1Republica Moldova. Aspecte etnopolitice [613397]

1Republica Moldova. Aspecte etnopolitice

Capitolul I

Istoricul structurii etnice
A demonstra c ă Basarabia este locuit ă de români și ca aceștia formeaz ă marea
majoritate a popula ției , este f ără îndoială ceva cu totul de prisos , fiindc ă ar însemna s ă ne
pierdem timpul demonstrând eviden țe . Nu doar în baza vreunui drept de natur ă etnografic ă s-
a abătut cumplita n ăpastă de ieri asupra țării noastre și nici în baza dreptului istoric , c ăci
nedreptate de la 1812 nu putea deveni în 1940 un drept care s ă fie invocat de conduc ătorii
Rusie de atunci , a șa cum s-a întâmplat .
În cele ce urmeaz ă , vom discuta etnografia Basarabiei a șa cum a fost ea prezentat ă de
cel mai înalt for științific al Rusie Sovietice , Academia de Științe de la Leningrad . Aceasta ,
pentru a ar ăta ca Rusia oficial ă însăși , oricât a c ăutat să transforme realitatea etnografic ă în
favoarea elementului rus și ucrainean n-a putut totu și să nu recunoasc ă predominan ța
covârșitoare a poporului românesc în aceast ă provincie moldoveneasc ă .
În continuare ne vom referi în special la studiul lui L. S. Berg „Populaț
ia Basarabiei componen ța etnografic ă și numărul” , Petrograd 19231, publicat ă de
Academia de Științe din Leningrad în colec ția intitulat ă „Lucrările comisiei pentru studiul
alcătuirii etnice a popula ției Rusiei”2.
Acest studiu î și are lipsurile lui . Astfel , cea mai de seam ă lipsă o constituie faptul c ă el
ne se bazeaz ă pe un recens ământ recent ci mai ales pe datele despre situa ția etnografic ă a
populației basarabene adunate în 1 907 de N V Butovici , care și el la rândul lui î și avea
materialele colec ționate nu direct ci prin înv ățători . Berg însu și recunoaște că aceste date nu
pot fi considerate drept recens ământ pe deplin satisf ăcător . O alt ă lipsă mare const ă în aceea
că datele pe care se bazeaz ă Berg , privesc exclusiv r ăspândirea popula ției rurale din
Basarabia . Relativ , la ora șe , autorul d ă în final date statistice dup ă date mai vechi cu 10 ani
ca cele ale lui Butovici, adic ă 1897 . Berg m ărturisește singur c ă ,, informa ții mai târzii ,
demne de încredere , despre situa ția populației urbane ,, nu sunt cunoscute . Deci fa ță de data
apariției studiului s ău , aceste date au o vechime de dou ăzeci și șase ani , iar materialul
furnizat de Butovici – cu privire la popula ția rustică – are și el o vechime de 16 ani . Dar

2acestea sunt perioade în cursul c ărora au intervenit mari schimb ări demografice și etnografice
, datorită creșteri naturale și mai ales datorit ă războiului mondial .
Totu și nu vom bagateliza deloc , din aceste motive , munca lui Berg , care este o lucrare
metodica și erudită . Iar în privin ța materialelor utilizate , a șa criticabile cum sunt , erau
singurele pe care le avea la dispozi ție . Nu exista altele mai bune . La prelucrarea lor autorul
arată o rară scrupulozitate , el caut ă să nu neglijeze nici o na ționalitate de pe teritoriul
Basarabiei . Din acest punct de vedere , este unul dintre cele mai complete studii etnografice
asupra provincie moldovene .De aceea se cuvine s ă-i acordăm toată atenția .
Autorul împarte Basarabia , din punct de vedere et nografic ,în trei p ărți distincte :
1. Regiunea Hotinului , populat ă cu deosebire de ucraineni ;
2. Regiunea mijlocie , care cuprinde sfera jude țului Bălți si ținutul Codrilor3. Cu
privire la aceast ă regiune – cea mai întins ă – Berg spunea c ă în ea predomina
moldoveni ;
3. Regiunea meridional ă cunoscut ă sub numele de Bugeac , locuita de o popula ție
amestecat ă , venită de aiurea si care se compune din ucraineni , bulgari , g ăgăuzi
, nemți , moldoveni , ru și și alții
Făcând o expunere cronologic ă a datelor demografice cunoscute pân ă la el cu privire la
Basarabia , Berg porne ște chiar de la 1812, momentul primei anex ări a acestei provincii
românești la Rusia . Pentru 1812, datele sunt fo arte vagi , aproape contradictorii .
După Zașciuk , Basarabia ar fi atunci popula ția de 41 160 familii , adic ă peste 240 000
suflete4 .
După Skalkovschi , ar fi num ărat 55 366 familii , în care 166 000 ar fi fost b ărbați5.
Presupunând c ă elementul feminin ar fi fost egal cu cel b ărbătesc , popula ția totală se ridica la
332 000 , ceea ce d ă o diferen ță de 92 000 persoane – enorm ă dacă o raportăm la totalul de la
un autor la altul . Pentru 1817 , adic ă numai cu cinci ani mai târziu , dup ă datele adunate de generalul
guvernator Bahnutiev , care face primul recens ământ al popula ției, s-ar fi aflat în Basarabia 98
526 familii , adic ă , 491 679 persoane
6 , deci de dou ă ori și ceva mai mult fa ță de totalul lui
Skalkovshi . Pentru 1827 , ni se dau interesante rela ții demografice , în special asupra regiunii sudice ,
după „Descrierea statistic ă a Bugeacului în tre anii 1822-1828”
7.
După recensământul rusesc din 1987 , Basarabia avea 1 935 412 persoane . În fine , la
1915 , la 1 ianuarie , nu dup ă recensământ , ci dup ă operații matematice aplicate asupra
datelor din 1897 , c ărora li s-a ad ăugat coeficientul de cre ștere al popula ției , avea 2 686 402

3de persoane . Comparând acest num ăr cu cel de 2 864 402 dat de recens ământul românesc din
1930 , îl consider ăm mult exagerat în plus8.
Berg relev ă caracterul de pestri ț mozaic al popula ției Basarabiei , alc ătuită din diverse
naționalități . Evident , acest lucru este adev ărat , dacă , avem în vedere nu numai neamurile
care formeaz ă , masa compact ă , ci tot ce este na ționalitate distinct ă , indiferent de num ărul ei
de locuitori , care poate fi oricât de mic . Referindu-se la rezultatul recens ământului din 1897, Berg arat ă ca românii
(„moldovenii”) din întreaga Basarabie ating procentul de 47,58 % evident , acest procent
inferior celui real , ceea ce se poate consta ta din compararea lui cu procentul de 56,2% ,
calculat dup ă recensământul românesc din 1930 de dr. S. M ănuilă
9.
Raportat numai la popula ția rurală a provinciei –excep tându-se complet ora șele –
procentul românilor ar cre ște , după Berg , numai la 53,55% , ceea ce , de asemenea ,
constituie o diminuare a procentului real.
Procentul de români în ora șe și târguri ar fi , dup ă Berg , numai de 14,16% , ceea ce este
o exagerare în minus , de și suntem de acord ca românii de predilec ție agricultori in Basarabia
ca și aiurea – sunt un popor rustic prin excelen ță . Într-adev ăr , confruntând acest procent cu
cel care rezulta din recens ământul românesc, constat ăm o deosebire enorm ă : procentul
general românilor urbani din Basarabia este la 1930 de 31,5% deci de 2,22 ori mai mare10,
adică primul pe provincie.
Dar chiar admi țând ad litteram procentajul lui Berg , care este mult sub limita real ă , el
este totuși foarte elocvent pentru superioritatea zdrobitoare a elementului românesc în
Basarabia . Într-adev ăr , având în vedere num ărul mare de na ționalități din aceast ă provincie între
care se împarte popula ția totală și raportăm procentele celorlalte na ționalități la procentul
românilor , acest fapt apare în toat ă claritatea . Vom ține seama întâi de procentajul popula ției
rurale – fiindc ă el este cel mai real , având la baz ă elementul b ăștinaș .
Cel mai mare procent , dup ă cel de 53,55% al românilor , este cel al popula ție ucrainene
de 20,31% , inferior cu 33,24% , adic ă de 2,2ori mai mic decât procentul românesc . Apoi
vine procentul popula ției evreie ști de 7,25% inferior cu 46,30% adic ă de 7,39 ori mai mic
decât procentul românesc . Apoi al bulga rilor de 5,58% , inferior cu 47,9% , adic ă de 9,60 ori
mai mic decât procentul românilor , al ru șilor de 5,12% , inferior cu 48,43% , adic ă de 10,47
ori mai mic decât procentul românilor , al germanilor de 3,54%
11etc.
Sau, raportând procentul la popula ția întregii Basarabii , inclusiv ora șele avem dup ă
Berg :

4 Români 47,58% ; ucraineni 19,62% ; evrei 11,71% ; bulgari 5,33% etc… ba chiar dac ă
am considera si pe ucraineni împreun ă cu rușii la un loc , ace știa nu dau decât un procent
27,67% ( nu de 27,90% precum pretinde Berg ) ceea ce înseamn ă ca e în inferioritate fa ță de
procentajul românesc cu 19,91% , adic ă de 1,82 ori mai mic12.
Populația eterogen ă
I Neamuri slave
Ocupându-se de fiecare etnie a Basarabie în parte , Berg începe cu ucraineni , pe care îi
numește maloru și , iar dup ă ei urmeaz ă imediat ru șii numiți de el velicoru și . Pe ambele
popoare le include sub numele general de ru și ( russkie) ca și cum ar fi dou ă grupuri dialectice
ale aceleia și colectivit ăți etnice . E cunoscutul procedeu tradi țional al oficialit ăților rusești
care , din inten ția ușor de înțeles , consider ă pe toți slavii orientali drept un singur popor .
Deci din punct de vedere rusesc , ar p ărea să fie tot una dac ă în Basarabia locuiesc ucraineni
sau ruși . Aceast ă atitudine , pe care o adopt ă și Berg , îl face s ă meargă până acolo încât s ă
afirme chiar c ă Basarabia face parte din teritoriul care poate fi considerat drept ,, leag ănul
poporului rus ,, În acest scop , el caut ă – la începutul tulburatei peri oade medievale a marilor migra ții –
argumente în scriitori bizantini din sec al VI-lea , Procopius și Mauricius și în istoricul got
Iordanes , care vorbesc vag despre a șezările sclavinilor și ale anților . Sprijinindu-se apoi pe o
simplă
afirmație a lui Șahmatov , Berg consider ă pe sclavini drept str ămoși ai slavilor sudici ,
iar pe anți ai slavilor orientali . An ții s-ar fi întins aproximativ de la Prut pân ă dincolo de
Nistru . Pe baza acestor presupuneri , foarte nesigure – c ăci , de exemplu , istoricul ucrainean
Hrușevski , este de p ărere că anții le sunt str ămoși numai ucrainenilor – Berg conchide ,,
Astfel , Basarabia a v ăzut aurora istoriei poporului rus , înc ă în vremea aceea când el nu se
despărțise în trei ramuri –velicorus , malorus, belorus ,,
Dar chiar a șa stând lucrurile , vremelnica a șezare a an ților în Basarabia nu putea face din
această regiune leag ănul rușilor deoarece , înc ă din a II-a jum ătate al secolului al VI-lea , an ții
au fost alunga ți de pe aceste locuri de c ătre avari .
Ocupându-se în special de c ătre ucraineni – cunoscu ți aici sub numele de rusniaki – Berg
caută , în vechile cronici ruse ști , argumente pentru o veche a șezare a lor în Basarabia . Îi pune
în legătură cu ulicii si tiver ții , ai căror descenden ți ar fi . În satul basarabean Peresecina din
județul Orhei , Berg vede continuarea ulicilor Perescen , despre care , sub anul 914 ,
pomenește Sofiiskaia letopis ca a fost asediat ă timp de trei ani de Sventeld , voievodul lui Igor
, fiind cucerit ă cu mare greutate . Aceast ă identificare este f ără îndoială eronată . Vechea

5cetate a ulicilor ar putea fi , cu mult mai mult ă probabilitate , s ă fie identificat ă cu actuala
localitate Perescen din regiunea Kievului13.
Pentru a lega Basarabia și de tiverți – ceilalți presupu și strămoșii ai ucrainenilor – Berg
citează pe Șahmatov , care propune c ă estimau pentru acest nume de popor numele antic al
Nistrului , a șa cum este cunoscut el di n izvoarele vechi grece ști : Tyras . Evident , nu poate fi
nici-o , leg ătură între aceste dou ă nume . Este interesant de subliniat c ă învățatul rus
Sobolevski nici nu-i consider ă măcar pe tiver ți drept slavi , ci pecenegi , adic ă uralo-altaici.
După astfel de argument ări , Berg conchide :
,, Așadar în secolele IX-XI , ulicii si tiver ții locuiau în Basarabia … ,,! Iar ace știa fiind
strămoșii ucrainenilor , iat ă-i deci pe ucraineni autoht oni în regiunea dintre Prut și Nistru !
Așa vrea să ni-i prezinte Berg .
Totu și , el nu poate trece sub t ăcere nici faptul sigur al migra ției ucrainene din
provinciile învecinate ale Ucrain ei , în primul rând din Gali ția și Podolia
,, Trebuie avut în vedere c ă populația Basarabiei cu maloru șii s-a realizat și din partea Gali ției
din principatul gali țian … care î și întindea domina ția asupra unei însemnate p ărți a
Basarabiei și Moldovei ,,
Aceasta o spune Berg în treac ăt și ca un detaliu secundar . Totu și , în realitate , aici este
explicația , provenien ței cele mai importante p ărți dintre ucrainenii Basarabie . Reparti ția lor
geografic ă actuală , aici, vine și ea in sprijinul unei târzii migra ții în aceast ă provincie
româneasc ă . Într-adev ăr , ei locuiesc în num ăr apreciabil numai în cele dou ă părți extreme ale
Basarabiei : la sud în jude țele Cetatea Alb ă și Ismail , iar la nord in jude țul Hotin ( foste
județe ale Basarabiei și care i-au fost luate în 1940 și date Ucrainei )
Cu privire la ucraineni din sudul Basarabiei , Berg însu și recunoa ște că aceștia sunt
„emigranții proaspe ți , care s-au a șezat aici dup ă anexarea Basarabie la Rusia” .El precizeaz ă
chiar că au venit „parte din Basarabia nordic ă , parte din guberniile vecine”. Un num ăr destul
de însemnat dintre ei sunt urma și ai cazacilor zaporojeni , care ,dup ă ce cuibul lor Soci a fost
distrus în 1775 , au trecut co otoman i cu tot în Basarabia , sub protec ția turcilor și în slujba lor
iar după anexarea provinciilor de c ătre ruși , aceștia i-au atras în serviciul lor , organizându-i
într-un corp special numit „armata c ăzăcească de la Dun ăre”14.
Despre cei din nord îns ă pe care Berg îi nume ște hotineni , el pretinde c ă sunt „popula ția
autohtonă a Basarabiei” ba înc ă foarte veche: „probabil locuind aici, în zona p ăduroasă, din
timpuri vechi, poate chiar din timpul ulicilor” Pe de alt ă parte , Berg spunea c ă acești
ucraineni „sunt aceia și rusiny care populeaz ă părțile vecine ale fostei provincii austriece
Bucovina”.

6 Dar ace știa , ca și cu cei din nordul Bucovinei , evident sunt veni ți din Gali ția ,
constituind coloniz ări noi ale expansiuni ucrainene spre sud15.
Adev ărul acesta este confirmat și de fenomenul lingvistic . Astfel Sobolevski ( Zivaia
Starina , 1892) spunea precis c ă , din punct de vedere al limb ii , ucrainenii basarabeni apar țin
dialectului gali țiano-podolean
Dacă ucraineni ar locui în nordul Basarabiei din timpuri vechi , ei ar fi trebuit , fire ște ,
să aibă în cazul acesta un grai prop riu , caracteris tic lor , care s ă se deosebeasc ă de grupurile
dialectale ucrainene învecinate . Dealtfel, chiar Berg spune ca ucrain eni din Hotin ,, se apr opie foarte mult de acei
malorușii din părțile vecine ale Bucovinei , care poart ă numele de podoleni ( podoliane ) și că
,, în ceea ce prive ște limba … țin mijlocia între maloru șii de pe Nistru , din gubernia Podoliei
și între podolienii regi unilor învecinate ale Bucovinei si Gali ției ,,
În ceea ce prive ște ucraineni din Basarabia septentrional ă – despre care Berg spunea c ă
trăiesc în ,, mas ă compact ă,, nu trebuie s ă ni-i închipuim c ă ei exclusiv populeaz ă acest
teritoriu . Dup ă recensământul din 1897 , în jude țul Hotin – având în vedere numai popula ția
rustică procentul lor se ridic ă la 55,3% ia r în 1907 , dup ă datele lui Butovici , ar fi crescut
până la 59% .
Luând în considerare popula
ția totală a județului Hotin , inclusiv or ășenii , procentul
ucrainenilor scade dup ă recensământul din 1897 la 53,2%
Că sunt aici exager ări în favoarea acestui element etnic, o putem constata din compararea
procentului dat de Berg cu cel calculat de S M ănuilă după recensământul românesc din 1930 .
Pentru ucraineni din jude țul Hotin el d ă procentul de 41,6% , iar pentru români de 35% ,
pentru ruși 13,6% , pentru evrei 902% , poloni 0,3%16. Dacă ar fi să considerăm just procentul
lui Berg , ar însemna s ă credem c ă o mare sc ădere a popula ției ucrainene din nord a avut loc
în intervalul de la 1897 la 1930 . Or dimpotriv ă , știm că în acest timp ea avut chiar motive s ă
crească nu numai ca num ăr ci și ca procent , datorit ă imigrărilor noi , dinainte de r ăzboiul
mondial . Ucrainenii , ca și românii , fiind rurali prin excelen ță , este de un deosebit interes s ă
cunoaștem reparti ția lor pe sate . Dup ă datele adunate de P.P. Ciubinski din 1869 , totalul
satelor din nordul Basarabiei , unde se auzea atunci exclusiv limba ucrainean ă , era de 90 .În
afară de acestea , mai tr ăiau amesteca ți cu moldoveni în 22 sate
17. Este important s ă subliniem
că regiunea compact ă ucrainean ă se află în extremul de nord al jude țului Hotin , sprijinit ă pe
Nistru , adic ă ,în continuare cu masa ucrainean ă podolică de dincolo de fluviu .

7 Cu cât ne dep ărtăm de partea de miaz ănoapte a jude țului Hotin , înspre sud , a șezările
ucrainene se r ăresc până ce în jude țele Soroca și Bălți , ajung cu totul izolate . Dup ă procentul
stabilit de dr. S. M ănuilă , pe baza recens ământului din 1930, în jude țul Soroca sunt 8,2% , iar
în județul Bălți 7,6%18.
După calculul f ăcut de Berg – pe baza datelor din 1907 – totalul ucrainenilor din nordul
Basarabiei s-ar fi ridicat la aproximativ 250 000 , num ăr pe care –l consider ăm mult prea
exagerat , de vreme ce din da tele prezentate de dr., S M ănuilă pentru anul 1930 rezult ă că în
cele trei jude țe din nord ale Basarabiei Hotin , Soroca ; B ălți – sunt în total 218 59419. Că nici
acești ucraineni nu sunt autohtoni , precum am v ăzut că nu sunt nici ce i din sud , ne-o
dovedește faptul însu și că aici imigr ările nu au încetat pân ă la războiul mondial . Berg singur
–atunci când vrea s ă arate că numărul lor a crescut mai mult decât sporul natural ad ăugat la
recensământul din 1907- ne spune ,,… trebuie avut în vedere c ă înainte de r ăzboi , maloru și în
număr destul de mare s-au stabilit de dinc olo de Nistru în Basarabia de nord”.
Din articolul consacrat Basarabiei , în marele dic ționar enciclopedic rusesc de sub
redacția prof. Andreevski afl ăm că ucraineni din nordul Basa rabiei ,, mai sunt numi ți și
galițieni sau maloru și galițieni , deoarece mul ți dintre ei au migrat din Gali ția în Basarabia în
vremea persecu țiilor , umatismului ” . Tot în acest articol ne informeaz ă că printre ucraineni
Basarabiei se g ăsesc , de asemenea , imigran ți din Malorusia – adic ă din ținuturile ucrainene
stăpânite de ru și înainte de r ăzboiul mondial – si c ă ,, stabilirea lor aici a început înc ă din
secolul al XVII-lea și s-a întărit în secolul urm ător în special în perioada introducerii robiei
…”20 .
În ținutul numit de Berg „Basarabia de mijloc” – adic ă teritoriul compact moldovenesc ,
care este și cel mai întins din toata provincia – ucra inenii sunt o rarita te . Astfel în jude țul
Lăpușna , fără orașe – după recensământul din 1897-erau numai 1803 persoane , iar Butovici
în anul 1907 , numai 1060 dr. S M ănuilă , pentru anul 1930 ne d ă totalul ucrainenilor pe jude ț
– inclusiv or ășenilor de 2 732 , fa ță de numărul de 120 ori mai mare al românilor , care se
ridică la 326 455 locuitori . Sau prezentând procentele : 0,7 pentru ucraineni , fa ță de 77,8
pentru români21.
In ceea ce prive ște rușii ( velicoru șii ) Berg ni-i prezint ă cu dreptate ca pe o popula ție de
predilecție urbana în Basarabia .Astfel , dup ă recensământul din 1897, la un total general de
155 744 ru și , procentul exclusiv al popula ției orășenești era atunci de 24,4 , iar cel al
populație rustice de 5,1 . În mod logic , am avea totu și motive serioase s ă credem c ă chiar și
acest procent este prea exagerat . Într-adev ăr , referindu-ne la statistica popula ție rurale din
1907 , făcută de Butovici , afl ăm în întreaga Basarabie numai 40 412 țărani ruși , adică un

8procent de 2,2 pe provincie . Atunci , de unde procentul de 5,1 în 1897? S ă se fi mutat la ora ș
în curs de 10 ani atât de mul ți ruși?
Dacă, însă, tot pentru anul 1897 – când avem datele necesare – ne raport ăm la întreaga
populație, procentul general al ru șilor, fără nici o deosebire de cate gorie, era de 8,1. Pentru
anul 1930.12.29, dr. M ănuilă dă totalul de 351.912 ru și, adică un număr de 2,2% mai mare
decât cel din 1897 și un procent general de 12,3%22. În același timp recens ământul românesc
arată pentru ucraineni un total de 314.211 cu procentul de 11%23, ceea ce r ăstoarnă raportul
dintre popula ția ucrainean ă și cea rusă cunoscut pân ă nu de mult , când num ărul ucrainenilor
întrecea cu mult pe cel al ru șilor în Basarabia .
Cum se explic ă această mare creștere ? . Numai datorit ă surplusului rezultat
Din emigra ția care a avut loc în urma revolu ției bolșevice ?. Vom vedea c ă mai exista și o alta
explicație .
Evident , to ți rușii din Basarabia sunt emigran ți târzii .De altfel , chiar din caracterul
urban al acestor locuitori se și poate deduce recenta lor a șezare aici .Elementul rural atât de
redus al popula ției rusești își are originea cu deosebire în mujicii fugari de pe mo șiile boiere ști
din Rusia , în dezertorii de la recrutare și în militarii coloni , c ărora li se d ădea aici p ământ
după terminarea serviciului .
În principiu , ru șii nu s-au stabilit în Basarabia decât în urma anex ării ei , dup ă 1812 . În
cea mai mare parte , ei sunt militari sau – func ționari și descenden ți ai acestora , apoi
negustori și industria și , care au fost atra și de posibilit ățile de exploatare a bog ățiilor acestei
provincii renumit ă în special prin cereale și fructe , iar la început și păduri . Este deci , la
origine , o popula ție mai mult flotant ă , la dispozi ția statului oficial sau în tot cazul , strâns
legata de el . Dintre ace știa trebuie totu și să exceptăm o categorie de ru șii – care sunt ceva mai vechi
și anume pe sectan ți rușii și în special pe cei cunoscu ți sub numele de lipoveni
24. Fără să fie
nici ei din Basarabia , lipovenii încep a se stabili aici cam din a doua jum ătate a secolului al
XVIII-lea și continua și în cursul secolului al XIX-lea . Ei au fugit din Rusia din cauza
persecuțiilor religioase.
Când Basarabia a fost ocupat ă de ruși . o parte din ei au trecu t în Dobrogea . Iar în 1856 ,
când prin tratatul de la Paris , regiunea din sud-est a Basarabiei a fost retrocedat ă Moldovei ,
majoritatea lipovenilor s-au re fugiat acolo având ca centru Ismailul – deoarece acel col ț
însemna pentru ei țara libertăți , românii oferindu-le cea mai deplin ă toleranță religioasă .

9 În leg ătura cu popula ția ruseasc ă din Basarabia , nu putem trece cu vederea o foarte
interesant ă mărturisire a lui Berg „ru șii orășeni , nu rareori , sunt ru și nu numai dup ă limbă ci
și după naționalitate”.
Se în țelege de aici cât de pu țin real este , din punct de ve dere strict etnografic , num ărul
total al ru șilor din Basarabia , de vr eme ce au fost considera ți drept ru și elemente etnice
străine , numai pe baza faptului c ă vorbeau ruse ște. Aceasta s-a petrecut nu numai la
recensământul făcut sub domina ția ruseasc ă, ci și sub români, la 1930 . Dr. M ănuilă, în
statisticile sale, în care face reparti ția popula ției României dup ă felurite criterii, ne d ă o
repartiție și după limba vorbit ă obișnuit. La aceast ă rubrică, pentru vorbitorii de limb ă rusă
din Basarabia, observ ăm în toate jude țele în special în ora șe – un procent sensibil superior fa ță
de cel al reparti ției după neam de la rubrica ru șilor25. Cum îns ă cel mai adesea declararea
naționalități la recens ământ, este legat ă de limba de uz curent a declarantului, rubrica ru șilor
după neam nu se bazeaz ă nicidecum numai pe criteriul etnicit ății ereditare. Într-adev ăr, de
studiul altern ării limbii materne cu alta de împrumut – care apoi ajunge s ă o substituie
complet –pân ă la uitarea vechii apartenen țe etnice și până la îmbrățișarea altei na ționalități e
chestie doar de una sau doua genera ții distanță. Astfel un num ăr însemnat de evrei și într-o
măsură mai mic ă și alte neamuri s-au declarat ru și. Între ace știa sunt și mulți ucraineni
ortodocși, la care pravoslavia a contribuit la des ăvârșirea confuziei de na ționalitate. Este
interesant de relevat, de exemplu, dup ă recensământul din 1930, c ă in județul Lăpușna sunt
după origini, un total de 50.013 evrei, dup ă limbă însă numai 48.14826 de unde rezult ă că
primul num ăr este sub cel real. Între numero șii evrei vorbitorii de limb ă rusă, ca limbă uzuală,
sunt mulți care nu s-au mai declarat evrei. To ți aceștia trebuie c ăutați la rubrica ru șilor27.
Totu și, limba rus ă – destul de r ăspândită prin orașe și târguri și întreținută, în afară de
ruși de elemente etnice eterogene – nu trebuie sa iluzioneze. Ea fost rezultatul natural al școlii
rusești și al activit ăți instituțiilor oficiale. Lumea autohton ă și compact ă a Basarabiei, pe care
o formeaz ă țărănimea româneasc ă, nefiind nic ăieri în contact cu vreo colectivitate ruseasc ă
important ă, a fost ferit ă de rusificare. Școala singur ă și contactul cu autoritatea rus ă s-au
dovedit total ineficace. În concluzie, poporul româ nesc n-a avut niciodat ă în Basarabia sau
aiure, contact direct, de la mas ă la masă cu rușii de care sunt la o dep ărtare de peste 600 km,
ci numai cu ucraineni. Un alt popor slav de oarecare importan ță numerică – 103 225 persoane în 1897, ceea ce
reprezintă 5,33%, iar in 1930, 163 727 , adic ă 5,7%
28 – este cel bulgar, tr ăitor în sudul
Basarabiei și având ca centrul Bolgradul. Îns ăși situația lor geografic ă ne edifică asupra târziei
așezări a bulgarilor pe aceste locuri. Ei provin dintr-o serie de emigr ări succesive de la sud de

10Dunăre, care au avut loc la sfâr șitul secolului XVIII-lea și au continuat pân ă la jumătatea
secolului XIX. Cele mai vechi dintre imigr ările acestea din sudul Basarabiei dateaz ă între anii
1769-1791, când bulgarii, care f ugeau de asupririle turce ști, găseau ospitalitate pe mo șiile
boierilor moldoveni din aceast ă provincie, cu învoirea domnilor țării. Așezările la nord de
Dunăre, țin de lanțul de colonii bulgare care continu ă spre răsărit de Nistru în sudul Rusiei, și
anume în guberniile Taurida si Cherson28b. Cum era natural îns ă, sudul Basarabiei fiind cel
mai apropiat de centrul de e xpansiune bulgar, are si un num ăr mai mare de bulgari.
Cu privire la acest neam, trebuie s ă relevăm un merit special al lu i Berg, acela de a-fi
căutat să separe, în calculele sale, pe bulgari de na ționalitățile conlocuitoare, spre deosebire de
unii predecesori ca Skalkovski, dintre autorii mai vechi, iar dintre cei mai noi Derjavin – care
îi amestec ă în special pe g ăgăuzi, exagerându-le mult num ărul29. Ca să evidențiem ce mari
confuzii face Derjavin și la ce falsificare a num ărului bulgarilor îl aduc acestea e destul s ă
amintim c ă pe lista coloniilor bulgare trece localit ăți cum este Comrat, centrul principal al
populației găgăuze, care avea în 1910 nu mai pu țin de 8.396 locuitori , în majoritate g ăgăuzi,
apoi Ceadâr-Lunga cu 4467 g ăgăuzi, Cube cu 4817 din care jum ătate sunt g ăgăuzi30… Astfel
nu este de mirare c ă, pentru anul 1910, îi iese lui De rjavin, totalul de 180.116 bulgari!
Mozaicul slav in Basarabia este întregit de un neînsemnat num ăr de polonezi. Num ărul
polonezilor, în 1897, se ridi ca la 11 697 locuitori. Dac ă însă ținem seama de observa ția lui
Butovici c ă la recens ământ au fost considera ți polonezi mul ți ucraineni catolici, acest num ăr
trebuie redus sim țitor. Faptul este configurat de recens ământul românesc din 1930, care da
totalul de 8 104 polonezi, adic ă un procent de 0,3%31. Populație mai mult urban ă, ei nu lipsesc
nici de la țară. Se află răspândiți în special în nordul provinciei. Cei mai mul ți sunt emigran ți
stabiliți aici după împărțirea Poloniei.

II Neamurile neslave
Tot între popula țiile stabilite pe p ământul Basarabiei sunt și evreii. Prezen ța
evreilor în Moldova este semnalat ă din timpuri foarte vechi. Izgoni ți din Spania în secolul al
XV-lea, ei invadeaz ă orașele Germaniei și Poloniei în special Ucraina polonez ă, unde existau
deja evrei, iar de acolo p ătrund în Moldova, ca negustori și meșteșugari. Era firesc ca ei s ă se
stabileasc ă și în partea r ăsăriteană a Moldovei. Într-un cimitir vechi din C ăușani se găsesc
pietre funerare care dateaz ă din secolul al XVI-lea. În Moldova îns ă numărul lor era foarte
neînsemnat, dac ă judecăm după faptul că ei nu figureaz ă ca atare în vechile documente
moldovene ști .

11 Num ărul lor a sporit în secolului al XVIII-lea, c ăci ei se strecoar ă în Moldova în urma
armatelor ruse ști, în special ca vânz ători de rachiu. Cu toate aceste în 1817 num ărul evreilor
din Basarabia nu era ri dicat. În 1817 în ora șele Basarabiei existau circa 19 000 de evrei,
conform altor documente circa 25.000 ( 5000 familii ). În vederea dezna ționalizării provincie anexate, guvernul rus, care nu a nutrit niciodat ă,
simpatie fa ță de evrei, a acordat difer ite privilegii evreilor din Basarabia. Astfel conform
statutului „guvernul provizori u al Basarabiei” din 2 august 1812, orice refugiat venit în
această provincie și care avea o ocupa ție oarecare devenea cet ățean rus . Pentru aceasta era de
ajuns să depună jurământ de fidelitate fa ță de țar. Citim mai departe în acest statut: „Art. 22.
Toți cetățeni acestei provincii și cei care se vor stabili aici de acum în acolo sunt scuti ți vreme
de trei ani de orice impozit personal or i agricol datorat statului . Art. 23 To ți cetățenii
provincie sus – numitei și ce se vor stabili aici de acum în acolo sunt scuti ți de serviciul
militar”. Cum era și firesc , aceste privilegii au atras în provincia noastr ă elementele cele mai
diverse, în special cele indezirabile, iobagi fugi ți de la st ăpânii lor, evada ți din închisori,
dezertori și bineînțeles, evrei persecuta ți în Rusia. Statutul de autonomie din 6 aprilie 1817 nu
prevedea, nici el, restric
ții în privin ța evreilor, cum era în cazul Rusiei „Se vor acorda
negustorilor și locuitorilor ora șelor privilegiile de care se bucur ă în Rusia aceste categorii de
cetățeni”. Printr-un decret imperial datând 29 se ptembrie 1830, negustori din Basarabia sunt
scutiți, începând cu aceast ă dată de plata impozitelor c ătre stat timp de cinci ani, în urm ătorii
trei ani nu vor pl ăti decât un sfert din aceste impozite și încă doi ani numai jum ătate.
Firește aceste m ăsuri ale guvernului rus, aveau s ă atragă în aceste condi ții un num ăr mare
de evrei din Ucraina si Poloni a, care au invadat târgurile și orașele provinciei situate între Prut
și Nistru. În dorin ța sa de a distruge caract erul etnic românesc al Basarabiei, guvernul rus a
mers și mai departe. El a acordat evreilor terenuri pentru colonii agricole evreie ști și a
colaborat la organizar ea acestora. Astfel, c ătre anul 1862 g ăsim în Basarabia 16 colonii de
această natură, populată de grupuri compacte de evrei, care se ocupau – de altminteri f ără
prea mult succes – de agricultur ă, fără a abandona vechile lor ocupa ții, comer țul și
meșteșugurile. Toate acestea au antrenat cre șterea artificial ă a populației evreiești în provincia
cuprinsă între Prut și Nistru a c ărei cifră se ridica în 1897 la 228.168, adic ă un procent de
11%, dup ă recensământul din 1930 îns ă, totalul lor este de numai 204 858, adic ă un procent
de 7,2%. Aceast ă mare diferen ță, care are și mai importan ță dacă se adaug ă coeficientul
natural de cre ștere pe perioada de 33 ani este explicabil ă prin declararea multor evrei drept
ruși la recens ământul nostru, ceea ce am relatat deja ma i sus. Dealtfel, chiar de la 1930 pân ă

12în 1940 num ărul evreilor din Basarabia a crescut exces iv în urma pogromului din Germania și
din alte țări limitrofe.
Deși populația urbană prin excelen ță – în orașe și târguri ating dup ă Berg procentul de
37,2% – ei sunt în num ăr destul de mare și la sate unde tot dup ă acest autor, ar forma
procentul de 7%32. Făcând procentajul popula ției evreiești rustice pe jude țe, ea se repartizeaz ă
în mod foarte inegal, procentu l cel mai ridicat e în nordul Ba sarabiei, unde ar atinge 11,9%
(județul Hotin) și 10,8% (jude țul Soroca) pe când în jude țul Lăpușna au cel mai mic procent
de 2,7%33. Dimpotriv ă însă evreii covâr șesc ca num ăr, în cele mai multe din ora șele mari ale
Basarabiei, unde dup ă Berg, au majoritatea in Orhei 57,8%, Soroca 56,9%, B ălți 55,9%, Hotin
50%, Chi șinău 45,9%.
Germanii au început s ă pătrundă in Rusia de foarte timpuriu, în calitate de solda ți, medici
și negustori. În secolul al XVIII-lea, dup ă ce Rusia a cucerit vastele stepe situate la nord de
Marea Neagr ă, germanii sunt chema ți de ruși în calitate de agricultori și li se atribuie vaste
terenuri și diverse privilegii. În vremea țarului Alexandru I este reglementat ă politica de
colonizare cu germani, ceea ce face ca p ătrunderea lor în Rusia s ă se intensifice. În Basarabia
ei nu apar decât dup ă 1812, mai exact dup ă sfârșitul, războaielor napoleoniene adic ă 1814.
Conform unui decret al țarului, coloni ști germani beneficiaz ă de privilegiul de a fi scuti ți de
orice impozit vreme de 10 ani, fiecare familie ob ține 60 desetine de p ământ (65,4 ha), fiecare
fermier un credit de 270 ruble rambursabile în 10 ani, pân ă la prima recolt ă li se dau 5 lei de
persoana pe zi, coloni știi germani și descenden ții lor sunt scuti ți definitiv de serviciul militar.
Primi coloni ști aduși în 1814 din principatul Var șoviei, primesc în ținutul Tighina și
Ismail 115.548 desetine ( 125.497 ha ) de p ământ. În 1822 guvernul rus aduce noi coloni ști
germani din principatul Wurtenberg și Bavaria, câ țiva din Baden și Austria, c ărora li se ofer ă
ca loc de a șezare malurile râului S ărata34.
Potrivit statisticii din 1826 tota lul germanilor se ridica la 1.846 familii, adic ă aproximativ
9.000 de locuitori. În 1862, Za șciuk num ăra 24.159 de germani, iar dup ă statistica din 1897
numărul lor s-ar fi ridicat la 59.997. Aceast ă cifra cuprinde to ți germanii din Basarabia, cei de
la țară ca și cei din ora șe.
Buni agricultori și meșteșugari, coloni ști germani din Basarabia, reprezentau un element
de ordine de disciplin ă și de civiliza ție. Ocuparea Basarabiei de Rusia Sovietic ă a obligat
această populație pașnică să se repatrieze în Germania.
În vechea Moldov ă, infiltrarea elementului str ăin are un caracter sporadic și nu reprezint ă
nici o importan ță. Elementul grecesc care locuia în vechile colonii grece ști de la Marea
Neagră, ale căror nume pot fi reg ăsite în manualele vechi, obiectele de ceramic ă și amforele

13ce se regăsesc din abunden ță mai ales în sudul Basarabiei, a disp ărut cu timpul. Exist ă dovezi
că în secolul al XIV-lea la Cetatea Alb ă exista o colonie greceasc ă, care își avea biserica sa,
pe al cărui amplasament se în ălța biserica greceasc ă de astăzi. Către secolele XVI-lea și al
XVII-lea, în Moldova p ătrund numero și greci. Ei se stabilesc în ora în ora șe ca negustori,
călugări în mănăstiri, pe care le închiriaz ă, după cum au închiriat și ferme si v ămi.
În epoca fanario ților numărul grecilor a crescut în mod considerabil. Mul ți dintre ei se
românizeaz ă ca urmare a leg ăturilor de rudenie stabilite între ei si familiile române ști. În
Basarabia num ărul abia atinge cifr a de 3.000 în 1817, iar c ătre anul 1862 dup ă estimările lui
Zașciuk, pe aceea de 2.00035.La recens ământul românesc de la 1930 totalul grecilor a fost de
2.044, adic ă mai puțin de 0,1%.
Majoritatea statisticilor ruse ști din secolul al XI X-lea includ pe g ăgăuzi in num ărul
bulgarilor, c ăci îi consider ă ca fiind de origine slav ă, iar savan ți bulgari înclinau s ă creadă că
găgăuzi sunt bulgari care au împrumutat limba turc ă.
Însă specialiști au stabilit c ă găgăuzi – formeaz ă o entitate etnic ă aparte, un popor ce se
deosebește în mod fundamental de poporul slav. Ei sunt to ți creștini ortodoc și, dar vorbesc o
limba turc ă mai mult sau mai pu țin arhaică. Găgăuzii „se deosebesc în mod izbitor de ceilal ți
bulgari în privin ța aspectului, temperamentului și obiceiurilor” remarc ă Zașciuk. Dup ă
părerea lui Ierecek, g ăgăuzii ar fi descenden ți cumanilor36, generalul Mo șkov37, autorul celei
mai bune monografii despre g ăgăuzi, este de p ărere ca ace știa din urm ă ar putea fi
descenden ți unui popor de origine turanic ă (uzotorchi), amintit în treac ăt de o veche cronic ă
rusească. În Bulgaria ap ăruse o lucrare foarte interesant ă despre g ăgăuzi. Autorul ei, A.
Manov, sus ține că găgăuzii vorbesc limba turc ă pentru c ă descind dintr-un trib turc, care,
înrudit cu uzotorchii, se numea turc-oguz și care, dup ă intrarea sub domina ția Imperiului
Bizantin, fusese cre știnat. Autorul se opre ște asupra g ăgăuzilor și constată că, departe de a fi
bulgarizați, ei își păstrează nealterat ă individualitatea etnic ă și ajung deseori s ă asimileze
elementele bulgare. Savan ții turci care s-au interesat de g ăgăuzii din Basarabia cred c ă aceștia sunt turci
convertiți la creștinism. De altfel, statistica ruseasc
ă din 1897 include g ăgăuzii din Basarabia
în numărul turcilor.
Procesul de infiltrare a popula ției găgăuze în Basarabia este acela și cu cel al bulgarilor.
Ei s-au refugiat în aceast ă provincie venind di n regiunile turce ști, mai exact din Dobrogea,
odată cu bulgarii dar formând sate separate. Dup ă statistica din 1817, num ărul găgăuzilor din
Basarabia se ridic ă la aproximativ 1.205. Potr ivit statisticii din 1897, ei formau 2,9% din
întreaga popula ție a provinciei situate între Prut și Nistru, respectiv la acea dat ă numărul lor

14era de 56.127. Dac ă ținem cont c ă aproape jum ătate din satele coloni știlor bulgari și găgăuzi
sunt locuite de ace știa din urm ă, statistica ruseasc ă include o parte din g ăgăuzi printre bulgari,
astfel încât num ărul acestora din urm ă, apare mult mai ridicat decât acesta este în realitate, în
detrimentul num ărului găgăuzilor. Popor specific rural ei ajung în 1907 la 76.266 de locuitori,
adică 4,2%, iar în 1930 la 98.172, adic ă 3,4% din popula ția provinciei.
Între imigran ți vechi ai Basarabiei sunt și țiganii, care al 1907 num ărau 11.567 de
persoane, adic ă 0,64% din toat ă populația rustică, iar în 1930 în provincia întreag ă, inclusiv
orașele, 13.518, adic ă un procent general de 0,50%. Venirea lor aici, ca și în toată Moldova
istorică, datează, pare-se, din timpul unei invazii t ătare. Ei sunt, in gene ral, statornici, fixa ți
prin sate, de și unii dintre ei continu ă să trăiască în stare nomad ă. Toții au îmbr ățișat credința
creștină ortodoxă. Este interesant de relevat c ă cel mai mare num ăr al lor nu-i în Bugeac, ci în
județele Lăpușna, Bălți, Orhei și mai puțin în Tighina.

III Românii
Nu în țelegem pentru ce „moldoveni” cum sunt numi ți exclusiv românii basarabeni,
evitându-se inten ționat numele de români, de și cei dintâi ca importan ță dintre toate ramurile
reprezentate în popula ția acestei provincii, ocup ă locul al IX-lea în ordinea pe care o p ăstrează
în studiul s ău Berg. Noi i-am l ăsat anume la urm ă de tot, pentru c ă, prin contrast cu toate
celelalte popoare de provenien ță migratoare, se poate eviden ția și mai bine caracterul lor de
statornicie și de veche a șezare, alături de marele num ăr, ceea ce constituie indiciile celui mai
autentic autohtonism. Însuși Berg atest ă că „moldovenii ocup ă după număr primul loc în gubernie”. El
constată, totuși, în acord cu calculele sale statistice, c
ă ei nu ar avea majoritatea absolut ă.
Astfel, procentul lor gene ral nu este decât 47,6% dup ă recensământul din 1897, ceea ce am
arătat, prin compara ție cu datele recens ământului românesc, c ă trebuie pus la îndoial ă. Pe de
altă parte, având în vedere numai popula ția rustică a Basarabiei, românii reprezentau aici le
1897 un procent de 53,5%, iar la 1907 de 53,1%. La 1930 îns ă după recensământul românesc,
procentul lor este de 59,9%, iar dup ă Murgoci ei reprezentau la 1918 67% din popula ția totală
a Basarabiei si 80% din întreaga popula ție rustică38.
Dacă acum, considerând numai popula ția țărănească, ne referim nu la întreaga provincie,
ci la fiecare jude ț în parte, afl ăm fapte într-adev ăr revelatorii pentru anul 1907:
În județul Lăpușna procentul românilor țărani atinge 93,7%
–––– Orhe i–––––- –––––– ––––- 80,2%

15–––– B ălți–––––– –––––– ––––- 71,5%
–––– Soroca –- –––––- ––––– ––– 71,5 %
––––Tighina– ––––––- –––––– ––- 52,7 %
Comparând acest procentaj românesc, raportat exclusiv la popula ția rurală, cu cel
calculat de dr. S. M ănuilă pe baza datelor recens ământului românesc f ăcut la 1930, g ăsim o
concordan ță izbitoare: L ăpușna 92,4%, Orhei 89,4%, B ălți 73,6%, Soroca 74,6%, Tighina
59,50%. Deci, în aceast ă regiune central ă a Basarabiei cu dep ășirea ei atât înspre nord cât și spre
sud, românii de țin majoritatea absolut ă, dacă avem în vedere țărănimea. Dar aceasta este și
regiunea cu suprafa ța cea mai mare.
Ne-am oprit mai mult asupra țărănimii române ști din Basarabia fiindc ă consider ăm
examinarea exclusiv ă a popula ției rustice plin ă de interes, nu numai într-o țară specific
agricolă ca România, dar în general în orice țară din lume. Într-adev ăr, aceast
ă populație
reprezintă realitatea etnografic ă de fapt a unei țări și totodată ne orienteaz ă în chipul cel mai
sigur, asupra elementului autohton. Din punct de vedere al predominan ței etnice și al autohtonismului, credem f ără relevanță
deosebită faptul că în orașe „românii nu alc ătuiesc nic ăieri majoritatea absolut ă”, iar în unele
au chiar procente destul de mici. Totu și, dacă nu uităm că românii sunt un popor rustic prin
excelență și dacă mai avem în vedere și marele num ăr de etnii diferite – multe dintre ele tipic
urbane, e de mirare, totu și, că ei sunt în unele ora șe chiar foarte bine reprezenta ți: in Orhei
52,2% (dup ă Berg 27,6%), în Soroca 52%, in Cahul 49,4% (dup ă Berg 39,4%), în Chi șinău
42,2% (dup ă Berg 17,6%)
39.
Fenomenul acesta nu ne surprinde; este general românesc. În tot cuprinsul Daciei chiar în
regiunile unde românitatea se apro pie de 100%, eterogenitatea etnic ă a orașelor – mai mult
sau mai pu țin pronun țată apare ca un aspect caracteristic.
Din cele analizate critic pân ă aici contrastul dintre migra ționismul spontan sau dirijat al
tuturor celorl alte popoare și dintre vechea și statornica a șezare a românilor în aceast ă
provincie moldoveneasc ă apare, credem, în toat ă claritatea.
Minoritățile care tr ăiesc în Basarabia nu schimb ă caracterul române sc al acestei
provincii. În col țurile cele mai îndep ărtate ale acestei provincii se simte puternica influen ță
exercitată de grosul popula ției, care se impune nu numai prin covâr șitoarea majoritate
numerică, ci și prin tradi ția cultural ă a românului. De și moldoveanul din Basarabia a fost
plasat de politica rus ă într-o condi ție inferioar ă celei a minorit ăților din punct de vedere
economic el a știut, totuși sa-și impună limba și chiar obiceiurile.

16 Unul dintre observatorii ru și ai vieți din Basarabia, directorul înv ățământului din aceast ă
provincie Butovici, scria în 1916 „Ast ăzi, încă, după o sută de ani de domina ție rusă, limba
care serve ște de limb ă „internațională” în raporturile dintre diferi ți reprezentan ți ai raselor ce
populează provincia nu este limba rus ă, ci cea moldoveneasc ă. Această limbă exercită un fel
de atracție asupra reprezentan ților raselor cele mai diverse care locuiesc în gubernie și care
înlocuiesc de bun ă voie propria limb ă cu cea moldoveneasc ă, pe care o vorbesc chiar în
familie, astfel încât ei se transform ă rapid în moldoveni…”.

17Capitolul II
Deportările si purific ările etnice

Ca urmare a ultimatumului din 26-27 iunie 1940, armata sovietic ă invada, la 28 iunie,
în câteva ore, ter itoriul Basarabiei și al părții de Nord a Bucovinei, a c ăror popula ție avea să
fie supus ă într-un timp extreme de scurt, unui proces de lichidare fizic ă și spiritual ă
nemaiîntâlnit în istoria sa.
Suprafa ța ocupat ă totaliza 50.726 km2, din care 4.021.086 ha teren agricol
reprezentând 20,5 % din întreaga suprafa ță agricolă a României. Odat ă cu ocuparea acestui
străvechi pământ românesc, un num ăr de 3.776.309 cet ățeni români treceau la Uniunea
Sovietică, din care 53,49% români, 10,34% ru și, 15,50% ruteni și ucraineni, 7,27% evrei, 4,
91% bulgari, 3,31% germani și 5,21% al ții.1
Cu aceea și brutalitate cu care s-a pr odus invadarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei,
a fost impus regimul de ocupa ție în aceste teritorii, str ăin românilor prin tot ce avea el mai
odios. „Istoria omenirii nu a cunoscut un regim mai s ălbatic și mai diabolic decât regimul
Sovietelor – spunea Ion Pelivan, unul din artizanii Unirii Basa rabiei cu România. Attila,
Gingis Han, Tamerlan și alți conducători ai hoardelor t ătaro-mongole au r ămas, față de fiara
monstruoas ă care era Stalin, ni ște simpli huligani”2.
În noaptea de 28 iunie 1940 s-a format la Chi șinău un „Comitet Revolu ționar
Provizoriu” condus de C.D. Burlacenko și alte elemente române ști. Partidul comunist local a
cerut popula ției să iasă și să întâmpine trupele sovietice, în acest scop fiind organizate un
miting, la care au vorbit mare șalul S.K. Timo șenko și șeful Direc ției Politice Superioare a
Armatei Ro șii, L.Z. Mehlis, precum și o paradă condusă de generalul G.K. Jukov.3
În zilele scurse între evacuare a Basarabiei de trupele române și ocuparea ei efectiv ă de
către Armata Ro șie au fost comise acte de banditism de diferite bande de minoritari instigate
de agitatori comuni ști trimiși înaintea trupelor sovietice pentru a r ăscula popula ția minoritar ă.4
La sosirea trupelor sovietice, mul ți evrei abordau drapele ro șii și strigau : „Jos Carol al II-
lea!”, „Jos Armata Român ă!” și „Trăiască Stalin și Armata Sovietic ă!”.
Nu vom insista asupra faptelor condamna bile comise în acele momente dramatice
pentru poporul român de minoritarii evrei comuni ști, ele fiind tratate în lucr ări apărute în țară
în ultimii ani5 sau în unele care au v ăzut recent lumina tiparului6. Vom re ține doar ceea ce
relatează în Memoriile sale, Alexandru Șofran, Șef Rabin în România, în anii 1940-1947 :
„Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 și anexarea teritori ului dintre Prut și Nistru la

18Uniunea Sovietic ă au fost întâmpinate cu buc urie de unii evrei de arp ă stângă și comuniști.
Dar, pentru marea majoritate a evreilor di n Basarabia, acestea au constituit un punct de
cotitură dureros în istoria lor. St ăpânirea sovietic ă a pus cap ăt vieții evreiești naționale
autohtone, mi șcării sioniste și legăturilor cu evreimea mondial ă, reducându-le la minimum. La
13 iulie 1941, atât în Basarabia cât și în Bucovina, mii de evrei, conduc ători ai comunit ăților ,
activiști sioniști, foști membrii ai partidelor române ști, oameni de afaceri și alții au fost
arestați pe neașteptate și deportați în lagărele din Siberia”7.
Imediat dup ă invazie, autorit ățile sovietice au purces la schimbarea ordinii sociale și
politice, a naturii propriet ății și organizării economice, au distrus sistemul de norme și valori
pe care se fundamenta societatea româneasc ă tradițională. Limba român ă a fost înlocuit ă cu
rusa în rela țiile oficiale, fiind impus ă, totodată, o nouă împărțire administrativ ă a teritoriului.
Administra ția civilă și militară a fost preluat ă de autorit ățile sovietice, care au
încadrat-o cu func ționari adu și din URSS. Ac țiunile teroriste consti tuiau „sarcina de baz ă” a
NKVD-ului (poli ția secretă), care a trecut la arestarea tutu ror persoanelor socotite suspecte
din punctul de vedere al sentimentelor fa ță de noul regim. În primul rând , erau viza ți foștii
oameni politici, în special cei din Sfatul Țării, care au votat Unirea Basarabiei cu România,
foștii ofițeri din armata țaristă și albă funcționarii statului roman, oamenii înst ăriți
independent de na ționalitate și religie. Printr-o a șa zisă „cartă Roșie”, sovieticii urm ăreau să
arate pe baz ă de „documente” modul în care a fost „acaparat ă” Basarabia de c ătre români în
19188. În acest scop, prin declara țiile luate cu for ța și constrângere, autorit ățile sovietice se
străduiau să adune „material” prin care s ă demonstreze c ă unirea votat ă de Sfatul Țării a fost
opera unor oameni „pl ătiți” de Guvernul roman, pe care ulterior i-a împropriet ărit și că în nici
un caz ei n-au fost împuternici ții populației basarabene9.
Încă de la 28 iunie 1940, autorit ățile sovietice au împiedicat pe basarabeni și
bucovineni s ă se refugieze în România, de și o interdic ție în acest sens avea s ă apară oficial
abia la 8 Martie 1941, când Sovietul Suprem al URSS a emis Decretul privind restabilirea
cetățeniei sovietice pentru cei din No rdul Bucovinei. Întârzierea cu șase luni a acestui decret
era, desigur, o form ă de inducere în eroare a opiniei pub lice mondiale, încer cându-se astfel s ă
se acrediteze ideea c ă cei ce au optat pentru emigrare ar fi putut s ă o facă în răstimpul
respective, a șa cum s-a întâmplat în 1812, 1856 și 1878. În pofida acestor impedimente, din
Basarabia și Nordul Bucovinei, în condi ții deosebit de dramatice, s-au refugiat în România
cca. 300.000 de persoane. Paralel, a ap ărut și un curent de emigra ție în sens opus: mai mult de
150.000 de oameni, în mare parte etnici evrei s-au mutat din România în teritoriile ocupate de
Uniunea Sovietic ă10.

19În aceast ă perioadă începe colonizarea spa țiului moldovenesc cu grupuri etnice
alogene, primul val de coloni ști aciuați în Basarabia fiind constitui ți din func ționarii de stat și
de partid , ofi țeri și soldați, cadre NKVD și alți reprezentan ți ai noii ordini în num ăr de peste
13000 , ce proveneau îndeosebi din Rusia, Belarus și Ucraina11.
Între măsurile ce vizau distrugerea și lichidarea elementului etnic românesc, cele mai
brutale și inumane au fost f ără îndoială deportările și colonizările.
Practicate și de regimul țarist, înaintea celui comunist, deport ările aveau s ă constituie,
în anii 1939-1944, o m ăsură generală aplicată de sovietici în toate teritoriile ocupate și
îndeosebi în cele ce apar ținuseră Poloniei, României și Țărilor Baltice. În aceste regiuni,
deportările erau efectuate, în principal, în urm ătoarele împrejur ări:
– executarea serviciului militar;
– repartizarea for ței de munc ă în produc ție sau la specializare;
– depopularea ora șelor în scopul înfiin țării gospod ăriilor colective12.
Pe teritoriul Basarabiei s-a înfiin țat, bineîn țeles, Partidul Comunist (bol șevic) care nu
era decât o structur ă ce depindea direct de Comitetul Central al Uniunii Sovietice și care a
monopolizat toat ă puterea. Cea mai important ă „sarcină” revenea sectorului Propagand ă și
ideologie, și celui de depistare a „du șmanilor poporului”. În acest scop, chiar în primele luni
de putere sovietic ă, au fost trimi și în R.S.S.M. peste 5.000 de împuternici ți comuni ști,
lucrători sovietici, subordona ți NKVD-ului și altor organe de spionaj ale URSS13. Exista un
reprezentant pentru R.S.S. Moldoveneasc ă de la C.C. al P.C. unional și Sovietul Comisarilor
Norodnici al URSS, un anume S.A. Goglidze14, responsabil de arestarea sau str ămutarea
elementelor ce constituiau un pericol iminent pentru puterea sovietic ă. Primul raport semnat
de Goglidze și adresat Moscovei este datat 31 Mai 1941. În ordine ierarhic ă, cele mai
periculoase elemente din republic ă proveneau din rândurile membrilor G ărzii de Fier15 – „cea
mai clandestin ă organiza ție, cu experien ță de ani de zile în activit ățile ilegale” și care „avea
cadre teroriste, organizate în grupe speciale”16. A doua categorie o constituiau cuzi știi,
membri ai Partidului Na țional Creștin, care se ocupau mai ales, cu propaganda antisovietic ă și
încercau s ă facă rost de arme pentru activit ăți teroriste. Erau men ționați și membrii Partidului
Național Țărănesc și ai Partidului Na țional Liberal. Num ărul acestora constituia cca. 1000 de
persoane, dar ei abia „încercau s ă organizeze activit ăți ilegale”17. Alte elemente antisovietice,
neorganizate, îns ă pasibile de a fi arestate , proveneau din rândurile mo șierilor, comercian ților,
albgardiștilor aciua ți în provincie dup ă războiul civil din Rusia, fo ști primari în timpul
României Mari18.

20Pentru spionarea sau eliminarea acestor poten țiali dușmani ai puterii sovietice era
nevoie de cadre bine preg ătite în acest sens. La începutul anului 1941, din totalul de 447 de
posturi în structurile represive ale statului numai 68 r ămăseseră vacante. În acela și timp, din
268 de posturi în agricultur ă, numai 143 au fost suplinite, 125 r ămânând vacante19. După
numărul de comuni ști încadra ți în diferite sectoare ale republicii, situa ția în anul 1941 se
prezenta în felul urm ător: în industrie erau încadra ți 619 comuni ști, în transport – 850, în
agricultur ă – 988, în timp ce în comer ț , alimentare public ă, administra ție, instituții culturale –
aproape de 3 ori mai mult, adic ă 6.540 membri de partid20. Prin urmare, tendin ța de a evita
posturile de r ăspundere în agricultur ă, precum și din alte sectoare produc tive ale economiei, se
explică probabil, si din cauza dificult ăților de a îndeplini “sarcini le” de partid din aceste
domenii. Pe de alt ă parte, ocuparea unei func ții în structurile de for ță garanta mai mult ă
securitate personal ă și câștig, mai ales c ă in acest sector planul putea fi îndeplinit cu vârf și
îndesat – aproape fiecare cet ățean putea fi învinuit c ă prezintă un pericol la adresa puterii
sovietice. În realitate, se admitea și neîndeplinirea planului de arest ări. Astfel, la sfâr șitul lunii
mai 1941, trimisul special al Moscovei recomand ă arestarea a 5.000 de pe rsoane din rândurile
elementelor care periclitau, di rect sau indirect, siguran ța statului sovietic21.
Conform deciziei organelor centrale, executarea opera ției de arestare și deportare în
masă a cetățenilor R.S.S.M. și din alte teritorii anex ate în 1940 a fost fixat ă pentru ziua de 12
iunie spre noaptea de 13 iunie 1941. Potrivit deciziei, urmau s ă fie arestate sau deportate – în
limbaj oficial, pur și simplu, str ămutate („podlejalo pereseleniiu” – în rus ă) – 32.423 persoane
din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Her ței, dintre care 6.250 trebuiau arestate, iar
26.173 – deportate22.
La 14 iunie 1941, adjunctul Comisarului pentru Securitatea statului din URSS,
Kobulov, informa pe Stalin, Beria si Molotov despre re zultatele opera ției din noaptea
precedent ă. Conform acestui document, num ărul celor care au fost aresta ți sau deporta ți din
R.S.S.M. și din alte teritorii române ști a fost mic șorat, cifra ini țială de 32.423 fiind redus ă la
31.419 persoane. Referitor la R.S.S.M., avem da te detaliate despre 516 persoane care urmau
să fie arestate în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941, dar au sc ăpat în ultim ă instanță. Trei
persoane s-au ascuns, 30 n-au fost arestate din motive de boal ă, 220 persoane și-au schimbat
între timp domiciliul, iar 263 persoane n-au putut fi arestate din cauza „insuficien ței
materialelor compromi țătoare”23. N-au fost deportate, de asemenea alte 667 persoane, fiind
invocate urm ătoarele cauze: 103 erau bolnave, 98 și-au schimbat domiciliul, precum și 466
persoane pentru c ă între timp capilor lor de familie li s-au retras învinuirile anterioare24.

21Astfel, ca rezultat al opera ției din noaptea de 13 spre 14 iunie 1941, în R.S.S.M. au
fost arestate 4.507 persoane, alte 13.885 – depor tate, în total fiind 18.392 persoane arestate și
deportate25. Din celelalte teritorii române ști anexate de Uniunea Sovietic ă și intrate în
componen ța R.S.S. Ucrainene au fost de portate sau arestate în aceea și noapte 11.844
persoane26. Nu dispunem înc ă de date privitoare la componen ța etnică a aresta ților și
deportaților din aceste teritorii. Autorit ățile române ști au apreciat în 1942, în plin r ăzboi
propagandistic, precum c ă 97% din cei deporta ți au fost etnici români, dar nu știm cum s-au
efectuat calculele27.
În același timp, au fost organizate opera ții de „extrac ție a elementelor antisovietice și
contrarevolu ționare” în celelalte regiuni anexate de Uniunea Sovietic ă în vara anului 1940 ca
urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. Astfel, din Estonia au fost deportate în Siberia aprox.
10.000 de persoane, 15.000 din Letonia, 25.000 din Lituania. În total, din Țările Baltice au
fost deportate numai în noaptea de 13 spre 14 iunie 194128 peste 50.000 de persoane. În
ansamblu, în cele aproape 12 luni de putere sovietic ă în zona baltic ă, au dispărut fără veste
sau au fost executa ți nu mai pu țin de 123.000 de persoane29. În perioada septembrie 1939 –
sfârșitul lunii iunie 1941, au fo st arestate, deportate sau executate aprox. 1.000.000 de
persoane, care aveau anterior cet ățenia Poloniei, adic ă proveneau din teri toriile vestice ale
Ucrainei și Belarusiei. Componen ța etnică a acestora era urm ătoarea: 52%-plonezi, 30%-
evrei, 18%-ucraineni și bieloruși30. În acest sens, putem conchide c ă motivul principal al
operațiunilor sus-numite ținea de eliminarea unor poten țiali sau prezumtivi du șmani ai puterii
sovietice în condi țiile în care posibilita tea izbucnirii unui r ăzboi de lung ă durată cu Germania
era iminent ă. În perioada postbelic ă, se pare, arest ările, deport ările și execuțiile „sumare” vor
fi motivate, din punctual de vedere al autorit ăților sovietice, de necesitatea consolid ării
regimului comunist în regiunile nou achizi ționate. Mai exact, era vor ba de pedepsirea celor
care au colaborat cu „ocupan ții” și, mai ales, de eliminarea total ă a elementelor sociale
indezirabile ce constituiau o piedic ă în construc ția socialist ă, în special a țăranilor înst ăriți,
numiți peiorativ kulaci.
Revenind la R.S.S.M., trebuie s ă remarcăm faptul c ă nu dispunem înc ă de date dup ă
care să poată fi calculat ă cifra exact ă a celor care au suferit într-un fel sau altul din partea
regimului sovietic în primul an de ocupa ție. George Cior ănescu a propus cifra estimativ ă de
25.000 persoane disp ărute. Calculele au fost f ăcute pornind de la num ărul exact al popula ției
Basarabiei în 1938 și numărul așteptat al cre șterii popula ției în 1941 calculat dup ă rata de
natalitate31. Mihai Gribincea, pe de alt ă parte, estimeaz ă că numărul total al popula ției
strămutate din teritoriul Basarabiei și nordul Bucovinei în perioada cuprins ă între 28 iunie

221940 și 22 iunie 1941 se cifreaz ă la 300.000 de persoane32. Probabil, num ărul se apropie de
realitate, dar se pare c ă aici trebuie s ă-i includem și pe cei care au plecat mai mult sau mai
puțin benevol împreun ă cu Armata Ro șie în retragere. Aceasta din considerentul c ă 300.000
de „dușmani ai poporului” la o popula ție de aprox. 3.000.000, adic ă 10% din total, era o cifr ă
prea mare chiar și după standardele staliniste. Mai ales c ă, după cum am v ăzut, regimul
sovietic a avut grij ă să-și obțină simpatia a cel pu țin 30 % 33 din țăranii locali, scutindu-i total
sau parțial de impozite. A șa încât num ărul probabil al celor considera ți „dușmani ai puterii
sovietice”, respectiv au avut de suferi t într-un fel sau altul, în Basarabia și nordul Bucovinei
este de 86.604 persoane. Aici au intrat 18.392 pers oane arestate sau depo rtate din R.S.S.M. în
noaptea de 13 spre 14 iunie 194134; 11.844 persoane arestate sau deportate în acela și interval
de timp, provenite din celelalte teritorii române ști35, la care se adaug ă 1.122 persoane arestate
în perioada 28 iunie-4 iulie 1940, constituind func ționari ai statului român sau cei suspecta ți
de colaborare cu ace știa36; restul în jur de 2.000, au fost ar estate în primele luni ale instaur ării
puterii sovietice în Basarabia, majoritatea acestora fiind lucr ători ai căilor ferate, suspecta ți de
lipsă de loialitate fa ță de regimul sovietic37. La acest num ăr de 33.258 persoane arestate,
executate sau deportate se adaug ă 53.356 persoane, în special tineri, care au fost mobiliza ți
mai mult for țat decât benevol s ă lucreze la diferite întreprinder i din alte regiuni ale Uniunii
Sovietice38.
Pe durata anilor 1946-1947, adic ă în timpul foametei, provocat ă de politica sovietic ă,
violența puterii bol șevice se manifesta, mai ales, în leg ătură cu strângerea produselor
agroalimentare din gospod ăriile țărănești. Țăranii erau teroriza ți, cerându-li-se îndeplinirea
unor obliga ții exagerate de predare a co telor la stat. În anii 1945, 1946 și 1947 îndeplinirea
planurilor de livrare a produselor agricole impuse R.S.S. Moldovene ști de Moscova a fost
depășită cu prețul a circa 200.000 de mor ți, sute de mii de bolnavi, a miilor de țărani deferi ți
justiției sovietice. În 1946 au fost trase la r ăspundere penal ă 15.500 de persoane; în 1947 –
21.707, iar în prima jum ătate a anului 1948 – 6.903 persoane. Din num ărul total al celor
inculpați, mulți erau „chiaburi”. În acela și timp pe parcursul a doi ani și jumătate fuseser ă
arestați și deporta ți în partea asiatic ă a URSS – 757 de fo ști polițiști, jandarmi și alte
„elemente ostile”.
După depășirea consecin țelor foametei, teroarea declan șată de statul totalitar împotriva
populației viza colectivizarea gospod ăriilor țărănești. În a doua jum ătate a anului 1948,
direcția strategic ă a represiunilor era orientat ă împotriva „chiaburimii”. La doi decembrie
1948, ministrul securit ății statului al R.S.S. Moldovene ști ia prezentat lui V.S. Efremov,
președinte adjunct al biroului C.C. al P.C. pentru Moldova, informa ția cerută de acesta privind

23„numărul chiaburilor și al altor elemente ostile eviden țiate în R.S.S.M.”. „Chiaburii”
reprezentau un numeros grup „ostil”, a c ărui activitate, a șa cum declarau bol șevicii, era
îndreptată împotriva construc ției colhoznice și consolid ării structurilor puterii sovietice. Care
era totuși realitatea? Gospod ăriile calificate drept chiabure ști erau, sub aspect economic,
destul de slabe. Conform date lor Ministerului pentru Finan țe al republicii, o gospod ărie
„chiabureasc ă” în 1947 de ținea în medie 5,67 ha de p ământ arabil, 0,09 ha de livezi și arbuști,
0,05 ha de vie soiuri europene, 0,28 ha de vie soiuri hibride, 0,32 ha de fâne țuri, 0,40 cai, 0,25
boi, 0,7 vaci, 3,91 oi, 0,14 porci, 0,5 stupi. Ven itul mediu anual al unei astfel de gospod ării
constituia 5.187 ruble, impozitul agri col fiind de 553 ruble. În 1948, situa ția rămânea aceea și.
La 13 septembrie 1940 C.C. al P.C. și guvernul sovietic adoptaser ă hotărârea „Cu
privire la stabilirea normelor maxime de folosire a p ământului de c ătre o gospod ărie din
Basarabia și Bucovina de Nord”, iar la 12 octombrie hot ărârea „Cu privire la norma maxim ă
de livezi și vii pentru o gospod ărie țărănească în județele R.S.S. Moldovene ști”. În vederea
realizării lor, guvernul C.C. al P.C. al Moldovei stabile ște următoarele norme: 20 ha de
pământ pentru gospod ăriile țărănești din jude țele Cahul și Bender și 10 ha pentru cele din
județele Chișinău, Orhei, B ălți și Soroca. Cotele maxime de vii și livezi nu puteau dep ăși 2 ha.
Aceleași suprafețe au fost confirmate, a șadar sub aspect economic, gospod ăria „chiabureasc ă”
medie, eviden țiată în 1947, era mult mai slab ă decât permiteau legile în vigoare ale statului
sovietic.
„Primejdia politic ă” ce o reprezentau „chiaburii” în Basarabia era inventat ă, deoarece i
se incriminau „forme ale luptei de clas ă” gen: teroare, diversiuni, agita ție antisovietic ă etc. În
memoriul întocmit de I. Mordove ț pentru C.C. al P.C.M., șeful K.G.B.-ului din R.S.S.
Moldoveneasc ă relata că „în anii 1947 – 1948 au fost reprima ți chiaburi: pentru inten ții
teroriste – 41 persoane; pentru activitate de insurgen ță – 45; pentru agita ție antisovietic ă – 180
de persoane”. Iat ă deci că pentru inten ții bănuite de agen ții K.G.B., ori pentru un cuvânt
„nepotrivit”, spus despre colhoz și recepționat de „urechea” turn ătorilor-agen ți, țăranii
prezentau o primejdie politic ă pentru orânduirea sovietic ă. Pe lângă eticheta de „du șman de
clasă”, țăranul basarabean inclus pe listele chiaburilor mai purta și pecetea de „na ționalist”,
care îi agrava și mai mult situa ția.
Listele fiind întocmite, urmau s ă fie avizate de Moscova . La 17 martie 1949, V.
Ivanov (pre ședintele Biroului C.C. al P.C. din toat ă Uniunea pentru R.S.S.M.), N. Coval
(secretarul C.C. al P.C.M. ) și G. Rudi (pre ședintele Consiliului de Mini ștrii al R.S.S.
Moldovene ști ) fac un demers c ătre I.V. Stalin, solicitând „permisiunea C.C. al P.C. în

24vederea deport ării în R.S.S. Moldoveneasc ă a chiaburilor complici ai ocupan ților și
activiștilor partidelor profasciste, în num ăr de 39.092 persoane”.
Demersul Chi șinăului a fost recep ționat imediat. La 6 apri lie 1949, Biroul Politic al
C.C. al P.C. adopt ă hotărârea „Cu privire la de portarea de pe terito riul R.S.S. Moldovene ști a
chiaburilor, fo știlor mo șieri, marilor comercian ți, complicilor ocupan ților germani,
persoanelor care au colabor at cu organele de poli ție germane și române ști, a membrilor
partidelor și organiza țiilor profasciste, a gardi știlor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și
familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hot ărârea prevedea deportarea pe veci a
11.280 de familii, însumând cifra de 40850 de pers oane, în regiunile Aktiubinsk, Kazahstanul
de Sud și Djambul ale R.S.S. Kazah ă, în ținutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumen și Tomsk ale
R.S.F.S.R. Asupra celor ce urmau s ă fie deporta ți se extindea efectul decretului Prezidiului
Sovietului Suprem al URSS, din 26 noiembrie 1948, „Cu privire la re sponsabilitatea pentru
evadarea din locurile de exil obligatoriu și permanent a persoanelor deportate în regiunile
îndepărtate ale URSS în perioada r ăzboiului pentru ap ărarea patriei”. Acest decret prevedea c ă
„în scopul consolid ării regimului de surghiun pentru deporta ți de către organul suprem al
URSS, în perioada r ăzboiului pentru ap ărarea patriei : ceceni, caraciaevi, ingu și, balcari,
nemți, tătari din Crimeea și alții, deoarece în timpul deport ării acestora nu au fost concretiza ți
termenii de exil”, a se stabili c ă deportarea popoarelor ar ătate mai sus a fost efectuat ă pe veci,
fără dreptul de întoarcere pe locurile natale. În cazul evad ării din locurile de surghiun,
vinovații urmau s ă fie trimi și la ocnă pe 20 ani. Efectul decretului se extindea și asupra
turcilor, da șnacilor și „naționaliștilor” ucraineni. A fost fixat și termenul desf ășurării
operațiunii: începutul la 6 iulie 1949, ora 2.00, ur mând a se încheia pe 7 iulie, ora 20.00.
În conformitate cu aceast ă decizie și în scopul realiz ării ei, pe 28 iunie 1949, Consiliul
de Miniștrii al R.S.S. Moldovene ști adoptă hotărârea secret ă nr. 509 „Cu privire la deportarea
din R.S.S. Moldoveneasc ă a familiilor de chiaburi, a fo știlor moșieri și a marilor
comercian ți”. Executivul a confirmat listele prezentate de comitetele executive or ășenești și
raionale ale sovietelor de deputa ți din Moldova Sovietic ă ce cuprindeau un num ăr de 11.342
de familii. Toate problemele legate de ridicarea și deportarea celor inclu și pe liste erau
soluționate de Mini sterul Securit ății de Stat al R.S.S. Moldovene ști condu de I. Mordove ț.
Peste o zi, la 30 iunie 1949, Consiliul de Mini ștri al R.S.S.M. adopt ă hotărârea „ Cu
privire la confiscarea și realizarea averii deporta ților de pe teritoriul R.S.S. Moldovene ști”,
care stabilea c ă viile, livezile, vitele, inventarul, casele și construc țiile agricole, întreprinderile
de produc ție vor fi confiscate și utilizate pentru acoperirea datoriilor și angajamentelor fa ță de
stat.

25În scopul „acord ării de ajutor structurilor sovietice și de partid de pe teren” în
regiunile ce țineau de deportare, Biroul C.C. al P.C.M. a delegat în ora șele și raioanele
republicii nou ă grupuri speciale de împuternici ți : în raionul Otaci în frunte cu D.E. Axeonov,
în raionul Balatina – cu A.M. Zaharev, în raionul C ăinari – cu Murahovski, în raionul
Ungheni – cu G.A. Ceremi șin etc.
La 4 iulie 1949, F.T. Tutu șkin îl informeaz ă pe S. Kruglov, ministrul de interne al
URSS, că „ lucrările de preg ătire pentru primirea și transportarea din R.S.S. Moldoveneasc ă a
chiaburilor, mo șierilor , gardi știlor albi, na ționaliștilor și comercian ților s-au încheiat”. În
noaptea de 5 spre 6 iulie a fost declan șată operațiunea de ridicare și deportare a basarabenilor
purtând denumirea cifrat ă „Iug” („Sud”). Rezultatul acestei ac țiuni criminale a fost deportarea
a 35.796 de persoane, dintre care 9.874 b ărbați, 14.033 femei și 11.889 copii.
Operațiunea „Iug”, prin form ele de efectuare, num ărul de deporta ți și mai ales prin
consecințele ei, a constituit apogeul terorii în mas ă între Prut și Nistru. Ulterior, regimul
totalitar comunist avea s ă-și concentreze eforturile asupra a ltor categorii de basarabeni. De
altfel, paralel cu preg ătirile pentru distrugerea gospod ăriilor țărănești, se desf ășurau acțiuni
preventive pentru o deportare ampl ă în baza principiului confesional.
Factorii puterii de stat preocupa ți de eviden țierea, spionarea, arestarea și, în cele din
urmă, deportarea preo ților și clericilor „ostili regimulu i sovietic” erau împuternici ții
Consiliului de Mini ștri ai URSS pentru Culte în R.S.S. Moldoveneasc ă, Consiliul
împuternici ților pentru Culte de pe lâng ă Guvernul R.S.S. Moldovene ști, Ministerul
Securității Statului din republic ă, alte structuri ale statului sovietic și partidului comunist.
După reocuparea Basarabiei, în calitate de împu ternicit al Moscovei pentru supravegherea
Cultelor în R.S.S. Moldoveneasc ă este numit S. Deseatnikov, fondatorul Consiliului
republican al împuternici ților. Misiunea acestora consta în „informarea operativ ă a guvernului
URSS privind starea cultelor, eviden țierea și controlul bisericilor și caselor de rug ăciuni;
înlocuirea buletinelor informative etc.
K.G.B. din R.S.S. Moldoveneasc ă, având misiunea s ă contribuie la reducerea
substanțială a numărului credincio șilor, în perioada apri lie 1944 – mai 1946, lichidase
organizații și grupuri religioase, arestând 71 de persoane. „Argumentele” securi știlor în lupta
cu „elementele ostile” din rândurile fe țelor biserice ști și ale sectan ților erau cele vechi. Se
afirmă acum că clericii și sectanții „convoac ă adunări cu caracter antisovietic, r ăspândesc
zvonuri antisovietice, contracareaz ă măsurile puterii sovietice la sate, educ ă tineretul în spirit
antisovietic”. Cea mai teribil ă crimă, așa cum afirmau șefii Ministerului Securit ății din R.S.S.
Moldoveneasc ă, era tendin ța clericilor de a organiza o munc ă dușmănoasă în scopul

26menținerii, prin intermediu l bisericii, a prezen ței române ști asupra popula ției religioase și
educării unei atitudini negative fa ță de orânduirea „sovietic ă”.
La 15 februarie 1951, V.Abakumov, într-un me moriu adresat lui I.V. Stalin, consider ă
necesară deportarea din R.S.S. Moldoveneasc ă a 1.675 de persoane (670 de familii), membri
ai sectei „Martorii lui Iehova”. De aceea și părere era și secretarul C.C. al P.C. din Moldova,
L.I. Brejnev.
Ca și în cazul deport ării chiaburilor, sistemul sovietic s-a dovedit a fi foarte operativ.
La 3 martie, Consiliul de Mini ștri al URSS adopt ă hotărârea, iar la 5martie 1951, Ministerul
Securității Statului al Uniunii Sovietice emite ordi nul nr. 00193 privind deportarea din R.S.S.
Moldoveneasc ă a 700 de familii, calificate drept membri ai sectei „Martorii lui Iehova” cu un
număr total de 2.480 de persoane. În conformitate cu decizia „troic ăi”, operațiunea de arestare
și deportare urma s ă fie efectuat ă de către trupele Ministerului Securit ății Statului al URSS.
Familiile arestate urmau a fi str ămutate în regiunile Tomsk și Irkutsk, pe veci.
În scopul efectu ării operațiunilor de deportare a sectan ților a fost elaborat un plan
detaliat care, în majoritatea componentelor sale, se asem ăna cu cel codificat sub numele de
„Iug”. La 24 martie 1951, Consiliul de Mini ștri al R.S.S. Moldoveneasc ă adoptă hotărârea
„Cu privire la confiscarea averii celor deporta ți de pe teritoriul R.S.S. Moldovene ști”, care nu
era decât o copie a celei din 30 iunie 1949. C ătre 31 martie, listele de familii ce urmau a fi
deportate din raioanele Lipcani, Edine ț, Brătușeni, Briceni, Râ șcani, Sângerei și Târnova erau
întocmite. În aceea și zi, din „centru” sosesc R.S.S. Moldoveneasc ă 16 grupuri de securi ști
conduse de ofi țeri superiori, cu un efectiv de 10-25 pe rsoane fiecare. La 1 aprilie 1951, ora 4
dimineața, începe opera țiunea cu denumirea cifrat ă „Sever” (Nord), care se încheie la orele
20:00.
Rezultatul opera țiunii „Sever” a fost arestarea și deportarea în Siberia a 723 de familii
cu un num ăr total de 2.617 persoa ne, dintre care 808 b ărbați, 967 femei și 842 copii. Cele 57
de sate ale Basarabiei, din care au fost ridica ți membrii sectei „Martorii lui Iehova”, fuseser ă
abordate de un efectiv de 2.198 de ofi țeri și soldați ai Ministerului Securit ății Statului, de
milițieni și activiști ai partidului comuni st. Toate drumurile de ie șire din sate, c ăile de acces la
frontiera cu România fuseser ă din timp blocate.
La 13 și 14 aprilie 1951, cele dou ă eșaloane cu deporta ți din Basarabia au ajuns în
Siberia. F. Tutu șkin, ministrul afacerilor interne al R.S.S. Moldoveneasc ă își informa cu acest
prilej șeful de la Moscova c ă „Escorta a fost vigilent ă și , în consecin ță, nimeni nu a evadat
din trenuri”.

27Consecințele terorii-ghilotin ă a regimului bol șevic se resimt și astăzi, când multe
persoane, fiind pe atunci c opii, acum la apusul vie ții, mai așteaptă să fie reabilitate, s ă li se
întoarcă măcar o parte din averea confiscat ă, să primeasc ă o pensie pentru munca prestat ă
pentru imperiul sovietic de-a lungul deceniilor de exil antiuman.
Una din dramaticele pagini ale totalitarismului bol șevic în R.S.S. Moldoveneasc ă o
constituie dezna ționalizarea popula ției băștinașe, început ă încă de țarism și practicat ă ca o
politică de stat de c ătre puterea sovietic ă. După război, acest fenomen cap ătă dimensiuni tot
mai mari, fiind conceput și exercitat pe dou ă planuri: fizic și spiritual. Din punct de vedere
fizic, dezna ționalizarea a urm ărit un dublu obiectiv: pe de o parte, mic șorarea continu ă a
populației autohtone prin deport ări, expulz ări forțate, exproprieri de bunuri, trimiteri la munc ă
forțată în afara hotarelor R.S.S. Moldoveneasc ă, pe de alt ă parte, sporirea continu ă a
populației alogene, mai ales a celei ruse și ucrainene. Ca urmare a acestei tendin țe, structura
etnică s-a modificat continuu în defavoarea românilor.
După reocuparea din 1944, concomitent cu mobiliz ările în Armata Ro șie, în satele
basarabene sunt reluate și recrutările pentru tot felul de munci peste hotarele R.S.S.
Moldoveneasc ă. La 31 ianuarie 1945 Biroul C.C. al P.C. al Moldovei și C.C.P. al R.S.S.
Moldoveneasc ă adoptă hotărârea „Cu privire la mobilizarea, din mijlocul popula ției rurale
apte de munc ă, a 9.000 de persoane pentru a muncii la întreprinderile „Narkomcermet”-ului
URSS, aflate pe teritoriul R.A.S.S. Crimeea”, pentru ca, la 2 februarie s ă mai decid ă
mobilizarea a înc ă 750 de tineri pent ru întreprinderile și șantierele în construc ții ale
„Narkomstroi”-ului, aflate de asemenea în Crimeea. Astfel, golul de popula ție creat în urma
deportărilor staliniste a t ătarilor este completat și cu cei 1.650 de tineri lua ți din satele
Basarabiei.
La 14 februarie 1947, Consiliul de Mini ștrii al URSS, prin hot ărârea nr. 276 „Cu
privire la efectuarea recrut ării organizate a muncitorilo r în R.S.S. Moldoveneasc ă”, ce
„permitea” multor ministere s ă efectueze în Moldova sovietic ă (în lunile februarie și aprilie,
același an) „angajarea organizat ă” a 511.000 de muncitori, care puteau fi recruta ți exclusiv din
localitățile sătești și trimiși la întreprinderile industriale și șantierele de construc ție aflate în
partea de sud a Uniunii Sovietice. Peste trei luni, guvernul sovietic a decis efectuarea în
R.S.S. Moldoveneasc ă a recrutării muncitorilor în industria carbonifer ă și de combustibil.
În anul 1947 este introdus un nou procedeu de înstr ăinare a tinerilor din Basarabia.
Paralel cu recrut ările efectuate de structur ile „civile”, încep mobiliz ările premilitarilor; ace știa
fiind supu și serviciului militar și luați de comisariatele militare, sunt trimi și la școlile de
învățământ profesional de pe lâng ă fabrici și uzine (F.Z.O. – fabric ino-zavodskoe-obucenie).

28Astfel, în lunile septembrie și octombrie 1947, comisari atele militare mobilizeaz ă 8.536 de
premilitari pentru școlile F.Z.O. din bazinul Done ț.
În 1948-1950, procedeele de reducere numeric ă a localnicilor din Basarabia
rămăseseră aceleași. În a doua jum ătate a anului 1948, tinerii n ăscuți în 1.928 erau mobiliza ți
și trimiși în regiunile Stalingrad, Voro șilovgrad, Kirovograd și Rostov. În urm ătorii doi ani și
jumătate au fost recrutate la munc ă peste hotarele R.S.S. Moldovene ști cca. 96.000 de
persoane din satele dintre Prut și Nistru.
Numeroasele mobiliz ări la șantierele din Ucraina și Rusia, precum și deportările
masive practicate în primii șapte ani de ocupa ție au reprezenta t cea mai eficient ă metodă
administrativ ă de dezna ționalizare a românilor basarabeni . Ulterior, ea a fost aplicat ă intens,
utilizându-se noi forme și măsuri. De la un teritoriu cu popula ție româneasc ă destul de
omogenă s-a ajuns la o republic ă multinațională, visul de aur al Uniunii Sovietice, care și-a
definit întotdeauna profilul multietnic, nu numai pentru a- și justifica astfel cuceririle, ci și
pentru a oferii ceea ce, în concep ția sa, ar reprezenta un model de toleran ță și de convie țuire
pașnică. Cel puțin acestea au fost tezele afirmate constant dup ă revoluția din 1917, care
pretindea c ă tinde să-l elibereze pe om de diverse constrângeri, inclusiv, sau mai ales, de
aceea pe care o presupune apartenen ța la o anumit ă naționalitate.
Paralel cu deport ările, s-a pornit o puternic ă ofensivă împotriva valorilor culturale ale
poporului român. Un str ăin, pe nume Coval, ajuns în fruntea organiza ției republicane a
Partidului Comunist, a decretat c ă alfabetul latin nu mai corespundea cerin ței de a exprima
nuanțele limbii materne a moldovenilor și a deci introducerea alfabetului chirilic care, f ăcând
parte din tezaurul poporului ru s, avea – nici nu se putea a ltfel – un caracter „superior”.
Mecanismele utilizate în regimul totalitar bol șevic în scopul dezna ționalizării R.S.S.
Moldovene ști erau multiple și perfide. Este vorba despre im plicarea bisericii ortodoxe ruse,
predarea în institu țiile superioare de înv ățământ în limba rus ă, studenții folosind doar
manualele ruse ști. Toate manifesta țiile, serbările, adun ările se desf ășurau în limba rus ă.
Comunicarea administra ției cu cetățenii în toate domeniile vie ții din republic ă doar în ruse ște.
Exproprierea basarabenilor, sistemul fiscal și de rechizi ții ce au determinat foametea
de dimensiuni nemaicunoscute în Basarabia, colectivizarea for țată, mobilizările tinerilor la
munci grele în regiunile îndep ărtate ale URSS, arest ările, deport ările în mas ă și alte acțiuni au
generat în rândurile popula ției diverse forme de rezisten ță împotriva regimului bol șevic.
În legătură cu înrolarea în armata sovietic ă, tinerii basarabeni, sub diverse pretexte, se
eschivau de la mobilizare ori dezertau din armat ă. În perioada aprili e 1944 – aprilie 1945 au
fost reținuți 15.180 dezertori din armat ă, iar 12.180 persane se eschivaser ă de la înrolare. O

29problemă dificilă pentru conducerea R.S.S. Moldoveneasc ă devenise dezertarea din locurile
de muncă forțată din URSS.
În perioada 1946-1950 popula ția din R.S.S. Moldoveneasc ă a trebuit de cinci ori s ă
voteze candida ții din partea Partidului bol șevic în organele puterii sovietice. De și conducerea
Moldovei sovietice raporta c ă la urne se prezentau, de regul ă, 99,8 % din cet ățenii cu drept de
vot, atitudinea ostil ă a populației față de „alegerile” sovietice persista de fiecare dat ă.
Rezistența antisovietic ă a românilor basarabeni s-a manifestat și prin lupta organizat ă
în cadrul unor forma țiuni social politice și grupuri paramilitare. O deosebit ă importan ță în
acest sens a avut-o organiza ția națională din Basarabia intitulat ă „Arcașii lui Ștefan”, care î și
propusese „s ă ridice moralul popula ției prin diferite at acuri împotriva bol șevicilor”. Între anii
1945 și 1950, pe teritoriul raioanelor Chi șcăreni, Telene ști, Sângerei și Călărași a activat
grupul clandestin condus de țăranul Filimon Bodiu.
Încercările de rezisten ță, mai mult sau mai pu țin organizat ă, împotriva regimului
sovietic au fost f ăcute de diverse grupuri de basarabeni , care utilizau diferite forme de lupt ă –
de la agita ția antisovietic ă, lansarea zvonurilor despre înfr ângerea URSS într-un eventual
război cu SUA și Marea Britanie, pân ă la acțiuni cu arma în mâini împotriva activi știlor
comuniști și a institu țiilor statului sovietic. Este semnificativ ă în acest sens, activitatea
organizațiilor „Sabia Drept ății”, „Partidul Libert ății”, „Armata Neagr ă” și „Uniunea
Democratic ă a Libertății”.
Bineînțeles că stăpânirea, oricât se sim țea în siguran ță după triumful pe care îl
cunoscuse în r ăzboi, a înțeles că metodele forte la care recursese vor excela. Dama șcanu a fost
prins o dat ă în 1946, a reu șit să evadeze din penitenciarul unde fusese închis, și-a reluat lupta,
apoi a fost prins din nou. A fost judecat și condamnat la 25 ani închisoare. A fost dus în
Siberia. Organiza ția pe care o ini țiase Nicolae Dama șcanu se numea „Arca șii lui Ștefan cel
Mare”. Sub stindardul sl ăvitului voievod, invocat în acei ani crânceni ca un simbol al biruin ței
împotriva ocupan ților, românii din ter itoriile ocupate de ru și au pornit lupta de eliberare, lupt ă
dreaptă și sfântă.
Consolidarea st ăpânirii sovietice asupra teritori ilor acaparate începând din 1940,
transformarea Uniunii Sovietice, dup ă victoria ob ținută (cu sprijinul țărilor occidentale)
împotriva fascismului, într-o putere mondial ă – mai exact, în cea de a doua superputere –
disensiunile ivite și adâncite în rândul statelor capitaliste în perioada a șa numită a războiului
rece – disensiuni manifestate atât sub raport strategic cât și sub raport tactic – au consolidat în
conștiința cârmuitorilor de la Kremlin ideea c ă venise momentul mult a șteptat de a se institui
în cadrul est-european o pozi ție conduc ătoare solid ă a slavilor, pe un plan mai larg, a ru șilor

30în mod special. Acest obiectiv existase tot timpul ca tendin ță; acum se impunea ca el s ă fie
atins sub multiple aspecte ale modului de via ță: economic, organizatoric, ideologic, moral.
Expresia cea mai sugestiv ă a acestei tendin țe se materializeaz ă prin punerea la cale a
unei strategii adecvate de colonizare a teritoriilor r ăpite în 1812, pierdute în urma unirii lor cu
Țara la 1918, ocupate prin for ță în 1940, și reluate în urma evenimentelor din prima parte a
anilor ’40 din fr ământatul secol trecut.

31CAPITOLUL III

Politici de alterare a structur ii etnice în perioada sovietic ă

După răpirea din 1940, Basarabia, ciopâr țită prin trecerea la Ucraina a marginilor ei de
la sud (jude țele Ismail și Cetatea Alb ă) și de la nord (jude țul Hotin) și împerecheat ă cu o mică
fâșie de pământ de pe malul stâng al Ni strului, care în anii 1924-1940 f ăcuse parte din a șa-
zisa republic ă autonom ă moldoveneasc ă cu centrul la Tiraspol, a fost declarat ă de către
invadatori republica sovietic ă socialist ă moldoveneasc ă. Către sfârșitul celui de al II-lea
război mondial, acea înjghebare artificial ă a fost reprodus ă întocmai. Cele dou ă componente
ale acestei ac țiuni geostrategice – sfârtecarea teritoriului ținutului anume în maniera în care s-
a făcut și alipirea la acest schilod a unei p ărți din Transnistria – avea s ă influențeze hotărâtor,
în rău, viața economic ă, politică și culturală
a Basarabiei istorice și bineînțeles, a ceea ce a
fost să fie R.S.S.M.
Izolarea ținutului de Dun ăre și de Marea Neagr ă a dat o lovitur ă zdrobitoare economiei
acestuia. Pentru un teritoriu mic și cu resurse naturale foarte reduse, cu un sol a c ărui
productivitate adeseori este compromis ă de contribu ția negativ ă a factorului meteorologic,
cursul de jos al Dun ării, de la Giurgiule ști și până la mare, cu o lungime de aproximativ 200
km și litoralul M ării Negre din limanul Nistrului și până la gura bra țului Chilia, cam de
aceeași întindere, reprezint ă niște șanse economice inestimabile. Valoarea acestei averi
pierdute este receptat ă cu mare durere mai ales ast ăzi, când, din punct de vedere economic,
Republica Moldova se afl ă intr-un adev ărat colaps, iar ie șirea din acest impas înc ă nu se arat ă.
Cât prive ște atașarea mecanic ă a câtorva raioane ale fost ei R.A.S.S.M. la nou creata
R.S.S.M, f ără motivații în tradiția istorică sau măcar în niște imperative economice, aceasta a
fost pur și simplu o diversiune politic ă. Sigur că nimeni, nici m ăcar sovieticii, nu luau în
serios chichi ța propagandist ă colportat ă de oficialit ăți o vreme, cum c ă astfel s-ar fi restabilit
unitatea poporului moldovenesc și cum s-ar fi putut altfel, când știut era că Moldova istoric ă
nu a avut niciodat ă două maluri ale Nistrului?
Includerea acelei buc ăți de pământ din stânga Nistrului în componen ța R.S.S.M. a fost
precedată de un calcul politic gândit foarte st ăruitor . Dup ă 28 iunie 1940 și în primii ani de
după război, ocupan ții sovietici au avut grij ă să decapiteze Basarabia de elita sa politic ă și
intelectual ă, eliberându-se locul pentru cadrele adus e aici de peste Nistru. Aceste cadre

32trebuiau s ă promoveze cu credin ță în ținut politica atât de cunoscut ă a statului sovietic, care
sfida interesele vitale ale moldovenilor: via ță națională și cultură proprie, de esen ță
româneasc ă, dreptul la proprietate, credin ță, libertate. E adev ărat că cei aduși de peste Nistru
își ziceau și ei moldoveni, dar ace știa erau alt fel de moldoveni. Pe de o parte, cu pu ține
excepții fericite, la care nu putem z ăbovi aici, ei erau complet str ăini de spiritualitatea
româneasc ă, ba chiar fuseser ă dresați să aibă o atitudine profund ostil ă față de tot ce e
românesc, iar pe de alt ă parte, pe fondul lor sufletesc a fost impregnat cu insisten ță brutală un
surogat primitiv de cultur ă străină. E vorba de cultura rus ă și slavonă, în general.
Se înțelege că Moscova nici gând nu avea s ă dea destinele Basarabiei în mâinile
„șantiștilor” (așa îi numeau basarabenii pe cei veni ți de peste Nistru: de la cuvântul bizar
„șanti”, derivat din sintagma cu func ții complementare în limbajul simplu: „ și de acum
înainte”). Pentru aceas ta ea a trimis aici zeci de mii de ru și și rusificați din imperiu, astfel
încât să cuprindă direct în bra țele sale orice institu ție publică, oricât de neînsemnat ă, și orice
așezare uman ă, până la cel mai priz ărit cătun. Dar bol șevicii aveau ambi ția, al cărei profund și
nedezmin țit cinism au știut întotdeauna s ă-l ascund ă cu grijă, de a demonstra c ă ei nu au
stingherit cu nimic culturile na ționale, ci dimpotriv ă, le-ar fi încurajat s ă se dezvolte și să
înfloreasc ă (le plăcea la nebunie s ă trâmbițeze despre „înflorirea culturilor na ționale
socialiste”). Dar cum în mo ldovenii din Basarabia nu aveau încredere, pentru c ă îi considerau
stricați de cultura român ă, au apelat f ără frică la serviciile moldoven ilor din Transnistria. Au
fost aduna ți din acea regiune to ți cei care f ăcuseră o școală cât de sumar ă, măcar două – trei
clase primare, și aruncați pe cuprinsul întregii Basarabii s ă ia locul zecilor de mii de
învățători, de mici func ționari, de lucr ători în domeniul culturi, pe care ocupa ția sovietic ă, în
parte, i-a aruncat peste Prut, iar în alt ă bună parte, i-a trimis în Siberia.
Cadrele cele mai de pre ț ale celor adu și de dincolo de Nistru le-au constituit
absolvenții așa-ziselor „rabfak”-uri, ceea ce însemna ni ște cursuri de doi-trei ani pentru
lichidarea analfabetismului, declarate, în cel mai autentic limbaj proletar „facult ăți
muncitore ști”. Anume dintre ace știa a fost încadrat ă întreaga clas ă conducătoare a Moldovei
postbelice, cu excep ția unui num ăr apreciabil, totu și, de ruși trimiși de la centru pentru a
ocupa acele posturi, care erau considerate de importan ță strategică: în partid, economie, KGB,
organele militare de sus ținere a regimului. Aproape tot guvernul, care de fapt nu era mai mult
decât o cancelarie gubernial ă, o bună parte a cadrelor s uperioare de partid, șefi de
întreprinderi și instituții, mai cu seam ă conducătorii institu țiilor de înv ățământ, știință și
cultură erau înrola ți anume din rândul acestor „rabfakovi ști”.

33Devotați față de ocupan ți până dincolo de orice îndoial ă, antiromâni din convingere
profundă, antiintelectuali prin voca ție, adică prin curata lor origine proletar ă, aceștia s-au
dovedit a fi un aferent ireductibil al ocrotirii patrimoniului cultural na țional, o frân ă nimicitor
de eficace în calea dezvolt ării culturii na ționale române ști în ținut.
În perioada postbelic ă s-au publicat numeroase studii și monografii, în care istoricii
sovietici s-au str ăduit să demonstreze (direc t sau indirect) c ă românii (numi ți oficial
moldoveni) au supravie țuit și prosperat numai datorit ă faptului c ă au trăit în Uniunea
Sovietică. Mai mult, se afirma c ă ei erau pe picior de egalitate cu „popoarele fr ățești ale
URSS” . În cele ce urmeaz ă, în baza unor documente inedite, multe dintre care pân ă nu
demult erau puse la index, vom încerca s ă demonstr ăm că în realitate, autorit ățile sovietice au
dus o politic ă discriminatorie fa ță de popula ția româneasc ă.
Chiar din momentul cre ării R.S.S. Moldovene ști, administra ți a e i a f o s t p u s ă
preponderent pe seama ru șilor și a ucrainenilor. De exemplu, în a doua jum ătate a anului 1940
din 75 membrii ai executivelor jude țene, 71 erau ru și. În organele de partid, din 198 de
lucrători de răspundere, doar 7 erau de na ționalitate români. Un num ăr infim de români
activau și în organele de justi ție – din 26 membrii ai Judec ătoriei supreme a R.S.S.M. numai
doi erau români, din 131 procurori, românii constituiau 6 %, iar judec ătorii 7%.
Deși românii-moldoveni formau 66,6% din întreaga popula ție, ei n-au fost reprezenta ți
echitabil nici în Sovietul Suprem al R.S. S.M. (65%) ales la 12 ianuarie 1941. Este revolt ător
faptul că peste 60 % din deputa ți erau de la est de Nistru, pe când în jude țele basarabene din
R.S.S.M. tr ăiau 9/10 din popula ție. Băștinașii nu erau reprezenta ți proporțional nici în
Sovietul Suprem al URSS, deoarece din 34 deputa ți doar 9 erau români.
În 1944 aparatele de stat și de partid iar ăși au fost completate aproape integral cu
persoane aduse specia l din diferite col țuri ale Rusiei Sovietice. Astfel în iulie 1944 din 1.335
lucrători de r ăspundere, numai 263 activaser ă aici anterior. Bineîn țeles, majoritatea
funcționarilor erau ru și și ucraineni (1.116).
La formarea aparatului de partid preponderent ă, de asemenea, ru șilor: din 69 de
membrii ai C.C. al P.C.M. 50 erau ru și, 6 români și restul alte na ționalități. În comitetele
raionale de partid func țiile de prim-secretar și al doilea secretar erau de ținute de 93 de ru și și 8
români.
O situație similar ă există și în organele executive al e republicii. În comitetele
executive jude țene de români erau ocupate doar 63 func ții-cheie din cele 582. În raioane, ru șii
erau majoritari în organele procuraturii – 30, ucraineni – 17 și români – 3 func ții. Dintre
președinții comitetelor executive raionale 26 erau ru și, 24 ucraineni și 15 români.

34Urmând lozinca stalinist ă potrivit c ăreia „cadrele decid totul”, autorit ățile sovietice au
acordat o aten ție special ă pregătirii de noi cadre.1 Imediat dup ă încheierea r ăzboiului, în
Moldova postbelic ă au fost ini țiate cursuri pentru instruirea, intr-un ritm accelerat, de
funcționare pentru apar atul de partid și de stat. În memoriile sale L. Brejnev, care a petrecut
câțiva ani în R.S.S.M., men ționa că, în primii ani postbelici, problema cadrelor a fost cel mai
des dezbătută de către biroul C.C. al P.C.M.2. În acest sens, nu a fost uitat ă nici sintagma
„cadrele sunt fondul de aur al Partidului”. Deloc întâmpl ător, etnicilor româ ni din Basarabia,
care erau suspecta ți de lipsă de loialitate fa ță de noul sistem, le-a fost refuzat accesul la
pozițiile înalte de stat și de partid 3. Mai mult chiar, comuni știlor din Basarabia nu le-a fost
recunoscut ă automat calitatea de membrii ai P.C.U.S.
Imediat dup ă reanexarea Basarabiei, Moscova a decis c ă pârghiile principale ale vie ții
politice și economice din R.S.S. Moldoveneasc ă să fie preluate direct de c ătre C.C. al P.C. din
Uniunea Sovietic ă. La 12 iulie 1944, C.C. al P.C. a expe diat pe adresa C.C. al P.C. Moldova
lista posturilor incluse în nomenclatura C.C. de la Moscova, pentru ca, în martie 1945 C.C. al
P.C.U.S. s ă înființeze un birou special pentru Moldova. În aria de competen ță al acestuia avea
să fie trecut ă și pregătirea cadrelor noi 4. Biroul pentru Moldova al C.C. al P.C.U.S.
(președinți: 1945 – 1947 – F. Butov; 1947 – 1949 – V. Ivanov) era format din opt sec ții: 1)
propagand ă și agitație (S. Zelenov, A. Soloviov, M. A ndeer), 2) partid, comsomol și sindicate
(A. Sobolev, I. Smirnov), 3) agricultur ă (P. Lealin, C. Mitiu șkin), 4) administra ție (A.
Miciurin), 5)planificare și finanțe (P. Riabov), 6)industrie (A . Fedorenko, N. Poduciufarov),
7) transporturi (A. Fedorenko), 8) familie (M. Andreev, I. Zentov). Al ături de pre ședinte,
vicepreședinte și șefii de sec ție, din Birou au mai f ăcut parte și cei doi secretari ai C.C. al
P.C.M., N. Salagor și N. Coval, pre ședintele C.M., G. Rudi și președintele Prezidiului
Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneasc ă, F. Brovco. Printre primele ac țiuni ale acestui
organ unional s-a num ărat desemnarea persoanelor de co nducere ale celor mai importante
instituții politice și economice din R.S.S. Moldoveneasc ă: miniștri, directorul Sucursalei
Chișinău a Băncii de Stat a URSS, șefi în diverse departamente.
Pentru politica de cadre din R.S.S. Moldoveneasc ă rămâne important ă Hotărârea
„Despre preg ătirea și perfecționarea lucr ătorilor de partid și sovietici de conducere”, din 2
august 1946 a C.C. al P.C. din Uniunea Sovietic ă, prin care liderii sovietici recuno șteau
pentru prima dat ă slaba reprezentare a etnicilor români din R.S.S. Moldoveneasc ă în organele
de partid și de stat ale puterii 5. Totuși, această decizie nu a însemnat decât acceptarea unor
anumite categorii de popula ție pentru recrutarea de noi membrii de partid. Erau avu ți în
vedere, în special fo știi combatan ți din Armata Sovietic ă, muncitori și țărani săraci.

35Un loc deosebit în isto ria R.S.S. Moldoveneasc ă în primii ani postbelici îi revine lui
Leonid I. Brejnev. Trimis la Chi șinău cu misiunea declarat ă de „întărire a conducerii de
partid” 6, acesta a de ținut între iulie 1950 și martie 1952, func ția de prim secretar al C.C. al
P.C.M. Printre priorit ățile lui L.I. Brejnev s-a num ărat selectarea și verificarea cadrelor noi,
printre persoanele impo rtante din anturajul s ău numărându-se S. Trapeznikov 7 , C. Cernenko
8 , N. Sciolokov 9 , S. Țvigun 10 și I. Bodiul 11.
În centru discu țiilor de la Congresul XI al P.C.M. desf ășurat la Chi șinău pe 25-26
decembrie 1963, s-a aflat și problema select ării cadrelor. Invocând ne voia de promovare în
poziții importante a unor persoane „competente” și „verificate”, conducerea de partid din
R.S.S. Moldoveneasc ă s-a declarat din nou în favoarea spri jinirii cadrelor din afara republicii.
Atitudinea va fi confirmat ă și în ianuarie 1965, la o ședință a Biroului C.C. al P.C.M.. S-a
spus printre altele, c ă „ar fi o gre șeală să dăm prioritate cadrelor na ționale, fără să luăm în
considerare calificarea lor”.
Totuși, încă de la sfâr șitul anilor ’40, etnicii români din Republica Moldova încep s ă
pătrundă în organele sovieti ce de putere, chiar dac ă la început era vorba doar de nivel mediu
și inferior. Originari în special din mediul rural și absolven ți ai Institutului Agricol „M.
Frunze”, ace știa erau numi ți președinți de colhozuri, director i de sovhozuri, speciali ști-șefi de
rând raional și republican, ocupând dup ă un timp și funcții importante la nivel republican.
Totuși în anii ’60, basara benii au continuat s ă formeze o minoritate în organele de conducere,
fiind avansa ți doar în func țiile secundare ale aparatul ui de partid sovietic și economico-
administrativ. Acest lucru se explic ă și prin modul în care Ivan B odiul, prim secretar al C.C.
al P.C.M., în țelegea să-și selecteze cadrele. Al ături de cadre din afara R.S.S. Moldoveneasc ă,
acesta a promovat în posturile importante mai ales persoanele originare din raioanele din partea stâng ă a Nistrului – I. Calin, P. Pascari, G. Rudi, F. Brovcov, N. Coval etc.
12. În anii
’60 – ’70, sintagma „dac ă vrei să fii ministru, tre’ s ă fii de peste Nistru” avea s ă facă o
adevărată carieră în mediile informale din R.S.S. Moldoveneasc ă.
Având în vedere discu țiile din jurul problemei cadrelor, I. Bodiul l-a numit pe G.
Dâgai (născut în regiunea Odesa) în func ția de șef al secției de organizare a C.C. al P.C.M. 13 .
Acesta, împreun ă cu al doilea secretar al C.C. al P.C.M. – persoana care reprezenta C.C. al
P.C.U.S. – selecta și promova cadrele, nu f ără a ține cont, desigur, și de recomand ările
primului secretar al C. C. al P.C.M. Abia c ătre mijlocul anilor ’60 s-a format prima genera ție
de tineri, instrui ți la școala sovietic ă, cu o nou ă mentalitate și educată în spirit comunist 14 . O
bună parte dintre ace ști tineri activau în Comsomol și au fost promova ți ulterior în func ții
importante de partid 15 . Astfel, în organe le comsomoliste au activat P. Lucinski 16 , I. Guțu 17

36, G. Eremei 18 , G. Cușmir 19 , E. Sobor 20, s.a. . Au existat îns ă și cazuri de promovare în
funcții importante de partid și de stat a unor persoane f ără trecut comsomolist activ. Printre
aceștia s-au num ărat A. Sangheli 21 și I. Ciubuc 22. Se poate observa c ă basarabenii promova ți
de I. Bodiul proveneau în majoritate a cazurilor din nordul R.S.S. Moldoveneasc ă.
Pentru a putea ține sub control imensul aparat de partid și de stat și pentru a fi sigur de
loialitatea total ă a anturajului, Bodiul a acordat o deosebit ă atenție dosarelor personale. Se
căutau fapte care ar fi discreditat anumite persoa ne. Ascunse de cele mai multe ori, privirilor
opiniei publice, acestea erau folosite pentru amenin țări și șantaj. În felul acesta Bodiul a știut
să strângă în jurul s ău oameni de a c ăror loialitate putea fi absolut sigur.
Primul român basarabean care a ajuns în e șaloanele superioare ale P.C.M. a fost D.
Cornovan, secretar pe probleme de propagand ă în perioada 1961-1971, acesta a fost ales în
Biroul C.C. al P.C.M.. Între 1963-1 968 un alt basarabean , N. Testimi țeanu a de ținut funcția
de Ministru al S ănătății în Moldova Sovietic ă. Tot în anii ’60. V. Rusu a fost numit în postul
de Ministru al Telecomunica țiilor, în timp ce A. Corobceanu a ocupat func ția de
vicepreședinte al Consiliului de Mini ștri. Totuși aparatul de partid a urm ărit îndeaproape
activitatea basarabenilor, a c ăror loialitate fa ță de regimul sovietic continua s ă fie pusă la
îndoială. În noiembrie 1970, la o ședință a Biroului C.C. al P.C.M., a fost discutat cazul lui A.
Corobceanu23 , responsabil în guvernul R.S.S. Moldoveneasc ă pentru probleme de cultur ă și
învățământ. În rezolu ția C.C. al P.C.M. se aprecia c ă acesta nu „ apreciaz ă politic just
manifestările de na ționalism din partea unor persoane și nu luptă împotriva unor asemenea
fapte”. Tot din aceste motive A. Corobceanu, al ături de N. Testimi țeanu24, a fost criticat și la
Plenara VIII a C.C. al P.C.M.24. Decizia partidului a fost una radical ă, destituirea. O alt ă cale
pentru îndep ărtarea de la conducere a persoa nelor incomode a fost deta șarea în institu țiile de
partid și de stat de la Moscova sa u alte republici unionale. Semnificativ, în acest sens, este
cazul lui D. Cornovan25.
În ce prive ște componen ța etnică a Biroului C.C. al P.C.M., Kremlinul a urm ărit să
asigure dominarea numeric ă a rușilor și ucrainenilor, majoritatea originari din Ucraina și
Federația Rusă. În ce-i prive ște pe etnicii români, au fost promovate elemente provenind din
raioanele din partea stâng ă a Nistrului. În 1981, de pild ă, dintre cei 13 me mbri ai Biroului
C.C. al P.C.M., 8 (61,5%) erau din afara R.S.S. Moldoveneasc ă : P.K. Voronin, E. Kalenik,
N. Mereni șcev, V. Savociko, G. Stepanov, G. Vol kov, G. Dâgai, V. Kikitikenko. De
asemenea, trei dintre cei cinci secretari ai C.C. al P.C.M. (60%) și 10 dintre cei 13 șefi de
secții ai C.C. al P.C.M. (76,9%) erau veni ți din alte regiuni ale URSS.

37Controlul politic al cen trului în toate republicile se exercita, a șa cum spuneam mai sus,
prin secretarul doi al C.C. al P.C.M., care era de regul ă, rus sau ucrainean rusificat. În
competen ța acestuia intrau problemele de ideologie, agita ție și propagand ă. În Moldova
Sovietică, în postul de secretar doi s-au aflat persoane provenind exclusiv din R.S.S.
Ucrainean ă R.S.F.S. Rus ă : N. Șologor (1941-1946, originar din regiunea Nikolaev,
R.S.S.U.); I. Zâkov (1946-1952, regiunea Vol ogda, R.S.F.S.R.); D. Gladkii ( 1954-1959,
regiunea Kirovograd, R.S.S.U.); I. Bodiul ( 1959-1961, regiunea Nikolaev,R.S.S.U.); N.
Melnikov (1961-1965, regiunea Moscova, R.S.F.S. R.); N. Sciolokov (1965-1966, regiunea
Voroșilovgrad, R.S.S.U.); V. Smirnov (1985-198 8, regiunea Moscova, R.S.F.S.R.) etc.
În februarie 1986, la Congresul XXVII al P.C.U.S., a fost continuat ă discuția pe
marginea problemei corup ției și a cadrelor26. În discursul s ău, M. Gorbaciov a reafirmat
postulatul de baz ă al politicii de cadre, subliniind c ă nu se va admite nici o abatere de la
principiile leniniste în selectarea, repartizarea și avansarea cadrelor. Totodat ă, a fost criticat ă
elita politic ă din unele republici unionale pentru practicarea politicii de „preferin ță națională”
sau „favoritism na țional”27.
În acest context, liderii P.C.M. au încercat s ă conving ă conducerea P.C.U.S de
modificarea politicii de cadre în R.S.S. Moldoveneasc ă, în special prin înl ăturarea persoanelor
bănuite de acte de corup ție și abuz de putere. Un rol important în aceste ac țiuni avea s ă-i
revină lui V. Smirnov28. În scurt timp au fost înl ăturați din func ție 21 de prim secretari ai
comitetelor raionale de partid, 16 conduc ători de ministere, comitete de stat și departamente29.
Este de re ținut însă faptul că printre cei viza ți s-au num ărat în special, înal ți funcționari de
origine etnic ă română. Cel mai cunoscut a fost cazul lui Vasile Vâ șcu , vice-prim-ministru în
guvernul R.S.S.Moldoveneasc ă30, care, într-un apel adresat „poporului Moldovei”, avea s ă
acuze conducerea de partid de blo carea accesului moldovenilor în func țiile importante. De
asemenea, pentru prima dat ă în istoria R.S.S. Moldoveneasc ă, avea să fie cerut ă, de către o
important ă persoan ă din ierarhia de stat, retr ocedarea teritoriilor din sudul și nordul
Basarabiei, alipite la R.S.S. Ucrainean ă în 1940. Nu vom insista aici asupra motivelor care l-
au făcut pe Vâ șcu să se adreseze direct popula ției . Este îns ă de reținut faptul c ă, la scurt timp,
acesta a fost acuzat de abuz de putere , exclus din partid, eliberat din post și condamnat la ani
grei de închisoare31.
O altă țintă preferată a lui V. Smirnov în anii 1987- 1988 a fost intelectualitatea
moldoveneasc ă de creație. El a fost ini țiatorul unei hot ărâri a Biroului C.C. al P.C.M. prin
care mai mul ți scriitori au fost acuza ți de naționalism. În acela și timp, persoane de origine

38etnică rusă – V. Pșenicinikov, V. Garev, M. Popov, E. Smirnov – erau promovate în func ții
importante de partid și de stat.
Tabelul 1

Structuri de stat ale R.S.S.M. cu prezen ță extrem de limitat ă
a românilor (1952 – 1956)
Inclusiv
Ramura
Români
%
Alogeni
% Ruși % Ucraineni %
1. Căi ferate 1,1 98,9 * *
2. Sistemul
Asociații de consum
1,7**
98,3
53,3
20,0
3. Rețeaua bancar ă 5,7 94,3 66,0 22,6
4. MAI 7,7 92,3 67,7 15,4
5. KGB 12,2 87,8 68,0 16,6

* – Nu dispunem de date; ** – În 1952, un oarecare I. Vostre țov, funcționar sovietic din raionul C ăușeni scria la
adresa C.C.-ului al P.C.U.S „ Func ționarii existen ți ( în R.S.S. Moldoveneasc ă ) în mare
majoritate de origine etnic ă străină. Nu se manifest ă nici un interes în promovarea cadrelor
moldovene ști băștinașe. Dacă, de exemplu, pe cineva din moldoveni îi și primește în comer ț,
el totuși nu va activa acolo mult : îl vor compromite , iar mai apoi îl vor da în judecat ă…” (
Arhiva Organiza țiilor Social-Politic e a Republicii Moldova – f.51, i.11, d. 167, f.114)
Aceeași situație discriminatorie exista și în anul 1951, posturile principale în
structurile mai importante ale statului (mini ștrii, președinți de comitete, șefi de direc ții și de
trusturi etc.) fiind ocupate de alogeni. Un an mai târziu, aceasta a recunoscut și primul
secretar al C.C. al P.C.M. (D. Gladkov), care semnala: „… În ultim ii 3-5 ani în componen ța
nomenclaturii C.C.-ului … num ărul moldovenilor (românilor) nu dep ășește 20% … Mai mult,
în ultimul timp, într-o serie de organiza ții de partid și de stat num ărul funcționarilor din rândul
naționalității b
ăștinașe nu crește ci se mic șorează … ”.
Cele relevate sunt confirmate de indicii din tabelul 1. Sovieticii f ăceau distinc ție între românii transnistreni (din fosta R.A.S.S.M.) și cei
basarabeni, manifestând fa ță de ultimii permanent neîncr edere. În iulie 1956, un grup de

39basarabeni printre care E. Bucov, A . L u p a n , A . R u s u s . a . s e m n e a z ă o scrisoare semnat ă
conducerii R.S.S. Moldoveneasc ă în care, printre altele se men ționa : „Se poate constata c ă și
acum, dup ă 16 ani (de la anexarea Basara biei) nu numai în organiza țiile de partid și de stat ale
Moldovei, dar și în cele profesionale , în toate ministerele și instituțiile, comitetele de partid și
executive raionale, justi ție etc., în func țiile de conducere lipsesc cu des ăvârșire cadrele locale,
basarabenii … . Locuitorii Moldovei de pe malul drept al Nistrului sunt privi ți ca „incapabili”,
ca niște persoane ce nu merit ă încredere din punct de vedere po litic … ”. Nu e dificil a intui
care a fost r ăspunsul, deoarece câteva zile mai târziu E. Bucov se revolta : „În scrisoare mai
declarăm clar că nu sunt numite în func ții administrative persoanele b ăștinașe, iar nou ă ni se
răspunde : cresc mulg ătoarele, brigadirii. Noi afirm ăm că nu este nici un secretar de comitet
raional, iar nou ă ni se vorbe ște despre porcari … . Ni se cer cifre. Numi ți atunci m ăcar un
ministru, un secretar de comitet raional sau pre ședinte de executiv raional din rândul
băștinașilor … ”.
Nu s-a modificat cu nimic starea de lucru nici în anii urm ători, românii continuând s ă
fie o minoritate în organele de conducere ale republicii.
Politica promovat ă de autorit ățile sovietice suscita nemul țumiri în rândul maselor, mai
ales al intelectualilor, dar ac țiunile întreprinse pentru a pune cap ăt fărădelegilor erau spartane
și izolate. Manifest ările de protest, lupta pentru drepturile legitime ale b ăștinașilor, s-au
intensificat dup ă demiterea din func ție a lui N. Hru șciov. La 29 noiembrie 1965 I. Bodiul,
prim secretar al C.C. al P.C.M., raporta Moscovei : „Cunoscuta declara ție a lui Mao Tze Dun
despre Basarabia, publicarea în România a unei serii de c ărți …, intensificarea propagandei
burgheze în jurul aces tor chestiuni … , au generat anumite tendin țe în mijlocul unei p ărți a
intelectualit ății din R.S.S. Moldoveneasc ă … . Cel mai elocvent acestea s-au manifestat în
unele luări de cuvânt la C ongresul Scriitorilor din Moldova, care a avut loc între 14-15
octombrie a.c..
Unii participan ți ai congresului, scriitori, în special tovar ăși tineri, cum ar fi Busuioc,
Malarciuc, Dru ță, Osmotescu, atingând, în principiu core ct, chestiunile despre necesitatea
dezvoltării limbii moldovene ști (române), perfec ționarea manualelor, p ăstrarea monumentelor
de cultură s.a., inten ționat, în ton na ționalist tratau caren țele acestei probleme … În acest scop,
au fost men ționate exemple de predominare a firmelor scrise numai în limba rus ă … În acela și
timp, se sublinia apartenen ța moldovenilor la na țiunile de provenien ță română, iar în unele
cuvântări se simțeau elemente filoromâne ști. I. Druță a declarat c ă nu trebuie s ă ne grăbim
pentru a ridica „zidul chinezesc între Moldova și România … ”.

40 Tabelul 2
Apartenen ța etnică a lucrătorilor
din ministerele, institu țiile, organiza țiile R.S.S.M. (1958)
Inclusiv
Ramura
Români
%
Alogeni
% Ruși
% Ucraineni %
1. Aparatul C.C. 24,2 75,8 55,5 18,2
2.Guvernul
inclusiv:
KGB MAI Min. economiei
Min. Finan țelor
Min. Comer țului
Min. învățământului
Min. culturii 27,9

16,7
32,7**
5,5
13,8
7,7
32,8 29,0 72,1

83,3 66,3 94,5
86,2
92,3 67,2 71,0 40,1

65,4 38,6 44,6
50,7
61,1 41,0 40,3 19,7

16,7 24,2 17,1
16,7
21,1
6,6
12,9
3. Banca de stat 17,4 82,6 61,1 21,1
4.Sindicatele 18,0 82,0 44,0 18,0
** În cadrul Ministerului Afacerilor Interne procentul românilor se m ărește față de
anii anteriori pe contul personalului inferior . În 1957 românii constituiau 57,9%, iar în 1961 –
55,3%.

Neîndoielnic Congresul III al scri itorilor din R.S.S. Moldoveneasc ă a avut un mare
ecou în mijlocul popula ției române ști din teritoriu. De exemplu, T. Negru, judec ător din
raionul Cimi șlia vorbea deschis colegilor s ăi despre necesitatea oficializ ării limbii române ca
remediu împotriva domin ării cadrelor ruse ști. În rândul popula ției se răspândea opinia c ă la
congres s-a pus și problema reunirii Basarabiei cu Români a, scriitorii având în acest sens toat ă
susținerea din partea tineretului studios.
Ca rezultat, se înregistreaz ă o creștere a num ărului de manifest ări naționale. Pe
buletinele electorale se f ăceau inscrip ții adresate organelo r sovietice cu urm ătorul conținut :
„Unde sunt cadrele moldovene ști ?”, „Votez pentru plecarea ru șilor din Moldova”, „Dorim s ă
ne eliberăm de jugul colonial ru sesc”, „Moarte ocupan ților ruși”, „Basarabia-basarabenilor !”,

41„Pentru români!” etc. Dr. S. Cri ță, colaborator la Institutul de Economie al A.S.M. în toamna
anului 1965 a protestat împotriva str ămutării popula ției băștinașe în alte teritorii ale URSS și
aducerii în republic ă a elementelor alogene. În ziua de 28 iunie 1966 muncitorul Ghe.
Muruziuc a arborat tricolorul la într eprinderea în care lucra, explicându- și acțiunile astfel :
„Două Moldove nu pot s ă fie, trebuie s ă existe o singur ă Moldovă, Moldova trebuie alipit ă la
România, despre aceasta vorbe ște tot poporul…”. În aceea și zi, în tot ora șul Chișinău, pe
clădirile mai multor institu ții au fost lipite foi volante, ce con țineau printre altele și
următoarele fraze : „Români basarabeni, mai bine s ă murim eroi, decât s ă fim sclavi. Ștefan
(adresare monumentului din centrul ora șului), tu e ști vinovat, de ce stai cu crucea în mân ă.
Aruncă crucea … și ridică sabia, oare nu auzi cum geme pop orul sub povara jugului rusesc…”.
La finele anului 1970, I. Bodiul declara : „Num ărul manifest ărilor naționaliste din
Moldova nu s-a m ărit, însă esența lor s-a schimbat și are în prezent un caracter antirusesc mai
pronunțat, fiind în acela și timp de orientare filoromâneasc ă. Ca mărturie ne servesc, în
particular, foile volante dactil ografiate sau scrise de mân ă ce sunt r ăspândite în republic ă. În
zece luni ale anului curent au fost înregistrate 42 de cazuri. Multe din ele con țin cerințe despre
plecarea ru șilor din Basarabia și unirea ei cu România … ”.
O manifestare mai pronun țată a sentimentelor na ționale se remarc ă în prima jum ătate a
anilor ’70. Manifest ările împotriva discrimin ării sovietice cap ătă un caracter mai organizat.
Afară de oficializarea limbii româ ne în R.S.S. Moldoveneasc ă, promovarea cadrelor locale,
plecarea ru șilor din republic ă se formulau și alte revendic ări, de asemenea de importan ță
majoră. În aceast ă perioadă acționau dou ă organiza ții naționale – „Frontul Patriotic de
Eliberare al Basarabiei, Bu covinei, a raioanelor Dub ăsari și Râbnița de sub jugul sovieto-rus”
și „Renașterea Națională a Moldovei”, liderii c ărora viziteaz ă România și ambasada ei de la
Moscova, înaintând scrisori cu cerin ța reunirii Basarabiei cu România. E de la sine în țeles că
autoritățile sovietice au luat anumite contram ăsuri. În primul rând, a fost limitat accesul în
R.S.S. Moldoveneasc ă al ziarelor și revistelor din România. Dac ă în 1966 num ărul acestora
era de 66501 exemplare, peste do i ani el a atins 4275. Evident c ă procesul de rena ștere a
conștiinței naționale n-a fost stopat. La 15 octombrie 1975 C.C. al P.C.U.S. a luat o decizie
specială „Despre m ăsurile suplimentare în domeniul ideologic în leg ătură cu intensificarea
propagandei na ționaliste române ști ce pericliteaz ă interesele URSS .”. În conformitate cu ea
Kremlinul a încercat s ă facă presiuni asupra Bucure știului. Dar replica României a fost
deosebit de r ăspicată : 1) „Țarismul rus a ocupat (în 1812) teritorii române ști ”, 2) „Noi nu
putem fi de acord în nici un caz cu te za ce se afl ă în contradic ție strident ă cu realitatea istoric ă

42cum că românii și moldovenii sunt dou ă națiuni, că limbile român ă și cea moldoveneasc ă sunt
două limbi diferite”32 .
În consecin ță, conducerea sovietic ă a recurs la o m ăsură extrem de drastic ă : a
transformat râul Prut într-o barier ă de netrecut pentru românii din R.S.S. Moldoveneasc ă și
România. Iat ă una din interdic țiile stabilite de C.C. al P.C.M. în toamna lui 1978 : „ … S ă se
reducă substanțial participarea R.S.S. Moldoveneasc ă în schimburile turistice ale URSS cu
România, sporindu-se în acela și timp cu R.P. Bulgar ă, R.P. Ungar ă, R.P. Polon ă, R.S.
Cehoslovac ă și cu alte țări socialiste … ”.
Observând c ă spiritul popula ției băștinașe se revigoreaz ă, începând cu a doua jum ătate
a anilor ’60 autorit ățile de la Chi șinău atenționează cu diferite ocazii Moscova c ă „chestiunile
politicii na ționale în Moldova au devenit mult mai sensibile și de aceasta trebuie s ă se țină
cont ”. Aceasta a fost una din cauzele ce a determinat Kremlinul în urm ătoarele dou ă decenii
(1965-1985) s ă permită R.S.S. Moldoveneasc ă ca majoritatea func țiilor secundare în aparatul
de partid sovietic și economico-administrativ s ă fie ocupate treptat de români. Astfel, dac ă în
1976 persoanele de na ționalitate român ă alcătuiau 48,8% din num ărul total ai primilor
secretari ai comitetelor or ășenești și raionale de partid, apoi în 1986 – 69,6%. În 1965 românii
constituiau 35,1% din num ărul președinților comitetelor executive or ășenești și raionale 33 ,
iar peste 2 decenii 69,2%. O situa ție similară se constat ă și în sistemul agrar :
Tabelul 3
Apartenen ța etnică a președinților de colhozuri și sovhozuri
din R.S.S.M. ( 1965 – 1984 )
Președinți de colhozuri Pre ședinți de sovhozuri
Anul români alogeni români alogeni
1965 54,3 45,7 23,2 76,8
1968 58,0 42,0 27,1 72,9
1972 60,4 39,6 50,0 50,0
1974 61,6 39,4 55,2 44,8
1978 68,1 31,9 60,9 39,1
1984 70,3 29,7 68,8 31,2

Grosso modo, la numirea în func ții, chiar și in cele inferioare, prioritate se d ădea
rușilor și ucrainenilor. Drept confirmare prezent ăm indicii privind totalitatea func țiilor
deținute în republic ă 34 :

43
Tabelul 4
Nomenclatura C.C. al P.C.M. (1967 – 1987)
Anul Români % Alogeni %
1967 42,5 57,5
1970 46,7 53,3
1974 49,2 50,8
1980 51,6 48,4
1984 55,1 44,9
1987 54,0 46,0
Trebuie men ționat că în unele sectoare ale economiei na ționale func țiile de răspundere
erau inaccesibile persoanelor de origine român ă, spre exemplu, în industrie :
Tabelul 5
Directori de întreprinderi industriale din R.S.S.M.
(1964 – 1984 )
Anul Români % Alogeni %
1964 2,3 97,7
1969 4,7 95,3
1974 5,8 94,2
1984 8,6 91,4

Accesul la posturile mai importante era în func ție de studii și apartenen ța la partidul
comunist. În 1970 din tota lul de 79.000 de speciali ști, cu studii medii speciale și superioare de
care dispunea R.S.S. Moldoveneasc ă , doar 29,2 mii erau de origine român ă. Este adev ărat că
numărul lor în deceniul 8 a sporit, îns ă n-a atins nici cota de 50%35. Cât prive ște componen ța
P.C.M. deosebit de concludent ne vorbesc indicii din urm ătorul tabel:

44Tabelul 6
Apartenen ța etnică a comuni știlor din R.S.S.M. ( 1965 – 1987 )
Inclusiv
Anul
Români
%
Alogeni
% Ruși % Ucraineni %
1965 35,1 64,9 30,0 23,2
1968 36,7 63,3 28,5 22,9
1971 37,7 62,3 27,8 22,7
1975 39,1 60,9 27,6 22,5
1979 41,9 58,1 25,9 21,9
1982 44,1 55,9 24,6 21,4
1985 45,8 54,2 23,4 21,1
1987 46,9 53,1 22,7 20,9
1989 47,8 52,2 22,2 20,7
1990 48,2 51,8 22,0 20,6

În structurile superioare ale puter ii de stat din R.S.S. Moldoveneasc ă (lucrătorii de
răspundere erau inclu și în lista nomenclatoric ă a Moscovei) s-a f ăcut tot posibilul ca românii
să fie în minoritate. Evident, la alegerea pa rlamentelor („Sovietele Supreme”) ale R.S.S.
Moldoveneasc ă , se lua în cont structura etnic ă a popula ției, deputa ții români fiind
reprezenta ți conform normelor stabilite:
Tabelul 7
Apartenen ța etnică a deputaților Sovietului Suprem
al R.S.S.M. (legislaturile VIII – XI ) in %
Anii Deputa ți români % Deputa ți alogeni %
1971 -75 65,1 34,9
1975 – 80 66,5 33,5
1980 – 85 66,6 33,4
1985 – 89 64,2 35,8

Dar, totu și, funcțiile principale erau de ținute de alogeni.

45Tabelul 8
Deputați cu funcții de rang republican ai Sovietelor Supreme
ale R.S.S.M. (1971-1989) în %
Anii Deputa ți români % Deputa ți alogeni %
1971 -75 44,6 55,4
1975 – 80 45,9 54,1
1980 – 85 46,3 53,7
1985 – 89 48,6 51,4

Ținem să precizăm că printre deputa ții alogeni predominau ru șii și ucrainenii: în
Sovietul Suprem de legislat ura a VIII-a, respectiv – 32,4 % și 21,6 %, în Sovietul Suprem de
legislatura a IX-a – 27,6 % și 20,4 %, în Sovietul Suprem de legislatura a X-a – 25,6 % și 24,8
%, iar în cel de legislatura a XI-a – 30,8 % și 15,9 %. Procentul deputa ților români cu studii
superioare era cel mai mic, în sch imb ei constituiau peste 80 % din num ărul deputa ților cu
studii medii, medii incomplete si primare36.
Românii erau în minoritate în or ganele superioare de partid și de stat ale R.S.S.
Moldoveneasc ă. Aparatul C.C. al P.C.M. ( șefii de sec ții și adjuncții lor) și Guvernul R.S.S.
Moldovene ști era format din neb ăștinași, majoritatea necunoscând nici limba, în 1965, de
exemplu, în aparatul C.C.-ului ei aveau cca. 36 %, iar peste dou ă decenii – 40 %.
Tabelul 9
Apartenen ța etnică a membrilor Guvernului R.S.S.M.:
miniștri, președinți de comitete, adjunc ții lor (1965-1984) în %
Anul Români
% Alogeni
%
1965 37,5 62,5
1969 42,5 57,5
1974 43,2 56,8
1977 40,0 60,0
1984 48,6 51,2
O dată cu declan șarea procesului de „restructurare” în Uniunea Sovietic ă, în R.S.S.
Moldoveneasc ă mișcarea națională a românilor cap ătă un caracter de mas ă
37 . La mitinguri și

46demonstra ții populația băștinașă s-a pronun țat pentru recunoa șterea identit ății limbii ei cu cea
din România, trecerea limbii la grafia latin ă și declararea ei drept limb ă d e s t a t î n R . S . S .
Moldoveneasc ă. Protestându-se împotriva ocupa ției sovietice, rusific ării și colonizării, s-a
cerut demisionarea guvernului și promovarea cadrelor na ționale în toate func țiile cheie din
teritoriu 38 .
În consecin ță, se produc anumite modific ări benefice pentru popula ția majoritar ă din
teritoriu. La 31 august 1989 limba român ă a fost declarat ă drept limb ă de stat a R.S.S.
Moldoveneasc ă. Partidul comunist (dominat de alogeni), ce ținea sub control toate pârghiile
puterii începe s ă piardă terenul de sub picioare . În 1988 au fost primi ți în rândurile lui cu
21,4% mai pu țini membrii decât în 1987 și cu 32.3% mai pu țini decât în 1986. Dac ă în
perioada anilor 1986-1988 și-au depus carnetele de partid 503 comuni ști, în 1990 num ărul
celor care au abandonat pa rtidul a fost de 17000 39 . În timpul scrutinului unional din martie
1989 românii au ob ținut o majoritate covâr șitoare (74,4%) .
Un an mai târziu, în alegerile pentru pa rlamentul republican (februarie-martie 1990 ),
românii au ob ținut 71% din mandate, ce a f ăcut posibil ă formarea unui guvern na țional (din
20 membrii – 19 erau români) și proclamarea suveranit ății R.S.S. Moldoveneasc ă.
În concluzie, constat ăm că discriminarea popula ției majoritare din R.S.S.
Moldoveneasc ă a fost o ac țiune premeditat ă a regimului sovietic de ocupa ție. Aceast ă politică
de segregare a generat mi șcarea de eliberare na țională a românilor din teritoriu, ce, spre finele
deceniului nou ă, a condus la abolirea co lonialismului sovietic.

47 CAPITOLUL IV

Structura etnic ă a Republicii Moldova

Istoria fierbinte, tumultoas ă a românilor de dincolo de Prut a cunoscut în anii cei mai
apropiați evenimente în ălțătoare, cu un vibrant ecou în inim ile românilor de pretutindeni și de
fapt, în con știința întregii lumi.
Primul stat care a recunoscut independen ța Republicii Moldova a fost România (chiar
în ziua de 27 august 1991). La sfâr șitul anului 1991 și în prima jum ătate a lui 1992, Republica
Moldova a fost recunoscut ă de majoritatea statelor lumii, a fost primit ă în Organiza ția
Națiunilor Unite, în Consiliul de Securitate și Cooperare în Europa (CSCE, actualul OSCE) și
în alte organiza ții europene și mondiale.
Evoluția noului stat românesc a fost îns ă marcată de mari probleme generate mai ales
de: atitudine guvernului de la Moscova, atitudi nea conservatorilor din fosta Uniune Sovietic ă,
prezența Armatei a 14-a ruse pe teritoriul Re publicii Moldova, manevrele fo știlor bolșevici
de dincolo de Prut și mai ales de pe malurile Nistrului, efectele propagandei de la Kremlin
asupra popula ției, inclusiv a celei române ști, greutățile constituirii noilor structuri
administrative, politice, economice militare, evolu ția evenimentelor din România, pozi ția
statelor vecine și a marilor puteri.
O apreciere a ansamblului impune r ăspunsul la multe și dureroase întreb ări: Cine sunt
cei interesa ți în ațâțarea și alimentarea vrajbei interetnice pentru a destabiliza un stat suveran
și independent, recunoscut ca atare de comunitatea interna țională? De ce d ă Rusia drumul
câinilor r ăzboiului pentru ca apoi s ă-și ofere „medierea” între autorit ățile statelor de la
Chișinău și marionetele din pseudo-republica nistrean ă p e c are a și declarat oficial c ă nu o
recunoaște? Sunt oare de neluat în seam ă zvonurile privind între ținerea „factorului nistrean”
de către forțe ale opozi ției de la Chi șinău în scopuri politice proprii?
În Republica Moldova exist ă probleme complicate, multe dintre ele rezultate ale
acumulările venite din adâncimi de timp. De pild ă, nu avem cum s ă nu luăm în calculul
elementar pe care încerc ăm a-l face faptul c ă, potrivit ultimului recens ământ săvârșit în
teritoriul dintre Prut și Nistru (mai 1989), acolo tr ăiesc doar 2.794.749 „moldoveni” și 2.477
români (sic!) ceilal ți – până la 3.352.352 de moldoveni și 146.071 de români (iar ăși sic!) –
trăiesc pe alte meleaguri în întreg spa țiul fostei Uniuni Soviet ice. Dintre ei un num ăr de
324.525 + 134.825 tr ăiesc în Ucraina, 172.671 + 5.996 în Rusia, 33.098 + 955 în Kazahstan,

485.955 + 158 în Uzbekistan, 4.964 + 152 în Belarus, 2.842 + 62 în Georgia, 3.223 + 938 în
Letonia, 1.450 + 173 în Lituania , 1.875 + 61 în Kirgizstan, 879 +33 în Tadjikistan, 525 + 32
în Armenia, 2.466 + 70 în Turkmenistan, 1.215 + 88 în Estonia, 1.915 + 51 în Azerbaidjan.
În același timp, potrivit datelor amintitului recens ământ, între Prut și Nistru al ături de
„moldoveni” și români mai tr ăiesc: 562.069 ru și, 600.366 ucraineni, 153458 g ăgăuzi, 88.419
bulgari, 65.672 evrei, 19.608 bieloru și, 11.571 țigani, 7.335 germani, 4.739 polonezi, 3.392
tătari, 2.873 armeni,2.642 azerbaidjeni, 1.391 uzbeci, 1.204 ciuva și,1.108 cazahi, 1.102
gruzini, 1.088 mardvini, 947 lituanieni, 665 udumi ți, 610 bașchiri, 601 greci, ș.a.
În fața unei astfel de situa ții mi se pare destul de justificat ă exclamația prestigioasei
reviste de cultur ă din Chișinău „Literatur ă și Artă”: „Doamne, atâta teren de activitate pentru
viitorii doritori și croitori de autonomii!. Sau respect, totu și, manifestat pentru acei în casa
cărora locuiesc ace știa de la o vreme? ”1
Dar observa ției noastre nu-i poate sc ăpa și faptul c ă în întreg spa țiul fostei Uniuni
Sovietice tr ăiesc eșaloane de moldoveni și români, distribui ți în toate fostele republici ale
colosului eurasiatic: in Rusia 172.617 moldoveni și 5.996 români „sic!” , în Ucraina 324.525 +
134.825, în Belarus 4.964 + 152, în Uzbekistan 5.955 + 158, în Kazahstan 33.098 + 955 etc.
Privind aceste cifre și gândindu-te c ă – din motive diferite – ele pot fi mai mari ( și ele
sunt fără îndoială, potrivit informa țiilor cu valoare indubitabil ă care sunt furnizate în ultima
vreme de surse dintre cele mai diferite și mai demne de luat în seam ă – de alt fel pot fi
întâlnite pe harta fost ei Uniuni Sovietice a șezări române ști, purtând chiar denumiri române ști
până în îndep ărtatul Kirghizstan avea sentimentul c ă sub raport demografic – analiza
științifică, obiectivă poate conduce ast ăzi și oricând în viitor spre multiple explica ții pentru tot
ceea ce se întâmpl ă de la un timp încoace între Prut și Nistru. Și – fără îndoială – unei astfel
de analize nu trebuie s ă-i scape „muta țiile ” nou intervenite în aceast ă structură demografic ă
ce urmare a interesului Moscovei de a nu pierde teren și influență în această zonă strategică de
real interes pentru toat ă Uniunea Sovietic ă și nu în mai mic ă măsură, pentru ceea ce urm ărește
în prezent aici Comunitatea Statelor Independente.
Dar pentru a în țelege deplin ceea ce se întâmpl ă în Republica Moldova si cu –
deosebire – pe Nistru – apropo de unionism și antiunionism – mai trebuie avut în aten ție unele
aspecte. De pild ă, ca un prin aspect, a existat aici din partea unora o preocupare asidu ă, subtilă
și uneori insinuant ă, de a sublinia diferen țele dintre Basarabia și România, preocupare care n-
a fost lipsit ă de roade. O asemenea preo cupare a condus la o formul ă disjunctiv ă: NOI – VOI.
Chiar în problematica primatului „revolu ționar” nu s-a ezitat s ă se bată monedă. „Revolu ția
română a început de fapt la Chi șinău” s-a spus și se mai spune înc ă. În viziunea celor mul ți un

49astfel de punct de vedere s-a repercutat în chipuri diferi te, dar cei doritori și interesați de a
specula problema n-au fost împiedica ți să o facă. Și rezultatele se c unosc, reverbereaz ă încă.
În altă ordine de idei, problematica revenirii la patria mam ă a teritoriilor de peste Prut a
început să fie despicat ă în fel și chip, ap ărând tot felul de diferen țe, care sau cerut subliniate,
unele mai mult decât a ltele. Mai întâi au ap ărut unioni știi și antiunioni știi, apoi partizanii
unirii s-au dizolvat în promotorii unirii imediate și ai unirii în etape succesive. În ambele
orientări n-au lipsit și nu lipsesc deosebirile de interpretare a metodelor și formulelor
înfăptuirii acestui mare ideal . Pe acest fundal, adep ții unirii imediate s-au legitimat în fel
diferit și din acest punct de vedere, unirii ca republicani, al ții ca regali ști. În ce-i prive ște pe
unioniștii doritori de parcurgerea an umitor etape, avem a-i observa și pe cei în chip diferit:
unii se pronun ță pentru o unire treptat ă și efectivă, iar alții pentru o colabor are dintre cele
două state române ști, suverane și independente. Trebuie s ă observăm că aceștia din urm ă se
află în tangen ță aproape cu antiunioni știi, care au reu șit – după cum se știe – la reluarea
lucrărilor Parlamentului Republicii Moldova (iunie 1992) s ă facă adoptată o lege asupra
referendumului. Aceasta ne-a ap ărut ca o lege care – odat ă aplicată – ar putea consfin ții
reunirea Republicii Moldova cu România. Ar ticolul 3 lit. B al legii precizeaz ă: „schimbarea
statutului statalit ății Republicii Moldova este posibil ă numai în urma unui referendum
special”
Ca un al treilea element ce ne atrage aten ția a apărut la un moment dat și cu mai mult ă
insistență ideea federaliz ării Moldovei c ăreia i s-a g ăsit drept antidot ideea referendumului.
Din aceast ă perspectiv ă devine evident faptul c ă românii din Republica Moldova nu ar mai
avea de ales între unire și neunire cu țara, ci între f ărâmițarea statului românesc Moldova și
menținerea integrit ății și independen ței sale prin referendum. În privin ța federaliz ării
Moldovei au devenit foarte vizibi le impulsurile date de „democra ții” ruși și ucraineni.
Se cunoaște că pe fondul crizei transnistrene , „democra ții” ruși – îi avem în vedere cu
prioritate pe cei cuprin și în Mișcarea pentru Reforme Democratice din Federa ția Rusă – au
transmis la un moment dat pre ședinților Republicii Moldova, Ucrainei și României o
propunere de „solu ționare” a acestui c onflict: descentral izarea puterii di n Republica Moldova
prin crearea a cinci ținuturi administrative autonome: de Nord, de Centru, Tighina, G ăgăuz și
Nistrean, plus conferirea unui statut special Chi șinăului. La mi șcarea urm ătoare pe tabla se
șah – în cazul revenirii Republic ii Moldova la patria – mam ă – ținuturile autonome ar ob ține
dreptul la separare, în aceast ă concepție.
Modalitățile de exprimare a românilor din Republica Moldova îmbrac ă forme ciudate,
putând lua – și chiar iau – uneori, chipul unor atitudini neromâne ști sau chiar antiromâne ști.

50Românofobia declan șată dintr-o eroare de calcul electoral în Republica Moldova este ast ăzi
bine manevrat ă de adversarii reali și potențiali ai românismului.
Merită amintită și problema folosirii limbii române ca limb ă de stat: au fost l[sate atâtea
posibilități de eludare a unei condi ții ce ar trebui s ă fie absolut obligatorie. Prin rico șeu,
fenomenul se traduce în ponderea sc ăzută a cărții române ști în bibliotecile și librăriile din
Chișinău și celelalte centre.
Problemele continu ă să fie complexe în Republica Moldova . Este semnificativ faptul c ă
în Republica Moldova, începând cu 19 mai 1992 unit ățile armatei a 14-a au ie șit din cazărmi,
dedându-se la activit ăți ce nu au putut duce la altceva decât la încerc ări tipice de instaurare a
unui regim de ocupa ție la est de Nistru, în a șa zisă „Republica Nistrean ă”. Declara țiile
comandantului de la Moscova, cum c ă ordinea armat ă ar fi fost opera unor elemente ofi țerești
scăpate de sub control, declara ții destinate evident str ăinătății, poartă marca aceleia și grobiene
propagande de pe pozi ție de mare putere. Nu este de loc întâmpl ător că în aceea și zi când
tancurile „sc ăpau” pe por țile cazărmilor de lâng ă Tiraspol, fostul colonel din Afganistan
devenit pre ședinte al Rusiei, Alexandr Ru țkoi, declara la Moscova, de la tribun unei
conferințe internaționale, că în cazul în care conducerea Moldovei va continua s ă-și afirme
dreptul (recunoscut pe plan interna țional) asupra Transnistriei, ea „va fi confruntat ă cu <<
varianta iugoslav ă >>”.
Ca să nu mai fie nici un dubiu!. Dar oare occide ntului nu i-a dat de gândit avertismentul
lui Ruțkoi?. Nu s-au gândit oare marile democra ții la faptul c ă „varianta iugoslav ă” pe care
Moscova o preg ătea în Moldova ar putea s ă multiplice într-o zi scara întregului continent?
Paralel cu abandonarea m ăștilor și trecerea pe fa ță a Armatei a 14-a, dislocat ă în
Transnistria, de partea separati știlor, s-au înregistrat și alte evolu ții îngrijor ătoare. Tot mai clar
s-a conturat tendin ța ca locul convorbirilor cvadripartit e (cu participare Moldovei, României,
Rusiei și Ucrainei) pentru reglementarea conf lictului din stâ nga Nistrului, s ă fie luat în
discuție în doi între Moscova și Chișinău.
Dedesubturile sunt clare: pe de o parte se urm ărea acreditarea idei c ă era vorba de un
conflict nu între autorit ățile centrale moldovene ști și rebelii din Transnistria, ci între
moldoveni și ruși – reprezenta ți de „fratele mai mare” de la Kremlin; pe de alt ă parte, prin
eliminarea României și Ucrainei din procesul tratativelor, presiunile și încercările de
intimidare asupra negociatorilor moldoveni au devenit mult mai lesne de exercitat.
În unele cercuri de la Moscova tentativele de mistificare a realit ății sunt departe de a fi
luat sfârșit. Ca de atâtea ori în istorie, agresorul a început mai întâi s ă se dea drept victim ă. Iar
Moscova s-a pus în mi șcare cu un asemenea serviciu. Ministrul ap ărării al Federa ției Ruse

51declara în iunie 1992 c ă adevărații vinova ți de tensiunea grav ă din Transnistria sunt …
moldovenii, deoarece încercau s ă atragă în conflict unit ățile Armatei a 14-a, „care î și menține
o strictă neutralitate ”. el afirma c ă dacă moldovenii nu î și vor înceta ac țiunile provocatoare,
„Armatei a 14-a îi va veni tot mai greu s ă-și mențină neutralitatea”3. În Consiliul de Securitate
al Rusiei prezidat de Boris El țin, se exprima „îngrijorarea” fa ță de „livrarea de arme de c ătre
România Republicii Moldova”. Pre ședintele Federa ției Ruse declara c ă dorește să se creeze
un „fond special destinat ap ărării rușilor din țările vecine”4. Iar vicepre ședintele Federa ției
Ruse, generalul Ru țkoi, declara unui s ăptămânal elve țian că „indiferent unde locuiesc ru și,
unde e o popula ție care vorbe ște rusește este datoria Rusiei s ă-i apere”5
Circumspec ția Washingtonului și a marilor capitale vest-europene tr ăda și atunci , ca și
în atâtea alte rânduri în trecut, ori acceptare vinovat ă a tot ce se întâmpla, o eschivare a tot
ceea ce principiile democra ției ar fi trebuit s ă-i îndemne la altfel de atitudini. În mod evident,
o asemenea pozi ție încuraja guvernul de la Moscova în ac țiunile de for ță împotriva statelor
din fosta URSS, care și-au proclamat independen ța. Între acestea , Republica Moldova era
vizată cu prioritate. În declara țiile făcute la 7 iunie 1992 ziarului francez „Le Monde”,
ministrul de externe rus, A ndrei Kozîrev, afirma : „Nu în țeleg de ce Moldova trebuie s ă fie cu
orice preț un stat unitar, atât a timp cât ea cuprinde și regiuni ca Transnistria și Găgăuzia, cu o
istorie și o componen ță demografic ă complet diferite”6. interesul Rusiei în aceast ă zonă era
formulat cu claritate: „Eu nu ex clud posibilitatea ca în aceast ă parte a lumii s ă se ajung ă la
schimbări de teritorii”. Ministrul de externe rus vedea posibil ă trecerea Crimeei sub jurisdic ția
Moldovei și nu excludea ca regiunea transnistrean ă să aparțină din nou Rusiei7. Esențial i se
părea lui Kozîrev ca majoritatea ruso-ucrainean ă din zona Nistrului „s ă obțină un statut politic
și juridic special, deocamdat ă în interiorul Moldovei”.
În legătură cu aceste pozi ții , în ziua de 9 iunie 1992, purt ătorul de cuvânt al Ministrului
Afacerilor Externe al României afirma c ă ele „ni se par deosebit de grave, deoarece pun în
cauză unul din principiile fundamentale ale reglement ării pe cale politic ă a situației create în
raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova, respectiv integritatea teritorial ă a
acestui stat independent și suveran. Cu atât mai surprinz ătoare sunt acele declara ții cu cât ele
vin din partea unuia din coautorii declara țiilor de la Helsinki și Chișinău ale mini ștrilor de
externe ai celor patru state – Republica Moldova, România, Rusia și Ucraina – care enun ță
principiile reglement ării pe cale pa șnică a conflictului din aceast ă parte a Republicii Moldova,
în primul rând cel al integrit ății teritoriale a Republicii Moldova. Aceasta este una din
nedumeririle noastre”8. Apoi, în alt ă ordine de idei – și tot ca o nedumerire – „Transnistria
nefiind continu ă cu Rusia, o eventual ă includere a acestui teritori u în cadrul Rusiei nu s-ar

52putea face decât cu pre țul altor modific ări teritoriale substan țiale, pe care nici nu îndr ăznesc să
mi le imaginez”9.
Mai amintim faptul c ă statele participante la Comun itatea Statelor Independente au
afirmat în mod solemn, în declara țiile de la Alma–Ata din decembrie 1991 și de la Minsk din
februarie 1992, c ă recunosc și respectă reciproc integritatea teritorial ă și inviolabilitatea
frontierelor existente.
Se înțelege că o poziție echivoc ă, sau chiar putând l ăsa impresia unor revendic ări
teritoriale, este extrem de îngrijor ătoare, mai ales atunci când ea vine din partea unei țări cu
greutate și influență atât de mari ca cea a Ru siei în afacerile externe și mondiale . O asemenea
poziție nu este, nu poate fi de natur ă să consolideze securitatea și stabilitatea în Europa.
În altă ordine de idei, apelul la istorie într-o situa ți dată nu se poate face selectiv. S ă ne
amintim c ă teritoriul Republicii Moldova de ast ăzi a fost confec ționat de regimul totalitar
sovietic, nu numai prin ad ăugarea Transnistriei, ci și prin deta șarea de la teritoriul r ăpit
României în urma pactul ui Ribbentrop-Molotov a p ărții de nord a Bucovinei, a ținutului Her ța
și a județelor din partea de sud a Basarabiei. Dac ă este să se discute – potrivit criteriului
istoric – un statut separat al Tr ansnistriei, în cadrul Republicii Moldova „pentru moment”, ar
trebui să se discute acela și lucru și pentru celelalte teritorii care cu acela și prilej au fost
detașate de teritoriul care ast ăzi este Republica Moldova, și care au avut o istorie distinct ă de
cea a teritoriului republicilor care sunt acum independente și care se g ăsesc înglobate.
„Federalizarea” Republicii Moldova este re țeta sigură pentru perpetuarea, dac ă nu chiar
agravarea conflictului. Am avut experien țele edificatoare ale federa ției sovietice și federație
iugoslave. În Transnistria, etnicii ru și nu depășesc ponderea de 25%. Etnicii români, sau
moldoveni, au acolo o pondere de 40%, un popor transnistrean, ca atare, nu exist ă. Deci
pentru un statut separat al acestui teritoriu nu exist ă justificare nici politic ă, nici moral ă și nici
juridică.
Tentativele de deta șare forțată de la Republica Moldova a unei p ărți a teritoriului s ău,
sau de formare a unei structuri de tip federal pe un teritoriu at ât de mic ca dimensiuni, ca cel
al Republicii Moldova, nu pot du ce decât la crearea în aceast ă parte a continentului european
a unui focar de conflict cu consecin țe imprevizibile pentru pacea și securitatea statelor din
întreaga zon ă.
Un fenomen îngrijor ător este cel al emigr ării și implantării de popula ții străine. Numai
în cursul anului 1991, de pild ă – potrivit datelor furnizate pr esei de Departamentul pentru
Statistică a Republicii Moldova – au plecat din Republica Moldova, mai ales în țările
occidentale, în SUA și Israel 64.739 de persoane între care 14.527 români (sic!). Și procesul

53acesta este continuu, contribuind mereu la sc ăderea num ărului de români într-un teritoriu atât
de greu încercat în trecut de dezna ționalizare, de deportare și alte fărădelegi ale țarismului și
totalitarismului stalinist.
În aceeași perioadă a anului 1991, deci, au sosit în Republica Moldova 18.055 români și
moldoveni, fire ște din cuprinsul fostei URSS, dar și 18.822 ru și, 8,250 ucraineni ș.a. Evident,
preocupările centrului – ce- și prelunge ște viața din subterane – pentru sporirea popula ției
neromâne ști în acest teritoriu n-au încetat și nu înceteaz ă.

Portret pe fundal statistic

Zona nistrean ă ocupă 12,2% (3,79 mii Km2) din suprafa ța R.S.S.M., iar zona de sud –
20,3%. La 1 ianuarie 1989 românii moldoveni, reprezentau în structura demografic ă a
R.S.S.M. 64,5%, ru șii – 13%, ucrainenii – 13,8%, g ăgăuzii – 3,5%, bulgarii 2%, celelalte etnii
– 3,2%. Cu 700 mii de locuitori sau 17% din întreaga popula ție a R.S.S.M., dintre care 480
mii în zona urban ă și 220 mii în cea rural ă, Transnistria de ținea 23,5% din poten țialul
industrial și 16% din totalitatea întreprinderilor de construc ții. Volumul produc ției industriale
înregistrat în 1990 reprezenta 32%, iar volumul produc ției agricole 13% din volumul
industrial și respectiv, agricol na țional. În acela și timp investi țiile în sfera social ă a
Transnistriei, conform datelor utilizate la Tiraspol, erau de 11,5% din volumul total al
investițiilor la scara R.S.S.M., ceea ce constitu ia un motiv de atac la adresa guvernan ților de
la Chișinău. Transnistria furniza 83,3% din energia electric ă produsă în R.S.S.M., 100% din
industria grea constructoare de ma șini, circa 100% din produc ția de laminate și ciment, 50%
din produc ția de țesături.
Conform datelor statistice publicate la Chi șinău, în 1989 în Transnistria s-a produs
20,7% din produc ția industrial ă globală, iar în sud – doar 6,1% .
Standardul de via ță Transnistria și în zona de sud, la o serie de parametrii social –
economici, era mai ridicat în unele zone din teritoriul basarabean al Republicii Moldova,
inclusiv la capitolul retribuirea muncii, sau, cel pu țin, nu era inferior.
În pofida acestui fapt motivul discrimin ării economice prin mani pularea statisticelor
economice va fi invocat ori de câte ori se va urm ării desprinderea de sub controlul
autorităților de la Chi șinău. Cele mai utile în aceste scopuri vor fi acuzele privind
neînsemnatele investi ții financiare în domeniul st ructurilor sociale a celor dou ă regiuni rebele,
în raport cu contribu ția lor la bugetul na țional. Dar, aceast ă stare de fapt era o consecin ță de
decenii a sistemului economic hipercentralizat din URSS, și nicidecum rezultatul unui curs

54politic urmat de guvernul Druc sau Muravschi, ce au func ționat doar între anii 1990-1992.
Însă mai mult decât simptomatic, nemul țumirile enclavelor separatiste niciodat ă nu s-au
îndreptat împotriva autorit ăților imperiale de la Moscova.
Situația enclavelor nistrean ă și găgăuză era favorizat ă și în sfera dot ării cu institu ții
preșcolare.
Tabel: Gradul de asigurare a copiilor cu institu ții preșcolare (%):
Nivelul mediu Zona nistrean ă Zona de Sud Unele raioane din zona
basarabean ă
72 71 – 98 64 – 75 54 – 57

Numărul studen ților găgăuzi era sub nive lul ponderii popula ției găgăuze în structura
demografic ă a Republicii Moldova, dar aceasta – înc ă o realizare a vechiului regim – era o
problemă cunoscut ă, pe care guvernul urma s ă o soluționeze.
Tabel: Structura etno-na țională a studențimii în anii 1988 – 1990 (%):
Moldoveni Ucraineni Ru și Bulgari G ăgăuzi Alte etnii
53,1 22,5 13,2 3,7 3 4,5

În defavoare popula ției române, și nu a etniilor conlocuitoare, erau și indicii din sfera
specialiștilor cu studii speciale, angaja ți în economia na țională.
Tabel: Ponderea persoanelo r cu studii superioare, superioare incomplete și medii de
specialitate la mia de angaja ți în economia na țională (%):
Moldoveni Ucraineni Ru și Bulgari G ăgăuzi
Populația
urbană 38,1 47,1 54,2 43,4 40,3
Populația
rurală 18 25,4 34 21,3 18,4

Prin urmare, se arat ă într-o Not ă informativ ă a Prezidiului Sovi etului Suprem al
R.S.S.M. din 13 mai 1991, afirma țiile că populația nemoldoveneasc ă este lezat ă în drepturi nu
are temei și poartă un caracter provocator10.
Din momentul apari ției pe scena politic ă Mișcarea Interna țională Edinstvo (Unitatea) și
– a fixat drept scop principal înt ărirea prieteniei și fraternit ății între popoarele R.S.S.M. și ale

55întregii Uniuni. Salutând – pân ă la o anumit ă limită – procesul de rena ștere națională a
moldovenilor, Edinstvo respingea acuza țiile potrivit c ărora toate nenorocirile suportate s-ar
datora unei singura na țiunii – celei ruse, subliniind c ă adevărații vinovați de cataclismele
sociale erau stalinismul, liderii din epocile voluntarismului și stagnării, sistemul administrativ
de comand ă.
În legătură cu statutul limbii moldovene ști, în R.S.S.M. ca limb ă oficială ce se prezenta
sub două aspecte: 1) identificarea ei cu limba literar ă română și 2) revenirea la alfabetul latin
(românesc) – liderii Mi șcării Interna ționaliste, care nu negau necesitatea extinderii func țiilor
sociale ale acestei limbi și ale altor limbi vorbite în teritoriul R.S.S.M. indicau asupra
reorientării strategice nu numai a politicii lingvistice.
La 19 februarie 1989 la o întâlnir e la Comrat a clubului de discu ții Gagauz halkî
(Poporul g ăgăuz), constituit în mai 1988, cu profesorul A.M. Lise țki s-a cerut rena șterea
concepției leniniste privind politica în sfera limbilor na ționale, renun țându-se la
obligativitatea decret ării limbilor de stat. În situa ția când decizia cu pr ivire la decretarea
limbii oficiale în R.S.S.M. ar fi devenit deja irevocabil ă s-a pledat pentru oficializarea a patru
limbi de stat: rusa, moldoveneasca, g ăgăuza și bulgara sau acordarea tuturor garan țiilor
constituționale pentru dezvoltarea liber ă a acestor limbi, în spiritul dezvolt ării armonioase a
bilingvismului rus na țional. O condi ție esențială pentru protejarea limbilor g ăgăuză și bulgară
era considerat ă crearea în limitele zonei de sud cu popula ție găgăuză a unei Republici
Autonome Sovietice Socialiste în cadrul R. S.S.M.. Tot atunci au fost sprijinite rezolu țiile
reprezentan ților localit ăților bulgare și găgăuze din regiunea Odesa, Ucraina, care cereau
crearea în baza localit ăților bulgare și găgăuze atât din R.S.S.M., cât și din R.S.S.U. a unei
„Republici Bulgaro – G ăgăuze” sau a „RASS G ăgăuze în teritoriul R.S.S.M. și a R.A.S.S.
Bulgare în cadrul R.S.S.U.”
La 23 octombrie 1990, la Comrat a avut loc o ședință a „comitetului provizoriu”.
Gheorghe R ăileanu, pre ședintele sovietului raional Cimi șlia, unul din ini țiatorii dialogului cu
liderii găgăuzi, relata despre aceast ă ședință, la care a participat un grup de deputa ți de la
Chișinău, în frunte cu vicepre ședintele legislativului Ion Hadârc ă: „Spre sfâr șitul discu ției
când domnul Hadârc ă a căzut de acord s ă sprijine la sesiunea parlamentului constituirea unei
regiuni autonome, Kendigheleanu, care disp ăruse o bucat ă bună de timp, a declarat: Noi avem
republică unională și acum să ne mulțumim cu o regiune autonom ă?”
A devenit clar c ă liderii de la Comrat nu doreau dialogul cu Chi șinăul oficial. În
procesul întâlnirilor cu liderii g ăgăuzi, mărturisește Gh. Răileanu, „am aflat c ă ei contau pe un

56plan bine chibzuit, coordonat cu liderii tiraspoleni, cu comanda mentul diviziei din Belgrad și
alții. Mai apoi în mare m ăsură acest plan s-a confirmat”.
Sfidând îndemnurile la ra țiune , la un miting din Comrat din 24 octombrie „comitetul
provizoriu al republicii g ăgăuze” a chemat popula ția găgăuză să participe activ la „alegerile
parlamentare”. L. Dobrov, liderul forma țiunii extremiste Arkalîk (Ap ărarea), a propus
formarea „republicii g ăgăuze în cadrul URSS”, precum și crearea unei confedera ții sau
federații „Găgăuze – Transnistria – Moldova”.
St. Topal, „pre ședintele comitetului provizoriu”, mai moderat, a sus ținut „statutul de
autonomie a G ăgăuziei în cadrul Moldovei”.
La 25 octombrie, în ziua când Sovietul Suprem de la Chi șinău convocat într-o ședință
extraordinar ă a luat în dezbatere situa ția din sudul R.S.S.M., în unele din localit ățile din
această zonă începuser ă alegerile ilegale. Deta șamentele de voluntari g ăgăuzi blocau c ăile de
acces spre localit ățile incluse în cadrul „republici g ăgăuze”, efectuau perchezi ții neautorizate
ale cetățenilor și mijloacelor de transport, ultragiind demnitatea uman ă.
La 30 octombrie „congresul extraordinar al consilierilor de toate nivelele (785) și
deputaților” de la Comrat (42) a decis convocarea în aceea și zi a „primei sesiuni a sovietului
suprem al Republicii G ăgăuze”. „Pre ședinte al sovietului suprem de la Comrat a fost ales St.
Topal, a fost desemnat ă o comisie pentru negocierile cu Sovietul Suprem al R.S.S.M., în
frunte cu Kendighelean”.
Spre deosebire de Transnistria care avea un important poten țial economic, zona de sud
cu popula ție găgăuză (26 de localit ăți) ce se angajase pe calea separatismului avea la mijlocul
anului 1991 un deficit bugetar de 400 mil. ruble, o cifr ă astronomic ă, ce indica asupra
precarității sale economice.
Mai conștienți de gravitatea acestor circumstan țe decât alte figuri pol itice de la Comrat,
la 12 mai C. Tau șanji și L. Dobrov, liderul partidului g ăgăuz Arkalîk, au depus la biroul
Legislativului de la Chi șinău un proiect al Autonomiei localit ăților populate compact cu
populație găgăuză Gagauz-Yeri (loc de trai al g ăgăuzilor), cu statut aparte în cadrul Republicii
Moldova. Statutul prevedea aleger ea prin vot universal a conduc ătorului autonomiei
(bașcanului) pe un termen de patru an i, dar nu mai mult decât pe dou ă termene consecutive.
Bașcanul anun ța alegerile în Organul Suprem al „G ăgăuziei” (Unsek Toplu ș), funcțiile căruia
constau în discutarea și aprobarea programelor politico – socio-economice ale regiunii.
Entitatea autonom ă, ce-și avea imnul, drapelul și stema na țională, urma să fie reprezentat ă în
toate organele supreme de stat ale Republic ii Moldova. În cadrul acestei autonomii intrau
localitățile cu popula ție găgăuză, care optau pentru aceasta cu nu mai pu țin de 75% din

57voturile exprimate la referendumur ile locale. Regiunea era declarat ă zonă economic ă liberă,
cu obliga ții fixe către bugetul na țional, având drept limbi de stat: g ăgăuza, moldoveneasca și
rusa, deși cunoașterea limbii române nu era obligatorie. Proiectul rezerva autonomiei g ăgăuze
dreptul la autodeterminar e în cazul în care Re publica Moldova se va hot ărî să iasă din
componen ța URSS. În activitatea sa, autonomia se c ălăuzește după legile Republicii Moldova,
pe care urma s ă le adapteze particularit ăților zonei, cu discutarea lor ulterioar ă în Parlamentul
de la Chișinău.
Autorii proiectului nu au utilizat în mod inten ționat asemenea no țiuni ca republic ă
autonomă sau regiune autonom ă, operând cu termenul mai lax de autonomie. În realitate,
proiectul nu recuno ștea în mod explicit suprema ția legilor Republicii Mo ldova în teritoriul
autonomiei. Prin stipularea drep tului la autodeterminare a en clavei proiectate în cazul p ărăsirii
URSS de c ătre Republica Moldova se prejudicia dreptul acesteia la autodeterminare,
punându-se în pericol in tegritate teritorial ă a statului.
Totuși acest proiect reprezenta un semnal c ă găgăuzii și-au dat seama c ă pentru dân șii
nu există ieșire din componen ța Moldovei, c ă varianta optim ă pentru ei e ob ținerea statutului
de formațiune autonom ă.
Găgăuzii, considera șeful statului, pot pretinde la statutul de autonomie cultural ă – „ei
nu au o alt ă patrie, ei sunt concentra ți în Moldova (fals!- g ăgăuzii sunt localiza ți și în Ucraina,
dar popula ția găgăuză de acolo nu a cerut nici un fel de autonomie) și noi vom rezolva aceast ă
problemă”
Ulterior, a fost constituit ă „Mișcarea pentru reforme democratice în G ăgăuzia”, prin
fondatorii ei num ărându-se și C. Tau șanji. Mișcarea pleda pentru consacrarea statalit ății
găgăuze în cadrul Re publicii Moldova.
Cele dou ă enclave secesioniste, în ci uda unui colorit anume local, î și au originea în
chiar actul dezintegr ării imperiului. Fenomenul separa tismului – nu nu mai din Republica
Moldova – este o odrasl ă nelegitim ă a imperiului sovietic în deriv ă, venit pe lume ca s ă
asigure supravie țuirea părintelui care i-a dat na ștere, și el ros de culpa unei ilegitimit ăți
istorice. Fa ță în față cu acest fenomen social, ideologic, economic și politic, devastator prin
consecințele sale pentru des tinele Republicii suverane Moldova, clasa politic ă de la Chi șinău
nu a fost în stare s ă evalueze într-un mod realist poten țialul exploziv al acestei metastaze, a
bătut în retragere sau, în cel mai fericit caz , a atacat-o verbal sau a mers la negocieri, dar
rămânând mereu în coada evenimentelor. Pe de alt ă parte, guvernan ții de la Chi șinău au cerut
cu insisten ță Moscovei, tot ea acuzat ă de a fi stat în spatele for țelor secesioniste, s ă arbitreze
cu imparțialitate (!) în litig iul intern din Republica Moldova, mizând mai mult pe autoritatea

58Centrului, decât pe argumentele proprii la reglementarea crizei. C ătre momentul dispari ției
imperiului de pe h ărțile geografice și politice ale lumii, arogan ța și agresivitatea enclavelor
separatiste, a celei nistrene, înainte de toate, infectate cu morbul militarismului imperial, au
atins dimensiuni extrem de periculoase. Odat ă cu începutul primului an dup ă colapsul URSS
peste Nistru se las ă un miros tot mai dens de praf de pu șcă, ca o sfidare deschis ă la adresa
identității diplomatice a noului stat independent la est de Prut.
Într-un final, r ămași singuri pe ruinel e imperiului, cet ățenii Republicii Moldova vor
simți pe pielea proprie imp actul dizolvant al desp ărțirii de URSS. Cele dou ă enclave
separatiste – nistrean ă și găgăuză, angajate de la bun început în slujba imperiului, vor p ăstra
fidelitatea acestui angajament și în epoca post-imperiu, de și cauza lor a suferit un e șec la scara
istoriei.
Antrenând și menținând Republica Moldova în menghi nele unei prelungite confrunt ări
de uzură, liderii separati ști de la Tiraspol și Comrat nu- și vor putea st ăpâni un zâmbet ascuns
de satisfac ție…
După aproape 200 de ani de ocupa ție transnistrean ă și sovietic ă, teritoriul din stânga
Prutului și-a creat leg ături politice și culturale cu ru șii și ucrainenii, care au devenit
tradiționale. Nu pot fi neglijate nici întrep ătrunderea etnic ă, nici, mai ales, rela țiile familiale și
afinitățile profesionale.
Datorită acestei situa ții obiective, o reorientare a tân ărului stat Republica Moldova spre
Vest ar fi echivalent ă cu o schimbare radical ă nu numai a modului de via ță al localnicilor ci și
al mentalit ății lor civice și naționale, care, în actuala etap ă, este greu de realizat.
Toate acestea ar putea fi dep ășite numai de o clas ă politică națională și reformatoare,
hotărâtă să modifice realit ățile obiective pe care le-am men ționat. Or, aceast ă categorie
politică, având interese și legături diverse cu lumea slav ă de la răsărit, nu își propune s ă scoată
definitiv Republica Moldova din comuniunea de care este legat ă.
Populația de rând are mult mai pu ține interese de genul celor ar ătate și, dacă nu ar fi
manipulat ă de clasa politic ă conducătoare, nu ar opune, din proprie ini țiativă, rezistență sau ar
fi indiferent ă față de ideea adev ăratei sale identit ăți.
Totuși, există anumite circumstan țe care au determinat aceast ă atitudine.
În primul rând, exist ă teama de necunoscut, nesiguran ța că și-ar putea organiza via ța în
mod normal, în conformitate cu normele unui spa țiu cultural și de civiliza ție căruia îi apar ține
de drept. Un exemplu în acest sens este dat de clasa intelectualilor, în deosebi din sfera
specializărilor tehnice, care cu greu vor p ărăsi o cultur ă străină, deja însu șită într-o anumit ă

59măsură, în schimbul celei române, pe care aproape c ă nu o cunosc, deoarece nu vor s ă fie într-
o stare de inferioritate fa ță de români, a șa cum au fost fa ță de ruși, decenii la rând.
În al doilea rând rezisten ța față de adevărata identitate este în mare m ăsură rezultatul
propagandei antiromâne ști desfășurate o lung ă perioadă de timp, care a creat un sentiment
puternic de românofobie, stimulat și orchestrat de clasa politic ă de la Chi șinău, spre deosebire
de trecut, când acest lu cru se realiza de c ătre Moscova sovietic ă.
În al treilea rând, audien ța redusă a conceptului de identitate etnic ă româneasc ă este
rezultatul unei con științe naționale reduse, incipiente, a popula ției majoritare. Exceptând unele
momente , în Republica Moldova nu a existat o mi șcare națională unitară, bine organizat ă și
cu un caracter permanent. Chiar și astăzi nu exist ă o organiza ție social-politic ă de masă, lucru
reflectat în rezultatele aleger ilor parlamentare din 12 februa rie 1994, al sondaju lui sociologic
din 6 martie 1994, precum și din rezultatele aleger ilor legislative din 22 martie 1998, care au
adus în Parlament un num ăr relativ mare și compact de deputa ți comuniști (40 de mandate din
101). Lucrurile au evoluat în sens negativ și în continuare. Astfel la alegerile parlamentare din
2001 Parlamentul Comunist din Moldova în frunte cu V. Voronin au reu șit să câștige alegerile
detașat cu 50%, având 71 de mandate în Parl ament, testul de 30 de mandate fiind împ ărțite de
către Alianța Braghiș (19) și Partidul Popular Cre știn Democrat (11).
Apartenen ța României și Republicii Moldova la acela și spațiu cultural-spiritual are o
valoare axiomatic ă, recunoscut ă în întreaga comunitate interna țională și de lumea civilizat ă,
fără a vedea în aceasta un pericol pentru existen ța tânărului stat format între Prut și Nistru.
În ciuda acestei realit ăți, autorităților politice de la Chi șinău le vine foarte greu s ă
accepte cu obiectivitate inevitabila constant ă culturală, de teama de a nu aduce atingere
identității „poporului moldovenesc”, sintagm ă stipulată în prima Constitu ție democratic ă a
Republicii Moldova.
Considerentele respective explic ă de ce a fost nevoie ca România s ă lanseze, în mod
unilateral, obiectivul strategic al „consolid ării spațiului cultural și spiritual comun ” (nu unic
cum ar fi fost normal), iar oficialit ățile din Republica Moldova s ă introducă criterii restrictive
sau selective în leg ăturile culturale dintre cele dou ă state.
În pofida acestor exigen țe, raporturile de aceast ă natură dintre România și Republica
Moldova au înregistrat, an de an , un curs ascendent, cunoscut fiind faptul c ă valorile culturale
și spirituale nu pot fi îngr ădite de grani țele dintre state.
Pe domenii de activitate, prev ăzute în programe convenite, conlucrarea cultural ă dintre
România și Republica Moldova, dup ă stabilirea rela țiilor diplomatice s-a concretizat în mai
multe tipuri de activit ăți, desfășurate pe durata mai multor ani.

60În domeniul înv ățământului, s-au acordat bur se pentru elevii, studen ții și doctoranzii din
Republica Moldova. La nivelul anului 1997, în Ro mânia se aflau la studii, ca bursieri ai
statului român, peste 12.000 se elevi, studen ți și doctoranzi. La Chi șinău studiau peste 200 de
studenți și doctoranzi din România, ca bur sieri ai Republicii Moldova. Din p ăcate numărul de
burse acordate de statul român elevilor și studenților basarabeni s-a mic șorat considerabil.
În perioada 1992-1995 a crescut volumul de carte româneasc ă în bibliotecile și școlile
din Republica Moldova. Bibliotecile publ ice din Republica Moldova au primit dona ții din
partea Guvernului României (peste 1,36 milioane de volume, în 1.800 de titluri).
La Chișinău s-a înfiin țat un num ăr important de biblioteci: „Onisifor Ghibu”,
„Transilvania”, „Târgovi ște”, „Ovidiu”, „Gheorghe Asachi”, care au primit fonduri
importante de carte de la bibliotecile din Bucure ști, Cluj-Napoca, Dâmbovi ța, Iași etc. Pe
teritoriul Republicii Moldova exist ă, în localit ăți mai importante, filiale ale unor biblioteci din
România: Gala ți, Buzău, Botoșani, Olt.
Au fost de asemenea, donate tratate, monografii și reviste de specialit ate pentru cadrele
din învățământul medical. Au fost puse la dispozi ția Ministerului de Justi ție materiale
documentare și lucrări științifice în domeniul științelor juridice.
Odată cu venirea comuni știlor la putere, ace știa au încercat s ă revină la vechile
obiceiuri. Partidul comunist din Moldova dore ște să reintroduc ă limba rus ă care să aibă un
statut egal cu cea „moldoveneasc ă” – actuala limb ă de stat a Republicii Moldova. Comuni știi
suferă și de nostalgia vechii organiz ări administrativ-teritoriale, și anume împ ărțirea
teritoriului Republicii Moldova în raioane.
Acțiunile lor sunt îns ă ținute în frâu de mi șcarea națională a românilor basarabeni.
Întrebarea fireasc ă e care vor fi rezultatele domina ției comuniste la sfâr șitul mandatului cu
care au fost învesti ți? Cea mai mare speran ță a noastră este să scăpăm odată de ocupa ția și
influența rusească și să ne alipim patriei-mam ă.

61Anexa 1
Situația etnografic ă a Basarabiei la recens ământul din 1897

Naționalități Procentaj Num ăr de locuitori
Români 47,6 920.919
Ucraineni 19,6 379.198
Evrei 11,8 228.168
Ruși 8,2 155.774
Bulgari 5,3 103.492
Găgăuzi 2,9 57.045
Polonezi 0,6 11.696
Țigani 0,4 8.636
Armeni 0,1 2.080
Bieloruși 0,1 2.471
Greci 0,2 2.737
Alte naționalități 0,085 ¤
TOTAL 1.935.412

62Anexa 2
Evoluția Popula ției Basarabiei.

Anul efectu ării recens ământului
Administra ție ruseasc ă Administra ție româneasc ă
Naționalitatea
1817 1858(1862) 1862(1871) 1919(1922) 1930 1941
Români
% 419.420
86,0 600.000
66,4 515.927
51,4 1.685.000
64,0 1.610.757
56,2 1.793.493
65,6
Ruteni
% 30.000
6,5 120.000
13,1 – – – –
Ruși mari
(velicoruși) % 6.000
1,5 20.000
2,1 68.128
6,8 75.000
2,8 351.912
12,3 164.410
6,0
Bulgari
% 1.205
0,25 48.216
5,2 56.666
5,6 147.000
5,6 163.726
5,7 177.647
6,5
Găgăuzi
% 1.205
0,25 – – – 98.172
3,4 115.683
4,2
Ucraineni
% – 6.000
0,5 215.625
21,5 254.000
9,7 314.211
11,0 449.540
16,4
Polonezi
% – 800
0,1 3.914
0,4 – 8.104
0,3 9.086
0,3
Evrei
% 19.130
4,2 78.750
8,6 95.927
9,6 287.000
10,2 204.858
7,2 6.882
0,3
Germani
% – 24.160
2,6 30.020
3,0 79.000
3,0 81.089
2,9 2.058
0,1
Greci
% 3.400
0,7 2.000
0,2 1.956
0,2 – 2.044
0,1 –
Armeni
% 2.650
0,5 2.275
0,3 2.298
0,2 – 1.509 –
Cazaci
% – – – 59.000
2,2 – –

63Țigani
% – 11.490
0,9 12.995
1,3 – 13.518
0,4 –
Alții
% – 538
0,0 43
0,0 67.000
2,5 14.502
0,5 14.794
0,6
Total general
% 482.830
100 914.679
100 1.003.499
100 2.631.000
100 2.864.000
100 2.733.563
100

64
Anexa 3
Evoluția Popula ției Republicii Moldova

Anul efectu ării recens ământului
Naționalitate 1959 1970 1979 1989
Români
% 1.886.566
65,4 2.303.916
64,5 2.525.687
63,9 2.794.749
64,5
Ucraineni
% 420.820
14,6 506.560
14,2 560.679
14,2 600.366
13,8
Ruși
% 292.930
10,2 414.444
11,6 505.730
12,8 562.366
13,0
Găgăuzi
% 95.856
3,3 124.902
3,5 138.000
3,5 153.458
3,5
Bulgari
% 61.652
2,1 73.776
2,1 80.665
2,0 88.419
2,0
Evrei
% 95.107
3,3 98.072
2,7 80.127
2,0 65.836
1,5
Țigani
% 7.265
0,3 9.235
0,3 10.666
0,3 11.571
0,3
Bieloruși
% 5.977
0,2 10.327
0,3 13.874
0,4 19.608
0,5
Polonezi
% 4.783
0,2 4.899
0,1 4.961
0,1 4.739
0,1
Nemți
% 3.843
0,1 9.399
0,3 11.374
0,3 7.335
0,2
Alții
% 9.610
0,3 13.343
0,4 17.993
0,5 27.210
0,6
Total general
% 2.884.477
100 3.568.873
100 3.949.756
100 4.335.360
100

65
Anexa 4
Alegerea Guvernatorului (Ba șkan) Găgăuz – Yeri
Primul tur al alegerilor: 28 mai, 1995
a) numărul alegătorilor înregistra ți: 107.081
b) numărul participan ților la vot: 75.573
c) numărul de voturi anulat: 3.064
d) numărul de voturi validat: 72.461

Nr. Numele candida ților și partidelor politice Nr. de voturi %
1
2 3 4 Mihail Kendighelean, Par tidul Popular „Vatani”
Georghii Tabun șcic, colective de muncitori
Stepan Topal, cole ctive de muncitori
Croitor Dimitrii, colective de muncitori 17.924
34.252
7.988
12,287 23,7
45,4 10,6 16,3
Al doilea tur al alegerilor : 11 iunie 1995 a) numărul alegătorilor înregistra ți: 107.081
b) numărul participan ților la vot: 69.266
c) numărul de voturi anulat: 2.793
d) numărul de voturi validat: 66.473

Nr. Numele candida ților și partidelor politice Nr. de voturi %
1
2 Mihail Kendighelean, Par tidul Popular „Vatani”
Georghii Tabun șcic, colective de muncitori 22.081
44.392 31,9
64,1

66

67 NOTE:
Capitolul I – Istoricul structurii etnice

1. Naselenie Bessarabii – et nograficeskij sostav
i cislenost ( S10 – Verstnoj etnog raficeskoj kartoj ) Petrograf 1923
L.S. Berg nu e la prima lucr are despre Basarabia , ci trece drept specialist în aceast ă
materie . Astfel , el publicase înc ă în 1918 , tot la Petrog raf o carte intitulat ă ,,Bessarabija –
Strana , ljudi , hozjajstvo ,( Basarabia –Tara , oamenii , economia ) VIII + 244 p . Evident , Berg utilizeaz ă în bună parte materialul strict etnografic și datele demografice de acolo în
citate lucrare publicat ă în Academia la 1923

2. Rossijkaja Akademija Nauk . Trudy Komiss ii po izuceniju plemennogo sostava
naselenija Rossii
3. Berg întrebuin țează chiar cuvântul românesc ca nume proprii . ( El spune
pleonastic ,, Lesistye Kodry = Codrii cei p ăduroși ) Dealtfel , este denumirea
româneasc ă pe care administra ția a trebuit s ă o accepte ,, Kodrskij Uezd ‚’ care-l
redă pe românescul Ținutul Codrului , cf Trudy bessarabskoj gubernskoj ucenoj
arhivnoj kommissii , T III , pp. 188-190 , 256 , Chi șinău 1907( redactat de
Halippa )
4. cf Bessarabskaia oblast – Materijaly dlja sta i geogr. Bessarabii Spb I p 146
5. Cf Hronologiceskoe opisanie istorii Novorossijskogo kraja , 1730-1823 Odessa ,
1838 T II p 193 .
6. cf Hronologiceskoe obozrenie istorii Novorossii 1818 p 287
7 . Pentru perioada 1826- 1857 , cf datelo r adunate de Z Arbore , Basarabia in sec
XIX , pp. 98-99
8.Ar însemna c ă în 18 ani ( de la 1897-1915) popula ția Basarabie s ă fi
crescut cu 750 588 lo cuitori iar în al ți 15 ani ( de al 1915-1930) s ă fi crescut
cu numai 178 402 lei
9. Cf S,M ănuilă , Recens ământul general al popula
ției României , vol. II p XXVI ,
București Institutul Central de Statistic ă , 1938 . Aceasta publica ție , adev ărat
model de lucrare de statistic ă , este irepro șabilă sub toate raporturile în special sub
cel al obiectivit ăți și al metodei . Ea face cins te nu numai autorului , ci și țării . In

68ceea ce prive ște scrupulozitatea , amintim c ă dr. Mănuilă are în vedere , pentru
Basarabia , aceluia și număr de neamuri ca și Berg , În plus el nu- și impune nici o
limită inferioar ă la prezentarea numeric ă a unei grup ări etnice ci d ă totdeauna ,
numărul grupului pe țară , pe provincie , pe jude ț , pe oraș … oricât de mic ar fi el .
Numai că la stabilirea procentaju lui grupurilor etnice , M ănuilă își ia procentul de
0,1 drept limit ă minimă , sub care nu mai calculeaz ă procentul unui grup etnic , ci îl
înserează cu un asterisc .
10. S, Mănuilă , op cit , p L IX .
11. Comparativ cu procentajul popula ției rustice , basarabene ,calculat de dr.
Mănuilă , care dă pentru români 59,9% , ucraineni 11,8% , ru și 10,1% , bulgari
6,1% , evrei 4,3% . Cf M ănuilă , op citit p L I
12 . Comparativ cu statistica lui M ănuilă , care dă ca procente generale
pe provincie pentru români 56,2% ucraineni 11% , ru și 12,3% , evrei 7,2% bulgari
5,7% … Cf M ănuilă , op cit , pp. XXVI și XXVIII .
13 . Toți istoricii ru și sunt de p ărere aceast ă ,cu excep ția lui Nadejdin , care singur –
susține că localitatea istoric ă este cea din Basarabia , Cf ( Redactor I;N; Halippa ) I
II ( 1902) p 17 14 . Dunajskoe kazacie vojsko . 15 Cf si I. I. Nistor , Istoria Basarabiei , Cern ăuți ,1923 pp. 282 –283 idem Românii
și rutenii în Bucovina .
16 . S Mănuilă , op cit Vol. II , pp. 48,422
17. P.P. Cubinski , Trudy etrogr. stat. ek sp. v zapadroruskij kraj , T VII pp. 362, spb
1877 18 S, Mănuilă op cit Vol. II pp. 48 , 422
19 Ibidem pp. 216 , 422, 48 20 Enciklopedicesjskil Sl ovari , Brokg – Efr. , S pd 1891, I-III ( cf aici sub
Bessarabskaja gub. , p 607) 21 S Mănuilă , op cit , p 268
22 Umoldavanie 23. S Mănuilă op cit pp. XXVI , XXVIII
24. Ibidem , pp. 268-269 25 Filipony , prin metatez ă .
26 S Mănuilă op cit pp. 48,100,124,216, 264, 268, 330,422,462.
27 Ibidem pp. 268-269

6927 Un fenomen perfect analog a avut loc pe o scar ă întinsă în Transilvania , unde
numeroși evrei de religie mozaic ă s-au declarat de neam maghiar . În
publicațiile lui M ănuilă , declarațiile lor au fost respectate cu stricte țe ( în acord
cu criteriul c ă apartenen ța etnică depinde autodeterminar ea individului , care se
decide în baza leg ăturilor suflete ști ce le simte fa ță de naționalitatea îmbr ățișată
. Acest fapt a dus la mari exager ări în num ărul atribuit ungurilor . Aici
asemenea al ături de anumite considera ții politice , abil între ținute de iredenta
maghiară – limba de uz curent a jucat un rol decisiv .
28b S Mănuilă op cit p. XXVIII
28 Pe toate le studiaz ă într-o lucrare etnografic ă cea mai complet ă din toate câte
au apărut până azi –N:S: Derjavin Bolgarskij e kolonii v Rossi ( Tavriceskaja
Hersonskaija ,i Bessarabskaja gubernii =)publicat ă de Academia Bulgar ă de
Științe în Sbornik ,,za narodna Umotvorenija i narodop is ,, Kn XXIX , Sofia
1914
29 Între acești autori trebuie s ă-l enumer ăm si pe Z Arbure ( Basarabia în secolul
XIX , Bucure ști 1898) care nici m ăcar nu-i pomene ște . Îi include desigur tot în
numărul bulgarilor .
30 Și ceea ce –i intereseaz ă este ca Derjavin pretinde c ă în aceast ă listă de 65
colonii bulgare ,din Basarabia nu d ă decât coloniil e ,, cu popula ție curat bulgar ă
) s cisto-bolgarskim naseleniem ! . Astfel nu las ă încă să se înțelegem că lasă la
o parte multe sate cu popula ție mixtă care num ără și bulgari . Cf op cit p 26 –
27.
31 S Mănuilă op citi pp. XXVI și XXVIII
32 După datele recens ământului din 1930 , procentul ev reilor urbani este 26,6% ,
iar al celor rurali de 4,3% cf S M ănuilă op cit pp. LI și LV
33 După recensământul din 1930 în jude țul Hotin evreii rurali sunt 8% , iar în
județul Soroca 7,9% , în jude țul Lăpușna numai 1,8% CF M ănuilă , op cit pp.
LI-LII
34 Staticeskoe opisanie Bessarabii , p 216
35 A Zașciuk , Materialî dlia gheorgrafii i statistiki Rossii sobrannîe ofi țerami
gheneralnovo- ștaba . Bessarabskaia oblasti , Tomi I-II S. Petersburg 1862.
36 K. Ierecek, Das furstenthum Bulg arien, Prag, Wien und Leipzig, 1891.
37 V. A. Mo șkov, Gagauzy Benderskogo uezda, Moskva, 1900, p. 44, 48, 49, 51,
54, 55. Idem, Narecie Bessarabski h gagauzov, S. Petersburg, 1904.

7038 Conform La Population de la Bessarabie, Paris, 1918.

Capitolul II – Deportările si purific ările etnice

1. Ioan Scurtu și colectiv, op. cit., p. 296;
2. Ion Pelivan, Din suferin țele Basarabiei sub st ăpânirea ruseasc ă, Tipografia Cartea
Româneasc ă, Chișinău, 1943, p. 11;
3. C.K. Brâseakin, M.K. Sâtnik, Triumful adev ărului istoric, Ca rtea Moldoveneasc ă,
Chișinău, 1970, p.168;
4. Vezi, pe larg, Ioan Scurtu , Constantin Hlihor, op. cit.,p.114 și urm.;
5. Ibidem, p.114-138; 6. V. Fl. Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia în anii celui de-al doilea r ăzboi
mondial, 1939-1947, Institutul European, Ia și, 1995, p.206-208;
7. Alexandru Safran, Resisting the stor m. Romania 1940-1947. Memoirs, Geneva,
1986, p.5;
8. Arh. Ist. Central ă, fon Pre șed. Cons. De Min., Ca binet Ion Antonescu,
dosar78/1941, f.13, vezi și Ioan Scurtu și colectiv , op. cit., p. 115;
9. Ibidem; 10. Alexandru Mo șanu, Raport prezentat la Conferin ța interna țională Pactul
Ribbentrop-Molotov și consecin țele lui pentru Basarabia, Chi șinău, 26 Iunie 1991, în
“Făclia”, Chi șinău , din 28 Iunie 1991;
11. Alexandru A. Zavtur, Formarea și dezvoltarea structurii sociale și socialiste în
Moldova, , Cartea Moldoveneasc ă
, Chișinău, 1971, p. 229;
12. Viorel Florescu, A tragedy of the Populat ion of Bassarabia: Th e Deportations, in
the Tragic Plight of a border area: Bassarabi a and Bucovina, A.R.A., vol. III, California,
Humboldt State Univ. Press, 1983, p. 131;
13. Anton Moraru , Istoria Românilor…, p.323-324; E. Șișcanu, op. cit., p.45;
14. Practica numirii reprezentan ților C.C. al P.C. unional și al Sovietului Comisarilor
Narodnici din Uniunea Sovietic ă pentru R.S.S. Moldoveneasc ă a fost stabilit ă printr-o decizie
comună a celor dou ă instituții, din 25 Aprilie 1941. Peste dou ă săptămâni, la 7 Mai 1941,
primul trimis special pentru Mo ldova a fost numit S.A. Goglidze, executat, de altfel, în Martie
1953 împreun ă cu așa-numitul grup antipartinic condus de Beria, Valeriu Pasat, op. cit.,p.148
și urm.;

7115. Cele dou ă cărți de referin ță despre Garda de Fier sunt: Francisco Veiga, Istoria
Gărzii de Fier, 1927-1941, Bucure ști, “Humanitas”, 1994 și Eugen Weber, Dreapta
româneasc ă, ediția a II-a, Cluj Napoca, “Dacia”, 1999;
16. Valeriu Pasat, op. cit.,p.147; 17. Ibidem; 18. Ibidem; 19. E. Șișcanu, op. cit., p.54
20. Anton Moraru , Istoria Româ nilor…, p.330, Rost I organiza ționnoe ukreplenie
Kommunisticeskoj Partii Moldavii, Chi șinău, 1976, p.117;
21. Valeriu Pasat, op. cit.,p.147-148; 22. Ibidem, p.164; 23. Ibidem, p.165-166;
24. Ibidem p.166. În cadrul celei de-a doua deport ări în masă a popula ției locale, din
Iunie 1949, din totalul de 12860 de familii, n-au fost ridicate 1567 familii din cauze diferite :
274 de familii intraser ă între timp în colhoz; 240 au prezentat chiar în timpul opera ției de
strămutare, dovezi documentare care atestau c ă unii membri ai familiei f ăceau armata; 35
familii aveau ordine și medalii sovietice; 508 î și schimbaser ă domiciliul și 105 familii se
ascunseser ă. Vezi Mihai Gribincea, Basa rabia în primii ani…, p.131-132;
25. Valeriu Pasat, op. cit.,p.166; 26. Ibidem, p.164; 27. Basarabia desrobit ă , București, Președinția Consiliului de Mini ștri, 1942, p.93;
28. B. Nahayalo & V. Swoboda, op. cit., p.88; 29. Ibidem; 30. Ibidem; 31. Citat dup ă Ion Constantin, România, Marile Puteri…, p.109;
32. Mihai Gribincea, Deport ările staliniste din Basarabia, în Adrian Pop (ed.), “Sub
povara grani ței imperiale”, op. cit., Bucure ști, Recif, 1993, p.45;
33. Anton Moraru , Istoria Românilor…, p.341; 34. Valeriu Pasat, op. cit.,p.166; 35. Ibidem , p.164; 36. Cifrele apar țin lui Alexandru Mo șanu, citat în Ioan Scurtu (ed.) op. cit. , p.224.
Vezi
și “Făclia”, 28 Iunie, 1991;
37. Anton Moraru , Istoria Românilor…, p.337; 38. Ibidem , p.354; “F ăclia”, 28 Iunie, 1991;

72
Capitolul III – Politici de alterare a struct urii etnice în perioada sovietic ă

1. În primii ani de dup ă război, prin aducerea unui mare num ăr de cadre didactice din
afara R.S.S.M. , limba rus ă a fost promovat ă în educa ție. În plus, încoace a fost deta șat un
număr mare de “apparatciki” din Ucraina și R.S.F.S.R. Ace știa aveau s ă constituie baza noii
nomenclaturi din Basarabia. În mare parte, au fost promovate persoane mediocre, conform
principiului luminist “ orice buc ătăreasă poate să conducă țara “.
2. L.I. Brejnev, Vospominanija, Moscova, 1978, p.155-156; 3. Vezi M. Ghi țu, Unele aspecte din mi șcarea de rezisten ță antisovietic ă în Basarabia
postbelică, în Analele Sighet, vol.2, Bucure ști, 1995; E. Postic ă, Rezisten ța anticomunist ă în
Basarabia. Partidul libert ății, în Destin românesc, nr. 3, 1996; idem Organiza ția de Rezisten ță
din Basarabia postbelic ă (1944-1950), în Revista de istori e a Moldovei, nr. 4, 1996; idem,
Martiri ai rezisten ței antitotalitare din Basarabia, în Tyrage ția, Anuarul Muzeului Na țional de
Istorie, vol. III, Chi șinău;1999; V. Pasat, Trudnye st ranicy istorii Moldovy, 1940-1950-e
gody, Moscova 1994;
4. Până la sfârșitul anului 1946, Kremlinul a selectat ș
i confirmat în posturi 1682
persoane. Dintre ace știa, doar 4,9 % erau etnici români. Vezi I. Scurtu (c oordonator), Istoria
Basarabiei de la începuturi pân ă în 1998, ed. II, Bucure ști, 1998, p. 250;
5. În perioada ianuarie 1945 – septembrie 1946 organiza ția republican ă de partid a
crescut de peste 2,5 ori. Sporul s- a datorat, în special, demobiliz ărilor din Armata Sovietic ă și
stabilirii în R.S.S.M. a unor cadre din a lte republici sovietice (M. Bruchis, Nation-
rationalities-people. A study of the nationalities policy of the co mmunist party in the Soviet
Moldavia, 1984, p.5; Coord. D. Cornovan, Istoria Partidului Comunist al Moldovei. Studii ,
Chișinău, 1968, p.415;
6. La 5 Iulie 1950 a avut loc plenara C.C. al PC din Uniunea Sovietic ă, în cadrul c ăreia
s-a atras aten ția asupra gre șelilor comise în selectarea și educarea cadrelor . (N. Cornovan,
Istoria Partidului Comunist al Moldovei . Studii, Chi șinău, 1968, p. 389;
7. Între 1948 și 1956, Trapeznikov a de ținut funcția de director al Școlii Superioare de
partid din Chi șinău, contribuind astfel la preg ătirea cadrelor noi. Ulterior el a fost numit
protector al Școlii Superioare de partid de pe lâng ă C.C. al P.C.U.S (Enciclopedia Sovietic ă
Moldoveneasc ă, Chișinău, 1976, vol.6, p.435);
8. Până în 1956 Cernenko a activate în sec ția de agita ție și propagand ă a C.C. al
P.C.M. (Enciclopedia Sovietic ă Moldoveneasc ă, Chișinău, 1977, vol.7, p.316);

739. În 1951-1962 și 1965 Sciolokov a de ținut func ția de prim-loc țiitor al Pre ședintelui
Consiliului de Mini ștri al R.S.S.M. , iar între anii 1965 și 1966 pe cea de Secretar doi al C.C.
al P.C.M.. Ulterior, a fost numit mini stru al afacerilor interne din URSS;
10. Țvigun a lucrat în Moldova în calitate de ad junct al Ministrului Comitetului de Stat
al Securit ății (KGB) din R.S.S.M. ( R. Medvedev, Lici nost’i epocha politceskij portret L.
Brejneva, Moscova, 1991, p. 50-52);
11. În memoriile sale, I. Bodiul recunoa ște faptul c ă alogenilor le-a fost rezervat ă o
poziție privilegiat ă în viața politică din Moldova Sovietic ă ( I. Bodiul , Vospominanija,
Tiraspol, 1999, p.98 );
12. O situa ție similară poate fi constatat ă și pentru mediile academice;
13. Este de re ținut faptul c ă până la 1989 nici un basarabean nu a de ținut aceast ă
funcție ;
14. Pentru formarea elitei na ționale, puterea sovietic ă a acordat mijloace considerabile
sistemului educativ;
15. Comsomolul era considerat re zerva de cadre a partidului;
16. Petru Lucinski s-a n ăscut în satul R ădulenii Vechi, jude țul Soroca. Absolvent al
Universității de Stat din Chi șinău, acesta a avut o evolu ție rapidă pe scara ierarhic ă de partid,
inclusiv gra ție sprijinului din partea lui I. Bodiul . 1967-1971 – prim secretar al C.C. al
ULCTM; 1971-1976 – secretar pe ideologie în C. C. al P.C.M.; 1976-1978 – prim secretar al
Comitetului Or ășenesc de Partid Chi șinău; 1978-1986 – func ții în aparatul C.C. al P.C.U.S;
1986-1989 – secretar doi al C.C. al PC din Tad jikistan; 1989-1991 – prim secretar al C.C. al
P.C.M. ( Portrete în mi șcare. 30 de lideri polit ici din Moldova, Chi șinău, 1996, p.8-11);
17. Ion Gu țu s-a născut în satul Egoreni, jude țul Soroca. Printre func țiile deținute s-au
numărat : prim secretar al ULCTM; prim secr etar al comitetului raional Octombrie (
Chișinău) de partid; șef de sec ție în C.C. al P.C.M.; secretar al C.C. al P.C.M. pentru
ideologie; pre ședinte al comisiei organizat orice În C.C. al P.C.M. ;
18. Grigore Eremei s-a n ăscut în satul Târnova, jude țul Edineț. În 1959 a fost numit
secretar doi al C.C. al ULCTM. În anii 1960-1966 a îndeplinit func ția de adjunct, iar între anii
1973 și 1980, de pre ședinte al Consiliului de Mini ștri. În 1980-1981 a fost pre ședinte al
sindicatelor din R.S.S.M., iar între februarie și august 1991 a fost prim secretar al C.C. al
P.C.M.;
19. Grigore Cu șmir s-a n ăscut în satul Calara șovca, jude țul Edineț. În linii mari,
cariera sa este asem ănătoare cu cea a colegilor s ăi de genera ție, în anii ’80 – ministru al
culturii;

7420. Eugen Sobor s-a n ăscut în satul Mere ști, județul Lăpușna. Între 1964 și 1974 a
activate în Comsomol, de la instructor pân ă la prim secretar al Comitetului Or ășenesc
Chișinău. În 1988 a fost numit ministru al culturii în R.S.S.M.;
21. Andrei Sangheli s-a n ăscut în satul Grin ăuți, județul Edineț. A activate în organe
de stat și partid . Între 1986-1989 a fost prim vicepre ședinte al Consiliului de Mini ștri, iar în
1990 ministru al agriculturii, fost prim ministru dup ă ‘90;
22. Ion Ciubuc s-a n ăscut în satul H ădărăuți, județul Edineț. A deținut diverse func ții
în sfera economic ă. Fost prim ministru al Republicii Moldova;
23. Anii ’60-’70 au fost marca ți de primele mi șcări revendicative ale intelectualit ății
de creație și ale studen țimii;
24. N. Testimi țeanu a acordat o mare aten ție cadrelor locale, fiind acuzat de
naționalism;
25. La Congresul XII al P.C.M. (februarie 1971) activitatea lui Cornovan a fost aspru
criticată : “…. În sectorul ideologic nu se acord ă suficient ă atenție educației interna ționaliste
și patriotice a oamenilor muncii, se desf ășoară slab lupta împotriva ideologiei str ăine și
rămășițelor trecutului….” ( Comunistul Moldovei, nr. 3, p. 7);
26. După moartea lui Brejnev, în 1982 Iurii Andropov a declan șat o ampl ă campanie
anticorup ție;
27. Vezi Materialy, XXVII, S’ezda Komu nisticeskoj partii Sovetskogo Sojuza,
Moscova, 1987, p. 57, 83, 116;
28. V. Smirnov a lucrat un timp în structurile de partid din Uzbeki stan. Mai târziu s-a
constatat c ă în această perioadă Smirnov a pretins și obținut de mai multe ori mit ă. După șase
luni de deten ție, la interven ția lui Ligaciov, V. Smirnov a fost eliberat din arest ;
29. Hotărârea Plenarei IV a C.C. al P.C. M. din 22 Octombrie 1986 (Comunistul
Moldovei, nr. 12, 1986,p. 19-34);
30. Vâșcu făcea parte din genera ția promovat ă în anii ’60 . M. Ciubotaru , Vasile
Vâșcu, Întârziate dest ăinuiri, în Moldova, nr . 3-4, 5-6,7-8, 9-12, 1994;
31. S-a vehiculat, printre altele, faptul c ă în biroul lui Vâ șcu a fost g ăsită o cantitate
mare de aur;
32. Aceste afirma ții aparțin lui N. Ceau șescu și P. Niculescu (membru al comitetului
politic executiv al C.C. din România), fiind fo rmulate în timpul convor birilor cu L. Brejnev
(august 1977) și A. Gromîko ( octombrie 1978);
33. Cu un deceniu în urm ă situația era și mai discriminatorie : 1953-20,0%, 1956-
18,3%, 1962-14,3%, 1963-24,1%;

7534. Cu excep ția funcțiilor de rang unional;
35. În 1975 num ărul speciali știlor români era de 48,4 mii (din totalul de 118,5 mii), iar
în 1980 de 70,1 mii (din totalul de 155,7 mii);
36. În Sovietul Suprem din legislatur a a VIII-a românii constituiau 84,1 % din
numărul total al deputa ților cu studii inferioare. În legislativele urm ătoare cota lor a fost
respectiv, 88,2 %, 83,2 %, 74,2 %. Dar în parlamentul ales în 1985 deputa ții români au
întrunit o majoritate(56,9 %) din totalul deputa ților cu studii superioare ;
37. În organizarea mi șcării naționale din republic ă, un rol de frunte l-au jucat
formațiunile social politice „Cenaclul li terar-muzical Al. Mateevici”, „Mi șcarea Democratic ă
în susținerea restructur ării” și „Frontul Popular din Moldova”;
38. S-au f ăcut auzite, de asemenea, și apeluri de ie șire din componen ța URSS și
reunire cu România;
39. În 1990 au fost excluse din P.C.M. peste 8000 de persoane, însemnând 13 % din
totalul membrilor acestei organiza ții.

Capitolul IV – Structura etnic ă a Republicii Moldova.
1. „Literatura și Arta” din 7 februarie 1991.
2. „Adevărul” din 22 mai 1992 (edi torialul „Moscova scap ă din mânec ă << Varianta
Iugoslavă >>”).
3. „România liber ă” din 6/7 iunie 1992.
4. Ibidem. 5. Ibidem. 6. „Curierul românes c” din 9 iunie 1992.
7. „Cotidianul” din iunie 1992. 8. „Libertatea” din 12/13 iunie 1992. 9. Ibidem. 10. „Moldova Suveran ă”, nr. 115 (17724), 1 iunie 1991.

76Bibliografie:

Caraman, Petru. Românitatea Basarabiei v ăzută de știința oficială sovietică, Iași, 1940;
Cașu, Igor. Instaurarea regimului comunist în Basarabia – 1940-1941 , Revista de istorie a
Moldovei nr. 3-4, 1999; Ciobanu, Ștefan. Basarabia: popula ția, istoria, cultura ;
Cojocaru, Gheorghe. Separatismul în slujba imperiului , Ed. Civitas, Chi șinău, 2000;
Constantin, Ion. România, Marile Puteri și problema Basarabiei , Ed. Enciclopedic ă,
București, 1995;
Enache, Marian și Cimpoeșu, Dorin. Misiune diplomatic ă în Republica Moldova -1993-1997 ,
Ed. Polirom, 2000; Nedelciuc, Vasile. Republica Moldova , Ed. Universitas, Chi șinău, 1992;
Scurtu, Ioan; Alma ș, Dumitru; Go șu, Arman; Șișcanu, Ion; Cojocaru, Gheorghe. Istoria
Basarabiei de la începuturi pân ă în 1998 , Ed. Semne, Bucure ști, 1998;
Solomon, Flavius și Zub, Alexandru. Basarabia – dilemele identit ății, Fundația Academic ă
„A.D. Xenopol”, Ia și, 2001;
Stăvilă, Veaceslav. Evolu
ția componentei na ționale a elitei economico-politice a R.S.S.M.
(1940-1991) , Revista de istorie a Moldovei nr.4, 1996.

77
CAPITOLUL I ……………………………………………………………………………………………………. ……………………………… 1
ISTORICUL STRUCTURII ETNICE ………………………………………………………………………………………………………….. 1
Populația eterogen ă………………………………………………………………………………………………………………. ……. 4
I Neamuri slave …………………………………………………………………………………………………. …………………………………… 4
II Neamurile neslave…………………………………………………………………………………………… ……………………………….. 10
III Româ nii …………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………. 14
CAPITOLUL II……………………………………………………………………………………………………. ……………………………. 17
DEPORTĂRILE SI PURIFIC ĂRILE ETNICE ………………………………………………………………………………………………. 17
CAPITOLUL III …………………………………………………………………………………………………… …………………………… 31
POLITICI DE ALTERARE A STRUCTURII ETNICE ÎN PERIOADA SOVIETIC Ă…………………………………………………… 31
CAPITOLUL IV ……………………………………………………………………………………………………. ………………………….. 47
STRUCTURA ETNIC Ă A REPUBLICII MOLDOVA …………………………………………………………………………………….. 47
NOTE:………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………… 67
Bibliogr afie: …………………………………………………………………………………………………… ……………………………….. 76