1Curs Drept Canonic (Anul IV Semestrul I) [614207]

[1]Curs Drept Canonic (Anul IV Semestrul I)
PUTEREA SFIN ȚITOARE
Rânduieli canonice privind Sfântul Botez
Botezul este taina intrării în Biserică, ștergerea păcatului strămoșesc, moartea
și Învierea lui Hristos, primirea h arului în această lume.
Săvârșitorul este episcopul, preotul și diaconul ală turi.
Can. 44 Nichifor Mărt . prevede ca în caz de excep ție diaconul sau monahii pot
boteza .
Can 45 Nichifor Mărt. prevede că în caz de moarte orice creștin ortodox poate
săvârși botezul (tatăl, mama etc.).
Can. 68 Apostolic prevede totu și că sunt unii care nu pot boteza: ereticii.
Preo ții caterisiți dar nu pentru erezie , ci aceia opri ți de la cele sfinte pot boteza în caz
de necesitate.
Can. 7 Sin II Ec. prevede că, prin iconomie, botezul săvârșit de unii eretici poate
fi recunoscut dacă s -a făcut în n umele Preasfi ntei Treimi sau dacă revine la O rtodoxie.
Primitorul este orice persoană, de orice vârstă, care nu a mai fost botezată și
care mărturisește credința direct sau indirect prin nași. Botezul are caracter atât
personal cât mai ales comunitar.
Can. 78 Trulan prevede că cei maturi se catehizează pentru a cunoaște
credin ța care o mărturisesc. În acest timp canonul sugerează indirect că nimeni nu
poate fi constrâns la botez. Catehizarea are un caracter personal, restrâns, liber.
Can. 14 Sin IV Ec, Can. 8 Sin VII Ec. men ționează pedo baptismul.
Can. 110 Cartagina condamnă cu anatema pe cei care refuză botezul copiilor.
Ps. 8, 2 „Din gura pruncilor și a celor ce sug am săvârșit laudă” – text reluat
chiar de Mântuitorul Hristos în Mt. 21, 16.
Nașul este persoana care mărturisește credința pruncului care nu se poate
exprima. Institu ția nașului a apărut în Biserică încă din cele mai vechi timpuri. Când
s-a botezat casa lui Ștefana ei au mărturisit împreună cu copiii o credință comunitară.
Can. 45 Cartagina Bolnavii care nu pot vorbi au nevoie de na ș.Nașul este în
cazul acesta noul său părinte spiritual. Nașul trebuie să fie ortodox, matur ( min. 14
ani), personal, să ducă o viață morală creștină ortodoxă. Nașul nu trebuie să fie
neapă ratcăsătorit. Recomandabil este ca nașul să fie de același gen cu finul.
Nu pot fi na și eterodocșii, necreștinii sau necredincioșii, cei care duc o viață
imorală (cei necununați, cei care nu se împărtășesc, sau cei opriți de la Împărtășanie).

[2]Nu pot fi na șimonahii și proprii părinți , conform Can. 54 Trulan . Monahii sunt na și
de călugărie. Între naș și fin se stabilește rudenia de nășie la Botez, care e o rudenie
spirituală care este o rudenie mai mare și mai importantă decât rudenia naturală
(deoarece din r udenia spirituală are loc renașterea pentru lumea de dincolo). În caz
cu totul excep țional preotul care botează poate fi și naș de Botez.
Can. 6 Sf. Timotei al Alexandriei prevede că femeia nu se poate boteza în
perioada curățirii.
Can. 6 Neocezareea prevede că Botezul femeii însărcinate nu înseamnă și
Botezul pruncului.
Săvârșirea Botezului
a)Timpul săvârșirii Botezului
Potrivit Can. 38 Sf. N ichifor Mărt. Botezul se săvârșește la 40 de zile de la
nașterea copilului. Argumentul spiritual este acela că Mântuitorul Hristos a stat 40 de
zile pe pământ până S -a înălțat la cer. Argumentul natural este acela că în 40 de zile
copilul se întărește, 40 de zile ține și leuzia femeii.
Can. 37 Sf. Ioan Ajunătorul prevede că părinții copilului care moare nebotezat
trebuie să se canonisească. În caz de necesitate copilul poate fi botezat și mai repede
sau mai târziu. Important e ca Botezul să se facă în timp util.
Botezul se poate face la orice oră din zi, recomandabil este după Sfânta
Liturghie, pentru a fi cuminecat cu Împărtășanie de la Liturghie, nu cu cea pentru
bolnavi.
b)Locul săvârșirii Botezului
Can. 59 Trulan prevede că Botezul se face numai în biserica parohială.
Justificarea este aceea că după botez copilul trebuie îm bisericit. În situa ții speciale
Botezul se poate săvârși în orice loc. Botezul nu se săvârșește în mănăstiri pentru că
mănăstirea este locul nășiei de călugări; dacă pruncul este îmbisericit în mănăstire,
practic el este închinoviat. Botezul se săvârșește la biserica parohială pentru ca el
este integrat real în parohia respectivă.
c)Modul săvârșirii Botezului
Can. 49 Apostolic prevede că Botezul se face în numele Preasfintei Treimi.
Acela care nu este făcut în numele Preasfintei Treimi nu este valid.

[3]Can. 59 Apostolic prevede că Botezul se face prin trei afundări, dacă nu,
preotul intră sub pedeapsa caterisirii. Prin excep ție Botezul se face prin turnare sau
prin stropire, sub influen ță catolică. În Biserica Romano -Catolică botezul prin
afundare nu este oprit ci chiar recomandat.
Didahia celor 12 Apostoli în cap. 7, paragraful 3, prevede ca în situa ții
excep ționale, lipsa apei nu e o problemă pentru săvârșirea unui botez valid: se poate
folosi orice alt li chid, pământ sau chiar sa sufli peste el.
Can. 84 Trulan -botezul condi ționat asupra copiilor găsiți.
Can. 91 Trulan – cel mai important canon, el sintetizează rânduiala Botezului
până astăzi : sfin țirea apei, sfințirea untdelemnului, lepădări, ungerea, botezul.
Pravila de la Govora (1640-1641) prevede ca preotul să ajuneze înainte de
Botez, mai exact Botezul să fie săvârșit imediat după Liturghie .
Can. 47 Apostolic -botezul nu se repetă.
Can. 18 Cartagina -mor ții nu se botează; botezul morților este un sacrilegiu . Ei
au botezul dorin ței sau al sângelui.
Can. 2 Sf. Timotei al Al .-îndrăciții nu s ebotează.
Can. 38 Sf. Nichifor Mărt .- muribunzii în orice stare s-ar afla trebuie boteza ți de
necesitate, dacă trăiesc se continuă slujba.
Can. 52 Laodiceea -botezul se face în orice perioadă a anului . La masă se dă
dezlegare la pe ște și la vin. Didahia celor 12 Apostoli prevede că apa poate să fie
caldă. La îmbisericire băieții sunt du și în Sfântul Altar, fetele nu. Această deferențiere
se face în perspectiva hirotoniei, arătând prin aceasta că băieții pot să devină preoți,
în timp ce fetele nu pot fi hirotonite. Cu privire la femeia lăuză, rugăciunea pentru ea
este o rugăciune care o protejează, nu că femeia ar fi vinovată mai mult decât
bărbatul la naștere. Interdic ția de a nu ieși din casă 40 de zile este o interdicție
medicală care a dobândit caracter religios pentru a fi mai bine respectată de femei.
d) Numele de la Botez
Numele dat la Botez arată că omul este persoană capabilă de dialog. Întrucât
persoana umană este unică, în mod normal el ar trebui să poarte un singur nume la
Botez.
Biserica Ortodoxă a Greciei în 1995 a și dat o hotărâre prin care sugera
creștinilor să pună un singur nume la Botez. Numele de la Bot ez nu se pierde
niciodată pentru că este numele prin care intrăm în taina Bisericii. Numele de
călugărie sau numele nou de hirotonie nu îl anulează pe cel de la Botez. Nașul sau
preotul pot pune ei un nume de sfânt atunci când părinții au ales un nume nepo trivit.
e) Efectele Botezului

[4]Can. 110 Cartagina spune că efectul Botezului este ștergerea păcatul ui
strămoșesc. Dar harul acesta nu trebuie interpretat în manieră scolastică, ci efectul
Botezului înseamnă nașterea omului celui nou și integrarea în trupul t ainic al
Bisericii. Botezul schimbă așadar condițiile ontologice ale existenței umane.
Can. 96 Trulan men ționează că cei ce prin Botez în Hristos s -au îmbrăcat au
făgăduit să urmeze să viețuiască în Hristos.
f) Botezul din punct de vedere administrativ bisericesc
Botezul trebuie săvârșit numai în jurisdicția preotului săvârșitor. Pruncii din
alte parohii se botează numai în caz de necesitate, pentru că Botezul înseamnă
integrare concretă în comunitatea parohială. Botezul nu se săvârșește în mănăstiri
pentru că în felul acesta pruncii sunt integrați în comunitatea monahală.
Botezul se săvârșește în baza certificatului de naștere. Cine nu are certificat
practic nu ar trebui botezat. Certificatul se eliberează la 15 zile de la naștere de către
oficiile stării civile ale primăriilor. Preotul are obligația de a înregistra botezul în
registrul boteza ților. Cel care nu înregistrează botezul poate fi sancționat disciplinar.
După Botez, preotul poate elibera certificatul de Botez al pruncului. El se poate
elibera din oficiu sau la cerere. Certificatul de Botez se poate elibera o singură dată. În
caz de pierdere se poate elibera un duplicat sau adeverin ță. Eliberarea de certificat
de botez se consemnează în registrul botezaților.
Primirea eterodoc șilor la Ortodoxie
Eterodoc șii – credincio șii care nu aparțin Bisericii Ortodoxe și mărturisesc
altă credință decât cea ortodoxă (îi putem include aici și pe cei necredincioși, deși
etimologic cuvântul îi desemnează pe cei care aduc altă slavă, mărire, δοξα ).În
Biserica prima ră nu exista decât Biserica și erezia.
Can. 46 Apostolic prevede caterisirea celor care se unesc de Biserica ereticilor.
Tot în acest context este Can. 68 Apostolic care prevede că ereticii nu pot
boteza. Ulterior, însă, îndepărtarea de Biserică a căpăta t mai multe nuan țări, pentru
că nu toate ereziile erau la fel. Prima diferențiere o face Sf. Vasile cel Mare în Can. 1 :
erezie – cei care se depărtează de Biserică printr -o credin ță falsă; schismă – cei care se
depărtează de Biserică doar administrativ; adunare nelegiuită – cei care nu erau rup ți
de B iserică ca schismaticii dar nici nu respectau total învățătura Bisericii primare.
Astfel apare Can. 7 Sin II Ec. unora recunoscându-li-se Botezul, altora nu .
Astfel apare iconomia care recunoa ște Botezul și ac rivia care nu recunoa ște Botezul.
Ulterior, în sec. V patriarhul Constantinopolului alcătuiește o slujbă de primire a

[5]eterodoc șilor la ortodoxie și prevede pentru aceasta trei situații: situația celor care se
botezau; situa ția celor care primeau doar Mirun gerea; situa ția celor care erau primiți
doar prin respingerea ereziei. Această slujbă, sub diferite forme a circulat în Biserică
până la schisma cea mare. După schisma cea mare nu s -a alcătuit o slujbă uniformă
pentru a rămâne o temă pentru viitorul mare Sinod al Ortodoxiei.
Astăzi s -a ajuns ca fiecare Biserică locală să aibă propria ei practică, ba mai
mult, chiar în interiorul Bisericii locale practica diferă de la o Biserică la alta. (de
exemplu, în Sf. Munte Athos se respectă doar Can. 46 Apostolic ignorând Can. 7 Sin
II Ec. care e reluat de Can. 95 Trulan )
În Biserica Ortodoxă Română primirea eterodocșilor s -a făcut după obicei.
Prima slujbă a fost alcătuită în 1895 și publicată în Molitfelnicul de atunci, dar
revizuită în 1929 și publicată în Molitfeln icul din 1937. În anul 1992 s- a retipărit în
Molitfelnic rânduiala din 1937. Această slujbă nu este mulțumitoare, ba chiar a
stârnit controverse până astăzi, de aceea nu a mai fost retipărită.
Această slujbă îi împarte pe eterodocși în două categorii:
1. Eterodoc șii nebotezați (necreștinii, păgânii, evreii, ateii etc.). Aceștia sunt
primi ți prin:
a) Catehizare;
b)Mărturisire de credință scrisă și semnată. De obicei această mărturisire
de credin ță este formulată simplu (eu, subsemnatul X mărturisesc:
crezul, motiv pentru care doresc să devin membru al Bisericii
Ortodoxe).
c)Partea liturgică: Botez, Mirungere, Împărtășanie. Nu se face spovedania.
Dacă persoana este matură i se cere post înainte de Botez și ajunare în ziua
Botez ului pentru a se putea Împărtăș i.
2. Eterodoc șii botezați la o confesiune și care vor să treacă la Biserica
Ortodoxă .
Aici rânduiala românească face distincție (conf. Can. 7 Sin II Ec. ) în:
a) Cei boteza ți în numele Preasfintei Treimi (schismatici, vechi orientali,
catolici, vechii catolici, anglicani, protestan ți, și la cele patru culte
neoprotestante: adventi știi, baptiștii, penticostalii, creștinii după
evanghelie), acestora li se recunoa ște botezul. Ei sunt primiți prin
catehizare, mărturisire de credință scrisă și semnată, mirungerea,
spovedania și împărtășania dacă este cazul.
b) Eterodoc șii așa zis botezați la o altă confesiune, dar nu în numele
Preasfintei Treimi, la ereticii antitrinitari: martorii lui Iehova,

[6]mormonii, unitarienii (reforma ți maghiari). Aceștia sunt primiți ca și
păgânii.
Îndrept ări necesare la această rânduială:
-Textul rânduielii române ști este foarte aspru și neecumenic. De aceea se
impune categoric revizuirea acestui limbaj.
-Rânduiala este prea ecumenică cu neoprotestanții precum Botezul
adventi știlor, baptiștilor, penti costalilor și creștinilor după E vanghelie, întrucât ei nu
recunosc Botezul ortodox și din acest motiv ar trebui să funcționeze principiul
reciprocității. Mai mult, neoprotestanții botează printr -o singură afundare, ori
conform canoanelor acest botez nu este valid.
3.În rânduială lipsește cea de -a treia situa ție, reprimirea celor rătăciți, a
acelor ortodoc și care pleacă la diferite erezii și după rătăcire revin la
dreapta credin ță. În această situație este clar că reprimirea se face pe baza
unei catehizări, a unei mărturisiri de credință scrisă și semnată, iar apoi
spovedania și împărtășania. Ideea remirungerii lor este discutabilă încă.
Problema este deschisă și în cazul greco -catolicilor. După rânduiala din
1937 greco-catolicii sunt inclu și în rândul catolicilor ș i primirea la
Ortodoxie se face prin Mirungere, dar în 1948 revenirea la Ortodoxie se
făcea fără Mirungere.
4. În rânduiala din 1937 nu apare problema primirii sau a reprimirii
clericilor.
Can. 62 Apostolic clericii lap și se reprimesc doar ca mirenii în Bi serica
Ortodoxă.
5.În rânduiala aceasta ar trebui să se includă și tunderea .
Concluzii
În Biserica Ortodoxă nu există o practică unitară cu privire la primirea
eterodoc șilor. Cel p uțin la nivel local fiecare Biserică Ortodoxă ar trebui să -și rezolve
aceas tă problemă, de aceea în 2008 Sf. Sinod a întemeiat o comisie care să se ocupe
de această problemă și să înainteze Sf. Sinod un proiect.
Până la realizarea unei rânduieli unanim acceptate vechea rânduială rămâne
în principiu valabilă, însă ea ar trebui aplicată numai cu aprobarea episcopului
locului.

[7]Rânduiala din Molitfelnic are valoar e orientativă și se impune neapă rat
ameliorarea unor afirma ții agresive din text.
Rânduieli canonice privind Taina Mirungerii
Mirungerea este Taina cre șterii în Duhul Sfâ nt, iar din punct de vedere
canonic este Taina integrării într -o Biserică Ortodoxă autocefală. Dacă Botezul
înseamnă Taina integrării într -o comunitate parohială concretă, Mirungerea e Taina
integrării într -o Biserică autocefală. Structura Bisericii e determinată de viața
sacramentală. Biserica are un fundament duhovnicesc, fără acest fundament Biserica
este zero.
Săvârșitorul e episcopul sau preotul.
Primitorul este credinciosul botezat în mod valid.
Can. 48 Laodiceea prevede că Mirungerea se săvârșește imediat după Botez.
Can. 7 Sin. II Ec. prevede că Mirungerea se administrează eterodocșilor care
intră în Biserică.
Mirungerea se administrează la vârsta Botezului sau când revine la Biserica
Ortodoxă.
Săvârșirea
Can. 57 Cartagina men ționează forma inițială a săvârșirii – punerea mâinilor
episcopului.
Can. 7 Sin. II Ec. vorbe ște despre Mirungere ceea ce înseamnă că ulterior
practica punerii mâinilor a fost înlocuită de practica ungerii cu Sfântul Mir, fiind lăsată
și în seama preo ților. Se menționează și formula: „Pecetea Darului Sfântului Duh”.
Can. 6 Cartagina prevede că Mirungerea se săvârșește numai cu Mir sfințit de
episcop.
Can. 59 Trulan Prevede că locul săvârșirii Mirungerii este numai biserica.
Glava 141 din Pravila Mare prevede că Mirungerea se săvârșea înainte cu trei
degete. Astăzi se folosește miruitorul.
Can. 47 Apostolic spune că Botezul nu se repetă, la fel și Mirungerea în mod
normal nu se mai repetă.
Can. 1 Sf. Ioan Ajunătorul prevede Mirungerea aposta ților care revin la
ortodoxie.
Inițialdiaconi țele miruiau femeile. Ele nu erau hirotonite așa cum susțin acum
reprezentantele diverselor asocia ții feministe ortodoxe. Întrucât diaconițele făceau
Mirungerea la Botezul femeilor mature, după dispariția Botezului celor maturi și a
baptisteriilor, dispar și diaconițele.

[8]Mirungerea se săvârșește numai cu Sfântul și Marele Mir obținut numai de la
episcopul locului, sfin țit de un sinod autocefal, sub jurisdicția căruia se află parohul.
Pentru aceasta Mirungerea nu se poate face cu Mir de împrumut.
Sfin țirea Sfântului și Marelui Mir
Este o ierurgie a Bisericii care a apărut în timp.
Can. 6 Cartagina atribuie această ierurgie numai episcopului, dar ulterior a
fost lăsată numai pe seama unui Sinod autocefal, de aceea sfințirea Sfântului și
Marelui Mir este un simbol al autocefaliei.
Biserica Ortodoxă Română primea Sfântul și Marele Mir de la Constantinopol
până în 1885 (când dobândește autocefalia). Cu toate acestea sfin țirea Sfântului și
Marelui Mir a avut loc și în țările cu aprobarea patriarhului ec umenic.
Sfântul și Marele Mir se sfințește în Joia Mare de către membrii Sfântului
Sinod, ori de câte ori este nevoie. De la Patriarhie, sau Arhiepiscopie, prin fiecare
episcop se împarte la toate parohiile. În cazul în care Sfântul și Marel e Mir se
înveche ște el poate fi îngropat la piciorul Sfintei Mese și se poate procura unul nou.
Confirmarea în Biserica Romano- Catolică
În Biserica Apuseană Taina Mirungerii este numită Confirmare. În Apus, până
astăzi săvârșitorul este episcopul. După Conciliul II Vat ican s- a lăsat posibilitatea ca
unii preo ți să primească o delegație specială de la episcop pentru a săvârși
confirmarea.
Diferen țe fundamentale: Taina Confirmării se săvârș ește după vârsta de 7, 8
ani, până la 14 ani. Argumentul vine din aceea că pentru Confirmare ar fi nevoie de
cunoa șterea credinței [.?.] primitorul să își dea consimțământul. Acest argument însă
nu are consecven ță întrucât din același motiv și Botezul ar fi amânat.
Rânduieli canonice privind Împărtășania
Împ ărtășirea clericilor
Can. 8 Apostolic prevede obligativitatea împărtășirii preotului săvârșitor , altfel
să se caterisească . Împărtășania după Sf. Litur ghie trebuie consumată ca nu cumva
rămânând timp îndelungat în potir să se altereze. S ingura excep ție când Împărtășania
nu se consumă după Liturghie este atunci când se face Sf. Agne țpentru Liturghia
Darurilor și Agne țul din Joia Mare (pentru bolnavi).

[9]În Biserica Ortodoxă nu există cultul Sfintei Euharistii, pentru că Euharistia este
făcută spre a fi consumată, iar nu adorată. O altă explicație – cultul se cuvine Persoanei
lui Hristos și ne pune în legătură cu Persoana , dar nu ne împărtășim cu Persoana, ci
cu Trupul și Sângele lui Hristos (nu consumăm Persoana). În Biserica Apuseană s -a
născut cultul Euharistiei datorită protestanților (perioada contra -Reformei). De altfel
suporturile în care se pune Ostia se cheamă monstran țe. Acest termen derivă din
latină. Odată pe an se fac procesiuni cu Ostia prin comunitățile catolice. Î n Biserica
din Transilvania a apărut o icoană care apără Euharistia de învățătura potestantă a
simbolismului (Hristos- Vi ța de v ie).
Can. 19 Laodiceea -numai clericii se împărtășesc în altar. Preotul se poate
împărtăși chiar dacă n -a slujit Sfânta Liturghie.
Can. 18 Sin. I Ec .-diaconul să nu împărtășească pe alții.
Can. 23 Trulan -preotul să nu ceară plată pentru Împărtășanie.
Restric ția a III -a a Sf. Vasile cel Mare – uscar ea Împărtășaniei pentru bolnavi
se face numai de preot și pe Sfânta Masă.
Sfaturi practice:
-A se folosi vin ro șu (pentru a vedea cât e de îmbibat) ;
-A se folosi un dog (fund de tăiat) care nu absoarbe, să nu fie din lemn, ci d in
plastic sau ebonită;
-A se folosi vase de teflon pentru uscarea Împărtășaniei ;
-La mestecare se folose ște o lingură din teflon;
-Bucățile mari se pun în vas, iar tot praful mărunt se adună separat pentru
împărtășirea copiilor după botez;
-Împărtășania pentru bolnavi nu se lasă de pe un an pe altul.
Can. 46 Apostolic prevede caterisirea clericilor care se împărtășesc cu
păgânătățile altora.
Împărtășirea mirenilor și a monahilor
În Biserica Ortodoxă se pot împărtăși numai crești nii ortodoc și care s -au
spovedit, au dezlegare de la preot și au postit și ajunat. Cei care nu țin toate posturile
din an trebuie să postească trei zile înainte de a se împărtăși .
Can. 13 Sin I Ec. –Împărtăș ania se dă celor pe moarte chiar dacă sunt epitim ie.
Can. 9 Sf. Nichifor Mărt .-Împărtășania se dă celor pe moarte chiar dacă au
mâncat și chiar dacă nu se pot spovedi.
Can. 83 Trulan -Împărtășania nu se dă celor morți sau în comă.
Bolnavilor psihici Împărtășania li se dă cu mare atenție.
Can. I Sf. Timotei al Al .-Împărtășania nu se dă celor nebotezați, sau celor care
refuză.

[10]Can. 12 al Sf. Timotei al Al. și 4 al Sf. Dionisie al Al .-prevăd ca cei care sunt
ispiti ți în vis înainte de împărtăș ire să se cerceteze pe sine și numai așa să se
împărtășească.
Can. 7 Sf. Timotei al Al. -Împărtășania nu se dă femeilor în timpul ciclului,
principiu valabil și pentru bărbați (în cazul pierderii de sânge).
Can. 16 Sf. Timotei al Al. -dacă se înghite apă în mod involuntar se poate
împărtăși, ca să nu se dea satisfacție d iavolului – ajunarea are un caracter dublu. Se pot
împărtăși și cei care au luat medicamente.
Can. 38 Laodiceea repetă Can. 46 Apostolic -nici mirenii să nu se
Împărtășească cu păgânătățile altora . În principiu mirenii nu se pot împărtăși la două
biserici. Rela ția mirenilor cu Biserica este ca relația dintre mire și mireasă.
Can. 58 Trulan -mireanul, monahul chiar regele sau împăratul să nu se
împărtășească singuri. Împărtășania nu se dă mirenilor acasă.
Can. 48 Sf. Ioan Aj unătorul -cel ce a vomat după Împărtășanie să se supună
canonului de 40 de zile (oprire de la Împărtășanie).
Can. 4 Gangra -cei care refuză să se împărtășească de la preotul însurat să fie
anatema.
Împărtășirea copiilor
Pruncii sunt cei mai vrednici de a primi Sf. Împărtășanie pentru că au păcatele
cele mai pu ține. Sf. Împărtășanie este cel mai mare dar pe care îl putem da copiilor
noștri. Până la trei ani chiar până la șapte ani, copiii se pot împărtăși fără ajunare.
Ajunarea începe numai atunci când copilul este con știent. Spovedania copilului
începe când copilul este con știent ( de obicei în jurul a șapte ani) . În orice caz la
Împărtășanie se vine numai cu dezlegare.
Can. 52 Apostolic -prevede caterisirea pentru clerici care îndepărtează fără
motiv de la cele sfinte. Noi credem că sunt em vinova ți numai atunci când ne
împărtășim pe nedrept, dar preotul e vinovat și atunci când nu împărtășește.
În momentul în care se pune părticica IIS și se face plinirea, de atunci sunt
ambele forme prezente în Împărtășanie. Când împărtășim copiii mici putem să le dăm
doar Sf. S ânge, în realitate ei fiind împă rtășiți cu ambele forme.
Modul Împărtășirii
Can. 101 Trulan meționează indirect că Împărtășania se făcea inițial în mână ,
după care toți mirenii beau din potir . Ulterior însă, datorită neatenției d ar și a
profanărilor, s -a impus introducerea linguri ței. Aceasta este o situație de compromis
(nu e o situa ție ideală) prin care s -au înlăturat unele aspecte negative . În Biserica

[11]Apuseană, Împărtășania devine mai ușoară cu ostia. În privin ța Împărtășirii trebuie
respectată ordinea canonică (întâi episcopul, preoții, diaconii, monahii, mirenii) .
Foarte importantă în Biserica Ortodoxă este folosirea numelui la Împărtășanie.
Episcopul după ce hirotonește un preot, i se dă preotului în mână Sf. Agne ț:
„prime ște acest odor ș i-l p ăstrează până la a Doua Venire a Domnului nostru Iisus
Hristos, până îl va cere de la tine ”.
Rânduieli necanonice legate de Sfântul Maslu
1.Exagerarea importan ței Sf. Maslu prin ridicarea lui deasupra Sf. Liturghii.
A apărut și o diferen țiere : maslu de zi și maslu de noapte. Maslu la care se
adugă toate dezlegările, ori Sf. Maslu are 7 rugăciuni (dezlegări) care s unt suficiente
pentru această slujbă. Ideea de a mai adăuga ceva lasă impresia că Maslul ar fi
insuficient. Această exagerare duce indirect la disculparea omului și acuzarea
diavolului de tot răul. Nu trebuie să ajungem nici la extrema cealaltă – minimalizarea
răului. Din nefericire credincioșii în loc să pună accentul pe împărtășirea cu Sfintele
Taine pun mai mult accent pe dezlegări și Maslu (se susține criza euharistică de
astăzi) . Arhim. Teofil – toată lumea se plânge că nu are cu ce trăi , dar nimeni nu se
întreabă dacă are cu ce muri. Sf. Maslu în mod nor mal trebuie să fie o cale spre Sf.
Liturghie și spre Sf. Euhari stie.
2.Practica „deschiderii pravilei”
În vechime credincio șii se spovedeau și pe la mănăstiri unde li se dădea
canoane și din pravile. Cuvântul pravilă a intrat în conștiința oamenilor cu o for ță
deosebită. Această practică s -a unit cu practica deschiderii Sf. Evanghelii la Sf. Maslu
și unii clerici sau credincio și au încercat să ghicească pe baza acestei prac tici. De aici
s-a trecut la extrema cealaltă: Evanghelia să o deschidă doar preotul fără să arate
nimic credincio șilor. Ghicitoria s -a extins apoi de către unii clerici și asupra altor cărți
(Molitfelnicul). Biserica întotdeauna a condamnat categoric ghicitoria pentru că nu
este nimic duhovnicesc în ea, nu ajută la mântuire și pentru că prin Revela ție nouă ni
s-a descoperit tot adevărul.
Can. 61 Trulan, Can. 24 Ancira, Can. 83 Sf. Vasile C.M .condamnă cu
excomunicarea pe 6 ani pe cei care merg la vrăjitori.
Can. 65 și 72 Sf. Vasile C.M .condamnă pe vră jitori și ghicitori ca pe ucigași,
excomunicându-i pe 20 de ani.
Can. 36 Laodiceea condamnă cu caterisirea și excomunicarea clericilor care fac
vrăjitorii și ghicesc sau care îndrumă sau merg ei înșiși la ghicitori. Tot acest c anon

[12]condamnă și astrologia, zodiacul sau horoscopul. Astrologia și-a încheiat misiunea
odată cu arătarea stelei de la Betleem iar închinarea magilor la Domnul Hristos este
sfârșitul astral în fața lui Hristos . Zodiacul s-a încre știnat și s -a anihilat for ța
ghicitorească prin acceptarea în cărțile de cult și pictarea lui în centrul Judecății de
Apoi, în centrul lui stând Hristos. Lucrul acesta mai înseamnă că H ristos stăpânește
istoria, Hris tos stăpânește cosmosul- se arată și dimensiunea cosmică a cultului. Din
nefericire astăzi există o reîntoarcere la neopăgânism.
Taina Spovedaniei- Rânduieli canonice
Arhim. Arsenie Papacioc– S povedania este taina pocăinței, este lucrarea sfântă
prin care puterea lui Dumnezeu dată preotului șterge biruințele diavolului asupra
omului.
Săvârșitorul
Este episcopul sau preotul duhovnic. Ini țial oric e preot putea spovedi în baza
hirotoniei lui, dar întrucât s- a constatat că duhovnicul trebuie să aibă experiență, așa
s-astabilit o nouă ierurgie -hirotesia întru duhovnic (săvârșită de episcop) . Aceasta
dă doar dreptul și dezlegarea de a spovedi, nu și puterea pe care o are preotul din
hirotonie. În Biserica Sârbă nu există această hirotesie (merge pe principiul Bisericii
vechi). Preotul care nu are hirotesia întru duhovnic și to tuși spovedește nu
săvârșește un sacrilegiu, ci doar încalcă rânduieli canon ice ale Bisericii. Spovedania
este valabilă, dar preotul se pedepsește. În caz de excepție preotul poate spovedi
indiferent dacă este duhovnic sau nu. În Sf. Scriptură nu se stabilește nimic despre
hirotesie deoarece a apărut mai trârziu.
Primitorii
Creștini ortodoc și care vor să se curețe de păcate și vor să intre în comuniunea
Bisericii prin împărtășire. În caz de excep ție și necesitate pot fi primiți și creștini
eterodoc și, dar nu pot fi dezlegați decât din punct de vedere moral. Ei n u pot fi
integra țiîn Biserica O rtodoxă și nu pot fi împărtășiți.
Vârsta – se face de la vârsta în țelegerii acestei Taine.
Can. 18 Sf. Timotei al Al. –spovedania se face după cunoașterea și înțelegerea
fiecăruia, de obicei de la 10 ani. Astăzi această vârstă poate fi scăzută deoarece
maturizarea începe mai devreme. După Pravila mare (Glava 321) spovedania începe
la 12 ani pentru fete și 14 pentru baieți. E bine ca spovedania să se înceapă cât mai
repede pentru a se obi șnui să îngenuncheze și să poarte un dialog sincer cu
duhovnicul. Arhim. Arsenie spune că spovedania este judecat ade bună voie.
Locul – în preajma bisericii, dar și locul unde se află penitentul: acasă,
penitenciar, spital. Cert este că nu se săvârșește în Sfântul Altar, cel mult pentru
clerici. Altarul este Sfâ nta Sfintelor, nu este locul curățirii. Spovedania este și o

[13]actualizare a Botezului care se face în pronaos și naos. Din păcate, sub influență
greco- catolică, unii preoți spovedeau în altar.
Secretul spovedaniei – ini țial mărturisirea era publică sau particulară, cum
dorea credinciosul.
Can. 6 Cartagina prevede că la spovedania publică, dezlega numai episcopul.
Can. 5 Ancira men ționează că episcopul putea mări sau micșora epitimia
lapșilor. Prin mărturisirea publică s-au produs unele scandaluri. În 390 Patriarhul
Nectarie al Constantinopolului generalizează mărturisirea particulară, apoi secretă.
Can. 34 Sf. Vasile C.M. și Can. 28 Sf. Nichifor Mărt. impun păstrarea secretului
spovedaniei tocmai pentru că preotul trebuie să judece cu iubire și dre ptate
dumnezeiască, nu omenească.
Can. 43 Cartagina (419) arată încă menținerea mărturisirii publicii. Secretul
spovedaniei este numai pentru preot, nu ne apărat și pentru penitent. Atun ci când se
răspândește un lucru pe care credinciosul l -a spus la spove danie, nu înseamnă
neapărat că preotul e vinovat. Preotul poate spune cazuri de la spovedanie în scop
duhovnicesc, doar atunci când este exclusă orice aluzie și bănuială. Încălcarea
secretului spovedaniei când e dovedită clar se pedepsește cu caterisirea. În Bizan ț
încălcarea secretului spovedaniei se pedepsea nu numai cu caterisirea ci și cu tăierii
limbii și închisoarea pe viață. În legisla ția civilă există prevederi pentru cei ce încalcă
secretul profesional. Art. 219? din codul penal al României condam nă divulgarea
secretului profesional cu în chisoarea de la 5 luni la un an sau amendă. Art. 79 alin. 1
al Codului de procedură penală inter zice a fi martor la procesele celor care sunt pu și
în situa ția de a divulga secretul profesional .
Can. 132 Cartagina interzice duhovnicului de a fi martor la vreun proces. Și în
Biserica Catolică secretul spovedaniei este păstrat cu sfințenie: art. 983 și 985 din
Codex Juris Canonici condamnă cu caterisirea preotului catolic care divulgă secretul
spovedaniei. În Biserica Catolică există un sfânt ca model al păstrării sec retului
spovedaniei și anume, J an Nepomuk, care în sec. XV a fost omorât la Praga de regele
Boemiei Wenceslas IV , care o bănuia de infidelitate pe regină. Mai târziu în sec. XVIII,
Nepomuk a devenit un sfânt protector și simbol al habsburgilor, astfel încât în
Imperiul Austro-Ungar în toate marile ora șe s-a ridicat o statuie a lui Nepomuk. Din
nefericire ea s-a politizat, devenind simbol al habsburgilor și catolicilor. În sec. XIX a
apărut și o statuie în Piața Mare a Sibiului. A rămas în centrul orașului până în 1948.
Azi e în curtea bisericii romano-catolice.
Temeiul scripturistic al păstrării secretului Spovedaniei – Isus Sirah 19,10:
„Ai auzit cuvânt? Să moară la tine; fii fără grijă, că nu te va sparge” . În privin ța felului
de a se face spovedania, astăzi e clar că e particulară și secretă, dar dacă cineva vrea
să facă o spovedanie publică, nimeni nu -l opre ște, doar să nu producă sminteală.

[14]Cum are loc mărturisirea?
Are caracter personal ca toate cele lalte Taine. Mărturisirea publică nu trebuie
să ducă la ideea unei spovedanii comune prin care se pierde caracterul personal al
Tainei. Există și situații de excepție: spovedania comună a copiilor, a mirilor, a surdo-
muților, nu în ideea că am accepta mai multe persoane la spovedit, ci în ideea că
intervine și o persoană care traduce (condiția e ca persoana să fie de o seriozitate
maximă și să nu divulge nimic). La fel în cazul spovedaniei străinilor, sau
handicapa ților în care se pot implica persoane intermediare, pentru a ne ajuta să
comunică m cu ei.
Situa ții speciale putem avea și în spovedania hipo acuzicilor (cei care nu aud
foarte bine)- e bine ca în aceste situa ții să existe încăperi speciale; spovedania celor
care nu pot vorbi, (ex. paralizarea nervul ui vorbirii) se face cu întrebări și răspunsuri
cu da sau nu, prin gesturi.
Modul cel mai des al spovedaniei este modul dialogului. Pozi ția la spovedanie
nu contea ză. În general creștinul îngenunchează și are epitrahilul pe cap.
Practica formularelor de s povedanie e mai mult mai nocivă decât benefică, apar
trecute tot felul de păcate care pot da idei și adeseori sunt trecute lucruri foarte
jenante.
Can. 52 Apostolic -cel ce îndepărtează pe cineva de la spovedanie să se
caterisească.
Pravila de la Govora -dacă un preot nu merge să spovedească un muribund,
păcatele trec asupra lui, iar în Pravila lui Nicodim Sachelarie se spune că dacă un
muribund nu are preot, să se spovedească oricui, apoi acela va spune preotului.
Ce este epitimia?
Este un medicament de îndreptare a credincio șilor, are un întreit rol:
-De întărire a pocăinței;
-De con știentizare a păcatelor;
-De a întări dorința de Împărtășire.
În Ps. 22,5 „toiagul Tău și varga Ta m -au mângâiat”. A șa este și epitimia. De
men ționat că în comparație cu celelalte Taine, Spovedania implică poate cel mai mult
responsabilitatea și mântuirea preotului, nu numai a penitentului, ca nu cumva
preotul să -l piardă pe credincios și nici să nu -l dezlege prea u șor, făcându -se astfel
părtaș la păcate străine.
Can. 84 Sf. Vasile C.M. redă textul de la Geneză 19,17 : „Mântuind, mântuie ște-ți
sufletul” . Prin Spovedanie te mântuie ști și pe tine. Cel mai cunoscut canon cu privire
la epitimie este Can. 102 Trulan supranumit și cheia canoanelor. Acest canon

[15]prevede ca preotul care spovede ște să cerceteze starea, să veg heze și să dea
medicamentul potrivit care să nu ducă nici la deznădejde, dar nici la desfrânare. De
aceea duhovnicul trebuie să se nevoiască.
Can. 28 Sf. Nichifor Mărt .-epitimia se dă potrivit dispoziției sufletești .
Can. 30 Sf. Nichifor Mărt .-epitimia se dă și după chibzuința duhovnicului.
Can. 1 Sf. Grigorie de Nyssa -epitimia trebuie să urmărească vindecarea
potrivită.
Can. 4 Sf. Ioan Ajunătorul -gândurile nu se pedepsesc.
Can. 7 Sf. Ioan Ajunătorul -consim țământul este ca uza și începutul epitimiei.
Can. 84 Sf. Vasile C.M .-epitimia nu se dă după timp ci după pocăință, nu după
cantitate, ci după calitate.
Can. 3 Sf. Ioan Ajunătorul este un canon care îndrumă spre scăderea epitimiei
în func ție de pocăința penitentului .Epiti mia poate fi scăzută prin abținerea de la
alcool, carne, ouă brânză, pește, ulei, prin milostenii, metanii, intrare în monahism.
Epitimia poate scădea până la zero. Sfintele canoane prevăd întotdeauna pedeapsa
maximă care arată gravitate apăcatelor. De acolo se scade. Prin faptul că epitimia e
dată de duhovnic poate exista posibilitatea ca preotul să ia asupra lui răspunderea și
epitimia penitentului. Pr. Cleopa- el împarte epitimia în două, jumătate el, jumătate
penitentul. Duhovnicii îmnunătățiți pot ierta cu mai multă ușurință, d eoarece au curaj
duhovnicesc (ex. Pr. Ioan de la Recea , dezlega cu multă ușurință având această putere
din via ța sa duhovnicească). Fiecare duhovnic iartă pe măsura lui și pe măsura stării
sale duhovnice ști. Din acest motiv nu există doi duhovnici iden tici.
Can. 46 Sf. Ioan Aj unătorul Prevede principiul non bis in idem- să nu pedepsești
de două ori pentru aceeași greșeală .Naum 1,9: „Ce puneți la cale împotriva Domnului?
El îi va stârpi cu totul, fiindcă urgia nu vine de două ori” .
Ca o concluzie, Can. 13 Teofil al Al. îndeamnă pe duhovnic să dea epitimia după
cum îl va lumina Dumnezeu.
Didasclia cu privire la epitimie prevede să nu dai pentru același păcat aceeași
sentin ță,ci pentru fiecare una proprie. Pr. Stăniloae în Dogmati va vol. III- epitimia se
dă diferențiat după faptă, cuvânt, intenție, bănuială .
În general canoanele cu epitimie provin de la Sfin ții Părinți. De reținut însă că
ele nu sunt unitare. Ele sunt îndrumări care vor să arate gravitatea păcatului (ex. Sf.
Vasile cel Mare dă epitimie de 7 ani pentru desfrânații necăsătoriți, 15 ani pentru
adulter și 20 pentru ucigași . Sf. Teodor Studitul nu cunoa ște epitimii mai mari de 3
ani. Sf. Ioan Ajunătorul pedepse ște des frânarea astfel: cu 2 sau 3 ani pentru cei care
desfrâ nează până la 30 de ani și cu 3 sau 4 ani pentru cei de peste 30 de ani. Can. 11
Nicolae al Constantinopolului îl consid eră prea blând pe Sf. Ioan Ajunătorul ș i
recomandă să nu ne luăm după canoanele lui pentru că sunt prea blânde ș i au pierdut
pe mul ți).

[16]În colec ția de canoane este interesant că avem canoane provenite de la Sfin ți
Părinți care au polemizat între ei. Ex. Canoanele Sf. Ioan Gură de Aur și Teofil al
Alexandriei (care nu este canonizat).
Sf. Nicodim Aghioritul în „Cartea foarte folositoare de suflet” dă foarte multe
sfaturi cu privire la epitimie. E x. cei care au făcut avort să hrănească copii săraci, iar
uciga șii să întrețină familia rămasă. Pr. Stăniloae cu privire la Spovedanie spune –
oprirea de la Împărtășanie astăzi nu mai e simțită ca o epitimie eficientă (Dogmatică
vol. III). Cele mai potrivite ca epitimie sunt faptele de milostenie. Tot Pr. Stăniloae
spune că epitimia se dă diferențiat pentru bărbați și femei, copii, bolnavi, căsătoriți,
func ție soci ală și pregătire intelectuală. În ca zul spovedaniei preotului trebuie luat în
calcul faptul că epitimia opririi de la Împărtășanie nu poate fi dată decât de episcop.
Can. 85 Sf. Vasile C.M. prevede situa ția limită, a eșecului când nu reu șim să -l
îndre ptăm și câștigăm pe credincios. Canonul spune- de nu vom putea să -i salvăm , să
ne sârguim a mântui măcar sufletele noastre. Din acest canon concluzionăm și faptul
că preotul nu poate fi supus șantajului duhovnicesc (dacă nu vrea să dezlege, nu
dezleagă – nu poate fi constrâns ). Mai bine să …. penitentul decât să -și piardă sufletul .
Sf. Ioan Gură de Aur în „Îndrumări pentru duhovnici ”-epitimia să nu se dea simplu
după cantitatea păcatelor, ci să aibă în vedere și voința celor ce păcătuiesc, ca nu
cumva voind să cârpe ști ceea ce s -a rupt, mai ma re să faci ruptura, sau străduindu -te
să ridic iceea ce a căzut, mai adâncă să faci căderea.
Cum se dă dezlegarea?
Dezlegarea este momentul esen țial al Tainei. Întrebarea este cine iartă? Hristos
sau duhovnicul? Iertarea vine de la Hristos prin mijlocirea duhovnicului. Și Hristos și
duhovnicul iartă, pentru că duhovnicul a primit cheile, nu ca unul care Îl înlocuiește
pe Hristos, ci ca unul care lucrează cu Hristos . Expresia „eu te iert și te dezleg”
cons iderată a fi preluată de la catolici nu este totuși neortodoxă, tocmai în baza
implic ării preot ului în Taina Spovedaniei. Influen ța străină a fost introdusă în mod
corect. În momentul în care dezlegi, tu dezlegi ca persoană, de aceea preotul trebuie
să se străduiască să nu lege și să nu dezlege pe nedrept , ca dezlegarea să nu cadă
asupra lui. Dezlegarea de păcate nu înseamnă neapărat și dezlegare la Împărtășanie.
Ex. Împărtășirea poate să urmeze după epitimie. Preotul nu este obligat să dezlege. El
poate și să lege. Duhovnicul nu poate dezlega pe penitent până nu se dezleagă și el de
legăturile păcatului. Spovedania se poate încheia și fără dezlegare, sau dezlegarea
poate interveni numai după încheierea epitimiei.
Can. 111 Cartagina prevede că harul iartă, dar și ajută a nu mai păcătui.
Întrucât spovedania are un caracter personal, ceea ce leagă un preot, nu poate
dezlega un alt preot. E implicată persoana.

[17]Sunt trei situa ții de excepție:
-Dacă cel care l- a legat a murit, sau nu mai e posibilă legătura cu el;
-Dacă penitentul e pe moarte;
-Dacă în mod evident a fost legat pe nedrept.
Dezlegările obștești și de blesteme, vrăji, etc. nu trebuie confundate cu Sf.
Spovedanie, ele se fac și morților. Diferența este că între dezlegările obștești, sau
pentru mor ți ierta rea e invocată, dar rămâne o taină în seama lui Dumnezeu, pe când
în Spovedanie știm că dezlegarea se împlinește.
Pr. Stăniloae spune că T radi ția Bisericii nu cunoa ște păcate neiertabile. La hula
împotriva Sf. Duh, propriu- zis se refuză iertarea, nu pentru că este imposibilă. Cea
mai mare dezlegare pe care poate să o facă preotul este dezlegarea pentru
împărtășir e.
Cât de des ne spovedim?
Ori de câte ori sim țim nevoia. Nici prea rar, nici prea des. Altfel cădem în
habotnicie (ex. Martin Luther care se s povedea în fiecare seară), sau indiferență.
Riscul cel mare este al preotului care se povede ște rar și se împărtășește la fiecare
Liturghie.
Rela ția Spovedanie -Euharistie
Între cele două Taine există continuitate și complementaritate. De obicei,
Spovedania este pregătire pentru Împărtășire, dar nu est e o rela ție matematică,
formală sau mecanică. După Spovedanie, dezlegarea la Împărtășire o dă duhovnicul.
Sunt trei situa ții posibile:
-Anu dezlega la Împărtășire:
-A dezlega doar la o singură Împărtășire;
-A dezlega la mai multe Împărtășiri în funcție de starea duhovnicească.
Astăzi situația a treia a ajuns privilegiul preotului, situație nefirească,
nedreaptă, neduhovnicească. Situația care ar trebui să fie cea mai deasă în acest
context ar trebui se fie Împărtășirea în prima, a doua și a treia zi de N așterea și
Învierea Domnului cu o singură spovedanie.

[18]Can. 66 Trulan spune că trebuie să ne îndestulăm cu Sfintele Taine , mai ales în
Săptămâna Luminată, ceea ce arată că relația Spovedanie -Împărtășire , nu este o
rela ție matematică, ci o relație tainică cu Hristos.
Incompatibilități
Preo ții nu se spovedesc reciproc unul la celălalt.
Preotul nu î și poate spovedi familia, rudele. Se poate întâmpla ca un preot să
meargă în satul natal, unde are multe rude. În cazul acesta îi va îndemna să meargă la
un alt duhovnic.
A păcătui în perspectiva spovedaniei denotă lipsa căinței. Spovedania își pierde
caracterul de Taină.
De regulă Spovedania se face cu respectarea princip iului jurisdic ției
(duhovnicul este preotul paroh). Aceasta ara tă că administrația Bisericii trebuie să
aibă un supo rt duhovnicesc.
Duhovnicul se schimbă cu binecuvântare, fapt care oprește fluctuația unor
credincio și de la un preot la altul. De aceea preotul paroh trebuie să primească la
spovedanie credincio și de la alte parohii, numai dacă au primit dezlegare de la
duhovnicul lor, sau dacă și -au schimbat temporar domiciliul.
Structura unei Spovedanii
Are caracter personal și prin aceasta unic și inconfundabil. Fiecare duhovnic în
principiu spovede ște cum crede el de cuviință. Se poate însă sugera o structură a
Spovedaniei care să elimine total practica necanonică a chestionarelor.
1. Anamneza.
Când te- ai spovedit ultima dată și la cine?
Dacă ai împlinit epitimia?
Dacă te -ai împărtășit sau nu?
2.Mărturisirea
Se face fie spontan de credincios, fie prin dialog. Dacă se face prin dialog, în
mărturisire trebuiesc urmărite trei aspecte:
-Rela ția cu Dumnezeu;
-Rela ția cu semenii, familia, rudele, vecinii ;
-Rela ția cu sine -păcate sufletești și trupești.
La încheierea spovedaniei:
Mai ave ți ceva pe conșt iință?
Vă pare rău de păcate?

[19]Dori ți să vă împărtășiți?
3. Sfaturile – s e pot da în timpul mărturisirii sau la urmă.
4. Epitimia – d acă este cazul.
5.Dacă este cazul, dezlegarea cu posibilitatea de a se împărtăși sau nu.
Despre duhovnic
A fi duhovnic este o mare taină dar și un mare dar. Duhovnicul trebuie să se
roage s ă-l lumineze Dumnezeu ( Can. 18 Teofil al Al. ). Duhovnicul este p ărintele
spiritual al ucenicilor care nu trebuie s ăuite niciodat ă că răspunde pentru ei. Pr.
Stăniloae spunea că în duhovnic se întâl nesc trei persoane: prietenul- te iube ște;
judecătorul -care vede lucrurile drept; medicul care vrea să te însănătoșești. Practic,
lupta pentru mântuire se concretizează în relația duhovnic -ucenic. Nimeni nu este
fără de păcat, nimeni nu se poate mântui fără duhovnic. Duhovnicul trebuie să fie
înțelept, pentru a da întotdeauna sfatul cuvenit și pentru a avea o viață
duhovnicească pe măsură. Pravila mică (Glava 18)- „se cade ca duhovnicul să fie
maestru ca un vraci”. Astăzi este o criză de duhovnici, dar în a cela și timp și o criză de
ucenici. Duhovnicia are la bază ascul tarea pentru că e lupta cu cel mai mare păcat:
mândria. Recomandabil este ca duhovnicii ce lor căsătoriți să fie preoți căsătoriți.
Duhovnicul nu trebuie căutat după virtuțile sau păcatele noastre, ci după dorința de
mântuire, sau după cum ni -l dăruiește Dumnezeu. În esen ță duhovnicul nu trebuie să
fie nici îngăduitor, nici prea rigorist, ci bun.
Pr. Stăniloae în vol. IIII din Dogmatică citează din Evhologhion: „cel ce ia asupra
sa sarcina cea gr ea a duhovnicului dator este să se facă chip și pildă tuturor cu
înfrânarea, cu smerenia, cu lucrarea a tot felul de fapte bune, rugându-se în tot ceasul
lui Dumnezeu ca să i se dea lui cuvântul înțelegerii și al cunoștinței ca să poată
îndrepta pe cei ce năzuiesc către el . Mai întâi de toate dator este să postească
miercurea și vinerea peste tot anul ca pe temeiul faptelor bune să poată porunci și
altora să le facă ”.