1.1Conceptul și apariția creditului

CUPRINS

Cap1.Creditul

1.1Conceptul și apariția creditului

1.2Trăsăturiile și funcțiile creditului

1.3 Elementele constitutive ale creditului

1.4 Riscul creditării

1.5 Formele creditului

1.5.1 Creditul comercial

1.5.2 Creditul bancar

1.5.3 Credit obligatar

1.5.4 Credit ipotecar

Cap2 Instrumente folosite pentru efectuarea plăților – cardul de credit

2.1 Definirea și clasificarea cardurilor

2.2 Emiterea și utilizarea cardurilor

2.2.1 Importanța protecției cardului si a codului PIN

2.3 Acceptarea cardurilor

2.4 Avantajele și dezavantajele utilizării cardurilor

Cap3 Carduri de credit ???

Introducere

În lucrarea pe care o abordez îmi propun să tratez trei capitole. În primul capitol o să definesc conceptul de credit, apariția lui, trăsăturile si funcțiile creditului, elementele care îl constituie și care nu trebuie să lipsească în momentul acordării creditului, riscul de creditare și formele creditului.

Capitolul II o să cuprindă instrumente folosite pentru efectuarea plățiilor – cardul de credit. Clasificarea cardurilor de credit în funcție de mai multe criterii, emiterea și utilizarea lor

Capitolul 1

Credit

1.1 Conceptul și apariția creditului

Cuvântul „credit” provine din latinescul „creditum”, și exprimă credibilitatea celui ce dă unei persoane anumite bunuri sau valori, că va primi în schimb, după un timp,valori echivalente.

În limba română cuvântul „credit”a apărut în secolul al XVIII-lea, cu ajutorul limbii franceze, din cuvântul „credit”, iar în limba franceză, cuvântul „credit” a apărut în anul 1498 și înseamnă încredere fermă având sens financiar.

Creditul a apărut în Orientul Mijlociu, apoi a fost practicat de egipteni, fenicieni sub forma comerțului cu bani, iar mai târziu a fost practicat de greci și romani. În perioada aceea activitatea de creditare era de tip cămătăresc, dobânziile practicate erau mari, toate acestea au apărut datorită lipsei disponibilitățiilor bănești și a gradului mare de risc. Neîncrederea în activitatea de rambursare a creditelor a dus la crearea unor garanții materiale importante sau chiar până la concurența sumei angajate ca împrumut. Aici era nevoie și de-o oarecare încredere din partea împrumutatorului, încredere că împrumutatorul se va ține de cuvânt și va restitui creditul la data stabilită.

Creditul a apărut și sub forma necesității stingerii obligațiilor dintre diferiți agenți economici, proces căruia moneda nu-i putea face față. Mijloc de plată, reprezentare și transfer al bunurilor și serviciilor, creditul a devenit o componentă principală a masei monetare.

Consolidarea sistemelor bancare și dezvoltarea economică, prin trecerea de la manufactură la marea industrie, au făcut ca volumul creditelor solicitate să se amplifice foarte mult. Se poate afirma că economiile actuale sunt economii bănești, iar banii sunt definiți ca “bani de credit”. Creditul se identifică tot mai mult ca fiind comerțul cu bani, asimilat cu activitatea de intermediere a băncilor între posesorii de disponibilități bănești și cei ce doresc să utilizeze aceste mijloace bănești. Astfel spus, depozitele bancare constituite pe seama depunerilor stau la baza procesului de redistribuire a capitalurilor bănești sub forma diverselor împrumuturi. Din

această perspectivă, dobânda se manifestă ca fiind prețul capitalurilor bănești implicate în procesul de creditare.

În urma celor prezentate mai sus unii autori de referință susțin:

Creditul reprezintă relații bănești între persoanele fizice sau juridice numite creditori,care acordă unor alte persoane numite debitori , un împrumut în bani cu o dobândă care este stabilită în funcție de riscul pe care și-l asumă creditorul.

Creditul este operațiunea prin care se dețin resurse în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare și plata unor sume suplimentare numite dobânzi, suma ce va fii plătită de împrumutator.

Creditul este una dintre cele mai complexe categorii valorice.

Creditul exprimă relații de repartiție a unei părți din PIB sau din venitul național,prin care se creează mijloace de plată, se mobilizează și distribuie disponibilități în economie, în scopul de a satisface nevoile de capital și realizarea obiectivelor de politică economică.

Creditul este operațiunea economică prin care debitorul obține de la creditor resurse bănești imediat utilizabile, în schimbul promisiunii că la data stabilită, să facă rambursarea și să plătească dobânda.

Figura 1. Definirea creditului

În consecință consider că, creditul reprezintă împrumutul acordat persoanelor fizice pentru satisfacea unor nevoi sau persoanelor juridice pentru înființarea/construirea unor cabinete, clădiri în scopul prestării unor servicii, pe o perioadă determinată de timp în care se percepe dobândă. Pe de-o parte creditul ajută persoanele pentru a-și satisface nevoile(sau „capriciile”), dar pe altă parte plătește suma pe care a împrumutat-o aproximativ încă o dată, deoarece comisionul adăugat este mare la fiecare rată plătită.

1.2 Trăsăturile și funcțiile creditului

Creditul are ca principal conținut transferul temporal de fonduri de la agenții excedentari spre cei deficitari, ca și adaptarea prin emisiune a stocului de monedă în circulație. Așadar, creditul impune rambursarea și perceperea de dobândă.

Creditul poate fi acordat pentru cateva luni sau ani în funcție de nevoia și dorința clientului.

În literatura de specialitate regăsim evidențiate ca principalele trăsături ale creditului: separarea proprietății asupra capitalului de împrumut de folosirea lui, perceperea de dobândă ca „chirie” a folosirii creditului, ramburarea creditului la scadență și participarea creditului la finanțarea debitorilor, alături de alte instrumnte de finanțare.

A) Separarea proprietății asupra capitalului de împrumut de folosirea lui. Capitalul de împrumut este folosit de agentul economic excedentar care îl primește cu titlul de împrumut. În condițiile actuale, locul finanțării mediate de intermediari este luat de finanțarea directă a agenților deficitari de către cei excedentari pe piața financiară.

B) Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut este cealaltă trăsătură vizibilă a creditului. Dobânda reprezintă „chiria” pe care o plătește debitorul pentru ce i se acordă pentru a utiliza capitalul de împrumut.

C) Rambursarea creditului la scadență. Creditul prin natura sa este o finanțare cu caracter temporar, acordarea lui este urmată de un timp variabil de rambursare.

Cazurile în care creditul nu este returnat la scadență sunt destul de frecvente, fie din cauză că aprecierile băncii asupra performanțelor economice și posibilitățiile financiare ale firmei creditate sunt greșite, fie din cauză că băncile sunt lipsite de o adevărată autonomie și acceptă o creditare impusă de stat, fără o perspectivă reală a rambursării creditului. Acest fenomen se întâmplă într-o economie reglată pe plan central, în care atât întreprinderile, cât și băncile sunt subordonate planului imperativ. Delimitarea dintre finanțarea bugetară și creditarea bancară se reduce și creditul devine prin rambursarea sa la scadență, o formă de finanțare a pierderilor, substituindu-se subvențiilor statului.

Existența creditului în economie se justifică prin rolul acestuia în susținerea dezvoltării economiei. Astfel este necesar să prezentăm principalele funcții pe care creditul le are în economie și anume:

De mobilizare, ameliorare calitativă a disponibilitățiilor bănești și redistribuire

Premisa principală pentru acordarea creditului este: formarea de disponibilități în activitatea agenților economici, a instituțiilor, a populației și concentrarea lor asupra băncilor. Funcția redistributivă a creditului reflectă înlocuirea monedei pasive cu moneda activă,cantitatea rămânând aceeași, așadar nu pune în evidență dinamica masei monetare în circulație deoarece în ea se regăsește.

Băncile și instituțiile financiare de credit pun în acțiune funcția de mobilizare și de redistribuire a creditului constituind depozite și acordând în baza lor credite.

De emisiune a creditului

Indiciul funcției de emisiune a creditului este crearea de noi mijloace de plată în economie, a unei mase monetare suplimentare.

Dacă fondurile agenților economici, resursele bugetului administrației publice sunt limitate creditul bancar este singura resursă “liberă”, care poate lua valori în funcție de deciziile subiective ale băncilor.

Emisiunea monetară nu poate fi întâmplătoare ci trebuie pusă în legătură cu realitățiile economiei. Atât supracreditarea, cât și subcreditarea au efecte perturbatoare pentru economie.

Supracreditarea economiei se realizaeză atunci când agenții economici cu o situație economico-financiară nesigură similară cu cea a întreprinderilor falimentate solicită împrumuturi. Supracreditarea conduce la plata unei cereri monetare neacoperite prin mărfuri și servicii, cerere ce exercită presiune asupra prețurilor.

Subcreditarea reprezintă insuficiența aprovizionării cu bani a economiei, stăpânește activitatea economică și creează dificultăți în finanțarea curentă a activității de producție.

De reflectare și stimulare a eficienței activității agenților economici

Eficiența economică cu care lucrează întreprinderile se reflectă în situația lor financiară, iar aceasta în volumul fondurilor utilizate pentru un nivel de activitate, precum și în gradul de asigurare a capacității de plată.

Sporirea eficienței economice reduce nivelul relativ al cheltuielilor față de venituri, după cum ea acționează și spre reducerea fenomenelor de stocare. Cu cât eficiența economică a unei activități date este mai ridicată, cu atât necesarul de fonduri este mai redus.

Sursa: Vasile Turliuc (2008) – Monedă și credit

Figura 2. Funcțiile creditului

În urma definirii funcțiilor creditului reiese faptul că, creditul poate genera și efecte favorabile, respectiv: adunarea capitalului, reducerea cheltuielilor pe care le presupune circulația monetară.

În consecință, pentru definirea în totalitate a creditului și mai ales pentru acordarea lui trebuie precizate și elementele necesare care îl constituie și care trebuie prezentate fiecarui client, persoană fizică sau juridică pentru a înțelege mecanismul acordării creditului.

1.3Elementele constitutive ale creditului

Conceptul de credit se concretizează prin câteva elemente constitutive care susțin relațiile de transfer de fonduri de la cei care economisesc la cei care investesc în operațiuni productive și eficiente.

Raportul de credit se descoperă prin analiza elementelor constitutive ale creditului, care sunt: subiectele raportului de credit, promisiunea de rambursare, termenul de rambursare, dobânda, tranzacția sau acordarea creditului, consemnarea și transferabilitatea.

a) Subiectele raportului de credit – creditorul și debitorul

Acestea prezintă un mare șir în ceea ce privește apartenența la structurile social economice, motivele angajării în raportul de credit și durata angajării. În cadrul procesului de creditare se înregistrează trei categorii principale și de amplă cuprindere: întreprinderile, statul si populația.

Raportul de credit implică prima dată redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate, ceea ce presupune preexistența unor procese de economisire sau de adunări monetare. Întreprinderile se manifestă în calitate de creditori care manevrează disponibilități monetare și care în anumite perioade pot fi antrenate în procesul de creditare. Creșterea veniturilor populației, ca urmare a câștigurilor obținute din procesul de producție și prin amplificarea spiritului de economisire, populația a devenit un factor major al raportului de credit în ipostaza de creditor.

În țările dezvoltate contribuția populației la formarea resurselor de creditare tinde să-l ajungă pe cel al întreprinderilor. În afară de acești doit implică prima dată redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate, ceea ce presupune preexistența unor procese de economisire sau de adunări monetare. Întreprinderile se manifestă în calitate de creditori care manevrează disponibilități monetare și care în anumite perioade pot fi antrenate în procesul de creditare. Creșterea veniturilor populației, ca urmare a câștigurilor obținute din procesul de producție și prin amplificarea spiritului de economisire, populația a devenit un factor major al raportului de credit în ipostaza de creditor.

În țările dezvoltate contribuția populației la formarea resurselor de creditare tinde să-l ajungă pe cel al întreprinderilor. În afară de acești doi participanți se înscriu în proporții mari ca și creditorii intermediari financiari, în special băncile.

b) Promisiunea de rambursare

Reprezintă elementul esențial al raportului de credit, intuiește riscul și necesită angajarea unei garanții. În raporturile de credit riscurile probabile sunt:

riscul de rambursare

riscul de imobilizare

riscul ratei dobânzii

c) Termenul de rambursare are o mare varietate fiind o trăsătură specifică a creditului.

De la termenele foarte scurte (24 ore termen practicat între bănci pe piețele monetare și interbancare) și încheindu-se cu termene de 30-50 sau chiar 100 ani(pentru construcția de locuințe). Pentru creditele pe termen scurt este caracteristică rambursarea integrală la scadență, iar creditele pe termen mijlociu și lung implică adesea rambursarea împărțită, la termene stabilite lunar, trimestriale, odată cu plata dobânzii.

d) Dobânda este o caracteristică esențială a creditului, reprezentând plata acordată creditorului. În acordurile de credit s-a încetățenit clauza dobânzii fixe pe toată durata împrumutului și pentru tot împrumutul.

e) Tranzacția. Acordul creditului

Creditul poate fi bine gândit în cadrul unei tranzacții unice prin acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni sau angajarea depozitelor. Sistemul de credit deschis s-a dezvoltat în cadrul căruia împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor, este cazul cărților de credit, care sunt modalitățile cele mai răspândite pentru această formă. Actul de acordare a creditului este foarte important, în vederea căruia creditorul trebuie sa-și asigure o bună informare și documentare asupra calității debitorului, pentru evitarea riscurilor asociate creditului.

f) Consemnarea și transferabilitatea

Acordurile de credit sunt menționate prin instrumente credit, înscrisuri, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate. În aceste documente obligația debitorului este de a rambursa împrumutul, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată. Exemple de înscrisuri și instrumente de credit: contractul de credit, convenția de credit, cambia, biletul la ordin, cecul, certificatul de depozit, bunurile de tezaur, obligațiunile.

Cu ajutorul transferului instrumentului de credit se realizează și transferul creanței, respectiv a dreptului de a încasa suma înscrisă în instrumentele de credit, precum și veniturile accesorii. Negocierea instrumentelor de plăți și a creanțelor poate avea loc:

direct intre investitori

în cadrul piețelor de capital și financiare.

În urma studierii elementelor constitutive ale creditului reiese faptul că pentru definirea unui credit trebuie să fie prezente toate aceste elemente, altfel suma împrumutată poate fi considerată donație, sponsorizare, sau bani pentru începerea unei afaceri “love money”.

În baza acestor elemente și funcții care constituie creditul, se pot genera și o serie de riscuri.

Riscul creditării

Riscurile creditului pot fi generate de fenomene economice individuale sau de o anumită stare economică.

Prima categorie de riscuri este legată de insolvabilitatea debitorilor cauzată de o proastă gestiune a afacerilor, care determină imposibilitatea acestora de a rambursa creditul și dobânda.

Banca este expusă riscului de credit ca rezultat al tranzacțiilor, acordarea de credite și efectuarea de investiții. Creditele acordate sunt pe termen scurt în lei către instituțiile de credit interne. Riscul este asociat cu activitățiile de tranzacționare și de investiții, este gestionat prin intermediul procedurilor de administrare a riscului pe piață. Poate fi controlat prin selectarea unor parteneri care au cele mai bune ratinguri de credit sau prin monitorizarea activitățiilor.

Valoarea care reprezintă expunerea la acest risc de credit este dată de valoarea contabilă a creditelor acordate de către bancă, recunoscută în bilanțul contabil. Creditele pe termen scurt în lei acordate băncilor sunt garantate cu titluri de stat emise de Guvernul Romaniei sau cu depozite la termen.

Riscul acesta poate fi determinat de lipsa de calitate a informațiilor pe care le are creditorul despre debitor sau rețeaua credință a debitorului. Astfel, se manifestă asimetria de informații care conduce la selecția adversă în procesul creditării și în final la hazard moral.

Asimetria de informații, definește deținerea de informații incomplete despre un proces economic, în special când aceste informații sunt relevante pentru elaborarea unui plan eficient sau o evaluare individuală performantă. Aceasta crează probleme în sistemul de credit în două părți: înainte și după realizarea tranzacției de credit.

Selecția adversă, este o problemă creată de asimetria de informații înainte de realizarea tranzacției. Prin acest concept se definește selectarea defectuoasă a unei variante de intrare într-o tranzacție sau despre participanții la tranzacție.

Hazardul moral reprezintă problema creată de asimetria de informații după realizarea tranzacțiilor și constă în angajarea în operațiuni imorale din punct de vedere al partenerului de tranzacție.

Riscul poate fi determinat de conjunctura economică nefavorabilă care întreține o stare de risc crescută. Deoarece creditul este o alocare de resurse prezente în capacitatea anticipării unor încasări viitoare, a unui flux de încasări, el comportă riscul ca aceste încasări să nu realizeze sau să se realizeze parțial datorită insolvabilității.

O categoria aparte a riscului de credit o constituie riscurile asociate creditelor acordate debitorilor din alte țări, dintre care cel mai important este riscul de țară.

Riscul de țară este riscul de nerambursare, generat de o insolvabilitate determinată de localizarea sa geografică a debitorului și nu de deteriorarea situației sale financiare. Dimensiunile riscului de țară sunt: politică și economia. Acestea se manifestă pentru creditor prin repunerea în discuție sau renegocierea unor contracte:

Limitarea sau interzicerea investițiilor străine

Limitarea sau interzicerea ieșirilor de capital

Naționalizarea cu sau fără despăgubire

Refuzul de a cunoaște angajamentul guvernelor anterioare

Anularea datoriei externe sau suspendarea plăților.

Acești factori pot afecta negativ rambursarea creditelor contractate și a dobânzilor aferente. Riscul economic este generat de incapacitatea autorităților monetare ale unei țări de a asigura transferul drepturilor creditorilor. Debitorul poate fi solvabil și capabil să ramburseze creditul dar lipsa de rezerve în devize nu permite realizarea transferului spre exterior. Cel mai frecvent se împletesc riscul politic și cel economic, situația economică și politică a țării putând fi deteriorată semnificativ.

Prevenirea riscurilor, reducerea și eliminarea acestora trebuie să fie una din principalele preocupările ale creditorilor. Aceasta presupune obținerea unor informații asupra situației patrimoniale financiare, morale a debitorilor asupra naturii și caracterului operațiunilor economice în care aceștia se angajează.

O altă categorie de riscuri care poate apărea în activitatea bancară este riscul de rambursare și imoblizare.

Așa cum am precizat creditul este o relație între două părți, caracterizat printr-o promisiune care este generatoare de riscuri. Referindu-ne la rambursare apar două categorii de riscuri:

Riscul de rambursare

Creditorul este cel care și-l asumă, constă fie în întârzierea rambursării peste scadență, fie în imposibilitatea debitorului de a rambursa. Întârzierea rambursării peste scadență este penalizată prin majorarea dobânzii pe durata întârzierii și prin consemnarea evenimentului ca incident.

În mai multe țări băncile colaborează sub supravegherea Băncii Centrale, pentru evidențierea detaliată și precisă a incidentelor.

Există informații despre orice debitor relativ la incidentele al căror subiect a fost și despre modul de soluționare a incidentelor respective. Viitorii creditori vor fi informații despre calitatea promisiunii de rambursare angajată de un debitor și își pot lua măsuri preventive. Există cazuri când debitorul anunță posibilitatea întârzierii, creditorul poate accepta în condițiile negocierii cu debitorul.

Imposibilitatea de rambursare intervine în momentul producerii falimentului. Imposibilitatea de rambursare este tratată ca incident.

Creditele aflate în astfel de situații poartă denumirea de neperformante:

Cele întârziate – restante

Iar celelalte – nerecuperabile.

Evidența incidentelor la o bancă creează posibilitatea calculării riscului de nerambursare. De obicei acest risc se calculează pe mulțimi de cazuri de aceeași speță. În primă fază riscul poate fi determinat de probabilitatea de producere a incidentului în mulțimea cazurilor de creditare:

rn= ,

unde:

rn = riscul de nerambursare,

n = numărul cazurilor de incidente

N = numărul total al operațiunilor de creditare (pe ansamblu sau pe o anumită speță de creditare).

Riscul de imobilizare

Deponentul unei bănci și-l asumă, constă în imposibilitatea băncii de a-i plăti acestuia la cerere, parțial sau integral suma depusă. Cauzele riscului se găsesc în context economic nefavorabil ce pot duce la dificultăți financiare pentru agenții economici, cum ar fi: lipsa mijloacelor de plată la debitori.

La nivelul băncii, managementul financiar necorespunzător reprezintă acceptarea unor operațiuni riscante de creditare care generează credite neperformante, insuficiența cunoaștere a situației financiare a debitorilor etc.

La nivelul debitorilor, managementul financiar necorespunzător reprezintă utilizarea neeficientă a creditelor, utilizarea creditelor în activități neaducătoare de profit sau în jocuri de bursă.

1.5 Formele creditului

În literatura de specialitate se prezintă o multitudine de puncte de vedere sub ceea ce face clasificarea creditului. Cunoscând trăsăturile principale ale creditului și funcțiile acestuia în economie, se acordă din mai multe puncte de vedere, după mai multe intervale în funcție de dorința și scopul creditoului.

Printre acestea cel mai des utilizate sunt în funcție de următoarele criterii:

I) Din punct de vedere al obiectului creditului avem:

Credite acordate agenților economici în vederea înfăptuirii obiectului de activitate, sunt caracterizate prin faptul că sunt destinate lărgirii activității economice și sunt materializate în credite pentru investiții, în imobilizări și credite pentru activitatea de exploatare. Prin intermediul acestei categorii de credite se asigură creșterea economică de ansamblu a economiei naționale.

Credite pentru consum neproductiv, caracterizate prin faptul că sunt acordate pentru acoperirea trebuințelor de consum colective ale instituților și agenților economici și a trebuințelor individuale ale membrilor societății.

Prin intermediul acestor două categorii de credite se stimulează creșterea economică însă în mod diferit. În timp ce creditul pentru producție o stimulează în mod direct, creditul pentru consum o stimulează în mod indirect.

II)După intervalul de timp pentru care se acordă, creditele se grupează în:

Credite pe termen scurt, de până la 1 an;

Credite pe termen mediu, pentru o perioadă cuprinsă între unu și cinci ani;

Credite pe termen lung, pentru o perioadă ce depășește cinci ani;

Credite perpetue.

III)Din punct de vedere al statului debitor deosebim:

Credit privat, acordat agenților economici și populației atât pentru nevoi productive cât și pentru consum;

Credit public, acordat statului atât pentru acoperirea golurilor de casă ivite în cursul exercițiului bugetar cât și pentru acoperirea deficitelor bugetare.

IV)Sub aspectul garanțiilor materiale ale debitorului avem:

Credit personal, care se acordă ținând seama de reputația debitorului, fără a fi necesare elementele materiale de garantare;

Credit real, care se acordă numai în baza unor garanții material efective, pe baza valorificării cărora creditorul să-și poată recupera împrumutul acordat.

V) După calitatea debitorului se delimitează

Credite acordate persoanelor fizice

Persoanelor fizice li se atribuie următoarele forme de credit:

Credite de trezorerie, pe care le întâlnim în cazul în care băncile dau posibilitatea efectuării unui volum de plăți din contul curent, care depășește stadiul disponibilităților existente.

Credite pentru construcții de locuințe, pe termen lung, cu garanții ipotecare.

Credite pentru consum, acestea sunt destinate pentru procurarea bunurilor care se plătesc în rate.

Credite pentru studii, sunt acordate pentru întreținerea studenților și acoperă taxele anuale plătite de aceștia. Acest tip de credite deține o pondere scăzută în portofoliul de credite a băncii din cauza neprofitabilității acestora.

Liniile de credit pentru cărțile de credit, acestea sunt folosite în funcție de bonitatea clienților, iar banca a impus să se stabilească o limită până la care să fie realizate plățile făcute prin cărțile, chiar dacă nu există disponibil în cont.

Credite acordate persoanelor juridice

Credite de exploatare, sunt destinate acoperirii cheltuielilor ce țin de activitatea curentă de producție și circulația mărfurilor.

Credite de echipament, sunt acordate pe termen mijlociu și lung și sunt destinate pentru construcția de locuințe și de obiective industriale.

Credite speciale, se utilizează pentru finanțarea subscrierii de titluri de credit și pentru finanțarea agenților de bursă.

Credite de mobilizare, sunt obținute de agenții economici în urma scontării cambiilor.

VI) După scopul acordării creditului

Credite de producție

Acestea pot fi:

Credite de exploatare

Credite de investiții

Credite de speculație

Credite de circulație, folosite pentru acoperirea cheltuielilor de stocare și transport al mărfurilor.

Credite de consum, respectiv pentru procurarea bunurilor în folosință personală.

Credite de circulație

Credite de consum

VII) După întinderea drepturilor creditorului

Credite denunțabile, se manifestă atunci când creditorul își rezervă dreptul ca înainte de scadență să ceară rambursarea creditului cu sau fără avizarea debitorului.

Credite nedenunțabile, creditorul are dreptul de a cere rambursarea numai la o scadență care este stabilită dinainte.

Credite legale, când creditorul condiționează acordarea creditului de folosirea sa în anumite scopuri convenite cu debitorul.

VIII)După modul de stingere al obligațiilor de plată

Credite amortizabile, rambursarea se face integral la scadență

Credite neamortizabile, rambursarea se face în tranșe egale sau neegale, formate din rate de rambursat și dobânzi.

IX)În majoritatea lucrărilor de specialitate se utilizează un criteriu de sinteză care exprimă sfera de cuprindere, proveniența, modul de garantare și rambursare, destinația împrumutului și agenții economici care intervin și care grupează creditele în 4 categorii:

1.5.1 Creditul comercial: este cea mai reprezentativă formă a creditului în condițiile economiei de piață. Această formă de credit constă în acordarea lui reciprocă de către agenții economici cu ocazia vânzărilor de bunuri economice cu plata ulterioară. Creditul apare datorită faptului că în timp ce unii agenți economici dispun de mărfuri gata fabricate și destinate vânzării, alți agenți dispun de mijloace bănești pentru a și le procura. Prin creditul reciproc prin care și-l acordă furnizorii și beneficiarii se asigură grăbirea circulației mărfurilor în economie.

El poate avea la bază relații bilaterale contractuale stricte între cele două părți sau poate fi intermediar de efecte de comerț negociabile (cambie, cec, bilet la ordin).

Caracteristici ale creditului comercial:

Obiectul creditului, care este format din bunuri, lucrări și servicii destinate comercializării;

Subiectul creditului, constituit de unități economice cu caracter nefinanciar(nebancar)

Mișcarea creditului are loc în cadrul fazelor procesului reproducției sociale.

Volumul creditului comercial este limitat în funcție de mărimea capitalului disponibil aflat la îndemâna agenților economici din totalitatea sectoarelor de activitatea economică.

Creditul comercial se realizează sub următoarele forme:

Credit cumpărător, se realizează sub forma plăților în avans;

Aceste tipuri de credite apar ca o prefinanțare de către de către beneficiari a produselor pe care doresc sa le achiziționeze.

Sunt tot mai frecvente în ramuri după cum: constucțiile de locuințe și agricultura.

Creditul vânzător, principalul obiect reprezintă vânzarea mărfurilor cu plata amânată.

Factorii care converg la sporirea dimensiunilor creditului comercial reies din trei componente care acționează în acest domeniu, adică cea comercială, tradițională și financiară.

Componenta comercială reprezintă utilizarea ca mijloc de promovare a vânzărilor.

Componenta tradițională reprezintă interesele comune ale participanților pentru sporirea fluidității schimburilor și diminuarea costurilor de organizare a activității comerciale. Stocurile de depozitare ale costurilor de mărfuri se reduc (în cazul producătorilor) și costurile aferente mijloacelor de plată la fel se reduc ( în cazul cumpărătorilor).

Componenta financiară reprezintă cealaltă semnificație a creditului comercial și semnifică punerea la dispoziția clientului, pentru o perioadă dată, a unei plăți din capital sub formă de marfă, pentru care plata este amânată.

Creditul comercial stimulează emisiunea de titluri reprezentative pentru acest credit (cambii, bilete la ordin) ca titluri de creanța, care exprimă avantajul scontării la bănci. Astfel creditul comercial se transformă în credit bancar.

1.5.2 Creditul bancar: este o formă de bază a creditului în condițiile contemporane, având o elasticitate și o eficiență superioare creditului comercial. La originea formării creditului bancar stau disponibilitățile devenite temporar libere în urma rotației continue a fondurilor participante la procesele de ansamblu a reproducției sociale cât și din depunerea spre finalizarea la bănci a disponibilităților bănești ale agenților economici și populației.

Această elasticitate sporită a creditului bancar față de creditul comercial a făcut ca, în dinamică, creditul commercial să fie distrus de creditul bancar. Între creditul commercial și creditul bancar există o legătură organică, deoarece de multe ori creditul commercial se poate transforma în credit bancar sau creditul bancar poate forma un bun suport pentru un credit commercial. Întreprinzătorii apelează atât la creditul comercial cât și la creditul bancar, în funcție de necesități. Deși proprietățile apreciabile sunt ale creditului comercial.

Pentru angajarea creditului bancar participă pe de-o parte, băncile, care apar în calitate de creditori, iar pe de altă parte, diferiți agenți economici sau statul care solicită credit, în calitate de debitori.

Domeniul acestei categorii de credit s-a lărgit foarte mult pe măsura dezvoltării societății, ajungând sa reprezinte una din cele mai folosite modalități și forme de creditare. Acum băncile dispun de active deosebit de mari pe care urmăresc să le valorifice și de pe urma lor încasează dobânzi mari.

Între creditul comercial și creditul bancar există o legătură direct în sensul că atunci când primul mijloc de efecte de comerț negociabile, el se transformă în credit bancar pe termen scurt prin mecanismul scontului.

1.5.3 Credit obligatar, în cadrul căruia intervin relații între unitățile economice și instituții, care emit obligațiuni, în calitate de debitori și deținători de obligațiuni, în calitate de debitori și deținători de obligațiuni, în calitate de creditori, care își avansează capitalul pentru obținerea de dobânzi. Emisiunea de obligațiuni servește, atât unitățiilor economice în vederea sporirii capitalului fix și capitalului circulant, cât și acoperirii cheltuielilor statului atunci când veniturile sunt inferioare cheltuielilor.

Creditul obligatar este o formă de credit mai veche, se referă la relațiile de credit în care partenerii sunt instituții statale sau întreprinderi economice în calitate de debitori, care emit obligațiunile în această calitate, pe de-o parte și creditorii, subscriitori și deținători ai acestor obligațiuni, care-și angajează astfel economiile în vederea obținerii unui venit sigur sub formă principală de dobânzi, de pe altă parte.

Obligațiunea este înscrisul care înseamnă raportul de credit si forma prin care în principal se desfășoară. Obligațiunea este un titlu de credit care reprezintă o creanță financiară pe care deținătorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul) sau este o promisiune scrisă de a plăti o sumă de bani la o dată stabilită. Obligațiunile în cea mai mare parte sunt emise de stat în procesul de creare a datoriei publice. Cea mai mare parte a obligațiunilor sunt emise de societățile comerciale ca sursă preferată de capital decurgând din ieftinitatea soluției.

Creditul este remarcat prin dobânzi care de regulă sunt mai mici decât dividentul acordat acționarilor. Așadar, creditorii nu se amestecă în activitatea unității și nici nu au putere de decizie ca acționarii.

1.5.4 Credit ipotecar apare prin relațiile de credit ce se formează între bănci în calitate de creditori si posesori de proprietăți imobiliare în calitate de debitori. Pentru acordarea unui astfel de credit rolul de garanție materială îl constituie proprietatea imobiliară de care dispune agentul împrumutat (terenuri și clădiri).

Trăsătura esențială a creditului ipotecar o reprezintă faptul că în cazul în care debitorul se află în imposibilitatea rambursării la scadență a împrumutului, creditorii au dreptul să valorifice împrumutul prin vânzarea bunurilor, care astfel își pierde dreptul de propritate asupra imobilului adus drept garanție.

Cunoaște mai multe forme și are o întindere special în țările dezvoltate, respectiv:

credit ipotecar cu dobândă variabilă

credit ipotecar cu rambursare progresivă ( cu reduceri ale anuităților, mai mari la începutul perioadei de rambursare)

credit ipotecar inversat purtător de anuități (caz în care împrumutul aduce proprietarului un venit regulat).

Cu ajutorul titlurilor de ipotecă sunt finanțate aproximativ 60% din locuințete familiilor ( de până la 4 persoane). Mai există și alte tipuri de ipotecă prin care sunt finanțate construcțiile de apartamente și imobilelor cu destinația afacerilor.

Pe această piață apar în calitate de participanți, societățiile de asigurări, băncile comerciale, băncile mutuale, ceea ce arată interesul sporit al investițiilor ca urmare a importanței pe care o acordă autoritățile acestui tip de credite.

Capitolul 2

Cardul de credit

2.1Definirea și clasificarea instrumentelor de plată –carduri de credit

Instrumetele de plată sunt o parte esențială a sistemelor de plăți. Cardurile de plată sunt instrumente de plată fără numerar, cu care utilizatorii finali ai sistemelor de plăți transferă conturi între bănci sau între alte instituții financiare. Siguranța si eficiența instrumentelor de plată sunt importante pentru menținerea încrederii în monedă și menținerea economiei de a rula fără probleme.

Cartea de plată cum mai este denumit cardul bancar este un instrument de decontare care asigură posesorului îndreptățit achiziția de bunuri sau servicii fără a fi necesară prezența reală a numeralului.

Cardul mai este definit un suport de informație standardizat, securizat și individual care permite deținătorului său să utilizeze disponibilitățiile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului și/sau să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit.

Cardul mai este definit ca fiind o bucată mică de plastic, dreptunghiulară care poate conține semnătura utilizatorului, o fotografie sau alte informații utile pentru identificarea posesorului în momentul efectuării unor plăți.

Cardul are caracteristicile unui instrument de plată deoarece permite retragerea de numerar de la ghișeele automate, interogarea soldului existent în cont sau plata la casele magazinelor.

Trăsături comune

Figura 3. Trăsături ale cardului de credit

Cardurile de credit pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii:

după modul de stocare a informațiilor

Carduri cu bandă magnetică – conțin informații importante despre deținătorul de card. Din anul 1992 a apărut o generație de carduri care aveau încorporate un microprocesor și un chip (component de memorie). Aceste carduri poartă denumirea de chip-carduri și au un grad ridicat de securitate fiind promovate de societăți: VISA Internațional și MASTER CARD.

Carduri cu microprocesor

după funcțiile îndeplinite

Cardurile de debit sau debit carduri prezintă următoarele caracteristici:

utilizatorii pot achiziționa bunuri sau servicii, pot efectua retrageri de numerar fără a fi prezenți la locul faptei

cea mai importantă condiție a cardurilor este existența într-un cont de card a unor fonduri, acestea putând fii cheltuite în limita soldului disponibil

în unele cazuri soldul poate fi depășit, atunci băncile acordă credite cu o dobândă ridicată ceea ce reprezintă o situație profitabilă pentru bancă prin oferirea de bunuri și servicii populației

cardurile de debit nu necesită introducerea unui număr personal de identificare (PIN) pentru accesarea serviciului el conține o bandă magnetică.

Cardurile de credit sau credit carduri prezintă următoarele caracteristici:

utilizatorii acestui card pot achiziționa bunuri și servicii sau pot să retragă numerar în urma unei limite prestabilite

orice cheltuială efectuată de utilizatori emite venituri bancare și surse de profit pentru comercianți

dobânda ajută la fructificarea resurselor bancare

cardurile de credit sunt emise de o bancă sub sigla unei organizații internaționale, respectiv: VISA și EUROPAY.

După emitent, cardurile se clasifică:

Carduri emise de bănci – permit deținătorilor să-și procure o gamă foarte largă de bunuri, din această cauză sunt denumite și carduri universale. Cardurile bancare sunt de mai multe feluri, respectiv:

Carduri pentru retrageri de numerar

Carduri naționale pentru retrageri de numerar și pentru plăți

Carduri internaționale (Visa, EuroCard/MasterCard), aceste tip de card oferă asigurare contra pierderii și furtului sau asigurare în caz de accident, invaliditate, deces

Carduri internaționale de prestigiu, acele carduri care oferă servicii multiple: rezervare de camere la hoteluri, protecție juridică, închirieri de mașini fără garanție.

Carduri emise de comercianți, dețin un segment important pe piață

Carduri emise de alte instituții sau organizații specializate:

Carduri acreditive internaționale (American Express)

Carduri emise de companii petroliere

Carduri de abonament, emise de companiile de transport

Carduri de identificare a posesorului, emise de firme de închirieri de mașini, agenții de turism, hoteluri, cluburi.

După momentul în care se utilizează tranzacția

Carduri cu plata înainte (prealimentate)

Carduri cu plata acum (carduri de debit)

Carduri cu plata mai târziu (carduri de credit)

Carduri de comerciant (retaiter card)

Carduri de cheltuieli (charge card).

Cardurile cu plata înainte (prealimentate) au o mare putere de cumpărare, deoarece pentru el utilizatorul a plătit în avans. Cele mai des folosite sunt cardurile telefonice, scopul lor este decontarea imediată a tranzacțiilor cu valori mici și foarte mici.

Cardurile de cheltuieli sunt emise de societăți non-bancare. Deținătorii acestui card pot să efectueze cheltuieli și să retragă numerar din ghișeele automate de bancă sau din cele ale emitentului de card.

Cardurile de cheltuieli, cele mai cunoscute sunt emise de American Expres și Diners Club.

După gama de servicii oferite:

Carduri clasice, sunt folosite pentru retragerea de numerar și credite

Carduri VIP, sunt emise pentru cheltuieli majore ce depășesc un anumit plafon stabilit de emitent

Carduri de societate, sunt folosite pentru decontarea cheltuielilor ocazionate de deplasările personalului unei societăți.

În consecința definirii tipurilor de carduri se poate vorbi de emiterea și utilizarea acestora. Emiterea cardurilor este o „legătură permanentă” a bănciilor cu deținătorii de carduri și cu comercianții.

2.2 Emiterea și utilizarea cardurilor

Existența cardurilor în economie ușurează munca multor persoane, plățiile sau achitarea anumitor bunuri comandate de pe internet se pot efectua fără prezența numeralului, de la birou sau chiar din propria locuință.

Pentru a fii utilizat, cardul de credit trebuie să fie emis de bancă și înmânat posesorului.

Emiterea

Pentru emiterea cardurilor, băncile vor apela la diferite strategii de atragere a potențialilor deținători de carduri pentru a-i familiariza cu produsul și pentru a-l oferi acestora. Până la stabilirea legăturii directe dintre banca emitentă și client – potențial deținător de carduri, sectorul care se ocupă cu promovarea cardurilor din cadrul băncii va parcurge mai multe etape pentru a-și stabili coordonate.

Procesul de emitere este un proces care se adresează îndeosebi persoanelor fizice, așadar este necesară elaborarea unui sistem specific pentru fiecare categorie de persoane fizice, pentru a putea promova produsul card.

Pentru ca o persoană fizică sau juridică să intre în posesia unui card, trebuie să se adreseze băncii în scris, prin intermediul unei cereri apoi prin încheierea unui contract. În acel contract se precizează tipul de card dorit, facilitățiile de care deținătorul urmează să dispună și obligațiile pe care le are față de bancă.

Înainte de obținerea cardului, titularul trebuie să plătească o taxă de emitere și o taxă anuală de utilizare. Odată cu primirea cardului banca trebuie să-i comunice titularului parola personală, respectiv codul PIN (Personal Identification Number). Pentru verificarea identității, în momentul tranzacției la ghișeul automat, utilizatorii trebuie să reproducă acest număr.

Societățiile emitente de carduri pot apela la firme specializate pentru verificarea bonității clientului, astfel se urmărește capacitatea de rambursare a creditului acordat, așadar cardurile reprezintă o altă modalitate de creditare.

În funcție de tipul de card pot fi folosite si alte servicii, respectiv: plata diverselor facturi, încasarea salariului pe card, obținerea unor credite pe card, plăți prin intermediul internetului sau ordonarea de transferuri automate către alte conturi ale clientului.

Utilizarea cardului

Posesorul cardului îl poate utiliza pentru plata mărfurilor și serviciilor, retragerea de numerar de la diferite automate sau de la ghișeele băncii.

Utilizarea cardului pentru efectuarea plățiilor mărfurilor și serviciilor necesită existența a unui terminal pentru transferul electronic al fondurilor, la nivelul comerciantului care acceptă,denumit POS.

Rolul terminalului este ca în maxim 30 de secunde să preieie și să transmită informațiile asupra plății, de la comerciant la centrul de analize și primirea autorității privind plata.

Pentru obținerea de numerar de la distribuitoarele automate deținătorul cardului trebuie să tasteze codul personal (PIN) și apoi suma dorită. Distribuitoarele automate de numerar realizează operațiile direct și imediat, iar în funcție de serviciile prestate se disting două tipuri de diapozitive:

distribuitorul automat de numerar – mai este denumit și bancomat sau cash dispenser, permițând utilizatorului retragerea de numerar din contul său

ghișeul automat de bancă – denumit ATM ( Automated Teller Machines) – este un dispozitiv electromagnetic, prin care utilizatorii pot retrage numerar și au acces la servicii de informare cu privire la situația din conturi și la transferul de fonduri.

2.2.1 Importanța protecției cardului și a codului PIN

După primire cardul se semnează imediat, iar locul de păstrare trebuie să fie unul în condiții de siguranță. Cardul NU trebuie împrumutat altor persoane pentru utilizare sau lăsat pe banda rulantă în supermarket-uri.

Codul PIN este unic,doar posesorul îl cunoaște și se păstrează în condiții de securitate în sistemele Băncii.

Codul PIN nu trebuie notat pe spatele cardului și nu trebuie spus nimănui

indiferent de motiv. După ce memorăm codul PIN plicul în care a fost primit se distruge, pentru simplitate codul PIN se poate schimba la un ATM Carpatica cu un cod deja familiar.

Codul PIN nu trebuie introdus în văzul sau apropierea altor persoane.

Este recomandat să păstrăm chitanțele generate în urma utilizării cardului (de la ATM sau comerciant), pentru a le confrunta cu extrasul de cont în cazul existenței oricărei nereguli sau tranzacții suspecte. Chitanțele este de preferat să se păstreze într-un loc sigur, iar după confruntarea cu extrasul de cont, se distrug pentru a evita sustragerea de informații de pe chitanță.

2.3 Acceptarea cardurilor

Acceptarea la decontare a tranzacțiilor derulate prin intermediul cardurilor la comercianți care au încheiat cu o bancă comercială contracte de procesare a acestui tip de operațiuni reprezintă veriga esențială a unui program de afaceri bancare cu carduri. Acest proces este denumit acquiring system, respectiv acceptarea cardurilor.

Programul de acceptare presupune în primul rând încheierea unor contracte de procesare a tranzacțiilor cu carduri între bancă și un comerciant, prin contractul de acceptare comerciantul declară disponibilitatea sa de a accepta la plată cardul.

Existența contractului de procesare a tranzacțiilor cu carduri dintre o bancă și un comerciant, care are obligația afișării siglei (VISA, EUROCARD, MASTERCARD), precum și tipurilor de carduri care operează în mediul comercial respectiv.

Banca pune la dispoziția comerciantului, servicii de decontare și servicii de autorizare carduri. Prin autorizarea cardului, operatorul bancar asigură vânzătorului că instrumentul de plată respectiv este valabil, iar deținătorul acestuia se află în posesia fondurilor care să acopere tranzacția efectuată.

Rezultatul autorizării este răspunsul, care poate conține unul dintre următoarele tipuri de mesaj referitor la card:

acceptare pentru toată suma

solicitarea de intrucțiuni suplimentare într-un anumit interval de timp

neacceptarea ca mijloc de plată cu solicitarea comerciantului de a confisca cardul.

Operațiunea de acceptare la plată a tranzacțiilor cu carduri se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:

deținătorul cardului solicită achiziționarea unui bun sau serviciu de la comerciant

comerciantul solicită autorizarea tranzacției către centrul de autorizare local/internațional

centrul de autorizare transmite cererea de autorizare către banca emitentă a cardului

banca emitentă verifică contul deținătorului de card

banca emitentă autorizează tranzacția și transmite informația către centrul de autorizare

centrul de autorizare transmite codul de autorizare către comercianți

comerciantul predă bunul sau prestează serviciul către deținătorul cardului.

Tranzacția se derulează în timp real,prin anumite echipamente electronice și softuri specializate, în condiții de deplină siguranță.

2.4 Avantajele și dezavantajele utilizării cardurilor

Utilizarea frecventă a cardului și mai puțin a numeralului, reprezintă o succesiune de avantaje. Avantajele definite mai jos sunt în funcție de tipul cardului (card de debit sau card de credit) care pot fi identificate la nivelul utilizatorului, al comerciantului cât și al băncii emitente.

Pentru posesorii și utilizatorii de carduri, sunt evidențiate avantajele:

Deținerea unui credit card de către utilizatori, are avantajul de a alege momentul cumpărării bunurilor sau al serviciilor, are posibilitatea de a achita datoria față de bancă integral la primirea situației soldului sau în rate lunare; comparativ cu plata prin numerar cardul reprezintă un grad de siguranță.

Deținerea unui debit card de către utilizatori, reprezintă o serie de avantaje, cum ar fi: eliminarea riscului de furt aferente numeralului, valoarea tranzacțiilor nu este limitată și nu necesită completarea anumitor documente, tranzacția se realizează imediat.

Pentru comercianți, sunt evidențiate avantajele:

Utilizarea cardului de credit presupune că, comerciantul are garanția plății, adică contul acestuia se creditează cu valoarea mărfurilor și serviciilor vândute prin intermediul cardului, pe baza documentelor care atestă vânzările, comercianții atrag un număr mai mare de clienți.

Utilizarea cardului de debit presupune decontarea mai rapidă decât în cazul cecului, sumele cheltuite de clienți sunt nelimitate, comercianții își măresc volumul vânzărilor.

Pentru bănci, sunt evidențiate avantajele:

Utilizarea cardurilor de credit crează pentru bancă dobânzi al căror nivel este mai mare decât dobânda la alte credite, comisioanele percepute de la comercianții care acceptă achitarea mărfurilor și serviciilor reprezintă surse importante de venituri, iar la nivelul băncii volumul operațiilor manuale se reduce remarcabil

Utilizarea cardurilor de debit, presupune reducerea cheltuielilor bancare legate de activitatea de la ghișee, asupra tranzacțiilor clientului în raport cu disponibilitățile din cont există un grad ridicat de control, iar costurile bancare pentru operarea cardurilor de debit sunt reduse comparativ cu cele aferente utilizării cecurilor sau numeralului.

Odată cu prezentarea avantajelor utilizării cardurilor de credit, trebuie precizate si dezavantajele/riscurile care le determină:

Primul risc îl reprezintă utilizarea fraudoasă a cardurilor în urma pierderii sau furtului acestora, pentru evitarea acestui risc titularul cardului trebuie să anunțe imediat emitentul cardului iar acesta să-i înștiințeze pe comercianți.

Un studiu realizat de revista Biziday arată că în anul 2012 doar 16% dintre posesorii unui card de credit îl folosesc doar în caz de urgență, ceilanți ajung să-l folosească chiar și pentru cumpărături uzuale.

Alți 15% dintre posesori retrag banii pur și simplu de la ATM, conștienți fiind că dobânda pentru retragerea banilor este mai mare decât dacă ai plăti cu el.

Așadar cardul de credit este bine sa fie folosit pentru depunerea banilor și eventual păstrarea lor pe card pentru zile mai puțin bune, astfel retragerea lor de pe card în fiecare zi cu o dobândă care poate crește pănă la 25% duce la pierderea unor bani, cu ajutorul cărora poți face altceva.

Un alt dezavantaj este faptul că utilizând cardul de credit poti cheltui toți banii pe care ii dețin pe card acest lucru nu se întâmplă și în cazul folosirii banilor cash, nu poți cheltui mai mulți bani decât ai la tine.

Capitolul 3 Analiza comparativă a produselor bancare

3.1 Analiza comparativă a produselor bancare de tipul cardului de credit

În acest studiu ne propunem să realizăm o analiză comparativă proprie a produselor de creditare – carduri de credit – alese în funcție de criteriul de accesibilitate din partea clientului persoană fizică din Sibiu.

Datele necesare au fost preluate de pe site-urile celor zece instituții de credit selectate, respectiv: BRD Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Intesa SanPaolo Bank, BCR, CEC Bank, Banca Transilvania, Garanti Bank, Milennium Bank, Libra Internet Bank, Banca Românească.

În urma preluării informațiilor am stabilit variabilele pe care le-am urmat pentru realizarea analizei comparative precum:

– venit minim pentru eliberarea cardului

– valoare maximă oferită de bancă

– perioada de grație

– dobânda nominală

– DAE (dobânda anuală efectivă)

– perioada de valabilitate

– taxă anuală de administrare

– taxă pentru emiterea cardului

– comision pentru retrageri de la ATM

– și o caracteristică specială a cardului.

Cardul de credit permite posesorului acestuia sa acceseze o limită de credit pusă la dispoziție de către bancă, având o anumită perioadă de grație în care nu se percepe nici un fel de dobândă pentru tranzacțiile la comercianți. Dobânda se plătește numai pentru sumele folosite în afara perioadei de grație și pentru sumele retrase de la bancomat. De obicei există un procent minim din credit ce trebuie rambursat lunar.

Cardurile de credit pe care le-am studiat sunt:

Cardul de cumpărături – CardulCumVreiTu ( BRD Groupe Societe Generale)

Cardul de cumpărături Standard – Raiffeisen Bank

Cardul de credit – MasterCard Gold ( Intesa SanPaolo Bank)

Cardul bun de plată Standard – BCR

Cardul de cumpărături – CEC Bank

Cardul de cumpărături – Cardul Star Forte – Banca Transilvania

Cardul de cumpărături – Bonus Card – Garanti Bank

Card Visa Classic – Milennium Bank

Card pentru cumpărături – Libra Bank

MasterCard Standard – Banca Românească.

Tabel centralizator al cardului de credit analizat la zece bănci

Rezultatele analizei comparative

Analizând cele 10 bănci am observat că intervine și politica de marketing, băncile dau o denumire cardurilor astfel încât să atragă clienții sau pun la dispoziția clienților pliante cu diverse schițe si titluri cu scris mare si îngroșat astfel încât să iasă în evidență. De exemplu cardul CumVreiTu emis de BRD, denumirea cardului îl face pe client să se gândească că ar putea primii o sumă foarte mare de bani pe card iar dobânda este zero.

Astfel, în graficul de mai jos am reprezentat o parte dintre bănci în funcție de venitul minim pentru eliberarea cardului de credit.

Cel mai mare venit solicitat pentru eliberarea cardului se regăsește la Libra Bank, respectiv 1500 lei spre deosebire de BCR care solicită cel mai mic venit respectiv 500 lei. Milennium Bank este următoarea bancă care solicită un venit minim pentru obținerea cardului = 900 lei.

Intesa SanPaolo solicită un venit puțin mai mic decât Milennium Bank de 800 lei în comparație cu Banca Transilvania al cărui venit minim trebuie sa fie 800 lei + tichet masă.Venitul minim al băncii Raiffeisen Bank este de 700 lei, iar Garanti Bank solicită și ea un venit minim pentru eliberarea cardului în București și Ilfov de 800 lei, iar în provincie de 650.

O altă variabilă analizată în ceea ce privește cardul de credit reprezintă valoarea maximă oferită de bancă.

Cea mai mare valoare o oferă Libra Bank până la 100000 lei, iar cea mai mică valoare Garanti Bank, care poate oferi cel mult trei venituri nete. Intesa SanPaolo poate ajunge până la 30000 lei. BRD și Banca Transilvania valoarea maximă pe care o oferă este de 22000 lei, în comparație cu BCR, Banca Românească și Raiffeisen Bank care se află pe acceași poziție oferid suma de 20000 lei.

Perioada de grație a cardului este o altă caracteristică care-l reprezintă, ea este durata de timp în care clientul poate utiliza banii oferiți de bancă fără a mai plăti dobânda. În unele cazuri perioada de grație se acordă doar pentru tranzacțiile de la comercianți.

În studiul realizat perioada de grație variază între 15 zile, oferită de Intesa SanPaolo Bank și 61 de zile oferită de Banca Românească.

Următoarea bancă este BRD care oferă ca și perioadă de grație 60 de zile, urmată de CEC Bank care oferă până la 59 de zile (pentru plăți efectuate la comercianți), iar la egalitate cu 55 zile se află BCR, Milennium Bank și Banca Transilvania.

O altă caracteristică a cardului de credit este perioada de valabilitate.

Majoritatea bănciilor analizate oferă o perioadă de valabilitate de 3 ani, excepții sunt însă Raiffeisen Bank si Intesa SanPaolo Bank care oferă o perioadă de valabilitate de 4 ani și Banca Românească respectiv 24 de luni.

Dobânda anuală efectivă (DAE),la unele bănci se calculează în funcție de linia de credit acordată, respectiv: CEC Bank, Banca Românească, Raiffeisen Bank și Intesa Sanpaolo Bank spre deosebire de Banca Transilvania a carei DAE variază iar la 1000 lei acordată DAE este de 29,16%.

Studiind cele 10 bănci am observat că cea mai mică dobândă anuală efectivă o deține Libra Bank, adică 13,65%, Garanti Bank, BCR și Milennium Bank au aproximativ aceeași dobândă ilustrată în tabelul de mai jos.

Taxă anuală de administrare a cardului nu există în primul an la Garanti Bank și Milennium Bank, iar la celelalte bănci variază de la 1,25 lei (Raiffeisen Bank) până la 45 lei anual (BCR).

Taxă pentru emiterea cardului la majoritatea băncilor nu există, cum ar fi: Banca Românească, Garanti Bank, Milennim Bank, Libra Bank, Cec Bank, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, iar cea mai mare taxă este de 50 lei a băncii BRD.

Pe lângă toate acestea bănciile pe care le-am analizat au și comisioane pentru retrageriile de la ATM, respectiv Garanti Bank și Banca Transilvania au un comision de 1% din suma retrasă, Milennium Bank 1,5% din sumă, BCR are un comision 3% din sumă minim 10 lei, BRD 0,2% din sumă dar nu mai puțin de 0,90 bani.

Intesa SanPaolo nu prevede nici un comision pentru retragerile de la ATM Intesa.

Presupunem că o persoană care dorește să acceseze un card de credit urmărește produsul cel mai avantajos din punct de vedere al costului (cu cea mai redusă dobândă).

Din datele analizate am constatat că o persoană fizică care dorește un acces mai rapid la fonduri monetare, prin cardurile de credit ar fi bine să aleagă banca IntesaSan Paolo, deoarece acesta solicită o dobândă de 11,99 % sau Libra Bank care solicită o dobândă = Robor la 3 luni ( rata dobânzii plătită la 3 luni ), și ar fi bine să analizeze cât mai mult aceste variabile înainte de a accesa un card de credit de la BCR, BRD, Milennium Bank care au printre cele mai mari dobânzi dintre băncile analizate.

Este important să amintim că persoanele care doresc să acceseze astfel de produse se pot informa individual la fiecare bancă și să aleagă produsul cel mai bun din punct de vedere al costului. Însă pentru persoanele cu cunoștințe minime sau fără cunoștințe economico-financiare care nu pot realiza o astfel de analiză comparativă și de cele mai multe ori i-au alte criterii în ceea ce privește accesul unui card de credit, respectiv relația bancă – client care poate influența în mare parte decizia clientului, iar criteriul celui mai mic cost să nu mai fie luat în considerare ci doar certitudinea că se privesc fondurile necesare, respectiv este aprobată linia de credit furnizată prin cardul de credit de la banca respectivă. De aceea o persoană care nu este capabilă să analizeze aceste variabile este ușor influențată de angajații băncii.

Un alt criteriu poate fi oferta specială din partea unor instituțiilor de credit în vederea atragerii rapide de noi clienți. Aici intervine și politica de marketing, cum am amintit și mai sus. Fiecare bancă își crează propriul „plan” pentru atragerea rapidă de clienți. Din cele 10 bănci analizate pot afirma că majoritatea au o caracteristică specifică lor, respectiv banca BCR își atrage clienții și prin programe de parteneriat cu diferite instituții/magazine/societăți, așadar prin utilizarea cardului bun de plată în primele 3 luni la o benzinărie, iar cheltuiala are o valoare de 300 lei în fiecare lună primești înapoi 2%, de asemenea dacă cheltuiești pe îmbracăminte și încalțăminte lunar 200 din magazinele partenere primești înapoi tot 2%.

Garanti Bank vine cu o altă caracteristică referitoare tot la rețeaua de magazine partenere, anume prin folosirea cardului de credit la aceste magazine se primește un bonus de 10%, iar în celelalte magazine de 0,3%.

Iar dacă plătești biletul de avion cu cardul de credit emis de Libra Bank beneficiezi automat și de asigurare de călătorie.

Sau pur si simplu o modalitate aleasă de o cunoștință, un prieten.

Din studierea unor surse financiare periodice am constatat că sunt publicate periodic studii de analiză comparative a unor produse de creditare, cum este Cardul de Credit, pentru a veni în sprijinul aducerii populației în accesarea acestui tip de produs. Pentru o analiză completă consider oportună prezentarea unui astfel de studiu publicat de Ziarul Capital în data de 4 August 2014.

Studiul prezintă șase bănci cu diferite caracteristici. Așadar vom compara variabilele băncilor în studiului prezentat de către revista „Capital” cu aceleași variabile ale băncilor pe care le-am analizat eu.

Conform acestei surse cea mai rapidă modalitate de a împrumuta o sumă de bani este oferită de cardurile de credit. Dobânzile împrumuturilor respective variază de la 13% – 28% pe an. Cea mai mare perioadă de grație este de până la 61 zile. Variabilele care au fost analizate la cele șase bănci sunt: creditul maxim, dobânda, comisioane și perioada de grație.

Banca care poate oferi cel mai mare credit este Cec Bank.

Cel mai mic credit este oferit de Garanti Bank

Dezavantajul pentru client este că astfel de studii nu sunt publicate în reviste periodice comune (ci doar în cele de specialitate) astfel persoanele fizice nu au acces la ele, si nici nu stiu foarte bine unde le găsesc.

Observăm că între analiza comparativă proprie și cea publicată în literatura de specialitate există anumite deosebiri și anume în anul 2014 cel mai mare credit avea o valoare de 40000 lei oferit de Cec Bank, iar în 2015 Cec Bank poate să ofere până la 9 salarii nete ( de exemplu dacă un salariu net este de 1500 lei, banca poate oferi 1500lei * 9 salarii = 13500 lei.

Tot în 2015 dintre cele zece bănci studiate cel mai mare credit oferit de o bancă poate să ajungă până la 100000 lei și poate fi oferit de Libra Bank.

Dintre toate băncile studiate cea mai mică dobândă o deține Intesa SanPaolo Bank și în studiul prezentat de revista Capital și în studiul realizat de mine, diferența este însă faptul că în anul 2014 dobânda avea o valoare de 13,85 % iar anul acesta dobânda are o valoare mai mică respectiv 11,99%.

Totodată există și asemănări cu privire la comisione care au rămas aceleași de anul trecut, respectiv cel mai mare comision îl deține BCR pentru emitere solicită un comision de 20 lei, iar pentru administrare 45 lei/an.

De asemenea perioada de grație rămâne și ea aceeași ca și anul trecut, cea mai mare perioadă de grație este de 61 zile oferită de Banca Românească.

3.2 Analize si statistici privind utilizarea cardul de credit în SUA

Deoarece nu sunt disponibile date statistice actuale privind numărul de carduri de credit pe care le utilizează populația din Romania (părinți, studenți), am considerat că este important să prezint utilizarea cardului de credit în Statele Unite ale Americii.

Conform unei surse de specialitate americane, în anul 2013, 30% din studenții din Statele Unite ale Americii dețineau un card de credit, în scădere față de anul 2012 când 35% din studenți dețineau un card și în scădere și față de anul 2010 când 42% din studenții americani dețineau un card de credit.

Nivelul venitului nu pare să influențeze deținerea cardurilor de credit în rândul studenților americani: astfel 34% din studenții cu venituri ridicare dețin un card de credit, 28% din studenții cu venituri medii și 32% din studenții cu venituri mici au carduri de credit.

Mai jos voi prezenta un tabel cu studenții care dețin carduri de credit separați după nivelul de educație.

Între 2010 și 2013 s-a înregistrat o scădere în deținerea cardurilor de credit de către studenți.

Declinul utilizării cardului de credit în 2013 a fost observat predominant la studenții din anul I, cu un procent de 14% studenți care dețin un card de credit, comparativ cu 21% care dețineau un card de credit în 2012 și 23% în 2010.

De asemenea și studenții din anul IV dețineau 57% în 2010 iar până la sfârșitul anului 2013 doar 47% dintre studenți mai dețineu un card de credit.

Statistici privind creanțele de pe cardul de credit

O persoană din America cu un sold de 5000 dolari, cu o dobândă anuală de 16% care face o plată de 125 dolari în fiecare lună, ar avea nevoie de 4,8 ani și o dobândă de 2000 dolari pentru achitarea soldului.

Cu același sold de plată și o dobândă anuală de 25%, plata creanțelor ar dura peste 7 ani, cu o dobândă de 5800 dolari pentru achitarea soldului.

Cu același sold și sumă de plată și o dobândă anuală de 9%, plata creanțelor ar dura 4 ani cu o dobândă de 966 dolari pentru achitarea soldului.

Americanii au creanțe de miliarde de dolari în ultimii 45 ani, iar creanțele de pe cardul de credit au construit o parte importantă. Creanțele de pe cardul de credit împreună cu cheltuielile de consum în timpul crizei financiare din 2008 s-au păstrat la nivelul de dinaintea crizei, deși acum au început să crească.

Creanțele restante totale ale consumatorului din SUA au fost de 3,34 miliarde de dolari în februarie 2015.

Această cifră include creditele auto, împrumuturile pentru studenți și creditele reînnoibile automat. Creditele reînnoibile automat din SUA sunt formate din solduri pe cardul de credit, aceastea în ianuarie 2015 au fost de 884,8 miliarde dolari.