul dumneavoastr ă obiceiuri mai deosebite cu ocazia
anumitor s ărbători din an? Povesti ți despre ele.
46. (F5) Oamenii din sat se mai îmbrac ă în portul popular?
47. (F6) Cum se p ăstrează graiul str ămoșesc în satul dumneavoastr ă?
48. (F7) Exist ă obiceiuri mai deosebite la nun ți, botezuri, înmormânt ări?

Recomandarea de c ătre subiect a unor posibili informatori.

Anexe
303 ANEXA 3
1. Vârsta încheierii studiilor în diferite țări europene
13,613,814,915,016,216,216,316,416,616,616,616,716,816,816,917,217,417,517,718,118,318,418,618,618,619,119,519,519,619,820,221,522,7
0 5 10 15 20 25PortugalSpainMaltaBulgariaGermanyHungaryIrelandAustriaCzech RepublicFranceRussiaLithuaniaSloveniaFinlandUkraineEstoniaSweden

Sursa datelor: EVS 1999

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
304 2. Itemii din EVS 1999 ce surprind noile modele familiale:
v148 – se refer ă la faptul c ă pentru a cre ște fericit un copil are nevoie de ambii p ărinți
(întrebare dihotomic ă)
v150 – căsătoria este demodat ă (întrebare dihotomic ă)
v151 – acord sau dezacord cu situa ția ca o femeie care î și dorește un copil s ă îl crească
singură, fără a avea o rela ție stabilă cu un bărbat.(acord / dezacord / depinde)

3. Tabel privind op țiunea pentru tradi ționalism / modernitate în cele dou ă sate
Afirmații pentru m ăsurarea atitudinilor tradi ționaliste/ moderne Tălmăcel
(%) Ludoș
(%)
Mi-e team ă de schimbare, pentru c ă nu se știe niciodat ă ce poate aduce ea.*.
Doresc schimbarea pentru c ă numai prin ea via ța poate deveni mai bun ă. 35,1
64,9 30,3
67,3
Omul nu poate schimba ceea ce îi este scris .
Omul poate s ă își controleze via ța și să își construiasc ă propriul destin. 37,7
0 30,9
0
Prefer să economisesc și să cumpăr doar lucrurile de care am nevoie cu
adevărat.
Nu obișnuiesc să fac economii, prefer s ă cumpăr toate lucrurile de care
am nevoie pentru a tr ăi cât mai bine. 66,4
0,4 58,2
0
E bine ca oamenii s ă facă lucrurile a șa cum le fac și ceilalți oameni din sat .
E bine ca oamenii s ă facă lucrurile a șa cum cred ei c ă e mai bine. 23,1
76,1 12,1
86,7
Nu îmi fac planuri dinainte atunci când trebuie s ă fac ceva .
Obișnuiesc să îmi fac planuri dinainte atunci când trebuie s ă fac ceva. 24,6
0 27,3
0
Atunci când vrei s ă faci ceva te love ști de prea multe probleme, a șa că mai
bine renun ți.
Dacă vrei cu adev ărat să faci ceva, po ți, chiar dac ă trebuie s ă treci peste
multe greut ăți. 14,6
0 12,7
0
E greu să reușești în viață, tot ce po ți face este s ă te menții pe linia de
plutire .
Trebuie s ă încerci cu orice pre ț să reușești în viață. 19,4
0 15,8
0
E mai bine s ă ai o familie mare, cu mul ți copii .
E mai bine s ă ai o familie mic ă, cu unul sau doi copii. 25,7
74,3 38,2
60,0
Omul trebuie s ă pună interesele satului înaintea intereselor sale .
Omul trebuie s ă pună interesele sale înaintea intereselor satului. 16,8
81,3 18,8
77,0
Oamenii trebuie s ă fie cinsti ți, chiar dac ă săraci.
Oamenii trebuie s ă încerce s ă se descurce pentru c ă toți cei din jur o fac. 64,2
0 56,4
0
Fiecare trebuie s ă aibe rela ții cât mai apropiate cu oamenii din sat .
Fiecare trebuie s ă-și vadă de treaba lui. 42,9
56,7 43,0
54,5
Sursa datelor: cercetare proprie
* afirmațiile scrise cu caractere italice m ăsoară atitudinile tradi ționaliste, pe când cele scrise cu caractere
normale, m ăsoară atitudinile moderne.

Anexe
305 4. Lista de afirma ții pentru graficul 3.8

În grafic În chestionar
Risc Îmi place s ă risc.
Optimism Cred c ă viitorul va aduce lucruri bune.
Importanța normelor informale Atunci când fac ceva m ă preocupă ce spune „gura satului”.
Intoleranță religioasă M-ar deranja dac ă ar locui lâng ă mine oameni de alt ă religie
(catolici, poc ăiți etc.)
Intoleranță etnică M-ar deranja dac ă ar locui lâng ă mine oameni de alt ă etnie
(țigani, maghiari etc.)
Obediență E important s ă te supui celor „mai mari” ca tine, chiar dac ă
asta înseamn ă că uneori să faci altfel decât gânde ști.
Încredere în oameni Am încredere în oamenii din satul meu.
Interes pentru politic ă Sunt interesat de ceea ce se întâmpl ă în viața politică
româneasc ă.
Întrajutorare Oamenii din satul meu știu să se ajute unii pe al ții atunci
când e nevoie.
Informare Sunt permanent la curent cu ce se întâmpl ă în țară și în
lume.

5. Lista itemilor utiliza ți în analiza factorial ă

În tabelul de analiz ă factorial ă În chestionar
Comportament imitativ E bine ca oamenii s ă facă lucrurile a șa cum le fac și
ceilalți oameni din sat.
Preferința pentru familie mare E mai bine s ă ai o familie mare cu mul ți copii.
Plasarea intereselor satului înaintea
celor proprii Omul trebuie s ă pună interesele satulu i intereselor sale.
Fatalism Omul nu poate schimba ceea ce îi este scris
Deschidere la schimbare Doresc schimbarea pentru c ă numai prin ea via ța poate
deveni mai bun ă.
Consum mediatic Variabilă recodificat ă ce surprinde citirea de ziare și
reviste în mod frecvent (zilnic și de câteva ori pe
săptămână).
Informare ridicat ă asupra
evenimentelor din țară și din lume Variabilă recodificat ă ce selecteaz ă subiecții ce răspund
cu „ în mare m ăsură” și „în foarte mare m ăsură” la
afirmația „Sunt permanent la curent cu ce se întâmpl ă în
țară și în lume.
Cinste – chiar cu pre țul sărăciei Oamenii trebuie s ă fie cinstiți, chiar dac ă săraci.
Individualism Fiecare trebuie s ă-și vadă de treaba lui.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
306 ANEXA 4

1. Indicatori disponibili în Eurobarometrul Rural 2005 și 2007 și dimensiunile pentru
care aceștia sunt relevan ți

Barometr
ul Rural Indicator Relevant pentru…
A3c – Încrederea în oamenii de pe strad ă
2005 J4c – satisfac ția față de viața socială (relații cu prietenii,
colegii, rudele, vecinii)
E4 – încrederea în primar, consilier, preot, profesori și
învățători, doctor, poli țist, micii întreprinz ători și
asociațiile agricole
2007 E5 – membru în asocia ții agricole, consiliu/comitet
parohial sau administra ția bisericii, comitet de p ărinți la
școală, comitet de ini țiativă sătesc/comunal, asocia ții
sportive/artistice, partid politic, roat ă de bani, asocia ția
producătorilor agricoli. Capital social
relațional
F3 – capacitatea comunit ății de a finaliza un proiect
comunitar
F4da – motivele reu șitei de a finaliza un proiect comunitar
F4nu – motivele e șecului de a finaliza un proiect
comunitar
F21 – persoanele implicate în rezolvarea problemelor comunității (în eventualitatea apari ției unor probleme
grave) 2005
F5 – oameni cu ini țiativă din sat
E2 – lucrul împreun ă cu alți oameni din sat pentru a face
ceva în beneficiul comunit ății (curățare șanțuri, pietruire,
văruire, diverse repara ții etc, indiferent dac ă voluntar sau
obligatoriu) 2007
E3 – inten ția de a participa cu timp/munc ă sau bani într-un
proiect comunitar f ără beneficii personale directe, dar care
ar aduce beneficii multora dintre locuitorii satului Acțiune colectiv ă
comunitar ă
F13 – informarea în leg ătură cu proiectele și hotărârile
Primăriei și Consiliului Local
F14 – interesul pentru rela ția cu Prim ăria (informare,
participare la ședințe, recomand ări)
F16 – utilitatea rela ției între cet ățeni și Primărie pentru
gospodărirea unei localit ăți 2005
F7 – ultima întâlnire public ă a membrilor comunit ății Informare și
interes fa ță de
problemele
comunității și
inițiativele
autorității locale

Anexe
307 2. Indicatori disponibili în Eurobarometrul Rural 2002 (întreb ări adresate
reprezentan ților administra ției locale) relevan ți pentru tema comunit ății

Indicator Relevant pentru…..
CBO – existen ța unui comitet de ini țiativă în sat cu sarcina de a
rezolva problemele comunit ății.
CBODA_6 – dac ă oamenii din comunitate au ajutat acest comitet de
inițiativă
ASOCS_13 – cât de activ se implic ă obștea sătească în rezolvarea
problemelor satului
PART 1 – dac ă sătenii din sat fac munc ă voluntară
PART 2 – cât de des s-au întâlnit membrii comunit ății în ultimul an,
pentru a sprijini proiecte ini țiate de prim ărie
PART 5 a-f – cât de mult au participat membrii comunit ății la
rezolvarea diverselor probleme din sat Acțiune colectiv ă
comunitar ă

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
308 ANEXA 5

1. Variabile utilizate în analiz ă:

apropsat – Cât de mult v ă simțiți apropiat suflete ște de satul în care tr ăiți?
aproptra – Cât de mult v ă simțiți apropiat suflete ște de Transilvania?
aproprom – Cât de mult v ă simțiți apropiat suflete ște de România?
apropoam – Cât de mult v ă simțiți apropiat suflete ște de oamenii din sat?
aproprel – Cât de mult v ă simțiți apropiat suflete ște de religia dumneavoastr ă?
mandrueu – Cât de mândru sunte ți de propria persoan ă?
mandruro – Cât de mândru sunte ți de faptul c ă sunteți român?
mandruox – Cât de mândru sunte ți de faptul c ă sunteți ortodox?
mandsat – În ce măsură simțiți mândrie fa ță de satul în care locui ți?
indsat – În ce măsură simțiți indiferen ță față de satul în care locui ți?
rusinsat – În ce măsură simțiți rușine față de satul în care locui ți?
atasat – În ce măsură simțiți atașament față de satul în care locui ți?
dorimpl – În ce măsură simțiți dorință de implicare fa ță de satul în care locui ți?

2.
Tabel 1. Ierarhia ariilor geografice de care subiec ții se simt apropia ți sufletește
(ariile sunt trecute în ordinea descresc ătoare a frecven ței)

Foarte mult / Mult Puțin / Foarte pu țin Deloc
România Transilvania România
Satul în care locuiesc Județul în care
locuiesc Județul în care
locuiesc
Transilvania Satul în care locuiesc Tălmăcel
Județul în care
locuiesc România Transilvania /
Satul în care locuiesc
România Satul în care locuiesc Satul în care locuiesc
Transilvania România
Județul în care
locuiesc Județul în care
locuiesc /
Transilvania Județul în care
locuiesc Ludoș
Satul în care locuiesc România Transilvania

Sursa: cercetare proprie

Anexe
309 3.
Tabel 2. Cărora din urm ătoarele arii geografice considera ți că aparțineți în primul
rând?

Localitatea
în care locuiți Regiunea
în care
locuiți Țara în
care locuiți Europa Lumea
ca întreg
Franța 43,0 11,9 28,1 4,3 11,2
Belgia 34,4 20,7 26,5 7,5 8,7
Germania 53,8 28,8 9,9 2,8 2,2
Olanda 39,3 7,3 40,9 4,4 8,1
Italia 52,7 10,5 23,0 4,1 8,4
Marea
Britanie 47,4 13,2 27,5 1,8 6,9
Danemarca 54,0 21,5 18,2 1,4 1,8
Austria 34,9 33,8 23,9 4,1 8,4
Finlanda 48,9 12,2 31,1 3,2 4,3
Grecia 37,7 10,2 34,7 2,8 12,8
Irlanda 55,6 15,5 23,6 2,1 1,4
Luxemburg 41,6 10,6 23,6 12,9 7,8
Portugalia 35,9 15,8 41,1 1,6 4,4
Spania 45,0 16,3 26,5 1,7 9,3 96,9State membre UE pân ă în 1996
Suedia 58,5 9,5 22,3 4,2 5,3
Estonia 60,5 12,0 21,1 1,4 3,6
Letonia 40,0 13,3 38,2 2,2 4,7
Lituania 50,3 4,8 36,4 2,7 3,7
Polonia 62,4 14,9 19,0 2,2 0,9
Republica
Cehă 42,4 13,5 35,1 2,6 5,3
Slovacia 52,9 10,2 26,3 4,5 4,1
Slovenia 51,7 8,5 31,4 2,4 3,8 State membre UE din
2004 * Ungaria 64,4 6,7 20,3 1,7 3,9
România 43,5 18,8 29,2 1,6 3,1
Bulgaria 45,3 4,5 39,5 3,7 3,4
Turcia 37,5 16,4 35,1 2,2 7,9 State în curs
de aderare sau
candidate **
Croația 61,1 6,5 21,4 3,4 6,8
Sursa: prelucrare dup ă datele EVS, 1999.
Notă: în tabel sunt afi șate procente.
* Din baza EVS lipsesc datele pentru Malta și Cipru
**De asemenea lipsesc datele pentru Macedonia.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
310 4.
Grafic 1. Neacceptarea țiganilor ca vecini în țările Europei (procente)

Sursa: prelucr ări ale autoarei dup ă EVS, 1999 77,2
72,0
70,8
63,3
58,3
55,6
53,7
52,7
51,5
51,1
45,6
44,3
39,9
39,8
38,7
38,6
36,9
36,6
36,5
35,1
32,7
30,3
28,9
28,0
25,2
24,9
24,6
19,9
19,4
15,2
9,3Slovakia
Turkey
Hungary
Lithuania
Northern Irelan d
Italy
Bulgaria
Ukraine
Romania
Belarus
Russia
Finland
Czech Republic
France
Poland
Croatia
Great Britain
Slovenia
Portugal
Belgium
Greece
Malta
Germany
Spain
Luxembourg
Austria
Ireland
Sweden
Netherlands
Denmark
Iceland
0 2 0 4 0 60 80

Anexe
311 ANEXA 6

Tabel 1
Schimbări survenite în agricultur ă în țările în tranzi ție, în perioada 1990-1997

Teren agricol
cultivat individual
(%) Schimbări în
gradul de
ocupare în
agricultur ă
(%) Schimbări
în
producția
agricolă
(%) Schimbări
în PIB
(%) Schimbări în
productivitate
a muncii (%)
Înainte
de
1990 1997 1992-1997 1992-1997 1992-
1997 1992-1997
România 12 67 -1 19 10 20
Polonia 77 82 9 7 33 -2
Bulgaria 13 52 10 8 -14 -2
Ungaria 6 54 -27 -6 8 49
Republica
Cehă 5 38 -46 -10 15 66
Slovacia 5 11 -29 3 22 49
Moldova 9 27 -8 -19 -27 -12
Estonia 6 63 -57 -29 3 67
Lituania 9 67 0 -6 -20 -6
Letonia 5 95 -18 -45 -10 -33
Sursa: Lerman, Csaki, Feder, 2002: 147

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
312 Grafic 1 a, b. Într-o lun ă obișnuită, cât din nevoile familiei dumneavoastr ă sunt
acoperite de produsele ob ținute în gospod ăria proprie?
(procente)
a. Tălmăcel
10,1
4826,510,4
Aproape in totaliate. nu mai trebuie sa cumparam nimic.
Produsele noastre ne ajung cam pentru jum atate din consum .
Produsele noastre ajung pt mai putin de jum atate din consum
Nu producem nimic. trebuie sa cumparam tot ce consumam

b. Ludoș
27,7
36,71613,3
Aproape in totaliate. nu mai trebuie sa cumparam nimic.
Produsele noastre ne ajung cam pentru jumatate din consum.
Produsele noastre ajung pt mai putin de jumatate din consum
Nu producem nimic. trebuie sa cumparam tot ce consumam

Anexe
313 Grafic 2.a

Cine realizeaz ă următoarele activit ăți în gospod ăria dumneavoastr ă ?
Talmacel
5,7 5,45,522,148,811,361,980,768,430,432,627,511,477,348,755,269,043,6
91,190,391,373,241,480,728,910,922,555,038,765,284,915,239,228,115,242,5 7,59
3,234,292,493,987,218,899,33 6,65
7,215,725,721,001,125,297,283,673,48
0% 20% 40% 60% 80% 100%GatitSpalat vaseSpalat intretinut haineCumparat alimente si haineHranit animale pasariCuratenia in casaCuratenie in curte, dependinteTaiat lemneCuratenie in grajd si coteteMuls, strans ouaCarat apaIngrijit educat copiiiConservat alimente pt. iarn aReparat obiecteMunca la camp, livadaIntretinut casa (zugravit, varuit, etc.)Consolidari, constructii ale locuinteiMunca in gradina
Sotul Sotia Copiii

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
314 Grafic 2.b

Cine realizeaz ă următoarele activit ăți în gospod ăria dumneavoastr ă?
Ludoș
9,7010,208,7920,1040,4017,1747,3764,2461,2128,5940,9125,1517,4764,2442,3251,21 58,2844,55
86,0683,5485,4573,7449,4974,4445,8622,1226,3660,1049,7062,4277,7826,3643,2330,0018,5946,97
1,21 3,23 2,73 3,74 4,65 4,75 4,34 5,76 3,33 5,25 5,15 0,30 1,11 2,73 4,14 4,24 4,95 1,82
0% 20% 40% 60% 80% 100
% GatitSpalat vaseSpalat intretinut haineCumparat alimente si haineHranit animale pasariCuratenia in casaCuratenie in curte, dependinteTaiat lemneCuratenie in grajd si coteteMuls, strans ouaCarat apaIngrijit educat copiiiConservat alimente pt. iarna Reparat obiecteMunca la camp, livadaIntretinut casa (zugravit, varuit, etc.)Consolidari, constructii ale locuinteiMunca in gradina
Sotul Sotia Copiii

Anexe
315
ANEXA 7

BAZE DE DATE UTILIZATE ÎN ANALIZE

1. Barometrele Opiniei Publice 1994-2005 (BOP) , realizate de Funda ția Pentru o
Societate Deschis ă și disponibile la www.osf.ro
2. Eurobarometrul Rural 2002 și 2005, realizate de Funda ția Pentru o Societate
Deschisă și disponibile la www.osf.ro

3. Eurobarometrul Rural 2007, realizat de Agen ția pentru strategii Guvernamentale și
disponibil la http://www.publicinfo.ro/pagini/sondaje-de-opinie.php

4. Barometrul Rela țiilor Interetnice 2001 (BARE ), realizat în cadrul Centrului de
Resurse pentru Diversitate Etnocultural ă și disponibil la www.edrc.ro

5. European Values Survey 1999 (EVS), realizat de Institutul de Cercetare a Calit ății
Vieții, în colaborare cu European Values Study Group și cu Catedra de
Sociologie a Universit ății Bucure ști. Datele au fost oferite autoarei de M ălina
Voicu, coordonatoarea acestui program în România.

6. World Values Survey 1997 (WVS ), realizat de Institutul de Cercetare a Calit ății
Vieții în colaborare cu Catedra de Sociologie a Universit ății Bucure ști. Datele
au fost oferite autoarei de M ălina Voicu, coordonatoarea acestui program în
România.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
316

Bibliografie
317

BIBLIOGRAFIE

*** Anuarul Statistic al României . 2004. http://www.insse.ro/anuar_2004/ zip_r2004/
cap3-fmun.pdf.
*** 1998. Comuna Ludo ș, județul Sibiu . Lucrare coordonat ă de Consiliul jude țean
Sibiu și Clubul Lions Sibiu.
*** Comuna Ludo ș (județul Sibiu) . Colecția „Micromonografii locale”, 1997-1998,
Sibiu: Editura Imago, Consiliul Jude țean Sibiu, Clubul Lions Sibiu.
*** Encyclopedia of Community . 2003. SAGE Publications. 4 Sep. 2009. <http://sage-
ereference.com/community/Article_n93.html>.
*** The Handbook of Rural Studies . 2006. SAGE Publications. 4 Sep. 2009.
<http://sage-ereference.com/hdbk_rural/Article_n5.html>.
Abramson, Paul și R, Inglehart, Ronald. 1986. Generational Replacement and Value
Change in Six West European Societies , în American Journal of Political Science,
vol 30, 1, pp. 1-25.
Alasuutari, Pertti. 2000. Globalization and the Nation State , în Acta Sociologica, vol
43, pp. 259-269.
Alexandrescu, Aura-Mihaela, Postelnicu, Marcela și Apostol Monica, 2005. Îmbătrâ-
nirea popula ției și unele aspecte demografice ale popula ției vârstnice , în Iluț,
Petru, Nistor, Laura și Rotariu Traian (coord.). 2005. România social ă. Drumul
schimbării și al integr ării europene. Conferin ța anuală a Asocia ției Române de
Sociologie și a Asocia ției Române de Promovare a Asisten ței Sociale (Cluj-napoca,
2004) , vol I, Cluj-Napoca: Editura Eikon.
Almond, Gabriel, Verba, Sidney. [1963] 1996. Cultura civic ă. Atitudini politice și
democrație în cinci na țiuni, București: Editura Du Style.
Anderson, Benedict. 1991. Imagined Communities: Reflections on the Origins and
Spread of Nationalism. London: Verso.
Anuarul demografic al RSR . 1974. Direc ția Central ă de Statistic ă, București.
Anuarul Statistic al Jude țului Sibiu . 2000. Institutul Na țional de Statistic ă și Studii
Economice, Direc ția General ă Sibiu.
Anuarul statistic al RSR . 1975-1988. Direc ția Central ă de Statistic ă, București.
Apel, Karl, Otto. 2000. Globalization and the Need for Universal Ethic , în European
Journal of Social Theory, vol 3, 2, pp. 137-155.
Avram, Alexandru și Crișan, Vasile. 1983. Ghid de ora ș – Sibiu . București: Editura
Sport-Turism.
Badea, L., Caloianu, N. și Dragu, Ghe. 1971. Județul Sibiu . Bucure ști: Editura
Academiei RSR.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
318 Badrus, Nadia, 2005. Definiri și strategii identitare , în Iluț, Petru, Nistor, Laura și
Rotariu Traian (coord.), 2005. România social ă. Drumul schimb ării și al integr ării
europene. Conferin ța anuală a Asocia ției Române de Sociologie și a Asocia ției
Române de Promovare a Asisten ței Sociale (Cluj-napoca, 2004) , vol I, Cluj-
Napoca, Editura Eikon.
Balandier, Georges . 1998 . Antropologie politic ă. Timișoara: Editura Amarcord.
Banciu, Dan și Rădulescu, Sorin. 1996. Sociologia crimei și criminalit ății. Bucure ști:
Casa de Editur ă și Presă „Șansa” SRL.
Barth, Fredrik. 1976. Los grupos etnicos y sus fronteras. La organización social de las
diferencias culturales. Introducción . FEC. Mexico D.F., pp. 9-49.
http://www.cholonautas.edu.pe/modulo/upload/Barth%20intr.pdf
Bauman, Zygmunt. 2000. Etica postmodern ă. Timișoara: Editura Amarcord.
Bauman, Zygmunt. (f.a.). Globalizarea și efectele ei sociale. Filipeștii de Târg: Editura
Antet.
Bauman, Zygmunt. 2000. Comunitatea. C ăutarea siguran ței într-o lume nesigur ă.
Filipeștii de Târg: Editura Antet.
Bauman, Zygmunt. 2000. Modernitatea lichid ă. Filipeștii de Târg: Editura Antet.
Bădescu, Gabriel. 2003. Încredere și democra ție în țările în tranzi ție. Sociologie
Româneasc ă, I, 1-2, pp. 109-128.
Bădescu, Ilie. 1981. Satul contemporan și evoluția lui istoric ă. București: Editura
Științifică și Enciclopedic ă.
Bădescu, Ilie. 1996 . Istoria sociologiei. Teorii contemporane . Bucure ști: Editura
Eminescu.
Bădescu, Ilie. 1999. Structura social ă și clasa intermediarilor în rural. Oligarhia
financiară și agricultura de subzisten ță în Sociologie Româneasc ă, nr. 1.
Bădescu, Ilie. 2002. Istoria Sociologiei. Perioada marilor sisteme . București: Editura
Economic ă.
Bădescu, Ilie. 2004. Dezvoltare și subdezvoltare. Contribu ții la critica sociologiei
tranziției, în Sociologie Româneasc ă, vol. II, 3, pp. 108-128.
Bădescu, Ilie. 2004. Dezvoltare și subdezvoltare. Contribu ții la critica teoriei tranzi ției.
în Sociologie Româneasc ă, Vol. II, 3, pp. 109-128.
Bădescu, Ilie. 2005. Sociodemografia lumii rurale în România, Europa Central ă și
Eurasia , în Sociologie Româneasc ă, vol. III, 4, pp. 36-55.
Bălțătescu, Sergiu. 2006. Indici compozi ți de dezvoltare social ă, în: C. Zamfir & L.
Stoica (coord.), O nou ă provocare: dezvoltarea social ă, Iași: Polirom, pp. 331-341.
Bănescu, Eugenia. 1985. Portul popular , în Irimie, Cornel, Dun ăre, Nicolae și Petrescu,
Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție și cultură populară româneasc ă.
București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Beck, Ulrich, 2000. The Cosmopolitan Perspective: Sociology of the Second Age of
Modernity , în British Journal of Sociology, vol 51, 1, pp. 79-105.
Berger, Peter și Luckmann, Thomas. 1999. Construirea social ă a realității. București:
Editura Univers.
Berking, Helmuth. 2003.” Ethnicity is Everywhere”: On Globalization and the
Transformation of Cultural Identit y, în Current Sociology, 2003, vol.51, pp. 248-264.
Bernea, Ernest. 2004. Trilogie Sociologic ă. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Bibliografie
319 Biesanz, Mavis, Hiltunen și Biesanz, John. 1978. Introduction to Sociology , New
Jersey: Prentice Hall.
Bîrsa, Corneliu. 2001. Drept civil. Drepturile reale principal e. Bucure ști: Editura ALL
Beck.
Blanchard, Olivier, Dornbusch, Rudiger, Krugman, Paul, Layard Richard și Summers
Lawrence. Reform in Eastern Europe . Cambridge: The MIT Press.
Bleahu, Ana. 2004. O perspectiv ă istorică asupra sectorului ne-agricoldin mediul
rural: 1930-2002. în Calitatea Vie ții, XV, 1-2.
Bookman, Milica. 1995. The Transformation of East Central Europe. în Orbis ,
http://www..com/p/articles/mi_m0365/is_n4_v39/ai_17473136
Borocz, Jozsef. 1992. Dual Dependency and Property Vacuum. Social Change on the
State Socialist Semiperiphery . în Theory and Society, 21, pp. 77-104.
Boudon, Raymond. 1997. Tratat de sociologie . București: Editura Humanitas.
Bratu, Roxana. 2005. Corupția ca problem ă socială, în Iluț, Petru, Nistor, laura și
Rotariu Traian (coord.). România social ă. Drumul schimb ării și al integr ării
europene (vol. II) . Cluj Napoca: Editura Eikon.
Braudel, Fernand. 1989 [1979]. Timpul lumii (vol 1). Bucure ști: Editura Meridiane.
Brint, Steven. 2001. Gemeinschaft Revisited: A Critique and Reconstruction of the
Community Concept , în Sociological Theory, vol 19, 1.
Bucur, Corneliu. 1977a. Noi dovezi etno-lingvistice ale permanen ței popula ției
autohtone în M ărginimea Sibiulu i, în Repere Sibiene, Sibiu.
Bucur, Corneliu. 1977b. Noi contribu ții etnologice la stabilirea profilului istorico-
cultural al popula ției române ști, în Repere Sibiene, Sibiu.
Bucur, Corneliu. 1985. Coordonate diacronice ale modului de via ță zonal în secolele
XI-XX , în Irimie, Cornel, Dun ăre, Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii
Sibiului. Civiliza ție și cultură populară româneasc ă. Bucure ști: Editura Științifică
și Enciclopedic ă.
Bucur, Corneliu. 2003. Civilizația Mărginimii Sibiului. Istorie-patrimoniu-valorizare
muzeală. Sibiu: Editura „Astra Museum”.
Bucur, Corneliu. 2004. Eucronie, catacronie și sincronie cultural ă european ă în istoria
civilizației transilvane – semnifica ții majore ale progresului tehnic (I și II) în
Transilvania, nr. 7-8 și respectiv nr. 12.
Bucur, Corneliu. 2006. Identitate etnocultural ă. Conștiință națională și afirmare
universală. Sibiu: Editura „Astra Museum”.
Budiș, Monica. 1992. Tipuri și structuri de gospod ării, în Anuarul Institutului de
Etnografie și Folclor „Constantin Br ăiloiu”, tom 3.
Budiș, Monica. 1996. Mentalitatea popular ă și gospodăria tradițională, în Anuarul
Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Br ăiloiu”, tom 7, pp. 65-70.
Bulzan, Carmen. 2005. Schimbarea social ă în colectivit ățile rurale și efectele ei asupra
mentalităților (o analiz ă de sociologie regional ă), în Iluț, Petru, Nistor, laura și
Rotariu Traian (coord.). România social ă. Drumul schimb ării și al integr ării
europene (vol. II) . Cluj Napoca: Editura Eikon.
Burke, Peter. 1999. Istorie și teorie social ă. București: Editura Humanitas.
Buzărnescu, Ștefan. 1995. Istoria doctrinelor sociologice . București: Editura Didactic ă
și Pedagogic ă.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
320 Campos, Nauro și Coricelli, Fabrizio. 2002. Growth in Transition: What We Know,
What We Don’t and What We Should . William Davidson Institute, Working Paper
470, http://www.cepr.org/pubs/dps/DP3246.asp.
Capesius, Roswith. 1985. Interiorul locuin ței. Organizarea interiorului , în Irimie,
Cornel, Dun ăre, Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție
și cultură populară româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Caramelea, V., Vasile. 1961. Considera ții demografic-antropologice asupra migra-
țiunilor popula ției din Mărginimea Sibiului , în Probleme de Antropologie, vol. VI,
Editura Academiei Republicii Populare Române.
Caramelea, V., Vasile. 2006. Satul Berivoie ști, Muscel. Ob ștea Moșnenilor . Pitești:
Editura Universit ății.
Cartwright, Andrew. 2001. Avoiding collectivisation: land reform in Romania 1990-92.
Worging paper nr. 50, Rural Transition Series, http://www.liv.ac.uk/ history/ research/cee_pdfs/
Cartwright, Andrew. 2000. State Law and the Recognition of Property in Rural
Romania. Worging paper nr. 10, Halle/Saale, Max Planck Institute for Social
Anthropology.
Castells, Manuel. 1997. The Information Age: Economy, Society and Culture, vol 2 The
Power of Identity . Oxford, Blackwell, apud Risto Heiskala. 2003. Informational
Revolution, the Net and Cultural Identity. A conceptual Critique of Manuel Castells’s The Information Age . în European Journal of Cultural Studies, vol. 6(2),
pp. 233-245.
Castels, Francis, G. Putting the Economy First: Or Does Postmodernity Really Matter ,
în Political Studies, vol 48, pp. 38-50.
Cărăuș
, Tamara. 2003. National Identity: Invention or N ecessity? Case Study: Republic
of Moldova, în Anuarul Colegiului Noua Europ ă 2001-2002, pp. 15-74.
Chavis, David, M. și Wandersman, Abraham. 1990. Sense of community in the urban
environment: A catalyst for participation and community development , în American
Journal of Community Psychology, vol. 18, 1.
Chelcea, Septimiu și Iluț, Petru (coord.). 2003. Enciclopedie de psihosociologie.
București, Editura Economic ă.
Chircă, Constantin, Tesliuc, Emil (coord.). 1999. De la sărăcie la dezvoltarea rural ă.
Banca Mondial ă, Comisia Na țională pentru Statistic ă.
Cicognani, Elvira, Pirini, Claudia, Keyes, Corey, Joshanloo, Mohsen, Rostami, Reza și
Nosratabadi, Masoud. 2008. Social Participation, Sense of Community and Social
Well Being: A Study on American, Italian and Iranian University Students , în
Social Indicators Research, vol. 89, 1.
Ciobănel, Alina, Ioana. 1995. Reședința marital ă – contexte culturale, economice și
juridice în Anuarul Institutului de Etnografie și folclor “C-tin Br ăiloiu”, tom 6,
pp. 37-44.
Ciobănel, Alina, Ioana. 1996. Tipologia rela țiilor de rudenie , în Anuarul Institutului de
Etnografie și Folclor „Constantin Br ăiloiu”, tom 7, pp. 19-35.
Ciobănel, Alina, Ioana. 2002 . Înrudire și identitate . București: Editura Enciclopedic ă.
Cobianu-B ăcanu, Maria. 1988. Inovație și tradiție în dezvoltarea cultural ă. București:
Editura Științifică și Enciclopedic ă.

Bibliografie
321 Cobianu-B ăcanu, Maria. 1993. O perspectiv ă socio-cultural ă asupra tranzi ției în
România , în Sociologie Româneasc ă, anul IV, 2, pp. 141-148.
Cochrane, Nancy, Lundell, Mark. 1991. Agricultural privatization and Land Reform in
Central Europe , în World Agriculture, http://www..com/p/articles/ mi_m3809/
is_n62/ai_11184042.
Coggeshall, John, M. 1986. One of Those Intangibles: The Manifestation of Ethnic
Identiy in Southwestern Illinois , The Journal of American Folklore, 99, pp. 177-207.
Cohen, Robin. 1999. The making of Ethnicity: A Modest Defence of Primordialism , în
Mortimer, Eduard și Fine, Robert (eds.). People, Nation and the State, London, I.
B. Tauris Publishers.
Collier, Paul. 1998. Social Capital and Poverty. Social Capital Initiative Working Paper
no. 4, World Bank.
Conea, Ion. 1984. Plaiuri carpatice . București: Editura Sport-Turism.
Connel, R., W. și Wood, Julian. 2002. Globalization and Scientific Labour: Patterns in
a life-history Study of Intellectual Workers in the Periphery , în Journal of
Sociology, vol 38, 2, pp. 167-190.
Cuche, Denys. 2003. Noțiunea de cultur ă în științele sociale . București: Institutul
European.
Cucu-Oancea, Ozana, 2005. Satul și temerile sale , în Iluț, Petru, Nistor, Laura și Rotariu
Traian (coord.) 2005. România social ă. Drumul schimb ării și al integr ării
europene. Conferin ța anuală a Asocia ției Române de Sociologie și a Asocia ției
Române de Promovare a Asisten ței Sociale (Cluj-napoca, 2004) , vol I, Cluj-
Napoca: Editura Eikon.
Dahrendorf, Ralf. 1996. Conflictul social modern (eseu despre politica libert ății).
București: Editura Humanitas.
Davis, Junior, Douglas, Pierce . 2001. The Non-Agricultural Rural Sector in Central and
Eastern Europe. Natural Resources Institute, report no. 2630.
Dăianu, Daniel. 1999. Where are post-communist countries heading to? , paper prsented
at the conference “Lithuania from Transition to Convergence”, Vilnius, September
23rd – 24th.
Dăianu, Daniel. 2001. Câștigători și perdanți în procesul de integrare european ă. O
privire asupra României . Centrul Român de Politici Economice, lucrarea nr. 27.
De Visscher, Jacques. 1995. Tradition – continuite-creativite . în Tradition et modernite
dans l‘ancien et le nouveau monde . Texte reunite de Eugene van Itterbeek, Sibiu:
Editura Universit ății Lucian Blaga.
Deininger, Klaus. 2003. Land Policies for Growth and Poverty Reduction . The World
Bank, Oxford University Press.
Diamond, Larry. 2001. How People View Democracy? Findings from Public Opinion
Surveys in Four Region, paper presented at Stanford Seminar on Democratization,
http://www.stanford.edu/~ldiamond/papers.html.
Doise, Willem, Deschamp, Jean-Claude și Mugny Gabriel. 1996. Psihologie social ă
experimental ă. Iași: Editura Polirom.
Dorais, Louis Jackues. Language, Culture and Identity: Some Inuit Examples , în
Canadian Journal of Native Studies, vol 15, 2, pp. 293-308.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
322 Drago, Marco și Boroli, Andrea (coord.) 2003. Enciclopedie de istorie universal ă.
București: Editura All Educational. [edi ția original ă în limba italian ă: 1993]
Drăgan, Ioan. 1991. Sociologia și problemele tranzi ției, în Sociologie Româneasc ă, nr.
3-4, pp. 147-164.
Drăgan, Iosif, Constantin. 1993. Istoria românilor . București: Editura Europa Nova.
Dubar, Claude. 1998. La socialisation: construction des identités sociales et
professionnelles , Paris: Armand Colin.
Dumitrescu-Jippa, Aurel și Nistor, Nicolae. 1976. Sibiul și ținutul în lumina istoriei (vol
I). Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Dumitru, Mihail, Diminescu, Dana și Lazea, Valentin. 2004. Dezvoltare rural ă și
reforma agriculturii române ști. Raport realizat la solicitarea Centrului Român
pentru Politici Economice, http://www.cerope.ro/pub/study54ro.htm
Dunăre, Nicolae. 1979. Ornamentic ă tradițională comparat ă. București: Editura
Meridiane.
Dunăre, Nicolae (coord.) 1984. Civilizația tradițională româneasc ă în curbura
carpatică nordică. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă
Dungaciu, Dan. 2004. Alternative modernities in Europe: Modernity, Religion and
Secularization in South-Eastern Europe: the Romanian Case . Working Paper no.
68, Max Planck Institute for Social Anthropology, Halle/Saale, http://www. eth. mpg.de
Dungaciu, Sanda. 2003. Georg Simmel și sociologia modernit ății. Cluj-Napoca: Editura
Dacia.
Durkheim, Emile. 2001[1893]. Diviziunea muncii sociale . București: Editura Albatros.
Durkheim, Emile, [1897] 2005. Sinuciderea. Studiu Sociologic . Filipeștii de târg:
Editura Antet.
Earth Trends, http://earthtrends.wri.org/searchable_db/index.php?theme=4.
Eisenstadt, S.N., Giesen B. 1995. The Construction of Collective Identity . Archives
Europeanes de Sociologie, 36, pp. 72-102.
Eniko, Veress. 1999. De/Re-țărănizare în România dup ă 1989 . în Sociologie
Româneasc ă, 3.
Eriksen, Thomas, Hylland. 1993. Ethnicity and nationalism: Anthropological
Perspectives . Londra: Pluto Press.
Eriksen, Thomas, Hylland. 2004. Bateson and the North Sea Ethnicity Paradigm ,
http://folk.uio.no/geirthe/Batesonethnicity.html.
Eurostat, http://epp.eurostat.cec.eu.int/
Eyerman, Ron. 2001. Cultural Trauma – Slavery and the Formation of African
American Identity . Cambridge: Cambridge University Press.
Eyerman, Ron. 2004. The Past in the Present. Culture and the Transmission of Memory ,
Acta Sociologica, vol 47, 2, pp. 159-169.
Farazmand, Ali, 1999. Globalization and Public Administration , în Public
Administration Review, vol 59, 6, pp. 509-522.
Ferréol, Gilles. 1998. Acțiunea colectiv ă și schimbarea social ă: exemplul dinamicilor
urbane , în Neculau, Adrian și Ferréol, Gilles. Psihosociologia schimb ării. Iași:
Editura Polirom.

Bibliografie
323 Ferréol, Gilles (coord.) 2000. Identitatea, cet ățenia și legăturile sociale . Iași: Editura
Polirom.
Fidrmuc, Jan. 2000. Economic Reform, Democracy and Growth during Post-communist
Transition, The William Davidson Institute, Working Paper 372, www.wdi.bus. umich.edu
Focșa, Marcela și Wiener Raymonde. 1985. Țesături și alesături, în Irimie, Cornel,
Dunăre, Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție și cultură
populară româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
François și Rus, C ălin (coord.). 2002. Interculturalitate – cercet ări și perspective
românești. Cluj: Presa Universitar ă Clujeană.
Frumos, Luciana și Iacob, Lumini ța. 2002. Noi/ei românii – clivaje în reprezentarea
etno-identitar ă, în Neculau, Adrian (coord). Noi și Europa . Iași: Editura Polirom.
Frunză, Mălina și Voicu, Bogdan. (1997).
Statul și țăranul român. Un studiu de caz.
Revista de cercet ări sociale, 3.
Fulea, Maria. 1993. Specificul tranzi ției la economia de pia ță în agricultura României ,
în Sociologie Româneasc ă, anul IV, 2.
Fulea, Maria. 1994a. Coordonate demografice și sociale ale familiei rurale , în
Sociologie Româneasc ă, anul V, 5, pp. 463-473.
Fulea, Maria. 1994b. Schimbări în structura socio-demografic ă rurală, în Sociologie
Româneasc ă, anul V, 6, pp. 567-573.
Fulea, Maria. 1995. Schimbări în structura socio-economic ă a popula ției rurale în
Sociologie Româneasc ă, anul VI, 3-4, pp. 257-263.
Gabrisch, Hubert. 1989. Economic Reforms in Eastern Europe and the Soviet Union .
London: Westview Press.
Gangolea, Lia. 1995. Obiceiuri de Cr ăciun în Țara Oltului , în volumul Istorie și tradiție
în spațiul românesc, culegere de studii, Sibiu.
Gavreliuc, Alin. 2003. Mentalitate și societate. Cartografii ale imaginarului identitar
din Banatul contemporan . Timișoara: Editura Universit ății de Vest.
Geertz, Clifford. 1972. Myth, Symbol and Culture . Cambridge: Mass: American
Academy of Arts and Sciences.
Geertz, Clifford. 1973. The Interpretation of Cultures . New York, Basic Books, apud J.
P. Gone, P. J. Miller și J. Rappaport. 1999. Conceptual Self as Normatively
Oriented: the Suitability of Past Personal Narrative for the Study of Cultural
Identity , în Culture and Psychology, vol. 5(4), pp. 371-398.
Gellner, Ernest. 1999. Adam’s Navel: ’Primordialists’ Versus ‘Modernists’ , în
Mortimer, Eduard și Fine, Robert (eds.). People, Nation and the State, London: I.
B. Tauris Publishers.
Ghețău, Vasile. 2004. Declinul demografic al României: perspective ”, în Sociologie
Româneasc ă, vol. II, 2, pp. 5-42.
Giddens, Anthony. 2000. Consecințele modernit ății. București: Editura Univers.
Giugni, Marco, G. 1998. W as it Worth the Effort? TheOutcomes and Consequences of
Social Movements, în Annual Reviews of Sociology, 98, pp. 371-393.
Giurcăneanu, Claudiu. 1988. Populația și așezările din Carpa ții române ști. București:
Editura Științifică și Enciclopedic ă.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
324 Goffman, Erving. 1963. Stigma: Notes on Management of Spoiled Identity . London:
Penguin Books.
Goffman, Erving. 2003[1959]. Via ța cotidian ă ca spectacol. Bucure ști: Editura
comunicare.ro.
Groza, Octavian. 2003. Les échelles spatiales de la te rritorialité roumaine – essai
géographique sur l’identification territoriale , în Anuarul Colegiului Noua Europ ă
2000-2001, pp. 221-271.
Guillen, M. 2001. Is Globalization Civilizing, Destructive or Feeble? A Critique on
six Key Debates in the Social Science Literature . Working Paper,
http://jonescenter.wharton.upenn.edu/papers/2000/wp00-04.pdf Gusti, Dimitrie. 1969. Opere II . București: Editura Academiei.
Halman, Loek, Petterson, Thorleif, 1997. Globalization and Religious Change:
Structural Globalization and the New Patterns of Religious Belief Systems , San
Diego, SSSR Conference on Borders and Boudaries: Remapping Religion in a Changing World.
Hann, Chris. 2000. T he Tragedy of the Privates? Postsocialist Property Relations in
Anthropological Perspective . Worging paper 2, Halle/Saale, Max Planck Institute
for Social Anthropology.
Hanstad, Tim. 1999. Introduction to Agricultural Land Law Reform , în Prosterman,
Roy, Hanstad, Tim (eds). 1999. Legal Impediments to Effective Rural Land
Relations in Eastern Europe and Central Asia. A Comparative Perspective . World
Bank Technical Paper, no. 436.
Harvey, David. 1990. The condition of postmodernity: an enquiry into the origins af
cultural change http://webpages.ursinus.edu/rrichter/harvey.html
Hatos, Adrian. 2004. Darea în parte a terenurilor din România: exploatare sau efectul
piețelor nefunc ționale , în Sociologie Româneasc ă, vol. II, 2, pp. 106-123.
Heidhues, Franz, Bruntrup, Michael. 2003. Subsistence Agriculture in Development: its
Role in Processes of Structural Change , în Abele, Steffen, Frohberg, Klaus (eds.).
Subsistence Agriculture in Central and Eastern Europe: How to Break the Vicious
Circle. Halle, Institute of Agriculture Development In CEE.
Heintz, Monica. 2004. Romanian Orthodoxy between the Urban and the Rural ,
Working Paper no. 67, Max Planck Institute for Social Anthropology, Halle/Saale, http://www.eth.mpg.de
Henderson, Jason. 2002. Building the Rural Economy with High-Growth Entrepreneurs .
În Economic Revue, vol. 87, 3, pp. 45-70.
Herseni, Traian. 1985a. Structura ocupa țională a popula ției, în Irimie, Cornel, Dun ăre,
Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție ș
i cultură
populară româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Herseni, Traian. 1985b. Forme specializate de gospod ărie, în Irimie, Cornel, Dun ăre,
Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție și cultură
populară româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Herseni, Traian. 1997. Colinde și obiceiuri de Cr ăciun. Cetele de feciori din Țara
Oltului (F ăgăraș). București: Editura „Grai și suflet – Cultura na țională”.
Higley, John, Pakulski, Jan și Wesolowski, Wlodzimierz. 1998. Postcommunist Elites
and Democracy in Eastern Europe . London: Macmillan Press Ltd.

Bibliografie
325 Hillery, G. 1955. Definitions of community: Areas of agreement . Rural Sociology, 20, 2,
pp. 111−123.
Hirst, Paul și Thompson, Grahame. 2000. Globalization in one country? The
Peculiarities of the British , în Economy and Society, vol 28, 3, pp. 335-356.
Horváth, István. 2003. State, Minority and Identity As pects Related to Romania’s
Hungarian Minority , în Anuarul Colegiului Noua Europ ă 2000-2001, pp. 275-315.
Howard, Marc, Morjé. 2002. The Weakness of Civil Society în Postcommunist Europe .
Cambridge University Press.
Hunter, Albert. 1974. Symbolic Communities . Chicago: University of Chicago Press.
Inglehart, Ronald și Abramson, Paul, R. 1994. Economic Security and Value Change ,
The American political Science Review, vol 88, 2, pp. 336-354.
Inglehart, Ronald și Flanagan, Scott, C. 1987. Value Change in Industrial Societies , în
The American Political Science Review, vol 81, 4, 1303-1319.
Inglehart, Ronald. 1997. Modernization and Postmodernization. Cultural, Economic
and Political Change in 43 Societies . Princeton University Press.
Inglehart, Ronald. 2000. Globalization and Postmodern Values . în The Washington
Quaterly, 23, pp. 215-228.
Inkeles, Alex. 1969. Making Man Modern. On the Causes and Consequences of
Individual Change in Six Developing Countries . în American Journal of Sociology,
vol. 75, 2, pp. 208-225.
Institutul de Sociologie al Academiei Române. 2005. România rural ă și Europa urban ă
– raport de alarm ă asupra satului românesc . în Geopolitica, 1(5), pp. 20-31.
Ionescu, Grigore. 1971. Arhitectura popular ă în România . Bucure ști: Editura
Meridiane.
Ionescu, Ion. 1998. Sociologii constructiviste . Iași: Editura Polirom.
Iordan, Iorgu. 1963. Toponimia româneasc ă. București: Editura Academiei R.P.R.
Iorga, Nicolae. 1989 [1915]. Istoria românilor din Ardeal și Ungaria . București:
Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Irimie, Cornel. 1981. Cercetări etno-sociologice în Țara Oltului în perioada inter-
belică: despre rela ții sociale inters ătești, în Aluta. Studii și comunic ări, Muzeul
Județean Covasna, Sf. Gheorghe.
Irimie, Cornel și Popa, Constantin. 1985. Păstoritul. Organizare, produc ție, valorifi-
care, în Irimie, Cornel, Dun ăre, Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii
Sibiului. Civiliza ție și cultură populară româneasc ă. Bucure ști: Editura Științifică
și Enciclopedic ă.
Irimie, Cornel, Dun ăre, Nicolae, Petrescu, Paul (coord.). 1985. Mărginenii Sibiului.
Civilizație și cultură popular ă româneasc ă. București: Editura Științifică și
Enciclopedic ă.
Jarvis, Darryl. 1998. Postmodernism: a Critical Typology . în Politics and Society, vol.
26, 1, pp. 95-142.
Jenkins, Richard. 1996 . Social Identity . London: Routledge.
Jenkins, Richard. 2000. Categorization: Identity, Social Process and Epistemology , în
Current Sociology, vol. 48(3), pp. 7-25.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
326 Jivan, Alexandra, Rus, C ălin și Vultur, Smaranda. 2000. Minorități: identitate și
coexistență. Volum tip ărit în cadrul Institutului Intercultural Timi șoara, Timi șoara:
Agenția de pres ă Lexus SRL.
Jurcan, Dan. 2005. Identitate și societate. Modele aspira ționale în tranzi ție. Cluj-
Napoca: Editura Eikon.
Kamano, Saori. 1999. Comparing Individual Attitudes in Seven Countries . în Social
Science Research, 28, pp. 1-35.
Kaneff, Deema. 2000. Property, work and local identity . Working Paper no. 15, Max
Planck Institute for Social Anthropology, Halle/Saale, http://www.eth.mpg.de
Karnoouh, Claude. 2000. Comunism / Postcomunism și modernitate târzie. Încerc ări și
interpretări neactuale . Iași: Editura Polirom.
Kearny, M. 1995. The Local and the Global: The Anthropology of Globalization and
Transnationalism , în Annual Review of Anthropology, vol. 24, pp. 547-565.
Kellner, Douglas. 1999. Theorizing thePresent Moment: Debates Between Modern
andPostmodern Theory . în Theory and Society, 28, pp. 639-656.
Kennedy, Michael și Galtz, Naomi. 1996. From Marxism to Postcommunism: Socialist
Desires and East European Rejections, în Annual Reviews of Sociology, 22,
pp. 437-458.
Kideckel, David, A. 1993. The Solitude of Collectivism. Romanian Villagers to the
Revolution and Beyond. London: Cornell University Press.
Kiehl, Michael, Panebianco Stefano. 2002. The Urban-Rural Employment Shift in
Western Europe. An Empirical Analysis of the Employment Development in Britain,
Germany and Italy . http://www.ersa.org/ersaconfs/ersa02/cd-rom/papers/422.pdf
Kivu, Mircea. Comentarii pe marginea Barometrului Rela țiilor Interetnice , în Poledna,
Rudolf, Ruegg, François și Rus, C ălin. 2002. Interculturalitate. Cercet ări și
perspective române ști. Cluj-Napoca: Presa Universitar ă Sibiană.
Kohler, Florent. 2002. Stereotypes culturels et construction identitaires: problematiques
et viabilite. http://www.univ-tours.fr/ciremia/Article%20identit%E9.pdf
Kumar, Anand și Weltz, Frank. 2001. Culture in World-System: an Interview with
Immanuel Wallerstein, în Social Identities, vol. 7, 2.
Lallement, Michel. Istoria ideilor sociologice . Filipeștii de Târg, Editura Antet XX
Press.
Larionescu, Maria. 1992. Relevanța problemei sociale țărănești pentru sociologia
revoluției în Sociologie Româneasc ă, 6, pp. 631-637.
Larionescu, Maria. 2004. Controverse teoretice asupra dezvolt ării sociale: puncte de
vedere în sociologia româneasc ă. în Sociologie Româneasc ă, vol. II, 3, pp. 129-144.
Lerman, Zvi, Csaki, Csaba, Feder, Gershon. 2002. Land Policies and Evolving Farm
Structures in Transition Countries. The World Bank, Policies Research Working
Paper 2794 .
Lerman, Zvi. 2003. Institutions and Technologies for Subsistence Agriculture: How to
Increase Commercialization în Abele, Steffen, Frohberg, Klaus (eds). 2003.
Subsistence Agriculture in Central and Eastern Europe: How to Break the Vicious Circle. Halle, Institute of Agriculture Development In CEE.
Levi-Strauss, Claude. 1978. Antropologia structural ă. București: Editura Politic ă.

Bibliografie
327 Lorenzi-Cioldi, Fabio și Doise, W illem. 1996. Relațiile între grupuri: identitate social ă
și identitate personal ă, în Neculau, Adrian (coord). 1996. Psihologie Social ă.
Aspecte contemporane . Iași: Editura Polirom.
Luca, Sabin, Adrian, Pinter, Zeno, Karl și Georgescu, Adrian (coord). 2003. Repertoriul
arheologic al jude țului Sibiu – situri, monumente arheologice și istorice . Sibiu:
Editura Economic ă.
Macours, Karen, Swinnen, Johan. 2002. Patterns of Agrarian Transition . în Economic
Developement and Cultural Change, The University of Chicago, pp. 365-394.
Madgearu, Alexandru. 2005. Români și pecenegi în sudul Transilvaniei , în Pinter, Zeno,
Karl, Țiplic, Marian, Țiplic, Maria, Emilia (coord.) 2005. Relații interetnice în
Transilvania – secolele VI-XIII . Bucure ști: Editura economic ă.
Malița, Mircea. 2001. Zece mii de culturi, o singur ă civilizație. Spre geomodernitatea
secolului XXI . București: Editura Nemira.
Marian, S., Fl. 1995. Nașterea la români . Bucure ști: Editura Grai și Suflet – Cultura
națională.
Marinescu, Valentina. 2002. Muncile casnice în satul românesc actual. Studii de caz .
Iași: Editura Polirom.
Markova, Ivana, ș. a. 1998. Reprezent ări sociale ale “Comunit ății” în perioada
postcomunist ă. în Neculau Adrian și Fereol Gilles. 1998. Psihosociologia
schimbării. Iași: Editura Polirom.
Mărginean, Ioan. 1995. Ruralul și reforma social ă în România în Sociologie
Româneasc ă, 3-4, pp. 245-255.
Mărginean, Ioan și Bălașa, Ana (coord.) 2005. Calitatea vie ții în România . Bucure ști:
Editura Expert.
Mărginean, Ioan. 2005. Izolarea, factor inhibator al dezvolt ării satelor, în Sociologie
Româneasc ă, vol. III, 4, pp. 56-76.
Melo, Martha de, Denizer, Gevdet, Gelb, Alan. 1996. From Plan to Market. Patterns of
Transition. The World Bank, Policies Research Working Paper 1564.
Melucci, Alberto. 1995. The Process of Collective Identity. în Johnston H.,
Klandermans B. (eds.) SocialMovements and Culture . Minneapolis: University of
Minnesota Press.
Mendras, Henri. 1989. Elements de sociologie . Paris, Editura Armand Colin.
Mentzel, Peter. 2000. Introduction: Identity, Confessionalsim and Nationalism ,
Nationalities papers, vol. 28, 1, pp. 7-11.
Mihăilescu, Ioan. 2005. Factori de risc în evolu ția mediului rural din România , în
Sociologie Româneasc ă, vol. III, 4, pp. 5-36.
Mihăilescu, Vintil ă. 1996. Două sate în tranzi ție. Tipuri strategice dominante în lumea
rurală, în Revista de cercet ări sociale, 3, pp. 3-24.
Mitchell, Clyde, James. 1969. Social Networks in Urban Situations: Analyses of
Personal Relationships in Central African Towns . Manchester University Press
Moise, Ilie și Klusch, Horst. 1980. Portul popular din jude țul Sibiu , Sibiu: Revista
Transilvania.
Moscovici, Serge. 1997. Psihologia social ă sau mașina de fabricat zei . Iași: Editura
Polirom.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
328 Mouzelis, Nicos. 1999. Modernity. A non-European Conceptualization . în British
Journal of Sociology, vol. 5, 1, pp. 141-159.
Muntean Gheorghe. 1993. Ludo ș – comună româneasc ă. Sibiu: Casa de Editur ă și Presă
Tribuna S.R.L.
Nägler, Thomas. 1969. Populația româneasc ă în sudul Transilvaniei și caracterul
colonizării săsești în secolele XII-XIII , în Studii și Articole de Istorie, XIII.
Nahorniac, Raluca. Finding farmers Country Survey: Romania . Working Paper nr. 58.
Rural Transition Series, http://www.liv.ac.uk/history/centres/cehome.htm
Naisbitt, John, Aburdene, Patricia. 1993. Anul 2000. Megatendin țe. Bucure ști: Editura
Humanitas.
Narayan, Deepa. 1999. Bonds and Bridges. Social Capital and Poverty . World Bank –
Poverty Group.
Neagu, Victor, Stanciu, Gheorghe. 1996. România – charta european ă a spațiului rural .
București: Editura Ceres.
Neculau, Adrian (coord.). 1997. Psihologia câmpului social. Reprezent ările sociale .
Iași: Editura Polirom.
Neculau, Adrian. 2004. Manipularea contextului și controlul reprezent ărilor sociale , în
Neculau, Adrian (coord). Viața cotidian ă în comunism . Iași: Editura Polirom.
Nee, Victor. 1989. A Theory of Market Transition from Redistribution to Market in
State Socialism , în American Sociological Review, vol. 54, 5, pp. 663-681.
Nee, Victor și Matthews, Rebecca. 1996. Market transition and Social Transformations
in Reforming State Socialism , în Anual Reviews of Sociology, 22, pp. 401-435.
Niculescu, Gheorghe, Alexandru. 2004. Material Culture, Tradition and Collective
Identities , în Anuarul Colegiului Noua Europ ă 2000-2002, pp. 287-305.
Nisbet, Robert, A. 1967. The Sociological Tradition . London: Heinemann.
Nistor, Nicolae și Marinescu-Fr ăsinei, Mircea. 1990. Sibiul și ținutul în lumina istoriei
(vol II). Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Nistor, Nicolae și Racovițan, Mihai. 1985. Considera ții istorice , în Irimie, Cornel,
Dunăre, Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție și cultură
populară româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Nodia, Ghia. 1996. How Different Are Postcommunist Transitions ?, în Journal of
Democracy, vol. 7, 4, pp.15-29.
Orchard, Vivienne. 2002. Culture as Opppesed to What? Cultural Belonging in the
Context of National and European Identity , în European Journal of Social Theory,
vol. 5(4), pp. 419-433.
Ornea, Zicu. 1983. Opera lui Constantin-Dobrogeanu Gherea . București: Editura
Cartea Româneasc ă.
Ovaska, Tomi, Russell, S., Sobel. 2004. Entrepreneurship in Post-Socialist Economies .
Department of Economics, West Virginia, University, Working Papers, 4-6.
Parekh, Bhikhu. 1999. Defining national Identity in a Multicultural Society , în
Mortimer, Eduard și Fine, Robert (eds). People, Nation and the State, London: I. B.
Tauris Publishers.
Pascu, Ștefan. 1972. Voievodatul Transilvaniei (vol. I ). Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Pascu, Ștefan. 1979. Voievodatul Transilvaniei (vol. II ). Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Bibliografie
329 Pasti, Vladimir, Miroiu, Mihaela, Codi ță, Cornel. 1997. România – starea de fapt.
București: Editura Nemira.
Pavelescu, Gheorghe. 1978. Zonele și microzonele folclorice ale jude țului Sibiu , în
Studii și Comunic ări, Centrul de Îndrumare a Crea ției Populare și a Mișcării
Artistice de Mas ă, Sibiu.
Pavlinek, Petr. 2003. Alternative Theoretical Approaches to Post-communsit
Transformations in Central and Eastern Europe , în Acta Slavica Iaponica, vol. 20,
pp. 85-108.
Paxton, Pamela. 2007. Association Memberships and Generalized Trust: A Multilevel
Model Across 31 Countries , Social Forces , 86, 1, pp: 47-76.
Părean, Ioan. 2005. Legende din M ărginimea Sibiului . Sibiu: Editura Psihomedia.
Pătrașcu, Gheorghe. 1984. Arhitectura și tehnica popular ă. București: Editura Tehnic ă.
Petrescu, Paul. 1985. Arhitectura popular ă, în Irimie, Cornel, Dun ăre, Nicolae și
Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție și cultură popular ă
româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Poledna, Rudolf, Ruegg, François și Rus, C ălin (coord.). 2002. Interculturalitate –
cercetări și perspective române ști. Cluj: Presa Universitar ă Clujeană.
Pop, Lucian și Rughini ș, Cosima. 2000. Capital social și dezvoltare comunitar ă. Studiu
de caz, în Zamfir, Elena și Preda, Marian (coord.). Diagnoza problemelor sociale
comunitare. Studii de caz . București: Editura Expert.
Popa, Constantin. 1985. Agricultura. Forme de agricultur ă, în Irimie, Cornel, Dun ăre,
Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție și cultură
populară româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Popa, Ioan. 1996. Țara Secașelor – monografie folcloric ă. Centrul Jude țean al Crea ției
Populare Alba, Alba Iulia.
Popescu, Critian, Tiberiu, 2000. Istoria mentalit ății române ști. Editura Universal Dalsi.
Popper, Karl, R. 1996 [1954]. Mizeria istoricismului . București: Editura All.
Portes, Alejandro. 1973. The factorial Structure of Modernity: Empirical Replications
and a Critique , în American Journal of Sociology, vol 79, 1, pp. 13-44.
Poznanski, Kazimierz. 1999. Teoria comparativ ă a tranziției: recesiune și redresare în
economiile postcomuniste, în Polis, 4.
Predescu, Sorin, Vlad. 2002. Reprezentarea social ă a democra ției la tinerii din
România și Iugoslavia , în Neculau, Adrian (coord.). Noi și Europa . Iași: Editura
Polirom.
Putnam, Robert D. 1993. Making Democracy Work: Civic Traditions in Modern Italy .
Princeton University Press.
Putnam, Robert. 2001. Bowling Alone. The Collapse and Revival of American
Community . New York: Touchstone.
Recensământul popula ției și al locuin țelor. 2002. Institutul Na țional de Statistic ă,
Direcția Județeană de Statistic ă Sibiu.
Reicher, Stephen. 2004. The Context of Social Identity: Domination, Resistance and
Change , în Political Psychology, vol. 25, 6, pp. 921-945.
Róna-Tas, Ákos. 1996. Path-Dependence and Capital Theory: Sociology of the Post-
Communist Economic Transformation , http://hi.rudgers.edu/szelenyi60/rona-tas.
html.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
330 Rose, Richard. 1999. Another Great Transformation. Eastern Europe a Decade Later ,
Journal of Democracy, 10, 1, pp: 51-56.
Rosener, Werner. 2003. Țăranii în istoria Europei . Iași: Editura Polirom.
Roth, Andrei. 1999. Naționalism sau democratism? Tg. Mure ș: Editura Pro Europa.
Roth, Andrei. 2002. Modernitate și modernizare social ă. Iași: Editura Polirom.
Rozelle, Scott, Swinnen, F.M., Johan. 2004. Success and Failure of the Reform:
Insights from the Transition of Agriculture . În Journal of Economic Literature, vol.
42, 2, pp. 404-456.
Rusovici, Alexandru. 1991. Agricultura în economia de pia ță. București: Editura Ceres.
Russel, J., Dalton. 2005. Social Modernization and the End of Ideology Debate:
Patterns of Ideological Polarization . Paper prezented at the conference Beliefs,
Norms and Values in Cross-National Surveys, Tokyo, 2004. http://www. socsci.
uci. edu/ ~rdalton/ archive/jjps06.pdf.
Sandu, Dumitru. 1984. Fluxurile de migra ție în România . București: Editura Academiei
RSR.
Sandu, Dumitru. 1996. Sociologia tranzi ției. Valori și tipuri sociale în România .
București, Editura Staff.
Sandu, Dumitru. 1997. Schimbarea ca paradigm ă socială, în Sfera Politicii, 46.
Sandu, Dumitru. 1999. Dezvoltare și sărăcie în satele României , Sociologie
româneasc ă, 4, pp. 117-138.
Sandu, Dumitru. 1999b. Fețele schimb ării. București: Editura Nemira.
Sandu, Dumitru. 1999. Cine sunt antreprenorii din agricultura de tranzi ție? în
Sociologie Româneasc ă, 1.
Sandu, Dumitru. 1999. Drumul antreprenorial: f ără încredere, dar cu rela ții în
Sociologie Româneasc ă, 2.
Sandu, Dumitru. 2000. Spațiul social al tranzi ției. Iași: Editura Polirom.
Sandu, Dumitru. 2002. Ariile culturale ca matrice de sociabilitate , în Sociologie
Româneasc ă, 3-4, pp. 77-92.
Sandu Dumitru. 2003. România rural ă de azi: ocupare neagricol ă și navetism . Studiu
elaborat pentru Comisia Antis ărăcie și Promovarea Incluziunii Sociale, Bucure ști,
INSSE.
Sandu, Dumitru. 2003. Democrația „trăită” prin institu ții și resurse , analiză pe baza
datelor din BOP, disponibil la www.osf.ro.
Sandu, Dumitru. 2003. Sociabilitatea în spa țiul dezvolt ării – încredere, toleran ță, rețele
sociale . Iași: Editura Polirom.
Sandu, Dumitru. 2004. Ideologii difuze în domeniul identitar-etnic , în Sociologie
româneasc ă, vol. II, 2, pp. 58-70.
Sandu, Dumitru. 2004. Cultură și experien ță de migra ție în satele României , în
Sociologie româneasc ă, vol. II, 3, pp. 179-202.
Sârbu, Aurelia, Florian, Violeta. 1995. Resurse umane în mediul rural: continuitate și
schimbare , în Sociologie Româneasc ă, anul VI, 3-4, pp. 297-310.
Schaefer, Richard și Lamm, Robert. 1994. Sociology. A Brief Introduction . New York:
McGraw-Hill.

Bibliografie
331 Schlee, Günther. 2000. Collective identity, property re lations and legal pluralism ,
Working Paper no. 1, Max Planck Institute for Social Anthropology, Halle/Saale, http://www.eth.mpg.de
Schöpflin, George. 1993. Politics in Eastern Europe – 1945-1992 . Oxford: Blackwell
Publishers.
Segrestin, Denis. 1996. Identitate colectiv ă în Boudon, Raymond, Besnard, Philippe,
Cherkaoui, Mohamed, Lecuyer, Bernard-Pierre, Dicționar de sociologie , București:
Editura Univers Enciclopedic.
Sljukic, Srdan. f.a. Sociological Aspects of Peasant Cooperation in Post-socialist
Romania http://library.nec.ro/paper s/regional2001-2002/ssljukic/ ssljukic_ paper.
htm
Smelser, J., Neil. 1998. Social Transformation and Social Change , în International
Social Science Journal, vol. 50, 156, pp. 173-178.
Smith, Anthony, D. 1986. The Ethnic Origins of Nations . Oxford: Basil Blackwell.
Smith, Anthony, D. 1999a. Myths and Memories of the Nation . Oxford University
Press.
Smith, Anthony, D. 1999b. The nation: Real or Imagined?, în Mortimer, Eduard și
Fine, Robert (eds). People, Nation and the State, London: I. B. Tauris Publishers.
Smith, Anthony, D. 2000. The Nation in the History. Historiographical debates about
Ethnicity and Nationalism. Hanove r: University press of New England, pp. 20-25.
Smolina, Tatiana 2003. Ethnicity – A Critical Analysis of the Concept in the
Contemporary World , în Voicu, Bogdan și Rusu, Hora țiu (eds). Globalization,
European Integration and Social Devel opment in European Postcommunist
Societies , Sibiu: Psihomedia.
Snow, David. 2001. Collective Identity and Expressive Forms . http://repositories. cdlib.
org/csd/01-07/
Socol, Gheorghe. 2003. Cadrul de via ță și calitatea vie ții țărănimii în perioada
comunistă. în Calitatea vie ții, XIV, 2.
Spengler, Oswald. 1996. Declinul Occidentului (vol. I și II). Craiova: Editura Beladi.
Stahl, Henri H. 1946. Sociologia satului dev ălmaș românesc. Organizarea economic ă
și
juridică a trupurilor de mo șie. București: Fundația Regele Mihai I.
Stahl, Henri H. 1969. Organizarea administrativ-teritorial ă. Comentarii sociologice .
București: Editura Științifică.
Stahl, Henri H. 1980. Teorii și ipoteze privind sociologia orânduirii tributale .
București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Stahl, H. Henri. 1983. Eseuri critice . București: Editura Minerva.
Stahl, Henri H. 1998. Sate devălmașe, I, II, III, Bucure ști: Editura Cartea Româneasc ă.
Stahl, Henri P. 2000. Triburi și sate din sud-estul Europei. Structuri sociale, structuri
magice și religioase . București: Editura Paideia.
Stahl, Paul, H. 2005. Case și acareturi din M ărginimea Sibiului: 1953-1958 . București:
Editura Paideia.
Stanciu, Ioan. 1938. Spicuiri din trecutul comunei Ludu ș (județul Sibiu). Sibiu: Tiparul
Tipografiei Arhidiecezane.
Stark, David. 1994. Recombinant Property in Eastern Europe Capitalism , Collegium
Budapest Public Lectures, Series 8, 2.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
332 Stănculescu, Manuela, Sofia. 2003. Vor românii economie de pia ță?, analiză pe baza
datelor din BOP, disponibil ă la www.osf.ro.
Stăvărache, Floren ța. 2005. Reprezent ări ale schimb ării sociale în mentalitatea
ruralilor , în Iluț, Petru, Nistor, laura și Rotariu Traian (coord.). România social ă.
Drumul schimb ării și al integr ării europene (vol. I) . Cluj Napoca: Editura Eikon.
Stevens, Michael. 2002. Globalization. Deconstructing globalization . în Acta
Universitatis Cibiniensis, pp. 11-17, Sibiu: Editura Universit ății “Lucian Blaga”.
Stoneall, Linda. 1983. Country life, city life. Five Theories of Community . New York:
Praeger Publishers
Strategia și planul de dezvoltare a jude țului Sibiu pentru perioada 2006-2007-201,
Consiliul Jude țean Sibiu, www.cjsibiu.ro/ro/strategie/STRATEGA.DOC.
Stroilă, Gabriel. 1996. Cartea satului T ălmăcel. București: Editura Na țional.
Stryker, Robin, 1998. Globalization and the Welfare State , International Journal of
Sociology and Social Policy, vol 18, 2/3/4.
Suciu, Coriolan. 1967. Dicționarul istoric al localit ăților din Transilvania (vol. I, A-N) .
București: Editura Academiei RSR.
Suciu, Coriolan. 1968. Dicționarul istoric al localit ăților din Transilvania (vol. II, O-Z) .
București: Editura Academiei RSR.
Suttles Gerald, D. 1972. The Social Construction of Communities . Chicago: University
of Chicago Press
Swartz, Barry. 1991. Social Change and Collective Memory. The Democratization of
George Washington , în American Sociological Review, vol. 56, 2, pp. 221-236.
Sztompka, Piotr. 1993. The Sociology of Social Change . Oxford: Blackwell Publishers.
Sztompka, Piotr. 2000. Cultural Trauma. The Other Face of Social Change , European
Journal of Social Theory, vol 3, 4, pp. 449-466.
Tajfel, Henri, Turner, Jonh, C. 1979. An Integrative Theory of Intergroup Conflict , în
Austin, W. G. Și Worchel, S. (eds.), The Psychology of Intergroup Relations ,
Monterey: Brooks/Cole.
Tanzi, Vito. 1993. Tranzition to Market. Studies in Fiscal Reform . Washington:
International Monetary Fund.
Telegraful Român , nr. 83, 4-17 august 1912, p. 339.
Tönnies, Ferdinand. [1887]. Gmeinschaft und Geselschaft . Leipzig, în traducerea
franceză Communauté et societé , Paris: P.U.F., 1944.
Toynbee, Arnold, J. 1997. Studiu asupra istoriei (vol. I și II). Bucure ști: Editura
Humanitas.
Ungureanu, Ion și Constantinescu, V. 1985. Teorii sociologice contemporane .
București: Editura Didactic ă și Pedagogic ă.
Ungureanu, Ion. 1990. Paradigmele cunoa șterii societ ății. Bucure ști: Editura
Humanitas.
Urse, Laureana. 2004. Un punct de vedere asupra structurii de clas ă actuale din
România , în Sociologie Româneasc ă, vol. II, 4, pp. 141-155.
Urse, Laureana. 2005. Stiluri de via ță ale clasei de mijloc rurale , în Calitatea vie ții,
XVI, 3-4.
Uslaner, Eric. 2002. The Moral Foundations of Trust . Cambridge: Cambridge
University Press.

Bibliografie
333 Vasile, Monica. 2008. Un fond f ără formă – obștea vrâncean ă. Statutar și cutumiar în
dinamica definirii unui sistem de proprietate colectiv ă, în Sociologie Româneasc ă,
vol. VI, 1, pp: 56-73.
Vasiliu, Florica (coord.) 2005. Globalizarea și identitatea socio-cultural ă. Sibiu:
Editura Universit ății „Lucian Blaga”.
Vasiliu, Florica. 2005. Identități multiple și impactul acestora asupra dezvolt ării (cazul
Sibiu ), în Iluț, Petru, Nistor, Laura și Rotariu Traian (coord). 2005. România
socială. Drumul schimb ării și al integr ării europene. Conferin ța anuală a
Asociației Române de Sociologie și a Asocia ției Române de Promovare a Asisten ței
Sociale (Cluj-napoca, 2004) , vol I, Cluj-Napoca: Editura Eikon.
Vedinaș, Traian. 2001. Introducere în sociologia rural ă. Iași: Editura Polirom.
Verdery, Katherine. 1994. The elasticity of land : problem s of property restitution in
Transylvania în Slavic Review, 53 (4), pp. 1071-1109.
Verdery, Katherine. 1997. Fuzzy Property: Rights, Power, and Identity in
Transylvania's Decollectivization . în Transforming Post-Communist Political
Economies. Washington, National Academy Press, pp. 102-118.
Verdery, Katherine. 2001. Inequality as Temporal Process. Property and Time in
Transylvania’s Land Restitution , în Anthropological Theory, vol. 1(3), pp. 373-392.
Voicu, Bogdan. 1999. Modernitatea între tradi ție și post modernism . în Revista de
Cercetări Sociale, 3-4, pp. 179-204.
Voicu Bogdan și Voicu, M ălina. 2002. Proiectul de cercetare interna țională privind
studiul valorilor europene . în Calitatea vie ții, XIII, 1-4.
Voicu, Bogdan și Voicu, M ălina. 2003. Volunteering in Eastern Europe: one of the
missing links? , în Voicu, Bogdan și Rusu Hora țiu, Globalization, European
Integration and Social Development în European Postcommunist Societies , Sibiu:
Editura Psihomedia.
Voicu Bogdan. 2005a. Penuria pseudo-modern ă a postcomunismului românesc . Iași:
Editura Expert Projects.
Voicu, Bogdan. 2005b. Social capital: Bonding or Bridging Europe?, în
Bogdan Voicu,
Horațiu Rusu. eds. Social Sciences perspectives on the European postcommunist
societies , Sibiu: Psihomedia.
Voicu, M ălina. 2004. Economic efficiency or ideology? Social support for democracy in
Central and Eastern Europe, în Rusu, Hora țiu, Voicu, Bogdan (eds). European
Integration From East to East. Civil Society and Ethnic Minorities in a Changing
World . Sibiu: Psihomedia Publishing House.
Voicu, M ălina, Voicu, Bogdan, Precupe țu Iuliana și Popescu Raluca. 2005. Romanian
Farms and Farmers facing the EU Regulations . Iași: Editura Expert Projects.
Voicu, M ălina și Voicu, Bogdan. 2006. Satul românesc pe drumul c ătre Europa . Iași:
Editura Polirom.
Voiculescu, Cerasela. 2002. Construcții identitare la rromii din Sângeorgiu de Mure ș,
Sociologie Româneasc ă, 1-2, pp. 100-125.
von Braun, Joachim, Lohlein, Daniela. 2003. Policy Options to Overcome Subsistence
Agriculture in CEECs în Abele, Steffen, Frohberg, Klaus (eds). 2003. Subsistence
Agriculture in Central and Eastern Europe: How to Break the Vicious Circle.
Halle, Institute of Agriculture Development In CEE.

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
334 Vuia, Romulus. 1964. Tipuri de p ăstorit la români în secolul XIX și începutul secolului
XX. București: Editura Academiei.
Vuia, Romulus. 1975. Studii de etnografie și folclor (Volumul I, II). Bucure ști: Editura
Minerva.
Wallerstein, Immanuel. 2000. Globalization or the Age of Transition? A Long-term
View of the Trajectory of the World-System , în International Sociology, vol 15(2),
pp. 249-265.
Wallerstein, Immanuel. 2001. Global Culture(s) – Salvation, Menace or Myth?, paper
delivered at conference on "New Cultural Formations in an Era of Transnational
Globalization," Academia Sinica, Taiwan, http://www. binghamton. edu/fbc/ iwgloculttw. htm
Weber, Max. 1992. Politica, o voca ție și o profesie . București: Editura Anima.
Weber, Max. 1993. Etica protestant ă și spiritul capitalismului . București: Editura
Humanitas.
Weiner, Robert. 1997. Democratization in Romania , în Stan, Lavinia. Romania in
Transition . Aldershot, Dartmouth Publishing Company Limited.
Wellman, Barry. 1979. The Community Question: The Intimate Networks of East
Yorkers. American Journal of Sociology , 84, pp: 1201-1231.
Wilkinson, Kenneth. 1991. The Community in Rural America . Westport: Greenwood
Press.
Wilson, Thomas și Donnan, Hastings. 1998. Nation, State and identity at International
Borders , în Wilson, Thomas și Donnan, Hastings (eds). Nation and State at
International Frontiers , Cambridge University Press.
Woolcock, Michael și Narayan, Deepa. 2000. Social Capital: Implications for
Development Theory, Research, and Policy , The World Bank Research Observer,
15, 2, pp. 225–249.
Zamfir, C ătălin. 2004. O analiză critică a tranziției. Ce va fi „dup ă”.
Iași: Editura
Polirom.
Zani, Bruna și Palmonari, Augusto (coord). 2003. Manual de psihologia comunit ății.
Iași: Editura Polirom.
Zderciuc, Boris. 1985. Așezări și gospodării, în Irimie, Cornel, Dun ăre, Nicolae și
Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civiliza ție și cultură popular ă
româneasc ă. București: Editura Științifică și Enciclopedic ă.
Ziólkowski, Marek. 1998. Despre pluralitatea prezentului (între tradi ție, moștenire a
socialismului, modernitate, postmodernitate), în Neculau, Adrian și Ferréol, Gilles.
Psihosociologia schimb ării. Iași: Editura Polirom.
Zulean, Marian. 1996. Emergența elitei antreprenoriale în societatea româneasc ă
postcomunist ă. O explorare . în Revista de Cercet ări Sociale, 2, pp. 3-16.
Zweynert, Joachim și Goldschmidt, Nils. 2005. The Two Transitions in Central and
Eastern Europe and the Relation Betw een Path Dependent and Politically
Implemented Institutional Change , HWWA Discussion Paper 314, Hamburg
Institute of International Economics, http://www.hwwa.de

Bibliografie
335 CLUBUL DE CARTE
INSTITUTUL EUROPEAN
Stimate Cititor, Institutul European Ia și vine în sprijinul dumneavoastr ă ajutându-v ă să economisi ți
timp și bani.
Titlurile dorite – unele c ăutate îndelung prin libr ării – pot fi comandate acum direct
de la Editură!
Consultați oferta! Completa ți apoi talonul de comand ă (carte po ștală) din subsolul
paginii. Nu uita ți să înscrieți, cu atenție, titlul și numărul de exemplare solicitate.
Plata se va face ramburs (la primirea coletului po ștal), taxele po ștale fiind suportate
de editură.
Și pentru c ă dumneavoastr ă apreciați cărțile noastre, merita ți din plin s ă faceți parte
din Clubul de carte Institutul European , beneficiind totodat ă de reduceri
semnificative de pre ț.
Astfel:
Suma minim ă (RON) Suma maxim ă (RON) Reducere (%)
0 20 5
20 50 10
50 100 15
100 150 20
150 200 25
200 – 30

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
336 În aceeași colecție au mai ap ărut

• Demografie și societate , Philippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert
• România religioas ă, Mălina Voicu
• Metode de cercetare în științele sociale , Christine Knussen, Ronald McQueen
• Roumanie. regards sociologiques , Ion. I. Ionescu
• Schimbare social ă și identitate sociocultural ă: o perspectiv ă sociologic ă, Horațiu Rusu
• Sociologia comunit ății, Tudor Pitulac
• Sociology of Law. Studies and Research , Doina Balahur
• Sociologia valorilor , Rudolf Rezsohazy
• Valorile românilor (1993 – 2005) , Bogdan Voicu, M ălina Voicu (coord.)

Bibliografie
337
LIBRĂRII în care pute ți găsi cărțile editurii INSTITUTUL EUROPEAN (selectiv)

ALBA-IULI A
Librăria Mircea Eliade , str. Cloșca,
bloc CH1
ARAD
Librăria Corina , str. Mihai Eminescu
nr. 2, tel. 0257/284749
BRAȘOV
Librăria George Co șbuc, str. Republicii
nr. 29, tel. 0268/477309
BUCURE ȘTI
Librăria NOI, Bd. N. Bălcescu, nr. 18,
tel. 021/3102528 Librăria Mihai Eminescu , Bd. Regina
Elisabeta nr. 5, tel. 021/3158761
Librăria Academiei , Calea Victoriei nr.
12 A, tel 021/3138588 Librăria Luceafărul, Bd. Unirii nr. 10,
tel. 021/3130075
CLUJ
Librăria Orfeu , Piața Unirii nr. 10, tel.
0264/195339
CONSTAN ȚA
Librăria Sophia , str. Drago ș Vodă nr. 13,
tel. 0241/616365
CRAIOVA
Librăria Școlii, str. M. Viteazu, bl. 7-14,
tel. 0251/412588
DEVA
Librăria Prescom Divers , str. Ana
Ipătescu nr. 11, tel. 0254/213782
GALAȚI
Libr
ăria KORES , str. Nicolae B ălcescu,
bl. A3, parter, tel. 0236/463116 IAȘI
Librăria Casa Cărții, Bd. Ștefan cel Mare
nr.56, tel. 0232/270610 Librăria Junimea , Piața Unirii nr. 4, tel.
0232/412712
Librăria Cubul de sticl ă, Bd. Carol I nr.
3-5, tel. 0232/215683
ORADEA
Librăria Mihai Eminescu , str. Meșteșu-
garilor nr. 73, tel. 0253/131924
PITEȘTI
Librăria Casa Cărții, Bd. Republicii, bl.
G1, parter, tel. 0248/214679
SATU-MARE
Librăria Mihai Eminescu , str. Țibleșului
nr. 1, tel. 0261/717503
SIBIU
Librăria Polsib , Șos. Alba Iulia nr. 40,
tel. 0269/210058
SUCEAVA
Librăria Casa Cărții, str. N. Bălcescu
nr. 8, tel. 0230/530337
TG. MURE Ș
Librăria Luceafă
rul, str. Trandafirilor
nr. 43, tel 0265/250581
TIMIȘOARA
Librăria Mihai Eminescu , str. Măceșilor
nr. 1, tel. 0256/194123 Librăria Esotera , str. Lucian Blaga nr. 10,
tel. 0256/431340

Librării ON-LINE
www.euroinst.ro
www. anticariatonline.ro
www.librariaeminescu.ro www.cartedesucces.ro

INSTITUTUL
EUROPEAN
www.euroinst.ro

Cele□patru□volume□apărute
până acum□s-au□bucurat□de
două premii□importante:
(acordat□de AER□în□2002) și
al Academiei□Române□(2007).
Metoda□folosită în
structurarea□materialului
este□aceea□a□realizării□un
conexiuni□în□timp și□spaŃiu,
multe□cu□caracter
comparativ.□Este□cea□mai
importantă sinteză
românească realizată pe
această temă de□reputatul
profesor al□UniversităŃii□din
București.Premiul□pentru□c te□de știinŃă
Premiul „Alexandru□Xenopolar
”
or
ISTORIA CIVILIZAłIEI□BRITANICE
Volumele□I-IVAdrian□Nicolescu
Strada□Lascăr□Catargi□□nr□43 07 P 161,□OP 1 Iași□*□România Tel.□40.0232.23 3800;□40.0332.418780 Fax□40.0232.230197
email:□euroedit hotmail.com,□e www.euroinst.ro*□Cod□7001 *□C * * *
@ ditura_ie@yahoo.com□*
CSCarte□de□succes
Librarie□on line –
www.cartedesucces.ro

Sat bogat, sat s ărac. Comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc
338

Bun de tipar: 2010 • Ap ărut: 2010 • Format 16,5 × 23,5 cm

Iași, str. Lasc ăr Catargi nr. 43 • O.P. 1 • C.P. 161 • cod 700107
Tel. Difuzare: 0788.319462
Fax: 0232/230197 • editura_ie@yahoo.com http://www.euroinst.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: 2 ADELA ELENA POPA. Lector în cadrul catedrei de Sociologie a Universit ății „Lucian Blaga” din Sibiu, director adjunct al Centrului de Studii și… [600945] (ID: 600945)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

2 ADELA ELENA POPA. Lector în cadrul catedrei de Sociologie a Universit ății „Lucian Blaga” din Sibiu, director adjunct al Centrului de Studii și… [600945]

Copyright Notice

179 Tyragetia , s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 179-183.Ițhac Korn în lucrarea sa „ Облик бессарабского еврейства ” aﬁ rma că o mare parte a… [613395]

BOCIU NICOLAE ALEXANDRU Cercetări privind protocoalele de dializă peritoneală la canidele cu afectare renală acută în diferite stadii [303333]

Portofoliu Final 2018 [304656]

Activitatea pastorală a preotului ȋn spitale, [618415]

Prețurile ieftine pentru tratament dentar oferite de medici stomatologi la un cost accesibil [302386]

Domeniul de aplicare și principii generale … 3 [626333]

Copyright Notice

Similar Posts