1.1 ANATOMIA ARTICULAȚEI UMĂRULUI 1.1.1 Sistemul osos Scheletul membrelor superioare este format din scheletul centurii scapulare si scheletul… [623602]

1
CAPITOLUL I
1.1 ANATOMIA ARTICULAȚEI UMĂRULUI

1.1.1 Sistemul osos
Scheletul membrelor superioare este format din scheletul centurii scapulare si
scheletul membrului superior liber. Centura scapulară leagă membrul superior de
torace și este formată din clavicula și omoplat.
Umărul nu constituie o singura articulatie, ci este un ansamblu anatomic si
funcțional care asigură o dublă funcție:
• Permite o mobilitate de mare amplitudine a brațului, la care s e adauga
mobilitatea cotului și a încheieturii mâinii, pentru deplasare mâinii mult în
jurul corpului,
• Permite o bună stbilitate în cazul în care membrul superior are nevoie de
forță.
Ceea ce se înțelege de cele mai multe ori prin umăr este articulația care unește
humerusul cu scapula. Însă omoplatul este și el un fel de platformă orientabilă,
legată de cutia toracică prin intermediul claviculei. Aceasta înseamnă două
articulații suplimentare:
• acromioclaviculară, între scapulă si claviculă;
• sternoclavi culară, între stern și claviculă.
Așadar umărul cuprinde trei articulații, la care se adugă diferite planuri de glisare.
Se pot define două regiuni cu funcții diferite:
• ansamblul scapulotoracic; • ansamblul scapulohumeral.

Clavicula
Este un os lung, pereche, de forma literei “S”. Este situat în partea
anterosuperioară a toracelui și este orientat transversal, fiind cuprins între
manubriul sternului și acromion.
Clavicula prezintă:

2
– două fețe: fața superioară si fața inferioară;
-două margini: marginea anterioară și cea posterioară;
-două extremități: extremitatea mediala sau sternală și cea laterală sau
acromială.

Scapula
Este un os lat de formă triunghiulară, cu baza în sus, situate în partea
posterioară a toracelui. Osul este aplicat pe torace, pe care -l depășește însă
lateral, luând astfel parte la formarea umărului și la delimitarea axilei.
Scapula are ca elemente mai importante: spina scapulei ce se desprinde de pe
fața sa dorsală, pe care o împarte în cele două f ose, supra – și infraspinoasă. În
partea sa lateral, spina scapulei se continua cu acromionul, care se articulează
cu clavicula. Unghiul lateral al scapulei prezintă cavitatea glenoidă pentru
articulația cu humerusul, deasupra acesteia se încurbează, în dir ecție
anterolaterală, procesul coracoidian.

3

Fig.fața anterioară a scapulei

Humerusul
Este un os lung și pereche, prezintă o diafiză și două epifize.
Epifiza proximală
Capul humerusului se articulează cu cu cavitatea glenoidă a scapulei. Mare a
și mica tuberozitate oferă inserții musculare și se prelungesc în jos cu creasta
marei tuberozități,și respectiv a micii tuberozități. Colul anatomic desparte
capul humerusului de cele două tuberozități. Diafiza
Este cilindrică în partea superioară și t riunghiulară în partea inferioară. Prezintă
trei fețe: fața anterolaterală , anteromediană și fața posterioară pe care se află
șanțul de torsiune a humerusului; și trei margini: marginea anterioară, lateral și
medial.
Epifiza distală
Prezintă două supr afețe articulare: una în formă de mosorș, trohleea
humerusului, care se articuleză cu ulna, alta sferică, condilul humerusului, care
se articulează cu radiusul. Deasupra trohleei se află foseta coronoidă, iar
deasupra condilului foseta radial.

4

Sternul este un os lat, situat anterior, pe linia mediană a toracelui. Este format
din manubriu, corp și apendocele xifoid.
Manubriul, prin suprafețele sale articulare corespunzătoare capetelor mediale
ale claviculelor, oferă puncte puternice și fixe de sprijin pentru întreaga centură
scapulară.

1.1.2 Articulațiile centurii scapulare
Articulația sterno -claviculară unește manubriul sternal și primul cartilaj
costal ce formează împreună un unghi diedru deschis in afară. Între stern și
claviculă se gase ște un disc articular. În afara capsulei articulare, oasele sunt
legate între ele prin ligamentele sternoclaviculare anterior și posterior,
ligamentul costoclavicular și ligamentul interclavicular. Ligamentul
costoclavicular prezintă centrul mecanic de sus ținere al mișcării în această
arliculație, punctul lui de inserție pe claviculă fiind punctul fix și de rezistență
al claviculei și a întregii centuri scapulare.

5
Articulația acromio -claviculară unește acromoinul cu capătul lateral al
claviculei. Aceast ă articulație se compune dintr -o parte a acromionului dintr -o
fațetă articulară ușor concavă, iar din partea claviculei dintr -o fațetă articulară
ușor convexă.
Această articulație este o artrodie și face parte din grupul articulațiilor plane.
Mișcările c are se produc la nivelul acestei articulații sunt de alunecare. Scapula
urmează deplasările claviculei în articulația sternoclaviculară.
Această articulațiție prezintă o capsulă întărită de un ligament
acromioclavicular aflat pe partea superioară a clavic ulei, pentru menținerea
raporturilor anatomice corecte. Stratul extern al capsule este fibros,iar cel intern
este synovial. Între cele două suprafețe articulare se se gasește un disc
fibrocartilaginos care are rolul de a facilita alunecarea în această arti culație a
suprafețelor articulare.
Articulația coraco -claviculară este alcătuită din două ligamente: trapezoid și
conoid.
Ligamentul trapezoid este o lama fibroasă, iar printr -o extremitate se inseră pe
fața superioară a procesului coracoid, iar prin ce alaltă se prinde pe fața
inferioară a claviculei.
Ligamentul conoid prin baza sa se inseră pe rugozitățile de lângă marginea
posterioară a clavicule, imediat inapoia ligamentului trapezoid, iar prin vârful
său se inseră pe baza procesului coracoid, ligam entul având forma
triunghiulară. Dintre aceste tuberozități, una este mai proeminentă: se numește
tubercul conoid.
Rolul ligamentelor coracoclaviculare este de a face ca greutatea membrului
superior să fie suportată în mai mare măsură de clavicula și în mai mică măsură
de acromion și de a limita mișcările dintre scapulă și claviculă.
Articulația scapulohumerală sau articulația umărului
Este o articulție de tip sferoidal, aceasta unind capul humeral și cavitatea
glenoidală a scapulei.
Articulația scapula -humerală este cea mai complexă și mai mobilă dintre
articulațiile umărului.

6

Suprafețe articulare. De pa rtea humerusului există capul humeral care este
acoperit de un cartilaj hialin care se întinde până la buza medial a cotului
anatomic. De partea scapulei găsim cavitatea glenoidă care este limitată de o
sprânceană osoasă glenoidală. În centrul cavității se gasește un tubercul
glenoidal. Ea este acoperită de cartilaj hialin,mai gros la periferie și mai subțire
la porțiunea sa central.
Cadrul glenoidal. Între capul humeral și cavitatea glenoidă există o
disproporție evidentă , aceasta reprezintă doar un sfe rt din suptafața capului
humeral. La periferia cavității glenoidale s -a dezvoltat un cadru constituit
dintrun fibrocartilaj,pentru stabilirea unei mai bune concordanțe între
suprafețele articulare, care nu împiedică amplitudinea și varietatea mișcarilor.
Cadrul glenoidal este un cordon fibrocartilaginos, care pe secțiune are o formă
prismatică triunghiulară.
Mijloace de unire. La menținerea în contact a suprafețelor articulare
contribuie: capsula, o serie de ligamente și muschi periarticulari.

7
Capsula ar ticulației . Este constituită din două straturi: unul extern, fibros și
altul intern, sinovial. Stratul fibros al capsule se inserăm printr -o extremitate pe
periferia cavității glenoide și prin cea opusă, pe colul humeral. Inserția
glenoidală se face pe faț a externă a cadrului glenoidal și pe colul scapulei.
Capsula articulară este mai laxă și mai puțin rezistentă, acest fapt favorizând
producerea unor mișcări mai ample,dar în același timp favorizează și
producerea luxațiilor.
Ligamentul coraco -humeral. Este situate pe fața anteroară a articulației. Se
inseră pe baza și marginea externă a procesului coracoid cu un capăt, iar pe
celălalt se fixează pe tuberculul mare al humerusului și capsula articulară, după
ce a trecut de o punte peste șanțul interbecula r.
Ligamentele gleno -humerale. Sunt trei fascicule fibroase care întăresc
capsula. Aceste ligament se inseră cu un capat pe cadrul glenoidal,iar cu celălalt
pe colul anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita mișcările de extensie,
rotație internă și abducție.
Sinoviala. Stratul intern, sinovial,tapetează capsula articulară. Cum inserțiile
acesteia se fac la o oarecare distanța de învelișul cartilaginous al suprafețelor
articulare,ea se recurbează pentru ca, printr -un traiect recurrent să se înap oieze
către ele. La locul unde se reflectă, sinoviala este ridicată prin acele frâuri
friboase ce determină formarea de mici plice sinoviale în interiorul articulației.
Sinoviala trimite în afară două prelungiri constant care străbat prin orificiile
capsu le:
– prima poartă numele de bursa scapula -humerală, –
a doua poartă numele bursa bicipală.
1.1.3 Mușchii umărului
Formează o masă musculară, care acoperă articulația scapulo -humerală și dă
reliefurile umărului. Mușchii sunt in număr de șase: deltiodul , supraspinosul,
infraspinosul, rotundul mare, rotundul mic și subscapularul.

8

1. Mușchiul deltoid.
Învelește articulația scapulohmerală și are formă triunghiulară. Este cel mai
voluminous și mai suoerficial dintre mușchii umărului.
Inserția superioară se face corespunzător celor trei portiuni ale sale:
– pe treimea laterală a marginii superioare a claviculei;
– pe marginea laterală a acromionului;
– pe baza inferioară a marginii posterioare a spinei scapulei.
Inserția deltoidului pe humerus se face sub cea a pectoralului mare, fapt cu
importanță în deplasarea capetelor osoase dintr -o fractură a diafizei humerale
situate deasupra tuberozității. Fragmentul inferior al osului se va deplasa în sus tras
de mușchiul deltoid, iar fragmentul superior tras de pectoralul mare.
Fața superficială a mușchiului este acoperită de fascie și piele .
Fața profundă acoperă articulația umărului, precum și tendoanele mușchilor care
înconjoară articulația:
– infraspinosul, rotundu l mic, rotundul mare și capul lung al tricepsului brahial pe
fața posteriară a acesteia;
– supraspinosul, bicepsul brahial, coracobrahialul și pectoralul mare, pe fața ei
anterioară.

9
Marginea anterioară a mușchiului formează cu pectoralul mare spațiul
deltopectoral, iar marginea posterioară încrucișiază mușchii infraspinoși, rotun
mare, rotund mic și triceps. Vârful se prinde de tuberozitatea deltoidiană, iar baza
răspunde liniei de inserție a trapezului.
Inervația este data de nervul axillar.
2. Mușchiul supraspinos.
Are originea in fosa supraspinoasă a scapului și fascia cu caracter de
aponevroză ce acperă mușchiul. Fibrele musculare se indreaptă anterior și
lateral trecând peste articulația scapulohumerală și se aduna intr -un tendon ce
se inseră pe f ețișoara de inserție superioară de pe tuberculul mare al
humerusului.
Mușchiul este acoperit de trapez și acoperă fosa supraspinoasă și capsula
articulației umărului.
Inervația este data de nervul suprascapular.
3. Mușchiul infraspinos

Are originea in fosa infraspinoasa prin fibrele tendinoase si pe fascia
infraspinoasă. Fibrele converg intr -un tendon ce trece posterior de articulația
umarului și se inseră pe fețișoara mijlocie a tuberculului mare al humerusului.
Mușchiu infraspino s este acoperit de trapez, deltoid și piele. Acesta acoperă
fosa infraspinoasă și articulația scapulohumerală, iar lateral raspunde marelui și
micului rotund.
Inervația este data de nervul suprascapular.
4. Mușchiul rotund mic
Este situate lateral de mu șchiul infraspinos, cu care se confunda la prima vedere.
Originea mușchiului este pe fața posterioara a scapulei, în vecinatatea marginii
laterale a acestea si pe fața profundal a fasciei inftaspinoare. Mușchiul se indraptă
lateral și in sus, trecând ina poia articulației scapulaohumerale, de a carei capsulă

10
aderă și se termină printr -un tendon pe fețișoara inferioară a tuberculului mare al
humerusului.
Mușchiul rotund mic este acoperit de mușchiul deltoid, iar el acoperă capul lung
al tricepsului. La origine este situate imediat langă rotundul mare.
Inervația este data de nervul micului rotund.
5. Muschiul rotund mare
Este intins de la unghiul inferior al scapulei, la creasta tuberculului mic al
humerusului.
Acesta pornește de pe unghiul inferior al scapulei și jumatatea inferioară a fâșiei
osoase situate delungul marginii laterale a osului, având fibre inserate și pe fața
profundă a fasciei infraspinoasă. Fasciculele musculare se îndreaptă în sus, anterior
și lateral și se termină printr -un tendon pe creasta tubercului mic al humerusului.
Tendonul mușchiului rotund mare este situat înapoia tendonului mușchiului
latissim, de care este despărțit printr -o bursă sinovială. Cele mai importante
raporturi le au marginile mușchiului:
– marginea înf erioară formează cu marginea omonimă a mușchiului latissim
marginea posteriară a bazei axilei;
– marginea superioară este separată de rotundul mic printr -un spațiu
triunghiular cu baza la humerus, care este divizat în două porțiuni de capul lung al
tricepsu lui.
Inervația este dată de nervul toracodorsal din plexul brahial.
6. Mușchiul subscapular
Are originea în fosa subscapulară, de aici toate fibrele converg lateral într -un
tendon ce aderă strâns de capsula articulației scapulohumerale și se inseră pe
tuberculul mic al humerusului.
Fața posterioară acoperă fosa subscapulară, fața anterioară se aplică parțial pe
torace, iar în rest se desprinde de acesta și ia aparte la formarea peretelui posterior
al axilei. Raporturile tendonului, diferite de cele ale corpului muscular sunt
urmatoarele:
-posterior cu capsula articulației de care este separat de bursa subscapulară;

11
-anterior este încrucișat de biceps și coracobrahial de care se află separat printr -o
bursă seroasă indepe ndentă de articulație.
Inervația provine de la nervul subscapular.
Acțiunile mușchilor umărului
– deltoidul și subraspinosul sunt abductori;
– infraspinosul și rotundul mic sunt rotatori în afară;
– rotundul mare și subscapularul sunt adductori si rotatori inăuntru.
Mușchii necesari mișcărilor brațului Pot
fii grupați astfel:
a. Proiecția înainte este executată de mușchiul deltoid, pectoralul mare și
mușchiul biceps brahial;
b. Proiecția înapoi este exec utată de mușchiul deltoid latissim, rotund mare,
capul lung al tricepsului;
c. Abducția este asigurată de deltoid și supraspinos, ajutați de capul lung al
tricepsului;
d. Adducția este realizată de un complex muscular format din mușchiul
pectoral mare și latis sim, apoi de toți mușchii umărului, înafară de deltoid
prin fascilul anterior și cel posterior, infraspinos, rotund mare, rotund mic și
subscapular și de mușchii bicepși și coracobrahiali;
e. Rotatia inaintru este asigurata de subscapular, sustinut de pector alul mare,
latissim, rotund mare, si de capul lung al bicepsului;
f. Rotatia înafară este data de infraspinos si rotundul mic.
Centurile musculare ale umarului
Muschii dispusi in jurul articulatiei scapulohumerale formeaza mai multe centuri,
care mentin s capula. Acestea sunt in numar de trei:
a. Centura descendenta formata de urmatorii muschi: trapezi, romboid,
ridicatorul scapulei si portiunea superioara a dintatului anterior;
b. Centura orizontala este formata din muschii dintat anterior, postura mislocie
a trapezului, romboid si pectoral mare;
c. Centura ascendenta formata din muschii pectoral mic, portiunea inferioara a
dintatului anterior, trapez, pectoral mare si latisim.

12

Mișcările articulației scapulo -humerale sunt următoarele: flexie, extensie,
abducție, adducție, rotație internă, rotație externă, circumducție:
a) Flexia -extensia. Proiecție inainte a brațului ajunge până la aproximativ 120 de
grade, iar proiecția înapoi este de aproximativ 30 de grade . ambele mi șcări se
efectuează împrejurul unui ax care trece prin centrul cavității glenoide. Flexia
este produsă de muschii: deltoid, biceps, coracobrahial și pectoral mare.
Aceasta este limitată de întinderea ligamentului coracobrahial și a părții
posterioare a capsulei, dar și a mușchiului subspinos și rotund mic. Extensia
se produce prin contracția urmatorilor muschi: deltoid, triceps, subspinos,
rotundul mic. Ea este limitată de întinderea părții anterioare a capsulei și prin
contracția mușchiului subscapu lar.
b) Abducția -adducția. Prin mișcarea de abducție brațul se îndepărtează de corp,
iar prin adducție segmentul respectiv se apropie de corp. Aceste mișcări se
execută în jurul unui ax ax anteroposterior ce trece prin partea inferioarăp a
capului humeral. Abducție se realizează prin muschii: supraspinos, deltoid și
biceps.
Mișcarea de abducție are două faze:
– una în care brațul este adus în poziția orizontl, în această poziție tuberculul
mare anjungand în raport cu partea superioară a cadrului glenoidal ,
împiedică continuarea mișcării;
– a doua fază este cea în care se continuă ridicarea brațilui până la verticală.

c) Rotația internă -externă. Se efectuează in jurul unui ax vertical, care trece prin
centrul capului humeral.
Mușchii care efectuează rota ția internă a brațului sunt: deltoidul,
bicepsul, subscapularul, pectoralul mare, rotundul mare și marele dorsal.
Mușchii rotatori externi sunt: rotundul mic și subpinosul.
d) Circumducția. Rezultă din executarea alternativă a mișcarilor precedente.

1.2Etiopatogenie
Periartrita scapulohumerală apare în urma unor traumatismele articulație
scapulo -humerale(luxații,fracturi), microtraumatisme, expunere la

13
frig,umezeală, factori favorizanți ce țin de sistemul nervos (afecțiunoi ale
sistemului nervos cent ral: AVC, boala Parkinson etc și afecțiuni ale sistenului
nervos periferic: zona zoster, nevralgia cervico -brahială), afecțiuni ale
organelor intratoracice care pot favoriza pe cale reflexa dezvoltarea unei PSH (
infarct miocardic, intervenții chirurgica le intratoracice, angita pectorală).

1.4 Tabloul clinic

Umarul dureros simplu
– degenerare tendinoasă și inflamație ( tendinoză și tendinită);
– dureri moderate ale umărului și brațului, în special la mobilizare;
– puncte dureroase: subacromial, deltoidian, bicipital, și acroșaj dureros la
abducție;
-radiologic: ascensionarea capului humeral, atrofia tuberozității, periosită,
imagini geodice în zona tuberozitară.
Umărul acut hiperalgic
– dureri bruște, violente, ir adiante spre membrul superior sau gât;
-exacerbarea durerii noaptea și la mobilizare;
-radiologic este vizibilă calcificarea tendinoasă.
Umar blocat
-durere la mobilizare

14
-apare redoare articulara
Umăr pseudooparalitic
– mobilitatea activă este perturbată intens, iar cea pasivă este păstrată; –
radiologic se confirmă ruptura.

.
1.5 Aspecte anatomo -patologice

Ca urmare a unor leziuni de tendoane, inserții musculare, sau a inflamației
burselor, care lubrifiazățesuturile permițând alunecarea mușchilor și
tendoanelor, apare senzația de durere în regiunea umărului, mai ales la
mișcările brațului. În general această boală are mai multe forme:
Umărul dureros simplu
Afecțiunea se traduce prin dureri loc ale care apar la mișcările de abducție a
brațului de corp, de rotație și de ridicare a umărului, astfel încât ridicarea
obiectelor, pieptănatul devin imposibile. Uneori durerea prezintă intensig=ficări
nocturne, care sunt deosebit de supărătoare.
Umărul dureros simplu este generat de tendinite, în special de inflamația
tendonului supraspinosului și a tendonului bicepsului.

15
Umărul dureros supraacut
În acestă afecțiune durerea intense se instaleză brusc și nu permite mișcarea
brațului.
În asemenea caz uri, medicamentele antiinflamatoare și antalgice si repausul duc
de obicei la dispariția suferințelor. Totuși, trbuie menționate două aspecte:
uneori în ciuda tratamentului complex, suferința poate să dureze câteva luni
după care se remite, și în al doilea rând un umăr dureros nu trebuie forțat.
Încercarea de a face mișcări în pofida durerilor poate duce la întârzierea
vindecării sau la complicații.

Umărul blocat
Imobilitatea articulației și dureri mai accentuate noaptea caracterizează umărul
blocat. În asemenea cazuri este vorba de o retracție a capsule articulare.
În această formă se va face imobilizare progresivă sub protecție de
medicamente antialgice, infiltrații, fizioterapie, masaj.
Umărul blocat este generat de un proces inflamator al ca psulei gleno -humerale, ce
evoluează către capsulită retractilă.

Sindromul mână -umăr
Umărul este blocat iar mâna dureroasă și în general tumefiată. Cauzele sunt
multiple: traumatisme, intoleranță la medicament, afecțiuni coronariene. Durata
bolii este de circa 3 -6 luni.

1.6 Diagnosticarea periartritei scapulo -humerale se face prin i nvestigații
clinice de laborator și imagistice:
– rezonanță magnrtică nucleară;
-ultrasonografii;

16
– radiografia umarului.
Diagnosticul diferiențat cuprinde următoarele boli: artroza glenohumerală,
traumatisme, spondiloza cervicală, neoformații de vecinătate, afectarea
umărului de reumatisme inflamatorii majore, algodistrofia,proiecția unor
suferințe viscerale. Prin examenul clinic, de laborator și radiologic al umărului
se vor putea exclude afeccțiunile menționate anterior și se va stabili
diagnos ticul final.

1.7 Diagnostic funcțional
Testare articulară reprezintă măsurarea amplitudinii de mișcare în articulații,
pe toate direcțiile de mișcare.
Moduri de măsurare aamplitudinii de mișcare
-evaluarea vizuală, directă;
-goniometria;
-prin măsurarea distanței dintre două puncte notate pe cele două segmente ce
alcătuiesc unghiul de mișcare;
-prin măsurarea cu ajutorul pendulului; -executarea
de radiografii.

Goniometria este o metodă de evaluare obiectivă care se realizează cu ajutor ul
goniometrului. Goniometrul este format din doua brațe,unul fix care are o scară
divizată în unghiuri și unul mobil care este prevăzut cu o săgeată care permite
citirea unghiului ce se formează între cele două brațe.
Regulile efectuării goniometriei:
-goniometrul se plasează în spatele axei articulare, cu centrul său pe centrul
articulație;

17
– brațele goniometrului trebuie așezate exact dupa axele longitudinale ale
segmentelor care alcătuiesc unghiul articular măsurat sau vor urmări exact repere
osoas e bine definite, specifice fiecărei articulații;
-goniometrul trebuie să fie aplicat perfect pe tegument.

Interpretarea valorilor goniometrice:
Unghiul măsurat se va compara cu valorile standard ale mișcărilor articulare sau cu
unghiul corespunzător segmentului contra -lateral. În activitatea zilnică se folosesc
unghiurile imediat vecine cu poziția de repaus articulat – poziția de funcțiune.
Acestea alcătuiesc sectorul util de mobilitate.
Reguli generale de tehnică a bilațului articular
-colaborare cu pacientul;
-informarea pacientului;
-confortul pentru pacient și pentru examinator; -indoloritate.

Testingul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examinatre manuală pentru
evaluarea forței fiecărui mușchi. Reguli de efectuare
– colaborarea cu pacientul, atunci cănd este activ;
– este precedat de de bilanțul articular;
-trebuie efectuat în condiții de confort fizic și psihic;
-pacientul nu trebuie să obosească;
-nu se efectuează în cazul edemelor, hematoamelor intramusculare, fracturilor
recente, inflamației articulare.

Cotarea bilanțului muscular:
Sistemul de cotație folosit în România constă în șase nivele de forță musculară,
notate cu cifre de la 0 -5 sau p rocentual:

18
-Forța 5, N. normala sau 100% – mușchiul poate executa mișcarea pe toată
amplitudinea de mișcare, contra unei rezistențe exterioare care sa nu fie mai mare
decât forța normala și contra gravitației;
-Forța 4, B. bună, 75% – muschiul are capaci tatea de a deplasa complet segmentul
contra unei rezistențe medii sau mici, antigravitațional;
– Forța 3, A. acceptabilă, 50% – mușchiul poate mobiliza complet segmentul contra
gravitației, fără altă contrarezistență;
-Forța 2, M. mediocră, 25% – mușchiul m obilizează segmentul, se elimină forța
graviatțională;
-Forța 1, S., schițată, 10% – segmentul nu este mobilizat, dar musculatura se
contractă sau se deplasează tendonul;
– Forța 0, Z. Zero, 0% – nu există contracție musculară.

Tehnica testării musculare:
– se notează mușchiul;
– se precizează pozițiile FG și AG;
– se notează cele 6 trepte;
– se stabilește zona proximală, petru a permite mobilizarea corectă și completă a
segmentului.

Testarea articulație scapulo -humerale și a centurii scapulare Poziția 0
– bolnavul așezat în ortostatism;
-brațele atarnate oe lângă corp;
– palma privește inauntru;
– policele orientat înainte;

19
– piciorul formează împreună cu gamba un unghi de 90 de grade.

Poziția funcțională a umărului: –
flexie 45 grade;
– abducție 60 grade;
– rotație 0 grade;
– palma privește în jos.

1.8 Prognostic
Evoluția umărului dureros simplu este favorabilă , vindecarea se produce în
câteva săptănâni sau în cel mult câteva luni, î n urma tratamentului sau spontan.
Alteori însă se poate agrava, umărul dureros simplu devenind dureros acut ,
hiperalgic.
La umărul blocat evoluția este îndelungată, în lipsa unui tratamment adecvat,
blocajul poate persista câteva luni, însă uneori după șase luni, umărul începe să
se elibereze și majoritatea bolnavilor își recuperează în întregime mobilitatea.
La umărul dureros acut, durerile durează mai multe lun, nevrozând bolnavul.
Cel mai adesea dupa câteva săptamani durerile diminuă treptat în int ensitate ,
până ce dispar complet. Perioadele de exacerbare a durerilor pot ă dureze de la
câteva zile până la câteva săptamâni. Umărul dureros acut are caracter
recidivant.
Evoluția periartritei scapulohumerale se termină, de cele mai multe ori, în
câteva săptamâni, iar bolnavul își poate relua ocupațiile, dar uneri rămâne cu
o senzație de jenă de oboselă, de frig și de oboseală. Prognosticul poate fi
nefavorabil în următoarele siotuații:
• Sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulației; •
Afectarea simultană a ambelor articulații scapulo -humerale bolnave;
• Vârsta înaintată la care:
– riscul rupturii mansonului rotatori este mai mare;

20
– modificările degenerative sunt importante
– pot exista leziuni similare și la alte articulații.
1.9Mijloace de tratament

• Medicație antalgică(infiltrații cu lidocaină, medicație orală antalgică și
antiinflamatoare, xilină, hidrocortizon);
• Masaj;
• Kinetoterapia;
• Electroterapia antalgică;
• Hidrotermoterapia;
• Cura balneară.
1.9.1 Masajul reprezintă un grup de manevre de tip manual sau tehnic care
se efectuează asupra aparatului locomotor în scop curativ, profilactic și de
recuperare. Prin masaj se prelucrează părțile moi ale corpului cu scopul
inducerii de reacții de tip reflex, acestea producând efecte fiziologice și
terapeutice.
Masajul are o acțiune trofică asupra maselor musculare, stimuland contracția
fibrelor musculare, îmbunătățind circulația sangvină și cea limfatică și
mărindu -le excitabilitatea.
În funcție de manevrele utili zate, prin masaj se pot obține efecte antalgice,
tonifiante, excitanteși miorelaxante.
Fiecare ședință de masaj se încheie cu tracțiuni executate în axul membrului
superior și cu mișcări pasive.

1.9.2. Kinetoterapia are drept scop refacerea tonusului muscular și a forței,
dar și refacerea completă sau funcțională a mobilității afectate, pe toate
axele de mișcare, cu reintegrarea articulației în lanțul kinetic.
Baza programului va fi de exerciții active, exerciții cu rezistență care vor fi
crescute len t și progresiv. Exercițiile nu trebuie să accentueze durerea în
timpul exercițiului.
Etapa I în durere și în inflamație se realizează stretching și kinetoterapie
pentru amplitudinea de mișcare.

21
În etapa II în inflamație redusă se efectuează exerciții pentru:
• Creșterea stabilității și pentru postură;
• Creșterea amplitudinii de mișcare; • Creșterea rezistenței, a tonusului și a
forței;
• Creșterea mobilității controlate.

În etapa III fără inflam ație se efectuează exerciții pentru:
• Creșterea stabilității și a mobilității;
• Creșterea mobilității controlate;
• Creșterea rezistenței, a tonusului și a forței;
• Mișcare controlată și abilitate.

Metoda Kabat
Mișcarea se desfășoară spiralate sau diagonale și pentru fiecare membru au fost
descrise 2 diagonale care seamănă cu mișcările zilnice. Tehnicile FNP
Se utilizează pentru promovarea unui tip de contracție musculară.
Tehnicile de bază cuprind prizele mâ inilor, comenzi și comunicarea, întinderea,
tracțiunea, compresiunea, întinderea, rezistența maximală, secvențialitatea normală
a mișcărilor și mișcări de decompensare.
Tehnici speciale: inversarea lentă, contracții repetate, inversarea agonistică,
secven țialitate pentru întărire.

1.9.3 Electroterapia
Este știința care se ocupa cu diferite forme de curenti electrici care se aplica in
scop curativ de recuperare si profilatic.
Tens reprezinta stimularea electrica nervoasa transcutanata. Estre o forma d e
curent dreptunghiular cu efect antialgic. Se aplica pe paretea dureroasa si apare
senzatia de furnicatura, dar exista si dureri care apar la distanta de regiunile
bolnave iar electrozii se aseaza pe regiunea de la nivelul carea porneste durerea.

22
Ionogal vanizarea reprezinta procedura prin care se introduc in organism substante
medicamentoase cu ajutorul curentului electric. Este important ca substanta sa fie
aplicata sub electrodul de acelas fel. Factorii care influenteaza patrunderea
substantei in organi sm sunt: greutatea moleculara, puritatea solutiei, durata de
aplicare, concentratia inonilor in solutie, intensitatea curentului si marimea
electrozilor.
Ultrasunetul reprezinta vibratii mecanice pendulare obtinute prin efectul
piezoelectric inversat. A re efect antialgic si de crestere a permeabilitatii
membranelor celulare. Durara unei sedinte este de sase minute si se indica o
sedinta la doua zile.

Curenții diadinamici se aplică pe punctele dureroase circumscrise, cu electrozi
mici, egali, iar pol ul negativ se aplică pe punctul dureros.
Efectele curentului diadinamic: hiperemiante, analgezice, dinamogene și sunt
determinarte de nivelul intensitații curentului, de forma lui și de felul in care
aplicăm electrozii pe diferite regiuni de tratat.

1.9.4 Hidrotermoterapia
Este ramura balneofiziokinetoterapiei care se ocupă cu aplicarea în scop profilactic
și recuperator a unor proceduri ce utilizează apa la diferite presiuni, stări de
agregare și temperaturi care se aplică direct asupra organismului sau prin
intermediul unor materiale.
Procedurile de hidrotermoterapie iși produc efectele prin factorii prin care
acționează: – factorul termic;
– factorul mecanic; –
factorul chimic.
Componentele acestor factori reprezintă stimuli periferici, excita nți sau semnale
care vor produce o modificare cutanată generală sau locală.

23
Hidrotermoterapia este folosită sub formă de bai totale, parțiale sau segmentare.
Aceasta are atât efecte la nivelul tegumentelor, cât și asupra metabolismului și a
sistemului nervos.
Hidrotermoterapia este indicată in periartrita scapulohumeralăși poate fi aplicată
chiar și în fazele dureroase. Apa caldă are un bun efect calmant, antalgic,
permițând desfășurarea mobilizărilor umărului.

1.9.5 Cura balneară
Apele oligotermale
– akratopege (ape oligominerale reci)
– akratoaterme ( ape oligominerale calde)
Apele akratopege au o temperatură la izvor <20 grade și mineralizare <1 g/l.
Aceste ape sunt indicate în afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiuni
reumatismale, nevralgii, nevrite.
Apele akratoterme au o temperatură la izvor >20 de grade și min eralizare de
< 1 g/l. Acestea se utilizează în cura interne (răcite) și în cea externă.
Efectele apelor akratoterme sunt:
-în cura internă: diuretic, combate spasmele, procesele inflamatorii.
– în cura externă: hiperemiant, solicit mecanismele termoreglării, emolient.