1UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific, Conf.univ.dr.Laura… [613278]
1UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE
EDUCAȚIEI
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific,
Conf.univ.dr.Laura Giurgiu
Absolvent: [anonimizat]
2019
2UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE
EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ
SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: ASISTEN ȚĂ SOCIALĂ
REFORMA SISTEMULUI DE PROTEC ȚIE SPECIALĂ,
TENDINȚE ȘI PROVOCĂRI
Coordonator științific,
Conf.univ.dr.Laura Giurgiu
Absolvent: [anonimizat]
2019
3CUPRINS
ARGUME NT…………………………………………………………………………………. ……………………….. ..4
CAPITOLUL I: DELIMITĂRI CONCEPTUALE.
1. Glosar de termeni de specialiate…………………………………………… ………………………………..6
1.1.Asistenta socială ca ansamblu de măsuri destinate copilului afla t în dificultate…… …..7
1.2. Sarcinile asisten ței sociale…………………………………………………………………….. ………….10
1.3. Statistici cu privire la fenomenul de institu ționalizare la nivel na țional………………… .13
1.4. Decizia de a închide centrele de plasament ………………………… ………………………. ………14
1.5. Formularea și dimensionarea problemelor sociale de protec ție a copilului……………..1 7
1.6.Echipa de pregătire a planuluide închidere a centrelor de plasament……………………. .18
1.7. Evaluarea multidisciplinară a copiilor și tinerilor din instituți i………………………… ……22
1.8.Evaluarea familiei naturale și extinse, precum și a legăturii copilului/tânărului cu
familia…………………………………………………………………………………………………………….. ………24
CAPITOLUL II: SERVICII ȘI ACTIVITĂ ȚI PLANIFICATE ÎN CADRUL
PLA NULUI DE ÎNCHIDERE A CENTRELOR DE PLASAMENT
2.1.Nevoile și drepturile copiilor ins tituționalizați ……………………….. ………………………….2 5
2.2. Drepturile copiilor conform Legii 272/2004 ………………………………………………………. 27
2.3.Reforma sistemului public de protecție a copilului în România… ………………………… 34
2.4.Instituționalizarea copilului și efectele negative ale acesteia……………………………… ..42
2.5.Asistența maternală -alternativă la institu ționalizare………………………………………… …46
2.6. Sustenabilitatea noil orserviciiși activități ………………………………… …………………….. 48
2.7. Reintegrarea copiilor în familie………………………………………… ………………………. …….50
CAPITOLUL III METODOLOGIA CRCETĂRII SOCIALE
3.1.Obiectivele cercetării………………………………………………………………… …………………….53
3.2. Ipotezele cercetării…………….. ………………………………………………….. ……………………….53
3.3. Metode utilizate…………………………………………………………………….. ……………………….54
3.4. Prelucrarea și interpretar ea datelor……………………………………….. …………………………. 54
3.4.1. Chestionar de opinie destinat copiilor din centrele reziden țiale………………………….55
3.4.2. Prezentarea și interpretarea chestionarului de opinie pentru profesioni știi din
sistem……………………………………………………………………………………………………….. …………….60
Concluzii………………………………………………….. ……………………………. ………………………….. ..65
Bibligrafie………………………………………………………………………………. …………………………. …67
Anexe…………………………….. …………………………………………………….. …………………………….. 69
4ARGUMENT
Asisten ța socială este o activitate profesională de ajutorare a persoanelor aparte sau a
unor grupuri și comunități, pentru a -și restabili sau mări capacitatea de funcționare socială și
de creare a condițiilor care să favorizeze acest scop.
“Copilul este un om v iu. El nu este câtuși de puțin un ornament în viața noastră, ci e o
viață individuală, complexă și bogată.” (Anton S. Makarenko) De aceea el trebuie să crească
și să se dezvolte într -un mediu adecvat, sănătos și confortabil.
Cel mai propice mediu de dezvo ltare fizică, emoțională, intelectuală al oricărui copil
este familia în care s -a născut. Cum menținerea acestuia în familia biologică nu este posibilă
din diferite motive (sărăcie, familie dezorganizată, violență domestică), sunt recomandate
alternative l a instituționalizare, printre acestea numărându -seși plasamentul copilului la
asistentul maternal profesionist.
Dezinstitu ționalizarea este procesul complex de tranziție de la îngrijirea în instituții la
îngrijirea bazată pe servicii care previn separare a copiilor de familie și pe o varietate de
servicii alternative bazate pe familie și pe îngrijirea în cadrul comunității. Procesul de
dezinstitu ționalizare trebuie să fie planificat pornind de la interesul superior și nevoile
individuale ale fiecărui copil și ale fiecărei familii.
Așadar, închiderea unei instituții vine împreună cu crearea unor servicii noi care să
asigure cea mai potrivită formă de îngrijire alternativă a copiilor într -un mediu familial. Deci,
închiderea unei institu ții trebuie tratată c a o oportunitate de a intensifica eforturile” de a
menține sau reintegra copiii în grija familiilor lor sau, în cazul în care acest lucru nu se poate,
de a găsi alte solu ții adecvate și permanente precum adopția” pentru toți copiii aflați în
prezent în ins tituții. În plus, închiderea unei instituții trebuie obligatoriu acompaniată de
dezvoltarea și întărirea serviciilor din comunitate care previn separarea copiilor de familie,
pentru a asigura reducerea numărului de copii separa ți de familie care au nevoie de îngrijire
în sistemul public.
Asistența maternală este o formă de ocrotire modernă, a copilului în dificultate, o
alternativă preferată la ocrotirea de tip rezidențial, datorită importanței mediului familial
pentru dezvoltarea fizică, emoțională și int electuală a copilului, pentru că dă posibilitatea
dezvoltării sentimentului de securitate și apartenență. Alternativa instituțiilor de tip familial a
constituit un pas înainte în tentativa de a înlocui instituțiile clasice ale statului cu forme care
să vin ă mai mult în întâmpinarea nevoilor individuale, specifice fiecărui copil.
5Tema abordată în lucrarea de față se referă la reducerea numărului de beneficiari din
centrele reziden țiale și la metodele de închidere a acestor centre.
Obiectivul principal este identificarea unor măsuri de protec ție specială permanente
care să corespundă gradului de dezvoltare bio -psiho-socială a copiilor aflați în plasament în
cadrul unui centru de tip rezidențial, în plasamentul la un asistent maternal și din cadrul
familiei b iologice pentru a evidenția cele mai adecvate soluții de plasament a copilului aflat
în dificultate din punctul de vedere al dezvoltării psihice și al adaptării sociale.
Lucrarea de fa ța conține două parți: prima parte este cea teoretică în care se
delimi tează conceptele cheie și se detaliază problematica temei alese, iar a doua parte se
referă la cercetarea realizată pe grupul țintă.
6CAPITOLUL I
DELIMITĂ RI CONCEPTUALE .
1.Glosar de termeni de specialitate .(NEAMȚUG.-Tratat de asistență socială, Editura
Polirom, Iași, 2003. )
Conceptul de nevoie socială: reprezintă ansamblul de cerințe indispensabile fiecărei
persoane pentru asigurarea condițiilor de viațǎ în vederea integrării sociale.
Beneficiar /client/ persoan ǎasistată: persoana căreia îi sunt adresate serviciile de asistențǎ
socială.
Copilul în dificultate este: copil vulnerabil, copil victimă a abuzurilor, copil exploatat prin
muncă, copil neglijat, copil cu probleme de sănătate, copil dependent, copil fără părinți, copil
instituționalizat, copil needucat sau a cărui evoluție școlară este periclitată, copil care nu are
acces la educație, copil care nu are condiții optime de trai, copil care nu este reprezentat legal,
copil căruia nu îi sunt satisfăcute nevoil e de bază, copilul „singur acasă” (ai cărui părinți sunt
plecați la muncă în străinătate), copil cu părinți alcoolici, copil traficat, copil care are părinți
needucați în privința vieții de familie, copil părăsit, copil ale cărui nevoi de creștere nu pot fi
satisfăcute de părinți.
Dezinstitu ționalizarea este procesul complex de tranzi ție de la îngrijirea în instituții la
îngrijirea bazată pe servicii care previn separarea copiilor de familie și pe o varietate de
servicii alternative bazate pe familie și pe îngrijirea în cadrul comunită ții. Procesul de
dezinstitu ținalizare trebuie să fie planificat pornind de la interesul superior și nevoile
individuale ale fiecărui copil și ale fiecărei familii.
Măsură temporară de protecție a copilului –măsură de ocrotire stabilită de Comisia pentru
Protecția Copilului pentru o perioadă limitată de timp. Este o etapă preliminară instituirii
măsurii permanente de ocrotire. Ex: plasamentul (plasament la asistentul maternal
profesionist, familia lărgită), încredințarea în ved erea adopției, etc.
Confidențialitate : regul ǎ conform căreia, un specialist ( psiholog, asistent social, medic,etc.)
nu poate face cunoscute informații despre starea fizică, psihicǎ sau statutul social (și al
relațiilor interpersonale) al(e) clientului sǎ u. Aceasta este un principiu fundamental al
asistenței. Fără acest principiu asistentul social nu își poate desfășura activitatea.
71.1. Asistenta socială ca ansamblu de măsuri destinate copilului aflat în dificultate.
Asistența socială desemnează u n asamblu de instituții, programe, măsuri, activități
profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților cu
probleme specializate, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură
economică, so cio-culturală, biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin
mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață.
Obiectivul asistenței sociale este de a -i sprijini pe cei aflați în dificultate să obțină
condițiile necesar e unei vieți decente, ajutându -i să-și dezvolte propriile capacități și
competente pentru o mai bună funcționare socială. Pus în serviciul unei cauze demne,
asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacțiune dintre cei doi factori:
individ ul și mediul lui de viață social -economic, politic, cultural, familial, moral etc.,
posedând cunoștințe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât și despre
contextul socio -cultural și moral în care el trăiește.
Asistența soc ială oferă celor în nevoie posibilități de cunoaștere și de acces la servicii
specializate de protecție socială, îi orientează către înțelegerea și utilizarea cadrului legislativ
de protecție socială, mobilizează comunitatea, persoanele și grupurile în dif icultatea de a
influența activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material,
moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistență socială se înscriu și
activitățile de prevenire a unor situații de viață dezech ilibrate, stresante sub aspect economic,
cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puțin
costisitoare decât terapia propriu -zisă.
Structura sistemului de asisten ță socială reprezintă modul de organizare internă a
acestuia, eviden țiat atât prin pozițiile și rolurile elementelor componente, cât și prin relațiile
de interdependen ță dintre acestea. Elementele structurale ale oric ãrui sistem public de
asistență socială sunt: instituțiile, serviciile și prestațiile d e asistență socială, legislația de
specialitate, speciali știi și, nu în ultimul rând, beneficiarii sistemului.
În societatea contemporană, asistența socială se orientează spre realizarea
următoarelor funcții:
Identificarea și înre gistrarea segmentului populației ce constituie obiectivul
actvităților de asistență socială;
8Diagnosticarea problemelor cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu
risc sporit se pot confrunta într -o anumită perioadă de timp și în aumite
condiții socia le, economice și culturale;
Dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activități
profesionalizate de suport și protecție a acestora;
Elaborarea propriilor programe de către cei aflați în situații de risc;
Identificarea variatelor surse de finanț are a programelor de sprijin;
Stabilirea drepturilor și modalităților concrete de acces la serviciile
specializate de asistență socială prin cunoașterea cadrului
legislativ-instituționalizat;
Suportul prin consiliere, terapie individuală sau de grup, în vederea refacerii
capacităților de integrare benefică în societate;
Promovarea unor strategii de preîntâmpinare a situațiilor defavorizante;
Dezvoltarea unui program de cercetări științifice la nivel național și local
privind di mensiunea problemelor celor aflați în situații specializate.
Statele Unite a fost prima țară care a luat ințiativă profesionalizării în acest domeniu,
creând în 1897, la New York, prima școală de Asistența Socială.
În Europa, problema asist enței sociale era restrâns legată de aceea a raporturilor
conflictuale dintre clasele înstărite și cele situate pe treapta de jos a societății. Prima încercare
de apropiere între acestea se realizează în Anglia, prin experiența așa numitului settlement (în
traducere din franceza -aplanarea unui conflict, a unei neînțelegeri). În cadrul acestei forme
de asistența, cei de sus, din înalta societate țineau partea săracilor, le luau apărarea,
împărtățeau cu ei aceleași condiții de trai, îi ajutau să -și crească ș i să-și educe copiii,
susțineau material tinerii care doreau să învețe o careva meserie, consileau tinere mame.
Formele în care aceste acțiuni erau realizate îndepărtau întru câteva diferențele dintr e
clasele sociale. Papa Pius al X -lea le recomandă să se dedice acțiunilor sociale urmând doar
spiritul evanghelic, într -o adevărată frăție creștină .
Beneficiarii activităților asistențiale nu au fost dintotdeauna numiți “clienți”. Ei au fost
numi ți în mod diferit (“săraci”, “nenorociți”, chiar “mizerabili”), în funcție de situația lor
materială și de tipul de prestație de care beneficiau. Ulterior, când asistența socială s -a
dezvoltat în continuarea asistenței medicale, a fost preferat termenul de «pacient». În fine,
metodologia casework a lansat conceptul de « client », considerând că acesta ține cel mai
9mult de statutul asistentului. În prezent, datorită diversificării crescânde a prestațiilor de tip
social (fapt ce implică extinderea activităț ii asistențiale la categorii de persoane care nu se
confruntă cu problemele « clasice » ale asistenței), se folosește tot mai mult termenul de
«utilizator ».
Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistantului, trebuie precizat faaptul
că, e l este o entitate individuală sau multipersonală, care beneficiază de ajutorul specializat al
unei profesii asistențiale. Aceasta definiție sintetică rezultă din combinarea mai multor
accepțiuni, respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor s pecializar,
profesionist ; accepțiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva și accepțiunea de
individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenție sau o instituție.
Clientîn termeni de rol social : clientul este cel c are joacă un rol regizat de un
complex de norme și așteptări ce vin din partea agenției asistențiale, a grupului de referință și
a comunității (a publicului general).
Sistemul client se deosebește de ceea ce literatura asistențială numește « sistemțintă»,
dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituțiile asistențiale, la
grupul de referință și la autorecepția celui care beneficiază de ajutorul specializat, precum și
existența unui raport administrativ clar între un b eneficiar și o instituție asistențială, sistemul
țintă este un concept care are relevanță doar din perspectiva asistentului său comunitatea, care
se află într -o situație problematică și care necesită intervenția unui serviciu asistențial
specializat, în se nsul schimbării. Așadar, identificarea sistemului țintă este o activitate de
evaluare a nivelului de normalitate funcțională a unui sistem social, activitate desfășurată de
către asistentul social sau de un « sistem-martor ». Sistemul țintă se poate transf orma în
sistem client fie ca urmare a conștientizării propriei situații desfuncționale și ca urmare a
formulării unei cereri de ajutor, fie ca urmare a inițiativei asistentului social, fie în urma
sesizării instituților asistențiale de către un terț.
Dacă luăm ca exemplu un minor cu comportamente deviante, putem vedea că el este
„clientul" școlii, al poliției, uneori și al instituțiilor medicale etc. Fiecare profesie implicată în
resocializarea minorului respectiv îl tratează, de regulă, dintr -o perspectivă îngustă (fie aceea
a disciplinei și performanței școlare, fie aceea a respectării legilor, din perspectiva
normalității clinice etc). Asistentul social este cel care stabilește corelațiile posibile dintre
diverșii factori ce pot genera comportam entul deviant și pune în aplicare un proiect de
intervenție în sensul „normalizării", proiect ce implică participarea familiei, a școlii, a
autorităților publice, a medicilor și a altor agenți ai schimbării.
10În domeniul asistenței sociale își găs esc aplicare o serie de teorii care provin în
principal din științele sociale, și anume: din sociologie, psihologie, economie, antropologie,
politici sociale etc. și care se constituie în fundamente disciplinare ale profesiei. Cu timpul,
pe măsura dezvoltă rii ei, asistența socială și -a creat o serie de teorii proprii, devenind limpede
că a acționa adecvat situației fără a dispune de un bagaj de cunoștințe, ci numai prin învățarea
din experiență, necesită timp foarte mult și un efort mult mai mare, creând o stare de
nesiguranță față de propriile soluții și confuzie în luarea de decizii, dând naștere
imposibilității de a descoperi semnificațiile corecte, explicite și sistemice în desfășurarea
evenimentelor.
1.2.Sarcinile asisten ței sociale
Putem det ermina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistența
socială. Natura acestor sarcini reprezintă poziția deosebită și deseori dificilă pe care asistența
socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală și controlul societă ții.
Asistența socială trebuie să reprezinte individul în fața societății. De exemplu, instanța
de judecată, înainte de a decide asupra sentinței legale, poate dori să cunoască câte ceva
despre viața personală a unui tânăr infractor.
Asiste nța socială trebuie să reprezinte de asemenea și societatea în fata individului.
Deoarece activitățile de asistență socială trebuie să fie orientate în mai multe direcții –
către individ și către societate –rolurile ei generează totodată o inerentă sursa de tensiune:
contradicția dintre îngrijire, vindecare și control.
Sarcinile asistentului social includ: ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să -și dezvolte la
un grad mai înalt prorpiile capacități de a soluționa problemele. De ex emplu, a le învăța să
conducă cu bugetul familial, a contribui la ameliorarea relațiilor în cadrul familiei.
1.Realizarea unor noi interrelații între persoanele dezavantajate și instituțiile de
asistența socială. De exemplu, prezența unei persoane în vârstă un azil la care aceasta
s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată și nu are pe nimeni în
preajma sa.
2.Acordarea de ajutor în obținerea unor recompense ce se cuvin conform legii, de
exemplu, a ajuta o mamă necăsătorită să obțină de la depart amentul de stat respectiv
suma de bani ce i se cuvine pentru întreținerea copilului.
3.Îmbunătățirea relațiilor, coordonarea activităților diferitelor instituții de asistența
socială. De exemplu, a stabili relațiile de cooperare între două servicii de asiste nță
socială care „tratează” aceeași problemă.
114.Acordarea de ajutor practic. De exemplu, un copil care cerșește în stradă poate nimeri
oricând în mâinile unui infractor, de aceea este necesar ca acest copil, până a ajunge
să fie protejat de familia sa (dacă o are), să fie luat sub supraveghere de către anumite
instituții.
5.A contribui la dezvoltarea și modificarea politicii sociale, asistenții sociali activând
concomitent în calitate de agenți ai controlului social.
Asistența maternală ca formă modernă de protecție de tip familial a copilului, apare
pentru prima dată în legislația română, odată cu Ordonanța de Urgență a Guvernului
României nr. 26/1997 cu privire la protecția copilului aflat în dificultate, cu
modificările și completările ulterioare. În prezent această ordonanță este abrogată prin
elaborarea unei legislații mult îmbunătățite și strict formulată pe problematica
asistenței maternale.
Asistentul maternal profesionist este o persoană atestată, care îngrijește unul sau mai
mulți copii la domi ciliul său. Asistentul maternal profesionist își desfășoară activitatea în
baza unui atestat eliberat de către Comisia pentru Protecția Copilului, care este valabil o
perioadă de trei ani. În baza acestui atestat asistentul maternal profesionist primește c opiii în
plasament, oferindu -le îngrijire individuală și personalizată. (Enache Rodica, 2011, pg. 215 –
244).
O altă alternativă la parentalitatea naturală, apare cea temporară, desemnată în literatura
engleză ca parentalitate –foster; sistemul formal de substituire temporară a parentalită ții este
numit în România asisten ță maternală. Specific acestui aranjament cvasiparental este faptul
că „îngrijirea substitutivă nu există în principal pentru beneficiul adul ților care vor să aibă
copii, ci pentru a su bstitui sau a suplimenta familiile care, după toate aparen țele, nu își
îngrijesc sau nu pot să î și îngrijească în mod adecvat proprii copii” .
În procedurile de evaluare a familiilor care doresc să devină familii de îngrijire, se ține
seama de o seri e de variabile care pot influen ța bunăstarea copilului aflat în plasament: etapă
din ciclul de via ță al familiei de îngrijire, nivelul veniturilor și structura acestora
în bugetul familial, calită țile și abilitățile parentale, starea locuinței și a disponi bilității de a
primi copii în îngrijire.
121.3. Statistici referitoare la copiii afla țiîn dificultate la nivel na țional
Copii părăsiți în spital
Figura nr.1
Mortalitatea infantilă
Figura nr. 2
AnulNr.decese 0 -1 an
200021000
200511421
20108200
20154000
Rata abandonului în func ție de mediul de proveniență.
Anul 2010201120122013201420152016
Nr. total de copii părăsi ți temporar în
unitățile sanitare5110464025602189157012901350
13Rata abandonului în func ție de vârsta mamei.
Conform datelor furnizat e de către Direc ția Generală de Asistență Socială și Protecția
Copilului Constan ța în primele trei trimestre ale anului 2016, s -au plasat 40 de copii la
asistenți maternali profesioniști.
În prezent, în eviden ța Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Constanța sunt 300 de asistenți maternali profesioniști și 500 de copii care beneficiază de o
măsură de protec ție specială, respectiv plasament la un asistent maternal profesionist.
Printre cei 500 de minori se află și copiicare sunt încadra ți în grad de handicap conform
certificatului eliberat de Comisia pentru Protec ția Copilului.
1.4. Decizia de a închide centrul de plasament.
Înainte de a lua decizia de a închide un anumit centru de plasament pentru copii (sau
anumitecentre) este util ca DGASPC -ul din fiecare jude ț să reflecteze asupra situației
generale a serviciilor de protec ție a copilului, așa cum este aceasta în prezent, ca o consecință
a politicilor na ționale dar și a acțiunilor întreprinse la nivel de județ de -alungul timpului.
Pentru a completa analiza de context, fiecare DGASPC va folosi Strategia jude țeană
de dezvoltare a serviciilor sociale pentru a în țelege (și actualiza, dacă este cazul) care sunt
prevederile și prioritățile din domeniul protecției copilu lui pentru următorii ani.
Analiza de context de la nivel jude țean este utilă pentru a înțelege complexul de
servicii în cadrul cărora vă avea loc închiderea unui centru de plasament (sau mai multor
centre)și tipul de factori favorizanți și eventuale bloc aje care ar putea apărea, pe lângă
14posibilele efecte (inclusiv nedorite sau nea șteptate) asupra altor servicii care ar trebui
prevenite sau, din contră, stimulate.
De asemenea, analiza sistemului jude țean de servicii este extrem de relevantă pentru a
arăta modul în care DGASPC proiectează închiderea unui sau mai multor centre de plasament
în cadrul mai larg al eforturilor de dezinstitu ționalizare a copiilor.
Închiderea unui centru de plasament pentru copii este ini țiată de DGASPC, dar
decizia finală apar ține Consiliului Jude țean. Așadar, chiar dacă un centru de plasament se află
pe Lista de prioritizare a închiderii centrelor și este eligibil la finanțarea din fonduri europene,
acțiunea efectivă de a demara și efectuă închiderea centrului respectiv depinde de directorul
general DGASPC și de voința politică de la nivelul Consiliului Județean. Oricum, cercetarea
noastră de teren arată că în toate jude țele cu centre de plasament prioritare pentru închidere,
reprezentan ții Consiliilor Județene declară că susțin dezinstitu ționalizarea copiilor. Totuși,
merită men ționat că la nivelul țării există și județe unde se dorește sau se planifică
deschiderea de noi centre (spre exemplu, Dolj) sau în care preocupările pentru
dezinstitu ționalizare sunt considerate marginale (spre exemplu, Ilfov).
Odată ce decizia de închidere este luată și Hotărârea Consiliului Județean în acest sens
este obținută, pașii pregătitori ce trebuie parcurși sunt discutați în secțiunile ce urmează.
Justificarea op țiunii de a închide un anumit ce ntru de plasament ar trebui realizată
doar după evaluarea institu ției. În fapt, la modul ideal, decizia de a închide sau nu o instituție
ar trebui să fie luată doar la finalul evaluării (institu ției, copiilor, familiilor și comunităților),
căci există și posibilitatea ca evaluarea să arate că nu există o solu ție permanentă într -o
familie pentru o mare parte dintre copii. Spre exemplu, într -un centru de îngrijiri paliative în
care majoritatea copiilor sunt adu și de familie ca ultimă soluție, căci au nevoie d e îngrijiri
medicale specializate și continue, iar familiile vizitează copiii, este de așteptat că principalele
acțiuni necesare să facă referire la îmbunătățirea mediului și calității îngrijirii sau la
micșorarea numărului de copii, și nu la închiderea pr opriu-zisă a institu ției. De aceea, decizia
exprimată de DGASPC la începutul procesului și susținută de Consiliul Județean ar trebui
totuși interpretată în acest moment ca fiind o intenție, decizia definitivă fiind pusă în așteptare
până la finalizarea eva luării.
Închiderea unui centru de plasament pentru copii este ini țiată de DGASPC, dar
decizia finală apar ține Consiliului Județean. Așadar, chiar dacă un centru de plasament se află
pe Lista de prioritizare a închiderii centrelor și este eligibil la finan țarea din fonduri europene,
acțiunea efectivă de a demara și efectuă închiderea centrului respectiv depinde de directorul
15general al DGASPC și de voința politică de la nivelul Consiliului Județean. Oricum, studiile
arată faptul că, în toate jude țele cu cen tre de plasament prioritare pentru închidere,
reprezentan ții Consiliilor Județene declară că susțin dezinstituționalizarea copiilor. Totuși,
merită men ționat că la nivelul țării există și județe unde se dorește sau se planifică
deschiderea de noi centre (s pre exemplu, Dolj) sau în care preocupările pentru
dezinstitu ționalizare sunt considerate marginale (spre exemplu, Ilfov).
Odată ce decizia de închidere este luată și Hotărârea Consiliului Județean în acest sens
este obținută, pașii pregătitori ce trebuie parcurși sunt discutați în secțiunile ce urmează.
Justificarea op țiunii de a închide un anumit centru de plasament ar trebui realizată
doar după evaluarea institu ției. În fapt, la modul ideal, decizia de a închide sau nu o instituție
ar trebui să fie lua tă doar la finalul evaluării (institu ției, copiilor, familiilor și comunităților),
căci există și posibilitatea ca evaluarea să arate că nu există o soluție permanentă într -o
familie pentru o mare parte dintre copii. Spre exemplu, într -un centru de îngriji ri paliative în
care majoritatea copiilor sunt adu și de familie ca ultimă soluție, căci au nevoie de îngrijiri
medicale specializate și continue, iar familiile vizitează copiii, este de așteptat că principalele
acțiuni necesare să facă referire la îmbunătă țirea mediului și calității îngrijirii sau la
micșorarea numărului de copii, și nu la închiderea propriu -zisă a institu ției. De aceea, decizia
exprimată de DGASPC la începutul procesului și susținută de Consiliul Județean ar trebui
totuși interpretată în a cest moment ca fiind o inten ție, decizia definitivă fiind pusă în așteptare
până la finalizarea evaluării.
1.5. Formularea și dimensionarea problemelor (evaluarea nevoilor și a resurselor)
În faza de pregătire a planului individual de închidere a unui centru de plasament
pentru copii, evaluarea nevoilor și resurselor reprezintă sarcina cea mai dificilă, care necesită
timp, efort, organizare și cele mai multe resurse umane.
Evaluarea este deosebit de importantă pentru că:
Evaluarea dă direc ția procesul ui de dezinstitu ționalizare: Fără o evaluare și
analiza clară a institu ției, a copiilor din ea, a contextului în care ei se află acolo și a
circumstan țelor care au dus la plasarea lor în instituție, nu vom putea acționa asupra cauzelor
separării, nu vom pu tea opri fluxul de intrări în sistem și nu vom reuși o dezinstituționalizare
reală chiar dacă închidem institu ția.
Evaluarea transmite mesajul” nimeni nu rămâne în urmă, tuturor le va fi mai
bine!”:E un început nefericit de proiect cel în care anun ți că “mai bine” va fi doar pentru un
16număr restrâns. Copiii din institu ție au suferit destul deja ca să mai fie supuși unei noi
respingeri, unui alt abandon. Personalul institu ției este și el afectat de instituționalizare, căci
suferă de aplicarea zilnică a une i rutine mecanice, dezumanizante care îi transformă din
oameni-care-lucrează-cu-copiii în angaja ți-care-lucrează-cu-obiecte-ale-muncii. Ca și copiii,
personalul trebuie să în țeleagă nevoia de schimbare și felul în care schimbarea e posibilă. În
caz contrar , ele/ei pot să devină cel mai îndărătnic oponent și pot pune piedici semnificative,
căci au o influen ță mare asupra copiilor. Tocmai de aceea, evaluarea trebuie să asigure
contextul favorabil în care personalul din institu ții poate să devină aliat în proc es.
Evaluarea include pe toată lumea: Într-un fel sau altul to ți cei care vor fi afectați și
toți cei care pot contribui la găsirea unor soluții mai bune sunt parte din procesul de evaluare.
Evaluarea identifică serviciile care trebuie dezvoltate: Este v ital să înțelegi nevoile
copiilor dintr -un anumit moment și să estimezi felul în care ele vor evolua, ca să poți
planifica un set de servicii care pornesc de la ceea ce doresc copiii, care să ia locul institu ției
și să acopere cu succes nevoile ignorate de instituție.
Evaluarea identifică nevoile de formare și reconversie profesională pentru
personalul centrului de plasament: Pentru a transforma personalul institu ției în aliat, e
nevoie de o în țelegere limpede a nivelului de pregătire, a abilităților și c unoștințelor lor și a
dorinței lor de învățare. O dată ce le arătăm că lumea nu se sfârșește cu instituția și că va
exista altceva în locul institu ției, unde copiii pot progresa, iar ele/ei pot fi apreciați mai ușor,
e posibil ca ele/ei să devină suporteri ai proiectului și să ajute. Evaluarea identifică cine poate
să facă schimbarea, în ce condi ții și ce anume trebuie făcut în domeniul pregătirii și
reconversiei profesionale, adică tipul programelor de formare de care e nevoie pentru a avea
forța de muncă necesară pentru schimbare și sustenabilitate.
Următorii pa și trebuie parcurși pentru a realiza evaluarea nevoilor și resurselor:
Evaluarea institu ției
Stabilirea listei nominale de copii
Evaluarea situa ției copiilor pe baza datelor din dosarele de caz
Evaluarea multidisciplinară a fiecărui copil din lista nominală
Evaluarea familiei naturale și extinse, precum și a legăturii cu copilul
Evaluarea serviciilor din comunitate în func ție de nevoile copilului și legătura între
copil și familie
Consultarea copii lorși familiilor
17Raportul concluziv și planul de servicii, beneficii și intervenții pentru fiecare copil și
familie din grupul țintă.
1.6. Echipa de pregătire a planului individual de închidere a centrelor reziden țiale.
Echipa de proiect poate avea comp onențe diferite de la o etapă la alta. În sens larg, din
echipă fac parte: persoanele implicate în pregătirea proiectului (sarcina cea mai dificilă și
care necesită cele mai multe resurse umane fiind realizarea evaluării multidisciplinară a
copilului și familiei), persoanele care contribuie la scrierea proiectului și persoanele care
implementează efectiv proiectul.
Rolul echipei este acela de a dezvolta un plan individual de închidere a institu ției,
etapizat, cu termene clare și responsabilități atribuite . Pentru ca echipa să func ționeze în mod
adecvat, ar trebui definite responsabilită țile și sarcinile fiecărui membru al echipei (Fișe de
post), precum și instrumente și proceduri de lucru clare în interiorul și în exteriorul echipei
(comunicare, raportare, evaluare, planificare etc.).
Echipa de pregătire a planului de închidere ar trebui să fie formată din persoane cu
experiență și cu competențe specifice, care să includă cel puțin:
Un manager de proiect
Un responsabil financiar
Cel puțin un asistent socia l cu experien ță
Cel puțin un psiholog senior
Cel puțin un specialist în resurse umane.
Managerul de proiect răspunde, în mod direct, de implementarea eficientă și la timp
a etapelor procesului. De asemenea, este responsabil de monitorizarea procesului și
măsurarea progresului în baza datelor adunate de către specialistul de monitorizare și
evaluare. El/ea va fi subordonat comitetului de coordonare al procesului de
dezinstitu ționalizare, pe care îl va informa cu privire la progresele realizate, transmițând
echipei ajustările și sugestiile comitetului.
Acesta trebuie să dețină experiență în managementul proiectelor și să cunoască
suficient de bine aspectele profesionale pentru a putea analiza, într -un mod pertinent, tot ce
ține de evaluare, managementul de caz, deciziile privind plasamentul, planurile de dezvoltare
ale copiilor, pregătirea copiilor și a personalului pentru mutare, dezvoltarea resurselor umane,
educația adulților, formare și reorientare profesională, monitorizare și evaluare.
18Asistentul soc ial principal coordonează evaluarea socială a copiilor, familiilor și
comunităților și contribuie în mod esențial la planificarea noilor servicii, mai ales a celor la
nivelul comunită ții. Responsabilitatea pentru întregul proces de evaluare socială revine
asistentului social principal și echipei sale. Acesta (alături de echipa sa) va comunica cu
copiii, familiile, comunitățile și personalul pentru a identifica originile copiilor, fluctuația și
efectivul de copii, rela ția între personal și copii, motivul ins tituționalizării, calitatea relației de
familie, legăturile familiale ale copiilor, serviciile și situația comunităților din care provin
copiii. Asistentul social principal și echipa să vor oferi informații cu privire la necesitatea
unor noi servicii, tipu l acestora și disponibilitatea resurselor la nivelul comunității. Este
extrem de important că asistentul social principal să fie selectat în baza experienței practice
deținute în domeniu, fiind de preferat persoane care au participat anterior la proiecte s imilare
(de dezinstituționalizare, prevenire a separării copilului de familie, sprijin familial sau
reintegrare în comunitate).
Psihologul principal coordonează evaluarea psihologică a copiilor și evaluarea
personalului ce lucrează în institu ție. Psiholog ii trebuie să identifice corect stadiul de
dezvoltare al fiecărui copil, astfel încât procesul de tranziție să poată fi planificat, pregătit și
implementat cu succes.
Specialistul în resurse umane contribuie la evaluarea personalului centrului, alături
depsiholog, și răspunde de elaborarea și dezvoltarea planurilor de formare a personalului,
precumși de activitățile de reorientare profesională pentru personalul care devine disponibil.
În cadrul evaluării personalului instituției, se va concentra pe iden tificare nivelului de
cunoștințe, a competen țelor și abilităților angajaților ce lucrează cu copiii. Aceste informații
vor sta la baza planurilor de formare a personalului în vederea facilitării tranziției și a noilor
atribuții. Totuși, una dintre primele acțiuni întreprinse de specialistul în resurse umane trebuie
să fie prezentarea întregului proces, de preferat împreună cu managerul de proiect, astfel încât
personalul să înțeleagă și să vizualizeze procesul, să adreseze întrebări și să își exprime
îngrij orările.
Specialistul de resurse umane va răspunde și de identificarea furnizorilor/programelor
de formare (în baza evaluării nevoilor și a deciziilor privind plasamentul luate în urma
procesului de evaluare). El/ea trebuie să se ocupe de încheierea cont ractelor și să asigure
participarea personalului, astfel încât angajații (noi sau vechi) să ia parte la sesiunile de (re)
calificare în concordanță cu cerințele noilor posturi. Ulterior, va elabora planuri de formare
continuă a personalului din cadrul noil or servicii, vizând, în principal, aspectele ce necesită
19sesiuni de perfecționare (precum cele legate de abuz, comportament, dezvoltare), aliniate la
perioadele de reevaluare a planurilor de protecție.
Responsabilul financiar este de preferat să fie un ec onomist, cu experiență în
managementul financiar al proiectelor. Acesta asigură funcționalitatea sistemului contabil,
fluxul de numerar, realizarea promptă a plăților, operațiunile bancare și raportarea financiară.
Va monitoriza toate activitățile financi are și va întocmi toate documentele necesare
eventualelor audituri.
Echipa de pregătire descrisă mai sus împreună cu persoanele care scriu proiectul
elaborează efectiv planul individual de închidere a institu ției, în baza analizei tuturor datelor
rezultate din evaluare.
Echipa de implementare a planului de închidere poate să difere par țial de echipa
de pregătire și scriere a proiectului, căci trebuie să includă o serie de noi specialiști, în funcție
de rezultatele evaluării nevoilor și resurselor. Minimal , este de a șteptat ca în echipa de
implementare să con țină pe lângă personalul descris mai sus și următoarele tipuri de
speciali ști:
Un specialist în monitorizare și evaluare (M&E) este responsabil cu colectarea și
analiza datelor relevante atât pentru sit uația copiilor și familiilor, cât și pentru
serviciile nou înfiin țate. El/ea trebuie să lucreze împreună cu managerul de proiect,
darși cu managerii de caz ai copiilor. Periodic, specialistul de M&E trebuie să
informeze actorii relevan ți cu privire la pro gresul întregului proces. În plus, trebuie să
pregătească datele care să fie folosite în diseminarea rezultatelor.
Un specialist în comunicare poate fi necesar în jude țele în care rezistența la schimbare
poate pune în pericol succesul proiectului (cu precă dere în jude țele care închid două
sau mai multe centre) și/sau în județele unde se consideră necesare campanii de
informare și sensibilizare la nivelul comunităților.
Alte tipuri de speciali ști necesari pentru dezvoltarea noilor servicii, spre exemplu
logoped, psiholog comportamentalist etc., a șa cum rezultă din evaluarea copiilor.
1.7. Evaluarea multidisciplinară a copiilor și tinerilor din instituție .
Evaluarea socială a copilului din institu ție presupune analiza cu precădere a istoricului
de instituționalizare a copilului, a motivelor pentru care a fost separat de familie, a relațiilor
20păstrate cu familia, a datelor despre familie și frați. Toate aceste informații, așa cum apar în
dosarele copiilor, au fost culese în cadrul cercetării și vor fi disp onibile în Formularul sintetic
cu informa ții cheie pentru fiecare copil. Însă, dată fiind calitatea datelor din dosarele de caz,
necesită completare și/sau actualizare pentru o parte dintre copii.
Evaluarea socială cuprinde de asemenea, aspecte legate de calitatea mediului de
dezvoltare a copilului în actualul mediu de via ță/instituție (locuire, hrană, îmbrăcăminte,
igienă, asigurarea securității fizice și psihice etc.), a factorilor de mediu (bariere și facilitatori)
și a factorilor personali, astfel încâ t să fie cât mai bine identificate condi țiile și serviciile ce
trebuie să existe sau să fie îmbunătă țite în noul mediu de viață al copilului, după părăsirea
instituției.
În funcție de vârsta și nivelul de înțelegere ale copilului, trebuie remarcate și
consemnate de asemenea, opiniile sale cu privire la rela țiile cu familia, astfel încât informația
primită să contribuie semnificativ la decizia privind parcursul copilului după închiderea
instituției.
Asistentului social principal din echipa de proiect coord onează evaluarea socială a
copiilor. Acesta (alături de echipa sa) va coopera cu managerul de caz al copilului și cu
asistentul social din cadrul institu ției. Evaluarea socială se finalizează cu o Fișă de evaluare
socială a copilului.
Rezultatele evaluări i sociale a copilului se completează cu rezultatele evaluărilor
medicale, educa ționale și psihologice, dar și cu rezultatele evaluării sociale a familiei și a
comunității în care aceasta locuiește, pentru a se identifica cu prioritate posibilitatea
reinteg rării copilului în familia sa.
În cazul copiilor cu dizabilită ți, pentru obținerea certificatului de încadrare în grad de
handicap sau a accesului la servicii de abilitare și reabilitare și/sau pentru obținerea
certificatului de orientare școlară și profe sională, se va completa Ancheta socială ce cuprinde
și aspecte care țin de funcționare, activitățile și gradul de participare al copilului, obstacolele
sau facilitatorii acestei participări, din mediul său de via ță, respectiv:
Opțiunea părinților/reprezent antului legal privind încadrarea în grad de handicap,
orientarea școlară și profesională de către COSP și/sau planificarea serviciilor de
abilitare-reabilitare, în condi țiile informării acestora;
Factorii de mediu aprecia ți că facilitatori sau bariere pen tru copilul cu dizabilită ți-
anexă a anchetei sociale, al cărei model este prezentat în Anexa nr. 6 a Ordinului
nr. 1985/1305/5805/2016;
21Identificarea riscului de abuz, violen ță asupra copilului în instituție sau î n afara
acesteia ( școală, comunitatea în care se află instituția) sau încălcarea drepturilor
copilului, situa ție în care DGASPC ia măsurile prevăzute de lege.
Evaluarea medicală presupune examinarea clinică în vederea stabilirii stării de
sănătate și este realizată de către medicul de familie la care este înregistrat copilul din
instituție sau de către medicul pediatru cu care DGASPC/instituția are contract de servicii.
Datele medicale sunt înregistrate în Fișa Medicală a copilului.
Aceste date includ cel puțin următoarele aspecte: (i) Dezvoltarea fizică a copilului;
(îi) Copilul suferă de o boală gravă sau tulburare congenitală tratabilă, dar care nu a fost încă
diagnosticată și/sau nu este încă tratată; (iii) Informații legate de starea de sănătate a
părinților, atât cât se cunosc.
De asemenea, Fi șa Medicală conține serviciile medicale prognozate pentru copil
(intervenții chirurgicale, recuperare medicală etc.) în următoarele 12 luni, între luna 13 -24și
luna 25-36. Pentru cel de -al doilea an încolo e ste de a șteptat că estimarea de servicii să fie
mai puțin exactă și ca situația să se modifice. Este nevoie însă de această prognoză pentru a
prezice cât mai bine ce tipuri de servicii este nevoie să se dezvolte pentru copil odată cu
închiderea centrului d e plasament.
În cazul în care, în urma acestei reevaluări medicale medicul de familie constată
prezența unei posibile dizabilități și/sau CES și este necesară evaluarea complexă a stării de
sănătate a copilului, el/ea completează o Fi șă medicală sintetică1și biletul de trimitere la
medicul de specialitate în vederea diagnosticării și eliberării certificatului medical tip A5
necesar pentru dosarul de la SEC, respectiv SEOSP.
1.8.Evaluarea familiei naturale și extinse, precum și a legăturii copilului/tân ărului cu
familia.
Evaluarea familiei are rolul de a identifica în care dintre aceste situa ții se încadrează
copiiiși tinerii din instituție. Este evident că soluțiile cele mai potrivite vor fi diferite pentru
un copil părăsit în maternitate cu ceva ani în urmă și pentru un copil abuzat sau exploatat de
părinți sau pentru un copil care a ajuns în sistem doar pentru că familia nu avea venituri
suficiente sau o locuin ță adecvată. Datele obținute în cadrul cercetării care vor fi cuprinse în
22Formularul sinte tic cu informa ții cheie ce va oferi o informație inițială care însă
trebuie verificată efectiv în teren. Prin comunicare fa ță în față cu părinții sau familia și prin
observație directă în vizită de teren se pot confirma și înțelege mai bine cauzele separăr ii,
nivelulși intensitatea contactului între copii și părinți, cauzele lipsei de contact, dorințele și
aspirațiile părinților în ceea ce -i privește pe copiii lor, nivelul de capacitate și de abilități
parentale. Tot acest tip de evaluare ne poate spune da căși cum ar trebui lucrat cu părinții să
întărim abilită țile și priceperile lor, cum să facem să ia sau să își țină copiii acasă pe viitor.
Situațiile de abuz și exploatare, precum și cele de neglijare (41% dintre copiii în
sistemul de protec ție), necesi tă o aten ție specială atunci când vine vorba de posibilitatea
reintegrării. Fiecare caz va trebui judecat în parte, uneori nefiind recomandată întoarcerea
copilului lângă părintele său rudă abuzatoare, în cel mai bun caz fiind posibilă doar
menținerea unei legături între copil și familie, sub supraveghere constantă din partea
profesioni știlor.
În alte situa ții, mai ales în cazul intrărilor evitabile, va fi extrem de important ca
familia să fie ajutată, cu alte cuvinte statul să fie dispus să investească în familie și nu în
instituții sau alte tipuri de servicii care țin copilul în afara mediului familial. În cazul
identificării unor astfel de situa ții, în care copilul ar putea fi reintegrat dacă familia ar primi
sprijin socio -economic, în cadrul proiectelor de închidere a institu țiilor, DGASPC -urile ar
putea adopta solu ții inovative, eventual în parteneriat cu ONG -uri care, până în prezent, au
testat tot felul de astfel de servicii” neconven ționale” pentru împuternicirea familiilor și
prevenirea separării
Asistentului social principal din echipa de proiect coordonează evaluarea socială a
familiei (naturale și extinse) și a comunității. Acesta (alături de echipa sa) va coopera cu
managerul de caz al copilului și împreună vor decide cum să organizeze vizitele de teren și
comunicarea cu familiile copiilor, dacă acestea există.
CAPITOLUL II
SERVICII ȘI ACTIVITĂȚI PLANIFICATE ÎN CADRUL
PLANULUI DE ÎNCHIDERE A CENTRELOR DE
PLASAMENT
232.1. Nevoile și drepturile copiilor instituționalizați. (Convenția cu privire la Drepturile
Copilului, 20 noiembrie 1989. )
Conform Convenției cu privire la Drepturile Copilului, "protecția copilului reprezintă
un ansamblu articulat și coerent de măsuri de natura legislativă, financiară, materială,
medicală, educaționala, culturala pr in care se promovează și susține dezvoltarea armonioasă
și bunăstarea copilului".
Protecția socială trebuie focalizată pe copilul în nevoie și/sau familia sa și presupune
sprijin pentru integrarea socială și profesională pentru dezvoltarea pe multiple pl anuri și nu
crearea unei stări cronice de dependență. Principala finalitate a procesului de ocrotire socială
în cadrul rețelei de servicii sociale destinate copilului și adolescentului este integrarea optimă
a acestora în societate, ceea ce implica un într eg complex de acțiuni de educație generală și
specială realizate în instituțiile de ocrotire pentru acei minori care au fost crescuți, ocrotiți și
educați în sisteme de tip rezidențial.
În concepția generală a ocrotirii sociale a copilului se includ și a cțiuni speciale de
protejare a anumitor categorii de copii defavorizați cum ar fi:
Copilul lipsit sau refuzat de familie -orfan, abandonat de familie, neglijat;
Copilul defavorizat de familie din cauza carentelor materiale și moral -educaționale;
Copilul cu nevoi speciale.
Președintele Federației Internaționale a Comunităților Educative, Robert Soisson, care
a elaborat Cartea Drepturilor Copiilor Instituționalizați, a aprofundat drepturile minorilor pe
perioada rezidentei în centre de plasament ce asigură protecție și asistentă în realizarea
deplină și în exercitarea efectivă a drepturilor lor.
Acestea se referă la:
dreptul la libertate de exprimare;
dreptul la menținerea contactului permanent și nemijlocit cu părinții;
dreptul la exprimarea liberă a op iniei;
dreptul la libertatea de afirmare;
dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie;
24dreptul la viața intimă și privată;
dreptul la protecție împotriva oricărei forme de abuz sau neglijență;
dreptul la reevaluarea periodică a măsurii de pr otecție stabilită;
dreptul la educație, formare și inserție socio -profesională;
dreptul la odihnă, vacanță, activități culturale și artistice;
dreptul la sănătate;
dreptul la securitate socială;
dreptul la recuperare fizică, psihologică și reintegrare soci ală.
Se știe că înainte, generații de copii au supraviețuit la limita nevoilor bazale ale
piramidei lui Abraham Maslow, izolați în instituții și etichetați de marea comunitate subiectiv
"copii irecuperabili" (cum s -a întâmplat și la noi) condama nd iresponsabilitatea și neputința
socială și materială a celor care i -au adus pe lume. Dacă raportam situația copiilor abandonați
de timpuriu în instituții la piramida trebuințelor general -umane a lui Maslow, este evidentă
imposibilitatea satisfacerii, în condițiile vieții lor a trebuințelor la toate nivelele piramidei,
ceea ce duce la apariția sentimentului de frustrare. Maslow arata ca o trebuință apare atunci
când cele aflate pe treapta anterioară au fost satisfăcute. Dacă instituționalizarea rezolva
satisfacerea trebuințelor biologice: de hrană, căldura etc., subiecții trăiesc profunde
sentimente de frustrare la nivelul nevoilor de securitate și apartenența, ceea ce face imposibilă
aspirațiile legate de treptele superioare ale piramidei, stimă și statut , autorealizare.
În pofida diversității lor, nevoile umane pot fi incluse în categorii care se raportează la:
domeniul de manifestare (biologic, psihologic, social, cognitiv), modalitatea de definire,
percepția subiectului uman care resimte trebu ință. În concepția lui Maslow satisfacerea
nevoilor se produce potrivit unei ordini de priorități, avându -se mai întâi în vedere nevoile
umane primare, pentru ca apoi să fie luate în calcul cele de ordin superior.
Piramida nevoilor umane, Maslow A. estestructurata astfel:
nevoile elementare , de ordin fiziologic (nevoia de aer, apa, hrana, îmbrăcăminte, etc).
nevoia de securitate individuală în mediul natural și social (protejarea fata de forțele
exterioare ostile și fata de diferiți factori de risc). Tre buințele fiziologice și nevoia de
securitate reprezintă nivelurile inferioare ale piramidei trebuințelor umane. Satisfacerea lor
permite apariția unor nevoi de ordin superior și a resurselor umane necesare satisfacerii celor
din urmă.
25nevoile sociale se ra portează la necesitatea acceptării și apartenentei. Fiecare individ
resimte nevoia de a fi acceptat într -un grup, de a aparține afectiv cuiva. Satisfacerea acestei
nevoi contribuie în mod semnificativ la întărirea sentimentului de siguranță, de securitate.
nevoia de stimă , care derivă dintr -o exigentă auto -evaluativa a individului, care
dorește să -i fie recunoscut statutul pe care îl are sau la care aspiră. Satisfacerea acestei nevoi
de stimă permite dobândirea încrederii în sine și determină sentimente de valoare, de forță.
nevoia de autorealizare , de îndeplinire de sine vizează construirea unei imagini de
sine favorabile și capacitatea de autocontrol.
Majoritatea instituțiilor de protecție socială s -au constituit pe fostele instituții
rezidențiale create în baza legii3/1970, ale căror principii de organizare și funcționare erau
străine de cerințele satisfacerii nevoilor copilului.
Actualmente, în multe instituții s -a început reorganizarea spatiilor în vederea
satisfacerii nevoilor copilului. Un raport gu vernamental asupra dezvoltării umane în România
menționează câțiva factori ce favorizează abandonul și instituționalizarea copiilor: 'circa
40,1% din copii instituționalizați datorează acest statut faptului că mama este necăsătorită,
peste 60% sunt motivaț i de veniturile insuficiente ale familiei, iar 74% datorită faptului că,
cel puțin unul dintre părinți este somer'. Se poate susține chiar ca prăbușirea nivelului de trai
al unor familii le -a îndemnat pe acestea să -și plaseze -temporar -copiii în institu ții.
2.2. Drepturile copiilor conform Legii 272/2004
Dreptul la identitate și istorie personală
Acest drept este stipulat în Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copiilor.
În anul 1990, numărul copiilor fără documente care se aflau în ins tituții era impresionant.
Aceste deficiențe grave sunt generate de mai mulți factori legislativi și administrativi.
Emiterea cărții de identitate presupune un domiciliu pentru copil, care este domiciliul
părinților. Mulți părinți nu mai sunt găsiți la vech ile domicilii și nu se mai știe nimic despre
ei. Pentru copiii care au ca măsura de protecție încredințarea, reprezentantul legal al copilului
este Consiliul Județean. Pentru această categorie de copii exista într -adevăr limitare
administrativă, legislativ ă, pentru emiterea cărților de identitate, care în momentul de față nu
a fost rezolvată.
În formarea identității la un copil neinstituționalizat, un rol important îl are viața
privată, familia cu zestrea ereditară și educația primită în primii ani de viaț ă. În manifestarea
26ei își pun amprenta anturajul, instituțiile educative s.a. Deci, pentru dezvoltarea personală
elementele de viața privată și publică se întrepătrund generând un raport de
complementaritate. Astfel că este absolut necesară constituirea un ei istorii personale și pentru
copilul instituționalizat.
Dreptul la identitate este strâns legat cu cel la diferența care recunoaște ca fiecare este
o individualitate. Oamenii care nu sunt diferiți n -au ce să comunice, nu se pot îmbogăți
reciproc. Indife rent de culoarea pielii, că suntem bogați sau săraci, femei sau bărbați, adulți
sau copii toți suntem oameni, adică ființe umane care au nevoi ce conferă aceleași drepturi
fundamentale. "Copilul este înregistrat imediat după naștere și are de la această da tă dreptul
la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, dacă este posibil, de a -și cunoaște părinții și
de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia". ( L272/2004, art.8, alin.2 )
Schema raporturilor viața privata -viața publică
Acest model sugerează că drepturile conferă identitate individului, iar ansamblul
drepturilor, al așteptărilor individului de la ceilalți definește statusul sau.
Asigurarea dreptului la istorie personală constituie o preocupare recenta pentru
autoritățile implicate în protecția copilului. Dreptul copiilor la istorie personală era complet
ignorat înainte. Posibilitatea reconstituirii istoriei personale (povestiri personale, jurnal,
"istoria vieții") se poate face pe baza documentelor care se afla în dosarul copilului. S-a
considerat ca istoria personală a copilului poate fi reconstituita pentru un copil dacă la dosarul
acestuia exista suficiente documente care să informeze despre proveniența lui, cultura și
evoluția lui ca și despre locurile pe care le -a tranzitat de la naștere până în prezent.
Dreptul de a avea o familie și de a păstra legătura cu aceasta
Familia constituie principalul factor al formării și socializării copilului, ea reprezintă
primul intermediar în relațiile sale cu societatea, cadru în care se imprima cele mai
importante trăsături caracteriale și morale, orice experiență de viață, orice relație afectivă sau
comportamentala vor fi resimțite în funcție de bazele socializării oferite de familie.
De când instituțiile de protec ție socială din România se afla în centrul discuțiilor
privind respectarea drepturilor copilului, relațiile dintre copiii instituționalizați și părinții
27acestora au rămas aceleași, ele fiind caracterizate de inconsistenta legăturilor, situație care a
favor izat neglijarea și abandonarea în timp a acestor copii
Pentru asigurarea dreptului copilului de a avea și de a crește într -o familie au fost emise
reglementări pentru ca lipsirea copilului de familie să fie cât mai scurtă cu putință.
Măsurile legislative au vizat, în principal, decăderea din drepturi a părintelui care nu –
și vizitează deloc copilul, într -un interval de timp determinat, pentru a da șansa acestuia la o
familie substitutiva prin adopție. Mulți copii rar vizitați sau nevizitati rămân cu puține șanse
de a crește într -o familie prin adopție. Legea admite că este suficient ca un părinte să -și
viziteze copilul o singură dată la șase luni pentru ca părintele să fie menținut în drepturi. În
cazul copiilor mai mari decăderea din drepturi a părinților c are nu-și vizitează copilul nu
sporește șansa acestuia de a crește într -o familie, deoarece aceștia nu sunt preferați pentru
adopție.
Părinții își lasă copilul în instituție și nu -l vizitează mult timp sau deloc pentru ca
sărăcia, distanțele ș i slabele lor competente determina acest lucru. Competentele lor scad în
timp și mai mult pentru ca după instituționalizarea copilului, nimeni din comunitatea din care
fac parte nu intervine pentru ca ei să -și poată relua cândva funcțiile parentale.
Pentru evaluarea dreptului la familie se urmăresc: vizitele părinților la copii și a copiilor la
părinți, consemnarea evenimentelor de relație cu familia și condițiile create în instituție
pentru păstrarea și dezvoltarea legăturilor cu familia.
Articolul 14, ali n.1, din "Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului" specifică: copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu
părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de
atașament.
Dreptul la sănătate
Dreptul la sănătate este un alt drept al copilului, ca atare și al celui instituționalizat,
prevăzut de Convenția O.N.U cu privire la drepturile copilului.
Acest drept al copilului instituționalizat trebuie văzut din mai multe unghiuri cum ar
fi:
Starea de sănătate a copilului la intrarea în instituție;
Statusul nutrițional al copilului;
28Structura orientativa a meniului unei zile în centrul de plasament;
Gradul de acoperire cu vaccinări.
În ceea ce privește s tarea de sănătate a copilului la intrarea în instituție 65% dintre
copiii mici prezintă probleme de sănătate la intrarea în instituție. Acest lucru se explică prin
vulnerabilitatea mai mare a copiilor la factori de mediu (alimentația, lipsa unor îngrijiri
personalizate, a unor repere stabile), la care se adaugă bolile congenitale, deficientele fizice,
precum și unele afecțiuni cronice prezente la mulți copii din această grupa de vârstă.
Statusul nutrițional este un indicator al stării de sănătate, fiind co ndiționat
predominant de alimentație, statut social, economic și cultural, boli severe și/sau repetate iar,
pentru vârstele mici, mai ales de stabilirea mediului și existența unui atașament stabil.
Principalii indicatori antropologici folosiți în prezent în evaluarea statusului nutrițional al
copiilor sunt:
Înălțimea raportată la vârsta;
Greutatea raportată la vârsta;
Greutatea raportată la înălțime.
Înălțimea mică pentru vârsta indica un aport energetic inadecvat pe o perioadă mai lungă,
care nu poate sus ține creșterea lineară a acestor copii, precum și condițiile de mediu limitate
ale procesului de creștere, manifestate mai pregnant în mediul instituțional decât cel familial.
Greutatea mică pentru vârsta, indica o slăbire acută datorită unor rații aliment are insuficiente,
îmbolnăviri repetate și unei vulnerabilități mai mari la infecții.
În ceea ce privește greutatea raportată la înălțime, aceasta indica existența unei
malnutriții acute, a unui deficit energetic semnificativ.Se știe că în speci al în instituții,
malnutriția se constituie deseori ca un indicator de risc al unor relații afective adult -copil
perturbate. De aceea orice program de recuperare al echilibrului nutrițional la copil necesita
participarea activă a persoanei de referință pen tru a repara și dezvolta legăturile afective
perturbate.
În mass-media s-a semnalat de exemplu, că mai mult de 7.200 de copii și tineri
romani intre cincisprezece și nouăsprezece ani trăiesc cu HIV -cel mai mare grup de acest fel
din orice stat european. Ei sunt, într -un fel, copiii minune ai României, supraviețuitorii unui
grup de 10.000 de copii care au fost infectați cu HIV între 1986 și 1991 instituții de ocrotire
și cămine -spital, ca rezultat direct al unor politici guvernamentale care au avut drept
29consecință expunerea unui grup mare de copii la ace de seringă contaminate și la "micro –
transfuzii" cu sânge netestat.
Un aspect esențial al acestui "miracol" medical a fost asigurarea timpurie și extinderea
progresivă a accesului la antiretrovirale. Româ nia a fost în mod justificat lăudată pentru că a
fost prima țară din Europa de Est care a asigurat accesul universal la terapia antiretrovirala.
Dar angajamentul pentru accesul universal la terapia anti -retroviralanu a fost dublat
de un angajament similar pentru combaterea stigmatizării generalizate și a discriminării
copiilor care trăiesc cu HIV, fiind contaminați când se aflau în spital sau în instituții de
ocrotire, care împiedică în mod frecvent accesul acestora la educație, îngrijire medicală,
servici i guvernamentale și angajare.
Și mai îngrijorător este faptul că nu exista niciun plan guvernamental pentru a garanta
că pe măsură ce copiii cresc și depășesc vârsta pentru programele de protecție socială pentru
copii, ei vor avea deprinderile și susținer ea necesară pentru a deveni adulți productivi,
integrați în societatea românească.
Se știe că, în general, orice copil poate beneficia de consultații gratuite la medicul de
familie pe lista căruia este înscris. Și copilul instituționalizat are dreptul la consultații
medicale. Sănătatea, în ansamblu, trebuie urmărită sub aspect fizic, psihic, emoțional etc.
Consultațiile se pot acorda la cabinet sau în vizite. În general, orice copilul are dreptul
la examene de bilanț (în funcție de vârstă, de situație et c) recomandate de medic, după cum
urmează:
La externarea din maternitate
La o lună, 2,4 și 6 luni
La 9, 12, 15 și 18 luni
De la 2 ani până la 7 ani -anual
Peste 7 ani, o dată la doi ani.
De asemenea, are dreptul la vaccinări efectuate de către medic ș i de consultații la medicul
specialist, la spitalizare pe baza trimiterii de la medicul de familie sau al instituției, sau fără
trimitere, în caz de urgență.
La acestea se adaugă consultații profilactice și tratamente stomatologice nelimitate până la
vârsta de 18 ani, conform listei de servicii stomatologice în vigoare.
Dreptul la educație
30Obligativitatea înscrierii copilului în unități de învățământ preșcolar și școlar a fost
întotdeauna reglementata de instituțiile de protecție pentru copil ul aflat în dificultate.
Cuprinderea copiilor în învățământul de masă, în raport cu învățământul special, este
favorabilă, chiar dacă ponderea copiilor din instituții, cuprinși în învățământul special este
mai mare decât la copiii din populația generală. Cuprinderea copiilor instituționalizați în
diverse forme de învățământ este importanta atât pentru dobândirea unei calificări
profesionale, cât și pentru o bună integrare socială a acestuia.
Copiii instituționalizați sunt îndrumați către scoli post -gimnaz iale care sunt mai puțin
competitive, iar profesiile dobândite având o slabă căutare pe piața muncii. În ceea ce
privește aspirația în realizarea unei cariere profesionale, copiii doresc să se califice în profesii
care necesita studii postliceale și superi oare.
Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului specifică în art.
28 și art. 29 ca "orice copil are dreptul la educație. Educația trebuie să pregătească copilul
pentru viață, să -i dezvolte respectul pentru drepturile omului și s ă-l formeze în spiritul
înțelegerii, păcii și toleranței". De asemenea, Convenția drepturilor copilului specifică
"copilul are dreptul la educație care să -i permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a
aptitudinilor și personalității sale".
O cer cetare realizată în perioada mai -iunie 2005 de către firmă de cercetare ISRA
Centre Market Research, pe un eșantion reprezentativ de părinți cu vârste între 25 și 35 de ani
și elevi cu vârste între 9 și 12 ani din mediul urban și rural, în cadrul campaniei 'Drepturile
copiilor sunt lege!', desfășurată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor
Copilului (ANPDC) în cadrul Programului Phare 2002, a urmărit sondarea nivelului de
cunoaștere a drepturilor copilului, reglementate prin Legea 272/2004 pr ivind protecția și
promovarea drepturilor copilului și a scos în evidență faptul că minorii cunosc mai multe
lucruri despre drepturile lor decât adulții.
Una dintre principalele concluzii ale cercetării a fost și că, în timp ce copiii consideră
că părinț ii sunt primii responsabili de creșterea și dezvoltarea lor, adulții sunt de părere că
principalii responsabili sunt instituțiile statului.
Părinții și copiii au declarat că au ca surse principale de cunoaștere a drepturilor
copilului emisiunile de știri și reclamele TV. Pentru copii, o altă sursă importantă a fost
reprezentată de informațiile primite la orele de Educație Civică de la școală.
Părinții au menționat ca programe sau reclame TV în care au fost prezentate situații de
încălcare a Drepturilor C opilului:
31reportaje despre lupte între copii (planificate și arbitrate de către adulți)
reportaje despre abuzuri asupra copiilor din grădinițe
reclamă TV cu un covor bătut (metaforă pentru un copil bătut)
reclamă TV pentru dreptul la educație al copiilor r romi
reclamă TV pentru dreptul copiilor orfani de a avea o familie/de a fi protejați 'Casa de
copii nu e acasă!' și altele.
Dreptul la îngrijire personalizată
Îngrijirea personalizată are la baza proiectul personalizat care este un document s cris.
Prin acest proiect se decid și se planifica obiectivele și procedurile privind dezvoltarea,
educația, socializarea, terapia, durata șederii în instituție și locul unde va pleca copilul din
instituție, pentru fiecare copil în parte. În ceea ce priveșt e conținutul proiectelor personale în
puține cazuri acestea cuprind toate elementele necesare care să permită desfășurarea
planificată a acțiunilor de reintegrare socio -familiala a copilului.
Programele de dezvoltare și de educație a copilului (in clusiv cel cu handicap) se
regăsesc cel mai frecvent în proiectele personalizate dar ele se reduc la informații exprimate
în parametrii de performanță. Informațiile care vizează durata șederii copilului în instituție,
locul în care va pleca copilul după ie șirea din instituție sunt foarte rar cuprinse în proiectele
personalizate.
Dreptul la reevaluare periodică a măsurilor de protecție
Obligativitatea reevaluării măsurilor de protecție pentru copilul aflat în dificultate a
fost introdusă pentru prima dată în România prin Ordonanța de urgență 26/1997.
Reevaluarea este unul dintre elementele cheie ale reformei începute în 1997, pentru că
aplicarea ei poate determina schimbări semnificative, în domeniul protecției copilului, prin
reducerea numărulu i de copiii din instituțiile rezidențiale și scurtarea șederii copilului în
instituții. Până la introducerea acestui demers, durata șederii copilului în instituție era cu totul
necontrolabila, copiii fiind menținuți sau uitați în instituții până la vârsta majoratului.
Lipsa acestei prevederi din legislația anterioară de protecție a copilului aflat în dificultate a
generat fenomenul institutionaliz arii copiilor în România, caracterizat prin numărul mare de
copii și durata lungă de ședere a acestora în insti tuții.
32Din reevaluare nu trebuie să lipsească copilul. Evaluarea impactului măsurii de protecție
asupra copilului aflat într -o instituție rezidențială, justifica frecvența, cel puțin o dată la trei
luni a reevaluării iar între soluțiile cele mai po trivite de protecție, familia rămâne pentru copil
soluția ideală.
2.3. Reforma sistemului public de protecție a copilului în România.
Prin programele operaționale pentru perioada 2014 -2020, România poate să -și
stabilească drept obiectiv finalizarea proce sului de dezinstituționalizare a sistemului de
protecție a copilului, astfel încât nici un copil să nu mai crească vreodată într -un mediu
instituțional și abuziv în țara noastră. Acest lucru ar trebui făcut în paralel cu finalizarea
reformei sistemului de îngrijire a copilului și a sistemului de asistență socială, cu obiectivul
de a încheia procesul de trecere de la îngrijirea instituțională, la cea bazată pe comunitate și
familie, pentru copiii aflați în situații vulnerabile și familiile acestora.
Cu scopul de a promova investițiile în beneficiul copiilor instituționalizați, a tinerilor
care părăsesc sistemul de protecție și a familiilor aflate în situații extrem de vulnerabile, se
recomandă realizarea unui Pachet de Investiții Sociale .
Principale le obiective care pot fi promovate prin finanțarea complementară a Fondului
European de Dezvoltare Regională și Fondului Social European sunt:
Diminuarea îngrijirii instituționale și rezidențiale, cu o creștere complementară a
concentrării pe îngrijirea și serviciile bazate pe comunitate și familie;
Prevenirea separării copiilor de părinți, prin oferirea de sprijin copiilor, familiilor și
comunităților;
Pregătirea procesului de ieșire din protecția statului pentru tineri, asigurându -le
incluziunea socială ș i o tranziție ușoară către viața independentă;
Optimizarea accesului grupurilor dezavantajate la servicii sociale de bază, pentru
reducerea numărului persoanelor în situații de sărăcie severă și excluziune socială.
În ceea ce privește tipul de investiții de tip FEDR, prin Programul Opera țional
Regional ar putea fi prevăzute următoarele tipuri de operațiuni în programul 2014 -2020:
Investiții în dezvoltarea/crearea/achiziția de infrastructură de servicii sociale bazate pe
familie și comunitate, oferind astfe l premisele adecvate unei tranziții de la îngrijirea
instituțională la cea bazată pe familie și comunitate. Astfel, vor fi create servicii
rezidențiale bazate pe conceptul de familie (case de tip familial pentru maximum 10
33copii), în paralel cu eradicarea instituțiilor de tip vechi (centrele de plasament de tip
vechi), pentru copiii aflați în grija statului. Această abordare poate duce la finalizarea
procesului de dezinstituționalizare, până în anul 2020.
Investiții în achiziția/cumpărarea/construirea/închi rierea de infrastructură,
apartamente și locuințe sociale pentru sprijinirea incluziunii și integrării sociale a
tinerilor care părăsesc sistemul de protecție. Finanțarea sprijinirii tinerilor care
părăsesc sistemul de protecție, cu precădere prin locuințe sociale, se justifică pentru că
aceștia sunt cei mai expuși la eșec de integrare socială.
Investiții în prevenirea separării copilului de familie, prin integrarea posibilităților de
achiziție/cumpărare/construire/închiriere de locuințe sociale (apartament e, locuințe de
mici dimensiuni), pentru familiile în situații foarte vulnerabile și critice, care sunt de
natură să ducă șa iminența separării copiilor de familiile lor. Finanțarea intervențiilor
în prevenirea separării copilului de familie, așa -numita pre venire a abandonului, să
poată fi făcută în mod concret și prin forme de sprijin material direct: acoperirea
costurilor cu chiria, cu hrana, cu îmbrăcămintea, a cheltuielilor curente, pentru acele
familii aflate în situații critice, de iminență a separării de copiii lor și pentru care
serviciile publice specializate în protecția copilului și a familiei de la nivel local și
județean propun astfel de măsuri de intervenție, pe baza planurilor de acțiune, a
principiilor, a indicatorilor și a fișelor de monitori zare.
Sunt 5 elemente de bază care pot duce la reforma sistemului de protec ție a copilului în
România, în contextul oportunită ții fondurilor structurale aferente perioadei 2014 -2020:
1.Crearea/dezvoltarea infrastructurii de servicii sociale rezien țiale bazate pe familie și
pe comunitate (case de tip familial pentru 8 -10 copii) în paralel cu eradicarea
instituțiilor de tip vechi (centrele de plasament de tip vechi) pentru copiii aflați în grija
statului. Astfel, se poate finaliza procesul de dezinstitu țional izare, până în anul 2020.
2.Finanțarea intervențiilor în prevenirea separării copilului de familie, care poate fi
făcută, în mod concret prin:
A. finanțarea de locuințe sociale
B. Forme de sprijin material direct (acoperirea costurilor cu
chiria/hrana/îmbrăc ămintea/cheltuieli curente, pentru familiile aflate în situa ții critice
de iminen ță a separării de copii).
343.Finanțarea sprijinului tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, cu precădere prin
facilitarea accesului la locuințe sociale, pentru că sunt cei mai expuși la eșec de
integrare socială. Anual, aproape 500 de tineri ies din sistemul de protecție specială.
4.Trecerea de la o paradigmă axată pe „protecția copilului” la paradigma integrativă a
„protecției copilului și a familiei sale”, pentru că locul o ricărui copil e în familie.
5.Trecerea de la o paradigmă axată pe „prestații sociale”, la o paradigmă a „serviciilor
sociale”, care să fie diversificată cu scopul intervenției proactive, la cauza
problemelor sociale, iar nu a intervenției reactive, doar la e fecte și la consecințe
tardive și ineficiente macro -social.
Pentru realizarea lor, e necesar angajamentul politic, pentru că se traduc în
modificarea legii bugetului național, a legilor -cadru în asistența socială și în modificarea
cadrului de alocare fina nciară în sistemul de protecție a copilului.
Blocarea posturilor din sistemul de protecție a copilului are efecte detrimentale,
repercutate direct asupra copiilor aflați în protecție. Prima acțiune (și care nu necesită nici un
fel de bugetări suplimentare ) poate fi derogarea Ordonanței de Urgență 23 din 2011, care a
dus la blocarea posturilor, prin care s -a creat un deficit de peste 14.000 de posturi în sistemul
de asistență socială.
Bazându-se pe constatările modelului financiar prezentat de HHC România în studiul
Impactul financiar al reformei sistemului public de protec ție a copilului din România [1],
principala recomandare oferită factorilor de decizie politică este să se lanseze în finalizarea
reformei la nivel național pe termen mediu, prin dezinstit uționalizarea sistemului de protecție
a copilului și prin prevenirea separării copilului de familie, folosindu -se de oportunitatea
istorică oferită de cadrul financiar 2014 -2020 al Uniunii Europene.
Principalele scopuri să fie:
1.Eradicarea îngrijirii inst ituționale de tip vechi
2.Creareași dezvoltarea unei infrastructuri de servicii rezidențiale de îngrijire bazate pe
familie și comunitate
3.Dezvoltarea, reglementarea legislativă și implementarea de măsuri de prevenire a
separării copilului de familie, care s ă funcționeze eficient la nivel local și județean.
Din această cauză, scenariul dezinstituționalizării și cel al prevenirii ia în considerare
crearea unei alocații pentru familia aflată în dificultate, adică un transfer condiționat pentru a
35mări motivarea și mijloacele financiare ale părinților pentru continuarea creșterii copiilor [2].
Aceasta este una dintre posibilele intervenții menite să prevină separarea familiei și
menținerea copiilor în familia naturală. În funcție de situațiile specifice în care se afla familia
și copiii, intervențiile ar trebui adaptate astfel încât metode individuale de intervenție să fie
folosite în situații individuale. Pentru realizarea acestui obiectiv, e necesară implementarea de
servicii de asistență socială funcționale și proactive.
Cele 11 Recomandări, cu acțiuni propuse și concluzii
1.Principala recomandare este o reformă națională a sistemului de protecție a copilului,
bazată pe implementarea unei metodologii de prevenire și prin finalizarea procesului
de dezinstituțional izare.
Principalele obiective să fie:
eliminarea îngrijirii rezidențiale de tip vechi;
întărirea îngrijirii alternative și a celei rezidențiale reformate, bazate pe familie;
dezvoltarea de acte normative eficace privind prevenirea, aplicabile la nivel nați onal.
Aceste schimbări sistemice vor rezulta într -o îngrijire calitativ superioară a copiilor, o
reducere a numărului de copii din alternativele rezidențiale, instituționale de tip vechi și, în
același timp, un efort mai redus din partea societății în ansa mblu.
2.Studiul Impactul financiar al reformei sistemului public de protec ție a copilului,
publicat de HHC România în 2013, demonstrează avantajele dezinstituționalizării și
ale reformei sistemului de protecție a copilului, ca opțiune principală pe termen me diu
și lung. În plus, rezultatele se integrează în prioritățile actuale guvernamentale de
dezvoltare a politicilor pentru cadrul financiar al UE pentru România, aferent
perioadei 2014 -2020, astfel încât reforma în sistemul de protecție a copilului prin
dezinstituționalizare să devină eligibilă pentru finanțare structurală.
Prevenirea separării copilului de familie e un tip de intervenție vital în peisajul
asistenței sociale și al protecției copilului, pentru că s -a dovedit a fi cel mai eficace mod de
stopa re a intrărilor în sistemul de protecție specială, care e costisitor și traumatizant pentru
copii. În ciuda acestui fapt, prevenirea separării copilului de familie rămâne o arie extrem de
greu de pus în practică, din cauza lipsei cronice de finanțare pentr u intervențiile specifice,
care necesită resurse umane, materiale și financiare, precum și a lipsei cadrului legal de
atribuire a finanțărilor publice, deoarece un astfel de cadru necesită revizuirea Legii
Bugetului de Stat. Pentru a face posibilă acțiunea efectivă, prin intervenție concretă, cu
metodologie specifică, aplicată la nivel național, integrarea domeniului de prevenire a
36separării copilului de familie între prioritățile de finanțare prin fonduri structurale și cele care
pot fi finanțate prin Buge tul de Stat, poate duce la reducerea semnificativă a intrărilor de
copii în sistem, în paralel cu păstrarea unității familiale, prin metodele de sprijin material
direct.
Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială sunt o categorie extrem de
vulne rabilă și predispusă deprivării și excluziunii sociale, din cauza lipsei
programelor/legislației/metodologiilor integrate care să îi ajute să poată începe o viață
independentă. În 2011, 4.687 de tineri peste 18 ani trăiau încă în mediul rezidențial. Anual,
aproape 5.000 de tineri peste 18 ani sunt scoși din sistemul de protecție specială, fără nici o
modalitate concretă de sprijin. Fără o rețea de sprijin, aceștia sunt supuși riscului
marginalizării și au dificultăți în găsirea unui loc de muncă și a unei l ocuințe.
Copiii ai căror părinți lucrează peste hotare. O categorie specială este cea a copiilor ai
căror părinți lucrează peste hotare. În martie 2013, în jur de 82.000 aveau un părinte sau
ambii părinți plecați la muncă peste hotare, iar din aceștia doa r 3.902 au fost incluși în
sistemul de protecție socială. Toți sunt în risc ridicat de intrare în sistemul de protecție
specială de tip rezidențial.
3. Dintre tipurile de infrastructură aplicabilă la nivel de macro -sistem al
serviciilor sociale, realizabile p rin fondurile structurale și dintre toate formele de accelerare a
reformei serviciilor sociale reziden țiale prin dezinstituționalizare și trecerea la îngrijirea
bazată pe comunitate și familie, cele mai relevante sunt următoarele:
Construcția/achiziția de Case de Tip Familial (o casă care poate adăposti 8 -10 copii,
cu un număr de 8 -12 membri de personal, în func ție de tipul de nevoi speciale pe
care le au copiii/tinerii). Aceste case de tip familial pot fi construite pe terenuri
alocate de către Consiliul Județean în acest scop, sau pe terenuri achizi ționate ca parte
a procesului de dezinstitu ționalizare, sau cumpărate și renovate/reamenajate, acolo
unde acest lucru este posibil.
Construcția/achiziția de Apartamente de Tip Familial, (în funcție de specific ul și
disponibilitățile existente în fiecare localitate).
Construcția/achiziția de locuințe sociale , pentru familiile aflate în situa ții de iminență
a separării de propriii copii și care au șanse ridicate de revenire la o situație de independență
față desistemele de protec ție socială, o dată ce le este acordată locuința socială. Această
locuință socială nu va fi donată, ci dată în folosință gratuită. De menționat că, în conformitate
cu tipologia familiilor vulnerabile și extrem de vulnerabile, locuința so cială este factorul
37critic, care de cele mai multe ori face diferen ța între capacitatea și incapacitatea de a fi activ
social, alături de un al doilea factor critic, și anume, angajarea în muncă.
Accesul la resurse adecvate : sprijinirea părinților pentru găsirea unui loc de muncă și
pentru asigurarea unor condiții de viață adecvate, printr -o combinație de măsuri (sprijinirea
familiilor cu venituri reduse prin furnizarea unor sume de bani pentru subzisten ță, pentru
resurse materiale, de hrană, de îmbrăcămin te, de igienă, beneficii adecvate, cum ar fi reduceri
fiscale, facilită ți fiscale, alocații sociale speciale pentru familii aflate în situații de criză,
condiții de locuit adecvate și o schemă de venituri minime garantate).
Accesul la servicii sociale de calitate: sprijinirea concretă a accesului la educație al
copiilor care provin din familii cu venituri reduse, metode de dezvoltare a părinților că
principali educatori ai copiilor, accesul la servicii de sănătate, asigurarea unui mediu de via ță
adecvat și sigur pentru copii (de exemplu, prevenirea situațiilor de evacuare for țată din
locuințe în cazul familiilor aflate în situații de criză, planificare pentru prevenirea formării de
“ghetouri ale sărăciei”, sau” pungi de sărăcie”), sprijinirea familiilor și oferirea de servicii
alternative de îngrijire (centre maternale, centre de zi).
Construcția/achiziția de locuințe sociale , (apartamente cu două camere și garsoniere),
pentru tinerii care nu au unde locui și care, altfel, ar rămâne fără adăpost. Lipsa adăp ostului
este principala cauză de excluziune socială pentru tinerii care părăsesc sistemul de protec ție
specială.
4.Reforma sistemului de protecție a copilului să fie finalizată în România. Pentru
implementarea reformei și pentru asigurarea unui viitor mai bu n copiilor afla ți în
protecție specială, sunt necesare trei schimbări de paradigmă în sistemul de protecție a
copilului:
Trecerea de la o paradigmă îngrijirii în medii instituționale la una a îngrijirii în medii
familiale.
Trecerea de la o paradigmă în car e copilul este obiectul protecției copilului, la una în
care copilul și părinții săi , adică familia , reprezintă obiectul asistenței sociale
preventive și, implicit, al protecției copilului.
Trecerea de la o paradigmă a intervenției reactive, tardive , cândreacția apare ca
rezultat al efectelor deja manifestate, când lucrurile sunt deja întâmplate și criza
explodată -la una a intervenției proactive, preventive , într-o etapă în care intervenția
se face asupra cauzei, atunci când lucrurile pot fi încă rezolva te fără ca separarea
familială, sau instituționalizarea copiilor, să se fi produs.
385.Pentru că schimbările de mai sus să aibă loc, este necesară implementarea
următoarelor etape esențiale în procesul de reformă:
Eradicarea instituțiilor de tip vechi pentru c opiiși tranziția spre un sistem bazat pe
prevenirea separării copilului de familie, asistență maternală și îngrijire rezidențială
de tip familial, prin finalizarea procesului de dezinstituționalizare, cu precădere prin
crearea unei infrastructuri de servi cii reziden țiale bazate pe conceptul familial (case
de tip familial), ca alternativă la institu țiile de tip vechi -pentru acei copii și tineri
care au nevoie de o alternativă reziden țială;
Implementarea și extinderea la scară națională a impactului, efica cității și eficienței
serviciilor de prevenire a separării copilului de familie , pentru evitarea
instituționalizării cu consecințele ei catastrofale asupra copiilor, în special prin
acordarea de solu ții locative, (locuințe sociale) și sprijin material conc ret;
Oferirea de măsuri reale de sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție
a copilului: locuințe sociale, diverse tipuri de sprijin concret, în funcție de nevoile
individuale ale acestora și locuri de muncă.
Destinația investițiilor în ser viciile sociale:
servicii rezidențiale bazate pe conceptul familial, cu o capacitate de maxim 10 locuri
(case de tip familial)
infrastructură de prevenire a separării copilului de familie (locuin țe sociale pentru
familiile cu mai mulți copii aflate în difi cultate)
infrastructură de locuin țe sociale pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție –
cofinanțate prin fondurile structurale aferente perioadei 2014 -2020, rezultatul final
poate fi optim. În plus, este relevant rezultatul radical îmbunătățit al îngrijirii de tip
familial, al păstrării copiilor în familiile lor, al asistenței maternale și al îngrijirii în
case de tip familial, pentru adulții care părăsesc sistemul de protecție a copilului și
pentru societate în general, în cuantificarea avantajelo r dezinstituționalizării și ale
prevenirii separării copilului de familie.
6.Dezinstituționalizarea este un proces care include:
Dezvoltarea de servicii sociale și rezidențiale de calitate, bazate pe familie și pe
comunitate, aici incluzându -leși pe cele pe ntru prevenirea instituționalizării, precum
și transferul resurselor de la instituțiile rezidențiale de tip vechi către noile servicii, în
vederea asigurării sustenabilității pe termen lung.
39Închiderea planificată a instituțiilor rezidențiale de tip vechi pentru copii și persoane
cu dizabilități (incluzând persoanele cu probleme psihice), precum și pentru persoane
vârstnice, segregate de societate prin instituționalizare, care sunt expuse unor
standarde inadecvate de îngrijire și cărora drepturile omului le sunt deseori ignorate și
negate.
Implementarea unui sistem aplicabil de prevenire a separării copilului de familie, la
nivel național, prin intervenția concretă la nivelul familiilor aflate în situație de
iminență a separării, prin locuințe sociale, forme de sprijin individualizate,
determinate de serviciile proactive de sus ținere, încurajarea incluziunii sociale și
reducerea sărăciei.
Sprijinul concret, prin locuințe sociale și facilități de angajare, pentru tinerii care ies
din protecția statului în situ ații de vulnerabilitate socială alarmantă.
Dezvoltarea de servicii sociale integrate, precum: educație și formare profesională,
angajare în câmpul muncii, găzduire, sănătate și transport accesibile și disponibile
tuturor copiilor și adulților fie aflați în protecția statului, fie aflați în situații de
vulnerabilitate maximă, cu nevoi de sprijin.
Prin programele operaționale pentru perioada 2014 –2020, România poate să -și
stabilească drept obiectiv finalizarea procesului de dezinstituționalizare a sistemul ui de
protecție a copilului, astfel încât nici un copil să nu mai crească vreodată într -un mediu
instituțional și abuziv în țara noastră. Acest lucru ar trebui făcut în paralel cu finalizarea
reformei sistemului de îngrijire a copilului și a sistemului de asistență socială, cu obiectivul
de a încheia procesul de trecere de la îngrijirea instituțională, la cea bazată pe comunitate și
familie, pentru copiii aflați în situații vulnerabile și familiile acestora.
Cu scopul de a promova investițiile în beneficiu l copiilor instituționalizați, a tinerilor
care părăsesc sistemul de protecție și a familiilor aflate în situații extrem de vulnerabile, se
recomandă realizarea unui Pachet de Investiții Sociale.
Principalele obiective care pot fi promovate prin finanțarea complementară a FEDR și FSE
sunt:
Diminuarea îngrijirii instituționale și rezidențiale, cu o creștere complementară a
concentrării pe îngrijirea și serviciile bazate pe comunitate și familie;
Prevenirea separării copiilor de părinți, prin oferirea de spr ijin copiilor, familiilor și
comunităților;
40Pregătirea procesului de ie șire din protecția statului pentru tineri, asigurându -le
incluziunea socială și o tranziție ușoară către viața independentă;
Optimizarea accesului grupurilor dezavantajate la servicii sociale de bază, pentru
reducerea numărului persoanelor în situa ții de sărăcie severă și excluziune socială
2.4.Instituționalizarea copilului și efectele negative ale acesteia.
La sfârșitul anilor '80 existau aproximativ 950.000 de copii în îngrijire pu blica în
țările din Europa Centrală și de Est, din care 40% erau în leagăne și case de copii cu
handicap.
Până în 1996 numărul total al copiilor în instituții a crescut până la 1 milion, în pofida
reducerii în cifre absolute a numărului de copii în această perioadă, datorită scăderii ratei
natalității.
Pentru România, datele actuale, furnizate de Organizația "Salvați Copiii" România,
arata ca în 2002 din totalul de 4.965.044 copii existenți, 0,87% se afla într -o formă de
îngrijire de tip rezidențial. 38.59 9 copii se afla în instituții de stat, iar 5.104 în instituții de tip
nonguvernamental.
Aceeași sursă indică faptul că în septembrie 2002, 41.782 copii se aflau în
plasament/încredințare la familii substitutive, astfel: 60% dintre ei în grija familiei ext inse, iar
30% în grijă asistentului maternal profesionist. Ulterior, numărul de copii aflați în plasament
la asistentul maternal profesionist a crescut considerabil, așa cum se va vedea din datele
prezentate în continuare.
Deși acțiunile guvernamentale a u urmărit reducerea numărului de copii din instituțiile
rezidențiale, problemele cu care se confrunta atât copiii care au părăsit instituțiile, cât și cei
care se afla în continuare în sistemul rezidențial constituie încă un subiect delicat în aria
protecț iei copilului. Și, deși în ultimii anii se remarcă o scădere a numărului de copii
abandonați la naștere, de la 5.130 în 2003 la 2.216 în 2006, sistemul de adopții nu poate
răspunde tuturor intrărilor în sistemul de protecție a copilului.
Începând cu anul 2001, se derulează un program intens de dezinstituționalizare. În
urma strategiei guvernamentale, în ultimii ani s -a reușit dezinstituționalizarea a unui număr
considerabil de copii. Datele statistice oferite de ANPDC (Autorității Naționale pentru
Protecți a Drepturilor Copiilor) arata ca în Martie 2007 un număr de 26.599 copii,
reprezentând aproximativ 36% din copii separați de părinți se afla în instituții și un număr de
47.194 copii (aproximativ 64%) sunt copii protejați prin servicii de tip familial (asi stenți
41maternali, rude până la gradul IV, alte familii/persoane). Tot în martie 2007 existau 1.615
centre de plasament, din care 1.206 publice și 409 private.
La finele primului trimestru al anului 2007, 11.016 copii cu dizabilități beneficiau de
protecț ie în cadrul unor instituții publice (95,13% dintre aceștia) sau private (5,87%).
O problemă, care rămâne încă nerezolvată, este reintegrarea socială a copiilor și
tinerilor care părăsesc sistemul instituțional, numărul serviciilor de reintegrare socială fiind
destul de redus. La sfârșitul anului 2006, funcționau, la nivelul întregii țări, doar 2 centre
pentru dezvoltarea deprinderilor de viața independente. Considerând aceste aspecte, se poate
afirma că sistemul de protecție a copilului deține încă o cap acitatea redusă de a asigura un
mediu adecvat dezvoltării copilului în spiritul reintegrării sociale a acestuia în momentul
părăsirii instituției.
Principalul motiv care stă la baza deciziei de instituționalizare a copilului îl reprezintă
starea desărăci ea familiei copilului. Fie că este vorba de copiii doriți sau nu, aceste familii
nu dispun de resursele necesare care să le permită să hrănească copilul, să îi cumpere
îmbrăcăminte, să -l școlarizeze. Este vorba de familii în care părinții fie că nu lucrea ză, fie că
dispun de slujbe cu caracter sporadic, așa numitul "lucrul cu ziua".
Pentru aceste familii, instituția apare ca un cămin sau internat, care le poate oferi
copiilor cu mult mai mult decât reușesc ei.
Un alt segment în populația copiilor instituț ionalizați îl constituie cei care sunt internați în
instituții nu din cauza sărăciei ca atare, ci din cauza altor evenimente care îi amplifica efectul.
Abandonul familial, destrămarea familiei prin divorț, separare sau deces reprezintă
situații care adăug ate la factorul sărăcie, îi amplifica efectul.
Familiile cu un singur părinte nu reușesc să facă față dificultăților economice, în
cazul în care tatăl sau mama copilului (mai rar) dispar pur și simplu sau când tatăl refuza să -și
recunoască paternitatea. C hiar și în familiile biparentale, o serie de alți factori de stress social
pot agrava problema sărăciei și nesiguranței materiale.
Violența domestică este o temă care se regăsește des în discuțiile cu mamele care
optează pentru instituționalizarea copiilo r lor. Violenta îndreptată împotriva femeilor și
copiilor are uneori ca urmare directă internarea copiilor într -o instituție, ca de pildă, în cazul
violurilor sau a cazurilor evidente de maltratare a copiilor.
Un alt context situațional care generează ins tituționalizarea și chiar abandonul, este
cel legat de copiii rezultați din sarcini nedorite.
42În plus, la aceste cazuri se pot adăuga copiii abandonați "funcțional" ca urmare a
instituționalizării. în cazul lor, despărțirea îndelungată și lipsa de contact cu familia de
proveniența duce la înstrăinarea treptată și retragerea familiei din viața copilului.
Nu în ultimul rând, trebuie menționați copiii cu diverse handicapuri sau boli cronice ,
care prezintă cerințe speciale de îngrijire, greu de asigurat în con textul unei vieți nesigure și
limitate din punct de vedere economic
Concluzia la care se ajunge este aceea ca sărăcia nu este nici necesară, nici
suficientă pentru a determina instituționalizarea în majoritatea cazurilor. Acele cazuri în care
sărăcia apar e ca fiind singurul motiv al instituționalizării copilului ar putea fi soluționate prin
ajutorarea financiară a familiilor.
Rezultă că, sărăcia și nesiguranța materială creează condițiile în care este cel mai
probabil să se producă instituționalizarea, ca reacție la alte evenimente, cum ar fi abandonul
familial și destrămarea familiei.
În întreaga regiune a Europei Centrale și de Est, instituțiile rezidențiale funcționează
într-o relativă izolare față de comunitățile înconjurătoare, ceea ce face ca la vâr sta de 16-18
ani, când tinerii părăsesc instituția, să se confrunte cu situații dramatice.
Caracterul deschis al unei instituții ar putea fi asigurat prin punerea în practică a mai multor
idei:
1. Școli și grădinițe comunitare : educarea copiilor în școli și grădinițe din afara
instituției, care să le permită să ia contact cu ceilalți copii din comunitate, familiarizându -i cu
viața din mediul social înconjurător și contribuind la reducerea stigmatizării. Este nevoie însă
și de perseverență pentru a depăși r ezistența inițială a comunității.
2. Crearea de legături cu comunitatea : voluntarii pot juca un rol important în acest
sens, oferind ajutor în cadrul instituției și organizând vizite în comunitate. Aceasta va oferi
copiilor prilejul unor experiențe în afa ra instituției și va face să crească preocuparea și
cunoștințele comunității cu privire la instituție
3.Sprijinirea tranziției din regim instituțional în comunitate : se poate materializa în
asigurarea pentru cei care părăsesc instituția a unei slujbe și a unei mici sume care să acopere
costurile imediate. În Rusia, de exemplu, copiii care părăsesc instituția au dreptul prin lege la
o locuință, ceea ce împiedică apariția situațiilor determinate de lipsa unui adăpost.
4. Menținerea legăturilor cu familia -aspectul legat de asigurarea unui contact intre
familie și copil este insuficient accentuat în Europa Centrală și de Est. Acest lucru are
consecințe negative asupra sentimentului de identitate și auto -respect al copilului,
43diminuându -i șansele ca acesta s ă-și reia existenta alături de părinții săi biologici. Exista însă
numeroase exemple de programe care au ca obiectiv menținerea și consolidarea contactului
copiilor cu familiile lor:
A. Restabilirea contactului cu familiile -inițiativele de a relua conta ctul cu familia
biologică s -au dovedit eficiente, având deseori ca urmare reluarea vieții de familie a copilului
instituționalizat.
B. Apropierea de familie -trebuie făcute eforturi pentru a instituționaliza copiii în
locuri cât mai apropiate de domicili ul părinților naturali, deoarece costurile transportului pot
constitui unul din factorii care limitează această relație. Acordarea unei sume de bani
părinților pentru a -și vizita copiii la sfârșit de săptămâna este o variantă eficace de a crește
frecvența vizitelor familiilor sărace.
C. Camere pentru părinții care își vizitează copiii -înființarea unor camere în care
părinții care își vizitează copiii să poată dormi în cursul vizitei poate crea un contact mai
intim cu copiii lor.
D. Păstrarea fraților și surorilor împreună -segregarea în funcție de vârstă sau gen ia
uneori posibilitatea fraților și surorilor de a fi împreună, încălcându -se astfel o nevoie
fundamentală și un drept al copiilor.
E. Formarea lucrătorilor sociali pentru munca cu familiile: prezenta lucrătorilor
adecvați, instruiți în lucrul cu familiile, constituie un element care asigura succesul în
menținerea legăturilor cu familia. Lipsa de pregătire în acest sens îi poate determina pe unii
lucrători sociali să stigmatizeze sau să ofenseze familia copilului instituționalizat sau din
contră, să promoveze o atitudine de rezistentă la promovarea contactului cu familia, temându –
se ca integrarea copiilor și micșorarea numărului lor le -ar amenința stabilitatea locului de
muncă.
F. Reforma legisl ației și regulamentelor -uneori acestea pot să împiedice menținerea
contactului cu familia, cum ar fi normele cu caracter sanitar care pot interzice părinților să
participe la îngrijirea copiilor, deoarece ar putea introduce boli infecțioase în instituție .
Contactul cu familia este un drept fundamental, exprimat explicit în Convenția Națiunilor
Unite pentru Drepturile Copilului, și el trebuie regăsit în legile naționale.
2.5. Asistența maternală -alternativă la institu ționalizare.
Majoritatea părințil or abandonează copiii încă de la na ștere întrucât nu pot avea grijă de
aceștia din lipsa unei stabilități socio -economice.
44Sistemul de asistență maternală a fost gândit că o alternativă la instituționalizare, având
beneficii majore pentru copil, care poat e crește într -un mediu familial, nu în instituție, dar în
unele cazuri poate avea efecte nefaste asupra copilului dacă cei făcuți responsabili de corectă
dezvoltare a minorului nu sunt suficient evaluați.
Astfel de cazuri ar putea fi, teoretic, evita te printr-o evaluare psihologică corectă a celor
care solicită să devină asistenți maternali, dar și printr -o monitorizare permanentă a celor
cărora li se dau în grijă copii.
În urmă cu 15 ani, ca alternativă la instituționalizarea în centre de plasa ment, în România
s-a organizat sistemul de asistență maternală, pentru a permite copiilor abandonați la naștere,
copiilor victime ale violenței în familie, celor orfani sau neglijați să crească și să se dezvolte
într-un sistem de tip familial. Astfel, copi ii nou-născuși sunt plasați celor care și -au ales
profesia de asistent maternal profesionist. Deși au dreptul și bărbații, cei mai mulți dintre
asistenții maternali din țara noastră sunt femei.
Potrivit Gabrielei Irimescu, strategia sistemului de prot ecție a copilului propune adoptarea
unui număr mare de reforme radicale care să aducă România la standardele internaționale de
protecție a copilului, punându -se accent pe transformarea sistemului „instituționalizat" într –
unul „de tip familial".
Instit uționalizarea copiilor mici produce modificări în structura creierului, aceștia au
probleme de discernământ, de control al impulsurilor și de păstrare a amintirilor, dar și un
coeficient de inteligenta scăzut, rezulta dintr -un studiu realizat de trei cerce tări americani pe
copii romani.
Studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), demarat în anul 2000 a precizat că
prin plasarea copiilor în asistenta maternală s -a constatat o îmbunătățire în multe aspecte și ca
vârsta la care copiii au fost sc oși din instituții și plasați în familie a jucat rolul cel mai
important în recuperarea lor. "La cei care aveau până în doi ani s -a constatat o îmbunătățire a
activității creierului, dar și efecte foarte bune asupra coeficientului de inteligentă și a
atașa mentului. Nu am văzut efecte benefice în toate cazurile. Au fost situații în care nu s -au
văzut îmbunătățiri, dar aceste situații au fost în cazurile în care nu au fost scoși din instituții
suficient de repede", a mai spus Nelson. Cercetările de până acum au demonstrat că minorii
plasați în asistenta maternală au mai puține tulburări emoționale și anxietăți în comparație cu
aceia care au continuat să trăiască în instituții, dar și faptul că momentul intervenției contează
foarte mult. “Acei copii care au fos t scoși din instituții și plasați în asistenta maternală
înaintea vârstei de doi ani au rezultate mai bune în mod special în domeniile cognitiv, al
45dezvoltării limbajului, al sănătății mentale, al activității cerebrale și al abilitaților sociale,
comparati v cu cei plasați după vârsta de doi ani. De exemplu, plasamentul înaintea vârstei de
doi ani se asociază cu niveluri crescute de activitate cerebrală și un scor al inteligenței (IQ)
mai ridicat”, se arată în studiu. Nathan Fox a explicat că cercetarea lor este una de lungă
durată și se va finaliza când copiii vor ajunge la majorat. “Studiul este unul de lungă durată,
am urmărit aceleași familii și aceiași copii. E foarte greu să faci acest lucru. Am evaluat
problemele psihiatrice și am descoperit că cei cu un istoric de instituționalizare au mai multe
probleme de acest tip fata de cei neinstituționalizați. Când acești copii au fost duși în asistenta
maternală, unele probleme psihiatrice, precum anxietatea, depresia, au fost rezolvate. În ceea
ce privește ata șamentul, capacitatea copilului de a dezvolta relații cu un adult, copiii din
instituții nu puteau să dezvolte relații cu lucrătorii sociali, dar când i -am scos și i -am plasat în
familie, au putut dezvolta relații cu asistenții maternali. Iar pentru cei ca re au fost mutați din
instituții înainte să împlinească doi ani, capacitatea de a dezvolta relații de atașament a fost
mult mai bună”, a declarat Fox, arătând și ca minorii care au crescut în instituții au competent
e sociale reduse spre deosebire de cei s coși din acest mediu. El a subliniat că este foarte
importantă intervenția timpurie, adică scoaterea copiilor din instituție înainte de împlinirea
vârstei de doi ani. S -a măsurat și coeficientul de inteligentă și s -a descoperit că atunci când un
copil e sc os din instituție la o vârstă fragedă, IQ -ul crește foarte mult: copiii din asistenta
maternală au avut un IQ mai bun decât cei din instituții.
Efectul negativ al instituționalizării asupra dezvoltării psiho -motorii a copiilor și asupra
relațiilor socio-afective ale acestora nu mai constituie de mult timp o noutate. Instituțiile de
ocrotire a copiilor s -au dovedit a fi nu numai ineficiente, în ceea ce privește respectarea unor
drepturi și necesități individuale ale copiilor, ci și extrem de costisit oare, întreținerea unui
copil într-o instituție depășind, în majoritatea cazurilor, de 3 -4 ori costurile întreținerii unui
copil crescut într -o familie obișnuită.
La acest studiu au participat 160 de copii sănăto și, cu vârste cuprinse între 0 -30 de luni.
Un număr de 80 de copii au fost crescu ți în centre de plasament, iar alți 80 în familia
naturală.
După Niculescu Mioara Paraschiv, protecția specială a copilului reprezintă ansamblul
măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar
sau definitiv, de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale,
nu poate fi lăsat în grijă acestora.
462.6. Sustenabilitate a noilor servicii și activități ale personalită ții Direcției Generale de
Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța
Prima lec ție învățată: Noile servicii trebuie sus ținute pe termen mediu și lung, prin
mecanisme multiple de finan țare, cu precădere serviciile create în comunitate și cele deja
existente dar care devin accesibile pentru copii și tineri odată cu mutarea lor în comunitate.
Într-o primă etapă, serviciile deja existente vor trebui asigurate cu fonduri suplimentare,
pentru a reu și să încorporeze problematica noilor beneficiari, la standarde ade cvate de calitate
(se pot folosi în acest scop subven ții, fonduri sau granturi dedicate, sume de tip” banul
urmează beneficiarul” etc.). Într -o etapă ulterioară, sprijinul pentru aceste servicii, ca și
pentru serviciile nou create, trebuie direc ționat (pro gresiv sau e șalonat) către autoritățile
locale, dar trebuie dublate de asemenea de posibilitatea alocării unor sume punctuale pe tipuri
de activitate, ori a unor micro -granturi tematice, a finan țărilor indirecte (deduceri de taxe,
costuri cu utilită țile etc), a dona țiilor de la persoane fizice sau companii.
Analizele detaliate de costuri în noile servicii vor trebuie realizate anual, iar preluarea
costurilor de către bugetele locale va fi planificată din timp, eventual prin adoptarea unei
măsuri de cre ștere progresivă a contribu ției de la bugetul local, pe o perioadă de 3 -5 ani.
A doua lec ție învățată : Costurile de tranzi ție sunt mari și implică de cele mai mute
ori o finan țare dublă, a vechilor și noilor servicii. Acesta este și motivul pentru care, de c ele
mai multe ori, statele sunt ajutate de fonduri interna ționale sau de investiții dedicate pentru a
organiza cu bine un proces de dezinstitu ționalizare care este atât de complex. Odată tranziția
încheiată însă, comunită țile locale trebuie atent monitoriz ateși susținute (parțial său integral)
de către bugetul de stat, pe o durată agreată de timp, pentru ca serviciile create la nivel local
să nu se afle în risc de subfinan țare sau degradare/închidere.
A treia lec ție învățată : Mecanismele de finan țare de tipul” banul urmează
beneficiarul” au șanse bune de sustenabilitate pe termen lung. Dar odată decisă această formă
de transfer a fondurilor dinspre institu ție spre comunitatea locală, tarifarea ansamblului de
servicii acordate copilului și familiei sale, o ri cea a serviciilor din casa de tip familial, trebuie
reanalizată periodic. În func ție de contextul local, costurile inițiale cu fiecare copil în parte
pot scădea sau cre ște. Ele sunt influențate, de pildă, de distanța până la serviciile de
recuperare cel e mai apropiate, de existen ța sau nu a unor echipe mobile de intervenție și
suport în comunitate, de modul în care familia face fa ță la reîntoarcerea copilului etc. Nu
trebuie să uităm de asemenea că nevoile fiecărui copil se modifică în timp, iar costul
serviciilor necesare în anii următori mutării poate cre ște la rândul lui.
47Succesul procesului de dezinstitu ționalizare stă în adaptarea permanentă a serviciilor de
suport la nevoile copilului și familiei. O abordare administrativă, rigidă, a costurilor ace stor
servicii pe beneficiar, fără o analiză atentă a standardelor de cost folosite, poate compromite
uneori întregul efort de mutare a copilului în comunitate.
A patra lec ție învățată : Măsurile care trebuie luate în considerare pentru
sustenabilitatea pe termen lung a serviciilor din comunitate nu sunt doar financiare .Ele
privesc îmbunătă țirea continuă a calității serviciului, investiția în pregătirea continuă a
personalului, atragerea de personal calificat și voluntari (acolo unde este necesar), investiț ia
în tehnologii, modalită ți de lucru inovative, echipamente asistive. O politică eficientă în acest
sens poate conduce deseori la economii pe termen lung, în privin ța costurilor curente de
funcționare ale unui serviciu comunitar.
Principală problemă de s ustenabilitate apare, a șadar, în multe țări europene și nu doar
în România, în principal în rela ție cu serviciile dezvoltate în comunitate. Insă
dezinstitu ționalizarea implică tocmai trecerea de la îngrijirea în instituții (fie acestea și de
mici dimensiun i, cum sunt CTF -urile) spre îngrijirea în comunitate. Prin urmare, accentul
cade obligatoriu pe dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copilului de familie, a
serviciilor de suport din comunitate și a sprijinului pentru familii.
Corespunzător, o atenție sporită trebuie acordată în România bugetelor de la nivelul
municipiilor, ora șelor și comunelor. În prezent, unitățile administrativ teritoriale nu primesc
de la bugetul de stat sume dedicate pentru dezvoltarea serviciilor sociale, ci trebuie să
acopere aceste costuri din bugetele proprii. Cum bugetele proprii sunt adeseori insuficiente,
presiunea financiară suplimentară exercitată de serviciile nou create, fără un sprijin eficient
de la nivelul consiliului jude țean sau a bugetului de stat, poate d uce la o retragere rapidă a
sprijinului consiliului local, de îndată ce proiectul de dezinstitu ționalizare s -a încheiat.
Prin urmare, asigurarea sustenabilită ții serviciilor dezvoltate în comunitate reprezintă
un risc pentru majoritatea comunită ților dinRomânia, mai ales în mediul rural și urbanul mic.
De aceea, este recomandat ca sprijinul financiar jude țean sau național să fie continuat
până când noile servicii create în comunitate ajung la un nivel stabil de calitate și se
maturizează din punct de ved ere al managementului, al procedurilor interne și al legăturilor
(comunicarea) cu cetă țenii și cu instituțiile principale din comunitate (școala din cartier sau
din sat, biserica, spitalul de recuperare, cabinetul medicului de familie, consiliul comunitare
consultativ etc.). Aceste elemente pot conduce la o alocare corectă de fonduri locale în viitor,
48pe măsură ce deciden ții locali înțeleg și observă beneficiile funcționării noilor servicii pentru
întreaga comunitate.
O posibilitate de luat în considerare este că Guvernul României să solicite continuarea
finanțării din fonduri europene atât pentru serviciile de prevenire și de sprijin pentru familie
și copil din comunitate, cât și pentru dezinstituționalizarea copiilor, în următoarea perioadă de
programare (începând din 2020).
2.7. Reintegrarea copiilor în familie
O condiție esențială în reintegrarea familială este restabilirea legăturilor dintre părinți
sau alți membrii ai familiei biologice și copil. Această condiție a fost subliniată de către
reprezenta nții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, de specialiștii
din sistemul de proec ție și de părinți.
Șansele de reintegrare sunt cu atât mai ridicate cu cât părinții au ținut în permanență
legătura cu copiii lor prin vizite sau pri n petrecerea vacan țelor împreună.
În evaluarea familiei biologice a copilului aflat într -o formă de formă de protec ție
specială se urmăre ște surprinderea modului în care s -au schimbat condi țiile care au dus la
instituirea unei măsuri de protec ție sp ecială.
Evaluarea detaliată a familiei nu este doar o metodă de diagnosticare a situa ției
familiei la un moment dat, ci o formă de interven ție pentru pregătirea mediului familial în
vederea reintegrării copilului.
Dintre to ți factorii car e influențează cre șterea șanselor de reintegrare familială a
copilului, cel mai important pentru reu șită îl reprezintă hotărârea părinților/familiei de a
reintegra copilul. În cazul reintegrării într -o familie monoparentală, este necesară implicarea
famili ei lărgite pentru consolidarea deciziei și asumarea eforturilor.
Consilierea este văzută ca o tehnică foarte importantă în procesul de reintegrare și de
aceea, trebuie să se pună accent în care se desfășoară, pe scopurile pe care intervenția le a re
în procesul de reintegrare.
Beneficiarii serviciilor de reintegrare con știentizează doar sprijinul practic, punctual și
îndrumarea către ac țiuni ce produc rezultate imediate Astfel, în lucrul cu familiile care doresc
reintegrarea se impune tr asarea scopurilor și a obiectivelor pe termen scurt, aspecte care se
regăsesc în planurile de interven ție specifică.
49Consilierea pune accentul pe resursele și punctele țări ale beneficiarilor, scopurile
fiind exprimate într -un limbaj pozitiv șiconsiderate surse esen țiale în motivarea acestora
pentru schimbare.
Sprijinul financiar acordat de către Direc ția Generală de Asistență Socială și Protecția
Copilului este adaptat nevoilor și situațiilor specifice fiecărui caz în parte, atât c a perioadă de
timp alocată cât și ca nivel al cuantumului. Valoarea acestuia este stabilită de Comisia pentru
Protecția Copilului, odată cu decizia de reintegrare a copilului, la propunerea asistentului
social.
Perioada de monitorizare post rei ntegrare are un rol important în determinarea
condițiilor în care trăiește copilul, pentru identificarea unor posibile schimbări în situația
familieiși pentru o posibilă intervenție de urgență în cazul în care familia are nevoie de
sprijin ca să depășeasc ă anumite momente de criză.
Reintegrarea se realizează doar dacă este în interesul superior al copilului.
Un factor care sus ține reintegrarea copiilor în familie este cel legat de accesul la unele
servicii din comunitate. Existen ța unor servicii comunitare, cum ar fi centrele de zi, centrele
de consiliere și sprijin pentru părinți, grupurile de suport poate sprijini reintegrarea copilului
în familia naturală.
Conectarea familiei la re țeaua de servicii din comunitate, chiar înainte de începerea
demersurilor de reintegrare a copilului, reprezintă un mod de intervenție menit să motiveze și
să susțină părinții în încercările lor de reintegrare a copilului și de readaptare a acestuia în
noul context familial.
Serviciile de monitor izare după realizarea reintegrării au rolul de a sprijini familia și
de a-i oferi siguran ța accesării serviciilor specialiștilor dacă apar probleme.
Un alt factor care intră în ecua ția unei reintegrări familiale reușite este calitatea
relațieidintre asistentul social și părinții copilului. Acesta este un rezultat al modului în care
se definesc așteptările fiecărei păr ți și în care se duc la bun sfârșit sarcinile alocate celor care
intră în această rela ție.
Un aspect -cheie al reintegrării est ereadaptarea copilului cu familia sa, aceasta fiind o
etapă intermediară între instituționalizare și reintegrare.
Readaptarea începe prin inițierea unor contacte între copil și familie. Părinților li se
relatează diferite aspecte cu privire la viața copi lului lor în instituție, li se arata fotografii,
copilul este dus într -o scurtă vizită la domiciliu în prezența asistentului social, copilul petrece
o perioadă de timp în familie (un weekend, o vacanță scurtă) -toate acestea având ca scop
50acela de a atenu a acel șoc pe care l -ar putea traversa copilul după o despărțire mai
îndelungată de familie.
Reintegrarea unui copil în familia naturală va implica atât lucrul cu copilul, cât și cu
familia sa . Acest demers complex trebuie să aibă în vedere următoarele as pecte:
Evaluarea necesitaților copilului (în funcție de vârstă, stare de sănătate, diferite nevoi
speciale)
Consiliere și susținere oferite copilului
Evaluarea situației familiale a copilului (vizite la domiciliul familiei, contactarea
familiei extinse); a ceastă evaluare se va referi la:
1.Identificarea nevoilor familiei biologice
2.Consilierea familiei și sprijinirea acesteia în vederea stabilirii unui plan de viitor
pentru copil
3. Responsabilizarea familiei pentru viitorul copilului
4. Asistarea fa miliei în obținerea drepturilor egale
5. Sprijinirea pentru eliberarea actelor necesare externării copilului (acte medicale,
adeverințe de obținere a alocației, adeverințe pentru transfer școlar, etc.).
CAPITOLUL III
METODOLOGIA C ERCETĂRII
3.1 Obiectivele cercetării (plan de desfiintare a centrelor rezidentiale, instrument
propriu)
În cercetarea de fa ță mi-am propus drept principal scop, să eviden țiez nevoile
asistențiale ale copiilor aflați în dificultate, pentru care a fost instituită măsura pl asamentului
în asisten ță maternală, precum și eficiența acestei măsuri, comparativ cu altele din aceeași
categorie (institu ționalizarea, tutela, plasamentul familial etc).
Cercetarea de fa ță include 15 de subiecți cu vârste cuprinse între 10 -14 ani.
51Eșantionul este alcătuit din 7 feteși8băieți, elevi din școlile primare și gimnaziale,
iar cel al copiilor din familii cuprinde de asemenea 15 subiecți de aceeași vârste.
Obiectivele cercetării.
1.Identificarea nevoilor de asisten ță socială ale copiilor dininstituțiile de protecție .
2. Analiza răspunsurilor chestionarelor aplicate copilului din sistemul de protec ție.
3.Analiza răspunsurilor chestionarelor aplicate profesioni știlor implicați în derularea
proiectului în cauză.
4.Evidențierea tipului de rela ții dintre copii și asistenții maternali.
5.Identificarea modului de rela ționare dintre copii idininstituțiile de protecție socială
și familiile biologice.
3.2. Ipotezele cercetării.
1.Se prezumă că majoritatea minorilor dincentrelerezidențialenuîsi doresc să revină
în familia de origine.
2. Se prezumă că minorii din centrele de plasament își doresc în m are măsură să fie
adoptați decâtplasați la un asistent maternal profesionist .
3.Presupunem că nevoile copiilor ce urmează a f i adoptați sunt cu prioritate cele
emoționale..
3.3. Metode și tehnici utilizate în cercetare.
In aceasta cercetare, s -a realizat a naliza cantitativă, calitativă și comparativă a datelor
rezultate.
Am utilizat ca tehnica de investigatie ancheta pe bază de chestionar
In elaborarea chestionarului s -a folosit scara Likert cu 5 variante de raspuns, pentru
distribuția rezultatelor.
Instrumen tul propriu este menit să evidentieze nevoile copilului din centrele
rezidențiale, fapt pentru care, denumirea chesti onarului este: „ Analiza nevoilor copiilor din
instituțiile de protecție socială”.
52Acest chestionar cuprinde 15 itemi referitori la: sentimentele copiilor fa ță de părinți,
atitudinea asistentlui maternal profesionist fa ță de copii afla ți în plasament, atitudinea, reac ția
copilului în situa ția adopției.
S-au aplicat chestionare unui număr de 15 copii din centrele reziden țiale cu vârste
între 10și 14 ani, dintre 7 fete și 8 băieți.
In momentul în care s -au realizat instruc țiunile de completare a chestion arului, s-a
tinut cont de gradul de întelegere a informa țiilor cât și de vârsta subiecților.
Participantii au raspuns obiectiv si sincer fiindu -le asigurata confidentialitate.
Chestionarul este prezentat în anexe .
Pentru a realiza o mai bună cercetare s -a realizat un chestionar și pentru profesioniștii
din sistem în vederea facilitării demersurilor cu privire la dezinstitu ționalizarea copiilor din
centrele de plasament. La aceasta cercetare au participat un număr de 15 profesioni ști, iar
chestionarul a f ost denumit „ Colaborarea specialistilor din domeniu cu institu țiile abilitate în
vederea facilitării procesului de dezinstitu ționalizare al copiilor din centrele de plasament” .
3.4 Prelucrarea și interpretarea datelor.
În această etapă voi prezenta graf icele în func ție de răspunsurile subiecților la fiecare
întrebare.
Cercetarea de fa ță urmărește identificarea nevoilor copiilor din instituțiile rezidențiale,
dorința acestora de a reveni in familia biologică, dar și asteptările acestora față de o posibil ă
familie adoptatoare.
Acest chestionar este un instrument propriu, s -a tinut cont de ghidul de interviu, iar ca
sursă de informa ții s-a consultat planul de desfiintare a centrelor reziden țiale.
3.4.1. Chestionar de opinie destinat copiilor din ce ntrele reziden țiale. Nr.1.
Grafic 1 Grafic 2
53
Graficul 1 este denumit „ Relația copiilor cu familia biologică” șievidențiază faptul
căîn sistemul de protec ție sunt mulți copii care nu îsi cunosc rudele de gradul al -IV-lea. Unii
copii sunt declara ți fără părinți, în timp ce copii din familii au o legătură strânsă cu rudele.
Graficul 2 este denumit: „Sentimen tele copiilor fa ță de familia naturală” și a reie șit
faptul că u nnumăr mare de subiec ți au sentiment ede bucurie la revederea părin ților, în timp
ce al doilea grup manifestă în mai mare măsură acela și sentiment.
Grafic 3 Grafic 4
54
Graficul 3 se nume ște „Dorința copiilor de a reintegrare in familie” și evidențiază
faptul că un număr mare de minori afla ți în plasament nu doresc să revină în famillia naturală
din cauza condi țiilor materiale precare și a lipsei garanțiilor morale ale părinților biologici.
Graficul 4 este denumit „ Frecven ța vizitelor copiilor de către familia biologică” si a
reieșit următorul aspect: m ajoritatea copiilor sunt vizita ți o dată pe an de de către părinții lor,
datorită situa ție financiare precare a familiei. O parte din treacești copii sunt vizitați o dată la
3 luni de catre familia naturală .Urmare a rezultatului ob ținut în urma cercetării s -a confirmat
prima ipoteză.
Grafic 5 Grafic 6
Graficul 5 se nume ște „Adaptarea copiilor la noua familie” și marchează faptul că
orice copil lip sit de ocrotire părintească î și dorește o familie în care să știe că e protejat și
iubit, de aceea fiecare dintre ace ști minori s -ar adapta. Ierarhizând răspunsurile se obsevă că
5550% dintre copii s -ar bucura să fie adopta ți, dintre care (33% s -ar adapta la noua familie și
17% ar fi recunoscători familiei respective).
Graficul 6 se nume ște „Adresare copiilor față de persoana care îl îngrijește” și
reliefează că majoritatea copiilor consideră persoana care are grija de ei ca pe o mamă. O
parte dintre aces ști o strigă doamna. Ipoteza nr.2 a fost confirmată .
Grafic7 Grafic8
6 5 4 3 2 1 0Frequency12.5
10.0
7.5
5.0
2.5
0.0item8
Mean =2.57
Std. Dev. =1.251
N =30
Graficul 7 se nume ște „Opinia copilului în ceea ce privește plasamentul acestuia”.
acesta eviden țiază faptul că d upă vârsta de 10 ani copilul este între bat unde dore ște să rămână
și se tine cont în mare măsură de opinia acestuia, daca este î n interesul său superior.
Graficul 8 este denumit „Telefonul Copilului” șidorește să marcheze faptul că u nii
copii sunt informa ți despre Telefonul Copilului unde po t face sesizări cu privire la situa ția
lor.
Grafic 9 Grafic 10
56
Graficul 9 este denumit „Sănătatea copiilor din sistemul de protec ție socială” și arata
faptul că majoritatea copiilor au fost multumi ți de tratamentul pre scris de medic și de
atitudinea acestuia fa ță de ei.
Graficul 10 se numește Utilitatea școlii în viața cotidiana a copiilor” și reiese faptul că
mare parte a copiilor sunt încânta ți de ce învață la școală, dar nu toți consideră că le este util.
Grafic 11 Grafic 12
Grafic 11 se nume ște „Dorința copilului de a fi plasat la un asistent maternal
profesionist” și arata că majoritatea copiilor doresc să facă parte din familia unui asistent
maternal profes ionist, datorită implicării minorilor în activită țile de familie.
Graficul 12 este denumit „Dorin țele copiilor de la o familie adoptatoare” și
evidențiază că prin tre obiectele și îmbrăcămintea necesără, fiecare copil are nevoie să fie
susținut în tot cee a ce realizează constructiv. Ierarhizarea răspunsurilor ne indică faptul că
minorii din plasament și-ar dori de la o posibilă familie adoptatoare, următoarele: sus ținere
dragoste, haine, jucării, căr ți și excursii, ceea ce arată că nevoile acestor copii su nt înprimul
rând emoționale și în al doile arând,materiale. Graficul 12 confirmă ipoteza numărul 3.
57Grafic 13 Grafic 14
Graficul 13 se nume ște„ Opinia copiilor” șireiese faptul cămajoritatea copiilor cred că este
foarte important să î ți impui punctul de vedere în diferite situații.
Graficul 14 este denumit „Amabilitatea adul ților față de copii” și arată că minorii sunt ființe
inocente și cred că este un lucru absolut firesc ca oamenii să se poarte amabil cu ei.
Grafic 15
Graficul 15 se nume ște „Opinia adul ților față de o anumit situația a copilului și evidențiază
faptul că ace știaconsideră că nu este greu să ții cont și de părerea celor din jurul tău, ci este
un lucru important.
583.4.2 Prezentarea șiinterpretarea chestionarului nr.2 de opinie pentru
profesioni știi din sistem .
Pentru a valida cercetarea, s -a aplicat un chestionar și unui număr de 15 profesioniști
din sistem cu privire la procesul de dezinstitu ționalizare a copiilor din centrele de p lasament.
Mai jos, voi prezenta rezultatele ob ținute în urma cercetăr ii.
Grafic 1 Grafic 2
Graficul 1 se nume ște „Colaborarea interinstitu țional” și s-a evidențiat faptul că
specialiștii din centrele rezidențiale colaborează eficient cu instituțiile abilitate în procesul de
dezistituționalizare al copiilor din centrele rezidențiale.
Graficul 2 este denumit „Oportunitatea închiderii centrelor reziden țiale pentru c opii
rezidenți” și arată că i nstituirea unei măsuri alternative insitu ționalizării este o oportunitate
pentru reziden ții din instuțiile rezidențiale.Item_ 16 5 4 3 2 1 0Frequency10
8
6
4
2
0Item_ 1
Mean =3.5
Std. Dev. =1.253
N =15
Item_ 26 5 4 3 2 1Frequency12
10
8
6
4
2
0Item _2
Mean =3.63
Std. Dev. =1.129
N =15
59Grafic 3 Grafic 4
Grafi cul 3 este denumit „Dezvoltarea armonioasă a copilului în cadrul unei familii” și
reliefează faptul că minorii se dezvoltă mult mai armonios în cadrul unei familii decât în
instituțiile rezidențiale .
Graficul 4 se nume ște„Pregătirea tinerilor din insti tuționalizați pentru o viață
independentă” și a reieșit faptul că o parte din speciali știi d in domeniu au afirmat că tinerii
din sistemul de protec ție sunt pregătiți pentru o viață independentă.
Grafic 5 Grafic 6
Graficul 5 se nume ște „Implicarea autorităților în procesul de integrare în societate a
copiilor” si arată că autorită țile se împlică într -o oarecare măsură în procesul de integrare a
copiilor în societate.Item _66 5 4 3 2 1 0Frequency12.5
10.0
7.5
5.0
2.5
0.0item _6
Mean =2.57
Std. Dev. =1.251
N =30item _46 5 4 3 2 1Frequency12
10
8
6
4
2
0Item _4
Mean =3.67
Std. Dev. =1.124
N =15
Item_ 36 5 4 3 2 1Frequency12.5
10.0
7.5
5.0
2.5
0.0Item_3
Mean =4.13
Std. Dev. =0.937
N =15
Item _56 5 4 3 2 1 0Frequency10
8
6
4
2
0Item_5
Mean =3.67
Std. Dev. =1.241
N =15
60Graficul 6 este denumit Dorin ța familiilor de a reintegra copiii instituționalizați” și
reiese faptul că în funcție de condițiile materiale și starea de sănătate a copiilor, familiile
biologice tind să fie reticente cu privirie la procesul de reintegrare al minorilor.
Grafic 7 Grafic8
Graficul 7 este denumit „Numărul de asisteni maternali din angaja ți” și arată că
profesioni știi din domeniu au afirm at faptul că în prezent nu există sufiecien țiasistenți
maternali care să ia în plasament uncopil, însă se mai fac angajari.
Graficul 8 se nume ște „Opinia copilului” și reliefează că î n procesul de
dezinstitu ționalizare este respectată opinia copilului, daca acesta îndeplinește vârsta
obligatorie.
Grafic 9 Grafic 10
Graficul 9 este denumit „Men ținerea legăturii cu familia” și arată faptul că toți copii
sunt încuraja ți să mențină legătura cu familia, d acă acest aspect este îninteresesul superior al
acestora.Item_106 5 4 3 2 1 0Frequency12
10
8
6
4
2
0Item _10
Mean =3.07
Std. Dev. =1.112
N 0Item_86 5 4 3 2 1Frequency12
10
8
6
4
2
0Item_8
Mean =3.7
Std. Dev. =1.149
N =15
Item_76 5 4 3 2 1Frequency20
15
10
5
0Item _7
Mean =4.03
Std. Dev. =1.159
N =30
Item _96 5 4 3 2 1 0Frequency10
8
6
4
2
0Item_9
Mean =3.63
Std. Dev. =1.217
N 0
61Graficul 10 se nume ște „Imbunatățirea mediului pentru o dezvoltare cât mai
armonioase a copilului” și arată că l ocuințele de tip familial oferă un mediu mai prietenos
dezvoltării armonioase ale copiilor.
Graficul 11 Graficul 12
Graficul 11 este denumit „Sprijinul comunită ții în integrarea tinerilor cu dizabilități”și
evidențiază aspectul următor: c omunitatea sprijină ocazional copiii cu dizabilită ți să își
extindă poten țialul, însă nu la un nivel maxim.
Graficul 12 se nume ște „Deprinderi de viață independență” și arat faptul că î n cadrul
centrelor reziden țiale copiii sunt ajutați de către speci aliști să îsi formeze deprinderi le de viață
independentă.
Grafic 13 Grafic 14
Graficul 13 se nume ște „Adoptarea copiilor cu dizabilități” și evidențiază faptul că u nele
dintre familiile adoptatoare sunt dis puse să adopte copii cu diz abilități,iarmajoritatea
familiilor doresc copii sănăto și.Item_146 5 4 3 2 1Frequency12
10
8
6
4
2
0Item_ 14
Mean =3.5
Std. Dev. =1.167
N 0Item 126 5 4 3 2 1 0Frequency12
10
8
6
4
2
0Item _12
Mean =2.57
Std. Dev. =1.04N =30
Item_116 5 4 3 2 1 0Frequency20
15
10
5
0Item_11
Mean =3.07
Std. Dev. =0.944
N 0
Item_135 4 3 2 1 0Frequency15
10
5
0Item_13
Mean =2.3
Std. Dev. =0.837
N
62Graficul 14 este denumit „Angajarea persoanelor cu dizabilită ți”și arataă că a ngajatorii sunt
dispuși să angajeze și persoane cu dizabilități pentru a le oferi un scop în viață.
Grafic 15
Graficul 15 se nume ște Potențialul copilului” și a evidențiat faptul că î n procesul de evaluare,
echipa multidisciplinară din cadrul centrului de plasament a tinut cont de poten țialul fiecărui
copil.Item_156 5 4 3 2 1 0Frequency12.5
10.0
7.5
5.0
2.5
0.0Item_15
Mean =3.8
Std. Dev=1.27
N =30
63CONCLUZII
În concluzie , datele obținute au confirmat ipotezele cercetării și au condus la
îndeplinirea obiectivelor
Din graficulnr.2care este denumit „ Frecven ța vizitelor copiilor de către familia
biologică” a reie șitcămajoritatea copiilor sunt vizita ți o dată pe an de de către părin ții lor,
din cauza situație financiare precare a familiei . Urmare a rezultatului ob ținut din răspunsurile
la itemul 2, s-a confirmat prima ipoteză.
Conform g raficului nr.6carese nume ște„Adresare copiilor fa ță de persoana care îl
îngrije ște”,majoritatea copiilor consideră persoana care are grija de ei ca pe o mamă. Ipoteza
nr.2 a fost confirmată.
Potrivit g raficului nr.12care este denumit „Dorin țele copiilor de la o familie
adoptato are” seevidențiază că printre obiectele și îmbrăcămintea necesără, fiecare copil are
nevoie să fie sus ținut în tot ceea ce realizează constructiv. Ierarhizarea răspunsurilor ne indică
faptul că minorii din plasament și-ar dori de la o posibilă familie ado ptatoare, următoarele:
susținere dragoste, haine, jucării, cărți și excursii, ceea ce arată că nevoile acestor copii sunt
în primul rând emo ționale și în al doile rând materiale. Acest item confirmă ipoteza
numărul 3.
Obiectivul principal a f ostidentificarea unor măsuri de protec ție specială permanente
care să corespundă gradului de dezvoltare bio -psiho-socială a copiilor aflați în plasament în
cadrul unui centru de tip rezidențial, în plasamentul la un asistent maternal și din cadrul
familie i biologice pentru a evidenția cele mai adecvate soluții de plasament a copilului aflat
în dificultate din punctul de vedere al dezvoltării psihice și al adaptării sociale.
Primul obiectiv s -a îndeplinit prin răspunsurile la întrebări și prinobservarea m odului
în care sunt satisfăcute acestea.
Cercetarea de fa țăa evidențiat o discrepanță între Eul actual, perceput de adolescenții
instituționalizați și Eul ideal –ceea ce ar dori aceștia să ajungă. Această discrepanță este
expresia unor dificultăți, pe care adolescenții instituționalizați le întâmpină în cunoașterea de
sine.
De aceea, considerăm că un program pentru cunoașterea de sine și îmbunătățirea
imaginii de sine îi poate ajuta pe adolescenții instituționalizați să se accepte cu resursele pe
care le dețin, să integreze problema familială în propria lor istorie de viață, să dobândească
64respectul de sine, necesar unei normale integrări psihice și dezvoltări din punct de vedere
social și profesional.
Pentru a valida cercetarea s -a aplicat un chestion ar profesioni știlor din domeniu care
aplică toate metodele pentru a facilita integrarea în societate a copiilor reziden ți în instituțiile
de protecție.
65BIBLIOGRAFIE
Lucrări:
1.BEJENARU ,A.,Adopția copiilor în România , Editura In stitutului European, 2011
2.BUZDUCEA ,D.,Aspecte contemporane în asisten ță socială , Editura Polirom, Iași, 2005.
3.COJOCARU S.,COJOCARU D.,Managementul de caz in protectia copilului , Editura
Polirom, Ia și, 2008.
4.COJOCARU ,S..COJOCARU D.,Copilăr ieși construcția parenta lității: asistenta
maternala în Româ nia, Editura Polirom, Ia și, 2008.
5.DORINA A, Societate și Handicap, 2000.
6.ENACHE R, 2011, Asisten ța socială a copilului și a familiei, Editura OVIDI US
UNIVERSITY PRESS, Constan ța.
7.GIURGIU L.,ENACHE R., Psihologia generala cu aplicatii in practica asistentei sociale,
Constanta, Editura Ovidius University Press, 2017
8.GHEORGHE ,L.Note de curs, 2015.
9.IRIMESCU G.,Asistența Socială a familiei și copilului , Iași, 2004
10.MACAVEIE.,Tratat de pedagogie, Editura Aramis, Bucure ști, 1989
11.MACAVEI E.,Familia și casa de copii, Editura Litera, București, 1989
12.MIHĂILĂ GH.,Copilul în plasament familial din perspectiva asistenței sociale ,
Constanța, 2010.
13.NEAMȚUG.,Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003.
14.NICULESCU P.,PARASCHIV M.,Efectele negative ale instituționalizării , Constanța,
2009.
Legislație:
15. Ordinul 288/2006 pentru aprobarea Standardelor Minime Obligatorii privind
Managementul de C az în domeniul Protec ției Copilului , Monitorul Oficial .
16. Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 26/1997 cu privire la protecția copilului
aflat în dificultate.
17. Legea 272/2004 privind protec ția și promovarea drepturilor copilului, republicată .
18.Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, republicată.
6619. Ordinul nr. 35/2003 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea
protecției copilului la asistentul maternal profesionist și a ghidului metodologic de
implementare a acestor standarde.
20. Codul Familiei.
Pagini Web
21. http://www.copii.ro/statistici.html?id=96.
22.WWW.dgaspc.ro.
23.http://www.rasfoiesc.com/sanatate/asistentasociala/INSTITUTIONALIZAREA47. php.
24.http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Consiliere -vocationala13.php .
25.http://www.scrigroup.com/sanatate/asistenta -sociala/Cauzele -si-efectele
institutio32833.php.
67ANEX A 1
CHESTIONAR DE OPINIE DESTINAT COPII LOR DIN CENTRELE
REZIDEN ȚIALE(plan de desfiintare a centrelor rezidentiale, instrument propiu)
1.Ții legătura cu rudele tale?
a.Foarte rar/ niciodată
b.Rar
c.Uneori
d. Des
e.Foarte des/ întotdeauna
2. Care este sentimentul care te încearcă atunci când i ți vezi părinții?
a. bucurie
b.tristețe
c. entuziasm
d. indiferen ță
3. Vrei să te întorci în familia ta?
a. da
b. nu
4. De câte ori te vizitează părin ții tăi pe an?
a. 1 data
b. de 2 ori
c. mai mult de 3 ori
5. Dăcă ai avea o familie nouă ce ai face?
a. m-aș adapta
b. aș fi recunoscător
c. m-aș bucura.
6. Cum te adresezi doamnei care are grijă de tine?
a. „mamă”
b. îi spun pe nume
c. „doamna”
687. În ce măsură crezi că este luată în considerare părerea copilului în cazul în care nu mai
poate să rămână cu părinții lui, atunci când se decide unde va fi plasat?
a. în mare măsură;
b în mică măsură;
c. deloc.
8. Crezi că există o linie telef onică pentru copii? Dacă da, ce știi despre ea?. Dacă nu, crezi că
ar fi necesară?
a. da
b. nu
9.Atunci când ai fost bolnav, ai fost mulțumit de calitatea îngrijirilor medicale primite (la
cabinetul medicului de familie, policlinică, spital)? Dacă nu, î n ce au constat nemulțumirile
tale?
a.da
b, nu .
10. Crezi că ceea ce înveți la școală îți este de folos în viață?
a. în mare măsură;
b. în mică măsură;
c. deloc.
11. Ai dori să faci parte din familia unui asistent maternal?
a. da.
b. nu.
12. Ceți-ai dori cel mai mult de la o posibilă familie adoptatoare?
a. dragoste, prietenie
b. jucării / căr ți
c. haine
d. excursii
f. susținere în tot ce fac
13.Consideri ca este bine sa-ti impui punctul de vedere?
a. niciodata
b. rar
69c. uneori
d. des
e întotdeauna
14. Atunci cand oamenii sunt draguti cu mine, ma intreb ce vor?
a. niciodata
b. rar
c. uneori
d. des
e. întotdeauna
15. Imi este greu sa tin cont de parerile cunoscutilor?
a. niciodata
b. rar
c. uneori
d. des
e. întotdeauna
70ANEXA 2
CHESTIONAR DE OPINIE DESTINAT PROFESIONI ȘTILOR DIN SISTEM (plan de
desfiintare a centrelor rezidentiale, instrument propiu)
1.Colaborați cu insti tuțiile abilitate în vederea fac ilitării procesului de dezinsitu ționalizare a
copiilor din centrele reziden țiale?
a. da
b. nu.
2.Considera ți o oportunitate pentru copii desfi ințarea centrelor de plasament și înlocuirea
măsurii de protec ție cu alte măsuri?
a. În mică măsur ă
b. În mare măsură
c. în foarte mare măsură.
3. Din punctul dumnevoastră de vedere copilul se dezvoltă mai armonios în cadrul unei
familii decât în institu țiile rezidențiale ?
a. da
b. nu.
4. Sunt pregăti ți tinerii să se integreze socio -profesional?
a. da
b.nu
5.Autoritățile se implică în procesul de integrare în societate a copiilor din sistemul de
protecție?
a. În mică măsură
b. În mare măsură
c. în foarte mare măsură.
6. Familiile copiilor doresc reintegrarea acestora?
a. da
b. nu.
7.În prezent există suficienți asistenți maternali profesioniști care pot lua copii în plasament?
a. da.
b. nu.
718. În procesul de dezinstitu ționalizare este respectată opinia copilului?
a. da.
b. nu.
9.Minorii sunt încuraja ți să mențină legătura cu familia daca acest aspec t este în interesul
superior al acestora?
a. da.
b. nu.
10.În locuințele de tip familial copiii vor beneficia de un mediu mai propice pentru o
dezvoltare cât mai armonioasă?
a. În mică măsură
b. În mare măsură
c. în foarte mare măsură.
11.Comunitatea sp rijină tinerii cu dizabilită ți să poată fi autonomi și să se integreze în
societate?
a.În mică măsură
b. În mare măsură
c. în foarte mare măsură.
12.Specialiștii din domeniu ajută copiii să își formeze deprinderile de viață independentă?
a.da.
b.nu.
13.Familiile adoptatoare sunt dispuse să adopte copii cu dizabilită ți?
a. În mică măsură
b. În mare măsură
c. în foarte mare măsură.
14.Angajatorii sunt dispu și să angajeze tineri cu dizabilități?
a.da.
b.nu.
15.În cadrul procesului de evaluare s -a tinut cont de poten țialul fiecărui copil ?
a.da.
b.nu.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: 1UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific, Conf.univ.dr.Laura… [613278] (ID: 613278)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.