1Despre omul de ast ăzi din Biseric ă, între Iisus Hristos, existen țialism și secularizare [601372]

1Despre omul de ast ăzi din Biseric ă, între Iisus Hristos, existen țialism și secularizare

Una dintre problemele cu care Biserica se confrunt ă în prezent este problema
secul ărizarii , care, odat ă cu epoca modern ă, a devenit din ce în ce mai presant ă. Lumea
are impresia c ă ea nu exist ă. De ce? Pentru c ă este un lucru nev ăzut, dar mai ales pentru
că planteaz ă în inimile oamenilor ideea c ă dac ă sunt ferici ți aici pe p ământ, atunci nu le
mai trebuie via ța viitoare, nu le mai trebuie Dumnezeu, nu le mai trebu ie o comuniune
adev ărat ă cu ceilal ți, nici chiar cu Iisus Hristos, ci doar leg ături de afaceri, din care s ă
aib ă un câ știg. Toate valorile spirituale cre știne revelate de Sfânta Treime sunt
transformate în valori cu caracter uman, negându-se car acterul lor revelator. Pe vremea
comunismului, sau a altor curente nefavorabile cre știnismului, credincio șii înv ățaser ă s ă
se fereasc ă de el! dar secularizarea este greu de observat și a șa cum spune profesorul
Jean-François Colossimo în interviul de fa ță , ea nu face martiri. Lumea nu se simte
amenin țat ă de ea crede chiar c ă este un lucru normal, f ără s ă știe de fapt c ă ea corupe
sufletul.

Secularizarea apare odat ă cu descoperirea omului ca ra țiune autonom ă
Așa cum se întâmpl ă destul de des, realitatea a ap ărut înaintea cuvântului. El este
mai degrab ă un cuvânt filosofic. În secularizare intr ă termenul secol din limba latin ă.
Ideea care se reg ăse ște în spatele lui este c ă într-un fel, în rela ția existent ă în mod general
între Împ ărăția lui Dumnezeu și lume, între Biseric ă și lume, întreg registrul simbolic,
întreg registrul sfin țeniei, pu țin câte pu țin se transform ă de fapt într-un spa țiu laicizat, un
spa țiu public, se pierde dimensiunea transcenden ței divine, tot ceea ce era în ordinea
verticalit ății se pune în ordinea orizontalit ății, tot ceea ce era în ordinea imuabilului se
pune în ordinea transform ării. Secularizarea începe în mod real, sau o putem data , odat ă
cu Rena șterea, atunci când se trece de la un univers închis la un univers infinit, atunci
când, în mod evident, omul devine într-un fel centrul lumii . Exist ă o leg ătur ă foarte
profund ă între secularizare și umanism, deoarece umanismul va presupune c ă efectiv
toate regulile și toate legile revelate conteaz ă mai pu țin decât legile pe care omul și le
poate da sie și.
Fenomenul se accelereaz ă odat ă cu Iluminismul, unde omul se descoper ă ca o
ra țiune autonom ă, î și impune chiar el însu și legea sa în mod definitiv. Plecând de aici, se
creeaz ă un conflict între credin ță și ra țiune, în mod particular în Occident unde scolasticii
latini au încercat s ă uneasc ă credin ța cu ra țiunea. Începând cu secolul al XVIII-lea,
credin ța este trimis ă într-un spa țiu subiectiv, acesta este fenomenul credin ței, al
diversit ății credin țelor și al punerii chestiunii credin ței, ceea ce duce la o form ă de
pozitivism în secolul al XIX-lea care face ca omul s ă se viseze demiurgul lui însu și: î și
împropriaz ă puteri prometeice și se vede într-un anumit fel dumnezeu. De asemenea,
începutul seculariz ării poate fi identificat fie în orizontul social unde s e voia crearea unui
om nou, fie în domeniul tehnic, fie sub forma imperialism ului occidental, fa ță de cultura
mondial ă, în no țiunea de progres. Doar c ă, prin marile catastrofe ale secolului al XX-lea,
ca Auschwitz, Nagasaki, Hiroshima, omul descoper ă toat ă latura obscur ă și aduc ătoare de
moarte a ra țiunii f ără Dumnezeu.

2Cre știnismul secular pierde leg ătura cu Revela ția, devenind o religie f ără
con ținut
Putem zice c ă secularizarea este înc ă în evolu ție. Or, atunci când ne uit ăm la
aceast ă evolu ție, trebuie să citim, împreun ă cu filosoful german Carl Schmidt, un gând
care a fost discutat în nazism, dar care este interesa nt asupra acestui punct de vedere, și
anume c ă toate marile idei politice ale lumii moderne sunt de f apt no țiuni teologice
laicizate, secularizate, și c ă, într-o oarecare m ăsur ă, atunci când critica modern ă acuz ă
Biblia de a con ține st ări de antropomorfism, în final exist ă mult mai mult teomorfism în
modernitate decât exist ă antropomorfism în Biblie.
Una dintre dificult ățile seculariz ării este c ă, a șa cum zicea Chersterton, un mare
gânditor catolic britanic, lumea este plin ă de cre știni, dar de cre știni care au devenit
nebuni. Adic ă o prim ă idee pe care o putem trage de aici este c ă raportul care a existat la
început între cre știnism și modernitate (modernitate ra țional ă, anticre știn ă, acre știn ă)
ascundea de fapt un proces mult mai complet și dinamic, știind c ă discursurile atee erau și
ele tot discursuri religioase, în sens general legat de ce ea ce este religios, adic ă de
invizibil, de transcendent (acest lucru este tipic și comunismului, care a fost și el un fel de
biseric ă, care avea un Pap ă al s ău, profe ți, ierarhie, catehism, rituri ale sale, liturghii ale
sale, excomunica ți, eretici ai s ăi, credincio și ai s ăi). Trebuie s ă ținem cont c ă
secularizarea este un fenomen complex. Nu este vorba, de fapt, în secularizare de o
opozi ție radical ă fa ță de cre știnism, ci mai degrab ă de o form ă paradoxal ă de cre știnism
în devenire, în care cre știnismul pierde leg ătura sa cu Revela ția pentru a deveni un fel de
religie occidental ă mondializat ă, o religie f ără con ținut, toate ideile cre știnismului
devenind idei abstracte. Câteva exemple: primul a fost dove dit de c ătre Tocqueville.
Introducând universalitatea fiin țelor umane la ceea ce Sfântul Apostol Pavel zice: "nu
mai exist ă iudeu, nici elin, nici sclav, nici b ărbat, nici femeie, ci to ți suntem una în Iisus
Hristos" (Galateni 3, 28), el introduce un principiu de egalit ate, care va duce la
democra ție.

Secularizarea propune idei cre știne care au devenit nebune
Omul s-a dezvoltat, s-a subiectivizat total de orice compo rtament. Putem zice c ă
emergen ța persoanei, care este un lucru dificil în cre știnism, a adus chestiunea
individului. Putem s ă opunem persoana individului în sensul în care în cre știnism
persoana este conceput ă în comuniune, comuniune cu Dumnezeu și cu ceilal ți, și
recunoa ște un caracter unic fiec ărei persoane. Iar acum, acest caracter unic, fiecare
persoan ă și-l revendic ă în mod individual, nu în comuniune cu ceilal ți, cu Dumnezeu sau
cu adev ărul, ci ca un individ care este liber în toate alegerile sale. Deci putem zice c ă
acesta este momentul seculariz ării. Este exact ceea ce zicea Chesterton, idei cre știne dar
care au devenit nebune. Aceasta este o dimensiune care tre buie bine în țeleas ă. Dac ă
vedem secularizarea ca un du șman, trebuie s ă ținem cont c ă este un du șman care a fost
produs pe lâng ă cultura cre știn ă, este un du șman interior. De aici și dificultatea de a lupta
contra seculariz ării, odat ă pentru c ă este o mi șcare istoric ă început ă de la Rena ștere și
care a continuat pân ă în prezent, și în al doilea rând pentru c ă este un fenomen foarte
complex. Nu trebuie confundat ă secularizarea cu laicitatea. De exemplu, Statele Unit e ale
Americii sunt o țar ă foarte pu țin laic ă, unde bisericile joac ă un rol fundamental, dar o țar ă
foarte secularizat ă. De aici ob ținem un alt sens al seculariz ării, și anume c ă secularizarea
presupune abolirea eshatologiei. Mai înainte trebuie spus, este adev ărat, o zic într-o

3manier ă mai simplist ă, c ă nu mai exist ă o alt ă lume, alte imperii mondiale sau politice,
într-o manier ă paradoxal ă, pentru c ă chiar nu mai exist ă o alt ă lume. Lumea, p ământul
este cunoscut în întregime ast ăzi, nu mai este nimic de descoperit, și nici nu exist ă o alt ă
lume, în sensul în care într-o lume viitoare oamenii s ă se vad ă în raport cu lumea aceasta.
Timpul a luat l ățimea proprie: timpul vie ții terestre, al vie ții biologice. Prin asta, într-un
final, oamenii exist ă și le este din ce în ce mai greu s ă existe în raport cu cele invizibile,
în raport cu proiect ările eshatologice. De exemplu, cre știnismul american este foarte viu,
dar este și foarte pu țin eshatologic. Este aici și acum când trebuie s ă devii un om
regenerat, când trebuie experiat binele pe care Dumnezeu ți-l d ăruie ște și nu se are în
vedere un timp eshatologic. Deci secularizarea este a ceast ă no țiune de fericire
individual ă, aici și acum, în subiectivitatea alegerii, pentru c ă secularizarea, de fapt, a
avut st ări în care fiecare persoan ă iese din ansamblul ei de apartenen ță și î și poate afirma
libertatea sa necondi ționat ă.

Secularizarea antreneaz ă crisp ări de identitate
Aceast ă întrebare ne pune multe probleme atunci când analiz ăm secularizarea a șa
cum am f ăcut eu pân ă acum, ar ătând r ădăcinile ei cre știne. Din cauza aceasta ne este și
foarte dificil s ă definim cre știnismul ast ăzi, deoarece oamenii au impresia c ă tr ăiesc deja
într-o atmosfer ă cre știn ă și postcre știn ă. Ei sunt pentru egalitate, sunt pentru iubire, sunt
pentru libertate, sunt pentru toate aceste valori care î și au izvorul și au supravie țuit în
timp datorit ă cre știnismului, dar vor s ă le tr ăiasc ă pentru ei în șiși, iar atunci când le zicem
că de fapt cre știnismul le cere altceva, acest altceva nu este în țeles. De ce? Pentru c ă
secularizarea nu d ă un orizont ve șnic, ea prelunge ște timpul, dar nu d ă nici o perspectiv ă
a Împ ărăției Cerurilor, ci pe cea lumeasc ă. Punând pe fiecare în fa ța lui însu și, ea promite
astfel o atomizare a omului și a circumstan țelor sale. A șadar ea provoac ă o atomizare a
omului ca persoan ă, pentru c ă omul, b ărbat și femeie, nu au fost niciodat ă fiin țe atât de
psihologice și cerebrale ca ast ăzi. Ea promite de asemenea o atomizare a marelui corp în
care oamenii se înscriu, pentru c ă azi na țiunea, familia, bran șa din care facem parte, locul
na șterii toate acestea sunt no țiuni foarte mobile. Nu mai exist ă no țiunea de fixitate. Înc ă o
dat ă, într-o oarecare m ăsur ă, este o form ă de reu șit ă inversat ă a programului Sfântului
Apostol Pavel. Putem fi azi totul pentru to ți. În mod simplu nimeni nu mai știe cine este,
de unde o puternic ă criz ă de identitate și de unde secularizarea antreneaz ă crisp ări de
identitate extrem de puternice cu înt ăriri integriste în marile forturi colective. Preo ții,
profesorii, solda ții sunt în prezent dispera ți pentru c ă forma lor de angajament, o form ă de
angajament în serviciul celorlal ți, apare celorlal ți ca o sum ă de angajamente personale pe
care le fac pentru fericirea lor proprie și pentru propria lor construc ție psihologic ă, pentru
propria lor istorie. De fapt, și mul ți dintre ei au început s ă cread ă asta. Este o formul ă de
genul: dac ă e ști fericit a șa, f ă ce vrei. Putem fi mândri c ă apar ținem unei na țiuni, dar nu
suntem obliga ți s ă ne asum ăm toate erorile, putem fi mândri c ă studiem într-o anumit ă
limb ă în sistemul din care facem parte, dar putem descoperi c ă exist ă alte limbi și alte
culturi.

Secularizarea nu face martiri, nici mucenici
Putem fi mândri de a fi în Biseric ă, pentru c ă iubim Biserica, dar nu putem tolera
ca ea s ă devin ă un fel de comunitate divizat ă în fac țiuni, vezi secte, care nu mai are nimic
de zis în lume și care se închide în ea îns ăș i. Secularizarea este o provocare, cea mai grea

4provocare, pentru c ă ea nu face martiri. În ceea ce prive ște limbajul și ceea ce cre știnii au
de zis, se aseam ănă mult limbajului celor care sunt seculariza ți, pentru c ă limbajul lor,
chiar dac ă nu zice acela și lucru, provine din acela și vocabular, cel al cre știnismului. De
aceea este o adev ărat ă provocare.
În privin ța sfin țeniei, Ortodoxia are o mare șans ă, aceea c ă în secularizare exist ă
câteva criterii care sunt interesante: faptul experie n ței personale, faptul concordan ței între
vorbe și gesturi, fapte, distrugerea ierarhiei sociale, func ția m ărturiei (vedem bine c ă
marile figuri cre știne contemporane sunt și martori ai lui Dumnezeu) și, în sfâr șit, un fel
de capacitate de universalitate. Și acesta a fost mereu modelul sfin țeniei în lumea
ortodox ă. Stare țul (în limba francez ă cuvântul stare ț provine din limba rus ă și și-a p ăstrat
conota ția lui principal ă de sfânt, de c ălug ăr sau pustnic, persoan ă cu puteri speciale ca
prooroc, taumaturg) prin excelen ță este cineva care se fondeaz ă pe experien ța personal ă,
care nu este în ierarhie, care este capabil s ă primeasc ă pe toat ă lumea și care are o func ție
de martor, care nu impune reguli sau legi, doctrine sau dog me, dar care este în rela ție.
Deci putem zice c ă modelul sfin țeniei ortodoxe, și aici în mod paradoxal, este foarte
adaptat timpului seculariz ării, în orice caz în mentalitate.

Despre Democra ție și secularizare
Democra ția este un imens succes al cre știnismului. Dar cre știnismul se dizolv ă de
asemenea în democra ție, petru c ă democra ția, la un moment dat, se poate întoarce
împotriva cre știnismului. Un al doilea exemplu, care ne ajut ă s ă vedem secularizarea într-
o manier ă mai complex ă, este că, în no țiunea de mariaj, care este o no țiune arhaic ă,
cre știnismul introduce o no țiune de patrimoniu, de filia ție, de asociere a binelui,
introduce caracterul unic al fiec ărei persoane, caracterul unic al leg ăturii iubirii. Iar
aceast ă leg ătur ă a iubirii, vedem c ă ast ăzi este revendicat ă de cei care zic, de exemplu: eu
divor țez pentru c ă iubesc pe altcineva, sau de homosexualii care reclam ă recunoa șterea
unirii civile homosexuale de tip marital. Aceasta este de asemenea una dintre victoriile
paradoxale ale cre știnismului, pentru c ă, instalând egalitatea, cre știnismul a adus
democra ția, instalând întâietatea iubirii, cre știnismul a adus societatea în care ne reg ăsim
azi, în care preferin ța subiectiv ă trebuie s ă fie totalmente respectat ă. Când zic victorie
paradoxal ă nu zic asta ca și când cre știnismul, în calitatea sa de mi șcare istoric ă, de
cultur ă, de civiliza ție, ar fi programat asta, ci pentru c ă ast ăzi cre știnismul poate s ă-și
revendice faptul c ă iubirea are întâietate asupra oric ărui alt lucru. Un alt exemplu, este,
evident, cel al drepturilor omului; drepturile omului sunt inconfundabile pentru c ă
reg ăsim teoria teologico-juridic ă a r ăzboiului, a r ăzboiului just, a universalit ății fiin ței
umane, a respectului fundamental al fiec ărei con știin țe, a libertății de expresie, a libert ății
de adeziune, de credin ță . Evident c ă azi nu mai servesc acestor lucruri. Câteodat ă, chiar
drepturile omului servesc la a împinge Biserica cre știn ă de a nu respecta aceste drepturi.
Secularizarea este o schimbare, o inversare a ideilor teologice în idei politice.
Na ționalismul este figura ortodox ă a secularismului. Câteva caracteristici: în primul rând
inversarea ideilor teologice în idei politice, în al doil ea rând lumea ca singur orizont, în al
treilea rând suprema ția individului asupra întregului colectiv, a întregii le gi, și
contractualizarea. Apoi un alt sens al seculariz ării este de asemenea o lume liberal ă a
bel șugului și bun ăst ării. Acest lucru este foarte vizibil, de exemplu, în ștergerea no țiunii
de suferin ță . Înainte, no țiunea de suferin ță avea un caracter mântuitor, iar ast ăzi c ăut ăm
pe atât cât ne este posibil ca na șterea și moartea s ă fie evenimente f ără suferin ță , ca via ța

5să fie f ără suferin ță , de unde și importan ța psihoterapiei, care ne arat ă c ă individul a
devenit rege.

Fericirea terestr ă ca scop în sine – o țint ă a seculariz ării
Aici sunt dou ă probleme distincte. Un prim aspect apare datorit ă faptului c ă lumea
aceasta este singurul orizont și c ă fericirea este un scop în sine, iar secularizarea dezvo lt ă
o atitudine consumatoare, o societate a consumului, a c onsumului de tot, de orice, de
bunuri materiale, de iubire sub diverse forme (pornografie , erotism), dar, de asemenea,
câteodat ă și a consumului religios. Este foarte interesant c ă pe internet g ăsim multe site-
uri pornografice, dar și multe site-uri religioase integraliste. Deci și religia poate deveni
un obiect al consumului, este tot o chestiune ce ține de secularizare. Putem fi împotriva
seculariz ării, ca principiu, dar s ă ne conducem într-o manier ă secularizat ă în raport cu
religia. Adic ă s ă c ăut ăm într-o manier ă individual ă bun ăstarea sa particular ă pentru a-și
asigura o via ță confortabil ă. Vedem chiar c ă, în raport cu aceast ă consuma ție,
secularizarea na ște copii paradoxali. Un exemplu: ecologia, cea care vre a sa pun ă o form ă
în acest fel de demen ță consumatoare, care vrea s ă redescopere p ământul ca o gr ădin ă,
omul ca un gr ădinar, ca un fel de mici dumnezei sau demiurgi, capabili s ă modeleze tot,
să lucreze, s ă creeze. Și aici exist ă r ădăcini cre știne foarte puternice.
O alt ă chestiune este cea a puterii politice. Aici se disti ng dou ă puncte: primul este
că Sfin ții P ărin ți s-au opus într-adev ăr puterii politice, Sfântul Vasile al Cezareei asupra
problemei arianismului, Sfântul Ioan Gura de Aur la curtea imperial ă din Constantinopol,
Sfântul Maxim Marturisitorul care a fost și pedepsit pentru asta și este modelul cel mai
conving ător, ca s ă nu mai vorbim de epoca iconoclast ă. Dar nu trebuie zis c ă modelul
unui Sfânt P ărinte este s ă se opun ă puterii politice, ci doar atunci când este nevoie.
Patriarhul Atanasie la Bizan ț a f ăcut o mare reform ă chiar înainte de problema palamit ă a
energiilor divine necreate, în secolul al XIV-lea; sa u Mitropolitul Filip care a murit
asasinat în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic în Rusia . Al doilea punct: problema
Ortodoxiei este c ă începând cu secolul al XVI-lea ea a cunoscut o form ă de captivitate
politic ă. Deja problema este c ă botezul (încre știnarea) popoarelor ortodoxe nu a putut s ă
urmeze pe cel al popoarelor latine. Bizan țul d ă un rezumat concis al cre știn ării de etnie,
de limb ă, care nu este o experien ță asem ănătoarea cu cea a Vestului. Exist ă o distinc ție
între ele. Mai târziu, asupra celor din Est au ajuns otom anii cu sistemul lor, care f ăcea din
apartenen ța religioasă și o apartenent ă etnic ă, lingvistic ă. Apoi au ajuns, pentru c ă trebuia
să se elibereze de imperiul Otoman, modelele Occidentale, revolu ția na țional ă. Apoi a
venit comunismul care a folosit, pentru a supravie țui, argumentul na țional. Și deci în
aceste experien țe ale popoarelor ortodoxe, experien țe extrem de dificile (în mod contrar
ideii r ăspândite, este o lume a martirilor), a fost și o experien ță foarte complicat ă cu
puterile politice. Aici intervine un principiu al laicit ății care nu este urmat de cel al
seculariz ării, de a ști c ă Biserica este câ știg ătoare dac ă ține distan ța fa ță de stat, c ă
Biserica asum ă via ța popoarelor și le ap ără în fa ța statului. Iar aici este o lec ție nou ă
născut ă din Kremlin, de la Zidul Berlinului, din anul 1989. V ăzut ă de Europa de Est,
secularizarea înseamn ă dispari ția cre știnismului, atât ca factor politic cât și social. Iar în
Europa de Est nu se poate tr ăi a șa, deoarece cultul și cultura sunt amestecate în mod
intim, iar poporul recunoa ște valorile sale religioase. În acela și timp, Biserica nu a
așteptat mare lucru din partea statului. Deci putem zice c ă în Est Biserica Ortodox ă a
diverselor na țiuni are o dubl ă provocare: de a se rupe de trecutul lor, care este des un

6trecut oribil și care este într-un raport de tortur ă cu statul, și, în acela și timp, trebuie s ă
preg ăteasc ă viitorul, pentru c ă integrarea în Uniunea European ă, influen ța occidental ă,
puterea pie ței fac ca și popula țiile tradi ționale ortodoxe s ă fie și vor fi de asemenea
supuse unei seculariz ări intense. Și dacă Bisericile ță rilor de Est nu vor s ă aib ă aceea și
soart ă ca cele occidentale, trebuie s ă "inventeze" ceva.

“Omul cel puternic” devine c ăpetenia celor nelegiui ți
În alt ă ordine de idei, lumea aceasta, cosmosul întreg este cre a ția binecuvântat ă a
lui Dumnezeu – Tat ăl, care a fost r ăscump ărat ă de Dumnezeu – Fiul și sfin țit ă de c ătre
Dumnezeu – Duhul Sfânt și deci, este „casa Tat ălui”, „casa p ărinteasc ă”. A șa a fost
creat ă ea dintru început, având aceast ă destina ție: a comuniunii și sfin țirii îns ă noi,
oamenii ulterior, am schimbat și transformat aceast ă cas ă a binecuvânt ării, îndemna ți
fiind de vr ăș ma șul – diavol, într-o pe șter ă de tâlhari (Mat. 21, 13; Luc. 19, 46), în care cel
rău a devenit puternic, „omul cel puternic”, c ăpetenia celor nelegiui ți, a tâlharilor (Mat.
12, 29). Cu toate acestea, Dumnezeu, ca P ărinte și Tat ă al oamenilor, nu a p ărăsit lumea,
ci în virtutea dragostei proniatoare, și-a trimis Fiul, pe Iisus Hristos Dumnezeul – Om și
Mântuitorul care a intrat în „pe ștera tâlharilor”, „în casa omului puternic”, adic ă a satanei,
și a acceptat moartea pe Cruce, legându-l în acest mod, pe om ul cel puternic al zilei, și
deposedându-l de bunuri (Mat. 12, 29) și, prin moartea pe Cruce, „l-a învins pe cel care
de ține împ ărăția mor ții”, pe diavol (Evrei 2, 14).
În momentul în care Domnul nostru Iisus Hristos l-a bi ruit pe diavol și era
răstignit pe Cruce – dovada acestei victorii era deja cuvântul S ău adresat tâlharului ajuns
la starea și la m ăsura poc ăin ței: „Adev ărat î ți gr ăiesc ție, c ăci ast ăzi vei fi cu Mine în Rai”
(Luc. 23, 43) – moment în care, de-a dreapta și de-a stânga erau r ăstigni ți doi tâlhari.
Amândoi erau r ăuf ăcători și ambii erau r ăstigni ți pe cruce ca tâlhari primejdio și. Concret
vorbind, nu era nici o deosebire între ei. Totu și, unul dintre ei îl acuz ă și îl învinov ățește
pe Dumnezeul r ăstignit împreun ă cu ei, dar cel ălalt îl recunoa ște și îl m ărturise ște: „Unul
dintre tâlharii supu și chinului Crucii Te acuz ă, în timp ce al doilea Te recunoa ște ca
Dumnezeu”, spune Sfântul Andrei Criteanul în Marele Cano n. Crucea Mântuitorului Iisus
Hristos a fost în acel moment judecata lumii întregi, în persoana celor doi tâlhari: „Acum
este judecata lumii” (Ioan 12, 31). În acel loc și în acea vreme, lâng ă Crucea lui Hristos a
fost judecat ă întreaga umanitate, to ți oamenii, în persoana celor doi tâlhari. Nu este,
deloc, o exagerare sau o inova ție ci o constatare c ăci noi suntem cu adev ărat cei doi
tâlhari, noi to ți, și aceasta este realitatea noastr ă. Fiecare dintre noi se afl ă de-a dreapta
sau de-a stânga lui Hristos. Fiecare dintre noi se afl ă fie în postura tâlharului care se
mărturise ște și se poc ăie ște fie în cea a tâlharului necredincios și blasfemiator. Noi
suntem cu to ții p ăcăto și „c ăci cel zice c ă p ăcat nu are, acela mincinos este”, și avem
fiecare crucea noastr ă, st ăpâni ți fiind de p ăcat și de moarte. În aceast ă privin ță ne
asem ănăm între noi fiind aceea și, cu to ții. Diferen ța dintre cei doi tâlhari este una
fundamental ă dar nu const ă în faptul c ă unul dintre ei era mai pu țin r ăuf ăcător decât
cel ălalt, ci pentru faptul c ă, iat ă, cu toate c ă a fost r ăuf ăcător, chiar acolo pe cruce era om,
creat dup ă chipul și asem ănarea lui Dumnezeu; a r ămas om, în pofida nelegiuirilor și a
păcatelor sale și, din acest motiv, L-a m ărturisit pe Dumnezeu și L-a rugat: „Pomene ște-
mă, Doamne, când vei veni în Împ ărăția Cerurilor” (Luc. 23, 42) – lucru pe care trebuie
să-l facem și noi în momentul recunoa șterii p ăcatului când, în duhul poc ăin ței aflându-ne,
suntem chema ți s ă-I cerm lui Dumnezeu s ă fie milostiv nou ă, p ăcăto șilor!… Cel ălalt

7tâlhar, care L-a acuzat pe Hristos – tocmai în momentul în care Acesta, ca Dumnezeu –
Om era r ăstignit „pentru noi și pentru a noastr ă mântuire” – acesta nu era doar un
acuzator al lui Dumnezeu, dar și un învinuitor al omului luat drept crea ția divin ă, pentru
că el învinuie ște și blasfemiaz ă în acesta omul ca și chip al lui Dumnezeu. Altfel spus, el
făcea lucrarea diavolului – blasfemiatorul și profanatorul: îl blasfemia pe Dumnezeu în
preajma oamenilor și invers, adic ă pe oameni în preajma lui Dumnezeu. În acea clip ă,
Crucea lui Hristos a fost totodat ă judecata și mântuirea pentru cei doi tâlhari și, în
persoana lor, pentru întreaga umanitate. „În mijlocul ce lor doi tâlhari se g ăsea Crucea Ta,
o Hristoase, drept criteriu al drept ății; unul dintre cei doi tâlhari coboar ă în iad prin
greutatea blasfemiei sale, cel ălalt fiind iertat de p ăcatele sale și în ălțat spre cunoa șterea
teologiei” 1
În aceste clipe, dintre ace ști doi oameni ce se aflau în aceea și situa ție cu acela și
verdict, avem unul care îl m ărturise ște pe Dumnezeu și î și dobânde ște mântuirea ca om
(este ceea ce înseamn ă teologia în sensul deplin și autentic al cuvântului), și un altul care
îl acuz ă și îl blasfemiaz ă pe Dumnezeu (iat ă o latur ă și o consecin ță a seculariz ării) și,
prin aceasta, î și t ăgăduie ște mântuirea ca om (pentru c ă, f ără Iisus Hristos, nu exist ă nici
om în adev ăratul sens al cuvântului, nici mântuire – ie șind aici în eviden ță , aspectul
soteriologic și eshatologic al vie ții persoanei). Potrivit acestui principiu putem zice c ă
istoria întreag ă a umanit ății, și a fiec ăruia dintre noi, este deja anticipat ă, judecat ă și
manifestat ă, mai pu țin prin faptele noastre personale, cât mai degrab ă prin Crucea și
atitudinea noastr ă fa ță de Hristos cel r ăstignit și înviat 2. Din acest motiv, Sfântul Maxim
Mărturisitorul ne spune c ă în taina Crucii și a Învierii este ascuns „destinul” (voca ția)
lumii și a oamenilor 3.

Drumul în istoria umanit ății este parcurs între „apocalips ă” și „judecat ă”
În profunzimea sa, istoria umanit ății și a fiec ărei persoane este un fel de
„apocalips ă”, de „judecat ă”, o revela ție și o manifestare a faptului c ă se duce o lupt ă
permanent ă în jurul problemei lui Hristos, în jurul adev ăratului Dumnezeu. În faptele și
evenimentele cotidiene ale vie ții umanit ății și a fiec ăruia dintre noi se îndepline ște și se
hot ăre ște „destinul” final al oamenilor, dup ă principiul atitudinii lor fa ță de Dumnezeu –
Omul Iisus Hristos. Începând cu cei doi oameni supu și p ăcatului și dela țiunii morale,
lâng ă Crucea lui Iisus Hristos se petrece și se consum ă toat ă istoria și întreg „destinul ori
soarta” oamenilor fiec ărei epoci și, în consecin ță , sunt judecate faptele noastre „de acela și
judec ător” (Luc. 23, 40) acum, precum și la a doua Sa venire. Cu alte cuvinte, existen ța
fiec ărei persoane, fiin ța, menirea și istoria sa, în orice situa ție sau atitudine, este judecat ă
în fa ța lui Hristos, a prezen ței Domnului, în Iisus Hristos, adic ă este judecat ă pe temelia
cea ve șnic ă a lui Hristos și a atitudinii fa ță de El!…
În momentul în care noi nu mai cuget ăm la aceste adev ăruri și realit ăți existen țiale
ajungem la secularizarea contemporan ă, în cadrul c ăreia „omul de ast ăzi nu se mai
gânde ște la îndumnezeire și este arareori preocupat de propria lui „sfin țire”. Ace știa sunt

1 Cartea de slujb ă numit ă “Octoih”, vol. 8, vezi slujba de vineri diminea ța…
2 A se vedea Sfântul Marcu Acetul: “Când auzi Sfânta Scr iptur ă spunând c ă Dumnezeu va da fiec ăruia
dup ă faptele sale, nu gândi c ă faptele sunt demne de Iadul sau Raiul ceresc, ci c ă Hristos d ă fiec ăruia dup ă
faptele sale de credin ță sau necredin ță fa ță de El; nu în felul în care se negociaz ă m ărfuri, ci dup ă
Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul nostru” (Filocalia, vol. 1, Editura Humanit as, Bucure ști, 1995, p. 110)
3 Centurii gnostice, 1, 66, PG 90, 1108.

8termeni ce au disp ărut din fondul principal de cuvinte al limbii române.” Iat ă
secularizarea care a dus la situa ția (de-a dreptul disperat ă) în care pân ă și „Statul depune
eforturi pentru o oarecare „umanizare” a societ ății, adic ă pentru instaurarea în societate a
unei armonii care s ă permit ă convie țuirea pa șnic ă între indivizi. S-a coborât astfel foarte
mult ștacheta, s-au coborât exigen țele. Dac ă societatea Evului mediu avea drept ideal
social sfin țirea oamenilor, lumea de azi se mul țume ște cu „umanizarea” lor. Tr ăim într-o
lume descre știnat ă, care a abandonat treptat, treptat, valorile cre știne. S-au mai bine zis,
tr ăim într-o genera ție de oameni care niciodat ă nu le-a cunoscut și acceptat deplin
con știent. Oamenii nu sunt descre știna ți, pentru c ă, poate, n-au fost niciodat ă cre știni.
Lumea de azi trebuie mai întâi reîncre știnat ă, reata șat ă de valorile cre știne, și
sensibilizat ă la valorile rafinate ale ortodoxiei…” 4
Cu alte cuvinte, secularizarea manifest ă o relativizare a valorilor comunitarului
prin accentuarea rolului pe care individul – nu persoana – îl are în masa din care se
constituie societatea, de unde și caracterul mult mai evaziv al r ăspunderilor întemeiate pe
datul de chip al lui Dumnezeu, pe libertate și con știin ță . „Paradoxal, de și se urm ăre ște
prin structurile de stat și prin cele suprastatale împlinirea unui num ăr foarte mare de
responsabilit ăți ale omului modern – un revers al „drepturilor omului” – acestea nu
privesc decât raporturile juridice pe care el le-a primi t ori și le-a asumat, nicidecum pe
cele morale sau ontologice. Omul î și pierde sensul vertical al referin țelor sale și se
rezum ă în primul rând la cele de pe orizontal ă, puse la dispozi ție de c ătre semen ori
institu ții, ambele prin intermediul societ ății, ale c ărei amprente sunt tot mai necre știne…” 5
Așadar „postmodernitatea și, împreun ă cu ea, secularizarea, îi solicit ă cre știnului o
con știin ță aparte prin lucrarea c ăreia se afirm ă accentuarea lucr ării responsabilit ăților, de
la modul în care sunt receptate pân ă la îndeplinirea de care este nevoie s ă se bucure, c ăci
numai con știin ța r ăspunderii înt ăre ște raportul persoanei cu aproapele și cu Dumnezeu,
înl ăturând individualismul accentuat și ruperea de rela ție.” 6

Ortodoxia are solu ții, răspunsuri concrete și eficiente la st ările seculariz ării
În consecin ță , responsabilizarea ac țiunilor personale, institu ționale și comunitare
la nivelul persoanei, a familiei, a poporului dreptcredinci os și – în final – a eclesiei, este o
cerin ță a situa ției, a locului și a momentului, deoarece Ortodoxia are de oferit r ăspunsuri
prompte și concrete la st ările de fapt ale seculariz ării , în misiunea ei configurându-se
oferirea spre lume a m ărturiei despre spiritul specific ce a f ăcut-o s ă reziste vie, activ ă și
dinamic ă timp de dou ă mii de ani și s ă fie al ături de poporul binecredincios în toate
situa țiile și împrejur ările, concretizându-se în: puterea înnoitoare a Tradi ției, actualitatea
gândirii patristice, dinamica bog ăției spirituale a credin ței, înduhovnicirea omului și a
crea ției, înaintea lui Dumnezeu. 7 Atitudinea teologic ă, ce const ă într-o form ă de
manifesttare concret ă a m ărturiei pe care Biserica lui Iisus Hristos i-o d ăruie ște lumii,
referitor tocmai la realit ățile acesteia, trebuie s ă mearg ă de la sesizarea pericolului pân ă la
rezolv ări concrete, pe care s ă le propun ă ca acte indispensabile ale dimensiunii

4 Pr. Lect. Dr. Teofil Tia , Biserica Ortodox ă Român ă și Integrarea European ă – reflexii, analize,
problematiz ări, Editura “Reîntregirea”, Alba Iulia, 2006, p. 21.
5 Pr. Dr. Ștefan Iloaie, Misiunea Bisericii în contextual seculariz ării , în rev. “Rena șterea” , Anul XVII,
serie nou ă, noiembrie 2006, 11 (199), p. 2.
6 Ibidem.
7 Dan Ciachir , Ortodoxia în mileniul III , în “Ortodoxia” anul 51, 2001, nr. 1-2, p. 11-14.

9duhovnice ști recunoscut ă și devenit ă țint ă și scop a persoanei și a comunit ății. Biserica,
format ă din mireni și clerici, are o misiune extrem de dificil ă, iar postulatele imaginii de
ansamblu a realit ății sunt în m ăsur ă s ă o mobilizeze și s ă o capaciteze la ac țiune, c ăci
„dac ă Biserica Ortodox ă se va mul țumi cu o prezen ță și cu o m ărturie conven țional ă în
lume, nu va r ăspunde provoc ării contemporane cu duhul universal al lui Hristos și al
Apostolilor, îl va l ăsa pe omul contemporan neajutorat și va sucomba din cauza
omogeniz ării promovate prin globalizare. Dac ă, dimpotrivă, va avea curajul s ă
promoveze în mod autocritic și cu poc ăin ță , atât la nivel individual cât și la nivel
comunitar, duhul tradi ției sale, va putea s ă ofere adev ărul universalit ății sale ca replic ă la
himera globaliz ării.” 8
Noi trebuie s ă lu ăm aminte la faptul c ă existen țialismul contemporan tr ăie ște
aceast ă s ărăcie și aceast ă goliciune a omului adic ă pierderea în țelesului omului ca și chip
al lui Dumnezeu. C ă fiecare existen țialist este con știent sau nu, acest lucru depinde de
fiecare persoan ă în parte, de modul în care m ărturise ște și tr ăie ște fiecare, dup ă cum
fiecare r ămâne sau nu om, dup ă chipul lui Dumnezeu care trebuie s ă duc ă la asem ănarea
cu El. În orice caz, con știentizarea s ărăciei noastre și a acestei nenorociri și mizerii
suflete ști va duce la poc ăin ță , iar întoarcerea la „chipul și asem ănarea lui Dumnezeu” este
posibil ă doar pentru c ă în om exist ă dinainte caracteristicile chipului dumnezeiesc și
aceste caracteristici nu înseamn ă doar un „proiect” ci îns ăș i for ța, capacitatea,
posibilitatea și aspira ția date de Dumnezeu pentru existen ța și via ța autentic ă a omului
întru Dumnezeu. A șadar, în Biserica lui Hristos, omul redevine el însu și, revine la el
însu și, la fra ții s ăi, ceilal ți oameni, î și g ăse ște natura, fiin ța sa, existen ța și via ța autentice,
ipostaza sa veridic ă, rela ția sa adev ărat ă și comuniunea cu Dumnezeu, cu el însu și și cu
semenii s ăi. „Ceilal ți” pentru om, în Biserica Slavei și a bucuriei în Hristos, nu sunt
„infernul”, ci bucuria, dragostea și pradisul s ău, dar și via ța sa, dup ă cum m ărturise ște
Avva Apollo în „Patericul Egiptean”: „ Ți-ai v ăzut fratele – L-ai v ăzut pe Dumnezeul
tău”, iar Sfântul Simeon Noul Teolog adaug ă: „To ți credincio șii trebuie s ă fie considera ți
de c ătre noi ca o singur ă fiin ță : trebuie s ă ne gândim c ă în fiecare dintre ei locuie ște
Hristos și astfel, din iubire pentru El, noi trebuie s ă fim preg ăti ți s ă ne d ăm via ța în modul
voluntar” 9. Ca atare, sfin ții lui Dumnezeu în Biserca Ortodox ă (exemple autentice sau
pilde vii și demne de urmat în tot ceasul și în tot locul), manifest ă și arat ă de-a lungul
veacurilor, ca și ast ăzi de altfel, personalitatea Domnului nostru Iisus Hris tos Însu și, în
lume, una a comuniunii în dragoste fr ățeasc ă, chiar dac ă ea este una contaminat ă de
secularizare . Și aceasta, pentru c ă în sfin ți și prin sfin ți, ca și chipuri vii ale Chipului lui
Dumnezeu – Hristos Domnul – Care este arhetipul omului, se v ăde ște adev ărata menire și
voca ție a omului. Când p ăgânul Autolicus i-a cerut Sfântului Teofil al Antiohiei spunând:
„Arat ă-mi pe Dumnezeul t ău”, Sfântul i-a r ăspuns: „Arat ă-mi pe omul t ău și-ți voi ar ăta
pe Dumnezeul meu”.
În fiecare epoc ă, oamenii lui Iisus Hristos, ca fii risipitori sau tâ lhari
recunosc ători, chiar dac ă au cunoscut c ăderea și sl ăbiciunea p ăcatului, a corup ției și a
mor ții naturii noastre umane plin ă de neputin țe, n-au încercat ( și chiar dac ă au f ăcut-o, au
regretat ulterior) s ă prezinte în fa ța lui Dumnezeu „auto-justificarea” ori „auto-
îndrept ățirea lor” lor sau „dreptul” ori „libertatea” lor. Îns ă mul ți al ți oameni, mai cu

8 Georgios I. Mantzaridis, Globalizare și universalitate. Himer ă și adev ăr, trad. Pr. Prof. Dr. Vasile
Răduc ă, Editura Bizantin ă, Bucure ști, 2002, p. 180-181.
9 Sfântul Simeon Noul Teolog, c. III, 3, Sources Chretiennes , nr. 60, p. 80.

10 seam ă din ziua de azi, tr ăiesc în mod tragic și amar propria lor c ădere, din pricina
„invaziei concep țiilor și a dorin țelor p ătrunse de iubirea pentru p ăcat” pe care-l și
justific ă, conform cuvintelor Sfântului Maxim M ărturisitorul, care spune c ă „ei
transform ă sl ăbiciunile naturii umane în materie pentru r ăutate” 10 , motiv pentru care „nu
se îndrept ățesc” nici nu se mântuiesc, ci „se condamn ă pe ei în șiși” (Tim. 3, 11).
Adev ăra ții cre știni – cei care nu sunt st ăpâni ți de duhul seculariz ării lumii acesteia,
afectate de relativizare și desacralizare, adic ă autenticii purt ători de Dumnezeu știau
dintotdeauna, și știu și ast ăzi, c ă singura lor îndrept ățire, singura lor salvare și n ădejde de
mântuire, precum și via ța lor ve șnic ă, este deci, adev ărata lor libertate și adev ăratul Om,
Care din iubire pentru oameni (Ioan 3, 16-17) „i-a luat asupra Lui și i-a enipostaziat în
El” 11 , în Trupul S ău teandric care este Biserica.

Biserica în aceste (r ăs) timpuri trebuie s ă fie ea îns ăș i
Una dintre condi țiile cele mai importante pentru ca Biserica Ortodox ă s ă
desf ăș oare o misiune eficace pentru timpul și contextul seculariz ării este aceea de a fi ea
îns ăș i!… Tocmai încerc ările de mi șcare a terenului pe care ea se fundamenteaz ă, de
subminare a autorit ății sale, dar mai ales, neperceperea fenomenului secula rizator ca fiind
un pericol iminent al lui „acum și aici” , propriile noastre interog ări lipsite de sens,
totodat ă aten ția deturnat ă de la adev ăratele pericole c ătre aspectele m ărunte, superficiale
și insignifiante ale formei, de asemenea și altele ca acestea, sunt capabile s ă creeze
dispropor ția între pericolul real și fondul bine conturat al credin ței, altminteri în stare și în
măsur ă – prin for ța prezen ței și a m ărturiei duhului cre știn în lume (cel scripturistic,
patristic și filocalic) – s ă fac ă fa ță unei asemenea încerc ări sau provoc ări. „P ăstrarea
identit ății misiunii pe care Ortodoxia o desf ăș oar ă prin credincio șii ei reprezint ă
identificarea fiec ăruia dintre ace știa cu îns ăș i tr ăirea cre știn ă autentic ă, cea care d ă via ță
și for ță duhovniceasc ă pentru împlinirea interioar ă, dar și pentru m ărturia exterioar ă a
adev ărului privind frumuse țea și unicitatea tr ăirii în și cu Iisus Hristos.” 12
Prin urmare „dup ă (re)descoperirea identit ății de sine, este iminent ă nevoie de
crearea câmpului de ac țiune prin cunoa șterea realit ății sociale c ăreia Biserica i se
adreseaz ă și care ar trebui s ă fie cuprins ă, succint dar și pe larg, în ceea ce numim
Doctrina social ă a Bisericii , un corpus de norme minime dar suficiente care s ă-i asigure
elementului eclesial realitatea prezent ării pârghiilor prin care structura bisericeasc ă
transfer ă înv ăță tura lui Hristos și pozi ția Sa c ătre atât de diversificatele structuri laice:
statale, sociale și private prin care ea prime ște înapoi, cu realism, manifest ări ale altor
structuri de a c ăror atitudine nu poate lua act decât în mod indirect.” 13 Așa stând lucrurile,
dup ă aceea vom putea vorbi despre construirea în plan general dar și particular, într-un
mod cât se poate de tehnic și de pragmatic, a misiunii actuale a Bisericii, la dife rite
niveluri și cu diferite r ăspunderi, ținând permanent seama de contexttul globaliz ării și
seculariz ării , de care nu putem face abstrac ție, c ăci atunci tot demersul nostru ar fi unul
sortit e șecului.

10 Sfântul Maxim M ărturisitorul, PG 91, 1045.
11 Idem, PG 91, 1092.
12 Mitropolit Hierotheos Vlahos, Cugetul Bisericii Ortodoxe , trad. Constantin F ăge țan, Editura Sophia,
Bucure ști, 2000, p. 154 – 155.
13 Pr. Dr. Ștefan Iloaie, Misiunea Bisericii în contextual seculariz ării , în rev. “Rena șterea” , Anul XVII,
serie nou ă, noiembrie 2006, 11 (199), p. 2.

11 În alt ă ordine de idei, trebuie s ă subliniem faptul c ă este nevoie de descoperirea
adev ărului care arat ă c ă înv ăță tura cre știn ă se împline ște și se tr ăie ște și acum ca și
alt ădat ă, ca model de vie țuire în care unii nu mai cred și pe care al ții îl persifleaz ă. „Mai
mult decât alt ădat ă, societatea, grupurile umane, comunit ățile au nevoie de modele, pe
care cel mai adesea le pun la dispozi ție mijloacele mass-media, dar tocmai lipsa
consecvent ă a acestora fac ca foamea dup ă ele s ă fie mai mare; misiunea fiec ărui cre știn e
să devină model pentru cel de lâng ă el, c ăruia s ă-i încredin țeze tr ăirea proprie, cu
smerenie, ca drum în care se realizeaz ă taina Emausului, pentru ca și el, la rândul lui, s ă
primeasc ă de la cel ălalt aceea și m ărturie, de care are nevoie spre a se fortifica
duhovnice ște. Spre deosebire de alte timpuri și contexte sociale, cre știnii vremurilor
actuale simt nevoia s ă fie mereu încredin țați de realiz ările contemporanilor, spre a trece
mai u șor și mai sigur peste încerc ările specifice contextului lor istoric.” 14 Pentru care
fapt, Biserica este chemat ă „s ă proclame Evanghelia în total respect fa ță de libertatea
oamenilor (pe care o revendic ă și la care țin foarte mult, datorit ă mai ales, orgoliilor),
prezentând-o ca o propunere f ăcut ă de Dumnezeu omului liber, propunere care cere
adeziunea omului. Proclamarea mesajului cre știn trebuie deci f ăcut ă cu vigoare, dar și cu
smerenie și delicate țe, f ără tentative mai mult sau mai pu țin mascate de a for ța libertatea
oamenilor. Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistol ă recomanda primilor cre știni – care
se g ăseau într-o situa ție similar ă sub anumite aspecte celei de azi, s ă fie „preg ăti ți tot
timpul a r ăspunde la oricine le va cere s ă dea socoteal ă pentru… speran ța ce era în ei, dar
să o fac ă cu ging ăș ie și cu respect” (I Petru 3, 15).” 15
În încheiere, plecând de la cei doi tâlhari de pe cruce, care ne reprezint ă pe noi –
cei, mai mult sau mai pu țin afecta ți de duhul nefast al seculariz ării, vom sus ține c ă
demersul misionar al Bisericii trebuie s ă cuprind ă conceptul conform c ăruia Biserica nu
este în fond, doar comunitatea cu num ăr mare sau foarte mare de membri ci chiar și cea
cu num ărul cel mai mic, dar în care s ălăsluie ște m ărturia cea duhovniceasc ă despre tr ăirea
în via ța noastr ă a vie ții Domnului Iisus Hristos, cea autentic ă. „Astfel în țeleas ă, misiunea
nu este reprezentat ă de un proiect grandios, asemeni unei caracati țe care cuprinde totul în
sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan și ac țiune sistemului – ci
de interven ția în micro, de îndeplinirea misiunii de p ăstor de suflete și a aceleia de
urm ător al Mântuitorului, calitate pe care o are orice cre știn botezat, nu numai clericul și
nu numai cei cu anumite r ăspunderi în Biseric ă.” 16 Așadar, iat ă și de aici constat ăm faptul
că Ortodoxia este o form ă de cre știnism (nesecularizat ă în con ținutul și fondul ei intrisec)
extrem de rafinat ă, de nobil ă, de fin ă, pe care pu țini o știu ast ăzi, aprecia sau gusta în
profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rug ăm Lui Dumnezeu – Cel în
Treime pream ărit, s ă ne ajute și s ă ne lumineze min țile noastre, cele acoperite de umbra
păcatului și a mor ții!…

Drd. Stelian Gombo ș

14 Ibidem.
15 Pr. Lect. Dr. Teofil Tia , Biserica Ortodox ă Român ă și Integrarea European ă – reflexii, analize,
problematiz ări, Editura “Reîntregirea”, Alba Iulia, 2006, p. 21-22.
16 Pr. Dr. Ștefan Iloaie, Idem, p. 2.

12

Rezumat

În studiul de fa ță , plecând de la condi ția și statutul celor doi tâlhari care au fost
răstigni ți pe cruce odat ă cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, am ajuns la observa ția c ă cei
doi reprezint ă umanitatea întreag ă de ast ăzi și dintotdeauna, vis-a-vis de Domnul Iisus
Hristos. Aceast ă reflec ție și medita ție m-a ajutat foarte mult s ă dezbat problema omului
de azi din Biseric ă, între Iisus Hristos, existen țialism și secularizare, ajungând astfel, la
câteva observa ții și concluzii cu privire la aspectele secularismului, ce influen țeaz ă și
afecteaz ă într-o mai mai mic ă sau mai mare m ăsur ă via ța spiritual ă a credincio șilor
contemporani și, implicit via ța sacramental ă ori doctrinar ă a Bisericii.
Concluizia esen țial ă a studiului este aceea a redesoperirii și reiter ării tezaurului
patristic, liturgic, canonic și dogmatic al Bisericii cu scopul fortific ării duhovnice ști a
oamenilor și consolid ării vie ții biserice ști misionare, în vederea combaterii desacraliz ării
vie ții cre știne și a relativismului religios, care constituie factorii principali ai afirm ării și
extinderii seculariz ării în contextul globaliz ării lumii acesteia postmoderne.
Drept urmare, întoarcerea la originile înv ăță turii biserice ști înseamn ă înt ărirea
cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos – care ne asigur ă c ă „Biserica este cetatea
pe care nici por țile iadului nu o vor birui!…”

Drd. Stelian Gombo ș