12 TEMA 2 Caracteristicile și funcțiile grupurilor 1. Clasificarea grupurilor 2. Funcțiile grupului Termenul grup are un sens foarte larg,… [601064]

12 TEMA 2 Caracteristicile și funcțiile grupurilor

1. Clasificarea grupurilor
2. Funcțiile grupului

Termenul grup are un sens foarte larg, constituind ca sferă noțională genul proxim
pentru diferite categorii de persoane: familie, grup de lucru, echipă sporti vă, ansamblul
studenților din anul II, comunități etnice , spectatorii unui meci, protestatarii din fața clădirii
guvernului etc. De aici rezultă și o anumită ambiguitate a termenului. De aceea, este
recomandată utilizarea termenului de grup pentru un ansa mblu de persoane aflate reunite sau
care doresc și pot să se reunească în același loc ( Anzieu și Martin , 1991, p. 28 ș.u.) .
Deși aparțin aceluiași ansamblu social (cetățenii unui oraș, ai unei țări), persoanele
aflate întâmplător într -un loc public – stadi on, compartiment de tren etc. pot comunica, pot
coopera în acțiuni comune, pot stabili relații pasagere de simpatie / antipatie, fără a constitui
însă, în sensul definiției un grup, deoarece unui astfel de ansamblu de persoane îi lipsesc una
sau mai multe din trăsăturile definitorii ale grupului: scop, activitate, valori, norme comune,
durata în timp a relațiilor. Unii autori numesc astfel de ansambluri umane grupuri ocazionale
și le deosebesc de grupurile naturale care au structuri, interese și scopuri com une pe termen
lung: familia, colectivul de muncă (Chelcea și Iluț, 2003).
În continuare sunt prezentate două tipuri de colectivități diferite de grup: mulțimea și
banda.
Mulțimea este o grupare temporară de indivizi, foarte numeroasă (sute sau mii de
persoane ), aflați în apropiere fizică , care nu au intenționat neapărat să se afle în același loc.
Au în comun același obiectiv sau interes individual , de regulă pasager, care îi determină pe
vilegiaturiști să se întâlnească pe plajă, pe credin cioși la slujba r eligioasă, pe simpati zanți la
reuniunea electorală , pe spectatori la concert, pe cumpărători în supermagazine. Mulțimile se
pot forma și din motive negative, așa cum se întâmplă în cazul revoltelor spontane, a
incendiilor, a inundațiilor, a călătorilor pri nși într -un blocaj rutier de proporții .
Caracteristicile psihologice ale mulțimii sunt:
1. pasivitate față de orice nu produce satisfacerea imediată a dorinței proprii;
2. grad redus de interacțiune emoțională și organizațională ;
3. contagiunea emoțională însoțită de propagarea rapidă a emoțiilor ;
4. stimularea latentă produsă de prezența masivă a celorlalți, care poate exploda în
acțiuni colective de scurtă durată dar de intensitate mare, fie agresive, fie
entuziaste (Anzieu și Martin, 1991, p. 28 ș.u.) .

13 Banda . Dacă mulțimea se caracterizează prin simultaneitate a prezenței însoțită de
solitudinea indivizilor , band elor le este specifică similaritatea. În bandă se produce
socializarea negativă, caracterizată prin refuzul valorilor și normelor dezirabile social, ca și
prin încălcarea prescripțiilor de comportament. Bandele organizează acțiuni antisociale.
Termenul vizează atât bandele de delincvenți , cât și la cele care dețin un control ascuns într -o
organizație (Zamfir și Vlăsceanu, 1998). De regulă, banda este efemeră, durează până când
adolescenții care o compun devin tineri adulți cu interese diferite sau membrii ei sunt arestați
pentru delicte . Dacă se transformă în grup primar, banda devine durabilă și începe să afirme
valori specifice, constituindu -și o subcultură socială; în interior este caracterizată prin
coeziune, iar în exterior spre agresivitate.

Având în vedere delimitările de mai sus, în continuare sunt enumerate câteva dintre
posibilele criterii de clasificare a grupurilor:
Mărimea : grupuri mari și grupur i mici
Natura relațiilor dintre membrii grupului: grupuri primare și grupuri secundare
Tipul de normativitate1 existent în grup : grupuri formale și grupuri informale
Funcția normativ axiologică în raport cu individul concret: grupuri de
apartenență, grupur i de referință
Gradul de integralitate și stabilitate temporară a intereselor: grupuri naturale și
grupuri ocazionale
Statutul ontic: grupuri reale și grupuri nominale

În continuare vor fi prezentate principalele caracteristici ale categoriilor de grupuri .

Grupuri mari și grupuri mici
Grupuri le mari se caracterizează prin relații sociale stabile, dispun de un instrument
de comunicare (limba), au o durată mare în timp, iar rezultatele activității comune se
obiectivează în cultura materială și spirituală. E le constituie obi ect de studiu pentru
sociologie; astfel de grupuri sunt popoare le, clase le sociale, etnii le (Luca, 1998) .
Grupuri le mici sunt formate dintr -un număr restrâns de membri , care variază între 3
și 40. Exemple de grupuri mici sunt familia, echi pa sportivă, grupa de studenți, clasa de elevi.
Între membri se stabilesc relații directe și durabile pe parcursul unor activități similare prin
care se realizează scopuri comune. Principala caracteristică este relația de tip „ față în față”
dintre membrii săi, spre deosebire de grupurile mari, relații bazate pe norme și modele proprii
de comportament. Depășirea limitei numerice maxime afectează caracterul direct al relațiilor
dintre membri. Cu cât crește numărul de membri crește și posibilitatea relațiilor dintre
membrii, dar scade durabilitatea și intensitatea comunicării. În același timp însă, se multiplică

1Normativitate – reglementare a relațiilor prin intermediul unor prescripții (reguli, valori, norme)

14 resursele grupului datorită contribuțiilor individuale la rezolvarea problemelor grupului
(Zamfir și Vlăsceanu, 1998).
Anzieu (1991) subliniază funcția de comuniune a grupului mic astfel: „… Într-o lume
în care explozia demografică lasă fiecăruia din ce în ce mai puțin loc , în care relațiile devin
din ce în ce mai economice, birocratice, indiferente, grupul mic oferă alternativa regăsirii
contactului uma n primar ”

Lewin enumeră ca principale caracteristici ale grupului mic (Popescu -Neveanu, 1978):
talia/mărimea redusă/ număr mic de membri;
distribuția spațială a membrilor săi (structura microecologică);
conformarea;
acceptarea și respectarea efectivă a n ormelor de grup;
consensul: adoptarea de atitudini asemănătoare față de același obiect;
capacitatea de autoorganizare;
dinamica.
Proprietăți derivate ale grupului mic (Popescu -Neveanu, 1978):
interacțiunea directă, față în față;
autonomia;
interdependența dintre membrii săi, care îi determină să se aprecieze reciproc, să
coopereze și să comunice intens unii cu alții ;
controlul asupra membrilor săi;
stratificarea: diferențierea membrilor după anumite criterii. Poate fi verticală, în
acest caz este vorba des pre dezvoltarea unei ierarhii a statusurilor în grup; apar
niveluri ale grupului diferențiate ca putere, privilegii, obligații sau roluri sociale.
Există și o diferențiere orizontală atunci când membrii se specializează în
executarea roluri sau funcții car e nu implică nici o inegalitate. Stratificarea
verticală amenință coeziunea, în timp ce stratificarea orizontală potențează
reciprocitatea dependențelor.
permeabilitatea: disponibilitatea grupului de a accepta noi membri;
flexibilitatea: gradul de abatere de la normele grupului;
omogenitatea: similaritatea psihică și socială între membrii grupului;
tonul hedonic: măsura în care condiția de membru se asociază cu un sentiment de
plăcere;
intimitatea: apropierea reciprocă a membrilor (J.L. Moreno);
participare a: angajarea în sarcinile de grup;
diferențiere de roluri;
existența normelor;
cultură grupală marcată de credințe, rituri, limbaj propriu.

15 Trebuie menționat că g rupul nu are simultan toate caracteristicile menționate mai sus .
Nu întotdeauna mărimea grupu lui este hotărâtoare în privința tipului și calității relațiilor din
grup. Mai important e decât mărimea se dovede sc a fi interacțiunile dintre membri , care
depind de vârsta, maturitatea, experiența celor care compun grupul (Walsh și Golins, 1976).

Grupu rile primare și grupuri le secundare
Clasificarea în aceste două categorii având la bază natura relațiilor dintre membrii săi
a fost propusă de către sociologul Charles Cooley (1909). În grupurile primare , relațiile sunt
de tip „ față în față” , fiecare membr u având posibilitatea să -i cunoască pe ceilalți, să
interacționeze și să comunice cu fiecare în mod direct . În acest sens, grupul mic este totodată
și grup primar pentru că satisface toate cerințele susmenționate: familia, grupul de joacă al
copiilor, echipa de lucru, muncitorii dintr -un atelier, funcționarii dintr -un birou sau serviciu,
elevii dintr -o clasă, studenții unei grupe care muncesc sau învață într -un spațiu care le permite
să interacționeze nemijlocit ( Luca, 1998) . În grupurile primare, scopurile și interesele sunt
profund împărtășite, existând o orientare valorică comună a membrilor săi. A aparține unui
grup primar nu este doar un mijloc pentru atingerea altor obiective, ci și un scop, acela de
îndeplinire a nevoilor afective și de exprimare, de confirmare a gândurilor și sentimentelor
(Chelcea și Iluț, 2003) .
Grupurile secundare sunt, de regulă, grupuri mijlocii și mari și sunt compuse din
subgrupuri primare; membrii lor se cunosc mai mult sau mai puțin, iar relațiile fiecăruia cu
ceila lți sunt preponderent indirecte; majoritatea grupurilor organizaționale sunt secundare .
Raporturile afective sunt mai slabe decât în grupurile primare, spontaneitatea și intimitatea
mai reduse. Oamenii nu se angajează total în relațiile cu ceilalți, ca în grupurile primare,
interacțiunile au adeseori un caracter oficial și superficial. Prin apartenența la grupul
secundar, individul își satisface nevoi instrumentale, cu caracter pragmatic, specific ( Chelcea
și Iluț, 2003) .

Grupurile formale (oficiale) și grupurile informale (neoficiale)
Grupurile formale sunt caracterizate prin relații instituționalizate (prescrise prin
modul de organizare a grupului), interacțiunile membrilor fiind guvernate de un număr mare
de reguli. Apartenența la grup este reglementată de relațiile contractuale scrise care prevăd
drepturi și obligații ale individ ului și organizație i: scopul comun este precis definit, regulile și
nomele sunt explicite și impuse (orice organizație are un regulament de organizare –
funcționare și o organigram ă), durata în timp este predeterminată (Luca, 1998) . Exemple de
grupuri oficiale: colectivul de cadre didactice , echipa guvernamentală, echipajul unui avion.
Grupurile infor male se constituie paralel sau în afara grupurilor formale, adeziunea
sau apartenen ța la grup și relațiile interpersonale au un caracter spontan, bazat pe afinități,
interese comune, simpatie; activitatea comună este variabilă și nedeterminată, relațiile sunt

16 mai puțin reglementate, statusurile și rolurile se conturează și evoluează mai puțin rigid,
durata în timp a grupului este nedeterminată (Luca, 1998) . Exemple de grupuri oficiale:
colegele care merg împreună după orele de serviciu la cursul de înot , un grup de infractori.
Distincția dintre formal și informal la nivelul grupului este uneori dificil de stabilit.
Familia este un exemplu de grup deopotrivă formal deoarece este reglementat juridic, dar și
informal pentru că cea mai mare parte a vieții de familie se desfășoară după reguli nescrise. În
orice grup se dezvoltă inevitabil rapo rturi ce depășesc cadrul prescris. În orice organizație
apar grupuri bazate pe simpatia dinte membri, care funcționează după reguli nescris ale
circulației informațiilor (bursa noutăților) și comportamentului. Aproape întotdeauna
organigrama este dublată ș i, uneori, minată de o sociogramă, structura relațiilor afectiv –
emoționale din grup ( Chelcea și Iluț, 2003) . Cu cât distanța dintre oficial și neoficial este mai
mare, cu atât crește probabilitatea scăderii coeziunii grupului (Zamfir și Vlăsceanu, 1998).

Grupuri le de apartenență și grupuri le de referință
Grupuri le de apartenență
Grupurile de apartenență sunt grupuri primare din care face parte individul și după
care se modelează: familia, echipa profesională, unitatea politică, comunitatea locativă
(Pope scu-Neveanu, 1978). Prin apartenența la grup, individul este supus normelor, influenței
și modelelor de comportament specifice acestuia. Fiecare membru trece în grup prin stadii
progresive de integrare, de la cel de acomodare interpersonală până la cel con formare și
manifestare a unei competențe interpersonale. Astfel, individul devine capabil să coopereze,
să se transpună în rolul altuia și să își asume roluri alternative. Deși aceeași persoană poate
face parte din mai multe grupuri, intensitatea participă rii la viața acestora nu este uniformă.
Ea depinde de interesele și opțiunile individuale, ca și de climatul sociomoral și cultural al
diferitelor grupuri (Zamfir și Vlăsceanu, 1998).
Grupuri le de referință sunt cele la care individul se raportează psiholo gic,
orientându -se în raport cu valorile și normele acestuia. Caracteristicile grupului de referință
sunt:
constituie pentru individ repere normative (atitudinale, valorice și
comportamentale);
îi servesc ca model și standard;
este considerat un sistem de apreciere a altora și a sa;
individul tinde să îi devină membru.
Termenul a fost introdus de către Herbert H. Hyman în 1942 pentru a desemna grupul
de persoane cu care individul se compară când își definește propriul status. Acest status este
considerat d e către Hyman ca variabilă dependentă, doarece se conturează în funcție de grupul
luat ca punct de referință (Golu, 2004, p. 153). Calitatea de grup de referință o au grupuri
foarte diferite: grupul de apartenență, grupuri externe, grupuri mari și mici, gr upuri reale și
ideale.

17 Referința poate fi pozitivă sau negativă (Newcomb, 1950). În primul caz, individul
năzuiește să îi devină membru; acest grup îndeplinește trei funcții:
normativă: membrul împărtășește voluntar și încorporează normele grupului;
evalua tivă: individul evaluează alte grupuri referindu -se la grupul său ca etalon;
de protecție contra sociale: membrii beneficiază de suportul social al grupului,
acesta le oferă șansa de a se valoriza.
Grupul de apartenență și grupul de referință pot avea însă și semnificație negativă: îl
invocăm pentru a arăta că nu vrem să facem parte din el sau nu dorim să îl luăm ca model
(Neculau, 2007).

Exemple
Unul dintre primele studii privind influența grupului de referință a fost realizat de
către Theodore Newcomb la începutul anilor 1930. Obiectivul cercetării viza
modificarea atitudinilor politice ale studentelor de la Colegiul de fete din
Bennington din SUA de la conservatorism (în anul I de studii) către liberalism (în
anul terminal).
Studentele proveneau din familii cu intense convingeri conservatoare, în timp ce
profesorii aveau opțiuni liberale. Pe parcursul celor patru ani de studii, corpul
profesoral s -a bucurat de respectul studentelor, devenind grupul de referință al
acestora. Î ncă după primul semestru de școală, atitudinea studentelor a fost mai
puțin conservatoare, pentru ca ulterior, în urma interacțiunilor cu profesorii, ele
să devină tot mai intens liberale.
Studiul longitudinal a continuat timp de 50 de ani a relevat accent uarea
progresivă a convingerilor liberale ale fostelor studente, măsurată prin opțiunea
pentru candidați liberali și, respectiv, conservatori la alegerile prezidențiale.
Sursa: Franzoi, 1996, p. 205 -206

2. Funcțiile grupului
Constituind veriga de legă tură între nivelul social și cel individual, grupul îndeplinește
atât funcții pentru indivizi, cât și funcții pentru societate. Din perspectiva individului , grupul
îndeplinește următoarele funcții (Chelcea și Iluț, 2003) :
funcția de satisfacere diferențiat ă a nevoilor psihosociale: de afectivitate, de
confirmare, de exercitare a sentimentului de apartenență. Grupul împiedică anonimatul
și singurătatea.
funcția de suport în atingerea anumitor scopuri ce nu pot fi atinse prin acțiuni
individuale: mișcări poli tice, umanitare;
funcția de sursă de informații și cunoștințe;

18
funcția de securizare în fața dușmanilor și dificultăților vieții;
funcția de sursă a identității sociale pozitive, care este componenta principală a
imaginii și concepției de sine. Cu cât grup ul de apartenență este mai prestigios (și mai
restrictiv), cu atât identitatea grupală influențează mai puternic concepția de sine.

Din perspectiva societății , grupurile îndeplinesc următoarele funcții:
funcția de control social ;
funcția de formare ;
funcția de normare a comportamentului și a relațiilor interpersonale .
Aceste funcții se realizează direct prin instituții, organizații și grupuri specializate
(instanțele judecătorești, poliția, armata, comisia de etică a unei organizații). De asemenea, se
realizează indirect prin legi și politici naționale care, de exemplu, descurajează divorțurile, ca
și prin norme nescrise ale grupurilor primare, în special ale familiei.

Teme de reflecție
1. Identificați și descrieți 5 grupuri cărora le aparțineți , indicând s copul, mărimea, durata,
tipul grupului .
2. Indicați două din grupurile de referință la care vă raportați; care sunt valorile și normele
pentru care aceste grupuri vă atrag?

Bibliografie
Anzieu, D. (1991) . Une peau pour les pensées , ed. a 3 -a. Paris: Apsygré e.
Anzieu, D., Martin, J. -Y. (2011). La dynamique des groupes restreints . Paris: PUF.
Popescu -Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Ed. Albatros.
Franzoi, S.L. (1996). Social psychology. Madison Dubuque: Brown & Benchmark.
Forsyth, D.R. ( 1990). Group dynamics . Pacific Grove: Brooks/Cole.
Golu, P. (2004). Psihologia grupurilor sociale și a fenomeneleor colective . București: Ed.
Miron.
Chelcea, S., Iluț, P. (coord.) (2003). Enciclopedie de psihosociologie . București: Ed.
Economică.
Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (1998). Dicționar de sociologie . București: Ed. Babel.
Neculau, A. (2007). Dinamica grupului și a echipei . Iași: Polirom.
Walsh, V., & Golins, G. L. (1976 ). The exploration of the Outward Bound process . Denver ,
CO: Colorado Outward Bound School.