1.1.Turismul durabil – Concept. Ideea de ocrotire a naturii s-a născut în SUA, unde în 1872 a fost promulgată prima lege din lume ce punea un… [308480]

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL DE TURISM DURABIL

1.1.[anonimizat].

Ideea de ocrotire a naturii s-a [anonimizat] 1872 a [anonimizat] a se păstra cât mai nealterat de agresiunea continuă a civilizației, fiind creat Parcul Național Yellowstone.

Ulterior, [anonimizat]-[anonimizat] a preîntâmpina dispariția unor specii de flora și faună sau pentru a [anonimizat] – Kenya, [anonimizat], [anonimizat].

Noțiunea de ecoturism a [anonimizat] (CEAC), în anul 1991. Manifestarea a [anonimizat], grupurilor de protejare a [anonimizat] a concluzionat că ecoturismul este o experiență a [anonimizat], [anonimizat].

Prima enunțare oficială a [anonimizat], s-a făcut la Congresul O.M.T. de pe Insula Bali (Indonezia), din 28-31 aprilie 1994. În aprilie 1995, la Lanzarotte ([anonimizat]), s-a desfășurat prima Conferință Mondială privind turismul durabil. [anonimizat] a fost elaborată și adoptată o Cartă a [anonimizat] 18 puncte, care ulterior au devenit repere importante în afirmarea și dezvoltarea turismului.

Ulterior, în noiembrie 1995, la Djakarta (Indonezia), s-a [anonimizat] a mediului. [anonimizat] „Turismul și Protecția Mediului", [anonimizat], din 16-18 mai 1996, sub egida O.M.T., [anonimizat], Austria, din 9-11 decembrie 1998.

Acest interes s-a [anonimizat], între 6-8 martie 1997. La încheierea lucrărilor a fost adoptată „Declarația de la Berlin" [anonimizat]:

[anonimizat], permite folosirea rațională a diversității biologice și contribuie la conservarea sa;

dezvoltarea activităților turistice trebuie să se realizeze într-o manieră de echilibru și eficiență durabilă și să poată fi controlată;

[anonimizat];

[anonimizat], [anonimizat] a unor coduri de comportament pentru toți participanții (turiști, [anonimizat]);

atragerea populației locale și a [anonimizat] a fi principalii beneficiari ai turismului ecologic.

Dintre formele cu aport de beneficii sunt considerate importante:

conservarea, beneficiile științifice, sociale, culturale sau economice:

necesitatea asigurării unor experiențe directe, care să implice participarea și culturalizarea turiștilor;implicarea educației ecologice la nivelul tuturor categoriilor, comunităților locale, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, agenți economici și turiști (înaintea, în timpul și după consumarea serviciilor turistice);

încurajarea recunoașterii unanime a valorii intrinsece a resurselor;

angajarea fără rezerve în lupta pentru recunoașterea ideii că resursele sunt, totuși, limitate și necesitatea acceptării unui management orientat spre înlocuitori;

promovarea ideii asocierii și conlucrării între mai mulți „actori", care pot fi: organizații guvernamentale, O.N.G., agenți economici, oameni de știință și localnici;

nevoia susținerii și promovării responsabilităților morale și etice, precum și a atitudinii îndreptate spre conservarea și protejarea mediului natural și cultural de către toți agenții, de toate preocupările și orientările.

Experiența multor țări ale lumii a demonstrat că, pe termen lung, o abordare planificată a dezvoltării turistice poate aduce beneficii și poate satisface diferitele categorii de turiști. Acele țări care nu și-au dezvoltat o activitate turistică pe baza planificării sunt afectate adesea de probleme sociale și ecologice și nu pot, practic, să concureze cu destinațiile turistice planificate ale lumii. Acestea însă se pot „reamenaja" în timp, pe baza unei abordări planificate și a unor investiții financiare. Pentru acele țări care sunt deja dezvoltate din punct de vedere turistic, planificarea este adesea necesară pentru revitalizarea acestui sector și menținerea viabilității sale în viitor.

Prin planificare se dorește rezolvarea unor probleme cu care se confruntă aproape toate țările globului, și anume:

stabilizarea populației;

reducerea dependenței de petrol;

dezvoltarea resurselor de energii regenerabile;

conservarea solului;

protejarea sistemelor biologice ale pământului;

reciclarea materialelor.

Aceste aspecte vizează și turismul prin faptul că influențează în mod direct resursele naturale și culturale, pe multiple planuri de acțiune.

Conceptul dezvoltării durabile a căpătat o importanță internațională, încă de la începutul anilor '80, deși planificarea turistică dinaintea acestei perioade lua în calcul problema protejării resurselor turistice. Cele trei domenii asupra cărora se manifestă procesul planificării dezvoltării durabile sunt:

economic, prin creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor;

ecologic, prin evitarea degradării mediului;

social, prin: creșterea numărului locurilor de muncă, practicarea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului – ca măsură de regenerare fizică și psihică a acesteia.

Turiștii sunt atrași din ce în ce mai mult de areale care oferă un înalt nivel al calității mediului, locuri pitorești, curate și nepoluate. De aceea trebuie urmărită realizarea unei dezvoltări durabile prin metoda planificării mediului. Planificarea ecologică presupune ca toate elementele de mediu să fie supravegheate și analizate pentru determinarea celor mai adecvate modele de dezvoltare și amenajare teritorială.

Planificarea durabilă presupune și o abordare de la nivel local a activității turistice. Aceasta se referă la implicarea comunității în procesul de planificare și dezvoltare, precum și la crearea și dezvoltarea formelor de turism care generează beneficii pentru localnici.

Prin maximizarea avantajelor pentru rezidenți, aceștia vor fi tot mai mult interesați în susținerea unei dezvoltări turistice a arealului respectiv, urmărind totodată și conservarea resurselor turistice locale. Aceste avantaje, care se reflecta și la nivel național, se traduc prin:

venituri suplimentare în valută convertibilă;

realizarea de noi locuri de muncă;

protecție și conservare a mediului mai eficiente.

1.2. Resursele turismului durabil.

Privit ca o activitate practică, ecoturismul are un caracter complex și include valorificarea și amenajarea resurselor turistice, structurile turistice de cazare, alimentație, agrement, tratament, la care se mai adaugă și serviciile. Importanța tot mai evidentă a resurselor în dezvoltarea societății umane a făcut ca acestea să fie mai atent studiate. Ele, în ciuda unei repartiții neuniforme, au stat la baza evoluției istorice a națiunilor.

Resursele utilizate aparțin principalelor învelișuri ale planetei (atmosfera, hidrosfera, litosfera, biosfera), precum și omului.

De-a lungul timpului, în urma cercetărilor efectuate, acestea au fost clasificate în funcție de anumite criterii:

resurse fundamentale (apa, solurile, materiile prime, mineralele, sursele de energie);

resurse auxiliare sau secundare cu rol mai puțin important în economie ;

resurse utilizate în producerea de energie ;

resurse de materii industriale ;

resurse folosite în obținerea produselor alimentare;

resurse inepuizabile;

resurse epuizabile;

resurse identificate, exploatate ;

resurse identificate, dar neexploatabile la nivelul tehnologic actual;

resurse nedescoperite.

Industria turistică, prin relația ei cu alte ramuri industriale și agricole, beneficiază de pe urma extragerii și valorificării unei foarte largi game de resurse.

Dar, în principal, întreaga industrie turistică se sprijină pe o mare varietate de resurse naturale și culturale care au reale valențe turistice.

Resursele naturale cu valențe turistice sunt în principal reprezentate de :

zonele montane, cu altitudini cuprinse între 1200-2500 m, sunt cele mai pretabile pentru diferite forme de turism practicate pe tot parcursul anului (drumeții, cicloturism, alpinism, sporturi de iarnă etc.). Ele se caracterizează prin componente naturale valoroase care formează peisaje deosebit de atractive, unele cu caracter de unicat (ex. Alpii Dolomitici, Munții Tatra, Munții Stâncoși, Munții Anzi, Munții Carpați, Munții Himalaya etc.);

zonele deluroase și de podiș se remarcă prin marea varietate a structurilor litologice care conferă varietate și pitoresc peisajelor componente. Complexitatea și diversitatea resurselor demonstrează gradul înalt de umanizare și multitudinea activităților industriale și agricole, servicii (ex. Podișul Boemiei, Podișul Transilvaniei, Dealurile Normandiei, Subcarpații Getici, Masivul Central Francez etc.);

zonele depresionare și culoarele de vale din spațiul montan și colinar dispun de forme diferite de prezentare, poziție, valoare, suprafață, resurse (chei, defilee, ape minerale multiple, etaje diferite de vegetație, fond piscicol și cinegetic valoros, peisaje de mare valoare, număr mare de așezări umane, multe cu valori culturale de excepție – Valea Dunării, Valea Rinului, Valea Loarei, Volga, Canionul Colorado, parcurile naturale și naționale etc.);

zonele de câmpie, care au o mai mică atractivitate turistică, elementele interesante fiind reprezentate de lacuri, unele sectoare de râuri, ariile forestiere prezente, fondul cinegetic și piscicol (Câmpia Padului, Câmpia Mississippi, Câmpia de Vest etc.);

zonele de lunci și delte au componente axate pe dominanța elementelor acvatice, a unor forme de vegetație specifice și unde se remarcă o mare diversitate a speciilor floristice și faunistice, multe având statut de monumente ale naturii (ex. Delta Ronului, Delta Dunării etc.);

zonele de litoral se prezintă sub forme diferite, fie ca plaje întinse, plane, cu strat gros de nisip, sau alternanță între sectoare de faleză înaltă și plaje, cu unele lacuri litorale, cu importante localități și stațiuni.

Pe măsura evoluției și dezvoltării culturii, a formelor sale de manifestare, la ora actuală se pot detașa o mare varietate de resurse culturale, multe de o foarte mare atractivitate turistică :

monumente și situri arheologice, care reprezintă mărturii ale primelor forme de organizare și dezvoltare a omenirii și care, multe dintre ele, sunt vizitate de milioane de turiști – Grecia, Turcia, Franța, Italia, China etc.;

monumente și ansambluri de arhitectură, care includ o mare diversitate de imobile, construite în perioade diferite, cu stiluri deosebite. în această categorie sunt cuprinse imobile cu funcționalități diferite – mănăstiri, biserici, case memoriale, muzee, clădiri publice cu diverse utilități, case private etc.;

rezervații de arhitectură și urbanism, care se referă la centrele și nucleele istorice din așezările urbane și rurale, care trebuie să se bucure de un statut special de protecție și conservare, iar imobilele vechi, să capete și utilizări în domeniul turismului;

monumente de artă, unde se integrează acele bunuri cu valoare plastică și comemorativă, care decorează multe interioare sau așezări umane, multe cu valoare excepțională fiind creațiile unor artiști de marca ;

clădiri, monumente și ansambluri memoriale, care sunt expresia modului de viață și de creație a unor importante personalități de știință, artă și cultură, care au devenit valori ale culturii naționale și universale ;

monumente tehnice, care se referă la acele creații tehnice realizate de-a lungul timpului, dar care sunt mărturii ale unei anume civilizații tehnico- științifice (ateliere manufacturiere vechi, poduri, viaducte, mașini, instalații tehnice vechi etc.);

locuri istorice reprezintă acele spații care poartă amprenta unor evenimente istorice, politice deosebite, și care sunt mărturii concludente privind evoluția unor state sau a unor popoare;

parcuri și grădini cuprind arii special amenajate care pot aparține domeniului public al statului sau unor persoane particulare. Ele pot fi opera unor peisagiști renumiți, reprezentând un anume stil, a unor specialiști – grădinile botanice, zoologice, parcurile dendrologice.

bunuri și valori etnografice, care cuprind o arie largă de meșteșuguri tradiționale, manifestări etnofolclorice, obiceiuri (arhitectură populară, prelucrarea artistică a lemnului, lutului, pietrei, a lânii, sărbători legate de calendarul laic al unor ocupații agricole și religioase, obiceiuri legate de momente importante din viața socială a comunității și de familie etc.

gastronomia tradițională prin care elementele valoroase legate de un anume mod de preparare a produselor alimentare s-au păstrat de-a lungul secolelor, fiind cunoscute și apreciate dincolo de granițele țării.

instituțiile culturale și artistice , care au un rol determinant în a oferi mijloace de atragere a unui mare număr de turiști prin organizarea de spectacole în premieră, festivaluri, concursuri, concerte, expoziții de diverse profiluri, târguri culturale și unele spectacole de operă .

Prezentarea structurii patrimoniului turistic, unde multe dintre componente au echilibru deosebit de fragil sau sunt ușor destructibile, arată că multe dintre acestea nu sunt valorificate potrivit potențialului pe care îl dețin. Unele dintre aceste resurse turistice au fost în decursul timpului supraexploatate, fapt ce a condus la epuizarea sau degradarea lor. In funcție de modul de valorificare și amenajare turistică a resurselor turistice rezultă și formele de turism care pot fi practicate și gama de produse turistice care pot fi promovate pe plan intern și internațional.

1.3. Factorii de susținere a turismului durabil

Noua formă de turism presupune derularea tuturor activităților turistice, presupune existența unui mediu ambiant nealterat, mai ales în condițiile în care mediul a devenit o prioritate importantă pentru toate țările planetei. Ecoturismul presupune trei direcții dinamice :

păstrarea calității mediului ambiant;

restructurarea economică și tehnologică pe baza remodelării managementului resurselor ;

• practicarea unor tipuri de turism individual sau de grup care să conștientizeze problemele de poluare și formele de manifestare a acestora.

În manifestarea reală a ecoturismului se remarcă influența unor factori care acționează la diferite niveluri sau pe multiple planuri, și care va determina aplicarea lui pentru toate formele de turism (balnear, de litoral, montan, cultural, de tranzit etc.).

1.3.1. Factorul politic extern – rolul organismelor internaționale în susținerea activităților ecoturistice.

În ultimele două decenii ale secolului nostru multe din organismele economice și politice internaționale au început să acorde o mai mare atenție problemelor de protecție a mediului înconjurător. Astfel , Organizația Mondială a Turismului, care numără peste 130 de membri, având personalitate juridică, a participat prin numeroase misiuni și proiecte – 511 misiuni și 126 de proiecte la dezvoltarea turismului pe toate continentele globului – cea mai mare susținere având-o Asia și Africa.

Acțiunile acestei organizații internaționale se derulează prin organisme regionale și în plus ea cooperează cu alte organizații mondiale precum: Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică -O.C.D.E., Uniunea Europeană, Organizația de Cooperare Economică Asia-Pacific-A.P.E.C. etc.

Atribuțiile O.M.T. sunt reprezentate prin:

schimburi de documente și informații;

servicii de statistică;

realizarea unor acorduri comune;

stabilirea ordinilor de zi în întâlnirile internaționale;

transmiterea scrisă a rezumatelor și comunicatelor;

stabilirea de relații între statele membre și coordonarea proiectelor comune.

Uniunea Europeană, care s-a format prin transformarea Comunității Europene în urma Tratatului de la Maastricht din februarie 1992, și care include în prezent 28 de state membre, cuprinde mai multe organisme, precum Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană, Comitetele Regionale etc. prin care se dorește a se realiza piața economică și monetară unică.

În domeniul turismului, Uniunea Europeană este interesată de:

schimburi de informații, date statistice, tehnologie pentru dezvoltarea turismului în țările membre și cele cu statut de asociere;

armonizarea politicilor, strategiilor de dezvoltare a legislației în țările membre cu realizarea de recomandări pentru celelalte state europene ;

realizarea de proiecte comune pentru valorificarea resurselor turistice și realizarea de amenajări moderne ;

acțiuni comune pentru promovarea produselor turistice.

1.3.2. Factorul politic intern – rolul statului în susținerea activităților ecoturistice

În primul rând, statul, prin politica sa de dezvoltare economică, prin elaborarea planurilor multianuale sau anuale de dezvoltare durabilă, cu asigurarea unor produse și servicii de calitate în toate sferele economice, militează pentru a se reduce exploatarea excesivă și inadecvată a patrimoniului natural și cultural. Pe de altă parte, rolul statului – reprezentat de sectorul public ce cuprinde: guvernul, ministerele, consiliile județene și locale – constă în aplicarea în teritoriu a principalelor direcții de dezvoltare și a legislației aferente.

În România, Ministerul Turismului elaborează legile din domeniu și stabilește planul anual de dezvoltare a turismului și realizează direcțiile de evoluție viitoare ale acestui sector economic.

În detaliu, la nivelul organismelor guvernamentale se elaborează principalele direcții macroeconomice de dezvoltare prin care se pun în concordanță planurile aferente diferitelor sectoare economice. Guvernul, în funcție de politica pe care o promovează, stabilește prioritățile de dezvoltare și investiții directe pe termen scurt și mediu. în acest sens, un rol important îl are elaborarea strategiilor de dezvoltare a turismului pe termen mediu și a unor planuri anuale de dezvoltare a turismului care au ca scop stabilirea priorităților și a necesarului de investiții pentru revigorarea turismului românesc.

Aceste strategii pornesc de la o atentă analiză a turismului pe plan european și mondial, cu prezentarea posibilităților de integrare a turismului românesc în structurile europene, dezvoltarea cadrului legislativ-normativ, prezentarea obiectivelor strategice specifice pe forme de turism, restructurarea și procesul de privatizare din turism, aspecte ale asociațiilor profesionale de profil, condiționări ale realizării obiectivelor propuse.

Dintre principalele obiective strategice de dezvoltare a turismului pot fi menționate:

dezvoltarea produsului turistic;

continuarea activităților turistice reformei structurale și organizatorice în scopul optimizării activităților turistice la cerințele economiei de piață;

dezvoltarea și perfecționarea forței de muncă din turism;

îmbunătățirea și dezvoltarea activității de marketing și promovare;

integrarea turismului românesc în produse turistice europene și internaționale, cu atragerea fluxurilor de turiști spre România;

asigurarea și creșterea securității și siguranței turiștilor;

perfecționarea cadrului juridic necesar privind susținerea, funcționarea și dezvoltarea turismului.

Procesul de descentralizare, început după 1990, a făcut ca rolul statului să fie preluat de către administrațiile publice locale și regionale. Potrivit legislației în vigoare, există facilități pe care trebuie să le acorde consiliile locale doar pentru formele de turism rural și agroturism.

De fapt, toate localitățile turistice, sate sau orașe, ar trebui să se bucure de un statut special, iar obținerea statutului de stațiune turistică, conform cu cerințele planurilor de amenajare a teritoriului, nu este suficientă. Acest lucru este dovedit de faptul că funcționarea oricărei stațiuni turistice presupune costuri mult mai ridicate comparativ cu o localitate fară potențial turistic.

Ecoturismul va trebui susținut și printr-o legislație coerentă din alte domenii de activitate cu influență directă asupra industriei turistice – regimul proprietății, privatizarea, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, colectarea taxelor și impozitelor locale, demonopolizarea serviciilor publice, reducerea fiscalității etc.

1.3.3. Factori socioeconomici

Transformările societății contemporane din ultimele trei – patru decenii ale secolului nostru au condus la o nouă structurare a modului de viață. Astfel, noile realizări din știință și tehnică au determinat diminuarea efortului fizic uman depus în procesul de producere a bunurilor și serviciilor și, prin urmare, creșterea duratei de vacanțe, concedii și de timp liber în general. în plan socioeconomic, există mai mulți factori cu influență directă asupra turismului:

tendințele de creștere continuă a populației planetei și concentrarea sa în marile aglomerări urbane;

reducerea săptămânii de lucru și apariția sistemului de lucru pe sisteme informatizate la domiciliu;

preocuparea pentru dezvoltarea de noi tipuri de vacanțe și concedii mai flexibile față de cerințele turiștilor;

revenirea la modalități de vacanțe în natură și comunități cu viață tradițională;

renunțarea la formele clasice de structuri turistice sau trecerea la descongestionarea acestora prin acceptarea unor formule de turism alternativ.

Factorii menționați în timp și spațiu au arătat că au cea mai puternică influență și determină cele mai importante schimbări în existența și derularea produselor turistice la nivelul piețelor interne și internaționale.

Schimbările structurale în economia mondială sunt determinate în principal de schimbările intervenite în consum, venituri și angajarea forței de muncă, investițiile inventar, creșterea globalizării, multiplicarea afacerilor.

Acești factori se manifestă pregnant și în plan privat prin care se exprimă descentralizarea serviciilor publice și se dezvoltă inițiativele locale. Acest sector reprezintă motorul pentru dezvoltarea regională și locală.

între cele două sectoare, public și privat, trebuie să existe un sistem de colaborare privind domeniile: judiciar, legislativ, economic, cu caracter participativ, transparent. Activitățile turistice sunt dependente în mare măsură de calitatea serviciilor publice și private oferite clienților și de modul de cooperare între cele două domenii de gestionare și valorificare a tuturor resurselor din teritoriu.

1.3.4. Factori psihoculturali

Acești factori au la bază specificul tradițiilor, mentalităților și al nivelului cultural care poate caracteriza țara gazdă, dar și pe vizitatori. Pentru ca ecoturismul să se dezvolte este necesar să se formeze pentru ambii parteneri – gazde, oaspeți – un nivel cât mai bun de cunoaștere a problemelor ridicate de mediul înconjurător. Dezvoltarea tipurilor de vacanțe are la bază următoarele elemente definitorii:

asigurarea prin Organizația Mondială a Muncii a obligației de acordare a unui concediu de odihnă plătit pentru persoanele angajate cu contract de muncă;

evoluția istorică a timpului liber care s-a mărit considerabil;

creșterea nivelului educațional și cultural și a șanselor de afirmare a potențialilor turiști;

dorința ca, prin turism, turistul să facă parte dintr-un anume grup sau colectivitate cu realizări profesionale sau materiale mai bune;

recunoașterea succesului și a valorii personale de către societate față de persoanele care pot vizita mai multe țări și continente;

împlinirea propriei personalități și creșterea propriei experiențe de viață și în plan profesional;

creșterea securității fizice a persoanelor și bunurilor, atât în țările emitente, cât și în țările receptoare de turiști.

Turiștii au posibilitatea de a vizita locuri deosebite, axate pe existența unor bunuri naturale și culturale de excepție, care să le ofere satisfacții și bucurii personale. Prin turism, clienții vin în contact cu multe elemente componente ale mediului ambiant, unele dintre acestea având un echilibru ecologic deosebit de fragil.

Astfel, în plan psihosocial, satisfacția turistică depinde mai mult ca oricând de calitatea mediului și de acțiunile noastre comune, iar protecția lui va fi determinată de modul de organizare și dezvoltare actuală a industriei turistice.

CAPITOLUL 2

MARKETINGUL TURISMULUI DURABIL

Marketingul în domeniul turismului reprezintă, în prezent, o realitate practică ce a determinat aprofundarea studiilor teoretice, mai ales că în turism, studiul practic al marketingului a devansat cu mult teoria. Intensificarea studiilor orientate către marketingul turistic s-a produs începând cu anii '70, odată cu expansiunea, pe scară largă, a activităților turisice și cu trecerea de la turismul de masă la turismul specializat. Studierea marketingului turistic presupune o abordare individualizată, cu particularizarea în acest sector economic a metodelor, tehnicilor, principiilor și strategiilor aferente noțiunii generale de marketing.

Dat fiind că practica aferentă marketingului turistic a devansat teoria, prin evoluția rapidă a activităților de marketing în acest sector și printr-o puternică dinamizare a pieței turistice, se constată că definirea cadrului conceptual specific marketingului turistic a determinat elaborarea a numeroase definiții, fie generale, fie bine particularizate. Astfel, autorul considerat un clasic al definirii conceptului de marketing turistic este Jost Krippendorf care definește marketingul turistic ca fiind "orientarea sistematică și coordonată a politicii întreprinderii turistice și a întregii politici turistice de stat și private pe plan local, regional, național și internațional, pentru satisfacerea optimă a nevoilor anumitor grupuri determinate de consumatori și obținerea unui anumit profit."

Principiul de bază în marketingul turistic este considerat a fi orientarea rezultatelor finale ale întreprinderilor turistice în conformitate cu doleanțele reale și necesitățile consumatorilor (turiștii). Principiile complementare specifice marketingului turistic sunt:

Renovarea produselor, deoarece ofertele vechi și neactualizate nu atrag clienții;

Oferirea unor servicii calitative, pentru asigurarea succesului întreprinderii turistice;

Oferirea unor produse turistice necesare și corespunzătoare necesităților clienților;

Studierea cererii existente pe piața turistică;

Evidențierea direcțiilor turistice prioritare ;

Stabilirea corespondenței între politicile și strategiile de marketing și obiectivele stabilite de întreprindere;

Testarea destinațiilor noi până la momentul lansării pe piață, cu scopul de a evidenția și soluționa eventualele dificultăți și nereguli;

Analiza erorilor de marketing;

Analiza ciclului de viață a produsului turistic și modificarea mix-ului de marketing pe fiecare etapă din ciclul de viață al produsului;

Aprecierea corectă a concurenților.

Componentele cheie, din punct de vedere conceptual, utilizabile în studiile de marketing specifice pieței turistice, sunt: piața turistică, produsele turistice, dorințele consumatorilor, valoarea și satisfacția.

Piața turistică reprezintă locul în care se întâlnesc cererea și oferta de produse și servicii turistice.

Produsele turistice reprezintă ansamblu complex și dinamic de bunuri și de servicii oferite consumatorilor de turism.

Dorințele reprezintă forma de manifestare a necesităților umane de a călători, fiind influențate în permanență de conjuctura pieței turistice și de mediul intern și extern al individului.

Valoarea și satisfacția sunt determinate de avantajul oferit de produsul turistic în raport cu prețul plătit.

Funcțiile obiectiv ale marketingului turistic se rezumă la: satisfacerea nevoilor de consum și obținerea profitului optim.

Esența dezvoltării durabile a societății umane este dată de modul de gestionare, actuală și viitoare, a resurselor naturale, energetice, materiale, umane și informaționale, în raport cu obiectivele creșterii economice și asigurarea unei calității din ce în ce mai bune a vieții și a mediului. Așadar, problematica privind gestionarea rațională, în vederea eficientizării utilizării resurselor (indiferent de natura lor) se circumscrie tematicii sustenabilitații, dat fiind că resursele fiecărei generații sunt influențate de consumul generațiilor precedente.

Prin transferarea conceptului la nivel de organizație sau întreprindere, aceasta este considerată ca fiind sustenabilă nu doar dacă este stabilă în plan financiar, ci, în același timp, minimizează propriile impacturi sociale și ambientale negative și acționează în conformitate cu așteptările sociale, în sensul că este responsabilă față de generațiile viitoare.

Unitățile economice ar putea deveni interesate de preocuparea pentru activități sustenabile și realizarea de rapoarte asupra sustenabilitații propriei activități economice din considerente precum: obținerea de beneficii economice, reducerea costurilor, reducerea riscurilor, accesul la noi piețe și clienți, îmbunătățirea standardelor de performanță și a rezultatelor financiare, creșterca nivelului valorii adăugate, îmbunătățirea relațiilor cu comunitatea, contribuția la asigurarea bunăstării populației, minimizarea impactului negativ asupra mediului etc.

2.1. Particularitățile activității turistice sustenabile

Activitățile economice cu caracter turistic au căpătat, cu precădere în ultimii 15-20 de ani, un dinamism pronunțat, generalizat atât pentru piața internațională, cât și pentru piața națională. În condițiile în care întreprinderile care au ca obiect de activitate turismul au devenit tot mai numeroase și mai interesate de asigurarea unui nivel calitativ de rang superior, în ceea ce privește prestațiile turistice, se impune abordarea problematicii dezvoltării turistice, inclusiv prin tratarea aspectelor de marketing care se circumscriu fenomenelor economico- sociale din turismul contemporan.

Asigurarea desfășurării activităților economice cu caracter turistic, într-o economie care tinde tot mai mult spre sustenabilitate, nu se rezumă doar la prestațiile specifice (cazare, masă, transport, divertisment), ci presupune o abordare mult mai laborioasă și mai profundă din partea societăților comerciale, individual și/sau grupat. Orientarea cătrc sustenabilitate, din perspectiva activităților abordate la nivel de piață turistică, prin relaționarea cerere-ofertă, revine în egală măsură antreprenorilor din sfera turismului, dar și a celor care iau contact direct sau indirect cu întreprinderea turistică, respectiv produce avantaje (mai ales pe termen lung) nu doar antreprenorului care îmbrățișează această orientare, ci comunității economice și sociale, în ansamblul său. În această manieră, societătile comerciale orientate către activităti cu caracter turistic își vor optimiza propria afacere, iar comunitatea va dobândi un plus de valoare în privința evoluției socio-economice. Condiția de bază, pentru a ajunge la aceste rezultate, este de a trata problematica emarketingului turistic ca un tot unitar, nicidccum în manieră individualistă. Desigur, acest tot unitar poate fi extins către politici internaționale care determină influențe majore pe piața turistică, prin aspecte ce țin de: politici și strategii financiar-valutare, relații socio-politice de rang internațional, evenimente socio-economice perturbatoare, strategii naționale privind dezvoltarea durabilă etc.

Noile tendințe, inclusiv în ceea ce privește abordările de marketing, sunt direcționate către o dezvoltare socio-economică sustenabilă, la nivel global, iar în acest scop responsabilitatea devine la fel de importantă pentru toate sectoarele economice, la toate nivelurile dc abordare. În susținerea acestei afirmații, literatura de specialitate avansează un nou concept, actual și modern, propus de Philip Kotler: marketing social, conform căruia într-o economie cu tendințe de orientare cătrc sustenabilitate, în procesul de elaborare a politicilor de marketing, responsabilii acestora trebuie să țină cont de aspecte multiple, precum:asigurarea creșterii profitului societății comerciale, satisfacerea dorințelor și nevoilor consumatorilor , apărarea intereselor întregii societăți. În completarea acestor aspecte, de care ar trebui să se țină cont într-o economie sustenabilă, se poate contura o idee nouă, conform căreia asigurarea profitului se face în concordanță cu asigurarea nevoilor societății umane, fără a leza în vreun fel interesele acesteia.

În economia prezentului, care se orientează tot mai mult spre a deveni sustenabilă, întreprinderile sunt obligate să facă față mai multor probleme diverse, precum:

existența unei concurențe sporite pe plan global;

deteriorarea mediului înconjurător;

neglijarea infrastructurii;

stagnarea economică și recesiunea;

exigențele sporite față de pregătirea forței de muncă;

modificările pieței de consum.

În acord cu precizările elaborate de Comisia Europeană, Direcția Generală pentru Întreprinderi, activitatea responsabilă social privește asigurarea succesului economic al unei societăți comerciale prin includerea unor considerente sociale și ecologice, în activitățile acesteia.

Pentru activitățile de marketing cu aplicabilitate inclusiv în sectorul turistic, responsabilitatea socială specifică în marketing este definită prin atitudinea întreprinderilor care desfășoară activități de marketing, de a considera că bunăstarea societății și satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca și profiturile în atingerea performanței de marketing.

O recomandare potrivită pentru a insera în activitatea curentă a întreprinderilor turistice, aspectele pragmatice ale responsabilității și eco-dezvoltării, este de a crea un cod etic al întreprinderii, care să includă, în calitate de instrument de implementare a activității responsabile sociale a întreprinderilor, norme de conduită și comportament în acord cu principiile sustenabilității.

În scopul evidențierii contribuției semnificative pe care turismul o are la asigurarea unei dezvoltări economice sustenabile, utilizăm argumente din literatura de specialitate, conform cărora turismul reprezintă o etichetă universală și omniprezentă în viața cotidiană, respectiv turismul antrenează o paletă largă de industrii, produse și servicii, adică un segment important al realității economice, prin prisma faptului că are o contribuție superioară cotei de 10% la PIB mondial, utilizează circa 8% din forța de lucru mondială (aproximativ 210 milioane persoane), activitatea turistică se desfășoară în mod continuu și are cea mai mare contribuție la realizarea veniturilor din taxe și impozite.

2.2. Funcțiile marketingului turistic pentru asigurarea unei economii sustenabile

În contextul operaționalizării activităților specifice de marketing în sectorul turistic, dată fiind orientarea către o cconomie sustenabilă, marketingul turistic se pretează la exercitarea unui complex de funcții menite să asigure funcționalitatea sistemului de raportare ccrere-ofertă de produse și servicii turistice. Dat fiind noul mod de abordare a marketingului turistic – din perspectiva sustenabilității – se consideră ca fiind oportun să se extinda sfera de referință a bazei activităților de marketing turistic, înțelegând astfel că suportul de bază în exercitarea activităților cu caracter turistic este asigurat de potențialul natural și uman pe care îl deține o țară, o regiune, un areal geografic. Orientarea strictă către asigurarea profitului unei întreprinderi, fără a ține cont de nevoia dc conscrvarc a capitalului natural, este eronată din perspectiva sustenabilității economice și sociale.

Din perspectiva orientării către asigurarea unei economii sustenabile, marketingul turistic îndeplinește unele funcții noi, alăturate funcțiilor clasice, care se rezumă la:

cercetarea pieței și a nevoilor care stau la baza consumului de servicii turistice;

conectarea societății comerciale la mediul economico-social și adaptarea la tendințele înregistrate în evoluția acestuia;

satisfacerea, în condiții superioare, a nevoilor de consum turistic;

maximizarea profitului prin alocarea justă și rațională a resurselor disponibile sau identificate.

Funcțiile adiacente funcțiilor clasice ale marketingului turistic, care își fac simțită prezența în contextul asigurării sustenabilității unei economii, sunt:

alinierea scopurilor și intereselor societăților comerciale care practică activități cu caracter turistic, cu interesele societății umane, aflate în permanentă evoluție;

conservarea și valorificarea sustenabilă a patrimoniului cultural, social și economic al unei țări, regiuni turistice, comunități;

asigurarea creșterii calității vieții;

cooperarea internațională reciproc avantajoasă.

Din punct de vedere al accepțiunii conceptului de turism în viziune de marketing, este foarte important de semnalat faptul că piața turismului diferă în măsură semnificativă de alte tipuri de piețe, în primul rând datorită faptului că înglobează produse abstracte, intangibile, fară posibilitatea de a fi testate înainte de procesul cumpărării.

Funcțiile marketingului turistic ce corespund activităților derulate pe piața turistică sunt:

studiul pieței turistice, respectiv analiza și prognoza acesteia;

alegerea piețelor țintă;

identificarea, evaluarea și selectarea produselor turistice pentru ofertare;

stabilirea prețurilor;

alegerea canalelor de distribuție;

elaborarea strategiilor de comunicare pe linie promoțională;

derularea campaniilor promoționale;

distribuirea produselor turistice;

operaționalizarea programelor de producție turistică.

Aplicarea, în activitatea curentă de pe piața turistică, a funcțiilor pe care le îndeplinește marketingul, este direct corelată cu disponibilitatea și interesul conducătorilor unităților economice de a susține eforturi de înțelegere a conținutului acestor funcții și de a conlucra la transpunerea eficientă și benefică a acestor funcții în activitățile economice susținute în mod curent. Economistul american Philip Kotler este cel care ajunge la concluzia că toți managerii (înțeleși a fi parte componenta a conducerii unităților economice) ar trebui să fie în primul rând lideri, însă majoritatea sunt doar administratori .

În opinia reputatului autor, un adevărat lider petrece mai mult timp cu oamenii, cercetează oportunități și elaborează o viziune, stabilind obiective, în timp ce managerii slabi se bazează doar pe puterea de comandă și control, pentru a se asigura că ideile le sunt puse în aplicare.

2.3. Particularitățile și specificul pieței turistice într-o economie sustenabilă

Piața economică este privită, dincolo de locul de întâlnire al cererii cu oferta, o sursă viabilă și bogată de informare sau un loc de comparare a realizărilor proprii ale întreprinderii cu cele ale concurenței.

De asemenea, piața este privită și ca un suport de analiză și evaluare a șanselor viitoare de evoluție și dezvoltare a întreprinderii vizate. Dat fiind că piața turistică este beneficiara unui specific aparte, aici, pe lângă cererea și oferta turistică, sc vor regăsi o multitudine de variabile de piață, numeroase forme de manifestare a factorilor de piață, schimbări bruște și majore la intervale scurte de timp.

Toate aceste elemente, considerate a fi particularități specifice pieței turistice, conduc la limitarea șanselor de cunoaștere a acesteia în profunzime, motiv pentru care se impune studierea, cu un grad ridicat de atenție, a caracteristicilor și particularităților pieței turistice, respectiv a elementelor componente

principale: cererea și oferta turistică.

Particularitățile pieței turistice sunt determinate, în primul rând, de tipologia și caracteristicile elementelor componente ale pieței turistice, între acestea fiind incluse:

ofertanții (producătorii) turistici;

solicitanții (cererea) de produse turistice;

intermediarii (tour-operatori, agenții detailiste, instituții financiar-bancare, entități de marketing etc.);

concurenții;

prescriptorii;

legislația în domeniul turismului;

canalele de distribuție a produselor turistice;

mijloacele de comunicare;

mijloacele de transport etc.

Cele mai importante aspecte care permit particularizarea și crearea de specificități pieței turistice sunt:

complexitatea pieței turistice, dat fiind că este alcătuită din elemente tangibile și, în măsură semnificativă, comparativ cu alte piețe, din elemente intangibile (frumusețea peisajelor, liniștea unei destinații, servicii de cazare propriu-zise, atractivitatea unei zone, amabilitatea personalului etc.);

caracterul fragmentat al pieței turistice datorită numeroaselor forme de turism care se practică în prezent și, implicit, a numărului impresionant de segmente de piață care se pot forma;

opacitatea sau lipsa de "vedere clară" datorată existenței ofertelor invizibile (în principiu, viitorul turist va achiziționa un produs sau un serviciu pe care nu 1-a văzut în mod real);

fiecare ofertant, înțeles ca producător de produse și servicii turistice, devine un mic "monopol" care, la rândul său, determină apariția structurilor de piață specifice concurenței imperfecte;

elasticitate și dinamism, datorate în mod special schimbării comportamentului consumatorului, a motivațiilor și preferințelor turistice ale acestuia;

hipersensibilitate la variațiile macromediului;

mobilitatea cererii;

concentrare în timp și spațiu, înțeleasă ca fiind sezonalitatea turistică;

varietatea formelor de manifestare a procesului de întâlnire a cererii cu oferta pe piața turistică.

Date fiind aceste particularități ale pieței turistice, care sunt mai mult decât evidente în realitatea economică prezentă, apar ca existente unele forme de piețe turistice cu totul aparte, când cererea sau oferta, elemente fundamentale participante la jocul pieței, sunt doar virtuale sau lipsesc.

În aceste condiții, se formează unele tipuri speciale de piețe turistice, precum: piața turistică reală sau efectivă, piața turistică potențială și piața turistică teoretică.

Piața turistică teoretică este dată de dimensiunile globale pe care le-ar putea avea o piață ipotetică, în care toți membrii societății ar fi participanți la activitatea turistică. Diferența dintre piața turistică teoretică și piața potențială este dată de segmentul non-consumatorilor absoluți care nu își vor schimba statutul sub nici un fel de element de influență. Non- consumatorii relativi pot fi persoane foarte sărace, cu venituri mult sub media economiei, persoane foarte bolnave, persoane cărora nu le place absolut deloc să călătorească.

Piața turistică potențială reprezintă dimensiunile pe care le-ar fi putut avea piața turistică în condiții diferite de cele efectiv existente (disponibilități financiare mai ridicate din partea cererii de produse turistice, ofertă mai diversificată, distribuția mai echilibrată a ofertei turistice ctc.). Dacă din piața turistică potențială (adică posibil de a permite întâlnirea cererii cu oferta) se scade piața turistică reală (adică întâlnirile cerere-ofertă concretizate în vânzare-cumpărare) se obține segmentul non-consumatorilor relativi care se pot transforma în consumatori efectivi, dacă se modifică o parte din condițiile de piață deja existente.

Piața turistică reală sau efectivă este formată din ansamblul cererilor și ofertelor care s-au întâlnit concret, deci poate fi apreciată prin numărul actelor de vânzare-cumpărare finalizate sau numărul de clienți efectivi ai unei întreprinderi turisticc, pentru o perioadă dată. Mărimea acestei piețe se obține prin înlăturarea non-consumatorilor efectivi de pe piața teoretică, iar indicatorii prin care se poate exprima dimensiunea acestei piețe sunt: numărul de turiști, numărul de zile-turist, volumul încasărilor din turism etc.

Interferența dintre piața turistică și sustenabilitatea economică implică luarea în considerare a tuturor aspectelor particulare ale pieței turistice, deoarece dincolo de expansiunea pieței sau de realizarea unei piețe turistice efective sau reale de dimensiuni cât mai mari, trebuie luate în considerare și aspecte privind: calitatea produselor expuse pe piață, viabilitatea produselor, satisfacerea exigențelor consumatorului, asigurarea contribuției la creșterea calității vieții și a nivelului de trai, gestiunea riguroasă a resurselor utilizabile în turism, promovarea turismului verde și a marketingului ecologic, asumarea responsabilității sociale de către întreprinderile turistice, etc.

2.4. Cererea și oferta turistică din perspectiva sustenabilității

2.4.1. Cererea de produse și servicii turistice

Producția de bunuri poate avea rezultate vizibile sub două forme: bunuri tangibile (obiectuale) și bunuri intangibile (servicii). Trebuințele populației, derivate din nevoia de bunuri și servicii pe care aceasta le manifestă în mod curent, se circumscriu la cel puțin două categorii de nevoi: nevoi fiziologice sau primare și nevoi spirituale. Producția de bunuri și servicii este asociată cu nevoile dc diferite tipuri pe care consumatorii le manifestă în mod regulat, întâmplător sau cu diverse ocazii, situații sau perioade de referință.

Cererea turistică este o componentă de bază a pieței turistice și reprezintă dorința pentru un anumit produs turistic, corelată cu posibilitatea și hotarârea de a cumpăra acel produs.

Cererea turistică reprezintă un grup de oameni care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate la locul de destinație, respectiv exprimă un cerc de nevoi de ordin superior. Alți autori sunt de părere că cererea dc turism exprimă un ansamblu de nevoi de ordin superior manifestate în cadrul pieței.

Cererea turistică se caracterizează printr-un set de trăsături specifice, astfel:

are un pronunțat caracter sezonier, manifestat printr-o presiune asupra ofertei în plin sezon și printr-o depresiune în extrasezon;

are caracter eterogen, fiind rezultatul exprimării unor nevoi variate ale diferitelor categorii de turiști, care dispun de diferite capacități de plată;

are un dinamism puternic, determinat de creșterea economică și de modificările survenite în psihologia consumatorilor;

are un grad ridicat de mobilitate și de concentrare, determinat de caracterul rigid al ofertei;

este o cerere foarte elastică deoarece exprimă nevoi de ordin superior.

Principalele forme de cerere turistică manifestate pe piața aferentă sunt:

cererea turistică potențială: cuprinde numărul de persoane care, deși nu cumpără sau utilizează momentan un anumit produs sau serviciu turistic, indiferent dc motiv, în viitor își pot schimba opțiunea și pot deveni cumpărători de produse și servicii turistice;

cererea turistică efectivă: cuprinde numărul de persoane care cumpără sau utilizează un produs sau serviciu;

cererea suprimată-, cuprinde numărul de persoane care nu cumpără sau care nu utilizează în mod curent un anumit produs sau scrviciu, datorită unor probleme de cerere sau de ofertă;

cererea amânată cuprinde numărul de persoane care nu utilizează sau cumpără un anumit produs sau serviciu din cauza unor probleme impuse de ofertă; această cerere se mai numește și „cerere latentă" și se poate transforma în viitor în cerere efectivă;

cererea negativă: constă în adversitatea potențialilor clienți față de o ofertă turistică sau față de o destinație și se poate manifesta la nivelul întregii piețe sau la nivelul unor segmente ale acesteia;

cererea absentă sau inexistentă, este indiferența față de produsele turistice, datorată necunoașterii produsului sau ignorării beneficiilor pe care acesta le poate aduce;

cererea latentă este o cerere pe care nu o poate satisface complet nici unul din produsele existente pe piață la momentul respectiv;

cererea in scădere este o situație întâlnită în cazul produselor turistice aflate la maturitate sau în declin;

cererea completă: întreprinderea turistică este mulțumită de nivelul actual al vânzărilor și dorește să-l păstreze;

cererea fluctuantă: este foarte des întâlnită în turism, iar caracterul sezonier al cererii turistice este corectat cu ajutorul politicilor de sincromarketing, prin care se realizează o concordanță (aproximativă) între nivelul ofertei și al cererii;

cererea excesivă sau supracererea este acea formă de cerere care depășește capacitățile prestatarului turistic și din această cauză nu poate fi satisfăcută în întregime; cererea excesivă este redusă și descurajată fie prin diminuarea eforturilor promoționale, fie prin creșterea prețurilor.

Factorii care influențează nivelul și calitatea cererii turistice sunt factori de natură economică (venitul populației, prețul altor produse, structura economiei naționale, rentabilitatea sectorului turistic, rata inflației, rata de schimb valutar etc.) și factori socio- demografíci (nivelul de educație, starea de sănătate a populației, tradiții, obiceiuri, influențe culturale internaționale etc.). Sub influența acestor factori, în totalitate sau parțial, cererea turistică poate căpăta un anumit grad de instabilitate determinat de:

coeficientul mare de elasticitate al cererii în relație cu prețul și venitul;

variația mare a sezonalității cererii;

confruntarea de tip impact dintre cerere, factorii interni și mediul înconjurător;

nivelul scăzut al fidelității consumatorului față de o destinație, față de mijlocul de transport, de tipul sau aranjamentul călătoriei etc;

schimbări cantitative sau calitative în structura cererii;

gamă largă și contradictorie a motivațiilor, așteptărilor, nevoilor și cerințelor consumatorilor de produse și servicii turistice.

Concluzia este că cererea de produse și servicii turistice reprezintă un pion de bază în marketingul turistic, în jurul căruia se derulează toate manifestările de piață specifice și toate acțiunile de marketing implicite.

2.4.2. Oferta de produse și servicii turistice

Oferta turistică reprezintă "totalitatea bunurilor și serviciilor care satisfac, la un moment dat, cererea turistică" sau "capacitatea organizatorică a rețelei turistice de a satisface, în anumite condiții, cererea populației".

Oferta turistică poate fi privită unilateral, fie din punct de vedere al motivației turistice, fie din punct de vedere al elementelor care fac obiectul actelor de vânzare-cumpărare, însă poate fi privită și ca un tot unitar compus din elemente de atractivitatc (resurse naturale și antropice) și din elemente prin care acestea pot fi valorificate (echipamente și servicii). Oferta turistică este compusă din:

totalitatea resurselor naturale și antropice, la care se adaugă echipamentul și infrastructura de producere și comercializare a produsului turistic;

bunurile și serviciile destinate consumului turistic;

condițiile de comercializare;.

infrastructura turistică și forța de muncă necesară susținerii activității turistice.

În fapt, toate componentele ofertei turistice, individual sau grupat, parțial sau total, pot constitui motivația deplasării turistului spre o anumită destinație turistică.

Particularitățile prin care se identifică și se caracterizează oferta turistică sunt:

are un caracter complex și eterogen, rezultat al structurii sale compuse (potențial turistic, echipament turistic, bunuri și servicii destinate consumului turistic, forță de muncă), ceea ce permite descompunerea în mai multe grupe de oferte particulare;

există un număr foarte mare de prestatori și "producători" de ofertă turistică, dintre care unii puternic specializați pe anumite tipuri de produse și servicii turistice, cu interese și mod de organizare bine determinate și particularizate;

are un grad ridicat de rigiditate, determinat de incapacitatea deplasării în spațiu, pentru a întâlni cererea ori din cauza nivelului redus de adaptare la variațiile numeroase, bruște și profunde ale cererii turistice;

imposibilitatea deplasării ofertei către cererea turistică sau către consumatori, mobilitatea revenindu-i, în exclusivitate, turistului sau consumatorului;

imposibilitatea de a fi stocată, deși la destinațiile turistice se pot achiziționa souveniruri care își găsesc utilitatea la domiciliul turiștilor; concret, dacă oferta turistică nu a fost consumată în perioada pentru care a fost pregătită, se va pierde în totalitate, ori va fi necesară susținerea unor cheltuieli suplimentare de promovare rapidă (last-minute), astfel încât produsul sa nu se deterioreze în totalitate, iar agentul economic să înregistreze pierderi;

dependența de infrastructura și echipamentele turistice, respectiv de numărul și structura forței de muncă, ceea ce determină dificultăți de adaptare la cerințele tot mai variate și schimbătoare ale cererii turistice;

substituirea ofertelor, atunci când se impune: se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri decât cel sezonier și presupune ca și motivațiile turistice să se poată substitui la un moment dat, dar mai ales ca elementele componente ale ofertei să aibă un caracter polifuncțional și să satisfacă alternative diverse de consum.

Factorii care determină nivelul și structura ofertei turistice sunt:

Factori naturali și antropici (clima, resursele naturale, resursele antropice, flora și fauna). Pentru ca o destinație turistică să fie atractivă, trebuie să ofere un set de condiții specifice: peisaje deosebite, condiții meteorologice prielnice, elemente rare dc atractivitate, resurse de patrimoniu cultural, religios, arhitectural etc.; totuși, există pericolul ca prin supraaglomerarea anumitor destinații, să se ajungă la degradarea patrimoniul natural și la diminuarea interesului anumitor categorii de turiști pentru zona în cauză.

Factori tehnico-economici. Nivelul de dezvoltare a sectorului turistic este în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare economică. Creșterea volumului activității în sectorul turistic constituie premise și factori ai dezvoltării oferței de servicii turistice, iar unele servicii destinate satisfacerii nevoilor individuale ale membrilor societății, contribuie la formarea ofertei turistice (transport, telecomunicații, servicii medicale și de igienă etc.). Oferta turistică depinde și de mărimea, structura și calitatea bazei tehnico-materiale (structuri de cazare și de alimentație publică, structuri de tratament și agrement, infrastructură rutieră etc.).

3. Factori umani. Calitatea resurselor umane care activează în turism influențează direct și considerabil oferta turistică. Personalul bine pregătit din punct de vedere profesional, responsabil și conștient de răspunderea care îi revine în activitatea pe care o prestează, contribuie direct și fără echivoc la asigurarea unui act turistic de calitate.

In fapt. determinanții ofertei turistice sunt: teritoriul, sectorul terțiar și baza tehnico- materială.

Oferta turistică este departajată în două categorii de bază, în funcție de natura și proveniența elementelor componente, după cum urmează:

oferta primară: compusă din elementele circumscrise factorilor naturali;

oferta secundară: compusă din elementele circumscrise factorilor antropici.

Însumarea ofertei primare cu oferta secundară determină oferta potențială care se poate transforma în ofertă reală sau efectivă doar dacă există condiții de primire a turiștilor (infrastructură, servicii turistice, bază materială utilizabilă în scop turistic etc.). Din punctul de vedere al factorului timp, oferta turistică poate fi permanentă sau sezonieră.

Din punctul de vedere al consumatorului, oferta turistică poate fi grupată și în funcție de motivațiile acestuia, iar fiecare categorie de ofertă identificată prin asociere cu motivația consumatorului determină o piață distinctă. Pentru cei mai mulți consumatori, oferta turistică este, de fapt, determinantul consumului turistic și imboldul opțiunii către consumul de turism, uneori chiar fără a exista o nevoie reală de practicare a turismului, manifestată și exprimată înainte de observarea și identificarea ofertei.

Un aspect esențial în analiza ofertei turistice este legat de identificarea și clarificarea diferenței majore dintre doi termeni de bază, între care adesea se fac confuzii, mai ales când este vorba de piața turistică: oferta turistică și producția turistică. Intre oferta turistică și producția turistică există un alt tip de relație comparativ cu cea de pe piața bunurilor de consum, ceea ce conduce la următoarele particularități:

producția turistică poate fi cel mult egală cu oferta turistică, contrar producției bunurilor materiale, unde oferta este cel mult egală cu producția;

structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producției turistice;

oferta turistica există și independent de producția turistică, spre deosebire de producția turistică ce nu poate fî realizata în afara ofertei;

oferta turistică este fermă, în timp ce producția turistică este efemeră.

Pentru a putea percepe mai clar diferența între termenii de ofertă turistică și producție turistică este necesară prezentarea comparativă a definițiilor celor doi termeni: oferta turistică este reprezentată de ansamblul potențialului natural și antropic, echipamentul de realizare a serviciilor turistice, bunurile materiale și serviciile destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activitățile de turism, infrastructură și condițiile de comercializare, în timp ce producția turistică este dată de ansamblul de servicii care mobilizează forța de muncă, echipamentul turistic și bunurile materiale și care se materializează într-un consum efectiv. Așadar, se poate observa că oferta presupune nu doar producție turistică, ci în mod special existența factorilor naturali, iar relația ofertă-producție turistică este, cu certitudine, o relație de reciprocă intercondiționare, în mod concret oferta fiind sursă a producției turistice, în timp ce producția are rolul de a mobiliza oferta și nu se poate realiza în afara acesteia. Din alt punct de vedere, diferențial, se observă că oferta turistică este fermă, în timp ce producția turistică există atât timp cât se manifestă consumul și se întrerupe odată cu întreruperea consumului.

2.4.3. Relația cerere-ofertă turistică într-o economie sustenabilă

O primă consecință dedusă din relația în care s-au aflat cererea și oferta turistică la un moment dat este reflectată în volumul încasărilor turistice.

De asemenea, raportul între oferta efectiv realizată și oferta teoretică determină gradul de utilizare a capacității pieței turistice, iar în funcție valorile acestui raport și datorită flexibilității pieței turistice pe care acționcază cererea și oferta, după un joc economic predefinit, dar posibil a fi schimbat oricând și oricât de des, prețul va fi elementul care va căpăta prioritate în perioadele de instabilitate cconomică, fiind adoptat ca un element de tactică al întreprinderilor aflate în dificultate și nu numai al acestora.

Pe piața turistică, cererea și oferta se pot afla în următoarele tipuri de raporturi:

oferta este mai mare decât cererea: în această situație, capacitățile turistice sunt în excedent, deci acest tip de raport se poate observa mai ales în extrasezonul turistic;

oferta este egală cu cererea, situație când se înregistrează un grad de ocupare și utilizare a capacităților turistice de 100%, acesta fiind un model de echilibru al pieței turistice;

oferta este mai mică decât cererea, situație manifestată în plin sezon turistic, în care capacitățile turistice sunt suprasolicitate.

Din aceste tipuri de raporturi, respectiv din influenta altor elemente din afara cererii și ofertei turistice reale apar unele deviații ale cererii sau ofertei turistice: cerere nesatisfacută, cerere în formare, ofertă neconsumată, ofertă pasivă etc.

Relația particulară care se stabilește între cererea și oferta turistică, în condițiile în care orientarea economică de viitor este, cu precădere, către sustenabilitate, este influențată de particularitățile pieței turistice, de caracteristicele ofertei și cererii turistice, dar și de cerințele impuse de principiile dezvoltării sustenabile. Astfel, relația dintre cererea și oferta de turism este puternic dependentă de următoarele caracteristici ale pieței turistice:

contactul cererii cu oferta turistică se produce doar la locul consumului, decizia de achiziționare a produsului turistic fiind luată doar pe baza „imaginii" ofertei;

numeroasele fluctuații manifestate pe piața turistică se datorează rigidității ofertei produse de inseparabilitatea și perisabilitatea acesteia, în același timp cererea turistică fiind elastică și instabilă; chiar dacă se stabilesc unele măsuri și strategii în acest sens, ajustarea ofertei la cerere este dificil de realizat, deoarece pot să apară neconcordanțe de genul: ofertă abundentă și cerere mică, cerere mare și ofertă necorespunzătoare etc.;

oferta este rigidă deoarece elementele componente ale acesteia nu permit deplasarea în spațiu în scopul întâlnirii cererii;

deoarece o bună parte din serviciile componente ale ofertei turistice se consumă odată cu producerea lor, oferta turistică devine imposibil de stocat;

întâlnirea cererii cu oferta presupune deplasarea consumatorului în spațiu, de multe ori pe distanțe considerabile;

piața turistică este una cu risc accentuat, acesta fiind perceput atât de turiști, care achiziționează un produs fără a-l putea testa în prealabil, dar și de ofertanți deoarece așteptările clienților sunt tot mai dificil de previzionat, iar clienții deja nesatisfacuți foarte greu mai pot fi convinși să își schimbe impresia și să revină la același tip de produs.

După cum se poate observa din analiza caracteristicilor ofertei și producției turistice, neconcordanța în timp și spațiu a cererii cu oferta turistică poate determina unele efecte economico-sociale majore, concretizate în:

satisfacerea necorespunzătoare sau nesatisfacerea cerințelor turiștilor;

utilizarea incompletă, incorectă sau nulă a echipamentelor turistice, deci prelungirea duratei dc amortizare a acestora;

determinarea imposibilității sau constrângerilor în realizarea de noi investiții în turism etc.

2.5. Produsul turistic – politici specifice într-o economie sustenabilă

2.5.1. Conceptul și caracteristicile produsului turistic sustenabil

Abordarea, în literatura de specialitate, a conceptului de produs sau serviciu turistic a avut parte de o mare bogăție de idei și dezbateri, ceea ce denotă importanța și consistența conceptului de produs turistic, care se referă la un ansamblu de bunuri materiale și servicii capabile să satisfacă nevoile de turism ale unei persoane, între momentul plecării și momentul sosirii în locul de plecare.

Produsul turistic se deosebește de alte bunuri materiale sau tangibile, prin următoarele caracteristici: eterogenitate; complexitate; imposibilitatea stocării; producerea pe măsura manifestării consumului; sezonalitate.

Privit prin prisma marketingului, produsul turistic reprezintă expresia fizică a răspunsului întreprinderii turistice la cererea de turism.

Elementele ce concură la realizarea produsului turistic sunt următoarele:

componente naturale;

componente generale ale existenței umane: limba, cultura, tradițiile, obiceiurile, folclorul, ospitaliatea;

infrastructura generală și turistică;

factorul uman.

Bunurile materiale și non-materiale, vizualizate ca părți componente care concură la conceperea și realizarea unui produs turistic, sunt:

patrimoniul de resurse naturale, culturale, artistice, istorico-arheologice, tehnologice, medicale etc., care formează cadrul fizic de bază și care vor manifesta o atracție considerabilă pentru turiști;

anumite elemente de infrastructură sau echipamente care, deși nu generează motivația sau cererea de turism, contribuie decisiv la satisfacerea acesteia (hoteluri, restaurate, terenuri sau săli de sport, de spectacole, dc conferințe, instalații de agrement, baze de tratament, căi de acces, rețele de alimentare cu utilități etc.);

unele facilități de acces legate de mijloacele de transport (de vehicule și căi de comunicații) alese de turiști pentru a ajunge la obiectivele dorite;

forța de muncă și resursele instituționale care asigură regimul vizelor, funcționalitatea sistemului economico-juridic, securitatea turistului etc.

In vederea analizei de piață, dată diind complexitatea și diversitatea produselor turistice, este mai facil ca produsul turistic să fíe abordat în două moduri diferite:

global, pornind de la dimensiunea pe orizontală a produsului, ca rezultat al

interacțiunii componentelor sale privite in ansamblu;

individual pornind de la dimensiunea pe verticală a produsului, respectiv spre componenta pe care fiecare prestator de servicii de bază o oferă turistului, mai exact spre segmentul specific de produs turistic.

Dat fiind că produsele turistice pot fi produse globale sau produse ale prestatarilor turistici individuali, componentele acestor produse pot fi prezentate și analizate diferențiat, după cum urmează:

componentele produsului turistic global:

punctele de atracție de la destinația turistică;

facilitățile și serviciile existente la destinația turistică;

accesibilitatea la destinație;

imaginea și percepția destinației.

componentele principale ale produselor turistice ale prestatarilor individuali sunt:

un serviciu de bază (hotel – cazarea, restaurant – alimentația etc.);

un serviciu periferic principal (hotel – producția culinară, restaurant – sală de biliard); în unele cazuri, serviciul periferic poate fi motivul principal pentru care anumiți clienți aleg destinația sau obiectivul turistic în cauză;

servicii periferice secundare: telefon, televizor, bar, teren de tenis, piscină etc.

Conceperea unui produs turistic nu se limitează la o simplă proiectare de obiecte, ci are în vedere o proiectare de ansamblu, cu referire la mediu, ambient, atmosferă etc.

Philip Kotler este autorul care introduce în literatura de specialitate noțiunea de produs total pe care îl definește ca fiind un produs miez, un produs central (cu referie la serviciul sau unitatea esențială care au capacitatea de a satisface nevoile segmentului țintă) la care se adaugă un produs tangibil sau formal, constituit din oferta specifică de vânzare care arată ce anume va primi consumatorul în schimbul banilor, și un produs dezvoltat care cuprinde toate elementele imateriale. În mod particular, produsul turistic are caracter asamblat, de sistem și este un produs complex, iar complementaritatea serviciilor care compun produsul turistic condiționează calitatea ofertei.

Realizarea unui produs turistic presupune apelarea la noțiuni specifice, una dintre acestea fiind cea de voiaj forfetar prin care se înțelege combinarea prealabilă a cel puțin două servicii turistice. Spre deosebire de alte domenii productive, din alte domenii de activitate decât turismul, trecerea de la un produs turistic la altul se face foarte ușor, adesea barierele de trecere fiind insesizabile, de accea vânzarea unui produs turistic prezintă riscuri mai mari decât vânzarea produselor materiale sau tangibile.

Unele particularități ale produselor turistice, care determină abordarea într-o manieră diferită a acestora, la nivel de piață, prin comparație cu alte tipuri de produse, sunt legate de suprapunerea, în timp și spațiu, a producției și consumului, respectiv dc faptul că produsul turistic nu poate avea o valoare reziduală.

Un aspect particular în ceea ce privește componenta de bază a mix-ului de marketing turistic, produsul, este legat de utilizarea termenului de serviciu turistic în asociere sau în completarea termenului de produs. Astfel, în studiile specifice marketingului turistic este important și util să se identifice diferența dintre produsul și serviciul turistic. În principiu, serviciile turistice sunt elemente componente ale produsului turistic, care permit realizarea unui produs turistic complex, compozit, dar care pot fi consumate și individual.

Serviciile turistice se grupează în două categorii de bază:

Servicii turistice specifice:

servicii pentru pregătirea consumului turistic (organizarea voiajelor, publicitate, informarea clientilor, elaborarea programelor de călătorie, a ghidurilor, rezervări de călătorie etc.);

servicii de bază propriu-zise: transport, cazare, alimentație;

servicii suplimentare sau complementare prestate pentru informarea turiștilor și asigurarea petrecerii agreabile a timpului liber la locul de sejur;

servicii cu caracter special: tratamente, congrese, vânătoare, alpinism etc.

Servicii nespecifice: sunt serviciile cu caracter general, oferite populației de către unitățile prestatoare de servicii.

Produsele turistice rezultate din combinarea serviciilor turistice active pe piață sunt de mai multe tipuri, din clasificarea acestora rezultând următoarea tipologie a produselor turistice:

entități geografice (macropodusul turistic);

produsele forfetare, adică acel ansamblu de produse turistice oferite la un preț global;

produsele de tip "stațiune turistică";

produsele turistice de tip "eveniment";

produsele turistice particulare.

Spre deosebire de alte tipuri de produse de pe piața economică (materiale sau non- materiale), produsele și serviciile turistice se caracterizează printr-un set de particularități aparte, după cum urmează:

Intangibilitatea, este considerată principala trăsătură a produselor și serviciilor turistice și se referă la faptul că acestea nu pot fi puse în evidență, expuse, văzute, simțite printr-un suport material; din acest motiv motiv prestatorii de servicii fac eforturi să le imprime sau să le adauge anumite caracteristici tangibile prin care să poată evidenția calitatea produselor sau serviciilor în cauză. Factorii care permit evidențierea produselor sau serviciilor turistice ori încercarea de tangiblizare a acestora sunt: ambianța naturală sau antropică, mijloacele publicitare sau forțele de vânzare, personalul care intră în contact cu turistul, prețul etc.

Inseparabilitatea serviciilor turistice față de prestatori arată că producerea lor se realizează simultan cu consumul, deci fiecare consumator participă efcctiv la prestarea serviciului, iar interacțiunea client-prestator determină influențe reciproce asupra rezultatului prestației;

Variabilitatea sau eterogenitatea produselor și serviciilor turistice arată că acestea sunt imposibil de repetat, în mod identic de la o prestație la alta.

Perisabilitatea arată că produsele sau serviciile turistice nu pot fi stocate în scopul vânzării sau utilizării lor ulterioare, principala consecință a acestei trăsături fiind sincronizarea cererii cu oferta turistică.

Lipsa dreptului de proprietate este o trăsătură legată de faptul că accesul la un anumit produs sau serviciu turistic achiziționat se realizează pe o perioadă limitată de timp.

Din punctul de vedere al particularităților sale, produsul turistic poate fi privit ca:

produs tangibil sau formal, adică un rezultat al producțici serviciilor de bază;

produs global, adică un rezultat al interacțiunii dintre atracția turistică, serviciile de bază și serviciile suplimentare care îl însoțesc.

Un produs turistic nou care se încadrează cu succes pe piața unei economii sustenabile, are următoarele caracteristici de ordin calitativ:

validitate – este asociată cu siguranța pe parcursul consumului;

eficacitate – face referire la posibilitatea de a produce o satisfacție maximă cu un efort minim;

integralitate – este determinată de caractcrul eterogen al produsului căruia nu trebuie să-i lipsească nici un element component;

utilitate – este asigurată prin existența unor scopuri precise urmărite prin consum;

întreținere ușoară – permite detectarea, pe parcurs, a deficiențelor de prestare și remedierea lor;

comprehensibilitate – face referire la funcționarea și utilizarea produsului sau serviciilor și trebuie să fie înțeleasă atât de forța de muncă, dar și de client;

flexibilitate – permite adaptarea produsului la diferite situații de piață.

2.5.2. Tipologia produselor și serviciilor turistice

Produsele și/sau serviciile turistice, la fel ca alte categorii de produse, au o serie de caracteristici particulare, prin care pot fi identificate și/sau diferențiate.

Dintre numeroasele modalități și criterii de clasificare a produselor și serviciilor turistice, mai frecvent se utilizează următoarele criterii, în funcție de care se stabilește o anume tipologie a produselor și serviciilor turistice.

A. Tipologia produselor turistice.

O primă clasificare a produselor turistice permite identificarea următoarelor categorii de produse, în funcție de un set de criterii predefinite:

după numărul serviciilor pe care le integrează produsul turistic:

produse turistice integrale (megaproduse), constituite din toate genurile de servicii de bază și auxiliare;

produse turistice compuse, din a căror componență lipsesc unele servicii de bază;

produse turistice simple, care presupun prestarea unui singur serviciu;

după durata ofertei se identifică două categorii principale de produse turistice:

produse turistice durabile: nevoia de turism și modul de satisfacere se mențin pe o anumită perioadă de timp;

produse turistice nondurabile: timpul de rulare a ofertei turistice este foarte scurt:

după motivația turistică se pot configura următoarele tipuri de produse turistice:

produse de recreere și vacanță;

produse profesionale și pentru afaceri;

produse create din alte motive: culturale, sportive, politice, religioase;

după gradul de mobilitate al consumatorului de servicii turistice se identifică:

turismul itinerant;

turismul de sejur;

turismul rezidențial;

după periodicitatea activității turistice se identifică următoarele produse turistice:

produse turistice sezoniere;

produse turistice extrasezoniere;

produse turistice continue;

produse turistice ocazionale;

după durata sejurului.

produse turistice de sejur scurt;

produse turistice de sejur lung;

produse turistice de o zi;

după numărul de persoane cărora li se adresează:

produse turistice individuale;

produse turistice familiale;

produse turistice de grup.

O combinare a criteriilor anterior menționate determină identificarea unor alte tipuri de produse turistice, exprimate în mod diferit față de clasificarea anterioară:

produse turistice forfetare: înglobează în structura lor toate tipurile de produse menționate anterior și contribuie la satisfacerea de ansamblu a nevoii turistice;

produse de tip "stațiune": sunt constituite ca un "centru de sejur";.

produse de tip "eveniment": au durată de viață scurtă, nivel ridicat de risc și presupun mari eforturi organizatorice și promoționale.

Ansamblul percepțiilor, impresiilor și sentimentelor pe care le au clienții față de un anumit produs turistic crează o imagine specifică asupra acestuia și asupra întreprinderii turistice care îl realizează. De cele mai multe ori, același produs este perceput în mod diferit de către clienți care, la rândul lor, sunt diferiți.

Modalitățile de clasificare a produselor turistice sunt numeroase și tratate în mod diferit, deși conținutul ce rezultă din clasificare, adică tipurile de produse turistice identificate sunt aproape identice. Astfel, printr-o diferențiere clasică a produselor turistice, mai pot fi identificate câteva tipuri principale de produse turistice, după cum urmează:

Excursii. Specificul acestui produs turistic este dat de faptul că turiștii vor beneficia de un produs de o zi, care nu include cazare, ci doar transport și vizitarea unor obiective turistice, eventual și masă.

Sejururi. Acest tip de produs turistic este configurat printr-un pachet de servicii oferite turiștilor pentru petrecerea vacanței într-o stațiune turistică și presupune șederea sau rămânerea peste noapte în stațiunea respectivă.

Principalele forme de sejururi existente pe piața turistică sunt:

sejururi cu pensiune completă de tipul formulei tradiționale pentru hotelurile din stațiunile turistice sau de tipul formulei moderne propuse de unitățile de turism care adăugă, în mod suplimentar, un program de animație ;

sejururi comercializate în următoarea formulă: demipensiune, cazare cu mic dejun sau cazare simplă.

Circuite. Acestea reprezintă un produs turistic care se vinde printr-o agenție de turism grupurilor organizate sau turiștilor individuali și presupune vizitarea unor obiective turistice, regiuni sau țări. În produsul turistic circuit sunt incluse transportul (în special cu autocarul) și cazarea.

Produse tematice. Acestea se referă la produsele turistice pregătite și organizate în jurul/cu ocazia unei teme specifice, cum ar fi: vânătoarea sportivă, pescuitul, un congres, conferință.

Croaziere. Aceste produse turistice fac referire la un tur realizat cu vaporul și includ un pachet de servicii de vacanță oferite de un hotel plutitor: transport, cazare, alimentație și numeroase variante de divertisment: baruri, restaurante, sală de fitnes, cinema, cazinouri etc. De regulă, croazierele pot fi tematice, deci se bazează pe activități care pot fi prestate sau destinații care pot fi vizitate în timpul croazierei.

f. Alte tipuri de produse turistice. În paralel cu produsele anterior enumerate, a fost posibilă dezvoltarea altor produse noi care includ transport, cazare și alte servicii specializate.

Produsele turistice nou dezvoltate sunt: vacanțe sportive, vacanțe cu sejururi de tratament pentru sănătate, călătorii de aventură, etc.

B. Tipologia serviciilor turistice.

Serviciile turistice pot fi grupate după mai multe criterii de referință, dar cele mai utilizate și care permit o mai bună înțelegere a conținutului lor, sunt criteriile referitoare la natura prestației oferite turistului și motivația cererii turistice.

Astfel, în funcție de aceste criterii, identificăm următoarea tipologie a serviciilor turistice:

1. Servicii turistice specifice care, la rândul lor, se grupează în:

scrvicii turistice de organizare și pregătire a consumului turistic (organizarea călătoriilor, consultanța acordată turiștilor, promovarea serviciilor și pachetelor turistice, rezervarea serviciilor ctc.);

servicii de bază care au în vedere activitățile direct corelate cu motivația de bază a realizării călătoriei. Această categorie include următoarele tipuri de servicii:

serviciul de cazare: este una din cele mai complexe componente ale prestației turistice, motiv pentru care trebuie să aibă în vedere asigurarea condițiilor minime de odihnă și igienă, respectiv a confortului specific odihnei călătorului; asigurarea serviciilor de cazare depinde în mod direct de doi factori principali: baza tehnico- materială adecvată, cu dotările implicite corespunzătoare și personalul calificat;

serviciul de alimentație: are un rol esențial în caracterizarea și perceperea, de către turist, a calității serviciului turistic în ansamblu; cerințele de bază la care trebuie să răspundă această categorie de servicii turistice sunt:

– asigurarea posibilității de procurare a hranei, de către turist, în orice moment al consumului turistic, în vederea satisfacerii nevoii primare de alimentație;

existența unei game largi de unități de alimentație publică;

asigurarea unui regim de hrană adecvat, mai ales în cazurile considerate speciale (medicale, diete, copii, turiști străini etc.);

serviciul de agrement-divertisment: include activitățile care au rolul de a contribui la satisfacerea nevoilor fizico-psihice ale turistului, în mod special prin programe de recreere, cunoaștere, ocupare optimă a timpului liber, distracție etc.

Pentru ca această categorie de servicii să răspundă cerințelor tot mai diversificate și în continuă schimbare ale turiștilor, se impune să fie respectate unele condiții de bază, precum:

să asigure starea de confort fizico-psihic pentru toate categoriile de turiști;

să fie competitive cu privire la exigențele determinate de atractivitatea și competitivitatea serviciilor turistice;

să permită individualizarea ofertei turistice;

să reprezinte o sursă de venituri pentru prestatari și comunitățile locale;

să reprezinte o motivație turistică specială.

O particularitate a serviciului de agrement-divertisment, comparativ cu celelalte servicii, este dată de faptul că acesta necesită o bază tehnico-materială bine pusă la punct, adecvată tipului de serviciu oferit, precum și personal de specialitate pregătit să facă față fluxurilor de turiști care devin clienți ai acestor servicii. De asemenea, această categorie de servicii contribuie, în măsură semnificativă, la orientarea turiștilor către unele categorii de programe de divertisment (de exemplu, parcurile de distracție tematice) și la eficientizarea activităților turistice în ansamblu.

serviciul de transport turistic: permite asigurarea accesului turiștilor la obiectivele și la zonele de interes turistic; alături de celelalte categorii de servicii turistice, îndeplinește un rol esențial în asigurarea calității prestației turistice, deoarece este categoria de servicii turistice care permite întâlnirea cererii cu oferta turistică;

servicii turistice suplimentare sau complementare: fac referire la activitățile care se petrec pe parcursul consumului turistic și nu se identifică cu serviciile de agrement-divertisment; cele mai cunoscute servicii suplimentare/complementare care se întâlnesc pe piața turistică sunt:

servicii de informare a turiștilor;

servicii de intermediere din categoria închirieri, rezervări ete.;

servicii cu caracter special: organizarea de festivaluri, expoziții, târguri, conferințe etc.;

servicii cu orientare în domeniul sportiv (competiții, turnee, jocuri sportive);

servicii de tratamente medicale și balneoclimaterice.

2. Servicii turistice nespecifice: nu se referă la activitățile care vizează în mod direct prestațiile turistice, ci fac referire la serviciile existente în zonele turistice, de care turiștii pot beneficia în vederea asigurării unui nivel sporit de confort și satisfacție; exemple de servicii turistice nespecifice sunt: transportul în comun, serviciile de reparații și întreținere, serviciile de igienă și cosmetică, scrviciile medicale, etc.

CAPITOLUL 3

TURISMUL SUSTENABIL ÎN JUDEȚUL CARAȘ SEVERIN

3.1. JUDETUL CARAS SEVERIN – REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE

3.1.1. Scurt istoric.

Condițiile geografico-climaterice ale județului Caraș-Severin au permis dezvoltarea civilizației umane încă din paleolitic, continuând în celelalte epoci istorice, dovezi ale vechilor civilizații fiind descoperirile arheologice din luncile și terasele din apropierea principalelor cursuri de apă.

Cercetările arheologice au scos la lumină pe întreg teritoriul județului Caraș-Severin o serie vestigii ale unor așezări fortificate dacice, iar după ocuparea statului dac și transformarea în provincie romană, numeroasele vestigii demonstrează înflorirea economică a zonei. Descoperirile arheologice atestă de asemenea continuitatea populației daco-romane la nord de Dunăre și după retragerea armatei romane și a administrației și autorităților imperiale.

Condițiile începând cu secolul IV au determinat ruralizarea vieții pe tot cuprinsul Banatului, populația autohtonă s-a organizat în perimetre bine delimitate-obști, constituind și unele organisme politice, economice și cultural religioase. Evoluția așezărilor din perioada următoare înfățișează întemeierea unor formațiuni politice și economice mai evoluate: cnezatul și voievodatul.

În perioada următoare teritoriul Banatului Montan este organizat în districte, care intră sub incidența regatului maghiar – până la cucerirea acestuia de turci. După o stăpânire turcă de 164 ani, întreg Banatul, regiunea cuprinsă între Mureș – Tisa – Dunăre și Carpați este ocupată în timpul războiului austro-turc din 1716 – 1718 de către trupele imperiale austriece, iar odată cu semnarea Tratatului de pace de la Passarowitz 1718 Banatul este alipit imperiului habsburgic, ca domeniu al coroanei.

Specifice istoriei Banatului Montan sunt multietnicitatea și multiculturalitatea, ce-și au rădăcinile la începutul Evului Mediu, care explică faptul că Banatul a devenit în timp un spațiu al toleranței interetnice, interculturale (interconfesionale) și a celei economico-politice, în condiții istorice specifice, diferențiate pentru perioada medievală și cea modernă.

După 1718 istoria Banatului, implicit a actualului județ Caraș-Severin, capătă noi valențe. Ca domeniu privat și privilegiat al Curții vieneze, acest spațiu prin valorile sale naturale și geologice (resursele de materii prime) avea toate atuurile unei dezvoltări industriale. Areal preponderent montan, cu vaste suprafețe împădurite, cu importante zăcăminte de fier, neferoase și cărbune, la care se adaugă o bogată rețea hidrografică, precum și o situație demografică avantajoasă, au fost condițiile care au determinat aici începuturile industrializării, nu doar pentru spațiul românesc, ci și pentru cel sud-est european.

Statul austriac a întreprins o serie de măsuri pentru organizarea rentabilă a activității economice în general, a mineritului și metalurgiei în special. Concomitent s-au înființat ateliere manufacturiere de prelucrare a minereurilor, ateliere administrate direct de la Viena. Primele ateliere de prelucrare au fost inaugurate la Oravița (Ciclova) în 1718, iar în 1723 s-au pus în funcțiune alte furnale la Dognecea și Bocșa, care au funcționat până în anul 1764. Curtea de la Viena a decis în 1768 construirea Uzinelor metalurgice Reșița, care s-au finalizat în 1771. De la înființare uzinele Reșița produceau laminate, alte produse și armament (tunuri). În 1851 s-au produs pentru prima data șinele de cale ferată necesare liniei Oravița-Baziaș, iar în 1872 prima locomotivă cu abur.

Perioada modernă, începând cu secolul al XVIII-lea consemnează noi aspecte, inclusiv din punct de vedere al multiculturalității specifice Banatului Montan, repere ale acestei dezvoltări fiind Anina, Oravița, Doman, Dognecea, Ocna de Fier și nu în ultimul rând Reșița. De altfel, curtea vieneză care a sesizat potențialul economic al zonei, investește în industrie și trimite cei mai buni specialiști de care dispune pentru dezvoltarea acesteia. Astfel, au fost aplicate cu competență noile cuceriri tehnologice din domeniul industrial apărute în Europa, la scurt timp după brevetarea acestora.

În 1854 Curtea Aulică de la Viena, în căutarea unor noi surse de venituri, a fost nevoită să concesioneze construirea și exploatarea căilor ferate și să vândă la 1 ianuarie 1855 o parte din domeniile sale împreună cu minele, uzinele și instalațiile existente societății nou înființate K.u.K. Staatseisenbahn Gesseltschaft (StEG), cu sediul în Viena și Paris, care le-a modernizat și adus la nivelul celor mai moderne uzine din Europa. Pe baza contractului de concesiune și vânzare, StEG a obținut dreptul de a construi și exploata 90 de ani o mare parte din rețeaua de căi ferate a Austriei și Ungariei. Având la bază politică de stat protecționistă, resurse proprii de materii prime, prețuri reduse pentru forța de muncă a muncitorilor și o piață sigură de desfacere, uzinele Reșița au devenit o mare intreprindere metalurgică. Pentru a face față concurenței de pe piața mondială și realiza profituri cât mai mari, StEG a modernizat uzinele, astfel s-au refăcut furnalele, a fost introdusă fabricația oțelului Bessemer în 1868, Reșița fiind printre primele uzine din Europa care au adoptat acest procedeu, și s-a construit noua oțelărie care produce după sistemul Siemens-Martin, s-au construit turnătoria, fabrica de locomotive, fabrica de armament și altele.

În vederea asigurării energiei electrice necesare uzinelor Reșița, în 1901-1909 s-au executat amenajări ale bazinului râului Bârzava și s-a construit centrala hidroelectrică Grebla, iar în 1908-1909 barajul de la Văliug. Aceste amenajări hidraulice au avut scopul de a produce energie electrică și de a asigura transportul lemnelor din pădurile din jurul Văliugului (prin plutire). Dacă în 1855 uzinele Reșița foloseau doar forța motrice de 300 CP produsă în cea mai mare parte cu ajutorul roților hidraulice, în 1896 se foloseau 166 de mașini cu aburi, care dădeau un total de 15700 CP.

Odată cu începerea primului război mondial, uzinele din Reșița au trecut la o producție specifică pentru susținerea efortului de război a imperiului austro-ungar, iar la sfârșitul războiului mondial, prin actul de la 1 Decembrie 1918, când Banatul intră în componența statului român, odată cu acesta intră și importantele uzine și domenii ale StEG. În acest sens, a fost creată societatea anonimă pe acțiuni U.D.R. (Uzinele și Domeniile Reșița cu sediul în România la Reșița). După 1930 U.D.R. și-au intensificat în mod deosebit activitatea în direcția producției de război, comenzile militare fiind o sursă sigură de realizare a unor mari profituri.

După al II-lea război mondial și după naționalizarea mijloacelor de producție, uzinele Reșița au fost preluate de stat, devenind parte a așa-ziselor societăți mixte sovieto-romane (SOVROM) înființate în 1949, care au cuprins activitatea economică a României pe o perioadă de peste 5 ani.

Dezvoltarea în perioada care a urmat a fost marcată de mari modificări în relațiile economico-politice, atât în interiorul țării cât și în exterior. Astfel, s-au dezvoltat localități monoindustriale bazate pe industria extractivă: Anina, Moldova Nouă, Ocna de Fier, Dognecea, Oravița, sau pe domeniul siderurgic și al construcțiilor de mașini: Reșița și Oțelu Roșu. Perioada este caracterizată prin creșterea populației urbane și a fondului de locuințe colective în blocuri.

După schimbarea regimului comunist, în urma evenimentelor din decembrie 1989, se revine la dezvoltarea economică bazată pe economia de piață. În perioada 1990 – 1996 a scăzut cererea de produse siderurgice, cocs, argilă refractară și se începe restructurarea sectorului minier și siderurgic, fără a exista programe de reconversie profesională a salariaților. Începând din 1997 majoritatea unităților miniere din județ sunt restructurate, ale căror efectele sociale s-au resimțit în anii următori: creșterea șomajului, pensionări anticipate, scăderea numărului de salariați, creșterea numărului de pensionari, scăderea ratei natalității, migrarea unor familii din mediul urban în cel rural, practicarea unei agriculturi de subzistență, stare precară de sănătate a populației, migrarea tineretului spre centre urbane mari din Regiune sau țări europene etc.

Aderarea României la Uniunea Europeană marchează debutul unei noi etape în dezvoltarea județului, orientată pe necesitatea atingerii unor ținte ferme în toate domeniile. Modul în care acestea vor fi atinse a fost stabilit inițial prin Strategia de dezvoltare durabilă a județului Caraș-Severin în perioada 2007-2013, iar în prezent prin documentul de față, strategii fundamentate și pe pilonii dezvoltării anterioare care au marcat specificul județului Caraș-Severin, inclusiv cunoașterea și popularizarea tradițiilor și realizări din perioadele în care spiritul european era în acest spațiu mult mai prezent.

Elementele ce conferă unicitate și dau valoare spațiului istorico-geografic al Banatului Montan sunt aspectele legate de multietnicitate și multiculturalitate, în acest județ conviețuiesc în deplină armonie: români, germani, maghiari, sârbi, croați, ucrainieni, cehi, rromi etc, din acest punct de vedere Banatul fiind un model de conviețuire interetnică, concept care este specific politicii Uniunii Europene.

3.1.2. Așezare geografică.

Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin se învecinează la nord-vest cu județul Timiș, la nord-est cu județul Hunedoara, la est cu județul Gorj, la sud-est cu județul Mehedinți, în partea de vest cu Republica Serbia și Muntenegru, pe o lungime de 70 km, iar în partea de sud-vest cu fluviul Dunărea, pe o lungime de 64 km. Cu o suprafață de 8519,76 km2 (3,6 % din teritoriul național) județul Caraș-Severin este al treilea județ ca întindere dintre județele țării, ocupând 26,59% din suprafață totală a Regiunii Vest, din care face parte alături de județele Timiș, Arad și Hunedoara. Județul Caraș-Severin se încadrează între următoarele puncte extreme:

NORD – Vf. Rusca EST – Vf. Scărișoara

45° 40'10" latitudine nordică 45° 25'10" latitudine nordică

22 °26'15" longitudine estică 22 °43'30" longitudine estică

SUD – Dealul Căprior VEST – localitatea Iam

44° 35'20" latitudine nordică 45 ° 1'10" latitudine nordică

29° 9'10" longitudine estică 21° 21'40" longitudine estică

Județul Caraș-Severin are port la fluviul Dunărea în Orașul Moldova Veche și graniță cu Republica Serbia, având intrarea prin Vama Naidăș.

3.1.3.Cadrul natural

Relieful

Din punct de vedere geografic, Caraș-Severin este

un județ montan (65,4% din suprafață), dar are și

largi zone depresionare (15,5%), dealuri (10,8%)

și câmpii (7,3%). Zona muntoasă este reprezentată

de Munții Banatului, Munții Țarcu-Godeanu

(cu vârful Gugu, cel mai înalt din Banat – 2.291 m) și Munții Cernei. Altitudinile cresc de la vest la est, masivul Țarcu -Godeanu cuprinzând înălțimi în intervalul 1600-2200 m, în timp ce grupul Semenic, Anina, Almăj, Dognecea, Locvei au înălțimi variind între 600-1400 m.

Climă

Clima este continental moderată cu nuanțe sub-mediteraneene, subtipul climatic bănățean caracterizându-se prin circulația maselor de aer atlantic și prin invazia maselor de aer mediteranean. Apar frecvente perioade de încălzire în timpul iernii, cu primăveri timpurii și cantități medii de precipitații relativ ridicate. Temperatura medie multianuală este cuprinsă între 10° și 11°C, în zonele de câmpie, Dealurile Vestice și Dognecei, între 9° și 4°C în Munții Poiana Ruscă și Semenic, iar în Munții Țarcu și Godeanu temperaturi de 0°C.

Precipitațiile medii anuale cresc de la 700 – 800 mm/mp în zonele joase, înregistrând până la 1400 mm/mp în munții Țarcu și Godeanu.

Regim eolian

Valorile temperaturii medii, umidității atmosferice, evapotranspirația etc., sunt influențate de natura și intensitatea vânturilor din zonă. Vânturile dominante sunt: Austrul, cu direcție sud-vest, viteza 1,7 m/s și frecvența de 2,5 %; Coșava, cu direcția nord-est, are o viteză medie de 1,7 m/s și o frecvență de 1,7 %; Fohnul , bate frecvent în lunile de iarnă din direcția nord-est cu o viteză de 1,7 m/s.

Hidrografie

Județul dispune de o bogată rețea hidrografică: 3273 km fiind lungime totală a cursurilor de apă, Timișul, Carașul, Cerna, Bârzava, Nera și afluenții lor, precum și ai fluviului Dunărea formează principalele artere hidrografice.

Timișul, cel mai important dintre râurile bănățene, în lungime de 87 km are ca afluenți: râurile: Bistra, Pogăniș și Bârzava.

Carașul izvorăște din Munții Aninei, se varasă în Dunăre și are ca afluenți în cursul superior: Comarnicul și Buhuiul, iar în cursul inferior: Gârliște, Jitin, Ciclova și Vicinic.

Bârzava își are izvorul pe versanții nord-vestici ai Munților Semenic, în cursul său superior fiind amenajate lacurile artificiale: Gozna, Breazova și Secu.

Cerna își are obârșia pe versanții sud vestici ai

Munților Godeanu, pe aproape tot cursul său de 84

km având caracter de vale montană. În cursul său

superior s-a amenajat lacul de acumulare Valea lui

Iovan, iar în amonte de Herculane, la 7 km,

Acumularea Herculane.

Nera izvorăște din Masivul Semenic, străbate Depresiunea Almăjului și pătrunde apoi în sălbaticele sale chei, cele mai lungi din țară (22 km). Are ca afluenți râurile: Miniș, Lăpușnic, Moceriș, Prigor, Rudăria, Bănia și Șopot.

Dunărea formează limita sudică a județului, pe o lungime de 60 km, unul din cele mai impunătoare defilee din Europa, de la confluența cu râul Nera și până în aval de localitatea Cozla.

Lacurile naturale mai însemnate sunt de natură carstică: Lacul Dracului, cel mai mare lac carstic cu o suprafață de 700 mp și Lacul Ochiul Bei în Munții Aninei, cu o suprafață de 284 mp. Există, de asemenea, lacuri glaciare (lacul crio-nival Baia Vulturilor în Munții Semenic, Iezerul, Țarcu, Pietrele Albe în Munții Țarcu) și lacuri carstice subterane formate prin bararea naturală a unor galerii de peșteră (peșterile Plopa și Buhui din Munții Aninei). De asemenea, se găsesc rezerve de apă în peșterile (Peștera Comarnic, Peștera cu Apă-Gîrliște, Peștera Bigăr, Peștera Sodol etc ) și formațiunile carstice din județ.

Lacurile antropice destinate producerii energiei electrice, alimentării cu apă potabilă și industrial a localităților sunt: Gozna, Văliug și Secu, Grebla și Breazova (pe Bârzava), Trei Ape (pe Timiș), Buhui și Mărghitaș (pe Buhui), Poiana Mărului (pe Bistra Mărului), Herculane (pe Cerna), Lacul Poiana Ruscă (pe Râul Rece),Tăria (Bozovici), Gura Golumb (pe Miniș), Poneasca (la Poneasca), Zervești (pe Sebeș), Lacul Mare și Lacul Mic (la Dognecea), Medreș (pe Izvorul Negru), Oravița Mare și Oravița Mică (la Oravița) etc.

Cascadele din județ sunt: Bigăr, Beușnița, Șușara, Sodol etc.

Există însemnate rezerve de ape subterane, dintre care se remarcă izvoarele termo- minerale.

Flora

Județul Caraș-Severin are o floră deosebită,

multe specii fiind rare sau declarate

monumente ale naturii. Dintre acestea se

pot enumera: Zada, Pinul Negru de Banat,

Alunul turcesc, Garofița bănățeană, Garofița

albă, Bulbuci, Bujorul de pădure, Bujorul de Banat, Măceșul de Beușnița,Păducelul negru, Vișinul turcesc, Iedera albă, Angelica, Urechea ursului, Floarea de colț, Floarea Semenicului, Laleaua pestrita, Narcisa, Stânjenelul,Papucul doamnei, Sângele voinicului, Săbiuța, Brândușa-galbenă etc.

De menționat că există preocupare în special în rândul tinerilor pentru marcarea arborilor specii rare ocrotiți prin lege (Sequoia, Arborele de lalea, Gingko Biloba etc).

Începând cu regiunea de câmpie, până la crestele munților se succed următoarele zone de vegetație:

Zona stepei și silvostepei ocupă suprafețe restrânse în golfurile de câmpie ale Carașului și Nerei, în care se întâlnesc: plopi, sălcii, asociații de fag, stejarul pufos, cărpinița, scumpina, liliacul sălbatic etc.

Zona pădurilor este bine reprezentată și diferențiat etajată: etajul quercineelor în zona Moldova Nouă, împrejurimile Reșiței, Bocșei, Caransebeșului și etajul fagului în Munții Banatului, Defileul Dunării, Munții Almăjului și Locvei, în împrejurimile Reșiței și Caransebeșului și l atura vestică a culoarului Timiș-Cerna. În aceasta zonă se întâlnesc păduri de fag în amestec cu ulmul de pădure, paltin, brad, molid.

Zona alpină este formată din: etajul subalpin între 1.700 m și limita superioară a pădurilor, în care predomină pajiștile de iarba câmpului, păiuș, garofițe de munte, ienupăr, tufe de afine, jnepeni și etajul alpin propriu-zis caracterizat prin pajiști de iarba vântului, parușca, plante lemnoase (sălcii pitice și azaleea).

Fauna

Fauna cuprinde multe animale și păsări, printre care: Scorpionul, Vipera cu corn,

Balaurul (cea mai mare reptilă din Europa), Broasca țestoasă de uscat, Acvila regală, Vulturul alb, Licuriciul bănățean, Fâsa mare, Acvila țipătoare mare, Acvila țipătoare mică, Corbul, Buha, Egreta mică, Gușterul, Șopârla de ziduri, Potârnichea de stancă, Lăstunul de stancă, Lăstunul mare, Rândunica roșcată, Liliacul, Drepeneaua mare, Presura bărboasă, Vulturul alb, Barza, Pietrarul bănățean, Liliacul mediteranean, Scorpionul carpatic etc. Avifauna este reprezentată de peste 150 specii.

Multe dintre aceste specii trăiesc pe Cheile Nerei, Clisura Dunării, Valea Cernei și în Munții Țarcului, Semenic, Godeanu, prezentând o valoare deosebită pentru regiune. Dintre animalele specifice pădurilor de foioase frecvente sunt: lupul, șoarecele gulerat, veverița, pârșul, jderul de pădure, mistrețul, căprioara, iepurele, cocoșul de munte, iar numărul speciilor de pești cunoaște cea mai mare varietate față de regiunile țării: păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, zlăvoaca, lipan, mreana de munte (în râurile de munte) și scobarul, cleanul, mreana (în regiunile de câmpie), iar în Dunăre se întâlnesc: cega, nisetru, păstruga, morunul, somnul. Lumea insectelor este foarte bogată, formată din peste 1500 specii de fluturi, albine, termite etc.

Speciile de animale de interes cinegetic

care habitează teritoriul județului sunt: urs, lup, râs,

cerb carpatin, cerb lopătar, capră neagră, căprior,

mistreț, vulpe, pisică sălbatică, jder de piatră,

nevăstuică, vidră, iepuri sălbatici, cocoș de

munte, fazan, prepelițe, potârniche, rațe, gâște,

lișițe, becaține.

În ultimii ani, în localitatea Armeniș din județul

Caraș Severin a fost înființată o rezervație de zimbri,

„Măgura zimbrilor”, unde au fost aduși un număr de 24 de zimbri, din care un număr de 17, după o perioadă de acomodare, au fost eliberați în zona munților Țarcu, pentru a trăi în cadrul natural.

Soluri

Aproape tot teritoriul județului Caraș-Severin aparține ca structură geologică orogenului Carpaților Meridionali, care este constituit din două unități geotectonice principale: Autohtonul Danubian și Cristalinul Getic care suportă cuverturi sedimentare.

Autohtonul Danubian se întâlnește în partea sudică și sud-estică a județului, reprezentând unul dintre nucleele vechi ale cristalinului carpatic. El suportă către partea superioară trei zone principale de sedimentare: zona Drencova, zona Svinecea-Svinița și zona Presacina. Cristalinul Getic se întâlnește în zona nordică, centrală și nord-estică a județului, fiind constituit din două serii cristaline: seria mezocatazonală de Semenic și seria epizonală de Locva-Poiana Ruscă.

Zona Reșița – Moldova Nouă, orientată NNE-SSV, este constituită în special din calcare jurasice și cretacic inferior, iar în carbonifer și liașic sunt cantonate importante zăcăminte de huilă. Magmatismul laramic, de vârstă paleocenă, este reprezentat prin banatite – întâlnite la Ocna de Fier, Dognecea, Surduc, Oravița, Ciclova, Ilidia, Sasca Montană și Moldova Nouă.

3.2. Potentialul turistic al județului Caraș Severin.

3.2.1. Resurse turistice naturale

Valoarea turistică a cadrului natural este conferită județului, în primul rând de particularitățile reliefului și completată de caracteristicile celorlalți factori: hidrografie, climă, vegetație, faună, care prezintă o mare varietate și specificitate, conturând astfel peisaje cu valoare turistică deosebită.

Bogăția naturală de care dispune județul oferă un punct de plecare în dezvoltarea unui turism durabil, bazat pe această resursă. După ultimele decenii de agresiuni și presiuni constante asupra naturii, noțiunea de sălbăticie se traduce prin armonie și echilibru, mai ales în prezent, la început de secol XXI.

O arie sălbatică este una în care procesele naturii se pot dezvolta liber, în care nici viața speciilor și nici peisajul nu sunt modificate substanțial de către om, cu o suprafață suficient de mare pentru funcționarea ecologică eficientă a proceselor naturale care o guvernează. Astfel de zone, au devenit rare în Europa, doar foarte puține mai există în prezent.

Din acest motiv valoarea acestor zone de sălbăticie crește în fiecare zi, doar aici se mai pot întâlni specii care se puteau admira cândva pe întregul continent și peisaje care se aseamănă celor din timpuri imemoriale.

Mai mult, zonele de sălbăticie reprezintă "unitatea de măsură" pentru starea de sănătate dorită de toți. Aceste zone oferă mai mult decât un diagnostic sau un tratament, ele întăresc rezistența ecosistemului la presiunea schimbărilor climatice.

Folosite cu înțelepciune, zonele sălbatice pot oferi beneficii moderne, cunatificabile economic: valoarea estetică a peisajului, spații de recreere, plante medicinale, apă, toate acestea reprezentând oportunități pentru afaceri și turism.

Județul Caraș-Severin dispune de astfel de zone, acestea regăsindu-se în arii protejate.

Prezența unor elemente ale biodiversității de mare importanță științifică a determinat instituirea statutului de „arie protejată" pentru mai multe areale din județ, contribuind la diversificarea ofertei turistice a Regiunii. Varietatea resurselor turistice generează posibilități multiple de practicarea și dezvoltarea mai multor forme de turism, în funcție de tipul de resursă.

Arii protejate

Datorită poziției sale geografice, a condițiilor de climat cu puternice influențe submediteraneene (veri calde și uscate, ierni blânde cu ploi bogate), în județul Caraș-Severin există condiții de mediu pentru numeroase specii de plante și animale, cât și pentru o mare diversitate de habitate naturale, toate acestea conferind județului atributul de zonă cu cel mai mare număr de parcuri naționale (4) și naturale (1) din țară.

Cele mai reprezentative arii naturale din județ sunt:

Parcul Național Semenic – Cheile Carașului este situat în partea centrală a județului, ocupând o suprafață de 36.364,8 ha ce include 10 rezervații declarate (14.420,8 ha) și 8 rezervații propuse. Dintre obiectivele turistice reprezentative din cadrul parcului se pot menționa rezervațiile: Buhui-Mărghitaș, Cheile Carașului, Cheile Gârliștei, Izvoarele Carașului, Izvoarele Nerei, Peștera Buhui, Peștera Comarnic;

Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița are o suprafață de 37.100 ha și include 6 rezervații naturale. Cele mai cunoscute obiectivele turistice sunt rezervațiile: Cheile Nerei – Beușnița, Cheile Șușara, Bigar, Ducin, Valea Ciclovei – Ilidia.

Parcul Național Domogled – Valea Cernei se întinde pe suprafața a 3 județe, din suprafața totală a parcului – 61.211 ha, pe teritoriul județului Caraș-Severin se află 23.185 ha; cuprinde rezervațiile: Domogled, Coronini – Bedina, Iauna – Craiova, Belareca, Peștera lui Ion Bârzoni;

Parcul Național Retezat este prezent pe teritoriul județului prin extremitatea sa vestică, ocupând 4.281 ha (11%) din suprafața comunei Zăvoi, din totalul suprafaței parcului – 38.138 ha; pe această suprafață nu se găsesc rezervații naturale sau monumente ale naturii;

Parcul Natural Porțile de Fier, unul dintre cele mai mari parcuri naturale din România, se întinde pe suprafața a două județe, în județul Caraș-Severin ocupând 74.774 ha și cuprinde 14 rezervații științifice. Dintre rezervațiile naturale de pe teritoriul județului se pot menționa: Valea Mare, Balta Nera – Dunăre, Râpa cu lăstuni din Valea Divici, Baziaș, Peștera cu apă din Valea Polevii, precum și ariile de protecție specială avifaunistică: Zonele umede Ostrov, Calinovăț și Divici – Pojejena.

Deși elementele naturale care au determinat declararea parcurilor și instituirea regimului de protecție aferent sunt extrem de valoroase, aceste arii protejate nu sunt amenajate corespunzător pentru a intra în circuitul turistic al Europei, zonele respective fiind deficitare în ceea ce privește infrastructura generală de acces, infrastructura de mediu și turistică, echiparea tehnico-edilitară etc.

Relieful carstic

Relieful montan înscrie în peisajul județului o largă gamă de aspecte peisagistice și atracții turistice legate de varietatea formațiunilor carstice. Formele de relief carstic, format pe baza rocilor calcaroase din Munții Aninei, Valea Cernei, Defileul Dunării și Munții Locvei sunt reprezentate, atât prin exocarst: chei, cascade, doline, uvale, lapizeuri, văi carstice, izbucuri, depresiuni carstice, abrupturi etc., cât și prin exocarst: peșteri, avene.

Cele mai reprezentative forme de exocarst, ce constituie importante obiective turistice, sunt: Cheile Carașului, Cheile Gârliștei, Cheile Minișului, Cheile Nerei, Valea Cernei, Defileul Dunării.

Formele comune de endocarst, peșterile, sunt foarte bine reprezentate în „Munții Banatului". S-au cercetat și descris peste 180 de peșteri, formarea lor fiind legată de prezența sedimentelor calcaroase mezozoice din zona Reșița – Moldova Nouă, a căror suprafață este de aproximativ 800 km2, din care circa 600 km2 aparțin Munților Aninei. Deși reprezintă obiective turistice de mare valoare și diversitate, majoritatea fiind și rezervații naturale, acestea nu sunt amenajate corespunzător pentru a fi introduse în circuitul turistic. Peștera Comarnic și Peștera Hoților au amenajări turistice minime pentru vizitare, iar Peștera Comarnic este singura care beneficiază de ghid.

Numeroase alte peșteri constituie puncte

de mare atracție pentru zonă, cum sunt:

Peștera Gaura Turcului, Grota cu

Aburi, Peștera Popovăț, Peștera Buhui,

Peștera Mărghitaș, Peștera Țolosu,

Peștera Racoviță, Peștera Gălățiului,

Peștera Liliecilor, Peștera Ponor

Plopa, Peștera Voinicovăț, Peștera

Gura Cornii, Peștera Gaura cu Muscă etc.

De menționat Avenul din Poiana Gropii,

cu o adâncime de 235 m, Sfinxul Bănățean, în

aval de confluența Cernei cu Belareca și Stânca lui Iorgovan, aflată în malul stâng al Văii Cernei.

Resurse naturale cu caracter terapeutic – apele minerale și bioclimat

Izvoarele minerale din zona Băile Herculane sunt cunoscute de peste 2000 de ani, când o parte din aceste emergențe naturale erau utilizate în scopuri tămăduitoare, puse în valoare de romani, prin captări și instalații balneare, constând din clădiri pentru cură, bazine, conducte. Perioada Imperiului austro-ungar, este definitorie pentru evoluția viitoarei stațiuni balneare, fiind considerată în acea vreme „perla imperiului". Strălucirea și importanța stațiunii se reclădește după anii 1965, când s-au construit cele mai mari complexe hoteliere cu bazele de tratament aferente, sau facut studii și cercetări hidrogeologice și balneologice, s-au forat noi izvoare și s-a mărit debitul celor existente.

Sursele de ape termominerale au fost

împărțite, în funcție de chimismul apelor și

de formațiunile din care apar, în cinci grupe:

7 izvoare calde, Hercules, Diana, Neptun,

Vicol, utilizate în cură externă și internă.

Din studiile realizate în perioada 1998 – 2005,

de SC Hercules SA Băile Herculane

(„Studiu privind exploatarea și valorificarea

zăcământului termomineral din stațiunea Băile Herculane”), reiese faptul că totalul rezervelor de ape termominerale însumează 6.070 m3/zi, iar cantitatea de apă necesară pentru funcționarea bazelor de tratament la capacitate maximă, pentru cura externă este 2.986,4 m3/zi.

Pentru cura internă sunt folosite apele minerale de la sursele Diana III, Neptun II și III, unde au fost amenajate buvete. Bioclimatul stațiunii este sedativ, de curățare, cu nuanțe de stimulare.

Surse hidrominerale cu caracter terapeutic, pe teritoriul județului, se mai întâlnesc la Mehadica (apă oligominerală cercetată prin foraj, caracter artezian, 32°C, debit 172 m3/zi, cură internă), Bocșa (apă oligominerală cercetată prin două foraje, ape atermale, cură internă), Ciclova Montană (izvorul din mină, apă oligominerală, 27°C, cură internă) și nămolul terapeutic din Munții Semenic (turbă oligotrofă, asemănătoare cu cea de la Poiana Stampei), cu efecte terapeutice ridicate.

Domeniul schiabil

Relieful predominant montan permite practicarea unor activități sportiv-recreative specifice turismului de iarnă. Masivele muntoase ale județului, integrate în circuitul turistic cu structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, alimentație, agrement, implicit de practicare a sporturilor de iarnă, sunt:

• Muntii Semenic – situați în partea centrală a județului, la vest de culoarul tectonic Timiș – Cerna, orientați N-S, pe teritoriul cărora s-a dezvoltat stațiunea pentru sporturi de iarnă, de interes local, Semenic. Domeniul schiabil amenajat cuprinde șapte pârtii de schi de categorie medie și ușoară, cu o lungime totală de 4.840 m și instalațiile de transport cu cablu aferente. Deși nu au altitudini foarte mari (vârfurile cele mai înalte nu depășesc 1.500 m: Semenic – 1.445 m, Piatra Goznei – 1.447 m și Nedeia – 1.439 m), Semenicul beneficiază, datorită poziției geografice, de cantități mari de precipitații sub formă de zăpadă, grosimea medie a stratului de zăpadă fiind printre cele mai mari la nivelul Munților Carpați, iar durata menținerii lui asigură practicarea schiului, în medie, minimum 3 luni/sezon;

• Muntele Mic – parte a unității geografice a Munților Țarcu, deține Complexul turistic Muntele Mic, amenajat la o altitudine de aproximativ 1.500 m – 1.550 m. Muntele Mic atinge altitudinea maximă, în vârful omonim – 1.806 m. Există posibilități de extindere a amenajărilor pentru sporturi de iarnă spre zona Poiana Mărului.

Domeniul schiabil amenajat al județului cuprinde, la ora actuală, un număr de 11 pârtii de schi omologate, cu grade de dificultate medie si ușoară, lungimea totala a acestor pârtii fiind 8.452 m și instalațiile de transport pe cablu aferente.

e. Cadrul natural

Relieful județului este predominant montan, pe seama căruia s-au inventariat numeroase obiective turistice naturale (peisaje, vârfuri, abrupturi spectaculoase, elemente ale reliefului carstic, relief glaciar – circuri glaciare, lacuri glaciare, câmpuri de grohotișuri, văi glaciare, culmi montane etc.). Dispunerea reliefului în trepte oferă numeroase puncte de belvedere cum sunt cele de pe Valea Cernei, din zona Muntele Mic – Țarcu – Gugu – Godeanu sau cele din Munții Semenic, Aninei și Locvei; platourile carstice Iabalcea, Ravniștea, Mărghitaș, Colonovăț, La Fânețe, Cărbunari, Sf. Elena, Moldovița, Coronini, Vf. Pietrele Albe, Ciorcini, Elisabeta, Piatra Baniței sau Crucea Albă constituie puncte de belvedere pentru zonele înconjurătoare.

Rețeaua hidrografică are un potențial turistic deosebit, reprezentativ fiind Defileul Dunării și văile pâraielor care traversează masivele calcaroase: Nera, Miniș, Caraș, Cerna etc.

Elementele de climă (temperaturi, precipitații) sunt factori favorizanți în practicarea și dezvoltarea turismului în regiune.

Vegetația forestieră și flora spontană completează în mod benefic peisajul natural al zonei, favorizând dezvoltarea turismului, dar prezintă și importanță științifică.

Fondul piscicol constituie elemente de potențial natural care mărește atractivitatea turistică a județului;

Aspectele peisagistice, create de varietatea formelor de relief, de alternanța tipurilor de roci, de văile spectaculoase în calcare, completate cu pajiștile multicolore ale fânețelor naturale și pășunilor alpine, contrastul de culoare al amestecului pădurilor de conifere și foioase, precum și prezența unor elemente de vegetație submediteraneană sunt elemente care contribuie la definirea unei destinații turistice de marcă pe plan național și extern.

Datorită potențialului natural al zonei montane s-au dezvoltat stațiuni turistice de interes local, de odihnă și recreere: Crivaia, Secu și Trei Ape. Pentru a pune în valoare principalele puncte de atracție ale arealului montan și submontan au fost amenajate, marcate și omologate numeroase trasee turistice de drumeție montană, astfel: 10 trasee în Munții Almăjului, 21 trasee în Munții Cernei și în Munții Mehedinți și 5 trasee în Podișul Mehedinți.

3.2.2. Resurse turistice antropice

Resursele turistice antropice ale județului sunt:

• Vestigii arheologice cuprind așezări dacice, castre romane, cetăți medievale etc. Câteva dintre cele mai reprezentative monumente privind istoria veche și medievală a județului sunt: situl arheologic "Peștera Hoților" – Băile Herculane, Villa Rustica de la Gornea, comuna Sichevița, cetatea medievală de la Ilidia, sat Socolari și complexul medieval din Ilidia, cetatea medievală de la Turnu Ruieni, cetatea medievală de la Mehadia, cetatea medievală de la Moldova Nouă – Pescari, ansamblul medieval de la Reșița, punctul "Ogășele", cartier Moroasa etc;

Monumente istorice și de artă, ansambluri arhitecturale aflate pe Lista Monumentelor Istorice a Minsterului Culturii și Identității Naționale, existente în orașele: Oravița, Băile Herculane, Caransebeș, Reșița, Bocșa, Anina etc.;

Teatrul „Mihai Eminescu" de la Oravița,

(cel mai vechi teatru de pe teritoriul

României, construit in 1816) copie

la scară mai mică a teatrului din

Viena, este o bijuterie arhitectonică

de mare valoare turistică, puțin

valorificat în circuite turistice;

Monumente istorice și de artă de factură religioasă, cele mai cunoscute fiind: Mănăstirea Călugăra, Mănăstirea Sf. Ilie – Bocșa Vasiova, Mănăstirea Almăj – Putna, Mănăstirea Brebu, Mănăstirea Piatra Scrisă, Schitul Muntele Mic, Schitul de pe Semenic, Schitul Înălțarea Domnului Reșița etc.;

Etnografie și folclor – instalațiile hidraulice țărănești (mori, pive, gatere)

reprezintă obiective din domeniul etnografiei, emblematice pentru județul Caraș-Severin, cele mai renumite find morile de apă de pe Rudăria. În domeniul arhitecturii tradiționale trebuie menționate satele muzeu, precum Ilidia, cu un foarte mare număr de gospodării și case care și-au conservat specificul local tradițional.

Creația artistică populară (costumul popular, țesături, cusături), muzeele și colecțiile etnografice, manifestările populare tradiționale sunt bine reprezentate pe teritoriul județului, cu precădere în spațiul rural; satele turistice din zona Banatului Montan conservă elemente etnografice arhaice legate de cultura și istoria locală, ce constituie puncte de atracție pentru agroturism (exemplu: satele Gârnic, Sf. Elena etc).

Patrimoniul industrial tehnic – cuprinde monumente reprezentative pentru istoria industrială a județului: vechi instalații miniere, ansambluri tehnice siderurgice, ansambluri de arhitectură muncitorească de epocă, etc;

Lucrări de artă inginerească – pe teritoriul județului au fost realizate numeroase lucrări inginerești și de arhitectură care au modificat cadrul natural, cum sunt de exemplu barajele și acumulările artificiale de apă pentru hidroenergie (lacurile de pe Valea Cernei, lacurile și barajele din zona Munților Semenic, Valea Minișului), viaducte de cale ferată (tronsonul de cale ferată Oravița – Anina – Semeringul Bănățean) .

3.2.3. Zone cu potențial turistic deosebit

Pe baza concentrării resurselor turistice și a amenajărilor corespunzătoare valorificării acestora, pe teritoriul județului, se pot delimita mai multe areale cu resurse și funcțiuni turistice corespunzătoare. Se identifică astfel următoarele areale: zona turistică centrală a Semenicului, zona Muntilor Dognecei, zona turistică a Munților Aninei – Valea Carașului, zona turistică Muntele Mic – Valea Bistrei, zona turistică Valea Cernei, zona turistică Munții Locvei – Valea Almăjului (inclusiv microzona Moldova Nouă).

Prin suprapunerea valorilor naturale cu cele speciale, pe harta județului apar următoarele zone caracterizate prin potențial turistic diversificat:

Zona turistică Semenic, cuprinde:

microzona Semenic, include domeniul schiabil și de aventură de pe Muntele Semenic, lacurile de acumulare: Secu, Breazova, Gozna și Trei Ape, stațiunile turistice: Crivaia, Trei Ape, satul turistic Gărâna; un interes aparte îl prezintă peșterile din Valea Baciului și a Stîrnicului, avenul din Poiana Gropii;

oportunități: având o poziționare centrală, zona poate deveni nucleul Banatului Montan, atât pentru turismul activ și ecoturism, cât și pentru turismul cultural și urban, prin implementarea de proiecte/măsuri ca:

refacerea marcajelor și legarea prin trasee turistice verzi a Reșiței de Munții Semenic (inclusiv Văliug – Crivaia – Trei Ape – Gărâna – Lindenfeld – Buchin);

refacerea/realizarea unor trasee care să lege Masivul Semenic (inclusiv Reșița) la celelalte zone și microzone turistice: Munții Dognecei, Muntele Mic – Valea Bistrei, Munții Aninei – Valea Carașului, Valea Almăjului – Munții Locvei, inclusiv Cheile Nerei și Clisura Dunării (reabilitarea vechiului traseu turistic ce lega Reșița de Dunăre);

valorificarea patrimoniului industrial al Reșiței și împrejurimilor;

dezvoltarea și corelarea unor noi evenimente culturale în zonă cu Festivalul de Jazz de la Gărâna;

reabilitarea unor drumuri istorice și folosirea acestora ca trasee verzi (Drumul Mariei Thereza pe ruta Reșița – Ezeriș – Bocșa, vechiul drum UDR intre Reșița și Anina, etc.);

Zona Muntii Dognecei cuprinde zona cu lacurile de la Dognecea și Lacul Vârtoape de la Ocna de Fier. Alături de orașul Bocșa și arealul limitrof, aceasta zonă oferă turistului monumente industriale, arii naturale deosebite, oportunități de pescuit sportiv, bogăție culinară si viticolă, etc.;

Zona turistică Muntele Mic – Valea Bistrei cuprinde arealul Muntele Mic (cu domeniul schiabil Țarcu – Godeanu) și microzona stațiunii Poiana Mărului; ca valori etnografice și de arhitectură populară se pot menționa obiceiurile din Valea Bistrei, casele de lemn de la Bucova – Băuțar; oportunități în domeniul turismului cultural, ecoturismului și turismului activ; legarea zonei prin trasee verzi cu celelalte zone turistice (cu Munții Poiana Ruscă, cu Zona Semenic, Țarcu-Godeanu, inclusiv cu Munții Retezat și Parcul Național, cu Valea Cernei);

Zona turistică Valea Cernei cuprinde stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane, precum și obiectivele turistice din Parcul Național Domogled – Valea Cernei;

Zona turistică Munții Aninei – Valea Carașului cuprinde:

microzona turistică Valea Carașului cu rezervația naturală Cheile Carașului, peșterile Comarnic, Popovăț, Țolosu și Liliecilor;

microzona Munților Aninei cu potențial de punere in valoare pentru lacurile de la Mărghitaș, Maial, Miniș și Buhui, Cheile Gârliștei;

oportunități:

valorificarea căii ferate montane Anina – Oravița și Oravița – Iam (mai ales în perspectiva unei posibile reabilitări pe întreg tronsonul: Jasenovo – Biserica Albă – Vracev Gaj – Socol – Baziaș);

realizarea/refacerea traseelor turistice cu zonele cu aflux de vizitatori (Sasca Montană, Cheile Nerei, Valea Minișului) sau cu zone de potențial (Ciclova Montană, Ilidia, Vărădia, Valea Carașului);

patrimoniul industrial al Aninei;

trasee turistice verzi care să lege Anina de principalele zone turistice din județ (Reșița, zona Văliug-Crivaia-Semenic, Carașova-Cheile Carașului, Sasca Montană-Cheile Nerei, Valea Minișului-Cascada Bigăr-Valea Almăjului);

patrimoniul arhitectural și cultural al Oraviței (inclusiv Teatrul Mihai Eminescu, Farmacia Muzeu KNOBLAUCH, monumentele vizitate de împărăteasa Sissi);

reabilitarea Sanatoriului Marila;

valorificarea izvoarelor termo-minerale și redevenirea Oraviței un brand al stațiunilor balneo/turistice;

Zona Munții Locvei – Valea Almăjului cuprinde :

microzona Valea Almăjului cu Cheile Minișului, cascada Coronini, peștera Ponor- Plopa, poienile de liliac de lângă Eftimie Murgu, Cheile Rudăriei, valori etnografice, tehnica populara (Morile de apă);

microzona Cheile Nerei care include obiective turistice din zona Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița;

microzona Moldova Nouă-Baziaș care include obiective turistice din zona parcului natural si arealele protejate (Balta Nerei, Zonele umede Divici), ruine, biserici, Ostrovul;

oportunități oferă noul port de agrement/turistic de la Pojejena și catamaranul pentru plimbări pe Dunăre, crearea unui brand pentru vinul de Belobreșca, traversarea Dunării cu bacul între Moldova Nouă și Golubac, trasee turistice care leagă Dunărea de celelalte microzone, refacerea vechiului traseu spre Reșița etc;

microzona Defileul Dunării cu satele de pemi, valori etnografice, ruine medievale, tehnica populară;

oportunități: legarea Clisurii Dunării prin trasee turistice cu zonele turistice din centrul și nordul județului.

3.3. Tipuri de turism practicate in judetul Caras Severin

3.3.1.Turismul montan

Relieful județului Caraș-Severin este predominat montan și cuprinde total sau parțial munții: Semenicului, Aninei, Almăjului, Locvei și Dognecei, Munții Țarcu, Munții Godeanu, Munții Poiana Ruscă, Munții Cernei. Arealul montan delimitat de Defileul Dunării la sud și Culoarul Timiș – Cerna spre est și nord-est este cunoscut în literatură și sub denumirea de „Munții Banatului".

Cadrul montan este deosebit de favorabil practicării sporturilor de iarnă (4 pârtii în Muntele Mic, 7 pârtii în Semenic), drumeție montană (36 trasee montane omologate de Autoritatea Națională de Turism), turism de odihnă și recreere (stațiunile Secu, Crivaia, Trei Ape), turism activ (de aventură), speoturism.

Practicarea sporturilor de iarnă are perspective mari de dezvoltare, prin lucrări de reabilitare și extindere în cele două amplasamente deja amenajate; pentru Muntele Mic, implementarea proiectului de extindere spre Poiana Mărului (proiect aprobat de Autoritatea Națională de Turism) va aduce beneficii importante turismului, datorită condițiilor favorabile practicării sporturilor de iarnă, Muntele Mic fiind una din zonele montane privilegiate prin cantitatea mare de precipitații sub formă de zăpadă, temperaturile scăzute înregistrate iarna și durata menținerii stratului optim pentru schi, care poate ajunge chiar la 6 luni pe an.

În județul Caraș-Severin există 57 de trasee turistice montane omologate de Autoritatea Națională de Turism.

3.3.2.Turismul balnear

Turismul balnear se practică în stațiunea turistică Băile Herculane, datorită bazelor de tratament existente: hotelurile Roman, Diana, Dacia, Hercules, Domogled, Afrodita, Minerva, Ferdinand,International, a apelor sulfuroase, termale, dar și bioclimatului sedativ de curățare, creat de condițiile microclimatice și bioclimatice locale (aeroionizare negativă, confort termic, indice de stres bioclimatic, temperaturi, precipitații etc.) existente în arealul stațiunii, situată în Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Localitatea are o poziție deosebit de pitorească, pe Valea Cernei, la o altitudine de 160 m, pe aceeași paralelă cu Nisa și Veneția cu un climat blând, cu influențe submediteraneene.

În prezent, sunt necesare proiecte/măsuri contracararea tendințelor negative, depășirea obstacolelor și dezvoltarea durabilă a stațiunii Băile Herculane. În acest sens, restaurarea, refacerea, punerea în valoare a obiectivelor de patrimoniu reprezintă un imperativ în vederea relansării stațiunii.

Dezvoltarea sistemului de turism SPA va fi aspectul cheie al dezvoltării turismului în stațiune, fiind necesară o analiză a formelor de subvenție în următorii 7 ani prin bilete de tratament și reducerea acestora pe măsura creșterii ponderii unui turism susținut prin finanțarea privată.

Dezvoltarea și diversificarea turismului trebuie abordată și din perspectiva durabilității mediului și conservării patrimoniului natural, stațiunea Băile Herculane fiind localizată în întregime în Rezervația Naturală Domogled Valea Cernei.

La Oravița, atât tradiția habsburgică menținută în perioada interbelică, recentele investiții din zonă, precum și proiectele de viitor, pot repune cochetul oraș din Valea Carașului pe harta stațiunilor balneare.

3.3.3. Turismul științific

În ceea ce privește turismul geologic, studierea siturilor geologice din județ este favorizată de prezență unei diversități de formațiuni: roci magmatice pe suprafețe restrânse, care străpung șisturile cristaline, roci sedimentare din rândul cărora calcarele se impun în peisaj prin formele de relief specifice carstului, roci sedimentare recente (gresii, nisipuri, pietrișuri, etc.), roci metamorfice reprezentate de șisturi cristaline etc.

Colecția privată de mineralogie estetică a fierului „Constantin Gruescu" din Ocna de Fier constituie un important obiectiv pentru amatorii de turism științific.

3.3.4. Speoturism

Prezența unor variate forme de relief carstic, pe arii destul de întinse, a determinat practicarea acestei forme de turism, odată cu descoperirea și cercetarea cavităților subterane din calcare.

În prezent, singura peșteră vizitabilă, care beneficiază de serviciile unui de ghid turistic, este Peștera Comarnic, din comuna Carașova.

Pe teritoriul județului numeroase obiective carstice sunt rezervații naturale, precum: Peștera Buhui, Peștera Comarnic, Peștera Popovăț, Peștera Exploratorii etc. Zona oferă condiții pentru dezvoltarea speoturismului, care poate deveni prin investiții în amenajarea pentru vizitare a obiectivelor carstice, o formă de turism importantă la nivelul județului.

3.3.5. Turismul de aventură

Cadrul natural montan, precum și relieful carstic, au creat condiții optime pentru turismul de aventură în județul Caraș-Severin, dintre formele de turism de aventură practicate se pot enumera:

alpinism în Valea Cernei, Cheile Nerei, Cheile Carașului;

parapantă în Muntele Mic și pe Dealurile Domașnei;

cicloturism (mountain bike) în zona Platoului Semenic, pe trasee stabilite (Reșița – Lacul Gura Golâmbului, Anina – Gârliște, Carașova – Gârliște, Văliug – Sat Borloveni, Cuptoare – Semenic, Comarnic – Semenic, Crucea Iabalcei – Prolaz, Semenic – Gărâna, Semenic – Teregova, Carașova – Comarnic), precum și pe alte trasee din: Munții Dognecei, Munții Semenic, Munții Aninei, Munții Locvei, Munții Almăjului, Clisura Dunării, Valea Cernei, Muntele Mic;

rafting – se practică primăvara în Cheile Nerei și pe Valea Cernei, pe cursul cărora se întâlnesc sectoare de chei, săritori sau meandre; coborârea se face cu bărci de minimum 5 locuri;

nordic walking – în special pe Muntele Mic, pe Semenic, in arealul parcurilor naturale;

canioning-ul – un sport extrem ce presupune parcurgerea de văi înguste și adânci săpate de cursurile de apă (Cheile Cernei si Cheile Carașului); activitatea este deosebit de atractivă prin diversitatea procedeelor necesare parcurgerii: cățărare, coborâre, curgere prin tobogane, traversări prin apă;

coborâri pe cascade – constau în coborâri în rapel pe cursul unei cascade; sunt organizate pe Cascada Vânturătoarea (Munții Almăjului);

expediții pe trasee turistice în parcurile naționale și în masivele montane;

paintball – partidele se desfășoară pe trasee special amenajate, mai ales în zona Cheile Nerei – Beușnița.

3.3.6.Agroturism

Amatorii de vacanțe liniștite, departe de zgomotul și stresul orașelor, își pot petrece concediile în mijlocul naturii, în peisajul tradițional din spațiul rural bănățean, într-un mediu nepoluat, unde bogăția și originalitatea costumului popular și a folclorului s-au păstrat nealterate.

Posibilități de practicare a agroturismului în județ există în toate zonele turistice rurale în care se găsesc structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare și alimentație. Din păcate, infrastructura specific turistică nu este suficient de bine dezvoltată pentru extinderea acestei forme de turism.

3.3.7.Turismul cultural

In județul Caraș Severin se desfășoară o serie de manifestări culturale care atrag un număr foarte mare de turiști.

De menționat sunt: Festivalul Internațional de Folclor "'Hercules" de la Baile Herculane, Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna, Zilele Reșiței, Festivalul concurs național „Aurelia Fătu Răduțu", Festivalul „George Motoia Craiu”', Festivalul de muzică corală „Lia Ponoran" etc.

3.3.8. Turismul religios și de pelerinaj

Prezența unor monumente istorice de factură religioasă, cu notorietate, de pe teritoriul județului a favorizat practicarea acestei forme de turism, din ce în ce mai mult după anul 1989. Dintre mănăstirile și bisericile la care se practică pelerinaje, cu ocazia hramurilor sau a sărbătorilor religioase se pot aminti: Mănăstirea Bocșa – Vasiova, Mănăstirea Călugăra – Ciclova Montană, Schitul Piatra Scrisă, Schitul „Sf. Ilie" de pe Muntele Mic, Schitul „Sf. Ilie" de pe Muntele Semenic, Schitul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" Poiana Mărului, Biserica Sf. Gheorghe-Caransebeș, ctitorită în anul 1444, Biserica Greco-Catolică de la Scăiuș, etc.

3.3.9. Turismul de croazieră pe Dunăre

Turismul de croazieră se poate practica în Defileul Dunării și în tot bazinul inferior al Dunării. Există în prezent agenții de turism din țările dunărene care organizează croaziere pe fluviu, fie cu plecare din Delta Dunării sau Marea Neagră spre amonte, fie dinspre orașe importante din Germania, Austria sau Ungaria.

Datorită peisajului deosebit de spectaculos al celui mai lung defileu din Europa, turismul de croazieră poate fi valorificat la nivelul județului prin amenajarea Portului Moldova Nouă și o ofertă de programe și servicii turistice de nivel european, pentru a putea intra în circuitul turistic al Dunării.

3.3.10.Turismul de congrese și reuniuni

Este o formă de turism ce înregistrează la nivel național o dinamică accentuată, ca urmare a intensificării relațiilor economice, mai ales în contextul integrării în Uniunea Europeană. În stațiunea Băile Herculane această formă de turism are deja tradiție, fiind susținută de amenajările existente (săli de conferințe) în cadrul hotelurilor.

Turismul de afaceri se poate promova în toate orașele județului și în stațiunile turistice, prin realizarea de amenajări specifice (structuri de cazare cu grad ridicat de confort, structuri de alimentație, săli de conferințe cu dotări corespunzătoare), contribuind astfel și la prelungirea sezonul turistic. Această formă de turism este susținută de bogăția de resurse turistice, existând posibilitatea realizării unor programe turistice diversificate în afara orelor de conferință.

Această formă de turism poate aduce venituri importante în domeniu, fiind una din ramurile ce necesită a i se acorda interesul cuvenit.

3.3.11. Turismul de vânătoare și pescuit

Turismul de vânătoare și pescuit sportiv este favorizat de existența unui bogat fond cinegetic, cu un vânat divers, precum și un bogat fond piscicol (păstrăv, lipan, mreană de munte, scobar, clean, cegă, nisetru, păstrugă și morun).

Pentru dezvoltarea acestui tip de turism, Direcția Silvică Caraș-Severin a organizat și delimitat fonduri de vânătoare pe care le gestionează, pune la dispoziția turiștilor interesați cabane în zonele Poiana Mărului, Valea Cernei, Clisura Dunării, Cheile Nerei, Valea Minișului, cu posibilități de servire a mesei.

Referitor la fondul piscicol, speciile de pești care trăiesc în apele din județ (ape curgătoare sau lacuri) sunt de o mare varietate, comparativ cu alte regiuni ale țării.

Râurile de munte sunt bogate în păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, lipan, mreană, iar în apele din zona Defileului Dunării speciile comune sunt somnul, crapul, șalăul, bibanul sau plătica.

3.3.12. Alte tipuri de turism

Alte tipuri de turism care se pot practica în județ, constituind alternative pentru relansarea și dezvoltarea unor zone defavorizate sunt:

turismul intercultural în Euroregiunea DKMT (Dunăre – Criș – Mureș – Tisa);

turismul gastronomic, cu specific local;

turismul feroviar, care se poate practica pe cea mai veche cale ferată montană din țară pe ruta Anina – Oravița;

turismul de week-end;

turismul itinerant și de tranzit etc.

Capitolul 4

STRATEGII DE MARKETING ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI SUSTENABIL ÎN JUDEȚUL CARAȘ SEVERIN

Dezvoltarea sustenabilă a turismului în județul Caraș Severin se înscrie ca o constantă in activitatea autorităților județene și locale , având în vedere zestrea turistică deosebită de care dispune județul.

Fiind un județ cu un relief în care predomină munții și dealurile ( peste 75% din suprafață) și care are una din cele mai mari suprafețe de parcuri naționale și arii protejate din România, conservarea resurselor naturale ale turismului, a biodiversității în general, au reprezentat și reprezintă elementul-cheie pe care au fost structurate strategiile de dezvolare a turismului din județul Caraș Severin.

În acest sens, Consiliul Județean Caraș Severin a elaborat „Strategia de dezvoltare durabilă a județului Caraș Severin 2007-2013”, document programatic in care, la capitolul Turism, ca “prioritate 1”, a fost elaborată „Strategia de dezvoltare integrată a turismului în zona Caraș Severin, România – Vîrșeț – Banatul de Sud, Republica Serbia”.

Documentul stabilește strategiile de dezvoltare durabilă a turismului în zona transfrontalieră România-Serbia, respectiv județul Caraș Severin și zona Vîrșet – Banatul de Sud, Republica Serbia.

În cadrul acestui capitol, voi prezenta programele de dezvoltare durabilă a turismului din județul Caraș Severin, parte a strategiei mai sus-amintite,