187 STRATEGIILE ALESE DE ELEVI ÎN REZOLVAREA CONFLICTELOR Luminița SECRIERU , lector superor universitar, doctor, Universitatea de Stat „Alecu Russo”… [621965]

187 STRATEGIILE ALESE DE ELEVI ÎN REZOLVAREA CONFLICTELOR
Luminița SECRIERU , lector superor universitar, doctor,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, R. Moldova
Résumé: Cette recherche se propose d’identifier les stratégies choisies par les élèves afin
des résoudre les conflits avec diverses personnes : collègues, amis, frères, parents. Nous avons
été intéressés aussi par l’influence de la variable intelligence émotionnelle sur la résolution des
conflits. Dans la littérature de spécialité on mentionne cinq stratégies de résolution du conflit :
l’action d’éviter, l’adaptabilité, le compromis, la contrainte, la collaboration. Les résultats ont
montré que les sujets avec une intelligence émotionnelle moyenne choisissent comme stratégie la
collaboration, tandis que les sujets avec une intelligence émotionnelle sous la moyenne résolvent
les conflits par la contrainte. Les conflits avec les collègues sont résolus par la contrainte e t
ceux avec les amis par le compromis.
Conflictele nu lipsesc din nici un aspect al vieții sociale: de la cearta copiilor pentru o
jucărie pînă la conflictele etnice, conflictele religioase sau conflictele dintre state. Aproape la fel
de numeroase sunt și modalitățile de rezolvare a acestor conflicte: ignorare, tăcere, retragere,
ceartă, vorbe urîte, reproșuri, bătaie, arme sau, dimpotrivă, iertare, colaborare, înțelegere,
discuție.
Întrebarea la care am încercat să găsim răspuns prin acest studiu este: își rezolvă elevii
conflictele mai mult prin agresivitate, așa cum se crede? Și decurcînd din această întrebare: ce
poate face școala ca elevii să cunoască și să aleagă modalități pozitive de rezolvare a
conflictelor? Ne-a interesat, de asemenea, compara ția în ceea ce privește rezolvarea conflictelor
dintre cele două tipuri de relații: relația cu egalii (prieteni, colegi) și relația cu părinții. O altă
variabilă care ne -a interesat în acest studiu este influența variabilei inteligența emoțională asupra
rezolvării conflictelor.
Conflictele și rezolvarea lor
Ana Stoica- Constantin (2004) consideră: „ conflictul apare atunci cînd două sau mai multe
părți ori sisteme (persoane, grupuri, comunități) aflate în interdependență sunt (sau doar se
percep) diferite s au chiar incompatibile la nivelul trebuințelor, scopurilor, valorilor, resurselor
sau al unor trăsături de personalitate, diferență ori incompatibilitate care produce o stare de
tensiune ce se cere descărcată” [3, p. 85].
După cum reiese și din definiție, sursele conflictelor pot fi foarte diverse. Principalele
surse ale conflictelor sunt: diferențele și incompatibilitățile dintre persoane; nevoile/interesele
umane; comunicarea absentă sau defectuoasă; lezarea stimei de sine; diferențele de valori; CZU: 159.9

188
nerespe ctarea normelor; comportamentele neadecvate; agresivitatea; absența sau nivelul
nesatisfacator al competențelor sociale .
Conflictele se supun unei clasificări multicriteriale: localizare; aparență; nivel; rezultat al
conflictului; natura intrinsecă; siste me/părți implicate; orientare și mod de percepere a
adversarului [4].
 După criteriul localizării , conflictul poate fi intrapsihic (intrapersonal, intern) și extern
sau social.
 După criteriul aparenței , distingem: conflicte manifeste; conflicte nemanifeste /subterane .
Conflictul poate avea mai multe niveluri: disconfort, neînțelegere, tensiune și criză . Disconfortul
este cea mai ușoară formă a conflictului. Individul are sentimentul că ceva nu este în ordine.
Nefiind întotdeauna limpede pentru persoana care -l trăiește, de obicei disconfortul nu este
comunicat verbal. Incidentul este un conflict neprevăzut, ce constă într -un schimb scurt de
cuvinte, gesturi sau fapte supărătoare. Are un ecou de scurtă durată. Neînțelegerea este o
discrepanță între mesajul tran smis și cel receptat. Indiciile neînțelegerii constau în iritarea unei
părți și revenirea în conștiință aproape obsesiv a conflictului. Tensiunea este similară
disconfortului, dar mult mai intensă. Se produce o schimbare în sens negativ a atitudinii. Fieca re
noua împrejurare confirmă această atitudine negativă. Relația devine tensionată. Criza este
manifestarea cea mai evidentă a conflictului: are loc violența verbală sau fizică. Comportamentul
scapă de sub controlul rational.
 După criteriul „cîștigătorul c onflictului”. În funcție de rezultatul conflictului sunt trei
tipuri de conflicte: conflictul de „suma zero ” (victorie -înfringere sau cîstig -pierdere), numit așa
din cauza rezultatului aritmetic nul dintre plus și minus: unul cîstigă, celălalt pierde; conflictul de
cooperare : ambii pierd sau cîștigă; conflictul cu motive mixte : ambii pot cîștiga, ambii pot
pierde, unul cîștigă, celălalt pierde.
 După criteriul naturii intrinseci a conflictului există: conflicte biologice ; conflicte
psihologice ; conflicte socioculturale .
 În funcție de modul de percepere al adversarului conflictul poate avea diferite forme:
lupta , celălalt este perceput ca dușman, drept cineva care amenință autonomia celuilalt prin
simpla prezență sau existență; jocul este caracterizat prin an aliza situației, prin perceperea
celuilalt ca oponent (față de care atitudinea afectivă poate fi neutră sau prietenoasă); dezbaterea ,
constă în schimburi verbale ce urmăresc aducerea adversarului la propriul mod de a percepe și
evalua situația.

189
Astăzi, conflictele în mediul școlar sunt foarte frecvente. Cauzele conflictelor apărute în
mediul școlar pot fi [1, p.29]: copii care nu se integrează în grup (cauza grup/cauza copii);
diferențe de valori (educație, apartenența la etnii diferite, la culturi diferit e); imaginea de sine a
copilului (sentimente de inferioritate, supraapreciere); lezarea stimei de sine (critica,
constrîngere, minimalizarea reușitelor); comunicare absentă, defectuoasă sau ineficientă (limbaj
inadecvat nivelului copilului, care îi lezează sentimentele); sistemul de relații din grup
(autoritate/supunere, confruntare între egali); agresivitate verbală și fizică, violența; probleme
personale, familiale ale elevilor/cadrelor didactice.
Există copii care prezintă un potențial conflictual mai m are decît alții, generat de condiții
care țin de mediul de viață, familial (stabilitate, relații afective părinți -copii, stare materială etc.)
și de sistemul de credințe și valori pe care îl adoptă familia și care reprezintă modelele de viață.
Conflictele între elevi au mai multe forme. Forma cea mai simplă și mai puțin
zgomotoasă de manifestare conflictuală la elevi o constituie expresia fizionomică, mimica și
pantomimica . Încordarea specifică a mușchilor faciali, direcția și fixitatea privirii, gradul de
deschidere oculară, mărirea pupilei, poziția bărbiei alături de micșorarea segmentelor corpului
reprezintă semnale de nervozitate.
A doua formă de manifestare o constituie impulsivitatea , care reprezintă descărcarea
imediată a unei stări de tensiune emoț ională printr -un act sau comportament. Actul impulsiv face
ca tensiunea psihică să înceteze.
A treia formă o constituie limbajul agresiv . În conflictele dintre copii, cearta este un
mijloc frecvent de dispută, apare brusc, este cauzată de motive minore, s e accentuează cu
repeziciune și poate degenera în violență fizică.
Cea mai gravă formă de manifestare a conflictelor o reprezintă violența . Certurile și
conflictele latente se transformă adeseori în violență fizică. La lovire recurg copiii de aceeași
vîrstă sau care au o forță fizică asemănătoare, dar și cei mai mari față de cei mai mici și cei
puternici față de cei slabi. De regulă, violențele fizice au drept rezultat hematoame și foarte rar
răniri grave, deoarece forța este folosită în scopul dobîndirii poziției în grup sau a unor bunuri, și
nu al distrugerii persoanei.
Pentru a diminua numărul conflictelor din școală trebuie ca elevii, și nu numai, să
conștientizeze următoarele [2]:
 conflictele sunt necesare pentru dezvoltare și maturizare. Modul în ca re o persoană face
față conflictelor constituie un aspect important al propriei personalități;
 cunoașterea de sine și înțelegerea propriului eu contribuie la posibilitatea de a face față în

190
mod constructiv conflictelor;
 orice conflict are un potențial pozi tiv. Indiferent dacă conflictul este sau nu soluționat,
există o bază pentru recunoașterea și înțelegerea reciprocă a nevoilor și dorințelor;
relațiile pot fi păstrate sau întărite;
 conflictele nu pot fi soluționate fără o interacțiune pozitivă, care este o formă a
comunicării;
 este nevoie de anumite competențe pentru ca un conflict să devină o experiență de
maturizare și dezvoltare;
 aceste competențe pot fi învățate.
Efectele negative ale conflictelor sunt: emoții și sentimente negative (furie, anxietate,
teama, suferința, stres, tristețe, singurătate, resentimente); produc confuzie afectivă și cognitivă;
distrug relațiile; pot distruge coeziunea și identitatea grupului; produc îmbolnăviri fizice și
psihice; conflictele nerezolvate limitează autoanaliza cr itică și împiedică dezvoltarea personală;
determină risipa de energie; produc pagube materiale; pot conduce la privarea de libertate; se pot
solda cu pierderi de vieți omenești. Conflictul a fost adesea privit doar ca un element distructiv
într-o relație.
Efectele pozitive ale conflictelor sunt: dobîndire de experiențe; dezvoltare personală, îl
incită pe individ, încurajează reflecția autocritică; combat stagnarea și sunt surse ale schimbării,
dezvoltării, dinamismului și vitalității unei relații sau organ izații; consolidează încrederea în sine
și stima de sine; stimulează interesul și curiozitatea; crește coeziunea grupului după rezolvarea
adecvată a conflictului; intercunoaștere; poate stabiliza și integra relațiile ajungînd la scăderea
tensiunilor interp ersonale; dezvoltarea creativității (prin identificarea de soluții); duc la o mai
bună calitate a deciziilor; stopează o perioadă plină de tensiune și consum energetic; pot apropia
persoanele implicate în conflict datorită prețuirii reciproce a modului în care au făcut față
conflictului [3, p.39 -40].
Rezolvarea conflictelor a fost definită de J. Burton (1988) ca „lichidarea conflictului prin
metode analitice, care presupun accederea la rădăcina problemei și obținerea unui rezultat ce este
văzut de ambele părți ca fiind o soluție permanentă a problemei” [4, p.74].
Esențiale în rezolvarea conflictelor sunt două aspecte: identificarea problemei reale de la
care a plecat conflictul și acceptarea acestei probleme de ambele părți și găsirea unei soluții care
să satisfacă ambele părți și care să ducă la rezolvarea definitivă a conflictului. De cele mai multe
ori forța, compromisul, ignorarea nu duc decît la o aplanare provizorie a conflictului, partea
lezată sau nemulțumită putînd oricînd reactiva conflictul.

191
În literatura de specialitate există mai multe clasificări ale strategiilor de rezolvare a
conflictelor [3, p.223 -251].
1. Trihotomia : există oameni care se „retrag” în conflicte, oameni care „înaintează” și
oameni care „luptă”.
2. Tipologia în patru tipuri : abando nul, stilul adaptativ, stilul competitiv, compromisul.
Abandonul ( evitarea, renunțarea, retragerea) reprezintă hotărîrea de a scăpa de conflict
prin părăsirea situației, refuzul de a vorbi, părăsirea locului, pedepsirea celuilalt prin tăcere.
Ambii parten eri au de pierdut. Totuși această strategie poate fi folosită atunci cînd e nevoie de
timp pentru a culege mai multe informații sau pentru a favoriza calmarea emoțiilor.
Stilul adaptativ (acomodare, reprimare) este cel mai permisiv stil deoarece se focali zează
pe nevoile celorlalți. Persoanele care îl adoptă sunt permisive, noncompetitive, își neglijează
nevoile proprii pentru a le satisface pe ale celorlalți. Le preocupă mai mult să se înțeleagă bine
cu ceilalți decît să -și facă dreptate.
Stil competitiv (victorie -înfringere) este cel mai adversativ stil sau răspuns la un conflict,
deoarece se focalizează în principal pe perspectivele proprii. Persoanele care îl adoptă sunt
„devotate” propriei poziții. Le este frică să nu piardă autocontrolul și se focali zează asupra a ceea
ce doresc ele sau pe apărarea poziției lor. Avantajul lui este faptul că atunci cînd se bazează pe o
viziune plină de caritate și largă, exercitarea puterii poate duce la decizii înțelepte. Persoana
investită cu autoritate are însă o ma re responsabilitate de a fi “ceea ce este foarte dificil”. Are
dezavantajul că învinsul nu poate suporta deciziile și conflictul devine mocnit, pentru ca apoi să
se reaprindă.
Compromisul este stilul în care persoana face concesii pentru a păstra prieteni a. Are
dezavantajul că în final nimeni nu este total satisfacut, pentru ca fiecare a trebuit să renunțe la
ceva.
3. Tipologia în cinci componente . Blake și Mouton (1964) au propus așa -numita grilă de
management a conflictului cu cinci forme sau stiluri de ab ordare a conflictului: a/neutralitate ,
retragere; b/coexistența pașnică , depășire calmă a conflictului; c/compromisul ; d/rezolvarea
problemei ; e/presiunea, lupta de genul victorie -înfrîngere. Pentru a evita impresia unor
regularități în comportamentul din timpul conflictului al unui individ, Van de Vliert (1997) le
consideră moduri, și nu stiluri și preferă termenii: evitare, acomodare, compromis, rezolvare de
probleme și lupta.
Evitarea este prevenirea sau încheierea eforturilor, negarea existenței proble mei sau
neacordarea de atenție acelei probleme. Ea include și comportamente de acomodare menite să
reducă disconfortul creat de un conflict stresant. Alte moduri de a evita problemele conflictului:

192
a găsi scuze, degrevarea de responsabilitate, tăcerea. Acomodarea (renunțarea, abandonul) este o
cooperare prin nonconfruntare. Unul renunță în favoarea celuilalt. Cauze: altruismul, credințele
normative, obținerea de beneficii și evitarea costurilor. Compromisul este demersul spre un
rezultat reciproc acceptat, în care fiecare parte face concesii. Rezolvarea problemei este un
conglomerat secvențial de componente creative ale comportamentului conflictual. Spre deosebire
de compromis, rezolvarea problemei este o strategie de tip victorie -victorie, care urmărește ma i
degrabă optimizarea decît satisfacerea părților. Lupta, stilul victorie -înfrîngere poate avea forme
diverse, de la o luptă indirectă la o luptă directă ce presupune limbaj sau acte agresive, la lupta în
care combatanții respectă regulile.
Morton Deutsch (1998) stabilește opt categorii de factori ce influențează rezolvarea
conflictelor: orientarea parților față de conflict; relațiile anterioare dintre părțile implicate;
natura problemei; etnocentrismul; elemente implicate în perpetuarea și escaladarea conf lictului;
publicul interesat în conflict; strategia și tacticile folosite de părți în conflict [3].
Prezentarea cercetării
Scopul cercetării : Lucrarea de fața își propune să identifice strategiile alese de elevi
pentru a rezolva conflictele cu diferite pe rsoane: colegi, prieteni, frați, părinți. Ne -a interesat de
asemenea influența variabilei inteligența emoțională asupra rezolvării conflictelor.
Ipoteze generale
 Inteligența emoțională influențează strategia adoptată în rezolvarea conflictelor.
 Rezolvarea conflictelor depinde de tipul de persoană din conflict.
Variabilele cercetării.
 Variabilele independente:
 Tipul persoanei din conflict: a/coleg; b/prieten; c/părinte; d/frate.
 Inteligența emoțională: a/sub medie; b/medie.
 Variabila dependentă este rezolvarea conflictelor , ea a fost operaționalizată prin cele cinci
strategii de rezolvare a conflictelor: 1/ evitare; 2/acomodare; 3/compromis; 4/forțare
(confruntare, victorie -înfrîngere); 5/colaborare.
Metodologia cercetării
Pentru a se construi chestiona rul ce măsoară variabila dependentă ( rezolvarea
conflictelor ) am realizat o pretestare pe 20 de elevi (clasa a III la Liceul „Mihai Eminescu) din
orașul Bălți. Elevii trebuiau să răspundă la patru întrebări: 1/Ce este un conflict? 2/Cînd auzi
cuvîntul „con flict” te gîndești la… ; 3/Cu cine ai avut conflicte cel mai des? 4/Cum ai încercat să
rezolvi aceste conflicte?

193
În urma analizării rezultatelor la această pretestare am constatat că elevii au cel mai des
conflicte cu: colegii, prietenii, frații și părin ții, de aceea am inclus în cercetare variabila tipul
persoanei cu care sunt subiecții în conflict. Din răspunsurile elevilor ne -am dat seama că este
necesar să aplic, pentru a afla mai multe date, testul de autoevalure Thomas Kilmann. Cei 30 de
itemi ai t estului sînt încadrați în cele cinci strategii de rezolvare a conflictelor.
Am împărțit apoi subiecții în patru grupe experimentale, pentru a verifica variabila tipul
persoanei cu care sunt subiecții în conflict. Împărțirea în cele patru grupe experimenta le în
funcție de variabila persoana din conflict s -a realizat prin consemnul diferit pentru fiecare grup:
1/Gîndește -te la conflictele pe care le -ai avut cu un coleg (colegii tăi) de clasă; 2/Gîndește -te la
conflictele pe care le -ai avut cu cea mai bună pr ietenă (cu cel mai bun prieten); 3/Gîndește -te la
conflictele pe care le -ai avut cu părinții tăi; 4/Gîndește -te la conflictele pe care le -ai avut cu frații
tăi. Pentru variabila independentă inteligența emoțională s-a aplicat Testul pentru inteligența
emoț ională , varianta pentru copii, adaptat de Mihaela Roco (2004) și constă în 10 întrebări ce
prezintă unele situații, scenarii în care se poate afla o persoană. Împărțirea subiecților în grupele
experimentale s -a realizat după corectarea scorului fiecărui su biect la acest test.
Lotul de subiecți experimentali a fost alcatuit din 62 de elevi, dintre care 31 de elevi în
clasa a IV -a la Școala nr.20 „Vasile Alexandri”, din orașul Balti și 31 de elevi în clasele a III și a
IV-a la Liceul „Mihai Eminescu”, din Bălți.
Fiecare subiect a primit două probe: Testul de inteligență emoțională și Chestionarul
strategii de rezolvare a conflictului . Pentru a se anula efectul de ordine, jumătate din subiecți au
completat mai întîi testul de inteligență emoțională și apoi c hestionarul de rezolvare a
conflictelor, iar pentru cealaltă jumătate de subiecți s -au inversat probele.
Prelucrarea, interpretarea și analiza datelor:
La testul pentru inteligența emoțională am obținut următoarele rezultate: 4 elevi au
obținut punctaj pe ste medie, 32 de elevi – punctaj mediu, 26 de elevi – punctaj sub medie.
Deoarece, la variabila inteligența emotională doar patru elevi au obtinut scoruri peste
medie, acest nivel al variabilei a fost eliminat, pentru cercetare păstrîndu -se doar scorurile sub
medie și scorurile medii.
În prima ipoteză am verificat dacă există diferențe semnificative între elevii cu inteligență
emoțională sub medie și elevii cu inteligență emoțională medie, în sensul că elevii cu o
inteligență emoțională medie vor alege în rezolvarea conflictelor colaborarea și mai puțin
forțarea, decît elevii cu o inteligență emoțională sub medie.

194

8,6
6,913,8
8,6
5,210,3
8,6
6,918,9
8,6
02468101214161820
Evitare Forțare ColaborareInteligență
emoțională
medie
Inteligență
emoțională sub
medieFigura 1: Rezultatele obținute pentru variabila inteligența emoțională și strategia adoptată în
rezolvarea confli ctelor
Rezultatele ne -au arătat că s -au obținut date semnificative pentru trei strategii:
– acomodare , deci elevii cu inteligență emoțională medie aleg mai mult decît elevii cu
inteligență emoțională sub medie acomodarea pentru rezolvarea conflictelor.
– forțare, deci elevii cu inteligență emoțională sub medie își rezolvă conflictele prin forțare mai
mult decît elevii cu inteligență emoțională medie.
– colaborare, elevii cu inteligență emoțională medie aleg colaborarea pentru rezolvarea
conflictelor mai mult de cît elevii cu inteligență emoțională sub medie.
Deci, variabila inteligența emoțională influențează rezolvarea conflictelor. O componentă
de bază a inteligenței emoționale o constituie aptitudinile sociale. Pentru elevii cu inteligență
emoționala medie es te importantă menținerea unei relații pozitive, de aceea rezolvă conflictele
prin colaborare și acomodare . Elevii cu inteligență emoțională sub medie au aptitudini sociale
mai puțin dezvoltate, de aceea caută să își impună punctul de vedere în conflict pri n forțare , în
defavoarea pastrării unei relații armonioase.
Pentru a se verifica dacă există diferențe semnificative între elevi în rezolvarea
conflictelor în funcție de persoana cu care sunt în conflict , s-a aplicat testul analizei de varianță
ANOVA. A m obținut rezultate semnificative pentru forțare : F(3,58)= 3,13, p<0,05. Tipul
persoanei influențează rezolvarea conflictelor doar în cazul strategiei forțare (figura 3 prezintă

195
rezultatele la testul ANOVA ai variabilei tipul de persoană pentru rezolvarea conflictelor prin
forțare).
Putem conchide că variabila tipul persoanei din conflict influențează modalitatea de
rezolvare a conflictului. În conflictele cu prietenii este folosita ca metodă de rezolvare mai ales
compromisul, iar în conflictele cu coleg ii este folosită mai ales forțarea . Am observat ca
subiecții utilizează forțarea ca strategie mai ales în cazul conflictelor cu colegii și cel mai puțin
în conflictele cu prietenii.
Figura 2 prezintă diferențele între conflictele cu: colegi, prieteni, păr inți și frați în
rezolvarea conflictelor prin compromis , iar figura 3 prezintă diferențele între conflictele cu:
colegi, prieteni, părinți și frați în rezolvarea conflictelor prin forțare .

6,25%37,50%
20% 20%
0,0%5,0%10,0%15,0%20,0%25,0%30,0%35,0%40,0%
Coleg Prieten Parinte FratePersoana

Figura 2: Rezultatele variabilei tipul de persoană pentru rezolvarea conflictelor prin compromis
6,25%20%43,7%
26,6%
0,0%5,0%10,0%15,0%20,0%25,0%30,0%35,0%40,0%45,0%50,0%
Coleg Prieten Parinte FratePersoana

Figura 3: Rezultatele variabilei tipul de persoană pentru rezolvarea conflictelor prin forțare

196
Școala este un spațiu interpersonal ce permite exersarea relațiil or sociale și adaptarea la
mediu. În acest spațiu elevii încearcă să -și afirme identitatea, să dobîndească un statut, să se
adapteze. De aceea recurg la metode mai agresive (limbaj agresiv, porecle, intimidare, loviri) de
manifestare și de rezolvare a conf lictelor. Influențați de mass -media elevii consideră că
agresivitatea verbală și fizică este mijlocul de afirmare a identității și de rezolvare a conflictelor.
Daca inițial nu am introdus genul ca variabilă a cercetarii, pe parcurs am observat că
există d iferențe între băieți și fete în rezolvarea conflictelor. Rezultatele obținute sînt trecute în
graficul numărul 4.
12,5%
10%34,3%
16,7%
12,5%30%
18,7%23,3%
21,8%
16,7%
0%5%10%15%20%25%30%35%
Evitare Acomodare Fortare Compromis Colaboraregen feminin
gen masculin

Figura 4: Rezultatele obținute pentru variabila gen și strategia adoptată în rezolvarea conflictelor
Rezultate le testului ne -au arătat că sînt diferențe semnificative pentru două strategii:
acomodare și forțare.
 acomodare : fetele folosesc în rezolvarea conflictelor acomodarea mai mult decît băieții
(34,3% versus 16,7%);
 forțare : băieții folosesc forțarea pentru r ezolvarea conflictelor mai mult decît fetele (30%
versus 12,5%).
Rezultatele obținute în studiul nostru au arătat că variabila tipul persoanei din conflict
influențează modalitatea de rezolvare a conflictului. În conflictele cu prietenii este folosit ca
metodă de rezolvare mai ales compromisul, iar în ceea ce privește colegii, conflictele sînt
rezolvate prin forțare. Variabila inteligența emoțională influențează rezolvarea conflictelor:
elevii cu inteligență emoțională medie aleg colaborarea ca strategie d e rezolvare a conflictelor,
iar elevii cu inteligență emoțională sub medie rezolvă conflictele mai mult prin forțare.
Rezultatele au arătat că genul influențează de asemenea rezolvarea conflictelor, băieții folosind
forțarea și fetele acomodarea în rezolv area conflictelor.

197
Dincolo de datele statistice am remarcat nivelul redus al inteligenței emoționale pe care îl
au elevii. Doar patru elevi din 62 au obținut un scor peste medie la testul de inteligență
emoțională. Școala din țara noatră pune în continuar e accent mai mult pe dezvoltarea inteligenței
și pe acumularea de cunoștințe și mai puțin pe dezvoltarea unor abilități de relaționare pozitivă,
de rezolvare a conflictelor, de management al emoțiilor – toate componente ale inteligenței
emoționale. De acee a conflictele cu colegii sunt rezolvate prin forțare, care înseamnă:
amenințare, ceartă, violență fizică și verbală. Inteligența emoțională nu este doar un dat înnăscut,
ea poate fi învățată și dezvoltată prin diferite programe. O educație care vizează și inteligența
emoțională, care oferă elevilor alternative pozitive de rezolvare a conflictelor poate fi o soluție
pentru a diminua agresivitatea din școală.

Referințe bibliografice:
1. CIOBOTARU, A. Tehnici teatrale și rezolvarea conflictelor . Iași: Polirom, 2004.
2. SHAPIRO, D. Conflictele și comunicarea . București: Arc, 1998. ISBN 9975 -61-059-5.
3. STOICA -CONSTANTIN, A. Conflictul interpersonal: prevenire, rezolvare și
diminuarea efectelor. Iași: Polirom, 2004. 304 p. ISBN 973 -681-784-9.
4. STOICA -CONSTANTIN, A., NEC ULAU, A. Psihosociologia rezolvării conflictelor .
Iași: Polirom, 1998, 288 p. ISBN 973 -683-110-8.
5. ȚEPELEA, A. Managementul conflictului – ghid pentru formatori și cadre didactice.
București, 2001.