1.CELULA este unitatea morfofunctionala si genetica a organismelor vii. FORMA – initial au forma globuloasa dar ulterior devin fusiforme, stelate,… [623597]

SINTEZA ANATOMIE
1.CELULA este unitatea morfofunctionala si genetica a organismelor vii.

FORMA – initial au forma globuloasa dar ulterior devin fusiforme, stelate, cubice, cilindrice etc. Celulele
sangvine, ovulul sau celulele cartilagi noase isi pastreaza forma globuloasa.

DIMENSIUNEA celulelor variaza in func tie de specializarea lor, conditiile mediului extern, varsta etc.
Ex. Hematia -7.5µ, ovulul 150-200µ, fibra musculara st riata 5-15 cm, media este considerata 20-30µ.

STRUCTURA CELULEI
Distingem celulelor trei componente:
A membrana (plasmalema)
B citoplasma
C nucleul

A. Membrana este de natura lipoproteica trilaminata in lu mina microscopiei electronice cu grosimea de
75Å. Membrana prezinta incarcare el ctrica (potential de membrana).
La unele celule citoplasma prezinta prelungiri acoperite de membrana el e pot fi neordonate sau temporare
acestea sunt pseudopode (leucocite) sau altele perman ente: microvilii (mucoasa intestinului, epiteliul
tubilor renali), cilii (epiteliul mucoasei traheei).

B. Citoplasma are o structura complexa in ea se desfasoara principalele functii vitale. Citoplasma este
alcatuita din structuri de aspect corpuscular, filamentos sau me mbranos inglobate in substanta
fundamentala numita hialoplasma (parte nestrcturata)
1

SINTEZA ANATOMIE
Dupa natura lor structurile citoplasmatice pt fi structuri ce reprezinta diferentieri ale citoplasmei cu
anumite functii, numite organite ce lulare care sunt de doua categorii:

I. ORGANITE GENERALE (comune tuturor celulelor care indeplinesc functiile generale)

1. Reticulul endoplasmatic (RE ) este un sistem circulator intracitopl asmatic canalicular, El poate fi RE
netd si RE rugos.
RE neted este o retea de citomembrane abundent in fi brele musculare striate are rol important in
metabolismul glicogenului.
RE rugos care prezinta mici particule de ribonucleoproteine (r ibozomi) pe peretele membranos are rol
important in sinteza de proteine.
2. Ribozomii (corpusculii Palade) organite de forma unor granule ovalare sau rotunde, abundenti in
celulele cu sinteza de proteine.
3. Corpusculii Golgi sistem membranar format din vezicule si cisterne alungite situate in apropierea
nucleului rol de trasport si in excretia celulara,
4. Mitocondriile forma ovalara, cu un perete extern trila minat ce se plicatureaza spre interior formand
crestele mitocondriale.In interior se afla sistemele enzimatice care interv in in ciclul Krebs.Mitocondriile
sunt sediul energogenetic (ATP) al organismului, respiratiei celulare.
5. Lizozomii corpusculi sferici contin enzime hidrolitice cu rol in celulele care fagociteaza (leucocite,
macrofage)
6.Centrozomul corpuscul sferic situat langa nuc leu are rol in diviziunea celulara.

2

SINTEZA ANATOMIE

II. ORGANITE SPECIFICE

1.Miofilamentele sunt elementele contractile di n sarcoplasma fibrelor musculare
2.Neurofilamentele sunt formatiuni diferentiate ale neuroplasmei celulei nervoase
3.Corpusculii Nissl confera culoarea cenusie celulei nervoase
4.Cilii, flagelii etc.

C. Nucleul contine materialul genetic controleaza metabo lismul celular trasmite informatia genetica.
Pozitia lui in celula poate fi centrala sau excentr ica 9celule adipoase, mucoase) Numarul nucleilor –
majoritatea celulelor au un nucleu dar sunt si exceptii celule binucleate, hepatocitele), polinucleate (fibra
musculara striata), anucleate 9hematiile adulte(
Dimensiunile pot fi intre 3-20µ.
Structura are memebrana nucleoasa, carioplasma si unul sau mai multi nucleoli. Carioplasma contine
cariolimfa si cromatina. Biochimic cromatina este formata din nucleoproteine (ADN legat de histone)
fiind sediul informatiei genetice. In carioplasma se gasesc unul sau mai multi necleoli cu rol important in
sinteza ARN.

2. TESUTURILE sunt sisteme organizate de materie vie cu functii bi ologice definite formate din celule
similare care indeplinesc in organism aceeasi functii.

Clasificarea tesuturilor:
3

SINTEZA ANATOMIE

1. TESUTURI EPITELIALE
a) de acoperire – simple (un strat de celule) – pavimentoase
– cubice
– cilindrice ciliate/ neciliate
– pseudostratificate – cilindrice ciliate /neciliate
– stratificate (doua sau mai multe straturi) – pavimentoase
– cubice
– cilindrice
– de tranzitie (uroteliu)
b) glandulare – tip endocrin – tipul in cordoane ce lulare(adenohipofiza, gl.parotide)
– tip folicular (tiroida)
– tip exocrin (pluri celular) – simplu –a) tubular
– b) alveolar(acinar)
– compus – a) tubuloalveolar
– b) tubuloacinos
– tip mixt – pancreasul
– testicolul
– ovarul
c) senzoriale (neuroepitelii) intra in structura organelor de simt

4

SINTEZA ANATOMIE
2. TESUTUL CONJUNCTIV

Tesutul conjunctiv este cel mai raspandit tesut din organism este foarte variat ca aspect
morfologic si functional.Este alcatuit din trei componente
a) celule
b) fibre conjunctive
c) substanta fundamentala
Substanta fundamentala este mediul intern al organismului. Substanta fundamentala si fibrele
formeazasubstanta interstitiala.
a) Celulele conjunctive ssunt foarte variate astfel deosebim:
– fibrocitele – cu forma alungita sau stelata cu functii metabolice fundamentale de edificare a
fibrelor si a substrantei fundamentale
– histiocitele de forma vari abila cu prelungiri citoplasma tice sunt elemente reactive
– plasmocitele (ovale, rotunde) ce lule adipoase si celule pigmentare cu functii de sinteza de
proteine, lipide si pigmenti
– mastocitele rotunde, ovalare, neregulate cu ro l de coordonare a tuturo r proceselor metabolice
din tesutul conjunctiv

b) Fibrele conjunctive se grupeaza in trei categorii :
– colagene sau conjunctive se afla in toate tipurile de t.conjunctiv sunt omogene si dispuse in
fascicole (prin fierbere dau gelatina)
– elastice subtiri, ramifi cate dispun in retea sunt formate din el astina care le confera elasticitatea
5

SINTEZA ANATOMIE
– fibre de reticulina –formeaza o retea in ochi urile careia se afla substrnta fundamentala (se
gasesc in special in organe limfopoetice si in tesutul lax si membranele bazale)

c) Substanta fundamentala este o substranta amorfa care umple spatiul dintre fibre si celule
conjunctive .Intervine in metabolis mul apei si a sarurilor minerale in tesutul cartilaginos, este
rezistenta si elastica incarcata in condrina. In tesutul osos este solida , dura si rezistenta incarcata
cu saruri minerale.

Clasificare tesutul conjunc tiv dupa consistenta in – moi –lax
– reticulat
– adipos
– fibros
– elastic
– semidure – hialin
– elastic
– fibros
– dure (osoase)- compact
– spongios

Tesutul osos este un tesut conjunctiv cal cificat este cel mai rezistent si dur tesut din grupa
tesutului conjunctive. Substanta sa fundamental a impregnata cu saruri minerale ii asigura
duritatea si rezistenta.
Este alcatuit din:
6

SINTEZA ANATOMIE
A CELULA OSOASA denumita OSTEOBLAST in stadiul tanar si OSTEOCIT in stadiul adult
.Osteocitele sunt de forma ovalara , turtite cu multe prelungiri si tesut adapostit in niste cavitati
stelate sau fusiforme de 20-30µ diametru denum ite OSTEOPLASTI. In os se mai gaseste o
varietate de celule OSTEOCLSTUL care in perioda de formare a os ului indeplineste functia de
distrugere si limitare a formarii tesutului os os in functie de neces itatile fiziologice.
B. SUBSTANTA FUNDAMENTALA a osului are doua componente
a) organica formata in proportie de 34% din oseina
b) minerala formata in proportie de 66% din microcristale de fosfat trical cic la suprafata carora
sunt absorbite cristale de carbonat de Ca,Mg,Na.
c) Apa este si ea o componenta importanta a tesu tului osos in proportie de 10-50% in cantitate
mare in spongios si mai putin in osos co mpact. Continutul apei scade cu varsta.
d) In os se mai gaseste o enzima fosf ataza alcalina cu rol in remanierea osului.
e) Osul contine si fibre, co lagene , elastice, reticulina

In functie de structura si arhitectura sa deosebim doua varietati de tesut osos:
A COMPACT
B. SPONGIOS
A.Tesutul osos compact formeaza diafiza oaselor lungi, stratul de la suprafata epifizelor si a
oaselor scurte cat si lamelele interna si externa a oaselor late.
• Pe sectiune trasversala in diafiza osului lung se obse rva un centru canalul medular la
exterior periostul iar intre ele substranta os oasa a diafizei. La microscop in substanta
oasoasa a diafizei se constata prezenta unor pete rotunde, negre care reprezinta lumenul
unor canale numite Canale Havers(diametr u 100-400µ in numar de 5-15cm². De jur
7

SINTEZA ANATOMIE
imprejurul canalului substanta osoasa es te dispusa sub forma unor lamele osoase
concentrice in numar variabil de 5-30. In grosimea lamelelor(concentrice) si intre ele se
gasesc osteoplastii de la care pleca numeroase canalicule osoase subtiri si flexuoase. In
interiorul acestora se afala osteocitele ale caror prelungiri patrund in canalicule. Scheletul
organic al lamelelor este format de oseina si sisteme de fibre co lagene (conjunctive)
paralele intre ele.
Un canalul Havers impreuna cu lamelele din jur formeaza OSTEONUL(SISTEM HAVERS)
care reprezinta unitatea morfologi ca si functionala a osului.
Intre sistemele haversiene se gase sc arcuri de lamele osoase, re sturi de osteoame rezultate din
procesele de remaniere osoasa denumite sisteme interhaversiene.
• Pe sectiune longitudinala sistemele Havers se prezinta ca niste tuburi osoase
microscopice cu lungime de 4-5cm care se leaga intre ele prin canale de anastomoza
oblice sau transversale.Acest sistem tubular contribuie la realizar ea rezistentei mari a
osului.

B .Tesutul osos spongios se gaseste in epifizele oaselor lungi, in interiorul oaselor scurte si late.
Este format din lame osoase numite trabecule ca re la randul lor sunt alcatuite din una sau mai
multe lamele.Lamelele ovalare delimiteaza niste cavit ati de aspect si marimi diferite numite
areole. Areolele si lamelele osoase nu sunt decat sisteme ha vaersiene incomplete. Areolele
comunica intre ele si contin in interior maduva osoasa/
Dispozitia trabeculelor sosului spongios prezinta o arhitectura speciala core spunzatoare factorilor
functionali, mecanici si biologici care actioneaza asupra osului.
8

SINTEZA ANATOMIE
Miscarea si efortul fizic determ ina modificari insemnate in st ructura functionala a osului
activand procesele biochimice tisulare si intensificand schimburile din substanta fundamentala a
tesutului conjunctiv, cartilaginos si osos care alcatuiesc aparatul de sustinere si miscare a
organismului.
Sdtfel in urma antrenamnetelor fizice variat ele componente ale tesutului conjunctiv capata
calitati noi corespunzatoare solicitarilor la care sunt supuse. Sa nu uitam insa ca
mecanostrcuturile nu pot fi creiate decat cu participarea sistem ului neuro-endocrin.

3. TESUTUL MUSCULAR

Tesuturile musculare sunt adaptate functiei de contractie.
Muschii sunt alcatuiti din celule (fibre musculare) care ca orice celula au o:
– membrana (sarcolema)
– citoplasma (sarcoplasma) in interiorul careia se afala organitele celulare comune si specifice
(contractile) reprezentate de mi ofibrile aparute prin diferentierea si adaptarea celulei la
functia de contractie.
– Unul sau mai multi nuclei

Duapa particularitatile miofibrilelor tesu tul muscular se imparte in trei tipuri
1. T. Muscular neted in care miofibrilele sunt omog ene si se contracta involuntar
2. T. Muscular striat cu miofibrile heterogene de aspect striat care se contracta voluntar.
3. T. Muscular cardiac in care miofibrilele sunt striate dar tesutul se contracta involuntar

9

SINTEZA ANATOMIE
1. Tesutul muscular neted
Fibra musculara neteda este unitatea morfofunctionala a tesutului muscular neted. Ea intra in constitutia
tunicii musculare a tubului digestiv conductelor aparatului respirator, urogenital, in tunica vaselor etc.
Fibrele musculare netede sunt asezate in straturi benzi sau raspandite iz olat in tesut conjunctiv. Au aspect
fuziform sunt paralele intre ele. In sarcoplasma se afla organite comune (incluziuni celulare) si specifice
care sunt miofibrilele.
Miofibrilele sunt organite speciali zate pentru contractie si ocupa cea mai mare parte din sarcoplasma. Ele
sunt alcatuite din miofilamente de 10-15µ sunt omogene fara striatii transversale iar din p.d.v. biochimic
contin proteine contractile (actina, miozin a) si regaltoare (tropomiozina, troponima).

2. Tesutul muscular striat
Este alcatuit din fibre care intra in constitutia muschilor scheletici, a limbii, faringelui, portiunii superioare a esofagului si a sfincterelor extern anal si uretral, muschii extrinseci ai globului ocular.
Fibra striata are forma cilindrica sau prosmatica cu extr emitatile rotunjite sau ramificate (muschii fetei si
limbii)
Sarcolema este subtire trilaminata de natura lipoproteica .Sub sarcolema periferic sunt asezati zeci sau sute
de nuclei de forma ovoida. Sarcolema are rolul de a propa ga excitatia de-a lungul fi brei musculare si de a
mentine forma fibrei musculare in limite normale.
Sarcoplasma contine organite comune 9mitocondrii, re ticul endoplasmatic, aparat Golgi etc) si organite
specifice care sunt miofibrilele. Elementele cele mai importante cuprinse in sarcoplasma sunt miofibrilele(elementele contractile). Sunt paralele cu lungimea fibrei musculare grupate in fasciocle de 30-
50 de miofibrile inconjurate de sarcoplasma. Miofib rilele au un aspect hete rogen de-a lungul lor la
microscopul electronic se observa o alternanta de benzi clare si intunecate care fii nd situate la acelasi nivel
10

SINTEZA ANATOMIE
in toate miofibrilele dau aspectul de striatiune tras nversala specifica fibrelor mu sculare striate. Un disc
intunecat si doua jumatati de discuri clare reprezinta sarcomerul (casuta Krause) care reprezinta unitatea
morfofunctionala a fibrei striate. Prin microscopie elect ronica sa stabilit ca miofibrilele sunt constituite din
fibrile numite miofilamente (50-150 µ) care constituie unita tea ultrastructurala si f unctionala a miofibrilei.
Miofilamentele sunt de doua feluri
1. miofilamente groase de 100µ si lu ngime de 1.5cm cuprinse in disc ul intunecat formate din miozina
2. miofilamente subtiri de 50µ format e din actina, tropomiozina, troponina.
Actina si miozina prin contractie actomiozinica reprezinta proteina contractila prezenta in structura
miofilamentelor ce alcatuiesc o fibra ce se contracta .

3. Tesutul muscular cardiac (miocardul) este alcatu it din fibre musculare cu structura asemanatoare
fibrelor musculare striate (miofibrilele prezinta alte rnanta de discuri clare si inteunecata) si fibrelor
netede prin pozitia central a a nucleului. Celulele mu sculare individualizate, al ungite, ramificate vin in
contact unele cu altele la nive lul unor benzi numite diacuri inte rcalare (striile scalariforme)
Sarcoplasma este abundenta la periferie si in jurul nucleului si mai saraca in miofibrile. Mioifibrilele
prezinta aceleasi caractere morfologice si structurale ca la fibra striata de tip scheletic fiind insa mai
groase.
La aceasta structura se adauga tesut nodal dispus in peretii inimii care func tional asigura automatismul
inimii adica asigura contractia ritmi ca automata si functionala intre atr ii si ventricole (nodul sinoatrial,
atrioventricular, fasciculul Hiss si reteaua Purkinje)

4. TESUTUL NERVOS
11

SINTEZA ANATOMIE

Este constitutit din:
– celule nervoase (neuroni)cu prelungirile lor
– celule nevroglice

A. Neuronii sunt celule inalt diferentiate morfologic
B. Nevrogliile structuri cu rol de dustinere si de protectie

A. Neuronul este format din :
– corpul celular (pericarion)
– una sau mai multe prelungiri care sunt de doua feluri – dendrite – prelungiri scurte si numeroase care
conduc influxul nervos celulipet
– axonul –prelungire unica care conduce influxul
nervos celulifug

– dimensiuni 4-6.4µ pana la 130-150µ (celule Betz din cortexul motor)
– forma: stelata (coarnele anterioa re medulare), sferica (in ganglionul spinal), bipolari 9in ganglionul
Corti, Scarpa_, multipolari (scoarta cer ebrala, cerebel, in maduva spinarii)
– functional distingem – neuroni receptori
– neuroni motori
– neuroni intercalari (asociatie)

12

SINTEZA ANATOMIE
Structura neuronului
– la exterior membrana (neurilema, subtire, lipoproteica)
– la interior citoplasma (neuroplasma) care contine organite comune (liz ozomi, reticul endoplasmatic etc)
si organite specifice ( corpii Nissl omologi cu reticulul endoplasmatic rugos se gasesc in corpul celular
su dendrite niciodatain axon si neurofibrilele formate din miofilamente de 60-100µ se gasesc in corpul
celular si in prelungiri (de ndrrite axon), sunt stranse in axon si la xe in dendrite, neurofibrilele au rol
mecanic si in condcerea influxului nervos.
– Nucleul este unic
– Axonul are rol deosebit in conducerea influxului nervos. Este acoperit de urmatoarele teci: – Teaca
Henle cu rol de permeabilitate si rezistenta
– Teaca de mielina cu strangulatiile Ranvier nivel la care propagarea impil surilor se face
saltatoriu
– Teaca Schwann cu rol de protectie si trofic
Dealungul traseului sau axonul emite colaterale pe rpendiculare pe direct ia sa, iar in portiunea
terminala se ramifica ultimele ramificatii sunt but onate si contin mici vezi cule pline cu mediator
chimic acetilcolina, adrenalina care inlesneste tras miterea influxului nervos la nivelul sinapselor.
Neuronul formeaza o unitate anatomica, genetica, functionala si trofica.

4. MADUVA SPINARII

Situata in canalul vertebral intre gaura ociipitala supe rior si vertebra lombara L2 inferior. Dedesuptul
lui L2 maduva spinarii se prelungeste cu cornul te rminal si filum terminale care ajunge pana la fata
13

SINTEZA ANATOMIE
posterioara a celei de a doua vertebra coccigiana. De o parte si de alta a conului medular si a filumului
terminale nervii lombari si sacrali au o direc tie aproape verticala formand “coada de cal”.
Intre peretele osos al vertebrelor si maduva spinar ii se afla cele trei membrane meningeale (duramater,
arahnoida, piamater) care asigura protectia si nutritia maduvei).

A. Configuratia externa:
– aspect de cilindru turtit antero-posterior
– prezinta doua intumescente –cervicala si lombara corespunzator membrelor
– sant median anterior
– sant median posterior (colateral ventral)
– sant ventrolateral pe unde parasesc maduva radacinile an terioare ale nervilor spinali
– sant dorsolateral (colateral dorsa l) pe unde intra in maduva radaci nile dorsale ale nervilor spinali

B.Configuratia externa:
Pe sectiune trasversala dis tingem a) substanta cenusie
b) substanta alba

a) Substanta cenusie este dispusa central in sectiune tr asversala avand aspect H si formeaza –
-comisura cenusie strabatuta de canalul epe ndimar care comunica cu ventricului IV din bulbul
rahidian
– coarne – anterioare contin neuronii motori somatici ai caror axoni formeaza radacina anterioara a
nervilor spinali. Sunt trei tipuri de neuroni spinali γ , α si inhibitori.. Axonii neuronilor
a) α se distribuie la musc hii striati, scheletici, formand placa motorie
14

SINTEZA ANATOMIE
b) γ se distribuie la nivelul capetelor contractile ale fusurilor neuromusculare
c) inhibitori modereaza impulsurile sosite la α
– coarne laterale contin neuroni de asociatie vege tativi de la care pleaca fi bre preganglionare prin
radacinile anterioare al e nervilor spinali (cu origine in neur onii vegetativi dispusi in ganglionii
vegetativi laterovertebrali) la neuronii vegetativi laterodorsali vin impulsuri senzitive vegetative prin
radacinile dorsale ale nervilor spinali
– coarnele posterioare contin neuronii somatici cu rol receptor (deutoneuronii) protoneuronul senzitiv
afaldu-se in ganglionii spinali.
Intre coarnele laterale si cele posterioare in masa de substanta alba se gase sc retele neuronale care
formeaza substanta reticulata a maduvei.

b) Substanta alba
Este dispusa sub forma de cordoane in care se gase sc fascicole:
1.ascendent situate in general la perife rie si contin cai ale sensibilitatii
2. descendent situate profund fata de precedentele contin caile motilitatii
3. de asociatie situate cel mai profund in imediata vecinatate a substantei cenusii

Aceste fascilole sunt grupate in coordoane.

• Cordoanele posterioare afalte intre coarne le posterioare si cele laterale, cuprind
– fascicole fundamentale ( de asociatie)
– fasciocle ascendente – Goll
– Burdach
15

SINTEZA ANATOMIE
Au I neuron in ganglionul spinal
Al II- lea neuron in nucleii Goll si Burdach din bulb.
Al III- lea neuron in talamus
Proiectie corticala in aria somestezica I
Conduc impulsuri ale sensibil itatii epicritice (fine)

• Cordoanele anterioare cuprind:
– fascicole fundamentale ( de asociatie)
– fasciocle ascendente spino-talamic-anterior (ventral)
Au I neuron in ganglionii spinali
Al II-lea neuron in cornul posterior
Al III-lea neuron in talamusul opus
Localizarea corticala in aria somestezica I
Conduc impulsuri ale sensibilitatii ex teroceptive tactile (g rosiere)protopatice
– fascicole descendente – piramidale (controleaza mis carile voluntare)
corticospinal anterior (piramidal direct ) cu originea in zona motorie corticala
– extrapiramidale (controleaza miscarile automate,
involuntare) cu : a) tectospinal(cu origine in lama cvadrigemena)
b) vestibulospinal( cu origine in nucleii vestibulari din bulb)

• Cordoanele laterale contin
– fascicole fundamentale (de asociatie)
– fascicole ascendente – spinotalamic lateral
16

SINTEZA ANATOMIE
cu I neuron in ganglionii spinali
al II-lea neuron (deutoneuronul) in nucleii cornului posterior medular
al III-lea neuron in talamusul opus
proiectie corticala in aria somestezica I
conduc impulsuri ale sensibilitatii exte roceptive termice si dureroase
– spinocerebeloase
1.directe (Flechsig)
cu I neuron in ganglionii spinali
al II-lea neuron (deutoneuronul) in nucleii cornului posterior
medular, axonul ajunge in nucleii din cerebel
al III-lea neuron in talamus
proiectie corticala in pa leocerebelul de aceeasi parte
2. incrucisate (Gowers)
cu I neuron in ganglionii spinali
al II-lea neuron (deutoneuronul) in nucleii cornului posterior
medular, axonul ajunge in nucleii din cerebel
al III-lea neuron in talamus
proiectie corticala in pa leocerebelul de parte opusa

Ambele sunt cai ale sensibili tatii proprioceptive kinestezice de control a pozitiei si
miscarii in spatiu. La protoneuronii vin informatii de la receptorii ai aparatului locomotor.

17

SINTEZA ANATOMIE
– fascicole descendente – piramidale au originea cortical a si conduc mobilitatea
voluntara
– extrapiramidale controleaza mobilitatea automata
(inconstienta) si semiautomata cu origine subcorticala.

Sistemul piramidal format de fascicolul piramidal (cortico -spinal) are origini corticale diferite”
– arie motorie (campul 4) lobul frontal
– “ premotorie (campul 6) lobul frontal
– Somestezica (cam p 3, 1, 2) lob parietal
– “ motorie suplimentara situata pe fata mediala a lobului frontal
Fibrele fascicolului piramidal straba t in directia lor descendenta toat e cele trei etaje ale trunchiului
cerebral si ajuns la nivelul bulbului se comporta diferit:
– 75-90% din fibre se incruciseaza la nivelul bulbului (decusatia pi ramidala) formand fascicolul piramidal
incrucisat sau cortico spinal lateral (situ at in cordonul la teral medular)
– 10-25% din fibrele fascicolului piramidal nu se incruciseaza si formeaza fascicolul piramidal direct
(corticospinal anterior) situat in cordoanele anterioare medulare.
– In traiectul lui prin trunchiul cere bral din fibrele fasciculului pirami dal se desprind fibre corticonucleare
care ajung la nucleii motor ii ai nervilor cranieni.
In concluzie calea piramidala are un neuron central cortical (de comanda) a carui leziune duce la
paralizie spastica cu exagerarea reflexelor osteotendinoase si alt ne uron inferiori sau de
executie(efectori) care poate fi situ at in nucleii motori ai nervilor cr anieni si in neuronii motori ai
coarnelor anterioare medulare
18

SINTEZA ANATOMIE
Aceasta cale se mai numeste calea finala comuna ai ci converg toate caile descendente iar lezarea lui
duce la paralizia fasca si atrofie musculara

Sistemul extrapiramidal cu originea in etajele corticale si subcorticale. Caile extrapiramidale de
origine corticala ajung la nucleii baza li si prin eferentele lor (fibre st rio-nigrice, stri o-rubrice, strio-
reticulate) ajung la centrii subcor ticali (substanta neagra , nucleul rosu, formatiunea reticulata) din
mezencefal continundu-se spre maduva sp inari prin urmatoarele fascicole:
-tecto spinal
– rubro spinal
– reticulo spinal
– vestibulo spinal anterior si lateral
– nigro spinal
– olivo spinal
Toate duc in final la neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei. Prin caile descendente
centrii encefalici exercita controlul motor voluntar (calea piramidala) si automat (calea
extrapiramidala) asupra muschilor scheletici. Astfel este reglat tonusul muscular, activitatea motorie ,
postura si echilibrul.

NERVII SPINALI

Conecteaza maduva cu receptorii, ef ectorii (somatici si vegetativi)
Sunt 31 de perechi dispusi metameric – 8 perechi cervicali
19

SINTEZA ANATOMIE
– 12 “ toracali
– 5 “ lombari
– 5 ” sacrali
– 1 ” coccigian
Nervii spinali sunt alcatuiti din doua rada cini – anterioara (ventrala) motorie
– posterioara (dorsala) senzitiva care pe traiectul ei
prezinta ganglionul spinal

Radacina anterioara contine axonii neuronilor somatomotori din coarne le anterioare medulare
(α si γ) precum si axonii neuronilor viscero motori pr eganglionari sinaptici din coarnele laterale
medulare cat si neuronii pregangliona ri ai parasimpaticului sacrat.

Radacina posteriora pe traiectul ei se afal ganglionul spinal la nivelul caruia sunt localizati atat
neuronii somatosenzitivi cat si viscerosenzitivi.
Neuronii somatosenzitivi au o dendrita lunga care ajunge la receptorii din piele (exteroceptori)
sau la receptorii profunzi somatici din aparatul locomotor (propriorecepto ri). Axonul neuronilor
somatosenzitivi patrund pe calea radacinii posterioare in maduva spinarii unde se comporta in
mai multe feluri:
– se pune in legatura direct cu neuronul somatomotor din cornul anterior formandu-se un arc reflex monosinap tic sau polisinaptic
– patrunde in substanta cenusie a maduvei spin arii (cornul posterior) facand sinapsa cu
al II-lea neuron al carui axon formeaza fascicol e spino-cerebelos dir ect (Flechsig) si
spino-cerebelos incrucisat (Gowers) si spino-talamice
20

SINTEZA ANATOMIE
– patrunde in substanta alba a maduvei (cordo anele posterioare) punandu-se in legatura
cu al II-lea neuron in bulb dupa ce a format in cordoanele posterioare fascicolul Goll
si Burdach
Neuronii viscerosenzitivi au si ei o dendrit a lunga care ajunge la receptorii din viscere
(visceroreceptori), axonii lor patrund pe calea radacinii posterioare in maduva spinarii (zona
viscerosenzitiva)
Radacinile anterioara si posterioara a nervilor spinali se unesc si formeaza trunchiul comun al
n.spinal care este un nerv mixt avand in strcutura sa fibre somatomotoare, somatosenzitive,
viscerosenzitive si visceromotoare. Trunchiul ner vului spinal iese la exteriorul canalului
vertebral prin gaura intervertebrala (orificiu de conjugare) si dupa un scurt traiect n.spinal se
divide in patru ramuri – ventrala
– dorsala
– meningeala
– comunicanta alba
Ramurile ventrale ale n.spinal au in structura lor fibre mo tare si senzitive care se distribuie la
muschii si pielea membrelor, peretelui antero-later al al trunchiului. Aceste ramuri ventrale se
anastomozeaza si formeaza plexuri: cervicale, brahiale, lombare, sacrat, coccigiene.
Ramura dorsala contine tot fibre motorii si senzitive ca ramu rile ventrale si se distribuie la pielea
spatelui si muschii jgheaburilor vertebrale.
Ramura meningeala contine fibre senzitive si motorii pentru meninge.
Ramura comunicanta alba constituie fibra prega nglionara mielinica cu origine in neuronul
viscero motor din cornul lateral medular care face sinapsa in ganglionii vegetativi simpatici
latero vertebral, isi pierde teaca de miel ina si devine ramura comunicanta cenusie.
21

SINTEZA ANATOMIE

5. TRUNCHIUL CEREBRAL

Este format din trei segemnte : bulbul(maduva prelungita)
Puntea lui Varolio
Mezencefalul (pedunculii cerebrali)

Configuratia externa a TC
TC prezinta o fata ventrala si una dorsala
A. Fata ventrala are trei etaje- a) bulbar
b) pontin
c) peduncular
a) Etajul bulbar
– limita inferioara este reprezen tata de decusatia piramidala
– limita superioara santul bulbo-pontin a nervilor cranieni VI, VII, VIII
-median este santul median care se termina pr in foramen”caecum”la nivelul santului bulbo pontin
Cordonul anterior medular se trasforma la nive lul bulbului in piramide le bulbare in a caror
profunzime se afla fibrele fasciculul ui piramidal lateral de acestea se afala santurile laterale care le
continua pe cele medulare. In pa rtea lor superioara se afala o proeminenta ovoida numita oliva
bulbara.
22

SINTEZA ANATOMIE
In santul preolivar este originea aparenta a perechii XII de n.cranieni
In santul retroolivar se vad originile ap arente ale nervilor cranieni IX, X, XI.

c) Etajul pontin
– limitat inferior de santul bulbo pontin
– limitat superior de santul pontomezencefalic
Puntea se prezinta sub forma unei benzi de subs tanta alba formate din fibre de fascicole
transversale situate pe extr emitatea superioara a bulbului.
– pe linie mediana este santul anterei bazilare
– de o parte si de alta sunt pi ramidele pontine in profunzimea carora trec fibrele fascicului
piramidal
– lateral de piramide se afala originea aparenta a nervului trigemen V, in afara acesteia se
afla pedunculuii cerebelosi mijlocii care fac legatura intre punte si cerebel

c) Etajul peduncular (mezencefalic) limitat
– inferior de santul pontomezencefalic
– superior de chiasma optica ce se continua lateral cu tracturile optice
– la acest nivel remarcam picioarele pedunculilor cerebrali care sunt doua cordoane de substanta
alba divergenta cranial. In profunz imea lor tree fasciculul piramidal
– in spatiul dintre picioarele pedunculilor se gase ste glanda hipofiza (neurohipofiza) . Sub aceste
formatiuni se afla cei doi corpi mamilari sub care se observa originea apar enta a nervilor pereche
III

23

SINTEZA ANATOMIE

B Fata dorsala este vizibila numai dupa indepartarea cerebelului. Limitele dintre bulb, punte,
mezencefal sunt mai putin vizibile.
La acest nivel distingem
a) etajul bulbar
b) etajul zonei romboide
c) etajul peduncular

a) Etajul bulbar in partea inferioara este aseman ator maduvei prezentand santul median iar lateral
de el fascicolul Goll si Burdac h. In partea superioara se afla trigonul bulbar al fosei romboide.
b) Etajul fosei romboide are forma rombica si repr ezinta podisul ventrico lului IV. In unghiurile
laterale ale fosei romboide se afla tuberculii acustici cu nucleii acustici
c) Etajul pedudncular se observa ca $ coliculi care formeaza o lamela cvadrigemena (tectum)
unde se afla originea aparenta a nervului IV (trohlear ) sub coliculii inferiori

Structura TC

La exterior se afla substanta alba (exceptia fata de zona mezencefalului unde sa afla substanta
cenusie) formata din cei 4 coliculi. Substanta cenusie este localizata central dar ea este
fragmentata in nuclei de catre in cricisarea piramidala (fibre de scendente motorii) si a celor
ascendente (senzitive). Substanta cenusie este formata din nuclei proprii TC si nuclei echivalenti
ai coarnelor maduvei spinarii.
Substanta alba a TC este strabatuta de caile
24

SINTEZA ANATOMIE
– ascendente ale se nsibilitatii (cele ale maduvei spinarii)
– descendente ale motilitatii (cele ale maduvei spinarii)
– de asociatie care leaga intre ei nucleii ai TC sau leaga nucleii de formatiuni;e supra si
subiacente

Substanta cenusie este depusa sub forma nucleilor:
– echivalenti (motori, senzitivi, ve getativi) din bulb, punte si mezencefal
– proprii
¾ Nucleii echivalenti :
Motori – echivalenti cu cei medul ari din cornul anterior
-Bulb – nucleul ambigu pleaca fibrele motorii IX, X, XI
– nucleul XII (hipoglos)
– Punte – nucleul motor al trigemenului (V)
– al abducens (VI)
– “ al facialului (VII)
– Mezencefal – nucleul motor al oculomotorului (III)
– “ al trohlearului (IV)

Senzitivi –echivalenti cornului posterior medular si ei se afala deutoneuronul la care vin
fibrele senzitive ale nervilor cranieni.
– Bulb – nucleul tractului spinal al trigem enului (V) in care se termina o parte din
fibrele senzitive ale trigemenului
25

SINTEZA ANATOMIE
– nucleul vestibular in care se termin a ramuri vestibulare a perechii VIII
(nervul stato-acustic)
– nucleii tractului solitar in care se term ina fibrele gustative ale nervilor VII,
IX, X
– Punte – nucleul pontin al trigemenului in care se term ina cealalta pa rte din fibrele
senzitive ale trigemenului (V)
– nucleii cohleari in care se te rmina VIII (acustico-vestibular)
– Mezencefal – nucleul mezencefal al trigemenului (V ) in care se termina fibrele
proprioceptive ale n.trigemen

Vegetativi – Bulb- nucleul salivator inferior
– nucleul dorsal al va gului (cardio pneumo enteric)
– Punte- nucleul salivator superior
– nucleul lacrimal
– Mezencefal- nucleul vegetativ al oculomotorului (III)

¾ Nucleii proprii TC
Bulb – oliva bulbara
– nucleii formatiunii reticulate
– nucleii Goll si Burdach
Punte – nucleii pontini in care se termina fibrele corticopontine si de la care pleaca fibrele
pontocerebeloase
– nucleii formatiunii reticulate
26

SINTEZA ANATOMIE
Mezencefal – nucleul rosu di n calota mezencefalului
– substanta neag ra intre calota si picioa rele pedunculilor cerebrali
– nucleii formatiunii reticulate
Substanta reticulata se intinde in tot TC superior ajungand pana in diencefal iar inferior pana
in maduva spinarii.
In general substanta reticulata are legaturi cu toate formatiun ile principale ale SNC (maduva
spinarii, cerebel, coliculii cvadrigemeni, hipotalamus, subtalamus, talamus, nucleii bazali si
scoarta cerebrala) primind si trimitand fibre spre acestea.
Nucleii substantei reticulate di n TC sunt sediul centrilor resp iratori (inspiratori, expiratori,
pneumotaxic), ai centrilor vasomatori si ai centrilor cardiaci (cardioacceleratori si
cardioinhibitori).

NERVII CRANIENI

Fac parte din sistemul nervos periferic si su nt in numar de 12 per echi. Se deosebesc de
n.spinali prin aceea ca:
– nu au o dispozitie metamerica
– nu au 2 radacini (dorsala si ventrala) cum au nervii spinali

In general n.cranieni se distribuie- extremitatii cefalice si regiunii gatu lui exceptie face nervul
vag (X) care strabate gatul, toracele, diafragmul si sfarseste in abdomen.

Calsificarea n.cranieni
27

SINTEZA ANATOMIE
a) nervi senzitivi I, II, VIII conducand excitatii ol factive (I), optice(II) si statoacustice (VIII)
b) nervi motorii n. oculomotor (III), n.trohlear (IV), n.abducens (VI), n.spinal (XI), n.vag(X)
c) nervi mixti m.trigemen (V), n.facial (VII), n.glosofaringian (IX), n.vag (X)

N.B. nervii III, VII, IX, X au in structura lor si fibre parasimpa tice preganglionare cu
originea in nucleii vegetativi ai TC

7. CEREBELUL

Este situat in etajul inferior al cutiei cran iene inapoia bulbului si puntii cu care delimiteaza cavitatea
ventricolului IV .
Este separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului (dependent de dura mater).
Are forma unul fluture avand:
– o portiune mediana vermisul
– doua portiuni laterale voluminoase numite emisfere cerebeloase
Cerebelul este situat in de rivatie pe toate caile senzitive si motorii si este in consecinta informat
asupra tuturo stimulilor veniti din mediul extern sau intern.
Prin procesele de intelegere a informatiilor primite el poate exercita o actiune coordonatoare asupra
activitatii musculare initiate de cortexul motor. Asa se explica de ce leziunile ale cerebelului dau
tulburari de coordonare.
Cerebelul este legat de bulb, punte, mezencefal prin pedunculii cerebelosi inferiori, mijlocii si
superiori prin care trec fibr e aferente si eferente.
28

SINTEZA ANATOMIE
Suprafata cerebelului este br azdata de santuri paralele cu diferite adancimi unele sunt superficiale
numite lamele si altele mai adanci sunt lobuli, Ce le mai adanci santuri deli miteaza lobii cerebelului
– lobul floculonodular (arhicerebelul)
– lobul anterior (paleocerebelul)
– lobul posterior (neocerebelul)

Lobul floculonodular (arhicerebelul) costituie partea cea mai veche a cerebelului format din
nodulus, floculus si lin gula. El reprezinta:
– centrul echilibrului vestibular
– centrul de orientare
– centrul de mentinere a pozitiei capului
– are conexiuni cu analizatorul vest ibular de aceea se mai numeste si vestibulo-cerebel

Lobul anterior (paleocerebelul) format din culmen, lobul central, vermis, lobul patrulater de pe
vermis. Datorita legaturilor sale cu maduva spinarii se mai numeste spino-cerebel si face parte din
paleocerebel. El constitue centrul de control al tonus ului de postura, al muschilor extensori
antigravitationali cu rol de comprehensiune si de opozitie a fort elor de gravitatie.
Lobul posterior (neocerebelul) reprezinta partea cea mai noua filoge netic. Format de lobulii (decliv
folium si tubes de pe vermis) si lobii simplex ( sem ilunari, biventriculari, tonsila) de pe emisferele
cerebeloase. Neocerebelul constituie centrul de control automat ai motilitatii voluntare si
semivoluntare. Deoarece majori tatea aferentelor vin de la nucleii pontini este numit si ponto cerebel.

Structura cerebelului
29

SINTEZA ANATOMIE
La exterior se afla un strat de subs tanta cenusie numita scoa rta cerebeloasa. In cent ru se afala substanta
alba inconjurata de scoarta cerebe loasa. Substanta alba centrala trimite prelungiri in poli dand aspect
de arbore de unde si numele de arborele vietii.
In interiorul masei de substanta alba se gase sc mase de substanta cenusie care formeaza nucleii
profunzi ai cerebelului.
In vermis sunt nucleii fastigia l stang si drept (arhicerebel)
In emisferele cerebeloase in sens medio lateral se afla nucelul globos, emboliform si dintat (ultimele
doua localizate in neocerebel).

Scoarta cerebeloasa este formata din trei straturi de celule care de la suprafata spre profunzime sunt:
a) stratul molecular superficial
b) stratul celulelor Purkinje (strat intermediar)
c) stratul granular (strat profund)

Aferentele cerebelului trec prin cele trei per echi de peduncu li cerebelosi
a) prin pedunculii cerebelosi inferirori care leaga cerebelul de bulb sosesc:
1. fibrele fascicolului spino cerebelos dorsal (Flechig) direct si o part e din fibrele fascicolului spino
cerebelos incrucisat (Gowers) re stul fibrelor ajung la cerebel prin pedunculii cerebelosi superiori
2. fibrele vestibulo-cerebeloase
3. fibrele olivo-cerebeloase
b) prin pedunculii cerebelosi mijlocii care leaga cerebelul de punt e sosesc fibrele cortico-ponto-
cerebeloase
30

SINTEZA ANATOMIE
c) prin pedunculii cerebelosi superiori care fac legatura intr e cerebel si mezencefal sosesc la cerebel
fibrele tecto-cerebeloase de la lama cvadrigemena si fibre trigemino-cerebeloase cu origine in
nucleii mezencefalici ai trigemenului.

Eferentele cerebelului
A. de la nucleul dintat pleca doua fascicol e prin pedunculii cer ebelosis superiori:
– fasciculul deuto-talamic ajunge la talamus de unde se continua spre scoarta prin
fasciculul talamocortical
– fasciculul deutorubric ajunge la nucleul rosu de unde se continua la maduva spinarii prin
fasciculul rubro-spinal
B de la nucleii fastigiali pleca deas emeni doua eferente ambele prin pedunculii cerebelosi inferiori:
– fibre fastigio-vestibulare spre nucle ii vestibulari din bulb de la care pleaca spre maduva
fascicolele vestibulo-spinal
– fibre fastigio-reticul are spre formatiunile reticulate ale tr eunchiului cerebral de la care pleaca
spre maduva spinarii fascicolul reticulo-spinal

Functional cerebelul este un organ de derivatie care regl eaza toate informatiile venite de la scoarta
cerebrala, aparat vestibular , muschi, tendoane, articulatii. Nu are conexiuni directe cu efectorii motori.
Excitarea cerebelului nu provoaca nici senzatii, nici miscari, dar le coordoneaza. El trimite impulsuri
corectand centrii motori.
Coordoneaza reflexele musculare so matice si vegetative prin stab ilirea unei proportionalitati intre
intensitatea contractiilor musculare fata de intensitatea excitantului.
31

SINTEZA ANATOMIE
Coordoneaza activitatea motorie au tomata, mentinerea tonusului, echil ibrului, posturi i, redresarii
capului.

8. DIENCEFALUL

Numit si creierul intrermediar este asezat deasupra mezencefalului pe care il depaseste in sens
anterior si sub emisferele cerebrale care il acopera.
Prezinta: – o fata dorsala
– o fata bazala ce corespunde spatiului interpeduncular. Ea este limitata anterior de
chiasma optica si lateral de trac turile optice, posterior de pi cioarele pedunculilor cerebrali.
– inapoia chiasmei se afla neurohipofiza prin intermediul infundibulului
Posterior de aceste formatiuni se afla cei doi corpi mamilari sub care se afla originea aparenta a
n.oculomotor (III).
Diencefalul cuprinde talamencefalul format din 1. talamus cu – a) talamus
– b) metatalamus
– c) epitalamus
– d) subtalamus

2. hipotalamus
32

SINTEZA ANATOMIE

1. Talamusul
a) talamus este format din doua mase de substant a cenusie de forma ovoidala situate de o parte si
de alta a ventriculului III, in interior are mai mu lte grupe nucleare. El este centrul de integrare al
intregii sensibilitati si este interconectat cu scoa rta cerebrala prin proiectiile talamo-corticale
b) metatalamusul este format de cei doi corp i geniculati (mediali, laterali) situati inapoia
talamusului. Corpul geniculat medial reprezinta releul talamic al caii auditive. Corpul geniculat
lateral reprezinta releul talamic al caii vizuale.
c) epitalamusul situat posterior de ventriculul III in structura sa in tra comisura habenulei si striile
habenulei prin care se le aga de centrii olfactivi
d) subtalamusul este situat inap oia hipotalamusului in constituti a sa intra nucleii subtalamici si
zona incerta si reprezinta statii de releu ale sistem ului extrapiramidal fiind legati de corpii striati.

2. Hipotalamusul
Situat sub talamus formeaza podisul ventricului III la nivelul caruia se observa elementele fetei
bazale a diencefalului: – t ubei cinereum- neurohipofiza
– infundibulul- cei doi corpi mamilari
Hipotalamusul este centrul de reglare a sistemului nervos vegetativ si functiei endocrine.
Aferentele hipotalamusului provin de la – talamus prin fibre hipotalamice
– retina prin fibre retino-talamice prin nervul optic
Eferentele spre nucleii vegetativi din trunchiul cere bral prin fascicolul lo ngitudinal dorsal spre
– talamus
– epifiza
33

SINTEZA ANATOMIE
– cu hipofiza are legaturi vasculare si nervoase
Hipotalamusul anterior controleaza activitatea pa rasimpatica favorizand procesele anabolice.
Hipotalamusul posterior controleaza activitat ea simpatica favorizand procesele catabolice
generatoare de energie.

9. STRUCTURA EMISFE RELOR CEREBRALE

Emisferele cerebrale sunt formate din:
A. substanta cenusie dispusa sub forma – scoartei cerebrale la periferie
– nuclei bazali – corpi striati in profunzime
– nuceli amigdalieni
– cloustru
B. substanta alba formeaza o masa alba care inconjoara ventriculii cerebrali formand nucleul
oval. Aflata in partea centrala a emisferei cerebrale cuprinde:
– fibre de asociatie scurte si lungi
– fibre de proiectie – ascendente care leaga scoarta de etajele inferioare
– descendente “ “ “
– comisurale- corp calos (leaga cele 2 emisfere)
– comisura alba anterioara leaga partile inferioare ale logilor
temporali si regiunea olfactiva
– comisura hipocampului uneste lobii hipocampului
34

SINTEZA ANATOMIE
– trigonul cerebral (for nix) leaga cornul lui Amon de corpul
mamelar situat sub corpul calos.

Substanta cenusie
Scoarta cerebrala contine 14-18 milioane de neuroni cu marimi care variaza intre 10-150 (celule
gigant Betz din zona motorie) . Celulele scoartei cerebrale sunt dispuse in 6 straturi:
1.Stratul molecular format din celule mici care formeaza o retea
2. Stratul granular extern format de celule poligonale sau tr iunghiulare cu nucleu mare care ii
dau un aspect granular, aici sosesc informatiile senzitive de la talamus
3. Stratul piramidal extern format din celule piramidale mici. El este unul din sediile motricitatii.
4. Stratul granular intern format din celule mici poligonale sau rotunde foarte multe. Este al
doilea strat al sensibilitatii la care sosesc fibre din nucleii talamici nespecifici.
5. Stratul piramidal intern este al doilea strat al motricitat ii care impreuna cu stratul piramidal
extern reprezinta originea cailor piramidale. El con tine celule mari piramidale “gigant” descrise de
Betz dendrita lor ajungand pana in stratul molecula r iar axonii lor parasesc scoarta si patrund in
substanta alba formand tractul cortico spinal (piramidal).
6. Stratul polimorf cu celule numeroase de aspect variat de forma fusiforma a caror axonii intra in
alcatuirea substantei albe
– celule granulare ale scoartei au rol receptor (senzorial) primesc mesajele de la periferie
– celule piramidale au rol efect or(motor) transmitand mesajele de la scoarta prin axonii ao
substantei alba unde formeaza tractul motor cortico-spinal.

35

SINTEZA ANATOMIE
Scoarta cerebrala cuprinde zone sau campuri cortical e (localizari) cu structura si functii specifice
intre care nu exista limite nete ci trecerea se face treptat reprezentand centrii de integrare si
asociatie a scoart ei cerebrale.
Deosebim astfel campuri corticale (localizari)
I Senzitivo- senzoriale (homunculus senzitiv) arie de proiectie a cailor aferente pentru:
a) sensibilitatea generala (tactila, termica, dureroasa, campurile 3, 1, 2 Brodman din parietal
ascendent
b) sensibilitatea mio-artro-kineti ca (de la muschii, articulatii, tendoane, oase) in frontal ascendent
c) arii vizuale in girusiri occipitali campurile 17, 18, 19
d) arii auditive in lobu l temporal campurile 41, 42, 22
e) aria vestibulara nedeterminata precis probabil este in apropierea ariei auditive
f) aria gustativa campul 43 in apropierea ariei motoare girusul postcentral
g) aria olfactiva campul 28 in hipocamp
II Neocortexul motor (homunculus motor)
Contine ariile de proiectie eferente ale:
– cailor motorii voluntare
– de integrare a functiilor motorii
– de modificare a tonusului muscular
a) Zona premotoare
– campul 6 are rol in miscarile voluntare ale ochilor
– campurile 6, 8, 19, rol in miscarile conjugate ale ochilor si al e globilor oculari
36

SINTEZA ANATOMIE
– tot din campul 6 pornesc si fascicule extrapiramid ale pentru reglarea miscarilor automate si de
coordonare a tonusului muscular , miscari mai putin fine si d einhibare a anumitor miscari
involuntare
– arii somatopsihice (5, 7) pentru miscari auto mate, de intoarcere a capului, de torsiune a
trunchiului, miscari ale mimicii.
b) Zona motoare cuprinde:
– aria somatomotoare (camp 4) in girusul precentral frontal aici se afal “homunculus motor” de
aici porbesc caile piramidale cu rol in executarea miscarilor de precizie fina.
– campul 4 aflat pe fata mediala a girusului frontal este o arie motoare suplimentara cu rol in:
– adoptarea posturii
– miscari complexe stereotipe
– miscari rapide necoordonate
Campurile 4 cu 3, 1, 2 formeaza aria senzitivo-motorie.
III Neocortexul de asociatie cu rol deosebit in realizarea functiilor psihice- determinand
activitati psihomotorii si psihosenzitive.
a) centrii de asociatie motori coordoneaza campurile 44, 45 se afla la baza girusului frontal
inferior al emisferelor dominante (la dreptaci este cea stanga la st angaci este cea dreapta) Lipsa
unei dominante duce la balbaiala.
– campul 44 controleaza miscarile necesare pronuntie i cuvintelor precum si succesiunile ordonate
a acestora cu participarea si a centrilor cerebel osi. Se formeaza prin educatie.Lezarea acestui
centru afazie
-centrul motor al scrisului situat in girusul fron tal mijlociu al emisferelor dominante superior de
centul vorbirii. Lezarea lui produce agrafie, se formeaza prin educatie.
37

SINTEZA ANATOMIE
b) centrii de asociatie senzoriala
– campul 22 in girusul temporal superior al emis ferei dominante=centrul intelegerii cuvintelor
vorbite. Lezarea lui produce agnozie tipica sau surditate verbala.
– campul 40, 39 din girusul parietal inferior sunt centrii intelegeri i cuvintelor scrise. Lezarea lor
duce la cecitate verbala
-campurile 39, 40 sunt arii cu rol in recunoasterea obiectelor
Sediul celor mai inalte func tii psihice si inte lectuale se afla in campurile 9, 10, 11,13
IV Ariile vegetative
Formeaza creierul visceral conectat bidirectional la
– talamus
– hipotalamus
– sistemul limbic
Ariile vegetative se afal in:
– girusul cingular
– girusii orbitali apartinand lobului frontal
– la nivelul hipocampului
– in lobul insulei
Cuprinde ariile prefrontale 10, 11, 12, 13, 14 .prin excitarea acestor zone se intensifica reactiile
vegetative, respiratorii, circulatorii, gastrointestinale si excretorii.

38

SINTEZA ANATOMIE

3. Corpii striati sunt mase de substanta cenusie situati la baza emisferelor cerebrale deasupra si
lateral de talamus. Din cauza aspectului pe care il au pe sectiune poart a numele si de corpi
striati.
Sunt formati din:
a) nucleul caudat forma de virgula inconjoara talamusu l si prezinta un corp voluminos care
depaseste anterior talamusul, are un cap si o coada care ajunge in lobul temporal
b) nucleul lentiform situat lateral de nucl eul caudat are forma triunghi ulara pe sectiune si
prezinta o parte laterala mai inchisa la culoare numita putamen si o parte mediala mai
deschisa numita globus pallidus . Putamenul +nucleul caudat=NEOSTRIATUL
c) lateral de nucleul lentiform se afala claustru cu functie inca neprecizata.
Nucleii striati reprezinta o com ponenta incipienta a sistemului ex trapiramidal disipand activitatea
motorie automata.
Ei sunt sediul de coordonare si intelegere a activitatii automate, primitive, mostenite.
– formeaza centrii nervosi coordonato ri din etajele inferioare
– declanseaza miscarii fine si este sediul unor instinct
– are rol in raportizarea si moderarea impul surilor corticale la diferiti muschi
Lezarea nucleilor striati determin a tulburari ce caracter izeaza sindromul Parkinson caracterizat
prin miscari involuntare spasmotice ale membrelo r, uenori capului. Produce rigiditatea muschilor
fetei care altereaza mimica.

39

SINTEZA ANATOMIE

10. SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

Este format dintr-o componenta simpatica (S) si alta parasimpatica (P) a caror actiune la
nivelul organelor efecto are este antagonista in sensul ca acolo unde S este excitator P este
inhibitor si invers. Sistemul ne rvos vegetativ reprezinta totalitatea formatiunilor alcatuite din
neuronii vegetativi si fibrele aces tora situate in sistemul nervos central (SNC) si periferic (SNV)
(ganglionii vegetativi).
Anatomic distingem
A. centrii nervosi vegetativi situ ati in SNC respectiv in maduva spinarii, trunchi cerebral,
hipotalamus si scoarta cerebrala
B. acestor centrii li se adauga centrii vegetativi periferici reprezentati de :
– ganglionii vegetativi simpatici (sistemul latero vertebral)
– “ “ parasimpatici din peretele si in jurul organelor
– Fibrele acestora-ramurile comunicante cenusii si albe

Centrii vegetativi
1. Centrii vegetativi corticali in lobul frontal campurile 13, 14, 24, 25, 32
2. Centrii vegetativi subcorticali – hi potalamusul simpatic/parasimpatic
– centrii vegetativi preganglionari sunt situati in coarnele laterale ale maduvei spinarii
cervicale, toracale, lombare, pelviana sau simpatici
– cei din trunchiul cerebral si maduva spin arii sacrata sunt ce ntrii parasimpatici
40

SINTEZA ANATOMIE

Simpaticul
– partea cervicala formata din 3 perechi de ganglioni vegetativi
– partea toracala “ 10-11 “ “ vagali
– partea lombara “ 3-4 “ “ vegetativi
– partea pelviana “ 3-4 “ “ vegetativi

Parasimpaticul are o portiune:
– craniana (nucleii vegetati vi din trunchiul cerebral)
– sacrata (S2-S4)
Plexurile vegetative sunt formate din fibre S+P+ganglioni vegetativi
Simpaticul si parasimpatic ul functional indeplinesc
– o functie motorie actionand asupra muschilor netezi
– functie secretorie actioneaza asupra glandelor endocrine
– functia trofica influenteaza metabolismul
– S strimuleaza procesele cat abolice, intarzie apar itia oboselii musculare
– P stimuleaza procesele anabolice si refacerea

11. ANALIZATORUL KINESTEZIC

41

SINTEZA ANATOMIE
Analizatorii sunt formatiuni anatomo-functiona le prin care sistemul nervos receptioneaza
informatiile din mediul inconjurator sau din interi orul organismului si le integreaza in centrii
nervosi trasformandu-le in senzatii.
Analizatorii anatomic sunt alcatuiti din trei segmente:
1. receptorul periferic sau organul se si mt propriu zis care receptioneaza stimulii
2. calea nervoasa cu rol de conducere spre centr ii nervosi a mesajelor culese de organul
receptor
3. centrul nervos cortical care integreaza informatiile primite si le trasforma in senzatii.
Analizatorul motor sau kinestezic sau simtul kinestezic proprioceptiv este:
– simtul de contractie a muschilor
– a pozitiei
– a greutatii
– a sensului
– avariatie vitezei de miscare a diferentelor parti ale corpului

1. Receptorii kinestezici sunt reprezentati de :
a) corpusculii Vater Pacini prof unzi din periost si articulatii
b) fusurile neuro-musculare raspandite printre fibrele musculare striate
c) corpusculii neurotendinosi Golgi aflati in tendoane
d) Ruffini contin terminatii nervoase butonate aflate in centrul tesutului conjunctiv
e) Terminatiile nervoase kinestezice libere care se gasesc in intregul aparat locomotor
predominant in capsula articulara

42

SINTEZA ANATOMIE
2. Segmentul de conducere a sensibilitatii kinestezice (proprioceptive) se realizeaza prin
doua cai:
a) pentru sensibilitatea kinestezica simtul pozitiei si al miscarii in spatiu prin fascicole spino
bulbare (Goll si Burdach).receptorii caii sunt Ruffini, Golgi, Pacini, terminatii nervoase
libere.
b) Pentru sensibilitatea propriocep tiva de control a miscarii simt ul tonusului muscular prin
fascicolul spino cerebeloase Flechsig si Go wers Receptorii aceste i cai sunt fusurile
neuromusculare.

Pe baza informatiilor venite de la acesti receptori subiectul este in permanenta constient de
pozitia in spatiu a diferitelor segmente ale corpului sau, a articulatiilor sale de starea de tensiune
din ligamente si tendoane si de sensul de viteza de deplasare a diferitelor pa rti sau ale corpului in
ansamblu.

3. Segmentul cortical

– informatiile de la nivelul articulatiilor se proiecteaza in special in regiunea posterioara a
girusului parietal postcentral (camp 2)
– iar cele de la fusurile neuro-musculare in re giunea anterioara (campul 3) si in profunzimea
santului central Rolando pana sp re cortexul motor (campul 4)
Se realizeaza astfel o arie senzitivo-motori e care pune in acord ef ectuarea comenzii motorii
corticale cu informatiile senzi tive proprioceptive si exteroceptive privind modul in care aceasta
este executate.
43

SINTEZA ANATOMIE
– O parte din informatiile proprioceptive (consti ente) este condusa de fascicolul Goll si
Burdoch spre talamus si de aici spre scoa rta cerebrala unde devine imediat constienta.
– O alta parte este condusa prin fascicolele spinocerebelose (proprioceptive inconstiente
Flechsig si Gowers) pana la cerebel unde este preluata si apoi trasmisa spre talamus si
mai departe catre cortexul senzitivo-motor.
Din cele prezentate rezulta ca analizatorul kine stezic are cel putin trei functii importante:
1. in elaborarea de catre sc oarta a senzatiei somatice
2. in reglarea tonusului muscul ar si a pozitiei capului
3. in controlul motilitatii voluntare

Analizatorul kinestezic nu indeplineste singur aceste functii. Rolul sa u este de a furniza
creierului informatiile necesare prelucrate in prealabil primite de la aparatul locomotor. Pe baza
acestora este elaborata comanda mo toare, sunt reglate tonusul musc ular si postura, se realizeaza
controlul asupra modului in care es te ideplinita comanda voluntara.

ANATOMIE SINTEZA 1

ARTROLOGIA – este un țesut care define ște: “articula țiile sunt ansamblu de p ărți moi prin
care se unesc 2 sau mai multe oase vecine”. Dup ă gradul de mobilitate articula țiile se împart în
sinartroze (fixe) și diartroze (mobile).
44

SINTEZA ANATOMIE
1.FIXE : nu posed ă cavitate articular ă, iar după tipul de ț esut care se interpune între cele 2 oase
care se articuleaz ă distingem: Sindesmoza, Sinchandroza, Sinostoza.
A. SINDESMOZA : sunt articula ții în care între cele 2 oase se interpune țesut fibros:
– Sindesmozele dintre oasele coxale și sacru unite prin ligamente interosoase foarte
puternice.
– Suturile craniului:- din țate = fronto-parietal ă.
– solzoase = parieto-occipitală care se articuleaz ă, sunt tăiate
oblic.
– cele t ăiate oblic = parieto-temporale.
– sutura plană în care oasele sunt articulate prin margini drepte
= oasele
nazale, din ții.
B. SINCHANDROZA : sunt articulaț ii în care oasele care se articuleaz ă se interpune o lam ă
de țesut cartilaginos.
EX: Simfizele = simfiza pubian ă.
C. SINOSTOZELE : le întâlnim la oamenii învârst ă, la oasele craniene și ele sunt rezultate
din osificarea primelor 2 – A și B.
2. MOBILE: articula ții cu grad variat de mobilitate. Se împart în: Amfiartroze (semi-mobile) și
Artrodii (sferoidale).
A. AMFIARTROZELE sunt articulaț ii cu suprafe țe articulare plane sau u șor concave
(articulațiile dintre corpurile vertebrale care se fac prin interpunerea discurilor
intervertebrale. EX: centura pelvian ă.
45

SINTEZA ANATOMIE
B. ARTRODIILE sunt articula ții cu o mare mobilitate, elementele artrodiilor sunt suprafe țe
articulare, capsula articular ă, membrana sinovial ă. Mișcarea depinde de forma de forma
suprafețelor articulare. Ele se pot realiza în juru l unui ax, a 2 axe sau a 3 axe. Acest fapt
permite și o altă clasificare, și anume clasificarea func țională a articula țiilor mobile, dup ă
gradul de mi șcare pe care articula ția este capabilă să le execute în raport cu cele 3
planuri: vertical, sagital, transversal.
Astfel deosebim articula ții cu un singur grad de libertate sau articula ții uni-axiale.
1. Articulații plane : cu suprafe țe congruente (suprafeț e care se potrivesc) mi șcarea
lor este numai de alunecare : între apofizele articulare , cervicale sau interosoase
carpiene.
2. Articulații cilindroide : asemănătoare balamalelor. Un cap ăt articular are forma
unui cilindru plin (trohlee) iar cel ălalt capăt este scobit și configurat
corespunz ător.
Deosebim 2 variante: – articula ție trohlean ă (articulația cotului).
– articula ția trohoid ă (pivot) în jurul c ăruia se face miș carea.
EX: articula ția radio-cubitală superioar ă.
Articulații bi-axiale : articulația elixoidă care are una din extremit ățile osoase sub form ă de
condil
EX: genunchiul sau un condil și o cavitate a șa cum este articula ția radio-carpian ă.
Articulațiile ș elare (șa): cu o suprafa ță convexă și alta concav ă în sens invers.
EX: articula ția dintre osul trapez și metacarp = trapezo metacarpian ă a police.
Articulația 3 grade de libertate : Articula ția sferoidal ă sau enortroză sunt alcătuite dintr-un cap
articular globulos, mai mare sau mai mic decât o jum ătate de sfer ă. – Coxo femural ă.
46

SINTEZA ANATOMIE
– Scapulo humeral ă.
ELEMENTELE COMPONENTE ALE UNEI ARTICULA ȚII MOBILE (diartroze)
Diartrozele sunt alc ătuite din mai multe elemente com ponente. Fiecare element având o
structură și un rol func țional particular.
a. SUPRAFE ȚELE OSOASE : Forma extremit ăților osoase este direct legat ă de gradul de
libertate al miș cărilor. Pentru o bun ă funcț ionare a articulaț iilor este necesar ca suprafe țele astea
articulare s ă se adapteze

perfect (congruen ța articular ă). În caz contrar(incongruen ța articular ă) se creeaz ă zone ulcero-
compresive care duc la distrugerea cartilajului și a osului și la instalarea unor st ări patologice
degenerative (artroz ă).
b. CARTILAJUL ARTICULAR : – Hialin – este o varietate de țesut conjunctiv. Are aspect
lucios, culoare g ălbuie pe margini și albăstruie în centru din cauza sângelui din zonele osoase
epifizare care apar prin transparen ță. Grosimea cartilajului nu este egal ă fiind mai mare la nivelul
punctelor de maxim ă presiune unde poate atinge chiar 6mm. Este mai gros la tineri și se subțiază
cu vârsta. El este înt ărit de o re țea de fibre colagene dis puse arhitectural în a șa fel încât s ă
suporte în cele mai bune condi ții forțele, uneori foarte mari care se exercit ă asupra lui.
== Cartilajul Articular este lipsit de vase, deci nu are posibilitatea de a se regenera
atunci când se rupe. Nutri ția lui se face prin vasele capsulo-sinoviale, prin îmbibi ție. Este
lipsit și de inerva ție (de senza ții dureroase). Beneficiaz ă de 3 propriet ăți mecanice
indispensabile: este compresibil, elastic și poros.
c. FIBROCARTILAJUL “PERIFERIC” (bureletul): Unele articula ții cum ar fi enartrozele
nu dispun de suprafe țe articulare egale ca întinde re. EX: – capsula humeral ă.
47

SINTEZA ANATOMIE
– coxo-femural ă.
Sferele pline ale capetelor humerale și femurale prezint ă suprafețe articulare mai întinse decât
sferele scobite ale cavit ății glenoide și cotiloide. Pentru compensare la suprafe țele articulare
apare bureletul fibro-car tilaginos care prelunge ște și adâncește marginile cavităț ilor. Rolul lor
este nu numai de a m ări suprafa ța articular ă a cavităț ii ci și de a men ține suprafe țele în contact.
DISCURILE ȘI MENISCURILE : În unele articula ții, deoarece suprafe țele articulare ale
extremității osoase nu se adapteaz ă perfect pentru men ținerea congruen ței apar tot formaț iuni
fibro-cartilaginoase numita dup ă forma pe care o au: – Fie discuri = rotunde.
– Fie meniscuri = semilunare sau ovalare și au grosimi variabile în diferite
porțiuni.
1. CAVITATE ARTICULAR Ă: între diartroz ă este o cavitate virtual ă, articulația ocupă tot
spațiul inter-osos, iar mijloacele de leg ătură între piesele osoase r ămân la periferie și sunt
reprezentate de capsul ă și ligament. Ele realizeaz ă o legă tură strânsă între oase ț inându-le în
contact.
2. Mijloace de unire : Capsula articula ției este o forma țiune conjunctiv ă se prezint ă ca un manș on
care se inser ă în jurul epifizelor chiar la marginea cartilajului arti cular când articula ția are
mișcări limitate și ajunge chiar la nivelul me tafizei în cazul articula ției cu mișcări ample.
Capsula este mai groas ă pe alocuri unde este înt ărită de ligamentele capsulare care sunt de fapt
ligamentele capsulare cu dispozi ția fibrelor, longitudinală , oblică sau circular ă. În afară de aceste
ligamente capsulare, în p ărțile laterale se dezvolt ă ligamentele extra-articulare, care limiteaz ă
mișcările de lateralitate. În interiorul unor articula ții se dezvolt ă ligamente care urm ăresc
siguranța miș cărilor – Cele încruci șate ale genunchiului.
– Sau inter-osoase în articula ția sterno-clavicular ă.
48

SINTEZA ANATOMIE
– Rotund, în articula ția coxo-femural ă.
Mușchii peri-articulari prin tendoanele lor ac ționează ca ligamente active și unii dau chiar
fascicole care se inser ă pe capsule.
d. MIJLOACE DE ALUNECARE :
Membrana sinovial ă: este de fapt stratul interior al capsulei articulare. Ea trimite
prelungiri interne sub forma unor cinzuri, numi ți vilozități sinoviale și alte prelungiri care se
numesc funduri de sac.
Lichidul sinovial : este format pe de o parte de tran s-udatul de lichid plasmatic ce ajunge
în articulaț ie, iar pe de alt ă parte din produsele de deshuama ție de pe fa ța superficială a sinovialei
și a cartilajelor articulare rezu ltate din frecarea în timpul mi șcării. Mișcarea constituie factorul
principal al producerii de sinovi e. Lichidul sinovial este g ălbui, vâscos, transparent, pH = 7,4 ș i
are celule cu propriet ăți fagocitare, con ține cloruri, pu ține glucoze și mai puține protide. Lichidul
sinovial are un trip lu rol de nutri ție, curățire și lubrefiere.

VASCULARIZA ȚIA ARTICULAR Ă.
Din trunchiurile arteriale ale membrelor sau din colateralele lor pornesc pentru toate articula țiile
o serie de ramuri articulare. Acestea realizeaz ă în jurul capsulei articulare o re țea peri-articular ă
din care pornesc arterele epifizare. Dup ă ce stră bate sistemul capilar, sângele este colectat de
vene.
Inerva ția articular ă provine din nervii spinali mic ști care inerveaz ă celelalte organe ale
aparatului locomotor ș i tegumentele regiunii respective dup ă ce ajung la articula ții, nervii se
răspândesc larg în capsul ă la ligamente și sinovială. Articulaț iile dispun de un mare num ăr de
49

SINTEZA ANATOMIE
receptori senzitivi (pro prioceptori specializa ți în chemo-recep ție, în para-recep ție, mecano-
recepție). Ceea ce o transform ă într-un variabil organ senzorial periferic. Receptorii au o
structură și o adaptabilitate diferit ă. Ei sunt termina ții nervoase libere ( pent ru presiune puternică
– corpusculii Golgi, Manzoni – pentru direc ția și amploarea mi șcării, Krause – pentru rece,
Ruffini – pentru cald etc. Informa țiile de la ace ști receptori merg spre cerebel ș i spre cortexul
somestezic unde se prelucreaz ă și de unde pleac ă spre articula ții.
DESCRIEREA MIȘ CĂRILOR articulaț iilor și axul mișcării: axul mișcării este o linie
imaginară care trece prin articula ție în jurul c ăreia se face miș carea de rota ție, de aceea se mai
numește axul de rota ție. El poate avea direc ții diferite dup ă natura articula ției. – vertical
(longitudinal)
– sagital (antero-posterior)
– transversal
Mișcările în articula ție sunt de 3 feluri: de alunecare, rota ție, rostogolire.
Alunecarea: constă în deplasarea suprafe ței articulare prin frecare f ără îndepărtarea lor:
Ex: articulaț iile plane.
Rotația: este o miș care circular ă corect prin r ăsucirea și deplasarea osului mobil în jurul axului
său longitudinal.
Rostogolirea: se realizează prin deplasarea circular ă a suprafe ței articulare.
Ex: articulaț ia cotului, genunchiului.
O articula ție poate avea un ax sau mai multe axe.
Ex: – articula ția cotului are un ax.
– articula ția radio-carpian ă are 2 axe.
– cea mai mobil ă, umărul are 3 axe.
50

SINTEZA ANATOMIE
După pozițiile luate de memb re în timpul mi șcărilor articulare deosebim urm ătoarele miș cări:
Flexie – Extensie.
Abducție – Adduc ție.
Pronație – Supina ție.
Circumduc ție (suma tuturor mi șcărilor).
Axul flexiei și extensiei este transversal.
Circumduc ția se asociaz ă cu rotația în gimnastic ă. Rotația laterală și medială se face în jurul
axului vertical.

ARTICULA ȚIILE CRANIULUI se clasific ă în:
A: Ale oaselor capului reprezentate de suturi, ele sunt sinartroze.
B: Articulaț ia temporo-mandibular ă ce permite închiderea și deschiderea cavit ății bucale prin
mobilizarea mandibulei având rol în mastica ție. Ele sunt diartroze.
A: SINARTROZELE craniului sunt suturi de tip din țate, solzoase, plane, sincondroze și
sindesmoze. Ele se osific ă la vârstă înaintată și devin sinostoze.
Cele mai mari suturi ale capului sunt:
– Sutura coronar ă sau fronto-parietal ă. Ea uneș te scuama frontalului cu marginea
anterioară a parietalelor.
– Sutura lambdoid ă sau occipito-parietal ă (de forma literei lambda).

– Sutura sagitală unește marginile superioare a celor 2 oase parietale.
– Sutura temporo-parietal ă.
51

SINTEZA ANATOMIE
B: ARTICULA ȚIA TEMPORO-MANDIBULAR Ă: realizeaz ă legătura dintre mandibul ă și
baza craniului și este o articula ție condilian ă (2 axe de miș care). Este singura diartroz ă a
craniului. Are rol în vorbire și mimică, masticaț ie.
Suprafețele osoase: Fa ța articulației a capului condilului mandibulei și fosa mandibulei cu
tubercului articular de pe fa ța inferioară a temporalului. Între fe țele articulare se interpune un
disc articular, fixat prin cele 2 extremit ăți de condilul mandibulei și aderând prin margini de
capsulă. În timpul mi șcării discul înso țește condilul mandibulei.
MIJLOACE DE UNIRE – capsula care se prinde pe temporal și pe condilul mandibulei. Ea
este întă rită medial și lateral de 3 ligamente: sfeno-mandibular, pterigo-mandibular, stilo-
mandibular.
MIJLOACE DE ALUNECARE : sinoviala – tapeteaz ă în interior capsula. Mi șcările sunt de
ridicare, coborâre, proiec ție anterioar ă și posterioar ă și de lateralitate. Elementele active ale
mișcării sunt mu șchii masticatori.

ARTICULA ȚIILE TRUNCHIULUI : comport ă următoarele elemente:
1. Articulaț ia între vertebrele coloanei vertebrale car e sub raport fiziologic constituie 3 coloane
articulare:
– Cea a corpurilor vertebrale.
– Cea a proceselor articulare.
– Cea a arcurilor vertebrale.
2. În partea superioară : coloana cervical ă se articulează cu craniul prin intermediul unui complex
articular:
– Articula ția atlanto-occipital ă.
52

SINTEZA ANATOMIE
– Articula ția atlanto-oxoidian ă.
3. Cutia toracic ă propriu-zis ă posedă un grad de supleț e, coastele se pot ridi ca, coborî sau apropia
de linia mediană datorată mișcării în urm ătoarele articula ții:
a. Articulația costo-vertebrală care însumeaz ă 2 articulaț ii – fiind între capul coastei și
corpul a 2 vertebre vecine, și procesele transverse ale vertebrelor și tuberculului
costal.
b. Articulațiile condro-sternale dintre extremit ățile exterioare a coastelor și stern.

ARTICULA ȚIILE COLOANEI VERTEBRALE :
1. articula țiile intervertebrale:- vertebrele se articuleaz ă între ele prin intermediul,
a. Corpurilor vertebrale.
b. Apofizelor articulare.
c. Lamelor vertebrale.
d. Apofizelor spinoase.
e. Apofizelor transverse.
a. Corpurile vertebrale sunt de tip simfize. Suprafe țele articulare sunt reprezentate de
fețele superioare și inferioare ale corpur ilor vertebrale. Suprafe țe ușor concave care delimiteaz ă
între ele un spa țiu eliptic în care se afl ă o lamă fină de cartilaj Hialin.
Mijloace de unire : -sunt discul intervertebral și ligamentele longitudinal, anterior și posterior.
Discul intervertebral de forma unei lentile biconvexe, ce dep ășesc ușor spațiul lenticular și aderă
de ligamentele longitudinale. Discul are 2 por țiuni:- periferică și centrală .
Periferică : inel fibros – este de natur ă fibro-cartilaginoas ă și se opune îndep ărtării
corpurilor vertebrale protejând m ăduva spin ării în mișcări exagerate asigurând stabilitatea.
53

SINTEZA ANATOMIE
Centrală: nucleu pulpos – elastic ă, iar în timpul miș cării se deplaseaz ă în sens opus
direcției pe care o ia coloana, cu rol de a asigura un contac t cât mai bun între vertebre.

Ligamentul vertebral longitudinal anterior : este o panglic ă fibro-conjunctiv ă lungă care se
întinde de la por țiunea înterbazinal ă a coloanei vertebrale pân ă la vertebra sacrat ă. Ligamentul
aderă intim de corpurile vertebrale și mai puțin de discul intervertebral . El are un rol frenator (de
frână).
Ligamentul vertebral longitudinal posterior : este o band ă fibro-conjunctiv ă dar care se aplic ă
pe partea posterioar ă a corpurilor vertebrale. Dar în inte riorul canalului rahidian, înaintea
măduvei spin ării și a Durei Mater. El se întinde de la epifiza bazilar ă a occipitalului, la baza
coccigelui unde devine foarte sub țire formând ligamentul sacro-coccigian.
b. Articula țiile apofizelor articulare.
Articulațiile regiunii cervicale și toracice sunt articula ții plane (permit numai mi șcări de
alunecare). Iar cele din regiunea lombar ă sunt de tip trahoid (permit rotaț ia). Suprafe țele
articulare sunt plane și acoperite cu un strat subț ire de cartilaj Hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsul ă fibroasă ce se inser ă pe periferia
suprafețelor articulare.
c. Unirea lamelor vertebrale.
Se realizeaz ă prin intermediul unor ligamente galbene care au form ă dreptunghiulară . Rolul
ligamentelor galbene este multiplu, prin elasti citatea lor contribuie la readucerea coloanei
vertebrale în poziț ia normal ă. Împiedic ă flexia exagerat ă sau brusc ă protejând discurile inter-
vertebrale și contribuie la men ținerea pozi ției verticale.
d. Unirea apofizelor spinoase.
54

SINTEZA ANATOMIE
Se realizeaz ă prin 2 feluri de ligamente:
– Inter-spinoase situate în spa țiul dintre 2 apofize spinoase.
– Supra-spinos, sub forma unui cordon întins pe toat ă lungimea coloanei.
e. Unirea apofizelor transverse. Se face prin ligamentele inter-transverse.

MIȘ CĂRILE COLOANEI VERTEBRALE .
Mișcările în articula țiile intervertebrale luate izolat s unt reduse, dar prin însumarea lor,
coloana în ansamblu devine mobilă . Se admit 2 tipuri fundamentale de mi șcări.
– De înclina ție (flexia, extensia, înclin lateral).
– De rotație.
1. FLEXIA este mișcarea de înclinare înainte. Se realizeaz ă prin turtirea discurilor
intervertebrale în partea lor anterioar ă. Ligamentul vertebral longitudi nal anterior este relaxat,
celelalte din potriv ă sunt întinse. Unghiul de flexie maxim ă este de 70grade.
Mi șcarea de extensie (înclinare spate) mi șcare invers ă flexiei. Ligamentul vertebral
anterior este întins iar celelalte relaxate. Unghiul de extensie = 45grade.
Înclinarea laterală se realizeaz ă prin turtirea discului intervertebral de aceia ș parte și
înălțarea sa în partea opus ă. Unghi întindere lateral ă = 30grade.
2. ROTAȚ IA este mișcarea executat ă spre dreapta sau stânga în jurul unui ax vertical care trece
prin centrul corpului vertebral, este amplă în regiunea cervicală și aproape inexistent ă în regiunea
lombară Unghi regiune cervical ă = 75grade. Elementele active ale mi șcării coloanei vertebrale
sunt muș chii spatelui, cefei, a șanțurilor vertebrale și mușchii abdominali.
Mi șcarea de circumducț ie = rezultat ă din executarea tuturor mi șcărilor.

55

SINTEZA ANATOMIE
ARTICULA ȚIILE CAPULUI CU COLOANA VERTEBRAL Ă.
Se realizeaz ă prin intermediul primelor 2 vertebre cervicale atlasul și axisul și a unui
aparat ligamentar complex și deosebit de puternic. Mobilitatea mai accentuat ă a acestei regiuni
este datorit ă particularit ăților primelor vertebre cervicale. Deci deplasarea fa ță de coloana
vertebrală se realizează prin 2 articula ții:
– Superioar ă – între atlas și occipital.
– Inferioară – între atlas ș i axis.
Articulația superioară a capului este de tip condilian. Se face între cavit ățile articulare ale
atlasului șu condilii occipitali uni ți printr-o capsulă și 2 membrane – atlanto-occipitale anterioar ă
și posterioar ă.
Articulația inferioară (atlanto-axoidian ă) – format ă din 2 articula ții atlanto-axoidiene lateral ă și
o articulație atlanto-axoidiană mediană. Toate 3 constituind o unitate anatomic ă. Această
articulație este format ă de dintele axisului și arcul anterior al atlasului transformat într-un inel
osteo-fibros în care se rote ște dintele axisului.

Vârful dintelui este legat de marginea anterioară a găurii occipitale prin 2 ligamente care
împreună cu ligamentul longitudinal posterior formeaz ă ligamentul cruciat al atlasului.
Mișcările capului – La acest nivel, cele 2 articula ții, atlanto-occipital ă și atlanto-axoidian ă
permit executarea mi șcării de flexie, extensie, rota ție și înclinare lateral ă.
Flexia și extensia sunt mișcări reduse de 20grade pân ă la 30grade și se produc în articula ția
atlanto-occipital ă în jurul unui ax transversal care trece prin condi lii occipitali.
Rotația este singura mi șcare executat ă în articula ția atlanto-axoidian ă în jurul unui ax
longitudinal ce trece prin dintele axisului. Rota ția are o amplitudine de 30grade de fiecare parte.
56

SINTEZA ANATOMIE
Înclinarea lateral ă este o mi șcare foarte limitat ă de aproximativ 15grade care se execut ă în jurul
unui ax antero-posterior ce trece prin fiecare condil.

ARTICULA ȚIILE TORACELUI .
Toracele prezint ă multiple articula ții de tip variat. Ele sunt împ ărțite în 2 grupe: –
posterior și anterior.
– Posterior – format din articula ția coastelor cu vertebrele = articula ții costo-
vertebrale și articulații costo-transverse.
– Anterior – formate din – articula țiile cartilajelor costale cu sternul,
– articula țiile cartilajelor între ele,
– articula țiile coastelor cu cartilajul costal,
– articula țiile pieselor sternale.
Mișcările toracelui sunt legate de actul respirator și sunt imprimate de contrac țiile musculare.
Mișcările coastelor sunt de ridicare (inspira ție) cu mărirea diametrului sagital și de coborâre a
toracelui în actul expirator.

ARTICULA ȚIILE MEMBRULUI SUPERIOR. Se împart în 2 categorii:
1. Articulaț ia centurii scapulare cu articula țiile sterno-costo-clavicular ă și acromio
claviculare și joncțiunea scapulo toracic ă.
2. Articulaț iile extremit ăților libere unde avem:
a. Articulația umărului.
b. Articulația cotului.
c. Articulația radio-ulnar ă proximal ă și distală sau sindesmoza radio-ulnar ă.
57

SINTEZA ANATOMIE
d. Articulația mâinii – radio-carpian ă, inter-carpian ă, carpo-metacarpian ă.
e. Articulația degetelor – metacarpo-falangian ă, articulaț iile interfalangiene.
1. Articulația centurii scapulare .
a. articula ția costo-sterno-claviculară este o articula ție în șa care uneș te extremitatea sternal ă a
claviculei cu sternul și primul cartilaj costal. Suprafe țele articulare sunt reprezentate de incizura
sternală a claviculei situat ă în unghiul superior al manubriului și fața articular ă claviculară
formată din 2 mici suprafeț e, una vertical ă pentru manubriu și alta orizontal ă pentru cartilajul
coastei 1. Și discul articular un fibro- cartilagiu care realizeaz ă congruen ța între cele 2 suprafe țe
articulare.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsul ă și un număr de ligamente. Capsula are forma
unui manș on format din 2 straturi, unul extern (fibros) și altul intern (sinovial). Capsula este
întărită la suprafa ță și în special superior și inferior de ligamente:- ligamentul sterno-clavicular
anterior (se opune proiec ției înapoi).
– ligamentul ster no-clavicular posteri or (se opune proiec ției
anterioare).
Un alt ligament este liga mentul inter-clavicular și ligamentul costo-clavicular relativ scurt dar
foarte solid și foarte important pentru c ă reprezint ă centrul mecanic al mi șcărilor acestei
articulații. În această articulație sunt posibile mi șcări variate ca în orice articula ție sferoidal ă cu 3
axe. Clavicula împreun ă cu membrul superior se poate mi șca pe stern anterior, posterior, inferior
sau mișcare de circumducț ie.
b. articula ția acromio-claviculară – articula ție plană care leag ă capătul lateral a claviculei de
acromion.

58

SINTEZA ANATOMIE

Suprafețele articulare – cea clavicular ă are o form ă ovală, ușor convex ă, iar acromionul prezint ă
o suprafață similară ușor convex ă.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsul ă întărită superior de ligamentul acromio-
clavicular. Între suprafe țele articula ției se găsește un disc fibro-cartila ginos inter-articular.
În această articulaț ie (plană) se pot face mi șcări de alunecare., scapulă urmărind deplasarea
claviculei în articula ția sterno-clavicular ă dar rămâne lipit ă de torace. În m od secundar intervin
în menținerea suprafeț elor articulare și ligamentele (sindesmoz ă) coraco-claviculare, sunt în
număr de 2:
– Ligamentul trapezoid dispus antero-extern.
– Ligamentul conoid dispus postero-intern și de formă triunghiular ă.
Rolul ligamentului coraco-clavicular este de a face ca greutatea membrului superior s ă fie
suportată în mare m ăsură de clavicul ă și mai puțin de acromion. Limitează mișcarea dintre
scapulă și claviculă.
c. Sindesmoza scapulo-toracic ă.- nu este o articula ție dar se descrie ca o articula ție dată fiind
importanța funcției a spațiului dintre fa ța anterioară a omoplatului ș i fașa posterioar ă externă a
toracelui.
Suprafața anterioar ă a omoplatului este dublat ă de muș chiul scapular și mușchiul intercostal.
Între aceste 2 se gă sește mușchiul marele din țat. Spațiile dintre diferitele forma țiuni sunt pline cu
țesut celular Lax care confer ă mobilitate acestei zone. Acestora li se adaug ă și cele 2 ligamente –
coraco-acromimial și ligamentul transvers al scapulei sau coracoidal. Acest ligament coracoidal
care inser ă prin extremit ățile sale pe marginile incizurii scapulare trecând ca o punte peste
această incizură transformându-se într-un orif iciu prin care trece nervul și artera supre-scapular ă.
59

SINTEZA ANATOMIE
Mișcările centurii scapulare – mișcare de ridicare ș i coborâre. Se fac în jurul unui ax antero-
posterior care trece prin ligamentul costo-clav icular. Unghiul de ridicare = 30-40grade. Unghiul
de coborâre = 8-10grade.
Deplasarea de proiec ție înainte (ventro-lateral ă).
Deplasarea de proiec ție înapoi (dorso-medial ă).
Se face tot printr-un ax antero-posterior.
Circumduc ția rezultă prin însemnarea tuturor mi șcărilor – ridicare, coborâre…
Mișcarea de bascul ă- faptul că omoplatul se poate bascula permite cavit ății glenoide să se
orienteze lateral și în sus printr-o deplasare a um ărului înainte. Cavitatea se îndreapt ă posterior și
în sus. Omoplatul se apropie de coloana vertebral ă prin unghiul să u superior în timp ce unghiul
inferior basculeaz ă îndepărtându-se de coloan ă. Brațul ajunge pân ă la 152grade (pân ă la 90
mișcarea se face în articula ția scapulo-humeral ă). Revenirea în bascul ă laterală se numește
basculă medială situație în care cavitatea glenoid ă coboară și unghiul inferior al omoplatului se
deplasează spre coloana vertebrală .
În ansamblu mi șcarea scapulei și claviculei servesc la asi gurarea unui grad mai mare de
mișcare a membrului superior.

60

SINTEZA ANATOMIE
ARTICULA ȚIA SCAPULO HUMERAL Ă (S.H.) SAU A UM ĂRULUI

Este cea mai mobil ă diartroză din organism, articulaț ie sferoidal ă realizată între
activitatea glenoid ă a scapulei și capul osului humerus.
SUPRAFE ȚELE ARTICULARE:
CAPUL HUMERAL – este alc ătuit de un cartilaj Hialin cu o grosime uniform ă care se întinde
până la colul anatomic.
CAVITATEA GLENOID Ă – are o form ă ovală și este limitat ă de o sprâncean ă osoasă. În
centrul cavit ății se află tuberculul glenoidal . Cele 2 suprafe țe articulare nu se potrivesc având în
vedere întinderea lor diferit ă. Între ele exist ă un cadru fibro-cartilaginos care adânceș te cavitatea
glenoidă.
MIJLOACELE DE UNIRE sunt: capsula, ligamentele și muș chii din jur, peri-articulari.
CAPSULA – învele ște articula ția inserându-se pe circumferin ța cavității glenoide, pe fa ța
externă a labrului glenoidal și pe colul anatomic. Ea este alc ătuită din 2 straturi – extern (fibros)
și intern (membrana sinovială ). Cei 2 tuberculi humeral, mare și mic sunt extra capsulari.
LIGAMENTELE – care întăresc capsula articular ă sunt:
– ligamentul coraco-humeral – care de la apofiza coracoidă a scapulei la
tuberculul mare a humerusului men ținând capul humeral în cavitatea glenoid ă.
– Ligamentele gleno-humerale – sunt 3 fascicole fibroase, superior, mijlociu și
inferior care merg de la cavitatea glenoid ă la tuberculul mic al humerusului. Un
rol important în men ținerea în contact asupra feț elor articulare îl au presiunea
atmosferic ă și mușchii periarticulari.
61

SINTEZA ANATOMIE
MIȘ CĂRILE SCAPULO -HUMERALE – este o diartroz ă sferică care prezint ă 3 axe
de mișcare care se întretaie în unghi dr ept în centrul capului humeral. În jurul acestor axe se pot
executa mi șcările de abducț ie și adducție proiectarea înainte (anteduc ție) și proiecție înapoi
(retroducție); rotație externă și rotație internă. Suma tuturor mi șcărilor circumducț ie.
ABDUCȚIA – mișcarea de îndep ărtare a bra țului de corp, realizat ă de mușchiul deltoid ajutat ă
de supra-spinos și porțiunea lung ă a bicepsului. În jurul axului sagital care trece prin partea
infero-extern ă a capului humeral. Pân ă la 90grade abduc ția.
ADDUCȚIA – opusul abduc ției realizat ă de marele pectoral, de dorsa l, fascicolul anterior al
deltoidului, coraco brahialul, supra-scapularul, rotundul mare și mic, lunga por țiune a tricepsului
și sub-spinosul.
ANTEDUC ȚIA ȘI RETRODUC ȚIA – se realizeaz ă în jurul axului tran sversal. Este de 90 –
95grade – anteduc ția iar la 95 pân ă la 120 – 150 se efectueaz ă cu ajutorul centurii scapulare.
Retroducția – 35 – 45grade.
CIRCUMDUCȚ IA – rezultă din executarea alternativ ă a miș cărilor precedente. Se execut ă în
jurul celor 3 axe. Capul humeral de scriind un cerc în cavitatea glenoid ă. Rotația medială sau
internă și laterală se execut ă în jurul axului longitudinal. Rota ția internă = 90 – 95grade. Rota ția
externă = 75 – 80grade.
MIȘ CĂRILE DE ROTA ȚIE ALE BRA ȚULUI – le complecteaz ă pe cele de prona ție
și supinație ale antebra țului.

ARTICULA ȚIA COTULUI – reunește 3 oase în aceia și capsulă articulară: humerusul, ulna ș i
radiusul. Pentru acest motiv, la acest nivel descriem articula ția humero-ulnar ă și humero-
radială.
62

SINTEZA ANATOMIE
– articulația humero-ulnar ă – este o trohleo-artroz ă, se realizeaz ă între humerus
șu ulnă .
– articulația humero-radial ă – este o elipsoidal ă, realizează articulația între
epifiza distal ă a humerusului, mai precis cond ilul humeral cu epifiza proximală a
radiusului.
SUPRAFE ȚELE ARTICULARE – sunt reprezentate de trohleea și condilul humeral, de
incizura trohlear ă a ulnei care m ărește cavitatea sigmoid ă și corespunde trohleei humerale și
foseta capului radial care corespunde c ondilului humeral. To ate aceste suprafe țe sunt acoperite
de un cartilaj Hialin.
MIJLOACELE DE UNIRE reprezentate de capsul ă și ligamente.
CAPSULA – formată din 2 straturi, cel extern fibros și cel intern sinovial.

Membrana fibroas ă a capsulei prezint ă o inserție humeral ă și alta ante-brahial ă (antebraț ).
Inserția humeral ă se face de-a lungul unei linii care m ărginește superior ș i posterior, foseta
olecronian ă, coronoid ă anterior și laterală. Lateral trece pe sub cei 2 epicondili. Pe oasele
antebraț ului capsula se inser ă la 6,7mm sub capul radial. Iar pe uln ă în jurul cavit ății sigmoide.
În acest fel vârful olecronului și apofiza coronoid ă sunt intra-capsulare . Capsula este lax ă și
întărită de următoarele ligamente: – ligamentul colateral ra dial, colateral ulnar, ligamentul inelar
și ligamentul p ătrat.
LIGAMENTUL COLATERAL ULNAR – este un ligament puternic format de 2 fascicole ce
se desprinde pe epicondilul intern și merge spre apofiza coronoid ă. Iar al II le-a fascicul merge
spre olecron.
63

SINTEZA ANATOMIE
LIGAMENTUL COLATERAL RADIAL – pleacă de pe fața antero-inferioar ă a epicondilului
lateral. Se împarte ș i el în 2 fascicole divergente și ajunge pe fa ța laterală a olecronului și la
ligamentul inelar.
LIGAMENTUL INELAR – al radiusului, porne ște din partea anterioar ă a incizurii radiale a
ulnei, înconjoar ă circumferin ța anterioară a radiusului, și se inseră pe partea anterioar ă a incizurii
radiale.
LIGAMENTUL P ĂTRAT – leagă marginea distal ă a incizurii radiale a ulnei de canalul
radiusului.
MEMBRANA SINOVIAL Ă – tapeteaz ă capsula și formeaz ă fundul de sac la nivelul foselor
olecroniene, coronoid ă și radială. Sinoviala este comun ă cu cea a articula țiilor radio-ulnar ă
superioară.
Mișcările cotului permite mi șcări de flexie aproximativ 40grade și de extensie 180grade în jurul
axului transversal, care trece prin mijlocul trahleei și a capului humeral.

ARTICULA ȚIILE OASELOR ANTEBRA ȚELOR:
1. Articulația radio-ulnar ă proximal ă (superioar ă).
2. Articulația radio-ulnar ă distală (inferioară ).
3. Sindesmoza.
1. ARTICULA ȚIA RADIO-ULNAR Ă PROXIMALĂ – este o articula ție trohoid ă în care
suprafețele articulare sunt reprezentate de incizura radial ă a ulnei, capul radial și ligamentul
inelar.
Capul radial constituie cilindrul plin osos ce p ătrunde în cilindrul osteo-fibros de pe cubitus
formând astfel o diartroz ă trohoidă. Suprafețele osoase sunt acoperi te de cartilaj Hialin.
64

SINTEZA ANATOMIE
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articular ă comună cu articula ția cotului înt ărită
de ligamente.
Ligamentul inelar – care este o lam ă fibroasă care înconjoar ă incizura radială a ulnei și capul
radial și menține astfel capul radial în incizur ă ca un man șon.
Ligamentul p ătrat – situat sub incizura radial ă a hubitusului, se inseră pe radius ți ulnă, are o
formă pătrată și este dispus transversal.
2. ARTICULA ȚIA RADIO-ULNAR Ă DISTAL Ă – este o diartroz ă trohoidă, suprafețele
osoase sunt reprezenta te de incizura ulnar ă radiusului și circumferin ța capului ulnei.
Mijloacele de unire reprezentate de capsula fibroasă : – un ligament triunghiular (disc intra-
articular),
– 2 ligamente radio-cubitale (anterior ș i
posterior).
Capsula se inser ă deasupra suprafe ței articulare radiale și cubitale, coboar ă anterior ș i posterior și
se continu ă cu capsula articula ției radio-carpiene.
Ligamentul triunghiular – situat transversal cu vârful pe apofiza stiloid ă a capului cubital și cu
baza pe marginea inferioar ă a incizurii ulnare a radiusului. Ader ă anterior și posterior de
capsulă, iar fața lui inferioar ă vine în contact cu osul piramidal și semilunar. Sinoviala c ăptușește
capsula în interior ș i se continu ă cu sinoviala radio carpian ă.
SINDESMOZ Ă – sau ligamentul inte r-osos este o membran ă fibroasă care leag ă oasele
antebraț ului între ele inserându-se pe marginea intern ă a radiusului și pe marginea extern ă a
ulnei.
Proximal – se observ ă ligamentul oblic cubito-radial situat între apofiza coronoid ă cubitală și
tuberozitatea bicipital ă a radiusului.
65

SINTEZA ANATOMIE
Distal – se inser ă deasupra articulaț iei radio ulnare distale.

Mișcările în aceste articula ții radio ulnare de tip trahoid: mi șcările se fac în jurul unui ax vertical
care trece prin centrul cupei ra diale prin capul hubitusului și prin mijlocul mâinii. Mi șcările de
pronație – supina ție, combinate, absolut necesare în actul de prohensiune (apucare).

ARTICULA ȚIILE MÂINII – sunt articula țiile dintre oasele carpului și
metacarpului care formeaz ă mâna propriu-zis ă.
Articulațiile degetelor – formeaz ă entități anatomo-func ționale care se studiaz ă separat.
1. ARTICULA ȚIA RADIO-CARPIAN Ă – este o diartroz ă condilian ă sau elipsoidal ă.
Suprafețele articulare sunt reprezentate de fa ța inferioară a epifizei distale a radiusului și de
ligamentul triunghiular care formeaz ă o suprafa ță concavă în care pătrunde condilul realizat de
primul rând al oaselor carpiene. Ulna nu participă la formarea acestei articula ții fiind separat ă
prin ligamentul triunghiular.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articular ă în formă de manșon ce se inser ă pe
marginea ligamentului triunghiular și pe părțile anterioare și posterioare ale oaselor primului
rând de carp. Capsula este întă rită de 4 ligamente radio-carpiene foarte puternice:
– Ligamentele anterioare – ligamentele palmare.
– Ligamentele radio-carpiene posterioare.
– Ligamentul colateral radial care se inser ă pe stiloida radial ă și pe osul scafoid.
– Ligamentul colateral ulnar al carpului care se inser ă pe stiloida cubital ă și pe osul
piramidal și pisiform.
66

SINTEZA ANATOMIE
2. ARTICULA ȚIILE INTER-CARPIENE – sunt dispuse sagital prin fe țele lor plane, oasele
din primul și al II le-a rând de carp se articuleaz ă între ele. Suprafe țele articula țiilor acoperite
cartilaj Hialin, au câte 2 ligame nte interosoase 2 anterioare și 2 posterioare care leag ă aceste oase
între ele.
3. ARTICULA ȚIILE MEDIO-CARPIENE – care unesc primul rând de carpiene cu al II le-a
rând. Oasele primului rând sunt fe țele interne formând o concavitate ce priveș te în jos în care
pătrunde convexitatea fe țelor superioare ale rândul ui al II le-a de carp ș i realizeaz ă articulaț iile
condiliene. Cele 2 rânduri de carp iene sunt unite printr-o capsul ă laxă căptușită de o sinovială și
întărită de 4 ligamente anterioare, posterioare colateral radial și colateral ulnar.
4. ARTICULA ȚIILE CARPO-METACARPIENE – sunt amfiartroze (semimobile) de 2
tipuri, după gradul de mobilitate.
Plane – dintre oasele rândului distal (inferior) și epifizele proximale ale metacarpienelor 2, 3, 4,
5.
Articulația carpo-metacarpiene a policelui – între primul metacarpian și partea inferioar ă a
osului trapez. Este o articula ție în șa care permite mi șcarea de opoziț ie a policelui fa ță de
celelalte degete.
5. ARTICULA ȚIILE INTER-METACARPIENE – dintre bazele metacarpienelor.
Mișcările ce se efectueaz ă în articula ția radio carpian ă, inter-carpian ă, medio-carpiene:
– Flexie și extensie în jurul axului transversal în articula ția radio-carpian ă.
– Înclinaț ie radială și ulnară în ax sagital.
– Circumduc ția suma tuturor mi șcărilor.

ARTICULA ȚIA DEGETELOR :
67

SINTEZA ANATOMIE
6. ARTICULA ȚII META-CARPO FALANGIENE – articula ție diartroză colindiene.
7. ARTICULA ȚII INTER-FALANGIENE – trohleo-artroze.
Mișcările degetelor – flexie – extensie, abduc ție – adduc ție și circumducț ie.
Policele permite mi șcarea de opozi ție.

25-03-2003 ANATOMIE curs 5
Pag.1

1. ARTICULA ȚIILE CENTURII PELVIENE:
a. simfiza pubian ă,
b. articulațiile sacro-iliace.
2. ARTICULA ȚIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER:
a. articulația coxo-femural ă,
b. articulația genunchiului,
c. articulațiile tibio-fibulare – proximal ă,
– distal ă.
d. articula ția piciorului.

1. ARTICULA ȚIILE CENTURII PELVIENE: – centura pelvian ă este formată de cele 2 oase
coxale unite anterior prin simfiza pubian ă. Iar posterior ele se articuleaz ă cu osul sacru formând
68

SINTEZA ANATOMIE
cele 2 articula ții sacro-iliace. Oasele coxale sunt solidarizate printr-o serie de ligamente
puternice de coloana lombar ă și de sacru și coccis. Acestea împreun ă cu membrana obturatoare
alcătuiesc un puternic segment osteo-fibr os cu rol în echilibrarea bazinului și atenuarea șocurilor
produse de mers, alergare, s ărituri.
a. Simfiza pubian ă – este o amfiartroză . Suprafețele articulare sunt formate de fe țele
ovalare situate pe partea intern ă a pubisului, sunt acoperite de cartilajul Hialin iar axul
suprafeței osoase se îndreapt ă oblic în jos și înapoi.
Mijloacele de unire – un disc fibro-cartilaginos situat inter-pubian sau interarticular și 4
ligamente periferice – ante rior, posterior, superior și inferior (ligamentul arcuat cu rol în
măsurătoarea diametrului bazinului la na ștere). Acest ligament formeaz ă un manș on (ca o
capsulă).
b. Articulațiile sacro-iliace – suprafe țele osoase sunt suprafeț e articulare de la nivelul
suprafeței interne a coxalului și părțile similare de pe fe țele laterale ale sacrului.
Mijloacele de unire – o capsul ă fibroasă, întărită anterior ți posterior de c ătre un ligament.
Suprafețele sunt acoperite de un cartilaj Hialin.
Iar ligamentele sunt:
– Ligamentele sacro- iliace anterioare – se întind de la fa ța anterioar ă a sacrului la
partea anterioară a fosei iliace interne.
– Ligamentul sacro-iliac posterior – situat pe fa ța dorsală , are fascicole dispuse în 2
straturi. Unul superficial și altul profund, între ele spa țiul este umplut cu țesut
gros și lax.
69

SINTEZA ANATOMIE
– Ligamentul ilio-lombar – situat deasupra articulaț iei sacro-iliace între L4, L5 și
creasta sacrat ă. El complectează spațiul unghiular dintre coloana lombar ă și
creasta iliac ă.
– Ligamentele sacro-ischiatice – reprezentate de ligamentul sacro-tuberal și
ligamentul sacro-spinos
Mișcările articula ției sacro-iliace – sunt foarte reduse, ele se numesc de muta ție și contra-
mutație.
Axul acestor mi șcări este transversal și trece prin partea superioar ă a sacrului.
În mișcarea de muta ție – strâmtoarea superioar ă a bazinului se mic șorează , iar cea
inferioară se mărește prin pătrunderea sacrului între cele 2 coxale – baza sacrului se îndreaptă
înainte și în jos.
Mișcarea de contra-muta ție în care strâmtoarea superioar ă a bazinului se m ărește iar cea
inferioară se micșorează, baza sacrului îndreptându-se înapoi și în sus. Aceste mi șcări sunt
deosebit de importante la femei în procesul na șterii când aparatul ligamentar se relaxeaz ă și
mărește amplitudinea miș cărilor în articula țiile centurii pelviene.
Mișcarea de muta ție se produce și la ridicarea unei greut ăți pe umeri sau când trecem de
la poziția culcat (clino-statism) la pozi ția în picioare (ortostatism).
Mișcarea de contra-muta ție – în hiper-extensie a trunchiului.

Pag.2
2. ARTICULA ȚIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER:
70

SINTEZA ANATOMIE
a. ARTICULA ȚIA COXO-FEMURAL Ă – sau a ș oldului. Este o diartroz ă sferică.
Suprafețele articulare sunt reprezentate de:
– Capul femural – care prezint ă foseta capului în care se prinde ligamentul rotund al
capului femural.
– Cavitatea cotiloid ă (acetabular ă) a coxalului.
– Fațeta articulară semilunar ă – situată la periferie.
– Fosa acetabulară patrulateră – situat ă central.
Cartilajul Hialin acoperă suprafețele osoase cu excep ția fațetei capului și a fosei acetabulare.
Cavitatea cotiloid ă este puț in mai mare decât o jum ătate de sfer ă. Și este adâncit ă de lobru sau
burelet fibro-cartilaginos pentru a cuprinde capul femural.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de: – capsula articular ă,
– ligamente,
– lobrul acetabular,
– mu șchii periarticulari.
– Capsula articular ă are forma unui man șon conoid care se inser ă de jur împrejurul cavit ății
acetabulare unde se îndreapt ă lateral și inferior pentru a se pr inde anterior pe linia
intertrohanterian ă iar posterior la jum ătatea distan ței dintre capul femural și creasta
interohanterian ă anterioar ă. Capsula articular ă este foarte rezistent ă, conț ine 2 tipuri de fibre în
structura sa – fibre longi tudinale superficiale și fibre circulare profunde. Capsula acoper ă în
întregime fa ța anterioar ă a colului. Trohanterul mare și mic ră mân în afara inser ției capsulei, iar
inserția capsulei la mare distan ță de colul femural permite efectuarea unor mi șcări ample și
variate.
71

SINTEZA ANATOMIE
– Ligamentele sunt în num ăr de 3 ș i reprezint ă porțiuni mai condensate ale capsulei. Ele asigur ă
rezistența articulației atât în sta țiune cât și în mers.
Fibrele au o dispozi ție superficial ă și alta profund ă.
– Cele superficiale:
– Ligamentul ilio-femural este cel mai puternic, este de form ă triunghiular ă cu
vârful spre spina iliac ă antero-inferior de unde se r ăsfiră radial cu baza spre linia
intertrohanterian ă anterioar ă, formând: ilio-pretohanterian care pleac ă de la spina
iliacă antero-inferior spre trohanter, pretohantinian care merge de la spina iliac ă
antero-interior și se inseră pe micul trohanter.
– Ligamentul pubo-femural vine de la creasta pertineal ă ale pubelului și micul
trohanter. Împreun ă cu cele 2 fascicole ale ligamen tului ilio-femural el formeaz ă
un N, este cel care limiteaz ă abducția și rotația externă.
– Ligamentul ischio-femural situat posterior de articulaț ie, pleacă spre ischion ș i
din partea ischiatic ă a sprâncenei cotiloide merge în sus terminându-se diferit.
Fibrele superioare se inser ă înaintea fosetei digitale a marelui trohanter. Iar fibrele
inferioare se amestecă cu fibrele profunde. El limitează rotaț ia internă și adducția.
– Cele profunde formeaz ă:
– Zona orbicular ă care înconjoar ă ca un inel colul și îl menține în articulaț ie.
– Ligamentul rotund sau al capului femural – se prezint ă sub forma unei lame
fibroase intra-articulare care se inser ă cu baza spre foseta capului femural și cu
vârful în fundul cavit ății cotiloide. Acest ligament este intra-articular, are 3 roluri
importante:
– conține vase nutritive pentru capul femural fiind înconjurat de sinovial ă.
72

SINTEZA ANATOMIE
– mărește suprafa ța de secreț ie a acestei membrane, iar prin miș cările sale
contribuie la ră spândirea sinoviei pe suprafa ța articular ă. Sinoviala tapeteaz ă fața
profundă a capsulei.

Pag.3
Articulația este înconjurată de muș chi care îi înt ăresc.
Mișcările articula ției coxo-femurale – articula ție tri-axial ă (sferică) cu 3 axe de mi șcare care se
întretaie în centrul capului femural permi țând mișcarea de flexie – extensie, abduc ție – adduc ție,
rotație internă – externă, se execut ă în axul transversal 120 – 130grade (când genunchiul este
flexat). Extensia este de 10 – 15grade fiind limitat ă de ligamentul ilio-femural.
Mișcarea de abduc ție – în jurul axei sagitale = 60grade limitat ă de ligamentul pubo-femural și
este de 60 când coapsa este în extensie și poate ajunge la 70 când coapsa este în flexie.
Mișcarea de adduc ție – este de 10grade fiind limitat ă de întâlnirea coapselor. Se face în axul
sagital.
Circumduc ția este suma precedentelor.
Rotația internă și externă se face în axul longitudinal.
Rotația internă = 35grade.
Rotația externă =15grade.
Când coapsa este în flexie ș i abducție amplitudunea rotaț iei poate ajunge la 100grade.

73

SINTEZA ANATOMIE

74

SINTEZA ANATOMIE

01-04-2003 ANATOMIE curs 6
Pag.1

b. ARTICULA ȚIA GENUNCHIULUI – este cea mai mare articula ție a corpului
omenesc de tip trohleo-condil artoz ă.
Suprafețele articulare sunt reprezentate de:
– epifiza inferioară a femurului,
– epifiza superioar ă a tibiei,
– rotula (patela) prin fa ța sa posterioar ă.
Fibula (peroneul) NU intr ă în alcă tuirea acestei articula ții a genunchiului.
Condilii femurali – sunt desp ărțiți posterior prin fosa intercondilian ă. Axele antero-posterioare
ale celor 2 condili sunt divergente posterior, astfel încât epifiza inferioar ă a femurului este mei
voluminoasă posterior decât an terior. Curbura fe ței articulare a condililor, privit ă din profil
75

SINTEZA ANATOMIE
descrește progresiv ca rază spre posterior descriind o linie spiral ă. Acest fapt la care se adaug ă
diferența dimensiunilor antero-posterioare dintre fe țele articula țiilor, ale condililor femurali și
cele ale tibiei imprim ă particularit ăți flexiei și extensiei.
– Condilul intern (medial) – este mai proeminent inferior decât lateral, încât femurul
așezat pe fe țele articulare ale tibiei relativ orizontale, descrie un ungi obtuz
descris lateral de circa 170-177grade.
– Condilul extern – este de dimensiune ceva mai mic ă iar suprafa ța articular ă a
condililor femurali se continu ă anterior cu fa ța patelară prin care se articuleaz ă cu
patela. Suprafaț a condililor femurali este acoperit ă de un cartilaj Hialin cu o
grosime de 2-3mm.
– Epifiza superioar ă a tibiei – prezint ă cele 2 cavit ăți glenoide separate între ele prin
eminența intercondilian ă sau spina tibiei. Cartilajul care acoper ă aceste suprafe țe
este mai sub țire la periferie ș i mai gros la mijloc. El este elastic ș i are rolul de-a
atenua presiunile ș i traumatismele produse în timpul mi șcărilor ce se efectueaz ă în
mers, alergare, s ărituri.
Corespondenț a suprafeței articulare se face astfel:
– Fața patelară a femurului corespunde cu fa ța posterioară a patelei.
– Fețele articulare ale condililor corespund feț elor articulare ale platoului tibian
(cavitatea glenoid ă).
– Eminența intercondilian ă continuă creasta patelei.
Incongruen ța – dintre acestea este corelat ă parțial de meniscurile intra-articulare iar
ligamentele și mușchii acestei articula ții contribuie în special la solidarizarea articula ției.
76

SINTEZA ANATOMIE
MENISCURILE – intra-articulare sunt 2 forma țiuni fibro-cartilaginoase dezvoltate la periferia
suprafețelor articulare ale feț elor articulare ale tibiei. Un menisc lateral (extern) ș i altul medial
(intern). Toate meniscurile se inseră prin câte 2 extremităț i numite coarne, una anterioar ă, alta
posterioar ă în aria intercondilian ă corespunz ătoare. Ele sunt mobile (alunec ă) pe platoul tibial în
timpul mi șcărilor.
– Meniscul lateral – are forma unui cerc aproape complet, întrerupt pe o mic ă
întindere la nivelul eminen ței intercondiliene. Se inser ă prin intermediul celor 2
extremități (anterior și posterior) la nivelul eminen ței intercondiliene.
– Meniscul medial – de form ă semilunar ă cu o întrerupere mai mare, se incer ă prin
conul posterior pe aria intercondilian ă posterior iar prin cel anterior pe marginea
platoului tibian. Cele 2 meniscuri sunt unite în partea anterioar ă prin ligamentul
transvers al genunchiului.
Mijloace de unire – sunt reprezentate de capsul ă și ligamente.
Capsula – este un man șon puternic fibros care une ște cele 3 oase. Se inser ă superior pe
femur și inferior pe tibie, iar anterior este perforat ă de patelă pe marginea c ăreia se inseră .
Traiectul inser ției pe femur este sinuos plecând superior de pe fa ța trohlear ă coborând pe condilii
femurali și apoi inferior epicondilii care r ămân extra-capsulari și ajunge posterior în fosa
intercondilian ă. La acest nivel capsula se întrerupe și fibrele ei fuzioneaz ă cu ligamentele
încrucișate (intra-articulare).

Pag.2
Capsula are 2 orificii mari:- unul anterior pentru rotulă .
77

SINTEZA ANATOMIE
– unul posterior pentru fosa intercondilian ă.
Ea mai prezint ă și orificii mici pentru prelungirile sinovialei. Stru ctural, capsula articula ției este
construită din fibre longitudinale situate la exterior, și din fibre transversale și oblice situate
profund. Anterior capsula este mai sub țire, aici găsindu-se ligamentul rotu lian iar posterior este
mai densă la nivelul condililor femurali acoperi ți de 2 coloane fibroase.

LIGAMENTELE:
1. Ligamentul anterior (patelar) – este o por țiune fibroasă puternică , gros și foarte
rezistent. Se întinde de la rotul ă la tuberozitatea anterioar ă a tibiei și reprezint ă
tendonul de inser ție al mușchiului cvadriceps care con ține în grosimea sa patela.
2. Ligamentele posterioare – în partea posterioar ă găsim un plan fibros, a șezat peste
scobitura intercondilian ă și format din 3 p ărți. În afară de acestea mai g ăsim încă
2 formațiuni: -ligamentul popliteu oblic și ligamentul popliteu arcuat.
3. Ligamentul colateral fibular (extern)- fo rmat din fibre întinse între epicondilul
fibular extern, la capul fibulei.
4. Ligamentul colateral tibial (intern) – este aplatizat confundându-se cu capsula.
Fibrele sale sunt verticale întinse de la epicondilul femural intern, la tibie.
Ligamentele colaterale au rolul de a asigura stabilitatea genunchiului în mi șcarea
de extensie.
5. Ligamentele încruci șate sunt în num ăr de 2 (anterior și posterior) – și se întind
între condilii femurali și ariile interne condiliene al e tibiei. Cele 2 ligamente
prezintă o dublă încrucișare. Una în sens antero-posterior și alta în sens frontal.
Ele sunt ligamente intra-articulare.
78

SINTEZA ANATOMIE
SINOVIALA – tapeteaz ă fața internă a capsulei și este cea mai întins ă și mai complex ă dintre
toate sinovialele articula țiilor. Ea trimite fundul de sac și franjul sinovial care umple spa țiile
articulare. De o parte și de alte a rotulei membrana sinovial ă formează 2 plici ce con țin grăsime
cu rol de umplutur ă.
MIȘ CĂRILE – în articula ția genunchiului se realizeaz ă în jurul a 2 axe. Axul principal de
mișcare este axul transversal care trece prin condilii femurali având în vedere faptul c ă articulația
genunchiului este o articula ție trohlear ă. Mișcările permise în jurul acestei axe sunt flexia și
extensia.
În mișcarea de flexie a gambei pe coaps ă, începutul miș cării se face prin rostogolirea
condililor femurali pe platoul tibial și ajunge la aproximativ 20grade moment în care,
ligamentele încruci șate frâneaz ă mișcarea; ea totu și continuă până la 130grade prin alunecarea și
rostogolirea condililor antrenând ș i cele 2 meniscuri articulare.
Extensia este efectuat ă până las 180grade de c ătre cvadricepsul femural.
Mișcarea de rota ție – se execut ă în articula ția menisco-tibial ă. În rotația externă sau
laterală, meniscul intern es te deplasat înainte și cel extern înapoi. Iar în rota ția internă este invers.
Mișcările meniscului extern sunt mai ample d ecât cele al meniscului intern. Astfel rota ția internă
a gambei are o valoare de 5 – 10grade iar cea fibular ă (laterală) este de 30 – 50grade crescând în
amplitudine pe m ăsura înaint ării în flexie.
Rolul meniscurilor – in biomecanica genunchiului este multiplu și complex:
1. Complecteaz ă spațiul liber dintre suprafa ța curbă a femurului și suprafața plană a
tibiei și împiedic ă astfel pensarea (c iupirea) sinovialei și capsulei în cavitatea
articulară în timpul mi șcării.
79

SINTEZA ANATOMIE
2. Centrează sprijinul femurului pe tibie în cursul mi șcării lor. Important ă este din
acest punct de vedere periferia meniscurilor care este mai rezistent ă.
3. Participă la lubrefierea suprafe ței articulare asigurând repartizarea uniform ă a
sinoviei pe suprafa ța cartilajelor.
4. Joacă rolul unui amortizor de sac între extremit ățile osoase mai ales în hiper-
extensie și hiper-flexie.

Pag.3
5. Reduc frecarea dintre extremit ățile osoase.
Marea majoritate a rupturilor de menisc se datoreaz ă accidentelor de sport, în special a acelora
care prezint ă mișcări rapide ș i puternice sau în care sportivul trebuie s ă-și schimbe brusc direcț ia.
EX: jucătorii de fotbal care fac mi șcări bruște de rotație a corpului în timp ce piciorul este fixat
de crampoane pe sol. Piciorul fixat nu are cum s ă mai fie mobilizat și se stabile ște un decolaj
între răsucirea puternic ă a corpului și a femurului la nivelul genunchiului Se mai pot adă uga
loviturile sau supra-încă rcările prin c ăderile unui juc ător peste altul.

c. ARTICULA ȚIILE TIBIO-FIBULARE : – proxomal ă,
– distal ă,
– medie (sindesmoz ă).
PROXIMAL Ă: între capul fibulei și condilul lateral al tibiei și este o articula ție plană.
– Suprafeț ele articulare – pe partea tibiei exist ă o articula ție ușor rotunjit ă și plană
situată pe partea superioar ă a condilului lateral. Fi bula prin epifiza superioar ă
80

SINTEZA ANATOMIE
prezintă o suprafață asemănătoare cu cea tibial ă. Suprafețele articulare sunt
acoperite de cartilajul Hialin.
– Mijloacele de unire – capsula articular ă mai groas ă anterior se inser ă la periferia
suprafeței articulare. Ligamentele care înt ăresc capsula se întind de la capul
fibulei la tibie și sunt: – ligamentul anterior al capului fibulei , foarte
rezistent situat între condilul lateral tibial și capul fibulei. Ligamentul posterior al
capului fibulei mai puțin rezistent, are o direc ție oblică orientată dinspre fa ța
posterioar ă a capului fibular sp re partea posterioar ă a condilului lateral tibial.
DISTALĂ: unește cele 2 oase lungi ale ga mbei în partea lor distală .
– Suprafeț ele osoase – pe tibie g ăsim incizura fibular ă cu o fațetă triunghiulară ușor
concavă care intră în contact cu fibula prin fa ța medială a maleolei laterale.
– Mijloace de unire – capsula și cele 2 ligamente (ligamentul tibio-fibular anterior
și posterior), ambele or ientate oblic, lateral și inferior.
MEDIE: membrana inter-osoas ă = sindesmoză care este o membran ă fibroasă rezistentă care se
întinde între marginile inter-osoase ale tibiei și fibulei. Fibrele ei sunt oblice inferior ș i lateral.
– Mișcările : permite doar mi șcarea de alunecare, fiind articula ții plane. Membrana
inter-osoas ă serveș te ca suport pentru inser țiile musculare și nu în transmiterea
forțelor. Dar permite u șoare mișcări de întindere. Ele se re duc la simpla apropiere
și îndepărtare a tibiei de fibul ă și sunt mișcări care se realizeaz ă prin flexia dorsal ă
a piciorului (când st ăm pe călcâi).
Când stăm pe vârfuri este flexie plantar ă.

81

SINTEZA ANATOMIE

08-04-2003 ANATOMIE curs 7
Pag.1

d. ARTICULA ȚIILE PICIORULUI:
Sunt multiple ș i diferite. Din punct de vedere anatomic ele pot fi împ ărțite în:
1. Articulația talo-crural ă (a gleznei).
2. Articulațiile inter-tarsiene.
3. Articulațiile tarso-metatarsiene.
4. Articulațiile inter-metatarsiene.
Articulațiile piciorului pot fi grupate în 2:
82

SINTEZA ANATOMIE
O articula ție superioar ă talo-crurală legat ă de mișcarea de flexie plantar ă și dorsală.
O articula ție talo-torsal ă subdivizat ă în mai multe articula ții în care se execută mișcări de pro-
supinație ale piciorului.

1. ARTICULA ȚIA TALO-CRURAL Ă: prezintă o mare importan ță la om în statica și
dinamica membrelor inferioare în sta țiunea biped ă. La formarea acestei articula ții
participă oasele gambei împreun ă cu talusul (astragalul). Este o articula ție de tip trohleo-
artroză.
– Suprafețele articulare – tibia și fibula particip ă prin epifizele lor inferioare și
prin maleolele medial ă și laterală care formeaz ă un fel de scoab ă în care intr ă
trohlea astragalului. Suprafa ța astragalian ă este mei lung ă antero-posterior decât
suprafața tibio-fibular ă permițând astfel mi șcări ample de flexie dorsal ă și
plantară a piciorului. Suprafe țele osoase sunt acoperite de cartilaj Hialin.
– Mijloacele de unire – sunt reprezentate de o capsul ă articulară întărite lateral de
2 ligamente puternice.
– capsula articular ă se inser ă la periferia cartilajului articular, cele 2 molecule r ămânând
extra-articular. Capsula este foarte sub țire și foarte strânse pe p ărțile laterale și mult mai lax ă în
partea anterioară și posterioar ă.
– cele 2 ligamente puternice:
– Ligamentul colateral medial sau intern î și are originea pe maleola medial ă de unde se împarte
în evantai pe oasele tarsului având 4 fascicol e: tibio-talar anterior, tibio-navicular, tibio-
calcanean, tibio-talar posterior.
83

SINTEZA ANATOMIE
– Ligamentul colateral extern este gros ș i fibrele sale sunt dispuse în 2 straturi: superficial și
profund. Ligamentul colateral extern radiaz ă de la maleola lateral ă fibulară la oasele tarsiene
învecinate. Fibrele sale fiind grupa te în 3 fascicole: talo-fibular posterior, talo-fibular anterior,
ligamentul calcaneo-fibular.
– Sinoviala – căptușește interiorul capsulei și formeaz ă 2 funduri de sac anterior și
posterior.
– Mișcările – sunt executate în jurul unui ax transvers care trece prin cele 2
maleole: flexia dorsal ă de aproximativ 20grade, flexia plantar ă de aproximativ
30grade.

2. ARTICULA ȚIILE INTER-TARSIENE : cele 7 oase care co mpun tarsul realizeaz ă
între ele urm ătoarele articula ții:
a. Subtalară,
b. Talo-calcaneo-navicular ă,
c. Cuneo-naviculară ,
d. Cubo-navicular ă,
e. Două intercuneene,
f. Cuneo-cuboidian ă.
a. Articulația subtalar ă – se realizeaz ă între fața inferioară a talusului și
fața superioară a calcaneului și este ca form ă de tip elipsoidal. Capsul ă
cu 3 ligamente – talo-calcanean interosos și talo-calcanean intern ș i
extern.

84

SINTEZA ANATOMIE

Pag.2
b. Articulația talo-calcaneo-navicular ă este o articula ție important ă în
mișcarea piciorului fiind considerat ă o articula ție de tip sferoidal ce se
realizează între suprafaț a convexă emisferic ă ce corespunde capului
talusului și suprafața concavă a calcaneului și navicularului unite între
ele printr-un ligament puternic calcaneo-navicular plantar. Mijloacele de
unire sunt: sunt capsula și ligamentele – ligamentul talo-calcanian inter-
osos, ligamentul calcaneo-navicular pl antar, ligamentul bifurcat(în Y)
numit și cheia de balt ă. Se inseră posterior pe calcaneu și anterior se
divide în 2 fascicole, medial și lateral.
c. Articulația calcaneo-cuboidian ă – de tip ș a. Suprafa ța articular ă
posterioar ă este fața articulației cuboidian ă a calcaneului care este
concavă și anterior fa ța posterioaă a cuboidului care este convex ă.
Suprafețele sunt acoperite de cartilajul Hialin. Mijloacele de unire .
capsula articular ă și ligamentele – ligamentul bifurcat (partea sa
laterală), ligamentul plantar lung care formeaz ă cu tendonul mu șchilor
lungul peronier de pe cuboid formân d un tunel osteo-fibros prin care
tendonul trece în regiunea plantar ă.
d. Articulația cuneo-navicular ă – se realizeaz ă între osul navicular și cele
3 oase cuneiforme, este o articula ție plană. Suprafețele articulare sunt
cele 3 articula ții de pe fa ța anterioar ă a navicularului și fețele situate pe
85

SINTEZA ANATOMIE
fața posterioară a fiecărui cuneiform. Mijloacele de unire sunt : o capsulă
și o serie de ligamente c uneo-naviculare – dorsal ă, plantară și medială.
e. Articulația cuboido-cunean ă – dintre osul cuboid ș i al III le-a
cuneiform. Este o articula ție plană. Mijloacele de unire – ligamentul
inter-osos și 2 ligamente – unul dorsal și altul plantar.
f. Articulațiile inter-cuneene – realizate prin articula țiile oaselor
cuneiforme, rezult ă 2 articula ții plane unite prin ligamente.

3. ARTICULA ȚIILE TARSO-METATARSIENE: unesc cuboidul ș i cele 3 cuneiforme
cu metatarsul. Sunt articula ții plane. Mijloacele de unire – sunt reprezentate de capsul ă,
întărită de 3 ligamente (dorsala, plantare și inter-osoase). Mișcarea – sunt numai de
alunecare.

4. ARTICULA ȚIILE INTER-METATARSIENE: se articuleaz ă prin baza lor. Primul
metatarsian se une ște cu al II le-a iar celelalte se pun în contact prin for țele articula ției
situate pe p ărțile adiacente ale bazei lor. Mijloace de unire – 3 ligamente metatarsiene
(dorsale, plantare ș i inter-osoase). Mișcarea – de alunecare.
ARTICULA ȚIILE DEGETELOR: cuprinde:
1. articulațiile metatarso-falangiene.
2. articulațiile inter-falangiene.
1. ARTICULA ȚIILE METATARSO-FALANGIENE: sunt de tip elipsoidal. Ca
suprafețe articulare – capul metatarsianului și cavitatea articular ă ușor concav ă a falangei
86

SINTEZA ANATOMIE
corespunz ătoare. Mijloace de unire – capsulă întărită de 2 ligamente colaterale. Mi șcarea
– flexie, extensie ș i adducție.
2. ARTICULA ȚIILE INTER-FALANGIENE: toate degetele cu excep ția halucelui (are
doar o articula ție) posedă câte 2 articula ții de tip trohlear. Fiecare atricula ție are o capsul ă
și 2 ligamente colaterale. Mi șcarile sunt de fl exie, extensie dar și mișcări de abduc ție –
adducție și rotație.
MIȘ CĂRILE PICIORULUI: articulaț iile piciorului permit urm ătoarele miș cări: – flexie
dorsală, flexie plantar ă, adducție, abducț ie, circumduc ția, supina ția și pronația. Aceste mi șcări nu
se execută în mod egal și în același timp în toate articula țiile piciorului. În articula ția talo-crural ă
se produc flexia dorsal ă și plkantar ă iar celelalte mi șcări se execut ă în articula țiile tarsiene.
08-04-2003 BIOMECANICA EXERCI ȚIILOR FIZICE – curs 1
Pag.1

BIOS = VIA ȚĂ
MECHANE = MA ȘINĂ
Biomecanica se ocupă cu studiul formelor de mi șcare a for țelor care produc mi șcarea a
interacțiunii dintre aceste for țe și forț ele care se opun. Este deci o metod ă de analiz ă anatomo-
funcțională a miș cării în termeni mecanici. Biomecanica se ocupă deci nu numai cu analiza
mecanică a mișcării ci și de efectele lor asupra struct urii organismului ce realizeaz ă mișcarea.
Studiul mi șcării omului trebuie s ă descopere greș elile care pot apare în timpul form ării și
consolidării deprinderilor motrice de baz ă și specifice unor ramuri sau probe sportive și să indice
și metodele înl ăturării lor. Biomecanica E.F.S. cuprinde:
87

SINTEZA ANATOMIE
1. Biomecanica general ă – care studiaz ă legile obiective generale ale mecanicii aplicate la
corpul omenesc.
2. Biomecanica special ă – studiaz ă, analizeaz ă statica și particularit ățile miș cării în
diferitele domenii ale activit ății motrice.
Mecanica cuprinde 3 capitole:
1. Statica.
2. Dinamica.
3. Cinematica.

1. Biomecanica generală – mecanica ramură a fizicii trateaz ă problemele în mod analitic. Ea
foloseș te în acest scop limbajul ma tematic pe care trebuie s ă-l cunoaș tem.
Elemente de mecanic ă aplicate la corpul omenesc
Mecanica se ocup ă cu studiul legilor mi șcării. Mișcarea mecanic ă este forma cea mai simpl ă de
mișcare a materiei. Ea const ă în deplasarea unui corp fa ță de altul. Mi șcarea unui vehicul, a
roților, unor piese de ma șini.
Mișcarea cuprinde 3 capitole:
1. Statica – care studiaz ă pozițiile și condițiile de echilibru ale for țelor care ac ționează
asupra corpurilor.
2. Dinamica – care studiaz ă cauza miș cării.
3. Cinematica – care studiaz ă modul cum se desf ășoară mișcările.
1. Statica – masă, greutate și forță gravitațională.
88

SINTEZA ANATOMIE
Masa – este adesea confundat ă cu aceea de greutate. Tuturo r corpurilor le corespund no țiunea de
masă. Masa unui corp exprim ă proprietățile sale de iner ție. Ea este invariabil ă față de locul unde
se află capul la Poli sau la Ecuator, la nivelul M ării sau la în ălțime, pe Lun ă.
Greutatea – este de natur ă diferită. Ea corespunde forț ei cu care un corp este atras de for ța de
gravitaț ie, într-un anumit loc. Coeficie ntul de intensitate al gravita ției se noteaz ă cu = g și se
măsoară în m/s la puterea –2. Astfel La Ecuator g = 9,78m/s la puterea –2
La Poli g = 9,83 m/s la puterea –2
Pe Lună g = 1,7m/s la puterea –2
Forța gravita țională – a fost descoperit ă de Newton. Ac țiunea asupra corpurilor în natur ă.
Corpul sau segmentele sale în mi șcare trebuie s ă învingă greutatea corpului sau a segmentelor
respective. For țe gravitațională care tinde s ă atragă corpul la pă mânt; iner ția, presiunea
atmosferic ă, rezistența mediului, for ța de reacție a suprafe ței de sprijin, for ța de frecare precum și
alte existente exterioare, cum ar fi greut ățile cu care se încarc ă corpul în mi șcare. Toate aceste
forțe externe enumerate mai sus și care intervin în timpul mi șcării rezultă din forța gravitațională.
Forța gravita țională acționează totdeauna vertical , de sus în jos atră gând spre sol corpul și
segmentele lui cu tendin ța de a le mobiliza.
Forțele interne (musculatura) ale organismului ac ționează în sens invers de jos în sus cu mare
consum de energie pentru învingerea for ței gravitaț ionale prin mi șcare.
15-04-2003 BIOMECANICA curs 2
Pag1

Centrul de greutate = C.G.
Centrul general de greutate = C.G.G.
89

SINTEZA ANATOMIE
C.G. – în statica exerci țiilor fizice, la asigurarea pozi țiilor corpului concur ă mai multe
forțe care se echilibreaz ă reciproc. Aceste for țe sunt fie for țe exterioare fie interioare.
Dacă asupra unui corp ac ționează mai multe forț e care au acela și punct de aplicare (spre ex. C.G.
sau alt punct al corpului) ele se pot înlocui cu una singură denumită forța rezultantă , forțele
înlocuite se numesc for țele componente. Aflarea rezultantei este denumit ă compunerea forț elor.
Iar aplicarea componentelor în cazul când cunoa ștem numai rezultanta este descompunerea
forțelor.
C.G.G. al corpurilor care se mai nume ște și centrul de mas ă sau de iner ție. Este cel în care se
întretaie rezultantele tuturor for țelor ce ac ționează asupra corpului. Cunoa șterea C.G.G. este
necesară în stilul pozi ției corpului pentru aprecierea condi țiilor de echilubru. Fiecare segment al
corpului are un C.G. par țial (g) și o masă proprie (m). Determinar ea centrelor de greutate
segmentare (g1, g2, g3) permite determ inarea C.G. al întregului corp.
Derminarea centrelor de greutate ale segmentelor este o problem ă foarte dificil ă datorită
greutății determin ării masei acestor segmentepe viu. Exist ă procedee complicate care permit
calcularea masei segmentelor corpului prin m ăsurarea volumului diferitelor segmente sau prin
echilibrarea lor în diferite pozi ții. Dificultatea determin ării greutății precise a segmentelor a f ăcut
ca în practic ă să se foloseasc ă determinarea greut ății relative a acestora. Astfel se consider ă că
C.G. al membrelor este situat pe axul longitudinal al acest ora, mai aproape de articulaț ia
proximală, datorită faptului că distribuția țesuturilor este ne-uniform ă fiind mai voluminoas ă
către articula ția proximal ă a segmentului de membru.
g = în medie situat la 0.44 din lungimea coapsei
= la 0,42 din lungimea gambei.
= la 0,47 din lungimea braț ului.
90

SINTEZA ANATOMIE
= la 0,42 din lungimea antebra țului.
C.G. al trunchiului este situat pe linia care une ște mijlocul axelor transversale care trec
prin articula țiile scpulo-humerale și a celor coxo-femurale; la adul ții cu dezvoltare medie C.G. al
truncgiului se afl ă la o distan ță de 0,44 fa ță de linia bi-scapular ă. El coboar ă la persoanele cu
toracele astenic dar și cu abdomen voluminos.
C.G. al capului se afl ă înapoia șelei turcești.
C.G.G. al corpului omenesc în pozi ția stând cu braț ele libere în jos este situat în 56 – 57% din
cazuri în spa țiul cuprins între vertebra sacrat ă1, sacrată2 la adult ș i între T7, T8 la nou n ăscut. În
plan sagital C.G.G. este situat între sacru și pubis, în func ție de gradul de îmbinare a capului
înainte sau înapoi.
Sagital – trece prin C.G.G. este situat mai la dreapta fa ță de planul medio-sagital al corpului, la
marea majoritate a oamenilor întru-cât jum ătatea dreapt ă are o mas ă mai mare cu 400 – 500gr
decât cea stâng ă, datorită prezenței ficatului, o dispozi ție asimetric ă a organelor interne, precum
și dezvoltarea ne-uniform ă a masei aparatului locomotor (memrele superioare și inferioare sunt
mai dezvoltate în jum ătatea dreapt ă a corpului).
C.G.G. își schimbă poziția și în funcție de mișcările respiratorii (în inspira ție coboară ) și de
cantitatea de lichide și alimente introduse în stomac C.G.G. se deplaseaz ă în aceiaș direcț ie cu
deplasările pe care le face omul, chiar numai mi șcările membrelor.
C.G.G. se deplaseaz ă în sus ori de câte ori ridic ăm membrele superioare sau inferioare. Și
coboară atunci când ele revin la pozi ția iniț ială. Astfel la s ăritura în în ălțime ridicarea membrelor
superioare și a piciorului de atac și ducerea la înainte deplaseaz ă C.G.G. în sus șiu înainte ceea ce
favorizeaz ă trecerea ștachetei.
91

SINTEZA ANATOMIE
Datorit ă acestei variaț ii, poziția precisă a C.G.G. nu se poate stabili, în schimb poate fi
determinat ă traectoria C.G.G. în mi șcări oricât de complexe precum și locul său în diferite
poziții.
Determinarea C.G.G. este o opera ție dificilă însă foarte necesar ă pentru studiul corpului
omenesc. De aceia savan ții s-au preocupat de numeroase met ode de determinare a traiectoriei
C.G.G.

Pag.2
– În 1679 – Boreli se bazeaz ă pe principiul echilibr ării corpului pe o platform ă. De atunci
au fost descrise numeroase metode. – În 1967 la congresul de la Zurich de c ătre Willems și
Swalms care au prezentat o instala ție electronic ă care permite citirea imediat ă fără calcul a
înălțimii C.G.G.

Descrierea liniei de gravita ție (verticala C.G.G.). Este o linie imaginar ă care trece prin
C.G.G.
Determinarea ei permite st abilirea factorilor care asigur ă echilibrul în special cel antero-posterior
și care define ște noțiunile de cifoz ă și hiperlordoz ă..
Aceast ă linie pleac ă din mijlocul segmentelor care leag ă cele 2 tragusuri (cartilajele din
fața conductului auditiv extern) pu țin înaintea condililor occipitali. Ea atinge curbura cervical ă
anterior ceea ce explic ă tendința de cădere a capului spre înainte și necesitatea de contrac ție
permanent ă a extensorilor capului pe coloana cervical ă pentru al men ține în pozi ție corectă. Ea
trece înaintea coloanei toracale, intersecteaz ă vertebra L2 trece posterior de ultimele vertebre
lombare, apoi trece înaintea vertebrei S2, posterior fa ță de articula ția coxo-femural ă, anterior fa ță
92

SINTEZA ANATOMIE
de genunchi și se proiecteaz ă pe sol la nivelul articula ției medio-tarsiene. Aceast ă linie de
gravitate permite stabilirea principalelor condi ții de echilibru în plan sagital ș i frontal ale
corpului omenesc.

Poligonul de sprijin sau de sus ținere.
Omul are un grad mare de adaptare la pozi ția stând care permite eliber area membrelor superioare
pentru prehensiune ș i lansări lăsând membrelor inferioare rpll de sus ținere și locomoție. Se poate
afirma că poziția stând reprezint ă o adevărată homeostazie biomecanic ă pe care activit ățile
sportive o vor putea influen ța. Poziția stând este aproape o poziț ie de odihn ă. Ea nu antrenează
decât o slab ă parte musculară și din acest punct de vedere este pu țin obositoare. Studiul ei începe
prin sprijinul pe sol și permite să definim poligonul de sprijin. Practic aceast ă suprafață de sprijin
pe sol este cea care va defini marginea zonelor de sprijin. Aceast ă suprafață este înscris ă într-un
triunghi isoscel. Pentru ca pozi ția să fie stabilit ă trebuie ca linia de gravita ție care trece prin
C.G.G. să se proecteze pe mediana triunghiului deasupra articula ției medio-tarsiene, deci pu țin
înaintea articula ției tibio-tarsiene.

Unghiul de stabilitate.
Este un unghi format de verticala C.G.G. cu linia care une ște marginea bazei de sprijin. Unghiul
de stabilitate este direct propor țional cu în ălțimea C.G.G. fa ță de baza de sprijin astfel în pozi ția
stând vertical baza de sprijin este mic ă iar înălțimea C.G.G. este mare. La poziț ia șezând baza de
sprijin este mai mare iar în ălțimea C.G.G. este mai mic ă. Teoria unghiului de stabilitate este cu
atât mai mare cu cât C.G.G. este situat mai jo s iar baza de sprijin mai mare. Acest unghi nu are
valoare absolută deoarece proiec ția C.G.G. se deplaseaz ă pe diversele puncte ale suprafe ței de
93

SINTEZA ANATOMIE
sprijin. Unghiul de stabilitat e va fi altul pentru aceiaș i poziție în raport cu marginea bazei de
susținere față de care se calculeaz ă (anterior sau posterior).

Echilibrul corpurilor vii.
Stabil și instabil.
Un corp este în echilibru atunci când punctul de sprijin și centrul s ău de greutate se
găsesc pe aceiaș i verticală. Când for țele care ac ționează asupra masei corpului se anuleaz ă.
Rezultanta tuturor for țelor care trec prin C.G.G. trebuie s ă fie egală cu 0. Deci nu trebuie s ă
existe forțe care să provoace ccelerarea linear ă a C.G.G. al corpului și nici momente ale for țelor
care să determine rota ția corpului în jurul C.G.G. Men ținerea pozi ției nu este posibil ă fără
menținerea echilibrului corpul ui omenesc care rezult ă din intrarea în ac țiune a reflexelor
posturale.
Din punct de vedere biomecanic și conform legii echilibrului, starea de eghilibru se
realizează atunci când proec ția vertical ă a C.G.G. cade în interiorul bazei de sus ținere.
Stabilitatea pozi ției este cu atât mai mare, cu cât proiec ția C.G. este mai aproape de câmpul bazei
de susținere.

Pag.3
Orice pozi ție a corpului este rezultatul echilibr ării forțelor care acț ionează asupra lui.

Echilibrul corpurilor inerte.
Echilibrul este de 3 feluri:
1. stabil.
94

SINTEZA ANATOMIE
2. ne-stabil.
3. indiferent.
La vieț uitoare, deci și la om nu există poziție cu echilibru indiferent există numai echilibru stabil
și ne-stabil.
Echilibrul stabil – există atunci când C.G.G. al corpului se g ăsește sub punctul de
sprijin. EX: poziț ia atârnat. Caracteristica principal ă al echilibrului stabil const ă în faptul că la
orice deplasare a corpului din pozi țoa sa inițială iau naștere momente de forță care readuc corpul
la poziția de echilibru stabil. Cu alte cuvinte corpul penduleaz ă și revine la pozi ția inițială.
Echilibrul ne-stabil – este ori de câte ori C.G.G. se afl ă deasupra suprafe ței de sprijin.
EX: sunt numeroase, din activitatea de E.F.S., pozi ția stând, șezând, în sprijin. Caracteristica
principală a acestui tip de echilibru const ă în faptul că la o modificare cât de mic ă a poziției iau
naștere momente de for ță care provoacă devierea continu ă a corpului și căderea lui, momentul
acestor for țe crește proporțional cu cre șterea devierii. Deci în toate cazurile de echilibru ne-stabil
momentele for țelor cate i-au na ștere în caz de dezechilibrare se opun reîntoarcerii corpurilor în
poziția inițială spre deosebire de poziț ia de echilibru stabil când momentele for țelor care i-au
naștere în caz de deviere tind s ă readucă corpul în pozi ția sa inițială.
Echilibrul indiferent – Prezent numai la corpuril e inerte, se caracterizeaz ă prin faptul c ă
sprijinul coincide cu C.G.G. sau se g ăsește pe verticala acestuia. În cazul echilibrului indiferent
orice pozi ție am imprima corpului el r ămâne în echilibru. EX: un disc str ăbătut de un ax pe un
plan orizontal el se afl ă permanent în echilibru indiferent de felul cum ia contact cu planul.

Pârghiile și aplicațiile lor la corpul omenesc.
95

SINTEZA ANATOMIE
Pârghia este cel mai simplu dispozitiv mecanic cu ajutorul c ăruia se pot transmite mi șcări în mod
convenabil în ceea ce prive ște consumul de energie. Oasele corpului formează pârghii care sunt
mobilizate de mu șchi după toate regulile mecanicii de pârghie. Exist ă totuși unele parcularit ăți
ale pârghiei din corpul omenesc care rezult ă din spre orificiul biologic al structurii și funției
organismului omenesc.
La o pârghie deosebim urm ătoarele elemente:
1. punctul de sprijin (O) în jurul c ăruia se rote ște.
2. punctul de rezisten ță (R) care trebuie învins.
3. forța activă (F) cu care sa învinge R.
4. brațul rezisten ței (OR) de la punctul de sprijin la punctul de aplicare a rezisten ței.
5. brațul forței (OF) de la punc tul de sprijin pân ă la punctul de aplicare a rezisten ței.
După felul cum se grupeaz ă aceste elemente pârghiile pot fi:
1. Pârghii de forță cu ajutorul c ărora economisim for ța, adică învingem o for ță de rezisten ță
mai mare întrebuin țând o forță activă mai mică.
2. Pârghii de deplasar e cu ajutorul că rora economisim deplasarea însă cu pierdere de forță .
Din punct de vedere a fizicii avem 3 grade de pârghie:
1. Pârghia de gradul I cu punctu l de sprijin situat între F și R.
2. Pârghia de gradul II cu punctu l de sprijin la unul din capete și F la celălalt capăt.
3. Pârghia de gradul III cu punctu l de sprijin la unul din capete și R la celălalt capăt.
Pârghiile au deci 2 puncte în care se aplic ă forțele statistice (O și R) și un punct în care se aplic ă
forța activă (F). În pârghia de gradul I for țele acționează în același sens în timp ce la pârghia de
gradul II ș i III forțele lucreaz ă în sens opus.
96

SINTEZA ANATOMIE
Pârghiile de gradul I și II sunt pârghii de for ță în timp ce pârghia de gradul III sunt pârghii de
deplasare.

Pag.4
Aplicarea forț elor pe pârghii creeaz ă momente de rota ție față de punctul de sprijin. Astfel o
pârghie va fi în echilib ru când momentul de rota ție a forț ei active este egal ș i de sens opus cu
momentul de rota ție a forț ei de rezisten ță față de același punct. Este cunoscut c ă la pârghia de
gradul III se pierde o parte de for ță însă această pierdere este compensat ă de o alungire a
deplasării.
Legea de aur a mecanicii se poate enun ța astfel: “Ce se pierde din for ță se câș tigă în
deplasare,”
Aceste pârghii sunt în mecanic ă, dar mai ales în corpul omenesc ș i se mai numesc și pârghii de
viteză întru-cât fevorizează deplasările în viteză .
Pârghia de gradul I – sprijină corpul în articula ția atlanto-occipital ă, forțele active și de
rezistență sunt dispuse înaintea ș i înapoia sprijinului. În acest caz bra țul forței reprezentat prin
distanța de la inserț ia mușchiului cefei pân ă la articula ția atlanto-occipital ă este mai mic decât
brațul rezisten ței, de aceea musculatura cefei este mai mult dezvoltat ă decât musculatura ventral ă
a gâtului pentru echilibrarea acestei pârghii mu șchii cefei mânuiesc un bra ț de pârghie mai mic.
Tot pârghia de gradul I este și în stațiunea biped ă la nivelul articula ției coxo-femurale cu
sprijinul în articula ția și aplicarea for țelor active ventral și dorsal.
Pârghia de gradul II – sunt contestate că ar exista în corpul omenesc. Dup ă unii o astfel
de pârghie este totu și în articula ția talo-crural ă în poziția stând pe vârfuri în care sprijinul ar fi pe
97

SINTEZA ANATOMIE
vârful degetelor și capetele metatarsienelor. Rezisten ța este greutatea corpului care apas ă prin
tibie pe talus iar for ța activă este muș chiul triceps-ural care tr age de calcaneu în sus.
Pârghia de gradul III – sunt cele mai numeroase.
– Flexia coapsei pe bazin.
– Flexia antebraț ului pe bra ț.
– Brațul în anteduc ție în articulaț ia umărului.
– Gamba în flexie pe coaps ă etc.
Datorită acestui fapt omul poate executa mi șcări ample de vitez ă și precizie. Este adev ărat că
aceste pârghii lucreaz ă în pierdere de for ță însă conform legii de aur a mecanicii ce se piarde în
forță se câștigă în deplasare. O polaritate deosebit ă a pârghiei de gradul I II a constituit faptul c ă
pe lângă pârghia de gradul III cu un singur punct de aplicare a for ței (EX: deltoidul pe humerus
în mișcarea de adduc ție a brațului). Exist ă și pârghii de gradul III cu 2 puncte de aplicare , se face
atât de ischio-gambieri care mânuiesc un mic bra ț de forță cât și de triceps-ural care mânuie ște
un braț lung de for ță. Există pârghie de gradul III cu mai multe puncte de aplicare a forței active
cum este la mi șcarea de flexie a antebra țului unde ac ționează.
F1. este bicepsul cu bra ț scurt.
F2. este rotundul pronator cu bra ț mai lung.
F3. este brahio radialul.
F4. este flexorul carpului.
F5. este flexorul degetelor cu bra țe din ce în ce mai lungi.
Ce avantaj mecanic confer ă?
98

SINTEZA ANATOMIE
– Fiecare din cele 5 for țe au momente de rota ție diferite care redau posibilitatea s ă
intre în ac țiunea de flexie succesiv ă și să confere aceste miș cări de flexie pe lâng ă
rapiditate și precizie foarte nece sare mâinii omului.
– Pe parcursul mi șcărilor genul pârghiei se poate schimba. Astfel în pozi ția vertical ă
la nivelul articula ției coxo-femurale se stabile ște o pârghie de gradul I. Dac ă din
această poziție efectuăm o flexie a coapsei pe bazin se formeaz ă o pârghie de
gradul III cu punct de sprijin în articula ția coxo-femurală . Faptul c ă sensul
pârghiei se schimb ă pe parcursul miș cării sau din trecerea de la o pozi ție la o
mișcare confer ă omului posibilitatea efectu ării unor mi șcări ample în vitez ă, iar la
nevoie să dezvolte în for ță. În activitatea de E.F.S. cunoa șterea pârghiilor și a
legilor lor d ă posibilitatea intervenirii în mod științific la dezvoltarea calit ății
motrice.

16-04-2003 BIOMECANIC Ă curs 3
Pag.1

TIPURILE DE ACTIVIT ĂȚI MUSCULARE.
Activitatea muscular ă – static ă și dinamic ă.
Mu șchii sunt organele motorii din jurul articula țiilor care mobilizeaz ă pârghiile osoase,
articulațiile mobile. Ei sunt dispu și în cupluri și lanțuri cinematice. Mul ți muș chi care alc ătuiesc
pentru fiecare grad de liber tate al cuplului câte o grup ă muscular ă funcț ională.
Articula ția scapulo-humeral ă – sunt 6 grupe musculare.
99

SINTEZA ANATOMIE
Articula ția genunchiului – sunt 4 grupe musculare. Mu șchii pentru mobilizarea pârghiilor
cinematice formeaz ă lanțuri musculare care sunt o înl ănțuire de grupe musculare cu ac țiune
sinergică sau ontogonist ă. În funcție de modul cum se grupeaz ă în jurul articula ției, mușchii
îndeplinesc roluri dife rite. Ei pot fi: agoni ști, sinergici, antagoniș ti.
Mu șchii agoni ști – îndeplinasc aceia ș mișcare de flexie, extensie, adduc ție, abducț ie. Aici
intră puțin mușchii care pot s ă facă un singur fel de mi șcare, pentru c ă majoritatea pot participa
la mai multe categorii de mi șcare.
Mu șchii sinergici – sunt acei mu șchi care îndeplinesc în comun anumite mi șcări, dar și
fiecare în parte poate efectua ac țiuni diferite. EX: mi șcarea de coborâre a cent urii scapulare este
efectuată de marele pectoral, marele dorsal. – expira ția este asigurat ă de mușchii sinergici ca
marele pectoral, marele din țat și scalenicul.
Mu șchii antagoni ști – care execută mișcările opuse în articula țiile pe care le mobilizeaz ă
și reprezint ă principala frân ă a mișcării. Atunci când mi șcarea este forte rapid ă ei nu reușesc să
amortizeze miș cările și solicitarea se transmite ligamentelor și capsulei articulare care pot suferi
treumatisme.
Antagonismul muscular nu trebuie privit numai ca o frân ă în reglarea miș cărilor ci și ca o
adaptare în scopul realiz ării unei regl ări cât mai fine și mai precise a ac țiunilor. Aceast ă adaptare
apare și se dezvolt ă în procesul antrenamentului fiind dependent ă de scoarța cerebral ă. La
începători se remarcă mișcări ne-economice, uneori inutile lipsite de precizie care îns ă cu timpul
pe măsura apari ției și consolid ării legăturilor temporale din scoar ța cerebral ă devin economice și
precise. În studiul miș cării precise este necesar s ă se precizeze pentru fiecare în parte lan țul
muscular care asigur ă mișcarea.
100

SINTEZA ANATOMIE
Lan țurile musculare sunt o înl ănțuire de grupe musculare cu ac țiune sinergică sau
antagonistă . EX: la lan țul muscular care inte rvine constant în mi șcarea de impulsie de la sol
caracteristic mersului, alerg ării și săriturii este lan țul triplei extensii format de contrac ția
concomitent ă a mușchilor extensori ai coapsei pe bazin, extensori ai gambei pe coaps ă și flexorii
plantari.

Tipurile de activitate muscular ă.
1. Statică sau de asigurare postural ă.
2. Dinamică sau de asigurare a mi șcărilor.
1. STATICĂ: – este rezultatul contrac ției statice izometrice a grupelor și lanțurilor
musculare. Ea nu duce la scurtarea mu șchilor, și nici la deplasarea segmentelor. Provoac ă
o oboseal ă rapidă pentru că solicită puternic centrii nervo și și comprim ă vasele sanguine
și limfatice.
2. DINAMIC Ă: – rezultatul contrac ției izoronice a mu șchilor, și se caracterizeaz ă prin
scurtatea mu șchilor și deplasarea segmentelor sau a corpului în întregime. Mi șcarea
corpului efectueaz ă un lucru mecanic propor țional cu forț a și lungimea scurt ării.
Circulația și procesele metabolice la nivelul mu șchilor sunt favorizate.
Cercetă rile au arătat că cele 2 tipuri de activit ăți musculare au o se rie de particularit ăți
biomecanice.
1. Activitatea muscular ă statică este de 3 feluri:
a. Consolidare.
b. Fixare.
c. Menținere.
101

SINTEZA ANATOMIE
În funcție de echilibrul în care se afl ă corpul omenesc – stabil sau instabil.

Pag.2
a. Corpurile se afl ă în echilibru stabil când C.G.G. se afl ă sub baza de sus ținere ca în
poziția atârnat și variantele sale când efortul muscular static se nume ște de consolidare întru-cât
grupele și lanț urile musculare se opun for țelor de trac țiune care la nivelul articula țiilor se
manifestă ca forț e de disrup ție având tendin ța de a disloca articula ția punând în stare de tensiune
capsula și ligamentele cu atât mai mult cu cât solicitarea este mai mare. În pozi ția atârnat la bară
fixă greutatea corpului exercit ă asupra articula țiilor o trec țiune cu atât mai mare cu cât articula ția
este mai aproape de baza de sus ținere descrescând spre extremitatea inferioară ; efortul static este
mai mare dac ă se adaugă o îngreuere. Frecvent în activit ățile sportive, efortul static se îmbin ă cu
cel dinamic astfel se întâmpl ă la efectuarea giganticii la bar ă fixă (la trecerea pe sub bar ă). În
aceste activit ăți sportive se depune un efort combinat, static și dinamic care trebuie diferen țiat și
avut în vedere în metodica antrenamentului.
Efortul static de consolidare solicit ă concomitent grupele și lanțurile musculare
antagoniste, de aceia exerci țiile care folosesc acest tip de efort angrenează concomitent atât
mușchii agoni ști cât și muș chii antagoniș ti. Pozițiile cu echilibru stabil pot fi folosite atât în
practica culturii fizice medicale cât și în antrenamentul sportiv atunci când urm ărim o creștere a
forței pe grupe și lanțuri musculare la global.

b. În cazul pozi țiilor cu echilibru ne-stabil unde C.G.G. este situat deasupra bazei de
sprijin așa cum sunt poziț ia stând, efortul static se nume ște de fixare sau echilibrare. Grupele și
lanțurile musculare se opun for țelor care tind s ă dezechilibreze corpul, fixându-l în pozi ția
102

SINTEZA ANATOMIE
respectivă condițiile de chilibru ne-stabil determin ă forțe care se manifest ă la nivelul articula ției
sub formă de presiune aceasta fiind cu atât mai ma re cu cât îngreunarea este mai importantă .
Efectul static de fixare cre ște pe măsură ce ne apropiem de baza de sus ținere și în funcț ie
de gradul de stabil itate. Altfel dac ă unghiul de stabilitate este mi c efortul static are o valoare
mare și invers. În poziț ia stând unghiul de stabilitat e este mai mic decât în pozi ția șezând.
Pozițiile cu echilibru ne-stabil solicit ă la fel concomitent lan țurile musculare antagoniste și
agoniste în aceia și măsură. De aceia pozi țiile echilibrului ne-stabil pot fi folosite atât în cultura
fizică cât și în antrenamentul sportiv pentru dezvolterea calit ății de forță, pentru grupe și lanțuri
musculare toate în for ță.

c. În cele 2 tipuri de activitate muscular ă de consolidare și fixare for ța gravitației
acționează de-a lungul axei verticale a corpului sau a segm entelor sale aflete în echilibru stabil
sau intabil când corpul în întregime sau segmentele sale se afl ă în poziții complexe în care for ța
de gravitaț ie nu mai ac ționează în lungul axei verticale care trece prin centrul de greutate
respectiv cum ar fi: – atârnat echer, stând cu bra țele laterale. În aceste situa ții apar solicit ări
statice care difer ă de efortul de consolidare și fixare. Mu șchii corpului luptând împotriva
gravitaț iei care tinde s ă schimbe pozi ția acestuia sau a segmentelor sa le, depune un altfel de efort
static numit de men ținere care asigur ă poziția.
Activitatea static ă de menț inere se întâlne ște atât în poziț iile cu echilibru stabil cât și în
cele cu echilibru instabil.
Important din punct de vedere biomecanic este faptul c ă la asigurarea unor astfel de pozi ții nu
mai contribuie grupei și lanțuri musculare antagoniste, ci numai unele din acestea. Datorită
acestui fapt grupele sau lan țurile musculare respective pot fi antrenate selectiv în vederea
103

SINTEZA ANATOMIE
creșterii calităților motrice și în primul rând a for ței folosindu-se pozi ția cu îngreuere. Efortul
static de men ținere este folosit în reeducarea motric ă și în antrenament pentru preg ătirea specială ,
pentru că solicită numai anumite grupe musculare.
Deci va fi important să știm să folosim acele exerci ții care solicit ă musculatura ce ne
intereseaz ă. De aceea este necesar s ă facem o analiz ă cât mai am ănunțită în cadrul fiec ărei poziții
statice a pozi ției de lucru ale mu șchilor raportându-le la condi țiile mecanice de lucru ale
pârghiilor osoase. F ăcând aceste analize ale tipului de ef ort muscular vom putea da cele mai
științifice recomand ări practice, exerciț ii speciale sau eforturi izometrice corespunz ătoare care s ă
antreneze cu precă dere elementul motric, complex specific remirii sportive. For ța este calitatea
motrică care beneficiaz ă de aceste no țiuni biomecanice în antrenamentul sportiv.

Pag.3
2. Activitatea muscular ă dinamic ă are 2 particularit ăți biomecanice ca tip de efort:
a. De învingere.
b. De cedare.
a. Acțiunea de învingere:- numită contracție concentric ă, ese acel tip de contrac ție
dinamică în care muș chii se scurteaz ă și mobilizeaz ă oasele printr-o mi șcare concentric ă de
apropiere, mu șchii antagoniș ti sunt întin și și prin aceasta contribuie la frânarea mi șcării.

b. Acțiunea de cedare:- numită și contracție excentric ă, este acel tip de contrac ție
dinamică în care muș chiul efectueaz ă mișcarea prin cedarea progresiv ă a stării sale de cptrac ție;
în timpul activit ății de cedare, lungimea mu șchiului cre ște.
104

SINTEZA ANATOMIE
EX: – înclinarea înainte a corpului poate fi produs ă prin contracț ia de învingere a musculaturii
pereților abdominali sau prin contrac ția de cedare a musculaturii șanțurilor vertebrale.
Flexorii antebraț ului pe braț apropie cele dou ă segmente prin contracț ia de învingere sau
le depărtează prin contracț ia de cedare.
Rezult ă un lucru de cea mai mare impotan ță în biomecanic ă și anume “ aceia ș grupă
musculară poate în unele condi ții să efectueze mi șcarea prin scurtare ca și mișcarea opusă ei dar
prin alungire” în acest fel denumirea de mu șchi flexori din anatomia func țională devine
improprie pentru c ă aceiași mușchi pot efectua și mișcarea opusă . Principiul acesta este valabil
pentru toate grupele musculare.
În biomecanică se folose ște pe lâng ă denumirea grupei și aceea a sensului activit ății
musculaturii dinamice. EX: – trac țiunea la bar ă are 2 faze:- de ri dicare (învingere) și de coborâre
(cedarea aceluia și lanț muscular).
Creșterea calit ăților motrice se face pe baza solicit ării de învingere sau de cedare, important este
să cunoaștem care din aceste activit ăți au contribuit mai mult la cre șterea calit ății motrice și să
știm să le aplicăm în metodica antrenamentului.

105

SINTEZA ANATOMIE

06-05-2003 BIOMECANIC Ă curs 4
Pag.1

BIOMECANICA special ă = a. Se ocup ă de analiza biomecanic ă a poziț iilor.
b. analiza biomecanic ă a mișcărilor locomotorii ciclice și aciclice
a. Analiza biomecanic ă a principalelor pozi ții ale corpului omenesc.
106

SINTEZA ANATOMIE
În practica E.F.S. exist ă numeroase situa ții în care corpul în întregime sau numai
segmentele sale sunt fixate în anumite pozi ții pe care trebuie s ă le pă streze un timp oarecare.
Pozițiile sunt punctul de plecare ale unor mi șcări globale sau par țiale.
Sunt foarte numeroase îns ă din punct de vedere biomecanic se împart în 4 mari categorii:
1. Poziții cu sprijin superior – atârnat în derivatele sale.
2. Poziții cu sprijin inferior – stând în derivatele sale.
3. Poziția pe membrele superioare ș i inferioare.
4. Poziția cu sprijin pe tot corpul.
În analiza biomecanic ă a oricărei poziț ii este necesr s ă se țină seamă de următoarele elemente.
1. definirea pozi ției.
2. tipul de echilibru (stabil sau instabil).
3. baza de sus ținere, C.G., unghiul de stabilitate.
4. pârghiile principale care ac ționează în condiția respectiv ă.
5. unghiurile principale care se relizeaz ă între cuplurile și lanțurile cinematice specifice
poziției pe care o analiz ăm.
6. grupele și lanț urile musculare care asigur ă prin activitate, statica pozi ției.
7. tipurile de activit ăți musculare statice (fix are, consolidare, men ținere) depus ă de aceste
grupe și lanțuri musculare.
8. aplicații practice – adic ă la ce folose ște poziția pe care o analiz ăm.
9. sarcina principal ă a unei analize biomecanice corecte este de a descoperi care sunt
cuplurile cinematice unde apar momente de rota ție și care sunt grupele sau lan țurile
musculare care asigur ă prin activitatea static ă de menținere aceste pozi ții opunându-se
forțelor care tind s ă producă rotația unor pârghii osoase.
107

SINTEZA ANATOMIE

1. Analiza biomecanic ă a pozițiilor cu studiu superior.
Sunt toate pozi țiile corpului în care C.G. se g ăsește sub punctul de sprijin . EX: atârnat la bar ă
fixă și derivatele acestei pozi ții.
Poziția atârnat simplu – corpul este atârnat prin memb rele superioare la aparate fixe
(bara) sau mobile (inelele). Poate fi comparat cu un pendul care oscileaz ă sub acțiunea forțelor
externe. Corpul poate fi pasiv sau activ în func ție de gradul de dez voltare a musculaturii
persoanei care o execut ă. Mâinile prind obiectul iar me mbrele superioare trunchiul și membrele
inferioare sunt extinse. Atunci când corpul atârn ă pasiv capul este coborâ t între umeri care sunt
ridicați, scapulele se îndep ărtează mult sunt în bascul ă laterală, iar curburile coloanei sunt ș terse.
Aceasta este pozi ția începătorilor.
Poziția atârnat activ – se caracterizeaz ă printr-un efort static pu ternic al musculaturii
centurii scapulare în are claviculele sunt aproape orizontale , scapula în basculă mediale, capul nu
este coborât între umeri ș i curbura lombar ă este accentuat ă. În principal de mu șchii pre-tensori.
Musculatura centurii scapulare și a membrului superior poate fi realizat ă numai de sportivi.
Lanțurile musculare ale corpului considerate global depun o ac tivitate de consolidare opunându-
se distensiei, dizlocă rii articula țiilor. Mușchii flexori ai degetelor precum și mușchii basculei
mediale depun o activitate static ă de menținere pe fondul general de consolidare.
Astfel din țatul mare, fascicolele inferioare ale trapezului și în special dorsalul mare trage
trunchiul în sus iar brahialul anterior și bicepsul brahial trage de bra țe. Forța acestor mu șchi va fi
cu atât mai mare cu cât distan ța dintre punctul de sprijin va fi mai mic ă, mai precis cu cât
membrele superioare sunt mai apropi ate între ele. Acest lucru se explic ă prin faptul c ă forța
musculară se descompune în 2 componente:
108

SINTEZA ANATOMIE
–

Pag.2
– una vertical ă și alta orizontal ă, iar rezultanta lor cu o valoare mai mare (când membrele
superioare sunt mai apropiate între ele) ceea ce înseamn ă că forța musculara se întrebuin țează
aproape în întregime ș i nu se pierde decât o mică parte care corespunde co mponentei orizontale.

2. Pozițiile cu sprijin inferior.
Toate pozi țiile corpului în care C.G.G. se g ăsește deasupra, sprijinul cu pozi ția stând
vertical C.G. fiind deasupra corpului nest abil iar tipul redominant de activitate muscular ă statică
este de fixare sau echilibrare. Pentru aceasta colaborează toate lanțurile musculare antagoniste.
Astfel la membrul inferior de sprijin este asigurat prin participarea simultan ă a 4 lanțuri
musculare.- tripla extensie,
– tripla flexie,
– 2 lanț uri laterale.
Parematrii labei piciorului cu abductorii coapsei și supinatorii piciorului cu aductorii
coapsei pe bazin.
Pe acest fond general de activitate static ă de menținere în cazul în care apar momente de rota ție
pe care ține să le anuleze. Astfel pozi ția stând este poziț ia inițială din exerciț iile fizice din care
corpul omului se afl ă în poziție verticală cu plantele sprijinite pe sol.
După gradul de înclinare a corpului fa ță de vertical ă se descriu 3 variante ale pozi ției
stând – normal ă, forțată, comodă .
109

SINTEZA ANATOMIE
a. În pozi ția stând normal – verticala cade în mijlocul bazei de sus ținere, puțin vertical
față de linia care une ște articula țiile talo-crural ă. Centrul de greutate ale diferitelor segmante ale
corpului se g ăsesc în general pe acela ș plan frontal care coincide cu axa vertical ă a corpului.
Segmentele corpului nu sunt situ ate unul de altul exact pe aceia și linie vertical ă ci formeaz ă între
ele diferite deschideri ceea ce necesit ă un efort muscular pentru men ținerea lor. Astfel axa
generală a corpului este vertical ă, cea a gâtului îndreptat ă dorsal. Greutatea cre ște pe măsură ce
coborând de la cap spre extremit ăți repartizându-se în mod egal pe cele 2 membre inferioare care
au o poziție vertical ă făcând cu planta un unghi de 90o. Unghiul de înclinare a bazinului este de
60o – 65o. Vârfurile picioarelor îndep ărtate formând un unghi de 65o – 70o. Membrele superioare
atârnă libere în jos iar umerii sunt tra și ușor înapoi (deplasare dorso-median ă a scapulei).
În poziția stând normal verticala C.G.G. trece prin corpul vertebrelor C 5, C7, T9, dorsal
față de vertebrele lombare. Ea întretaie la mijloc linia ce une ște articula țiile coxo-femurale, trece
ventral fa ță de articula ția genunchiului și prin capul astragalului. C.G. G. al capului este situat
ventral fa ță de verticala C.G.G. a corpului ca și față de articula ția atlanto-occipital ă. Pentru
menținerea capului în pozi ție vertical ă este necesar un efort muscular al cefei mai mic ca valoare
decât greutatea capului ce necesit ă a fi echilibrat ă. Aceasta se explic ă prin faptul c ă la pârghia de
gradul 1 ce se realizeaz ă la acest nivel bra țul forței este mai mare decât cel al rezisten ței.
În regiunea cevical ă brațul forței fiind ceva mai mare decât bra țul rezisten ței, forța
necesară contracției statice a mu șchilor extensori mai mari decât la cap.
În regiunea toracală brațul forței este de câteva ori mai mic decât bra țul forței. Mușchii
extensori ai coloanei vertebrale men țin întreaga greutate a toracelui care este situat ă ventral față
de punctul de sprijin al pâr ghiei. De aceea activitatea static ă a mușchilor, respectiv pentru
110

SINTEZA ANATOMIE
menținere echilibrului la nivelul regiunii toraci ce este de câteva ori mai mare decât cea a
toracelui.
În regiunea lombar ă C.G. trece dorsal față de corpurile verticale, bra țul forței este mai
mic ceea ce necesit ă un efort consider abil pentru men ținerea echilibrului . astfel se explic ă
dezvoltarea foarte mare a masei musculare lombare, comparativ cu mu șchii ventrali ai
abdomenului. Datorit ă inegalității pârghiei, mu șchii regiunii lombare care mobilizeaz ă brațul
scurt trebuie s ă corespundă ca volum ș i forță pentru a putea echilibra greutatea trunchiului care
tinde să cadă înainte. La nivelul articula ției coxo-femurale echilibrul se asigură de către grupele
musculare antagoniste ventrale și dorsale cu predominan ța extensorilor care sunt foarte
dezvoltați la om pentru a men ține poziția vertical ă a corpului.

Pag.3
La genunchi, vertical C.G. trece ventral iar corpul are tendin ța să se încline înainte,
genunchii sunt bloca ți în extensie de grupele musc ulare antagoniste extensoare și flexoare cu
participarea tractului tibial și a ligamentelor încruci șate ale articula ției genunchiului. Tendin ța de
a cădea înainte este oprit ă de muș chii ischio-gambieri care trag de tuberozitatea ischeonului și
împiedică astfel înclinarea bazinului în fa ță.
În articula ția talo-crurală în care echilibrul se face de c ătre mușchii flexori plantari și
dorsali ai labei piciorului deoarece vert icala C.G. trece ventral de axa articula ției prin capul
astragalului, corpul are tendin ța să cadă înainte. De aceea muș chii flexori plantari sunt mai
dezvoltați decât cei dorsali pentru c ă ei se opun c ăderii. Asupra acestei articula ții se mai exercit ă
111

SINTEZA ANATOMIE
și forț e care tind s ă dezechilibreze corpul în sens lateral.men ținerea echilibrului se asigur ă
prin contribu ția celor 2 grupe musculare antagoniste care execut ă pronaț ia și supinația piciorului.
b. Poziția stând for țat – corpul mult mai aplecat înainte, b ărbia flectat ă, curbura toracic ă
ștearsă , curbura lombară accentuat ă, înclinarea bazinului crescut ă, musculatura superioar ă într-o
ușoară retroducție, C.G.G. este deplasat înaint e. Verticala lui trwece mai în fa ță decât în pozi ția
stând normal ajungând c ătre marginea anterioară a bazei de susț inere.corpul are tendin ța să cadă
înainte. Pozi ția este menț inută de efortul musculaturii șanțurilor vertebrale precum și de mușchii
triplei extensii ai membrelor inferioare. Contrac ția puternică a musculaturii produca oboseala
rapidă și nu poate fi men ținută îndelung. Mu șchii șanțurilor vertebrale și a triplei extensii depun
un efort muscular de men ținere fiind solicitate grupele ventrale ale gâtului, mu șchii pereților
abdominali și aschio-gambieri.
c. Poziția stând comod – (de repaos), corpul u șor înclinat înapoi C.G.G. împins dorsal,
verticala sa nu cade în mijlocul bazei de sus ținere, capul u șor aplecat înainte, curbura toracic ă
scăzută iar cea lombar ă micșorată. Membrul superior atârn ă liber de-a lungul corpului iar unul
dintre ele fiind deplasat lateral. Sprijinul se face pe ambele membre superioare dar greutatea
corpului nu se repartizeaz ă în mod egal fiind mai mare pe unul din ele. C ătre acesta se produce ș i
o ușoară înclinare lateral ă a bazinului. Corpul are tendin ța să cadă înapoi, iar pentru men ținerea
echilubrului ac țiunea musculaturii ventrale. Aici este solicitat lan țușl triplei flexii pentru blocarea
și fixarea articula țiilor respective.
d. Poziția stând pe vârfuri – întreaga greutate a corpului se sprijin ă pe degete iar
verticala c.G.G. cade pe partea ventral ă a bazei de sprijin (mult diminuat ă). Echilibru greu de
menținut. Solicit ă flexorii plantari precum și pronatorii și supinatorii care asigur ă echilibrul
112

SINTEZA ANATOMIE
lateral, pozi ție foarte obositoare și nu poate fi men ținută mult timp chiar dup ă antrenamente
îndelungate a șa cum se întâmplă la balerini.

13-05-2003 BIOMECANIC Ă curs 5
Pag.1

113

SINTEZA ANATOMIE
Analiza biomecanic ă a unei activit ăți dinamice a mi șcărilor – este mai complex ă și
comportă următoarele opera ții:
1. definirea miș cării pe care o analiz ăm.
2. precizarea perioadelor, fazelor și momentelor caracteristice mi șcării.
3. analiza forț elor externe care inte rvin pe parcursul mi șcării: gravita ționale, reac ția
reazemului.
4. precizarea tipului de activitate muscular ă pe faze.
5. precizarea axelor, unghiurilor și a vitezelo r unghiulare.
6. aplicații la activit ăți de E.F.S. pentru formularea unor indicaț ii metodice, privind
pregătirea fizic ă.
Diversele exerci ții și aparate folosite pentru preg ătirea fizic ă generală și specială trebuie
analizate prin prima grupelor și lanțurilor musculare pe care le solicit ă. În cazul când ele solicit ă
aceleași grupe și lanțuri musculare care sunt hot ărâtoare într-o prob ă sportivă oarecare este
obligatoriu s ă analizăm dacă și tipul de activitate muscular ă pe faze este cel din proba. În cazul
când NU este acela și se impune corectarea și îmbunătățirea metodicii antrenamentului prin
introducerea unor exerci ții sau aparate care s ă solicite mu șchii corespunz ători cu tipul de
activitate muscular ă din proba respectiv ă în caz contrar eficien ța nu poate fi maxim ă.

MIȘ CĂRILE LOCOMOTORII – sunt acele categorii de miș cări care antreneaz ă deplasarea
corpului în întregime de musc ulatura corpului învingând for ța gravitației prin presiune pe sol sau
aparate determin ă deplasarea C.G.G. a corpului. Aceasta descrie traiector ii rectilinii, ondulate
sau paralele.
Din punct de vedere biomecanic mi șcările locomotorii se împart în:
114

SINTEZA ANATOMIE
a. ciclice – mersul, alergarea, înotul, căță rarea etc.
b. aciclice – săriturile, aruncă rile.

MIȘ CĂRILE LOCOMOTORII CICLICE – se caracterizeaz ă prin repetarea unor cicluri
asemănătoare de faze; astfel mersul ar e o serie de faze care se repet ă succesiv.
MIȘ CARILE LOCOMOTORII ACICLICE – se compun dintr-un num ăr de faze dup ă care
mișcarea înceteaz ă. Orice miș care complex ă poate fi împ ărțită în mișcări mai simple care
constituie:
– Perioade. EX: perioada pici orului de sprijin pe sol în mers.
– Faze. EX: faza de amortizare sau impulsie în mers.
– Momente. EX: – momentul verticalei la mers.
– momentul desprinderii la s ărituri.

ANALIZA BIOMECANIC Ă A MIȘCĂRILOR CICLICE – mersul este o mi șcare
locomotorie ciclic ă care se asigur ă la om și animale cu cel mai mic consum energetic, datorit ă
faptului că este o mi șcare automat ă. Caracteristica principal ă a mersului care îl deosebe ște de
toate celelalte mi șcări locomotorii este c ă se pă strează pe tot parcursul fazelor contactul cu solul,
fie cu un picior (sprijin unilateral) fie cu ambele picioare (sprijin bilate ral). Mersul se compune
dintr-o succesiune de paș i. După Marey pasul reprezint ă totalitatea mi șcărilor care se execut ă
între 2 pozi ții asemănătoare ale aceluia și picior. Acesta este pasul dublu fiind considerat
unitatea func țională a mersului. El se descompune în 2 pa și simpli, fiecare la rândul s ău având
câte 3 faze. Pasul dublu se de scompune în 2 perioade:
a. perioada piciorului de sprijin.
115

SINTEZA ANATOMIE
b. Perioada picior ului oscilant.
La rândul s ău fiecare perioad ă cuprinde câte 3 faze:
A. Perioada piciorului de sprijin :
1. faza de amortizare (contactul cu solul).
2. momentul verticalei.
3. faza de impulsie (împingerea de la sol).

Pag.2
B. Perioada piciorului oscilant:
1. faza pasului posterior.
2. momentul verticalei.
3. faza pasului anterior.
Pe parcursul acestor 6 faze contactul cu solul se p ăstrează permanent cu urm ătoarele
particularit ăți 4/5 din timp sprijinul este unilateral 1/5 di n timp sprijinul este pe ambele picioare.
În timpul mersului C.G.G. al cor pului descrie o traiectorie ondulat ă întru-cât se produc oscila ții
verticale și transversale.
Oscilația vertical ă se datoreaz ă contactului cu solul astfel în momentul verticalei C.G.G.
are cea mai mare în ălțime, iar în sprijinul bilateral are pozi ția cea mai joas ă. Oscilațiile laterale
ale C.G.G. se datoreaz ă necesității păstrării echilibrului co rpului în condi țiile sprijinului
unilateral; musculatura corpului produc ă mișcări compensatorii ca înclinarea bazinului pe
piciorul de sprijin. Amplitudinea maxim ă a oscilației laterale este în momentul verticalei
piciorului de sprijin. Din punct de vedere biomecanic faza de amortizare este o faz ă negativă care
frânează viteza mersului întru-cât for ța reacției reazemului este îndreptat ă contrar direc ției
116

SINTEZA ANATOMIE
mersului. Faza de impulsie este o faz ă pozitivă care accelereaz ă viteza mersului întru-cât reac ția
reazemului are aceea și direcție cu deplasarea. În timpul perioade i de sprijin unilateral, membrele
inferioare care asigur ă sprijinul pe sol ac ționează în articula ția talo-crural ă ca o pârghie
antrenând la extremitatea sa liber ă, bazinul și întreg trunchiul. În tim pul perioadei de oscila ție,
membrul inferior liber oscileaz ă în articula ția coxo-femural ă asigurând ducerea înainte a
piciorului.
ANALIZA MUSCULATURII A MERSULUI – musculatura membrelor inferioare depune
efortul principal în mers, restul mu șchilor a trunchiului și membrelor superioare, ac țiune în
cadrul coordon ării generale a mersului și produce o serie de oscila ții ale bazinului, umerilor și
membrelor, de regul ă în sens invers decât mi șcarea membrelor inferioare.
Faza de amortizare – este asigurat ă la atingerea solului cu c ălcâiul de un lan ț muscular
format de flexorii coapsei pe bazin, extensorii genunchiului și flexorii dorsali ai labei piciorului
prin activitatea de cedare și asigură derularea lin ă a piciorului pe sol.
Momentul verticalei – piciorului de sprijin este asigurat de contribu ția puternic ă a
musculaturii lan țului triplei extensii și triplei flexii.
Faza de impulsie – este asigurat ă de contribu ția puternic ă a lanțului triplei extensii prin
activitatea de învingere.
Faza pasului posterior – este asigurat ă prin contracț ia ușoară a lanțului triplei extensii a
piciorului oscilant. Ea determin ă oscilația înainte în articula ția coxo-femural ă, ușoară flexie a
genunchiului și flexia dorsal ă a labei piciorul ui. Se scurteaz ă lungimea piciorului oscilant pentru
a nu atinge solul la trecerea pe verticală .
Momentul verticalei pici orului oscilant – asigurat ă de contribu ția ușoară a celor 2 lan țuri
musculare. Faza pasului anterior – se asigur ă prin contribu ția lanțului muscular format din
117

SINTEZA ANATOMIE
flexorii coapsei, extensorii genunchiului și flexorii dorsali ai labei piciorului prin efortul
muscular de învingere care preg ătește membrul inferior pentru aterizare.
ANALIZA MUSCULATURII A ALERG ĂRII – este tot o mi șcare locomotorie ciclic ă care se
deosebeș te de mers printr-o faz ă de zbor care înlocuie ște sprijinul bilateral din mers. Aceast ă
fază se interpune între cele 2 perioade – sprijin și oscilație. Unitatea biomecanic ă a alergării este
tot pasul dublu și cuprinde acelea și faze cu mersul având în plus faza de zbor. C.G.G. al corpului
oscilează în direcție verticală , laterală și sagitală. Spre deosebire de mers unde C.G.G. atinge cea
mai mare în ălțime, momentul verticalei la alergare, cea mai mare în ălțime este atins ă la mijlocul
zborului. Cu cât viteza de alergare este mai mare cu atât oscilaț iile C.G.G. sunt mai mari.
Oscilațiile laterale ating maxi mum în timpul sprijinului și coincid cu în ălțimea minim ă a C.G.G.
și cu minimum de vitez ă orizontal ă a masei corpului. Persoanele cu bazinul larg și membrele
inferioare scurte întâmpin ă ca și femeile greut ăți la alergare din cauza amplitudinii crescute a
oscilației laterale. În alergare trunchiul efectueaz ă mișcări de torsiune mai mare decât în mers.
Ele își micșorează amplitudinea pe m ăsură ce

Pag.3
viteza alerg ării crește. Mișcările de torsiune ale umerilor sunt inverse fa ță de mișcările bazinului
și pot ajunge pân ă la 45o la mijlocul fazei de zbor. Oscila țiile membrelor superioare se face cu
coatele în flexie pentru a mic șora momentul iner ției și a nu frâna viteza de alergare.
Caracteristicile pasului în al ergare – lungimea pasului este mai mare decât în mers iar
durata în timp este mai scurt ă. Lungimea pasului în alergare NU depinde numai de lungimea
membrului inferior ci și de lungimea traiectoriei zborului de lungimea labei piciorului și de
complecta sa derulare pe sol. De aceea încă lțămintea alerg ătorului este bine s ă fie mai larg ă și să
118

SINTEZA ANATOMIE
se elimine orice factor care ar reduc e derularea piciorului. Viteza alerg ării se mărește odată cu
creșterea caden ței și tinde către un maximum care este de aproximativ 10m/s.
PARTICULARIT ĂȚILE – alergătorii sunt de talie mijlocie, greutate între 65 – 75Kg,
paniculul adipos slab dez voltat, iar masa muscular ă a membrelor superioare mai dezvoltată decât
cea a trunchiului și cea a membrelor superioare.
ANALIZA MUSCULATURII :
În faza de amortizare – când se ia contact cu solul, lan țul muscular al triplei extensii se
opune flexiei segmentelor membrelor l ăsându-se întin și ca niște resorturi înde plinind astfel o
activitate de cedare. Dup ă luarea contactului cu solul, acest lan ț muscular î și schimbă activitatea
cu una dinamic ă de învingere care se intensific ă treptat pe tot parcursu l perioadei de sprijin
unilateral pentru a atinge maxima la impulsie.
Momentul verticalei – piciorul de sprijin este asigurat ă de cele 2 lanț uri musculare
antagoniste: lan țul triplei extensii și lanțul triplei flexii. Ele depun o activitate static ă de fixare
asigurând prin efortul lor simultan pozi ția vertical ă a corpului. În acest moment genunchiul nu
este complet întins ca în mers. Lan țul triplei extensii ș i în principal extensorii genunchiului
depun o activitate mai mare decât lan țul triplei flexii.
Faza de impulsie – asigur ă prin efortul de învingere a lan țului triplei extensii care devine
maximă la sfârșitul fazei de impulsie asigurând astfel zborul.
În timpul zborului – cele 2 membre inferioare depun activit ăți musculare deosebite și
diferite. Cel care a efectuat impulsia se preg ătește să efectueze fazele piciorului oscilant relaxând
lanțul triplei extensii spre a l ăsa liberă oscilația înainte. Membrul inferior se preg ătește să ia
contact cu solul prin intrarea în ac țiune a lan țului triplei extensii care s ă asigure amortizarea. În
119

SINTEZA ANATOMIE
faza pasului posterior a memb rului inferior care a f ăcut impulsia devine oscilant și cu genunchiul
ușor flexat pân ă la vertical ă.
În momentul verticalei piciorului oscilant – pentru un timp foarte scurt cele 2 lan țuri
antagoniste depun o activitate statică de consolidare asigură prin efortul lor combinat pozi ția la
verticală a piciorului oscilant. Tripla flexie asigur ă membrului inferior scurtarea necesară din
flexia genunchiului și flexia dorsal ă a labei piciorului. În faza pa sului anterior a piciorului
oscilant proiec ția viguroasă înainte este asigurat ă de lanț ul triplei flexii, efortul principal este
asigurat de flexorii coap sei pe bazin. Contribu ția acestei grupe musculare este atât de însemnat ă
cu cât viteza de alergare este mai mare.

120

SINTEZA ANATOMIE
20-05-2003 BIOMECANIC Ă curs 6
Pag.1

ANALIZA BIOMECANIC Ă A MIȘCĂRII LOCOMOTORII ACICLICE

Săriturile sunt mi șcări locomotorii aciclice care se caracterizeaz ă printr-un zbor prelungit
timp în care corpul descrie în aer o parabol ă. Traiectoria în aer depinde de mai mul ți factori:
– Scopul săriturii (în lungime, în ălțime sau cu pr ăjina).
– Viteza iniț ială.
– Unghiul de desprindere.
Clasificarea săriturilor după traiectorie :
a. Săritura în lungime cu traiectorie joas ă.
b. Săritura în în ălțime cu traiectorie înalt ă.
c. Săritura pe în ălțime (pe un obstacol) cu traiectorie ascendent ă.
d. Săritura în adâncime (de pe un obs tacol) cu traiectorie descendent ă.
Clasificarea săriturilor dup ă tehnica execu țiilor:
a. simple – lungime, în ălțime.
b. Cu sprijin – cu pr ăjina, la cal.
Particularit ățile biomecanice ale s ăriturilor
Din punt de vedere biomecanic să riturile pot fi descompuse în 4 faze:
1. pregătirea.
2. desprinderea.
3. zborul.
121

SINTEZA ANATOMIE
4. aterizarea.
Aceste faze sunt legate între ele ți se condi ționează reciproc, fiecare faz ă având particularit ățile
sale:
1. PREG ĂTIREA – difer ă după cum este s ăritura – de pe loc sau cu elan – la săritura de pe loc
se fac o serie de mi șcări cu trunchiul și cu membrele constituind avântarea. Mi șcările constau
dintr-o succesiune de coborâri și ridicări ale C.G.G. asociat ă cu mișcările conjugate ale
membrelor superioare și ușoară aplecare a trunchi ului înainte. Mi șcarea membrelor inferioare au
ca drept scop punerea în tensiune optim ă a lanțului muscular al triplei extensii și stabilirea unui
unghi optim de flexie la nivelul articulaț iilor membrelor inferioare de b ătaie. Unghi de la care se
declanșează contracția balistic ă pentru desprinderea de pe sol. Aplecarea trunchiului înainte are
drept scop deplasarea sau punerea C.G.G. pe direc ția impulsului piciorului de b ătaie. În cazul
când aceasta nu se realizeaz ă apar momente de rota ție care scad eficacitatea s ăriturii.
Săritura cu elan – preg ătirea se face prin alergare, care imprim ă corpului o vitez ă
orizontală care contribuie la alungirea traiectoriei.
2. DESPRINDEREA – constă în contracț ia balistic ă puternică a lanțului triplei extensii de la
membrul inferior de b ătaie. Pentru ca eficien ța acestei contrac ții să fie maxim ă Hachmuth a
arătat că este necesar ă „o coordonare a impulsurilor par țiale, adică să fie și succesiunea
corespunz ătoare a contrac țiilor grupelor musculare care efectueaz ă bătaia” Când această
coordonare NU exist ă, cum se întâmpl ă la copii sau la sportivii supra antrenaț i, la nivelul
pârghiilor formate de coaps ă, gambă și laba piciorului apar for țe de frânare pentru învingerea
cărora se va cheltui o parte din for ța de contrac ție a mușchilor care efectueaz ă impulsia de la sol.
Viteza iniț ială este asigurat ă la startul de pe loc numai de contrac ția musculaturii triplei
122

SINTEZA ANATOMIE
extensii, pe când la startul cu elan viteza ini țială se compune din viteza orizontal ă a elanului și
din contracț ia lanțului triplei extensii de la membrul inferior de b ătaie.
Unghiul de impulsie este unghiul form at de orizontala solului cu direc ția impulsului
musculaturii care efectueaz ă bătaia.
Unghiul de desprindere – este form at de orizontala solului cu direc ția traiectoriei la
începutul zborului. Acest unghi este totdeauna ma i mic decât cel de impulsie întru-cât elanul
prin viteza sa orizontal ă micșorează

Pag.2
unghiul de desprindere. De aceea la să ritura de pe loc unghiul de desprindere se apropie de 45o
pe când la startul cu elan este mai mi c. Valoarea sa este cu atât mai scă zută cu cât viteza elanului
este mai mare.
La săritura în în ălțime – unghiul de desprindere este mai mare de 45o fără să depăș ească
65o – 70o
3. ZBORUL – Este constituit din traiectoria în aer a corpului. El începe în momentul
desprinderii și durează până la aterizare. Traiectoria C.G.G. este o parabol ă care în prima parte
este ascendentă iar în a II a parte este descendent ă având o vitez ă uniform accelerat ă. În timpul
zborului curen ții de aer frâneaz ă viteza care atinge valori considerabile la s ăriturile cu schiul.
Forțele interne ale corpului nu influen țează traiectoria C.G.G. îns ă asigură pe timpul zborului o
poziție convenabil ă trunchiului și membrelor în vederea trecerii obstacolului sau preg ătindu-le
pentru aterizare. În faza de zbor musculatura corpului se relaxeaz ă la să ritorii experimenta ți și
rămâne contract ă la începători.
123

SINTEZA ANATOMIE
4. ATERIZAREA – constă în amortizarea vitezei corpului prin contactul cu solul. Aterizarea se
face în diferite moduri, în funcț ie de stilul s ăriturii. Amortizarea se f ace printr-o serie de for țe de
frânare dintre care cea mai important ă este contrac ția de cedare a musculaturii în special cea a
membrelor inferioare. La frânarea vit ezei zborului, mai contribuie rezisten ța și elasticitatea
țesuturilor și articulațiilor precum și calităților solului. Amortizarea începe din momentul
contactului cu solul și ține până la anularea total ă a vitezei.
ANALIZA MUSCULAR Ă – principale for ță muscular ă care imprim ă eficiență
săriturilor este lan țul muscular al triplei extensii la membrul inferior de b ătaie. Înainte de
declanșarea contracț iei de învingere a acestui lan ț muscular se produce o u șoară flexie în
articulația membrului inferior cu scopul de a crea condiț ii biomecanice optime. Prin flectarea
articulației mușchii extensori sunt întin și, intră în starea de tensiune și în momentul contrac ției
vor realiza un lucru mecanic mai mare. Lungimea scurt ării este mai mare în condi țiile în care
mușchiul este în prealabil întins. Prin flectare se urm ărește realizarea unui unghi optim de flexie
de la care se poate declanș a extensia cu cea mai mare eficacitate. Acest unghi optim de flexie,
variază de la individ la individ și este în func ție de lungimea pârghiilor osoase ale membrelor
inferioare de b ătaie și de masele par țiale ale segmentelor corpului . Determinarea unghiului optim
de flexie se realizeaz ă prin filmarea unor s ărituri cu peste 300 de imagini pe secund ă. În
concluzie la analiza mu șchilor putem ar ăta că principalul motor al s ăriturii este lan țul triplei
extensii. Este deosebit de important s ă arătăm că activitatea acestui lan ț muscular este de
învingere la b ătaie și de cedare la aterizare. De aceea to ți sportivii trebuie s ă aibă antrenat acest
lanț atât pentru efort de învingere cât și pentru efort de cedare. În ansamblul metodicii
antrenamentului trebuie prev ăzute complexe de exerci ții și aparate care s ă solicite în ambele
sensuri aceste lan țuri al triplei extensii.
124

SINTEZA ANATOMIE
Săritura în lungime cu elan – traiectoria este o parabol ă lină. Unghiul de desprindere
este mai mic decât jum ătate din unghiul de impulsie, atingând în cazul marilor performan țe 20o –
25o. în timpul elanului corpul este înclinat înainte, de obicei mai mult decât la alerg ările de
viteză. Bătaia se face pe un singur picior, motiv pentru care lungimea traiectoriei este
determinat ă în mai mare m ăsură de viteza elanului decât de viteza de impulsie. În timpul
zborului exist ă mai multe tehnici: (ghemuit sau cu pa și în aer) care tind s ă realizeze atât
alungirea traiectoriei cât și o aterizare cât mai bun ă. Amortizaea se face pe ambele membre
inferioare care iau contactul cu solul prin c ălcâie având flectate puternic articula țiile genunchilor
și coxo-femurale. Principala for ță de frânare o constituie contracț ia de cedare a lan țului muscular
al triplei extensii care transform ă lanțul cinematic al membrelor inferioare într-un resort elastic
care se opune accentu ării flexiei.amortizarea la să ritura în lungime pune probleme de coordonare
neuro-musculară . Dacă membrele inferioare sunt duse mult înainte iar viteza este mult prea mic ă
aterizarea este rotat ă, corpul căzând înapoi. Dacă ducerea membrelor inferioare înainte este mai
puțin accentuată iar viteza este mare corpul cade înai nte. Pentru relizarea unor noi performan țe
este absolut necesar s ă se realizeze o ziteză orizontal ă cît mai mare iar membrele inferioare s ă fie
duse mai înainte. Iner ția corpului va asigura cont inuarea traiectoriei C.G.G. și după luarea
contactului cu solul reu șind să asigure astfel condiț ii optime de aterizare. La început acest lucru
nu este posibil de aceea ducerea înaint e a membrelor inferioare ve fi cu atât mai mare cu cât se
poate realiza o vitez ă mai mare.

Pag.3
125

SINTEZA ANATOMIE
Săritura în în ălțime – traiectoria este o parabolă înaltă, unghiul de desprindere este mai
mare de 45o și atinge în cadrul unor performan țe mari valoarea de 65o – 70o. La acveste să rituri
elanul joac ă un rol mai redus, for ța principală fiind contrac ția musculaturii piciorului de b ătaie.
Pentru ca ș tacheta să nu fie atins ă, este necesar s ă se țină seama nu numai de traiectoria C.G.G. ci
și de poziț ia în spațiu a diferitelor segmente ale trunchiului ș i membrelor. Acestea trebuie s ă fie
cât mai mult grupate în jurul C.G.G. astfel risc ă să atingă ștacheta. În timpul zborului exist ă
mai multe tehnici : – prin ghemuire.
– prin p ășire.
– prin rostogolire ventral ă.
– prin rostogolire dorsal ă..
Se pare că tehnica prin ro stogolire dorsal ă creează condiții optime care elimin ă riscul atingerii
ștachetei de c ătre membre în timpul zborului. At erizarea nu pune probleme biomecanice
deosebite, deoarece terenul pe care se face am ortizarea este înzestrat cu materiale elastice. O
problemă esențială a tehnicii să riturilor în în ălțimeo constituie analiza biomecanic ă comparativ ă
a contribu ției celor 2 membre inferioare la re alizarea traiectoriei C.G.G. se cunoa ște rolul
piciorului de b ătaie care prin lan țul triplei extensii este un factor hot ărâtor în realizarea în ălțimii
traiectoriei. Ducerea viguroas ă înainte ș i în sus a piciorului de atac are drept consecin ță ridicarea
C.G.G. și deplasarea lui c ătre înainte, ac țiune de mare importan ță pentru realizarea în bune
condiții a trecerii peste ștachetă . Analiza mu șchilor comparativ ă arată că la membrele inferioare
cele 2 lan țuri musculare care intervin nu sunt identice. Astfel dacă la piciorul de b ătaie intervine
lanțul triplei extensii, la piciorul de atac ac ționează un lanț muscular format din flexorii coapsei
pe bazin, extensorii gambei pe coaps ă și flexorii dorsali ai plantei. Concluzia care se desprinde
este necesitatea unui antrenament diferen țiat pentru cele 2 lan țuri musculare dac ă vrem să
126

SINTEZA ANATOMIE
obținem performan țe înalte. Exerci ții care sunt bune pentru cre șterea calit ăților motrice la
piciorul de b ătaie nu sunt bune pent ru piciorul de atac și invers. De aceea pentru a îmbun ătăți
metodic antrenamentele s ăriturilor în în ălțime este necesar s ă ținem seama de acest fapt.
Săritura cu pr ăjina – este o s ăritură cu sprijin mobil în car e întreg sistemul „pr ăjină –
săritor” poate fi comparat cu o pră jină care oscileaz ă în jurul punctului fix de pe sol. Traiectoria
C.G.G. nu este o parabol ă. În prima parte a s ăriturii se execut ă mișcări active care determin ă
schimbarea poziț iei sale fa ță de prăjină din atârnat în stând pe mâini. S ăritura cu pr ăjina se
bazează pe energia cinetic ă combinat ă cu forța de impulsie a b ătăii care imprim ă corpului o
mișcare de pendulare pe pr ăjină și se continu ă apoi cu o tragere și ridicare a corpului deasupra
nivelului de apucare a pr ăjinii. Elanul este o alergare accelerat ă cu rolul de a imprima o vitez ă
lineară cât mai mare. B ătaie se face pe piciorul stâng odat ă cu ridicarea pr ăjinii deasupra capului
și este asigurat ă de lanțul triplei extensii. Urmeaz ă fixarea pr ăjinii pe sol, corpul sportivului este
atârnat, pasiv producându-se faza pendulului lung. Urmeaz ă faza pendulului scurt care const ă din
mișcarea de tragere și răsturnare a trunchiului. Lan țurile musculare ventrale ale corpului
acționează viguros scurtând raza de rota ție, C.G.G. se ridic ă iar capul și umerii sunt trac țiunea,
întoarcerea și împingerea, tragerea se face în bra țe cu rolul de a ridica C.G.G. și de a produce o
înșurubare în spiral ă a corpului. În continuare are loc o mi șcare de împingere în bra țe care ridic ă
corpul și mai sus. Și astfel corpul printr-o mi șcare de rota ție trece peste ștachetă . Eliberarea
prăjinii se face dup ă un ultim impuls dat de membrele superioare pe pr ăjină după care o
eliberează. Corpul trece peste ș tachetă de regulă cu fașa în jos. S ăritura cu pr ăjina pune probleme
complexe întru-cât solicită numeroase grupe și lanțuri musculare atât de la trunchi cât și de la
membrele inferioare și superioare. Cunoa șterea acestora permite o mai bun ă orientare în
metodica antrenamentului s ăriturilor cu pră jina.
127

SINTEZA ANATOMIE

27-05-2003 BIOMECANIC Ă curs 7
Pag.1

ANALIZA BIOMECANIC Ă A ARUNC ĂRILOR

Aruncările sunt probe atletice care pot fi împ ărțite după modalitatea în care for ța aruncătorului
este aplicată în mișcarea obiectului, astfel putem avea împi ngeri (greutate), azvârliri (suli ță),
lansă ri (disc, ciocan). În toate arunc ările C.G. al obiectului de scrie în timpul zborului o
traiectorie curb ă asemănătoare unei parabole.
Factorii care determin ă lungimea unei aruncă ri sunt:
– Viteza iniț ială (V 0) cu care obiectul p ărăsește mâna.
– Unghiul de lansare.
– Unghiul de teren.
– Suprafața frontală opusă aerului de c ătre obiectul aflat în zbor.
VITEZA INI ȚIALĂ – (V 0) – este cel mai important factor care determin ă lungimea arunc ării
deoarece în ecua ția care determin ă distanța de aruncare viteza intr ă în pă tratul să u.
128

SINTEZA ANATOMIE
X = V 0 x sin2alfa / G unde
X = lungimea arunc ării.
V0 = viteza iniț ială a obiectului.
Alfa = unghiul de lansare.
G = accelera ția gravitaț ională.
Viteza este rezultatul mai multor for țe care se aplic ă obiectului și anume:
– Viteza orizontal ă sau circular ă a elanului.
– Contracț ia musculaturii corpului.
Este necesar ca toate aceste for țe să acționeze coordonat pentru ca efectul lor s ă se însumeze, în
caz contrar rezult ă forțe care anuleaz ă sau frânează și scurteaz ă lungimea traiectoriei. În efortul
de aruncare atletul trebuie s ă-și angreneze întreaga mas ă muscular ă și nu numai for ța braț elor ci
și ci și pe cea a trunchiului și membrelor inferioare. De aceea for ța rezultantă este propor țională
cu numărul grupelor musculare angrenate în mi șcare. Un alt factor care are mare importan ță în
creșterea vitezei este timpul cât ac ționează forța asupra obiectului de aruncat. Cu cât aceast ă
forță acționează pe un timp mai îndelungat cu atât energia cinetic ă este mai important ă iar viteza
este mai mare.
Intensitatea for ței aplicată obiectului:
Cu cât for ța contracției musculare va fi mai mare cu atât viteza imprimat ă obiectului de aruncat
va fi mai mare. Viteza ini țială va fi maxim ă atunci când toate for țele arătate acționează simultan
pe tot parcursul, pe aceea și direcție și trec prin C.G. al obiectului. Viteza ini țială va fi redus ă
dacă forțele acționează succesiv și fiecare numai pe o frac țiune de parcurs. Corpul omenesc prin
constituția sa nu permite să se realizeze în mod ideal o ac țiune simultan ă a forț elor pe întregul
parcurs. De aceea din punct de vedere biomecanic este mai bine ca for țele să intre în ac țiune în
129

SINTEZA ANATOMIE
ordine des-crescândă a intensit ății lor, iar for țele mai mari s ă acționeze pe o frac țiune de
parcurs mai lung ă. Concluzia care se impune este c ă la aruncări, mișcarea odată începută trebuie
să se exercite în mod continuu până la terminarea ei. Este necesar de asemenea ca mi șcarea să fie
executată cu o vitez ă treptat crescând ă.

UNGHIUL ALFA – este un unghi format de direc ția de lansare și perpendiculara pe punctul de
lansare. Teoretic în orice aruncare, unghiul cel mai favorabil pentru ob ținerea unei traiectorii cât
mai lungi de aruncare este de 45o,acest principiu este valabil pentru arunc ările în vid; în probele
sportive intervin numero și factori care modific ă unghiul de lansare și anume rezisten ța aerului,
calitățile aerodinamice ale obiectelor de concurs. La unele arunc ări, cum ar fi greutatea în special
unghiul alfa este mai mic de 45o. Este în jur de 30o – 40o întru-cât din motive anatomo-
funcționale eficacitatea impulsiei este mai mare dac ă se face perpendicular ă pe torace.

Pag.2
UNGHIUL DE TEREN – este format din orizontala solului ș i din dreapta care une ște locul de
cădere al obiectului cu punctu l de lansare. Practica a ar ătat că cea mai lung ă traiectorie se
realizează atunci când unghiul alfa și jumătate din unghiul de teren totalizeaz ă împreună 45o. în
aruncarea discului, ci ocanului sau a suli ței unghiul de teren este foarte mic din cauza lungimii
mari a traiectoriei, la greutate el este mult mai mare. Pentru greu tate unghiul optim de teren este
mai de 40o – 41o. Aruncătorii înalți sunt avantajo și față de cei scunzi.

130

SINTEZA ANATOMIE
REZISTEN ȚA AERULUI – este opus ă sensului de mi șcare a obiectului. Îi frâneaz ă viteza și
provoacă scurtarea traiectoriei. Ac țiunea rezisten ței aerului se execut ă asupra suprafeț ei frontale
a obiectului pe sec țiunea sa dominant ă și este proporț ionată cu mărimea acestei suprafe țe.
Această suprafață frontală variază cu înclinarea obiectului (disc, suli ță) pe direc ția traiectoriei.
De asemenea rezisten ța aerului cre ște proporțional cu p ătratul vitezei de zbor și cu sensul și
viteza curen ților de aer.

FAZELE ARUNCĂ RILOR – deși sunt diferite ca form ă de execu ție aruncă rile au un fond
comun caracteristic prin faze care se succed:
1. pregătirea pentru aruncare.
2. elanul.
3. efortul final (aruncarea propriu-zis ă).
4. restabilirea dup ă aruncare.
1. PREG ĂTIREA PENTRU ARUNCARE – constă prin prinderea obiectului urmată de o serie
de mișcări cu scopul de-al pune pe arunc ător într-o pozi ție cât mai favorabil ă în elan.
– ridică ri pe piciorul de sprijin în aruncarea greut ății.
– legănări la disc sau 1 – 3 roti ri la lansarea ciocanului.
Aceste mi șcări au rolul de-a pune în tensiune lan țurile musculare care vor efectua elanul, creând
astfel condi ții mecanice optime prin dispunerea corespunz ătoare a pârghiilor osoase în cadrul
lanțului cinematic al trunchiului și membrelor. La disc și ciocan, aceste mi șcări mai au și rolul
de-a realiza o vitez ă circulară necesară vitezei de aruncare.
131

SINTEZA ANATOMIE
2. ELANUL – compus dintr-o serie de mi șcări care au drept scop asigurarea unei viteze ini țiale
optime precum și din luarea de c ătre aruncător a unei pozi ții cât mai favorabile pentru efectuarea
cu eficien ță maximă a efortului final de aruncare.
Structura elanului este determinat ă de tehnica tipurilor de aruncare, astfel avem:
– elanul sub form ă de săltare la aruncarea greut ății.
– elanul sub form ă de piruet ă la disc, ciocan.
– elanul sub form ă de alergare la suli ță.
În timpul elanului trenul inferi or al corpului se deplaseaz ă mai repede decât trenul superior și
mâna care ține obiectul de aruncat. Se creeaz ă un moment denumit de biomecanicieni „dep ășirea
aparatului” care are rolul de a accentua la maxim starea de tensiune a lan țului muscular care vor
efectua efortul de aruncare și mărirea prin aceasta a randamentul ui. Este necesar ca în cadrul
elanului să existe o coordonare cât mai bun ă a impulsurilor par țiale care pun în contrac ție
succesivă sau simultan ă diferite grupe musculare.
3. EFORTUL FINAL – alcătuit dintr-o contrac ție puternic ă a lanțurilor musculare care imprim ă
o viteză crescută a obiectului care se adaug ă la viteza elanului. Din compunerea acestei 2 viteze
rezultă viteza ini țială a obiectului. În această fază este important s ă NU existe nici o for ță de
frecare, sau dac ă există, acțiunea acestora s ă fie micșorată la maximum.
Unele cauze de frânare pot fi:
– încetinirea elenului sau chiar oprirea pent ru a se creia baza de sprijin necesar ă
efortului de aruncare.
Efortul muscular al corp ului începe prin contrac ția puternic ă a maselor musculare ale trunchiului,
a nivelului bazinului și a regiunii lombare. Succesiunea intr ării în contrac ție a grupelor
musculare urm ătoare poate fi
132

SINTEZA ANATOMIE

Pag.3
asemănată cu o undă contractil ă care pleac ă din regiunea C.G.G. și difuzeaz ă ondulatoriu că tre
extremități. Timpul de contracț ie, durata ac țiunii musculare, trebuie continuate cât mai mult.
Lanțul muscular care efectueaz ă efortul final de aruncare, antreneaz ă grupe musculare
antagoniste, dintre care unele ac ționează după tipul de efort iar altele dup ă tipul de cedare.
Principalul efort dinamic de învingere îl depune un lan ț muscular format din: – extensorii mâinii,
– extensorii cotului,
– mușchii anteductori în scapulo-humeral ă,
– basculă laterală a scapulei.
Acest lanț de muș chi al membrului superior se continu ă la torace cu lan țurile ventrale încruci șate
ale pereților abdominali, iar la membrul inferior cu lan țul triplei extensii. Concomitent
antagoniștii acestui lan ț muscular, atât la trunchi cât și la membre, depun un efort dinamic de
cedare și este important s ă semnalăm rolul esen țial prin efortul de cedare a mu șchilor șanțurilor
vertebrale.
Pozi ția corpului arunc ătorului în efortul final de aruncare este în echilibru instabil din
cauza efortului care dezechilibreaz ă corpul prin împingerea C.G.G. înainte. Este necesar s ă fie
asigurat ți echilibrul pentru acest lucru este necesar ă o contribu ție muscular ă statică de fixare a
lanțurilor musculare antagoniste ale trunchiului și membrelor inferioare. Efortul de aruncare se
îndeplinește cu concursul împletirii activit ății dinamice cu activitatea static ă. Dozarea efortului
static pe parcursul efortulu i dinamic este strâns legat ă de informa țiile proprioceptive care sosesc
neîncetat la S.N.C. de la aparatul locomotor. P ăstrarea echilibrului este și rezultatul unei sinteze
133

SINTEZA ANATOMIE
corticale între informa țiile proprioceptive vestibulare și cele care vin pe ca lea analizatorului
vizual.
4. FAZA DE RESTABILIRE – începe imediat ce obiectul a p ărăsit mâna arunc ătorului ce are
drept scop frânarea viteze i orizontale a corpului și restabilirea echilibrului. Aceste se realizeaz ă
după ce aruncătorul efectueaz ă în diferite moduri în func ție de tipul de aruncare și de viteza
orizontală a corpului.
Astfel la aruncarea suli ței unde viteza orizontal ă restantă este mai mare, pe lâng ă
activitatea muscular ă se efectueaz ă și un pas lung pentru m ărirea bazei de sus ținere a corpului.
La disc și ciocan, unde trebuie frânat ă mișcarea de rota ție a corpului se efectueaz ă o serie
de mișcări ale trunchiului ți membrelor inferioare f ără ca acestea s ă fie ridicate de pe sol.
De asemenea la greutate efortu l final de restabilire se efectueaz ă fără deplasări ale
membrelor inferioare.
În general la toate tipurile de arunc ări, efortul muscular în faza de restabilire antreneaz ă
contracț ia grupelor și lanțurilor musculare antagoniste. El ementele de efort dinamic sunt
complectate cu o participare important ă, statică a musculaturii necesare pentru restabilire și
menținerea echilibrului corpului unde ro lul cel mai important îl au lan țurile musculare4 ale
membrelor inferioare și a șanțurilor vertebrale.
La disc și ciocan în faza de echilibrare , un rol important îl îndeplinesc și membrele
superioare care prin miș cări variate asigur ă restabilirea. Scoar ța cerebral ă care conduce aceast ă
activitate precum și centrii sub-corticali folosesc în reglarea mi șcării inferioare complexe primite
de la proprioceptori, aparatul vestibular și cel vizual

134

SINTEZA ANATOMIE

135