1UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ APORTUL IMAGISTICII ÎN DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL LUXAȚIEI CONGENITALE DE ȘOLD… [620894]

1UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
CRAIOVA
FACULTATEA DE MEDICINĂ
APORTUL IMAGISTICII ÎN DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL LUXAȚIEI
CONGENITALE DE ȘOLD
TEZA DE DOCTORAT
Doctorand: [anonimizat],
Prof. Dr. ANDREI BONDARI
2011

2Din totdeauna am fost convins că o muncă făcută cu spor îți
impune autodisciplină, deci stăruință, apoi tragere de inimă și
dorința de-a fi de folos altora.
În toate profesiile, iar într-a noastră îndeosebi, omul are
nevoie de un mediu prielnic. Așa cum simțim o viață nostalgia
dragostei materne, simțim și nevoia căldurii umane care să ne
înconjoare munca.
Pentru înțelegerea, bunăvoința, sprijinul pe care mi le-au
dăruit, fără preget, în răstimpul în care am așternut pe hîrtie
rândurile lucrării pe care v-o înfățișez, și nu numai atunci, le sunt
recunoscător celor apropiați mie: familiei, colegilor,
îndrumătorului meu științific. Fiecare în parte și toți împreună mi-
au fost un sprijin de neprețuit; au alcătuit în jurul meu o
binecuvântată armonie, izvor a tot ceea ce înalță spiritul, îi asigură
o bună cumpănire a faptelor, îi dă aripi care-l poartă spre creație.
Încă o dată le mulțumesc din inimă tuturor.

3CUPRINS
INTRODUCERE
I. PARTEA GENERALA
I.1. PROBLEMATICA LUCRARII
I.1.1. NOMENCLATURA, DEFINITII
1.1.2. ASPECTE GENERALE ALE AFECTIUNII
I.2. ARTICULATIA SOLDULUI
I.2.1. DEZVOLTAREA ARTICULATIEI SOLDULUI
I.2.2. ANATOMIA REGIUNII COXO-FEMURALE
I.2.3. BIOMECANICA
I.3. DISPLAZIA DE DEZVOLTARE A SOLDULUI
I.3.1 DISPLAZIA DE DEZVOLTARE A SOLDULUI LA COPIL
I.3.2. DISPLAZIA DE DEZVOLTARE A SOLDULUI LA ADULT
II. PARTEA SPECIALA
II.1. ARTROPLASTIA SOLDULUI DISPLAZIC
II.1.1. PLANNING PREOPERATOR
II.1.2. ASPECTE INTRAOPERATORII
II.2. STUDIU PERSONAL
II.2.1. OBIECTIVUL STUDIULUI
II.2.2. MATERIALUL SI METODA
II.2.3. ANALIZA STATISTICA A LOTULUI STUDIAT
II.2.4. STUDIUL IMAGISTIC
II.2.5. REALIZAREA ALGORITMULUI IMAGISTIC
II.2.6. CAZURI CLINICE – EXPERIENTA PERSONALA
III. CONCLUZII FINALE
IV. BIBLIOGRAFIE

4INTRODUCERE
IMPORTANȚA PROBLEMEI
– afectează vârsta tânără
– incidență relativ crescută
– evoluție invalidantă
Luxația congenitală de șold rămâne o adevarată încercare pentru medicul chirurg
ortoped chiar în condițiile în care s-a îmbunătățit simțitor asistența sanitară a nou-
născutului și examinarea clinică și ecografică a sugarului imediat post-partum.
Este o afecțiune complexă ce poate varia ca gravitate a leziunii de la o acoperire
insuficientă a capului femural până la luxații înalte, fără sprijin acestea fiind considerate
leziuni severe.
Un aspect important în această patologie este reprezentat de faptul că
simptomatologia devine manifestă în majoritatea cazurilor chiar înainte de constituirea
radiografică a bolii artrozice, impunând o atitudine promptă în luarea unei decizii de
artroplastie, evitând astfel degradarea severă a articulației și expunerea pacientului la o
intervenție chirurgicală mai dificilă din punct de vedere tehnic și cu rezultate post-
operatorii incerte.
Displazia luxantă a șoldului este o afecțiune complexă cu implicații majore având
în vedere vârsta tânără a pacienților și caracterul invalidant al afecțiunii.
În ciuda îmbunătățirii asistenței medicale incidența este în continuare destul de
ridicată pe de-o parte datorită unui diagnostic și screening deficitar în țările în curs de
dezvoltare, iar pe de altă parte datorită caracterului evolutiv al afecțiunii cu posibilitatea
apariției modificărilor articulare la vârsta adultă.
Se impune astfel o bună cunoaștere a tuturor factorilor implicați în patogenia
acestei boli și posibilităților diagnostice și terapeutice în fiecare etapă evolutivă – ce vor
fi expuse pe larg în capitolele ce urmează.

5 PROBLEMATICA LUCRĂRII
NOMENCLATURĂ, DEFINIȚII
– Luxația teratologică
– Luxația congenitală de șold
– Displazia – acetabul evazat ± cap femural migrat supero-lateral
– DDH – la copil – luxația, subluxația, instabilitatea
– la adult – luxația, subluxația, displazia
În cadrul luxațiilor de șold la nou-născut sunt cuprinse două entități și anume
luxația teratologică și luxația de șold tipică.
Luxația teratologică – este întâlnită în cazul unor pacienți cu malformații
congenitale severe între care amintim anomalii cromozomiale, agenezia lombosacrată sau
boli neuromusculare ca mielomeningocelul sau artrogripoza. Caracteristicile luxației
teratologice: este o afecțiune cu apariție precoce în cursul dezvoltării intrauterine, la
naștere se remarcă deplasarea mare a capului femural față de acetabul și contractura
țesuturilor moi periarticulare fapt ce determină ireductibilitatea luxației prin manevra
Ortolani.
Luxația de șold tipică – entitate cunoscută sub termenul de “Luxație congenitală
de șold”, se întâlnește mai frecvent, neinsoțită de malformații sau afecțiuni congenitale
ale altor organe și sisteme, interesează copilul aparent normal din punct de vedere psiho-
somatic.
În cadrul acestei entități sunt cuprinse mai multe forme ce dau diverse grade de
gravitate a leziunii. Acestea sunt:
–acoperirea insuficientă a capului femural de către sprânceana acetabulară,

6–șoldul instabil,
–subluxația de șold
–luxația completă când capul femural este situat în totalitate în afăra cavită ii
acetabulare (forma cea mai gravă)
Datorită plasticității articulației șoldului la nou născut dezvoltarea normală a
articulației coxo-femurale presupune o congruență și o presiune exercitată constant pe
toată suprafața între cele două componente articulare – capul femural și acetabul; acestea
se află în permanență într-un proces de modelare reciprocă, fapt ce duce la o dezvoltare
normală a articulației șoldului.
Caracteristicile morfo-funcționale ce conferă plasticitate oaselor și articulațiilor
nou născutului determină modificările întâlnite în articulația coxo-femurală în cadrul
acestei afecțiuni – modificări de formă a capului femural care își pierde sfericitatea,
modificări de formă ale acetabulului care se aplatizează (în lipsa apoziției unui cap
femural normal, sferic) pierzând astfel capacitatea de continență a capului femural, sau în
forme complexe modificări ale ambelor componente.
Depistată precoce și redusă concentric luxația de șold prezentă la naștere poate
evolua cu remodelarea și dezvoltarea normală a articulației coxo-femurale. Pe de altă
parte, nediagnosticată sau neredusă corespunzător (concentric) afecțiunea evoluează
determinând o dezvoltare vicioasă a celor două componente articulare datorită lipsei
presiunilor și interacțiunilor reciproce descrise mai sus.
Afecțiunea a fost cunoscută și denumită în timp sub diferite forme, precum:
– Boala Congenitală a Șoldului (CDH – Congenital Disease of The Hip)
– Dislocaia Congenitală a Șoldului (CDH – Congenital Dislocation of The Hip)
– Displazia Congenitală a Șoldului (CDH – Congenital Dysplazia of The Hip).
Ca un scurt istoric al afecțiunii – aceasta a fost inițial denumită și cunoscută sub
acronimul de CDH însemnând după diferiți autori – Boala Congenitală a Șoldului (CDH
–Congenital Disease of The Hip),

7Dislocația Congenitală a Șoldului (CDH – Congenital Dislocation of The Hip) sau
Displazia Congenitală a Șoldului (CDH – Congenital Dysplazia of The Hip).
Ulterior Klisic introduce acronimul DDH utilizat și astăzi (deși sensul a fost
modificat ulterior). Inițial acronimul desemna Malpoziția de Dezvoltare a Șoldului
(Development Displacement of the Hip) ulterior fiind preferată titulatura de
Developmental Dislocation of the Hip.
În prezent afecțiunea este cunoscută ca Displazia de Dezvoltare a Șoldului (DDH
– Developmental Dysplasia of the Hip, termen adoptat în 1991 la recomandarea AAOS).
Termenul folosit în prezent de “Developmental Dysplasia of the Hip” a fost ales
și preferat celui de Luxație Congenitală de Șold pentru că exprimă caracterul dinamic al
leziunilor întâlnite la nivelul șoldului în funcție de severitatea afecțiunii și dezvoltării
consecutive în condiții normale sau anormale a articulației coxo-femurale.
În funcție de vârsta pacientului și forma clinică, leziunile întâlnite în cadrul DDH
se pot clasifica astfel:
-La nou-născut și sugar
–luxația de șold – ce poate avea loc în diferite etape ale dezvoltării – intrauterin,
la naștere sau postnatal la nou-născut sau sugar. Reprezintă pierderea totală a contactului
normal dintre cele două suprafețe articulare cu separarea lor; astfel capul femural este
situat în totalitate în afăra acetabulului (în general postero-superior)
-Subluxația de șold – cele două suprafețe articulare reprezentate de capul femural
respectiv acetabul păstrează un contact parțial
-Instabilitatea de șold – noțiune ce include două entități – șoldul luxabil și șoldul
subluxabil
– șoldul luxabil – caz în care în adducția coapsei, capul femural poate fi
deplasat în afăra acetabulului prin aplicarea unei forțe directionată
posterior
– șoldul subluxabil – cazul în care capul femural nu părăsește acetabulul
însă poate executa o mișcare de piston în articulație.

8-La adolescent și adult în cadrul DDH putem întâlni:
-Displazia – capul femural este localizat la nivelul acetabulului (criteriu
radiologic – arcul cervico-obturator este intact) însă prezintă o acoperire insuficientă
superioară, vizibilă pe radiografia de față (prin dezvoltarea insuficientă a sprâncenei
acetabulare), anterioară sau deficit de versiune al cotilului sau femurului.
-Subluxația – cele două suprafețe articulare – capul femural și concavitatea
acetabulară păstrează un contact parțial (criteriu radiologic – întreruperea arcului cervico-
obturator)
-Luxația șoldului – caz care, conform definiției luxațiilor, se întâlnește în cazul
extrem în care capul femural și acetabulul pierd complet contactul
În funcție de poziția capului femural în raport cu acetabulul, luxațiile pot fi:
–sprijinite – capul femural în raport cu aripa iliacă unde în cursul dezvoltării își
crează un lăcaș (neo-cotil) sau
-nesprijinite – capul femural este situat la distanță, deasupra nivelului cotilului,
înconjurat de o “chingă” de țesut fibros.
-Instabilitatea de șold – nu este o situație foarte bine definită, ca la nou-născut și
sugar unde în cursul examenului clinic capul femural poate fi (sub)-luxat din acetabul.
Evoluează cu apariția simptomatologiei și dezvoltarea secundară a artrozei după o
perioadă variabilă de timp.

9 ASPECTE GENERALE ALE AFECȚIUNII
INCIDENȚA
-Incidența totală – 1,1%
-Șold instabil – 1.0%
-Șold luxat – 0.1%
DDH este o afecțiune cu frecvență relativ crescută, însă din păcate cu o etiologie
încă insuficient cunoscută.
Incidența afecțiunii în totalitate este de aproximativ 1,1%. În majoritatea cazurilor
întâlnim un șold instabil – 10 din cele 11 cazuri la 1000 de nașteri și doar 1 din 11 cazuri
reprezentând un șold luxat (motiv pentru care s-a renunțat în fapt la denumirea inițială de
luxație congenitală de șold).
Datorită caracterului dinamic al afecțiunii, influențat în primul rând de instituirea
sau nu a unei forme de tratament, un șold instabil la naștere poate evolua spre stabilizare
sau dimpotrivă către luxația completă de șold. În același timp un șold luxat la naștere și
tratat corespunzător (redus și menținut concentric) poate evolua favorabil către un șold
normal la vârsta adultă.
Afecțiunea poate apărea de asemenea la diverse vârste, în diverse etape ale
creșterii și dezvoltării, încât un șold clinic stabil la naștere poate dezvolta displazie,
subluxație și chiar luxație completă sub influența anumitor factori de risc.

10 ETIOLOGIE
Multifactorială:
-genetică – laxitate articulară, displazie acetabulară
-hormonală – laxitate articulară
-mecanică intrauterină
-posturală postnatală – înfășarea tip “mumie”
Etiologia este multifactorială:
– Factorul genetic este susținut astăzi de majoritatea autorilor considerându-se că
displazia acetabulară aparține tipului de “multiple gene inheritance”, argumentat și de
caracterul deseori familial al bolii.
– Factori hormonali – se presupune că estrogenii și 17 cetosteroizii materni au efect
relaxant asupra articulațiilor fătului în general și în particular asupra șoldului la fetițe,
fiind un factor patogenic important
– Factori mecanici multipli cu rol bine cunoscut, acționând în ultimele luni de sarcină.
Astfel presiunea pereților uterini materni asupra bazinului și șoldurilor fătului duce la
o dezvoltare anormală a acestor zone cu o anteversie exagerată în condiții de:
– oligohidramnios
– prezentație pelvină – 30 – 40% din aceste nașteri pot avea semne de
displazie; extensia genunchilor favorizând într-o măsură și mai mare
– afectarea mai frecventă și mai gravă a șoldului stâng – explicată de
presiunea mecanică exercitată de sacrul matern
– asocierea cu alte malformații de aceeași cauză – torticolisul muscular,
metatarsus adductus
– apariția la primii născuți în proporție de 60 %
-Factori constituționali antropologici de dezvoltare. Astfel există în dinamica
creșterii și dezvoltării în ultimele luni de sarcină și primele luni de viață o
desincronizare între detorsiunea femurului și adâncirea cavitații cotiloide care rămâne

11aplatizată ducând chiar la instabilitate constituțională a șoldului accentuată cu
deflectarea bruscă la naștere.
-Factori postnatali , posturali de tip nursing deficitar – deflectare bruscă, înfășare de
tip “mumie”. Displazia se accentuează devenind structurală și ca atare mai greu de
tratat. La popoarele care au obiceiul să-și poarte copiii pe un șold (cu coapsele
flectate în abducție) displazia și luxația sunt foarte rare.
Înfășarea tip”mumie” – factor de risc pentru DDH. vs. purtarea copilului cu șoldurile în abducție
FACTORI DE RISC
– Factori intrauterini
– Prezentația pelvină
– Sex feminin (F:M – 6:1)
– Istoric familial

12Etiologia displaziei de șold este insuficient cunoscută. Nu se poate preciza cu
exactitate cauza, însă au fost incriminați anumiți factori genetici, etnici, evoluție
intrauterină și postnatală.
A fost remarcată o incidență crescută în asociere cu anumiți “factori de risc”,
prezența acestora necesitând o monitorizare atentă a nou-născutului.
Mediul intrauterin – dintre factorii de risc un rol important îl dețin cei legați de
mediul intrauterin. Astfel,
– un uter mic, cu
– oligohidramnios,
– prezentația pelvină
– modificări ale bazinului/pelvisului mamei conferă un spațiu insuficient
dezvoltării normale putând contribui pe lângă displazia de șold și la apariția altor
malformații – metatarsus abductus , torticolis.
În esență displazia prezentă virtual la naștere, fiind de natură genetică, mecanică,
hormonală, devine reală prin influența factorilor posturali postnatali.

13De menționat că în 60% din cazuri nu putem identifica prezența nici unui factor
de risc, situație în care se consideră displazie acetabulară primară.
La fete – s-a constatat o incidență de 4-6 ori mai mare ca la băieți.
Prezentația pelvină – produce o hiperflexie a coapsei pe bazin asociată cu
adducție și hiperextensie a genunchiului, situație ce favorizează pierderea continenței
acetabulare mergând până la luxarea completă a capului femural . Astfel, într-un studiu
realizat de Dunn constatăm anomalii ale șoldului în cazul prezentației pelvine în 32% din
cazuri și doar 5% pentru prezentația craniană .
Substratul acestei teorii (demonstrat prin ecografie dinamică) este reprezentat de
tensionarea puternică a mușchilor ischiogambieri (prin extensia genunchilor și hiperflexia
coapselor) care tinde să tracționeze capul femural spre posterior.
S-a demonstrat că în cazul prezentației pelvine poziția intrauterină este cea care
favorizează apariția DDH și nu nașterea propriu-zisă pe cale naturală, aceleași modificări
fiind întâlnite și în cazul nașterilor prin cezariană.
Prezentația pelvină se întâlnește cu frecvență crescută la fete – raport 2:1
fete:băieți rezultând astfel o incidență crescută a DDH la fete.
De asemenea la primul născut – frecvența este crescută în raport de 2:1 față de
următorii născuți (factori incriminați – uter primipar, nedestins, musculatura hipertrofică,
oligohidramnios). După unii autori incidența displaziei luxante la primul născut este de
fapt determinată tot de prezentația pelvină – întâlnită de asemenea cu o frecvență crescută
față de următorii născuți.
Oligohidramniosul – întâlnit în ultimul trimestru de sarcină (în principal datorat
malformațiilor renale fetale) face ca șoldul fătului să se dezvolte în condiții de presiune
intrauterină crescută cu favorizarea unor poziții vicioase ce predispun la apariția DDH.
Luxația de șold apare astfel după săptămâna a 20-a de sarcină (până la această vârstă fătul
fiind prea mic pentru a fi influențat de presiunea crescută intrauterină) și se însoțește
frecvent de malformații renale, faciale și musculo-scheletice.

14Șoldul stâng – este afectat în 60% din cazuri; de aproximativ 2-3 ori mai des ca
cel drept (aprox. 20%) – acest fapt s-ar datora poziției fătului în uterul matern cel mai
frecvent așezat cu partea stângă spre coloana vertebrală a mamei; șoldul venind în contact
cu promontoriul matern este forțat în adducție și este favorizată astfel luxația șoldului. În
20% din cazuri afectarea este bilaterală întâlnind și alți factori de risc asociați.
Predispoziția genetică – se presupune că boala ar fi influențată de anumiți factori
genetici având în vedere o incidență diferită în funcție de aria geografică, incidența
familială, apartenența rasială și distribuție diferită pe sexe.
Ca distribuție geografică maladia este rar întâlnită în China și frecventă în
Laponia și la populațiile de indieni din America de Nord. Distribuția geografică pare să
fie influențată și de factori socio-culturali, cum ar fi obiceiul înfășării cu membrele
inferioare în extensie și adducție. În contrast, maladia are frecvență mică la populațiile
care nu au acest obicei și țin copiii cu coapsele în flexie și abducție liberă (poziția
preferată a nou născutului) – poziția cea mai stabilă pentru șoldul în dezvoltare . Astfel
boala este total necunoscută la negrii Bantu – conform unui studiu frecvent citat în
literatură în ciuda faptului că aproximativ 6% din nașterile urmărite au fost în prezentație
pelvină.
Din punct de vedere al incidenței familiale , într-un studiu efectuat pe un lot de 589
pacienți (Winne – Davies) cu laxitate articulară și displazie acetabulară s-a constatat:
-în cazul în care primul născut prezintă displazie, părinții fiind normali, riscul de
apariție al displaziei la următorii născuți este de 6%
-în cazul în care unul din părinți este afectat riscul este de 12 %
-în cazul unui părinte afectat ce are deja un copil cu displazie riscul crește la 36%
În concluzie (conform autorului studiului) există două modalități de transmitere ereditară:
– displazia acetabulară primară având la bază un sistem poligenic de transmitere,
constatată în cazurile diagnosticate tardiv
– laxitatea articulară generalizată, defect genetic determinat de o genă dominantă
cu penetranță incompletă, ce se manifestă în majoritatea cazurilor cu diagnostic neonatal.

15Tot în cadrul transmiterii familiale s-a constatat că frații și rudele apropiate
prezintă predilecție crescută pentru dezvoltarea displaziei. Incidența crecută a displaziei
de șold la gemeni demonstrează că predispoziția genetică este un factor etiologic
important.
Laxitatea articulară și acetabulul aplatizat se consideră a fi cele două caractere ce
se transmit ereditar deși dovezile sunt încă insuficiente.
Legat de supoziția transmiterii ereditare este și conceptul displaziei acetabulare
primare. În trecut a fost amplu dezbătută ipoteza conform căreia displazia acetabulară ar
reprezenta un defect primar eventual moștenit genetic, care să ducă în timp la dezvoltarea
vicioasă a șoldului.
În ultimii ani s-a renunțat tot mai mult la ipoteza displaziei acetabulare primare pe
măsură ce s-a demonstrat tot mai clar că displazia acetabulară este o consecință și nu o
cauză a modificărilor anatomice reprezentate de subluxația și luxația șoldului.
Argumentele principale ale displaziei acetabulare ca modificare adaptativă sunt:
– modificările acetabulare minime ale nou născutului cu displazie acetabulară
perinatală constatate la necropsie sau artrografie
– reversibilitatea displaziei acetabulare consecutiv reducerii concentrice
– studii experimentale pe animale.
Subluxația și luxația de șold tardivă sunt noțiuni ce readuc în discuție conceptul
displaziei acetabulare primare. Screeningul larg (la un lot întreg de nou născuți aparent
sănătoși) s-a practicat atât în era pre-ecografică (în unele centre începând cu 1940) cât
mai ales după introducerea ecografiei ca metodă rapidă și neinvazivă de diagnostic.

16
– Screening ecografic
Cu toate acestea au existat și există cazuri la care diagnosticul displaziei de șold a
fost pus tardiv chiar și în cazul unor subiecți care fuseseră examinați la naștere fiind
considerați normali . Aceste cazuri nu puteau fi explicate prin factori de mediu postnatali,
educația sanitară privind necesitatea înfășării copilului cu coapsele în flexie și abducție
fiind prezentă, astfel că tendința generală a fost de a explica aceste cazuri prin
incompetența celor ce au efectuat examenul sau prin omiterea de la examinare a nou
născuților respectivi. Bjerkheim arată că din 799 de pacienți diagnosticați tardiv cu
displazie de șold, 77% fuseseră examinați la naștere. Articole recente confirmă
persistența cazurilor diagnosticate tardiv chiar în condițiile screeningului ecografic.
Displazia de șold tardivă nu trebuie confundată cu displazia de șold reziduală care
reprezintă modificările displazice care persistă pe un șold tratat.

17 PARTEA SPECIALĂ
ARTROPLASTIA ȘOLDULUI DISPLAZIC
PLANNING PREOPERATOR
EVALUARE IMAGISTICĂ
Succesul în artroplastia șoldului displazic este asigurat, pe lângă o tehnică
operatorie bună, mai ales de un planning preoperator complet.
Planningul preoperator complet trebuie să includă:
-examenul clinic cu scorul funcțional
-imagini radiologice cu templating
-examen C.T.
Examenul radiologic
Astăzi în majoritatea centrelor chirurgicale evaluarea preoperatorie în vederea
artroplastiei șoldului displazic presupune deopotrivă atât radiologia convențională cât și
tomografia computerizată, uneori fiind completată cu RM. Radiografiile convenționale
permit o evaluare bidimensională a articulației șoldului însă acuratețea informației este
dependentă de proiecții multiple și uneori nu oferă repere concludente. Evaluarea CT și
reconstrucțiile 3D CT oferă măsurători și imagini de încredere, fără a fi influențate de
suprapunerile structurilor osoase. În plus evaluările oferă posibilitatea medicului să
opteze pentru o anumită tehnică operatorie sau să evite anumite manevre dificile și
periculoase pentru pacient. Preoperator este important de determinat tipul și gradul
deficiențelor, pentru a putea defini scopurile intervenției chirurgicale și a putea planifica
ajustările necesare . Așa cum evaluarea preoperatorie este importantă în definirea DDH și

18planningul intervenției, examinarea postoperatorie este importantă pentru a evalua
rezultatele.
Numeroși termeni sunt folosiți pentru a descrie modificările radiologice întâlnite
în DDH. Aceștia includ anteversia acetabulului și femurului, inclinația, abducția,
subluxația, acoperiș și acoperire, contenție, deschidere acetabulară. Din păcate termenii
și definițiile sunt utilizate diferit în evaluarile anatomice, radiologice și operatorii.
Utilizarea tot mai largă a evaluării CT aduce și ea o mulțime de concepții și metode de
măsură.
Evaluarea radiologică inițială de rutină în DDH include o imagine funcțională AP
a pelvisului și o imagine în poziție de “batracian” a șoldului simptomatic. Radiografia
antero-posterioară trebuie făcută în picioare (în încărcare) și centrată pe simfiza pubiană
pentru a arăta aspectele biomecanice ale pelvisului și șoldului examinat

19
Rx standard – imagine față bazin
Imaginea în poziția de batracian arată modificările morfologice ale capului și
colului femural

20
Rx standard – imagine în poziție de batracian
În unele cazuri aceste incidențe au fost completate cu imagini obșinute în abducție
și adducție pentru a analiza întreaga amplitudine a mișcării și acoperirea acetabulară.

21
Abducție maximă, adducție maximă
Rx standard – imagine profil de șold

22În unele cazuri am folosit și imaginea de fals profil (Lequesne și deSeze) care
reprezintă o imagine reală laterală a acetabulului. Pacientul în ortostatism la un unghi de
65° oblic pe incidența razei X, cu piciorul de partea afectată paralel cu caseta radiologică.
Incidența arată acoperirea supero-anterioară a capului femural. Acest unghi anterior
centru-margine este compus din verticala prin centrul capului femural și linia ce unește
centrul capului cu marginea acetabulului.. Un unghi cu valoare sub 20° este considerat
anormal.
Incidența Lequesne și deSeze
Efectuat pe incidențele de față și de profil examenul radiologic permite utilizarea
uneia din clasificările consacrate în cazul displaziei luxante a șoldului.

23
Rx standard – incidență de față și profil
Pe radiografia în incidența de față se pot face o serie de măsurători respectând
criteriile Ranawat care vor permite aprecierea corectă preoperatorie a defectelor
arhitecturale și vor evidenția în mod obiectiv corectitudinea poziționării implantului
acetabular post-operator.
Examenul CT – cu reconstrucție tridimensională a articulației coxofemurale și
măsurarea diametrului canalului femural

24Tomografia computerizată (CT) este de multă vreme o metodă imagistică intrată
în uzul clinic curent. Valoarea metodei constă în posibilitatea de a diferenția prin secțiuni
axiale, de grosime reglabilă, țesuturi cu densități diferite, situate în contact unele cu
altele. Reconstituind sintetic aceste densități se obțin imagini convenționale ce reprezintă
secțiuni anatomice la un nivel prestabilit, la alegerea operatorului. Marea răspândire a CT
derivă tocmai din particularitățile ei ca metodă și anume: caracterul de suprainvestigație
prin bogăția de date pe care o oferă, caracterul neinvaziv și puțin iradiant, operativitatea
și rapiditatea cu care atinge etapa concluziilor diagnostice, lipsa contraindicațiilor
specifice și a pregătirii prealabile.
Multe din metodele bazate pe radiografii convenționale menționate mai sus tind
să fie înlocuite de CT, care s-a dovedit a avea o acuratețe mai bună în planningul
preoperator . CT-ul ajută la elucidarea diformităților anatomice și este în mod particular
util în cazurile complexe de DDH. În vederea evaluării anteversiei femurale și a
leziunilor artrozice etc.

25
Examen CT
Evaluarea CT cu măsurarea unghiurilor a intrat în rutina de diagnostic (acolo unde
este disponibilă acestă metodă) a DDH cât și în planningul preoperator cu evaluarea
reconstrucțiilor 3D. În majoritatea centrelor chirurgicale din țările civilizate, scanarea CT
a devenit un instrument de neînlocuit. Scanarea în volum, indiferent de tehnica folosită,
în asociație cu programe software, permite reconstrucții în diferite planuri și 3D. Tehnica
de scanare este simplă și reproductibilă.
ex C.T. incidența orizontală unde se constată anteversia și scurtarea severă a
colului femural, aplatizarea cotilului și lipsa de congruență a celor două componente
articulare.
Incidența axială arată anteversia și scurtarea severă a colului femural, aplatizarea
cotilului și lipsa de congruență a celor două componente articulare.

26Examenul CT efectuat la nivelul 1/3 proximale a femurului permite aprecierea
formei canalului medular și măsurarea diametrului său.
Cel mai important aport al examinării CT este reconstrucția tridimensională a
pelvisului, oferind astfel o imagine de ansamblu a întregii articulații coxo-femurale și
facilitând astfel orientarea către tipul de intervenție și mai ales către alegerea implantului
optim, necesitatea augmentării deficitelor arhitecturale cu grefe osoase sau cu dispozitive
de augmentare. Imaginile 3D arată corect relația de contenție dintre acetabul și capul
femural precum și aspectul colului femural.
Datele CT pot fi prezentate ca modele 3D fiind astfel mai ușor de interpretat și
analizat de către ortoped în stabilirea cu acuratețe a tehnicii operatorii. Imaginile 3D arată
corect relația de contenție dintre acetabul și capul femural și colul femural.
Probabil cel mai important aport al examinării CT este reconstrucția
tridimensională a pelvisului, oferind astfel o imagine de ansamblu a întregii articulații
coxo-femurale și facilitând astfel orientarea către tipul de intervenție și mai ales către
alegerea implantului optim, necesitatea augmentării deficitelor arhitecturale cu grefe
osoase sau cu dispozitive de augmentare.
În concluzie, evaluarea CT, pe lângă facilitarea măsurătorilor clasice – unghiuri,
aprecirea versiunii acetabulare și femurale ce pot fi în fapt efectuate și pe imaginile
radiologice, oferă un foarte mare avantaj prin reconstrucția 3D a întregii articulații.
Scanarea CT oferă astfel următoarele informații:
-reconstrucția 3D a întregii articulații
-măsurarea diametrului canalului femural
-măsurarea inegalității membrelor pelvine
-analiza modificărilor secundare (genu valgum, hiperlordoza, scolioza)

27
Reconstrucții 3D – CT
Majoritatea radiologilor preferă să facă măsurătorile exacte pe imagini
reconstituite 2D în diferite planuri.
ALGORITMUL DE EVALUARE PREOPERATORIE IMAGISTICĂ ÎN
VEDEREA ARTROPLASTIEI ȘOLDULUI DISPLAZIC
1. Evaluarea versiunii acetabulare și femurale
– Pentru a aprecia modul și locul de implantare a componentei acetabulare și respectiv
stemului femural
Anteversia acetabulară – normal 15° – 20°
Anteversia femurală – normal 15° – 20°
Indicele de instabilitate McKibbin – suma celor 2 – normal 30 – 40
Indice peste 60 denotă instabilitate severă, deci necesită o soluție tehnică sau un
implant deosebit pentru asigurarea stabilității.

28- Pentru corectarea anteversiei femurale va fi necesară plasarea distală și laterală a
marelui trohanter. Osteotomia intertrohanteriană a femurului este necesară când
anteversia este mai mare de 50ș.
2. Evaluarea capacității de contenție acetabulară în vederea necesității grefării
osoase (ca metoda de augmentare a contenției).
– Se apreciază – gradul de acoperire al capului femural
– valoare predictivă mare – clasificarea Crowe, Hartofilakids
Unghiul de acoperire lateral Wiberg – normal > 25°
Indexul acetabular al suprafeței portante – normal < 10°
Indexul de extruzie al capului femural – normal < 25°
Indexul acetabular adâncime/lărgime – normal > 48°
Unghiul de înclinare acetabulară Sharp – normal <40°
Falsul profil Lequesne și deSeze – normal > 25°
Indexul de extruzie anterioară a capului femural – normal > 72°
Se evaluează gradul luxației conform clasificărilor Crowe și Hartofilakidis
4. Evaluarea stocului osos – se apreciază pe imaginile radiologice, CT,
reconstrucții CT
– Facilitează poziționarea optimă a componentei acetabulare în special în cazul în
care aceasta nu poate fi plasată în paleocotil.
Trebuie specificat că în marea majoritate a cazurilor osul cu grosimea optimă se
află la nivelul paleocotilului. Din acest motiv (cât și din rațiuni biomecanice) subliniem
încă o dată necesitatea refacerii centrului de rotație la nivelul paleocotilului !!! (ori de
câte ori este posibil).
5. Evaluarea dimensiunii acetabulului și grosimii peretelui medial – pe
imaginile radiologice și CT.
-permite dimensionarea cupei în vederea procurării dimensiunilor foarte mici
indisponibile în mod curent.
6. Evaluare dimensiune și formă canal femural – imagini CT, RMN,
reconstrucții CT

29-permite dimensionarea componentei femurale, procurarea de implante speciale (ca
dimensiune sau formă).
7. Evaluarea scurtării / diferenței de lungime a membrelor inferioare – clinic,
pe imagini radiografice, CT
– Se apreciază gradul luxației conform clasificărilor Dunn, Eftekhar, Hartofilakidis.
– Prezența sau nu a afectării bilaterale
– Evaluează posibilitatea plasării cupei în paleocotil – știut fiind ca nervul sciatic nu
permite o translatare distală > 4 cm.
– Evaluează necesitatea osteotomiilor de scurtare – în cazul deplasărilor mari.
– În funcție de necesitatea intervenției bilaterale oferă posibilitatea prezicerii și
desființării viitoarei diferențe de lungime.
8. Evaluarea axului mecanic preoperator și prezicerea axului mecanic
postoperator – pe imagini radiologice cu templating
– În vederea unei corecții viitoare a genu valgum restant – orientează astfel în alegerea
implantului și tehnicii optime .
Un alt aspect foarte important oferit de această etapă a algoritmului este
posibilitatea informării pacientului în privința evoluției posibile și a necesității
intervențiilor viitoare.
MATERIALUL și METODA
Analiza de față se constituie într-un studiu observațional, experimental, unicentric
a 36 de cazuri de coxartroză secundară displaziei congenitale tratate în perioada 2005-
2010 în Clinica Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Clinic Universitar din București, ce
au beneficiat de artroplastie cu proteză totală de șold.
Șoldul stâng a fost afectat în 28 din totalul de 36 cazuri. În 8 cazuri afectarea a
fost bilaterală. Vârsta pacienților a fost cuprinsă între 18 și 45 de ani, cu o medie de 36 de
ani cu o proporție de 13:23 a incidenței M:F.

30Planificarea preoperatorie a cuprins – evaluare clinică completă cu scor
funcțional, Rx. preoperator față, profil și incidențe speciale, templating bazat pe imaginile
radiografice, examen CT cu reconstrucție tridimensională a articulației coxofemurale și
măsurarea diametrului canalului femural, măsurarea inegalității membrelor pelvine, și
analiza modificărilor secundare (genu valgum, hiperlordoză, scolioză). Planningul a fost
complet în 12 cazuri. În celelalte cazuri realizându-se preoperator doar examenul clinic și
radiologic.
Abordul a fost postero-lateral cu bolnavul în decubit lateral. După capsulotomia
totală s-a identificat ligamentul transvers și baza lamei patrulatere la nivelul găurii
obturatorii. Prepararea acetabulară s-a realizat prin frezare orizontală cu freză mică până
la lama patrulateră în vederea obținerii unei medializări maxime urmată de frezare
supero-medială sub control imagistic intraoperator în limitele distanței între cele două
coloane acetabulare. S-a practicat verificarea cu cupa de probă a poziției față de osul iliac
(unghiul de înclinație, anteversia cupei și gradul de acoperire al ei).
Din punct de vedere al poziționării 20 cupe au fost implantate în paleocotil și 16
în poziție intermediară. S-a practicat osteotomia marelui trohanter în 4 cazuri și cea de
scurtare a femurului în 8 cazuri. Artroplastia șoldului a fost realizată în 30 cazuri cu cupe
necimentate și în 6 cazuri cu cupe cimentate. Acetabuloplastia cu grefă osoasă structurată
din capul femural a fost realizată în 14 cazuri.
Severitatea displaziei a fost apreciată după clasificarea Crowe, codificând precis
gradul de subluxație sau dislocație de care depind aprecierea anomaliilor de stoc osos,
patologia părților moi periarticulare, genunchiului ipsilateral, coloanei lombare și
inegalitatea de membre. În lotul studiat, am avut 20 cazuri Crowe I, 10 cazuri Crowe II, 4
cazuri Crowe III, 2 cazuri Crowe IV.

31 CONCLUZII FINALE
În realizarea artroplastiei ca tratament pentru displazia congenitală a șoldului, un
rol important îl are selecția corectă a pacienților. Mulți pacienți cu aceste diformități au o
evoluție favorabilă până la o vârstă mijlocie și intervenția chirurgicală ar trebui luată în
considerare doar dacă durerea devine invalidantă.
Reconstrucția prin artroplastie totală la pacienții cu displazie congenitală de șold
întâmpină unele probleme particulare cum ar fi: scurtarea membrului inferior, displazia
cavității acetabulare, hipoplazia femurului, atrofia musculaturii și imposibilitatea mișcării
bazinului în timpul mersului.
La pacienții cu luxații unilaterale, lungimea membului afectat ar trebui refăcută
parțial sau total chirurgical. La pacienții cu luxații bilaterale alungirea unui membru ar
determina discrepanțe considerabile dacă procedura ar fi efectuată doar unilateral.
Adeseori alungirea unui membru ar trebui compensată prin scurtarea femurului
pentru a plasa capul femural în adevărata cavitate cotiloidă.
În subluxații sau luxații, prezența unui număr de diformități ale osului sau
țesuturilor moi are importanță chirurgicală: capul femural este mic și deformat, colul
femural este scurtat și îngustat și adeseori anteversat, marele trohanter este mic și deseori
localizat posterior, canalul femural este îngustat. Faptul că femurul este îngustat și
încurbat anterior face prepararea canalului dificilă.
Preoperator este necesară efectuarea radiografiilor antero-posterioare și laterale
ale bazinului și femurului proximal pentru a determina cu acuratețe:
– cantitatea și calitatea osului în care se va fixa cupa
– nivelul la care se face fixarea
– gradul de îngustare și încovoiere a femurului
– necesitatea osteotomiei femurului
– mărimea și tipul componentelor ce vor fi utilizate.
În cazul în care capul femural este luxat proximal, cavitatea cotiloidă este
deformată și are acoperișul erodat. În luxațiile înalte și intermediare capul femural
determină formarea unui fals cotil care de obicei nu este nici destul de mare nici destul de

32adânc pentru cupa protezei. Cea mai densă structură osoasă se găsește la nivelul
adevăratului cotil și aici ar trebui plasată cupa protezei.
Mușchii abductori, adductori, psoas și cvadriceps sunt de obicei scurtați. Capsula
este elongată și îngroșată în partea inferioară, împiedicând revenirea capului femural în
adevăratul cotil. Disecția la acest nivel va necesita ligaturarea ramurilor arterelor
circumflexe mediale și obturatorii. Capsulectomia extinsă și tenotomia psoasului,
dreptului femural și adductorilor ar putea fi necesară pentru a corecta diformitatea.
Se desprind următoarele concluzii :
1. Artropastia șoldului displazic nu este o intervenție de rutină de refacere a
unei articulații cu arhitectură cvasi-normală afectată de modificări degenerative ale
fețelor articulare asa cum este artroplastia șoldului în general.
Artroplastia șoldului displazic reprezintă realizarea unei noi articulații protetice în
condițiile unei arhitecturi cu modificări majore față de normal ce ridică probleme tehnice
deosebite și solicitând soluții adaptate fiecărui caz în parte.
Din acest motiv orice intervenție artroplastică ce își propune să refacă articulația
unui șold displazic trebuie foarte bine planificată .
2. Obiectivele artroplastiei șoldului displazic asa cum am arătat mai sus sunt:
-Refacerea unui centru de rotație cât mai anatomic al articulației
-Corectarea defectelor secundare
În vederea refacerii anatomice a centrului de rotație protezarea trebuie (în mod
ideal) realizată la nivelul paleocotilului ..
În vederea succesului pe termen lung al artroplastiei și implicit al calității vieții
trebuie evaluate și corectate deficitele secundare.

333.. Artroplastia șoldului la pacienții cu acetabul displazic ridică probleme tehnice
dificile cu complicații frecvente în comparație cu artroplastiile obișnuite.
Pentru a putea planifica în mod corect și complet intervenția de artroplastie
trebuie cunoscute și anticipate dificultățile tehnice întâlnite în mod frecvent în cazul
pacienților cu șold displazic. Acestea sunt:
– modificări arhitecturale locale (modificările structurale ale fiecărei componente
articulare – deficit de acoperire acetabulară, anteversie femurală etc., cât și a articulației
în ansamblul ei – subluxație, luxație joasă, înaltă, evaluări funcționale)
– modificări de lungime a membrului (sau membrelor în afectarea bilaterală)
– modificări secundare dezvoltate în urma afectării primare
4. Planningul preoperator trebuie să fie cât mai complet cu identificarea și
evaluarea tuturor aspectelor expuse mai sus în vederea alegerii tacticii operatorii optime.
Un rol cheie în realizarea planningului preoperator revine imagisticii. Investigația
imagistică trebuie să fie completă – cu evaluare radiografică (pe incidențe multiple –
antero-posterioară, profil și incidente speciale), evaluare CT, realizarea templatingului
preoperator minuțios pe baza imaginilor Rx și CT, evaluare RMN și 3D CT în centrele
unde acest lucru este posibil.
5. Utilizarea algoritmului de diagnostic imagistic preoperator pe care l-am
elaborat în cadrul acestei lucrări oferă posibilitatea unei abordări unitare, standardizate a
plannificării preoperatorii menită să acopere toate aspectele pe care le implică artroplastia
șoldului displazic.
6. În urma studiului desfășurat, algoritmul de diagnostic elaborat și-a dovedit o
largă aplicabilitate și utilitate .
Aplicarea lui sistematică a dus la facilitarea intervențiilor printr-o planificare mai
bună, fără omiterea nici unui aspect intraoperator.

34Considerăm în acest sens algoritmul expus un instrument util la îndemâna
chirurgului, menit să preîntâmpine dificultățile intraoperatorii date de particularitățile
fiecărui caz și să faciliteze astfel intervenția atât ca realizare tehnică cât mai ales din
perspective atingerii tuturor scopurilor propuse.
7. Analizând rezultatele studiului reiese clar importanța evaluării imagistice cât
mai amănunțite. Subliniem aici aportul foarte mare el evaluarii CT . – prin rapiditatea
investigării, acuratețea datelor, posibilitatea interpretărilor computerizate și realizării
reconstrucțiilor 3D.
Rezultate foarte bune au fost obținute și în urma unei analize amănunțite și
minuțioase realizate pe baza imaginilor Rx, însă această analiză necesită un timp mai
îndelungat, și este mult dependentă de experiență și îndemânare.
8. Dintre multitudinea de parametri imagistici meniți să descrie displazia șoldului,
în urma studiului pe care l-am efectuat am demonstrat valoarea deosebită a unghiului
centru-margine Wiberg și a indexului acetabular al suprafeței portante în ce privește
necesitatea grefării osoase ca metodă de augmentare a acoperirii acetabulare.
Putem concluziona astfel că unghiul centru margine Wiberg și indexul
acetabular sunt parametrii cu cea mai bună valoare orientativă în ce privește
realizarea tehnică a artroplastiei indicând cu precizie necesitatea grefării funcție de
valorile găsite.
Având în vederea că succesul pe termen lung al intervenției este direct corelat cu
obținerea unei bune acoperiri acetabulare considerăm că unghiul centru margine
Wiberg și indexul acetabular reprezintă paramatrii cu ce mai bună valoare
predictivă în privința evoluției pe termen lung a artroplastiei șoldului displazic.

35 BIBLIOGRAFIE
1.Klisic P J, Congenital dislocation of the hip – a misleading term , JBJS Br . 1989; 71B:136.
2.AAOS Advisory Statement : http://www.aaos.org/about/papers/advistmt/1002.asp
3.DaviesSJM, Walker G. Problems in the early recognition of hip dysplasia J Bone Joint Surg 1984;
66B:479 – 484
4.Barlow TG. Early diagnosis and treatment of congenital dislocation of the hip . J. Bone Join Surg
1962; 44B:292 – 301
5. Kumar SJ, MacEwen GD. The incidence of hip dysplasia with metatarsus abductus . Clin. Othop .
1982; 164:234 – 235
6.Kollmer CE, Betz RR, Clancy M, Steel HH. Relationship of congenital hip and foot abnormalities:
A National Shriners Hospital Survey . Orthop Trans 15:770, 1991.
7.Hummer CD Jr, MacEwen GD. The coexistence of torticolis and congenital dysplasia of the hip . J
Bone Joint Surg Am . 1972; 54:1255-1256
8.Iwahara T, Ikeda A. The ipsilateral involvement of congenital muscular torticolis and congenita
dysplasia of the hip . J Jap Orthop Assn 35: 1221-1226, 1962.
9.von Heideken J, Green DW, Burke SW, Sindle K, Denneen J, Haglund-Akerlind Y, Widmann RF. The
Relationship between developmental dysplasia of the hip and congenital muscular torticolis J
Pediatr Orthop 2006 Nov-Dec ; 26(6):805-8
10. Dunn PM. The anatomy and pathology of congenital dislocation af the hip Clin Orthop 119:23-27,
1976.
11. Dunn PM. The influence of the intrauterine environment in the causation of congenital postural
deformities with special reference to congenital dislocation of the hip . M.D. Thesis, Cambridge Un
Gul R, Coffey JC, Khayyat G, McGuinness AJ . Late presentation of developmental dysplasia of the
hip. Ir J Med Sci . 2002 Jul-Sep; 171(3):139-40
12. Haasbeek JF, Wright JG, Hedden DM. Is there a difference between the epidemiologic
characteristics of hip dislocation diagnosed early and late? Can J Surg . 1995 Oct: 38(5):437-8
13. Gwynne Jones DP, Dunbar JD, Theis JC . Late presenting dislocation of sonographically stable hips
J Pediatr Orthop B. 2006 jul:15(4):257-61
14. Charles Russell Bardeen, Warren Harmon Lewis Development of the limbs, body-wall and back in
man Amer J Anat 1901; 1-36.
15. Goetnick PF. Genetic aspects of skin and limb development . In monroy A A (eds): Current topict in
Developmenta Biology. New York: Academic Press , pp. 253-283.
16. Saunders JW Gasseling MT. Ectodermal-mesenchimal interactions in the origin of limb
symmetry. In:epithelial-mesenchymal interactions, Eds. Fleischmajer R and Billingham RA.
Baltimore, Williams and Wilkins, 1968, pp 78-97.
17. Pinot M. le role du mesoderme somitique dans la morphogenese precoce des membres de
l’embrion de poulet . J Embryol Exp. Morphol 1970; 23:109-151
Geduspan JS. Solurs M. A growth promoting influence from the mesonephros during limb outgrowth .
Dev Biol 151iversity , 1969.
18. Weber W. and Weber E.: Uber die Mechanik der menschlichen Gehwerkzeuge nebst der
beschreibung eines Versuches uber das Herausfallen des Schenkelkopfes aus der Pfanne im
luftwerdunnten Raum . Ann Phys Chem ., 40:1-13, 1837
19. Braune W, Fischer O, Maquet P, Furlong R (trans): The Human Gait . Berlin: Springer- Verlag 1987.
20. Denischi A, Marin G, Antonescu D, Petrescu R Biomecanica , Editura Academiei , Bucuresti 1989
21. Konrath AG, Hamel AJ, Olson SA, Bay B, Sharkey NA: The role of the acetabular labrum and the
transverse acetabular ligament in load transmission in the hip . JBJS 80-A, 1781-1788, 1988
22. Mizrahi J, Solomon L, Kaufman B, Duggan TO: An experimental method for investigating load
distribution in the cadaveric human hip . J Bone Joint Surgery Br. 1981; 63B(4):610-3
23. Rydell NW: Forces acting on the femoral head prosthesis: a study on strain gage supplied
prosthesis in living persons . Acta Orthopaedica Scandinavica (Suppl) :1966:88:37

3624. Carlson CE A proposed method for measuring pressures on the human hip joint . Exp Mech 1973;
11:499-506
25. Harris WH, Rushfeldt PD, Carlson CE, Scholler J-M, Mann RW. Pressure distribution in the hip
and selection of hemiarthroplasty . In: Hip Society: The Hip. Proceedings of the third open meeting.
St Louise: CV MOsby Co . 1975:93-8
26. Davy DT, Kotzar GM, Brown RH, Heiple KG, Goldberg VM, Heiple KG Jr., Berilla J, Burstein AH.
Telemetric force measure ments across the hip after total arthroplasty . J Bone Joint Surg. Am.
1988 Jan; 70(1): 45-50
Kotzar GM, Davy DT, Goldberg VM, Heiple KG, Berilla J Telemetrized in vivo hip joint force data: a
report
27. Boniforti FG, Fujii G, Angliss Rd, Benson MKD: The reliability of measure ments of pelvic
rediographs in infants J Bone Joint Surg [br] 1997; 79-B:570-5
28. Pavlik A. the functional method of tratment using a harness with stirrups as the primary method
of conservative therapy for infants with congenital dislocation of the hip . Z Orthop Grenz 89:341,
1957. Translated and abridged Peltier LF. Clin Orthop 1992; 281:4-10.
29. Schoenecker PL, Strecker WB Congenital dislocation of the hip in children. Comparison of the
effects of femoral shortening and of scheletal traction in treatment J Bone Joint Surg . 1984,
66A:21
30. Fujioka F, Terayama K, Sugimoto N, Tanikawa H. Long term results of congenital dislocation of
the hip treated with the Pavlik harness . J Pediatr Orthop 1995; 15:747-52.
31. Tucci JJ, Kumar SJ, Guille JT, Rubbo ER. Late acetabular dysplasia following early succes in
Pavlik harness treatment of congenital dislocation of the hip . J Pediatr Orthop 1991; 11:502-5.
32. Ponseti IV (1978) Growth and development of the acetabulum in the normal child . J Bone Joint
Surg 60(A):575–585
33. Wiberg G. Studies on dysplasic acetabula and congenital subluxation of the hip joint; with special
reference to the complication of osteoarthritis . Acta Chir Scand 1939; 83 (Suppl 58): 1-135.
34. Cooperman, D.R.; Wallensten, Richard and Stulberg S.D.: Acetabular Dysplasia in the Adult . Clin.
Orthop ., 175: 79-85, 1983.
35. Murphy SB, Ganz R, Muller ME: The Prognosis in untreated dysplasia of the hip: a study of
radiographic factors that predict the outcome . J bone Joint Surg [Am] 1995: 77-A:985-9.
36. Wedge JH, Wasylenko MJ. The natural history of congenital disease of the hip . J Bone Joint Surg
Br 1979:61:334-338.
37. Alvik I (1962) Increased anteversion of the femur as the only manifestation of dysplasia of the
hip. Clin Orthop 22:16– 20
38. Crockarell JR Jr, Trousdale RT, Guyton JL (2000) The anterior centre-edge angle. A cadaver study .
J Bone Joint Surg Br 82:532–534
39. Kellgren JH, Lawrence JS (1957) Radiological assessment of osteo-arthrosis . Ann Rheum Dis
16:494–502
40. Anda S, Svenningsen S, Dale LG, Benum P (1986) The acetabular sector angle of the adult hip
determined by computed tomography . Acta Radiol Diagn 27:443–447
41. Noble PC, Kamaric E, Sugano N et al. The three –dimensional shape of the dysplastic femur:
implications for THR . Clin Orthop 2003; 417:27-40
42. J-N Argenson, E. Ryembault, X. Flecher, N. Brassart, S. Parratte, J M Aubaniac Three – dimensional
anatomy of the hip in osteoarthritis after developmental dysplasia J Bone Joint Surgery [Br] 2005;
87-B:1192-6.
43. Murphy SB, Kijewski PK, Millis MB, Harless A Acetabular dysplasia in the adolescent and young
adult . Clin Othop 1990; 261:214-23
44. Horii M, Kubo T, Inoue S, Kim WC (2003) Coverage of the femoral head by the acetabular
labrum in dysplastic hips: quantitative analysis with radial MR imaging . Acta Orthop Scand
74:287–292
45. Koski JM, Anttila PJ, Isomaki HA (1989) Ultrasonography of the adult hip joint . Scand J
Rheumatol 18:113-117

3746. Inao S, Matsuno T: Cemented total hip arthroplasty with autogenous acetabular bone grafting for
hips with developmental dysplasia in adults: the results at a minimum of ten years , J Bone Joint
Surg 82B:375, 2000.
47. Miyanaga Y, Tagawa H, Ninomiya S, et al: A new socket design for the dysplastic acetabulum in
total hip replacement , Clin Orthop 149:194, 1980
48. Rodriguez JA, Huk OL, Pellicci PM, Wilson PD: Autogenous bone grafts from the femoral head
for the treatment of acetabular deficiency in primary total hip arthroplasty with cement: long-
term results , J Bone Joint Surg 77A:1227, 1995.
49. Silber DA, Engh CA: Cementless total hip arthroplasty with femoral head bone grafting for hip
dysplasia , J Arthroplasty 5:231, 1990.