1.1. Defini ția și preocup ările medicinei legale. Rela ția medicinei legale cu științele juridice. 1.2. Legisla ția privind organizarea și… [618539]

RADU VIERU SOCACIU

MEDICINĂ LEGALĂ
NOTE DE CURS
2012

CUPRINS

CAP I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Defini ția și preocup ările medicinei legale. Rela ția medicinei legale cu
științele juridice.
1.2. Legisla ția privind organizarea și funcționarea medicinei legale în
România.
CAP II. TANATOLOGIE MEDICO-LEGAL Ă
2.1. Generalit ăți
2.2. Defini ția și etapele mor ții.
2.3. Diagnosticul mor ții.
2.4. Aprecierea momentului mor ții (tanatocronologia).
2.5. Clasificarea medico-legal ă a mor ții.
2.6. Moartea suspect ă și moartea subit ă.
CAP III. TRAUMATOLOGIE MECANIC Ă
3.1. Generalit ăți
3.2. Clasificarea și descrierea agen ților traumatici mecanici
3.3. Leziuni traumatice primare.
3.4. Leziuni traumatice ale mu șchilor și tendoanelor.
3.5. Leziuni traumatice ale nervilor
3.6. Leziuni traumatice ale vaselor sanguine
3.7. Leziuni traumatice osteo-articulare
3.8. Raportul de cauzalitate în tanatogeneza traumatismelor mecanice.
3.9. Modalit ăți și împrejur ări de producere a traumatismelor mecanice.
3.9.1. Căderea și precipitarea.
3.9.2. Accidentele de circula ție.
3.9.3. Leziunile și moartea prin arme de foc
3.9.4. Asfixii mecanice.
CAP IV. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRIN AGEN ȚI FIZICI
4.1. Leziunile și moartea prin temperaturi înalte.
4.2. Leziunile și moartea prin frig.
4.3. Leziunile și moartea prin electricitate.
CAP V. PRUNCUCIDEREA
5.1. Aspecte legislative
5.2. Expertiza medico-legal ă în pruncucidere
CAP VI. EXAMIN ĂRI MEDICO-LEGALE REFERITOARE LA PERSOANE ÎN
VIAȚĂ
6.1. Aspecte legislative.
6.2. Expertiza medico-legal ă traumatologic ă.
6.3. Expertiza medico-legal ă psihiatric ă.
6.4. Expertiza medico-legal ă a capacit ății de munc ă.
6.5. Expertiza medico-legal ă a filia ției.
6.6. Expertiza medico-legal ă pentru amânarea/întreruperea execut ării
pedepsei privative de libertate pe motive medicale.
6.7. Expertiza medico-legal ă pentru stabilirea virginit ății și demonstrarea
violului.
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

Medicină legală
1
INTRODUCERE

Medicina legal ă se studiaz ă în anul IV, fiind corelat ă cu parcurgerea dreptului
penal, criminalisticii și a criminologiei. In esen ță, medicina legal ă furnizeaz ă
mijloace obiective de prob ă Justiției, concretizate în constat ări medico-legale,
expertize medico-legale și alte lucr ări medico-legale.
Competen țele pe care le vei dobândi sunt urm ătoarele:

Pe măsură ce vei parcurge modulul de Medicin ă legală vei avea de rezolvat 2
lucrări de verificare. Vei răspunde în scris la aceste cerin țe folosindu-te de
suportul de curs și de resursele bibliografice indicate. Vei fi evaluat în func ție
de gradul în care ai reu șit să operaționalizezi obiectivele. Pentru neclarit ăți și
informații suplimentare, vei apela la tutorele de disciplin ă indicat în
programa analitic ă aferentă disciplinei.

Informația de specialitate oferit ă de notele de curs este minimal ă, astfel c ă se
impune și parcurgerea bibliografiei recomandate, rezolvarea testelor de
autoevaluare și a lucrărilor de verificare. Doar în acest fel, vei putea fi evaluat
cu o notă corespunz ătoare efortului de studiu depus.

Pictograme des utilizate în lucrare
Pe marginile lucr ării se pot observa câteva imagini mici, numite pictograme.
Aceste pictograme sunt utilizate pentru a eviden ția diferite tipuri de informa ții.
Scopul lor este de a atrage aten ția asupra unor aspecte care merit ă a fi luate în
considerare. Pictogramele utilizate au urm ătoarea semnifica ție: • Înțelegerea no țiunilor de baz ă privind organizarea, func ționarea
instituțiilor de meidcin ă legală, competen ța teritorial ă a Institutelor de
medicină legală din țara noastr ă;
• Familiarizarea și însușirea noțiunilor de baz ă privind activitea
expertală medico-legal ă: constat ări și expertize pe cadavru, pe
persoana învia ță și alte activit ăți medico-legale menite s ă ajute la
înfăptuirea procesului de justi ție;
• Insușirea obiectivelor principale a tuturor tipurilor de constat ări și
expertize medico-legale;
• Explicarea activit ăților de baz ă minimale medico-legale necesare
juriștilor;
• Explicarea no țiunilor medico-legale minimale într-o form ă
comprehensibil ă și accesibil ă juriștilor;
• Precizarea obiectivelor de baz ă la diferite tipuri de constat ări și
expertize medico-legale;
• Familiarizarea viitorilor juri ști cu tehnicile și tehnologiile specifice
activității medico-legale;
• Abilitatea de a colabora cu speciali știi din alte domenii .

Medicină legală
2
• este folosit ă la începutul fiec ărui capitol, pentru a prezenta obiectivele
acestuia. Obiective reliefeaz ă cunoștințele și aptitudinile pe care le vei dobândi pe
parcursul capitolului.

• semnalizeaz ă informa țiile importante care ar trebui re ținute. Este des folosit ă
pentru a reliefa defini ții.

• are rol de a eviden ția spațiul destinat rezolv ării de către student a testelor
propuse, aici studentul putând pune în practic ă cunoștințele dobândite pe parcursul
capitolului.

• semnalizeaz ă bibliografia (minimal ă / folosit ă în elaborarea notelor de curs).

Medicină legală
3
CAP I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Defini ția și preocup ările medicinei legale. Rela ția medicinei legale cu științele
juridice.
1.2. Legisla ția privind organizarea și funcționarea medicinei legale în România.
Obiective specifice
La finalul capitolului vei avea capacitatea:

1.1. Defini ția și preocup ările medicinei legale. Rela ția medicinei legale cu
științele juridice

Medicina legal ă este o specialitate de grani ță între disciplinele medicale și cele juridice,
care a luat fiin ță și a evoluat din necesitatea slujirii ideii de dreptate și adevăr .
Ca știință a adevărului, medicina legal ă are sarcina de a pune la dispozi ția justiției probe
cu caracter științific medical menite s ă ajute justi ția la aflarea adev ărului, care contribuie la
soluționarea uor cauze penale, civile sau de alt ă natură.

1.2. Legisla ția privind organizarea și funcționarea medicinei legale în
România

În țara noastr ă organizarea și funcționarea institu țiilor de medicin ă legală sunt
reglementate de urm ătoarele acte normative :
• Ordonan ța Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activit ății și funcționarea
instituțiilor de medicin ă legală (publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I
nr.22/21.01.2001), aprobat ă cu unele modific ări prin Legea nr. 459/2001 și
modificat ă prin Ordonan ța Guvernului nr.57/2001;
• Hotărârea Guvernului nr.774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispozițiilor Ordonan ței Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activit ății și
funcționarea institu țiilor de medicin ă legală (publicat ă în Monitorul Oficial al
României Partea I, nr.459/19.09.2000);
• Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constat ărilor și a altor lucr ări
medico-legale, aprobate prin Ordinul Ministrului Justi ției și Ministrului S ănătății
nr.134/C/255/2000.
Din Ordonan ța Guvernului nr. 1/2000 cu modific ările ulterioare și regulamentul de
aplicare al acestui act normativ, se desprind urm ătoarele aspecte principale.
Activitatea de medicin ă legală face parte integrant ă a asisten ței medicale și constă în
efectuarea de expertize, examin ări, constat ări, examin ări de laborator și alte lucr ări medico-
legale asupra persoanelor în via ță, cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în
vederea stabilirii adev ărului în cauzele privind infrac țiunile contra vie ții, integrit ății corporale • Să înțelegi organizarea și funcționarea institu țiilor de medicin ă legală din
România;
• Să cunoști tipurile de lucr ări și acte medico-legale;
• Să cunoști competen ța teritorial ă a Institutelor de Medicin ă legală din
România;
• Să cunoști principalele articole din legea penal ă și civilă care se refer ă la
activitatea medico -legală.

Medicină legală
4 și sănătății persoanelor ori în alte situa ții prevăzute de lege, precum și în efectuarea de
expertize medico-legale psihiatrice și de cercetare a filia ției.
Activitatea de medicin ă legală asigură mijloace de prob ă cu caracter științific organelor
de urmărire penal ă, instanțelor judec ătorești, precum și la cererea persoanelor interesate, în
soluționarea cauzelor penale, civile sau de alt ă natură, contribuind prin mijloace specifice,
prevăzute de lege, la stabilirea adev ărului.
Orice ingerin ță în activitatea medico-legal ă este interzis ă.
Instituțiile de medicin ă legală sunt singurele unit ăți sanitare care efectueaz ă, potrivit
legii, constat ări, expertize, precum și alte lucr ări medico-legale.
Activitatea de medicin ă legală se realizeaz ă prin urm ătoarele institu ții sanitare cu
caracter public:
– Institutul Na țional de Medicin ă Legală “Mina Minovici” Bucure ști, unitate cu
personalitate juridic ă în subordinea Ministerului S ănătății și Familiei;
– Institutele de medicin ă legală din centrele medicale universitare: Cluj-Napoca, Ia și,
Timișoara, Târgu-Mure ș și Craiova, unit ăți cu personalitate juridic ă în subordinea
Ministerului S ănătății și Familiei;
– Serviciile de medicin ă legală județene și cabinetele de medicin ă legală din ora șele
nereședință de județ, aflate în structura organizatoric ă a serviciilor de medicin ă legală
județene, subordonate, din punct de vedere administrativ, direc țiilor de s ănătate
publică.
Pe lâng ă Institutul Na țional de Medicin ă Legală “Mina Minovici” Bucure ști
funcționează Comisia superioar ă medico-legal ă, cu sediul la acest institut.
În cadrul institutelor de medicin ă legală din centrele medicale universitare, precum și în
cadrul Institutului Na țional de Medicin ă Legală “Mina Minovici” Bucure ști funcționează
comisii de avizare și control al actelor medico-legale.
La sediul Institutului Na țional de Medicin ă Legală "Mina Minovici" Bucure ști
funcționează Consiliul superior de medicin ă legală care are urm ătoarele atribu ții principale :
– coordoneaz ă activitatea de medicin ă legală, din punct de vedere științific și
metodologic, în vederea asigur ării unei practici medico-legale unitare pe întregul
teritoriu al țării;
– propune Ministerului S ănătății componen ța nominal ă și modul de func ționare ale
Comisiei superioare medico-legale și ale comisiilor de avizare și control al actelor
medico-legale;
Institutele de medicin ă legală, în limitele componen ței teritoriale au urm ătoarele
atribu ții principale :
– efectueaz ă, din dispozi ția organelor de urm ărire penal ă, a instan țelor judec ătorești sau
la cererea persoanelor interesate, expertize și constat ări, precum și alte lucr ări medico-
legale;
– efectueaz ă noi expertize medico-legale dispuse de organele de urm ărire penal ă sau de
instanțele judec ătorești;
– execută examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicin ă
legală județene, de organele de urm ărire penal ă, de instan țele judec ătorești sau de
persoanele interesate;
– îndeplinesc, pentru jude țele în care î și au sediul, respectiv pentru municipiul
București, atribu țiile ce revin serviciilor de medicin ă legală județene;
Serviciile de medicin ă legală județene au în principal urm ătoarele atribu ții:
– efectueaz ă expertize și constat ări medico-legale din dispozi ția organelor de urm ărire
penală sau a instan țelor judec ătorești, precum și în cazurile de deficien țe în acordarea
asistenței ori în cazuri în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale
psihiatrice;

Medicină legală
5 – efectueaz ă orice alt ă expertiz ă sau constatare medico-legal ă, în cazul în care se
apreciază că aceasta nu poate fi efectuat ă de cabinetul de medicin ă legală;
– efectueaz ă, cu plat ă, examin ări medico-legale, la cererea persoanelor interesate,
precum și orice alte lucr ări medico-legale, cu excep ția celor care intr ă în componen ța
cabinetului de medicin ă legală;
– efectueaz ă noi expertize medico-legale, cu excep ția celor care intr ă în competen ța
institutelor de medicin ă legală;
Cabinetele de medicin ă legală au următoarele atribu ții:
– efectueaz ă orice expertiz ă și constatare medico-legal ă, din dispozi ția organelor de
urmărire penal ă sau a instan țelor judec ătorești, cu excep ția celor care intr ă în
atribuțiile serviciilor de medicin ă legală;
– efectueaz ă examinări medico-legale la cererea persoanelor interesate.
Comisia superioar ă medico-legal ă verifică și avizeaz ă din punct de vedere științific, la
cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale și se pronun ță asupra
eventualelor concluzii contradictorii ale primei expertize cu cele ale noii expertize medico-
legale. În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, comisia superioar ă
recomand ă refacerea par țială sau total ă a lucrărilor primite pentru avizare, formulând
propuneri în acest sens sau concluzii proprii.
Comisiile de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de
medicină legală examineaz ă și avizeaz ă:
– actele de constatare sau de expertiz ă medico-legal ă, efectuate de serviciile de
medicină legală județene, în cazurile în care organele de urm ărire penal ă sau
instanțele judec ătorești consider ă necesară avizarea;
– actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale jude țene înainte de a
fi transmise organelor de urm ărire penal ă sau instan țelor judec ătorești.
Controlul activit ății de medicin ă legală se realizeaz ă, conform legii, prin comisii mixte,
numite prin ordin comun al Ministrului S ănătății și al Ministrului Justi ției. În cazul în care, în
urma verific ărilor efectuate, comisiile mixte apreciaz ă că au fost înc ălcate unele dispozi ții
legale, acestea sesizeaz ă, după caz, organele judiciare sau structurile competente ale
Colegiului Medicilor din România.
Componen ța teritorial ă a institutelor de medicin ă legală, în conformitate cu prevederile
Regulamentului de aplicare a dispozi țiilor Ordonan ței Guvernului nr.1/2000 este urm ătoarea:
– Institutul Na țional de Medicin ă Legală “Mina Minovici” Bucure ști deserve ște
municipiul Bucure ști și jutețele Arge ș, Brașov, Buz ău, Călărași, Constan ța,
Dâmbovi ța, Giurgiu, Ialomi ța , Prahova, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și Teleorman;
– Institutul de Medicin ă Legală din Cluj-Napoca, deserve ște județele Alba, Bistri ța-
Năsăud, Cluj, Maramure ș, Satu Mare, S ălaj și Sibiu;
– Institutul de Medicin ă Legală din Iași, deserve ște jutețele Bacău, Botoșani, Brăila,
Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea;
– Institutul de Medicin ă Legală din Timi șoara, deserve ște județele Arad, Cara ș-
Severin, Hunedoara, Timi ș și Bihor;
– Institutul de Medicin ă Legală din Târgu-Mure ș, deserve ște județele Covasna,
Harghita și Mureș;
– Institutul de Medicin ă Legală din Craiova, deserve ște județele Dolj, Gorj,
Mehedin ți și Olt.
Modul concret prin care institu țiile de medicin ă legală ajută organele judiciare în
soluționarea diverselor cauze const ă în efectuarea de expertize, constat ări și alte lucr ări
medico-legale. Actele medico-legale întocmite de institutele de medicin ă legală, serviciile de
medicină legală județene și cabinetele de medicin ă legală sunt prev ăzute în Sec țiunea II din
Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constat ărilor și a altor lucr ări medico-

Medicină legală
6 legale. În conformitate cu art.9. din acest act normativ actele medico-legale sunt raportul de
expertiz ă, raportul de constatare, certificatul, buletinul de analiz ă și avizul.
Raportul de expertiz ă medico-legal ă este actul scris întocmit de un expert la solicitarea
organului de urm ărire penal ă sau a instan ței de judecat ă și care cuprinde datele privind
expertiza efectuat ă. Expertiza medico-legal ă se efectueaz ă în situa țiile prev ăzute la art. 116
și 117 din Codul de Procedur ă Penal ă precum și la art.201 din Codul de Procedur ă Civil ă.
Raportul de constatare medico-legal ă reprezint ă actul întocmit de medicul legist la
solicitarea organului de urm ărire penal ă sau a instan ței de judecat ă și care cuprinde date
privind constatarea efectuat ă. Constatarea medico-legal ă se efectueaz ă în situa țiile prev ăzute
la art. 112 și 114 din Codul de Procedur ă Penal ă.
Certificatul medico-legal este actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor
interesate și care cuprinde date privind examinarea medico-legal ă.
Buletinul de analiz ă reprezint ă actul întocmit de speciali știi institu țiilor de medicin ă
legală sau de persoanele competente din cadrul institu țiilor de medicin ă legal ă, care
cuprinde date privind examenul complementar.
Prin aviz medico-legal se în țelege actul întocmit de Comisia superioar ă medico-legal ă,
precum și de comisiile de avizare și control al actelor medicale, la solicitarea organelor
judiciare, prin care se aprob ă conținutul și concluziile actelor medico-legale și se recomand ă
efectuarea unor noi expertize sau se formuleaz ă concluzii proprii.
Unele reglement ări privind întocmirea actelor medico-legale se g ăsesc în Codul de
Procedur ă Penal ă în secțiunile referitoare la constatarea tehnico- științifică și constatarea
medico-legal ă și la expertize, respectiv la art.115, art.122, art. 124 și art 125.
În conformitate cu art.49 din Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a
constatărilor și a altor lucr ări medico-legale, noua expertiz ă medico-legal ă se efectueaz ă de către
o comisie de exper ți, indiferent dac ă prima expertiz ă a fost efectuat ă de către un singur medic
legist sau de mai mul ți medici legi ști. Comisia de expertiz ă se compune din cel pu țin doi exper ți
cu un grad profesional egal sau superior expertului sau exper ților care au efectuat expertiza
anterioar ă, în caz de grade profesionale egale utilizându-se grade didactice superioare.

Test de autoevaluare nr.1:

Bibliografie minimal ă
1. DERMENGIU D. și colab. – Curs de Mrdicin ă Legală, Ed. Tehnoplast
Company SRL, Bucuresti 2005
2. VIERU SOCACIU R. – Teorie și practica medico-legal ă în contextual
legislației actuale , Ed. Medical ă Universitar ă “Iuliu Ha țieganu,Cluj-
Napoca, 2002
1. Enumeră instituțiile de medicin ă legală din România.
2. Enumeră tipurile de lucr ări și acte medico-legale
3. Prezintă competen ța teritorial ă a IML Cluj-Napoca

Medicină legală
7
CAP II. TANATOLOGIE MEDICO-LEGAL Ă
2.1. Generalit ăți
2.2. Defini ția și etapele mor ții
2.3. Diagnosticul mor ții
2.4. Aprecierea momentului mor ții (tanatocronologia)
2.5. Clasificarea medico-legal ă a mor ții
2.6. Moartea suspect ă și moartea subit ă
Obiective specifice
La finalul capitolului vei avea capacitatea:

2.1. Generalit ăți
Tanatologia medico-legal ă (thanatos = moarte și logos = știință) este partea medicinei
legale care se ocup ă cu studiul complex al mor ții. Acest capitol studiaz ă în esență fenomenele
care preced instalarea mor ții, denumite stări terminale și fenomenele care succed instal ării
morții reale, denumite modific ări cadaverice.
2.2. Defini ția și etapele mor ții

Moartea reprezint ă o încetare ireversibil ă a func țiilor vitale – respira ție și
circulație – cu încetarea consecutiv ă a metabolismului..
Din punct de vedere fiziopatologic, fenomenul de baza care precede și genereaz ă
moartea este anoxia . Celulele și țesuturile care alc ătuiesc corpul omenesc au o rezisten ță
diferită la lipsa de oxigen. Cele mai sensibile celule la anoxie sunt neuronii corticali care
rezistă doar 3-5 minute, în timp ce fibrele musculare striate rezist ă până la 30 minute, iar cele
netede pân ă la 2 ore. Rezisten ța diferită a celulelor și țesuturilor la anoxie face ca între via ță și
moartea biologic ă (moartea real ă) să se interpun ă o serie de stadii intermediare denumite stări
terminale . Acestea sunt reprezentate de agonie, moartea clinic ă și moartea cerebral ă .
a) AGONIA. Agonia este etapa de trecere de la via ță la moartea clinic ă. Etimologic
provine de la grecescul agon=lupt ă, deci ar semnifica lupta între via ța care nu a încetat și
moartea care nu a început. În cursul agoniei se produce o diminuare marcat ă a funcțiilor vitale
acestea func ționând sub limitele lor de eficien ță. Datorit ă acestui fapt agonia este cunoscut ă și
sub denumirea de "vita reducta" (via ță redusă).
Fazele agoniei . În general agonia evolueaz ă în mai multe faze. De obicei debuteaz ă cu o
fază euforică caracterizat ă prin logoree, stare de agita ție, mișcări necoordonate, tahipnee cu
respirații superficiale, ritm cardiac neregulat cu reducerea amplitudinii pulsului. În cea de a
doua faz ă se produce sc ăderea marcat ă a funcțiilor de baz ă. Respira țiile devin superficiale și
rapide cu perioade de apnee și uneori respira ție periodic ă. Apare bradicardie cu puls slab
perceptibil. Faciesul ia aspect hipocratic, privirea devine fix ă, apar transpira ții reci și
extremitățile devin cianotice.În ultima faz ă corpul devine imobil, extremit ățile se răcesc și
simțurile dispar progresiv (primul care dispare fiind v ăzul și ultimul auzul).
Durata agoniei variază în funcție de cauza mor ții. Agonia poate fi:
♦ absent ă – în boli cu evolu ție supraacut ă, unele intoxica ții supraacute, leziuni grave
encefalice (zdrobirea craniului și conținutului, împu șcarea în cap, etc); • Să cunoști definiția și etapele mor ții;
• Să diagnostichezi moartea;
• Să înțelegi criteriile care se utilizeaz ă în estimarea momentului mor ții;
• Să cunoști formele medico-legale și judiciare de moarte;
• Să cunoști aspectele legislative ale expertizei medico-legale pe cadavru.

Medicină legală
8 ♦ de scurt ă durat ă (de ordinul minutelor) – în asfixii mecanice, mor ți subite,
intoxicații, etc.
♦ de durat ă lungă (ore sau chiar zile) – în decese prin afec țiuni cronice.
b) MOARTEA CLINIC Ă. Moartea clinic ă este etapa de trecere de la via ță la moartea
reală. Se caracterizeaz ă prin încetarea respira ției și oprirea activit ății cardiace. Dureaz ă
aproximativ 5 minute, dup ă acest interval ap ărând modific ări ireversibile ale neuronilor corticali,
instalându-se moartea cerebral ă. Pe parcursul etapei de moarte clinic ă se poate interveni prin
metode de reanimare.
c) MOARTEA CEREBRAL Ă (corticală). Moartea cerebral ă se caracterizeaz ă prin
încetarea oric ărei activit ăți corticale (cu traseu izoelectric pe EEG).
d) MOARTEA REAL Ă (biologică). Moartea real ă este etapa care urmeaz ă după
moartea clinic ă. Odată cu instalarea acestei etape apar modific ările cadaverice denumite și
semnele mor ții reale.
FORME PARTICULARE. Formele clinice particulare ale st ărilor terminale sunt
reprezentate de moartea aparent ă, viața vegetativ ă și supravie țuirea artificial ă.
Moartea aparent ă este o realitate medical ă, întâlnit ă în special în unele intoxica ții
(hipnotice, opiacee), în refrigera ție (hipotermie), în anemii severe, în electrocutare ș.a.
Clinic se caracterizeaz ă prin imobilitate corporal ă, anestezie, dispari ția reflexelor,
reducerea marcat ă a funcțiilor respiratorie și cardio-circulatorie, acestea neputând fi puse în
evidență prin mijloacele clasice de investiga ție (inspec ție, palpare, ausculta ție). Prin acest
tabou clinic, moartea aparent ă poate fi confundat ă cu moartea real ă.
Coma dep ășită este o moarte cerebral ă cu men ținerea spontan ă a funcțiilor vegetative
de bază (respirație și activitate cardio-respiratorie).
Supraviețuirea artificial ă este o com ă depășită cu men ținerea func țiilor vitale prin
manopere de reanimare și terapie intensiv ă (ventila ție asistat ă, stimulator cardiac, etc).

2.3. Diagnosticul mor ții
În diagnosticul mor ții se utilizeaz ă două categorii de semne, unele cu valoare relativ ă –
semnele clinice și altele de certitudine – modific ările cadaverice.
2.3.1. Semnele clinice ale mor ții
Semnele clinice sunt semne imediate de moarte, majoritatea având valoare relativ ă în
diagnosticul mor ții. Unii autori le numesc și semne negative de via ță.
Semnele clinice ale mor ții sunt reprezentate de:
♦ oprirea respira ției;
♦ oprirea activit ății cardio-circulatorii;
♦ dispariția reflexelor;
♦ dispariția funcției cerebrale.
a) Lipsa respira ției. Se manifest ă clinic prin absen ța mișcărilor respiratorii la inspec ție
și lipsa murmurului vezicular la ausculta ție.
b) Oprirea activit ății cardio circulatorii . Se eviden țiază prin lipsa pulsului la palpare,
absența zgomotelor cardiace la ausculta ție, tensiunea arterial ă zero și traseu izoelectric pe EKG.
c) Dispariția reflexelor . În mod obi șnuit, ultimul reflex care dispare este cel corneean.
Dispariția acestui reflex nu este semn sigur de moarte pentru ca el dispare și în stările de com ă
profundă.
d) Dispariția funcției cerebrale. Dispariția funcției cerebrale se manifest ă clinic prin
abolirea st ării de cuno ștință, dispari ția sensibilit ății și motilit ății, hipotonie muscular ă cu
relaxare sfincterian ă și midriaz ă și traseu izoelectric pe EEG (semn sigur de moarte cerebral ă
sau cortical ă).

Medicină legală
9 2.3.2. Modific ările cadaverice
Modific ările cadaverice, denumite și semnele mor ții reale , apar dup ă instalarea mor ții
biologice și constituie semne de certiutudine ale mor ții. Pot fi sistematizate în dou ă mari
categorii:
E modificări precoce – care apar în primele 24 ore de la deces;
E modificări tardive – care apar dup ă 24 ore de la instalarea mor ții .
2.3.2.1.Modific ări cadaverice precoce
Modificările cadaverice precoce sunt reprezentate de:
♦ răcirea cadavrului;
♦ deshidratarea cadavrului;
♦ lividitățile cadaverice;
♦ rigiditatea cadaveric ă;
♦ autoliza.
a) Răcirea cadavrului este consecin ța opririi circula ției și a încet ării
metabolismului cu pierderea consecutiv ă de căldură în mediul înconjur ător. În mod obi șnuit la
o temperatur ă a mediului ambiant între 15- 200C, răcirea cadavrului se face cu aproximativ
20C/ora, în primele 4 ore de la instalarea decesului și ulterior cu un grad pe or ă.Când
temperatura central ă (determinat ă intrarectal) atinge valoarea de 20 șC, aceasta este
considerat ă ca semn sigur de moarte.
b) Deshidratarea cadavrului este consecin ța încetării circula ției și evaporării apei
în mediul ambiant. Acest proces începe în zonele cu epiderm sub țire (buze, scrot la b ărbat,
regiune vulvar ă la femei). În aceste zone prin deshidratare, pielea se usuc ă, se întărește,
devine galbuie și ulterior cu o tent ă brună, luând aspect asem ănător pergamentului, motiv
pentru care în practica medico-legal ă se utilizeaz ă termenul de "pergament ări" sau "zone de
pergamentare".În cadrul deshidrat ării se produc o serie de modific ări la nivelul globilor
oculari:
– globii oculari se înmoaie, pierzându- și starea de tensiune;
– corneea devine opalescent ă și în dreptul pupilelor apare o pat ă albicioas ă denumit ă
pata lui Liarché (la 6-8 ore de la deces).
c) Lividitățile cadaverice denumite și pete cadaverice, sunt consecin ța încetării
circulației sanguine și migrării sângelui prin vase, în zonele declive, sub ac țiunea
gravitației.Lividit ățile cadaverice încep s ă apară în mod obi șnuit dup ă circa 20-30 minute de
la instalarea decesului. Morfologic se prezint ă sub forma unor pete de culoare roz-violacee.În
evolu ția lividităților se disting 3 faze evolutive:
1.Hipostaza (2-14 ore) – apar pete la început mici, care se extind treptat, cu tendin ță la
confluare. Se localizeaz ă pe părțile declive și necomprimate ale cadavrului. În faza de
hipostaz ă lividitățile dispar la digitopresiune dar se reformeaz ă rapid dup ă încetarea acesteia.
Dacă modific ăm poziția cadavrului, dispar din zonele ini țiale și reapar în noile zone declive.
2.Faza de difuziune (14-24 ore) în care lividit ățile sunt extinse, confluente. La
digitopresiune p ălesc dar nu dispar în totalitate. Dac ă modific ăm poziția cadavrului, nu dispar
din zonele ini țiale dar se formeaz ă și în noile zone declive.
3.Faza de imbibi ție (după 20-24 ore ) în care lividit ățile sunt intense și extinse pe suprafe țe
mari. Nu se modific ă la digito-presiune. Dac ă modific ăm poziția cadavrului r ămân în zonele ini țiale și
nu se formeaz ă în noile zone declive (devin fixe).
Culoarea poate prezenta varia ții în func ție de cauza mor ții:
– lividități de culoare ro șie aprins ă apar în intoxica țiile cu monoxid de carbon (CO),
acid cianhidric și cianuri și în morțile prin hipotermie (refrigera ție);
– lividități cafenii apar în intoxica ții cu substan țe methemoglobinizante.
Importan ța medico-legal ă:
– reprezint ă cel mai precoce și mai sigur semn de moarte real ă;

Medicină legală
10 – oferă indicii importante asupra timpului scurs de la instalarea decesului;
– furnizeaz ă date referitoare la pozi ția cadavrului în momentul mor ții și a eventualelor
schimbări de pozi ție a cadavrului;
– pot furniza date referitoare la cauza mor ții.
d) Rigiditatea cadaveric ă este o modificare cadaveric ă precoce care const ă într-o
contractur ă muscular ă progresiv ă care intereseaz ă mușchii stria ți și musculatura neted ă. Prin
interesarea musculaturii scheletice se produce o în țepenire a articula țiilor. Rigiditatea se
instaleaz ă după o perioad ă de relaxare a musculaturii cu o durat ă variabil ă de 2-6 ore de la
deces (în medie 4 ore). Apare ini țial la mu șchii masticatori, apoi se extinde în sens cranio-
caudal, interesând progresiv musculatura gâtului, membrelor superioare, trunchiului și
membrelor inferioare (legea Nysten).
În evolu ția rigidit ății se disting 3 faze evolutive:
1. Faza de instalare
Etapa de instalare dureaz ă circa 12 ore. În aceast ă fază dacă se învinge for țat, rigiditatea
se instaleaz ă din nou.
2. Faza de stare sau de generalizare (după 12 până la 24 ore post mortem)
În aceast ă fază rigiditatea se generalizeaz ă , se învinge foarte greu prin manopere de
forțare, dar odat ă învinsă nu se mai reface.
3. Faza de rezolu ție (după 36–48 ore de la deces).
În aceast ă etapă rigiditatea dispare progresiv în acela și sens în care s-a instalat (cranio-
caudal). Coincide cu debutul putrefac ției.
Intensitatea și rapiditatea instal ării rigidit ății cadaverice pot prezenta o serie de varia ții:
– rigiditate rapid ă, intensă, de durat ă mai mare, se întâlne ște în boli convulsivante (de
exemplu tetanos) sau în intoxica ții cu substan țe convulsivante (stricnin ă, paration);
– rigiditate tardiv ă, de intensitate redus ă și cu durat ă mai scurt ă apare la ca șectici, în
decese prin septicemii sau prin intoxica ții cu fosfor și ciuperci otr ăvitoare ;
O form ă particular ă este rigiditatea cataleptic ă (spasmul cadaveric) . Este o form ă de
rigiditate de intensitate foarte mare, care se instaleaz ă brusc, fixând adeseori cadavrul în
poziția în care este surprins în momentul mor ții. Se întâlneste în decapit ări, leziuni cranio-
cerebrale grave (zdrobirea craniului și conținutului, împu șcarea în cap), leziuni grave ale
trunchiului cerebral , intoxica ții supraacute cu substan țe convulsivante.
Importan ța medico-legal ă
– constituie un semn de certitudine a mor ții;
– în funcție de stadiul evolutiv se poate aprecia timpul scurs de la instalarea
decesului;
– oferă date referitoare la pozi ția cadavrului, dac ă aceasta nu a fost modificat ă înainte
de instalarea rigidit ății;
– în unele cazuri d ă indicii asupra cauzei mor ții.
e) Autoliza Autoliza este o modificare cadaveric ă distructiv ă precoce produs ă prin
acțiunea enzimelor proprii, în special a hidrolazelor lizozomale. Aceast ă modificare precede
putrefacția
2.3.2.2.Modific ări cadaverice tardive
Modific ările cadaverice tardive apar dup ă 24 de ore de la instalarea mor ții și pot fi
sistematizate în urm ătoarele categorii:
* Modific ări distructive :
– putrefacția;
– distrugerea cadavrului de c ătre animale.
* Modific ări conservative naturale :
– mumificarea;
– adipoceara;

Medicină legală
11 – lignificarea;
– înghețarea (congelarea natural ă).
* Modific ări conservative artificiale :
– îmbălsămarea;
– înghețarea (congelarea artificial ă).
–
* Modific ări distructive
Ø Putrefacția
Putrefac ția este o modificare cadaveric ă distructiv ă, care determin ă descompunerea
substanțelor organice în substan țe anorganice. Acest proces continu ă autoliza și se realizeaz ă
sub acțiunea florei microbiene. Putrefac ția începe la nivelul intestinului, unde se g ăsesc în
mod obi șnuit bacterii saprofite. Sub ac țiunea florei microbiene de putrefac ție existente în
intestinul gros și mai ales la nivelul cecului, se degaj ă hidrogen sulfurat care difuzeaz ă prin
peretele anterior al abdomenului, combinându-se cu hemoglobina și rezultând
sulfhemoglobina (compus de culoare verde), care determin ă apariția petei verzi de putrefac ție.
Pata verde de putrefac ție apare în mod obi șnuit la 48-72 ore dup ă deces. Ini țial se
formează în fosa iliac ă dreaptă (regiunea topografic ă unde intestinul este cel mai apropiat de
peretele abdominal) apoi și în fosa iliac ă stângă, ulterior extinzându-se pe întreg abdomenul și
la baza toracelui.
Dac ă există o plagă suprainfectat ă sau o colec ție purulent ă (abces, flegmon, piotorax,
etc.) pata verde de putrefac ție se localizeaz ă la început în jurul pl ăgii sau în dreptul focarului
purulent.
În septicemii putrefac ția are evolu ție rapidă, determinând o colora ție verde a pielii,
mușchilor și organelor interne (cadavre verzi).
Pe tegumente, în special pe nivelul membrelor, pot s ă apară niște dungi cafenii-violacee,
pe traiectul venelor superficiale, realizând a șa numita "circula ție postum ă".
În evolu ția putrefac ției prin degajare de gaze se produce tumefierea cadavrului, fa ța
devine de nerecunoscut (putând ridica probleme în stabilirea identit ății cadavrului) abdomenul
se destinde; apare emfizem subcutanat și visceral; pe tegumente apar flictene care con țin un
lichid spumos, tulbure ; sângele devine spumos. Prin presiunea exercitat ă de gaze asupra
organelor interne pot ap ărea expulzia de materii fecale și urină, eliminarea con ținutului gastric
prin gură și nas, eliminarea prin c ăile respiratorii superioare a unei spume ro șietice; la femeile
decedate în stare de graviditate se poate produce expulzia f ătului din uter ("na șteri în sicriu").
În evolu ția putrefac ției se produce lichefierea organelor, care treptat se transform ă într-o
magmă negricioas ă, urât mirositoare. Treptat p ărțile scheletului se separ ă unele de altele. În
general scheletizarea unui cadavru înhumat are loc în circa 7-10 ani.
Modific ări cadaverice conservative naturale
Aceste modific ări apar într-o serie de condi ții de mediu care încetinesc sau chiar
împiedic ă evoluția putrefac ției.
a) Mumificarea natural ă se realizeaz ă în mediu cu temperatur ă ridicată, umiditate
redusă și ventila ție bună (pământ uscat, nisipos, afânat, podul caselor în timpul verii). În
aceste condi ții se produce o deshidratare masiv ă care opre ște mersul putrefac ției.
Aspectul cadavrului devine asem ănător mumiilor egiptene în sensul c ă se usucă, pierde
în volum și greutate, iar tegumentul devine pergamentos de culoare brun închis ă.
b) Adipoceara este procesul de saponificare a gr ăsimilor cadavrului. Apare la cadavrele
care stau în ape neaerate (fântâni p ărăsite, lacuri, b ălți) și la cele înhumate în terenuri umede,
argiloase. În aceste condi ții grăsimile sunt descompuse în acizi gra și și glicerin ă; acizii gra și
reacționează cu săruri de calciu și magneziu rezultând s ăpunuri insolubile care protejeaz ă
cadavrul de ac țiunea distructiv ă a putrefac ției.

Medicină legală
12 Morfologic zonele de adipocear ă au o culoare alb ă-cenușie sau g ălbuie, consisten ța
moale, miros de brânza rânced ă; după uscare zonele devin sf ărâmicioase cu aspect cretos.
c) Lignificarea este rar întâlnit ă. Apare în medii bogate în turb ă și în mlaștini cu reac ție
intens acid ă care împiedic ă putrefac ția. Pielea cadavrului devine dur ă, brună, cu aspect de piele
tăbăcită. Prin pierderea calciului oasele devin brune și moi. Cadavrul scade în volum și greutate.
d) Înghe țarea natural ă apare în zone cu temperaturi foarte sc ăzute (zone polare,
altitudini mari). La temperaturi foarte sc ăzute putrefac ția este împiedicat ă, cadavrul
păstrându-se f ără a suferi modific ări de volum și structur ă. Dezghe țarea duce la instalarea
rapidă a putrefac ției.

2.4. Aprecierea momentului mor ții (tanatocronologia)

Precizarea momentului instal ării decesului constituie un aspect cu o importan ță
deosebită pentru organele judiciare. Importan ța acestei probleme a dus la conturarea unui
subcapitol al medicinei legale – tanatocronologia .
Estimarea momentului mor ții este cu atât mai exact ă cu cât intervalul de timp scurs de
la deces pân ă la examinarea cadavrului este mai scurt și din ce în ce mai aproximativ ă pe
măsură ce acest interval se prelunge ște.
Principalele criterii de apreciere a datei mor ții sunt urm ătoarele:
– modificările cadaverice;
– modificările oculare;
– Examinarea con ținutului gastric;
– metode de tanatochimie.
Studiul modific ărilor cadaverice
Sub acest aspect aprecierea datei mor ții se bazeaz ă pe studiul stadiului evolutiv în care
se găsesc semnele mor ții reale în momentul examin ării.
Modific ări oculare
– persisten ța reacției pupilare la atropin ă (cca 4 ore) și la pilocarpin ă (cca 8 ore) ;
– apariția petei Liarché la 6-8 ore de la deces.
Examinarea con ținutului gastric permite aprecierea intervalului de supravie țuire
după ultimul prânz. În general la un adult dup ă un prânz mixt alimentele sta ționează în stomac
în medie 3-4 ore. Lipsa alimentelor în stomac indic ă faptul c ă ultimul prânz a fost consumat
cu cel pu țin 5-6 ore înaintea instal ării decesului. Prezen ța alimentelor nedigerate în con ținutul
gastric sugereaz ă că intervalul de la ultimul prânz pân ă la instalarea mor ții este de circa 2-3
ore.
În practica medico-legal ă, pentru a se putea exprima momentul decesului pe baza
examinării conținutului gastric este necesar ca prin anchet ă să se stabilesc ă date precise
referitoare la ultimul prânz (ora sau intervalul orar și în ce a constat). Cunoscând aceste date
precum și durata medie de sta ționare în stomac a diferitelor alimente se poate aprecia timpul
scurs de la ultimul prânz pân ă la instalarea decesului.
Metode de tanatochimie. Tanatochimia studiaz ă modific ările post mortem ale unor substan țe
în sânge, lichidul cefalo-rahidian și în organe (ex: amoniacul în ser, azotul rezidual în organe,
concentra ția K, Na, P în L.C.R.). Aceste metode au valoare în primele 15-30 ore de la deces; dup ă
acest interval putrefac ția modific ă rezultatele doz ărilor.

2.5. Clasificarea medico-legal ă a mor ții

Din punct de vedere medico-legal moartea se clasific ă în:
♦ moarte violent ă;
♦ moarte neviolent ă;

Medicină legală
13 A. Moartea violent ă
Moartea violent ă este moartea care se datoreaz ă acțiunii brutale și bruște a unor factori
traumatici externi asupra organismului (mecanici, chimici, fizici, biologici, psihici).
Sub aspect judiciar moartea violent ă poate fi:
– omucidere ;
– sinucidere ;
– accident .
La acestea se adaug ă:
– eutanasia (omorul la cerere);
– execu ția.
O form ă particular ă și rară de moarte violent ă este moartea prin inhibi ție. Este
moartea care se produce prin ac țiunea unui factor traumatic extern de mic ă intensitate asupra
unei zone reflexogene, prin declan șarea unui reflex inhibitor (ex: traumatizarea minim ă a
regiunii cervicale, corespunz ător sinusului carotidian, traumatizarea minim ă a plexului solar
prin lovire de intensitate redus ă în regiunea epigastric ă).
B. Moartea neviolent ă
Moartea neviolent ă este moartea produs ă de factori intrinseci organismului. Poate fi
patologic ă și naturală.
Moartea patologic ă este consecin ța diferitelor boli acute sau cronice.
Moartea natural ă este foarte rar ă și poate fi întâlnit ă la vârste înaintate prin uzura
organismului. În aceste cazuri autopsia nu eviden țiază nici o modificare tanatogeneratoare.

2.6. Moartea suspect ă și moartea subit ă

Legea penal ă din țara noastr ă prevede obligativitatea expertizei medico-legale pe
cadavru în toate cazurile de moarte violent ă, când moartea este etichetat ă ca fiind suspect ă sau
când nu se cunoa ște cauza mor ții. În Codul de Procedur ă Penal ă, la art. 114 se arată că
organul de urm ărire penal ă dispune efectuarea unei constat ări medico-legale " în caz de
moarte violent ă, de moarte a c ărei cauz ă nu se cunoa ște, ori este suspect ă".
2.6.1. Moartea suspect ă
Termenul de moarte suspect ă este în esen ță un termen juridic, care implic ă o activitate
de anchet ă și o constatare sau expertiz ă medico-legal ă pe cadavru.
Noțiunea de moarte suspect ă include decesele inexplicabile, decesele produse în
împrejur ări necunoscute și în locuri neobi șnuite și decesele survenite cu totul nea șteptat la
persoane în plin ă stare de s ănătate aparent ă. Deci, prin condi țiile și circumstan țele de
producere este o moarte care ridic ă suspiciuni pentru înl ăturarea c ărora se impune efectuarea
unei expertize medico-legale pe cadavru și a unei anchete judiciare.
În Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constat ărilor și a altor
lucrări medico-legale în secțiunea 5 referitoare la constatarea și expertiza medico-legal ă pe
cadavre, la art.34 se prevede c ă autopsia medico-legal ă a cadavrului se efectueaz ă la
solicitarea organelor judiciare și este obligatorie atunci când moartea este violent ă, când
cauza mor ții nu este cunoscut ă și când cauza mor ții este suspect ă. La acela și articol se arat ă
că un deces este considerat ca moarte suspect ă în următoarele situa ții:
Ø moarte subit ă;
Ø decesul unei persoane a c ărei sănătate, prin natura serviciului este verificat ă
periodic din punct de vedere medical;
Ø deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei intreprinderi
sau institu ții;

Medicină legală
14 Ø deces care survine în custodie, precum moartea persoanelor aflate în deten ție sau
private de libertate, decesele în spitalele psihiatrice, decesele în spitalele penitenciare, în
închisoare sau în arestul poli ției, moartea asociat ă cu activit ățile poli ției sau ale armatei în
cazul în care decesul survine în cursul manifesta țiilor publice sau orice deces care ridic ă
suspiciunea nerespect ării drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortur ă sau oricare
altă form ă de tratament violent sau inuman;
Ø multiple decese repetate în serie sau concomitent;
Ø cadavre neidentificate sau scheletizate;
Ø decese survenite în locuri publice sau izolate;
Ø moartea este pus ă în leg ătură cu o deficien ță în acordarea asisten ței medicale sau
în aplicarea m ăsurilor de profilaxie ori de protec ția muncii;
Ø decesul pacientului survenit în timpul sau la scurt timp dup ă o interven ție
diagnostic ă sau terapeutic ă medico-chirurgical ă.

2.6.2. Moartea subit ă
Moartea subit ă face parte din categoria mor ților suspecte. Spre deosebire de moartea
suspectă care este un termen juridic, moartea subit ă este o no țiune medical ă și se poate defini
ca o moarte neviolent ă, de cauz ă patologic ă, instalat ă cel mai adesea brusc, survenit ă pe
neașteptate, la persoane în stare de s ănătate aparent ă sau la bolnavi care în perioada
premergătoare decesului nu au prezentat o simptomatologie care s ă denote o agravare a bolii
de bază sau evolu ția spre o complica ție letală.
Moartea subit ă survine în locuri foarte variate (domiciliu, loc de munc ă, mijloace de
transport, drumuri, localuri publice, s ăli de spectacol, etc.). Prin brusche țea și circumstan țele
instalării, moartea subit ă trezește numeroase suspiciuni, motiv pentru care a fost încadrat ă în
categoria mor ților suspecte.
Cauzele mor ții subite pot apar ține practic întregii patologii, și diferă în funcție de sex și
vârstă.
La adul ți și vârstnici majoritatea mor ților subite se datoresc unor boli ale aparatului
cardio-vascular.
Moartea subit ă de origine cardio-vascular ă este mult mai frecvent ă la sexul masculin,
cu inciden ță maximă între 55-65 ani, observându-se îns ă tot mai multe cazuri la vârste tinere.
Cauzele cele mai frecvente de moarte subit ă cardio-vascular ă sunt ateroscleroza coronarian ă
și cerebral ă, cu complica țiile majore ale acestora: infarct miocardic, accidente vasculare
cerebrale (hemoragii și infarcte cerebrale). Alte cauze sunt reprezentate de hipertensiunea
arterială severă, miocardite (îndeosebi virale), rupturi anevrismale (aortice, cerebrale),
accidente trombembolice (pulmonare, cerebrale), endocardite, valvulopatii.
Moartea subit ă de origine respiratorie este determinat ă în principal de pneumonii
lobare, bronhopneumonii, pneumonii intersti țiale, tuberculoza pulmonar ă, astm bron șic, edem
glotic.
Moartea subit ă digestiv ă se produce prin hemoragii digestive de cauze variate (ulcer
gastro-duodenal, varice esofagiene rupte, etc), forme grave de hepatit ă virală, pancreatit ă
acută în special forma necrotico-hemoragic ă, enterocolite grave, ocluzie intestinal ă, infarct
intestino-mezenteric.
Moartea subit ă renal ă este determinat ă de diferite forme de glomerulo-nefrite și nefrite
interstițiale grave, scleroze renale, decesul producându-se prin insuficien ță renală acută.
Dintre afecțiunile genitale feminine pe primul plan se situeaz ă sarcina extrauterin ă
ruptă, apoi eclampsia și embolia amniotic ă.
Moartea subit ă la copii
Moartea subit ă la copii de ține inciden ța maxim ă la grupa de vârst ă 0-1 an.

Medicină legală
15 În perioada perinatal ă cauzele cele mai frecvente de moarte subit ă sunt: boala
membranelor hialine, incompatibilitatea de Rh, hemoragii meningo-cerebrale (survenite în
cursul traumatismului obstetrical din na șteri prelungite și neasistate), bronhopneumonii prin
aspirat amniotic, malforma ții congenitale (în special cardio-vasculare), fibroelastoza
endocardic ă, pneumonii atipice și meningo-encefalite cu debut în via ța intrauterin ă.
În primul an de via ță dintre cauzele de moarte subit ă pe primul loc se situeaz ă
afecțiunile aparatului respirator (bron șiolita capilar ă, bronhopneumonia, pneumonia
interstițială) urmate de dispepsiile acute. Alte cauze sunt reprezentate de meningoencefalite,
complica țiile bolilor infecto-contagioase (tusea convulsiv ă, scarlatina, rujeola, etc.).

Test de autoevaluare nr. 2:

Bibliografie minimal ă
1. BELIȘ V. – Medicina legal ă – curs pentru facult ățile de științe juridice,
Ed.Societ ății de Medicin ă Legală din România, 1995
2. DERMENGIU D. și colab. – Curs de Mrdicin ă Legală, Ed. Tehnoplast
Company SRL, Bucuresti 2005
3. VIERU SOCACIU R. – Teorie și practica medico-legal ă în contextual
legislației actuale , Ed. Medical ă Universitar ă “Iuliu Ha țieganu,Cluj-
Napoca, 2002
1. Definește moartea și etapele ei.
2. Enumeră semnele mor ții reale.
3. Enumeră caracteristicile de baz ă a lividit ăților cadaverice dup ă 24
de ore de la deces.
4. Enumeră formele medico-legale și judiciare de moarte.
5. Stipuleaz ă ce prevede art.114 C.pr.pen. referitor la obligativitatea
constatării medico-legale pe cadavru.

Medicină legală
16
CAP III. TRAUMATOLOGIE MECANIC Ă
3.1. Generalit ăți
3.2. Clasificarea și descrierea agen ților traumatici mecanici
3.3. Leziuni traumatice primare.
3.4. Leziuni traumatice ale mu șchilor și tendoanelor.
3.5. Leziuni traumatice ale nervilor
3.6. Leziuni traumatice ale vaselor sanguine
3.7. Leziuni traumatice osteo-articulare
3.8. Raportul de cauzalitate în tanatogeneza traumatismelor mecanice.
3.9. Modalit ăți și împrejur ări de producere a traumatismelor mecanice.
3.9.1. C ăderea și precipitarea.
3.9.2. Accidentele de circula ție.
3.9.3. Leziunile și moartea prin arme de foc
3.9.4. Asfixii mecanice.
Obiective specifice
La finalul capitolului vei avea capacitatea:

3.1. Generalit ăți

Traumatologia mecanic ă studiaz ă efectele ac țiunii factorilor traumatici mecanici
asupra organismului. Aceste efecte pot fi directe și secundare.
Efectele ac țiunii age ților traumatici mecanici sunt condi ționate de mai mul ți factori și
anume:
• caracteristicile agentului traumatic (form ă, consisten ță, greutate, dimensiuni,
particularit ăți, etc.);
• forța cu care ac ționează;
• regiunea corporal ă interesat ă;
• reactivitatea individual ă la acțiunea agentului traumatic mecanic.

3.2. Clasificarea și descrierea agen ților traumatici mecanici

Agen ții traumatici mecanici pot fi clasifica ți în 3 mari categorii :
♦ corpuri contondente;
♦ instrumente cu vârfuri și lame ascu țite;
♦ proiectile.
I.Corpuri contondente
– cu suprafa ță mică (până la 16 cm2 )
§ neregulat ă (piatră, pumn);
§ regulat ă cu diferite forme geometrice: sferic ă, cilindric ă (piatră, bâtă, etc),
poliedric ă, cu muchii și colțuri (ciocan, c ărămidă, rangă metalic ă cu muchii,
etc.). • Să clasifici medico-judiciar agen ții traumatici mecanici;
• Să clasifici și să recunoști leziunile traumatice primare;
• Să faci legătura cauzal ă între deces și leziunile traumatice
tanatogeneratoare;
• Să înțelegi în ce circumstan țe se pot produce traumatisme mecanice.

Medicină legală
17 – cu suprafa ță mare
§ plană (scândur ă, sol cu suprafa ță plană);
§ neregulat ă (sol cu proeminen țe, vehicule).
Prin ac țiunnea corpurilor contondente se produc leziuni de tip contuziv : echimoze,
hematoame, excoria ții și plăgi contuze.
B.Obiecte cu vârfuri și lame ascu țite (arme albe)
1.Obiecte în țepătoare . Au form ă alungită și se termin ă cu un vârf mai mult sau mai
puțin ascuțit. Acționează prin apăsare sau prin ap ăsare și răsucire concomitent ă. Prin ac țiunea
obiectelor în țepătoare se produc pl ăgi înțepate. Exemple: ac, andrea, furc ă, tijă subțire,
șurubelniță, etc.
2.Obiecte t ăietoare . Au una, dou ă sau mai rar mai multe muchii liniare, sub țiri, tăioase.
Acționează prin ap ăsare și mișcare concomitent ă în lungul axului. In general, numai prin
apăsare nu se produc leziuni. Prin ac țiunea acestor obiecte se produc pl ăgi tăiate. Exemple:
brici, lam ă de ras, cu țit fără vârf, o bucat ă de geam, etc.
3.Obiecte în țepătoare-tăietoare . Au un vârf ascu țit și una, dou ă și mai rar mai multe
lame tăioase. Exemple: cu o lam ă ascuțită (cuțit, briceag, pumnal, bisturiu cu vârf); cu dou ă
lame ascu țite (șișul); cu mai multe muchii t ăioase (floret ă, stilet). Ac ționează la început cu
vârful apoi cu lama t ăioasă. Produc pl ăgi înțepate-tăiate.
4.Obiecte despic ătoare . Sunt obiecte relativ grele, cu o muchie mai mult sau mai pu țin
tăioasă. Produc pl ăgi despicate (t ăiate-despicate). Exemple: topor, satâr, sap ă, etc.
C.Proiectile – se vor studia la subcapitolul «Leziunile și moartea prin arme de foc ».
În func ție de particularit ățile diferitelor categorii de agen ți traumatici mecanici leziunile
traumatice prezint ă caractere morfologice diferite, care în general permit recunoa șterea tipului
de agent vulnerant.
Referitor la mecanismul de producere a leziunilor traumatice produse prin
acțiunea agen ților traumatici mecanici exist ă mai multe posibilit ăți:
-lovire activ ă (accelera ția) – agentul traumatic în mi șcare love ște corpul în pozi ție fixă sau
relativ fix ă;
-lovire pasiv ă (dezaccelera ția) – corpul în mi șcare se love ște de un plan dur sau de diferite
obiecte în pozi ție fixă sau relativ fix ă;
-compresiune – între dou ă planuri dure;
-mecanisme lezionale complexe .

3.3. Leziuni traumatice primare

Clasificare . În func ție de integritatea tegumentului, leziunile
traumatice primare se pot clasifica în dou ă categorii:
♦ leziuni f ără soluție de continuitate: echimoza și hematomul;
♦ leziuni cu solu ție de continuitate : excoria țiile și plăgile.

3.3.1. Leziuni traumatice f ără soluție de continuitate

3.3.1.1.Echimoza
Echimoza const ă dintr-un rev ărsat sanguin de întindere variabil ă localizat la nivelul
tegumentelor și a unor mucoase (bucal ă, vaginal ă), produs ă prin ruperea vaselor mici dermo-
hipodermice sau din corionul mucoasei.
Se poate produce prin lovire cu sau de corpuri dure și prin compresiune.
Morfologie . Forma echimozelor este variabil ă. Uneori reproduc forma agentului
traumatizant. De exemplu: echimozele liniare sunt produse prin lovire cu un obiect alungit
(vergea, bât ă); echimozele ovalare sunt produse prin compresiune cu pulpa degetelor;

Medicină legală
18 echimozele semilunare sunt produse cu unghiile. Localizarea echimozelor este variabil ă.
Uneori, pe baza localiz ării se poate aprecia mecanismul de producere. De exemplu,
echimozele palpebrale se produc cel mai frecvent prin lovire activ ă; echimozele pe p ărțile
proeminente (coate, genunchi) se produc de obicei prin c ădere. Culoarea se modific ă în timp.
Modificările de culoare țin de transformarea hemoglobinei din focarul hemoragic. Ini țial
culoarea este ro șie datorit ă oxihemoglobinei. Apoi prin reducerea oxihemoglobinei culoarea
devine albastr ă-violacee, aceasta persistând 2-3 zile. În continuare culoarea devenine cafenie
(între zilele 3 și 7) și apoi verzuie la periferie. Dup ă 7-8 zile devine g ălbuie. Resorb ția se
realizeaz ă în 10-20 zile, fiind mai lent ă în țesuturile laxe.
Referitor la timpul de îngrijiri medicale , în general echimozele nu necesit ă îngrijiri
medicale. Se pot acorda îns ă câteva zile de îngrijiri medicale (maximum 4-6 zile) în caz de
echimoze pe suprafe țe extinse.

3.3.1.2. Hematomul
Hematomul reprezint ă un revărsat sanguin relativ bine delimitat într-un țesut sau organ.
Se produce prin ruperea unor vase de calibru mai mare decât în cazul echimozelor.
Clinic apare o tumefac ție fluctuent ă, echimotic ă, dureroas ă spontan și la palpare.
Complica țiile hematoamelor pot fi: locale (fenomene de compresiune pe structurile de
vecinătate, cu tulbur ări funcționale, suprainfec ție cu abcedare) și generale (șoc traumatic în
caz de hematoame mari și multiple).
Sub aspect evolutiv hematoamele mici se resorb spontan. Hematoamele mari necesit ă
drenaj chirurgical. Alte posibilit ăți evolutive sunt organizarea conjunctiv ă și închistarea.

3.3.2. Leziuni traumatice cu solu ție de continuitate

3.3.2.1.Excoria ția
Excoria ția este o leziune cu solu ție de continuitate superficial ă a pielii.
Se poate produce prin mecanism activ respectiv loviri tangen țiale cu corpuri rugoase,
mai rar cu corpuri ascu țite sau cu muchii, sau pasiv , prin frecare de un corp dur cu suprafa ță
rugoasă (târâre, c ădere).
Când intereseaz ă exclusiv epidermul apare limforagie urmat ă de formarea unei cruste
seroase de culoare g ălbuie. Dac ă sunt interesate și papilele dermice se produce sângerare cu
apariția unei cruste hematice de culoare brun ă-roșietică.
Morfologie. Forma excoriațiilor este variat ă: liniare, semilunare, neregulate. În
mecanismul de târâre apar excoria ții liniare și paralele, cu aspectul unor dungi de frecare,
localizate pe p ărțile proeminente. Când excoria ția este extins ă pe o suprafa ță mai mare se
utilizeaz ă termenul de placard excoriat.
La cadavru excoria țiile recente se pergamenteaz ă.
Sub aspect evolutiv în primele 6 ore excoria ția este umed ă sau sângerând ă, apoi se
acoperă cu o crust ă seroasă sau hematic ă. După 3-4 zile crusta se desprinde de la periferie și
se detașează după 7-8 zile, r ămânând o zon ă rozacee, care dispare treptat f ără să lase cicatrice.
Excoria țiile necesit ă în general 1-2 zile îngrijiri medicale . Timpul se poate prelungi
până la 4-6 zile în caz de excoria ții multiple, pe suprafe țe mari sau de excoria ții
suprainfectate.

3.3.2.2.Pl ăgile
Plaga este o leziune cu solu ție de continuitate mai profund ă a tegumentelor și
mucoaselor.
Clasificarea pl ăgilor se poate face dup ă mai multe criterii:
* după instrumentul cu care sunt produse și aspectul morfologic :

Medicină legală
19 – plăgi contuze;
– plăgi înțepate;
– plăgi tăiate;
– plăgi înțepate-tăiate;
– plăgi despicate;
– plăgi împușcate.
* după profunzime :
– plăgi superficiale;
– plăgi profunde – care pot fi nepenetrante sau penetrante într-o cavitate
(craniană, toracică, abdominal ă). Plăgile penetrante pot fi perforante (când intereseaz ă organe
cavitare) și transfixiante (când traverseaz ă un organ parenchimatos).
• după evolu ție:
– plăgi simple sau necomplicate (se vindec ă per primam);
– plăgi complicate (se vindec ă per secundam).
Ca timp de îngrijiri medicale, în general, pl ăgile simple, necomplicate, necesit ă 7-8
zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Ø Plaga contuz ă (plaga zdrobit ă)
Plaga contuz ă se produce prin lovire cu sau de un corp dur contondent .
Morfologic se caracterizeaz ă prin margini neregulate, fund anfractuos și prezența unor
punți tisulare între marginile pl ăgii. Existen ța acestor pun ți tisulare face ca dehiscen ța plăgii
să fie mică.
Ø Plaga înțepată
Plaga în țepată se produce prin ac țiunea instrumentelor întep ătoare. Leziunea produs ă de
aceste instrumente prezint ă o plagă cutanată la locul de p ătrundere, un canal și uneori o plag ă
la locul de ie șire.
Aspectul morfologic al plăgii cutanate la locul de p ătrundere diferă în funcție de forma
și diametrul instrumentului. Dac ă instrumentul în țepător are diametrul foarte mic (de exemplu
acul), apare o plag ă punctiform ă de culoare ro șcată. Dacă instrumentul are diametrul mare
apare o plag ă alungită în form ă de fantă sau butonier ă cu extremit ățile (unghiurile) rotunjite.
Acest aspect poate ridica probleme de diagnostic diferen țial cu plaga în țepată-tăiată la care
însă unul sau ambele unghiuri sunt ascu țite.
Canalul are adâncime variabil ă. Poate fi unic sau ramificat (prin retragere incomplet ă și
introducere sub un alt unghi). Permite aprecierea direc ției de aplicare a loviturii.
Plaga la locul de ie șire are acelea și caractere morfologice cu plaga de la locul de
intrare.
Ø Plaga tăiată
Plaga t ăiată este produs ă prin ac țiunea instrumentelor t ăietoare sau a instrumentelor
înțepătoare-tăietoare, atunci când acestea ac ționează numai cu muchia t ăioasă.
Morfologic se caracterizeaz ă prin margini netede și lipsa pun ților tisulare între buzele
plăgii. Marginile sunt de obicei îndep ărtate (datorit ă retracției țesuturilor și lipsei pun ților
tisulare) dehiscen ța plăgii fiind în general apreciabil ă. Lungimea pl ăgii este condi ționată de
lungimea lamei și mișcarea de alunecare imprimat ă instrumentului. Profunzimea depinde de
gradul de ascu țire al lamei, for ța de compresiune și rezisten ța țesutului fiind mai profunde în
zone cu rezisten ță mai scăzută (gât, abdomen, fese, coapse).
Unei pl ăgi tăiate i se descriu 3 elemente morfologice: cap (punctul de atac), corp și
coadă (punctul terminal). În general la nivelul punctului de atac unghiul este mai deschis și
profunzimea este mai mare, iar la nivelul punctului terminal unghiul este mai închis și
profunzimea este mai mic ă. Uneori coada se continu ă cu o fin ă excoriație liniară denumit ă
"codiță de șoricel". În practica medico-legal ă identificarea acestor elemente este foarte

Medicină legală
20 important ă întrucât furnizeaz ă date referitoare la direc ția de aplicare a loviturii și implicit la
poziția victim ă-agresor (în caz de agresiune).
Ø Plaga înțepată-tăiată
Plaga în țepată-tăiată este produs ă prin ac țiunea instrumentelor în țepătoare-tăietoare.
Leziunea produs ă prin acțiunea acestor instrumente se caracterizeaz ă prin prezen ța unei pl ăgi
cutanate la locul de p ătrundere și a unui canal; în unele cazuri poate s ă apară o plagă cutanată
la locul de ie șire.
Morfologic forma plăgii cutanate la locul de p ătrundere este condi ționată de
particularit ățile instrumentului în țepător-tăietor:
− dacă instrumentul are un singur t ăiș apare o plag ă în formă de butonier ă cu un
unghi ascu țit (corespunz ător muchiei t ăioase) și unul rotunjit sau patrulater (corespunz ător
muchiei net ăioase);
− dacă instrumentul are dou ă tăișuri apare o plag ă cu aspect de butonier ă cu
ambele unghiuri ascu țite;
− când instrumentul are mai multe muchii t ăioase plaga are un aspect stelat cu
mai multe unghiuri ascu țite.
Dimensiunile pl ăgii se determin ă după apropierea buzelor pl ăgii. Lungimea pl ăgii este
egală cu lățimea instrumentului în lovirile perpendiculare și este mai mare în lovirile oblice.
Lățimea plăgii este mai mare decât grosimea instrumentului datorit ă retracției tisulare.
Marginile pl ăgii sunt netede, f ără punți tisulare.
Canalul reproduce direc ția loviturii, poate fi unic sau ramificat..
Plaga cutanat ă la locul de ie șire a instrumentului are acelea și caracteristici morfologice
ca și plaga de la locul de p ătrundere.
Ø Plaga despicat ă
Plaga despicat ă este produs ă prin acțiunea instrumentelor despic ătoare.
Morfologic se poate asem ăna cu o plag ă tăiată sau cu o plag ă contuză, în func ție de
gradul de ascu țire al muchiei t ăioase. Lungimea pl ăgii este de obicei egal ă cu lungimea
muchiei despic ătoare. Instrumentele despic ătoare produc în general leziuni grave, plaga
cutanată însoțindu-se de obicei cu leziuni osoase și leziuni viscerale subjacente.

3.4. Leziunile traumatice ale mu șchilor și tendoanelor

Leziunile traumatice ale mu șchilor și tendoanelor pot fi închise și deschise.
Leziunile închise . Leziunile traumatice închise sunt întâlnite în traumatisme de tip
contuziv. Ca aspecte lezionale putem întâlni rupturi musculare (par țiale sau complete), rupturi
de tendoane, hematoame, infiltrate sanguine musculare de întindere variabil ă care disec ă
fibrele și fasciculele musculare. În traumatismele contuzive grave, cu zdrobiri musculare
extinse, poate apare sindromul de strivire, care poate duce la moarte prin șoc traumatic sau
insuficien ță renală acută, datorit ă obliterării tubilor uriniferi cu mioglobina eliberat ă din
mușchii zdrobi ți.
Leziunile deschise sunt reprezentate de pl ăgile profunde cu interesare muscular ă. Se
pot realiza sec țiuni parțiale sau complete ale mu șchilor și tendoanelor. Aceste leziuni sunt
însoțite de sânger ări importante datorit ă vasculariza ției foarte bogate a mu șchilor.

3.5. Leziunile traumatice ale nervilor

Leziunile traumatice ale nervilor pot ap ărea în cadrul unor traumatisme închise și
deschise. Dup ă modul de producere pot fi directe și indirecte (secundare).
Leziunile directe se produc prin ac țiunea direct ă a agentului traumatic. Astfel, în
traumatismele deschise pot ap ărea secționări complete sau par țiale ale nervilor. În

Medicină legală
21 traumatismele închise se pot produce leziuni prin compresiunea nervilor între agentul
traumatic și un plan osos.
Leziunile indirecte se pot produce prin ischemie (în caz de leziuni vasculare) sau prin
deplasarea fragmentelor osoase (în caz de fracturi cu deplasare).
Manifest ările clinice sunt diferite în func ție de nervii interesa ți și constau în tulbur ări
de sensibilitate, tulbur ări motorii, tulbur ări trofice și vegetative. Leziunile traumatice ale
nervilor pot genera sechele morfo-func ționale cu infirmitate sau invaliditate post-traumatic ă.

3.6. Leziunile traumatice ale vaselor sanguine

Vasele sanguine sunt foarte frecvent lezate atât în traumatismele deschise cât și în
traumatismele închise.
Aspectul morfologic al leziunilor vasculare depinde de tipul de agent vulnerant. Astfel
armele albe produc sec țiuni parțiale sau complete ale vaselor. În traumatismele contuzive pot
apărea rupturi vasculare, zdrobiri sau leziuni ale intimei.
Principala consecin ță a leziunilor vasculare este hemoragia, care poate fi extern ă și
intern ă. În cadrul hemoragiei interne sângele se poate rev ărsa în țesuturi și organe
(hematoame) sau în cavit ăți preformate (hemotorax, hemopericard, hemoperitoneu, etc.).
Gravitatea hemoragiei depinde de calibrul vasului, tipul vasului (arterial sau venos) și aspectul
leziunii.
Din punct de vedere al mecanismului tanatogenerator, în leziuni ale vaselor de
calibru mare decesul se produce într-un interval scurt de timp, prin hemoragie masiv ă și
rapidă. În cazul lez ării unor vase de calibru mijlociu și mic, decesul se produce prin șoc
hemoragic într-un interval de câteva ore de la producerea leziunilor.
În cazul expertizelor medico-legale pe persoane în via ță, leziunile vasculare care
necesită hemostaz ă chirurgical ă de urgen ță constituie leziuni primejdioase pentru via ță.

3.7. Leziunile traumatice osteo-articulare

3.7.1. Fracturile
Fractura reprezint ă întreruperea continuit ății unui os sub ac țiunea unui factor traumatic
mecanic.
Clasificarea fracturilor se poate face dup ă mai multe criterii:
După mecanismul de producere :
Ø directe – se produc la locul de impact;
Ø indirecte – se produc la distan ță de locul de aplicare a for ței traumatice.
Fracturile directe se pot produce prin îndoirea osului sau prin compresiune între dou ă
planuri dure.
Fracturile indirecte se pot produce prin:
− flexie (îndoirea diafizei când for ța se exercit ă la una sau ambele extremit ăți ale
unui os) rezultând fracturi diafizare;
− răsucirea unei extremit ăți a osului, ap ărând fracturi cu aspect spiroid;
− smulgere, producându-se fracturi limitate la por țiuni mici de os, la locul unei
inserții musculare (smulgeri de apofize, epicondili).
După localizare fracturile oaselor lungi se pot clasifica în:
Ø fracturi epifizare;
Ø fracturi diafizare;
Ø fracturi epifizo-diafizare;
Ø fracturi intraarticulare.
După aspectul morfologic :

Medicină legală
22 Ø fracturi incomplete: fisuri, fracturi par țiale, înfundarea unei t ăblii,etc
Ø fracturi complete: simple multiple, cominutive, orificiale.
Fracturile complete pot fi cu sau f ără deplasare.
După integritatea p ărților moi :
Ø fracturi închise ;
Ø fracturi deschise .
Leziunile de p ărți moi din cadrul fracturilor deschise se pot produce direct prin ac țiunea
agentului traumatic, sau secundar prin capetele osoase fracturate și deplasate.
Obiectivele expertizei medico-legale. Expertiza medico-legal ă în caz de fracturi are
următoarele obiective:
-stabilirea diagnosticului de fractur ă (prin examen clinic și obligatoriu prin examen
radiologic);
-stabilirea mecanismului de producere;
-aprecierea timpului de îngrijiri medicale, care include perioada imobiliz ării (până la
consolidare) și timpul de recuperare func țională.
-stabilirea sechelelor morfofunc ționale.

3.7.2. Luxațiile
Luxa țiile sunt leziuni traumatice caracterizate printr-o modificare a raportului anatomic
normal al suprafe țelor articulare ale oaselor. Pot fi complete (când suprafe țele articulare î și
pierd în totalitate contactul) și incomplete sau subluxa ții (suprafe țele articulare mai r ămân
parțial în contact).
Se pot produce prin trac țiune, torsiune sau deplasarea lateral ă a epifizei unui os.
Diagnosticul obiectiv se bazeaz ă pe examenul clinic coroborat în mod obligatoriu cu
examenul radiologic.
Timpul de îngrijiri medicale nu depășește 25-30 zile în caz de luxa ție simplă, corect
repusă.

3.7.3. Entorsele
Entorsele sunt leziuni traumatice caracterizate prin distensii capsulo-ligamentare a unei
articulații. Determin ă tulburări funcționale pe perioade de timp variabile în func ție de
gravitate. Clinic se caracterizeaz ă prin durere, impoten ță funcțională relativă, tumefac ție
echimotic ă.
Ca timp de îngrijiri medicale , entorsele necesit ă în general sub 20 zile.

3.8. Raportul de cauzalitate în tanatogeneza traumatismelor
mecanice

Raportul de cauzalitate în tanatogeneza traumatismelor mecanice constituie
unul din aspectele fundamentale ale practicii medico-legale întrucât are ca scop
stabilirea pe baze științifice a raportului care exist ă între traumatism și
producerea mor ții. Aceast ă problem ă complex ă a fost rezolvat ă foarte sintetic de
școala româneasc ă de medicin ă legală.
Schematic raportul de cauzalitate în tanatogeneza traumatismelor mecanice poate fi
redat astfel (dup ă Quai):
A. CAUZALITATE DIRECT Ă (PRIMAR Ă)
a) NECONDI ȚIONATĂ
ð Complex morfofunc țional cauzator al mor ții Traumatism

Medicină legală
23 b) CONDIȚIONATĂ

Factorii condi ționali:
– adjuvanți (endogeni, exogeni) – nu rup nexul de cauzalitate
– determinan ți – pot rupe nexul cauzal

B. CAUZALITATE SECUNDAR Ă – întotdeauna condi ționată

3.8.1. Cauzalitatea direct ă
Cauzalitatea direct ă poate fi necondi ționată și condiționată.
Cauzalitatea direct ă necondi ționată
În aceast ă formă de cauzalitate, între traumatism și complexul morfofunc țional care
produce moartea nu se interpune nici o verig ă. De exemplu: zdrobirea craniului și
conținutului, decapitarea, leziuni grave ale organelor vitale.
Cauzalitatea direct ă condi ționată
În cauzalitatea direct ă condiționată între traumatism și complexul morfofunc țional care
produce moartea intervin o serie de factori condi ționali care pot avea un rol adjuvant sau
determinant în producerea mor ții.
Factorii adjuvanți pot fi endogeni (st ări patologice preexistente) și exogeni (factori de
mediu, tratamente, consum de alcool, etc.). Interven ția factorilor adjuvan ți nu rupe nexul de
cauzalitate. Pentru exemplificare prezent ăm cazul unui individ decedat prin traumatism
cranio-cerebral cu fractur ă de calot ă și bază craniană și leziuni meningo-cerebrale (hematom
subdural, hemoragie subarahnoidian ă, contuzie cerebral ă). În plus s-au constatat modific ări de
ateroscleroz ă cerebral ă iar examenul toxicologic a eviden țiat că individul era sub influen ța
băuturilor alcoolice. În exemplul dat traumatismul produce în mod nemijlocit leziunile
meningo-cerebrale care duc la moarte. Interven ția factorilor adjuvan ți, respectiv alcoolul, prin
creșterea permeabilit ății vasculare, sau ateroscleroza prin cre șterea fragilit ății vasculare, au
cel mult un rol agravant al leziunilor meningo-cerebrale, fiind deci un factor adjuvant. În
această situație raportul de cauzalitate nu se poate rupe existând o leg ătură directă între cauz ă
(traumatism) și efect (moartea prin leziuni meningo-cerebrale).
Factorii condi ționali determinan ți pot rupe nexul de cauzalitate. Vom exemplifica cu
cazul unui individ care decedeaz ă în urma unui traumatism de mic ă intensitate al extremit ății
cefalice. La autopsie se constat ă un mic infiltrat sanguin epicranian, hemoragie
subarahnoidian ă difuză și un anevrism cerebral rupt. În acest caz boala preexistent ă
(anevrismul cerebral) determin ă leziunea tanatogeneratoare (hemoragia subarahnoidian ă).
Traumatismul de mic ă intensitate, prin el însu și, în condi ții obișnuite nu putea duce la moarte
și cel mult a favorizat ruperea anevrismului. Dar anevrismul se putea rupe și în alte condi ții
(efort fizic, defecare, act sexual, etc.). În aceste condi ții nexul de cauzalitate se poate rupe,
traumatismul neputând fi incriminat ca fiind direct cauzal în producerea mor ții.

3.8.2. Cauzalitatea secundar ă
Cauzalitatea secundar ă este o form ă de cauzalitate întotdeauna condi ționată. În acest tip
de cauzalitate traumatismul determin ă leziuni care prin gravitatea lor nu duc la moarte, dar în ð ð Traumatism Factori condiționali Complex morfofunc țional care
produce moartea
ð ð Traumatism Complex morfofunc țional
care nu produce moartea Complica ții care duc la
moarte

Medicină legală
24 evoluție, determin ă complica ții grave care produc decesul. De exemplu, o agresiune soldat ă
cu o plag ă penetrant ă abdominal ă produsă de un cu țit, cu perforarea unei anse intestinale.
Leziunea prin gravitatea ei nu produce moartea, dar în lipsa unui tratament adecvat duce la
peritonit ă, care determin ă decesul prin stare septic ă.
În aceast ă formă de cauzalitate intervin numero și factori condi ționali, exogeni și
endogeni. În exemplul dat ace știa sunt reprezenta ți de felul, precocitatea și corectitudinea
tratamentului aplicat, reactivitatea organismului, etc.

3.9. Modalit ăți și împrejur ări de producere a traumatismelor
mecanice

3.9.1. Căderea și precipitarea
Căderea și precipitarea sunt consecin ța pierderii echilibrului cu izbirea corpului de un
plan dur. Căderea simpl ă (căderea pe acela și plan) const ă în schimbarea pozi ției corpului cu
izbirea pe acela și plan, respectiv planul de sus ținere. Precipitarea (căderea de la în ălțime)
constă în trecerea corpului de pe un plan pe un altul situat mai jos, sub ac țiunea gravita ției. În
cădere și precipitare leziunile se produc prin lovirea pasiv ă de un plan dur.
Pierderea echilibrului poate avea cauze interne și externe.
• Cauzele interne (endogene) sunt reprezentate de boli care determin ă pierderea st ării de
cunoștință (epilepsie, sincopa cardiac ă, accidente vasculare cerebrale, etc.), tulbur ări ale
sistemului labirintic, tulbur ări de vedere, afec țiuni neurologice, autopropulsia.
• Cauzele externe (exogene) pot fi determinante (heteropropulsia) și favorizante (terenul
alunecos, obscuritatea, diferite obstacole,etc.).
Atât căderea cât și precipitarea se pot produce din pozi ția de repaus a corpului sau din
cea de mi șcare, cu sau f ără interven ția unei for țe externe (heteropropulsie).
În cursul unei precipit ări se disting 3 faze:
Ø Faza de pierdere a echilibrului ;
Ø Faza de c ădere propriu-zis ă;
Ø Faza de izbire de planul dur .
În căderea pe acela și plan sau de la în ălțimi foarte mici (pân ă la 1-2 m), cea de-a doua
fază este inexistent ă sau aproape inexistent ă. Dacă impactul se face pe planuri înclinate
izbirea este urmat ă de alunecarea și rostogolirea corpului.
Gravitatea leziunilor în cădere și precipitare este dependent ă de mai mul ți factori:
− viteza de c ădere – condiționată de înălțimea de la care se cade și greutatea corpului;
− caracteristicile planului de impact;
− zona corpului cu care se realizeaz ă impactul ;
− forța de propulsie imprimat ă corpului.
3.9.1.1.Căderea simpl ă
Căderea simpl ă sau căderea pe acela și plan se poate produce din pozi ție staționară sau
din mișcare (mers sau fug ă). Pierderea echilibrului este de origine endogen ă în primul caz și
exogenă (teren alunecos, obstacole) în al doilea caz. Un rol important în producerea c ăderii
revine st ării de ebrietate.
Leziunile sunt în general de gravitate redus ă, reprezentate de echimoze, hematoame,
excoriații, plăgi contuze și fracturi. Leziunile prin c ădere au o serie de caracteristici: apar pe
părți proeminente, care vin prima dat ă în contact cu planul dur (piramida nazal ă, occipital ă,
coate, genunchi, palme) și sunt localizate într-un singur plan (planul de contact). Excep ție
face căderea urmat ă de rostogolire pe un plan înclinat când apar leziuni pe planuri diferite.
Moartea în căderea pe acela și plan survine foarte rar. Este posibil ă în căderi cu
heteropropulsie (lovire activ ă urmată de cădere) și în căderi survenite dup ă pierderea st ării de
cunoștință, situație în care mi șcările de redresare a corpului sunt practic inexistente. Decesul

Medicină legală
25 se poate produce prin leziuni meningo-cerebrale, consecutive lovirii capului de sol sau de
diferite obiecte din jur și foarte rar prin hemoragie intern ă datorată unor rupturi de ficat și
splină (de obicei pe fond patologic preexistent).
3.9.1.2.Precipitarea
Precipitarea este c ăderea de la un nivel superior la un nivel situat inferior, fiind
denumită și căderea de la în ălțime. Leziunile produse prin precipitare sunt leziuni de gravitate
mare, cu mortalitate mare. Sub aspect judiciar precipitarea poate fi sinucidere , accident și
foarte rar omucidere .
Mecanismul de producere al leziunilor în precipitare poate fi direct și indirect.
• Mecanismul direct poate să fie primar, secundar și mediat. Leziunile prin mecanism
direct primar sunt cele care apar în regiunea care relizeaz ă contactul ini țial cu planul dur. De
mecanismul direct secundar țin leziunile produse prin izbirea ulterioar ă a restului corpului de
planul dur, dup ă ce s-a realizat contactul ini țial. Mecanismul direct mediat apare în c ăderi în
ax vertical (în picioare, pe genunchi, ischioane, pe vertex), când for ța traumatic ă se transmite
la distan ță, prin intermediul coloanei vertebrale, determinând leziuni la distan ță de zona de
impact (de exemplu fractura mediat ă de bază craniană).
• Leziunile prin mecanism indirect apar de asemenea la distan ță de zona de impact,
fiind consecin ța dezaccelera ției bruște sau a unor contrac ții musculare violente.
Uneori în precipitare se pot produce leziuni în timpul fazei de c ădere propriu-zis ă, prin
izbirea de o serie de obstacole întâlnite în traiectoria de c ădere (stâlpi, arbori, balcoane, etc.).
Modalități de impact în precipitare
În precipitare exist ă mai multe modalit ăți de impact al corpului cu planul dur și anume:
Ø Impactul segmentului cranian concomitent cu restul corpului, care se poate
face în planul anterior, posterior sau unul din planurile laterale ale corpului.
Ø Impactul cu segmentele inferioare ale corpului , respectiv c ăderea în picioare,
pe genunchi sau pe ischioane.
Ø Impactul cu segmentul cranian (căderea pe vertex).
Ultimele dou ă modalit ăți enumerate constituie variante de precipitare în ax vertical,
denumite pe scurt precipitare în ax.
I.Impactul segmentului cranian concomitent cu restul corpului
În aceast ă variantă contactul corpului cu planul dur se face pe o suprafa ță mare.
Leziunile apar pe un singur plan, respectiv pe planul de impact (anterior, posterior sau unul
din planurile laterale). Pot ap ărea leziuni în mai multe planuri în caz de lovire de diferite
obstacole pe traseul de c ădere sau când impactul se face pe un plan înclinat, când urmeaz ă
rostogolirea victimei.
Aspectele lezionale întâlnite în aceast ă formă sunt extrem de variate, adeseori
imitând aspecte lezionale multiple.
Leziunile de p ărți moi sunt condi ționate de particularit ățile planului de impact, de for ța
de izbire, precum și de îmbr ăcămintea victimei . Se pot întâlni leziuni cu sau f ără soluție de
continuitate. Adeseori exist ă discordan ță evident ă între gravitatea leziunilor externe și a
leziunilor osoase și viscerale, în sensul c ă leziunile externe sunt de gravitate redus ă,
contrastând cu cele interne de gravitate mare.
Dintre leziunile extremit ății cefalice frecvența cea mai mare o de țin fracturile craniene
cu iradieri la baz ă, asemănătoare celei produse prin mecanismul de compresiune. Când
impactul are loc pe o suprafa ță neregulat ă cu proeminen țe, apar fracturi cu înfundare. În
căderile de la în ălțimi mari (peste 10 m) apar fracturi cominutive, iar în precipit ările de la
înălțimi foarte mari (peste 15 m) apar explozii craniene cu zdrobirea craniului și conținutului.
Fracturile craniene se asociaz ă de cele mai mullte ori cu l eziui meningo-cerebrale cu caracter
bipolar, fiind prezente în zona de impact și în focarul de contralovitur ă. Prin gravitatea lor,
leziunile meningo-cerebrale constituie adeseori cauza mor ții.

Medicină legală
26 Leziunile coloanei vertebrale (luxații și fracturi) sunt foarte frecvent întâlnite în
precipitare, mai ales de la în ălțimi mari.
Leziunile scheletului toracic . Fracturile costale sunt foarte frecvent întâlnite și adeseori
imită aspectul fracturilor costale produse prin compresiune.
Fracturile bazinului . În căderile de la în ălțimi mari, indiferent de planul de impact al
corpului, apar fracturi multiple de sacru, de ramuri ilio și ischio-pubiene, pubis și disjunc ții
suturale mari, uni sau bilaterale, putând imita aspectul lezional din mecanismul de
compresiune.
Fracturile oaselor membrelor . În căderi de la în ălțimi mici (p ănă la 5m), de obicei apar
fracturi la un singur membru. De la în ălțimi cuprinse între 5 și 10 m apar fracturi multiple, iar
de la înălțimi mai mari de 10 m fracturile membrelor sunt constante, interesând atât membrele
superioare, cât și membrele inferioare.
Leziunile viscerale (rupturile viscerale ). În căderile de la în ălțimi de pân ă la 5 m,
leziunile viscerale sunt foarte rare și apar numai pe organe cu modific ări patologice
preexistente. În c ăderile de la 5-10 m în ălțime aceste leziuni sunt destul de frecvente, iar de la
înălțimi de peste 10 m sunt constante, interesând mai multe organe.
II.Impactul pe segmentele inferioare
Această modalitate de impact poate îmbr ăca 3 aspecte: căderea pe plante (membrele
inferioare fiind în extensie), căderea pe genunchi (gambele fiind flectate pe coapse) și
căderea pe ischioane (gambele fiind flectate pe coapse și coapsele pe abdomen).
Leziunile directe primare au aspect diferit în func ție de segmentul cu care se realizeaz ă
impactul.
În căderea pe plante putem întâlni infiltrate hemoragice difuze ale fe țelor plantare ale
picioarelor, luxa ții tarso-metatarsiene, fracturi de calcaneu, fracturi uni sau bimaleolare și, mai
rar, fracturi ale metatarsienelor.
În căderea pe genunchi pot să apară fracturi de rotul ă, luxații de genunchi, fracturi de
platou tibial, fracturi ale epifizei distale a femurului.
În căderea pe ischioane apar infiltrate hemoragice fesiere și sacroiliace, fracturi de
ramuri ischiopubiene, fracturi ale condililor femurali.
Leziunile caracteristice în precipitarea cu impact pe segmentele inferioare ale corpului
sunt leziunile mediate, produse prin transmiterea for ței traumatice în axul vertical prin
structurile osoase. Din aceast ă categorie leziunea tipic ă este fractura de baz ă de craniu cu
traiect circular în jurul g ăurii occipitale, cu telescoparea intracranian ă a coloanei vertebrale
cervicale care duce imediat la moarte prin lezarea bulbului rahidian.
III.Impactul cu segmentul cranian (c ăderea pe vertex)
În precipitarea în ax vertical cu impact pe extremitatea cefalic ă, denumit ă în practica
medico-legal ă și căderea pe vertex, leziunea tipic ă este fractura mediat ă de bază craniană, cu
aspectul unei fracturi circulare în jurul g ăurii occipitale, asociat ă cu telescoparea intracranian ă
a rahisului și moarte fulger ătoare prin leziuni bulbare. În afar ă de aceast ă leziune tipic ă, în
impactul pe vertex se pot produce fracturi liniare sau cominutive la nivelul vertexului și
fracturi de corpi vertebrali prin tasare, în special la nivelul coloanei cervicale. În precipitarea
de la în ălțimi de peste 10-15 m întâlnim fracturi de tip explozie cranian ă cu zdrobirea
craniului și conținutului.

3.9.2. Accidentele de circula ție
Accidentele rutiere constituie una din cele mai frecvente cauze de morbiditate și
mortalitate pe plan mondial, fiind considerate ca o adev ărată "boală a civiliza ției moderne",
Accidentul rutier este un fenomen complex determinat de mai mul ți factori – uman,
tehnic, natural (meteorologic) – cu repercursiuni negative de ordin medical, social, economic
și juridic.

Medicină legală
27 În literatura de specialitate termenul de accident de circula ție define ște orice accident
produs de un vehicul pe c ăile publice de transport.
În determinismul accidentelor de circula ție intervin trei factori:
– factorul uman (în postura de conduc ător auto și pieton);
– factorul vehicul;
– factorul drum ( șosea).
Factorul uman are rolul determinant în cele mai multe accidente rutiere. În majoritatea
cazurilor accidentul este consecin ța nerespect ării normelor de securitate a circula ției pe
drumurile publice, imputabil ă atât conduc ătorului auto cât și pietonilor.
Factorul autovehicul intervine în producerea accidentelor rutiere prin deficien țele
tehnice ale sistemului de frânare, direc ției, defectele pneurilor, la sistemul de iluminare și
semnalizare.
Cel de-al treilea factor care intervine în determinismul accidentelor rutiere este starea
șoselei prin deficien țe de construc ție, gropi, factori ocazionali (mâzg ă, polei), lipsa unei
semnaliz ări corespunz ătoare a diferitelor pericole pe drumurile publice (drum accidentat,
posibilitatea de derapare, curbe periculoase, etc.) pentru avizarea din timp a conduc ătorilor
auto.
În majoritatea cazurilor, în producerea accidentelor rutiere sunt implicate autovehicule,
dar pot fi produse și de alte tipuri de vehicule: biciclete, motociclete, vehicule cu trac țiune
animală, etc.
În accidentele de circula ție produse de autovehicule , gravitatea leziunilor este
condiționată în principal de viteza de deplasare a autovehiculului și de particularit ățile
autovehiculului implicat. În accidentele rutiere produse de autovehicule pot fi implica ți pe de
o parte pietonii și pe de alt ă parte persoanele din autovehicul.
= Accidentarea pietonilor
În producerea leziunilor la pietoni putem întâlni mecanisme variate, care pot fi
sistematizate în 3 categorii :
1 .Mecanisme simple: lovire, compresiune, târâre.
2.Mecanisme asociate (asocieri de dou ă mecanisme simple): lovire-proiectare, lovire-
cădere, călcare-târâre, c ălcare-comprimare;
3.Mecanisme complexe (asocieri de mai mult de dou ă mecanisme simple): lovire-
proiectare-c ălcare;lovire-proiectare-târâre;lovire-proiectare-comprimare;lovire-proiectare-
călcare-comprimare;lovire-proiectare-c ălcare-târâre; etc.
I.Mecanisme simple
Lovirea neasociat ă cu alte mecanisme (proiectare, c ădere) este foarte rar întâlnit ă.
Apare când viteza autovehiculului este foarte mic ă. Leziunile sunt de intensitate mic ă
(echimoze, hematoame, excoria ții, plăgi contuze) fiind localizate la locul de impact.
Compresiunea poate avea dou ă aspecte distincte: c ălcarea cu roata și comprimarea
între părțile joase ale autovehiculului și sol. Compresiunea se asociaz ă de obicei cu lovirea și
proiectarea. C ălcarea simpl ă se poate întâlni în situa ția în care victima este culcat ă pe
carosabil (stare de ebrietate, suicid). Gravitatea leziunilor depinde de greutatea
autovehiculului, garda la sol și viteza de deplasare.
Leziunile prin c ălcare sunt leziuni grave care duc foarte frecvent la moarte. Constau în
fracturi cominutive la diferite nivele și zdrobiri de organe. În c ălcarea capului apare zdrobirea
craniului și conținutului.
Leziunile prin comprimare între p ărțile joase ale autovehiculului și sol sunt de
asemenea grave, situate pe dou ă planuri opuse ale corpului. Constau în fracturi multiple și
rupturi de organe.
Târârea neasociat ă cu alte mecanisme este rar întâlnit ă. Se produce prin ag ățarea
victimei de o parte a autovehiculului și târârea ei pe o distan ță variabil ă, cu frecarea de sol.

Medicină legală
28 Leziunile de târâre constau din placarde excoriate, excoria ții liniare, paralele, cu aspectul unor
dungi de frecare. Uneori apar denud ări mari de tegumente pe p ărțile descoperite, scalp ări
parțiale și leziuni ale p ărților proeminente ale oaselor.
II.Mecanisme asociate Mecanismele asociate sunt cele mai frecvent întâlnite în accidentele
rutiere. Dintre mecanismele asociate cel mai des întâlnit este cel de lovire-proiectare.
Mecanismul de lovire-proiectare presupune lovirea victimei de c ătre un autovehicul în
mișcare, urmat ă de aruncarea și proiectarea acesteia pe planul dur al șoselei. Se produce când
viteza autovehiculului este mai mare de 40-50 km/or ă. Leziunile pot fi grupate în dou ă
categorii:leziuni de lovire șileziuni de proiectare.
– Leziunile de lovire (de impact direct) sunt reprezentate de echimoze, excoria ții, hematoame,
plăgi contuze, rupturi musculare, fracturi, localizate la zona de impact. Gravitatea leziunilor
depinde de for ța de lovire, suprafa ța de impact și zona lovit ă. În unele cazuri apar leziuni care
reproduc anumite particularit ăți ale zonei care love ște(de exemplu echimoze și excoria ții care
reproduc forma ramei de la far sau desenul m ăștii de la radiator). Leziunile de lovire se
localizeaz ă mai frecvent pe planul posterior și lateral al corpului. Nivelul leziunilor depinde
de tipul autovehiculului. Autovehiculele mici și mijlocii produc leziuni de lovire la un nivel
relativ jos, situate de obicei sub regiunea lombar ă. În cazul autovehiculelor mari cu fa ța
verticală sau aproximativ vertical ă, leziunile de lovire se întind pe suprafa ță mare, fiind mai
des localizate la nivelul trunchiului, membrelor superioare și capului. Pe hainele și corpul
victimei pot r ămâne la locul de impact corpi str ăini, proveni ți de pe autovehiculul care a lovit
(fragmente de vopsea, de material plastic). Toate aceste elemente sunt foarte utile pentru
identificarea autovehiculului în accidentele cu fuga de la locul accidentului. Pe de alt ă parte,
pe partea de autovehicul care a lovit se pot g ăsi urme biologice (pete de sânge, fire de p ăr,
fragmente tisulare) sau fragmente textile provenite din îmbr ăcăminte.
– Leziunile de proiectare sunt de regul ă mai grave decât cele de lovire, având urm ătoarele
caracteristici principale:
– întindere pe o suprafa ță mare a corpului;
– leziuni externe de mic ă intensitate, contrastând cu leziunile osoase și viscerale grave;
– frecven ța mare a leziunilor cranio-cerebrale, care prin gravitatea lor constituie de cele
mai multe ori cauza mor ții.
Localizarea leziunilor de proiectare în raport cu cele de lovire depinde de nivelul la care se
produce lovirea de c ătre autovehicul:
– în lovirile înalte, situate deasupra centrului de greutate al victimei, leziunile de proiectare
se situeaz ă în planul opus leziunilor de lovire;
– când lovirea este joas ă, sub centrul de greutate al victimei, leziunile de proiectare apar pe
același plan cu cele de lovire.
Mecanismul de lovire – c ădere este mult mai rar întâlnit și apare când viteza autovehiculului
este redus ă. Leziunile sunt asem ănătoare celor din mecanismul de lovire-proiectare, dar sunt
mult mai pu țin întinse. Leziunile de lovire sunt reprezentate de echimoze, hematoame și rar de
rupturi musculare și fracturi. Leziunile de c ădere constau în echimoze, excoria ții, plăgi
contuze, localizate pe p ărțile proeminente și rareori în fracturi. Leziunile cranio-cerebrale sunt
foarte rare și puțin grave.
III.Mecanisme complexe. Leziunile produse în cadrul mecanismelor complexe se
caracterizeaz ă în principal prin multipolaritate, gravitate mare, prezen ța obligatorie a
leziunilor osoase plurifocale, imposibilitatea individualiz ării fiecărei leziuni în parte în raport
cu mecanismul de producere.
= Accidentarea persoanelor din autovehicul
Accidentarea persoanelor din autovehicul se realizeaz ă cel mai frecvent prin coliziunea
între dou ă autovehicule sau între un autovehicul și un obstacol. Cele mai grave sunt impactele în
plan frontal. Adesea coliziunea este urmat ă de răsturnarea și uneori rostogolirea autovehiculului.

Medicină legală
29 Prin coliziune se produce o dezaccelera ție bruscă cu proiectarea ocupan ților de pe locurile lor și
lovirea de pere ții interiori ai autovehiculului. În unele cazuri ocupan ții pot fi proiecta ți în afara
autovehiculului (prin parbriz, prin deschiderea portierelor), lovindu-se de diferite obstacole și
realizându-se o succesiune de impacte. În urma dezaccelera ției bruște se declan șează energii
enorme, responsabile de gravitatea leziunilor. Echivalentul cinetic al dezaccelera ției bruște prin
coliziune este c ăderea de la în ălțime. Experimental s-a demonstrat c ă la o coliziune a unui
autovehicul care ruleaz ă cu viteza de 75 Km/or ă efectele dezaccelera ției sunt similare unei c ăderi
de la circa 20-22 m în ălțime.
Leziunile persoanelor din autovehicul difer ă în func ție de locul ocupat, cunoa șterea
acestor leziuni fiind important ă pentru a determina locul ocupat de fiecare în autovehicul în
momentul accidentului și pentru stabilirea persoanei care a condus.
Conduc ătorul auto prezint ă în primul rând leziuni taumatice toraco-abdominale
produse prin impactul cu volanul, constând în fracturi costale și de stern cu înfundare,
adeseori asociate cu rupturi pulmonare, de cord, vase mari și uneori de ficat și splină. Se mai
pot întâlni fracturi ale membrelor inferioare localizate la nivelul gambelor, genunchilor
(rotulei) și mai rar la nivelul colului femural și al cavit ății cotiloide a coxalului.
Leziunile cele mai grave le sufer ă ocupantul locului din fa ță de lâng ă conduc ătorul
auto denumit și "locul mortului". Acesta prezint ă leziuni cranio-cerebrale grave asociate cu
leziuni faciale produse prin izbirea de parbriz sau de stâlpul acestuia, traumatism toraco-
abdominal cu fracturi costale, rupturi de pl ămâni, inim ă, vase mari, ficat, splin ă, rinichi și
fracturi de gambe și genunchi produse prin izbire de bord. Adeseori apar leziuni prin
proiectare prin parbrizul spart. Leziunile conduc ătorului auto și ale ocupantului de lâng ă
acesta pot fi atenuate prin utilizarea centurii de siguran ță și prin dotarea autovehiculelor cu
sistem airbag.
Ocupan ții din spate suferă în general leziuni mai u șoare. Leziunile se produc prin
izbirea de sp ătarul scaunului din fa ță sau de pere ții autovehiculului. În impacte puternice pot
apărea leziuni grave prin izbirea de stâlpii laterali. Uneori ocupan ții din spate pot fi proiecta ți
în afara autovehiculului prin deschiderea portierelor sau chiar prin parbriz.
Relația alcool – accidente rutiere
Una dintre cele mai frecvente cauze favorizante sau determinante în producerea
accidentelor de circula ție o constituie consumul de alcool. În țara noastr ă, legislația în vigoare
interzice conducerea autovehiculului sub influen ța băuturilor alcoolice. Conducerea unui
autovehicul pe drumuri publice cu o alcoolemie de pân ă la 0,80g ‰ constituie contraven ție,
iar cu o alcoolemie de peste 0,80g ‰ reprezint ă infracțiune, indiferent dac ă s-a comis sau nu
un accident rutier. În cazul producerii unui accident, conducerea sub influen ța băuturilor
alcoolice constituie o circumstan ță agravant ă. În practica medico-legal ă, probarea delictului
de a conduce autovehicule sub influen ța alcoolului se face prin recoltare de probe biologice
pentru determinarea alcoolemiei și examen clinic. În conformitate cu reglement ările legale
actuale pentru determinarea gradului de influen ță alcoolic ă se recolteaz ă probe de sânge, în
cadrul institu țiilor de medicin ă legală, sau în alte unit ăți sanitare încadrate cu medic. În caz de
accidente soldate cu victime, recoltarea se face atât de la conduc ătorul auto, cât și de la
victimă sau victime.
Pentru determinarea alcoolemiei se recolteaz ă câte 2 probe de sânge, de câte 10 ml
fiecare, la interval de o or ă. Dozarea alcoolului din probele recoltate se face numai în
laboratoarele de toxicologie din cadrul institu țiilor medico-legale . Pentru recoltarea probelor
biologice se utilizeaz ă truse standardizate. Dozarea alcoolemiei se face prin metoda
Cordebard modificat ă, care constituie metoda oficial ă în țara noastr ă. Utilizarea oric ărei alte
metode pentru dozarea alcoolului atrage nulitatea valorii probatorii a analizei.
În corela ție cu conducerea sub influen ța băuturilor alcoolice, exist ă o speță de expertiz ă
medico-legal ă, respectiv expertiza de calculul retroactiv al alcoolemiei. Această expertiz ă se

Medicină legală
30 efectueaz ă numai de c ătre institutele de medicin ă legală de o comisie de expertiz ă alcătuită
dintr-un medic legist și doi farmaci ști tixicologi și are scopul de a estima valoarea alcoolemiei
în momentul evenimentului rutier, având în vedere faptul c ă în majoritatea cazurilor între ora
evenimentului rutier și ora primei recolt ări de sânge exist ă un interval de timp variabil. Pentru
efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei trebuie cunoscute urm ătoarele elemente:
– momentul exact al evenimentului rutier;
– momentul exact al recolt ării celor dou ă probe de sânge și valorile alcoolemiei ob ținute
din fiecare prob ă;
– greutatea și înălțimea persoanei în cauz ă;
– date cât mai exate referitoare la consumul de b ăuturi alcoolice.
Conform metodologiei actuale, expertiza medico-legal ă pentru calcularea retroactiv ă a
alcoolemiei se efectueaz ă numai în cazurile în care s-au recoltat dou ă probe de sânge la un
interval de o or ă.

3.9.3. Leziunile și moartea prin arme de foc
În practica medico-judiciar ă curentă ne întâlnim cu leziuni și decese produse de arme de
foc portabile (de mân ă). În momentul tragerii, când distan ța de tragere este mic ă, pe lâng ă
proiectil ac ționează și factorii secundari sau suplimentari ai împu șcării reprezenta ți de gazele
de explozie, flac ără, fum și particolele de pulbere nears ă sau parțial arsă.

3.9.3.1.Leziunile produse prin ac țiunea armelor de foc
Aspectul leziunilor produse prin ac țiunea armelor de foc depinde de modul de ac țiune
al proiectilului, condi ționat de for ța vie și unghiul sub care ac ționează. Leziunile difer ă în
funcție de tipul proiectilului: gloan țe sau alice.
Puterea de ac țiune a proiectilului este determinat ă de energia cinetic ă (E= mv2/2) care
în balistic ă se nume ște și forța vie. Viteza maxim ă a proiectilului se afl ă la gura țevii, apoi
scade progresiv în raport cu greutatea proiectilului și rezisten ța aerului. Glonțul poate avea
asupra organismului urm ătoarele ac țiuni:
Ac țiunea de zdrobire sau rupere . Apare când for ța vie a glontelui este foarte mare
(trageri de aproape) sau în caz de fragmentare a proiectilului. Prin aceast ă acțiune se produce
un orificiu de intrare cu aspect neregulat, cu pierderi mari de substan ță.
Ac țiunea de perforare . Apare când for ța vie a glontelui este mare producând un
orificiu de intrare cu pierdere de substan ță.
Ac țiunea de înfundare . Se produce când for ța vie a glontelui este mic ă. În aceast ă
situație glontele apas ă asupra pielii și țesuturilor subjacente pe care le întinde, apoi le desface,
formând un orificiu de intrare atipic în form ă de fantă, fără lipsă de substan ță.
Ac țiunea contuziv ă. Apare când for ța vie a glontelui este foarte mic ă sau când unghiul
de acțiune este mai mic de 150. În aceste condi ții acțiunea glontelui este asem ănătoare cu cea
a unui corp contondent.
Leziunile produse prin arme de foc se clasific ă în:
· leziuni primare , determinate de proiectil (factorul primar al împu șcării);
· modific ări secundare determinate de factorii secundari sau suplimentari ai împu șcării.
Leziunea produs ă de proiectil poartă denumirea generic ă de plagă împușcată. Există
mai multe tipuri de plag ă împușcată:
· transfixiant ă, când proiectilul str ăbate corpul sau un segment anatomic, formându-se
un orificiu de intrare, un canal și un orificiu de ie șire;
· oarbă, când proiectilul p ătrunde în corp și după un traiect variabil se opre ște, existând
orificiul de intrare și canalul;
· contuz ă, când proiectilul nu p ătrunde în corp.

Medicină legală
31 Plaga împu șcată transfixiant ă prezintă 3 elemente morfologice: un orificiu de intrare,
un canal și un orificiu de ie șire.
1.Orificiul de intrare se formeaz ă prin acțiunea de rupere, perforare sau înfundare a
proiectilului. Aspectul și dimensiunile depind de mecanismul de producere, felul armei,
muniție și condițiile de tragere.
Prin acțiunea de rupere se produce un orificiu mai mare decât diametrul proiectilului,
rotund, ovalar, sau neregulat, cu lips ă mare de substan ță, cu margini neregulate; deseori de pe
margini pornesc fisuri radiale.
Prin acțiunea de înfundare rezultă un orificiu atipic, în form ă de fantă, fără lipsă de
substanță.
Prin acțiunea de perforare se formeaz ă un orificiu caracterizat prin lips ă de substan ță,
de formă rotundă (în loviri perpendiculare) sau ovalar ă (în loviri oblice), cu margini netede
(când proiectilul este ascu țit) sau din țate (când proiectilul este bont). Diametrul este în general
ceva mai mic decât diametrul glontelui (datorit ă refracției tisulare). În zonele în care pielea
este situat ă direct pe un plan osos (cutia cranian ă) diametrul este egal cu cel al glontelui.
La nivelul orificiului de intrare apar relativ constant o serie de modific ări sub forma
unor inele concentrice produse prin ac țiunea proiectilului și a gurii țevii. Inelul de contuzie
sau eroziune este o zon ă dezepitelizat ă, în jurul orificiului de intrare, cu o l ățime de 1-3 mm.
Înițial are culoare ro șie vie apoi se acoper ă cu o crust ă maronie (în caz de supravie țuire). La
cadavru se pergamenteaz ă. Are form ă de inel complet în loviri perpendiculare, sau de
semilună în caz de loviri oblice. Inelul de ștergere este situat în interiorul inelului de contuzie,
pe marginile orificiului. Are culoare negricioas ă și se produce prin ștergerea suprafe ței
proiectilului de pielea perforat ă, cu depunere de substan țe străine (vaselin ă, funingine). Tot în
această zonă, în caz de proiectile de plumb far ă cămașă de oțel, poate apare un inel de
metalizare , constituit din depunerea particulelor metalice. Când tragerea se face cu țeava lipit ă
de tegument apare inelul de imprimare . Acesta se produce prin imprimarea gurii țevii datorit ă
reculului. Este reprezentat de o zon ă brun-violacee în jurul orificiului și înafara inelului de
contuzie cu o l ățime de 2-5 mm, cu form ă circular ă (când țeava este complet lipit ă), sau
semilunar ă (când țeava este lipit ă incomplet).
2.Canalul. Reprezint ă drumul parcurs de proiectil prin corp de la orificiul de intrare
până la cel de ie șire (în cazul pl ăgilor transfixiante) sau de la orificiul de intrare pân ă unde s-a
oprit proiectilul (în cazul pl ăgilor oarbe). Poate fi real (cu lumen), când glontele traverseaz ă
un organ parenchimatos, sau virtual când proiectilul str ăbate organe cavitare și tubulo-
cavitare. Direc ția în majoritatea cazurilor este rectilinie și indică direcția de tragere. Mai rar
pot apărea canale frânte în caz de rico șare a proiectilului în interiorul corpului sau de
schimbare a raportului anatomic dintre organe. Dimensiunile depind de calibrul armei, for ța
vie a glontelui și de țesutul care este str ăbătut. Diametrul unui canal format de acela și glonte
poate fi diferit pe diferite zone, neputând oferi date exacte referitoare la calibrul armei.
Excepție face situa ția când în canal este str ăbătut un os lat (craniu, omoplat, stern, bazin). În
aceste condi ții apare o fractur ă orificial ă, al cărui diametru este egal cu cel al proiectilului. Pe
secțiune fractura orificial ă are forma de trunchi de con cu baza mic ă spre direc ția din care
vine glon țul. În interiorul canalului se g ăsește sânge lichid sau coagulat și fragmente din
organele care au fost str ăbătute. Uneori pot ap ărea eschile osoase și corpi str ăini proveni ți din
îmbrăcăminte (fibre textile, fragmente de nasturi). Canalul poate fi unic sau multiplu.
Canalele multiple apar în caz de fragmentare a proiectilului sau prin deta șarea și antrenarea de
eschile osoase.

Medicină legală
32 3.Orificiul de ie șire
Se deosebe ște de orificiul de intrare prin faptul c ă nu prezint ă lipsă de substan ță. Are
formă variată (fantă, cruce, stelat ă, neregulat ă) și marginile neregulate, r ăsfrânte înafar ă.
Datorită faptului c ă nu exist ă lipsă de substan ță, marginile se pot apropia u șor.
Modificările produse de factorii secundari ai împu șcării. Factorii secundari sau
suplimentari ai împu șcării sunt reprezenta ți de flacără, gaze, fum și pulberea nears ă sau parțial
arsă. Flacăra constituie reziduul incandescent al pulberii. Distan ța de acțiune a flăcării este de
20-50 cm, iar dup ă unii autori distan ța este egal ă cu lungimea țevii. Prin ac țiunea flăcării se
produc arsuri ale îmbr ăcăminții, firelor de p ăr și epidermului. Acțiunea gazelor apare în
trageri de foarte aproape (pân ă la cca 10 cm). Gazele sunt produse de explozia pulberii și
conțin o cantitate mare de CO (40-50%). Gazele au ac țiune mecanic ă, chimică și termică. Prin
acțiunea mecanic ă se produc rupturi radiale ce pleac ă de pe marginile orificiului de intrare.
Acțiunea chimic ă constă în formarea de carboxihemoglobin ă (HbCO) prin combinarea CO cu
Hb la nivelul orificiului de intrare și chiar în canal, conferind inelului de contuzie și sângelui
din prima por țiune a canalului o culoare ro șie vie. Acțiunea termic ă determin ă arsuri.Prin
acțiunea fumului se produce manșonul de fum . Acțiunea pulberii determin ă zona de tatuaj .
Aceasta se produce prin p ătrunderea granulelor de pulbere nears ă sau arzând în piele sau
îmbrăcăminte. Zona de tatuaj este format ă din mici puncte de culoare neagr ă, dispuse în jurul
orificiului de intrare. Distan ța de acțiune a pulberii este de circa 40-50 cm la armele cu țeava
scurtă și de 1-1,5 m la armele cu țeava lung ă. Tatuajul nu apare în tragerile cu țeava lipit ă. În
această situație pulberea se g ăsește în canal.
Leziunile produse prin arme de vân ătoare diferă total de cele produse de arme cu
glonț. Armele de vân ătoare au țeava lisă și utilizeaz ă cartușe cu alice. B ătaia armelor de
vânătoare este mai redus ă comparativ cu cea a armelor cu glon ț și energia cinetic ă a alicelor
este de asemenea mai redus ă. Dispersia alicelor se face sub form ă de con cu vârful la gura
țevii.
Aspectul leziunilor depinde de distan ța de tragere:
– până la 0,5 m alicele r ămân grupate producând un orificiu de intrare unic, mare, cu
margini neregulate, cu aspect crateriform;
– de la 0,5 m alicele încep s ă se disperseze producându-se un orificiu central înconjurat
de mici orificii satelite;
– peste 2,5 – 3 m lipse ște orificiul central, acesta fiind înlocuit de orificii multiple;
– la aproximativ 5 m dispersia alicelor se face pe o zon ă cu diametrul de 15-20 cm, iar la
10 m pe o zon ă cu diametrul de 20-40 cm.

3.9.3.2.Expertiza medico-legal ă în leziunile și moartea produse prin arme de foc
Sub aspect judiciar leziunile și moartea prin arme de foc pot fi: omor , sinucidere și
accidentale .
Expertiza medico-legal ă trebuie s ă elucideze mai multe obiective :
a. Diagnosticul de împu șcare se bazeaz ă pe morfologia leziunilor și cercetarea
factorilor secundari ai împu șcării.
b. Stabilirea cauzei mor ții și a raportului de cauzalitate între leziunile constatate
și deces. Cauzele cele mai frecvente de deces în împu șcare sunt reprezentate de leziunile
grave ale organelor vitale (creier, inim ă, plămâni), hemoragii externe și interne masive, prin
lezarea organelor parenchimatoase și a vaselor mari, șoc traumatic și complica ții septice
(peritonite).
c. Stabilirea direcției de tragere – se realizeaz ă prin identificarea orificiului de
intrare și ieșire și stabilirea direc ției canalului.
d. Stabilirea distan ței de tragere . În acest sens expertiza va preciza dac ă este
vorba de o împu șcare cu țeava lipit ă (descărcare absolut ă), de împu șcare în limitele zonei de

Medicină legală
33 acțiune a factorilor suplimentari ai împu șcării (desc ărcare relativ ă), sau de o împu șcare în
afara limitei de ac țiune a factorilor suplimentari (desc ărcare de departe). În împu șcarea cu
țeava lipit ă vom întâlni inelul de imprimare și factorii suplimentari în prima por țiune a
canalului. În tragerile în limitele zonei de ac țiune a factorilor suplimentari apar modific ări
produse de ac țiunea factorilor secundari în jurul orificiului de intrare, constând în arsuri
(produse de flac ără), manșon de fum, tatuaj și prezen ța HbCO. se practic ă trageri
experimentale.
e. Stabilirea num ărului și succesiunii împu șcăturilor . Numărul tragerilor se
apreciază prin num ărul orificiilor de intrare. Aceast ă apreciere poate fi uneori dificil ă, în
situațiile când proiectilul se fragmenteaz ă sau când glon țul traverseaz ă mai multe segmente
anatomice. Succesiunea se poate stabili prin aprecierea intensit ății reacției vitale a fiec ărei
leziuni.
f. Precizarea calibrului armei se face precis când proiectilul str ăbate oase late.
Pe tegumente orificiul de intrare este ceva mai mic decât calibrul real al glontelui, datorit ă
retracției tisulare.
g. Identificarea armei se face prin examin ări criminalistice respectiv prin
constatarea urmelor tragerii pe țeavă și examinarea urmelor ghinturilor pe proiectil.
h. Stabilirea formei judiciare de deces . Referitor la acest aspect expertiza va
stabili dac ă este vorba de omucidere, sinucidere sau accident. În sinucidere plaga împu șcată se
localizeaz ă în locuri accesibile autoproducerii (mai frecvent în regiunea temporal ă și
precordial ă). Descărcarea se face cu țeava lipit ă sau de la distan ță foarte mic ă, în limita zonei
de acțiune a factorilor secundari. Pe mâna victimei se pot eviden ția factorii suplimentari ai
împușcării iar pe arm ă se pot identifica amprentele digitale ale victimei.

3.9.4. Asfixii mecanice
3.9.4.1.Defini ție și clasificare
Prin asfixie se în țelege o stare patologic ă determinat ă de lipsa oxigenului la nivelul
celulelor organismului. Etimologic, no țiunea de asfixie provine din limba greac ă de la a (fără)
și sfigmos (puls), deci ar semnifica o stare caracterizat ă prin lipsa pulsului. Termenul este
impropriu, dar în antichitate se credea c ă prin vasele sanguine circul ă aer, iar lipsa pulsului ar
fi consecin ța împiedic ării pătrunderii aerului în organism. No țiunea medical ă care define ște
lipsa oxigenului este cea de anoxie . Din punct de vedere medico-legal anoxiile se clasific ă în
două grupe mari: anoxii de cauz ă violent ă (traumatice) și anoxii de cauz ă neviolent ă
(patologice). Obiectul medicinei legale îl constituie anoxiile de cauz ă violentă, denumite
asfixii mecanice .
După modul de producere asfixiile mecanice se clasific ă în două mari categorii:
A. Asfixii mecanice prin compresiune:
a. prin compresiunea gâtului
Ø spânzurarea
Ø strangularea: – cu la țul
– cu mâna (sugrumarea)
b. prin compresiunea toracelui și abdomenului
Ø compresiunea toraco-abdominal ă.
B. Asfixii mecanice prin ocluzie:
a. ocluzia orificiilor respiratorii
Ø sufocarea
b. ocluzia c ăilor respiratorii
Ø prin corpi str ăini solizi.
Ø prin lichide (înecul).

Medicină legală
34 3.9.4.2.Modific ări anatomopatologice generale în asfixiile mecanice
Modificările anatomopatologice din asfixiile mecanice pot fi sistematizate în modific ări
tipice , specifice fiec ărui tip de asfixie și modific ări generale , comune tuturor formelor.
Modificările tipice vor fi expuse la fiecare tip de asfixie. Modific ările generale pot fi grupate
în modific ări externe și interne.
Modific ări externe . La examenul extern al cadavrului se constat ă cianoza
extremității cefalice și la nivelul unghiilor {periungial}. Lividit ățile cadaverice sunt extinse,
confluente, de culoare violacee.
Modific ări interne . La examenul intern al cadavrului sângele este fluid, închis la
culoare, cu slab ă tendință la coagulare. Se constat ă stază visceral ă generalizat ă mai
pronunțată în plămâni, ficat, rinichi și splină. Organele afectate sunt m ărite în volum, cu tent ă
violacee; pe suprafa ța de secțiune se scurge o mare cantitate de sânge venos.
O modificare caracteristic ă o constituie prezen ța unor pete șii hemoragice la nivelul unor
seroase (pleur ă, pericard, peritoneu) denumite petele asfixice Tardieux .
La examenul aparatului respirator se constat ă modific ări de staz ă pulmonar ă, edem
pulmonar hemoragic, pete șii hemoragice la nivelul pleurei viscerale, localizate în special la
nivelul scizurilor. O modificare pulmonar ă caracteristic ă o constituie focarele de emfizem
acut, care se prezint ă sub forma unor mici proeminen țe subpleurale, palide și ușor depresibile.

3.9.4.3.Tanatogeneza în asfixiile mecanice
În general în tanatogeneza asfixiilor mecanice putem întâlni trei mecanisme de baz ă:
Anoxia acut ă – prin împiedicarea p ătrunderii aerului pân ă la nivelul alveolelor
pulmonare.
Tulbur ările circula ției cerebrale (mecanismul hemodinamic) prin compresiunea
vaselor gâtului.
Reflexele inhibitorii (mecanismul neuro-reflex) – prin compresiunea sinusului
carotidian sau prin excitarea nervilor vag și laringeu, ducând la deces rapid prin stop cardio-
respirator.

3.9.4.4.Spânzurarea
Defini ție. Spânzurarea este o asfixie mecanic ă produsă prin compresiunea gâtului de
către un laț acționat prin greutatea propriului corp.
Clasificare . Spânzurarea se poate clasifica în func ție de dou ă aspecte principale:
A. După modul de suspendare a corpului în la ț
Ø spânzurare complet ă
Ø spânzurare incomplet ă
B. După poziția nodului la țului
Ø spânzurare tipic ă
Ø spânzurare atipic ă
În spânzurarea complet ă corpul este complet suspendat în la ț, fără nici un punct de
sprijin. În spânzurarea incomplet ă corpul are un punct de sprijin cu solul (cu picioarele,
genunchii, în pozi ția șezândă, sau chiar culcat). Spânzurarea tipic ă este forma în care nodul
lațului este la ceaf ă și lațul comprim ă partea anterioar ă a gâtului. Orice alt ă poziție a nodului
(anterioar ă, laterală), define ște o spânzurare atipic ă.
Lațul poate avea aspecte variate. Dup ă consisten ță lațurile pot fi dure (sârm ă, lanț),
semidure (frânghie, sfoar ă, curea) și moi (fular, e șarfă, cravată). După modul de realizare a
nodului exist ă două forme principale de la țuri: cu nod fix, care nu- și modific ă diametrul și cu
nod culant, la care prin trac țiune diametrul se mic șorează progresiv.
Tanatogeneza . În spânzurare pot interveni cele trei mecanisme principale (anoxia
acută, tulburările circulatorii cerebrale și reflexele inhibitoare. În plus,în tanatogenez ă mai

Medicină legală
35 poate interveni și luxarea coloanei cervicale cu moartea fiind fulger ătoare prin lezarea
centrilor vitali cardio-respiratori bulbari. Acest mecanism se întâlne ște în execu țiile prin
spânzurare, prin c ăderea victimei în la ț de la înălțime (spânzur ătoare cu trap ă).
Modific ări anatomopatologice
La examenul extern al cadavrului leziunea traumatic ă caracteristic ă este șanțul de
spânzurare care reprezint ă amprenta pe care o las ă lațul pe gâtul victimei. Morfologic, se
prezintă sub forma unei depresiuni cu dispozi ție transversal ă, pergamentat ă, de culoare brun-
gălbuie, cu aspect de șanț. Cel mai frecvent se localizeaz ă în treimea superioar ă a gâtului.
Direcția șanțului este oblic ă ascendent ă spre nod; fac excep ție situațiile de spânzurare în
poziție culcat ă, când șanțul este orizontal. În cazuri de spânzurare cu la ț cu nod culant, șanțul
de spânzurare este complet prezentând și o impresiune produs ă de nod. Dac ă spânzurarea s-a
realizat cu la ț cu nod fix, șanțul este întrerupt sau superficializat în zona nodului. Adâncimea
șanțului este inegal ă, fiind mai mare în partea opus ă nodului. Caracterul vital al șanțului de
spânzurare este demonstrat de existen ța infiltratelor sanguine în p ărțile moi la nivelul șanțului.
În spânzurare lividit ățile cadaverice apar în jum ătatea inferioar ă a corpului în special pe
membrele inferioare (în spânzur ările în pozi ție vertical ă). Mai putem întâlni prolabarea limbii
între arcadele dentare, leziuni traumatice de tipul echimozelor și excoria țiilor produse prin
lovire de corpuri dure din vecin ătate în perioada convulsiv ă, localizate în special pe membre.
La examenul intern se pot întâlni rupturi ale cartilagiilor laringiene, fracturi ale osului
hioid și uneori luxa ții ale coloanei cervicale. În rest apar semnele generale ale asfixiei.
Forme judiciare. Ca form ă judiciar ă, în marea majoritate a cazurilor, spânzurarea este
sinucidere. Omorul prin spânzurare este foarte rar întâlnit, fiind posibil asupra unor persoane
în imposibilitate de a riposta sau de a se ap ăra (copii mici, vârstnici, persoane în stare de
ebrietate avansat ă, paralitici, etc). Pot ap ărea și spânzur ări accidentale la copii, alpini ști (care
se pot spânzura accidental în corzi) sau în cadrul unor manopere sexopatice autoerotice la
persoane care utilizeaz ă spânzurarea gradat ă în scop de masturbare.

3.9.4.5.Strangularea
Strangularea este o asfixie mecanic ă prin compresiunea gâtului. Se pot întâlni dou ă
forme distincte: strangularea cu la țul și strangularea cu mâna (sugrumarea).
Tanatogenez ă. Sub aspect tanatogenerator, în strangulare pot fi întâlnite toate cele 3
mecanisme de baz ă, respectiv mecanismul anoxic, tulbur ările circula ției cerebrale și
mecanismul neuro-reflex.
Modific ări anatomopatologice . În strangularea cu la țul leziunea caracteristic ă este
șanțul de strangulare care este orizontal, continuu și are o profunzime aproximativ egal ă pe
toată circumferin ța lui. Se poate localiza în orice regiune a gâtului (superior, mijlociu sau
inferior) dar mai ales se situeaz ă sub cartilajul tiroid. În sugrumare la nivelul gâtului se
constată prezența leziunilor de compresiune cu mâna (echimoze ovalare și excoria ții
semilunare) localizate în regiunea anterioar ă și regiunile laterale ale gâtului. Caracterul vital al
leziunilor cervicale în strangulare este demonstrat de prezen ța infiltratelor în p ărțile moi ale
gâtului. Pe lângă modific ările caracteristice adeseori în strangulare se întâlnesc alte semne de
violență care denot ă lupta între victim ă și agresor (leziuni de lovire activ ă și autoapărare). La
examenul intern al cadavrului se constat ă prezența semnelor generale de anoxie și uneori
rupturi ale cartilajelor tiroidiene și fracturi ale osului hioid.
Forme judiciare . Sub aspect judiciar strangularea cu la țul este în marea majoritate a
cazurilor omucidere. Sinuciderile prin strangulare cu la țul sunt foarte rare și se realizeaz ă prin
fixarea strâns ă a lațului prin nod înainte ca victima s ă-și piardă cunoștința. Sugrumarea este în
exclusivitate omor .

Medicină legală
36 În practica medico-legal ă există situații în care se ridic ă problema diferen țierii între
șanțul de spânzurare și cel de strangulare. Red ăm în tabelul de mai jos principalele elemente
de diferen țiere.
Elemente de
diferen țiere Șanț de spânzurare Sanț de strangulare
Localizare Mai frecvent în 1/3 superioar ă a
gâtului (deasupra cartilajului tiroid) Mai frecvent în 1/3 inferioar ă a
gâtului (sub cartilajul tiroid)
Direc ție Oblică – ascendent ă spre nod Orizontal ă
Adâncime
(profunzime) Inegală – maxim ă în zona opus ă
nodului Aproximativ egal ă pe toat ă
circumferin ța lui

3.9.4.6.Compresiunea toraco-abdominal ă
Compresiunea toraco-abdominal ă este o asfixie mecanic ă realizat ă prin împiedicarea
mișcărilor respiratorii. Pentru realizarea acestei forme este necesar ă o compresiune a regiunii
toraco-abdominale cu o greutate de 40-60 kg repartizat ă pe o suprafa ță mare.
Tanatogenez ă. Sub aspect tanatogenerator pe prim plan se situeaz ă mecanismul anoxic
prin blocarea mi șcărilor respiratorii.
Modific ări anatomopatologice .Datorită evoluției îndelungate modific ările generale de
anoxie sunt foarte pronun țate. Leziunile traumatice prin compresiune prezintă aspecte variate
în funcție de greutatea și suprafa ța compresiunii. Se pot întâlni hematoame și infiltrate
sanguine în p ărțile moi ale peretelui toracic, fracturi costale în dou ă planuri iar în compresiuni
puternice pot s ă apară rupturi viscerale, în special de ficat și splină.
Forme judiciare . Din punct de vedere judiciar decesele prin compresiune toraco-
abdominal ă pot să fie accidentale și mai rar omucideri . Morțile accidentale se întâlnesc în
cadrul unor accidente profesionale, accidente de circula ție sau a unor accidente
circumstan țiale (avalan șe, surpări de terenuri, pr ăbușiri de imobile, ziduri, etc.).

3.9.4.7.Sufocarea
Sufocarea este o asfixie mecanic ă realizată prin obstruarea orificiilor respiratorii (orificii
nazale și orificiul bucal) cu împiedicarea p ătrunderii aerului în arborele respirator. Poate fi
produsă cu mâna sau cu ajutorul unor obiecte moi.
Tanatogenez ă. În aceast ă formă de asfixie moartea se produce prin anoxie, consecutiv
împiedic ării pătrunderii aerului în arborele respirator.
Modific ări anatomopatologice. Modificările generale anoxice sunt în general
pronunțate. În sufocarea cu mâna se constat ă prezența de echimoze și excoria ții perioral și
perinazal; aceste leziuni nu apar în sufocarea cu ajutorul unor obiecte moi. La nivelul buzelor,
endobucal, apar infiltrate sanguine produse prin compresiune de dantur ă. Pe corpul victimei
se Pot constata semne de violen ță care denot ă lupta între victim ă și agresor.
Forme judiciare. S ufocarea este aproape în exlusivitate omucidere .

3.9.4.8. Asfixia mecanic ă prin ocluzia cu corpi str ăini
Corpii str ăini solizi pot oblitera laringele, traheea, bifurca ția bronșiilor sau bron șiile
principale. Sub aspect tanatogenerator pe prim plan se situeaz ă mecanismul anoxic. Se pot
întâlni în cadrul tulbur ărilor de degluti ție prin aspirare de alimente (intoxica ții alcoolice,
afecțiuni neurologice cu tulbur ări de degluti ție, etc.). La copii se poate întâlni obstruc ția
accidental ă cu diver și corpi str ăini (boabe de porumb, fasole, etc.) introdu și în gură sau nas.
La examenul anatomopatologic se găsesc corpi str ăini care oblitereaz ă căile respiratorii la
diferite nivele și semnele generale de anoxie. Sub aspect judiciar asfixia prin ocluzie cu corpi
străini este în marea majoritate a cazurilor un accident .

Medicină legală
37 3.9.4.9. Înecul (submersia)
Este forma de asfixie mecanic ă realizat ă prin pătrunderea unui lichid în arborele
respirator. Înecul se produce cel mai frecvent cu ap ă, dar se poate realiza și cu alte lichide
(petrol, benzin ă, ulei, etc.). Pentru realizarea înecului nu este necesar ca întreg corpul s ă se
scufunde în lichid, ci este suficient ca orificiile respiratorii (nas, gur ă) să se găsească în
mediul lichid. Sub aspect tanatogenerator pe prim plan se situeaz ă mecanismul anoxic.
Modific ările anatomopatologice în moartea prin înec pot fi sistematizate în modific ări
produse de ac țiunea apei, modific ări caracteristice înecului și alte modific ări.
Modificările produse de ac țiunea ape i sunt modific ări tegumentare care nu sunt
caracteristice înecului, deoarece apar la orice cadavru care st ă în apă indiferent de cauza
morții. Aceste modific ări au o evolu ție secven țială în timp și pe baza lor se poate aprecia
timpul cât a stat cadavrul în ap ă.
Timpul de expunere în ap ă Modific ări tegumentare
La contactul cu apa Aspect de "'piele de gâsc ă" prin contrac ția mușchilor
piloeretori
După 3-6 ore Albirea pielii palmo-plantare
La 2-5 zile Încrețirea pielii cu aspect de " mân ă de spălătoreasă"
La 1-2 s ăptămâni Detașarea pielii în lambouri
Peste 2 s ăptămâni – 1 lun ă Detașarea pielii de pe mâini și picioare cu aspect de
mănușă cu detașarea fanalelor ("m ănușa morții")
Modificări caracteristice înecului . Ciuperca înecatului , constă în apari ția unei spume
albe dense în jurul orificiilor respiratorii (nas, gur ă) dând un aspect asem ănător de ciuperc ă.
Această modificare apare imediat dup ă scoaterea cadavrului din ap ă și dispare în câteva ore
prin uscare. Plămânii la îneca ți au un aspect caracteristic: sunt mult destin și, umplu cavit ățile
pleurale, pl ămânul stâng acoper ă inima; pe suprafa ță apar depresiuni liniare (impresiuni
costale); la palpare sunt lipsi ți de elasticitate, p ăstrând amprenta digital ă; pe secțiune au un
aspect uscat. Pe pleure apar pete șii hemoragice mari, imprecis delimitate, cu nuan ță
albăstruie, slab delimitate, denumite petele Paltauf . Lividit ățile cadaverice au o dispozi ție
particular ă fiind localizate pe fa ță, piept și membrele superioare, datorit ă plutirii cadavrului cu
regiunea lombar ă la suprafa ța apei prin acumularea gazelor de putrefac ție în cavitatea
abdominal ă. Putrefac ția la îneca ți poate începe la cap, realizând a șa numitul "cap de negru",
apoi se extinde la torace. În stomac și duoden se poate întâlni o cantitate mare de ap ă cu mâl,
nisip și alge.
Alte modific ări. La examenul intern se constat ă prezența semnelor generale de anoxie.
Uneori se pot constata leziuni traumatice, unele cu caracter vital, realizate prin lovire de
corpuri dure la c ăderea victimei în ap ă, altele produse post mortem prin târâre și lovire de
corpuri dure din albia apelor curg ătoare. De asemenea se pot întâlni leziuni produse de fauna
acvatică (pești carnivori), aceste leziuni neavând caracter vital
Sub aspect judiciar înecul este cel mai frecvent un accident sau sinucidere . Omorul este
rar. Uneori se întâlnesc cazuri de disimulare a unui omor realizat prin alte mijloace, prin
aruncarea cadavrului în ap ă. În sinuciderile prin înec se pot întâlni aspecte particulare cum ar
fi legarea mâinilor și picioarelor, legarea de greut ăți la picioare.

Medicină legală
38 Test de autoevaluare nr. 3:

Bibliografie minimal ă
1. BELIȘ V. – Medicina legal ă – curs pentru facult ățile de științe juridice,
Ed.Societ ății de Medicin ă Legală din România, 1995
2. DERMENGIU D. și colab. – Curs de Mrdicin ă Legală, Ed. Tehnoplast
Company SRL, Bucuresti 2005
3. VIERU SOCACIU R. – Teorie și practica medico-legal ă în contextual
legislației actuale , Ed. Medical ă Universitar ă “Iuliu Ha țieganu,Cluj-
Napoca, 2002 1. Clasifică agenții traumatici mecanici
2. Descrie morfologia pl ăgii contuze
3. Clasifică leziunile traumatice primare
4. Prezintă caracterele generale de baz ă ale leziunilor de proiectare
din mecanismul de lovire proiectare
5. Prezintă elementele de diagnostic diferen țial între un șanț de
spânzurare și un șanț de strangulare.

Medicină legală
39
CAP IV. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRIN AGEN ȚI FIZICI
4.1. Leziunile și moartea prin temperaturi înalte.
4.2. Leziunile și moartea prin temperaturi sc ăzute
4.3. Leziunile și moartea prin energie electric ă
Obiective specifice
La finalul capitolului vei avea capacitatea:

4.1. Leziunile și moartea prin temperaturi înalte

Efectele temperaturii înalte asupra organismului pot fi generale, producând
hipertermia și locale, determinând apari ția arsurilor .

4.1.1. Hipertermia
Hipertermia cuprinde totalitatea modific ărilor patologice consecutive ac țiunii
temperaturii înalte asupra întregului organism. În majoritatea cazurilor hipertermia apare ca
un accident, îndeosebi în condi ții industriale, la persoane care lucreaz ă în spații supraînc ălzite.
Manifest ări clinice . În formele ușoare de hipertermie tabloul clinic se caracterizeaz ă
prin facies vultuos, gre țuri, vărsături, iritabilitate, sc ăderea aten ției, lipotimii, sc ăderea
tensiunii arteriale și semne de deshidratare. În f orme grave se instaleaz ă șocul caloric care
poate duce la moarte. Când temperatura corporal ă depășește 420C se instaleaz ă coma și este
posibilă moartea.
Modific ările anatomopatologice în mor țile prin hipertermie se caracterizeaz ă prin
rigiditate cadaveric ă precoce, r ăcirea tardiv ă a cadavrului, staz ă visceral ă marcată și focare
hemoragice în special meningo-cerebrale, suprarenaliene și pulmonare.

4.1.2. Arsurile
Arsurile pot fi produse de agen ți termici varia ți: flacără, gaze incandescente, vapori
supraînc ălziți, corpuri solide supraînc ălzite sau incandescente, lichide fierbin ți, metale topite.
Morfologie . După gravitatea leziunilor și aspectul morfologic se disting 4 grade de
arsuri.
Arsuri de gradul I – eritemul – se caracterizeaz ă prin apari ția unui eritem cu tumefac ție
și durere local ă. Dispar în circa dou ă zile, fără cicatrici. Pot deveni mortale când intereseaz ă
2/3 din suprafa ța corporal ă. Arsurile de gradul I dispar la cadavru.
Arsuri de gradul II – flictene – se caracterizeaz ă prin apari ția de vezicule, bule, flictene
ce conțin un lichid sero-citrin bogat în leucocite, proteine și fibrină, cu reac ția Rivalta
pozitivă. Reacția Rivalta pozitiv ă constituie un element care atest ă caracterul vital al arsurii.
Se vindec ă în 1-2 s ăptămâni, fără cicatrici, adesea cu o u șoară pigmenta ție locală. Pot deveni
mortale când intereseaz ă 1/2 din suprafa ța corporal ă. Pe cadavru trebuie diferen țiate de
flictenele de putrefac ție care au reac ția Rivalta negativ ă .
Arsuri de gradul III – escare – se caracterizeaz ă prin necroze tegumentare, urmate de
escare. Vindecarea se face lent, cu apari ția de cicatrici adesea cu aspect cheloid. Pot deveni
mortale când intereseaz ă 1/3 din suprafa ța corporal ă.
Arsuri de gradul IV – carbonizarea – sunt arsuri profunde, cu distrugerea țesuturilor
moi, putând merge pân ă la calcinarea oaselor. Țesuturile carbonizate sunt dure prezentând • Să cunoști morfologia arsurilor și degerăturilor;
• Să cunoști particularit ățile expertizei medico-legale în decesele prin
arsuri;
• Să identifici leziunile caracteristice electrocut ării.

Medicină legală
40 fisuri adânci cu infiltrate sanguine marginale. Prin coagularea proteinelor musculare se
produce o retrac ție a musculaturii membrelor, cadavrul luând o pozi ție caracteristic ă de
"boxer". În carbonizare, prin distruc ția tisular ă extinsă și deshidratare se reduce mult greutatea
segmentului afectat și a cadavrului. Când sursa caloric ă este puternic ă și acționează timp
îndelungat se poate ajunge la o distruc ție totală, dinții și oasele fiind ultimele care se distrug.
Tanatogenez ă. Cele mai frecvente cauze de deces în arsuri sunt șocul combustional,
șocul toxic și complica țiile septice.
Modific ări anatomopatologice. La examenul extern se constat ă prezența arsurilor de
diferite grade. Modific ările interne depind de durata supravie țuirii. Se pot constata staz ă
viscerală generalizat ă, edem cerebral pronun țat, focare hemoragice în special meningo-
cerebrale și pulmonare, modific ări distrofice hepatice, miocardice, renale, ulcera ții gastro-
duodenale (ulcere Curling), rinichi de șoc.
Expertiza medico-legal ă în decesele prin arsuri are urm ătoarele obiective:
a) Stabilirea diagnosticului pozitiv de arsur ă care se bazeaz ă pe aspectul morfologic
al leziunilor.
b) Aprecierea suprafe ței de corp ars ă care se realizeaz ă în mod uzual cu ajutorul
« regulii lui 9» conform c ăreia capul cu gâtul reprezint ă 9%, membrele superioare câte 9%
fiecare, trunchiul 36% (18% fata anterioar ă si 18% fa ța posterioar ă), membrele inferioare
câte 18% fiecare și organele genitale externe 1%.
c) Stabilirea tipului de agent termic care a produs arsurile: lichide fierbin ți, flăcări,
corpuri incandescente, etc. Lichidele fierbin ți produc de obicei arsuri descendente, f ără
arderea p ărului, dar uneori cu c ăderea acestuia. Flac ăra produce arsuri cu mers ascendent, cu
arderea p ărului și depozite de funingine și fum. Contactul cu corpuri incandescente
determin ă arsuri limitate dar profunde și grave.
d) Caracterul vital al arsurilor . Expertiza medico-legal ă va stabili dac ă arsurile s-au
produs în timpul vie ții sau dup ă moarte. Principalele elemente care demonstreaz ă caracterul
vital al arsurilor sunt urm ătoarele:
• conținutul bogat în leucocite și fibrină al lichidului din flictene (care confer ă
reacția Rivalta pozitiv ă);
• prezența reacției inflamatorii la nivelul escarelor;
• depozite de fum și funingine în c ăile respiratorii;
• prezența carboxihemoglobinei în sânge, care este o dovad ă certă că victima a
respirat în focarul de incendiu.
e) Stabilirea cauzei mor ții. Expertiza va stabili dac ă moartea este consecin ța șocului
combustional, șocului toxic sau complica țiilor septice.
f) În carboniz ările extinse se pune problema identific ării cadavrului , care se poate
face cu ajutorul danturii, firelor de p ăr nearse, resturilor scheletice, a unor obiecte metalice,
amprentă genetică.
Sub aspect judiciar moartea prin arsuri este de obicei accidental ă. Sinuciderile sunt
rare și se realizeaz ă prin aprinderea substan țelor inflamabile aruncate pe corp. Omorul este
foarte rar. Uneori se întâlne ște disimularea omorului prin arderea cadavrului suprimat prin alte
mijloace. În aceast ă situație, lipsa caracterului vital al arsurilor, depistarea unor leziuni
traumatice și examenul toxicologic vor elucida cazul.

4.2. Leziunile și moartea prin temperaturi sc ăzute

Temperaturile sc ăzute pot exercita asupra organismului o ac țiune general ă,
determinând hipotermia sau refrigera ția și o acțiune local ă producând
deger ăturile .

Medicină legală
41 4.2.1. Refrigera ția (hipotermia)
Reprezint ă totalitatea modific ărilor patologice survenite în urma expunerii organismului
la temperaturi joase. Clinic , în faza reactiv ă (de apărare) apar frisoane, tahicardie, tahipnee și
creșterea tensiunii arteriale. Când temperatura corpului scade la 30-320C se instaleaz ă așa
numita fază letargic ă caracterizat ă prin bradicardie înso țită uneori de aritmie, bradipnee,
respirație periodic ă, astenie, adinamie, somnolen ță și uneori stare euforic ă. Când temperatura
corporală ajunge la 31-270C se instaleaz ă coma. Moartea se produce când temperatura
corpului atinge 20-240C fiind determinat ă de fibrila ție ventricular ă sau stop cardiac.
Modific ări anatomopatologice . La examenul extern al cadavrului se constat ă lividități
de culoare ro șie vie. Rigiditatea cadaveric ă este pronun țată cadavrele înghe țate fiind dure,
lemnoase. Dup ă dezghe țare rigiditatea cadaveric ă dispare foarte repede iar putrefac ția
evolueaz ă rapid. La examenul intern apare hiperemie generalizat ă și sânge ro șu, lichid.
Forme judiciare. Sub aspect judiciar, refrigera ția este cel mai frecvent accident .
Sinuciderile sunt rare descriindu-se cazuri la psihopa ți și alcoolici. Omorul este foarte rar,
putându-se realiza asupra unor persoane în imposibilitatea de a se opune (nou n ăscuți,
paralitici).

4.2.2. Deger ăturile
Degerăturile sunt leziuni de gravitate variabil ă produse în urma ac țiunii locale a frigului.
Se localizeaz ă mai frecvent la nivelul extremit ăților: degete, nas, pavilionul urechii.
Morfologie . După gravitate și aspectul morfologic exist ă 4 grade de deger ături:
Ø Gradul I – se caracterizeaz ă prin apari ția unui eritem cu tent ă violacee, ini țial
dureros apoi insensibil prin paralizia filetelor nervoase senzitive; pe cadavru dispar.
Ø Gradul II – se caracterizeaz ă prin apari ția de flictene ce conțin un lichid clar sau u șor
hemoragic.
Ø Gradul III – const ă în leziuni necrotice ale pielii, cu apari ția de ulcera ții care
evolueaz ă ca niște ulcera ții atone.
Ø Gradul IV – este caracterizat prin apari ția gangrenei uscate care în evolu ție se poate
transforma în gangren ă umedă.

4.3. Leziunile si moartea prin energie electrica

Acțiunea energiei electrice asupra organismului uman se prezint ă sub dou ă
aspecte distincte:
Ø electrocutarea care este consecin ța acțiunii curentului electric de re țea
(casnic și industrial);
Ø fulgerația sau trăznirea care se produce prin ac țiunea electricit ății
atmosferice naturale.

4.3.1. Electrocutarea
Electrocutarea define ște complexul de modific ări morfofunc ționale locale și generale
care se produc la trecerea curentului electric prin corpul omenesc. Electrocutarea poate fi sau
nu urmat ă de moarte; atunci când duce la deces, acesta se instaleaz ă de obicei imediat și mai
rar la câteva ore sau chiar câteva zile.
Modalit ăți de contact în electrocutare. În producerea electrocut ării există două tipuri
principale de contact între sursa de electricitate și corpul uman, respectiv contactul direct și
contactul indirect.
a) Contactul direct. În aceast ă variantă o zonă a corpului vine în contact nemijlocit cu
o sursă de curent electric. Contactul direct poate fi:
Ø unipolar – în care se atinge o singur ă sursă de curent cu o singur ă parte a corpului;

Medicină legală
42 Ø bipolar sau multipolar – când o surs ă sau mai multe surse de curent sunt atinse
concomitent cu dou ă sau mai multe p ărți ale corpului.
b) Contactul indirect. În aceast ă formă corpul vine în contact cu sursa de electricitate
prin intermediul unor elemente care ac ționează în mod întâmpl ător (prin jetul de ap ă de la
robinet, du ș, prin jetul urinar, etc.). O form ă particular ă de contact indirect este arcul voltaic
care se realizeaz ă prin intermediul stratului de aer care separ ă sursa de electricitate de
suprafața corpului sub forma unei scântei electrice. Aceast ă varietate apare când sursa de
curent este foarte puternic ă (curenți de înalt ă tensiune) și când distan ța care separ ă sursa de
suprafața corpului este foarte mic ă.
Factorii care condi ționeaz ă electrocutarea. Î n determinismul și gravitatea leziunilor
din electrocutare intervin mai mul ți factori care pot fi grupa ți în trei categorii: caracteristicile
curentului electric, factori dependen ți de organism (biologici) și factori care țin de
circumstan țele de producere a electrocut ării.
A. Caracteristicile curentului electric .
Tensiunea curentului. Din punct de vedere tehnic, sub aspectul tensiunii, curen ții
electrici se împart în curen ți de joas ă tensiune, (pân ă la 500 V), curen ți cu tensiuni mijlocii,
(între 500 și 5000 V) și curenți de înalt ă tensiune (peste 5000V). Statistic, majoritatea
electrocut ărilor letale se produc la tensiuni cuprinse între 200 și 380 V, care reprezint ă
tensiunile surselor de curent din re țeaua obi șnuită.
Intensitatea curentului . Intensitatea curentului reprezint ă raportul dintre tensiune și
rezistență (rezisten ța corpului) conform rela ției :I= U/R, unde I = intensitatea exprimat ă în
amperi [A], U = tensiunea exprimat ă în volți [V] și R = rezisten ța exprimat ă în ohmi [Ω]. Se
consider ă că intensitatea curentului este principala caracteristic ă ce condi ționează gravitatea
electrocut ării, fiind direct propor țională cu tensiunea și invers propor țională cu rezisten ța
corpului.
Felul curentului . Sursele de energie electric ă pot fi avea curent continuu (de exemplu
liniile de troleibuz sau tramvai) și curent alternativ. În țara noastr ă curentul de re țea este
alternativ, de 50Hz/secund ă și are tensiuni standardizate de 220V și 380V. Aceasta explic ă
faptul că statistic cele mai multe electrocut ări letale se realizeaz ă cu surse de curent alternativ.
În unele lucr ări de specialitate se sus ține că electrocutarea cu curent alternativ este mai
periculoas ă pentru organismul uman decât cea cu curent continuu, periculozitatea curentului
alternativ fiind de pân ă la 3-4 ori mai mare decât a curentului continuu cu acelea și
caracteristici tehnice.
B. Factori dependen ți de organism (biologici) . Dintre factorii biologici rolul major în
determinismul electrocut ării îl are rezisten ța organismului la trecerea curentului electric.
Unele țesuturi cum sunt oasele, pielea uscat ă, tendoanele, unghiile, p ărul au o rezisten ță
electrică mare, pe când mu șchii, viscerele, sângele și celelalte umori au o rezisten ță mică.
Pentru a trece prin corp, curentul electric trebuie s ă învingă trei rezisten țe și anume: rezisten ța
pielii la intrare, rezisten ța țesuturilor și organelor pe traiectorie și rezisten ța pielii la ie șire.
Rezisten ța globală a organismului este apreciat ă la 100.000 Ω. Această rezisten ță este dat ă în
mare parte de rezisten ța pielii care în condi ții de piele uscat ă, este de 30.000-50.000 Ω. De
remarcat îns ă că rezisten ța pielii devine aproape neglijabil ă, de circa 1000 Ω dacă este umed ă,
fiind comparabil ă cu cea a mediilor interne.
C. Factori care țin de circumstan țele electrocut ării.
a) Suprafa ța de contact – cu cât suprafa ța de contact este mai mare cu atât gravitatea
electrocut ării este mai mare.
b) Numărul contactelor – gravitatea electrocut ării este direct propor țională cu num ărul
contactelor.
c) Timpul de contact – cu cât timpul este mai prelungit cu atât periculozitatea curentului
electric este mai mare.

Medicină legală
43 d) Localizarea contactului – cele mai periculoase sunt contactele la nivelul capului,
toracelui, membrelor superioare, deoarece în cazul acestor localiz ări în traiectoria principal ă
curentul va întâlni organe de importan ță vitală.
e) Traiectoria curentului în organism . Cu cât traiectoria curentului prin organism este
mai mare cu atât riscul de a întâlni un organ vital (inima, creier, pl ămân) este mai mare.
Efectele curentului electric asupra organismului . asupra organismului pot fi termice,
mecanice și biochimice. Prin acțiune termic ă curentul electric produce arsuri de gravitate
variabilă, precum și cea mai caracteristic ă leziune din electrocutare, respectiv marca electric ă.
Prin efecte mecanice curentul electric produce leziuni cu caracter distructiv. Efectele
biochimice constau în fenomene de electroliz ă cu migr ări ionice și tulburări de permeabilitate
celulară. Cele mai importante modific ări prin efect biochimic sunt edemul electrogen și
metalizarea zonelor de contact .
Tanatogeneza în electrocutare. În electrocutare moartea se poate produce prin asfixie
datorită tetanizării musculaturii respiratorii, prin fibrila ție ventricular ă și prin prin paralizia
centrilor vitali.
Modific ări anatomopatologice
Marca electrică este leziunea cea mai caracteristic ă, cu valoare de amprent ă în
electrocutare. Se localizeaz ă la locul de intrare a curentului electric, cel mai frecvent la
nivelul mâinilor (mai ales degete). Uneori poate apare și la locul de ie șire și chiar pe
traiectorie (pe înveli șurile organelor, tecile mu șchilor). Morfologic se prezint ă ca o depresiune
a pielii, dur ă, de form ă rotundă, ovalară sau alungit ă, de culoare cenu șiu-gălbuie, cu marginile
ușor elevate, cu dimensiuni în general sub 1- 1,5 cm.
Arsurile electrice. Arsurile electrice sunt produse prin contact direct cu conductorul sau
prin scânteia arcului voltaic. Se localizeaz ă mai frecvent la nivelul membrelor superioare,
capului și membrelor inferioare. Morfologic arsurile electrice sunt dure, uscate, nesângerânde,
de culoare cenu șie sau brun ă, cu marginile net delimitate. În cazul curen ților puternici apar
arsuri grave pân ă la carbonizare, uneori cu calcinarea oaselor. Ca o particularitate, arsurile
electrice rezist ă bine la putrefac ție.
Leziunile distructive sunt consecin ța efectului mecanic al curentului electric și sunt
produse de curen ți puternici. Ca aspecte lezionale putem întâlni:
Ø plăgi cutanate , neregulate, anfractuoase, uneori pl ăgi profunde, penetrante, cu aspect
crateriform, putând ridica probleme de diagnostic diferen țial cu pl ăgile prin
împușcare;
Ø rupturi musculare ;
Ø rupturi viscerale ;
Ø leziuni osteoarticulare (luxații, fisuri osoase, fracturi).
Metalizarea. Această modificare se produce prin p ătrunderea pe o zon ă din suprafa ța
pielii a unor mici particule metalice provenite din conductor. Morfologic pielea metalizat ă
este uscat ă, rugoasă, rigidă, de culoare brun-g ălbuie sau negricioas ă.
Edemul electrogen constă într-o tumefiere palid ă, dură, de întindere variabil ă, localizat ă
la locul de contact.
Forme judiciare. Sub aspect judiciar electrocutarea este cel mai frecvent un accident
întâlnit în cadrul unor accidente casnice sau profesionale. Sinuciderile prin curent electric sunt
rare, iar omorul este foarte rar întâlnit.
4.3.2. Fulgera ția
Fulgerația sau tr ăznirea este consecin ța acțiunii electricit ății atmosferice naturale.
Energia electric ă atmosferic ă acționează asupra corpului omenesc sub forma unei scântei
electrice – tr ăznetul. Tr ăznetul este o desc ărcare a energiei electrice naturale între un nor și un
corp în contact cu p ământul. În traiectoria sa scânteia electric ă a trăznetului poate atinge
oameni, animale, case, arbori, etc. Deci denumirea corect ă este cea de tr ăznire. Termenul de

Medicină legală
44 fulgerație provine de la fulger, care reprezint ă o descărcare electric ă sub form ă de scânteie
între doi nori cu sarcin ă electrică opusă.
Electricitatea atmosferic ă are acelea și efecte asupra organismului ca și curentul electric
tehnic, respectiv efecte mecanice, termice și biochimice, la care se adaug ă efectul
electromagnetic. Datorit ă tensiunii foarte mari și a temperaturii foarte ridicate, efectele
mecanice și termice ale electricit ății atmosferice sunt foarte pronun țate.
Efectele mecanice . Prin efecte mecanice tr ăznetul determin ă apariția de plăgi profunde
neregulate, uneori penetrante, crateriforme (asem ănătoare plăgilor produse prin arme de foc),
rupturi musculare și viscerale, leziuni osteo-articulare (fracturi, luxatii, dezarticul ări).
Efectele termice se traduc prin arsuri grave, mergând pân ă la carbonizarea unei p ărți din
corp. Caracteristic ă pentru fulgera ție este a șa numita figură de tr ăznet, care const ă într-un
eritem ro șu-brun cu aspectul unei ramuri de brad. Aceast ă modificare este îns ă inconstant ă și
dispare în câteva ore dup ă moarte. De cele mai multe ori hainele victimei se aprind și
obiectele de metal apar ținând victimei se topesc.
Efectul biochimic determin ă apariția edemului electrogen.
Acțiunea electromagnetic ă produce magnetizarea obiectelor metalice apar ținând
victimei sau din jurul acesteia.
Sub aspect judiciar trăznirea este în exclusivitate un accident.

Test de autoevaluare nr. 4:

Bibliografie minimal ă
1. BELIȘ V. – Medicina legal ă – curs pentru facult ățile de științe juridice,
Ed.Societ ății de Medicin ă Legală din România, 1995
2. DERMENGIU D. și colab. – Curs de Mrdicin ă Legală, Ed. Tehnoplast
Company SRL, Bucuresti 2005
3. VIERU SOCACIU R. – Teorie și practica medico-legal ă în contextual
legislației actuale , Ed. Medical ă Universitar ă “Iuliu Ha țieganu,Cluj-
Napoca, 2002 1. Definește electrocutarea și electrocu ția.
2. Detaliază „regula lui 9” în aprecierea suprafe ței arse.
3. Descrie gradul 2 de arsur ă.
4. Stabilește relația dintre gradul de arsur ă, suprafa ța de corp ars ă și
producerea decesului.

Medicină legală
45
CAP V. PRUNCUCIDEREA
5.1. Aspecte legislative
5.2. Expertiza medico-legal ă în pruncucidere
Obiective specifice
La finalul capitolului vei avea capacitatea:

5.1. Aspecte legislative

În țara noastr ă, infracțiunea de pruncucidere este prev ăzută la art.177 Cod Penal și este
definită ca fiind uciderea copilului nou-n ăscut, s ăvârșită imediat dup ă naștere de c ătre mama
aflată într-o stare de tulburare pricinuit ă de na ștere. Din analiza acestui articol din Codul
Penal rezult ă că infracțiunea de pruncucidere trebuie s ă întruneasc ă următoarele elemente
constitutive:
Ø să existe uciderea unui copil nou-n ăscut;
Ø uciderea s ă fie realizat ă imediat dup ă naștere;
Ø uciderea s ă fie săvârșită de către mama copilului;
Ø în momentul s ăvârșirii faptei mama s ă prezinte o tulburare pricinuit ă de naștere.

5.2. Expertiza medico-legal ă în pruncucidere

În expertiza medico-legal ă în pruncucidere trebuie parcurse 3 etape:
Ø examenul cadavrului nou-n ăscutului;
Ø examenul mamei;
Ø examenul locului unde s-a produs na șterea.

5.2.1. Examenul cadavrului nou-n ăscutului
Examenul cadavrului nou-n ăscutului trebuie s ă elucideze mai multe aspecte,
concretizate în urm ătoarele obiective:
• stabilirea st ării de nou-n ăscut;
• stabilirea duratei vie ții intrauterine;
• aprecierea viabilit ății nou-născutului;
• dovedirea existen ței vieții extrauterine;
• stabilirea duratei vie ții extrauterine;
• aprecierea îngrijirilor acordate nou-n ăscutului dup ă naștere;
• stabilirea cauzei mor ții.
5.2.1.1.Stabilirea st ării de nou-n ăscut
Stabilirea st ării de nou-n ăscut se bazeaz ă pe studiul criteriilor morfologice caracteristice
nou-născutului. Expertiza va stabili dac ă nou-născutul s-a n ăscut la termen sau înainte de
termen.
Principalele caracteristici morfologice ale nou n ăscutului la termen sunt urm ătoarele:
greutatea de 2800 – 3500 g, cu diferen țe pe cele dou ă sexe (2800 – 3200 g la feti țe și 3000 –
3500 g la b ăieți); lungime: 49 – 52 cm, perimetrul cranian 34 – 35 cm; perimetrul toracic 31 –
32 cm; tegumentele elastice cu eritem fiziologic, cu depozite de vernix caseosa și firișoare de • Să definești pruncuciderea juridic și medico-legal;
• Să cunoști etapele și obiectivele expertizei medico-legale în
infracțiunea de pruncucidere;

Medicină legală
46 lanugo; țesutul celular subcutanat este bine reprezentat; unghiile de la degete dep ășesc pulpa
degetelor; la b ăieți testicolii sunt coborâ ți în scrot iar la feti țe labiile mari acoper ă labiile mici;
placenta nou-n ăscutului la termen cânt ărește 500 – 600 g, iar cordonul ombilical are o
lungime de 50 – 60 cm.
Nou-născuții cu o greutate la na ștere între 2500 – 2800 g sunt considera ți subponderali
iar cei cu greutatea sub 2500 g sunt prematuri. În funcție de greutatea la na ștere exist ă 3
grade de prematuritate gradul I {2000 – 2500 g), gradul II (1500 – 2000 g) și gradul III (sub
1500 g.)
5.2.1.2.Stabilirea duratei vie ții intrauterine (vârsta f ătului)
Durata vie ții intrauterine sau vârsta f ătului corespunde cu durata sarcinii. Durata unei
sarcini normale este de 10 luni lunare (fiecare lun ă având 4 s ăptămâni sau 28 zile) și 9 luni
calendaristice (luni de 30 zile în medie).
Calculul vârstei aproximative a f ătului se face în mod curent pornind de la lungimea
fătului exprimat ă în centimetri utilizând formule matematice.
Când lungimea f ătului are valoarea pân ă la 25 cm se ob ține vârsta în luni lunare prin
formula L V= , unde V = vârsta în luni lunare și L = lungimea în cm.
Când lungimea este mai mare de 25 cm se utilizeaz ă formula
5LV=.
Pentru a ob ține vârsta în zile se poate folosi formula Balthazar – Dervieux: 6,5⋅=LV ,
unde V = vârsta în zile și L = lungimea f ătului în cm.
5.2.1.3.Aprecierea viabilit ății nou-născutului
Viabilitatea reprezint ă capacitatea nou-n ăscutului de a se adapta la via ța extrauterin ă și
de a trăi autonom, în condi ții de asisten ță și îngrijire obi șnuite. Aceast ă adaptare presupune în
primul rând un anumit grad de dezvoltare. În practica medico-legal ă curentă se consider ă ca
limite inferioare ale viabilit ății greutatea de 1500 g și lungimea de 38 cm. Viabilitatea poate fi
condiționată și de alți factori, cum ar fi malforma țiile congenitale grave sau bolile contractate
în perioada intrauterin ă.
5.2.1.4.Dovedirea vie ții extrauterine
Demonstrarea existen ței vieții extrauterine constituie, al ături de stabilirea viabilit ății,
elementul esen țial în expertiza medico-legal ă. În lipsa acestui element nu se poate vorbi de
pruncucidere. Criteriul de baz ă pentru probarea instal ării vieții extrauterine este instalarea
respira ției care se eviden țiază prin examenul macroscopic al pl ămânilor, docimazia
hidrostatic ă pulmonar ă și examenul microscopic al pl ămânilor (docimazia histologic ă
pulmonar ă).
A. Examenul macroscopic. Plămânii respira ți sunt expansiona ți, umplu cavit ățile pleurale,
plămânul stâng acoper ă parțial cordul, au culoare roz; la palpare consisten ța este elastic ă și
prezintă crepitații. Plămânii nerespira ți sunt colaba ți, micșorați în volum, nu umplu cavit ățile
pleurale, au culoarea ro șie-vișinie; la palpare au consisten ță crescută, cărnoasă și nu prezint ă
crepitații.
– Docimazia hidrostatic ă pulmonar ă.constituie o metod ă utilizată încă din secolul XVII.
Proba docimaziei se bazeaz ă pe densit ățile diferite ale pl ămânului nerespirat (mai mare decât a
apei și se scufund ă într-un vas cu ap ă) și a plămânului respirat (mai mic ă decât a apei și pluteește
la supprafa ța apei).
B. Examenul microscopic al pl ămânului este obligatoriu, oferind elementele de certitudine
pentru diagnosticul de pl ămân respirat sau nerespirat. Apariția putrefac ției altereaz ă structura
histologic ă a plămânului, nepermi țând aprecierea exact ă și delimitarea aspectelor de pl ămân
respirat sau nerespirat. Singurele structuri care rezist ă mai mult timp la putrefac ție sunt fibrele
elastice. Datorit ă acestui fapt colora țiile pentru eviden țierea fibrelor elastice pot ajuta la
formularea diagnosticului chiar în caz de pl ămân cu modific ări de putrefac ție.

Medicină legală
47 5.2.1.5. Stabilirea duratei vie ții extrauterine
Durata vie ții extrauterine se poate aprecia pe baza mai multor criterii.
Ø Modific ări tegumentare :
– după circa 2 zile de la na ștere, depozitele de vernix caseosa se usc ă și se detașează;
– la 2-3 zile dup ă naștere apare o descuamare a pielii care dureaz ă circa 1-2 s ăptămâni.
Ø Modific ările cordonului ombilical:
– imediat dup ă naștere cordonul ombilical este turgescent, cu aspect gelatinos;
– după aproximativ 24 ore, la zona de implantare se formeaz ă inelul de demarca ție, de culoare
roșietică;
– mumificarea cordonului este bine vizibil ă după circa 3 zile;
– detașarea cordonului ombilical se face dup ă 5-7 zile;
– plaga ombilical ă se cicatrizeaz ă în 3-4 săptămâni.
Ø Bosa serosanghinolent ă epicranian ă:
– Bosa serosanghinolent ă epicranian ă apare imediat dup ă naștere și se resoarbe în 2-3 zile.
Ø Modific ări ale aparatului cardio-vascular:
– orificiul Botal se închide în circa 2 s ăptămâni;
– ductul arterial se închide în aproximativ 4-6 s ăptămâni;
– după circa 2 s ăptămâni de la na ștere grosimea ventriculului stâng devine mai mare ca cea a
ventriculului drept.
Ø Modific ări la nivelul tubului digestiv:
– eliminarea meconiului se face în 2-3 zile dup ă naștere;
– docimazia gastro-intestinal ă.
Docimazia gastro-intestinal ă (proba Bresslau) evidențiază nivelul pân ă la care
pătrunde aerul în tubul digestiv dup ă naștere.
5.2.1.6.Aprecierea îngrijirilor acordate nou-n ăscutului dup ă naștere.
Pentru a supravie țui, după naștere nou-n ăscutul necesit ă câteva îngrijiri speciale:
– secționarea și ligaturarea cordonului ombilical;
– dezobstruc ția orificiilor și căilor respiratorii de mucozit ăți și resturile de membrane
care pot perturba instalarea respira ției;
– prevenirea pierderilor de c ăldură prin îmbr ăcăminte și temperatura optim ă a
mediului ambiant;
– alimentarea.
Expertiza medico-legal ă va stabili dac ă aceste îngrijiri au fost acordate sau nu.
Lipsa de îngrijiri este demonstrat ă de:
– urmele de sânge și vernix caseosa pe tegumente;
– cordonul ombilical nesec ționat, rupt sau sec ționat dar neligaturat;
– lipsa îmbr ăcăminții;
– lipsa alimentelor în stomac.
În caz de neacordare de îngrijiri, trebuie stabilit dac ă este vorba de o omisiune
involuntar ă, deci femeia s-a g ăsit în imposibilitatea de a acorda aceste îngrijiri, sau de o
omisiune voluntar ă, când femeia în mod voit nu a acordat îngrijirile.
5.2.1.7.Stabilirea cauzei mor ții
Moartea f ătului se poate instala înainte de na ștere, în timpul na șterii sau dup ă naștere.
Moartea dup ă naștere poate fi patologic ă și violent ă. Obiectul pruncuciderii îl constituie
moartea violent ă care poate fi accidental ă, comisiv ă și omisivă (pruncuciderea pasiv ă).
Moartea violent ă accidental ă a nou-n ăscutului apare în na șteri precipitate, neasistate.
Se produce de obicei prin asfixie realizat ă prin obstruarea orificiilor respiratorii (cu lenjerie de
pat, placent ă, coapsele mamei), aspirare de lichid amniotic, circular ă de cordon.
Moartea violent ă comisiv ă (pruncuciderea activ ă sau prin comisiune) se realizeaz ă prin
diverse mijloace:

Medicină legală
48 * Asfixie mecanic ă – este cel mai frecvent mijloc utilizat. Se realizeaz ă prin modalit ăți
diferite: sufocare, sugrumare, obstruc ția faringelui, compresiunea toraco-abdominal ă,
introducerea în spa ții lipsite de aer (saci de plastic, cutii, etc.), înecare, îngropare, aruncare în
latrină.
* Lovire cu sau de corpuri dure, în special a capului cu apari ția unor leziuni traumatice
cranio-cerebrale grave, asociate uneori cu leziuni la alte segmente ale corpului (fracturi,
rupturi de organe, etc).
* Leziuni prin instrumente ascu țite, localizate mai frecvent la nivelul gâtului și
toracelui.
* Agenți fizici și chimici – sunt rar întâlni ți în pruncucidere. Dintre agen ții fizici, cel
mai utilizat este temperatura sc ăzută.
Pruncuciderea pasiv ă (prin omisiune) se datore ște lipsei acord ării îngrijirilor necesare
nou-născutului. Omisiunea poate fi voluntar ă sau involuntar ă (când mama se afl ă în
imposibilitate de a acorda asisten ță copilului prin pierderea cuno știnței).
5.2.2. Examenul mamei
Examenul mamei pruncuciga șe are dou ă obiective principale:
– stabilirea semnelor de na ștere recent ă;
– aprecierea tulbur ărilor pricinuite de na ștere.
5.2.2.1.Stabilirea semnelor de na ștere recent ă
Stabilirea semnelor de na ștere recent ă se face prin examen clinic general, examen
genital și examin ări de laborator. La examenul clinic general se pot constata modific ări
produse de sarcin ă: pigmenta ția caracteristic ă, prezența vergeturilor recente, m ărirea în volum
a sânilor. La examenul ginecologic , după o naștere recent ă se pot eviden ția mărirea în volum a
uterului (apreciat ă prin fundul uterin și ecografic), rupturi perineale, solu ții de continuitate a
colului, prezen ța lohiilor. La examenul de laborator, reacțiile biologice pentru sarcin ă pot
rămâne pozitive pân ă în a 10-a zi dup ă naștere.
5.2.2.2.Aprecierea tulbur ărilor pricinuite de na ștere
Starea de tulburare pricinuit ă de naștere se poate stabili cu atât mai exact, cu cât acest
examen se face mai aproape de momentul na șterii și constituie obiectul unei expertize
medico-legale psihiatrice. În general tulbur ările psihice (psihoze, psihopatii) sunt agravate de
sarcină și naștere.
5.2.3. Examenul locului unde s-a produs na șterea
Examenul locului na șterii poate furniza elemente asupra condi țiilor în care a avut loc
nașterea. La locul unde s-a produs na șterea se pot g ăsi pete de sânge, urme de lichid amniotic,
placenta, diferite obiecte utilizate la na ștere (rufe, cârpe, foarfeci, cu țit, etc.) p ătate cu sânge
sau lichid amniotic. Elementele constatate la locul unde s-a produs na șterea pot furniza date
foarte importante pentru identificarea mamei pruncuciga șe.
Test de autoevaluare nr. 5:

Bibliografie minimal ă
1. BELIȘ V. – Medicina legal ă – curs pentru facult ățile de științe juridice,
Ed.Societ ății de Medicin ă Legală din România, 1995
2. DERMENGIU D. și colab. – Curs de Mrdicin ă Legală, Ed. Tehnoplast
Company SRL, Bucuresti 2005
3. VIERU SOCACIU R. – Teorie și practica medico-legal ă în contextual
legislației actuale , Ed. Medical ă Univ “Iuliu Ha țieganu,Cluj-Napoca, 2002
1. Enumeră laturile constitutive ale infrac țiunii de pruncucidere
2. Enumeră etapele și obiectivele expertizei medico-legale în infrac țiunea
de pruncucidere .

Medicină legală
49
CAP VI. EXAMINĂRI MEDICO-LEGALE REFERITOARE LA
PERSOANE ÎN VIA ȚĂ
6.1. Aspecte legislative.
6.2. Expertiza medico-legal ă traumatologic ă.
6.3. Expertiza medico-legal ă psihiatric ă.
6.4. Expertiza medico-legal ă a capacit ății de munc ă.
6.5. Expertiza medico-legal ă a filia ției.
6.6. Expertiza medico-legal ă pentru amânarea/întreruperea execut ării
pedepsei privative de libertate pe motive medicale.
6.7. Expertiza medico-legal ă pentru demonstrarea violului.
Obiective specifice
La finalul capitolului vei avea capacitatea:

6.1. Aspecte legislative

Reglement ările privind constatarea și expertiza medico-legal ă referitoare la
persoane în via ță se găsesc în Normele procedurale privind efectuarea
expertizelor, a constat ărilor și a altor lucr ări medico-legale, la secțiunea 4,
art.26 – 34. Constararea și expertiza referitoare la persoane în via ță se
efectueaz ă la solicitarea organelor de urm ărire penal ă și a instan țelor de
judecată și constau în principal în examin ări clinice și complementare
(radiologice, serologice, bacteriologice, antropologice, genetice, etc.).
În conformitate cu art.26 aceste lucr ări medico-legale pot avea ca obiect:
a) constatarea sexului, virginit ății, capacit ății sexuale, vârstei, conforma ției sau
dezvolt ării fizice, precum și a elementelor necesare pentru stabilirea filia ției;
b) constatarea leziunilor traumatice, a infirmit ăților și a stărilor de boal ă consecutive
acestora;
c) constatarea st ării obstetricale, cum ar fi sarcina, viduitatea, avortul, na șterea,
lehuzia;
d) evaluarea st ării de s ănătate, având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de
a exercita o anumit ă activitate sau profesie;
e) constatarea capacit ății psihice.
La art.27 sunt prev ăzute situa țiile în care expertizele pe persoana în via ță sunt efectuate
obligatoriu de o comisie de expertiz ă.
Art.27. – (1) Comisia de expertiz ă se constituie în mod obligatoriu în cazurile în care
legea prevede expres acest lucru, precum și când are ca obiect:
a) evaluarea capacit ății psihice a unei persoane, în scopul stabilirii elementelor
necesare pentru aprecierea responsabilit ății penale sau a responsabilit ății civile;
b) amânarea sau întreruperea execut ării pedepsei privative de libertate, din motive
medicale; • Să cunoști legisla ția medico-legal ă referitoare la examinarea persoanelor
în viață;
• Să cunoști principalele spe țe de constat ări și expertize medico-legale
referitoare la persoana în via ță.
• Să cunoști competen ța instituțională, a obiectivelor și componen ța
comisiilor de expertiz ă

Medicină legală
50 c) constatarea st ărilor morbide care sunt urmarea unor fapte medicale ilicite, a unor
deficien țe sau a nerespect ării normelor tehnice medicale;
d) investigarea filia ției;
e) evaluarea capacit ății de munc ă;
f) efectuarea unei noi expertize medico-legale;

6.2. Constatarea și expertiza medico-legal ă traumatologic ă

În practica medico-legal ă, constatarea și expertiza medico-legal ă a leziunilor traumatice
poate fi solicitat ă în principal în caz de agresiuni, accidente rutiere, accidente de munc ă, viol
cu violen ță, etc.
Obiectivele de baz ă ale constat ării și expertizei medico-legale traumatologice sunt
următoarele:
ü demonstrarea realit ății traumatismului;
ü stabilirea timpului scurs de la producerea leziunilor;
ü precizarea tipului de agent traumatic;
ü aprecierea mecanismului de producere a leziunilor;
ü aprecierea gravit ății leziunilor (precizarea timpului de îngrijiri medicale,
stabilirea sechelelor morfofunc ționale post-traumatice precum și a altor
împrejur ări menite s ă contribuie la încadrarea juridic ă a faptei).
Pentru rezolvarea multiplelor obiective ale acestei spe țe de expertiz ă se impune
efectuarea unor examin ări clinice și paraclinice, în func ție de specificul cazului.
Constatarea și expertiza medico-legal ă referitoare la persoane se efectueaz ă în general
prin examinarea nemijlocit ă a persoanei, dar, în unele cazuri se poate efectua pe baza unor
acte medicale doveditoare a unor leziuni post-traumatice.
Demonstrarea realit ății traumatismului se bazeaz ă pe eviden țierea leziunilor
traumatice prin examinarea nemijlocit ă a persoanei, examin ări clinice și paraclinice. În
situația în care constatarea sau expertiza medico-legal ă se efectueaz ă la un interval mare de
timp de la traumatism, demonstrarea realit ății traumatismului se bazeaz ă pe examinarea
documenta ției medicale a cazului.
Stabilirea timpului scurs de la producerea leziunilor se bazeaz ă pe modific ările
secvențiale pe care le sufer ă leziunile traumatice în timp.
Precizarea tipului de agent traumatic se poate face în func ție de caracteristicile
morfologice ale leziunii.
Aprecierea mecanismului de producere a leziunilor se referă la încadrarea într-unul
din mecanismele lezionale de baz ă: lovirea activ ă (accelera ția), lovirea pasiv ă
(dezaccelera ția), compresiunea sau în categoria mecanismelor complexe (de exemplu lovirea
urmată de cădere sau lovirea urmat ă de cădere și compresiune).
Aprecierea gravit ății leziunilor constă în precizarea timpului de îngrijiri medicale
necesar vindec ării leziunilor, stabilirea complica țiilor, a sechelelor morfofunc ționale precum
și a altor împrejur ări menite s ă contribuie la încadrarea juridic ă a faptei (prevăzute de art.
182 C.P.). Precizarea acestor aspecte are o importan ță deosebit ă întrucât contribuie la
încadrarea juridic ă a faptei. În conformitate cu prevederile Codului penal leziunile care nu
necesită îngrijiri medicale sau necesit ă până la 20 zile îngrijiri medicale pentru vindecare se
încadreaz ă la art. 180 C.P. (lovirea și alte violen țe), cele care necesit ă între 21 și 60 zile
îngrijiri medicale se încadreaz ă la art. 181 C.P. (v ătămarea corporal ă), iar leziunile care
necesită peste 60 zile îngrijiri medicale se încadreaz ă la art. 182 C.P. (v ătămarea corporal ă
gravă). În plus, la art. 182 C.P., indiferent de timpul de îngrijiri medicale, se încadreaz ă
leziunile care produc vreuna din urm ătoarele consecin țe:
– pierderea unui sim ț sau organ, încetarea func ționării acestora;

Medicină legală
51 – infirmitatea permanent ă fizică sau psihic ă;
– sluțirea;
– avortul post-traumatic;
– punerea în primejdie a vie ții persoanei.
La art. 183 C.P. sunt incriminate faptele prev ăzute în art. 180 – 182 C.P. care au avut ca
urmare moartea victimei (lovirile sau v ătămările cauzatoare de moarte), iar la art. 184 C.P.
fapte prev ăzute în art. 180-182 C.P. produse din culp ă (vătămarea corporal ă din culp ă).
Timpul de îngrijiri medicale necesar vindec ării leziunilor trebuie apreciat pe baza unor
criterii obiective și riguros științifice. Timpul de îngrijiri medicale reprezint ă durata efectiv ă
de vindecare a unei leziuni, la care, în unele cazuri, se adaug ă timpul necesar recuper ării
funcționale (de exemplu. în caz de fracturi).
Pierderea unui sim ț sau organ ori încetarea func ționării acestora. Din
punct de vedere anatomic, se consider ă pierdere de organ și situația în care se pierde unul din
organele pereche. Pierderea unui organ pereche nu echivaleaz ă însă, în toate cazurile cu
pierderea func ției respective. De exemplu, pierderea unui rinichi nu constituie pierderea
funcției aparatului urinar, pierderea unui ochi nu constituie pierderea unui sim ț (pierderea
vederii). Exist ă situații în care pierderea unui organ unic este suplinit ă funcțional de alte
structuri cu func ție asemănătoare. De exemplu, dup ă pierderea splinei, func ția acestui organ
va fi suplinit ă de celelalte structuri limfoide din organism.
Infirmitatea permanent ă fizică sau psihic ă, reprezint ă o modificare
morfologic ă și/sau func țională cu caracter permanent și ireversibil. Putem vorbi despre
infirmitate numai dup ă epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice de recuperare.
Sluțirea este o modificare morfologic ă ireversibil ă care prejudiciaz ă în mod evident
estetica unui segment anatomic. Slu țirea poate fi stabilit ă numai dup ă epuizarea tuturor
mijloacelor de chirurgie plastic ă reparatorie.
Avortul post-traumatic . Pentru demonstrarea avortului post-traumatic, expertiza
medico-legal ă trebuie s ă stabileasc ă existen ța sarcinii, s ă constate prezen ța leziunilor
traumatice în etajul abdominal inferior și să stabileasc ă raportul de cauzalitate între
traumatism și avort. În principiu, se admite c ă uterul gravid este accesibil traumei
transabdominale numai din luna a IV-a de sarcin ă.
Punerea în primejdie a vie ții victimei. Prin leziuni primejdioase pentru via ță
se înțeleg leziuni de gravitate mare care ar fi putut produce moartea victimei în lipsa unui
tratament medico-chirurgical precoce și calificat.

6.3. Expertiza medico-legal ă psihiatric ă

Expertiza medico-legal ă psihiatric ă este o activitate interdisciplinar ă care are ca scop
depistarea tulbur ărilor psihopatologice și a influen țelor pe care acestea le au asupra capacit ății
individului de a putea aprecia con ținutul și consecin țele faptelor sale, precum și a posibilit ății
individului de a- și exprima liber voin ța față de un anumit act pe care l-a comis.
Sarcina fundamental ă a expertizei medico-legale psihiatrice este de a aprecia
discernământul persoanei, cu referire special ă la starea psihic ă în momentul s ăvârșirii fapte
Aspectele procedurale, metodologice și organizatorice ale expertizei medico-legale
psihiatrice sunt prev ăzute de unele articole din Codul Penal și Codul de Procedur ă Penală,
precum și de actele normative referitoare la organizarea și funcționarea institu țiilor de
medicină legală, respectiv în Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a
constatărilor și a altor lucr ări medico-legale – sec țiunea 4 (constatarea și expertiza medico-
legală referitoare la persoana în via ță).
În materie de drept penal, la art. 48 Cod Penal este definit termenul juridic de
iresponsabilitate , care înlătură răspunderea penal ă. Responsabilitatea este de asemenea un

Medicină legală
52 termen juridic care implic ă posibilitatea tragerii la r ăspundere penal ă. Din punct de vedere
medical responsabilitatea poate fi definit ă ca fiind totalitatea particularit ăților psihice ale
persoanei care o fac capabil ă să înțeleagă conținutul și consecin țele faptelor sale . Potrivit art.
117 C.pr.pen. expertiza medico-legal ă psihiatric ă este obligatorie în cazul omorului deosebit
de grav sau când organul de urm ărire penal ă sau instan ța de judecat ă are îndoieli asupra st ării
psihice a faptuitorului.
În domeniul dreptului civil , expertiza medico-legal ă psihiatric ă poate fi solicitat ă în
principal în urm ătoarele situa ții:
– stabilirea capacit ății psihice în momentul întocmirii unor acte civile (testament, act de
vânzare-cump ărare, act de dona ție);
– desfacerea c ăsătoriei pe motiv de boal ă psihică;
– încredințarea creșterii și educării minorilor rezulta ți din căsătorie;
– punerea sub interdic ție;
– evaluarea capacit ății de munc ă în vederea ob ținerii unor pensii de între ținere.
Expertiza medico-legal ă psihiatric ă trebuie s ă soluționeze urm ătoarele obiective:
Ø stabilirea existen ței tulbur ărilor psihice cu precizarea cadrului nozologic și a
diagnosticului în momentul examin ării;
Ø stabilirea structurii personalit ății și a structurii con științei subiectului;
Ø excluderea simul ării sau disimul ării unei boli psihice;
Ø stabilirea capacit ății psihice în momentul examin ării și în momentul s ăvârșirii faptei;
Ø aprecieri asupra gradului de periculozitate a subiectului;
Ø satabilirea m ăsurilor de siguran ță cu caracter medical în cazurile în care subiectul
prezintă pericol social (poten țial infractogen).
Măsurile de siguran ță cu caracter medical sunt prev ăzute în Codul Penal , la art. 113
(obligarea la tratament medical ) și la art. 114 (internarea medical ă).
Sub aspect metodologic expertiza medico-legal ă psihiatric ă se efectueaz ă la solicitarea
organelor de urm ărire penal ă sau a instan țelor de judecat ă de către o comisie de expertiz ă
alcătuită dintr-un medic primar legist, care este pre ședintele comisiei și doi medici psihiatri.
În cazul în care subiectul expertizei este un minor este indicat ca unul din medicii psihiatri s ă
fie specialist de psihiatrie infantil ă.
De obicei expertiza medico-legal ă psihiatric ă se face prin internarea subiectului în
unități de psihiatrie, aceasta permi țând o investigare complet ă a cazului prin examin ări clinice
și paraclinice, precum și o supraveghere atent ă, evitându-se astfel posibilitatea simul ării sau
disimulării unei afec țiuni psihice.
În cazuri rare și numai atunci când exist ă elemente clinice suficiente și o documenta ție
medicală elocvent ă, cu intern ări recente, expertiza se poate face ambulator.
În timpul intern ării se efectueaz ă un examen psihic complet precum și toate
investiga țiile clinice și paraclinice care se impun în func ție de specificul cazului. O examinare
foarte important ă pentru conturarea structurii personalit ății subiectului este examenul
psihologic.

6.4. Expertiza medico-legal ă a capacit ății de munc ă

Expertiza medico-legal ă pentru evaluarea capacit ății de munc ă se efectueaz ă la cererea
organelor judiciare de o comisie de expertiz ă formată dintr-un medic legist, care este
președintele comisiei, un medic specialist în func ție de afec țiunile cercetate și un medic
specialist în expertiza medical ă a capacit ății de munc ă.
În practica medico-legal ă, în majoritatea cazurilor, expertiza medico-legal ă pentru
evaluarea capacit ății de munc ă este solicitat ă după traumatisme produse în condi ții variate

Medicină legală
53 (accidente de munc ă, accidente de circula ție, agresiuni), care prin consecin țele lor determin ă
scăderea sau pierderea capacit ății de munc ă, temporar sau definitiv.
Expertiza medico-legal ă a capacit ății de munc ă poate fi solicitat ă și în cazul unor
afecțiuni netraumatice cum ar fi stabilirea posibilit ății de încadrare în munc ă, stabilirea
aptitudinilor de a exercita o anumit ă profesie, acordarea unor pensii de între ținere.
Obiectivele de bază ale expertizei medicale a capacit ății de munc ă sunt urm ătoarele:
Ø stabilirea diagnosticului clinic și funcțional;
Ø evaluarea gradului deficien ței funcționale cu evaluarea capacit ății de munc ă;
Diagnosticul clinic și func țional se bazeaz ă pe anamnez ă, investiga ții clinice și
paraclinice complete, precum și pe explor ări funcționale, în func ție de specificul cazului.
Evaluarea capacit ății de munc ă se refer ă la încadrarea într-unul din cele 3 grade de
invaliditate:
• Gradul I de invaliditate – semnific ă pierderea total ă a capacit ății de munc ă și
imposibilitatea de a se autoîngriji, necesitând ajutorul din partea altei persoane ;
• Gradul II de invaliditate – constă în pierderea total ă a capacit ății de munc ă cu
posibilitatea persoanei de a se autoîngriji;
• Gradul III de invaliditate – reprezint ă reducerea capacit ății de munc ă în propor ție de
până la 50%, persoana în cauz ă putând s ă-și continue activitatea profesional ă cu program
redus.
În situa ția în care instan ța de judecat ă solicită în mod expres, reducerea capacit ății de
muncă se poate evalua procentual. Aceasta se întâlne ște îndeosebi în cazurile în care deficitul
funcțional este mai redus, nepermi țând încadrarea în nici un grad de invaliditate și se solicit ă
pentru a se putea cuantifica desp ăgubirile materiale

6.5. Expertiza medico – legal ă a filia ției

A re ca scop stabilirea paternit ății unui copil și în cazuri foarte rare stabilirea
maternității copilului.
Expertiza medico-legal ă a filiației se efectueaz ă numai în cadrul institutelor de
medicină legală, conform competen ței teritoriale, de c ătre o comisie de expertiz ă alcătuită
dintr-un medic legist care este pre ședintele comisiei și 2 medici sau biologi speciali ști în
serologie medico-legal ă.
În expertiza medico-legal ă a filiației se utilizeaz ă următoarele examin ări principale:
♦ Examinări serologice;
♦ Analiza ADN (amprenta genetic ă);
♦ Determinarea capacit ății de procreere a b ărbatului;
♦ Determinarea perioadei de concep ție.
A. Expertiza serologic ă se bazeaz ă pe determinarea unor sisteme genetice (antigene
eritrocitare, proteine serice, izoenzime hematice, etc.). Pentru ca un sistem genetic s ă aibă
valoare în expertiza filia ției trebuie s ă îndeplineasc ă câteva condi ții de baz ă: să fie prezent de
la naștere sau s ă apară la scurt timp dup ă naștere, să fie stabil în tot timpul vie ții și să se
transmită după legi precise. În mod curent, în practic ă se cerceteaz ă mai mul ți factori
eritrocitari și serici la mam ă, copil și la presupusul tat ă. Transmiterea caracterelor ereditare se
face în conformitate cu legile lui Mendel.
Pe baza examin ărilor serologice se poate exclude paternitatea unui b ărbat față de un
copil, dar nu o poate afirma cu certitudine. Singura certitudine este excluderea. Non
excluderea nu poate confirma paternitatea. În urma efectu ării examenelor serologice ne putem
găsi în una din urm ătoarele dou ă situații:
Ø paternitatea b ărbatului învinuit fa ță de copil se exclude;
Ø paternitatea b ărbatului învinuit nu se exclude.

Medicină legală
54 Sistemul limfocitar HLA aparține Complexului Major de Histocompatibilitate, fiind cel
mai cuprinz ător sistem de antigene umane. Sistemul HLA prezint ă o deosebit ă importan ță
clinică și medico-legal ă. Din punct de vedere clinic sistemul HLA este indispensabil pentru
tipizarea genetic ă în caz de transfuzii, transplant de țesuturi și organe. În practica medico-
legală este foarte important în expertiza filia ției, oferind o probabilitate la paternitate de peste
90%. În practica curent ă sistemul HLA se folose ște în situa țiile în care sistemele sanguine
clasice nu ofer ă date relevante. Acest sistem este deosebit de util în cazul în care unul din
părinți este decedat.
B. Tehnologia ADN în expertiza filia ției (amprenta genetic ă) are o mare
aplicabilitate în medicina legal ă fiind utilizat ă în principal pentru identificarea persoanelor pe
baza urmelor biologice (în crime, violuri, incest, etc.), pentru identificarea cadavrelor, pentru
stabilirea paternit ății și pentru identificarea sexului.
C. Determinarea capacit ății de procreerea b ărbatului se poate aprecia prin
efectuarea unei spermograme. În practica medico-legal ă și judiciar ă sterilitatea este admis ă
numai în cazul azoospermiei și a necrospermiei totale.
D. Determinarea perioadei de concep ție constă în precizarea intervalului de timp în
care este posibil ă concepția copilului. Pentru determinarea perioadei de concep ție trebuie
cunoscute data na șterii nou-n ăscutului, sexul nou-n ăscutului și lungimea la na ștere. Toate
aceste date se ob țin din studiul foii de observa ție clinică a nou-n ăscutului care trebuie s ă fie
pusă la dispozi ția comisiei de c ătre organul judiciar care solicit ă expertiza.
Prin acest calcul biostatistic se stabile ște intervalul de timp în care ar fi putut fi conceput
copilul. În practica judiciar ă, perioada de concep ție se compar ă cu data sau perioada
coabitării, care rezult ă din declara țiile părților. Dac ă data sau perioada coabit ării se include
total sau par țial în perioada de concep ție, bărbatul nu se exclude de la paternitate. Dac ă
perioada sau data coabit ării se situeaz ă în afara perioadei de concep ție, bărbatul învinuit se
exclude de la paternitate.

6.6. Expertiza medico-legal ă pentru amânarea sau întreruperea
execut ării pedepsei privative de libertate pe motive medicale

Porivit art. 453 și art. 455 Cod pr. pen., a mânarea și întreruperea execut ării pedepsei
închisorii se poate face când se constat ă pe baza unei expertize medico-legale c ă cel
condamnat sufer ă de o boal ă care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa sau când o
condamnat ă este gravid ă sau are un copil mai mic de un an.
Din punct de vedere medico-legal, prin boal ă care îl pune pe condamnat în
“imposibilitate de a executa pedeapsa“ se în țelege o afec țiune grav ă, care prin evolu ția ei pune
în pericol iminent s ănătatea sau via ța condamnatului sau care dep ășește posibilit ățile de
tratament de specialitate a re țelei sanitare a penitenciarelor.
Expertiza medico-legal ă pentru amânarea sau întreruperea execut ării pedepsei privative
de libertate pe motive medicale se efectueaz ă numai la solicitatrea organelor judiciare
abilitate, prin examinarea nemijlocit ă a persoanei în cauz ă de către o comisie de expertiz ă,
alcătuită dintr-un medic legist care are calitatea de pre ședinte al comisie, unul sau mai mul ți
medici de specialitate având cel pu țin gradul de medic specialist coopta ți în func ție de boal ă
sau bolile de care sufer ă persoana în cauz ă și un medic din cadrul re țelei sanitare a direc ției
penitenciarelor, apar ținând Ministerului de Interne.
Constatările și concluziile comisiei medico-legale sunt consemnate într-un raport de
expertiză medico-legal ă.
Concluziile raportului trebuie s ă cuprind ă obligatoriu diagonsticul, caracterul bolii
respective (acut ă, cronică, formă ușoară, medie, grav ă, foarte grav ă), rețeaua sanitar ă în care

Medicină legală
55 urmează să se efectueze tratamentul (re țeaua sanitar ă a penitenciarelor sau re țeaua sanitar ă a
Ministerului S ănătății).

6.7. Expertiza medico-legal ă pentru demonstrarea violului

În partea special ă a Codului Penal , violul este definit ca fiind "actul sexual, de orice
natur ă, cu o alt ă persoan ă, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de
a se ap ăra ori de a- și exprima voin ța."
Elementele esen țiale care trebuie dovedite în caz de viol sunt demonstrarea raportului
(actului) sexual și demonstrarea lipsei de consim țământ.
Demonstrarea raportului sexual se face în mod diferit la virgine și la femei cu trecut
sexual. Se pot întâlni dou ă situații distincte: violul cu deflorare și violul f ără deflorare
Violul cu deflorare este realizat asupra virginelor și este probat medico-legal de
existența semnelor deflor ării recente , respectiv de existen ța rupturilor himenale recente .
Diagnosticul de ruptur ă himenal ă recentă este posibil într-un interval de maxim 7-10 zile dup ă
contactul sexual (de preferin ță în primele 3-4 zile). Dup ă 7-10 zile de la contactul sexual
semnele deflor ării recente dispar, începând procesele de vindecare. În aceast ă situație se pune
diagnosticul de deflorare veche , nemaiputându-se proba realitatea unui contact sexual recent.
Violul f ără deflorare se poate întâlni în dou ă situații: în caz de himen complezant și la
femei cu trecut sexual.
Probarea actului sexual în violul f ără deflorare se bazeaz ă pe eviden țierea
spermatozoizilor în vagin sau pe lenjerie (în contact sexual întrerupt). Pentru eviden țierea
spermatozoizilor în vagin examinarea trebuie f ăcută într-un interval de 24-36 ore de la actul
sexual și în lipsa toaletei locale. Alte elemente cu valoare probatorie în demonstrarea
rapotului sexual la femei cu trecut sexual sunt reprezentate de prezen ța unor fire de p ăr în
regiunea genital ă a victimei provenind de la agresor sau de la victim ă pe corpul agresorului,
sarcina, contaminare venerian ă (sifilis, blenoragie), contaminare SIDA.
Lipsa de consim țământ al victimei se poate întâlni în caz de constrângere (fizic ă sau
morală) sau în situa țiile când victima este în imposibilitatea exprim ării libere a voin ței.
Constrângerea fizic ă (violul cu violen ță) este posibil ă când exist ă o dispropor ție evident ă
de forțe fizice între victim ă și agresor, când particip ă mai multe persoane la imobilizarea victimei
(viol în grup), în caz de stare de oboseal ă pronunțată a femeii sau când victima nu se poate ap ăra
(leziuni corporale grave, infirmitate, etc.). Constrângerea fizic ă poate fi probat ă din punct de
vedere medico-legal prin eviden țierea semnelor de violen ță care demonstreaz ă lupta dintre
victimă și agresor.
Constrângerea moral ă se poate realiza prin amenin țare sau șantaj, dar nu poate fi
probată din punct de vedere medico-legal.
Exprimarea liber ă a voin ței se referă la posibilitatea victimei de a accepta sau nu un act
sexual. Imposibilitatea de a- și exprima liber voin ța apare când exist ă tulburări psihice care
alterează discernământul sau în cazul existen ței unei situa ții cu caracter temporar care pun
victima în imposibilitatea de a se ap ăra. Sub aspect psihic, imposibilitatea exprim ării libere a
voinței este întâlnit ă la persoane sub 14 ani, considerate prin lege ca lipsite de discern ământ,
precum și în boli psihice care altereaz ă discernământul (oligofrenie sever ă, psihoze, unele
psihopatii grave). Referitor la existen ța unor situa ții cu caracter temporar care pun victima în
imposibilitatea de a se ap ăra, deci de exprimare liber ă a voinței, amintim câteva dintre cele
mai importante: stare de ebrietate avansat ă, folosirea de droguri halucinogene sau somnifere,
administrare de afrodisiace, st ări după narcoză sau producerea voit ă a narcozei în acest sens,
somn hipnotic, etc.

Medicină legală
56 Test de autoevaluare nr. 6:

Bibliografie minimal ă
1. BELIȘ V. – Medicina legal ă – curs pentru facult ățile de științe juridice,
Ed.Societ ății de Medicin ă Legală din România, 1995
2. DERMENGIU D. și colab. – Curs de Mrdicin ă Legală, Ed. Tehnoplast
Company SRL, Bucuresti 2005
3. VIERU SOCACIU R. – Teorie și practica medico-legal ă în contextual
legislației actuale , Ed. Medical ă Universitar ă “Iuliu Ha țieganu,Cluj-
Napoca, 2002 1. Enumeră tipurile de expertiz ă medico-legal ă pe persoan ă în viață
care se efectueaz ă obligator în comisie de expertiz ă
2. Nominalizeaz ă componen ța comisiei de expertiz ă medico-legal ă
psihiatric ă.
3. Nominalizeaz ă componen ța comisiei de expertiz ă medico-legal ă
pentru amânarea/întreruperea execut ării pedepsei privative de
libertate.

Medicină legală
57
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

1. BELIȘ V. – Medicina legal ă – curs pentru facult ățile de științe juridice,
Ed.Societ ății de Medicin ă Legală din România, 1995
2. BELIȘ V. – Medicin ă legală, Ed. Teora, Bucure ști, 1992.
3. BELIȘ V. (sub redac ția) – Tratat de medicin ă legală, Ed. Medical ă, Bucure ști, 1995.
4. BELIȘ V., NANE Ș C. – Traumatologia mecanic ă în practica medico-legal ă și
juridică, Ed. Academiei, Bucure ști, 1985.
5. DERMENGIU D. și colab. – Curs de Mrdicin ă Legală, Ed. Tehnoplast Company
SRL, Bucuresti 2005.
6. DRAGOMIRESCU V. – Expertiza medico-legal ă psihiatric ă, Ed. Medical ă,
București, 1990.
7. KERNBACH M. – Medicina judiciar ă, Ed. Medical ă, Bucure ști, 1958.
8. MORARU I. – Medicin ă legală, Ed. Medical ă, Bucure ști, 1967.
9. QUAI I., TERBANCEA M., M ĂRGINEANU V. – Introducere în teoria și practica
medico-legal ă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978 (vol.I), 1979 (vol.II).
10. SCRIPCARU G.- Curs de medicin ă legală, Ed. Funda ției Chemarea Ia și, 1995.
11. SCRIPCARU Gh. – Medicina legal ă, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști, 1993.
12. SCRIPCARU Gh., TERBANCEA M. – Patologie medico-legal ă, Ed. Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 1983.
13. SIMONIN C. – Medicine legale et judiciare, Maleine S A, Paris, 1962.
14. VIERU-SOCACIU R, PERJU-DUMBRAV Ă D., AVRAM M.A.- Medicin ă legală,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 1997.
15. VIERU SOCACIU R. – Teorie și practica medico-legal ă în contextual legisla ției
actuale , Ed. Medical ă Universitar ă “Iuliu Ha țieganu,Cluj-Napoca, 2002
*** Curs de medicin ă legală, I.M.F.Bucure ști, 1979
*** Codul penal
*** Codul de procedur ă penală
*** Codul civil
*** Codul de procedur ă civilă
*** Codul familiei
*** Ordonan ța Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activit ății și funcționarea
instituțiilor de medicin ă legală (publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea
I nr.22/21.01.2001), aprobat ă cu unele modific ări prin Legea nr. 459/2001 și
modificat ă prin Ordonan ța Guvernului nr.57/2001;
*** Hotărârea Guvernului nr.774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispozițiilor Ordonan ței Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activit ății și
funcționarea institu țiilor de medicin ă legală (publicat ă în Monitorul Oficial al
României Partea I, nr.459/19.09.2000);
*** Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constat ărilor și a altor
lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul Ministrului Justi ției și al Ministrului
Sănătății nr. 1.134/c/25.05.2000 / 255/4.04.2000