1.1 Concepte și lămuriri teoretice 1.2 Planificare urbană integrată 2 Regenerare urbană integrată 2.1 Concepte 2.2 Domenii de intervenție 2.3… [305217]

Cuprins

Rezumat

1 Dezvoltare urbană integrată

1.1 Concepte și lămuriri teoretice

1.2 Planificare urbană integrată

2 Regenerare urbană integrată

2.1 Concepte

2.2 Domenii de intervenție

2.3 Regenerare urbană în cadrul siturilor industriale

3 Analiza amplasamentului

4 Studii de caz

4.1 Poblenou, Barcelona – regenerare urbană a [anonimizat]

4.2 Istanbul – regenerare urbană a [anonimizat]

4.3 Bilbao – waterfront-ul ca și catalizator al regenerării urbane

4.4 HafenCity, Hamburg – regenerarea creativă a waterfront-ului

4.5 Bruxelles – patrimoniul industrial ca și motor al regenerării urbane

Metodologia de intervenție privind regenerarea urbană a siturilor industriale

6 Strategia de regenerare urbană a [anonimizat]

6.1 Waterfront

6.2 Relaționarea cu calea ferată

6.3 Închiderea inelului IV de circulație

6.4 Reconversia silozurilor existente

6.5 Restaurarea sistemului de bolți tip potcoavă unic în Timișoara

Concluzii

Bibliografie

Rezumat

Lucrarea de față reprezintă suportul teoretic al temei de cercetare Regenerarea urbană a fostei platforme industriale Solventul și dorește a prezenta, a defini și a explica diverse concepte ce duc la formularea unei metodologii generale de intervenție privind regenerarea urbană a fostelor situri industriale.

[anonimizat] a [anonimizat].

Cuvinte cheie: [anonimizat]-industrială, Waterfront, [anonimizat]

1 Dezvoltare urbană integrată

1.1 Concepte și lămuriri teoretice

„Carta de la Leipzig recomandă folosirea mai frecventă a abordărilor integrate în dezvoltarea urbană.” [1]

„Această abordare integrată necesită în primul rând adoptarea unei abordări și a unui mod de gândire holistic. [anonimizat]-dimensionale, aliniind politici și resurse multiple. Implică, [anonimizat]: strategiile și acțiunile ar trebui să fie unitare și să se refere la întreaga complexitate a [anonimizat] a orașului în întreaga structură.

Această abordare holistică presupune de asemenea a gândi și a munci – în consecință a [anonimizat], [anonimizat], sociale, [anonimizat], [anonimizat].” [1]

„Punerea în practică a [anonimizat], a rezolva conflicte, a depăși discrepanțe sau interferențe între efectele pe care fiecare din aceste dimensiuni le are asupra celorlalte și a găsi compromisuri congruente cu principiile cheie generale care guvernează orașele.” [1]

„Orașul înseamnă timp și spațiu. Caracterul integrat înseamnă a găsi calea corectă pentru a organiza toate coordonatele temporale (pe termen scurt/mediu/lung) și toate coordonatele spațiale (regiune/zonă metropolitană/[anonimizat]/cartiere, etc.) și a se ajunge în final la o conjuncție între cele două tipuri de coordonate.

Din punct de vedere al duratei timpului este indicat să se evite metodele de management urban pe termen scurt, prin crearea de scenarii strategice (economice, socio-demografice, de mediu, etc.) formulate prin intermediul unei viziuni sau a unui plan urban integrat, cu obiective și angajamente clare, combinând viziuni cadru pe termen lung cu o anumită flexibilitate atunci când este vorba de determinări specifice, pentru a permite o mai mare capacitate de adaptare, inovație și evoluție fără rupturi extreme, asigurând continuitatea acțiunilor și folosirea eficientă a resurselor.

Dintr-o perspectivă spațială, o viziune sau un plan urban integrat trebuie să însemne mai mult decât suma unor acțiuni spontane sau izolate, și în același timp trebuie să ia în considerare posibilitatea de implementare a planului la un nivel funcțional și administrativ.” [1]

„Orașul reprezintă un construct social. Integrat se referă de asemenea la incluziv, adică a munci pentru a contura corpul social al orașului într-un proiect comun incluziv de coexistență, pentru a combate excluziunea și segregarea spațială.

Caracterul integrat se referă, de asemenea, la integrarea părților într-o structură. Acest lucru implică faptul că gândirea conceptuală și operațională trebuie să aibă la bază strategii și planuri cu viziuni integrate – globale și comprehensive – ale orașului ca întreg, dar de cele mai multe ori, dezvoltarea optimă va fi atinsă prin intermediul acțiunilor teritorializate (abordare zonală). În oraș, unde obiectele (ex.: case, clădiri) și subiecții (persoane fizice sau juridice) au o localizare spațială anume, este de obicei mai benefic să se conjuge o strategie comprehensivă sau globală, integrată cu o dezvoltare zonală, decât să se acționeze asupra obiectelor sau subiecților luați izolat (de exemplu, casă cu casă, clădire cu clădire) sau nediscriminat și generic.

Practic, abordarea integrată reclamă un angajament comun, asumat pentru livrarea unor rezultate comune în dezvoltarea urbană durabilă, dovadă a lucrului în echipă și a bugetelor venite de la diverse autorități sau agenții care converg în aceeași direcție.” [1]

„Politica integrată de dezvoltare urbană înseamnă luarea în considerare, simultană și echitabilă, a tuturor preocupărilor și intereselor relevante pentru dezvoltarea urbană. Politica integrată de dezvoltare urbană este un proces în care sunt coordonate aspectele spațiale, sectoriale și temporale ale domeniilor cheie ale politicii urbane. Implicarea actorilor economici, a factorilor interesați și a publicului larg este esențială.

Politica integrată de dezvoltare urbană este o condiție-cheie pentru punerea în aplicare a Strategiei UE pentru dezvoltare durabilă. Punerea în aplicare a acestei strategii reprezintă o sarcină de efectuat la nivel european, care însă trebuie să ia în considerare atât condițiile și necesitățile locale, cât și subsidiaritatea.” [2]

1.2 Planificare urbană integrată

„Se bazează pe un model flexibil și integrat de acțiune, caracterizat printr-o capacitate de ajustare a obiectivelor definite de administrația publică, în raport cu interesele actorilor urbani și față de mijloacele de realizare disponibile. După anii ‘80 acest tip de planificare a început să înlocuiască planificarea tradițională prin integrarea aspectelor conceptuale, a responsabilităților privind planificarea și implementarea, resursele și gestiunea acestora, în contextul descentralizării statelor Europei occidentale și reducerii fondurilor publice destinate amenajării urbane.

În cadrul planificării urbane se produce o deplasare a rolului statului – de la controlul dezvoltării orașelor spre încurajarea inițiativei locale. Administrația publică centrală și locală își păstreaza rolul de factor major de decizie, dar soluționarea problemelor are loc ca rezultat al negocierii, în cadrul căreia se caută un numitor comun al intereselor actorilor implicați. Administrația publică creează condițiile pentru valorificarea potențialului de dezvoltare al orașelor – care devin actori cu putere de decizie.” [3]

Figura 1 Clustere instituționale ale actorilor urbani [4]

„Politica integrată de dezvoltare urbană ne pune la dispoziție un set de instrumente care, în numeroase orașe europene, și-au dovedit deja utilitatea în crearea unor structuri de guvernare moderne, eficiente și deschise colaborărilor. Acestea sunt indispensabile pentru creșterea competitivității orașelor europene. Aceste instrumente facilitează coordonarea din timp a dezvoltării locuințelor, economiei, infrastructurii și serviciilor, ținând seama, printer altele, de impactul îmbătrânirii și migrației populației și de condițiile de politică energetică.” [2]

„Planul, ca reprezentare grafică a soluțiilor de amenajare urbană devine un instrument insuficient, prea rigid, pentru acest nou tip de planificare. Complexitatea acestui tip de planificare are nevoie de lărgirea cercului actorilor tradiționali prin includerea actorilor societății civile și promotorilor privați. Toți acești actori stabilesc prin negocieri, obiectivele proiectului urban și modul de acțiune. Planurile și regulamentele de urbanism sunt completate și integrate într-un sistem care să asigure contribuția actorilor locali atât în procesul de planificare cât și în alocarea resurselor, implicarea în procesul de implementare și responsabilizarea în procesul de monitorizare și control; pe de altă parte, planul integrat de dezvoltare urbană este etapizat și structurat în proiecte urbane definite ca spațiu, resurse, impact integrat, responsabilități. Această abordare nouă corespunde proiectului integrat de regenerare urbană.” [3]

Figura 2 Planificare integrată și planificare corporată [3]

Figura 3 Corelarea politicii urbane integrate cu documentele de planificare de pe plan local și superior [4]

În cadrul unei politici integrate de dezvoltare urbană, Carta de la Leipzig recomandă ca strategie de acțiune cu o importanță capitală în creșterea competitivității orașelor europene crearea și asigurarea unor spații publice de bună calitate.

„Calitatea spațiilor publice, a peisajelor urbane antropice, a arhitecturii și a urbanismului joacă un rol important în condițiile de trai ale populațiilor citadine. Ca factori de localizare slabi, aceste elemente sunt importante în atragerea întreprinderilor din domeniul industriei bazate pe cunoaștere, a forței de muncă creative și calificate și a turiștilor. Din acest motiv, trebuie să se intensifice interacțiunea dintre arhitectură, planificarea infrastructurii și planificarea urbană, pentru a crea spații publice atrăgătoare, orientate spre utilizator, și pentru a ajunge la un nivel înalt în ceea ce privește mediul de viață, cultura arhitecturală (Baukultur). Cultura arhitecturală trebuie înțeleasă, în sensul cel mai larg al cuvântului, ca sumă a tuturor aspectelor culturale, economice, tehnologice, sociale și ecologice care influențează calitatea și procesul de planificare și de construcție. Această abordare nu trebuie limitată însă la spațiile publice. O astfel de Baukultur este necesară pentru oraș ca întreg și pentru împrejurimile sale. Atât orașele, cât și autoritățile trebuie să-și exercite influența. Acest lucru este deosebit de important pentru protejarea patrimoniului arhitectural. Clădirile istorice, spațiile publice, precum și valoarea urbană și arhitecturală pe care acestea o reprezintă trebuie protejate.

Crearea și protejarea unor spații urbane, infrastructuri și servicii funcționale și bine proiectate reprezintă sarcini care trebuie abordate în comun de stat, autorități locale și regionale, precum și de cetățeni și întreprinderi.” [2]

2 Regenerare urbană integrată

2.1 Concepte

„Regenerarea urbană integrată este concepută sub forma unui proces planificat, care trebuie să transcendă hotarele și abordările utilizate în mod obișnuit anterior pentru a se adresa orașului ca un întreg funcțional și părților sale precum componente unui organism urban unitar, cu obiectivul de a dezvolta și echilibra în totalitate complexitatea și diversitatea structurilor sociale, economice și urbane, stimulând în același timp o mai mare eco-eficiență a mediului înconjurător.

Acest concept de regenerare urbană integrată își propune să optimizeze, să conserve și să revalorifice întreg capitalul urban existent (social, mediu construit, patrimoniu, etc.) față de alte forme de intervenție în care, în tot acest capital urban, doar valoarea terenului este prioritizată și conservată prin demolare traumatizantă și prin înlocuirea restului întregului capital urban și – cel mai lamentabil – social. Zonele urbane defavorizate nu trebuie văzute ca o problemă, ci ca o sursă de capital fizic și talent uman, al cărui potențial trebuie să fie descătușat, astfel încât să poată contribui la progresul civic general și la creșterea economică a orașului.

Acest angajament strategic față de regenerarea urbană integrată nu trebuie să fie incompatibil cu creșterea urbană. Evident, acolo unde este necesar, planificarea teritorială și urbană ar trebui să permită o suficientă dezvoltare a terenurilor încât să răspundă unor nevoi justificate, aplicând termenii de control puternic al ofertei de teren și a dezvoltării speculative menționați în Carta de la Leipzig. Dar este de asemenea recomandabil să se modeleze creșterea nelimitată a orașelor sau expansiunea urbană deoarece – în societățile cu o demografie stabilă sau recesivă, precum aceea a multor orașe europene – noua creștere suburbană este în mare măsură alimentată – împreună cu o creștere a prețurilor la case și descentralizarea angajărilor, serviciilor și facilităților – de sentimentul de declin al cetățenilor și de lipsa calității vieții, în anumite părți existente ale orașului.

În orașele aflate în declin poate fi de asemenea important să se găsească un echilibru între nevoia de a menține vitalitatea zonelor lor centrale și regenerarea și îmbunătățirea imobilelor de locuințe, evitând unele potențiale efecte secundare precum creșterea procentului de locuințe neutilizate din clădirile renovate.

Pe scurt, scopul este acela de a stimula politicile urbane de bunăstare prin intermediul abordărilor urbane comprehensive, care administrează extensia fizică a orașului ca pe o necesitate și care combină angajamentul față de regenerarea urbană integrată în țesuturile existente și în mediul construit cu un model de creștere durabilă, integrată din noile dezvoltări urbane. Aceasta ar trebui să se bazeze pe conceptul de oraș european tradițional care, deși este caracterizat prin diversitate (și în acest fapt constă și bogăția sa), este recunoscut pentru complexitatea, caracterul compact, diversitatea funcțională, pluralitatea și integrarea socială, având drept obiectiv suprem atingerea unui echilibru mai bun și a integrării tuturor dimensiunilor sustenabilității.” [1]

2.2 Domenii de intervenție

„Problemele cu care se confruntă orașele diferă de la un caz la altul, fie că este vorba despre supra-populare, creșterea prețurilor la proprietățile imobiliare, penuria de pământ, supra-aglomerarea în trafic și incapacitatea de a presta servicii de calitate, fie despre depopulare, scăderea locurilor de muncă și a calității vieții.” [3]

Pentru a crește gradul de atractivitate al orașului ar trebui intervenit în următoarele domenii:

a) „Mediul natural și construit – reabilitarea zonelor industriale, reabilitarea siturilor militare, regenerarea fizică a fondului construit, reabilitarea și crearea spațiilor publice și evitarea afectării spațiilor verzi; investiții pentru asigurarea conformării la standardele UE privind calitatea aerului, tratarea apelor uzate, gestionarea deșeurilor, alimentarea cu apă și poluarea fonică; utilizarea eficace a energiei în zonele urbane și promovarea formelor de energie regenerabilă de către autoritățile municipale.” [3]

b) „Cultura și identitatea locală – protejarea și restaurarea patrimoniului arhitectural, asigurarea de facilități de cultură și de programe culturale (centre culturale și științifice, centre istorice, muzee, mediateci, biblioteci), inclusiv promovarea turismului cultural; integrarea prin cultură a imigranților și a celor nou veniți în orașe.” [3]

c) „Marketing urban – implică un mod antreprenorial de implementare a politicilor urbane, cu accent pe potențialul de dezvoltare și pe promovarea unei imagini de marcă a succesului regenerării urbane. Sunt necesare: dezvoltarea unei poziții puternice în rețeaua de orașe și a unei imagini atractive pentru comunitate, facilități atractive pentru cumpărătorii și utilizatorii de bunuri și servicii, furnizarea produselor și serviciilor locale într-un mod eficient și accesibil, promovarea atractivității locale (imaginea localității, atracțiile oferite în zonă, accesibilitatea și promovarea localnicilor) cu scopul informării și atragerii unui număr cât mai mare de utilizatori.” [3]

d) „Acces la servicii – investiții în servicii moderne, eficiente și accesibile pentru toți; oferirea de servicii de îngrijire a copilului; acces la servicii pentru persoanele din zone urbane defavorizate, pentru imigranți și categorii de populație amenințate de excluziune socială; utilizarea de soluții IT pentru serviciile de sănătate, administrație și formare.” [3]

e) „Transport, accesibilitate și mobilitate – utilizarea optimă a infrastructurii de transport; coordonarea diferitelor moduri de transport și promovarea celor mai puțin poluante dintre ele; conectarea orașelor la aeroporturi și la Rețelele Trans-europene de Transport; siguranța traficului, reducerea poluării fonice și îmbunătățirea calității aerului; creșterea accesibilității, eficienței și eficacității sistemelor de transport în comun; promovarea căilor soft de transport (mersul pe jos, amenajarea pistelor de biciclete, vehicule cu consum redus sau bazate pe biocombustibili).” [3]

2.3 Regenerare urbană în cadrul siturilor industriale

„În România, există anumite dovezi ale activității de urbanizare și presiuni pentru creștere, precum și probleme care derivă din moștenirea sistemului de planificare urbană centralizată. Orașele și municipiile se confruntă cu provocări specifice istoriei și dezvoltării lor economice recente, iar introducerea economiei de piață a adus noi provocări. Acestea includ:

a) Declin și restructurare industrială. Multe industrii nu mai sunt viabile din punct de vedere economic, iar țara se confruntă cu o restructurare masivă a sectorului industrial, în vederea modernizării industriilor vechi și introducerii unor activități noi. Multe industrii și activități industriale au fost localizate în zone urbane depărtate, care au rămas cu moștenire de clădiri vechi actualmente părăsite, situri industriale, în unele cazuri, contaminate;

b) Nepotrivire între cererea și oferta de locuințe. Complexe mari de locuințe au fost construite la marginea multor orașe, deseori aproape de situri industriale, iar multe dintre acestea au nevoie urgentă de îmbunătățiri și renovări. Mai mult, a existat o creștere semnificativă în cererea pentru locuințe noi, care generează dezvoltarea unor zone cu densitate scăzută a populației, precum și creșterea urbană necontrolată (urban sprawl);

c) Aspecte de mediu înconjurător care includ ecologizarea / decontaminarea siturilor industriale pentru a putea fi utilizate pentru alte scopuri, revitalizarea orașelor istorice, ca centre ale comunității, precum și asigurarea unor servicii adecvate de transport public pentru a raționaliza creșterea recentă în deținerea și folosirea autoturismelor.” [4]

„Principiul gestionării spațiale a orașului este dezvoltarea de la centru spre periferii. Transpunere directă în plan spațial a principiilor dezvoltării durabile, acest tip de abordare urmărește, în primul rând, economia de terenuri, văzute ca resursă primă și epuizabilă, a oricărei forme de dezvoltare. Gestionarea rațională a acestei resurse, implică preocuparea pentru economisirea ei, și pentru asigurarea șanselor egale de dezvoltare pentru generațiile viitoare. În această notă, zonele restructurabile interne orașului (dezvoltare tip brownfield) capătă o importanță deosebită și primesc prioritate în fața extinderilor pe terenuri neocupate (dezvoltare tip greenfield).

Regenerarea urbană a unor teritorii de acest tip presupune reprofilarea și dezvoltarea unor centre de servicii, afaceri, cultură, comunicare / media, educație:

a) Valorificarea locațiilor centrale vacante pentru dezvoltarea infrastructurii necesare sectorului terțiar (birouri, instituții, servicii, comerț, expo, centre de conferințe, congrese și spectacole; etc.);

b) Reciclarea platformelor industriale subutilizate sau neperformante;

c) Conversia suprafețelor adiacente unor foste unități militare;

d) Rezervarea suprafețelor necesare pentru realizarea unor dotări publice la scară urbană sau chiar regională.” [4]

Figura 4 Schemă de relaționare a operațiunii integrate de regenerare urbană cu documentațiile de tip PUG / PUZ

3 Analiza amplasamentului

4 Studii de caz

4.1 Poblenou, Barcelona – regenerare urbană a siturilor post-industriale

Figura Cartierele Barcelonei și localizarea Poblenou [10]

Figura Poblenou [10]

Figura (stânga) La Farinera del Clot – fostă moară de cereale transformată în centru cultural [10]

Figura (dreapta) Centrul cultural La Farinera – internet cafe în vechea moară de cereale [10]

Figura Vapor Llull – spații de lucru pentru artiști într-o fostă fabrică de textile [10]

4.2 Istanbul – regenerare urbană a siturilor post-industriale

Figura Valori ale siturilor post-industriale [11]

Figura Clasificarea siturilor post-industriale din Istanbul [11]

Figura Dezvoltare urbană, răspândirea siturilor post-industriale și a zonelor sensibile din punct de vedere ecologic [11]

Figura Factori și actori utili în generarea și regenerarea siturilor post-industriale [11]

Figura Moduri de regenerare sustenabilă a siturilor post-industriale [11]

4.3 Bilbao – waterfront-ul ca și catalizator al regenerării urbane

Figura Harta waterfront-ului din Bilbao [12]

Figura Muzeul Guggenheim din Bilbao pe malul râului [12]

Figura Perspectivă aeriană din Bilbao [12]

4.4 HafenCity, Hamburg – regenerarea creativă a waterfront-ului

Figura Diagrama stadiului de dezvoltare a HafenCity, Hamburg din octombrie 2012 [13]

Figura Perspectivă aeriană [13]

Figura (stânga) Sectorul depozitelor Speicherstadt [13]

Figura (dreapta) Am Sandtorkai [13]

Figura Dalmannkai [13]

Figura Terasele Magellan [13]

4.5 Bruxelles – patrimoniul industrial ca și motor al regenerării urbane

Figura (stânga) Sursa: M. Plissart [14]

Figura (dreapta) Sursa: Art&Build architects [14]

Figura (stânga) Sursa: http//:mapt.stadmechelen.be [14]

Figura (dreapta) Sursa: A&U, 2005 [14]

Figura Sursa: A&U, 2005 [14]

Metodologia de intervenție privind regenerarea urbană a siturilor industriale

6 Strategia de regenerare urbană a platformei post-industriale Solventul

6.1 Waterfront

6.2 Relaționarea cu calea ferată

6.3 Închiderea inelului IV de circulație

6.4 Reconversia silozurilor existente

6.5 Restaurarea sistemului de bolți tip potcoavă unic în Timișoara

Concluzii

Bibliografie

RADOSLAV, R. Management urban pentru un oraș competitiv. Timișoara: Editura Politehnica, 2012.

RADOSLAV, R. Despre urbanism. Timișoara: Editura Brumar, 2004.

Regiunea Vest – Dezvoltare urbană, 2014.

[1] Declarația de la Toledo privind dezvoltarea urbană, 22 iunie 2010.

[2] Carta de la Leipzig pentru orașe europene durabile, 24 și 25 mai 2007.

[3] GINAVAR, A., BLUM, I., MARIN, V., POPLICEANU, E., GHERGHINESCU, O., VRABETE, M., și FRENTZ, G. Ghid informativ privind Regenerarea Urbană – principii și practici europene. București: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, 2007.

[4] Metodologie de intervenție privind regenerarea urbană pentru anumite tipuri de teritorii – Situri industriale dezafectate – Ansambluri de locuințe colective – Centre istorice urbane. București: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, februarie 2015.

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10] GDANIEC, C. Cultural industries, information technology and the regeneration of post-industrial urban landscapes. Poblenou in Barcelona – a virtual city?. GeoJournal, 2000, 50, p. 379 – 387.

[11] TÜRER BAȘKAYA, A. Ways to sustainable brownfield regeneration in Istanbul. A|Z ITU, 2010, 7(2), p. 74 – 88.

[12] MARSHALL, R. Waterfronts in Post-industrial Cities. New York: Spon Press, 2001.

[13] SEPE, M. Urban history and cultural resources in urban regeneration: a case of creative waterfront renewal. Planning Perspectives, 2013, 28(4), p. 595–613.

[14] LEUS, M., și WOUTERS, I. Unloved industrial heritage as a motor for urban regeneration, 2009.

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]