1.1. Definiții. Delimitări conceptuale

Introducere

Radioul este cel mai rapid mijloc de comunicare în masă ce are scopul de a asigura informație și divertisment. Spre deosebire de jurnaliștii de presă scrisă, online sau televiziune, jurnaliștii radio dispun și folosesc mai puține metode tehnice de concepere a unui material. Aceștia reușesc să capteze atenția publicului doar prin sunet, astfel vocea este un element de bază în transmiterea mesajului radiofonic. De asemenea, în radio, jurnalistul trebuie să poată empatiza cu ascultătorul și să ofere astfel șansa acestuia de a înțelege cât mai bine mesajul pe care îl aude.

Printre beneficiile radioului ca mijloc de comunicare în masă se numără: accesibilitatea-radioul poate fi ascultat și în trafic, acasă, la serviciu sau în timpul unei plimbări în parc; rapiditatea transmiterii și captării, totodată, a mesajului, precum și disponibilitatea și flexibilitatea de care dau dovadă jurnaliștii în conceperea unui material, astfel încât să fie perceput în mod corect.

De asemenea, radioul, ca mijloc de informare, are menirea de a observa mediul înconjurător, de a transmite cultura și a oferi o imagine a lumii, pentru că, după educație și școală, mijloacele de comunicare sunt cele care influențează vizibil omul de-a lungul existenței sale.

Lucrarea mea își propune să trateze jurnalismul radio, mai exact reportajul ca gen jurnalistic. Astfel, voi vorbi despre ceea ce presupune un reportaj radio, de la caracteristici și tipologii la etapele ce trebuie parcurse de un jurnalist în realizarea materialului.

Am ales abordarea și conceperea unui reportaj radiofonic deoarece consider că emoția, atmosfera și sentimentele, care se transmit prin ascultarea unui material radio, trimit ascultătorul în aceeași lume în care se află și reporterul- direct la fața locului.

Mai exact, am conceput un reportaj-magazin ce își propune evidențierea Iolandei Balaș Soter, o legendă a atletismului românesc care, la vârsta de 31 de ani, din cauza unui accident suferit în urma unui lung turneu în Statele Unite, se retrage din lumea sportului, devenind profesor de atletism la Federația Română de Atletism. Consider că este un subiect de interes public faptul că, de câțiva ani, gloriile sportului de odinioară sunt prea puțin amintite în raport cu realizările lor pentru sportul din țara noastră.

Prin urmare, admirația și respectul pe care i le port doamnei Iolanda Balaș, doamna atletismului românesc sau “Căprioara”, cum i se mai spune acesteia, m-au îndemnat să realizez un material în care să evidențiez viața, locul de muncă, părerea oamenilor, dar și faptul că numele Iolanda Balaș spune prea puțin atât oamenilor de rând, cât și autorităților, în comparație cu ce a însemnat aceasta pentru sport.

1.1. Definiții. Delimitări conceptuale

“Orice om care ascultă mai mult timp programul unui post de radio își dă seama că acesta are o anumită structură, un conținut și o manieră de prezentare.” (Pospai, Verman, 2005, p.39).

Astfel, cei doi autori, Pospai și Verman (2005), afirmă că formatul reprezintă alăturarea a trei elemente: structura, conținutul și prezentarea.

Structura se referă la poziționarea diferitelor rubrici, emisiuni sau radioprograme pe parcursul unei zile, în timp ce conținutul reprezintă modul în care fiecare rubrică sau emisiune sunt alcătuite, precum și la alegerea muzicii și a altor elemente care favorizează desfășurarea fluentă a programului.

Prezentarea reprezintă elementul de bază în constituirea formatului deoarece este ambalajul care trebuie să vândă produsul. Acest ambalaj, în cazul radioului, este reprezentat de secvențe vorbite sau muzicale care apar în program și are menirea de a stârni curiozitatea ascultătorului.

Pospai și Verman (2005) au concluzionat și că formatul programului unui post de radio se poate modifica în funcție de anumiți factori, dintre care amintim anotimpurile, perioadele de sărbători, zilele săptămânii sau părțile zilei. Fiecare dintre acești factori pot influența performanța radioului, dacă nu este luat în calcul. Ascultătorul se așteaptă să pornească radioul de dimineață și să găsească pe postul său preferat o emisiune matinală pe care o va asculta până la final, fiind potrivită pentru momentul zilei la care este difuzată.

În funcție de profilul radioului, fiecare subiect este tratat diferit. Se ține cont de unghiul de abordare, de temă, de genul evenimentului ales. Acest subiect poate face obiectul unui material de tip știre, interviu sau reportaj, decizie ce aparține redactorului sau reporterului care execută materialul.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (1998), reportajul este definit ca “specie publicistică, apelând adesea la modalități literare de expresie, care informează asupra unor situații, evenimente de interes general sau ocazional, realități geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fața locului”.

“Reportajul este o povestire pe care o spunem, o povestire adevărată. Se plasează în mijlocul evenimentului. Îl clarifică, îi dă o perspectivă și dă culoare informației brute.” (Boucher, 1995, apud Coman, 2009, p. 485)

Etimologic, cuvântul reportaj provine din verbul francez rapporter, adică a raporta, după cum scrie Irene Joanescu (1999). Astfel, se înțelege că reportajul reprezintă un mod de comunicare, prin care se prezintă fapte, idei, persoane, sau evenimente într-un mod direct, pe înțelesul publicului.

“Ca gen publicistic, reportajul se apropie de interviu, dar este mult mai complex deoarece conține mai multe elemente. Dacă am încerca să-l definim, am putea spune că este o relatare de la fața locului, unde se desfășoară un eveniment, relatare în care reporterul se folosește de mijloacele tehnice de care dispune radioul, pentru a putea transmite pe lângă comentariul său, și atmosfera specifică a mediului ambiental, care trebuie să existe în permanență.” (Traciuc, 1996, p. 92).

Pornind de la definiția lui Mihai Anghel (2010), reportajul radio reprezintă ansamblul tuturor elementelor ce constituie un reportaj în vederea transmiterii unei emoții. Îmbinarea vocii cu atmosferă, fapte sau sunete rămâne la latitudinea autorului materialului. Acesta hotărăște cum să potrivească unele voci cu ambianța, ce durată să aibă reportajul în funcție de tipul acestuia, precum și emisiunea în care va fi difuzat.

Irene Joanescu (1999) este de părere că reportajul radio se diferențiază de cel tipărit doar din perspectiva tehnologiei utilizate. Într-un reportaj radio, reporterul este cel care transmite informația prin sunet, care surprinde atmosfera de la fața locului, care integrează ascultătorul în aceeași lume în care el se află. Toate acestea se fac prin intermediul sunetului pe care jurnalistul îl captează și prelucrează. Autorul materialului hotărăște ordinea faptelor și a vocilor după cum consideră că este de interes pentru public.

Un reportaj radio, indiferent că este înregistrat sau în direct, trebuie să fie foarte bine documentat. Menirea jurnalistului este aceea de a se asigura că subiectul pe care îl va trata îndeplinește toate condițiile pentru a se materializa într-un reportaj care să se vândă. Documentarea și interviul sunt elemente cheie ce stau la baza conceperii unui reportaj. Acest lucru presupune o analiză minuțioasă a subiectului, reporterul fiind cel care stabilește unghiul de abordare, care își stabilește interlocutorii, care se asigură că atenția ascultătorului nu va fi distrasă de suprapuneri de sunet, care decide și ordinea în care vor fi difuzate informațiile culese.

Potrivit lui Vasile Traciuc (1996), reportajul radio se aseamănă cu interviul, însă primul este mai complex, având la bază mai multe elemente. Totodată, reportajul se aseamănă și cu știrea, însă în reportaj se încearcă reconstituirea momentului, a atmosferei și a sentimentelor trăite de participanți. De asemenea, reportajul pune accent pe întrebarea de ce, căreia i se răspunde prin argumentare.

Pornind de la afirmația lui Irene Joanescu (1999), un reportaj trebuie să cuprindă un început, un corp și un final. În introducere, jurnalistul trebuie să plaseze ascultătorul în timp și spațiu, dar și să îi prezinte atmosfera prin zgomotul ambiental, precum și prin comentariul personal. Începutul reprezintă rampa de lansare a reportajului, ,startul pe care nici jurnalistul, nici publicul nu trebuie să îl rateze.

Vasile Traciuc (1996) afirmă că zgomotul ambiental este un element foarte important în conceperea unui reportaj radio datorită faptului că se confirmă și se întărește prezența reporterului la fața locului.

Pe de altă parte, Pospai și Verman (2005) au ajuns la concluzia că într-un reportaj radio, maturitatea și cunoștințele necesare jurnalistului în vederea analizei faptelor în mod nepărtinitor sunt două elemente cu o pondere mare în acest gen jurnalistic. De asemenea, cei doi autori menționează că scopul reporterului este de a-l face pe ascultător să simtă, să vadă și să audă exact ceea ce el trăiește la fața locului, cu ajutorul zgomotului de fundal, al ambianței, al atmosferei, al inserturi-lor și al comentariului jurnalistic.

Reportajul magazin pune accentul într-o mare măsură pe comentariul jurnalistic. Acesta pune în temă ascultătorul, încă de la început, în legătură cu subiectul în jurul căruia s-a realizat reportajul.

1.2. Caracteristici ale reportajului radiofonic

Potrivit lui Pospai și Verman (2005), printre caracteristicile radioreportajului se regăsește, în primul rând, prezența jurnalistului la fața locului care este una dintre cele mai importante particularități ale reportajului. Relația directă a jurnalistului cu evenimentul este un factor foarte important în realizarea unui material radio. Reporterul trebuie să știe despre ce este vorba astfel încât să îi poată prezenta și ascultătorului, prin intermediul ambianței și inserturilor, ceea ce se întâmplă la momentul respectiv. Totodată, reporterul se implică afectiv în realizarea reportajului. Dacă reporterul este fericit, emoționat sau trist, aceste stări se pot simți în voce.

Pe de altă parte, Vasile Traciuc (2009) menționează elementul nonverbal printre caracteristicile reportajului radiofonic. Autorul se referă la un intro care să plaseze ascultătorul în atmosferă. Acest element reprezintă startul reportajului, un cârlig care trebuie să “prindă” ascultătorul încă de la început.

În reportajul meu referitor la personalitatea Iolandei Balaș și la viața acesteia de atletă de la începuturi și până în prezent, am început cu un insert în care fosta campioană spune că “La început, totul a fost o joacă”. După acest insert, urmează comentariul meu care o va introduce pe Iolanda Balaș Soter ca subiect al reportajului, intenția mea fiind aceea de a face ascultătorul să recunoască încă de la început tema și persoana despre care urmează să afle anumite lucruri și să aibă anumite trăiri pe parcursul materialului.

Un alt element caracteristic reportajului radio este zgomotul ambiental. Dacă în televiziune, imaginile reprezintă piatra de temelie a reportajului, în radio contează ambianța. Fiind un produs ce se ascultă și nu se și vede, zgomotul trebuie să redea ceea ce se întâmplă la momentul respectiv pentru ca ascultătorul să simtă ceea ce simte și reporterul și să înțeleagă ce se petrece.

O altă particularitate a reportajului este concizia. Pospai și Verman (2005) au concluzionat că reporterul se poate implica afectiv și își poate exprima părerea referitor la evenimentul la care participă, însă este de datoria acestuia să păstreze o judecată echilibrată și obiectivă, corectă în raport cu cele observate și analizate. De asemenea, din cauza timpului limitat în radio, reporterul trebuie să poată prezenta o cantitate cât mai mare de informație într-un timp scurt. Pentru ca acest lucru să poată fi îndeplinit, informația trebuie filtrată, astfel încât să se difuzeze numai ceea ce se vinde.

Subiectul tratat în reportaj trebuie să fie de interes public și actual. Astfel, actualitatea devine și ea o caracteristică definitorie reportajului. Daca subiectul nu interesează și nu sugerează nimic nou sau nu privește un public numeros, putem considera reportajul un insucces.

În cazul reportajului meu, acesta este de actualitate prin proeminența personalității. Majoritatea știe că Iolanda Balaș este o legendă vie a atletismului românesc sau, cel puțin, a auzit de fostul stadion Tineretului, actual Iolanda Balaș Soter, pe care se organizează foarte multe competiții.

Reporterul radio este pus la grele încercări din punctul de vedere al conformării la schimbările ce pot surveni pe parcursul realizării materialului. Este important ca acesta să fie flexibil, să își poată regla vocea astfel încât să se audă bine și să citească în mod cursiv textul. Aceste lucruri se traduc prin spontaneitate.

Descrierea este, de asemenea, importantă în realizarea unui reportaj. Fie că este vorba de un reportaj în direct sau înregistrat, ascultătorului i se oferă amănunte legate de locul de unde se transmite, persoanele care se regăsesc în material și gesturile acestora, precum și elemente de decor.

1.3. Tipologia reportajului radiofonic

Foarte mulți autori au încercat să găsească cele mai elocvente criterii de clasificare a reportajului radio. Astfel, voi enunța câteva dintre acestea, pentru a identifica tipurile de reportaj existente.

Astfel, s-a ajuns la ideea conform căreia reportajul poate fi clasificat în funcție de conținutul acestuia, tipul de eveniment și modul de prelucrare sau realizare a produsului.

În funcție de primul criteriu, al tipului de eveniment tratat în reportajul radio, se disting trei categorii de evenimente:

Evenimentul previzibil, potrivit lui Traciuc (2009) este acel eveniment planificat despre care reporterul știe și pe care l-a documentat foarte bine. De obicei, situațiile neprevăzute nu apar în aceste evenimente, tocmai pentru că totul este stabilit încă de la început și se menține același fir până la final.

Evenimentul previzibil, dar cu o situație imprevizibilă este acel tip de eveniment care decurge normal, despre care reporterul știe și s-a documentat, însă poate apărea ceva neprevăzut, motiv pentru care jurnalistul trebuie să schimbe structura reportajului și să renunțe astfel la planul inițial.

O a treia categorie este aceea a evenimentelor imprevizibile. În acest caz, toată munca îi revine reporterului care, presat de timp și de faptul că nu are nimic pregătit, trebuie să trateze subiectul în mod spontan și obiectiv, să adune cât mai multe informații și să se deplaseze rapid la locul evenimentului pentru a putea realiza un material cât mai aproape de realitatea imediată.

Pe de altă parte, după criteriul actualității evenimentului, Boucher identifică șase tipuri de reportaj (Pospai, Verman, 2005, p. 148). Potrivit lui Jean Dominique Boucher, reportajul cald este evenimentul care poate fi transmis în direct de la evenimente previzibile sau imprevizibile, în timp ce reportajul rece tratează evenimente ce preced întâmplări deosebite, și poate fi, de asemenea, în direct.

Același autor încadrează reportajul magazin în categoria criteriului actualității evenimentului și îl definește ca fiind neinspirat din realitatea imediată, dar cu o anumită legătură cu aceasta. Celelalte trei tipuri, printre care cel atemporal care se realizează pe subiecte de interes permanent de genul sărăciei, cel de urmărire prin care se prezintă concluziile asupra unor cercetări în timp și cel relocalizat- care tratează, în principiu, un eveniment de actualitate, dar care face legătura cu altele petrecute în trecut, pot fi realizate atât în direct, cât și înregistrate, însă este de preferat să fie înregistrate pentru că se utilizează și inserturi. Ajungem astfel, la o altă clasificare, plecând de la aceasta, conform căreia reportajele pot fi clasificate în funcție de modul de realizare al materialului. Distingem astfel două tipuri:

Reportajul în direct este realizat exact la fața locului, la momentul petrecerii evenimentului, oferind o credibilitate mai mare ascultătorilor. Dezavantajul acestui tip de reportaj face referire la realizatorul materialului, jurnalistul. Acesta trebuie să folosească timpul prezent, să evite frazele lungi care ar putea pierde ascultătorul și să aibă capacitatea de a se adapta oricărei schimbări intervine. Spontaneitatea și flexibilitatea sunt elemente cheie pentru reportajul în direct.

Reportajul înregistrat este preferatul jurnalistului pentru că acesta poate fi mult mai bine documentat și pregătit înainte de a fi difuzat pe post. Reportajele înregistrare sunt, de cele mai multe ori, mai curate și mai bine structurare decât cele în direct și asta pentru că nu mai există presiunea timpului într-o măsură atât de mare. Dacă reporterul greșește textul, acesta poate relua, își poate modifica scriptul ori de câte ori este nevoie și, de asemenea, bâlbele, zgomotele de fundal deranjante și alte mici defecțiuni ale materialului, pot fi estompate la montaj.

Cel de-al treilea criteriu principal după care este întocmită clasificarea reportajelor radiofonice este conținutul. În funcție de conținutul acestora, distingem două tipuri de reportaj.

Reportajul pentru jurnalul de știri vine în completarea știrii radio și are rolul de a oferi un background evenimentului. În ceea ce privește durata acestuia, nu trebuie să depășească un minut, fiind vorba de un jurnal de știri în cadrul căreia acesta se difuzează. Pentru a nu depăși această durată și pentru a nu avea tendința de a vorbi prea mult, reporterul trebuie să prezinte încă din prima frază informația, astfel să fie captată atenția cititorului de la început. Reporterul trebuie să fie clar și concis, pe înțelesul publicului.

Reportajul pentru emisiune este diferit de cel pentru jurnal, în primul rând, prin durată. Dacă un reportaj de știri nu depășește un minut-un minut și zece secunde, în cazul reportajului pentru emisiune lucrurile stau diferit. Durata acestuia poate avea cinci minute sau mai mult, în funcție de subiectul tratat. Și acest lucru pentru că intervin elementele caracteristice reportajului. Sunt folosite elemente descriptive, de localizare și plasare în timp, care pot fi dezvoltate pe parcursul întregului material. De asemenea, ambianța și atmosfera pot fi surprinse tot timpul, sunt folosite inserturi, ori de câte ori este nevoie să susțină afirmația reporterului care, poate ierarhiza informația după cum consideră.

O altă clasificare a reportajului a făcut-o Pierre Ganz, după formatul emisiunii. Autorul a identificat astfel două tipuri de reportaje- reportajul de știri care presupune sintetizarea celor mai importante informații, în conformitate cu unghiul de abordare ales și reportajul magazin care oferă reporterului șansa de a trata, aborda și investiga subiectul după bunul plac, tocmai pentru că acest tip de reportaj nu are ca obiect neapărat un eveniment în sens jurnalistic. (Pospai, Verman, 2005, p. 149)

Deoarece reportajul este un gen jurnalistic în jurul căreia s-au creat numeroase controverse și păreri, pentru că este foarte complex, literatura de specialitate nu a contenit în crearea și identificarea unor noi tipuri de reportaje, în funcție de criterii bine stabilite. Drept urmare, o altă clasificare a reportajului o face Carmen Petcu în funcție de mesajul transmis. Astfel, distingem șase tipuri de reportaj, și anume:

Reportajul informativ este cel mai scurt tip de reportaj, folosit, de regulă, în jurnalele de știri, are scopul de a informa cititorul. Este dinamic și concis, astfel oferă o informație suplimentară știrii.

Reportajul afectiv este materialul care transmite o anumită stare, deseori este însoțit de muzică de fond și are o durată relativ mai mare decât reportajul informativ.

Reportajul de atmosferă descrie atmosfera în care se petrece un eveniment, oferind sunete de fond care să îl susțină.

Reportajul de personalitate este tipul de reportaj care are menirea de a oferi informații despre personalitatea interlocutorului, a omului care face obiectul materialului și a-i evidenția trăsăturile caracteristice.

Reportajul interpretativ include opinii ale specialiștilor, oferă informații suplimentare publicului și îl ajută să înțeleagă subiectul prin intermediul acelor păreri și intervenții specializate.

Un ultim tip de reportaj este reportajul de analiză care are scopul de a transmite un anumit punct de vedere. De cele mai multe ori, reporterul își exprimă punctul de vedere referitor la o anumită temă, prezentând argumente care să îi sprijine analiza.

Aceeași autoare susține și existența unui alt criteriu de clasificare a reportajului: după tematică (Petcu, https://ro.scribd.com/doc/97185111/Reportajul-Radio, p. 5). Identificăm astfel reportajul politic, social, cultural, sportiv, economic, de investigație, special, de război și de diverstisment. Potrivit autoarei, reporterul care realizează astfel de materiale trebuie să fie foarte bine pregătit și documentat. În ceea ce privește transmiterea acestora, ele pot fi difuzate în emisiuni specializate sau în cele de actualitate.

1.4. Etapele realizării reportajului

În primul rând când jurnalistul se hotărăște și are în vedere conceperea unui reportaj, trebuie să poată empatiza cu ascultătorul. Acest lucru presupune o bună capaitate de a sintetiza informațiile, astfel încât să nu fie redundant, să aibă un punct de vedere clar și o abordare precisă și, nu în ultimul rând să dispună de capacități tehnice pentru a înregistra, edita, monta.

În ceea ce privește etapele realizării materialului radio, ca și în presă scrisă sau televiziune, se pleacă de la o idee care să se poată materializa într-un reportaj. În această primă etapă de alegere a subiectului, după ce am stabilit ideea, stabilim și unghiul de abordare. De asemenea, este importantă alegerea modului de realizare al reportajului, înregistrat sau în direct, precum și tipul de emisiune în care poate fi difuzat. După ce am ales aceste elemente incipente foarte importante, trecem la cea de-a doua etapă: documentarea. În această fază, reporterul caută informații despre subiect, contactează surse, poate merge în arhive, poate suna diverse persoane ce au legătură cu subiectul, în funcție de tema fiecăruia. Documentarea este foarte importantă pentru că reporterul trebuie să fie tot timpul bine informat. El nu trebuie să fie pus în situația jenantă de a se afla în fața unui interlocutor și a rămâne fără cuvinte.

Cea de a treia etapă constă în planificarea reportajului. Jurnalistul își stabilește întâlniri, își face un plan și alege o strategie de abordare a subiectului, urmând etapa de prospecție, etapă în care reporterul pune în aplicare planul și analizează locul de unde va înregistra.

După ce a făcut planificarea și prospecția, reporterului îi revine următoarea sarcină: elaborarea scriptului. În cadrul acestei etape, reporterul scrie textul care dorește să îi lege reportajul. Scriptul reprezintă textul de legătură care este rostit de realizatorul materialului și care face reportajul să aibă sens. Poate cuprinde lucruri care nu apar în inserturile reportajului.

Etapa imediat următoare celei de elaborare a scriptului este, bineînțeles, înregistrarea. Ea se face, de obicei, cu ajutorul unui reportofon, fie în studio, fie la locul evenimentului despre care este reportajul. Este indicat să se înregistreze cât mai mult pentru ca la momentul montajului, jurnalistul să aibă din ce alege și din ce tăia. De asemenea, reportofonul trebuie verificat înainte de a înregistra pentru a fi sigur că nu rămâne fără baterie și că are setările necesare unei înregistrări de calitate.

Montajul reprezintă operațiunea pe care reporterul o face la finalul înregistrării. Are loc, de obicei, în studio cu ajutorul programelor specializate. Reporterul descarcă tot materialul brut în computer și apoi începe să îl monteze, conform planificării. Materialul final, după ce a trecut prin toate tipurile de montaj, trebuie să se încadreze în desfășurătorul și timpul emisiunii stabilite încă de la început.

După cum Irene Joanescu (1999) menționează în cartea sa, eticheta “gata de difuzat” poate fi pusă doar după ce materialul a trecut prin fiecare etapă a montajului.

Jacques Laroc Langlois (Joanescu, 1999, p. 211) enumeră patru tipuri de montaj:

Montajul de reducere- se folosește atunci când materialul este prea lung, interlocutorul este redundant.

Montajul de curățare constă în eliminarea zgomotului deranjant, a bâlbelor, pauzelor în vorbire sau respirației deranjante.

Montajul-scenariu este etapa montajului în care se asamblează piese dintr-o înregistrare, conform planificării și fără a uita sau ignora ritmul, durata și echilibrul fiecărei părți.

Montajul de finisare este cel în care se asigură reporterul că produsul final este pregătit pentru a fi difuzat și că nu a mai rămas nicio greșeală.

Difuzarea este ultima etapă și se face prin introducerea reportajului în emisiunea pentru care a fost realizat, astfel încât să corespundă ritmului și desfășurătorului acesteia.

CAPITOLUL 2

Reportajul magazin- de la simplă idee la montaj

2.1 Reportajul magazin-considerații generale

După cum am menționat și mai sus, orice reportaj are un început, un corp și un final. Astfel, distingem lead-ul sau intro-ul ca fiind elementul de început ce are rolul de a plasa în timp și spațiu evenimentul, de a descrie atmosfera și a oferi succint informații despre subiect. Acesta trebuie să capteze atenția ascultătorului pentru că reprezintă rampa de lansare a materialului.

Elementul de tranziție este legătura dintre lead și dezvoltarea temei sau corpul reoportajului. Reporterul motivează alegerea subiectului și prezintă participanții la eveniment.

În funcție de particularitățile temei, se alege o abordare și o ordine logică a prezentării interloculorilor. Dezvoltarea temei constă în alegerea a câteva secunde reprezentative pentru material din discursul sau comentariul martorilor sau participanților. Caracteristica acestei etape o reprezintă inserturile. Acestea sunt cele care dau credibilitate reportajului.

Finalul reportajului, la fel ca intro-ul, este foarte important. Este de preferat să se folosească o simetrie sau o asimetrie între intro și final, astfel încât ascultătorul să nu uite prea repede despre ce a fost vorba în material. Se poate ca finalul să se constituie și dintr-un insert, dacă s-a început cu unul.

În ceea ce privește inserturile sonore și utilizarea acestora, Irene Joanescu (1999) concluzionează că acestea trebuie folosite doar când în zona de interviu există lucruri mai interesante sau când jurnalistul are nevoie în material mai mult de păreri decât de fapte.

În cazul reportajului magazin, inserturile sunt necesare pentru a întări afirmația reporterului. După cum am spus în capitolul anterior, reportajul magazin este tipul de reportaj care oferă jurnalistului o largă abordare, astfel încât să construiască materialul în funcție de crezul și cunoștințele pe care acesta le deține.

Reportajul magazin nu este inspirat din realitatea imediată, dar are o puternică legătură cu aceasta. Acestui tip de reportaj îi revine aceeași încărcătură emoțională ca oricărui reportaj. Din punctul de vedere al percepției ascultătorului asupra acestui material, aceasta depinde, bineînțeles, de felul cum este structurat de către jurnalist. Nu lipsesc nici aici inserturile sau sursele.

Reportajul magazin este tratat de cele mai multe ori într-o manieră colocvială. Limbajul utilizat este familiar tuturor, tocmai pentru că sunt tratate subiecte de interes larg.

RrrERReportaj informativ (transmite informații) – are scopul de a informa ascultătorul, este scurt șidinamic, este cel mai folosit tip de reportaj folosit în buletinele de știriReportaj afectiv (transmite știrea) – transmite o anumită stare, are o durată mai mare decât celinformativ, adesea este susținut de muzică și sunete de fondReportaj interpretativ – ajută ascultătorul să interpreteze informațiile primite, include opinii alespecialiștilor Reportaj de personalitate (transmite informații despre personalitatea interlocutorului)Reportaj de atmosferă (descrie atmosfera în care s-a desfășurat un eveniment)Reportaj de analiză (transmite un punct de vedere)