1.1. Scurt istoric al dezvoltării activităților de gestiune a deșeurilor Cercetările arheologice au dovedit că încă de acum 4000 ani, unele… [306090]

CAPITOLUL I. DEȘEURI

1.1. Scurt istoric al dezvoltării activităților de gestiune a deșeurilor

Cercetările arheologice au dovedit că încă de acum 4000 ani, unele localități din valea Indusului aveau servicii de colectare a gunoaielor menajere. Se foloseau căruțe care circulau în tuneluri prevăzute cu puțuri în care se aruncau gunoaiele.

[anonimizat], în urma fermentării aerobe a deșeurilor vegetale (frunze, paie, buruieni etc.), în amestec cu substanțe minerale (ex. cenușă), care se poate folosi în agricultură (mai ales în sere și solarii). Țăranii chinezi foloseau această metodă încă de acum 5000 de ani [1].

[anonimizat], iarbă, gunoiul stradal și dejecțiile umane.

Grija pentru îndepărtarea gunoaielor este foarte veche și în orașele din vestul Europei. [anonimizat] 1348 se emite o ordonanță care solicită locuitorilor urbei să transporte noroiul și gunoaiele în locuri anume stabilite [1].

Ciuma din 1500 și 1522 impulsionează organizarea sistemului de transport a gunoaielor. Autoritățile însărcinează antreprenori care să curețe străzile (în anii 1608, 1621, 1643), [anonimizat]. În anul 1800 la Lyon s-a inaugurat sistemul de recipienți metalici în care se depuneau gunoaiele și noroiul de către cetățeni și măturătorii municipali. Acest sistem a fost introdus la Paris în 1883 de prefectul Poubelle (de aici denumirea de pubelă).

[anonimizat] a [anonimizat], ceea ce este dovedit de o serie de epidemii de holeră și ciumă care au bântuit de-a lungul evului mediu. În 1790, Divanul țării dă poruncă Agiei să oblige locuitorii să curețe străzile și curțile [1].

Primul regulament complet și modern de salubritate intitulat “Regulament pentru menținerea curățeniei în străzile și piețele capitalei”, elaborat de medicii Iacob Felix și Anastasie Tatu, a fost publicat la 11 martie 1866. [anonimizat]. Desigur că promovarea acestui regulament a fost impusă de mirosurile gunoaielor și valurile de insecte care propagau bolile și de posibilitatea de a utiliza materiile organice din gunoaie în calitate de îngrășământ agricol [1].

[anonimizat] a deșeurilor au intrat într-o [anonimizat]-se apropierea lor de standardele cerute de integrarea în UE.

Cantitățile de deșeuri sunt din ce în ce mai mari. Astfel, [anonimizat] o populație de 2,1 [anonimizat] 1622 tone de deșeuri menajere și industriale. Din acestea, 79 tone sunt reciclate, 6 [anonimizat] 1333 tone sunt depozitate.

[anonimizat] 10 milioane de oameni (46% din populație) nu există decât în puține localități sisteme de colectare a deșeurilor, [anonimizat], acestea sunt deversate în albiile cursurilor de apă.

Momentul important în dezvoltarea activității de salubrizare în țara noastră îl reprezintă înființarea Asociației Naționale patronale și profesionale de gospodărire comunală și locativă (în anul 1990) și constituirea Asociației Române de Salubritate (în anul 1999) [1].

1.2. Impactul deșeurilor asupra mediului în România

În general, ca urmare a lipsei de amenajări și a exploatării deficitare, depozitele de deșeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact și risc pentru mediu și sănătatea publică. Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orășenești și industriale, în ordinea în care sunt percepute de populație, sunt [2]:

modificări de peisaj și disconfort vizual;

poluarea aerului;

poluarea apelor de suprafață;

modificări ale fertilității solurilor și ale compoziției biocenozelor pe terenurile învecinate.

Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute și cu suspensii antrenate de vânt este deosebit de evidentă în zona depozitelor orășenești actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule și acoperirea cu materiale inerte. Depozitele neimpermeabilizate de deșeuri urbane sunt deseori sursa infestării apelor subterane cu nitrați și nitriți, dar și cu alte elemente poluante. Atât exfiltrațiile din depozite, cât și apele scurse pe versanți influențează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează asupra folosinței acestora [2].

În termeni de biodiversitate, un depozit de deșeuri înseamna eliminarea de pe suprafața afectată, a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a lua în considerare populația microbiologică a solului. În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică în sensul că: în asociațiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate, iar unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care își găsesc hrana în gunoaie (șobolani, ciori) [2].

Deși efectele asupra florei și faunei sunt teoretic limitate în timp la durata exploatării depozitului, reconstrucția ecologica realizată după eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic inițial, evoluția biosistemului fiind ireversibil modificată.

Actualele practici de colectare, transport, depozitare a deșeurilor urbane facilitează înmulțirea și diseminarea agenților patogeni și a vectorilor acestora: insecte, șobolani, ciori, câini vagabonzi.

Deșeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită continuțului lor în substanțe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenți, uleiuri uzate. Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv nămolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu deșeuri solide orășenești. Această situație poate genera apariția unor amestecuri și combinații inflamabile, explozive sau corozive; pe de altă parte, prezența reziduurilor menajere ușor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe și reduce poluarea mediului [2].

Un aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile; fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic, recuperarea lor este dificilă. Tocmai la reciclare trebuie să lucrăm și la impunerea de către guvern, a colectării selective, pentru a putea recicla eficient, stabilind, în condițiile legii, asigurarea cu prioritate a unor terenuri în vederea realizării depozitelor și instalațiilor de colectare, reciclare și de eliminare a deșeurilor pentru localități, care constituie cauză de utilitate publică [2].

1.3. Deșeuri. Clasificare

1.3.1 Compoziția și caracteristicile fizico-chimice a deșeurilor

Reziduurile menajere sunt foarte eterogene, compoziția lor prezentând variații mari de la o localitate la alta, funcție de anotimp, gradul de dezvoltare urbanistică și de civilizație, de nivelul de viață, de profilul alimentar. Stabilirea compoziției presupune determinarea procentuală a componentelor: hârtie și carton; sticlă, textile; lemn; materiale plastice; cauciuc; oase; materiale ceramice; metale; resturi alimentare; pământ; cenușă; zgură [1].

În raport cu procesele fizico-chimice ce au loc după depozitarea reziduurilor menajere, ele pot fi [1]:

combustibile (lemn, textile, materiale plastice);

fermentabile (resturi de alimente, fructe, legume, carne);

inerte (metal, sticlă, zgură, materiale ceramice);

sub formă de pulbere (cenușă, pământ, praf).

Deșeurile sau reziduurile sunt materiale și materii prime rezultate din activitatea umană care prin ele însele, fară a fi supuse unor transformări, nu mai pot fi utilizate.

1.3.2. Clasificarea deșeurilor după proveniență

După proveniență deșeurile se clasifică astfel (după SR 13350:1996 Salubrizarea localităților. Deșeuri urbane și rurale. Clasificare) [1], [3]:

menajere, provenind de la locuințe și unități social-administrative;

stradale, de la salubrizarea căilor de circulație publică (străzi, alei, trotuare);

animaliere, ce provin de la abatoare, unități zootehnice, ecarisaje;

deșeuri spitalicești asimilabile celor menajere, provenind de la policlinici, dispensare, institute cu profil medical;

deșeuri de grădină, care cuprind materiale vegetale, pământ, frunze din grădini, parcuri, scuare, spații verzi amenajate;

deșeuri agricole rezultate din activitatea agro-industrială (melasă, boștină);

nămoluri de la stațiile de epurare, haznale, fose septice;

deșeuri de construcții, provenind din demolări, de la reparațiile construcțiilor și de la execuția construcțiilor noi;

deșeuri voluminoase, de la locuințe și instituții social-administrative.

1.3.3. Clasificarea deșeurilor după compoziție

După compoziție se disting două grupe de deșeuri [1]:

cu compoziție anorganică. Exemple: resturi metalice feroase și neferoase, resturi din construcții (betoane, tencuieli, pavaje), sticlă și cioburi de sticlă, ceramică, zgură, cenușă, agregate diverse, praf, nămoluri anorganice;

cu compoziție organică, ca exemple fiind: resturile vegetale, resturile animaliere, hârtie, cartoane și produse din hârtie, textile, materiale plastice, lemn, plută, resturi de la prelucrarea pieilor și blănurilor, resturi de la prelucrarea cauciucului, nămoluri organice.

1.3.4. Clasificarea deșeurilor după caracteristicile principale de tratare

După caracteristicile principale de tratare pot fi împărțite în [1]:

deșeuri combustibile, din care fac parte resturile de hârtie, cartoane, produse de hârtie, textile, plastice, lemn, plută;

deșeuri fermentabile sau biodegradabile, din care fac parte resturile alimentare, legume, fructe, resturile animaliere;

deșeuri inerte, dintre acestea făcând parte: resturile metalice feroase și neferoase, resturile din construcții, resturile de sticlă, ceramică, zgură,cenușă, pământul.

1.3.5. Clasificarea deșeurilor după posibilitățile de refolosire

După posibilitățile de refolosire [1]:

deșeuri refolosibile ca atare, cu exemplele: sticlă, metale feroase și neferoase, textile, plastice, resturi de la tăbăcării, pielării și blănării, lemnul, pluta, cauciucul;

deșeuri refolosibile ca materii prime secundare, unde pot fi incluse: hârtie și carton, sticlă, metale feroase și neferoase, textile, plastice, resturi de la tăbăcării, pielării și blănării, lemn, plută, cauciuc, resturi alimentare, resturi vegetale, legume, fructe, resturi animaliere.

Deșeurile industriale sunt specifice procesului tehnologic utilizat.

Deșeurile miniere provin din decoperte (la exploatările de lignit de la suprafață), din excavații subterane (cantități mici și care sunt transportate și depozitate “în uscat”). Tot deșeuri miniere sunt cele provenite din procesele de preparare și extragere a minereurilor. Astfel, la extragerea cărbunilor rezultă: steril, cărbuni, reactivi de flotație (uleiuri, gudron, petrol). Probleme grave de protecția mediului ridică deșeurile de la prepararea minereurilor radioactive [1].

Deșeurile din industria metalurgică și siderurgică constau din [1]:

zgură de furnal (bazică sau acidă) din procesul de obținere a fontei;

zgură de oțelărie, cu conținut ridicat de fier în stare liberă;

zgură de la extragerea metalelor neferoase;

nisipuri sterile de la exploatarea nisipurilor bituminoase și de la nisipurile folosite în turnătorii;

șlamuri metalurgice, ce reprezintă deșeuri din uzinele cocsochimice. Sunt amestecate cu gaze de furnal și nisipuri de turnătorie.

Deșeurile din industria energetică rezultă în urma arderii combustibililor în centrale termoelectrice și constau din [1]:

zgură de cazan (din arderea cărbunilor pe grătare fixe);

zgură de cărbune (se deosebește de prima prin conținutul remanent de cărbune și prin structură);

zgură și cenușă de la termocentrale unde cărbunii sunt mărunțiți sub formă de pulbere și apoi sunt injectați în focare.

Deșeurile din industria chimică sunt de diverse categorii astfel, din industria sodei rezultă calcar subgabaritic (cu particule mai mici de 12 mm), deșeuri sub formă de suspensii (suspensii de nămol de la soda caustică).

Din industria îngrășămintelor fosfatice și acidului sulfuric rezultă deșeuri de fosfogips și cenușă de pirită.

Deșeurile de Ca(OH)2 de la producerea acetilenei se depozitează sub formă de suspensii în bazine de pământ, unde, în urma infiltrațiilor și evaporării, se transformă în pastă de var [1].

1.4 Metoda MODECOM

În urma unei cereri din partea Ministerului de Dezvoltare Durabilă a Franței, în cadrul planului național pentru prevenire (figura 1.1.), s-a lansat o nouă campanie națională pentru a gestiona deșeurile menajere în anul 2007 [4].

Toate tipurile de colectare (colectarea deșeurilor menajere reziduale, colectare selectivă și reciclare, în centrul de colectare) au fost studiate. Diferențierea pe categorii a deșeurilor (cele provenite din gospodării sau activități economice ) a fost, de asemenea, luată în considerare. Aceste date s-au utilizat pentru stabilirea politicii din domeniul deșeurilor pentru optimizarea tehnici de recuperare a deșeurilor tratate și de asistență în probleme tehnice și de organizatorice.

În 2007, repartiția între diferite materiale, este destul de similară cu cea din anul 1993, cu excepția accesoriilor sanitare, care au cunoscut o creștere dramatică. Ambalarea acestora a scăzut ușor de la 39% în 1993 la 32% în 2007 [4].

Figura 1.1. Colectarea deșeurilor și sortarea acestora [4].

Sortarea face parte din obiceiurile de francezilor, iar colectarea selectivă de ziare, reviste, a ajutat la reciclarea a 50% dintre acestea. Progresele suplimentare de menținere, prevenire, sortare, limitarea de imprimare și de fotocopiere și sortare ar putea reduce deșeurile cu aproximativ 150 de kg/cap de locuitor/an.

Dezvoltarea colectării selective a avut un impact semnificativ. În 2007, fiecare persoană franceză a colectat 391 de kilograme de gunoi, în medie, iar  depozitate la groapa de gunoi au fost 170 de kg deșeuri. Odată cu introducerea colectarii selective a deșeurilor, 50 % din ziare, reviste, reviste și ambalaje au fost recuperate, iar din 1993 rezultă o scădere bruscă a deșeuri reziduale, inclusiv hârtie, carton și sticlă [4].

Principalele obiective ale Conferinței Grenelle. Pentru a atinge obiectivele stabilite la Conferința Grenelle concepute pentru a produce mai puține deșeuri, să se recicleze mai mult, reducând în același timp utilizarea de depozitare și incinerare, trebuie să se efectueze următoarele [4]:

Minimizarea risipei de resurse

Prevenirea risipei de resurse (cum ar fi compostare acasă, limitarea de imprimare etc.) reprezintă 39% din toate deșeurile menajere, sau aproximativ 150 de kilograme/cap de locuitor/an.

Promovarea compostarii

Privind deșeurile organice (putrescible și hârtie și carton), până la 52% din deșeurile menajere reziduale, adică 164 kg pe cap/locuitor/an, ar putea fi recuperate prin compostare și prin colectare selectivă. Proporția de deșeuri putrescible reprezintă acum doar 125 kg pe cap de locuitor pe an.

Nu trebuie sa trecem cu vederea sortarea

O mare implicare a francezilor, ar putea duce la recuperarea din containerele în care colectarea se face selectiv 100 de kilograme pe cap de locuitor pe an de deșeuri , cum ar fi hârtie, carton, plastic , metale [4].

1.4.1 Determinarea cantității de deșeuri din Municipiul Iași aplicând metoda MODECOM

În tabelul 1 este prezentată caracterizarea, folosind metoda MODECOM, a deșeurilor din Iași, în primăvara anului 2002 [1].

Tabel 1.

Componența deșeurilor menajere din orașul Iași, folosind metoda Modecom [1]

1.5 Date comparative a deșeurilor menajere din țările Uniunii Europene

Compoziția medie a deșeurilor menajere în țările Uniunii Europene este prezentată în tabelul 2:

Tabel 2.

Compoziția medie a deșeurilor menajere în țările Uniunii Europene [1]

Volumul specific de deșeuri este de 310 kg/locuitor/an și prezintă o creștere anuală de 1-3%. Ca tendință generală în țările U.E., se constată o scădere a fracțiunilor organice fermentabile, în favoarea materialelor de ambalaj, cum sunt cartonul, sticla, materialele compozite, ceea ce determină scăderea densității aparente și creșterea puterii calorice nete [1]. Există variații între țări în raport cu deprinderile de trai.

Compoziția deșeurilor menajere din România prezintă diferențe față de cea din țările Europei Occidentale și SUA, în sensul unui procent mai mare de fracții organice fermentabile (tabel 3) [1].

Tabel 3.

Compoziția deșeurilor menajere în România comparativ cu Europa Occidentală și SUA [1]

Compoziția deșeurilor menajere din municipiul Iași (valori medii pe perioada 1995-2000) este: hârtie-carton 12%, sticlă 7%, metale 5%, plastice 7%, textile 5%, materiale organice 62%, alte materiale 2% (tabel 4).

Tabel 4.

Compoziția deșeurilor menajere din municipiul Iași [1]

Compoziția deșeurilor menajere din municipiul Piatra Neamț este reprezentativă pentru orașele din țara noastră cu populație în jur de 100.000 locuitori (are 125.000 locuitori)iar în tabelul 5 este prezentată situația existentă în perioada septembrie – decembrie 1999 [1].

Tabel 5.

Compoziția reziduurilor menajere din municipiul Piatra Neamț [1]

1.5.1 Componența reziduurilor din materiale plastice

Se constată că și în cazul acestei localități, fracțiunea predominantă este cea organică care reprezintă un procent de 49% din volumul total.

Reziduurile din materiale plastice au următoarea componență (din tabelul 6), remarcându-se o pondere mare a buteliilor de PET, urmată de materialele din PEjd [1]:

Tabel 6.

Componența reziduurilor din materiale plastice [1]

1.5.2 Compoziția deșeurilor stradale

Cuprinde, de regulă, praf și pământ în proporție de 60-80%, frunze și lemn 5-8%, hârtie și carton 2-4%, resturi de la șantiere de construcții (moloz, zidărie, piatră etc.) 3-5%, resturi vegetale și animale 0,1-0,2%, materii fecale de la animale de tracțiune 1- 2%, alte deșeuri din magazine și piețe 2-4%.

Determinarea compoziției se face la fel ca la cele menajere, însă deșeurile vor fi colectate și sortate diferențiat în raport cu tipul de îmbrăcăminte al străzilor: îmbrăcăminte impermeabilă, asfalt, îmbrăcăminte permeabilă (pavele rostuite cu nisip, pavaj de beton), îmbrăcăminte provizorie (macadam, pietriș) [1].

1.5.3 Compoziția deșeurilor industriale

Se prezintă sub diferite stări fizice: solide, paste (nămol), lichide, gazoase și sunt evacuate continuu sau intermitent.

Se pot clasifica astfel [1]:

reziduuri industriale asimilabile celor menajere, în care predomină ambalajele de hârtie, carton, lemn, textile, resturi de bucătărie. Pot fi tratate la fel ca reziduurile menajere;

reziduuri industriale combustibile ca: uleiuri și solvenți organici, hidrocarburi diverse, nămoluri cu caracter organic evacuate de la unitățile din industria petrolieră;

reziduuri industriale toxice, reprezentate de săruri provenind de la tratări termice, săruri de cupru și mercur, fenoli, efluenți de la atelierele de galvanoplastie încărcați cu produse cianurate și cromate, care au toxicitate ridicată, reziduuri gazoase conținând acizi de carbon, clor. Toți acești compuși toxici impun o neutralizare chimică înaintea evacuării în mediu;

reziduuri industriale acide, ca resturile de HCl, H2SO4, H2NO3 și compuși organici cu caracter acid. Sunt prezente în general sub formă lichidă;

reziduuri industriale bazice reprezentate de resturi de compuși chimici alcalini din industria chimică, petrochimică, de tratare electrolitică; sunt în general sub formă lichidă;

reziduuri radioactive de la centralele nucleare ca și de la laboratoare ce folosesc substanțe radioactive. Ele sunt radiotoxice și periculoase pe toată durata vieții radioelementelor;

reziduuri industriale provenind din industria de prelucrare a sticlei, cimentului, varului. Sunt stabile din punct de vedere chimic și nu necesită tratări;

reziduuri fermentabile care provin în industria alimentară (abatoare, fabrici de conserve de legume), din piețe, magazine de carne și legume. Trebuie valorificate sau neutralizate înainte de evacuare.

Reziduurile industriale au structuri diferite de la o țară la alta. În Anglia, de exemplu structura lor se prezintă în tabelul 7 [1]:

Tabelul 7:

Structura reziduurilor în Anglia [1]

1.6 Parametrii caracteristici deșeurilor

1.6.1 Determinarea greutății specifice a deșeurilor

Greutatea specifică aparentă este greutatea unității de volum în starea în care au fost depuse reziduurile (fară compactare). Ea variază între 300-400 kg/m3 pentru țara noastră și între 200-300 kg/m3 în țările din Europa de Vest și America de Nord. În marile orașe este înjur de 200 kg/m3 [1].

În cazul folosirii autocompactoarelor, pentru colectarea deșeurilor, greutatea specifică se mărește 2-4 ori. De asemenea ea se mărește în depozite, în urma procesului de compactare cu utilaje adecvate. Vehiculul cu reziduuri se cântărește plin și gol (după descărcare), la rampa de depozitare controlată, pe o platformă amenajată.

Se determină greutatea specifică volumetrică cu relația următoare [1]:

(1)

unde:

G1 – greutatea vehiculului plin [t];

G2 – greutatea vehiculului gol [t];

V – volumul reziduurilor [m3].

1.6.2 Determinarea compoziției deșeurilor

În buletinul de analiză se înscriu componentele și procentele ce le dețin, și anume: elemente fine (sub 5 mm), resturi cu d = 5 – 25 mm, materii vegetale și animale fermentabile, hârtie, carton, textile, metale, oase, piele, cauciuc, mase plastice, sticlă, diverse.

Pentru determinarea compoziției se procedează astfel [1]:

reziduurile sunt cernute printr-un ciur cu ochiuri de 25 mm și apoi prin cel cu ochiuri de 5 mm;

reziduurile sunt cernute printr-un ciur cu ochiuri de 25 mm și apoi prin cel cu ochiuri de 5 mm;

Folosind metoda de caracterizare a deșeurilor menajere MODECOM, elaborată de L'ADEME (Agenția de Mediu și Gospodărire a Energiei) din Franța, se realizează o cunoaștere a compoziției deșeurilor în funcție de obiective precise ca: reciclarea anumitor componente și ambalaje, determinarea variațiilor și specificității compoziției legate de habitat.

Compoziția se încadrează în 13 categorii [1]:

deșeuri fermentabile, împărțite în deșeuri alimentare și deșeuri de gradină;

hârtie, împărțită în ambalaje, ziare-broșuri și reviste și materiale de publicitate pe hârtie glace, alte hârtii (plicuri, hârtie de scris, hârtie pentru calculator);

cartoane;

compozite: ambalaje de diferite materiale (hârtie , plastic, aluminiu, ambalaje de cafea);

textile: ambalaje pentru saci de fructe, materiale din fibre naturale(bumbac, lână, in), materiale din fibre sintetice (saci de sport, de voiaj);

textile sanitare: ambalaje, alte textile sanitare (șervețele igienice, vată și hârtie folosită la împachetat);

materiale plastice: saci de ambalat, saci menajeri, sticle transparente de PVC (pentru apă plată sau gazoasă, ulei, oțet), sticle transparente din PET (pentru apă minerală ), sticle din polietilena opace, sticle și flacoane netransparente din PVC, sticle și flacoane din PET, ambalaje din polistiren, alte ambalaje din plastic și alte deșeuri din plastic (tuburi, jucării, carduri);

combustibil neclasat: ambalaje (cutii pentru brânzeturi, lăzii pentru fructe), alte ambalaje neclasate (lemn, cauciuc, saci etc.);

sticlă: ambalaje din sticlă verde, din sticlă transparentă, ambalaje din sticlă de alte culori, alte deșeuri din sticlă (platouri);

metale: ambalaje din metale feroase (cutii de conserve, capace pentru borcane, doze de băuturi), alte deșeuri din materiale feroase, ambalaje din aluminiu, ambalaje din alte metale și alte deșeuri din diferite metale (robinete, caserole);

necombustibil neclasat: ambalaje necombustibile neclasate, alte combustibile neclasate (material inert neclasat pe diferite categorii);

deșeuri speciale: baterii alcaline, baterii bazice, baterii reîncărcabile, baterii plate, aerosoli, ambalaje pentru produse medicale, ambalaje pentru uleiuri de mașini, ambalaje pentru alte deșeuri speciale, alte deșeuri speciale, deșeuri speciale pentru activități sanitare (seringi și perfuzii);

materiale fine cu diametrul < 20 mm: praf, pământ, cenușă, zgură , bucăți mici de hârtie, de sticlă [1].

1.6.3 Determinarea cantității deșeurilor

Determinarea cantităților de deșeuri produse în cadrul unei localități este necesară pentru dimensionarea depozitelor controlate de deșeuri, determinarea numărului utilajelor de colectare și transport și a capacității instalațiilor de valorificare, precum și pentru stabilirea cheltuielilor anuale necesare pentru colectare, transport și depozitare [1].

Cantitatea medie zilnică se determină cu relația de mai jos:

Qmed. zi =N · Im · 0,001 [t/zi] (2)

în care:

N – numărul de locuitori;

Im – indicele mediu de producție a deșeurilor menajere, în kg/loc·zi.

Acest indice se stabilește prin măsurători și înregistrări statistice ale localităților respective sau asimilând indici ai altor localități cu aceeași mărime, dimensiuni, grad de confort etc. în țara noastră, pentru calcule globale se poate considera Im = (0,6-1,4) kg/loc·zi în orașe și (0.3-0,7) kg/loc·zi în mediul rural [1].

Cantitatea maximă zilnică de deșeuri menajere se stabilește astfel [1]:

Qmax. zi = Qmed. zi · Kzi [t/zi] (3)

în care:

Qmed. zi – cantitatea medie zilnică [t/zi];

Kzi – coeficientul de variație zilnică a cantității de deșeuri; are valori de 1,3-1,5.

Pentru a determina volumul zilnic de deșeuri se împart cantitățile Qmed. zi și Qmax. zi la greutatea specifică a deșeurilor, care, în general, are valori cuprinse între 350-400 kg/m3.

1.6.4 Determinarea cantității de deșeuri stradale

Determinarea cantității de deșeuri stradale se face cu relația [1]:

Qs = S· Is[ t/zi] (4)

în care:

Qs- cantitatea zilnică de deșeuri stradale colectate de pe suprafața curățată, în t/zi;

S- suprafața stradală curățată, în ha;

Is- indice de producere a deșeurilor stradale, în t/ha·zi; depinde de natura îmbrăcăminților străzilor (tabelul 8), gradul de dezvoltare al localităților, numărul de locuitori (tabelul 9).

Tabel 8.

Valorile Is în funcție de natura îmbrăcăminții străzilor [1]

Tabel 9.

Valorile Is în funcție de mărimea localităților [1]

1.6.5 Determinarea cantităților de deșeuri de grădină, parcuri, spații verzi

Determinarea cantităților de deșeuri de grădină, parcuri, spații verzi se face cu relația următoare:

Qg = S· Ig [t/zi] (5)

în care:

S- suprafața grădinilor, parcurilor, spațiilor verzi, în ha;

Ig – indicele mediu de producere a deșeurilor de grădină, în t/ha·zi.

Acest indice se determină prin măsurători sau înregistrări statistice în condițiile localității respective [1].

1.7 Aspecte economice privind calculul prețului deșeurilor

Strategiile de gestiune a deșeurilor au consecințe directe asupra tarifelor plătite de populație pentru colectarea deșeurilor. În această direcție, prof.dr.ing. A. Găzdaru [5], propune o structură teoretică a tarifului care se percepe populației, diferențiată în trei variante, astfel:

Varianta A:

T = Q·(C + Tt) (6)

unde: T reprezintă tariful plătit de populație; Q – cantitatea de deșeuri; C – prețul unitar de colectare; Tt – prețul unitar de transport.

Varianta B:

T = (Q-q)·(C+Tt)-R (7)

unde: q este cantitatea reciclată sau reutilizată; R – valoarea produselor recuperate sau refolosite (vândute).

Varianta C:

T = (Q-q)·(C+Tt)-R-A (8)

unde: A – suma degrevată din cheltuieli.

Actualul sistem de tarifare paușal (lei/lună/cetățean) aplicat în țara noastră se propune a fi înlocuit cu un tarif cu o structură binară, compus dintr-o parte care să țină seama de cantitatea de deșeuri produsă de o colectivitate sau o familie (stabilită prin măsurarea volumului de deșeuri din pubele, sau practic funcție de numărul de pubele umplute) și a doua parte care să țină seama de gradul de sortare a deșeurilor la sursă.

Altă măsură care se studiază în prezent este aplicarea unei taxe pe ambalaj, care să fie introdusă în prețul produsului și care să fie suportată în final tot de consumator.

Sumele rezultate ar fi orientate către primării, pentru a subvenționa cu ele operatorii de colectare, transport, depozitare [1], [5].

CAPITOLUL II.

PREVEDERI LEGISLATIVE

2.1. Legislație aplicată în gestionarea deșeurilor

HG 128/2002 Hotărâre privind incinerarea deșeurilor, text în vigoare începând cu data de 20 aprilie 2005 realizator: Compania de informatică Neamț. Text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 20 aprilie 2005. Text actualizat prin produsul informatic legislativ Lex Expert în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pâna la 7 mai 2010 [6].

Legea colectării selective. Legea 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 6.07.2010. Parlamentul Românieia doptă prezenta lege. Obiectul prezentei legi îl constituie instituirea obligativității colectării selective a deșeurilor în instituțiile publice, astfel cum sunt definite în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și în instituțiile în care statul este acționar majoritar, denumite în continuare instituții publice [7].

Prin aplicarea prezentei legi se urmăresc [7]:

a) creșterea gradului de reciclare și de valorificare a deșeurilor colectate selectiv;

b) creșterea gradului de informare și de conștientizare, precum și educarea funcționarilor publici, a angajaților și a cetățenilor cu privire la colectarea selectivă și managementul deșeurilor.

Fără a aduce atingere legislației privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, prevederile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de deșeuri [7]:

deșeuri de hârtie și carton;

deșeuri de metal și plastic;

deșeuri de sticlă.

Sistemul de colectare selectivă a deșeurilor trebuie să respecte următoarele condiții [7]:

containerele și recipientele folosite pentru colectarea selectivă se inscripționează cu denumirea materialului/materialelor pentru care sunt destinate;

în fiecare birou/incintă al/a instituției publice vor fi amplasate 3 recipiente de colectare selectivă a deșeurilor. Acestea vor avea următoarele culori, în funcție de tipul de deșeuri colectate: albastru pentru deșeuri de hârtie și carton, galben pentru deșeuri de metal și plastic și alb/verde pentru sticla albă/colorată;

pe fiecare etaj/nivel al instituției publice vor fi amplasate recipiente de colectare selectivă;

recipientele vor fi amplasate într-un loc ușor accesibil, marcat și indicat corespunzător;

fiecare instituție publică este obligată să înființeze la intrarea în instituție un punct de colectare selectivă a deșeurilor destinat vizitatorilor și să asigure informarea acestora în acest scop, prin exemplificarea tipurilor de deșeuri corespunzătoare fiecărui container;

recipientele din interiorul clădirii aparținând instituției publice vor fi golite în funcție de intensitatea activității/ritmul de umplere de către personalul însărcinat cu efectuarea curățeniei;

marcarea containerelor în culorile prevăzute la litera b) se poate face prin vopsire, prin aplicare de folie adezivă sau prin alt procedeu similar, pe minimum 20% din suprafața totală vizibilă;

inscripționarea și aplicarea marcajului colorat trebuie să fie durabile și vizibile, astfel încât să se asigure identificarea destinației containerelor și a recipientelor de colectare selectivă.

Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 837 din 25 noiembrie 2011. Prezenta lege abrogă Ordonanța de urgență 78/2000 privind regimul deseurilor publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 22 iunie 2000 [8].

Hotarârea Guvernului nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor și a Planului National de Gestionare a Deșeurilor (M.O. nr. 954 din 18 octombrie 2004), modificată și completată prin H.G. nr. 358/2007 (M.O. 271/ 24. 04. 2007) [9].

Hotarârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase (M.O. nr. 659/5.09.2002), care a abrogat HG 155/1999 [9].

2.2. Condiții generale privind gestionarea deșeurilor. Prevederi legislative

Gestionarea deșeurilor are în vedere utilizarea proceselor și a metodelor care nu pun în pericol sănătatea și a mediului înconjurător, iar autoritățile competente autorizează și controlează activitățile de valorificare și eliminare a deșeurilor, urmărind ca acestea [10]:

să nu prezinte riscuri pentru sănătatea populației și pentru apa, aer, sol, faună sau vegetație;

să nu producă poluare fonică sau miros neplăcut;

să nu afecteze peisajele sau zonele protejate.

Se interzice persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente și persoanelor juridice abandonarea, înlăturarea sau eliminarea necontrolată a deșeurilor, precum și orice alte operațiuni neautorizate, efectuate cu acestea.

Autoritățile competente stabilesc masurile corespunzătoare pentru [10]:

prevenirea generării deșeurilor și a efectelor nocive ale acestora, prin:

dezvoltarea de tehnologii curate și economice în utilizarea resurselor naturale;

dezvoltarea tehnică și comercializarea de produse astfel proiectate încât, prin caracteristicile lor de fabricație, prin utilizarea și prin eliminarea lor după utilizare, acestea să nu contribuie sau să contribuie în măsură cât mai mică la creșterea riscului de poluare și a gradului de nocivitate a deșeurilor;

dezvoltarea de tehnici adecvate pentru eliminarea sau neutralizarea substanțelor periculoase conținute în deșeurile destinate valorificării;

valorificarea deșeurilor prin reciclare, reutilizare sau prin orice alt proces care vizează obținerea de materii prime secundare sau utilizarea unor categorii de deșeuri ca sursă de energie.

Autoritățile competente adoptă măsurile necesare în vederea creării, la nivel național, a unui sistem adecvat și integrat al instalațiilor de eliminare a deșeurilor, ținând seama de cele mai bune tehnologii disponibile care nu implica costuri excesive. Acest sistem trebuie să asigure eliminarea deșeurilor la nivel național și să își îndeplinească scopul la nivel local, ținând seama de condițiile geografice și de necesitatea unor instalații specifice pentru anumite tipuri de deșeuri [10]. Sistemul menționat trebuie să permită eliminarea deșeurilor prin instalații specifice și prin intermediul celor mai adecvate metode și tehnologii, care să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății populației și a mediului.

În vederea atingerii obiectivelor menționate, autoritățile competente sunt obligate să elaboreze planuri de gestionare a deșeurilor atât la nivel local, cât și la nivel național. La elaborarea planurilor de gestionare a deșeurilor se are în vedere ca acestea să conțină [10]:

în mod obligatoriu, informații referitoare la:

tipurile, cantitățile și originea deșeurilor care urmează să fie valorificate sau eliminate;

măsuri specifice pentru categorii speciale de deșeuri;

zone și instalații de valorificare sau ele eliminare a deșeurilor;

după caz, informații cu privire la:

persoanele fizice autorizate să desfășoare activități independente sau la persoane juridice, împuternicite cu gestionarea deșeurilor;

costurile estimative ale operațiunilor de valorificare și eliminare a deșeurilor;

măsuri pentru încurajarea raționalizării colectării, sortării și tratării deșeurilor.

Pe baza Planului național de gestionare a deșeurilor autoritățile competente elaborează reglementările necesare pentru prevenirea circulației deșeurilor, care nu este în concordanță cu prevederile acestuia.

Actele normative privind gestionarea deșeurilor urmează să fie elaborate sau modificate în conformitate cu Planul național de gestionare a deșeurilor.

Planul național de gestionare a deșeurilor se întocmește pe baza planurilor județene elaborate de autoritățile teritoriale de protecție a mediului. Planurile întocmite de consiliile locale și de producătorii de deșeuri au același conținut și aceeași formă ca ale celui național [10].

Autoritatea teritorială de protecție a mediului solicită completarea și/sau modificarea planurilor întocmite de consiliile locale și de producătorii de deșeuri.

Consiliile județene coordonează elaborarea planurilor consiliilor locale. Consiliul județean adoptă planul județean elaborat de autoritatea teritorială de protecție a mediului.

Planul județean adoptat de consiliul județean este transmis de autoritatea teritorială de protecție a mediului autorității publice centrale de protecție a mediului, în vederea elaborării Planului național de gestionare a deșeurilor. Acest plan național de gestionare a deșeurilor trebuie revizuit periodic, avându-se în vedere progresul tehnic și cerințele de protecție a mediului, fără să se depășească însă 5 ani. Planurile sunt publice.

Planurile pentru deșeuri vor furniza măsuri pentru următoarele obiective [10]:

diminuarea sau limitarea generării de deșeuri și a gradului de periculozitate a acestora;

reciclarea, regenerarea sau alte forme de utilizare a deșeurilor;

neutralizarea din punct de vedere ecologic a deșeurilor;

remedierea șirurilor poluate.

Programele pentru managementul activităților legate de deșeuri, prevăzute în planuri, vor cuprinde [10]:

analiza situației și prognozarea tipului, proprietăților și cantităților de deșeuri generate și a celor supuse valorificării și eliminării;

obiectivele, etapele și termenele pentru implementarea programelor;

metodele, tehnologiile și instalațiile pentru tratarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor;

descrierea metodelor, tehnologiilor și instalațiilor de tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor, precum Și a amplasamentelor destinate acestora;

deciziile legate de amenajarea amplasamentelor, aplicarea tehnologiilor și exploatarea instalațiilor de tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor;

resursele pentru implementarea programului;

măsuri pentru sprijinirea, încurajarea și raționalizarea activităților de gestiune legate de deșeuri;

coordonarea cu alte programe legate de această activitate;

implementarea unui sistem de raportare și control, de intervenție imediată, de evaluare a rezultatelor și de aducere la zi a Planului național de gestionare a deșeurilor.

Autorizațiile pentru activități care implică colectarea deșeurilor, depozitarea și tratarea lor vor fi eliberate de [10]:

autoritățile teritoriale de protecție a mediului, pentru deșeuri menajere, deșeuri de producție și deșeuri periculoase;

autoritatea publică centrală de protecție a mediului, pentru deșeuri menajere, deșeuri de, producție și deșeuri periculoase, în cazul în care activitățile se desfășoară pe un teritoriu mai mare decât un județ;

consiliile locale în a căror rază teritorială se desfășoară activitatea pentru deșeurile de construcție și demolări.

Consiliile locale pot decide, dacă organizarea gestiunii deșeurilor o cere, ca actele normative care guvernează gestiunea deșeurilor din zona construibilă să poată fi aplicate și altor zone sau să nu fie aplicate acolo unde schema de transport nu poate fi organizată fără dificultăți, din pricina căilor de comunicații necorespunzătoare, ori acolo unde transportul este impracticabil sau unde numărul de locuințe implicat este foarte redus.

Prefecturile pot recomanda ca actele normative care guvernează gestiunea deșeurilor din zona construibilă să fie aplicate și altor zone aflate în raza de autoritate locală, în cazul în care este necesară remedierea unei deficiente majore [10].

Acordul de mediu pentru realizarea de noi investiții și/sau modificarea celor existente pentru selectarea și amenajarea unor noi amplasamente, construirea instalațiilor și aplicarea tehnologiilor, în vederea valorificării și eliminării deșeurilor, se emite de [10]:

autoritatea teritorială de protecție a mediului, pentru:

deșeuri menajere;

deșeuri de producție;

deșeuri de construcție și demolări;

deșeuri periculoase, în cazul în care capacitatea de procesare a acestora este de până la 750 kg/h;

autoritatea centrală de protecție a mediului, pentru deșeuri menajere, deșeuri de producție și deșeuri de construcție și demolări, pentru activități ce se desfășoară pe un teritoriu mai mare decât un județ, și pentru deșeuri periculoase, în cazul în care capacitatea de procesare a acestora este mai mare de 750 kg/h.

Acordul și/sau autorizația de mediu se eliberează la cerere și conțin în mod obligatoriu [10]:

activitățile pentru care se solicită autorizarea;

tipurile, compoziția, proprietățile, cantitățile și originea deșeurilor;

cerințele tehnice;

măsurile de siguranță care trebuie să fie luate;

amplasamentele de valorificare sau de eliminare a deșeurilor;

metodele de tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor.

Sunt exceptate de la cerința autorizării specifice a activităților de valorificare și eliminare a deșeurilor următoarele unități [10]:

unitățile care asigură eliminarea propriilor deșeuri la locurile de producere fără să afecteze sănătatea populației sau calitatea mediului;

unitățile care valorifică integral deșeurile fără să afecteze sănătatea populației sau calitatea mediului.

Excepția se aplica dacă [10]:

unitățile au obținut deja, pentru alt profil de activitate decât valorificarea sau eliminarea deșeurilor;

tipurile, cantitățile de deșeuri și metodele de valorificare sau eliminare a acestora.

Unitățile care asigură, cu titlu profesional, colectarea sau transportul deșeurilor, precum și cele care intermediază eliminarea sau valorificarea deșeurilor pentru terți nu sunt supuse procedurii de autorizare specifice activităților de valorificare și eliminare a deșeurilor, acestea urmând să transmită autoritarilor competente informări privind operațiunile efectuate.

Costurile aferente activităților de colectare, transport, depozitare, valorificare sau eliminare a deșeurilor se suportă de [10]:

deținătorul de deșeuri care încredințează deșeurile unei unități specializate;

deținătorul anterior al deșeurilor sau producătorul de produse care generează deșeuri.

Costurile se acoperă:

direct sau printr-un contract încheiat cu unități specializate în colectarea, transportul, depozitarea, valorificarea sau eliminarea deșeurilor;

printr-un sistem fiscal de taxe.

Cheltuielile legate de analizarea deșeurilor, de monitorizarea tehnologica proprie și a factorilor de mediu și de verificare a datelor declarate se suportă de deținătorii deșeurilor.

Dacă generatorii de deșeuri sunt necunoscuți, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului vor fi asumate de persoanele care sunt identificate ca actuali deținători, până la aflarea săvârșitorului; acesta din urma va acoperi și cheltuielile legate de acțiunile actualului deținător pentru a-l identifica.

Dacă generatorul deșeurilor nu poate fi identificat, persoanele fizice sau juridice ale căror proprietăți sunt afectate pot primi sprijin financiar din partea autorităților locale, iar în cazul în care sunt implicate deșeuri periculoase, din partea Fondului pentru mediu [10].

2.3. Controlul activităților legate de deșeuri

Primarii unităților administrativ-teritoriale și persoanele autorizate de aceștia vor controla generarea, colectarea, stocarea, transportul și tratarea deșeurilor menajere și de construcție și implementarea planului de gestiune a acestora; eliminarea deșeurilor de producție și a celor periculoase și implementarea planului local de gestiune a acestora; facilitățile și instalațiile pentru stocarea și neutralizarea deșeurilor menajere și de construcție și cele pentru eliminarea deșeurilor industriale și periculoase.

Autoritățile teritoriale de protecție a mediului inspectează și iau măsuri pentru respectarea de către cei implicați în gestionarea deșeurilor a legislației de mediu în vigoare și a condițiilor de autorizare impuse conform legii, țin evidența și comunică celor interesați informațiile legate de deșeuri [10].

Autoritatea centrală de protecție a mediului inspectează și ia măsuri pentru respectarea de către cei implicați în gestionarea deșeurilor a legislației de mediu în vigoare și a condițiilor de autorizare impuse conform legii pentru investițiile și activitățile ce se desfășoară pe un teritoriu mai mare decât un județ.

Direcțiile de igiena și sănătate publică vor exercita controlul sanitar al activităților de neutralizare a deșeurilor periculoase.

Autoritățile vamale, cele de control al frontierei și reprezentanți ai autorității de protecție a mediului controlează împreună cu alte autorități publice centrale și locale și iau măsuri pentru asigurarea conformității încărcaturilor cu documentele însoțitoare și pentru respectarea prevederilor legale referitoare la îndeplinirea condițiilor de import, export și tranzit ale deșeurilor [10].

2.4 Obligații în domeniul gestionării deșeurilor

2.4.1 Obligațiile producătorilor de deșeuri

Producătorii de deșeuri, precum și unitățile specializate în conceperea și proiectarea activităților ce pot genera deșeuri au următoarele obligații [10]:

să adopte, încă de la faza de concepție și proiectare a unui produs, soluțiile și tehnologiile de eliminare sau de diminuare la minimum posibil a producerii deșeurilor;

să ia masurile necesare de reducere la minimum a cantităților de deșeuri rezultate din activitățile existente;

să nu pună în circulație produse, dacă nu există posibilitatea eliminării acestora ca deșeuri;

să conceapă și să proiecteze tehnologiile și activitățile specifice, astfel încât să se reducă la minimum posibil cantitatea de deșeuri generata de aceste tehnologii;

să ambaleze produsele în mod corespunzător, pentru a preveni deteriorarea și transformarea acestora în deșeuri;

să evite formarea unor stocuri de materii prime, materiale auxiliare, produse și subproduse ce se pot deteriora ori pot deveni deșeuri ca urmare a depășirii termenului de valabilitate;

să valorifice în totalitate, dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, subprodusele rezultate din procesele tehnologice;

să nu amestece diferitele categorii de deșeuri periculoase sau deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase;

să asigure echipamente de protecție și de lucru adecvate operațiunilor aferente gestionarii deșeurilor în condiții de securitate a muncii;

să nu genereze fenomene de poluare prin descărcări necontrolate de deșeuri în

mediu;

să ia masurile necesare astfel încât eliminarea deșeurilor să se facă în condiții de respectare a reglementarilor privind protecția populației și a mediului;

să nu abandoneze deșeurile și să nu le depoziteze în locuri neautorizate;

să separe deșeurile înainte de colectare, în vederea valorificării sau eliminării acestora;

să desemneze o persoana, din rândul angajaților proprii, care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina producătorilor de deșeuri;

să țină evidența deșeurilor și operațiunilor cu deșeuri în conformitate cu prevederile prezentei ordonanței de urgență;

să prezente accesul autorităților de inspecție și control la metodele, tehnologiile și instalațiile pentru tratarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor tehnologice, precum și la documentele care se referă la deșeuri;

să prevadă și să realizeze măsurile restrictive necesare care trebuie să fie luate după închiderea amplasamentelor și închiderea activităților.

Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase au obligația să elaboreze, în condițiile legii, planuri de intervenție pentru situații accidentale și să asigure condițiile de aplicare a acestora.

Producătorii și deținătorii de deșeuri au obligația să asigure valorificarea sau eliminarea deșeurilor prin mijloace proprii sau prin predarea deșeurilor proprii unor unități autorizate, în vederea valorificării sau eliminării acestora.

Producătorii și deținătorii de deșeuri își organizează sistemul propriu de eliminare a deșeurilor, dacă deșeurile nu pot fi preluate de unități specializate din sistemul organizat în acest scop [10].

2.4.2 Obligațiile transportatorilor de deșeuri

Operatorii de transport specializați pentru transportul urban de deșeuri trebuie să fie autorizați de autoritățile administrației publice locale și de autoritățile pentru protecția mediului. În cazul în care se efectuează transporturi interurbane sau internaționale de deșeuri operatorul de transport rutier trebuie să mai dețină și licența de transport pentru mărfuri periculoase, emisă de Ministerul Transporturilor [10].

Pentru transportul feroviar, naval sau aerian al deșeurilor operatorii de transport trebuie să respecte reglementările emise de Ministerul Transporturilor și de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.

Operatorii de transport de deșeuri au următoarele obligații [10]:

să utilizeze numai mijloace de transport adecvate naturii deșeurilor transportate, care să nu permită împrăștierea deșeurilor și emanații de noxe în timpul transportului, astfel încât să fie respectate normele privind sănătatea populației și a mediului înconjurător;

să asigure instruirea personalului pentru transportul deșeurilor în condiții de siguranță și pentru intervenție în cazul unor defecțiuni sau accidente;

să dețină toate documentele necesare de însoțire a deșeurilor transportate, din care să rezulte deținătorul, destinatarul, tipurile de deșeuri, locul de încărcare, locul de destinație și, după caz, cantitatea de deșeuri transportate și codificarea acestora conform legii;

să nu abandoneze deșeurile pe traseu;

să respecte pentru transportul deșeurilor periculoase reglementările specifice transportului de mărfuri periculoase cu aceleași caracteristici;

să folosească traseele cele mai scurte și/sau cu cel mai redus risc pentru sănătatea populației și a mediului și care au fost aprobate de autoritățile competente;

să posede dotarea tehnica necesara pentru intervenție în cazul unor accidente sau defecțiuni apărate în timpul transportării deșeurilor periculoase sau, în cazul în care nu dețin dotarea tehnica și de personal corespunzătoare, să asigure acest lucru prin unități specializate;

să anunțe autoritățile pentru protecția mediului despre orice transport de deșeuri periculoase, înaintea efectuării acestuia, precum și unitățile de pompieri, în cazul transportului deșeurilor cu pericol de incendiu sau explozie.

Transporturile internaționale de deșeuri se fac cu respectarea convențiilor internaționale la care România este parte [10].

2.4.3 Obligațiile operatorilor în domeniul valorificării și eliminării deșeurilor

Unitățile care valorifica deșeurile au următoarele obligații [10]:

să dețină spatii special amenajate pentru depozitarea temporară a deșeurilor;

să evite formarea de stocuri de deșeuri ce urmează să fie valorificate, precum și de produse rezultate în urma valorificării, care ar putea genera fenomene de poluare a mediului sau care prezintă riscuri de incendiu față de vecinătăți;

să folosească tehnologii și instalații omologate pentru valorificarea deșeurilor;

să supună eliminării finale reziduurile rezultate din valorificarea deșeurilor.

Unitățile care elimina deșeurile au următoarele obligații [10]:

să asigure eliminarea, în totalitate și în timp util, a deșeurilor care le sunt încredințate;

să folosească tehnologii și instalații omologate pentru eliminarea deșeurilor;

să amplaseze și să amenajeze depozitul final de deșeuri într-un spațiu și în condiții corespunzătoare și numai cu acordul autorităților competente;

să introducă în depozitul final numai deșeurile permise de autoritățile competente și să respecte tehnologia de depozitare aprobata de acestea;

să supravegheze permanent modul de depozitare finală a deșeurilor sub aspectul stabilității și etanșeității și să efectueze măsurătorile necesare stabilite de autoritățile competente pentru exploatarea în condiții de siguranță a depozitelor respective;

să exploateze la parametrii proiectați instalațiile de depoluare cu care sunt dotate și să se doteze cu instalații pentru depoluare, acolo unde acestea lipsesc;

să execute lucrările de reconstrucție ecologică și de încadrare în peisajul zonei, impuse de autoritățile competente, și să organizeze supravegherea în continuare a depozitelor după sistarea depunerii deșeurilor;

să supravegheze activitățile de eliminare a deșeurilor și să execute controlul și monitorizarea emisiilor și imisiilor de poluanți, prin laboratorul propriu sau în colaborare cu alte laboratoare atestate de autoritățile competente.

2.4.4 Alte obligații ale persoanelor fizice, ale persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente și ale persoanelor juridice

Persoanele fizice au următoarele obligații, să depună separat deșeurile și ambalajele reciclabile, acolo unde exista recipiente special destinate acestui scop, să nu abandoneze și să nu depoziteze deșeurile în afara locurilor destinate acestui scop, să valorifice integral deșeurile combustibile și degradabile biologic, rezultate în gospodăriile din mediul rural, iar pe cele nerecuperabile să le depună în depozitul final de deșeuri al localității [10].

Persoanele fizice autorizate să desfășoare activități independente și persoanele juridice din a căror activitate rezulta deșeuri și care transportă, elimină, importă, exportă și execută tranzit de deșeuri au și următoarele obligații [10]:

să execute lucrările și să desfășoare activitățile numai după obținerea acordurilor și autorizațiilor și cu respectarea stricta a acestora;

să retumeze în țara exportatoare deșeurile introduse ilegal în țară. Deșeurile importate, pierdute ori abandonate în "timpul transpoltului pe teritoriul României, precum și produsele importate care au devenit deșeuri în timpul transportului sau vămuirii prin depășirea termenului de valabilitate, se returnează în țara exportatoare, iar costul operațiunii se suporta de cei vinovați;

să se asigure la exportul de deșeuri ca s-au respectat toate Obligațiile internaționale și ca țară destinatară accepta deșeurile exportate din România; costul feturnării deșeurilor exportate se suporta de cei vinovați;

să asigure colectarea, transportul și eliminarea produselor proprii sau achiziționate care au devenit deșeuri prin depășirea termenului de valabilitate sau ca urmare a unei gestionari defectuoase a produselor și să suporte costurile aferente;

să realizeze lucrările de refacere a mediului deteriorat de deșeuri, impuse de autoritățile competente;

să suporte costul pagubelor aduse populației, agenților economici și instituțiilor prin gestionarea defectuoasa a deșeurilor;

să țină o evidență strictă a producerii, transportului, valorificării și eliminării deșeurilor;

să anunțe autoritățile sanitare, pe cele de protecția mediului și consiliile locale, ori de cate ori intervin modificări în producerea, transportul și eliminarea deșeurilor.

2.5. Atribuții și răspunderi ale autorităților competente

În conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgenta autoritățile competente cărora le revin atribuții și responsabilități în ceea ce privește regimul deșeurilor sunt: Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerul Sănătății, Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Funcției Publice [10].

Ministerul Apelor, Pădurilor și Proiecției Mediului are următoarele atribuții și răspunderi [10]:

elaborează, împreună cu celelalte autorități competente, Strategia națională pentru gestionarea deșeurilor și Programul național pentru gestionarea deșeurilor;

inițiază, cu consultarea și avizul ministerelor interesate, proiecte de acte normative care privesc gestionarea deșeurilor;

avizează reglementările specifice în domeniul gestionarii deșeurilor, elaborate de celelalte autorități competente;

monitorizează impactul produs de deșeuri asupra factorilor de mediu.

CAPITOLUL III.

GESTIONAREA DEȘEURILOR

3.1. Gestionarea deșeurilor

Gestionarea sau gestiunea deșeurilor cuprinde ansamblul de activități, măsuri și prevederi legislative referitoare la deșeuri, inclusiv cele care privesc influența acestora asupra mediului ambiant și aspectele economice legate de acestea (figura 3.1.). Opțiunile de gestiune a deșeurilor, gradul de separare la sursă a celor reciclabile și recuperabile, proporția activităților de recuperare în centrele destinate acestor operații, ca și ponderea deșeurilor care sunt procesate prin incinerare, compostare și prin alte metode, se stabilesc de către administrațiile localităților [1].

Strategiile privitoare la deșeuri țin seama de: cantitatea și caracteristicile deșeurilor din localitatea respectivă, structura, dotarea și capacitatea operatorilor pentru a transpune în practică strategiile de gestiune, de posibilitățile (spațiile disponibile pentru depozitare controlată). Responsabilizarea, educarea și conștientizarea populației pentru aplicarea unei filiere de gestiune, necesită folosirea de metode stimulative (ex. degrevări de tarife pentru sortarea la domiciliu) și coercitive (amenzi) [1].

Figura 3.1. Activitățile referitoare la gestiunea deșeurilor [1]

În România, după 1990, problematica deșeurilor are câteva obiective: alinierea la cerințele U.E., globalizarea și deschiderea pieții spre libera concurență, privatizarea serviciilor de salubritate, descentralizarea, întărirea coeziunii sociale, asigurarea dezvoltării durabile.

În țara noastră se produc anual (anul 2003) circa 7,7 milioane tone de deșeuri urbane, din care 6,3 milioane tone reprezintă deșeuri de la populație și 1,4 milioane tone deșeuri stradale.

În perioada următoare, până în 2020, se prognozează: creșterea cantității de deșeuri în urma extinderii serviciului de salubrizare în mediul rural (unde se prognozează un indice de producere de 0,3 – 0,4 kg/loc/zi, exclusiv deșeuri fermentabile și agricole) iar indicele în marile orașe va fi de 1,1 – 1,4 kg/loc/zi; scăderea fracției fermentabile la cca 40 – 45%, creșterea procentului de materiale plastice (în special PET), hârtie, cartoane în cadrul fracțiunii uscate [1].

De asemenea, deșeurile voluminoase (în special cele electro-casnice ) tind să devină o problemă pe termen scurt și mediu, iar nămolurile de la stațiile de epurare vor trebuie bine monitorizate și gestionate cantitativ și din punct de vedere al compoziției.

Cerințele de implementare a unui management integrat al deșeurilor, în concordanță cu exigențele U.E. sunt [1]:

prevenirea generării deșeurilor;

colectarea diferențiată;

reciclarea deșeurilor urbane, propunându-se a se ajunge la 10% în 2005, 30% în 2010, 45% în 2015, 60% în 2020. Aceste cifre includ și reducerea cantităților biodegradabile depozitabile la 75% (din valoarea înregistrată în 2001) până în 2007 (circa 4,3 mil. tone), la 50% până 2010 (circa 2,9 mil. tone) și la 35% până în 2017 (circa 2 mil. tone). Ca rezultat al indicilor de reciclare prognozați, cantitățile de deșeuri urbane depozitate vor scădea la 7,49 mil. tone în 2005, la 6,56 mil. tone în 2010, la 5,65 mil. tone în 2015, și 4,56 mil. tone în 2020;

reciclarea deșeurilor speciale; la ambalaje se va ajunge până în 2010 la un indice de recuperare de 50% din cantitatea totală.

3.2 Etapele de colectare a deșeurilor

Deșeul sau reziduul rezultă din producția de bunuri, cât și în faza de consum a lor. Din producție provin deșeurile industriale și cele agricole, iar în urma consumului rezultă deșeurile menajere, ca și deșeurile publice (deșeuri din piețe, din curățirea străzilor, din sisteme de canalizare, de la spațiile verzi), deșeuri de origine comercială sau industrială (automobile uzate).

Deșeurile pot fi solide, lichide sau gazoase. Cele solide sunt reprezentate de deșeurile menajere, deșeurile stradale și deșeurile industriale. Deșeuri lichide sunt apele uzate menajere și industriale (ape reziduale), iar cele gazoase sunt: fumul din coșurile locuințelor și de la unitățile industriale, gazele de eșapament, scăpări de gaze din unitățile de industrie chimică. Gunoi este termenul folosit pentru deșeuri menajere și stradale în centrele populate [1].

Precolectarea este operația de strângere a deșeurilor de la locul de producere și/sau depozitare în recipiente destinate acestui scop, amplasate în spații amenajate pentru a fi preluate cu mijloace specializate de transport. Precolectarea diferențiată se referă la precolectarea deșeurilor de diferite categorii, separate pe sortimente, în saci, pubele, containere compartimentate etc., în vederea utilizării lor ca surse de materii prime sau de energie [1].

Colectarea deșeurilor este operația de strângere a deșeurilor la locul de producere și de transport al lor până la locul de depozitare generală.

Transportul deșeurilor este operațiunea de deplasare a deșeurilor cu mijloace specializate, de la locurile de producere sau de colectare la locurile de depozitare intermediară, de valorificare sau la cele de depozitare finală.

Tratarea sau prelucrarea deșeurilor cuprinde o serie de procedee fizico-mecanice, chimice sau biologice care se realizează cu scopul diminuării factorilor de risc asupra mediului, al reducerii spațiilor de depozitare, precum și al valorificării lor.

Depozitarea deșeurilor este acțiunea de depunere temporară (numită depozitare intermediară) sau definitivă a acestora în depozite. Ea este organizată de regulă ca depozitare controlată.

Valorificarea deșeurilor se referă la utilizarea uneia sau mai multor componente ca sursă de materii prime sau energie [1].

3.2.1 Precolectarea

Această primă etapă a gestiunii deșeurilor solide cuprinde operațiile de strângere, separare, depozitare temporară și de tratare, care au loc la sursă, înainte de etapa de colectare. Modul de realizare a acestora poate avea un efect semnificativ asupra caracteristicilor deșeurilor, etapelor ulterioare de gestiune, sănătății publice și asupra atitudinii publice privind sistemul de gestiune a deșeurilor [1].

Precolectarea are două faze [1]:

primară, adică strângere și depozitare în recipienți mici în locuințe (apartamente, locuințe individuale) sau la locul de muncă;

secundară, adunarea reziduurilor rezultate din precolectarea primară și depozitarea în punctele de precolectare organizate (camere sau platforme de precolectare).

3.2.1.1 Separarea deșeurilor la sursă

Separarea deșeurilor înainte de a fi colectate este impusă prin legislație în multe țări și are scopuri multiple, în principal de reciclare și recuperare a unor fracții din materiale.

Separarea se referă la următoarele componente: deșeurile de hârtie, cartoane, doze de aluminiu, butelii de sticlă, recipiente și materiale plastice. După ce sunt separate, până când vor fi colectate sau predate la un centru de reciclare sau de achiziție cu plată, componentele sunt depozitate la sursă (gospodării, apartament, unitate comercială, unitate industrială etc.) [1].

Periodic, ele sunt transferate în containere cu capacitate mai mare, unde sunt depozitate până la următoarea operație de colectare. Unii producători de deșeuri preferă să le depoziteze separat în containere de capacitate suficientă în toată perioada dintre operațiile de colectare succesive.

Procesele de manipulare și separare la sursă prezintă particularități funcție de tipul (natura) sursei: locuințe, societăți comerciale, unități industriale, zone publice, grădini etc [1].

3.2.1.2 Precolectarea deșeurilor în cazul locuințelor de înălțime mică, cu curte

În locuințele cu curte, proprietarii sau chiriașii sunt răspunzători de strângerea și sortarea materialelor reciclabile care se adună din casă și curtea proprie și de depozitarea lor în containere. Tipul de containere depinde de felul cum se pretinde de către administrația localității să se predea deșeul. În unele localități se depozitează într-o varietate de containere fară ca acestea să fie tipizate ca formă, capacitate sau material din care sunt executate. În general, pentru deșeuri nesortate se folosesc containere de cca. 300 dm3 capacitate, echipate cu roți [1].

Proprietarii sau chiriașii sunt obligați să deplaseze containerele umplute cu deșeuri până la bordura trotuarului din fața locuinței, în ziua în care este programată acțiunea de colectare.

În sistemele de gestiune cu sortarea la sursă a deșeurilor, deșeurile ce rămân după ce au fost separate cele reciclabile, sunt dispuse într-un container mai mare. Cele separate sunt dispuse în containere speciale. Unii locatari folosesc compactoare de gunoi pentru a reduce astfel volumul acestora.

În vederea preluării de vehiculele de colectare, deșeurile compactate sunt așezate în containere sau în saci de plastic etanși. În această situație, locatarii transportă pe trotuarul din fața locuinței containerele cu materialele pentru reciclare și cele cu deșeurile rămase după sortare.

Variantele de activități de colectare a deșeurilor solide din locuințe unifamiliale de mică înălțime pot fi [1]:

fară separarea componentelor la sursă (separarea urmând a fi făcută la stația de recuperare a materialelor), folosind containere tip (V=30dm3) sau netipizate; colectarea se face „la bordură" iar resturile vegetale din grădină se colectează separat.

cu separarea componentelor la sursă, care la rândul ei, poate avea mai multe variante [1]:

Colectare regulată, periodică de „la bordură", cu o separare prealabilă a ziarelor legate în pachete (vehiculele de colectare sunt echipate cu compartiment pentru ziare) și colectarea separată a resturilor din grădină.

Colectare regulată, periodică de „la bordură", cu o separare prealabilă a deșeurilor menajere în 3 componente (respectiv ziare, sticlă și materiale plastice, doze de aluminiu și cositor), care sunt adunate în 3 containere din plastic, diferențiate ca design și inscripționate; colectarea separată a resturilor din grădină.

Colectarea regulată „la bordură" folosind 4 containere pentru componentele separate (unul este pentru toate tipurile de hârtie și cartoane necontaminate, altul pentru materiale reciclabile cuprinzând ambalaje din plastic, sticlă, aluminiu și cositor, altul este pentru resturi din grădină și spațiile verzi iar ultimul pentru celelalte materiale). Separarea componentelor recuperabile și reciclabile va continua la stația centrală de recuperare.

Colectare de „la bordură" a deșeurilor nereciclabile aduse într-un container de circa 300 dm3 și în doi saci de plastic (unul este pentru toate tipurile de hârtie, carton, reviste, hârtii aduse prin poștă și alte hârtii, iar celălalt este pentru celelalte materiale reciclabile ca: butelii și ambalaje de plastic, butelii și borcane de sticlă, ambalaje, cutii din aluminiu și tablă de cositor); resturile vegetale se colectează separat.

Colectare de „la bordură" a deșeurilor sortate în 3 saci de plastic incolori sau colorați (unul este pentru toate tipurile de hârtie și cartoane, altul pentru materialele reciclabile cuprinzând recipienți din plastic, sticlă, aluminiu sau tablă iar altul este pentru resturi din grădină), iar restul de deșeuri (nereciclabile sau nerecuperabile) se depozitează într-un container de 30 dm3. Menționăm că sacul cu resturile vegetale se colectează separat. Separarea avansată a componentelor recuperabile se va face la stația centrală de recuperare.

Oricare opțiuni de la 2a÷2e, însă cu resturile vegetale depozitate în saci de plastic și colectate de același vehicul, odată cu celelalte deșeuri (vehiculele de colectare trebuie să aibă compartiment pentru fiecare categorie de deșeuri, inclusiv pentru resturi vegetale).

Ca echipamente se remarcă utilizarea de containere cu capacitate relativ mare, pe roți, cărucioare cu roți mici și compactoare pentru gunoi casnic [1].

În țara noastră, precolectarea selectivă are, într-o perspectivă apropiată, următoarele posibilități [1]:

Precolectare duală, adică deșeuri organice, care reprezintă circa 50% din total și restul deșeurilor.

Precolectare puternic diferențiată, care presupune selectarea la domiciliu de cetățeni, se poate realiza în două moduri:

selectarea deșeurilor de ambalaje pe 3 grupe: plastic, hârtie, sticlă și o grupă de deșeuri menajere;

selectarea deșeurilor pe tipuri de materiale: plastic, hârtie, sticlă, dar fără a s ține seama dacă provin de la ambalaje sau nu și o grupă de restul deșeurilor menajere.

Această ultimă filieră nu se va putea aplica decât pentru blocurile fară ghenă și locuințe cu regim de înălțime redus [1].

Precolectarea mixtă cu separarea la domiciliu de cetățeni și depozitarea la pubelele blocului, la care se poate adăuga colectarea în pubele mari zonale (pe ambalaje sau grupe de materiale) și/sau puncte de colectare a produselor (ambalaje sau materiale) recuperabile sau refolosibile.

3.2.1.3 Precolectarea deșeurilor din instituții

În principiu se practică același procedeu ca și acela pentru blocurile de locuințe.

Precolectarea deșeurilor din instituții se face după cum urmează [1]:

coșuri sau recipienți în fiecare birou (fiecare salariat să aibă un coș);

la fiecare nivel al clădirii să fie prevăzută câte o cameră de precolectare (dacă suprafața utilă a instituției este mai mare de 1000 m2 și este prevăzută pe mai mult de două niveluri, se vor prevedea pubele de 110 dm3. Durata de depozitare provizorie să nu depășească 12 ore;

la parterul clădirii se prevede câte o cameră de precolectare pentru fiecare scară, în care reziduurile să fie transportate prin coloane de descărcare.

3.2.1.4 Precolectarea deșeurilor din unități comerciale

Pentru fiecare magazin, depozit, restaurant etc. se prevede o cameră de precolectare a deșeurilor, dacă suprafața utilă a acestora este mai mare de 50 m2. La cele mai mici se prevede o nișă de precolectare proprie. Dacă magazinul sau depozitul se află situat la parterul unui bloc de locuințe, camera de precolectare va fi separată de aceea a locuințelor. Amenajarea camerei de precolectare se face după aceleași principii ca și la blocurile de locuințe [1].

Numărul necesar de pubele se calculează cu relația următoare:

[buc] (9)

în care:

S – uprafața utilă a unității comerciale (m~), exclusiv camera de îmbrăcare, spălare pentru personal;

a – cantitatea specifică de reziduuri (dm3 /m2 · zi);

Z – intervalul de timp între 2 colectări (1-2 zile);

c – coeficient care reprezintă gradul de umplere al pubelei (c = 0,8);

V – volumul pubelei (dm3).

În cazul marilor unități comerciale se folosesc containere de capacitate adecvată, care în multe cazuri sunt prevăzute și cu mecanisme de compactare. Pentru materialele recuperabile se prevăd și echipamente de balotare, presare etc.

3.2.1.5 Precolectarea deșeurilor stradale

Precolectarea deșeurilor stradale se poate realiza în mai multe sisteme.

Dintre aceste sisteme menționăm pe următoarele [1]:

Precolectarea manuală. Constă în măturarea și întreținerea manuală a străzilor și aleilor, strângerea deșeurilor în recipienți speciali (pubele, tomberoane) și transportarea acestora la locul de precolectare. În România acest sistem este folosit în orașele mai mici și în cartierele orașelor mari având străzi nemodernizate. Acest sistem are o eficiență foarte scăzută (10.000 m2/muncitor · zi).

Precolectarea semimecanizată. Măturatul mecanizat al străzilor utilizează vehicule cu perii și sisteme pentru stropit care împing reziduurile lângă rigolă și este completat cu operația manuală de strângere și transport până la punctul de precolectare. Eficiența acestui sistem este de aproximativ 70.000 m2/ 8 ore de lucru.

Precolectarea mecanizată. Măturatul părții carosabile a străzilor se face cu ajutorul utilajelor specifice, denumite automăturătoare-colectoare. Colectarea deșeurilor stradale se face prin aspirație și sunt înmagazinate în bena autovehiculului. Descărcarea deșeurilor se face la punctele de precolectare sau la rampele de depozitare. Eficiența acestui sistem este de circa 300.000 m2/8 ore de lucru.

Alegerea acestor puncte va trebui să țină seama de următoarele condiții [1]:

să fie amplasate în spații puțin aglomerate;

să fie, pe cât posibil, mai retrase;

să fie amplasate la distanță de minim 10 m față de clădirile de locuit și față de clădirile publice.

3.2.2 Colectarea și transportul deșeurilor solide

Colectarea deșeurilor este dificilă și complexă pentru că generarea lor are loc în fiecare casă, fiecare apartament, fiecare unitate comercială și industrială, în piețe, ca și pe străzi, parcuri și zone verzi etc. Pe măsura extinderii numărului de surse și a creșterii cantităților, logistica colectării devine mai complexă și necesită o mai mare atenție pentru că operația de colectare a deșeurilor implică costuri mari, mai ales pentru combustibilul necesar mijloacelor de colectare și a plății personalului (în SUA 50÷70% din cheltuielile anuale impuse de colectare, transport și depozitare, revin operației de colectare) [1].

3.2.2.1 Metode de colectare

Colectarea se face cu autovehicule speciale, cu posibilități de încărcare mecanică și manuală, folosind recipienți așezați pe trotuar în fața caselor sau amplasați în punctele de colectare (platforme sau camere de colectare) [1].

Pentru colectarea deșeurilor nesortate se folosesc autovehicule cu încărcare mecanică și/sau manuală. Containerele mari, cu deșeuri de la unități comerciale sau industriale, sunt transportate la depozite cu autoșasiuri prevăzute cu dispozitive de încărcare-descărcare a acestora.

În cazul materialelor reciclabile, separate la sursă, colectarea se face de pe trotuar din fața casei (de la bordură) sau din punctele de precolectare, folosind autovehicule convenționale sau speciale (cu compartimente destinate fiecărui tip de material) sau prin aducerea și predarea lor la centre de colectare cu plată specializate (ex. pentru hârtie, metale etc.).

Pentru colectarea materialelor reciclabile pot fi folosite și autovehicule care se folosesc și pentru colectarea deșeurilor nesortate, însă acestea trebuie igienizate în prealabil în interior cât și în exterior. Colectarea materialelor reciclabile se poate face și prin operații separate pentru fiecare fracție sau tip de materiale. Dacă autovehiculul are bena compartimentată, la o singură trecere pot fi colectate toate tipurile de materiale reciclabile [1].

3.2.2.2 Sisteme și echipamente de colectare a deșeurilor

Sunt două tipuri de sisteme de colectare existente clasificate după modul de exploatare în sisteme, cu containere staționare și cu containere transportabile.

În primul caz, containerele sunt descărcate în bena autovehiculului de colectare atunci când acesta ajunge în punctul de colectare. În al doilea caz, containerele sunt de capacitate mai mare, sunt transportate pe un autovehicul, descărcate în depozitul de deșeuri, după care sunt readuse în punctul de colectare [1].

Sistemul de colectare cu containere staționare

Sistemul de colectare cu containere staționare este utilizat pentru toate tipurile de deșeuri. Se folosesc două tipuri de vehicule [1]:

cu încărcare mecanică;

cu încărcare manuală.

Aproape toate vehiculele de colectare sunt echipate cu mecanism de compactare a deșeurilor în interiorul benei.

În cadrul unei curse se asigură descărcarea în vehicul a unui număr de containere; concomitent, are loc compactarea lor, iar când bena este plină, are loc transportul deșeurilor la depozit sau la stația de recuperare ori la stația de transfer.

Sistemul se folosește în special pentru zone rezidențiale, unde numărul de puncte de colectare este mare și ratele de generare sunt mici. Nu este recomandat pentru deșeuri industriale grele, deșeuri din demolări și construcții, și nici pentru zone unde sunt generate volume mari de deșeuri (datorită spațiului pe care l-ar cere numărul mare de containere de capacități mici). Pentru zone rezidențiale, încărcarea manuală a deșeurilor în vehicule este pe același plan de eficiență cu încărcarea mecanică, deoarece cantitățile care trebuie ridicate din fiecare loc sunt mici, iar timpul de încărcare este redus [1].

Încărcarea manuală este preferabilă în localități sau cartiere unde sunt multe puncte de colectare inaccesibile pentru vehiculele de colectare și care necesită aducerea pubelelor la strada principală, de către muncitorii din echipajul de colectare. La ora actuală se extinde utilizarea vehiculelor cu șofer având și rol de operator-colector.

Cerințele pe care trebuie să le respecte vehiculele de colectare sunt [1]:

să asigure încărcarea rapidă, fară împrăștiere, degajare de praf, transportul închis a deșeurilor și o descărcare rapidă;

aibă dispozitive de avansare continuă a deșeurilor din zona de încărcare spre celălalt capăt al benei, ca și dispozitive de repartizare uniformă a lor;

construcție simplă, fiabilă și cu un coeficient de siguranță maxim în exploatare;

să dispună de instalații de pornire și frânare sigure, având în vedere desele opriri și porniri;

să corespundă condițiilor privind circulația pe drumurile publice și siguranța circulației.

Sistemul de colectare cu containere transportabile

Este recomandabil pentru preluarea deșeurilor de la surse care au o rată mare de generare a acestora (exemplu: mari unități comerciale, piețe etc.) și unde se folosesc containere de volum mare [1].

Containerele mari sunt de obicei transportate câte unul și de aceea utilizarea la maxim a capacității lor este de mare importanță. De aceea, în cazul deșeurilor compresibile se folosesc mecanisme de compactare dispuse în containere, acest sistem fiind economic avantajos mai ales pentru transportul la distanță mare.

Se poate utiliza fie în sistemul container de schimb, fie cu container fix pe șasiu.

Operațiile din cadrul unui ciclu de lucru sunt [1]:

Ridicarea deșeurilor. Înseamnă timpul consumat pentru încărcarea vehiculului, începând cu oprirea autovehiculului înainte de încărcarea primului container și terminând cu timpul când s-a încărcat ultimul container.

Transport. Înseamnă timpul în care ajunge vehiculul plin la locul de descărcare plus timpul de întoarcere la locul de colectare.

Staționare. Timpul consumat la locul de descărcare (timp de așteptare și de descărcare în stația de tranzit sau depozit).

Alte activități. Timpul pentru reparații, timpul pentru masă, timpul pierdut din cauza aglomerării traficului, timpul pentru reparații, întreținere [1].

3.2.2.3 Trasee de colectare a deșeurilor

O dată stabilit necesarul de echipament și de forță de muncă, urmează a se studia traseele, astfel încât resursele să fie folosite eficient. În general, în acest scop se fac mai multe încercări, neexistând o regulă generală.

Câteva elemente de orientare [1]:

se vor identifica metodele de colectare și datele referitoare la punctele de colectare (numărul și capacitatea containerelor și frecvența de colectare);

caracteristicile sistemului existent: tipuri de vehicule, capacitatea lor, componența echipajelor etc.;

dacă e posibil se stabilesc traseele astfel încât ele să înceapă și să se termine la artere de circulație, folosind bariere fizice sau topografice ca limite ale traseelor;

în zone în pantă, traseele ar fi bine să înceapă de la vârful pantei și să meargă în jos, odată cu încărcarea autovehiculului;

traseele să fie astfel concepute încât ultimul punct de colectare deservit să fie cât mai apropiat de locul de depozitare;

deșeurile provenind din puncte unde traficul este aglomerat vor fi colectate în prima parte a zilei;

zonele unde punctele de încărcare sunt dispersate și se generează cantități mici, care cer aceeași frecventă de colectare, vor fi deservite în timpul unei singure curse sau într-o singură zi.

Etapele generale în stabilirea traselor de colectare sunt [1]:

Pregătirea planului de situație al localității, cu amplasarea punctelor de colectare și cu date, informații privind sursele de producere a deșeurilor.

Analiza datelor și stabilirea punctelor care vor fi deservite în fiecare zi din săptămână.

Stabilirea preliminară a traseelor de colectare.

Evaluarea traseelor și stabilirea traseelor echilibrate.

Etapa I.

Are același conținut pentru ambele sisteme de colectare și constă în aceea că la fiecare punct de colectare, identificat și notat pe planul de situație se înscrie: numărul punctului, frecvența de colectare, numărul de containere, ș.a.

Pentru serviciul cu containere transportabile se notează cantitatea de deșeuri care trebuie colectată din fiecare punct, în timp ce pentru serviciul cu containere staționare se poate nota numărul de case sau familii, pe blocuri de locuințe, arondate la fiecare punct de colectare. Localitățile extinse, cu un număr mare de puncte de colectare, vor fi împărțite în zone diferențiate după funcția lor (ex. zonă rezidențială, comercială, industrială) și în continuare, acestea se subîmpart în arii mai mici diferențiate în privința ratei de generare a deșeurilor și frecvenței de colectare. În localitățile mici, cu un număr de puncte de colectare sub 20-30, nu sunt necesare aceste diferențieri [1].

Etapele II, III și IV pentru sistemul de colectare cu containere staționare

Etapa a II-a. Se întocmește un tabel în care se înscrie următoarele date: numărul punctului de colectare, frecvența de colectare (colectări /săptămână), volumul de deșeuri pe săptămână, pentru fiecare zi a săptămânii se scriu deșeurile care vor fi colectate. În continuare se determină cantitatea de deșeuri care se colectează din punctele care solicită mai multe operații pe săptămână. Înscrierea pe coloanele cu cantitățile din fiecare zi se începe cu punctele care solicită frecvența maximă (ex. 5 ridicări/săptămână). Apoi, cunoscând și volumul efectiv a vehiculului de colectare (volumul fizic înmulțit cu gradul de compactare), se determină cantitatea de deșeuri ce poate fi colectată în fiecare zi din punctele care solicită o singură operație pe săptămână [1].

Etapa a III-a. Cu datele din etapa a II-a pot fi stabilite traseele de colectare zilnice. Orice traseu începe de la stația dispecer și unește toate punctele de colectare care au fost prevăzute în etapa anterioară să fie servite în ziua respectivă. Dacă operația de colectare este efectuată cu mai multe autovehicule, vor fi diferențiate trasee pentru fiecare din ele și în funcție de cantitatea de deșeuri care trebuie colectate se vor stabili câteva trasee de bază. În continuare, se ajustează aceste trasee, incluzând și alte puncte de colectare, astfel ca fiecare traseu să deservească aproximativ aceeași suprafață [1].

Etapa a IV-a. Odată ce au fost stabilite traseele de colectare se pot determina cantitatea de deșeuri și distanța de transport pentru fiecare traseu. În unele cazuri poate fi necesară o reajustare a traseelor pentru a echilibra activitatea pe zilele săptămânii (t/km/zi).

Etapele II, III și IV pentru sistemul de colectare cu containere transportabile

Etapa a II-a. În tabele se înscriu următoarele elemente: frecvența de colectare, numărul de puncte de colectare corespunzător fiecărei frecvențe, numărul total de containere, numărul de curse pe săptămână și, pentru fiecare zi de colectare; se înscrie numărul de containere care trebuie transportate, diferențiindu-le după frecvența de colectare. În coloanele zilnice, întâi se scriu punctele de colectare cu frecvență mare, iar în ultimul rând se distribuie containerele care sunt deservite o dată pe săptămână, urmărindu-se prin această ultimă operație să se echilibreze numărul de containere din fiecare zi de lucru a săptămânii [1].

Etapa a III-a. Cu datele din tabelul întocmit în etapa anterioară, se stabilesc traseele zilnice. Fiecare traseu începe și se termină la stația dispecer și urmărește să lege toate punctele de colectare care vor fi deservite în ziua respectivă. În final se va face o ajustare a acestora astfel încât să includă și containerele adiționale.

Etapa a IV-a. După ce au fost stabilite traseele preliminare se poate determina distanța totală medie între containere și lungimea totală a fiecărui traseu. Dacă între traseele zilnice sunt diferențe peste 15% în privința lungimii, ele vor fi reproiectate, astfel încât să se echilibreze și din acest punct de vedere. În general, sunt încercate mai multe trasee de colectare din care, în final, se selectează cele mai echilibrate [1].

3.2.2.4 Sisteme de transfer a deșeurilor

În anumite situații, facilitățile de tratare și depozitare a deșeurilor sunt situate la distanțe mari de zona urbană, ceea ce poate justifica folosirea unei stații de transfer. Aceasta reprezintă o „interfață” între sistemul de colectare din interiorul localității și sistemul de transport la mare distanță.

Sistemul de transfer cuprinde 3 elemente de bază [1]:

o stație de transfer, în care autovehiculele de colectare descarcă deșeurile în mod regulat și controlat precum și niște buncăre, de unde sunt reîncărcate în unități de transport (rutier, fluvial, feroviar) de capacitate mai mare;

un sistem de transport al unor volume mari de deșeuri și pe distanțe mari;

stația de recepție din cadrul depozitului final al deșeurilor.

Sisteme pentru transportul deșeurilor pe distanțe mari

Transportul deșeurilor pe distanțe lungi se poate face în trei moduri [1]:

în vrac;

în containere;

în baloturi.

De asemenea, arterele de transport pot fi: rutiere, căi ferate sau pe apă (râu, canal).

Transportul rutier are avantajul important al unei flexibilități mari, având numai o infrastructură adecvată între stația de transfer și stația de recepție. Numărul de operații de manipulare se reduce astfel în mod semnificativ, deoarece autovehiculele de transport pot circula până la depozit și să descarce direct în acesta. Transportul rutier este compatibil cu oricare din celelalte moduri de transport.

Transportul feroviar are flexibilitate mai redusă și necesită o legătură la calea ferată, atât a stației de transfer, cât și a depozitului final.

La stația de transfer deșeurile pot fi încărcate direct în trenuri, însă la celălalt capăt este necesar ca deșeurile să fie transferate din trenuri în autovehicule pentru depozitarea finală, ceea ce mărește cheltuielile pentru manipulare [1].

Cel mai convenabil mod de transport pe cale ferată este în containere. Deșeurile în vrac sunt incompatibile cu acest mod de transport. Baloturile de deșeuri nu sunt acceptate peste tot de a fi transportate pe calea ferată (datorită posibilităților de distrugere a baloturilor, mirosurilor, poluării ș.a.), însă facilitățile moderne pot face ca balotarea să fie acceptată mai ușor și să se elimine necesitatea unor containere costisitoare.

Transportul pe apă este utilizat acolo unde există cursuri de apă navigabile. Ca mijloace de transport sunt utilizate șlepuri, care transportă deșeurile fie libere (în vrac), fie în containere, fie balotate. Există tendința de a renunța la transportul în vrac al deșeurilor datorită posibilității pierderilor de deșeuri în cadrul operațiilor de descărcare și a poluării apei [1].

În tabelul 10 este prezentată o sinteză a principalelor caracteristici ale celor trei sisteme de transport.

Tabel 10.

Comparație între cele trei moduri de transport a deșeurilor [1]

Stații de transfer a deșeurilor

Operațiile care se efectuează într-o astfel de stație sunt [1]:

cântărirea vehiculelor cu deșeuri colectate;

dirijarea lor pe platforme de descărcare, efectuarea manevrelor care să asigure descărcarea lor în buncăre și expedierea autovehiculelor goale în ordine, înapoi în sistemul de colectare;

manipularea deșeurilor descărcate și încărcarea sistemelor de transport la distanță.

Printr-un astfel de sistem de management, în stație trebuie să se asigure o staționare minimă a vehiculelor de colectare care descarcă deșeuri (coadă cât mai mică) și să se reducă numărul de operații de manipulare a deșeurilor. De asemenea, majoritatea operațiilor trebuie efectuate într-un spațiu acoperit pentru a limita răspândirea mirosurilor, prafului, zgomotului.

Indiferent de sistemul și modul de transport a deșeurilor, stația de transfer trebuie să cuprindă [1]:

recepția vehiculelor cu deșeuri colectate, cântărirea (opțională) și spațiu (platformă) pentru manevre, situat în afara drumului public;

o platformă de descărcare a deșeurilor;

facilități de reîncărcare sau de preluare a deșeurilor;

facilități de recepție sau de descărcare pentru mijloacele de transport în vrac.

Proiectarea stațiilor de transfer se preocupă mai ales de managementul traficului decât de cel al deșeurilor. Un management eficient presupune un flux simplu, unidirecțional de vehicule, bineînțeles acolo unde condițiile permit acest lucru. Teoretic, printr-o echilibrare corectă a ritmului de încărcare și transport la mare distanță se obțin dimensiuni minime ale stației de transfer și costuri minime.

În realitate, sosirea vehiculelor de colectare la stație are loc neregulat, concentrându-se în orele de vârf, pentru care motiv trebuie să se asigure o capacitate de stocare a deșeurilor în mai multe soluții [1]:

mai multe locuri de procesare, fiecare având propria ei platformă de stocare, pe care sunt descărcate vehiculele de colectare;

o platformă care poate fi basculată și pe care deșeurile pot fi descărcate, înainte de a fi dirijate la reîncărcare;

linii tehnologice prevăzute cu benzi transportoare;

buncăre, din care deșeurile sunt luate cu echipamente cu cupă graifer și încărcate pe benzi sau direct în mijloacele de transport la distanță.

Cea mai simplă soluție tehnică este cea cu platformă de basculare care poate asigura și o sortare a deșeurilor.

Stațiile corespunzătoare standardelor medii actuale respectă o serie de condiții: clădirea stației are o cameră de intrare adecvată, lumină naturală sau artificială, ventilație adecvată, echipament pentru prevenirea sau reținerea prafului, spațiu de manevrare suficient pentru vehiculele de colectare și cele de transport la distanță, număr corespunzător de puncte de descărcare și linii de procesare.

Transferul deșeurilor poate avea impact asupra mediului prin [1]:

zgomotul datorat autovehiculelor și utilajelor de manipulare a deșeurilor;

mirosul de la deșeuri;

praful de la operațiile de încărcare, reîncărcare etc.;

impact vizual;

poluarea apelor care vin în contact cu deșeurile.

Justificarea unei stații de transfer poate fi stabilită pe baze economice, de protecție a mediului sau când nu există altă alternativă.

Din punct de vedere economic nu se justifică un transfer de deșeuri dacă varianta fară stație este mai ieftină și aceasta este de întrevăzut apriori dacă este o distanță relativ mică de la zona urbană la depozitul de deșeuri, ca și dacă este vorba de cantități mici de deșeuri.

Când cantitățile de deșeuri sunt mari, sistemul cu stație de transfer poate fi mai economic, ca rezultat al [1]:

unui număr mai mic de camioane, trenuri sau vase fluviale pentru transport la distanță, cu un cost mai scăzut la tonă sau kilometru prin comparație cu vehiculele de colectare care ar face și acest transport în lipsa stației de transfer;

unei productivități mai ridicate a vehiculelor de colectare, care folosesc timpul mai mult pentru colectare și mai puțin pentru transport;

posibilității de a utiliza o gamă mai largă de facilități de eliminare a deșeurilor care pot fi ieftine sau mai favorabile ca distanță;

lipsei de facilități de eliminare a deșeurilor în apropierea zonei generatoare de deșeuri;

posibilităților de a avea acces în mod economic la facilități de eliminare mai mari, cu termen mai lung de exploatare sau mai sigure.

3.2.3 Incinerarea deșeurilor solide

Arderea deșeurilor solide asigură, pe de o parte, reducerea volumului și greutății lor (până la 5-15% din valorile introduse în proces), ca și a toxicității potențiale și, pe de altă parte, recuperarea energiei acestora sub formă de apă caldă, aburi sau energie electrică.

Reglementarea activităților de incinerare și coincinerare și a măsurilor de control și urmărire a instalațiilor de incinerare și coincinerare se realizează prin HG 128/2002 [9].

Instalație de incinerare este considerată orice unitate tehnică, staționară sau mobilă și echipamentul destinat tratamentului termic al deșeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii de ardere rezultate [1].

Instalație de coincinerare este considerată orice instalație fixă sau mobilă a cărei scop principal este generarea energiei sau a unor produse materiale, care folosește deșeuri drept combustibil uzual sau suplimentar, sau în care deșeurile sunt tratate termic pentru eliminare. În cazul când coincinerarea are ca scop principal tratarea termică a deșeurilor, instalația este considerată instalație de incinerare.

Pentru incinerarea reziduurilor menajere este nevoie de un combustibil auxiliar utilizat permanent sau numai pentru amorsarea procesului de ardere.

Arderea deșeurilor menajere necesită anumite condiții tehnologice [1]:

Uscarea prealabilă până la 15% umiditate.

Aprinderea lor, care are loc la temperatura de circa 650 °C în focar.

Realizarea în camera de combustie a temperaturii de 800-1000 °C, necesară pentru disocierea compușilor de ardere volatili, rău mirositori și toxici.

Temperatura maximă în focar nu va depăși 1050 °C pentru a se evita fenomene ca: formarea de blocuri de zgură în masa reziduurilor (ceea ce face ca arderea să nu mai fie completă), vitrificarea zgurii pe grătare, transformarea cenușii în pastă care se solidifică pe canalele de fum și pe țevile cazanului.

Temperatura gazelor de ardere la ieșirea din cuptor este de circa 600 °C și necesită măsuri speciale de răcire, care pot consta în [1]:

recuperarea energie termice din gaze;

recircularea gazelor de ardere, încât cu ajutorul lor să se asigure uscarea și încălzirea prealabilă a deșeurilor;

răcirea la temperatura mediului exterior, cu injecție de aer rece sau apă pulverizată la ieșirea gazelor din focar.

Problemele cele mai delicate în legătură cu acest gen de procesare a deșeurilor sunt legate de controlul poluării aerului. Tehnicile actuale de ardere și de curățire a gazelor rezultate permit amplasarea instalațiilor de incinerare chiar în zone dens populate, ceea ce conduce la costuri reduse de transport al deșeurilor [1].

3.2.3.1 Sisteme de procesare termică

Prin conversia termică se realizează transformarea deșeurilor solide în produse gazoase, lichide și solide, cu eliberare (concurentă sau subsecventă) de energie calorică.

În funcție de proporția de oxigen (sau de aer) care este folosit pentru combustie, clasificarea poate fi făcută astfel [1]:

combustie stoichiometrică, în cazul căreia cantitatea de oxigen (sau de aer) este cea strict necesară;

combustia cu aer în exces, în cazul când oxigenul este în plus (față de cantitatea necesară);

gazificarea, care reprezintă combustia parțială a deșeurilor solide în condiții stoichiometrice pentru a genera gaz combustibil;

piroliza, care reprezintă procesarea termică a deșeurilor în absența oxigenului (aerului).

Combustia stoichiometrică și cea cu exces de aer, reprezintă procese de oxidare chimică, produsele finale cuprinzând gaze fierbinți (compuse din azot, CO2, vapori de apă) și reziduuri necombustibile (cenușă) [1].

3.2.4 Compostarea în condiții casnice

Fracțiunea organică a deșeurilor solide municipale este compusă din proteine, aminoacizi, lipide, hidrați de carbon, celuloză, lignină și cenușă. Dacă sunt supuse descompunerii microbiologice aerobe, produsele finale care rămân în urma activității microbiologice constituie un material denumit compost.

Obiectivele generale ale compostării sunt [1]:

de a transforma materialele organice biodegradabile într-un material stabil din punct de vedere biologic, reducându-se astfel și volumul inițial al deșeurilor;

de a distruge patogenii, ouăle de insecte și alte organisme nedorite, ca și semințele de bururieni existente în deșeuri;

de a reține cantitatea maximă de elemente nutritive (în special azot, fosfor și potasiu);

de a obține un produs care poate fi folosit pentru creșterea plantelor și ca amendament al solului.

Caracteristicile fizice și chimice ale compostului variază în funcție de natura materialului inițial, condițiile în care se efectuează compostarea și gradul de descompunere. Ca amendament pentru soluri poate asigura o textură mai favorabilă pentru solurile grele, îmbunătățește textura solurilor nisipoase, mărește capacitatea de reținere a apei a multor soluri [1].

3.2.4.1 Tehnici de compostare

Metodele principale de compostare se clasifică în statice și dinamice. La cele dinamice, materialul de compostat este agitat periodic pentru a introduce oxigen, a controla temperatura și a amesteca materialul în vederea obținerii unui produs cât mai uniform.

Compostarea în halde

Este una din cele mai vechi metode în forma cea mai simplă, un sistem de compostare în halde se realizează prin așezarea materialului compostabil în halde de 2,5÷3 m înălțime și 6÷7,5 m lățime la bază [1].

Un sistem minimal ar putea folosi un încărcător frontal cu cupă pentru a aerisi materialul o dată pe an, în acest caz fiind necesar un timp de 3÷5 ani pentru realizarea mineralizării complete. Dezavantaje: mirosuri, pentru că procesul este parțial anaerob (în condițiile unei aerări insuficiente). Înainte de așezarea în halde, materialul este mărunțit și cernut iar umiditatea este reglată la 50÷60%.

Compostarea în gospodării (pentru volume mici de deșeuri)

Deșeurile care se introduc în proces sunt: gazon cosit, frunze, buruieni, flori, crenguțe, dejecții de la vaci și cai, resturi de legume și fructe. Nu se compostează carne, oase, produse lactate, mâncăruri cu grăsimi, plante (otrăvitoare, bolnave sau stropite cu pesticide) sau plante lemnoase și nici deșeuri de la câini și pisici [1].

Compostul se poate pregăti într-o ladă așezată pe un suport de lemn sau blocuri de beton sau într-un recipient special pentru compost (din tablă, plastic, lemn) prevăzut cu capac, ușă laterală pentru scoaterea (extragerea) materialului fermentat și orificii în placa de fund necesare pentru aerare. Capacul este necesar pentru a preveni răspândirea mirosurilor, dăunătorilor, germenilor patogeni.

Tehnologia procesului [1]:

Se amplasează lada sau recipientul într-un loc umbrit.

Se amestecă materialele uscate bogate în carbon (iarbă, frunze, fân, ace de pin și rumeguș) cu materialele verzi, bogate în azot, cum sunt resturile vegetale de la bucătărie, iarbă cosită recent și dejecții de animale. Amestecul acestor două categorii de materiale se face în proporții aproximativ egale. Apa se adaugă atunci când este nevoie, astfel ca materialul să fie reavăn (jilav) dar nu să mustească. După câteva zile, mijlocul recipientului devine fierbinte și degajă aburi, semn că procesul evoluează normal.

Se va uda și lopăta materialul în fiecare săptămână, pentru ca tot materialul să fie expus la temperatura ridicată din zona centrală a recipientului. Dacă se vor respecta proporțiile de materiale verzi și uscate, cantitatea corectă de apă, amestecarea adecvată și se mențin temperaturile ridicate (o condiție este să se evite perioadele cu temperaturi exterioare scăzute), compostul se obține în mai puțin de o lună de zile. De obicei procesul durează însă câteva luni. Compostul este gata când are o culoare brună, consistență normală, sfarâmicios și are un miros plăcut de pământ, înainte de utilizare este bine să fie trecut printr-un ciur. În unele orașe din SUA pentru compostare se folosesc viermi roșii (red wiggler worms) care sunt deosebiți de râmele de grădină și care sunt utili în special pentru transformarea resturilor alimentare. Cultura lor se poate face și în gospodărie. Pentru aceasta, într-un vas de material plastic se practică găuri în fund, se așează pe fund mușchi de turbă ori ziare mărunțite ca așternut pentru viermi, se introduc 1/4 kg de viermi. Se hrănesc cu hrană specială circa o săptămână apoi se începe hrănirea cu resturi alimentare. Viermii trebuie separați la câteva luni.

Problemele care pot surveni în timpul compostării, cauzele și soluțiile de remediere sunt redate în tabelul 11.

Tabel 11.

Probleme care pot interveni în timpul compostării în gospodării [1]

Compostarea în grămezi statice aerate

Conceput inițial pentru compostarea aerobă a nămolului din ape uzate, procesul tehnologic poate fi folosit pentru a composta o varietate largă de deșeuri organice, inclusiv cele provenind din grădini sau deșeuri solide menajere sortate. Procedeul constă dintr-un sistem de aerare peste care este așezată fracția organică în grămezi [1].

Înălțimea grămezilor este de 2÷2,5 m. De obicei deșeurile menajere de procesat se învelesc cu un strat de compost trecut prin ciur (pentru izolare și controlul mirosurilor).

Sistemul de aerare este prevăzut cu un ventilator (exhaustor) racordat la o rețea de conducte corugate, din plastic. Acestea asigură necesarul de aer pentru conversia biologică și totodată controlează temperatura în interiorul grămezii.

Compostarea durează o perioadă de 3 – 4 săptămâni, după care materialul este lăsat pentru stabilizare pe durata a 4 săptămâni sau mai mult. După aceasta, se face mărunțirea și trecerea prin ciur a compostului ca să se asigure o calitate mai bună [1].

Compostarea în recipienți

Se face în containere închise sau în recipienți, ca: cilindri verticali, tancuri orizontale, rectangulare sau circulare. Aceste sisteme sunt de două categorii: a) fără amestecare; b) cu amestecare.

În sistemele de tip a) relațiile între particule în masa compostabilă rămân aceleași în tot timpul procesului încât sistemul operează pe principiul „primul intrat, primul ieșit". În sistemele de tip b) materialul de compostat este amestecat mecanic pe durata procesului. Avantajele sistemului de compostare în recipienți sunt: controlul mirosurilor, rapiditate de procesare, cheltuieli de manoperă mai reduse, cerințe de suprafețe necesare mai mici [1].

CAPITOLUL IV

COLECTAREA DEȘEURILOR ÎN SAT FRUMUȘELU

4.1. Structura administrativă a Comunei Glavănești

Comuna Glavănești este situată în zona sud-estică a județului Bacău, la 90 km sud-est de municipiul Bacău, pe DN 241 (figura 4.1.). Viticultura a jucat un rol important în economia comunei, dar și comerțul cu animale și cereale. Agricultura și zootehnia poartă la fel un rol important în activitatea zilnică a locuitorilor comunei Glavănești [11].

Figura 4.1. Amplasarea geografică a satului Frumușelu, Județul Bacău [12]

Satele aflate în administrație sunt (figura 4.2.) [11]:

Glavănești;

Frumușelu;

Muncelu;

Răzesu;

Putredeni.

Figura 4.2. Satele aflate în administrația Comunei Glavănești [12]

Distribuția terenului aflat în gestiunea primăriei comunei Glavăneșteste prezentată în tabelul 12.

Tabel 12.

Distribuția terenului aflat în gestiunea Primăriei Comunei Glavanesti [11]

4.2 Date demografice

4.2.1 Amplasare

Comuna Glăvănești se află situată în sudul colinelor Tutovei, în Podișul Bârladului, parte a Podișului Moldovenesc.

Teritoriul comunei este străbătut de părâul Zeletin și afluenții acestuia, iar în partea de est de apa Pereschivului.

Comuna este așezată în partea de sud-est a județului Bacău, la limita cu județul Vaslui. Se învecinează la sud cu comuna Podul Turcului, la nord cu comuna Motoșeni și la vest comuna Dealu Morii.

Suprafața de teren ocupată de comună este de 6423 ha.

[11].

4.2.2 Structura teritoriului

Structura teritoriului aflat în subordinea Primăriei Comunei Glavănești este [13]:

Primar: Tilibașa Gheorghe
Viceprimar: Alexandru Adrian
Contabil: Mazilu Crina Elena

Suprafata: 6719,99 ha

Intravilan: 537,09 ha

Extravilan: 6182,90 ha

Populatie: 3380

Gospodarii: 1283

Nr. locuinte: 1533

Nr. gradinite: 5

Nr. scoli: 3

Numele localitatilor aflate in administratie:

Glăvănești, Frumușelu, Muncelu, Răzeșu, Putredeni

Asezarea geografica:

Comuna Glăvănești este situată în sud-estul județului Bacău, sudul colinelor Tutovei din Podișul Bârladului, cu vecinătățile:
La nord comuna Motoșeni – Bacău;
La sud comuna Podu Turcului – Bacău;
La est comuna Coroiești – Vaslui;
La vest comuna Dealu Morii – Bacău.

Activitati specifice zonei:

Agricultură
Creșterea animalelor

Facilitati oferite investitorilor:

Terenurile din zonă se pretează pentru înființarea plantațiilor pomicole, viticole și pentru creșterea bovinelor, ovinelor și apicultura

Proiecte de investitii:

Asfaltarea drumurilor comunale
Alimentare cu apă a comunei
Introducere gaz metan
Amenajare bază sportivă în localitatea Glăvănești
Înființare parc în satul Frumușelu

4.3 Economia

Comuna Glăvănești se află situată în sudul colinelor Tutovei, în Podișul Bârladului, parte a Podișului Moldovenesc.

Teritoriul comunei este străbătut de părâul Zeletin și afluenții acestuia, iar în partea de est de apa Pereschivului.

Comuna este așezată în partea de sud-est a județului Bacău, la limita cu județul Vaslui. Se învecinează la sud cu comuna Podul Turcului, la nord cu comuna Motoșeni și la vest comuna Dealu Morii.

Suprafața de teren ocupată de comună este de 6423 ha.

Comuna Glăvănești a avut denumirea de comuna Muncelu și a aparținut județului Tecuci, plasa Zeletin, apoi plasa Podu Turcului până în anul 1910, când această comună se desface în două comune:

Glăvănești, cu satele:

Glăvănești

Poiana

Plopu

Răzeșu

Muncelu, cu satele:

Frumușelu

Fundătura

Muncelu

În anul 1950 comuna Muncelu se transformă în comuna Frumușelu, iar la reforma administrativ-teritorială din 1968 comuna Glăvănești se unifică cu comuna Frumușelu cu reședința în satul Glăvănești.

Populația stabilă a comunei este de circa 3963 locuitori, repartizată pe cele cinci sate astfel:

Glăvănești – 1762 locuitori

Răzeșu – 240 locuitori

Putredeni – 146 locuitori

Muncelu – 291 locuitori

Frumușelu – 1524 locuitori

4.3.1 Oportunități identificate

Oportunitățile identificate sunt existența și exploatarea zăcămintelor de gaze din zonă, prelucrarea materialului lemnos și existența unor suprafețe însemnate de păduri.

4.3.2 Mediul economic și investițional

Principalele culturi [14]:

Grâu – potențial scăzut

Orz – potențial scăzut

Porumb – potențial mediu

Cartof – potențial ridicat

Mazăre – potențial ridicat

Fasole – potențial mediu

Sfecla de zahar – potențial mediu

Rapița – potențial mediu

Legume – potențial scăzut

Lucernă, pășuni, fânețe – potențial mediu

Trifoi – potențial ridicat

Numărul de animale în comună:

Bovine: 1227

Ovine: 1090

Porcine: 1109

4.4 Infrastructura

Infrastructura fizică de bază

Figura 4.3. Rețea de drumuri [12]

4.5 Colectare și transport deșeuri menajere – Comuna Glăvănești

Pentru colectarea selectivă a deșeurilor în comuna Glavănești, cu ajutorul finanțării Uniunii Europene prin Programul Phare s-a derulat Proiectul 2004/016-772.04.01.04.01.01 cu titlul „Sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului deșeurilor în arealul comunei Glavănești și a comunelor învecinate”, beneficiind de un buget total de 722.820,31 Euro, din care 603.915,73 Euro contribuție Phare și 118.904,58 Euro contribuția Consiliului Local Bacau, care pe lângă contribuția proprie a suportat și totalul cheltuielilor neeligibile efectuate pe parcursul implementării proiectului [16].

Conform contractului de finanțare, proiectul a avut ca scop creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor, reducerea volumului de deșeuri depozitate, reducerea cantității de deșeuri depozitate necontrolat și a impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului.

Prin acest proiect s-a urmărit obținerea următoarelor rezultate [16]:

construirea unui centru de valorificare și optimizare a transportului deșeurilor;

amenajarea a 139 platforme de colectare a deșeurilor (90 în mediul urban și 49 în mediul rural);

achiziționarea a 3 vehicule speciale pentru transportul deșeurilor colectate; crearea a 35 locuri de muncă (25 temporare pe perioada construcției și 10 permanente pentru operarea investiției).

4.6 Activități desfășurate de Primăria Comunei Glăvănești pentru îmbunătățirea sistemului de colectare deșeuri

Îmbunătățirea procesului de colectare în Comuna Glavănești i s-a realizat prin efectuarea unui studiu de fezabilitate și apoi a unui proiect pentru un sistem de colectare selectivă.

Proiectul “SISTEM DE COLECTARE SELECTIVĂ, CENTRU DE VALORIFICARE ȘI OPTIMIZAREA TRANSPORTULUI DEȘEURILOR ÎN AREALUL COMUNEI GLAVĂNEȘTI ȘI A COMUNELOR ÎNVECINATE” [17].

Proiectul prevede amplasarea unor puncte de colectare a deșeurilor pe terenurile aflate în proprietatea Primăriei Glavănești.

La baza elaborării acestui proiect au stat[17]:

Studiu de fezabilitate – elaborat de T.C.H. Proiect S.R.L. Piatra Neamț;

Releveele realizate de S.C. PRO TOBY S.R.L. Iași pe amplasamentul unde va fi realizată viitoarea stație de sortare;

Documentarea realizată la Primăria comunei Glavănești;

Colaborarea cu furnizorii de echipamente și utilaje;

Norme tehnice de proiectare MLPTL;

Stasurile în vigoare pentru proiectarea Stațiilor de colectare și sortare deșeuri.

Elaborarea proiectului tehnic s-a făcut urmărind în permanență încadrarea în legislația actuală (legi, STAS-uri și norme tehnice) având în atenție ca impactul ecologic asupra zonelor imediat învecinate să fie minim [17].

Investiția constă în conceperea, proiectarea, realizarea și implementarea unui “Sistem de colectare selectivă și optimizarea transportului deșeurilor în arealul comunei Glavănești și a satelor învecinate”.

Datorită faptului că nu exista un sistem de colectare a deșeurilor era afectat mediul și sănătatea populației prin [17]:

levigatul provenit de la depozitarea deșeurilor neconforme, levigat ce pătrunde atât în apele de suprafață, cât și în cele subterane;

emisiile rezultate în procesele de fermentație a deșeurilor ridicând problema poluării aerului;

germeni patogeni existenți în zonele de depozitare necontrolată cresc riscul îmbolnăvirilor și epidemiilor în rândul populației;

mirosurile și impactul vizual puternic, afectează calitatea vieții locuitorilor din zonă.

Salubrizarea comunei a fost deficitară în următoarele privințe [17]:

dotări minimale privind colectarea și transportul deșeurilor la groapa de gunoi a comunei;

lipsa unei platforme intermediare de depozitare controlată;

punctele de colectare a deșeurilor au fost inexistente;

deșeurile produse în această zonă au fost depozitate necontrolat în diferite zone neamenajate.

Aplicarea unui sistem durabil privind gestionarea deșeurilor a presupus schimbări majore în practicile locale. Implementarea modernizării procesului de colectare a deșeurilor s-a efectuat prin implicarea întregii comunități localei: persoane fizice, în calitate de utilizatori, întreprinzători, institute socio-economice și autorități publice [17].

În conformitate cu Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor, în vederea conformării legislative și a alinierii la cerințele europene, Consiliul Local al municipiului Bacău și a comunei Glavănești a implement un ”Sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului deșeurilor”.

Direcțiile principale în care s-a acționat [17]:

introducerea colectării selective a deșeurilor menajere la nivelul comunei Glavănești și a satelor învecinate;

amenajarea punctelor de colectare existente prin dotarea cu containere, amplasarea pe platforme betonate;

realizarea unor puncte de colectare în comuna Glavănești și satele componente;

dotarea cu mijloace și echipamente adecvate pentru colectarea și transportul deșeurilor;

În urma tendințelor socio-economice ale zonei, calitatea vieții a început să cunoască o creștere semnificativă. Creșterea gradului de confort a dus și la creșterea cantității deșeurilor menajere rezultate în urma vieții de zi cu zi a locuitorilor. Aceasta a devenit o problemă cu grave consecințe în timp asupra mediului și a vieții oamenilor [17].

Față de cele de mai sus apreciem ca necesară și oportună, elaborarea acestui proiect tehnic, care să prevadă lucrările necesare a fi executate, pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a sistemului de colectare selectivă și optimizarea transportului deșeurilor în comuna Glavănești și a satelor învecinate.

La realizarea lucrărilor s-au utilizat numai materiale agrementate conform reglementărilor naționale în vigoare, precum și legislației și standardelor naționale armonizate cu legislația Uniunii Europene [17].

4.6.1 Sistem de colectare Comuna Glăvănești

În Comuna Glăvănești s-a implementat sistemul de colectare “Colectarea prin puncte de colectare” în 2009. Acest sistem s-a dovedit optim în urma calculelor și în urma analizei următorilor factori decizionali [17]:

Nivelul economic;

Siguranța muncii;

Condiții de igienă;

Cerințe impuse de stațiile de reciclare/tratare și eliminare a deșeurilor;

Efectele asupra colectării de materiale reciclabile;

Aspecte urbanistice;

Frecvența reparațiilor necesare;

Gradul de solicitare fizică a personalului de încărcare.

4.6.2 Activități desfășurate

S-au construit platforme de depozitare deșeuri pe raza Comunei Glăvănești și a satelor componente: Glăvănești, Frumușelu, Răzeșu, Muncelu și Putredeni. Dimensiunile unei singure platforme 3,20 x 2,50 m.

Numărul total de platforme de pe arealul Comunei Glăvănești este de 12 platforme repartizate astfel [17]:

sat Glavănești – 5 platforme;

sat Frumușelu – 4 platforme;

sat Razeșu – 1 platformă;

sat Muncelu – 1 platforme.

Sat Putredeni – 1 platforma.

În stabilirea numărului de platforme s-a avut în vedere [17]:

Numărul de locuitori atât din Comuna Glavănești;

Numărul de gospodarii / apartamente;

Numărul și mărimea punctelor de interes public;

Gradul de dezvoltare social – economică;

Nivelul de industrializare;

Aspecte urbanistice.

Fiecare container este marcat și inscripționat corespunzător categoriilor de deșeuri pentru care este destinat.

Se propune ca deșeurile să fie separate încă din locuințe în 3 fracțiuni, cu excepția deșeurilor periculoase și a altor deșeuri voluminoase (mobilă, aparate electrocasnice etc.).

Cele 3 fracțiuni vor fi [17]:

deșeuri organice de bucătărie (umede);

hârtie și carton;

PET și deșeuri metalice.

Dotări necesare în faza de colectare [17]:

Containere metalice de 1100 l, prevăzute cu capac:

Comuna Glăvănești 36 bucăți.

Deșeurile sunt descărcate în mijloace auto tip autocompactor și transportate la stația de sortare unde vor fi sortate și prelucrate astfel [17]:

Hârtia și cartonul vor fi împachetate în baloți și comercializate la diverși agenți economici;

Sticlele întregi vor fi revândute unităților care îmbuteliază băuturi. Deoarece fiecare astfel de unitate are instalații proprii de spălare și dezinfecție, nu este necesară o tratare prealabilă a sticlelor;

Plasticul tare va fi tăiat manual cu ajutorul unui cuțit special iar granulele mari de plastic astfel rezultate vor putea înlocui combustibilii solizi în diverse aplicații – fabrici de ciment, centrale termice etc. sau va putea fi reutilizat în procese de fabricație a obiectelor din plastic nepretențioase;

Obiectele din plastic, sticlele de diverse mărimi, cutiile etc. vor fi balotate și comercializate terților în vederea fabricării de exemplu a sacilor menajeri;

Foliile din plastic sunt împachetate în baloți și comercializate terților în vederea reutilizării lor la producerea diferitelor obiecte din plastic;

Obiectele din sticlă și cioburile vor fi concasate manual și vor fi vândute pentru refolosire la fabricarea obiectelor din sticlă;

Metalele vor fi comercializate la REMAT [17].

4.7 Demersuri Legale pentru derularea implementării sistemului de colectare în comuna Glăvănești

Actele necesare demarării construcțiilor prevăzute în proiect sunt:

Fișa Tehnică. Pentru demararea implementarii proiectului s-a completat fișa tehnică pentru obținerea avizului sanitar de către primaria comunei Glavănești (tabelul 13).

Tabel 13.

Fișă Tehnică în vederea emiterii Acordului Unic pentru obținerea avizului sanitar [18]

Serviciul Public Județean de Drumuri Bacău avizează favorabil amplasamentul propus, condiționat de următoarele cerințe: platformele de colectare se vor amplasa la limita zonei de siguranța a drumului județean DJ 241, fiecare punct va fi prevăzut cu o fosa septica situată în centrul platformei betonate. În timpul execuției lucrărilor nu se vor depozita materiale pe platforma drumului județean DJ 241 și nici în șanțul drumului. Înainte de începerea lucrărilor, beneficiarul va solicita autorizație de amplasare și execuție de lucrări în zona drumului județean de la S.P.J. DRUMURI BACĂU [19].

4.8 Tipuri deșeuri comuna Glăvănești

Din punct de vedere a sursei de generare deșeurile ce se produc în acest areal sunt:

Deșeuri menajere și deșeuri asimilabile deșeurilor menajere: în această categorie intră deșeurile menajere rezultate de la gospodăriile populației, de la agenții economici [1].

Fracțiunile principale care se regasesc în acest tip de deșeuri sunt [1]:

Deșeuri menajere depozitabile;

PET;

Sticlă;

Hârtie;

Deșeuri vegetale (grădini, livezi): aceste deșeuri provin de la curățatul livezilor, din gospodăriile populației din zone rurale, și de la întreținerea spațiilor verzi.

Aceste deșeuri se impart în două fracțiuni principale după cum urmează [1]:

Deșeuri lemnoase și vegetale care pot fi folosite drept combustibil în gospodăriile proprii;

Deșeuri vegetale organice;

Deșeuri de materiale de construcții: deșeurile de materiale de construcții sunt deșeuri care se produc în cantități reduse, ele provenind din demolări și din alte lucrări de reparații in construcții [1].

Alte tipuri de deșeuri: în această categorie intră deșeuri ca aparate electrice uzate, anvelope, care se produc în cantități reduse.

Conform recomandărilor Agenției Regionale pentru Protecția Mediului, valorile pentru principalele deșeuri generate sunt prezentate în tabelul 14. Tot în acest tabel sunt prezentate pentru comparație valorile rezultate în urma colectarii deșeurilor în comuna Glavănești de către operatorul S.C. SOMA S.R.L BACĂU [1].

Tabel 14.

Valorile principalelor deșeuri generate [20]

În tabelul de mai sus putem evidenția diferența dintre valorile recomandate și valorile reale colectate de către S.C. SOMA S.R.L. BACĂU din Comuna Glavănești. Cea mai mare pondere, reprezintă cea a deșeului menajer, iar aici pe langă deșeurile organice rezultate din gospodării putem face referință și la deșeurile de la animale, cele rezultate din maturat și deșeurile verzi. Cu o pondere de 10% avem deșeuri de sticlă, rezultată în cea mai mare parte din ambalajele de sticlă (9%) și sticlă de geam (1%). Deșeurile din plastic au doar o pondere de 7%, iar cele mai frecvent întâlnite din acest tip de deșeu sunt PET – urile, folia, lădițe, navete. Cu un procentaj de 2% avem deșeurile de hârtie și carton, iar acestea la rândul lor se împart în: 1,2% hârtie maculatură, ziare și 0,8% ambalajele de carton de la frigidere, televizoare.

La nivelul Comunei Glavănești cea mai mică valoare este înregistrată pentru deșeurile cu un procent de 0,5÷1% acestea provenind de la ambalaje (conserve, doze).

Față de valorile de referință conform recomandărilor regionale pentru Protectia Mediului, observăm că estimarea coincide cu valorile reale în cazul deșeurilor ca metal, urmată de sticlă. Lemnul nu intră în categoria deșeurilor colectate de S.C. SOMA S.R.L. BACĂU din cauză că este refolosit în gospodarii, ciclul de viata încheindu-se prin folosirea acestuia la încalzirea locuințelor.

Colectarea deșeurilor în sat Frumușelu se realizează în amestec, iar firma colectoare, în cazul nostru S.C. SOMA S.R.L. BACĂU realizează sortarea și apoi valorificarea.

Valorificarea hârtiei și cartonului se face către Vrancart Adjud , Ambla S.A. Suceava, valorificarea plasticului se face către Greentech S.A. Buzău, iar valorificarea metalului se face către Mechel Târgoviște.

Valorile declarate de către Primaria Comunei Glăvănești pentru anul 2011 sunt prezentate în tabelul 15.

Tabel 15:

Cantitățile de deșeuri de ambalaje gestionate în anul 2011 în Comuna Glăvănești [21]

Valorile estimate a fi gestionate în anul 2012 de către Primăria Comunei Glăvănești sunt date în tabelul 16.

Tabel 16:

Cantitățile de deșeuri de ambalaje estimate a fi gestionate în anul 2012 [22]

Din tabelul 15 observăm că în comuna Glavanești nu există date particularizate pe tipuri de deșeuri. În cazul Unității Administrativ Teritoriale Glavănești s-au luat valorile totale de deșeuri colectate de către S.C. SOMA S.R.L. BACĂU conform contractului încheiat cu Primăria Glavănești și s-au distribuit conform recomandării Agenției Regionale pentru Protectia Mediului Bacău prezentate în tabelul 14.

4.9. Plan de colectare selectivă deșeuri în sat Frumușelu

În continuare ne vom referi doar la Sat Frumușelu, Comuna Glavănești.

Sistemul propus pentru colectarea selectivă este diferențiat în funcție de modul de producere a acestora, după cum urmează [23]:

Colectarea selectivă a deșeurilor produse în zone cu locuințe în apartamente de bloc, instituții și societăți din zona acestora – Zona A;

Colectarea selectivă a deșeurilor produse în zone cu locuințe la case individuale, și instituții și societăți aferente – Zona B;

Colectarea selectivă a deșeurilor produse în zone cu locuințe în apartamente de bloc, instituții și societăți din zona acestora – Zona A:

Deșeurile produse în aceste zone sunt preponderent deșeuri menajere și asimilabile celor menajere. Ponderea deșeurilor tip PET, sticlă este de circa 23 – 26 %. Sistemul de colectare selectivă propus pentru aceste zone este compus din puncte de colectare dotate cu următoarele recipiente [23]:

Eurocontainer pentru deșeuri menajere V = 1100 L : 1 buc/punct (figura 4.4);

Eurocontainer pentru PET si sticlă V = 1100 L : 1 buc/punct;

Eurocontainer pentru hârtie V= 1100 L : 1 buc/punct.

Eurocontainerul pentru deșeuri menajere este prevăzut cu capac metalic care se deschide manual și prin care se face introducerea sacilor cu deșeuri menajere.

Eurocontainerele pentru deșeuri reciclabile: PET, sticlă și hârtie sunt prevăzute cu un capac fix, care nu se deschide decât cu o cheie specială, aflată în dotarea mașinilor care ridică aceste recipiente. Pe capac sunt prevăzute fante pentru introducerea deșeurilor, dimensionate astfel încât să se facă o introducere ușoră pe categorii, dar fară ca deșeurile să se mai poată extrage din eurocontainer.

Figura 4.4. Eurocontainer pentru deșeuri menajere

Descărcarea eurocontainerelor se face în autospeciala de transport (figura 4.5) astfel [23]:

Autospeciala se parchează cu spatele la punctul de colectare sau lateral;

Se scoate eurocontainerul în exterior – acestea fiind echipate cu roti;

Se agață aceasta în dispozitivul de descărcare a mașinii, după care descărcarea se face automat.

Figura 4.5. Autospeciala de transport

Zona A

Suprafața unui punct de colectare din zona A este de circa 8 m2 (figura 4.6). Punctele de colectare vor fi amplasate la o distanță de cel puțin 10 m față de ferestrele locuințelor dar la cel mult 30 m față de acestea. Punctele de colectare sunt amplasate în așa fel încât să deservească maxim 70 locuințe.

De asemenea amplasamentul punctelor de colectare va respecta urmatoarele cerințe [23]:

Terenul pe care se amplasează este în Proprietatea Consiliului Local;

Amplasamentul nu este în zonă inundabilă;

Amplasamentul este în zona ușor accesibilă, atât pentru locatari cât și pentru mașinile de transport;

Se preferă amplasamente care să fie iluminate prin sistemul de iluminat public;

Construcția punctului de colectare se realizează astfel:

Platforma balast compactat pe care se amplaseaza eurocontainerele;

Suprastructura din împrejmuire cu stâlpi metalici și închidere din panouri metalice cu plasă pe pereții laterali;

Se propune ca deșeurile să fie separate încă din locuințe în fracțiuni principale, cu excepția deșeurilor periculoase și a altor obiecte mari: mobilă, aparate electrocasnice.

Fiecare locuință va avea saci proprii pentru colectarea deșeurilor, pentru urmatoarele tipuri de deșeuri [23]:

deșeuri menajere (obligatoriu în saci speciali);

sticle din sticlă și sticle din plastic (se pot colecta în pungi uzate de plastic);

hârtie (se transportă cu galeata sau brut – cartoane la punctul de colectare).

Locatarii vor aduce deșeurile la punctele de colectare, unde se va face depunerea acestora în Eurocontainerele specifice.

Instituțiile publice și societațile care își au sediul in zona tip A vor colecta deșeurile la punctele de colectare arondate. În funcție de distanță acestea vor avea si europubele proprii.

Figura 4.6. Schiță punct de colectare deșeuri Sat Frumușelu [24]

Ca o parte importantă a programului, la demararea sistemului de colectare se va face o campanie publică de informare a cetățenilor cu privire la sistemul propus si modul de operare.

Colectarea selectivă a deșeurilor produse în zone cu locuințe la case individuale, și instituții și societăți aferente – Zona B

Deșeurile produse în aceste zone sunt preponderant deșeuri vegetale și mai puțin deșeuri menajere. Ponderea deșeurilor tip PET și Sticlă în aceste zone este de circa 20 %. Deșeurile vegetale din aceste zone se reciclează în gospodăriile proprii [23].

Sistemul de colectare propus pentru aceste zone este compus din puncte de colectare în care sunt amplasate câte un Eurocontainer pentru fiecare tip de deșeu: Deșeuri menajere; PET + Sticlă și Hârtie.

S-a propus colectarea în prima fază a deșeurilor menajere, la punctul de colectare, dată fiind cantitatea redusă a acestora și necesitatea cumulării lor în vederea eficientizării colectării și a transportului.

Deșeurile menajere produse în gospodarii pot fi colectate și în Europubele proprii, achiziționate de proprietari, situație în care aceștia vor avea contracte directe cu Operatorul sistemului și vor fi scutiți pe baza contractului de taxa de preluare a deșeurilor [23].

Punctele de colectare din zona B sunt amplasate astfel încât la acestea să fie arondate un număr de maxim 170 gospodarii, ținând cont și de densitatea construcțiilor, iar distanța de transport să nu depășească 1000 m. Punctele de colectare din Zona B sunt realizate cu aceeași structură constructivă.

Zona B

Amplasamentul punctelor de colectare din zona B s-a făcut în funcție de densitatea locuințelor, pentru a avea o distanță cât mai mică de transport de la punctul de generare către acestea.

Cerințele de amplasament sunt similare punctelor din zona A, și sunt urmatoarele [23]:

Terenul pe care se amplasează este în Proprietatea Consiliului Local;

Amplasamentul nu este în zonă inundabilă;

Amplasamentul este în zona ușor accesibilă, atât pentru locatari cât și pentru mașinile de transport;

Se preferă amplasamente care să fie iluminate prin sistemul de iluminat public;

De asemenea amplasamentele vor fi la intersecții de drumuri sau în zone cu densitate mare de generare a deșeurilor.

De asemenea și instituțiile și societățile din aceste zone – Zona B vor avea și Europubele proprii, achiziționate de acestea: 3 europubele în care se face colectarea selectivă a deșeurilor menajere, a deșeurilor tip PET și sticlă și hârtie.

Punctele de colectare din Arealul studiat sunt amplasate conform tabelului 17.

Tabel 17.

Puncte de colectare [23]

Eurocontainerele cu care sunt dotate punctele de colectare se pot schimba în caz de degradare și pot fi spălate periodic. Pentru aceasta s-a prevăzut un spațiu de depozitare a acestora la centrul proiectat în comuna Glăvănești. La faza de proiectare P.A.C. se stabilesc în detaliu amplasamentele punctelor de colectare, urmând a se realiza ridicarea topografică.

Figura 4.7. Plan de încadrare în zonă a unui punct de colectare [25]

Figura 4.8. Plan de situație a unui punct de colectare [26]

Tabel 18.

Deșeuri colectate din Glavănești în anii 2010 și 2011

În tabelul 18 avem prezentată situația deșeurilor colectate din Comuna Glavănești în anii 2010 si 2011. După cum putem observa, în anul 2010 în perioada ianuarie și iunie nu avem nicio valoare, deoarece Comuna Glavănești în acel moment nu avea un contract incheiat cu S.C. SOMA S.R.L. BACĂU. Din tabel putem observa ca în anul 2010 între lunile iulie și decembrie inclusiv, avem un total de 197,6 tone de deșeuri colectate, iar în anul 2011 colectarea s-a făcut integral pe tot parcursul anului și totalul de deșeuri colectate este de 397,14 tone.

Cu aceste date prelevate putem să aflam o medie generală pe lună a fiecarui an, după cum urmează:

În anul 2010

deșeuri m, 2010 (10)

În anul 2011

deșeuri m, 2011 (11)

CAPITOLUL V

Monitorizarea deșeurilor în satul Frumușelu, comuna Glăvănești, județul Bacău

În sistemele de gestiune moderne, tratamentele și destinațiile finale ale fiecărui tip de deșeuri solide sunt cele arătate în tabelul 19 [1].

Tabel 19.

Tratamentele și destinațiile finale pe tipuri de deșeuri [1]

Principalii factori poluanți corespunzători operației de gestionare a deșeurilor sunt:

deșeurile în amestec, deșeuri reciclabile (PET, sticlă, hârtie).

apa provenită de la ploaie;

miros neplăcut;

scurgeri de carburanți;

metale grele;

zgomot.

Deșeurile în amestec, deșeuri reciclabile (PET, sticlă, hârtie), reprezintă factori poluanți atunci când, gestionarea lor nu se efectuează corespunzător. Un alt factor poluant este și mirosul neplăcut din jurul europubelelor, deoarece în unele cazuri capacul acestora nu este folosit corespunzător, iar pe lângă mirosul neplăcut, aspectul vizual negativ își face simțită prezența. Scurgerile de carburanți pot apărea de la autospecialele în care sunt colectate deșeurile, iar zgomotul poate apărea la încarcarea deșeurilor din europubele în autospeciale.

În tabelul 20 avem prezentată lista aspectelor de mediu caracteristice activității de gestionare a deșeurilor.

Tabel 20.

Lista aspectelor de mediu caracteristice activității de gestionare a deșeurilor

Tabel 21.

Evaluarea impactului aspectelor de mediu caracteristice activității de gestionare a deșeurilor

În cadrul obiectivului analizat s-a decis ca toate aspectele de mediu care, în urma evaluării impactului asupra mediului produs de etapele gestionării deșeurilor (tabel 21), au peste 90 de puncte, să fie considerate aspecte semnificative de mediu (tabel 22).

Tabel 22.

Lista aspectelor semnificative de mediu caracteristice activității de gestionare a deșeurilor

Capitolul VI

Demersuri în vederea prevenirii și controlului poluării

În vederea unui control mai riguros a gestionării deșeurilor în România s-au pus bazele unui Fond pentru mediu.

6.1 Fondul pentru mediu

Fondul pentru mediu a fost constituit pentru finanțarea următoarelor categorii de proiecte și programe pentru protecția mediului [27]:

reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv monitorizarea calității aerului;

reducerea nivelului de zgomot;

gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase;

protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare;

gospodărirea integrată a zonei costiere;

conservarea biodiversității și administrarea ariilor naturale protejate;

împădurirea terenurilor degradate, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor;

educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului;

creșterea producției de energie din surse regenerabile;

renaturarea terenurilor scoase din patrimoniul natural;

refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepția celor reglementate prin legi speciale;

înlocuirea acoperișurilor din azbest;

monitorizări, studii și cercetări în domeniul protecției mediului, pădurilor și apelor privind sarcini derivate din acorduri internaționale, directive europene sau alte reglementări naționale sau internaționale, precum și cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice;

lucrări pentru elaborarea hărților de risc pentru bazine sau subbazine hidrografice;

închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;

lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului, precum și pentru refacerea unor obiective importante de infrastructură rutieră și feroviară, grav afectate de alunecări de teren care pot conduce la obturarea scurgerii cursurilor de apă;

instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire;

Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități;

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național;

Programul de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate;

Programul de realizare a pistelor pentru bicicliști;

Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului.

Programele și proiectele din categoriile prevăzute sunt finanțate din Fondul pentru mediu prin una dintre următoarele modalități, aprobate în Comitetul de avizare [27]:

susținerea financiară a proiectelor prin finanțare sau cofinanțare nerambursabilă;

cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri comunitare și/sau alte fonduri internaționale.

Se acordă susținere financiară din Fondul pentru mediu pentru proiectele propuse de unități administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziuni ale municipiilor, asociații de dezvoltare intercomunitară, instituții publice, institute de cercetare-dezvoltare, unități și instituții de învățământ, organizații neguvernamentale, culte recunoscute potrivit legii, forme asociative de administrare și exploatare a terenurilor agricole sau cu vegetație forestieră, operatori economici, inclusiv ocoale silvice, asociații de proprietari, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.

Categoriile de beneficiari și metodologia de finanțare care prevede analiza, selectarea, aprobarea, implementarea proiectelor și/sau programelor pentru protecția mediului, se stabilesc prin ghidul de finanțare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administrația Fondului și se aprobă prin ordin ai conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor [27].

Categoriile de lucrări și/sau proiecte pentru protecția mediului care se pot finanța, precum și sumele destinate finanțării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului si pădurilor. Beneficiarul studiilor și cercetărilor poate fi și Administrația Fondului, în acest caz aplicându-se prevederile legislației în vigoare privind achizițiile publice.

Pentru achiziționarea lucrărilor și a serviciilor aferente acestora se vor aplica prevederile legislației în vigoare privind achizițiile publice referitoare la situațiile de forță majoră.

Finanțarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanțare anuale sau multianuale. Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeași destinație [27].

Contractele de finanțare, împreună cu actele prin care se constituie garanții ale finanțării, dacă este cazul, constituie titluri executorii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.

Finanțarea din Fondul pentru mediu se face cu respectarea legislației privind ajutorul de stat, Administrația Fondului parcurgând toate procedurile, conform legislației naționale și comunitare în domeniu.

Ajutoarele de stat individuale și schemele de ajutor de stat, atât cele exceptate de la obligația notificării, cât și cele supuse obligației de notificare, se instituie prin hotărâri ale Comitetului de avizare al Administrației Fondului.

Din sumele provenind din Fondul pentru mediu se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului.

Metodologia de finanțare și categoriile de beneficiari pentru programele și proiectele pentru protecția mediului, se stabilesc prin ghidul de finanțare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administrația Fondului și se aprobă prin ordin al ministrului mediului [27].

Tabel 23.

Taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru următoarele categorii de deșeuri valorificabile [27]

În tabelul 23 avem prezentate taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea următoarelor categorii de deșeuri valorificabile. Taxa variază în funcție de categoria deșeului valorificabil între 0,2 lei (RON)/m2/an și 4 lei (RON)/m2/an [27].

CONCLUZII

În lucrare s-a studiat procesul de colectare a deșeurilor ca element component a gestionării deșeurilor în sat Frumușelu, comuna Glavănești.

În lucrare sunt prezentate etapele gestionarii deșeurilor, prevederile legale legate de gestionarea deșeurilor precum și demersurile făcute de primăria comunii Glavănești pentru implementarea sistemului de colectare a deșeurilor. Pentru aceasta s-a efectuat o amplă documentare la sediul primăriei comunei Glăvănești, la sediul S.C. SOMA S.R.L. Bacău cât și a legislației în vigoare publicată în Monitorul Oficial.

Pentru partea legată de demersuri legale s-a prezentat Proiectul pentru Autorizarea executării lucrărilor de Construire – P.A.C., executat de S.C. PRO TOBY S.R.L – Iași, având ca obiectiv: sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului în arealul comunei Glăvănești și a comunelor învecinate, conform contractului încheiat cu S.C. SOMA S.R.L. Bacău, colectarea deșeurilor se efectuează selectiv.

În situația reală de la fața locului, în urma documentării prin intermediul discuțiilor cu reprezentanții Unității Administrativ Teritoriale Glavănești și reprezentanții S.C. SOMA S.R.L Bacău, am ajuns la urmatoarele concluzii:

deșeurile care ajung la S.C. SOMA S.R.L. Bacău sunt sortate și trimise mai departe pentru a fi valorificate;

colectarea deșeurilor nu este efectuată selectiv de către populație;

pentru situația creată locuitorii de pe raza comunei Glavănești poartă întreaga vină datorită faptului că deșeul nu este colectat selectiv;

s-a efectuat informarea populației printr-un comunicat de presă, realizat de către Consiliul Local Glavănești, cu titlul “Mediu curat și sănătos!” Sistem de colectare selectivă a deșeurilor, marcând astfel începutul acestei campanii de informare și conștientizare a populației.

Concluzia la care ajungem ar fi aceea că este nevoie ca periodic populația să fie instruită, iar în acest caz ar trebuii ca fiecare locuitor al comunei sa fie prezent la aceste instruiri, cum ar fi: modul de colectare, importanța colectării selective, dar și alte beneficii (bani către primărie). Iar la rândul său, primarul Comunei Glavănești să încurajeze colectarea selectivă prin diverse bonusuri, cum ar fi: locuitorii să fie scutiți de la plata unor taxe sau impozite, reducerea sau chiar scutirea de la plata asigurarii locuinței, panouri informative și alte metode prin care populația să răspundă pozitiv acțiunii sale.

În opinia mea, dacă se vor lua astfel de măsuri, locuitorii vor răspunde pozitiv și ca un plus modul de colectare din comuna Glavănești va fi copiat și de alte Unități Administrativ Teritoriale ceea ce duce la un avantaj esențial de care are nevoie țara noastră.

În capitolul V s-au identificat aspectele de mediu (figura 20), am evaluat impactul aspectelor de mediu (figura 21) iar în cele din urmă am identificat lista aspectelor semnificative de mediu (figura 22) caracteristice activităților de precolectare, colectare și transport.

BIBLIOGRAFIE

[1] Corneliu Cismaru, Victor Gabor, Gestiunea deșeurilor solide, Editura Performantica, Iași, 2004.

[2] http://www.scribd.com/doc/83913431/Model-Cadru-Al-Planului-de-Masuri-Privind- Colectarea-Selectiva-a-Deseurilor-Generate-de-Instituti

[3] SR 13350:1996 Salubrizarea localităților. Deșeuri urbane și rurale. Clasificare.

[4] http://www2.ademe.fr/servlet/KBaseShow?sort=-1&cid=96&m=3&catid=15163

[5] Găzdaru, A., Notă privind deșeurile menajere urbane. Revista Salubritatea, nr.1, pagina 11-15.

[6] http://www.scribd.com/euroused/d/73196221-HG-Nr-128-2002-Privind-a-Deseurilor-Forma-Actualizata

[7] http://legeaz.net/text-integral/legea-132-2010-legea-colectarii-selective-a deseurilor

[8] http://legeaz.net/legea-211-2011-regimul-deseurilor/

[9] http://www.mataliat.ro/legislatie.html

[10] Emilian Florin Moșneguțu, Gestionarea deșeurilor industriale: îndrumar de laborator pentru uzul studenților, Editura Alma Mater, 2007.

[11] http://glavanesti.ro/

[12] https://maps.google.com/

[13]https://www.google.ro/maps/place/Frumu%C8%99elu+607216/@46.2556332,27.3530658,9065m/data=!3m1!1e3!4m5!3m4!1s0x40b5bf0d125883d3:0x7f803d6670977128!8m2!3d46.2628217!4d27.360371?hl=ro

[14]https://www.ghidulprimariilor.ro/list/cityHallDetails/PRIM%C4%82RIA_GL%C4%82V%C4%82NE%C5%9ETI/14289

[15]https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Gl%C4%83v%C4%83ne%C8%99ti,_Bac%C4%83u

[16] Comunicat de presă “Mediu curat și sănătos!” Sistem de colectare selectivă a deșeurilor implementat la Glavănești , 6 Martie 2009.

[17] Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – P.A.C. , cu următorul obiectiv: sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului deșeurilor din arealul comunei Glavănești și a comunelor învecinate, elaborat de S.C. PRO TOBY S.R.L. Iași, nr. 16880/154/18.09.2007.

[18] Fișa tehnică pentru obținerea avizului sanitar de către Primaria Comunei Glavănești, nr.33 din 08.01.2008.

[19] Aviz favorabil eliberat de către Serviciul Public Județean de Drumuri Bacău, 14.11.2006.

[20] Valori recomandate de către Agenția Regională pentru Protecția Mediului Bacău.

[21] Cantitățile de deșeuri de ambalaje gestionate în anul 2011 în Comuna Glavănești și trimise către Agenția Regională pentru Protecția Mediului Bacău.

[22] Cantitățile de deșeuri de ambalaje estimate a fi gestionate în anul 2012 în Comuna Glavănești și trimise către Agenția Regională pentru Protecția Mediului Bacău.

[23] Fișă tehnică în vederea emiterii Acordului Unic pentru obținerea acordului de mediu, cu denumirea: sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului deșeurilor din arealul comunei Glavănești și a comunelor învecinate, elaborat de T.C.H. Proiect S.R.L. Piatra Neamț din anul 2006.

[24] Punct de colectare, obiectiv: sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului deșeurilor din arealul comunei Glavănești și a comunelor învecinate, elaborat de T.C.H. Proiect S.R.L. Piatra Neamț, anul 2006.

[25] Plan de încadrare în zonă, obiectiv: sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului deșeurilor în arealul comunei Glăvănești și a comunelor învecinate, întocmit de S.C. TOPO_SISTEM S.R.L, decembrie 2008.

[26] Plan de situație, obiectiv: sistem de colectare selectivă, centru de valorificare și optimizarea transportului deșeurilor în arealul comunei Glavănești și a comunelor învecinate, întocmit de S.C. TOPO_SISTEM S.R.L, decembrie 2008.

[27] Ordonanța de urgență privind Fondul pentru mediu 196/22.12.2005, care se aplică de la 22.12.2010, text prelucrat de Ultra Tech Group.