1.1 Necesitatea și oportunitatea temei 1.2 Stadiul actual al cercetarilor privind evidența resursele de sol În ultimele decenii, suprafața Pământului… [306486]

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1 Necesitatea și oportunitatea temei

1.2 [anonimizat] a cunoscut schimbări majore în ceea ce privește utilizarea și acoperirea terenurilor. Aceste schimbări continuă și sunt produse de ”presiunea” demografică și schimbările climatice. [Wulf H. et al, 2014]. Ca parte componentă a Pământului, pedosfera răspunde și contribuie la aceste schimbări de mediu [Macías and Arbestain, 2010; după Wulf H. et al, 2014]. Modificările observate în funcționarea pedosferei au reamintit faptul că resursele de sol sunt principalele resurse ale ecosistemelor și joacă un rol fundamental în siguranța și securitatea alimentară. [GlobalSoilPartnership, 2011; Grunwald, 2011; Mulder, 2013; după Wulf H. et al, 2014].

[anonimizat]. [anonimizat], precum și pentru managementul mediului necesită o înțelegere a [anonimizat].

Solul reprezintă o resursă naturală vitală care oferă multiple servicii de ecosistem.

Prelevarea convențională a probelor de sol și analiza acestora în laborator nu reprezintă o [anonimizat], [anonimizat], sunt costisitoare și limitate în ceea ce privește variabilitatea temporală și spațială.

[anonimizat] o [anonimizat], utilizând diferite părți ale spectrului electromagnetic.

1.2.1 Resursele de sol la nivel modial {aici scriu din sistemul de taxonomie a sollui 2012)

[anonimizat]-l unul dintre cele 4 [anonimizat], apă și foc. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] I.Hr., Teofrast îl denumește ”edafos”. [Demeter, 2009]

Informații despre însușirile solului avem și de la învățații români din acea vreme: [anonimizat], Columella, Virgiliu. În ”Istoria naturală” Pliniul cel Bătrân (23-79 d. Hr), [anonimizat].

[anonimizat], ca urmare a creșterii populației orașelor.

Dintre marii oameni de știință ai Renașterii trebuie remarcat chimistul francez Bernard Palissy (1510-1589), [anonimizat] ”sărurile fac să vegeteze și să crească toate semințele”. Apoi, pe Johan Gottschalk Walerius (1709-1785), care, în lucrarea ”Agricultura chimică fundamentală” [anonimizat], punând totodată problema originii humusului.

[anonimizat], oamenii de știință au cercetat solul doar în legătură cu problema nutriției plantelor. Astfel, Albrecht Thaer (1752-1828), [anonimizat] 1806 prima școală și fermă experimentală agricolă din Germania. El afirmă că humusul este sursa unică de hrană pentru plante, iar împreună cu materia minerală nedescompusă formează solul. Apoi, chimistul și mineralogul suedez Jöns Iacob Berzelius (1779-1848), făcând analize chimice asupra humusului, distinge acizii humici, acizii crenici și apocrenici și humina, ca forma inertă a humusului. Elevul lui Berzelius, Carl Sprengel (1787-1858) a studiat compoziția humusului și a stabilit conținuturile medii de carbon, ce intră în alcătuirea materiei organice, date ce se folosesc și astăzi la calcularea conținutului total de materie organică din sol.

În a doua parte a secolului al XIX-lea, dezvoltarea însemnată a industriei a avut o deosebită influență asupra agriculturii, care trebuia să aprovizioneze centrele industriale cu cantități mari de alimente și materii prime. Concepțiile referitoare la sol încep să se cristalizeze. Astfel se formează curente și școli, dintre care mai cunoscute sunt: școala agrochimică, școala agrogeologică și școala naturalistă.

Școala agrochimică a fost întemeiată de savantul german Justus von Liebig (1803-1873), ea punând bazele cercetării agrochimice. Liebig descoperă nutriția minerală a plantelor, fundamentând rolul îngrășămintelor minerale pentru agricultură.

Școala agrogeologică, dezvoltată mai ales în Germania și Franța, consideră solul ca provenit prin dezagregarea și alterarea rocilor masive și studiază solul în raport cu roca pe care s-a format și cu agenții geologici externi. F. A. Fallou este primul care consideră studiul solului o știință separată, pe care o numește pedologie.

Școala naturalistă are ca întemeietor pe savantul rus Vasile Vasilievici Dokuceaev (1846-1903). El arată în lucrarea ”Cernoziomul rusesc” (1883) că solul este un corp natural de sine stătător. Solul se dezvoltă după legi proprii și reprezintă produsul acțiunii concomitente a factorilor pedogenetici. Dokuceaev a formulat prima clasificare științifică a solurilor și legile distribuției geografice a solurilor pe suprafața globului pământesc, stabilind conceptul zonalității solurilor. Colaboratorul sau, Nicolai Mihailovici Sibirtev (1860-1899) a definit cele trei mari clase de soluri ale clasificării genetice ruse și anume: 1 – soluri zonale, 2 – soluri intrazonale și 3 – soluri azonale. Aceasta clasificare mai este utilizată în unele țări și a fost utilizată și în România până în anii 1976 – 1980.

Contribuții științifice importante la dezvoltarea pedologiei au avut și alți cercetători ruși, cum sunt: Konstantin Dimitrievici Glinka, Konstantin K. Ghedroit, B. B. Polinov, I. V. Tiurin, V. A. Kovda, A. A. Rode, M. M. Kononova, I. P. Gherasimov ș.a.

În Statele Unite ale Americii, cercetarea solului a fost organizată sub conducerea Societății de Știința Solului (engl. Soil Science Society of America). Printre primii cercetători ce au studiat solul, fiind considerați întemeietorii pedologiei americane, s-au aflat Eugen Woldemar Hilgard (1833-1916), ce a perfecționat metodologia analizelor chimice și fizice și G. N. Coffey, pentru care solul era un corp natural, ce poate fi clasificat pe baza însușirilor proprii. Au urmat și alți specialiști, precum C. F. Marbut, C. E. Kellogg, J. Briggs, A. H. Munsell, L. D. Bavier, G. D. Smith, L. A. Richards și alții. Aceștia s-au ocupat cu cercetarea, clasificarea și inventarierea resurselor de sol.

Începând cu secolul al XX-lea, știinta solului s-a extins în multe țări ale lumii. Printre cei mai cunoscuți si care au adus un aport substanțial la dezvoltarea pedologiei pot fi menționați: E. Raman în Germania, W. L. Kubiena în Austria,  A. Demolon și Ph. Duchaufour, în Franța, G. W. Robinson în Anglia, C. H. Edelman în Olanda, P. Treitz și Szigmond în Ungaria, Gh. Munteanu Murgoci, T. Saidel și N. Cernescu în România etc.

Între 1909 și 1924 s-au ținut conferințe internaționale de agrogeologie, iar din 1924, Societatea Internațională de Știința Solului a ținut periodic congrese mondiale.

Societatea Internațională pentru Știința Solului (engl. International Society of Soil Science- I.S.S.S.) a stabilit în anul 1960, la al VII-lea Congres International pentru Știinta Solului, ținut la Madison, Wisconsin, S.U.A., elaborarea la scara 1 : 5 000 000 a hărții solurilor lumii. Acest proiect a fost realizat sub conducerea FAO- Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (engl. Food and Agriculture Organization of the United Nations) și UNESCO- Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (engl. United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) în perioada 1961-1981, folosindu-se o unică legendă de soluri pentru toate continentele.

În 1975 a apărut “Soil Taxonomy”, clasificare realizată de pedologii din SUA. Această lucrare se bazează pe însușirile cuantificabile ale solurilor, ea având o influență remarcabilă în dezvoltarea diagnozei și clasificării solurilor în diverse țări  ale lumii.

Figura 1.1 Harta resurselor de sol a lumii

Sursa: [Encyclopedia of Soil Science]

De asemenea, mulți din parametrii clasificării americane au fost avuți în vedere când s-a realizat legenda hărții solurilor lumii.

În 1968 s-a elaborat harta solurilor Europei afectate de săruri la scara 1:5.000.000, iar în perioada 1971-1981 s-a publicat harta solurilor lumii la scara 1:5 000 000.

Societatea Internațională pentru Știința Solului a inițiat în perioada 1978-1982 un program internațional pentru realizarea unei clasificări unice a solurilor lumii. Totodată, elaborarea în 1988 a Legendei revizuite a solurilor lumii a făcut ca aceasta să devină cadrul după care să se realizeze Baza Mondială de Referință pentru Resursele de Sol (engl. World Reference Base for Soil Resources). Această bază are ca scop realizarea unei clasificări internaționale acceptabilă și un bun cadru științific pentru caracterizarea solurilor. De asemenea, ea este destinată unei mai ușoare comunicări între cercetători în identificarea și caracterizarea solurilor și pentru corelarea diverselor sisteme naționale.

În ultimii ani, în domeniul științei solului, s-au făcut eforturi importante în vederea creării unor baze de date regionale și globale privind solul și terenul. În prezent sunt disponibile baze de date georeferențiate a solurilor, la scări mai mici de 1: 250 000.

FAO-UNESCO ( Food and Agriculture Organization) a dezvoltat o bază de date raster, cu o rezoluție de 30 secunde de arc, denumită Harta solurilor lumii (engl. Harmonized World Soil Database- HWSD). Aceasta combină peste 16000 unități diferite de sol, existente în bazele de date naționale și internaționale (SOTER, ESD, Harta solurilor Chinei, WISE) cu informațiile conținute în Harta solurilor lumii, scara 1:5 M, dezvoltată de FAO-UNESCO.

Figura 1.2 Harta solurilor lumii, scara 1:5 M, dezvoltată de FAO-UNESCO

Sursa: [FAO- UNESCO]

Baza de date a Solurilor Europene la scara 1:1M (figura 1.3), ce face parte din Sistemul Informatic European al Solurilor (engl. European Soil Information System — EUSIS) . și este rezultatul unei colaborări, din ultimii 20 de ani, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene și țările vecine. Ultima versiune a Bazei de date Europene a Solurilor (engl. European Soil Database ) include si solurile Eurasiei, acoperind țări precum Rusia, Belarus, Republica Moldova și Ucraina [Lambert et al., 2002].

SOTER (engl. Soil and Terrain Digital Database) este o bază de date ce cuprinde informații despre sol și teren, la scara 1:5M. Programul a fost implementat de FAO, UNEP și ISRIC, în colaborare cu diverse instituții naționale, începând cu anul 1986.

Figura 1.3 Sistemul Informatic European al Solurilor, scara 1:1 M

Sursa: [http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/]

Pe plan mondial, există alte baze de date precum: Baza de date a solului și a terenului (SOTER) pentru diferite părți ale Africii, la scara 1:2M, Baza de date a solului și a terenului (SOTER) pentru America Latină și Caraibe, la scara 1:5M.

Figura 1.4 Baza de date a solurilor pentru teritoriul SUA (AmericanWeb Soil Survey)

Sursa: [http://websoilsurvey.nrcs.usda.gov/]

Pentru teritoriul Statelor Unite ale Americii există o bază de date denumită ”AmericanWeb Soil Survey (WSS)” [Soil Survey Staff, 2010]. Această oferă informații pentru 95% din teritoriul SUA (Figura 1.4).

În Australia, Sistemul Informațional a Resurselor de Sol (engl. Australian Soil Resource Information System(ASRIS) oferă informații cu privire la resursele de sol și teren, pe șapte nivele de generalizare. Primele 3 nivele oferă informații despre întreg continentul, în timp ce celelalte nivele oferă informații regionale. Baza de date cuprinde informații despre adâncimea solului, conținutul de apă, permeabilitate, fertilitate, salinitate, erodabilitate etc. Informațiile sunt afișate utilizând hărți, imagini satelitare, tabele, fotografii și grafice. De asemenea, sistemul permite utilizatorilor să își creeze propriile hărți pentru o zonă de interes și să salveze rezultatele dorite [CSIRO, 2010].

Figura 1.5 Sistemul Informațional a Resurselor de Sol din Australia

Sursa: [http://www.asris.csiro.au/indexie.html]

În Sistemul Informațional Canadian al Solurilor (engl. Canadian Soil Information System -CANSIS) și Baza de date Națională a Solului (engl. National Soil Database- NSDB) sunt prezentate pe baza hărților tematice, la diferite scări, distribuția și atributele solului [AAFC, 2010].

Teledetecția oferă posibilitatea extinderii datelor cu privire la sol existente, datele furnizate putând fi folosite în diverse moduri. În primul rând, datele ar putea ajuta la delimitarea unităților de sol pentru care compoziția solului poate fi evaluată prin metodele clasice sau avansate. În al doilea rând, datele de teledetecție pot fi analizate utilizând metode empirice pentru a obține proprietățile fizice. În plus, imaginile satelitare pot fi utilizate ca sursă de date pentru cartarea digitală a solului. De asemenea, metodele de teledetecție facilitează cartografierea zonelor greu accesibile, prin reducerea timpului precum și a costurilor pe care le-ar presupune măsurătorile în teren [Mulder et al, 2011].

Figura 1.6 Sistemul Informațional Canadian al Solurilor (NSDB)

Sursa: [http://sis.agr.gc.ca/cansis/intro.html]

Potrivit [Lagacherie et al., 2006; Dobos et al., 2006;  Boettinger et al, 2010] cartarea digitală a solului este definită :” crearea și popularea unui unei baze de date geografice de referință a solului, la o anumită rezoluție, prin utilizarea observațiilor din teren și analizelor de laborator, asociate prin relații cantitative cu date privind mediul înconjurător”.

Utilizând o gamă largă de surse de date și metode, cartarea digitală a solului își propune să ofere hărți de sol actualizate și exacte, pentru a satisface nevoile curente și actuale [Mulder, 2013].

Evaluarea globală a stării de degradare a solului și a terenurilor a început acum mai bine de 40 de ani, dar până în prezent nu s-a găsit un răspuns clar privind locul în care au loc degradările, ce impact au acestea asupra populației, precum și costurile pe care guvernele și utilizatorii de terenuri ar trebui să le plătească daca degradarea resurselor de sol, apă și a vegetației continuă. Deși cauzele socio-economice și biofizice au fost analizate și identificate la nivel local, în multe studii de caz, acestea au fost rareori inventariate sistematic la nivel național și global. [Global Soil Resource]

Prima evaluare globală a stării de degradare a solului a fost creată în cadrul programului GLobal Assessment of human-induced SOil Degradation – GLASOD, sponsorizat de UNEP (United Nations Environment Programme) și coordonat de ISRIC (engl. International Soil Reference and Information Center). Harta lumii cu starea de degradare a solului indusă de om a fost prezentată în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Internațional de Știință a Solului (Kyoto, 1990). Harta a foste realizată de peste 250 de specialiști în domeniul solului și protecția mediului. (Oldeman, Hakkeling and Sombroek, 1991). Rezultatele proiectului GLASOD pot fi accesate online.

Un alt proiect importanta, lansat de GEF, implementat de UNEO si executat de FAO cu sprijinul UNCCD, între anii 2006-2011 este proiectul LADA (engl. The Land Degradation Assessment in Drylands). Proiectul GLADA (engl. Global Land Degradation Assessment) utiliza date obținute prin tehnici de teledetecție pe baza Indicelui Normalizat al Vegetației (NDVI- engl. Normalized Difference Vegetation Index). (Bai et al., 2008). Sursele de date a acestui proiect au fost ulterior modificate, utilizându-se bade de date cu privire la șase factori: biomasa, sursele de apă, sănătatea solului, biodiveritatea precum și factorii sociali și economici ce influențează starea solului.

1.2.2 Resursele de sol in Romania

În țara noastră, însemnări despre sol au aparut doar sporadic, în unele lucrări ale unor autori din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, N. Barbu (2002) menționându-i pe Dimitrie Cantemir (1716), D. Tipograful (1796), Gr. Obradovici (1807), Draghici Manolache (1834), St. Radianu (1889) și alții.

Primele informații mai ample despre sol apar în a doua parte a secolului al XIX-lea, în lucrările cu caracter agrar referitoare la județele Dorohoi (1866) și Putna (1869) ale lui Ion Ionescu de la Brad. Apoi, Matei Draghiceanu a alcătuit pentru prima data o harta a solurilor în spiritul școlii agrogeologice apusene, respectiv Harta geologico-agronomică a județului Mehedinți (1885), iar Vlad Carnu-Munteanu și Corneliu Roman publică în 1900 lucrarea ”Le sol arable de la Roumanie”. După Congresul Internațional de Geologie, ținut la Petersburg în 1897, Matei Draghiceanu introduce noile idei ale școlii naturaliste ruse în cercetarea solului din țara noastră.

Cercetari pedologice propriu-zice se efectuează după 1906, când se înființează secția agrogeologică la Institutul Geologic, secție condusă de Gh. Munteanu Murgoci (1872-1925). El organizează, de altfel, cercetarea sistematică a solului pe teren și completarea informațiilor obținute cu analize de laborator. Gh. Munteanu Murgoci se implică activ pe plan internațional pentru unificarea concepției și metodologiei de cercetare a solului.

Gh. Munteanu Murgoci împreuna cu P. Enculescu (1879-1957) și Em. Protopopescu-Pake (1882-1967) elaborează Harta zonelor  de sol ale țării la scara 1:500.000, prezentată la expoziția industrială de la Odesa (1909) și la prima conferintă internațională de pedologie de la Budapesta (1911). Cu această ocazie se prezintă și o vedere generală asupra zonelor de soluri ale Romaniei, Murgoci arâtand ca ”se constată neîndoios și în România strânsa legătura a zonelor de soluri cu zonele de climă și de vegetație”.

Ca urmare a activității desfășurate pe plan intern și internațional, Gh. Munteanu Murgoci este omagiat și decretat membru de onoare al Asociației Internaționale de Știința Solului, la congresul din 1924 de la Roma.

Dupa primul razboi mondial, P. Enculescu, Em. Protopopescu-Pake, Th. Saidel (1874-1967) și N. Florov (1876-1948), pe baza noilor cercetări, completează harta zonelor de sol ale țării. Ei realizează harta solurilor Romaniei Mari, pe care o publică în 1927 la scara 1:1.500.000. O data cu solul, sunt studiate vegetația și clima țării, alcătuindu-se în scurt timp harta zonelor de vegetație (P. Enculescu), și hărțile provinciilor climatice și ale zonelor de umiditate în raport cu solul (N. Cernescu).

Cercetarile detaliate asupra solurilor au fost extinse în diferite părti ale țării de către Em. Protopopescu – Pake, Th. Saidel, M. Popovat, N. Cernescu, N. Bucur, C.V. Oprea, C. Chirita, Gh. Ionescu Sisesti și alții. După al doilea război mondial, studiul solului în teren și laborator se diversifică și se intensifică, având loc o creștere continuă a numărului de cercetători în diverse instituții (Institutul Geologic, Intreprinderea Geologică de Prospecțiuni, Institutul de Cercetări Agricole, Institutul de Cercetări Silvice și instituțiile de învățământ superior).

În 1961 se înființează Societatea Naționala Română de Știința Solului, care organizează periodic numeroase conferințe și consfătuiri naționale de specialitate. Ca urmare a numeroaselor și valoroaselor realizări din pedologia românească și a recunoașterii lor internaționale, Societatea Internațională pentru Știința Solului desemnează România ca țara organizatoare al celui de al VIII-lea Congres Internațional de Știința Solului, ce are loc în anul 1964 la București.

Înființarea Institutului de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie din Bucureși, în anul 1970, a dus la o intensificare a cercetărilor pedologice, în special cele aplicative, aceasta și ca urmare a dezvoltării sistemelor de îmbunătățiri funciare (irigații, desecări, combaterea eroziunii solului etc.).

Cercetarile efectuate de specialiști în cadrul diverselor ramuri ale științei solului s-au concretizat în numeroase lucrări de specialitate, prezentate în țară și străinătate. În domeniul geografiei solurilor, s-au elaborat numeroase hărti de soluri, ce cuprind, atât părți sau regiuni ale țării, cât și sinteze la nivel național.

Dintre cele mai importante menționăm:

Harta Solurilor României la scara 1:1.500.000 (1960) publicată în Monografia Geografică a României;

Harta Solurilor României la scara 1:1.000.000 (1964) realizată de către N. Cernescu, M. Popovat, N. Florea și Ana Conea, prezentată la Congresul al VIII-lea de la București;

Figura 1.2- Harta tipurilor de sol din România

Sursa: I.C.P.A.

Figura 1.3- Harta solurilor, Scara 1:1 000 000

Sursa: [http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/]

Harta pedologică a României la scara 1:500.000 (1971) realizată de N. Florea, Ana Conea, I. Munteanu, H. Asvadurov, V. Balaceanu, C. Oancea si M. Spirescu;

Figura 1.4- Harta pedologică a României la scara 1:500.000

Sursa: [http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/]

Harta eroziunii solurilor scara 1:500.000 (1976) realizată de N. Florea, C. Orleanu si Nadia Ghitulescu;

Figura 1.5- Harta eroziunii solurilor scara 1:500.000

Sursa: [http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/]

Harta solurilor cu exces de umiditate la scara 1:1.000.000 (1972) de N. Florea și I. Munteanu și 1:500.000 (1979) de N. Florea, Nadia Ghitulescu, I. Mihnea și I. Munteanu.

Figura 1.6- Harta terenurilor cu exces de umiditate scara 1:500.000

Sursa: [http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/]

Între anii 1963 – 1994 este publicată pe trapeze Gauss ”Harta solurilor României la scara 1:200.000”, redactorii celor 50 de foi ale hărții fiind pedologii ce au activat la Institutul Geologic, Intreprinderea Geologică de Prospecțiuni și apoi la Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie. Redactarea hărții a fost coordonată de N. Florea, V. Balaceanu, I. Munteanu, H. Asvadurov, Ana Conea și C. Oancea.

Figura 1.7- Dispunerea foilor de hartă

Sursa: [http://www.geo-spatial.org/]

Cercetarea solului în România și-a adus contributia și la programul Societății Internaționale pentru Știinta Solului privind întocmirea Hărții solurilor lumii la scara 1:5.000.000 și a Hărții solurilor Europei la scara 1:1.000.000. Astfel, N. Florea, Ana Conea și I. Munteanu au redactat Harta solurilor Romaniei, conform legendei de soluri elaborate de FAO-UNESCO, realizând o prima corelare a solurilor din România cu legenda solurilor lumii.

Cercetătorii români au elaborat și publicat numeroase sinteze asupra cunoștințelor despre solurile Romaniei. Printre cele mai cunoscute și utile lucrări mentionam: Solurile României de C. Chirita, C. Paunescu și D. Teaci (1967), Geografia solurilor Romaniei de N. Florea, I. Munteanu, Camelia Rapaport, C. Chitu si M. Opris (1968), Ecopedologie de C. Chirita (1974), Bonitarea terenurilor agricole de D. Teaci (1970, 1980), Controlul evolutiei solurilor în sistemele de îmbunătățiri funciare de Gh. Sandu, V. Blanaru, Maria Dracea, C. Rauta (1981), Prevenirea și combaterea poluarii solului de C. Rauta și St Carstea (1983), Situația agrochimică a solurilor din România de Irina Vintila, Z. Borlan, C. Rauta, D. Daneliuc si Letitia Tiganas (1984), Geografia solurilor României de N. Barbu (1987), Metodologia elaborării studiilor pedologice  de un colectiv coordonat de N. Florea, V. Balaceanu, A Canarache, si C. Rauta (1987),  Fizica solurilor agricole de A. Canarache (1990), Pedologie de N. Florea (1992), Pedologie generala de C. Tesu (1992), Pedologie de Gh. Ianos (1995), Soils of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve de I. Munteanu (1996), Solurile Lumii de Gh. Ianos (1997), Solurile Lumii de S. Udrescu (1997), Geografia solurilor cu elemente de pedologie generala de Gh. Lupascu (1998), Mineralele argiloase din sol. Implicații în agricultură de C. Craciun (2000), Solurile Terrei de C. Grigoras (2003), Noțiuni de baza în știința solului de C. Grigoras (2004), Știința Solului de F. Stătescu și L. Pavel (2011), precum și alte numeroase lucrări cu caracter general sau regional.

O atenție deosebită s-a acordat problemelor legate de clasificarea solurilor, unde trebuie menționate câteva lucrări de referință: Legenda hărții solurilor României de Gh. Murgoci (1924), unde figurează majoritatea tipurilor genetice de sol din țara noastră, Lista sistematică a solurilor țării de N. Cernescu și N. Florea (1962) și câteva variante de clasificare a solurilor, pe baza noilor concepte apărute pe plan mondial, în clasificarea americană și în legenda FAO-UNESCO a solurilor lumii, elaborate de Ana Conea (1974). Dupa experimentarea acestora și pe baza noilor date, în 1980 este publicat Sistemul Român de Clasificare a Solurilor  de un colectiv coordonat de Ana Conea, N. Florea si St. Puiu.

Progresul cunoștințelor despre sol, în lume și pe plan național, a impus îmbunătățirea sistemului de clasificare (1980), astfel că în 2003 a intrat în vigoare Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, elaborat de N. Florea și I. Munteanu, care, atât ca structură, cât și ca nomenclatură, îl apropie de sistemele utilizate pe plan mondial.

În anul 2014 a apărut lucrarea ” Corelarea sistemelor de clasificare a solurilor SRCS și SRTS. Sistemul SRTS+” realizată de V. Vlad, N. Florea, M. Toti, V. Mocanu. Aceasta definește o versiune dezvoltată și îmbunătățită a sistemului român actual de clasificare (taxonomie) a solurilor, numită SRTS+.

Baze de date privind resursele de sol existente la nivel național

Până acum, în țara noastră a fost folosită tehnologia SIG în următoarele lucrări din domeniul solurilor și al terenurilor:

RomSOTER-200. Baza de date digitală a solurilor și terenurilor României la scara 1: 200 000. Sistemul implementează pentru România metodologia SOTER și are ca atribute 32 unități de sol și 78 profile de sol;

Baza de date SOVEUR poate fi descărcată gratuit de orice utilizator. Astfel, în frigurile 1.5 a, b, c pot fi vizualizate Harta formelor de relief ale României, generată pe baza SOVEUR, Harta litologică a României, generată pe baza SOVEUR, precum și Harta Solurilor României generată pe baza SOVEUR;

Baza de date geografice a solurilor din România la scara 1:1.000.000, integrată în sistemul european EUSIS-SGDBE [Munteanu și colab., 1998];

Sistemul informatic geografic al resurselor de sol “SIGSTAR-200” [Vintila și colab., 2004].

”SIGSTAR-200 are la bază informațiile conținute în cele 50 de foi de hartă ce alcătuiesc Harta Solurilor României la scara 1:200 000. Lucrarea prezintă metodologia de crearea a acestui SIG și principalele aplicații ale acestuia: obținerea de hărți derivate referitoare la procesele de degradarea a solurilor (eroziune prin apă, eroziune eoliană, gleizare, pseudogleizare, salinizare și alcalizare), caracterizarea diversității pedopeisajelor pe baza unor indici cantitativi speciali – integrarea de date achiziționate prin teledetecție. Aplicațiile sunt prezentate pentru zona de studiu Târnava Mică” [Vintila și colab., 2005].

Un alt proiect în derulare al ICPA îl constituie ”Sistem informatic geografic al resurselor de sol armonizat cu sistemul informatic geografic al utilizării terenurilor (FAO- LCCS) și sistemul informatic geografic al blocurilor fizice”.

Proiectul își propune îmbunătățirea SIGSTAR-200 pe baza materialului cartografic elaborat de OJSPA în Programul național de monitorizare sol-teren pentru agricultură.

Figura 1.8 a) Harta formelor de relief ale României, generată pe baza SOVEUR

Figura 1.8 b) Harta litologică a României, generată pe baza SOVEUR

Figura 1.8 c) Harta Solurilor României generată pe baza SOVEUR

1.3 Obiective ale Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020

1.2.1 Introducere

Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 (PNDR) este un program prin care se acordă fonduri nerambursabile, pentru dezvoltarea economico- socială a spațiului rural din România, de la Uniunea Europeană și Guvernul României. Programul acoperă întregul teritoriu al României.

România are o suprafață de 238391 km2 , clasându-se pe locul 7 în Uniunea Europeană după suprafață (6,0%).

Conform Nomenclatorului Unităților Teritoriale Statistice (NUTS) structura teritorială a României este: NUTS I: România; NUTS II: 8 regiuni; NUTS III: 42 județe; NUTS IV: nu se folosește deoarece nu s-au realizat încă asocieri de unități teritoriale; NUTS V: 320 de municipii și orașe, 2861 comune și 12957 de sate (conform Anuarului statistic 2012).

Conform Legii 315/2014 ”pe teritoriul României sunt constituite opt regiuni de dezvoltare. Regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ- teritoriale și nu au personalitate juridică.” Confrom articolului 6, al aceleași legi” regiunile de dezvoltare constituie cadrul de alaborare, implementare și evaluare a politicilor de dezvoltare regională, precum și de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene emise de EUROSTAT pentru nivelul al doile de clasificare NUTS 2, existent în Uniunea Europeană”.

Figura 1.12- Harta administrativă a României. Gruparea județelor pe macroregiuni și regiuni de dezvoltare

[Sursa: Repere economice și sociale regionale: Statistică teritorială- INS România]

Cele 8 regiuni ale României sunt: Regiunea de dezvoltare Nord- Vest (14,33 % din teritoriul României), Regiunea de dezvoltare Centru (14,30%), Regiunea de dezvoltare Nord- Est (15,46%), Regiunea de dezvoltare Sud- Est (15 %), Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia (14,45 %), Regiunea de dezvoltare Sud- Vest Oltenia (12,25%), Regiunea de dezvoltare Vest (13,44 %), respectiv Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov cu un procent din suprafața totală a teritoriului României de doar 0,76%.

Conform PNDR 2014-2020 zonele rurale sunt reprezentative pentru România și au resurse substanțiale de dezvoltare. Spațiul rural este definit „ca totalitatea comunelor la nivel de unitate administrativ teritorială, comuna fiind cea mai mică unitate administrativ- teritorială, nivel NUTS 5). Spațiul rural al României avea la nivelul anului 2012, o suprafață de 207522 km2 (87,1% din teritoriul României) și 45,0% din populația totală a României, conform Institutului Național de Statistică (INS).

Conform rapoartelor Ministerului Agriculturii: ” sectorul agricol și economia rurală, în general, are potențial de creștere substanțial, înca insuficient exploatat. Zonele rurale din România sunt afectate de lipsa sau deficiența infrastructurii, ceea ce are un impact negativ aupra dezvoltării economice și a calității vieții„.

În ceea ce privește utilizarea terenurilor agricole, o particularitate a agriculturii românești o reprezintă dualitatea modului de gestionare a suprafețelor agricole: jumătate din suprafața agricolă utilizată este gestionată de exploatații agricole de tip comercial, eficiente și competitive, iar cealaltă jumătate revine fermelor de subzistență și semi- subzistență.

Conform PNDR 2014-2020 ”mediul natural din România se caracterizeză printr-o stare bună de conservare a resurselor naturale de sol și de apă, prin varietatea peisajelor tradiționale și printr-o remarcabilă diversitate biologică”.

Potrivit datelor furnizate de INS, suprafața fondului funciar național a scăzut între anii 2006-2011 cu 0,79%, în timp ce suprafața terenurilor neproductive și degradat a înregistrat o creștere de 11,6 %. Peste 1,3 mil ha sunt neutilizate din cauza: precarității factorilor de producție din exploatațiile mici, funcționării necorspunzătoare a piețelor agricole, restricțiilro datorate factorilor naturali ( climă, forme de relief etc.), litigiilor dintre proprietari etc., conform PNDR 2014-2020.

În ceea ce provește solurile, România dispune de soluri de bună calitate amenințate de fenomene negative. Cea mai mare suprafață a terenurilor arabile din România se încadrează în clasele de bonitare II și III. Una dintre cele mai mari probleme o reprezintă eroziunea solului prin acțiunea apei. Conform INS, aceasta afectează 769.400 ha (5,6% din suprafața agricolă, aproape de media UE de 6%), din care 95% sunt terenuri arabile. În 2006, eroziunea solurilor prin acțiunea apei avea o valoare de 2,6 to/ha/an, cu 0,6 % mai puțin decât media UE. Între anii 2005-2012 suprafața amenajată pentru combaterea eroziunii solului a crescut cu 4226 ha, de la 2.281.995 ha la 2.286.221 ha, potrivit INS.

Dintre punctele tari ale Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 amintim: ”suprafața agricolă semnificativă cu o pondere mare a terenului arabil, tendința de creștere a sectorului de produse ecologice, tradiția puternică în activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol și silvic, resurse naturale aflate în general în stare bună de conservare, utilizarea redusă a inputurilor agro-chimice (fertilizanți și pesticide) la nivel național, nivel bun al calității resurselor de apă din punct de vedere chimic și ecologic, suprafața semnificativă a terenurilor agricole aflate sub angajamente de agro-mediu prin care se promovează practici agricole extensive, cu impact redus asupra mediului”.

În ceea ce privește punctele slabe identificate în zona vizată de program: ”trend demografic negatic- populația rurală în scădere (în special tineri) și în curs de îmbătrânire, nivel scăzut de instruire în zonele rurale, nivel mare de fărâmișare a terenurilor agricole și forestiere, procent mare al fermierilor în vârstă, productivitate agricolă scăzută, dotări tehnice deficitare și insuficiente în agricultură și silvicultură, nivel redus al biodiversitărții pe terenuri arabile, sisteme de irigații în ,are parte, degradate șu ineficiente, intervențiile frecvente cu lucrări silvotehnice pe suprafețele forestiere, cu impact asupra biodiversității solului.

1.2.2 Descrierea obiectivelor și a prioritățiolor din cadrul Programului de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Conform Acordului de Parteneriat, ”obiectivele PNDR 2014-2020 sunt:

restructurarea și creșterea viabilității exploatațiilor agricole;

gestionarea durabilă a resurselor naturale și combaterea schimbărilor climatice;

diversificarea activităților economice, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor pentru îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale.”

Obiectivele sunt în concordanță cu Strategia națională de dezvoltare a sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung 2020-2030, precum și cu prioritățile PAC și Strategia Europa 2020, cu accent pe creșterea competitivității și diversificarea locurilor de muncă în rural.

Îndeplinirea obiectivelor se va realiza în 2014-2020 prin cele 6 priorități (P) ale UE, prezentate în cadrul Articolului 5 din Regulamentul UE 1305/2013, și anume: ”

P1: Încurajarea transferului de cunoștințe și a inovării în agricultură, silvicultură și zonele rurale;

(a) încurajarea inovării, a cooperării și a creării unei baze de cunoștințe în zonele rurale (DI 1A);

(b) consolidarea legăturilor dintre agricultură, producția alimentară și silvicultură, pe de o parte, și cercetare și inovare, pe de altă parte, inclusiv în scopul unei gestionări mai bune a mediului și al unei performanțe de mediu îmbunătățite (DI 1B);

(c) încurajarea învățării pe tot parcursul vieții și a formării profesionale în sectoarele agricol și forestier (DI 1C).

P2: Creșterea viabilității fermelor și a competitivității tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile și promovarea tehnologiilor agricole inovatoare și a gestionării durabile a pădurilor;

(a) îmbunătățirea performanței economice a tuturor exploatațiilor agricole și facilitarea restructurării și modernizării exploatațiilor, în special în vederea creșterii participării pe piață și a orientării spre piață, precum și a diversificării activităților agricole (DI 2A);

(b) facilitarea intrării în sectorul agricol a unor fermieri calificați corespunzător și, în special, a reînnoirii generațiilor (DI 2B).

P3: Promovarea organizării lanțului alimentar, inclusiv a sectoarelor de prelucrare și comercializare a produselor agricole, a bunăstării animalelor și a gestionării riscurilor în agricultură;

(a) îmbunătățirea competitivității producătorilor primari printr-o mai bună integrare a acestora în lanțul agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate, al creșterii valorii adăugate a produselor agricole, al promovării pe piețele locale și în cadrul circuitelor scurte de aprovizionare, al grupurilor și organizațiilor de producători și al organizațiilor interprofesionale (DI 3A);

(b) sprijinirea gestionării și a prevenirii riscurilor la nivelul exploatațiilor (DI 3B).

P4: Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură;

(a) refacerea, conservarea și dezvoltarea biodiversității, inclusiv în zonele Natura 2000 și în zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, a activităților agricole de mare valoare naturală, precum și a stării peisajelor europene (DI 4A);

(b) ameliorarea gestionării apelor, inclusiv gestionarea îngrășămintelor și a pesticidelor (DI 4B);

(c) prevenirea eroziunii solului și ameliorarea gestionării solului (DI 4C).

P5: Promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon și rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar și silvic;

(a) eficientizarea utilizării apei în agricultură (DI 5A);

(b) eficientizarea utilizării energiei în sectorul agroalimentar (DI 5B);

(c) facilitarea furnizării și a utilizării surselor regenerabile de energie, a subproduselor, a deșeurilor și reziduurilor și a altor materii prime nealimentare, în scopul bioeconomiei (DI 5C);

(d) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și de amoniac din agricultură (DI 5D);

(e) promovarea sechestrării și a conservării carbonului în agricultură și silvicultură (DI 5E).

P6: Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.

(a) facilitarea diversificării, a înființării și a dezvoltării de întreprinderi mici, precum și crearea de locuri de muncă (DI 6A);

(b) încurajarea dezvoltării locale în zonele rurale (DI 6B);

(c) sporirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) în zonele rurale (DI 6C). „

Prioritățile, transpuse prin domnii de intervenții (DI), facilitează și realizarea obiectivelor transversal privind inovarea, protecția mediului, atenuarea efectelor schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 va răspunde tuturor celor 26 de nevoi. Acestea vor fi soluționate prin intermediul celor 17 domenii de intervenții (Tabelul 1.4 i, Tabelul 1.4 ii și Tabelul 1.4 iii).

Tabelul 1.4. i- Nevoile Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Tabelul 1.4. ii- Nevoile Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Tabelul 1.4. iii- Nevoile Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

1.2.3 Descrierea măsurilor din cadrul Programului de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Aria de aplicabilitate a măsurilor și sub-măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 poate fi la nivelul întregului teritoriu al României sau la nivelul spațiului rural. Beneficiarii fondurilor nerambursabile sunt menționați în fișele tehnice alea măsurilor și sub-măsurilor din cadrul PNDR 2014-2020.

Conform articolului 13 din Regulamentul UE nr. 1305/2013 ”fiecare măsură de dezvoltare rurală este programată astfel încât să contribuie în mod specific la realizarea uneia sau mai multor priorități ale Uniunii în materie de dezvoltare rurală”.

Lista măsurilor este prezentată mai jos, conform Anexei VI, a aceluiași Regulament:

Măsuri deosebit de importante pentru mai multe dintre prioritățile Uniunii:

M02- Servicii de consiliere, servicii de gestionare a exploatației și servicii de înlocuire în cadrul exploatației (Articolul 15);

M04- Investiții în active fizice (Articolul 17);

M06- Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor (Articolul 19);

M16- Cooperare (Articolul 35).

Măsuri deosebit de importante pentru încurajarea transferului de cunoștințe și a inovării în agricultură, silvicultură și zonele rurale:

M01- Transfer de cunoștințe și acțiuni de informare (Articolul 14);

M08- Investiții în tehnologii forestiere și în prelucrarea, în mobilizarea și în comercializarea produselor forestiere (Articolul 26).

Măsuri deosebit de importante pentru creșterea competitivității tuturor tipurilor de agricultură și pentru creșterea viabilității exploatațiilor:

Scheme de calitate pentru produse agricole și alimentare (Articolul 16).

Măsuri deosebit de importante pentru promovarea organizării lanțului alimentar și a gestionării riscurilor în agricultură:

M09- Înființarea grupurilor de producători (Articolul 27);

M14- Bunăstarea animalelor (Articolul 33);

M17- Gestionarea riscurilor (Articolul 36);

Asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor (Articolul 37);

M17- Fonduri mutuale pentru bolile animalelor și ale plantelor și pentru incidentele de mediu (Articolul 38);

M17- Instrumentul de stabilizare a veniturilor (Articolul 39).

Măsuri deosebit de importante pentru refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor care depind de agricultură și silvicultură și promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon și rezilientă la schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar și silvic

M08- Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite (Articolul 21 alineatul (1) litera (a));

M08- Înființarea de sisteme agroforestiereRO (Articolul 21 alineatul (1) litera (b));

M08- Investiții în ameliorarea rezilienței și a valorii ecologice, precum și a potențialului de atenuare a ecosistemelor forestiere (Articolul 21 alineatul (1) litera (d));

M10- Agromediu și climă (Articolul 28);

M11- Agricultura ecologică (Articolul 29);

Plăți Natura 2000 și plăți legate de Directiva-cadru privind apa (Articolul 30);

M13- Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (Articolele 31–32);

M15- Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor (Articolul 34).

Măsuri deosebit de importante pentru promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale:

M07- Servicii de bază și reînnoirea satelor în zonele rurale (Articolul 20);

M19- LEADER (DLRC- Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității) (Articolele 42–44).

În vederea îndeplinirii priorității P4: Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură, precum și a domeniilor de intervenții aferente priorității P4, sunt programate măsurile M01, M02, M10, M11, M13 respectiv M15.

M01 -Transferul de cunoștințe și acțiuni de informare are ca temei juridic articolului 14 din Regulamentul UE nr. 1305/2013, articolul 6 și 14 din Regulamentul de implementare (UE) nr. 808/2014, articolul 5 si 8 din Regulamentul delegat (UE) nr.807/2014 .

Conform articolului 14 din Regulamentul UE nr. 1305/2013 în cadrul acestei măsuri se acordă sprijin pentru acțiuni de formare profesională și de dobândire de competențe, activități demonstrative și acțiuni de informare. Acțiunile de formare profesională și de dobândire de competențe pot include cursuri de formare, ateliere de lucru și îndrumare profesională. De asemenea, sprijinul poate fi acordat pentru schimburi pe termen scurt la nivelul conducerii exploatațiilor și a pădurilor, precum și pentru vizite în exploatații și în păduri.”

Măsura contribuie la numeroase domenii de intervenție, precum: DI 1A, DI 1C, DI 2A, DI 2B, DI 3A, DI 3B, DI 4A, DI 4B, DI 4C, DI 5A, DI 5D.

În ceea ce privește DI 4C – Prevenirea eroziunii solului și ameliorarea gestionării solului, conform PNDR 2014-2020 ”sprijinul acordat prin acțiunile de informare va contribui la îmbunătățirea cunoștințelor fermierilor privind aplicarea bunelor practici în agricultură care conduc la combaterea fenomenelor de degradare a solului (eroziunea cauzată de ape și de vânt, salinizare/alcalinizare, compactarea solului, scăderea biodiversității solului și scăderea materiei organice, etc.). Adoptarea practicilor de agromediu ce vizează conservarea solului este necesară și va fi asigurată prin sprijinirea de acțiuni de formare profesională și dobândirea de competențe. „

M02 – Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul exploatației are ca temei juridic art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, art. 7 din Regulamentul de implementare (UE) nr. 808/2014, respectiv art. 5 și 8 din Regulamentul delegat (UE) nr. 807/2014.

Conform artticolului 15 din Regulamentul UE nr. 1305/2013: ”în cadrul acestei măsuri, se acordă sprijin pentru a ajuta fermierii, tinerii fermieri, deținătorii de păduri, alți gestionari de terenuri și IMM-urile din zonele rurale să beneficieze de servicii de consiliere în vederea ameliorării atât a performanțelor economice și de mediu ale exploatațiilor, întreprinderilor și/sau investițiilor lor, cât și a capacității acestora de a genera beneficii pentru climă și de a fi reziliente la schimbările climatice. De asemenea, se acordă sprijin pentru a promova înființarea de servicii de gestionare a exploatațiilor, de servicii de înlocuire în cadrul exploatației și de servicii de consiliere agricolă, precum și servicii de consiliere în sectorul silvic, precum și pentru a promova formarea profesională a consultanților.”

Măsura contribuie la domenii de intervenții precum: DI 1A, DI 2A, DI 2B, DI 3A, DI 4A, DI 4B, DI 4C, DI 5A și DI 5A. Conform PNDR 2014-2020, în vederea DI 4C ”sprijinul acordat prin submăsura 2.1 va contribui la creșterea nivelului de înțelegere a fermierilor privind utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor, precum și practicarea unor tehnologii și lucrări agricole pentru o mai bună gestionare a solului și conservare a biodiversității. ”

Măsura M10- Agromediu și climă are ca temei juridic articolul 28 al Regulamentului (UE) nr. 1305/2013, articolul 11 și anexa I, Partea I, pct. 8.2 (e) 9 ale Regulamentul (UE) nr. 808/2014 și Articolele 7 și 9 ale Regulamentului (UE) nr. 807/2014.

În România, această măsură are ca scop încurajarea fermierilor (utilizatorilor de terenuri agricole) să adopte, pe baze voluntare, practici agricole care să asigure menținerea valorii de mediu a zonelor rurale, menținerea unor habitate specifice terenurilor agricole importante pentru speciile sălbatice prioritare, utilizarea durabilă a resurselor naturale și păstrarea peisajelor tradiționale.

Conform PNDR 2014-2020: ” plățile de agro-mediu sunt necesare pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și pentru a răspunde cererii din ce în ce mai mari a societății pentru servicii de mediu. Plățile acordate prin această măsură trebuie să încurajeze fermierii să deservească societatea ca întreg prin introducerea sau continuarea aplicării unor metode agricole compatibile cu protecția și îmbunătățirea mediului, a peisajului și caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului, precum și cu cu menținerea diversității genetice. Promovarea practicilor agricole tradiționale, extensive, bazate pe o utilizare redusă a inputurilor, este necesară pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, contribuind la conservarea biodiversității (specii sălbatice și habitatele acestora, rase locale de animale), protecția solului și a apei, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și amoniac, sechestrarea carbonului în biomasă, reducerea riscului de intensivizare, dar și la un management durabil al resurselor naturale.

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri va contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește creșterea durabilă și ale celui de-al VII-lea Program de acțiune pentru mediu, referiotoare la practicarea unei agriculturi durabile care să asigure gestionarea durabilă a resurselor naturale.”

Prin măsura de agro-mediu și climă vor fi continuate eforturile întreprinse în perioada de programare 2007-2013 în vederea protecției mediului și dezvoltării durabile a zonelor rurale, asigurate prin Măsura 214 – Plăți de agro-mediu.

Măsura cuprinde un număr de 8 pachete și variante ale acestor pachete.

Pachetul 1 – pajiști cu înaltă valoare naturală (HNV)

Pachetul 2 – practici agricole tradiționale

varianta 2.1 – lucrări manuale pe pajiști permanente utilizate ca fânețe

varianta 2.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști permanente utilizate ca fânețe

Pachetul 3 – pajiști importante pentru păsări

sub-pachetul 3.1 – Crex crex

varianta 3.1.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru Crex crex

varianta 3.1.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Crex crex

sub-pachetul 3.2 – Lanius minor și Falco vespertinus

varianta 3.2.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru Lanius minor și Falco vespertinus

varianta 3.2.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Lanius minor și Falco vespertinus

Pachetul 4 – culturi verzi

Pachetul 5 – adaptarea la efectele schimbărilor climatice

Pachetul 6 – pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

varianta 6.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

varianta 6.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

Pachetul 7 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis);

Pachetul 8 – creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon.

Unul dintre cele mai importante pachete din cadrul măsurii 10, în ceea ce privește domeniul de intervenție 4C, privind prevenirea eroziunii solului și ameliorarea gestionării solului îl reprezintă pachetul 4- culturi verzi.

Conform PNDR 2014-2020: „eroziunea solului, în special eroziunea solului prin apă, este un fenomen larg răspândit în România, fenomen a cărui manifestare pe termen lung, reduce viabilitatea fermelor și aduce daune mediului înconjurător. Promovarea Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) relevante pentru combaterea eroziunii solului reprezintă un pas important pentru înlăturarea acestei amenințări, dar există de asemenea o nevoie de a încuraja toți fermierii să treacă dincolo de respectarea GAEC prin adoptarea unor practici de agro-mediu ce vizează conservarea solului și a apei. Riscul de eroziune este crescut și de faptul că multe terenuri sunt lăsate descoperite pe timpul iernii, de aceea una dintre cele mai simple măsuri de conservare a solului este încurajarea utilizării așa numitelor culturi verzi. Acestea sunt semănate imediat după recoltare și protejează solul pe timpul iernii asigurând acoperirea acestuia cu vegetație. Acest pachet de conservare a apei și a solului este disponibil în întreaga țară, el având de asemenea potențialul de a diminua riscul scurgerilor de nutrienți, în special a azotului, în timpul iernii. Astfel, pachetul poate contribui, în plus față de protecția solului, și la atingerea obiectivelor Directivei Cadru Apă, respectiv de a asigura o bună stare ecologică și chimică a tuturor apelor, dar și la atingerea obiectivelor Directivei Nitrati.

Acest pachet își propune să crească nivelul de planificare al gestiunii fermelor prin îmbunătățirea managementului culturilor. Pachetul 4 are aplicabilitate la nivel național.”

Ca posibilitate de a verifica și controla măsura M10 se propune controlul administrativ (verificare angajament și cereri de plată, verificare încrucișată cu baze de date și raportări externe), precum și controlul pe teren (caiet de agro-mediu, verificare vizuală în cadrul fermei și controale prin teledetecție).

Măsura M11- Agricultură ecologică are ca temei juridic articolul 29 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 807/2014 și articolul 11 Regulamentul (UE) nr. 808/2014.

Conform PNDR 2014- 2020: ” agricultura ecologică promoveavează practici agricole extensive, furnizând bunuri publice de mediu și răspunzând cererii societății pentru utilizarea practicilor agricole prietenoase cu mediul, dar și cererii crescute a consumatorilor pentru produsele ecologice. Practicile specifice agriculturii ecologice contribuie la protejarea biodiversității, menținerea fertilității și funcționalității solului, reducerea poluării resurselor de apă (prin eliminarea scurgerilor de pesticide, mangementul strict al gunoiului de grajd) și îmbunătățirea managementului apei (îmbunătățirea structurii solului, reducerea riscului și severității inundațiilor și a secetei, în contextul schimbărilor climatice), reducerea emisiilor de dioxid de carbon și asigurarea unor condiții de bunăstare a animalelor (densitatea redusă a efectivelor de animale). În plus față de beneficiile acestora de mediu, acestea pot servi ca bază pentru creșterea valorii adăugate a producției agricole și dezvoltarea activităților economice la nivel local. De asemenea, prin sprijinul acordat pajiștilor utilizate în sistem ecologic se va realiza o corelare pozitivă între conservarea biodiversității și respectarea standardelor de bunăstare a animalelor. Prin sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri, fermierii vor fi încurajați să treacă de la metodele de agricultură convențională la cele specifice agriculturii ecologice, precum și să mențină aceste metode după perioada inițială de conversie. ”

Măsura contribuie la domeniul de intervenție DI 4B, și se așteaptă ca măsura să contribuie indirect la ocbiectivele următoarelor domenii de intervenții: DI 4A, DI 4C și DI 5E.

În ceea ce privește DI 4C, conform PNDR 2014- 2020: „sprijinul acordat prin măsura 11 Agricultura ecologică va contribui la conservarea biodiversității față de agricultura convențională. Principalele avantaje ale agriculturii ecologice din punct de vedere al biodiversității sunt conferite de neutilizarea îngrășămintelor chimice, a erbicidelor și pesticidelor produse sintetic, densitățile scăzute ale efectivelor de animale, utilizarea metodelor de control biologic al dăunătorilor (de exemplu, întreținerea gardurilor vii, a zonelor marginale ale terenurilor agricole și alte zone necultivate), menținerea activității biologice mai intense a solului mai aproape de regimul natural, utilizarea culturilor mixte și utilizarea mixtă a terenurilor.”

Și în cazul măsurii 11, ca și în cazul măsurii 10, verificări detaliate vor fi făcute prin teledetecție (conformitatea suprafețelor și respectarea anumitor standarde de eco-condiționalitate) și prin controale pe teren (conformitatea suprafețelor, respectarea standardelor de eco-condiționalitate și a cerințelor de bază la nivelul fermei și respectarea cerințelor specifice la nivelul parcelelor aflate sub angajamente). Rezultatele controalelor pe teren vor fi incluse în rapoartele de control, documentarea acestora fiind făcută prin mijloace tehnice specifice (măsurători GPS sau prin teledetecție, fotografii, etc.).

Măsura 13- Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (articolele 31-32 ale Regulamentului (UE) nr. 1305/2013) se aplică în zone montane; zone, altele decât zonele montane, care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative; și alte zone care se confruntă cu constrângeri specifice.

Figura 1.13 Unități administrativ- teritoriale încadrate în zonele care se confruntă cu constrângeri naurale eligibile măsurii 13

[Sursa: http://www.madr.ro/pndr-2014-2020]

Conform PNDR 2014- 2020: ”suprafețe largi ale României prezintă limitări naturale ale productivității agricole care conduc la producții agricole reduse, limitări care se datorează unor condiții climatice și biofizice nefavorabile desfășurării în condiții optime a activităților agricole. Aceste suprafețe se regăsesc în special în zona Munților Carpați și ale Deltei Dunării, precum și în alte zone cu specificități ale condițiilor de climă, sol sau teren. Totodată, o mare parte din aceste zone sunt de regulă asociate și cu o valoare ridicată a biodiversității, însă sunt amenințate de fenomenul de abandon al activităților agricole, fenomen ce poate afecta atât viabilitatea zonelor rurale, cât și factorii de mediu locali (biodiversitatea, solul sau peisajele).

În procesul de desemnare a zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (ANC), se remarcă în principal Munții Carpați – acolo unde se întâlnesc valori mari de altitudine și pantă, Delta Dunării – deoarece în acest areal se cumulează o serie de factori edafici care limitează activitatea agricolă, precum și alte zone în partea de sud și sud–est a țării sau în zone mai puțin extinse (în vestul țării) unde caracteristicile naturale conduc la scăderea productivității naturale.

Prin continuarea activității agricole în zonele eligibile, respectiv practicarea unor lucrări pe terenurile agricole, concomitent cu respectarea normelor de eco-condiționalitate (norme obligatorii de gestionare în domeniul mediului, sănătății plantelor), se asigură prevenirea eroziunii solului, precum și gestionarea durabilă a acestuia, contribuind astfel la atingerea DI 4C.”

1.4 Noi direcții de cercetare