105 O EROARE DE EXPRIMARE CE FACE ,,CARIERĂ”s PLEONASMU L Maria Laura RUS Abstract One of the errors that frequently occur in people’s language is… [605363]

105 O EROARE DE EXPRIMARE CE FACE ,,CARIERÔs PLEONASMU L

Maria Laura RUS

Abstract

One of the errors that frequently occur in people’s language is the pleonasm. We often hear wrong
constructions such as “to climb up/above”. The main target of our paper is to underline and to draw the attention
upon the different causes of this error (ignorance, persuasion, lack of knowledge etc.) in order to av oid them.

Relațiile semantice reflectă, în plan sintagmatic, posibilitatea coocurenței
elementelor lexicale într-un context, pertinența se mantică între semnificațiile lor.
Din acest punct de vedere, se înregistrează destul de frecvent, atât în vorbirea
cotidiană, cât și în scris, o relație de subordonar e aparent logică (pentru utilizator), în care
elementul lexical subordonat nu face decât să reia ceea ce este exprimat în substanța
elementului regent. Vorbim în astfel de situații de o eroare de exprimare (mai mult sau
mai puțin gravă), numită pleonasm .
Definirea acestei componente a vorbirii1 subliniază de fapt o folosire în exces a
unor astfel de elemente. Este o eroare sau un exces , dar în egală măsură poate fi și o
exprimare în limitele corectitudinii, dacă ne gândi m la pleonasmul poetic (asupra căruia vom
reveni în partea finală a prezentei lucrări).
Când abordăm problematica pleonasmului nu facem re ferire sau mai precis nu-l
includem între aspectele limbii (sau pe axa paradig matică ori a selecției), ci între cele ale
vorbirii (axa sintagmatică). Întrucât limba dispune de fenomenul sinonimiei, vorbitorul are
posibilitatea alegerii. În momentul în care selecți a este suspendată și sinonimele (parțiale)2
sunt transferate astfel în planul vorbirii, se ajun ge la formulări pleonastice.
Cum se ajunge la astfel de exprimări?
Cauzele sunt multiple. Ignoranța joacă un rol impor tant, în special în cazul
pleonasmelor etimologice. Nu toți vorbitorii cunos c sensul originar al cuvintelor și
asociază unii termeni, de regulă neologici, cu alți i care au cuprins în înțelesul lor
semnificația celor dinainte. În această categorie p utem include o exprimare de tipul a-și
aduce aportul/contribuția . Termen de origine franceză, ,,aport” semnifică ,, aducere” (din fr.
apporter ), echivalent semantic cu ,,contribuție materială, intelectuală, morală etc. a cuiva
într-o acțiune comună” 3. Prin urmare, asocierea ,,a-și aduce” + ,,aportul” s-ar traduce prin
,,a-și aduce… aducerea”, exprimare evident pleona stică! Aceeași situație va fi cu termenul
,,contribuția”. În egală măsură, o persoană care nu cunoaște originea termenului
,,hemoragie” (din gr. haima, haimatos – ,,sânge”) va folosi o asociere pleonastică de t ipul
hemoragie de sânge . La fel avem pleonasmul ortografie corectă ”, pentru că grecescul orthos are
sensul ,,drept, corect”.
Chiar persoanele suficient avizate asupra normelor lexico-gramaticale ale limbii
literare pot insera în vorbirea lor astfel de erori . Neatenția este cea care generează
pleonasme într-o proporție considerabilă. Provided by Diacronia.ro for IP 86.122.38.22 (2017-05-30 04:56:44 UTC)BDD-A2997 © 2006 Universitatea Petru Maior

106 În egală măsură intervine slăbirea autocontrolul ui. În general, persoanele care și-
au format o deprindere din sesizarea pleonasmului î n vorbirea celorlalți, atunci când vine
vorba de ei înșiși sunt mai puțin exigenți și chiar nu remarcă, nu sunt conștienți de
propriile greșeli. Poate cele mai frecvent întâlnit e pleonasme datorate acestei cauze sunt
cele care numesc relația antonimică a coborî (în) jos” / ,,a urca (în) sus .
Cauzele discutate mai sus intră în categoria celor involuntare. Pe lângă acestea, le
vom discuta pe cele voluntare. Persuadarea este una dintre ele. Vorbitorul apelează uneori
la pleonasm pentru a sublinia un anumit fapt, o acț iune etc. Scopul final al unei astfel de
încercări e convingerea interlocutorului:
Întreaga situație e clară și evidentă .
Nu-mi place deloc persoana respectivăT e morocănoasă, neprietenoasă și nesociabilă .
Vorbitorul avizat poate recurge la pleonasme adese a în cazul unor termeni
neologici. Conștient de dificultatea înțelegerii se nsului unor neologisme, vorbitorul va
folosi asociații pleonastice, dintr-o atitudine gri julie față de interlocutor. Astfel,
considerând că un cuvânt precum discrepanță are un sens obscur pentru interlocutor,
vorbitorul îl va însoți de echivalente mai clare: nepotrivire, neconcordanță . Dacă dorința de
explicitare a sensului este legitimă și demnă de ap reciat, în schimb recurgerea în acest scop
la pleonasm nu este justificată, din moment ce vorb itorul are la dispoziție un alt mijloc
prin care să obțină același rezultat și astfel să e limine pleonasmul. Prin simpla introducere
a unor operatori specifici de echivalare, cum sunt ,,adică”, ,,cu alte cuvinte”, ,,sau” etc.
vom putea enunța o formulare corectă: discrepanță, adică nepotrivire sau a opina, cu alte cuvinte a
considera .
Intensificarea sensului intervine mai ales în cazu l cuvintelor încărcate de
afectivitate, care par să nu poată transmite singur e o încărcătură semantică atât de mare.
Se apelează astfel la formulări pleonastice. În loc să se afirme un singur termen, precum
insolență , pentru a califica acțiunea unei persoane insolent e, se va adăuga imediat și
impertinență ori neobrăzare .
Termenii componenți ai pleonasmelor pot intra în d iferite relații: de identitate, de
similaritate și de includere. Datorită acestor rela ții pleonasmele pot avea un caracter
gradual și putem vorbi de pleonasme totale sau parț iale, exact așa cum procedăm în cazul
relației de sinonimie. De exemplu, dacă sensul unui termen este identic cu cel al
termenului care i se asociază, vorbim de pleonasme totale. Astfel, sensul lui nimicire este
identic cu acela al lui distrugere , încât nimicire distrugătoare / distructivă e o exprimare
nepermisă de normele limbii. Alte exemple de pleona sme totale: nevralgie dureroasă,
neîncredere suspicioasă, a insista cu perseverență etc. Relație pleonastică parțială avem atunci când
cel de-al doilea termen al pleonasmului are numai a numite note comune cu primul. Așa
avem a se ivi pe neașteptate, a izgoni afară, a reprima violent . Cu cât gradul de echivalență a
elementelor pleonasmului este mai mare, cu atât ace sta va fi mai puțin acceptabil.
Dacă am considera frecvența cu care se folosesc ac este erori în vorbirea cotidiană,
pe lângă pleonasmele stabile, reprezentând sintagme intrate ca atare în limbă ( foc și pară,
întuneric beznă, cu chiu și vai) am putea vorbi de pleonasme foarte frecvente, uzua le 4 și
sporadice. Nu putem trece cu vederea nici categoria pleonasmelor ,,la modă” 5, (de tipul
mijloace mass-media, aversă de ploaie ).
Pleonasmele au o structură gramaticală diversă și în funcție de aceasta ele pot fi
clasificate în izomorfe și heteromorfe. Mai explici t, cele izomorfe sunt alcătuite din
cuvinte care aparțin aceleiași clase de vorbire (do uă verbe: a întregi și a completa ; două
substantive: dezordine și debandadă ; două adjective: dezlănțuit și nestăvilit etc.). raportul Provided by Diacronia.ro for IP 86.122.38.22 (2017-05-30 04:56:44 UTC)BDD-A2997 © 2006 Universitatea Petru Maior

107 existent între acestea este unul de coordonare. Cân d termenii componenți fac parte din
clase morfologice diferite, iar raportul dintre ei este de subordonare, vorbim de pleonasme
heteromorfe ( anexă adițională, a răbufni cu zgomot etc.).
Rămânând în aceeași sferă claselor morfologice, se cunoaște faptul că, adjectivul, ca
parte de vorbire flexibilă și dependentă, se caract erizează prin posibilitatea de a exprima
însușirile sau proprietățile unor obiecte pe care l e însoțește și cu care se acordă în gen,
număr și caz. La fel de cunoscut ar trebui să fie f aptul că unele adjective nu au categoria
morfologică a comparației, întrucât însușirile lor absolute, prin însăși natura lor, nu pot
exista în grade diferite ( particular, complet, general, egal, gata, rotund etc.). Formulări de tipul:
Aceasta e colecția cea mai completă a tablourilor lui Aman.
Cazul de care îmi vorbiți e mai particular .
nu pot fi admise drept corecte, deoarece adjectivel e în cauză, prin conținutul lor, exprimă
valori asemănătoare superlativului. Prin urmare, el e nu pot permite asocierea cu morfeme
de superlativ relativ sau absolut sau cu echivalent e ale acestora ( cel mai, foarte, deosebit de,
prea, extrem de etc.).
Alte adjective, de largă circulație, fiind împrumu turi din latină, ce reprezintă la
origine, vechi comparative, nu mai pot primi, prin antepunere, mijloacele gramaticale
specifice formării gradului comparativ. De-a dreptu l supărătoare sunt expresiile
pleonastice în structura cărora intră adjectivele interior, inferior, ulterior, major, minor . De
exemplu:
Randamentul, de data aceasta mai superior , este urmarea firească a …
Trebuie atrasă atenția și asupra faptului că alătur area mofemelor de superlativ la aceste
adjective / adverbe cu sens comparativ nu constitui e neapărat niște pleonasme, ci ele
exprimă mai mult niște incompatibilități, întrucât unul și același adjectiv (sau adverb) nu
poate sta în același timp la două grade de comparaț ie diferite: cel mai inferior, foarte minor .
Putem vorbi și de pleonasme ale diminutivelor sau augmentativelor.
Diminutivele obiective exprimă ipostaze reduse ale realităților exprimate de
radicalele lor, de la care se obțin prin atașarea u nor sufixe specifice, precum: -ic, -ică
(pietricică, păsărică )T -iță (fetiță, hăiniță ); -uță (măsuță, lunguță ); -uș, -ușă (picioruș,purcelușă ); -uț, –
uță (drăguț, micuță ); -el, -ea (scăunel, copăcel ); -uleț (trenuleț, ursuleț ); -ior, -ioară (bălăioară, pantofior ).
Este evident că astfel de termeni derivați intră în relații de natură pleonastică în momentul
în care sunt asociați adjectivului ,,mic” (ori unor variante / sinonime ale acestuia: mititel,
minuscul, mărunt, restrâns, pitic etc.): copăcel mic, fetiță mititică, băiețel mititel . Nu este permisă nici
alăturarea unor elemente de derivare care au sensul echivalent cu al termenilor care se
doresc a fi exprimați; e vorba despre pseudoprefixe le ,,micro-” și ,,mini-”: microfăbricuță,
minibutonaș .
Augmentativele se află la polul opus diminutivelor, reprezentând ipostaze
amplificate ale realităților exprimate cu ajutorul radicalelor lor, de la care se obțin, ca și
diminutivele, prin atașarea unor sufixe specifice ( mai puține ca număr față de cele
specifice fenomenului diminutivării): -oi 6 (băiețoi, cărțoi, căsoi ); -an (lungan, băietan ) și –andru
(copilandru, băiețandru ). Asemenea cuvinte nu pot accepta determinarea pri n ,,mare” ( cărțoi
mare ) și nici nu pot fi derivate cu prefixoidele ,,mac ro-” sau ,,maxi-”. De altfel, s-ar crea
chiar situații comice printr-o astfel de asociere o ri s-ar conferi sintagmelor respective
conotații ironice ( maxicăsoi ).
Pseudoprefixele (sau prefixoidele, cum mai sunt nu mite) amintite în paragrafele de
mai sus nu sunt singurele care pot intra în relații pleonastice. Vom trata astfel de elemente
în cadrul derivării, și nu al compunerii, în specia l datorită faptului că atașate cuvintelor Provided by Diacronia.ro for IP 86.122.38.22 (2017-05-30 04:56:44 UTC)BDD-A2997 © 2006 Universitatea Petru Maior

108 independente, ele creează serii de cuvinte. Spre de osebire de prefixe, ele au o valoare
semantică mai pronunțată. Avem în vedere un număr r elativ mare de derivate cu ajutorul
acestor pseudoprefixe, dar și a unor prefixe cu aju torul cărora se pot forma expresii
pleonastice. Nu vom separa în lista următoare prefi xele de pseudoprefixe:
ante- ,,anterior, înainte” ( a antepune înainte )
auto- ,,de sine, se, însuși” ( autoportret propriu )
co-, con-, com- ,,împreună” ( a coexista împreună )
contra- ,,împotrivă” ( a contraveni împotrivă )
cvasi- ,,aproape, aproximativ” ( aproape cvasiunanim )
hipo- ,,mic” (hipotensiune joasă )
hiper- ,,mare” ( hiperaciditate crescută )
inter- ,,între, dintre” ( a se interpune între )
neo- ,,nou” ( noul neomodernism )
paleo- ,,vechi” ( paleoslava veche )
post- ,,după, ulterior” ( a postpune după )
pre- ,,anterior, înainte, preliminar” ( prefață introductivă )
supra- ,,excesiv, în exces” ( supraaglomerație excesivă )
Cel mai frecvent prefix în exprimările pleonastice rămâne re-. Sensul iterativ al
derivatelor cu re- intră în relație pleonastică cu iar, iarăși, din nou, încă o dată, înapoi, îndărăt :
Am restituit înapoi banii împrumutați.
De ce readuci iar vorba despre subiectul acesta?
A fost reales încă o dată senator .
Chiar și câteva sufixe pot fi luate în discuție ai ci. De regulă, acestea aparțin
domeniului medical:
-algie ,,durere, suferință” ( nevralgie dureroasă )
-ită ,,inflamație” ( laringită inflamată )
Evitarea unor astfel de pleonasme se poate face at ât prin renunțarea la
determinant, cât și prin renunțarea la derivarea cu prefixul, pseudoprefixul sau sufixul
respectiv:
hiperaciditate sau aciditate crescută
microinterviu sau interviu scurt
a readmite sau a admite din nou
O altă categorie care poate fi enunțată este cea c are cuprinde pleonasmele
reflexivului reciproc. Verbele aflate la diateza re flexiv-reciprocă exprimă o acțiune care se
face concomitent de către două sau mai multe persoa ne, astfel încât consecința logică este
că fiecare dintre aceste persoane suferă efectele a cțiunii făcute de celălalt sau ceilalți
implicați. Pleonasmul apare atunci când astfel de v erbe: a se certa, a se saluta, a se contrazice, a
se săruta, a se căsători etc. sunt însoțite de următorii termeni: reciproc, împreună, unul pe celălalt,
unul pe altul etc.
Una dintre singurele situații în care pleonasmul n u numai că este acceptat, dar nici
nu se resimte ca atare, ca urmare a faptului că nor mele limbii române literare impun
situația respectivă, este reluarea sau anticiparea complementului direct sau a celui indirect
în dativ printr-un pronume personal neaccentuat:
,,Nu-l vezi tu pe Ghiță că e mereu pus pe gânduri?” (I. Slavici)
Copiilor li se păru că apare mama.
Dăm în continuare alte câteva situații care genere ază pleonasme, mai mult sau mai
puțin sesizabile: Provided by Diacronia.ro for IP 86.122.38.22 (2017-05-30 04:56:44 UTC)BDD-A2997 © 2006 Universitatea Petru Maior

109 Activitatea societății va fi diminuată în proc ent de 20 la sută .
A polarizat în jurul său toate valorile muzicii populare.
Nu e un panaceu universal soluția recomandată de medic.
A aruncat o piatră în parbrizul geamului.
Vom vedea ce urmează în continuare.
Dintre cei propuși pentru post îl prefer mai m ult pe acesta.
În textul poetic, pleonasmul poate apărea ca figur ă de stil, opusă elipsei, având
scopul de a exprima mai energic, mai convingător o idee sau o imagine:
,,Pallady respecta prea mult jocul nuanțelor în pic tură, ca să fie indiferent la condiția esențială. Ș i
avea dreptate să califice de nenorocit un dar din c e în ce mai rar în pictură și pierdut, și el, odată cu
popularizarea fotografiei, într-o epocă de rapidită ți grăbite și de vagi aproximații .” (T. Arghezi)
La Eminescu, în următoarele versuri, s-ar părea că pleonasmul este solicitat de măsura
versului, dar e vorba de o construcție frecventă în limbă:
,,Iar Negruzzi[…]
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trec ute,
Zugrăvește din nou iarăși pânzele posomorâte.” (M. Eminescu)
Așa cum am subliniat mai sus, în vorbirea comună c irculă un număr destul de mare
de pleonasme ,,gramaticalizate”, pe care trebuie să le deosebim de cele poetice. Acestea
din urmă, chiar atunci când sunt preluate din limba comună, trebuie să fie folosite în așa
măsură încât să dea impresia de spontaneitate și in edit întregului context. Este cazul
expresiilor: ,, l-am văzut cu ochii mei ”, ,,l-am auzit cu urechile mele ”.
Pleonasmul nu trebuie confundat cu tautologia, fig ură de repetiție (un cuvânt sau o
construcție se repetă, dar cu alte funcții sintacti ce, din incapacitatea de a găsi un sinonim);
tautologia acuză sărăcie de vocabular.
În principiu, orice cuvânt poate intra într-o rela ție pleonastică. Din această cauză,
numărul pleonasmelor posibile este foarte mare. Am luat în discuție în doar o mică parte
dintre acestea, chiar și pe cele improbabile sau vi rtuale, dacă le putem numi așa. Am
procedat astfel cu scopul de a imprima lucrării de față un dublu caracter: corectiv și
preventiv. Cu alte cuvinte, am intenționat să atrag em atenția cu anticipație asupra
posibilelor pleonasme, înainte ca acestea să se pro ducă și să se automatizeze.

NOTEs

1. cf. DEX , pleonasmul este ,,o eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a
unor cuvinte, construcții, propoziții etc. cu acela și înțeles”
2. Putem vorbi în aceeași măsură de două elemente de e xpresie mai mult sau mai
puțin echivalente
3. cf. DEX
4. Pleonasmele uzuale sunt, de fapt, cele mai numeroas e în vorbirea cotidiană.
5. Chiar emisiunile televizate abundă în astfel de exp rimări eronate!
6. Sufixul augmentativ –oi intră atât în structura masculinelor, cât și a fem ininelor.

Provided by Diacronia.ro for IP 86.122.38.22 (2017-05-30 04:56:44 UTC)BDD-A2997 © 2006 Universitatea Petru Maior

110 BIBLIOGRAFIEs

1. Angelescu, Gabriel, Dicționar de pleonasme , Editura Coresi, București, 1998
2. Avram, Mioara, Gramatica pentru toți , Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1986
3. Bulgăr, Gheorghe, Dicționar de sinonime , Ediția a X-a, Editura Palmyra, București,
1997
4. xxx Dicționarul explicativ al limbii române , Ediția a II-a, Academia Română. Institutul
de Lingvistică ,,Iorgu Iordan”, Editura Univers Enc iclopedic, București, 1998
5. Dragomirescu, Gh. N., Dicționarul figurilor de stil (terminologia fundame ntală a analizei
textului poetic) , Editura Științifică, București, 1995
6. Guțu Romalo, Valeria, Corectitudine și greșeală (Limba română de azi) , Editura
Științifică, București, 1972
7. Hristea, Theodor, Sinteze de limba română , Editura Albatros, București, 1984

Provided by Diacronia.ro for IP 86.122.38.22 (2017-05-30 04:56:44 UTC)BDD-A2997 © 2006 Universitatea Petru Maior
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)