124DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE [610864]

124DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARICapitolul III. Măsuri de profilaxie și prevenție
a delincvenței juvenile
§ 1. Modalități de intervenție privind ameliorarea situației minorului
infractor
Sensul însuși al echității constă în a corecta
legea,în măsura în care aceasta se dovedește insufi –
cientă din cauza caracterului ei prea general.
(Aristotel)
Delincvența reprezintă un fenomen firesc în existența unei societăți re –
prezentând un element intrinsec al progresului societății din punctul de vedere
al regulilor ce o guvernează.
Evoluția societății atrage după sine evoluția delincvenței care, la rân –
dul ei, determină evoluția societății, creând astfel un perpetuum mobile real
al cărui mecanism pare imposibil de oprit.160Cum pot fi delincvenții minori
resuscitați ca indivizi normali? Iată problema la care ne propunem să găsim
răspuns în cele ce urmează.Delincvența juvenilă nu reprezintă un fenomen
izolat guvernat de propriile legi și generat de cauze speciale, ci reprezintă un
segment al fenomenului general al criminalității. Or, în opinia cercetătorului
francez Fr. Simianad, a explica un fapt înseamnă a înțelege motivele pentru
care se produce, prin identificarea cauzei sale determinante.161În general, reso –
cializarea infractorilor reprezintă un proces extrem de dificil, în care șansele
de reușită sunt extrem de reduse, cauzele acestui rezultat fiind multiple.
În primul rând, ne referim la acea ostilitate pe care infractorul o resimte
și în mod egal o exprimă față de societate, ostilitate generată de frustările acu –
mulate în perioada petrecută în inchisoare.
În al doilea rând, este vorba despre acel fenomen de respingere cu care
se confruntă la ieșirea din penitenciar de către membrii societății, exprimat
160 Кожевникова А.П., Миниковский Г. М. , «Предупреждение правонарушении среди
малодежи», Москва 1971, стр. 25 .
161 Семернева Н. К., Шедрина А.К., «Правовые формы общественного воспитания не- , «Правовые формы общественного воспитания не- «Правовые формы общественного воспитания не –
совершеннолетних», Москва 1980, стр. 41 .

125
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
în mod fățiș prin refuzul acceptării în grupurile sociale prin excluderea de la
obținerea de slujbe, precum și prin tratamentul disprețuitor la nivelul și cu
privire la individul respectiv.
O altă cauză este handicapul reprezentat de modalitățile de obținere a
mijloacelor de existență care-l determină să recurgă la săvârșirea de noi fapte
penale, întrucât pe această cale se pot obține mult mai ușor cele necesare decât
în cazul în care ar munci.
Nu mai puțin importantă, în opinia noastră, este și ruperea legăturilor cu
familia din care face parte și în mod implicit lipsa unui loc de muncă în care
infractorul să se poată încadra după ieșirea din penitenciar.162
Astfel, de cele mai dese ori infractorul este negat de către familia din
care face parte, considerându-se că prevenția sa va genera noi probleme.
Devianții stigmatizați – adică etichetați și excluși – vor fi constrânși să
elaboreze soluții ce le vor permite să supraviețuiască respingerii.163
Cercetătorul american E. M. Lemert a propus termenul de “deviant se –
cundar”, pentru a-l desemna pe acela care trebuie să se adapteze unor reacții
stigmatizante. Dacă și-a pierdut locul de muncă și toate ușile îi sunt închise,
el ar putea fi împins spre furt pentru a-și satisface nevoile. Dacă disprețul și
ostilitatea care marchează raporturile sale cu conformiștii i se vor părea prea
greu de suportat, el va prefera să comunice cu devianți ca și el.164
În mod evident aceste cauze generale se regăsesc și în ceea ce privește
situația minorului infractor, întrucât, explicând criteriile vârstei, acesta repre –
zintă doar un alt autor de infracțiuni.
Dacă, însă, în ceea ce privește infractorii majori, în general, resocializa –
rea nu cunoaște șanse mari de succes, suntem de părerea că în ceea ce privește
segmentul minorilor există multe premise ca acțiunea de reintegrare să fie
încununată de succes.
Astfel, considerăm oportună elaborarea unei politici concrete în acest
domeniu, care să aibă următoarele obiective:
• modificarea percepției societății cu privire la delincvența juvenilă în
162 Бабаев Р . М. , «Индивидуализация наказания несовершеннолетних», Москва, 1968,
стр. 11-12 .
163 Карева Д. С., «Изучение предупреждение правонарушение среди несовершеннолет- Карева Д. С., «Изучение предупреждение правонарушение среди несовершеннолет- , «Изучение предупреждение правонарушение среди несовершеннолет- «Изучение предупреждение правонарушение среди несовершеннолет –
них » Москва, 1970, стр. 38-39 .
164 Кудрявцев П. Н. , «Причиности в криминологие», Москва, 1968, стр. 46-47 .

126DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIsensul dezvoltării unei atitudini mai înțelegătoare față de delincvenți;
• reeducarea tinerilor în spiritul valorilor tradițional acceptate de societa –
te și determinarea lor pentru conformarea la regulile sociale;
• dezvoltarea de servicii publice în scopul creării de facilități pentru ti –
neri în general și acordării unui tratament nedescriminator pentru toți
copiii;
• dezvoltarea unei rețele puternice de școli postgimnaziale, în care să fie
atrași toți tinerii al căror nivel de pregătire școlară și aptitudini nu sunt
de natură a constitui un avantaj pentru continuarea instruirii în instituți –
ile de învățământ liceal;
• conceperea de programe și activități de natură să contracareze influen –
țele negative pe care le exercită anturajul asupra tinerilor prin reduce –
rea la maximum a intervalelor de timp de care aceștia dispun în mod
liber.165
Realizarea dezideratului cuprins în primul obiectiv poate porni de la
aplicarea unor măsuri de natură legislativă în sensul creării unui sistem de
tratament al minorului infractor diferit de cel actual.166 Astfel, tema principală
a acestui deziderat ar trebui să fie menținerea minorului în cadrul societății,
și nu izolarea lui într-un loc de reeducare. Aceasta înseamnă renunțarea la pe –
depsele privative de libertate pentru infracțiunile cu un grad de periculozitate
mai scăzut în cazul minorilor aflați la prima infracțiune și în acest context op –
tăm pentru probațiunea și munca în folosul comunității, la care ne vom referi
în paragrafele ulterioare.
Codul Penal prevede două tipuri de sancțiuni aplicabile minorilor în caz
de săvârșire a faptelor penale – pedepse și măsuri de constrângere cu caracter
educativ.
Particularitatea sistemului de pedepse a minorilor constă nu numai în
diminuarea numărului categoriilor de pedepse, dar și în reducerea termenelor
pedepselor respective în comparație cu aceleași tipuri de pedepse aplicabile
adulților.
165 Игнатов А. Н. , «Уголовный закон охраняет права несовершеннолетних», Москва,
1971, стр. 58-61 .
166 Комиссаров В. С. , «Борьба с преступностью мерани уголовного права(понятие,
сущность, содержание)», Москва 1989, стр. 50-51 .

127
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
Din cele opt categorii de pedepse, prevăzute de art. 62 al Codului Penal
pentru persoanele fizice, față de minori sunt aplicabile doar cinci categorii
– amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita
o anumită activitate, munca neremunerată în folosul comunității, arestul și
închisoarea. Dar și din aceste cinci categorii, unele doar teoretic pot fi atribuite
minorilor, neavând practic nici o implicație practică.
Cadrul pedepselor aplicabile minorilor include:
– amenda;
– munca neremunerată în folosul comunității, de la 60 la 240 de ore,
începând cu vârsta de 16 ani;
– arestul, pe termen de la 3 la 6 luni, începând cu vârsta de 16 ani (ex –
clus din 29.06.2006);
– închisoarea pe termen de 6 luni-15 ani pentru persoane care nu au
atins vârsta de 18 ani.
Amenda, nefiind exclusă din sfera sancțiunilor justiției penale juvenile,
rămâne de o aplicabilitate restrânsă în acest domeniu, datorită posibilităților
limitate ale persoanelor în vârstă de până la 18 ani de a fi angajate în câmpul
muncii, a avea o situație materială satisfăcătoare, a avea o altă sursă indepen –
dentă de venit. Astfel, minorii în vârstă de 16-17 ani dispun practic de posibi –
lități infim de mici de a achita o amendă, iar în cazul minorilor în vârstă de 14-
15 ani, această pedeapsă pecuniară în genere practic nu are sens. Chiar dacă
judecătorul decide aplicarea unei amenzi față de minori, aceasta poate avea
consecințe nefavorabile pentru minor în caz el totuși nu reușește să o achite.
Conform alin. 5 art. 64 al Codului Penal, în caz de eschivare cu rea voință a
condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau
complementară, instanța de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a
amenzii cu arest sau închisoare. Iar în cazul în care condamnatul nu este în sta –
re să plătească amenda, ceea ce se poate întâmpla frecvent în cazul minorilor,
instanța de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu munca
neremunerată în folosul comunității (alin. 7 art. 64 Cod Penal). În final, odată
fiind aplicată amenda față de minor, acesta riscă pedeapsa cu arestul, închisoa –
rea sau munca neremunerată în folosul comunității – pedepse mai aspre decât
amenda. În situația în care judecătorul aplică amenda în speranța că aceasta va
fi achitată de părinții minorului, atunci însuși faptul impunerii pedepsei pierde

128DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIdin esență, deoarece minorul nu este responsabil pentru faptele sale. În plus,
faptul dat contravine cu principiul caracterului personal al răspunderii penale
și pedepsei, conform căruia fiecare răspunde pentru faptele sale.
Deci, ca și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exer –
cita o anumită activitate, amenda are o aplicabilitate extrem de restrânsă în
cazul minorilor.
Munca neremunerată în folosul comunității . Marea majoritate a mi –
norilor intervievați s-a expus în favoarea ispășirii pedepsei lor prin executarea
unei munci neremunerate în folosul comunității. Particularitățile acestui tip de
pedeapsă o plasează pe poziții net superioare în raport cu alte pedepse pasibile
a fi aplicate minorilor. Avantajul ei în promovarea reabilitării și resocializării
minorului se resimte, în special, în raport cu pedepsele privative de libertate
care au un efect opus, dar sunt și totodată cel mai frecvent aplicabile. Mun –
ca neremunerată în folosul comunității pare a fi opțiunea cea mai adecvată,
îndeosebi în cazul săvârșirii infracțiunilor contra societății în întregime, care
nu au o victimă bine determinată – huliganismul, deteriorarea sau degradarea
bunurilor publice etc.
Arestul și închisoarea , fiind niște pedepse privative de libertate, pot
să-și găsească aplicabilitate și eficiență doar în cazuri de manifestare a unei
conduite vădit criminale, cu înclinație pronunțată și stabilă antisocială, și în
cazuri de săvârșire a unor infracțiuni cu un grad de pericol social sporit.
Arestul. Pedeapsa cu arestul, fiind aplicabilă doar minorilor începând
cu vârsta de 16 ani, este restricționată în a fi aplicată de către instanțele jude –
cătorești prin Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 12 noiembrie
1997, care recomandă excluderea din practica judiciară a cazurilor de aplicare
neîntemeiată, în cazul minorilor, a pedepsei privative de libertate pe termen
scurt, când, în conformitate cu legea penală, lor li se poate aplica o pedeapsă
neprivativă de libertate. Astfel, și pedeapsa cu arestul se află practic sub sem –
nul veto și nu poate să-și găsească aplicare în sancționarea minorilor.
Închisoarea. În multe cazuri nici săvârșirea repetată de infracțiuni nu
justifică aplicarea pedepselor privative de libertate, ceea ce se întâmplă însă
extrem de frecvent în jurisprudența Republicii Moldova. Săvârșirea infracțiu –
nii repetate practic exclude posibilitatea aplicării unei alte pedepse decât cea a
închisorii (privativă de libertate).

129
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
Închisoarea rămâne și unica pedeapsă care poate fi aplicată minorilor
fără anumite restricții legale sau impedimente de ordin obiectiv legate de par –
ticularitățile de vârstă ale minorului, ceea ce tocmai explică frecvența cu care
aceasta se aplică de către instanțele judecătorești.
Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închi –
soarea în penitenciare pentru minori, ținându-se cont de personalitatea con –
damnatului, antecedentele penale și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvâr –
șite.
Impactul/efectele detenției asupra minorilor . Observațiile făcute,
inclusiv în cazurile investigate de echipele mobile IRP, confirmă reputația în –
chisorii și a locurilor de detenție, în general, ca fiind “universități ale crimei”.
Condamnarea minorilor la privațiune de libertate încă o dată s-a dovedit a
fi o opțiune însoțită de stigmat și oprobriu considerabil din partea societății.
Recurgerea în cazuri de necesitate extremă la instituționalizarea delincvenților
minori apare ca una dintre valorile de bază și în Regulile de la Beijing. Con –
form acestui document, încarcerarea apare ca ultimă soluție, plasarea minori –
lor în instituții tot timpul trebuie să fie o soluție la care se apelează în ultimul
rând și pentru un termen minim necesar.
Detenția îndelungată a minorilor în penitenciar are urmări grave, care
se manifestă la toate nivelele ierarhice ale personalității. Chiar și detenția pen –
tru scurt timp duce la schimbări importante care vor pune baza formării unei
persoane antisociale. Este vorba despre influența sistemului de valori și inte –
rese, care se produce, în primul rând, datorită aflării permanente într-un spațiu
închis și suferă schimbări calitative deoarece este oferit un spectru restrâns
de valori în interiorul penitenciarului. Observațiile la momentul dat arată că,
cu cât este mai mare termenul de detenție a minorilor în penitenciar, cu atât
mai mult efort va fi necesar pentru recuperarea lor ulterioară.
Problemele psihosociale de bază determinate la minorii deținuți care au
fost intervievați de către echipele mobile ale IRP sunt următoarele:
– lipsa referinței față de sistemul social de valori acceptate și prezența
permanentă a sistemului antisocial;
– conformarea minorilor la valorile deținuților pentru a evita marginali –
zarea și batjocura în cadrul acestor grupuri;

130DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARI- epuizarea psihologică a copiilor deținuți determină situația de stres
continuu;
– starea de imposibilitate de a influența o situație determină statorni –
cirea comportamentului de “Neajutorare învățată”, acest comporta –
ment, învățat într-o situație, fiind generalizat asupra celorlalte situații
de viață. Chiar și în caz de reîntoarcere în mediul social normal, per –
sonalitatea minorului va fi caracterizată și determinată de pasivitate
și apatie socială.
Mulți dintre tinerii veniți în instituțiile de detenție sunt deja serios pre –
judiciați din punct de vedere moral, în aceste instituții ei urmând a fi preju –
diciați și mai mult. Acești tineri s-au pomenit la marginea societății, care s-a
“jucat” cu procesul de formare și dezvoltare a personalității lor. În consecință,
tinerii au deviat de la cerințele considerate acceptabile din punctul de vedere
al societății.
Mulți din tinerii intervievați nu doresc să fie consultați, sfătuiți. Ei nu
doresc să audă părerea unui specialist sau profesionist cu privire la necesitățile
lor, referitor la ceea ce ei trebuie să facă sau cum să facă să-și schimbe situația.
Mulți dintre ei și-au modelat deja o “apărare” în jurul lor, ca și cum acesta ar fi
singurul lucru util de împrumutat de la societate, pe care ei o privesc ca ostilă
și antagonistă.
Timpul aflat în detenție nu este completat cu activități care ar contribui
la viitoarea reintegrare a minorului în societate. Nu au aplicare și nu se dez –
voltă programele care ar răspunde necesităților minorilor, care i-ar aduna pe
grupe de interese și i-ar antrena în unele activități. Cei mai problematici tineri
în conflict cu legea nu fac obiectul unui lucru individual din partea specialiș –
tilor.
Condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei .
În condițiile unui asemenea cadru punitiv extrem de sărac în posibilități de a-i
fixa unui minor o pedeapsă alternativă la detenție, situație în care închisoarea
practic rămâne unica opțiune lăsată la dispoziția judecătorului de către legiu –
itor și care poate fi asimilată cu un vid în legea penală, instanțele de judecată
explorează destul de activ posibilitățile oferite de art. 90 al Codului Penal
“Condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei” , care
poate fi privită ca o formă specifică de liberare de pedeapsă.

131
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
Informația prezentată de echipele mobile ale IRP atestă aplicarea închi –
sorii, precum și a condamnării condiționate drept pedepsele cele mai frecvent
aplicabile minorilor atât în vârstă de 14-16 ani, cât și între 16 și18 ani.
Aplicarea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedep –
sei este o practică justificată a instanțelor judecătorești în sancționarea minori –
lor, în condițiile unui cadru legal punitiv, care nu oferă practic o altă opțiune,
cu excepția închisorii. Cu toate acestea, lacunele legale ale acestei metode de
pedepsire sunt evidente. Instanța de judecată dispune “neexecutarea pedepsei
aplicate dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși
o nouă infracțiune și, prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndrep –
tăți încrederea ce i s-a acordat”, datorită lipsei unei prevederi exprese în alin. 6
art. 90 Cod Penal “ Obligațiile pe care le poate impune condamnatului instan –
ța în cazul condamnării condiționate .” Instanța nu-l poate obliga pe condam –
natul minor să urmeze un curs de formare, instructiv sau educativ, în cadrul
căruia specialiștii să-i explice minorului ce înseamnă purtare exemplară, în ce
constă răul pe care l-a comis minorul, de ce fapta sa nu este bună și prin ce se
deosebește binele de rău. Aceasta ar însemna respectarea dreptului minorilor
de a fi informați despre ceea ce au săvârșit, drept care a rămas neglijat în toate
cazurile monitorizate de echipele mobile ale IRP de aplicare a condamnării cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei minorilor aflați în instituțiile
de detenție.
În Republica Moldova fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a
devenit un domeniu de interes pentru juriști, asistenți sociali, psihologi, peda –
gogi. În ultimii ani, e în curs de desfășurare procesul de reformare a justiției
juvenile.
În acest context o atenție deosebită se acordă instituției penitenciare
ca mijloc de reeducare și reinserție socială a minorilor delincvenți. Evident,
consecințele negative ale privării de libertate în adolescență nu pot fi negli –
jate. Din aceste considerente organizațiile internaționale încurajează în cazul
minorilor pedepsele nonprivative, alternative detenției (Standardele minime
ONU pentru administrarea justiției juvenile, Regulile ONU pentru protecția
minorilor privați de libertate).
Pedepsele nonprivative oferă adolescentului șansa de a-și continua stu –
diile, de a menține relațiile cu familia, de a participa la viața comunității și de

132DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIa acumula experiență socială. De notat că doar în cazul în care obiectivele rea –
bilitării nu pot fi realizate într-un alt cadru decât detenția, se aplică sentința cu
privațiunea de libertate, ținând cont de principiul “ultimei soluții” și al “celui
mai scurt timp posibil”.167
Unul dintre ultimele studii privind sănătatea mentală a deținuților (“Le
Monde”, 08.12.2004) a fost efectuat sub conducerea profesorului biostatistici –
an Bruno Falissard, și a profesorului psihiatru Frederic Rouillon, în colaborare
cu Direcția generală a sănătății și Administrația penitenciarelor din Franța.
Acest studiu a cuprins un eșantion de aproape o mie de deținuți din 23 de in –
stituții penitenciare, eșantion reprezentativ pentru populația dată.
Cifrele impresionează: 56 % dintre subiecții studiului suferă de tulbu –
rări anxioase, 47% – de tulburări depresive, 34% sunt dependenți de droguri
sau alcool (inclusiv toxicomanii), 24% au tulburări psihotice. Studiul constată
un risc suicidar pentru 40% dintre deținuți.
Chiar dacă fiecare deținut trăiește privarea de libertate în felul său, exis –
tă multe lucruri comune în aceste țări. Pentru a elucida situația psihosocială
a minorilor din mediul penitenciar în Republica Moldova, a fost efectuat un
studiu de către IRP, care a avut drept scop să determine gradul de adaptare
psihosocială, incidența stărilor depresive și anxioase, prezența unor trăsături
de personalitate accentuate la 45 de minori cu vârste cuprinse între 16 și 21
de ani, deținuți în Penitenciarul pentru minori din orășelul Lipcani. Minorii
au completat un șir de teste și chestionare, care au permis studierea stărilor și
trăsăturilor psihologice.
Studiul a arătat următoarele: 80% dintre deținuții testați nu manifestau
nici o stare depresivă, iar 20% – o ușoară depresie reactivă sau de natură ne –
vrotică.
Există mai mulți factori care puteau influența acest rezultat. Starea psi –
hologică a mai multor deținuți s-a îmbunătățit ca urmare a amnistiei din de –
cembrie 2004. Presupunem că s-au destrămat unele grupuri de presiune și s-au
diminuat efectele negative ale fenomenului de supraaglomerare a penitenci –
arului. Tot pe parcursul anului 2004 în penitenciar au fost angajați doi psiho –
167 IRP, UNICEF, “Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenție. Raport de mono –
torizare”, Chișinău, 2005, pag. 20-22.

133
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
logi și un asistent social, care prin activitățile desfășurate au influențat pozitiv
starea psihologică a deținuților.
Starea depresivă a minorilor deținuți se asociază deseori cu un nivel în –
alt de anxietate care reprezintă stări de neliniște, tensiune, teamă inexplicabilă
legată de presupunerea unui pericol iminent sau a unui insucces. În ceea ce
privește nivelul anxietății reactive, minorii deținuți în penitenciarul Lipcani
au prezentat următoarele rezultate: 46,6% au manifestat anxietate reactivă re –
dusă, 42,2% – anxietate reactivă moderată, 11,2% – anxietate reactivă înal –
tă. Aceiași subiecți testați au manifestat următorul nivel de anxietate stabilă:
4,5% – anxietate stabilă redusă, 35,5% – anxietate stabilă moderată, 60% –
anxietate stabilă înaltă.Ulterior a fost studiată personalitatea fiecărui minor cu
ajutorul Inventarului multifazic de personalitate Minnesota (MMPI). În urma
studiului au rezultat următoarele date: 71,1% dintre subiecții examinați au
înregistrat cote înalte, respectiv pentru scala Depresie – 20%, pentru scala
Deviației psihopatice – 31,1%, pentru scala Paranoie – 53,3%, pentru scala
Schizoidie – 26,6% și pentru scala Hipomanie – 26,6%. Coeficientul mediu
de adaptare socială este de numai 44,32%.
În aceste condiții, considerăm oportună aplicarea măsurilor educative
față de minorii delincvenți. Din aceste considerente, în cele ce urmează vom
examina instituția probațiunii și a muncii în folosul comunității, precum și
efectele acestora asupra minorilor.168
§ 2. Necesitatea implementării instituției probațiunii în cazul minorilor
în Republica Moldova
Armele trebuie să cedeze în fața justiției.
(Cicero)
Reacția socială față de criminalitate de-a lungul timpului a cunoscut
câteva forme de manifestare, care s-au conturat sub forma modelului represiv,
preventiv și curativ. Toate aceste modele au contribuit la formarea unor ten –
dințe noi ale reacției sociale.
Conform doctrinelor criminologice, o tendință nouă a reacției sociale o
reprezintă tendința moderată, care abordează problematica prevenirii și com –
baterii criminalității, într-o manieră structurală, sistematică, apreciind că re –
168 IRF, UNICEF, “Justiția Juvenilă“, Buletin Informativ, Chișinău, 2005, pag. 13-15.

134DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIducerea diferenței sociale, economice și culturale dintre indivizi este de natură
să contribuie la o mai mare implicare a cetățenilor la soluționarea problemelor
comunității din care fac parte.
În acest context, o instituție relativ nouă care propagă ideea tendin –
ței moderate o reprezintă probațiunea. Sub aspect etimologic, termenul pro-
bațiune provine din latinescul probatio – perioadă de încercare. Astfel, acei
condamnați care au demonstrat de-a lungul perioadei stabilite dorința de a se
schimba, prin îndeplinirea condițiilor impuse, sunt iertați și eliberați.
X. Ulianovschi definește probațiunea drept o modalitate de intervenție
prin activități cu fundament sociopedagogic, caracterizate printr-o combinație
între supraveghere și asistență. Aceasta urmează a fi aplicată delincvenților.
Probațiunea este selecționată în funcție de personalitatea lor criminologică,
scopul principal fiind acela de a oferi subiectului posibilitatea de a-și modifica
atitudinea față de viața în societate și de a se reintegra în mediul social, la li –
bera sa dorință și fără riscul de a încălca din nou norma penală.169
Aceeași definiție o regăsim și la L. Fiscuci, care menționează faptul că
probațiunea, fiind o sancțiune comunitară reglementată ca măsură alternativă
la pedeapsa privativă de libertate, reprezintă o modalitate de sancționare a
infractorilor, cu un pronunțat caracter sociopedagogic, caracterizată printr-un
echilibru între supravegherea și asistența psihosocială în comunitate a persoa –
nelor care au încălcat legea penală.170
Secțiunea a II-a a Legii Republicii Cehe cu privire la Serviciul de
probațiune prevede organizarea și executarea supravegherii infractorului, a
persoanei învinuite sau condamnate, monitorizarea executării pedepsei non –
privative de libertate, inclusiv a obligațiunilor și restricțiilor stabilite, moni –
torizarea comportamentului persoanei condamnate pe durata probațiunii prin
suspendarea de la detenție, de asemenea, acordarea de asistență individuală
infractorilor și orientarea acestora spre un mod de viață corect, pentru a întruni
condițiile stabilite de instanța de judecată sau de procuror; prin urmare, reme –
dierea relațiilor legale și celor sociale afectate.171
169 Ulianovschi X., “Probațiunea: alternative la detenție”, Chișinău, 2004, pag. 2.
170 “Implementarea probațiunii presentințiale și a muncii neremunerate î n folosul comunității
pentru minori în Republica Moldova”, Conferința de evaluare, Chișinău, 2004, pag.64.
171 Legea Republicii Cehia, nr. 257 din 14.07.2002 cu privire la Serviciul de probațiune și
mediere, pag. 4.

135
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
Art. 2 al Legii Republicii Moldova cu privire la probațiune (proiect)
stipulează următoarele: „Prin probațiune se înțelege organizarea și executarea
supravegherii și monitorizării comportamentului persoanei învinuite, incul –
pate sau condamnate, acordarea de asistență individuală și orientarea acestei
persoane spre un mod de viață corect”.1726 174
În funcție de etapa la care se află procesul de justiție, distingem trei
tipuri de probațiune, respectiv probațiunea presentințială, sentințială și post –
sentințială. Aceasta din urmă se ghidează de următoarele principii:
• Conform principiului intervenției oportune , pentru a asigura o reacție
eficace la infracționalitate și pentru a se obține succese în intervenția cu
infractorul, consilierul de probațiune trebuie să aibă acces la infractori
în toate fazele procesului penal.
• Principiul normalizării . Condițiile asigurate infractorilor trebuie să co –
respundă condițiilor asigurate persoanelor aflate în afara sistemului de
justiție penală.
• Principiul ajutorului imediat . Ofițerul de probațiune trebuie să ia în pri –
mire cazul cât mai curând posibil, de regulă, până la 5 zile de la momen –
tul pronunțării sentinței de condamnare, în vederea executării.
• Principiul apropierii . Se urmărește ca distanța dintre client și consili –
erul de probațiune să fie cât mai mică, atât geografic, cât și psihologic.
Acest principiu se aplică și în legătură cu distanța dintre client și familia
acestuia.
• Principiul continuității are drept scop minimizarea întreruperii contac –
tului cu comunitatea pe durata executării pedepsei.
• Principiul coordonării subliniază necesitatea intensificării colaborării
dintre diverse instituții și birouri atât la nivel național, cât și local.
• Principiul minimei intervenții , conform căruia nu trebuie utilizată mai
multă forță și constrângere decât este necesar.1737 175
Este îmbucurător faptul că principiile menționate anterior și-au găsit
reflectare și în Art. 5 al Legii Republicii Moldova cu privire la probațiune
(proiect), și anume: sprijinirea și încurajarea periodică a persoanelor supra –
vegheate, asistate și consiliate în vederea reintegrării lor în societate și în ve –
172 Legea Republicii Moldova (proiect) cu privire la probațiune.
173 Ulianovschi X. “ Probațiunea: alternative la detenție”, Chișinău, 2004, pag. 4-5.

136DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIderea asumării responsabilității propriilor acțiuni prin formarea unei atitudini
corecte față de munca, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
Suntem de părerea că formularea “sprijinirea și încurajarea periodică”
vine în contradicție cu principiul apropierii și cel al intervenției oportune. Din
această cauză optăm pentru înlăturarea noțiunii “periodică” din contextul dat.
Respectiv se va citi “sprijinirea și încurajarea persoanelor supravegheate, asis –
tate și consiliate în vederea reintegrării lor în societate, precum și în vederea
asumării responsabilității propriilor acțiuni prin formarea unei atitudini corec –
te față de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială”.
Amintim că principiile generale ale probațiunii sunt:
• Principiul ajutorului imediat, apropierii și oportunității asistenței per –
soanei supravegheate;
• Principiul implicării și atragerii comunității în procesul de reintegrare
socială și supraveghere a infractorilor;
• Principiul diferențierii și individualizării activității de probațiune;
• Principiul confidențialității dosarului personal de reintegrare socială.
Salutăm decizia legiuitorului de a stipula confidențialitatea dosarului
personal de reintegrare socială drept un principiu aparte, acest lucru fiind sti –
pulat și de Regulile și standardele minime ale administrării justiției juvenile
(Regulile de la Beijing) adoptate de Adunarea Generală prin Rezoluția 40/33
din noiembrie 1985.
Astfel, art. 8.1 subliniază importanța protejării dreptului minorului la
viața particulară: “Dreptul minorului la protejarea vieții sale particulare poate
fi respectat în toate stadiile în scopul de a fi evitată cauzarea de daune printr-o
publicitate inițială și prin încadrarea penală”. Tinerii sunt sensibili, în special,
la încadrarea penală. Cercetările criminologice din acest domeniu au demon –
strat efectele periculoase rezultate din faptul că tinerii sunt odată și pentru
totdeauna încadrați în categoria delincvenților sau criminalilor .
Art. 8.2 arată că tinerii trebuie protejați de efectele nocive ale publicării
în presă a unor informații referitoare la problema acestora (spre ex. nume –
le delincvenților aflați în prevenție sau condamnați): “Nu trebuie publicată
nici o informație care să poată duce la identificarea delincventului juvenil”.
Trebuie respectat și protejat interesul individului, fapt menționat în art. 21
”Arhivele”:

137
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
21.1. Arhivele privind tinerii delincvenți trebuie să fie considerate strict
confidențiale și fără putință de legătură cu o terță parte. Accesul la aceste arhi –
ve se limitează numai la persoanele autorizate în mod expres.
21.2. Nu se va putea face caz de antecedentele unui tânăr delincvent în
urmările ulterioare ale adulților, urmări care implică același delincvent.1748 176
Instituția probațiunii este una relativ tânără pentru Republica Moldova,
de aceea este cazul să ne întrebăm: care sunt originile acesteia?
Începuturile probațiunii se găsesc în cadrul sistemului de drept anglo-
saxon, în Legea Justiției de Pace din 1361, care pentru prima dată în istorie a
reglementat institutul suspendării pronunțării hotărârii de condamnare. Este
evident că probațiunea a fost rezultatul unei succesiuni de fenomene prin care
s-a manifestat dorința de umanizare a justiției, precum și spiritul novator și
avangardist al unor judecători care, în cadrul sistemului common-wealth, dis –
puneau de o autoritate absolută.
Alte informații cu privire la originile probațiunii se întâlnesc în sec.
al XIX-lea, atunci când misionarii care activau pe lângă tribunalele poliției
(1876) i-au convins pe judecători să le încredințeze spre îndreptare anumiți
delincvenți, în special pe aceia care aveau probleme cu consumul de alcool.
Conform opiniei misionarilor, consumul de alcool reprezenta principala cau –
ză a delincvenței, interdicția consumului de alcool fiind, de altfel, principala
obligație stabilită în sarcina condamnaților.
Dacă la început în Anglia sistemul probațiunii a funcționat în mod
empiric, ulterior, în anul 1878, acesta a fost instituționalizat prin lege ( First
Offenders Act ), în care se prevedea că, pe durata termenului de probă, în care
pronunțarea sentinței este suspendată, inculpatul este obligat la o anumită con –
duită și pus sub supravegherea unor persoane de încredere care aveau datoria
de a-1 informa pe judecător cu privire la comportamentul acestuia.
Un pas important în dezvoltarea probațiunii în această țară 1-a consti –
tuit apariția în anul 1907 a Legii probațiunii infractorilor ( Probation of Offen –
ders Act ), care a statuat dreptul judecătorilor de a angaja o serie de persoane
pentru a supraveghea, a asista și a se împrieteni cu infractorii plasați sub su –
pravegherea lor. Acest act normativ stabilea, de asemenea, și condițiile pe care
174 Regulile și standardele minime ale administrării justiției juvenile (Re gulile de la Beijing)
adoptate de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 40/33 din noiembrie 1985, pag. 34-41.

138DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARItrebuia să le îndeplinească supraveghetorul, act care mai constituie, cu toate
amendamentele făcute, baza legală pentru angajarea ofițerilor de probațiune,
în special în Republica Irlanda.
Anul 1948 a reprezentat un moment de răscruce în istoria serviciilor
de probațiune din Anglia și Țara Galilor, prin apariția Legii justiției penale
(Criminal Justice Act ), lege ce a stabilit cadrul operațional al serviciilor și care
este în vigoare și în prezent în cele două regiuni istorice ale Marii Britanii.
În Anglia și Țara Galilor serviciile de probațiune sunt plasate sub tutela
Ministerului de Interne ( Home Office ), în timp ce administrarea fondurilor și
monitorizarea la nivel național sunt realizate de către Inspectoratul de Proba –
țiune al Maiestății Sale ( Her Majesty’ s Inspectorate of Probation ).
La nivel teritorial, serviciul de probațiune din Anglia și Țara Galilor
este organizat în 56 de regiuni care, în general, se suprapun cu regiunile sta –
bilite prin organizarea administrativă, excepție făcând Londra, împărțită în
șase regiuni de probațiune, precum și regiunile North Walcs și Northumbrie,
acoperite de o singură regiune de probațiune.
Fiecare serviciu de probațiune se află în subordinea unui Comitet de
Probațiune ( Probation Committee ), alcătuit din magistrați și cel puțin un jude –
cător de la Tribunalul Regal ( Crown Court ), în cadrul acestuia fiind cooptați,
pe baza unor criterii stricte, membrii marcanți ai comunității locale, precum și
specialiști în domeniul muncii sociale.
Serviciile regionale de probațiune sunt conduse de un șef de serviciu
(Chief Probation Officer ), direct răspunzător de funcționarea serviciului în
fața Comitetului, fiind ajutat în regiunile mari de un adjunct ( Deputy Chief
Officer ).
În Statele Unite ale Americii, apariția probațiunii a fost determinată
de profundele modificări care au avut loc, la sfârșitul secolului al XlX-lea, în
cadrul justiției britanice, dreptul englez având în acea perioadă o puternică
influență asupra celui american.
În anul 1878, statul Massachusetts a fost primul stat nord-american care
a adoptat o lege în domeniul probațiunii, care prevedea, printre altele, dreptul
primarului de a angaja primul ofițer de probațiune.
Ulterior, până în anul 1900, alte câteva state au adoptat legi privind
probațiunea, deși au existat și numeroase alte state care aplicau această in –

139
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
stituție, prin similitudine, fără a avea o lege în acest sens, în aceeași perioadă
producându-se și ample reforme ale sistemului penitenciar, ca urmare fiind
constituite o serie de asociații în domeniu.
În anul 1938 a fost adoptată Legea federală privind delincvența juve –
nilă, prin care probațiunea poate fi aplicată atât infractorilor minori, cât și
adulților. Probațiunea a apărut și s-a dezvoltat în mod similar și în alte state
ale Common wealth-ului, cum ar fi: Australia, Noua Zeelandă, Canada, Africa
de Sud etc.
În Olanda, în anul 1823 a fost înființată, pe baza unei inițiative non-gu –
vernamentale, Societatea Olandeză pentru Ameliorarea Morală a Deținuților,
care avea ca principal obiectiv asistența persoanelor care au comis infracți –
uni.
Activând aproximativ un secol și jumătate, această societate este soco –
tită de majoritatea specialiștilor ca temelie a actualului Serviciu de probațiune
olandez.
La începutul secolului al XX-lea, pe lângă alte activități înregistrate
de societatea olandeză, în domeniul social evidențiindu-se îndeosebi o serie
de organizații și asociații de factură religioasă, au avut loc și acțiuni specifice
probațiunii. Printre cele mai reprezentative asociații putem menționa Clinica
Olandeză pentru dezalcoolizare, înființată în anul 1909, Organizația Catolică
de Probațiune, fondată în anul 1916, precum și Organizația Protestantă de Pro –
bațiune, fondată în anul 1928. Încă din anul 1948, devenind conștient de uti –
litatea probațiunii în prevenirea și reducerea criminalității, guvernul olandez
a creat cadrul legislativ necesar pentru instituționalizarea acestei activități.
Totuși, abia în anul 1976, ia ființă, la nivel național, Asociația Generală pentru
Probațiune și Asistență Postpenală prin unificarea Societății Olandeze pentru
Ameliorarea Morală a Deținuților, a Organizației Catolice de Probațiune, a
Organizației Protestante de Probațiune și a Asociației Mijers, o asociație ce
se ocupă exclusiv de infractorii cu tulburări psihice. Serviciul de Probațiune
din Olanda are în prezent un caracter mixt, aproximativ 90% din ofițerii de
probațiune fiind angajați ai unor instituții private, a căror activitate este sub –
venționată și controlată de către statul olandez.

140DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIOrganizațiile de probațiune și asistență postpenală se implică în toate
fazele procesului penal, începând cu momentul instrumentării cauzei, al jude –
cării și condamnării, precum și după executarea pedepsei.
Principalele obiective ale Serviciului de Probațiune din Olanda sunt
promovarea integrării și reintegrării în societate a celor care au fost condam –
nați conform legii penale.
În Danemarca , în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, pe fundalul
schimbării mentalităților cu privire la scopul pedepsei, care nu mai era pri –
vită ca un scop în sine, se acorda o mai mare atenție efectelor sale, respectiv
reintegrării sociale a infractorilor. Aceasta, evident, se datora tot existenței a
numeroase asociații și organizații care se ocupau de asistența persoanelor libe –
rate din penitenciare. În anul 1951 a avut loc comasarea tuturor organizațiilor
de ajutorare a foștilor deținuți într-o organizație privată, de nivel național, Or –
ganizația Daneză de Binefacere, care era finanțată parțial din fonduri publice,
aflându-se într-o cooperare permanentă cu Administrația închisorilor.
Aceleași idei novatoare de umanizare a justiției care au cuprins întreaga
Europă la sfârșitul secolului al XlX-lea s-au manifestat și în cadrul societăților
belgiene și franceze.
Astfel, în Belgia, prin Legea Le Jenue din anul 1888, a fost introdusă în
dreptul penal instituția suspendării condiționate a executării pedepsei. Ea avea
aplicabilitate asupra delincvenților primari, condamnați la pedepse de scurtă
durată, cu scopul de a evita contactul cu mediul carceral și de a-i stimula să-și
modifice comportamentul.
Aceeași instituție a fost introdusă și în Franța, în anul 1891, prin Le –
gea Berenger, astfel creându-se premisele pentru apariția probațiunii moderne
franceze. Ulterior, în anul 1953, s-au efectuat o serie de experimente la nivelul
câtorva tribunale corecționale, pentru ca în anul 1957, prin modificarea Co –
dului Penal și de procedură penală francez, să fie introdusă instituția suspen –
dării sentinței cu supunere la probă. Totodată, au fost înființate comitetele de
probațiune și asistență pentru liberați, care au funcționat până în anul 1999,
când au fost unite cu serviciile socioeducative din penitenciare. Dacă, inițial,
în domeniul executării pedepselor în comunitate acestea aveau doar sarcina
de a controla modul de îndeplinire a obligațiilor impuse, de-a lungul timpului

141
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
atât organizarea, cât și atribuțiile acestor comitete au fost adaptate permanent
la noile realități și cerințe de înfăptuire a justiției penale.
În Franța, sistemul de probațiune a fost introdus în legislație la
31.12.1957. El instituia suspendarea sentinței cu supunere la probă și înființa
Comitetele de Probațiune și Asistență pentru Liberați (CPAL). Aceste comite –
te se aflau sub tutela Administrației Penitenciare, structură distinctă în cadrul
Ministerului Justiției.
Prin Decretul nr. 276 din 13 aprilie 1999, modificarea Codului de pro –
cedură penală francez și înființarea Serviciilor Penitenciare de Inserție și Pro –
bațiune s-a realizat reforma sistemului execuțional prin unificarea, la nivel
departamental, a celor două categorii de servicii într-o unitate administrativă
unică.
În prezent, instituția probațiunii este reglementată de legislația majori –
tății absolute a țărilor din Europa, America de Nord și cea de Sud, Australia
etc.175
Instituția probațiunii a început să se dezvolte în România relativ recent
(1996) ca urmare a conștientizării, de către factorii de drept, a necesității re –
formei sistemului execuțional penal – în sensul extinderii pedepselor nepri –
vative de libertate și acordării unei mai mari importanțe acestora în procesul
de individualizare a pedepsei – pe de o parte, precum și a necesității reducerii
populației penitenciare, pe de altă parte. Astfel, pe lângă Penitenciarul Arad a
fost inițiat în anul 1996 un program de aplicare experimentală a elementelor
de probațiune.
Rezultatele obținute în cadrul proiectului-pilot de la Arad au creat pre –
misele înființării prin ordinul Ministerului Justiției a încă 10 centre experi –
mentale de probațiune în opt județe ale țării și în municipiul București, cu
deschidere comunitară, coordonate de către Serviciul de Probațiune din Mi –
nisterul Justiției (înființat în septembrie 1988).
Elaborarea legislației în domeniul probațiunii a cunoscut un proces în –
delungat de modificări și completări, dar încă de la prima formă a proiectului
s-a prevăzut ca serviciile de probațiune să fie organizate ca structuri inde –
pendente, subordonate unei Direcții de Probațiune din cadrul Ministerului de
Justiție.
175 IRP, Ghidul Consilierului de probațiune, Chișinău, 2004, pag. 5-8.

142DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARILa 16.01.2001 a avut loc concursul pentru ocuparea funcțiilor de con –
silier pe probleme de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere
și de șef serviciu, fiind declarați admiși 110 candidați. În luna septembrie a
aceluiași an au fost organizate serviciile de reintegrare și supraveghere în 27
de județe.
Conform dispozițiilor O. G. 92/2000 de la această dată, centrele experi –
mentale de probațiune și-au încetat activitatea. Un an mai târziu Serviciile de
reintegrare socială și supraveghere s-au extins la nivel național, în prezent pe
lângă fiecare tribunal din țară existând câte un astfel de serviciu.
Republica Moldova se află în proces de reformare a sistemului de jus –
tiție penală. Astfel, în 2001 în cadrul Institutului de Reforme Penale a fost
instituit un grup de lucru în domeniul alternativelor la detenție. Au fost iden –
tificate ca fiind oportune pentru Republica Moldova: probațiunea, medierea și
munca în beneficiul comunității.
Inițial probațiunea (supravegherea din partea comunității și reintegrarea
socială a infractorilor) era examinată în contextul general al alternativelor,
însă, pe măsura promovării activităților, aceasta obținea un caracter tot mai
distinct.
În iunie 2003, la solicitarea Institutului de Reforme Penale, a fost for –
mat un grup de experți internaționali (doi din Marea Britanie, doi din România
și doi din Republica Moldova) în vederea desfășurării unei Misiuni de Evalua –
re a Necesităților ce urmează să răspundă la următoarele întrebări:
Este posibilă implementarea probațiunii în Moldova și se dorește im –
plementarea ei?
S-a răspuns că în Republica Moldova rolul probațiunii poartă un carac –
ter pozitiv existând un context viabil pentru implementarea acesteia.
Care este modalitatea de elaborare și implementare a probațiunii?
Misiunea de Evaluare a Necesităților este de părerea că probațiunea tre –
buie elaborată și implementată pentru minori și adulți separat. Astfel, pentru
adulți este necesar un sistem de probațiune, iar pentru minori – un sistem de
Resocializare și Reintegrare, ambele urmând a fi elaborate în evoluție, por –
nind de la structurile și resursele disponibile la moment. Modalitatea conform
căreia se va crea și implementa imediat un sistem clar formulat de probațiune

143
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
sau de Resocializare și Reintegrare nu este varianta optimă, mai indicată fiind
elaborarea “treptată” a întregului mecanism.
Care din strategii este viabilă pentru dezvoltarea probațiunii în Mol –
dova?
Misiunea de Evaluare a Necesităților are ferma convingere că respon –
sabilitatea pentru elaborarea și implementarea unei strategii viabile este de
resortul Guvernului. O asemenea strategie nu poate fi impusă din afară, ci
dimpotrivă, trebuie să fie formulată și dirijată de cei care în ultimă instanță
poartă răspundere pentru implementarea ei176
Amintim că la 12.06.2003 au intrat în vigoare dispozițiile noului Cod
Penal și ale noului Cod de Procedură Penală, care se remarcă printr-o regle –
mentare extrem de suplă a alternativelor la detenție, încă din faza de urmărire
penală, precum și prin crearea unui sistem sancționator preponderent educativ
pentru minori. Noile instituții, precum medierea în cazurile penale, schema de
repartiții și compensații acordate victimelor pentru daunele materiale suferite,
precum și munca neremunerată în folosul comunității reprezintă doar câteva
exemple în acest sens.
Aceste noi prevederi se grefează pe necesitatea transpunerii dreptului
comunitar în legislația națională, pe de o parte, iar pe de altă parte, politica
penală a statului este orientată spre crearea unor alternative reale la pedeapsa
închisorii, în vederea evitării costurilor și consecințelor negative ale încarce –
rării excesive.
Aceste preocupări naționale de introducere a alternativelor la închisoa –
re sunt în concordanță cu Recomandările și Rezoluțiile Consiliului Europei,
și anume:
Recomandarea 914 (1981) , care definește ca principiu de bază al
politicii penale “înlocuirea, pe cât posibil, a pedepsei închisorii de
scurtă durată cu alte măsuri care au aceeași eficiență”;
Rezoluția 3, “Criza economică și infracțională” , a Conferinței a
XIII-a a Miniștrilor de Justiție din Europa (1982), prin care au fost
reliefate efectele negative ale crizelor economice asupra bunei
funcționări a sistemului justiției penale;
176 178 Raportul Misiunii de Evaluare “Implementarea probațiunii în Republica Moldova:
realități și perspective” (16-19 iulie 2003), pag. 2-13.

144DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARI Rezoluția 76 (10), “Alternative la pedeapsa închisorii” , prin care
guvernelor statelor-membre ale Consiliului Europei li s-a cerut să
nu precupețească nici un efort în dezvoltarea alternativelor exis –
tente, precum probațiunea și sancțiunile pecuniare, și să studieze
posibilitatea introducerii unor variante noi alternative la închisoa –
re, cu luarea în considerare în mod special a implicării comunității
în procesul de resocializare a infractorilor.
Recomandarea nr. R (92) 16 referitoare la Regulile Europene asu –
pra sancțiunilor aplicate în comunitate, prin care guvernelor state –
lor-membre li se recomandă să se inspire în legislația și practica
lor internă din principiile reținute în textul Regulilor Europene, cu
scopul de a le pune în aplicare în mod progresiv;
Recomandarea nr. R (2000) 22 referitoare la implementarea Regu –
lilor Europene privind măsurile și sancțiunile comunitare, adoptate
în 1992, considerându-se că aceste măsuri și sancțiuni reprezintă
mijloace importante de luptă împotriva criminalității și că ele evită
efectele negative ale închisorii;
Rezoluția 40/33 din 1985 – Ansamblul Regulilor Minime ale Na –
țiunilor Unite cu privire la administrarea justiției pentru minori
(Regulile de la Beijing) , care reliefează importanța resocializării
minorilor delincvenți în societate, plecând de la particularitățile
biopsihosociale ale acestei categorii de persoane, precum și de la
impactul negativ al mediului carceral asupra personalității acesto –
ra;
Regulile Minime ale Națiunilor Unite referitoare la măsurile nepri –
vative de libertate (Regulile de la Tokyo) 45-110 din 1990 , bazate
pe principiul respectării drepturilor persoanelor aflate în conflict
cu legea, pe finalitatea pedepsei, și luând în considerare creșterea
populației carcerale și supraaglomerarea penitenciarelor, vizează
încurajarea comunității de a participa mai activ la realizarea actu –
lui de justiție și, în special, la tratamentul delincvenților, în vederea
dezvoltării simțului de responsabilitate față de societate;
Rezoluția 45/112 din 1998 – Principiile Națiunilor Unite pentru
Prevenirea Delincvenței Juvenile (Principiile de la Riyadh) reli-

145
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
efează importanța concentrării acțiunilor statelor- membre în ve –
derea eficientizării eforturilor naționale în domeniul protecției și
ocrotirii minorilor și tinerilor, prin diminuarea factorilor crimino –
geni și prin consolidarea intervențiilor statale în asigurarea sociali –
zării (resocializării) acestora.
Atenționăm asupra faptului că legislația națională nu reglementează
detaliat instituția probațiunilor (mai ales cadrul instituțional), însă cadrul le –
gal, care oferă posibilitatea de a aplica probațiunea în cauzele penale, este
adoptat.
Astfel, probațiunea poate fi aplicată în cazurile liberării de răspundere
penală prevăzute în capitolul VI Cod Penal, respectiv:
Art. 54 – Liberarea de răspundere penală a minorilor.
Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârșit pentru prima dată
o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală
în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că este
posibilă corectarea ei fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanelor liberate
de răspundere penală, în conformitate cu alin. (1), li se pot aplica măsurile de
constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art. 104 Cod Penal.
Art. 93 – Liberarea de pedeapsă a minorilor.
Minorii condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai
puțin grave pot fi liberați de pedeapsă de către instanța de judecată dacă se
va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o insti –
tuție specială de învățământ și de reeducare sau într-o instituție curativă și de
reeducare, precum și prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter
educativ, prevăzute de art.104.
Art. 475 CPP al RM – Circumstanțele care urmează a fi stabilite în
cauzele privind minorii.
În cadrul urmăririi penale și judecării cauzei penale privind minorii, în
afară de circumstanțele prevăzute în art. 96, urmează a se stabili:
– Vârsta minorului (ziua, luna, anul nașterii);

146DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARI- Condițiile în care trăiește și este educat minorul, gradul de dezvoltare
intelectuală, volitivă și psihologică a lui, particularitățile caracterului
și temperamentului, interesele și necesitățile lui;
– Influența adulților sau a altor minori asupra minorului;
– Cauzele și condițiile care au contribuit la săvârșirea infracțiunii.
În cazul când se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care
nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă
el a fost pe deplin conștient de săvârșirea actului.
Pentru a se stabili aceste circumstanțe, vor fi ascultați părinții minoru –
lui, învățătorii, educatorii lui și alte persoane care ar putea comunica datele
necesare, precum și se va cere efectuarea unei anchete sociale, prezentarea
documentelor necesare și se vor efectua alte acte de urmărire penală și judici –
are (alin. 2, art. 475 CPP al RM).
Art. 485 – Chestiunile ce urmează a fi soluționate de instanța de jude –
cată la adoptarea sentinței în procesul unui minor.
La adoptarea sentinței în procesul unui minor, în afară de chestiunile
indicate în art. 385, instanța de judecată urmează să examineze posibilitatea
liberării de pedeapsă penală a minorului în conformitate cu dispozițiile art. 93
Cod Penal sau suspendării condiționate a executării pedepsei de către minor
conform dispozițiilor art. 90 Cod Penal.
În cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu internarea lui într-o
instituție specială de învățământ și reeducare sau într-o instituție curativă și
de reeducare, precum și cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter
educativ, prevăzute în art. 104 CP, instanța informează despre aceasta organul
specializat de stat respectiv și pune în sarcina lui efectuarea controlului asupra
comportării minorului condamnat.
Art. 156 al Codului DESDP al RM “Plasarea în câmpul muncii și aran –
jarea traiului”:
„Persoana eliberată de executarea pedepsei este asigurată de către or –
ganele de administrare locală, în măsura posibilității, cu lucru în conformitate
cu specialitatea sa și cu necesitățile sociale.
Minorul eliberat de executarea pedepsei, dacă are părinți, este plasat în
câmpul muncii de către organele de autoadministrare locală.

147
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
Minorul eliberat de executarea pedepsei, dacă nu are părinți, este repar –
tizat, la nevoie, de către comisia pentru minori la școala internat sau este dat
în primire organului de tutelă și curatelă”.
Invocând cele menționate anterior, optăm pentru înființarea instituției
probațiunii în RM, în mod special în cazul minorilor și, în mod inedit, pentru
adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la probațiune.
În cadrul modificărilor esențiale ale legislației penale și ale pedepselor
penale în lume, promovarea alternativelor la detenție a devenit o prioritate, de
aceea prezintă interes, în opinia noastră, și referatele presentințiale de evalua –
re psihosocială a minorilor:
Cazul I
Conținut:
Introducere
Sursele de informații
Date privind persoana pentru care a fost solicitat
Referatul de evaluare
Date privind comportamentul inculpatului
Factorii care influențează sau pot influența conduita generală a
persoanei pentru care a fost solicitat referatul de probațiune
Perspectivele de reintegrare în societate
Introducere
În baza art. 100 CPP, avocatul С. V ., baroul de avocați sect. Buiucani
al mun. Chișinău, a solicitat întocmirea referatului presentențial de evaluare
psihosocială a personalității minorului. Direcția Municipală pentru Protecția
Drepturilor Copilului în colaborare cu Institutul de Reforme Penale a întocmit
prezentul referat în corespundere cu art. 385 al. 1 (7) și art. 475 al. 1.
Prenumele și numele inculpatului:
T.C.
Vârsta:
16 ani
Fapta pentru care este inculpat:
Art. 179 al. 1; 195 al. 1 Cod Penal al RM (Violarea domiciliului și însușirea
bunurilor în proporții mari și deosebit de mari);

148DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIData solicitării referatului:
12.05.2004
Referatul va fi examinat în ședința de judecată la data de:
26.05.2004
Prenumele /numele, funcția consilierilor de probațiune ce au întocmit
referatul:
Vitalie Popa – asistent social
Rodica Moraru-Chilimar – psiholog
Sursele de informații
interviu cu Т. С., inculpata, în Izolatorul de Arest Preventiv;
interviu cu N. С., tatăl, la domiciliul acestuia;
interviu cu secretarul Primăriei s. Recea;
interviu cu administrația școlii din s. Recea;
interviu cu vecinii familiei C.;
contactarea telefonică a unchiului Т. С., dl M. C.;
Rechizitoriu din dosarul penal nr. 2003031469
Date privind persoana pentru care a fost solicitat refe –
ratul de evaluare
Istoria personală
Minora T. C., s-a născut la 14 februarie anul 1988 în satul Recea, r-nu1
Strășeni, fiind al treilea copil în familia lui N. C. și a V . L. Minora T. a crescut
într-o familie vulnerabilă, care nu și-a îndeplinit funcțiile ei de bază (educati –
vă, financiară, comunicativă etc.). Mama a decedat în august 2003, cauza fiind
ciroza hepatică. Decesul mamei a fost motivul de bază al plecării de acasă a Т.
Tatăl face abuz de alcool.
Mediul familial
N. С. și V . L. au trăit în concubinaj timp de 18 ani.
Mama minorei T. a fost о fire reținută, severă și exigentă. Pe parcursul
vieții a făcut abuz de alcool și nu a fost angajată în câmpul muncii. Periodic
încerca să stopeze comportamentul delincvent al Т., manifestat prin fuga de
acasă, abandonul școlar și furturile pentru satisfacerea necesităților sale. Aces –
te tentative de educație erau însoțite de bătăi și certuri.

149
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
Tatăl minorei Т., N. C., de asemenea, nu a fost angajat oficial în câmpul
muncii. Își câștiga existența lucrând ocazional. Este о persoană melancolică,
neîncrezută în sine, pasivă și apatică. Este dominat de viciul consumului abu –
ziv de alcool.
Din discuția cu tatăl s-a stabilit că el are о atitudine indiferentă față
de fiica sa. Chiar și atunci când T. a fugit de acasă, tatăl nu a întreprins ma –
surile necesare pentru a stabili locul aflării fiicei. Ba mai mult, cunoscând că
fiica este în detenție, tatăl nu a vizitat-o niciodată, fiind preocupat numai de
interesele personale și ducând modul de viață format anterior. Nu se simte о
conștientizare din partea lui a situației grave în care se află T. Și dorința de a
întreprinde acțiuni pentru a soluționa problema.
Sora mai mare, O. L., a. n. 1985, a fost născută dintr-o relație anterioară
a mamei. Actualmente este angajată în calitate de muncitoare la Combinatul
de Vinuri din or. Strășeni. În familie nu găsește limbă comună cu tatăl vitreg.
Între surori n-au existat relații de prietenie și atașament. O. permanent îi făcea
observații T. referitor la comportamentul ei și la modul de viață pe care îl du –
cea. Din cauza atitudinii ostile din partea tatălui, Т., de asemenea, nu о iubea
pe O. Deseori, când apăreau conflicte în familie, O. pleca la vecini, pentru a
evita bătăile tatălui vitreg.
Fratele, O. C., a. n. 1987, este о persoană liniștită, în relații cu surorile
nu manifestă agresivitate. Părinții au fost totdeauna indiferenți față de el, ceea
ce l-a determinat să-și găsească refugiu la biserică.
Părinții nu-și onorau obligațiunile lor, duceau un mod de viață amoral.
Nepăsarea din partea lor și satisfacerea intereselor personale (consumul exce –
siv de alcool, lipsa îndelungată de acasă) a sporit atitudinea negativă a copiilor
față de ei. Între părinți și copii deseori apăreau conflicte și metoda de educație
a copiilor se manifesta prin agresiune fizică, psihică și emoțională.
Situația școlară
T. a început să învețe la școala din sat. Pe parcursul anilor de studii
s-a manifestat ca о elevă mai puțin sârguincioasă, deseori abandona orele de
studii. Lipsa controlului din partea părinților, indiferența acestora și irespon –
sabilitatea T. au dus la abandonul școlii în clasa a 6-a.
Atât timp cât s-a aflat în școală fiica lor, părinții au fost invitați de ne –
numărate ori la ședințele Comisiei pentru problemele minorilor, cu scopul de

150DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIa-i implica în schimbarea situației, invitații pe care ei le-au ignorat de fiecare
dată. Aceasta este încă о dovadă a iresponsabilității și neglijenței părinților
față de soarta și viitorul fiicei.
Cercul de prieteni
S-a constatat că T. deseori era în conflict cu părinții, fugea de acasă,
abandona studiile și își găsea alinare în cadrul unui grup de prietene, ceea ce
a favorizat formarea comportamentului delincvent al Т. Fiind cea mai mică în
acest grup, ea era ușor influențată și manipulată de prietene. Ideea și planifi –
carea acțiunilor delincvente aparțineau prietenelor, T. fiind executorul infrac –
țiunilor. Acțiunile infracționale le putem caracteriza ca fiind întâmplătoare,
deoarece T. nu participa la planificarea acestora.
Lipsa de afecțiune, empatie, sensibilitate, compătimire, atenție și laudă
din partea părinților a servit drept motiv de înstrăinare de ei și de apropiere de
noile prietene.
După decesul mamei s-a simțit о schimbare bruscă în felul de a fi al Т.
Ea hotărăște să fugă de acasă, aducându-și aminte de о prietenă din comuna
Durlești, pe nume C. Prietena a ajutat-o în găsirea spațiului locativ, cu ceva
bani de buzunar. Au urmat infracțiuni planificate de prieteni.
Date privind comportamentul inculpatului
Trecutul infracțional
Т. С. nu are antecedente penale. Primele tentative de infracțiune s-au
manifestat la vârsta de 10 ani, fiind influențată și impusă de prietenele de vâr –
stă mai mare și de tatăl ei.
Comportamentul persoanei înainte și după comiterea infracțiunii
Înainte de comiterea infracțiunii de care este acuzată, T. deseori fugea
de acasă, a abandonat școala, nimerind într-un anturaj delincvențial. Întrucât
părinții făceau abuz de alcool și erau mai mult timp plecați de acasă, minora
nu a fost supravegheată îndeaproape.
În prezent T. a declarat ca și-a dat mult mai bine seama de gravitatea
faptelor sale, precum și de urmările acestor fapte.
Т. С. este о persoană cu о subapreciere înaltă, la care se evidențiază
timiditatea, anxietatea, neîncrederea în propriile puteri, sensibilitatea și gradul

151
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
înalt de sugestibilitate. T. se simte dezorientată și disperată. Datorită particu –
larităților de personalitate minora a fost ușor atrasă în infracțiuni, rolul ei fiind
de executor. Cauza efectuării furturilor о argumentează ca fiind determinată
de necesități și de influența din partea altor persoane.
Factorii care influențează sau pot influența conduita generală a persoa –
nei pentru care a fost solicitat referatul de probațiune
T. se află la vârsta adolescenței, perioadă specifică schimbărilor de per –
sonalitate și caracterizată prin vulnerabilitate crescută la influențele exteri –
oare. Este о etapă a dezvoltării psihosociale în care tânăra tinde să asimileze
comportamente și modele prezente cel mai frecvent în mediul său de viață.
Din acest motiv perioada de arest la care a fost supusă poate avea о influență
nocivă asupra conduitei sale viitoare, asupra modului său de gândire și relați –
onare cu cei din jur. Infracțiunea de care este acuzată se datorează influenței
negative din partea prietenelor, faptului că nu a avut parte de empatie și afec –
țiune în familie. Considerăm că plasarea în familia lărgită poate avea influențe
benefice asupra dezvoltării unui comportament, atitudini și responsabilități
pozitive. În urma discuțiilor cu T. am remarcat regretul față de întâmplările
prin care a trecut.
Perspectivele de reintegrare în societate
În cazul în care instanța va decide о pedeapsă neprivativă de libertate,
perspectivele de reintegrare în societate ale T. ar fi posibile din următoarele
motive:
– vârsta minorei permite asimilarea și dezvoltarea viitoare a unor roluri
sociale pozitive;
– ea conștientizează faptul că a avut un comportament neadecvat;
– e posibilă plasarea minorei în familia lărgită;
– minora manifestă dorința de a continua studiile și de a căpăta о pro –
fesie;
– este posibilă plasarea în evidența inspectorului în protecția drepturilor
copilului din r-nul Strășeni, care ar putea asigura asistența psihosoci –
ală și supravegherea.

152DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARI§ 3. Munca în folosul comunității prin prisma minorului delincvent
Justiția interzice ca pierderea de libertăți a unora
să poată fi justificată prin
obținerea unui bine mai mare de către alții.
(J.Rawls)
O pedeapsă relativ nouă, care nu e altceva decât o opțiune la care re –
curge instanța de judecată, prin intermediul căreia o persoană care a comis o
infracțiune ușoară sau mai puțin gravă va presta o muncă constructivă în vede –
rea compensării faptei comise în schimbul detenției sale o constituie munca în
folosul comunității , care pentru prima dată a fost introdusă în Anglia în 1970.
Apariția acestei pedepse constituie o oportunitate pentru instanța de ju –
decată în vederea aplicării corecte a politicii punitive în Republica Moldova.
Astfel, aplicând pedeapsa cu Munca în Beneficiul Comunității, instanța de
judecată nu ține cont de gravitatea infracțiunii, motivele faptei săvârșite, tră –
săturile de personalitate ale subiectului atras la răspundere și efectul acestei
pedepse asupra corectării și reeducării persoanei condamnate.
Pe plan internațional, această pedeapsă s-a dovedit a fi eficientă, inclu –
siv sub aspect economic de tratare a unui delincvent.
Astfel, conform art. 67 CP RM din 2002, munca neremunerată în folo –
sul comunității constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciu –
lui de bază sau de studii, la muncă determinată de autoritățile administrației
publice locale. Munca neremunerată în folosul comunității se stabilește pe un
termen de la 60 la 240 de ore și este executată de la 2 la 4 ore pe zi. În cazul de
eschivare cu rea-voință a condamnatului de la munca neremunerată în folosul
comunității, ea se înlocuiește cu arestul, calculându-se o zi de arest pentru 2
ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Munca neremunerată în
folosul comunității nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de
gradele I și II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de
până la 8 ani, persoanelor ce nu au atins vârsta de 16 ani și persoanelor care
au atins vârsta de pensionare. Munca neremunerată în folosul comunității va
fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data hotărârii
judiciare definitive.

153
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
În Letonia, spre exemplu, munca în folosul comunității a fost introdusă
în aprilie 1999, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal.Conform nouli
Cod Penal al Letoniei, munca în folosul comunității este executată la locul
de trai cu o durată de la 40 la 280 de ore, câte 2-4 ore în zi, fără remunera –
re, pe o durată de 5-10 luni. Conform legislației letone, răspunderea penală
survine de la 14 ani, iar pentru persoanele ce n-au atins această vârstă (înce –
pând cu 11 ani) poate fi aplicată Legea vizând măsurile cu caracter educativ
din 15.08.1993, care prevede plasarea minorului în instituțiile de reeducare și
de învățământ; încredințarea acestuia părinților sau organizațiilor, precum și
obligativitatea restituirii pagubei prin intermediul muncii sale în cazul în care
a atins vârsta de 15 ani.
La 01.01.2005 a intrat în vigoare Legea vizând măsurile de constrân –
gere cu caracter educativ aplicate copiilor (11-18 ani) , care prevede și munca
în folosul comunității. Deși această muncă se referă la minori, urmează a fi
respectată legislația muncii care reglementează nemijlocit munca minorilor .
În or. Tukumsk din Rusia, spre exemplu, minorii, prestând o muncă
neremunerată în folosul comunității, au ajutat la tăierea lemnelor, curățarea
teritoriului etc. Considerăm că prezintă interes și evoluția aplicării acestei pe –
depse minorilor. Astfel, în 1999 au fost supuse pedepsei în cauză 1,4%, în
2000 – 4,7%, în 2001 – 8%, în 2002 – 9,6%, în 2004 – 12%.177
Codul Penal al României adoptat la 28.06.2004 prevede în mod expres
sancțiunea penală distinctă de munca în folosul comunității. Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 58 (4) lit. c, munca în folosul comunității între 100 și 500
de ore reprezintă o formă de pedeapsă principală aplicabilă în cazul delicte –
lor. Atunci când legea prevede pentru un delict pedeapsa închisorii stricte de
cel mult 3 ani, instanța poate dispune în locul pedepsei privative de libertate
executarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o durată de cel
puțin 100 de ore.
În cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii, durata maximă a
muncii în folosul comunității este de 300 de ore, iar atunci când legea prevede
pedeapsa închisorii stricte de cel mult 3 ani, durata maximă a muncii în folosul
comunității este de 500 de ore.
177 Касаковска A., «Роль суда в ведении обязательных работ для несовершеннолетних в
Латвии», Кишинев , 2004, стр. 29-36.

154DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIAtenționăm asupra faptului că munca în folosul comunității poate
fi dispusă doar cu consimțământul inculpatului.
Atunci când persoana condamnată nu execută această pedeapsă sau în
timpul executării ei nu îndeplinește obligațiunile care-i revin ori le îndeplineș –
te în mod defectuos, instanța poate dispune, dacă legea nu prevede alt mod de
suspendare, revocarea muncii în folosul comunității, înlocuind-o integral sau
parțial, după caz, cu închisoarea sau închisoarea strictă de cel mult 3 ani. 179
Modul de executare a muncii în folosul comunității este reglementat
prin Legea privind executarea pedepselor nr. 294 din 28.06.2004, care a intrat
în vigoare odată cu noul Cod Penal din 29.06.2005.
Executarea muncii în folosul comunității este reglementată în mod de –
taliat în capitolul I din titlul II al Codului Penal al României intitulat „Execu –
tarea pedepselor principale neprivative de libertate”.
Această reglementare conține dispoziții cu privire la:
– stabilirea activităților în folosul comunității;
– procedura de abilitare a asociațiilor și fundațiilor;
– supravegherea și controlul executării muncii în folosul comunității;
– încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor;
– obligația de prezentare a persoanei condamnate la pedeapsa cu munca
în folosul comunității;
– examenul medical;
– durata muncii în folosul comunității;
– condițiile de executare a muncii în folosul comunității;
– calea de atac împotriva măsurilor privind condițiile de executare a
muncii și încheierile
– judecătorului delegat;
– sesizarea pentru revocarea muncii în folosul comunității;
– atestarea executării muncii în folosul comunității.
Experiența acumulată în cei trei ani de când a început să se aplice munca
în folosul comunității – nu ca o pedeapsă distinctă, ci ca obligații subsecvente
unei măsuri educative sau unei pedepse penale – reprezintă incontestabil un
câștig pentru instanțele judecătorești, serviciile de reintegrare și supraveghere
și autoritățile administrațiilor publice locale și o garanție a aplicării cu succes

155
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
a cadrului legislativ adoptat în această materie într-un termen cât mai scurt
după intrarea acesteia în vigoare178
Esența muncii comunitare este expusă de legiuitor în p. 2 al Regulamen –
tului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunității, aprobat prin Hotărârea Guvernului R.
M. nr. 1643 din 31.12.2003 (Monitorul Oficial nr. 16/124 din 23.01.2004):
„Munca neremunerată în folosul comunității este о pedeapsă penală, stabilită
de instanța de judecată a persoanei care a săvârșit о infracțiune și constă în
antrenarea condamnatului la munca gratuită, socialmente utilă, în afara servi –
ciului de bază sau orelor de studii, fără a-i cauza suferințe fizice sau a-i leza
demnitatea”.
Munca în folosul comunității este о opțiune la care recurge instanța
judecătorească dacă a ajuns la concluzia că delictul comis de о persoană este
mai puțin grav și că persoana respectivă poate compensa fapta comisă prin
prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Munca în folosul comunității are un efect fizic și emoțional asupra de –
lincventului, întrucât îi limitează libertatea de deplasare, impune о anumită
autodisciplină și respect pentru ceilalți, toate acestea implicând condamnatul
în exercitarea unor sarcini și în anumite situații care constituie, în realitate, о
provocare pentru concepția, experiența și capacitățile sale personale.
Principiul separației puterilor este indispensabil legat de numele scriito –
rului, juristului și filozofului francez Montesquieu (1689-1755), care, la rândul
său, distingea cele trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Instanța
de judecată este puterea chemată să judece crimele și litigiile apărute. Cu toate
acestea, orice hotărâre a instanței de judecată, oricât de bine ar fi argumentată,
va fi egalată cu zero, dacă nu va fi executată. Tocmai aici apare legătura dintre
puterea judecătorească și cea executivă.
Analiza problemei a condus la concluzia că un șir de persoane au comis
infracțiuni care nu prezintă pericol mare pentru societate și aceste persoane nu
ar trebui să își ispășească pedeapsa în locuri de detenție. Pentru acest motiv s-a
178 Ungureanu F., “Experiența României în aplicarea muncii în beneficiul comunității.
Interacțiunea părților implicate în aplicarea și executarea pedepsei cu munca în beneficiul
comunității în privința minorilor”, în „Implementarea probațiunii presentențiale și a muncii
neremunerate în folosul comunității în Republica Moldova”, Chișinău, 2004, pag. 24-26.

156DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIacceptat conceptul de ispășire a pedepsei sub formă de muncă neremunerată
în folosul comunității.
Dat fiind faptul că țara noastră, ajustându-și legislația la standardele
internaționale și având în vedere că Parlamentul Republicii Moldova, prin Le –
gea nr. 1404 – XIV din 07.12. 2000, a exclus din Codul Penal din 1961 art. 241
„Condamnarea la privațiune de libertate cu suspendarea executării pedepsei
și cu atragerea obligatorie a condamnatului la muncă”, s-a impus necesitatea
instituirii pedepsei care ar corespunde cerințelor internaționale.
Art. 67, alin. 1 din Codul Penal stabilește că munca neremunerată în
folosul comunității constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului ser –
viciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autoritățile adminis –
trației publice locale. Prevederile acestui articol corespund realității, deoarece
administrația publică în statul de drept acționează în vederea realizării funcți –
ilor sale, chemate să răspundă intereselor și nevoilor cetățeanului prin prisma
intereselor generale ale societății. Administrația publică trebuie sa prevadă și
să programeze, să organizeze procesul de executare, să controleze întreaga
activitate de punere în executare a legilor.
Munca neremunerată în folosul comunității se execută în baza sentin –
țelor rămase definitive parvenite la Oficiul de executare. Copiile sentințelor
însoțite de dispoziția de executare privind pedeapsa cu munca neremunerată
în folosul comunității intrate în vigoare se expediază de către instanțele de
judecată în termen de 10 zile oficiului de executare.
La parvenirea documentelor enumerate mai sus executorul judecătoresc
le trece într-un registru special, care este numerotat și sigilat.
Serviciul de executare expediază la rândul său instanței de judecată în –
științarea privind punerea în executare a pedepsei. Se introduce dosarul per –
sonal al condamnatului, prin care se întocmește fișa de control. Serviciul de
executare a pedepsei penale (SEPP) anexează la dosarul personal al condam –
natului dispoziția de executare, copia sentinței, copia înștiințărilor despre pri –
mirea sentinței spre executare judecătoriei, comisariatului de politie.
Dosarele personale ale condamnaților se păstrează în safeul executoru –
lui SEPP, care la sfârșitul zilei de muncă se încuie și se sigilează. Apoi con –
damnaților le sunt expediate citații, prin care sunt informați despre ordinea și

157
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
condițiile de ispășire a pedepsei, precum și despre consecințele neexecutării
pedepsei.
Persoanei condamnate i se înmânează sub semnătură graficul de lucru
întocmit de comun acord cu prestatorul (persoana cu funcție de răspundere a
Organizațiilor la care condamnatul execută pedeapsa), executorul, precum și
condamnatul, obligându-l să se prezinte la locul de muncă.
În procesul de executare a sentințelor privind pedeapsa cu munca ne –
remunerată în folosul comunității executorul explică condamnatului concep –
tul despre munca neremunerată în folosul comunității, expunându-se inclusiv
prin exemple concrete și menținând legătura cu angajatorul (scrisă, verbală,
telefonică).
Executorul, de asemenea, contribuie la întocmirea documentației, lu –
crează cu angajatorii, în problema muncii neremunerate în folosul comunității,
a stabilirii locurilor de muncă a condamnaților. El respectă legislația muncii
privind aplicarea muncii neremunerate în folosul comunității.
În perioada de la 24.03.2004 și până în prezent au parvenit spre execu –
tare 22 de sentințe de condamnare a 25 de persoane. Numărul de ore aplicate
condamnaților este de la 120 pâna la 180 de ore, în total 4160 ore pe care
urmează să le ispășească condamnații.
În această perioadă au fost ispășite 1008 ore, fiind efectuate multe lu –
crări importante în folosul comunității, cum ar fi:
– curățarea și sădirea puieților în s. Rezina;
– încărcarea și descărcarea prundișului în aceeași localitate;
– efectuarea lucrărilor de salubrizare a localităților din Manoilești,
Petrești, Florițoaia, Măgurele, precum și curățarea terenurilor afe –
rente acestora;
– reparația birourilor primăriei s. Măgurele și s. Boghenii Noi (repa –
rația parțială);
– salubrizarea străzilor or. Ungheni;
– săparea canalului și astuparea lui;
– amenajarea barajului iazului în s. Petrești și alte lucrări de salubri –
zare.
Un condamnat a săvârșit în perioada respectivă о altă infracțiune pe
același articol, fiind condamnat la 3 ani și 9 luni privațiune de libertate.

158DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIÎn perioada menționată 5 condamnați au fost plecați peste hotarele Re –
publicii Moldova la muncă sezonieră. Acest fapt este o urmare a carenței lu –
crului explicativ cu condamnatul.
Considerăm plecarea acestor persoane la muncă sezonieră о încălcare
și totodată o consecință a situației finaciare dificile a acestora, deoarece dânșii
când se vor întoarce vor fi avertizați în scris și probabil că numărul de ore care
rămâne să-1 presteze se va încadra în timpul ispășirii pedepsei conform art.
67 (5).
Analizând aceste 22 de sentințe, putem spune că instanța de judecată a
aplicat pedeapsa cu munca neremunerată ре о singură categorie de infracțiuni,
adică infracțiuni contra patrimoniului, “furtul”, art. 186 Cod Penal al Repu –
blicii Moldova.
Sperăm că pe viitor vom avea și alte sentințe de condamnare și pe alte
categorii de infracțiuni, deoarece munca neremunerată în folosul comunității
este considerată drept pedeapsa principală care poate fi aplicată în cazul săvâr –
șirii de către inculpat a următoarelor componente de infracțiuni:
– Infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei;
– Infracțiuni contra drepturilor politice, de muncă și ale altor drep –
turi constituționale ale cetățenilor;
– Infracțiuni contra patrimoniului. La acest capitol, 22 de sentințe
sunt venite spre executare; – Alte categorii de infracțiuni prevăzute
în cele 38 de articole ale Codului Penal al Republicii Moldova.
Categoriile de persoane condamnate la munca neremunerată în folo –
sul comunității fac parte din categoriile persoanelor defavorizate.
Am menționat de la început că e prematur să facem о caracterizare a
categoriilor de muncă social-utile. Sperăm să putem stabili în timpul apropiat
categoriile acestor munci sub mai multe aspecte, inclusiv costul unei ore în
domenii diferite.
Cauzele neexecutării muncii neremunerate în folosul comunității pot
fi:
– Aprecierea personalității bănuitului (învinuitului, inculpatului);
– Starea familială a persoanei acuzate;
– Lipsa unui domiciliu permanent;
– Locul de muncă al inculpatului;

159
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
– Neinformarea condamnatului despre munca neremunerată în folo –
sul comunității la momentul pronunțării sentinței.
Aceste motive trebuie luate în considerare la momentul pronunțării sen –
tinței. În faza de executare cauzele sunt:
– Lipsa profesionalismului persoanei responsabile;
– Lucrul explicativ ineficient cu condamnatul;
– Loialitatea administrației publice locale la executarea muncii nere –
munerate în folosul comunității, în teritoriul deservit;
– Lipsa instituțiilor de ispășire a pedepsei cu arestul;
– Lacunele legislative. Punctul 15 din Regulamentul cu privire la
modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă ne –
remunerată în folosul comunității prevede: „Munca neremunerată
în folosul comunității se execută în baza dispoziției de executare
a Hotărârii judecătorești, care se expediază de către președintele
instanței de judecată serviciului de executare, împreună cu copia
hotărârii definitive în termen de 10 zile”. Punctul 29 al aceluiași
Regulament prevede: “…să se prezinte la serviciul de executare
de la locul de trai în termen de 5 zile din momentul intrării în
vigoare a sentinței (deciziei)”. Deci, condamnatul nu poate veni
mai înainte la serviciul de executare dacă sentința (decizia) nu a
parvenit la oficiul de executare. În acest caz, executorul nu poate
stabili persoana neavând copia sentinței (deciziei) și dispoziția de
executare.
Nu este stipulat dacă munca neremuneartă în folosul comunității poate
fi prestată în zilele de odihnă sau de sărbătoare.
Și în acest context venim cu următoarele propuneri:
• Termenul de prezentare a condamnatului la serviciul de executare și
prezentarea spre executare a copiei sentinței și dispoziției de executare
să fie aceleași, fie 5 zile, fie 10 zile sau de la 5 până la 10 zile, după
intrarea hotărârii în vigoare;
• Organizarea unor cursuri de perfecționare a cadrelor privind executarea
muncii neremunerate în folosul comunității, cu participarea persoanelor
responsabile și a executorului SEPP;

160DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARI• Organizarea unei conferințe privind implicarea nemijlocită a Adminis –
trației Publice Locale referitor la executarea pedepsei cu munca nere –
munerată în folosul comunității, cointeresarea acestora;
• Determinarea unor restricții față de condamnat pe perioada ispășirii
pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunității, de exemplu:
“nepărăsirea locului de trai” ș.a., pe perioada ispășirii pedepsei;
• La capitolul “minori” putem menționa că în această perioadă a parvenit
spre executare о singură sentință, cu un termen de 120 de ore, care a și
fost ispășită pe о perioadă de numai 2,5 luni. Acest fapt ne-a determinat,
în primul rând, să ținem cont că este vorba de о minoră;
• Pornind de la faptul că deseori minorul nu are condiția fizică a unei per –
soane adulte, limita de antrenare a minorului la lucru poate fi stabilită
de la 2 la 4 ore;
• Dacă antrenarea condamnatului minor la lucrări în perioada vacanței
este benefică, atunci în zilele de școală, ea îi poate genera oboseala,
implicând consecințe negative pentru procesul de instruire.
Din aceste considerente, împreună cu Consiliul Coordonator Local, a
fost stabilit graficul de ispășire a pedepsei minorei pe perioada vacanței de
vară.
Codul de procedură penală și Regulamentul de executare a muncii nere –
munerate în folosul comunității nu conțin descrierea obligațiunilor funcționale
ale persoanelor. Aceste acte descriu doar obligațiunile generale, independent
de faptul care persoană este supravegheată: persoana minoră sau adultă.
Deci, dacă acceptăm conceptul existenței instanțelor specializate sau
judecătorilor specializați în cauzele minorilor, este necesar să menționăm în
Regulament că în cadrul subdiviziunii teritoriale a Departamentului de execu –
tare, la fel, vor fi selectați astfel de specialiști și în domeniul executării.
Rapoartele intermediare și de evaluare vor conține, probabil, propuneri
de înlăturare a neajunsurilor existente, precum și a celor care mai pot apărea.
În urma celor analizate apare fireasca întrebare: care sunt beneficiile
muncii în folosul comunității?
Pentru minor:
• Posibilitatea de a nu ajunge la închisoare și micșorarea riscului recidi –

161
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
vei (comiterea repetată a infracțiunilor). Închisoarea este un “model” de
comunicare și abordare a celor din jur; închisoarea rămâne о pată pen –
tru tot restul vieții condamnatului; la eliberarea din locurile de detenție
comunitatea îl privește ca pe un criminal; aici riscă de a se îmbolnăvi
(tuberculoză, boli venerice etc.);
• Posibilitatea de a-și dezvolta capacitățile de muncă (oferirea lucrului
alături de oamenii din cadrul societății, și nu alături de criminali);
• Posibilitatea de a se dezvolta ca un copil normal în cadrul societății
(frecventarea școlii, posibilitatea de a avea aproape rudele, de a avea
acces liber la informație, biblioteci);
• Posibilitatea de a demonstra că nu prezintă un pericol social și poate
fi reeducat fără aplicarea unei pedepse penale (este ușor să îl izolăm pe
copil de societate și să uitam de el, mai complicat este însă să încercăm
să înțelegem motivele săvârșirii infracțiunii, să încercam să-1 ajutăm).
Pentru victimă:
• Victima poate vedea că infractorul este pedepsit pentru infracțiunea
săvârșită (munca în beneficiul comunității este о șansă pentru copil de
a repara dauna cauzată);
• Satisfacție psihologică în legătură cu faptul că infractorul regretă acți –
unile sale și dorește să se corecteze (copilul poate recunoaște că a comis
о greșeală, poate să-și ceară iertare de la victimă, ulterior să se împace
cu aceasta).
• Pentru societate:
• Economisirea banilor/resurselor. Este demonstrat că se cheltuiesc
mult mai puțini bani în cazul în care sunt aplicate alternativele la deten –
ție, cum ar fi munca neremunerată în folosul comunității, decât atunci
când minorul ajunge în închisoare. De exemplu, în Brazilia pentru de –
ținerea unei persoane în pușcărie se cheltuiesc lunar 300 de dolari, pe
când în cazul aplicării alternativei la detenție – munca neremunerată, se
cheltuiesc lunar 25 de dolari.
• Repararea prejudiciului/a daunei cauzate societății, victimei (prin
munca pe care о face minorul, el repară fapta sa, astfel i se dă de înțeles
că el nu este privit ca un criminal și că are „un loc” în societate. Aceasta

162DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIeste foarte important, deoarece astfel se evită formarea unui recidivist
care, оdată ajuns în închisoare, nu face decât să înceapă să urască tot
mai mult și mai mult oamenii. Societatea poate să participe activ la
reeducarea copilului, poate să-i arate că este interesată de dezvoltarea
și corectarea lui).
Obligațiile minorului condamnat la muncă în folosul comunității:
– Să se prezinte la serviciul de executare atunci când este chemat (fie
prin intermediul unei citații, fie că este anunțat la telefon);
– Să se prezinte în termenul stabilit de serviciul de executare la organi –
zația în care va lucra;
– Să nu părăsească locul de trai fără acordul serviciului de executare
(să anunțe din timp serviciul de executare despre schimbarea domi –
ciliului);
– Să respecte legislația muncii și regulamentul interior al organizației
la care lucrează (să nu întrebuințeze băuturi alcoolice în cadrul orelor
de muncă);
– Să efectueze orele de muncă conform programului stabilit (în comun
acord cu administrația întreprinderii).
Drepturile minorului condamnat la muncă în folosul comunității:
– Să fie consultat la stabilirea orarului de muncă (acest orar trebuie să
fie stabilit în afara orelor de muncă și de studii);
– Să nu fie expus unei exploatări (să nu fie implicat în activități cu profit
personal, să nu fie expus la о muncă degradantă, riscantă, care ar dă –
una educației copilului sau i-ar afecta dezvoltarea);
– Să-i fie asigurat un loc de muncă în condiții ce nu i-ar dăuna sănăta –
tea;
– Să fie tratat într-un mod care nu i-ar leza onoarea și demnitatea (să nu
fie discriminat, în cazul în care va lucra în public, să se ia în conside –
rare părerea minorului);
– Să-i fie respectată viața personală (dreptul la intimitate, să nu fie im –
pus să răspundă la anumite întrebări ce țin de infracțiunea pe care a
comis-o, de ceea ce 1-a motivat să comită această infracțiune și alte
întrebări de acest gen);

163
OXANA ROTARIMĂSURI DE PROFILAXIE ȘI PREVENȚIE A DELINCVENȚEI JUVENILE
– Să presteze muncă în condiții care să nu-i lezeze personalitatea (să nu
fie privit ca un criminal de către angajații întreprinderii /instituției /
organizației);
– Să nu fie limitat de posibilitatea de a se dezvolta sub aspect social,
intelectual și spiritual;
– Să nu fie abuzat în cadrul organizației în care lucrează (să fie impus
să presteze altfel de muncă forțată sau obligatorie decât cea care este
stabilită de serviciul de executare, să nu fie numit cu cuvinte care 1-ar
afecta psihologic);
– Să-i fie asigurat dreptul de a depune plângeri la șeful instituției, servi –
ciul de executare sau instanța de judecată (să-i fie respectate opiniile
privind munca pe care о desfășoară);
– Să fie asigurată securitatea muncii (să se ia măsuri de evitare a ac –
cidentărilor sau să se evite anumite munci care ar putea să ducă la
consecințe grave).
Cazul unui minor care a fost recuperat prin munca neremunerată
în folosul comunității (Timișoara, România)
Andrei a rămas orfan de tată. Familia dezorganizată și dezinteresul ma –
mei 1-au determinat pe băiat să manifeste dușmănie față de ordine și să nu
respecte pe nimeni.
El a crescut mai mult în stradă. Avea prieteni ca și el: fără de școală, din
familii dezorganizate. Tinerii pierdeau timpul prin baruri, pe la jocuri de no –
roc, se încăierau când aveau ocazia. Uneori, jefuiau pe cineva aflat pe о stradă
lăturalnică. Furau casetofoane din mașini și le vindeau.
Într-o zi, Andrei a ieșit dimineața devreme în stradă. Era flamând și a
hotărât să facă rost de bani. Deodată în față i-a apărut о tânără care avea la gât
două lănțișoare de aur. A urmărit-o pe fată, până au ajuns pe о stradă izolată.
A atacat-o și i-a rupt lănțișoarele de la gât. Însă Andrei nu a reușit să fugă în
apropiere erau doi polițiști. Oamenii legii s-au luat după el și 1-au prins ime –
diat.
Astfel, minorul de 17 ani a fost condamnat la muncă neremunerată în
folosul comunității. Pe perioada de executare a pedepsei minorul a avut oca –

164DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE
OXANA ROTARIzia să se afle într-un colectiv ai cărui membri, uniți și înțelegători, nu 1-au
condamnat pentru ceea ce a făcut în trecut, ci, dimpotrivă, au încercat să se
apropie de el, să-1 ajute cu sfaturi și să-i dea răspunsuri la întrebările pe care
le avea minorul. După ispășirea pedepsei, minorul a fost preluat de specialista
de la Asociația Umanitară Sf. Petru și Pavel din Timișoara, care se ocupa cu
prevenirea delincvenței juvenile. Neavând nici bani și nici un sprijin, exista
pericolul că odată ce el a încălcat legea poate să repete faptele sale. Andrei a
fost consiliat și s-a încercat ajutorarea lui. A fost găsit un serviciu pentru el,
la care se cerea muncă fizică mai mult decât intelectuală și unde ar urma să
primească un salariu de peste 100 $. S-a înscris la о școală profesională. Tot
acolo și-a găsit о prietenă, cu care a hotărât să se căsătorească. S-au mutat la
gazdă și sunt împreună de 11 luni. Acum, Andrei este liniștit și mulțumit de
viața pe care о duce.