– 2 – 3.6. Efectele reducțiunii liberalităților excesive 3.7. Reducțiunea unor liberalități speciale 3.8. Imputarea liberalităților CONCLUZII… [608856]

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS “ DIN GALAȚI FACULTATEA DE STIINȚE JURIDICE ,SOCIALE ȘI POLITICE SPECIALIZAREA:DREPT LUCRARE DE LICENȚĂ LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE DE BUNURILE MOȘTENIRII COORDONATOR: PROF.UNIV.DR. LIVIU-BOGDAN CIUCĂ STUDENT: [anonimizat] 1 – CUPRINS CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MOȘTENIREA 1.1. Noțiune și felurile moștenirii 1.2. Deschiderea moștenirii 1.3. Condițiile generale ale dreptului de a moșteni 1.3.1. Capacitatea de a moșteni 1.3.2. Nedemnitatea succesorală 1.3.3. Vocația la moștenire CAPITOLUL 2. REZERVA SUCCESORALĂ ȘI COTITATEA DISPONIBILĂ 2.1. Scurt istoric 2.2. Caracterele juridice ale rezervei succesorale 2.3. Moștenitorii rezervatari – categorii 2.4. Întinderea rezervei 2.4.1. Noțiunea de masă succesorală 2.4.2. Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii 2.4.3. Stabilirea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente CAPITOLUL 3. LIBERALITĂȚILE CARE ÎNCALCĂ REZERVA SUCCESORALĂ 3.1. Noțiunea și caracterele juridice ale rezervei succesorale 3.2. Moștenitorii rezervatari și întinderea rezervei 3.2.1. Rezerva succesorală cuvenită descendenților 3.2.2. Rezerva succesorală cuvenită ascendenților privilegiați 3.2.3. Rezerva succesorală cuvenită soțului supraviețuitor 3.2.4. Masa succesorală. Calculul rezervei și a cotității disponibile 3.3. Noțiunea de reducțiune a liberalităților excesive 3.4. Persoanele care beneficiază de reducțiune și termenul de prescripție 3.5. Ordinea reducțiunii liberalităților excesive

– 2 – 3.6. Efectele reducțiunii liberalităților excesive 3.7. Reducțiunea unor liberalități speciale 3.8. Imputarea liberalităților CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

– 3 – CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE Lucrarea Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moștenirii are ca obiectiv studiul mai aprofundat al transmisiunii moștenirii. Moștenirea, ca instituție a dreptului civil este inseparabil legată de noțiunea de drept de proprietate însă are anumite particularități, respectiv anumite limitări. Cu alte cuvinte ,dreptul de dispoziție asupra moștenirii, drept exclusiv și absolut poate fi exercitat numai în anumite limite determinate de lege. Printr-o analiză comparativă a ideilor și concluziilor doctrinei, dar și a practicilor judecătorești în conformitate cu reglementările Noului Cod Civil, prezenta lucrare urmărește să pună într-o lumină clară trăsăturile esențiale ale modului de transmitere a patrimoniului de drepturi și obligații in cazul decesului unui persoane fizice (se impune a se menționa că în cazul încetării existenței unei persoane juridice sunt reglementate reguli speciale).Transmiterea se realizează către una sau mai multe persoane fizice sau persoane juridice în ființă ori chiar către stat. Astfel ,în prezent ,o persoană, pentru a putea veni la moștenire în calitate de moștenitor legal trebuie să îndeplinească anumite condiții, să aibă capacitate și vocație succesorală ,să nu fie dezmoștenită și nedemnă de a moșteni ,și nu în ultimul rând ,să exercite dreptul de opțiune succesorală în termenii prevăzuți de lege. Masa succesorală (ansamblul bunurilor și valorilor de orice fel care au aparținut defunctului) va fi stabilită în baza unor operații legislative, iar în funcție de valoarea acesteia se vor determina rezerva succesorală și cotitatea disponibilă pentru fiecare persoană în drept. Limitele juridice vizează patru clase de moștenitori legali și dictează ordinea în care aceștia vor fi chemați la moștenire. Demersul legislativ al devoluțiunii moștenirii are menirea de a simplifica și de a evita disputele care ar putea să apară între succesori. Structurată în trei capitole lucrarea va analiza pe larg instituția dreptului de a dispune ,așa cum se regăsește aceasta reglementată în Noul Cod Civil. De menționat că noul cod civil aduce modificări ce vor fi evidențiate în cuprinsul lucrării.

– 4 – Metode de cercetare folosite în elaborarea lucrării Datorită specificității fiecărui capitol în parte s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare și s-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoaștere specifice temei ,cum sunt: drept civil, drept succesoral. Prin utilizarea metodei sistematice am urmărit descrierea, bazată pe observații empirice, a însușirilor și particularităților temei cercetate. Societatea influențează dreptul, fapt ce determină ca și societatea la rândul său să fie condusă de influența dreptului. Ca urmare, am abordat și metoda sociologică, deoarece problemele în materia moștenirii și succesiunii nu pot fi soluționate direct de moștenitori din cauza impedimentelor juridice. Observația indirectă s-a folosit prin apelul făcut la unele constatări anterioare clare și bine întocmite în materia studiată. Cercetarea documentară întreprinsă la unele notariate a facilitat o mai bună înțelegere a modului de operare a instituției rezervei succesorale și a cotității disponibile în noua sa formă instituită de Noul Cod Civil.

– 5 – CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MOȘTENIREA 1.1. Noțiune și felurile moștenirii Gaius,D.50,16,24 Nihil est aliud hereditas quam succesio in universum ius quod defunctus habuit. Moștenirea nu reprezintă altceva decât ansamblul drepturilor defunctului. Noul Cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 definește noțiunea de moștenire în art.953 ca „transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă” și terminologic vorbind ,Constituția României utilizează tot același termen de moștenire în art.46 conform căruia „dreptul la moștenire este garantat”. Pentru desemnarea instituției analizate, noul Cod civil utilizează cu precădere termenul de moștenire1 (vechiul cod folosea noțiunea de „ereditate”) și doar excepțional sintagma de succesiune sau celelalte derivate ale acesteia respectiv: reprezentare succesorală, cotă succesorală, rezervă succesorală, masă succesorală, opțiune succesorală, succesibil. Relația de sinonimie dintre cele două noțiuni nu este perfectă, toate moștenirile sunt succesiuni, pe când nu toate succesiunile sunt moșteniri. Etimologic, termenul de succesiune evocă substituirea, ideea de înlocuire a unei persoane cu o alta, ceea ce nu este departe de adevăr, deoarece defunctul este succedat, este urmat de moștenitorii săi care pot fi desemnați astfel ca succesori. În sens restrâns2, prin succesiune se înțelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracțiuni dintr-un patrimoniu sau a unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică decedată (acesta fiind și sensul avut în vedere de art.953 NCC) , pe când sintagma de moștenire desemnează atât transmisiunea cât și patrimoniul în sine care se transmite (obiectul acestei transmisiuni). Prin intermediul moștenirii se realizează legătura între ființa titularului defunct al patrimoniului și cei care îi urmează, fapt ce evidențiază pregnantul caracter translativ de drepturi al instituției moștenirii.3 Aceste drepturi ce se transmit sunt rezolubile4 ,fiind condiționate de 1 Materia moștenirii este reglementată unitar în Cartea a IV a din NCC intitulată „Despre moștenire și liberalități”,art.953-1163 2 În sens larg ,prin succesiune se înțelege transmisiunea de la o persoană fizică sau juridică la o altă persoană fizică sau juridică,atât prin acte juridice între vii ,cât și prin acte juridice pentru cauză de moarte 3 D.Negrilă, Moștenirea în noul Cod civil ,Ed. a II a , Ed.Universul Juridic,București,2015,p.20 4 I.Popa, Drept civil.Moșteniri și liberalități, Ed.Universul Juridic ,București,2013,p.31

– 6 – nerenunțarea la moștenire a succesibililor în termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală; deși operează de drept ,transmiterea patrimoniului nu produce prin ea însăși efecte juridice. Doctrina și jurisprudența întrebuințează termenul de cuius (abrevierea sintagmei latine is de cuius succesione agitur) sau uneori „autor” pentru a desemna persoana decedată a cărei patrimoniu urmează a fi transmis moștenitorilor sau succesorilor (vechiul cod civil folosea termenul sinonim de origine latină ,erede). Alături de alte modalități5, moștenirea este definită și ca formă de dobândire a proprietății. Distincția fundamentală6 care delimitează moștenirea este dată de caracterul de natură universală (sunt cuprinse totalitatea drepturilor și obligațiilor aparținând lui de cuius ,care au valoare economică) al transmisiunii patrimoniului succesoral, în antiteză cu trăsătura particulară a transmisiunilor inter vivos. Moștenirea este o transmisiune mortis causa ,universală, unitară și indivizibilă. Tipurile de moștenire sunt identificate după sursa vocației succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate; astfel, moștenirea poate fi legală sau testamentară7. Moștenirea legală are preponderența mai mare ,fiind aproape o regulă în dreptul succesoral român și poate exista în următoarele situații: ü în lipsa unui testament al persoanei decedate; ü testamentul lăsat de cuius este nul sau caduc, devenind în acest fel ineficient; ü legatarul fie a renunțat la moștenire, fie este nedemn sau ingrat, deși defunctul a lăsat testament; ü în testament sunt incluse doar o parte din bunurile defunctului; ü testamentul încalcă rezerva succesorală și ca o consecință se vor aplica regulile devoluțiunii legale. Noul Cod civil întărește această regulă, iar preferința pentru moștenirea legală reflectă concepția tradițională și importanța obligațiilor lui de cuius față de familia sa în dreptul român, deopotrivă cu necesitatea respectării rezervei succesorale8. 5 A se vedea art.557 NCC 6 F.A.Baias,E.Chelaru,R.Constantinovici,I.Macovei, Noul Cod civil.Comentariu pe articole ,Ediția a II a, Ed.C.H.Beck, București, 2014, p.1067 7 A se vedea art.955 NCC alin.1 și alin.2 8 F.A.Baias, E.Chelaru, R.Constantinovici,I.Macovei, Noul Cod civil.Comentariu pe articole, Ediția a II a, Ed.C.H.Beck, București, 2014, p.1071

– 7 – O moștenire este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului succesoral se face în temeiul legii. Tot legea a desemnat moștenitorii legali ( vechea doctrină juridică îi numea moștenitori legitimi, legiuiți sau regulați) drept persoanele cele mai apropiate defunctului, respectiv soțul și rudele acestuia. Chiar dacă drepturile succesorale ale acestora se rezumă doar la o parte din patrimoniu ,succesiunea legală este întotdeauna universală. Moștenirea testamentară va respecta transmiterea bunurilor lui de cuius numai după voința acestuia. Actul juridic ce conține dispozițiile pentru cauză de moarte este testamentul. Modul în care se poate întocmi un legat9 este ca acesta să fie cuprins într-un testament, fără a fi o regulă ca toate testamentele sa conțină legate. Legatarii pot avea vocație la întreg patrimoniul defunctului (legatari universali),doar la o fracțiune din acesta (legatari cu titlu universal) ,sau la bunuri individual determinate (legatari cu titlu particular). Cele două feluri ale moștenirii nu se exclud, ci pot coexista ,întâlnindu-se situații când legea o impune: ü testatorul a instituit doar legate cu titlu particular care au ca obiect un drept real asupra unui bun individual determinat; ü daca există unul sau mai multe legate cu titlu universal dar nu cuprind întregul patrimoniu succesoral, devoluțiunea moștenirii va fi testamentară în limitele legatului/ legatelor și legală pentru rest; ü când defunctul ,având moștenitori rezervatari10 ,a dispus de patrimoniul său astfel încât este încălcată rezerva succesorală. Cele două tipuri ale transmisiunii mortis causa, legală sau testamentară, individual sau în coexistență, sunt corelate și cu noțiunea de moștenire vacantă 11 . 1.2. Deschiderea moștenirii Transmisiunea patrimoniului intervine numai după moartea unei persoane fizice, iar efectul juridic al acestei transmisiuni este produs prin deschiderea moștenirii. Art.954 alin.1 al noului Cod civil prevede că: „Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.” , după cum vechiul Cod civil desemna prin art.651 că: „Succesiunile se deschid prin moarte”. 9 Persoanele stabilite de testator să dobândească parțial sau integral bunurile se numesc legatari 10 A se vedea art. 1087 NCC 11 A se vedea Capitolul II din NCC, art.1135, alin.1 și alin.2

– 8 – Nulla est viventis hereditas (o persoană vie nu poate fi moștenită) ,excepție făcând unele situații care au existat în vechiul drept românesc, în care deschiderea moștenirii intervenea și în timpul vieții titularului12. Moartea titularului poate fi constatată fizic și dovedită cu certificatul de deces, sau declarată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă (potrivit vechii reglementări, dovada decesului se putea face prin orice mijloc de probă). Ulterior decesului vor fi stabilite coordonatele temporale ale deschiderii moștenirii (data) și cele spațiale (locul)13. Din perspectivă juridică data morții14 este decisivă pentru a se stabili : ü persoanele chemate la moștenire, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin din moștenire; ü momentul transmiterii moștenirii către persoanele în drept; ü dacă acceptarea sau renunțarea la moștenire va produce efecte sau nu; ü compunerea și valoarea masei succesorale; ü validitatea actelor juridice asupra moștenirii15; ü legile aplicabile fiecărei moșteniri, când în timp există posibilitatea survenirii mai multor legi succesorale. Stabilirea orei exacte și chiar a minutului și secundei decesului este bineînțeles o operațiune dificilă, dar s-ar dovedi foarte utilă în cazul morții mai multor persoane cu vocație succesorală reciprocă sau unilaterală care și-au aflat sfârșitul în același eveniment și/sau în același timp16. Alte eventuale probleme sau neclarități subsumate moștenirii sunt înlăturate de competența exclusivă17 a legii prin art.954 alin.2 ,3 și 4, conform căruia „moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului”. Se impune a se sublinia că ultimul domiciliu al lui de cuius nu este similar cu locul decesului acestuia sau domiciliul curatorului (în cazul în care de cuius ar fi fost pus sub curatelă), și pentru facilitarea îndeplinirii condițiilor stipulate în art.954 alin.2 NCC ,se va ține cont de art.91 12 G.Boroi,L.Stănciulescu, Instituții de drept civil, Ed.Hamangiu, București,2012,p.517,nota nr.1 subsol 13 D.C.Florescu, Dreptul succesoral în noul Cod civil, Ediția a IV a, Ed.Universul Juridic, București, 2013, p.16 14 A se vedea art.49 și art.52 din NCC;NCC nu cuprinde nici o dispoziție cu privire la minutul exact al decesului 15 Art.956 din NCC desemnează ce acte juridice sunt nule absolut 16 A se vedea art.957 alin.2 din NCC 17 D.Negrilă, Mostenirea în noul Cod civil,Ediția a II a, Ed.Universul Juridic, București,2015,p.53

– 9 – NCC care stabilește că „dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”. În raport cu situația în care ultimul domiciliu al autorului moștenirii nu este cunoscut, sau se află în străinătate ,actuala legislație a introdus ca noutate relația dintre un element fix (bunuri patrimoniale imobile sau mobile) și un element mobil ,primul organ sesizat (notar public sau instanță de judecată) de succesibili18.
18 F.A.Baias,E.Chelaru,R.Constantinovici,I.Macovei, Noul Cod civil.Comentariu pe articole, Ediția a II a, Ed.C.H.Beck, București, 2014, p.1070