1.1.1 Definirea și generalizarea (caracteristicile, cauzele, circumstanțele), privind conceptul de anxietate. Anxietatea este o emoție fundamentală,… [612986]

Capitolutu I
ABORDAREA TEORETI
1.1. Anxietatea
1.1.1 Definirea și generalizarea (caracteristicile, cauzele, circumstanțele), privind
conceptul de anxietate.
Anxietatea este o emoție fundamentală, pe care o întâlnim la oamenii din toate culturile. Poate
termenul ne sună puțin străin, dar emoția aceasta ne este cunoscută tuturor – am trăit -o în
numeroase situații de viață, încă de la vârste fragede. Înțelegem prin anxietate o stare accentuată
de neliniște, în care așteptăm să se întâmple ceva rău sau simțim că nu ne mai aflăm în siguranță.
Anxietatea face parte din viața omului. Este o reacție normală, care apare când ne simțim
amenințați sau în pericol , o stare de neliniște în care predomină perceperea unei situații care, deși
în general nedeterminată s -ar putea dovedi dezagreabilă sau chiar periculoasă.
Sentimentele dominante sunt de insecuri tate, de teamă anticipînd abandonul, pedepsirea,
producerea unor accidente, a unor nenorociri sau catastrofe. Imaginația este foarte productivă în
scenarii care nu pot fi nici eliminate, nici ignorate.
Pentru P. Pichot(1987) „ anxietatea este o st are emoțională care constă pe plan
fenomenologic din trei elemente fundamentale : perceperea unui pericol, o atitudine de așteptare
în fața acestui pericol și un sentiment de dezorganizare legat de conștiința unei neputințe totale în
fața acestui pericol.
Anxietatea este definită de specialiști ca o teamă difuză, fără un obiect bine precizat.
Subiectul trăește o încordare continuă, simțindu -se permanent amenințat . El este foarte nervos și
de multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie atât de tare.
Persoana afectă de anxietate este într -o continuă alertă, avînd, în același timp , sentimentul
de neputință, de imposibilitate de prevenire sau apărare.
O consecință evidentă a stării de anxietate este scăderea randamentului intelectua l. De
asemenea, manifestă agitație și tulburări ale somnului. Sunt prezente tulburări biosomatice și
afective (palpitații, respirație neregulată, paloare, puls accelerat).
Anxietatea se poate manifesta în diferite grade de profunzime. Dacă se manife stă într -o
formă ușoară, de fond, poate fi considerată un fenomen normal. Dacă, însă, este mai accentuată
și mai profundă, va fi privită ca un simptom al unei tulburări psihice ca depresia, psihoastemia,
nevroza.
Gradul de anxietate poate fi măsurat p rin instrumente psihice de tipul chestionarelor, testelor.
Desigur, acestea sunt complexe, științific concepute, iar în interpretarea rezultatelor specialiștii
sunt, uneori, asistați de calculator.
Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:
o Este nemotivată;

o Pericolul este perceput ca fiind iminent și nedeterminat, față de care apare
o atitudine de așteptare, o stare de alertă ;
o Subiectul crede că este neputincios în fața pericolului ;
o Este prezentă o simptomatologie vegetativă generatoare de discomf ort
somatic ( se declanșează un discomfort somatic prin care anxietatea se
autoîntreține) (Tudose, Dobranici, 2002) ;
Anxietatea se întîlnește în anumite circumstanțe psihopatologice
o În reacții de intensitate nevrotică sau psihotică ;
o În neurastenii ;
o În psihoze
o În stări depresive
o În sindromul de abstinență la toxicomani
o În debutul psihozelor presenile și demențelor (Tudose, Dobranici, 2002)

Este important să înțelegem că anxietatea nu este în sine o problemă mentală sau nu este un
termen care defin ește o emoție rea, disfuncțională, pe care ar trebui să o eliminăm complet din
viața noastră. Faptul că anxietatea este o emoție pe care o întâlnim în toate culturile, din cele mai
vechi timpuri, și o regăsim la toate mamiferele, demonstrează faptul că est e o emoție naturală,
care s -a păstrat în evoluția noastră deoarece servește un scop important pentru supraviețuire. Prin
urmare, înainte de a vorbi despre anxietate ca problemă mentală, trebuie să înțelegem diferența
dintre: anxietatea normală și anxietate a patologică.

Cauzele anxietății
Anxietatea fiind rezultatul interacțiunii dintre mai mulți factori care ne pot face mai vulnerabili
spre a dezvolta o tulburare anxioasă, printre aceștia se numără:
– Factori genetici/biologici;
– Factori care țin de învățare/ mediu;
– Factori de personalitate;

1.2. Tulburările de anxietate
1.2.1.Simptomele tulburărilor de axietate

Tulburările de anxietate cuprind o serie de probleme. În această categorie se includ
următoarele forme : anxietate generalizată, fobia social, fobii specific(ex. Frica de spații închise

sau deschise, frica de înălțime, ffrica de insect etc.), atacul de panică, tulburarea obsesiv –
compulsivă ș i stresul post -traumatic.
Caracteristica principal a simptomelor de anxietate este sentimental de frică sau gînduri
cornice, repetitive, de îngrijorare, care reprezintă un element de stress pentru persoana respective
și care interferează cu acti vitățile din viața sa.

Alte simptome commune tuturor tipurilor de anxietăți:
o reacții fizice – ex. transpirația, tremurături, bătăi de inimă rapide, dificultăț i în respirație,
greață, leșin;
o gînduri disfuncționale – ex. ‘’dacă o să vorbesc în fața unui public și o să greșesc, toți v -a
avea o părere prostă despre mine” .;
o comportament de evitare – o persoană anxioasă poate să ajungă să evite foarte multe
situații. Faptul că are gînduri negative și evaluează irrational situ ația care îi provoacă
anxietate;

1.2.2. Tipuri de tulburări de anxietate și efectele acestora asupra dezvoltării personalității
Tulburările de anxietate au fost gr upate de către autorii în categorii :
o tulbur ări anxioase fobice ;
o atacuri de panică ;
o tulburare anxioasă generalizată ;
o tulburare obsesiv – compulsivă ;
o reacția acută la stres ;
o tulburare de spres post – traumatică ;

a) Anxietate generalizat ă.
Este frica exaterat ă și grija de lucruri comune. Centrul anxietății pot fi prietenii,
familia, sănătatea, munca, banii sau ratarea unei întîlniri importante .
Vorbim despre anxietate generalizată dacă grija exagerată este prezentă în aproape
fiecare zi, timp de 6 lu ni și dacăpersoana are dificultăți în conducerea anxietății. În plus
persoana mai simte una sau mai multe dintre următoarele simptome :
o irascibilitate și iritabilitate ușoară;
o oboseală:
o insomnia:
o probleme de concentrare( în unele cazuri nu este capabil să g îndească):

b) Fobia socială.
Constă în frica de evaluare și judecare negative a altor oameni. De aceea
persoanelor caracterizate prin fobie social le este frică să facă ceva ce le -ar putea umili în
fața publicului – de ex.”a vorbi în public ,a mînca sau bea în public sau oarecare altă
situație social incluzînd comportamentul, la petreceri sau locul de muncă. ” Cei care
suferă de fobia social pot să simtă frica în cazul unei singure sau în cazul mai multor
situații. Această frică poate să condu că la evitarea situațiilor respective, care, ulterior
poate să ajungă la izolare.

c) Fobii specifice.
O persoană cu fobie specific simte o frică persistentă și irațională de un obiect
specific sau de o situație. Frica poate să apară față de anumite anumale, locuri sau
personae, și poate să fie atît de intense încît persoana respective va manifesta simptome
fizice intense sau atac de panică. Adulții care suferă de astfel de fobii de obicei sunt
conștienți de faptul că frica lor este exagerată și irațională. În orice caz nevoia lor de a
Evita obiectul, situația sau persoana care stau la baza fricii poate să le restrîngă viața.

d) Tulburare de panică.
Atacurile de panică sunt commune în populația umană comparative cu tulb urările
de panică, care sunt mai rar întîlnite. Atacurile de panică pot să nu fie legate de o situație
anume, ci pot apărea spontan.
Pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu tulburare de panică trebue să aibă circa 4
atacuri de panică lunar într -o perioadă îndelungată.
Diferența dintre cei care vor dezvolta o tulburare de anxietate și cei care trec cu bine
peste un moment stresant constă, în modul în care sunt interpretate simptomele anxioase.

e) Tulburarea obsesiv compulsive.
Oamen ii care au această tulburare au gînduri sau impulsuri involuntare și
nedorite. În același timp se simt și forțate să efectueze ritualuri mentale și
comportamentale, (ex. spălatul excesiv al mîinilor sau verificarea repetitive a anumitor
lucruri, ca încuiat ul ușii, sau dacă a stins fierul de călcat)

f) Tulburare de stress post -traumatic.
Apare după un eveniment extrem de traumatic. Evenimentul poate să fie
recent (ex. accident, abuz fizic etc.) sau poate să fie întîmplat în trecut (ex. traumă din
copilărie, abuz sexual etc.)
Reacții de suferință , șoc și furie sunt reacții normale după evenimente traumatice, însă
cei care suferă de acestă tulburare manifestă reacții severe, prelungite care afectează în
mod dramatic viața lor de zi cu zi.
De obicei oamenii încep să evite situații sau evenimente care le reamintesc de trauma,
inclusiv locuri și situații similare.

Tulburarea de anxietate poate avea efecte grave:

O tulburare de anxietate poate s ă conducă la izolație de societate și la depresie
clinică, poate să alterneze capacitatea persoanei de a lucra, a învăța și de a efectua activități de
rutină. Poate să dăuneze relațiilor cu prietenii, familia și colegii. Starea de depresie poate să fie o
boală foarte serioasă cu un risc crescut de tendințe de autodistrugere și chiar sinucid.
– Anxietatea și stresul cronic
Barnet (1985) arată că anxietatea este o teamă difuză, fără obiect bine precizat, adesea însoțită
de acuze samatoforme : presiunea toracică, tahicardie, transpirație, cefalee, tendința imperioasă
de urină.
Fobia la rîndul ei reprezintă teama cu obiect bine precizat, asta ar fi diferența cea mai bine
definită dintre fibie și anxietate.
Autorii disting:
o Anxietatea situaționa lă (care se apropie mai mult de fobie, frica de examene, anxietatea
precompetițională, etc.);
o Anxietatea difuză, persistentă care este de fapt anxietatea cronică;
Golhorn (1965), consider că această anxietate cronică se datorează acțiunii repetat e a unor
stimuli anxiogeni care alterează sistemult nervos autonom producînd descărcări massive de
adrenalină.
Stimulii care produc o atfel de anxietate se numesc stresori
Pentru ca un eveniment să se dovedească stresant trebue să avem în vedere, n atura
evenimentului, resursele adaptative de a -I face față și gradul de adecvare al mecanismelor de
apărare ale ego -ului.
Dacă aceste mecanisme adaptative sunt inadecvate, v -a apărea anxietatea care îl v -a
determina pe individ să -și mobilizeze resur sele adaptative.
Stresul psihic cronic rezultă dintr -un conflict permanent între seturi de atitudini și
convingeri contradictorii. De exemplu, în cazut anxietății de examen, convingerea inconștientă
este că studentul v -a pierde examenul, cee ace v -a atrage după sine dezaprobarea celorlalți,
(profesorul, părinții). Astfel, această convingere este în conflict cu cealaltă convingere conform
căreia studentul a studiat sufficient și are capacitatea de a susține examenul.
Acești stresori declanșează răsăunsuri neuroendocrine mediate de hipotalamus și glanda
pituitară care la rîndul lor, prin intermediul hormonului adrenocoritcotrop, stimulează activitatea
glandelor suprarenale determinându -le să secrete adrenalină și cortizon.
Acești hormoni produc efectele fizice și emoționale specifice anxietății și stresului cronic.
Freud (1926), a considerat initial că anxietatea reprezintă rezultatul refulării impulsurilor
instinctive. Mai tîrziu însă (1936), el a inversat relația dintre anxietate și refulare, susținînd că
asnxietatea este cauza refulării impulsurilor inacceptabili.

Horney (1937), consideră că anxietatea se datorează reprimării ostilității copilului care nu -și
poate permite să exprime agresivitatea atâta timp cât este neajutorat și izolat într -o lume
dușmănoasă.
Rank (1952), consideră că originea anxietății ar fi trauma suferită de copil la naștere,
anxietatea de separare fiind prima experiență afectivă a noului născut.
Sullivan (1953), consideră că anxietatea rezultă din teama copilului de dezaprobarea mamei.
Rado (1962), a arătat că starea psihică a mamei poate influența starea afectivă a fătului astfel
încât fricile și sentimental de culpabilitat e ale mamei pot construe cause primare ale tuturor
disfuncțiilor în sfera comportamentului copilului.

Reacția la stress are trei componente:
1. Stimulul;
2. Evaluarea acestuia;
3. Răspunsul emoțional și fiziologic la acesta.

La adolescenți anxietatea se manifestă prin :
o Lipsa încrederii în sine;
o Sentimentul inadecvării personale;
o Timiditatea;
o Tendința de retragere;
o Înclinația spre masturbare;
În anumite limite anxietatea ar fi un fenomen normal, deoarece ea transmite ego -ului semnale
că trebue să declan șeze mecanismele de apărare.
Laughlin (1967), este de părerea că anxietatea reprezintă o sumă a tuturor problemelor
psihologice ale individului, ea reprezentând expresia unui conflict persistent între tendințele
inconștiente și solicitările care le pune în față conștiința.

1.2.3. Teoriile anxietății
Abordăm acest subiect în scopul de a oferi problematicii anxietății un spectru mai larg de
conceptualizare, acordând totodată un veritabil punct de sprijin edificării etiologice, a
principalilor factori cauzali d eosebit de importanți în producerea acestei tulburări.
Complementarea în esența lor, aceste modele explicative dezvălue manifestările anxietății,
așa cum debutează și cum se dezvoltă, mai apoi, căpătând un anumit specific. Prin intermediul

aspectelor sesizate în sfera preocupărilor esențiale ale acestor teorii, nu este prezentat conceptul
anxietății din mai multe puncta de vedere, cognitive -comportamental, fenomenologic, biologic
sau fiziologic.
Regăsim în literature de specialitate trei direcții de abordare a fenomenului anxietății care
la rândul lor, presupun alte diviziuni, este vorba despre teoriile psihanalitice sau
psihodinamice, unele teorii de orientare biologică și nu în ultimul rând, t eorii de orientare
comportamentală.
Acestea vor fi descries fiecare în parte, pentru a sublinia cât mai concis contribuția adusă
în formarea imaginii de ansamblu asupra explicării anxietății.

a) Abordarea psihanalitic ă și psihodinamică a anxietății
Promotorul acestei orientări – S. Freud – oferă o explicație vizavi de sfera de manifestare a
anxietății. Astfel, el face distincția între frică, acea anxietate obiectivă privită ca o reacție la un
pericol exterior, perceput de subiect , ce l -ar putea răni –și anxietatea nevrotică -misterioasă și
inutilă -numită de Freud. Analizând -o pe aceast a din urmă S. Freud o descrie mai întâi ca
manifestându -se în trei maniere diferite : ca anxietate generalizat ă(angoasă imprecisă, gata să se
atașeze oricăror reprezentări noi , capabile să -i sugereze persoanei un pretext, influențând
judecata, alegând așteptările, pândind orice prilej pentru justificare, de unde și numele de
„angoasă de așteptare „ sau „așteptare anxioasă ”,), ca angoasă puternic legată de unele
reprezentări determinate, așa cum este cazul fobiilor, ca angoasă isterică sau angoasă care
însoțește nevrozele grave. Legându -se de așa -zisa „așteptare anxioasă “, Freud face precizare c ă
persoanele afectate de aces tă tulburare prevăd mereu cele mai îngrozitoare eventualități, văd în
orice întîmplare prevestirea unei nenorociri, sunt predispuse la pesimism atunci când se
raportează la un fapt sau eveniment presărat cu incertitudini, tendința spre această așteptare a
nenorocirii apare ca o trăsătură de caracter proprie multor persoane ca făcând abstracție de
aceasta, nu par a fi bolnavi, înfățișându -se doar ca prezențe pesimiste, sumbre.
Referindu -se la cauza cea mai frecventă a nevrozei anxioase, Freud o percepe ca fiind acea
anxietate frustrată(nesatisfăcută) sau acea energie asociată vieții sexuale – care, nepermisă a fi
consumată sau utilizată datorită dorințelor sexuale sau fanteziilor provocate ajunge a fi refulată
în inconștient. Ca și conștiință inevitabi lă a acestui ultim fapt, este generată anxietatea,
confirmată – spune autorul – de unele fobii foarte curente la copii mici. În ceea ce privește
producerea angoasei și formarea simptomului, Freud explică dacă bolnavul este împiedicat să -și
îndeplinească cere monialul de spălare, spre exemplu, el cade într -o stare foarte neplăcută de
anxietate de care, evident, simptomul său l -ar fi ocrotit, rezultând astfel concluzia că producerea
angoasei ar preceda formarea simptomului, ca și cum simptomele ar fi create pent ru a împiedica
apariția stării anxioase. La acestea este adăugată o nouă confirmare, primele nevroze ale
copilăriei sunt fobiile, stări care arată cu evidență că producerea inițială a angoasei este stopată
prin formarea ulterioară a simptomului – „le este t eamă de propriul lor libido”.
În final apar clar delimitate, prin două stări de fapt, frica nevrotică și frica reală : în primul
rînd, în cazut primeia întâlnim un pericol interior, diferit de stimulul celei de -a doua, sursă

generatoare – provenită din lumea externă; în al doilea rând, frica nevrotică se distinge de frica
reală prin faptul că nu devine conștientă. În manifestarea fobiilor, se observă un pericol interior
transformat în pericol exterior, deci, o frică nevrotică transformată într -o frică a parent reală –
întrucât, de un pericol exterior se poate scăpa prin fugă, însă, de un pericol interior nu ai cum să
fugi.
Contrar celor afirmate inițial, noi studii oferă rezultate surprinzătoare și anume că nu refularea
este principalul mobil care gen erează anxietatea, ci însăși anxietatea – care apare prima – este cea
care provoacă refularea. Teama de castrare este considerată un determinant factor generator al
refulării și mai apoi, al formării nevrozelor.
În 1924, S. Freud și -a lărgit punctul de vedere cu privire la anxietate . El o leagă acum de
conflictul dintre eu și sine „Egi și Id” dintre realitate și instinct. În această perspectivă,
acumulările libidinale, energice pe plan mintal, sunt neplăcute și de aceea se declanșează
încercări de a des cărca sau de a stăpâni, a constrânge respectivele energii. Când acumularea de
energie instinctuală este prea mare, astfel încât subiewctului uman să -i fie dificil să se descurce
cu ea, generând o stare de neplăcere, această stare a fost numită de Freud tra umatică, iar
evenimentul care genera a luat denumirea de eveniment traumatic. Emotivitatea din timpul unei
stări traumatice a fost identificată cu anxietatea, aceasta fiind consecința unor frustrări severe.
Anxietatea ar fi astfel generată de conflictu l inconștient dintre Eu și Sine. Impulsurile, cele
mai multe – sexuale și de agresiune se luptă să se exprime, dar eul nu poate îngădui exprimarea
lor, deoarece se teme, inconștient, că va urma pedeapsa. Sursa anxietății fiind inconștientă,
persoanaexperim entează teamă și perturbare fără să știe care este cauza. Dacă conflictul
inconștient este, întradevăr, sursa anxietății dezadaptative, ce a făcut ca cineva să aibă o fobie
specială, atunci luăm în considerare două aspecte : stadiul psihosexual la care este fixată
dezvoltarea persoanei și nu în ultimul rînd, natura mecanismelor de apărare pe care le utilizează
spre a menține conflictul inconștient.
Experiența clinică acumulată de Freud în activitatea sa cu adulții, amintirile sale cu privire la
propria copilărie, l -au condus la concluzia că stările traumatice apar cu cea mai mare
probabilitate și oportunitate la copii mici și puberi, atunci când Eul și abilitățile mintale necesare
să lege, să bareze sau să descarce energia instrumentală nu sunt pe deplin dezvoltate. El a descris
astfel de apariții timpurii ale fenomenelor de axietate ca datorându -se unor surse generatoare din
acele momente ontogenice. Între aceste surse, sunt amintite, absența mamei de lângă copil,
aplicarea de pedepse care conduc la frica de a pierde dragostea parentală, frica de castrare sau
echivalentul femenin în timpul perioadei oedipiene, dezaprobarea Supraeului, autopunițiile
pentru acțiunile pe care le face o persoană și totodată, nu le acceptă ca reacții juste sau morale. În
aceste cazuri, Eul copilului poate reacționa cu anxietate. Acestea îi permite să se opună dorinței
instinctuale, forțând astfel Eul să se opună dorinței car e a provocat -o. Într -un asemenea caz,
anxietatea s -ar presupune reciproc cu fenomenul de frustrare, definit ca obstrucție, împedicare a
manifestării unei dorințe. Drept urmare, neplăcerea intensă, anticipată, determinată de efectele ce
ar putea fi produse de curmarea dorinței devine mai mare decât orice plăcere a satisfacerii.
Astfel, se crede că dezordinile obsesiv – compulsive ar reflecta fixația la stadiul anal al
dezvoltării. Obsesiile și compulsiile sunt văzute similar, rezultând din forțe instinctuale sau

agresive care nu se află sub control din cauza antrenamentului prea aspru pentru formarea
deprinderilor de igienă. Simptomele observate reprezintă rezultatul luptei dintre Sine și
mecanismele de apărare. De exemplu când intervin gânduri obsesive de a o morâ, sunt dominante
forțele Sinelui. Dar mai ales, simptomele observate reflectă operarea parțial de succes, a unuia
dintre mecanismele de apărare. De exemplu, un individ fixat la studiul anal poate utiliza apărarea
reacției de a rezista nevoii de a se mu rdări în loc să se curățe, să se ordoneze.
Fobiile specifice pot rezulta din utilizarea deplasării, ca mecanism de apărare pentru a evita
confruntarea cu impulsurile neacceptate ale Sinelui. Pacientul fobic își deplasează anxietatea
asupra unui obiect sau situați specifice care pot fi apoi evitate.
Conform lui Freud, co nținutul fobiei nu este arbitrar. Anxietatea este deplasată de la
impulsurile temute ale Sinelui la un obiect sau situație care are legătură simbolică cu aceasta.
Astfel, obiecte prec um lifturile, spațiile închise sau anumite situații devin apoi stimuli fobici.
Evitându -i, perosna este capabilă să evite confruntarea cu conflictele reprimate. Conținutul
fobiei, cuplat cu informații despre circumstanțele de viață ale pacientului și exper iențe din
copilărie, ne dau repere importante pentru a înțelege baza inconștientă a ceea ce altfel ne -ar părea
ca frică irațională lipsită de temei.
Tratamentul terapeutic încearcă să dezvălue conflictul ce se presupune că ar sta la baza fricii
extreme și să evite caracteristica acestor dezordini. Fobia, compulsia sau sentimentele anxioase
nu sunt confruntate direct pentru că se presupune că ele protejează persoana de conflicte
reprimate,, prea dureros de confruntat. În timpul asociațiilor libere analis tul ascultă cu atenție la
ceea ce menționează pacientul în legătură cu orice referință la sursele anxietății sau a situațiilor
care ar fi cauzat un răspuns anxios în general. Analistul încearcă, de asemenea, indicii privind
originile reprimate ale fobieiîn conținutul manifest al visului. Terapeuții dinamici contemporani
suplimentează asocierea liberă și interpretarea cu sugestii care se suprapun cu tratamentele
comportamentale. În ce ei continuă să vadă fricile ca efecte ale unor probleme anterioare,
încura jează pacientul să înfrunte aceste frici. Freud a concluzionat că eventual, analistul trebue să
încurajeze pacinenții să se angajeze în activitățile provocatoare de anxietate pe care le evitau
înainte.
Din perspectiva psihodinamică, tratamentul urmărește să înlăture reprimarea și să descopere
conflictele inconștiente, responsabile de producerea anxietății.(Maria Neagoe, 2002)
Aceste căi, prin care Eul se opune dorinței Sinelui, sunt apărări puse în acțiune de anxietate.
Fiecare dintre aceste apărări este destinată să diminueze sau să evite anxietățile ulterioare. Este
vorba despre apărări precum negarea, identificarea, intelectualizarea, izolarea, proecția, regresia.
Referindu -se la adolescenți, A nna Freud menționa două mecanisme de apărare utilizate în Eul
adolescentin ( Svan Nuț,2003)
o Ascetismul( care poate să meargă până la anorexie)
o Intelectualizarea ( plăcerea adolescentului de a opera noțiuni abstracte)
Karen Horney (1996) interpretează anxie tatea ca pe un avertisment că ceva în noi este dereglat,
de unde pornește și nevoia de ( „a ne supune psihicului unui examen medical amănunțit ’’)

introspecția, pentru a depista o oarecare cauză pentru tulburarea de care suntem afectați. Acest
fapt traduce , practic, conștientizarea unui așa numit “dezechilibru” , ce s -a instalat la nivel psihic,
odată cu adoparea unei atitudini impuse de necesitatea reinstalării echilibrului pierdut. Însă, cu
cât o persoană este captivăîn propria -i efcțiune, cu atât frica pe care o trăește este mai greu
eliberată, iar mecanismele de apărare ce se manifestă sunt mai greu detașabile, persistând astfel
iluzia faptului că totul este în regulă și că nu este nevoe de o schimbare. Autoarea de mai sus
citată face, de asemenea, preciza rea că anxietatea se poate ascunde sub forma anumitor stări
specifice de indispoziție fizică, teama aparent rațională, tendință sau predispoziție spre alcoolism
sau nevoia exagerată pentru desfășurarea unor activități distractive, pentru a o considera, în final,
un factor cauzal deosebit de important în ceea ce privește neputința de a aprticipa la realizarea
unor activități sau de a se bucura de anumite lucruri.
Printre factorii care pot influența (Sava Nuț, 2003) dezvoltarea anxietății la copil, autoarea
evidențiază rolul ostilității. Cu cât sunt mai negative trăirile acestua în cadrul familiei, cu atât fa
fi mai înclinat copilul să dezvolte reacții de ură și neîncredere față de părinți și alți oameni,
lumea este percepută ca periculoasă și rea, î n general.
Erik Erikson, consideră că principala sursă a anxietății adultului o constitue parcurgerea
precară a stărilor de criză specifice fiecărui stadiu de dezvoltare. Dacă în stadiul inițial și în mica
copilărie părinții nu oferă copilului securit ate și afecțiune, atunci acesta v -a dezvolta anxietate șu
suspiciunea față de lumea din jur. Dacă la 1 -3 ani nu este susținut pentru a -și exercita voința
autonomă, la vârsta adolescenței el va fi anxios în fața oricărei îngrădiri, dezvoltând un
comportamen t paradoxal (Sava Nuț, 2003). În acest sens, Marcelli și Braconnier (1999),
consolidează ideea că sunt doar câteva cazuri de excepție sugerate de statistică, în care, pe
parcursul adolescenței, individul să nu trăiască anxietatea.
b) Teoria de orientare biolo gică
Teoriile de orientare biologică subliniază că o predispoziție la tulburările de anxietate este
într-o anumită măsură, transmisă genetic ( Maria Neagoe, 2002). Analizând influențele genetice
asupra dezordinilor de anxietate, studiile familiilor r eflectă faptul că predispoziția la dezordini de
anxietate este într -o oarecare mosură, moștenibilă – în mod special de către rudele de gradul I ale
persoanelor anxioase. Însă, deși vorbim de gene comune, există totuși posibilitatea ca aceștia să
observe și să influențeze unul pe celălalt. Spe exemplu faptul că, un fiu și tatăl său se tem de
înălțimi poate indica nu o componentă genetică, ci, mai ales, modelarea directă a
comportamentului fiului după cel al tatălui, sau în aceeași măsură, pot fi implicați amb ii factori.
Studiile cu gemeni (Maria Neagoe, 2002), sunt oarecum mai adecvate. Gemenii monozigoți
au arătat o concordanță mai mare decât gemenii dizigoți pentru agorafobie și dezordinile de
panică, dar nu și pentru dezordinile generalizate de anxietate și dezord inile de stres post –
traumatic. Mai adecvat ar fi un studiu la adopție, care ar diferenția mai concluziv influențele
genetice de cele de mediu.
Concluzionăm , astfel că deși există motive pentru a considera factorii genetici importanți în
generarea tu lburărilor anxioase, nu este cunoscut foarte bine însă procentul prin care aceștia se
pot exprima în manifestarea anxietății.

Un model explicativ succint al anxietății – privit din punct de vedere biologic – este sesizat de
Andre Manus :extragem astfel , în continuare, ipotezele biologice asupra stărilor de anxietate – așa
cum sunt ele înregistrate de autor – cu ccent pus pe dezordinile de panică și fobice , date fiind,
mai ales, studiile biochimice cele mai recente. Se impune, totuși, necesitatea relativiz ării lor
calitative din două motive, primul ar fi acela că este vorba despre experimente pe animale, cel
de-al doilea ar fi că schemele neurochimice propuse par de o simplitate reducționistă prin
raportarea la complexitatea extremă a sistemului nervos cent ral. Se crede că de -a lungul stărilor
anxioase există o hiperactivitate nerardrenergică și serotoninergică. O altă ipoteză ar fi că există
o hipoactivitate a circuitelor inhibitoare ale acestei activități norardrenegice. Ori, în studierea
modului de acțion are a benzodiazepinelor – medicamente anxioase – se constată că acestea
acționează asupra receptorilor membranei neuronale. Acești receptori ai benzodiazepinei s -ar
afla în relație directă cu un alt tip de receptori, receptorii acidului gamma/amino/butiric,
(receptori GABA), dar distemul GABA inhibă fincționarea circuitelor noradrenergice și
serotoninergice. Se pare că sediul acționării anxioliticelor ar fi în sistemul limbic și , în mod
deosebit , în regiunea septo – hipocampică și în jurul acesteia. În medic ina experimentală, lezarea
acestor regiuni provoacă aceleași modificări comportamentale ca și administrarea anxioliticelor.
c) Teorii ale învățării sau teorii cognitiv – comportamentale ale anxietății
Din perspectiva behavioristă, anxietatea este conside rată a fi rezultatul unor componente
învățate. Specificitatea acestu proces de învățare, precum și mecanismele sale de realizare sunt
privite diferit – în funcție de teoria comportamentală adaptată, condiționarea evitării sau
condiționarea pavloviană, mode larea sau imitarea și condiționarea operantă.
 Condiționarea comportamentală pavloviană
Studiile de orintare pavloviană cuprind un model de condiționare a evitării din perspectiva
comportamentală. Un prim asemenea studiu (Maria Neagoe, 2002), este cel al lui Watson și
Rayner, desfășurat pe copii.
În condiționarea clasică vorbim, practi c, de acei indivizi care învață să se teamă de un stimul
neutru, întrucât acesta asociat unui eveniment dureros. De aici rezultă tendința spre minimalizare
a fricii condiționate, evitând stimulul condiționat. Ne referim astfel, la un al doilea fel de
învăț are, și anume condiționarea operantă – deoarece reacția se păstrează în condițiile unor
consecințe reîntăritoare. Evitarea este întărită de reducerea fricii care vine din faptul că subiectul
nu se află în prezența stimulului condiționat (Maria Neadoe,2002) .
Mowrer consideră că anxietatea și comportamentul de evitare al subiectului evoluează
conjugat, întărindu -se reciproc. Totodată, el a explicat comportamentul fobic raportându -se la 2
aspecte
1) Prin condiționare se fixeză teama, subiectul luptân du-se pentru a se elibera de ea
2) Prin evitarea situației sau evadarea din situația anxiogenă, subiectul urmărește redobândirea
confortului psihic.

 Un alt mecanism explicativ al anxietății este reprezentat de imitarea (modelarea)
comportamental/atitu dinală. Aflăm astfel, pe această cale, faptul că fricile pot fi învățate
prin procesul imitației, urmărindu -se model de conduită exprimat de reacțiile altor
persoane.
Însă, ca și în cazut condiționării pavloviene, acest mecanism explicativ nu oferă un ra spuns
complet pentru înțelegerea dezvoltării tuturor fobiilor. Veridicitatea acestui fapt constă în
nedezvoltarea fobiilor respective la persoanele ce au participat sau au fost expuse la
axperiențe trăite prin teamă de alții.

 Ca un al doilea set de studii comportamentale apare modelul condiționării operante.
Acestea vizează dependența răspunsurilor subiectuluifață de reîntărirea sau pedeapsa și
este strâns legată de comportamentul de evitare.
Condiționarea operantă ajută foarte mult la înțel egerea și tratamentul dezordinilor
obsesiv – compulsive.
Corelată cu abordarea behavioristă a anxietății, perspectiva cognitivă sugerează ca
principal factor determinat în instalarea și manifestarea acestei tulburări – modelul cognitiv –
asociat c u o serie de reguli ce interpretează evenimentele relativ inofensive ca fiind periculoase.
Literatura de specialitate oferă informații referitoare la prezența unor pattern -uri de
percepții distorsionate în relația cu ceilalți și o asimetrie cogn itivă, incapacitatea anxiosului de a
anticipa comportamente eficiente ca răspuns la stimuli anxiogeni. Din perspectiva anumitor
autori, anxietatea se manifestă sub forma sentimentului ineficacității personale, întreținând astfel
cognițiile negative și senz ațiile vegetative, cu proectarea în viitor a eșecului în relație cu ceilalți.
Abordarea cognitivistă a anxietății (Sava Nuț, 2003) limitează persoana anxioasă la o
vulnerabilitate psihologică în detrimentul celei biologice, este doctrina care supralici tează rolul
cogniției în dezvoltarea personalității, nivelul biologic , emoțional și întrepătrunderea acestora cu
nivelul cognitiv și comportamental fiind neglijată.
 Teoria întreruperii
Prezentată inițial de Watson, teoria dată vizează manifestarea unei stări de suscitare
determinată de întreruperea unui comportament organizat. Atunci când întreruperea generează
suscitare și nu apare nici un comportament adecvat pentru a juca rol de substituit pentru planul
inițial sau pentru a găsi căi alternative către scopul original, atunci avem stare tipică de anxietate.
Întreruperea conduce la neputința și aceasta deoarece provoacă dezorganizare sau absența (unui
comportament) unei conduite adaptative.
Comportamentele organizate sunt inhibitorii ai supărării, înt rucât asigură tipul de completare
sau de substituire necesar pentru evitarea sentimentelor de neputință generate de imtrerupere și
lipsa ulterioară de repertoriu relevant. Comportamentele arganizate nu trebuie neapărat să fie
relevante sau valoroase. Un co mportament va servi la generarea anxietății atât timp cât nu există

un plan organizat cu scop specific. Neputința este o reacție limitată de un stimul în sensul că
persoana nu știe ce să facă într -o situație. Mai departe, neputința se poate generaliza și s e poate
ajunge la lipsa de speranță, stare precară de dispoziție generalizată, iar aceasta trebue legată de
noțiunea de respect de sine. Când respectivul este mare , probabilitatea de a ieși din situație este
mică și invers. În ceea ce privește respectul d e sine, aceasta se exprimă ca sensibilitate la orice
semn de eșec, iar la fiecare stare depresivă poate fi o extensie a noțiunii de anxietate și neputință.
Aici, Mandler face legătura cu noțiunile psihanalitice de vinovăție și stare depresivă. În
contextul întreruperii succesiunii, anxietatea și voința, capătă conotații specifice, persoana
„rumegă” vinovăția, aceasta fiind o încercare de a completa succesiunea de ieșire din dificultate.
Neputința, dezorganizarea, întreruperea afectează sistemele emoți onale și motivaționale. Acestea
operează, semnificativ, în cadrul sistemelor de personalitate.
Teoria întreruperii asigură o bază de înțelegere a situațiilor stresante. Conform acestei teorii
– construită pe cercetările efectuate de Watson și Mandle r- un individ își face planuri ce au
funcția de a trasa un curs de succesiuni ale comportamentului. Întreruperile unor asemenea
succesiuni de comportament produc o stare de suscitare. Întreruperea se referă la acele
evenimente care nu au fost anticipate. D acă ar fi fost anticipate, ele ar fi fost o parte din plan.
Suscitarea se va transforma în anxietate atunci când nu există nici un comportament disponibil
sigur. Anxietatea nu se produce decât dacă începutul și încheearea suscitării nu se alflă sub
control ul organismului. Când individul are la dispoziție planuri alternative, el este capabil să
mențină controlul ( Maria Neagoe, 2002).
Destingem în cadrul acestei teorii trei noțiuni : conflict, frustrare, anxietate. Privită sub
aspectul întreruperii, frustrarea ar fi identificată ca anxietate. Conflictul apare, însă, în urma
dificultății de a allege alternative. Astfel, putem considera eșecul ca și întrerupere pentru valorile
sociocul turale. De asemenea, anxietatea primară ajunge să ia forma anxietății secundare atunci
când se apelează la un comportament alternative, desconsiderat de societate.

1.2.4. Vindecarea anxietății prin tratament
Există multe modalități de a trata anxietatea, și nu toate dintre acestea sunt potrivite fiecăruia,
la bază se află monitorizarea îndeaproape și învățarea stării proprii, apoi deciderea de a urma în
mod independent, s -ar putea să fie eficiente pentru unele personae, dar nu va putea ajuta mai
mulți oameni fără un plan de tratament adecvat.
Vindecarea tulburărilor de anxietate este posibilă prin tratament și asistență de specialitate.
Tratamente effective pentru tulburări de anxietate pot să include:
o Terapii cognitive -comportamentale – care au ca scop schimbarea schemelor de g ândire, a
credințelor și a comportamentelor care pot să declanșeze anxietatea. O parte a terapiei

poate să includă expunerea gradată, prin care persoana este expusă unor situații care
provoacă anxietate. Procesul este numit desesivitizare.
o Managimentul anxietății și tehnici de relaxare(ex. hipnoterapia, meditația/ exerciții de
respirație, etc.)
– Exerciții regulate – 30 de minute de exerciții fizice regulate în fiecare zi va reduce atacul
de panică , anxietatea este eliminată în cele din urmă. Mintea se distrage de la gândurile
ce pot provoca o eventuală stare de anxietate, iar corpul devine sănătos, simptomele la
fel se reduc. De aceea exercițiul este vital în orice plan de t ratament pentru anxietate.
– Exerciții de relaxare – Taiji și Qigong -ului sunt foarte bune exerciții de relaxare, pot
ajuta la relaxarea minții și corpului și la restaurarea sănătății, echilibrului pentru a
reduce anxietatea.
o Medicația – include antidepresanți și sedative. Utilizarea acestora necesită recetă de la
medic și nu numai sub îndrumarea și monitorizarea medicului dar și a psihiatrului
calificat, pacientul va primi dozaj correct, cee ace va reduce pericolul de efecte
secundare.
o Herbal – Aceasta este considerate un tratament alternative pentru anxietate. Cu toate
acestea, poporul chinez și nativ, folosesc deja de mii de ani pentru a vindeca problemele.
Studiile effectuate au demonstrate că acestea sunt la fel de eficace ca un medicament de
prescripție, fără efecte secundare, medicament pe bază de plante.
Anxietățile netratate pot avea efecte serioase asupra persoanei precum și asupra relațiilor
acesteia.

1.3. R eușita școlară și anxietatea generali zată
1.3.1. Tulburări de comportament la școală și la orice nivel de reușită școlară

Reușita școlară este strîns legată, statistic vorbind, și de nivelul intelectual al părinților,de
nivelul socio -economic. Părinții care vorbesc prost limba română, sau o familie numeroasă,
îngrădită într -un spațiu restrîns, nu ușurează condițiile de studiu.
Motivația de a învăța este segmentul primordial al succesului școlar. Sursele motivației sunt
multiple și complexe. Literatura de specialitate promovează ideea conform cărei factorii
intrinseci și cei extrinseci condiționează și influențeaz ă motivația pentru învățare. Motivația
poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcționează comportamentul uman.
Forțele externe, de orice natură, de asemenea pot influența comportamentul, dar totuși,
esențialmente, acesta este ghidat și susținut de forțele interne ale individului. De regulă, oamenii
lucrează mai productiv și mai intensiv atunci când sânt motivați, astfel având un grad mic de
anxietate.
Reușita școlară presupune dezvoltarea aptitudinilor, inteligenței și spir itului practic aplicativ
și experimental al acestora. Asupra personalității adolescentul acționează factori care pot
influența reușita școlară, fie că aceștia sunt factori externi :pedagogici, socio -culturali fie factori

interni : biologici și psihologici.
Madiul familial are rolul său bine stabilit : instabilitatea căminului, neînțelegeri, părinți
despărțiți , conflicte frecvente sau părți care nu se interesează de rezultatele școlare. Sprijinul
școlar trebue să fie precoce.

– Anxietatea de perfonmanță înseamnă tulburări de comportament la școală și la orice
nivel de reușită școlară:
1. În cazul inteligenței obișnuite anxietatea reprezintă baraj, obstacol, conduce la scăderea
notelor impiedicând perfonranța.
2. În cazul inteligenței crescute copilul învață p rea mult, este suprasolicitat, de aceea de
munte ori, ori este obosit, iar la situații neașteptate are performanța scăzută. Semnele
acesteia sunt : o stimă de sine negativă, tendința de a se subevalua, în cazut exercițiilor,
provocărilor nu performanța îl motivează ci dorința de a evita eșecul, în cazuri severe este
asociat și cu simptome somatice ca, dureri de cap, sentiment de vomă, dureri de stomac,
rusul unghiilor.

– Posibilități de tratament :
1. Căutarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut, consilier)
2. În cele mai multe cazuri numai o ameliorare a situației este posibilă, neputând schimba
întreaga personalitate
3. Inducerea unor exerciții de relaxare, de imaginare.
4. Încetarea evaluării copilului pe baza performanțelor școlare.

1.3.2. Anxietatea generalizată și modalități de bază
Anxietatea generalizată este prezentă continuu și are următoarele caracteristici : stima de sine
scăzută, dubii permanente legate de competențele sale, neliniște permanentă, nevoia de consolare
permanentă. Apar la cop ii din familiile unde iubirea este condiționată de perfirmanța bună, de
comportament bun, (ex. „Dacă nu te comporți bine/au ai note bune, nu te iubesc”).
Posibilități de tratare
– Profesioniști
– Exerciții de relaxare
– Cazurile mai ușoare se remediază.
Ce poate să facă un părinte:
– Să aibă expentanțe reale față de copil
– Să evalueze correct necesitățile copilului
– Atitudine pozitivă fță de copil

– Să asigure un mediu de siguranță
– Să nu descarce tensiunea proprie, asupra copilului
– Să stabilească și să mențină o relație empatică, de acceptare.

1.3. Aspecte de bază ale anxietății

Anxietatea este un factor care contribute la aproape orice problemă cu care se confruntă o
persoană. În ceea ce îi privește pe a dolescenți, imaginea este chiar mai sumbră. În primul rând ei
se confruntă cu problem care sunt mult prea grele pentru ca ei să le poată rezolva. În al doilea
rând, eu au nevoie inerentă de a își dovedi că sunt adulți și încearcă adeseori să facă lucrul ac esta
consumând alcool, consumând droguri, furând, etc.
Adolescenții nu sunt tocmai pregătiți pentru această lume a adulților. Ei au dat recent la o
parte cărțile cu desene animate și animalele de pluș. Pentru că există astfel de presiuni solide, e i
tind să vado partea negative în aproape orice situație, cee ace contribuie la mărirea anxietății pe
care ei o experimentează.
Sunt multe lucruri care pot cauza anxietate. Conflictele interne de care adolescenții nici
măcar nu sunt conștienți pot fi causze ale anxietății. Unii tineri sunt plini de anxietate pentru că
proprii lor părinți au fost la fel. Alții superă din cauza conflictelor, fie din prezent, fie din
copilăria lor, care încă nu sunt rezolvate. Alții experimentează tocmai din teama de a n u
experimenta.
Atunci când consiliezi tineri care suferă de anxietate, este important să stabilești care este
cauza anxietății lor. Cu atât de multe posibile cause, această sarcină se dovedește a fi una dificilă.
Însă,cauzele anxietății pot fi împărț ite în cinci categorii.
1. Categoria pe care o reprezintă amenințările. Tinerii tind să perceapă pericolele, care sunt
adese ori ireale, însă care pot fi și reale. Valoarea personală este foarte importantă pentru
unadolescent, și atunci când sesizează un atac la adresa lui, devin foarte fricoși. Tema de
separare față de o persoană care este semnificativă pentru ei este o altă cauză ale
anxietății. Mai sunt și alte amenințări care pot să fie cause ale anxietății, cum ar fi
posibilitatea divorțului părinților sa u perspectiva unei posibile exmatriculări din școală.
2. Categoria reprezentată de conflicte. Un fel de conflicy apare atunci când adolescentul
este nevoit să aleagă dintre oportunitatea unei slujbe bune pe timpul verii, sau o călătprie
într-o țară străină. Ei nu por să le facă pe amândouă, și o așa decizie dificilă poate să le
provoace anxietate. Ei doresc să aibă o libertate mare, care s -ar realiza doar prin ruperea
relației, însă se tem de asemenea să nu rănească persoana respective. Acest tip de conflict
poate și el să ducă la anxietate.
– Un al treilea fel de conflict apare atunci când tânărul trebue să aleagă între două
alternative, ambele nefiind de droit. De exemplu, s -ar putea ca ei să trbuească să aleagă
între îndurarea durerii, sau de a face o operație care să facă durearea să dispară. Oricare
din aceste conflicte pot să îl ducă pe un tânăr spe anxietate.

3. Categoria de anxietate pe care o reprezintă frica. Tinerilor le este frică de mu lte lucruri.
Iată o listă cu cele mai commune temeri ale lor: teama de eșec , de viitor, de insucces, de
respingere, de intimitate, de conflict, de a fi lipsit de sens, de afi bolnav, de moarte și de
singurătate,. Aceste temeri, cuibărite în mințile lor p ot să îi aducă până la anxietate.
4. Categoria de anxietate reprezentată de nevoile neîmplinite. Oamenii au șase nevoi de
bază, Prima este nevoie de supravețuire. Oamenii au o dorință foarte puternică de a
exista. A doua este nevoia de siguranță, a treia este nevoia sexuală. A patra nevoie de
bază este aceea de semnificație, nevoia de a se simți valoros. A cinea nevoia de bază este
împlinirea. A șasea nevoie de bază este identitatea de sine , nevoia de a ști cine sunt ei.
Dacă una din aceste nevoi de bază ale omului nu sunt împlinite, acest lucru poate să ducă
la anxietate.
5. Categoria de anxietate este reprezentată de diferențele individuale. Oamenii reacționează
diferit la situații diferite. Un prim motiv pentru diferențele individuale este cel psihologic.
Mare parte din comportament este învățat de la părinți și de la oameni importanți în viața
tinetilor. Modul în care părinții sau acești oameni importanți reacționează la diferite
situații va afecta modul în care reacționează tânărul la ele.
Factorii ar putea include instabilitate politică, o societate care este din ce în ce mai
mobile, valorile mereu în schimbare, modificarea standartelor morale ale societății, sau
credințele religioase.
– Un al patrulea motiv pentru diferențele individuale este reprezentat de psihologie.
Acești factori ar putea include prezența bolii, a unei diete greșite, problem neurologice
sau dezechilibre chimice din corp.

– Un al cincilea motiv pentru diferen țele individuale este teologia. Un tânăr care face
parte dintr -o biserică foarte legalistă, va avea o nevoie interioară nesănăto asă de al îl
mulțumi tot timpul pe Dumnezeu. Acest lucru va duce la anxietate, pentru că nu face
destul pentru Dumnezeu. Astfel, de tineri vor începe chiar să pună sub semnul întrebării
mântuirea lor. Lipsa credinței nu este singura cauză teologică a anxie tății.
– În cele din urmă, al șase lea motiv pentru diferențe individuale este reprezentat de
falsele credințe.

Cele mai întâlnite 10 credințe false pe care le au adolescenții, care ajung să îi conducă la
anxietate.
1. Este esențial ca eu să fiu iubit sau aprobat de cineva.
2. Trebue să fiu perfect pentru a mă considera valoros.
3. Este teribil atunci cănd lucrurile nu sunt așa cum vreau eu să fie.
4. Nefericirea este determinată de circumstanțe axterne și eu nu am nici un control asupra
lor.
5. Lucrurile periculoase sunt cause pentru îngrijorare, și eu trebue să mă gîndesc la ele.
6. Este mai ușor să evit dificultățile și responsabilitățile, decât să încerc să le abordez.
7. Trebue să fiu dependent de cei din jur și trebue să am pe cinevamai puternic decât
mine, pe care să mă bazez.

8. Experiențele mele din trecut îmi determină caracterul în prezent. Nu este nimic ce pot
face ca să îmi influențeze trecutul.
9. Ar trebui să fiu supăr at cu privire la problemele oamenilor din jurul meu.
10. Este întotdeauna o soluție corectă și perfectă pentru fiecare problem și trebue să o
găsesc, sau rezultatele vor fi catastrofale.

Anxietatea nu este întotdeauna ceva greșit. Anxieta tea poate de asemenea produce unele
efecte be nefice, așa cum este motivația.Prea multă anxietate totuși este dăunătoare. În continuare
sunt descries efectele pe care le are anxietatea asupra adolescenților.
o Efecte fi zice. Sunt multe pe care le are anxietatea în adolescență. De obicei fiind
considerată o problem a adulților, anxietatea este cunoscută ca fiind o cauză a nucleului
chiar și în rândurile adolescenților . Alte efecte fizice sunt durerile de cap, de spate,
deranjantele stomacale, respirație scurtă, problem de somn, oboseală și pierderea
apetitului. De asemenia, se declanșa reacții severe, în ce privește tensiunea sangvină,
tensiunea mușchilor și schimbări digestive și chimice în corp.
o Efect e de comportament. Adolescenții, la fel ca și adulții, aleg inconștient
comportamente care micșorează durerea anxietății și îi ajută să poată face față fiecărei
situații.
Unii vor dormi prea mult, alții vor lua droguri, vor consuma alcool, sau vor trăi în
negarea anxietății lor. Anxietatea poate să îi facă pe oameni să fie foarte dezagreabili, să
dea vina pe cei din jur pen tru problemele lor, sau să se umple de mânie.
o Efecte spiritual . Anxietatea poate să îl facă pe un tînăr de la petrecerea unui timp singur
cu Dumnezeu, de la părtășia cu alți creștini.
o Efecte psihologice.
o Adolescentul s -ar putea să aibă o teamă intensă de a fi separat de un părinte sau de o altă
persoană cu mare influență asupra lui.
o Tânăr ul s-ar putea să caute o relație apropiată cu membrii familiei, în timp ce evită orice
relație cu necunoscuții.
o Adolescentul poate experimenta tot felul de temeri psihologice, așa cum e frica de
mulțimi, teama de spașii ănchise, teama de înăl țimi.
o Adolesc entul poate dezvolta diferite deze chilibre de alimentație , cum este anorexie sau
bulimia, datorită anxietății cu privire la greutatea lui și la modul în care arată.
o Adilescentul poate experimenta unele dezechilibre în ceea ce privesc mișcările lui, cum
sunt ticurile , musculare involuntare.