1.1. Handbalul ca joc sportiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 4… [602631]

2
Cuprins

1.1. Handbalul ca joc sportiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 4
1.2. Scurt istoric al jocului de handbal ………………………….. ………………………….. …………………………. 4
1.2.1. Apariția jocului de handbal în România ………………………….. ………………………….. ………………. 6
1.2.2. Jocul de handbal pe meleaguri Corbene ………………………….. ………………………….. …………….. 10
2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ………………………….. ………………………….. ……………………… 12
2.1. Selecția elevilor pentru formarea echipei reprezentative de handbal feminin a școlii/liceului . 12
2.2. Conținutul selecției ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 13
2.3. Particularități ale practicării handbalului în școală ………………………….. ………………………….. … 22
2.4. Modelul de joc ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 24
3. TEHNICA ȘI TACTICA JOCULUI DE HANDBAL ………………………….. ………………………….. . 28
3.1. Termenii și conținutul tehnico – tactic al jocului de handbal ………………………….. ……………….. 28
3.2. Tehnica de bază a jocului de handbal ………………………….. ………………………….. …………………… 30
3.2.1. Poziția fundamentală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 30
3.2.2. Mișcarea în teren ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 31
3.2.3. Ținerea, prinderea, pasarea mingii – scoaterea mingii de la adversar ………………………….. …. 35
3.2.4. Conducerea mingii (driblingul) – scoaterea mingii din drib ling ………………………….. ………… 43
3.2.5. Aruncarea la poartă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 45
3.2.6. Depășirea. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 50
3.2.7 . Elemente de tehnică specifice jucătorului pivot ………………………….. ………………………….. ….. 57
3.2.8. Elemente de tehnică specifice jucătorului portar ………………………….. ………………………….. … 60
3.3. Tactica de bază în jocul de handbal ………………………….. ………………………….. ……………………… 65
3.3.1. Tactica individuală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 65
3.3.2. Tactică colectivă în atac și apărare ………………………….. ………………………….. ……………………. 67
3.3.3. Combinații tactice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 74
4. DESIGNUL CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 79
4.1. Motivarea alegerii temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 79
4.2. Ipotezele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 83
4.3. Sarcinile cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 85
4.4. Perioada de studiu, locul și subiecții ………………………….. ………………………….. ……………………. 86
4.5. Probe și norme de control specifice handbalului ………………………….. ………………………….. ……. 87
4.6. Testarea potențialului ps ihomotric ………………………….. ………………………….. ………………………. 89

3
4.6.1. Situația atitudinii globale a corpului ………………………….. ………………………….. …………………. 90
4.6.2. Măsurători somatice și funcționale ………………………….. ………………………….. ……………………. 93
4.6.3. Probe de motricitate generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 97
4.7. Metode și tehnici de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 101
4.7.1 . Studiul materialului bibliografic ………………………….. ………………………….. …………………….. 101
4.7.2. Metoda observației ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 101
4.7.3. Metoda experimentală (experimentului) ………………………….. ………………………….. ………….. 102
4.7.4. Metoda reprezentării grafice ………………………….. ………………………….. ………………………….. 103
4.7.5 Metoda prelucrării statistice ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 103
5. RETULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR ………………………….. ……………….. 105
5.1. Testarea inițială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 105
5.2. Testarea finală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 107
5.3. Analiza rezultatelor obținute după efectuarea testării finale și compararea acestora cu
rezultatele testării inițiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 111
5.4. Evoluția sportiv elor la fiecare din cele opt probe de control ………………………….. ………………. 136
6. CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 144
BIBILOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 146

4
1. APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA JOCULUI DE HANDBAL

1.1. Handbalul c a joc sportiv

Joc sportiv caracterizat printr -o armonioasă îmbinare a deprinderilor motrice de bază
(alergări, aruncări, sărituri), dar și a deprinderilor motrice specifice care sunt accesibile și
atractive pentru orice vârstă și sex1.
Handbalul se desfășoară „joacă” pe un fond de solicitări psihice și fizice având un
caracter educativ și formativ, motive pentru care jocul de handbal poate fi considerat un
mijloc al educației fiz ice. Acest joc practicat, contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea
multilaterală a capacităților fizice și psihice, la însușirea unor deprinderi motrice dar și la
dezvoltarea cunoștințelor speciale despre tehnică și tactică.

1.2. Scurt istoric al jocului de handbal

Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a apărut în Europa la sfârșitul
secolului al XIX -lea și începutul secolului XX. Originile lui sunt însa mult mai îndepărtate
și le găsim în unele jocuri cu caracter popular practicate î n Evul Mediu și în jocurile
dinamice folosite în școlile din centrul și nordul Europei la începutul secolului al XIX -lea.
Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite și modernizate sub influența
unor jocuri sportive deja cu statut de co mpetiție: baschetul, rugbiul și mai ales fotbalul.
După mai mulți istorici, în anul 1898 s -a consemnat nașterea jocului de handbal, în
Danemarca, prin apariția „HÖNDBOLD” – ului, joc ce se desfășura pe un teren identic cu
cel de la handbalul în șapte de a stăzi.
Originile jocului se pot regăsi și într -un vechi joc popular numit „hazena”, practicat
în Cehoslovacia, dar și în „TORBALL” (mingea la poartă) oferit ca activitate sportivă
femeilor din Germania.

1 „HANDBAL -INIȚIERE ”, Biro Francisc, Roman Călin, Dragoș Paul, Editura Universității din Oradea, 2002 .

5
În anii 1900, Hasey, un irlandez introducea un joc a semănător cu handbalul în
Statele Unite ale Americii, astfel încât, în 1919 a avut loc o competiție la Los Angeles.
În același an, un profesor de la Școala Germană Normală de Educație Fizică din
Leipzig, Karl Schellenz, propune o adaptare pentru bărbați a Torball -ului și creează
handbalul în unsprezece. Federația Germană de Atletism și Gimnastică îl adoptă în 1920 ca
sport complementar.
În 1926, la Haye, Congresul Federației Internaționale de Atletism Amator
desemnează o comisie însărcinată să stabilească un regulament internațional pentru
practicarea „jocului cu mâna” care va deveni handbalul.
În 1928, handbalul jucat în aer liber de echipe de câte unsprezece jucători, apare ca
sport demonstrativ la Jocurile Olimpice de la Amsterdam pe parcursul cărora s e înființează
Federația Internațională de Handbal Amator.
În 1936, F.I.H.A. cuprindea 23 de țări afiliate, iar handbalul intră în programul J.O.
de la Berlin unde participă șase țări: Germania, Austria, Elveția, Ungaria, România, Statele
Unite ale Americii .
Peste doi ani, Germania organizează primul campionat mondial de handbal atât
pentru echipe de unsprezece, cât și pentru echipe de șapte jucători, câștigând ambele titluri.
După al doilea război mondial handbalul dispare din programul Jocurilor Olimpice.
În iulie, 1946, la Copenhaga, opt federații naționale fondează actuala Federație
Internațională de Handbal.
În 1954, handbalul în șapte apare în competițiile oficiale de anvergură – Campionatul
Mondial – Suedia. Mai rapid, mai tehnic și mai spectaculos, el va umbri handbalul în
unsprezece și îl va detrona. Acesta va dispare definitiv din arenele internaționale după anul
1966.
În1972, la München, face parte din programul Jocurilor Olimpice la masculin, iar la
feminin, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976.

6
În 1976, Federația Internațională de Handbal cuprindea 68 de țări cu peste 3 milioane
de jucători. După 25 de ani consemnăm 150 de țări afiliate, 20 în curs de afiliere și peste 19
milioane de practicanți, în 800 000 de echipe.

1.2.1. Apariția jocul ui de handbal în România

În România handbalul a pătruns prin “filiera germană” în anii 1920 – 1921 imediat
după lansarea lui oficială la Berlin în anul 1919 de către profesorul KARL SCHELENTZ.
Ne referim la handbalul în 11 jucători pe terenul mare de fo tbal care va domina
categoric cele două surori mai mici – handbalul în 7 pe teren mic și Hazena cehă – în toată
această perioadă interbelică.
Adevărata poveste a handbalului din România începe în anul 1920 când un mic
grup de profesori de educație fizic ă din Ardeal, de la Sibiu, Bistrița și Brașov, unii cu studii
superioare de specialitate în Germania sunt invitați de rectorul facultății din Berlin și de
fostul lor profesor de atletism KARL SCHELENTZ (părintele handbalului în 11 jucători)
să asiste la ma rile serbări sportive tradiționale cu ocazia sfârșitului de an școlar, abia
reluate după război.
Cu această ocazie profesorii noștri au asistat și la o serie de meciuri din marea
competiție “Cupa Germaniei” – aflată la prima ediție – cu o participare ext raordinară: 10
echipe masculine, 4 feminine și 4 de juniori.
Întorși în țară și entuziasmați de virtuțile acestui sport, l -au introdus imediat în orele
de educație fizică din școlile în care predau.
În anul următor 1921 încep deja meciurile interclase în școli, la Sibiu chiar pe
stadionul central, iar din 1922 putem vorbi de primele jocuri inter -orașe cu echipe formate
din elevi dar și câțiva absolvenți și chiar profesorii acestora.
Promotorul acestor acțiuni și cel pe care putem să -l numim “părintele ” handbalului
din România a fost profesorul WILHELM BINDER titularul catedrei de educație fizică de
la Liceul BRUKENTAL din Sibiu care l -a introdus ca disciplină obligatorie în scoală

7
imediat după ce văzuse la Berlin meciurile din Cupă și demonstrațiile st udenților Facultății
de Educație Fizică.
Tot WILHELM BINDER a organizat și primele meciuri de handbal cu public pe
stadionul central din Sibiu între elevii lui, a fost astfel primul antrenor și primul arbitru din
istoria handbalului românesc. A condus la centru ca unic arbitru toate jocurile din primii
ani inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.
Presa din Sibiu din acele vremuri atesta toate acestea mai întâi prin ziarul de limbă
germană SIEBEN BURGISCHE DEUTSCHES TAGEBLATT numărul 14442 din 18
iunie 1921 care semnalează primul meci cu public – pe stadionul mare – al unor echipe de
elevi de la Liceul Brukental iar peste o săptămână și primul meci de handbal feminin între
elevele liceului de fete din localitate.
Pe baza acestor atestări ofic iale se poate spune că “data nașterii” jocului de handbal
în România este 18 iunie 1921, locul Stadionul Central din Sibiu, “părinte” profesorul
WILHELM BINDER, iar ca participanți elevii liceului Brukental și elevele liceului de fete.
Handbalul (în 11 j ucători) se răspândește apoi foarte repede în principalele orașe
din Ardeal, apoi în Banat (Timișoara, Lugoj, Arad 1927 – 1928) și în Regat (București,
Ploiești 1930 – 1933), mai apoi și în Moldova (1934 – 1935).
Începând cu anul 1931, Sibiul preia organ izarea unei competiții de amploare “Cupa
Transilvaniei”, care din 1933 va cuprinde și echipe din Banat (Lugoj și Timișoara) iar din
anul 1934 se transformă în campionat național pe trei ligi: Nord – Ardealul; Vest –
Banatul; Sud – București și Ploiești. În tot acest timp echipa din Sibiu se află pe primul loc.
După ce în anul 1933 handbalul intră alături de Volei și Baschet în F.R.V.B.H. În
1936 se constituie independent Federația Romană de Handbal (F.R.H.).
Seria jocurilor internaționale este deschisă în 1934 de o echipă a orașului Sibiu care
întreprinde un turneu de 11 jocuri în Cehoslovacia și Germania iar în 1935 primim vizita
unei echipe din München care susține 4 jocuri la Sibiu și Bistrița.
În anul 1936 la Berlin, handbalul (masculin în 11 jucă tori) este introdus pentru
prima oară în programul Jocurilor Olimpice ca sport demonstrativ. Echipa de handbal a

8
României participă la această ediție a J.O. și obține un onorant loc V, având în vedere
condițiile de constituire și pregătire a echipei națion ale aflată la prima ei acțiune.
În anul 1938 Federația Internațională de Handbal Amator (I.H.F.A.) organizează
prima ediție a Campionatelor Mondiale de handbal în 11 jucători. Echipa României ocupă
tot locul V dar acum din 12 echipe aproape toate cu mai vechi state de pregătire și jocuri
internaționale.
În ordine cronologică urmează Hazena care a pătruns la noi imediat după handbalul
în 11 jucători, chiar în anul 1924 se semnalează în Banat primele jocuri demonstrative ale
unor echipe feminine. În acea zonă, respectiv la Timișoara, Arad și Lugoj, hazena are o
scurtă perioadă de avânt. În 1926 se organizează o competiție cu 6 echipe feminine iar
formația Industria Lânii Timișoara efectuează un turneu internațional în Iugoslavia.
În aceeași perioadă 192 5 – 1927 au loc și în București jocuri demonstrative tot ale
unor echipe feminine. Dar până în anul 1939 nu poate fi vorba de un sistem competițional
și de o răspândire care să depășească zona Timișoarei și a Bucureștiului.
Handbalul în 7, cel nordic pe teren mic a pătruns foarte timid la noi în țară după
1930. La început se confundă cu Hazena, dar de regulă era socotit un mijloc de pregătire în
timpul iernii pentru echipele de handbal în 11 jucători.
Abia în anul 1937 se semnalează, la Sibiu, un turneu de sală cu participarea a 8
echipe din Sibiu și Mediaș, respectiv cele care evoluau în Campionatul de handbal în 11.
În toată această perioadă până în 1939 și încă mult timp după acest an nu putem
vorbi de un sistem competițional pentru handbal în 7, doar demonstrații și în câteva locuri
2-3 turnee în sezonul de iarnă.
După o perioadă de glorie a handbalului românesc atât la feminin cât și la masculin,
în care au reușit să obțină rezultate prestigioase, aducând tării noastre 7 titluri de campioni
mond iali, 5 cupe ale Campionilor Europeni, 3 medalii la Jocurile Olimpice și alte rezultate
deosebite la Campionatele Mondiale Universitare și la turneele de răsunet organizate de
țări cu tradiție în handbal, începând cu anul 1986 se înregistrează un regres în ceea ce
privește participarea la competițiile de anvergură (C.M. și J.O.). Astfel apar noi forțe în

9
handbalul mondial care și -au însușit tainele handbalului de la specialiști români, găsindu -se
acum cu mult înaintea noastră pe plan mondial.
Începând cu an ii ’90 se observă un progres la nivelul echipelor feminine, acest lucru
nu se poate spune și despre handbalul masculin. Ca rezultate notabile amintim:
– 1995 campioană mondială de tineret în Brazilia, în 1999 China și în 1997 locul III
în Coasta de Fildeș;
– 1998 și 1999 campioană europeană de tineret în Slovacia și Germania;
– 2001 locul IV la Campionatul European feminin de tineret, organizat în România;
– 2000 locul IV la Campionatul European feminin din România;
– 2003 locul III la Campionatul European feminin din Danemarca/Norvegia, astfel că
în clasamentul pe medalii la Campionatele Europene feminine, România ocupă locul 10 cu
o medalie de bronz;
– 2005 locul II la Campionatul Mondial feminin din Rusia;
– 2007 locul IV la Campionatul Mondial feminin di n Franța, astfel că în clasamentul
pe medalii la Campionatele Mondiale feminine, România ocupă locul 6 cu două medalii de
argint, Iugoslavia 1973 și Rusia 2005 și o medalia de aur în anul 1962 ca și țară
organizatoare;
– Până în prezent, echipa națională d e handbal feminin a României nu s -a calificat
decât la trei turnee olimpice, cea mai bună clasare a fost la Olimpiada de vară din 1976,
unde România a obținut locul 4.
– Echipa de handbal masculin între anii 1938 – 2013 a câștigat de 4 medalii de aur,
1961 RF GERMANIA, 1964 CEHOSLOCACIA, 1970 FRANȚA, 1974 RD GERMANIA,
2 medalii de bronz, 1967 SUEDIA, 1990 CEHOSLOVACIA, la Campionatele Mondiale;
– Echipa de handbal masculin a câștigat la Jocurile Olimpice o medalie de argint
1976 MONTREAL și 3 medalii de bro nz, 1972 MÜNCHEN, 1980 MOSCOVA, 1984
LOS ANGELES;

10
– Echipa de handbal masculin la Campionatele Europene are în palmares doar două
participări, prima în 1994 PORTUGALIA locul 11 și SPANIA 1996 locul 9.

1.2.2. Jocul de handbal pe meleaguri Corbene

Totul a început în anul 1973, cu venirea profesorului de sport, Sidonia Teslovan. Ea
pune bazele primei grupe de fete de la Școala Generală Corbu.
Se remarcă fetele din clasa a VIII – a: Sabina Drugă, Mariana Spaciu, Laura Spaciu,
Jutka Lucacs. În 1974, vine profe sorul Istvan Bodo, fost component al lotului național,
care continuă antrenamentele, astfel încât valoarea echipei de fete crește. Apar primele
campionate interșcoli, cu școlile de la Tulgheș și Borsec.
Se remarcă Dorina Drugă, interul stânga, Anuța Bot, portarul, Dorina Răucescu,
Laurița Spaciu. Ele, alături de grupa mică, eleve din clasele primare, vor deveni o forță și
vor participa la campionatele județene: Cupa Elore, la Ditrău și Cupa 1 -2 mai, la Odorheiu
Secuiesc.
Astfel, în 1977, Dorina Drugă devi ne golgheterul județului, iar în 1978 Corbu ocupă
locul 3, la nivel județean. Odată cu venirea profesorului de sport, Lörincz Pal, activitatea se
intensifică. Apare și grupa de băieți. După plecarea profesorului Bodo, activitatea de
antrenorat, este contin uată de profesorul Dumitru Răucescu, cel care conduce echipa de
fete, în 1981, spre locul 4, la campionatul județean de la Ditrău.
Dintre elevii care s -au remarcat și au continuat, dragostea pentru acest sport, urmând
licee de profil au fost, Dorina Drugă, la Odorheiu Secuiesc, precum și Mirela Urziceanu, la
Iași. Handbalul devine sportul principal la nivelul școlii, profesorii de educație fizică și
sport se adaptează din mers . Se remarcă profesorul Petruț Adrian, apoi profesorul Avasicei
Elena și Zbanca Ră ucescu Loredan.
Începând cu anul școlar 2006 -2007 echipele de handbal ale școlii/liceului participă la
ONSS, unde ajung până în etapa finală pe țară . În acest an școlar fetele și băieții ocupă

11
locul 7 pe țară la Slatina , respectiv Târgoviște. Povestea se r epetă și în anul următor, dar
numai fetele ajung până în la turneul final, und e ocupă de această dată locul 5 la Galați.
În anul școlar 2008 -2009 apar în competiție elevi/eleve de la cluburile sportive
școlare , clasele cu program sportiv și liceele cu prog ram sportiv, dar cu toate acestea
echipa de băieți reușește calificarea la etapa interzonală de la Mediaș unde ocupă locul 6 la
“CUPA LICEELOR” . Tot î n acest an școlar echipa de gimnaziu fete ocupă locul 2 la etapa
județeană în detrimentul celor de la Zete a, care aveau în componența echipei o clasă
întreagă cu program sportiv.
În 6 mai 2010 se înființează Asociația Sportivă Școlară “Voința” a Liceului
Tehnologic Corbu, obținând totodată și Certificatul de Identitate Sportivă cu nr.
HR/F/004/2010. Echipa de handbal băieți se înscrie în Campionatul Județean alături de
echipe formate din seniori, unde la final ocupă locul 4 .
În anul școlar 2011 -2012 se organizează la Corbu etapa județeană a “ONSS” handbal
băieți liceu, echipa reprezentativă ocupând locul 2, iar în anul școlar următor Corbu
organizează etapa județeană la handbal fete liceu, unde ocupă locul 3.
La turneul “Handbal – Sport al prieteniei” , Bicaz 29.10.2011 echipa fe minină, ocupă
locul 1, iar la Cupa “1 Decembrie – Handbal Mixt” echipa liceului ocupă locul 2.
În anul școlar 2013 -2014 la “ONSS” mediul rural este alipit mediului urban, astfel
competiția devenind din ce în ce mai grea, totuși echipele de handbal ale școlii/liceului au
participări meritorii.

12
2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. Selecț ia elevilor pentru formarea echipei reprezentative de handbal feminin
a școlii/liceului

Selecția este un proces organizat și repetat de depistare timpurie a posibilităților
înnăscute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criterii me dicale,
biologice, psihosociologice și motrice, pentru practicarea și specializarea lui ulterioară într –
o disciplină sau probă sportivă. Selecția nu este o operație unică, făcută odată pentru
totdeauna, ci un proces evolutiv, strâns legat de creșterea și d ezvoltarea somato -funcțională
și motrică a copilului și adolescentului. Având în vedere tendințele de dezvoltare a
handbalului pe plan mondial, precum și stadiul actual de progres al handbalului românesc,
printre măsurile ce se impun este și aceea a efectu ării cu atenție sporită a selecției și
pregătirii copiilor și juniorilor.
O selecție bună trebuie să aibă un caracter obiectiv și o bază științifică. Pentru a
asigura aceste deziderate sunt necesare respectarea și aplicarea câtorva cerințe de bază ale
selecției și anume:
– investigarea unui număr cât mai mare de copii cuprinși între vârsta de 8 -10 ani
(vârstă când pot începe handbalul);
– asigurarea concordanței dintre modelul selectiv și modelele care determină
obținerea performanțelor la diferite nivele d e pregătire și categorii de vârstă;
– îmbunătățirea raportului dintre numărul celor selecționați și ponderea
elementelor de valoare formate în succesiunea nivelurilor de pregătire pe parcursul
activității competiționale.
Componenta importantă în orice mode l de joc al unei echipe datorită implicațiilor
directe în realizarea obiectivelor modelului de pregătire este selecția. Aceasta cuprinde mai
multe elemente care generează un subsistem aparte, cu propriul model operațional.
Selecționarea copiilor și tineril or elevi de școală generală sau liceu pentru jocul de handbal,
este un proces continuu, sistematic, cu caracter activ și obiectiv.

13
Selecția vizează un spectru larg de laturi ale personalității elevilor care încep să
practice organizat jocul de handbal. Cr iteriile de selecție au caracter obiectiv și fiecare din
ele corespunde unei laturi definitorii pentru profilul jucătorului de handbal. Selecția poate
fi privită ca activitate de depistare, dar și ca proces în cadrul unei activități largi cum este
activita tea sportivă de performanță. Criteriile, probele și normele de selecție se reunesc, de
regulă, în modele de selecție, dar există un coeficient de probabilitate ca din copiii
selecționați să nu ajungă toți sportivi de performanță și din acest motiv componen tele
modelului trebuie ales cu mult discernământ, mai ales cele care pe parcursul procesului de
antrenament sunt mai puțin influențabile datoriră puternicei lor determinări genetice.
Etapa pubertară este dominată de maturizarea biologică a organelor sexual e, etapa
postpubertară, adolescența desăvârșește și încheie perioada de creștere nu doar sub aspectul
ei biologic dar și din punct de vedere social. Ca durată, etapa postpubertară variază în
funcție de intervalul dintre sfârșitul pubertății și atingerea vâ rstei adulte. Datorita faptului
că și în această etapă, vârsta fiziologica diferă de cea cronologică, avansul vârstei
fiziologice se va menține si în etapa postpubertară.
Fetele având un decalaj (avans) de 2 -3 ani fata de băieți, câștigat în cea mai mare
parte în etapa pubertară, și în perioada postpubertară se va menține ritmul mai crescut de
maturizare completă, a fetelor, astfel încât ele ating mai devreme vârsta considerată la
sfârșitul procesului de creștere și diferențiere.

2.2. Conținutul selecției

Selecția este o activitate complexă care vizează toate laturile personalității
sportivului și se realizează după următoarele criterii (“ ARII ”):
ARIA SOMATICĂ
Etapa postpubertară în procesul de dezvoltare biologică a organismului continuă sub
aspectele sal e esențiale (creșterea si diferențierea). Între aceste doua laturi ale procesului
unic de dezvoltare, creșterea si diferențierea, exista relații dialectice de interdependență
reciprocă, ele evoluând, în general, paralel. Aceasta relație complexă nu este ab solută,

14
procesul de diferențiere a unor funcții somatice, vegetative și psihice fiind însoțit de cele
mai multe ori de o stagnare a procesului de creștere. Organismul atinge stadiul de
maturizare somato -vegetativă, odată cu încheierea perioadei de dezvolta re somatice și
vegetative din etapa pubertară, în ultima parte a vârstei de creștere, astfel ritmul creșterii
devenind din ce în ce mai lent. Durata perioadei de creștere si dezvoltare postpubertară este
destul de lungă, ajungând până la 6 -8 ani, uneori ch iar mai mult, mai ales dacă ne orientam
după criteriul încheierii complete a creșterii în înălțime.
Acest criteriu stabilește parametrii care favorizează obținerea performanțelor în
handbal precum și nivelul de dezvoltare fizică generală. Pentru toate aces tea se vor urmări
în special:
a. Talia (înălțimea corpului) – se va compara cu valorile medii pe țară pentru a se
putea preciza dacă viitorul handbalist se încadrează în normal pentru vârsta sa.
b. Greutatea – este de mare importanță și ea poate fi compar ată cu mediile pe țară,
dar se va raporta la talie pentru aprecierea stării de nutriție.
c. Bustul – reprezintă înălțimea cuprinsă între creștetul capului și suprafața
scaunului, măsurată în poziția așezat.
d. Lungimea membrelor inferioare – rezultă din di ferența dintre talie și bust.
e. Anvergura, alonja sau deschiderea brațelor la orizontală – reprezintă
lungimea ambelor brațe plus lățimea toracelui la nivelul umerilor. Anvergura este la
6 ani mai mică decât talia, pe care o depășește însă după această vâ rstă. Ea reprezintă
92,4% din talie la naștere, 101% la 7 ani și 103% la 16 ani. La maturitate ea
reprezintă 106% din talie.
f. Perimetrul toracic – se măsoară elasticitatea, care rezultă din datele măsurătorilor
acestuia în respirație profundă și expirați e forțată.
g. Diametrul biacromial si bitrohanterian – indică măsura dezvoltării centurii
scapulare și a centurii pelviene.

15
ARIA SISTEMULUI OSOS
Sistemul osos continuă să se dezvolte, astfel oasele cresc în lungime, dar cu un ritm
lent, în special spre s fârșitul perioadei postpubertare, iar procesul de îngroșare, mai ales pe
seama compactei, este foarte intens în această perioadă. Procesul de osificare al coloanei
vertebrale începe din regiunea toracică și progresează spre cele doua extremități, mai rapid
în sens cranial.
Mobilitatea pasivă și activă a segmentelor coloanei vertebrale atinge valorile maxime
la începutul perioadei postpubertare după care se stabilizează sau se reduce. Mobilitatea
pasivă o depășește pe cea activă în această etapă a vietii în medie cu 8ș. Dezvoltarea cutiei
toracice în întregime este în strânsă corelație cu dezvoltarea plămânilor, a ficatului și cu
adoptarea pozițiilor de stând și șezând. Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin
alungire, dar forța relativă nu înregis trează creșteri evidente. Accelerarea creșterii rezultă
în special din dezvoltarea in lungime a membrelor față de trunchi, ceea ce conduce la un
aspect așa -zis caricatural a1 puberului.
De-a lungul perioadei postpubertare, definitivarea osificării scheletu lui se produce
diferit la nivelul segmentelor corpului. În cele mai multe cazuri, oasele și -au dobândit
forma și dimensiunile lor definitive la sfârșitul perioadei școlare, urmând ca sudarea
centrilor de osificare primari cu cei secundari sa aibă loc mai t ârziu, între 20 -25 de ani.
Datorita procesului de dezvoltare mai accentuată a trunchiului, elevii “explodează” în
ceea ce privește talia. Între 16 -18 ani crește în medie doar 1 -2 cm pe an, față de etapa
pubertară, când se înregistrează 4 -6 cm pe an.
Așadar , creșterea taliei, suprafeței și a greutății corporale în etapa postpubertară
(școlară) sunt asemănătoare cu celelalte modificări somato -vegetative, creșterea fiind
caracterizată în general prin încetinirea treptată a ritmului de creștere și dezvoltare. S pre
sfârșitul perioadei postpubertare modificarea acestor indici este abia sesizabilă de la un an
la altul, cu excepția greutății corporale, care poate avea variații relativ importante și după
această vârstă, corelate mai degrabă cu regimul de viață și cel alimentar, decât cu creșterea
și dezvoltarea somato -funcțională a organismului.

16
ARIA SISTEMUL UI MUSCULAR
Elevii de vârsta postpubertară, musculatura scheletică este în plină dezvoltare, mai
ales sub aspectul îngroșării fibrelor care capătă treptat caract eristicile morfologice,
funcționale și biochimice ale adulților. Hipertrofia tot mai pronunțată a mușchilor
contribuie la rotunjirea formelor diferitelor segmente corporale, mai ales la fete, la care
acest proces este însoțit și de o depunere de țesut gras subcutanat. La sfârșitul perioadei
postpubertare, musculatura scheletică apare bine dezvoltată din punct de vedere
morfologic, însa din punct de vedere funcțional privind forța musculară, rămân mult în
urma adulților.
ARIA SISTEMUL UI NERVOS ȘI ANALIZATORI I
Analizatorii la elevii de vârstă postpubertară, se prezintă la un nivel de maturizare
apropiat de cel al adultului pe plan morfologic, însa inferior din punct de vedere funcțional.
Dintre puținele modificări morfologice de la nivelul sistemului nervos ce ntral, notăm
creșterea numărului de celule ganglionare din substanță albă a emisferelor cerebrale.
Mobilitatea funcțională crescută a proceselor nervoase fundamentale favorizează
dezvoltarea vitezei și a îndemânării, în timp ce plasticitatea corticală ridi cată asigură o
mare capacitate de imprimare e noilor engrame. Totuși, atât SNC, cât mai ales analizatorii,
sunt mai puțin rezistenți la excitații prelungite și prea intense, oboseală centrală și
periferică instalându -se mai ușor la elevii de vârsta postpub ertară, în comparație cu adulții.
Din punct de vedere funcțional, SNC al elevilor este caracterizat de un echilibru
dinamic mai stabil între excitația și inhibiția corticală, ceea ce favorizează formarea și
păstrarea timp mai îndelungat a legăturilor tempo rare.
În concluzie, SNC și analizatorii în perioada postpubertară se prezintă atât
morfologic cât și funcțional, la un nivel apropiat de cel al adulților. Echilibrul între
excitația și inhibiția corticală este mult îmbunătățit, ceea ce favorizează formarea și
păstrarea timp îndelungat a legăturilor temporare necesare formării deprinderilor de
mișcare.

17
ARIA SFEREI VEGETATIVE
Modificările sunt evidente, pe plan fiziologic și biochimic deoarece pe plan
morfologic, ele s -au încheiat în mare măsură, în perioad a pubertară. La nivelul organelor
ce aparțin sferei vegetative, în etapa postpubertară, constatăm o tendință spre un echilibru
dinamic. Cele mai favorabile și spectaculoase modificări se constată, însa, în dezvoltarea
capacității funcționale a marilor apar ate și sisteme vegetative, direct interesate în efort, care
reușesc către sfârșitul perioadei postpubertare să asigure un suport biologic solid în vederea
utilizării eforturilor intense, nu numai în privința dezvoltării vitezei și îndemânării, ci și a
rezistenței și forței musculare.
Astfel, componenta vegetativă a organismului reușește pentru prima dată în
ontogeneza să se ridice la un nivel sensibil egal față de dezvoltarea sferei somatice,
marcând prin aceasta creșterea capacității de efort a organismulu i. Această etapă se
caracterizează printr -un ritm accentuat al dezvoltării somatice (în special între 12 și 14
ani), caracterizată prin dimorfism sexual, dezechilibre între diferitele segmente și între
sferele morfologică și vegetativă.
ARIA APARATULUI CAR DIOVASCULAR
Dezvoltarea morfologică a inimii și vaselor periferice se reflectă în creșterea
capacității funcționale a întregului aparat cardiovascular. Dezvoltarea morfologică și
funcțională a aparatului cardiovascular se accelerează în unele privințe, ca, spre sfârșitul
perioadei să se încheie în linii mari. La fete, acest proces se termină mai repede în
comparație cu băieții.
“Creșterea”, “dezvoltarea”, “maturizarea” și “îmbătrânirea” desemnează procese
complementare sau succesive care afectează utilități le biologice, în sensul adăugării
cantitative, specializării și organizării funcționale, schimbării calitative a compoziției
biochimice și, respectiv, a degradării lente2.
Inima crește în volum, mai ales la fete, la care acest proces este chiar intensifica t
către sfârșitul acestei etape, realizându -se o apropiere de cel specific băieților (volumul
inimii unei fete – 150 cm3, fata de 200 cm3 al băieților). Din punct de vedere funcțional,

2 „EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT -TEORIE ȘI DIDACTICĂ” , Adrian Dragnea, Aurora Bota, Monica Stănescu, Silvia
Teodorescu, Sorin Șerbănoiu, Virgil Tudor, FEST, București, 2006.

18
aparatul cardiovascular are o capacitate sporită în privința îndeplinir ii principalelor sarcini,
transportul gazelor și al substanțelor nutritive. Mobilitatea articulară înregistrează valori
relativ scăzute atât la fete, cât și la băieți. Datele literaturii de specialitate evidențiază o
continuă ameliorare a marilor funcții, în ciuda rezervelor funcționale încă reduse ale
aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează o "creștere" substanțială, indicii
obiectivi demonstrând că rezistența aerobă poate fi dezvoltată cu succes în aceasta etapă.
Paralel cu volumul muscul aturii inimii crește și greutatea miocardului, mai ales a
celui stâng, care la 17 ani are de 3 ori grosimea celui drept. Debitul cardiac se apropie
foarte mult de valorile adulților (5l/min). La vârsta de 18 ani valorile sunt de 3,7 l/min la
fete și 4,7 l/ min, la băieți.
Creșterea capacității funcționale se datorează în principal măririi volumului sistolic,
care are valori de 75ml la băieți și 55 ml la fete la 18 ani. Frecvența cardiacă și tensiunea
arterială la elevii de vârstă postpubertară prezintă valor i apropiate de cele ale adulților.
Se observă pe plan funcțional o sporire continuă a capacității funcționale a
miocardului, o îmbunătățire a economiei funcționale a întregului aparat cardiovascular,
principalii indici hemodinamici apropiindu -se mult de ce i ai adulților tineri. Către sfârșitul
perioadei băieții prezintă valori funcționale circulatorii mai bune decât fetele; de asemenea,
elevii care participă în afara lecțiilor de educație fizică și la ore de activități sportive au o
economicitate cardiovasc ulară superioară.
ARIA APARATULUI RESPIRATOR
Astfel, în perioada postpubertară are loc dezvoltarea predominant funcțională a
aparatului respirator, la sfârșitul ei, factorii dimensionali și capacitățile funcționale
respiratorii devenind aproape egali. Deși în etapa pubertară dezvoltarea morfologică și
funcțională a aparatului respirator a fost impetuoasă, la începutul perioadei postpubertare el
este încă departe de a fi atins nivelul de adult. La sfârșitul perioadei vom constata un nivel
relativ înalt al ox igenării țesuturilor în efort, apropiat de cel caracteristic adulților.
Ritmul de dezvoltare anatomică la începutul perioadei postpubertare este mai intens,
devenind tot mai lent, odată cu apropierea de stadiul definitiv morfologiei respiratorii.
Dezvoltar ea morfologică a aparatului respirator continuă, ducând la amplificarea factorilor

19
dimensionali și, în final, la mărirea suprafeței de contact dintre sângele capilar și aerul
alveolar.
Indicii fiziologici ai respirației extreme reflectă îmbunătățirea venti lației pulmonare.
Frecvența respiratorie are valori de 20 -22 la fete și 18 -20 la băieți. Crește amplitudinea
mișcării respiratorii, oglindită în mărirea treptată a volumului respirator curent până la 400 –
450 ml față de 350 ml la 15 ani.
Capacitatea vitală (CV) crește paralel cu înălțimea și sporirea greutății corporale.
Așadar, ea depinde de fortificarea mușchilor inspiratori în timpul perioadei postpubertare.
Aceste îmbunătățiri fiind oglindite prin creșterea apreciabilă a capacității maxime de efort
aerob , ceea ce face ca elevii de vârsta postpubertară să facă față cerințelor impuse de
eforturile bazate pe rezistență. Totuși, indicii calitativi de mare finețe ai respirației interne –
consumul maxim de O2/min/kg corp precum și O2 – plus maxim nu au atins în că valori
foarte înalte și numai printr -un antrenament sistematic bazat pe efort de rezistență se va
putea obține, în câțiva ani, capacitatea maximă de efort aerob. Etapa postpubertară rămâne
perioada cea mai favorabilă dezvoltării capacității de efort max im aerob, componentele
funcției respiratorii (respirație externă), transportul gazelor și respirația tisulară fiind foarte
aproape de valoarea adulților.
ARIA DEZVOLTĂRII MOTRICE
Având în vedere motricitatea, "vârsta școlară mare" este propice unei creșter i logice
a capacității de a se executa sarcini motrice cu indici crescuți ai calităților motrice. În
privința vitezei, se limitează suportul fiziologic (labilitatea funcțională a scoarței cerebrale)
al dezvoltării "vitezei de bază" (a vitezei "pure"), obți nându -se, totuși, o ușoară creștere a
indicilor acesteia. Se pune accent pe viteza de repetiție, de execuție și de deplasare. Este
favorizată, în ultima parte a perioadei și dezvoltarea vitezei în regim de rezistență, prin
alergări pe 200 -400 m. Tipul preg nant de activitate pentru perioadă pubertară o reprezintă
instruirea școlară, în condițiile diversificării motivațiilor, a dezvoltării personalității,
mobilizării aptitudinilor și a întregului potențial biomotric3.

3 „EDUC AȚIE FIZICĂ ȘI SPORT -TEORIE ȘI DIDACTICĂ” , Adrian Dragnea, Aurora Bota, Monica Stănescu, Silvia
Teodorescu, Sorin Șerbănoiu, Virgil Tudor, FEST, București, 2006

20
Dezvoltarea motrică a individului este, d e cele mai multe ori, privită ca un proces de
învățare progresivă a deprinderilor motrice în timpul primelor etape ale vieții, respectiv în
copilărie și adolescență. Se constată o îmbunătățire simțitoare a capacităților de
coordonare, în consecință, crește rea nivelului de îndemânare. Apare posibilitatea limitării
mai precise a efortului pe anumite segmente și grupe musculare, pe baza inhibiției de
diferențiere, mult îmbunătățită la această vârstă. Mai pregnant la băieți, scade mobilitatea
articulară datorit ă dezvoltării musculare.
Forța, pe baza hipertrofiei musculare (mai accentuată la băieți), poate fi dezvoltată
sub toate formele sale de manifestare. Eforturile de rezistență sunt foarte bine raportate
acum, indicii ei fiind mai buni la băieți decât la fet e.
În general, la fondul de deprinderi și priceperi motrice specific perioadei anterioare
se adăugă indici calitativi de execuție și noi procedee tehnice sau acțiuni tactice specifice
ramurilor și probelor sportive abordate în învățământul liceal și profes ional, care corespund
acestei perioade de vârstă. Acum sunt prezente toate condițiile pentru formarea,
consolidarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice, indiferent de gradul lor
de complexitate și dificultate (nivel ridicat al tuturor c alităților motrice, stadiu avansat de
dezvoltare a aparatului locomotor, suport metabolic solid, echilibru al proceselor nervoase
– cu indici crescuți ai inhibiției de diferențiere). Tânărul trebuie să se adapteze unei
existențe corporale diferire pe care nu întotdeauna o stăpânește ușor, dovadă fiind
fluctuațiile, inconsecvențele în realizarea eficientă a diverselor sarcini motrice. Puberul nu
are o conduită motrica egală, ci una marcată de discontinuități, în care mișcările sunt
insuficient ajustate, uneo ri exaltate, alteori apatice.
Sub aspectul motricității s -a constatat un nivel mult mai scăzut al fetelor față de
băieți și un progres mai lent, uneori nesemnificativ, al performanțelor motrice și chiar o
descreștere a lor în unele situații (de exemplu ale rgarea de viteză).
Motricitatea în etapa adolescenței, unii autori (U. Șchiopu) o împart în 3 sub etape –
preadolescența (14 -16 ani), adolescența propriu -zisă (16 -18 ani), adolescența prelungită
(18-25 ani), este legată de dobândirea statutului de adult și este caracterizată de intensă
dezvoltare a personalității, toate acestea în contextul ieșirii treptate de sub tutela familiei și
a școlii. Adolescentul își modifică percepția de sine, inclusiv schema corporală, ca expresie
a propriei identități. Maturizar ea biologică, intelectuală și morală se resimt progresiv în

21
conduita afișată, căutarea de sine fiind substituită prin afirmarea de sine (U. Șchiopu).
Imaginea corporală situată periferic în copilărie căpăta consistență, polarizând atenția
tânărului care ca ută constant să -și îmbunătățească (ajusteze) această imagine.
În plan somatic, rapidelor transformări din etapa pubertară le iau locul procese mai
lente, caracterizate de reducerea creșterii în înălțime și de creșteri ale perimetrelor și
diametrelor segme ntare.
“Din punct de vedere funcțional, structurile de coordonare ale sistemului
neuroendocrin se maturizează, fapt semnificativ în echilibrarea efectuării actelor și
acțiunilor motrice și în reglarea superioară a acestora. Răspunsurile motrice devin
compl exe și nuanțate pe fondul dezvoltării abilităților de a sesiza elementele semnificative
pentru o conduită motrică eficientă. Adolescentul își evaluează șansele de reușită și face
predicții plauzibile în ceea ce privește performantele motrice proprii”4.
În ceea ce privește calitățile motrice, acestea progresează, deși în școli se lucrează
destul de puțin pentru acest obiectiv. Premisele favorabile dezvoltării vitezei, forței,
rezistenței sunt insuficient exploatate. Deprinderile și priceperile motrice consol idate în
etapele anterioare trebuie perfecționate, căutându -se să acopere cât mai bine aria
activităților motrice existente (educaționale, competiționale, de timp liber, de expresie
corporală etc.).
La acest nivel, motricitatea nu se rezumă doar la program a școlară pentru ciclul
liceal, ci reprezintă o modalitate complexă de adaptare la situații diverse, de stăpânire a
propriului corp, procesare a informațiilor, construire a anumitor raționamente și utilizare a
diferitelor forme de exprimare; învățarea fiec ărei mișcări este în fond un “demers
experimental” resimțit corporal.
ARIA DEZVOLTĂRII PSIHOLOGICE
Termenul de "tinerețe" este adesea utilizat pentru a desemna o categorie largă de
oameni, de la vârsta pubertății, până la 25 de ani. Perioada postpubertară cuprinde tinerețea
și maturitatea. Dacă adolescența realizează în limitele sale definitorii profilul personalității

4 „EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT -TEORIE ȘI DIDACTICĂ” , Adrian Dragnea, Aurora Bota, Monica Stănescu, Silvia
Teodorescu, Sorin Șerbănoiu, Virgil Tudor, FEST, București, 2006

22
umane, fiind perioada încheierii studiilor de bază și începutul calificării profesionale, în
etapa tinereții se realizează integrarea profes ională și socială a individului.
La vârsta tinereții se realizează unitatea dintre idealuri, năzuințe și aspirații și
activitatea concretă, productivă, pusă în slujba lor, ca și concordanța dintre aptitudini și
interesele sociale majore. Tineretul a fost î ntotdeauna generația receptivă la nou,
preocupată de propria situație și devenire. Tinerețea rămâne o perioadă de trecere de la
adolescență la maturitate, nefiind scutită de unele frământări și contradicții.
Tinerețea este o vârsta a căutării echilibrării personalității cu cerințele vieții sociale,
cu marile responsabilități ale viitorului. Acestea provin din trăsăturile psihologice proprii
vârstei – elan spre nou, aspirații înalte, spirit revoluționar dar și o nedeplină integrare
profesională și socială, c are poate crea multe stări de insatisfacție și chiar conflicte.
Căsătoria marchează maturizarea sexuală și echilibrarea erotismului specific vârstei.
Integrarea socială deplină a tineretului se realizează odată cu întemeierea familiei,
procrearea și educar ea copiilor. Latura sentimentală a vieții tânărului nu este calmă și chiar
în căsătorie în relațiile între soți pot interveni momente mai încordate. Apariția copiilor
provoacă profunde restructurări în viața familiei tinere, în mentalitatea și modalitățile de
petrecere a timpului liber care urmează să fie structurat potrivit nevoilor de instruire,
educare și îngrijire a acestora.

2.3. Particularități ale practicării handbalului în școală

Planul de învățământ cuprinde: curriculum trunchi comun, curriculum diferențiat,
curriculum la decizia școlii.
În ce privește vârsta practicanților, cei mai mulți autori consideră că handbalul poate
fi abordat odată cu începutul ciclului curricular de dezvoltare (cl. III – VI) și se utilizează
cu succes până la învățământu l universitar și chiar și după aceea. O foarte mare atenție
trebuie acordată primei perioade de contact a copiilor cu jocul de handbal, de aceasta
depinzând evoluția, atitudinile și opțiunile ulterioare ale acestora în ce privește practicarea
acestui joc.

23
În acest sens, trebuie să ținem seama de plăcerea copiilor de a se juca, dar și de
obiectivele educației fizice la această vârstă. Distingem aici două variante de practicare a
handbalului:
– în cadrul lecției de educație fizică
– în secțiile cluburilor sau ale instituțiilor sportive specializate pentru handbalul de
performanță
Trebuie precizat faptul că handbalul s -a dovedit a fi la fel de eficient atât în lecțiile
de educație fizică, în antrenamentele specifice cu conținut adaptat vârstei respective, dar ș i
în cadrul manifestărilor sportive de masă.
În etapa de inițiere, atât pentru băieți cât și pentru fete, accentul trebuie să se pună pe
joc, exerciții dinamice bazate pe întrecere și pe realizarea obiectivelor socio -afective. Asta
înseamnă că îmbogățirea experienței motrice, educarea motricității generale și a
coordonării în special, sunt la fel de importante ca formarea comportamentelor specifice
jocului de handbal ca spiritul de echipă, fairplay -ul. Jocul trebuie să rămână pe primul
plan, iar rezultatul sau performanța pe plan secund. Regulile simple trebuie să le permită
copiilor să joace mingea. Handbalul la vârsta claselor primare (mini -handbalul) trebuie să
fie atractiv.
“Handbalul este un joc cu influențe asupra motricității, contribuie la dezvoltare a
fizică armonioasă, cât și asupra psihicului celor ce -l practică, ceea ce îi conferă pe, lângă
atribuțiile sale se joc sportiv practicat în competiții și atributele de mijloc al educației fizice
și de sport complementar cu o serie de influențe pozitive as upra pregătirii fizice a
sportivilor din alte ramuri sportive”5.
Caracteristicile sale recomandă handbalul ca primul joc sportiv care trebuie introdus
în programa școlară prin următoarele considerente:
– accesibilitate superioară față de celelalte jocuri s portive
– posibilitatea de practicare în condiții materiale minimale (ușor de asigurat
– desfășurarea procesului de instruire se poate prelungi și în perioadele cu timp rece

5 „HANDBAL -INIȚIERE” , Biro Francisc, Roman Călin, Dragoș Paul, Editura Universității din Oradea, 2002

24
– Posibilitatea de transfer a unor categorii de conținuturi către un alt joc sport iv care
poate începe în ciclul curricular superior (ex. baschetul – deplasările în teren, prinderea și
aruncarea mângâi, acțiuni de atac și apărare).
Conținutul lecțiilor cu teme de handbal în învățământul primar trebuie să urmeze un
traseu metodic după ur mătorul model:
– Etapa I – „eu și mingea”
– Etapa II – „împreună”
– Etapa III – adversitatea simplă: „unul contra unul”

2.4. Modelul de joc pentru lecțiile de educație fizică și pentru cele de activități
sportive este mai simplu și cuprinde execuții tehni ce ce nu depășesc posibilitățile elevilor.
Acesta cuprinde câte două faze atât pentru situația de atac, cât și pentru cea de apărare –
trecerea rapidă din apărare în atac și atacul organizat , respectiv trecerea rapidă din atac
în apărare și apărarea organi zată.
Atacul
Faza I: trecerea rapidă din apărare în atac
Această fază începe în momentul intrării în posesia mângâi, realizându -se prin pase
din alergare între doi, trei sau mai mulți elevi care încearcă să surprindă adversarii
neorganizați, să găsească b reșe printre apărătorii aflați în repliere pentru a finaliza. Prima
fază a handbalului în școală la începători, înglobează faza I (contraatacul) și faza a ÎI a
(contraatacul susținut) așa cum le cunoaștem la acest joc, în general. Dacă după
transportarea m ingii în terenul advers, nu s -a reușit fructificarea unei situații favorabile și
înscrierea unui punct, se trece la cea de -a doua fază.
Conținutul tehnico -tactic al fazei I a atacului din handbalul în școală cuprinde:
 alergarea și schimbarea direcției de a lergare;
 demarcajul față de apărătorii care se repliază;

25
 repunerea mingii în joc de către portar;
 pase în doi, trei sau mai mulți jucători (lateral sau în adâncime);
 driblingul (simplu și multiplu);
 aruncarea la poartă (din săritură/din alergare).
Faza II: atacul organizat .
Jucătorii ocupă întreg frontul de atac și încearcă să găsească modalitățile de a pune
în pericol poarta adversă. Această fază a handbalului în școală corespunde cu fazele III și
IV ale handbalului practicat de avansați.
Unii specialișt i recomandă o așezare în potcoavă a tuturor atacanților pentru ca
aceștia să paseze mai ușor în pătrunderi succesive. Prin această modalitate se realizează un
progres mai rapid la procedeele specifice apărării în zonă, precum și la cele de prindere –
pasare și aruncare de la distanță. Există și specialiști care recomandă libera inițiativă a
copiilor în ce privește plasamentul în atac sau în apărare, singurele cerințe ferme care
trebuie respectate fiind cele legate de regulamentul simplificat și de colaborarea cu
coechipierii pentru obținerea victoriei.
Conținutul fazei II a handbalului în școală cuprinde:
 așezarea jucătorilor în teren și respectarea posturilor în sistemul de atac cu
un pivot;
 pasele în pătrunderi succesive cu amenințarea porții (spre dreapta ș i spre
stânga);
 depășirea individuală și pătrunderea printre apărători;
 pasele speciale de angajare a jucătorilor de la semicerc;
 aruncarea la poartă.
Apărarea
Faza I: trecerea rapidă di atac în apărare

26
Replierea la propriul semicerc se realizează prin r etragerea tuturor jucătorilor de
îndată ce echipa lor a pierdut posesia mângâi. Scopul aceste retrageri deliberate este acela
de a realiza pentru fiecare jucător un plasament între adversarul direct și poarta proprie.
Deplasarea se face mai întâi cu fața s pre terenul de apărare până când depășește adversarul
direct, după care se întoarce cu fața spre poarta adversă, continuând alergarea cu spatele.
Cele mai frecvente greșeli în acest moment al jocului se datorează întârzierilor sau opririlor
în terenul adve rs, încercări inoportune de intercepție, reproșurile sau alte discuții cu
coechipierii, neglijând sarcinile de bază pentru acest moment al jocului – împiedicarea
adversarului să înscrie punct.
Conținutul tehnico -tactic:
 opriri, întoarceri, porniri;
 alerga re de viteză;
 alergare cu spatele înainte;
 marcajul adversarilor în timpul replierii.
Faza II: apărarea organizată
Corespunde apărării organizate, când jucătorii sunt așezați în sistem. Principalul scop
al apărătorilor este acela de a se opune atacanților care încearcă să înscrie puncte.
Indiferent de concepția privind inițierea în handbal (respectarea strictă a posturilor sau
manifestarea liberei inițiative a copiilor), fiecare apărător trebuie să se plaseze între
adversarul direct și poarta proprie, la o distanță mai mare sau mai mică, în funcție de
concepția de instruire abordată. Cele mai frecvente greșeli se întâlnesc datorită dorinței de
intercepție (plasament între adversarul direct și minge), crearea spațiilor prea mari între
apărătorii alăturați.
Conținutul tehnico -tactic:
 așezarea în teren și respectarea sarcinilor privind plasamentul;
 poziția fundamentală și deplasările în funcție de posesorul mângâi;
 atacarea adversarului cu minge și colaborarea cu apărătorii apropiați;

27
 blocarea aruncărilor la p oartă;
 marcajul pivotului.
Datorită faptului că majoritatea procedeelor tehnice sunt executate cu mâna, jocul de
handbal poate fi învățat și practicat cu ușurință, fără a fi necesară o pregătire specială
îndelungată6.

6 „HANDBAL -INIȚIERE” , Biro Francisc, Roman Călin, Dragoș Paul, Editura Universită ții din Oradea, 2002.

28
3. TEHNICA ȘI TACTICA JOCULUI DE HANDBAL

3.1. Termenii și conținutul tehnico – tactic al jocului de handbal

“Tehnica jocului de handbal reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice specifice
care vizează manevrarea mingii, precum și deplasările jucătorilor în vederea acestei
manevrări, în scopul realizării randamentului maxim” (Teodorescu Leon). Aceasta nu
poate fi concepută ca un scop în sine, ci în strânsă legătură cu tactica și este condiționată de
regulamentul de joc care delimitează un cadru precis în executarea procede elor tehnice.
Elementele tehnicii reprezintă forme generale ale deprinderilor motrice specifice,
având un caracter abstract. Utilizarea noțiunii de element tehnic survine din necesitatea de
a grupa și clasifica acțiunile motrice concrete care se execută în timpul jocului. Cei mai
mulți autori români prezintă următoarele elemente tehnice: poziția fundamentală, mișcarea
în teren, ținerea mingii, prinderea mingii, aruncarea (pasarea) mingii, driblingul, fenta,
aruncarea la poartă, scoaterea mingii de la adve rsar, blocarea aruncărilor la poartă,
elemente de tehnică a jucătorului pivot.
„Procedeul tehnic reprezintă modul concret de execuție a elementelor tehnice. De
exemplu: elementul tehnic „aruncare” presupune acțiunea motrică a jucătorului prin care
acesta î ncearcă să înscrie un punct în poarta adversă, fără să precizăm felul în care se
realizează acest lucru. Precizarea modului în care se execută aruncarea (din alergare, din
săritură, cu plonjon, cu boltă, etc.) definește procedeul tehnic ce face parte din c ategoria
elementului aruncare”7.
Tehnica jocului de handbal nu reprezintă un scop în sine, ci este în strânsă legătură
cu tactica jocului. Procedeele tehnice, deși se pot învăța și în condiții izolate de joc, au un
bogat conținut tactic, execuția lor subo rdonându -se relației față de posesia mingii,
coechipieri și adversari. Tactica jocului de handbal reprezintă organizarea și coordonarea
acțiunilor propriilor jucători, valorificând calitățile și particularitățile acestora precum și

7 „HANDBAL -INIȚIERE” , Biro Francisc, Roman Călin, Dragoș Paul, Editura Universității din Oradea, 2002

29
lipsurile în pregătire a adversarilor în vederea realizării cu succes a sarcinilor de joc. Toate
acestea vor fi însoțite de preocuparea permanentă de respectare a regulamentului și a
moralei sportive. Noțiunea de tactică va cuprinde totalitatea principiilor și regulilor după
care acționează jucătorii unei echipe în atac/apărare în vederea realizării unui joc coordonat
unitar împotriva sistemului de joc advers. La baza combinațiilor dintre jucători stau
acțiunile tactice individuale.
Principiile tacticii în atac și în apărare sunt norme fundamentale pe care trebuie să le
respecte toți jucătorii și care trebuie să stea la baza pregătirii echipelor.
Principiile tacticii în atac sunt: asigurarea posesiei mingii, atacarea permanenta a
porții adverse, variații de ritm în circulația ming ii și a jucătorilor, alternarea acțiunilor
tehnico -tactice, respectarea posturilor și a sarcinilor specifice acestora, schimbarea jocului
de pe o parte pe alta a terenului, etc.
Principiile tacticii în apărare sunt: asigurarea echilibrului defensiv, replie rea în timp
util în apărare, repartizarea adversarilor, plasamentul între adversarul cu minge și propria
poartă, atacarea adversarului cu minge, acordarea ajutorului coechipierului alăturat care se
apără la atacantul cu minge, etc.
Fazele jocului de handb al în atac și în apărare sunt:
Fazele jocului Atac Apărare
faza I contraatacul direct sau
cu intermediar, cu un vârf
sau cu două vârfuri replierea
faza a II -a contraatacul susținut zona temporară
faza a III -a organizarea atacului organizarea apărării
faza a IV -a atacul organizat apărarea organizată

30
3.2. Tehnica de bază a jocului de handbal
Tehnica reprezintă un ansamblu de deprinderi mo trice specifice în formă și conținut,
cere se referă la manevrarea mingii, precum și la deplasările jucătorilor în vederea acestei
manevrări, care se desfășoară după legile activității nervoase superioare ale biomecanicii,
în scopul realizării randamentulu i maxim de joc8.

3.2.1. Poziția fundamentală în atac se învață odată cu prinderea și pasarea mingii
Jucătorul care urmează să primească mingea este orientat cu fața spre posesorul mingii, cu
brațele îndoite din coate și îndreptate în direcția mingii, ge nunchii ușor flexați, trunchiul
puțin îndoit pe bazin și spatele ușor rotunjit Această poziție favorizează mișcările în teren,
prinderea mingii, depășirea, aruncarea la poartă (fig. 1)

Fig. 1 Poziția fundamentală în at ac
Se învață separat și se perfecționează împreună cu celelalte elemente de tehnică în
atac, fiind baza de plecare pentru oricare dintre ele.
Exerciții:
Pf 1. Câte doi față în față, profesorul descrie și demonstrează poziția fundamentală în
atac, ceilalți imită și se corectează reciproc.

8 Definițiile referitoare la tehnică și tactică sunt preluate din lucrarea “Probleme de teorie și metodică în
jocurile sportive ” de prof. univ. dr. Leon Teodorescu, 1996

31
Pf 2 Elevii se deplasează în teren, la semnalul profesorului se opresc în poziție
fundamentală cu fața spre acesta.
Pf. 3 Orice formație de prindere și pasare. Când trec la coada șirului elevii adoptă
poziția fundamentală.
Poziția fundamentală în apărare este ușor de învățat și executat încă de la primele
lecții, mai dificilă fiind pregătirea fizică necesară executării ei pe tot parcursul jocului cu
maximă eficiență. Apărătorul are brațele ridicate la înălțimea paselor ata canților, cu coatele
îndoite, trunchiul ușor înclinat înainte, picioarele depărtate la lățimea umerilor. Indiferent
de zona pe care se apără, jucătorul va fi orientat în permanență cu fața spre minge.
Exerciții:
Pf. 4 Elevii grupați în perechi, față în faț ă, în poziție fundamentală de apărare,
execută deplasări în diferite direcții, la comanda unuia dintre parteneri.(“în oglindă”). La
următoarea repetare rolurile se schimbă
Pf. 5 (Idem Pf. 4) Elevii care comandă deplasările poate să execute și alte sarcini
(ghemuiri, sărituri, diferite mișcări ale brațelor).
Pf. 6 Doi elevi la 10 -11m de poartă și la 7 -8m între ei (Is și Id) execută pase în
pătrundere. Patru jucători în zonele centrale și intermediare ale apărării în poziție
fundamentală de apărare, execută i eșire rapidă când mingea se află la atacantul de pe
partea lor, respectiv, retragere rapidă când mingea se află la atacantul de pe partea opusă.
Pe tot parcursul deplasărilor jucătorii vor menține poziția fundamentală.
Pf. 7 Doi elevi la semicerc pe postur i de apărători intermediari, în poziție
fundamentală de apărare. Ceilalți elevi sunt așezați pe două șiruri pe Is și Id, pasează în
pătrundere și se retrag la coada șirului propriu. Apărătorii execută aceleași sarcini ca la
exercițiul precedent (ieșire – retragere).

3.2.2. Mișcarea în teren – totalitatea acțiunilor de deplasare a jucătorilor efectuate în
scopul obținerii unei poziții avantajoase în teren, față de adversar, (atacanții –pentru a

32
înscrie puncte, iar apărătorii -pentru a evita primirea de golur i și pentru a intra în posesia
mingii).
Principalele acțiuni de deplasare în teren pot fi clasificate astfel:
În atac – pentru trecerea din apărare în atac organizat
– în cadrul atacului pozițional
În apărare – pentru trecerea din atac la apărarea organiz ată
– în cadrul apărării organizate
Procedeele de deplasare specifice fazelor de trecere din atac în apărare și din apărare
în atac sunt:
– alergare tropotită și lansată cu fața, cu spatele, lateral, cu schimbări de direcție(pe distanța
dintre cele două se micercuri);
– săriturile – de pe loc, din deplasare;
– opririle, pornirile.
Procedeele de deplasare specifice fazelor de joc în sistem (a IV -a) în atac și apărare
sunt:
– alergarea de viteză pe distanțe scurte (3 -7 m sau mai mult), cu pași adăugați, încruc ișați,
cu fața, cu spatele, lateral, oblic înainte și înapoi;
– săriturile de pe loc, din deplasare, de pe unul sau de pe ambele picioare;
– schimbările de direcție;
– opririle, întoarcerile, pornirile.
Deși sunt procedee destul de simple, deplasările în t eren au un rol decisiv, toate
acțiunile de atac și apărare, având un bogat conținut tactic.

33
Exerciții:
Mt1. Sprinturi scurte (pe distanțe de 3 -5-10 m) în direcții opuse sau alternate cu alte
forme de alergare.
Mt2. Alergare de viteză pe distanță de 25 -30 m.
Mt3. Opriri bruște executate din alergare în cea mai mare viteză, urmate de porniri
rapide în alte direcții.
Mt4 Sărituri înalte (“ca mingea”, pe un picior, cu ridicarea genunchilor la piept, din
ghemuit în ghemuit).
Mt5. Alergare cu schimbări de dire cție.
Mt6. Deplasări laterale, înainte, înapoi, specifice jocului de apărare.
Mt7. Alergare printre și peste diferite obstacole (fig. 2).

Fig. 2 Alergare printre și peste diferite obstacole

Mt8. Ștafete cu diferite forme de al ergare (cu fața, cu spatele).
Mt9. Joc dinamic: “Crabii și creveții”. Două echipe de câte 10 -12 jucători aliniate pe
două rânduri, spate în spate, la linia de la mijlocul terenului. Distanța dintre jucători va fi
de cel mult 1m, iar intervalul dintre ei, d e 1-2 pași. În fața fiecărei echipe se trasează o linie

34
la 10 -12 m care reprezintă “casa”. Jucătorii unei echipe se vor numi “crabii”, iar ceilalți,
“creveții”.
Conducătorul jocului strigă numele unei echipe care trebuie să alerge spre casa sa,
fiind urmăr ită de jucătorii celeilalte echipe. Fiecare jucător atins înainte de a depăși linia
casei aduce un punct echipei adverse.
Jocul se repetă de câteva ori, conducătorul jocului strigând fiecare echipă de același
număr de ori (fig. 3).

Fig. 3 Joc dinamic “Cr abii și creveții”
Mt10. Joc dinamic: “Cursa pe numere”. Jucătorii sunt împărțiți în echipe cu un
număr egal de jucători așezați pe șiruri înapoia unei linii de plecare, în poziția așezat cu
picioarele încrucișate. Fiecare jucător primește un număr (de la 1 la…n.). La 10 -15m în
fața fiecărui șir se află un obiect ce urmează a fi ocolit. Jucătorul cu numărul strigat de
conducătorul jocului se ridică, aleargă pe partea dreaptă a șirului ocolește obiectul și revine
la locul său.
Echipa al cărei jucător a ajuns primul primește un punct. Câștigă echipa care a
acumulat mai multe puncte până la sfârșitul jocului (fig. 4).
Indicații metodice: Pentru a mări atractivitatea jocului profesorul poate striga același
număr imediat ce jucătorul s -a așezat.

35
Se recomandă ca e chipele să fie echilibrate ca valoare.

Fig. 4 Joc dinamic “Cursa pe numere”
Mt11. Elevii repartizați pe perechi, față în față, apărător și atacant. La dreapta și la
stânga ”apărătorului” sunt așezate două obiecte (mingi, conuri, etc.), la o distanță de 3-4m
între ele. Elevul “atacant” încearcă să atingă unul din cele două obiecte care pot fi apărate
numai prin atingerea de către apărător.

3.2.3. Ținerea, prinderea, pasarea mingii – scoaterea mingii de la adversar
Între prindere și aruncare, mingea se ține cu una sau cu două mâini, dar nu mai mult
de trei secunde, așa, cum prevede regulamentul de joc.
Ținerea cu o mână poate fi (fig. 5):
– prin apucare – jucători cu mâna mare și degetele lungi;
– în echilibru – jucători cu mâna mică.

Fig. 5 Ținerea mingii cu o mână și cu două mâini

36
Acest procedeu este foarte des utilizat pentru că el precede toate aruncările la poartă.
Se va avea în vedere ca degetele și podul palmei să fie în contact cu mingea. Pentru aceasta
degetul mare va fi mai apropiat de dege tul arătător.
Ținerea cu două mâini se face astfel (fig. 5):
– pentru mingi prinse mai sus de nivelul coapsei –cu degetele orientate în sus și răsfirate pe
minge, degetele mari apropiate.
– pentru mingi prinse sub nivelul genunchiului – cu degetele orie ntate în jos și răsfirate pe
minge, degetele mari spre exterior(depărtate).
Scoaterea mingii poate fi făcută mai ales din ținere echilibrată, cu o mână, dar este
un procedeu de mare precizie și finețe, care apare doar întâmplător la practicanții
handbalulu i de vârsta școlii generale.
Prinderea mingii se poate face cu una sau cu două mâini. Prinderea cu o mână se
execută foarte rar, în situații extreme. Se recomandă prinderea cu două mâini la toate
nivelele de practicare a jocului.
În poziția de așteptare pentru acest procedeu, corpul, brațele și degetele trebuie să
fie relaxate. Pe măsură ce mingea se apropie, jucătorul întinde brațele în întâmpinarea ei,
cu palmele alăturate în formă de cupă astfel:
– la pasele primite deasupra nivelului genunchiului dege tele mari apropiate și, împreună cu
celelalte, orientate în sus (fig. 6).

Fig. 6 Prinderea mingilor înalte

37
– la mingile primite sub nivelul genunchiului, degetele mari sunt în exteriorul “cupei” și,
împreună cu celelalte, orientate în jos.
În momentul c ontactului cu mingea, jucătorul va amortiza șocul prin îndoirea treptată
a membrelor superioare din articulațiile pumnului și cotului.
Pasarea mingii în funcție de fazele jocului în atac, există mai multe feluri de pase.
Pentru practicarea handbalului ca m ijloc al educației fizice considerăm necesară
cunoașterea următoarelor tipuri de pase:
– în cadrul fazei I pasa cu o mână de deasupra umărului pentru lansarea vârfului de
contraatac (lungă) sau spre intermediar (scurtă), pasa din săritură.
– în cadrul faz ei a II -a pasele pentru transportul mingii în terenul advers care pot fi: pase
zvârlite de deasupra umărului, pase lansate cu una sau cu două mâini, pase din pronație,
pase pe la spate, pe la ceafă.
– în cadrul fazei a III -a se execută diferite tipuri de p ase enumerate la fazele anterioare, dar
în scopul ocupării posturilor stabilite pentru fiecare jucător.
– în cadrul fazei a IV -a se pot executa următoarele tipuri de pase: pasele în pătrundere
succesivă, pase peste semicerc, pase de angajare a jucătorilor de la semicerc.
Voi descrie doar acele procedee care sunt accesibile practicanților în regimul orelor
de educație fizică și care au o frecvență mai mare în toate fazele jocului.
1. Pasa azvârlită de deasupra umărului.
Jucătorul în poziție fundamentală de atac, primește mingea având piciorul opus
brațului de aruncare mai înainte și o duce înapoi, pe deasupra umărului, ținând -o cu o
mână (echilibrat sau apucat), cu brațul îndoit din cot la un unghi ceva mai mare 90°. În
prima fază a aruncării, când mingea e ste dusă deasupra umărului, greutatea corpului se lasă
mai mult pe piciorul din spate, care se întinde în momentul aruncării. Impulsul de forță
care pornește din vârful piciorului din spate și se propagă ca o undă până la extremitatea
brațului de aruncare se cumulează cu forța dezvoltată de musculatura spatelui ,
abdomenului, toracelui, umărului și cu cea extensoare a brațului de aruncare și mingea va
fi trimisă în direcția și la distanța dorită (fig. 7).

38

Fig. 7 Pasa zvârlită de deasupra umărului

2. Pasa din săritură
Nu se recomandă dacă săritura nu are ca scop amenințarea porții (pasele de angajare
a jucătorilor de la semicerc).În jumătatea proprie de teren (faza –I- și –II-), aceste pase se
folosesc numai dacă se adresează unor coechipieri bine demarc ați și dacă altă posibilitate
de pasă nu există. Procedeul va fi descris la aruncarea din săritură (fig. 8).

Fig. 8 Pasa din săritură
3. Pasa din pronație , accesibilă elevilor din clasele mari, rezolvă nevoia de a
transmite rapid mingea unui coechipier demarcat. Se execută numai dacă mingea este
ținută prin apucare. Având mingea în dreptul abdomenului, jucătorul răsucește palma în
afară, prin mișcare de pronație, cu cotul ușor îndoit. Apoi brațul continuă mișcarea,
ducându -se în lateral, pe direcția trai ectoriei viitoare a mingii, cotul se extinde puternic, iar
palma împinge puternic mingea, după eliberarea căreia va face o flexie pe antebraț (fig. 9).

39

Fig. 9 Pasa din pronație
4. Pasa cu pământul este tot mai mult utilizată pentru a evita intercepția m ingii de
către adversari. Ea poate fi o pasă zvârlită, din pronație, din săritură, dar ,care înainte de a
fi prinsă de un coechipier, ricoșează din sol. Pentru a fi eficientă, această pasă trebuie să
atingă solul la picioarele apărătorului, de preferat la două treimi din distanță față de cel
care pasează și la o treime de cel care primește mingea. De asemenea, pasa trebuie să fie
activă (tare) și nu “lăsată” spre coechipier.
5. Pasele în pătrundere succesivă sunt intens utilizate în atacul organizat (faza a IV-
a) din necesitatea de a crea superioritate numerică pentru atacanți și au la bază nivelul de
tehnicitate privind manevrarea mingii precum și deplasările în teren.
Jucătorul aflat în posesia mingii pătrunde hotărât pe culoarul dintre doi apărători
apropiați. Dacă aceștia “închid“ culoarul mai repede, (fără ca atacantul să ajungă în contact
cu apărătorii), posesorul mingii poate executa o pasă zvârlită sau din pronație spre partea
brațului cu mingea. Dacă apărătorii închid culoarul numai la contactul cu atacantul, acesta
va proteja brațul cu mingea ( ridicat și în urmă) și, cu o pasă zvârlită, va transmite mingea
atacantului cel mai apropiat pe partea respectivă. Acesta, plasat mai în spate și gata să
pătrundă, va pleca de pe loc în viteză mare numai cân d posesorul mingii, după ce a atras la
sine doi apărători, a ridicat brațul pentru a pasa. Ridicarea brațului de către posesorul
mingii reprezintă semnalul de plecare pentru următorul atacant (fig. 10)

40

Fig. 10 Pase în pătrundere succesivă
Aceste pase s unt mai ușor de executat de către dreptaci spre dreapta și de către
stângaci spre stânga. De aceea este de dorit ca toți jucătorii să poată pasa și cu brațul
neîndemânatic măcar prin procedeul zvârlit de deasupra umărului.
Intercepția mingii reprezintă acț iunea de deposedare pentru care apărătorul are
nevoie de o foarte bună viteză de reacție și de deplasare, de îndrăzneală și spirit de
anticipație.
Apărătorul își marchează atacantul direct, urmărind în același timp și adversarii care
manevrează mingea. La momentul potrivit, el va țâșni pe traiectoria mingii. Aceste acțiuni
comportă o mare doză de risc, de aceea, apărătorul care a ratat intercepția trebuie să
marcheze cât mai repede un alt adversar, urmând ca el să fie suplinit de către coechipierii
alătura ți și apoi să revină la locul său din sistemul de apărare.
Exerciții:
Pp1. Doi jucători față în față. Unul are o minge pe care o ține în mâna îndemânatică,
celălalt apucă și el mingea încercând să o ia. Pentru fiecare reușită jucătorul primește câte
un pun ct.
Pp2. Jucătorii perechi față în față, având câte o minge la fiecare pereche. Se execută
pase cu două mâini (de deasupra capului, de la piept, de la șold), cu o mână (zvârlită de
deasupra umărului, din lateral de la nivelul umărului, din dreptul șoldulu i, al genunchiului,
pase lansate). În timpul execuției se vor face precizări și corectări cu privire la poziția
piciorului și a umărului opus brațului de aruncare care trebuie orientate pe direcția
aruncării. În cazul în care nu avem un număr suficient de mingi, vom dispune jucătorii în
câte două sau trei perechi la o minge, aceștia fiind așezați pe două șiruri față în față. După
ce pasează, fiecare jucător se retrage la coada șirului propriu.

41
Pp3. Elevii repartizați în echipe de câte 6 -7, în linie, având 3-4m interval între ei,
încearcă să paseze cât mai repede de la A la B și de la B la A (“Drum de pase”).
Pp4. Idem, dar parcursul este în zig -zag (fig. 11).

Fig. 11 “Drumul de pase” în zig -zag

Pp5. Elevii a două echipe formează un cerc, fiind așezați alternativ pe linia cercului
(A,B,A,B, tec). Cei din echipa A încearcă să paseze rapid într -un sens, cei din echipa B se
opun și încearcă să ia mingea.
Pp6. Elevii sunt dispuși în formație de triunghi, în coloană de câte 3 -4 la fiecare vârf
al triunghiulu i cu fața spre interiorul acestuia și execută (fig. 12):

Fig. 12 Pase în triunghi
– pase spre dreapta/stânga și retragere la coada șirului propriu;
– pase spre dreapta/stânga și deplasare în aceeași direcție;
– pase spre dreapta/stânga și deplasarea în direcția opusă.
Recomandări: când urmează să primească mingea, fiecare jucător va ieși în
întâmpinarea ei, astfel încât nici unul nu va prinde mingea pe loc.

42
Pp7. Elevii așezați în formă de pătrat execută toate tipurile de pase și deplasări
descrise la Pp 7. În plus, ei mai pot executa pasele în lateral (dreapta sau stânga) și
deplasare pe diagonală (fig. 13).

Fig. 13 Pase în pătrat
Pp8. Elevii sunt așezați pe lățimea terenului câte patru: doi pe margini și doi în
mijloc; cei din mijloc, spate în spate, iar cei de pe margini, cu fața spre cei din mijloc.
Elevii din mijloc au câte o minge. La semnal, fiecare pasează în lateral, după care se
întoarce rapid și primește mingea din partea opusă, pasează cu acesta și se întoarce în
poziția inițială (fig. 14).

Fig. 14 Pase în grupe de patru
Recomandări . Pe tot parcursul exercițiului, jucătorii execută joc de glezne. Jucătorii
de pe margine pasează în momentul în care jucătorul din mijloc a transmis mingea în
partea opusă, conferind, astfel, o viteză de lucru crescută pentru cei de la mijloc.
Pp9. Patru jucători în atac, ocupând posturile următoare: Es, Is, Id, Ed, și alți patru,
în apărare pe posturi de ld, id, is. ls. Cu o singură minge, atacanții pasează în pătrundere pe
culoarele formate prin plasamentul ap ărătorilor. După ce s -a însușit bine exercițiul,
apărătorii pot primi sarcini de interceptare a mingii.

43
Pentru a continua pregătirea prin acest exercițiu, el trebuie să se completeze cu fenta
de pasă și driblingul cu pătrundere pe locul apărătorului ieșit la intercepție.
Pp10. Jucătorii așezați ca la Pp6, fiind mai mulți (2/3/4) pe cele două extreme.
Mingea se află la primul jucător din extrema stângă care o pasează Id și se deplasează în
viteză în extrema opusă. Id primește pasa în pătrundere și o transmi te Ed care iese în
întâmpinarea mingii la 9m, prinde mingea, o pasează Is și se infiltrează la semicerc în mare
viteză, deplasându -se în extrema opusă. Is pasează la Es și exercițiul continuă (fig. 15).

Fig. 15 Pase cu circulație de extreme
Toate exerci țiile de prindere și pasare au ca scop mai întâi formarea mecanismului
de bază al execuției corecte, apoi se urmărește creșterea posibilității de a pasa și prinde
mingea din diferite poziții și direcții .

3.2.4. Conducerea mingii (driblingul) – scoaterea mingii din dribling Are ca
scop să evite comiterea de “pași” sau “trei secunde”.
Driblingul simplu constă într -o singură împingere a mingii spre sol cu o mână și apoi
prinderea ei la revenire, de regulă cu ambele mâini. Se poate executa de pe loc sau din
deplasare .
Driblingul multiplu permite deplasarea nelimitată în teren a posesorului mingii
Înainte de a executa driblingul, jucătorul are voie să se deplaseze trei pași sau să țină
mingea trei secunde .

44
Driblingul multiplu constă într -o serie de împingeri succesive ale mingii spre sol, de
pe loc sau din deplasare . Se execută prin apăsare cu palma pe suprafața mingii către sol.
Scoaterea mingii din dribling se poate face din lateral, din spate sau, mai rar, din
față și constă în interpunerea mâinii apără torului între mingea trimisă spre sol și mâna
atacantului care execută driblingul. (fig. 16)

Fig. 16 Scoaterea mingii din dribling
Exerciții:
Cm1. Elevii grupați în perechi. Unul are o minge cu care execută dribling din mers
sau din alergare în diferit e direcții, celălalt încearcă să se mențină cât mai aproape de el
(„Stăpânul și câinele”).
Cm2. Elevul care driblează încearcă să numere degetele ridicate de partener.
Cm3. Elevii driblează pe tot terenul. Unul are o minge diferită (de baschet) și, în
timp ce driblează, încearcă să scoată mingea din dribling unui alt elev. Dacă reușește va
schimba mingea cu acesta.
Cm4. Terenul este împărțit în patru suprafețe egale. Elevii execută dribling în terenul
nr. 1, fiecare încercând să -i facă pe ceilalți să piardă mingea. Cel care a pierdut mingea din
dribling va trece pe terenul nr.2 și va continua să concureze cu cei care vor ajunge aici, iar
de aici, cei care pierd mingea vor rece în terenul nr.3 și așa mai departe. Este declarat
campion cel care rămâne ultimul în trenul nr.1.
Cm5. Elevii repartizați în grupe de câte 5 -6, în funcție de numărul de mingi. Ei vor
încerca să traverseze terenul cu mingea în dribling fără să fie atinși de un alt elev

45
(vânătorul) care se află pe linia de mijloc a terenului și care dribl ează și el. Elevul atins va
rămâne să -l ajute, iar la următorul elev atins, vânătorul va trece în grupul celor care
traversează terenul.
Cm6. Elevii împărțiți în perechi cu o minge. Unul execută dribling încercând să imite
mișcările celui fără minge (trec eri in așezat sărituri, diferite deplasări), fără să piardă
mingea de sub control..
Cm7. Elevii pe perechi față în față pe linia de poartă. Pe lungimea terenului, unul
încearcă să treacă în dribling de celălalt care trebuie să -i scoată mingea sau să obț ină fault
în atac.
Cm8. Un elev execută dribling pe un culoar format din două șiruri de perechi care
rostogolesc între ei mingi medicinale.
Cm9. Perechi, ambii elevi driblând. Imediat ce unul își schimbă locul, celălalt face la
fel.
Cm10. Dribling pe sol în timp ce se deplasează pe o bancă întoarsă (poate fi inclus
într-un parcurs aplicativ).
Cm11. Parcurs aplicativ care să cuprindă dribling cu două mingi.

3.2.5. Aruncarea la poartă este un procedeu de cea mai mare importanță
reprezentând mijlocul și, în același timp, scopul jocului în atac. Ea poate fi executată de pe
loc sau din deplasare
Aruncarea de pe loc poate fi folosită în orice fază a jocului, cu o mai mare incidență
în momentele fixe, la aruncările de la 7m și de la 9m.
În cazul aruncării de la 7 m, jucătorul desemnat pentru aceasta, ținând mingea cu
ambele mâini, se va așeza cu ambele tălpi la 10 -15 cm în fața liniei de la 7m. Prin ducerea
mingii în urmă, deasupra umărului cu brațul de aruncare și a piciorului de pe partea
brațului de aruncare în spre înapoi (semifandare), jucătorul este gata de aruncare. În tot
acest timp atacantul care are privirea îndreptată spre brațele și mai ales picioarele
portarului, poate simula (sau nu) o aruncare pentru a sesiza intenția imediată a portarului,

46
urmând ca apoi să execute cu maximum de viteză (la nivelul brațului cu mingea) aruncarea
la poartă.
Aruncările din deplasare pot fi:
1 Aruncări cu sprijin pe sol:
– din alergare –aceasta având ca scop principal surprinderea portarului advers și,
executându -se de regu lă, având înainte piciorul de aceeași parte cu brațul de aruncare
(asemănător cu pasa din alergare).
– cu pași încrucișați (sau adăugați) – jucătorul prinde mingea având piciorul drept înainte,
pășește cu piciorul stâng (oblic spre stânga sau spre dreapta) , apoi cu dreptul, încrucișând
picioarele (înapoi, respectiv, înainte) simultan cu ducerea mingii cu ambele mâini înspre
înapoi și cu răsucirea trunchiului. Al treilea pas poate fi făcut spre dreapta (la dreptaci) și,
în funcție de înălțimea la care se af lă brațul de aruncare avem:
– aruncare pe la capul apărătorului
– aruncare pe la șold
– aruncare pe la genunchi (fig. 17)

Fig. 17 Aruncare pe la genunchi
– dacă al treilea pas se face spre stânga (la dreptaci) și trunchiul este răsucit spre dreapta și
îndoit spre stânga (cu pieptul în sus) se execută aruncare cu evitare .
Toate aceste aruncări pot fi precedate de un pas sărit, (de pe piciorul stâng la
dreptaci) sau un pas săltat (pe piciorul drept)

47
2.Aruncarea din săritură reprezintă procedeul de arunca re cu cel mai mare procent
de utilizare în jocul de handbal, fiind prezent în toate cele patru faze ale atacului.
Jucătorul cu mingea ținută în ambele mâini în dreptul pieptului execută pașii de elan
(unul, doi sau trei), ultimul pas fiind executat cu f lexia mai mare a genunchiului, rularea
mai accentuată pe talpă (dinspre călcâi, talpă, vârf). Momentul bătăii și desprinderii va
marca ducerea energică a mingii cu ambele mâini deasupra umărului de aruncare și a
piciorului drept îndoit din articulația genu nchiului înspre înapoi, astfel că, încă de pe
parcursul ascendent al zborului jucătorul se află în poziția cea mai favorabilă aruncării –
cu toată partea stângă a corpului (la dreptaci) înainte și partea dreaptă înapoi (fig. 18).

Fig. 18 Aruncarea din săritură
Se pot face unele diferențieri între aruncările de la semicerc și cele de la distanță.
Astfel, la aruncările de la semicerc elanul va avea ca scop obținerea unui unghi
favorabil, deci săritura va fi mai lungă.
În funcție de locul de aruncare se poate executa aruncare din săritură cu ducerea
brațului în lateral sau cu evitare, ambele procedee fiind, de regulă urmate de plonjon și sunt
specifice jucătorilor extreme.
La aruncările cu ducerea brațului în lateral , trunchiul se îndoaie mult spre parte a
brațului de aruncare și se răsucește mult (axa umerilor paralelă cu linia de poartă), umărul
stâng (la dreptaci) este mai ridicat, iar genunchiul îndoit al piciorului drept este dus înainte.
După aruncare, executată cu puțin înainte de aterizare (din că dere), jucătorul atinge solul
cu piciorul drept (sau cu ambele picioare) după care urmează o rulare (sau rostogolire) pe
spate sau peste umărul brațului de aruncare.

48
La aruncările prin evitare jucătorul are trunchiul mult îndoit spre partea stângă (la
dreptaci) și răsucit spre dreapta (cu pieptul în sus), axa umerilor fiind paralelă cu linia de
poartă, cu umărul drept mai sus decât umărul stâng.
Aruncările din săritură de la distanță au ca scop înscrierea de puncte prin depășirea
în înălțime (pe verticală) a blocajului advers sau printre apărătorii care încearcă să
blocheze aruncările pe deasupra lor
La aceste aruncări ,săritura va fi mai mult înaltă, deci ultimul pas al elanului va fi
mai lung, aruncarea executându -se, de obicei din punctul cel mai înalt.
Blocarea aruncărilor. Apărătorii au sarcina de a acoperi (cu întreg corpul, cu
brațele și picioarele) o parte (un colț ) al porții, interpunându -se între mingea trimisă de
atacanți și poarta proprie. Desigur, acest procedeu poate fi folosit numai dacă apă rătorul se
află între atacant și poarta proprie (la aruncările de la distanță).
Blocarea aruncărilor înalte. Dacă traiectoria mingii este mai înaltă, apărătorul poate
să facă și o săritură cu brațele ridicate și degetele desfăcute. Săritura se face cât mai sus și
spre înapoi dacă atacantul sare foarte înalt și traiectoria mingii este descendentă.(fig. 19)

Fig. 19 Blocarea aruncărilor înalte
Blocarea aruncărilor laterale . Apărătorul îndreaptă ambele brațe întinse în direcția
mingii, având brațul de părtat de minge prin fața capului, iar celălalt braț, lateral, pe direcția
mingii. În același timp, piciorul de pe partea aruncării se deplasează lateral.

49
Blocarea aruncărilor joase . Acest procedeu oprește traiectoria mingilor aruncate pe
la șold sau pe la genunchi. Pentru aceasta, apărătorul execută o fandare, îndreptând și
brațul de pe aceeași parte spre traiectoria mingii.
Exerciții:
Ap1. Elevii în șiruri câte unul. Cei din față au o minge și încearcă să o arunce
într-un cerc așezat la o distanță și înă lțime accesibilă (care pot fi modificată).
Ap2. Idem Ap1, elevii încearcă să doboare diferite obiecte (conuri, sticle de plastic,
cutii, etc.), așezate pe o bancă de gimnastică la o distanță accesibilă.
Ap3. Elevii repartizați în câte două echipe de câte 4 -5, deoparte și de alta a unei
bănci de gimnastică, la 10 -15m distanță de aceasta. Pe bancă se află 4 -5 mingi medicinale
pe care elevii încearcă să le doboare de pe bancă. Câștigătoare va fi echipa care doboară
mai multe mingi.
Ap4. Elevii pe perechi, fie care aflându -se în fața unei bănci de gimnastică. Distanța
dintre cei doi este de 10 -15m ăi fiecare elev încearcă să atingă cu mingea banca
adversarului.
Ap5. Elevii formează două echipe egale numeric și având un număr egal de mingi.
Echipele sunt așezate în cele două jumătăți de teren, având o linie de aruncare la 8 -10m de
mijlocul sălii unde se află o minge mai mare și mai ușoară pe care fiecare echipă încearcă
să o ducă, prin aruncări, în terenul celeilalte echipe (fig. 20).

Fig. 20 Joc de aruncare la țintă

50
Ap6. “Apărătorul cetății”. Elevii în grupe de câte 7 -8 împărțiți astfel: 4 -5 atacanți
așezați în cerc pasează între ei și încearcă să lovească un obiect apărat de 2 -3 apărători.
Atacanții nu au voie să se apropie de țintă mai mult de cât permite un cerc trasat pe sol (fig.
21).

Fig. 21 „Apărătorul cetății”

Ap7. Elevii așezați în șiruri de câte unul, la 11 -13m de poartă. Primul are o minge pe
care o pasează unui elev plasat la 2 -3m oblic -înainte, aleargă, primește mingea și o aruncă
la poartă prin procedeul cerut (preferat).
Ap8. Idem Ap7, elevii execută aruncare din săritură cu bătaie pe o linie trasată pe sol
sau pe o bancă de gimnastică.
Ap9. Idem Ap7, cu aruncări executate peste (pe lângă) un apărător pasiv (un elev
care stă cu brațele sus.
Ap10. Elevii pe perechi la distanță de 4 -5m între ei la linia de poartă. Prima pereche
are o minge și execută pase în doi din alergare spre poarta adversă, urmând ca unul dintre
ei să arunce prin procedeul cerut.
Ap11. Idem Ap7, cu aruncări executate peste ( pe lângă) un apărător pasiv (un elev
care stă cu brațele sus.

3.2.6. Depășirea. Acest element tehnic cu un bogat conținut tactic presupune două
momente succesive:

51
– fenta (mișcarea înșelătoare)
– pătrunderea
Fentele (mișcările înșelătoare) sunt mișcări fă cute de un jucător cu corpul sau cu
segmentele lui, cu și fără minge, de pe loc sau din deplasare, cu scopul de a induce în
eroare pe adversari, de a -și crea culoare spre poartă.
Voi prezenta numai acele fente care pot fi utilizate cu eficiență în lecțiile de educație
fizică și care constituie baza de plecare pentru însușirea tuturor celorlalte.
Mișcările înșelătoare pot fi cu minge sau fără minge . Cele fără minge se învață atât la
mișcarea în teren cât și la acțiunea tactică individuală de demarcaj.
În înv ățarea fentelor cu minge trebuie să se țină seama de regulile pași și dublu
dribling. Cele mai folosite fente în handbalul din școală sunt:
– schimbarea simplă de direcție (fig. 22): jucătorul se îndreaptă în viteză spre un culoar din
apărarea adversă preg ătit fiind să primească mingea de la un coechipier (privirea și brațele
îndreptate spre cel cu mingea). În momentul prinderii mingii (atingerii mingii) acesta se
oprește brusc și, schimbând direcția, se îndreaptă în viteză spre un alt culoar. De obicei, se
începe cu oprirea pe piciorul opus brațului de aruncare (stângul la dreptaci), jucătorul va
mai face doi pași pe noua direcție (dreapta), după care este nevoit să arunce, să paseze sau
să facă dribling.

Fig. 22 Schimbare simplă de direcție

52
– schimbar ea dublă de direcție (fig. 23) presupune o acțiune de pătrundere identică celei
descrise mai sus, numai că atacantul după ce a executat pătrunderea, a intrat în posesia
mingii făcând și oprirea (stânga),a făcut un pas în direcția opusă (dreapta),se oprește brusc
din nou pentru a pătrunde în final prin culoarul atacat la începutul acțiunii.

Fig. 23 Schimbare dublă de direcție

De regulă, atacantul execută toate aceste acțiuni cu fața la poartă; în acest caz,
oprirea va fi executată pe piciorul de pe part ea pătrunderii (spre stânga pe piciorul stâng și
spre dreapta pe piciorul drept). Dacă apărătorul se oprește pe piciorul opus părții de
pătrundere, el va executa mai întâi o piruetă (întoarcere 360°) și apoi va pleca pe noua
direcție.
Depășirea cu trecerea brațului peste apărător (fig. 24) este accesibilă la clasele mai
mari și numai elevilor mai avansați, fiind un procedeu mai pretențios. Jucătorul, (dreptaci)
se oprește din pătrunderea spre dreapta pe piciorul drept, odată cu prinderea mingii în fața
apărătorului direct, duce mâna stângă înainte, fixând -o pe omoplatul drept al apărătorului,
după care execută o săritură ușoară spre stânga cu piciorul stâng odată cu rotarea rapidă de
la dreapta spre stânga a brațului cu mingea, peste apărător, având ca sprij in mâna stângă

53
fixată pe acesta. Atacantul va ateriza pe piciorul stâng, va continua pătrunderea cu unul sau
doi pași și va arunca la poartă

Fig. 24 Depășirea cu trecerea brațului peste apărător
Fenta de pasă (simularea unei pase) care poate fi urmată de:
– o altă pasă
– aruncare la poartă
– depășire
Toate acestea putând fi precedate de un dribling.
Fenta de aruncare care poate fi urmată de:
– o pasă
– aruncare prin alt procedeu
– depășire individuală
Pătrunderea – element de tactică individuală ce constă într -o formă a mișcării în
teren (alergarea de viteză) spre un culoar către poarta adversă. Are două faze: alergarea
înainte de prinderea mingii (fără minge) și pătrunderea cu minge.
Anumite deplasări ale atacanților spre poarta adversă precum ș i transformarea unui
jucător de la 9m în jucător de semicerc sunt tot pătrunderi, deși jucătorii respectivi nu
primesc mingea în traseul lor spre poartă.

54
Acest element al tacticii individuale în atac presupune o bună stăpânire a elementelor
tehnice de depl asare în teren și prinderea mingii venită din lateral
Închiderea culoarului de pătrundere ca element al tacticii individuale în apărare
reprezintă tot o formă de deplasare în teren prin care apărătorul se plasează pe direcția de
deplasare a atacantului îm piedicându -l să arunce la poartă. Mișcarea rapidă și un echilibru
ferm pe picioare al apărătorului pot duce la sancționarea atacantului cu fault în atac (intrare
forțată).
Contracararea depășirii
La toate acțiunile individuale ale atacantului, apărătorul t rebuie să aibă brațele
ridicate deasupra nivelului umărului.
Dacă se încearcă o aruncare de la distanță, aceasta este cea mai bună poziție pentru a
efectua blocarea aruncării.
Dacă atacantul (dreptaci) se apropie mai mult de poartă, apărătorul trebuie ia c ontact
cu el, să -l stânjenească, apăsând brațul său stâng pe brațul de aruncare al atacantului, în
timp ce brațul drept se apără la brațul stâng (cu cotul îndoit) al atacantului. Prin această
apăsare energică, brațul cu mingea va fi coborât aproape pe lâng ă corp, acum apărătorul
încercând să -i smulgă mingea cu ambele mâini. Este bine ca după acest moment,
apărătorul să ridice brațele (ca în poziția inițială) pentru a nu persista într -un fault care
poate duce la eliminarea sa din joc.
Exerciții:
Dp1. Elevii pe perechi, cu fața spre teren, unul în spatele celuilalt. Primul aleargă cu
schimbări de direcție, încercând să se „desprindă” de urmăritorul său.
Dp2. Același exercițiu, elevii fiind așezați față în față. Cel cu spatele spre teren
încearcă să se plaseze între atacantul său și o suprafață delimitată pe peretele spre care se
deplasează.
Dp3. Idem Dp1 sau Dp2, atacantul având o minge în dribling.
Dp4. Cinci -șase elevi formează un șir ținându -se cu mâinile de șoldul celui din față.
Primul încearcă să -l ating ă pe ultimul din coloană („ Șarpele își prinde coada”). (fig. 25).

55

Fig. 25 „Șarpele își prinde coada”
Dp5. Aceeași așezare a elevilor, dar un elev se află față -n față cu primul din coloană
și încearcă să -l atingă pe ultimul din coloană („Lupul și oile”). (fig. 26)

Fig. 26 „Lupul și oile”

Dp6. Elevii perechi având între ei suprafața unui cerc, pătrat, dreptunghi, etc. Unul
trebuie să -l prindă pe celălalt fără să atingă suprafața respectivă („Prinsa în jurul
covorului”). (fig. 27)

56

Fig. 27 „Prinsa în jurul covorului”
Dp7. Elevii în coloană câte unul. În fața lor sunt trasate două linii paralele la distanță
de trei -patru metrii între ele. Pe una din linii sunt așezate șase -șapte mingi la o distanță de
trei-patru metri între ele. Primul elev trebuie să ia fiecare minge și să o așeze pe linia
alăturată, următorul ducând fiecare minge în poziția inițială ș.a.m.d.. Totul se execută în
maximum de viteză (fig.28).

Fig. 28 Transport de mingi
Dp8. Elevii în coloană câ te unul, profesorul sau un alt elev în fața lor la 8 -9 m de
poartă. Fiecare elev pasează profesorului, aleargă spre culoarul din stânga sa și odată cu
prinderea mingii se oprește pe piciorul stâng, pleacă spre culoarul din dreapta sa și aruncă
la poarta pr in procedeul preferat. Pentru stângaci, primul culoar va fi cel din dreapta și
aruncarea se va face după o pătrundere pe culoarul din stânga.
Dp9. Idem Dp8 cu pasă primită din lateral și schimbarea de direcție executată la un
jalon (fig. 29).

57

Fig. 29 Ar uncare la poartă precedată de primirea mingii și schimbare simplă de
direcție
Dp10. Idem Dp8 cu un apărător semiactiv (care nu folosește brațele). Între prima
schimbare de direcție și aruncare, atacantul poate executa și dribling numai pentru a evita
„pașii” sau „faultul în atac”.
Dp11. Idem Dp8, atacantul executând o schimbare dublă de direcție (stânga –
dreapta – stânga), după prinderea mingii. După ce s -a însușit mecanismul de bază al
deprinderii, se va folosi un apărător semiactiv, apoi un apărător act iv la depășirile cu
schimbare simplă/dublă de direcție.

3.2.7. Elemente de tehnică specifice jucătorului pivot
În faza a IV -a a atacului, jucătorul specializat pe postul de pivot are sarcini legate de
a facilita pătrunderea spre poartă a coechipierilor ( plasându -se lateral față de apărători), de
a înlesni aruncarea la poartă a jucătorilor de la 9m (plasându -se în data apărătorilor,
întârziind ieșirea acestora) și de a se demarca în spațiile libere rămase prin deplasările pe
care sunt nevoiți să le facă apărătorii.
Poziția fundamentală a jucătorului pivot este conformă cu scopul urmărit: picioarele
mult depărtate cu genunchii îndoiți, trunchiul mult aplecat înainte, brațele ridicate deasupra
nivelului umerilor, ușor îndoite în articulația cotului și orien tate în permanență în direcția
mingii.
În cazul plasamentului lateral față de apărător (cel mai frecvent), pivotul va avea un
picior la semicerc și celălalt orientat spre linia de la 9m, la o distanță cât mai mare, bazinul
fixând în permanență șoldul apără torului, umerii și brațele fiind cât mai depărtate de

58
apărător, prin aplecarea trunchiului înainte. Poziția mult depărtată a picioarelor conferă
pivotului o mai bună stabilitate, întârziind în același timp apărătorul care trebuie să -l
ocolească.
Prinderea mingii din această poziție este urmată obligatoriu de o coborâre rapidă a
centrului de greutate (îndoirea genunchilor), ducerea spre semicerc a brațului de pe partea
piciorului plasat la semicerc (stângul spre stânga și dreptul spre dreapta), trecându -l astfel
pe apărător în spatele său și obținând prim -plan spre poartă.
Prinderea mingii de către pivotul plasat în fața apărătorului necesită de asemenea o
coborâre rapidă a centrului de greutate însoțită de o mișcare înșelătoare (spre stânga sau
spre dreapta ) pentru a -l determina pe apărător să se deplaseze, iar pivotul va folosi spațiul
rămas, obținând prim -planul spre poartă prin punerea piciorului la semicerc și ducerea
brațului pe culoarul respectiv.
În jocul de handbal sunt cunoscute patru variante de “pași ai pivotului” prin care
acesta poate ajunge în poziție de aruncare la poartă (pasul 1, 2 ,3 și 4). Pentru acest nivel
considerăm suficient, dar necesar ca pivotul să poată arunca la poartă pătrunzâ nd atât spre
stânga cât și spre dreapta.
Aruncarea la poartă de la semicerc trebuie executată foarte repede și, de cele mai
multe ori, din poziții incomode. Din acest motiv, toți jucătorii trebuie să cunoască
aruncarea cu (din) plonjon . Astfel, în funcție de locul de aterizare a jucătorului față de
suprafața de sprijin (pe un picior sau pe ambele picioare) poate fi:
– plonjon înainte rostogolit sau prin cădere;
– plonjon lateral rostogolit peste umărul brațului de aruncare;
– plonjon cu rulare pe spate sau cu rostogolire înapoi;
– plonjon sărit –după o aruncare din săritură urmată de aterizare prin rulare pe spate spre
brațul de aruncare, după atenuarea șocului cu brațele.
Blocajul reprezintă o acțiune de tactică colectivă în atac prin care un jucător în ata c,
prin plasamentul său lateral față de un apărător, favorizează pătrunderea spre poartă a unui
coechipier. Blocajele ca și plonjoanele sunt mai des executate de pivoți, dar trebuiesc

59
cunoscute de toți jucătorii deoarece, în timpul jocului ,oricare poate a junge în situația de
jucător de semicerc.(vezi plasamentul lateral al pivotului).
Contracararea blocajului de către apărători se face printr -o poziție fundamentală
mai joasă și printr -o continuă mișcare de ocolire a jucătorului care execută blocajul.
Plasamentul apărătorului este foarte important în acest caz și poate fi realizat cu succes
numai dacă apărătorii au o bună pregătire fizică, o experiență de joc (capacitate de
anticipație) suficient de mare.
În general, în cadrul sistemelor de apărare mai retr ase, este prioritar plasamentul
între atacantul direct și poartă , apărătorul evitând, cu orice preț, să facă marcaj din lateral la
pivot și se va plasa ori în fața sa, ori în spatele său.
În sistemele de apărare mai avansate, prioritar va fi plasamentul între atacant și
minge , apărătorul având nevoie să acopere un spațiu mare într -un timp foarte scurt, va
încerca să evite marcajul la pivot din față sau din spatele acestuia.
Exerciții:
Pv1. Elevii câte trei la o minge, doi pe margini și un elev în poziție fundamentală de
pivot, la mijloc. Acesta din urmă primește mingea de la unul din elevi, simulează o
întoarcere și o aruncare la poartă, apoi pasează celuilalt elev și exercițiul se reia.
Pv2. Idem Pv1, pasele fiind date și cu pământul, lateral, sus, jos. D upă prinderea
mingii, pivotul execută o coborâre a centrului de greutate și o schimbare a centrului de
greutate de pe un picior pe celălalt.
Pv3. Idem Pv2, cu apărător semiactiv (care încearcă să intercepteze mingea).
Pv4. Idem Pv3, cu aruncare la poartă ș i cu apărător activ.
Pv5. Profesorul (sau un elev) cu două mingi la zece metri de poartă. Doi elevi la
semicerc încearcă să prindă și, în același timp, să -și incomodeze partenerul în prinderea
mingii pasată de profesor. Cel care prinde mingea încearcă să s e întoarcă și să arunce la
poartă, iar celălalt va deveni apărător.

60
3.2.8. Elemente de tehnică specifice jucătorului portar
Cele mai multe elemente din tehnica portarului sunt specifice fazei de apărare,
portarul fiind mai rar folosit (până acum) în faza de atac. Aceste elemente sunt:
– poziția fundamentală și plasamentul
– deplasările în spațiul de poartă (și în teren)
– respingerea (sau prinderea) mingii
– mișcările înșelătoare
– recuperarea și degajarea mingii
Poziția fundamentală a portarului de handb al reprezintă o necesitate, facilitând
executarea altor procedee tehnice prin care portarul se interpune (cu corpul și segmentele
sale) pe traiectoria aruncărilor expediate de adversari spre poarta sa.
Poziția fundamentală a portarului se aseamănă cu cea a apărătorului și în funcție de
înălțimea de la care vine aruncarea, poate fi: înaltă , medie sau joasă .
Picioarele au vârfurile orientate spre exteriorul bazei de susținere, greutatea mai mult
pe partea interioară a tălpii, genunchii, de asemenea, orientați în afară și ușor flexați,
brațele ridicate în lateral și îndoite din articulația cotului (fig. 30).

Fig. 30 Poziția fundamentală a portarului

Dacă unghiul din care se aruncă este mai mic de 25 -30, portarul se plasează lipit
de bara verticală de pe partea aruncării, cu brațul din colțul scurt ridicat în prelungirea

61
trunchiului, antebrațul deasupra capului și mâna coborâtă spre umăr; celălalt braț
semiflexat este dus în lateral mai sus sau mai jos, în funcție de brațul de aruncare al
extremei. Trunch iul este drept, genunchii ușor flexați, iar greutatea va fi pe piciorul de
lângă bară, celălalt picior fiind liber să penduleze ca și brațul de pe acea parte (fig. 31).

Fig. 31 Poziția fundamentală pentru aruncări din extreme

Plasamentul portarului va ține seama în primul rând de distanța de la care se aruncă
și de existența apărătorilor între portar și atacantul care va arunca.
Astfel, la aruncările de la distanță, portarii se plasează la maxim 1m de linia porții, în
timp ce la aruncările de la semicer c vor ieși până la 3 -4m
Atât poziția fundamentală cât și plasamentul se adoptă în funcție de talia (înălțimea)
portarului, calitățile motrice (viteza de reacție și de deplasare), de nivelul de însușire a
procedeelor tehnice și experiența acestuia precum ș i de calitățile psihice (curaj, motivație).
Deplasările în poartă și în semicerc pot avea scopul de a realiza un plasament
optim în funcție de situația de aruncare sau de a recupera mingile respinse (blocate,
deviate) de către apărători pentru a le repune rapid în joc.
Deplasările în poartă se realizează prin pași adăugați când mingea circulă la distanță
mai mare de poartă, prin pași mărunți , dar foarte rapizi (tropotiți), pentru a realiza
plasamentul la aruncările de la semicerc (ieșiri pentru a închide u nghiul)
Apărarea aruncărilor se realizează prin:

62
– prinderea mingii
– respingerea mingii
– plonjonul
Prinderea mingii este utilizată de portar îndeosebi pentru recuperarea și repunerea
mingii în joc și mai puțin pentru a apăra aruncările. Pot fi utilizate toate procedeele de
prindere descrise la tehnica jucătorilor de câmp.
Respingerea mingii este cel mai frecvent utilizată. Pentru a apăra aruncările de la
distanță respingerea se poate face astfel (fig. 32):
– cu ambele mâini de la piept;
– cu ambele mâini , prin fandare la colțurile de sus ale porții;
– cu o mână, sau cu brațul, prin fandare, lateral la semiînălțime;
– cu brațul și piciorul, prin fandare, la colțurile de jos ale porții;
– cu orice altă parte a corpului (pieptul, umărul, șoldul, coapsa, genu nchiul, capul) în
funcție de situația de joc.

63

Fig. 32 Respingerea mingilor

Pentru apăra aruncările de la semicerc portarul poate utiliza următoarele procedee de
respingere a mingii:
– cu brațul, prin ducerea rapidă a brațelor întinse prin latera l, de sus în jos sau de jos în sus
(“desfacerea brațelor în evantai”);
– cu piciorul, prin balans lateral (brațele rămân în poziție fundamentală);
– cu piciorul și brațul de aceeași parte, prin balans cu ambele segmente;
– cu piciorul de sprijin, prin sări tură, când celălalt picior face balans.
Aceste procedee vor fi prezentate odată cu mijloacele prin care propunem însușirea
și perfecționarea lor.

64
Plonjonul este folosit atât la aruncările de la semicerc cât și la cele de la distanță
atunci când portarul n u mai are altă soluție pentru a evita golul (mingi deviate de apărători,
centrul de greutate incorect repartizat) sau când, în urma executării altor procedee, nu -și
mai poate menține echilibrul pentru a rămâne pe picioare.
Mișcările înșelătoare sunt mai p uțin prezente la această categorie de practicanți.
Totuși, unii elevi cu calități bune pentru acest post, pot simula plecarea într -o direcție,
“oferind “ atacantului partea opusă, apoi revenind rapid și parând aruncarea.
Exerciții:
Pt1. Un elev se află în fața a două obstacole (ladă, capră de gimnastică, etc.) pe care
se află țintele (cutii, mingi, sticle de plastic, etc.). Aruncătorii încearcă să doboare țintele
apărate de portar.
Pt2. Doi elevi față -n față execută „în oglindă”, deplasări în poziție fundam entală,
schimbări de direcție, ridicări/coborâri rapide de brațe, ghemuiri, sărituri.
Pt3. Doi elevi cu fața la un perete, la o distanță de 2m, respectiv 8m de acesta. Cel
care se află la 8m de perete are o minge pe care o va arunca deasupra unei linii tra sate pe
perete, celălalt va încerca să o prindă înainte ca aceasta să atingă solul.
Pt4. Idem Pt2, elevii în poartă, execută fandări jos/sus.
Pt5. Doi elevi față -n față, lângă barele porții de handbal își transmit mingea cu
piciorul de la unul la celălalt , fiecare încercând să introducă mingea în poartă prin colțul în
care se află, în timp ce un al treilea se deplasează în poziție fundamentală între minge și
linia de poartă, opunându -se celor doi.
Pt6. Elevii pe două șiruri: Is și Id, fiecare cu o minge în mână. Cei de pe Is execută
aruncări de la semicerc (fără boltă) – portarul iese cât mai mult pentru a închide unghiul –
apoi cei de pe Id aruncă de la 9m – portarul se retrage la 1m de linia porții și apără prin
fandare.
Pt7. Idem Pt6. Elevii ambelor șiru ri aruncă în colțul scurt.
Pt8. Elevii ca la Pp10 execută pase în pătrundere. Portarul se deplasează cu pași
adăugați, astfel încât să fie gata să apere aruncarea de pe orice post unde se află jucător cu

65
minge. Pasele pot fi transmise din om în om sau pest e un post apropiat, cu schimbarea
surprinzătoare a sensului de pasare.

3.3. Tactica de bază în jocul de handbal
Tactica jocului de handbal constă în organizarea și coordonarea acțiunilor jucătorilor
în vederea realizării succesului, prin folosirea conștie ntă în limita regulamentului și
moralei sportive a celor mai corespunzătoare complexe procedee, valorificând calitățile și
particularitățile jucătorilor proprii, precum și lipsurile în pregătire ale adversarilor
(Teodorescu L., 1966).

3.3.1. Tactica indiv iduală
Acțiunile tactice individuale se efectuează pe baza unor principii, reguli și cerințe de
ordin tactic care coordonează toate manevrele tactice ale echipei atât în atac cât și în
apărare.
Demarcajul – este acțiunea prin care un atacant încearcă să sc ape de sub
supravegherea adversarului direct pentru a finaliza sau a contribui la realizarea unei situații
favorabile pentru coechipieri.
– demarcajul direct se realizează prin folosirea în scop tactic a procedeelor tehnice de
mișcare în teren , a mișcăril or înșelătoare (porniri, opriri, schimbări de direcție), atacantul
desprinzându -se de adversarul direct prin propriile acțiuni.
– demarcajul indirect care se realizează prin acțiunea celorlalți atacanți, care atrag către ei
mai mulți apărători, un jucător rămânând liber pentru câteva clipe.
Marcajul
Este acțiunea tactică individuală în apărare prin care apărătorul supraveghează
atacantul direct pentru a -l împiedica să intre în posesia mingii și apoi:
– să arunce
– să angajeze

66
– să depășească
În cadrul unor sisteme de apărare agresive apărătorul încearcă să -l jeneze pe atacant
la prinderea mingii și la pasarea acesteia.
După scopul tactic urmărit de apărător, există trei feluri de marcaj:
– la supraveghere, specific apărărilor în zonă în cadrul cărora jucăto rul în apărare
contracarează cele trei acțiuni importante ale atacantului direct – aruncare, angajare,
depășire. Pentru aceasta el se va plasa între atacant și poarta proprie. La acest gen de
marcaj, distanța dintre apărător și atacant este mai mare de 1m.
– strâns , caracteristic apărării “om la om”, apărătorul menținându -se foarte aproape de
atacantul direct, uneori existând contact direct între ei. Scopul acestui tip de marcaj este de
a-l împiedica pe atacant să primească mingea, sau dacă a primit -o, să n u paseze în condiții
optime (nestânjenit).Este indicat ca apărătorul să se plaseze pe partea brațului de aruncare a
atacantului.
– la intercepție , în cadrul căruia apărătorul lasă un spațiu oarecare între el și atacantul
direct, lăsând impresia că acesta p oate primi mingea (este demarcat), pentru ca apoi, printr –
o deplasare rapidă, premeditată, să apară între adversar și minge, realizând intercepția și
intrând în posesia mingii sau întrerupând construcția atacului advers.
Pentru însușirea marcajului și a de marcajului pot fi utilizate toate mijloacele
prezentate la elementul mișcare în teren, Dp1, Dp2. Cel mai utilizat mijloc pentru însușirea
acestui element de tactică colectivă este jocul „Cine pasează mai mult mingea”. Două
echipe numeric egale, formate din câte 2 -5 elevi, pe o suprafață delimitată; Echipa în
posesia mingii va încerca să facă un număr cât mai mare de pase într -o serie neîntreruptă
(fără ca adversarii să intre în posesia mingii) în timp ce adversarii execută marcaj strâns și
încearcă să inter cepteze mingea. Odată reușit acest lucru vor încerca să realizeze o serie de
pase cât mai lungă. Învingătoare va fi echipa care a realizat seria cu cel mai mare număr de
pase.

67
3.3.2. Tactică colectivă în atac și apărare
Leon Teodorescu consideră că tactic a jocului de atac este “totalitatea acțiunilor și
mijloacelor din domeniul pregătirii fizic, tehnice, psihice, precum și a altor măsuri specific
selecționate, organizate și coordonate spre a fii folosite rațional și oportun în concurs
pentru obținerea vic toriei”.
Posturile jucătorilor în atac și apărare
Indiferent de concepția de joc pe care o adoptă o echipă, posturile atacanților și ale
apărătorilor sunt următoarele:
În atac
– doi jucători extreme (stânga și dreapta) care ocupă zona laterală a atac ului pe partea
respectivă
– doi jucători interi (stânga și dreapta) care ocupă spațiul dintre zona extremei și cea a
centrului
– un jucător centru, în zona centrală, și un jucător pivot , sau
– doi jucători pivoți care se vor plasa între apărători, de regu lă, fiecare pe câte o parte a
atacului, în funcție de sistemul de atac adoptat.
În apărare avem următoarele posturi:
– doi apărători laterali (la extreme)
– doi apărători intermediari (la interi sau pivoți)
– doi apărători centrali care pot fi plasați unul lângă altul (fig. 33) sau
– un apărător central avansat și un central retras, în funcție de sistemul de apărare adoptat
(fig. 34).

68

Fig. 33 Posturile de joc în apărare

Fig. 34 Posturile de joc în apărare cu un apărător central avansat
Jucătorul porta r are un rol foarte important în faza de apărare și este mai puțin
folosit în faza de atac, deși în anumite situații este indicat să participe și el la această fază.
Faza I atacului (contraatacul) – Faza I apărării (replierea)
Contraatacul reprezintă t recerea rapidă a unei echipe din apărare în atac, ca urmare a
pierderii posesiei mingii de către echipa adversă.
Dacă este bine pregătit și realizat, contraatacul duce la înscrierea de puncte cu mai
mare ușurință, deoarece elimină lupta cu apărătorii.
După numărul de jucători care participă, contraatacul poate fi:
– direct
– cu intermediar (fig. 35)

69

Fig. 35 Contraatac cu intermediar și un vârf
și fiecare dintre acestea poate fi:
– cu un vârf
– cu două vârfuri
Pentru ca jucătorii unei echipe să poată rea liza cu succes această fază a jocului, ei
trebuie să cunoască:
– recuperarea rapidă a mingii (de către portar sau alt jucător)
– startul rapid și alergarea de viteză
– degajarea sau pasarea mingii
– prinderea mingii venite din urmă
– driblingul
– aruncarea la poartă
Cele mai multe echipe folosesc ca va vârfuri de contraatac extremele care trebuie să
aibă o foarte bună viteză și sunt folosite ca apărători laterali sau ca apărători avansați cu
diferite sarcini speciale, printre care și aceea de pleca foarte r apid pe contraatac. Traseul pe
care îl urmează vârful de contraatac trebuie să fie cât mai aproape de linia de margine până
la primirea mingii, urmând ca după aceea să pătrundă cât mai mult spre axa longitudinală a
terenului.
Intermediarii de obicei sunt j ucătorii interi care ocupă posturi de apărători centrali
sau intermediari. Odată cu pierderea mingii de către adversari, aceștia se deplasează lateral

70
pentru a primi mingea sau pentru a recupera, acoperind și zona apărătorului lateral dacă
acesta a plecat anticipat ca vârf de contraatac
La această vârstă, se recomandă cu precădere contraatacul cu intermediar, datorită
dificultăților legate de pasa la distanță mare.
Replierea reprezintă trecerea rapidă din atac în apărare a jucătorilor care au pierdut
posesia mingii, încercând, prin mijloace regulamentare, să -i împiedice pe adversari să
înscrie. Pentru a reuși cu succes această fază, jucătorii trebuie să cunoască:
– oprirea (întârzierea) lansării contraatacului
– marcajul vârfurilor de contraatac
– intercep ția mingii
– scoaterea mingii din dribling
Faza a II -a atacului (contraatacul susținut) –Faza a II – a apărării (zona
temporară)
Faza a II -a atacului (contraatacul susținut) are loc numai dacă vârfurile de
contraatac nu au putut primi mingea sau nu au put ut arunca la poartă (faza –I-).În astfel de
situații, jucătorii din “ valul doi” (intermediarii) trec și ei în jumătatea adversă de teren prin
pase în mare viteză, încercând să surprindă apărătorii adverși nerepliați și să fructifice
situația temporară d e superioritate numerică într -o anumită zonă a apărării, prin aruncări de
la distanță (beneficiind de elan și lipsa de marcaj), prin pătrunderi în culoarele mari dintre
apărători, prin angajări ale jucătorilor de la semicerc.
În timp ce trec în terenul adv ers, atacanții pot face diferite schimburi de locuri între
ei, pentru a -i deruta pe apărători.
Faza a II -a apărării (zona temporară) constă în trecerea rapidă în terenul de apărare
a tuturor jucătorilor care se alătură celor care s -au repliat primii cu vâr furile de contraatac.
Apărătorii vor ocupa “temporar” mai întâi zonele din centrul apărării și apoi cele dinspre
margini, în funcție de acțiunile atacanților, urmând ca, într -un moment de întrerupere a
jocului sau când nu există nici un pericol de a prim i gol, apărătorii să -și ocupe posturile lor
de bază în cadrul sistemului de apărare (faza a III -a).

71
Faza a III – a atacului (organizarea) – Faza a III -a apărării (organizarea)
Această fază a jocului aproape că nu mai există în handbalul modern, echipele
trecând foarte repede de la atacul susținut la atacul organizat (faza a IV -a) și respectiv, de
la zona temporară la apărarea în sistem.
Dacă echipa în atac a constatat că nu mai sunt șanse de a înscrie după faza I și a II -a,
se trece la ocuparea posturilor de specializare, timp în care apărătorii vor face același lucru.
Trebuie menționat faptul că, și în această situație se poate înscrie (printr -o angajare
surprinzătoare sau o aruncare a unui jucător nemarcat) dacă apărătorii nu sunt atenți.
Faza a IV -a atacului( atacul în sistem) – Faza a IV -a apărării (apărarea în
sistem)
Sistemul de joc reprezintă forma generală de organizare a acțiunilor individuale și
colective într -un dispozitiv prestabilit
Atacul organizat sau atacul în sistem reprezintă forma cea mai elaborată a atacului În
handbal se cunosc două moduri fundamentale de dispunere a jucătorilor în teren (sisteme
de joc):
– sistemul cu un jucător pivot
– sistemul cu doi jucători pivoți
În cadrul acestor sisteme există două forme de joc în atac:
– atacul pozițional
– atacul în circulație
Fiecare echipă încearcă să adopte acea formă de joc și acel sistem de joc prin care
poate valorifica la maxim calitățile și valoarea jucătorilor proprii.
Sistemul de atac cu un pivot. Jucătorii ocupă posturile în atac c a în fig. 36 și vor
încerca să găsească breșe în apărarea adversă prin pase cu pătrunderi succesive, blocaje
efectuate de pivot, încrucișări. Acest sistem de atac se utilizează dacă avem un bun
conducător de joc care poate pune în valoare calitățile interi lor și ale pivotului.

72

Fig. 36 Sistemul de atac cu un pivot
Sistemul de atac cu doi pivoți
Presupune infiltrarea la semicerc a unuia din cei cinci jucători ( centrul, unul dintre
interi, o extremă). În această situație atacul se desfășoară fără jucător c entru și are ca scop
principal descongestionarea (desfacerea) jocului în zona centrală a apărării prin
transmiterea rapidă a mingii de pe o parte pe alta a atacului (pase între cei doi interi).
Prezența celor doi pivoți la semicerc îi obligă pe apărători s ă facă un marcaj atent la aceștia
și să execute cu dificultate deplasările specifice (în lateral, înainte -înapoi). Folosirea
sistemului de atac cu doi pivoți este oportună numai dacă echipa se află la un nivel
corespunzător de prindere și pasare și dacă ce i doi jucători de la 9m au o bună viteză de
pătrundere și cunosc bine procedeele de angajare a pivoților (fig. 37).

Fig. 37 Sistemul de atac cu doi pivoți
Sistemul de apărare în zonă 6:0. Dispozitivul inițial în cadrul acestui sistem constă
în plasarea j ucătorilor la linia de 6m: doi apărători laterali (stânga și dreapta), doi apărători
intermediari (stânga și dreapta), doi apărători centrali (stânga și dreapta). Spațiul dintre doi
apărători alăturați este de 2 -3 m, ceea ce le permite o largă acoperire a zonei de apărare.
Spațiile mai restrânse dintre apărători, în raport cu alte sisteme de apărare favorizează
realizarea corectă a schimbului de oameni și reduce culoarele de pătrundere a adversarilor
(fig. 38).

73

Fig. 38 Sistemul de apărare în zonă 6:0
Dacă un adversar aflat în posesia mingii amenință poarta, apărătorul din zona
respectivă iese înspre el, îl atacă pentru a -l împiedica să arunce, să pătrundă sau să
angajeze. Pe locul rămas liber în spatele său se poate infiltra pivotul. Pentru a preveni aces t
lucru, apărătorii alăturați îl dublează pe cel care a ieșit, închizând acel spațiu, atât cât
pivotul să nu poată fi angajat. În cazul în care posesorul mingii pasează spre un alt
coechipier, apărătorul ieșit se va retrage cât mai repede oblic –înapoi spr e direcția în care s –
a pasat mingea; apărătorul din zona spre care s -a pasat va ieși și se va continua faza de
apărare după aceleași reguli.
Sistemul de apărare în zonă 5+1. În cadrul acestui sistem de apărare, cinci jucători
sunt plasați la semicerc (do i apărători laterali, doi apărători intermediari, un apărător
central) și unul în fața acestora(„zburător”). Jucătorii de la semicerc au sarcini
asemănătoare cu cele de la sistemul de apărare 6:0. Apărătorul avansat prin plasamentul
său, trebuie să împiedi ce adversarii cei mai periculoși să arunce al poartă de la distantă, din
zona centrală a terenului. Prin mișcarea sa laterală împiedică pătrunderea jucătorilor din
zona sa de acțiune, iar prin deplasarea oblică înapoi, închide culoarele de angajare a
pivot ului și ajută apărătorii intermediari când aceștia ies la jucătorul cu minge (fig. 39).

Fig. 39 Sistemul de apărare în zonă 5+1

74

3.3.3. Combinații tactice
În cadrul tuturor sistemelor de atac și de apărare se utiliz ează diferite combinații
tactice , dintre care în educația fizică școlară, se pot însuși următoarele:
Încrucișarea – este o acțiune desfășurată între doi sau trei jucători cu scopul de a -l
pune pe unul din ei în situație favorabilă de aruncare la poartă. Dacă la acțiune iau parte
doi jucători avem o încrucișare simplă, iar dacă participă și un al treilea, avem o
încrucișare dublă (fig. 40 a și b).
a
b
Fig. 40 Încrucișările simplă și dublă

Schimbul de oameni este acțiunea tactică colectivă în apărare pr in care doi apărători
schimbă între ei atacanții direcți, fără a -și schimba zona și sarcinile în cadrul sistemului de
apărare. Schimbul de oameni presupune:
– predarea adversarului
– preluarea noului adversar

75
– reluarea acțiunilor specifice în cadrul siste mului
și are succes numai dacă acțiunile de mai sus sunt executate foarte rapid și dacă între
jucători există o permanentă colaborare verbală.
Alunecarea este acțiunea tactică colectivă în apărare prin care fiecare apărător își
marchează adversarul direct , schimbând zona de apărare, fără a -și schimba adversarul
direct. Prin această acțiune, apărătorii pot evita blocajele și dificultățile datorate de
predarea/preluarea de jucători în cadrul schimbului de oameni. Este utilizată în cadrul
apărării „om la om” dar și în apărările în zonă, când schimbul de oameni nu ai este posibil.
Blocajul și plecarea din blocaj reprezintă o acțiune tactică în atac la care participă
doi jucători și are ca scop punerea în valoare a calităților de bun aruncător a unuia din ei.
Astfel, dacă atacantul A pătrunde spre poartă pe culoarul exterior, apărătorul său va încerca
să-l întâmpine. Odată cu apărătorul va veni al doilea atacant, B, care se va așeza lateral
față de apărătorul ieșit la întâmpinare (vezi blocajul). În acest mome nt, A, care a intrat în
posesia mingii, va schimba direcția și va ataca culoarul interior de unde va arunca la poartă
sau va angaja jucătorul B (fig. 41).

Fig. 41 Blocajul și plecarea din blocaj

Contracararea blocajului cu plecare din blocaj se face to t cu ajutorul schimbului de
oameni și se va realiza astfel: în timp ce apărătorul a va ieși spre atacantul A, apărătorul b
va însoți și el atacantul B, conducându -l până lângă a pe care îl previne de intenția lui B de
a-l bloca; a va face un pas înapoi, v a prelua atacantul B, iar b va face un pas înainte și va
prelua atacantul A.

76
Acest gen de combinație se poate executa între interi și pivoți, interi și centru, centru
și pivot, extremă și pivot, inter și extremă și este aplicabil împotriva oricărui sistem de
apărare.
Paravanul este acțiunea tactică de atac prin care unul, doi sau trei jucători se
plasează în fața apărătorilor pentru a favoriza aruncările la poarta din săritură, de la
distanță, peste apărători. Se folosește cu precădere la momentele fixe (ar uncări libere de la
9m), dar echipele avansate execută paravane și din mișcare (fig. 42).

Fig. 42 Paravanul

Contracararea paravanului se poate face în două moduri, în funcție de calitățile și
nivelul de instruire a apărătorilor:
– prin blocarea aruncăr ilor dacă dispunem de jucători înalți și buni cunoscători ai acestui
element tehnic
– prin “spargerea “paravanului de către apărători și atacarea brațului cu minge.
Învăluirea presupune participarea a doi atacanți: extrema și interul de aceeași parte.
Învăluirea interioară are ca scop desprinderea extremei de apărătorul direct și
crearea superiorității numerice în zona centrală. Învăluirea interioară se realizează astfel: în
timp ce interul urmează să primească mingea de la centru, extrema pleacă prin surp rindere
și în mare viteză spre interiorul terenului, primește mingea de la inter după ce acesta a
atacat poarta pe apărătorul al doilea, după care aruncă la poartă sau colaborează cu pivotul
sau cu coechipierii de pe partea cealaltă a atacului (fig. 43)

77
La această combinație poate participa și pivotul care se va plasa între apărătorii 2 și
3.

Fig. 43 Învăluirea interioară

Învăluirea exterioară se desfășoară după aceleași reguli numai că, de această dată,
extrema cu minge atacă poarta între primii doi apărători spre interior (atrăgându -l după
sine pe ultimul apărător) și dacă aceștia au închis culoarul, va pasa interului care va pleca
surprinzător, în mare viteză, spre exteriorul terenului.
Contracararea învăluirilor se realizează prin schimb de oameni la nivelul celor doi
atacanți (inter și extremă), iar dacă pivotul participă la învăluire, apărătorul său va proceda
și el la schimb de oameni, respectând cerințele apărătorului la pivot.
Sistemele de joc în atac se diferențiază prin așezarea jucătorilor în teren, fiind o
așezare de bază, în cadrul căreia se formează linii și cupluri de jucători, fiecare jucător
având de îndeplinit anumite sarcini în timpul jocului.

78
SEMNE CONVENȚIONALE:
Jucător cu minge în
atac
Paravan individual din
mișcare
Jucător în apărare
Blocaj cu fața
antrenor
Blocaj cu spatele
Fentă de pornire
(depășire)
Blocaj cu plecare din
blocaj
Fentă de pasă urmată
de depășire
Zidul
Fentă de aruncare
urmată de depășire
Paravanul
Întoarcere din alergare
Preluarea și pătrunderea
în schimbul de adversari
Pase în pătrundere
Deplasarea atacantului
în dispozitiv
Pese în pătrunderi
succesive
Deplasarea atacantului
în dispozitiv
Pătrundere și revenire
pe post
Fentă de aruncare
urmată de aruncare
Fentă de pasă urmată
de pasă în altă direcție

79
4. DESIGNUL CERCETĂRII

“Cercetarea reprezintă un ansamblu de activități și rezultatele acestora, desfășurate
în mod deliberat, sistematic și ordonat cu scopul recoltării și prelucrării datelor într -un
anumi t domeniu de activitate în vederea utilizării concluziilor pentru progresul cunoașterii
ți practicii domeniului respectiv”9, astfel cercetarea trebuie să fie sistematică, logică,
empirică, reductivă, reaplicabilă.

4.1. Motivarea alegerii temei

Se știe că instituția școlara reprezintă în orice țară principalul factor de cultură și
civilizație a generației tinere ce este angrenată în amplul proces de formare și instruire.
“Sensul profund al educației fizice se evidențiază prin aportul său la dezvoltarea
armonioasă a personalității, prin asigurarea unui echilibru funcțional între componentele
acesteia, mai ales între cea fizică și cea psihică” (Ioan Nicola)10.
După cum se știe învățământul românesc are o structură normală instituită în
perioada interbelică. A tunci, această structură reprezintă o achiziție de vârf în domeniul
pedagogiei, fiind în sincronie cu sistemul de învățământ din multe țări europene. De atunci
psihologia vârstelor în teoriile învățării a făcut pași uriași în redefinirea și reconstruirea
aspectelor educaționale ale vârstelor școlare.
Din motive cunoscute, structura sistemului de învățământ românesc a ținut pasul cu
evoluția firească a achizițiilor. Reintrarea în sincronie a presupus o nouă formă de
organizare a demersului didactic. În aces t proces didactic alături de celelalte obiecte de
învățământ, o importantă contribuție este adusă și prin sistemul formelor de organizare a
practicării exercițiilor fizice și sportului. Efectele acestei acțiuni reprezintă o oglindire a

9 „METODOLIA CERCETĂRII ȘTIIȚIFICE ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT” , Ștefan Maroti, Oradea 2002
10 “ALTIUS, FORTIUS, CITIUS! – Suport metodic pentru orele de educație fizică la ciclul primar”, SILVIA
BARBU, RODICA DINESCU, CARMEN -GABRIELA MINULESCU, Editura Carminis, 2005

80
unei bogate experien țe didactice ce a fost acumulată și perfecționată de -a lungul anilor de
către corpul profesoral de specialitate, constituit ca o componentă a sistemului educațional
școlar din țara noastră.
Educația fizică are un rol specific în dezvoltarea integral -vocaț ională a personalității.
Teoria și practica acesteia, cunoscute încă din antichitate, au avut o evoluție ascendentă
determinată de condițiile istorico -sociale concrete, fiind privită ca un mijloc de recreere
după o activitate intelectuală mai intensă. Idea lul educației zilelor noastre o consideră ca o
componentă indispensabilă care contribuie la formarea personalității umane.
În același timp, educația fizică se răsfrânge asupra celorlalte laturi ale educației,
contribuind prin specificul său la dezvoltarea funcțională a sistemului nervos, asigurând
condiții necesare unei bune desfășurări a activității intelectuale. Frumusețea mișcărilor și
ritmul desfășurării relevă valențele estetice ale educației fizice.
Organizarea demersului didactic la educație fizică ș i sport în învățământul
preuniversitar, urmărește să -și aducă aportul în formarea structurală a acumulărilor
respectivelor cicluri de învățământ, contribuind astfel la acțiunea organizată care vizează
procesul somatotrofic, al celui care urmărește creștere a capacitații de efort precum și de
dezvoltare corectă și armonioasă psiho -somatică a organismului elevilor, lărgind și
adâncind continuu sistemul de competențe, cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice,
perfecționând indicii de dezvoltare ai acestora. În baza acestui deziderat, demersul didactic
desfășurat în cadrul activităților de educație fizică și sport până la ultima "treaptă" a
învățământului preuniversitar – ciclurile de aprofundare și specializare – trebuie să
urmărească anumite finalități:
1. Formarea capacității elevilor de a reflecta asupra lumii, de a forma și de a rezolva
probleme pe baza relaționării cunoștințelor din diferite domenii;
2. Valorizarea propriilor experiențe, în scopul unei orientări profesionale pentru piața
muncii sau pent ru învățământul superior;
3. Dezvoltarea capacității de integrare activă în grupuri diferite: familie, mediu
profesional, prieteni;

81
4. Dezvoltarea competențelor funcționale esențiale pentru reușita socială:
comunicare, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea și utilizarea contextuală a unor
informații complexe;
5. Cultivarea expresivității și a sensibilității în scopul împlinirii profesionale și
promovării unei vieți de calitate;
6. Formarea autonomiei morale.
Mai concret, absolventul de liceu, pe linia educației fizice și sportului trebuie să
dețină o capacitate motrică generală și specifică ramurilor de sport, să -și mențină starea de
sănătate și creșterea capacitații de adaptare la condiții variate, să -și stimuleze interesul
pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice și sportului, să -și dezvolte spiritul de
echipă și cel competitiv, în scopul integrării sociale, să poată analiza și evalua concursurile
sportive din perspectiva spectatorului, cât și a practicantului. Toate acestea cu s copul de a –
și organiza independent activitatea sa de destindere, compensare și preîntâmpinare a
efectelor dăunătoare cauzate de activitățile sedentare și unilaterale specifice societății. El
va trebui să fie convins de necesitatea și utilitatea dar mai ale s obișnuința de a acționa în
sensul dorit.
În actuala structură a sistemului nostru de învățământ, educația fizică și sportul sunt
integrate în demersul didactic și se desfășoară sub următoarele forme: lecții de educație
fizică ăi sport; activitatea din c adrul ansamblului sportiv; activitatea sportivă de
performanță (în cadrul claselor sau unităților de învățământ cu caracter sportiv).
Educația fizică contribuie la dezvoltarea tuturor proceselor psihice (cognitive,
afective, voliționale), dar și a componen telor personalității, vizând întreținerea sănătății
organismului, dar și provocarea “efectelor mintale și morale”, generând multiple efecte
sociale. Aceste forme s -au cristalizat și s -au consolidat de -a lungul anilor ca urmare a
activităților creatoare a p ersonalului didactic și a cercetătorilor, a experienței didactice
dobândite și care au dus la fundamentarea unor premise obiective, originale și eficiente.
Prin conținutul lor, formele menționate urmăresc realizarea într -o deplină armonie,
atât a unui niv el optim de dezvoltare și pregătire fizică generală, cât și învățarea și
practicarea diferitelor ramuri de sport printre care și handbalul, cultivarea înclinațiilor și a
dorințelor de afirmare prin sport a elevilor talentați.

82
În altă ordine de idei, introd ucerea handbalului în învățământul liceal a avut ca scop
perfecționarea deprinderilor, priceperilor și cunoștințelor dobândite în clasele anterioare,
însușirea de noi procedee tehnice și acțiuni tactice, astfel încât elevii să poată practica jocul
cu succe s, fiind îndeplinit astfel scopul urmărit prin introducerea handbalului în
programele pentru educație fizică și de activități sportive.
Educația fizică reprezintă activitate de formare -dezvoltare “corporală” necesară
pentru asigurarea și cultivarea valoril or sănătății omului, respectiv “a stării de echilibru și
funcționare a organismului” (René Hubert)11.
Practicarea handbalului va avea ca rezultat, pe lângă efectele de ordin fiziologic, de
trăiri psihice și hotărârea unora de a -l practica sub forma activită ților de masă, chiar și după
terminarea școlii, dezvoltându -le dorința de competiție și de corectitudine, chiar și în viața
de zi cu zi. În activitatea didactică actuală a profesorului de educație fizică și sport intră și
constituirea și pregătirea echipel or reprezentative ale unitarilor școlare în care profesează.
Această activitate implică un mare volum de lucru, o pricepere de nivel ridicat, o pregătire
pe măsura, o abilitate de atragere a copiilor și adolescenților, capacitate de convingere și
multe alt e aspecte importante. Am făcut aceste precizări pentru că, în calitate de profesor
de educație fizică și sport, este necesar să am cunoștință de cât mai multe aspecte legate de
activitatea teoretică și practică din învățământ, aceste aspecte constituind și motivul
principal al alegerii temei.
Alte motive au fost:
– Am considerat întotdeauna jocul de handbal ca fiind unul dintre cel mai spectaculos
joc sportiv și care merită să fie practicate de către copii și tineri;
– Îmbogățirea, "bagajului" de cunoștințe de specialitate este o condiție importantă a
calității muncii mele viitoare;
– Tema, prin aspectul ei de ansamblu pare, la prima vedere, că poate fi realizată cu
ușurință, dar întocmirea lucrării necesită o implicare activă din partea mea și de aceea,
această activitate mi se pare a fi, pentru mine, o provocare;

11 “ALTIUS, FORTIUS, CITIUS! – Suport metodic pentru orele de educație fizică la ciclul primar”, SILVIA
BARBU, RODICA DINESCU, CARMEN -GABRIELA MINULESCU, Editura Carminis, 2005

83
– Datorită tradiției pe care o are jocul de handbal pe valea Bistricioare și interesului
crescut pentru sportul școlar manifestat de elevi.

4.2. Ipotezele cercetării

În scopul reprezentării școli i la diferite competiții de masă pe plan local sau la un
nivel superior, se recomandă profesorului de educație fizică să formeze prima echipă
reprezentativă școlară, în vederea realizării unei continuități în activitatea de performanță.
Formarea lotului șc olii se realizează pe baza observațiilor făcute de profesorul de
educație fizică în cadrul lecțiilor și activităților sportive, existând însă o deosebire între
selecția pentru CSS, unde se cere o anumită metodologie și școală, unde selecția este mult
mai l iberă, ținându -se totuși seama de modelele somatice și motrice.
Aceasta poate fi condusă, în activitatea competițională și chiar în cadrul pregătirii de
către instructori special selecționați (căpitani de echipă), dar numai sub stricta
supraveghere a prof esorului. Profesorul de educație fizică poate să îndrume în mai mare
măsura activitatea echipei care urmărește o bună comportare în diferitele competiții.
Activitatea competițională a acestor echipe poate fi favorizată de folosirea unor
competiții de handb al cu păstrarea timp îndelungat a componenței echipelor în lecțiile de
educație fizică și mai ales, prin organizarea unui campionat, de casă" (al școlii) cu caracter
permanent.
Participarea elevilor cu aceste echipe poate fi condiționată de obținerea unor note
corespunzătoare și la celelalte discipline de învățământ (neparticiparea în prima formație și
chiar excluderea periodică din echipă).
În activitatea sportivă extrașcolară a elevilor, de o mare importanță este participarea
la o serie de competiții spor tive desfășurate la nivelul local, județean și național.
Aceste competiții fac o frumoasă propagandă sportului și creează o emulație
deosebită în rândul elevilor. De aceea este necesar ca în cadrul activității din școli să existe
preocupări specifice pentr u promovarea și susținerea echipelor reprezentative ale școlii.

84
Există, în momentul actual, mai multe competiții care se organizează la nivelul
liceelor:
1. Olimpiada Națională a Sportului Școlar, “competiția supremă”;
2. Diferite competiții desfășurate la diferite ocazii: zile ale tineretului, ale liceelor,
cupe, turnee, parteneriate sportive cu alte școli din zonă, etc.
Dacă prima categorie se desfășoară cu etape pe plan local (pe clase, ani de studii,
școli, licee), pe județ, pe zone geografice și etape finale, cea de -a doua categorie sunt
desfășurate pe plan local, zonal de obicei.
La nivelul liceelor, nivelul valoric al acestor competiții a crescut foarte mult în
ultima perioadă, fapt ce determină acordarea unei importanțe majore acestor activități.
Astfel, cadrele didactice trebuie să aibă preocupări intense pentru formarea la nivelul
liceelor a unor echipe reprezentative puternice care să poată face față cu succes acestor
competiții. Echipele reprezentative trebuie pregătite la un nivel cât mai ridicat , în așa fel
încât să practice un joc competitiv, cât mai apropiat handbalului de performanță.
Pentru ca activitatea la nivelul echipelor reprezentative să fie mult ușurata este
indicat să se folosească în cadrul lecțiilor de pregătire, o anumită orientare în instruirea
elevilor pentru jocul de handbal. În acest sens, în lecție, există o serie de aspecte care pot
influența pregătirea elevilor:
– Organizarea lecțiilor de educație fizică pe grupe, echipe stabile pe o perioadă mai
lungă de timp (semestru, an ș colar);
– Organizarea lecțiilor de educație fizică pe opțiuni;
– Utilizarea unor forme de autopregătire și autocontrol;
– Efectuarea selecției pentru echipele reprezentative în cadrul lecțiilor de educație
fizică.
Lecțiile în care se desfășoară pregătirea la echipele reprezentative sunt lecții de tip
antrenament sportiv. Acestea se împart în trei parți: a) încălzirea (generală și specifică); b)
partea fundamentală; c) încheierea. Durata unui antrenament este cuprinsă între 50-100
minute de lucru efectiv, sa u în funcție de orarul elevilor.

85
Numărul de antrenamente care se desfășoară săptămânal este în funcție de cadrul
organizat de profesor, (2,3 antrenamente pe săptămână). În perioadele de teze, este mai
redus.
Ca tipuri de antrenamente: antrenamente tehnice; antrenamente tehnico -tactice, de
învățare, consolidare și perfecționare a acțiunilor de joc; antrenamente tactice de pregătire
a jocurilor; antrenamente de pregătire fizică; antrenamente mixte (tehnico -tactice +
pregătire fizică); antrenamente tip competi ții.
Metodele și procedeele metodice folosite în antrenament la echipa reprezentativă
sunt: demonstrația și explicația; folosirea lucrului pe ateliere; repetarea multiplă.
Ținând cont de aceste aspecte cercetarea a pornit de la următoarele ipoteze :
1. Dacă în activitatea de pregătire a unei reprezentative de handbal a școlii/liceului se
efectuează o programare și o planificare reală, care să țină cont de perioadele pe care le
traversează echipa (de pregătire generală, precompetiționala, competiționala, etc. ), atunci
activitatea va avea un nivel mai ridicat, acesta concretizându -se prin rezultatele ei;
2. Această acțiune, implicând și utilizarea unor mijloace și metode atractive, ar avea
ca efect și ridicarea calitativă a pregătirii, concretizată prin rezulta tele obținute de către
sportivi la probele de control.

4.3. Sarcinile cercetării

 Documentare bibliografică de specialitate;
 Stabilirea ipotezelor de cercetare;
 Alegerea lotului pentru cercetare (selectarea echipei reprezentative a școlii/liceului);
 Alege rea probelor de control ce vor fi folosite pentru testări;
 Realizarea testelor;
 Înregistrarea și întabelarea rezultatelor;

86
 Realizarea algoritmilor specifici jocului de handbal (exerciții pentru dezvoltarea
calităților motrice de bază, deprinderilor motrice de bază și specifice);
 Analiza rezultatelor finale ale testărilor și sintetizarea datelor în forma grafică;
 Elaborarea concluziilor și redactarea lucrării.

4.4. Perioada de studiu, locul și subiecții
Studiul a fost efectuat la Liceul Tehnologic Corbu, Co muna Corbu, Județul Harghita,
în anul școlar 2014 – 2015, în două etape: Etapa I 09.2014 – 01. 2015 / Etapa II 02. 2015
– 04. 2015 și a constat în selecția echipei reprezentative de handbal feminin a
școlii/liceului.
Componența echipei reprezentative de h andbal feminin a școlii/liceului.
Nr.
Crt. Nume și prenume Data nașterii Clasa Postul pe care joacă
(ocupă) în echipă
1. LABOINȚIU GABRIELA 11.11.2000 VIII PORTAR
2. RUGINĂ MARIANA 08.06.2000 VIII PORTAR
3. ȘERBAN MIHAELA 02.10.1998 X PORTAR
4. TRUȚA IONELA 03.01.2000 VIII CENTRU
5. CHEȘA IASMINA 25.08.1998 X CENTRU
6. SĂCUIU CARMEN 16.04.2000 VIII EXTERMĂ DREAPTA
7. AGAPIE OANA 12.09.1998 X EXTERMĂ DREAPTA
8. DANDU NARCISA 17.06.2001 VIII EXTREMĂ STÂNGA
9. SILVAȘ ADELINA 28.12.1999 IX EXTREMĂ STÂ NGA
10. VĂRATICU ANDREEA 22.07.1998 X PIVOT
11. MOLDOVAN MONICA 07.05.1999 X PIVOT
12. SILIVAȘ ANDA 05.09.2001 VIII INTER STÂNGA
13. BEGE DANIELA 10.121996 X INTER SÂNGA
14. RUGINĂ ADINA 08.06.2000 VIII INTER DREAPTA
15. CSAKI IULIA 13.07.1999 X INTE R DREAPTA

87
4.5. Probe și norme de control specifice handbalului

Proba nr. 1.
Alergare de viteză 30 m, cu start din picioare.
Se urmărește viteza de deplasare, în linie dreaptă specifică contraatacului. Plecarea se
face la semnal sonor, se execută de două ori, timpul se cronometrează, cel mai bun timp se
înregistrează în secunde și sutimi.
Proba nr. 2.
Naveta 5 x 10 m.
Alergare de viteză între două linii trasate pe sol la distanța de 10 m. Proba se execută
în pereche (aleargă câte două sportive), liniile t rebuie atinse cu mâna. Se urmărește viteza
în regim de rezistență, timpii se înregistrează în secunde și sutimi.
Proba nr. 3.
Dribling printre jaloane în linie dreaptă pe distanța de 30 m.
Se urmărește viteza în regim de îndemânare. În sala de sport se așe ază 7 jaloane în
linie dreaptă cu distanța de 3 m între ele, la semnalul sonor sportiva parcurge traseul
executând dribling multiplu printre jaloane având posibilitatea să schimbe mâna de driblare
oricând dorește. Se va avea în vedere să nu se comită greșe li de “dublu dribling”, în acest
caz se reia efectuarea probei, timpii se înregistrează în secunde și sutimi.
Proba nr. 5.
Săritura în lungime de pe loc.
Se urmărește nivelul dezvoltării forței membrelor inferioare, proba se execută stând
cu tălpile ușor d epărtate înapoia unei linii, elan cu brațele sper înapoi, flexai genunchilor
urmată de elen puternic din brațe oblic sus spre înainte și săritură în lungime cu
desprindere de pe ambele picioare și aterizare pe ambele picioare pe un marcaj trasat pe
sol. Se înregistrează lungimea săriturii în metrii.

88

Proba nr. 6.
Aruncarea mingii de handbal la distanță cu elan de 3 pași.
Se urmărește dezvoltarea forței în regim de îndemânare. Sportivele vor efectua elan
de maxim 3 pași adăugați, urmați de aruncarea mingii d e handbal la distanță, se vor efectua
două aruncări, cea mai bună aruncare se înregistrează, lungimea aruncării se înregistrează
în metrii.
Proba nr. 7.
Deplasare în triunghi 2 trasee.
Sportivele de vor deplasa în poziție fundamentală de apărare. Între lin iile celor două
semicercuri (de 6 și 9m) se desenează pe sol 4 cercuri cu diametru de 0,50m, la distanța de
6 m și respectiv 2,5 m unul de celălalt (centrele cercurilor formând un dreptunghi cu
laturile de 6m și respectiv 2,5m). Sportiva se găsește inițial în cercul (A) din stânga (la
semicercul de 6m). La semnal se deplasează cu pași adăugați spre dreapta unde atinge cu
piciorul cercul (B), apoi se deplasează oblic lateral stânga înainte la cercul (C), înapoi la
cercul (A), oblic lateral la cercul (D) și î napoi la cercul (B), cu pași adăugați lateral la
cercul (A), fig. 1, timpul se înregistrează în secunde.

Fig. 1 Deplasare în triunghi 2 trasee.

89
Proba nr. 7.
Detenta.
Mai întâi se măsoară înălțimea cu brațul sus pe perete, apoi din poziția stând lateral l ângă
perete cu brațul de aruncare se execută elan de 3 pași și bătaie pe piciorul opus și atingerea
peretelui, detenta reprezentând diferența. Proba se execută de două ori și cea mai bună
performanță se înregistrează în centimetrii.
Proba nr. 8.
Alergare d e rezistență 800 m.
Se urmărește nivelul de dezvoltare al rezistenței generale (aerobe), alergare de rezistență cu
start din picioare, aleargă câte 5 sportive, proba se execută doar o singură dată. Timpii se
înregistrează în minute și secunde.

4.6. Testa rea potențialului psihomotric

Prin evaluarea potențialului biomotric obținem informații prețioase despre
dezvoltarea fizică a individului, despre existența unor eventuale atitudini deficitare ale
aparatului locomotor, precum și informații despre condiția fizică (caracterizată prin indicii
de manifestare ai forței, rezistenței, coordonării, echilibrului, vitezei sub diferite forme,
supleței etc.) a acestuia care din punctul nostru de vedere constituie platforma pentru
manifestarea celorlalte forme ale sănă tății, cu majore influențe în integrarea în mediul
social. Medicii evidențiază în mod frecvent conexiunile organism -condiție fizică -stare
emoțională -mediu social.
Din punctul de vedere al potențialului biomotric, specialiștii sunt unanim de acord că
stare a de sănătate este condiționată de resursele biologice, motrice ale individului. Așa –
numitul „physical fitness” (capacitate motrică, condiție fizică) creează un „mediu intern”
sănătos, echilibrat, o stare de bine fizică și psihică.

90
4.6.1. Situația atitudi nii globale a corpului

Atitudinea globală a corpului
Obiectivul principal al acestei investigații este depistarea deficiențelor fizice vizibile,
astfel se vor avea în vedere următoarele aspecte:
poziția capului și a gâtului:
– dacă se găsesc pe aceeași ve rticală cu trunchiul;
– dacă există înclinări anterioare sau laterale.
poziția umerilor și a membrelor superioare:
– se notează înclinările laterale sau posterioare ale umerilor;
– gradul de asimetrie a umerilor sau a membrelor superioare.
poziția coloanei vertebrale sub aspectul curburilor în toate planurile:
– atitudine cifotică;
– atitudine lordotică;
– atitudine scoliotică.
poziția bazinului:
– dacă este înclinat lateral.
poziția membrelor inferioare:
– asimetria segmentelor membrelor inferioare;
– posibilitatea existenței a genunchilor în var sau valg.
poziția piciorului:
o dacă este abdus sau addus;
o bolta plantară (normală, diminuată, exagerată).

91
Astfel din punct de vedere metodologic se vor nota deficiențele fizice depistate, dacă
există, pentru fiecar e elev (ex. umeri căzuți și accentuarea curburii coloanei vertebrale la
nivelul toracelui), dacă nu sunt deficiențe fizice se va trage o linie în spațiul corespunzător.

92
Situația atitudinii globale a corpului
Nr.
Crt. Nume și prenume Poziția capului și a
gâtului Poziția umerilor și a
membrelor superioare Poziția coloanei
vertebrale Poziția
bazinului Poziția membrelor
inferioare Poziția piciorului
Pe
aceeași
verticală
cu
trunchiul Înclinări
anterioare
sau
laterale Înclinări
laterale sau
posterioare
ale
umerilor Asimetria
umerilor
sau a
membrelor
superioare
Cifoză
Lordoză
Scolioză Înclinat
lateral Asimetria
segmentelor
membrelor
inferioare Genunchi
în Var ()
Valg X Abdus
sau
Addus Bolta
plantară:
Normală
Diminuată
Exagerată
1. L.G. – – – – – – – – – – – –
2. R.M. – – – – – – – – – – – –
3. Ș.M. – – – – – – – – – – – –
4. T.I. – – – – – – – – – – – –
5. C.I. – – – – – – – – – – – –
6. S.C. – – – – – – – – – – – –
7. A.O. – – – – – – – – – – – –
8. D.N. – – – – – – – – – – – –
9. S.AD. – – – – – – – – – – – –
10. V.A. – – – – – – – – – – – –
11. M.M. – – – – – – – – – – – –
12. S.AN. – – – – – – – – – – – –
13. B.D. – – – – – – – – – – – –
14. R.A. – – – – – – – – – – – –
15. C.I. – – – – – – – – – – – –

93
4.6.2. Măsurători somatice și funcțional e

Înălțimea (talia sau statura)
Obiectivul principal al acestor măsurători este stabilirea înălțimii elevilor, astfel
măsurarea se va face între vertex și planul plantelor (suprafața de sprijin).
Din punct de vedere metodologic, elevul se află în ortostat ism, cu membrele
inferioare în extensie și cu coloana vertebrală dreaptă (poziția “stând drept”). Călcâiele,
șanțul interfesier și coloana în dreptul omoplaților ating tija taliometrului (peretele). Bărbia
este coborâtă spre piept astfel încât marginea sup erioară a conductului auditiv extern și
unghiul extern al ochiului să se găsească pe aceeași linie orizontală. Se fixează bara
taliometrului la nivelul creștetului capului (echerul, în unghi drept față de perete și creștetul
capului) și se citește cifra di n dreptul reperului. Se notează rezultatul în metri (m).
Profesorul are nevoie de următoarele obiecte pentru măsurare: taliometru, ruletă, echer, în
timpul măsurătorii elevul trebuie să descălțat.
Greutate corporală
Obiectivul principal este acela de a se stabili greutatea corporală a elevilor,
realizându -se prin cântărire.
Din punct de vedere metodologic, elevul stă pe cântar, luând o poziție de stând
relaxat, astfel se notează rezultatul cântăririi în kilograme (kg), profesorul având nevoie de
un cântar iar elevul trebuie sa fie îmbrăcat cât mai lejer, în tricou și sort.
Anvergura
Obiectivul principal este acela de a se stabili deschiderea membrelor superioare,
astfel din punct de vedere metodologic se măsoară distanța între cele două puncte digitale
(med ius) de la membrul superior stâng și membrul superior drept, elevul se aflându -se în
poziția stând cu membrele superioare în poziție orizontală (abducție de 900), cu articulațiile
în extensie (coate extinse, palmele în poziție intermediară), spatele este l ipit de perete. Se
notează distanța dintre cele două puncte în centimetri (cm). În acest sens profesorul are

94
nevoi de: tijă gradată, riglă, ruleta, iar elevul trebuie să poarte un echipament sportiv care
să nu îi stânjenească ridicarea și extensia brațelor .

Testul Ruffier
Obiectivul principal al acestui test, este evaluarea condiției fizice, care are la bază
variațiile frecvenței cardiace în trei momente: repaus; după efort; revenire. Astfel testul
constă în executarea a 30 de genuflexiuni, timp 45 de sec unde și urmărirea frecvenței
cardiace în perioada de revenire, cu durată de un minut.
Din punct de vedere metodologic:
 elevul în poziția așezat, se măsoară frecvența cardiacă, în repaus, timp de 15
secunde; valoarea obținută se înmulțește cu 4, rezultatul se notează în coloana
corespunzătoare – P1;
 se măsoară frecvența cardiacă după efort, după executarea a 30 de genuflexiuni în
45 de secunde; flexia în articulația șoldului și a genunchiului se realizează până la
900 ;
 elevul în poziția așezat, în ultimele 15 secunde, se măsoară din nou frecvența
cardiacă; valoarea obținută se înmulțește cu 4, rezultatul se notează în coloana
corespunzătoare – P2;
 elevul în poziția așezat, se măsoară frecvența cardiacă de revenire, măsurată în
ultimele 15 secunde ale primu lui minut post -efort, cifra obținută se înmulțește cu 4,
rezultatul se notează în coloana corespunzătoare – P3.
Profesorul are nevoie de cronometru, tensiometru, iar elevul trebuie să fie echipat
lejer.
În acest sens se calculează valorile indicelui Ruffi er cu ajutorul formulei de mai jos
și se compară valorile de referință din tabel.

95

Calificativ Valoare
Foarte bine < 0
Bine 0 – 5
Mediu 5 – 10
Satisfăcător 10 – 15
Nesatisfăcător > 15 (P1 + P2 + P3) – 200
10

10

96
Rezultatele măsurătorilor somatice și fun cționale
Nr.
Crt. Nume și prenume Înălțime Greutate Anvergură Testul Ruffier
P1 P2 P3 Calificativ Valoare
1. L.G. 1,65 m 65 kg 168 cm 98 95 91 mediu 8.4
2. R.M. 1,63 m 63 kg 165 cm 65 88 71 bine 2.4
3. Ș.M. 1,72 m 68 kg 171 cm 68 91 69 bine 2.8
4. T.I. 1,70 m 67 kg 170 cm 83 120 91 mediu 9.4
5. C.I. 1,69 m 66 kg 169 cm 69 92 70 bine 3.1
6. S.C. 1,60 m 58 kg 162 cm 99 97 92 mediu 8.8
7. A.O. 1,61 m 59 kg 163 cm 71 90 68 bine 2.9
8. D.N. 1,61 m 57 kg 160 cm 72 89 95 mediu 5.6
9. S.AD. 1,58 m 59 kg 159 cm 75 88 98 mediu 6.1
10. V.A. 1,64 m 60 kg 163 cm 65 88 72 bine 2.5
11. M.M. 1,64 m 61 kg 164 cm 66 87 75 bine 2.8
12. S.AN. 1,71 m 66 kg 174 cm 69 92 70 bine 3.1
13. B.D. 1,75 m 67 kg 175 cm 69 92 70 bine 3.1
14. R.A. 1,67 m 67 kg 169 cm 89 99 92 mediu 8.1
15. C.I. 1,70 m 65 kg 168 cm 67 90 68 bine 2.5

97
4.6.3 . Probe de motricitate generală

Flotări
Obiectivul principal al acestei probe este măsurarea forței în regim de rezistență a
musculaturii trenului superior, astfel elevul din poziția culcat facial, cu sprijinul picioarelor
pe sol și al palmelor, corpul întins, privirea înainte, elevul execută îndoirea brațelor până la
apropierea pieptului de sol (900) și revenire în poziția inițială .
Din punct de vedere metodologic se considera o repe tare corectă cea care se
finalizează cu apropierea pieptului de sol la o distanță de cel mult 10 cm, se va trece în fișa
de înregistrare numărul maxim de repetări, acordându -se o singură serie de repetări, iar
execuțiile incorecte nu se vor număra.
Aruncar ea mingii de oină de pe loc
Obiectivul principal al acestei probe este măsurarea forței explozive a musculaturii
membrelor superioare, astfel elevul din stând depărtat cu piciorul opus brațului de aruncare
înainte, aruncarea mingii de oină cu un braț.
Din punct de vedere metodologic elevul în spatele unei linii trasate, din stând
depărtat cu piciorul opus înainte, execută aruncarea mingii de oină cât mai departe,
acordându -se 2 încercări, iar în fișa de înregistrare se va trece cel mai bun rezultat în metri .
Profesorul are nevoie să deseneze sau să stabilească o linie de începere a aruncării, mingi
de oină, ruletă.
Genuflexiuni
Obiectivul principal al acestei probe este măsurarea forței în regim de rezistență a
musculaturii trenului inferior, astfel elevul din poziția stând, cu brațele întinse înainte, va
executa genuflexiuni.
Din punct de vedere metodologic, se va considera o repetare corectă cea care se
finalizează cu flexia membrelor inferioare astfel încât coapsa să atingă gamba, acordându –
se o singură î ncercare, iar în fișa de înregistrare se va trece numărul maxim de repetări, iar
execuțiile incorecte nu se vor lua în considerare.

98
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal
Obiectivul principal al acestei probe este măsurarea forței musculaturii abdominale ,
astfel elevul din poziție culcat dorsal, cu mâinile la ceafă, tălpile sprijinite pe sol, genunchii
semi -flexați, elevul va executa ridicarea trunchiului la verticală (900 ).
Din punct de vedere metodologic se va considera o repetare corectă, cea care se
finalizează cu ridicarea trunchiului la 900 și menținerea mâinilor la ceafă, iar în fișa de
înregistrare se va trece numărul maxim de repetări, acordându -se o singură serie de
repetări.
Profesorul are nevoie de salteaua de gimnastică, iar pentru fixarea picioarelor pe sol,
elevul va beneficia de ajutorul unui coleg sau își va fixa picioarele sub ultima șipcă a scării
fixe, execuțiile incorecte nu se vor număra.
Extensia trunchiului din culcat facial
Obiectivul principal al acestei probe este măsurarea fo rței musculaturii spatelui,
astfel elevul din poziție culcat facial, cu mâinile la ceafă, va executa extensia trunchiului.
Din punct de vedere metodologic se va considera o repetare corectă, cea care se
finalizează cu ridicarea trunchiului și menținerea mâinilor la ceafă, astfel încât bărbia să
ajungă la nivelul superior al unei bănci de gimnastică amplasată la 30 cm distanță de capul
elevului. În fișa de înregistrare se va consemna numărul maxim de repetări, acordându -se o
singură serie de repetări.
Profesorul are nevoie de salteaua de gimnastică, iar pentru fixarea picioarelor pe sol,
elevul va beneficia de ajutorul unui coleg sau își va fixa picioarele sub ultima șipcă a scării
fixe, execuțiile incorecte nu se vor număra.
Flexia trunchiului din așezat
Obiectivul principal al acestei probe este măsurarea mobilității coloanei vertebrale,
astfel elevul din poziție așezat, cu tălpile sprijinite de banca de gimnastică, va executa
aplecarea trunchiului înainte, cu brațele înainte, astfel încât degetele să dep ășească punctul
de sprijin al picioarelor.

99
Din punct de vedere metodologic se va considera o încercare corectă, cea care se
finalizează cu menținerea picioarelor întinse și ducerea brațelor spre înainte la același
nivel, măsurându -se distanța dintre vârfur ile degetelor de la mâini și punctul de sprijin al
picioarelor pe bancă, iar în fișa de înregistrare se va trece distanța în centimetri (cm),
folosind semnul “+”, dacă vârfurile degetelor depășesc punctul de sprijin al picioarelor și
semnul “ -“ dacă vârfu rile degetelor nu depășesc acest punct.
Profesorul are nevoie de salteaua de gimnastică, așezată perpendicular cu banca de
gimnastică,iar la măsurare se va utiliza o riglă sau o ruletă.
Testul Matorin
Obiectivul principal al acestei probe este măsurarea coordonării generale și
echilibrului, astfel elevul din poziția stând, va executa o săritură cu întoarcere în jurul axei
longitudinale a corpului (spre stânga și spre dreapta). În timpul săriturii, elevul nu trebuie
să își piardă echilibrul, trebuie să ate rizeze cu picioarele lipite, ca în poziția inițială, iar
întoarcerea să fie de cât mai multe grade.
Din punct de vedere metodologic se va desena pe sol un cerc cu diametrul de 40 cm
(gradat) și o linie de începere a săriturii. Elevul, în poziția stând cu p icioarele așezate de o
parte și alta a unei linii trasate pe sol, cu brațele pe lângă corp, va executa o săritură cu
întoarcere spre dreapta sau stânga, iar după fiecare săritură va rămâne pe loc în poziția de
aterizare (care trebuie să fie ca cea de la pl ecare), profesorul măsurând unghiul întoarcerii.
Profesorul va desena cu creta un cerc gradat și va măsura cu rigla unghiul de
întoarcere pentru fiecare săritură și proba se execută pe teren plat.

100
Rezultatele probelor de motricitate
Nr.
Crt. Nume și prenu me Flotări
(nr. repetări) Aruncarea
mingii de
oină (m) Genuflexiuni
(nr. repetări) Ridicarea
trunchiului din
culcat dorsal
(nr. repetări) Extensia
trunchiului din
culcat facial
(nr. repetări) Flexia trunchiului
din așezat
(cm) Testul
Matorin
(grade)
1. L.G. 5 28 25 31 32 -2 270
2. R.M. 5 29 25 32 33 +4 270
3. Ș.M. 10 33 34 35 36 +7 360
4. T.I. 5 28 26 28 29 0 360
5. C.I. 7 29 28 27 28 +3 270
6. S.C. 6 26 25 29 30 +2 270
7. A.O. 8 29 26 27 28 +6 360
8. D.N. 9 31 30 35 36 +6 360
9. S.AD. 6 25 24 26 27 +4 270
10. V.A. 7 31 27 27 28 +5 360
11. M.M. 9 32 29 29 30 +8 360
12. S.AN. 8 30 29 34 35 +3 270
13. B.D. 10 40 35 39 40 +10 360
14. R.A. 5 30 32 31 32 +5 270
15. C.I. 5 29 19 36 37 +4 270

101
4.7. Metode și tehnici de cercetare

“Metoda semni fică drumul parcurs, calea ce trebuie urmată în vederea atingerii
scopului urmărit. Metoda reprezintă totalitatea acțiunilor întreprinse pentru cunoașterea
unui fenomen, realizarea unui obiect sau pentru producerea conștientă a unor modificări în
realitate a obiectivă”12. Metoda prin natura ei, servește pentru obținerea de noi date, la
descoperirea unor noi cunoștințe, la dobândirea unor noi rezultate practice superioare celor
existente la un moment dat.
Metoda este o parte constitutivă a științei, și în cadr ul acesteia, și reprezintă partea
cea mai activă, contribuind la găsirea căii de obținere a noului în cunoaștere și activitatea
practică.

4.7.1. Studiul materialului bibliografic

Această metodă mi -a permis, studierea literaturii de specialitate existen te,
permițându -mi exprimarea ideilor mai importante și a surselor de proveniență, creșterea
extrem de rapidă a volumului informațional și a volumului lucrărilor științifice.

4.7.2. Metoda observației

“Observația reprezintă contemplarea lucrurilor și fe nomenelor în starea și în
desfășurarea naturală a lor, fără ca prezența observatorului să perturbe, într -un fel oarecare,
manifestarea realității date”. (Ș. Maroti – Metodologia cercetării științifice în educație
fizică și sport – curs, 2002, Oradea ).

12 „METODOLIA CERCETĂRII ȘTIIȚI FICE ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT” , Ștefan Maroti, Oradea 2002

102
Obse rvația directă mi -a permis, utilizând liste de observație, înregistrarea datelor
obținute în urma verificării sportivelor la începutul perioadei (octombrie 2014) și la
sfârșitul acesteia (mai 2015). Ea se desfășoară pe un plan tematic menit să obiectivizez e
rezultatele culese.
Fișele de observație au fost întocmite astfel încât să -mi permită o prelucrare
cantitativă și calitativă a datelor obținute și cuprinse.
Fișele de observație conțin: perioada, locul, subiecții și probele de control, rezultatele
obținu te și media colectivului la fiecare probă.

4.7.3. Metoda experimentală (experimentului)

Ș. Maroti, afirma în lucrarea, Metodologia cercetării științifice în educație fizică și
sport -curs, Oradea, 2002, “experimentul reprezintă un sistem complex de cunoaș tere în
care se verifică o relație presupusă dintre două sau mai multe fenomene, prin provocarea și
controlul acestora de către cercetător, pe timpul derulării sale, experimentul are interferențe
cu observația, care joacă un rol important atât în proiectar ea demersului ca element de
edificare asupra realității pentru construirea ipotezei, cât și în perioada ce urmează
declanșării experimentului, când evoluția fenomenului trebuie observată, anumite aspecte
măsurate, înregistrate etc.”
Astfel, cercetarea înce arcă să evalueze dacă sistemele de acționare specifice și
nespecifice handbalului folosite, au avut un efect pozitiv asupra dezvoltării motrice, fizice,
psihologice, tehnice, tactice în instruirea sportivelor (elevelor).
 Ipoteza experimentală:
S-a presupus că grupul asupra căruia vor acționa mijloacele specifice și nespecifice,
adecvate și di rijate pentru dezvoltarea calităților motrice în timpul antrenamentului, vor
acumula un bagaj tehnico -tactic mai larg și o capacitate de execuție mai rapidă.
 Variabila independentă (VI):

103
Aceasta este reprezentată de sisteme de acționare specifice și nespecifice handbalului
ce constau în jocuri și exerciții executate într -o intensitate de minimum 75%.
 Variabila dependentă (VD).
Reprezentată de jucătorii la ca re se urmăresc aspectele calităților motrice și
indică dacă există vreun efect al modificării (VI).
 Subiecții:
Pentru a testa ipoteza, au fost utilizați 15 fete, care au provenit de la clasele
VIII/IX/X ale Liceului Tehnologic Corbu.

4.7.4. Metoda repreze ntării grafice

Această metodă a făcut posibilă reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma
testărilor și măsurătorilor, întabelarea acestora și compararea rezultatelor celor două testări,
precum și compararea sportivelor între ele. Necesară pen tru a observa mai bine diferența
dintre testarea finală și cea iniț ială, cât și diferența dintre o jucăto are și alta .

4.7.5 Metoda prelucrării statistice

În cadrul studiului am folosit metode de prelucrare statistică elementară, media
aritmetică și cal culul procentual aproximativ.
Calculul procentual aproximativ se realizează cu următoarea formulă.
Exemplu:
a = valoarea inițială (testarea I)
b = valoarea finală (testarea II)
se calculează diferența:

104
(a – b) = c sau (b – a) = c

odată aflat (x), se aplică următoarea schemă matematică:

Astfel se află aproximativ cu cât la %, s -au dezvoltat calitățile și deprinderile
motrice după cele cinci luni de efectuare a studiului.

105
5. RETULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR

5.1. Testarea inițială

Pentru realizarea experimentului s -a folosit un set de teste care au fost efectuate o
dată la începutul perioadei de desfășurare a experimentului și a doua oară la sfârșitul
aceste i perioade. S -a urmărit reacția grupului experimental la seturile de exerciții pentru
dezvoltarea calităților motrice de bază și a deprinderilor motrice specifice handbalului.
În cele ce urmează vor fi prezentate rezultatele testării inițiale într -un tabel (tabelul
nr. 1) care cuprinde următoarele date:
– numele sportivelor (subiecților),
– probele impuse,
– rezultatele la testarea inițială
Pentru o mai bună înțelegere, vor fi prezentate rezultatele obținute la testarea inițială
prin întocmirea de grafice, tabele, care vor scoate în evidență toate rezultatele privind
studiul de față.

106
Rezultatele obținute la testarea inițială
Nr.
Crt. Nume și prenume Alergare de
viteză 30 m, cu
start din
picioare (s) Naveta
5x10m (s) Dribling printre
jaloane în linie
dreaptă pe
distanța
de 30 m (s) Săritura în
lungime de
pe loc
(cm) Aruncarea
mingii
de handbal la
distanță cu elan
de 3 pași (m) Deplasare în
triunghi 2
trasee (s) Detenta (cm) Alergare de
rezistență 800m
(minute)
Testare inițială Testare
inițială Testare iniț ială Testare inițială Testare inițială Testare inițială Testare
inițială Testare inițială
1. L.G. 5,5 18,8 8,5 165 25,8 19,8 26 4,51
2. R.M. 5,1 18,7 8,1 167 26,1 19,7 27 4,35
3. Ș.M. 4,8 18 7,9 182 28,5 19 31 4,09
4. T.I. 5,3 18,6 8,2 168 26,2 19,6 25 4,37
5. C.I. 4,9 17,9 7,9 178 27,5 18,9 33 4,17
6. S.C. 5 18 8,3 170 25 19 26 4,21
7. A.O. 4,8 17,9 8,4 171 28,1 18,9 28 4,34
8. D.N. 4,9 18,3 7,6 172 29 19,3 31 4,15
9. S.AD. 5,4 18,1 8 168 25 19,1 27 4,35
10. V.A. 4,9 17,8 7,8 174 27,3 18,8 32 4,07
11. M.M. 4,8 18,4 7,8 174 27,2 19,4 33 4,06
12. S.AN. 4,9 17,9 8,1 181 28,2 18,9 28 4,25
13. B.D. 4,7 17 7,7 181 29,3 17,1 33 4,01
14. R.A. 5,1 17,7 8 172 28,1 18,7 24 4,15
15. C.I. 5,2 18,1 8,2 175 26,4 19,1 30 4,15
Tabelul nr. 1

107
5.2. Testarea fin ală

Pentru a putea aprecia obiectiv evoluția echipei pe perioada desfășurării
experimentului am utilizat la sfârșit aceleași probe la fel ca și la prima testare. Rezultatele
au fost întabelate pentru o vizualizare mai bună și pentru a fi acce sibile la realizarea formei
grafice.
S-a avut în vedere ca sportivele să fie odihnite înaintea susținerii testelor, în zilele
respective ne mai fiind programat nici un antrenament.
În cele ce urmează vor fii prezentate rezultatele testării fina le, într -un tabel care
cuprinde următoarele date:
– numele sportivelor (subiecților),
– probele impuse,
– rezultatele la testarea finală
Tabelul nr. 2 cuprinde datele reprezentând rezultatele obținute la testarea finală.
Tabelul nr. 3 cuprinde rezultatele la te starea inițială și cea finală pentru o comparație
mai bună a progresului sportivelor.
Tabelul nr. 4 cuprinde valorile progresului sau regresului sportivelor la probele de
control și procentajul aproximativ.

108
Rezultatele obținute la testarea finală
Nr.
Crt. Nume și prenume Alergare de
viteză 30 m, cu
start din
picioare (s) Naveta
5x10m (s) Dribling printre
jaloane în linie
dreaptă pe
distanța
de 30 m (s) Săritura în
lungime de
pe loc
(cm) Aruncarea
mingii
de handbal la
distanță cu elan
de 3 pași (m) Deplasare în
triunghi 2
trasee (s) Detenta (cm) Alergare
de
rezistență
800m
(minute)
Testare finală Testare finală Testare finală Testare finală Testare finală Testare finală Testare finală Testare
finală
1. L.G. 5,3 18,2 8,1 170 27,9 19 30 4,21
2. R.M. 4,7 17,9 7,9 171 28,1 18,9 32 3,55
3. Ș.M. 3,9 17 7,1 195 32,7 18 37 3,31
4. T.I. 5 17,9 7,9 173 27,9 18,9 29 4,02
5. C.I. 4,3 17 6,9 187 29,8 18 39 3,55
6. S.C. 4,5 17,5 7,5 179 26,8 18,5 29 3,51
7. A.O. 4,4 17,3 7,5 181 29,9 18,3 31 3,57
8. D.N. 4,2 17,5 6,9 184 31 18,5 36 3,35
9. S.AD. 4,9 17,6 7,1 177 25 18,6 27 4,01
10. V.A. 4,3 17 6,9 183 29,1 18 37 3,12
11. M.M. 4,1 17,4 6,9 186 29,7 18,4 39 3,31
12. S.AN. 4,5 17,1 7,3 189 29,5 18 32 3,55
13. B.D. 3,8 16 6,5 194 33,5 15,9 40 3,01
14. R.A. 4,6 17,1 7 180 29,4 18,1 28 3,48
15. C.I. 4,7 17,2 7,6 184 28,1 18,2 35 3,51
Tabelul nr. 2

109
Rezultate testare inițială și finală pentru comparație
Nr.
Crt. Nume și prenume Alergare de
viteză 30 m, cu
start din picioare
(s) Naveta
5x10m (s) Dribling pri ntre
jaloane în linie
dreaptă pe
distanța
de 30 m (s) Săritura în
lungime de
pe loc
(cm) Aruncarea mingii
de handbal la
distanță cu elan
de 3 pași (m) Deplasare în
triunghi 2 trasee
(s) Detenta (cm) Alergare de
rezistență 800m
(minute)
Testare
Inițială Testare
Finală Testare
Inițială Testare
Finală Testare
Inițială Testare
Finală Testare
Inițială Testare
Finală Testare
Inițială Testare
Finală Testare
Inițială Testare
Finală Testare
Inițială Testare
Finală Testare
Inițială Testare
Finală
1. L.G. 5,5 5,3 18,8 18,2 8,5 8,1 165 170 25,8 27,9 19,8 19 26 30 4,51 4,21
2. R.M. 5,1 4,7 18,7 17,9 8,1 7,9 167 171 26,1 28,1 19,7 18,9 27 32 4,35 3,55
3. Ș.M. 4,8 3,9 18 17 7,9 7,1 182 195 28,5 32,7 19 18 31 37 4,09 3,31
4. T.I. 5,3 5 18,6 17,9 8,2 7,9 168 173 26,2 27,9 19,6 18,9 25 29 4,37 4,02
5. C.I. 4,9 4,3 17,9 17 7,9 6,9 178 187 27,5 29,8 18,9 18 33 39 4,17 3,55
6. S.C. 5 4,5 18 17,5 8,3 7,5 170 179 25 26,8 19 18,5 26 29 4,21 3,51
7. A.O. 4,8 4,4 17,9 17,3 8,4 7,5 171 181 28,1 29,9 18,9 18,3 28 31 4,34 3,57
8. D.N. 4,9 4,2 18,3 17,5 7,6 6,9 172 184 29 31 19,3 18,5 31 36 4,15 3,35
9. S.AD. 5,4 4,9 18,1 17,6 8 7,1 168 177 25 25 19,1 18,6 27 27 4,35 4,01
10. V.A. 4,9 4,3 17,8 17 7,8 6,9 174 183 27,3 29,1 18,8 18 32 37 4,07 3,12
11. M.M. 4,8 4,1 18,4 17,4 7,8 6,9 174 186 27,2 29,7 19,4 18,4 33 39 4,06 3,31
12. S.AN. 4,9 4,5 17,9 17,1 8,1 7,3 181 189 28,2 29,5 18,9 18 28 32 4,25 3,55
13. B.D. 4,7 3,8 17 16 7,7 6,5 181 194 29,3 33,5 17,1 15,9 33 40 4,01 3,01
14. R.A. 5,1 4,6 17,7 17,1 8 7 172 180 28,1 29,4 18,7 18,1 24 28 4,15 3,48
15. C.I. 5,2 4,7 18,1 17,2 8,2 7,6 175 184 26,4 28,1 19,1 18,2 30 35 4,15 3,51
Tabelul nr. 3

110
Valoarea progresului / regresului sportivelor și procentajul aproximativ
Nr.
Crt. Nume și
prenume Alergare de
viteză 30 m, cu
start din picioare
(s) Naveta
5x10m (s) Dribling printre
jaloane în linie
dreaptă pe
distanța
de 30 m (s) Săritura în
lungime de
pe loc
(cm) Aruncarea mingii
de handbal la
distanță cu elan
de 3 pași (m) Deplasare în
triunghi 2 trasee
(s) Detenta (cm) Alergare de
rezistență 800m
(minute)
Progres
Regres % Progres
Regres % Progres
Regres % Progres
Regres % Progres
Regres % Progres
Regres % Progres
Regres % Progres
Regres %
1. L.G. 0,2 s 3,77% 0,6 s 3,29% 0,4 s 4,93% 5 cm 2,94% 2,1 m 7,52% 0,8 s 4,21% 4 cm 13,33% 49 s 11,49%
2. R.M. 0,4 s 8,51% 0,8 s 4,46% 0,2 s 2,53% 4 cm 2,33% 2 m 7,66% 0,8 s 4,23% 5 cm 15,62% 40 s 17,02%
3. Ș.M. 0,9 s 23,07% 1 s 5,88% 0,8 s 11,26% 13 cm 6,66% 4,2 m 12,84% 1 s 5,55% 6 cm 16,21% 38 s 18%
4. T.I. 0,3 s 6% 0,7 s 3,91% 0,3 s 3,79% 5 cm 2,83% 1,7 m 6,09% 0,7 s 3,70% 4 cm 13,79% 35 s 14,46%
5. C.I. 0,6 s 13,95% 0,9 s 5,29% 1 s 12,65% 9 cm 4,81% 2,3 m 7,71% 0,9 s 5% 6 cm 15,38% 22 s 9,36%
6. S.C. 0,5 s 11,11% 0,5 s 2,85% 0,8 s 10,66% 9 cm 5,02% 1,8 m 6,71% 0,5 s 2,70% 3 cm 10,34% 30 s 12,98%
7. A.O. 0,4 s 9,09% 0,6 s 3,46% 0,9 s 12% 10 cm 5,52% 1,80 m 6,02% 0,6 s 3,27% 3 cm 9,67% 37 s 15,61%
8. D.N. 0,7 s 16,16% 0,8 s 4,57% 0,7 s 10,14% 12 cm 6,52% 2 m 6,45% 0,8 s 4,32% 5 cm 13,88% 40 s 18,60%
9. S.AD. 0,5 s 10,20% 0,5 s 2,84% 0,9 s 12,67% 9 cm 5,08% 0 m 0% 0,5 s 2,68% 0 cm 0% 34 s 14,10%
10. V.A. 0,6 s 13.95% 0,8 s 4,70% 0,9 s 13,04% 9 cm 4,91% 1,8 m 6,18% 0,8 s 4,44% 5 cm 13,51% 55 s 28,64%
11. M.M. 0,7 s 17,03% 1 s 5,43% 0,9 s 13,04% 12 cm 6,45% 2,5 m 8,41% 1 s 5,43% 6 cm 15,38% 35 s 16,58%
12. S.AN. 0,4 s 8,88% 0,8 s 4,67% 0,8 s 10,95% 8 cm 4,23% 1,3 m 4,60% 0,9 s 5% 4 cm 12,50% 30 s 12,76%
13. B.D. 0,9 s 23,68% 1 s 6,25% 1,2 s 18,46% 13 cm 6,70% 4,2 m 12,53% 1,2 s 7,54% 7 cm 17,50% 60 s 33,14%
14. R.A. 0,5 s 10,86% 0,6 s 3,50% 1 s 14,28% 8 cm 4,44% 1,3 m 4,42% 0,6 s 3,31% 4 cm 14,28% 27 s 11,84%
15. C.I. 0,5 s 10,63% 0,9 s 5,23% 0,6 s 7,89% 9 cm 4,89% 1,7 m 6,43% 0,9 s 4,94% 5 cm 14,28% 24 s 10,38%
Tabelul nr. 4

111
5.3. Analiza rezultatelor obținute după efectuarea testării fi nale și compararea
acestora cu rezultatele testării inițiale

Observând rezultatele obținute și după ultima testare, putem să analizăm evoluția
sportivelor din lotul nostru experimental pe parcursul celor două verificări, precum și
relația dintre rezultate le fiecăreia, pentru a putea, astfel, constata dacă elevele se află toate
la același nivel.
Vor fi prezentate grafice cu rezultatele obținute la cele două testări, astfel va fi
posibilă vizualizarea mai bună, ca în cazul tabelelor, ieșind în evidență dife rențele dintre
cele două testări (progresul sau regresul), și compararea rezultatelor sportivelor. De
asemenea, vom avea posibilitatea de a calcula în procente, rezultatele, pentru o mai bună
comparare.
Menționez, încă odată, că lotul experimental nu face parte din rândul sportivilor de
performanță. Scopul acestui studiu este acela de a realiza selecția echipei reprezentative de
handbal feminin a școlii/liceului pentru practicarea sportului școlar de masă. Selecția se
poate spune că este mai “blândă”, dar t otuși se va ține cont de "amprenta" si caracterul
științific, iar calitatea pregătirii va fi asemănătoare cu cea din antrenamentul sportiv.
Din experiența proprie ca sportiv de performanță și ca profesor de educație fizică și
sport recomand ca acei elevi/e leve care nu îndeplinesc în totalitate cerințele modelului de
selecție, dar au însușiri remarcabile în anumite direcții, să fie acceptați, urmăriți și
îndrumați în continuare.

112
Alergare de viteză 30 m, cu start din picioare
Se urmărește viteza de deplasare , în linie dreaptă specifică contraatacului. Plecarea se
face la semnal sonor, se execută de două ori, timpul se cronometrează, cel mai bun timp se
înregistrează în secunde și sutimi.
Se poate observa, că întreg colectivul a reușit să -și îmbunătățească rez ultatele, astfel
mediile aritmetice a colectivului la această probă au fost T.I. 5,34 s și T.F. 4,48 s adică o
îmbunătățire de 8,1 s , important este că nici o sportivă nu regresează.
Este o probă la care contează foarte mult viteza de reacție la stimulul sonor,
mobilitatea proceselor nervoase de a transmite pe cale aferentă și eferentă impulsul nervos.
Nr.
Crt. Nume și prenume Alergare de viteză 30 m, cu start din picioare (s)
Progres /Regres %
1. L.G. 0,2 s 3,77%
2. R. M. 0,4 s 8,51%
3. Ș .M. 0,9 s 23,07%
4. T. I. 0,3 s 6%
5. C. I. 0,6 s 13,95%
6. S. C. 0,5 s 11,11%
7. A. O. 0,4 s 9,09%
8. D. N. 0,7 s 16,16%
9. S. AD. 0,5 s 10,20%
10. V. A. 0,6 s 13.95%
11. M. M. 0,7 s 17,03%
12. S. AN. 0,4 s 8,88%
13. B. D. 0,9 s 23,68%
14. R. A. 0,5 s 10,86%
15. C. I. 0,5 s 10,63%
Tabelul 5.3.a
În tabelul 5.3.a sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv graficele de mai jos.

113

114

115
Naveta 5 x 10 m
Alergare de viteză între două linii trasate pe sol la distanța d e 10 m. Proba se execută
în pereche (aleargă câte două sportive), liniile trebuie atinse cu mâna. Se urmărește viteza
în regim de rezistență, timpii se înregistrează în secunde și sutimi.
Se poate observa, că întreg colectivul a reușit să -și îmbunătățească rezultatele, astfel
mediile aritmetice a colectivului la această probă au fost T.I. 18,08 s și T.F. 17,31 s adică
o îmbunătățire de 11,5 s , important este că nici o sportivă nu regresează.
Nr.
Crt. Nume și prenume Naveta 5x10m (s)
Progres/ Regres %
1. L.G. 0,6 s 3,29%
2. R. M. 0,8 s 4,46%
3. Ș .M. 1 s 5,88%
4. T. I. 0,7 s 3,91%
5. C. I. 0,9 s 5,29%
6. S. C. 0,5 s 2,85%
7. A. O. 0,6 s 3,46%
8. D. N. 0,8 s 4,57%
9. S. AD. 0,5 s 2,84%
10. V. A. 0,8 s 4,70%
11. M. M. 1 s 5,43%
12. S. AN. 0,8 s 4,67%
13. B. D. 1 s 6,25%
14. R. A. 0,6 s 3,50%
15. C. I. 0,9 s 5,23%
Tabelul 5.3.b
În tabelul 5.3.b sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv graficele de mai jos.

116

117

118
Dribling printre jaloane în linie dr eaptă pe distanța de 30 m.
Se urmărește viteza în regim de îndemânare. În sala de sport se așează 7 jaloane în
linie dreaptă cu distanța de 3 m între ele, la semnalul sonor sportiva parcurge traseul
executând dribling multiplu printre jaloane având posibil itatea să schimbe mâna de driblare
oricând dorește. Se va avea în vedere să nu se comită greșeli de “dublu dribling”, în acest
caz se reia efectuarea probei, timpii se înregistrează în secunde și sutimi.
Se poate observa, că întreg colectivul a reușit să -și îmbunătățească rezultatele, astfel
mediile aritmetice a colectivului la această probă au fost T.I. 8,08 s și T.F. 7,27 s adică o
îmbunătățire de 11,4 s , important este că nici o sportivă nu regresează.
Nr.
Crt. Nume și prenume Dribling printre jaloane î n linie dreaptă pe distanța de 30 m (s)
Progres /Regres %
1. L. G. 0,4 s 4,93%
2. R. M. 0,2 s 2,53%
3. Ș .M. 0,8 s 11,26%
4. T. I. 0,3 s 3,79%
5. C. I. 1 s 12,65%
6. S. C. 0,8 s 10,66%
7. A. O. 0,9 s 12%
8. D. N. 0,7 s 10,14%
9. S. AD. 0,9 s 12,67%
10. V. A. 0,9 s 13,04%
11. M. M. 0,9 s 13,04%
12. S. AN. 0,8 s 10,95%
13. B. D. 1,2 s 18,46%
14. R. A. 1 s 14,28%
15. C. I. 0,6 s 7,89%
Tabelul 5.3.c
În tabelul 5.3.c sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv graficele de mai jos.

119

120

121
Săritura în lungime de pe loc
Se urmărește nivelul dezvoltării forței membrelor inferioare, proba se execută stând
cu tălpile ușor depărtate înapoia unei linii, elan cu brațele sper înapoi, flexai genunchilor
urmată d e elen puternic din brațe oblic sus spre înainte și săritură în lungime cu
desprindere de pe ambele picioare și aterizare pe ambele picioare pe un marcaj trasat pe
sol. Se înregistrează lungimea săriturii în metrii.
Se poate observa, că întreg colectivul a reușit să -și îmbunătățească rezultatele, astfel
mediile aritmetice a colectivului la această probă au fost T.I. 173,2 m și T.F. 182,2 m
adică o îmbunătățire de 13,5 m , important este că nici o sportivă nu regresează.
Nr.
Crt. Nume și prenume Săritura în lungime de pe loc (cm)
Progres /Regres %
1. L. G. 50 cm 2,94%
2. R. M. 40 cm 2,33%
3. Ș .M. 130 cm 6,66%
4. T. I. 50cm 2,83%
5. C. I. 90 cm 4,81%
6. S. C. 90 cm 5,02%
7. A. O. 100 cm 5,52%
8. D. N. 120 cm 6,52%
9. S. AD. 90 cm 5,08%
10. V. A. 90 cm 4,91%
11. M. M. 120 cm 6,45%
12. S. AN. 80 cm 4,23%
13. B. D. 130 cm 6,70%
14. R. A. 80 cm 4,44%
15. C. I. 90 cm 4,89%
Tabelul 5.3.d
În tabelul 5.3.d sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv grafic ele de mai jos.

122

123

124
Aruncarea mingii de handbal la distanță cu elan de 3 pași
Se urmărește dezvoltarea forței în regim de îndemânare. Sportivele vor efectua elan
de maxim 3 pași adăugați, urmați de aruncarea mingii de handbal la distanță, se vor efectua
două aruncări, cea mai bună aruncare se înregistrează, lungimea aruncării se înregistrează
în metrii.
Se poate observa, că întreg colectivul a reușit să -și îmbunătățească rezultatele cu
excepția sportivei nr. 9 care se menține, astfel mediile aritmetice a colectivului la această
probă au fost T.I. 27,18 m și T.F. 29,22 m adică o îmbunătățire de 30,7 m , important este
că nici o sportivă nu regresează.
Nr.
Crt. Nume și prenume Aruncarea mingii de handbal la
distanță cu elan de 3 pași (m)
Progres /Regres %
1. L. G. 2,1 m 7,52%
2. R. M. 2 m 7,66%
3. Ș .M. 4,2 m 12,84%
4. T. I. 1,7 m 6,09%
5. C. I. 2,3 m 7,71%
6. S. C. 1,8 m 6,71%
7. A. O. 1,8 m 6,02%
8. D. N. 2 m 6,45%
9. S. AD. 0 m 0%
10. V. A. 1,8 m 6,18%
11. M. M. 2,5 m 8,41%
12. S. AN. 1,3 m 4,60%
13. B. D. 4,2 m 12,53%
14. R. A. 1,3 m 4,42%
15. C. I. 1,7 m 6,43%
Tabelul 5.3.e
În tabelul 5.3.e sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv graficele de mai jos.

125

126

127
Deplasare în triunghi 2 trasee
Deplasare cu pas adăugat în poziție fundamentală de apărare între liniile celor două
semicercuri (de 6 și de 9m).
Se poate observa, că întreg colectivul a reușit să -și îmbunătățească rezultatele, astfel
mediile aritmetice a colectivului la această probă au f ost T.I. 19,02 s și T.F. 18,22 s adică
o îmbunătățire de 12 s, important este că nici o sportivă nu regresează.
Nr. Crt. Nume și prenume Deplasare în triunghi 2 trasee (s)
Progres / Regres %
1. L. G. 0,8 s 4,21%
2. R. M. 0,8 s 4,23%
3. Ș .M. 1 s 5,55%
4. T. I. 0,7 s 3,70%
5. C. I. 0,9 s 5%
6. S. C. 0,5 s 2,70%
7. A. O. 0,6 s 3,27%
8. D. N. 0,8 s 4,32%
9. S. AD. 0,5 s 2,68%
10. V. A. 0,8 s 4,44%
11. M. M. 1 s 5,43%
12. S. AN. 0,9 s 5%
13. B. D. 1,2 s 7,54%
14. R. A. 0,6 s 3,31%
15. C. I. 0,9 s 4,94%
Tabelul 5.3.f
În tabelul 5.3.f sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv graficele de mai jos.

128

129

130
Detenta
Mai întâi se măsoară înălțimea cu brațul sus pe perete, apoi din poziția stând lateral
lângă perete cu brațul de aruncare se execută elan de 3 pași și bătaie pe piciorul opus și
atingerea peretelui, detenta reprezentând diferența. proba se execută de două ori și cea mai
bună performanță se înregistrează în centimetri.
Se poate observa, că între g colectivul a reușit să -și îmbunătățească rezultatele cu
excepția sportivei nr. 9 care se menține, astfel mediile aritmetice a colectivului la această
probă au fost T.I. 28,93 cm și T.F. 33,4 cm adică o îmbunătățire de 67 cm , important este
că nici o spo rtivă nu regresează.
Nr.
Crt. Nume și prenume Detenta (cm)
Progres /Regres %
1. L. G. 4 cm 13,33%
2. R. M. 5 cm 15,62%
3. Ș .M. 6 cm 16,21%
4. T. I. 4 cm 13,79%
5. C. I. 6 cm 15,38%
6. S. C. 3 cm 10,34%
7. A. O. 3 cm 9,67%
8. D. N. 5 cm 13,88%
9. S. AD. 0 cm 0%
10. V. A. 5 cm 13,51%
11. M. M. 6 cm 15,38%
12. S. AN. 4 cm 12,50%
13. B. D. 7 cm 17,50%
14. R. A. 4 cm 14,28%
15. C. I. 5 cm 14,28%
Tabelul 5.3.g
În tabelul 5.3.g sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv graficele de mai jos.

131

132

133
Alergare de rezistență 800 m
Se urmărește nivelul de dezvoltare al rezistenței generale (aerobe), alergare de
rezistență cu start din picioare, aleargă câte 5 sportive, proba se execută doar o singură
dată. Timpii se înregistrează în minute și secunde.
Se poate observa, că întreg colectivul a reușit să -și îmbunătățească rezultatele cu
excepția sportivei nr. 9 care se menține, astfel mediile aritmetice a colectivului la această
probă au fost T.I. 4,21 minute și T.F. 3,06 minute adică o îmbunătățire de 9,26 minute ,
important este că nici o sportivă nu regresează.
Nr.
Crt. Nume și prenume Alergare de rezistență 800m (minute)
Progres/ Regres %
1. L. G. 49 s 11,49%
2. R. M. 40 s 17,02%
3. Ș .M. 38 s 18%
4. T. I. 35 s 14,46%
5. C. I. 22 s 9,36%
6. S. C. 30 s 12,98%
7. A. O. 37 s 15,61%
8. D. N. 40 s 18,60%
9. S. AD. 34 s 14,10%
10. V. A. 55 s 28,64%
11. M. M. 35 s 16,58%
12. S. AN. 30 s 12,76%
13. B. D. 60 s 33,14%
14. R. A. 27 s 11,84%
15. C. I. 24 s 10,38%
Tabelul 5.3.h
În tabelul 5.3.h sunt prezentate rezultatele progresului/regresului și procentajul
aproximativ respectiv graficele de mai jos.

134

135

136
5.4. Evoluția sportivelor la fiecare din cele opt probe de control

137

138

139

140

141

142

143

144
6. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Studiul a pus în evidență cu date foarte bine obiectivizate și argumentate aspectele
esențiale privind predarea handbalului în gimnaziu/liceu din mediul rural și nivelul
pregătirii handbalistice a elevelor și echipelor școlare permițând formularea următoarelor
concluzii:
1) În pofida numărului mic de elevi, dar a condițiilor destul de bune privind baza
materială de la Liceul Tehnologic Corbu, handbalul poate fi predat prin lecția de educație
fizică, prin activități spor tive și competiții, la un bun nivel didactic. Elevii îndrăgesc acest
sport și beneficiază de efectele lui asupra dezvoltării motrice și fizice, asupra stării de
sănătate și asupra atitudinilor și comportamentelor cerute de această disciplină.
2) Aproape în fiecare clasă se întâlnesc eleve cu aptitudini pentru handbalul de
performanță, însă selecția sportivă este deficitară datorită unor factori ce țin de concepția
socială, legislația și organizarea sportului școlar, de exemplu: Olimpiada Națională a
sport ului Școlar considerată competiția supremă, unde odată cu introducerea: “Art.3. ”13
școlile și liceele care nu au în componența echipelor reprezentative elevi care practică
handbalul de performanță au de suferit.
3) Sistemele competiționale școlare pentru ha ndbal sunt foarte sărace în conținut și
eficiență datorită inerției, cauzate de aceleași mentalități sociale înguste sau datorită
subfinanțării învățământului etc. Există însă forme și resurse care se cer mai mult utilizate,
mai ales că nu necesită mari ch eltuieli: campionatele școlii, competițiile cu caracter local
sau intercomunal, parteneriatele sportive încheiate cu anumite școli/licee sau chiar asociații
sportive, de exemplu: parteneriat sportiv încheiat între: Liceul Tehnologic Corbu, Liceul
Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca, județul Neamț, Asociația Sportivă RǾA LS Bălan în
colaborare cu Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Bălan, unde fiecare unitate organizează
competiții handbalistice precum: Cupa “1 Decembrie” Corbu, Cupa “Prieteniei” Corbu,

13 „OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR” -REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A
COMPETIȚIILOR SPORTIVE ȘCOLARE , Anexă la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr.
2880 din data de 20.12.2007

145
Cupa “D oina Bejenaru”, Bălan, Cupa “Moș Crăciun” Bălan, Cupa “1 Iunie” Bălan,
Memorialul “Viorel Bondar” Borca, etc.
4) În predarea handbalului trebuiesc utilizate toate formele prevăzute de planul și
programa de învățământ, deoarece au împreună o acțiune sumat ivă (educația fizică,
activități și competiții) benefică în practicarea sportului de performanță de către elevi.
5) Este evident că nivelul selecției este foarte scăzut și prin aceasta pregătirea si
randamentul în competiții au mult de suferit, fiind deseo ri scăzute, dar nu lipsite de interes,
atractivitate, dramatism si chiar spectaculozitate. Menționez că investigațiile au adus în
evidență si existența unor eleve cu evidente aptitudini pentru practicarea handbalului de
performanță.
6) Studiul a evidențiat faptul că acolo unde există pasiune, voință și posibilități se pot
desfășura activități didactice orientate spre clădirea și formarea echipei reprezentative
(echipelor reprezentative la diferite jocuri sportive și nu numai) a școlii/liceului, ținându -se
cont de anumiți algoritmi metodologici, de particularitățile de vârstă și sex, nivelul
dezvoltării motrice, programul de antrenament.
7) În urma susținerii probelor de control la cele două testări, precum și în urma
experimentării variabilei independente as upra eșantionului experimental, apreciez că s -a
constatat o îmbunătățire semnificativă a performanțelor.
Astfel, ca urmare a studiului efectuat, propun : acordarea unei atenții sporite asupra
selecției și modelelor de joc folosite la echipele reprezentative școlare, reușindu -se
stabilirea clară a cerințelor de bază pentru obținerea performanțelor cu echipa
reprezentativă a școlii/liceului.
De asemenea, este necesar să avem în vedere abordarea sistematică și permanentă a
modelului ales de joc, printr -o pregăt ire continuă și temeinică. Fiecare profesor de educație
fizică și sport care pregătește echipe reprezentative trebuie să își aducă contribuția la
dezvoltarea handbalului, un joc sportiv cu o mare răspândire și totodată un important
mijloc al educației fizi ce școlare.

146
BIBILOGRAFIE

1. Barbu S., Dinescu R., Minulescu C. G. – “ALTIUS, FORTIUS, CITIUS! – Suport
metodic pentru orele de educație fizică la ciclul primar” , Editura Carminis, 2005
2. Bâc O. – “Teoria și metodica antrenamentului sportiv” , Editura Universi tății din
Oradea, 2001
3. Biro F., Roman C., Dragoș P. – “Handbal – Inițiere” , Editura Universității din
Oradea, 2002
4. Bota I. – “Handbal – Modele de joc și pregătire” , Editura Sport -Turism,
București, 1984
5. Bota M., Bota I – “Handbal – 500 de exerciții pentru învățarea jocului” , Editura
Sport -Turism, București, 1990
6. Cercel P. – “Handbal – Exerciții pentru fazele de joc” , Editura Sport -Turism,
București, 1980
7. Cercel P. – “Handbal – Antrenamentul echipelor masculine” , Editura Sport –
Turism, București, 1980
8. Csüdör G. – “Handbal – Instruirea echipelor școlare” , Editura Sport -Turism,
București, 1986
9. Csüdör G. – “Handbal pentru clasele I -IV”, Editura Sport -Turism, București,
1983
10. Dragomir P., Scarlat E., – “Educație fizică școlară – repere noi, mutații
necesare” , Editu ra Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004
11. Dragnea A. – “Antrenamentul sportiv. Teorie și metodologie” , vol.I și II,
A.N.E.F.S., București, 1993
12. Dragnea A., – “Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport” , Editura Sport –
Turism, București, 1984
13. Dragnea A., Bota A. – “Teoria activităților motrice” , Editura Didactică și
Pedagogică R.A., București, 1999
14. Dragnea A., Bota A., Stănescu M., Teodorescu S., Șerbănoiu S., Tudor V. –
“EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT -TEORIE ȘI DIDACTICĂ” , FEST, București,
2006

147
15. Gallagner R.M., Fountain S., Gee L., traducere Puiu L., – “Educație fizică –
recapitulări prin diagrame” , Editura All Educațional, București, 2000
16. Ghermănescu K.I. – “Teoria și metodica handbalului” , Editura Didactică și
Pedagogică R.A., București, 1983
17. Gherm ănescu K.I. – “Handbal în 7” , Editura Uniunii de Cultură Fizică, Crișana –
Oradea, 1966
18. Gogâltan V. – “Instruirea copiilor și juniorilor în handbal” , Editura Stadion,
București, 1983
19. Marcu V., Filimon L. , coordonatori – “Psihopedagogie pentru formarea
profesorilor – ediția a III a revăzută și adăugită ” Editura Universității din
Oradea, 2007
20. Maroti Ș. – “Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport – curs” ,
Editura Universității din Oradea, 2002
21. Popescu C. – “Handbal – jocul portarului” , Editura Consiliului Național pentru
Educație Fizică și Sport, București, 1969
22. Scarlat E., Bogdan M. – “Educație fizică și sport – învățământ liceal” , Editura
Didactică și Pedagogică R.A., București, 2003
23. *** "Programe școlare pentru ciclul inferior al liceul ui. Clasele a IX -a si a X -a",
M.E.C., C.N.C.,2004
24. *** "Programe școlare pentru ciclul superior al liceului. Clasele a IX -a si a X -a",
M.E.C., C.N.C.,2006
25. *** ,,Ghid metodologic de aplicare a programei de educație fizică. Învățământul
liceal" , M.E.C, Bucure ști, 2002
26. *** „OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR” –
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A COMPETIȚIILOR
SPORTIVE ȘCOLARE , Anexă la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și
Tineretului nr. 2880 din data de 20.12.2007